Eficienta Jocului Didactic In Lectiile DE Matematica Si Explorarea Mediului LA Clasa I

EFICIENȚA JOCULUI DIDACTIC IN

LECȚIILE DE MATEMATICĂ ȘI EXPLORAREA

MEDIULUI LA CLASA I

CUPRINSUL LUCRARII

INTRODUCERE

PARTEA I FUNDAMENTE TEORETICE

CAP.I JOCUL DIDACTIC-MODALITATE DE INVAȚARE ȘI EDUCARE A SCOLARULUI MIC

I.1. JOCUL-PRINCIPALA ACTIVITATE A ȘCOLARULUI MIC

I.2. JOCUL DIDACTIC-MIJLOC DE REALIZARE A CONTINUITAȚII CLASA PREGATITOARE-CLASA I

CAP.II ASPECTE METODOLOGICE PRIVIND PROIECTAREA ȘI ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC ÎN LECȚIILE DE MATEMATICĂ ȘI EXPLORAEA MEDIULUI LA CLASA I

II.1 REPERE PSIHOPEDAGOGICE ALE JOCULUI DIDACTIC

II.2. ELEMENTE STRUCTURALE ALA JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC FOLOSIT IN LECȚIILE DE MATEMATICA ȘI EXPLORAREA MEDIULUI LA CLASA I

II.3 TIPURI DE JOCURI DIDACTICE FOLOSITE LA MATEMATICĂ ȘI EXPLORAREA MEDIULUI LA CLASA I

PARTEA a II a DEMERSURI INVESTIGATIVE

( ABORDAREA EXPERIMENTALA A TEMEI PROPUSE )

CAP.III ORGANIZAREA CERCETARII

III.1 OBIECTIVELE, IPOTEZA ȘI VARIABILELE CERCETARII

III.2 METODE DE CERCETARE UTILIZATE

III.3 EȘANTIONUL EXPERIMENTAL

III.3.1 EȘANTIONUL DE SUBIECTI

III.3.2 EȘANTIONUL DE CONTINUT

CAPITOLUL IV . DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI

IV 1.ETAPA PRE-EXPERIMENTALĂ

IV2 ETAPA EXPERIMENTALĂ. EVIDENȚIEREA VALENȚELOR FORMATIVE A JOCURILOR DIDACTICE PRIN FOLOSIREA ACESTORA IN LECȚIILE DE MATEMATICA ȘI EXPLORAREA MEDIULUI LA CLASA I

IV.3 ETAPA POST-EXPERIMENTALĂ

CAPITOLULV. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Activitatea umană este considerată ca fiind: joc, învățare, muncă și creație. În funcție de vârstă una din aceste activități este predominantă, dar întotdeauna există o îmbinare între aceste patru tipuri.

Astăzi se consideră jocul ca fiind activitatea fundamentală a copilului dar și un mijloc de educație și instruire prin care se dezvoltă fizic, intelectual și social.

Prin joc se reflectă importante episoade și aspecte din viață, se reproduc diferite forme de relații sociale. Astfel jocul apare ca un important mijloc de dezvoltare a sentimentelor socio-morale.

Școlaritatea mică este perioada în care se acumulează cunoștințe și se formează capacități psihice de bază care sunt foarte semnificative pentru următoarele etape privind viitorul școlarului. Adaptarea la mediul școlar implică anumite modificări în programul zilnic, adaptarea la programul și tipurile de activități școlare, schimbarea cadrului didactic, acum elevii vor avea un învățător, se schimbă relațiile cu cei din jur.

Piaget consideră că ,,.. perioada dintre 7-8 ani și 11-12 ani este cea a desăvârșirii operațiilor concrete…” (Piaget, J., an 1971, pag. 50). Deci au loc o serie de modificări și schimbări din toate punctele de vedere. Copilul exersează o experiență a participării la elaborarea normelor grupului și a controlării îndeplinirii lor și a autoreglării în acord cu ele. P. Osterrieth afirmă: ,,…în grup și numai în grup copilul poate face experiența reciprocității și a solidarității atât de esențiale pentru dezvoltarea sa mentală și pentru echilibrul său viitor. Rolul activității școlare este hotărâtor. Educația urmărește să dezvolte calități generale ale speciei umane, cât și potențialități cu care este înzestrată. Urmărind integrarea omului în societate, educația se preocupă în aceeași măsură de formarea personalității, ale cărei trăsături îi vor permite fiecărui individ să–și încorporeze în mod creator valorile sociale. (trimitere bibliografică)

Jocul este universal, fiind un efort de depășire, având rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării; jocul este o realitate permanentă, cu mare mobilitate pe scara vârstelor. Evoluția sa în raport cu dezvoltarea școlarității mici, cu alte activități umane, cu unele mecanisme ale vieții sociale, îi determină, în diverse momente, locuri și roluri diferite.

Pedagogia școlară consideră ca toată activitatea copilului să conțină un caracter ludic, copilul învață jucându-se și se joacă învățând, astfel că la el se contopesc activitățile de joc cu cele de învățare, de creație și de muncă. În folosirea jocurilor se iau în calcul mai mulți factori cum ar fi: scopul și idealul educativ, obiectivele operaționale, temperamentul copiilor (unii copii nu doresc să se implice în unele jocuri), mediul social (îi poate sugera roluri pe care vrea să le îndeplinească), sarcinile didactice, starea de sănătate, alternarea tipurilor de jocuri, baza materială. Pedagogia grupează jocurile în următoarele tipuri: jocuri de creație, jocuri de mișcare și jocuri didactice.

Educația nu e doar ceea ce urmează să se însușească, ea se preocupă și de modul cum să se însușească. Activitatea care declanșează și stimulează dezvoltarea personalității este procesul de învățământ.

Jocul didactic reprezintă o metodă eficientă de stimulare și dezvoltare a motivației superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit față de sarcinile pe care le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaște satisfacțiile în urma eforturilor depuse în rezolvare.

Jocul dezvoltă o mare trăire afectivă, învață copilul să se bucure de copilărie. A ,, învăța în joacă” înseamnă o învățare plăcută însoțită de sentimentul bucuriei, al succesului. Un copil care nu se joacă este un bătrân în miniatură. Perioada de intensă trăire a jocului este cea cuprinsă între 5-8 ani, de aceea el trebuie folosit mereu în cadrul lecțiilor la clasa I.

Jocul didactic este un mijloc foarte îndrăgit de copii, dezvoltă puterea de analiză, exersează gândirea logică, contribuie la dezvoltarea capacităților intelectuale ale copiilor.

Ursula schiopu trateaza jocul ca un fenomen tranzitoriu ce exprima trairile si conduita copilului. "Jocul creeaza utilitati sociale doar prin faptul ca stimuleaza tonusul, antrenarea si participarea omului. La aceasta se adauga faptul ca antrnarea psihomotorie foarte activa ce are loc în joc contribuie la dezvoltarea fizica, generala, în mod intensiv, fapt ce face ca pâna la urma jocul sa aiba functii formative si sociale."[ 32]    Ursula schiopu,  Problemele psihologice ale jocului si distratiilor, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1970, p. 69

Ursula Șchiopu relatează despre jocurile didactice că ,,educă atenția, capacitățile fizice intelectuale, perseverența, promtitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie, modulează dimensiunile etice ale conduitei “.(trimitere bibliografică)

Jocurile didactice sunt metode active care solicită personalitatea elevului. Ele sunt mijloace ideale de educație în clasa I. Cu ajutorul lor se dezvoltă procesele psihice, capacitățile intelectuale, se formează deprinderi elementare de muncă și comportare civilizată, elevii se pot adapta mai ușor la viața de școlar. Pasiunea cu care se joacă copiii constituie un indicator al dezvoltării și perfecționării proceselor de cunoaștere.

După împlinirea vârstei de 6 ani, procesul dezvoltării copilului presupune manifestarea unor aspecte legate de integrarea în viața școlară, ceea ce arată că de la această vârstă o bună parte din timp este ocupată punerii în practică a cerințelor școlii, activitatea de învățare devenind preocuparea cea mai importantă a copilului. Folosirea jocului în cadrul strategiilor de predare-învățare-evaluare în clasa I este o necesitate, într-o perioadă care se face trecerea de la activitatea ludică la cea de învățare de tip școlar. Jocul didactic este un mijloc de accelerare a trecerii de la joc la învățare, el îmbină acțiunile din câmpul ludic cu asimilarea de cunoștințe și formarea unor capacități prin munca școlară. Îmbinarea corectă a elementului instructiv și a exercițiului, cu procedeele de joc care-i scoate în evidență caracterul distractiv, determină trăsătura fundamentală a acestui tip de activitate. Stările emoționale complexe determinate de specificul acestui joc, stimulează și intensifică procesele de muncă intelectuală antrenate, fixează cu mai multă ușurință cunoștințe, priceperi și deprinderi. Jocul didactic își păstrează caracterul de joc numai dacă el va conține strategii specifice date de utilizarea elementelor de joc: așteptarea, întrecerea, surpriza, ghicitori, semnale sonore sau motrice, formule care acționează ca laitmotive (formule ritmice, melodice, numărători) .

Lucrarea ,, Eficiența jocului didatic în lecțiille de matematică și explorarea mediului la clasa I ", evidențiază jocul didactic care are o valoare aparte în cadrul lecțiilor, el asigurând un randament sporit față de celelalte modalități de lucru folosite în învățare în special la clasa I, putând fi utilizat în orice moment al lecției, fără a înlătura exigențele predării-învățării și datorită acestuia micul școlar adaptându-se cu mai multă ușurință în activitatea educațională.

CAP.I JOCUL DIDACTIC-MODALITATE DE INVAȚARE ȘI EDUCARE

A SCOLARULUI MIC

I 1. JOCUL-PRINCIPALA ACTIVITATE A ȘCOLARULUI MIC

În domeniul educației jocul a fost asociat cu libertatea de expresie, așa cum provine din doctrinele secolului al XIX-lea: cele elaborate de Rousseau, Froebel și Pestalozzi. În psihologie, jocul ca formă a liberei expresii a apărut în scrierile lui Herbert Spencer, care a preluat concepția lui Schiller că o asemenea expresie liberă este determinată de surplusul de energie care există la copil. Spencer continuă această direcție și se ocupă de implicațiile jocului în dezvoltarea copilului. Acestor interpretări pozitive ale jocului se alătură și cele care arată că:

-prin joc copilul trece de la pasivitate la activitate (S.Freud);

-jocul copilului este o necesitate pentru creșterea și dezvoltarea sa (K.Grees);

-prin intermediul jocului copilul devine stăpânul propriei sale experiențe( E.Erikson);

-jocul reprezintă un mijloc de realizare de sine (E.Claparède ) și de formare a eului (J.Chateau);

-există legături inextricabile între joc și cogniție (L.S.Vîgotski și J. Piaget), între joc și metacomunicare (G.Bateson), între joc și explorare (Berlyne) .

Deși noțiunea de joc este una familiară și folosită în mod cotidian, este mult mai dificilă de definit decât alte concepte psihologice. Catherine Garvey enumeră criteriile pe care cei mai mulți analiști le folosesc pentru a defini jocul:

-jocul este voluntar și spontan;

-jocul este plăcut și produce plăcere;

-jocul implică o angajare activă din partea jucătorului;

-jocul nu are scopuri extrinseci; motivațiile copilului sunt subiective și nu servesc niciunui scop practic.

Psihologii afirmă în unanimitate că jocul aduce contribuții importante în dezvoltarea copilului. Aceștia au în vedere unele aspecte:

-Jocul este un vehicul al stimulării cognitive.

-Prin intermediul jocului, copiii fac descoperiri senzoriomotorii privind mărimile și formele. Ei mânuiesc, manipulează, identifică, structurează, ordonează și măsoară. Înălțând și dărâmând, se familiarizează cu proprietățile lucrurilor și dobândesc cunoștințe despre greutate, înălțime, volum și textură. Exersându-și percepția, abilitatea de a reacționa și abilitatea gândirii, copilul acumulează experiență directă. Esențială pentru copil, în joc, este natura primară a experienței, nu doar pentru că îi furnizează impresii imediate, ci și pentru că îi oferă feedbak-ul și îi determină progresul pentru învățarea independentă.

Jocul oferă copiilor oportuul reprezintă un mijloc de realizare de sine (E.Claparède ) și de formare a eului (J.Chateau);

-există legături inextricabile între joc și cogniție (L.S.Vîgotski și J. Piaget), între joc și metacomunicare (G.Bateson), între joc și explorare (Berlyne) .

Deși noțiunea de joc este una familiară și folosită în mod cotidian, este mult mai dificilă de definit decât alte concepte psihologice. Catherine Garvey enumeră criteriile pe care cei mai mulți analiști le folosesc pentru a defini jocul:

-jocul este voluntar și spontan;

-jocul este plăcut și produce plăcere;

-jocul implică o angajare activă din partea jucătorului;

-jocul nu are scopuri extrinseci; motivațiile copilului sunt subiective și nu servesc niciunui scop practic.

Psihologii afirmă în unanimitate că jocul aduce contribuții importante în dezvoltarea copilului. Aceștia au în vedere unele aspecte:

-Jocul este un vehicul al stimulării cognitive.

-Prin intermediul jocului, copiii fac descoperiri senzoriomotorii privind mărimile și formele. Ei mânuiesc, manipulează, identifică, structurează, ordonează și măsoară. Înălțând și dărâmând, se familiarizează cu proprietățile lucrurilor și dobândesc cunoștințe despre greutate, înălțime, volum și textură. Exersându-și percepția, abilitatea de a reacționa și abilitatea gândirii, copilul acumulează experiență directă. Esențială pentru copil, în joc, este natura primară a experienței, nu doar pentru că îi furnizează impresii imediate, ci și pentru că îi oferă feedbak-ul și îi determină progresul pentru învățarea independentă.

Jocul oferă copiilor oportunitatea de a exersa roluri ale adulților.

Copiii se pot juca ,,de-a spitalul”, ,,de-a școala”, ,,de-a magazinul”, interpretând roluri de medici, profesori, vânzătoare. Jocurile sunt mijloace efective prin care copiii învață să-și adapteze acțiunile la acelea ale unui nou partener.

Jocul îi pregătește pe copii pentru viață.

Jucându-se, copiii se experimentează și se exersează pe ei înșiși ca agenți activi ai mediului și nu doar ca elemente reactive. În familie și la școală copiii trebuie să acționeze în conformitate cu anumite seturi de modele. În lumea jocului ei pot fi cei care iau deciziile.

Jocul este un exercițiu crucial pentru formarea și dezvoltarea responsabilității etice.

În cadrul său, copilul practică nu doar comunicarea și solidaritatea socială, ci își configurează totodată propriile sale valori de judecată cu privire la ce este bine și ce este rău într-un context social. El învață corecția socială și intervenția nu doar de la adulții care ,,supervizează ” ci mai degrabă de la colegii de joc din aceeași grupă de vârstă.

În activitatea de joc este exersată judecata estetică a copilului. El învață să aprecieze lucrurile ca, frumoase sau urâte, să opteze pentru anumite culori, forme și materiale.

