Elemente ale Dezinformarii In Emisiunile de Stiri
Elemente ale dezinformării în emisiunile de știri.
Studiu comparativ
Cuprins
Introducere
Capitolul I FUNCȚIILE COMUNICĂRII MEDIATICE ȘI ROLUL DE
MEDIATOR ÎN SPAȚIUL PUBLIC
1.1. Comunicarea
1.2. Funcțiile comunicării
1.3. Ce este mass media?
1.4. Rolul și funcțiile mass media
1.5. Mass media și viața de zi cu zi
1.5.1. Implicarea mass mediei îna schimbarea socială
1.5.2. Publicul – un răsfățat sau o victimă?
1.6. Comunicarea în televiziune
Capitolul II DEZINFORMAREA. CONTROLUL ȘI REDIRECȚIONAREA
INFORMAȚIEI PRIN MIJLOACE DE PSIHOLOGIE SOCIALĂ
2.1 Ce este dezinformarea?
2.1.1 Clasificarea dezinformării
2.2 Secolul XXI invadat de arta de a interveni asupra informației
2.2.1 Dezinformarea ca proces psihologic
2.3 Dezinformarea în mass media de astăzi
2.4 Mass media, la limita dintre persuasiune și dezinformare
Capitolul III ELEMENTELE DEZINFORMĂRII ÎN EMISIUNILE DE ȘTIRI.
STUDIU COMPARATIV
3.1 Metodologie
3.1.1 Ipoteza de lucru
3.2 Realitatea TV, spectacol informativ
3.3 Antena 3, produs al unei nișe
3.4 Știrile Realitatea TV și Antena 3; elemente ale dezinformării
3.5 Rezultatele cercetării
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Introducere
În fața oricărei manifestări de a mass mediei stă știrea; în spatele acesteia, o serie întreagă de strategii care au ca scop final, câștigarea atenției publicului țintă. Această afirmație susține idea unei nevoi concentrate de a înțelege necesitatea descifrării unei comunicări aparte pe care toate emisiunile de știri o folosesc astăzi, nu pentru a informa ci pentru a atrage atenția și loialitatea publicului țintă, câștigându-l prin spectacolul care însoțește știrea, pe termen lung. Strategiile folosite în construcția știrilor, sunt elementele de dezinformare.
Comunicarea este cu siguranță, în parte, transmitere de informație. Aceasta este prima sa modalitate de existență. Însă, comunicarea nu poate fi doar o modalitate de informare. Ea este un proces mult mai complex decât un simplu schimb de informații. Primul impuls este să ne gândim la exemplele de relații pe care comunicarea le leagă (fie că vorbim de domeniul familial, afaceri, școală, sentimental etc). Dar există și un domeniu, mai puțin disputat, în care comunicarea este doar un paravan. Paravan al emiterii de informații cu scopul de a atrage atenția unui public care să rămână fidel programului și de a se identifica cu stilul, discursul și tema știrei difuzate.
Societatea în care trăim descoperă pe zi ce trece nevoia unui răspuns concret la următoarele întrebări: Sunt știrile surse sigure de informație? Ne putem baza pe obiectivitatea acestora? Există posibilitatea ca știrea să fie influențată de modalitățile moderne și înșelătoare de a atrage atenția publicului? Sunt știrile singurele produse media lipsite de dezinformare? Și este publicul român, dezinformat zi de zi, în programele de știri ale posturilor TV nișă? În idea de a răspunde la toate aceste frământări am realizat lucrarea de față.
Cea dintâi ambiție a acestei cercetări este de a specifica ce este informația, comunicarea și care este rolul acesteia în societate. Nașterea mass mediei din nevoia de a fi informați, a adus cu sine și o serie de tehnici care intrevin asupra produselor informaționale în lupta pentru câștigarea audienței. Dezinformarea este o formă la fel de gravă ca și manipularea. De multe ori, manipularea este un rezultat al procesului de dezinformare. Iar publicul, joacă adesea rolul unei victime. Cea de-a doua ambiție a acestui studiu este de a decoda mesajul elementelor de dezinformare și a propune un set de tehnici anti-dezinformare. Cea de-a treia ambiție este de a scoate în evidență, prin exemplul analizei făcute în paralel asupra știrilor difuzate la Realitatea TV și Antena 1, care sunt acele secrete pe care un program informativ le folosește în a câștiga atenția publicului și care sunt etapele în urma cărora, acesta va începe să își însușeașcă informațiile primite astfel încât își va schimba comportamentul și va adopta o nouă atitudine față de societate.
Nu în ultimul rând, această lucrare poate reprezenta o cărămidă solidă, în construcția oricărei extinderi a subiectului. Puțini dintre noi recunoaștem că știrile au puterea de a ne manipula convingerile sau că există dezinformare în emisiunile informative difuzate 24 de ore din 24, tocmai pentru că omul se consideră o persoană completă căruia nu îi lipsește factorul de decizie. Dacă această teorie se confirmă sau nu, vom descoperi în urma studiului de caz, bazat pe tehnicile de construcție ale știrilor Realitatea TV și Antena 1, sub aspectul concluziilor, prin infirmarea sau confirmarea următoarei ipoteze de lucru: dacă mass media face astăzi tot ce îi stă în putință pentru a câștiga audiența folosindu-se de strategii nu tocmai credincioase, atunci și posturile TV care difuzează numai emisiuni de știri sunt produse ale unor tehnici de influențare, precum elemente ale dezinformării.
Capitolul I
FUNCȚIILE COMUNICĂRII MEDIATICE ȘI ROLUL DE
MEDIATOR ÎN SPAȚIUL PUBLIC
1.1. Comunicarea
Comunicarea a reprezentat din totdeauna instrumentul care a deschis cele mai multe orizonturi pentru orice emițător. Fie că ne referim la modalitatea de a comunica unei persoane sau a folosi procesul comunicării pentru a obține anumite servicii, aceasta a adus cu sine nu doar avantajele momentului ci și evoluția de care astăzi ne bucurăm pe deplin; revoluția industriei, a tehnologiei, a mijloacelor de transport, marile invenții ale secolului nostru etc., nu ar fi fost capabile să existe, fără comunicare și evoluția acesteia. Privind comunicarea din punct de vedere etimologic, autorul Mihai Dinu conchide: „acțiune de a face comun, a fi în relație cu”. Dacă ar fi să privim astăzi felul în care comunicarea a devenit un element esențial în procesul de recunoaștere a relațiilor (de toate tipurile) constatăm că impactul pe care comunicarea îl are la nivel internațional reprezintă mai mult sau mai puțin, o teză a imperialismului media. Privind importanța acesteia în lumea în care trăim, constatăm că în procesul socializării comunicarea este instrumentul fără de care omul nu ar putea interacționa. „Comunicarea umană are rolul de a da sens unei informații verbale (fie că informația are loc prin scris sau oral) dar și a informației non verbale, prezentată în acțiunile paralimbajului, mișcării corpului și folosirea spațiului. Noțiunile de limbaj, limbă și comunicare au mai multe sensuri, fiind considerate polisemantice. Acest fapt se datorează complexității pe care acestea le au, devenind discipline științifice studiate (lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica).” Autorul român, Emilian Dobrescu, propune mai multe definiții ale comunicării ce implică automat și un set de caracteristici care cataloghează avantajele utilizării acesteia:
„- procesul prin care individualitățile observă stimulii și reacționează în grade diferite la perceptarea lor;
mecanismul prin care relațiile umane există și se dezvoltă;
toate simbolurile gândirii, împreună cu mijloacele de propagare și conservare a
lor.”
La baza oricărei manifestări a comunicării stă informația. În procesul comunicării, aceasta este practic, mesajul care circulă de la emițător la receptor și care dă sens activității propriu zise.
Astăzi, informația se află în mâna tuturor, iar acest fapt ne face să fim din ce în ce mai competitivi și răi uneori; pentru că există tendința ușoară de a exagera cu puterea pe care informația ne-o aduce. Dacă acum câteva decenii bune, societățile erau conduse de una sau două persoane care dețineau puterea informației și conduceau cu ajutorul acesteia pe toți ceilalți, acum putem vorbi despre o societate informațională în care fiecare din noi posedă, într-o mai mare sau mai mică măsură, informații care pot aduce pe loc avantaje poziției noastre în societate și în raport cu ceilalți. Înțelegem nu doar că este un avantaj să deții o informație, pentru a reuși mai bine decât ceilalți sau a te menține într-un ritm care oricum pare din ce în ce mai alert, dar din exemplele vieții, trebuie să reținem că informația este esențială în lupta supraviețuirii. Astfel, informația nu mai este demult doar un simplu avantaj, ci o condiție a existenței umane.
Autorul Berger, declară în celebra carte Semiotics and Consumer Culture, într-un capitol intitulat Language and speech că „la început, cuvântul a fost direct comunicat, chiar unei audiențe în masă." Comunicarea de masă este puțin diferită față de toate celelalte tipuri de comunicare datorită faptului că receptorul informației este nu doar o singură persoană ci un număr mai mare („același emițător dispune de posibilități de transmitere a aceluiași mesaj la un număr foarte mare de receptori potențiali”); Faptul că aceasta se adresează mai multor indivizi, folosește un canal de transmitere susținut de elemente ale retoricii și transportă un mesaj specific, definește comunicarea de masă ca fiind o comunicare publică. „Comunicarea de masă, ca orice comunicare reprezintă un transfer de informație, prin intermediul unui mesaj și cu ajutorul unui canal de comunicație; ea facilitează atât circulația socială a informației, cât și denaturarea și standardizarea ei.” În Sociologia comunicațiilor de masă, George Friedmann atribuie comunicării de masă calitatea de „agent de întărire a valorilor și atitudinilor existente.” Ceea ce poate fi contestat în folosirea comunicării publice este întârzierea feedback-ului. Astăzi este impropriu să facem o istorie a comunicării de masă pentru că, spun Denis McQuail și Sven Windahl „a elabora istoria unui domeniu este un neîndoielnic semn de maturizare a studiului acelui domeniu". Nu trebuie uitat totuși importanța pe care cuvântul o are în relația omului cu lumea prin procesul comunicării; fără de care nu ar putea fi posibilă.
1.2. Funcțiile comunicării
„Termenul de informație tinde să devină o temă fundamentală a științei și civilizației contemporane." Constantin Teleșpan, evidențiază astfel, legătura dintre știință și informație, demonstrând rolul informației ca parte a unui domeniu exact ce are ca scop, răspunsul unor liste interminabile cu întrebări. În acest sens, comunicarea devine mijlocul prin care două sau mai multe persoane pot face schimb de informații, proces care are ca obiectiv, cunoașterea (și nu numai). Specialiști ai comunicării vorbesc de un set de funcții pe care aceasta le împlinește și care au drept scop, următoarele:
a) 1. informativă;
2. de exprimare și formare a opiniilor;
3. de instruire și educare;
4. divertisment;
5. de a convinge.
Desigur, o definiție mai clară și amplă a acestor funcții ne-o oferă Karin Wahl Jorgensen și Thomas Hanitzsch: receptarea, stocarea și transmiterea mesajelor; prelucrarea informațiilor primite; modificarea conștiinței; convingerea și influențarea evenimentelor exterioare. Pe de altă parte, Ivan Cury adaugă: supravegherea mediului; corelarea segmentelor societății; transmiterea moștenirii culturale.
Cunoscând faptul că în procesul comunicării, mesajul transportă o informație, nu ne mai rămâne de analizat decât canalele prin care acest proces se realizează. Astfel, canalele comunicaționale sunt reprezintate ca fiind mijloace și căi prin care se transmite o informație de la un emițător către un receptor. Dar înainte de a merge mai departe și de a trece în revistă cum se manifestă comunicarea mediatică, funcțiile și rolul acesteia pentru publ comunicării; fără de care nu ar putea fi posibilă.
1.2. Funcțiile comunicării
„Termenul de informație tinde să devină o temă fundamentală a științei și civilizației contemporane." Constantin Teleșpan, evidențiază astfel, legătura dintre știință și informație, demonstrând rolul informației ca parte a unui domeniu exact ce are ca scop, răspunsul unor liste interminabile cu întrebări. În acest sens, comunicarea devine mijlocul prin care două sau mai multe persoane pot face schimb de informații, proces care are ca obiectiv, cunoașterea (și nu numai). Specialiști ai comunicării vorbesc de un set de funcții pe care aceasta le împlinește și care au drept scop, următoarele:
a) 1. informativă;
2. de exprimare și formare a opiniilor;
3. de instruire și educare;
4. divertisment;
5. de a convinge.
Desigur, o definiție mai clară și amplă a acestor funcții ne-o oferă Karin Wahl Jorgensen și Thomas Hanitzsch: receptarea, stocarea și transmiterea mesajelor; prelucrarea informațiilor primite; modificarea conștiinței; convingerea și influențarea evenimentelor exterioare. Pe de altă parte, Ivan Cury adaugă: supravegherea mediului; corelarea segmentelor societății; transmiterea moștenirii culturale.
Cunoscând faptul că în procesul comunicării, mesajul transportă o informație, nu ne mai rămâne de analizat decât canalele prin care acest proces se realizează. Astfel, canalele comunicaționale sunt reprezintate ca fiind mijloace și căi prin care se transmite o informație de la un emițător către un receptor. Dar înainte de a merge mai departe și de a trece în revistă cum se manifestă comunicarea mediatică, funcțiile și rolul acesteia pentru public, amintim importanța comunicării de masă ca fiind una dintre cele mai puternice forme de a transmite un mesaj. Astăzi ne confruntăm cu o necesitate a exprimării unui mesaj către un public larg pentru că astfel putem atinge mai multe ținte la un loc. Publicul cere astfel, să se formuleze o idee mai clară, concisă și sigură despre informația comunicată. Impactul comunicării către o masă este avantajul principal al canalelor de comunicare deoarece acestea poate cuprinde zeci de informații transmise, economisind timp și spațiu.
1.3. Ce este mass media?
Deși omul s-a dezvoltat datorită limbajului pe care îl folosește pentru a articula comunicarea iar sociologii numesc vorbirea ca reprezentând istoria mijloacelor de comunicare în masă, scrierea alfabetică este totuși punctul de plecare al întregii ere comunicaționale. Apariția acestuia s-a datorat dezvoltării comerțului și întemeierii coloniilor feniciene care a necesitat la vremea aceea, o metodă de comunicare; Pentru a putea fi folosit într-un mod corect, alfabetul a atras cu sine și apariția unor suporturi portabile pentru scriere; un exemplu în acest sens este reprezentat de papirusul din trestie, utilizat de către egipteni sau scoarța de ficus tratată, folosită de maiași.
Prima lecție de jurnalism predată studenților din România, amintește de introducerea tiparului ca bază a înființării primelor gazete dar și prima carte a lui Gutenberg (Biblia latină din 1456), tipărită de Macarie, la Târgoviște. Jurnalismul românesc apare la începutul secolului al XIX-lea (calendarele, almanahurile sau albumele reprezintă primele manifestări ale presei scrise în românește) din urma mai multor factori precum: diversificarea mijloacelor de comunicare, acumulările și izbânzile din cultura națională, experiența jurnalistică a celor de dinainte, nevoia tot mai mare de informații politice, economice, culturale, și religioase etc. Începutul secolului al XX lea a găsit presa ca pe un fenomen socio – cultural, gata oricând să își asume obiective naționale (putem afirma faptul că evoluția presei românești a venit odată cu istoria românilor). Cu fiecare zi ce trecea, nevoia de a fi informați despre ceea ce se întâmplă pe plan politic a deschis orizontul românilor către a vrea să fie informat. Edițiile presei scrise creșteau fulgerător asigurând în același timp, o balanță echitabilă între presa conservatoare, presa politică și cea independentă. Majoritatea românilor preferau presa independentă, din dorința de a evita subiectivismul presei de partid (ziarele românești aveau ca model pe cele franceze, printre care, „Le Matin”, „Le Petit Journal”, „Le Journal”, „Le Petit Parisian”). Presa vorbită, a câștigat audiența într-un timp foarte scurt, ascultarea radioului devenind principala preocupare pentru un număr impresionant de compatrioți. Impunându-se vertiginos încă de la apariția sa pe piață, televiziunea a devenit un rival pe măsură al celor două mijloace de comunicare în masă, cunoscute până înacel moment. Au apărut repede și agențiile de presă care s-au bucurau de prilejul liberei exprimări, acest decret aducându-le o liberatate mai mare de alegere a subiectelor și în același timp, și o notă personală în a le redacta (istoria agențiilor de presă din România a început la data de 1 august 1854, când telegraful a transmis prima telegramă de la București la Viena vorbind despre operațiunile militare de pe frontul din Crimeea). Pe de altă parte, prima agenție de publicitate în România a fost fondată în 1880 de către un negustor evreu, pe nume David Adania în București.
Evoluția fulger a acestor canale comunicaționale a fost culminat cu apariția internetului (mai întai ca o formă de divertisment și informare astăzi, lider în procesul comunicării moderne). Acest mijloc de comunicare a cunoscut o evoluție trepidantă, devenind astăzi, o prezență comună în viața a cât mai multor oameni. Fie că este folosit ca instrument de campanie electorală, vehicul al mesajelor publicitare, transmiterea informațiilor sau doar un intrument de divertisment, internetul favorizează în realitate, tipuri de comunicare pe care oricare alt mijloc nu le mai poate stimula. Se vorbește în prezent, despre o diferențiere majoră între mijloacele de comunicare în masă (radioul, presa scrisă și televiziunea) fiind desemnate mijloace tradiționale, în timp ce internetul este un mijloc modern, în plin proces de inovare. Informațiile online beneficiază de un set de avantaje, precum ar fi convergența media transpusă prin sunet, imagine, text scris, posibilitatea revenirii asupra arhivelor, o navigare mai rapidă și ușoară, interactivitatea, diversitatea, gratuitatea informației și posibilitatea de individualizare. Fără îndoială, internetul are un impact extraordinar asupra comunicării. Temerea cea mare a epocii jurnalismului constă în faptul că internetul va înlocui într-un timp nu foarte îndelungat, mass media tradiționale pentru că mediul online a devenit o sursă de informare fără frontiere, oferind publicului larg posibilitatea navigării globale în vederea obținerii informațiilor dorite.
