Elaborarea Instrumentelor de Proiectare

Politehnica

Elaborarea Instrumentelor de Proiectare

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE ABSOLVIRE A PROGRAMULUI DE STUDII PSIHOPEDAGOGICE

NIVELUL I

Cuprins

1. Rolul profesorului în școală și în societate

1.1 Calitățile profesorului

1.2 Rolul sociocultural al profesorului

2. Competențele profesorului

3. Necesitatea organizării și desfășurării procesului instructiv-educativ

4. Conceptul de proiectare didactică. Coținutul proiectării didactice

5. Elaborarea instrumentelor de proiectare

6. elaborarea testelor de evaluare

7. Cunoașterea clasei de elevi ca și grup social

8. Rolul dirigintelui în clasa de elevi

9. Planificarea activizății de dirigenție

Anexe

INTRODUCERE

Procesul de învățământ cuprinde un ansamblu de acțiuni, dintre care esențiale sunt:

– proiectarea, în care, pornind de la o analiză diagnostică, se prefigurează modalitățile de desfășurare și de evaluare a activităților instructiv-educative și, în final, se elaborează proiecte pedagogice;

– realizare efectivă, în care se transpune în practică proiectul pedagogic considerat cel mai eficient;

– evaluarea performanțelor elevilor și a activității instructiv-educative în ansamblu; informațiile astfel obținute servesc drept punct de plecare pentru activitățile ulterioare.

În acest context, proiectarea didactică poate fi definită drept un demers de anticipare a modului în care se va desfășura activitatea instructiv-educativă într-o anumită perioadă de timp.

1. Rolul profesorului în școală și în societate

Primele informații despre profesor și rolul său corespund epocii de organizare și instituționalizare a activității de educare a tinerelor generații ce are loc în orânduirea sclavagistă. Sub forma de considerații și reflecții asupra necesității și importanței educației, o parte din ele se referă și la pregătirea intelectuală, la ținuta morală și la priceperea educatorului de a-și desfășura activitatea pe baza cunoașterii copiilor.

Reluate de pedagogia Renașterii și, mai apoi, de cea a epocii moderne , aceste preocupări, vor cunoaște o dezvoltare amplă în secolul al XIX-lea, când numeroși pedagogi progresiști ca J. H. Pestalozzi, F.A. Diesterweg, K.D. Usinski s.a.,au elaborat materiale valoroase cu privire la personalitatea educatorului insistând, mai cu seamă , asupra calităților necesare acestuia, atât în efectuarea activităților din școală, cât și a celor desfășurate în vederea ridicării culturale a comunității.

În zilele noastre, problema profesorului cunoaște două orientări principale, una tradiționalistă, iar alta angajată.

Privit de pe pozițiile orientării tradiționaliste, rolul profesorului este de a păstra cunoștințele și a le transmite generațiilor tinere. Cu alte cuvinte, profesorul apare ca un mijlocitor menit a străbate spațiul spiritual dintre generații pe același drum bătătorit, condamnat a rămâne, în acest fel, împreună cu cei pe care ii educa,intr-o stare continua de pre caritate culturala si de cunoaștere.

În opoziție cu aceasta, orientarea angajată vede în profesor un agent social dinamic, participant activ si responsabil nu numai la viața scolii, ci si la cea a comunitatii sociale din care face parte, contribuind prin munca sa la toate prefacerile ce au loc in ea. Din datele existente rezulta ca aceasta orientare se impune azi, tot mai insistent, pentru toate popoarele atente la viitorul lor.

Definită ca instituție destinată a realiza instruirea și educarea tinerelor generații, școala, presupune conlucrarea a numeroși factori, printre care, in prim plan,se situează cuplul profesor elev, ce reprezintă, la drept vorbind, însăși schema simplificata a ceea ce, in esența, constituie caracteristica fundamentala a procesului instructiv-educativ. Aceasta indica direct atât poziția pe care o ocupa profesorul in învățământ cât și perspectiva rolului si a sarcinilor ce-i revin, relevând, totodată, însemnătatea funcției sale sociale. Tocmai datorita acestei situații, problemei personalității profesorului,statutului sau social, ii sunt consacrate numeroase studii si lucrări atât in tara cat si peste hotare. De remarcat ca,intr-un fel sau altul,fiecare din ele se refera la cerințele si calitățile pe care le solicita profesiunea de profesor,unele din ele indicând si o seama de cai si mijloace prin care se propune sa se acționeze in vederea modelarii educatorilor, chiar si a celor ce se afla deja in funcțiune.

Factor hotărâtor prin poziția pe care o ocupa in sistemul muncii educative, profesorul se dovedește tot astfel si in ce privește activitatea pe care o desfășoară, dat fiind ca el îndeplinește dublu rol : – de conducător al procesului instructiv-educativ, la obiectul ce preda, si de executor al lui. Din aceasta situație rezulta ca, atât nivelul in care satisface sau nu satisface cerințele profesiunii, cat si calitative si defectele profesorului, nu pot fi altfel apreciate decât numai in raport de rezultatele pe care le obține in mod concret in activitatea sa cu ele vii la clasa, precum si in afara clasei si a scolii.

Dar, întrucât profesorul este situat intr-un sistem de relații ce depășesc incinta scolii incluzând părinții elevilor, si, in general, membrii grupului social in mijlocul căruia trăiește și muncește, el este obligat sa răspundă si solicitărilor acestora, adesea, trebuind sa vina chiar in întâmpinarea lor. Acest fapt sporind complexitatea activității lui va duce la accentuarea ponderii rolului sau,in general,ca urmare a creșterii gradului responsabilității sale sociale. Profesiunea de educator,exercitarea ei,solicita din partea celor care o practica sa răspundă la cerințe de baza, printre care menționam: pregătire temeinica de specialitate, pregătirea psihopedagogică corespunzătoare, precum si priceperi si deprinderi de munca pedagogică, tact pedagogic și măiestrie pedagogica,bogat orizont cultural.

Cunoașterea precisă a scopului, claritatea și puterea lui mobilizatoare, stimulativă și selectiva, in același timp, trebuie sa-l conducă pe profesor, in mod neabătut, la eforturi susținute si continue de perfecționare, și autoperfecționare a întregii sale activități în vederea realizării scopului educativ.

Pregătirea temeinică de specialitate, constituie o cerință a cărei satisfacere asigura afirmarea pozitiva a personalității profesorului in realizarea sarcinii de a înarma pe elevi cu un sistem de cunoștințe trainice din domeniul specialității lui, si de a le forma priceperi si deprinderi de munca si de a folosi inteligent conținutul lecțiilor în scopul modelării personalității elevilor nu numai pe latura intelectuala ci si morala, estetica, fizica, si tehnico- pedagogică, conform cu situația data. Aceasta activitate, desfășurată zi cu zi in mod sistematic, perseverent si pasionant de către profesor, determina atât dezvoltarea capacitaților psihice ale copiilor : inteligenta, memoria, imaginația etc. cat si formarea a o seama de trăsături morale, si chiar fizice, precum si apariția si consolidarea unui stil propriu de munca, favorizând astfel dezvoltarea personalității celor ce lucrează.

Pregătirea temeinică de specialitate a profesorului contribuie cel mai mult la instituirea prestigiului său real în fața clasei, la consolidarea poziției lui de lider ,situație ce sporește uimitor posibilitatea sa de influențare cu urmări pozitive in realizarea sarcinilor de instruire si educare, de afirmare a potențialului colectivității de elevi.

Pregătirea psihopedagogică, formarea unor priceperi, deprinderi si obișnuințe de munca pedagogica, tactul și măiestria pedagogica, constituie un ansamblu de cerințe fără de care nu se poate concepe nici un fel de munca educativa de calitate.Dar nu-i mai puțin adevărat, ca, in lipsa pregătirii de specialitate,prezenta acestui ansamblu de cerințe devine practic inutil.

În esență, aceste preferințe obliga profesorul, indiferent de specialitate, sa studieze si sa se familiarizeze cu problemele generale ale pedagogiei, cu cele ale didacticii si teoriei educației, cu metodica de specialitate, cu psihologia copilului, psihopedagogia, igiena școlară si alte obiecte înrudite cu pedagogia, urmând ca apoi utilizând cunoștințele dobândite sa desfășoare o activitate practica complexa ce prin eforturi continui îl conduce spre ceea ce se cheamă măiestrie pedagogică, expresie concreta a armonizării la nivel optim a teoriei educației cu tactul pedagogic, cu priceperile si deprinderile pedagogice de a organiza și desfășura în așa fel activitatea instructiv-educativă încât să se asigure obținerea celor mai bune rezultate.

Prezența unui orizont cultural bogat in pregătirea profesorului, constituie, cerința a cărei împlinire ii asigura deschidere spre afirmare ce, fie ca vine in întâmpinarea unor cerințe sau a unor nebănuite întrebări,fie ca reprezintă răspunsuri la probleme diverse pe care le încearcă curiozitatea sau necesitatea unei rezolvări competente si imediate, da atmosferei clasei o deosebita vivacitate care se instituie după legile osmozei spirituale dincolo de fata obligației rigide.