Jocul stimulează fantezia, ,,conștiința imaginativă” și un anume gen de percepție a ideilor.

Creativitatea jocului privește aspecte foarte concrete și foarte practice. Copilul este stimulat, el are idei și este capabil să facă legături intuitive între lucruri care pot fi translate în acțiuni care produc schimbări ale lucrurilor. Prin intermediul jocului, un copil poate realiza care idei sunt ale sale și în acest proces, poate lua cunoștință de propriul său potențial inovativ și îl poate experimenta.

Jocul face posibilă realitatea cât și fantezia, el le permite copiilor să confrunte și să-și rezolve ,,fricile” lor (de vrăjitoare, de fantome,de animale sălbatice). Prin intermediul episoadelor imaginare, copiii se pot confrunta fără riscuri cu aceste creaturi și pot să le domine.

Cu ajutorul jocului, alături de nevoia de a se integra, copilul încearcă nevoia de a-și apăra și de a-și afirma individualitatea. El își construiește un sens propriu al identității, sens concretizat în imaginea de sine.

Jocul din copilărie este o componentă hotarâtoare a formării și evoluției ulterioare. Cu ajutorul cuvintelor, notelor muzicale, al desenelor mulți artiști și-au format încă din copilărie, deprinderea de a percepe obiectele și situațiile de o manieră, unică, personală. Dar toți copiii au un mare potențial de fantezie și joc. Pentru a-și valorifica acestea copilul trebuie să dispună de spațiu de joc; timp pentru joc; oportunitatea de a repeta temele de joc, echipament pentru joc, aprobarea de a se juca și confirmarea de către adult că jocul este o activitate importantă, demnă de interes și valorizată corespunzător. Părinții sau învățătorii care nu stimulează și nu susțin activitatea de joc a copilului, îi pot crea un sentiment de vinovăție în lumea oamenilor mari. Scopul jocului este de a crea copilului un sentiment de relizare, de împlinire, de dobândire a unor competențe în organizarea și direcționarea activității.

Muldred B. Parten ne propune mecanisme cu privire la dimensiunile psiho-sociale ale jocului . A identificat șase tipuri de joc:

-jocul solitar-copiii se joacă singuri, recurg la diferite jucării dar nu încearcă să se apropie de alți copii;

-jocul pasiv – copiii îi privesc pe ceilalți cum se joacă, în mod ocazional le vorbesc sau le pun întrebări, dar nu se implică efectiv în activitatea ludică;

-jocul de neimplicare –copiii își petrec timpul privindu-i pe alții, plimbându-se în jurul lor sau angajându-se în activități fără un scop bine determinat ;

-jocul asociativ-copiii interacționează unii cu alții, schimbă între ei jucării și înceracă să influiențeze comportamentul celorlalți, dar nu există o diviziune sau o integrare a activității ludice;

-jocul paralel-copiii se joacă independent în proximitatea altor copii, dar nu cu aceștia .Chiar dacă se joacă alături și cu jucării similare, ei nu interacționează.

-jocul cooperativ-copiii se angajează într-o formă organizată de joc în care rolurile sunt clar repartizate. Membrii grupului de joacă pot coopera în elaborarea anumitor proiecte, în dramatizarea anumitor situații sau în coordonarea acestora.

Copiii care se joacă folosesc mai multe cuvinte și un limbaj mult mai bogat față de cei care se joacă mai puțin. Jocul le oferă copiilor și o dezvoltare fizică sănătoasă .

În Dictionarul de psihologie (1978), P. Popescu-Neveanu relatează : ,, jocul este un mod de dobândire și precizare a cunoștințelor prin acțiune. Prin joc se dezvoltă procesele psihice de reflectare directă și nemijlocită a realității – percepțiile (mânuind diferite obiecte si materiale, copilului i se dezvolta percepțiile de mărime, formă, culoare, greutate, distanță etc.) și reprezentările, dar și procesele psihice intelectuale, memoria, gândirea, imaginația.” „Jocul este o activitate de gândire, menționează Popescu-Neveanu, întrucât este orientat spre rezolvarea de probleme, spre găsirea căilor în vederea depășirii unor obstacole, acțiunea și cuvântul constituind principalele mijloace ale jocului.”

Janet R. Moyles (1992) consideră ,,jocul nu numai mediul ideal unde copiii învață, dar în același timp, mediul în care adulții pot învăța cel mai bine despre copii si nevoile lor. Astăzi a devenit un fapt banal semnalarea rolului capital al jocului în dezvoltarea copilului si chiar a adultului. '' ,,Omul nu este întreg decât atunci când se joacă'', afirma Schiller.

Norbert Sillamy, în ,,Dicționar de psihologie” (1996, p. 171), definește jocul astfel : ,,activitate fizică sau mentală fără finalitate utilă, căreia i te dedici din simpla plăcere.” Dar jocul este privit de Sillamy nu numai ca activitate specifică copilului (pentru copil totul este joc) ci și ca:

-Metoda de instruire (în învățământul preșcolar și primar – joc didactic);

-Mijloc de investigație și tratament psihologic, mai ales la copii : modelaj, marionete, dar și la adolescenți și adulți ca tehnică folosită în psihiatrie, psihoterapie, pentru a favoriza resocializarea pacienților (jocuri de îndemanare, jocuri de competiție etc.) ;

-Tehnica de grup, pentru formarea participanților (joc de rol) – este derivată din psihodrama lui Moreno și ia forma unei improvizații teatrale pe o temă aleasă în prealabil de toți participanții; este un instrument de perfecționare personală (capacitate de comunicare, soluționare de probleme, interrelaționare optimă), dar si mijloc de selecție profesionala a candidaților.

Leontiev menționează că jocul este o modalitate de exprimare a vieții psihice, de exercitare a personalității: originea jocului rezultă din decalajul dintre cerințele mediului extern și posibilitățile copilului.

Chateau afirmă că jocul oferă posibilitatea apariției unor potențialități care se concretizează selectiv și astfel apare ideea că jocul este o pregătire pentru muncă.

J. Huizinga precizează că jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și în afara sferei utilității sau necesității materiale, însoțită de simțăminte de înălțare , de încordare, de voioșie și destindere.

În concepția lui Jean Piaget expusă în lucrarea „Psihologia copilului” (1976) jocul are funcția de a realiza adaptarea copilului la realitate. Jocul este formativ și informativ și îndeplinește funcția de socializare .

Edouard Claparède în „Psihologia copilului și pedagogia experimentală” (1975)enumeră opt teorii pentru a explică esența și cauzalitatea care stau la baza jocului copilului:

1. Teoria recreării sau a odihnei (Schaller, Lazarus) potrivit căreia funcția jocului ar fi aceea de a relaxa și detensiona atât corpul cât și spiritul.

2. Teoria surplusului de energie (Schiller, Spencer) conform căreia, surplusul de energie acumulat de copil se descarcă prin joc.

3. Teoria atavismului (Hall) care susține că jocul este un exercițiu necesar dispariției tuturor funcțiilor rudimentare, devenite inutile.

4. Teoria exercițiului pregătitor (K. Groos) susține existența a multiple tipuri de jocuri în conformitate cu numărul instinctelor (jocuri de întrecere, jocuri de vânătoare etc.) și definește funcția jocului ca un exercițiu pregătitor pentru viața adevărată.

5. Teoria jocului ca stimulent al creșterii (H. Carr) în special pentru sistemul nervos.

6. Teoria exercițiului complementar (H. Carr) se bazează pe ideea potrivit căreia jocul întreține și împrospătează deprinderile nou dobândite.

7. Teoria întregirii (K. Lange) potrivit căreia jocul ar fi un înlocuitor al realității care ar procura copilului ocaziile pe care nu le găsește în realitate.

8. Teoria cathartică (H.Carr) după care funcția jocului ar fi aceea de a ne purifica din când în când de tendințele antisociale cu care venim pe lume și de a le canaliza spre comportamente acceptate.

Jocul este un generator de bucurie și plăcere. Copiii de vârstă școlară mică se joacă tot timpul. Acesta le dezvoltă creativitatea și imaginația, își îmbogățesc cunoștințele despre lume.

Chiar dacă jocul este o activitate specifică copiilor sunt și tineri sau maturi care se joacă și participă la anumite jocuri. Deci jocul ne însoțește toată viața. Când se joacă, omul uită de grijile zilnice și trăiește într-o lume a bucuriei care este trăită doar în lumea copilăriei. El își dorește să fie copil și se concentrează asupra regulilor jocului.

La alte națiuni jocul este o acțiune care oferă bucurii. El este perceput ca:

-veselie, bucurie (la romani);

-acțiune a copiilor care exprimă zicala ,,a face copilării" (la greci);

-mișcare lină și ușoară care provoacă satisfacție (la nemți);

-amuzament (la ruși).

Se folosesc trei denumiri joc, joacă și joc didactic. Ele se deosebesc prin existența regulilor sau prin natura acestora.

Joaca nu presupune reguli. Când copiii se joacă liber, nu trebuie să respecte nicio regulă. La joacă se antrenează toți copiii indiferent de abilitățile pe care le au sau de pregătirea lor. Fiind o activitate la alegerea copiilor cei mari nu trebuie să intervină pentru că orice intervenție deranjează. Ei trebuie doar să supravegheze și să intervină în caz de pericol.

Chiar dacă se joacă și adulții joaca aparține copiilor. Adulții devin neîndemânatici pentru că nu este ușor să-i imiți pe cei mici.

Jocul are reguli care trebuie respectate. Cel care nu le respectă este eliminat din joc și pierde jocul. Orice joc simplu are reguli: ,,Hoții și vardiștii", ,,De-a v-ați ascunselea ", ,,Șotron", ,,Țurca" etc. Conștient sau nu aceste jocuri sunt și educative.

Pregătirea, organizarea și desfășurarea jocurilor aparțin doar copiilor. Maturii nu sunt acceptați. Pe copii nu-i interesează dacă pierd mai mult timp cu organizarea și se joacă mai puțin nefăcând calcule dacă cele două acțiuni le-au aparținut.

Jocul îi încurajează pentru competiție care duce la obținerea performanței. Copiii își însușesc deprinderi pentru lucrul în echipă, jocul le aduce o stare de bună dispoziție, de veselie prevenind apariția oboselii. Fiind spontan el imbină armonios cerințele situației de joc și aptitudinile celui care se joacă.

Jocul este activitatea preferată a școlarului mic, a cărei motivare este intrinsecă, fără un scop material. Acesta satisface în cel mai înalt grad trebuințele copilului: de mișcare, de exprimare originală, de realizare a năzuințelor și dorințelor pe care nu le poate satisface în plan real. În lumea jocului copilul se simte puternic, inteligent, adult. Aici este capabil de fapte eroice, de acțiuni spectaculoase.

În joc totul îi este permis, el poate reflecta insatisfacțiile proprii asupra păpușii sau ursulețului pe care le ceartă, le hrănește, le obligă să facă ce dorește el. Copilul este independent, nu are nevoie de sprijinul adultului, se poate întrece cu colegii sau prietenii care-i sunt egali. Are câmp de manifestare deplină a intelectului, a vorbirii, a imaginației, a voinței, nefiind la discreția autorității adultului.

Deși este un mijloc de distracție și relaxare, jocul are importante funcții instructiv-educative. El contribuie la dezvoltarea intelectului. Orice joc include elemente afective: bucurie, satisfacție sau insatisfacție, surpriză. Jocurile de mișcare contribuie la călirea organismului, la coordonarea și precizia mișcărilor. Interpretarea de roluri îi apropie de viața socială a adulților. Jocul se intercorelează cu învățarea și cu creația.

La 7 ani copilul își găsește de joacă și singur. Interpretează roluri, vorbind cu jucăriile, desenează, decupează, cântă. El își organizează jocul mai bine și începe să inventeze diverse lucruri , îi place să creeze și să confecționeze.

Copiii se joacă mereu , astfel că jocul le oferă informații noi prin acțiune nemijlocită, îi ajută să obțină modele de relații interpersonale, să-și formeze comportamente și atitudini, să-și dezvolte capacități volitive, cognitive și afective. Jocul le creează încredere, înlătură disconfortul apărut la adaptarea unui nou regim, la provocări și sarcini noi. Acesta mobilizează forțele psihice de cunoaștere asigurându-i pregătirea psihologică pentru învățare.

În jocul cu subiect și roluri se subliniază experiența de viața a copilului, relațiile sale cu adulții, se scot în evidență scene despre sarcinile școlare. Jocurile fetelor și băieților se diferențiază, având conduite diferite. Fetele redau în jocurile lor activități desfășurate de învățătoare sau de mama iar băieții jocuri specific bărbătești. La școlar devine mai activă alegerea partenerilor apreciind mai corect cine va fi conducătorul jocului și ce rol i se va atribui fiecăruia. De multe ori școlarii mici argumentează alegerea rolurilor, momentul de organizare a jocului fiind astfel prelungit. Relațiile care se stabilesc între copii sunt bazate pe legături de prietenie, pe faptul că sunt colegi de clasă sau sunt vecini. Copiii care nu respectă regulile jocului sunt eliminați. Băieții preferă jocuri mai vioaie, cele care cer agilitate în mișcări și abilități, care presupun un anumit efort, iar fetele înclină spre activități mai statice care nu presupun o desfășurare rapidă de evenimente .

Începutul clasei I este o etapă nouă în formarea personalității copilului  și care  influențează foarte mult relațiile ocupaționale. Se diversifică preocupările, se reglementează un regim de muncă și odihnă, se schimbă interesele, apar preferințele noi, toate acestea își pun stăpânire asupra  preocupărilor cotidiene. Dezvoltarea psihică a copilului școlar se face în primul rând sub influența școlii. Această perioadă este considerată ca fiind etapa cea mai lungă a copilăriei în care se atenuează unele trăsături specifice și încep să apară atitudini și conduite mai serioase.

Odată cu intrarea copilului în școală au loc modificări în regimul de viață. La această vârstă, jocul nu mai constituie activitatea fundamentală ca și în perioada preșcolară, ci învățarea este aceea care ocupă cea mai mare parte din timpul copilului. Aceasta îi impune copilului o schimbare a atitudinii sale față de joc și distracție, să le aprecieze la alte valori, dar și să adopte comportamente variate și complexe în activitatea ludică.

