. Elaborarea Studiului de Fezabilitate Pentru Un Proiect de Investitii Finantat pe Baza Creditulu
Introducere
„Viitorul nu este un dar – este o realizare”
Practicarea oricărei activități economice nu este doar un scop în sine, ci comportă și un obiectiv major de evoluție și dezvoltare. Inutile ar fi eforturile pentru obținerea de beneficii și avantaje concurențiale, dacă acestea nu sunt utilizate corespunzător pentru creșterea și promovarea activității desfășurate. Atingerea acestor obiective implică utilizarea resurselor disponibile cu o eficiență sporită în prezent, pentru obținerea de rezultate favorabile în viitor. Această legătură temporală este făcută, în cadrul activității economico – sociale prin investiții.
Investițiile, în acest context a un rol hotărâtor în atingerea obiectivelor de dezvoltare social – economică, fiind un motor al suplimentării, diversificării sau creșterii calitative a tuturor factorilor de producție.
Condițiile concurențiale ale unei economii de piață nu lasă loc risipei de resurse disponibile, o astfel de atitudine ar însemna autoexcluderea din lupta pentru supremația pieței. De aceea, eforul investițional trebuie realizat cu o eficiență maximă, menită să aducă sporul de rezultate cel mai mare pentru fiecare unitate resurse financiare cheltuite. Deciziile de investiție trebuie bazate pe analize calitative și cantitative riguroase, menite să determine utilizarea resurselor investiționale pentru cele mai bune dintre variantele de proiect.
Strategia de dezvoltare a României pe termen mediu, al cărei principal obiectiv este crearea unei economii de piață funcționale, compatibile cu principiile și normele Uniunii Europene, vizează crearea unui mediu de afaceri profesionist și performant, capabil să utilizeze eficient mijloacele financiare, tehnice și științifice disponibile.
Prezenta lucrare își propune prezentarea unui instrument de o importanță majoră utilizat în activitatea de investiții: studiul de fezabilitate, al cărui rol în cadrul oricărui proiect de investiții nu poate fi contestat. Utilizarea corectă și oportună a acestuia constituie premisa dezvoltării social – economice.
CAPITOLUL 1. Investițiile – suport material al dezvoltării economice
1.1. Conceptul de investiție
Conceptul de investiție definește o categorie financiară pe cât de complexă pe atât de controversată.
În practica economică, investiția este privită ca o cheltuială pe care o fac persoanele fizice sau juridice cu scopul de a obține bunuri sau servicii. În limba română, noțiunea de investiție este asemănătoare celor de plasare, alocare, dotare. Dacă tratăm, însă, investiția numai ca o simplă cheltuială, în sensul financiar al cuvântului, înseamnă că neglijăm conținutul concret al efortului investițional pe care îl face orice agent economic atunci când realizează un proiect de investiție. Evaluarea investițiilor în expresie bănească este o necesitate, în special pentru fundamentarea deciziilor economice care privesc proiectul de investiție.
Pe scurt, investiția trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert.
Este remarcabil și semnificativ faptul că nu există un singur model macroeconomic clasic sau modern în care să nu apară investițiile.
În condițiile conducerii economiei prin plan centralizat, pe principii administrative, investițiile reprezintă numai ceea ce se alocă pentru crearea și dezvoltarea bazei materiale de producție și a celei pentru sectorul social-cultural. Trecerea la economia de piață implică o schimbare a abordării noțiunii de investiție, determinată de circulația capitalului pe piață, de lupta concurențială, profitul așteptat. În aceste condiții problematica investiției este abordată de la sursa ce acoperă cheltuielile respective. Astfel, investițiile sunt percepute ca acea parte din venit destinată formării capitalului. A investi înseamnă a aloca resurse pentru sporirea capitalului real existent la un moment dat. Tot o investiție poate fi utilizarea veniturilor pentru procurarea hârtiilor de valoare (acțiuni, obligațiuni) de pe piața capitalurilor cu scopul final de a obține un câștig în viitor.
În același timp se fac importante cheltuieli de investiții pentru dezvoltarea bazei materiale a activităților social-culturale, precum și construcția de locuințe.
În orice economie investițiile fac legătura dintre prezent și viitor. Acumularea de capital fix, atât productiv, cât și neproductiv, construirea de clădiri de locuit, școli, teatre, etc., asigură premisele ridicării standardului de viață al populației.
Rolul managementului financiar îl reprezintă găsirea surselor de finanțare necesare investițiilor, evaluarea rentabilității investiției și asigurarea condițiilor, urmărirea realizării acestei rentabilități.
Imaginea investiției este tridimensională: contabilă, economică și financiară.
a)Dimensiunea contabilă este cea mai restrictivă, reducând-o la noțiunea de imobilizare, în sensul contabil al cuvântului: “toate bunurile mobile și imobile, corporale și necorporale, achiziționate sau create de întreprindere, destinate a rămâne constant sub aceeași formă”.
b)Dimensiunea economică lărgește sfera de cuprindere, investiția reprezentând “toate consumurile de resurse din prezent, în speranța obținerii în viitor a unor efecte economice elaborate în timp și care, în sumă totală sunt superioare cheltuielilor inițiale de resurse”.
c)Dimensiunea financiară definește investiția ca reprezentând “toate cheltuielile de resurse care generează venituri și/sau economii pe o lungă perioadă de timp și în viitor”, amortizarea realizându-se, în consecință, pe mai mulți ani.
Se disting mai multe strategii de dezvoltare, din punctul de vedere al întreprinderii, ce se concretizează în două tipuri de investiții: investiții interne și investiții externe.
Investițiile interne constau în alocarea capitalului pentru achiziția de active materiale și nemateriale, în scopul dezvoltării și perfecționării aparatului productiv și de distribuție a bunurilor și serviciilor ce reprezintă obiectul de activitate al întreprinderii.
Investițiile externe constau în plasamente de capital pentru creșterea participării financiare la formarea capitalurilor altor societăți comerciale. Scopul urmărit fiind acela de diversificare a activității de bază, pentru obținerea de economii de scară, a avantajelor de sinergie și de atingere a „taliei” optime pentru întreprindere.
Ultimul tip de investiții reflectă mai bine conceptul specific piețelor financiare, cel de portofoliu de titluri, care în cazul unei întreprinderi se transformă în portofoliu de investiții ce caracterizează activitatea investițională a firmei. Este evident că un portofoliu de investiții este mai puțin flexibil decât un portofoliu de titluri financiare, totuși, și în cadrul unei întreprinderi se poate aplica cu succes strategia de diversificare a portofoliului de investiții în scopul creșterii valorii acestuia.
Figura 1.1 Portofoliul de investiții al întreprinderii și sursele de finanțare ale acestuia
Așa cum subliniază unii specialiști, investițiile reprezintă angajarea resurselor cu speranța realizării unor beneficii în decursul unei lungi perioade de timp în viitor sau acțiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranța că în viitor se vor obține alte beneficii. Aceste formulări pun în evidență conținutul concret, material al investițiilor (resurse materiale, financiare, umane) și scopul final – beneficiul. Mijloacele bănești alocate pentru investiții au ca sursă economiile întreprinderilor și cele ale populației, iar destinația lor poate fi activitatea economică propriu-zisă sau plasamentele financiare.
Noțiunii de investiții îi este alăturată noțiunea timpului – element definitoriu al procesului investițional. În acest sens investiția este o cheltuială certă pentru un viitor incert, din care reiese că investiției îi este inerent riscul.
Nivelul investițiilor de capital dintr-o economie este considerat a fi reprezentantul direct al ritmului de dezvoltare al acesteia.
În accepțiunea dată de ONU investițiile brute includ cheltuielile pentru realizarea de noi mijloace fixe, cheltuieli pentru reparații capitale, cele pentru creșterea mijloacelor circulante, iar investițiile nete cuprind cheltuielile pentru creșterea capitalului fix și a celui circulant.
Sintetizând considerațiile menționate, definirea investițiilor trebuie să releve faptul că:
reprezintă o plasare de fonduri bănești într-o acțiune, proiect sau operație pentru a crea un spor de avuție;
scopul urmărit nu constă numai în obținerea de bunuri și capacități de producție, ci și a unui câștig (profit);
reprezintă un flux al valorilor care au ca punct inițial de pornire fondurile financiare, o parte a veniturilor și economiilor realizate;
există un decalaj de timp între momentul investirii și de al obținerii rezultatelor și veniturilor scontate;
sunt cheltuieli efectuate în prezent, certe, în scopul obținerii unor efecte viitoare, adeseori incerte;
pentru a produce acumulări viitoare de capital fix este necesară funcționarea normală a întregului sistem economic.
1.2. Clasificarea investițiilor
Investițiile se pot clasifica după mai multe criterii, și anume:
După legătura pe care o au cu obiectivul proiectat (destinația cheltuielilor), investițiile se clasifică în:
investiții directe sunt cele care se fac pentru obiectivul de bază (achiziționarea utilajelor, montarea acestora, executarea fundațiilor și a construcțiilor etc.);
investițiile colaterale se materializează în lucrări care asigură utilitățile obiectivului de bază (căi de acces, conducte de apă, gaze, aer comprimat, rețele telefonice, precum și cele îndreptate spre construirea unor obiecte destinate deservirii obiectivului de bază – magazine, locuințe din jurul obiectivului de bază etc.);
investițiile conexe sunt cele finalizate în alte obiective economice (în amonte) pentru a asigura viitorului obiectiv materiile prime necesare desfășurării procesului de producție (consolidări de terenuri, lucrări de protecție împotriva inundațiilor, etc.).
După destinația obiectivelor de investiții:
Productive, care la rândul lor pot fi grupate astfel:
1.1) investiții de expansiune – referitoare la crearea de noi capacități de producție;
1.2) investiții de menținere – care se referă la înlocuirea, reutilarea capacităților de producție existente;
1.3) investiții de modernizare – care se fac cu scopul creării performanțelor tehnice, îmbunătățirii randamentelor la echipamentele de producție existente;
1.4) investiții de inovare – care au ca scop diversificarea activității;
Neproductive;
Pe baza acestui criteriu putem vorbi de investiții pe sectoare:
Primar (ramurile extractive);
Secundar (ramurile prelucrătoare);
Terțiar (servicii).
După modul de execuție al lucrărilor, avem investiții executate în:
Antrepriză – de către unități specializate;
Regie – de investitor sau agentul economic declanșator, viitorul proprietar al obiectivului de investiții. Acest mod de execuție este recomandabil în cazul unor proiecte simple, de mică amploare și de complexitate tehnică redusă;
Sistem mixt – prin conlucrarea activă a proprietarului cu antreprenorul. În general proprietarul va executa cu forțe proprii lucrări de mică amploare și complexitate tehnică scăzută, iar antreprenorul-furnizor va avea sarcini de execuție a lucrărilor complexe care necesită forță de muncă de înaltă calificare.
După stadiul de realizare al lucrărilor:
Neterminate – valoarea lucrărilor realizate la obiectivul în curs de execuție;
Restante – se referă la obiecte ale căror termene au fost depășite;
Terminate – la care toate lucrările sunt încheiate.
După structura lor tehnologică:
lucrări de construcții-montaj, compuse din lucrări de construcții și instalații și lucrări de montaj al utilajelor tehnologice realizate pe șantierele de construcții;
achiziții de utilaje care necesită montaj – fixarea de fundații, pe piloni sau plasamente;
achiziții de utilaje care nu necesită montaj – mijloace de transport, tractoare, etc.;
lucrări geologice pentru descoperirea de certe, în scopul obținerii unor efecte viitoare, adeseori incerte;
pentru a produce acumulări viitoare de capital fix este necesară funcționarea normală a întregului sistem economic.
1.2. Clasificarea investițiilor
Investițiile se pot clasifica după mai multe criterii, și anume:
După legătura pe care o au cu obiectivul proiectat (destinația cheltuielilor), investițiile se clasifică în:
investiții directe sunt cele care se fac pentru obiectivul de bază (achiziționarea utilajelor, montarea acestora, executarea fundațiilor și a construcțiilor etc.);
investițiile colaterale se materializează în lucrări care asigură utilitățile obiectivului de bază (căi de acces, conducte de apă, gaze, aer comprimat, rețele telefonice, precum și cele îndreptate spre construirea unor obiecte destinate deservirii obiectivului de bază – magazine, locuințe din jurul obiectivului de bază etc.);
investițiile conexe sunt cele finalizate în alte obiective economice (în amonte) pentru a asigura viitorului obiectiv materiile prime necesare desfășurării procesului de producție (consolidări de terenuri, lucrări de protecție împotriva inundațiilor, etc.).
După destinația obiectivelor de investiții:
Productive, care la rândul lor pot fi grupate astfel:
1.1) investiții de expansiune – referitoare la crearea de noi capacități de producție;
1.2) investiții de menținere – care se referă la înlocuirea, reutilarea capacităților de producție existente;
1.3) investiții de modernizare – care se fac cu scopul creării performanțelor tehnice, îmbunătățirii randamentelor la echipamentele de producție existente;
1.4) investiții de inovare – care au ca scop diversificarea activității;
Neproductive;
Pe baza acestui criteriu putem vorbi de investiții pe sectoare:
Primar (ramurile extractive);
Secundar (ramurile prelucrătoare);
Terțiar (servicii).
După modul de execuție al lucrărilor, avem investiții executate în:
Antrepriză – de către unități specializate;
Regie – de investitor sau agentul economic declanșator, viitorul proprietar al obiectivului de investiții. Acest mod de execuție este recomandabil în cazul unor proiecte simple, de mică amploare și de complexitate tehnică redusă;
Sistem mixt – prin conlucrarea activă a proprietarului cu antreprenorul. În general proprietarul va executa cu forțe proprii lucrări de mică amploare și complexitate tehnică scăzută, iar antreprenorul-furnizor va avea sarcini de execuție a lucrărilor complexe care necesită forță de muncă de înaltă calificare.
După stadiul de realizare al lucrărilor:
Neterminate – valoarea lucrărilor realizate la obiectivul în curs de execuție;
Restante – se referă la obiecte ale căror termene au fost depășite;
Terminate – la care toate lucrările sunt încheiate.
După structura lor tehnologică:
lucrări de construcții-montaj, compuse din lucrări de construcții și instalații și lucrări de montaj al utilajelor tehnologice realizate pe șantierele de construcții;
achiziții de utilaje care necesită montaj – fixarea de fundații, pe piloni sau plasamente;
achiziții de utilaje care nu necesită montaj – mijloace de transport, tractoare, etc.;
lucrări geologice pentru descoperirea de noi rezerve de substanțe minerale utile (prospecțiunile, explorările, pentru conturarea șui extinderea zăcămintelor în masiv, lucrări de foraj și explorare, studii și cercetări geologice);
alte cheltuieli de investiții, care se referă la plantații pomi-viticole, până la trecerea acestora pe rod, cumpărarea și creșterea animalelor până dau producție.
După caracterul lucrărilor:
Construirea de unități noi – sunt cele ce se fac pentru obiective care nu au existat anterior, pe baza lor se construiesc toate elementele care conduc la obținerea obiectivului;
Reconstrucția se efectuează la obiectivele existente, care au suferit în urma unor calamități naturale, lucrările respective implică modificarea construcției, transformări ale procesului tehnologic. În caz de refacere se urmărește doar readucerea construcției la starea ei inițială.
Pentru dezvoltare – constau în cheltuieli ce se fac în vederea măririi capacității de producție, depozitare;
Pentru reamenajare – se fac la obiectivele existente în scopul creării de condiții mai bune desfășurării activității;
Pentru înnoirea unităților existente (reutilare) – constau în introducerea de utilaje noi în locul celor care sunt uzate fizic și moral.
După destinația lor și natura rezultatelor activității:
Materiale – (clădiri, mașini, echipamente) a căror natură s-a modificat substanțial în zilele noastre, în sensul creșterii rapide în volum a cheltuielilor cu tehnica informatică și cu echipamentele de producție automatizate, în defavoarea construcției mecanice și clădirilor;
Nemateriale – acele eforturi destinate să pregătească viitorul (cheltuieli de logică informatică, de dezvoltare comercială, de pregătire a forței de muncă, de cercetare dezvoltare). Aceste investiții sunt destinate oricăror elemente în măsură să amelioreze competitivitatea întreprinderii în perspectivă.
După modul cum investiția influențează economia firmelor, rentabilitatea și eficiența agenților economici:
Cu efecte directe, reflectate în gestiunea firmei ce investește (construcția de noi unități, extinderea capacităților existente, completarea dotării și introducerea progresului tehnic, inclusiv investițiile pentru retehnologizare;
Cu efecte indirecte asupra situației economice a firmelor ce investesc (obiective destinate protejării mediului, prevenirii poluării, pentru realizarea de obiective cu caracter social și cultural, investiții strategice cu efecte utile în perspectivă).
După sursa de finanțare, investițiile se împart în investiții finanțate din:
Surse proprii se constituie din capitalul propriu (din profit, din fondul de amortizare și din încasările obținute în urma vânzării unor utilaje);
Surse atrase (piața de capital, alocații de la bugetul de stat, investiții străine) în această perioadă au rol mare în finanțarea investițiilor și se constituie din credite bancare interne și externe, alocații de la buget sau din alte surse.
După modul de constituire, investițiile se împart în:
Investiții nete – sunt constituite din sumele de bani ce provin din produsul național net și au ca scop sporirea capitalului fix și a stocurilor de materii prime și materiale;
investiții brute – la investiția netă se adaugă amortizarea care are ca scop principal înlocuirea capitalului fix uzat, arătând creșterea absolută a capitalului fix.
După natura obiectivului, investițiile se materializează în:
obiective noi;
dezvoltări, modernizări, reutilări sau reprofilări.
L. Din perspectiva monetară a intrărilor și ieșirilor de trezorerie din întreprindere, se pot distinge patru tipuri de investiții :
proiecte de investiții (în special in agricultură, silvicultură), caracterizate printr-o singură cheltuială inițială (ieșire) și o singură încasare (intrare) la încheierea duratei investiției:
2) proiecte de investiții în echipamente industriale care solicită o singură cheltuială (ieșire) a capitalurilor inițiale și ocazionează încasări eșalonate pe toată durata de viața a investiției.
proiecte de investiției în ansambluri industriale complexe, care reclamă o cheltuială eșalonată a capitalului inițial și degajă o singură încasare la sfârșitul duratei investiției.
investiție caracterizată prin intrări și ieșiri eșalonate de trezorerie pe durata de viața a proiectului.
Tipologia investițiilor se poate prezenta după mai multe criterii. O investiție financiară poate însemna în același timp o fuziune de tehnologii complementare.
Clasificarea de mai sus evidențiază factorul de decizie, eșalonarea în timp a cheltuielilor de investiții și cash-flow-urilor obținute pentru a servi alegerii proiectelor de investiții după criteriul lichidității.
De menționat că în perioada actuală de dezvoltare economică investițiile vor fi orientate spre modernizări, reutilări și retehnologizări care să asigure restructurarea economiei naționale în condiții de eficiență și competitivitate.
