Elaborarea Documentatiei de Proiectare Constructiva Pentru Modelul de Bazadoc

=== Elaborarea documentatiei de proiectare constructiva pentru modelul de baza ===

2. Elaborarea documentației de proiectare constructivă pentru modelul de bază

2.1. Elaborarea schemei nivelurilor constructive a modelului proiectat

Designerul este un specialist care, prin pregătire, cunoștințe tehnice și artistice, experiență și sensibilitate vizuală, este capabil să rezolve complexitatea problemelor legate de alegerea materialelor, construcția, forma, culoarea, finisajul, decorarea produselor etc., care, de regulă, sunt realizate în serie, prin procedee industriale.

Obiectivul clasic al unui specialist în design era, în trecut, acela de a realiza desene, schițe ce trebuiau supuse aprobării clientului sau realizatorului și care constituiau instrucțiuni pentru fabricant. În prezent, designerului i se cere și trebuie să se împlice în realizarea noului produs, a noului model (prototip), pentru ca viziunea sa artistică, imaginea și mesajul ce sunt dorite a fi materializate și transmise consumatorului să corespundă cu realitatea. Este adevărat că desenul rămane un instrument de lucru dar, de multe ori, ceea ce s-a pus pe hartie, ce s-a văzut într-o imagine plană (bidimensională) poate să nu satisfacă in transpunerea practică, care este cel mai adesea tridimensională [5].

La proiectarea produselor vestimentare, ținînd seama de calitățile fibrelor, trebuie să se conceapă articole de îmbrăcăminte avandu-se în vedere: scopul de utilizare, respectarea structurii optime și a parametrilor textili în lumina cunoștințelor din domeniul fiziologiei actuale a acestuia.

Cercetări remarcabile sunt întreprinse, prin urmare, pentru realizarea „îmbrăcămintei planificate“, care să fie plăcută, sănătoasă, tolerată de piele, ușor de întreținut și în concordanța cu vîrsta purtătorului. În preocuparea de ridicare continuă a nivelului de trai și de creare a unor condiții cît mai bune de lucru, îmbrăcămintea ocupă un rol însemnat [22].

2.2. Analiza particularităților de model al produsului proiectat

Modelul vestimentar propus în această lucrare reprezintă în sine o rochie în stil romantic cu implementarea elementelor tradiționale stilizate a costumului românesc. Culorile dominante a țesăturii de bază fiind ivory, alb și a decorului verde-pastelat, albastru-pastelat, portocaliu-pastelat, Se propune pentru: prezentările de modă și piese de teatru, domnișoarelor cu vîrsta cuprinsă între 18 și 20 ani. Mărimile recomandate sunt: 88-92; 164-174.

Rochia este de siluietă ajustată și este divizată în mai multe elemente. Deci, partea de sus a rochiei, partea de jos fiind o fustă soare, pestelca stilizată din portul românesc și măneca care sunt toate unite între ele. Partea de sus a modelului-față-corset este împărțită în trei părți orizontale, partea superioară reprezentînd o platcă decorată cu elemente tridimensionale decorative efectuate manual și este situată mai sus de linia bustului cu 5,5 cm. Partea de mijloc a corsetului se începe mai sus de linia bustului cu 5,5 cm și se termină mai jos de linia bustului cu 10,0 cm. Linia inferioară a corsetului este situată mai jos de linia taliei cu 10,0 cm. Partea inferioară a corsetului-față este compus din trei elemente păstrind pensele de talie. Spatele rochiei-corset este compus din patru elemente. La fel ca și fața-corset în partea de sus avem o platcă compusă din două elemente, linia inferioară fiind amplasată cu 3,0 cm mai sus de linia bustului. Partea inferioară a corsetului-spate este compus din două elemente care își păstrează pensele de talie. Și la rindul său linia inferioară a corsetului-spate este situată mai jos de linia taliei cu 10,0 cm.