Unele dintre activitățile școlare sunt desfășurate de copil sub forma jocului și prin aceasta capătă un caracter spontan și plăcut. Dar, dezvoltarea sa psihică îi permite să adopte și atitudini serioase față de învățătură și să depună un anumit efort în raport cu aceasta. Perioada școlară mică se caracterizează printr-o dezvoltare a pesonalității, ceea ce imprimă noi caracteristici și dimensiuni sociabilității. Acestea își pun amprenta nu numai asupra activității de învățare, dar și în cea de joc și, asupra întregii activități ocupaționale a copilului. Între jocurile copilului preșcolar și cele ale școlarului mic se realizează o anumită continuitate, dat fiind faptul că ele continuă să se manifeste, dar capătă noi caracteristici pe linia nuanțării și complexității lor. În imitațiile copilului școlar mic sunt frecvente și imitarea unor animale, a unor mijloace de transport. Aceasta dovedește o lărgire a orizontului de cunoaștere și o depășire a realității înconjurătoare imediate. Spre sfârșitul perioadei școlarității mici, copilul depășește faza imitării unor ființe sau obiecte individuale și apar scene cu acțiuni umane. În aceste acțiuni copilul îndeplinește un rol și desfășoară o anumită acțiune. Pentru realizarea unor astfel de jocuri este nevoie de o bună organizare și colaborarea partenerilor de joacă, fapt semnificativ pentru dezvoltarea psihică a copilului școlar mic. În jocurile cu subiect și roluri, copiii pun în evidență experiența de viață acumulată despre preocuparea adulților și a relațiilor dintre aceștia, relațiile dintre ei și adulți, precum și activitatea lor legată de îndeplinirea sarcinilor școlare.

Spre deosebire de preșcolar, școlarul mic își organizează mai bine jocul, regulile sunt respectate cu mai multă strictețe de către parteneri, cooperarea dintre ei se realizează mai eficient și finalizarea acțiunii devine mai clară. 

Întreruperile din timpul desfășurării jocului sunt tot mai rare, iar discuțiile despre respectarea regulilor poartă un pronunțat caracter etic despre buna purtare și sporirea efortului pentru finalizarea cu succes a acțiunii. Spiritul competitiv dintre parteneri sau dintre grupurile de joacă este tot mai accentuat iar dăruirea pentru succesul desfășurării jocului este totală. La baza jocurilor stau și o serie de subiecte inspirate din filme, cărți, emisiuni T.V., vizionarea unor spectacole de teatru de păpuși care îi inspiră pe copii și le transmite subiecte ce sunt asimilate, transpuse cu cât mai mare convingere în joc. Preferința pentru un subiect sau altul este determinată, printre altele, și de faptul dacă copilul este fată sau băiat .

Jocul a fost, este si va fi permanent prezent în viața oamenilor, o realitate care a depășit granițele de vârstă. Jocul este un mod de civilizatie și cultură multidimensional.

I.3. Jocul didactic-mijloc de realizare a continuității clasa pregătitoare-clasa I

Școala este instituția căreia îi revine sarcina de a se ocupa cu interes, încă din clasele mici de problema formării copiilor dar și a informării lor. Ei sunt pregătiți încă din grădiniță pentru trecerea de la copilăria preșcolară la cea școlară.

Obiectivul fundamental al clasei I este reprezentat de achiziționarea competențelor școlare fundamentale (scris, citit, achizițiile aritmetice) fără de care nu se poate realiza adaptarea eficientă în societatea modernă a cunoașterii. Scrisul, cititul, achizițiile matematice constituie instrumente de însușire a cunoștințelor și de comunicare a ideilor. Studiile efectuate arată că intervenția timpurie asupra dezvoltării acestora în primul an de școlarizare are efecte pozitive asupra achizițiilor școlare ulterioare.

Pentru obținerea succesului școlar, copilul trebuie să dețină la intrarea în școală un set de conduite prealabile, conform clasificărilor întâlnite în literatura de specialitate (NEGP, 1997, Duncan &al., 2007, Meisels, 1998, Ionescu &Bega, 2007, Sassu, 2007, etc., Miclea &Mihalca, 2007). Aceste clasificări sunt:

a. Dezvoltarea fizică și motorie se referă la caracteristici cum ar fi la dezvoltare fizică conform nivelului de vârstă, aptitudini motorii grosiere, aptitudini motorii fine, stare de sănătate bună;

b. Abilități cognitive: abilitatea de a se focusa pe o sarcină, inhibiția comportamentelor irelevante sau a stimulilor irelevanți, atenția, persistența în sarcină, memoria, limbajul și abilitățile de comunicare, abilitatea de organizare a informației, aptitudini de rezolvare a problemelor, interesul pentru învățare și curiozitatea;

c. Abilități sociale și emoționale:

– ascultarea, urmarea instrucțiunilor, abilități de lucru în grup, responsabilitatea, cooperare, inițiativa- reprezintă abilități sociale legate de activitatea de învățare;

– respectul față de ceilalți, interacțiuni pozitive, reprezintă abilități sociale interpersonale;

– recunoașterea emoțiilor proprii, cât și a celor din jur, însușirea regulilor, reglarea emoțională și comportamentală, efecte pozitive, reprezintă abilitățile emoționale.

e. Temperament/ Caracteristici personale: reactivitate și autoreglaj.

(Miclea&Mihalca, 2007).

d. Abilități preacademice: cunoștințe despre proprietățile obiectelor: (culoare, mărime, funcții), înțelegerea relațiilor dintre obiecte, evenimente, oameni, abilitați de categorizare, rezolvare de probleme simple de matematică, etc.

Adaptarea treptată a copilului la regimul școlar se poate realiza numai prin stabilirea unui conținut și a unor forme de organizare a procesului de învățământ în care să se îmbine în mod armonios elemente specifice clasei pregătitoare cu elemente ale muncii școlare. În acest fel, pe lângă folosirea unor materiale didactice corespunzătoare, introducerea jocului didactic asigură eficiența activității instructive-educative.

Jocul se schimbă în perioada școlară transformându-se în joc didactic. El este cel care îmbină elementele distractive cu cele de muncă, de învățare.

În funcție de nivelul de dezvoltare psihică a școlarilor mici procesul de învățare prezintă anumite particularități. Aceste particularități sunt de fapt, rezultatele legăturilor funcționale care se elaborează între joc și învățare. Prin îmbinarea elementelor de joc cu cele de învățare copilul face primii pași în direcția formării deprinderilor efortului intelectual. Jocul didactic este esențial în cadrul lecțiilor pentru a înlătura starea de oboseală a elevului și monotonia.

Dacă se face o comparație între jocul didactic și procesul de învățare se constată că el conține elemente din cele două categorii:

-în cadrul jocului didactic copilul are independență totală, libertatea lui mergând la autoorganizarea și conducerea jocului;

-jocul didactic lasă loc pentru inițiativă și creativitate totală din partea școlarilor;

-jocul didactic conține elemente de joc care produc o atmosferă plăcută;

-activitatea de învățare solicită un efort intelectual ca și jocul didactic care solicită un efort intelectual plăcut.

Prin introducerea jocului didactic în lecții se capteză mai ușor atenția școlarilor mici, se intensifică procesele de analiză și sinteză senzorială și mintală, se dirijează acțiunile obiectuale și mișcările, se menține viu interesul pentru activitățile realizate. În acest fel, jocul îmbinat cu elemente de învățare devine un important instrument de însușire a cunoștințelor și de formare a deprinderilor principale.

Copilul de 6 -7 ani manifestă o mare forță, agilitate, inteligență, traversând programe educative  care-i măresc sensibilitatea intelectual – observativă, îl  abilitează cu aspecte artistice, îi dezvoltă curiozitatea.

Atât în clasa pregătitoare cît și în clasa I se desfășoară activități în care se folosesc jocuri didactice. Acestea oferă posibilități de a dezvolta gândirea, de a forma sentimente morale, de a fortifica voința copiilor. Pentru învățătoare ele sunt rezultante ale cunoașterii capacității intelectuale  pe care o are copilul înainte de intrarea în școală, cunoaștere care se preia de la educatoare sau prin activități comune. Preluarea datelor este consemnată cantitativ, dar și nominal pentru a asigura un început favorabil pentru fiecare copil dar și pentru o adaptare cât mai plăcută la cerințele școlii.

Prin joc, școlarul mic exersează înțelegerea prin comunicare, își dezvoltă capacitatea de discriminare, de judecată, constituind izvorul unor experiențe complementare, cu rol formativ deosebit de mare. Activitățile de joc dezvoltă câmpul psihologic dar și aranjarea inteligenței în situații numeroase și diverse, fapt ce dezvoltă toate dimensiunile activităților psihice. Jocul favorizează angajarea afectiv-atitudinală a elevului, întrecerea cu sine, dorința de autodepășire, care devin acute în contextul întrecerii cu ceilalți. Noțiunea de ,,didactic" asociată celei de joc indică latura instructivă și formativă care devin părți integrante și se văd la nivelul fiecărui joc didactic printr-un anumit volum de cunoștințe , de acțiuni cu obiectele și mintale, pe care le solicită. Acțiunea de joc și cea instructivă sunt corelate după o formulă originală: învățare cu ajutorul jocului prin căi specifice lui. Prin joc didactic nu se înțelege doar o simplă înlănțuire a unor acțiuni ludice cu acțiuni instructive sau desfășurarea lor prin alternare, ci o formă de joc închegată, unitară, în care aceste elemente sunt structurate organic, motivele jocului conducând la rezolvarea sarcinilor didactice pe baza unor reguli stabilite riguros.

Folosindu-se jocul didactic în lecții la clasa I se constată, la școlarii mici, o accentuare a spiritului de cooperare, dezvoltarea sentimentelor de prietenie și camaraderie, prin trebuința de a participa la activități comune, de a constitui echipe care să se întreacă între ele. Sentimentul apartenenței la grup capătă contur și elevii se mândresc cu colectivul clasei lor. Structurile interrelaționare ce se constituie la nivelul grupului formează matricea de bază a socializării la această vârstă. Coordonarea mecanismului cooperare-competiție constituie una din preocupările principale ale cadrului didactic care se poate realiza foarte bine prin joc didactic.

Jocul didactic reprezintă o modalitate de asigurare a continuității între clasa pregătitoare și clasa I, de ușurare a procesului adaptării copiilor la specificul muncii școlare, de învățare. Introducerera jocului didactic în structura lecției constituie un mijloc de înlăturare și prevenire a oboselii dat fiind capacitatea redusă de efort a școlarilor mici.

CAP.II. ASPECTE METODOLOGICE PRIVIND PROIECTAREA ȘI ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC ÎN LECȚIILE DE MATEMATICĂ ȘI EXPLORAEA MEDIULUI LA CLASA I

II.1 REPERE PSIHOPEDAGOGICE ALE JOCULUI DIDACTIC

Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care, alături de bucurie și bună dispoziție urmărește obiective de pregătire intelectuală, morală, fizică etc. a copilului.

Jocul prezintă o categorie de funcții care sunt complementare cu cele ale sistemului educațional:

1. Funcția adaptivă care se manifestă prin integrarea realității fizice și sociale, prin acomodarea eu-lui la realitate. În joc, copilul transpune impresii dobândite în mediul extern, fizic și social, reușind astfel să interiorizeze realitatea și să se adapteze la un nivel primar cerințelor acesteia. Această funcție a jocului este recunoscută foarte mult. Astfel, Freud și colaboratorii săi consideră că repetarea experiențelor reale în joc, este o modalitate de obținere a controlului asupra unor evenimente dureroase, Erikson consideră jocul o metodă prin care copiii își organizează și integrează experiențele de viață, iar Piaget și reprezentanții școlii piagetiene arată că jocul este mijlocul esențial al copiilor de stăpânire a realității.

2. Funcția formativă. Jocul este un mobil al dezvoltării cognitive, afective emoționale, psihomotorii și de modelare a personalității. Cunoașterea prin experiența directă, pe care o asigură jocul, presupune implicarea capacităților perceptive, abilităților de reacție, a capacităților de raționare, și a posibilităților de comunicare, ce sunt exersate și îmbogățite în plan calitativ și cantitativ. În fața problemelor adesea reale pe care le impune jocul, copiii au ocazia de a-și exersa capacitatea de analiză a posibilităților de rezolvare și de punere în practică a soluțiilor optime, astfel încât jocul să poată continua.

3. Funcția informativă. Prin intermediul jocului, copilul achiziționează informații, noțiuni, concepte necesare înțelegerii și integrării lumii reale. Investigând realități fizice diverse, copilul manipulează, alege, ordonează, clasifică, măsoară, se familiarizează cu proprietățile diverselor lucruri și dobândesc cunoștințe despre greutate, duritate, înălțime volum, textură, categorii, serii și familii de obiecte, legile lumii fizice). În reflectarea realității sociale, el exersează statusuri, roluri, limbaje și reguli specifice, a căror învățare sistematică, necontextualizată ar fi în mare parte imposibilă la această vârstă.

4. Funcția de socializare este concretizată în exersarea prin joc și asimilarea în plan comportamental a exigențelor vieții sociale. Majoritatea tipurilor de joc și în special cele de cooperare, de competiție sau de rol presupun relaționare, adaptare a acțiunilor proprii la acelea ale unui partener de joc, asumare a responsabilității propriului comportament și respectarea convențiilor comportamentale impuse de situație. Jocul îi oferă copilului ocazii numeroase de explorare a unor concepte precum cel de libertate, implicat în multe din activitățile ludice. Copiii au ocazia să experimenteze implicațiile pe care libertățile personale le au în sfera responsabilităților. Un aspect important al socializării prin activitatea ludică este tendința copilului de a-și apăra și de a-și afirma individualitatea, alături de nevoia sa de a se integra social. Obligat de contextul ludic să se dedubleze și să interpreteze roluri diverse, școlarul ajunge să-și formeze un sens al identității proprii și să acumuleze elemente ale imaginii de sine, lucru facilitat tocmai de ocaziile, oferite de joc, de analiză a sinelui din perspective variate.

5. Funcția de relevare a psihicului. Copilul transpune în joc trăiri, sentimente, intenții neîmplinite în real, impresii, temeri, gânduri, atitudini, conflicte intrapsihice sau interrelaționale. Jocul este un generator excelent de autocunoașterea capacităților.

În cadrul lecțiilor, elementul de joc aduce acestora un caracter mai viu și mai atrăgător, de veselie, de destindere prevenind apariția monotoniei și a oboselii.

Jocul didactic este un mijloc de accelerare a trecerii de la joc la învățare deoarece îmbină ludicul cu asimilarea de cunoștințe și formarea unor capacități de cunoaștere. Atunci când jocul este folosit în procesul de învățământ el capătă funcții psihopedagogice importante, asigurând participarea activă la lecții, crescând interesul acestora față de cunoașterea conținutului de asimilat.

Pentru școlarii mici jocul didactic este stimulentul principal al dezvoltării psihice. Acesta implică activitatea senzorială, intelectuală, afectivă, dezvoltă atenția, spiritual de observație, imaginația, gândirea, exprimarea verbală. Se produc schimbări în conținutul și structura proceselor cognitive, deoarece el face trecerea de la etapa acțiunilor practice spre cea a acțiunilor mentale.

Prin joc, copiii pot ajunge la aflarea de adevăruri, își pot antrena capacitatea de a acționa creativ, pentru că strategiile jocului sunt de fapt strategii euristice, în care manifestă inventivitatea, istețimea, spontaneitatea, îndrăzneala, inițiativa, răbdarea, etc.

Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în care ele sunt organizate, se succed în ordinea implicată de logica învățăturii și a cunoașterii. Așadar, intenția principală a jocului nu este distracția, ci învățătura care pregătește copilul pentru muncă și viață. Pentru a atinge aceste scopuri, jocul didactic trebuie să fie instructiv, să le consolideze cunoștințele. Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă, aduce motivație în procesul de instruire a copiilor, făcându-l mai atractiv.

Psihologia jocului evidențiază importanța activării sale mai ales în învățământul preșcolar și primar. Permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci direcții de dezvoltare, orientate astfel:

,,- de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase;

– de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile;

– de la jocurile fară subiect spre cele cu subiect;

– de la șirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect și cu desfășurare sistematică;

– de la reflectarea vieții personale și a ambianței apropiate, la reflectarea evenimentelor vieții sociale" (Elkonin, an, pag.).

Învățarea este o activitate care solicită efort pentru punerea în acțiune a disponibilităților psihicului. Efortul este mai ușor declanșat și susținut eficient când se folosesc jocuri în lecții.

Jocul didactic este sesizat în pedagogie și în procesul instructiv-educativ ca mijloc de instruire și educare a copilului deoarece, potrivit particularităților de vârstă ale școlarilor mici, învățarea prin acțiune este o formă accesibilă și eficientă. Acest tip de activitate le permite elevilor să se joace, să rezolve sarcini, să concureze cu alții, să se bucure de reușită. Jocul didactic înseamnă și efort intelectual precum și solicitarea sistemului nervos. El solicită elevul dar într-o formă atractivă.

Jocul didactic pare o activitate o activitate ușoară prin forma pe care o abordează. În realitate are în mintea copilului o valoare funcțională imediată sau tardivă. El pregătește diferite adaptări și fixează achizițiile succesive ale copilului. Presupune intervenția posibilităților care apar pe parcurs în decursul dezvoltării sale și, acest fapt adăugat spontaneității ludice explică folosirea sa variată în scopuri educative. Jocul didactic contribuie la dezvoltare spiritului de observație, la concentrarea atenției și la formarea unor deprinderi de muncă intelectuală independentă. Având caracter distractiv jocul didactic face ca activitatea de învățare să fie mai atractivă, îi acordă un caracter de seriozitate, cultivând curajul și încrederea în forțe proprii. Prin modul de rezolvare acțiunii, prin conținutul, sarcinile și regulile jocului se induce conștiința disciplinei. Se dezvoltă elemente ale gândirii și imaginației creatoare. Se dezvoltă motivația și interesul pentru învățare sub formă de joc prin atmosfera plăcută și atractivă. Procesele gândirii declanșate în joc îi conduce pe copii la descoperirea unor adevăruri noi, cu un efort mai mic și cu mai multă ușurință dându-le satisfacții imediate. În joc elevul se găsește în situația de actor și nu spectator ceea ce corespunde dinamismului gândirii, imaginației și vieții afective.

Jocurile oferă condiții foarte bune educării copiilor în spirit cooperant prin regulile pe care le impun, prin stările afective pe care le declanșează. Propuse de învățător sau elevi, urmărite și îndrumate cu tact, contribuie la îmbogățirea cunoștințelor copiilor.

Prin specificul lor, jocurile antrenează elevii în ipostaza de coparticipanți. Asumarea și exercitarea unor roluri în condiții antrenante și plăcute, presupune respectarea unor reguli în desfășurare. Este nevoie de respectarea regulilor ca și manifestare disciplinară, astfel încât jocul se dezorganizează, pierzându-și sensul pentru ca au fost inițiate.

Imaginat de copil, jocul îi trezește interese și încredere în forțele proprii, îi oferă motivație pentru învățare. Conceperea jocului ca metodă de învățământ se bazează pe existența unor premise biopsihologice ce susțin actul învățării și dezvoltarea copiilor. Proiectarea procesului educațional trebuie să se sprijine pe joc pentru a a realiza o învățare care să meargă de la ușor la dificil, de la necunoscut la cunoscut în mod plăcut și atractiv. Prin joc didactic se realizează în mod treptat trecerea de la joc la învățătură. Caracteristica esențială a sa constă în îmbinarea unitară și armonioasă a sarcinilor de învățare-exersare cu funcții specifice învățării. Jocul didactic este cel mai eficient mijloc pentru dezvoltarea gândirii școlarului mic. Acesta solicită intens participarea afectivă a copilului. Emoțiile pe care le determină participarea la acțiunea jocului didactic sporesc eficiența activității de însușire a cunoștințelor. Repetarea, consolidarea sau verificarea cunoștințelor prin joc se realizează diferit în funcție de sarcina activității.

Valoarea formativă a jocurilor didactice crește prin faptul că se respectă unele principii:

-rolul elevului nu trebuie să se rezume doar la contemplarea situație în care a fost pus, el trebuie să caute soluții, să își imagineze singur diferite variante de rezolvare ;

-copilul va învăța foarte multe lucruri corectându-și propriile greșeli;

-copilul să aleagă varianta corectă motivându-și alegerea.

Regulile trebuie înțelese și accesibile prin experiența copilului, el să descopere știința nu să o învețe.

Pedagogic, jocul didactic este un element pe care educația se poate sprijini pentru că dezvoltă potențialul psiho-motric și socio-afectiv al personalității școlarului.

În timpul jocului copilul îmbină planul real cu cel imaginar dar știe să facă distincție între ele. Jocul răspunde trebuințelor copilului de a se bucura, de a ști, de a se mișca, de a imita.

Prin jocul didactic folosit în lecțiile la clasa I se realizează o bună parte din conținutul educațional, el având un rol foarte important în dezvoltarea psihică a copiilor. Astfel obiectivele urmărite sunt:

-dezvoltarea gândirii elevilor cu ajutorul jocului prin exersarea operațiilor intelectuale (analiza, sinteza, comparația, clasificarea, generalizarea);

-exersarea și activizarea vocabularului copiilor;

-asimilarea, verificarea și consolidarea cunoștințelor despre lumea înconjurătoare;

-exersarea exprimării corecte, a pronunției, însușirea unor construcții gramaticale ;

-exersarea memoriei și atenției voluntare;

-formarea percepțiilor corecte despre obiecte și fenomene, formarea percepției spațiale și temporale;

-exersarea imaginației creatoare prin diverse elemente de joc;

-educarea spiritului de observație;

-formarea unei atitudini pozitive a copilului în raport cu mediul înconjurător și cultural;

-educarea unor trăsături ca: autocontrolul, stăpânirea de sine, spiritul de independență, perseverența, disciplina conștientă;

-dezvoltarea spiritului colectiv prin întreținerea unor relații interpersonale corecte între copii, prin cooperare, colaborare și ajutor reciproc.

II.2. ELEMENTE STRUCTURALE ALA JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC FOLOSIT IN LECȚIILE DE MATEMATICA ȘI EXPLORAREA MEDIULUI LA CLASA I

Desfășurarea metodică a jocului didactic este o condiție esențiala în obținerea eficienței funcțiilor formative ale acestuia, a obiectivelor stabilite.

Eficiența lui depinde de interesul, receptivitatea și spiritul de creativitate ale învăîatoarei, reflectate în:

– pregătirea permanentă și intensivă în vederea cunoașterii jocului sub toate aspectele, în scopul organizării și dirijării sigure, degajate, a desfășurării lui, adoptării acestuia la particularitățile clasei;

– asigurarea participării active, independente sau în echipe a copiilor pe mai multe planuri: obiectual, verbal sau mintal;

-asigurarea orientarii în temă în mod diferențiat, în funcție de sarcina didactică și complexitatea temei;

-gradarea efortului intelectual al copiilor;

-diferențierea sarcinilor didactice în funcție de particularitățile individuale ale copiilor: timiditate, lipsa de încredere în forțele proprii, dificultăți de exprimare, copii dotați;

– asigurarea unei structuri variate, care să stimuleze interesul si dorința copiilor de a participa la activitățile de joc;

-folosirea acelor metode si procedee, care contribuie cel mai eficient la realizarea scopului propus;

-folosirea corectă, coerenta si expresiva a limbajului adecvat situației;

-acordarea ajutorului necesar copiilor care întampină greutăți pe parcursul activității.

Jocul didactic se diferențiază de alte jocuri deoarece cuprinde în structura sa componentele procesului de învățământ.

Caracteristicele sale sunt:

Scopul didactic- reprezintă o finalitate educativă spre care tinde jocul respectiv pe baza competențelor cuprinse în programa școlară . Formularea scopului jocului trebuie să fie clară și precisă, asigurând buna organizare și desfăsurare a acestuia. Scopul didactic poate fi divers: consolidarea unor cunoștințe teoretice, formarea deprinderilor de lucru, dezvoltarea capacității de exprimare, de orientare în spațiu și timp, de discriminare a formelor, mărimilor, culorilor, de relaționare cu membrii echipei, cu mediul înconjurător, formarea unor trăsături.

Sarcina didactică –este formulată în funcție de conținutul jocului și de vârsta copiilor. Indică ce trebuie să realizeze participanții la joc pentru atingerea scopului propus. Ea trebuie anunțată, conștientizată, să genereze imaginația, să implice creativitatea copiilor. Sarcina didactică este una din componentele de bază ale jocului didactic care concretizează scopul urmărit în activitatea respectivă.

Conținutul jocului- reprezintă totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor de care elevii se folosesc în joc: cunoștințe despre anotimpuri, animale, plante,viață și activitatea oamenilor, cunoștințe de matematică, istorie, geografie, conținutul unor basme, povestiri. Conținutul trebuie prezentat într-o manieră accesibilă și plăcută copiilor și bine dozat în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor.

Elementele de joc –reprezintă mijloacele de realizare a sarcinii de învățare. Ele conțin căile, mijloacele folosite pentru a genera o atmosferă plăcută, atractivă, distractivă a activității desfășurate: mișcarea, ghicirea, folosirea unor elemente surpriză, de așteptare, întrecere individuală sau pe echipe, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greșelilor comise. Elementele de joc trebuie să fie cât mai variate, deosebite de cele folosite în activitățile cotidiene, altfel există riscul ca acestea să nu mai prezinte atractivitate pentru copii. Reușita jocului depinde și de materialele didactice utilizate în joc care trebuie să fie adecvate conținutului, atractive, variate, ușor de manevrat și să provină din mediul apăropiat, familiar copiilor. Elementele de joc se pot folosi în diferite modalități. Astfel, mișcarea se poate realiza prin mânuirea materialului didactic, ridicarea în sus a acestuia, trecerea materialului din mână în mână, schimbarea jetoanelor între copii, ascunderea și găsirea materialului. Un alt element de joc este întrecerea care se utilizează mereu, în care accentul cade pe ritm și calitate. Cuvântul are o contribuție valoroasă la crearea unei atmosfere plăcute. Se folosește sub forma semnalelor de oprire a unei acțiuni, interpretarea unor roluri, sub forma onomatopeelor prin imitarea diferitelor animale, punerea în scenă a unor acțiuni etc. Ghicirea se folosește în jocurile fără material și antrenează copiii în activitate. Așteptarea sau surpriza se folosesc în jocurile asociate cu mișcarea sau cu un alt element de joc. Acestea dau colorit emoțional jocului și sunt în legătură cu folosirea unor semnale vizuale, verbale, auditive.

Regulile jocului – sunt prestabilite și obligatorii pentru toți copiii; ele concretizează sarcina didactică și realizează legătura dintre aceasta și acțiunea jocului, prezintă modalitățile pe care le urmează copiii în desfășurarea acțiunilor pentru realizarea sarcinii didactice.

Ele reglementează acțiunea jocului. Prin regulile jocului se urmăresc: acțiunile, ordinea, succesiunea acestora , activitățile desfășurate între participanții la joc, stimularea sau inhibarea anumitor manifestări comportamentale. Precizarea și însușirea regulilor determină realizarea sarcinilor didactice, jocul fiind mai interesant și mai distractiv. Ele trebuie să fie simple, ușor de reținut dând posibilitatea de a fi posibil de respectat. Numirea copiilor sau intrarea în joc într-o ordine rigidă produce scăderea intensității jocului. Unele jocuri au reguli care indică cine poate fi conducătorul jocului sau cine poate deveni conducătorul jocului, pe bază de concurs. Alte jocuri pot cuprinde și unele restricții, care pot duce la eliminarea copiilor care greșesc până rămâne un singur câștigător.

Materialul didactic utilizat trebuie să fie adecvat conținutului jocului și vârstei copilului.

Jocul didactic este eficient în sfera educațională dacă este bine ales și se desfășoară în condiții corespunzătoare. Când alegem un joc didactic pe care îl folosim la lecții trebuie să avem în vedere:

-să corespundă particularităților clasei;

-să contribuie la realizarea scopurilor și obiectivelor lecției;

-să atragă în activitatea de joc pe toți elevii clasei;

-să conțină reguli pe care elevii le pot respecta;

-să solicite elevii potrivit experienței lor de învățare;

-să se refere la conținuturi pe care elevii le stăpânesc ;

-să urmărească aplicarea cunoștințelor în situații diverse.

Nu toate jocurile didactice se potrivesc unei clase de elevi. Dacă jocul este ales corespunzător cu cerințele acelei lecții acesta conduce la succes.

Înainte de începerea jocului, cadrul didactic se preocupă de asigurarea unei atmosfere afective corespunzătoare, în care comunicarea cu elevii să fie deschisă, nestresantă, sinceră. Într-o atmosferă încordată jocul nu are eficiență, iar elevii nu sunt atrași și motivați pentru participare activă. Reușita jocului didactic depinde de felul în care se asigură condițiile necesare unei bune desfăsurări a acestuia, de organizarea sa. Organizarea conține o serie de măsuri: aranjarea mobilierului, pregătirea materialului didactic necesar, adunarea și așezarea elevilor după cerințele jocului didactic.

Organizarea și conducerea jocului presupun mai multe momente:

Introducerea jocului în activitatea didactică se realizează printr-o scurtă introducere cu caracter pregătitor pentru cunoașterea de către elevi a unor aspecte ale jocului, printr-o expunere care să stârnească interesul elevilor, printr-o ghicitoare, prin povestiri scurte sau versuri. Învățătoarea are rolul de a crea elevilor dispoziția necesară pentru activitate, de a le stârni interesul pentru și a-i familiariza cu tema respectivă.

Enunțarea titlului jocului urmărește cunoașterea de către elevi a felului activității cât și a titlului jocului. Se poate explica titlul sau anunțarea acestuia se poate face într-o formă interogativă.

Se prezintă materialele didactice folosite dacă acestea se regăsesc în conținutul jocului didactic.

Explicarea jocului conține explicațiile date de învățătoare a etapelor jocului, precizarea regulilor, modul de folosire a materialului didactic, comunicarea sarcinilor conducătorului jocului. Explicarea este însoțită de demonstrare. În explicațiile pe care le dă, ea trebuie să facă pe deplin înțelese acțiunea jocului dar și regulile care îl reglementează. Explicarea jocului, metodele și procedeele la care recurge cadrul didactic pentru a-l face înțeles variază după natura și complexitatea lui dar și după posibilitățile clasei.

