Elemente ale Oralitatii pe Facebook

=== c572095c35ef3f86ab8cf229a51640460a0ddcb5_512960_1 ===

ELEMENTE ALE ORALITĂȚII PE FACEBOOK

INTRODUCERE

Ultimii ani au demonstrat importanța oralității în societatea modernă, atât pe plan personal, profesional, cât și organizațional. În ciuda faptului că oralitatea era considerată o parte secundară a limbii literare până de curând, această perspectivă a suferit modificări importante datorită unui număr de factori care influențează comunicarea de zi cu zi. Dezvoltarea umană și revoluțiile din majoritatea industriilor conduse de progresul tehnologic conduc la un nou tip de comunicare, în care limba este redimensionată.

Pentru a înțelege noua direcție a comunicării și a o realiza în cel mai eficient mod posibil, studiul elementelor oralității este foarte important, dacă nu crucial. Deși comunicarea dintre indivizi, dar și dintre entități, instituții și organizații, are loc, de cele mai multe ori, în mod intuitiv, noile tehnologii aduc cu sine lacune și neînțelegeri între părți. În zilele noastre, comunicarea are loc prin intermediul numeroaselor canale, iar încercarea de a le limita este nefondată. Aspectul vorbit al limbii este esențial și se regăsește în mass media, dar și în interiorul noilor canale de comunicare, mai mult ca niciodată.

Astăzi, exprimarea orală nu mai depinde de factori precum proximitatea sau prezența a două persoane sau indivizi în același timp și spațiu. Tehnologia și existența rețelelor sociale, a platformelor bazate pe conținut vizual, permit exprimarea orală, dar și scrisă, în mod nelimitat, fără a impune barierele existente în trecut. Astfel, oralitatea capătă o importanță la fel de mare ca și textul scris și ocupă un loc deosebit de important în studiul limbii literare și nu numai.

Este bine-cunoscut faptul că limba literară derivă din oralitate, așa cum confirmă și Eugen Coșeriu (2009) prin afirmația sa: Limba însăși ce altceva este dacă nu un aspect al vorbirii? Cu toate că a primat din cele mai vechi timpuri în comunicarea interpersonală și a reprezentat principalul canal de transmitere a informațiilor, atât a celor de rutină, cât și a celor istorice, aceasta întâlnea bariere care au fost desființate odată cu dezvoltarea tehnologiei.

Oralitatea, însă, este un concept mai complex decât ar părea la o primă vedere. Acesta cuprinde atât vorbirea, într-un context colocvial sau formal, cât și discursul. Separarea limbii vorbite și a celei populare trebuie să fie separate de conceptul de oralitate pentru a-l înțelege pe acesta în profunzime. Oralitatea, așadar, este reprezintată de actele verbale pronunțate în diferite contexte, fie ele monologuri, discursuri publice sau ale forme, așa cum subliniază și Viorica Molea (2014).

În ceea ce privește mass-media și transmiterea unor mesaje, opinii sau simple informații, oralitatea este prezentă în toate formele sale, motiv pentru care am ales să analizez acest subiect în lucrarea de față. Cristina Cojocari (2011) afirmă că dialogul mass media se caracterizează printr-o puternică pătrundere a unor trăsături ale oralității, prin extinderea limbajului popular, familiar și chiar argotic. Aceasta mai susține și că oralitatea creează o opoziție față de uniformitatea limbii de lemn (…) care combină trăsături ale stilului administrativ și ale limbajelor științifice, abundând în construcții nominale, interpersonale, lexic abstract și generic. Un aspect important pe care îl semnalează Cojocari este faptul că participanții la discursul oral pot fi caracterizați în sens pozitiv în cadrul interviurilor, al reportajelor sau al talk show-urilor, însă aici predomină orientarea argumentativă negativă și limbajul necultivat, precum și vulgaritatea, incultura și agresivitatea (Cojocari, 2011, p.125). În acest context, care va fi dezvoltat de-a lungul acestei lucrări, putem integra cu ușurință și fenomenele întâlnite în rețelele sociale prezente în universul online, a cărui evoluție influențează comportamentele, ideile și opiniile fiecărui individ în parte. Studiul acestui subiect are o importanță majoră în contextul societății actuale, în care libertatea de opinie este extremă, iar exprimarea acesteia are loc în mod subiectiv la nivelul tuturor păturilor sociale. De aceea, consider că analiza elementelor oralității în mediul social virtual merită toată atenția și că are un impact major asupra dezvoltării comunicării verbale și non-verbale orale.

Obiectivul lucrării este acela de a studia și de a analiza elementele oralității pe Facebook, prin prisma comunicării organizaționale, folosindu-mă atât de lucrări de specialitate care fac referire la comunicarea orală în mediul organizațional, comunicarea interpersonală și comunicarea în mediul online, cât și de resurse actuale, motiv pentru care voi studia anumite profile organizaționale și comunicarea pe care acestea o au cu publicul.

Motivația principală din spatele subiectului acestei lucrări este dorința de a evidenția diferența dintre comunicarea orală tradițională și cea la care asistăm astăzi, prin prisma rețelelor sociale, în special a uneia dintre cele mai populare dintre ele, Facebook. Consider că este esențială analiza celor mai vizibile aspecte care influențează direcția oralității în zilele noastre. De asemenea, alegerea mea a fost motivată de dorința de a observa riscurile pe care le implică o înțelegere eronată a desfășurării oricărui tip de comunicare orală. Totodată, consider că este importantă detectarea unor direcții de dezvoltare și de corectare, prin propunerea unor strategii sau observarea acelora care există deja.

Pornind de la semnificația de bază a oralității și continuând cu analiza tipurilor de comunicare orală, voi evidenția cele mai importante aspecte ale comunicării orale a zilelor noastre, precum și implicațiile pe care aceasta le are la nivelul publicului.

Integrarea acestui subiect în sfera organizațională a venit ca o dorință de a sublinia nevoia actuală a tuturor companiilor și instituțiilor de a se conecta cu publicul căruia i se adresează, prin metode care până în ultimii ani, erau considerate neconvenționale, în special în țara noastră. Așadar, mă voi referi la comunicarea organizațională, la cea internă și externă și la mesajul recepționat de public, prin intermediul rețelei sociale Facebook, dar și în afara ei.

Limitele subiectului ales sunt consistente, întrucât comunicarea orală, în special în rețelele sociale, nu a fost studiată îndeajuns de mult, din lipsa unui cadru istoric bogat. Așadar, există relativ puține articole academice și studii realizate în acest domeniu, cele mai multe dintre ele avându-și rădăcinile în domenii precum promovarea, marketing-ul sau domeniul afacerilor. De asemenea, cercetarea subiectului este limitată de bariera teritorială, în sensul în care datele existente în studii recente se referă deseori la societățile internaționale, existând astfel riscul de a nu se aplica în totalitate și la societatea românească. Cu toate acestea, îmi propun să culeg și să analizez datele în funcție de parametrii existenți în România, pentru a descrie cu acuratețe discursul oral analizat.

Structura lucrării a fost realizată în mod simplist, cu scopul de a reuși să expun informația într-un mod cât mai inteligibil și mai bine organizat. Lucrarea este formată din trei mari capitole:

Primul capitol se referă la comunicarea organizațională. În cadrul acestuia, am insistat pe definirea și caracterizarea comunicării organizaționale, dar și pe detectarea rolului acesteia în cadrul unor companii, instituții sau alte entități.

Capitolul II descrie comunicarea internă și pe cea externă, în același context, al unei multitudini de canale de comunicare și al unei dorințe de a transmite informația înspre interior și exterior într-un mod cât mai eficient și rapid posibil.

Capitolul III pune accentul pe cultura feminină și cea masculină. În interiorul acestei părți, am analizat răspunsul și reacția ambelor părți la primirea aceluiași mesaj și modalitățile prin care acesta poate fi distorsionat prin prisma unor elemente controlabile. Aici am evidențiat conceptele de vorbire expresivă și instrumentală și am încercat să ofer soluții practice pentru transmiterea unui mesaj uniform, lipsit de interpretări, în cadrul unei organizații.

Ultimul capitol este dedicat unui studiu de caz intitulat Mesaje expresive și instrumentale în comunicarea organizațională. Acesta îmbină elemente teoretice și practice despre comunicarea organizațională, din perspectiva oralității și se referă la mesajele expresive care pot fi transmise către public, astfel încât mesajul să nu fie distorsionat de factori relativi sau interpretat din lipsa unei analize complete a discursului. În acest capitol am realizat un studiu de caz bazat pe activitatea organizației nonguvernamentale UNICEF în România, analizând activitatea acesteia și modul în care își promovează mesajele prin prisma rețelei de socializare Facebook. Consider că acest aspect are o importanță deosebită în procesul de detectare a mesajelor expresive și instrumentale folosite de către organizații în strategiile de comunicare externă. Astfel, putem demonstra sau infirma faptul că elementele oralității sunt esențiale în comunicarea cu publicul și în promovarea activității unei organizații.

În Concluzii, voi evidenția rezultatele studiului de caz și a analizei teoretice, confirmând sau infirmând ipoteza conform căreia elementele oralității pe Facebook joacă un rol important în comunicarea organizațională și în comunicarea mesajelor unei organizații către publicul său.

Comunicarea organizațională

În contextul societății actuale, comunicarea este un proces esențial din toate punctele de vedere, atât în interiorul organizațiilor, cât și în afara acestora. În lipsa comunicării, mesajele pe care una sau mai multe părți intenționează să le transmită, ar ajunge la interlocutor, respectiv la public în mod distorsionat, eronat sau nu ar ajunge deloc.

Comunicarea verbală este principalul instrument al indivizilor din întreaga lume de a transmite informații, idei sau păreri. Comunicarea non-verbală joacă un rol la fel de important în acest proces, însă nu esențial. O informație poate fi transmisă cu succes în prezența unui limbaj non-verbal slab, însă transmiterea unor informații sau idei doar prin limbaj non-verbal este foarte dificilă și deseori, imposibilă. Pentru ca acest lucru să poată fii realizat, ar fi nevoie de un limbaj comun al corpului, pe care ambele părți să îl perceapă în același mod. Așadar, comunicarea verbală și non-verbală se completează în vederea transmiterii eficiente de informații.

Termenul comunicare este definit în Dicționarul Enciclopedic în mod complex, ca fiind o înștiințare, o veste sau o știre. În context legal sau juridic, comunicarea este aducerea la cunoștință părților dintr-un proces a unor acte de procedură în vederea exercitării drepturilor și executării obligațiilor ce decurg pentru ele din aceste acte, în limita unor termene care curg obișnuit de la data comunicării. În același timp, comunicarea este definită din punct de vedere științific ca fiind un mod fundamental de interacțiune psiho-socială a persoanelor, realizată în limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informații, a obținerii stabilității sau a unor modificări de comportament individual sau de grup (Tran et Stanciugelu, 2003, p.23).

Comunicarea organizațională are la bază aceleași principii generale, însă se transformă într-un proces mult mai complex, care implică numeroase filtre și o cantitate de informații limitată, transmisă printr-un vocabular, de cele mai multe ori, formal.

