Efortul In Lectia de Educatie Fizica

Din cele spuse despre educația fizică se înțelege că ea are o însemnătate esențială pentru individ și pentru societate în întregul ei. Rezultatele educației fizice, care sunt exprimate ăn indicii perfecționării omului, precum și tot ceea ce asigură obținerea acestor rezultate și se creează în legătură cu practica educației fizice reprezintă o cinsiderabilă valoare de cultură generală.În această calitate , educația fizică face parte din cultura fizică a societății. 

Educația fizică este o activitate ce valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exercițiilor fizice în scopul măririi, în principal, a potențialului biologic al omului conform cerințelor sociale" .Educația fizică este fiziologică prin natura exercițiilor folosite;pedagogică prin metodele utilizate;biologică prin efectele produse asupra organismului; socială prin modul de organizare și desfășurare.

Sportul reprezintă o activitate de întrecere constituită din ansamblul unor acțiuni motrice diferențiate pe ramuride sport, desfășurată într-un cadru instituționalizat sau independent, prin care se caută perfecționarea posibilităților morfo-funcționale si psihice, concretizate in performante obținute in competiții, ca: record, depășire proprie sau a partenerilor.

“Efortul reprezintă o conduită conativă de concentrare și accelerare a forțelor fizice si psihice în cadrul unui sistem de autoreglaj conștient si aconștient în vederea depășirii unui obstacol, a învingerii unei rezistențe a mediului sau a propriei persoane “(Paul Popescu-Neveanu, 1978).

În lecția de educație fizică, efortul se înscrie pe o curbură ascendentă în momentele de organizare a colectivului de elevi, de influențare selective a aparatului locomotor și pregătire pentru realizarea temelor lecției. Efortul realizează un platou cu vârfuri și căderi în următoarele momente ale lecției și o descreștere în final , când se urmărește revenirea organismului la starea obișnuită.

Pentru efectuarea oricăror acte motrice se cheltuiește o cantitate mai mare sau mai mica de energie musculară și nervoasă . Atunci când acest consum de energie este mare , datorită cantității de efort depus , apare în mos inevitabil oboseala. Diminuarea sau înlăturarea oboselii se realizează prin odihnă și refacere. Efortul , oboseala, refacerea și odihna sunt fenomene fiziologice organic associate cu activitatea motrică. În lipsa unuia dintre acești parametric activitatea nu se poate desfășura cu un randament acceptabil.

Lecția de educație fizică nu poate avea doar un caracter recreativ, aceasta trebuind să contribuie la sporirea capacității de efort a organismului care să determine modificări și adaptări corespunzătoare în activitatea organelor, sistemelor și funcțiilor organismului elevilor. De aceea, în aprecierea eficinței lecției, unul dintre principalele criteria, indiferent de condițiile în care se desfățoară activitatea, nivelul de învățământ , vârstă și sex, condiții de activitate, trebuie să se aibe în vedere și nivelul de effort depus de elevi.

Parametrii efortului, cu unele modificări, se circumscriu în următoarele elemente :volum,intensitate,complexitate.

Un aspect deosebit de important pentru activitatea de educație fizică îl constituie tipurile de efort , dictate de specificul temelor , acestea pot fi: eforturi uniforme, care presupun solicitări constante, eforturi variabile, cu alternări ale unor intervale constante de intensitate, eforturi neuniforme, caracterizate de creșteri și descreșteri frecvente a intensității efortului, pe durate valabile.

Concordanța realizată între componentele procesului intructiv educativ și parametrii efortului trebuie să se distingă în optimizarea dezvoltării fizice pentru formarea priceperilor și deprinderilor motrice, pentru dezvoltarea calitaților motrice.

Concordanța nerealizată dintre componentele procesului instructiv educativ și parametrii de efort specifici acestora are drept consecința obținerea limitata sau pațiala a efectelor planificate.

In cazul opimizării dezvoltării fizice ,ca primă componenta a procesului instructiv educativ, parametrii specifici de efort sunt în mare parte ignorați.

De cele mai multe ori se amplifica în mod nejustificat parametrul complexitate, prin utilizarea unor exerciții cu structura lungă de opt timpi care solicită mai mult memoria executanților decât formațiunile musculo-articulare.