Fixarea regulilor se realizează printr-o discuție în care se arată ce vor face copiii în momentele importante ale acțiunii. Se urmărește dacă toți copiii au înțeles aceste reguli.

Desfășurarea unui joc de probă dacă este necesar.

Executarea jocului. În această etapă trebuie să se urmărească mai multe probleme: îndeplinirea acțiunilor în succesiunea dată; respectarea regulilor; reamintirea lor atunci cănd este necesar; îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice; atragerea în joc a tuturor copiilor; sprijinirea celor care nu reușesc să realizeze corect sarcina; îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele instructive; asigurarea unui ritm vioi de joc, a unei atmosfere corespunzătoare lui, menținerea disciplinei; pregătirea copiilor pentru autoconducerea jocului. Repetându-se jocul, copiii vor acționa liber.

În desfășurarea jocului se urmărește respectarea regulior de către toți copiii. Abaterile de la regulă trebuie semnalate de fiecare dată, iar copii în cauză vor fi îndrumați să le aplice corect. Numai așa jocul își atringe scopul. Se stimulează copiii retrași, timizi, dându-le sarcini atractive în joc. Între copii trebuie să se stabilească relații corespunzătoare. Ritmul și intensitatea jocului trebuie să crească treptat. Astfel se impune evitarea pauzelor și intervențiilor inutile.

Introducerea unor modificări în joc se poate realiza și prin producerea unor variante.

Evaluarea jocului. Se declară cîștigătorii (câștigătorul) făcându-se aprecieri asupra modului cum s-a desfășurat jocul. Sunt evidențiați copiii care au respectat regulile jocului și atenționați cei care au făcut greșeli.

O încheiere plăcută a jocului, prin satisfacția imediată sau prin bucuria reușitei sporește interesul elevului pentru jocurilor didactice.

În realizarea jocului se acordă o atenție mărită calității, care depinde de mai mulți factori:

-intonația adecvată;

-activizarea corectă a cerințelor;

-schimbarea lor corectă din punct de vedere gramatical;

-rapiditatea închegării răspunsului;

-modelarea intensității vocii.

Pe parcursul jocului se accentuează caracterul de întrecere, care poate fi frontal sau între două, sau mai multe echipe. Este bine să se exerseze vorbirea fiecărui copil separat, încurajarea lui pe planul exprimării orale și al gândirii.

O altă cerință se referă la faptul că, jocul didactic, impune o pregătire serioasă. Improvizația bazată pe inspirația de moment este la fel de dăunătoare ca și în cazul unor experiențe realizate la întâmplare.

Pe lângă alegerea corespunzătoare a jocului de la caz la caz, este deținerea de către copii, a cunoștințelor pe care jocul didactic le presupune. Altfel acesta nu-și mai atinge scopul. Pentru faptul că permite dozarea efortului in funcție de complexul particularităților individuale pe care îl in momente succesive, fiecare copil și pentru faptul că se pot adapta multiplelor cazuri concrete, jocurile didactice constituie unul dintre mijloacele educative cele mai bine adaptate varstei școlare. Dacă acest mijloc este mânuit cu măiestrie, el poate da rezultate deosebite.

Se folosesc două forme de conducere a jocului didactic: conducerea directă-învățătoarea are rol de conducător și conducere indirectă când se transferă rolul de conducător unui copil. Pe parcursul jocului, cadrul didactic poate trece de la conducerea directă(jocul de probă) la conducerea indirectă(complicarea jocului). Dacă nu este conducător de joc, îndrumarea sa este prezentă și are un caracter stimulativ.

Prin desfășurarea jocurilor didactice, se observă că activitatea sistematică, gradată, realizată prin problematizare, descoperire, muncă independentă duce la însușirea cunoștințelor matematice necesare pentru integrarea cu ușurință în activitatea școlară.

II.3 Tipuri de jocuri didactice în lecțiile de matematică și explorarea mediului la clasa I

După momentul în care se folosesc în cadrul lecției, există:

– joc didactic matematic ca lecție de sine stătătoare, completă;

– jocuri didactice matematice folosite ca momente propriu-zise ale lecției;

– jocuri didactice matematice în completarea lecției, intercalate pe parcursul lecției sau în final.

După conținutul capitolelor de însușit în cadrul matematicii sau în cadrul

claselor, există:

– jocuri didactice matematice pentru aprofundarea însușirii cunoștințelor specifice unei unități didactice (lecție, grup de lecții, capitol);

– jocuri didactice matematice specifice unei vârste și clase.

O categorie specială de jocuri didactice matematice este dată de jocurile logico – matematice, care urmăresc cultivarea unor calități ale gândirii și exersarea unei logici elementare.

Jocurile didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător sunt: de explorare, investigație, rezolvare de probleme.

PARTEA a II a DEMERSURI INVESTIGATIVE

( ABORDAREA EXPERIMENTALA A TEMEI PROPUSE )

CAP.III. ORGANIZAREA CERCETĂRII

III.1 OBIECTIVELE, IPOTEZA ȘI VARIABILELE CERCETARII

Mi-am propus ca prin metode atractive, în special prin folosirea jocului didactic să dezvolt mobilitatea, flexibilitatea și independența gândirii elevilor la matematică și explorarea mediului la clasa I.

Obiectivele urmărite în vederea realizării cercetării sunt:

O1-cunoașterea nivelului de pregătire intelectuală a elevilor;

O2-evidențierea valențelor formative ale jocului didactic;

O3-valorificarea jocului didactic în lecțiile de matematică și explorarea mediului la clasa I pentru cresterea performanței școlare.

Ipoteza de la care a pornit acest experiment este:

Dacă în clasa I se folosesc la matematică și explorarea mediului jocuri didactice atunci se va determina o creștere a performanței școlare.

Variabilele cercetării sunt:

Variabila independentă–jocuri didactice utilizate în cadrul lecțiilor de matematică și explorarea mediului la clasa I;

Variabila dependentă– nivelul performanței școlare a elevilor, în urma utilizării jocului didactic în cadrul lecțiilor de matematica și explorarea mediului la clasa I.

III.2 METODE DE CERCETARE UTILIZATE

În pedagogie, experimentarea este tipul de cercetare pedagogicã prin care cercetãtorul, pe durata investigaþiei, controleazã factorii educativi la care este supus un elev sau un grup și observã rezultatele.

În realizarea experimentului am folosit metode de cercetare pedagogică :

metode de colectare a datelor (observația, experimentul, convorbirea, testul);

metode de prelucrare statistică a acestora (tabele, grafice, diagrame).

Metode de colectare a datelor

Am ales ca metodă principală a cercetării experimentul psihopedagogic. Experimentul este cea mai importantă metodă de cercetare care poate furniza date precise, obiective. Valoarea experimentului constă în aceea că permite verificarea imediată a eficienței practice a cecetării. Experimentul psihopedagogic este o formă particulară a experimentului natural, utilizată în cadrul procesului instructiv-educativ. El poate fi constatativ, urmărind consemnarea situației existente la un moment dat și formativ, urmărind introducerea unor factori de progres în vederea îmbunătățirii performanțelor. Pentru evitarea erorilor experimentale se impun a fi respectate câteva condiții. În primul rând trebuie să avem grijă ca subiecții introduși în experiment să fie motivați corespunzător. Dacă nu există o motivație adecvată, atunci vom măsura doar aparențe.

Știind că experimentul are și limite, prin influențarea rezultatelor de către condițiile multiple insuficient controlate, am corelat mai multe metode.

Una dintre metodele utilizate în scopul validării ipotezelor cercetării este observația pe care am subordonat-o metodei experimentului, corelând astfel rezultatele obținute în urma situațiilor experimentale cu datele, mai ales calitative surprinse în condiții obișnuite de activitate prin observații. Metoda observației este metoda cu cea mai largă aplicare deoarece furnizează date importante în vederea cunoașterii individualității copiilor, stadiului lor de dezvoltare în plan intelectual, socio-afectiv, asigurând în același timp o bună orientare în alegerea celor mai eficiente căi de formare și dezvoltare a unei vorbiri corecte și coerente. Metoda observației constă în urmărirea sistematică a faptelor educaționale așa cum se desfășoară ele în condiții obișnuite, în înregistrarea datelor și constatărilor, așa cum se prezintă cercetătorul așteptând ca ele să se producă pentru a le putea surprinde, cu scopul de a degaja relaþii cauzale referitoare la procesul instructiv-educativ, pe baza cãrora se pot formula generalizãri predictive.

Instrumente de diagnostic: fișa de observare a lecției, fișa de observare a activității elevului .

Observația este o metodă principală ce însoțește în mod obligatoriu orice cercetare, indiferent prin care metodă se realizează predominant. Ea permite strângerea unui bogat material faptic. Avantajul folosirii acestei metode constă în faptul că problema cercetării poate fi urmărită în condiții obișnuite, permițând stabilirea locului și rolului pe care îl are problema respectivă în sistemul unitar al muncii instructiv-educative. Observația sistematică și îndelungată a fenomenului instructiv-educativ este deosebit de utilă, permițând înțelegerea schimbării și dezvoltării lor, stabilirea eficacității mijloacelor folosite.

În cadrul lecțiilor de matematică și explorarea mediului la clasa I am observat modul de participare a copiilor, capacitatea de efort intelectual, ritmul de lucru, interesul și îndemânarea, curiozitatea, influența aprecierilor.

Am consemnat datele în mod sistematic și în ordinea desfășurării lor în caietul clasei, notă fidelă a datelor observației. Observațiile au fost făcute atât în cadrul activităților teoretice cât și practice, surprinzând activitatea intelectuală a elevilor, capacitatea lor de efort, îndemânarea, interesul, satisfacțiile, curiozitatea.

Prin intermediul jocurilor didactice, am urmărit să dezvolt capacitățile intelectuale ale elevilor, am depistat elevii cu aptitudini și pe cei cu dificultăți în învățarea cunoștințelor matematice și de explorare a mediului înconjurător.

Observația m-a ajutat să urmăresc modul în care elevii prezintă judecățile, atitudinea pe care o au în timpul jocului didactic dar și a altor activități,dacă finalizează sarcina de lucru, elaborează soluții originale pentru rezolvarea sarcinilor de lucru. Am urmărit comportamentul elevilor, modul lor de a gândi, modul de relationare si participarea la lecții. Am folosit-o în cadrul fiecărei lecții, pe parcusul întregului experiment pentru a obține date referitoare despre progresele realizate in învățare.

O altă metodă utilizată a fost convorbirea cu elevii, dar nu ca metodă de sine stătătoare, ci integrată altor metode (observației, experimentului). Convorbirea constă într-un dialog între cercetător și subiecții supuși investigației în vederea acumulării unor date, opinii, în legătură cu anumite fenomene, manifestări. Această metodă are importante valențe formative, căci solicită personalitatea în ansamblul ei: intelectual, moral, estetic.

În timpul orelor de matematică și explorarea mediului, am purtat dialoguri cu elevii, în unele cazuri au fost necesare convorbiri individuale pentru a înțelege anumite sarcini, avându-se în vedere principiul tratării diferențiate a elevilor.

Avantajul convorbirii este că permite recoltarea informațiilor într-un timp relativ scurt și fără a necesita materiale speciale, deoarece se desfășoară pe plan verbal, în afara oricărui material concret – intuitiv. Dezavantajul ar fi lipsa de receptivitate a elevilor, fapt pentru care am integrat-o altor metode. Convorbirea a intervenit pe parcursul cercetării în mai multe momente: în ierarhizarea subiecților în vederea formării celor două grupuri echivalente, în experimentul constatativ ca și în cel formativ, în cadrul observației, cât și în organizarea jocurilor destinate dezvoltării gândirii logico-matematice.

Metoda testelor este prezentată în literatura de specialitate ca metodă de sine stătătoare a cercetării. Testul psihologic este o probă relativ scurtă care permite cercetătorului strângerea unei informații obiective despre subiect pe baza cărora să se poată diagnostica nivelul capacităților măsurate și formula un pronostic asupra evoluției lor ulterioare.

Pentru a-și satisface aceste deziderate, testul trebuie să îndeplinească anumite condiții:

-valabilitatea (să măsoare exact ceea ce își propune);

-fidelitatea (să permită obținerea unor performanțe relativ asemănătoare la o nouă aplicare);

-standardizare (să creeze aceleași condiții pentru toți);

-etalonarea (stabilirea unui etalon, a unei unități de măsurare a rezultatelor obținute pentru a cunoaște valoarea lor).

Testele psihologice se clasifică după mai multe criterii:

–        după modelul de aplicare sunt teste individuale sau colective;

–        după materialul folosit sunt teste verbale sau neverbale;

–        după durata desfășurării sunt teste cu timp strict determinat, cu timp la alegerea subiectului;

–        după scopul lor sunt teste de performanță, de personalitate, de comportament.

Testele pedagogice conțin sarcini școlare (teoretice sau practice) și pot fi considerate instrumente ale experimentului. Cu ajutorul testelor pedagogice am verificat cunoștințele acumulate de elevi în perioada pre-experimentală, experimentală și post-experimentală.

Am folosit fișe de lucru. Testele m-au ajutat să cunosc și să pot delimita mai în amănunt cum influențează jocul didactic obținerea performanței școlare și să surprind destul de obiectiv evoluția și stadiul atins de fiecare elev în parte.

Metode de prelucrare statistică a datelor

Aceste metode sunt modalități de măsurare, modelare și cuantificare a unor date pedagogice. Ele evidențiază variația, frecvența apariției, nivelul înregistrat în cadrul fenomenului instructiv – educativ, materializate printr-o serie de mijloace statistico-matematice ca: tabele, tabele numerice, medii, procente, curbe diferite, diagrame, etc. Cuantificarea matematică poate avea valoare și operativitate pedagogică numai dacă este însoțită și de analiza calitativă a fenomenului pedagogic, adică prelucrarea datelor și stabilirea concluziilor pedagogice să fie realizate în strânsă corelație cu rezultatele obținute prin intermediul celorlalte metode de cercetare pedagogică. Analiza și interpretarea calitativă elimină erorile. Procesul de cercetare științifică cuprinde trei momente. Primul dintre ele se bazează pe observarea unor lucruri, fenomene sau procese. Cel de-al doilea moment se referă la crearea ipotezei pe baza faptelor observate și a raporturilor dintre ele. Ipoteza îndeplinește rolul răspunsului la întrebarea pusă în fața observației. Ultima fază o constituie verificarea experimentală a ipotezei – moment al desprinderii concluziilor pe baza ipotezei și verificarea lor prin intermediul experiențelor. Adesea evaluarea rezultatelor școlare este redusă la acțiuni cum sunt: „a verifica”, „a nota”, „a aprecia”, „a clasifica”. De fapt componentele evaluării sunt: verificarea realizării obiectivelor, măsurarea rezultatelor prin utilizarea unor procedee prin care se stabilește o relație funcțională între un ansamblu de simboluri și un ansamblu de fenomene și obiective sau elementare acestora conform unor caracteristici pe care acestea le posedă (aprecierea care presupune emiterea unei judecăți de valoare asupra fenomenului evaluat pe baza datelor obținute prin măsurare, prin raportarea acestora la un termen de referință, a unui sistem de valori sau criterii). Progresul rapid al dezvoltării școlii românești și necesitatea perfecționării neostenite a muncii instructiv-educative presupun ca învățătorii, paralel cu activitatea lor practică, să desfășoare și o muncă de cercetare și studiere a experienței înaintate.