Fusta soare reprezintă partea de jos a modelului avînd o lungime de 102,0 cm și este compusă din două elemente ce sunt unite în liniile de simetrie. Linia superioară a acesteia este amplasată mai jos de linia taliei cu 10,0 cm. Dat fiind faptul că autorul modelului efectuiază fusta din material ca șifonul, aceasta va fi utilizată de două ori pentru obținerea unui efect vaporos și rigid in același timp. Ca urmare amîndouă fuste vor avea aceleași dimensiuni.

Mîneca reprezintă o mînecă clasică aplicată care are lungimea de 65,0 cm și în partea de sus, mai jos de linia capului mînecii cu 5,0 cm, aceasta este decorată cu o panglică decotativă efectuată manual cu lățimea de 10,0 cm.

Pestelca stilizată este aplicată în partea din față a modelului avînd o lungime de 125,0 cm și o lățime în partea superioară de 17,0 cm și în partea de jos de 35,0 cm.

Produsul proiectat este complectat cu elemente decorative: efectuate manual cu ajutorul cîrligului și deasemenea brodate.

2.3. Selectarea datelor inițiale necesare pentru construcția tiparului de bază al modelului proiectat

Prin caracteristică dimensională (dimensiunea corpului, sau cotă antropometrică) se ințelege valoarea dimensiunii unui segment al corpului uman delimitat de două puncte sau două planuri antropometrice, exprimată în cm, sau mm. Dimensiunile produsului la nivelul suprafeței lui interioare vor depinde, în primul rand, de dimensiunile corpului, iar dimensiunile produsului la nivelul suprafeței lui exterioare vor depinde de structura straturilor din care este alcătuit și de grosimea materialelor (tabelul 2.1.).

Tabelul 2.1. Caracteristicile dimensionale ale corpului tip 178-88-96, grupa II-a de conformație, necesare pentru elaborarea construcției compleului vestimentar

Continuatea tabelului 2.1.

În satabilirea și dimensiunilor trebuie să se țină cont de faptul că un produs de îmbrăcăminte este caracterizat prin formă și dimensiuni interioare și respectiv exterioare. Dimensiunile produsului la nivelul suprafeței lui interioare vor depinde de dimensiunule corpului, iar dimensiunile produsului la nivelul suprafeței lui exterioare vor depinde de structura straturilor din care este alcătuit și de grosimea materialului [13].

În aceste condiții, dimensiunile produsului de îmbrăcăminte se obțin prin majorarea dimensiunilor corpului cu anumite valori (adaosuri), care tin cont de tipul produsului, destinație, grupa de purtători, model, modă, respectiv caracteristicile materialului din care se confecționează (tabelul 2.2.).

Tabelul 2.2. Valorile adaosurilor constructive necesare pentru elaborarea construcției tiparului de bază al produsului rochie de siluetă ajustată

2.4. Argumentarea alegerii metodei de proiectare constructivă a tiparului de bază

Un produs de îmbrăcăminte îmbrăcat pe corp are o formă spațială cu o configurație complexă. In ultimele decenii au fost desfășurate lucrări de perfecționare și respectiv de unificare a soluțiilor constructive pe tipuri de produse și grupe de purtători. Un obiectiv important urmărit a fost fundamentarea științifică a relațiilor de calcul pentru dimensionarea unor segmente constructive, fie prin utilizarea unui număr mai mare de mărimi antropometrice, fie prin modelarea matematică a corelațiilor dintre diferite mărimi corporale, care să inlocuiască relațiile de proporționalitate stabilite empiric.

Construcția tiparelor pentru orice tip de produs din această categorie incepe cu construcția corpului (fața și spatele) și apoi se proiectează tiparul manecii intr-o rețea de linii de bază proprie, sau direct pe tiparele corpului, in funcție de croiala produsului și de modul de rezolvare a răscroielii manecii (pentru brațe), pe tiparul feței și a spatelui (vezi tabelul A.2.4).

La proiectarea tiparului oricărui produs vestimentar este nevoie de un șir de caracteristici dimensionale, obținute pe calea măsurării corpului sau preluate din standardele dimensionale pentru corpuri tip. În cazul confecționării individuale, caracteristicile dimensionale se obțin în rezultatul măsurării corpului propriu-zis și, parțial, prin calculele conform formulelor propuse de metoda de proiectare, iar în cazul producerii în masă se utilizează datele corpurilor tip din standardele dimensionale. Simbolizarea caracteristicilor dimensionale în ambele cazuri este aceeași.