1.3. Rolul investițiilor în angrenajul economic și social
În viața economică activitatea de investiții ocupă un loc central, atât în sfera producției de bunuri și servicii, cât și în sfera consumului, fiind factorul care influențează simultan cererea și oferta. Argumentarea acestei afirmații este dată de procesele de antrenare și multiplicare a efectelor pe care le generează orice proiect de investiții, indiferent de sectorul de activitate în care se implementează.
Cererea pentru produsele unei întreprinderi și rentabilitatea constituie doi factori motivaționali ai investițiilor. Trebuie de precizat că rolul esențial revine cererii, tocmai pentru a satisface această cerere întreprinderile trebuie să-și dimensioneze capacitatea de producție. Pentru a răspunde cererii sporite de pe piață sunt necesare noi investiții care să antreneze creșterea producției. Realizarea unui proiect de investiții în sfera producției de bunuri și servicii are ca efect sporirea și diversificarea ofertei și, implicit, dacă aceasta este validată de piață, creșterea veniturilor agenților economici. Concomitent însă va fi influențat direct prin efectul de antrenare creșterea gradului de ocupare a forței de muncă. Dar creșterea numărului de angajați și/sau a câștigurilor lor salariale conduc, în ultimă instanță, la sporirea cererii de bunuri și servicii.
Pe de o parte, va avea loc o creștere a economiilor populației, cât și a disponibilităților financiare ale agenților economici care vor structuri mai performante, în acord cu opțiunile investiției.
Deci, putem afirma că, în cadrul circuitului economic național, activitatea de investiții joacă un dublu rol:
în primul rând, agenții economici declanșatori de acțiuni investiționale, care implementează diverse proiecte de investiții, își sporesc oferta de bunuri și servicii prin creșterea capacității lor de producție, realizând venituri suplimentare;
în al doilea rând, orice proiect de investiții va genera nevoi sau cereri suplimentare în sectoarele conexe în amonte (furnizoare de materii prime, materiale, utilități, etc.) sau în aval (distribuitoare și/sau consumatoare a bunurilor și serviciilor oferite). Implicit va avea loc o creștere în lanț a veniturilor la toți agenții economici antrenați.
De menționat că dacă bunurile și serviciile necesare pentru proiectul de investiții sunt procurate din import, de la producători externi, atunci aceștia își sporesc vânzările lor, iar balanța noastră comercială se dezechilibrează în direcția creșterii plăților. De aici efectul multiplicator al investițiilor se în cea mai mare parte se găsește în străinătate, iar noi beneficiem de aceste efecte în măsura cea mai mică.
În plan social, investițiile joacă rolul de regulator / compensator în ocuparea forței de muncă, în îmbunătățirea calități vieții. Implementarea unor proiecte sau programe de investiții antrenează modificări pe piața muncii, creând o nevoie suplimentară de forță de muncă în sectoarele care pregătesc și realizează acțiuni investiționale, dar mai ales beneficiarii de investiții, care exploatează noile capacități de producție. Aceasta are ca efect imediat, atenuarea presiunilor factorilor generatori de șomaj, așa cum sublinia H. SCHMIDT, președintele PSD din Germania, „profiturile de astăzi fac investițiile de mâine, iar acestea locurile de muncă de poimâine”.
În procesul reproducției investițiile îndeplinesc rolul de pârghie a creșterii economice, în sensul dirijării proceselor de materializare a progresului tehnico – științific. Investițiile au un profund caracter novator în cadrul economiei naționale și numai printr-un efort continuu de investiții poate fi garantată competitivitatea economiei naționale, o economie fără dezechilibre și inflație. Atunci când economia se află în criză întreaga activitate economică este tulburată, capitalul instalat rămâne nefolosit sau incomplet folosit.
1.4. Strategii investiționale și rolul lor în restructurarea capacităților de producție
Strategia investițională reprezintă o mulțime ordonată de informații cu caracter tehnic, economic sau de altă natură și stabilește, pe baza unor studii, analize și simulări, obiectivele principale ale firmei în domeniul investițional, acțiunile ce urmează să se desfășoare pentru atingerea obiectivelor, modalitățile de atingere a acestora, sursele de finanțare și metodele de alocare a resurselor.
Strategia investițională, ca o strategie parțială, dar care ocupă un loc central în cadrul strategiilor și politicelor firmei (de piață, de restructurare, privatizare, etc.), înscriindu-se în strategia globală a firmei, în politica sa economică. Ea are un puternic caracter novator deoarece, prin investiții, se asigură progresul tehnic.
În funcție de puterea economică a firmei, corelarea între ceea ce produce și cererea pieței, strategia investițională poate fi :
de redresare
În situația țării noastre, strategiile trebuie să fie în mare parte de redresare, de adaptare la principiile unei economii concurențiale de piață. Această strategie se poate materializa prin diminuarea parțială a activității.
de consolidare
Strategia de consolidare se aplică acolo unde se constată mici modificări în structura pieței, unde au apărut și alți furnizori de produse finite. Strategia aceasta este de adaptare la condițiile concrete ale vieții social-economice.
de dezvoltare
Firmele trebuie să adopte și strategii de dezvoltare, care să le permită menținerea locului ocupat pe piață.
În condițiile economiei de piață, fiecare are drept scop să obțină un cât mai mare profit, la un anumit nivel al resurselor și de aceea, elaborarea unei strategii investiționale presupune multă abilitate din partea celui ce o elaborează, deoarece investițiile presupun anumite riscuri.
O atenție importantă trebuie acordată cumpărătorului, deoarece calitatea produsului este dată de dorința cumpărătorului.
Elaborarea unei strategii investiționale necesită multă muncă, cunoștințe și ingeniozitate și, în general, se bazează pe forțe proprii.
Trebuie să se aibă în vedere și economia de piață promovată de țara respectivă, deoarece strategiile, cel puțin ale firmelor mari, depind și de opțiunile politice.
Orice strategie investițională este complexă și trebuie să răspundă la cel puțin patru întrebări de bază :
Ce urmează să se facă ?
Cu ce se va face ?
Care sunt modalitățile în care se va realiza scopul ?
Cum se va face evaluarea la ceea ce s-a produs ?
În funcție de răspunsurile primite la cele patru întrebări, se va stabili gradul de realism și de eficiență economică a strategiei investiționale.
Răspunsul la prima întrebare (“Ce urmează să se facă ?”) impune alte patru întrebări :
Care este potențialul firmei și care ar trebui să fie ?
Ce ar trebui să se realizeze ?
Ce este realizabil ?
Ce este prioritar ?
Prin răspunsurile primite se conturează obiectivele. În funcție de potențialul de care dispune, firma își va alege criteriul de eficiența economică care stă la baza deciziei de investiție și se va stabili relația corectă dintre efecte și eforturi.
În funcție de volumul resurselor, de criteriul eficienței economice ce va fi urmărit de firmă, se va dimensiona potențialul viitor al firmei, care nu întotdeauna trebuie să crească, ci trebuie să asigure utilizarea cu maximă eficiență a tuturor resurselor firmei.
La întrebarea “Cu ce se va face ?” se va răspunde numai după elaborarea strategiilor de piață, a strategiilor de export, a celor ce vizează calitatea producției.
Este cunoscut că nu întotdeauna unitățile economice pot răspunde la comenzile formulate de cererea pieței. Trebuie avut în vedere că investiția este o cheltuială cu caracter ireversibil.
O strategie investițională bine fundamentată trebuie să stabilească prioritățile firmei în domeniul resurselor investiționale.
Pentru o unitate economică, ordinea de alocare a resurselor trebuie să fie :
pentru modernizarea utilajelor existente și a producției;
pentru reutilarea secțiilor;
pentru dezvoltare;
în ultimă instanță, pentru constituirea de noi capacități de producție.
Activitatea de modernizare trebuie să dețină un rol important, deoarece prezintă o serie de avantaje față de celelalte direcții de alocare a investițiilor, pornind de la o bază tehnico-materială existentă care se reînnoiește și se adaptează nivelului tehnic de la momentul respectiv.
Răspunsul la întrebarea “Care sunt modalitățile în care se va realiza scopul?” se referă la aspecte ce vizează soluțiile tehnice, tehnologice, constructive. Acum se vor stabili, în funcție de mărimea capacităților de producție, felul și calitatea materiilor prime și materialelor necesare pentru viitorul proces de producție.
Metodologia de răspuns la întrebarea “Cum se va face evaluarea la ceea ce s-a produs ?” trebuie să cuprindă următoarele particularități :
evaluarea eficienței economice trebuie să se bazeze pe un sistem de indicatori care să asigure comparabilitatea dintre efecte și eforturi;
la calculul lor trebuie să se folosească tehnica actualizării;
fiecare proiect trebuie să analizat prin prisma investiției la un nivel microeconomic și prin prisma economiei naționale la nivel macroeconomic;
evaluarea eficienței economice trebuie să fie însoțită de un studiu al sensibilității proiectului la unele modificări nefavorabile;
evaluarea principalelor elemente ale costurilor trebuie să ia în calcul costul acestora pe piața internaționala și nu prețurile de conjunctură existente la un moment dat, la un anumit furnizor;
efectuarea evaluării să se facă atât pe durata realizării investiției, cât și pe durata funcționării viitorului obiectiv.
1.5. Situația investițiilor și strategia investițională a României
Principiile care stau la baza realizării investițiilor în România
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe, modificată si completată de Legea nr. 241/1998, stabilește o serie de principii care guvernează realizarea investițiilor in România.
I. Libertatea formelor și modalităților de investire
În conformitate cu acest principiu, investitorul poate alege liber tipul de investiție pe care dorește să o realizeze, cu respectarea prevederilor legale, precum si felul bunurilor pe care dorește să le aducă aport (în numerar sau în natură) la capitalul societății.
II. Liberul acces în toate domeniile vieții economice
Investitorul poate alege, fără nici o constrângere, activitatea pe care dorește să o desfășoare în România, cu respectarea reglementărilor care impun obținerea anumitor autorizații sau monopolul statului în anumite domenii.
III. Egalitatea de tratament între investitorii români si străini, rezidenți sau nerezidenți
Persoanele fizice sau juridice care realizează investiții în România beneficiază de protecția egală a legii, de garanțiile și facilitățile pe care aceasta le acordă, fără a se face deosebirea de naționalitatea, sediul sau domiciliul acestor persoane.
Investitorii nerezidenți beneficiază în plus de dreptul de a repatria veniturile obținute în urma investiției făcute, după plata impozitelor si taxelor legale.
IV. Protejarea investițiilor, prin acordarea de garanții împotriva naționalizării, exproprierii sau altor măsuri cu efect echivalent
Investițiile realizate in România nu pot fi naționalizate, expropriate sau supuse unor măsuri cu efect echivalent, decât atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:
– măsura este necesară pentru cauza de utilitate publică;
– măsura este nediscriminatorie;
– măsura este luată în conformitate cu prevederile exprese ale legii;
– investitorului i se va plăti o despăgubire prealabilă, adecvată si efectivă.
Compensația pecuniară, în cazul nerezidenților, poate fi convertită în valută si repatriată.
V. Acordarea de drepturi si facilități
În scopul încurajării investițiilor, legea prevede o serie de facilități vamale si fiscale. Reglementările în vigoare, deși conțin mai puține facilități și de o mai mică anvergură decât cele prevăzute în legile anterioare, au formulări mai clare și în conformitate cu practica europeană.
Formele în care se poate investi în România
În România se poate investi în două forme: investiții directe si investiții de portofoliu.
1) Investițiile directe
In sensul legii, sunt considerate investiții directe în România:
– participarea la constituirea sau la extinderea unei întreprinderi, în oricare din formele juridice prevăzute de lege;
– dobândirea de acțiuni sau de părți sociale ale unei societăți comerciale (societate pe acțiuni sau societate cu răspundere limitată), cu excepția investițiilor de portofoliu;
– înființarea ori extinderea unei sucursale de către o societate străină.
Aceste investiții pot fi realizate prin:
– aporturi financiare, în monedă națională sau în valută convertibilă;
– aport în natură de bunuri imobile sau/și bunuri mobile, corporale și necorporale;
– participarea la creșterea activelor unei întreprinderi (inclusiv la creșterea activelor proprii) prin orice mijloc legal de finanțare.
2) Investițiile de portofoliu
Este considerată o investiție de portofoliu dobândirea de valori mobiliare pe piețele de capital organizate și reglementate și care nu permit participarea directă la administrarea societății comerciale.
Persoanele considerate de lege investitori
Este considerată investitor orice persoană fizică sau juridică, rezidentă sau nerezidentă, cu domiciliul sau cu sediul permanent în România sau în străinătate, care investește în România în una din formele prevăzute de lege.
Reglementările în vigoare fac o diferențiere între investitorii rezidenți și cei nerezidenți, în sensul acordării unor garanții și facilități suplimentare investitorilor nerezidenți.
Pentru a defini calitatea de rezident sau nerezident a investitorilor, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/1997 face trimitere la Regulamentul Băncii Naționale a României privind operațiunile valutare ( Capitolul 2, Art. 2.2 și 2.3).
Investițiile directe cu impact semnificativ în economie (Legea nr. 332/29.06.2001)
Reglementări:
sunt investițiile cu o valoare minimă de 1 milion dolari USD care determină un efect pozitiv de antrenare în economie și creează noi locuri de muncă;
se aplică numai investițiilor noi;
participarea se realizează numai cu capital lichid în lei sau în valută;
se pot efectua în toate domeniile, exceptând sectoarele financiar, bancar, asigurări – reasigurări, cu respectarea următoarelor condiții:
să nu încalce normele de protecție a mediului înconjurător;
să nu aducă atingere intereselor de securitate și apărare națională ale României
să nu dăuneze ordinii, sănătății sau moralei publice.
se realizează în maxim 30 de luni de la înregistrarea statisticii la minister;
funcționează minim 10 ani, iar bunurile care fac obiectul acordării de facilități nu pot fi înstrăinate în mai puțin de 2 ani de la achiziționare.
Garanții:
nu pot fi expropriate;
beneficiază de regimul stabilit de lege pe întreaga durată de funcționare;
investitorii străini pot transfera integral în străinătate profiturile, sumele obținute în urma vânzării acțiunilor sau lichidării investiției, sumele obținute cu titlu de despăgubire.
Facilități:
exceptarea de la plata taxelor vamale a utilajelor tehnologice, instalațiilor, echipamentelor, aparatelor de măsură și control, automatizări și produse software, achiziționate din import, produse de cel puțin 1 an și neutilizate;
bunurile prevăzute mai sus, achiziționate din import sau din România, necesare pentru realizarea investiției, beneficiază pe perioada de realizare a investiției, până la punerea în funcțiune a acesteia, de amânarea plății taxei pe valoarea adăugată, potrivit reglementărilor în vigoare, respectiv până pe data de 25 a lunii următoare datei de punere în funcțiune a investiției;
investițiile noi realizate în condițiile prezentei legi beneficiază de deducerea unei cote de 20% din valoarea acestora. Deducerea se calculează în luna în care se realizează investiția, numai din punct de vedere fiscal, prin înscrierea acesteia la sumele deductibile prevăzute în declarația de impunere;
investițiile realizate în condițiile prezentei legi beneficiază de utilizarea amortizării accelerate;
pierderea fiscală se recuperează în următorii 5 ani din profitul impozabil.
Regimul zonelor libere
Reglementări:
“în scopul promovării schimburilor internaționale și al atragerii de capital străin pentru introducerea tehnologiilor noi, precum și pentru sporirea posibilităților de folosire a resurselor economiei naționale, în porturile maritime și în cele fluviale ale României, în lungul canalului Dunărea – Marea Neagră, al altor canale navigabile și în teritoriile din apropierea punctelor de trecere a frontierei se poate institui regimul de zonă liberă”
activitatea din zonele libere este coordonată de către Agenția Zonelor Libere din cadrul Ministerului Transporturilor;
firmele cu activitate în zona liberă pot desfășura următoarele tipuri de activități:
activități industriale și de procesare;
depozitări de mărfuri în magazii și platforme descoperite;
activități comerciale, industriale, bursiere, financiar – bancare, terminale de cereale, de produse petroliere;
transporturi și expediții interne și internaționale;
închirierea sau concesionare clădirilor, spațiilor de depozitare și a spațiilor neamenajate destinate utilizării drept obiective economice sau hoteliere;
prestări de servicii și alte activități specifice zonelor libere.
Facilități în zone libere:
scutirea de taxe vamale a firmelor care funcționează în zone libere;
aplicarea cotei de 5% pentru impozitul pe profit;
posibilitatea repatrierii profitului și a capitalului;
concesionarea terenurilor de până la 50 de ani;
se aplică cota zero pentru materiale, accesorii și alte bunuri care sunt introduse pe teritoriul vamal al României în zonele libere, cu îndeplinirea formalităților de export;
scutirea de taxe vamale a bunurilor românești utilizate pentru construcții, reparații, întreținerea obiectivelor din zonele libere, a materialelor și accesoriilor românești folosite pentru fabricarea bunurilor;
bunurile dintr-o zonă liberă pot fi transportate în altă zonă liberă fără plata taxelor vamale.
Regimul zonelor defavorizate
Reglementări:
Zone defavorizate reprezintă „arii geografice strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel puțin una din următoarele condiții:
au structuri productive monoindustriale, care, în activitatea zonei, mobilizează mai mult de 50% din populația salariată;
sunt zone miniere unde personalul a fost disponibilizat, in proporție de peste 25%, prin concedieri colective;
s-au efectuat concedieri colective în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenți economici, care au afectat mai mult de 25% din angajații din zona respectivă;
rata șomajului depășește cu 30% media la nivel național;
sunt zone izolate, lipsite de mijloace de comunicații și infrastructură slab dezvoltată”
Facilități:
scutirea de la plata taxelor vamale și a TVA pentru mașini, utilaje, instalații, echipamente, mijloace de transport și a altor bunuri amortizabile care se importă, precum și scutirea de la plata TVA pentru cele produse în țară în vederea efectuării și derulării de investiții în zonă;
restituirea taxelor vamale pentru materii prime, piese de schimb sau componente importate necesare realizării producției proprii în zonă;
scutirea de la plata impozitului pe profit pe durata de existență a zonei defavorizate a investitorilor români cu sediul și activitatea în zonă.
Regimul parcurilor industriale
Reglementări (Ordonanța Guvernului nr. 65/30.08.2001):
parcul industrial reprezintă o zonă delimitată în care se desfășoară activități economice, de cercetare științifică și/sau de dezvoltare tehnologică în vederea valorificării potențialului uman și material din zonă;
parcul industrial este administrat de o societate comercială care deține titlul de parc industrial;
constituirea și funcționarea parcurilor industriale se bazează pe asocierea sau colaborarea dintre autorități, agenți economici, instituții de învățământ superior, institute de cercetare – dezvoltare.