III.3 EȘANTIONUL EXPERIMENTAL

III.3.1 EȘANTIONUL DE SUBIECȚI

Elevii luați în studiu sunt înscriși la Școala Gimnazială,,Simion Florea Marian ’’Ilișești, în clasele:

CLASA I A -eșantionul experimental -16 elevi-6 fete și 10 baieți

CLASA I B- eșantionul de control -16 elevi-5 fete și 11băieți

Ambele colective sunt mixte. În urma discuțiilor cu părinții ambelor clase, cu învățătorul clasei I B, am adunat următorul material faptic:

Părinții au studii medii, alții au opt clase și câțiva au studii superioare ceea ce se constituie ca un factor care poate favoriza reușita experimentului.

Mediul familial în care se dezvoltă cele două grupuri este normal din punct de vedere social, având în vedere că este vorba de o comunitate rurală.

Colectivele de copii incluse în experiment provin din familii cu un nivel economic și cultural asemănător, sunt apropiate din punct de vedere al vârstei elevilor, al nivelului de dezvoltare psiho-fizică.

III.3.2 EȘANTIONUL DE CONTINUT

Principalele elemente de noutate aduse de programa de Matematică și explorarea mediului la clasa I sunt adunarea și scăderea în concentrul 0-100, cu trecere peste ordin, citirea ceasului la jumătatea de oră dar și studierea cunoașterii mediului integrat cu matematica. Toate celelalte elemente noi față de programa aprobată prin OMECT 4686/2003 sunt dezvoltări normale ale competențelor și conținuturilor din clasa pregătitoare. Totul se introduce treptat, ca și la clasa pregătitoare, folosind numărarea și suportul intuitiv, în contexte de explorare a mediului apropiat și cunoscut elevului. Problemele sunt inspirate din orizontul real al elevului de clasa I și conțin colectarea, citirea și înregistrarea datelor obținute din măsurători efectuate folosind centimetrul, litrul, ora, ziua, banii și leii, în concentrul 0-100.

Jocul didactic predomină, asigurând participarea activă a elevilor, individuală și în grup. Acesta realizează unitatea dintre activitatea de învățare cu forma distractivă, plăcută și antrenantă. El implică gândire concretă, respectarea regulilor într-o competiție, spontaneitate în comunicare. Elevii sunt încurajați să exploreze mediul apropiat, să pună întrebări, să intervină, să exprime propriile idei și trăiri în legătură cu ceea ce învață, să propună soluții de rezolvare a unor probleme. Ori de câte ori este posibil, se organizează secvențe didactice în mediul natural, de observare, experimentare, măsurare, colectare de date privind diverse plante și animale, rolul structurilor de bază ale acestora, transformări ale apei, prezența Soarelui, ca sursă de lumină și căldură, căderea liberă a corpurilor, producerea și propagarea sunetelor. O astfel de învățare apropiată universului de cunoaștere al copilului de șapte ani, are avantajul de a fi mai interesantă pentru elev și de a asigura o înțelegere mai profundă a conceptelor. Noile programe promovează învățarea experiențială, prin implicarea directă a elevului în realitatea studiată. Accentul este pus pe valorificarea în contexte reale a abilităților, cunoștințelor, și valorilor însușite, prin creșterea ponderii activităților cu caracter practic-aplicativ în cadrul fiecărei discipline școlare. Formarea competențelor depinde în mare măsură de modul în care cadrul didactic proiectează și organizează învățarea și de gradul în care pune accent pe dimensiunea aplicativă a cunoașterii. De aceea învățătorul alege cu grijă și cu mare atenție jocurile didactice pe care le va folosi pentru atragerea elevilor săi în minunata lume a descoperirii noutăților.

Cercetarea pe care o desfășor se realizează la disciplina ,,Matematică și explorarea mediului’’ la clasa I.

Etapa experimentală am realizat-o pe parcursul anului școlar 2014-2015 din luna octombrie, când s-a desfășurat evaluarea inițială, până în luna mai, când s-a desfășurat evaluarea finală. Conținuturile științifice propuse pentru experiment au fost :

,,Numere naturale de la 0 la 100’’

,,Operații cu numere naturale de la 0 la 100’’

,,Figuri și corpuri geometrice’’

,,Anotimpuri’’

,,Plante și animale’’

,,Corpul omenesc’’.

Conținuturile științifice matematice au fost integrate cu conținuturi științifice din domeniul exploatării mediului conform programei școlare actuale (Anexa-proiecte de lecții).

Am folosit jocuri didactice în completarea lecției, intercalate pe parcursul lecției sau în finalul lecției de matematică și explorarea mediului: jocuri pentru consolidarea deprinderii de numărare și calcul matematic; jocuri pentru consolidarea deprinderilor de formare a numerelor naturale; jocuri pentru formarea deprinderii de a rezolva exerciții de adunare și scădere prin calcul mintal; jocuri pentru determinarea algoritmului de calcul al numerelor șirului;jocuri pentru dezvoltarea gândirii; jocuri pentru formarea algoritmului de completare a ,, zecii”(care este foarte important în însușirea algoritmului de calcul la adunarea și scăderea cu trecere peste ordin ); jocuri didactice pentru consolidarea cunoștințelor privind forma, culoarea, mărimea, corpurile geometrice; jocuri didactice pentru recunoașterea figurilor geometrice; jocuri pentru recunoașterea animalelor domestice și sălbatice; jocuri de recunoaștere a anotimpurilor și a caracteristicelor acestora; jocuri didactice pentru recunoașterea părților corpului omenesc; jocuri pntru recunoașterea unor plante și ghicitori matematice.

CAPITOLUL IV . DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI

Experimentul s-a desfășurat în perioada: octombrie 2014 – mai 2015.
Realizarea experimentului a început cu testarea nivelului cunoștințelor matematice la începutul anului școlar, prin planificarea testărilor inițiale pentru ambele grupuri și cel experimental și cel de control, cu aceleași tipuri de teste. Evaluările au fost realizate prin fișe de evaluare.

A urmat etapa experimentală în care s-au evidențiat valențele formative ale jocurilor didactice prin folosirea acestora în lecțiile de matematică și explorarea mediului la clasa I A și valorificarea jocului didactic în lecțiile de matematică și explorarea mediului pentru creșterea performanței școlare .

În etapa post-experimentală s-a stabilit nivelul performanței școlare a elevilor, în urma utilizării jocului didactic în cadrul lecțiilor de matematică și explorarea mediului la clasa I prin recoltarea de probe în urma testului de evaluare finală, prin fișe de evaluare.

IV 1. ETAPA PRE-EXPERIMENTALĂ

În etapa constatativă au fost recoltate datele de start, pe bază de observații, teste, conturându-se nivelul de cunoștințe și deprinderi, existent în momentul inițierii experimentului, în grupa experimentală și de control.

Rezultatele obținute la probele inițiale mi-au furnizat informații despre nivelul cunoștințelor pe care le aveau elevii clasei I A și I B la începutul anului școlar la matematică și explorarea mediului.

Această etapă s-a desfășurat la începutul lunii octombrie 2014 și a presupus evaluarea inițială pe baza unui test la disciplina matematică și explorarea mediului la clasele I A și I B.

Elevii din cele două clase I, care reprezintă eșantionul experimental și eșantionul de control, au primit teste de evaluare inițială în care au avut de rezolvat aceleași cerințe conform fișei de mai jos. La evaluarea inițială au fost prezenți toți elevii din cele două clase I.

Test de evaluare inițială

1.Numără și scrie numărul potrivit:

2. Scrie vecinii numerelor:

5 8 1 4 9

3. Câte puncte a obținut Ionuț la concursul ’’Nimerește ținta’’

4. O broasca a pornit de pe piatra cu numărul 1 spre piatra cu numărul 10 sărind doar pe numerele pare. Colorează-le.

5.Ordonează crescător apoi descrescător cifrele

CRESCĂTOR:

DESCRESCĂTOR

6. Compară numerele și pune în pătrățele semnele < , > , =

4 6, 5 5 , 9 7, 0 10

7. Unește denumirea anotimpului cu imaginea potrivită:

primăvara vara toamna iarna

8. Colorează cu negru caseta din dreptul rădăcinii, cu verde pe cea din dreptul tulpinii, cu maro pe cea de la frunză și cu roșu caseta de la floare:

9. Pe o ramură sunt 10 păsărele. Și-au luat zborul 7 păsărele. Câte păsărele au rămas?

10. Calculați:

REZULTATE AȘTEPTATE LA EVALUAREA INIȚIALĂ LA

MATEMATICĂ ȘI EXPLORAREA MEDIULUI LA CLASA I

Competențe specifice:

Recunoașterea, scrierea, comparerea, ordonarea și efectuarea de adunări și scăderi în concentrul 0 – 31;

3.1 Descrierea unor fenomene/procese/structuri din mediul apropiat;

Obiective propuse:

Să raporteze corect numărul la cantitate;

Să scrie vecinii numerelor date;

Să efectueze operația de adunare sugerată de textul problemei și desen ;

Să enumere numerele pare în concentrul 0 – 10;

Să ordoneze crescător și descrescător numerele date;

Să compare două numere punând semnul de relație corespunzător;

Să unească denumirea anotimpului cu imaginea potrivită ;

Să identifice corect părțile componente ale unei plante, marcându-le cu culoarea indicată;

Să efectueze o operație de scădere sugerată de text și desen;

Să efectueze adunări și scăderi în concentrul 0- 10.

Itemi:

I1. Raportează corect numărul la cantitate;

I2. Scrie vecinii numerelor date;

I3. Efectuează operația de adunare sugerată de text și desen;

I4. Enumeră și colorează numerele pare în concentrul 0 – 10;

I5. Ordonează crescător și descrescător numerele date;

I6. Compară două numere punând semnul de relație corespunzător;

I7.Unește corect denumirea anotimpului cu imaginea potrivită;

I8. Identifică părțile componente ale unei plante marcându-le corect cu culoarea indicată;

I9. Efectuează operația de scădere sugerată de text și desen;

I10. Efectuează adunări și scăderi în concentrul 0 – 10.

Descriptori de performanță:

Acordarea calificativelor:

IV.2. ETAPA EXPERIMENTALĂ. EVIDENȚIEREA VALENȚELOR FORMATIVE A JOCURILOR DIDACTICE PRIN FOLOSIREA ACESTORA ÎN LECȚIILE DE MATEMATICĂ ȘI EXPLORAREA MEDIULUI LA CLASA I

Etapa experimentală este etapa fundamentală, cu caracter instructiv/ formativ, în care a fost introdusă variabila dependentă (jocuri didactice utilizate în cadrul lecțiilor de matematică și explorarea mediului la clasa I) numai la grupa experimentală.

În etapa formativă am introdus jocuri didactice prin care am încercat să consolidez cunoștințele acumulate de elevi, dar mai ales să crească nivelul performanței școlarilor la disciplina ,,Matematică și explorarea mediului’’. Etapa formativ-ameliorativă facilitează nu măsurarea rezultatului învățării în ansamblu, ci elemente ale acestui proces prin aprecierea secvențială a modului de rezolvare a sarcinilor asociate obiectivelor operaționale, oferind informații despre stadiul atins de școlarul mic în formarea unor capacități, operații ale gândirii și deprinderi operatorii.

În cadrul lecțiilor de matematică și explorarea mediului la clasa I am folosit în special jocuri didactice în completarea lecției, intercalate pe parcursul lecției sau în final dar și jocuri didactice ca lecție de sine stătătoare, complete sau jocuri didactice folosite ca momente propriu-zise ale lecției.

Pentru ca fiecare elev să fie implicat, direct în actul învățării, la nivelul posibilităților sale, am folosit frecvent jocul didactic, drept strategie didactică interactivă, centrată pe elev.

Am folosit toate tipurile de jocuri didactice în cadrul lecțiilor de matematică la clasa I cu scopul de a evidenția valențele formative ale acestora și de a obține rezultate prin creșterea performanței școlare. Am urmărit să dirijez procesul învățării prin evitarea memoriei mecanice spre o memorie logică. Am observat că elementele de joc introduse în lecții pot stimula și motiva mai mult procesele educative deoarece interesul elevilor mici este mai puțin obiectiv. Jocurile didactice folosite în lecții mi-au oferit prilejul de a afla mai ușor cum gândesc elevii și de a modela logica gândirii lor. Toți elevii au dorit să participe la jocuri cu mare plăcere, o acțiune fără utilitate imediată, dar generatoare de distracție și reconfortare, de sentimente de bucurie. Pe parcursul jocului s-a accentuat asupra caracterului de întrecere (cine rezolvă repede și bine), ținând seama de toate regulile jocului. Întrecerea s-a declarat frontal între toti copiii, ori în două sau mai multe echipe. Punctajul s-a realizat fie prin aportul fiecărui membru al echipei, fie prin aportul reprezentantului echipei.

Am consemnat rezultatele obținute, pentru a fi mai evident clasamentul final, care vizează calitatea muncii depuse. De asemenea, crește foarte mult rolul opiniei colectivului in alegerea reprezentanților, în aprecierea răspunsurilor, precum și supravegherea respectării regulii sau în soluționarea conflictelor.

La clasa I se impune exersarea vorbirii fiecărui copil în parte, în aceleași cerințe de tact pedagogic și condiții de stimulare și încurajare a copiilor pe planul gândirii și exprimării cu voce tare.

În încheierea jocului didactic am analizat aportul fiecărui copil, am declarat caștigătorii și am împărțit recompensele (care trebuie sa vizeze diverse aspecte, în raport cu progresul inregistrat de fiecare copil in parte).

Am introdus în lecții :

-Jocuri pentru dezvoltarea capacitatii de analiza – in care copiii trebuie sa deduca regula dupa care se obtine un sir, analizand anterior termenii sirului.)                

-Jocuri pentru dezvoltarea capacitatii de sinteza

·                    Jocurile matematice cu numere naturale

·                    Jocuri didactice in care se efectueaza operatii cu numere

Exercitiile de sinteza se introduc dupa efectuarea celor de analiza.

                 +Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacitatii de a efectua comparatii

·                   – Compararea cantitativa a doua multimi

·                    -Recunoasterea egalitatii/inegalitatii a doua numere

·                    -Compararea numerelor si ordonarea intr-un sir crescator/descrescator

d)                Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacitatii de a efectua abstractizari si generalizari- cu sarcina de a compune numere, de a compune exercitii de adunare si scadere cu rezultat dat.

e)                 Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacitatii care cuprind sarcini cu un grad ridicat de dificultate si care presupun un bagaj de cunostinte temeinice si o gandire logica- corespondenta intre numarul de obiecte si cifra, formarea sirului numeric 1-10, utilizand si cifrele corespunzatoare.