1.1 Calitățile profesorului

Aparținătoare structurii psihice a personalității,sub forma dispozițiilor care se dezvolta in condiții adecvate de educație si mediu, calitățile necesare exercitării, in bune condiții,a profesiunii de educator,se exprimă sub forma unor atribute proprii intelectului, afectivității si voinței.

a) Calități intelectuale

– inteligența, care sa-l tina pe profesor intr-o comuniune continua cu clasa;

– gândire vioaie, inventivă, și, în același timp ordonată și pătrunzătoare, analitică și sintetică,clara si sistematica,care sa permită o anumita facilitare in ordonarea logica a ideilor si sa servească,in toate ocaziile claritatea formulărilor;

– memorie mobila având serioase posibilități de corelare intre datele obiectului de specialitate si cele oferite de alte discipline;

– spirit de observație si atenție distributiva care asigura educatorului posibilitatea de a supraveghea clasa, de a o îndruma si conduce,si,in același timp,de a se autocontrola in toate etapele desfășurării activității indiferent de împrejurările sau locul unde se petrece-imaginație bogata capabila sa antreneze eficient potențialul spiritual al elevilor; si un limbaj bogat,format printr-o lectura susținuta a unui material variat si reprezentativ din diverse domenii.

b) Calități moral – afective

Lucrările ce abordează problema personalității profesorului, în general, sunt unanime în a recunoaște ca practica învățământului solicită educatorului ca in relațiile lui cu elevii, a căror psihologie ii este cunoscuta sa instituie, păstrând distanta cuvenita, un climat de munca dominat de calm si voioșie. Cald si binevoitor, profesorul trebuie să lucreze de așa maniera încât să asigure in relațiile sale cu elevii o atmosfera sincera si deschisa, generatoare de încredere reciproca, adevărata sursa de optimism si generozitate.

Un astfel de mod de a fi si a proceda al profesorului se înscrie in conținutul a ceea ce se cheamă vocația pedagogului , vocație care decurge,cum arata pedagogul francez R. Hubert, din dragostea pentru copii înțeleasa ca o nevoie de a te dărui ființei lor slabe deschisa tuturor influentelor,ajutându-le sa se realizeze atât pentru ei cat si pentru societate. Reflectare a dragostei pentru profesiunea de educator pe care si-a ales-o, apropierea de elevi da posibilitatea profesorului sa pătrundă lumea lor lăuntrica si sa descifreze simptomele stărilor sufletești ale acestora, pe de o parte, iar pe de alta, sa organizeze astfel activitatea pentru ei încât să poată sa-si afirme întreg potențialul de care dispun dând la iveala inclinații, aptitudini si talente, servind, prin aceasta, optimizarea întregului curs al procesului instructiv-educativ din scoală in care lucrează.

c) Calitățile moral – volitive

– fermitatea si energia cu care acționează, pe multiple planuri,pentru realizarea sarcinilor utilizând întreaga sa capacitate de munca si toate mijloacele pe care le are la indemna;

– răbdarea, perseverenta, dârzenia si intransigenta in îndeplinirea sarcinilor si in toate relațiile ce decurg din poziția pe care o ocupa in procesula iveala inclinații, aptitudini si talente, servind, prin aceasta, optimizarea întregului curs al procesului instructiv-educativ din scoală in care lucrează.

c) Calitățile moral – volitive

– fermitatea si energia cu care acționează, pe multiple planuri,pentru realizarea sarcinilor utilizând întreaga sa capacitate de munca si toate mijloacele pe care le are la indemna;

– răbdarea, perseverenta, dârzenia si intransigenta in îndeplinirea sarcinilor si in toate relațiile ce decurg din poziția pe care o ocupa in procesul instructiv -; educativ, din rolul sau;

– tactul si stăpânirea de sine, care ajuta profesorului sa treacă cu succes examenul stărilor tensionale care ar putea sa duca la situații conflictuale insolite de explozii verbale de tipul apostrofărilor, amenințărilor si chiar a proliferării unor expresii jignitoare ce nu numai ca nu-i aduc nici un ascendent asupra clasei, ci, dimpotrivă, o diminuare a prestigiului, dar, in mod obișnuit se soldează si cu grave repercusiuni asupra învățăturii și a disciplinei;

– curajul unor întreprinderi îndrăznețe pe planul introducerii noului in activitatea sa, fie in domeniul metodologiei, fie chiar si in cel al conținutului daca este posibil;

– voința însoțită de consecvență și de simțul măsurii exprimat printr-o conduita echilibrata etc. Se înțelege ca toate aceste calități de voință si trăsături pozitive morale de caracter, se dezvolta, ca si in celelalte atribute ale personalității profesorului, in activitatea de fiecare zi si in lupta cu inerția si cu alte obstacole ce survin, fie de natura subiectiva, fie obiectiva.

A organiza si a conduce întreaga activitate pe care o desfășoară profesorul cu elevii de la nivelul cerințelor si a calităților menționate,si a cultiva la ei sentimentele si virtuțile cele mai alese înseamnă a deschide cale libera potențialului creator al elevilor, sporind încrederea in forțele lor, modelându-i in disciplina severa, eficienta a muncii,adevărată scoală a formarii la elevi a trasatorilor de voința si de caracter.

1.2 Rolul sociocultural al profesorului

Profesorul desfașurâdu-și activitatea într-o anumită realitate socială dobândește statut de cetățean al comunității respective, relație din care decurg drepturi si datorii. In aceasta situație de integrare organica in comunitate, profesorul nu mai poate sa-si limiteze activitatea doar la munca instructiv -; educativa pe care o desfășoară la clasă și în scoală, ci are obligația morala sa participe cu pricepere si entuziasm la toate acțiunile menite sa asigure înaintarea societății din care face parte pe calea progresului material si cultural. Prin aceasta profe sorul continua o veche si valoroasa tradiție a slujitorilor scolii românești, iar pe de alta parte răspunde rolului sau de agent transformator conștient si dinamic aducându-si contribuția la ridicarea continua a condiției umane a membrilor societății căreia ii aparține.

Toate cerințele și calitățile care se îmbină in personalitatea profesorului pot fi privite numai ca un tot unitar ale cărui componente stau intr-un raport de intercondiționare, reprezentând clar dominantele de personalitate, care variază de la caz la caz, in funcție de diferențierile determinate de potențialul ereditar, de mediu si de educație.

Toate cerințele și calitățile la care ne-am referit trebuie examinate in dinamica lor, dar nu trebuie rupte din situația profesorului de membru al unei anumite comunități sociale,care își are particularitățile sale deosebite de cele ale altora.

Modul particular de manifestare al personalității fiecăruia dintre profesori, ca expresie a gradului de satisfacere a cerințelor si de afirmare a calităților, constituie variabila dependenta ce introduce in viața scolii variația, plăcutul si interesantul.

Privită prin optica prin care profesorul a reușit sa-i transforme pe elevi in purtători ai unui sistem de cunoștințe despre lume,ai unui cod de norme morale,priceperi si deprinderi de munca fizica si intelectuală la,cu gustul pentru comorile culturii,gata sa contribuie la emanciparea reala a societarii, personalitatea lui dobândește valoare deosebita, nu atât prin ceea ce reprezintă el ca individ, ci prin ceea ce a realizat si realizează pentru alții.

2. Competențele profesorului

Modelul de proiectare curriculara centrat pe competente simplifica structura curriculum-ului si asigura o mai mare eficienta a proceselor de predare / învățare și evaluare. Aceasta permite operarea la toate nivelurile cu aceasta unitate: competenta, în măsura sa orienteze demersurile tuturor agenților implicai in procesul de educație (concepătorii de curriculum, specialiștii in evaluare, profesorii, inspectorii, elevii, părinții).

Din perspectiva psihologiei se integrează ultimele progrese înregistrate de științele cognitive, potrivit cărora manifestarea competentei înseamnă mobilizarea cunoștințelor corespunzătoare si a unor scheme de acțiune exersate si validate anterior. Acțiunea competenta a individului intr-o situație data înseamnă capacitatea de a mobiliza resurse mentale adecvate (cunoștințe, deprinderi, scheme de acțiune), de a face transferuri de la alte situații similare sau relevante si de a pune in „act” toate aceste resurse selectate la locul si la timpul potrivit, in cadrul unui exercițiu permanent de adaptare.

Rațiunea de a fi a scolii este copilul, formarea sa pentru viața, profesorul acționând in școala nu pentru el însuși, ci pentru elev. Pentru ca actul educativ sa fie eficient si in același timp plăcut, inegalitatea dintre profesor si elev trebuie depășita. Elevul vrea sa găsească in profesorul sau un sprijin intr-o situație oficiala si nu in primul rând un specialist cu competenta specifica intr-un domeniu științific sau altul. El are nevoie de cooperarea profesorului, deși relația profesor-elev rămâne de esență conflictuala deoarece poarta in sine înainte de toate conflictul promotor al oamenilor in înfruntările dintre generații.

Cerința unei relații pedagogice de parteneriat se poate construi numai pe baza respectării unei condiții fundamentale-si anume cunoașterea personalității elevului.
Raportarea profesorului la elev presupune din partea celui dintâi înțelegerea unui ansamblu de idei. in primul rând, unicitatea sufletului copilului si tânărului din care decurge concluzia că “in materie de educație fiecare tânăr constituie un caz particular”. De asemenea trebuie respectata inductibilitatea copilului la adult, ca si faptul ca adolescenta si copilăria sunt “momente” ale vieții.

Manifestarea concomitenta a școlarității si a creșterii copilului presupune ca profesorul trebuie sa cunoască legile dezvoltării fizice a copilului, legile creșterii caci numai astfel va putea sa lucreze la stabilirea unei armonii intre restricțiile vieții școlare si dezvoltarea normala a copilului. Necesitatea de a cunoaște sistematic, continuu si cu instrumente si metode științifice reprezintă un alt aspect in cunoașterea personalității celui educat.

