Elaborarea Politicilor DE Gestiune A Riscurilor Bancare In „banca DE Economii” S.a
ELABORAREA POLITICILOR DE GESTIUNE A RISCURILOR BANCARE ÎN „BANCA DE ECONOMII” S.A.
CUPRINS
ABSTRACT
RÉSUMÉ
LISTA ABREVIERILOR
LISTA FIGURILOR
LISTA TABELELOR
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. CONCEPT TEORETIC PRIVIND RISCUL BANCAR
1.1. Abordări teoretice privind noțiunea de risc
1.2. Identificarea și clasificarea riscurilor bancare
CAPITOLUL II. IMPORTANȚA PERFECȚIONĂRII POLITICILOR INTERNE ALE BĂNCII DE ECONOMII ÎN SCOPUL DIRIJĂRII RISCURILOR BANCARE
2.1. Analiza indicatorilor ce reflectă diferite tipuri de riscuri bancare în cadrul „Băncii de Economii” SA
2.2. Analiza politicii interne elaborate de „Banca de Economii” SA în scopul administrării riscurilor bancare
2.3. Importanța gestiunii riscurilor pentru activitatea băncii comerciale
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ABSTRACT
la proiectul de licență a studentei Busuioc Olga cu tema
Elaborarea politicilor de gestiune a riscurilor bancare în „Banca de Economii” S.A. ,
Chișinău, 2015
Proiectul de licență este alcătuit din introducere, două capitole, concluzii și recomandări, bibliografie din 23 surse, 8 anexe, 38 pagini de text de bază, 13 figuri și 2 tabele.
Actualitatea și importanța temei. În economiile în tranziție, băncile reprezintă principala categorie de intermediari financiari, jucând un rol crucial în procesul de redistribuire a capitalului. În același timp, canalul creditului bancar reprezintă unul din cele mai importante canale de transmitere asupra economiei reale a efectelor politicii monetare. Asigurarea viabilității sectorului bancar reprezintă, în aceste condiții, o premisă majoră a realizării unui cadru macroeconomic stabil. Băncile se confruntă cu o serie de riscuri, induse atât de activitatea proprie, dar și de caracteristicile de ansamblu ale mediului economic.
Scopul cercetării. Prin această lucrare autorul își propune scopul de a studia tipurile și metodele de gestiune a riscurilor bancare.
Principalele obiective ale acestei lucrări vizează:
– stabilirea unei definiții larg acceptate a noțiunii de “risc” și tipurilor de risc bancar;
– evaluarea primară a diverselor tipuri de riscuri în cadrul „Băncii de Economii” SA, în special a riscului de creditare prin intermediul unui sistem de indicatori de măsurare a acestora;
– determinarea metodelor și tehnicilor de gestiune a riscurilor ce afectează activitatea băncii.
Concluzii de bază. Gestiunea riscurilor se efectuează prin elaborarea politicilor, luarea unor decizii strategice și tactice de către Consiliul băncii, Comitetul de creditare al băncii și Comitetul de Gestiune a Activelor și Pasivelor. Asigurarea viabilității băncii poate fi atinsă prin evaluarea corectă a riscului și micșorarea pierderilor posibile; extinderea controlului intern prin supravegherea riscului respectînd sistemul de norme și coeficienți interni precum și cei impuși de autoritățile bncare; deținerea în permanență a informației asupra riscurilor asumate de bancă pentru a crea posibilități de acțiune imediată în omiterea lor; reevaluarea și restructurarea continuă a portofoliului de active și pasive bancare.
Cuvinte-cheie: bancă comercială, risc de credit, risc de lichiditate, riscuri financiare, gestiune, politică de creditare.
RÉSUMÉ
au projet de licence de l’etudiante Busuioc Olga sur le theme
La polititique de la « Banca de Economii » aux fins de la gestion des risques bancaires "
Chisinau, 2015
Le projet de licence se compose d' une introduction, deux chapitres, les conclusions et recommandations, bibliographie de 23 sources, 8 annexes, 38 pages de texte de base, 13 figures, 2 tables.
Nouvauté et importance du sujet. Dans les conditions du marché les banques sont la principale catégorie d'intermédiaires financiers, jouant un rôle crucial dans le processus de redistribution du capital. Dans le même temps, le canal du crédit bancaire est l'un des canaux de transmission plus importants sur l'économie réelle des effets de la politique monétaire. Assurer la viabilité du secteur bancaire est, dans ces circonstances, une condition majeure pour atteindre un cadre macro-économique stable. Les banques sont confrontées à un certain nombre de risques, qui dependent de son activité, mais aussi des caractéristiques générales de l'environnement économique.
Le but de la recherche. Grâce à ce travail, l'auteur se propose d'étudier les types et les méthodes de gestion de risque bancaire.
Objectifs de la recherche: l'établissement d'une définition généralement acceptée de la notion de « risque » et les types de risques bancaires ;-évaluation de différents types de risques au sein de la « Banca de Economii», particulièrement le risque de crédit au moyen d'un système d'indicateurs destinés à mesurer ; -détermination des méthodes et des techniques de gestion des risques de la Banque de l'activité touchant.
Conclusions fondamentales: Gestion des risques est effectuée par le biais de la politique, la prise de décisions stratégiques et tactiques, par le Conseil d'administration, crédit, Commission de la Banque et le Comité de gestion des actifs et des passifs. La viabilité de la Banque peut être assurée par l'évaluation des risques appropriée et réduction des pertes éventuelles; s'étendant à travers le suivi du risque de contrôle interne tout en respectant le système de règles et coefficients internes ainsi que celles imposées par les autorités de bncare ; possession en tout temps l'information des risques encourus par la Banque afin de créer des possibilités d'action immédiate dans leur omission ; réévaluation et la restructuration du portefeuille de la Banque actifs et passifs.
Mots-clés: banque commerciale, risque de crédit, risque de liquidité, gestion des risques financiers, la politique de prêt.
LISTA ABREVIERILOR
ALCO – Comitetul de dirijare a activelor și pasivelor băncii
APR – Active Ponderate la Risc
B.C. – Bancă Comercială
BNM – Banca Națională a Moldovei
CNT – Capitalul Normativ Total
MDL – Lei moldovenești
RM – Republica Moldova
S.A. – Societate pe acțiuni
LISTA FIGURILOR
Fig. 1.1. Clasificarea incertitudinii …………………………………………………………………………………..10
Fig. 1.2. Clasificare riscurilor bancare ………………………………………………………………………………11
Fig. 2.1. Evoluția capitalului normativ total ………………………………………………………………………18
Fig. 2.2. Evoluția coeficientului suficienței capitalului ponderat la risc……………………………….. 19
Fig. 2.3. Evoluția rentabilității activelor………………………………………………………………………….. 19
Fig. 2.4. Evoluția rentabilității capitalului………………………………………………………………………… 19
Fig. 2.5. Evoluția indicatorului lichidității pe termen lung – Principiul I ………………………………20
Fig. 2.6. Evoluția indicatorilor lichidității curente – Principiul II ………………………………………..20
Fig. 2.7. Suma reducerilor calculate și cele nerezervate, mil.lei …………………………………………. 21
Fig. 2.8. Total credite expirate, mil.lei……………………………………………………………………………… 22
Fig. 2.9. Rezultatele strategiei eficiente de management al riscurilor ………………………………….. 33
Fig. 2.10. Conexiunea gestiunii globale cu cea sectorială a riscurilor bancare ……………………… 34
Fig. 2.11. Alocarea pe coordonate comerciale a parametrilor risc și rentabilitate………………….. 35
LISTA TABELELOR
Tabelul 2.1. Indicatorii ce reflectă calitatea portofoliului de credite ……………………………………. 21
Tabelul 2.2. Indicatorii ce reflectă sensibilitatea băncii la riscul pieței ………………………………… 22
INTRODUCERE
Actualitatea temei. În economiile în tranziție, băncile reprezintă principala categorie de intermediari financiari, jucând un rol crucial în procesul de redistribuire a capitalului. În același timp, canalul creditului bancar reprezintă unul din cele mai importante canale de transmitere asupra economiei reale a efectelor politicii monetare. Asigurarea viabilității sectorului bancar reprezintă, în aceste condiții, o premisă majoră a realizării unui cadru macroeconomic stabil.
Dată fiind instabilitatea acestui tip de economii, băncile se confruntă cu o serie de riscuri, induse atât de activitatea proprie, dar și de caracteristicile de ansamblu ale mediului economic. În pofida transformării cadrului legal în baza căruia acestea operează, a adoptării unor norme și măsuri prudențiale, în general compatibile cu cele practicate în economiile dezvoltate, băncile se confruntă cu o serie de dificultăți în ceea ce privește evaluarea, managementul și controlul riscurilor, datorită unei serii de factori, atât de natură subiectivă (ținând în principal de experiența lor limitată în domeniul gestiunii riscului, a participării pe piețele valutare și de capital), cât și de natură obiectivă prin ceea ce și este vădită actualitatea acestei teme.
În activitatea bancară, asumarea riscurilor poate fi cercetată pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operațiunilor speculative pe piețele financiare sau de schimb, dar și a posibilelor pierderi imprevizibile.
În general, asumarea riscurilor este legată de funcția de bază pe care o au băncile în economie, și anume funcția de investiții. Ori, riscul este atribut al investițiilor în general, asumarea riscului devine inevitabilă și justificată în existența băncilor.
Cu cît profiturile asociate noilor instrumente și produse financiare sunt mai mari, cu atît sunt mai volatile și expun băncile la grade noi sau mai ridicate de risc. În prezent, există chiar temerea că inovația financiară în sectorul bancar, în special în ceea ce privește instrumentele extrabilanțiere, va avea ca efect concentrarea riscului și creșterea instabilității întregului sistem.
Corelația între diferite tipuri de risc, atît în cadrul unei bănci individuale, cît și în interiorul sistemului bancar, privit în ansamblu, s-a accentuat și a devenit mai complexă.
Gestiunea riscurilor nu este altceva decît ansamblul instrumentelor, tehnicilor și dispozițiilor organizatorice necesare reușitei băncii. Acestea nu sunt stabile sau fixe, ci sunt într-o evoluție progresivă: se diversifică, capătă noi dimensiuni, devin mai precise și continue să se dezvolte o dată cu evoluția mediului. În cadrul evoluției operațiunilor bancare, care se produce astăzi într-un ritm accelerat, este dificil a constata că gestiunea riscurilor joacă un rol esențial în strategia băncii. În ansamblul tehnicilor și modalităților de gestionare a riscurilor, gestiunea activelor și pasivelor ocupă un rol central.
Scopul lucrării. Prin această lucrare autorul își propune scopul de a studia tipurile și metodele de gestiune a riscurilor bancare.
Principalele sarcini ale acestei lucrări vizează:
– stabilirea unei definiții larg acceptate a noțiunii de “risc” și tipurilor de risc bancar;
– evaluarea primară a diverselor tipuri de riscuri în cadrul „Băncii de Economii” SA, în special a riscului de creditare prin intermediul unui sistem de indicatori de măsurare a acestora;
– determinarea metodelor și tehnicilor de gestiune a riscurilor ce afectează activitatea băncii.
Metodologia cercetării s-a bazat pe utilizarea următoarelor metode: metoda analizei în dinamică – în scopul determinării evoluției indicatorilor de referință pe parcursul perioadelor financiare supuse analizei; metoda analizei factoriale – în scopul determinării măsurii în care factorii enumerați au influențat modificarea rentabilității financiare a băncii analizate; metoda matematică, metoda statistică ș.a.