Subiectul lucrării de față se referă la elementele oralității pe Facebook, ceea ce mă determină să direcționez discuția despre comunicarea organizațională înspre sfera comunicării cu publicul și înspre analiza mecanismului acestui tip de comunicare. Pentru a atinge acest obiectiv, însă, este necesară realizarea unei introspecții în sfera generală a comunicării organizaționale. Astfel, putem observa fundația procesului comunicațional de astăzi și putem, totodată, înțelege lacunele acestuia.

1.1 Definirea comunicării organizaționale

Principalele întrebări care se pun în contextul comunicării organizaționale sunt de ce este comunicarea eficientă atât de importantă pentru o organizație? și de ce este atât de dificil să comunicăm eficient?

Numeroși autori au încercat să aducă răspunsuri la aceste două întrebări care ne ajută să avem o percepție clară asupra modului în care se realizează comunicarea și asupra necesității unor reguli de comunicare generale acceptate.

Activități profesionale realizate în mod organizat, așadar, sub forma unor organizații, au existat încă din cele mai vechi timpuri. Între anii 2052 și 1786 î. Hr., au fost însemnate pe Papyrus întâmplări de pe teritoriul Egiptului, care descriau subdiviziunile diferitelor domenii. Cercetătorii au descoperit că Iulius Cezar folosea postere scrise de mână pentru a organiza evenimente și a comunica informația poporului pe care îl conducea (Harris et Nelson, p. 63). Astfel, observăm că organizațiile nu aparțin erei moderne și că există un context istoric vast din care putem trage varii concluzii, dar care oferă și modele organizaționale ce pot fi adaptate erei în care trăim. Diferența se regăsește în comunicarea din interiorul organizațiilor și în nivelul acesteia de eficiență.

Privind dintr-o perspectivă istorică, observăm că tipul de comunicare organizațional, care poate fi ușor asociat cu management-ul organizațional, este o subdisciplină general acceptată în domeniul studiilor de comunicare. Cu toate că reprezintă un subiect relativ nou a cărui importanță a fost confirmată recent de către academicieni din întreaga lume, este definit de câțiva factori cheie, ce se regăsesc și în categoriile clasice de comunicare (Cheney 2007, p. 80).

Cheney (2008), profesor în cadrul Universității din Utah, amintește că acest tip de comunicare își are originile în sfera afacerilor și mai ales în cea a industriei. Autorul argumentează referindu-se la întrebările de bază pe care le punea comunicarea organizațională despre cursul și canalele de comunicare, dar și despre tehnologiile disponibile pentru îmbunătățirea acestui proces de comunicare. O a doua categorie de întrebări se referea la accesul celor din afară la organizații, în special în ceea ce privea corporațiile, întrucât acesta se realiza în cele mai multe cazuri prin intermediul managerilor de top. La fel ca și astăzi, această practică nu era considerată corectă. La toate acestea întrebări puteau fi găsite răspunsuri cu ajutorul unui sistem de comunicare organizațională. Astfel, numeroși oameni de știință din mediul organizațional au adoptat strategii concentrate pe domeniul muncii, cu un punct de focus pe comunicarea din interiorul companiilor. Dacă până acum în 1970 întreaga atenție se concentrea pe rezultate și pe productivitate, de acum înainte exista încă o direcție de dezvoltare. Mișcarea Resurselor Umane, care a avut loc între 1930 și 1970 a jucat un rol foarte important în obținerea acestei viziuni (Cheney, 2008, p. 81).

Dacă autori precum Cheney insistă pe contextul istoric în interiorul căruia a căpătat contur comunicarea organizațională, alți autori precum Wrench (2015), încep dezbaterea acestui subiect prin sublinierea semnificației organizației. Astfel, reamintește obiectivele unei organizații, întrucât o organizație este o structură organizată sau un întreg, o unitate administrativă sau de afaceri construită cu un anumit scop; un corp de oficiali din domeniul administrativ, precum un partid politic, un departament guvernamental etc. O altă definiție amintită de Wrench (2015) și publicată în Funcțiile Executivului (Cambridge, MA: Harvard University Press, p. 73) este aceea că o organizație este un sistem de activități coordonate în mod conștient de către două sau mai multe persoane. Autorul ține să amintească și cele mai frecvent-întâlnite definiții ale comunicării organizaționale, printre care și cea care spune că termenul este folosit pentru a defini colectivele sociale în care indivizii creează tipare și ritualuri de interacțiuni într-o încercare de a-și coordona activitățile și eforturile în scopul obținerii unor reușite personale și de grup (1986). O altă definiție pe care o evidențiază a fost dată cu mai mult de 20 de ani mai târziu și anume: un grup organizat de indivizi care lucrează independent într-un sistem relativ deschis, structurat și organizat cu scopul de a atinge obiective comune (2009).

Wrench (2015) admite că amalgamul de definiții enunțate mai sus și numeroase altele sunt deseori diferite, dacă nu contradictorii, însă la baza tuturor se află structura. Așadar, atunci când se discută despre o organizație, se discută despre o companie, o firmă sau o entitate cu o anumită structură. De asemenea, în contextul unei organizații este foarte important de menționat că întreaga activitate depinde de diferitele funcții ale acesteia. Funcțiile organizației vor determina abilitățile sale și modul în care aceasta va funcționa în interior și în exterior (Wrench, Punaynunt-Carter et Ward, 2015, pp. 10-11).

Viziunile asupra comunicării organizaționale diferă de la autor la autor și sunt bazate pe numeroși factori de decizie. Tran și Stanciugelu (2003) afirmă că există o iluzie a comunicării organizaționale și argumentează că în lumea organizațiilor, comunicarea este considerată cauza numeroaselor evenimente neplăcute, dar și remediul pentru majoritatea problemelor. Aceștia susțin că există o tendință de a blama departamentele de comunicare atunci când este detectată o disfuncție a unei organizații, etichetând orice problemă ca o problemă de comunicare. Inspirându-se din lucrările lui Philippe Cabin, Tran și Stanciugelu (2003) disting trei dintre cele mai frecvent întâlnite iluzii de acest fel. Acestea sunt:

Este ușor să comunici pentru că este suficient să enunți un mesaj

Receptorul va înțelege mesajul în același fel ca și emițătorul o dată ce mesajul va fi transmis

Unica metodă de comunicare pertinentă este aceea prin care se emite un mesaj

Este evident că aceste trei iluzii includ o doză de naivitate și că sunt rareori întâlnite în zilele noastre. Cu toate acestea, pot fi detectate organizații ale căror departamente de comunicare funcționează pe baza lor, în special în organizațiile de stat sau în cele slab dezvoltate. Marile companii dețin departamente avansate și complexe de resurse umane, de comunicare cu publicul și PR etc.

Ceea ce se dorește a fi evidențiat prin sublinierea celor trei iluzii legate de comunicarea organizațională este dificultatea conducătorilor de organizații sau de departamente de a înțelege noțiunea de comunicare organizațională în adevăratul ei sens. Pentru a oferi o mai bună înțelegere, se disting patru categorii de domenii de acțiune:

Raporturile interpersonale în interiorul organizației

Distribuția și utilizrea informației

Gestionarea procesului de comunicare între conducere și angajați

Comunicarea către clienți și către exteriorul companiei (Tran et Stanciugelu, 2003, pp. 187-188)

În comunicarea organizațională, toți autorii de specialitate evidențiază importanța înțelegerii mediului extern și a celui intern dintr-o companie sau dintr-o instituție. Orice organizație se dezvoltă într-un mediu anume, care constituie mediul său extern sau exterior. Acesta este reprezentat de piața domeniului respectiv și este format din competitori, clienți, furnizori și alte părți interesate. Aceștia vor fi factorii care vor crea limitele organizației, iar modificările care vor avea loc în exteriorul acesteia, vor avea un impact major și asupra interiorului (Wrench, Punaynunt-Carter et Ward, 2015, p. 12). Dintr-un unghi al comunicării, o organizație poate să aibă granițe deschise sau închise. Atunci când acestea sunt deschise, informația curge în mod liber și transparent, iar organizația are un potențial de adaptare la schimbare mai ridicat. În cazul celor închise, organizația încearcă să se izoleze de evenimentele și informațiile din exterior, iar principala consecință a acestei alegeri este imposibilitatea de a realiza schimbările și de a se adapta la acestea.

Comunicarea organizațională este importantă din numeroase puncte de vedere, însă cele mai importante se referă la buna funcționare a acesteia. Printre cele mai notabile aspecte influențate de comunicarea internă a unei organizații se află:

Contactul cu mediul exterior

Resursele umane (care depind de comunicarea cu exteriorul)

Informarea publicului

Detectarea informațiilor care pot fi transformate în cunoștințe valoroase pentru organizație, în mod proactiv și reactiv (scanare)

Tranzitul personalului

Ierarhia internă

Rezultatele organizației

Obiectivele organizației

Adaptarea la nevoile pieței

Dezvoltarea management-ului

Detectarea motivației

Obținerea unei poziții înalte pe piața din domeniu

Interacțiunea cu publicul și cu angajații

Controlul ((Wrench, Punaynunt-Carter et Ward, 2015, pp. 12-22)

Abilitatea de a face față tuturor provocărilor de natură comunicațională la nivelul unei organizații poate fi deprinsă cu ajutorul managementului științific. Conceptul a fost introdus în 1911 de către Frederick Winslow Taylor, care a articulat foarte clar și a recunoscut cea mai potrivită abordare privind conducerea unei organizații (Harris et Nelson, 2008, p. 65). Acesta susținea că cea mai bună strategie de management a unei organizații sau companii îndeplinește trei condiții: fiecărui angajat trebuie să îi fie asignată cea mai potrivită activitate pentru a da randament maxim, fiecare angajat trebuie să îi fie evaluată activitatea corect din punct de vedere financiar și fiecare angajat trebuie să aibă obiective clare pentru a da dovadă de o bună performanță. Principiile lui Taylor sunt aplicate și în ziua de astăzi în marile organizații, însă o bună conducere trebuie să aibă în vedere și factorul comunicării, fără de care inițiativa de a realiza schimbări, de a progresa sau de a stagna nu poate fi transformată într-un mesaj și prin urmare, va ajunge la destinatar în mod defectuos.

În marile organizații, așadar, comunicarea trebuie să fie realizată prin intermediul unui departament specializat, fie el un departament de resurse umane sau de comunicare sau un birou de presă, în funcție de natura entității. În organizațiile de dimensiuni mici, un astfel de departament nu își regăsește utilitatea. În acest caz, conducerea este responsabilă de realizarea unei comunicări eficiente și rapide, prin diferite canale pe care le vom studia în capitolul II, în contextul comunicării interne.