Parcurgând toată această scurtă analiză a presei românești, de la începuturile ei și până în zilele noastre, am evidențiat importanța jurnalismului, prin necesitatea existenței lui. Presa a fost practic, un ochi vigilent pe care l-a aruncat tot timpul asupra evenimentelor politice sau sociale care au consacrat istoria României; jurnaliștii îndeplinindu-și cu succes datoria de a da un sens și o semnificație evenimentelor prin talentul și inteligența lor. Astfel, mass media și-a câștigat repede încrederea publicului, care la rându-i s-a simțit atras de adevăr, seriozitate și implicarea jurnaliștilor, în lupta pentru societate.
1.4. Rolul și funcțiile mass media
Neașteptatele apariții ale telefonului, radioului, televiziunii, filmului, teatrului etc. duc la mijlocirea comunicării și la apariției comunicări indirecte („exagerăm dacă spunem că evoluția relațiilor sociale, nu a avut absolut niciun efect asupra apariției jurnalismului. Desigur, acest fenomen s-a concretizat treptat dar iată rezultatul!"). În acest sens, autorii Karin Wahl Jorgensen și Thomas Hanitzsch, punctează faptul că apariția canalelor comunicaționale au venit ca răspuns al unei nevoi de a fi în relație cu ceva (informația, societatea, cultura, etc.) și că totul se datorează relațiilor sociale care păreau că sunt într-un stadiu de impas. „Consumatorul de media de astăzi nu mai are de ales numai între posturile de radio pe care le poate capta aparatul radio sau între cele 30-40 de canale TV difuzate de rețeaua de TV prin cablu la care s-a abonat. Pe internet, se poate alege orice post de radio/TV, din orice zonă geografică și se pot viziona programe de TV care nu sunt preluate de rețeaua lui de TV prin cablu.” Dicționarul de Comunicare, Mass-media și Știința Informării definește mass-media ca fiind "suport, mijloc. Ea desemnează mijloacele de comunicare în masă (presă, radio, televiziune, internet)".
Presa scrisă reprezintă cel mai vechi mijloc de informare însă, din păcate, apogeul acesteia s-a sfârșit în același timp cu cel de-al doilea război mondial. Faptul că imediat după, au apărut radioul, televiziunea, respectiv internetul, a determinat ziarul să facă tot posibilul pentru a descoperi noi strategii care să nască dorința de a citi. Presa scrisă se împarte în două categorii de publicații: cotidiene și periodice. La început, paginile ziarelor erau „pictate” cu texte, puse înghesuit. Între timp, situația lor s-a schimbat la a avea titluri mari, articole scurte și foarte multe ilustrații. Dacă la început, majoritatea publicațiilor ofereau știri politice, astăzi situația temelor abordate în articolele din ziare și reviste se raportează în mod direct la publicul său țintă: „putem distinge cel puțin trei categorii cu gusturi foarte diferite: oamenii cu un înalt nivel cultural, de obicei mai bogați, dar puțin numeroși, la extrema cealaltă, săracii, sub-educați. Între acestea două se situează clasele medii, importante atât prin numărul, cât și prin veniturile lor". Manualele de jurnalism au reușit de-a lungul timpului să scoată la suprafață un număr mare de definiții ale presei scrise; de la cele mai simple la cele mai complexe. Din acest proces de definire, s-au născut și pronunțarea funcțiilor acesteia, caracterizate prin rolul de: a informa, a interpreta, a educa și de a distra.
Teatrul și filmul sunt primele forme complexe ale jurnalismului. Primul, este prezent printre noi, încă din antichitate, fiind perfecționat de-a lungul secolelor ce au urmat. În ceea ce privește filmul, acesta s-a născut din perfecționarea și dezvoltarea tehnicii fotografierii (J. Daguarre a descoperit în 1935 tehnica developării și fixării fotografiei iar industriașul american George Eastman a fabricat în 1899 filmul de nitroceluloză). În 1895, pe data de 25 decembrie, Auguste Lumière, prezintă la Grand Cafè, prima reprezentație cinematografică din lume (s-au proiectat 10 filme a câte 2 minute fiecare, vizionate de 35 de spectatori ce au plătit un franc de aur pentru intrare). Aruncând un ochi în istoria românească, aflăm că prima proiecție cinematografică de pe teritoriul României, a avut loc pe data de 27 mai 1896, în saloanele ziarului L' Indépendance romaine. Trebuie remarcat faptul că acest eveniment a avut loc înaintea multor alte capitale europene. Cronologic, frații Louis și Auguste Lumière, realizează în 1903, primul procedeu comercial de fotografie în culori. În anul 1920, doar Louis Lumière, propune fotografia în relief și tot acesta pune la punct metoda anagliefelor pentru cinematograful în relief în 1935. Astfel, filmul și cinematograful a cunoscut un apogeu incredibil, atins cu o viteză mare, având în vedere că în primii 25 de ani de după cel de-al doilea război mondial, erau elaborate aproximativ 2.500 de lucrări științifice despre acest subiect, citează UNESCO. În acest sens, întărim afirmația anterioară cu definiția lui J. Duvignaud "cinematograful reprezintă mijlocul de expresie a mesajului transmis al epocii noastre, care caută să atingă elemente până acum neexplicate ale vieții noastre și al cărui exemplu este urmat și de celelalte arte." De reținut este faptul că atât în teatru cât și în film, modalitățile de expresie ce însoțesc mesajul transmis, reprezintă un element esențial. Descoperirea electricității ce a avut loc către jumătatea secolului al XIX- lea, a reprezentat punctul care a declanșat apariția următoarelor forme extraordinare de comunicare.
Radioul și televiziunea devin astfel, următorul pas al culturii, făcând trecerea de la presa scrisă, la presa audio – vizuală. Datorită faptului că televizorul dispune atât de imagine cât și de sunet, acesta prezintă o influență mai mare. "Un copil născut în anii '80 într-o țară industrializată are o speranță de viață de mai mult de 17 ani. El își va petrece o treime din viață dormind și celelalte două treimi dedicându-se sutelor de activități diferite. Dintre acestea doar două reprezintă mase mari de timp, adică o altă treime: munca și, mai ales, televiziunea". Astăzi, acest mijloc de comunicare în masă a ajuns să joace între două extreme; cea în care televiziunea ca și instituție îi culturalizează pe cei care știu mai puțin și cealaltă, în care aceasta îi imbecializează pe cei deștepți. Și dacă privim în urmă, ajungem să accesăm punctul care a făcut ca acest proces să fie posibil; în 1938, Franța și Marea Britanie experimentează propriul standard tv de 455 lnii și SUA de 525 linii. După cel de-al doilea război mondial, TV-ul începe să evolueze, astfel, din 1950, Franța emite un program regulat de 28 de ore pe săptămână. Anii '60 au reprezentat nașterea televizorului tv. Anii '70 a introdus noile media precum tv prin satelit, prin cablu, etc. Anii '80 a adaptat sistemele audiovizuale naționale în fața invaziei programelor de din afară. Anii '90 reprezintă apogeul informațiilor transmise creând diversificare fără precedent a programelor. În momentul de față, televiziunea și radioul, schimbă comportamentele oamenilor, dezvoltă societăți civile, modifică vieți individuale, sociale sau de grup, precum și valorile pe care un individ sau mai multe persoane, le au.
Internetul joacă în zilele noastre, rolul revoluționarului în impulsionarea comunicării interumane. S-a demonstrat de atâtea ori de către lucrările de specialitate că internetul susține efectiv prezența informației. O dată cu apariția internetul s-a diminuat importanța întâlnirilor face to face, crescând astfel interesul pentru o comunicare mascată, dar care ajută pe cei care folosesc internetul, să se exprime mai bine, neexistând factori care să îi intimideze. Modurile tradiționale de transmitere a informației au găsit un rival în prezența internetului, care se dovedește afi mai sigur și rapid. Tinerii, în special, acceptă mai ușor idea de a accesa internetul pentru a afla ceea ce îi interesează decât să meargă în bibliotecă, de unde trebuie să caute cărți și apoi să le citească. Lumea virtuală, deși adoptă o altă formă de prezentare și structurare a informației, a devenit cu mult mai interesantă decât a fost presa scrisă, radioul sau televizorul la început. Astăzi, totul se învârte în jurul internetului. Vorbim aici despre instituții care comunică prin internet, studenți care învață la distanță, afaceri care se mențin numai cu internetul etc. O evoluție spectaculoasă de la lumea clasică la cea virtuală se datorează ființei care este gata să se deschidă oricărui orizont; o ființă care dorește doar să se conecteze pur și simplu la o rețea cât mai largă de informație. Internetul a devenit un mijloc de a scăpa de plictiseală și de a evada din lumea reală iar faptul că internetul a reușit să schimbe în mod fundamental modul în care oamenii comunică, lucrează sau doar trăiesc, nu mai este de mult o noutate (Givani Sartori rezumă această manifestare printr-un singur cuvânt: multimedialitate). Pentru o companie, realizarea unui site de web devine nu doar o afacere profitabilă, ci o cheie secretă către un profit inimaginabil și pe termen lung. A avea propriul site de web al afacerii tale a devenit în timp, o modă. Investiția în media online beneficiază mai mult ca niciodată de o atenție sporită. Astfel, pe zi ce trece, observăm, nevoia companiilor de a avea un site, dar și a consumatorilor de a accesa informații de tot felul pe internet (detectându-se astfel, un moment de bun augur pentru jurnalismul online care a devenit cu viteză, un rival demn de luat în seamă, pentru toate celelalte mijloace de comunicare în masă).
1.5. Mass media și viața de zi cu zi
Știm așadar, că mass media creează agenda cetățeanului și nu întotdeauna, invers. Iar agenda media induce efecte diferite, în funcție de interesele, preferințele, nivelul de instrucție al audienței. Autorii Paul Dobrescu și Alina Bârgoanu susțin această informație, în Mass media și societatea: "mass media nu reprezintă transmițători pasivi de informație despre evenimente, ci iau parte activă la construirea înțelesului vieții sociale, reprezintă agenți activi care selectează, interpretează, scot în evidență și, uneori, chiar distorsionează fluxul de informație. Presa adaugă propria interpretare/perspectivă asupra evenimentelor politice înainte de a le relata. Media formează credințele publicului dar au și capacitatea de a-i influența pe cei care iau decizia, de a stabili, inclusiv pentru aceștia, ordinea de priorități." În acest fel, mass media poate schimba societatea, implicit, viața socială a oamenilor ei. Interesul mass mediei pentru un eveniment este diferit de cel al publicului. Accidentul unui salariat la locul de muncă, nu trezește interesul tuturor (în afara apropiaților victimei), însă implicarea mass mediei în acest eveniment poate face din această știre un adevărat proces în urma căruia se vor lua măsuri drastice. "Media dilată evenimentul pentru a-l impune atenției. Media creează evenimentul pentru a atrage atenția asupra unor probleme pe care evenimentul respectiv le simbolizează. În cazul în care sunt interesate, mass media ridică un amănunt sau un lucru cvasiobișnuit la rang de eveniment și îl prezintă ca atare. Prin urmare, importanța reală a unui eveniment și importanța acordată de mediu, exprimată prin proeminența de care se bucură el în diferite mijloace de comunicare în masă, sunt două lucruri distincte." În secolul XXI nu poți trăi fără informație. Informația, de oricare natură, ne ajută să dobândim avantaje într-un proces sau într-o acțiune aflate în derulare. Așadar, indiferent că vrem sau nu, suntem la mâna mass mediei. Acesteia trebuie să îi mulțumim că știm despre ceea ce se întâmplă în lume, ceea ce ne paște, despre eforturile cercetătorilor de a descoperi antidoturi la cele mai îngrozitoare boli, despre situația conflictelor din Irak sau ce se întâmplă în jurul nostru când noi nu putem observa decât ceea ce ochii noștri văd. Mass media a făcut ca lumea să pară atât de mică și nimeni nu îi poate contesta existența. Poate doar felul în care aceștia aleg să prezinte mesajul transmis. În această situație, nu trebuie să uităm că sunt norme care servesc libertății de exprimare dar și teorii care desemnează libertatea de receptare. Publicul poate alege. El nu este un condamnat. El trebuie să înțeleagă că oricând poate decide asupra a ceea ce să asculte, citi sau viziona. Dar pentru că din ce în ce mai mulți autori sunt preocupați de media și impactul lor social, voi dedica această lucrare încercării de a demonstra că mass media influențează opinia publică, modelează atitudini, prefigurează comportamente sau reacții prin prezentarea anumitor aspecte ale subictelor prezentate în talk showurile din România. Puterea clasică a luptat dintotdeauna cu mass media în topul instituțiilor cu cel mai mare impact asupra opiniei publice și cel puțin pentru moment, media a câștigat disputa. Cartea, ziarul, radioul, filmul, televiziunea, internetul. Aceasta este succesiunea aparițiilor ceea ce numim astăzi mijloace de comunicare în masă. Fiecare din aceasta a avut parte de atenție, admirație și publicul ei la momentul oportun. Astăzi, vorbim de publicuri target (publicuri țintă) care satisface nevoia existenței lor. Dar dacă suntem consumatori ai tuturor mijloacelor de comunicare în masă, la un loc? Este riscul expunerii noastre mai mare? Ceea ce știm cert este că acest tip de comunicare pe care aceste mijloace împreună l-au conturat în paginile manualelor de specialitate se numește comunicarea de masă. Cred cu tărie când susțin că nimic nu este mai real decât opinia publică, pentru că aceasta este rezultatul unui efort considerabil al comunicării de masă. Media nu face altceva decât să implementeze credințe noi în rândul conștiințelor celor avizați și a le oferi știri despre care să vorbească a doua zi. Pornind de la autorii Melvin L. Defleur (renumit expert în domeniile teoriei comunicării și sociologiei) și Sandra Ball-Rokeach (profesor la Annenberg School of Communications and Sociology, University of Southern California) care dedică o carte întreagă teoriei comunicării de masă, aceștia definesc opinia publică ca efectul comunicării mass media de la începutul ei și până astăzi, asupra unei mase largi de public.
1.5.1. Implicarea mass mediei în schimbarea socială
Pentru că am amintit deja despre puterea mass mediei de a prelua controlul total asupra modului de gândire al individului, comportamentului său dar și asupra atitudinii față de naumite subiecte, recunoaștem că mass media are aceași putere și asupra schimbării sociale. Nu de multe ori, campaniile redactate și difuzate de către jurnaliști cu ajutorul mass mediei, au reușit să conducă oamenii la vot, să incrimineze persoane care cu greu puteau fi demascate (vezi situația greilor din fotbal, 2014), reportajele efectuate cu camera ascunsă tocmai pentru a putea capta realitatea fără ca ceilalți să se ascundă etc. Putem spune că astăzi, mass media este în România, educatorul principal de unde oamenii culeg informațiile esențiale după care urmează să se ghideze. Și pentru a nu se crea un disconfort psihic, de regulă, audienței mass media, atunci când îi este indusă schimbarea uneia dintre componentele identității și anume gândire, comportament, sentimente, el își va modifica instinctiv și pe celelalte două.
Implicarea mass mediei în schimbarea socială are loc și astăzi chiar sub ochii noștri. Spoturile TV în care televiziunile ne anunța că pentru o viață sănătoasă trebuie să consumăm 2 litri de lichide pe zi, că avem nevoie de minimum 30 de minute de mișcare sau că trebuie să eliminăm din alimentația noastră sarea, zahărul și grăsimile. Este interesant modul în care mass media a reușit să se impună ca un supraveghetor asupra indivizilor unei societăți, creând sentimentul de protecție, tocmai pentru că aceasta are nevoie de public pentru a exista. Astfel, în acest proces inteprins de mss media, comportamentul a urmat rațiunea (oamenii au început să elimine alimentele menționate, să facă sport și să bea minimum 2 litri de apă pe zi). Iată așadar un exemplu concret prin care mass media se implică în viața socială a oamenilor. Tipul de locuință care se potrivește unui anumit stil de viață, felul în care individul ar trebui să se îmbrace, succesul garantat de locul de muncă, programul orelor de somn, alimentația, ritualurile și obiceiurile, dirijarea sentimentelor etc., toate acestea sunt exemple de obiective pe care mass media și le-a împlinit prin controlul comportamentului publicului său.
1.5.2. Publicul – un răsfățat sau o victimă?
Procesul transmiterii unui mesaj nu promite de cele mai multe ori eficacitatea acestuia. Să nu uităm că publicul încă are calitatea de a judeca și selecta în conștiința acestuia oferta. În Discursul asupra metodei, Descartes afirmă că tot ceea ce se poate discuta este obligatoriu fals, în raport cu demonstrația. Și pentru a nu pierde teren în fața acestui adevăr, manipulatorii se vor inspira din psihanaliză, psihologie, biologie și științele comportamentului uman. Are astfel legătură efectul manipulării cu pregătirea noastră în școală? Faptul că una este lumea de afară și alta imaginile din mințile noastre, sau realitatea că percepem numai ceea ce suntem pregătiți să percepem, ne face să afirmăm că, da. Trăim în aceeași lume dar se pare că simțim în lumi diferite. Este așadar vina publicului că nu este suficient de educat în acest sens? Retorica a dispărut după două mii cinci sute de ani de prezență centrală din programele de învățământ iar această absență a unei educări a vorbiri a fost înlocuită cu istoria literară. Dar cum rămâne cu ceilalți indivizi ai societăți care habar nu au despre aceasta și de existența unor tehnici ai ei? Este acest tip de public un răsfățat sau o victimă? Este o victimă pentru că mass media creează dependență de informații și un răsfățat pentru că își păstrează garantul libertății de decizie chiar și atunci când i se oferă atâtea, separând societatea în: cei convinși și ceilalți.