Baza metodologică studiată. La elaborarea lucrării au fost utilizate multiple surse, atât teoretice i” SA, în special a riscului de creditare prin intermediul unui sistem de indicatori de măsurare a acestora;
– determinarea metodelor și tehnicilor de gestiune a riscurilor ce afectează activitatea băncii.
Metodologia cercetării s-a bazat pe utilizarea următoarelor metode: metoda analizei în dinamică – în scopul determinării evoluției indicatorilor de referință pe parcursul perioadelor financiare supuse analizei; metoda analizei factoriale – în scopul determinării măsurii în care factorii enumerați au influențat modificarea rentabilității financiare a băncii analizate; metoda matematică, metoda statistică ș.a.
Baza metodologică studiată. La elaborarea lucrării au fost utilizate multiple surse, atât teoretice cât și practice, fiind reprezentate prin monografii și lucrări științifice ale specialiștilor autohtoni și străini, ce activează în domeniul bancar, articole ale presei periodice din domeniu, precum și date statistice și indicatori ai activității băncilor comerciale.
Astfel în scopul efectuării analizei operațiunilor de creditare ale băncilor comerciale a fost utilizată și informația oferită „Banca de Economii” S.A. A fost folosită pe larg și baza legislativă, regulamentele și instrucțiunile elaborate de Banca Națională a Moldovei pentru ghidarea activității băncilor comerciale în ceea ce privește riscurile bancare.
CAPITOLUL I. CONCEPT TEORETIC PRIVIND RISCUL BANCAR
1.1. Abordări teoretice privind noțiunea de risc
Oamenii, instituțiile, societățile au fost întotdeauna confruntate cu probleme de risc și incertitudine. Progresul societății moderne a fost posibil datorită asumării unor riscuri. De aceea, economiile libere moderne utilizează într-o măsură mai mare modelele cu condiții de risc și incertitudini, decît economiile centralizate (vezi Fig.1.1.).
Astfel, din cele mai vechi timpuri, problematica riscurilor și incertitudinii a preocupat atît lumea specialiștilor, cît și lumea practicienilor și a oamenilor de rînd [7, p.390].
În prezent, riscurile au devenit aferente tuturor activităților, serviciilor și produselor bancare și această multitudine de riscuri a generat și diferite tratări ale acestei noțiuni. Riscul la rîndul său poate fi bazat pe informații obiective și/sau subiective.
Fig. 1.1. Clasificarea incertitudinii [7, p.43]
Etimologic, termenul provine din latină ,,re-secare” care înseamnă ruptură într-un echilibru [4, p.135].
Bunăoară, Kirițescu C. și Dobrescu E. abordează noțiunea de risc ca examinarea în termeni probabilistici a posibilității de obținere a unor rezultate favorabile sau nefavorabile într-o afacere: eveniment viitor și probabil a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. Poate fi natural, social-politic, economic (fluctuațiile prețurilor sau fluctuațiile valutare, neexecutarea unor obligații contractuale, neplata unor mărfuri livrate etc.) [9, p.89].
Activitatea bancară, prin însăși natura ei, nu poate să facă abstracție de factorul risc. Totodată, nici un risc în activitatea bancară nu-și are existența în varianta sa pură. Fiecare din ele sau poartă cauză de apariție a celuilalt sau poate fi cauzat precum se afișează în Fig. 1.2.
Fig. 1.2. Clasificarea riscurilor bancare [21, p.78]
Este corect că în pofida viziunii catastrofice sugerate de noțiunea în cauză, riscul bancar este o categorie economică a cărei origine se află în incertitudinea care poate sau nu să sugereze o pagubă și vizează posibilitatea înregistrării unei pierderi financiare, fiind asociată cu probabilitatea de apariție unor evenimente nedorite.
Sensul conceptului se păstrează și în abordările altor autori, chiar dacă apar anumite nuanțări ce contribuie la înțelegerea mai bună a fenomenului. Astfel, riscul este asimilat pierderilor asociate unor evoluții adverse a rezultatelor, sau este definit ca posibilitatea impactului negativ asupra capitalului sau veniturilor datorat unor evenimente potențiale, previzibile sau neașteptate [22, p. 51].
Diversitatea riscurilor bancare îi forțează pe mulți specialiști în domeniu, în special pe practicieni, să se concentreze asupra unei clase sau unei grupe de riscuri, evitând abordarea lor general-globală.
După părerea noastră, riscul la care este supusă o bancă, trebuie privit ca un complex de incertitudini, de cele mai multe ori interdependente, pentru că, pot avea cauze comune, sau că producerea uneia poate genera efecte de antrenare de tip domino(bulgare de zăpadă), fiecare exprimînd probabilitatea producerii unor evenimente care pot avea influențe pozitive sau negative pentru bancă. În acest sens ar fi rezonabil de analizat riscurile privite ca un sistem aplicând conceptul managementului integrat al riscurilor.
Cuantificarea modernă a riscului bancar presupune raportarea la un punct de reper numit benchmark. Benchmark-ul reprezintă un nivel de referință care poate fi utilizat ca standard în analiză.
În relație cu benchmark-ul noțiunea de risc are două accepțiuni: pericolul apariției pierderii (down-side risk); șansa de cîștig (up-side potențial) [6, p.72].
Autorul consideră că riscul nu este întotdeauna sinonim cu pericolul sau cu pierderea materială. Prin raportare la un benchmark dat, riscul, semnifică posibilitatea de modificare față de acesta.
Expunerea la risc – suma pierderii sau cheltuielile suplimentare pe care le poate suporta individul sau instituția în urma unor situații imprevizibile.
De fapt, multitudinea acestor tratări își are explicația în complexitatea fenomenului riscurilor, precum și în punctul de vedere aplicat – teoretic sau practic, însă, ținem să menționăm că, majoritatea autorilor sunt unanimi în aprecierea impactului riscurilor asupra băncii:
a) impactul în sine, care cuprinde pierderile directe suportate de bancă;
b) impactul indus, cauzat de efectele asupra clientelei, comportamentului angajaților, partenerilor și, nu în ultimul rînd, asupra imaginii publice a băncii.
Cu siguranță riscurile fac obiectul unei mari atenții în bănci. Consecința directă este că toată masurarea riscurilor se sprijină pe aceste degradări și pe impactul lor asupra rezultatelor.
Profesorul Dedu V. consideră că universul bancar se caracterizează prin multiple dimensiuni ale riscurilor ce afectează performanțele. Cum cuplul risc-performanță este indisociabil în activitatea bancară, această reflectare a riscurilor se prelungește în măsurarea performanțelor. Definirea riscurilor și performanțelor este un demers clasic, dar important, deoarece constituie punctul de plecare al gestionării riscurilor [2, p.71].
În activitatea bancară, asumarea riscurilor poate fi cercetată pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operațiunilor speculative pe piețele financiare sau de schimb, dar și a posibilelor pierderi imprevizibile.
În general, asumarea riscurilor este legată de funcția de bază pe care o au băncile în economie, și anume funcția de investiții. Ori, riscul este atribut al investițiilor în general, asumarea riscului devine inevitabilă și justificată în existența băncilor.
În concluzia autorului, inovațiile de pe piețele financiare și internaționalizarea fluxurilor financiare au modificat activitatea și arhitectura sectorului bancar, conferindu-i un grad de complexitate sporit, dar și manifestarea unor presiuni competitive accentuate asupra entităților componente.
Cu cît profiturile asociate noilor instrumente și produse financiare sunt mai mari, cu atît sunt mai volatile și expun băncile la grade noi sau mai ridicate de risc. În prezent, există chiar temerea că inovația financiară în sectorul bancar, în special în ceea ce privește instrumentele extrabilanțiere, va avea ca efect concentrarea riscului și creșterea instabilității întregului sistem [3, p.51].
Corelația între diferite tipuri de risc, atît în cadrul unei bănci individuale, cît și în interiorul sistemului bancar, privit în ansamblu, s-a accentuat și a devenit mai complexă.
1.2. Identificarea și clasificarea riscurilor bancare
Riscurile bancare sunt multiple și multidimensionale și trebuie repertoriate și definite cît mai bine posibil în perspectiva măsurării, urmăririi și controlării lor.
Așa cum nu există o definiție general-acceptată a riscurilor bancare, nu există nici criterii unice de clasificare a acestora. Cercetătorii, care s-au pronunțat asupra acestei probleme, au aplicat diferite metode și procedee de analiză a riscurilor bancare, și, în funcție de acestea, au formulat criteriile de clasificare.
Deși diferite, aceste clasificări țin cont de variabilele generatoare de risc, care printr-o abordare globală permit o delimitare sistematică a riscului bancar și provin din [5, p.7]:
• schimbări macroeconomice: dinamica P.I.B., în ansamblu, precum și cele ce ține de elementele structurale ale acestuia: evoluția ratei inflației, politica monetară;
• schimbările ce sunt legate de reglementările financiar-bancare, precum și de cele economice ce au influență asupra eficienței și siguranței activității bancare;
• perturbările ce pot fi provocate de o organizare greșită a băncii, de o pregătire necorespunzătoare a personalului sau de efectuarea unor operațiuni neeficiente sau nesupravegheate, care pot genera pierderi;
• luarea acelor decizii financiare, ce afectează în mod indirect și implicit creditul, rata dobînzii, lichiditatea și capitalul propriu al băncii;
• condițiile politice și economice existente și de perspectivă ale țării, cu implicații asupra activității băncii.
Totodată, în literatura de specialitate s-au conturat mai multe tipologii, pornind de la principalii factori generatori de risc, dar și bazate pe gruparea diferitelor categorii de risc în funcție de modul concret de manifestare a acestora.
Comitetul de format la mijlocul anilor '70 pe lîngă Banca Reglementărilor Internaționale definește următoarele categorii de risc bancar: riscul operațional, riscul de credit, și riscul de piață.
Altă clasificare este cea dată de Banca Reglementelor Internaționale (vezi anexa 1).
De asemenea, Banca de Economii a stabilit structurarea categoriilor de risc existente conform propriilor criterii propuse (vezi anexa 2) .
Conform opiniei autorului diversitatea riscurilor cu care se confruntă o bancă comercială, precum și diversitatea factorilor care influențează aceste riscuri, demonstrează că o clasificare completă a riscurilor bancare este posibilă doar în baza mai multor principii, expuse în cele ce urmează:
Clasificarea riscurilor în funcție de tipul băncii. Totalitatea riscurilor bancare pentru o bancă specializată, ramurală sau universală este diferită. Băncile specializate suportă riscul acelor operații specifice pentru care ele sunt fondate. Pentru băncile de ramură este justificată elaborarea unei totalități de riscuri, caracteristice activității concrete a băncii. Cel mai mic grad de risc îl au băncile universale, deoarece ele au posibilitatea acoperirii pierderilor de la un tip de risc prin activitatea profitabilă la altul.
Clasificarea riscurilor în funcție de dependenței factorilor generatori de risc.
-Banca are rol determinant în formarea și controlul categoriei respective de risc: riscul de credit; riscul ratei dobînzii; riscul solvabilității; riscul lichidității.
-Banca este influențată de categoriile respective de risc, pe care doar le monitorizează: riscul valutar; riscul de țară și de bancă ( vezi tabelul A 2.1.) [4, p.67].
Clasificarea riscurilor în funcție de expunerea băncii la risc. Poate fi deosebită expunerea inerentă a băncii și expunerea subiectivă. În acest context, riscurile pure se caracterizează prin aceea că expunerea este generată de activitățile și procesele bancare cu potențial de a produce evenimente care să se soldeze cu pierderi. La rândul lor, riscurile pure se pot împărți în: riscuri fizice, riscuri financiare, riscuri criminale și frauduloase, riscuri de răspundere. Riscurile speculative sunt generate de încercarea de a obține un profit mai mare.