Comunicarea organizațională are funcții importante în buna funcționare a oricărei firme sau instituții, motiv pentru care acestea trebuie să fie menționate. De-a lungul timpului, o serie de autori de specialitate au împărțit aceste funcții pe categorii, pentru a fi mai simplu de digerat de către conducerile organizațiilor. Astfel, Neher (1997) identifică 5 funcții primare și anume:

Respectarea legilor

Conducerea, motivarea și influențarea

Înțelegerea

Rezolvarea problemelor și luarea deciziilor

Gestionarea conflictelor, a negocierilor și a încheierii afacerilor

Myers și Myers (1982) aduc în atenția conducătorilor și managerilor de organizații funcții esențiale ale comunicării eficiente la acest nivel:

Coordonarea și organizrea activităților de producție

Socializarea

Inovarea

Aceste trei funcții, dar și cele cinci menționate în paragraful anterior stau la baza motivației unei organizații de a avea o comunicare rapidă și eficientă, aspecte pe care le voi discuta pe larg în cele ce urmează, referindu-mă la comunicarea internă și cea externă.

Comunicare Interna , Comunicare Externa

Comunicarea internă și externă stau la baza bunei funcționări a unei organizații, întrucât asiguă atât comunicarea dintre departamentele acesteia, cât și comunicarea cu exteriorul, fie că acesta este reprezentat de public sau de alte instituții sau organizații. Pentru a detecta metode prin care comunicarea organizațională poate avea loc în mod eficient, studiul și înțelegerea conceptelor de comunicare internă și externă sunt esențiale.

Definiția comunicării interne

Comunicarea care are loc în interiorul unei organizații se numește comunicare internă. Aceasta poate fi realizată pe verticală sau pe orizontală, iar mesajele se transmit cu ajutorul unor canale prestabilite, cunoscute de către toți membrii organizației. Deși comunicarea internă poate fi atât formală, cât și neformală, comunicarea formală este cel mai des întâlnită și acceptată de către organizații. O bună comunicare formală într-o organizație presupune precizarea unor modalități optime de funcționare a acesteia și include stabilirea factorilor precum:

Indivizii sau entitățile care iau parte la comunicare

Structurile care ocupă un loc central în procesul de comunicare

Structurile care ocupă un loc marginal în procesul de comunicare (Tran et Stanciugelu, 2003, p.223)

De asemenea, comunicarea formală internă presupune respectarea a cel puțin două tipuri de rețele de comunicare:

Rețele centralizate – vizează activități simplu de realizat și merge înspre centru

Rețele descentralizate – vizează activități complexe , iar schimbul de informații nu urmează un tipar prestabilit (Tran et Stanciugelu, 2003, p. 224)

În comunicarea internă formală se identifică mai multe forme, printre care și:

Comunicarea bipolară

Comunicarea în rețea

În cazul comunicării bipolare, se detectează un singur emițător și un singur receptor, iar în comunicarea în rețea se identifică un emițător și mai mulți receptori. În cazul aceleia din urmă, se pot menționa subtipuri precum rețelele în formă de stea, în formă de „Y”, în formă de cerc sau rețele multiple. Diferențele principale între aceste subtipuri constă în gradul de restricție care se impune în procesul de comunicare. Tran și Stanciugelu (2003) afirmă că rețeaua în formă de stea, cunoscută și ca și rețeaua centrată, implică gradul cel mai ridicat de restricție, întrucât are loc între centru și membrii din diferite departamente, în timp ce rețeaua multiplă implică gradul cel mai puțin slab de restricții, întrucât membrii pot comunica simultan, fără a depinde de centru.

Desfășurarea comunicării interne depinde și de climatul organizațional, care poate fi defensiv sau deschis (Tran et Stanciugelu, 2003, p. 224).

Pentru a realiza o comunicare internă sau externă eficientă, este necesară detectarea unui scop bine definit care se referă la transmiterea unui mesaj în interiorul unei organizații sau în afara acesteia. De aceea, este important ca membrii, respectiv conducerea organizației să cunoască răspunsul la întrebarea de ce comunicăm?

Răspunsul la această întrebare este de cele mai multe ori standardizat, însă poate să varieze, în funcție de natura organizației, obiectivele acesteia și direcțiile de dezvoltarea propuse. Rolul comunicării este, de cele mai multe ori, reprezentat de atingerea obiectivelor organizaționale și individuale. Obiectivele organizaționale se referă la misiunea organizației, care include filosofia, aspirațiile, valorile și metodele de lucru, dar și la operațiuni strategice, precum direcția de evoluție, etapele dezvoltării și planul organizației. În ceea ce privește obiectivele individuale, se face referire la aspirațiile angajaților sau ale membrilor organizației pentru ca aceștia să contribue în mod activ la dezvotarea firmei, având o motivație solidă.

O altă întrebare la care organizația trebuie să ofere un răspuns clar pe care să îl transmită membrilor este unde comunicăm? Răspunsul este, și de această dată, variabil, și în strânsă legătură cu climatul, dar și de cultura organizațională. Mai mult decât atât, cultura individuală reprezintă un element de bază care se regăsește în fiecare organizație și care implică personalitate, trăsăturile comportamentale și motivațiile sau constrângerile membrilor. În acest sens, liderii au abilitatea de a utiliza cele mai importante trăsături pozitive ale angajaților sau membrilor, pentru a seta o direcție de dezvoltare favorabilă firmei.

În opinia autorilor Welch și Jackson (2007), comunicarea internă și cea externă nu mai pot fi tratate ca fiind aspecte separate în cadrul unei organizații sau al unei corporații, întrucât sunt interdependente. Mai mult decât atât, comunicarea internă este recunoscută ca o parte integrantă a comunicării externe, cu toate că trebui să fie tratată separat în anumite cazuri.

Definițiile comunicării interne a unei organizații variază de la autor la autor. Autorul Scholes conturează acest concep din perspectiva stakeholder-ilor, susținând că managementul profesional al interacțiunilor dintre părțile interesate este definiția comunicării interne.(Welch et. Jackson, 2007, p. 182). Welch și Jackson critică modul de abordare al lui Scholes, punând sub semnul întrebării modul în care acesta omită să facă diferența între diferitele tipuri de interese.

Cheney și Christensen aduc o completare definiției lui Scholes, spunând că aceasta trebuie să includă și relațiile dintre angajați, misiunea și dezvoltarea companiei. Autorii sugerează și faptul că trebuie să se facă referire la trei niveluri interne de comunicare:

Managementul de zi cu zi (relațiile cu angajații)

Managementul strategic (care se referă la misiune)

Managementul de proiect (care se referă la dezvoltarea organizației) (Welch et Jackson, 2007, p. 182).

Welch și Jackson (2007) amintesc și definiția dată de Cornelissen care susține că acest concept se poate referi și la o simplă perspectivă tactică, focusată pe diferite metode și canale cu ajutorul cărora să se realizeze comunicarea internă. Intranet-ul, newsletter-ul sunt doar două exemple de astfel de metode. Această perspectivă ajută la sublinierea importanței utilizării media în procesul de comunicare.

O privire asupra definițiilor date de către autorii de specialitate îi ajută, așadar, pe Welch și Jackson (2007) să contureze o concluzie, conform căreia comunicarea internă este înțeleasă ca un tip de management al interacțiunilor strategice și al relațiilor dintre părțile interesate la toate nivelurile unei organizații. Cu toate acestea, autorii admit faptul că și această definiție are lacune, pentru că nu prezintă un focus suficient de bun asupra angajaților.

Din punctul de vedere al părților interesate (stakeholders), definirea comunicării interne trebuie să se focuseze înspre relațiile dintre acestea. Astfel, o organizație trebuie să își îndrepte eforturile înspre asigurarea unor canale de comunicare eficiente și rapide între angajați și colaboratori, pentru a obține rezultatele propuse prin strategiile de dezvoltare.

Cornelissen (2010), definește comunicarea organizațională ca fiind tacticile și media folosite pentru comunicarea cu grupurile interne și externe, iar Argenti (1996) susține că realitatea organizațională se poate reflecta în imaginea acesteia, iar atunci când organizația este una corporatistă, imaginea este formată prin ochii membrilor săi. Managementul comunicării, trebuie să existe, așadar, în interiorul oricărei organizații, fie prin intermendiul unui departament de comunicare, fie printr-unul de resurse umane (Volujevica, 2012, p. 18).

Comunicarea internă eficientă poate avea efecte pozitive asupra dezvoltării organizației, întrucât relațiile de lucru devin bazate pe:

Certitudine

Încredere

Circulația liberă a informațiilor pe orizontală

Circulația liberă a informațiilor pe verticală

Lipsa conflictelor

Implicarea satisfăcătoare a fiecărui membru în viața organizației

Existența unui mediu sănătos și sigur

Asigurarea succesului pentru întreprindere

Asigurarea optimismului cu privire la performanțele viitoare (Ardusătan, Bărăian et Arghir, 2013, p.118)

Autorii Ardusătan, Bărăian și Arghir (2013) afirmă că cele mai importante obiective ale comunicării interne sunt:

Informarea

Motivarea

Fidelizarea

Concertarea eforturilor

Sprijinirea asumării obiectivelor de către echipe

Construirea culturii organizaționale

Întărirea culturii organizaționale

Socializarea

Integrarea noilor angajați

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, o bună comunicare managerială este esențială, întrucât face parte din comunicarea strategică și are ca scop și motivarea angajaților, susținerea performanței și transmiterea valorilor caracteristice identității colective (Ardusătan, Bărăian et Arghir, 2013, p.119).

Ardusătan, Bărăian și Arghir (2013) trag concluzia că o bună comunicare internă are loc în baza relației angajatului cu organizația, determinată de relația contribuție – retribuție și nu trebuie să fie asimilată cu formele de marketinh intern. De asemenea, autorii concluzionează că o comunicare eficientă este o comunicare targetată, ușor de înțeles, accesibilă și care utilizează și combină mijloacele potrivite.

Harrison (1995) este unul dintre autorii care subliniază faptul că, în interiorul unei organizații, comunicarea internă este prezentă indiferent de dorința managementului de a o controla sau nu. Acesta afirmă că în organizațiile ierarhice în care managementul se află în vârful piramidei, comunicarea curge de sus în jos sub formă de instrucțiuni și informații și că poate exista o comunicare de jos în sus sub forma unor propuneri de proiecte sau a altor feluri de feedbacl adresat conducerii. Harrison (1995) afirmă și că fiecare colectiv are propriul său sistem de comunicare, în funcție de poziția sa în cadrul organizației. Spre exemplu, oamenii care lucrează în același departament sau în același birou comunică între ei. Totodată, comunicarea are loc între grupuri de la același nivel, dar și între grupuri ierarhice care se află la niveluri diferite. Se evidențiază și căile informale de comunicare între indivizii care formează relații de prietenie sau de rudenie cu alți membri ai personalului, dar și discuțiile informale care înfloresc în cadrul organizațiilor și care asigură transmiterea informației. Conform lui Harrison, astfel se creează posibilitatea lucrului eficient. În cazul contrar în care comunicarea internă este ineficientă sau în care grupurile din interiorul organizației nu sunt bine închegate, membrii devin ostili sau indiferenți față de angajatorii lor.