Scopul mass mediei este acela de a informa. Doar că, ,,orice comunicare este o încercare de a influența. Mass media urmărește într-adevăr să transmită un sens (al unei idei sau situații, al unui fenomen), ceea ce nu se poate realiza fără influențare. Influențarea este consubstanțială mass mediei. A comunica și a influența formează una și aceeași acțiune a mijloacelor de comunicare în masă.” Mass media a înțeles că premisa presiunii unui grup în legătură cu un mesaj este cunoașterea comportamentului și a mentalității publicului țintă reprezentat astfel de grup.
1.6. Comunicarea în televiziune
Un alt tip de comunicare despre care se vorbește foarte mult astăzi în domeniul mass media este cel al comunicării vizuale (ne referim aici la comunicarea în televiziune). Pentru a putea dezbate cum se manifestă comunicarea în televiziune (și mai ales cum se manifestă procesul comunicațional în televiziunile din România) propun o serie de definiții ale televiziunii care ne va ajuta să-i înțelegem rolul primordial într-o societate care se dorește modernă. Astfel, dacă autoarea celebrei cărți care vorbește despre cât de mult a pătruns televiziunea în viețile noastre și cu ce putere poate aceasta să ne influențeze ritualul de zi cu zi, The television will be revolutionize, amintește despre cum a început acest fenomen să se facă prezent: "televiziunea, așa cum o știm noi, este un mijloc de comunicare în masă capabil să atingă limite, o audiență numeroasă, și poate vorbi culturii ca unui întreg". Deoarece televiziunea este un subiect care face furori în manualele de jurnalism din străinătate, voi continua șirul definițiilor (altfel de definiții) pe care țările cu greutate, le dezvălui. Andrew Hoskinks și Ben O' Loughlin ne amintește că "televiziunea este principala sursă de la care putem afla în timp real, breaking news-urile". Această definiție ne face conștienți de prima calitate pe care televiziunea o are; faptul că existența radioului ar putea contracara această definiție, este o realitate dar este lesne de înțeles de ce se optează pentru prime time-uri în televiziune și nu la radio: atunci când se anunță o știre de interes național, oamenii preferă să aibă și imaginile care vorbește despre ultima știre care ar putea să le afecteze viețile. Așadar, înțelegem necesitatea televiziunii în viețile noastre atunci când așteptăm să fim la curent cu tot ceea ce se petrece în jurul nostru și nu ne place să fim luați prin surprindere. Pentru devoratorii de informație, televiziunea rămâne cea mai bună invenție. În Restyling factual TV, Annette Hill, declară "în idea de a înțelege și mai bine cum evoluează relația dintre oameni atunci când intervin informațiile, s-a născut televiziunea." Autoarea amintită duce cu mult curaj, termenul de televziune către un fenomen care trece de granița ecranului și făcând referire la relația dintre oamenii, aceasta consideră că apariția televiziunii a dus automat și la îmbunătățirea sistemului de valori, a comunicării și implicit a relației pe care indivizi unei societăți o manifestă voluntar sau involuntar. Autoarea unui curs de comunicare vizuală, Elena Abrudan, ne asigură că televiziunea este "tot ceea ce trebuie să știm despre senzațiile vizuale." Senzațiile vizuale, fiind rezultatul acțiunii undelor electromagnetice asupra analizatorilor vizuali, ne face să credem că televiziunea este un spectacol grandios care face apel la ochi ca și organ cu care oamenii sesizează lucruri. Însă, Elena Abrudan nu vorbește doar de procesul de a privi, ci despre procesul interior care are loc, imediat după ce imaginea este percepută; proces pe care îl numește euforia emoțiilor vizuale. Jason M. punctează în capitolul Television genres as cultural categories, faptul că televiziunea este remarcată în primul rând pentru faptul că oferă imagini. Celebra expresie pe care și românii obișnuiesc să o folosească "voi crede când or să vadă ochii mei" (din englezescul I know it when I see it), demască abilitatea televiziunii de a oferi credibilitate asupra a tot ceea ce declară, tocmai pentru că informația este susțintă continuu de imagini pe care nimeni nu le contestă. Exemplificând cu o situație, Nathalie Coste-Cerdan și Alain Le Diberdier scrie: "Un copil născut în anii '80 într-o țară industrializată are o speranță de viață de mai mult de șaptezeci de ani. El își va petrece o treime din viață dormind și celelalte două treimi dedicându-se sutelor de activități diferite. Dintre acestea doar două reprezintă mase mari de timp, adică o altă treime: munca și, mai ales, televiziunea." La polul opus se află definiția lui Umberto Eco care nu continește să declare că "televiziunea e o instituție care îi culturalizează pe proști și îi imbecializează pe cei deștepți."
Capitolul II
DEZINFORMAREA.
CONTROLUL ȘI REDIRECȚIONAREA
INFORMAȚIEI PRIN MIJLOACE DE PSIHOLOGIE SOCIALĂ
2.1. Ce este dezinformarea?
Relația permanentă dintre limbaj și putere a reușit să fascineze dintotdeauna mințile filosofilor, sociologilor, psihologilor – a gânditorilor din toate timpurile. Întrebarea care stătea pe buzele acestora era aceea „cum este posibil ca un simplu discurs să poată influența conștiința și comportamentul unor mase astfel încât se pot obține transformări de neașteptat?" Indiferent de ceea ce se ascundea în spatele acestui pericol, era evident că cel care poate prolifera ideile, avea să controleze acțiuni dorite într-un anumit sens. De aceea, controlul efectuat prin intermediul cuvântului a fost și încă este asociat puterii. Imediat, au urmat momente de confuzie; este această forță nevăzută parte a științelor comunicării? Are legătură cu politica? Este o formă, mai mult sau mai puțin legată de publicitate? Dezinformarea. O noțiune înțeleasă mai bine prin cuvintele influențare, argumentare, convingere, minciună; Astăzi, dezinformarea nu doar că există într-un mod forțat dar și publicul căruia îi este adresată este conștient de efectele ei, de aceea elementele acesteia se învață, face obiectul manualelor vândute în librăriile din toată lumea și mai important este faptul că se găsesc destul de mulți cercetători care să scoată în evidență legimitatea folosirii aesteia. Audiența în schimb, conștientă de puterea dezinformării, refuză să întâmpine rezistență și astfel, în zilele noastre, această cheie uimitoare care garantează succesul pătrunde în diverse domenii, invadând lumea politicii, a publicității, a relațiilor publice și a relațiilor interpersonale. Cum este posibilă o astfel de întindere a dezinformării până la aria afectelor? Tehnici care blochează audiența în argumente nefondate sau trucate, folosind seducția, erotismul, hipnoza și repetiția cu scopul de a transmite mesaje inacceptabile. Capitolul de față își propune să scoată în evidență aspectul psihologic al dezinformării și elementelor tehnicilor de realizare ale acesteia.
Deseori, s-a pus problema, dacă noi, oamenii suntem niște ființe libere, care acționează sub teoria liberului arbitru. Granița dintre argumentare și dezinformare a devenit o linie care pare a fi pe zi ce trece mai subțire, rezultat ce îl pune în dezavantaj pe cel căruia mesajul îi este adresat. Dacă ar fi să privim în urmă vom observa că tehnica dezinformării a devenit cunoscută încă din perioada Primului Război Mondial prin folosirea inovatoare și sistematică a propagandei, însă ridicarea cenzurii a permis jurnaliștilor și a oamenilor de litere să denunțe acest proces, astfel impunându-se un regim democratic, liber, nesupus manipulării. Apariția publicității (după 1980) a venit nu doar cu critici intense dar și cu o asemănare între aceasta și dezinformare. Primul care îndrăznește această comparație este sociologul francez Gilles Lipovetsky care afirmă că „publicitatea înseamnă totul, mai puțin o putere de direcționare și de formare a conștiințelor/ o putere fără consecințe". Până și această definiție este tot un fel de dezinformare deoarece idea că publicitatea nu poate fi niciodată cât este dezinformarea, induce în primul rând la întrebarea de ce asocierea aceasta? De ce vede sociologul publicitatea, singura care se poate compara cu dezinformarea? Exact, asocierea dintre cele două nu este decât un alt proces psihologic care apară de fapt, recunoașterea faptului că publicitatea a apărut pe piață ca o nouă formă de dezinformare. O formă de care mulți s-au temut să își dea cu părerea. Până când, a apărut propaganda politică, unde dezinfromarea, mai evidentă decât în procesul de publicitate, a stârnit multe controverse. În ciuda lor, până și astăzi, campaniile de alegere fac exces de deziformare.
În timpul și după terminarea războaielor, dezinformarea informației invadase nu doar psihicul publicului făcându-l să creadă ceea nu există, dar s-au atins și afectele fapt ce i-a determinat pe receptori să acționeze într-un anume sens. Deși au fost publicate numeroase lucrări despre dezinformarea opiniei, nimeni nu reușește să iasă din aria aceasta, unde domnește persuasiunea conștiințelor. Sau, ne punem întrebarea, nu vrem să fim oameni liberi? Avem însă opțiunea de a fi liberi? Vance Packard vorbește despre publicitatea subliminală ca fiind mesaje ascunse în alte mesaje, căruia nimeni nu îi poate opune rezistență. O imagine intercalată la fiecare treizeci de imagini pe secundă are efectul de a influența publicul fără ca el să o știe. Ca parte din public, putem să refuzăm excesele cele mai vizibile ale publicității dar niciodată, ceea ce nu reușim să vedem. Philippe Breton aduce în discuție următoarele curiozități: „Propaganda, dezinformarea, manipularea psihologică a opiniei, să fi dispărut ele din orizontul radios al sfârșitului de mileniu? Să fi fost atins idealul grec al unui spațiu public democratic? Societatea de comunicare totală care ni se promite să se fi instituit oare mult mai devreme decât își imaginaseră apostolii ei? Să aparțină manipularea, trecutului? Să se cantoneze ea de regimurile politice disprețuite, acum pe cale de dispariție?"
Bogdan Ficeac răspunde în cea de-a V-a ediție a cărții Tehnici de manipulare, că suntem rezultatul sfaturilor, sugestiilor, antrenamentelor, recomandările pe care alții ni le impun. Astfel, înțelegem că dezinformarea există și mai mult, noi suntem astăzi produsul finit al acțiunilor de dezinformare. Dar nu există nimeni care să ne apere de aceste elemente? Mass media ar trebui să demascheze aceste tehnici și autorii lor, pentru ca noi, societatea să ne putem forma opinii sănătoase. Sau nu vor să se implice, făcând ca societatea sa pară transparentă? Ori, în zilele noastre se știe că mass media joacă un rol decisiv în amplificarea procedurilor de dezinformare. Practic, mass media, complotează cu autorii dezinformării, văzându-și interesul, iar acțiunea dezinformării reușind să capteze minți. În acest context, mai există ceva care să reprezinte un scut de apărare între noi și actul dezinformării? Probabil, nivelul nostru psihologic de a nu ne lăsa influențați. În completarea acestei idei revine Philippe Breton: „Cea mai mare rezistență pe care a întâmpinat-o ideea că dezinformarea este extrem de prezentă aici, în jurul nostru, se regăsește în faptul că nu e deloc plăcut să ni se spună că suntem sau am fost dezinformați. Mai bine să ne credem nevătămați de orice influență. Or, prima etapă a oricărei dezinformări constă tocmai în a ne face interlocutorul să creadă că este liber. La o scară mai largă, societatea noastră răspândește în prezent ideea că oamenii de azi sunt liberi (publicitatea folosește cu generozitate mesajul acesta), în ciuda tuturor tentativelor de influență a căror țintă o constituie explicit." Vorbim de dezinformare ca despre un fenomen care devine din ce în ce mai larg, cuprinzând domenii de toate felurile și în fața căruia nu scapă decât cei bine pregătiți. Dar ce este dezinformarea, în definitiv? Alex Muchielli explică: „pentru a schimba un comportament trebuie, în principiu, să modifici sistemul în interiorul căruia el se manifestă, prin urmare, să construiești un alt sens pentru aceeași situație (…) a influența înseamnă deci a face să apară, prin dezinformări contextuale ad-hoc, un sens care se impune interlocutorilor și îi determină să acționeze în consecință."
O distincție normativă vede Philippe B. manipularea. „o acțiune violentă și constrângătoare, care-i privează de libertate pe cei care i se supun (…) este dezonorantă și îl discreditează pe cel care pune în aplicare astfel de resurse, oricare ar fi cauza apărată."
O minciună organizată, scoate în evidență existența unei strategii de punere în mișcare a dezinformării și întregul drum al acesteia până la destinație, de aici și acel organizată. Minciună, pentru că indiferent de forma sa de prezentare, mesajul este conceput ca să înșele, a induce în eroare, a face să creadă în ceva ce nu există. În România, subiectul a fost tabu timp de aproape jumătate de secol. Asociată cu manipularea, dezinformarea îndeplinește aceleași funcții. Cuvântul manipulare nici măcar nu există în Micul Dicționar Enciclopedic. Iar în Dicționarul Explicativ al Limbii Române este prezentată sub o semnificație mai mult tehnică decât psihologică, ca nivel de înțelegere: „MANIPULÁ vb. tr. 1. a mânui, a manevra. 2. a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor; a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive. (< fr. manipuler) " Trebuie adusă în discuție în acest punct al capitolului, diferența dintre argumentare și dezinformare. Când argumentăm, căutăm cel mai adesea să schimbăm o opinie, o atitudine. Dezinformarea însă, are ca rol să impună acea opinie, atitudine. Amintitul cercetător la CNRS (Laboratorul de sociologie a culturii europene de la Strasbourg), Philippe B. face trimitere către David Le Breton care vorbește despre momentul în care dezinformatorul respiră în dialogul său cu cel pe care intenționează să îl dezinformeze, moment în care acesta ar putea să reflecteze, să obiecteze, să refuze mesajul, dar dezinformarea are o putere extraordinară de captare a conștiinței încât interlocutorului nu îi mai rămâne decât să se predea, acceptând să fie mințit. Analizând aceste definiții, nu ne mai rămâne decât să recunoaștem că dezinformarea are un loc important în societatea noastră democratică iar omul este o ființă plină de convingeri, animată de dorința de a convinge. Este ca un sfărșit vizibil, sigur în care nimeni nu poate interveni, pentru că dezinformarea este cea care ne controlează mințile. Bogdan Ficeac (scriitor, ziarist și comentator politic) spune că există un mijloc prin care putem păstra controlul asupra propriei persoane fără a renunța la contactele sociale. Aceea de a cunoaște elementele dezinformării.