Clasificarea riscurilor în funcție de serviciile acordate.
Riscurile financiare conțin mai multe riscuri specifice activității financiare efectuate de bancă, care apar în condițiile unei economii de tranziție, purtătoare, prin esența acesteia, de riscuri. Printre principalele categorii de riscuri financiare menționăm: riscul de credit, riscul ratei dobînzii, riscul de lichiditate, riscul de schimb valutar și riscul insolvabilității.
Riscurile funcționale – se referă la posibilitatea variației semnificative a cheltuielilor legate de activitatea de funcționare a băncii, ducînd la diminuarea venitului net și a valorii acțiunilor băncii.
Riscul strategic – reprezintă riscul care apare la producerea erorilor în gestiunea strategică și anume: formularea incorectă a scopurilor instituției, realizarea greșită a acestor scopuri și utilizarea irațională a resurselor, gestionarea ineficientă a riscurilor în activitatea bancară.
Riscul tehnologic – riscul care apare la utilizarea de către banca a diverselor tehnologii informaționale și operaționale.
Riscul inefectivității – riscul care apare la necorespunderea dintre cheltuielile efectuate de bancă la realizarea operațiunilor și rentabilitatea acestora.
Riscul elaborării noilor produse și tehnologii – acest risc este legat de riscul adaptării economice a produselor noi, adică a riscului că noile produse (servicii, operațiuni, tehnologii) nu vor acoperi cheltuielile privind elaborarea și funcționarea acestora.
Alte riscuri externe – acestei categorii i se atribuie riscurile care au o puternică influență asupra băncii, însă asupra lor banca are un control limitat (riscul din reglementări, riscul de fraudă, riscul concurențial etc.).
Riscul din reglementări – riscul necorespunderii condițiilor impuse de reglementarea de stat, condiționat de modificarea neprevăzută a condițiilor reglementării de stat, precum și de problemele ce pot să apară în cadrul sistemului bancar: a) pierderi condiționate de sancțiunile impuse în urma nerespectării reglementării de stat; b) deteriorarea imaginii băncii (riscul pierderii imaginii băncii); c) apariția pierderilor datorită nefolosirii șanselor profitabile.
Clasificarea în funcție de cadrul riscurilor bancare. Conform acestui principiu deosebim riscuri externe (pierderile, generate de schimbarea situației politice și social-economice în țară, de schimbarea legislației etc.) și interne, dependente de activitatea însăși a băncii.
Clasificarea în funcție de structura clienților băncii. Acest criteriu este determinant la stabilirea metodei de evaluare a riscului băncii și gradului de risc la care este supusă banca. Cu cît este mai mic debitorul, cu atît este mai mică stabilitatea lui pe piață, și cu atît mai mare este probabilitatea neplății creditului, în același timp, cauza falimentului multor bănci au fost creditele mari, acordate conglomeratelor la prima vedere prospere. Din această cauză, o metodă de reglementare este cota-parte din capitalul băncii.
Clasificarea în funcție de posibilitatea diversificării. Aici deosebim riscuri diversificabile, impactul cărora poate fi minimizat prin diversificare (de exemplu, riscul valutar poate fi minimizat prin diversificarea operațiunilor și valutelor) și riscuri nediversificabile, impactul cărora nu este influențat prin diversificare (de exemplu, riscul nerambursării creditului).
Clasificarea în funcție de structura organizatorică a băncii. Fiecare din tipurile de structură organizatorică a băncii, presupune o modalitate sau alta de organizare a deservirii clienților, a circulației informației, a responsabilităților angajaților, a organizării controlului intern etc. Adică fiecare din structurile organizatorice cunoscute presupune anumite tipuri de riscuri caracteristice acestei structuri. De exemplu, structura funcțională presupune creșterea calității serviciilor acordate și în același timp mărirea numărului de angajați, în acest caz, probabil, se micșorează posibilitatea apariției riscurilor ce țin de calitatea serviciilor și crește probabilitatea riscului de fraudă (este mult mai greu de urmărit activitatea unui număr mare de angajați).
Clasificarea în funcție de distribuirea riscului în timp. Această clasificare este deosebit de importantă, din punct de vedere al prognozei pierderilor posibile. Este important de evitat repetarea de către bancă a riscurilor și pierderilor anterioare.
Clasificarea în funcție de caracterul evidenței riscurilor. În procesul activității băncii, pot apărea riscuri aferente activității de bilanț și activității extrabilanțiere. Anume această clasificare se va lua în considerație la evaluarea gradului de risc pentru o operație sau alta (vezi Fig. A 2.2.).
Clasificarea în funcție de posibilitatea gestiunii riscurilor. După posibilitatea de gestiune, riscurile pot fi „deschise”, care nu pot fi reglementate, și „închise” – care pot fi reglementate.
Clasificarea în funcție de metoda de gestiune. Din punct de vedere al metodei de gestiune deosebim:
-riscuri care caracterizează dependența băncii de situația financiară și comportamentul clienților băncii. Gestiunea acestora va consta în determinarea și stabilirea unor limite individuale și de grup, și prin diversificarea operațiunilor active și pasive. La această clasă se referă, de exemplu, riscul de creditare, riscul sustragerii depozitelor înainte de termen ș.a.
-riscuri ce caracterizează pierderile potențiale generate de conjunctura piețelor financiare, de poziția valutară (schimbarea cursurilor valutare) etc. Gestiunea acestei clase de riscuri se va reduce la stabilirea limitelor pentru pozițiile valutare, aplicare diverselor instrumente derivate etc. La aceste riscuri se referă riscul valutar, riscul ratei dobânzii, riscul lichidității ș.a.
-riscuri operaționale. Asemenea riscuri sunt generate de erori la efectuarea activității operaționale, la depășirea împuternicirilor persoanelor cu funcții de răspundere, sau în cazul fraudelor. Gestiunea acestor riscuri se va efectua prin sistemul de control intern și evaluarea lor este aproape imposibilă prin modelare.
Clasificarea în funcție de mijloacele de gestiune. La mijloacele sau modalitățile de bază de gestiune a riscurilor se referă:
-aplicarea principiului de chibzuință a riscurilor, luarea în calcul a riscurilor externe (de ramură, regionale, de asigurare), efectuarea sistematică a analizei situației financiare a clientului băncii: posibilității lui de plată, credibilității, rating-ul etc.;
-aplicarea principiului delimitării riscurilor, finanțarea creditelor, aplicarea politicii diversificării, acordarea creditelor mari numai pe baze consorțiale, utilizarea dobînzii flotante etc.
Clasificarea din punct de vedere al importanței. Principalele categorii de riscuri sunt: riscul de credit; riscul ratei dobînzii; riscul lichidității; riscul de capital sau al solvabilității; riscul valutar; riscul de țară; riscul de bancă/partener; riscul de strategie; riscul de decontare; riscul de operare; riscul resurselor umane; riscul datorat reglementărilor bancare (vezi Fig. A 2.1.).
În fine, preferăm să propunem structurarea categoriilor de risc existente după autorul Dedu V. (vezi anexa 3). În același timp, concluzionăm faptul că riscul se găsește astăzi în centrul afacerilor bancare, iar gestionarea riscurilor este funcția cheie a băncilor moderne axate pe activitatea de piață, reprezintînd și, o anumită politică, o evaluare a perspectivelor de viitor printr-o previziune întemeiată pe premise științifice. În acest mod desemnăm necesitatea activității de prevenire pe multiple planuri, care trebuie afirmată permanent, în scopul înlăturării oricăror efecte negative ale evoluțiilor din sfera de activitate și ale acțiunii riscurilor specifice.
CAPITOLUL II. IMPORTANȚA PERFECȚIONĂRII POLITICILOR INTERNE ALE BĂNCII DE ECONOMII ÎN SCOPUL DIRIJĂRII RISCURILOR BANCARE
2.1. Analiza indicatorilor ce reflectă diferite tipuri de riscuri bancare în cadrul „Băncii de Economii” SA
B.C. „Banca de Economii” S.A. este o societate pe actiuni, Banca își gestionează activitatea pe piața financiar-bancară, în baza licenței eliberată de Banca Națională a Moldovei, Seria A MMII Nr. 004454 (anexa 4).
B.C. “Banca de Economii”S.A. este o bancă comercială universală, cu cea mai veche tradiție bancară din Republica Moldova și cu o imagine de integritate și conformitate pe piața bancară. Banca de Economii are acum peste 570 de unități în intreaga țară, situându-se pe locul întâi între băncile din Republica Moldova, raportat la mărimea rețelei teritoriale.
Pentru aprecierea nivelului diferitor categorii de riscuri la care se supune Banca de Economii SA vor fi analizați mai mulți indicatori.
Capitalul normativ total este format din totalitatea elementelor de capital de care banca poate dispune în orice moment critic de activitate și care este utilizat, de obicei, pentru acoperirea activității riscante a băncii.
Fig. 2.1. Evoluția capitalului normativ total [elaborat de autor în baza sursei 8 ]
În Figura 2.1 este prezentată evoluția capitalului normativ total al „Băncii de Economii” SA în perioada anilor 2012 – 2014. Putem constata că banca pentru anul 2012 nu a respectat cerința minimă de capital de 200 mln lei. Se poate observa o majorare al capitalului care în anul în anul 2013, capitalul a înregistrat o majorare față de anul precedent cu 425,33 mln. lei. În anul 2014, s-a înregistrat o diminuare a CNT pînă la valoarea de 337,74 mln. lei, care se încadrează de asemenea în cerințele BNM. Din datele prezentate, rezultă că banca nu a avut permanent suficiente mijloace bănești pentru a-și putea acoperi pierderile ce pot surveni în urma prestării serviciilor bancare.
Fig. 2.2. Evoluția coeficientului suficienței capitalului ponderat la risc [elaborat de autor în baza sursei 8]
Figura 2.2 ilustrează evoluția coeficientului capitalului ponderat la risc, de unde se observă că acesta în anul 2012 indica o valoare de 5,92%, ceea ce a fost sub limita BNM de 12% la acel moment. În anul 2013 s-a înregistrat o creștere a indicatorului pînă la 26,03%, încadrîndu-se în limita de minimum 16%, iar în anul 2014, coeficientul a înregistrat o diminuare până la 3,22%, din cauza ponderii mari a creditelor neperformante. De aici rezultă că capitalul normativ total al băncii nu poate acoperi valoarea totală a activelor ponderate a risc.
Fig. 2.3. Evoluția rentabilității activelor [elaborat de autor în baza sursei 8]
În Figura 2.3 este prezentată evoluția indicatorului rentabilității activelor al „Băncii de economii” S.A. în perioada 2012 – 2014. Conform datelor prezentate, se observă o fluctuație a acestui indicator, indicând în 2012 o valoare de – 4,74%, în 2013 de 0,54%, iar în anul 2014 de – 1,91%. De aici rezultă că eficiența utilizării activelor, din punct de vedere al profitului obținut este în scădere, astfel profitabilitatea băncii se diminuează.
Fig. 2.4. Evoluția rentabilității capitalului [elaborat de autor în baza sursei 8 ]
Figura 2.4 ilustrează evoluția indicatorului rentabilității capitalului „Băncii de Economii” S.A. în perioada anilor 2012 – 2014. Nici acest indicator nu înregistrează o evoluție pozitivă, înregistrînd chear pentru anii 2012 și 2014 valori negative Astfel, rezultă că profitabilitatea capitalului propriu înregistrează o scădere, astfel încât, profitul obținut în urma investițiilor făcute de acționari în capitalul băncii se diminuează.
