. Eficienta Economica a Investitiilor In Industria Chimica
CAPITOLUL I
Continutul investitiilor si al eficientei economice a acestora
1.1. Conceptul de investiție în economie
Tranziția societății românești în înscrierea sa pe coordonatele economiei de piață implică noi abordări în raportul dintre teoria și practica economică. Referindu-se la conceptul de investiție vom remarca manifestarea unor preocupări de clarificare. Dar acest concept are un conținut mai complex decât apare într-o analiză succintă.
Indiferent de conținutul dat acestui concept și de aria sa de acțiuni sau activități pe care o acoperă investițiile, este acceptat rolul fundamental pe care îl au investițiile în procesul creșterii economice. De aceea investițiile pot și trebuie abordate în strânsă legătură cu procesul dezvoltării, al creșterii economice.
Definirea cât mai completă a conceptului de investiție este necesară pentru cuantificarea cât mai exactă a eficienței economice a investițiilor și pentru alegerea căilor optime de acțiune în acest domeniu atât de complex.
Înțelesurile date noțiunii de investiții sunt atât de diverse încât este dificil de realizat o sistematizare strictă a conținutului acestui concept, aria de definire variind de la o plajă extrem de largă, investițiile fiind privite ca proces, până la una foarte îngustă, în care investițiile sunt considerate ca o simplă cheltuială.
Într-o accepțiune mai largă, investițiile sunt privite ca plasarea unor sume de bani în domeniul economic, social-cultural, administrativ, miliar, etc. cu scopul de a asigura baza tehnico-materială și forța de muncă necesară desfășurării și lărgirii activităților acestora.
În același sens se înscrie și definirea investițiilor de către P. Masse care le consideră ca fiind toate actele de transformare a mijloacelor financiare în bunuri concrete și rezultatul acestor acte să fie o bună investiție. În același context autorul consideră investițiile în primul rând o cheltuială actuală, certă făcută pentru a obține efecte viitoare, de cele mai multe ori incerte.
În concepția lui P. Masse orice investiție presupune existența următoarelor elemente:
un subiect, reprezentat de o persoană fizică sau juridică care investește;
un obiect, reprezentat de lucrul, unitatea economică, utilajele pentru care se investește;
un cost, reprezentat de efortul consumat pentru realizarea obiectului
efectele reprezentate de valorile economice ce se vor obține prin realizarea investiției.
Specific definiției date de P. Masse investițiilor, este faptul că le consideră cheltuieli prezente, certe, efectuate pentru a obține efecte viitoare și că acestea din urmă trebuie privite în condiții de risc sau incertitudine.
În același context, la definiri complexe complexe a conținutului investițiilor, se înscrie și abrdarea acestora ca o noțiune tridimensională și anume: o dimensiune contabilă, o dimensiune economică și o dimensiune financiară a investițiilor.
În plan contabil investițiile constituie o imobilizare în bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau create pentru o entitate economică.
În plan economic investițiile constituie sacrificarea de resurse curente în speranța obținerii unor rezultate viitoare, suprioare, sub influența factorului timp, în condiții de eficiență economică și sub aspectul riscului.
În plan financiar investițiile reprezintă ansamblul de cheltuieli care va genera venituri/economii, o perioadă îndelungată, și care permit rambursarea, respectiv recuperarea cheltuielilor inițiale.
Într-o serie de modele de creștere economică, precum cele ale lui Keynes, Harrod, Domar, investițiile se confundă cu economiile dat fiind faptul că sursa lor o constituie efortul de economisire al societății. Deși acest fapt nu contravine realității, nu se poate pune semnul egalității între cele două concepte, egalitatea dintre ele fiind în concepția lui Keynes un caz particular, o întâmplare.
Investițiile au ca sursă economiile, acumularea unei părți de venit, respectiv acel excedent al veniturilor asupra cheltuielilor. Acumularea și investițiile sunt procese care se află în strânsă legătură, acumularea reprezentând procesul de constituire a resurselor materiale și valorice, în timp ce investițiile reprezintă forma concretă de utilizare a acestora.
Deși aria de cuprindere a investițiilor este largă într-o economie de piață, nu toate economiile se transformă automat în investiții, o parte dintre acestea având alte destinații, mai ales la nivel individ, economisirea căpătând aspectul unei asigurări contra unor riscuri (boală, deces, accidente, șomaj, etc.).
Pentru o determinare unitară a investițiilor, precum și pentru a se putea efectua comparații internaționale, ONU recomandă folosirea a două concepte:
investiții brute, care include valoarea mijloacelor fixe noi, cheltuielile cu reparațiile capitale efectuate la mijloacele fixe, creșterea valorică a mijloacelor circulante și soldul capitalului străin (soldul mișcării capitalului străin reprezintă diferența dintre fondurile intrate sub formă de înprumuturi, plasamente, investiții directe și cele ieșite sub formă de rambursări de rate, plata dobânzilor, încasări de profituri și dividente pentru deținătorii de capital străin);
investiții nete, care cuprind cheltuielile pentru capitalul fix, precum și a celui circulant.