Facilități:
scutirea de la plata taxelor pentru modificarea destinației sau scoaterea terenului din circuitul agricol;
deducerea din profitul impozabil a unei cote de 20% din valoarea investiției realizate pentru transportul și distribuția energiei electrice, termice, gaze naturale și apă;
amânarea plății TVA pentru materiale și echipamente pe perioada realizării investiției și amânarea dreptului de deducere a TVA la agenții economici care realizează investiția.
Investiții pe principalele activități ale economiei naționale
%
1996 1997 1998 1999 2000 2001
1.6. Investiții străine în România
Investițiile străine sunt considerate un factor principal al dezvoltării economice începând cu 1990, când economia României a pășit pe drumul către o economie de piață dezvoltată. Investițiile străine completează capitalul domestic, aduc tehnologii și tehnici de management moderne și reprezintă motorul creșterii economice. Implementarea de către guvern a strategiei de dezvoltare pentru anii 2001 – 2004 are în vedere atragerea unor investiții străine directe în valoare de 1,8 miliarde USD.
În concordanță cu acest obiectiv, luând în considerare lipsa de încredere la nivel internațional, cauzată de instabilitatea legislativă, trecutul comunist al țării, răspândirea fenomenului de corupție, putem afirma ca Guvernul și-a asumat un obiectiv ambițios, realizarea căruia va necesita implicarea la toate nivelurile puterii legislative și executive.
Pentru atragerea și menținerea investițiilor străine în România a fost creată Agenția Română pentru Investiții Străine (ARIS) obiectivele căreia sunt:
majorarea semnificativă a volumului investițiilor străine în România;
dezvoltarea unei imagini pozitive ale țării la nivel internațional;
abordarea pro-activă a necesităților investitorilor străini, prin propuneri concrete de proiecte de investiții, precum și prin furnizarea tuturor informațiilor necesare realizării unui proiect;
furnizarea de servicii profesionale înainte, în timpul și după realizarea investiției.
În considerarea României drept destinație pentru investiții, investitorii străini pot avea în vedere următoarele aspecte favorabile:
România este una din cele mai mari piețe din Europa Centrală și de Est (peste 22 milioane de locuitori – a II-a după Polonia);
Locația atractivă: permite accesul la țările fostei URSS, cuprinzând circa 200 milioane consumatori; precum și existența coridoarelor Europene de transport;
Rețele de telecomunicații mobile bine dezvoltate;
Forța de muncă calificată, cu specializări în tehnologie, inginerie și IT;
Existența resurselor naturale precum petrol și gaz, cât și sol fertil;
Prezența filialelor și reprezentanțelor instituțiilor financiare internaționale: City Bank, ABN – AMRO, ING Bank, Creditanstalt etc.;
Pentru anul 2003, România a atras un volum de investiții străine directe de 1574 milioane USD (conform datelor statistice furnizate de BNR) la care se adaugă cele 222 milioane USD obținuți din prima etapă a privatizării BCR prin vânzarea 25% + 2 acțiuni către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Corporația Financiară Internațională (IFC). În acest context, România a atins valoarea de 1800 milioane USD – prevăzută în Programul de Guvernare pe perioada 2001 – 2004 la secțiunea cu privire atragerea investițiilor străine. Media anuală a investițiilor străine directe (ISD) în România pe cei 13 ani (1991 – 2003) a fost de 803 milioane USD. Volumul total al ISD în România a depășit 10 miliarde USD, atingând până la sfârșitul anului 2003 valoarea de circa. 10,443 miliarde.
Conform datelor statistice furnizate de Banca Națională a României, în anul 2003, valoarea investițiilor străine directe în România a fost de 1382 milioane EUR, aproximativ 1574 milioane USD, calculată la un curs mediu 1 EUR = 1,14 USD, comparativ cu perioada similară a anului trecut, când valoarea înregistrată a fost de 1144 milioane USD. Din datele prezentate se observă o creștere procentuală de 37,6% a investițiilor străine directe în România.
Evoluția fluxului de investiții în economia românească, în anul 2003, reflectă trendul ascendent pe care se află România, îmbunătățirea climatului investițional existent, precum și atractivitatea țării ca destinație pentru investitorii străini. La toate acestea se adaugă finalizarea procesului de retrocedare a terenurilor favorizând dezvoltarea proiectelor de tip greenfield, rezolvarea situației juridice a rețelelor de utilități în plan local, dezvoltarea parcurilor industriale în teritoriu, oferirea de facilități investitorilor străini și elaborarea unor politici la nivelul autorităților locale de atragere și încurajare a investițiilor străine, cât și continua dezvoltare a capitalului autohton privit ca element de atragere de noi investiții prin dezvoltarea relațiilor economice pe orizontală.
Perspectivele pentru anul 2004, în ceea ce privește atragerea unui volum mai mare de investiții străine față de anii precedenți, sunt încurajatoare. Aceasta pentru că 2004 marchează continuarea procesului de privatizare a BCR, finalizarea privatizării SNP Petrom (conform acestui contract încheiat cu grupul austriac OMV, economia românească se va alege cu o sumă între 1,4 și 1,5 miliarde EUR.). Pe lângă acestea. Efectele pozitive create de parcurile industriale, sectorul privat și dezvoltarea continuă a capitalului autohton reprezintă p serie de motive în plus care stau la baza unei creșteri susținute de aproximativ 30 – 40 % a volumului de ISD pentru anul în curs.
CAPITOLUL 2. Documentații privind realizarea investiției
2.1. Etapele aprobării, autorizării și avizării obiectivelor de investiții
Orice lucrare de investiții, mai ales cele din sfera productivă, necesită fonduri investiționale importante, angajate pe o perioadă relativ mare de timp, iată de ce, înainte de realizarea investiției este necesară întocmirea unui ansamblu de studii, proiecte, documentații pentru o fundamentare temeinică a eficienței viitorului obiectiv.
Realizarea unei construcții presupune parcurgerea mai multor etape și întocmirea unor documente. Principalele etape sunt:
Elemente de sistematizare a teritoriului;
Proiectarea, avizarea și aprobarea construcțiilor;
Execuția lucrărilor de construcții;
Recepția și darea în folosință a construcțiilor.
Aceste etape presupun parcurgerea următoarelor faze:
fig. 3.1: Fluxul aprobării, autorizării și avizării obiectivelor de investiții
2.2. Studiile de oportunitate
Prin studiile de oportunitate se identifică posibilitățile de a investi și au ca scop evaluarea generală a cererii de anumite bunuri concomitent cu punerea în evidență a unor caracteristici, avantaje, trăsături dominante ale ramurii economice, zonei geografice, domeniului de activitate etc. Prin ele se urmăresc atragerea viitorilor investitori, acționari, antreprenori etc., precum și formularea de "idei" de proiect cu scopul de a suscita reacții din partea celor interesați. în general, studiile oportunitate sunt schematice, cu estimări globale și necesită un nivel redus al cheltuielilor.
Studiile de oportunitate pot fi:
regionale – se identifică posibilitățile de a investi într-o anumită regiune, zonă administrativă, cu un anumit potențial economic , dar cu excedent de forță de muncă, cu piață de desfacere asigurată, potențial al cumpărătorilor, posibilități de aprovizionare cu materii prime, în funcție de tradițiile din zonă, gradul de atractivitate a zonei etc.
sectoriale – vizează posibilitățile de a investi într-un sector de activitate (industria alimentară, ușoară, activitatea de turism, industria materialelor de construcții etc.).
speciale. se referă cu prioritate la resurse (umane, materiale, financiare); prezentarea acestora se face din punct de vedere cantitativ, calitativ și al structurii. Prin ele se prezintă potențialilor investitori informații de bază cu privire la resursele respective, dar și altele, ca de exemplu: evoluția cererii consumatorilor, dinamica puterii de cumpărare a acestora etc.
2.3. Studiile de prefezabilitate
Cu ajutorul studiului de prefezabilitate se asigură selecția preliminară și definirea proiectului. Elaborarea unui studiu de fezabilitate necesită cheltuieli mari; ca urmare, ideea de proiect trebuie dezvoltată într-un studiu mai detaliat, dar fără a angaja fonduri importante. Un astfel de studiu este studiul de prefezabilitate ale cărui principale obiective constau în a determina:
• capacitatea pieței și a societății comerciale; studiul cererii și al pieței; programele de producție și capacitatea uzinei;
• factorii materiali de producție;
• localizarea și amplasarea viitorului obiectiv;
• aspectele tehnice ale proiectului: tehnologia și echipamentul; lucrările de construcții civile;
• termenele generale de fabricație, de administrare și de vânzare;
• forța de muncă: personal de execuție și de conducere;
• analiza financiară: costurile de investiții, finanțarea proiectului, costurile de producție, rentabilitatea.
Structura schematică a unui studiu de prefezabilitate se prezintă astfel:
1. Îndreptar recapitulativ, prin care se asigură expunerea sinoptică a concluziilor esențiale pentru fiecare capitol.
2. Cuprinsul și istoricul proiectului:
a. Inițiatorul (inițiatorii) proiectului;
b. Istoricul proiectului;
c. Costul studiilor și/sau al cercetărilor deja efectuate.
3. Capacitatea pieței și a uzinei, făcându-se referire la:
a. Cererea și piața – acum și aici se stabilesc mărimea cererii interne, posibilitățile de creștere în viitor, mărimea importului la aceste produse în perioada trecută, posibilitățile de export în viitor, nivelul concurenței pe plan intern, cheltuielile cu promovarea produselor etc.
b. Prognoza vânzărilor și comercializarea – punându-se accent pe localizarea piețelor, dimensionarea vânzărilor, volumul acestora, cheltuielile de promovare a vânzărilor și de desfacere a producției pentru fiecare piață potențială,
c. Programul de producție (orientativ pentru viitorii 3-5 ani) – urmărindu-se structura producției, volumul de deșeuri, gradul de prelucrabilitate a produselor, de valorificare a deșeurilor, costul orientativ pentru evacuarea deșeurilor și păstrarea calității mediului.
d. Determinarea capacității de producție pe fiecare secție și pe total, cu precizarea volumului vânzărilor, care este dependent de nivelul rentabilității viitorului obiectiv economic.
4. Materiile prime și materialele pentru viitorul obiectiv – dimensionarea necesarului, care se face în funcție de producția ce urmează a se realiza, consumurile specifice, gradul de prelucrabilitate a materiilor prime etc. O atenție deosebită se va acorda consumurilor energetice.
5. Fundamentarea amplasamentului optim, în funcție de:
factori economici: costul terenului și al utilităților, cheltuielile de transport al materiilor prime și al produselor finite etc.
factori naturali: clima, gradul de umiditate, direcția vânturilor etc.;
factori strategici: posibilități de dezvoltare în viitor, poziția față de obiective strategice de interes național etc.
6. Dosarul tehnic al proiectului, care se referă în principal la: soluțiile tehnice, tehnologice și constructive ce vor fi adoptate; echipamentele de producție, auxiliare și de întreținere; sculele, dispozitivele, verificatoarele folosite; gradul de interschimbabilitate a pieselor de schimb și modul de asigurare cu acestea; evaluarea costurilor pe toate elementele care fac obiectul dosarului tehnic; prezentarea lucrărilor de construcții civile, a construcțiilor speciale, a soluțiilor arhitectonice, cu estimarea costurilor, precizarea furnizorilor, executanților etc.
7. Metodele de organizare a producției, a activității comerciale și a muncii, cu accent pe producție, vânzări, administrație, gestiune.
8. Evaluarea necesarului de forță de muncă, pe total și structural, precum și a costurilor anuale privind forța de muncă (salarii, C.A.S.); precizarea modului de evaluare a salariilor (în monedă locală sau în valută).
9. Prezentarea graficului de execuție, de realizare a viitorului obiectiv și estimarea costurilor de execuție în funcție de programul elaborat.
10. Evaluarea financiară și economică: stabilirea costului investițiilor și a surselor de finanțare cu precizarea dobânzilor și a altor cheltuieli care depind de sursa de finanțare; determinarea costului producției cu împărțirea acestuia pe costuri fixe și costuri variabile.
2.4. Studiile de fezabilitate
Întreaga strategie de concepere și realizare a obiectivelor de investiții, în conexiune cu rezultatele economico-financiare ale viitoarei producții de mărfuri, este cuprinsă în studiul de fezabilitate al fiecărui obiectiv de investiții. Așadar, prin studiul de fezabilitate se înțelege ansamblul de piese scrise (calcule tehnico-economice, desene, memorii de fundamentare, măsuri concrete de acțiune) privind necesitatea realizării viitorului obiectiv, sursele de aprovizionare cu materii prime, piețele de desfacere, asigurarea capitalului – lichidități și credite – rezultatele scontate, amplasamentul etc.
În prezent, în țara noastră studiile de fezabilitate se întocmesc în concordanță cu metodologia elaborată de BIRD.
In scopul sprijinirii și stimulării economice a diferitelor țări, mai cu seamă a celor în curs de dezvoltare, colectivitatea internațională și-a creat o instituție financiară adecvată care poarta denumirea de Fondul Monetar Internațional (FMI). Pe diferite segmente de activitate, această instituție financiară și-a constituit organisme specializate, care contribuie direct cu fonduri valutare, asistență tehnică de înalt nivel, transferuri de tehnologii performante etc. la impulsionarea creșterii economice a țărilor care au nevoie de un asemenea sprijin. In materie de investiții, organismul specializat al FMI este Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), denumită în practica economică internațională Banca Mondială. După modelul acesteia a fost înființată o bancă similară care are ca obiectiv sprijinirea unor țări din Europa, respectiv Banca
Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Atragerea resurselor necesare finanțării ajutorului economic destinat țărilor în curs de dezvoltare se face pe diferite căi, specifice activității financiare, pe care le vom prezenta mai jos. În același timp, orientarea fondurilor disponibile către cele mai eficiente proiecte de dezvoltare economică se face pe baza unor calcule riguros elaborate, cunoscute sub numele de metodologia BIRD.
Aceste studii servesc drept bază (tehnică, economică sau comercială) deciziei de investiții. Prin studiul de fezabilitate se analizează elementele esențiale ale investiției și ale procesului de producție, se evaluează eficiența economică a proiectului de investiții. Structura este identică cu cea a studiului de prefezabilitate, dar mai detaliată.
Studiul de fezabilitate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele capitole:
1. Date de identificare a societății comerciale.
2. Analiza diagnostic a stării actuale a societății comerciale.
3. Prognoza produselor, tehnologiilor, factorilor de producție.
4. Variante de dezvoltare și de restructurare.
5. Calculul eficienței economice a variantelor studiate.
6. Analiza incertitudinii, riscului și sensibilității variantei alese.
7. Formularea deciziei de investiție.
Datele de identificare a societății comerciale se referă cu prioritate la:
Denumire, adresă, telefon, fax, cod fiscal;
Anul înființării societății;
Numărul și data înregistrării în Registrul Comercial și numărul i t contului în bancă;
Forma juridică (S.R.L., S.C.);
Domenii de activitate de bază și auxiliare;
Principalele produse conținute în profilul de bază și cel auxiliar;
Segmentul de piață acoperit;
Capitalul social (subscris și vărsat);
Suprafața de teren ocupată (schiță) și forma de proprietate;
Scurt istoric al evoluției societății.
2. Analiza diagnostic
Are ca principal scop evaluarea la zi a societății comerciale, evoluția stării acesteia în ultimii ani și identificarea căilor de urmat pentru asigurarea creșterii eficienței economice a acesteia.
Evaluarea se face din punct de vedere cantitativ, calitativ și structural. Ea vizează toate componentele societății comerciale, deci abordarea se va face nu numai pe total societate, ci și pe fiecare secție sau atelier în parte. Ea se va referi la toți factorii de producție.
Analiza diagnostic, în principal, va cuprinde următoarele capitole:
2.1. Generalități și aspecte specifice.
2.2. Rezultatele economico-financiare obținute.
2.3. Producția realizată (fizic sau/și valoric) pe sortimente, calitatea și performanțele principalelor produse; precizarea produselor unicate (dacă e cazul).
2.4. Dotarea tehnică, tehnologiile de producție, fluxurile tehnologice.
2.5. Personalul (structură și clasificare), salarizarea, indicatori de evaluare.
2.6. Prețuri și tarife practicate.
2.7. Investiții. Analiza diagnostic mai cuprinde:
2.8. Managementul societății comerciale;
2.9. Activitatea proprie de cercetare-proiectare;
2.10. Utilități și servicii;
2.11. Poluare și măsuri de protecție a mediului;
2.12. Informatizarea gestiunii și conducerii societății;
2.13. Estimarea patrimoniului societății;
2.14. Produsele unicate, deșeuri, reutilizări;
2.15. Publicitate, reclamă, promovarea produselor.
Pe scurt, aceste capitole cuprind următoarele elemente:
2.1. ASPECTE GENERALE DE SOCIETĂȚI COMERCIALE
Generalitățile și aspectele specifice asigură o caracterizare generală a societății comerciale (ce a produs, cum s-a diversificat, dacă a schimbat forma de proprietate, cum a evoluat acționariatul, de cine s-a realizat conducerea etc.)
2.2. REZULTATE ECONOMICO-FINANCIARE OBȚINUTE
Acestea se vor prezenta în unități fizice și unități valorice curente și comparabile. Stabilirea acestora se va face numai pe baza datelor din bilanțul contabil al ultimului an, precum și din alte documente oficiale.
Rezultatele economico-financiare se referă, în principal, la:
capitalul social, în evoluție pe ultimii 4-7 ani;
cifra de afaceri a societății, defalcată pe activități de bază și auxiliare;
ponderea secțiilor și filialelor în cifra de afaceri (conform datelor din balanțele de venituri și cheltuieli ale acestora);
producția realizată și producția vândută, în unități fizice total și pe sortimente;
principalii clienți; principalii furnizori;
venituri din exploatare; cheltuielile aferente; profitul brut și net;
prețuri și tarife practicate;
cheltuieli totale și structura lor – materii prime și materiale, combustibil, energie (electrică, termică), salarii, amortizări, cheltuieli ale secțiilor, cheltuieli generale;
stocuri, exprimate fizic și valoric, ponderi față de producția totală, dinamica lor, nominalizarea celor greu vandabile;
producția neterminată.
2.3. PRODUCȚIA REALIZATĂ. CALITATEA ACESTEIA
Se va prezenta producția realizată în ultimii 4-7 ani, fizic și valoric, pe total și pe sortimente, în prețuri curente și comparabile; anul de bază va fi ultimul an luat în studiu.
Producția efectivă se va compara cu capacitatea de producție.
Se prezintă principalele caracteristici ale produselor (tehnice, economice, de utilitate, rezistență, durabilitate etc.)
Pentru evidențierea calității și performanțelor produselor se vor face precizări referitoare la:
caracteristicile tehnice și funcționale ale produselor comparativ cu standardele internaționale;
durata de folosință și perioada de garanție acordată;
calculul principalilor indicatori de calitate și noncalitate;
evidențierea metodelor de conducere a calității;
punctele forte și slabe ale produselor;
posibilități de colaborare cu Asociația Română a Calității și cu Organizația Europeană pentru Calitate (EOQ).
