Eficienta Modelului Denver In Terapia Autismului

EFICIENTA MODELULUI DENVER

IN TERAPIA AUTISMULUI

CUPRINS

REZUMAT

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

1.1 Consideratii generale

1.2 Ce este autismul

1.3 Tipuri de autism

1.4 Etiologii ale autismului

1.5 Evolutie si prognostic in autism

1.6 Stadiile de dezvoltare dupa Piaget

1.6 Familia co-terapeut

1.7 Modelul Denver

CAPITOLUL 2. METODOLOGIA CERCETARII

2.1 Obiective si ipoteze

2.2 Esantionul si lotul de subiecti

2.3 Designul cercetarii

2.4 Instrumente de lucru si Tehnici utilizate

CAPITOLUL 3 .REZULTATELE

CAPITOLUL 4 . CONCLUZII SI DISCUTII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

REZUMAT

Lucrarea de fata abordeaza un subiect de mare actualitate la nivel national si international. Aceasta este orientata pe stabilirea gradului de eficienta a Modelul Denver , care urmareste dezvoltarea unor competente de comunicare functionala menite sa faciliteze o cat mai buna integrare a copilului cu autism in medii si contexte diferite .

Din cauze inca incomplet elucidate, incidenta tulburarilor de spectru autist este in crestere.

Parintii copiilor cu tulburari de dezvoltare intampina o serie de dificultati care ii expun riscului de a avea niveluri crescute de stres. A fi parintele unui copil cu autism poate insemna a te confrunta cu o gama si mai larga de stresori legati de dificultatile de comunicare ale copilului , comportamentele disruptive , izolare sociala, dificitele in domeniul autonomiei personale si chiar lipsa de intelegere a comunitatii pentru astfel de copii.

Scopul lucrarii consta in investigarea eficientei programului Denver imbunatatit , in cee ce priveste dezvoltarea limbajului si comportamentului social al copiilor cu autism.

Materialul a fost structurat in doua sectiuni clar delimitate : in prima parte a lucrarii sunt

prezentate fundamentele teoretice ale prezentei lucrari ,iar in cea de-a doua parte este prezentate obiectivele , metodologia si rezultatele studiului incluzand definitiile conceptuale si operationale ale variabilelor utilizate: descrierea caracteristicilor majore ale esantionului , in special a caracteristicilor care pot conta in interpretarea rezultatelor , procedura de esantionare, descrierea metodelor utilizate pentru a colecta datele si modul in care operationalizeaza constructele psihologice descrise in obiectivele si/sau ipotezele formulate, designul de cercetare si procedura de lucru . In completarea acestora , capitolul destinat concluziilor are rolul de a sintetiza principalele aspecte ale cercetarii.

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

CONSIDERATII GENERALE

Istoria stiintifica a autismului infantile incepe cu un secol si jumatate inainte de Kanner , in secolului al XIX-lea , cu acel caz celebru relatat de doctoral Itard – Victor ,”Salbaticul de la Averyron”(1799) , cand Victor , copilul salbatic este capturat de vanatori intr-o padure din Franta si este adus la Paris.

Doctorul Itard surprinde elemente interesante in descrierea lui Victor: “ ochii lui Victor par a se fixa doar pe obiecte strict legate de propia existenta , privirea lui “hoinareste “vag ,fara a arata o intentie directa ,opridu-se eventual pentru o clipa asupra unui obiect care ii produce uimire.Trasaturile fetei sunt animate uneori de hohote de ras nemasurate, care apar la diverse intervale,fara a avea o cauza evidenta. Afectiunea lui se indreapta doar spre o serie de obiecte sau alimente care ii creeaza satisfactii, iar indepartarea acestora ii provoaca adevarate crize de furie.”

In paralel cu Kanner , Hans Asperger, austriac , descrie o patologie asemanatoare , insistand asupra diferentelor existente intre “psihopatie”si o tulburare mentala propiu-zisa.

Pastrand in mare masura amprenta semantica emisa de Kanner in urma cu peste 70 de ani , conceptul de autism infantil a evoluat cuprinzand nu numai semnificatiile adaugate de acest autor ulterior ci si de multi altii in conditiile activitaiilor de diagnostic, terapie si recuperare. Multi cercetatori au abordat problema autismului si modalitatile terapeutice ale acestuia , incepand cu Kanner , F.Tustin , D.W.Winncott , Donald Meltzer , Lancan (ca si abordari psihanaliste) , Lauretta Bander , Antony , A. Van Krevelen (cu teorii explicative organogenetice) , M.Mahler (cu teorii psihogene ) , si in ultimul rand Emil Verza , Dr. O.Ivar Lovaas (cu teorii comportamentale).

Pentru mulți autismul, a fost echivalat cu apatia si retragerea in sine, ca răspuns la frustrări succesive provocate de o lume ostila –in cazul copiilor mai ales de relația defectuoasa cu mama. Astăzi se considera ca autismul este cauzat de o disfuncție la nivel cerebral, cu foarte probabile rădăcini genetice, si nu de problemele emoționale ale copilului crescut intr-un mediu ostil. Pana in momentul de fata , pentru ca nu se cunoaște nici cauza si nici o metoda de tratament care sa conduca spre vindecare, trebuie sa acceptam faptul ca un copil autist va deveni un adult autist, care va avea nevoie de îngrijire si de supraveghere continua.

De-a lungul timpului au existat numeroase pareri referitoare la descrierea acestui sindrom: pornind de la Bleuler care descria autismul ca fiind o detasare de realitate , continuand cu autorii contemporani pentru care autismul este descris ca fiind o anomalie sociala la care se adauga absenta interactiunii reciproce si a empatiei , stereotipii si comportamente repetitive si absenta jocului imaginativ .

Autismul zdruncina întreaga familie, aducând cu sine foarte multe dificultăți. Cel mai tulburător lucru este acela de a accepta, ca părinte ca “iți pierzi copilul”, a înțelege ca fiul sau fiica ta nu va avea niciodată o relație normala cu tine. Părinții suferă foarte mult văzând ce se întâmplă cu copii lor. Iar pe măsură ce trece timpul, si lucrurile rămân neschimbate, o noua neliniște se instalează in părinte; aceea ca va îmbătrâni si nu va mai fii in stare sa ii poarte de grija copilului, iar acesta va rămâne “părăsit” intr-o lume care ii este atât de străina.

CE ESTE AUTISMUL

Autismul este un sindrom comportamental definit de un curs caracteristic si de aparitia simultana a unor purtari particulare in trei mari domenii. Cea mai utilizata definitie a autismului este cea publicata in 1944 de catre Asociatia Psihiatrica in Manualul de Diagnostice si Statistice ale bolilor mintale (Diagnostic and Statistic Manual of Mental Disorder )-DSM-IV.

Autismul este cel mai cunoscut dintre TID-uri (tulburarile pervaziva de dezvoltare , care sunt de origine bio-chimice sau asociate unei probleme genetice). Mesajele transmise la creier sunt prost receptate si interceptate.

Teoria deficitului executive / “Executive Functioning” (Ozonoff s.a.,1991,1995), Teoria mintii /”Theory of mind” (Baron-Cohen , Leslie & Frith , 1985 ) si Teoria slabei coerente / “Weak Central Coherence Theory “(Frith, 1989) sunt printre cele mai cunoscute teorii cognitive care incearca sa explice autismul.

Termenul de “autism” este derivat din cuvântul grecesc “autos” care înseamnă “sine însuși”. Acest termen a fost pentru prima data introdus in psihiatrie in anul 1911 de către E. Bleuler, în lucrarea sa “Grupa schizofrenicilor”(M.D.Avramescu (2008), Defectologie si logopedie).

Psihiatrul american L.Kanner descrie in articolul sau “Autistic Disturbance of Affective Contact “, 1943 , un tablou diferit al schizofreniei infantile sub denumirea de “autism infantil”descrisa prin mai multe semne clinice:

a)debutul în general în primii doi ani de viață;

b) indiferenta , izolare si dezinteres fata de persoanele si de obiectele care îl înconjoară;

c) trebuința de imuabilitate, fiind vorba despre trebuința de a-si menține stabil mediul material obișnuit, permanenta si stabilitatea reperelor făcând obiectul, din partea copilului, a unor frecvente verificări, mai mult sau mai puțin ritualizate;

d) miscari stereotipe , uneledintre ele frapează prin stranietatea lor (ex. Balansare ritmica , mersul mecanic pe varfuri , etc);

e) tulburare de limbaj – ecolalia , verbalizarile , incapacitatea de a utiliza pronumele personale , inversarea unor cuvinte in fraze, sau a unor sunete ;

f) tulburări acționale si comportamentale; apar comportamente bizare care se manifesta prin:

automutilizare – se produce prin acțiuni de mișcare a unor părți ale corpului până la epuizare;

autostimulare, care poate fii: kinestezică (legănat inainte, inapoi), auditiva (plescăit din limba, emiterea neîncetată a unui singur sunet), tactila (lovirea coapsei cu mana, zgârierea coapsei), vizuala (învârtirea unui obiect în fata ochilor), acțiuni stereotipe (rotirea brațelor, învârtirea in cerc, mersul pe vârfuri), reacții diminuate la frig si cald.

Totuși, cu toate ca severitatea autismului variază de la o persoana la alta, exista un număr de etape care trebuiesc parcurse pentru stabilirea diagnosticului si un număr de caracteristici comune, care sunt de obicei folosite in stabilirea diagnosticului:

Etapele de diagnostic in autism sunt :determinarea nivelului cognitive (nonverbal și verbal) ; determinarea abilitaților de limbaj ;stabilirea corespondentei comportamentale cu: vârsta, vârsta mentala, vârsta limbajului ;stabilirea problemelor specifice in : aptitudini sociale , joc , comunicare ;identificarea condițiilor medical; stabilirea altor factori psihosociali relevanți

Caracteristici comune ale altor dizabilități în stabilirea diagnosticului:
A . Dificultati in relatiile sociale

Copiii cu autism par adesea indiferenți față de ceilalți oameni. (fie sunt foarte retrași). Ei nu inițiază niciodată interacțiunea, atrag atenția celorlalți în mod spontan, dar nu știu ce să facă mai departe cu aceasta atenție. Capacitatea de a forma prietenii este profund afectată, iar capacitatea

de a intelege sentimentele celorlalti este aproape inexistenta.