Jocul didactic matematic, în care copilul este pus sa opereze cu imagini grafice (jetoane,

planse, desene, ilustratii etc.) si apoi cu cuvinte, respectând anumite reguli, poate înfaptui

obiective instructive. Aceste jocuri contribuie la formarea si dezvoltarea deprinderilor de numarat, la consolidarea deprinderilor de comparare a unor numere sau laformarea deprinderilor de compunere a problemelor.

Copiii asteapta în timpul jocului sa fie aprobati, încurajati si îndemnati de învatator pentru

a obtine rezultate bune la învatatura.

Desfasurat într-un climat educational cu deschideri largi noului, organizat pe grupe de

elevi, jocul didactic poate constitui o metoda de stimulare a creativitatii. Creativitatea, ca

forma complexa a personalitatii se formeaza si se exerseaza ca metoda cât mai adecvata

structurii sale, metoda care sa actioneze pe tot parcursul scolarizarii elevului.

Folosind jocul didactic la disciplina matematica se pot verifica si face aprecieri asupra

rezultatelor cantitative si calitative obtinute de elevi. Jocul didactic folosit la orele de

matematica, în ciclul primar, constituie un mijloc prin care constatam eficienta învataturii,

prin care facem evaluarea randamentului scolar.

Jocul didactic matematic contribuie la dezvoltarea capacitatilor intelectuale, la educarea

initiativei creatoare, la educarea trecerii treptate de la concret la abstract, ajuta la realizarea

laturii formative Mult utilizate si îndragite de elevi sunt jocurile didactice care contribuie la formarea si

consolidarea deprinderilor de calcul corect si rapid, cum ar fi „Cine urca scara mai repede?”,

„Sportiv dar si matematician”, „Haideti la întrecere!”, „Cine rezolva mai bine?”, „Priviti si

continuati!”, „Din rezultat în rezultat!”, „Robotel socoteste” etc. Aceste jocuri le cer elevilor

sa lucreze independent, dezvoltându-le încrederea în puterile lor si dorinta de a rezolva cât

mai repede sarcinile ce le revin pentru a deveni câstigatori.

La aceasta vârsta, jocurile matematice insufla copiilor înclinatia pentru regula, ordine si

disciplina. Ele contribuie la dezvoltarea stapânirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de

independenta, a perseverentei.

Astfel jocul didactic matematic devine terenul pe care se pot executa cele mai complexe si mai importante influente formative.

Exemplific o parte din jocurile didactice folosite la matematică și explorarea mediului la clasa I:

,,Cine are același număr?”

Scopul jocului:consolidarea deprinderii de numărare și calcul matematic.

Resurse didactice: panou, jetoane cu 1-10 rățuște, o vulpe, 10 boboci, jetoane cu cifre de la 1 la 9.

Fiecare participant la joc are jetoane reprezentând rățuște, dar și cifre de la 1 la 9. Conducătorul de joc afișează jetoane asemănătoare acestora pe un panou și tot el atrage atenția copiilor că pe lac(elementele sunt așezate pe un panou)vor veni pe rând rățuște. Ei trebuie să privească rățuștele, să le numere și cel care are pe jeton un număr egal de rățuște cu numărul celor aflate pe lac ridică jetonul, motivând acțiunea. Un alt copil ridică cifra corespunzătoare numărului de rățuște de pe lac. Așa se va proceda până vor fi așezate toate cele zece rățuște.

Exemplu:

Pe lac apare un număr de rățuște. Se simulează apariția vulpii care mănâncă o rățușcă. În continuare se procedează ca mai sus sau conducătorul de joc așază la panou un număr de rățuște. Cere să se ridice jetonul care are cu o rățușcă mai mult sau mai puțin decât cele de pe lac. Copilul va motiva acțiunea.

Sunt aplaudați elevii care răspund corect și rapid.

Recunoaște cifra!”

Scopul jocului: consolidarea numerelor 0-10.

Resurse didactice: jetoane cu numere.

Învățătorul spune un număr. Elevii trebuie să caute în jetoanele de pe masă și să- l ridice pe cel cu cifra corespunzătoare. Toți elevii trebuie să ridice jetonul cu cifra în același timp. Considerând că elevii au fost deja împărțiți pe grupe, învățătorul numără jetoanele cu răspunsurile corecte de la fiecare grupă scriind pe tablă punctajul.

Stop „

Scopul jocului: consolidarea numerelor 0- 10.

Resurse didactice: jetoane cu numere.

Învățătorul are mai multe jetoane cu cifre. Ele sunt date din mână în mână. Când învățătorul spune „stop”, elevul care deține jetonul trebuie să recunoască cifra arătând clasei cartonașul. Copiii aprobă sau nu răspunsul.

„ Așază corect ”

Scopul jocului: consolidarea numerației 0-10.

Resurse didactice: jetoane cu numere.

La semnalul învățătorului elevii așază în ordine crescătoare jetoanele pe care sunt desenate cifrele corespunzătoare numerelor naturale de la 0 la 10. La semnalul învățătorului copiii ridică mâinile. Se numără câți copii din fiecare grupă au lucrat corect, apoi se dă semnalul pentru așezarea în ordine descrescătoare a numerelor. Se procedează la fel. Adunându-se punctajele de la cele două întreceri se face clasamentul final.

,,Numără mai departe”

Scopul : jocului consolidarea numerației 0-100.

Jocul începe la un semnal si elevul respectiv se oprește la un alt semnal. Elevii trebuie să numere crescător sau descrescător între anumite limite date.

Elevul care greșește este eliminat, putând reintra dacă observă și corectează o eventuală greșeală. Câștigă rândul în care au ramas cei mai mulți elevi în joc. Jocul poate fi complicat, cerându-li-se elevilor să numere din 2 în 2, din 3 în 3, din 5 in 5 etc.

,,Alege corect!”

Scopul jocului: dezvoltarea atenției voluntare și a vitezei de reacție prin consolidarea deprinderii de a utiliza corect numerele 1-100.

Resurse didactice: jetoane cu numere 1-100.

Se împarte colectivul de elevi în echipe. Fiecare echipă are în față jetoanele cu numere. Se extrag biletele cu sarcini dintr-un bol:

-alege numerele pare; selectează numerele impare; găsește numarul par imediat mai mic decat 71; etc.

Câștigă echipa care a înregistrat cele mai puține greșeli.

,,Așază numărul potrivit”

Scopul jocului:consolidarea numerației 0-100.

Resurse didactice: jetoane cu numere de la 0 la100 ,tabla magnetică.

Se aranjează jetoanele amestecate pe tabla magnetică. Învățătorul numește un elev care să aranjeze jetoanele după anumite cerințe date. Pentru complicarea jocului se va ascunde un jeton și se va cere elevilor să lase liber locul de unde lipsește jetonul.

Sunt evidențiați cei care au răspuns corect.

,, Joc în lanț”

Scopul jocului: formarea deprinderii de a rezolva exerciții de adunare și scădere prin calcul mintal.

Elevii sunt împărțiți în echipe cu un număr egal de elevi. Membri unei echipe sunt așezați pe două rânduri față în față în așa fel încât fiecărui copil dintr-un rând să-i corespundă un altul în celălalt rând. Unul dintre elevi pune prima întrebare celui din fața sa, celălalt pune celui din stânga o întrebare cuprinzând un exercițiu format cu rezultatul corespunzător întrebării ce i-a fost pusă. Acesta continuă jocul adresându-se vecinului după aceeași regulă. Jocul continuă pâna un elev greșește ceea ce duce la ruperea lanțului. Câștigătoare este echipa în care elevii nu au întrerupt lanțul sau echipa în care au lucrat corect cât mai mulți copii.

,,Completăm 10!”

Scopul jocului: dezvoltarea gândirii; formarea algoritmului de completare a ,, zecii”.

Resurse didactce: coli de hârtie.

Elevii primesc foi de hârtie pe care sunt scrise orizontal, numerele de le 0 la 9, fără a se respecta ordinea numerică. Sub fiecare număr elevii vor desena săgeți verticale apoi scriu numărul care rotujește până la 10. După aranjarea numerelor vor scrie și operațiile de adunare corespunzătoare.

Aprecierea rezultatelor se face prin acordarea unui punct. Se poate folosi jocul și într-un concentru mai mare.

,,Completează…semnul!”

Scop: jocului familiarizarea cu operațiile matematice.

Resurse didactice: cartonașe cu exerciții.

Elevii sunt împărțiți pe două grupe. Vor primi cartonașe cu numere în care vor trbui să completeze semnele + sau – pentru ca relațiile să fie adevărate.

Exemplu:

9… 2= 7 6… 5= 1

8…4= 4 2… 4= 6

7… 1= 6 10… 7= 3

5… 5= 10 6… 6= 0

3… 2= 5 4… 3= 7

Grupa care lucrează repede și corect primește ecusoane.

,, Jocuri cu figuri geometrice”

Scopul jocului: de a recunoaște figuri geometrice.

Resurse materiale: fișe de lucru, creioane, foi albe, foarfece.

Participanții primesc foi albe. Sunt solicitați să deseneze pe fiecare foaie albă: un cerc, un pătrat, un dreptunghi, un triunghi.

Figurile geometrice se decupează cu un foarfece, apoi se așază pentru a obține o reprezentare.

,,Cine formează cât mai multe numere ?”

Scopul jocului: consolidarea deprinderilor de formare a numerelor naturale; dezvoltarea gândirii logice;

Elevii, într-un timp dat, trebuie să scrie cât mai multe numere formate din zeci și unități pe care le pot descoperi folosind cifrele indicate. Se desfașoară pe grupe. Grupa care găsește cele mai multe numere este declarată câștigătoare

,,Continuă șirul!”

Scopul jocului: determinarea algoritmului de calcul al numerelor șirului.

Elevii, împărțiți pe grupe primesc cartonașe cu exerciții.Vor găsi numere după logica alcătuirii șirului.

2, 4, 6, …….

3, 6, 9, …….

5, 10, 15, …..

1, 4, 7, 10, …..

8, 12, 20, 24, ….

10, 20, ……

Câștigătorii primesc steluțe drept recompensă.

,,Folosește culoarea !

Scopul jocului: recunoașterea figurilor geometrice;consolidarea cunoștințelor despre culori;

Elevii primesc o fișă de lucru, iar învățătorul prezintă sarcina jocului, aceea de a colora: triunghiul cu albastru, cercul cu roșu, pătratele cu verde, dreptunghiul cu galben.

Elevii care au rezolvat corect sunt aplaudați.

,,Joc cu ..animale”

Scopul jocului: consolidarea cunoștințelor despre animale sălbatice.

Resurse didactice: jetoane reprezentând animale domestice, sălbatice din țară și din alte țări.

Elevii primesc jetoane care reprezintă animale domedtice sau sălbatice. La semnal se separă jetoanele: animale domestice,animale sălbatice apoi animale de la noi, animale din alte țări.

Sunt evidențiați elevii care au identificat rapid exemplele.

,,Construim în lumi paralele”

Scopul jocului: consolidarea cunoștințelor privind forma, culoarea, mărimea, corpurile geometrice

Resurse didactice: cutii ce conțin corpuri geometrice din plastic sau din lemn: cub,cilindru, paralelipiped, sferă, con, de mărimi diferite.

Elevii sunt grupați câte doi. Primesc câte o cutie conținând formele prezentate. Spațiul de lucru trebuie separat cu un paravan. Un membru al grupului construiește, fără să vadă colegul, o casă, un pod, un castel etc. După încheierea construcției, acesta ,,descrie” fiecare corp geometric stabilind culoarea, mărimea, forma, așezarea. În spatele paravanului, coechipierul așază piesele respectând descrierea. După încheierea prezentării, se înlătură paravanul și se stabilesc asemănările și deosebirile. Sunt recompensați câștigătorii cu aplauze.

,,Fă ce îți spun!”

Scopul jocului: identificarea părților propriului corp.

Învățătorul cere copiilor să așeze mâna dreaptă pe ochiul drept, pe ochiul stâng, pe genunchiul drept, pe genunchiul stâng, să așeze mâna stângă pe cotul drept, pe piciorul drept. Să așeze simultan mâna stângă pe ochiul drept și dreapta pe ochiul stâng, și așa mai departe pentru alte părți ale corpului. Se lovesc cele două mâini una de alta, apoi genunchiul stâng cu mâna dreaptă, din nou cele două mâini împreună, apoi mâna stângă loveste genunchiul drept, celedouă mâini se lovesc împreună, etc. Combinațiile pot fi variate. Adaptarea unei melodii care să ritmeze loviturile face ca participarea elevilor să fie și mai implicată.

,,Plantele”

Scopul jocului: consolidarea deprinderilor de a recunoaște cu ușurință diferite plante.

Resurse didactice: imagini cu plante, foi de observație, cu tabel.

Se prezintă elevilor imagini cu diferite plante. Pentru fiecare plantă descoperită în imagine, elevii trag câte o liniuță. La sfârșitul timpului de joc, elevii verifică dacă fiecărei plante îi corespunde câte o liniuță. Se cere elevilor să observe liniuțele din tabel.

Care mulțime are mai multe elemente ?

Ce mulțime are tot atâtea elemente ?

Sunt câștigători elevii care au descoperit cele mai multe plante.

„Cum vorbește ?” 

Scopul jocului: formarea deprinderii de a rosti corect sunetele și de a emite onomatopee.

Resurse didactice: imagini cu animale.

Se împart elevilor cartonașe cu diferite animale. Învățătorul numește elevii care să spună ce reprezintă imaginea primită și cum ,,vorbește “animalul respectiv. 

Sunt declarați câștigători elevii care răspund repede și corect.

,,Săculețul fermecat”

Scopul jocului: activizarea vocabularului elevilor, recunoașterea fructelor și legumelor.

Resurse materiale : legume și fructe.

Elevii trebuie să recunoască fructele și legumele cere se află în ,,săculețul fermecat”, prin atingerea și descrierea orală.

Se stabilesc câștigătorii prin acordarea a câte un punct pentru fiecare răspuns corect. Acest joc poate avea și alte variante: în săculeț pot fi introduse diferite jetoane, cartonașe cu exerciții matematice etc.

,, Cuburile”

Scopul jocului: dezvoltarea acuității senzoriale si a memoriei, folosirea corespunzătoare a termenilor:„mare”, „mai mare”, „potrivit”, „nepotrivit”, „sus”, „jos”, „dreapta”, „stânga”.

Resurse didactice: 5 cuburi din carton de mărimi diferite – cu suprafețele 9, 16, 25, 36, 49 cm îmbinate prin lipire, suprafețele fiind diferit colorate (roșu, alb, negru, galben, albastru, verde).Ordinea culorilor este aceeași la toate cuburile.

La desfăsurarea jocului participă 2-3 copii, fiecare având material individual. Jocul se desfăsoară sub formă de întrecere. Se dau copiilor următoarele sarcini:

– Să așeze cuburile în ordinea crescătoare sau descrescătoare mărimii, respectând și culorile.