Caracteristicile dimensionale se clasifică în două grupe:

Caracteristicile dimensionale de bază;

Caracteristicile dimensionale auxiliare.

Caracteristicile dimensionale din prima grupă, fără care nu e posibil proiectarea produsului vestimentar, se preiau direct de pe corp (vezi anexa 1.2.).

La efectuarea măsurărilor este necesar de a studia minuțios particularitățile morfologice ale corpului și de a observa devierile acestuia. Cel mai des se întâlnesc: asimetrii, ținută încordată sau încovoiată, omoplații proeminenți, fesele proeminente sau plate etc. Este important grosimea stratului de îmbrăcăminte de pe corpul măsurat. Persoana trebuie să fie îmbrăcată în îmbrăcăminte intermediară cu grosimea mică a materialelor (bluză, rochie) și în lenjerie destinată produsului proiectat.

Pentru realizarea constructivă a compleului vestimentar este utilizată metoda miuler și Fiul, ce dispune de un număr mediul de caracteristici dimensionali (vezi tabelul 2.1.). La alegerea metodei de proiectare s-a ținut cont de tipul de material și proprietățile acestuia fizice (tabelul 2.3.).

Tabelul 2.3. Calcului necesar pentru construcția tiparului de bază

Continuarea tabelului 2.3.

Continuarea tabelului 2.3.

Construcția tiparelor de bază pentru produsele cu sprijin în talie (fustă) se realizează pe aceleași principii generale. Astfel, sunt necesare informații despre dimensiunile și forma părții inferioare a trunchiului și a membrelor inferioare, trebuie stabilit adaosul de bază pe linia șoldurilor (adaosul pe linia taliei fiind un adaos minim necesar) și unele dimensiuni proprii produsului (vezi tabelul A.2.4.).

Pentru cazul în care se cunoaște lungimea și lățimea fustei la terminație, Lf , lf, coeficientul k poate fi determinat după relația:

k = Lf / (lft – SPt )

La construcția tiparului fustei conice tip „cloș” se poate întâmpla ca lățimea fustei la nivelul liniei șoldurilor să fie mai mică decât cea planificată (SPș + Aș). În acest caz construcția fustei se realizează în conformitate cu etapele constructive prezentate în anexe (vezi tabelul A.2.4.), [39].

2.5. Elaborarea tiparului de bază și de model. Elaborarea algoritmului de modelare constructivă

Pentru elaborarea construcției de model a modelului proiectat au fost folosite procedee de modelare constructivă de tipul I : transferul penselor, marcarea și proiectarea liniilor de divizare suplimentară, proiectarea elementului de închidere (linia cantului); procedee de modelare constructivă de tipul II : evazarea conică, modificarea configurației contururilor.

Etapele de modelare a produsului rochie-corset:

Construcția tiparului de bază a rochiei de siluetă semiajustată.

Construcția liniei răscroielii gîtului la față după model, adîncirea răscroielii gîtului la față cu 3,0 cm.

Lărgirea liniei răscroielii gîtului la față cu 8,5 cm.

Construcția liniei inferioare a reperului mijlociu a corsetului-față mai jos de linia bustului cu 10,0 cm.

Închiderea pensei bustului în linia inferioară a reperului mijlociu a corsetului-față.

Construcția plătcii pe reperul față a corsetului mai sus de linia bustului cu 5,0 cm.

Construcția liniei inferioare a corsetului la față mai jos de linia taliei cu 10,0 cm.

Construcția pestelcei stilizate din portul românesc ca element decorativ cu lungilea de 125,0 cm și lățimea in partea superioară de 17,0 cm și în partea inferioară de 35,0 cm.

Construcția liniei răscroielii gîtului la spate după model, adîncirea răscroielii gîtului la spate cu 3,0 cm.

Lărgirea liniei răscroielii gîtului la spate cu 8,5 cm.