Parametrul intensitate vizează latura calitativă, exprimată în relația dintre lucrul efectuat și timpul necesar,iar în majoritatea cazurilor, este lăsat la nivel de mișcare activă liberă solicitând in cel mai bun caz funcția elastica a formațiunilor musculo-articulare și nicidecum funcția contractila a musculaturii singura care poate provoca intensificarea metabolismului muscular ce sta la baza efectelor trofice necesare dezvoltării musculaturii corpului.

Parametrul volum vizează latura cantitativă a efortului depus de fiecare individ și de cele mai multe ori se află la nivel de subdozarea specifică obținerii efectelor proprii dezvoltării fizice armonioase.Este insuficient sa ne îcadrăm cu unu sau cu mai mulți paramatrii de efort specifici pentru optimizarea dezvoltarii fizice,ci cu toți. In caz contrar, efectele sunt limitate și se sting repede.

In cazul optimizării dezvoltarii fizice grupele musculare trebuie să învingă o rezistență periferică care să depașească pe cea produsă de mișcrile active libere în activitatea habituală.

Volumul de efort rezultat din nuărul de repetări al fiecarui exercițiu trebuie să asigure, în primul rând,o vascularizare suplimentară prin flux de sânge prin vasele de rezervă și prin creșterea debitului sanguin prin vasele ce irigă muculatură segmentelor corpului. Numai în acest caz volumul de efort-ce se diferențiaza pe vârste și sexe-devine specific pentru optimizarea dezvoltării fizice.

Complexitatea efotului joacă un rol secundar,deoarece mișcările din cadrul exercițiilor trebuie să angreneze musculatura pe structuri funcționale, motiv pentru care este simplă accesibilă categoriilor de varste ale școlarilor.

O altă componentă a procesului instructiv educativ- formarea priceperilor și deprinderilor motrice de baza și proprii diferitelor ramuri de sport prezintă parametrii de efort specifici. Parametrii de efort trebuie să fie corelați cu stadiul didactic la care se abordează formarea priceperilor și deprinderilor motrice. Parametrii de efort difera dacă este vorba de stadiul de învațare, de consolidare, de perfecționare sau cel de generalizare.Astfel, în stadiile învațare-consolidare specificul constă din volum mare, rezultat din numarul mare de repetării până la fixarea mecanismului de bază și realizarea sterotipiei dinamice.

Complexitatea efortului exprimă dificultatea de realizare a acțiunilor motrice , iar în stadiul de formare a deprinderilor se subordonează algoritmului utilizat, modificandu-se în raport cu acumularile facute de elevii în timp ce intensitatea efortului trebuie să se subordoneze nivelului de dezvoltare al calitaților mortice pe care le solicită metodologia formării deprinderii respective.

Cu cat nivelul calitaților motrice este mai scăzut, cu atât și intensitatea solicitată prin structura algoritmilor va fi mai scazută și invers.Astfel, înalțimea obstacolelor, greutatea obiectelor, tempourile de execuție, marimea elanului se modifică în raport cu nivelul de dezvoltare al calitaților motrice.

De regulă, intensitatea în acest stadiu de formare a deprinderilor motrice este redusa. În stadiile de perfecționare, parametrii efortului au alt specific.

Volumul se reduce în schimb, complexitatea crește, iar intensitatea se marește.Prioritatea complexității și a intensității în acest stadiu este determinată de finalitatea acțiunii de formare a deprinderilor motrice.

Dezvoltarea calitaților motrice –viteză, îndemanare, rezistență și forță ca altă componentă de bază a procesului instructiv educativ, prezintă deasemenea, parametrii de efort specifici încadrați în metodologia proprie de dezvoltare a fiecarei calitați motrice în parte. Astfel în cadrul metodologiei dezvoltării vitezei are prioritate parametrul intensitate, repezentat în acest caz de: rapiditatea tempooul, spontaneitatea cu care se execută exercțiile deliberat structurate. Volumul efortului ca și complexitatea, trebuie să faciliteze obținerea rapiditații, tempoului și spontaneității maxime.

În practică se comit unele erori față de specificitatea efortului propriu acțiunii de dezvoltare a vitezei.Cel mai fregvent nu se realizează intensitatea maximă raportată la nivelul standard fie la posibilitatile elevilor.

Cauza este multiplă: distanțe-prea mari sau prea mici, complexitatea exercițiilor –prea crescută, pauzele de odihnă între repetări prea scurte, volumul de repetări-prea mic sau prea mare.