Sistemele de educație, organizările școlare, reformele învățământului trebuie sa aibă ca baza, înainte de orice intenții bune, sau de orice concepție publica, sociala, economica ori morala, cunoașterea copilului. Cunoscându-si elevul, profesorul va ști cum sa procedeze pentru a scoate la lumina din individualitatea celui educat ceea ce el are mai bun. Cunoașterea elevului reprezintă un demers extrem de complex care presupune “a te apropia cu căldura de el, înseamnă a-l înțelege, a identifica motivațiile intime ale acțiunii sale, a stabili legături intre formele concrete ale conduitei si trăsăturile sale generale de personalitate” (L. Stan, A.Andrei, Ghidul tânărului profesor). in concepția psihologului A. Adler “se impune sa fie explorata in profunzime viața psihica a copilului si numai după înțelegerea coordonatelor acestuia se va stabili ca de la sine forma de educație adecvata”. Crezul acțiunii educative pentru toți formatorii trebuie sa devina strădania de a înțelege copilul. O profunda cunoaștere a celui educat reprezintă premisa unei evaluări corecte pe care adultul o exercita asupra activității desfășurate si asupra rezultatelor obținute de elev in mediul școlar. Acțiunea educativa a presupus mereu opoziție de dependenta. Dialogul profesor-educat trebuie sa aibă un rol fundamental in procesul de predare-învățare. Dialogul este rareori practicat, elevul fiind întrebat, ascultat, verificat, evaluat. Astfel, educatorul devine un fel de “creuzet” in care se clădește tot ce-i este necesar elevului. Educatul devine astfel o proiecție a conștiinței educatorului.

Funcția de supraveghere a devenit funcția principala a educatorului, “ascultarea” este semnul puterii sale. Profesorul trebuie sa-si cunoască elevul, subiectul pe care-l îndruma pentru a împiedica nereușita școlarului. Sunt doua cai de cunoaștere a elevului, cunoașterea empirica, prin observație curenta si participare si utilizarea unei metodologii științifice (teste, chestionare).

Diagnosticul psiho-pedagogic trebuie sa cuprindă deci, o evaluare pertinenta pe baza unei metodologii adecvate si un prognostic bazat pe evoluția subiectului. in diagnosticul pedagogic, arata I. Holban, educatorul trebuie sa pornească de la ideea unității, cunoașterea personalității școlarului in unitatea sa structurala, surprinderea copilului in mediul sau. In concluzie, rolul profesorului este acela de a-l ajuta pe elev sa dobândească in școala un sistem de valori. Procesul de structurare si cristalizare a sistemului de valori, specific copilului, se afla in legătura cu relația dintre acesta si părinte. Statutul social al profesorului, in societatea contemporana pare sa fie statutul clasei mijlocii.

Exercitarea profesiunii de profesor presupune însușirea a trei competente specifice. O prima categorie o reprezintă competenta profesionala, ce consta dintr-o cultura tehnica specifica si o competenta interumana care sa-i permită sa lucreze totdeauna cu un public (clasa de elevi) si sa coopereze cu ceilalți profesori. Capacitatea de a întreține raporturi satisfăcătoare cu eșaloanele ierarhiei superioare: directori, inspectori, este o alta competenta profesionala. Profesorii suporta cu regularitate presiunea controlului, ei sunt evaluați periodic de superiori, avansarea nu este posibila fora o proba practica in fata unor comisii. Profesorul îndeplinește, in școală, funcții cum ar fi organizator al procesului de invățământ, educatori, partener al educației sau membru al corpului profesoral.

Ca organizator al învățării, profesorul îmbină aspectele obiectiv-logice ale transmiterii cunoștințelor cu aspectele psihologice. Este, deci preocupat atât de aplicarea principiilor didactice, a teoriei instruirii in transmiterea conținutului învățământului, cat si de implicațiile psihologice ale actului transmiterii: psihologia evoluției copilului, psihologia învățării, strategiile comunicării .Profesorul nu este doar un transmutator de informații care se rezuma la a da indicații elevilor in privința modului de învățare si a materialelor pe care trebuie sa le învețe ,ci și un antrenor care prin întrebări analitice stimulând gândirea elevilor, creează premise pentru ca aceștia ,prin aflarea independenta a răspunsurilor, sa ajungă la o mai buna înțelegere a problemelor. Trezirea interesului elevilor, stimularea motivației acestora este, in buna măsura, un rezultat al conducerii procesului instructiv.

Exercitarea funcției de educator este dependenta de concepția care sta la baza semnificației care se acorda scolii si organizării ei, de felul in care profesorul își înțelege misiunea, de totalitatea sarcinilor cuprinse in funcția de profesor si nu in ultimul rând, de atitudinile părinților. Funcția didactica a profesorului se exprima prin îndeplinirea statutului de model, partener, sfătuitor. Ea se îndeplinește prin crearea unei atmosfere generale de securitate si încredere in clasa, prin încurajarea succeselor fiecărui elev, prin crearea unui flux de simpatie intre profesor si elevi.” A educa” înseamnă a-ti desfășura activitatea sub semnul unor categorii morale, determinându-i pe elevi sa ia distanta critica fata de atitudinile si performantele proprii, dezvoltându-le aptitudinea de a stabili contacte pozitive ;i de a analiza critic propriile prejudecați.

Conceptul de partener al educației se refera la raporturile profesorului cu alți factori educativi, îndeosebi cu părinții si la concepția conform căreia profesorii si elevii formează împreuna o comunitate școlara. școala este a doua instanța de socializare, după familie, iar profesorul trebuie sa colaboreze cu toți factorii educativi, să armonizeze educația formala cu cea nonformală și informală. El poate juca rolul de consultant al părinților, împarte răspunderea formarii copiilor cu familia in ceea ce privește rolurile profesorului, acesta reprezintă autoritatea publica, ca reprezentant al statului, transmițător de cunoștințe si educator, evaluator al elevilor, partenerul părinților in sarcina educativa, membru in colectivul scolii. Pentru a putea răspunde atâtor cerințe si a articula oferta sa comportamentala unor solicitări diverse, el trebuie sa aibă conștiința misiunii sale, are obligația de a observa si evalua, disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza si regiza procesul de instruire. Adesea profesorul se găsește in situații conflictuale. O prima situație conflictuala rezulta din raporturile sale cu părinții si cu instituția scolii. Părinții solicită adesea o atenție specială copiilor lor, profesorul e obligat sa-si distribuie imparțial atenția asupra tuturor elevilor. Profesorii sunt puși adesea in dificultate de doua sarcini aparent diferite, pe de alta parte, ei sunt responsabili de transmiterea corecta a unui volum de informații si verificarea asimilării acestor cunoștințe. Pe de alta parte, el are datoria sa dezvolte elevilor “aptitudini critice”, strategia fiind punerea sub semnul îndoielii a unor adevăruri, prezentarea materialului ca pe o confruntare intre teze diferite. Cel mai important conflict de rol este acela dintre transmiterea cunoștințelor de specialitate si calitatea de educator a profesorului. La unii profesori predomina preocuparea pentru transmiterea de cunoștințe, alții sunt cu precădere preocupați de formarea elevilor.

Tudor Vianu a afirmat ca nu exista nici o diferența intre statutul de profesor si cel de cercetător. Pentru a fi stimat de colegi si prețuit de elevi profesorul trebuie sa aibă o buna pregătire de specialitate si psiho-pedagogică. Profesorul trebuie sa cunoască volumul de informații recomandat de programa si manuale, apoi prin ce metode si procedee vor fi însușite cunoștințele. Profesorul trebuie sa știe stadiul de dezvoltare a gândirii, memoriei, imaginației elevului. Calitățile necesare profesorului de limba și literatura română, spre exemplu sunt următoarele: o pregătire temeinica de specialitate, vocația pedagogica(însușiri morale si de caracter, dragostea pentru elevi),sa manifeste buna dispoziție si umor, sa aibă însușiri intelectuale, capacitatea de asimilare si sinteza, memorie buna, ordine si claritate in gândire, spirit de observație. Profesorul de limba și literatura română trebuie să posede anumite calitatea didactice: capacitatea de a expune clar ideile, concizie și precizie în expunere, plasticitate a vocabularului, dicție corecta, sa aibă tact pedagogic. “…unele din aceste calități pot fi native, după cum cele mai multe pot fi căpătate prin munca, mult studiu, perseverenta, la care se adăuga mereu anii de experiență…”.

Rolul profesorului în conducerea pedagogică a activității elevilor se manifestă astfel pe toate planurile implicate de acțiunea educativă.

– observă acțiunile și conduita elevilor din clasă în timpul lecțiilor și în activitățile extrașcolare deoarece adecvarea comportamentului pedagogic la specificul vieții clasei nu e posibil fără observarea atentă a colectivului și a fiecărui elev.

– organizează activitatea clasei fixând programul activității ei intelectuale, iar în clasă structurile organizaționale și funcțiile îndeplinite de aceste structuri.

– comunică clasei informații științifice, valori morale estetice, culturale și recepționează mesajul elevului.

– mediază în constituirea relației elev-știință chiar dacă achiziționarea cunoștințelor științifice presupune efortul individual al elevului și activitatea sa individuală de căutare, de documentare, de rezolvare a problemelor.

– conduce, îndrumă, controlează și evaluează activitatea clasei

– dialoghează cu clasa. Activitatea sa educativă implică un dialog continuu și variat cu elevii

perspectivele ei de dezvoltare.

– cooperează cu elevii din clasă în realizarea sarcinilor ce revin grupului, în realizarea scopurilor propuse, în desfășurarea lecțiilor și a activităților extradidactice, în fixarea unor reguli de conduită, în elaborarea deciziilor.

– stimulează activitatea elevilor prin aprecieri, îndemnuri, prin încurajarea eforturilor pe care ei le fac.

– ajută pe elevi în activitatea lor, dându-le sfaturi, arătându-le cum trebuie să procedeze în rezolvarea unei probleme sau în pregătirea lecțiilor.

– coordonează relațiile interumane din clasă și activitatea grupurilor de muncă existente în cadrul ei, urmărind întărirea solidarității grupului.

– orientează acțiunile organizate de clasă, urmărind formarea idealului de viață al elevilor, deschizându-le liniile de perspectivă.

– caracterizează clasa ca grup educativ, conturând trăsăturile ei specifice, factorii de coeziune care acționează în cadrul ei.