Fig. 2.5. Evoluția indicatorului lichidității pe termen lung – Principiul I [elaborat de autor în baza sursei 8 ]
Conform datelor prezentate în Figura 2.5, în anul 2012 lichiditatea pe termen lung înregistrată de Banca de Economii S.A. se încadrează în limitele stabilite de BNM (mai mic ca 1).
Fig. 2.6. Evoluția indicatorilor lichidității curente – Principiul II [elaborat de autor în baza sursei 8]
Figura 2.6 ilustrează evoluția indicatorului lichidității curente în perioada anilor 2012 – 2014 înregistrate de Banca de Economii S.A.. Astfel, în anul 2012, și 2013 indicatorul acesta indica valori pozitive mai mari de 20%, conform cerințelor BNM, iar în 2014 s-a diminuat până la -1,71 %, ceea ce denotă faptul nerespectării cerințelor BNM. Astfel riscul de lichiditate fiind foarte mare.
Riscul de credit este unul dintre cele mai influente asupra activității băncii comerciale. În continuare vor fi analizați mai mulți indicatori caracteristici acestui risc.
Astfel în tabelul 2.1 este reprezetată structura creditelor băncii după riscul la care se supun.
Tabelul 2.1. Indicatorii ce reflectă calitatea portofoliului de credite [elaborat de autor în baza sursei 8 ]
Conform datelor prezentate în tabel constatăm că calitatea portofoliului de credite al Băncii de Economii SA este foarte joasă. Analizănd poderea creditelor neperformante în CNT, observăm o valoare foarte mare de 257,13 % în anul 2014, fiind în creștere față de anii precedenți. De asemenea și alți indicatori prezentași în tabel denotă riscul majorat de credit la care se supune banca. De exemplu, ponderea creditelor neperformante în soldul datoriei la credite fiind de 20,05% în anul 2014, pe cînd nivelul maxim admis de practica bancară este de 5%.
Mărimea calculată dar nerezervată a reducerilor pentru pierderi la active și angajamente condiționale reprezintă un alt indicator care caracterizează riscul de credit al băncii. Evoluția acestuia cît și a sumei reducerilor calculate pentru pierderi la active și angajamente condiționale este prezentată în figura 2.7.
Fig. 2.7. Suma reducerilor calculate și cele nerezervate, mil.lei [elaborat de autor în baza sursei 8]
Conform datelor din figura 2.7 observăm un decalaj mare de aproximativ 50 % între mărimea calculată dar nerezervată a reducerilor pentru pierderi la active și angajamente condiționale și suma reducerilor calculate pentru pierderi la active și angajamente condiționale
Valoarea creditelor expirate din cadrul Băncii de Economii este reflectată în Figura 2.8.
Fig.2.8. Total credite expirate, mil.lei [elaborat de autor în baza sursei 8 ]
Conform figurii 2.8 observăm tendința de creștere a acestui indicator în ultimii trei ani, de la 75,54 mil.lei în 2012 la 893 mil în 2014, ceea ce ne vorbește despre riscul excesiv de creditare.
O altă categorie ce reflectă riscurile la care se supune Banca de Economii SA sunt cei care reflectă sensibilitatea băncii la riscul pieței (Tabelul 2.2).
Tabelul 2.2. Indicatorii ce reflectă sensibilitatea băncii la riscul pieței [elaborat de autor în baza sursei 8 ]
Conform datelor din tabel observăm și la acest capitol tendința de majorare a riscurilor în acest domeniu. Astfel, ponderea mare a activelor în valută arată dependența băncii de evoluția cursului valutar.
2.2. Analiza politicii interne elaborate de „Banca de Economii” SA în scopul administrării riscurilor bancare
În conformitate cu acțiunile BNM, metodele de minimizare a riscurilor bancare presupun existența unui management a activelor și pasivelor băncii ce va include planificarea și implementarea sistemelor de control, care vizează volumul, combinația, maturitatea, sensibilitatea la rata dobînzii, calitatea și lichiditatea acestora.
Conform concepției Consiliului de administrație al „Băncii de Economii” SA scopul principal al managementul activelor și pasivelor băncii trebuie stabilit spre asigurarea unui flux stabil, calitativ și cu tendințe de majorare a veniturilor nete. Acest scop va fi realizat prin asigurarea unei combinații optime între nivelul activelor, pasivelor și riscurilor financiare și anume [11].:
a) respectarea unei structuri optime a activelor și pasivelor, reeșind din obiectivele strategice și planurile de afaceri, care ar asigura stabilizarea și maximizarea marjei între dobînzile plătite și cele primite pe de o parte, și un nivel acceptabil de lichiditate și risc, pe de altă parte;
b) neadmiterea unor fluctuații bruște și substanțiale în articolele de bilanț în termenele de maturitate și structura valutară a lor, decît atunci cînd acestea sunt dictate de schimbările de politică, conjunctură a pieței sau necesități de temperare a riscurilor;
c) luarea deciziilor de afaceri și portofoliu ale băncii în baza unor analize cantitative și calitative riguroase în limita parametrilor de risc stabiliți. Acest proces este necesar reeșind din necesitatea balansării diferitor factori de risc financiar.
d) menținerea unui volum suficient de lichiditate în conturile ,,nostro” ale băncii pentru respectarea normativului rezervelor obligatorii și satisfacerea cerințelor clienților;
e) menținerea volumului portofoliului de credite și hîrtii de valoare în limitele stabilite în planurile de afaceri, aprobate de către Consiliul de Administrație al băncii;
f) respectarea normativului raportului volumului mijloacelor fixe în totalul activelor în total limitele stabilite de regulamentele BNM.
Profitabilitatea băncii este un indice relevant al competitivității pe piață, al calității managementului și al capacității de suportare a riscurilor. Profitabilitatea, în formă de venitul net nedistribuit, este o sursă cheie de generare de capital.
Necesitatea de generare a unor profituri stabile și crescînde implică necesitatea de administrare a riscului profitabilității. Metoda universală de abordare a administrării riscului profitabilității este administrarea activelor și pasivelor, obiectivul căreia, dată fiind legătura strînsă între capital și profitabilitate, este asigurarea unei profitabilități susținute, astfel încît banca să-și mențină și să-și sporească capitalul. Banca analizează profitabilitatea prin următoarele:
♦ analiza structurii veniturilor și cheltuielilor și a dinamicii lor în anumite perioade de timp; ♦ analiza performanței produselor, serviciilor sau subdiviziunilor de business pentru stabilirea afacerilor neprofitabile; ♦ setarea și calcularea (în dinamică) a unui set de indicatori care ar include indicatorii de rentabilitate a capitalului și a activelor, de profitabilitate a celor mai importante produse, indicatorii de eficiență a băncii și de stabilitate a veniturilor.
Administrarea activelor și pasivelor în cadrul „Băncii de Economii” SA este realizată de Comitetul de dirijare a activelor și pasivelor băncii (ALCO), care intenționeză să dispună de rapoarte regulate privind dinamica portofoliilor, structura, maturitatea, ratele dobînzilor și rentabilitatea curentă și de perspectivă a activelor și pasivelor băncii. La fel, Comitetul dispune de informații privind competitivitatea băncii în raport cu piața și competitorii principali. Componența și periodicitatea rapoartelor, precum și responsabilii pentru prezentarea lor sunt stabilite de către ALCO.
În cadrul limitelor stabilite operațiunile se vor derula cu viza prealabilă a trei membri ai Comitetului de administrare a activelor și pasivelor (ALCO), iar în afara lor cu aprobarea ALCO. Toate operațiunile vor fi coordonate cu ,,Secția dirijare lichidități și riscuri”.
Pentru administrarea eficientă a riscurilor financiare se stabilesc limite prudențiale de expunere pe băncile din Republica Moldova.
Autorul consideră că capitalul băncii este un factor cheie ce determină siguranța și soliditatea băncii. O bază adecvată de capital servește drept o protecție a băncii contra riscurilor la care se supune banca în activitatea sa. Capitalul absoarbe posibilele pierderi și, în consecință, asigură o bază pentru menținerea încrederii deponenților în bancă și determină capacitatea de creditare a băncii. În calcularea suficienței capitalului, banca se conduce de prevederile Regulamentului Băncii Naționale în domeniu în conformitate cu prevederile Acordului de capital de din 1988, care prevăd raportarea volumului capitalului normativ total la activele ponderate conform gradului de risc [19].
Obiectivul băncii este asigurarea unui nivel adecvat al capitalului pentru acoperirea tuturor tipurilor de risc peste limita minimă a suficienței capitalului ponderat la risc impusă de Banca Națională a Moldovei.
Pentru atingerea acestui obiectiv „Banca de Economii” SA se ghidează în activitatea sa de următoarele principii:
a)evaluarea calității activelor băncii și articolelor extrabilanțiere în mod prudent pentru asigurarea corespunderii lor gradului de risc atribuit;
b) evaluarea cerințelor curente și viitoare de capital în conformitate cu obiectivele sale strategice și elaborarea prognozelor de evoluție a capitalului pentru determinarea corespunderii ritmurilor de creștere ale capitalului cu cele ale activelor;
c) examinarea diferitor scenarii de evoluție a situației pe piață care ar putea influența negativ starea capitalului;
d) stabilirea unui sistem adecvat de monitorizare și raportare a expunerilor la risc care ar determina modul în care schimbarea profilului de risc va afecta nivelul capitalului;
e) instituirea unui control strict al procesului de evaluare a capitalului, care ar putea include auditul intern sau extern.
Riscul de credit constituie una din preocupările de bază ale administrației „Băncii de Economii” SA. Scopul administrării riscului de credit este maximizarea ratei de retur a activelor băncii prin menținerea expunerii la risc în parametri acceptabili [23].
Riscul de credit este controlat, administrat și limitat prin aplicarea următoarelor politici și proceduri:
1. Adoptarea unei politici clare și eficiente de creditare care are la baza sa următoarele principii: ▪ stabilirea unor limite stricte în ce privește raportul volumului total al portofoliului de credite în totalul activelor băncii; ▪ limitarea concentrărilor de risc de credit prin stabilirea unui plafon maxim al datoriei unui debitor sau grup de debitori ce acționează în comun; ▪ limitarea concentrărilor de risc în cadrul unui segment de activitate economică prin acordarea creditelor în diferite ramuri ale industriei naționale; ▪ diversificarea tipurilor de credite acordate; ▪ stabilirea unor termene maxime de rambursare pentru fiecare tip de credit cu elaborarea unor grafice de rambursare reale, luînd în considerație sursele de rambursare, scopul creditului, termenul de viață al garanției, dar și scadența pasivelor băncii; ▪ aplicarea unor rate ale dobînzilor suficiente pentru acoperirea costului resurselor, monitorizării creditelor și pierderilor potențiale cu o marjă a profitului rezonabilă; ▪ determinarea autorităților ce aprobă acordarea creditelor, prin stabilirea diferitor limite ale sumelor creditelor ce pot fi aprobate de comitetele de creditare ale filialelor, de Comitetul de Creditare al Oficiului Central de direcție și Consiliul de administrație; ▪ fixarea unor proceduri formale standard de evaluare a proiectelor creditate și a garanțiilor acceptate; ▪ determinarea raportului maxim al sumei creditului la valoarea de piață a gajului; ▪ definirea cerințelor față de potențialii beneficiari de credite în ceea ce privește raportările financiare ce trebuie să fie prezentate pentru aprobarea creditelor, în baza lor specialiștii pe credite elaborează prognoze privin evoluția stării financiare a clientului pe toată durata de acțiune a contractului de credit.