Comunicarea internă se referă deseori la informații precum:

Produse și servicii noi

Angajați

Pensionări

Sarcini îndeplinite cu succes

Oportunități de dezvoltare

Anunțuri

Bonusuri

Modificări salariale

În contextul subiectului abordat în lucrarea de față, putem aminti importanța comunicării interne în organizațiile moderne, dar și a acelora cu un istoric bogat, care încearcă să realizeze o tranziție de la metodele clasice, tradiționale, la cele moderne, realizate cu ajutorul noilor tehnologii disponibile. Comunicarea internă poate avea loc atât formal, cât și informal, creând astfel diferite canale de comunicare, fie ele strict în interiorul organizației, fie în afara acesteia. E-mail-ul, newletter-ul, comunicatoarele interne, platformele de comunicare private sau rețelele private pot fi câteva dintre canalele prin care comunicare internă se poate realiza simplu, rapid și eficient (Volujevica, 2012, p. 20).

În contextul comunicării externe se evidențiază și necesitatea creării unei imagini pozitive și a unui brand durabil.

Definiția comunicării externe

Comunicarea externă este un subiect foarte complex care cuprinde comunicarea internă a unei organizații la numeroase niveluri. O definiție dată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene este că acest tip de comunicare se referă la strategia de gestionare a comunicării pe care orice organizație o aplică cu scopul de a comunica mesaje publicului larg. Orice fel de informație, consultare, anunț, broșură, scrisoare, întâlnire și orice formă de contact între persoanele sau lucrurile din organizație și cei din afara acesteia face sau trebuie să facă parte din strategia de comunicare externă. Un bun director de comunicare trebuie să adopte toate tehnicile de management pentru ca mecanismul comunicării externe să funcționeze eficient.

Tran și Stanciugelu (2003) afirmă că acest tip de comunicare are o tematică preocupată de mecanismul de influență și argumentare, mai degrabă decât de analiza organizațională.

Spre deosebire de comunicarea internă, cea externă se concentrează pe publicul, colaboratorii sau părțile interesate care vin din afara organizației. Aceste părți pot contribui la succesul firmei, motiv pentru care mesajele acesteia trebuie să fie transmise în mod inteligibil, productiv și eficient, utilizând toate resursele relevante (Cheng, Punjasiri, 2010).

Autori precum Saunders (1999) afirmă că audiențele precum consumatorii, investitorii, corpurile legislative etc., sunt cele pe care comunicarea externă le vizează, iar fișele informative, kiturile de presă, newsletterele, revistele, broșurile, comunicatele de presă și rapoartele anuale sunt exemple de tactici prin care informarea poate avea loc. De asemenea, conferințele, evenimentele cu ușile deschise, tururile, proiectele publice sau discursurile pot fi bune exemple de comunicare externă.

Saunders (1999) subliniază importanța comunicării externe prin prisma profitului unei organizații, amintind că aceste activități au o contribuție importantă la obținerea veniturilor, însă susține și că majoritatea conducătorilor de organizații nu reușesc să stabilească cu exactitate impactul pe care îl au aceste activități asupra profitului, deși conștientizează că sunt vitale pentru succesul firmei. În același timp, autorul amintește că obiceiurile sănătoase ale unei organizații sunt motivul pentru o comunicarea externă de succes, iar companiile care au strategii de comunicare externă bine puse la punct sunt deseori caracterizate ca fiind vizionare, inovatoare și interesate de îmbunătățirea constantă a calității serviciilor pe care le oferă. Acestea pun pe primul plan informarea publicului, activitățile de lobby, activitățile filantropice și publicitatea.

Comunicarea externă se împarte în trei mari categorii și anume:

Comunicarea externă operațională

Comunicarea externă strategică

Comunicarea externă de promovare

Comunicarea externă operațională implică relațiile profesionale ale angajaților sau membrilor organizației cu persoane din mediul extern al firmei. Comunicarea externă strategică presupune dezvoltarea bunelor relații de comunicare cu mediul extern, dar și previzionarea schimbărilor pentru a se putea menține la un nivel ridicat de succes. Comunicarea externă de promovare presupune transmiterea de informații dinspre organizații înspre public prin intermediul publicității, al activităților de promovare a vânzărilor, al sponsorizărilor, al ajutorului financiar către organizații umanitare sau non-profit, organizarea de standuri sau forumui etc.

Cu toate că, până recent, comunicarea externă se realiza numai de la nivelul conducerii unei organizații, este important ca aceste activități să implice și nivelurile următoare, întrucât managerul are rol simbolic, în cele mai multe cazuri, atunci când vine vorba despre imaginea publică, iar angajații au rol practic și reușesc să contribuie în mod eficient la dispersarea informației în mod rapid către cei mai importanți receptori.

În zilele noastre, comunicarea externă are loc atât prin mijloacele menționate adineaori, cât și prin intermediul rețelelor sociale și profesionale virtuale. Acest tip de comunicare are rezultate rapide, însă trebuie să fie realizat cu precauție, targetând publicul potrivit și oferindu-i informații relevante, ușor de accesat și de memorat. De aceea, strategiile de comunicare externă trebuie să fie mai complexe decât niciodată, incluzând factori care implică noile tehnologii. De aceea, voi analiza în ultimul capitol al lucrării importanța utilizării rețelelor sociale precum Facebook pentru a asigura imaginea pozitivă și profitul unei organizații, subliniind elementele oralității asupra cărora trebuie să se îndrepte atenția conducerii sau a departamentelor de promovare a organizațiilor.

Relația dintre comunicarea internă și externă

În organizațiile vechi și noi se detectează o interrelație a comunicării interne și externe care a fost analizată de-a lungul timpului de către experți în comunicare și autori de specialitate. Această relație este dinamică și bazată pe inovație și creează tipare aplicate în majoritatea marilor organizații. Cele două tipuri de comunicare sunt definite atât prin prisma domeniului relațiilor publice, cât și prin prisma marketingului și al managementului problemelor.

Comunicarea organizațională nu poate avea loc în lipsa uneia dintre cele două subtipuri de comunicare menționate mai sus, nici în practică, nici în teorie. Programele de comunicare internă și externă sunt esențiale pentru buna funcționare și organizare a unei firme sau instituții, cu scopul a dezvolta, planifica și executa activități importante de zi cu zi. Orice strategie de comunicare trebuie să includă atât planuri de comunicare internă, cât și externă (Cornelissen, 2008, p. 93), dar și resurse umane competente, care să asigure transmiterea corectă a mesajelor.

Gestionarea comunicării interne și externe presupune un set solid de cunoștințe pe baza cărora se construiește o strategie pe termen scurt, mediu și lung. Comunicarea organizațională este o funcție importantă a mediului de afaceri, motiv pentru care un plan de comunicare trebuie să fie inclus în procesul de luare a deciziilor. Departamentele de comunicare sunt responsabile pentru integrarea planurilor firmelor în planul de comunicare și vic-versa, în vederea obținerii unor rezultate care să satisfacă nevoile, misiunea și obiectivele organizației ca întreg (Cornelissen, 2008, pp. 98-99).

Relația dintre comunicarea internă și externă nu este importantă numai la nivelul promovării unei imagini ideale și nu implică numai conducerea sau departamentele de resurse umane și comunicare. O imagine mult mai complexă este oferită în literatura de specialitate, acolo unde se face referire la riscurile și potențialele crize care pot apărea în urma practicării unei comunicări defectuoase.

Papa, Daniels și Spiker (2008) evidențiază factori ai comunicării interne și externe care sunt interdependenți și fără de care niciuna dintre strategiile de comunicare nu pot avea succes deplin. Autorii evidențiază faptul că separarea comunicării interne de cea externă face parte din categoria strategiilor tradiționale, iar că societatea modernă și mediul de afaceri al zilelor noastre are nevoie de planuri de comunicare extinse, care implică ambele subtipuri. Astfel, arată că tipul de comunicare internă se referă la orientare și îndoctrinare la nivelul membrilor organizației, precum și la conturarea unei morale a firmei care conduce la un nivel de satisfacție mai mult sau mai puțin mutabil. O comunicare internă eficientă trebuie să vizeze compensațiile și beneficiile, schimbările organizaționale și dezvoltarea firmei, dar și comunicarea dintre angajați. În ceea ce privește comunicarea externă, este întărit argumentul confirm căruia relațiile publice și construirea unei imagini pozitive este principalul obiectiv al unei bune strategii de comunicare. Menționează, însă, și importanța asumării riscurilor, a evaluării gravității acestora și a puterii de a le face față în situații de criză. În acest context al comunicării de criză, atât comunicarea internă, cât și cea externă, trebuie să se desfășoare conform unui plan foarte bine stabilit, care să fie accesibil pentru membrii din toate păturile organizației (Papa, Daniels et Spiker, pp. 349-380).

Așadar, observăm că relația dintre comunicarea internă și cea externă trebuie să fie armonioasă, echilibrată și prestabilită, întrucât dependența dintre cele două este vizibilă în special în situațiile de criză. Consecințele unei slabe comunicări interne sau externe poate avea consecințe grave atât în interiorul organizației cât și în afara ei. Imaginea, credibilitatea, puterea de atragere a investitorilor sunt puse în pericol într-o astfel de situație, dar și motivația angajaților, nivelul acestora de satisfacție, calitatea produselor și a serviciilor și echilibrul administrativ sunt destabilizate în cazul ignorării regulilor de comunicare internă sau externă.

Cultura feminina, masculina (vorbire expresiva, instrumentala)

3.1 Oralitatea

Oralitatea este definită în literatura de specialitate ca un elemente care cuprinde un spectru larg de manifestări ale vorbirii, începând de la forme ale substandardului, până la forme apropiate de limba literară. În definiția oralității este inclusă și expresivitatea, căreia i se oferă o importanță deosebită. Autoarea afirmă că toate procesele din interiorul oralității se află în strânsă legătură cu ființa limbii, inclusiv expresivitatea. Imanența acesteia în dimensiunea oralității reprezintă un factor de primă importanță.

În contextul lucrării de față, ne referim la comunicarea expresivă și instrumentală. În sfera socială virtuală, în care cele mai multe organizații, companii sau instituții aleg să își promoveze activitatea, să transmită mesajele potrvite către public și să comunice în timp real cu acesta, strategia de comunicare este extrem de importantă. Elementele oralității trebuie să fie, astfel, foarte bine studiate, pentru a putea exploata la maximum potențialul unei campanii de prezentare a unui produs, a unui serviciu sau a unei activități, al unei campanii de promovare sau de informare.

3.1.1 Vorbirea expresivă

Viorica Molea (2014) afirmă că expresivitatea implicită a oralității constituie fondul pregnanței noastre verbale și că problema expresivității este complexă, cu aspecte neelucidate. Autoarea mai susține că expresivitatea presupune o abordare pluridimensională și că este o valoare intrinsecă a limbii și a vorbirii. Astfel, fenomenul expresivității cuprinde întreg fondul comunicativ uman, de la aspectul fonologic, până la structuri complexe. Molea îl citează pe autorul rus Șahovski spunând că în lingvistica modernă, deseori se identifică conceptul de emotivitate cu cel de expresivitate. Desepro, expresivitatea este o parte componentă a emotivității, însă emotivitatea faptelor de limbă nu depinde de alegere sau de contrapunere.