2.4. DOTAREA TEHNICĂ. TEHNOLOGII DE PRODUCȚIE. FLUXURI TEHNOLOGICE
În acest capitol se prezintă următoarele aspecte privind dotarea tehnică:
evaluarea și reevaluarea mijloacelor fixe;
clasificarea și structura mijloacelor fixe;
regimul juridic și contabilitatea mijloacelor fixe;
capacitatea de producție: mărime, factori de influență, relații de calcul, balanța capacităților de producție;
indicatori ai utilizării capacităților de producție (indicatori ai utilizării intensive, extensive și totale);
aspecte referitoare la uzura mijloacelor fixe (gradul de uzură fizică și morală, starea generală a mijloacelor fixe);
aspecte referitoare la întreținerea și repararea mijloacelor fixe (politici de achiziție, reparație, întreținere și înlocuire, modalități de asigurare cu piese de schimb, volumul și dinamica cheltuielilor de întreținere și reparație etc.);
politici de amortizare și de utilizare a fondului de amortizare;
posibilități de creștere a eficienței economice a mijloacelor fixe prin modernizare, reutilare, dezvoltare etc.
În ceea ce privește tehnologia de producție și fluxurile tehnologice se fac referiri la:
descrierea tehnologiilor, a fluxurilor tehnologice, a metodelor de organizare;
procedeele și tehnicile de lansare a producției;
posibilitățile de adaptare a tehnologiei la schimbările ce apar în acest domeniu;
identificarea tehnologiilor ce necesită înlocuire, eșalonarea înlocuirii acestora, posibilitățile de modernizare;
modul de asigurare a tehnologiei cu utilități și impactul înlocuirii unor tehnologii asupra investițiilor colaterale.
2.5. PERSONAL. SALARIZARE. INDICATORI DE EVALUARE
Se prezintă evoluția numărului de salariați pe total și pe structură (profesii, categorii de calificare), la nivel de societate comercială și pe fiecare secție în parte. Se vor stabili formele de recrutare, selecție și angajare a forței de muncă, modalitățile de formare, perfecționare și conversie a forței de muncă, formele de salarizare, stimulentele acordate. Se calculează indicatori de evaluare a folosirii forței de muncă: productivitatea muncii, înzestrarea tehnică a muncii, salariul mediu, corelația dintre ele.
2.6. PREȚURI ȘI TARIFE PRACTICATE
Se prezintă prețurile și tarifele practicate în ultima perioadă de timp, se compară acestea cu cele practicate de alte societăți comerciale din țară și din străinătate. Se stabilesc cauzele care au influențat modificarea prețurilor (calitatea produselor, raportul cerere-ofertă, politica economică a guvernului etc.).
2.7. INVESTIȚII
În acest capitol se analizează investițiile în curs sau cele prevăzute a se realiza în viitor, modul cum ele au influențat rezultatele economice ale societății comerciale. Se prezintă obiectivele care s-au realizat, structura fondurilor alocate, posibilitățile de dezvoltare în viitor. Se analizează sursele de finanțare folosite, metodele de conducere și organizare a lucrărilor de construcții, se fac aprecieri asupra lor și se formulează propuneri pentru viitor.
2.8. MANAGEMENTUL SOCIETĂȚII
În cadrul acestui capitol este studiat sistemul de management din cadrul SC, pe subsisteme de management (subsistemul informațional, subsistemul decizional, subsistemul organizatoric și subsistemul metodologic), sub aspectul punctelor "slabe" și al punctelor "forte", în scopul diminuării /eliminării primelor și potențării celor din urmă.
În acest sens putem exemplifica câteva puncte "slabe" (deficiențe) ale sistemului de management: distorsiunea și filtrajul informației (subsistemul informațional), nerespectarea principiilor de raționalitate a deciziilor (subsistemul decizional), liderul informal al societății exercită o influență negativă asupra conducerii formale (subsistemul organizatoric), instrumentar de tehnici și metode manageriale inadecvat și insuficient folosite (subsistemul metodologic).
2.9. ACTIVITATEA PROPRIE DE CERCETARE-PROIECTARE
Se analizează activitatea pe care a desfășurat-o departamentul de cercetare-proiectare, sub aspectul numărului de produse și al tehnologiilor realizate din activitatea de cercetare și modul în care au fost asimilate în producție, numărul de brevete-licențe realizate și care fie au fost valorificate în cadrul societății, fie au fost vândute terților, posibilitățile de colaborare cu institute de cercetare specializate etc.
2.10. UTILITĂȚI ȘI SERVICII
Se studiază utilitățile de care beneficiază societatea comercială, sub raportul calității, al gradului de accesibilitate și al costului lor: drumuri de acces, gaze naturale, rețele de canalizare, rețele telefonice, apă, aer comprimat.
2.11. POLUAREA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
În acest capitol se analizează implicațiile ecologice pe care le are activitatea de producție, eventualele litigii cu terți în acest domeniu, posibilitățile de diminuare /eliminare a poluării etc.
2.12. INFORMATIZAREA GESTIUNII ȘI CONDUCERII SOCIETĂȚII
Se studiază posibilitatea introducerii unui sistem informatic (rețele de calculatoare și software-ul aferent) capabil să prelucreze automat în timp real volumul de informații și să furnizeze managementului de nivel superior datele necesare adoptării deciziilor.
2.13. ESTIMAREA PATRIMONIULUI SOCIETĂȚII
Se cuantifică valoarea societății comerciale prin intermediului diferitelor metode de evaluare: patrimoniale, bazate pe randament, combinate etc.
2.14. PRODUSE UNICATE, DEȘEURI, REFOLOSIRI
Se studiază produsele unicate obținute de societate, numărul, tipul și cantitatea de deșeuri rezultate precum și posibilitățile de valorificare a acestora.
2.15. PUBLICITATE, RECLAMĂ, PROMOVAREA PRODUSELOR
Se analizează posibilitățile de realizare a reclamei (în ziare, posturi de televiziune etc.), costul acesteia, efectele obținute etc. în același timp este studiată modalitatea de promovare și desfacere a produselor (prin rețele proprii de magazine, prin intermediari etc.).
3. Prognoza produselor, tehnologiilor, factorilor de producție
Această etapă este foarte importantă în realizarea studiului de fezabilitate, deoarece orice prognoză greșită (nerealistă) poate conduce la rezultate eronate, cu implicații negative directe asupra eficienței activității societății comerciale.
În mod concret, această etapă presupune previzionarea veniturilor, a costurilor de producție și a profiturilor pe întreaga durată de funcționare eficientă a obiectivului de investiții.
4. Variante de dezvoltare și de restructurare
Sunt prezentate variantele de investiții, cu precizarea avantajelor și dezavantajelor fiecăreia, prin prisma sporului de profit, creșterii calității, creșterii cotei de piață etc., dar și prin prisma cheltuielilor investiționale și de producție aferente.
5. Calculul eficienței economice a variantelor studiate
Acest capitol reprezintă, practic, esența studiului de fezabilitate, în cadrul său este studiată eficiența economică a fiecărei variante în parte prin intermediul unui sistem de indicatori de eficiență economică (statici, dinamici, specifici diverselor ramuri, specifici metodologiei BIRD).
6. Analiza incertitudinii, riscului și sensibilității variantei alese
După determinarea variantei optime, este necesară cuantificarea sensibilității acesteia la influența factorilor perturbatori. Practic, această etapă presupune reluarea calculelor realizate în capitolul anterior, în condiții nefavorabile (creșterea prețului la o anumită materie primă, scăderea vânzărilor, creșterea cheltuielilor salariate etc.). Dacă se constată că indicatorii calculați nu diferă foarte mult ca valoare față de cei calculați în condiții normale, atunci se consideră că varianta aleasă este stabilă și deci poate fi implementată.
7. Formularea deciziei de investiții
În cadrul acestei ultime etape, conducerea societății comerciale își formulează decizia de investiții, sub raportul furnizorului de utilaje, numărul acestora etc.
2.5. Proiectul tehnic
Conform legislației actuale în vigoare, conținutul cadru al proiectului tehnic trebuie să cuprindă:
A. PĂRȚILE SCRISE
Descrierea generală a lucrărilor
În cadrul acestui capitol se fac referiri la:
amplasament;
topografie;
clima și fenomenele naturale specifice zonei;
geologia și seismicitatea zonei;
prezentarea proiectului pe volume, broșuri, capitole;
organizarea de șantier;
căile de acces provizorii;
sursele de apă, energie electrică, gaze, telefon (pentru organizarea șantierului și definitive);
căile de acces și de comunicații;
programul de execuție a lucrărilor;
trasarea lucrărilor;
protejarea lucrărilor executate și a materialelor din șantier;
măsurarea lucrărilor;
laboratoarele contractantului (ofertantului) și testele care cad în sarcina sa;
curățenia în șantier;
serviciile sanitare;
relațiile dintre contractant (ofertant), consultant și persoana juridică achizitoare (investitor);
memoriile tehnice.
În elaborarea proiectului tehnic trebuie respectate următoarele cerințe:
să fie astfel elaborat încât să fie clar și să asigure informați corecte;
contractantul (ofertantul) să poată elabora (pe baza proiectului tehnic) oferta, să analizeze datele tehnice și tehnologice necesare stabilirii valorii ofertei.
2. Caietele de sarcini – acestea se elaborează de proiectant și fac parte integrantă din proiectul tehnic și din documentele de licitație, reprezentând descrierea scrisă a lucrărilor care fac obiectul licitației.
În general, există mai multe categorii de caiete de sarcini, și anume:
în funcție de destinație, caietele de sarcini pot fi: caiete de sarcini pentru execuția lucrărilor, caiete de sarcini pentru recepții, probe, teste etc., caiete de sarcini pentru furnizorii de materiale, utilaje etc.;
în funcție de domeniul la care se referă, caietele de sarcini pot fi: caiete de sarcini generale (care se referă la lucrările curente îi domeniul construcțiilor) și caiete de sarcini speciale (care se referi la lucrări specifice și care sunt elaborate independent pentru fiecare lucrare).
Indiferent de tipul caietului de sarcini, acesta trebuie să cuprindă:
breviarele de calcul pentru dimensionarea elementelor construcții și de instalații;
nominalizarea planșelor care guvernează lucrarea;
proprietățile fizice, chimice, de design etc. pentru materialele componente ale lucrării cu precizarea standardelor;
dimensiunea, forma, aspectul și descrierea execuției lucrării;
ordinea de execuție, probe, teste ale lucrării;
standardele, normativele și alte prescripții care trebuie respectate la materiale, utilaje, instalații etc.;
condiții de recepție, măsurători, aspect, toleranțe etc.
3. Listele cu cantitățile de lucrări vor cuprinde toate elementele necesare cuantificării valorice și duratei de execuție a investiției, și anume:
centralizatorul obiectelor, pe obiective;
centralizatorul categoriilor de lucrări pe obiecte;
listele cu cantitățile de lucrări pe capitole de lucrări, cu descrierea în detaliu a acestora;
listele cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice;
specificațiile tehnice.
4. Graficul general de realizare a investiției – în cadrul acestui capitol se prezintă eșalonarea de ansamblu a activităților în vederea realizării obiectivului economic.
B. PĂRȚILE DESENATE
Constituie documentele principale ale proiectului tehnic, pe baza cărora se realizează părțile scrise. Cele mai importante sunt:
1. Planurile generale – alcătuite din:
planurile de amplasare a reperelor de nivelment și planimetrice;
planurile topografice principale;
planurile de amplasare a forajelor, profilelor geotehnice;
planurile principale de amplasare a obiectelor, inclusiv cote de nivel, distanțe de amplasare, orientări, coordonate etc.;
planurile principale de sistematizare pe verticală a terenului (inclusiv înscrierea pe acestea a volumelor de terasamente, săpături, umpluturi, depozite de pământ etc.);
planurile principale privind construcțiile subterane (amplasarea lor, secțiuni, profiluri longitudinale, dimensiuni, cote de nivel, cofraj și armare etc.);
planurile de amplasare a reperelor fixe și mobile de trasare.
2. Planșele principale ale obiectelor
Este recomandat ca fiecare obiect subteran sau suprateran să aibă un număr de cod și o denumire proprie, iar planșele să fie organizate într-un volum propriu, independent pentru fiecare obiect.
3. Arhitectura
Va cuprinde planșele principale privind arhitectura fiecărui obiect, și anume:
planul individual de amplasare;
secțiuni, fațade, detalii importante;
tablouri de prefabricate;
tablouri de tâmplarii și tablouri de finisaje interioare și exterioare.
4. Structura.
Va cuprinde planșele principale privind alcătuirea și execuția structurii de rezistență, și anume:
planurile infrastructurii;
planurile suprastructurii;
descrierea soluțiilor constructive, descrierea ordinii tehnologice de execuție și montaj, recomandări privind transportul, manipularea, depozitarea și montajul.
5. Instalațiile
Vor cuprinde planșele generale privind execuția instalațiilor:
planurile generale de amplasare a utilajelor;
scheme principale ale instalațiilor;
secțiuni, vederi, detalii principale.
Planurile vor conține cote, dimensiuni, calitățile materialelor, verificările și probele necesare, izolații termice, acustice, protecții anticorozive.
6. Dotări și instalații tehnologice
Vor conține planurile principale de tehnologie și montaj (secțiuni, cote Dimensiuni, toleranțe etc.), și anume:
desenele de ansamblu;
schemele tehnologice ale fluxului tehnologic;
schemele cinematice, cu indicarea principalilor parametri;
schemele instalațiilor hidraulice, pneumatice, electrice, de automatizare, comunicații, rețele de combustibil, apă, iluminat etc.;
planurile de montaj;
listele cu utilaje și echipamentele din componența planurilor, tehnologice, inclusiv parametrii, performanțele și caracteristicile fiecăruia.
7. Dotări de mobilier, inventar gospodăresc
Vor cuprinde planurile principale de amplasare și montaj, inclusiv cote, dimensiuni, secțiuni, vederi, tablouri de dotări etc.
2.6. Modul de calcul al unor indicatori de eficiență a investiției
Evaluarea proiectului de investiții reprezintă o activitate distinctă în procesul de pregătire, de elaborare a oricărei decizii de investiții, indiferent de anvergura proiectelor. Ea este destinată să asigure fundamentarea tehnico-economică și financiară a deciziilor de investiții, să pună în evidență eficiența proiectului.
Evaluarea economică va trebui să arate în ce măsură va contribui proiectul la dezvoltarea societății în general, și dacă, sub acest aspect, se justifică resursele care se cheltuiesc.
Evaluarea proiectului oferă investitorilor și băncilor informațiile esențiale și de detaliu necesare pentru adoptarea deciziilor în deplină cunoștință de cauză. Informațiile privind evaluarea eficienței economice constituie suportul adoptării sau respingerii proiectelor de investiții.
Indicatori ai eficienței fără luarea în considerație a factorului timp
Valoarea capitalului pentru investiție
Realizarea unui proiect de investiții presupune existența unor capitaluri, a căror mărime este determinată de cheltuielile de achiziție a utilajelor, de cele pentru construcția clădirilor, cumpărarea terenurilor, precum și de alte cheltuieli necesare punerii în funcțiune a echipamentului. Se stabilesc sumele necesare acoperirii costurilor de exploatare pe perioada de demaraj și pe cea de funcționare la întreaga capacitate. Astfel, este stabilit costul total al investiției:
,
în care:
It – investiția totală;
I – investiția calculată conform devizului general;
M0 – necesarul de mijloace circulante pentru începerea funcționării obiectivului;
Cs – alte cheltuieli.
Durata de realizare a investiției și eșalonarea în timp a cheltuielilor
Execuția lucrărilor de construcții montaj se desfășoară pe parcursul unei perioade de timp, stabilită în funcție de condițiile tehnice și tehnologice existente, de modul de organizare a activității. Aceasta se apreciază a fi o durată normală de execuție. Se poate calcula o durată de execuție optimă din punct de vedere economic, ce se află între perioada normală de execuție și perioada de timp cea mai scurtă posibilă, obținută pe baza măsurilor de grăbire a execuției unor lucrări.
Durata de viață a proiectului (perioada de exploatare)
De durata de viață a proiectului depinde mărimea randamentului său economic, deci reușita sau eșecul investiției. Pentru stabilirea perioadei de exploatare se are în vedere durata principalelor bunuri de investiții. Se pot diferenția două aspecte: durata de viață tehnică și durata de viață economică.
Durata de viață tehnică se stabilește în funcție de momentul apariției uzurii fizice a utilajelor și echipamentelor. Durata de viață stabilită în acest mod este o durată maximă.
Durata de viață economică depinde de uzura morală, fiind mai redusă decât durata de viață fizică.
Stabilirea fluxului de numerar
Evaluarea proiectelor de investiții se întemeiază pe conceptul de flux de numerar și nu pe cel de beneficiu sau profit cu care operează contabilitatea. Diferența dintre încasări și plăți reprezintă fluxul de numerar, care se determină prin relația:
în care:
Vn – venit net;
Qn – încasări;
Cn – costurile de producție;
d – durata de execuție a proiectului;
De – durata de exploatare;
n – anul în care se fac cheltuielile sau se obțin veniturile.
În această relație costurile nu include amortismentele.
Valoarea reziduală
Valoarea reziduală reprezintă venitul ce se încasează la sfârșitul duratei de viață a proiectului; este luată în calcul în ultimul an al fluxurilor de numerar, prin adăugare la acestea.
Investiția specifică
Se calculează ca raport între volumul total al investiției și capacitatea de producție. Stabilește câți lei se investesc pe unitatea de produs obținut.
pentru obiectivele noi:
în care:
Si – investiția specifică;
Ii – investiția aferentă variantei i;
qi – capacitatea de producție.
pentru activitatea de modernizare:
în care:
Imi – investiția alocată pentru modernizare, dezvoltare sau retehnologizare în varianta i;
qmi – capacitatea de producție după modernizare;
q0 – capacitatea de producție existentă înainte de modernizare.
pentru compararea variantelor:
în care:
Sc – reprezintă investiția specifică pentru comparații;
Ii – valoarea investiției în varianta i;
Ij – valoarea investiției în varianta j;
qi, qj – capacitatea de producție în varianta i și, respectiv, j.
Coeficientul de eficiență economică a investiției
Se calculează ca raport între beneficiul anual și volumul total al investiției:
Termenul de recuperare a investiției
Se calculează ca raport între volumul total al investiției și beneficiul anual.
pentru obiective noi:
în care:
Ti – termenul de recuperare
Ii – valoarea investiției în varianta i;
Phi – profit anual al variantei i.
pentru modernizări:
în care:
Imi – valoarea investiției alocată pentru modernizări în varianta i;
Phmi – profit anual realizat;
Pho – profit anual realizat înainte de retehnologizare.
Randamentul economic al investiției
Se calculează raportând diferența dintre profitul total și volumul total al investiției la volumul total al investiției.
Imobilizarea totală a fondurilor fixe
în care:
IM – imobilizarea totală;
It – imobilizarea în anul t;
d – durata de realizare a investiției.