Construcția plătcii pe reperul spate a corsetului mai sus de linia bustului cu 3,0 cm.

Demodelarea pensei de omoplat astfel: 0,5 cm sunt plasați în linia răscroielii gîtului la spate, linia răscroielii mînecii la spate și în linia inferioară a plătcii.

Corectarea liniei răscroielii gîtului la spate.

Corectarea liniei inferioare a plătcii.

Construcția liniei inferioare a corsetului la spate mai jos de linia taliei cu 10,0 cm.

Construcția tiparului de bază a mînecii clasice cu o cusătură cu lungimea de 65,0 cm.

Construcția liniilor ajutătoare pentru aplicarea decorului efectuat manual cu lățimea de 10,0 cm mai sus de linia cotului cu 8,5 cm.

Construcția tiparului de bază a fustei de tip cloș-soare, două repere.

2.6. Elaborarea schemelor de construcție a șabloanelor principale și derivate

Orice produs de îmbrăcăminte este structurat dintr-un număr determinat de elemente componente. Elementul de produs reprezintă o parte a produsului care îndeplinește o funcțiune proprie (de protejare, de îmbrăcare-dezbrăcare, de terminație a unei margini, de ornamentare etc.). El poate fi regăsit în totalitate, fără prelucrări suplimentare, pe alte modele ale aceluiași tip de produs. Un element de produs, la randul său, poate fi constituit dintr-un număr diferit de părți, numite repere.

Reperul este partea indivizibilă a unui produs de îmbrăcăminte, croită dintr-un anumit tip de material, un element poate fi realizat din unul sau mai multe repere. Croiala este o caracteristică constructivă a unui tip de produs și este determinată de modul de divizare a suprafeței produsului, considerat înveliș al corpului în elementele lui principale, cu rol de îmbrăcare (acoperire protejare) a corpului. Aceste elemente principale sunt: fața, spatele, elemental decorative, fusta [28].

Șabloanele se obțin prin copierea tiparelor multiplicate. Ele sunt copii ale tiparelor la care se adaugă rezervele de cusături. Acestea se execută pe carton, placaj sau plăci sintetice, principiul de lucru fiind:

•La tipare se adaugă rezervele de cusături

•Acestea se așează pe carton sau pe un alt material și cu ajutorul unei rulete se urmărește conturul tiparului mărit cu rezerve de cusături. Ruleta este prevăzută cu o rolă cu dinți care, prin apăsare, imprimă conturul tiparului pe carton [19].

•Cu ajutorul unei foarfece sau a unei mașini de tăiat, se taie

cartonul pe conturul imprimat. Cel mai utilizat material pentru obținerea șabloanelor este cartonul.

•Pentru a controla efectul uzurii în procesul de croire asupra șabloanelor, acestea se marchează cu un dispozitiv de marcat special.

Șabloanele folosesc procesului de croire și controlul detaliilor, acestea se foloses: șabloane principale și șabloane derivate.

În cazul compleului vestimentar propus în această lucrare, rezervele șabloanelor constituie 1,0 cm, iar pentru tiv 2,0 cm.

2.7. Concluzii la capitolul 2

Pentru a urmări cu consecuvitate principiile generale prezentate în capitolul doi vom enumera principalele caracteristici: analiza particularităților de model al produsului proiectat, selectarea datelor inițiale necesare pentru construcția tiparului de bază al modelului proiectat, argumentarea alegerii metodei de proiectare constructivă a tiparului de bază, elaborarea tiparului de bază și de model, elaborarea algoritmului de modelare constructivă. Aceste caracteristici permit construcția și modelarea cît mai exactă a modelului propus, și în întegime a colecției vestimentare.

Designerul, atunci când dorește să construiască un produs de îmbrăcăminte, are în vedere o serie de aspecte similare: conformația corpului tip, structura și proprietățile fizice a materialelor, metoda de proiectare. Acestea fiind reguli foarte flexibile ce poartă denumirea de principii ce dezvoltă imaginația [20].