Coteanu (1973) delimitează două tipuri de expresivitate: latentă în cuvânt și dedusă în context . În funcție de percepția diverselor tipuri de vorbitori, un text poate fi expresiv pentur un receptor sensibil și nul pentru un vorbitor lipsit de un grad avansat de instruire, cu calități intelectuale.

Elementele oralității pot avea grade diferite de expresivitate:

Redus

Mediu

Înalt

Tipurile de expresivitate se împart și în funcție de modul de receptare a vorbitorilor:

Majoră

Mediocră

Umilă

De asemenea, acestea pot fi categorisite în funcție de caracterul discursului:

Solemn

Oficial

Relaxat

Molea (2004) susține că expresivitatea la nivel lexical, presupune o stratificare a elementelor de vocabular conform mărcilor lor stilistice. Aceasta subliniază modul în care expresivitatea mediocră latentă se manifestă în elementele de limbaj populare, argotice, familiare, regionale, de jargon, urbane sau la modă.

În Dicționarul Oxford, limbajul expresiv sau comunicarea expresivă este definită ca fiind orice tip de comunicare în care funcția principală este de a exprima emoții sau în care modul de expresie este caracterizat mai mult de denotație decât de conotație, spre deosebire de comunicarea referentiala. Limbajul expresiv, emotiv sau afectiv variază de la vulgaritate la poezie .

În stereotipurile de gen se asociază deseori vorbirea expresivă cu stilul feminin, spre deosebire de vorbirea instrumentală.

3.1.2 Vorbirea instrumentală

Comunicarea de tip oral are o funcție instrumentală definită în literatura de specialitate ca fiind o funcție lingvistică prin care un individ folosește limbajul pentru a-și satisface nevoile materiale și pentru a manipula mediul înconjurător, dar și pentru a obține diferite lucruri. Spre exemplu, atunci când are loc vorbirea orală, vorbitorul începe o afirmație cu „eu vreau…”.

În acest context se mai folosește și termenul de instrumentalism, care este definit în Dicționarul Oxford ca un tip de comunicare orientat înspre obținerea unui rezultat sau îndeplinirea unui obiectiv. Acest tip de comunicare orală are o valoare instrumentală și se află în contrast cu vorbirea expresivă, care nu are ca scop atingerea unui scop.

În zilele noastre, vorbirea instrumentală este un factor esențial în strategia de comunicare a unei organizații sau companii, întrucât oferă o unealtă care poate fi folosită în scop de promovare în mod eficient. Acest tip de comunicare orală se dovedește a aduce rezultate imediate în campaniile de promovare sau de informare, întrucât mesajul este clar și se referă la îndrumarea unui individ sau a unui grup înspre a realiza o anumită acțiune.

Unele companii definesc vorbirea instrumentală ca fiind un tip de comunicare realizat prin interacțiune instrumentală și care presupune contact multisenzorial dintre oameni (.

3.2 Percepția feminină și masculină a elementelor oralității pe Facebook

Este bine-cunoscut faptul că persoanele de gen masculin și cele de gen feminin pot avea percepții diferite asupra anumitor situații, a unor comportamente sau a unor semnale transmise prin comunicare non-verbală. Literatura de specialitate din domeniu este foarte bogată, însă întâlnește bariere semnificative atunci când vine vorba despre limbaj, întrucât acesta poate fi controlat parțial sau total, iar acuratețea rezultatelor unui astfel de studiu depinde de numeroase aspecte.

Vorbirea expresivă și instrumentală sunt, poate, cele mai importante categorii de comunicare orală, însă analiza discursului însumează și un număr de paradigme și teorii în ceea ce privește comunicarea non-verbală. Astfel, trebuie să fie luate în considerare aspecte precum nivelul de atracție față de vorbitor, paradigma socio-culturală, nivelul de afectivitate, nivelul de emoție, puterea, dominanța, statusul, așteptările etc.

Unii autori subliniază faptul că există preconcepții în ceea ce privește interesul persoanelor de gen feminin cu privire la informație. Deborah Tannen (1998) amintește că această eroare a fost luată în considerare până recent, crezându-se că femeile sunt mult mai interesate de schimbul de informație pură decât bărbații, indiferent de subiectul ales. .

Chiar și în urmă cu două decade, percepția diferită asupra unui mesaj putea fi observată cu ușurință pe Internet, din cauza combinației dintre anonimitate și viteză. Aceste două elemente oferă abilitatea cervcetătorilor de a compara eficient modul în care bărbații și femeile comunică.

În zilele noastre, Internetul este una dintre cele mai simple metode de exprimare orală și scrisă. Până recent, digitalul oferea utilizatorilor de Internet oportunitatea de a se exprima în scris, în cea mai mare parte. O dată cu dezvoltarea platformelor care suportau conținut video, exprimarea opiniilor, transmiterea mesajelor sau promovarea serviciilor și a produselor pe cale orală a devenit foarte populară.

Pentru mediul organizațional, rețelele sociale reprezintă un avantaj. Astăzi, companiile se pot folosi de funcțiile și opțiunile rețelelor sociale precum este Facebook pentru a-și promova serviciile, produsele sau pentru a informa mult mai rapid și mult mai eficient. Prin tehnici bine gândite, care fac parte dintr-o strategie de marketing, companiile pot transmite mesajele potrivite publicului pe care îl țintesc, mai repede decât niciodată.

Beneficiile pe care le aduce platforma Facebook brandurilor și organizațiilor sunt de mai multe tipuri și se regăsesc în mai multe direcții. Principalul avantaj pe care îl au companiile în mediul online este faptul că țintirea publicului este mult mai simplă decât în mediile tradiționale, datorită faptului că aici, există deja comunități cu aceleași interese, formate din inițiativa membrilor, astfel încât direcția spre care mesajul trebuie să fie trimis este ușor de intuit.

O comunitate online este definită ca un grup de inidivizi care formează legaturi și relații bazate pe interesul comun față de un anumit brand . Comunitatea nu trebuie să fie localizată în același spațiu geografic, însă trebuie să aibă aceleași interese, aceeași specializare sau aceeași bază de cunoștințe. Muniz și O’Guinn (2001) afirmau că în mediul online se observă o trecere de la diada consumator – brand, la triada consumator – brand – consumnator, în care brand-ul este asociat cu un obiect social, dezvoltat și construit pe baza răspunsului și a reacției primite de la consumator sau de la comunitate. Astfel, consumatorului îi este oferit un loc central în procesul de dezvoltare a brandului, un loc care devine din ce în ce mai activ.

În domeniul promovării și al marketing-ului, platformele sociale precum este Facebook joacăun rol foarte important, motiv pentru care astăzi există opțiuni de promovare și sponsorizare dedicate strict organizațiilor, firmelor, persoanelor publice etc.

În ceea ce privește interacțiunea cu brandul, literatura de specialitate arată că aceasta are loc într-un mod mai frecvent, mai intens și cu o implicație mai profundă atunci când brandul are o credibilitate ridicată. Cu toate acestea, rețeaua de socializare Facebook este un loc potrivit pentur o interacțiune oarecum superficială, însă nu una care conduce la discuții cu profunzime, în special în mediul profesional. Important de menționat este că studiile realizate în timp arată un potențial mai ridicat de dezvoltare, promovare și de conectare cu comunitatea în cazul companiilor mici și mijlocii, decât în cazul celor mari.

Așadar, observăm că Facebook este o unealtă virtuală utilă, practică, care are potențialul de a oferi rezultate relativ rapid.

Elementele oralității se regăsesc pe Facebook și alte rețele sociale în conținutul de tip video. Înregistrarea mesajelor sau transmiterea lor în timp real creează posibilitatea obținerii unui răspuns mai rapid din partea publicului și posibilitatea informării instante. Mai mult decât atât, această metodă permite monitorizarea rezultatelor cu ajutorul uneltelor online de analiza, oferind organizațiilor și deținătorilor unor afaceri să măsoare succesul unei campanii, al unei transmisiuni etc.

În strategia de comunicare a unei organizații pe Facebook sau alte rețele sociale, diferențele de gen sunt deseori luate în considerare de către specialiștii de marketing sau persoanele responsabile pentru promovarea în mediul online. Genul este important în Social Media atât din punct de vedere al percepției mesajului oral transmis, cât și din punct de vedere al creării acestuia. Publicul reacționează diferit atunci când anumite mesaje sunt transmise de către o persoană de gen feminin sau masculin în situați specifice. Totodată, reacția publicului cu privire la un anumit mesaj va fi diferită în funcție de gen.

Specialiștii în semantică de la Universitatea din Chicago au realizat o comparație între modul femeilor și al bărbaților de a percepe limbajul. Inițial, se evidențiază prototipurile formate la nivel de societate:

Femeile întrerup mai mult decât bărbații

Femeile sunt mai comunicative decât bărbații

Bărbații nu oferă la fel de multă recunoaștere verbală a contribuțiilor din conversațiile femeilor

Bărbații folosesc un limbaj vulgar mai des decât femeile

Femeile vorbesc mai mult între ele decât bărbați

Bărbații comunică mai ușor în public decât femeile

În discuția despre influențarea genului în ceea ce privește limbajul, Colvin afirmă că întrebarea cea mai importantă pe care trebuie să și-o pună orice lingvist, dar și orice persoană de marketing, este legată de faptul că limbajul poate influența gândirea oamenilor. Astfel, este lesne de înțeles motivul pentru care mesajele rostite de către femei sau cele rostite de către bărbați pot căpăta sensuri diferite în contexte diferite.

Limbajul feminin și masculin au, așadar, caracteristici care pot fi percepute diferit de către public. Spre exemplu, limbajul feminin este deseori caracterizat de seturi de cuvinte specifice interesului unei femei, precum nuanțe, culori, adjective. De asemenea, în limbajul feminin se regăsesc adesea intonații ridicate, numeroase întrebări, utilizarea intensivă a cuvintelor precum „atât de” sau „extrem de”, precum și numeroase formule de politețe și o gramatică hipercorectă. Astfel, limbajul feminin pare a fi un produs cultural, întrucât femeile au un limbaj care denotă dorința de a se conecta și în același timp, de a crea relații bazate pe conversații intime. În schimb, persoanele de gen masculin au un limbaj care exprimă statusul și independența. Cu toate acestea, comunicarea dintre bărbați și femei poate fi una interculturală .

Studiile de gen și limbaj au devenit din ce în ce mai populare odată cu inițierea mișcărilor feministe, iar problemele de gen au fost dezbătute în ultimii ani pe baza problemelor de limbaj. De aceea, studiul genurilor nu este complet în lipsa unei analize aprofundate a limbajului . Principalele diferențe dintre limbajul bărbaților și cel al femeilor sunt:

Pronunția

Acest element este unul de natură fonetică și poate fi observat în toate limbile lumii. De cele mai multe ori, pronunția femeilor este mai corectă decât aceea a bărbaților, element care apare și în cazul învățării unei limbi străine. Această abilitate este evidențiată și în studiile medicale.

Intonația

Diferențele de intonație sunt rezultatul unor procese fiziologice care pot fi asociate cu timiditatea, instabilitatea emoțională sau alte caracteristici feminine. În schimb, în sfera masculină, sunt identificate intonații specifice care exprimă deseori încredere sau putere.