Într-o accepțiune restrânsă investițiile sunt definite ca fiind totalitatea cheltuielilor care se efectuează pentru crearea sau achiziționarea de noi mijloace fixe, inclusiv pentru înlocuirea celor scoase din uz, precum și cheltuielile efectuate pentru modernizarea și perfecționarea mijloacelor fixe în funcțiune.
Din punctele de vedere enunțate mai sus se desprind în esență două sensuri pentru definirea investițiilor:
investițiile reprezintă o cheltuială, o resursă de tip avansat, respectiv consumată în prezent dar care va conduce la obținerea de efecte viitoare;
investițiile reprezintă o acțiune, o lucrare sau cel mai complet un proces.
Dacă privim investițiile ca o cheltuială trebuie să remarcăm că pe lângă cheltuielile propriu-zise de investiții (de creare sau de achiziționare de noi mijloace fixe, de înlocuire a celor uzate, de modernizare și perfecționare a celor existente) se include în noțiunea de investiții și sunt asimilate acestora și alte cheltuieli, cum ar fi:
cheltuieli pentru explorări, prospecțiuni, lucrări geodezice, explorări geologice pentru conturarea și extinderea zăcămintelor deja descoperite, lucrări de foraj;
cheltuieli pentru lucrările de pregătire și proiectare privind investițiile, cum sunt: plata studiilor de cercetare și proiectare pentru obiectivele de investiții, lucrările de cercetare științifică pentru determinarea procedeelor tehnologice, cheltuieli pentru obținerea licențelor de fabricație;
cheltuieli pentru cumpărarea animalelor de muncă (de producție și reproducție);
cheltuieli pentru realizarea de plantații pomi-viticole și pentru împăduriri.
Dacă analizăm investițiile ca proces, respectiv dacă analizăm elementele componente ale procesului decizional, acesta cuprinde următoarele componente sau etape:
cererea de investiții care se referă la existența sau apariția unei nevoi de bunuri sau servicii pentru a cărei satisfacere este necesară o capacitate suplimentară de producție ce poate fi asigurată prin dezvoltarea capacităților existente sau construirea de noi capacități;
capacitatea economică de investire se referă la existența resurselor materiale;
decizia de investiții: pe baza stabilirii caracterului obiectiv al cererii de investiții și a capacității economice de investire, pe baza unor criterii și restricții referitoare la realizarea investițiilor se ia decizia de investiții. Specific deciziei de investiții este faptul că ea este o decizie strategică, adică o decizie pe termen lung;
planificarea investiției se referă la elaborarea documetației tehnico-economice, la programarea în timp a realizării investiției și la corelarea cu alte planuri sau programe de activități;
alocarea resurselor cuprinde constituirea fondurilor financiare necesare și repartizarea acestora în timp (pe etape de realizare a investiției);
realizarea obiectivului de investiții ceea ce presupune construirea obiectivului de investiții, achiziționarea de mijloace fixe, montarea acestora, într-un cuvânt realizarea practică, concretă a obiectivului de investiții;
punerea în funcțiune a obiectivului de investiții și atingerea parametrilor proiectați în decursul unei perioade de timp mai mică sau mai mare necesară acestui proces;
funcționarea obiectivulu în regim proiectat o perioadă de timp în decursul căreia se obțin efectele globale și nete (producție, profit, etc.);
scoaterea din funcțiune a obiectivului se face după expirarea duratei economice de funcționare, acea durată în care se obține efecte nete pozitive, expirarea acestei durate datorându-se uzurii fizice și morale a utilajelor și echipamentelor.
Din prezentarea conținutului procesului decizional se pot deduce trei caracteristici fundamentale ale acestuia:
una din caracteristici este cea de durată care rezultă din etalarea de-a lungul unui interval lung de timp a efortului și a efectelor acestui proces;
altă caracteristică care este specifică de regula obiectivelor productive este cea de rentabilitate sau profitabilitate în sensul că orice decizie de investiție care se ia trebuie să asigure recuperarea fondurilor investite și obținerea unui venit net: câștigurile viitoare ce se vor obține vor trebui să acopere atât efortul de investiție din perioada de execuție cât și cel de producție din perioada de funcționare și în primii ani să asigure recuperarea investiției și apoi un randament al acesteia, respectiv un venit net;
a treia caracteristică a investițiilor este riscul datorat faptului că procesul investițional este de lungă durată, că acest proces se desfășoară într-un mediu economic, politic, social, tehnologic, riscul depinzând de natura investiției și de mărimea acesteia.
________________________________
Masse P.-“Le choix des investissments.Criteres et methods”, Ed. Dunnod, Paris ,1964
Cistelecan L.-“Procesul investitional”, Ed. Academiei, Bucuresti, 1983
1.2. Conceptul de eficiență economică a investițiilor
Eficiența economică reprezintă un concept fundamental în teoria și practica economică, un obiectiv principal atât la nivelul firmelor, cât și la nivel macroeconomic.