Politica de creditare se suplimentează cu proceduri formale ce vizează activitatea subdiviziunilor băncii, obligatorii pentru respectare de către acestea:
2. Edificarea unui sistem de revizuire a procesului de creditare care are ca scop verificarea conformării lui politicii de creditare. Acest proces include: ▪ analiza detaliată a procesului și criteriilor de aprobare a creditelor; ▪ analiza practicilor și metodelor de acceptare și evaluare a garanțiilor la credite; ▪ verificarea procedurilor de administrare și monitorizare a creditelor.
3. Verificarea calității portofoliului de credite prin analizarea: ▪ creditelor acordate debitorilor sau grupurilor de debitori care acționează în comun cu o datorie totală mai mare de 5 la sută din capitalul băncii [16].; ▪ creditelor acționarilor și persoanelor afiliate băncii; ▪ creditelor la care termenele de plată a ratei principale sau a dobînzii au fost restructurate din momentul acordării creditului; ▪ creditelor cu restanțe la plata ratei principale sau a dobînzii mai mare de 30 zile; ▪ creditelor clasificate ,,substandard”, ,,dubioase” sau ,,compromise” [15]. Obiectivul acestor controale este estimarea probabilității ca creditul să fie rambursat și a faptului dacă clasificarea creditului este adecvată riscurilor.
4. Deoarece plasările interbancare sunt, pe lîngă credite, cea mai importantă sursă de risc de credit, acestea, din punct de vedere al administrării riscului de credit, sunt tratate la fel ca și creditele. Astfel, politica în domeniu include, pe lîngă principiile aplicabile din politica de creditare, următoarele: ▪ analiza raportărilor financiare ale băncilor corespondente; ▪ stabilirea și impunerea unor limite de credit stricte la operațiunile cu aceste bănci; ▪ plasarea preferențială a mijloacelor bănești în băncile cu risc scăzut care activează în medii legislative stricte, bine supravegheate în concordanță cu standardele internaționale.
5. Clasificarea portofoliului de credite în strictă conformitate cu Regulamentul BNM cu privire la clasificarea creditelor și formarea reducerilor pentru pierderi la credite și reeșind din evaluarea proprie a riscurilor creditare.
Riscul de lichiditate este administrat în cadrul „Băncii de Economii” SA de Comitetul ALCO într-o strînsă interdependență cu administrarea riscului ratei dobânzii și luînd în considerație impactul riscului de piață și de credit asupra lichidității și fluxului de mijloace bănești.
Obiectivul administrării riscului de lichiditate este menținerea unui nivel suficient de lichidități pentru compensarea fluctuațiilor așteptate și neașteptate ale articolelor de bilanț și acoperirea necesităților de creștere ale băncii [17].
Necesitățile de lichidități ale băncii sunt determinate prin intermediul raportului privind diferența scadențelor, care stabilește intrările și ieșirile așteptate de lichidități în cadrul anumitor perioade de timp. Pentru o determinare mai corectă a necesităților de lichidități, pe lîngă diferența scadențelor contractuale, se examinează și diferența efectivă a scadențelor, luînd în considerare probabilitatea rambursării activelor în termen și a reperfectării contractelor de depozit la expirarea lor. Odată determinate, necesitățile de lichidități vor fi satisfăcute prin administrarea atît a activelor, cît și a pasivelor.
Structura obligațiunilor este un aspect-cheie în administrarea riscului de lichiditate.În acest mod, banca va evalua permanent structura portofoliului de depozite, stabilitatea și calitatea depozitelor, precum și gradul de concentrare a depozitelor.
Administrarea riscului de lichiditate în cadrul băncii are la bază următoarele principii:
a) elaborarea unei strategii de dirijare zilnică a lichidităților;
b) monitorizarea procesului de administrare a riscului de lichiditate din parte administratorilor;
c) evaluarea și monitorizarea cerințelor de finanțare netă;
d) analizarea evoluțiilor lichidității conform unor scenarii de alternativă;
e) elaborarea unor strategii de acțiune în cazul unor situații neprevăzute;
f) elaborarea unui sistem de evaluare, monitorizare și control al lichidităților deținute în diferite valute;
g) instituirea unui sistem de control adecvat al procesului de administrare a riscului de lichiditate.
Riscul ratei este de natura sa un tip de risc financiar speculativ, deoarece fluctuațiile ratelor dobînzii pot rezulta în profit sau pierderi [20]. Cele mai importante surse ale riscului ratei dobînzii sunt riscul modificării prețului și riscul bazei.
Administrarea riscului ratei dobînzii în cadrul „Băncii de Economii” SA se bazează pe aplicarea următoarelor practici: ▪ aplicarea unor proceduri eficiente de administrare a riscului ratei dobînzii; ▪ dezvoltarea unor sisteme de măsurare și monitorizare a riscului; ▪ instituirea unui sistem de control intern și extern a procesului de administrare a riscului.
Obiectivul administrării riscului ratei dobînzii este menținerea expunerii la risc în cadrul limitelor stabilite de administrația băncii și la un nivel corespunzător politicilor interne, naturii și complexității activităților băncii, chiar și în cazul modificării ratelor dobînzii. Limitele stabilite sunt obligatorii, iar banca determină proceduri adecvate de menținere a expunerii la risc în cadrul limitelor și de modificare a limitelor în caz de necesitate.
Banca stabilește limitele la nivelul general al expunerii la riscul ratei dobînzii, precum și la portofoliile, activitățile sau subdiviziunile particulare.
Pentru administrarea eficientă a riscului ratei dobînzii banca va elabora un sistem de măsurare a lui, care va conține toate sursele materiale de risc al ratei dobînzii și va fi capabil să determine expunerile excesive la risc ce pot apărea. Acest sistem va cuprinde toate activele, pasivele și pozițiile extrabilanțiere și va prezenta managementului o viziune integrată și consistentă asupra riscului în raport cu toate produsele și subdiviziunile băncii.
În scopul administrării riscului valutar, „Banca de Economii” SA stabilește următoarele limite [1]:
▪ limita poziției deschise nete, care este o limită generală a expunerii la riscul valutar exprimată în formă de procent din capitalul normativ total;
▪ limita pozițiilor valutare, stabilită pentru fiecare valută în parte;
▪ limita de concentrare, care este limita valorii maximale a unui contract valutar pentru fiecare valută individuală și / sau în total pentru toate valutele;
▪ limita expunerii la riscul de tranzacție, legat de suma totală care este subiectul riscului de tranzacție în ziua respectivă;
▪ limita expunerii la riscul părții contractante, stabilit atât pentru fiecare parte a contractelor valutare, cât și pentru totalitatea părților dintr-o anumită țară. O atenție deosebită se va acorda părților din țările cu o convertibilitate redusă sau cu un potențial sporit de dezvoltare a crizelor valutare;
▪ limita diferenței scadențelor pentru fiecare valută în parte în intervale de timp specifice.
Limitele expunerii la riscul valutar vor fi reevaluate regulat, astfel încît să reflecte schimbările potențiale în volatilitatea ratelor de schimb și în politica generală de risc a băncii.
Pentru o administrare eficientă a riscului de piață „Banca de Economii” SA va utiliza analizele cantitative și calitative, prognozele privind evoluția ramurilor economice și piețelor financiare realizate de economiștii și analiștii financiari ai băncii, precum și de experții din exteriorul băncii și va folosi următoarele metode [1]:
▪ corelarea prețurilor activelor la prețul de piață cu o periodicitate de cel puțin o lună;
▪ setarea limitelor de concentrare a activelor în aceeași piață, poziție geografică sau sector economic;
▪ setarea limitelor de prezență pe piețe noi;
▪ realizarea evaluărilor de risc ale activelor incluse în portofoliul de investiții.
Datorită implicării în activități de investiții și comercializare și din cauza volatilității înalte a piețelor, banca va elabora un sistem de măsurare a riscurilor de piață, care va cuprinde următorii factori de risc:
• riscul ratei dobînzii legat de menținerea pozițiilor în hîrtii de valoare cu rată fixă sau flotantă și în derivatele respective (ex. acorduri forward, swap-uri, opțiuni);
• riscul pozițiilor de capital legat de menținerea pozițiilor în acțiuni sau alte instrumente similare pentru comercializare sau în poziții extrabilanțiere și derivate respective (acorduri de futures sau swap-uri de acțiuni sau indici bursieri);
• riscul pozițiilor de mărfuri legat de menținerea pozițiilor în mărfuri, definite ca produse materiale care pot fi comercializate pe piața secundară;
• riscul pozițiilor valutare legat de menținerea pozițiilor în valute pentru comercializare (excluzîndu-le pe cele de natură necomercială).
Globalizarea serviciilor financiare și sofisticarea crescîndă a tehnologiilor financiare au făcut activitatea băncilor și, în consecință, profilul lor de risc mai complex.
Astfel: • utilizarea pe scară largă a tehnologiilor informaționale, nefiind controlată în modul corespunzător, are potențialul de a transforma riscurile din erori de procesare manuală în riscuri de defecțiune a sistemelor; • extinderea e-comerțului generează astfel de riscuri potențiale ca riscul de fraudă externă sau internă sau riscul legat de securitatea sistemelor; • banca utilizează diferite tehnici de temperare a riscurilor financiare (garanții, derivate de credit etc.) pentru optimizarea expunerilor la riscurile financiare, dar care pot produce alte forme de risc (ex. riscul legal).
Evenimentele de risc operațional cu un potențial sporit de generare a unor pierderi semnificative sunt [21, p.54]:
a) frauda internă – raportări eronate intenționate, furturi ale angajaților;
b) fraudă externă – jafuri, falsuri, afaceri ilicite cu cecuri, spargeri ale sistemelor computerizate;
c) practici de angajare și securitatea muncii – cereri de compensare a daunelor din partea salariaților, violarea regulilor de securitate a angajaților, activități de organizare a muncii, cereri de discriminare etc;
d) practici de afaceri, de gestiune a produselor sau a clienților – nerespectarea condițiilor fiduciare, utilizarea frauduloasă a informației confidențiale, activități comerciale improprii în numele băncii, spălarea de bani, comercializarea produselor neautorizate;
e) deteriorarea activelor materiale – acte de terorism, vandalism, incendii, inundații, cutremure de pămînt;
f) defecțiuni ale sistemelor, defectarea echipamentelor sau sistemelor informaționale, sistemelor de telecomunicație și comunale;
g) administrarea proceselor, executării și distribuirii – erori de introducere a datelor, defecțiuni în administrarea garanțiilor, documentare legală incompletă, acces neautorizat la conturile clienților, etc.
În viziunea autorului, un mediu eficient de administrare a riscurilor operaționale cuprinde: – adoptarea unor strategii clare în domeniu; – supravegherea proceselor din partea Comitetului de Direcție și a managementului superior; – instituirea unei culturi operaționale și de control intern viguroase, care combină un set de valori individuale și corporative, atitudini, competențe și comportări care determină stilul managementului operațional și include specificarea responsabilităților și separarea obligațiunilor; – instituirea unui sistem intern eficient de raportare; – planificarea acțiunilor în caz de circumstanțe excepționale.