Vocabularul

Studiile arată că bărbații și femeile tind să aleagă cuvinte și expresii diferite pentru a-și exprima trăirile și sentimentele. Aceste diferențe pot fi observate în modul de a utiliza cuvinte care descriu culori, în folosirea adjectivelor, a adverbelor, a limbajului vulgar, a diminutivelor și a pronumelor.

Sintaxă

Modulația, propozițiile interogative și imperative șli corectitudinea în gramatică sunt menționate și de această dată.

Atitudinea față de limbaj

S-a demonstrat că femeile au tendința de a oferi atenție limbajului lor și de a folosi limbajul standard, mai degrabă decât jargonul și argoul, săpre deosebire de bărbați.

Diferența non-verbală

În timp ce femeile exprimă politețe în conversațiile lor, bărbații tind să fie mai agresivi în vorbire și să folosească mai puține formule de politețe. Mai mult decât atât, bărbații tind să întrerupă mai des și să gesticuleze în mod activ.

Alegerea subiectelor de discuție

În timp ce subiectele asociate cu genul masculin sunt politica, economia, sporturile sau știrile, femeile au un interes mai pronunțat față de subiecte precum educația copiilor, hainele, activitățile gospodărești, îmbrăcămintea etc. .

Un aspect foarte important în limbajul feminin și masculin este umorul, prea puțin prezent în comunicarea feminină și mult mai des întâlnit în cea masculină. Deși acest element este generalizat, el apare mai mult în unele culturi și mai puțin în altele, luând în considerare nivelul de toleranță al diferitelor etnii față de glume, sarcasm și alte tipuri de umor.

Tot factorului cultural și etnic i se datorează și faptul că unele conversații se regăsesc mai mult în cercurile masculine decât în cele feminine. Spre exemplu, conversațiile legate de muncă, sport, putere insituțională, politică, sunt prezente în grupurile de bărbați mult mai frecvent, în timp ce problemele personale sau discuțiile despre familie sunt dezbătute în grupurile de femei.

Aspectele menționate mai sus se regăsesc în comunicarea orală tradițională, dar și în cea virtuală. Platformele cu conținut video, așa cum este YouTube sau Facebook oferă femeilor și bărbaților din întreaga lume abilitatea de a se exprima în mod oral, iar elementele caracteristice bărbaților și femeilor se regăsesc în discursul acestora cu cele mai multe ocazii.

Oamenii de marketing ai zilelor noastre își realizează strategiile de marketing bazându-se în mare parte pe astfel de caracteristici atunci când au intenția de a ținti un anumit tip de consumatori.

Elementele oralității se regăsesc pe Facebook atât în discursul feminin, cât și cel masculin, atunci când se încearcă exprimarea unor emoții sau senzații, transmiterea unor mesaje, în general cu profunzime sau informarea în mod neconvențional. În astfel de cazuri, transmițătorii au o exprimare în scris similară comunicării orale, în care sunt folosite expresii uzuale, formule colocviale, în care se apelează la elemente ale limbi populare și în care umorul și sarcasmul sunt deseori prezente. Elementele oralității se mai regăsesc și în conținutul de tip video, pe care organizațiile îl folosesc cu succes. Astfel de elemente sunt utilizate cu scopul de a transmite mesaje expresive și instrumentale care deservesc strategiile de comunicare organizațională externă, întrucât comunicarea cu publicul pare să aibă prioritate și să aducă rezultate favorabile.

Studiu de caz: mesaje expresive si instrumentale în comunicarea organizatională – UNICEF România

UNICEF reprezintă unul dintre cele mai bune exemple de comunicare organizațională de succes prin intermediul rețelei sociale Facebook, întrucât își măsoară succesul prin puterea de a atrage un număr cât mai mare de grupuri cu aceleași interese, cu scopul de a îndeplini o misiune specifică organizațiilor non-guvernamentale, la o scară largă și la un nivel extrem de înalt. Comunicarea cu comunitățile specifice care are loc prin prisma rețelei de socializare Facebook are loc în mod creativ și strategic, transmițând atât mesaje expresive, cât și instrumentale, specifice comunicării organizaționale externe. Elementele oralității se regăsesc în strategia de comunicare online a UNICEF la fiecare pas, motiv pentru care am ales să analizez această organizație. Rezultatele sale sunt evidente la nivel global, iar eforturile depuse la nivel organizațional sunt vizibile, apreciate de către public și răsplătite prin atenția întregii comunități virtuale.

UNICEF – organizație și misiune

UNICEF este o organizație înființată în anul 1946 de către Organizația Națiunilor Unite, cu scopul de a asigura copiilor condițiile necesare pentru o dezvoltare normală, precum hrană, îmbrăcăminte și servicii de sănătate. Organizația activează în peste 190 de țări și teritorii cu scopul de a proteja drepturile copiilor și a petrecut mai mult de 70 de ani pentru a îmbunătățți viețile copiilor și a familiilor acestora, prin apărarea acestora pe toata durata vieții. În acest scop, s-a detectat nevoia prezenței globale a organizației, pentru a putea produce rezultatele necesare și efectele lor.

În România, UNICEF este mandatat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite să promoveze protecția drepturilor copiilor, să contribuie la satisfacerea nevoilor de bază ale acestora și să mărească posibilitățile copiilor de a-și valorifica la maxim potențialul. Organizația funcționează pe baza Convenției Drepturilor Copilului și se străduiește să instituie drepturile copiilor ca principii etice solide și standarde internaționale de comportament față de copii. UNICEF insistă ca supraviețuirea, protecția și dezvoltarea copiilor sunt imperative universale ale dezvoltării, care sunt parte integrantă a progresului uman. Această organizație mobilizează voința politică și resursele materiale necesare pentru a ajuta diferitele state, în special țările în curs de dezvoltare, să acorde prioritate copiilor și să le consolideze capacitatea de a elabora politici adecvate și de a oferi servicii pentru copii și familiile lor. UNICEF este devotat misiunii sale de a asigura protecția specială a copiilor celor mai defavorizați – victime ale războiului, dezastrelor, săraciei extreme, tuturor formele de violență și exploatare – precum și a copiilor cu handicap.

Atât în România, cât și în întreaga lume, UNICEF reacționează în cazuri de urgență pentru a proteja drepturile copilului. In colaborare cu partenerii Națiunilor Unite și agențiile umanitare, UNICEF pune la dispoziția partenerilor săi facilitățile sale unice de reacție rapidă, pentru a-i ajuta să aline suferința copiilor și a persoanelor care îi îngrijesc. De asemenea, este imparțial și cooperarea sa este nediscriminatorie. In toate acțiunile pe care le întreprinde, UNICEF acordă prioritate copiilor celor mai defavorizați și țărilor celor mai nevoiașe .

Strategia de comunicare externă

În România, UNICEF a avut rezultate vizibile prin strategii precum:

Strategii Naționale privind Educația Timpurie

Strategia Națională privind Sănătatea Mintală a Copiilor

Strategia Națională privind Educația Incluzivă

Reperele Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a Copilului (RFIDT)

Strategia Națională privind Educația Parentală

Elaborarea Strategiei Naționale pentru Stimularea Accesului la Educație a Copiilor Romi și sprijinirea implementării acesteia

Strategia Națională privind Incluziunea Romilor

Strategia Națională HIV/SIDA

Strategia Națională Antidrog

La nivel global, UNICEF a dezvoltat strategii care au adus rezultate uimitoare în numeroase arii, precum protecția și incluziunea copiilor, supraviețuirea copiilor, educație, situații de urgență, diferențe de gen, inovații pentru copii, logistică, cercetare și analiză.

Pentru a obține rezultate în toate aceste arii, a fost nevoie de o strategie de comunicare externă bine gândită, care să dea rezultate la nivel global. Aceasta se modifică de la an la an și este un subiect extrem de complex, care nu va fi dezbătut în profunzime în interiorul acestei lucrări, din cauza limitărilor subiectului ales. Cu toate acestea, este important de menționat că UNICEF are câte o strategie de comunicare pentru fiecare domeniu în care activează.

În procesul de informare și în încercarea de a aduce societatea la un nivel mai înalt de conștientizare a situației copiilor din întreaga lume, UNICEF se folosește de principii simple pentru a comunica cu publicul. Reprezentanții organizației declară că se bazează pe statistici și dovezi pentru a plănui și a implementa inițiative de comunicare menite să crească nivelul de înțelegere, atitudinea față de cauza pe care o susțin și cunoașterea domeniului în care se implică. Principiile precum participarea, egalitatea, lipsa discriminării, indivizibilitatea și interdependența sunt cele cu ajutorul cărora reușește să atragă atenția publicului.

Cei mai importanți pași în realizarea unei strategii eficiente de comunicare sunt:

Implicarea comunității

Încurajarea acțiunilor umanitare

Crearea unor platforme pentru comunicarea cu copiii

Încurajarea la schimbarea socială și de comportament

Principalele obiective în comunicarea cu publicul sunt insuflarea convingerii că schimbările comportamentale și sociale au un impact pozitiv asupra vieții și asupra comunităților din întreaga lume.

Astfel, UNICEF își analizează audiența, implementează abordări creative în comunicarea cu publicul din toate categoriile și dezvoltă un plan de implementare, de monitorizare și de evaluare.

În România, grupul țintă primar este reprezentat de îngrijitori și profesioniști. În aceste două grupuri se încadrează:

Părinții

Diferite tipuri de îngrijitori

Asistenți sociali

Cadre didactice

Medici de familie

Asistenți medicali

Colaboratori ai poliției

Un grup țintă secundar este reprezentat de:

Administrația publică centrală (Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei,

Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății)

Administrațiile publice locale

Procurori

Judecători

Semenii (Părinții)

Mass Media/media socială

ONG-urile

Biserica și confesiunile religioase

Lideri comunitari/naționali, celebrități

Cele mai vizibile eforturi ale UNICEF România de a transmite informații importante despre activitatea organizației sunt prezente în campaniile de promovare. Acestea conțin atât mesaje expresive, cât și instrumentale, informații utile, planuri de acțiune, cât și invitații la participare.

În România, cele mai recente campanii se referă la drepturile copiilor, lupta împotriva violenței verbale, riscurile consumului de alcool la adolescenți, agresivitatea în școli și participarea școlară.