3. Necesitatea organizării și desfășurării procesului instructiv-educativ

Din secolul XVII până în zilele noastre, evoluția sistemului de învățământ pe clase și lecții, din punctul de vedere al grupului/clasei de elevi și al mediului ambiental în care s-a realizat instrucția, a fost permanentă. El a fost dezvoltat și amendat prin organizarea de numeroase investigații experimentale în cadrul unor paradigme de cercetare specifice pedagogiei tradiționale și moderne. Modul de lucru continuă să fie dominant și în prezent, cu toate că s-au înregistrat modificări în măsură să asigure concordanța necesară cu conținutul ideatic stocat în manualele școlare și în celelalte surse pentru elevi.

Și în prezent, eforturile de modernizare și îmbogățire a sistemului formelor de organizare a activității educaționale constituie obiectul multor cercetări din domeniul didacticii generale și al celor speciale. Amintim aici câteva din temele de cercetare practic-aplicativă și teoretică, ce stau în atenția didacticienilor:

– predarea pe echipe de profesori (team-teaching);

– instruirea pe grupe/clase de nivel;

– metoda sistemică;

– organizarea tripartită a orarului (tiers-temp) etc.

Cercetările practice și teoretice efectuate au demonstrat că educația integrală, completă, poate fi realizată numai cu concursul tuturor componentelor sistemului complex al formelor de organizare a activității educaționale. De asemenea, în ceea ce privește formele de organizare a activității elevilor – frontală, pe grape, individuală sau combinată, cercetările teoretice și experimentale au demonstrat faptul că în practica instruirii este nevoie de o îmbinare a lor în diferitele secvențe didactice, funcție de anumite criterii.

4. Conceptul de proiectare didactică. Coținutul proiectării didactice

În mod tradițional, prin proiectare pedagogică se înțelege programarea materiei de studiu pe unități de timp și de activitate, a planului calendaristic, a sistemului de lecții, elaborarea planului de lecții etc.

Astăzi, conceptul de proiectare este mai amplu, fiind exprimat și caracterizat de alte concepte corelate, ca de pildă: design instrucțional ( R. Gagne,1976) sau taxonomia cunoștințelor (Romiszowski,1981).

În efortul actual de modernizare și optimizare a școlii românești, menit să asigure creșterea calitativă a activității didactice, proiectarea, organizarea, pregătirea și desfășurarea lecției, ca microsistem ce produce la scară redusă sistemul instrucțional, ocupă un loc central.

Proiectarea este acțiunea de anticipare și pregătire a activităților didactice și educative pe baza unui sistem de operații, concretizat în programe de instruire diferențiate prin creșterea performanțelor.

Proiectarea pedagogică a procesului de învățământ reprezintă ansamblul acțiunilor și operațiilor angajate în cadrul activităților de educație/instrucție conform finalităților asumate la nivel de sistem și de proces în vederea asigurării funcționalității sociale a acestuia în sens managerial/global, optim, strategic.

Activitatea de proiectare pedagogică valorifică acțiunile și „operațiile de definire anticipativă a obiectivelor, conținuturilor, strategiilor învățării, probelor de evaluare și mai ales ale relațiilor dintre acestea în condițiile unui mod de organizare al procesului de învățământ.

Specificul activității de proiectare pedagogică evidențiază importanța acțiunilor de planificare – programare – concretizare a instruirii/educației care vizează valorificarea optimă a unei resurse materiale esențiale: timpul real destinat învățării, în mediul școlar și extrașcolar. Din această perspectivă proiectarea pedagogică intervine în calitate de :

– proiectare globală, care acoperă perioada unui nivel, treaptă, ciclu de învățământ, urmărind, în mod special, elaborarea planului de învățământ și a criteriilor generale de elaborare a programelor de instruire;

– proiectare eșalonată, care acoperă perioada unui an de învățământ, semestru sau a unei activități didactice/educative concrete, urmărind, în mod special, elaborarea programelor de instruire/educație și a criteriilor de operaționalizare a obiectivelor generale și specifice ale programelor de instruire/educație.

Eficiența lecției trebuie orientată nu numai de modul de interacțiune complexă a componentelor ei, ci și de felul cum ea este integrată în procesul de învățământ, ca sistem și funcționalitate , pentru că în lecție se obiectivează elementele acestuia (obiective, resurse, conținut, strategii și evaluarea rezultatelor).

Activitatea de proiectare pedagogică implică două operații care intervin în mod global și în mod eșalonat:

A. Operația de definire a criteriului de optimalitate a planului sau a programelor de instruire/educație, realizată:

a) în termeni absoluți prin raportare la standardele de competență și de performanță instituționalizate ca obiective informativ – formative, de nivel maxim, mediu, minim;

b) în termeni relativi, prin raportare la standardele definitivate, ca obiective concrete, la nivelul școlii li al clasei de elevi, în diferite momente ale evoluției acestora .

B. Operația de analiză a componentelor planului sau a programelor de instruire/educație, realizabilă prin stabilirea unor corespondențe între:

a) obiectivele pedagogice asumate;

b) conținuturile pedagogice adecvate la nivel de plan – programe – activitate didactică;

strategiile de predare – învățare – evaluare, adaptabile la diferite condiții de învățare interne și externe.

Un cadru didactic bine intenționat trebuie să-și pună următoarea întrebare: cum aș putea face astfel încât întotdeauna activitățile didactice pe care le desfășor să fie eficiente? Pentru aceasta este nevoie de o metodă rațională de pregătire a activităților didactice care să preîntâmpine sau să anuleze alunecarea pe panta hazardului total și a improvizației. Dacă „harul didactic” nu este suficient (și nu este! ), atunci apelul la o cale rațională, premeditată este justificat.

A devenit o judecată de bun simț aserțiunea după care un „lucru bine făcut” este rezultatul unui „proiect bine gândit”. Unii autori (Jinga,Negreț,1994) avansează un algoritm procedural ce corelează patru întrebări esențiale, în următoarea ordine:

– Ce voi face?

– Cu ce voi face?

– Cum voi face?

– Cum voi ști dacă ceea ce trebuia făcut a fost făcut?

Răspunsurile la cele patru întrebări vor contura etapele proiectării didactice. Prima întrebare vizează obiectivele educaționale, care trebuie fixate și realizate. A doua întrebare trimite către resursele educaționale de care dispune sau trebuie să dispună educatorul. A treia întrebare cere un răspuns concret privind stabilirea unei strategii educaționale, coerente și pertinente, pentru atingerea scopurilor. Răspunsul la a patra întrebare pune problema conturării unei metodologii de evaluare a eficienței activității desfășurate.

Elementul central în realizarea proiectării didactice este programa școlară. Ea reprezintă un document normativ în sensul că stabilește obiective, adică țintele ce urmează a fi atinse prin intermediul actului didactic. Chiar dacă în proiectare sunt obligatorii obiectivele, remarcăm faptul că, adesea, același obiectiv se realizează prin mai multe conținuturi și resurse, după cum mai multe obiective pot fi realizate cu același conținut și aceleași resurse, după cum mai multe obiective pot fi realizate cu același conținut și cu aceleași resurse. Aprecierea acestora este la latitudinea învățătorului.

Proiectarea activității didactice presupune:

– lectura programei

– planificarea calendaristică

– proiectarea secvențială ( a unităților de învățare)

I. Fiecărui obiectiv cadru îi sunt asociate două sau mai multe obiective de referință. Pentru realizarea obiectivelor de referință, învățătorul poate organiza diferite tipuri de activități de învățare. Unele activități posibile sunt recomandate prin programă. Învățătorul poate opta pentru folosirea unora dintre aceste activități sau poate construi activități proprii.

Atingerea obiectivelor de referință se realizează cu ajutorul unităților de conținut. Învățătorul va selecta din lista cu „conținuturile învățării” acele unități de conținut care mijlocesc atingerea obiectivelor.

II. În contextul noului curriculum, planificarea calendaristică se transformă într-un document administrativ formal care repetă modul de gestionare a timpului propus de programa analitică, într-un document de interpretare personală a programei, care asigură un demers didactic concordant cu situația concretă din clasă.

Planificarea activității didactice presupune o lectură atentă și permanentă a programei școlare în scopul de a analiza obiectivele și a inventaria tipurile de activități și resursele necesare.

În elaborarea planificării procedăm astfel:

1. Citim atent programa

2. Stabilim succesiunea de parcurgere a conținuturilor

3. Corelăm fiecare conținut în parte cu obiectivele de referință vizate

4. Verificăm concordanța dintre traseul educațional propus și oferta de resurse didactice (manuale, ghiduri, caiete)

5. Alocăm timpul necesar pentru fiecare conținut, în concordanță cu obiectivele de referință vizate

III. O unitate de învățare poate să acopere una sau mai multe ore de curs. Alocarea timpului afectat unei unități de învățare se face prin planificare anuală.

O unitate de învățare este:

– coerentă din punct de vedere al obiectivelor vizate;

– unitară din punct de vedere tematic (adică al conținutului);

– desfășurată în mod continuu pe o perioadă de timp;

– finalizată prin evaluare

Realizarea unei unități de învățare presupune un demers didactic proiectat de fiecare învățător în parte.

Metodologia de proiectare a unei unități de învățare constă într-o succesiune de etape, înlănțuite logic, ce contribuie la detalierea conținuturilor, în vederea atingerii obiectivelor de referință. Etapele proiectării sunt aceleași, oricare ar fi unitate de proiectare vizată.

Proiectarea unei unități de învățare se recomandă a fi făcută ținând seama de următoarele: centrarea demersului didactic pe obiective (nu pe conținuturi), implicarea în proiectare a următorilor factori:

– obiective de referință

– activități de învățare

– resurse

– evaluare

5. Elaborarea instrumentelor de proiectare

Proiectarea priveste întregul sistem al activitatii de educatie, referindu-se atât la ansamblul activitatii didactice, cât si la fiecare componenta a activitatii instructiv-educative. Ea trebuie sa fie o actiune continua, premergatoare demersului instructiv-educativ, ce se realizeaza prin decizii anticipate cu privire la diversele componente ale procesului didactic.

