Egalitatea de Sanse

Capitolul I

Precizări conceptuale privind egalitatea

I.1 Conceptul egalitate

Definirea conceptului de egalitate s-a dovedit a fi un demers dificil de-a lungul timpului. Jacques Foques Duparc arăta că aceasta este o noțiune absractă, care nu implică existența unor trăsături determinante, ci se refră în special la un raport juridic, ale cărui înțelesuri variază foarte mult, având importanța pe care moravurile și prejudecățile i-o atașează într-o anumită epocă.

Egalitatea este un concept care își are originea în grecescul Isotes și latinescul Veritas și în general semnifică o relație calitativă. Egalitatea arată o anumită corespondență într-un grup de obiecte, persoane, procese sau circumstanțe care sunt caracterizate ca având aceleași calități din cel puțin un punct de vedere, însă la rândul cărora apar și diferențe pentru anumite caracteristici.

Egalitatea în utilizarea sa prescriptivă are, o strânsă legătură cu moralitatea și dreptatea. Încă din Antichitate, egalitatea era vazută ca o trăsătură a dreptății. Egalitatea, este de asemenea înțeleasă ca o chestiune de dreptate socială, ea însăși reprezentând o problemă filosofică dificilă. Pentru a o clarifica, filosofii au apărat și promovat o serie de principii și concepții privind egalitatea. Prin legătura sa cu dreptatea, egalitatea stă la baza unor diferite acțiuni, sau instituții sociale.

Egalitatea se referă la tratarea tuturor oamenilor în așa fel încât rezultatul să fie pentru fiecare persoană același. Egalitatea poate fi atinsă doar atunci când toată lumea poate avea acces la resurse, procesul decizional și acest principiu să fie recunoscut, apreciat și respectat la nivel mondial.

Egalitarismul moral depinde în mare parte de ideea de egalitate în sine. Egalitatea este o relație care acceptă că oamenii sunt diferiți, existența relației ducând la un rezultat mai bun. Ea atribuie valoare relațiilor dintre oameni, mai degrabă decât conținutului vieții.

Deosebirile dintre grupuri servește, la rândul ei, în cadrul teoriei liberale ca bază normativă pentru ierarhizarea drepturilor sfecifice ale fiecărui grup. Distincțiile fundamentale între grupuri sunt apreciate ca o inițiativă utilă, atât din punct de vedere descriptiv, cât și din punct de vedere normativ dar, există, bineînțeles și numeroase opinii contrare.

În societatea contemporană, prin egalitate se înțelege garanția că un individ are șanse egale cu un altul de a se bucura liber de viață. Trebuie să existe egalitate, în rândul tuturor, chiar dacă unele persoane au caracteristici particulare care pot fi de: rasă, sex sau dizabilitate, aceste categorii netrebuind să fie discriminate.

,, A Discrimina" înseamnă a distinge, a face o distincție, a produce un tratament inechitabil sau inegal unei persoane sau unui grup, în funcție de anumite caracteristici, inclusiv: vârsta, etnia, genul, naționalitatea, rasa, religia și orientarea sexuală , etc

Nu toate tipurile de discriminare încalcă regulile statelor privind discriminarea. Unele tipuri sunt perfect legale, și nu pot constitui baza pentru un caz în instanță prin care să ceri apărarea drepturilor civile care invocă discriminarea.

Un tratamentul inegal duce în general la o raportare discrimatorie care poate favoriza excluderea totală sau parțială de la viața socială a cuiva. Majoritatea grupurilor minoritare sunt vizibil distincte de restul populației. Adesea, diferențele fizice precum culoarea pielii sau anumite dizabilități constituie factorul determinant în catalogarea unei anumite minorități.

Discriminarea poate fi de mai multe tipuri : discriminare directă care intervine atunci când o persoană este tratată mai puțin bine decât alta, iar tratamentul mai puțin favorabil este datorat faptului că face parte dintr-un grup minoritar; discriminare indirectă apare atunci când un criteriu sau o practică se aplică în mod egal tuturor, dar are, sau ar putea avea un impact disproporționat asupra acelor persoane care fac parte dintr-un grup minoritar (de exemplu, este mai dificil pentru cineva să se conformeze unei cerințe din cauza religiei).

Este un principiu al drepturilor omului acela prin care se cere ca toate persoanele să fie judecate pe baza atributele lor individuale, abilităților și capacităților, decât pe baza unor stereotipuri, sau ipoteze care pot provoca hărțuire și discriminare, și în mod categoric care afectează capacitatea unei persoane de a reuși

Milioane de oameni suferă de pe urma discriminării în întreaga lume. Aceasta nu încalcă numai un drept fundamental al omului, dar are și consecințe sociale și economice ample.

Discriminare ditruge oportunități, duce la pierderea de talente umane care sunt necesare pentru progresul economic, dar și accentuează tensiunile și inegalitățile. Lupta împotriva discriminării reprezintă o parte esențială pentru un loc de muncă și o viață decentă.

Minoritatea este un grup de persoane care tinde să-și dobândească drepturile care-i fac posibilă participarea, ca grup, la procesul decisional , fie în cadrul unui teritoriu dat, fie în cadrul întregii țări.

Emergența ideii minoritare, este de cele mai multe ori contrară principiilor dominante și tinde să inducă rezistența la schimbare. Orice grup care este minoritar și interacționează cu un grup majoritar sau dominant se deosebește de acesta, mai întâi, prin calitatea de a fi identificabil, și prin cunoștința de sine a grupului minoritar. În al doilea rând, prin identitatea lor etnică dată de numele colectiv, de origine, de istoria si cultura proprie, de un teritoriu specific, de sentimentul solidarității.

Sociologii utilizează frecvent temenul de minoritate pentru a evidenția poziția subordonată a unui grup în cadrul societății și nu făcând referire la accepțiunea lor numerică. Sunt frecvente cazurile în care din punct de vedere numeric, minoritatea reprezintă, de fapt, majoritatea.

În cadrul multor zone urbane răufamate, grupurile minoritare constituie minoritatea deși din punct de vedere numeric sunt în avantaj. Asta se întâmplă deoarece prin folosirea termenul de minoritate se dorește să se scoată în evidența pozițiile lor dezavantajate. În acest caz se află și situația femeilor care sunt descrise ca fiind un grup minoritar și totuși la nivel Global ele fiind majoritatea.

Un grup social este un grup pe care persoanele din interiorul sau din afara grupului au decis să îl catalogheze drept superior sau inferior, în general, pe baza unor caracteristici subiective.

Conform lui Dionisie Petcu se pot desluși două direcții logice care pot fi distinse în planul etnicului și care duc la apariția unității etnice și anume: principiul propriu-zis al etniei care vizează producerea și reproducerea existenței sociale, și, pe de altă parte, modalitatea de manifestare a respectivei etnii care poate fi regăsită în divizarea umanității în colectivități distincte .

Distincțiile etnice sunt rareori neutre și sunt de regulă asociate cu inegalități de avuție și putere, dar și cu antagonisme între grupuri, consideră Anthony Giddens. Etimologic, cuvântul etnie provine din grecescul etnos, și desemnează o comunitate cu aceeași origine, care au strămoși comuni, este diferită de trib, care are dimensiuni mai reduse. În secolul XX-lea, termenul etnie, respectiv etnic, oferă o accepțiune proteiformă. În spațiul german, toate derivatele de la ethnos ne trimiteau și încă ne mai trimit cu gândul la apartenența la o anumită colectivitate. În literatura franceză, sensul principal este acela de comunitate lingvistică, în timp ce în spațiul anglo-saxon se face referire la o minoritate culturală.

Problemele grupurilor se află în relație directă cu legitimitatea, mai ales că grupul își revendică des o poziție care trece dincolo de cadrul constituțional, și refuză loialitatea față de statul în cauză, pentru asta fiind nevoie de politici echilibrate. Acesta este motivul pentru care problemele minorităților abia pot fi abordate printr-o politică fină a încorporării, prin care grupurile să nu se simtă amenințate și nici să nu aibă posibilitatea să domine alte grupuri. .

Teoreticienii dreptului minorităților văd trei elemente principale care ies în relief atunci când catalogăm o persoană ca făcând parte dintr-o minoritate și anume rasa, limba și religia.

Comunicarea între grupul majoritar și cel minoritar, a dus la crearea de noi valori, de aici rezultând obligativitatea ca măsurile întreprinse să fie evaluate din prisma rezultatelor probabile și, după un timp, a rezultatelor reale pe care le produce.

Discriminarea rasială rămâne o provocare pentru milioane de oameni care traiesc în statele membre ale Uniunii Europene. Această formă de discriminare poate varia de la remarci rasiste și poate ajunge până la agresiune fizică sau chiar crimă.

Rasismul se poate manifesta prin hărțuirea minorităților etnice sau prin simplul refuz a unui loc de muncă deoarece un individ este de culoare, de altă rasă sau naționalitate. O acțiune specifică împotriva discriminării este puțin probabil să fie suficientă în combaterea discriminării. Este nevoie de măsuri concrete și totale în politicile Uniunii Europene pentru a se putea realiza progrese în domeniu .

În cele mai multe cazuri discriminarea intervine și la locul de muncă al celor care fac marte dintr-un grup dominat. Discriminare este acel tratament diferențiat și nefavorabil aplicat unei personae deoarece este diferită de populația majoritară fără a se tine cont de capacitățile ei. Discriminarea plasează individual într-o situație de dezavantaj și se caracterizează printr-o motivație mai scăzută pentru muncă, ceea ce duce la o productivitate a muncii mai scăzută și poate genera tensiuni la locul de muncă ceea ce va afecta performanța generală a unei întreprinderi. Practicile de prevenire a discriminării la locul de muncă nu sunt numai benefice pentru indivizi, cât și pentru întreaga afacere.

Egalitatea constă în asigurarea că toate grupurile diferite sunt tratate în mod corect și nu mai puțin favorabil, în funcție de nevoile specifice ale acestora. Promovarea egalității permanente ar trebui să ducă la eliminea discriminării în toate domeniile. Discriminarea poate consta în intimidare și hărțuire și poate afecta diversitatea, nerecunoscând diferențele și valoarea oamenilor.

I.2 Egalitatea de șanse

Conceptele de egalitate de șanse și nediscriminare au reprezentat încă de la înființarea Comunității Europene principii fundamentale. Stipulate în numeroase tratate ale organizațiilor internaționale, ele au drept punct de plecare principiile universale ale drepturilor omului.

Întoate aspectele vieții unui om , trebuie să se țină cont de capacitatea individului de a face față provocărilor în cauză și nu de alte caracteristici care nu au legătură cu aceste aspecte.

Egalitatea de șanse intervine atunci când nu se produce discriminarea unor grupuri minoritare. Egalitatea de șanse este un concept prin intermediul căruia se dorește ca toate ființele umane să fie libere să propășească atunci când vine vorba de capacitățile personale și să poată alege fără a exista anumite limitări impuse. La baza conceptului stă participarea fiecăruia la viața economică și socială, fără a se face deosebire de etnie, sex, religie, orientare sexuală sau dizabilități. Diversitatea reprezintă o premisă importantă pentru dezvoltarea societății, prin care se asigură un cadru propice pentru dezvoltarea unor valori precum toleranța și egalitatea.

În fața problemelor deosebit de complexe, din ce în ce mai multă lume consideră educația interculturală ca fiind o parte esențială a soluției. Societatea, în ansamblul ei a devenit tot mai conștientă de diversitatea culturală care o compune și sunt tot mai numeroși cei care consideră că această diversitate culturală nu reprezintă o fatalitate, ci o oportunitate, o bogăție ce poate fi valorificată și astfel să aducă un beneficiu general. Educația interculturală este esențială , în primul rând, stabilitatea unei societății durabile, pentru că ne învață cum să trăim unii cu alții, dar și pentru că promovează egalitatea, respectul și deschiderea spre comunicarea cu celălalt.

Comunicarea a dus la crearea de noi valori. Reformarea presupune asigurarea unui echilibru între utilizarea și producerea de bunuri, acestea devinind valori, cu condiția ca instituțiile reformate să fie disponibile în acest sens. Reformăm ceva pentru a îmbunătăți și a-i perfecționa gradul de funcționalitate; de aici rezultă obligativitatea ca măsurile întreprinse să fie evaluate prin prisma rezultatelor posibile și, după un timp, a rezultatelor pe care le produce, afirmă Joseph Stiglitz.

Atunci când vorbim despre egalitatea de șanse, se discută în mod inevitabil despre discriminare ca fiind o formă de conduită socială. Discriminarea apare în urma tensionării relațiilor dintre grupul dominant și cel dominat, în special datorată unor măsuri care ating și lezează interesele celei din urmă și poate produce o situație conflictuală. Minoritatea poate fi orice grup social, ai cărei membri simt din partea grupului dominant felurite nedreptăți cum ar fi : prejudicii, discriminare, segregare sau chiar persecuție. Atitudinea acestor grupuri este influențată în general de gradul de cultură, de conștiința minorității, de tradiția istorică, de factori politici interni cât și cei externi, de interesele diverse. Cea mai întâlnită atitudine a unei minorități este cea de agresiune, prin care se urmărește autodeterminarea politică.

Egalitatea de șanse presupune să se ia în considerare capacitățile, nevoile și aspirațiile diferite ale oamenilor și presupune un tratamentul egal al acestora. Garanția egalității de șanse presupune îndepărtarea discriminării, prejudecăților sau stereotipurile.

Ideea egalității de șanse include o serie de dificultăți și limitări. Una dintre principalele limitări reiese din faptul că uneori nu există o delimitare clară între sectorul public și cel privat. Deseori este reglementată doar partea vieții individului care este împărtășită cu ceilalți membri ai societății, deci publică, însă nu se tine cont de aspectele comportamentului privat. În acest fel, au ajuns să fie neglijate o serie de inegalități, identificate în domenii ale vieții private cum ar fi : familia, căsătoria sau religia.

Egalitatea de șanse, deseori, se oprește la granițele statelor naționale care au tendința să-și favorizeze proprii cetățeni în defavoarea celorlalți, prin anumite drepturi și privilegii, în special în domeniul muncii sau liberei circulații. Un exemplu concret în acest caz ar fi sistemul public de educație din anumite țări care este gratuit pentru cetățenii unui stat și este limitat sau lipsit de gratuitate în cazul cetățenilor altui stat.