2.1.1. Clasificarea dezinformării
„În termenii psihologiei sociale, putem vorbi de dezinformare atunci când o anume situație socială este creată premeditat pentru a influența reacțiile și comportamentul celor dezinformați în sensul dorit de dezinformator." Este așadar, imposibil să nu acceptăm legătura dintre psihologia dezinformării și sociologia acesteia. Psihologic este nivelul la care dezinformarea funcționează, social este mediul în care dezinformarea are loc fie că vorbim de o masă de oameni, fie că este vorba de un singur individ care, mai apoi, va reuși să interacționeze cu alți indivizi sau pur și simplu, de la care se așteaptă noi atitudini în sau față de societate. Când vorbim de clasificarea dezinformării trebuie să aducem în discuție teoria profesorului Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, California, care susține că există două feluri de dezinformări: mari și mici. Aceste tipuri sunt clasificate în funcție de impactul pe care dezinformarea o are asupra publicului, adică dezinformările mici sunt obținute prin schimbări minore ale situației sociale și cele mari, prin schimbări majore ale situației sociale. Ele însă nu respectă o regulă în ceea ce privește efectul; schimbările minore ale situației sociale pot avea consecințe majore și invers. Dezinformările mici pot avea uneori efecte surprinzător de ample, chiar și atunci când se pun în joc, schimbări minore de situație. Iată câteva exemple pentru a înțelege mai bine la ce se referă dezinformările mici: cerșătorii care utilizează trucuri pentru a stimula spiritul caritabil al trecătorilor, tinerii care se deghizează în săraci și spală parbrize la semafor, cererea de donații în prag de sărbătorile de iarnă pe versuri lacrimogene gen Fără mamă, fără, tată … etc. Toate aceste situații nu impun o analiză amplă a procesului de dezinformare pentru că este firesc ca atunci când dorești să fii ajutat să apelezi la partea umană a omului, cerându-i să fie umil cu situația dată. Aceste cazuri nu schimbă cu mult societatea, dacă dezinformarea intervine în actul de decizie a celor care lasă bani tinerilor ce spală parbrizul, oamenilor care aruncă mărunțiș cerșătorilor etc. Exemplu de mici dezinformări dar cu un efect de o extremă gravitate ne dă chiar cartea Tehnici de manipulare: „în 1992 în România, televiziunea națională a prezentat mai multe zile la rând informații oficiale privind o iminentă criză de pâine, din cauza lipsei de grâu". Panica a cuprins imediat întreaga societate. „Câteva zile mai târziu, oamenii au răsuflat ușurați aflând, tot de la televiziune, că guvernul a rezolvat situația prin acceptarea unor masive importuri de grâu. Abia mult mai târziu, în presă au început să apară materiale privind substratul ocult al afacerii. Criza fusese artificial creată pentru a justifica masivele importuri, aducătoare de comisioane fabuloase pentru cei care le-au derulat beneficiind de complicitatea guvernului. În realitate, țăranii din România aveau suficient grâu însă prețul de achiziție care le-a fost oferit era ridicol de mic, tocmai pentru a-i determina să refuze comercializarea stocurilor în așteptarea unui preț mai bun." Criza care tocmai ne-a fost prezentată reprezintă odezinformare minoră care atrage după sine un rezultat grav. De cealaltă parte, dezinformările mari au ca rezultat influența unei întregi culturi în care indiviul/indivizii viețuiesc. Este atacat sistemul de valori, felul de a gândi și comportamentul publicului. Diferența dintre cele două tipuri de dezinformări poate fi ușor observabilă pentru că ne putem da seama de trucurile făcute într-o campanie electorală, dar ne este mai greu să vedem faptul că la liceu, adolescentului nu i se transmite în mod direct un bagaj de cunoștințe noi, ci îl pregătește pe acesta ca viitor adult în societatea prezentă. Nu este vorba despre definiții sau teorii ale materiilor studiate, ci despre procesul de a-l face pe elev să-l respecte pe profesor, director, inspector, astfel, reușind ca după terminarea școlii, viitorul adult să respecte legile și reglementările sociale. Este vorba despre spiritul de subordonare față de autorități. În concluzie, dezinformările majore au rolul a răspândi diferite curente de opinii, crează tradiții și obiceiuri sau determină curente la modă. Indiferent că vorbim de dezinformările mari sau de cele mici, efectul acestora vor schimba categoric situațiile sociale, iar în acest caz individul nu are de ce să răsufle ușurat pentru că indiferent de ceea ce urmărește actul dezinformării, idea că se poate ajunge prin prizma unor tehnici la conștiința individului este o realitate îngrozitoare. Comunicarea interumană se realizează pe trei niveluri: logic, paraverbal și nonverbal. Dintre acestea, nivelul logic (cel al cuvintelor) reprezintă doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivelul paraverbal (ton, colum, viteza de rostire etc) și 55% la nivelul nonverbal. Dacă între aceste niveluri nu sunt contradicții, comunicarea poate fi eficientă. În contextul tipurilor de comunicare, comunicarea non-verbală (body language) prezintă interes din două motive:
rolul ei este adesea minimalizat;
într-o comunicare orală, 55% din informație este percepută și reținută prin intermediul
limbajului nonverbal (expresia feței, gesturile, postura corpului, poziția, mișcarea, îmbrăcămintea etc.). Limbajul nonverbal poate sprijini, contrazice sau chiar substitui comunicarea verbală. Mesajul nonverbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului și este cel căruia i se acordă de către interlocutor, atenția cea mai mare. Omul posedă deprinderile de interpretare a semnalelor venite de la cele cinci simțuri, deprinderi care se dezvoltă pe tot parcursul vieții, pe baza experienței și învățării. Limbajul corpului contribuie la impactul comunicării prin expresia feței, mișcarea corpului (gesturi), forma și poziția corpului, aspectul general și prin comunicarea tactilă. Comunicarea prin expresia feței include mimica (încruntarea, ridicarea sprâncenelor, încrețirea nasului, țuguierea buzelor, etc.), zâmbetul (prin caracteristici și momentul folosirii), și privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcția privirii, etc.). Tindem ca, involuntar, să zâmbim, să ne încruntăm, să roșim, să micșorăm sau să dilatăm pupilele. Fața este cea mai expresivă parte a corpului și expresia acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil. Modul în care privim și suntem priviți are legatură cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, încredere și prietenie. Privind pe cineva confirmăm că îi recunoaștem prezența, că există pentru noi; interceptarea privirii cuiva înseamnă dorința de a comunica. O privire directă poate însemna onestitate și intimitate, dar în anumite situații comunică amenințare. În general, o privire insistentă și continuă deranjează. Postura/poziția comunică în primul rând statutul social pe care indivizii cred ca îl au sau vor să îl aibă. Sub acest aspect, constituie un mod în care oamenii se corelează unii față de alții când sunt împreună. Postura corpului ne da informații și despre atitudine, emoții, grad de curtoazie, căldură sufletească. Comunicarea tactilă se manifestă prin frecvența atingerii, prin modul de a da mâna, modul de îmbrățișare, de luare de braț, bătutul pe umăr, etc. Unii oameni evită orice atingere. Forța și tipul de atingere depinde în mare măsură de vârstă, salut, relație și cultură. Prezența personală comunică, de exemplu, prin intermediul formei corpului, a îmbrăcămintei, a mirosului (parfum, miros specific), a bijuteriilor și a altor accesorii vestimentare. Așadar, limbajul nonverbal poate continua să exprime foarte multe lucruri despre cel care comunică, uneori, folosind ca o sursa subtilă dar sigură, de dezinformare. În procesul dezinformării este cert: se caută obținerea a ceva. Fie că vorbim despre atenția cuiva, ajutorul său, informații sau afectivitate, dezinformarea este o acțiune egoistă și se va încerca totul până când obiectivul acesteia va fi atins (de regulă a atrage atenția este cel mai des obiectiv pe care dezinformarea îl caută; specialiștii fiind de părere că reușind să captezi atenția unei persoane, vei obține deja 75% din ceea ce dorești de la aceea persoană). Desigur pentru a reuși actul dezinformării trebuie să știi că există anumite elemente care te pot ajuta. Acestea sunt:
tehnica distorsiunii temporale (se bazează pe influențarea gândirii celuilalt în sensul
de a accepta că ceea ce tu îți dorești s-a întâmplat deja. Astfel spus, la nivel subconștient, se transmite ideea că cel dezinformat a făcut deja ceea ce primul caută să se întâmple);
tehnica angajamentului și a concordanței (această tehnică presupune lansarea câtorva
cereri mici pe care cel dezinformat nu i le poate refuza urmând ca după rezolvarea acestora să se întindă coarda până la mai mult);
tehnica principiului atribuirii (pentru că toate persoanele au deja o imagine despre sine,
cel care dezinformarea va avea scopul de a atribui o imagine greșită celui dezinformat, după care, acesta se va comporta și gândi întocmai).
Subordonate acestor tehnici, exista anumite metode de a dezinforma pe care cel care dezinformează le folosește cu intenți de a avea succesul garantat. Una dintre aceste metode se numește "problema – reacția – soluția-". Aceasta se referă la a crea probleme și a propune soluții. Astfel că, se caută crearea unei probleme în urma unei situații neplăcute și soluția va fi categoric, obiectivul pe care cel care dezinformează îl caută. O altă metodă, ce a fost folosită îndeosebi în anii 80' și 90', are în vedere aplicarea treptată, mai precis, infiltrarea unei soluții, idei, legi etc., treptat (zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an). O a treia metodă are în vedere prezentarea unei probleme mărunte ca pe ceva necesar și dureros. Într-o situație care îi va presa, oamenii vor fi de acord c rezolvarea acesteia pe viitor, în orice fel dorește dezinformatorul, tocmai pentru că mai degrabă își salvează prezentul decât viitorul și pentru că aceștia mereu speră că mâine va fi mai bine. Această metodă oferă dezinformatorului o poartă sigură pentru schimbarea pe care acesta își dorește să o provoace, tocmai pentru că persoanele dezinformate se vor obișnui cu idea că urmează această schimbare și o vor accepta cu calm. A patra metodă de a dezinforma o persoană are în vedere modul în care i te prezinți, îi vorbești și te comporți. Specialiștii au descoperit că dacă în discursurile publice se folosește un argument, cuvinte, personaje sau intonații de parcă ar fi vorba despre copii, obiectivul este ca și atins. A pune accept pe emoții mai mult decât pe gândire este cea mai des întâlnită metodă de a manipula (cunoscută și sub numele de apelul la sentimente). Direcționarea discursului către emoțiile celor care se doresc a fi dezinformați, este o metodă clasică, ce are ca rol blocarea capacităților oamenilor de a analiza rațional argumentele aduse și a pierde astfel abilitatea de a înțelege ce se întâmplă. A-i face pe ceilalți să se simtă vinovați, a știi mai multe despre ei decât știu ei despre sine, a ținti medioctritatea oamenilor și a profita de aceasta etc., sunt exemple de metode de carea stăzi, tot mai multe persoane sunt conștiente și abuzează tocmai pentru că au înțeles puterea pe care procesul dezinformării o poate pune atât de ușor la dispoziție.
2.2. Secolul XXI invadat de arta de a interveni asupra informației
Idea de a convinge pare a fi o reală muncă, pe care unii o iau atât de în serios încât ajung să se convingă pe ei înșiși de faptul că secolul XXI este secolul noilor valori și că tradiția nu va mai exista prea mult. Publicul, nu va încerca să dărâme această convingere din lipsa unor idei demne de apărat. Așa cum prevede George Steiner trăim într-un secol în care marile ideologii se înfruntă între ele. Astăzi, nu găsim un individ care să nu convingă, eventual să nu își impună punctul de vedere prin dezinformarea psihologică. Tocmai pentru că au înțeles necesitatea dezinformării în a obține ceea ce își doresc. Însă, dezinformarea nu este pentru oricine. Sunt oameni care dezinformează pentru că sunt capabili să dețină tehnicile realizării acesteia și oameni care se mulțumesc să rămână cei convinși de ceilalți. Precum concluzionează Philippe Breton „Lumea modernă se desparte în două: cei care au o cauză de apărat și care fac totul pentru a convinge și cei care, măcar pentru că nu au opinii, constituie un public demn de câștigat." Recunoaștem deci, în acest punct, că dezinformarea este arta convingerii pe care nu toți o dețin. Este nevoie de carismă, de a te face plăcut, de a atrage atenția, de a ridica așteptări, de a prezenta încredere, de a ști să îți câștigi publicul, de a-l face să se simtă în siguranță, de a-i prezenta avantaje care să ți-l aducă mai repede și dezavantajele sub o formă în care acestea pălesc în fața duzinei de avantaje. O dată câștigat, procesul dezinformării devine un act intens și bine gândit pentru că nimic nu este succes dacă nu se referă la câștigul pe termen lung. Una dintre tehnicile de dezinformare recunoscute este însăși retorica. Cu ajutorul unui discurs elegant, indiferent dacă argumentele sunt suficiente sau nu, dezinformatorul poate schimba o atitudine pentru că face apel la afecte. Sau, după cum susține Aristotel, retorica nu trebuie să aibă de-a face cu sentimentele pentru că însuși oratorul este om și involuntar, ceea ce va transmite îl va afecta și pe acesta; trecând de partea celui ce urmează a fi dezinformat. Oratorul își va pierde din putere, iar actul dezinformării se poate considera ca și anulat. În acest sens, Aristotel propune o tehnicizare a cuvântului; calitate care permite oratorului să se desprindă de orice zonă afectivă, reprezintând o putere extraordinară de convingere la nivel rațional și „pe cât de utilă poate fi folosirea ei corectă, pe atât de periculoasă, cea incorectă". Astăzi, privim cu stupoare că secolul XXI este era dezvoltării elementelor de dezinformare și întărirea unei rețele invizibile de bruiaj a cuvântului, de altă dată.
2.2.1 Dezinformarea ca proces psihologic
Dacă Philippe B. este convins că dezinformarea înseamnă „a paraliza judecata și a face orice pentru ca receptorul să-și deschidă el însuși ușa mentală spre un conținut cu care altfel nu ar fi fost de acord" acest subcapitol va încerca să scoată în evidență pocesul psihologic care are loc la nivel afectiv. Deseori, asociem noi înșine, dezinformarea cu o acțiune care merge direct la nivelul emoțional, creând o altfel de relație între cel care dezinformează și cel dezinformat. Fără îndoială, vorbim despre veșnica luptă dintre raționalitate și afecte. Variatele posibilități ale elementelor de dezinformare de de a ajunge la public (repetiția, hipnoza, seducția, apelul la sentimente, efectul de fuziune), ne permite să amintim că procesul dezinformării nu se referă doar la apelul afectelor ci și la nivelul rațional al celui dezinformat, prin conținutul cognitiv al mesajului însuși. În acest sens, profesioniștii dotați cu o anumită deontologie susțin că este posibil să creezi o legătură între imaginea construită și produsul promovat chiar dacă aceasta nu există în realitate, doar dacă cunoști destul de bine elementele de dezinformare, atât la nivelul afectiv cât și al conștiinței. Dar acest decalaj între realitatea fenomenului și imaginea sa este cauza unei puternice presiuni a cererilor. Și cine satisface cel mai bine aceste cereri, dacă nu, mass media?
Un exemplu în acest sens îl găsim în situații precum afișele lipite peste tot la colț de stradă ce întruchipează trupuri semi-nude, în idea de a convinge un public țintă, să cumpere lenjerie intimă, haine, parfumuri etc. Se folosește seducția ca element de dezinfomare, astfel încât, expunând un trup feminin, atrăgător, privirile vor fi captate mai repede și numai din dorința de a arăta precum modelul din afiș, îi va face să dea curs intenției dezinformatoare; aceea de a cumpăra produsul în cauză. Din natura noastră știm că dacă o persoană este seducătoare și ceea ce va spune aceasta va fi convingător (cazul bărbaților șefi care angajează fără să mai stea pe gânduri, o persoană de sex feminin, doar prin prisma a cum s-a prezentat în ziua interviului). Cu atâtea exemple din viața cotidiană, trebuie să înțelegem că seducția este, cu desăvârșire una dintre metodele de dezinformare cu apel la sentimente. Ideea implică însăși rolul răspunzător al seducției de a lua în grijă pe cel sedus; în științele comunicării, seducția este de fapt, poziția pe care oratorul și-o însușește, nu mesajul în sine. În ceea ce privește mesajul, acesta poate avea legătura cu orice argument, mai mult sau mai puțin plauzibil. Din moment ce publicul intră în tranșa acestui tip de seducție vizibilă, se crează o relație de intensă atenție și dedicare a simțurilor, tocmai prin captarea acelor senzori afectivi. Pentru a exemplifica acest tip de dezinformare a afectelor vom deschide în continuare două subcapitole concludente: apelul la sentimente și efectul de fuziune. Astfel:
– Apelul la sentimente: Ca și în exemplul de mai sus, apelul la sentimente folosind seducția ca și tehnică de deziformare denotă un interes aparte pe care mesajul îl are pentru partea afectivă în favoarea unei atmosfere strict informative. Acest tip de dezinformare a fost folosit pentru prima dată de numeroase agenții de publicitate care au considerat necesară extinderea ariei de captare a interesului unui public anume, prin folosirea unor mijloace mai puțin ortodoxe. În 1983, Stuard Ewen, cita în Consciences sous influence replica unui specialist în reclame destinate femeilor, Carl A. Naether, care dezvăluia tehnica ad-hoc al acestui tip de manipulare: „Dacă un anunț publicitar înfățișează o tânără seducătoare în extaz, în fața splendidului șirag de perle pe care tocmai i l-am oferit, putem din plin paria că cititoarele anunțului vor reacționa în următorii termeni: <Cât mi-ar plăcea, și mie, să-mi sporesc puterea de seducție grație acestor perle>"; aspect interesant clarificat și de Lionel Bellenger care explică faptul că persuasiunea – seducție înseamnă "tot atât în relațiile interpersonale, cât în comunicarea de masă, publicitate sau politică". O astfel de seducție nu mai are rolul de a fi plăcut un produs numai în scopul ca acesta să fie plăcut, ci încearcă să îl facă plăcut pentru a-l vinde. Seducția în acest sens este strâns legată de înșelătorie ceea ce face ca acest proces să fie de condamnat. Sau, cum frumos spune Lionel „a seduce înseamnă a muri ca realitate și a se produce ca amăgire". Un alt element al dezinformării cu la sentimente este aceea realizată cu ajutorul stilului. Un limbaj bine decorat, are tendința de a fi mai convingător chiar dacă în spatele lui, nimic nu are sens. Figuri de stil fără conținut sunt folosite adesea în mesajele publicitare care, ce-i drept, abuzează de imagini mai mult decât de cuvinte estetizând mesajul în idea de a-l face credibil. Acest stil tinde să se universalizeze din cauza răspândirii de către mijloacele de informare în masă. De tehnica estetizării mesajului abuzează însuși Hitler în faimoasele discursuri politice, din cadrul propagandelor anilor '30. Tot în cazul politicii, frica și autoritatea reprezintă resursele dezinformării votanților, explicat de ceea ce retorica numește argumentul de autoritate (avem încredere în ceea ce spun oamenii cu autoritate, tocmai pentru că noi nu putem verifica tot timpul ceea ce ni se spune). Un aspect ce nu trebuie deloc neglijat este situația în care publicitatea prin mass media, folosește practici frecvente de dezinformare a conștiințelor încă necoapte. Copii sunt cel mai ușor de dezinformat public. Iată cum descrie acest proces, o revistă de specialitate a agențiilor de publicitate: „Spiritele pot fi astfel formate încât să-și dorească produsele voastre! În școlile din America, există aproape 23 de milioane de fete și băieți. Acești copii consumă alimente, folosesc îmbrăcăminte, utilizează săpunul. Astăzi, sunt consumatori, mâine vor fi cumpărători; ei reprezintă o piață largă de desfacere a produselor voastre. Băgați-le în cap marca voastră și ei vor insista pe lângă părinți să le-o cumpere". În acest sens, „copii sunt o pradă visată și legitimă".