Proiectarea se raporteaza la trei momente. Primul vizeaza activitatea anterioara momentului în care este anticipata o actiune ce este supusa evaluarii diagnostice. Al doilea moment presupune luarea în considerare a situatiei existente în momentul anticiparii demersurilor instructiv-educative, analiza resurselor si a mijloacelor disponibile sau care pot fi asigurate, cunoasterea potentialului de învatare al subiectilor. În al treilea rând proiectarea trebuie sa aiba drept cadru de referinta cerintele pe temeiul carora se contureaza obiectivele, continuturile, performantele urmarite, formulate în programele scolare ori în alte documente oficiale ale activitatii de învatamânt.

Proiectarea demersului didactic este activitatea desfasurata de profesor/ învatator care consta în anticiparea etapelor si a actiunilor concrete de realizare a predarii. Ea presupune: lectura personalizata a programelor scolare, planificarea calendaristica, proiectarea unitatilor de învatare sau a lectiilor.

Planificarea calendaristica este un document administrativ care asociaza într-un mod personalizat elemente ale programei (obiective de referinta si continuturi) cu alocarea de timp considerata optima de catre profesor/ învatator pe parcursul unui an scolar. Ea presupune:

– asocierea obiectivelor de referinta la continuturile specifice,

– împartirea în unitati de învatare,

– stabilirea succesiunii de parcurgere a unitatilor de învatare,

– alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de învatamânt în concordanta cu obiectivele de referinta si continuturile vizate.

Planificarile pot fi întocmite pornind de la urmatoarea rubricatie:

scoala………………. Învatator/ profesor…………….

Disciplina………… Clasa/ Nr. Ore pe sapt./ Tip de curriculum/ Anul

Planificarea calendaristica

În acest tabel unitatile de învatare se indica prin titluri (teme) stabilite de catre profesor, competența de referinta se trec cu numerele lor din programa scolara, continuturile selectate sunt cele extrase din lista de continuturi a programei; numarul de ore alocate se stabileste de catre profesor/învatator în functie de experienta acestuia si de nivelul de achizitii ale elevilor clasei. Planificarea are o valoare orientativa, modificarile urmând a fi stipulate în rubrica observatii.

Atentie! Planificarea anuala trebuie sa acopere integral programa scolara la nivel de obiective de referinta si de continuturi.

LICEUL TEORETIC LUPENI Aviz director,

Student: Stanci Andreea Cristina

Anul școlar 2010-2011

Educație tehnologică – Programa aprobată cu OM nr. 5097 din 09.09. 2009

Clasa a V a ,Semestrul 1, o ora saptamanal

MODULUL:ORGANIZAREA MEDIULUI CONSTRUIT

Proiectul unitatii de învatare

Unitatea de învatare……….

Nr. De ore alocate………….

Rubrica:

1. Continuturi cuprinde detalieri necesare pentru explicitarea anumitor parcursuri.

2. Obiective de referinta cuprinde numerele obiectivelor de referinta din programa scolara.

3. Activitati de învatare cuprinde acele activitati selectate din programa scolara sau construite de învatator pentru atingerea obiectivelor propuse.

4. Evaluare mentioneaza instrumentele sau modalitatile de evaluare aplicate în clasa.

Atentie! Fiecare unitate de învatare se încheie cu o evaluare sumativa. Este recomandabil ca proiectele unitatilor de învatare sa se completeze ritmic pe parcursul unui an scolar.

Conceptul de unitate de învatare are rolul sa materializeze conceptul de demers didactic personalizat, flexibilizând proiectarea didactica si definind pentru practica didactica premise mai bine fundamentate din punctul de vedere pedagogic. Proiectarea unitatii de învatare, ca si a lectiei, începe prin parcurgerea de catre profesor/învatator a unor pasi succesivi, care precizeaza elementele procesului de proiectare într-o succesiune logica. Elementele procesului sunt aceleasi, oricare ar fi unitatea de învatare care trebuie proiectata.

Lectia este un act de creatiei didactica a profesorului, expresie a harului, experientei si cunostintelor sale pedagogice ce depasesc adesea cadrul normativ al unei proiectari anticipative. Cu toate acestea dascalul are obligatia sa îsi proiecteze riguros, continuu si personal activitatea în clasa întocmindu-si planificarile mijloacele (materialele didactice) utilizate, tehnici si instrumente de evaluare. În didactica moderna accentul se pune pe prezentarea activitatilor si operatiilor prin care elevii achizitioneaza continuturile propuse.

Clasa a V a Disciplina:Ed.tehnologica

Student: Stanci Andreea Cristina

Proiectul unitatii de invatare

Unitatea de invatare -SCOALA

Nr.ore alocate:4 ore

Proiect de lecție

DISCIPLINA DE ÎNVĂȚĂMÂNT …………………………………………………………………………………

CLASA………………………………………………………………………………………………………………………… SPECIALITATEA…………………………………………………………………………………………………………

DATA …………………………………… ORA ………………………………. DURATA LECȚIEI …………..

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE ………………………………………………………………………………………..

TEMA LECȚIEI …………………………………………………………………………………………………………..

OBIECTIVE OPERAȚIONALE :

O1 ……………………………………………………………………………………………………………………………….

O2 ……………………………………………………………………………………………………………………………….

STRATEGII DIDACTICE:

Metode de învățământ

…………………………………………………………………………………………………………………………………….

Mijloace de învățământ

……………………………………………………………………………………………………………………………………

Modul de organizare

…………………………………………………………………………………………………………………………………….

TIPUL LECȚIEI …………………………………………………………………………………………………………..

SCENARIUL DIDACTIC

6. Moment organizatoric

7. Verificarea cunoștințelor / reactualizarea cunoștințelor

8. Comunicarea cunoștințelor noi

9. Fixarea cunoștințelor

10. Tema pentru acasă

PROIECT DIDACTIC

Unitatea de învățământ : liceul Teoretic Lupeni

Studentr: STANCI ANDREEA CRISTINA

Clasa : a V-a B

Disciplina : Educație tehnologică

Modulul : Organizarea mediului construit

Subiectul lecției : Școala. Funcții și scheme funcționale;

Tipul lecției : Lecție mixtă

MOTIVAȚIA: este o lecție orientată spre formarea abilităților elevilor de a proiecta și realiza un studiu asupra școlii folosind proiectul, ca modalitate practică și concretă de învățare.

COMPETENȚE OPERAȚIONALE :

C1- să definească școala;

C2- să cunoască principala funcție a școlii;

C3- să cunoască și să indice spațiile dintr-o școală;

C4-să utilizeze calculatorul ca mijloc modern de comunicare în realizarea sarcinilor de lucru;

CONȚINUTURI UTILIZATE :

Școala.Funcții și scheme funcționale;

CONDIȚII PREALABILE:

-elevii posedă cunoștințe și deprinderi de operare pe calculator;

-elevii posedă cunoștințe din lecțiile anterioare ;

TEHNICI UTILIZATE :

◦ de comunicare orală:

expozitive: explicația

conversative: conversația, problematizarea, descoperirea dirijată

◦ bazate pe acțiune directă: lucrul pe calculator.

Materiale și mijloace didactice : manual, calculator, caiete;

Moduri de organizare a învățării : pe grupe, individual;

RESURSELE ȘI MANAGEMENTUL TIMPULUI:

resurse materiale: manual, calculatoare, suport virtual al lecției (prezentare în Power Point)

resurse de timp: -timpul de desfășurare: 50 de minute;

1.MOMENT ORGANIZATORIC:

-organizarea clasei și asigurarea climatului necesar bunei desfășurări a lecției;

2.CAPTAREA ATENȚIEI:

anunțarea subiectului lecției și a obiectivelor;

3. DEMERSUL DIDACTIC

Activitatea se desfășoară în laboratorul de informatică, pe parcursul a 50 min. Pentru abordarea conținuturilor se alege ca strategie descoperirea dirijată. Se pornește de la cunoștințele suport și se realizează o actualizare a cunoștințelor dobândite până în acel moment.

Profesorul face trecerea la lecția nouă spunând o ghicitoare:

"Cand culesul e in toi

Și la ……………. mergem noi?"

Se pun întrebările:

– Ce este școala?

– Ce funcție are școala?

Elevii accesează adresa de wiki: http://coposutehnologie.wik.is în folderul “ȘCOALA-FUNCȚII SI SCHEME FUNCȚIONALE” și salvează fișierele “Sisteme”, “Spații-școală” în folderul clasei. Spațiile care intră în alcătuirea școlii au diferite funcții. În funcție de modul de dispunere a spațiilor există următoarele sisteme (elevii deschid fișierul “Sisteme” și observă în care din aceste categorii se încadrează școala noastră, notând pe caiete )

PAVILION 2. TENTACULAR 3.MONOBLOC

Elevii deschid apoi fișierul “Spații-școală” și urmăresc pe propriile calculatoare, notând în caiete.

Spațiile care intră în componența unei școli sunt:

1.Spații pentru învățământ: -săli de clasă

-laboratoare

-cabinete specializate

2.Spații pentru educație fizică și sport:- sala de sport

-vestiare

3.Spații pentru deservire generală: -bibliotecă

-grup sanitar

4. Spații pentru profesori și administrație:- sala profesorală

– director

– secretariat

5.Spații pentru recreație

6.Spații pentru acces și circulație interioară: -holuri

– coridoare

7.Spații exterioare: -teren de sport

– spații plantate

În timp ce se prezintă aceste spații, profesorul cere elevilor să indice locul unde se află acestea în școala noastră.

Elevii vor accesa apoi fișierul cu proiectul pe care l-au început într-o lecție anterioară, completat cu cunoștințele dobândite până în acel moment. Proiectul se desfășoară pe parcursul a 4 ore, pe grupe. Elevii vor completa în această lecție spațiile indicate cu imagini. Documentarea se face folosind resursele de pe internet și cele puse la dispoziție de către profesor.