Respectarea egalității de șanse trebuie să fie vizibilă chiar în decizii economice. Achizițiile, vânzările, investițiile, angajările nu trebuie să țină cont de anumite prejudecăți care pot dezavantaja unii agenții economici.

Egalitatea de șanse trebuie respectată și când apare competiția între indivizi pentru resursele care sunt limitate. Spre exemplu, când se insistă în ocuparea unui post sau a unei poziții ca toți candidații să fie supuși unei testări ale aptitudinilor în condiții egale, nu se ia în considerare situația socio-economică care este diferită de la un candidat la altul, astfel că șansele nu sunt niciodată egale, ci doar prin aceste măsuri sunt subliniate niște inegalități sociale care sunt preexistente.

Dreptul la egalitatea de șanse și dreptul de a fi ferit de orice formă de discriminare reprezintă o normă definitorie a legislației internațonale , în vigoare, în materia drepturilor omului. Cu toate acestea, posibilitatea de a te bucura de egalitate în drepturi la nivel mondial, încă este o problemă larg răspândită a umanității.

Legislația în domeniul egalității dntre oameni a evoluat mult în ultima perioadă. Ansamblul de legi  conține concepte legale, explicații, și jurisprudență, toate acestea ducând la progrese semnificative împotriva discriminării la un nivel înalt. Există , însă reale discrepanțe între legislația internațională și abordările naționale, toate acestea împiedicând progresul în domeniu. Prin urmare, este nevoie de un efort major pentru o corelare a legislației internaționale și a celei naționale pentru a se armoniza procesul de obținere a egalității la nivel global.

I.3 Egalitatea de șanse în România

Prin egalitatea de șanse se dorește ca oamenii să fie tratați în mod corect, fără prejudecăți, să fie create condiții care să încurajeze și să promoveze diversitatea în mediul de lucru și în societate. Egalitatea de șanse promovează corectarea dezechilibrelor din trecut și existența unor certitudini în prezent, conform cărora relațiile dintre minoritari și majoritari decurg într-un mod constructiv, susținându-se incluziunea socială și evitându-se discriminarea.

Principiul egalității de șanse este stipulat în Constituția României în articolul 16 care poartă numele de Egalitatea în drepturi. Conform acestei legi: cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări; nimeni nu este mai presus de lege, statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați în vederea ocupării anumitor funcții și demnități.

România a făcut progrese semnificative în ceea ce privește egalitatea de șanse, dar provocări serioase încă pot fi văzute în prezent. Deși la nivel legislativ, România stă foarte bine, egalitatea de șanse poate fi serios pusă sub semnul întrebării, România aflându-se la acest capitol pe ultimul loc în cadrul Uniunii Europene și pe locul 72 la nivel mondial, conform statisticilor Forumului Economic Mondial .

Rapoartele recente ale Grupului Băncii Mondiale, Forumului Economic Mondial, și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare evidențiază zone semnificative din România care se confruntă cu mari probleme în ceea ce privește egalitatea de șanse.

Potrivit unui studiu realizat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, criteriul de vârstă este principalul motiv pentru tratamentul discriminatoriu pe piața muncii, genul fiind cel de-al doilea.

Legea privind egalitatea de șanse protejează angajații împotriva discriminării din cauza vârstei, care se poate face, deoarece unii indivizii sunt mai tineri sau mai în vârstă decât alții, aceștia trebuind să fie tratați la fel. Discriminarea din cauza vârstei este o formă de discriminare directă și nu ar trebui să fie tolerată și întâlnită la nivelul unei organizații.

În ultima perioadă în România politicile privind egalitatea de gen au fluctuat pe de o parte datorită integrării țării în Uniunea Europeană cât și datorită crize economice pe care am traversat-o. În România, de cele mai multe ori contextul cultural este dominat de discursuri conservatoare care susțin rolurile tradiționale de gen.

Există diferențe considerabile în România în ceea ce privește egalitatea de șanse între bărbați și femei. Diferențele de gen persistă în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, salariile, antreprenoriatul și pensiile. Statistic, există un decalaj de 15 puncte procentuale între bărbați și femei. Diferența de remunerare între femei și bărbați este estimată la 9,7%, acest scor reflectând segregare și discriminare la locul de muncă. Mai mult, femeile din România reprezintă mai puțin de o treime din proprietarii de afaceri.

Diferențe se fac și la nivelul etniei în România. De exemplu, femeile rome, în medie, merg la școală doar 5 ani jumatate din medie. Diferențele sunt, de asemenea, ridicate între femeile din zonele rurale și urbane, cu aproape 68% dintre femeile din mediul urban care sunt incluse în învățământul secundar, în comparație cu doar 42% a celor din mediul rural.

Femeile au o prezență în procesul de luare a deciziilor publice limitată, cu doar 12% locuri în parlamentul național. Doar 19% dintre miniștri sunt femei. Violența domestică este o altă manifestare des întâlnită la nivelul țării, în special în mediul urban.

Violența domestică și abuzul emoțional sunt elemente întâlnite într-o relație folosite de o persoană pentru a o controla pe cealaltă. Partenerii pot fi căsătoriți sau necăsătoriți, heterosexuali sau homosexuali care trăiesc împreună într-un mod separat sau matrimonial.

Exemplele de abuz includ: injuriile sau izolarea unui partener de familia sau prietenii lui, oprirea partenerului de a obține bani sau un loc de muncă pentru a fi dependent financiar, corecțiuni fizice reale sau amenințate, agresiune sexuală, intimidare.

Violența care poate fi pedepsită penal include: agresiune fizică, aici făcându-se referire la lovire sau împingerea, abuzul sexual care este nedorit sau activitatea sexuală forțată.

Cu toate că abuzul emoțional nu reprezintă un comportament criminale, reprezintă o formă de abuz și pot duce la violență criminală.

Dacă dorim să garantăm oportunități egale, atunci discriminarea și prejudecățile trebuie să fie înlăturate, la nivelul societății întâlnim încă o gândire tradițională în ceea ce privește caracteristicile femeilor și cele ale bărbaților. Aceste stereotipuri indică gradul de dezvoltare puțin evoluat a societății din prezent.

Egalitatea de șanse susține că este nedrept ca anumite diferențe care sunt naturale să modeleze în mod semnificativ șansele unei persoane în viață. Egalitatea de șanse este benefică în ansamblu și poate duce la maximizarea bunăstării societății. Susținătorii acestui principiul îl asociază cu un sistem meritocratic, unde cel mai talentat și ambițios trebuie să fie recompensat, indiferent de mediul din care face parte.

Potrivit Barometrului de Incluziune Socială, egalitatea este un concept familiar pentru întreaga populație. Aproape toți participanții la acest studiu și anume 90% din cei intervievați consideră că egalitatea este importantă pentru ei. Cu toate acestea, 40% dintre ei, cred că femeile sunt un grup discriminat în societate. Mai mult decât atât, 78% din populația din România consideră că discriminarea pe piața forței de muncă este larg răspândită, iar 68% dintre respondenți cred că discriminarea pe piața muncii este mai răspândită în prezent decât în ​​urmă cu 5 ani. De asemenea, oamenii par să știe că există legi care pedepsesc discriminarea de angajare în funcție de sex, vârstă, etnie, etc

 În același timp, la nivelul României se poate observa, o tendință crescândă de nonimplicare și resemnare: unul din trei angajați au spus că nu ar face nimic în cazul în care el sau alte persoane ar fi discriminate la locul de muncă. Prin urmare, există un grup mare de oameni pasivi, contribuind astfel la perpetuarea unui comportament care nu este favorabil dobândirii unui mental colectiv cu privire la egalitatea de șanse și nediscriminare.

I.4 Egalitatea de gen

Egalitatea de gen este un principiu fundamental stipulat în cadrul dreptului comunitar încă de la originile acestuia. Obiectivul Uniunii Europene cu privire la egalitatea de gen este acela de asigure a egalității de șanse și de tratament atât pentru bărbați, cât și pentru femei și să combată orice formă de discriminare în acest domeniu.

Această problematică reprezintă o adevărată provocare internațională, prin care se urmărește lupta împotriva sărăciei, accesul la educație și sănătate, independență economică, acces egal la procesul decizional pentru ambele genuri. Egalitatea de gen este cerută prin directive, regulamente și tratate.

Egalitatea dintre femei și bărbați reprezintă o problematică a drepturilor omului și o condiție esențială pentru realizarea dreptății la nivel Global. De asemenea, este necesară pentru obținerea egalității, dezvoltării și păcii. Egalitatea dintre femei și bărbați reprezintă o condiție în obținerea dezvoltării durabile, femeile și bărbații trebuind să lucreze împreună pentru a putea răspunde provocărilor secolului XXI.

Egalitatea de gen urmărește obținerea de drepturi, responsabilități și șanse egale atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Egalitatea de gen implică faptul că interesele, nevoile și prioritățile atât ale femeilor cât și ale bărbaților sunt luate în considerare,

recunoscându-se diversitatea femeilor și bărbați. Egalitatea de gen este în același timp, un principiu al drepturilor omului și o condiție în dezvoltarea centrată pe oameni.

Egalitatea de gen este atinsă atunci când femeile și bărbații se bucură de aceleași drepturi și oportunități în toate domeniile societății, inclusiv în ceea ce privește participarea economică și cea de luare a deciziilor. De asemenea, trebuie ca aspirațiile și nevoile celor două sexe să fie în egală măsură apreciate și favorizate.

La nivel internațional există o diferență de remunerare vizibilă între bărbați și femei. Egalitatea de remunerare reprezintă un principiu care datează din anul 1957 când a fost precizat clar că fiecare stat membru trebuie să se asigură că pune în aplicare principiul egalității de remunerare între bărbați și femei pentru o muncă de valoare egală.

Timp de mulți ani, Uniunea Europeană s-a axat ca domenii prioritare pe prevenirea discriminării pe motive de naționalitate și sex. Discriminarea pe criterii de sex și naționalitate au fost stipulate încă din Tratatul de la Roma din anul 1957.

Realizările înregistrate de Uniunea Europeană în ceea ce privește susținerea egalității dintre femei și bărbați au contribuit la schimbarea în bine a vieții multor cetățeni ai Uniunii. Deși există în continuare inegalități, s-au făcut progrese semnificative în ultimele decenii. Principalii factori care au contribuit la aceste progrese sunt: legislația care promovează tratamentul egal, o abordare integratoare în ceea ce privește egalitatea de gen, cât și măsuri specifice pentru promovarea femeilor.

Dintre principalele tendințe încurajatoare, putem aminti creșterea numărului de femei pe piața muncii, cât și progresele înregistrate pentru asigurarea calității sporite a educației și a formării. Se mențin însă în continuare diferențe de gen, pe piața muncii, femeile aflându-se în continuare în număr mai mare în sectoareslab plătite și într-un număr mai mic în posturi decizionale.

Comisia Europeană a înființat o rețea de experți pe problema egalității genului și a nediscriminării pentru a oferi informații concrete și consiliere cu privire la evoluția din acest domeniu din statele membre. O sarcină principală a rețelei este aceea de a furniza informații sigure care să permit Comisiei să-și îndeplinească rolul de gardian al tratatelor. Prelucrarea și colectarea informațiilor este de multe ori dificilă datorită specificităților sistemelor juridice naționale, barierelor lingvistice cât și dificultăților care se interpun în găsirea informațiilor relevante.

Institutul European al Egalității de Gen a oferit publicului larg în luna iunie a anului 2015 Indexul European al Egalității de Gen. Concluzia cercetării a fost aceea că Uniunea Europeană a ajuns abia la jumătatea drumului către o societate egalitară în privința egalității de gen, cu un scor de 52.9 de puncte din 100. România are cel mai mic scor din Uniunea Europeană, 33.7 puncte.

Grație implementării unor inițiative care încurajează egalitatea de gen, Uniunea Europeană a făcut progrese importante în acest domeniu, însă pare că se îndreaptă prea lent spre obiectivul egalității, confruntându-se în continuare cu violență sexuală, bariere privind accesul la educație, precum și forme multiple de discriminarea la locul de muncă.

Lupta pentru egalitatea sexuală a apărut dintr-o nevoie fundamentală a femeilor și anume aceea de libertate, aceasta fiind o valoare esențială pentru femeile din întreaga lume, indiferent de civilizație sau cultură.

Procesul de tranziție lent cât și criza economică au pus problemele femeilor într-un plan secundar. Din cauza lipsei de atitudine a principalilor lideri de opinie, există un deficit serios în definirea și abordarea situației femeilor, identificarea cauzelor, crearea de strategii fiabile cât și politici pentru îmbunătățirea acestei situații. Problemele de gen, de multe ori sunt marginalizate, aceasta ducând la deteriorarea situației femeilor și a încălcării unor drepturi fundamentale ale omului.

Se dorește mai multă acțiune și depunerea de mai multe eforturi în vederea construirii unei noi mentalități și a unui cadru instituțional adecvat, în special din partea politicului, mass-media și organizațiilor non-guvernamentale, acestea fiind principalele instrumente pentru îmbunătățirea situației.

Capitolul 2.

Precizări conceptuale privind feminismul

II.1 Apariția termenului de feminism

Relațiile dintre sexe au evidențiat în permanență stadiul dezvoltării unei societăți la un moment dat, indiferent dacă a fost vorba de societatea tradițională sau de cea modernă. Societatea, pentru a fi înțeleasă complet, trebuie să țină seama de diferențele din  substratul biologic al indivizilor. Trebuie să se țină cont că există anumite diferențe și că populația se structurează în funcție de vârstă și sex, aceasta fiind o tendință firească. Criteriile de structurare sunt normale și naturale, însă, efectele lor pot reprezinta adevărate procese sociale.

Există, într-adevar, diferențe între modul în care un bărbat privește o problemă și modul în care aceeași problemă este privită de către o femeie, și sunt diferențe obișnuite, tipice. Dar putem recunoaște aceste diferențe, fără a-i atribui vreo deficiență unuia din cele două genuri. Prin urmare, problema nu se referă la existenta acestor diferențe, ci la felul în care aceste diferențe sunt percepute și interpretate.