În ceea ce privește publicul adult, avem un alt exemplu; acum mulți ani, o marcă de comprimate din extras de lemn-dulce, încerca să se impună pe piața largă a produselor farmaceutice. Dar cum avea inventatorul, să se debaraseze de imaginea ușor îmbătrânită, asocierii adesea, oamenilor bolnavi? Agenții de publicitate au găsit imediat răspunsul unei reclame devastatoare din punct de vedere al efectului dorit. Aceștia, au folosit o tânără seducătoare cu un decolteu opulent într-un spot publicitar tv, bombându-și pieptul astfel încât să provoace o mișcare a sânilor cu o accentuată conotație erotică. Se presupune că mișcarea senzuală, evoca de fapt, mișcarea comprimatelor în cutie. O idee absolut genială dacă ar trebuie să privim curajul nebun cu care agenții de publicitate au riscat; dar pe de altă parte, un mecanism sobru de dezinformare a afectelor dus până la extreme (ce legătură are o cutie de comprimate cu decolteul unei tinere seducătoare?). De unde această asociere? De unde ne dăm noi, oameni, seama că este vorba de dezinformare? Care este certitudinea că aceasta funcționează? De ce nu respingem mesajul acestui tip de reclamă? Nu suntem cu toții conștienți că vorbim despre două domenii total diferite? De ce nu reacționăm conform rațiunii? Simplu; pentru că înainte de toate, nu rămânem indiferenți și nu ne referim la comprimate ci la gestul erotic al manechinului. Apoi, pentru că mesajul este difuzat cu insistență iar noi, publicul în căutare de orice ne provoacă, prezentăm o slabă rezistență la repetiție. „Conjugarea repetiției cu frapantul caracter al părții mesajului care nu privește produsul în sine va provoca o contaminare de către senzațiile trăite la receptarea acestei părți asupra celeilalte părți a cărei promovare se dorește. Are loc un transfer de senzație care valorifică rapid un sentiment de evidență. După ce am fost dezinformați, credem că observăm într-adevăr o strânsă legătură între cele două părți ale mesajului care sunt deci artificial sudate." O altă categorie de mobilizare a afectelor mai puțin cunoscută, folosește în dezinformare, ceea ce specialiștii numesc efectul de fuziune.
– Efectul de fuziune: Pocesul de fuziune, presupune ca și cel de apel la sentimente, elemente de dezinformare care are în vedere relația de dezinformator și cel dezinformat. Numai că diferența majoră este faptul că în categoria apel la sentimente se pune accent pe felul în care se transmite mesajul astfel încât acesta să atingă anumite puncte care caută să sensibilizeze publicul, iar de cealaltă parte, efectul de fuziune se referă strict la ceea ce se transmite. Acesta implică repetiția nu ca proces de a ni se părea obsesiv vizibil mesajul ca să ajungem să îl acceptăm, stresați de felul în care ni se impune, ci ca un proces psihic periculos de a crede ca ceea ce vedem pare acceptabil și normal; chiar dacă prima dată acesta se prezenta straniu și neîntemeiat. Pentru cercetători, cea mai simplă și folosită tehnică de repetiție în procesul dezinfomării în mass media este sloganul. Tchakhotine afirmă: „repetiția joacă un rol important în publicitatea comercială (…) folosind repetiția neîncetată și masivă a acelorași forme, sloganuri etc. Mai ales garnisite cu stimulenți luminoși, culori țipătoare, sonorități ritmate, obsedante, ele creează o stare de oboseală mentală, care este propice asevirii voinței celui care exercită această publicitate zgomotoasă." Dar spoturile publicitare de astăzi, spre a nu deveni plictisitoare și obositoare, folosesc varietatea aspectelor temei centrale. Pentru a înțelege mai bine procedeul acestui efect de fuziune luăm în calcul și elementele de dezinformare prin hipnoză și sincronizare. Desigur, nu vorbim aici de hipnoza propriu-zisă ci de o hipnoză a practicii comunicării în urma căreia se dorește o schimbare de comportament din partea publicului. O astfel de tehnică de dezinformare nu are legătură cu conținutul mesajului ci cu modul în care îl face pe acesta să penetreze în spiritul interlocutorului. Accentul se pune pe cum se convinge nu pe ce se convinge. Acest tip de dezinformare a afectelor necesită un orator pe măsură; După ce i-a observat și ascultat pe cei care aparent posedă un talent înnăscut pentru a comunica eficace, Genie Laborde a ajuns la concluzia că forța le vine nu din ceea ce spun, ci din modul cum o spun. Procedeul implică reflexia; ceea ce englezii ar spune mirroring, adică actul de a-i transforma comportamentul celui dezinformat în comportamentul celui care dezinformează, identificându-se în mesaj. Se naște astfel, sincronizarea (vorbim de sincronizarea respirației, tonului, ritmului vocii, a gesturilor corporale cu a celuilalt, până la un nivel superior comunicării, în care va avea loc sincronizarea vocabularului și a conceptelor). În fapt, aceste tehnici anihilează orice capacitate de rezistență a publicului la pătrunderea în spiritului său a opiniei de care vrem să îl convingem. „Tehnicile constau, într-adevăr, în a face pentru început interlocutorul să creadă – fără să-și dea seama de asta – că partenerul său este ca și el, în asemenea măsură încât îi poate, fără discuție, împărtăși punctele de vedere." De fapt, acest proces al efectului de fuziune se referă la tehnici de intrare prin efracție în spiritul persoanei dezinformate.
În cazul repetiției, hipnozei și sincrozonizării, se află și atingerea. Aceasta reprezintă o altă metodă a efectului de fuziune care permite dezinformarea unui public; de data aceasta nu legată de mesaj sau de conținutul acestuia, ci de spațiu. Rezultatele dezinformării prin atingere sunt de-a dreptul tulburătoare. Acest proces este foarte bine cunoscut de către agenții de publicitate fiind folosit cel mai adesea în supermarketuri, atunci când jobul unei persoane este aceea de a fii deghizat în diferite produse și de a invita cumpărătorii să deguste din acel produs spre a se convinge și a merge la casă să îl cumpere. În fapt, această atingere convinge cu mult mai mult decât ne-am fi gândit vreodată. Explicația este simplă: atingerea este un element al procesului de hipnoză și constituie un puternic mijloc de influențare. În cazul spoturilor tv, acestea nu au posibilitatea de a atinge direct potențialul cumpărător, dar imaginile prezentate pot foarte ușor să creeze senzații așteptate de către dezinformator, astfel, odată senzația creată, ea se comportă ca și un stimul ce declanșează reacții corporale celui dezinformat. Indiferent de distanța de la care individul receptează spotul tv, acesta poate fi atins de imaginile văzute, resimțind fără să știe de ce, o simpatie extraordinară față de produsul cu care acesta se asociază. Pe cât de simplu pare de înțeles, pe atât de uimitor poate fi procesul de realizare a acestei teorii în plan psihologic. Și totuși, specialiștii folosesc această tehnică, necontenit. Variatele posibilități ale elementelor dezinformării de a ajunge la public, pe care acest capitol le-a evidențiat în urma unei analize susținută de surse bibliografice, ne permite să amintim că procesul dezinformări nu se referă doar la apelul afectelor ci și la nivelul rațional al celui dezinformat, prin conținutul cognitiv al mesajului însuși.
2.3. Dezinformarea în mass media de astăzi
Încep acest subcapitol cu un citat al binecunoscutului autor Andrei Pleșu, pe care îl găsim în cartea Obiectivitatea în jurnalism: „eu nu cred în obiectivitatea presei. Ba mai mult, nu cred că poți cere cuiva să fie obiectiv.” Astfel spus, încă de la început se remarcă faptul că mass media nu a existat niciodată pentru a spune adevărul și numai adevărul, ba mai mult, nimeni nu ar trebui să o condamne pentru acest fapt, deoarece, gestul de a prezenta într-o manieră proprie un set de informații este la fel de normal precum realitatea obiectivă care a încetat demult să mai fie obiectivă.
În aceași manieră autoarea Irina Stănciugelu, surprinde în cartea sa Măștile comunicării de la etică la manipulare și înapoi, cu o afirmație a filosofului Nietzsche („Dumnezeu a murit!”) pe care o comentează altfel: „Nu numai Dumnezeu a murit, ci și valorile ce i-au fost puse în loc de metafizica modernistă, adică Adevăr, Bine, Esență.” Iar în acest context, este lesne de înțeles de ce nu ar trebui să ne așteptăm la obiectivitate din partea produselor informative media și că dezinformarea fac parte din stilul caracteristic al oamenilor presei de a câștiga loialitatea publicului. Într-o analiză scurtă a caracteristicilor mass mediei regăsim termeni precum fascinație, atenție, seducție, teamă, îngrijorare, nervozitate, anxietate etc.; termeni care definesc foarte bine starea pe care momentul vizionării știrilor din România o propagă. Autoarea Alina Bârgăoanu atinge un punct sensibil al rolului știrilor pentru o societate atunci când propune retoric, următoarea întrebare, în studiul știrilor: „știrile încep să fie răspândite într-un volum din ce în ce mai mare, la distanțe considerabile, unor audiențe din ce în ce mai disperate. Pornind de la o astfel de conceptualizare, se pune întrebarea ce efect au știrile asupra audiențelor: ajută la descifrarea realității, sau dimpotrivă, îi îngreunează/distorsionează înțelegerea, consolidează sau slabesc atitudinile, sunt privite cu încredere sau cu suspiciune? Care sunt funcțiile știrilor: mențin și integrează societatea sau contribuie la fragmentarea acesteia? Este vorba despre funcții sua disfuncții? Cauzează stabilitate sau instabilitate?”. Această întrebare denotă suspiciunea pe care până și specialiștii mass media o au în ceea ce privește modul în care ne sunt prezentate știrile, zi de zi. Și atunci când ne raportăm analiza la programe tv care de dimineață până seara, își completează grila numai cu emisiuni informative, am putea înțelege că există o avalanșă de bănuieli în ceea ce privesc tehnicile de realizare și transmitere a știrilor. În relația cu adevărl, aceași autoare menționează că „adevărul poate fi descoperit, faptele însă, aduse la lumină; astfel, presa poate spune adevărul chiar dacă nu o face întotdeauna”, justificându-și afirmația cu următorul argument: ”Presa nu poate spune adevărul, pentru că nimeni nu poate face acest lucru”.
În apărarea acestor afirmații propun un exemplu pe care autorul străin Charles U. Larson, îl propune în Persuasiunea, receptare și responsabilitate: „una dintre explicațiile oferite modelului de peruadare al mass media se numește funcția stabilirii agendei. Conform acestei teorii, agenda publicului – genul de probleme pe care oamebii le discută, la care meditează ori în legătură cu care se îngrijorează – este autoritar și direct modelată de știrile pe care mass media decid să le facă publice”. Apoi, îl citează pe Meyrowitz care face trimitere la criteriul denumit POR sau programul cu obiectivitate redusă. Ca să șocheze și mai mult, Charles L., continuă cu: „menirea industriei știrilor este să facă afaceri cu afaceri. La urma urmelor, mass media se bazează pe profitul obținut din succesul clienților și consumatorilor.” Pentru a înțelege că știrile sunt astăzi, produse selectate, care dezinformează și modelează, atrăgând cea mai mare parte a audienței, Ron Power adaugă: „Oamenii nu mai doresc informații complicate și tulburătoare … Oamenii sunt bolnavi de știri neplăcute. Mai nou populația, nu se mai înnebunește după probleme ci după oameni. Exprimarea neaoșă știri după care tragi apa, desemnează înțelept un gen anume; se rostește în șoaptă; pe aceasta se bazează sunetul bănuților intrați în cont.”
Întorcându-mă la Alina Bârgăoanu, amintesc de un întreg capitol în cartea amintită mai sus, denumit Pot știrile să reflecte realitatea? pe care îl începe astfel: știrile sunt o construcție relativ artificială, chiar contradictorie, o versiune asupra realității modelată, într-o proporție semnificativă, de convenții și norme jurnalistice. Și dacă mai era nevoie, amintesc de credința jurnalistului Robert Turcescu (realizator TV la B1 TV, București) pe care și-o exprimă într-un eseu apărut în cartea lui Ilie Rad, „Obiectivitatea în jurnalism: o ce vorbe minunate!”. Știm așadar, că știrile nu mai sunt obiective demult (dacă au fost vreodată) și astfel ne întrebăm de ce continuă totuși să aibă o audiență din ce în ce mai mare? Analiza știrilor Realității TV și Antena 3 (studiul de caz) va evidenția acest răspuns prin observarea directă a unor tehnici prin care emisiunile informative amintite, dezinformează un public însetat de nedreptăți.
2.4. Mass media, la limita dintre persuasiune și dezinformare
Mass media are o puternică influență asupra publicului. Decidem să cumpărăm ceea ce reclamele ne arată că este mai bine; gândim în funcție de felul în care ne sunt prezentate situații și ajungem astfel, să facem parte dintr-o societate care aparține, neoficial, unei puterii deși strajnic simțite, nevăzută. Folosirea excesivă a mijloacelor de comunicare în masă (abuzul, am putea spune) face publicul să adopte o poziție de comoditate în gândire, renunțarea la un exercițiu care presupune cercetare, analiză, spirit critic etc. Iar acest fapt a devenit un fenomen care a atins pe toți cei care urmăresc cu atâta interes programele pe care mass media le propune. Paul Lazarsfeld îl numește în The people's choice, conformism social, în urma căruia, rămân fapte concrete de stereotipizare, omogenizare și standardizarea comportamentelor. Mass-media reprezintă suma tuturor mijloacelor de informare în masă, adică toate mijloacele prin care un mesaj ajunge într-un timp foarte scurt la o masă largă de public. Dezvoltarea acestor mijloace de comunicare în masă a condus la o largă răspândire a informației (subiectele dezbătute sunt din ce în ce mai diverse). Această dezvoltare este produsul dorinței noastre de a fi informați. Mass media promovează ceea ce noi oamenii creăm; ceea ce tot noi vrem să transmitem. Nu putem condamna mass media că transmite fel și fel de mesaje, în special pentru că noi suntem devoratori de informație. Constatăm atât efecte pozitive cât și negative pe care mijloacele de comunicare în masă le au asupra noastră. Prezintă adevărul cu obiectivitate și numai acestea au meritul de a ne face conștienți de lumea în care trăim. Pe de altă parte, excesul cu care aleg să transmită, ne forțează parcă să decidem în sensul dorit de ei. Astfel, mass media creează impresia că sunt de partea societății numai pentru a câștiga votul acestei, dar în lupta ei împotriva politicii, îi aparținem cu totul (câți dintre noi merg la vot numai pentru că alegerile sunt promovate intens la TV sau câți dintre noi nu votează un anume candidat numai pentru că imaginea acestuia a fost prezentată de către mass media ca fiind un salvator al problemelor cu care ne confruntăm?). Doar că, „există, în clipa de față, șase puteri în lume. Cele trei descrise de Montesquieu (legislativă, executivă, juridică) și încă trei de primă importanță: cea tehnologică – științifică, cea financiară și cea mediatică. Cea mai slabă dintre toate a ajuns să fie puterea excutivă. Toate puterile au contraputeri. Cu excepția uneia singure: puterea mediatică. Democrațiile sunt în mare pericol în momentul când o putere nu are contraputerea ei".
Capitolul III
ELEMENTELE DEZINFORMĂRII ÎN EMISIUNILE DE ȘTIRI.
STUDIU COMPARATIV
3.1. Metodologie
Pentru a demonstra dacă în emisiunile de știri, prezentate de programele tv Realitatea TV și Antena 3, (programe nișă) se poate vorbi despre dezinformare, trebuie să avem în vedere ceea ce autoarea Adela Fofiu, doctor în sociologie propune, atunci când are loc o cercetare științifică. Și anume:
Definesc tema de cercetare;
Metoda de cercetare;
Dezvolt o ipoteză de lucru ;
Prezint suportul de analiză;
Culeg, procesez și analizez date;
Propun concluzii în care se infirmă sau confirmă ipoteza de lucru.
Astfel, având în vedere că domeniul dezbătut este parte a științelor sociale și anume,
mass media și impactul acesteia asupra publicului, în decursul redactării studiului de caz al acestei lucrări, voi folosi ca metodă de cercetare, analiza de conținut, transpusă în cazul de față, prin discursul mediatic (cum prezintă cele două programe tv, emisiunile de știri). Analiza de conținut este „o tehnică de cercetare bazată pe măsurarea a ceva (în cazul de față emisiunile de știri) în eșantioane reprezentative (aceleași știri la ambele posturi)". Dar analiza de conținut nu se referă numai la cantitatea de știri pe care Realitatea TV și Atena 3, le difuzează ci și felul în care această cantitate capătă sens și un rol important prin felul în care este este tranmisă. Astfel, discursul mediatic este primul instrument care va susține în lucrarea Elementele dezinformării în emisiunile de știri, analiza de conținut.