Profesorul monitorizează permanent activitatea grupelor dar și individuală a elevilor. Proiectul se finalizează într-o lecție viitoare.

4. EVALUARE: formativă, prin chestionare orală și aplicații practice

Tema de casă: Căutarea de noi informații legate de proiect

FIȘĂ DE ASISTENȚĂ

ȘCOALA ….. Liceul Teoretic –Structura Școala Generală Nr. 1 Lupeni………………………………

Disciplina de învățământ sau activitatea didactică la care asistă: . …… Educație tehnologică…..

Mentorul sau studentul care a ținut lecția sau a condus activitatea …..KASZA MARIA………….

Titlul lecției / activității …………… Școala. Funcții și scheme funcționale………………………..

Tipul lecției / activității …………………………………….. Mixtă…………………………………………………

Clasa …………….V…………….. Specialitatea / meseria …………………………………………………………

Număr elevi …………..29…………. Data ………………………………. Ora …………………………………….

Însemnările studentului :

Proiectul lecției prezintă toate etapele unei lecții de predare. Ea concordă cu planificarea anuală și cu planificarea unității de învățare.

Competențele și obiectivele stabilite la începutul lecției sunt atinse până la finalul sesiunii.

Resursele utilizate au rolul de a dezvolta cunoaștera și înțelegerea la elev.

Se lucrează pe grupe (frontal, dirijată de profesor sau prin intermediul materialelor prime și individual prin lucru pe calculator și creerea de colaje), clasa este special amenajată pentru a se desfășura lucrul pe echipe.

Se combină metodele moderne de predare cu cele clasice.

Se utilizează metoda Sinelg, Turul Galeriei, Conversația dirijată, observarea dirijată și independentă, activitate individuală, problematiyarea, studiu de caz.

Ele sunt alese în concordanță cu conținutul și cu resursele disponibile

Întrebările puse de către doamna profesoară sunt clare, iar explicațiile date de către elev sunt corectate cu tact.

Timpul este folosit cu eficiență, elevii sunt grupați în funcție de capacitățiile lor, atmosfera din clasă este degajată fiind o atmosferă de lucru.

Elevii manifestă interes față de studiu individual și față de studiul pe grupe.

Se obține feet-bekul lecției și se verifică cunoștiințele cu care au rămas elevii în urma noțiunilor predate.

Elevii sunt stimulați a fi creativi în special la jocul de rol și la gândirea critică.

Doamna profesoară cunoaște metodele moderne de predare și știe să activeze elevii.

Ca metodă de evaluare folosește evaluarea formativă, prin chestionare orală și aplicații practice, stimulează elevii felicitânduipentru fiecare activitate și răspuns corect, oferindu-le șanse egale cât si evaluarea scrisă.

Are o tanalitate calmă, comunicarea verbală și nonverbală denotă capacitatea stăpânirii de sine și prezența de spitit.

6. elaborarea testelor de evaluare

Verificarea scrisă apelează la anumite suporturi scrise, concretizate în lucrări de control sau teze. Elevii au șansa să-și prezinte achizițiile educației fără intervenția profesorului, în absența unui contact direct cu acesta. Anonimatul lucrării, ușor de realizat, îngăduie o diminuare a subiectvității profesorului. Avantajul constă și în posibilitatea verificării unui număr relativ mare de elevi într-un interval de timp determinat, raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare, constituit din conținutul lucrării scrise, avantajarea unor elevi timizi sau care se exprimă defectuos pe cale orală etc. Verificarea scrisă implică un feed-back mai slab, în sensul că unele erori sau neimplicări nu pot fi eliminate operativ prin intervenția profesorului.

Testele pedagogice sunt utilizate în procesul de instruire pentru a măsura progresele sau dificultățile din activitatea de învățare.

Obiectivele testelor pedagogice vizează măsurarea cunoștințelor și a capacităților fundamentale proiectate în cadrul programelor școlare. Această acțiune presupune implicit aprecierea gradului de înțelegere, aplicare, analiză și sinteză a informației dobîndite într-o anumită perioadă de timp, de obicei, determinată, într-un domeniu al cunoașterii generale, de profil, de specialitate.

Interpretarea testelor pedagogice ca teste de cunoștințe angajează o anumită concepție de elaborare a probelor pentru a elucida în mod expres “fie un pronostic al reușitei, fie un inventar al situației sau al achiziției, fie un diagnostic, localizînd o dificultate și, eventual, indicînd sursa”. În această accepție testele pedagogice pot fi definite ca teste de prognoză, teste de achiziții, teste de diagnoză, aplicabile în calitate de teste de cunoștințe instrumentale sau de teste de cunoștințe profesionale.

Clasificarea testelor pedagogice, angajate în cunoașterea fondului informativ-formativ dobîndit de elev în cadrul activității didactice/educative, presupune deosebirea acestora de testele docimologice, folosite doar la concursuri, examene, acțiuni de promovare. În această accepție testele pedagogice pot fi clasificate în funcție de obiectivitate, utilitate, specificitate, aplicabilitate.

Să remarcăm totuși faptul că tipurile de teste prezentate mai sus nu sunt total disjuncte. Ele prezintă elemente contrare, dar au și elemente comune.

Tipuri de teste

Caracteristicile testului. Funcționalitatea pedagogică a unui test de cunoștințe depinde de capacitatea acestuia de a fi simultan: valid, fidel, obiectiv și aplicabil.

Printre factorii care influențează validitatea unui test vom remarca:

– indicațiile neclare;

– nivelul de dificultate necorespunzător al itemilor;

– itemii de calitate proastă;

– testul prea scurt;

– administrarea și corectarea necorespunzătoare a testului.

II. Fidelitatea reprezintă calitatea unui test de a produce rezultate constante în cursul aplicării sale repetate.

Factorii care influențează fidelitatea:

– lungimea testului – cu cît testul este mai lung, cu atît nivelul său de fidelitate sporește;

– dispersia scorurilor – cu cît dispersarea scorurilor este mai mare, cu atît testul este mai fidel;

– obiectivitatea testului – cel format din itemi obiectivi are o fidelitate mare;

– schema de notare – cea ambiguă reduce șansele de fidelitate a testului.

Relația validitate – fidelitate

– Un test poate fi fidel fără a fi valid, deoarece testul poate măsura altceva decît a fost destinat să măsoare.

– Dacă un test nu este fidel, atunci el nu este nici valid.

– Fidelitatea este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru validitate.

– Validitatea are o importanță mai mare decît fidelitatea.

III. Obiectivitatea reprezintă gradul de concordanță între aprecierile evaluatorilor independenți în ceea ce privește un răspuns bun pentru fiecare din itemii testului. Testele standardizate oferă o obiectivitate foarte bună.

IV. Aplicabilitatea reprezintă calitatea testului de a fi administrat și interpretat cu ușurință

Criteriile de selectare a unui test cu o bună aplicabilitate sînt:

– importanța conținutului pe care testul îl măsoară;

– concordanța dintre forma și conținutul testului și vîrsta elevului;

– costul și timpul necesare pentru administrarea testului;

– obiectivitatea în notarea și interpretarea rezultatelor.

Etapele elaborării unui test

– Determinarea tipului de test.

– Asigurarea calităților/caracteristicilor tehnice ale testului.

– Proiectarea matricei de specificări.

– Definirea obiectivelor de evaluare.

– Construirea itemilor.

– Elaborarea schemei de notare.

Etapele de mai sus reprezintă tot atîtea răspunsuri la întrebările:

– Pentru cine proiectez testul și în ce scop?

– Ce obiective și conținuturi va acoperi testul?

– Ce fel de itemi trebuie să elaborez în așa fel, încît testul să măsoare în mod valid cunoștințele, priceperile și capacitățile elevilor?

– Cîți itemi din fiecare tip trebuie să proiectez?

– Cît de lung va fi testul (ca timp și număr de itemi)?

– Cît de dificil va fi testul?

– În ce mod vor fi notați itemii testului?

Nume elev………………………..

Clasa a V-a

Test inițial , de selecție a elevilor capabili de performanță

Subiectul I. 10 puncte

A. Citiți cu atenție întrebările de mai jos.Scrieți pe foaia de test cifra și litera corespunzătoare fiecărui răspuns corect:

1. Prin mediu construit înțelegeți:

a. formele de relief; b. mijloacele de transport, c. localitățile; d. terenurile agricole

2. Sunt cele mai mari unități administrativ- teritoriale ale României:

a. metropolele;.. b. județele;.. c. Municipiile,.. d. comunele.

3. Sunt materiale de constructie moderne:

a. lemnul, stuful, piatra;.. b. fierul, paiele, lutul;..

c. aluminiul, betonul, sticla;.. d. fierul forjat, ceramica, marmura.

4. Sunt clădiri destinate învățământului:

a. căminele, cantinele, muzeele ; b. grădinițele, policlinicile, primăriile ;

c. liceele, căminele culturale, bisericile ; d. creșele, universitățile, școlile.

5. La amplasarea clădirilor trebuie să se țină seama de:

a. accesul la drumurile publice, stilul arhitectural al zonei, orientarea față de punctele cardinale;

b. dorințele proprietarului, utilizarea întregului spațiu până la drumul de acces ;

c. numărul membrilor familiei, mărirea spațiului construibil prin tăierea tuturor copacilor din zonă;

d. acccesul la canalizare, realizarea amenajărilor după necesitățile de confort ale proprietarului.