Administrarea riscurilor operaționale se efectuează în conformitate cu următoarele principii: ▪ crearea unui cadru adecvat de administrare a riscurilor operaționale: 1.) Comitetul de Direcție aprobă și revizuiește periodic cadrul de administrare a riscului operațional; 2.) Comitetul de Direcție asigură auditul intern, eficient și competent, al administrării riscurilor operaționale. Auditul intern nu este direct responsabil de administrarea riscurilor operaționale; 3.) managerii de rang superior sunt responsabili de implementarea cadrului de administrare a riscurilor operaționale aprobat în cadrul întregii bănci, de dezvoltarea procedurilor de administrare a riscurilor operaționale în toate produsele, activitățile, procesele și sistemele băncii, asigurînd conștientizarea de către salariați a responsabilităților sale referitor la administrarea riscurilor operaționale;
▪ identificarea, evaluarea, monitorizarea și controlul riscurilor operaționale: 1.) banca identifică și evaluează riscurile operaționale inerente tuturor produselor, activităților, proceselor și sistemelor. înainte de implementarea unor noi produse și sisteme se efectuează o analiză adecvată a riscurilor operaționale aferente; 2.) banca implementează procedee de monitorizare a riscurilor operaționale și a expunerii materiale la pierderi, iar raportările respective vor fi prezentate regulat Comitetului de direcție; 3.) banca elaborează proceduri de control și temperare a riscurilor operaționale, care sunt periodic revizuite în concordanță cu strategia în domeniu; 4.) banca dispune de planuri de acțiuni în cazul unor circumstanțe excepționale și planuri continuitate a facerilor pentru asigurarea abilității de operare continue și limitării pierderilor în cazul accidentelor de afaceri majore. De asemenea, putem aduce un exemplu de măsuri de diminuare a riscului operațional de către B.C.,,Banca de Economii”S.A.(vezi anexa 7).
Este simplu să formăm concluzia că din cauza deosebirilor existente între bănci, fiecare bancă își elaborează o politică de dirijare a riscurilor adaptată la condițiile individuale. Pentru asigurarea unei dirijări eficiente a riscului politica trebuie să conțină elementele fundamentale cum ar fi supravegherea adecvată din partea consiliului băncii și organul executiv, precum și un proces complex de dirijare a riscului care eficient stabilește, evaluează și supraveghează riscul.
2.3. Importanța gestiunii riscurilor pentru activitatea băncii comerciale
Ținînd cont de faptul că există mai multe riscuri, devine inevitabilă și apariția mai multor instrumente de gestionare a acestora. Nu există o singură manieră ,,universală” de administrare a riscurilor, ci mai multe. Ele alcătuiesc o complexitate certă, și totodată gestionarea riscurilor rămîne specifică fiecărei bănci.
Gestiunea riscurilor nu este altceva decît ansamblul instrumentelor, tehnicilor și dispozițiilor organizatorice necesare reușitei băncii. Acestea nu sunt stabile sau fixe, ci sunt într-o evoluție progresivă: se diversifică, capătă noi dimensiuni, devin mai precise și continue să se dezvolte o dată cu evoluția mediului. În cadrul evoluției operațiunilor bancare, care se produce astăzi într-un ritm accelerat, este dificil a constata că gestiunea riscurilor joacă un rol esențial în strategia băncii. În ansamblul tehnicilor și modalităților de gestionare a riscurilor, gestiunea activelor și pasivelor ocupă un rol central [21, p.390].
În uzul curent, după opinia noastră, cuvîntul ,,management” accenuează sensul de acțiune, pe cînd ,,gestiunea,, nuanțează semnificația de responsabilitate. În acest spirit utilizăm în cursul lucrării ambele cuvinte. Prin prisma necesității de a sublinia responsabilitatea, adesea, noțiunea de gestiune primează [22, p.74].
Însă, perioada actuală este denumită ,,era managementului de risc” în domeniul bancar, iar managementul riscului constituie o sarcină extrem de complexă și importantă a managementului bancar.
Managementul riscurilor este definit drept ansamblul activităților și acțiunilor de hedging sau neutralizare a expunerilor la risc care rezultă dintr-o tranzacție sau dintr-o serie de tranzacții. Adică este vorba despre imunizarea instituțiilor contra diferitelor expuneri la risc. Gestionarea riscurilor și gestionarea activelor și pasivelor se adresează mai întîi riscurilor cuantificabile. Dar nu toate riscurile se pretează la măsurători.
O problemă, destul de importantă a gestiunii ,,cantitative” a riscurilor, se situează la nivelul prețurilor deciziei. Funcția gestionării riscurilor este de a ajuta la măsurarea efectelor cuantificabile ale acestora. Dar aprecierea oportunității unui nou preț de risc și dificultățile evaluării calității riscului rămîn aceleași. Riscul nu se reduce la măsurările sale. Gestionarea riscurilor întîmpină limite în momentul cînd oportunitatea și calitatea noilor riscuri sunt evaluate. Prețul riscului rămîne, ca întotdeauna, o chestiune de judecată. Grație indicatorilor calitativi ai riscurilor, gestionarea riscurilor poate și trebuie să clarifice aceste decizii [12, p. 74].
De asemenea, managerii instituțiilor financiare sunt conștienți de faptul că maximizarea profitului implică o expunere permanentă la risc. Deoarece riscurile bancare sunt o sursă permanentă de cheltuieli potențiale, gestiunea lor adecvată are menirea de a stabiliza veniturile în timp. Managementul riscurilor bancare presupune asumarea riscurilor în condiții de prudență, avînd în vedere următorii factori:
▪ respectarea regulilor prudențiale impuse de organele de reglementare bancară și de conducerea băncii (inclusiv de proprietarii băncii);
▪ pierderile posibile în urma asumării unui sau altui risc nu trebuie să depășească limita crititcă, după care se va înrăutăți substanțial fiabilitatea băncii, sau aceste pierderi nu vor putea fi acoperite din profit sau din provizioane;
▪ riscurile asumate de bancă nu trebuie să influențeze imaginea internă și externă a acestei bănci;
▪ mărimea riscului asumat trebuie să fie comparabilă cu veniturile scontate în urma activității date.
Scopul gestiunii riscurilor constă în elaborarea unor programe și proceduri, care vizează prevenirea și minimizarea probabilității producerii expunerii potențiale a băncii la risc pe care le întâmpină instituțiile în desfășurarea activității lor, și se concretizează prin: a) asigurarea perenității instituției; b) extinderea controlului intern; c) facilitatea prețului deciziei; d) reechilibrarea portofoliului de activități.
Obiectivul principal este minimizarea pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, fără a uita de faptul că o gestiune eficientă își va lăsa amprenta și asupra imaginii publice a băncii. Nu mai puțin importantă este și determinarea corelației între venitul posibil, lichiditate și riscul pe care poate să și-1 asume banca (volumul riscului). Aici este necesară evidențierea zonei fără risc – spațiul în care nu se prevăd pierderi, zonei riscului admisibil – spațiul în care activitatea dată își păstrează utilitatea economică (pierderile sunt posibile, însă ele sunt mai mici decât venitul prevăzut), zonei riscului critic – spațiul caracterizat prin posibilitatea pierderilor care vor depăși-veniturile posibile din activitatea dată, însă aceste pierderi pot fi acoperite prin veniturile din alte activități și zonei riscului catastrofal – adică spațiul în care suma pierderilor posibile este mai mare decât venitul din toate activitățile efectuate.
Putem evidenția mai multe metode de gestiune a riscurilor, în continuare vor fi expuse principalele modele utilizate în practica contemporană a afacerilor. Întregul proces de management al riscurilor este delimitat în șase mari etape:
1.Identificarea riscurilor este etapa fundamentală care constă în: identificarea tipurilor de risc la care este supusă banca și clasificarea acestor riscuri; determinarea specificului fiecărui tip de risc; determinarea și aprecierea zonei de risc;
2.Cuantificarea riscurilor este etapa ce include: evaluarea fiecărui tip de risc; identificarea costurilor și implicațiilor financiare posibile în gestiunea acestor riscuri pentru fiecare subdiviziune a băncii; exprimarea în cifre a posibilelor efecte negative asupra rezultatului bancar. Pentru a cuantifica riscurile, instituțiile bancare utilizează parametri statistici.
3.Analiza și elaborarea unei tacticii adecvate băncii, ceea ce presupune: elaborarea unor modalități de analiză a riscurilor aferente; aplicarea unor instrumente specifice (vezi anexa 8); descrierea unei politici clare referitor la modalitatea de gestiune a fiecărui tip de risc; determinarea principiilor și scopurilor ce trebuiesc urmate în procesul de gestiune a riscurilor; elaborarea direcțiilor prioritate de diversificare și modalităților principale de minimizare a riscurilor;
4.Monitorizarea riscurilor, care va presupune: determinarea limitelor pentru diferite tipuri de risc și controlul respectării acestor limite; analiza evoluției pieței financiare și identificarea tendințelor nefavorabile; analiza pierderilor suportate de bancă și a cauzelor apariției lor; analiza rezultatelor pozitive vis-a-vis de minimizarea riscurilor; elaborarea metodologiei de diagnostic a managementului riscurilor bancare.
5.Evaluarea performanțelor reprezintă etapa ce vizează: măsurarea performanțelor obținute în urma acoperirii la expunerile de risc. Necesitatea evaluării performanțelor acoperirii la riscuri închide procesul de gestiune. Măsurarea performanțelor acoperirii arată calitatea gestiunii riscurilor, punctele tari și cele slabe ale acesteia. Evaluarea performanțelor se face global și se axează pe explicarea ecartului față de benchmark. Corectarea veniturilor cu riscurile asumate presupune calculul randamentului în funcție de rata dobânzii fără risc, de randamentul anticipat, precum și de volatilitatea portofoliului.
6.Finanțarea riscurilor, care va consta în: preluarea unor poziții de hedjing prin instrumente suplimentare pentru acoperirea pierderilor posibile; formarea unor subdiviziuni responsabile de executarea procedurilor referitor la identificarea și minimizarea riscurilor; modalitatea de coordonare între subdiviziunile băncii responsabile de acoperirea, minimizarea și transferul riscurilor; stabilirea modalității de informare a managerilor de nivel ierarhic superior a băncii referitor la rezultatele obținute, precum și procesarea, raportarea, analiza acestora; examinarea posibilităților de evitare a riscurilor și elaborarea unor recomandări referitor la eliminarea anumitor tipuri de risc (inclusiv prin eliminarea unor activități care ar fi putut aduce în timp venituri favorabile, însă riscurile aferente acestor activități sunt prea mari); elaborarea procedurilor de acoperire a riscurilor prin crearea rezervelor generale sau specifice (inclusiv perfectarea unor instrucțiuni clare, în acest sens, pentru fiecare subdiviziune a băncii); elaborarea procedurilor și examinarea posibilității de transferare a riscurilor.
Beneficiile reale ale procesului de gestiune a riscurilor derivă din înțelegerea corectă a expunerilor la risc și nu trebuie de trecut cu vederea că beneficiile și riscurile aferente procesului de gestiune a riscurilor nu trebuie niciodată subestimate.
O strategie eficientă de management al riscurilor poate duce la modificări pozitive exemplificate în Fig.2.9.
Fig. 2.9. Rezultatele strategiei eficiente de management al riscurilor
[elaborat de autor]
Procesul de management al riscurilor poate: – identifica problemele potențiale care pot avea consecințe negative asupra eficienței activităților desfășurate și asupra performanțelor de planificare și strategice; – asigura o mai bună înțelegere a profilului de risc al băncii și a impactului deciziilor viitoare asupra acestui profil; – furniza credibilitate proprietarilor și investitorilor privind politica de gestiune a riscurilor, adoptată și promovată de către conducerea băncii; – minimiza și/sau preveni pierderile economice și financiare; – minimiza lipsa de certitudine privind veniturile și profiturile viitoare;
În concluzia autorului avem că gestionarea perfectă a riscurilor e necesar să efectueze sub forma unei legaturi între gestionarea globală și gestionarea internă expuse în Fig.2.10. Este vorba de o gestiune verticală de-a lungul ierarhiei intituției (,,top down”)-de sus în jos, ce constă în convertirea obiectivelor și a limitelor globale ale riscurilor în semnale adresate responsabililor operaționali; de jos în sus (,,bottom-up”) ce constă în consolidarea rezultatelor și riscurilor rezultate din operațiuni, urmărirea realizărilor și compararea cu obiectivele.