Rezistența reprezintă calitatea motrică cu mare aplicatibilitate în socio-motricitatea omului – are, deasemenea o legitate de dezvoltare care exprimă anumite cerințe fată de efort fară de care nu se poate dezvolta.

Parametrul de efort specific al dezvoltarii rezistenței îl constitue volumul. Nu orice volum de efort este propice dezvoltării rezistenței, ci efortul în care frecvența bătailor inimii o depașește pe cea de repaus cu cel putin 50% .

Complexitatea efortului este nesemnificativa în metodologia rezistenței.

Intensitatea și volumul de efort trebuie mărite în raport cu acumulările realizate de elevi și au caracter dinamic de la o periadă la alta.

Dezvoltarea indemânării reprezintă prioritarea parametrului complexitate, iar condiția de efort pentru dezvoltare îndemânării este :creșterea continuă a complexității exercițiilor utilizte. Comlexitatea trebuie crescută în mod continuu și diferențiat pe categorii de vârsta începand cu 6 ani până la 12-16 ani.

Intensitatea si volumul vor fi subordonate obținerii complexității dupa care și acestea se măresc până la limita de cerințe in care se va aplica dezvoltarea îndemanării respectiv activitațile cu caracter motric. În dezvoltarea forței specificul parametrilor de efort constă din prioritatea simultană a volumului și intensității.

În lecțiile de educație fizică trebuie să se înceapă cu mai puțin de 40% și să se continue în limitele 80-85%. Creșterea intensității se face pe baza acumulărilor produse de la o etapă la alta, de la un ciclu de lecție la altu. Acumularea se produce pe baza volumului. Este motivul pentru care volumul trebuie corelat cu intensitatea. De multe ori se neglijează această corelare în sensul ca se acționează cu același volum și intensitate pe durate foarte mari, folosirea numai a procedeelor ridicării de greutăți cu încarcătura care crește foarte lent și a circuitului limitând procedeul izometriei. Primele doua procedee fac să crească masa musculară, da nu și gradul de tonicitate al acesteia și capacitatea centrilor nervoși corticali de transmitere a impulsului catre masa musculară periferică.

Lecția de educație fizică nu este o activitate de o complexă precum lecția de antrenament, efortul pe care elevul îl depune în ora de educație fizică fiind mai mult o necesitate a organismului, în care elevul are oportunitatea de a-și descărca energia și a socializa pentru a atinge un scop comun cu coechipierii, ce nu necesită un efort la densitate maximă dar atinge obiectivele orei de educatie fizică.

Modelul absolventului a patru clase de învatamânt primar (E. Firea,1979)” trebuie sa prezinte o dezvoltare fizica corecta si armonioasa, sa stapâneasca bazele motricitatii generale, sa execute corect si cu eficienta crescuta deprinderile motrice de baza si utilitar-aplicative (mers, alergare, saritura, aruncare, prindere,catarare, târâre, transport de greutati), sa perceapa correct si cu usurinta componentele spatio-temporale, sa aiba constiinta posibilitatilor sale de actiune, sa stapâneasca un sistem minimal de mijloace (exercitii de dezvoltare fizica, jocuri), cunostinte si priceperi de ordin organizatoric, pe care sa le foloseasca în activitatea de joc din timpul liber si în cadrul celorlalte forme de practicare a exercitiilor fizice.”

Efortul in lecția de educație fizică trebuie anticipat de profesor pentru a evita orice eventuale accidente de natură medicală, insă efortul trebuie să aibă o traiectorie ascendentă asupra tuturor calitaților motrice (viteză, îndemânare, rezistență, forță ) pe întreaga perioadă de școlarizare începând de la clasele primare pâna la terminarea liceului, și să asigure dezvoltarea armonioasă a aspectului fizic, profesorul având o datorie morală față de elevii cu defecte de natură fizică, de a creea cursuri de gimnastică medicală pentru corectarea deficiențelor.

Lecția de educație fizică are un un randament de efort bun datorita structurării in urcare si coborâre, fiecare parte a lecției are un rol important și o ordine prestabilită.

În lecția de educație fizică obiectivul jocului constă în obținerea de noi cunoștințe sau alte produse ale învățării și are ca finalitate obținerea unor bunuri motrice, Prin joc , copilul învață cu plăcere, devine interesat de activitatea care se desfășoară, cei timizi devin cu timpul mai volubili , mai activi, mai curajoși și primesc mai multă încredere în propriile capacități, mai multă siguranță și rapiditate în răspunsurile pe care le elaborează atat întro activitate fizică cât și într-o activitate statică.