B. Scrieți pe foaia de test , în dreptul cifrelor, litera A dacă afirmația este adevărată și litera F dacă afirmația este falsă :

1. Camera școlarului este destinată studiului, odihnei, destinderii și distracției.

2. Deversarea apelor menajere în râuri nu dăunează mediului înconjurător.

3. Atunci când cumpărăm un produs alimentar ambalat e bine să citim informațiile de pe etichetă.

4. Micul dejun nu este obligatoriu pentru școlari.

5. Margarina este un produs alimentar vegetal.

Subiectul II. 45 puncte

Vrei să-ți construiești o cabană. Terenul se află în pădure, lângă un izvor. Nu ai drum de acces, nu a canalizare, nu ai energie electrică. Totuși vrei să ai tot confortul.Fă-ți un plan de acțiune și răspunde la următoarele întrebări:

a. Ce ar trebui să construiești prima dată și de ce?

b. Ce materiale de construcții ai folosi și de ce?

c. Cum ai rezolva problema utilităților: apă potabilă, canalizare, energie electrică, energie pentru gătit și încălzire, telecomunicații.

Subiectul III. 35 puncte

Transmiteți un mesaj de tip “ SOS- Salvati Pământul!” printr-un desen cât mai sugestiv , care să conțină și 3 animale domestice și 3 plante alimentare.

Notă

Se acordă 10 puncte din oficiu.

Toate subiectele sunt obligatorii.

Numele și prenumele: Data:

Clasa a V – a………

Se acordă 1 pct. din oficiu

TEST DE EVALUARE SUMATIVĂ

DISCIPLINA: EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ

1. Completați spațiile libere: (3 pct.)

a. În primul stadiu al dezvoltării umane sistemul de locuințe se baza pe adăposturile oferite de natură ……………………………………………………….………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..……

b. Primele forme de organizare a oamenilor au fost

………………………………………………………………………………………………..

c. Locuințele construite deasupra apelor se numesc locuințe

………………………………………………………………………………………………..

2. Enumerați factorii care determină activitatea economică într-o regiune: (4 pct.)

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

3. Caracterizați cătunele. (2 pct.)

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

TESTE DE EVALUARE SUMATIVĂ

CLASA a V- a

DISCIPLINA: EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ

BAREM DE CORECTARE

Se acordă 1 pct. din oficiu.

1. (3 pct./ 1 pct. raspuns)

a. peșteri, scorburi, grote.

b. ceata, ginta, tribul

c. locuințe lacuste.

2. (4 pct./ 1 pct. raspuns)

– relieful;

– resursele existente: cărbuni, petrol, minereuri, lemn;

– clima;

– flora și fauna.

3. (2 pct.)

Cea mai mică așezare umană alcătuită din 4- 5 locuințe.

Total 10 puncte

Lucrare scrisă semestriala

Clasa a V – a

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordã 10 puncte din oficiu.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

A. Incercuiți litera din fața variantei de răspuns considerate corecte

1. Partea de clădire executată sub nivelul terenului natural și care face parte din structura de rezistență a acesteia este:

a. fundația b. elevația c. acoperișul

2. Acoperișurile tip terasă sunt întâlnite în zonele cu climă:

a. secetoasă b. temperată c. umedă

3. Asigură transportul la suprafață pe șine de cale ferată:

a. troleibuzul b. tramvaiul c. autoturismul

4. Centralele eoliene utilizează energia:

a. apei b. combustibililor nucleari c. vântului

5. Sanatoriile sunt clădiri destinate:

a. administrației publice b. activităților sportive c. îngrijirii sănătății

6. Elementul de compartimentare a unei clădiri este:

a. fereastra b. tencuiala c. planșeul

7. Spațiile destinate activităților de servire sunt:

a. sălile de spectacole b. atelierele pentru producție c. unitățile comerciale

8.Schimbătoarele de căldură, din punctele de termoficare, prepară apa caldă la temperatura:

a. 60-70 º C b. 70-80 º C c. 75-95 º C

9. Aparatul care transmite informații sonore și sub formă de imagini utilizând tețeaua telefonică este

a. televizorul b. telefaxul c. telexul

10.Distrugerea unei părți dintr-o clădire învechită și construirea ei într-o formă nouă se numește:

a. restaurare b. conservare c. reamenajare

B. Citiți cu atenție enunțurile de mai jos. Transcrieți pe foaia de concurs cifra corespunzătoare fiecărui enunț și scrieți în dreptul ei litera A, dacă apreciați că enunțul este adevărat, sau litera F, dacă apreciați că enunțul este fals.

A F 1. Agentul termic este apa caldă.

A F 2. Producerea energiei electrice are loc în centrale electrice.

A F 3. Limbajul grafic nu ușurează comunicarea între oameni.

A F 4. O clădire, indiferent de tipul ei, este alcătuită din trei părți de bază.

A F 5. Pentru apele uzate menajere recipientele sunt sifoanele.

SUBIECTUL II (60puncte)

A. completați spațiile libere, astfel încât enunțurile să devină corecte din punct de vedere științific. (20 puncte)

a. Centralele ……..(1)……folosesc substanțe nucleare radioactive, în cantități mici și pot să producă o cantitate imensă de………..(2.)……….

b. Materialul folosit pentru confecționarea ramelor ferestrelor sunt: lemnul, ………(3.) ………..și ………(4)…………..

c. Interiorul unei încăperi dintr-o locuință este delimitat de podea, plafon, ………..(.5),…………(6)………….și……………..(7)………….

d. Iluminarea spațiilor interioare se poate face …………(8)…………sau………………(9)…………

e. Hotelurile, motelurile, cabanele sunt clădiri de servicii ………..(10)…………..

B. Asociați cifrele din coloana A, cu literele din coloana B, astfel încât să fie respectate adevărurile logice și științifice

A B

1. galben a. creeazã senzația de curat

2. roșu b. rețeaua de apă potabilă

3. albastru c. exprimã plãcerea de a trãi

4.verde d. rețeaua de gaze

5.portocaliu e. rețeaua de termoficare

C. Rãspundeți la urmãtoarele cerințe. (20 puncte)

1. Enumerați câte două elemente ale rețelelor de utilități care deservesc așezãrile urbane.

2. Dați câte 2 exemple de abateri de la normele de calitate la : apă, gaze naturale,energie electricã și colectarea deșeurilor menajere.

Barem de corectare și notare

Clasa a V – a

Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem.

Se vor puncta orice alte formulări și modalități de rezolvare corectă a cerințelor, în acord cu ideile precizate în barem

.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

(10 p)

1a;2a;3b;4c;5c;6c;7c;8c;9b;10c

(10 p)

1A;2A;3F;4A;5F

SUBIECTUL II (60 PUNCTE)

A. (10p)

1-nucleare; 2-energie electrică; 3-PVC; 4-aluminiul; 5,6,7-pereți, uși, ferestre;

8-natural, 9-artificial, 10 turistice.

B. (10p)

1d; 2e; 3b; 4a; 5c.

C. (10p)

1. Elementele rețelelor de utilitãți (5p)

De apă: conducte, pompe, stație de tratare, chiuvetă, etc.

De canalizare: conducte, rigole, cadă, stație de epurare, etc.

Energetică (electrică, termică, gaze naturale): cabluri electrice, centrale electrice,conducte.

Telecomunicații: cabluri, telefon, fax, radio, etc.

Transport: căi de transport (rutiere, feroviare, aeriene), stații, porturi, aeroporturi, etc.

– apa: culoare, gust, miros, microorganisme,presiune

– gaze naturale:lipsa mirosului, presiunea, instalațiile de furnizare, conducte ruginite sau sparte.

– en. electrică: întreruperi, tensiune si intensitate fluctuante, insțalatii neizolate, prize fără pamântare.

– deșeuri: necolectarea la timp, depozitarea în locuri neamenajate, nerespectarea sortării lor în recipiente special amenajate.

7. Cunoașterea clasei de elevi ca și grup social

În fixarea scopurilor și desfășurarea efectivă a procesului instructiv-educativ nu pot fi ignorate influențele de natură socială care, în cele din urma, se dovedesc a fi determinante. Elevul își desfășoară activitatea și se manifestă într-un grup stabil -clasa- așadar într-un context social, unde își însușește valori, clișee comportamentale, își formează convingeri prin imitație sau preluare constientă. El se identifică cu grupul în care se integrează, preluând normele, valorile și scopurile acestuia, care îi mijlocesc relațiile cu ceilalți în cadrul activitatii comune. Prestatiile fiecaruia se desfasoara în fata grupului, trezind reactii de aprobare sau critice, pretuirea sau sanctiunea din partea colegilor, ceea ce joaca un rol deosebit de important în selectarea propriilor tipare de comportament si în formarea imaginii de sine. Grupul asigura sistemul de referinta pentru membrii sai (Ion Radu. 1994). Tocmai de aceea, cunoasterea constructiei sociale a claselor de elevi, a interactiunilor ce se stabilesc între membrii unor astfel de grupuri sociale este esentiala în asigurarea reusitei activitatii didactice. Nu de putine ori profesorul se preocupa cu precadere de individ si acorda putina atentie grupului din care acesta face parte, influentei pe care o exercita asupra fiecaruia din membrii sai. Studiile întreprinse de cercetatori din domeniul sociologiei, sociometriei, psihologiei sociale atrag atentia însa asupra importantei aspectelor si caracteristicilor activitatii de grup, relevând impactul pe care îl au asupra formarii personalitatii membrilor constituenti. în absenta cunoasterii comportamentului de grup al clasei, privita ca un tot unitar, cu problematica si personalitatea sa proprie, nu se poate realiza o eficienta crescuta în activitatea scolara.

În mod tradițional punctele de vedere sunt oarecum asemănătoare în ceea ce privește tematica fundamentală a clasei de elevi ca și grup social: structura, sintalitatea și problematica leaderilor sunt doar câteva dintre ariile de preocupare ale investiga_iilor de tip sociologic în clasa de elevi.

Clasa ca și grup social

Definite: Clasa ca și grup social reprezintă "Ansambluri de indivizi (elevi), constituite istoric, între care există diverse tipuri de interac_iuni și rela_ii comune determinate" (Mielu Zlate).