Discursul reprezintă mijlocul prin care un autor își poate transmite un mesaj. Mesajul mediatic poate fi înțeles ca un discurs general care amalgamează și focalizează cunoștințele și credințele despre ce a fost, este și ar trebui să fie, evident cu accentuarea prezentului, dar fără excluderea memoriei și prospectivei. Daniela Rovența-Frumușani vorbește într-una din carțile sale despre „discursul mediatic definit în sens larg ca enunțare despre realitatea socială și caracterizat de diversitate, polimorfism și ubicuitate". Discursul este, de fapt, structura profundă a textului căruia îi asigură linearizarea. Investigarea discursului nu este posibilă decât prin intermediul „urmelor" lăsate în textele-performanță. În viziunea lui R. De Beaugrande și W. Dressler, cercetările privind frontierele textului, actualizările sale sintactico-semantice și pragmatice au permis identificarea unor standarde de textualitate:
Coeziunea ca relație de dependență gramaticală (acord, acțiune, selectarea unei
propoziții etc) la nivelul suprafeței discursive;
Coerența ca reacție de compatibilitate între elementul lumii textuale la nivelul
structurii de adâncime, mai precis modul în care aceste elemente sunt mutual accesibile și relevante;
Intenționalitatea ca atitudine a producătorului de text de a construi un text coeziv
și coerent;
Acceptabilitatea ca atitudine a receptorului de a considera setul de fraze drept un
text coerent;
Informativitatea ca organizare cognitiv-discursivă adecvată a raportului
cunoscut/necunoscut, așteptat/neașteptat;
Situaționalitatea ca ancorare corectă în contextul de comunicare;
Intertextualitatea ca raport între discursul prezent și discursurile anterioare preluate,
criticate, în orice caz modificate și inserate într-un nou context discursiv.
Când vorbim de discurs, din start implicăm limbajul. „A înțelege limbajul discursului înseamnă a înțelege lumea care îl generează, iar pentru a înțelege lumea trebuie să depășim cadrele lingvisticii". Limbajul este mai mult decât un stoc de cuvinte, este un instrument și o emblemă a puterii ce încearcă să fie acaparată (Michel Foucault consideră că puterea asupra lumii este una dintre cele mai importante dimensiuni ale puterii). Întorcându-ne la analiza discursului observăm că înainte de construcția lui, autorul își pune problema efectului și a reușințelor acestuia. „Analiza discursului nu trebuie doar să explice de ce anumite enunțuri și nu altele au fost perfecte, ci să dea seamă despre modul în care acele anunțuri au mobilizat forțe, au influențat rețele sociale".
Astfel, discursul își exprimă valoarea nu ca și construcție ci ca abordare și efect. „De fapt, când vorbim astăzi de lingvistica discursului avem în vedere nu o disciplină cu un obiect bine determinat, ci un ansamblu de cercatări care abordează limbajul plasând în prim plan activitatea subiecților, dinamica enunțiativă, relația cu contextul social". Ceea ce observă autoarea Daniela R. Frumușani este că se simte pe zi ce trece, o tendință către juvenilizare, privatizare, sexualizare, desticizare, în schimbul sferei publice a epocilor luminilor. Tematicile viața privată, sănătate, modă, corporalitate, loisir, sunt percepute ca noul jurnalism. „Aceste aspecte au înlocuit discursul informativ modern organizat în jurul a patru nuclee narative: conflict (război, securitate internă și internațională, apărare), progres (buget, economie, industrie), competiție (de la sport la cultură), accidente (dezastre, anomalii, inovații)". Diferența de discurs o face persoana la care acesta trebuie să ajungă (Men naturally think in abstract concepts, women think in pictures.) Și din nou, ajungem la poziționarea unui text în fața sexelor (masculin și feminin). Așadar, discursul este canalul de transmitere a ideilor. Idei ce influențează odată trecute de granița construirii. În încercarea de a confirma teoriile despre cum influențează mass media publicul folosind tehnici ale manipulării și dezinformării, atitudinea față de subiectul prezentat și efectele care recurg din felul subiectelor de a fi prezentate, voi analiza în următoarele subcapitole, câteva știri prezentate separat la cele două programe tc românești, din punct de vedere al discursului mediatic ca subramură a metodei de cercetare – analiza de conținut. Analiza discursului va avea în vedere modul de construcție al acestuia, efectele, publicul țintă și impactul asupra societății române (consumatoare de emsiuni de știri). Dar înainte de analiza propriu zisă, se simte nevoia reamintirii ipotezei de lucru formulată încă din introducere și prezentarea suportului de analiză.
3.1.1. Ipoteza de lucru
Am pornit redactarea acestei lucrări de licență de la o ipoteză de lucru care a urmărit tot acest demers al alegerii surselor bibliografice pentru a susține obiectivele propuse și a demonstra că deși, oamenii sunt consumatori de emisiuni de știri, nu realizează sau nu vor să conștientizeze faptul că în produsele media ce le sunt prezentate există elemente de dezinformare. Tehnicile acestor practici sunt cele care asigură astăzi, în România, o audiență considerabilă. Astfel, rezultă că știrile nu sunt 100% obiective și că publicul este o victimă a trusturilor media care nu își doresc numai un rating bun ci și să schimbe, odată cu informațiile prezentate, comportamentul, gândurile și stilul de viață al românilor.
Analiza prezentată în acest capitol, va scoate în evidență o serie de strategii pe care jurnaliștii le folosesc pentru a atinge obiectivele propuse și în urma cărora, noi ca și telespectatori ar trebui să înțelegem că suntem ținta unor interese de cele mai multe ori, dezavantajoase pentru noi. Pentru a confirma cele menționate anterior, analiza va avea în vedere următoarea ipoteză de lucru: dacă mass media face astăzi tot ce îi stă în putință pentru a câștiga audiența folosindu-se de strategii nu tocmai credincioase, atunci și posturile TV care difuzează numai emisiuni de știri sunt produse ale unor tehnici de influențare, precum elemente ale dezinformării.
3.2 Realitatea TV, spectacol informativ
Postul de televiziune Realitatea TV face parte din programele care își concentrează atenția asupra iubitorilor de știri, astfel încât emite 24 din 24 de ore, informații care vin sub forma unor buletine de știri sau emisiuni de tip talk show în care se analizează la cald, reacții în urma evenimentelor de ultimă oră. România s-a obișnuit cu acest tip de program tv, care ed altfel, a prins și foarte bine. Astăzi, deși publicul are o paletă mai largă de unde poate alege (exemple sunt Antena 3, România TV etc.), Realitatea TV rămâne primul post tv nișă de știri care a reușit să atragă o audiență numeroasă, zi de zi. Nu doar felul în care se transmit știrile, actualitatea lor (buletinele informative fiind actualizate din 10 în 10 minute), mediul de prezentare care seamănă mult cu cel din afara țării, unde programele de știri sunt un imperiu al audienței ci echipa care lucrează pentru Realitatea TV, face ca acest post să fie considerat un spectacol informativ.
Jurnaliști precum Carmen Brumă, Andra Miron, Elena Cordoneanu, Emma Zeicescu, Delia Vrânceanu, Ioana Molla, Nora Dincă, Eli Roman, Petre Cătălin Fumuru, George Berevoianu, Saviana Russu, Andreea Crețulescu, Dan Antonescu, Ramona Solomon, Ștefania Vasiliu, Vera Secrieru, Laura Eremenco sau Geanina Iacob, dau valoare postului TV prin profesionalism, loialitate, încredere în propriile forțe, însușirea misiunii și a viziunii postului. Aceste persoane s-au făcut remarcate ca fiind specialiști ai transmiterii, scrierii, interpretării știrilor încât astăzi, există persoane care deschid televizorul și urmăresc Realitatea TV, tocmai pentru a-i vedea pe favoriții lor.
Emisiunile informative ale postului Realitatea TV au următoarele caracteristici ca și format:
– banda de sus a ecranului prezintată de culoarea roșie (o culoare puternică care atrage atenția, oferind un aspect important știrilor care rulează acolo) este scoasă în evidență de cuvântul scris cu majuscule ALERT, ceea ce demonstrează capacitatea emisiunii de a transmite în timp real, cele mai noi știri care au impact asupra societății.
– Prezentatorii stau la pupitru prezentând un aer relaxant, căutând de multe ori să renunțe la poziția oficială pe care majoritatea prezentatorilor de știri o au, încercând prin glume, zâmbete și o postură comodă să demonstreze că știrile nu sunt un program plictisitor, care se adresează numai persoanelor în vârstă.
– stilul caracteristic al Realității TV este reprezentat de știrile care au un impact vizibil asupra publicului. Cei care scriu știrile caută să scoată în evidență acele aspecte remarcabile care ar atrage atenția pentru a câștiga, astfel, notorietatea de a transmite un alt fel de știri.
– știrile Realitatea TV, presupun și crează un mod de viață definit de interesele, aspirațiile și valorile celor implicați. Adică, prin modul de transmitere, conținutul și nuanța lor, știrile au capacitatea de a crea un anumit tip de persoană în societate și anume, o persoană care trăiește realitatea prin actualitate și transpunerea în zeci de locuri (prin primirea știrilor externe) și sute de situații.
– Banda de jos care rulează tot timpul este de culoare galbenă, ceea ce conferă un aspect puternic de a fi remarcat de către telespectatori.
– Știrile Realitatea TV se vor o oglindă a realității sociale pe care telespectatorul o trăiește (cu toate aspectele sale negative și pozitive).
– Transpunerea știrilor în mesaje de interes public necesită un proces de redactare care să conțină cuvinte relevante, ușor de tradus, simple și de înțeles pentru cei care le vor auzi. Imaginile care însoțesc atât textul cât și voice over-ul completează perfect mesajul transmis.
Realitatea TV fiind un post de televiziune privat, poate fi receptat numai dacă telespectatorul va avea în posesia lui un cablu tv (de remarcat faptul că pentru a recepționa acest program de știri, trebuie plătită o anumită sumă de bani). Toate aceste caracteristici conferă postului de televiziune, un nivel la care ajung acei telespectatori care au un minim de studii și de un statut; schimbul făcut de ambele părți, corespunzând perfect nișei atribuite.
3.3 Antena 3, produs al unei nișe
Antena 3 este un program tv care face parte din categoria produselor mass media coordonate de către trustul Intact Media. Fiind subordonată posturilor antena 1 și antena 2, antena 3 s-a remarcat ca fiind un program nișă, care difuzează numai emisiuni informative pentru un public larg de persoane, dar care, spre deosebire de audiența Realității TV, nu necesită un anume tip de statut social sau un minim de studii (telespectatorul știrilor Antenei 3 fiind acea persoană care dorește să afle ce se mai întâmplă în țară, până la ora 19.00 când pe toate posturile importante tv, va începe buletinul de știri principal al zilei).
Astfel, Antena 3 este o alternativă pe care trustul o dăruiește telespectatorului tuturor antenelor (Antena 1 este postul principal al trustului care difuzează de la emisiuni de divertisment, știri, filme, consursuri etc.; antena 2 este un post care servește telespectatorului monden, cosmopolit). Între cele trei posturi tv, telespectatorul se va simți automat un răsfățat deoarece are o gamă largă și variată de opțiuni din care poate alege să urmărească la orice oră. De asemenea, în cadrul aceluiași trust, colege cu Antena 3 mai sunt și:
Postul Euforia tv;
GSP TV;
Radio Zu;
Romantic FM;
Ziarul Jurnalul Național;
Gazeta sporturilor;
Revista TopGear;
Good Food;
Science Focus;
Portalul de net news a1.ro;
Antena3.ro;
Jurnalul.ro.
Toate aceste produse ale trustului nu fac altceva decât să întărească părerea
telespectatorului despre postul de știri Antena 3 și să reamintească identitatea prezentată prin calitate, bun simț, devotament și profeionalism pe care toate produsele trustului le conferă (telespectatorul care preferă în mod special postul Antena 1 sau GSP TV va fi oricând disponibil să încerce și celelalte produse tv ale trustului prin prisma faptului că existând deja un contact dintre acesta și trust, orice legătură se va menține sub aceleași beneficii).
Caracteristicile știrilor Antena 3 sunt următoarele:
– Ecranul este predominant de culoarea albastră ceea ce denotă energie, viață, domeniul activ în care Antena 3 caută să devină lider. În comparație cu Realitatea TV, în timpul programelor de știri ale Antenei 1 lipsește banda de sus ALERT; aceasta fiind înlocuită de una subțire, roșie, în partea de jos a ecranului, pe care rulează știri de ultimă oră.
– Ca și în cazul Realității TV, pe ecran apare tot timpul ora exactă; aspect care conferă telespectatorului ocazia de a se raporta tot timpul la realitatea.
– Știrea principală este întotdeauna prezentată cu mai multe titluri ce apar simultan pe trei benzi în josul ecranului (banda galbenă oferă titlul principal al știrei, banda albastră, detalii referitoare la știrea prezentată iar ultima bandă, cea roșie, un rezumat de o propoziție a știrei respective).
– O remarcă importantă a știrilor Antenei 3, este faptul că stilul de a trasmite acele informații de actualitate, pentru publicul interesat, au o nuanță politică (ce se explică în mod evident prin faptul că Antena 3 aparține unui trust condus de un om politic).
– Rolul știrilor Antena 3 este de a dezvălui fapte, cunoaștere transmiterea mesajului astfel încât să închege comunitatea. Incredibil, este faptul, că știrile Antena 3 nu înfățisează evenimentul în conformitate cu derularea sa în realitate, ci oferă o fotografie degenertă. Antena 3 nu este suspectă de lipsa obiectivității și prezentarea realității atunci când sunt transmise date statistice măsurabile: scorul unui meci, ratele de schimb valutar, rezultatelor alegerilor, diversele tranzacții economice etc.
– Astfel spus, știrile acestui post tv nu fac alceva decât să disemineze în diferite feluri stereotipurile existente în noi. Ele nu reflectă o realitate ci o reproduc un sistem de valori existent.
De asemenea, ca și în cazul Realității TV, telespectatorul care își dorește să vizioneze programele postului Antena 3 trebuie să fie abonatul unei rețele care distribui programele prin cablu și deci, să plătească suplimentar. Acest aspect nu face altceva decât să ridice gradul de competitivitate dintre cele două poturi tv. Cu aceleași targeturi și folosind același sistem de creare și transmitere a știrilor, publicul trebuie să aleagă acea emisiune informativă care îi satisface cel mai bine nevoile. Realitatea modului de transmitere a știrilor din România, arată că jurnaliștii recurg la tot felul de tehnici de manipulare și dezinformare pentru a capta atenția publicului și de a-l câștiga ca și telespectator fidel, pe termen lung. În cele ce urmează, voi analiza trei știri care dezbat același subiect, la fiecare dintre cele două posturi tv.
Știrile analizate în paralel la Realitatea TV și Antena 3, au ca temă:
Inundațiile care au afectat Europa și România în luna iunie 2013;
Protestele din Turcia cauzate de decizia guvernului de a ridica un mall pe
locul unui celebru parc din centrul Istanbulului;
Bacalaureatul 2013.
3.4 Știrile Realitatea TV și Antena 3; elemente ale dezinformării
Lunile mai și iunie sunt cunoscute ca fiind cele mai ploioase luni ale întregului an. Astfel, știrile nu au contenit cu informații care să ofere prognoze meteo, până când, la începutul lunii iunie, vremea a luat o întorsătură fantastică, ploile s-au transformat în furtuni care au luat vieți, vântul adiat ușor a devenit o vijelie în toată regula, norii erau un întreg întuneric al cerului, grindina a căzut sub formă de bolovani iar frica și inundațiile au fost primele efecte a ceea ce realitatea avea să schimbe cele prognozate. La început, toată Europa a avut de suferit din această cauză, iar după aceea, norii mari de ploaie au venit către România unde a lăsat în urmă un dezastru. Acest evenimnet a fost un prilej pentru posturile tv de nișă, Realitatea TV și Antena 3 de a transmite informații de ultimă oră, a face live-uri cu corespondenți trimiși prin zonele afectate de inundații, a da o altă formă dezastrului și în final, de a crea panică. Această ultimă atribuție este de fapt și una dintre tehnicile de manipulare a telespectatorilor care urmăresc emisiunile informative în fiecare zi, accesând realitatea prin internediul celor două programe tv. Iată, așadar, analiza unei știri despre inundațiile care s-au abătut asupra Europei, apărute la Realitatea TV (menționez că aceste știri nu au putut fi transpuse în scris din varianta lor audio, deoarece mărimea textului mi-ar fi ridicat probleme la nivelul plagiatului; astfel că o să găsiți știrea în linkul de jos):
Această știre a fost însoțită de imagini care prezentau anumite zone ale țărilor ca fiind sub ape (vezi figura 1, anexe). Remarcăm ca elemente ale dezinformării folosite în această știre, următoarele elemente:
– O primă tehnică dedezinformare este aceea că deși titlul anunță o situație dezastruasă în întreaga Europa, nu sunt prezentate decât trei țări. Acest sofism este des întâlnit în mass media, încercându-se intimzarea telespectatorului și creând impresia că dacă inundațiile au provocat tragediile menționate în Cehia, Austria și Germania, toată Europa (care cuprinde, în mod evident mult mai multe țări) este de fapt afectată.
– A două tehnică de dezinformare cu care știrea a fost construită este constrângerea prezentată sub forma sintagmei starea de urgență care are menirea de a stârni teama telespectatorilor gândindu-se că în curând și ei vor fi victimele ale acestui fenomen meteorologic. Constrângerea aceasta este întărită de replica “Vom face totul pentru a proteja viața și sănătatea oamenilor", pe care premierul ceh o oferă cetățenilor ca fiind un scut de protecție. Această afirmație denotă gravitatea evenimentului și susține în mod evident, idea că furtunile abătute asupra Cehiei pot lua chiar și vieți.
– A treia tehnică de dezinformare folosită de prezentatorii știrei Realitatea TV este hipnoza. Acest efect al procesului de derulare a unor imagini terifiante care prezintă o situație tragică, într-un mod alert, provoacă senzația de hipnoză pentru că în acel moment, telespectatorul rămâne ațintit asupra a ceea ce imaginile prezintă; un moment oportun pentru ca textul știrilor să fie recepționat fără a întâmpina rezistență.