Cel mai bun mod pentru a înțelege ceea ce este feminismul și impactul pe care l-a avut în politica internațională este acela de a studia lucrările complexe și multiple ale teoreticienelor feministe, acestea fiind personalități marcante din diferite domenii și cu așteptări diferite.

Termenul de feminism este folosit îndeosebi, pentru a descrie o mișcare politică, economică sau culturală care urmărește stabilirea unor drepturi egale pentru femei și bărbați, cât și de protecție juridică pentru femei. Feminismul implică teorii care interpretează diferențele de gen, politice și sociologice, precum și mișcări care promovează egalitatea de gen și campanii care militează pentru drepturile și interesele femeilor. Cu toate că termenii feminism și feministe nu au câștigat utilizarea pe scară largă până în anii 1970, au fost deja folosite în limbajul public mult mai devreme; de exemplu, Katherine Hepburn vorbește despre mișcări feministe, în anul 1942 în filmul Femeia anului.

Feminismul reprezintă cerința publică pentru drepturile femeii. Termenul de feminism s-a răspândit, în principal în a doua jumătate a secolului XIX, în Europa. Din punct de vedere istoric, feminismul a debutat ca fiind parte a discursului european iluminist. În secolul XVIII, în anul 1792, apare cartea intitulată A Vindication of the Right of Women scrisă de Mary Wollstonecraft prin care se dorea egalitatea între femei și bărbați.

Emanciparea femeilor are o istorie îndelungată, însă este foarte puțin cunoscută la nivel internațional. Deși suntem tentați să credem că această mișcare își are punctul de plecare în secolul XX, aceasta își are orginea în secolul XVIII, atunci când Abigail Adams, scriindu-i soțului ei care intra în Congresul Continental din anul 1776, îi cere să-și amintească de femei și să manifeste generozitate față de ele. Aceasta spunea : Nu pune puteri nelimitate în mâinile soților. Amintește-ți că toți bărbații ar fi tirani dacă ar putea.

Mary Wollstonecraft îl apostrofa pe Thomas Paine, care scria despre drepturile bărbaților, nefăcând referire deloc la drepturile femeilor. Ulterior, acesta și-a îndreptat greșeala și le-a apărat într-o scriere intitulată: Rights of Man

O variantă mai combativă a mișcării de eliberarea a femeilor nu vorbește numai de formele evidente de discriminare, ci și de demascarea acestora și înlăturarea formelor de discriminare subtile, aici făcându-se referire la anumite concepții și atitudini de inferioritate care le împiedică să fie egale cu bărbații.

În cadrul României, cercetarea curentului feminist s-a realizat cu precădere după căderea comunismului, această doctrină fiind una cenzurată la nivel national, învățăturile ei fiind considerate în contradicție cu sistemul , acestea vizând în principal emanciparea femeilor în toate domeniile, astfel la nivel national, încercându-se restricționarea accesului publicului larg la aceste publicații.

Cu toate acestea, ideile feministe nu erau deloc străine românilor, o mișcare feministă existând și la nivelul României , considerându-se că aceasta a avut apogeul între anii 1918-1929. În această perioadă la nivel național în rândul femeilor era un grad ridicat de analfabetizare și o adevărată ignoranță a celor din mediul rural. Un rol esențial în feminismul românesc l-au avut elitele feministe care au făcut studii în străinătate, în special în Franța și s-au inspirit din ideile feministe de acolo.

Mișcarea feministă din România a fost influențată în mod dominant de două grupări feministe, una moderată și una radicală. Prima dintre ele, UFR a fost prezidată de Maria Baiulescu. UFR se abțineau în a cere schimbări majore, neexistând o dorință de schimbare a dimensiunii tradiționale a femeii, ci era în general o mișcare feministă filantropică și culturală. Cea de-a doua grupare era AECPFR, sau prescurtat, Asociația . Membrii promovau un feminism reformist care susțineau în mod principal emanciparea femeii și votul universal atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

În concluzie, putem spune că o dată cu trecerea timpului, femeile au reușit să-și câștige drepturile, în present legea internațională referitoare la drepturile omului fiind pe deplin aplicabilă femeilor, cât și bărbaților, însă la nivel Global, există încă încălcări multiple și severe ale drepturilor femeilor, existând inclusiv fenomenul de discriminare.

II. 2 Tipurile de feminism cunoscute în istorie

Ideea globală a feminismului se referă la convingerea că bărbații și femeile merită egalitate de tratament, respect și drepturi sociale. În general, feminiștii sunt persoane care încearcă să sublinieze inegalitatea socială bazată pe gen și a o stopa pe cât este posibil.

Feminiștii susțin că, în cele mai multe culturi, de-a lungul istoriei, bărbații au primit mai multe avantaje decât femeile. În timp ce această idee pare destul de simplă, există mulți care înțeleg greșit scopul feminismului, considerând că feministele sunt femei furioase, amare care doresc doar să subjuge bărbații. Această neînțelegere apare, deoarece există diferite tipuri de feminism.

În 1983, Alison Jaggar a publicat lucrarea Feminist politics and human nature unde a vorbit despre patru teorii și tipuri de feminism : feminismul liberal, feminismul marxist, feminismul radical, și feminismul socialist. Analiza ei nu a reprezentat ceva cu totul nou, tipurile de feminism începând să se diferențieze încă din anii 1960. Contribuția lui Jaggar a fost aceea de a aduce clarificare, extindere și solidificare a diverselor definiții legate de feminism, care sunt adesea folosite și în prezent.

Feminismul liberal

Această variantă a feminismului își are rădăcinile în teoria contractului social promovat prin Revoluția Americană. Abigail Adams și Mary Wollstonecraft sunt reprezentantele principale ale acestui curent, au fost acolo de la început, propunând egalitatea între femei și bărbați. În cadrul feminismului liberal îl reprezintă educația care este văzută ca un instrument important în lupta împotriva discriminării bazată pe ignoranță. De asemenea, sunt propuse diferite legi împotriva discriminării sexuale, acestea reprezentând o modalitate de schimbare a atitudinilor și a comportamentului individual.

Feminismul radical

 Feminismul radical oferă o bază solidă pentru mișcarea feministă din întreaga lume. Văzut de mulți ca elementul "nedorit" al feminismului, feminismul radical este de fapt un promotor pentru multe dintre ideile care decurg din feminism, idei de pe urma cărora au apărut diferite ramuri ale feminismului. Această formă își are originea în mișcărilor de pace și drepturile civile din 1967-1968. Motivul pentru care acest grup a ajuns să fie unul "radical" este faptul că ei văd asuprirea femeilor ca fiind forma cea mai întâlnită de opresiune, una care trece dincolo de granițele de rasă, cultură, și clasă economică.

Feminismul radical propune o schimbarea revoluționară de proporții în ceea ce privește modul în care sunt tratate femeile.

Feminismul marxist și feminismul socialist

Feminismul marxist recunoaște că femeile sunt asuprite și insistă asupra faptului că singura modalitate de a pune capăt opresiunii femeilor este de a răsturna sistemul capitalist. Feminismul socialist reprezintă rezultatul întâlnirii feminismului marxist cu a celui radical. Feminiștii socialiști resping ideea marxistă conform căreia patriarhatul este principala sursă de opresiune a femeilor, afirmând că femeile sunt în imposibilitatea de a fi libere din cauza dependenței lor financiare de bărbați.

Teoria feministă are ca principal scop să de admită și să se conștientizeze la nivel global inegalitatea de gen și se concentrează asupra politicii de gen, relațiilor de putere, precum și promovarea drepturilor și intereselor femeilor.

Există o gamă variată de tipuri de feminism pe lângă cele principale. Dintre acestea amintim :

Feminismul cultural. Multe feministe radicale au preluat ideile feministelor culturale. Diferența dintre feminismul radical și cel cultural este destul de greu de trasat și în general constă în faptul că: în timp ce feminismul radical a fost o mișcare care dorea să transforme societatea în ansamblul ei, feminismul cultural s-a rezumat la dorința de a construi cultura femeii.

Eco-Feminismul care este o ramură a feminismului este mai mult spirituală decât politică sau de natură teoretică. Principiul său de bază este că o societate patriarhală exploatează resursele fără a ține seama de consecințele pe termen lung. În cadrul acestui curent sunt adesea făcute asocieri între tratamentul mediului, a animalelor și tratarea femeilor.

Feminismul psihanalitic pleacă de la teoriile psihanalitice în încercarea lor de a explica opresiunea femeilor, având convingerea că pot fi găsite soluții dacă se investighează cauzele dominației bărbaților asupra femeilor, studiindu-se psihicul la bărbați cât și psihicul femeilor.

Feminismul global prin care se poate vedea încercarea de realizare a unei perspective globale asupra feminismului, observându-se asemănările formelor de oprimare asupra femeilor din intreaga lume.

Feminismul libertarian care pledează pentru libertățile pentru femei și se opune intervenției statului în viața femeilor, în special prin reglementarea drepturilor de reproducere. Feministele libertariene au drept scop principal încurajarea femeilor să fie independente din punct de vedere economic și psihologic. Discuții despre ce este, ce ar trebui să fie și în ce fel ar trebui să acționeze statul pot fi observate încă din Antichitate. Timp de milenii a fost acceptată ideea conform căreia statul trebuie să contribuie la asigurarea nevoile cetățenilor, să urmărească binele public și să fie implicat în atingerea intereselor comunității pe care o reprezintă. Puterea într-un stat se manifestă prin dezechilibrul schimbului pentru că majoritatea relațiilor presupun într-un proces de liber schimb. Puterea publică nu este absolută și este limitată de rigorile juridice, cărora administrația publică trebuie să li se supună și care formează ceea ce se numește ordinea juridică.

II. 3 Feminismul liberal

Din perspectiva lucrării ne interesează în mod deosebit feminismul liberal deoarece oferă convingerile fundamentale în capacitatea indepenței femeii, obținută prin schimbarea legilor de la nivelul statului. care blochează eliberarea femeilor. În termeni generali, perspectiva "liberală" ar putea fi descrisă ca văzând libertatea ca o valoare fundamentală care trebuie să fie menținută și obținută de către stat. De asemenea, bărbații și femeile trebuie să aibă drepturi egale în valori fundamentale cum ar fi : libertatea de exprimare, libertatea de a-ți controla propriul corp, libertatea de a dobândi proprietății.

Mary Wollstonecraft este considertă fondatoarea feminismului liberal, lucrarea sa A Vindication of the Rights of Woman din 1792 este larg privită ca primul tratat feminist. Ea a scris în tradiția liberală clasică, promovând drepturile individuale, în special cele care luptă împotriva restricțiilor puterii politice. Principala preocupare a lui Wollstonecraft au fost drepturile și statutul femeilor. Revoluția franceză din 1789 a fost un eveniment crucial pentru feminismul liberal, fiind privit ca o luptă pentru libertatea individuală împotriva monarhiei tiranice.

Mary Wollstonecraft a subliniat necesitatea și dreptul femeilor la educație în mod egal cu bărbații pentru a putea deveni emancipate, de asemenea a susținut încetarea prejudecăților sociale împotriva femeilor, femeile trebuind să fie caracterizate în funcție de caracterul și munca lor.

Liberalii susțin că libertatea este o valoare fundamentală și că statul este singurul care poate asigura libertatea indivizilor. Feministele liberale împărtășesc acest punct de vedere, și insistă asupra necesității de libertate al femeilor.

Există două tipuri de bază feminism liberal. O parte au la bază ceea ce, în literatura filosofică, poartă numele de "feminism liberal", acesta vede feminismul liberal în termeni de autonomie a alegerilor și de politico-autonomie. Cel de-al doilea tip se sprijină pe ceea ce se numește în mod obișnuit "feminismul clasic-liberal". Aceștia susțin că exercitarea autonomiei personale depinde de anumite condiții care sunt insuficient prezente în viața femeilor, sau că aranjamentele sociale de multe ori nu reușesc să respecte autonomia personală a femeilor și a altor elemente ale femeilor pentru a deveni înfloritoare. Ei susțin, de asemenea, că nevoile și interesele femeilor sunt insuficient respectate în condițiile în care acestea trăiesc, și că aceste condiții sunt lipsite de legitimitate, deoarece femeile sunt reprezentate insuficient în procesele de autodeterminare democratică.

Feminiștii liberali susțin că deficitele de autonomie se datorează "inegalităților de gen" sau naturii patriarhale care se bazează pe tradiții și că feministele ar trebui să lucreze pentru a identifica aceste concepții și a le remedia. În ceea ce privește promovarea autonomiei femeilor este subliniat rolul important al statului, feministele liberale susținând că statul poate și ar trebui să fie aliat în promovarea autonomiei femeilor.

Feminismul liberal se concentrează pe probleme precum inegalitatea la locul de muncă, accesul limitat la educație și obținerea drepturilor politice.

Atunci când feminismul liberal se ocupă de probleme din sfera privată, acestea tind să fie văzute în termeni de egalitate. Astfel, feministele liberale văd căsătoria ca pe un parteneriat egal, cât și mizează pe o implicare masculină în îngrijirea copilului. Avortul și alte drepturi au de a face cu alegeri personale. Se dorește înlăturarea violenței în familie și a hărțuirii sexuale și de asemenea, se dorește înlăturarea obstacolelor din calea femeii pentru a se ajunge la un nivel de egalitate cu bărbații.

Feminismul liberal susține acțiunile de discriminare pozitivă, solicitând angajatorilor și instituțiilor de învățământ să ia măsuri speciale pentru o incluziune mai mare a femeilor.

Drepturile egale între bărbați și femei au reprezentat un obiectiv fundamental timp de mulți ani pentru feministele liberale, pledând pentru acestea în diferite organizații.

Deși nu se poate nega existența diferențelor biologice între bărbați și femei, feminismul liberal nu consideră că acestea sunt o justificare pentru a se produce inegalității, cum ar fi , de exemplu, diferențele salariale între bărbați și femei.

Feminismul liberal insistă pe accesul femeilor în funcții de conducere. La nivel comunitar au existat întotdeauna femei puternice care să promoveze egalitatea de gen și de șanse. Câteva nume reprezentative ar fi :

Margaret Thatcher

Prima femeie prim-ministru a Marii Britanii, a întâmpinat mari dificultăți în a obține acest post deoarece erau privite cu mare scepticism femeile în politică. Thatcher înainte de a ajunge prim ministru a rostit celebrele cuvinte : Eu nu cred că va fi un prim-ministru femeie în timpul vieții mele, în timpul unei apariții de televiziune din 1973. Ea a ocupat această poziție într-un moment în care Marea Britanie a fost într-o perioadă de turbulențe economice și politice, cu un guvern aproape în stare de faliment, o slabă ocupare a forței de muncă și conflicte aprinse cu sindicatele. Cu toate acestea ea s-a impus și a reușit să aducă stabilitate țării.