Imobilizarea medie
.
Indicatori ai eficienței economice a investițiilor actualizați
Procesul investițional, în sens larg, cuprinde ansamblul proceselor din perioada edificării și cea a exploatării obiectivului de investiții. El începe cu prima cheltuire de mijloace financiare, în scop de investiție, și se încheie cu ultima încasare din vânzarea produselor.
Indicatori actualizați la momentul începerii lucrărilor de investiții
Acest moment corespunde datei când se declanșează execuția obiectivului, deci se trece efectiv la imobilizarea resurselor investiționale. Ca atare, se poate spune că se identifică cu momentul deschiderii creditării.
Pentru întreprinzător, analiza economică la acest moment va reflecta potențialul economic disponibil și dacă asigură ducerea la bun sfârșit a acțiunii întreprinse.
relația de calcul a investiției totale actualizate este:
unde:
h – 1, 2, …, d;
d – durata de execuție a obiectivului;
a – coeficientul de actualizare.
beneficiul obținut pe perioada de exploatare actualizat:
unde: h – d+1, d+2, …, d+De.
randamentul economic actualizat:
cheltuieli totale actualizate:
cheltuieli totale actualizate specifice:
durata de recuperare actualizată. Se pornește de la egalitatea:
Iact(mo)=Bact(mo)T
unde: Bact(mo)T – beneficii pe perioada T actualizate la momentul mo.
venitul net actualizat permite să se facă o comparație între volumul total al încasărilor obținute pe întreaga perioadă de funcționare a obiectivului și costurile totale (cu investiția și cu producția). Relația de calcul este următoarea:
unde:
Vh – venitul obținut în anul h (se au în vedere veniturile anuale realizate din vânzarea producției de bază, precum și cele din alte activități);
raportul dintre venituri și costuri (benefice-cost) permite o comparație între suma încasărilor realizată pe întreaga durată de funcționare a obiectivului și totalul cheltuielilor efectuate atât cu edificarea obiectivului, cât și cu producția. Relația de calcul este:
rata internă de rentabilitate a investiției (RIR) exprimă rata de discontare care egalizează valorile actualizate ale producției cu costurile de producție și de investiție pe întreaga perioadă de funcționare a obiectivului. Relația de calcul este:
Indicatori actualizați la momentul punerii în funcțiune
Din documentația de proiect, acest moment este marcat de terminarea lucrărilor de investiții, inclusiv recepționarea acestora.
Relația de calcul a investiției totale actualizate este:
beneficiile actualizate la momentul m1:
randamentul economic actualizat:
cheltuieli totale actualizate:
durata de recuperare actualizată. Se pornește de la egalitatea:
Iact(m1)=Bact(m1)T
unde: Bact(m1)T – beneficii actualizate la momentul m1 pe perioada T.
Algoritmul este același ca la actualizarea la momentul m0.
Indicatori actualizați la momentul scoaterii din funcțiune
În general se admite că momentul scoaterii din funcțiune are la bază cu precădere criterii economice, adică exploatarea instalațiilor nu mai este rentabilă.
Actualizarea investițiilor la acest moment trebuie să țină cont de faptul că pe durata De nu se produc investiții.
relația de calcul a investiției totale actualizate este:
beneficiile actualizate la momentul m2:
randamentul economic actualizat:
cheltuieli totale actualizate:
durata de recuperare actualizată. Se pornește de la egalitatea:
Iact(m2)=Bact(m2)T
unde: Bact(m2)T – beneficii actualizate la momentul m2 pe perioada T.
Algoritmul este același ca la actualizarea la momentul m0.
Invarianța nivelului indicatorilor de eficiență economică, actualizând datele la momente diferite
Tehnica actualizării valorilor permite să se cunoască echivalentul fiecărei sume de efecte economice viitoare la momentele de actualizare alese.
Deși mărimea parametrilor economici de volum (investiții, costuri, beneficii etc.) actualizați diferă de la un moment la altul, nu se modifică însă nivelul indicatorilor de eficiență economică. Acest fapt se datorează compensației ce are loc între creșterile și diminuările datelor actualizate în cadrul raportului între beneficii și cheltuieli sau al cumulării cheltuielilor de investiții și de exploatare.
2.7. Indicatori de apreciere a eficienței economice a proiectelor de investiții, specifici metodologiei BIRD
Veniturile brute reprezintă volumul total al încasărilor dintr-o anumită perioadă (în special valoarea producției industriale, alte activități).
Cheltuielile totale includ atât cheltuielile cu investiția, cât și cheltuielile de producție.
Cth = Ih + Ch
Cth – cheltuielile totale pentru anul h;
Ih – cheltuielile cu investiția din anul h;
Ch – cheltuielile de producție ale anului h.
Raportul dintre venituri și costuri (indicator cunoscut și sub denumirea de benefice/cost) permite o comparație între suma încasărilor realizate pe întreaga durată de funcționare a obiectivului economic și totalul cheltuielilor efectuate atât cu edificarea obiectivului, cât și cu producția. Pentru a permite comparabilitatea acestor indicatori, care se obțin în perioade diferite de timp, la un moment dat, se folosește tehnica actualizării. Relația de calcul este:
în care:
R – raportul dintre venituri actualizate și costuri totale actualizate;
Vh – venitul obținut în anul h (se au în vedere veniturile anuale, realizate din vânzarea producției de bază, precum și cele din alte
activități);
ih – investiția anuală;
ch – cheltuielile anuale de producție;
a – coeficientul de actualizare;
d – durata de realizare a obiectivului de investiții;
D – durata de funcționare a obiectivului.
Sub raportul eficienței economice, proiectul de investiții poate fi acceptat numai în cazul în care R>1. Această relație exprimă legea fundamentală a activității economice care presupune că în orice asemenea activitate trebuie să se recupereze integral cheltuielile efectuate și să se realizeze un anumit profit pentru investitor și societate, în situația în care R = l , rezultă că viitoarea întreprindere își va acoperi toate cheltuielile, dar nu va obține nici un profit, ceea ce reflectă o activitate nesatisfăcătoare. Este evident că dacă raportul este subunitar activitatea este total ineficientă. De aici se deduce că dacă R < l proiectul este respins. Acest indicator depinde și de mărimea coeficientului de actualizare "a" luat în calcul. Cu cât acest coeficient este mai mic cu atât raportul dintre venituri actualizate și costuri actualizate, în aceleași condiții considerate, este mai mare.
Fluxul de numerar (CASH FLOW), indicator ce exprimă situația la zi, respectiv care este câștigul sau pierderea pentru fiecare an luat în calcul. Relația de calcul pentru fluxul de numerar este:
Fh = Vh – (Ih + Ch), în care:
fh reprezintă fluxul de numerar pentru anul h;
Vh – venitul (încasarea) anului h;
ch și Ih – cheltuielile de producție și, respectiv, de investiții pentru același an h.
De obicei, fluxul de numerar este denumit în țara noastră venitul net. Venitul net poate fi anual (VNh) sau total (VNt), în acest ultim caz fiind calculat pe întreaga perioadă de funcționare. De asemenea, venitul net poate fi calculat în formă statică sau în formă dinamică, în formă statică, în formă dinamică, indicatorul se numește venitul net actualizat.
Venitul net actualizat (VNA), indicator ce permite a se stabili diferența între volumul total al încasărilor obținute pe întreaga perioadă de funcționare a obiectivului și costurile totale (cu investițiile și cu producția), în cazul în care toate valorile sunt actualizate. Așa cum am mai menționat, în metodologia BIRD toate calculele de actualizare se fac la momentul începerii lucrărilor de investiții.
Expresia analitică a indicatorului venit net actualizat (VNA) este următoarea:
I – investiția efectuată,
CF – cash-flow (flux de numerar),
t- perioada de timp,
n – numărul de ani (durata de viață a proiectului),
Vrez – valoarea reziduală.
VNA constituie un indicator fundamental pentru evaluarea economică și financiară a proiectului de investiții. Prin conținutul său acest indicator caracterizează în valoare absolută, aportul de avantaj economic al unui proiect de investiții, câștigul, răsplata sau recompensa investitorului.
VNA stă la baza acceptării sau respingerii proiectului de investiții.
Daca avem un singur proiect vom accepta investiția numai atunci când VNA>=0 și vom respinge când VNA<0.
Dacă avem posibilitatea selectării dintre mai multe proiecte de investiții vom alege proiectul cu VNA maxim.
Acest indicator este deosebit de semnificativ pentru aprecierea eficienței viitorului obiectiv economic, deoarece în condițiile unei economii de piață ne interesează să obținem un profit cât mai mare; or, acest indicator exprimă tocmai venitul net, profitul net obținut de întreprindere pe întreaga perioadă de funcționare a obiectivului și în condițiile cuantificării influenței factorului timp. Cu toate aceste avantaje, el fiind un indicator de volum, care cuantifică numai efectele nete, nu poate fi considerat indicator de eficiență economică, deoarece nu asigură și comparabilitatea cu eforturile făcute pentru obținerea acestui efect net.
Indicele de profitabilitate exprimă rentabilitatea relativă a investiției, el caracterizează nivelul raportului dintre VNA și fondurile de investiții care stau la baza proiectului și generează acel volum al VNA.
Rata internă de rentabilitate a investiției (RIR) – exprimă rata de discontare pentru care veniturile brute totale actualizate sunt egale cu costurile totale (de investiții și de producție) actualizate, ambii indicatori fiind calculați pe întreaga viață economică. Altfel spus, rata internă, de rentabilitate este acea rată de actualizare pentru care venitul net actualizat este 0.
Este oportun ca selectarea proiectelor de investiții în funcție de RIR să aibă loc prin comparare cu eficiența economică obținută la obiective economice similare din țară, dar în mod deosebit din străinătate, unde acest indicator se calculează în mod uzual. BIRD ia în considerare și analizează numai acele proiecte de investiții la care rata internă de rentabilitate se situează la cote superioare normei de 15%.
Stabilirea nivelului de rentabilitate se poate face prin reprezentare grafică sau calcul analitic. De fiecare dată se impune stabilirea unui venit net actualizat pozitiv (VNA+), care corespunde unei rate minime (amin) și unui venit net actualizat negativ (VNA-), care corespunde unei rate maxime (amax).
La folosirea calculului analitic se aplică relația
Atragem atenția că venitul negativ VNA. se consideră în modul. Câteva precizări privind alegerea ratelor de discontare:
– se recomandă ca amin și amax să se aleagă în așa fel încât pentru amin să se obțină un venit net actualizat pozitiv, iar pentru amax unul negativ;
– diferența între ratele de discontare alese (amin și amax) să nu fie mai mare de 5%, deoarece în intervalul x s-a presupus că VNA are o evoluție liniară, iar în realitate evoluția este sub forma unei funcții ce ar putea fi exprimată printr-o parabolă (curba întreruptă); de aceea și valoarea ratei de rentabilitate economică se va rotunji întotdeauna în minus;
– din cele arătate, rezultă că amin și amax se stabilesc prin încercări; pentru a limita, pe cât posibil, numărul încercărilor, mai întâi se face o determinare aproximativă a ratei de rentabilitate economică, raportând mărimea profitului mediu anual la mărimea investițiilor, după care se corectează astfel: dacă durata de funcționare este mai mică de 5 ani se scade 0,20; între 5-10 ani se scade 0,10; între 10-15 ani se scade 0,05; pentru durate mai mari de 15 ani se consideră coeficientul de actualizare corespunzător raportului dintre profitul mediu anual și investiția totală. Rata astfel găsită se consideră limita de calcul pentru rata de actualizare.
În cadrul metodologiei BIRD rata internă de rentabilitate este unul dintre cei mai semnificativi indicatori ai eficienței proiectelor de investiții deoarece exprimă capacitatea investiției de a furniza profit pe întreaga durată de funcționare a obiectivului, stabilind puterea economică a acestuia, respectiv profitul net ce se obține la un leu efort total, cu investiția și cu producția.
Cursul de revenire net actualizat, indicator cunoscut și sub numele de rată internă de schimb valutar sau Testul Bruno, reflectă eforturile totale actualizate, cu investiția și cu cheltuielile anuale de producție, exprimate în lei, ce se fac pentru obținerea unei unități valutare nete. Se calculează cu ajutorul relației:
în care:
Rna reprezintă cursul de revenire net actualizat;
Ih – investițiile anuale, exprimate în lei;
Ch – cheltuielile de producție făcute în anul h, exprimate în lei;
Vh' – veniturile anuale, exprimate în valută;
Ih' și Ch' – investiția și cheltuielile anuale de producție, exprimate în valută;
a și a' – rata de discontare a monedei naționale, respectiv a valutei;
d și D – durata de execuție și de funcționare a viitorului obiectiv economic.
Prin acest indicator se stabilește costul intern al valutei și se urmărește alegerea variantelor de investiții care asigură promovarea exportului și diminuarea importului; el oferă informații asupra produselor care sunt mai eficiente să se producă în țară, decât să se importe sau care sunt indicate să se importe decât să se fabrice la intern, deoarece asigură un curs de revenire net actualizat nefavorabil, adică mare. Din analiza relației prezentate se constată că la numărător se cuprind toate cheltuielile efectuate în țară, exprimate în lei, din care se scad, uneori, produsele care nu pot face obiectul schimburilor externe, actualizate la o anumita rata de actualizare. La numitor se cuprind veniturile nete actualizate, exprimate în valută.
În legătură cu folosirea acestui indicator se ridică o problemă foarte importantă, și anume alegerea ratei de discontare, respectiv dacă aceasta să fie aceeași atât pentru cheltuielile interne, cât și pentru valuta externă. Având în vedere tocmai aspectele prezentate pentru alegerea ratei de actualizare (rata inflației, rata dobânzii, eficiența medie pe ramură etc.), trebuie folosite rate de discontare diferite. Un alt aspect deosebit de important îl constituie modul cum se face transformarea importurilor din valuta străină în lei. Pentru o fundamentare cât mai realistă a variantelor de investiții analizate se folosește paritatea oficială. Acest indicator poate fi calculat pentru analiza economică și pentru cea financiară.
CAPITOLUL 3. Decizia de finanțare și costul capitalului
3.1. Decizia de finanțare la nivel microeconomic
La nivelul întreprinderii decizia de finanțare este influențată de „modul în care funcționează mecanismele economice la nivel regional, național și chiar mondial”. Situația economico – socială și politică relativ instabilă din România își lasă, inevitabil, amprenta asupra rezultatelor activității firmelor românești, indiferent de calitatea managementului acestora.
Mediul de activitate al întreprinderii este unul complex, caracterizat prin patru laturi strâns interconectate:
mediul economic;
mediul financiar;
mediul social – politic;
universul statal.
Considerarea particularităților mediului economico-financiar în contextul analizei influenței acestuia asupra modalității de finanțare a întreprinderii nu poate nega elemente precum inflația, evoluția cursului de schimb, evoluția ratei dobânzii în economie.
Inflația afectează direct rezultatele actualizărilor efectuate în cadrul analizei economico-financiare a unui proiect de investiții. O prezentare a evoluției ratei inflației în perioada 1990 – 2003 este realizată în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1
Evoluția ratelor inflației în perioada 1990 – 2003 în România
%
Este de remarcat faptul că de 14 ani nu s-a reușit reducerea inflației sub 10%, ba chiar au existat ani în care inflația a căpătat dimensiuni exagerate (perioada anilor 1991 – 1994) și aceasta a fost cauza principală pentru care majoritatea firmelor românești au înregistrat rentabilități reale negative. Totuși, putem menționa succesul eforturilor de reducere a ratei inflației, care a scăzut în ultimii șapte ani, pentru anul 2004 existând chiar obiectivul „inflației cu o singură cifră” de 9 %.
Ratele ridicate ale inflației au marcat nefavorabil și dobânzile bancare:
Tabelul 3.2
Ratele de dobândă practicate de societățile bancare în perioada 1992 – 2003
%
Rata inflației și rata dobânzilor bancare influențează costul capitalului atras de firmă pentru realizarea unui proiect de investiții, de aceea luarea în considerare și urmărirea evoluției acestora reprezintă o necesitate pentru gestiunea financiară eficientă a unei întreprinderi.
Pe termen lung, unul din obiectivele primare ale firmei este acela de a obține o rentabilitate superioară costurilor resurselor utilizate, ceea ce se traduce în realizarea unui profit net suficient pentru remunerarea acționarilor și a creditorilor firmei. Acest obiectiv primar trebuie sa fie sprijinit de realizarea unor obiective secundare pe termen mediu, dintre care pot fi menționate:
asigurarea resurselor financiare cu respectarea nivelului optim de îndatorare pentru maximizarea rentabilității firmei;
existența și înfăptuirea unei strategii bine definite în relația cu acționarii, exprimate, în principal prin distribuirea de dividende;
alegerea surselor de finanțare în concordanță cu destinația resurselor și cu situația mediului economico – financiar al întreprinderii (exemplu: utilizarea împrumuturilor cu dobândă fixă în perioade cu inflație crescătoare aduce avantajul firmei de a rambursa împrumutul în monedă depreciată);
minimizarea riscului de faliment al întreprinderii prin promovarea unei politici financiare prudente.
Schematic, modalitățile de finanțare ale unei întreprinderi pot fi reprezentate astfel:
Schema 3.1. Modalitățile de finanțare ale firmei
Deși apelul la sursele interne de finanțare pare mai puțin riscant, acesta poate genera nemulțumirea acționarilor în cazul în care aceștia nu pot fi convinși de oportunitatea investiției sau nu sunt satisfăcuți de rentabilitatea oferită. Totodată, managementul firmei se confruntă cu dificultatea deciziei de alegere dintre distribuirea dividendelor și reinvestirea profitului obținut, ultimul cuvânt îl are, însă, Adunarea Generală a Acționarilor (în cazul societăților pe acțiuni), care are de ales între dividende și creștere economică, adică profit sigur, dar mai mic pe termen scurt sau un profit posibil mai mare pe termen lung. Aici intervine atitudinea acționarilor față de risc, iar în funcție de aceasta poate fi aleasă fie „sacrificarea” dividendelor pentru o creștere economică, fie renunțarea la un eventual proiect de investiții.
Nemulțumirea acționarilor dornici de câștiguri imediate și insuficiența fondurilor interne impun apelul la sursele externe, și anume: creșteri de capital propriu sau îndatorare. Legislația face o diferență esențială dintre aceste două resurse, astfel:
deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile din profitul impozabil, ceea ce determină economii fiscale din îndatorare („cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât unu. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an și capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul și la sfârșitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit. … Începând cu 1 ianuarie 2006, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile dacă gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât trei”.
în cazul falimentului creditorii au prioritate în fața acționarilor, indiferent dacă aceștia din urmă sunt deținători de acțiuni comune sau preferențiale.
Alegerea surselor de finanțare trebuie să se facă cu luarea în considerare a tuturor aspectelor legate de interesele acționarilor și ale necesităților de dezvoltare durabilă a afacerii. Abilitatea și experiența managementului financiar al firmei constituie premisa unui echilibru financiar al întreprinderii și se poate transforma într-un avantaj competitiv major față de concurenți.