În Campania pentru Drepturile Copiilor, UNICEF informează publicul cu ajutorul materialelor de pe pagina web, oferă resurse pentru presă, implică personalități ale societății românești și este activă în Social Media, transmițând cele mai importante mesaje către public. În acest sens, publicul este informat că n 1989 liderii tuturor țărilor membre ONU s-au întâlnit pentru a întocmi un set de promisiuni pentru copii. Convenția cu privire la Drepturile Copilului se adresează fiecarei persoane sub vârsta de 18 ani și prezintă lucrurile de care copiii au nevoie pentru a supraviețui și pentru a se dezvolta la potențialul lor maxim. Convenția reprezintă un set de standarde și obligații universal valabile. Conventia cu privire la Drepturile Copilului este acordul semnat de cele mai multe țări de pe acest glob, excepție fac Statele Unite ale Americii (din cauza sistemului de stat federal) și Somalia (din cauza lipsei unei structuri guvernamentale) care nu au ratificat convenția. Statele dezvoltate au promis să susțină statele în curs de dezvoltare astfel încât drepturile copiilor să fie respectate în toate țările. UNICEF informează că această convenție este importantă pentru că toți copiii au drepturi și toate acestea sunt menționate clar în convenție. Copiii din lumea întreagă au dreptul la supraviețuire, la dezvoltare la un potențial maxim, la protecție împotriva oricărei influențe negative, abuz și exploatare și la participare deplină la viața familială, culturală și socială. De asemenea, adulții și guvernele au responsabilități și obligații pentru a se asigura că drepturile tuturor copiilor sunt respectate.

Din cinci în cinci ani, Comitetul pentru Drepturile Copilului de la Geneva analizează respectarea drepturilor copilului în mai multe țări și face recomandări guvernelor pentru îmbunătățirea vieții copiilor. Cele 4 principii de bază ale convenției sunt: non-discriminarea; urmărirea celor mai bune interese ale copilului; dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare; respect față de părerile copilului.

Reprezentanții UNICEF susțin că reportajele despre copii și tineri prezintă o serie de provocări aparte. În unele situații, relatarea unui subiect referitor la copii îi expune pe aceștia sau pe alți copii riscului de a cădea victime răzbunării sau stigmatizării. UNICEF a conceput aceste principii pentru a ajuta jurnaliștii să realizeze reportaje legate de subiecte ce afectează copiii. Acestea sunt oferite sub forma unui ghid care, după părerea UNICEF, va ajuta mass-media să relateze subiectele referitoare la copii într-un mod mai adecvat vârstei acestora și mai sensibil. Ghidul este elaborat cu scopul de a susține cele mai bune intenții ale reporterilor ce dau dovadă de etică: și anume, servirea interesului public fără a compromite drepturile copilului.

În campania Riscurile Consumului de Alcool la Adolescenți din 2016, elementele oralității pot fi observate cu ușurință. Adresarea se face direct adolescenților:

Când nu mai ești copil, dar încă nu ești adult, riscul deciziilor pripite și regretabile pândește îndeaproape. Adolescenții au nevoie să fie informați și sprijiniți, pentru a putea evita situațiile riscante care le-ar putea crea probleme pe termen lung, cum ar fi consumul de alcool, de droguri, ori începerea precoce a vieții sexuale.

Uneori, un gest aparent neînsemnat, cum este consumarea unui pahar de băutură, poate escalada și genera un obicei nesănătos, regretabil și greu de eliminat

Suntem alături de adolescenți și vrem să îi ajutăm să ia decizii sănătoase. Mesajul nostru este “Chiar și o dată e prea mult” – îi încurajăm să se remarce prin calitățile și felul lor de a fi, nu prin consumul de alcool ori de alte substanțe.

Sloganul campaniei este Gândește-te înainte să bei. După, poate fi prea târziu și Chiar și o dată e prea mult.

De asemenea, elementele oralității sunt prezente în poveștile relatate de către reprezentanții organizației pe pagina web. Una dintre cele mai importante astfel de povești scrise care deține toate elementele care fac textul să pară vorbit este:

O DATA A FOST PREA MULT PENTRU TUDOR

Unul din doi adolescenți de peste paisprezece ani a consumat alcool măcar o dată în Romănia . Deci dacă ai această vârstă acum, fie ai băut, fie a făcut-o prietenul tău cel mai bun.

Tudor este unul dintre acești adolescenți – un băiat normal ce facea eforturi pentru a se integra într-un grup, pentru a fi pe placul celor din jur. Mânat de curiozitate și de presiunea prietenilor care au dorit să încerce ceva „diferit” într-o plimbare în jurul parcului, Tudor a băut întâi o bere cu doi prieteni, apoi a început o competiție din sticla de coniac cumpărată și pasată de la unul la celălalt pe o banca, într-un parc. Tudor si prietenii lui aveau 13 ani. După ceva timp prietenii lui Tudor s-au oprit, însă el, simțindu-se mai rezistent, a continuat până a terminat sticla de coniac. Nu-și mai amintește cum, dar s-a trezit într-un pat de spital, cu perfuzii la mâini și cu părinții lui privindu-l îngrijorați. Palizi. A aflat ca a fost pentru 30 de ore in comă alcoolică. Abia cand a ajuns acasa si a vazut semnele de resuscitare pe piept, s-a speriat si a realizat cat de grav a fost.

Ca Tudor sunt foarte mulți alți adolescenți pe care UNICEF își propune să îi informeze, prin campania „Chiar și o dată e prea mult” de pericolele consumului de alcool ce este periculos, ce poate duce la tulburari neurologice si la consum de droguri. Consumul de alcool chiar si ocazional are consecinte.

Adolescența este o perioadă paradoxală – nu mai ești nici copil, dar încă nu ești adult. Deși mintea ta, curioasă și foarte activă, asimilează foarte rapid informații noi, creierul nu e complet dezvoltat, astfel că auto-disciplina sau controlul de sine sunt abia în curs de formare. Ce înseamnă asta? Tendință foarte mare de a supra-evalua propriile limite și de a fi extrem de influențabil, ceea ce este normal. Toată lumea trece prin asta. Ce este esențial de reținut este că unele lucruri care pot părea inofensive – un pahar de băutură alcoolică, o țigară etc pot avea consecințe dramatice asupra unei vieți întregi.

Ca adolescent, e foarte important să fii conștient de aceste tendințe și să ai grijă de tine. Nu curma un viitor care abia începe prin alegeri distructive. Statisticile arată că vârsta la care adolescenții încep să consume alcool a scăzut dramatic, fiind acum la 13-14 ani.

Ca adulți, trebuie să încercăm să ne amintim cum era acea perioadă pentru fiecare dintre noi, cu bune și cu rele și să îi sprijinim pe tinerii care trec prin adolescență, ajutându-i să ia deciziile corecte, informându-i și comunicând deschis cu ei.

Fig. 1 – UNICEF – Campanie împotriva consumului de alcool la adolescenți

Campania a fost realizată în colaborare cu Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului, Institutul Național de Sănătate Publică și Consiliul Național al Elevilor. Astfel, mesajele de conștientizare vor ajunge mai repede la adolescenții din întreaga țară. La eveniment au participat: domnul Patriciu Achimaș Cadariu, Ministrul Sănătății, doamna Elisabeta Lipă, Ministrul Tineretului și Sportului, doamna Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România, și domnul Horia Oniță, Președintele Consiliului Național al Elevilor.

În campania împotriva violenței copiilor, care vine cu slganul Violența verbală rănește, elementele oralității pot fi observate din nou:

Cuvintele tale nu sunt o armă, dar pot frânge inima unui copil. Știai că, la o greșeală a copilului, prima reacție a 54% dintre părinți este să ridice vocea, iar 11% dintre părinți pălmuiesc imediat copilul sau îl trag de păr?

TU poți face diferența! Donația ta lunară ajută UNICEF să oprească violența verbală asupra copiilor.

Adresarea directă, utilizarea unui limbaj colocvial, folosirea unui limbaj descriptiv și expresiv, dar și a unui limbaj instrumental care îndeamnă la acțiune sunt elemente care reflectă stilul oral. Acesta are un impact puternic asupra publicului.

În continuarea acestei scurte prezentări a campaniei, UNICEF invită publicul să doneze în scopul informării părinților despre efectele grave ale violenței verbale, prin formulare simple, prezente pe pagina web a UNICEF România.

Fig. 2 – Formular donație pagina web UNICEF România

Comunicarea ce însoțește această invitație la donație este simplă, expresivă și țintește sensibilitatea publicului, printr-un text care sensibilizează:

Cuvintele tale nu sunt o armă, dar pot frânge inima unui copil. Știai că, la o greșeală a copilului, prima reacție a 54% dintre părinți este să ridice vocea, iar 11% dintre părinți pălmuiesc imediat copilul sau îl trag de păr?

TU poți face diferența! Donația ta lunară ajută UNICEF să oprească violența verbală asupra copiilor.

Campania are șanse mai mari de reușită datorită testimonialelor personalităților din România și din străinătate. Andreea Marin, Liam Neeson, Smiley și Gheorghe Hagi sunt invitați să susțină această cauză.

Fig. 3 – Invitație la acțiune – Gheorghe Hagi

Fig. 4 – Invitație la acțiune – Andreea Marin

Fig. 5 – Invitație la acțiune – Smiley

Campania este însoțită și de un mesaj care este menit să ofere publicului ceva în schimb:

Fig. 6 – Donație lunară

Întreaga campanie este însoțită de mesajul extrem de expresiv:

Violența verbală nu lasă vânătăi. Lasă cicatrice – pe suflet.

E mai ușor să crești bine un copil decât să repari un adult abuzat în copilărie.

Lucrăm cu părinții, profesorii și specialiștii în educația copiilor, pentru a le explica efectele dezastruoase pe care le are violența asupra dezvoltării copiilor. Împreună cu partenerii noștri, organizăm întâlniri regulate, în cadrul cărora îi învățăm pe adulți cum să îi crească și să îi educe pe copii fără violență. Pentru un copil victimă a violenței, donația ta lunară face diferența între o copilărie fericită și coșmarul violenței.

Campania Stop Violenței s-a integrat în Social Media din toate punctele de vedere. Oamenii de marketing responsabili cu promovarea acesteia au creat un hashtag (#) datorită vitezei cu care un mesaj însoțit de acest simbol se răspândește în mediul virtual. Astfel, #STOPviolenței a devenit rapid popular printre susținătorii cauzei. De asemenea, sloganul Nu e normal să fie normal și Violența lasă urme pe viață au fost promovate pe toate canalele disponibile în mediul online.

Audiența targetată de către organizația UNICEF România nu ar fi putut fi informată la fel de bine în lipsa informării cu ajutorul platformei Facebook, motiv pentru care este importantă analiza mesajelor expresive și instrumentale prezente pe această platformă de socializare.

Mesajele expresive și instrumentale pe Facebook ale UNICEF

Una dintre strategiile de comunicare în Social Media ale UNICEF România a fost realizată de către agenția GreenPixel. Aceasta a utilizat ca principal canal de comunicare platforma de socializare Facebook, datorită popularității sale și a vitezei cu care mesajele pot fi distribuite în cadrul acesteia. Conform Green Pixel, principala miză a strategiei de comunicare a fost zona rațională combinată cu cea emoțională, iar aprecierile din partea publicului au venit în mod organic, fără a fi nevoie de reclame sponsorizate sau postări promovate forțat. Astfel, s-a demonstrat că evenimentele din jurul UNICEF sunt apreciate și viralizate.

Agenția a mizat pe valorile UNICEF România, transmise prin poze, statusuri, întrebări și subiecte de discuție, dar și invitații la acțiune (call to action) în scopul strângerii de fonduri. Astfel, a fost realizată o pagină de Facebook, s-au mobilizat acțiuni de copywriting și desig, organizare conținut și o strategie de social media foarte bine pusă la punct.