Angela Merkel

Fără îndoială, Merkel a dovedit că femeile pot să acționeze în sfera publică și să aibă abilități excelente de conducere. Ea a contribuit în mod fundamental la recunoașterea femeilor ca lideri și factori de decizie în Germania cât și la nivelul întregei Uniuni Europene. În ceea ce privește politica de egalitate, Merkel a promovat-o și a relizat îmbunătățiri concrete în acest domeniu la nivelul Uniunii Europene.

Dalia Grybauskaite

Președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite susține cu tărie egalitatea de gen la nivel mondial. Ea consideră că eliminarea discriminării de gen pe piața forței de muncă ar putea crește PIB–ul cu până la 30 la sută. Grybauskaite a subliniat și faptul că egalitatea de gen la nivel global va deveni posibilă doar atunci când va fi atins un nivel ridicat de securitate și dezvoltare economică. Ea critică intoleranța și discriminarea, care de multe ori sunt principalele motive pentru conflictele de la nivel Global.

Sylvie Guillaume

Vicepreședintă a Parlamentului European și membră a Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor si a Democraților din Parlamentul European, susține că egalitatea este un drept fundamental și consideră că la nivelul Uniunii Europene inegalitățile persistă și că progresul încă nu este foarte vizibil. Guillaume militează pentru crearea unei noi strategii privind egalitatea de șanse, una care să fie ambițioasă și concretă. Guillaume consideră că trebuie luate măsuri într-un timp cât mai scurt în ceea ce privește salariile, pensiile, sărăcia, acestea producându-se diferențiat pentru anumite categorii de persoane, cu speranța că astfel se va reduce inegalitatea.

Vĕra Jourová

Comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vĕra Jourová susține că deși Europa a înregistrat progrese vizibile în domeniul egalității de șanse, care sunt datorate unor eforturi la nivel local, național și european, aceasta rămâne în continuare un important obiectiv de atins. Jourová consideră că suntem departe de realizarea unei egalități concrete și totale, mai ales în domenii precum ocuparea forței de muncă, obținerea și menținerea independenței economice, remunerare și pensii.

Viviane Reding

Viviane Reding, membră a Parlamentului European și fost comisar european consideră că egalitatea de șanse nu ar trebuie să fie o dezbatere academică, ci o chestiune reală întâlnită la nivelul societății. Ea susține că ar trebui să li se acorde femeilor mai multe oportunități la locul de muncă, șaizeci la sută dintre absolvenții de facultate fiind de sex feminin. Când ea a fost comisar a propus, în 2012, o directivă europeană prin care li se oferea femeilor o reprezentare de 40% în posturi de conducere. Parlamentul European a susținut-o și lansarea dezbaterii a dus la creșterea numărului de femei în consiliile de administrație de la 12% la 20%. Reprezentarea femeilor la nivelul instituțiile europene a crescut, însă mai mult la nivelul de middle management decât la cel de top management.

Ska Keller

Vicepreședinta Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană, a fost implicată în politică încă de la o vârstă foarte fragedă. Ea și-a axat în mare parte activitatea susținând egalitatea de șanse și reabilitarea femeilor. Keller susține că progresul privind egalitatea este lent și minim pe întreg teritoriul Uniunii Europene, diferențele salariale fiind încă foarte mari pentru anumite grupuri defavorizate.

Jean Lambert

Jean Lambert este membră a Grupului Verzilor, care este singurul grup de la nivelul Parlamentului European care are o majoritate de membri femei, precum și o cerință specifică pentru egalitatea între femei și bărbați în poziții de conducere. Jean a lucrat cu multe ONG-uri la nivelul Uniunii Europene cât și pe plan internațional, pentru a se asigura egalitatea de șanse în toate sectoarele societății. Elevate a fost un proiect concret inițiat de Jean Lambert care a ajutat peste 220 de femei din Londra să fie inițiate în management și leadership, cu scopul final de a promova egalitatea la locul de muncă.

Principiul egalității de șanse este un drept fundamental al omului. România, de când a devenit membră a Uniunii Europene a transpus în totalitate aquis-ul comunitar în acest domeniu. De asemenea, există personalități marcante feminine din România care au militat în mod public pentru promovarea acestui principiu. Minodora Cliveti și Norica Nicolai au fost membre în Comisia pentru Drepturile Femeii și Egalității de Gen, unde au desfășurat activități concrete în acest sens.

Norica Nicolai

Vicepreședinta Grupului Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, a cerut în mod public egalitatea de șanse printr-un discurs în Parlamentul European în care a susținut că Guvernul României arată lipsă de respect pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați și că la nivelul Uniunii Europene nu ar trebui încetinit progresul făcut în sensul implementării politicilor privind egalitatea de șanse, ci promovat.

Minodora Cliveti

Membră în perioada 18.05.2012 – 30.06.2014 în Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European, a susținut că femeile în politică sunt discriminate fiind îndemnate să se ocupe mai mult de politici sociale și mai puțin implicate în chestiuni care implică dialog și negociere. Ea consideră că femeile au anumite calități care nu se regăsesc la bărbați și mai multe femei în politică ar putea aduce o îmbunătățire semnificativă deoarece acestea au o înclinație mai mică spre rău și mai ales spre corupție.

Corina Crețu

Comisarul European pentru Politici Regionale, Corina Crețu, consideră că intervenția fiecărui stat în realizarea egalității de șanse este primordială. Ea susține că statul ar trebui să-și îndrepte mai mult atenția spre grupurile defavorizate, ar trebui să ajute tinerii să se califice în meserii de care este nevoie în comunitate și să-i stimuleze să rămână în țară.

II.4 Conștientizarea diferențelor care se produc între bărbați și femei în statele membre ale Uniunii Europene

Egalitatea de gen este un principiu care stă la baza fondării Uniunii Europene, în anul 1957, în cadrul Tratatului de la Roma fiind stipulat principiul remunerării egale atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

În ultimele decenii, Uniunea Europeană a făcut progrese semnificative în acest domeniu prin adoptarea unui cadru legislativ care promovează egalitatea de tratament, considerentele de gen care sunt prezente în toate politicile Uniunii, precum și adoptarea unor măsuri de promovare a emancipării femeilor.

Nouă din zece europeni consideră că egalitatea de gen reprezintă o valoare care trebuie înfăptuită pentru o societate corectă. De asemenea, două treimi consideră că inegalitățile au ajuns să fie mai puțin întâlnite în prezent decât în trecut. Europa a realizat modelele sociale evaluate, femeile ajungând să fie reprezentate politic și multe dintre ele indepenedente financiar.

Printre progresele notabile de la nivelul Uniunii, cele mai însemnate se regăsesc în ceea ce privește educația și formarea profesională. Au existat îmbunătățiri concrete în acest domeniu deoarece acest subiect a reprezentat o prioritate pentru Uniune, astfel că rata de ocupare a angajării cu normă întreagă a femeilor a crescut pe tot teritoriul .

În ciuda tuturor eforturilor, inegalitățile de gen de la nivelul Europei rămân o realitate. În medie, există o diferență 17,5% de remunerare între salariul bărbaților și cel al femeilor, femeia are parte de salarii mai mici, de mai multă muncă și mai puțin timp liber, ocupându-se de îngrijirea și educarea copiilor, precum și la gătit și menaj. De asemenea, discriminarea de gen este vizibilă și sub alte aspecte în domeniul ocupării forței de muncă. De exemplu, în Marea Britanie, un raport al Comisiei arată că 30.000 de femei își pierd locurile de muncă anual, din cauza că rămân însărcinate, și doar 3% depun o declarație la un tribunal pentru a-și cere drepturile .

La nivelul țărilor membre, o femeie, în comparație cu 4 bărbați se află în poziții de conducere, progresul fiind foarte lent în ceea ce privește puterea, bărbații fiind încă suprareprezentați în procesul de luare a deciziilor politice și economice. Femeile ar trebui să fie egale cu bărbații în toate aspectele , inclusiv atunci când vine vorba de conducerea din întreprinderi sau sectorul public.

Foarte multe dintre femeile tinere consideră că este mai greu pentru o femeie să intre pe piața muncii decât pentru un bărbat. Uniunea Europeană, însă are nevoie de talentul și potențialul femeilor , care nu trebuie să fie irosit.

Recesiunea și austeritate din Europa au dus la apariția unui număr mare de femei care se află în pragul sărăciei, șomajului și sunt angajate în locuri de muncă precare. Aceasta rezultă din alegerile făcute în instituțiile politice care sunt cu precădere dominate de bărbați. De asemenea, criza economică este folosită pentru a se scuza lipsa de viziune politică și eșecul în a sprijini femeile.

Violența împotriva femeilor este foarte răspândită, între 20 și 25% dintre femeile europene au fost victime ale violenței fizice cel puțin o dată în viața lor. Violența împotriva femeilor esteidentificată în 12 din cele 28 de state membre, în special în Spania (74%), Suedia (64%), România (62%) și Lituania (60%).

Egalitatea de gen nu este un criteriu specific pentru aderarea unei țări la Uniunea Europeană, însă, țările candidate trebuie să se conformeze cerințelor din acest domeniu. Ar fi greșit să susținem că la nivelul țărilor Uniunii Europene nu se întâlnește discriminarea de gen, însă Turcia, una dintre țările canditate se află pe locul 125 din 140 la acest capitol. În Turcia violența domestică este foarte întâlnită. În fiecare an 300-400 femei sunt ucise de către partenerii lor . De asemenea, există opinia larg răspândită conform căreia femeile sunt inferioare bărbaților, politicieniii întărind aceasta prin discursurile lor.

În următoarea perioadă Uniunea Europeană își propune să promoveze în continuare egalitatea de gen , mai ales în țările în curs de dezvoltare. Egalitatea de gen reprezintă un punct de interes în dialogurile politice , pentru a sensibiliza și încuraja schimbarea la nivel european în acest domeniu. De asemenea, intenționează să se asigure că aspectele legate de egalitatea de gen sunt respectate printr-o supraveghere mai atentă a acestui domeniu. Uniunea Europeană își propune să aplice standardele acceptate pe plan internațional, cu speranța că va veni în ajutor în rezolvarea acestei probleme. În ceea ce privește egalitatea de gen, este așteptat la nivelul Uniunii un raport anual pentru a se putea stabili progresul sau regresul realizat în acest domeniu.

Capitolul 3

Egalitatea de șanse , prioritate a Uniunii europene

III.1 Legislația europeană privind egalitatea de șanse

Egalitatea de șanse este un principiu fundamental al Uniunii Europene care se bazează pe participarea efectivă a persoanelor la viața economică și socială, fără a se face deosebire între persoane pe criterii de sex, religie sau convingeri, dizabilități, vârstă, origine rasială sau etnică, orientare sexuală.

Egalitatea de șanse reprezintă un drept fundamental și o valoare primordial a Uniunii Europene. De asemena, egalitatea de șanse este o condiție esențială care trebuie îndeplinită în vederea unei creșteri inteligente la nivelul Uniunii Europene. Egalitatea de șanse se dorește a fi realizată prin intervenția Fondurile Europene Structurale și de Investiții care reprezintă principalul instrument financiar al Uniunii Europene în atingerea acestui obiectiv.

Nivelul de dezvoltare al politicilor europene în ceea ce privește egalitatea variază considerabil de la o regiune la alta. De exemplu, în unele zone există o istorie vastă a discriminărilor în ceea ce privește egalitatea de gen, iar în altele libertatea privind orientarea sexuală este foarte puțin dezvoltată. Anumite domenii privind combaterea discriminării sunt destul de recent abordate de Uniuniea Europenă, spre exemplu, combaterea rasismului.

Mulți ani discriminarea pe motive de naționalitate și sex a fost primordială în acțiunile Uniunii Europene, atunci când se aducea în discuție problema discriminării. Cu trecerea timpului, țările Uniunii Europene au aprobat alte noi competențe în acest scop. Prin urmare, a fost adoptată o nouă legislație în domeniul combaterii discriminării, care este reprezentată de Directiva privind egalitatea rasială și Directiva privind egalitatea în ocuparea forței de muncă prin care se urmărește stabilirea unui cadru care să promoveze tratamentul egal în ocuparea forței de muncă.

În aplicarea legislației comunitare în materie de luptă împotriva discriminării și egalitate de șanse, statele membre, instituțiile și autoritățile Uniunii sunt asistate de Agenția pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene .

Cei mai importanți inițiatori de politici în ceea ce privește egalitatea de șanse sunt Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa cât și Consiliul Europei care poate lua măsurile necesare pentru a putea fi combătută orice formă de discriminare. Cele mai importante documente ale OSCE în domeniul egalității de șanse sunt: Actul Final de la Helsinki din 1975 și Documentul întâlnirii de la Copenhaga asupra dimensiunii umane a OSCE.

Prin intermediul primului document se acordă o importanță deosebită drepturilor omului care devin un subiect de interes și o reală preocupare pentru statele membre ale OSCE , care este o organizație internațională ce are în vedere securitatea, și prevede securitatea militară, politică, economică, de mediu, cât și unele aspecte umane.

Cel de-al doilea document include un set de norme cu privire la drepturile persoanelor ce fac parte din grupuri discriminate, abordând în general nondiscriminarea. Deși nu este un tratat, actul are importanță legală deoarece a fost adoptat de comun acord de către toate statele OSCE.

Consiliul Europei are ca principal instrument: Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care a fost semnată pe 4 noiembrie 1950, aceasta fiind una dintre cele mai importante structuri din sistemul instituțional internațional. Articolul 2 al acesteia spune că se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.

La nivelul Uniunii Europene, instituțiile își reînnoiesc periodic angajamentul pentru combaterea discriminării și egalității de șanse. Cu acest prilej sunt prezentate cele mai recente evoluții în domeniu, având drept principal scop consolidarea cadrului legislativ la nivelul Uniunii împotriva discriminării, și instrumentele de politică pentru promovarea egalității de șanse.