Caracteristicile clasei de elevi ca și grup social sunt:

– întinderea clasei (mărimea) are în vedere numărul de elevi care compun grupul (de

obicei 25-30 elevi) și pune în discuție extensia numerică optimă a acesteia;

– interacțiunea membrilor clasei, vizate fiind interacțiunile directe, nemijlocite;

– scopurile, atât cele pe termen scurt cât și cele pe termen lung, sunt comune grupului clasei și, prin intermediul conștientizării acestora de către elevi, pot deveni motorul dezvoltării grupului pe perioada școlarității; arta cadrului didactic, ca manager în clasă, constă în fixarea, pe lângă obiectivele școlare formale, și a unei serii de obiective social-afective pentru grupul de elevi, care vor determina consolidarea coeziunii acestuia;

– structura grupului poate fi analizată dual în ceea ce privește grupurile mici și implicit clasa de elevi, atât ca modalitate de legătură a membrilor grupului în plan interpersonal, cât și ca ierarhie internă a grupului;

– compoziția și organizarea sunt rezultatul interacțiunii tuturor celorlalte caracteristici ale grupului, definitoriu din punctul de vedere al acesteia fiind gradul de omogenitate sau de eterogenitate a clasei.

– sintalitatea, înțeleasă ca personalitate a grupului respectiv (unitatea grupului).

8. Rolul dirigintelui în clasa de elevi

Practica educativă îndelungată a demonstrat necesitatea de a încredința unui diriginte o întreagă activitate de coordonare a tuturor influențelor educative ce se exercită asupra unei clase. Dirigintele este un membru al colectivului pedagogic, desemnat în aceasta funcție după anumite criterii : o vasta experiență educativa, o evidenta autoritate morala si profesionala, activitate de predare la clasa respectiva etc. El este numit de către director și răspunde în fața conducerii de întreaga activitate educativă a clasei ce i s-a încredințat.

Funcția de diriginte a devenit necesară, începând cu clasa a v -; a, datorită faptului că:

– de la această clasă încetează activitatea învățătorului, ca singurul conducător al vieții clasei,iar munca educativa este luata de profesori.

– planul de învățământ nu conține activități sau obiecte de învățământ care să permită elevilor să pună și să-și rezolve și anumite probleme educative (sau de alt gen) personale.

– varietatea influențelor și complexitatea problemelor educative pretind un coordonator și îndrumător, un specialist care să îmbrățișeze și să conducă întreaga operă de formare a personalității elevilor.

– se impune realizarea unor cerințe și acțiuni unitare care să ducă, în decursul școlarității la atingerea obiectivelor urmărite.

Dirigintele reprezintă un model de conduită pentru elevi, demn de a fi urmat în activitatea și viața lor ulterioară. Fără a prelua sau a se suprapune sarcinilor celorlalți profesori, dirigintele are totuși funcții specifice și complementare față de toți ceilalți. El este pentru clasa sa ceea ce este directorul pentru școală : organizatorul, îndrumătorul și coordonatorul întregii activități instructiv -educative și a vieții colectivului de care răspunde.

Răspunderile sale fiind atât de mari el trebuie să aibă un profil moral deosebit și să dispună de alese calități psihice și pedagogice. Ca principal educator al clasei el orientează întreaga activitate a acesteia în așa fel, încât sarcinile școlii să fie realizate cu succes. În calitatea pe care o are el trebuie să fie permanent preocupat de sistematizarea adâncirea și sporirea eficienței influențelor exercitate de toți factorii educativi (profesori, familie, mass – media) asupra elevilor.

Sistemul muncii dirigintelui cuprinde principalele coordonate ale activității instructiv – educative utilizabile la clasa respectivă. El face parte din sistemul acțiunilor educative întreprinse în școala in vederea pregătirii tinerei generații pentru munca si o viața activa, adaptând si concretizând obiectivele generale la nivelul si particularitățile fiecărei clase de care răspunde dirigintele.

Dificultatea, dar si meritul dirigintelui consta in a ști sa organizeze activitatea tuturor factorilor intr-o acțiune convergenta si sistematica, potrivit unui plan elaborat cu multa grija, pentru a realiza tot ceea ce si-a propus.

Dând un sens creator activității sale dirigintele se va folosi de orice prilej apărut in viața scolii prin care ar putea accentua si consolida influentele pozitive exercitate asupra clasei pe care o conduce. El va recurge la o serie de instrumente verificate si eficiente de natura sa sporească valoarea formativa a acțiunilor întreprinse: discuții,dezbateri, chestionare, compuneri etc., si in special se va folosi de unele documente de natura sa-i ușureze si sistematizeze munca: caietul dirigintelui, fise psiho – pedagogice de cunoaștere si caracterizare a elevilor, planificări ale acțiunilor educative etc. Fără a face din acestea un scop in sine el va avea grija ca ele sa-i ajute sa-si concretizeze rezultatele acțiunilor si sa poată oferi colegilor, si in special profesorilor care predau la clasa sa, un ajutor efectiv in perfecționa rea muncii educative cu elevii. Rezulta așadar ca numai pe baza unui plan de perspectiva urmărit si realizat metodic dirigintele va putea deveni principalul educator si modelator al personalității elevilor ce i-au fost încredințați.

9. Planificarea activizății de dirigenție

Consiliere și orientare Semnătură aviz……………………..

Activitatea în anul școlar

2010-2011

Clasa a V-a

o oră/ săptămână

Consiliere și orientare

Planificare anuală- Consiliere și orientare

Clasa a V-a

2010-2011

o oră/ săptămână

Semestrul I

S1 – S18

Semestrul II

S1 9– S35

Anul școlar 2010-2011 are 35 de săptămâni de cursuri.

Disciplina : CONSILIERE SI ORIENTARE SCOLARA

Tema : ,, ROLUL DIRIGINTELUI ! “;

Componenta : Comunicare si abilitati personale

Competente ,valori si atitudini :

– Sa dezvolte abilitati de comunicare

– Sa dezvolte o atitudine pozitiva fata de diriginte.

– Sa dezvolte o atitudine pozitiva fata de scoala si familie

– Sa argumenteze importanta dirigintelui .

Materiale didactice : Fisa de lucru ; Test de opinie ; Referate; Prezentare power point

Sugestii metodologice :

Moment organizatoric :- Consiliul elevilor ( sefii de clasa )va fi invitat in sala de festivitati a liceului ; vor primi cate o fisa –Test de opinie si dupa vizionarea referatului ,,Intrebari si raspunsuri “ vor completa testul in care se subliniaza importanta increderii elevului in dirigintele lui.

Plecand de la testul de opinie vor avea loc discutii intre elevi si profesorul indrumator.

Procedura de lucru :

Profesorii diriginti prezenti la ora , vor viziona si asculta referatul propus de d-na prof. Constantinescu Nicoleta “Suport metodic pentru ora de dirigentie :intrebari si raspunsuri !”

Se distribue elevilor testul de opinie si se completeaza de acestia , bifand varianta care ii reprezinta cel mai bine.

Vor fi prelucrate raspunsurile elevilor; date exemple.

Discutii.

Concluzii .

Anexe

FIȘĂ DE ASISTENȚĂ

ȘCOALA ….. Liceul Teoretic –Structura Școala Generală Nr. 1 Lupeni….

Disciplina de învățământ sau activitatea didactică la care asistă: . ……….. Educație tehnologică………………………………………………………………………..

Mentorul sau studentul care a ținut lecția sau a condus activitatea ………..

…………………………………..KASZA MARIA……………………………………………

Titlul lecției / activității …………….Proiectarea bugetului familiei………………

Tipul lecției / activității …………………………….. Mixtă………………………………

Clasa ………VI…………….. Specialitatea / meseria ………………………………..

Număr elevi …….29…………. Data ………………….. Ora ………………………….

Însemnările studentului :

Proiectul lecției prezintă toate etapele unei lecții de predare. Ea concordă cu planificarea anuală și cu planificarea unității de învățare.

Competențele și obiectivele stabilite la începutul lecției sunt atinse până la finalul sesiunii.

Resursele utilizate au rolul de a dezvolta cunoaștera și înțelegerea la elev.

Se combină metodele moderne de predare cu cele clasice.

Se utilizează metoda diagrama arbore orizontal.

Ele sunt alese în concordanță cu conținutul și cu resursele disponibile

Întrebările puse de către doamna profesoară sunt clare, iar explicațiile date de către elev sunt corectate cu tact.

Timpul este folosit cu eficiență, elevii sunt grupați în funcție de capacitățiile lor, atmosfera din clasă este degajată fiind o atmosferă de lucru.

Elevii manifestă interes față de studiu individual și față de studiul pe grupe.

Se obține feet-bekul lecției și se verifică cunoștiințele cu care au rămas elevii în urma noțiunilor predate.

Elevii sunt stimulați a fi creativi în special la jocul de rol și la gândirea critică.

Doamna profesoară cunoaște metodele moderne de predare și știe să activeze elevii.

Ca metodă de evaluare folosește evaluarea orală, stimulează elevii felicitânduipentru fiecare activitate și răspuns corect, oferindu-le șanse egale.

Are o tanalitate calmă, comunicarea verbală și nonverbală denotă capacitatea stăpânirii de sine și prezența de spitit.

FIȘĂ DE ASISTENȚĂ

ȘCOALA ….. Liceul Teoretic –Structura Școala Generală Nr. 1 Lupeni….

Disciplina de învățământ sau activitatea didactică la care asistă: . ……….. Educație tehnologică………………………………………………………………………..

Mentorul sau studentul care a ținut lecția sau a condus activitatea ………..

…………………………………..KASZA MARIA……………………………………………

Titlul lecției / activității ………Mijloace de transport terestre -Bicicleta………

Tipul lecției / activității …………………………….. Mixtă………………………………

Clasa ………VII……………. Specialitatea / meseria ………………………………..