Fig. 2.10. Conexiunea gestiunii globale cu cea sectorială a riscurilor bancare [22, p.81]
În ceea ce privește realizarea legăturii dintre sfera financiară și sfera comercială, vom observa că, politica comercială se formulează în termenii binomului produse-clienți, politica financiară se exprimă prin raportul rentabilitate-risc, conform Figurii 2.11.
Fig. 2.11. Alocarea pe coordonate comerciale a parametrilor risc și rentabilitate [ 22, p.81]
În ultima instanță, vom spune că fiecare bancă comercială urmează să asigure optimizarea raportului dintre posibilitățile potențiale și riscuri cu mărimea capitalului și ritmurile de creștere a băncii; integrarea procesului de evaluare și dirijare a riscurilor în cadrul procesului de luare a deciziilor; îmbunătățirea managementului băncii prin perfecționarea continuă a structurii adecvate de control.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Astfel, în baza investigațiilor efectuate privind analiza temei propuse, s-au formulat următoarele concluzii:
1. Conținutul economic al riscului constă în posibilitatea gestiunii acestuia. Importanța gestiunii riscului ca activitate constă în posibilitatea de a prognoza într-o anumită masură producerea evenimentului de risc și de a lua la timp deciziile necesare în vederea reducerii riscului unor eventuale consecințe nefavorabile.
2. Esența riscului, ce se exprimă prin posibilitatea evaluării cuantificate a probabilității apariției unei situații nefavorabile, condiționează necesitatea elaborarii metodelor și mecanismelor de diminuare a efectului negativ al evenimentelor prevăzute. Cunoașterea pericolului potențial și a nivelului de impact al riscului permite de a le gestiona în mod mai eficient.
3. Gestiunea riscurilor se efectuează prin elaborarea politicilor, luarea unor decizii strategice și tactice de către Consiliul băncii, Comitetul de creditare al băncii și Comitetul de Gestiune a Activelor și Pasivelor (ALCO).
4. Gestiunea riscurilor bancare este foarte importantă pentru bancă căci este echivalată cu gestiunea întregii bănci. Din aceste considerente autoritățile pe piața bancară, impun băncilor anumite condiții de gestiune a riscurilor sub formă de coeficenți obligatorii către respectare sau principii ce vor fi implementate în strategia de activitate a băncii. Recomandările cele generale sunt înaintate de Comitetul de
5. Asigurarea viabilității băncii poate fi atinsă prin evaluarea corectă a riscului și micșorarea pierderilor posibile; extinderea controlului intern prin supravegherea riscului respectînd sistemul de norme și coeficienți interni precum și cei impuși de autoritățile bncare; deținerea în permanență a informației asupra riscurilor asumate de bancă pentru a crea posibilități de acțiune imediată în omiterea lor; reevaluarea și restructurarea continuă a portofoliului de active și pasive bancare.
Principalele recomadări ce vizează un sistem bun de management bancar a riscurilor implică: ◄ stabilirea unei definiții comun acceptate a riscului și a tipurilor de risc, care să determine elaborarea unei „hărți” a riscurilor băncii; ◄evaluarea cuprinzătoare și continuă a surselor existente și potențiale de riscuri interne și externe;◄stabilirea unor responsabilități clare în domeniul managementului riscurilor și a sistemului de raportare, pentru a evita confuziile, suprapunerea eforturilor sau pierderea din vedere a unor aspecte importante; ◄dezvoltarea sistemelor interne proprii de administrare a riscurilor care reflectă nu doar interesele organelor de supraveghere, dar și cele proprii; ◄asigurarea unei transparențe, a unui sistem cuprinzător de informare a conducerii și a unui sistem de monitorizare și raportare, care să prezinte, să analizeze și să comunice expunerile efective, cîștigurile și pierderile care trebuie cunoscute și stocate pentru referiri viitoare; ◄includerea business-planul compus din trei componente reciproc legate (bilanțul contabil, prognosticul rezultatului financiar, prognosticul mișcării capitalului propriu) ca model al activității utilizat de conducerea băncii ce trebuie să descrie următoarele domenii: creditare, acceptarea depozitelor, servicii de decontare, operațiuni speculative; ◄elaborarea unui sistem de măsurare a performanței financiare, care să ia în considerare pierderea prevăzută (costul activității), pierderea neprevăzută (măsurarea riscurilor), alocarea de capital pe fiecare risc, acolo unde este posibil, și veniturile ajustate pentru fiecare risc;◄definirea și utilizarea principiilor de diversificare a riscurilor și de management al portofoliului; ◄elaborarea unui sistem de clasificare a creditelor pe baza ratei anticipate de neperformanță;◄elaborarea unui cadru conceptual consistent, în cadrul căruia să se stabilească obiectivele și să se evalueze performanțele unităților de activitate, produselor, relațiilor cu clienții și salariații; ◄instalarea în toate domeniile băncii a unor planuri de recuperare în caz de dezastre sau a unor planuri de continuitate a activității, actualizarea și testarea cu regularitate a acestor planuri; ◄analizarea permanentă a realizărilor și eșecurilor sistemului de management al riscurilor și ajustarea în conformitate a instrumentelor de control; ◄stabilirea unui control independent de management al riscurilor, separat de inițierea și derularea activității.
Considerăm că strategia creditării a băncilor din Republica Moldova inclusiv a Băncii de Economii trebuie să aibă în vedere următoarele principii:
acceptarea unui risc corelat cu profitul care se previzionează a se obține;
corelarea cât mai strânsă a maturității creditelor cu cea a resurselor;
excluderea de la creditare a unor țări, bănci, ramuri, clienți care întâmpină dificultății, precum și stabilirea unor sume limită pe ramuri de activitate, pe clienți, pe tipuri de credite, pe termene de rambursare;
atenuarea, pe cât de posibil, a numărului de credite mici și foarte mici, care necesită un volum mare de muncă pentru instrumentare și urmărire, precum și reducerea creditelor foarte mari, care antrenează o expunere ridicată a băncii față de clienții respectivi;
dezvoltarea în continuare a unor tehnici și proceduri de identificare a creditelor neperformante;
abordarea creditului pe baza unei metode de analiză financiară istorică computerizată, care să dea posibilitatea interpretării cât mai reale a datelor în evoluția lor;
dezvoltarea unei baze de date, cu ajutorul calculatorului, care să dea posibilitatea de a compara în viitor clienții din cadrul aceleiași ramuri sau sector de activitate.
BIBLIOGRAFIE
Aspecte generale ale politicii de creditare. http//www.bem.md/2014_agenți economici_politica.pdf (citat 20.03.2015).
Dedu V. Gestiune bancară. București: Didactică și pedagogică, 1996. 340 p.
Enicov I. Orientări în managementul riscurilor bancare. Chișinău: ASEM, 2001. 170 p.
Galiceanu C. Gestiune bancară. Craiova: Universitaria, 1997. 159 p.
Ghițu M. Probleme ale riscurilor creditării bancare. Chișinău: ASEM, 2000. 260 p.
Grigoriță C. Activitatea de creditare a băncilor comerciale în RM. În: Anale, seria Economie, vol.2. Chișinău: ULIM, 2000. p.45-50.
Gust M. Management bancar. București: Independența economică, 1999. 210 p.
Informația privind activitatea financiară a Băncii de Economii. http://www.bem.md/reports/14 (vizualizat 22. 04.2015).
Kirițescu C., Dobrescu E. Băncile, mica enciclopedie. București: Expert, 1998.370 p.
Legea R.M. Instituțiilor financiare, nr.550-XIII din 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nr.1/2 din 01.01.1996.
Managementul riscului de credit. Manual de creditare. http//www.bem.md/evaluare_risc/clienți_corporativi/html. (citat 22.03.2015).
Nițu I. Managementul riscului bancar. București: Expert, 2000. 255 p.
Regulament cu privire la creditele expirate, nr.194 din 09.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr.204-205 din 14.11.2008.
Regulamentul cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova, Nr.153, proces-verbal nr.45 din 25.12.1997. În: Monitorul Oficial al R.M., Nr. 8/24 din 30.01.1998 (cu modificările și completările ulterioare).
Regulamentul cu privire la clasificarea activelor și angajamentelor condiționale și formarea reducerilor pentru pierderi la active și provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiționale”, nr.229 din 18.11.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1-4/59 din 07.01.2011.
Regulamentul cu privire la expunerile ,,mari”, hotărîrea nr.86 din 30.04.10. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.94-97 din 11.06.2010.
Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii, nr.265, cu modificarea și completarea din 17.12.2009. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 27-28 din 19.02.2010.
Regulamentul cu privire la poziția valutară deschisă a băncii, nr.33 din 05.02.2009. În: Monitorul Oficial al R.M., Nr.30-33/144 din 13.02.2009.
Regulamentul cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, nr.57 din 26.03.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.68-69 din 07.05.2010.
Regulamentului cu privire la dirijarea riscului ratei dobânzii, nr.171 din 11 septembrie 2008. În: Monitorul Oficial al Rpublicii Moldova, nr.180-181 din 03.10.2008.
Roxin L. Gestiunea riscurilor bancare. București: Didactică și pedagogică, 1997. 250 p.
Stoica M. Managament bancar. București: Economica, 1999. 325 p.
Strategia de creditare, 2014. http//www.bem.md/creditare-agenti-economici/2011. (vizualizat 20.03.2015).
ANEXE
Anexa 1
Clasificarea riscurilor bancare conform Băncii Reglementărilor Internaționale
Tipurile riscurilor Descrierea
Anexa 2
Sructura categoriilor de risc existente propusă de Banca de Economii
Tabelul A 2.1. Sructura categoriilor de risc din punct de vedere al dependenței factorilor generatori de risc
Sursa: [44, p.67]
Fig. A 2.1. Sructura categoriilor de risc din punct de vedere al importanței
Fig. A 2.2. Sructura categoriilor de risc din punct de vedere al încadrării în bilanț
Anexa 3
Tipologia riscurilor în activitatea bancară
Anexa 4
Anexa 5
Anexa 6
Anexa 7
Informația privind descrierea generală a dirijării riscurilor
de Economii
Astăzi, în situația cînd băncile își axează activitatea pe probleme ce țin de dezvoltarea businessului, necesitatea de capitalizare, dezvoltarea infrastructurii, securizarea activelor sale, lansarea produselor bancare inovaționale și desigur crearea unui sistem de management corporativ ce ar răspunde cerințelor actuale, apar întrebări privind eficientizarea mecanismelor de luare a deciziilor. Aceste mecanisme trebuie să permită managemtului băncii să evalueze care riscuri și în ce mărime poate să-și asume banca, să evalueze dacă riscurile asumate justifică profitabilitatea tranzacțiilor încheiate de bancă.
Activitatea bancară se supune următoarelor tipuri de riscuri de bază:
Riscul de credit;
Riscul concentrării portofoliului;
Riscurile de piață (valutar, ratei dobînzii);
Riscul lichidității;
Riscul operațional;
Riscul pierderii imaginii;
Riscul politic și de țară, s.a.