B. Probleme de comunicare

Exista în acest sens o variabilitate foarte mare, care merge de la absența totală a limbajului vorbit la situații în care limbajul este „ciudat”. În multe cazuri predomina ecolalia – copilul repetă ca un papagal ceea ce a auzit mai înainte, dar uneori și cuvintele și frazele care au fost spuse mai demult. Exista adesea situații în care pronumele sunt folosite greșit, “tu” sau “el/ea” în loc de “eu”. Vorbirea la persoana a doua sau a treia atrag atenția ca ceva nu este în regulă la acești copii. Problemele de comunicare se răsfrâng asupra tonului vocii, a volumului sau a intensității. De asemenea în majoritatea cazurilor lipsesc gestica, mimică, expresia facială, postură care pentru majoritatea oamenilor constituie importante surse de informație, de comunicare astic in autism sunt :determinarea nivelului cognitive (nonverbal și verbal) ; determinarea abilitaților de limbaj ;stabilirea corespondentei comportamentale cu: vârsta, vârsta mentala, vârsta limbajului ;stabilirea problemelor specifice in : aptitudini sociale , joc , comunicare ;identificarea condițiilor medical; stabilirea altor factori psihosociali relevanți

Caracteristici comune ale altor dizabilități în stabilirea diagnosticului:
A . Dificultati in relatiile sociale

de a intelege sentimentele celorlalti este aproape inexistenta.

B. Probleme de comunicare

Exista în acest sens o variabilitate foarte mare, care merge de la absența totală a limbajului vorbit la situații în care limbajul este „ciudat”. În multe cazuri predomina ecolalia – copilul repetă ca un papagal ceea ce a auzit mai înainte, dar uneori și cuvintele și frazele care au fost spuse mai demult. Exista adesea situații în care pronumele sunt folosite greșit, “tu” sau “el/ea” în loc de “eu”. Vorbirea la persoana a doua sau a treia atrag atenția ca ceva nu este în regulă la acești copii. Problemele de comunicare se răsfrâng asupra tonului vocii, a volumului sau a intensității. De asemenea în majoritatea cazurilor lipsesc gestica, mimică, expresia facială, postură care pentru majoritatea oamenilor constituie importante surse de informație, de comunicare a mesajelor.
C . Deficiente majore in joc si imaginatie.

Copiii autiști par să fie lipsiți de capacitatea de a-și imagina, de a pretinde ceva în joc. La acestea se adaugă și interesul lor pentru detalii, adesea nesemnificative, și nu pentru întreg; (ex. Sunt fascinate nu de trenuleț ci de o roată a acestuia.) La unii copii aparent exista asemenea jocuri imaginative, dar la o privire mai atentă se poate constata că ele nu sunt decât copii ale unor emisiuni de la televizor, și nu pot fii, modificate nici la sugestia altora. În unele cazuri exista chiar o incapacitate de a înțelege conversația socială, literatură, glumele.
D . Rezistenta la schimbare.

Persoanele autiste sunt adesea obsedate de obiecte particulare sau de comportamente stereotipe, pe care par să nu le poată abandona (ex. Sar, se leagănă, învârt obiecte, lovesc obiecte). Ele însă pot să transpară și în activități mai complexe: fascinația pentru patternuri sonore repetate, aranjarea obiectelor în linie dreaptă, colecționarea unor obiecte particulare, aparent fără nici un
sens : sticle de plastic, tuburi de la bomboane.

Exista și un complex de simptome care, chiar dacă nu corespund cu valoarea diagnosticată, apar adesea în conjuncție cu tulburările autiste. Aceasta constelație de comportamente asociate cuprinde:
-Anomalii în atenție (orientarea și comutarea atenției) și în integrarea senzorială;
-Anomalii ale funcțiilor de bază (comportamente automutilante, crize, dereglări în programul de
somn , alimentar.

-Abilități exceptionale (invatarea rutelor si locatiilor) ;

-Hiperacuitare la stimuli unisenzoriali;

-Abilitati savante pentru calcul , arta ,muzica;

-Disfuncții cognitive globale (regresie în dezvoltare, retard mintal).
Unificarea simptomatologiei și precizarea elementelor cheie ale diagnosticului nu rezolva decât parțial problema definirii autismului. De asemenea, stabilirea diagnosticului, cu precădere a celui preferențial, continuă să ridice o serie de probleme.

Tulburarile de limbaj sunt permanente si majore in autism. Studiile arata ca o treime dintre autistici nu reusesc achizitionarea nici unui limbaj si o alta treime nu dezvolta decat un limbaj rudimentar.

Lipsa nevoi de comunicare sau a dorintei unui contact interpersonal este una dintre caracteristicile unui copil autist. Limbajul , la acesti copii are un character predominant solilocvic (vorbind cu sine si pentru sine).

Cand se dezvolta , limbajul la autistic este caracterizat adesea de o structura gramaticala imatura , dar in esenta normala. In general , comunicarea nonverbala este si ea imatura. Imaturitatea vorbirii si a comunicarii este accentuate si de functionarea redusa a asociatiilor ideative si de anomaliile contructiilor gramaticale. Se poate remarca si existenta unei bizaritati in alcatuirea propozitiilor.

Ecolalia sau reluarea ulterioara a unor cuvinte sau expresii , redactate pe neasteptate ad literam, inversarea pronumelor (“tu” in loc de “eu”) , verbalizarile sau exprimarile idiosincronice (“limbajul metaforic” , Kanner) , tendinta de a inverse locul sunetelor in cuvinte sunt elemente caracteristice limbajului copilului autist.

De asemenea , la nivelul limbajului exista o discrepanta intre volumul vocabularului achizitionat si abilitatea de al folosi ca mujloc de comunicare sociala.

Tulburari la nivelul interactiunilor sociale.

Principalul simptom al acestei tulburari sunt dificultatile la nivelul interactiunilor sociale.

In functie de tipul interactiunilor sociale : unele persoanel pot fii passive in reletiile sociale , izolate social sau din contra angajati in relatiile sociale , dar intr-un mod ciudat intr-o maniera intruziva , Lorna Wing (1996) a delimitat 4 subgrupe de persoane cu autism :

-grupul celor “distanti” (aloof) , indivizii nu reactioneaza la interactiunea sociala, desi unii accepta si se bucura de anumite forme de contact fizic.Unii copii sunt atasati la nivel fizic de adulti,dar sunt indiferenti la copii de aceasi varsta.

-grupul celor “ pasivi “ (passive) , din acest grup fac parte autistii care prezinta dificultati la interactiunea sociala. In aceasta grupa exista si persoane care accepta anumite forme de contact fizic , iar in randul copiilor exista copii care sunt atasati la nivel fizic de adulti , dar in acelasi timp sunt indiferenti la copii de aceasi varsta.

-grupul celor “active” , (active but odd), din care fac parte persoane care initiaza contacte sociale , dar este vorba despre o interactiune unidirectionala.

-grupul celor “nenaturali” (stiled) , in care indivizii initiaza si sustin contacte sociale , insa intr-o maniera foarte formala si rigida, atat cu strainii, cat si cu familia sau cu prietenii.Acest tip de interactiune sociala se intalneste la unii adolescenti si adulti inalti functionali.

Tulburarile de Spectru Autist (TSA) reprezinta una dintre cele mai frecvente tulburari de dezvoltare (Fombone,2009) . Tulburarea de Spectru Autist este caracterizata prin patternuri restrictive de comportament si interese , deficite in comunicare si interactiuni sociala ( American Psyhiatric Association, 2013). In cea mai noua versiune de clasificare si diagnosticare a tulburarilor mentale , DSM V (DSM-V: American Psyhiatric Association, 2013), intregul spectru de tulburari pervasive de dezvoltare a fost inlocuita sub o singura denumire “tulburare de spectru autist” descrisa prin doua dimensiuni comportamentale definitorii:

1) deficite in comunicarea sociala si interactiune sociala;

2) prezenta unor patternuri de comportamente restrictive si repetitive si interese si activitati limitate.

Una dintre temele indelung studiate o reprezinta disfunctionalitatea sociala a copilului autist.

Din ratiuni inca nedeslusite , copilul autist supravietuieste in mediul din care face parte in ciuda faptului ca are un control slab asupra evenimentelor ce se petrec in jurul lui , folosindu-se de senzatii. Aceste senzatii ii ofera o oarecare siguranta ,dar in timp acestea devin stereotipii.

Inteligenta lor este rigida imediat ce depaseste sfera pasiunilor , “autistii supra dotati sunt mai numerosi in lucrarile stiintifice decat in realitate “( E. Schopler , 1991).

Acest joc insidios al instalarii simptomatologiei premonitorii, este fara indoiala, una dintre cauzele dificultatii diagnosticarii si, in consecinta , a aplicarii schemei terapeutice adecvate.

TIPURI DE AUTISM

Autismul primar anormal , autismul secundar cu carapace si autismul secundar regresiv sunt cele trei grupe de clasificare propuse de psihanalista engleza F. Tustin ( Monica Delia Avramenscu , “Defectologie si logopedie “ ,pag. 247).

Prima grupa : autismul primar anormal se caracterizeaza prin faptul ca la sugar

functionarea mentala a acestuia este organizata in jurul unor senzatii deosebit de primitive intre corpul sau si cel al mamei sale si de asemenea nu exista o delimitare a suprafetei sale corporale . Este de fapt o prelungire anormala a autismului.