– Elementul de dezinformare este trădat de momentul în care sunt prezentate anumite zone ale fiecărei țări menționate comentându-se situația gravă care are loc din cauza inundațiilor. Totul este sub ape, nu reprezintă realitatea care anunță doar că “Dunărea a inundat parțial orașul Passau, la frontiera cu Austria” sau “În Boemia de Nord, revărsarea Elbei amenința orașele Usti-nad-Labem și Decin, și orășelul Hrensko, în apropiere de frontiera cu Germania.” Toate aceste zone nu reprezintă nici măcar un oraș întreg, cu atât mai puțin o țară precum Cehia, Austria sau Germania și deci, prin urmare, situația nu se poate raporta la întreaga Europă.
Legat de aceași temă, Antena 3, prezintă următoarea știre cu titlul “Sub blestemul Dunării. Mii de oameni au fost evacuați din calea viiturii, care va lovi în scurt timp și România”: “Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre sudul Ungariei, după ce a atins nivelul maxim la Budapesta. Localități întregi sunt inundate, iar apele nu se vor retrage mai devreme de o săptămână, spun specialiștii. Mii de militari, pompieri, voluntari și chiar deținuți au fost mobilizați pentru a interveni în caz de nevoie. Până acum, cel puțin 19 oameni și-au pierdut viața iar pagubele s-ar putea ridica la câteva zeci de miliarde de euro. La doar o zi după ce Dunărea a ajuns la o cotă istorică de 891 de centimetri în Budapesta, aproape întreg teritoriul Ungariei se afla sub incidența codului portocaliu de furtună. Viitura care se îndreaptă către sudul țării va atinge zona unde se află singura centrală atomo-electrică din Ungaria, au avertizat meteorologii. Ca măsură de precauție, autoritățile au solicitat miilor de civili care lucrau în zona digurilor de protecție împotriva inundațiilor să își întrerupă activitatea și să părăsească aceste zone. Peste o mie de oameni au fost evacuați din capitala Ungariei. Între timp, nivelul Dunării a scăzut la Budapesta, însă vor trece șapte zile până apele vor reveni la cotele normale pentru această perioadă. Inundațiile au făcut ravagii și în Germania, unde 23 de mii de oameni au fost evacuați dintr-un oraș din estul țării, după ce un dig a cedat. Cel puțin 19 oameni și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Europa Centrală, iar pagubele materiale se ridică la câteva zeci de miliarde de euro.”
Elementele de dezinformare folosite sunt:
– Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre sudul Ungariei, după ce a atins nivelul maxim la Budapesta; faptul că în Budapesta a atins nivelul maxim, nu înseamnă că și sudul Ungariei va avea parte de aceași situație; dar prezentarea aa ceea ce va urma să se întâmple în comparație cu o situație dramatică crește nivelul presiunii asupra trăirilor pe care telespectatorii le pot avea în momentul în care urmăresc știrile, gândindu-se că nivelul maxim atins în Budapesta va fi același și în sud dar și mai departe de aceasta (înspre România).
– Prezentarea unei situații urgente în care Ungaria este sub cod portocaliu numai din cauza faptului că în Budapesta Dunărea a crescut și alternarea unei liniști în care încearcă să o instaleze pe la jumătatea știrei (între timp, nivelul Dunării a scăzut la Budapesta, însă vor trece șapte zile până apele vor reveni la cotele normale pentru această perioadă) îl va face pe telespectator confuz iar aceasta se datorează numai unei tehnici dedezinformare.
– Repetarea afirmației “Cel puțin 19 oameni și-au pierdut viața” (o dată la jumătatea știrei și a doua oară la sfârșitul acesteia) este o tehnică de manipulare care dezvoltă sntimentul de evidență dezamorsând subtil rezistența pe care spiritul telespectatorului o poate opune, creând astfel sentimentul că realitatea cu 19 vieți pierdute este o catastrofă care ne va atinge în curând.
– Relatarea urmăroarelor două afirmații în aceași știre „Viitura de pe Dunăre a atins nivelul maxim la Budapesta”/”nivelul Dunării a scăzut la Budapesta” este dovata clară a dezinformării pe care Antena 3 nici măcar nu a sesizat cât de evidentă este.
A doua știre prezentată de cele două posturi tv și analizată în cele ce urmează în lucrarea de față este cea referitoare la protestele dn Turcia cauzate de hotărâre guvernului turc de a construi pe locul unui celebru parc, un centru comercial. Zile întregi, mass media românească (și nu numai) au prezentat sute de știri despre acest subiect, încercând să dea o formă realității de acolo și să inspire telespecatatorului atent, o părere influențată de tehnicile de manipulare și de către dezinformare. Iată cum prezintă Realitatea TV una dintre aceste știri:
“Mii de persoane, reunite la apelul a două sindicate din Turcia, s-au adunat, miercuri după-amiază, în Piața Taksim din Istanbul, în a șasea zi de proteste contra premierului Recep Tayyip Erdogan. Poliția turcă a folosit miercuri din nou gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa o manifestație în capitala Ankara, în a șasea zi de proteste împotriva guvernului islamo-conservator, care însă a fost mai liniștită decât precedentele. Intervenția poliței a survenit după ce mii de sindicaliști au ocupat Piața Kizilay din centru capitalei turce, ei cerând demisia premierului Recep Tayyip Erdogan. Potrivit agenției EFE, miercuri au avut loc și unele discuții între reprezentanți ai guvernului și ai protestatarilor. Manifestațiile împotriva politicii autoritare a executivului au început vineri după reprimarea unei manifestații a câtorva sute de activiști care ocupau de trei zile Parcul Gezi, din Piața Taksim, în încercarea de a împiedica tăierea a 600 de copaci ce nu permiteau ridicarea unui controversat proiect imobiliar.”
Elementele de dezinformare folosite sunt:
– Trecerea subită de la relatarea situației din Istanbul la cea din Ankara denotă nesiguranță și totodată, parcă se încearcă ascunderea unei realități care nu se vrea cunoascută (mii de persoane, reunite la apelul a două sindicate din Turcia, s-au adunat, miercuri după-amiază, în Piața Taksim din Istanbul, (…) Poliția turcă a folosit miercuri din nou gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa o manifestație în capitala Ankara).
– Hipnoza produsă prin imaginile violente (vezi figura 2, anexe) reușește un
efect convingător asupra telespectatorilor care vor înțelege că în Turcia situația este una critică și teroarea care se află acolo, ne poate afecta și pe noi, românii.
– Teama care reiese din afirmația “Poliția turcă a folosit miercuri din nou gaze lacrimogene și tunuri cu apă” este un element puternic de manipulare la care emisiunea informativă Realitatea TV face apel.
– Momentul dezinformării publicului este acela în care știrea face confuzia între Istanbul unde prezintă că au loc evenimentele și capitala Ankara unde o conduce la numai câteva secunde.
Antena 3, are de această dată o altfel de prezentare pentru știrea care dezbate același subiect. Imaginea prezentată înfățișează piața Taksim unde mii de protestatari sunt prezenți pentru a-și arăta nemuulțumirea față de hotărârea lută de guvernul turc. Acestă știre conține următoarele elemente de dezinformare:
– oferirea variantei unei românce ca fiind generală asupra a ceea ce se întâmplă în Turcia reprezintă un element care nu oferă credibilitate pentru că această persoană nu este un jurnalist care să privească obiectiv evenimentul în sine;
– prezentarea în banda de jos a unei știri importante care face referire la răpirea unor persoane comandată de afaceristul Alin Simota, pusă în umbră de către transmiterea legăturii telefonice conferă unei știri o importanță maximă, iar celeilalte, deși reprezintă o informație de interes public, o maschează în josul ecranului;
– o dezinformare evidentă este prezentată prin afirmațiile făcute în minutul 01.30 în care se menționează că “premierul Turciei nu este dispus să negocieze”, în timp ce știrea prezentată la Realitatea TV a fost finalizată tocmai cu menționarea faptului că “miercuri au avut loc și unele discuții între reprezentanți ai guvernului și ai protestatarilor”. Telespectatorii care nu fac o astfel de analiză a celor două știri și care nu sunt nici specilizați în recunoașterea elementelor de dezinformare vor cădea capcană mesajul luându-l ca un fapt real, unic general;
– În timp ce se discută despre protestatari ca fiind niște studenți, niște copii extraordinari emisiunea informativă a Antenei 3 difuzează imagini cu o mulțime de mascați și oameni ai ordinii publice, tocmai pentru a scoate în evidență intenția rea a Turciei împotriva unor proteste legale cu o cauză nobilă;
Cea de-a treia și ultima știre analizată în paralel la cele două posturi tv care difuzează o serie de emisiuni de știri pe toată durata unei zile întregi, este cea care face referire la Bacalaureat 2013. Astfel avem:
“În a doua zi de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba și literatura română (proba A) din cadrul examenului național de bacalaureat 2013 s-au prezentat, până la ora 15.00, 52.270 de absolvenți de clasa a XII-a. Conform datelor furnizate până la aceeași oră, dintre candidații prezenți, cinci au fost eliminați (doi din județul Bacău, doi din Capitală și unul din județul Iași), deoarece au fost surprinși cu telefoane mobile. Metodologia examenului de bacalaureat precizează că este strict interzis accesul candidaților cu orice tip de lucrări – manuale, dicționare, notițe, însemnări etc. -, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile sau cu orice alt mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului de către președintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele în cauză au fost folosite sau nu. Proba de evaluare a competențelor de comunicare în limba română se desfășoară în perioada 10 – 12 iunie. Pentru susținerea examenului național de bacalaureat, în sesiunea iunie – iulie 2013, s-au înscris 187.898 elevi, repartizați în 585 de centre de examen.” Scopul acestei știri este în primul rând de a atenționa elevii că prin săvârșirea unui fapt ca acesta (să aibă asupra lor materiale ajutătoare interzise de către Minister) vor fi dați afară de la examen și în al doile arând de a arăta situația jenantă a sistemului educațional român în care nu există sesiune de bacalaureat fără să existe situații în care elevii să nu încerce să înșele acest sistem. Elementele dezinformării folosite în știrea prezentată de Realitatea TV sunt:
– Constrângerea pe care o exercită asupra elevilor;
– Apelul la rațiune pentru a nu rata șansa reușitei bacalaureatului fără incidente;
– Prezentarea unui număr prea mare de date (52.270, 187.898, 585) care conferă știrei aspectul unei de tip informativ, deși publicul vizat (îndeosebi elevi ai claselir XII) nu va acorda niciodată atenție cifrelor într-o știre;
– Știrea are menirea de a face pentru început interlocutorul să creadă – fără să-și dea seama de asta – că partenerul său este ca și el, în asemenea măsură încât îi poate, fără discuție, împărtăși punctele de vedere;
În ceea ce privește știrea cu același subiect dar prezentată de Antena 3, există o coincidență extraordinară deoarece, surprinzător sau nu, construcția dar și modul de transmitere a acesteia sunt aproape identice: „Un singur candidat a fost eliminat din examenul de bacalaureat, luni, după ce a fost prins cu un telefon mobil asupra sa, la proba orală de limba și literatura română, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației până la ora 15.00. În prima zi de examinare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba și literatura română (proba A) din cadrul examenului național de bacalaureat 2013, s-au prezentat, până la ora 15.00, un număr de 72.183 de absolvenți de clasa a XII-a, precizează ministerul. Conform datelor furnizate până la aceeași oră, dintre candidații prezenți, unul a fost eliminat, deoarece avea asupra sa un telefon mobil. Conform metodologiei examenului de bacalaureat, este strict interzis accesul candidaților cu orice tip de lucrări – manuale, dicționare, notițe, însemnări etc. -, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile sau cu orice alt mijloc electronic de calcul sau comunicare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului de către președintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele în cauză au fost folosite sau nu”. Ceea ce este remarcabil în această știre și evident totodată reprezintă factorul de dezinformare a publicului pe care încearcă să îl inducă în eroare prezentându-i un altfel de set de date referitoare la șituația similară din știrea anterioară. Dacă Realitatea TV a anunțat că “până la ora 15.00, s-au prezentat la examenul de bacalaureat 52.270 de absolvenți de clasa a XII-a. Conform datelor furnizate până la aceeași oră, dintre candidații prezenți, cinci au fost eliminați (doi din județul Bacău, doi din Capitală și unul din județul Iași), deoarece au fost surprinși cu telefoane mobile”, Antena 3, menționează în cadrul unei știri asemănătoare că “s-au prezentat pnă la ora 15.00, un număr de 72.183 de absolvenți de clasa a XII-a, precizează ministerul. Conform datelor furnizate până la aceeași oră, dintre candidații prezenți, unul a fost eliminat, deoarece avea asupra sa un telefon mobil.”
Acestea fiind spuse, s-au demonstrat de-a lungul analizei efectuate în paralel a trei știri care prezintă același subiect, pe două posturi tv nișă, că până și emisiunilede știri recurg la elemente de dezinformare pentru a atrage atenția publicului, a-i crea opinii induse și a-l transforma într-un produs propriu.
3.5 Rezultatele cercetării
Știrile prezentate de cele două posturi tv, conferă un caracter public evenimentelor, fiind o formă nesistematică, accesibilă, poate superficială – de cunoaștere publică. Interpretarea știrilor este inspirată de o viziune modernă, care ține cont de nevoile de orientare și de cunoaștere ale individului și ale societății. Știrile se concentrează pe evenimente izolate, necăutând să stabilească legături între acestea. Calitatea supremă a celor două posturi tv este prezentarea știrilor sub forma „breaking neaws” sau cum spun specialiștii, „istoria pe viu/istoria în direct”. Astfel, televiziunile prezentate cred cu tărie despre sine, nu că reface evenimentul, ci mai degrabă că oferă spre vizionare istoria în desfășurare.
Scopul celor trei știri prezentate (bacalaureatul 2013, inundațiile și protestele din Turcia) este de a informa, a orienta publicul dar și de a atrage atenția cu privire la ce se întâmplă. Ele au capacitatea de a atrage atenția publică, cu atât mai mult, preocupate de ceea ce este neobișnuit și neașteptat, de orice constituie o îndepărtare de rutina vieții zilnice. Iar această calitate reprezintă punctul de intersecție între știri, bârfă, taifas și zvon, prezentate ca fiind forme de cunoaștere și de control media. Însă ceea ce oferă celor două posturi tv forță și o legitimează ca fiind o instituție socială de bază este credibilitatea. Aceasta este în mod evident și baza care face legătura dintre jurnalist și public. Această încredere se bazează pe dorința telespectatorilor de a înțelege realitatea, iar prezentatorii asta fac. Analiza prezentată a scos în evidență următoarele caracetristici:
– știrile au un caracter care prezintă curiozitate și supraveghere: mulți telespectatori consideră că este util să urmărească știrile pentru a ține sub supraveghere evenimentele importante. Funcția de control intervine în momentul în care mesajul știrilor devine previzibil.
– Știrile prezintă un element de evadare: aceste știri îi invită pe telespectatori să evadeze pentru câteva minute, într-o lume plină de dramă, tragedie, ironie, mister etc.
– Au rolul de a ajusta social și psihologic: accentul căzut pe temele menționate anterior (dramă, tragedie, ironie) completate de imaginile cu un efect emoțional puternic, personalitățile puternice, au făcut din știri un mijloc potrivit de eliminare a tensiunilor psihologice și de atenuare a conflictelor sociale.
– De asemenea, știrile analizate reprezintă un forum de dezbatere pentru idei și puncte de vedere ale telespectatorilor care își vor însuși mesajul ca un îndemn la a fi parte din povestea trasmisă. Realitatea TV și Antena 3 au creat astfel, posibilitatea de expresie pentru opinia publică
Pentru că cercetarea de față a avut în vedere evidențierea faptului că emisiunile informative Realitatea TV și Antena 3 folosesc elemente de dezinformare, pot spune că lucrarea și atins obiectivul, deoarece am interpretarea analizei de conținut a scos la iveală acele tehnici care înlătură decizia liberă a telespectatorului de a-și crea o părere obiectivă și de asemenea, faptul că analiza a avut în vedere aceași știre prezentată diferit la două posturi nișă concurente a beneficiat de faptul că s-au remarcat acele momente în care una dintre televiziuni a decis să dezinformeze cu privire la informația transmisă, în comparație cu cealaltă.
Astfel spus, ipoteza de lucru dacă mass media face astăzi tot ce îi stă în putință pentru a câștiga audiența folosindu-se de strategii nu tocmai credincioase, atunci și posturile TV care difuzează numai emisiuni de știri sunt produse ale unor tehnici de influențare, precum elemente ale dezinformării se confirmă.
Concluzii
Astăzi, se poate spune că problema vitală a știrilor nu este obiectivitatea, ci exact faptul că selectarea lor cu care încep emisiunile informative echivalează cu exercitarea unei puteri imense asupra telespectatorului. Așadar, puterea mass mediei nu stă întotdeauna în obiectivitate sau adevărul transmis ci evident printr-o putere subtilă, greu de sesizat și cel mai grav, greu de contracarat. Telespectatorul nu are posibilitatea de a selecta dintre întâmplările relatate, evenimentele, temele sau faptele care îi sunt expuse și astfel, devine o țintă sigură a tuturor elementelor de dezinformare pe care emisiunile de știri le încearcă. Selectivitatea știrilor prezentate este așadar un prim element de care ar trebui să ne ferim. Români caută actualitate dar în același timp, simte nevoia de a-i fi prezentate știri care să îl atragă și atunci când cazul nu o cere (precum știrea despre situația din prima zi de examen a sesiunii de bacalaureat 2013 prezentată în studiul de caz), jurnaliștii caută cu ajutorul unor strategii de discurs mediatic să atragă atenția și să satisfacă astfel, acea nevoie de spectacol a telespectatorului. Astfel, remarcăm că pentru a căpăta atenția audienței, evenimentele trebuie să fie personalizate, dramatice (controversate, conflictuale, violente), concrete, proaspete, deviante, neobișnuite etc. În a urmări aceste caracteristici menționez că în urma analizei efectuate știrile prezentate au prezentat următoarele trăsături:
Recente;
Interesante;
Simple:
Precise;
Accesibile,
Vandabile;
Superficiale.