Pe măsură ce rețeaua de socializare Facebook a crescut în popularitate, succesul campaniilor UNICEF a crescut simțitor. Astfel, în 2017, campania Stop Violenței era promovată în luna martie printr-un video de 35 de secunde intitulat Nu e normal – Stop Violenței. Video-ul a avut 34,466 de vizualizări. Acesta a fost însoțiti de descrierea O zi frumoasă în parc? Sau un gest ce nu poate fi tolerat? Tu alegi unghiul din care vezi lucrurile! Intră pe unicef.ro/nuenormal și află mai multe! și afișa imagini ale părinților care își asupresc copiii, cu efectul de slow motion, pentru a evidenția comportamentele negative ale părinților și a oferi timp de reflectare celor care vizionau video-ul. Postarea a avut 288 de reacții din partea publicului, 57 de distribuiri și 6 comentarii.

În schimb, atunci când în același context, au fost aduse personalități românești pentru a susține cauza, video-ul intitulat Nu e normal să fie normal, a adunat peste 1,300,000 vizualizări, peste 15,000 de reacții din partea publicului și 262 de comentarii. Descrierea video-ului a fost Nu e normal să fie normal. Mulțumim Andreea Marin și Smiley pentru susținerea cauzei noastre! Ca să afli mai multe despre violența împotriva copiilor, intră pe unicef.ro/nuenormal. În video au fost prezenți Smiley și Andreea Marin.

Simplul slogal Nu e normal să fie normal este un mesaj expresiv care impresionează, sensibilizează și invită publicul la reacție. Acesta este mereu însoțit de un mesaj funcțional prin care UNICEF invită la informare și la realizarea de donații în scopuri nobile.

Pagina UNICEF România de pe Facebook predomină de mesaje expresive și instrumentale, cu ajutorul cărora publicul este atras înspre acțiunile organizației și este influențat să promoveze activitatea acesteia. Pagina are 164,084 aprecieri la momentul actual și 162,415 urmăritori.

Cu toate că publicul care apreciază activitatea UNICEF România pe Facebook este formată atât din persoane de gen masculin, cât și din persoane de gen feminin, reacțiile femeilor predomină și par să aibă un impact mai puternic, datorită naturii feminine și a instinctului de reacție atunci când vine vorba despre copii. Acest lucru poate fi observat și din reacțiile și reviziile utilizatorilor de pe rețeaua de socializare, care sunt publice. Câteva exemple sunt ilustrate mai jos și denotă caracterul oral al comunicării din direcția publicului în mod expresiv:

Fig. 7 – Review al paginii Facebook UNICEF România

Fig. 8 – Review al paginii Facebook UNICEF România

Fig. 9 – Review al paginii Facebook UNICEF România

Se poate observa în Fig. 9 că mesajul combină expresivitatea cu instrumentalismul, cu toate că vine din direcția publicului și nu din direcția organizației, așa cum se obișnuiește în cele mai multe cazuri. Astfel, mesajele emoționante ale organizației influențează publicul să ia acțiune și să promoveze mesajul principal mai departe.

Cu toate că reacțiile persoanelor de gen feminin sensibilizează la un nivel mai ridicat și au tendința de a deveni virale, și reacțiile persoanelor de gen masculin reușesc să instinge la acțiune, în ciuda părerii care vine cu un ton plin de frustrare și indignare față de activitatea organizației. Mai mult decât atât, acestea au un caracter rațional, bine argumentat și pragmatic. În Fig. 10 se poate observa și reacția organizației la mesajul utilizatorului Facebook, în care reprezentanții aduc mulțumiri pentru interesul publicului și îl asigură pe acesta de eforturile continue și rezultatele pe care le au în vizor. Așadar, observăm că nu doar reacțiile pozitive din Social Media reușesc să contribuie la promovarea activității organizației, ci și cele negative.

Fig. 10 – Reacție negativă a unui utilizator Facebook pe pagina UNICEF România

În ciuda impresiei generale că o astfel de campanie trebuie să includă un conținut care să sensibilizeze în mod extrem publicul, folosind imagini care exprimă suferința și mesaje care să invite la acțiune, există postări care demonstrează contrariul. În strategie de comunicare UNICEF pe Facebook, s-a demonstrat că postările care evidențiază rezultatele campaniilor au un succes mai mare decât numeroase dintre acelea care invită la acțiune. În Fig. 11 se poate observa un astfel de exemplu, în care este utilizată o imagine care exprimă bucurie, pozitivism și rezultate benefice, însoțită de un text încurajator, care afișează efectele eforturilor organizației. Și în acest caz se poate observa prezența mesajului expresiv, dar și a celui instrumental, în ciuda faptului că nu sunt atât de evidente ca și în cazul postărilor folosite pentru promovare. Acest mesaj de informare a însumat 1700 de reacții din partea publicului, 113 distribuiri și comentarii însoțite de mulțumiri.

Fig. 11 – Mesaj de informare UNICEF România pe Facebook – rezultate

Astfel, observăm că profilul unei organizații pe Facebook, una dintre cele mai populare rețele de socializare, joacă un rol crucial în informarea publicului, promovarea activității și îndeplinirea misiunii și a obiectivelor organizaționale. Mesajele expresive și instrumentale sunt elemente ale oralității care nu pot lipsi din comunicarea cu publicul. Acest tip de comunicare nu se încadrează în stilul literar și deseori se abate de la regulile gramaticale și literare ale limbii, ignorând, poate, cele mai importante reguli ale discursului literar. Cu toate acestea, discursul prezent pe Facebook, care face posibil contactul cu publicul în mod rapid și eficient, este autentic, natural și oferă organizației credibilitate și putere de convingere.

Concluzii

În discuția despre elementele oralității, literatura de specialitate oferă un suport extrem de bogat, evidențiind cele mai importante aspecte care definesc comunicarea organizațională și care pot facilita procesul de comunicare internă și externă. În zilele noastre, comunicarea bazată pe oralitate este, poate, cea mai importantă parte a strategiei de comunicare a unei firme, organizații, companii sau instituții, întrucât, în comparație cu decadele trecute, publicul este educat, informat, are capacitatea de a face comparație între potențialul și credibilitatea mai multor organizații și are un acces la informație pe care nu l-a mai avut niciodată în istorie. De aceea, stilul comunicării orale trebuie să fie prezent în realizarea dialogului sau a monologului cu publicul, indiferent de activitatea care se dorește a fi promovată prin strategia de comunicare.

Prin intermediul acestei lucrări, am demonstrat că elementele oralității trebuie să fie folosite la fiecare pas, în special în planul de comunicare externă al unei organizații. Cu ajutorul analizei organizației UNICEF România, am confirmat ipoteza de la începutul lucrării, conform căreia oralitatea oferă unei organizații posibilitatea de a transmite mesaje publicului într-un mod mult mai rapid, mai eficient, mai credibil și mai plin de înțeles. Cu toate că apelul la elementele oralității îndepărtează atât publicul, cât și reprezentanții departamentelor de comunicare și marketing de stilul literat al limbii, acest aspect este aducător de succes și de rezultate pozitive pe termen lung, întrucât, în aces fel, organizația reușește să se conecteze cu publicul la un nivel aflat la mijlocul distanței dintre cele două entități.

UNICEF România este cel mai bun exemplu de comunicare expresivă și instrumentală care oferă organizației credibilitate, puterea de a influența publicul să ia acțiune și abilitatea de a influența comunitatea în mod pozitiv. În ciuda faptului că se face apel la mesaje expresive, cu potențial de sensibilizare, aceasta nu este nîn mod necesar o tehnică de manipulare a publicului, ci mai degrabă o stategie de îndemnare la conștientizare civică și socială, a cărei rezultate sunt mulțumitoare, însă pot fi îmbunătățite.

În această lucrare s-a demonstrat, așadar, că elementele oralității pot fi folosite în comunicarea organizațională cu succes și pot fi folosite în scopuri benefice, atât atunci când mesajul vine dinspre organizație înspre public, cât și dinspre public înspre organizație. Astfel, mesajele sunt transmise cu succes, rapid și eficient, valorile organizației sunt promovate cu succes, iar obiectivele acesteia sunt mai aproape de îndeplinire cu fiecare strategie de comunicare.

Ardusătan, Adrian. Bărăian, Marius. Arghir, George. Comunicarea internă în organizații. O abordare din perspectiva relațiilor publice. În a XIII-a Conferință Nașională Multidisciplinară – cu participare internațională „Profesorul Dorin Pavel – fondatorul hidroenergeticii românești”, Sebeș, 2013

Blundel, Richard. Ippolito, Kate. Effective Organisational Communication. Perspectives, principles and practices. Ediția a III-a. Financial Times Prentice Hall. Edingburg Gate, 2008

Cheney, George. Organizational Communication în Management Communication Quarterly, Sage Publication. August, 2007. Disponibil online la http://mcq.sagepub.com/cgi/content/abstract/21/1/80, accesat în Mai, 2017

Cornelissen, Joep. Corporate Communication. A guide to Theory and Practice. Sage. London. 2008

Coșeriu, Eugen. Omul și limbajul său. Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2009

E. Harris, Thomas (Ph. D.), Nelson, Mark D. Applied Organizational Communication: Theory and Practice in a Global Environment. Ediția a III-a. Lawrence Erlbaum Associates. Londra. 2008

FOSTER, C., PUNJAISIRI,K., CHENG, R., 2010. Exploring the relationship between corporate, internals and employer branding. În Journal of Product and Brand Management, vol. 19, pp. 401-409

Harrison, S. Public relations. Routledge. London. 1995

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Arta de a comunica și cum să o deprindem. Ghid pentru activități de comunicare.

Molea, Viorica. Pragmatică, Stilistică și Cultivarea Vorbirii în Revista „Limba Română”, nr. 2, Chișinău, 2014

Neher, W.W. Organizational Communication – Challenges of Change, Diversity and Continuity Allyn and Bacon. Boston. 1997

Papa, J. Michael. Daniels, D. Tom. Spiker. K. Barry. Organizational Communication. Perspectives and Theories. Sage Publications. London. 2008

Saunders, M. Linking external communication and organizational effectiveness. În Organizational Development Journal, Vol. 17, Nr. 4. pp.35-40, 1999

Tran, Vasile. Stanciugelu, Irina. Teoria comunicării. Editura comunicare.ro. București. 2003

Volujevica, Antra. Role of internal and external communication. Arhus University, 2012

Welch, Mary. Jackson, Paul R. Rethinking internal communication: a stakeholder approach. In Corporate Communications: an international journal. Vol. 12, No. 2, 2007. Pp. 177-198. Emerald Group Publishing Limited

Wrench, Jason S. Punaynunt-Carter, Narissa. Ward, Mark Sr. Organizational Communication: Theory, Research and Practice. V. 1.0. Flat World. May, 2015. Disponibil online la http://catalog.flatworldknowledge.com/catalog/editions/wrenchorgcomm-organizational-communication-theory-research-and-practice-1-0. Accesat în Mai, 2017