Autismul secundar cu carapace are o denumire care exprima in sine esenta acestui tip

aparte de afectiune . Carapacea consta intr-o “bariera autistica destinata sa interzica accessul la “non-eul” terifiant , copilul in acest caz rigid , insensibil, fugind de contactul fizic. Activitatea fantasmatica este saraca , centrata in jurul anumitor procese corporale , iar actul de gandire inhibit”. Psihanalista declara aceasta forma ca fiind “crustacee” si subliniaza rolul important al hipersensibilitatii copilului la depresia mamei si la stimuli senzoriali in general.

Corespondentul schizofreniei infantile este Autismul secundar regresiv . In acest caz

dupa o evolutie aparent normala , apar manifestari regresive, copilul pare absent retragandu-se intr-o viata fantasmatica , centrat pe senzatiile corporale. Copilul este confuz privind diferentierea de mama sa , proces intarit de mecanismul identificarii proiective cu mama.

Exista si alte tipuri de autism : cand copilul nu prezinta carente foarte mari , este ceea ce numim autism inalt functional si cel de-al doilea tip autism grav si sever care este asociat si cu o forma de retard congenital , si in care se regasesc mult mai multe simptome din tabloul clinic al autismului .

ETIOLOGII ALE AUTISMULUI

Kanner spunea: ,,copii cu autism infantil sunt produsul unor părinți intelectuali extrem de bine organizați, reci si raționali, care, din întâmplare, s-au dezghețat exact atâta timp cat pentru a produce un copil.”(Revista SNPCAR, volumul noua, numarul 2/2006).

Tulburarea de dezvoltare de tip autist este încă o necunoscută și deci o „provocare” atât în privința etiologiei, cat și în privința posibilităților de recuperare. Cercetările de pana acum indica faptul ca autismul este o tulburare de dezvoltare cu baze biologice, copilul are o vulnerabilitate care se activează în urma expunerii toxice in timpul sarcinii sau la naștere.

De-a lungul timpului s-au nascut numeroase controverse privind etiologia autismului intre cei care sustineau organogeneza si cei care sustineau psihogeneza.

Exista patru etiologii ale autismului in timp:

1. La nastere copilul este sanatos psihic . ceea ce declanseaza autismul sunt traume psihice , neglijarea din partea parintilor sau un comportament parental inadecvat . Aceste traume psihice reprezinta factorii psihogeni.

2. Al doilea tip de factori cu rol in aparitia autismului sunt ceea ce numim factorii somatici , acestia fiind reprezentati de anomaliile somatice , endogene-genetice si exogene –traumatice, care pot fi neonatale sau postnatale, anomalii congenitale.

3. Evenimentele traumatice impreuna cu o fragilitate somatica cu care se naste copilul formeaza o cauzalitate mixta care poate declansa autismul.

4. Cel de-al patrulea tip se refera la invatarea unui set de comportamente inadecvate, (de exemplu recompense si pedepse intamplatoare ale parintilor) , este ceea ce reprezinta etiologiile comportamentale.

Ultimele doua teorii nu au facut istorie , motiv pentru care ne vom axa pe primele doua teorii.

A.Teorii psihogenetice :

Conform acestor teorii, autismul este expresia retragerii subiectului fata de tot ceea ce a

fost perceput rece și ostil din mediul înconjurător. Sindromul autist este considerat a fi “expresia unor tulburări a gândirii și a afectului în interacțiunea părinte – copil”. (Avrămescu, 2008)

Ipotezele psihogene aparute in anii 50 au la baza interpretari izolate si numeroase anologii .

Reprezentativ pentru acestea sunt observatiile lui Harlow (1958) , care descria tulburarile de comportament la puiul de maimuta separate de mama ,ori descrierea “hospital-lismului” de catre Spiz, sub forma unor reactii de tip depresiv si a unor dificultati relationalea la copiii separate de mama timpuriu.

Dupa Kanner s-au constituit trei subgrupe de etiologie:

Factori de natura psihologica cand mama este cea care are anumite carente afective si o

atitudine rece fata de copil, care induc aparitia simptomelor; tipurile de relatii dintre cei doi parinti sunt de natura sa determine o atitudine patogena fata de copil; accidentele existentiale in viata familiei determina o ingrijire defectuoasa a copilului ( moartea unui parinte, divortul celor doi).

b) Existenta a doua tipuri de autism:

-copii cu autism cu etiologie pur psihologica (variantele de la punctual a); copii cu etiologie pur organica .Sugereaza prevalenta dintre fragilitatea organica si ingrijirea deficitara care amandoua duc la aparitia autismului.

c) Autismul ar fi rezultatul unui accident organic combinat cu stres psihogen.

Kanner a infirmat in mod public aceste ipoteze , invalidate ulterior de numeroase studii epidemiologice.

Conform acestor teorii, autismul este expresia retragerii subiectului fata de tot ceea ce a fost perceput rece si ostil din mediul înconjurător. Sindromul autist este considerat a fi “expresia unor tulburări a gândirii si a afectului în interacțiunea părinte – copil”. (Avramescu, 2008)

Bettelheim este primul care invoca relația părinte –copil și se bazează pe observarea unor relații reci ale părinților copiilor autistic. Autorul considera ca mediul familial a distorsionat percepția copilului despre mediul înconjurător, înăbușind încercările copilului de a manipula mediul. Conform acestuia, ”părinții copiilor autisti ar fi marcați de anumite caracteristici exacerbate ale personalitatii. Astfel mama este văzuta rece, distanta, acționând numai pentru satisfacerea nevoilor fizice ale copilului, iar personalitatea tatălui este caracterizata prin absenta din cadrul afectiv al familiei, distanțare, închidere in sine, intoleranta față de copil. Intr-un astfel de climat copilul va deveni anxios, se va retrage in sine, va elabora un comportament straniu de apărare.” (M.D.Avramescu (2008), Defectologie si logopedie).

B.Teorii genetice și biochimice

Conform teoriilor genetice și biochimice, autismul este rezultatul unor disfuncții de natura biochimică sau de dezvoltare insuficienta a creierului și din această cauză nu se poate ajunge la parametrii normali ai activității psihice.

Cercetările efectuate în domeniul genetic arata că riscul de autism este mai crescut în familia unui subiect autist, în raport cu populația generală.

Astfel etiologia autismului din punct de vedere al teoriilor biologice este foarte variată:
– Din perspective cercetării biochimice cea mai frecventă anomalie este creșterea serotoninei sangvine și plachetare; o diminuare a procentajului de noradrenalina, de adrenalină în plachete;
– Apare ca urmare a unui defect înnăscut sau dobândit în pattern-ul biologic al copilului;
– Teoriile biogene susțin ca autismul este rezultatul unei opriri în dezvoltarea celor două sisteme neurologice responsabile, pe de o parte, în integrarea motorie, iar pe de altă parte despre contactul afectiv.
Factorii cei mai frecvenți care apar menționați în literatura de specialitate sunt: poluarea, vaccinurile, lipsa de oxigen la naștere, nașterea peste termen sau expunerile în timpul sarcinii care afectează următoarele arii cerebrale: cerebel, cortex prefrontal, amigdala. Deoarece creierul este baza neurofiziologică pentru procesele cognitive funcționarea acestora este afectată.

Schema de prezentare a modului de acțiune a factorilor toxici asupra
Sistemului neurologic

Factorii toxici care afectează dezvoltarea creierului în Perioada sarcinii sau la naștere

“Afectează procesele cognitive: percepția (procesarea informației), atenția, sistemul mnezic (memoria de lucru, memoria de lungă durată, reactualizarea cunoștințelor), reprezentarea și organizarea cunoștințelor, luarea deciziilor, rezolvarea de probleme și raționament.) (Miclea, 1999).

Deficite cognitive implicate în autism:

– Cogniția socială

– Procesarea informației;

– Funcțiile executive.

C .Teoriile comportamentale.

Aceste teorii comportamentale susțin că originea problemelor copilului autist este externa ființei lui. Tulburarea este considerate o reacție de respingere, de evitare a mediului ostil.

Verza, (1998) susținea: “Aceste teorii postulează ca autismul infantil ia naștere dintr-un sir de comportamente învățate si care formează in urma unor serii întregi si recompensări si pedepse ce se repetă in condiții relative asemănătoare sau percepute de copil ca fiind similare. Așa se produc si se consolidează crizele de furie, autostimulările, etc. care prin interactive cu mediul pot deveni un fel de necesitate a manifestărilor.”

Teoriile tradiționale sustin ca persoanele care suferă de autism ar avea ceva în comun, care le diferențiază de alte grupuri de persoane. Aceasta teorie este pusa sub semnul intrebarii , deoarece studiile arata ca toate comportamentele autistilor pot fii observate si la alte grupuri de persoane, inclusiv la copii normali (Rutter, 1978) , comportamentele autostimulative (batutul din palme si balansarile) (Kravitz &Boehm , 1971) precum si ecolalia care poate fii observata intr-o forma tranzitorie si la alti copii.

Autiștii au multe deficiențe comportamentale separate ce pot fi descrise ca întârzieri in dezvoltare și nu ca o deficiență centrală care, dacă este corectată, duce la îmbunătățire substanțială.

STADIILE DE DEZVOLTARE DUPA PIAJET

J. Piajet a identificat un numar de patru stadii distincte de dezvoltare intelectuala prin care

trece copilul. “Procesul nu poate fi grabit copilul trebuie sa fie apt sa progreseze in urmatorul stadiu. La fiecare stadiu nou , repertoriul cognitiv al copilului i se adauga niveluri de gandire mai sofisticate”( Ann Birch “Psihologia dezvoltarii”).

Stadiul senziomotor este cuprins de la nastere si pana la varsta de doi ani. In acest stadiu prin intermediul perceptiilor imediate copilul invata sa experimenteze lumea , iar in jurul varstei de opt luni , odata cu ce se contureaza conceptul de permanenta a obiectelor incep sa se dezvolte mijloacele de cunoastere , limbajul, memoria .

Stadiul preoperational incepand cu varsta de doi ani si pana la sase sapte ani. Acest stadiu este caracterizat prin aparitia gandirii operationale . In aceasta perioada copilul vede lumea din punctul lui de vedere , fiindui greu sa accepte ca exista si alte opinii diferite de opinia lui (egocentrismul).

Stadiul operatiilor concrete , de la sapte si pana la unsprezece ani. Specific acestui stadiu este abilitatea crescuta a copilului de a aopera cu concepte , dezvoltarea unor abilitati de decentrare si reversibilitatea gandirii. “Copilul este capabil sa inteleaga conceptul invariatiei, intrucat isi da seama de transformarea formei , volumului , distributiei , etc”( Ann Birch, psihologia dezvoltarii).

Stadiul operatiilor formale , cuprinzand perioada dupa unsprezece ani , caracterizat prin capacitatea copilului de a rationa abstract, gandirea acestuia apropiindu-se tot mai mult de gandirea adultului.

EVOLUTIE ȘI PROGNOSTIC IN AUTISM

Este foarte greu de a spune ca nu au sau au sanse foarte mari de a fii integrati in societate

persoanele cu autism . Foarte important în acest sens este anamneza care cuprinde toate datele referitoare la antecedentele si debutul afecțiunii. Pentru a putea stabilii un program de recuperare a copilului autist, este foarte important sa cunoaștem etiologia bolii. Astfel, un copil cu autism din naștere, cu posibile implicații genetice, are nevoi și șanse reduse deosebite față de un copil care are un autism pe fond psihogen .

In descrierea pe care o face autismului, Kanner insistă asupra memoriei remarcabile a unora dintre acești copii și asupra aspectului lor inteligent. (L. Kanner (1943) , Autistic Disturbance of Affective Contact).

Un element foarte important în evoluția polihandicapului este QI (coeficientul de inteligenta). Deficitul intelectual este debutul de marcat in acest caz, aproximativ 30 % dintre subiecții cu autism au QI peste 70. (Avramescu, 2008)

Multe studii au indicat apariția sau reapariția limbajului la autist in jurul vârstei de cinci ani, iar in ceea ce privește QI, acesta se menține stabil când este peste 50 , iar daca este mai mic de 50 are tendința de a scădea.

Prognosticul este diferit în funcție de etiologie și in funcție de vârsta copilului.. Astfel daca debutul psihopatiei are loc înaintea vârstei de patru ani (când fragilitatea sistemului nervos este foarte afectata) prognosticul va fi marcat de o regresie psihica generala si profunda a copilului. Daca debutul psihozei are loc după vârsta de patru cinci ani, tabloul clinic va cuprinde elemente caracteristice formei clinice respective, iar prognosticul va fi în funcție de natura si gravitatea procesului psihotic.

In perioada de pubertate apar modificări majore. Funcțiile cognitive si aptitudinile sociale se pot ameliora independent sau poate exista o exacerbare a comportamentului agresiv, uneori deviant prin automutilare, vagabondaj, gesturi obscene.

O importanta foarte mare în evoluția tulburarilor o are și existenta unor deficiente majore sau a unor boli cornice. Astfel,severitatea tulburărilor de limbaj, neinstalate pana la cinci sase ani implica un prognostic grav, cu o evoluție spre pierderea totala a achizițiilor obținute. Foarte mulți dintre copii autiști prezintă convulsii înainte de viata adulta. La adolescenți apar stările depresive din cauza conștientizării handicapului lor.

Pentru o buna evoluție a copilului autist, el trebuie ajutat sa-si folosească obsesiile si fixațiile în mod creator (îndepărtarea lor nu duce decât la formarea altora). Astfel, de multe ori copii cu autism avansat, care au beneficiat de o terapie favorabila, s-au putut orienta in jurul vârstei de sasesprezece ani spre diferite activități normale: țesut, olărit.

Pentru o evoluție cat mai buna a copilului autism este foarte important sa-i lăsăm șansa de a-și explora posibilitățile de autocunoaștere si de autoexprimare atunci când manifesta talent pentru arta in general. Copilul trebuie sprijinit pentru a obține o eficienta maxima in domeniile in care dorește, ajutându-l sa-si folosească tot potențialul fără a-l forța insa.

Prognosticul este extreme de variabil: pe termen lung majoritatea persoanelor cu autism au un prognostic rezervat sau foarte rezervat; unele însă reusesc sa atingă niveluri adecvate de funcționare academică, sociala si ocupaționala. Intre doi si noua ani prognosticul este în funcție de scorurile la limbaj si cogniție. Un limbaj bun (ceea ce ar însemna sa vorbească cu sens la cinci sase ani) se asociază cu competenta sociala si școlarizare. Copii cu QI sub 50-60 rămân cu handicap sever si vor avea nevoie de asistent personal. Cei cu QI la nivelul unui retard ușor si cu un limbaj foarte limitat la vârsta de cinci ani pot avea o ajustare sociala buna. Când inteligența nonverbală este normală si exista limbaj comunicativ sunt 50% șanse de ajustare socială bună ca adult. Nici un adult cu autism nu ajunge la o funcționare absolut normala.

FAMILIA CO-TERAPEUT.

Implicarea parintilor in terapia copiilor cu TSA ( Tulburari din Spectru Autist) reprezinta elementul cheie care conduce spre succesul interventiilor terapeutice. Parintii sunt primii profesori ai copilului lor , sunt persoanele in preajma carora copii petrec cel mai mult timp si de aceea , ei reprezinta o sursa esentiala de educatie si support social , emotional si economic. In situatiile in care , nu exista implicare din partea parintilor, programele terapeutice se dovedesc ineficiente, iar impactul asupra procesului de recuperare al copilului este semnificativ scazut.

Boala unui membru al familiei devine boala familiei, adaptarea fiind necesara atat pentru individual bolnav cat si pentru familia care de cele mai multe ori sufera la fel de mult ca bolnavul insusi.Starea de sanatate alterata a unui membru al familiei , devine un factor de stress important , din cauza faptului ca in astfel de situatii, sunt necesare adaptari suplimentare , asteptarile si sperantele familiei legate de boala, avand rolul de a influienta gradul de stres.

Atunci cand un copil este diagnosticat cu o tulburare de spectru autist, viata familiei se schimba. De cele mai multe ori, mamele sunt nevoite sa renunte la profesie, pentru a se dedica in totalitate copilului , care are nevoie in permanenta de suport si ingrijire.

De la aflarea diagnosticului , sau de la primele semne ale unei posibile tulburari autiste, parintii trec printr-o serie de etape , specifice de altfel tuturor familiilor care se confrunta cu problemele de sanatate ale copilului lor : de la etapa starii de soc, etapa starii de negare, etapa starii de disperare , trecand apoi de la etapa acceptarii aparente la etapa acceptarii autentice.

Toate acestea nu sunt universal valabile. Multi parinti realizeaza o adaptare remarcabila la nevoile si problemele copilului.Ei incep sa-si dea seama ca , ceea ce au luat initial drept o respingere personala din partea copilului, este de fapt, o indepartere a sa pentru ca nu intelege lumea la fel ca ceilalti.

Simțindu-se “diferiți”, având convingerea ca nimeni altcineva nu le înțelege problemele, membrii familiilor au tendința de a se izola de comunitate, crescând astfel riscul marginalizării sociale, a dificultăților emoționale și a divorțurilor. Izolarea familiei și suprasolicitarea relației maritale se accentuează.

In ultimii ani s-a manifestat in literature de specialitate un interes pentru fratii si surorile copiilor cu autism , in special pentru rolulu lor in dezvoltarea copilului, dar si efectele pe care aceasta situatie le-ar putea avea asupra lor, depinzand de numerosi factori , variind de la conditiile de trai, la varsta copiilor si la gradul de dizabilitati.Fratii sunt incercati de sentimente destul de puternice. Pot sa apara jena, stanjeneala, si chiar reactii negative precum furia fata de acel copil care nu sties a se joace cum ar trebui, care strica lucrurile personale, face zgomot si dezordine , si creeaza nu de putine ori nelinisti in familie. Simt uneori ca viata de familie si cea sociala devin constranse, restrictionate, haotice. Pentru un adolescent imaginea personala este extreme de importanta si pot manifesta greutati in a se confesa prietenilor cu privire la fratele sau sora lor cu tulburari autiste, cu atat mai mult in a-I invita la ei acasa.

Trebuie diminuata etapa in care familia încearcă sa se echilibreze după o perioada de soc si de confuzie. Uneori este necesara o perioada foarte lunga pentru adaptare la situația de a avea un copil cu handicap. Pe lângă informare, suport empatic si ajutor practic este necesara consilierea parentala si psihoterapie.

Familiile pot avea posibilitatea de împărtășire a propriilor experiențe, temeri și modalități de a se comporta cu copilul lor autist în cadrul grupurilor de suport. Scopul principal al acestor grupuri este păstrarea copilului in familia de origine, pregătita să-și asume responsabilitatea pentru copilul cu dizabilitati și a întrerupă cercul vicios neglijare – abuz – handicap – marginalizare.

Familia largita are un rol foarte important in viata cuplului care se confrunta cu problema autismului. Rolul bunicilor este extreme de important in viata copiilor cu autism. Pentru acestia, trairile sunt diferite, deoarece isi fac griji atat pentru viitorul nepotului cat si binele copiilor lor, putandu-le oferi un support benefic.

1.8 TRATAMENT , RECUPERARE , REINSERTIE

Metodele de recuperare în tulburările de tip autism au mai multe abordări:
1. Abordarea psihomedicala in tratamentul autismului.

Tratamentul autismului se face timp îndelungat și urmărește un efect antipsihotic și simptomatic asupra anxietății și agitației. Tratamentul curativ al copilului autist trebuie să îndeplinească mai multe condiții; să fie individualizat, în funcție de vârsta copilului, de stadiul și evoluția polihandicapului; să fie cât mai complex îmbinând procedee medicale, pedagogice și sociale; să fie un tratament de durată, eșalonat pe întreaga perioadă a copilăriei, alternând perioade de pauză și terapie intensive cu tratament de menținere, îmbinate cu măsuri cu.
caracter de prevenire a recidivelor.

2. Abordarea psihologica in tratamentul autismului.

Tratamentul autismului trebuie conceput într-o perspective multidimensionala (de a îmbina psihoterapia, socioterapia, etc.).Copii autiști pot fi ajutați în multe feluri, adesea ei nefiind diagnosticați destul de repede ca “autist”.Stabilirea strategiilor de tratament al autismului se
face in functie de etiologia afectiunii:

-Stimularea dezvoltării normale (dezvoltarea socială, dezvoltarea limbajului, dezvoltarea cognitive și învățătura;

-Dezvoltarea motricității (pentru a ameliora mișcările autistului este foarte important să pornim de la centrele de interes și nivelul de dezvoltare al copilului);

-Jocul (care nu prezintă interes foarte mare pentru copilul autist);
– Autonomia (trebuie dezvoltate capacitățile de a executa de unul singur acte cotidiene: mâncatul, mersul la toaleta îmbrăcatul);

– Dezvoltarea socială (la copilul autist interesul pentru mediul social este lipsit de interes);
– Dezvoltarea cognitive și învățătura (prin achiziționarea de experiențe active semnificative și capacitatea de a folosi experiențele acumulate);

– Rezolvarea problemelor de comportament non-specifice: somnul, probleme de nutriție, accesele de furie, angoasele, problemele de curățenie, automutilarea, comportamentul distructiv, problemele sexuale.

Centrele medicale specializate pe problematica tulburărilor pervazive de dezvoltare confirma, aproape unanim, ca simptomele autismului reprezintă un “răspuns comportamental” la o suferința organică cerebrală subiacentă.

Intervențiile educaționale în autism s-au dezvoltat ca cele mai eficiente intervenții non-biologice. Cele mai cunoscute terapii sunt:

1. Applied Behavioral Analysis (ABA). Care se bazează pe principiul clasic al condiționării operante. Sunt întărite abilitățile copilului de a urmării și imita adultul; limbajul receptive și expresiv; activităților sociale; autoservirea.

2. Metoda Lovaas. Se bazează pe paradigma învățării continue (16 ore din 24, cât individual este treaz). Terapia trebuie aplicată intensiv, în toate ambientele de viață ale copilului și de către toți adulții cu care acesta este în contact, în toate ariile în care exista deficite.
3. TEACCH (Treatment and Education of Autistic and other Communication-Handiccaped Children). Trainingul este efectuat în ambiente diferite, de persoane diferite și nu utilizează condiționarea operantă în stimularea limbajului.

4. MODELUL DENVER

Diagnosticarea si tratarea cat mai precoce îl poate ajuta pe copilul cu autism sa se dezvolte la potențialul sau maxim. Simptomele și manifestările autismului se pot combina în multe feluri si pot fi variabile din punct de vedere al severității. In plus, simptomele și manifestările aceleiași persoane se pot modifica in cursul timpului. Din aceste motive, strategiile de tratament sunt adaptate nevoilor fiecărei persoane in parte si resurselor acelei familii. Totuși, in general, copiii cu autism răspund cel mai bine la tratamentul bine structurat și specializat.Un program care este structurat astfel încât sa îi ajute pe părinți si sa îmbunătățească aspectele de comunicare, sociale, comportamentale, adaptative și de învățare ale vieții copilului este cel mai eficient.

Pentru a obtine rezultate cat mai eficiente in terapia copilului cu autism este necesara o diagnosticare corecta si cat mai precoce posibil si stabilirea unui plan de interventie de la o varsta cat mai frageda.

ESMD ( Early Start Denver Model) dezvoltat de psihologii Sally Rogers si Geraldine Dawson este unul din interventiile cu grad sporit de eficienta in terapia autismului. ESMD este un program eficient atat in terapia de grup cat si in terapia individuala si are la baza abilitatile ce trebuie formate conform fiecarei etape de dezvoltare.

Modelul se axeaza pe resursele pe care copilul le are deja insusite si de a folosi aceste resurse pentru a-si imbunatatii treptat aceste abilitati.Imbunatatirea abilitatilor de comunicare cu cei din jur sta la baza acestei terapii.

Folosirea unor practici terapeutice validate deja de catre metoda ABA (analiza comportamentala aplicata ) metoda are o eficienta mai mare daca se aplica cat mai precoce.

Aplicarea in mod natural al unor startegii analitice comportamentale , focalizarea pe schimburile interpersonale si pe sentimente pozitive si angajarea in activitati comune precum si dezvoltarea limbajului si comunicarii prin intermediul unei relatii pozitive , bazate pe reactii emotionale reprezinta principiile de baza ale ESMD. Un rol de o importanta majora in eficientizarea terapiei il reprezinta si implicarea parintilor. Prin activitati de tip joc , copii sunt incurajati sa comunice cu ceilalti si sa invete ca pot cere ajutor ,iar cei din jurul lor ii pot ajuta , ceea ce ii motiveaza in incercarile lor de a depasit simptomele autismului.

CAPITOLUL II

METODOLOGIA CERCETARII

2.1 OBIECTIVELE SI IPOTEZELE CERCETARII

Unul dintre obiectivele lucrării este de a investiga eficienta terapiei bazate de ESDM alaturi de terapia in alte medii (prescolar , familiar, logopedie ) asupra limbajului si comportamentului social. In acord cu datele unui studiu clinic publicat in revista Pediatrics ma astept ca acei copii care beneficiaza de un numar mai mare de ore de terapie sa prezinte imbunatatiri semnificative in ceea ce priveste abilitatile cognitive si de limbaj precum si in privinta adaptarii comportamentale.

Cel de-al doilea obiectiv este investigarea relatiei dintre vârsta mentală și nivelul de recuperare . In urma cercetarii ne asteptam sa existe o relatie pozitiva intre varsta mentala si nivel de recuperare.

Ipotezele cercetării sunt:

Presupunem că Diferența dintre vârsta cronologică și vârsta este asociata direct cu rezultate mai slabe in arii precum limbaj și socializare ;

Presupunem că Numărul orelor de terapie (evidențiată prin Categorii ore terapie) este asociata pozitiv cu abilitati mai bune in ceea ce privește Limbaj (Diferență) și Socializare (Diferență);;

Există o relație pozitivă între Vârstă mentală, Total ore de terapie și Limbaj și Socializare

Există o relație pozitivă între nivelul de dezvoltare a Limbajului si cel al dezvoltarii abilitatilor de Socializare.

2.2 LOTUL DE PARTICIPANTI

Lotul de participanti implicati in cadrul acestei cercetari este format din 38 de copii diagnosticati cu diferite tulburari din spectru autist , dintre care 26 de baieti si 12 fete cu varste cuprinse intre 2 si 5 ani.

Selectia participantilor s-a realizat dupa urmatoarele criterii:

-Copii prescolari cu varsta cuprinsa intre 2 si 5 ani.

-Copii diagnosticati cu una dintre tulburarile incluse sub cupola spectrului autist ( Autism, Sindrm Asperger , Sindrom Rett si Autism atipic).

-Copii non-verbali sau care nu au dobandit abilitati de comunicare functionala.

-Disponibilitatea de a participa la acest studiu pe o perioada de 1 an.

Studiul de fata efectuat s-a desfasurat pe o perioada de 1 an si 2 luni , in cadrul sectiei Spitalului Judetean de Urgenta DR. Constantin Opris Baia Mare, Centrul de Sanatate Mintala Infantila. Inca de la inceput , apartinatorilor participantilor li s-a comunicat scopul si valoarea studiului. Protocolul a fost conceput in asa fel incat sa asigure un profil de siguranta si precum si confidentialitate.

2.3 DESIGNUL CERCETARII

Design-ul cercetării este de tip experimental. Acest tip de design este considerat dintre cele mai riguroase planuri de cercetare și este cel mai puternic design pentru respectarea validității interne ( stabilirea relațiilor cauză – efect) .

Cercetarea utilizează același grup (se fac comparații intra-grup sau design-ul de măsurători repetate – within- subject's design). Tipul acesta de design presupune utilizarea aceluiași grup de participanți pentru toate modalitățile de variație a variabilei independente; se compară rezultatele asociate fiecărui nivel (modalități) de prezentare a variabilei independente pentru aceeași participanți, grupurile sunt echivalente deoarece sunt aceeași participanți, în schimb pot apare efectele cauzate de repetiție (ordinea prezentării, oboseală, plictiseală, motivație, învățarea sarcinilor etc) care trebuie controlate; metoda generală de control a efectului repetiției este contrabalansarea, pentru neutralizarea efectului de ordine a prezentării.

In conformitate cu metodologia impusa de aceasta abordare de cercetare , designul studiului propus prezinta urmatoarea structura.

Prima etapa consta in testarea abilitatilor si competentelor participantiilor implicati in studiu .In acest sens au fost aplicate instrumente de evaluare: Scala de Dezvoltare Portage, Test Denver ,observatia participantiilor in aer liber , iar pe de alta parte au fost purtate discutii cu parintii copiilor investigati ( Chestionar Sociometric, Interviu semistructurat). Timpul de administrare a probelor a variat de la caz la caz, probele in sine nefiind limitate de timp , acestea fiind administrate individual.

Cea de-a doua faza a studiului a implicat experimentul. La acest nivel au fost implementate programe de interventei pe baza ESDM , activitati care s-au derulat in doua medii : medii structurate (cabinete, sali si mediul familial) si medii nestructurate (comunitate).

Cea de-a treia etapa a studiului implica evaluarea finala realizata cu scopul de a stabili o relatie direct proportionala intre programele de interventie si numar orelor de terapie.

2.4 INSTRUMENTELOR DE CERCETARE

TESTUL DENVER

Testul , Denver Developmental Screening Test (DDST) a fost publicat pentru prima data in 1967. Publicat in 54 de tari a fost adaptat si standardizat prin studii profesioniste .

In ultimii ani s-a lucrat la revizuirea testului aceasta concretizandu-se prin publicarea versiunii DENVER II.

Testul Denver II este administrat prin evaluarea performantei copilului la un numar de sarcini , pentru copii cu varsta pana la 6 ani.

Structurat pe patru sectiuni : Personal-Social , Motor Fin- Adaptativ , Limbaj , Motor Grosier si alti cinci itemi care masoara comportamentul in timpul testarii , Testul Denver II cuprinde 125 de itemi.

Sectiunea Personal Social cuprinde 25 de itemi si masoara capacitatea copilului de a interactiona cu alte persoane si in acelasi timp capacitatea de a avea grija de propiile nevoi ; coordonarea ochi-mana precum si manipularea obiectelor mici este pusa in evidenta de sectiunea Motor Fin- Adaptativ care cuprine 29 de itemi ; statul jos , saritul , miscarile care implica muschii mri ai corpului sunt masurate prin sectiune Motor-Grosier prin intermediul celor 32 de itemi ; iar auzul , intelegerea si utilizarea limbajului prin intermediul scalei de limbaj care cuprinde 39 de itemi.

SCALA PORTAGE

Portage este un test de evaluare a copiilor mici (cu varste de pana la 6 ani) care poate fi de ajutor in doua mari directii :a) testul Portage are avantajul ca prin intrebari ne poate crea o idee asupra aptitudinilor si stadiului la care ar trebui sa se afle copilul la o anumita varsta si unde anume este copilul in mod real in momentul evaluarii; b) o a doua directie este evaluarea efectiva a copilului la o anumita varsta, ceea ce ne poate da o imagine destul de exacta asupra zonelor pe care copilul nu le acopera si unde acesta are nevoie de ajutor Aceasta evaluare ne va crea un mare avantaj in timp astfel incat, daca ii vom face o evaluare la fiecare 2-3 luni, vom avea o imagine mult mai exacta despre evolutia copilului. Exista doua concepte pe care orice test de evaluare, inclusiv testul Portage, le ia in considerare : varsta cronologica a copilului, care reprezinta varsta biologica, si, cel de al doilea concept, varsta mentala a copilului sau varsta la care este copilul din punct de vedere al dezvoltarii in momentul evaluarii. In general, toti copiii au anumite cunostinte si o anumita dezvoltare in cateva zone, proprii fiecarei varste. De aici pleaca conceptul de "varsta mentala", care reprezinta in fapt un cumul al tutor cunostintelor / aptitudinilor / comportamentelor / limbajului pe care un copil le are la o anumita varsta.

Portage este o scala de evaluare a nivelului de dezvoltare a copiilor cu varste cuprinse intre 0 – 6 ani , scala cuprinde un numar de 83 de itemi, care evalueaza deprinderile, abilitatile si capacitatile copilului in 6 domenii: dezvoltarea sugarului ; autoservire; dezvoltarea cognitiva; dezvoltarea motorie; dezvoltarea limbajului; socializare.

Acesti itemi sunt esalonati pe cele 6 arii de dezvoltare, in conformitate cu 6 nivele de varsta:0 – 1 an;1 – 2 ani;2 – 3 ani;3 – 4 ani;4 – 5 ani;5 – 6 ani.

In ansamblu, scala prezinta principalele comportamente, capacitati si deprinderi pe care un copil ar trebui sa la manifeste sau sa le posede intr-o anumita etapa de dezvoltare din existenta sa, pentru a se putea stabili in mod just existenta unei concordante intre varsta sa cronologica si varsta mentala. Aceste abilitati sunt prezentate in ordinea cronologica fireasca a aparitiei lor – asa cum se succed ele in cursul unei dezvoltari normale.

In urma evaluarii se va calcula corelatia dintre varsta cronologica si cea mentala, rezultand un coeficient de dezvoltare (QD), care ne va releva gradul de dezvoltare a copilului; exista doua posibilitati:

a) sa existe o concordanta reala inte varsta cronologica si cea mentala – copilul se afla la un nivel de dezvoltare specific varstei sale;

b) existenta unei neconcordante intre varsta cronologica si cea mentala; si aici exista doua alternative: neconcordanta poate fi in sens descendent (cand copilul se afla la un nivel inferior – se inregistreaza intarzieri in dezvoltare); sau poate fi in sens ascendent (copilul se afla la un nivel superior de dezvoltare).Un aspect foarte important care trebuie luat in calcul este urmatorul: copiii pot evidentia anumite inadvertente, nesincronizari in dezvoltare; in unele domenii pot avea intarzieri, in altele se pot dezvolta normal sau pot avea chiar unele salturi sau performante. Mentionam ca intarzierile in dezvoltare pot fi doar in anumite domenii, sau pot fi generale.

In grila de evaluare trebuie raspuns incepand cu primul item de la fiecare sectiune (de ex., daca vrem sa aflam nivelul de dezvoltare al unui copil de 3 ani in aria cognitiva, incepem cu primul item de la varsta de la 1 an).

Raspunsul afirmativ se noteaza prin incercuirea itemului respectiv pe grila de raspuns; daca raspunsul este negativ, atunci itemul nu este marcat in nici un fel.

Varsta mentala a copilului va fi media artimetica intre cele 5 sectiuni (in cazul in care copilul a depasit stadiul de sugar, aceasta sectiune se exclude din evaluare): 3,5 + 1,8 + 3 + 2,5 + 4,5 = 15,3. Impartim acest rezultat la 5 si obtinem o varsta mentala .

Varsta mentala (VM) = (Limbaj +Gandire+Motricitate+Autoservire + Socializare ) :5

QD-ul (coeficientul de dezvoltare ) se va calcula astfel: varsta mentala de impartit la varsta cronologica inmultit cu 100. Expresia matematica a acestei relatii este urmatoarea:

QD= (VM : VC ) x 100.

CAPITOLUL III

REZULTATE

În lucrarea de față am folosit programului de statistică SPSS 12 pentru prelucrarea datelor, în vederea realizării statisticii descriptive.

Am efectuat această prelucrare statistică pentru a verifica validarea ipotezelor, ceea ce se realizează prin utilizarea unor proceduri de calcul ce urmăresc punerea în evidență a legăturilor dintre variabile. În cercetarea de față variabilele dependente sunt de tip cantitativ ( interval / raport ) în acest caz procedura fiind „parametrică”.

Psihologia folosește în general două metode: experimentală și corelațională. În studiile experimentale, cercetătorul nu măsoară doar variabila independentă, ci o și manipulează (exemplu : modificarea intensității luminii, a zgomotului, a temperaturii etc ). În cazul studiului corelațional, variabilele dependente și cele independente sunt măsurate în condiții care nu permit confuzii de tip cauzal.

În cazul cercetării noastre, variabilele independente sunt (Total ore terapie – grupate pe categoriile: 1) 0 – 15, 2) 16 – 35, 3) 35 – 48 și Vârsta mentală – grupată pe categoriile: 1) 0 -1,0, 2) 1,1 – 1,9, 3) 2,0 – 3,4), varibilele dependente ( Limbajul ( diferență Limbaj Final și Limbaj Inițial) și Socializare (diferență Socializare Final și Socializare Inițial). (Popa, M., 2008, pg. 36 – 38 ).

„Într-o cercetare în general obiectivul este identificarea unor adevăruri cu un anumit grad de generalitate. Din punct de vedere statistic, „generalul” este reprezentat de totalitatea valorilor care descriu o anumită caracteristică și este numit „populație”. În practica psihologică studiul se face pe loturi mai restrânse, extrase din ansamblul colectivității vizate la care se calculează parametri descriptivi (medie, variabilitate), care apoi se pot extrapola la populația din care fac parte.

Statistica descriptivă se referă la metodele cu ajutorul cărora se analizează caracteristicile variabilelor statistice. Prelucrările cu care vom lucra în continuare fac parte din categoria metodelor statisticii descriptive, cu ajutorul căreia ne putem face o imagine cu privire la caracteristicile unei distribuții. Statistica inferențială cuprinde metode de verificare a ipotezelor de cercetare prin testarea ipotezelor statistice, ea ne pune la dispoziție metode specifice prin care să putem afirma cu o anumită probabilitate dacă eventualele diferențe sunt semnificative sau nu, astfel se înleșnește emiterea de judecăți și concluzii cu un grad cunoscut de probabilitate pe baza căruia se pot face predicții și generalizări. Alegerea statisticii parametrice sau neparametrice se face pornind de la natura variabilei dependente. În cazul de față se vor utiliza teste statistice parametrice”( Popa, M., 2008, pg. 37– 41).

În continuare vom prezenta datele statistice rezultate în urma testărilor.

În prezentarea rezultatelor vom arăta în tabele:

„N – care este numărul de participanți în grupul (grupurile) de cercetare;

Media (m) – care este media aritmetică și este raportul dintre suma valorilor distribuției și numărul acestora;

Mediana (Me) – este valoarea „din mijlocul” unei distribuții, adică aceea care are 50% dintre valori mai mari și 50% dintre valori mai mici, fiind în același timp percentila 50, sau linia de mijloc a boxplot-urilor;

Abaterea standard (s) – se obține prin extragerea radicalului din expresia abaterii medii pătratice (dispersia), care dată de formula s² = ∑ (Xi-m)²/N, unde X – valoarea măsurării, m – media, N – numărul de participanți;

Amplitudinea absolută (R – Range) – este dată de diferența dintre valoarea măximă și valoarea minimă ale unei distribuții: R = Xmax – Xmin ;

Indicele de simetrie (skeness)- pentru o curbă absolut simetrică are valoare 0, având valori pozitive pentru curbele asimetric pozitive și valori negative pentru cele asimetric negative, volorile ce depășesc +1/-1 semnalează o asimetrie pronunțată a distribuției;

Indicele de aplatizare (kurtosis) – indică gradul de extindere pe verticalăa curbelor distibuției, fiind de trei categorii: leptokurtică – formă înaltă și subțire, alpatizare pozitivă, cu majoritatea valorilor în zona mediei, mezokurtică – cu o prezență moderată în zona mediei, are o plajă de variație în jurul valorii 0, aplatizare medie, platikurtikă – cu valori medii relativ puține și o formă aplatizată, aplatizare negativă, dacă valorile sunt mai mari decât +1/-1 cu atât mai accentuată este aplatizarea”( Popa, M., 2008).

Primul tabel conține datele pentru Limbaj (Diferență) în funcție de Vârsta mentală (Categorii) :

Tabelul 5.1. Statistica descriptivă pentru Limbaj (Diferență) în funcție de Vârsta mentală

Categorii :

subiectii cu varsta mentala cuprinsa intre 0 – 1 an;

subiectii cu varsta mentala cuprinsa intre 1,1 – 1,9 ani;

subiectii cu varsta mentala cuprinsa intre 2,0 – 3,4 ani.

Se observă că media scade de la prima categorie la a treia. Abaterea standard de asemenea scade de la prima categorie la a treia. După cum se observă și în box-plot-urile următoare valorile sunt mai mari la prima categorie, scăzând la a doua și apoi la a treia.

Figura 5.1 Bopxplot-urile pentru Limbaj (Diferență) în funcție de Vârsta mentală(Categorii)

Următorul tabel conține datele pentru Limbaj (Diferență) în funcție de Total ore terapie(Categorii):

Tabelul 5.2. Statistica descriptivă pentru Limbaj (Diferență) în funcție de Total ore terapie

Categorii :

subiectii cu varsta mentala cuprinsa intre 0 – 1 an;

subiectii cu varsta mentala cuprinsa intre 1,1 – 1,9 ani;

subiectii cu varsta mentala cuprinsa intre 2,0 – 3,4 ani.

Se observă că media scade de la prima categorie la a doua și crește de la a doua la a treia. Abaterea standard are aceeași evoluție ca și media. Cu toate acestea se observă în box-plot-urile următoare că valorile sunt mai mici la prima categorie, crescând la a doua și apoi la a treia.

Figura 5.2 Bopxplot-urile pentru Limbaj (Diferență) în funcție de Total ore terapie(Categorii)

Avem apoi tabelul pentru Socializare (Diferență) în funcție de Vârstă mentală(Categorii):

Tabelul 5.3. Statistica descriptivă pentru Socializare (Diferență) în funcție de Vârstă mentală

Categorii:

intre 0-15 ore de terapie ;

intre 16-35 ore de terapie ;

intre 35-38 ore de terapie.

Și la socializare se observă că media scade de la prima categorie la a treia. Abaterea standard are o evoluție puțin diferită decât media. Cu toate acestea se observă în box-plot-urile următoare că valorile sunt mai mari la prima categorie, scăzând la a doua și apoi la a treia.

Figura 5.3 Bopxplot-urile pentru Socializare (Diferență) în funcție de Vârstă mentală (Categorii)

Urmează tabelul statistica pentru Socializare (Diferență) în funcție de Total ore terapie (Categorii)

Tabelul 5.4. Statistica descriptivă pentru Socializare (Diferență) în funcție de Total ore terapie

Categorii:

intre 0-15 ore de terapie ;

intre 16-35 ore de terapie ;

intre 35-38 ore de terapie.

Se observă și la socializare funcție de Total ore terapie că media crește de la prima categorie la a treia. Abaterea standard are o evoluție în același sens, adică valorile cresc de la prima la cea de-a treia categorie. Deci se observă în box-plot-urile următoare că valorile sunt mai mici la prima categorie și cresc până la a treia categorie .

Figura 5.4 Bopxplot-urile pentru Socializare (Diferență) în funcție de Total ore terapie (Categorii)

Pentru o evidențiere și mai bună vom adăuga două figuri care prezintă în prima corelația Limbaj (Diferență), Socializare (Diferență) funcție de Diferență de Vârstă cronologică cu Vârsta mentală ( Categorii), iar în cea de-a doua figură Limbaj (Diferență), Socializare (Diferență) funcție de Total ore terapie (Categorii).

Figura 5.5. Corelația între Limbaj (Diferență), Socializare (Diferență)în funcție de Diferență de Vârstă cronologică cu Vârsta mentală ( Categorii)

În această primă figură se observă că valorile în generDiferenta dintre al scad odată cu creșterea diferenței dintre vârsta cronologică și cea mentală. Cu cât diferența este mai mică cu atât mai bune sunt rezultatele terapiei.

Figura 5.6. Corelația între Limbaj (Diferență), Socializare (Diferență) în funcție de Total ore terapie (Categorii).

În cea de a doua figură se observă că pe măsură ce numărul orelor de terapie crește, se îmbunătătește și recuperarea Limbajului și Socializarea.

Aceste două figuri, precum și analiza cantitativă ne confirmă primele două ipoteze formulate.

Cea de a treia ipoteză o vom verifica cu ajutorul analizei calitative, pentru a vedea dacă se confirmă ipoteza formulată.

Deoarece în cadrul cercetării avem două variabile independente cu două categorii (Vârstă mentală, respectiv Total ore de terapie) am putea aplica procedura statistică numită analiza de varianță (cunoscută sub acronimul ANOVA – ANalysis Of Variance), aceasta fiind inclusă într-o categorie aparte de teste statistice. Există mai multe tipuri de ANOVA , două fiind mai des folosite: ANOVA unifactorială și ANOVA multifactorială. În cazul cercetării noastre avem ANOVA multifactorială, care se aplică când avem două sau mai multe valori, măsurate pe o scală categorială ( nominală sau ordinală ). Noi avem în cercetare cu ANOVA multifactorială, cu două variabile independente VI (Vârstă mentală, respectiv Total ore de terapie și mediu de rezidență) modelul putând fi prezentat sub formă de tabel:

Tabelul 5.5. Design-ul ANOVA pentru variabilele dependente și independente

În continuarea cercetării pentru a verifica ipotezele, vom folosi ipoteza de nul, verificată prin intermediul calculului factorului F, analiza de varianță fiind o procedură de testare a mediilor, atunci când acestea sunt mai mult de două și sunt calculate pe grupuri formate din subiecți diferiți. Valorile variabilelor dependente sunt exprimate pe scală cantitativă (I/R), iar variabila independentă este de tip categorial.

Tabelul 5.6. conține datele pentru Factorul F pentru Limbaj (Diferență), Socializare (Diferență) funcție de Vârsta mentală:

ANOVA

Același gen de tabel le vom avea și pentru variabila Total ore de terapie.

Tabelul 5.7. conține datele pentru Factorul F pentru Limbaj (Diferență), Socializare (Diferență) funcție de Total ore de terapie:

ANOVA

Ca să putem verifica ipoteza noastră vom considera că nu are legătură Limbajul și Socializarea cu Vârsta mentală și cu Orele de terapie efectuate. Acestă presupunere o vom numi ipoteza de nul.

Pentru a se infirma ipoteza de nul ar trebui să avem p≤0,05. În cazul nostru pentru pentru amândouă variabilele avem un p mai mic decât 0,05, și pentru factorul F în cazul de față căutăm în tabel F critic care este 2,2747. Se observă că toate cel patru valori sunt mai mari decât F critic, ceea ce înseamnă că ipoteza de nul s-a invalidat, deci se confirm ipoteza noastră de lucru

Utilizând programul de prelucrare statistică și pentru ANOVA am obținut graficele următoare:

Figura 5.7. pentru Limbaj (Diferență), Socializare (Diferență) funcție de Vârsta mentală

Figura 5.8.pentru Limbaj (Diferență), Socializare (Diferență) funcție de Total ore de terapie

Pentru cea de a patra ipoteză vrem să vedem dacă acesta se confirmă, și pentru aceasta vom prezenta următorul grafic care să ilustreze faptul că Limbajul (Diferență) se corelează pozitiv, adică el crește în același sens cu Socializarea (Diferență).

Figura 5.9. Corelația între Limbaj (Diferență) și Socializarea (Diferență).

Pentru a verifica corelația dintre ele vom folosi și analiza inferențială, în care vom calcula coeficientul de corelație Pearson. În cazul lucrării noastre avem nevoie să vedem gradul de asociere dintre valorile măsurate, pentru această ipoteză fiind Limbajul (Diferență) și Socializarea (Diferență). Domeniul de variație a acestuia este cuprins între r = -1 ( corelație perfect negativă) și r = + 1 ( corelație perfect pozitivă). Absența oricărei legături (corelații) dintre variabile se traduce prin r = 0.

Din prelucrarea statistică am obținut următorul tabel:

Tabelul 5.8. Corelația Pearson pentru Limbaj (Diferență) și Socializare (Diferență):

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Din tabel se observă cele două caracteristici sunt puternic corelate, deoarece valoarea este peste 0,500, și nivelul de semnificație este sub 0,01 și este marcat de pezența a două semne “** “ în tabelul de corelație.

Pentru o vizualizare mai bună vom prezenta în figura următoare reprezentarea grafică a norului de puncte pentru toate caracteristicile.

Figura 5.10. Corelația între Limbaj (Diferență) și Socializarea (Diferență) funcție de Număr

CAPITOLUL IV

CONCLUZII SI DISCUTII

Caracterizat printr-o diversitate extreme de mare a manifestarilor si printr-o complexitate uimitoare a aspectelor vietii pe care le implica constituie o problema majora a psihiatriei si psihologiei contemporane. Chiar daca nu putem vorbi ,astazi, de o vindecare a autismului , “recuperarea” partiala a unor cazuri , datorita efectelor complementare ale investigatiei medicale si psihologice multiple si ale tehnicilor capabile sa realizeze evitarea excluderii sau supraretardarii copiilor atinsi de aceasta maladie, este o certitudine incurajatoare.