3.2. Determinarea costului capitalului propriu
Capitalurile proprii ale întreprinderii se compun din:
capitalul social, constituit la înființare, ce poate fi modificat pe durata de viață a întreprinderii; reprezintă sursa de finanțare cu exigibilitatea cea mai îndepărtată;
alte elemente de natura rezervelor, cum ar fi:
rezerve legale, constituite din profitul impozabil, deductibile în limita a 5% pe an din profitul impozabil, până la atingerea nivelului de 20% din capitalul social;
rezerve statutare, constituite conform hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, în limite prevăzute în statut, cu destinații exprese: acoperirea pierderilor, majorarea capitalului social etc.
profitul reinvestit, ce reprezintă partea de profit nedistribuită acționarilor, care se utilizează pentru dezvoltarea firmei;
fondurile speciale constituite în timpul anului din profitul net: fond de dezvoltare, fond de participare a salariaților la profit.
Costul capitalurilor proprii reprezintă, de fapt, rata rentabilității cerută de acționarii întreprinderii pentru remunerarea investiției lor inițiale.
Teoria financiară a încercat să găsească diverse metode de estimare a acestei rate de rentabilitate așteptate de investitori. Următorul tabel prezintă o sinteză a metodelor de determinare a costului capitalurilor proprii.
3.3. Determinarea costului autofinanțării
Atragerea resurselor financiare prin autofinanțare se află în strânsă legătură cu politica de dividend, cea de amortizare și de provizioane practicate de întreprindere.
Printre avantajele autofinanțării se numără:
absența costurilor legate de negocierea și atragerea fondurilor de pe piața financiară;
evitarea îndatorării excesive și, drept urmare, menținerea unei bonități financiare ridicate a întreprinderii;
obținerea de avantaje fiscale, prin deductibilitatea amortizării și impunerea cu o cotă mai mică a profitului reinvestit.
Totodată, putem remarca și câteva dintre dezavantaje:
nemulțumirea acționarilor, care vor primi dividende mai mici, accentuată de faptul că majoritatea acestora sunt în căutarea unui profit imediat și nu acceptă oportunități cu scadențe mai mari;
insuficiența fondurilor provenite din autofinanțare, fapt ce micșorează capacitatea de investiție a firmei și, prin urmare, posibilitățile de creștere ale acesteia;
reducerea relațiilor firmei cu piața financiară, manifestată prin scăderea mobilității capitalurilor întreprinderii.
Dacă pentru finanțarea unor proiecte de investiții se utilizează profitul net reinvestit, acționarii vor solicita o rentabilitate minimă suficientă pentru acoperirea riscului noii investiții, ceea ce va determina un cost indirect al autofinanțării egal cu costul mediu ponderat al capitalului.
3.4. Determinarea costului capitalului împrumutat.
Insuficiența surselor proprii ale întreprinderii sau costul ridicat al acestora impun apelarea la fonduri externe de finanțare a investițiilor precum: emisiunea de obligațiuni, credite bancare, credite comerciale și alte datorii de exploatare. Îndatorarea firmei pe termen mediu și lung este destinată finanțării unor proiecte de investiții și este realizată pe baza prezentării unor garanții acceptabile și a unei documentații tehnico – economice bine fundamentată.
Într-un mediu economic fără fiscalitate, rata dobânzii la creditele contractate poate fi considerată drept cost al capitalului împrumutat. Însă, includerea dobânzilor la cheltuieli deductibile din profitul impozabil, determină economii fiscale din îndatorare, ceea ce reduce costul capitalului împrumutat față de rata dobânzii la aceste împrumuturi. De asemenea, primele de emisiune sau de rambursare, precum și cheltuielile legate de atragerea fondurilor modifică costul total al capitalului.
Condițiile contractuale caracteristice unui împrumut (scadența certă, dobânda fixă, valoare de rambursat cunoscută etc) fac ca determinarea costului acestei surse de capital să fie certă. Dacă admitem că nu există risc de rată a dobânzii și nici risc de faliment a debitorului, costul explicit pentru firmă este acela care egalează toate intrările legate de fondurile împrumutate cu totalitatea ieșirilor actualizate legate de aceste fonduri, potrivit formulei:
– ca soluție a ecuației de mai sus reprezintă costul explicit al capitalului împrumutat.
Dacă nu ținem cont de incidența sistemului fiscal și a cheltuielilor de emisiune și de derulare a creditului, costul explicit al capitalului împrumutat va fi egal cu rata nominală a dobânzii la acest împrumut. Sub incidența impozitului, costul împrumutului se determină după impunerea profitului, dacă firma este profitabilă, ea va obține economii de impozit pe seama dobânzilor achitate creditorilor. Astfel, costul capitalului este soluția ecuației:
d – rata nominală a dobânzii la creditul atras.
3.5. Determinarea costului mediu ponderat al capitalului și importanța acestuia pentru politica de finanțare a firmei
Alegerea unui mod de finanțare este determinată pe de o parte de costul acestuia și, pe de altă parte de structura financiară a întreprinderii. O structură financiară optimă corespunde uni cost minim al capitalului. În sinteză, costul mediu ponderat al capitalului CMPC, poate fi exprimat cu ajutorul formulei:
unde: – ponderea capitalului investit pe surse de proveniență;
– rentabilitatea (costul) cerută de fiecare tip de sursă de finanțare;
n – numărul de surse de finanțare utilizate.
Întrucât calculul unui indicator financiar nu reprezintă un scop în sine, utilitatea costului mediu ponderat al capitalului (CMPC), se regăsește în mai multe domenii la nivelul firmei. Astfel:
CMPC poate fi utilizat pentru actualizarea cash-flow – urilor firmei, se consideră ca utilizarea CMPC este potrivită, deoarece valoarea firmei are în vedere întreg capitalul, atât propriu, cât și împrumutat;
din punctul de vedere al investitorilor și creditorilor, CMPC reprezintă rentabilitatea minimă pe care firma trebuie să o înregistreze pentru a menține valoarea capitalurilor investite;
selecția proiectelor de investiții se dovedește utilă cu utilizarea CMPC, acesta fiind pragul minim al rentabilității cerute, pentru o investiție cu același risc ca al firmei în ansamblu
În concluzie, selecția surselor de finanțare în funcție de costurile acestora, precum și menținerea unei structuri financiare optime a întreprinderii, țin de competența managementului financiar și reprezintă premisele unui proiect de investiție reușit.
CAPITOLUL 4. Întocmirea studiului de fezabilitate pentru proiectul de investiții „Dealul Spirii Business Center” în cadrul S.C. „Montero” S.A.
4.1. Prezentarea generală a societății
Înființată în anul 1993 S.C. „Montero” S.A este o întreprindere cu capital mixt româno-sloven. Afacerea a fost demarată cu o farmacie situată în centrul Bucureștiului, iar de-a lungul a câțiva ani, a prins formă proiectul inițial, acela de a dezvolta o companie modernă de distribuție, capabilă să ofere servicii la standarde internaționale pe piața românească.
În prezent „Montero” S.A. reprezintă un grup în componența căruia intră 29 de firme din domenii diverse de activitate. Totuși, domeniul farmaceutic a rămas activitatea de bază a grupului, participând în proporție de aproximativ 80 % la formarea cifrei de afacere și a profitului companiei.
Înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul J40/10465/1993, întreprinderea depune situațiile financiare în conformitate cu Ordinul 94/2001 privind reglementările contabile armonizate cu Directiva IV a CEE și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.
Companie aflată în prim-planul sectorului farmaceutic din România, MONTERO Group a aniversat în 2003 zece ani de la înființare, acest an însemnând și conturarea unei viziuni complexe asupra misiunii și politicii companiei. Fiind, în mod tradițional, o companie distribuitoare de produse farmaceutice și parafarmaceutice, MONTERO dezvoltă în prezent un program de investiții destinate extinderii serviciilor sale de logistică, care constau în principal în: import, depozitare și transport în orice locație din țară. În legătură cu aceste servicii, începând cu iulie 2002 S.C. „Montero” S.A. menține un sistem al calității certificat conform Standardelor Internaționale SR EN ISO 9001:2001.
Programul de modernizare a filialelor grupului din țară a marcat în anul 2003 deschiderea a două centre de logistică și distribuție moderne la Brașov (suprafața de 1100 metri pătrați) și la Oradea ( cu suprafața de 1200 metri pătrați). De asemenea, este de menționat existența unui antrepozit vamal în cadrul depozitului central din București (2300 metri pătrați).
Relațiile comerciale cu mai mult de 60 de producători internaționali de medicamente și cu 150 de producători locali sunt la baza unei oferte ce conține mai mult de 5.000 de produse. Personalul MONTERO Group – 723 în București și 167 în țară – este gestionat de un puternic departament de resurse umane care desfășoară programe interne de instruire și evaluare.
Evoluția constantă în Top 200 (primele 200 de firme românești conform cifrei de afaceri) – fenomen singular în domeniul specific de activitate – este relevantă pentru progresele făcute în decursul acestor ani: 169 (1999), 157 (2000), 129 (2001), 114 (2002).
Diversificarea domeniilor de activitate în care este implicat grupul este privită de către management drept o sursă pentru creșterea durabilă a companiei. Acesta a fost motivul principal pentru demararea unor proiecte imobiliare, prin intermediul societății componente a grupului „Metropola Imobiliare”. Studiul de fezabilitate pentru proiectul de construcție a imobilului de birouri și depozite „Dealul Spirii” este prezentat în continuare.
4.2. Rezultatele economico – financiare înregistrate
Performanțele întreprinderii, măsurate cu ajutorul indicatorilor în mărime absolută și relativă, cât și în valori nominale sau corectate cu rata inflației, reflectă capacitatea firmei de a obține profit și, deci, de a deține potențialul de creștere economică durabilă.
În linii mari, situația economico – financiară înregistrată de către MONTERO Group în ultimii 5 ani poate fi caracterizată drept una pozitivă și favorabilă implementărilor obiectivelor și planurilor conducerii societății, care deține, de altfel, cele 50% din capitalul social al firmei care formează partea română a capitalului mixt. Dispare în acest fel conflictul dintre managementul și proprietarii societății
Vom începe prin prezentarea structurii bilanțului contabil al S.C. „Montero” S.A. pentru perioada 1999 – 2003:
Tabel 4.1
Structura simplificată a bilanțului contabil al S.C. „Montero” S.A pentru perioada 1999 – 2003
mii lei
Pentru o viziune mai clară asupra structurii bilanțului societății este benefică prezentarea acestuia în termeni procentuali corectat cu indicii inflației:
Tabel 4.2
Structura bilanțului contabil în termeni reali
%
Apartenența firmei la activitatea de comerț în principal se reflectă în ponderea ridicată a activelor circulante în totalul activelor, care formează valoric între 80% – 90% din valoarea activelor firmei pe parcursul întregii perioade analizate. Dintre activele circulante se remarcă, evident, stocurile de marfă, însă îngrijorătoare poate fi ponderea ridicată ale clienților debitori ce oscilează în jurul valorii de 75% din activele circulante. Fenomenul este caracteristic economiei românești în ansamblu și, în special, domeniului farmaceutic care suferă de câțiva ani de relațiile financiare precare cu clienții săi din domeniul public, cum ar fi Casa Asigurărilor de Sănătate și spitalele publice. Urmărirea și recuperarea acestor creanțe este unul din obiectivele managementului financiar, care trebuie să vină în concordanță cu oferta comercială a firmei ce ține de preț și termen de plată.
În ceea ce privește structura pasivului este remarcabilă îndatorarea ridicată a firmei, care cuprinde atât datorii comerciale față de furnizori, cât și creditele bancare pe termen mediu și lung utilizate pentru finanțarea creșterii activelor imobilizate pe parcursul celor 5 ani. Acest aspect va fi analizat odată cu determinarea ratelor ce țin de gestiunea financiară a firmei.
figura 4.1
Evoluția favorabilă a firmei se reflectă și în rezultatele înregistrate în contul de profit și pierdere pe parcursul celor cinci ani, atât în termeni nominali, cât și în valori comparabile, ajustate cu indicele prețurilor de consum la anul 1999:
tabel 4.3
tabel 4.4
Creșterea cifrei de afaceri a devansat evoluția prețurilor de consum, înregistrând valori crescătoare de la un an la altul în prețurile anului 1999. Aceasta s-a datorat în primul rând majorării volumului de activitate prin lărgirea gamei de produse oferite și extinderea ariei de activitate. În același timp cheltuielile totale au crescut într-un ritm mai lent ceea ce a dus la o astfel de evoluție a profitului:
figura 4.2
Creșterea exponențială a rezultatelor anului 2002 față de anii precedenți s-a datorat realizării anterioare a unor obiective de natură extensivă, cum ar fi:
deschiderea filialelor și a depozitelor pentru produse farmaceutice în Constanța și Iași;
lărgirea numărului de clienți, farmacii, unități medicale, precum și distribuitori de produse farmaceutice mai mici;
deschiderea, în cadrul grupului, a diviziei VARIUM, obiectul de activitate a căreia este comercializarea de produse parafarmaceutice.
Rezultatul gestiunii financiare a firmei poate fi reflectat prin intermediul ratelor financiare, calculate folosind date comparabile și prezentate în următorul tabel:
tabel 4.5
Principalii indicatori economico – financiari pentru perioada 1999 – 2003
Valorile indicatorilor de rentabilitate și rotație reflectă apartenența firmei la domeniul comercial fiind ridicate mărimile indicatorilor de rotație a imobilizărilor, în același timp, ratele de rotație ale activelor circulante reprezintă valori specifice domeniului. De aceea, este mult mai reprezentativă analiza performanțelor prin rata rentabilității vânzărilor, decât prin cele ale rentabilităților financiară și economică, activele fixe nefiind direct productive. Nu poate fi neglijat faptul că productivitatea valorică în termeni comparabili a fost în scădere în toți acești ani, în principal datorită creșterii numărului de salariați mai mare decât majorarea volumului de activitate.
Ratele de lichiditate reflectă o situație normală în ceea ce privește poziția financiară curentă (valorile stocurilor și creanțelor depășesc valoarea datoriilor curente), mai puțin lichiditate la vedere, care semnalizează că valoarea activelor de trezorerie a firmei este incomparabilă cu datoriile curente ale acesteia. Însă rata autonomiei financiare și rata datoriilor evidențiază ponderea foarte mică a capitalului propriu în totalul capitalurilor permanente, fapt ce poate crea probleme cu serviciul datoriilor pe termen lung.
4.3. Proiectul de investiții „DEALUL SPIRII BUSINESS CENTER”
I. Prezentarea și localizarea proiectului de investiții
Planul de dezvoltare multianuală a MONTERO Group pune accentul pe extinderea domeniilor de activitate ale firmei, în afara pieței de produse farmaceutice. În acest sens au fost înființare societăți componente ale grupului cu diverse obiecte de activitate, precum: Med’Art (marketing, promovare, publicitate), R&M Audit (servicii de contabilitate, consultanță și audit), Montero Soft (proiectarea și implementarea programelor informatice de gestiune, a rețelelor și a sistemelor de securitate), Qualmax (elaborarea și menținerea normelor de calitate) etc. Deși în faza inițială înființarea acestor societăți a fost realizată pentru externalizarea unor dintre activitățile firmei, acumularea de experiență și resurse financiare a permis pătrunderea acestora pe piața concurențială.
Proiectul de investiție ce va fi analizat în continuare a fost dezvoltat prin intermediul diviziei Metropola Imobiliar, formată la sfârșitul anului 2001 pentru implicarea grupului în domeniul imobiliar. Principalele premise ale acestei decizii au fost:
planul de extindere ale activităților grupului, în scopul consolidării performanțelor acestuia;
evoluția dinamică a pieței imobiliare de birouri și depozite ale municipiului București;
existența bazei materiale necesare desfășurării lucrărilor de construcții (S.C. „Pumac” S.A. care intră în componența grupului dispune de mijloace necesare și de o vastă experiență în realizarea lucrărilor de construcții)
Primul proiect amplu desfășurat de către Metropola Imobiliar a fost reconstrucția în 2002 a centrului de distribuție Montero București, un proiect original, cu o suprafață de 3500 mp, situat pe bulevardul Iuliu Maniu, numărul 6, sector 6. În cadrul acestuia a fost amenajat la standarde internaționale un depozit de produse farmaceutice (ce ocupă 2300 mp) cu un sistem performant de climatizare. Valoarea investiției în acest proiect a fost de circa 1.000.000 USD și a fost finanțată prin atragerea de credite bancare și prin aportul acționarilor.
Însă primul proiect de tip greenfield (realizat de la zero) a fost construirea centrului de afaceri Dealul Spirii Business Center, situat pe strada Gara Dealul Spirii nr.2, sector 5, București (intersecția Calea 13 Septembrie cu Șoseaua Progresului).
fig 4.3. Amplasamentul Dealul Spirii Business Center
Alegerea amplasamentului proiectului de investiții a fost influențată de factori precum:
caracterul puternic industrial al zonei, existând obiective de producție și comerț precum TitanMar Marmosim, ROMTERM, RECOM, Uzinile Chimice Române, Saveb Ventilatorul etc., pentru sfârșitul anului 2005 fiind planificată deschiderea centrului comercial pentru materiale de construcții Sphera;
costuri scăzute ale terenului la dată deciziei de realizare a proiectului de investiții;
existența liniilor de transport în comun ale RATB.
Caracteristicile principale ale imobilului destinat pentru birouri sunt:
imobil pentru birouri, clasa A, alcătuit din subsol, parte și 5 nivele;
suprafața utilă 1362 mp, suprafața totală 1686 mp (cu teren aferent de 2141 mp);
tehnologie modernă de construcție, cu design modern și securitate în executarea proiectului;
structura de rezistență din beton armat, cu închiderile exterioare din BCA, căptușit în interior cu rigips
Facilități:
open – space cu posibilitate de compartimentare în funcție de necesități;
ascensor (comanda computerizată);
cablare pentru rețea de calculatoare;
climatizare;
grupuri sanitare;
linii telefonice;
servicii de întreținere;
parcare;
pază 24/24.
Imobilul destinat depozitării mărfurilor are următoarele caracteristici:
alcătuit din parter și etaj, compartimentat în 4 încăperi, câte 2 la fiecare nivel;
înălțime parter 3,85m, înălțime medie etaj 3,09m;
suprafața utilă 714 mp, suprafața totală 734mp.
Facilități:
rampa exterioară cu înălțimea de 0,4 m și lățimea de 3m;
2 ascensoare pentru circulația mărfii;
climatizare;
linii telefonice;
servicii de întreținere;
parcare și pază 24/24.