Comisia pentru a veni în sprijinul egalității a adoptat Carta privind angajamentul strategic pentru egalitatea dintre femei și bărbați în vederea îmbunătățirii situației femeilor din Europa și întreaga lume. Prin intermediul acesteia se promovează : creșterea participării femeilor pe piața forței de muncă și independența economică ; reeducerea diferenței de remunerației între femei și bărbați, egalitatea între femei și bărbați în procesul decizional; combaterea violenței femeilor și sprijinirea victimelor.

Comisia arată interes în acest domeniu, promovând o strategie a nediscriminării și a egalității de șanse. Legea egalității de șanse din 2010 a intrat în vigoare în august 2011. Această nouă lege consolidează jurisprudența privind discriminarea prin modificarea unor definiții cheie, crează noi responsabilități pentru Comisie și de asemenea, îndeamnă comunitatea să identifice și să elimine discriminarea.

Obiectivele Legii sunt acelea de a încuraja identificarea și eliminarea discriminării, hărțuirii sexuale, precum și să promoveze și să faciliteze realizarea progresivă a egalității.

Legea privind egalitatea protejează în mod deosebit de discriminare realizată pe criterii de vârstă , aceasta fiind văzută ca o problemă în mod special la locul de muncă, dar cu care ne putem întâlni frecvent când ne aflăm la cumpărături, cabinetul medicului, sau chiar și când comandăm diverse produse prin telefon. În anumite situații, oamenii sunt conștienți de faptul că au fost supuși unei discriminări , dar de multe ori această formă de discriminare nu este evidentă și este posibil să nu fie realizată discr. Legea privind egalitatea permite discriminarea de vârstă doar atunci când aceasta poate fi justificată în mod obiectiv, existând un bun motiv pentru discriminarea pe baza vârstei.

Legea privind egalitatea protejează , de asemenea, de hărțuire. Hărțuirea intervine atunci când o persoană este supusă la un comportament nedorit, care provoacă intimidare, umilință, sau un mediu ostil datorită faptului că face parte dintr-un grup dominat. De exemplu, în cazul în care un angajat face în mod repetat, glume despre vârsta cuiva, care sunt ofensatoare, putem vorbi despre hărțuire.

Parlamentul European s-a declarat întotdeauna un susținător al egalității de șanse și în mod deosebit a egalității dintre bărbați și femei. În acest sens, Parlamentul a cerut integrarea perspectivei de gen în activitatea tuturor comisiilor sale .

Parlamentul European a sprijinit egalitatea de șanse în special prin intermediul Comisiei pentru Drepturile și Egalitatea femeii.

De asemenea, Parlamentul contribuie la dezvoltarea politicii prin rapoartele sale realizate din proprie inițiativă, precum și prin atragerea atenției altor instituții pe probleme specifice din domeniu.

Parlamentul a susținut în următoarele acțiuni principiul egalității de șanse :

1. Cadrul financiar multianual pe anii 2014-2020 . În cadrul acestui program au fost stipulate drepturile cetățenilor europeni, egalitatea de cetățenie, s-a pus foarte mult accentul pe antidiscriminare și mai ales pe importanța diversității. Egalitatea de gen este o parte importantă a programului, în special ocuparea forței de muncă, solidaritatea socială și protejarea femeilor împotriva tuturor formelor de violență.

2. Institutul European pentru Egalitatea de Gen (EIGE)

Parlamentul European și Consiliul au stabilit în decembrie 2006, un Institut European pentru Egalitatea de gen, cu sediul în Lituania. Acesta are drept obiectiv general stimularea și promovarea egalității de gen și integrareaacestei dimensiuni în toate țările Uniunii Europene și în toate politicile naționale.

Consiliul European este de asemenea implicat în problema egalității, cea mai nouă măsură adoptată de către acesta în domeniu fiind Planul pentru acțiunea de gen pentru anii 2016-2020. Prin intermediul acestuia este subliniată necesitatea respectării egale a tuturor drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și emanciparea femeilor.

În general Uniunea Europeană a fost și este asociată cu multitudinea și uniformitatea regulilor impuse, aici făcându-se referire în special la piața comună sau moneda unică. Provocarea cea mai mare pentru Uniunea Europeană stă în descoperirea unui echilibru între uniformitatea normelor și diversitatea de tradiții, culturi sau grupuri etnice. Foarte mulți nu înțeleg că o dată cu integrarea în Uniunea Europeană nu se ajunge în mod neaparat la pierderea identității sau la înlocuirea acesteia cu cea europeană. Uniunea oferă un cadru care permite întâlnirea diferitelor culturi și tradiții. Astfel, Uniunea se dorește a fi un spațiu în care, prin interacțiunea diversității să se ajungă la stimularea creativității și îmbogățirii reciproce.

Este dificil pentru Uniune să creeze un cadru prielnic și armonios pentru diversitate deoarece realitatea tot mai vizibilă a diversității culturilor a dus la tensiuni care fac oamenii și comunitățile să se teamă unii față de alții. Teama, suspiciunea, respingerea, de multe ori domină limbajul și experiența multora. Există lupte intense pentru bogăție, resurse și putere pe de o parte, și pentru identitate și dreptate pe de altă parte, violența devenind un mijloc de a atinge obiectivele multor oameni. Uneori, astfel de dorințe fac pe oameni agresivi în interesele lor, chiar dacă aceasta înseamnă violarea drepturilor altora. Tendința de a urmări împlinirea dorințelor proprii se face de multe ori prin excluderea și manipularea celuilalt. Războiul actual împotriva terorismului duce la creșterea cheltuielilor pentru apărare și se investește mult în forța militară , acestea fiind considerate singurele care ar putea asigura securitatea, investindu-se mai puțin în promovarea mijloacelor soft de soluționare a acestor provocări.

III.2 Legislația în România privind egalitatea de șanse

România a făcut progrese considerabile în ceea ce privește menținerea și dezvoltarea unui climat de toleranță și înțelegere precum și în vederea adoptării unui cadru legislativ cât și a unuia instituțional care să răspundă nevoilor cetățenilor în ceea ce privește protecția și dezvoltarea drepturilor minorităților existente aici.

Problema minorităților în România și în Europa de Est, este în general o problemă de stat. Măsurile liberale pentru garantarea protecției minorităților nu sunt posibile fără periclicitarea drepturilor majorității. Minoritățile din România nu constituie rezultatul unei singure experiențe istorice ci sunt rezultatul unei istorii ce se desfășoarã într-o regiune cu populații foarte diverse.

Sprijinul statului față de minorități este indirect, prin configurarea instituțiilor statului și direct, prin politici speciale. În primul caz un rol important îl au sistemul electoral, sistemul de partide și gradul de descentralizare; iar în cel de-al doilea caz, relevante sunt politicile privind utilizarea limbilor minoritare în spațiul public, educația și cetățenia.

Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 prevede prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Articolul 2.1 subliniază că în conceptul de discriminare este cuprinsă orice formă de excludere, restricție sau preferință, înfăptuită pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică infectare cu HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are drept scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse si de tratament între femei și bărbați

Articolul 1, alineatul 2 spune că prin egalitate de șanse se înțelege luarea în considerare a capacităților, nevoilor și aspirațiilor diferite ale persoanelor de sex masculin și, respectiv, feminin și tratamentul egal al acestora.

Legea numărul 229/2015 a intrat în vigoare pentru modificarea Legii privind egalitatea de șanse din anul 2002. A intrat în vigoare de la 10.10.2015. La articolul 1 al legii , se introduce un nou alineat și anume alineatul 1 prim care spune că Statul roman este singurul care elaborează și implementează politici și programe în vederea realizării egalității de șanse.

Se introduce și articolul 3 prim care spune că egalitatea de șanse și de tratament trebuie să se realizeze în conformitate cu următoarele principii: principiul legalității; principiul respectării demnității umane, principiul cooperării și al parteneriatului, principiul transparenței, principiul transversalității.

La nivelul României se acordă un rol important minorităților naționale și nediscriminării acestora. Constituția României garantează un loc în Parlament unui reprezentant al fiecărei minorități naționale, în cazul în care aceștia nu au reușit să atingă pragul electoral în alegeri. Dreptul la educație în limba maternă este și el garantat prin Constituție, de asemenea, persoanele aparținând minorităților au dreptul de a utiliza limba maternă în instanțe

Problema recunoașterii minorităților naționale s-a pus în mod tranșant în momentul în care a fost semnată Convenției-Cadru pentru Protecția Minorităților. Convenția nu include , însă, anumite drepturi colective, ci se bazează pe ideea că minoritățile pot fi protejate prin garantarea drepturilor individuale ale indivizilor.

În concluzie, putem spune că atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivelul României sunt luate o serie de măsuri prin care minoritățile se doresc a fi protejate, însă acestea se confruntă cu o serie de bariere, cea mai importantă fiind cea a percepției umane care este deseori nefavorabilă, dar și cu o limitare a resurselor, în special în cazul României.

În opinia mea, soluția care ar trebui luată pentru remedierea sau chiar soluționarea problemei minorităților și a inegalității de șanse, este aceea de a dezvolta atât la nivel european, cât și la nivel național o educație interculturală mult mai vizibilă, deoarece aceasta ajută să înțelegem cum ar trebui să ne purtăm unii cu alții, dar și, pentru că promovează deschiderea spre comunicarea cu celălalt, egalitatea, și respectul.

III. 3 Dificultățile cu care se confruntă România în ceea ce privește egalitatea de șanse

Discriminarea este una dintre problemele actuale ale României, 51% din populația țării considerând că acest fenomen prezent și îl văd ca pe o adevărată provocare pentru țara noastră, pe când 44% dintre români cred că discriminarea este întâlnită într-o foarte mică măsură sau chiar este insesizabilă. Cele mai discriminate categorii din România sunt identificate ca fiind persoanele romme, cei cu dizabilități , infectați cu HIV/SIDA, fără adăpost, oamenii săraci și dependenții de droguri.

În România sunt permise acțiunile pozitive în scopul combaterii discriminării. Acestea sunt văzute ca fiind măsuri speciale, temporare, care au drept obiectiv accelerarea realizării egalității de șanse.

Măsurile pozitive reprezintă instrumente prin care se luptă cu discriminarea, acestea având la bază idealul egalității în societate. Sunt special concepute pentru a elimina comportamentele discriminatorii ale celor care se află în situații de dezavantaj social. Principala critică adusă acestor măsuri este că ele însele încalcă principiul discriminării, stabilind distincții între grupul dominant și grupul dominat.Însă adoptarea acestui "tratament inegal" este justificată și esențială pentru a se corecta anumite dezavantaje.

Există o varietate de măsuri pozitive prin care se dorește să se ajute grupurile vulnerabile. În general la nivelul României întâlnim trei tipuri de măsuri pozitive : măsuri stabilite prin lege, acestea fiind obligatorii; măsuri de recomandare, încurajare, care nu sunt obligatorii, dar sunt de dorit și măsuri adoptate în mod voluntar de anumite instituții sau organizații.
Cele mai întâlnite măsuri pozitive sunt reprezentate de locurile care sunt rezervate reprezentanților unui grup vulnerabil în ceea ce privește procesul decizional. Alte măsuri pozitive sunt stimulentele financiare care iau forma alocațiunilor financiare sau împrumuturi lor. De asemenea, întâlnim stimulentele nefinanciare, ce se regăsesc sub forma scutirii de unele obligațiuni. În defavorizarea discriminării se recurge și la sancțiunile pentru nerespectarea proporționalității în cazul grupurilor vulnerabile.

În România întâlnim Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care are drept scop principal promovarea egalității între cetățeni. Consiliul își desfășoară activitatea în mod independent, fără a i se impune restricții sau să fie supus anumitor influențe.

Scopul Consiliului este de a promova principiul egalității între toți cetățenii. În exercitarea funcțiilor sale, Consiliul își desfășoară activitatea în mod independent, fără nici o restricție sau o influență din partea altor instituții sau autorități publice.

În cazul României, întâlnim o discriminare multiplă care se manifestă la toate nivelurile. Întâlnim inegalități în ciuda legislației și a bunelor intenții, la nivelul țării existând în momentul actual diferențe semnificative de tratament în special pentru femeile cu dizabilități, de etnie rommă și a celor sărace.

În ceea ce privește discriminarea realizată în spațiile publice, femeile de etnie rommă sunt discriminate într-o proporție de 5,8 pe o scală de la 1 la 10, unde 1 reprezintă discriminarea minimă, iar 10 discriminarea maximă, femeile care au anumite dizabilități 5,8 , iar cele sărace 5,7. Acestea sunt cele mai afectate de discriminare în restaurante, parcuri sau chiar pe stradă.

În privința discriminării în școli asupra fetelor, aceasta este întâlnită într-o valoare mai mică și anume de 2,6. În ceea ce privește fetele cu dizabilități , acestea sunt supuse la o formă severă de discriminare în școli, 5,6. Fetele de etnie romă și fetele din familii sărace au parte de o discriminare de 5,2 puncte.

În cazul spitalelor și policlinicilor, discriminarea atinge valori ridicate în cazul persoanele sărace 6,1, în cazul femeilor romme 5,9, persoanelor infectate cu HIV/SIDA și vârstnici cu dizabilități 5,7.

Discriminarea la angajare este prezentă în România, aceasta reprezentând un determinant major al marginalizării. Refuzarea accesului la un loc de muncă pentru anumite categorii duce la creșterea vulnerabilității în față sărăciei și a excluziunii. Handicapul fizic, vârsta înaintată și etnia rommă sunt principalele forme de discriminarea la angajare în România.

În ultima perioadă, în România, măsurile afirmative au reprezentat unele dintre puținele forme de acțiune pentru îmbunătățirea incluziunii sociale, dar este foarte important ca acestea să fie susținute de societate în ansamblu, ele depinzând de deschiderea membrilor în fața obiectivele urmărite.

La nivelul României întâlnim consens atunci când vine vorba de modificarea mediului înconjurător pentru a fi mai accesibil persoanelor cu dizabilități, de asemenea este sprijinită ideaea de plasare a femeilor și tinerilor într-un procent mai mare în poziții de conducere, însă doar 28% dintre români consideră că ar trebui să fie o mai bună reprezentare a minorităților pe scena politică, restul opunându-se în mod categoric acestei măsuri.