Întâmplările simple nu devin știri decât atunci când se intervine asupra noțiunii lor,
întorcându-le către individ, grupuri de indivizi, instituții, societăți, încercând să le ordoneze și structureze experiența. În concluzie, știrile nu se nasc ci se crează. Realitatea TV și Antena 3, asta fac zi de zi. Crează din evenimente știri care să atragă atenția și interesul românilor sătuli de politică, un trai sărăcăcios, probleme și lipsuri. Aceste două posturi tv care difuzează zilnic emisiuni de știri, sosesc întotdeauna în mare viteză acolo unde cineva se va agita, protestează, demonstrează, comentează, ocupă edificii, au loc examene, blochează, inundă, iese la atac etc. Acest fapt se explică prin faptul că că orice eveniment este un spectacol, iar cele două posturi tv sunt un spectacol. Doar că, lumea reală nu este un spectacol iar cei care vor încerca să o transforme într-un astfel de joc, îi deformează probleme și astfel, dezinformează publicul larg a cărui încredere a cțștigat-o tot prin folosirea unor elemente de dezinformare.
Analiza efectuată a scos în evidență că atât Realitatea TV cât și Antena 3, folosesc repetiția, cadrajul înșelător, constrângerea, teama, hipnoza etc ca elemente care să dezinformeze și care au ca efect modelarea gândiri, comportamentului și a atitudinilor telespectatorului. Românii sunt astăzi ceea ce văd la televizor. Ne este teamă pentru că zilnic ne sunt prezentate crime, violuri, situații negative care ne fac să evităm să ieșim seara sau să călătorim singuri. Încercăm gelozia pentru că avem atâtea exemple care stau ca bază a multor cupluri mondene, suntem un popor sărac pentru că ne pretindem la un nivel intelectual care se lasă manipulat. Schimbarea acestei siituații cere cu desăvârșire îndeplinirea următoarelor cerințe:
– Cele două posturi nișă Realitatea TV și Antena 3 să furnizeze mai puține relatări despre criză și dezastre, relatând în schimb, mai frecvent evenimente normale;
– Cele două emisiuni de știri să elimine formulele de gândire a căror premisă încep cu „întreaga lume ne privește”;
– Telespectatorii să caute surse de informare non jurnalistice, surse care nu sunt susținute politic;
– Jurnaliștii celor două posturi să se autodefinească ca fiind drept cetățeni, membrii ai comunității și nu membrii ai profesiei;
– Realitatea TV și Antena 3 să cristalizeze în jurul lor valorile de responsabilizare, analiză, deliberare, simț civic etc;
Prin știrile pe care le transmit în emsiunile de știri, Realitatea TV și Antena 3, au
devenit centrul de comandă al unei noi sensibilități, modelând mediul în care trăim și perspectiva realității. Pentru că posturile tv nișă care transmit 24 din 24 de ore știri, reprezintă pntru români nagajul lor cognitiv și singura legătură cu realitatea, singura apărare care le-a mai rămas în fața elementelor de dezinformare este propria conșiință și credință.
Bibliografie
Aranguren, J., L., Sociologie de l'information, L'Univers de connaissances, Paris, Hachette, 1967
Bârgăoanu, Alina, Tirania actualității, o introducere în istoria și teoria știrilor, Editura Tritonic, București, 2006
Bălan, Constantin, Istoria românilor, vol, V, Editura Enciclopedică, București, 2003
Bacalbașa, Constantin, Ziaristica română din zilele noastre, în vol., Nicolae Iorga, Istoria presei românești
Balle, Francis, J., Padioleau, Sociologie de l’information, Paris, Larousse, 1973
Bardel, J., Beyond journalism: a profession between information society and civil society, Editura European Journal of Communication, 1996
Barthes, Roland, Communications: Recherches rhétoriques, nr. 16, Seuil, Paris, 1970
Aristotel, Rhétorique, cartea 1-1355, text stabilit și tradus de Médéric Dufour, Les Belles Lettres, Paris, 1967
Bateson, Gregory, Jurgen, Ruesch, Communication et société, Seuil, Paris, 1988
Bellenger, Lionel, La persuasion, PUF, "Que sais – je?", numărul 238, Paris, 1985
Berger, Arthur, Asa, Media Research Techniques, Editura Sage, 1998
Bertrand, Jean, Claude, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001
Bertrand, Jean, Claude, Les fonctions des medias, Editura Medias, Paris
Breton, Philippe, Manipularea cuvântului, Institutul European, Iași, 2006
Conboy, Martin, Journalism – a critical history, Editura Sage, Londra 2004
Crozier, Michel, Le phénomène bureaucratique, Editura Points, Paris, 1964
Carpathia Press, București, 1948
Cerdan, Coste, Nathalie, Alain, Le Diberdier, Televiziunea, traducere din limba franceză de Ileana Busuioc, Editura Humanitas, București, 1991
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass media, București, Editura Carro, 1996
Craia, Sultanu, Dicționar de Comunicare, Mass-media și Știința Informării, Editura Meronia, București, 2008
Dicționarul Explicativ Român, Editura Academiei, București, 1975
Dinu, Mihai, Comunicarea, Editura Științifică, București, 1997
Dessart, Francis, Reconquista – eseuri și studii de geopolitică spirituală, Editura
Dobrescu, Emilian, Sociologia comunicării, Editura Victor, București, 1998
Dobrescu, Paul, Alina, Bârgoanu, Mass media și societatea, comunicare.ro, București, 2003
Dominick, J., R., The Dynamics of Mass Communication, A. W. Publ., 1983
Ewen, Stuart, Consciences sous influence, Aubier, Res, Paris, 1983
Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipularea, Nemira, București, 2004
Herbert, A., Simon, The New Science of Management Decision, Prentice Hall, New Jersey, 1977
Hoskins, Andrew, Ben, O’Loughlin, Television and terror, Editura Palgrave Macmillan, New York, 2007
Hutchby, Ian, Media Talk, Editura Open University Press, New York, 2006
Jeanneney, Jean-Nőel, O istorie a mijloacelor de comunicare, Institutul European, Iași, 1997
Ilombi, Mahélé, L’information bloquée, Cabay Libraire – Editeur, Louvain la Neuve, 1984
Ionescu, Carmen, Agențiile de presă din România, Editura Tritonic, București, 2007
Iorga, Nicolae, Istoria presei românești, Muzeul lieraturii române, 1999
Laborde, Genie, Influencer avec intégrité, Interéditions, Paris, 1987
Larson, Charles, U., Persuasiunea, receptare și responsabilitate, Editura Polirom, București, 2003 (traducere de Odette Arhip)
Lazarsfeld, Paul, The people's choice, Editura The free press, New York, 1994
Lipovetsky, Gilles, L'Empire de l'éphémère, Gallimard, Paris, 1987
Melvin, L., De Fleur, Sandra, Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 1999
Mittell, Jason, Gender and television, Editura Routledge, Londra, 2004
Meyrowitz, J., No sense of place: The impact of electronic media on social behaviour, Editura Oxford University Press, New York, 1985
Moles, Abraham, Sociodinamica culturii, București, Editura Științifică, 1976
Muchielli, Alex, Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare, Polirom, Iași, 2002
Packard, Vance, La persuasion clandestine, Calmann-Lévy, Paris, 1984
Pasailă, Vasile, Presa în istoria modernă a românilor, Editura Fundației Pro, București, 2004
Petcu, Marian, O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2007
Powers, Ron, The newscarters, the news business as show business, Editura St. Martin's, New York, 1978
Udroiu, Neagu, Eu comunic, tu comunici, el comunică, Editura Politică, București, 1983
Udroiu, Neagu, Gutenberg sau Marconi?, București, Editura Albatros, 1981
Rad, Ilie, Obiectivitatea în jurnalism, Editura Tritonic, București, 2012
Schramm, Wilbur, Process and Effects of Mass Communication, Editura University of Illinois Press, London, 1995
Scurtu, Ioan, Ion, Bulei, Democrația la români 1866 – 1938, Editura Tipo Moldova, Iași, 2010
Stăncugelu, Irina, Măștile comunicării, de la etică la manipulare și înapoi, Editura Tritonic, București, 2009
Steiner, George, Dans les Château de Barbe-Bleue, Gallimard, Paris, 1973
Tanasă, Gheorghe, Ștefan, GH., Arsene, Crestomația pentru studiul istoriei moderne și contemporane a românilor în învățământul preuniversitar, Editura Spiru Haret, Iași, 1996
Tchakhotine, Serge, Le viol des foules par la propagande politique, Gallimard, Paris, 1952
Teleșpan, Constantin, Informația – factor de creștere economică, în Studii de economie teoretică și aplicată nr 31, supliment al ziarului Economistul nr 681/18 octombrie 1995
Teotoi, T., V., Vătășianu, Cultura în secolele XIV-XVI, în volumul Istoria Rmânilor vol IV., Editura Enciclopedică, București, 2001
Touraine, Alain, Metodele sociologiei, Editura Polirom, Iași, 2003
Wahl-Jorgensen, Karl, Thomas Hanitzesch, The handbook of journalism studies, Editura Routledge, Londra, 2009
Zimbardo, Philip, Mind control: Political Fiction and Psychological Reality, New York, Freeman Press, 1984
http://www.realitatea.net/echipa.html#ixzz2VvrmCm1M
http://www.realitatea.net/inundatii-in-europa–patru-morti–opt-disparuti-si-sute-de-persoane-evacuate_1195502.html
http://www.antena3.ro/externe/sub-blestemul-dunarii-mii-de-oameni-au-fost-evacuati-din-calea-viiturii-care-va-lovi-in-scurt-timp-si-romania-217475.html
Vezi http://www.realitatea.net/protestele-iau-amploare-in-turcia_1198264.html
http://www.realitatea.net/rezultate-bacalaureat-2013-cinci-elevi-au-fost-prinsi-cu-telefoane-si-eliminati_1202288.html#ixzz2Vw2jPYj6
http://www.antena3.ro/romania/bacalaureat-2013-un-singur-elev-care-a-dat-ieri-examenul-a-patit-asta-ce-spune-ministerul-educatiei-217486.html
Anexe
Fig. 1
Fig. 2
Bibliografie
Aranguren, J., L., Sociologie de l'information, L'Univers de connaissances, Paris, Hachette, 1967
Bârgăoanu, Alina, Tirania actualității, o introducere în istoria și teoria știrilor, Editura Tritonic, București, 2006
Bălan, Constantin, Istoria românilor, vol, V, Editura Enciclopedică, București, 2003
Bacalbașa, Constantin, Ziaristica română din zilele noastre, în vol., Nicolae Iorga, Istoria presei românești
Balle, Francis, J., Padioleau, Sociologie de l’information, Paris, Larousse, 1973
Bardel, J., Beyond journalism: a profession between information society and civil society, Editura European Journal of Communication, 1996
Barthes, Roland, Communications: Recherches rhétoriques, nr. 16, Seuil, Paris, 1970
Aristotel, Rhétorique, cartea 1-1355, text stabilit și tradus de Médéric Dufour, Les Belles Lettres, Paris, 1967
Bateson, Gregory, Jurgen, Ruesch, Communication et société, Seuil, Paris, 1988
Bellenger, Lionel, La persuasion, PUF, "Que sais – je?", numărul 238, Paris, 1985
Berger, Arthur, Asa, Media Research Techniques, Editura Sage, 1998
Bertrand, Jean, Claude, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001
Bertrand, Jean, Claude, Les fonctions des medias, Editura Medias, Paris
Breton, Philippe, Manipularea cuvântului, Institutul European, Iași, 2006
Conboy, Martin, Journalism – a critical history, Editura Sage, Londra 2004
Crozier, Michel, Le phénomène bureaucratique, Editura Points, Paris, 1964
Carpathia Press, București, 1948
Cerdan, Coste, Nathalie, Alain, Le Diberdier, Televiziunea, traducere din limba franceză de Ileana Busuioc, Editura Humanitas, București, 1991
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass media, București, Editura Carro, 1996
Craia, Sultanu, Dicționar de Comunicare, Mass-media și Știința Informării, Editura Meronia, București, 2008
Dicționarul Explicativ Român, Editura Academiei, București, 1975
Dinu, Mihai, Comunicarea, Editura Științifică, București, 1997
Dessart, Francis, Reconquista – eseuri și studii de geopolitică spirituală, Editura
Dobrescu, Emilian, Sociologia comunicării, Editura Victor, București, 1998
Dobrescu, Paul, Alina, Bârgoanu, Mass media și societatea, comunicare.ro, București, 2003
Dominick, J., R., The Dynamics of Mass Communication, A. W. Publ., 1983
Ewen, Stuart, Consciences sous influence, Aubier, Res, Paris, 1983
Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipularea, Nemira, București, 2004
Herbert, A., Simon, The New Science of Management Decision, Prentice Hall, New Jersey, 1977
Hoskins, Andrew, Ben, O’Loughlin, Television and terror, Editura Palgrave Macmillan, New York, 2007
Hutchby, Ian, Media Talk, Editura Open University Press, New York, 2006
Jeanneney, Jean-Nőel, O istorie a mijloacelor de comunicare, Institutul European, Iași, 1997
Ilombi, Mahélé, L’information bloquée, Cabay Libraire – Editeur, Louvain la Neuve, 1984
Ionescu, Carmen, Agențiile de presă din România, Editura Tritonic, București, 2007
Iorga, Nicolae, Istoria presei românești, Muzeul lieraturii române, 1999
Laborde, Genie, Influencer avec intégrité, Interéditions, Paris, 1987
Larson, Charles, U., Persuasiunea, receptare și responsabilitate, Editura Polirom, București, 2003 (traducere de Odette Arhip)
Lazarsfeld, Paul, The people's choice, Editura The free press, New York, 1994
Lipovetsky, Gilles, L'Empire de l'éphémère, Gallimard, Paris, 1987
Melvin, L., De Fleur, Sandra, Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 1999
Mittell, Jason, Gender and television, Editura Routledge, Londra, 2004
Meyrowitz, J., No sense of place: The impact of electronic media on social behaviour, Editura Oxford University Press, New York, 1985
Moles, Abraham, Sociodinamica culturii, București, Editura Științifică, 1976
Muchielli, Alex, Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare, Polirom, Iași, 2002
Packard, Vance, La persuasion clandestine, Calmann-Lévy, Paris, 1984
Pasailă, Vasile, Presa în istoria modernă a românilor, Editura Fundației Pro, București, 2004
Petcu, Marian, O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2007
Powers, Ron, The newscarters, the news business as show business, Editura St. Martin's, New York, 1978
Udroiu, Neagu, Eu comunic, tu comunici, el comunică, Editura Politică, București, 1983
Udroiu, Neagu, Gutenberg sau Marconi?, București, Editura Albatros, 1981
Rad, Ilie, Obiectivitatea în jurnalism, Editura Tritonic, București, 2012
Schramm, Wilbur, Process and Effects of Mass Communication, Editura University of Illinois Press, London, 1995
Scurtu, Ioan, Ion, Bulei, Democrația la români 1866 – 1938, Editura Tipo Moldova, Iași, 2010
Stăncugelu, Irina, Măștile comunicării, de la etică la manipulare și înapoi, Editura Tritonic, București, 2009
Steiner, George, Dans les Château de Barbe-Bleue, Gallimard, Paris, 1973
Tanasă, Gheorghe, Ștefan, GH., Arsene, Crestomația pentru studiul istoriei moderne și contemporane a românilor în învățământul preuniversitar, Editura Spiru Haret, Iași, 1996
Tchakhotine, Serge, Le viol des foules par la propagande politique, Gallimard, Paris, 1952
Teleșpan, Constantin, Informația – factor de creștere economică, în Studii de economie teoretică și aplicată nr 31, supliment al ziarului Economistul nr 681/18 octombrie 1995
Teotoi, T., V., Vătășianu, Cultura în secolele XIV-XVI, în volumul Istoria Rmânilor vol IV., Editura Enciclopedică, București, 2001
Touraine, Alain, Metodele sociologiei, Editura Polirom, Iași, 2003
Wahl-Jorgensen, Karl, Thomas Hanitzesch, The handbook of journalism studies, Editura Routledge, Londra, 2009
Zimbardo, Philip, Mind control: Political Fiction and Psychological Reality, New York, Freeman Press, 1984
http://www.realitatea.net/echipa.html#ixzz2VvrmCm1M
http://www.realitatea.net/inundatii-in-europa–patru-morti–opt-disparuti-si-sute-de-persoane-evacuate_1195502.html
http://www.antena3.ro/externe/sub-blestemul-dunarii-mii-de-oameni-au-fost-evacuati-din-calea-viiturii-care-va-lovi-in-scurt-timp-si-romania-217475.html
Vezi http://www.realitatea.net/protestele-iau-amploare-in-turcia_1198264.html
http://www.realitatea.net/rezultate-bacalaureat-2013-cinci-elevi-au-fost-prinsi-cu-telefoane-si-eliminati_1202288.html#ixzz2Vw2jPYj6
http://www.antena3.ro/romania/bacalaureat-2013-un-singur-elev-care-a-dat-ieri-examenul-a-patit-asta-ce-spune-ministerul-educatiei-217486.html
Anexe
Fig. 1
Fig. 2
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Elemente ale Dezinformarii In Emisiunile de Stiri (ID: 106742)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.