În acest sens, Banca de Economii dispune de un sistem integru de identificare, evaluare, control, monitorizare și dirijare a riscurilor, permanent actualizat cu noi abordări și metode de analiză a riscurilor, care permite prevenirea sau reducerea influenței factorilor de risc, toate conformate cadrului legal în vigoare.
Pentru funcționarea acestui sistem, banca asigură soluționarea eficiența a următoarelor sarcini:
Optimizarea raportului dintre posibilitățile potențiale și riscuri cu mărimea capitalului și ritmurile de creștere a băncii;
2. Realizarea unei abordări complexe și de sistem privind evaluarea și dirijarea riscurilor;
Coordonarea riscurilor cu potențialele posibilități de obținere a unor rezultate înalte;
Integrarea procesului de evaluare și dirijare a riscurilor în cadrul procesului de luare a deciziilor;
Imbunătățirea managementului băncii prin perfecționarea continuă a structurii adecvate de control.
În activitatea sa Banca de Economii tinde spre menținerea unui nivel suficient al lichidității, a unei structuri echilibrate a activelor și pasivelor pe termene și valute, asigurarea nivelului adecvat de diversificare a acestora pe tipuri de clientelă ș.a., scopul-cheie a managementului riscurilor fiind maximizarea valorii băncii prin creșterea profitabilității ei și determinarea limitelor de risc.
În această ordine de idei are loc efectuarea prognozelor și monitorizarea zilnică a riscului lichidității, riscului valutar și celui al ratei dobînzii în permanență fiind analizate și monitorizată situația financiară a băncii: bilanțul și contul profit și pierderi.
Data fiind creșterea semnificativă a volumului operațiunilor creditare, banca acordă o atenție deosebită gestionării riscului de credit. Dirijarea riscului de credit include principii riguroase prestabilite privind aprecierea bonității clienților – beneficiari potențiali de credite, un proces eficient de control al calității creditelor conform normelor metodologice privind creditarea, etc.
În scopul dirijării eficiente banca a instituit Comitete de dirijare a riscurilor: Comitetul de creditare și Comitetul de Administrare a Activelor și Pasivelor băncii. În scopul monitorizării și prevenirii riscurilor operaționale banca implementează procedurile de control intern efectuat în filialele băncii prin operarea diferitor operarea diferitor forme de control și prin implementarea sistemelor de raportare la diferite niveluri. O deosebită atenție se atrage prevenirii și excluderii riscurilor operaționale legate de factorul uman, fraudele posibile, deficiențele în elaborarea și exploatarea programelor băncii, procedurile de control și evaluare a riscurilor.
Odată cu intrarea în vigoare a legii cu privire la spălarea banilor, Banca de Economii ca instituție ce intră sub incidența legii, s-a angajat cert în conformarea la cerințele acesteia. Banca a întreprins măsuri îndreptate spre diminuarea și evitarea riscului de spălare a banilor prin intermediul serviciilor acordate de bancă, prezentate de multiplele tranzacții cu numerar de proporții și identificarea tranzacțiilor suspecte, instruirea corespunzătoare a personalului, au fost elaborate proceduri și instrucțiuni, care vor fi perfecționate ca să devină un instrument de lucru în acest domeniu. S-a acordat prioritate îmbunătățirii sistemului de raportare a activității suspecte privind spălarea banilor.
Anexa 8
Modul de aplicare a instrumentelor politicii de gestionare a riscurilor
la diferite niveluri de decizie ale băncii
BIBLIOGRAFIE
Aspecte generale ale politicii de creditare. http//www.bem.md/2014_agenți economici_politica.pdf (citat 20.03.2015).
Dedu V. Gestiune bancară. București: Didactică și pedagogică, 1996. 340 p.
Enicov I. Orientări în managementul riscurilor bancare. Chișinău: ASEM, 2001. 170 p.
Galiceanu C. Gestiune bancară. Craiova: Universitaria, 1997. 159 p.
Ghițu M. Probleme ale riscurilor creditării bancare. Chișinău: ASEM, 2000. 260 p.
Grigoriță C. Activitatea de creditare a băncilor comerciale în RM. În: Anale, seria Economie, vol.2. Chișinău: ULIM, 2000. p.45-50.
Gust M. Management bancar. București: Independența economică, 1999. 210 p.
Informația privind activitatea financiară a Băncii de Economii. http://www.bem.md/reports/14 (vizualizat 22. 04.2015).
Kirițescu C., Dobrescu E. Băncile, mica enciclopedie. București: Expert, 1998.370 p.
Legea R.M. Instituțiilor financiare, nr.550-XIII din 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nr.1/2 din 01.01.1996.
Managementul riscului de credit. Manual de creditare. http//www.bem.md/evaluare_risc/clienți_corporativi/html. (citat 22.03.2015).
Nițu I. Managementul riscului bancar. București: Expert, 2000. 255 p.
Regulament cu privire la creditele expirate, nr.194 din 09.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr.204-205 din 14.11.2008.
Regulamentul cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica Moldova, Nr.153, proces-verbal nr.45 din 25.12.1997. În: Monitorul Oficial al R.M., Nr. 8/24 din 30.01.1998 (cu modificările și completările ulterioare).
Regulamentul cu privire la clasificarea activelor și angajamentelor condiționale și formarea reducerilor pentru pierderi la active și provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiționale”, nr.229 din 18.11.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1-4/59 din 07.01.2011.
Regulamentul cu privire la expunerile ,,mari”, hotărîrea nr.86 din 30.04.10. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.94-97 din 11.06.2010.
Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii, nr.265, cu modificarea și completarea din 17.12.2009. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 27-28 din 19.02.2010.
Regulamentul cu privire la poziția valutară deschisă a băncii, nr.33 din 05.02.2009. În: Monitorul Oficial al R.M., Nr.30-33/144 din 13.02.2009.
Regulamentul cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, nr.57 din 26.03.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.68-69 din 07.05.2010.
Regulamentului cu privire la dirijarea riscului ratei dobânzii, nr.171 din 11 septembrie 2008. În: Monitorul Oficial al Rpublicii Moldova, nr.180-181 din 03.10.2008.
Roxin L. Gestiunea riscurilor bancare. București: Didactică și pedagogică, 1997. 250 p.
Stoica M. Managament bancar. București: Economica, 1999. 325 p.
Strategia de creditare, 2014. http//www.bem.md/creditare-agenti-economici/2011. (vizualizat 20.03.2015).
ANEXE
Anexa 1
Clasificarea riscurilor bancare conform Băncii Reglementărilor Internaționale
Tipurile riscurilor Descrierea
Anexa 2
Sructura categoriilor de risc existente propusă de Banca de Economii
Tabelul A 2.1. Sructura categoriilor de risc din punct de vedere al dependenței factorilor generatori de risc
Sursa: [44, p.67]
Fig. A 2.1. Sructura categoriilor de risc din punct de vedere al importanței
Fig. A 2.2. Sructura categoriilor de risc din punct de vedere al încadrării în bilanț
Anexa 3
Tipologia riscurilor în activitatea bancară
Anexa 4
Anexa 5
Anexa 6
Anexa 7
Informația privind descrierea generală a dirijării riscurilor
de Economii
Astăzi, în situația cînd băncile își axează activitatea pe probleme ce țin de dezvoltarea businessului, necesitatea de capitalizare, dezvoltarea infrastructurii, securizarea activelor sale, lansarea produselor bancare inovaționale și desigur crearea unui sistem de management corporativ ce ar răspunde cerințelor actuale, apar întrebări privind eficientizarea mecanismelor de luare a deciziilor. Aceste mecanisme trebuie să permită managemtului băncii să evalueze care riscuri și în ce mărime poate să-și asume banca, să evalueze dacă riscurile asumate justifică profitabilitatea tranzacțiilor încheiate de bancă.
Activitatea bancară se supune următoarelor tipuri de riscuri de bază:
Riscul de credit;
Riscul concentrării portofoliului;
Riscurile de piață (valutar, ratei dobînzii);
Riscul lichidității;
Riscul operațional;
Riscul pierderii imaginii;
Riscul politic și de țară, s.a.
În acest sens, Banca de Economii dispune de un sistem integru de identificare, evaluare, control, monitorizare și dirijare a riscurilor, permanent actualizat cu noi abordări și metode de analiză a riscurilor, care permite prevenirea sau reducerea influenței factorilor de risc, toate conformate cadrului legal în vigoare.
Pentru funcționarea acestui sistem, banca asigură soluționarea eficiența a următoarelor sarcini:
Optimizarea raportului dintre posibilitățile potențiale și riscuri cu mărimea capitalului și ritmurile de creștere a băncii;
2. Realizarea unei abordări complexe și de sistem privind evaluarea și dirijarea riscurilor;
Coordonarea riscurilor cu potențialele posibilități de obținere a unor rezultate înalte;
Integrarea procesului de evaluare și dirijare a riscurilor în cadrul procesului de luare a deciziilor;
Imbunătățirea managementului băncii prin perfecționarea continuă a structurii adecvate de control.
În activitatea sa Banca de Economii tinde spre menținerea unui nivel suficient al lichidității, a unei structuri echilibrate a activelor și pasivelor pe termene și valute, asigurarea nivelului adecvat de diversificare a acestora pe tipuri de clientelă ș.a., scopul-cheie a managementului riscurilor fiind maximizarea valorii băncii prin creșterea profitabilității ei și determinarea limitelor de risc.
În această ordine de idei are loc efectuarea prognozelor și monitorizarea zilnică a riscului lichidității, riscului valutar și celui al ratei dobînzii în permanență fiind analizate și monitorizată situația financiară a băncii: bilanțul și contul profit și pierderi.
Data fiind creșterea semnificativă a volumului operațiunilor creditare, banca acordă o atenție deosebită gestionării riscului de credit. Dirijarea riscului de credit include principii riguroase prestabilite privind aprecierea bonității clienților – beneficiari potențiali de credite, un proces eficient de control al calității creditelor conform normelor metodologice privind creditarea, etc.
În scopul dirijării eficiente banca a instituit Comitete de dirijare a riscurilor: Comitetul de creditare și Comitetul de Administrare a Activelor și Pasivelor băncii. În scopul monitorizării și prevenirii riscurilor operaționale banca implementează procedurile de control intern efectuat în filialele băncii prin operarea diferitor operarea diferitor forme de control și prin implementarea sistemelor de raportare la diferite niveluri. O deosebită atenție se atrage prevenirii și excluderii riscurilor operaționale legate de factorul uman, fraudele posibile, deficiențele în elaborarea și exploatarea programelor băncii, procedurile de control și evaluare a riscurilor.
Odată cu intrarea în vigoare a legii cu privire la spălarea banilor, Banca de Economii ca instituție ce intră sub incidența legii, s-a angajat cert în conformarea la cerințele acesteia. Banca a întreprins măsuri îndreptate spre diminuarea și evitarea riscului de spălare a banilor prin intermediul serviciilor acordate de bancă, prezentate de multiplele tranzacții cu numerar de proporții și identificarea tranzacțiilor suspecte, instruirea corespunzătoare a personalului, au fost elaborate proceduri și instrucțiuni, care vor fi perfecționate ca să devină un instrument de lucru în acest domeniu. S-a acordat prioritate îmbunătățirii sistemului de raportare a activității suspecte privind spălarea banilor.
Anexa 8
Modul de aplicare a instrumentelor politicii de gestionare a riscurilor
la diferite niveluri de decizie ale băncii
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Elaborarea Politicilor DE Gestiune A Riscurilor Bancare In „banca DE Economii” S.a (ID: 139595)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.