În lucrarea dată autorul a efectuat construcțiile tiparelor de bază a rochiei pentru femei de siluietă semiajustată prin metoda Miuler și fiul, ce este destinată proiectării individuale a produselor vestimentare. În calitate de date inițiale au fost utiliyate valorile caracteristicilor dimensionale ale corpului tip 178-80-86 și valorile adausorilor de lejeritate- conform metodei propuse, însă către perimetrele de bază (bust, talie, șolduri) s-au utilizat aceleași valori ale adaosurilor.

Pe parcursul elaborării construcțiilor s-a observat că metoda dispune de relații analitice de calcul proporționale, și particularități constructive ce permit proiectarea produselor pentru corpuri de diferită conformație și ținută

Similar Posts

  • Modalități de Prevenire a Discriminării

    Modalități de prevenire a discriminării În condițiile actuale ale dezvoltării societății noastre devine mai evident că oricând în trecut, faptul că nu numai copilul are nevoie de o școală modernă, dar nici învățământul nu ar putea să pregătească – la nivelul cerințelor sociale actuale – pe viitorii muncitori, tehnicieni, ingineri, medici, profesori etc. dacă școala…

  • Modelarea Informațiilor Privind Performanțele ȘI Poziția Financiară Prin Inginerii Contabile Referitoare LA Imobilizările Corporale

    PROGRAMUL DE STUDII: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE LUCRARE DE DISERTAȚIE BACĂU 2016 PROGRAMUL DE STUDII: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE MODELAREA INFORMAȚIILOR PRIVIND PERFORMANȚELE ȘI POZIȚIA FINANCIARĂ PRIN INGINERII CONTABILE REFERITOARE LA IMOBILIZĂRILE CORPORALE BACĂU 2016 CUPRINS INTRODUCERE Lucrarea „Modelarea informațiilor privind performanțele și poziția financiară prin inginerii contabile referitoare la imobilizările corporale” își…

  • Influenta Blocajelor Emotionale Asupra Vietii Psihice a Adultului

    === 04c0c38b1644bfdc7c9d144cb967ad1dcd311d49_644299_1 === UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINTE ALE EDUCAȚIEI DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator: Student: București 2018 UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINTE ALE EDUCATIEI DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE Influențele blocajelor emoționale asupra vieții psihice Coordonator: Student: București 2018 Cuprins: Introducere Efectele perturbatoare ale aspectelor și…

  • Banca Nationala a Romanieidocx

    === Banca nationala a Romaniei === Banca Nationala a Romaniei Vintila Constantin Anul I-ii,IE Gr.50301 Cuprins Banca Nationala a Romaniei…………………………………………………pag 3 Istoric………………………………………………………………………………….pag 3 Vechea cladire……………………………………………………………………..pag 10 Atributii………………………………………………………………………………..pag 10 Conducerea………………………………………………………………………….pag 12 Rezultate financiare……………………………………………………………….pag 13 Rezerve……………………………………………………………………………….pag 13 Organizare……………………………………………………………………………pag 13 Sucursale……………………………………………………………………………..pag 14 Bibliografie……………………………………………………………………………pag 15 Banca Națională a României Banca Națională a României (BNR), este banca centrală a României, o instituție publică…

  • Raport Practica

    === 9f93e56baaaf0301ef1226c2cea2b5a36b457377_504622_1 === RAPORT DE PRACTICĂ RESURSE UMANE LA ELECTROTEL Prezentarea generală a companiei În perioada de practică care s-a desfăsurat într-un interval de o lună și jumătate am avut ocazia să particip efectiv la desfăsurarea activităților specifice Departamentului de Resurse Umane de la compania privată Electrotel. Firma Electrotel din Alexandria este o organizație specializată…

  • Contabilitatea Decontarilor cu Salariatii In Cadrul Unei Firme

    UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE PROGRAMUL DE STUDIU: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: IF Lucrare de licență COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: LECT. UNIV. DR. DIANA ELISABETA MATICA ABSOLVENT: SZABÓ BRIGITTA ORADEA 2016 UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE PROGRAMUL DE STUDIU: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: IF Contabilitatea…