III. 4 Proiecții asupra viitorului în ceea ce privește egalitatea de șanse

Viitorul este, prin definiție, incert mai ales cel al egalității de șanse, însă, nu reprezintă o gaură neagră, ipoteze putând fi făcute pentru a oferi perspective asupra a ceea ce va fi în viitor.

În iunie 2010, Uniunea Europeană s-a angajat, ca parte a Strategiei Europa 2020 la obiectivul ambițios de a micșora cu 20 de milioane numărul persoanelor care suferă de pe urma sărăciei și a excluziunii sociale. La momentul actual, în urma statisticilor obținute ne confruntăm la nivelul Uniunii Europene cu grave probleme în ceea ce privește egalitatea de șanse.

În loc de progres, asistăm la o creștere a sărăciei care afectează atât femeile cât și bărbații: 65 de milioane de femei și 57,6 milioane de bărbați au fost expuși în 2013 riscului sărăciei și a excluziunii sociale, o creștere, în comparație cu 62,5 și 55 milioane, în 2010. Una din cinci persoane de la nivelul Uniunii Europene este prediapusă riscului sărăciei. Un număr foarte mare de persoane trăiește la marginea societății și limitează potențialul europenilor. Femeile în vârstă, mamele singure, femeile migrante și femeile romme sunt, în special predispuse sărăciei.

Există la nivelul Uniunii Europene o diferență considerabilă de remunerație atunci când vine vorba de pensile femeilor și cele a bărbaților de peste 65 de ani, pensiile bărbaților fiind cu 39% mai mari, aceasta ducând la creșterea riscului de pierdere a independenței economice a femeilor.

Aproximativ 50% dintre părinții singuri, în principal, mamele erau în 2013 expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, adică dublul riscul pentru populație în ansamblul său.

De asemenea, o proporție tot mai mare de solicitanți ai azilui politic în Uniunea Europeană erau femei în 2013 și anume 34%, comparativ cu 28% în 2008.

21% dintre femeile rome sunt angajate în câmpul muncii, un număr mic în comparație cu bărbații romi care sunt 35%cu 35% . Mulți se confruntă cu un risc ridicat de sărăcie, în mare parte deoarece sunt victime ale discriminării și se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește accesul la educație.

Cu toate acestea, s-au realizat și anumite progrese considerabile în ceea ce privește egalitatea de șanse. De exemplu, în 2014 a fost atinsă cea mai ridicată rată de încadrare a femeii în câmpul muncii, și anume 64 %, cât și o creștere a numărului femeilor cu putere de decizie în problemele economice. Rezultatele bune motivează Comisia să își continue activitatea de promovare a egalității.

În urma evaluării progreselor realizate în perioada 2010-2015 a reieșit că strategiile privind egalitatea de șanse reprezintă un cadru de referință în special pentru punerea în aplicare a politicilor naționale. Atunci când vine vorba de Europa Centrală și de Est, putem spune că statele membre au dezvoltat în principal această orientare, în special datorită faptului că egalitatea de șanse a fost preponderant neglijată în țările post-comuniste. De asemenea, se mai poate spune și că organizațiile care pun accent pe societatea civilă au folosit aceste strategii, în special pentru a reaminti actorilor politici importanța egalității de șanse.

Lipsa unui buget destinat egalității de șanse, măsurile prea blânde în cazurile de nerespectare, cadrul instituțional slab pregătit a făcut ca în perioada 2010-2015 să existe adevărate deficiențe în atingerea obiectivului. Fără un mecanism de sancționare real, obiectivul egalității de șanse va fi greu de atins.

La nivelul Uniunii Europene există diverse strategii și demersuri prin care să se încurajeze egalitatea de șanse pe viitor.

Una dintre acestea este: Strategia cadru privind nediscriminarea și egalitatea de șanse pentru toți. Aceasta urmărește ca legislația Uniunii Europene să fie pusă în practică. Unele state membre precum Austria, Finlanda, Germania sau chiar Luxemburg au fost date în judecată la Curtea Europeană de Justiție pentru că nu au utilizatt pe deplin legislația Uniunii în privința egalității de șanse. Strategia încurajează și adoptarea de măsuri suplimentare în acest domeniu cum ar fi : sensibilizarea la nivel național a cetățenilor, schimbul de experiențe, promovarea egalității de șanse prin accesul la locuri de muncă, educație, etc

Eurobarometrele arată că legislația antidiscriminare nu este suficient de pusă în aplicare în statele membre ale Uniunii Europene, aproape două treimi dintre europeni considerănd că există grupuri discriminate.

Raportul privind egalitatea între femei și bărbați este realizat periodic, la un anumit număr de ani și stabilește zonele unde se realizează cele mai mari diferențe și propune noi domenii de acțiune. Egalitatea de gen se va realiza atunci când în rândul femeilor se va obține independență economică egală atât pentru femei, cât și pentru bărbați, reconcilierea vieții private cu cea profesională, reprezentarea egală în procesul decizional, eradicarea tuturor formelor de violență față de femei.

Uniunea Europeană are anumite prevederi și referitoare la migranți, aceștia fiind considerați ca făcând parte din grupurile discriminate. Populația Uniunii Europene este tot mai diversă și există o nevoie imensă de a se îmbunătăți oportunitățile pentru migranți. De asemenea, Comisia intenționează să instituie un grup consultativ pentru a lucra la integrarea socială a categoriilor defavorizare

O atenție deosebită pentru Uniune o manifestă și persoanele cu handicap. În iulie 2005 fiind adoptată o strategie prin care se stabileau anumire prevederi prin care să se îmbunătățească situația celor cu un handicap prin politici relevante și de a se dezvolta acțiuni privind integrarealor în societate.

În concluzie, putem spune că în ciuda unei tendințe generale îndreptată spre o mai mare egalitate de șanse în societate cât și pe piața muncii, procesul de atingere a egalității este, în continuare, lent. Îndeplinirea obiectivelor stipulate în Strategia Europa 2020 rămâne o provocare, chiar dacă s-a îmbunătățit situația egalității de gen în ceea ce privește încadrarea în câmpul muncii, rămân serioase probleme pentru celelalte grupuri dominate întâlnite pe teritoriul Uniunii care se lovesc zilnic de discriminare.

Capitolul 4. Angajamentul Uniunii Europene privind egalitatea de șanse

IV. 1 Valori europene

Auzim la tot pasul despre importanța respectării și promovării valorilor europene, însă aici apar o serie de neconcordanțe deoarece valorile ar trebui îmbrățișate de toți cetățenii și asta nu se întâmplă întotdeauna, istoria relevând multe exemple de dezbinare în sânul Europei, iar cultura fiind martora multor conflicte între identitatea națională și identitatea europeană. Este foarte greu să se ajungă la un consens atunci când vine vorba de universalitatea aplicării valorilor europene. Este adevărat că statele membre sunt democrații, însă au diferențe de opinie serioase. De exemplu, criza refugiaților a creat disensiuni profunde în ceea ce privește "universalitatea" . De asemenea, termenul de solidaritate a fost utilizat doar cu prilejul crizei, sub presiuni intense de austeritate și datorii europene .

Uniunea Europeană a fost întemeiată pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, respectării drepturilor omului, inclusiv a minorităților. Aceste valori sunt prevăzute în tratatele Uniunii și sunt comune tuturor statelor membre. Statele trebuie să ducă politici caracterizate prin pluralism, nediscriminare, toleranță, solidaritate și egalitate. Respectarea acestor valori joacă un rol important în aderarea unui stat la Comunitatea Europeană și sunt primordiale dacă un stat dorește să devină membru. Nerespectarea acestor valori pot duce la suspendarea drepturilor de membru.

În ceea ce privește aspectul valorilor, transformările de la nivelul societății modifică sistemul de valori nu numai intra, dar și extra, cadru, îndreptând societatea tot mai mult spre multiculturalism, care, în condițiile schimbărilor profunde, înseamnă starea raportului dintre factorul intern și factorul extern. De aici, și gradul mare de penetrare a sistemului de valori, de către valorile comunitare responsabile de asigurarea conexiunii dintre valorile naționale și cele general-umane.

Egalitatea de remunerare, cât și egalitatea de tratament pentru toți indivizii Comunității reprezintă principii fundamentale ale Uniunii Europene, acestea fiind stipulate încă din Tratatul de la Roma din anul 1957, însă nici până în prezent acestea nu s-au întâlnit pe deplin în viețile multor persoane care sunt încă discriminate în întreaga Europă.

La baza Uniunii Europene stă un set de valori care oferă un rol predominant egalității, aceasta regăsindu-se în articolele 2 și 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Uniunea Europeană este singura în măsură să introducă măsuri în vederea eliminării inegalităților și îndeamnă Comisia ca prin toate acțiunile sale să promoveze egalitatea.

De asemenea, Uniunea Europeană are drept obiective fundamentale egalitatea de șanse, cât și cea de tratament. Uniunea Europeană consideră că bărbații și femeile ar trebui să primească salarii egale și să presteze o muncă egală. Carta drepturilor fundamentale ale omului, care este o anexă a Tratatului de la Lisabona, include un capitol special numit Equality, prin care sunt stabilite principii de nediscriminare, egalitate, diversitatea culturală, religioasă și lingvistică. Aceasta mai cuprinde, de asemenea și drepturile copilului, persoanrlor în vârstă și a celor cu handicap.

Țările Uniunii Europene au rolul de a promova și monitoriza egalitatea de șanse și de a oferi sprijin victimelor discriminării. Întreprinderile și organizațiilor non-guvernamentale trebuie să promoveze prin acțiunile lor egalitatea. Țările membre UE trebuie să recurgă la măsuri compensatorii pentru toți cetățenii care au fost victime ale discriminării, prin anumite proceduri judiciare și conciliere. De asemenea, trebuie să-și protejeze cetățenii de eventuale tratamente discriminatorii. În cele din urmă, țările trebuie să stabilească sancțiuni și modalități reparatorii sau de compensare în funcție de prejudiciul suferit. În cazul în care vorbim de proceduri judiciare, partea acuzată de discriminare, trebuie să dovedească că nu s-a înfăptuit nicio încălcare a principiului egalității de șanse.

În mod clar, în ciuda legislației în vigoare este foarte dificil de combătut diferențele de tratament pentru anumite grupuri și cu atât mai greu de diminuat motivele pentru care se realizează aceste diferențe. Există diverse cauze interdependente care favorizează discriminarea , mai ales prin discriminarea indirectă. Prin urmare, trebuie luate măsuri care să se potrivească acestor naturi complexe.

IV. 2 Leadership în plan internațional privind egalitatea de șanse

Oamenii au fost creați egali în ceea ce privește drepturile, și în privința potențialului de a realiza lucruri importane. Noi toți trebuie să avem acces egal la beneficiile, obligațiile și responsabilitățile societății, indiferent de rasă, gen, religie, orientare sexuală, dizabilitate , etc

Mai mult ca oricând guvernele și organizațiile nonprofit consideră că este necesar să fie adoptată o nouă strategie la nivel mondial, în scopul unei comunicări interculturale mai bune, o mai mare acceptare și valorificare a diversității cât și o incluziune mai cuprinzătoare a diverselor categorii de personae supuse discriminării.

Discriminarea afectează milioane de oameni din întreaga lume. Foarte adesea, cei care suferă de discriminare sunt foarte săraci. Secolele de inegalitate din toate sferele explică de ce realizările educaționale și profesionale ale celor discriminați sunt deseori scăzute, acestea făcându-le vulnerabile și astfel fiind perpetuată discriminarea.

Formele de discriminare pot avea consecințe devastatoare asupra grupurile defavorizate, care se confruntă frecvent cu excluziunea socială și tratamentul inegal. Indivizii sunt încurajați să aducă cazurile de discriminare în fața justiției. Dacă fiecare persoană ar aduce în fața legii fiecare nedreptate discriminatorie, cu siguranță la nivel mondial ar fi o îmbunătățire vizibilă a situației, s-ar modifica comportamentul angajatorilor și organismelor publice, s-ar schimba comportamentul social al multor indivizi față de grupurile defavorizate și astfel s-ar împiedica discriminarea. Cei mai mulți dintre cei discriminați însă rămân pasivi și astfel fenomenul continuă.

Există diferențe foarte mari de opinie la nivelul Globului atunci când vine vorba de discriminare, în unele zone considerându-se că cele mai mari nedreptăți se fac în ceea ce privește genul, în altele datorită etniei, iar în alte părți limba fiind considerată mărul discordiei. Atunci când vine vorba de concepte precum : diversitate și incluziunea, de asemenea apar neînțelegeri, acestea fiind înțelese diferit de țările lumii.

Administrarea corectă și prolifică a diversității se află pe agenda politică mondială. Diversitatea a ajuns să fie văzută ca un concept unificator , însă este omis faptul că deseori este interpretată distinct în diferite culturi și țări. Există o creștere a protestelor anti-globalizare care demonstrează, că diversitatea nu ar trebui să fie interpretată ca și cum duce la apariția unei societăți armonioase mondiale sau la un proces universal de integrare. Nu numai conștientizarea tot mai mare a interconectărilor a creat noi animozități și conflicte, ci a alimentat politica reacționară și a xenofobiei profunde, din moment ce un segment semnificativ din populația lumii exclude beneficiile sale.

În urma unor cercetări și sondaje realizate de către The Economist s-au descoperit țările în care egalitate de șanse între bărbați și femei este respectată și cele care pun mai puțin accent pe această valoare. În cadrul Noii Zeelande , Finlanda și Suedia, egalitatea de șanse este foarte prezentă și a obținut un scor foarte mare. În cadrul acestor țări indivizii sunt tratați în mod egal la locul de muncă, rata de participare în câmpul muncii este mare atât pentru bărbați și femei cât și pentru grupurile care se consideră a fi minoritare, diferența de salarizare este mică sau chiar insesizabilă. Țările care au probleme grave în ceea ce privește egalitatea de șanse sunt Coreea de Sud și Japonia. ( Vezi Anexa Numărul 1 ) Cele mai mari probleme în ocuparea forței de muncă pentru femei sunt în Ecuador și Arabia Saudită.