Jocul este însoțit întotdeauna de plăcere și răspunde dorințelor elevilor. De aceea în joc nu apare senzația de oboseală și bucuria pe care o declanșează favorizează continuarea sau reluarea jocului, indiferent de vârstă.Jocul didactic îl conduce pe copil la descoperirea unor adevăruri printr-un efort care, datorită formei atractive, pare mult mai mic, are rolul de a dinamiza gândirea,imaginația, creativitatea copiilor precum și viața afectivă, oferindu-le un randament sporit de învățare. Copilul participă active la propria formare, achiziționând cunoștințe,formându-și aptitudini și comportamente.

Reglarea efortului , urmărind concomitent cuantumul cerințelor și atitudinea subiectivă față de ele , contribuie la creștera radamentului școlar al copiilor in toate activitățiile.

Refacerea după efort este o etapă cât se poate de necesară în lecția de educație fizică având în vedere că principiile refcerii coincid cu principiile antrenamentului:

caracter gradat, progresiv, sistematic și accesibil la realizarea prin folosirea unor excitanți cât mai eficienti și maximali ca efect.

se adreseaza numai organismelor sănătoase, atat morfologic, cat și funcțional.

Refacerea se face întotdeauna ținand cont de instalarea în timp la nivelul sistemelor funcționale ale organismului a parametrilor anteriori efortului, mai exact parametrii vegetativi, mai ales cei hemodinamici și respiratori se refac in timp de câteva minute. Parametrii metabolici se refac în interval de câteva ore, iar cei endocrini în interval de câteva zile.

Refacerea trebuie făcută în toate momentele pregatirii si efectuarii efortului, chiar înainte de efort, post-efort și periodic.

În cazul sportului de performanță refacerea este dirijată de un cadru medical.

Refacerea se adresează în primul rând sistemului funcțional cel mai solicitat în timpul efortului.

La nivelul sistemului nervos, refacerea înseamnă în primul rând inducerea unor fenomene de inhibiție corticală în scopul refacerii metabolice a neuronului, inhibitie realizată prin 2 mijloace: inhibiție ca atare (somn) și inhibiție indusa (prin realizarea altor focare de excitație decat cele specifice efortului odihnă activ)

Deși este neglijata de multi, refacerea dupa efort este o componentă necesară fiecărui sportiv, de performanța sau nu. Cu cât organismul se reface la parametrii inițiali mai repede, cu atât acesta va face față mai bine antrenamentelor, iar progresul va fi evident. O oboseală acumulată în timp, va duce la supra-antrenament, manifestat prin oboseala, irascibilitate, concentrare scăzuta, depresie, lipsa dorintei de a merge la antrenament, lipsa apetitului sexual, stari anxioase.

Asigurand organismului o perioada de refacere, acesta va reveni la parametrii optimi, insa, de multe ori, e nevoie și de un stimulent extern .

Cunoscând importanța realizării unei cantități de efort optim pe parcursul lecțiilor și a cauzelor care pot deveni factori limitativi în atingerea acestui scop, profesorul trebuie să întreprindă măsurile ce se impun, de natură organizatorică, materială și metodică care să favorizeze realizarea acestui obiectiv. O măsură constă în activitatea de elaborare a documentelor de planificare care va urmări ca prin împerecherea unităților de învățare , cel puțin una să solicite depunerea unui efort ridicat.

Educația fizică este o necesitate fundamentală ce corectează și conturează atât aspectul fizic cât și portrtetul psihologic al elevului, prin larga sa varietate de activități fizice și sociale pe intreaga sa durată de practicare : invățământul primar, învățământul gimnazial, învățământul liceal și chiar și în învățământul universitar.

Bibliografie

GHEORGHE MITRA, METODICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘCOLARE, EDITURA SPORT TURISM, BUCUREȘTI, 1980

http://www.scritube.com/timp-liber/sport/ASPECTE-TEORETICO-METODICE-PRI53445.php

EUGEN SCARLAT, EDUCAȘIE FIZICĂ ȘI SPORT, EDITURA DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ BUCUREȘTI, 2002

GHEORGHE MITRA, TEORIA ȘI METODICA EDUCAȘIEI FIZICE, EDITURA SPORT TURISM, BUCUREȘTI, 1980