II. Analiza de piață și conceptul de marketing al proiectului
Evoluția pieței imobiliare din București, în special pe segmentul de business, denotă o creștere a cererii în ultimii ani. Tot mai multe firme preferă să închirieze spații pentru birouri, în schimbul construirii acestora. Acest fapt se datorează în principal subcapitalizării majorității dintre firmele românești, care face imposibilă imobilizarea resurselor financiare majore pe termen lung, iar multe dintre firmele care dispun de capital suficient (în special multinaționale) aleg închirierea birourilor pentru flexibilitatea ce le este oferită.
Anul 2002 a reprezentat pentru piața imobiliară din București dovada maturizării ce a început în 1996, an ce a marcat începutul erei moderne în domeniul imobiliar românesc. După 6 ani, Bucureștiul poate fi comparat, dacă nu în mărime, atunci în standarde de calitate și cunoștințe de bază în domeniul imobiliar cu alte capitale dezvoltate din Europa de Est. În această perioada, cererea nesatisfăcută, venită din partea companiilor străine a fost impulsul major pentru creșterea ofertei.
Ponderea cea mai mare în cerea de spații pentru închiriere s-a datorat deciziilor de relocare, adoptate ca rezultat al nevoii de reducere a costurilor, a expansiunii sau a reducerii volumului de activitate. A fost încheiate contracte de chirie pentru spații de clasa A și B însumând 54.172 mp (cu aproximativ 10.000 mp decât în 2001). Stocul total de spații pentru birouri în București s-a ridicat la peste 400.000 mp, din care aproximativ 180.000 mp sunt spații de clasa A, și în jur de 220.000 mp reprezintă spații de clasa B. Din totalul spațiilor de clasa A doar 96.000 mp sunt conforme cu standardele internaționale pentru această clasă. Pentru anul 2003 au fost propuse spre finalizare 95.000 mp, din care 45.000 mp spații de clasa A, dar din această clasă vor fi disponibil pe piață doar aproximativ 13.500 mp, deoarece restul va fi construit la solicitarea unor clienți. Majoritatea clădirilor nou construite se vor situa în zonele centrală și de nord a Capitalei. Numai 25 % vor avea suprafețe desfășurate de peste 5.000 mp. Astfel, și în continuare oferta de birouri de clasa A va fi mai mică decât cererea manifestată de firme, ceea ce a dus până acum la cel mai mic grad de neocupare a spațiilor din această clasă: 1,8%, față de 21% rata de neocupare a spațiilor de clasa B.
În anul 2002 chiriile pentru spațiile de birouri în București au ajuns la un nivel comparabil cu cele din alte capitale ale Europei Centrale și de Sud-Est. De la 40$/mp/lună în anii 1996 – 1998 pentru ambele clase de birouri, chiriile la care s-au încheiat contracte în 2002 cu aproximativ 50% mai mici, valorile maxime fiind de 23$/mp/lună pentru spații de clasa A și de 17$/mp/lună pentru birouri în clădiri de clasa B. Creșterea ofertei de spații de ambele clase va duce la scăderea chiriilor până la un nivel de 19$/mp/lună și 13$/mp/lună până la sfârșitul anului 2004. Creșterea economică prognozată, aderarea României la UE, intrarea de noi companii pe piață vor determina stabilizarea chiriilor la valori de 20$/mp/lună pentru birouri de clasa A și de 15$/mp/lună pentru birouri de clasa B.
Investiția realizată de către Metropola Imobiliar, Dealul Spirii Business Center, este destinată companiilor nevoile cărora se situează între 200-300 mp pentru birouri și de 1 loc de parcare pentru fiecare 20 mp închiriați.
Dealul Spirii Business Center reprezintă prima investiție de acest gen realizată de către Metropola Imobiliar, de aceea a fost decisă colaborarea pentru promovarea acestui proiect cu agenția imobiliară Colliers International România, care a intrat pe piață în 1996 și în 2003 a devenit liderul pieței imobiliare, cu o cotă de 50% la spațiile pentru birouri. Această colaborare va permite beneficierea de know-how-ul agenției în acest domeniu precum și relațiile de afaceri ale acesteia. Principalele caracteristici ale contractului încheiat între Metropola Imobiliar și Colliers International România sunt:
durata contractului: 3 ani, cu prelungire automată pe 1 an, dacă nici una din părți nu solicită rezilierea contractului;
transferarea costurilor legate de marketing și promovarea proiectului, negocierea și încheierea contractelor de închiriere către Colliers International România;
Metropola Imobiliar va beneficia de un preț de închiriere de 6$/mp/lună pentru spațiile de depozitare și de 15$/lună pentru spațiile de birouri.
În funcție de desfășurarea cooperării dintre cele două firme, precum și de proiectele ce vor fi realizate de Metropola Imobiliar în viitor, poate fi hotărâtă prelungirea colaborării și pentru celelalte proiecte (dintre care cele mai reprezentative sunt Simar Industrial Park, Pumac Business Center).
III. Parametrii economico – financiari ai proiectului de investiții
Specific domeniului imobiliar, proiectul „Dealul Spirii Business Center” solicită imobilizări masive de resurse financiare în scopul lucrărilor de studiu, proiectare organizare a șantierului și de construcții. Favorabil pentru companie este faptul că terenul pe care se va realiza proiectul de investiții se află în proprietatea S.C. „Montero” S.A, astfel sunt evitate cheltuieli cu achiziționarea sau concesionarea terenului.
Destinațiile principale ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în devizul general al investiției:
tabel 4.6
În termenii cursului mediu de schimb pentru anul 2003 de 33.200 ROL pentru 1 USD, valoarea investiției se ridică la 502.170 USD, finanțată în proporție de 70% din credit bancar, iar 30% reprezentând aportul financiar al acționarilor S.C. „Montero” S.A. Decizia de finanțare a acestei investiții va fi analizată în subcapitolul 4.
Cheltuielile afectate funcționării obiectivului de investiții sunt, în principal, următoarele:
cheltuieli cu energia și utilitățile;
cheltuieli cu forța de muncă;
cheltuieli cu amortizarea și financiare.
Cheltuielile cu energia și utilitățile au fost calculate în funcție de consumul previzionat zilnic și de costul acestora. Datele rezultate sunt prezentate în următorul tabel:
tabel 4.7
Necesarul de forță de muncă și remunerarea acesteia sunt reflectate în tabelul de mai jos:
tabel 4.8
Structura personalului a fost concepută pentru funcționarea în condiții normale a obiectivului, în scopul satisfacerii cerințelor chiriașilor.
Amortizarea construcțiilor și a mijloacelor fixe se realizează după metoda liniară, într-un termen de 25 ani pentru construcții și de 5 ani pentru mijloace fixe. Astfel, cheltuielile cu amortizarea sunt următoarele:
tabel 4.9
În scopul proiecției cheltuielilor cu funcționarea obiectivului de investiții pentru primii 5 ani de activitate (2004 – 2008) am utilizat următoarele previziuni pentru rata anuală a inflației: 2004 – 9%, 2005 – 6%, 2006 – 4%, 2007 – 3%, 2008 – 3%. De asemenea, am considerat efectul inflației fiind același pentru toate categoriile de cheltuieli abordate (mai puțin cheltuielile cu amortizarea).
Următorul tabel sintetizează evoluția cheltuielilor cu obiectivul de investiții Dealul Spirii Business Center pentru primii cinci ani de funcționare:
tabel 4.10
Ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor o dețin cheltuielile cu dobânzile la creditul contractat pentru finanțarea investiții (valoare credit 11.670.445 mii lei, rata dobânzii 31%, scadența 6 ani, perioada de grație 2 ani) și cheltuielile cu energia și utilitățile, este o situație caracteristică pentru un imobil destinat închirierii.
În ceea ce privește estimarea veniturilor rezultate din funcționarea obiectivului de investiții, ne confruntăm cu faptul că acestea sunt exprimate în USD (contractul dintre Metropola Imobiliar și Colliers International România prevede un preț de 6USD/mp/lună pentru 714 mp spațiu de depozitare și de 15USD/mp/lună pentru 1362 mp spațiu destinat birourilor), iar evoluția ratei de schimb USD/ROL este dificil de prognozat având în vedere mulțimea de factori ce acționează asupra acestei valori. În acest sens, pentru acoperirea împotriva riscului valutar, departamentul financiar al MONTERO Grup va proceda la utilizarea tehnicilor precum hedging-ul valutar, prin intermediul băncii la care compania își păstrează disponibilitățile.
Totuși, pentru analiza sensibilității rezultatelor în funcție de modificările factorilor ce le influențează vom utiliza valori pesimiste (1 USD = 33.000 ROL), medii (1 USD = 33.500 ROL) și optimiste (1 USD = 34.000 USD) pentru cursul de schimb, care va avea efect direct asupra veniturilor generate de investiție. În același timp, se utilizează o rată impozitului pe profit de 25 % pentru anul 2004 și de 19 % pentru anii următori de funcționare a obiectivului, iar ponderile de distribuire a dividendelor și de reținere a profitului sunt de 60%, respectiv 40% din profitul net al exercițiului. De asemenea, am considerat o rată de creștere a cheltuielilor de 3% pe an pentru perioada 2009 – 2028.
tabel 4.11
Valorile tabelului 4.11 vor servi în continuare pentru calculul indicatorilor de eficiență a investiției, atât statici, cât și actualizați la momentul de începere a lucrărilor de investiții.
IV. Indicatorii de eficiență a proiectului de investiții
Indicatorii statici reprezintă cuantificarea rentabilității și viabilității proiectului de investiții fără luarea în considerare a factorului timp. Indicatorii statici calculați sunt prezentați în tabelul următor în trei variante, în funcție de evoluția nefavorabilă, medie sau favorabilă a cursului de schimb USD/ROL.
tabel 4.12
Valorile indicatorilor calculați mai sus reflectă eficiența și viabilitatea proiectului. Termenul de recuperare a investiției (în situația evoluții medii a cursului de schimb, această valoare este de aproximativ 3 ani și 5 luni) este mic și permite astfel reconstituirea fondurilor imobilizate pentru finanțarea obiectivului de investiții la dispoziția firmei, iar beneficiul net generat de proiect este de peste 6 ori mai mare decât valoarea investiției inițiale.
De asemenea, în acest tabel putem observa și influența factorului curs de schimb USD/ROL asupra indicatorilor de eficiență. Spre exemplu, la o scădere de 1% a cursului de schimb, termenul de recuperare a investiției ar crește cu 1,76% față de situația actuală, iar randamentul economic al investiției ar suferi o scădere de 1,92 %.
Cele de mai sus fiind spuse, putem concluziona pe baza indicatorilor statici, că proiectul are o eficiență ridicată, cauzată în primul rând de profiturile ridicate obținute din funcționarea obiectivului de investiții, costurile de funcționare fiind mult mai mici în comparație cu veniturile. Același fapt permite menținerea unei senzitivități scăzute la evoluția nefavorabilă a factorului considerat determinant pentru mărimea veniturilor (cursul de schimb USD/ROL).
Pentru completarea indicatorilor de mai sus, vom folosi și calculele privind indicatorii dinamici, care i-au în considerație influența factorului timp asupra rezultatelor înregistrate. Actualizarea indicatorilor dinamici a fost făcută la un factor de 15%, considerat a fi reprezentativ pentru analiza eficienței proiectelor de investiții în sectorul privat al construcțiilor. Valorile indicatorilor dinamici, în funcție de variantele de evoluție a cursului de schimb sunt sintetizate în tabelul de mai jos.
tabel 4.13
Mai concludenți decât indicatorii statici, prin considerarea influenței factorului timp, indicatorii dinamici reflectă și ei eficiența proiectului. Diferența dintre rezultatele indicatorilor statici și ai celor dinamici se observă, în primul rând, prin prisma valorii termenului de recuperare a investiții, deși nu cu mult, totuși mai mare în cazul considerării modificării valorii rezultatelor în timp. Senzitivitatea termenului de recuperare actualizat la variația cursului de schimb este de -2,28%. Randamentul economic actualizat înregistrează o valoare deși subunitară, totuși ridicată pentru un asemenea proiect.
Faptul că VNA (Valoarea Netă Actualizată) este pozitivă, iar raportul benefice/cost este supraunitar pentru orice modalitate de evoluție a cursului de schimb, determină fără echivoc concluzia referitoare la oportunitatea realizării investiției. La acestea se adaugă și valoarea ridicată a Ratei Interne de Rentabilitate, senzitivitatea căreia la modificările de curs este de 2,27%, ceea ce ne face să spunem că proiectul are un risc scăzut.
Sintetizând cele de mai sus, putem afirma următoarele:
proiectul de investiții Dealul Spirii Business Center este unul eficient (randament economic actualizat mediu de 0,913);
termenul de recuperare a investiției este scăzut pentru domeniul investițiilor imobiliare (actualizat mediu de aproximativ 5 ani);
Valoarea Netă Actualizată este pozitivă și ridicată determinând un plus net de pe urmă realizării și exploatării obiectivului;
senzitivitatea indicatorilor calculați la modificările denotă riscul scăzut al înregistrării de rezultate nefavorabile în urma modificărilor adverse ale cursului de schimb USD/ROL.
4.4. Decizia de finanțare a proiectului Dealul Spirii Business Center
După determinarea necesarului de fonduri pentru finanțarea proiectului, conform devizului general al investiției, urmează analiza surselor posibile de atragere a mijloacelor financiare. Procesul este în responsabilitatea departamentului financiar al firmei și ține de determinarea costurilor finanțării în scopul stabilirii raportului optim de finanțare.
Tabelul 4.6. care cuprinde devizul general al investiției are drept rezultat o valoare de 16.672.065 mii lei pentru volumul investiției în proiectul Dealul Spirii Business Center, din care ponderea cea mai mare o au costurile privind lucrările de construcții a imobilului. Deși comparabilă cu disponibilitățile bănești ale S.C. „Montero” S.A, o astfel de sumă, fiind imobilizată pe o perioadă de la 3 până la 5 ani (termenul de recuperare a investiției calculat mai sus) ar putea avea efecte nefavorabile asupra bilanțului societății, cât și asupra rezultatelor acesteia. Dintre elementele nefavorabile principale ale autofinanțării integrale a proiectului de investiții am putea menționa următoarele:
imobilizarea a circa 500.000 USD pentru câțiva ani ar lipsi firma de disponibilități necesare finanțării activității de bază (comerț și distribuția de produse farmaceutice);
stagnarea volumului activității ar putea îndepărta, în sens negativ, firma de principalii săi concurenți, într-un moment în care poziția pe piață este decisă de capacitățile de finanțare și de dezvoltare aflate la dispoziția companiilor concurente.
Drept alternativă la finanțarea din sursele proprii, resursele externe de finanțare de care poate dispune compania sunt creditul bancar, împrumutul obligatar sau leasingul.
Finanțarea investiției într-un imobil prin leasing ar fi ineficientă din punct de vedere al costuri ridicate (cauzate de valoare mare a investiției), precum și de faptul că firma nu ar avea dreptul de proprietate asupra obiectului investiției. Mai mult, starea incipientă a pieței de leasing în România, nu permite decât finanțarea unor investiții reduse ca valoare prin leasing.
Împrumutul obligatar, ca o alternativă la finanțarea prin leasing implică realizarea unei emisiuni de obligațiuni însoțite de prospectul de emisiune, care să poată atrage potențialii investitori pentru proiectul prezentat. Din păcate, există puține exemple reușite în România de finanțare prin emisiune de obligațiuni corporatiste. Cauzele principale fiind dificultatea de a concura cu rentabilitățile oferite de către Ministerul Finanțelor la titlurile de stat (care se consideră a fi fără risc), precum și dezvoltarea insuficientă a pieței de capital din România. Multe dintre emisiunile de obligațiuni corporatiste de până acum s-au încheiat fie din imposibilitatea de a mobiliza fondurile necesare, fie din cauza falimentului emitentului. Printre puținele exemple reușite se pot număra International Leasing SA, Impact SA și Prefab SA. Totuși, aproape totalitatea fondurilor disponibile a fi atrase prin emisiune de obligațiuni se îndreaptă către instituțiile publice (obligațiuni municipale, obligațiuni emise de Ministerul Finanțelor Publice) sau către instituții financiare solide (dinte exemple: emisiunea BRD 12,3 milioane EUR, Raiffesen în jur de 7 milioane EUR). Această situație a stat la baza deciziei conducerii S.C. „Montero” S.A să nu apeleze la finanțarea obiectivului de investiții Dealul Spirii Business Center.
Soluția rămasă la dispoziția firmei a rămas apelarea la un credit bancar pentru atragerea fondurilor necesare realizării proiectului de investiții propus. În urma prezentării proiectului de investiții la banca parteneră a firmei a fost negociată acordarea unui credit în valoare de 11.670.445 mii lei reprezentând 70 % din valoarea proiectului, cu scadență de 6 ani, cu termen de grație 1 an (fără plata ratei și a dobânzii aferente în primul an și cu plata dobânzilor din anul 3), la o dobândă de 31% pe an.
Luând în considerare deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile, integrală dacă gradul de îndatorare e mai mic ca 1 și până la nivelul veniturilor din dobânzi în caz opus, până la 1 ianuarie 2006, iar după această dată deductibilitatea este integrală dacă gradul de îndatorare e mai mic decât 3, și având în vedere că gradul de îndatorare al întreprinderii este subunitar până în 2006 și mai mic decât 3 după acea dată, obținem următorul tabel pentru cheltuielile cu dobânda și economia de impozit realizată:
tabel 4.14
Determinarea costului capitalului împrumutat
mii lei
Pornind de la formula: , determinăm costul capitalului împrumutat pentru firmă. În cazul de față această valoare este de 16,64%, ceea ce ne permite să spunem că întreprinderea realizează economii semnificative din deductibilitatea cheltuielilor cu dobânda, reducând costul capitalului împrumutat (nominal egal cu rata dobânzii 31%).
Pentru determinarea costului fondurilor investite prin autofinanțare (30 % din valoarea proiectului de investiții – 5.001.620 mii lei) vom utiliza modelul multiperiodic de evaluare a acțiunilor, prin determinarea ratei de actualizare ce egalează suma dividendelor actualizate la momentul realizării investiției cu valoarea aportului acționarilor.
Formula de care vom porni este următoarea:
Egalitatea se obține pentru o valoare a coeficientului de 0,3338, deci costul capitalului propriu este de 33,38%.
Ținând cont de ponderile capitalului propriu și al celui împrumutat în finanțarea proiectului (30%, respectiv 70%) vom proceda la determinarea costului mediu ponderat al capitalului:
Astfel, costul capitalului utilizat pentru finanțarea proiectului de investiții Dealul Spirii Business Center este de 21,662% pe an, rentabilitatea proiectului fiind mai mare decât acesta.
De asemenea dacă utilizăm costul mediu ponderat al capitalului de 21,662% pentru actualizarea rezultatelor obținute, valoarea indicatorilor va semnaliza eficiența și oportunitatea proiectului, acest cost fiind mai mic decât rata internă de rentabilitate a proiectului.
CONCLUZII
În practica economică, investiția este privită ca o cheltuială pe care o fac persoanele fizice sau juridice cu scopul de a obține bunuri sau servicii. În limba română, noțiunea de investiție este asemănătoare celor de plasare, alocare, dotare. Nu putem, însă trata investiția doar ca o simplă cheltuială, pentru că astfel neglijăm conținutul concret al efortului investițional realizat de cel ce implementează un proiect de investiții. Evaluarea investițiilor în expresie bănească este o necesitate, în special pentru fundamentarea deciziilor economice care privesc proiectul de investiție.
Pe scurt, investiția trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert.
Este remarcabil și semnificativ faptul că nu există un singur model macroeconomic clasic sau modern în care să nu apară investițiile.
Importanța activității de investiții în scopul dezvoltării economico – sociale nu poate fi contestată sub nici o formă. În orice economie investițiile fac legătura dintre prezent și viitor. Acumularea de capital fix, atât productiv, cât și neproductiv, construirea de clădiri de locuit, școli, teatre, etc., asigură premisele ridicării standardului de viață al populației.
Așa cum subliniază unii specialiști, investițiile reprezintă angajarea resurselor cu speranța realizării unor beneficii în decursul unei lungi perioade de timp în viitor sau acțiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranța că în viitor se vor obține alte beneficii. Aceste formulări pun în evidență conținutul concret, material al investițiilor (resurse materiale, financiare, umane) și scopul final – beneficiul. Mijloacele bănești alocate pentru investiții au ca sursă economiile întreprinderilor și cele ale populației, iar destinația lor poate fi activitatea economică propriu-zisă sau plasamentele financiare.
Noțiunii de investiții îi este alăturată noțiunea timpului – element definitoriu al procesului investițional. În acest sens investiția este o cheltuială certă pentru un viitor incert, din care reiese că investiției îi este inerent riscul.
În accepțiunea dată de ONU investițiile brute includ cheltuielile pentru realizarea de noi mijloace fixe, cheltuieli pentru reparații capitale, cele pentru creșterea mijloacelor circulante, iar investițiile nete cuprind cheltuielile pentru creșterea capitalului fix și a celui circulant.
Sintetizând considerațiile menționate, definirea investițiilor trebuie să releve faptul că:
reprezintă o plasare de fonduri bănești într-o acțiune, proiect sau operație pentru a crea un spor de avuție;
scopul urmărit nu constă numai în obținerea de bunuri și capacități de producție, ci și a unui câștig (profit);
reprezintă un flux al valorilor care au ca punct inițial de pornire fondurile financiare, o parte a veniturilor și economiilor realizate;
există un decalaj de timp între momentul investirii și de al obținerii rezultatelor și veniturilor scontate;
sunt cheltuieli efectuate în prezent, certe, în scopul obținerii unor efecte viitoare, adeseori incerte; pentru a produce acumulări viitoare de capital fix este necesară funcționarea normală a întregului sistem economic
Managementul financiar al firmei are rolul de a determina necesitățile de finanțare ale întreprinderii și de a găsi sursele de acoperire ale acestora. Schematic, resursele financiare și destinațiile lor de utilizare în cadrul unei firme pot fi reprezentate astfel:
Putem afirma că, în cadrul circuitului economic național, activitatea de investiții joacă un dublu rol:
în primul rând, agenții economici declanșatori de acțiuni investiționale, care implementează diverse proiecte de investiții, își sporesc oferta de bunuri și servicii prin creșterea capacității lor de producție, realizând venituri suplimentare;
în al doilea rând, orice proiect de investiții va genera nevoi sau cereri suplimentare în sectoarele conexe în amonte (furnizoare de materii prime, materiale, utilități, etc.) sau în aval (distribuitoare și/sau consumatoare a bunurilor și serviciilor oferite). Implicit va avea loc o creștere în lanț a veniturilor la toți agenții economici antrenați.
Orice lucrare de investiții, mai ales cele din sfera productivă, necesită fonduri investiționale importante, angajate pe o perioadă relativ mare de timp, iată de ce, înainte de realizarea investiției este necesară întocmirea unui ansamblu de studii, proiecte, documentații pentru o fundamentare temeinică a eficienței viitorului obiectiv.
Prin studiile de oportunitate se identifică posibilitățile de a investi și au ca scop evaluarea generală a cererii de anumite bunuri concomitent cu punerea în evidență a unor caracteristici, avantaje, trăsături dominante ale ramurii economice, zonei geografice, domeniului de activitate etc. Prin ele se urmăresc atragerea viitorilor investitori, acționari, antreprenori etc., precum și formularea de "idei" de proiect cu scopul de a suscita reacții din partea celor interesați. în general, studiile oportunitate sunt schematice, cu estimări globale și necesită un nivel redus al cheltuielilor.
Cu ajutorul studiului de prefezabilitate se asigură selecția preliminară și definirea proiectului. Elaborarea unui studiu de fezabilitate necesită cheltuieli mari; ca urmare, ideea de proiect trebuie dezvoltată într-un studiu mai detaliat, dar fără a angaja fonduri importante.
Întreaga strategie de concepere și realizare a obiectivelor de investiții, în conexiune cu rezultatele economico-financiare ale viitoarei producții de mărfuri, este cuprinsă în studiul de fezabilitate al fiecărui obiectiv de investiții. Așadar, prin studiul de fezabilitate se înțelege ansamblul de piese scrise (calcule tehnico-economice, desene, memorii de fundamentare, măsuri concrete de acțiune) privind necesitatea realizării viitorului obiectiv, sursele de aprovizionare cu materii prime, piețele de desfacere, asigurarea capitalului – lichidități și credite – rezultatele scontate, amplasamentul etc.
În prezent, în țara noastră studiile de fezabilitate se întocmesc în concordanță cu metodologia elaborată de BIRD.
Studiul de fezabilitate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele capitole:
1. Date de identificare a societății comerciale.
2. Analiza diagnostic a stării actuale a societății comerciale.
3. Prognoza produselor, tehnologiilor, factorilor de producție.
4. Variante de dezvoltare și de restructurare.
5. Calculul eficienței economice a variantelor studiate.
6. Analiza incertitudinii, riscului și sensibilității variantei alese.
7. Formularea deciziei de investiție.
Evaluarea proiectului de investiții reprezintă o activitate distinctă în procesul de pregătire, de elaborare a oricărei decizii de investiții, indiferent de anvergura proiectelor. Ea este destinată să asigure fundamentarea tehnico-economică și financiară a deciziilor de investiții, să pună în evidență eficiența proiectului.
Evaluarea economică va trebui să arate în ce măsură va contribui proiectul la dezvoltarea societății în general, și dacă, sub acest aspect, se justifică resursele care se cheltuiesc.
Evaluarea proiectului oferă investitorilor și băncilor informațiile esențiale și de detaliu necesare pentru adoptarea deciziilor în deplină cunoștință de cauză. Informațiile privind evaluarea eficienței economice constituie suportul adoptării sau respingerii proiectelor de investiții.
Metodologia elaborată de către Banca Internațională de Reconstrucție și dezvoltare presupune analiză proiectelor de investiții prin prisma următorilor indicatori:
Veniturile brute;
Cheltuielile totale;
Raportul dintre venituri și costuri (indicator cunoscut și sub denumirea de benefice/cost);
Fluxul de numerar (CASH FLOW);
Venitul net actualizat (VNA);
Indicele de profitabilitate;
Rata internă de rentabilitate;
Cursul de revenire net actualizat (testul Bruno).
Principalele modalități de finanțare ale întreprinderii sunt prezentate mai jos:
Alegerea surselor de finanțare trebuie să se facă cu luarea în considerare a tuturor aspectelor legate de interesele acționarilor și ale necesităților de dezvoltare durabilă a afacerii. Abilitatea și experiența managementului financiar al firmei constituie premisa unui echilibru financiar al întreprinderii și se poate transforma într-un avantaj competitiv major față de concurenți.
Insuficiența surselor proprii ale întreprinderii sau costul ridicat al acestora impun apelarea la fonduri externe de finanțare a investițiilor precum: emisiunea de obligațiuni, credite bancare, credite comerciale și alte datorii de exploatare. Îndatorarea firmei pe termen mediu și lung este destinată finanțării unor proiecte de investiții și este realizată pe baza prezentării unor garanții acceptabile și a unei documentații tehnico – economice bine fundamentată.
Într-un mediu economic fără fiscalitate, rata dobânzii la creditele contractate poate fi considerată drept cost al capitalului împrumutat. Însă, includerea dobânzilor la cheltuieli deductibile din profitul impozabil, determină economii fiscale din îndatorare, ceea ce reduce costul capitalului împrumutat față de rata dobânzii la aceste împrumuturi. De asemenea, primele de emisiune sau de rambursare, precum și cheltuielile legate de atragerea fondurilor modifică costul total al capitalului.
Alegerea unui mod de finanțare este determinată pe de o parte de costul acestuia și, pe de altă parte de structura financiară a întreprinderii. O structură financiară optimă corespunde uni cost minim al capitalului. În sinteză, costul mediu ponderat al capitalului CMPC, poate fi exprimat cu ajutorul formulei:
unde: – ponderea capitalului investit pe surse de proveniență;
– rentabilitatea (costul) cerută de fiecare tip de sursă de finanțare;
n – numărul de surse de finanțare utilizate.
Întrucât calculul unui indicator financiar nu reprezintă un scop în sine, utilitatea costului mediu ponderat al capitalului (CMPC), se regăsește în mai multe domenii la nivelul firmei. Astfel:
CMPC poate fi utilizat pentru actualizarea cash-flow – urilor firmei, se consideră ca utilizarea CMPC este potrivită, deoarece valoarea firmei are în vedere întreg capitalul, atât propriu, cât și împrumutat;
din punctul de vedere al investitorilor și creditorilor, CMPC reprezintă rentabilitatea minimă pe care firma trebuie să o înregistreze pentru a menține valoarea capitalurilor investite;
selecția proiectelor de investiții se dovedește utilă cu utilizarea CMPC, acesta fiind pragul minim al rentabilității cerute, pentru o investiție cu același risc ca al firmei în ansamblu
Concluzii și propuneri pentru proiectul de investiții „Dealul Spirii Business Center”
Înființată în anul 1993 S.C. „Montero” S.A este o întreprindere cu capital mixt româno-sloven. Afacerea a fost demarată cu o farmacie situată în centrul Bucureștiului, iar de-a lungul a câțiva ani, a prins formă proiectul inițial, acela de a dezvolta o companie modernă de distribuție, capabilă să ofere servicii la standarde internaționale pe piața românească.
În prezent „Montero” S.A. reprezintă un grup în componența căruia intră 29 de firme din domenii diverse de activitate. Totuși, domeniul farmaceutic a rămas activitatea de bază a grupului, participând în proporție de aproximativ 80 % la formarea cifrei de afacere și a profitului companiei.
Principalii indicatori economico – financiari pentru perioada 1999 – 2003
Valorile indicatorilor de rentabilitate și rotație reflectă apartenența firmei la domeniul comercial fiind ridicate mărimile indicatorilor de rotație a imobilizărilor, în același timp, ratele de rotație ale activelor circulante reprezintă valori specifice domeniului. De aceea, este mult mai reprezentativă analiza performanțelor prin rata rentabilității vânzărilor, decât prin cele ale rentabilităților financiară și economică, activele fixe nefiind direct productive. Nu poate fi neglijat faptul că productivitatea valorică în termeni comparabili a fost în scădere în toți acești ani, în principal datorită creșterii numărului de salariați mai mare decât majorarea volumului de activitate.
Ratele de lichiditate reflectă o situație normală în ceea ce privește poziția financiară curentă (valorile stocurilor și creanțelor depășesc valoarea datoriilor curente), mai puțin lichiditate la vedere, care semnalizează că valoarea activelor de trezorerie a firmei este incomparabilă cu datoriile curente ale acesteia. Însă rata autonomiei financiare și rata datoriilor evidențiază ponderea foarte mică a capitalului propriu în totalul capitalurilor permanente, fapt ce poate crea probleme cu serviciul datoriilor pe termen lung.
Planul de dezvoltare multianuală a MONTERO Group pune accentul pe extinderea domeniilor de activitate ale firmei, în afara pieței de produse farmaceutice. În acest sens au fost înființare societăți componente ale grupului cu diverse obiecte de activitate, precum: Med’Art (marketing, promovare, publicitate), R&M Audit (servicii de contabilitate, consultanță și audit), Montero Soft (proiectarea și implementarea programelor informatice de gestiune, a rețelelor și a sistemelor de securitate), Qualmax (elaborarea și menținerea normelor de calitate) etc. Deși în faza inițială înființarea acestor societăți a fost realizată pentru externalizarea unor dintre activitățile firmei, acumularea de experiență și resurse financiare a permis pătrunderea acestora pe piața concurențială.
Proiectul de investiție analizat a fost dezvoltat prin intermediul diviziei Metropola Imobiliar, formată la sfârșitul anului 2001 pentru implicarea grupului în domeniul imobiliar. Principalele premise ale acestei decizii au fost:
planul de extindere ale activităților grupului, în scopul consolidării performanțelor acestuia;
evoluția dinamică a pieței imobiliare de birouri și depozite ale municipiului București;
existența bazei materiale necesare desfășurării lucrărilor de construcții (S.C. „Pumac” S.A. care intră în componența grupului dispune de mijloace necesare și de o vastă experiență în realizarea lucrărilor de construcții)
Specific domeniului imobiliar, proiectul „Dealul Spirii Business Center” solicită imobilizări masive de resurse financiare în scopul lucrărilor de studiu, proiectare organizare a șantierului și de construcții. Favorabil pentru companie este faptul că terenul pe care se va realiza proiectul de investiții se află în proprietatea S.C. „Montero” S.A, astfel sunt evitate cheltuieli cu achiziționarea sau concesionarea terenului.
În termenii cursului mediu de schimb pentru anul 2003 de 33.200 ROL pentru 1 USD, valoarea investiției se ridică la 502.170 USD, finanțată în proporție de 70% din credit bancar, iar 30% reprezentând aportul financiar al acționarilor S.C. „Montero” S.A.
Ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor o dețin cheltuielile cu dobânzile la creditul contractat pentru finanțarea investiții (valoare credit 11.670.445 mii lei, rata dobânzii 31%, scadența 6 ani, perioada de grație 2 ani) și cheltuielile cu energia și utilitățile, este o situație caracteristică pentru un imobil destinat închirierii.
În ceea ce privește estimarea veniturilor rezultate din funcționarea obiectivului de investiții, ne confruntăm cu faptul că acestea sunt exprimate în USD (contractul dintre Metropola Imobiliar și Colliers International România prevede un preț de 6USD/mp/lună pentru 714 mp spațiu de depozitare și de 15USD/mp/lună pentru 1362 mp spațiu destinat birourilor), iar evoluția ratei de schimb USD/ROL este dificil de prognozat având în vedere mulțimea de factori ce acționează asupra acestei valori. În acest sens, pentru acoperirea împotriva riscului valutar, departamentul financiar al MONTERO Grup va proceda la utilizarea tehnicilor precum hedging-ul valutar, prin intermediul băncii la care compania își păstrează disponibilitățile.
Totuși, pentru analiza sensibilității rezultatelor în funcție de modificările factorilor ce le influențează vom utiliza valori pesimiste (1 USD = 33.000 ROL), medii (1 USD = 33.500 ROL) și optimiste (1 USD = 34.000 USD) pentru cursul de schimb, care va avea efect direct asupra veniturilor generate de investiție. În același timp, se utilizează o rată impozitului pe profit de 25 % pentru anul 2004 și de 19 % pentru anii următori de funcționare a obiectivului, iar ponderile de distribuire a dividendelor și de reținere a profitului sunt de 60%, respectiv 40% din profitul net al exercițiului. De asemenea, am considerat o rată de creștere a cheltuielilor de 3% pe an pentru perioada 2009 – 2028.
Indicatorii statici reprezintă cuantificarea rentabilității și viabilității proiectului de investiții fără luarea în considerare a factorului timp. Indicatorii statici calculați sunt prezentați în tabelul următor în trei variante, în funcție de evoluția nefavorabilă, medie sau favorabilă a cursului de schimb USD/ROL.
putem concluziona pe baza indicatorilor statici, că proiectul are o eficiență ridicată, cauzată în primul rând de profiturile ridicate obținute din funcționarea obiectivului de investiții, costurile de funcționare fiind mult mai mici în comparație cu veniturile. Același fapt permite menținerea unei senzitivități scăzute la evoluția nefavorabilă a factorului considerat determinant pentru mărimea veniturilor (cursul de schimb USD/ROL).
Pentru completarea indicatorilor de mai sus, vom folosi și calculele privind indicatorii dinamici, care i-au în considerație influența factorului timp asupra rezultatelor înregistrate. Actualizarea indicatorilor dinamici a fost făcută la un factor de 15%, considerat a fi reprezentativ pentru analiza eficienței proiectelor de investiții în sectorul privat al construcțiilor. Valorile indicatorilor dinamici, în funcție de variantele de evoluție a cursului de schimb sunt sintetizate în tabelul de mai jos.
Sintetizând cele de mai sus, putem afirma următoarele:
proiectul de investiții Dealul Spirii Business Center este unul eficient (randament economic actualizat mediu de 0,913);
termenul de recuperare a investiției este scăzut pentru domeniul investițiilor imobiliare (actualizat mediu de aproximativ 5 ani);
Valoarea Netă Actualizată este pozitivă și ridicată determinând un plus net de pe urmă realizării și exploatării obiectivului;
senzitivitatea indicatorilor calculați la modificările denotă riscul scăzut al înregistrării de rezultate nefavorabile în urma modificărilor adverse ale cursului de schimb USD/ROL.
Pornind de la formula: , determinăm costul capitalului împrumutat pentru firmă. În cazul de față această valoare este de 16,64%, ceea ce ne permite să spunem că întreprinderea realizează economii semnificative din deductibilitatea cheltuielilor cu dobânda, reducând costul capitalului împrumutat (nominal egal cu rata dobânzii 31%).
Pentru calculul costului capitalurilor proprii am utilizat formula:
Egalitatea se obține pentru o valoare a coeficientului de 0,3338, deci costul capitalului propriu este de 33,38%.
Ținând cont de ponderile capitalului propriu și al celui împrumutat în finanțarea proiectului (30%, respectiv 70%) vom proceda la determinarea costului mediu ponderat al capitalului:
Astfel, costul capitalului utilizat pentru finanțarea proiectului de investiții Dealul Spirii Business Center este de 21,662% pe an, rentabilitatea proiectului fiind mai mare decât acesta.
De asemenea dacă utilizăm costul mediu ponderat al capitalului de 21,662% pentru actualizarea rezultatelor obținute, valoarea indicatorilor va semnaliza eficiența și oportunitatea proiectului, acest cost fiind mai mic decât rata internă de rentabilitate a proiectului.
PLAN CLĂDIRE BIROURI
PARTER
ETAJ 1
ETAJ 2
ETAJ 3
PROIECȚIA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR (mii lei)
ANEXE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Elaborarea Studiului de Fezabilitate Pentru Un Proiect de Investitii Finantat pe Baza Creditulu (ID: 132013)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.