De asemenea, femeile depun multă muncă în gospodării care nu este plătită. Aceasta constă în treburi casnice cum ar fi: gătit, curățat, spălat, etc . Femeile din Norvegia fac cea mai puțină muncă neplătită și anume mai puțin de 200 minute pe zi, femeile din Turcia și Mexic fiind la polul opus și depunând cea mai multă. (Vezi Anexa Numărul 2 ) Prevederile legale privind nediscriminarea și egalitatea au favorizat apariția de noi organisme care au fost nou-înființate sau modificate pentru a putea ajuta persoanele să nu mai fie supuse discriminării. Aceste organisme pun un accent mare pe egalitatea de tratament și de șanse. Un astfel de organism este Consiliul Național pentru Prevenirea discriminării din Mexic, care promovează prin intermediul politicilor publice combaterea discriminării.

În ceea ce privește indicele unei vieți fericite, femeile din Danemarca au cea mai mare satisfacție. 89 la sută din oamenii din Danemarca susțin că sunt fericiți și că au mai multe experiențe pozitive într-o zi decât unele negative . ( Vezi Anexa Numărul 3 )

Organizația Mondială a Sănătății, pe baza unor analize a constatat că orașele din Japonia și zonele rurale din Peru oferă extremele în ceea ce privește violența în familie. Proporția femeilor care au suferit vreodată violență fizică în familie variză de la 13 la sută în Japonia, la 61 la sută în Peru. (Vezi Anexa Numărul 4 )

Rwanda, Cuba, Andorra și Suedia au cele mai multe reprezentante feminine în viața publică. Mai mult de jumătate din reprezentanții Rwandei sunt de sex feminin. Palau, Qatar și Vanuatu sunt în partea opusă a listei. Locul Rwandei nu este întâmplător, populația fiind în proporție de 70 la sută de sex feminin, după genocidul de la mijlocul anilor '90, astfel încât guvernul a adoptat politici pentru a încerca să ajute creșterea rolului femeilor în politică și viața publică. (Vezi Anexa Numărul 5 )

În Brazilia, statul în cooperare cu organizațiile care promovează egalitatea de șanse a oferit și oferă servicii de mediere tuturor grupurilor defavorizate. Aceasta a dus la înființarea unei unități consultative pe probleme de discriminare și egalitate sub conducerea Ministerului brazilian al Muncii. În Cehia a fost emisă o instrucțiune concretă pentru inspectorii egalității de șanse prin care sunt oferite directive clare cu privire la modul în care trebuie să se realizeze inspecțiile în acest domeniu.

Există însă, încă țări în care lupta împotriva discriminării nu are o bază legală foarte bine fundamentată. În Emiratele Arabe nu există legi concrete cu privire la egalitatea de șanse sau nediscriminarea în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, mai ales în rândul femeilor, cu excepția Zonei Abu Dhabi. Un angajator poate motiva discriminarea ca fiind făcută pe motive religioase, justificându-se ca fiind de bună credință . În general, nu există dispoziții clare și specifice care să protejeze angajații de hărțuire sexuală sau de orice alt tip, la locul de muncă.

IV. 3 Egalitatea de șanse și drepturile omului

Drepturile fundamentale ale omului sunt acele drepturi care sunt indispensabile pentru existența umană, dezvoltarea fizică cât și psihică, precum și pentru o participare activă în viața statului. Aceste drepturi sunt stabilite prin Constituție și garantate prin legi.

Drepturile omului pun accentul pe valoarea fiecărei persoane, indiferent de convingerile sau statutul social. Ele au la bază principii precum demnitatea, egalitatea și respectul reciproc. Respectarea drepturilor omului reprezintă piatra de temelie a unei comunități solide.

Declarația universală a drepturilor omului a fost adoptată de către Organizația Națiunilor Unite pe 10 decembrie 1948 și stabilește drepturile și libertățile fundamentale ale tuturor persoanelor.

Drepturile omului și egalitatea de șanse sunt obiective importante care trebuie atinse la nivel global. Declarația Drepturilor Omului include 30 de drepturi fundamentale ale omului prin care este sprijinită diversitatea. Prin intermediul acesteia este stipulat că toți oamenii au celeași drepturi indiferent de originea etnică, culoare, religie, sex, vârstă, dizabilitate, opinie politică, orientare sexuală sau responsabilitate familială.

Egalitatea de șanse este un obiectiv  important pentru Uniunea Europeană. În general se urmărește ca toți cetățenii Uniunii să aibă drepturi egale și să poată trăi fără teamă de abuz sau violență, cu toate acestea întâlnim numeroase forme de discriminare.

Comisia pentru Egalitatea de Șanse are obligația de a investiga și rezolva toate plângerile depuse de către persoanele care consideră că au fost discriminate, să desfășoare programe educaționale; și să furnizeze informații privind egalitatea de șanse. Comisarul trebuie să facă investigații, cercetări și anchete pentru a stabili dacă s-a înfăptuit un act de discriminare sau nu. Obiectivele Comisiei sunt acelea de: eliminarea pe cât posibil a discriminării pe motive de origine etnică, culoare, religie, sex, orientare sexuală sau responsabilitate familială; să elimine hărțuirea sexuală și rasială la locul de muncă, și în instituțiile de învățământ; promovarea recunoașterii și acceptării egalității între bărbați și femei; să promoveze recunoașterea și acceptarea persoanelor indiferent de rasă, convingeri politice sau religioase, dizabilitate sau vârstă.

Criza economică a adâncit și mai mult discriminarea împotriva minorităților, mai ales cea asupra migranților, și a dus la creșterea unor diferențe considerabile în ceea ce privește locurile de muncă ale minorităților și ale populației majoritare.

În Finlanda și Belgia, rata șomajului, este de trei ori mai mare în cazul indivizilor născuți în afara Uniunii Europene, decât în cazul populației băștinașe. De asemenea, migranții africani de pe teritoriul Spaniei sunt de două ori mai predispuși să fie șomeri decât persoanele care fac parte din populația majoritară.

Există consens la nivel mondial asupra ideii că discriminarea la locul de muncă este o încălcare a unui drept fundamental și că poate duce la efecte negative asupra productivității și generează inegalități socio economice care surpă tot ceea ce ține de coeziunea socială și solidaritate, acționând ca o frână asupra reducerii sărăciei. Promovarea egalității de șanse este necesară pentru eliminarea discriminării.

Discriminarea se poate manifesta, încă din faza de recrutare și se încheie, atunci când selecția se face pe baza numelor și a adreselor . În Regatul Unit, cei care au nume străine sunt mai puțin selectați pentru un loc de muncă decât persoanele care au un nume cu rezonanță britanică. În Țările de Jos, cea mai mare parte a agențiile de recrutare nu oferă locuri de muncă marocanilor, turcilor sau somalezilor.

Dacă obțin un loc de muncă, minoritățile etnice și religioase se confruntă cu un tratament inegal, primind salarii mai mici, condiții de muncă dificile, hărțuire cât și concediere abuzivă. În Ungaria, în cazul persoanelor de etnie romă salariile sunt mai mici decât ale cetățenilor maghiari. În Polonia, migranții sunt nevoiți să facă ore suplimentare, fiind adesea amenințați cu concedierea.

Discriminarea se întâlnește la nivelul Uniunii Europene în ciuda unei legislații care interzice discriminarea, aceste statistici scoțând în evidență că aceste legi nu sunt la fel de eficiente pe cât ar trebui să fie. Există obstacole în calea aducerii acestor cazuri de discriminare în instanță. Printre cele mai importante ar fi: dificultatea de a dovedi existența discriminării, lipsa de încredere în sistemul judiciar, lipsa de cunoștințe în domeniul protecției legale, precum și durata și costul procedurilor.

IV.4 Eforturile depuse de Uniunea Europeană în domeniul egalității de șanse

Egalității de șanse i se oferă o importanță deosebită legislativă și este obligatorie pentru fiecare strat, fiind o condiție esențială pentru a obține și a-și păstra calitatea de membru al Uniunii Europene. Acest principiu a fost inițial limitat la remunerație, ajungându-se în prezent să fie recunoscut ca unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii.

Uniunea Europeană este preocupată de îmbunătățirea egalității de șanse pe teritoriul său. Principalele puncte de interes sunt reprezentate de plasarea forței de muncă și a incluziunii sociale în rândul grupurilor defavorizate. Misiunea Comunității este aceea de a promova modele mai eficiente prin care să poată fi combătută discriminarea. Fondul Social European este principalul instrument utilizat în sprijinul acestui demers.

Creșterea angajabilității este urmărită prin promovarea principiului de diversitate pozitivă care stă la baza a mai mult de o treime din totalul acțiunilor Uniunii în acest sens. Acest demers este înfăptuit pentru a fi valorificate capacitățile celor care fac parte din grupuri defavorizate și astfel să fie facilitată incluziunea socială. Măsurile luate la nivelul Uniunii în ceea ce privește egalitatea de șasnse aduc beneficii concrete în viața cetățenilor, mai ales prin posibilitatea lor de a merge liber, fără restricții într-un alt stat membru, în scopul găsirii unui loc de muncă.

O nouă preocupare în ceea ce privește Comunitatea Europeană este legată de încercarea de a ajuta solicitanții de azil și migranții să se integreze în societate.

În multe dintre statele membre ale Uniunii Europene sunt întreprinse atacuri rasiste și discursuri pline de ură împotriva migranților și diferitelor minorități etnice, politicile naționale privind migrația care duc la intensificarea excluderii, marginalizării și discriminării, iar această situație necesită soluționare.

De asemenea, sunt țări membre ale Uniunii Europene care nu transpun în totalitate legislația Uniunii în domeniu și din acest motiv sunt date în judecată. Un astfel de exemplu este Grecia care a fost condamnată în repetate rânduri de Curtea Europeană de Justiție și Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru respectarea obligațiilor care îi revin din calitatea de membră a UE și a dreptului internațional în ceea ce privește migranții și respectarea drepturilor omului.

Uniunea Europeană trebuie să să ia măsuri concrete pentru aplicarea principiilor care stau la baza Uniunii și care să fie vizibile și în domeniul migrației.

Migranții contribuie într-un mod benefic la viața economică, socială și culturală a Europei, dar această contribuție nu este foarte întâlnită în discursurile politice și în mass-media și chiar anumite practici discriminatorii și de excludere împiedică migranții să participe în mod eficient în societate.

Uniunea Europeană ar trebui să se asigurare că se realizează participarea migranților la viața politică a UE , vocea lor le este auzită, le sunt luate în considerare părerile în ceea ce privește adoptarea de măsuri care îi afectează în mod direct sau indirect.

De asemenea, este promovat antreprenoriatul pentru toți, prin care cetățenii sunt îndemanți să elimine toate barierelor impuse grupurilor dezavantajate, acestea urmând să fie încurajate să înființeze întreprinderi viabile și astfel să se realizeze integrare pe piața muncii .

La nivelul Uniunii Europene se promovează inovațiile în învățământ pentru diferite grupuri, inclusiv pentru cei în vârstă, cu dizabilități, care reprezintă minorități etnice sau femei.

Comunitatea Europeană vizează acțiuni și în ceea ce privește discriminarea pe criterii de gen, fiind îngrijorați în special de două aspecte primordiale ale egalității de gen și anume : echilibrul între viața de familie și cea profesională și desegregarea pieții muncii.

Uniunea Europeană în atingerea obiectivului de micșorare a gradului de discriminare la nivelul Uniunii se bazează în special pe parteneriate. Uniunea Europeană le încheie în special cu autorități locale, sindicate, organizații, cât și facultăți. Prin intermediul acestora se realizează o mobilizare mai largă, responsabilizarea și consolidarea acestui principiu. Fondul Social European a investit 5% din bugetul său pentru dezvoltarea și testarea unor noi abordări care să creeze mai multe firme industriale competitive pentru grupurile defavorizate, prin intermediul parteneriatelor, fiind oferită posibilitatea de a se învăța de la state membre care oferă exemple de bune practici, crearea de rețele și schimburi de experiență.

Uniunea Europeană pune un accent deosebit pe egalitatea de gen, în sensul acesta existând diferite directive și acorduri prin care se solicit o serie de măsuri prin care să fie combătute inegalitățile. În acest sens a fost creat chiar și un organism specific numit Comisia pentru drepturile femeii și a egalității de gen. S-au dezvoltat la nivelul Uniunii diverse programe în scopul stopării inegalităților la locul de muncă, precum și pentru promovarea reprezentării proporționale în procesul de luare a deciziilor. În urma acestor eforturi s-au realizat progrese considerabile și numai accesul femeilor în posturi de conducere a crescut de cinci ori mai mult, făcându-se o trecere de la 4% în 1995 la 21,4% . De asemenea, la nivelul de middle management s-a dublat de la 10,7% la 23,2%.

La nivelul statelor Uniunii Europene s-au stabilit diferite strategii care urmăresc promovarea ocupării forței de muncă a femeilor. În Suedia, de exemplu, creșterea furnizării de servicii sociale a fost privită ca fiind direct proporțională cu creșterea oportunităților de angajare pentru femei. Modelul social-democrat privește participarea deplină a femeii prin politici active pe piața forței de muncă, precum și corporatismul social realizat printr-un parteneriat social cât și diferite abordări pentru elaborarea politicilor și de negociere.

În alte state membre, autoritățile locale au acordat o mare importanță egalității de șanse, aceasta putându-se observa din realizările efectuate. De exemplu, în Bologna, în Italia, Comitetul pentru Egalitatea de Șanse din această localitatea a jucat un rol important în problemele de gen adoptând anumite măsuri care au influențat politicile de la nivel național din acest domeniu.

În Austria, în urma legislației introduse în 1993 s-a solicitat promovarea ocupării forței de muncă în urma cazurile de subreprezentare din anumite zone în rândul femeilor. În momentul actual în cazul în care cota de ocupare a femeilor este sub 40%, toate ministerele trebuie să stabilească un "plan de promovare", care cuprinde măsuri concrete pentru soluționarea problemei.

În ciuda tuturor eforturilor declarative care luptă pentru dreptul la egalitatea de șanse există un punct de vedere comun al cetățenilor și instituțiilor și anume acela al recunoașterii că inegalitățile persistă. Uniunea Europeană face eforturi mari și furnizează numeroase resurse pentru remedierea acestor inegalități, însă acestea sunt insuficiente în raport cu nevoile existente.

Formele de discriminare pot avea consecințe devastatoare asupra grupurile defavorizate, care se confruntă frecvent cu excluziunea socială și tratamentul inegal. Indivizii sunt încurajați să aducă cazurile de discriminare în fața justiției. Dacă fiecare persoană ar aduce în fața legii fiecare nedreptate discriminatorie, cu siguranță la nivel mondial ar fi o îmbunătățire vizibilă a situației , s-ar modifica comportamentul angajatorilor și organismelor publice, s-ar schimba comportamentul social al multor indivizi față de grupurile defavorizate și astfel s-ar împiedica discriminarea. Cei mai mulți dintre cei discriminați însă rămân pasivi și astfel fenomenul continuă. Legea împotriva discriminării interzice orice formă de discriminare, fie directă sau indirectă, însă trebuie să existe o dovadă clară că discriminarea a avut loc.

În următoarea perioadă Uniunea Europeană își propune să promoveze în continuare egalitatea de șanse , mai ales în țările în curs de dezvoltare. Egalitatea de șanse , reprezentând un punct de interes în dialogurile politice se dorește să fie obținută prin sensibilizarea și încurajarea schimbării la nivel european în acest domeniu. De asemenea, intenționează să se asigure că aspectele legale sunt respectate printr-o supraveghere mai atentă a acestui domeniu. Uniunea Europeană își propune să aplice standardele acceptate pe plan internațional, cu speranța că va veni în ajutor în rezolvarea acestei probleme. În acest domeniu este așteptat la nivelul Uniunii un raport anual pentru a se putea stabili progresul sau regresul realizat în acest domeniu.

Bibliografie :

1.Ioan ALEXANDRU, Mihaela CĂRUȘAN, Sorin BUCUR, Drept administrative

2.Gabriel ANDREESCU, Națiuni și minorități

2. Terence BALL, Richard DAGGER, Ideologii politice și idealul democratic

3. Pierre BONTE, Dicționar de etnologie și antropologie

4. Monica CĂLUȘER Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare în România

5. Ghizela COSMA, Aspecte privind mișcarea feministă din România în perioada interbelică

6. .Anthony GIDDENS, Sociologie

7. Jean GRIMSHAW, Ideea unei etici feministe

8. David Held and Anthony McGrew, The Global Transformations Reader An Introduction to the Globalization Debate

9. Eugen HEROVEANU, Pe marginea Epopeei. Însemnări din timpul războiului

10. Iulia HOSSU, István HORVATH, Strategiile de reproducere culturală ale minorității armane din România

11. Adrian Liviu IVAN Stat, majoritate și minoritate națională în România

12. Adrian Paul ILIESCU, Introducere în politologie

13. Ramona LUPU, Eliberează-te de prejudecăți! Ghid privind rasismul

14. Ștefania MIHĂILESCU, Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte (1838-1929)

15. Adrian NECULAU, Gilles FERREOL, Minoritali, marginali, excluși

16. Ana PASCARU, Dimensiunea valorilor comunitare în filosofia și perspectiva umană

17. Dionisie PETCU, Conceptul de etnic

18. George POEDE, Teorii ale puterii

19. Călin RUS, Oana BOTA, Educație interculturală în comunități multietnice

20. Levente SALAT, Multiculturalismul liberal

21. Miriam SCHNEIR, The Essential Historical Writings

22. Joseph STIGLITZ, Globalizare, speranțe și deziluzii

21.Monica VLAD , Dezvoltarea constituțională și situația minorităților din România

22. Cynthia WEBER, International relations theory

Resurse WEB

,, Equality’’, disponibil la : plato.stanford.edu

,,Understanding equality’’ , disponibil la : www.equalityhumanrights.com

,,Equal Opportunities-Equality Legislation’’ disponibil la : www.stcatz.ox.ac.uk

,,Equality and discrimination’’, disponibil la: www.ilo.org

,,What are equality and diversity?’’, disponibil la: www.ed.ac.uk

Brian HARVERY, Guide to Equality and the Policies, Institutions and Programmes of the European Union , disponibil la: www.ihrec.ie

,Justiție, libertate și securitate’’, disponibil la: http://europa.eu

,,Politici privind minoriățile etnice în Europa’’ , disponibil la: www.edrc.ro

,,Realizing mutuality and interdependence in a world of diverse identities ‘’, disponibil la: www.oikoumene.org

,,What is equal opportunity’’, disponibil la : www.thefreedictionary.com

,, Egalitatea de sanse’’, disponibil la: http://success-romania.ro

,, Egalitatea de șanse’’, disponibil la: http://dpus.usv.ro

,,Declarația Principiilor Egalității’ disponibil la: www.equalrightstrust.org

Nelson DALE, ,,Ethnicity and socioeconomic status as sources of participation: the case for ethnic political culture ‘’, disponibil la: www.jstor.org

,, Equality and discrimination: understand the basics’’, disponibil la: www.acas.org.uk

,, Gender Equality and Women’s empowerment in public administration , Romania case study‘’ disponibil la : www.undp.org

,, World Bank Champions Equality for Women in Romania’’, disponibil la: www.worldbank.org

,, Domestic violence’’, disponibil la: www.domesticviolence.org

,,Equal Opportunity’’, disponibil la: www.encyclopedia.com

,,Equal opportunities’’, disponibil la: www.sansa.info.ro

,,Defining Gender and Gender Equality’’, disponibil la: www.health-genderviolence.org

,,What is Gender Equality?’’, disponibil la: www.genderequality.ie

,, Equality and non-discrimination in the European Union’’, disponibil la: www.ihrec.ie

,, Egalitatea de gen’’, disponibil la la: http://ec.europa.eu

,,European equality law’’disponibil la: www.equalitylaw.eu

,,Indexul Egalității de Gen: România este țara cu cea mai mare inegalitate între femei și bărbați’’, disponibil la: http://ongen.ro

Francesca Bettio and Silvia Sansonetti, ,, Visions for Gender Equality’’, disponibil la: http://ec.europa.eu

,,Women’s Status in Romania’’, disponibil la : www.legislationline.org

,, History and theory of feminism ‘’, disponibil la: www.gender.cawater-info.net

,, Discriminarea femeilor în lumea modernă’’ disponibil la : www.medierenet.ro

,, Defining feminism’’, disponibil la: http://study.com

,, Liberal feminism ‘’ disponibil la: http://womenshistory.about.com

Feminism: basic principles’’, disponibil la : www.sociology.org

,,What are the different types of feminism?’’ disponibil la: www.quora.com

,, Feminism ‘’ disponibil la: www.philosophybasics.com

,, Kinds of feminism’’, disponibil la : www.uah.edu

,,Feminisms 101’’ disponibil la: www.gender-focus.com

,,Liberal feminism: the individual is key ‘’ disponibil la : www.workersliberty.org

,,Mary Wollstonecraft, founder of classical liberal feminism’’, disponibil la link-ul: http://lfb.org

,,Liberal Feminism’’ , disponibil la: http://plato.stanford.edu

,, Liberal Feminism’’, disponibil la: http://womenshistory.about.com

,,Britain's First Female Premier’’, disponibil la: www.biography.com

,, Femei la cârma Europei’’ , disponibil la : www.balcanii.ro

,, Merkel's failure on gender equality’’, disponibil la : www.theguardian.com

,, Youth for Gender Equality ‘’ disponibil la : http://sylvieguillaume.eu

,, Strategic engagement for gender equality 2016-2019 ‘’ , disponibil la: http://ec.europa.eu

Viviane Reding: Gender equality is a question of society” disponibil la : http://institute.eib.org

,, A Champion of Gender Equality and Women’s Empowerment’’, disponibil la: http://eige.europa.eu

,,Women and gender’’ disponibil la: www.jeanlambertmep.org.uk

,,Europarlamentare 2014: Mai multe alegătoare, mai multe alese’’ , disponibil la: http://paritydemocracy.eu

,, Despre egalitatea de șanse’’ disponibil la : https://corinacretu.wordpress.com

,,Gender inequality persists in Europe’’ disponibil la : www.euractiv.com

,, Gender equality is a founding value of the EU, so why the lack of progress?’’ disponibil la: www.theguardian.com

,,Revolting Europe-gender inequality’’ disponibil la : https://revolting-europe.com

,, Gender inequalities in the EU”,disponibil la : www.europarl.europa.eu

,, Gender inequality may be yet another obstacle to Turkey’s EU membership’’ disponibil la : http://europesworld.org

,,The European Union’s commitments and actions for gender equality in development cooperation’’ disponibil la : http://www.wikigender.org

58,, Egalitatea de șanse și de tratament’’ disponibil la link-ul : www.fonduri-ue.ro

59,, Legislation’’ disponibil la :http://ec.europa.eu

60,, Who we are’’ disponibil la : www.osce.org

61,, Carta drepturilor fundamentale’’ , disponibil la: http://eur-lex.europa.eu

62 ,,O strategie-cadru pentru nediscriminare și egalitatea de șanse pentru toți’’, disponibil la: http://eur-lex.europa.eu

63,, The Equality Act – what it means ‘’disponibil la : http://www.ageuk.org.uk

64.,, Ordonanța nr. 137 din 31 august 2000’’, disponibil la: www.cncd.org.ro

65. ,,Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati’’disponibil la: www.dreptonline.ro

66. ,, Legea nr. 229/2015‘’ , disponibil la: www.dreptonline.ro

67. ,, European Commission DG Justice and Consumers, Unit D.2 (Gender Equality)’’, disponibil la: http://ec.europa.eu

68. ,, Dimensiunea socială a strategiei Europa 2020‘’ , disponibil la: http://ec.europa.eu/social

69 ,,The European Union and its quest for equal opportunities ‘’, disponibil la: www.hertie-school.org

70. ,, Report on Equality between women and men’’ , disponibil la: www.mmuncii.ro

71.,,What are European values?’’,disponibil la: http://www.debatingeurope.eu

72. ,,The founding principles of the Union‘’, disponibil la : http://europa.eu

73.,,Equality and Priority ‘’, disponibil la: http://journals.cambridge.org

74. ,,Gender equality in the labour market’’, disponibil la: http://eur-lex.europa.eu

75. ,,Equality’’, disponibil la: https://opportunityagenda.org

76.,, Diversity and inclusion’’, disponibil la: http://graphics.eiu.com

77.,,The countries where women have the best lives’’, disponibil la: http://www.theatlantic.com

78.,,Equality at work: tackling the challenges’’, disponibil la: http://www.ilo.org

79.,,United Arab Emirates: equal opportunities’’, disponibil la: http://www.xperthr.com

80.,, Drepturile omului si protejarea lor prin lege’’, disponibil la : http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org

90.,,What are human rights?’’, disponibil la: https://www.humanrights.gov.au

91. ,,Equal Opportunity Act 1984’’, disponibil la: http://www.eoc.wa.gov.au

92. ,,No equal opportunities in jobs for ethnic and religious minorities in Europe’’, disponibil la: http://www.enar-eu.org

93. ,,Raport de cercetare-Percepții și atitudini privind discriminarea în România’’, adisponibil la: http://www.cncd.org.ro

94.Iustina Ionescu, ,,Country report-Gender equality-Romania’’, disponibil la: http://www.equalitylaw.eu

95.,,Cum discriminarea pozitivă oferă șanse egale tuturor minorităților?’’,disponibil la: http://discriminare.ro

96.,,European Commission against Racism and Intolerance’’, disponibil la: http://www.coe.int

97.,,Factsheet on social inclusion – Romania ‘’, disponibil la: http://pjp-eu.coe.int

98.,,Discriminarea multiplă în România’’, disponibil la: http://www.incsmps.ro

99.,,Equal opportunities for all’’, disponibil la: http://ec.europa.eu/

100. ,,Communication to the Commission on the strategy on equal opportunities for women and men within the European Commission’’,disponibil la: http://ec.europa.eu

101. ,, The European Union’s commitments and actions for gender equality in development cooperation’’, disponibil la: http://www.wikigender.org

102. ,,Equality between men and women’’, disponibil la : http://www.europarl.europa.eu

103. ,,Renewed commitment for non-discrimination and equal opportunities’’ disponibil la : http://eur-lex.europa.eu

104.,, Positive Action in EU Gender Equality Law: Promoting Women in Corporate Decision ‘’ disponibil la : http://hosting01.uc3m.es

105. ,,Equal opportunities for women and men in services of general interest’’, disponibil la: www.uni-mannheim.de

106. ,, Equal Opportunities ‘’, disponibil la: www.euractiv.com

107. ,, Positive action’’, disponibil la: http://www.era-comm.eu

108. ,, Equal measures’’, disponibil la: https://www.education.ie

109. ,,Equality between men and women’’ disponibil la: http://www.genderequality.ie

110. ,, Equal Pay’’ disponibil la: http://www.unionhistory.info

111. ,, European Union Anti-Discrimination Policy: From Equal opportunities between women and men to combating racism ‘’disponibil la: http://www.equalrightstrust.org

112. ,, Nondiscrimination and equal opportunity ‘’, disponibil la: http://www.ifc.org

113. ,, It’s time for EU institutions to take measures to combat xenophobia and discrimination’’ , disponibil la: http://www.euractiv.com

114. ,,What is equality?’’, disponibil la: www.intercultural.ie

115. ,,What is Discrimination?‘’, disponibil la: http://civilrights.findlaw.com

116. ,, What is Discrimination? ‘ , disponibil la: www.ohrc.on.ca

117. ,, Grupul minoritar’’, disponibil la : www.roportal.ro

Anexe

Anexa Numărul 1

Sursa:http://www.theatlantic.com/international/archive/2013/03/the-countries-where-women-have-the-best-lives-in-charts/273848/

Anexa Numărul 2

Sursa:http://www.theatlantic.com/international/archive/2013/03/the-countries-where-women-have-the-best-lives-in-charts/273848/

Anexa Numărul 3

Sursa : http://www.theatlantic.com/international/archive/2013/03/the-countries-where-women-have-the-best-lives-in-charts/273848/

Anexa Numărul 4

Sursa : http://www.theatlantic.com/international/archive/2013/03/the-countries-where-women-have-the-best-lives-in-charts/273848/

Anexa Numărul 5

Sursa : http://www.theatlantic.com/international/archive/2013/03/the-countries-where-women-have-the-best-lives-in-charts/273848/