Autismul a fost si ramane astazi , mai mult ca oricand, o sursa de conflicte ideatice , in care intervin in mod dramatic si paradigmatic, marile intrebari ale psihiatriei si psihologiei, deschizand noi perspective de dezbatere.Este oare vorba de o tulburare innascuta sau dobandita, de o anomalie ereditara sau de efectul cumulat al dificultatilor relationale precoce? Autismul este oare legat de un deficit , de o tulburare a functionarii unei structuri cerebrale sau a unei instante psihice? Este, din contra , o aparare , o protectie pe care copilul si-o asigura inchizandu-se in “cochilie” si refuzand contactele cu altii , care l-ar deranja si l-ar dezorganiza? Trebuie oare considerat ca o boala , o suferinta , un vertij de angoase care pot fi calmate si eventual tratate? Agentul causal este el organic, e o leziune cerebrala genetica sau dobandita in cursul embriogenezei, sau aceasta cauza trebuie cautata in patologia sectreta a parintilor, in legaturile acestei patologii cu cea a ascendentiilor lor, adica in ceea ce astazi se numeste “ transgeneratinal:.

Lucrarea de fata si-a propus clarificarea unor aspecte ale acestei “enigme” , cunoscuta sub denumirea de autism , incercand sa arate implicatiile asupra familiei a unui astfel de diagnostic.

Privind interpretarile Testului Portage, Testului Denver , inscrierile din fisele de observatii si de protocol ale programelor , precum si pe baza observatiei directe a subiectilor , a comportamentelor acestora , putem trage urmatoarele concluzii:

Prima ipoteza, cu privire la o Diferenta mai mare dintre varsta cronologica si varsta

mentala determina rezultate mai slabe in ceea ce priveste Limbajul (Diferenta) si Socializare (Diferenta ) , s-a confirmat .Valorile in general scad odata cu cresterea diferentai dintre varsta cronologica si varsta mentala. Cu cat diferenta este mai mica cu atat rezultatele terapiei sunt mai bune (figura 5.5).

Cea de-a doua ipoza s-a confirmat prin reevaluarea subiectilor. Pe masura ce numarul

orelor de terapie creste , se imbunatateste si recuperarea Limbajului si Socializarea (figura 5.6).

Ipoteza cu numarul trei , referitoare la faptul ca exista o relatie pozitiva intre Varsta

Mentala , Total ore terapie si Limbaj si Socializare s-a confirmat si s-a verificat cu ajutorul analizei calitative . Utilizand programul de prelucrare statistica s-au obtinut graficele care evidentiaza ca odata cu cresterea Varstei Mentala se obtin cresteri si pe Limbaj (Diferenta ) si Socializare (Diferenta ) (figura 5.7.) si de asemenea odata cu cresterea Total ore de terapie se obtin cresteri pe Limbaj (Diferente ) si Socializare (Diferente ) (figura 5.8.).

Ipoteza cu numarul patru referitoare la faptul ca exista o relatie pozitiva intre nivelul

de dezvoltare a Limbajului si cel al dezvoltarii abilitatiilor de Socializare se confirma si este pusa in evidenta prin graficul (figura 5.9.) care ilustreaza ca Limbajul (diferenta ) se coreleaza pozitiv , adica creste in acelasi sens cu Socilizarea ( Diferenta ).

Odata cu acumularea de noi informatii se accelereaza ritmul de dezvoltare si se imbunatatesc comportamntele.

Din nefericire nu se poate vorbi deocamdata de vindecarea autismului , se poate insa incerca ameliorarea tulburarilor comportamentale , conferindu-i subiectului autist o acceptabilitate crescuta pentru anturajul sau, dar si pentru el insusi.

Pe masura ce terapia avanseaza , programele devin din ce in ce mai complexe , si bazandu-se pe achizitiile formate din primele programe vor dezvolta capacitatea copilului de a clasifica obiectele din jur , de a opera in plan mintal , de a raspunde la intrebari , de a calcula , de a citi . Prin urmare nu se va introduce nici un program mai complex pana cand operatiile mntale necesare pentru a forma baza pentru acest program nu sunt exersate si formate prin programe mai simple.

Majoritatea parintilor isi asuma rolurile de educatori si sustinatori ai propiului copil autist.Unii dintre acestia sunt capabili sa le indeplineasca pe ambele. In fiecare rol adoptat de parinti pot oferi cele mai bune perspective pentru copilul lor, cunoscandu-i nevoile curente si sugerandu-I stilul de invatare care i se potriveste.

Mai mult decat atat, in timp ce profesorii de sprijin si specialistii intervin in viata copilului secvential, pe anumite perioade , parintele ramane constant alaturi de copilul aflat in dificultate.

Parintii constituie fundamental invatarii acasa, care include si sustinerea si continuarea programelor din institutia scolara frecventata de copil ci si invatarea deprinderilor sociale. Parintii trebuie sa aiba puterea de a invata si explica metodele instructionale eficiente in dezvoltarea propiului copil , fiind obligati sis a-si achizitioneze ei insusi deprinderile necesare pentru a depasi problemele comportamentale ale programului copilului autist.

Pe parcursul cercetării am încercat să-i facem pe părinți să recunoască faptul că au un copil cu probleme, am încercat să-i îndrumăm spre instituții autorizate, în funcție de gradul de severitate al bolii. Nu în ultimul rând, am încercat mereu o susținere morală a părinților și consilierea parentală.

BIBLIOGRAFIE

(2001). SPSS Base 11.0. User’s guide. : SPSS Inc.

-Ann ,Birch, Psihologia dezvoltarii , editura tehnica , Bucuresti , 2000

-Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania (1993), DSM-III-R, Bucuresti.

-Avramescu, M.D. (2008) – Defectologie și logopedie, București, Editura Fundația România de Mâine

-Benga Oana , Autismul ,un ghid pentru parinti

-(Ed.) Tendinte psihopedagogice moderne în stimularea abilitatilor de comunicare, pp. 99-108, Ed. Presa Universitara Clujana, Cluj-Napoca

-Chelcea, S. (2004) – Metodologia cercetării sociologice, București, Editura Economică , Bucuresti 2004

-Cucuruz, D. (2004) – Autism. Cartea pentru părinți, București, Editura Licentia Publishing

-Dictionar de psihiatrie si de psihopatologie clinica –Larousse (1998),Bucuresti, Ed. Univers Enciclopedic.

-Florin ,Tudose; Catalina ,Tudose ; Letitia , Dobranici , psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi , Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti , 1998

-Fozza, C.A. (2002) – Îndrumar pentru corectarea deficiențelor fizice, București, Editura Fundația România de Mâine

-Furtună, C. (2006) – Sociologie generală, București, Editura Fundația România de Mâine

-Ionescu, G. (1985) – Psihologie clinică, București, Editura Academiei

-Kanner, L. (1943), Autistic Distrurbances of Affective Contact, in “Nervos Child”,2.

-Kanner L., (1943). Autistic disturbances of affective contact. The Nervous Child

-Kanner L. (1946). Irrelevant and metaphorical language in early infantile autism.

-La Rousse (1998) – Dicționar de psihiatrie și psihopatologie clinică, București, -Editura Univers Enciclopedic

-Maurice, C. (2008) – Lasă-mă să-ți aud glasul!, București, Editura Curtea Veche

-Milea ,Stefan, Profilaxia primara a tulburarilor psihice la copil si adolescent , vol.II, Editura Ama Best Art, Bucuresti , 2009

-Mielu ,Zlate; Pantelimon, Golu; Emil ,Verza, Psihologia copilului, editura didactica si Pedagocica, Bucuresti , 1998

-Mureșan, C. (2004) – Autismul infantil. Structuri psihopatologice și terapie complexă, Editura Presa Universitară Clujeană, 2004

-Piaget, J. (1952), The Origins of Intelligence in Children, Neww York, International Universities Press.

-Paiget, J., B. Inhelder (1972), Psihologia copilului, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica.

-Peters, T. (2009) – Autismul. Teorie și intervenție educațională, Iași, Editura Polirom

-Popovici, D.V. (2000). Dezvoltarea comunicarii la copiii cu deficiente mintale. Editura ProHumanitate. Bucuresti

-Preda R. (2007). Interventii corectiv-compensatorii si educative la prescolarii cu dizabilitati

-Preda V. (Ed). Elemente de Psihopedagogie Speciala. Colectia Universitaris. Seria Pedagogie, Cluj-Napoca

-Secară, O. (2009) – Creierul social: autism, neuroștiințe, terapie, București, ed. a 2-a, revizuită, Tracus Arte

-Tiberiu, M. (2004) – Tratat de psihopatologie și sănătate mintală a copilului și adolescentului, Timișoara, Editura Augusta

-Tiberiu, M. (2006) – Tratat de psihopatologie a dezvoltării copilului și adolescentului, volumul 2 – Semiologie. Procese psihopatologice, , Editura ArtPress

-Tudor, Mitasov ;Inge , Jose , Smelik, Elemente de interventie in autism , Editura stef , Iasi ,2005

-Verza, E. (1998) – Psihopedagogie specială, București, Editura Didactică și Pedagogică

-Weiss, TH. (1992) – Să-i ajutăm, iubindu-i!, București, Editura Humanitas

http:/perso.wanadoo.fr/Gerard.mercurialii/comprendreautisme/onaffirmait.html http:/people.sca.uqua.ca/~sqa/lovaasf.html.

http:/autismro.wordpress.com/2009/05/13 jocul-simbolic-si-autismul

http://www.scritub.com/medicina/ Autismul-un-mit-tenace

www autism.ro/forum

www autism.ro