De exemplu, sus să fie toate albastre sau în față să fie toate suprafețele galbene.

– Se pune în fața copiilor un cub, ei trebuie să ghicească ce culoare este ascunsă (deoarece se

văd numai 5 suprafețe). La început copilul se poate ajuta de un al doilea cub (pentru comparație), dar mai târziu, va rezolva sarcina numai pe bază de memorie

Sunt câștigători cei care au răspuns corect țn toate situațiile.

Corelând operațiile matematice cu textul unei povești sau al unei poezii , cu sarcini din alte discipline , elevul lucrează cu plăcere , fără a simți efortul depus fiind o modalitate atractivă și captivantă de a gândi cerințele.

,,Câte-s oare?”: ,,În ograda sa, Dorel,

Are capre, găini și-un purcel.

Caprele sunt 20,

Iar picioare șaptezeci.

Nu puteți să-i numărați

Dar vă rog să calculați!”

Completează povestea : ,,A fost odată ca niciodată un împărat care avea un fiu, pe nume Făt-Frumos.Când a împlinit…(2+7+10) ani , feciorul a plecat în lume să-și caute norocul. A umblat mult și a trecut peste ……(3+5) mări și tot atâtea țări, până a ajuns la Împăratul …..(dacă nu e Alb,e….). Acesta avea …..(18-15) fete.

Pentru a se însura cu cea mai frumoasă dintre fete, Făt Frumos a trebuit să treacă prin (2+2+2+2+2-7) încercări . El a reușit să îndeplinească cele trei condiții ale Împăratului ,s-a căsătorit cu prințesa,iar nunta a ținut ……..(5+5+5-12).zile și tot atâtea nopți.

Și așa au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Ghicitorile matematice sau jocurile numărători sunt un bun prilej de captare a atenției școlarului mic inducându-i o stare de competiție și de antrenament pentru consolidarea cunoștințelor. Am folosit ghicitorile matematice în lecțiile cu teme de adunare și scădere a numerelor naturale dar și ghicitori despre plante și animale

(Anexa-proiect de lecție). Exemple de ghicitori matematice:

1. Pe o creangă cam uscată

6 vrăbii stau la ceartă

Încă două au venit

Care-i suma la sfârșit ?

2. În căsuța din pădure

Stau cei 7 piticei

Dacă doi sunt după mure

Câți acasă sunt cuminței ?

3. 4 iepurași sprințari

În grădină au intrat

Dar cățelul meu, Azor,

Pe unul l-a speriat.

Câți mai rod la varză verde

Și dulăul nu îi vede ?

4. Șaizeci și patru

Și cu unul și cu altul

Și cu doi legat de patru,

Și-ncă unul,

Și-ncă patru

Cât fac ?

5. Doisprezece frați aleargă,

Anul cât este de lung;

Fug de zor prin lumea-ntreagă,

Niciodată nu se ajung.

6. Patru gâște pe cărare,

Câte aripi sunt sub soare ?

Dar picioare ?

7. La un număr mă gândesc

Tu încearcă să-l găsești

Decât 10 e mai mare;

Decât 20 mai mic,

Unități numai 3 are,

Iară zeci, în fine,

Știu că-s mai puține.

La ce număr m-am gândit ?

Ai ghcit ?

– O alună, două, trei…

Veveriță, câte vrei ?

– Vreau vreo patru, cinci sau șase

– Că alunele-s gustoase !

– Îți dau șapte, opt sau nouă,

Dacă o să ne spui și nouă,

Când o să mai vină-ncoace

Iarna cu zece cojoace.

– Veverița socoti:

„Parcă nouă zile ar fi !

Parcă opt, ba, sau șapte-mi pare…

Spune-mi vânt, tu, știi tu oare ?”

Vântul s-a zburlit: „Ba da !”

Șase, cinci, așa ceva…

Și-ai să auzi atunci, o hei,

Cât spui patru, cât spui trei,

Cât spui două, cât spui una,

Cântând viscolul întruna… „

,,Cine și unde trăiește? ”

Scopul: consolidarea deprinderii de a asocia animale și păsări în funcție de mediul de viață; dezvoltarea operațiilor gândirii

Sarcina didactica: gruparea animaleleor in functie de mediul lor de viata
Resurse didactice: jetoane cu animale

Desfășurarea jocului: copiii primesc un număr de jetoane cu animalele care trăiesc în diferite medii. Grupa este împărțită în dou echipe. Copiii privesc silueta mai multor animale si trebuie sa le aleagă doar pe acelea care trăiesc într-un anumit mediu. Un elev începe jocul indicând un mediu de viata.

Exemplu: Apa

La acest apel, câte un copil de la fiecare echipa va afișa jetoane cu animale potrivit mediului, denumindu-le: delfin, rechin, balena, pește etc.

Pentru fiecare jeton așezat corect, fiecare echipă primește câte o bulină. Câștigă echipa cu cele mai multe buline.

,,Culorile anotimpurilor”

Sarcina didactică: Asocierea culorilor potrivite fiecarui anotimp; motivarea alegerilor facute.

Resurse didactice: jetoane de diferite culori

Desfășurarea jocului: Copiii sunt împărțiți pe două echipe. Fiecare echipă primește un set de jetoane care au culorile primare și nuanțele acestora. Un elev numește un anotimp, iar copiii trebuie să ridice jetoanele care corespund acestuia.

Exemplu: Vara-galben, portocaliu, verde, roșu. Totodata, trebuie să motiveze alegerea culorilor.

Prin jocurile didactice folosite pe parcursul perioadei experimentului la matematică și explorarea mediului la clasa I s-a concretizat :

-o imagine de ansamblu a copilului asupra unor probleme, fenomene, aspect ale realității;

– s-au reactualizat cunoștințele anterioare asigurând funcționalitatea informației; școlarul și-a îmbogățit vocabularul dar îl și utilizează în activități, participând la comunicare;

-progresul obținut, calitatea răspunsurilor, rezultatele la probele de evaluare dovedesc că maniera de lucru adoptată cultivă mobilitatea gândirii, garantează o reținere a cunoștințelor mai îndelungată;

-școlarii reușesc să abordeze mai ușor cunoștințele, să înțeleagă mai bine conținutul, scurtând timpul necesar predării.

Îmbinarea acestor jocuri în lecții ca o activitate –concurs organizată pe echipe, asigură participarea afectivă a elevilor, dezvoltându-le spiritul de competiție și de echipă. Necesitatea formării spiritului de echipă presupune solidaritate, încredere reciprocă și responsabilitate. Competiția stimulează competența, efortul de autoevaluare și autodepășire, acceptarea succesului sau eșecului.

Folosirea jocurilor didactice la clasa I are un rol deosebit în eficientizarea însușirii noilor cunoștințe ale școlarului mic întrucât, prin joc, se realizează importante sarcini formative care presupun antrenarea proceselor cognitive, dezvoltarea spiritului de inițiativă, a atenției, manifestarea personalității fiecăruia în mod favorabil, socializarea elevilor, formarea deprinderilor de a lucra corect și rapid.

Jocul didactic reprezintă o metodă de învățământ cu reale valențe formative și informative și, în consecință, are o contribuție specifică la perceperea școlii nu ca o instituție rigidă, ci ca un mediu care exercită influențe benefice asupra diferitelor laturi ale personalității copiilor. Copilul care azi se joacă dar, totodată și învață, va fi omul care mâine găsește soluții la problemele cu care se confruntă, trăind adecvat într-o societate a competiției.

IV.3 ETAPA POST-EXPERIMENTALĂ

Etapa post-experimentală este etapa finală în care se determină nivelul final al cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor intelectuale ale elevilor după perioada în care s-au introdus jocurile didactice pentru a se urmări performanțele elevilor. Această perioadă s-a desfășurat in luna mai 2015. Prin probele de evaluare finală se realizează o măsurare a nivelului de cunoștințe, capacități și abilități matematice și de explorare a mediului și pe baza acestor date se poate diagnostica evoluția procesului de asimilare a acestora, prin sarcini specifice. Estimările finale pot constitui un mijloc de diagnostic și pot să furnizeze informații relevante pentru ameliorarea strategiei de învățare. Datele finale au fost raportate la datele de start, pentru a testa relevanța diferențelor obținute, urmărindu-se în paralel evoluția grupei de control, pentru a se constata dacă rezultatele obținute în grupa experimentală sunt similare, semnificativ superioare/inferioare. Atât probele inițiale cât și cele finale au fost aplicate la ambele grupe. În etapa post-experimentală s-a stabilit nivelul performanței școlare a elevilor, în urma utilizării jocului didactic în cadrul lecțiilor de matematică și explorarea mediului la clasa I prin recoltarea de probe în urma testului de evaluare finală, prin fișe de evaluare.

Este etapa în care am înregistrat rezultatele finale obținute de cele două eșantioane de subiecți, grupa experimentală și grupa de control.

CAPITOLUL V PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

După evaluarea finală am stabilit diferențele dintre cele două eșantioane,din perioada pre-eperimentală și cea post-experimentală, am prelucrat statistic datele și am interpretat rezultatele.

În analiza si interpretarea rezultatelor se constată de cele mai multe ori un progres vizibil al rezultatelor între etapa inițială și cea finală. Jocul didactic este un joc cu reguli în care acționează legile asemănării, deosebirii, succesiunii și ajută elevul să descopere relații, concepte și noțiuni integratoare.

La testul final s-au obținut rezultate superioare față de cel inițial (dar și față de rezultatele obținute la testul final de eșantionul de control), elevii dovedind mai multă încredere în forțele proprii, posibilități intelectuale sporite, creșterea performanței școlare. Toate aceste achiziții vin să confirme ipoteza cercetării: folosirea jocului didactic matematic in cadrul lecțiilor la clasa I duce la creșterea performanței școlare. Obiectivele cercetării au fost atinse.

Am realizat interpretarea datelor prin diferite reprezentări grafice: tabele, diagrama de structură și diagrama de comparație.

ÎN URMA TESTULUI INIȚIAL S-AU OBȚINUT URMĂTOARELE REZULTATE:

CENTRALIZAREA REZULTATELOR –EȘANTIONUL EXPERIMENTAL

CENTRALIZAREA REZULTATELOR –ESANTIONUL DE CONTROL

DUPĂ PERIOADA EXPERIMENTALĂ S-A APLICAT UN TEST DE EVALUARE FINALĂ OBȚINÂNDU-SE URMATOARELE REZULTATE:

CENTRALIZAREA REZULTATELOR –EȘANTIONUL EXPERIMENTAL

CENTRALIZAREA REZULTATELOR –ESANTIONUL DE CONTROL

Analizând graficele de mai sus am concluzionat:

Ipoteza cercetării: Dacă în clasa I se folosesc la matematică și explorarea mediului jocuri didactice atunci se va determina o creștere a performanței școlare -se confirmă.

Interpretarea datelor de mai sus a pus în evidență faptul că elevii au obținut rezultate bune ca urmare a utilizării jocului didactic în cadrul lecțiilor de matematică și explorarea mediului la clasa I.

CONCLUZII

În cadrul activității generale a copilului, jocul contribuie la organizarea și dezvoltarea unor structuri fundamentale ale personalității.

Abordarea sistemică a conținuturilor, formarea capacităților și a competențelor pot fi realizate prin redimensionarea modelului clasic de configurare a lecției sau prin înlocuirea lui cu alte structuri, alături de utilizarea unor strategii, metode și tehnici de predare, învățare și evaluare mai eficiente. Una din căile de realizare a acestor cerințe a fost jocul didactic, mijloc ce poate uni școala cu viața dar și o punte între clasa pregătitoare și clasa I.

Am căutat împreună cu elevii clasei pe care o conduc să realizez performanță școlară, utilizând cu succes jocul didactic. Rezultatele nu au întârziat să apară, demonstrând astfel, încă o dată, rolul său în obținerea succesului școlar.

Activitățile desfășurate au avut ca efect creșterea randamentului la calculul oral și scris, utilizarea corectă a limbajului specific operațiilor matematice, recunoașterea unor figuri și corpuri geometrice în mediul apropiat, sortarea și clasificarea unor date din mediul apropiat.

Consider că reușita elevilor în învățarea operațiilor aritmetice și a noțiunilor de explorare a mediului se datorează în mare parte atât capacităților intelectuale cât și însușirii corecte a celor mai eficiente tehnici de adunare și scădere a numerelor naturale.

Progresul în procesul de învățământ este condiționat de o motivație superioară din partea elevului, exprimată prin interesul său față de problemele ce i se oferă, prin plăcerea de a cunoaște și explora necunoscutul, prin satisfacțiile ce le are în urma eforturilor sale. Strategia didactică trebuie să includă preocuparea învățătorului prin captarea și menținerea, în permanență, a atenției și interesului elevului.

Caracterul dominant al activității ludice stă la baza adaptării școlarului mic la cerințele clasei I. Acest mijloc instructiv-educativ are valori formative cu atât mai profunde cu cât decurg mai firesc din trebuințele și atracțiile elevilor și creează climatul afectiv și intelectual propice dezvoltării intelectuale independente, originale și în același timp, a exprimării verbale. Elevul învăță cu plăcere, devine interesat față de activitate, cei mai timizi devin mai activi, mai curioși și capătă încredere în capacitățile lor .

Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului. Principala activitate a elevilor de clasa I fiind jocul , utilizarea lui în procesul de învățământ a făcut ca deprinderile intelectuale specifice învățării cititului, scrisului, socotitului, comunicării orale, cunoașterii mediului înconjurător să fie mai trainice și mai eficiente.

Jocul didactic stimulează și antrenează imaginația, gândirea creatoare, reprezentările, memoria, precum și unele trăsături pozitive de voință și caracter. El influențează pozitiv volumul și calitatea cunoștințelor elevilor, formarea și consolidarea deprinderilor de soluționare corectă și rapidă, perspicacitatea și potențialul lor creativ .

Prin joc elevii valorifică cunoștințele și deprinderile însușite, își manifestă spontan calitățile comportamentale, stimulând atitudinea pozitivă față de muncă, relații colegiale în colectiv.

Prin introducerea jocului didactic în cadrul lecțiilor în clasa I s-a remarcat faptul că elevii s-au adaptat cu ușurință la mediul școlar, sunt mai interesați de activitatea școlară, și-au dobândit competențele specifice necesare acestei etape educaționale și a contribuit la dezvoltarea ,,profilului de formare” a micului școlar .

    Utilizarea jocului didactic este un lucru dificil. În cazul aplicării jocului didactic, fiecare lecție, trebuie gândită dinainte și pregătită cu minuțiozitate.

Prin folosirea jocului didactic am urmărit să se rezolve cât mai multe exerciții și probleme pentru formarea unor deprinderi și priceperi temeinice .

Am constat deplina implicare a elevilor în jocul matematic și de explorare a mediului înconjurător, dând frâu liber imaginației, perseverenței, dârzeniei, curajului, spiritului de cooperare, de comportare civilizată transformând ora de matematică și explorarea mediului în bucuria de a învăța.

Jean Piaget, Psihologia copilului, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti