Eficienta Metodelor Traditionale Si Moderne In Activitatile de Dezvoltare a Limbajului la Prescolari

CUPRINSUL LUCRĂRII

•Argument………………………………………………………………………………………………………………. p 3

Învățământul preșcolar între tradiție și actualitate ………………………………….. p 6

Aspecte ale reformei în învățământul preșcolar…………………………………………………… p 6

Repere curriculare …………………………………………………………………………………………….. p 7

Dimensiuni ale domeniului experiențial Limbă și comunicare …………………………….. p 8

Dezvoltarea limbajului – premisă a viitoarei integrări școlare a preșcolarului …… p 23

Tradițional și modern în metodologia didactică specifică învățământului preșcolar ………………………………………………………………………………………………. p 26

2.1.Rolul metodelor didactice în dezvoltarea limbajului și pregătirea pentru școală….. p27

2.2.Metode tradiționale …………………………………………………………………………………………. p 29

2.3.Metode moderne ……………………………………………………………………………………………… p 34

2.4.Metode specifice folosite în cadrul activităților liber-creative din grădiniță ……….. p 37

2.5.Metode didactice specifice activităților cu scop de educarea limbajului ……………… p 39

2.6.Importanța metodelor interactive de grup ………………………………………………………… p 42

Cercetare experimentală „Eficiența metodelor tradiționale și moderne în activitățile de dezvoltare a limbajului la preșcolari” ……………………………….. p 45

3.1. Obiectivele cercetării ………………………………………………………………………………………. p 45

3.2. Ipoteza / Ipotezele cercetării ……………………………………………………………………………. p 46

3.3. Variabile independente și dependente ……………………………………………………………… p 46

3.4. Coordonatele majore ale cercetării (loc, perioadă, eșantion de subiecți) …………….. p46

3.5. Metode de cercetare utilizate …………………………………………………………………………… p 47

3.6. Eșantionul de subiecți ……………………………………………………………………………………… p 47

3.7.Eșantionul de conținut ……………………………………………………………………………………… p 48

Desfășurarea experimentului …………………………………………………………………. p 50

4.1. Etapa constatativă (preexperimentală) …………………………………………………………….. p 50

4.2. Etapa experimentală ……………………………………………………………………………………….. p 51

4.3. Etapa de control (post-experimentală) …………………………………………………………….. p 62

Prezentarea și interpretarea rezultatelor cercetării ………………………………… p 66

Concluzii ………………………………………………………………………………………………. p 68

•Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………….. p 69

•Anexe ………………………………………………………………………………………………………………….. p 70

ARGUMENT

Copiii noștri sunt viitorul omenirii. De felul în care ne creștem și educăm copiii depinde lumea de mâine. Poate fi o lume a progresului sau o lume măcinată de ură, de conflicte și dis-trugeri. Trăim într-un prezent vulcanic în care grija pentru educația copiilor este o soluție a po-larizării eforturilor și un prilej de colaborare la nivel național și internațional. Este necesar să se identifice soluții pentru ca toți copiii sa aiba acces la educație și să participe la viața socială, să se integreze și să se adapteze în societate. Acesta este un drept al tuturor copiilor, dar și o obligație a tuturor părinților.

Învățământul românesc din ultimele decenii a încercat de numeroase ori să găsească răs-punsurile cele mai adecvate și prompte la tot ceea ce împiedică sau îngrădește copilul sau cadrul didactic în încercarea sa de a obține cele mai bune rezultate școlare și de a deveni un cetătean de nădejde, o persoană educată și cu o importantă conștiință civică. Din acest punct de vedere întreaga societate trebuie să reflecteze cu adevărat și de asemenea trebuie luați în calcul atât de mulți factori interni și externi care la un moment dat pot cauza ulterior atâtea neajunsuri și neplăceri. Dincolo de ceea ce societatea mileniului trei consideră și propune ca modern, din-totdeauna a existat din partea cadrelor didactice preocuparea mai mult sau mai puțin amplificată de a utiliza cele mai adecvate metode, mijloace și procedee din dorința de a obține cât mai im-portante rezultate școlare sau din dorința de a reuși să insufle cât mai repede și trainic tânărului invățăcel esența cunoștințelor rezistente și trainice.

Odata cu evoluția societății, educația și-a multiplicat formele de organizare.

Factorilor educativi tradiționali li s-au alăturat alții noi precum instituțiile de cultură, bise-rica, mass-media, adică toți aceia care asigură educația non-formală.

În eforturile de modernizare a învățământului românesc în grădinișă și școli se promovează strategii noi în acord cu tendințele actuale europene care să schimbe mentalitatea privind copilul ca individualitate unică a societății și comunității Europene.

Învățământul preșcolar, ca parte a integrantă a învățământului preuniversitar, pune bazele atingerii finalitaților învățământului românesc contemporan, urmărind să asigure o dezvoltare normală și deplină a copiilor de vârstă preșcolară.

Un învățământ care se vrea integrat în Uniunea Europeană, urmărește individualizarea ins-truirii copiilor, încurajarea celor care au nevoie de ajutor, tratarea lor diferențiată, proiectarea strategiilor de stimulare a interesului copiilor pentru afirmarea de sine și pentru instruirea con-form nevoilor ți capacităților fiecăruia. Pregătirea de nivel superior a educatoarelor, care să le permită înțelegerea complexă a situațiilor de învățare.

Pentru majoritatea adulților, copilăria înseamnă vârsta cea mai luminoasă a vieții. După trece-rea anilor, fiecare om iși amintește cu melancolie și retrăiește momentele petrecute cândva.

Pentru fiecare părinte, una dintre cele mai mari bucurii este aceea când copilul său învață să meargă și să vorbească.

Educarea limbajului preșcolarilor este o condiție primordială a integrării lor cu ușurință în activitatea de tip școlar dar și în ceea ce privește pregătirea lor pentru viață. Cu cât un copil stăpâ-nește mai bine sistemul de comunicare specific uman, care este limba, cu atât poate primi mai multe interacțiuni, din partea celor din jur și cu atât este mai educabil. Pentru a favoriza educarea conduitei verbale preșcolarilor am în vedere stimularea participării active a acestora atât verbal cât și mental.

Diversificarea metodologiei asigură îmbinarea activității de învățare și de muncă indepen-dentă cu activitatea de cooperare și de învățare în grupă. Astfel, se exersează operațiile gândirii, se stimulează implicarea activă adaptând nevoile de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare copil.

Prin stimularea limbajului înțelegem să se verbalizeze acțiuni practice, să se îmbogățească vocabularul copiilor, să se folosească un limbaj clar, corect din punct de vedere gramatical și să se urmărească creșterea capacității de reglare prin cuvânt (și autoreglare).

În anii petrecuți de copii în grădiniță are loc o asimilare rapidă a diferitelor aspecte ale limbii, dezvoltându-se noi funcții și forme ale limbajului. În acest fel se trece treptat de la limbajul situativ la cel contextual iar pe măsură ce copilul explorează lumea înconjurătoare el depășește tot mai mult limitele experienței desprizându-se de influența momentului prezent.

Însușirea limbajului este un proces complex, treptat, care începe încă din primul an de viață și se desfășoară în mod practic prin comunicarea cu adultul.

Copilul comunică zilnic, verbal sau nonverbal,în fiecare moment al vieții sale. Comunicarea orală este o funcție importantă pentru oameni. Formulările verbale sunt mult mai frecvente decât cele scrise și reprezintă sigurarea existenței gândirii și memoriei de durată.

Achiziționarea primelor elemente de limbaj realizate în familie este continuată în etape or-ganizate sistematic și riguros și urmărește formarea sistemică a limbajului oral (în grădiniță), învățarea limbajului scris și dezvoltarea limbajului oral (la clasa I) și nunanțarea și cultivarea limbajului sextual și formal (în clasele a II-a și a IV-a).

Prin însușirea corectă a limbii, copilul va asimila exprimarea corectă, închegată, transmițând bogăția de nuanțe și corelații ale limbii.

În preșcolaritate, copiii folosesc în exprimarea lor cuvinte însușite după ureche, fără să respecte anumite norme gramaticale. Educatoarea trebuie să urmărească permanent modul în care copiii utilizează cuvintele în exprimare la toate activitățile susținute în grădiniță, deoarece cuvintele acumulate în ciclul preșcolar pregătesc trecerea la următoarea etapă. Dar cum? Prin ce metode?

Este cunoscut faptul că, atât profesorii, cât și elevii acționează prin intermediul unor metode de predare-învățare, iar calitatea muncii lor depinde de aceste metode.

Cerințele de modernizare și perfecționare a metodologiei didactice se înscriu pe direcția sporirii caracterului activ-participativ al metodei de învățare, pe aplicarea unor metode cu un pronunțat caracter formativ în valorificarea noilor tehnologii instrucționale, care să-l implice pe copil direct în procesul de învățare, stimulându-i creativitatea, dezvoltarea gândirii, a interesului pentru nou, reușind să aducă o importantă contibuție la dezvoltarea întregului său potențial.

Însă, este necesar să avem în vedere că nu tot ce este vechi este neapărat și demodat, după cum nu tot ceea ce este nou, este și modern.

I.ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR ÎNTRE TRADIȚIE ȘI ACTUALITATE

Când vorbim despre educație și formare, ne referim la lumină și iluminare.

Educația copilului înseamnă să iluminăm acea ființă, să scoatem la suprafață adevărul, du-când la înțelegere. Prin educație, ființa umană descoperă lumina adevărului, a dreptății și a bi-nelui.

Până la învățător și profesor, de copil se ocupă părinții sau bunicii. Oricât de ridicate ar fi obiectivele profesioniștilor, nu putem trece sau nega valoarea educației realizate în cadrul familial, și, în nici un caz, nu putem neglija „cei șapte ani de acasă”.

Există o pedagogie populară ce răspunde problemelor educării umane. Acest tip de peda-gogie s-a impus și a apărut înaintea celei instituționalizate.

Etosul pedagogic însoțește existența individului, în mod evident, de la naștere până la moarte, indiferent că este transmis intuitiv sau pe cale orală.

Sistemul de învățământ românesc este caracterizat prin deschidere față de nou, dezvoltându-se in acelați ritm cu cerințele economice și sociale, cu aspirațiile poporului român, cu progresul științifico-tehnic și cultural.

Să educăm cu adevărat înseamnă să conducem pe celălalt spre descoperirea de sine, dându-i un impuls felului său de a fi, de ceea ce descoperă el că i se potrivește, să trezim în cel de lângă noi resursele care îl pot împlini și ridica, să-i indicăm direcția posibilă în găsirea adevărului. Este necesar să eliberăm copilul de constrângerile noastre sau ale altora, pentru a le descoperi pe ale lui.

Grădinița și-a îndeplinit mereu funcția socială de sprijinire a familiei în creșterea și educația copiilor.

I.1.ASPECTE ALE REFORMEI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Odată cu intoducerea spiritului European în România, întreg învățământul se află în etapa de mare transformare. Acum, șansele noastre spre un sistem educațional de înalte standarde sunt posibile datorită unor proiecte educative și a unor demersuri care facilitează formarea individului european.

România este necesar să devină un mediu de atingere al unor obiective europene, care ur-măresc realizarea conștiinței europene, deschiderea către interculturalitate și apărarea libertății și drepturilor omului.

După aderare, pentru a ne putea integra cu fruntea sus și pentru a putea deveni cetățeni eu-ropeni, în grădinițele din Romănia au avut loc numeroase activitați cu tematică europeană, dez-bateri și schimburi de experiență.

Modernizarea învățământului în țara noastră a devenit o cerință importantă a dezvoltării societății, aceasta vizând toate componentele învățământului: obiective, conținuturi, forme de organizare, mijloace și metode pedagogice.

Copilul preșcolareste centrul tuturor activităților. El întreabă, acționeazăși vorbește stimu-lat de educator.

Grădinița are drept scop dezvoltarea multilaterală a copilului și pregătirea lui pentru școa-lă.

Modernizarea pedagogică vizează transformări la nivelul structurii și funcționării sistemu-lui de învățământ, prin asigurarea continuității între treptele de învățământ și prin proiectarea conținuturilor într-o perspectivă inter și transdisciplinară deschisă educației permanente.

Între grădinițăși ciclul primar, legătura o reprezintă clasa pregătitoare, acum inclusă în ci-clul primar.

Învățământul românesc are un caracter unitarși democratic, ceea ce facilitează accesul la studii pe toate treptele școlare, iar activitățiile instructiv-educative trebuie să urmărească dez-voltarea multilateralăși armonioasă a personalității copiilor, atingănd cel mai înalt nivel al po-sibilității fiecărei etape de vârstă. Pentru aceasta, programa este alcătuită în așa fel încât să res-pecte particularitățile de vârstăși să impulsioneze și să stimuleze evoluția ascendentă a proce-selor psihice ale copiilor sub influența învățării.

Etapa preșcolară este considerată etapa expoziției intelectuale, morale, afective, copiii a-vând o bogată imaginațieși o dorință mare de mișcare. Această stare o traversează copilul cu sprijinul educatoarei, fiind perioada esențialăîn formarea omului.

I.2.REPERE CURRICULARE

Concepute cu scopul de a deschide școala spre viața viitoare, programele naționale sunt a-xate asupra formării capacităților fundamentale de comunicare.

Prezentul curriculum pentru învățământul preșcolar se remarcă prin extensie, echilibru, re-levanță, diferențiere, progresie și continuitate.

Structural, acesta aduce în atenția educatoarelor urmatoarele componente: finalități, conți-nuturi,timpul de instruire și sugestii privind strategiile de instruire și de evaluare pe cele două niveluri de vârstă (3-5 ani și 5-6/7 ani).

Educarea limbajului în grădinițta de copii este axata pe dezvoltarea comunicării orale și e-ducarea comunicării scrise.

DOMENIUL Dezvoltarealimbajuluiși a comunicării– vizează dezvoltarea limbajului (sub aspectele vocabularului, gramaticii, sintaxei, dar și aînțelegerii semnificației mesajelor), a comuni-cării (cuprinzând abilități de ascultare, comunicare orală și scrisă, nonverbal si verbală) și preachi-zițiile pentru scris-citit șiînsoțește dezvoltarea în fiecare dintre celelalte domenii.

Dimensiuni ale domeniului:

Dezvoltarea limbajului și a comunicării:

Dezvoltarea capacității de ascultare și înțelegere (comunicare receptivă)

Dezvoltarea capacității de vorbire și comunicare (comunicare expresivă)

Dezvoltarea premiselor citirii și scrierii: participarea la experiențe cu cartea; cunoașterea și aprecierea cărții

Dezvoltarea capacității de discriminare fonetică; asocierea sunet-literă

Conștientizarea mesajului vorbit/ scris

Însușirea deprinderilor de scris; folosirea scrisului pentru transmiterea unui mesaj.

Obiectivul cadru al educării comunicării scrise este: dezvoltarea capacității de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbajul scris.

Obiectivele cadru sunt urmărite de educatoare de-a lungul întregii perioade a preșcolarită-ții și constituie repere ale activităților de educarea limbajului.

Un alt aspect al acestei categorii de activitate este acela că urmărireași realizarea obiecti-velor de referinta ce derivă din obiectivele cadru mai sus menționate, se face pe toată perioada desfășurării procesului didactic cu preșcolarii, atâtîn cadrul activităților liber-creative câtși în cadrul activităților pe domenii experiențiale.

I.3. DIMENSIUNI ALE DOMENIULUI EXPERIENȚIAL

LIMBĂ ȘI COMUNICARE

Formarea unor deprinderi corecte de comunicare constituie o activitate permanentăși con-tinuă în grădiniță, atât în activitățile specifice de educare a limbajului, cât și în cele liber-creative. În fiecare moment al zilei, educatorul îndrumă preșcolarii să folosescă un limbaj nuanțat, expresiv și bogat.

Fondul lexical la vârsta preșcolară este repartizat pe diverse structuri gramaticale. Numeric predomină masiv substantivele dar situația se schimbă dacă avem în vedere funcția utilizării di-feritelor părți de vorbire. O mare valoare funcțională au verbele deosebit de frecvente sau ins-trumentele gramaticale necesare mereu în vorbire: prepoziții, conjuncții.

Odată cu asimilarea fondului lexical copilul își însușește și semnificația cuvintelor, adică noțiunile care se îmbogățesc treptat, pe măsura acumulării experienței și a perfecționării opera-țiilor de gândire. Acumularea experienței verbale duce la formarea unor generalizări lingvistice, empirice.

Pe baza acestui simț al limbii, constituit în practica vorbirii, copiii ajung să folosească tot mai corect formele și categoriile gramaticale și chiar să intervină atunci când observă o greșeală în vorbirea altora.

Limbajul este considerat o activitate permanentă de dezvoltare a gândirii, a proceselor in-telectuale, a întregii personalităti a copilului.

Abordarea unui stil educațional care să stimuleze interacțiunile dintre copii, crearea unei atmosfere permisive creativității și curiozității specific preșcolarilor, respectarea nevoilor copi-lului de mișcare și de manifestare sunt condiții care ne permit un management eficient în relațiile cu preșcolarii.

Domeniile experiențiale sunt adevărate câmpuri cognitive integrate, care transcend barie-rele dintre discipline.

Domeniul Limbăși comunicare acoperă stăpânirea exprimării orale și scrise, ca și abilita-tea de a înțelege comunicarea verbalăși scrisă.

Precizăm că prin ascultare și exprimare în situații de grup, preșcolarii devin capabili să exploreze experiențele altor persoane. Urmărim ca aceștia să vorbească fluent, clar și cu încrede-re, utilizând modalități de exprimare adecvate pentru diferite categorii de auditoriu.

Este recomandat ca toate instituțiile de învățământ preșcolar să furnizeze contexteîn care copiii să se poată exprima și să utilizeze activ mijloacele de comunicare. Studiul operelor literare specific vârstei rafinează gândirea și limbajul acestora, extinde capacitatea lor de a înțelege situații interpersonale complexe și aduce o contribuție importantă la dezvoltarea capacităților de evaluare.

Tot în cadrul acestui domeniu include și primul contact al copilului cu o limbă străină sau regională. În acest sens, preșcolarul va fi obișnuit să asculte sonoritatea specifică limbii studiate, asemenea, preșcolarul este ajutat săînvețe cuvinte care săîi permită să vorbească despre el însuși și despre mediul înconjurător, care săîi ușureze contactele sociale simple cu vorbitorii nativi ai limbii respective și care să îl ajute la participarea orală a vieții din comunitate.

Cele mai potrivite activități pentru această învățare sunt memorarea de cuvinte, cântece și jocuri muzicale, imitarea ritmurilor diferite și jocuri de limbă.

Astfel, copilul va fi încurajat săînvețe și câteva elemente ale culturii țării sale sau regiunii respective.

Dimensiunile domeniului Limbăși comunicare

a)Dezvoltarea limbajului și a comunicării prin dezvoltarea capacității de ascultare și înțelegere (comunicare receptivă) și prin dezvoltarea capacității de vorbire și comunicare (comunicare expresivă);

b)Dezvoltarea premiselor citirii și scrierii prin participarea la experiențe cu cartea, cunoașterea și aprecierea cărții, dezvoltarea capacității de discriminare fonetică, asocierea sunet-literă, prin conștientizarea mesajului vorbit/scris, însușirea deprinderilor de scris și folosirea scrisului pen-tru transmiterea unui mesaj.

Copiii trebuie să dobândeascăîncă de la vârsta preșcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil impresiile, gândurile, ideile, ceea ce va constitui o bază în activitatea și viața socială de mai târziu. De aici decurge necesitatea însușirii vorbirii în mod sistematic în cadrul grădiniței.

În procesul instructiv-educativ, prin intermediul limbajului se realizează transmiterea cu-noștințelor, lărgirea orizontului cu noile prezentări. Deci, limbajul poate fi privit din două puncte de vedere: pe de o parte, ca mijloc de comunicare și, pe de alta parte, ca mijloc de cunoaștere .

Copilul folosește vorbirea în fiecare zi, în fiecare clipă a vieții sale pentru formularea ce-rințelor, trebuințelor, a bucuriilor, în organizarea vieții și activității lui. Însușindu-și limba, copilul dobândește mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur în forme superioare, poate ajunge la cunoașterea tot mai deplină a realității obiective.

Imposibilitatea de a comunica prin limbaj ar produce o stagnare în dezvoltarea personalită-ții copilului, ar modifica relațiile lui cu oamenii, cu realitatea înconjurătoare, l-ar singulariza și împiedica în mare masură să participe la o activitate sau alta.

La vârsta preșcolara mică în activitățile de educarea limbajului și comunicării, ponderea o au activitățile de povestire a educatoarei și de repovestire a copiilor, în care se folosesc planșe, cărți ilustrate, jetoane ori cuburi cu imagini din povești pentru a respecta caracterul situativ al preșcolarului și caracterul concret al operațiilor sale mentale.

În anii următori, sub influența exercițiilor impuse de activitățile desfășurate, a comunică-rii, are loc o asimilare rapidă a acțiunilor concrete și fixarea în plan mental a unor scheme de o-perare ce permit renunțare la suportul material. În procesul de comunicare cu ceilalți, copilul transmite ceea ce a vazut și auzit, ceea ce a trăit, a făcut și a gândit. Astfel se constituie limbajul contextual, care este mai închegat și mai coerent.

Este evidentă, la vârsta preșcolară și funcția de orientare socială a limbajului: copilul se a-dresează unui interlocutor cu care poate susține o conversație. El își reglează comportamentul în funcție de ceea ce interlocutorul îi comunică, dar și în funcție de atenția ce i se acordă. Preșcolarul este guraliv, dornic să comunice cu adulții, iar lipsa constantă a atenției din partea acestora, de cele mai multe ori are efecte negative aspra personalității copilului (devine negativ, timid, se închide în sine ori se manifestă violent).

În activitatea de comunicare cu copiii educatoarea trebuie să se asigure că vorbele sale vor fi bine recepționate de copii și să respecte anumite cerințe:

-să-și exerseze o dicție corectă;

-să se poziționeze optim față de copilul căruia i se adresează sau față de grupă;

-să capteze interesul copiilor (privindu-i, zâmbindu-le, atenționându-i verbal ori prin gesturi, mimică);

-să creeze o atmosferă plăcută, propice comunicării;

-să manifeste siguranță în tot ceea ce spune;

-să-și formuleze frazele cu claritate, logică;

– să folosească elemente de expresivitate a limbajului verbal și nonverbal.

Povestirile educatoarei au un mare rol în dezvoltarea vorbirii copiilor. Eficiența acestora în dezvoltarea vorbirii nu depinde numai de conținutul celor povestite, ci și de felul în care se cap-tează atenția copiilor, de vocea firescă, nuanțată și blândă a educatoarei, de mimica și gestica și de felul în care sunt puși copiii în situația de a întrebuința expresiile noi, de a reproduce episoade sau povestirea.

Voi prezenta rolul fiecăreia dintre acestea.

Povestireaeste una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor, în-trucât le satisface nevoia de cunoaștere si de afectivitate, le stimulează imaginația și constituie cadrul optim de exersare a capacității de comunicare.

Ca activitate specifică învățământului preșcolar, povestirea dezvoltă urmatoarele procese psihice:

-gândirea logică, copiii trebuin să rețină desfășurarea evenimentelor și să le expună pe baza unor procedee și mijloace specifice ( pe baza întrebărilor formulate de educatoare, pe baza unor ilustrații sau desene);

-imaginația, proces cognitiv complex de exersare prin crearea unor imagini noi pe baza prelucrării reprezentărilor și a experienței cognitive anterior formate;

-limbajul, ca mijloc fundamental de comunicare.

Limbajul și gândirea se intercondiționează, se constituie ca unitate între comunicațional (transmitere de informație ) și cognitiv. Gândirea se dezvoltă având ca suport limbajul, iar limbajul este expresia nivelului de dezvoltare a gândirii.

Povestirea contribuie, de asemenea, la dezvoltarea atenției datorită căreia copiii me-morează numele personajelor, fragmente de povestiri și povești, rețin succesiunea întâmplărilor, trăsături și comportamente ale personajelor.

În grădinița de copii se desfășoară doua tipuri de povestiri: povestirile educatoarei și povestirile copiilor.

Povestirile educatoarei sunt expuneri orale ale unor opere literare (povești, povestiri), realizate de către educatoare. Aceste activități se organizează cu întreaga grupă, ca activitate obligatorie sau în timpul jocurilor și activităților alese cu toată grupa sau pe grupe mici de copii. Prin conținutul ei, această activitate lărgește sfera de cunoștințe ale copiilor. Aceștia urmăresc cu atenție întâmplările basmului sau ale povestiri, memorează, descoperă trăsături și comportamente ale personajelor, analizează și compară, stabilesc anumite relații între fapte și personaje, ajung la generalizări. Receptarea atentă a povestirilor contribuie la familliarizarea copiilor cu structura limbii, cu bogăția și expresivitatea limbjului. Ei își însușesc cuvinte cu sensuri proprii și figurate, expresii poetice, formule specifice acestor creații literare, construcții ritmate și rimate, zicale, proverbe, structuri gramaticale.

Poveștile au atât valoare formativă, cât și etică, contribuind la formarea conștiinței morale. Copiii descoperă trăsături de caracter, își aleg modele de viață, cunosc întruchipări și manifestări ale binelui și ale răului ( de exemplu, în Scufița Roșie de Charles Perrault, Punguța cu doi bani, Capra cu trei iezi și Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă, Povești de Hans Christian Andersen ș.a.).

Copiilor de trei ani le sunt accesibile atât povestirile realiste, cât și cele fantastice, care corespund nevoii lor de cunoaștere și de afectivitate și care le pot influența comportarea.

Poveștile si povestirile au teme variate: lumea copilăriei și viața adulților, povestiri despre viețuitoare sau povești în care elementele realiste se îmbină cu cele fantastice.

Multe basme au ca temă relația dintre copii și părinți ( de exemplu: mama vitregă, împărăteasa rea din Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici de Frații Grimm, baba din Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă ș.a. ).

Tematica operelor literare expusă în activitatea de povestire se diferențiază de la o grupă de vârstă la alta. La grupa mică povestirile trebuie să fie scurte, accesibile, atractive, să dezvolte sentimente și stări afective pozitive. La grupa mijlocie se pot folosi opere literare care să-i familiarizeze pe copii cu diverse aspecte al vieții și să le influențeze comportamentul. La grupa mare povestirile devin mai complexe, au ca scop sesizarea planului real și a celui ireal, stimularea creativității copiilor, exersarea capacității de comunicare.

Aceste activități trebuie proiectate conform finalităților procesului instructiv-educativ din învățământul preșcolar. Educatoarea trebuie să planifice povestirile eșalonat, de-a lungul întregului an de învățământ, în strânsă relație cu celelalte activități de educare a limbajului; trebuie selectate judicios conținuturile în funcție de obiectivele cadru și de referință. Pregătirea activității, pe lângă planificarea calendaristică, cuprinde: stabilirea obiectivelor, selectarea conținuturilor, studierea atentă a textelor literare, adaptarea acestora la particularitățile de vârstă ale copiilor, alcătuirea planului povestirii (succesiunea episoadelor, identificarea trăsăturilor personajelor, stabilirea pasajelor și a expresiilor literare de memorat) și pregătirea materialului didactic.

Povestirile copiilor apar sub formă de repovestire și povestiri create de copii.

Prin toate activitățile de educare a limbajului desfășurate in grădinița de copii, se urmă-rește formarea capacității de exprimare exactă, inteligibilă, cursivă. Copiii preșolari trebuie să fie capabili de a-și exprima trebuințele, gândurile si sentimentele, sa fie capabili să comunice între ei și cu adulții.

Repovestirea

Prin activitatea de repovestire a textelor literare (povești, povestiri) expuse de educatoare, se dezvoltă gândirea logică și memoria copiilor, se exersează vorbirea. Copiii trebuie: să redea întămplări reale sau imaginare în succesiunea lor, să desprindă trăsături ale personajelor, să aprecieze fapte ale acestora, să comunice gânduri și impresii despre întâmplări și personaje și să aleagă personajul care le-a plăcut sau pe care-l consideră model, motivându-și preferința.

În repovestire contribuția copiilor este restrânsă.

În funcție de vârstă, ei redau mai simplu sau mai dezvoltat conținutul literar; reproducerea trebuie să fie exactă, cu mijloace lingvistice proprii, corecte sub aspect fonetic, lexical și gramatical.

Activitatea de repovestire se poate organiza începând cu grupa mică, dar poveștile și po-vestirile trebuie să fie simple, accesibile. Reușita activității de repovestire depinde de gradul de însușire a povestirii de către copii, adică de însușirea conștientă și de însușirea temeinică a povestirii.

Pentru realizarea acestui deziderat se impune necesitatea repetării povestirii în afara acti-vității obligatorii și necesitatea expunerii în sala de grupă a unor tablouri sau ilustrații ce redau conținutul povestirii.

Atât repovestirea unui text literar, cât și povestirea creată de educatoare se pot realiza în forme diferite:

a.repovestirea pe baza unor tablouri/ilustrații ce redau episoadele principale ale povestirii;

b.Repovestirea pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii;

c. Repovestire liberă;

d. Repovestire pe baza unui text citit.

Repovestirile pe baza de tablouri / ilustrații si cele pe baza unui plan verbal le oferă copiilor puncte de sprijin.

Acest tip de repovestire face trecerea spre povestirea liberă.

Educatoarea trebuie să realizeze în prealabil un plan verbal accesibil și succint, care deli-mitează secvențele povestirii. În funcție de grupa de vârstă și de nivelul copiilor, planul este sim-plu sau mai amplu: la grupa de patru-cinci ani, planul trebuie să fie mai amănunțit. Planul verbal poate avea forma unor întrebări, accesibile copiilor. Educatoarea expune planul verbal pe baza căruia copiii realizează repovestirea. La grupa mare se poate urmări prezentarea unor detalii semnificative, unele întrebări pot solicita explicații și aprecieri ale faptelor.

Povestirile scurte trebuie să fie repovestite în întregime de un singur copil, povestirile mai dezvoltate pot fi redate de doi-trei copii.

La grupa de cinci-șase ani, se recomandă stimularea repovestirii libere prin care se exersează vorbirea libera a copiilor.

Repovestirea pe baza unui text citit

Prin lectura expresivă a unui text literar, educatoarea îi ajută pe copii să descopere fru-musețea limbii literare, stimulându-le interesul pentru carte, prin aceasta pregătindu-i pentru activitatea școlară.

Pentru copii este dificil să urmărească lectura unui text literar, aceasta presupunând aten-ție și memorie de lungă durată.

Conform etapelor lecturii descrise Alina Pamfil (Alina, Pamfil, 2009, Limba și literatura română în școala primară. Perspective complementare, Editura Paralela 45, Pitești.), didactica lecturii nu privește lectura ca pe o activitate independentă, ci o corelează cu alte momente de escortă, realizând împreună un proces complex: prelectura (familiarizarea copiilor cu textul), lectura/ relectura (comprehensiunea, înțelegerea textului) și postlectura (interpretare).

Pre-lectura este un moment premergător lecturii propriu-zise, care conturează nivelul așteptărilor cititorului și care asigură familiarizarea elevilor cu textul, prin:

– ,,Scanarea” textului și a structurii sale (interpretarea unor imagini de pe coperta cărții, interpretarea semnificației titlului, efectuarea unei audiții muzicale cu temă înrudită, realizarea unui desen tematic)

– Explicarea vocabularului (identificarea și explicarea cuvintelor-cheie/necunoscute, exerciții de folosire a cuvintelor noi prin exemple și contextualizare).

Postlectura transpune textul în lumea subiectivă a receptorului său, prin interpretarea textului și ,,rescrierea” textului, demers care contribuie la dezvoltareacapacității interpretative și a gândirii critice. Textul literar devine pretext de reflecție personală. Pornit de la textul dat, cititorul poate deveni el însuși autor (compuneri). Receptorul transferă problematica textului în viața sa de zi cu zi, prin apelul la propriile experiențe anterioare (ex. portret comparativ: portretul bunicii schițat de Barbu Ștefănescu Delavrancea și portretul propriei bunici).

În încheierea activității, se reactualizează alte texte literare înrudite tematic, ca tip de per-sonaje și ca mesaj, măcar prin simpla menționare a titlului și a autorului.

Repovestirea liberă

Repovestirea liberă se caracterizează printr-o mai mare libertate a imaginației copiilor. Ei repovestesc în funcție de preferință și de receptarea afectivă. Totuși, este necesar să se asigure o succesiune logică a repovestirii și să se acorde atenție exprimării corecte, nuanțate.

Poveștile create de copii

Povestirile create au o evidentă valoare formativă, contribuind la dezvoltarea gândirii și a imaginației creatoare, la dezvoltarea unei vorbiri corecte, fluente, expresive.

În grădinița de copii povestirile create de copii au diverse forme: povestire creata pe baza unui sir de ilustrații, povestire cu început dat, povestire pe baza unui plan dat și povestire după modelul educatoarei.

Cele mai frecvente tipuri de povestiri create si practicate in grădinița de copii sunt poves-tirile copiilor create pe baza unui șir de ilustrații și povestirile cu început dat.

Povestire creată pe baza unui șir de ilustrații

În povestirile create pe baza ilustrațiilor este necesar ca numărul ilustrațiilor să se situeze între 3 și 5, să fie necunoscute copiilor, să înfățișeze momente reprezentative, în succesiunea logică, să prezinte personajele principale. Ilustrațiile trebuie să îndeplinească și următoarele condiții:

-să fie simple și accesibile copiilor;

-să înfățișeze aspecte cât mai apropiate de experiența de viață a copiilor;

-să aibă valoare educativă și estetică;

-să emoționeze;

-să fie vizibile pentru toți copiii.

În construirea povestirii trebuie valorificate toate elementele componente ale ilustrației (cadrul acțiunii, personajele, acțiunile acestora, gesturile, eventual stări sufletești ale acestora); povestirea să conțină evenimente în succesiune logică; întâmplările și personajele sa co-respundă temei și conținutului ilustrației.

Povestirile cu început dat

În această activitate li se solicită copiilor să realizeze, cu mijloace lingvistice proprii, o povestire al cărei început este dat de educatoare. Specificul acestei activități constă în schimbarea rolului copiilor; din ascultători ei devin povestitori, care trebuie să continue povestirea începută de educatoare. Realizarea acestei activități impune îndeplinirea următoarelor obiective:

-să asculte cu atenție expunerea educatoarei;

-să sesizeze și să rețină elementele semnificative ale narațiunii;

– să prezinte corect, logic, coerent evenimente și personaje cu trăsături adecvate;

– să-și imagineze întâmplări și personaje adecvate începutului povestirii.

Reușita activității este determinată de calitățile începutului dat și de deprinderile copiilor formate în activitățile anterioare.

Începutul dat trebuie să trezească interesul copiilor, să le stârnească imaginația, să suge-reze subiectul pe care copiii trebuie să-l dezvolte în expunere. De aceea se recomandă să fie inspirat din viața copiilor, a adulților, a animalelor.

Reușita activității este condiționată și de momentul în care educatoarea întrerupe expunerea. Acest moment trebuie să corespundă intrigii și să faciliteze continuarea povestirii în mod personal și atractiv. La întreruperea relatării, educatoarea trebuie să pună câteva întrebări ajutătoare sau să dea sugestii suplimentare.

În încheierea activității, educatoarea va evalua povestirile, apreciind-o pe cea mai reușită.

În cazul în care nici o povestire nu îndeplinește cerințele didactice, educatoarea trebuie să compună o povestire care să fie model pentru copii.

Povestire pe baza unui plan dat

Ca structură, activitatea reia cele trei etape principale (organizarea, desfășurarea și înche-ierea activității ). Specific este faptul că povestirea copiilor se realizează pe baza unui plan dat, care îi orientează pe aceștia spre aspectele caracteristice ale temei alese, asigură succesiunea logică a întâmplărilor și reliefarea trăsăturilor personajelor implicate în povestire. Planul poate fi mai dezvoltat ori mai succint, în funcție de nivelul copiilor. Temele alese vizeaza experiențele lor de viață. De exemplu: La bunici, Duminica în familie, Jocurile copilului etc.

Planul de idei poate fi construit sub formă de propoziții enunțiative, interogative sau sub formă de titluri.

Povestire după modelul educatoare

O astfel de activitate se organizează la grupa de cinci-șase ani. Povestirea trebuie să aibă un subiect simplu, apropiat de experiența de viață a copiilor, să aibă valoare educativă.

Tematica povestirilor create de copii după modelul educatoarei poate fi legată de fapte cotidiene, intâmplări, momente trăite de copii, de familia acestora sau de prieteni și mai poate fi legată de întâmplări din viața animalelor.

Copiii trebuie să-și imagineze locuri, întâmplări, fapte care s-au petrecut sau se pot petre-ce în viitor, ca în lumea reala, ca în filmele de desene animate ori ca în vis.

Educatoarea are sarcina didactică de a stimula imaginația și de a încuraja originalitatea copiilor. Va urmări, în același timp, educarea moral-civică prin mesajul pe care copiii trebuie să-l transmită prin povestirile lor.

Prin povești, în limbajul copiilor pătrund forme de exprimare atât ale limbii populare, cât și ale celei literare, ei însușindu-și expresii precise, formule stereotipe specifice, diverse forme flexionare sau grupări sintactice care dezvoltă vorbirea corectă a copilului.

Prin conținutul lor, povestirile contribuie la formare unor trăsături pozitive de voință și caracter, la dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor.

Povestirile copiilor au darul de a–i deprinde pe aceștia să-și exprime cu ușurință gânduri-le, să redea în mod clar și cursiv o poveste, o întâmplare auzită, trăită sau imaginată. Prin a-cest gen de activități se pun bazele psihologice ale gândirii creatoare și creativității verbale, stimulând capacitatea de exprimare verbală sub aspectul fluidității, flexibilității, originalității.

Compunerea unor povestiri după un șir de ilustrații contribuie la dezvoltarea vorbirii, a fluenței și creativității verbale. Punând mereu copilul în situația de a rezolva probleme, el face apel la limbaj, îl vom obișnui să gândească, să găsească răspunsuri la întrebări.

Povestirile copiilor, fie libere,fie create de ei, constituie un exercițiu eficient de educare a limbajului și de antrenare a proceselor intelectuale, dar și a exprimării independenței în vorbire .

Prin intermediul imaginii copilul primește un mesaj, se exprimă asupra lui, il comunică. În acest scop, copilul trebuie învățat să recunoască anumite simboluri picturale, pentru a descifra cuvântul, pentru a ajunge la mesajul transmis. După aceasta, limbajul lor devine mai bogat, relațiile de comunicare mai active, jocurile de creație mai bogate in conținut.

Lectura pe baza de imagini este o activitate de educare a limbajului specifica învățămân-tului preșcolar. Desfășurarea acestei activități conține două componente: observarea dirijatăa imaginilor și dezvoltarea capacităților de receptare și exprimare a mesajelor. Prima componenta constă în perceperea organizată și dirijată de către educatoare a imaginilor pe baza analizei, sintezei și a generalizării datelor, prin relevarea cauzelor și relațiilor dintre elementele constitutive ale imaginilor. Percepția se realizează prin metoda conversației, pornind de la elementele cunoscute de către copii, de la experiența lor cognitivă. Sunt actualizate reprezentări pe baza cărora se realizează noi achiziții de cunoaștere. Componenta verbala a activității se realizează concomitent cu perceperea imaginilor. Copiii trebuie să analizeze imaginile, trebuie să le descrie, să le compare și să le interpreteze, folosind un limbaj propriu.

Materialul intuitiv are conținut variat, legat de diverse aspecte ale realității. Prin natura sa, materialul intuitiv contribuie la îmbogățirea și sistematizarea percepției și a reprezentărilor copiilor, la dezvoltarea gândirii acestora.

Activitatea de lectura pe baza de imagini duce la: dezvoltarea capacităților intelectuale, dezvoltarea proceselor psihice, exersarea și îmbunătățirea deprinderilor de exprimare corectă și coerentă, dezvoltarea unor trăiri afective, morale și estetice.

Metodica lecturilor pe bază de imagini este determinată de particularitățile de vârstă ale copiilor și de scopul activității.

Particularitățile de vârstă ale copiilor sunt:

-percepție nesistematică, izolată a unor elemente adesea nesemnificative, fără sesizarea relații-lor dintre acestea, incapacitatea de a recepta esențialul; de aceea se impune dirijarea percepției și interpretarea datelor sub îndrumarea educatoarei;atenție de scurtă durată;

-experiența de viață redusă.

Materialul intuitiv trebuie sa îndeplinească anumite condiții:

1. Sub aspect tematic: – să asigure realizarea obiectivelor cognitive si afective;

– să corespundă programei, fiind accesibil si interesant;

– să îndeplinească cerințe didactice ( accesibilitate, vizibilitate, claritate, atractivitate ș.a. );

– să aibă valoare estetica.

2. Din perspectiva scopului didactic: – să asigure formarea unor reprezentări corecte;

– să contribuie la exersarea capacității de comunicare orală, prin care copiii trebuie să descrie, să explice relații, să relateze acțiuni;

-să aibă dimensiuni corespunzătoare, pentru a permite analiza și compararea elementelor componente, pentru a fi vizibile, pentru a fi percepute fără dificultate.

În lectura pe bază de imagini nu trebuie folosite multe ilustrații, pentru a nu dispersa atenția copiilor. Ilustrațiile sunt studiate temeinic, în prealabil, de către educatoare, pentru a e-labora chestionarul pe baza căruia se ajunge la formularea ideilor principale. Planul de întrebări trebuie să orienteze atenția copiilor, să dirijeze percepția lor către elemente esențiale și către detalii semnificative, organizând gândirea. Întrebările trebuie să asigure înțelegerea unitară a tabloului, să conducă spre concluzii parțiale și finale. Întrebările trebuie să creeze situații- problemă, să aibă funcții cognitive și educativ- formative; să îndeplinească următoarele condiții:să fie clare, să fire precise, să fie accesibile, să nu sugereze răspunsul și să nu necesi-te răspuns monosilabic.

Planul de întrebări se poate realiza și pe parcursul desfășurării activității, pe măsură ce se trece de la un aspect principal la altul.

Răspunsurile copiilor trebuie:să fie corecte, să fie clare, să fie complete, să fie concise și să fie o formulare conștientă, bazată pe înțelegerea aspectelor principale ale ilustrațiilor.

Lectura după imagini sau convorbirea după ilustrații solicită intens reprezentările copiilor, experiența lor de viață, capacitatea și potențele de a folosi independent cunoștințele do-bândite. Influența lecturilor după imagini nu se limitează doar la dezvoltarea limbajului, ci re-clamă eforturi de gândire, de atenție, le solicită memoria și imaginația, având o mare contribuție la dezvoltarea tuturor celorlalte procese psihice.

Convorbirea este o activitate care îi pune pe copii în situația de a exprima independent, folosind cuvinte intrate în vocabularul lor activ, în urma unor activități de observare, povestire, jocuri didactice, lecturi pe bază de imagini sau în contactul direct cu obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare. Ei au posibilitatea de a se exprima și de a-și susține părerile in fața unui colectiv, dezvoltându-și curajul opiniei, calități ce le sunt necesare la intrarea in clasa întâi.

Caracteristici:

-este o activitate complexă de evaluare a limbajului;

-se bazează pe cunoștințe însușite anterior în alte activități;

-reușita acestei activități este condiționată de volumul de cunoștințe acumulate și de temei-nicia însușirii lor;

-se folosește cu precădere metoda conversației, pe o durată mai lungă, fără suport intuitiv;

-se organizează un număr relativ redus de activități de convorbire, la grupa de cinci-șase ani;

-prin această activitate se actualizează si sistematizează cunoștințele, se dezvoltă la copii capacitatea de a-și ordona și sistematiza reprezentările despre lumea reală;

-această activitate contribuie la exersarea exprimării copiilor. Pentru a răspunde întrebări-lor, copiii trebuie să selecteze lexicul adecvat, să utilizeze anumite structuri gramaticale, con-comitent cu urmărirea desfășurării discuției, pentru a completa răspunsurile colegilor și pentru a continua logic dialogul;

-participarea copiilor la convorbire necesită activitate intelectuala intensă, constând în concentrarea atenției pentru a recepta mesajul ( pentru a întelege intrebarea); selecționarea cu-noștințelor în vederea formulării răspunsului potrivit;selectarea mijloacelor lingvistice pentru formularea corectă, logică a răspunsului;efectuarea generalizărilor necesare pe baza analizei, sintezei, comparației și a abstractizării. Astfel este dezvoltată gândirea prin exersarea operațiilor și prin antrenarea calităților ei;

-prin tematica și conținutul convorbirilor se formează și se consolidează reprezentări științifice și morale, se formează sentimente și atitudini morale (ex.: Cum să ne comportăm în grădiniță și acasă?, Cum ii ajutăm pe părinți?, Să spunem adevărul!, Să fim harnici și cinstiți! ș.a. );

– prin modul de desfășurare a convorbirii se creează condițiile exersării unor deprinderi de comportare civilizata în colectiv, se formează calități morale precum politețea, stăpânirea de sine, curajul, spiritul de cooperare și prietenie etc.;

-convorbirea prilejuiește afirmarea opiniei, contribuie la dezvoltarea capacității de a exprima și de a susține părerile proprii în cadrul colectivului, la dezvoltarea limbajului contextual și la educarea atenției voluntare.

Convorbirea se organizează, în general, cu întreaga grupă, dar se poate realiza și cu gru-puri mici sau individual.

Eficientizarea convorbirii impune:planificarea activității din timp, alegerea temei, care trebuie sa fie accesibila si atractiva, sa corespunda intereselor si preferințelor copiilor, crearea unor situații diverse de viață, accentuarea caracterului formativ, elaborarea unui plan de întrebări adecvat temei, permițând concluzii parțiaale și finale.

Convorbirile se pot clasifica astfel:

1.După scopul didactic:

-convorbiri pentru fixarea cunoștințelor, realizate după anumite evenimente: o observare, o plimbare in parc, o excursie ș.a.;

-convorbiri pentru sistematizarea cunoștințelor, când tema permite sistematizări si generalizări, de exemplu: Natura; Familia mea;

-convorbiri pentru verificarea cunoștințelor, de exemplu: Anotimpurile.

2.Dupa tematică:

-tematică referitoare la natură: anotimpurile, animale, plante etc.;

-teme din viața cotidiană: comportarea copilului la grădiniță, în familie, în societate etc.;

-teme referitoare la evenimente sociale, care pot fi interesante și educative pentru copii;

-teme abordate în unele opere literare ( povești, povestiri despre copilărie și despre viețuitoare s.a.).

Organizarea și desfășurarea activității de convorbire impune pregătirea temeinică a educatoarei, adică planificarea convorbirii la intervale optime și în număr restrâns, corespunzător nivelului grupei de vârstă, elaborarea planului de discuție, sub formă de întrebări care să actualizeze cunoștințe ale copiilor, alegerea procedeelor, care să asigure participarea acestora pe tot parcursul activității.

Activitatea de convorbire cuprinde aceleași etape ca și alte activități de educare a limba-jului; intervin elemente specifice, care țin de obiectivele, de conținutul, de metodele și procedeele caracteristice acestei activități cu preșcolarii.

Importanța convorbirii constă în aceea că ajută la formarea unui complex de deprinderi de exprimare corectă necesar copilului atât în vorbirea uzuală, cât și în activitatea școlară. Astfel, el se va deprinde să asculte întrebarea, să răspundă când este solicitat, să asculte răspunsurile celorlalți și să intervină pentru a le corecta, să-și ordoneze întreaga achiție informațională pentru a răspunde adecvat întrebărilor educatoarei.

Memorizarea este o activitate de educare a limbajului, axată pe obiectivele învățământului preșcolar și pe particularitățile de vârstă ale copiilor. Valoarea formativă a acestei activități se concentrează pe dezvoltarea memoriei logice voluntare a preșcolarilor, având ca premise specificul proceselor psohice la aceasta vârstă.

Memoria este un proces psihic constituit din trei faze succesive: faza de achiziție, (me-morare), faza de reținere (păstrare) și faza de reactivare (actualizare) cu doua momente: re-cunoașterea și reproducerea. Alături de gândire, memoria stă la baza activității de învățare. (Dicționar de pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, București, 1979, p. 269. )

Memoria preșcolarilor are caracteristici specifice: caracterul concret-intuitiv, mare plasti-citate, ușurința cu care copilul memorează, păstrează si reproduce ceea ce are rezonanță afectiva pentru el (memoria este activă), tendința memorării pasive, involuntare, nestăpânirea proceselor de memorare.

Memorarea este procesul psihic care constă în înregistrarea și reținerea în memorie a informațiilor din lumea înconjurătoare.

Memorarea poate fi mecanică și logica, involuntară și voluntară.

Memorarea mecanica este o forma a memorării care duce la fixarea, conservarea și re-producerea cunoștințelor, informațiilor, fără a le prelucra și înțelege.

Memorarea logică este o formă a memorării susținută de înțelegerea relațiilor raționale, a cauzalității, a legilor etc, care privesc informațiile ce urmează a fi păstrate în memorie. În me-moria logică, gândirea este foarte activă, realizând asociații între date și integrarea lor în sisteme de cunoștințe, priceperi și deprinderi. Ea se opune memorării mecanice.

Memorarea involuntară sau neintenționată, ca formă a memorării (prin care elementele perceptive sunt reținute fără să existe o intenție în acest sens ), este facilitată de: proprietățile sensibile și de conținutul materialului (,,forța lui de impresionare’’), de prelucrare lui activă, de semnificația materialului și scopul principal al activității, de factori motivaționali/ interes, încurajare publica etc.( Dicționar de pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979, p. 270.).

În opoziție cu memorarea involuntară, activă, este memorarea voluntara sau intenționată, ,,caracterizată prin prezenta intenției de a memora’’. Este o activitate orientată conștient spre scop, cu un efort acceptat. Acest tip de memorare este determinat de organizarea rațională a repetițiilor și de scheme memotehnice (ansamblu de repere ale acțiunii mintale ).

Memoria se află în interacțiune și interdependență cu toate procesele psihice, însușiri și capacități psihice.

Memoria are funcție reflectorie. În comparație cu alte procese psihice, memoria are ca-racteristici specifice. Este:activă/ pasivă;selectivă– adică se reactualizează ceea ce concorda cu preocupările, dorințele, interesele subiectului;situațională – în concordanță cu particularitățile situațiilor și cu starea subiectului;relativ fidelă– nu o copie a realității (cauzele sunt personalitatea subiectului, dar si uitarea); mijlocită – pentru a fi temeinică și pentru a facilita reproducerea, trebuie folosite anumite instrumente ,, stimuli– mijloc’’: obiecte concrete, cuvântul, gândul, asociații de gânduri; inteligibilă – ceea ce înseamnă înțelegerea celor memorate și reactualizate; această caracteristică relevă interacțiunea memoriei cu gândirea, relevă caracterul ei logic, rațional, conștient.

Pentru memorare, se folosesc scheme raționale, de exemplu: împărțirea textului în unități logice, înțelegerea acestora, asocierea acestor unități logice cu altele deja memorate, asocierea cu materialul intuitiv etc.

Memorizarea, ca activitate de educare a limbajului organizată, sistematică, productivă, trebuie proiectată judicios în ansamblul celorlalte activități din grădiniță, corespunzător obiec-tivelor pe grupe de vârste. Ea implică selecția textelor literare celor mai potrivite scopului e-ducativ, trebuințelor cognitive și afective ale copiilor, realizarea materialelor intuitive care să faciliteze memorarea și stăpânirea mecanismelor memorării.

Scopul memorizării constă în:

– dezvoltarea gândirii logice a copilului, pe baza succesiunii sentimentelor și ideilor poetice, ale textelor literare;

– dezvoltarea atenției și a puterii de concentrare;

– dezvoltarea memoriei voluntare prin comunicarea unor obiective urmărite în demersul didactic, prin conștientizarea efortului solicitat, prin însușirea, în timp, de către copii, a scheme-lor mnemice (asociații dirijate);

– dezvoltarea auzului fonematic al copiilor;

– dezvoltarea capacității de a păstra și de a reproduce cunoștințele;

– formarea deprinderii de a recita corect și expresiv;

– sensibilizarea copiilor la expresivitatea limbajului prin însușirea unor cuvinte și expresii cu valoare emotivă.

Tipurile de activități de memorizare sunt determinate de sarcinile didactice, și anume:

– activități de predare-învățare;

– activități de fixare (repetare), orientate spre însușirea temeinică a poeziilor memorate în activități de predare-învățare și spre consolidarea deprinderilor de reproducere conștientă și expresivă;

– activități de verificare a însușirii poeziei, a exactității reproducerii și a temeiniciei memorării.

În învățământul preșcolar, aceste trei tipuri de activități de memorizare nu sunt distincte, ci sunt activități mixte. Într-o activitate de predare-învățare a unei poezii trebuie realizată și o secvență de fixare și consolidare a unor memorizări anterioare, înrudite ca tamatică. De ase-menea, în alte activități de educare a limbajului se poate desfășura o secvență de verificare și consolidare a unor memorizări.

Poezia este o operă de artă care intră în domeniul literaturii pentru copii dacă are un con-ținut cognitiv accesibil și o formă artistică stilată, în care sunt concentrate aspectele cele mai variate ale artei literare.

Poezia contribuie la întinderea orizontului de cunoaștere a copilului, la formarea și con-solidarea unor noțiuni primare despre familie, natură și mediu social. Poeziile pot fi un stimul și un suport pentru celelalte activități. Memorizarea exersează și stimulează gândirea, memo-ria, imaginația, contribuind la formarea personalității copilului preșcolar. Dar cea mai mare contribuție o are poezia la dezvoltarea vocabularului, prin modelul oferit de limbajul poetic, acesta devenind mai bogat, mai nuanțat.

Jocul didactic este mijlocul cel mai eficient de dezvoltare a capacităților de comunicare verbală, deoarece el asigură o participare activă, atractivăși deconectantă.Se cunoaște că prin joc, copilul pune în acțiune toate posibilitățile sale, toate potențele sale intelectuale, fizice și morale. În timp ce se joacă, ei comunicăîntre ei și astfel își dezvoltă limbajul, socializeazăși își definesc personalitatea.

Jocul didactic îmbină într-un tot unitar și armonios atât sarcini specifice jocului, cât și sarcini și funcții specifice învățării. Este cel mai eficient mijloc de instruire și educare la vârsta preșcolară, fiind folosit pentru a forma sau consolida anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi. Jocul facilitează atingerea scopului informaiv, formativ-educativ, exercitând o pu-ternică influență asupra copilului în vederea pregătirii sale pentru școală.

Jocul antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort și contribuie la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.

I.4. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI- PREMISĂ A VIITOAREI INTEGRĂRI ȘCOLARE A PREȘCOLARULUI

Prin natura ei, limba este un sistem de semne organizate riguros și determinate de scopul suprem al comunicării umane. Din acest unghi, la o analiză atentă, devine vizibilă organizarea materialului de construcție, fie la nivelul enunțului, fie la cel al unității de comunicare. Copilul se deprinde cu aceste caracteristici intuitive, la vârsta când i se formează primele abilități de comunicare. Acestea și le va perfecționa și conștientiza odată cu regimul școlar care utilizează funcția metalingvistică. Învațarea se întemeiază, deci, pe achizițiile spontane din anii preșcolarității, fără a realiza o delimitare netă a acestor două faze. Este cunoscut faptul că for-marea capacităților operaționale și funcționale reprezintă o problemă importantă în cadrul for-mării intelectuale. Funcțiile mintale apar și se maturizează diferit, de aceea învățarea limbajului și a anumitor forme de raționament sunt posibile numai atunci când aceste funcții au atins un anumit grad de dezvoltare și maturizare.Însușirea limbii materne reprezintă un element esențial pentru asimilarea de cunoștințe, pentruformarea deprinderilor și priceperilor. Fără limbaj nu este posibilă gândirea și învățarea. Grija pentru însușirea și folosirea corectă a limbii se corelează cu preocuparea pentru depistarea și cercetareatulburărilor de vorbire.Cercetările psihologice au arătatcădezvoltarea vorbirii copiilor, a limbajului, în special, are loc sub influența mediului și a educației. Acest lucru se realizează cu eficiență optimă în cadrul întregului program din gradiniță, în procesul relațiilor copil- copil și copil- educatoare, pe baza experienței cognitive primite.

Copilul vine în grădiniță cu o anume competență lingvistică, garanția integrării sociale și condiție a performanței lingvistice.

Respectând obiectivele sub aspect fonetic, sub aspect lexical, sub aspect al structurii gra-maticale, al comunicării orale, al expresivității vorbirii și, totodată, particularitățile psihologice ale limbajului cu ceea ce este caracteristic în acest sens, acestea se concretizează, se realizează. Însușirea limbii materne se realizează prin respectarea unor reguli (fonetice,lexicale,morfologice și sintactice).Funcția esențială a limbajului este comunicarea, cu cele două aspecte: limbaj interior, limbaj exterior. În perioada preșcolarității copilul învață limbajul prin care își exprimă dorințele, gândirile, emoțiile, nevoile, intențiile sale. La vârstapreșcolară, limbajul capătă noi valențe și permite copilului să realizeze relații complexe cuadulții și cu ceilalți copii, să-și organizeze activitatea psihică, să-ți exprime ideile și stărileulterioare, dar și să înțeleagă și să acumuleze informații. Prin intermediul limbajului, copilul își dezvoltă propria experiență și, mai cu seamă, învață din experiențele altora.Cu ajutorul limbajului se formează și se organizează sisteme. Intervenția adultului asupra dezvoltării vorbirii copilului se face fie prin canalele verbale, fie prin cele ocupaționale, în special prin cele de organizare a jocului, exersării sau executării unor sarcini. În procesul comunicării cu adultul,copilul folosește același limbaj, dar este original după felul cum gândește.

În procesul instructiv-educativ, prin intermediul limbajului se realizează transmiterea cu-noștințelor cu noi reprezentări, limbajul este mijloc de comunicare, mijloc de cunoaștere. Prin intermediul limbajului, educatoarea face cunoscut copiilor denumirea lucrurilor, fenomenelor, a legăturilor cauzale dintre acestea. Educatoarea realizează prin comunicarea cu copilul stimularea proceselor psihice, a gândirii cu procesele ei (analiză,sinteză, comparatie etc.). Interacțiunea cognitivă verbalizată a educatoarei cu copilul va fi cu adevărat formativă, numai dacă în această relatie copilului îi va fi satisfăcută curiozitatea și dacă va găsi răspuns la atâtea „necunoscuteˮ ale realității cu care vine în contact.

În procesul comunicării, copilul își formează și dezvoltă viața afectivă, cu ajutorulcuvântului, educatoarea contribuie la educația estetică dezvoltându-i frumosul din natură,viață, societate.În cadrul activităților frontale dirijate se vor selecta teme care să conducăfamilia-rizarea copilului cu dezvoltarea vorbirii sub toate aspectele sus amintite, pentru integrarea cât mai eficientă în activitatea școlară. Pentru a rezolva sarcina principală, aceea de a pregăti preșcolarul pentru integrarea activă în procesul instructiv din școală, se încearcă găsirea unor soluții, mijloace și metode eficiente care să contribuie la dezvoltarea vorbirii. În acest sens, mijlocul cel mai eficient pentru dezvoltarea gândirii și avorbirii copiilor este jocul didactic de dezvoltare a vorbirii. Jocul didactic, ca formă specifică de învățare la vârsta preșcolară, reușește mai bine decât oricare alt gen de activitate să îmbine elementele instructive cu cele educative și să antreneze intens copilul în stimularea și exersarea jocului, fără ca el să conștientizeze acest efort. Jocul didactic reușește, de asemenea, să antreneze în joc toți copiii grupei, astfel că aceștia depun același efort de gândire și exprimare. Astfel, prin intermediul jocului didactic, se fixează și activează vocabularul copiilor și contribuie la îmbunătățirea pronunției, la formarea unor noțiuni. Eficiența acestor jocuri didactice depinde, însă, în mare măsură de modul în care educatoarea știe să le selecționeze, în raport cu situațiile concrete existente în grupa pe care o conduce.

Limbajul fiind implicat în toate activitățile formative ale grădiniței, participarea activă a preșcolarilor la toate acțiunile constituie adevărate exerciții de comunicare.

Activitățile de educare a limbajului, dacă sunt bine planificate și desfășurate, duc la integrarea cu succes a preșcolarilor la școală, dezideratul major al activității grădiniței.

II. TRADIȚIONAL ȘI MODERN ÎN METODOLOGIA DIDACTICĂ SPECIFICA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREȘCOLAR

Didactica este o disciplină pedagogică, o ramură a științelor educației, al cărei obiect de studiu este procesul de învățământ, ca principală modalitate de instruire și educare. În semnificația sa inițială, termenul de didactică avea înțelesul de „omnes omnia docendi artificiumˮ, adică „arta universală de a-i învăța pe toți totulˮ.

Metodele didactice reprezintă un ansamblu de procedee și mijloace integrate la nivelul unor acțiuni implicate în realizarea obiectivelor pedagogice. În pedagogie, metoda devine o cale nece-sară pentru dobândirea cunoștințelor și capacităților proiectate la nivelul obiectivelor procesului de învățământ prin valorificarea principiilor specifice de proiectare și de realizare a activității di-dactice, în termeni de comunicare-cunoaștere-creativitate.

Metodele de învățământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă legătură cu mijloacele de învățământ și cu modalitățile de grupare a elevilor. De aceea, opțiunea pentru o anumită strategie didactică condiționează utilizarea unor metodede învățământ specifice.

O variantă de clasificare a metodelor educaționale se poate raporta la istoricul lor în proce-sul didactic, și anume metode tradiționale și metode moderne.

În ultima perioadă, metodologia didactică a înregistrat evoluții spectaculoase aliniindu-se la situațiile și exigențele noi, complexe ale învățământului contemporan. Se dorește trecerea de la didactica tradițională în care predarea a funcționat ca scop în sine, fiind centrată pe transmiterea, expunerea, comunicarea cunoștințelor, la învățământul modern care caută să păstreze un ecilibru între munca individuală și lucrul în grup, să îmbine învățarea individuală cu învățarea indepen-dentă, prin cooperare sau colaborare, să asocieze exercițiul individual exercițiului interacțiunii cu ceilalți.

Până nu demult, conținuturile programei preșcolare erau organizate monodisciplinar (domeniile fiind predate separat, independent unul de celălalt), iar astăzi se impune necesitatea unei schimbări profunde în abordarea lor și anume, abordarea integrată a disciplinelor, care se realizează în special prin juxtapunerea unor cunoștințe, informații sau metode din mai multe domenii, pentru a scoate în evidență anumite caracteristici comune ale acestora. Aceasta este multidisciplinaritatea. Riscul acestui tip de organizare a conținuturilor constă în supraîncărcarea programei și volumul mare de informații excesive. Pluridisciplinaritatea se referă la studierea unei problematici, teme sau fenomen dintr-un domeniu de activitate, prin intermediul mai multor domenii deodată., în scopul de a evidenția relațiile multiple între diverse realități.

Interdisciplinaritatea reprezintă o abordare globală, complexă a unui fenomen, implicând transferul de cunoștințe, concepte, metode de abordare, astfel încât ceea ce rezultă să poată fi a-plicabil în situații din viața reală. Transdisciplinaritatea presupune întrepătrunderea mai multor domenii astfel încât să conducă la descoperirea unui alt spațiu de cercetare. Abordarea transdis-ciplinară pornește de la o temă, însă scopul ei este dincolo de informație și de subiect, organiza-rea conținuturilor fiind axată pe nevoile și interesele preșcolarului (comunicare, creație, decizie, inovație). Finalitatea transdisciplinarității este înțelegerea lumii prezente. Abordarea integrată a disciplinelor, alături de abordarea interdisciplinară, organizarea modulară și învățarea asistată de calculator poate fi catalogată ca și inovație în organizarea conținuturilor. Acest tip de abordare a conținuturilor presupune organizarea integrată nu numai a acestora, ci și a întregii experiențe de predare-învățare.

J.S. Brunerprecizeazăcă: „Primul scop al oricărui act de învățare constă în viitoarea utilitate a rezultatelor obținute. Învățarea nu trebuie doar să conducă undeva, ea trebuie să ne permită să continuăm mai ușor în etapa următoareˮ (Apud E. Planchard, Introducere în pedagogie, pagina 55).

Activitatea de bază în grădiniță rămâne însă jocul, iar în școală rămâne învățarea.

Continuitatea muncii educative de la grădiniță la școală se observă în ceea ce privește grija pentru înlănțuirea logică a ideilor în propoziții și fraze, respectarea intonației, accentului, ritmu-lui, pauzelor, nuanțării vocii în timpul vorbirii curente sau în reproducerea fragmentelor din tex-tele literare.

Mijloacele prin care se realizează aceste obiective în cadrul activităților de educarea limba-jului sunt: jocul didactic, lectura după imagini, pocestirea, memorizarea, convorbirea.

II.1. ROLUL METODELOR DIDACTICE ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI PREGĂTIREA PENTRU ȘCOALĂ

În grădiniță, ca și în la celelalte niveluri ale învățământului, metodele de învățare fac parte din activitatea comună a personalului didactic și a copiilor educați. În afară de eficiența limitată, concretizată la un moment dat în dobândirea anumitor scopuri și de economia de timp și de mij-loacele necesare educației, metodele sunt importante și pentru căvor genera atitudini pozitive fa-ță de propria educație, față de educația organizată, sistematică, în general, precum și pentru că vor iniția un stil cognitiv dominant, mai mult sau mai puțin productiv, mai mult sau mai puțin aducător de rezultate și satisfacții, ceea ce constituie aporturi formative majore.

Metoda este selecționată de cadrul didactic și aplicată în lecții și activități extrașcolare, se folosește sub formă de variante sau procedee în funcție de nivelul, interesele sau trebuințele ele-vilor, având ca scop asimilarea temeinică a cunoștințelor și aduce o mai bună cooperare cu elevii.

Metodele nu au valoare fixă, ci capătă valoare prin eficiența cu care conduc activitatea su-biectului spre un obiectiv, în condiții date. Procesul de educație fiind foarte divers, necesită, în ansamblul său, metode diferite, fiecare utilă în anumite situații și nepotrivită în alte situații. Pen-tru obiective restrânse, punctuale și în condiții date, este de obicei mai utilă o anumită metodă. Pentru obiective complexe se apelează la strategii didactice, adică la ansambluri în care metode diferite își completează reciproc efectele și constituie un demers coerent de educare.

Conform datelor psihologiei și pedagogiei, strategiile cele mai eficiente de învățare au ca metode centralemetodele active care solicită cel mai mult descoperirea noilor cunoștințe de către copilul însuși. Aceste metode le vor subordona, deci, pe toate celelalte în procesul de învățământ. Toate aceste modalități de intervenție ale metodelor în evoluția copilului constituie în argumente în favoarea alegerii cu discernământ a metodelor de educație. Dirijarea foarte riguroasa a întregii activități a acestuia este un exces, este dăunătoare. Activitatea independentă a copilului devine tot mai productivă, inclusiv prin adoptarea de metode adecvate, dar copilul nu poate învăța sin-gur tot ce poate și este necesar să învețe. Trebuie deci stabilit raportul just între metodele educa-tive, dirijate, și cele ale activității educative independente. Educatoarea îi va dirija pe copii prin metode adecvate pentru înțelegerea a ceea ce este foarte important și dificil pentru ei în cunoaș-tere, în momentul respectiv.

În învățământul preșcolar se folosesc variante simple, în curs de constituire ale tuturor metodelor folosite în procesul de învățământ în general: observația spontană, observația dirijată de adult, observația după un plan simplu, algoritmic, învățat deja; demonstrația; modelarea; ex-periența dirijată; lucrarea practică; proiectul doar în forme simple și dirijate; explicația, ca argu-mentare si raționament logic, ca descriere, caracterizare, definiție, narațiune; conversația euristi-că și de verificare; activitatea cu cartea; exercițiul dirijat și independent. Prin toate metodele se urmărește eficiența în cunoaștere, participarea activă, creatoare a copilului, întreținerea curiozită-ții și a plăcerii de a cunoaște și însușirea metodelor folosite dirijat pentru a fi preluate și indepen-dent. Pentru a alege metodele potrivite într-o anumită situație de învățare, cadrul didactic trebuie să țină seamă de factorii obiectivi și de factorii subiectivi. Factorii obiectivi se referă la obiecti-vele educației și la logica internă a științei din cadrul căreia sunt selectate informațiile transmise. Factorii subiectivi se referă la contextul uman și social, personalitatea profesorului, psihologia elevilor și a colectivului de elevi.

II.2. METODE TRADIȚIONALE

„Metodica activităților de educare a limbajului reprezintă aplicarea principiilor didactice la specificul acestui domeniu de cunoaștere- educarea limbajului- la preșcolari.ˮ(Mitu F, Antono-vici S.- 2005, pag . 14).

Pricipalele metode tradiționale folosite în grădiniță pentru educarea limbajului sunt: obser-vația, demonstrația, exercițiul, descrierea, narațiunea sub formă de povestire, activitatea cu car-tea.

Observația

Cunoștințele preșcolarului fiind sărace și superficiale, baza intuitivă a cunoașterii este indispensabilă. Metoda observației (libere sau dirijate) completează cunoștințele copiilor prin intuirea directă a obiectelor, fenomenelor naturale prin utilizarea senzațiilor și percepțiilor. Pentru o per-cepere clară este importantă asocierea intuirii cu explicațiile educatoarei, apelul la experiența trăită, exersarea simțurilor și a orientării spre esențial. Se începe cu observația dirijată, la preșcolarii mici. Abia la vârsta mare copiii sunt antrenați în observări semidirijate sau libere. În evoluția percepției copilului sunt importante atât maturizarea, cât și experiența. Percepția nu se dezvoltă independent, ci este integrată în ansamblul dezvoltării personalității.De obicei, această metodă este foarte atractivă pentru preșcolari fiind percepută ca un joc cu regului stricte și cu finalitate teoretică și practică. Percepția spontană a copilului este completată cu verbalizarea acțiunilor și memorarea rezultatelor.Observația constă în urmărirea independentă, premeditată, intenționată, cu scop, realizată planificat și sistematic uzând, dacă este nevoie, de instrumente tehnice.

Educatoarea poate influența calitatea observației prin:

-expunerea de subiecte care pot capta atenția preșcolarului;

-întreținerea interesului de cunoaștere;

-organizarea unor condiții materiale propice observației;

-dirijarea activității prin cuvânt;

-propunerea de activități de fixare a rezultatelor;

-acordarea timpului necesar pentru observație;

-valorificarea cunoștințelor obținute prin observație în explicații, conversație.

În cadrul activităților de educare a limbajului din grădiniță, observația ca metoda este folosită în mod preponderent în cadrul lecturilor după imagini, povestiri create, repovestiri, jocuri didactice si jocuri-exercițiu, cum ar fi: ,,Ce știi despre mine?’’, ,,Cine face?’’, ,,Eu spun una, tu spui multe’’ etc.

Demonstrația

Este una din metodele de baza ale grădiniței. Este intuitivă, utilizată în activitățile de dobândire de noi cunoștințe dar și de formare de deprinderi, consolidare si sistematizare. Metoda această răspunde caracterului senzorial al percepției copilului.

Demonstrația este însoțită de explicație, raportul dintre acestea fiind determinat de nivelul de cunoștințe și de viața al copiilor.

În grădiniță, demonstrația se poate face cu:

-obiecte și jucării (grupa mică și mijlocie, în special );

-material didactic structurat ( grupa mare).

În cadrul activităților de educare a limbajului din grădiniță, metoda demonstrației este folo-sită cu eficiență în cazul memorizărilor, al povestirilor, al corectării unor tulburări de vorbire, cand se îmbină demonstrația cu explicația și exercițiul, jocuri didactice, jocuri-exercițiu etc.

Exercițiul

-Constă în repetarea conștientă a unei acțiuni pentru a o perfecționa, având ca termen de comparație un model, cu scopul de a o automatiza, adică de a o putea desfășura cu un foarte redus control conștient.

Reușita exercițiului ține de calitatea modelului oferit, care trebuie să fie clar, accesibil; de motivația copilului de a repeta pentru a-și forma deprinderea respectivă; de dozarea dificultăților în cazul deprinderilor complexe; de sintetizarea treptată a fragmentelor însușite deja, de ajutorul și corectările făcute de adult, de respectarea ritmului individual de lucru.

Preșcolarii își însușesc totul prin exerciții, deprinderi și priceperi psiho-motrice, de condui-tă, grafice, de numărare și – nu în ultimul rând – de exprimare corectă și expresivă.

Conversația

-este o metodă verbală de învățare cu ajutorul întrebărilor și răspunsurilor. Bazându-se pe cu-vânt, este o metodă de cunoaștere imediată. Noile cunoștințe sunt derivate din cunoștințele ante-rioare. Este indispensabilă copilului, în ciuda cunoașterii sărace de care dispune și a limbajului insuficient dezvoltat al acestuia. Există două forme principale ale conversației: cea euristică și cea de verificare-examinare. Alături de acestea la copilul mic se întâlnește conversația-joc ce are la origine nevoia copilului de a-și afirma posibilitatea de a pune întrebări. Conversația copilului preșcolar este marcată de particularitățile limbajului și ale gândirii sale: sărăcia vocabularului, in-suficienta stăpânire a structurii gramaticale, egocentrismul. Relațiile dintre adult și copil, pe de o parte, și cele dintre copii, pe de altă parte, imprimă caracteristici specifice conversației.

Conversația dintre copii poate fi stimulată în cadrul activităților alese desfășurate pe sectoa-re în care se află cărți, reviste și alte materiale stimulative.

Conversația euristică – de descoperire – îl conduce pe copil la cunoștințe noi prin întrebări asupra altor cunoștințe dobândite deja. Pentru că rezolvarea nu poate fi sesizată dintr-o data de copil, adultul îl conduce prin întrebări; el atrage atenția asupra unor elemente importante pentru înțelegere si astfel îl ajută să sesizeze noi relații, să contureze probleme mai restrânse a căror re-zolvare simplifică explicația integrală. Dacă întrebările adultului sunt prea simple, efortul de în-țelegere este redus, iar contribuția conversației la descoperirea cunoștințelor este redusă.

Conversația de verificare – examinatoare urmărește să evidențieze gradul, de însușire a anu-mitor cunoștințe. Întrebările condiționează calitatea cunoașterii copilului prin adunarea conținu-tului de idei la principiile euristice, prin accesibilitatea lor, prin corectitudinea și calitatea formei lor. Folosite corect, întrebările gradează dificultățile și sistematizează, conduc pe copil spre sin-teze.

Conversația-joc are la origine nevoia copilului de a-și afirma posibilitatea de a pune între-bări. El ne va adresa uneori mai multe zile la rând o întrebare care i-a reținut atenția, sau va în-cerca să prelungească la nesfârșit o conversație gratuită.

Convorbirile dintre educatoare și copii pot fi făcute cu un singur copil, cu un grup mic sau cu întreaga grupă. În convorbirile cu întreaga grupă, riscurile de îndepărtare de interesele copilu-lui de formalism si neparticipare sunt mari.

Deosebite obligații îi revin educatoarei în antrenarea repetată în dialog a copiilor timizi sau recalcitranți.

Descrierea

Aceasta metodă se practică de obicei ca modalitate de particularizare a unui individ, obiect, fenomen, prin prezentarea însușirilor neesențiale mai pregnante, pe fondul însușirilor generale, esențiale, ale clasei din care face parte.

Preșcolarul folosește descrierea incomplet. Cu ajutorul adultului, copilul poate forma adevă-rați algoritmi de descriere pentru ceea ce este interesat și obișnuit pentru copil. Dacă este solici-tat, copilul poate descrie: persoane, animale, plante, obiecte, prezentându-le părțile principale.

În cadrul activităților de educare a limbajului, descrierea își găsește o largă aplicabilitate mai ales la grupele mici, în cadrul activităților de lectură după imagini, repovestire, convorbiri tematice, jocuri didactice etc.

Povestirea

-este o specie a narațiunii căreia îi este caracteristică prezentarea unei întâmplări simple, în mod exemplar, de către un participant la fapte, deci la persoana I.

Povestirea este o metodă frecvent utilizată în grădiniță. Este o metodă verbală ce constă în „redarea unor situații într-o formă impresionistă, ce declanșează trăirile afectiv- emoționale ale copilului, asigurând implicarea profundă, personală a acestuia”. Dacă la grupa mică se folosește o povestire simplă, neîncărcată de comentarii și fără multe episoade, la grupele mari se folosesc povestiri mai ample. Copilului i se explică expresiile și cuvintele necunoscute folosite în povesti-re, pentru a memora cuvinte al căror sens nu-l cunoaște și a nu le atribui semnificații eronate.

Prin povestire se realizează îmbogățirea vocabularului copiilor cu expresii literare, cu expresii din folclor.

Repovestirea

-este o metodă colaterală povestirii. Activitatea de repovestire este îndrăgită de copii pentru că le dă posibilitatea să pătrundă în lumea imaginarului, dar și posibilitatea de a fi ascultați, de a se afirma. Povestirea cu început dat prefigurează debutul unei povești pe care copilul o continuă du-pă un plan creat independent, din imaginație. Această metodă stimulează creativitatea, limbajul, imaginația și gândirea, oferind satisfacții sporite povestitorului. Pot fi antrenați și ceilalți copii în cazul dificultăților de exprimare sau al pauzelor, sau povestea poate fi continuată și reluată de alți copii. Povestirile create de copii sunt un mijloc important pentru exersarea cunoștințelor, pentru stimularea imaginației creatoare, pentru exersa rea exprimării orale corecte prin formularea de propoziții.

La grupă mică, povestirea trebuie să fie simplă, neîncărcată, cu multe comentarii si fără multe episoade. Treptat se trece la povestiri mai ample. Pentru a asigura înțelegerea și reacția afectivă adecvată, educatoarea trebuie să folosească stilul literar oral, să apeleze la comparații plastice, să folosească imagini de o reală calitate estetică, cu posibilități de sensibilizare adecvate vârstei preșcolare. Copilul trebuie să folosească toate expresiile și cuvintele folosite în povestire, altfel există riscul de a memora cuvinte al căror sens nu îl cunoaște și de a le atribui semnificații eronate.

La grupa mare, copiii pot ajunge să stăpânească foarte bine mai multe povești.

Preșcolarul îi cere celui care povestește fidelitate față de prima versiune a poveștii. El ac-cepta ușor ficțiunea, planul ireal al povestirii, dar o dată expusă o variantă, e necesară păstrarea ei. Altfel, copilul contestă adevărul și calitatea povestirii. Explicația o constituie caracterul relativ rigid al gândirii copilului.

Povestirea cu început datprefigurează în parte desfășurarea în concordanță cu premisele din partea povestită de educatoare. De obicei copilul nu-și face un plan riguros care să dea o linie de desfășurare a intrigii povestirii, ci pentru unul-două episoade. În povestirea cu început dat, copi-lul este scutit de momentele tensionate de la început când trebuie să aleagă un subiect, un perso-naj și totodată are suficient timp pentru imaginație.

Copilul are resurse creatoare.. Nu trebuie să se exagereze în aprecierea lor, ajungându-se la ideea că imaginația evoluează o dată cu vârsta. Produsele creatoare ale copilului care cer în mare măsură contribuția imaginației sunt superioare, dar nu în comparație cu produsele de aceeasi na-tură ale adulților, ci cu rezultatele copilului în activități care presupun gândirea cauzală și sunt mult mai puțin în sfera de interese a copilului decât întâmplările specifice poveștilor.

Activitatea cu cartea

-poate reprezenta la vârsta preșcolară o metodă eficientă de familiarizare a copilului cu acest instrument al muncii intelectuale, nu pentru a forța citit-scrisul, ci pentru a folosi imaginile, ilus-trațiile, fotografiile ca suport în activitate sau în utilizarea altor metode (povestire, explicație, conversație, exercițiu, etc.). Răsfoind cărți de povești, reviste pentru copii, benzi desenate, copiii citesc imagini, le comentează. Însăși ținerea corectă a cărții, răsfoirea filă cu filă de la început pâ-nă la sfârșit, cunoașterea firului poveștilor din fiecare carte sunt achiziții importante pentru pre-școlari. Copiii vor recunoaște poziția corectă a rândului scris, litere, cuvinte, simboluri, semne de punctuație, sintagme, cum ar fi titlul poveștii, numele autorului.

Dramatizarea

-este o metodă de exersare asemănătoare jocului de rol, dar se deosebește de acesta prin faptul că e nevoie să se învețe unele replici. Prin dramatizări se dezvoltă capacitatea de transpunere în-tr-un rol, de „a intra în pielea” personajelor favorite, dar și capacitatea de memorare.Participarea afectivă a copiilor este puternică, rețin cu ușurință replicile personajelor și gesturile, povestirea (sau poezia) se fixează cu ușurință, iar reținerea este de mai lungă durată, își exersează limbajul și comunicarea.

Jocul

-este principala metodă instructiv-educativă utilizată în grădiniță deoarece satisface în cea mai mare măsură trebuințele de manifestare și de exprimare ale copilului.Acesta satisface în cel mai înalt grad trebuințele copilului. În lumea imaginată de joc, copilul se simte puternic, inteligent, adult, aici el este capabil de fapte eroice, de acțiuni spectaculoase.. În joc își manifestă pe deplin intelectul, vorbirea, imaginația, voința. Jocul este un mijloc de cunoaștere și de autocunoaștere, de exersare a unor capacități, de dobândire a unor însușiri sociale, de antrenare a potențialului in-telectual și de exteriorizare a emoțiilor și a sentimentelor. În timpul jocului cu alți copii, învață să respecte reguli care sunt la baza conformării la normele sociale. Învață să-și împartă jucăriile, să colaboreze cu ceilalți, își dezvoltă altruismul, spiritul de echipă, comunicarea cu ceilalți, devine mai sociabil. Jocurile didactice satisfac nevoia de joc a copilului, chiar dacă nu este vorba de joc drept activitate motrică. Există o mare varietate de jocuri didactice inspirate din jocurile spontane ale copiilor. Copiii se implică afectiv foarte puternic, sunt ușor de captat și de antrenat. Jocurile didactice pot fi folosite și pentru deprinderea unei pronunții corecte, pentru îmbogățirea sau con-solidarea vocabularului, pentru identificarea sunetelor cu care încep sau se termină cuvintele, pentru formarea vorbirii corecte și coerente, ș.a. Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcini didactice din domenii de cunoaștere diverse.În jocul didactic interdiscipli-nar se realizează conexiuni interdisciplinare, se transferă cunoștințe și deprinderi însușite. Este posibil să se valorifice achiziții de la activități matematice sau artistico-plastice în joc didactic axat pe obiective de educare a limbajului. „Condiția realizării unor asemenea demersuri didactice o reprezintă restructurarea cunoștințelor, aplicarea informațiilor interdisciplinare în acțiuni utili-tare, în generalizări și abstractizăriˮ (Voiculecu E., 2005, pag.82).

II.3. METODE MODERNE

Calea de învățare pe care o parcurge copilului este determinată de metoda folosită.

Metoda este calea de urmat în vederea atingerii unor obiective instructiv-educative dinainte stabilite, ca cele de transmitere și însușire a unor cunoștințe, de formare a unor priceperi și de-prinderi.

Modernizare metodologiei didactice reprezintă un element fundamental al reformei deoare-ce, în formarea copilului, metoda joacă rolul unui instrument important de cunoaștere a realității, de integrare în societate. Ele vizează copilul care devine prin metode moderne principalul benefi-ciar al proprei activități de descoperire.

Metotele se pot clasifica: după scop, (tradiționale- moderne), după sarcina didactică prioritară (de dobândire a cunoștințelor, de formare a priceperilor și deprinderilor, de consolidare, de verificare și evaluare de recapitulare și sintetizare).

Sarcinile didactice se realizează cu ajutorul metodelor, tehnicilor și procedeelor didactice. Folosirea judicioasă a metodelor are o deosebită importanță pentru reușita activității de la catedră; pe de altă parte, conținuturile fiecărei discipline și obiectivele pe care și le propune să le îndeplinească, pretind metode adecvate. Adoptarea și nu adaptarea metodelor de predare ale unor discipline, la alte discipline pot conduce la rezultate contradictorii.

Metodele reprezintă forme specifice de organizare a relației profesor-elev și elev-cunoștințe și cuprind o suită de procedee care vizează cunoașterea, instruirea și formarea personalității.

În literatura de specialitate, metoda este definită ca o manieră de a acționa practic, sistema-tic și planificat, ca o tehnică de a atinge un obiectiv prestabilit.

În procesul instructiv educativ, metodele didactice îndeplinesc anumite funcții, care vizează deopotrivă cunoașterea (asimilarea cunoștințelor, gândirea), instruirea (formarea priceperilor, de-prinderilor, abilităților), cât și formarea trăsăturilor personalității:

– funcția cognitivă, de dobândire de noi cunoștințe;

– funcția normativă. Prin metodele de care dispune, profesorul organizează, dirijează și co-rectează în mod continuu procesul de instruire, în vederea optimizării acestuia.

– funcția motivțională, potrivit căreia, o metodă bine aleasă poate stârni și menține interesul elevului, curiozitatea, dorința de cunoaștere și acțiune;

– funcția operațională sau instrumentală, potrivit căreia metoda este un intermediar între elev și unitatea de conținut;

– funcția formativ-educativă, care atribuie metodei calitatea de instrument de exersare și dez-voltare a proceselor psihice și motorii, simultan cu însușirea cunoștințelor, formarea deprinde-rilor, dezvoltarea aptitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor și calităților morale.

Metodele moderne creează deprinderi, facilitează învățarea în ritm propriu, stimulează co-operarea, sunt atractive și pot fi abordate din punctul de vedere al diferitelor stiluri de învățare.

Valențele formative ale metodelor moderne sunt:

-stimulează implicarea activă în sarcina didactică;

-exersează capacitățile de analiză a copiilor;

-stimulează inițiativa copiilor;

-asigură o mai bună punere în practică a cunoștințelor, capacităților și priceperilor;

-asigură un demers interactiv al actului de predare-învățare-evaluare;

-valorifică și stimulează potențialul creativ, originalitatea copiilor;

-acționează asupra dezvoltării gândirii critice a copiilor;

-copiii devin responsabili în rezolvarea sarcinilor;

-asigură dezvoltarea culturii „de grupˮ cooperarea, întrajutorarea;

-încurajează autonomia copilului și promovează învățământul prin cooperare;

-copiii se comportă cu toleranță, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din jur;

-învață să argumenteze.

Prin utilizarea metodelor moderne, copiii se ajută unii pe alții să învețe, împărtășindu-și ideile, învață cum să învețe, se exprimă liber, experimentează.

Pentru o buna utilizare a acestor metode, copiii trebuie să fie capabili să asigure conducerea grupului, să coordoneze comunicarea, să stabilească un climat de incredere, să poată lua decizii, să medieze conflicte, să fie motivați și să acționeze conform cerințelor educatoarei.

Dar care e rolul educatoarei în activitățile desfășurate prin metodele moderne?

Educatoarea aranjează mobilierul din clasă în mod corespunzător. Cel mai indicat este for-marea grupurilor în număr de câte 4 copii, aranjați de-o parte și de alta a unei măsuțe. Apoi se stabilește criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilităților într-un anumit domeniu, dife-rite jocuri) și dimensiunea grupului de la 2 la 6 copii, dupa care sestabilesc regulile de lucru (se vorbește pe rând, nu se atacă persoana, ci opinia sa, se consultă între ei, nu se monopolizează dis-cuția, nu rezolvăunul singur sarcina, se lucrează cu culori diferite), explica foarte clar obiective-le activității, specifică timpul pe care îl au copiii la dispoziție și pregătește spațiul și materialele didactice necesare.

Metodele interactive se clasifică în:

a)Metode de predare-învățare (Metoda predării- învățării reciproce, Metoda învățării pe gru-pe mici, Mozaicul, Tehnica Lotus, Metoda schimbării perechii, Învățarea dramatizată, Metoda piramidei)

b)Metode de fixare și sistematizare (Harta cognitivă, Cvintetul, Pânza de păianjen, Dia-grama cauză-efect)

c)Metode de rezolvare de probleme (Brainstormingul, Pălăriile gânditoare, Interviul de grup, Explozia stelară, Tehnica acvariului, Tehnica 6/3/5)

d)Metode de cercetare (Proiectul de cercetare în grup, Portofoliul pe grupe, Experimentul)

Prin metode interactive de grup, copiii exersează capacitatea de a selecta, combina, învăța lucruri de care vor avea nevoie în viața de școlar și de adult. Contribuind la predarea și învățarea cunoștințelor, la fixarea, consolidarea și evaluarea acestora, metodele interactive de grup se pre-zintă ca jocuri distractive de cooperare și de învățare. Ele determină preșcolarul să urmărească a-tent, cu interes sporit și curiozitate lecția, să-și folosească imaginația, memoria, puterea de antici-pare. Aceste metode încurajează colaborarea și stimulează spiritul de echipă. Prin cooperare, ac-tivitatea devine mai antrenantă, mai dinamică, mai eficientă. Munca în echipă le dă încredere în forțele proprii, ceea ce îi determină să își asume responsabilități, să se ajute reciproc pentru a rezolva sarcinile primite, asumate.

II.4. METODE SPECIFICE FOLOSITE ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR LIBER-CREATIVE DIN GRĂDINIȚĂ

În viața copilului, jocul este o activitate deosebit de atrăgătoare care evoluează între ficțiu-nea pură și realitatea muncii și ne ajută să cunoaștem mai bine înclinațiile copilului, fiind cel mai bun turn de observație de unde putem avea o vedere de ansamblu asupra dezvoltării copilului.

Jocul ne prmite să urmărim copilul sub toate aspectele sale: cognitiv, afectiv, social, moral și motor.

Jocul este o experiență naturală, o forma de activitate individuală sau de grup, un mod de explorare a mediului înconjurător, o modalitate de dezvoltare a competențelor sociale, a inteli-genței, a limbajului, a creativității.

Noul curriculum pentru educația timpurie pune accent pe jocul liber inișiat de copil sau ales de acesta dintre centrele de interes puse la dispoziție în sala de grupă.

Copilul are nevoie de timp zilnic pentru joc, de spațiu corespunzător și de obiecte necesare desfășurării jocului. Educatoarea trebuie să urmărească ce se joacă, cu ce se joacă și cu cine se joacă. Interesul copilului pentru joc crește atunci când el este stimulat prin crearea unui spațiu educațional adecvat.

Jocul liber-creativ este tipul de joc pe care copilul îl utilizează tot timpul pe parcursul zilei luând diferite forme. Nu sunt sarcini impuse de nimeni, îi fac plăcere și astfel învață despre lu-cruri, despre efectele acțiunii sale asupra obiectelor, despre el, ce poate și ce nu poate să facă.

Jocurile libere sunt jocurile alese, propuse, inițiate de copil, fărăr intervenșia adultului. El singur își alege locul, jucăriile și tipul de joc pe care-l dorește. Jocul liber oferă educatoarei șansa de a cunoaște cât mai bine copilul, fiind momentul în care acesta utilizează cunoștințele, deprin-derile dobândite anterior, în contexte în care el se simte liber să se exprime. Limbajul și acțiunile copilului în jocul liber vorbesc despre modul în care el percepe lumea din jurul lui.

Jocurile libere pot fi: jocuri de manipulare, jocul simbolic, jocul de rol/ dramatizarea, jocul cu reguli, jocul de construcție, jocurile dinamice/ de mișcare.

Copiii învață descoperind. Ei pornesc de la o întrebare, o problemă, o ipoteză, observație, un obiect. Cu sprijinul adultului învață independent, individual, în grup.

Organizată pe zone, centre de interes, sala de grupă devine un cadru adecvat situațiilor de învățare. Prin felul în care este amenajată, ea oferă copilului ocazia să se simtă bine în intimitatea lui, stimulându-i interesul și invitându-l la învățare prin descoperire și explorare. Sala de grupă îi vorbește copilului prin ceea ce îi oferă ca posibilitate de acțiune și experiență. Având în vedere setul de interese și aspirații ale copilului, nevoile acestuia, sala de grupă poate fi delimitată în mai multe centre de activitate/ interes: Bibliotecă, Științe, Arte, Constructii, Joc de rol, Nisip și apă.

Centrul Bibliotecă este locul în care copiii își exersează limbajul sub toate aspectele sale (gramatică, vocabular, sintaxă, înțelegerea mesajului), în timp ce comunică verbal sau nonverbal. În acest centru se exersează și deprinderea copiilor de a utiliza cu grijă materialele puse la dispo-ziție, cultivarea sentimentelor de prețuire față de carte și de autorul acesteia. Este necesar să schimbăm periodic cărțile din bibliotecă, să mergem cât mai des în acest centru, să citim copiilor să răsfoim împreună cărțile.

Tot aici se desfășoară unele jocuri- dramatizări, aceasta urmând în mod firesc lecturii, repo-vestirilor.

Centrul Științe este locul în care copiii experimentează, descoperă, explorează și comunică pe baza celor observate. Scopul acestui centru este dezvoltarea capacităților de cunoaștere și înțe-legere a mediului înconjurător și de rezolvare a situațiilor problematice cu care se confruntă în viața de zi cu zi și mai apoi la școală.

În acest centru de activitate dezvoltăm abilități de învățare activă, deoarece oamenii învață cel mai bine lucrând. Copiii care învață prin cooperare, învață să lucreze cu ceilalți. Capacitatea de cooperare este cunoscută din ce în ce mai mult ca o necesitate, atât pentru rezultatele bune în învățare, dar și mai târziu, facilitându-se relaționarea pozitivă.

Centrul de activitate Construcții este unul dintre cele mai frecventate de copii, de aceea tre-buie amplasat lângă alte centre active. Construind, copilul își dezvoltă gândirea prin relațiile cau-zale și spațiale pe care le stabilește între obiecte și rezolvarea unor situații pe care le întâmpină în realizarea construcției.

Centrul de activitate Căsuța păpușii (sau Joc de rol) reprezintă o căsuță în miniatură, pe care o putem amenaja în diferite forme, în funcție de spațiul clasei.

Jocurile desfășurate aici dezvoltă în special domeniul socio-afectiv al limbajului și al comu-nicării, al sănătății și igienei personale, dar și cel senzorial.

Aici este spațiul jocurilor simbolice. În astfel de jocuri copiii învață despre ei, despre fami-lie, despre societate, construindu-se astfel conduite sociale de apartenență la grup, de colaborare, de disciplină în grup, de ascultare a opiniilor altora, de toleranță.

Centrul de activitate Jocuri de masă este preferat atât de băieți cât și de fetițe prin diversita-tea materialelor folosite și care le dezvoltă în domeniul afectiv, fizic, cognitiv și al limbajului și comunicării, astfel: coordonarea ochi-mână, musculatura mică, capacitatea de discriminare vizu-ală, deprinderi de îmbinare, triere, așezare în ordine, clasificare, numărare, punere în corsponden-ță, percepțiile despre culoare, mărime, formă, capacitatea de a rezolva situații problematice, per-severența și sentimentul de bucurie la finalizarea unei sarcini și cooperarea în realizarea unor produse colective.

Centrul de activitate Artă este locul în care se desfășoară activități de desen, pictură, mode-laj, activități practice. Aici, copiii pot combina tehnici specifice artei plastice cu cele ale activită-ții practice. Îi îndrumăm cu privire la tehnicile de lucru, le sugerăm teme, dar nu impunem mode-le.

Lucrările pot fi individuale, dar pot fi și produsul unor grupuri de copii, caz în care se evi-dențiază colaborarea, comunicarea prin intermediul culorilor și al simbolurilor grafice și au un e-fect puternic asupra închegării comunității de învățare.

Întregul proces școlar înseamnă limbaj, comunicare. Pe laângă metodele care contribuie la dezvoltarea limbajului, toate celelalte contribuie la îmbogățirea vocabularului, la dezvoltarea ca-pacității de comunicare. Dintre metodele frecvent utilizate în grădiniță amintesc: obervația, con-vorbirile după imagini, povestirea, povestea sau basmul, repovestirea, povestirea cu început dat, povestirile create de copii, memorizările, jocurile didactice, conversația, descrierea, activitatea cu cartea, dramatizarea.

II.5. METODE DDIDACTICE SPECIFICE ACTIVITATILOR CU SCOP DE EDUCAREA LIMBAJULUI

Metodele interactive contribuie la formarea capacității copiilor de a aduna informații despre o temă, de a face conexiuni între diferite elemente,la stimularea gândirii și creativității, formarea gândirii critice, încurajarea independenței copilului și promovarea cooperării în activitate, încura-jarea exprimării libere. Copiii descoperă o nouă experiență inter –relaționând în grupuri de învă-țare activă aceea de a studia, investiga și capătă încredere în capacitățile individuale și ale grupu-lui.

Voi prezenta câteva dintre metodele interactive care pot fi aplicate în activitățile de educa-rea limbajului. Ele pot fi folosite în etapa jocurilor și activităților alese, în activitățile comune în anumite etape, ca variante ale jocurilor didactice sau în activitățile integrate.

Metoda de predare-învățare reciprocă presupune o strategie de învățare prin studiu pe text/imagine, pentru dezvoltarea comunicării copil-copil și experimentarea de către copil a rolu-lui de educatoare. Are avantajul de a fi o strategie de învățare care stimulează și motivează, dez-voltă tehnici de muncă intelectuală, capacitatea de exprimare și de ascultare activă. Se poate apli-ca într-o etapă a activității de povestire, lectură după imagini, descriere, atât în activitățile alese, cât și în activitățile comune. Presupune împărțirea clasei în patru grupuri, după ce s-a intuit imaginea sau s-a citit povestea (poezia), numite: rezumatorii (fac rezumatul textului), întrebătorii (formulează întrebări despre imaginea citită sau despre poveste), clarificatorii (clarifică aspectele cele mai importante solicitate prin întrebări) și prezicătorii (analizează situațiile și fac predicții referitoare la ce se poate întâmpla în continuare).

Tehnica Lotus (Floarea de nufăr) pornește de la o temă principală din care derivă 8 teme se-cundare concretizate în opt idei ce vor deveni teme abordate în activitatea pe grupuri mici. Stimulează potențialul creativ în activități individuale și de grup.După ce se anunță tema centrală și se explică modul de desfășurare a activității, timp de câteva minute copiii, împreună cu educatoarea, cooperează, dialoghează între ei despre cele 8 idei secundare desprinse și acestea vor fi scrise în diagrama de pe tablă sau de pe flipchart. Apoi se împarte colectivul în 8 grupe, care dezvoltă ideile independent. După expirarea timpului, grupurile își prezintă pe rând propria diagramă ce va fi supusă dezbaterii tuturor. Tehnica Lotus poate fi aplicată ca variantă în cadrul unui joc didactic.

Această metodă stimulează potențialul creativ al copilului și dezvoltă capacități și abilități cognitive, de relaționare, de lideri de grup, de autoevaluare și de autoapreciere.

Explozia stelară este o metodă de investigare a unui subiect prin întrebări coordonatoare, precis direcționate. Este o metodă de stimulare a creativității, o modalitate de relaxare a copiilor și-i obișnuiește să formuleze întrebări pe baza conținutului unei imagini. Se folosește o stea mare pe care se scrie sau se desenează ideea centrală și cinci steluțe (corespunzătoare direcțiilor de investigare) pe care sunt scrise întrebările: CE?, CINE?, UNDE?, CÂND?, DE CE?. Grupa se împarte în cinci subgrupe, fiecare având sarcina de a formula întrebări specifice determinate de întrebările coordonatoare. La expirarea timpului de lucru, copiii revin în semicerc în jurul steluței mari și comunică întrebările formulate la care răspund copiii celorlalte subgrupe. Metoda stimu-lează creativitatea în grup sau individuală și se poate utiliza în convorbiri, lecturi după imagini, povestiri, jocuri didactice.

Mozaicul este o metodă de învățare prin cooperare bazată pe material intuitiv. Copiii se re-grupează în echipe, iar fiecare membru are ca sarcină să studieze independent o anumită subte-mă, devenind expert. Fiecare prezintă cunoștințele colegilor de echipă care sunt și ei experți pen-tru alte subteme. Copiii ascultă activ în timp ce unul expune, apoi adresează întrebări până când fiecare a înțeles și a reținut informația prezentată pe rând de experți.Metoda încurajează implica-rea părinților care-i ajută pe copii să „studieze” materiale informative pentru a deveni „experți”, în cazul unor teme mai complexe. Metoda poate fi aplicată la activitățile de repovestire și de lectură după imagini deoarece dezvoltă abilități de comunicare argumentativă și de relaționare în cadrul grupului.

Ciorchinele este o metodă care exersează gândirea liberă a copiilor, stimulează realizarea u-nor asociații noi între idei, actualizând cunoștințele anterioare. Tema aleasă se reprezintă printr-un desen sau un cuvânt scris în mijlocul foii (tablei). Copiii emit idei legate de tema dată. După epuizarea tuturor ideilor se analizează cuvintele scrise sau desenele copiilor și se trasează săgeți spre „titlu”. Metoda poate fi folosită pentru îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte care exprimă însușiri ale anotimpurilor, personajelor din povești și povestiri, pentru fixarea cunoștin-țelor privind alfabetul (litere mari, litere mici, cuvinte care încep cu un anumit sunet, vocală, consoană) ș.a.

Această metodă stimulează realizarea unor asociații noi de idei și permite cunoașterea pro-priului mod de a înțelege o anumită temă și integrarea informațiilor dobândite pe parcursul învă-țării în ciorchinele realizat inițial și completarea acestuia cu informații noi.

Metoda „Pălăriuțele gânditoare” este o tehnică interactivă de stimulare a creativității, ce are la bază interpretarea de roluri prin care copiii își exprimă liber gândirea, dar în acord cu sem-nificația culorii pălăriuțelor. Folosind această metodă, copiii învață să-și exteriorizeze emoțiile, sentimentele, să comunice ce simt, să ia decizii și să evite greșelile.În activitățile de educare a limbajului poate fi integrată în diferite momente, la diferite categorii de activități. Într-o poveste copiii pot analiza conflictul și propun un alt final, în lectura după imagini se alege tabloul în care este înfățișat un eveniment, un anumit comportament al personajului. Copiii dezbat situația sau cazul expus în funcție de culoarea pălăriei grupului:

-pălăria albastră (conducătorul) conduce activitatea, controlează discuțiile, formulează concluzii-le- clarifică;

-pălăria albă (informatorul) este povestitorul care redă pe scurt conținutul textului exact cum s-a petrecut acțiunea, informează;

-pălăria neagră (criticul) prezintă aspectele negative ale întâmplărilor, identifică greșelile și aten-ționează asupra implicațiilor încălcării regulilor;

-pălăria verde (gânditorul) oferă soluții alternative, idei noi, dă frâu liber imaginației, generează idei noi;

-pălăria galbenă (optimistul) prezintă aspectele pozitive și constructive, formulează propuneri reale, caută beneficii;

– palaria rosie (emotivul) prezintă exprimarea emoțiilor, sentimentelor față de personajele întâlni-te, nu se justifică- spune ce simte.

Metoda piramidei/diamantului dezvoltă capacitatea copiilor de a „sintetiza” principalele probleme, informații, idei ale unei teme date sau ale unei text literar. Poate fi integrată la începu-tul unei activități pentru reactualizarea cunoștințelor, ca variantă a unui joc didactic sau în etapa realizării conexiunii inverse într-o activitate de convorbire, lectură după imagini, povestire, me-morizare, ca și în activitățile integrate. Metoda stimulează învățarea prin cooperare, încrederea copilului în forțele proprii, permite implicarea în emiterea de idei, soluții inedite la sarcinile apă-rute. Copiii trebuie să respecte regulile construirii piramidei/diamantului, să formuleze propoziții (ghicitori, descrieri), să interpreteze roluri și să exprime sentimentele trăite. Se folosesc mai mul-te tipuri de piramide: „Literară”, „Interpretează roluri”.

Brainstorming („furtuna in creier„ sau „asaltul de ideiˮ) este o metodă de stimulare a creati-vității ce constă în enunțarea spontană a mai multor idei pentru soluționarea unei probleme într-o atmosferă lipsită de critică. Folosirea acestei metode presupune participarea activă a copiilor, le dezvoltă capacitatea de a formula idei, de a le argumenta, de a căuta și găsi soluții, de a lua deci-zii. Metoda poate fi folosită în activități de convorbire sau ca procedeu în jocuri didactice, jocuri de rol, jocuri de construcție, etc.

În concluzie, metodele folosite pentru dezvoltarea vorbirii preșcolarilor sunt variate. Ele sunt alese cu grijă și în funcție de celelalte componente ale procesului didactiv și asociate în așa fel încât să se evite monotonia. La diferite vârste se utilizează metode sau procedee care cores-pund capacității copiilor de a le aplica și dorinței lor de informare sau acțiune. Educatoarea trebuie să știe când și cum să aplice aceste metode, fie că sunt tradiționale, fie că sunt moderne. „Calitatea activității la grupă este cartea de vizită a educatoarei, din care banalul și rutina trebuie șterse.ˮ ( Breben S, Gongea E, Ruiu G, Fulga M.- 2002- Metode interactive de grup. Craiova:Ed Arves, pag. 11). Metodele tradiționale sunt mai pasive, dar au rolul lor în actul învățării, iar metodele moderne sunt o alternativa nouă de lucru, care activizează copilul și îl face participant direct în procesul de învățare. Îmbinarea dintre metodele moderne și tradiționale este calea de mijloc și eu cred că prin această întrepătrundere a tradiționalului cu modernul, al pasivului cu activul, se pot obține mult mai ușor rezultatele așteptate de la preșcolari și se realizează , în ace-lași timp,obiectivele curriculumului pentru educația timpurie.

II.6. IMPORTANTA METODELOR INTERACTIVE DE GRUP

Pornind odată cu copiii la descifrarea, organizarea și aplicarea metodelor noi în activitatea instructiv-educativă care poate fi una cooperantă, activă, modernă, flexibilă, plăcută, accesibilă și democratică, vom auzi cu siguranță exclamațiile copiilor: -„Ce joc interesant!ˮ, -„Cand mai jucăm jocul cu steluțele?ˮetc.Ca să ajungem aici trebuie să acționăm direct. Nevoile și cerințele copiilor „actoriˮ pe scena educațională pretind dascălilor o schimbare radicală a modului de abordare a activitățiididactice. Noul, căutarea de idei prin metodele utilizate atribuie activității un „misterdidacticˮ, se constituie ca o „aventură a cunoașteriiˮ, în care copilul e participant activ pentru că elîntâlnește probleme, situații complexe pentru judecata lui de copil, dar în grup, prin analize,dezbateri, descoperă răspunsuri la toate întrebările, rezolvă sarcini de învățare, se simte responsabil și mulțumit la finalul lecției.

Copiii primesc prea multe informații pe care nu le rețin și nici nu au capacitatea de selecție a acestora. Prin metodele interactive de grup, copiiii își exersează capacitatea de a selecta, îmbina, învăța lucruri decare vor avea nevoie în viața de școlar și de adult. Efortul copiilor trebuie să fie unul intelectual,de exersare a proceselor psihice și de cunoaștere, de abordare a altor demersuri intelectuale interdisciplinare decât cele clasice, prin studiul mediului concret și prin corelațiile elaborate interactivîn care copiii își asumă responsabilitatea, emite și verifică soluții, elaborează sinteze înactivități de grup, individual sau în perechi.

Fiind prezentate ca niște jocuri de învățare, de cooperare, distractive, metodele moderne în-vață copiii să rezolve problemele cu care se confruntă, să ia decizii și să aplaneze conflictele. Situațiile de învățare, rezolvate prin metode moderne, interactive, dezvoltă copiilor gândirea democratică deoareceei exersează gândirea critică și ințeleg că atunci când analizează un personaj, comportamentul unui copil, o faptă, o idee, un eveniment, ei critică ideea, fapta, și nu critică personajul din poveste sau copilul. Metodele învață copiii, că uncomportament întâlnit în viața de zi cu zi poate fi criticat pentru a învăța cum să-l evităm. Ei aduc argumente, găsesc soluții, dau sfaturi din care cu toții învață. Este însă importantă alegerea momentului din lecție, dintr-o zi, personajul și fapta lui, deoarece ele reprezintă punctul cheie în reușita aplicării metodei și nu trebuie să afecteze copilul. Tocmai acesta este punctul forte al metodelor care introduc în dezba-tere comportamentele reale, cotidiene.După fiecare metodă aplicată, se pot obține performanțe pe care copiii le percep și îi fac responsabili în rezolvarea sarcinilor de lucru viitoare.

Copiii înțeleg și observă că implicarea lor este diferită, dar, fiind încurajați, își vor cultiva dorințade a se implica în rezolvarea sarcinilor de grup. Grupul înțelege, prin exercițiu, să nu-șimarginalizeze partenerii de grup, să aibă răbdare cu ei, tolerându-se reciproc.Metodele implică mult tact din partea educatoarei, deoarece trebuie să-și adapteze stilul didactic în funcție de tipul de copil timid, pesimist, agresiv, acaparator, nerăbdător, pentru fiecare găsind gestul, mimica, interjecția, întrebarea, sfatul, orientarea, lauda, reținerea, aprecierea, entuziasmul în concordanță cu situația. Metodele interactive de grup se pot combina între ele sau cu celetradiționale, cu metode din aceeași categorie, iar metodele tradiționale nu se elimină. Ele se combină, seîmbunătățesc și se adaptează.

Dintre obiectivele metodelor, atat cele moderne cât si a cele tradiționale, putem specifica următoarele:

– Formarea sau promovarea unor calități europene ce au la bază atitudini și competențe democratice, stabilirea unor relații interculturale care au la bază comunicarea;

– Încurajarea autonomiei copilului și promovarea învățământului prin cooperare;

-Focalizarea strategiilor pe promovarea diversității ideilor;

-Implicarea activă și creativă a copiilor pentru stimularea gândirii productive, a gândirii divergente, libertatea de exprimare a cunoștințelor, a gândurilor și a faptelor;

-Însușirea unor cunoștințe, abilitați, comportamente în învățarea eficientă a unor abilități practice în condiții de cooperare;

-Dobândirea primelor elemente ale muncii intelectuale în vederea cunoașterii realității și activității viitoare deînvățare școlară;

-Formarea unui sistem de capacități;

-Formarea deprinderilor copiilor de a găsi singuri informații, de a lucra în echipă, de a aplica cunoștințele în diferite situații de viață, de a conștientiza stilurile de învățare pe care le preferă (cum învață opoezie, o poveste, cum realizează un desen, o construcție etc., cel mai repede);

-Realizarea unor obiective interdisciplinare, a ști să culeagă informații despre o temă dată , a ști să identifice probleme diferite, a ști să facă diferite conexiuni;

-Formarea deprinderii de a gândi critic;

– Comunicarea pe baza unei tehnologii informaționale, moderne, interactive.

În urma aplicării acestor metode, copiii învață să-și împărtășească ideile, capătă încredere în ei, devin responsabili pentru ideile și acțiunile lor, învață să privească critic mediul social în care trăiește el, fiind parte integrantă a acestuia și să se descurce în situații reale de viață, învață cum să învețe, printr-un antrenament plăcut, își exersează capacitatea de autoevaluare și de a evalua alternative și a lua decizii, de a critica, a testa ipoteze, a reflecta; se comportă cu toleranță, afectivitate,sensibilitate, corectitudine cu cei din jur, învață să învețe creativ, să negocieze soluțiile, ideile, să rezolve o sarcină alături și împreună cu alți copii, se comportă cu toleranță, afectivitate,corectitudine cu cei din jur, învață să caute alternative, să facă afirmații neobișnuite, să adreseze chiar întrebări neobișnuite, să-și exprime gândurile creativ, spontan.

III. CERCETARE EXPERIMENTALĂ ,,EFICIENȚA METODELOR TRADIȚIONALE ȘI MODERNE ÎN ACTIVITĂȚILE DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI”

În situația reformei educaționale din țara noastră, cunoștințele, conținuturile instructiv-educative, nu mai sunt componentele centrale al activităților de proiectare didactică. Din dorința de a susține o semnificativă trecere de accent de pe dimensiunea infomativă pe cea formativă a procesului de învățământ, prezenta abordare curriculară nu mai centrează acțiunea educativă pe conținuturi, ci pe competențe educative complexe.

Metodologia instruirii țintește modul în care sunt transmise, acumulate și aprofundate cu-noștințele, felul în care se formează și se dezvoltă abilitățile practice și intelectuale, controlul obținerii cunoștințelor și al educării abilităților practice și intelectuale, respectiv fixarea nivelului de instruire al acestor cunoștințe și al nivelului de dezvoltare a unor calități intelectuale.

III.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Metodele moderne de predare-învățare-evaluare prezintă un prilej benefic de organizare pedagogică a unei învățări ușoare, plăcute și temeinice, dar cu un evident caracter activ-participativ, cu posibilități de colaborare și de comunicare eficientă. Utilizarea sistematică a metodelor moderne, în complementaritate cu metodele tradiționale, presupune desfășurarea unor legături de comunicare eficientă și constructivă în cadrul cărora să se obțină beneficii în planurile atitudinal, social, cognitiv, afectiv-motivațional și practic-aplicativ. Folosirea metodelor moderne nu înseamnă că trebuie să renunțăm la metodele tradiționale, ci să le actualizăm pe acestea cu mijloace moderne.

Metodele tradiționale nu își pierd calitatea educativă și pot fi folosite cu succes în activitățile de învățare, în special în predarea unor cunoștințe noi. La sfârșitul activităților de predare-învățare-evaluare rezultatele școlare nu se referă doar la achizițiile în domeniul cognitiv, ci la toate comportamentele care contribuie la dezvoltarea personalității copilului. Diversificarea metodologiei susține combinarea activității de învățare și de muncă independentă cu activitatea de colaborare și de învățare în grup.

În acest context, mi-am propus următoarele obiective:

O1- evidențierea rolului educației timpurii în dezvoltarea comunicării verbale la preșcolari;

O2- stabilirea importanței achiziționării unui vocabular conform vârstei;

O3- formarea și dezvoltarea capacităților de comunicare, relaționare cu semenii și cu mediul social;

O4- determinarea gradului de influență al diferitelor metode asupra dezvoltării comunicării și limbajului la copilul de vârstă preșcolară;

O5- stabilirea legăturii dintre activitățile de educare a limbajului și celelalte activități desfășurate în grădiniță.

III.2. IPOTEZA CERCETĂRII

Îmbinarea metodelor moderne și a celor tradiționale influențează determinant dezvoltarea capacității de comunicare a copilului preșcolar, sub aspect lexical, fonetic, gramatical și expresiv, stimulând dezvoltarea intelectuală generală a preșcolarului.

III.3. VARIABILE INDEPENDENTE ȘI DEPENDENTE

Variabila independentă:

-metodele tradiționale și moderne utilizate pe parcursul activităților din cadrul domeniului Limbă și comunicare.

Variabile dependente:

-nivelul capacităților cognitiv-intelectuale ale copiilor

-deprinderi de utilizare a metodelor tradiționale, ca instrumente pentru predarea-învățarea-evaluarea/autoevaluarea eficientă.

III.4. COORDONATELE MAJORE ALE CERCETĂRII

Cercetarea s-a desfășurat la grupa mijlocie „Piticii” și la grupa mijlocie „Albinuțele” de la Grădinița cu Program Normal Cozma județul Mureș,pe parcursul anului școlar 2014-2015, pe un număr de 24 de preșcolari.

Eșantionarea s-a realizat prin stabilirea grupelor la care se desfășoară cercetarea, alegându-se aleatoriu copiii din cele două grupe. Astfel voi avea două grupuri și anume: grupul experimental va fi de la grupa mijlocie „Piticii” , care va fi alcătuit din 12 preșcolari cu vârste cuprinse între 4 și 5 ani și grupul de controlcare va fi alcătuit tot din 12 preșcolari cu vârste cuprinse între 4 și 5 ani, dar de la grupa mijlocie paralelă, grupa „Albinuțelor”.

III.5. METODE DE CERCETARE UTILIZATE

Pe parcursul activităților desfășurate am utilizat ca metode de cercetare, metoda observației, metoda analizei produselor activității, metoda experimentului psihopedagogic/ didactic, colectiv, desfășurat în cele trei etape: constatativă, experimentală și de control și metode de colectare, prelucrare și interpretare a datelor (tabele cu rezultate, reprezentări grafice).

III.6. EȘANTIONUL DE SUBIECȚI

Grupul pe care am realizat prezenta cercetare este format din 24 de preșcolari din grupa mijlocie, cu vârste cuprinse între 4 si 5 ani, dintre care 9 fete și 15 băieți.

Preșcolarii frecventează toți grădinița încă din grupa mică, fiind familiarizați cu metodele și procedeele implicate în desfășurarea procesului instructiv-educativ.

În experimentul pedagogic realizat, am folosit tehnica eșantioanelor paralele, deoarece am operat cu două eșantioane de subiecți echivalente din punct de vedere al capacității medii. Astfel, am urmărit, pe de o parte variația variabilei dependente în funcție de variabila independentă (la eșantionul experimental) și, pe de altă parte, variația variabilei dependente în condițiile în care nu intervine variabila independentă (la eșantionul de control). Deci, designul experimental a constat în realizarea comparațiilor intergrupale între eșantionul experimental și cel de control, studiind comparativ evoluția celor două eșantioane.

În continuare am realizat un tabel care cuprinde inițialele numelor elevilor din cele două eșantioane stabilite la începutul cercetării.

Tabel 1.III.6 Gruparea copiilor în eșantionul de control și cel experimental

În ceea ce privește structura pe grupe a loturilor de subiecți, se poate observa că aceștia au un număr egal de elevi. Datele obținute vor fi prezentate în tabelul următor:

Tabel 2.III.6 Strctura pe grupe a loturilor de subiecți

Figura 1.III.6 Structura pe grupe a loturilor de subiecți

III.7 EȘANTIONUL DE CONȚINUT

Învățământul preșcolar este un învățământ educativ-formativ. Conținutul său este structurat pe categorii de activități și dirijat de o programă globală. Disciplinele care fac obiectul conținutului învățământului preșcolar nu sunt obiecte de studiu sau discipline școlare, ci domenii de învățare numite activități. Categoriile de activități din grădiniță sunt: activități pe domenii de învățare (activități integrate sau pe discipline), jocuri și activități alese și activități de dezvoltare personală. Activitățile comune sunt forma de activitate prin care se realizează obiectivele în mod sistematic, organizat și la care participă toți copiii grupei. Jocurile și activitățile alese se desfășoară pe grupuri mici sau individual. Scopul lor este activizarea copiilor și trezirea interesului pentru cunoaștere și acțiune liberă, independentă. O altă formă de organizare a activității din grădiniță o reprezintă activitățile de dezvoltare personală. Acestea sunt definite ca fiind demersuri didactice care ajută copilul să se cunoască mai bine, să se înțeleagă pe sine, să-și cultive capacitățile și aptitudinile personale și să-și îmbunătățească posibilitățile de relaționare și comunicare cu semenii. În cadrul acestora se includ rutinele, tranzițiile, opționalele și activitățile după-amiezii, ale căror conținuturi contribuie la dezvoltarea personală a copilului. Categoriile de activități desfășurate cu copiii din grupele 3-5 ani vizează socializarea și obținerea treptată a unei autonomii personale.

Ținând cont de specificul și cerințele cercetării, precum și de obiectul investigațiilor- opti-mizarea activităților de educarea limbajului din ciclul preșcolar, am folosit un chestionar (Anexa 1), pe care l-am utilizat pentru culegerea informațiilor despre experiențele și opțiunile lor în domeniul limbă și comunicare atât acasă cât și la grădiniță. Experimentul s-a desfășurat la Grădinița cu Program Normal Cozma județul Mureș. Aici au fost cuprinși cei 24 de preșcolari prezentați și în tabelul 1.III.6.

Răspunsurile la chestionar au arătat că preșcolarii au acumulat experiențe în dezvoltarea limbajului, însă acestea nu sunt suficient conștientizate, le plac activitățile desfășurate prin metode active, poveștile audiate la grădiniță sau acasă, dar nu prea discută cu alte persoane despre cele auzite.

IV. DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI

IV.1. ETAPA CONSTATATIVĂ (PREEXPERIMENTALĂ)

La începutul anului școlar am pornit prima parte a proiectului de cercetare, realizat în eva-luarea inițială, desfășurată pe parcursul primelor două săptămâni de activități din grădiniță. Evaluarea s-a realizat pentru toate domeniile de activitate, însă limbajul a avut prioritate datorită rolului principal pe care acesta îl are în educarea preșcolarilor.

Probele pentru evaluarea limbajului au fost aceleași probe orale cât și probe scrise pentru ambele grupe. Probele aplicate se găsesc în anexa 2. În urma totalizării punctajelor de la probele orale și scrise, pentru domeniul Limbă și comunicare, dar și din observările directe, din totalul de 24 de copii, 3 s-au încadrat în limitele comportamentului atins, 14 au un comportament în curs de dezvoltare și 7 necesită sprijin. Rezultatele evaluării sunt prezentate în figura 1.IV.1 și sunt măsurate în comportament atins (CA), comportament parțial atins (CPA) și comportament în dezvoltare (CD).

Tabel 1.IV.1 Rezultatele evaluării inițiale

Figura 1.IV.1 Rezultatele evaluării inițiale

Pe baza acestor rezultate am completat și fișa de evaluare pe nivel de vârstă, model standard al MECTS, din care prezint partea ce revine domeniului Limbă și comunicare în anexa 3.

Interpretarea rezultatelor evaluării inițiale a permis să realizez o selecție riguroasă a conți-nuturilor programei, să folosesc strategii didactice accesibile gradului de înțelegere al acestora pentru a realiza un act educațional de calitate care să ofere preșcolarilor șanse de integrare cu succes în activitatea școlară și în viața socială.

Este cunoscut faptul că educația, indiferent de nivel, are nevoie de sprijinul familiei. Pentru realizarea dezideratelor educaționale, grădinița și familia trebuie să depună eforturi comune.

După centralizarea datelor evaluării inițiale, am organizat o ședință cu părinții copiilor din grupă, unde am prezentat rezultatele obținute, am specificat punctele tari și cele slabe ale evalu-ării și am apelat la sprijinul părinților pentru continuarea procesului instructiv-educativ și acasă, în cadrul familiei. Pentru o mai bună cunoaștere a comportamentului preșcolarului în familie, a relației care se fixează între preșcolar și membrii familiei sale, dar și pentru a cunoaște aspirațiile și așteptările părinților referitoare la activitățile din grădiniță, am cerut părinților să completeze un chestionar, care este prezentat în anexa 4.

Odată înfăptuite toate aceste etape ale evaluării inițiale, respectiv ale etapei constatative (preexperimentală) din planul cercetării, am putut să trec la demararea etapei experimentale, prin planificarea și realizarea activităților specifice educării limbajului la nivelul preșcolar, folosind metode și strategii diferite.

IV.2. ETAPA EXPERIMENTALĂ

Pentru derularea activităților de educare a limbajului, metodicile propune câteva tipuri de activități: lectura după imagini, povestirea, memorizarea, convorbirea, jocul didactic.

Jocul este forma esențială de organizare a procesului instructiv-educativ în grădiniță, fiindcă el satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a preșcolarului. Jocul devine o formă de activitate care oferă copilului posibilitatea de a participa în mod direct la viața socială. De asemenea, prin joc se îmbogățește și se amplifică exprimarea verbală nuanțată. Preșcolarul se joacă vorbind și, în acest mod învață toate subtilitățile limbii materne. În timpul jocului, copilul are modalitatea să-și aplice cunoștințele, să-și exerseze priceperile și deprinderile, să-și dezvolte limbajul și să stabilească relații de cooperare cu cei din jur.

Jocul didactic ocupă primul loc între celelalte mijloace instructiv-educative de dezvoltare a vorbirii, deoarece forma de joc pune în mișcare stimularea și exersarea vorbirii copiilor. Prin faptul că între ei se creează o stare de cooperare, dar și de competiție, îi determină să-și extindă dorința de cunoaștere.

Eficiența jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii depinde de felul în care educatoarea le triază, le adaptează grupei. Jocul are rolul de a fixa și activa vocabularul copiilor, de a îmbogăți pronunția, de a forma noțiuni și de a însuși copiilor construcții gramaticale.

Preșcolarii grupei mijlocii pot să se detașeze parțial de joc. Ei sunt interesați de ce vor învăța, vor să lucreze căt mai bine și îi interesează rezultatele.Copiii arată interes pentru cunoștințele comunicate verbal și ascultăcu atenție explicațiile punând chiar și ei întrebări. La această vârstă încep să înțeleagă importanța reținerii indicațiilor pentru a cunoaște cerințele și pentru a ști cum să lucreze. În consecință, jocurile sunt mai variate, cu un conținut mai închegat. Scopul educatoarei este de a propune jocuri noi de creație ale căror subiecte să depășească mediul apropiat copilului („De-a serbarea”, „De-a excursia”, „De-a grădinița” etc.). Tot la această vârstă se organizează primele dramatizări după poveștile cunoascute: „Capra cu trei iezi”, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, „Scufița Roșie”, „Ridichea uriașă” etc.

Pentru formarea și exersarea unei pronunții corecte am folosit jocuri care au drept scop pronunția corectă a sunetelor limbii române, în special a consoanelor. Înainte de a începe exercițiile de pronunție corectă, trebuie să lucrăm la auzul copiilor prin exerciții sau jocuri derulate în activitățile liber alese sau ca parte componentă a activității de educare a limbajului sau de educație muzicală.

Prin aceste exerciții și jocuri de dezvoltare a auzului fonematic, preșcolarii ghicesc numele colegului care îi strigă („Deschide urechea bine”), recunoaște sunete din natură (glasul animalelor, păsărelelor, diferite sunete a fenomenelor naturii etc.) ori sunete produse de educatoare (lovire în obiecte, închiderea sau deschiderea ușii etc.).

La această vârstă, mulți copii au dificultăți de pronunție, pronunție greșită sau omit unele sunete, fenomen determinat, de obicei, de lipsa unei stimulări verbale suficiente.

Pentru dezvoltarea sesnsului fonetic a limbajului copiilor am urmărit perfecționarea aparatului verbo-motor și formarea deprinderilor fonematice. Perfecționarea acestui aparat a cuprins exerciții de gimnastică respiratorie, facială, de emitere și corectare a unor sunete și de deosebire a sunetelor care ridică probleme.

Exercițiile de gimnastică respiratorie le-am inclus în momentul de gimnastică de dimineață, sub forma unor jocuri distractive, amuzante, prin care copiii învață să inspire și să expire corect (inspiră profund pe nas, expiră pe gură).

Exemple de astfel de exercitii: „Stingem lumânarea” (inspirație prelungită, retenția aerului timp de 3 secunde, expirație prelungită cu buzele țuguiate pentru a stinge o lumânare), „Mirosim floarea” (inspirație profundă pe nas și expirație lungă pe gură însoțită de un „aaaaa” prelung).

Urmează exercițiile de respirație verbală, cum ar fi:

-„Bate vântul” (pentru sunetul J)- din poziția stând în picioare cu brațele ridicate, se inspiră repede pe nas, apoi se mișca alternativ capul spre dreapta și spre stânga spunând „jjjjj” cu dinții apropiați și buzele rotunjite;

-„Cositul” (pentru sunetul Ș)- se inspiră cu ducerea brațelor spre dreapta ca pentru cosit, apoi se expiră cu ducerea brațelor spre stânga cu emiterea unui „șșșș” lung, cu buzele ușor rotunjite.

Exercițiile de gimnastică facială stimulează aparatul fonoarticulator, pregătind pronunția corectă.

Exemple de exerciții pe care le-am desfășurat cu grupa de preșcolari: „Iepurașul” (sugerea obrajilor până la țuguierea buzelor și imitarea mișcărilor făcute de iepuraș- închiderea și deschiderea gurii, cu obrajii supți, prin depărtarea și apropierea buzelor), „Clătim gura” (umflarea obrajilor și plimbarea aerului stânga-dreapta în gură și revenire de 3-4 ori), „Broscuțele” ( unflarea și lovirea obrajilor cu pumnii), „Somnorosul” ( deschiderea gurii cât se poate de larg cu pronunțarea sunetelor „oo-aaa”).

Prin desfășurarea exercițiilor „Sună telefonul”, „Cum merge mașina”, realizăm vorbirea cu vibrarea limbii și a buzelor scoțând sunetele „țrrr…, brrr”.

Am desfășurat și jocuri scurte ce solicită vorbirea în șoaptă. Recitarea în șoaptă a unor versuri cunoscute presupun un efort mai mare de articulare, o deschidere mai mare a gurii. Astfel de jocuri am organizat ca tranziții între activitățile alese și cele pe domenii experiențiale, între două activități pe domenii experiențiale sau la sfârsitul oricărei activități, având și rolul de a înviora copiii după efortul depus.

Pentru corectarea pronunției am folosit și frământările de limbă și poeziile exercițiu. Acestea au funcția de a capta atenția și interesul copiilor.

Broscuța: O broscuță stă pe lac

Și tot strigă oac, oac, oac,

N-ați văzut un biet brotac

Ce dormea într-un hamac?

Oac, oac, oac, oac, oac, oac.

Cele mai multe jocuri se folosesc în vederea îmbogățirii vocabularului copiilor cu subsantive comune care denumesc obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, alimente, obiecte și fenomene din mediul înconjurător și din viața socială. Astfel am realizat jocurile: „Cu ce se îmbracă păpușa”, „Ghici ce a cumpărat mama de la piață?”, „Avem oaspeți” sau „Când se întâmplă?” (pentru denumirea și caracteristicile anotimpurilor).

Pentru îmbogățirea vocabularului cu substantive proprii (numele lor, al părinților, al fraților/surorilor, al bunicilor) am desfășurat jocurile „Familia mea” și „La cine s-a oprit jucăria?”.

Am organizat și jocuri didactice care să îmbogățească vocabularul copiilor cu adverbe și locuțiuni adverbiale referitoare la poziția spațială („Unde s-a ascuns?”) și la timpul când se petrece acțiunea („Când se întâmplă?”). La această vârstă copiii nu învață regulile gramaticale în mod conștient. Ei învață regulile gramaticale prin imitarea vorbirii celor din jurul lor, de unde apare și importanța modelelor de vorbire corectă oferită.

Copiii mici au tendința de a se reda în cuvinte. Pentru ei, cuvântul are rol de propoziție. Prin jocurile-exercițiu „Ce este?”, „Ce face?”, „Spune ceva despre tine” i-am stimulat să alcătuiască propoziții simple. Preșcolarii observau bimaginea de pe jeton, iar la întrbarea „Ce este?” spuneau numele obiectului, la întrebarea „Ce face?” răspundeau cu numele acțiunii.

Prin efectuarea jocurilor didactice am constatat că activitatea metodică realizată prin descoperire, problematizare, muncă independentă duce la învățarea corectă a limbii române și a cunoștințelor necesare pentru buna integrare în activitatea școlară. Prin faptul că permite dozarea efortului în funcție de particularitățile copiilor și că se pot adapta la mai multe situații concrete, jocul didactic este un mijloc educațional adecvat vârstei preșcolare.

În anexa 5 se găsesc exemple de jocuri pe care le-am folosit în activitățile de educare a limbajului atât cu grupa experimentală cât și cu cea de control.

Lectura după imagini este o formă de activitate educativă caracteristică învățământului preșcolar care necesită capacitatea copilului de a-și utiliza cunoștințele despre mediul înconjurător acumulate în diferite ocazii și experiența sa de viață.

Prin desfășurarea activităților de lectură după imagini am urmărit deprinderea copiilor în perceperea ilustrațiilor, înțelegerea conținuturilor acestora, îmbogățirea vocabularului și exprimarea corectă și expresivă. Pentru aceasta am ales varianta de folosire a mai multor tablouri, dar fiecare să exprime clar ideea de bază. Procedând astfel, se pot înfățișa mai multe acțiuni succesive ale aceluiași personaj, ca în lectura după imagini „Jocurile copiilor iarna”, „Jocurile copiilor vara”.

Acest mod de organizare a activității păstrează atenția preșcolarilor și crește interesul pentru căutarea răspunsurilor la întrebări. Pe lângă planificarea atentă a activităților în raport cu vârsta și cu experiența copiilor, un rol important îl are alegerea atentă a tablourilor folosite și stabilirea obiectivelor activității. Obiectivele vizează ce aspecte ale vorbirii copiilor se accentuează, analizarea sentimentelor, interpretarea ce se dă tabloului și ce alte capacități se exersează.

Pentru determinarea răspunsurilor copiilor asupra mai multor aspecte ce se iau în discuție, am încercat să formuleze întrabări cât mai diferite.

De exemplu, pentru identificarea personajelordin tabloul „Întâlnire cu Moș Crăciun”, am pus următoarele întrebări: „Cine împarte daruri copiilor?”, „Ce culoare are costumul lui Mos Crăciun?”, „Ce credeți că-i întreabă Moș Crăciun pe copii?”, „Ce ați vrea voi să-l întrebați sau să-i spuneți dacă l-ați întâlni?” etc.

Un astfel de mod de a formula întrebările îi învață pe copii modalitățile de gândire și vorbire, ceea ce le oferă facilitate și încredere în exprimare. Am realizat astfel de activități cu grupuri mici de copii sau individual în ariile de stimulare. De asemenea, am căutat să-i stimulez mai mult pe copiii timizi adresându-le întrebări ce vizau denumirea celor observate. Prin răspunsurile date, copiii își exersau , în propoziții simple, exprimarea clară, cu voce tare și cu curaj.

Această modalitate de muncă și-a dovedit eficiența în învățarea copiilor să observe logic i-maginile și să vorbească despre ele.

Pregătirea lecturii după imagini „Familia mea” a început la întâlnirea de dimineață unde i-am determinat pe copii să spună din cine este alcătuită familia lor și ce atribuții are fiecare. Apoi au selectat și au descris imagini la sectorul Bibliotecă, și-au reamintit versurile din poezia „Un copil politicos” și au realizat desene cu aceeași temă. Utilizarea jucăriilor îndrăgite la captarea atenției a creat dispoziția intelectuală și afectivă optimă pentru desfășurarea activității.

În desfășurarea activității, după ce copiii au privit atenți tabloul, întrebarea „Ce vedeți în tablou?” a necesitat ca răspuns o enumerare și le-a satisfăcut curiozitatea. După acest prim contact cu imaginea, este necesară dirijarea percepției către descrierea elementelor, a acțiunilor prin întrebări care să stimuleze răspunsuri variate din partea mai multor copii și să determine alte întrebări ale copiilor. După încheierea activității am lăsat tablourile mai multe zile în sala de grupă, oferindu-le posibilitatea să le cerceteze mai îndeaproape și să discute despre ele. Această metodă am utilizat-o și în evaluarea semestrială, un model de fișă de evaluare, care necesită interdiscipli-naritate și combină lectura după imagini cu desenul (anexa 6).

Convorbirea este o activitate complexă de educare a limbajului care contribuie la fixarea, aprofundarea, verificarea cunoștințelor și la activizarea vocabularului copiilor.

Un astfel de moment este întâlnirea de dimineață, în care copiii își povestesc cum și-au petrecut ziua, cum s-au mai jucat sau descriu un eveniment care i-a marcat.

Acest moment este favorabil pentru că preșcolarul este nevoit să își împărtășească impresiile și să folosească vocabularul necesar. Așa am putut constata unele deficiențe în pronunțarea sunetelor, modul în care și-au însușit sensul cuvintelor și cât de corect se pot exprima din punct de vedere gramatical. Datele obținute le-am folosit pentru corectarea deficiențelor prin muncă individuală.

Am desfășurat convorbirea „Primăvara” după o serie de activități de observare: „Florile primăverii”, „Păsările călătoare”, lectura după imagini „Grădina de lugume”. Am urmărit verificarea cunoștințelor preșcolarilor referitoare la caracteristicile anotimpului primăvara, activizarea vocabularului copiilor și sistematizarea exprimării corecte. Introducerea în activitate am realizat-o printr-o ghicitoare: Cine aduce iar în țară/ Mândre păsări călătoare,/ Îmbracă grădina-n floare,/ Și-ncălzește vremea afară? (Primăvara). Apoi am trecut la desfășurarea activității cu ajutorul întrebărilor:

-După ce recunoaștem că a venit primăvara?

-Cine sosește din țările calde?

-Ce fac oamenii pe câmpuri și în grădini?

-De ce ne îmbrăcăm mai subțire?

-De ce ne place anotimpul primăvara?

Aceste întrebări le-au oferit preșcolarilor posibilitatea să redea cât mai multe păreri, să utilizeze cuvinte și expresii însușite în alte activități. Pentru recapitularea celor discutate și pentru a crea o ambianță favorabilă, copiii au recitat poezii și au interpretat un cântec de primăvară în încheierea activității.

O activitate obligatorie special organizată pentru însușirea conștientă a poeziiloe de către copii, pentru repetarea sau verificarea lor, este memorizarea. În activitatea didactică, memorizările posedă un loc important și prezintă un mijloc prețios de cunoaștere, de dezvoltare a vorbirii, de cultivare a sentimentelor morale și estetice, de exersare a memoriei și de activare a imaginației creatoare.

Poezia le destăinuie copiilor un univers de armonie și de trăiri diverse. Învățarea conștientă a versurilor poeziei dezvoltă copiilor sentimente de dragoste față de persoanele din mediul lor social, față de natură. Pornind de la acest lucru am încercat să-i determin pe copii să observe, să înțeleagă nuanțele expresive ale limbii, să-și conștientizeze unele trăiri afective, dezvoltându-le sensibilitatea față de modul în care se exprimă. Am încercat, de asemenea, să-i deprind cu memorarea și reproducerea logică a poeziilor. Poeziile care au versuri cu rimă sunt mai ușor de memorat, muzicalitatea lor e sesizată cu ușurință și le dezvoltă copiilor simțul ritmului.

Povestirea este utilizată atât ca metodă de expunere și comunicare de cunoștințe, cât și ca formă de activitate obligatorie, frontală sau pe grupuri, comună sau în cadrul activităților liber-alese. Cu ajutorul povestirii ca metodă se pot transmite cunoștințe care nu pot fi dobândite de copii prin experiență personală.

Povestirile și poveștile au tematică variată: copilăria, lumea animalelor, viața adulților.

Preșcolarii îndrăgesc poveștile cu animale, ele devenind personaje simbol, purtătoare de virtuți și defecte omenești. Lupul este simbolul lăcomiei, iepurașul al fricii, vulpea al vicleniei etc.

Am prezentat povești cu conținut și intrigă simple, cu un limbaj accesibil copiilor, cu puține episoade, cu intercalarea unor cântece („Capra cu trei iezi”) și care să trezească sentimente și stări afective pozitive („Ridichea uriașă”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Scufița Roșie” etc.). Uneori a fost nevoie de o scurtă conversație pregătitoare pentru actualizarea unor cunoștințe ale copiilor care să-i ajute la înțelegerea conținutului sau a mesajului, folosind și material vizual sau sonor.

Ascultând povești sau basme, copiii întâlnesc cuvinte și expresii noi care intră în vocabularul lor. De exemplu, în activitatea de povestire „Scufița Roșie” de Charles Perrault, copiii și-au îmbogățit vocabularul cu „șiret”, „zglobie”, „sforăia de se cutremurau pereții”. Pentru caracterizarea lupului am folosit adjectivele „șiret” și „viclean”, facând precizarea că cele două cuvinte au același înțeles.

O altă metodă eficientă pentru activizarea vocabularului preșcolarilor o constiutuie povestirile copiilor. Preșcolarii trebuie să dobândească și deprinderea de a-și exprima liber impresiile despre poveștile sau basmele audiate și să redea conținutul acestora. Povestirile copiilor apar sub forma repovestirilor și a povestirilor create.

Prin activitatea de repovestire am urmărit să-i obișnuiesc pe copii să redea fluent și logic povești și povestiri audiate, întâmplări reale sau imaginare în vederea exersării vorbirii sub as-pect fonetic, lexical și gramatical. Am organizat activități de repovestire a unor povești simple, accesibile, cu dialog și situații asemănătoare, ca de exemplu „Capra cu trei iezi”, „Punguța cu doi bani”, „Ursul păcălit de vulpe”, utilizând ilustrații ca suport intuitiv. Pentru a face trecerea spre povestirea liberă, am desfășurat și activități de repovestire pe baza unui plan verbal.

În continuare, prezint planul de întrebări pentru „Punguța cu doi bani” de Ion Creangă:

-Ce l-a sfătuit baba pe moș?

-Ce a găsit cocoșul pe drum?

-Cum a vrut să scape boierul de cocoș?

-Ce bogății i-a adus cocoșul moșului?

-De ce a pedepsit baba găina?

-Ce trebuie să învățăm din această poveste?

Povestirile create de copii contribuie la dezvoltarea gândirii și a imaginației, la dezvoltarea unei vorbiri fluente, expresive.

Povestirile și poveștile le-am folosit și în evaluări sau în activități interdisciplinare, cum sunt cele ilustrate în anexa 7.

Poveștile sunt de obicei statice. Pentru a trezi interesul copiilor când sunt obosiți sau când nu mai vor să asculte, trebuie stimulați să se implice, să simtă povestea și să își dorească să nu se mai termine. Un mod de activizare și de trezire a interesului sunt poveștile încurcate. În acest sens am ilustrat în anexa 8 povestea încurcată „Scufița Roșie”.

Toate aceste activități au avut la baza lor metode tradiționale, iar pe parcurs, cu grupa „Piticii”, am folosit metode moderne.

În vederea dezvoltării capacităților copiilor de a reproduce conținutul unui text narativ și de a se exprima liber, creativ, am utilizat în activitatea de repovestire, în etapele feed-back-ului, metoda piramidă „Interpretează roluri”. Am construit pe parchet o piramidă plană formată din șase pătrate de culori diferite pe care să se așeze șase copii: unul povestește pe scurt, doi redau dialogurile dintre diferitele personaje, iar ceilalți trei să redea prin mimică snumite stări sufletești trăite de personaje. Această metodă a fost repede îndrăgită de copii și am folosit-o și în activitățile liber alese.

În activitatea de povestire „Fata babei și fata moșneagului! Am folosit metoda pălăriuțele gânditoare pentru a-i încuraja pe copii să comunice liber, să examineze conflictul și să descopere alte soluții care să schimbe finalul.

După ce am ascultat povestea însoțită de prezentarea diafilmului, am împărțit grupa în șase grupuri de câte 4 copii, fiecare având ca semn o pălărie și am solicitat cât mai mulți copii din fiecare grup să-și spună părerea. Astfel, pălăria albă (informatorul) a redat pe scurt cuprinsul poveștii, pălăria albastră (dirijorul) a caracterizat personajele (fata moșului e bună, miloasă, iubește animalele, e ascultătoare și harnică, iar fata babei e rea, urâcioasă și leneșă), pălăria roșie (judecătorul) arată că faptele fetei moșului sunt bune, pe când fata babei nu face nimic dar e prima la răsplată), pălăria neagră (criticul) critică atitudinea fetei babei (care nu ajută pe nimeni în drumul ei și nici măcar nu își dă silința să facă ceea ce este rugată), pălăria verde (optimistul) acordă variante fetei babei (dacă își alegea o ladă mai mică, poate scăpau cu viață și ea și mama ei), pălăria galbenă (creatorul) găsește alt final poveștii (fata babei își dă seama că a greșit, se întoarce din drum, îngrijește animalele, cere o ladă mai mică, apoi se întoarce acasă, se împacă cu moșul și cu fata lui și, împreună cu baba, au trăit fericiți și în bună înțelegere).

Pentru consolidarea cunoștințelor în povestea „Capra cu trei iezi” am folosit metoda explozia stelară. Am aranjat grupa de preșcolari sub formă de semicerc, iar în fața lor am așezat o steluță mare reprezentând imaginea din poveste, înconjurată de alte cinci steluțe mici, pe care sunt scrise cu culori diferite întrebările: Ce? Cine? Unde? Când? De ce?. Am numit cinci copii, care, la rândul lor și-au ales fiecare câte o steluță cu o întrebare. Pe rând, am citit fiecare întrebarede pe steluță și am explicat modul de lucru: fiecare copil ce și-a ales câte o steluță, își alege alți 3-4 parteneri cu care formează o echipă și trebuie să găsească împreună mai multe întrebări referitoare la imaginea prezentată, folosind întrebarea de pe steluța aleasă. De exemplu: Unde merge capra? Unde stă lupul ascuns? Unde se ascund iezii? Ce le spune capra iezilor? Ce le promite să le aducă? Când timpul a expirat copiii au revenit în jurul steluței mari și au pus întrebările celorlalte grupuri. Acestea au răspuns la întrebări și au pus apoi propriile întrebări.

În activitatea de convorbire „Ce știm despre primăvară?” am utilizat metoda lotus. Prin această activitate am urmărit evaluarea cunoștințelor despre anotimpul primăvara pe baza reprezentărilor formate în urma desfășurării lecțiilor. Pentru aceasta am pregătit materialul didactic necesar: imagini, planșe și fișe de lucru. Introducerea în activitate s-a făcut prin recitarea în grup a poeziei „Primăvara”. Apoi, copiii au extras dintr-un bol bilețele. Pe opt dintre acestea se aflau ilustrate imagini reprezentative pentru anotimpul primăvara, iar copiii care au extras bilețelele cu imagini au devenit liderii ce au format grupul central. Împreună cu liderii am fixat cele opt teme secundare care formează conținuturile temei principale: caracteristicile primăverii, păsări călătoare, plantele în anotimpul primăvara, activitatea omului, curiozități ale naturii și relația om-mediu. Fiecare dintre cei opt lideri își aleg membrii cu care vor lucra și discută problema aleasă. În cadrul fiecărui grup am conceput întrebări pentru conținutul respectiv. Pentru tema Caracteristicile primăverii, de exemplu, am pus întrebări de genul: Cum este vremea? Din ce cauză se schimbă vremea primăvara? Ce înseamnă capriciile vremii? etc. În această etapă copiii întreabă în interiorul grupului, își lămuresc anumite aspecte. După rezolvarea problemei, liderul fiecărui grup iese în față și prezintă rezumatul desprins din munca grupului. Ceilalți membrii ai grupului pot interveni cu completări sau discuții. La final am făcut aprecieri asupra felului în care s-a organizat și a colaborat fiecare grupă, asupra corectitudinii parcurgerii problemelor temei, dar și asupra importanței ideilor noi.

Metoda predicțiilor combinată cu metoda brainstorming și cu metoda gândiți/ lucrați în perechi/ comunicați, am folosit-o spre finalul cercetării în povestea „Pățania ursului cafeniu” de Vladimir Colin. Pentru introducerea în activitate am propus copiilor să răspundă la următoarea întrebare: „Daca aș fi un animal mi-ar place să fiu… pentru că…”. Apoi, pornind de la termenii cheie urs cafeniu, urși albi, focă, pinguin, folosind metoda gândiți/ lucrați în perechi/ comunicați, am alcătuit grupuri folosind metoda cartonașelor cu numere. Am cerut copiilor să-și imagineze o poveste scurtă folosind aceste cuvinte. Copiii au lucrat în perechi, apoi în grup. Am ales un copil, care a prezentat povestea grupului din care face parte. Apoi am scris pe o coală de flipchart ideea cea mai importantă din poveste, încurajându-i pe copii fără a face aprecieri sau corecturi, chiar dacă nici un răspuns nu se apropie de povestea adevărată. Am citit copiilor primul fragment din text, după care copii prezintă ceea ce au aflat până acum și se scrie pe coală ideea fragmentului. Se cere copiilor continuarea poveștii. Toate predicțiile făcute de copii se notează pe coala de flipchart.

Am citit copiilor cel de-al doilea fragment. Copiii povestesc fragmentul și pe coală se notează ideea principală din fragment. Apoi, împreună cu copiii verificăm predicțiile și le vom alege pe cele care se apropie cel mai mult de adevăr. După alegerea predicțiilor, copiii fac din nou predicții pentru sfârșitul poveștii. Am citit și ultimul fragment, îl povestim, notez ideea principală și comparăm predicțiile făcute inițial cu povestea propriu-zisă. În încheierea activității am pus întrebarea: Dacă ați fi fost în locul ursului cafeniu cum ați fi procedat? Fiecare grup are un set de imagini cu scene din poveste ordonate întâmplător. Copiii trebuie să aranjeze imaginile în ordinea cronologică desfășurării evenimentelor.

Anexele 9, 10, 11 și 12 cuprind proiecte didactice model cu câteva dintre activitățile desfășurate prin metode moderne, cu grupa experimentală.

Pentru ca activitatea mea să fie cât mai eficientă, am căutat să corectez vorbirea copiilor, felul de exprimare, având posibilitatea de a aprecia nivelul limbajului și de a interveni pentru completarea și corectarea unor greșeli.

Limbajul fiind implicat în toate activitățile componente ale grădiniței, participarea activă a copiilor la toate acțiunile constituie adevărate exerciții de comunicare.

Pentru înregistrarea progresului copiilor am desfășurat evaluări la finalul semestrului I, dar și pe parcursul anului școlar.

Una dintre probele utilizate la evaluarea de la sârșitul semestrului I este prezentată în schița de lecție de mai jos.

„Spune ce face!”- joc didactic

Obiective operaționale:

O1- să recunoască poveștile învățate și să denumească personajele;

O2- să relateze momentele acțiunii sugerate de imagini;

O3- să alcătuiască propoziții simple sau dezvoltate utilizând corect verbele la timpul prezent;

O4- să utilizeze în vorbire cuvinte și expresii literare întâlnite în conținutul poveștilor;

O5- să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv.

Sarcina didactică

Precizarea acțiunilor realizate de unele personaje din poveștile cunoascute, enunțarea propozițiilor simple și dezvoltate corecte cu verbele la prezent, mimarea roluluipersonajului îndrăgit.

Regula jocului:

-Copilul atins cu baheta magică va alege de pe masă o imagine, va identifica povestea și personajele și va prezenta momentul acțiunii sugerat de imagine. La cerința educatoarei: „Spune ce face?” copiii atinși cu bagheta vor formula răspunsurile corecte în propoziții dezvoltate.

Elemente de joc:

-atingerea cu bagheta magică, mimarea, mișcarea, aplauzele.

Mijloace de învățământ:

-imagini din conținutul poveștilor cunoscute copiilor, panou pentru afisaj, baghetă.

Sugestii metodice:

Jocul se poate desfășura la toate grupele de preșcolari, însă poveștile vor fi stabilite de educatoare în funcție de capacitățile copiilor, de resursele materiale ale grădiniței.

Precizări pentru dirijarea și desfășurarea jocului:

Preșcolarii vor sta pe scăunelele așezate în semicerc. După anunțarea temei și prezentarea obiectivelor, se va explica și demonstra modalitatea de desfășurare a jocului: copilul arătat cu bagheta magică va alege o imagine de pe masă, va recunoaște povestea, va preciza personajele și va descrie fragmentul sugerat de imagine. La cerința educatoarei:„Spune ce face?”, copiii atinși cu bagheta vor formula răspunsuri corecte, sub formă de propoziții, folosind verbele la timpul prezent. În efectuarea jocului se va urmări exprimarea corectă a preșcolarilor în propoziții simple sau dezvoltate, utilizarea cuvintelor și a expresiilor literare în povestirea momentelor sugerate de ilustrații, folosirea verbelor la timpul prezent. Copiii care vor întâmpina greutăți în exprimare, vor fi ajutați cu întrebări suplimentare.

În partea a doua a jocului, preșcolarii cu aptitudini artistice vor mima acțiuni ale unor personaje, iar ceilalți copii vor descoperi personajul interpretat și acțiunea realizată.

Evaluarea activității s-a făcut oral, prin aprecieri referitoare la răspunsurile copiilor, dar și cu referire la participarea lor la activitate.

Tabel 1.IV.2 Rezultatele evaluării semestriale

Rezultatele obținute în urma evaluării semestriale le-am prezentat în figura 1.IV.3. În urma acestei evaluări am observat comportament atins la 5 copii, comportament parțial atins la 13 copii și comportament în curs de dezvoltare la 6 copii.

Fig. 1.IV.2 Rezultatele evaluării din semestrul I- Domeniul Limbă și Comunicare

IV.3 ETAPA DE CONTROL (POST-EXPERIMENTALĂ) A CERCETĂRII

Ca intrument de măsură a randamentului preșcolarilor, la sfârșitul experimentului am utilizat testul sumativ final și verificarea orală, pentru evaluarea capacităților de comunicare.

Obiectul evaluării rezultatelor obținute în urma cercetării l-au alcătuit preșcolarii ca „variabilă independentă”; am urmărit memoria, gândirea, imaginația, limbajul și creativitatea, ca factori intelectuali, precum și motivația, atitudinea și afectivitatea copiilor, ca factori nonintelectuali. În vederea atingerii scopului prestabilit am ales un joc didactic combinat cu metode moderne, ca variabilă dependentă.

În întocmirea testului sumativ final am ținut cont de standardele de performanță ale limbii și comunicării române pentru ciclul preșcolar, grupa mijlocie, și a conținutului programei. Itemii sunt diversificați pentru a menține și antrena atenția preșcolarilor.

Testul final a avut scopul de a vedea care este aportul metodelor folosite în activitatea de predare, în vederea asimilării cât mai rapide și eficiente de noi informații.

Poveștile încurcate le-am folosit și în evaluarea finală a cercetării. În continuare prezint planul unei astfel de activități.

Tema activității: „Povești amestecate”- joc didactic

Obiective:

-să participe la activitățile de grup și la activitățile de joc atât în calitate de vorbitor, cât și în calitate de auditor;

-să audieze cu atenție un text, să rețină ideile acestuia și să demonstreze că l-a înțeles;

-să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv, pe baza experienței personale și a relațiilor cu ceilalți;

-să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical;

-să recepteze un text care i se citește ori i se potrivește, înțelegând caracteristicile estetice și expresive ale acestuia.

Scopul evaluării: verificarea și fixarea cunoștințelor dobândite anterior.

Itemi:

1. recunoaște poveștile,alege planșele potrivite poveștii prezentate

2. recunoaște personajele din poveștile învățate

3. precizează însușirile specifice, identificând valențele pozitive și negative

4. povestește un fragment din povestea cunoascută

5. așează planșele în ordinea desfășurării poveștii

6. recunoaște personajul asociindu-l cu elementul corespunzător.

Forme de evaluare: conversația povestirea, repovestirea, dramatizarea, fișa de lucru.

Material didactic: planșe cu povești, cd inetractiv „Povești încurcate”, siluete cu personaje ce aparțin poveștilor, păpușa domnișoara Drăguțica, fișă de lucru, creioane colorate.

În concluzie, în cadrul activităților de educare a limbajului am observat o evoluție pozitivă în ceea ce privește îmbogățirea vocabularului activ și pasiv la preșcolari. Aceștia reușesc să formuleze propoziții simple despre obiecte, rețin ușor expresiile ritmate, recită expresiv și repovestesc fragmente din povestea învățată, folosind dialogul.

Rezultatele evaluării exprimate în comportament atins, parțial atins și în dezvoltare se află în figura 2.IV.3. Comportament atins s-a observat la 13 copii (8 copii din grupul experimental și 5 copii din grupul de control), parțial atins la 10 copii (4 copii din grupul experimental și 6 copii din grupul de control) și comportament în dezvoltare la 1 copil (0 copii din grupul experimental și un copil din grupul de control).

Tabel 1.IV.3 Rezultatele evaluării finale

Fig. 1.IV.3. Rezultatele evaluării finale

Cu preșcolarii care întâmpină greutăți în pronunție voi desfășura mai multe jocuri exercițiu de corectare a vorbirii, iar preșcolarii timizi vor fi solicitați mai des și încurajați pentru dezvoltarea încrederii în forțele proprii. Voi desfășura în continuare activități care să stimuleze dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului și voi pune accentul în continuare pe pronunția corectă a sunetelor.

Evoluția copiilor din grupul experimental, comparată din faza de evaluare inițială pâna în cea de evaluare finală este prezentată în Tabelul 2.IV.3, iar în figura 2.IV.3 este prezentată comparația dintre evaluarea inițială și evaluarea finală a celor două grupuri.

Tabel 2.IV.3. Evoluția copiilor de la evaluarea inițială până la evaluarea finală

Fig. 2.IV.3. Rezultatele comparative evaluare inițială- evaluare finală

Se poate observa un real progres în dezvoltarea limbajului copiilor grupei. Astfel, la grupul experimental, de la 1 preșcolar cu comportament atins în evaluarea inițială s-a ajuns la 8 în evaluarea finală, de la 7 preșcolari cu un comportament parțial atins s-a ajuns la 4 și de la 4 preșcolari cu un comportament în curs de dezvoltare s-a ajuns în evaluarea finală la 0.

V. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

Rezultatele experimentului confirmă ipoteza de la care am pornit și anume că utilizarea metodelor și strategiilor adecvate stimulării și dezvoltării limbajului duce la creșetrea nivelului de dezvoltare intelectuală, iar alternarea metodelor tradiționale cu cele moderne ajută preșcolarul să-și dezvolte și valorifice cunoștințele dobândite și utilizarea lor și în alte domenii.

Rolul educatoarei este de a constitui un climat care să antreneze gândirea divergentă și să dezvolte creativitatea copiilor, lucru esențial pentru desfășurarea unui program complex de învățare și care să îi pregătească pentru viața socială viitoare. Modalitatea educatoarelor de a da cât mai multe informații trebuie înlocuită cu preocuparea de a-i îndruma spre un efort intelectual, de cunoaștere și exersare a proceselor psihice, de abordarea a ltor demersuri intelectuale interdisciplinare decât cele tradiționale. Prin studiul mediului concret și prin corelațiile create interactiv în care preșcolarii își asumă responsabilitățile, exprimă și verifică soluții, elaborează sinteze în activități de grup, individual sau în perechi. Soluțiile și ideile grupului au încărcătură afectivă și originalitate dacă se respectă principiul flexibilității. Încununarea acestor cerințe se poate realiza prin punerea în practică a metodelor moderne care oferă schimbări în planul gândirii referitor la limbaj, opinii, idei, activează preșcolarii, îi motivează reducând încorsetarea pe care atât educatoarea cât și copiii o resimt în activitatea tradițională. Însă trebuie avut în vedere ca aceste metode să fie aplicate ca un joc de învățare, de cooperare, cu reguli, distractiv, nu cu efort de concentrare.. Preșcolarii trebuie să fie relaxați, să rezolve sarcina didactică în grup, împreună cu alți colegi, să ia decizii și să înlăture conflictele ce pot apărea.

Educatoarea este un partener al preșcolarului cu care pornește în descoperirea mediului înconjurător, scopul final fiind acela de a-l pregăti pe copil în conștientizarea rolului și locului pe care îl ocupă în această societate . Prin utilizarea metodelor moderne am introdus copilul într-o lume necunoscută, intr-o aventură a descoperirii de noi cunoștințe, deprinderi, el fiind participant activ. Prin acționare, alături de ceilalți colegi din grup, preșcolarul începe să rezolve sarcini și să simtă că este o persoană importantă, aptă în luarea deciziilor pentru buna desfășurare a activității de grup. Strădania copiilor a fost una intelectuală prin care s-a exersat procesele psihice cognitive. Metodele moderne îi motivează pe copii și le oferă o încărcătură afectivă deosebită.

În cazul în care facem din copil un adevărat explorator, atunic întreaga noastră muncă cu copiii va da rezultatele așteptate. În funcție de metodele utilizate de educatoare în demersul didactic, se poate stabili și rolul copilului în activitate.

În alegerea metodelor de lucru am ținut cont de particularitățile de vârstă și dezvoltare a copiilor, de nivelul grupei și de conținutul abordat. Îmbinarea metodelor tradiționale și moderne promovează evoluția unui învățământ activ care solicită o participare activă din partea preșcolarilor la desfășurarea activităților,

Făcând din învățarea prin cooperare, cu ajutorul metodelor active, un mod obișnuit de lucru cu preșcolarii, am constatat nu doar progrese din partea celor mai timizi sau cu un ritm de lucru mai lent, ci și un interes pentru activități.

Abordând un mod educaționalprin care să stimulez interacțiunile dintre copii, creând o atmosferă pemisivă curiozității și creativității spontane a preșcolarilor, respectând nevoia copilului de manifestare și de mișcare, am realizat un management eficient în relațiile cu preșcolarii. Când un copil se simte luat în seamă de un adult, va crește cu încredere în propriile forțe, iar cu timpul îi va imprima caracterul.

Delimitarea între activitatea tradițională și cea modernă pe care o practică o educatoare creativă, nu este mecanică. Consider că activitatea modernă este o activitate tradițională în care se folosesc alte metode de stimulare a interesului și gandirii copiilor. La activități trebuie să procedăm astfel încât să obținem din partea copiilor maximum din cât pot ei, trebuie să îi încurajăm, să îi sprijinim și să le scoatem în evidență toate calitățile.

Observând rezultatele obținute la sfârșitul experimentului, consider că desfășurarea activităților de educare a limbajului pe care le-am realizat, le-a creat preșcolarilor o experiență colectivă plăcută, nu i-a obosit, optimizându-le capacitatea de relaționare atât cu adulții cât și cu alți copii, de integrare eficientă în mediul social, cultural și natural.

VI. CONCLUZII

Limba, mijlocul de expresie și comunicare, este însușită de copil încă din primul an de viață, grădinița asigurând continuarea învățării începută în familie. Vorbirea copiilor este legată de pronunțarea sunetelor și a cuvintelor, de bogăția vocabularului.

Instrumentul prin care se realizează acumularea de cunoștințe și dezvoltarea posibilităților de folosire creatoare, de exprimare originală a acestora este limbajul. Fără a folosi cuvintele, limbajul nu ar fi posibil. De aici reiese rolul hotărâtor al activităților de educare a limbajului.

Îmbogățirea vocabularului solicită din partea copiilor o înțelegere cât mai adecvată a termenilor și folosirea lor corectă în vorbire.Pentru ca însușirea cuvintelor să capete trăinicie este necesară activizarea lor. E nevoie ca ei să fie orientați sa opereze cu diferite sensuri ale aceluiași cuvânt, să găsească diferite cuvinte pentru exprimarea aceleiași idei.

Metodele moderne îmbracă forma unor jocuri cu reguli, jocuri de învățare, de cooperare, distractive și acționează direct asupra modului de gândire si manifestare a copiilor.

Prin utilizarea acestor metode, copiii învață să rezolve probleme cu care se confruntă, să ia decizii în grup și să aplaneze conflictele. Performanțele obținute sunt percepute de copii și-i responsabilizează pentru sarcinile viitoare. Grupul se implică în rezolvarea sarcinilor și înțelege să nu-și marginalizeze partenerii, să aibă răbdare, să se tolereze reciproc. Metodele interactive promovează interacțiunea dintre mințile participanților, presupun cooperare, competiție, ducând la o învățare cât mai activă. Subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri variate și complexe.

Prin folosirea metodelor moderne, dăm frâu liber imaginației copilului, îl scoatem din acea stare de timiditate care îl inhibă și nu îi dă voie să se exprime așa cum el ar dori. Un copil timid devine prin joc mai activ, mai vorbăreț și mai creativ. Însă nu întotdeauna putem aplica metode moderne dar, alături de metodele tradiționale, au un mare rol în stimularea limbajului copiilor.

Didactica modernă nu impune folosirea metodelor și procedeelor ca pe niște rețete, ci lasă libertatea deplină educatoarei. Alegerea lor trebuie făcută în urma unei analize temeinice a fiecărei situații didactice. Deoarece învățământului preșcolar îi revine sarcina de dezvoltare integrală a vieții copilului și de formare a abilităților de învățare alături de conținutul activității instructiv-educative, un rol hotărâtor îl are metodologia utilizată și stilul de muncă al educatoarei. În acest sens, promovez cu perseverență realizarea în practică a principiilor învățământului formativ, a metodelor active menite să prilejuiască preșcolarilor contactul direct cu obiectele și fenomenele din natură și societate.

În ceea ce privește rezultatele obținute, aș putea spune că prin folosirea celor mai adecvate metode și procedee precum și luarea de măsuri pentru eliminarea lipsurilor ce au reieșit din experiența anilor anteriori, în condițiile muncii perseverente, s-au format și dezvoltat la copii o serie de deprinderi intelectualenecesare integrării în activitățile organizate în grădiniță.

BIBLIOGRAFIE

Bodiștean, Florica, (2007), Literatura pentru copii și tineret dincolo de ,,story”, Casa Cărții de știință, Cluj-Napoca.  

BREBEN S, GONGEA E, RUIU G, FULGA M .( 2002) Metode interactive de grup. Craiova: Ed Arves

Cordoș, Sanda, (2004), Ce rost mai are să citim literatură?, Editura Compania, București.

Costea, Octavia, (2007), Didactica lecturii. O abordare funcțională, Editura Institutul European, Iași. 

Dumitrana, Magdalena, (1999), Educarea limbajului în învățământul preșcolar, Editura Compania, București.

LESPEZEANU M. (2007)Tradițional și modern în învățământul preșcolar – o metodică a activităților instructiv educative. Bucuresti : Editura Omfal Esențial

Pamfil, Alina; Tămăian, Ioana, (2005), Studiul limbii și literaturii române în secolul XX.Paradigme didactice, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

Păun, Emil; Molan, Vasile; Romiță, Iucu, (2002), Învățământul preșcolar în România, Editura Polirom,Iași.

PREDA V, POP M, MARICA D,BERBECEANU G (2010) Metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii. Craiova:Ed Sitech

Rogojinaru, Adela, (1999), O introducere în literatura pentru copii, Editura Oscarprint, București.

**Aplicarea noului curriculum pentru educația timpurie- o provocare? (2008) Pitești: Ed Diana

**Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani. (2008 )București

ANEXA 1

CHESTIONAR PENTRU PREȘCOLARI

Cum te cheamă?…………………………………………………………………………………………………….

Câți ani ai? 3; 4; 5; 6; 7.

Cum se numește educatoarea de la grupta?………………………………………………………….

Aștepți cu nerăbdare să mergi dimineața la grădiniță?

DA. De ce?…………………………………………………………………………………………………..

NU. De ce?…………………………………………………………………………………………………..

Pe cine vrei să vezi mai întâi când ajungi la grădiniță?

EDUCATOARE 

UN COLEG/ COLEGĂ 

ALTE PERSOANE 

NIMENI 

Ce activități organizate la grădiniță îți plac cel mai mult?

a. concursurile;

jocurile;

pictura, desenul, modelajul;

activitățile prin care învăț lucruri noi;

activitățile pe calculator;

alte activități.

Care?………………………………………………………………………………..

Îți place mai mult când educatoarea organizează jocuri sau când le organizezi tu?

EDUCATOARE. De ce?………………………………………………………………………………

COPIL. De ce?………………………………………………………………………………..

8. Reușești cu ușurință să realizezi sarcinile date de educatoare?

DA. De ce?…………………………………………………………………………………………………..

NU. De ce?…………………………………………………………………………………………………..

9. Dacă ar fi să-ți alegi educatoarea, pe cine ai alege?

pe care o are. De ce?…………………………………………………………………………………..

o altă educatoare. De ce?…………………………………………………………………..

10. Părinții tăi știu despre ce înveți tu la grădiniță? DA, NU 

11. De la cine află părinții tăi despre ce înveți tu la grădiniță?

de la copil 

de la educatoare 

de la alte persoane 

12. Cu ce personaj din poveste crezi că seamănă educatoarea ta?

zâna bună 

fata babei cea harnică 

fata moșului cea rea și leneșă 

un clovn jucăuș 

vrăjitoarea cea rea 

alt personaj din poveste. Care?……………………………………………………………………..

13. Ce îți place cel mai mult la educatoarea ta?……………………………………………………………………

14. Cum ai vrea să fie educatoarea ta ca să-ți placă și mai mult?……………………………………………

…………………………………………………………………………………………………….

ANEXA 2

PROBE PENTRU EVALUAREA INIȚIALĂ

PROBA 1

CATEGORIA DE ACTIVITATE

ACTIVITĂȚI DE EDUCARE A LIMBAJULUI

COMPORTAMENTE MĂSURABILE

*să pronunțe relativ corect sunete integrate în cuvinte;

*să asculte și să reacționeze adecvat la povești;

*să formuleze propoziții simple și dezvoltate ca răspuns la întrebările date;

*să sorteze și să potrivească diferite contururi;

*să recite o poezie scurtă învățată în familie.

TIPUL ACTIVITĂȚII

*joc:”Care este locul meu?”

*recitare de poezii:”La serbare”

MATERIAL DIDACTIE

* planșele de la –„Educarea limbajului la preșcolari”

* joc: „Caută umbra potrivită”

ITEMI

a) Pronunță corect sunete și grupuri de sunete integrate în cuvinte.

b) Alcătuiește propoziții despre obiecte , ființe,personaje de poveste sau aspecte ale vieții sociale.

c) Așază cel puțin 6 jetoane peste umbra potrivită.

PUNCTAJ MAXIM ACORDAT

a) 2p

b) 4p

c) 3p

CALIFICATIVUL ACORDAT ÎN FUNCȚIE DE CUMULUL DE PUNCTE

– Comportament atins( CA) 7-9p;

-Comportament parțial atins( CPA) 5-6p;

-Comportament în dezvoltare (CD) 1-4p;

PROBA 2

COMPORTAMENTE MĂSURABILE:

*să răspundă adecvat (verbal sau comportamental)la ceea ce i se spune;

*să discute cu colegii și cu educatoarea;

*să demonstreze înțelegerea textului apelând la diferite modalități de re-

dare ( repovestire,dramatizare);

*să recite cu ușurință o poezie cunoscută.

TIPUL ACTIVITĂȚII

*JOC: "Cine este personajul?”

*RECITARE DE POEZII: „La concurs”

MATERIAL DIDACTIC

*planșele de la –„Educarea limbajului la preșcolari”

ITEMI: -Joc

a)Pronunță corect vocale și grupuri de consoane.

b)Recunoaște personajul și povestea din care face parte.

c)Povestește în cel puțin două propoziții momentul prezentat în imagini

d)Redă versurile prin care cocoșul își cere punguța înapoi sau dialogul

dintre Scufișa Roșie și mama acesteia.

-Recitare de poezii

a)Recită clar întreaga poezie cu ușor sprijin al educatoarei.

b)Recită ușor și clar întreaga poezie,fără sprijinul educatoarei.

PUNCTAJ MAXIM ACORDAT –Joc

2p

2p

2p

3p

CALIFICATIVUL ACORDAT

Comportament atins( CA) 7-9p;

Comportament parțial atins( CPA) 4-6p

Comportament în dezvoltare (CD) 1-3p

PUNCTAJ MAXIM ACORDAT-Recitare de poezii

3p

4p

CALIFICATIVUL ACORDAT

Comportament atins( CA) 4p

Comportament parțial atins( CPA) 3p

Comportament în dezvoltare (CD) 1-2p

PROBA 3

,,Desenează în partea dreaptă tot atâtea cerculețe câte cuvinte sunt în partea stângă”.

ANEXA 3

FIȘĂ DE EVALUARE – NIVEL DE VARSTA (3-5 ani)

Nume si prenume……….……………………………

Data nașterii………………………………………….

Educatoare…………..……………………………….

Anul școlar………………………………………..….

ANEXA 4

Chestionar pentru părinți

Numele și prenumele copilului ………………………………………………

Ce știu despre copilul meu?

Vă cunoașteți copilul? foarte bine/… bine/… suficient/… puțin/ deloc…………….

Cine se ocupă mai mult de educația copilului? tata/..mama/.. bunicii/.. frații..

Cât timp stați cu copilul dvs. pe zi? f mult/.. mult/.. suficient/.. puțin/.. f puțin.

Cât timp îi alocați efectiv lui? f mult/… mult/… suficient/.. puțin/…. f puțin…

Știți ce pasiuni are?…Da/ care?……………………………… Nu le știu pe toate/.. Nu..

Știți ce-l întristează cel mai mult?….Da……………Nu știu bine…………Deloc

Dar ce-l bucură ?………………………………………………………………………………………

Îi cunoașteți grupul de prieteni?….. Da /…….nu/……… puțin…………………………

Cum îl afectează prietenii?…. în bine/…. rău/…… nu-l afectează/……nu cunosc.

Cât timp alocă prietenilor? …mult/.. f.mult/.. puțin/.. n-are prieteni/…… nu știu.

Cât timp alocă :…T.V.-ului/..Calculatorului/.. Net-ului/.. jocurilor /.. jucăriilor?

………f.mult timp/……… mult/…………….. puțin/………… deloc………………………..

Vă deranjează dacă? întreabă/….se agită/… tace/… strigă/… plânge/..se alintă/

Cum vă comportați când greșește? Îl cert/…îl lovesc/….nu-i vorbesc/….îl obstrucționez de la ce-i place/… discut cu el/.. altceva:…………………………….

Îl certați: mereu….. rar/…… deloc/….. când consider că e necesar/…………………

Îl pedepsesiți….Da/….cum?……………………………………………..Nu……………………..

Copilul dv. vă minte?.. des/.. foarte des/.. câteodată/..totdeauna/.. rar/.. deloc

Vă bucurați împreună cu copilul dv.? recent/..nu-mi amintesc/.. demult/..deloc

În ce constă timpul alocat copilului?

mă joc cu el /…îi citesc povești/…vizionăm programe TV/…ne plimbăm/

îi răspund la toate întrebările:…..da/… rar/….deloc/….când am timp……..

îi satisfac cerințele bănești…uneori/…tot timpul/….când merită/…niciodată

îi satisfac trebuințe fiziologice:… hrană,/… îmbrăcăminte,/ etc…………….

îi cumpăr jucării:…des/… f. des/… rar/…….cu anumite ocazii/……………..

îl antrenez în sarcini gospodărești… Da/ care?………………………….. nu…..

Ce așteptați de la doamna educatoare? să nu-mi spună nimic/… să nu mă deranjeze mereu/… să cooperez/…să-mi spuna tot timpul cum evoluează copilul..

Ce atitudine îmi propun să am am față de doamna educatoare? (grădiniță?) deschisă/… retrasa/ ……. neutră….. mă implic/…. activă/…… de lider/… …………………………………………………………………………………………………………………

Ce deprinderi și abilități doriți să fie exersate în grădiniță?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Dece?…………………………………………………………………………………………………..

Care credeți că ar trebui să fie obiectivul prioritar al programului din grădiniță?…….Jocul…….Pregătirea pentru școală……………………….Dezvoltarea intelectuală……………… Pregătirea pentru viată…………………………. Educația pentru mediu/sănătate/fizică…..Altceva…….Ce?………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Ce nu vă place la copilul d-voastră și vreți să fie corectat la grădiniță? ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

De ce?…………………………………………….

Ați încercat?……………………………………

Ce metode ați folosit?……………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Alte informații despre copilul d-voastră care credeți că-i va ajuta d-nei educatoare în activitatea pe care o va desfășura?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Data Părinte,

ANEXA 5

Modele de jocuri didactice

Joc didactic „La cine s-a oprit roata”

Scop: exersarea vorbirii copiilor în direcția pronunțării sunetelor c, r, t, g, h, și a grupurilor de sunete: chi, sf,gr, ci, era, prin imitarea glasului specific unor animale; consolidarea cunoștințelor privind denumirile acestor animale și acțiunile pe care le fac; activizarea vocabularului prin folosirea cuvintelor respective.

Sarcina didactică: recunoașterea animalului, a acțiunii, a glasului specific și imitarea acestuia, ca și a unor mișcări caracteristice; denumirea acestora.

Elemente de joc: surpriză, ghicirea animalului după înfățișare și glasul auzit; imitarea lui și a mișcării specifice, întrecere, aplauze.

Reguli: la semnalul lui Azorel, copilul ales învârtește roata, toți copiii aleg materialul și acționează cu el, imitând glasul și mișcarea respectivă, răspunde cine recunoaște primul.

Material: un disc care are pe ambele părți câte 4- 5 imagini mari cu animale cunoscute de copii (iepuraș, câine, pisică, vacă, șoricel, cal, porc, cocoș, găină, rață, urs, cioară);fiecare parte este acoperită de un disc fără imagini care are o deschizătura în formă de triunghicu vârful la centru. Animale-jucării, aceleași ca cele de pe disc. Ilustrații care înfățișează aceleași animale în poziții și acțiuni diferite (câte 3- 4 din fiecare). Pufică- un cățel care se joacă împreună cu copiii.

Desfășurarea jocului:

A) Azorel cheamă la el câte un copil care învârtește roata. La oprire elîntreabă "La cine s-a oprit roata'?" Cine a ghicit primul se oferă și denumește animalul și acțiunea pe care o face, îi imită glasul și mișcarea specifică. Apoi imită toți copiii.

B) Azorel cere copiilor să imite glasul (și mișcarea) acelui animal pe
care el îl indică printr-o jucărie pe care le-o arată. Apoi le cere copiilor să-1denumească.

C) Fiecare copil se autoservește cu câte o ilustrație și o privește cu
atenție pentru a putea îndeplini sarcinile cerute de Azorel:

-se cere unui copil să arate grupei ilustrația lui; toți copiii care au aceeași imagine ca elimită glasul animalului respectiv, apoi îl denumesc și îl identifică cu cel de pe disc;

– trei copii sunt numiți să arate ilustrațiile lor (să spunem: cocoș, iepuraș, cățel). Se cere să se ridice în picioare acei copii care au în imagine un animal care nu este nici cocoș, nici cățel. Se repetă cu mai multe grupe de animale. Se denumesc, se imită glasul și mișcarea (după caz).

– Azorel solicită copiilor strângerea ilustrațiilor într-o anumită ordine, chemându-i, pe rând, la el, prin formule diferite: "denumește animalul", "imită glasul", "imită-i mișcarea"; copiii repetă individual sau în cor (după caz).

Joc didactic: „Ce este și unde-l așezi?”

Scop: cunoașterea obiectelor de mobilier din sala de grupă sub aspectul denumirii, al destinației și al locului pe care-1 ocupă în sala de grupă,pronunțarea corectă a acestor denumiri; formularea de propoziții simple.

Sarcina didactică: denumirea obiectelor, a destinației, a locului pe care-1ocupă.

Elemente de joc: surpriză, aranjarea interiorului cu jucăriile respective, întrecere, aplauze.

Reguli: la întrebările păpușilor copiii răspund verbal și prin acțiune. Cine a greșit în denumirea sau în amplasarea obiectelor de mobilier este corectat de către copilul care a sesizat primul greșeala; câștigarea întrecerii dă dreptul la conducerea jocului.

Material: trei seturi (garnituri) cu obiecte de mobilier- jucării asemănătoare cu cele din sala de grupă; în fiecare set obiectele- deși sunt aceleași pot să difere sub aspectul culo-rii, al desenelor cu care sunt ornate, al mărimii, trei păpuși; se pot folosi obiecte de mobilier din garniturile din comerț sau se pot confecționa în miniatelierele din cadrul grupei mari. Copiii se împart trei subgrupe, fiecare aranjând un interior pentru păpușa ei.

Desfășurarea jocului- variante

A) Păpușile se plâng copiilor că nu au o sală de grupă ca a lor;
educatoarea precizează: cu măsuțe, scăunele, dulapuri, vitrină, tablă, ladă
cuburi, colț cu jucării, covor ș.a. (se învață deci denumirile corect).

B) Educatoarea propune copiilor să le ajute în aranjarea a câte unei

săli pentru fiecare. La întrebările păpușilor adresate copiilor, pe rând: „Ce punem pe jos?”, „Pe ce ne așezăm când ascultăm povești?”, „Unde ne așezăm jocurile, plastelina, când suntem în activitate?” ș.a., aceștia răspund denumind mobilierul respectiv, așezându-1 la locul potrivit, precizând totodată la ce folosește; acționează deodată toate trei subgrupe; fiecare subgrupă continuă să aranjeze cât mai corect și cât mai repede, corectând pe cei care greșesc.

C) Păpușile se vizitează între ele pentru ca să admire sălile lor de grupă; se declară mulțumite și-i aplaudă pe copii; din greșeală răstoarnă anumite obiecte și fac dezordine; se scuză și-i roagă pe copii să restabilească ordinea; copiii acționează în grup repetând denumirile acelor obiecte de mobilier care au fost răsturnate.

Joc „GÂLCEAVA LEGUMELOR”

Obiectivele jocului:

* dezvoltarea capacității copiilor de a compune, emite și recepta mesaje verbale;

* verificarea gradului de însușire a noilor cuvinte și capacitatea copiilor de a le utiliza într-un nou context ;

*dezvoltarea unei exprimări,clare,corecte și cursive;

* dezvoltarea creativității verbale.

Sarcina jocului – alegerea figurinelor ce reprezină legumele cunoscute de copii, in rolul cărora se vor transpune și inițierea unei dispute între personaje.

Elemente de joc – mânuirea figurinelor, întrecerea,surpriza

Notă – posibilitatile de mânuire a figurinelor sunt identice cu cele de la activitatea precedentă.

Desfășurarea jocului:

Educatoarea dezvăluie surpriza pregătită copiilor. Acestia recunosc și denumesc figurinelele-gume,precum și expresia de pe chipul lor, ce denotă supărare. Se inițiază o discuție despre mo-tivul supărării legumelor. Legumele îi solicită pe copii să se joace împreună jocul ,,Cearta le-gumelor”. Educatoarea explică jocul simulând cearta între două legume. Copiii își aleg figuri-na a căror rol o vor interpreta. După stabilirea rolurilor legumele încep discutia.

Exempu:

Roșia- Vreau să știi că roșia este mai frumoasă!

Ardeiul- Nu vezi că sunt mai mare?

Roșia- Ești prea ușor, iar eu sunt dolofană.

Ardeiul- Eu sunt căutat pentru salată!

Roșia- Să știi că eu dau gustul la salată!

Ardeiul- Eu am un cotor cu multe semințe.

În încheierea jocului legumele se împacă, precizându-le copiilor că cearta nu este cu folos.

ANEXA 6

FIȘĂ DE EVALUARE SEMESTRIALĂ

DOMENIUL LIMBĂ ȘI COMUNICARE

Povestește ce vezi în imagine:

Colorează personajele din povestea „Ursul pâcălit de vulpe “

Numele și prenumele :__________________________

Data _____________________

ANEXA 7

FIȘĂ DE EVALUARE FINALĂ

DOMENIU EXPERIENȚIAL: LIMBĂ ȘI COMUNICARE

NIVEL I

Privește imaginea cu atenție și spune o propoziție despre ce vezi în imagine.

Încercuiește acele personaje pe care NU le-ai întâlnit în povestea „Punguța cu doi bani”.

Ascultă propoziția : Fata privește florile.

Dacă este o întrebare colorează cercul, iar dacă nu este întrebare colorează pătratul.

Privește cu mare atenția imaginile de mai jos. Așează-le în ordine unind imaginea cu cifra corespunzătoare (unu pentru prima imagine, doi pentru a doua și trei pentru a treia imagine).

2 3 1

ANEXA 8

SCUFIȚA ROȘIE

Legenda culorilor: PARCURSUL REAL AL POVEȘTII

GREȘELILE DIN POVESTE

INTERVENȚIILE COPIILOR

A fost odata ca niciodată… o fetiță frumoasă și cuminte pe care o iubeau toți oamenii, dar mai cu seamă bunicuța ei… Aceasta i-a făcut într-o zi o scufiță roșie… de atunci toți îi spuneau Scufița Roșie.

Într-o zi mama ei a chemat-o la ea și i-a zis :

-Scufiță Roșie, bunica ta e bolnavă, nu ai vrea să îi duci un coșuleț cu mâncare? Aceasta i-a răspuns:

-Nu vreau să mă duc! Du-te tu, eu vreau să mă joc pe calculator!

…aici intervin copiii…nu sunt de acord cu povesteași mă corectează destul de zgomotos :

NUUUU! A SPUS CĂ SE DUCE LA BUNICA EI!

Aveți dreptate. Vă rog să mă scuzați! Am încurcat povestea!

…Deci, Scufița Roșie a spus că merge bucuroasă.

-Dar să ai grijă cum mergi prin pădure, să nu te întâlnești cu BALAURUL…

NUUUUU! Nu cu balaurul, cu lupul!

Mă scuzați, iar am greșit ! …cu lupul cel rău…

Și cum mergea ea așa liniștită pe bicicletă…

NUUUU! Nu pe bicicletă, pe jos… mergea prin pădure!

Mă scuzați… și cum mergea ea prin pădure a început să cânte:

-Trei iezi cucuieți…

NUUU! Sunt Scufița Roșie… (se cântă tot cântecul)

Deodată, din spatele unui copac apăru…vulpea.

NUUUU! Lupul!

Mda, mă scuzați… lupul…care zice:

-Bună ziua Scufiță Roșie, dar unde mergi tu așa grăbită?

-Buna ziua nene…mă duc să îl caut pe Făt Frumos…

NUUU! Mă duc până la bunica!

Mda… asa e…mă duc până la bunica… e bolnavă sărăcuța… îi duc un coșuleț cu mâncare și medicamente…

– Ce fetiță cuminte… dar nu îi culegi și niște flori?… ia privește ce flori frumoase!

– Ai dreptate nene lupule !… bunicuța o să fie așa de bucuroasă!

În timp ce Scufița Roșie culegea flori… lupul ajunse la bunicuța…apasă soneria și..

NUUU! A bătut la ușă!

Iar am greșit… mă scuzați… bătu la usașă încet și se gândi că acum o să mănânce 3 purceluși.

NUUU! Nu purceluși!

-Cine-i? se auzi o voce slabă.

-Sunt eu, Scufița Roșie!

-Intră, e deschis… și de cum intră …bunicuța îl și înghiți pe lup.

NUUUU! Lupul o înghiți pe bunicuță!… și s-a culcat în locul bunicuței!

Curând sosi Scufița Roșie care bătu și ea la ușă…

-Intră e deschis…se auzi o voce… de cum intră vânătorul…

NU vânătorul… Scufița Roșie…

Aceasta a luat telefonul și a sunat la poliție.

NU! Lupul a înghițit-o și pe Scufița Roșie!…

Apoi lupul s-a pus în fotoliu și s-a uitat la televizor…

NUUU! S-a culcat și a venit vânătorul…

Ufffff… iar am greșit…deci… a venit vânătorul și împărăteasa a spus:

-Să o duci pe Albă ca Zăpada…

NUUUU!

Copiii corectează povestea și spun finalul.

ANEXA 9

PROIECT DIDACTIC

EDUCATOARE: Dan Florina Alina

GRUPA:Mijlocie

CATEGORIA DE ACTIVITATE:Educarea limbajului

MIJLOC DE REALIZARE:Joc didactic

TEMA: ,,Recunoaște povestea!”

SCOPUL ACTIVITĂȚII:

-Consolidarea cunoștințelor copiilor despre poveștile cunoscute, pe baza reprezentării unui episod ilustrat;

-Dezvoltarea exprimării orale, corecte în propoziții simple;

-Cultivarea vorbirii adresative, a dialogului în comunicare;

-Educarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1:Să recunoască poveștile reprezentate în imagini;

O2:Să povestească, cu ajurorul educatoarei, momentele acțiunii sugerate de imagini;

O3:Să se exprime corect prin realizarea acordului intre subiect-predicat si celelalte părți de propoziție;

O4: Să utilizeze în vorbire dialogul;

O5:Să selecteze imaginile care fac parte din aceeași poveste;

O6:Să participe cu interes la activitate.

SARCINA DIDACTICĂ:Recunoașterea și denumirea poveștilor după imaginile prezentate. Reproducerea cu sprijinul educatoarei a momentelor acțiunii sugerate de imagini. Selectarea imaginilor care fac parte din aceeași poveste.

REGULA JOCULUI: La o comandă dată copiii vor închide ochii iareducatoarea va afișa la televizor o imagine dintr-o poveste. Lasemnal, vor deschide ochii iar copilul atins cu bagheta magică vaprivi imaginea,va denumi povestea, va povesti,cu sprijin, momentul acțiuniisugerat de imagine. Se aplaudă răspunsurile corecte.

ELEMENTE DE JOC: Închiderea și deschiderea ochilor;aplauze; recompense.

METODE:Conversația,explicația,demonstrația,exercițiul,expunerea,metoda piramidei

MIJLOACE DE INVĂȚĂMÂNT:Un televizor de jucărie, imagini cu momentele principale ale acțiunii din poveștile propuse,baghetă, recompense.

MATERIAL BIBLIOGRAFIC: ,,Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii”- Victoria Vla-du,Maria Haraga,ed.Măiastria Tg. Jiu 2006; ,,Programa activităților instructiv- educative în grădinița de copii”; „Laborator preșcolar-ghid metodologic”- Liliana Ezechil,Mihaela Păiși Lăzărescu; „Cunoașterea mediului înconjurător și dezvoltarea vorbirii”.

DURATA:15 Minute

SCENARIUL DIDACTIC

ANEXA 10

PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ

EDUCATOARE: Dan Florina- Alina

TEMA ANUALĂ: CÂND, CUM ȘI DE CE SE ÎNTÂMPLĂ?

TEMA PROIECTULUI: CE MĂ ÎNCONJOARĂ?

SUBTEMA: LA REVEDERE, PĂSĂRI CĂLĂTOARE!

DOMENII EXPERIENȚIALE: DOMENIUL LIMBĂ ȘI COMUNICARE ȘI DOMENIUL OM ȘI SOCIETATE

DENUMIREA ACTIVITĂȚILOR: EDUCAREA LIMBAJULUI ȘI ACTIVITATE PRACTICĂ

FORMA DE REALIZARE: Activitate integrată

TEMA ACTIVITĂȚII: PREPELIȚA ȘI AI SĂI PUI/„PUIUL” de Ioan Alexandru Brătescu Voinești

TIPUL ACTIVITĂȚII:Mixt (predare/ consolidare de deprinderi)

SCOPUL:

Dezvoltarea creativității și a expresivității limbajului oral și activizarea vocabularu-lui;

Consolidarea cunoștințelor despre tehnici de lucru necesare prelucrării materialelor din natură în scopul realizării unor produse.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

EDUCAREA LIMBAJULUI

Să asculte textul citit de educatoare;

Să povestească pe scurt conținutul textului citit;

Să formuleze, să adreseze întrebări legate de text;

Să explice/ să clarifice noțiuni, cuvinte, situații din text;

Să facă predicții, exprimând opinii, idei, concluzii;

Să găsească un alt final poveștii; să interpreteze un cântecel despre personajele din textul citit;

Să colaboreze în grupuri mici.

ACTIVITATEA PRACTICĂ

Să recunoască și să utilizeze corect materialele de lucru;

Să lipească conform indicațiilor;

Să mototolească hârtia;

Să taie materiale din natură;

Să analizeze lucrarea colectivă în mod obiectiv.

STRATEGIA DIDACTICĂ:

METODE ȘI PROCEDEE: Lectura, metoda interactivă de grup „invățarea reciprocă”, observația, demonstrația, conversația, explicația, povestirea, problematizarea.

MATERIAL DIDACTIC: Planșe cu imagini din poveste, buline colorate pentru diferențierea copiilor pe echipe, coronițe pentru lideri, palete cu întrebările: „Ce?, Cine?, Cum?, De ce?, Din ce cauza?”, recompense, aracet, bețișoare de întins aracetul, foarfecă, paie, fulgi, siluete de păsări (prepelița și cei șapte puișori), placă de poliester, hârtie creponată.

FORMA DE ORGANIZARE:Pe echipe, frontal

LOCUL DE DESFASURARE: Sala de grupă

DURATA :60min

BIBLIOGRAFIE :

Curriculum pentru învățământ preprimar (3-6/7 ani) 2008.

Damsă i. și colaboratorii, Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și clasele I-II-Ghid metodic, EdituraPRA, București, 1996.

Brebeen S., Gongea E., Ruiu G., Fulga M., Metode interactive de grup-Ghid metodic, Editura Arves, 2002.

Preda V., Dumitrana M., Programa activităților instructiv- educative în grădinița de copii, Editura V&I Integral. Bucuresti, 2000.

Cucoș C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996.

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

ANEXA 11

PROIECT DIDACTIC

Educatoare: Dan Florina-Alina

Grupa : mijlocie

Activitatea: Educarea limbajului

Tema: „Darurile iernii” de Irimie Străuț

Forma de activitate: memorizare

Tipul activității : Formare de deprinderi

Scopul activității:

– Formarea deprinderii de a memora voluntar și logic versurile poeziei;

– Îmbogățirea reprezentărilor despre anotimpul iarna și a vocabularului activ cu

noi cuvinte și expresii;

– Formarea expresivității limbajului prin recitarea nuanțată.

Obiective operaționale:

O1 – Să memoreze logic versurile;

O2 – Să recite corect și expresiv (ton, pauze, gesturi).

Metode și procedee:

– Brainstorming

– Explicația

– Demonstrația

– Conversația

– Exercițiul

Materiale didactice:

– Planșa cu anotimpul iarna;

– Macheta cu anotimpul iarna;

– Jetoane cu imagini reprezentând anotimpul alb

Bibliografie:

“Darurile iernii” de Irimie Străuț

Programa activităților instructiv-educative din grădinița de copii – V & Integral , București, 2005

Durata: 30 minute

Loc de desfășurare: sala de grupă

ANEXA 12

PROIECT DIDACTIC

CATEGORIA DE ACTIVITATE: Educarea limbajului

GRUPA: Mijlocie

TEMA:Povestea ursului cafeniu

MIJLOC DE REALIZARE: Repovestire

TIPUL ACTIVITĂȚII: Consolidare și verificare

SCOPUL ACTIVITĂȚII: Verificarea și sistematizarea cunoștințelor referitoare la conținutul povestirii desprinzând mesajul educativ.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

La sfârșitul activității copiii vor putea:

O 1: – să identifice personajele din povestire;

O2: -să redea dialogul dintre personaje, interpretând rolul acestora;

O3: -să caracterizeze personajele făcând diferența dintre personajele pozitive și cele negative;

O4: -să se exprime corect din punct de vedere grammatical;

O5: -să fie capabili să se autoevalueze la cererea educatoarei;

O6: -să formuleze întrebări corecte și concrete.

METODE ȘI PROCEDEE: povestirea copiilor, explicația, exercițiul,turnirul întrebărilor, diagrama Venn.

MATERIAL DIDACTIC: imagini din text, coronițe cu inițiale D, P, C,clepsidră, clopoțel, buline, tabel de punctaj, coală cu diagrama Venn, siluete.

MATERIAL BIBLIOGRAFIC:-,,Programa sctivităților instructiv-educative în grădinița de copii” , Editura V&Integral, București;

-„Metode interactive de grup” ,Editura Arves.

DURATĂ: 25-30 minute