Făurirea unei economii moderne impune dozarea corespunzătoare ca volum și structurare a diferitelor activități, înfăptuirea lor în condiții de eficiență. Analiza stadiului de dezvoltare a unui sistem economic, a capacității sale de supraviețuire, precum și a direcțiilor de dezvoltare optimală presupune măsurarea exactă a eficienței economice.
Din punct de vedere etimologic, eficiența provine de la verbul din limba latină “efficere”, care înseamnă a îndeplini sau a rezulta ceea ce face ca în sens foarte larg să putem defini eficiența ca măsura sau gradul în care s-a realizat efectul propus. O astfel de accepțiune, valabilă atât pentru domeniul economic, dar și pentru alte domenii, prezintă avantajul că presupune ideea de comparație a efectelor obținute cu cele așteptate sau estimate fără însă a compara aceste efecte cu efortul făcut pentru obținerea lor.
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) eficiența sau eficacitatea este definită drept calitatea de a obține efectul util așteptat, iar în Dicționarul de Economie Politică eficiența este definită ca expresia raportului dintre efectul util sau rezultatul obținut și cheltuiala (efortul) făcută pentru obținerea lui.
Această ultimă definiție duce la ideea corelării efectelor și a eforturilor și prezintă un pronunțat caracter pragmatic. Trebuie făcută distincția dintre eficiența tehnică și cea economică și ca exprimând relații economice această noțiune (eficiența economică-n.n.) constituie o categorie economică.
Ținând seama de faptul că orice activitate economică, proces sau fenomen economic au o determinare cantitativă și una calitativă s-a exprimat păitativă și una calitativă s-a exprimat părerea că însușirea cantitativă a eficienței ar fi dată de mărimea cheltuielilor și a efectelor, iar cea calitativă nu ar fi altceva decât raportul dintre efectul util și cheltuielile făcute pentru obținerea lui.
Acest mod de înțelegere a eficienței economice a dus la definirea unui concept economic printr-o formă de exprimare a sa și îndreptarea cercetării spre aspectele de măsurare și evaluare și mai puțin de abordare teoretică.
O definire foarte complexă a noțiunii de eficiență este dată de economistul P. Jica, care atribuie acesteia patru sensuri:
un sens foarte larg în care eficiența este văzută ca o însușire a unei activități, acțiuni sau resurse de a asigura efecte economice pozitive în unitatea dată, însușire exprimată printr-un raport între efecte și cheltuieli. Ca excepție de la ideea de raport între efecte și cheltuieli se consideră că exprimă eficiența și raportul dintre două categorii de efort, dar numai atunci când se compară efectul teoretic cu cel efectiv obținut sau efortul posibil de depus cu cel efectiv consumat;
un sens larg, este acela în care în cadrul raportului se includ și elementele care depășesc sfera unității economice date: efecte conexe și cheltuieli conexe. Ca și în sensul precedent și acesta este cel al eficienței “în sine” sau absolute, independent de orice comparație relativă cu alte variante sau alte rapoarte;
un sens restrâns în care eficiența cuprinde o trăsătură suplimentară față de primele două sensuri și anume că raportul efect-efort să fie acceptabil în comparație” cu alte rapoarte ale acțiunii respective sau ale altei acțiuni alternative sau cu un prag de eficiență;
un sens foarte restrâns, în care eficiența este complexă, având un caracter sintetic dat de echivalarea ca natură și timp a grupelor de efecte și cheltuieli în vederea însumării lor. Într-o asemenea accepțiune eficiența presupune un raport dintre efectele totale echivalate ca natură și timp.
Se observă din aceste accepțiuni ale noțiunii de eficiență că în fond este vorba tot de ideea de măsurare și comparabilitate a efectelor și a efortului. În același timp, ea este strâns legată de procesul de folosire a resurselor în economie, iar trăsătura sa esențială este relația de cauzalitate resurse-efect.
Relația de cauzalitate resurse-efecte se exprimă în mod concret pentru fiecare fenomen, proces sau activitate economică printr-un raport între cele douente dimensionale, cantitative, printr-o mulțime de modalități după numărul dar mai ales mărimea elementelor de efecte și resurse.
Trebuie să se facă distincție între două forme ale eficienței: eficiența activității și eficiența economică a activității. Ceea ce diferențiază cele două forme de eficiență este sfera de cuprindere a efectelor și a resurselor. Eficiența activității reflectă o relație de cauzalitate între resursele economice și extraeconomice utilizate într-o activitate și efectele economice și extraeconomice rezultate de pe urma acestei activități în timp ce eficiența economică a activității restrânge sfera elementelor la cele de natură economică, respectiv resurse economice și efecte economice.
Într-o asemenea tipologie a eficienței putem vorbi pe de-o parte de eficiența investițiilor, iar pe de altă parte de eficiența economică a investițiilor. În primul caz analizăm activitatea de investiții prin prisma efectelor multiple, de orice natură, pe care le generează procesul investițional și a resurselor de orice natură pe care le implică acest proces. Aceasta este cu atât mai importantă cu cât sunt mai multe cazuri de investiții care au ca efect îmbunătățirea climatului de muncă, respectarea legislației privind protecția mediului etc., deci efectele nu sunt de natură economică.
În al doilea caz analizăm procesul investițional sub forma eficienței economice a acestuia, respectiv evaluăm efectele economice pe care le generează și resursele economice pe care le implică.
Eficiența economică a investițiilor exprimă pe plan conceptual calitatea acțiunii de a investi, deci a procesului investițional, de a produce efecte propagate pozitiv, utile. Tocmai acest fapt permite ca eficiența economică a investițiilor să capete expresia simbolică a raportului dintre efect-efort sau efort-efect, pe care le implică activitatea de investiții. Precizarea conținutului acestei noțiuni impune luarea în considerare a principalelor sale trăsături, după cum urmează:
Avem mai întâi în vedere faptul că eficiența economică a unui proces de investire se află în strânsă legătură cu eficiența procesului de exploatare (producție) în cadrul căreia se validează, sau nu, valențele procesului investițional. Eficiența economică a investițiilor poate fi exprimată doar într-un context logic ce se stabilește între procesul investițional (în cadrul căruia se regăsește efortul de investiții materializat) și procesul lucrativ, de exploatare (în cadrul căruia se regăsesc efectele celui dintâi);
Eficiența economică a investițiilor se circumscrie în contextul general al eficienței economice a procesului reproducției sociale având în vedere locul și rolul activității de investiții în raport cu conținutul și derularea etapelor, momentelor acestui proces: producție, repartiție, circulație, consum. Desigur, efortul de investiții poate avea efecte propagate direct sau indirect asupra tuturor acestor momente ale procesului unic al reproducției sociale. Ca urmare, exprimarea eficienței economice a investițiilor îmbracă unele forme concrete, mai ales în funcție de mărimile de calcul ce intervin în raportul efort-efect sau efect-efort;
Conceptual, eficiența economică a investițiilor nu este afectată de destinația acestora, productivă sau neproductivă. Trebuie însă remarcat faptul că problematica eficienței economice a investițiilor productive este mai amplu abordată: în acest caz, efectul și efortul au caracter concret, determinabil;
Principal, eficiența economică a investițiilor se exprimă unitar, la nivel macro și microeconomic, dacă ne referim la raportul simbolic efort-efecte, respectiv efecte-efort. Totuși, modalitățile concrete de exprimare (gama de indicatori și mărimile de calcul folosite pentru determinarea lor) sunt diferite. La nivel microeconomic eficiența economică a investițiilor se exprimă printr-o gamă mai largă de indicatori, însăși mărimile de calcul fiind exprimate în unități de măsură variate (naturale, valorice, etc.);
Eficiența economică a investițiilor ca formă a eficienței economice a activității, se caracterizează printr-un raport de dublă relativitate. Avem în vedere, mai întâi, rapoartele de relativitate între efort și efecte sau efecte și efort, unde primul raport caracterizează eficiența economică a investițiilor în contextul logic dintre cauză și efect, în timp ce al doilea dă expresie intenstității efectelor din exploatare față de o unitate (fizică sau valorică) a efortului de investiții.
În al doilea rând, relativitatea eficienței economice a investițiilor se datorează luării în analiză a mai multor variante de proiect, dintre care una se consideră a fi varianta de referință, precum și a necesității respectării raportului obiectiv dintre cerințele nevoii sociale la nivel macro și microeconomic.
În al treilea rând, eficiența economică a investițiilor reflectă raportul efort/efecte în strânsă corelație cu factorul timp. Se știe că în activitatea de investiții efortul precede efectul.
Existența decalajului în timp, între efortul și efectele investițiilor, constituie un argument important în luarea în considerare, în calculele de eficiență economică a investițiilor, a influenței factorului timp, în diferite ipostaze de manifestare, cât și cu privire la necesitatea folosirii tehnicilor de actualizare a costurilor și veniturilor proiectelor de investiții.
________________________________
Petru Bintintan-“Eficienta economica a investitiilor”, Ed. Presa Universitara Clujeana, 2001
Cistelecan L.-“Eficienta si finantarea investitiilor”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980
1.3. Indicatori de evaluare a eficienței economice a investițiilor
Evaluarea și analiza eficienței economice a unui proiect de investiții se realizează cu ajutorul unui instrument deosebit de investigație, care este reprezentat de indicatorii de eficiență economică a investițiilor. Indicatorii sunt mărimi cifrice cantitative, calitative și cu deosebire valorice care cuantifică starea, nivelul, volumul sau valoarea unui proces, proiect, a unei activități sau acțiuni.
În domeniul investițiilor indicatorii pot caracteriza proiectul ca volum, elemente structurale, cost, durată de înfăptuire, având calitatea de indicatori tehnici sau tehnico-economici.
Fiecare indicator economic de cuantificare a eficienței economice a investițiilor poate să se refere la un singur aspect al eficienței economice a acestora sau la mai multe aspecte sau caracteristici în funcție de conținutul sau, de modul de construcție, de corelația cu alți indicatori de eficiență economică a investițiilor.
Indiferent de forma și modul de construire a unui indicator economic apreciem că indicatorii de evaluare a eficienței economice a investițiilor trebuie să răspundă în esență la două cerințe de bază:
cerința de natură gnoseologică, în sensul ca orice indicator să permită cunoașterea unuia sau a altuia din multiplele aspecte ce caracterizează eficiența economică, în așa fel încât un sistem de indicatori adecvat să poată caracteriza cel mai bine eficiența economică a unui proiect de investiții;
cerința de natură decizională, care se referă la faptul că fiecare indicator, în funcție de conținutul sau/și în funcție de obiectivele urmărite de investitor, să poată constitui un criteriu în luarea deciziei de investiții. Desigur că in funcție de situația concretă a fiecărui investitor, un indicator poate să aibă o importanță mai mică sau mai mare, dar aceasta nu modifică necesitatea ca fiecare indicator să poată constitui un criteriu în alegerea variantei optime de investiție.
Indicatorii de apreciere și de eficiență economică a investițiilor se obțin prin calcule și prelucrare a informațiilor cuprinse în documentația tehnico-economică (studii de fezabilitate, proiectul tehnic, etc.) folosindu-se metode matematice specifice.
Se poate afirma că indicatorii tehnico-economici și economici sunt de calcul primar servind aprecierii proiectului de investiții, în timp ce indicatorii de eficiență economică sunt mărimi derivate din prelucrarea informațiilor inițiale sau a indicatorilor primari și asigură măsurarea eficienței proiectului.
Fiecare indicator de eficiență economică are o anumită capacitate informațională și caracterizează sau măsoară eficiența economică a proiectului dintr-un anumit unghi, în unități de măsură specifice. Indicatorii de eficiență economică a investițiilor, pentru a răspunde scopului în care se utilizează, trebuie să se încadreze în anumite cerințe, între care:
construcție logică a raportului efect/efort sau efort/efect;
o semnificație clară;
un calcul simplu, permisibil;
să admită o interpretare facilă;
să asigure fundamentarea și luarea deciziei.
Clasificarea și ordonarea indicatorilor utilizați în aprecierea eficienței proiectelor de investiții sau care comportă exprimări de opinii în teoria investițiilor se poate efectua după criterii variate. Noi am avut în vedere modul de exprimare, gradul de reflectare a influenței factorului timp, sfera de utilizare, natura proceselor și fenomenelor reflectate.
1. După modul de exprimare deosebim:
indicatori valorici, care comportă exprimare valorică (între care: valoarea investiției, investiția specifică, durata de recuperare a investiției, coeficientul eficienței economice a investițiilor, costul și valoarea producției, beneficii, curs de revenire, valoare actualizată netă, rata internă de rentabilitate, randamentul economic, cheltuieli și acumulări echivalente, etc.);
indicatori naturali, care reflectă caracteristici ale valorilor de întrebuințare, din domeniul de referință: investiții, producție, etc., (între care: capacitatea de producție, durata de realizare, numărul de schimburi, numărul personalului, productivitatea muncii, etc.);
indicatori sociali, care reflectă aspecte de ordin social (gradul de poluare, coeficientul de morbiditate, gradul de folosire a forței de muncă, etc.)
2. După gradul de reflectare a influenței factorului timp deosebim:
indicatori statici, caracterizați prin faptul că sunt determinați cu ajutorul unor mărimi de calcul statice (valorice și naturale) din domeniul investițiilor, producției sau din alte domenii; fiind de altfel utilizați în practica economică;
indicatori dinamici, care permit aprecierea eficienței economice prin luarea în cosiderare a influenței factorului timp. O primă grupă reflectă eficiența integrală a factorului timp (între care: efortul suplimentar datorat imobilizării fondurilor de investiții în perioada de construcție, valoarea medie anuală a mobilizărilor de fonduri, valoarea pierderilor pentru societate, cheltuieli și acumulări echivalente, viteza de recuperare a fondurilor, randamentul economic al investiției, etc.). A doua grupă cuprinde indicatori dinamici bazați pe calcule de actualizare (între care: valoarea investiției actualizate, costuri și venituri actualizate, valoarea actuală netă, rata internă de eficiență, randamentul economic actualizat, etc.)
3. După sfera de utilizare deosebim:
indicatori utilizați în practică pentru fundamentare, exprimarea eficienței economice, analiza și luarea deciziei de investiții. Sunt reprezentați semnificativ atât în context static cât și dinamic: valoarea investiției, costul producției, valoarea producției, profit, etc., precum și valoarea actuală netă, rata internă de rentabilitate, etc.;
indicatori vehiculați în teoria investițiilor (între care: valoarea medie anuală a imobilizărilor de fonduri, valoarea pierderilor pentru societate, cheltuieli echivalente)
4. După natura proceselor și fenomenelor economice reflectate remarcăm posibilitatea structurării indicatorilor de apreciere a proiectelor de investiții în două grupe:
indicatori economico-financiari, care reflectă nivelul, amploarea proceselor și fenomenelor (de exemplu: valoarea investițiilor, efortul ivestițional, volumul producției, numărul personalului, capacitatea de producție, cheltuieli echivalente, viteza de recuperare, etc.);
indicatori de eficiență economică, prin care se reliefează raportul efort/efecte sau efecte/efort (de exemplu: investiția specifică, durata de recuperare a investiției, profit anual sau beneficiu, rata rentabilității, coeficientul eficienței economice a investițiilor, cheltuieli a 1000 lei producție, valoarea netă totală actualizată, aport net valutar, rata internă de eficiență a proiectului, etc.)
______________________________________
Jica P.-“Determinarea eficientei economice.Teza de doctorat”, Universitatea “A. I. Cuza”, Iasi, 1973
1.4. Forma generală a indicatorilor de eficiență economică a investițiilor
Indicatorii de eficiență economică se construiesc sub forma unui raport prin intermediul căruia se realizează comparația dintre efect, măsurat ca o expresie a ieșirilor din sistem și efort, măsurat ca o expresie a intrărilor în sistem.
Pentru un sistem economic dat, expresiile intrărilor și ieșirilor utilizate în construcția indicatorilor de eficiență economică pot fi diferite în funcție de scopul urmărit.
Intrările și ieșirile sistemului economic sunt descrise de vectori multidimensionali, iar relațiile cauzale intrare-ieșire nu sunt relații biunivoce între componentele celor doi vectori. Aceasta deoarece în sistem se realizează o compunere complexă a intrărilor, astfel încât că o componentă a ieșirilor este astfel obținută ca urmare a unei transformări specifice aplicate pe mulțimea intrărilor.
Vector Operatorii de Vector
de intrare compunere de ieșire
Dacă vectorul de intrare este n dimensional, iar cel de ieșire m dimensional, ne putem imagina eficiența economică ca un corp m*n dimensional. Descrierea acestui corp în întregime este dificilă și în mare parte inutilă, având în vedere că are un caracter neomogen din punct de vedere al importanței pentru funcționarea optimă a sistemului, unele relații intrare-ieșire nefiind semnificative în acest sens. Indicatorii de eficiență economică vor realiza o tăietură în acest corp între o intrare, sau o combinație liniară de intrări și o ieșire sau o combinație liniară de ieșiri.
Practica economică utilizează două tipuri de indicatori, după natura raportului:
indicatori de tipul efect asupra efort numiți și indicatori direcți;
indicatori de tipul efort asupra efect numiți și indicatori inverși.
Dacă vom nota cu Y efectul și cu X efortul, utilizate în măsurarea eficienței economice, atunci indicatorii direcți vor fi de forma:
iar ceri inverși de forma:
Valoarea indicatorilor direcți se interpreteză prin volumul efectului, măsurat în forma Y, care se obține de la K unități de efort măsurat în forma X și au același sens de variație ca și eficiența economică.
Dacă există relația:
Ia(t)<Ia(t+1)
atunci eficiența economică măsurată în forma particulară Ia este mai mare la momentul t+1 față de momentul t.
Dacă există relația:
atunci eficiența economică măsurată în forma particulară Ia este mai mare la momentul t în sistemul A față de eficiența economică din sistemul B.
Valoarea indicatorilor inverși se interpretează ca fiind cantitatea de efort măsurat în cantitatea X necesar pentru a obține K unități de efect măsurat în forma Y și ei au sens invers de variație față de eficiența economică.
Dacă există relația:
Ib(t)<Ib(t+1)
atunci eficiența economică măsurată în forma particulară Ib este mai mare la momentul t față de momentul t+1.
În sfârșit, dacă există relația:
atunci eficiența economică măsurată în forma particulară Ib este mai mare la momentul t în sistemul A față de sistemul B.
Efortul X este o mărime pozitivă în cazul tuturor indicatorilor de eficiență economică al cărei sens de variație este invers față de cel al eficienței economice. Dacă efectul rămâne constant, creșterea efortului determină scăderea eficienței economice.
Efectul Y poate să apară în cazul indicatorilor de eficiență economică sub două forme:
efect global, cu valori exclusive pozitive;
efect net, cu valori pozitive, negative sau 0.
Indiferent de forma efectului, în cazul tuturo indicatorilor de eficiență economică el are același sens de variație ca și eficiența economică. La același efort, creșterea efectului, indiferent de semnul său algebric determină o creștere a eficienței economice.
Ținând seama de faptul că efortul este strict pozitiv, vom deosebi două tipuri de indicatori:
indicatori cu efect global, care vor fi pozitivi pentru oricare mărime a efortului și efectului;
indicatori cu efect net care vor fi pozitivi, negativi sau 0, în funcție de semnul efectului net.
Efectul net se obține ca o diferență între o expresie a efectului global și a efortului depus pentru obținerea acestuia. Pentru simplificare se va nota cu Y efectul global, cu X efortul utilizat ca bază de comparație sau pentru construcția indicatorilor, cu Z efortul depus pentru obținerea efectului global, rezultând efectul net Y-Z.
În aceste condiții, un indicator direct cu efect net va fi de forma:
iar un indicator invers cu efect net va avea forma:
Exemplificând cele două tipuri de indicatori în cadrul procesului investițional, vom considera efortul utilizat ca bază de comparație X, concretizat în valoarea investițiilor, efectul global Y reprezentat de valoarea producției sau a veniturilor, efortul făcut pentru obținerea efectului global Z reprezentat de costurile de producție, rezultând efectul net Y-Z profitul, astfel că un indicator direct va fi raportul dintre profit și investiții (coeficientul de eficiență economică a investițiilor), iar un indicator invers va fi raportul dintre investiții și profit, respectiv durata de recuperare a investițiilor.
Există uneori posibilitatea ca în cadrul unui indicator de eficiență economică să întâlnim același tip de efort atât ca bază de comparare cât și ca efort depus pentru obținerea efectului global. Este cazul ratei rentabilității generale, care se exprimă raportând profitul la cheltuielile de producție, profitul determinându-se prin scăderea din valoarea producției în preț de vânzare a cheltuielilor de producție.
Combinând cele două criterii – natura raportului și cea a efectului – rezultă patru clase de indicatori de eficiență economică:
indicatori de tipul efect global asupra efort;
indicatori de tipul efect net asupra efort;
indicatori de tipul efort asupra efect global;
indicatori de tipul efort asupra efect net.
Primele două clase reprezintă indicatori direcți, iar celelalte două clase, indicatori inverși.
În sfârșit, se cuvine a se menționa și faptul că se poate exprima eficiența și prin intermediul unor indicatori care compară două categorii de efort sau două categorii de efect.
Din prima categorie se pot menționa indicatori cum ar fi costul unui loc de muncă, gradul de înzestrare tehnică a muncii, etc., iar din a doua categorie de indicatori, profit la 1000 lei încasări, cursul de revenire, etc..
CAPITOLUL II
Analiza eficientei economice a investitiilor
2.1. Prezentarea S.C. “BEGA-UPSOM” S.A.
Societatea comercială “BEGA-UPSOM” S.A. Ocna-Mureș a fost construită între anii 1984-1986 de către societatea belgiană “Solvay&Co” și avea să devină la sfârșitul secolului XIX și în primele decenii ale secolului XX singura unitate producătoare de sodă din România și una din cele mai importante din Europa.
Amplasarea uzinelor de produse sodice din zona orașului Ocna-Mureș a fost determinată de condițiile naturale prielnice: existența unei surse stabile de apă (râul Mureș), a unor zăcămite de sare de calitate suprioară, existența în vecinătate a unor zăcăminte corespunzătoare de calcar, a unui nod feroviar important (Războieni), precum și existența forței de muncă necesară.
Uzina a intrat în funcțiune în anul 1986.
În anul 1991 a devenit S.C. “UPSOM” S.A. Ocna-Mureș, prin preluarea integrală a patrimoniului fostului Combinat de Produse Sodice Ocna-Mureș, transformare ce a avut loc în baza HG 1213/1990.
De-a lungul timpului, au avut loc o serie de lucrări de modernizare, măriri de capacități, precum și obținerea de noi produse.
Anul 2001 s-a încheiat din punct de vedere financiar cu următoarele rezultate:
Începând cu data de 03.04.2001, pachetul majoritar de acțiuni proprietate a statului și administrate de Ministerul Finanțelor Publice a fost achiziționat de S.C. “PETROBANAT HOLDING” S.R.L., aparținând firmei “BEGA GRUP” Timișoara, societate câștigătoare a licitației olandeze din data de 27.03.2001.
În baza hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 18.06.2002, acționarul majoritar a devenit S.C. "BEGA” S.A. cu următoarele date de indentificare:
nume: BEGA S.A.;
număr înregistrare la ORC: J/35/99/01.03.1991;
cod fiscal: R1818890;
adresa: localitatea Timișoara, strada Bocsei, numărul 3, cod poștal 1900, județul Timiș.
În urma modificărilor survenite, structura acționariatului la S.C. “BEGA-UPSOM” S.A. Ocna Mureș este următoarea:
Scopul societății este producerea și obținerea de produse clorosodice și alte produse chimice, comercializarea acestora în condiții avantajoase și obținerea de profit.
Obiectul de activitate al societății este producerea de sodă calcinată ușoară, soda caustică solidă și soluție, bicarbonate de sodium tehnic, alimentar și farmaceutic, silicat de sodiu solid și soluție, silicagel, silicat de potasiu, carbonat de sodium anhidru pentru uz fotografic și cinematografic, clorură de calciu tehnică, cristalizată, soluție 34%, oxid de magneziu tehnic și farmaceutic, carbonat de calciu florex, ambalaje metalice și din pânză cauciucată, produse prelucrate din polietilenă, comercializarea de produse clorosodice și chimice.
Obiectul de activitate al S.C. “BEGA-UPSOM” S.A. a fost completat prin următoarele cereri de înscriere de mențiuni:
Prin cererea de înscriere de mențiuni numărul 377/26.05.1991: societatea poate efectua direct operațiuni de comerț exterior, respectiv de import-export;
Prin cererea de înscriere de mențiuni numărul 583/26.02.1993:
fabricarea carbonatului de magneziu tehnic și farmaceutic pulbere antiincendiară E12, produse prelucrate din prolipropilenă, oxigen îmbuteliat;
comercializarea en-gross și en-detail, prin magazine proprii sau ambulant în piețe, târguri și oboare și a altor produse industriale, agro-alimentare;
prestarea de servicii de alimentație publică;
efectuarea de prestații pentru terți de natură mecanică;
aparate de măsură și control;
construcții;
chimie-electrotehnică;
transport;
utilități;
închiriere și intermediere cercetare și proiectare;
producerea și comercializarea de produse agro-alimentare, detergenți, produse de curățat, confecții metalice.
Prin cererea de înscriere de mențiuni numărul 2526/18.11.1993: multiplicarea și copierea de acte pentru terți, acțiuni publicitare și produse proprii și pentru terți, producerea și livrarea către terți a energiei electrice și termice, precum și a apei;
Prin cererea de înscriere de mențiuni numărul 2716/24.11.1994: organizarea de cursuri în vederea autorizării ISCIR de către personalul de specialitate din S.C. “BEGA-UPSOM” S.A. desemnat de ISCIR, pentru cursanții interni și terți;
Prin cererea de înscriere de mențiuni numărul 2827/07.12.1995: verificarea, repararea și încărcarea stingătoarelor de incendii cu praf antiincendiar și bioxid de carbon pentru uz intern și terți;
Prin cererea de înscriere de mențiuni numărul 1983/06.11.1997:
comercializarea produselor petroliere prin stații proprii sau închiriate, en-gross sau cu amănuntul;
operațiuni de intermediere pe bază de comision între parteneri români, străini, români și străini, privind mărfurile și serviciile admise de lege a fi importate și exportate, fără limitare la un sector de mărfuri și servicii;
operațiuni de intermediere pe bază de reprezentare, leasing, cooperare și prestări-servicii;
exploatarea produselor de carieră;
2.1.1. Indicatori economico-financiari
Principalele 5 produse și ponderea lor în vânzări:
sodă calcinată – 62,8%;
sodă caustică – 12,4%;
bicarbonat de sodiu – 7,7%;
silicat de sodiu solid – 2,6%;
produse prelucrate din polietilenă – 1,1%.
Primii 5 furnizori cu care societatea are relații de colaborare:
“SAUNA” Ocna-Mureș;
“SIDERMET” Călan;
“SIDEX” Galați;
“POLY NOOR” Negrești-Oaș;
“BENTOCALCAR” Deva.
Primii 5 beneficiari cu care societate are relații de colaborare:
“GECSAT” Târnăveni;
“ALSTING” Alba;
“GEROMED” Mediaș;
“STIMED” Sighișoara;
“BADPS” Baia-Mare.
2.1.2. Segmentul de piață ocupat de către societate în piața internă și piața externă
Piața internă
Cu excepția sodei calcinate și a silicatului de sodiu unde există doi producători, precum și a sodei caustice unde există patru producători interni, restul produselor din nomenclatorul său, S.C. “BEGA UPSOM” S.A. Ocna-Mureș este singurul producător.
Pentru soda calcinată și silicat de sodiu, volumul ofertei de la S.C. “BEGA UPSOM” S.A. reprezintă 1/3 din oferta totală, iar pentru soda caustică circa 20% din volumul ofertei totale.
Principalii consumatori interni – industria sticlei, industria detergenților, celuloză și hârtie, industria aluminiului precum și construcția de mașini – s-au confruntat cu greutăți economice an de an, precum și imposibilitatea plăților datorită blocajului financiar.
Începând cu trimestrul al II-lea din anul 1995, cererea de produse sodice a cunoscut o creștere substanțială, după studiul de piață întreprins asupra produselor, arătând o creștere continuă a cererii.
Datorită așezării geografice și a faptului că principalii concurenți pentru produsele fabricate pe platforma societății comerciale din alte zone, societatea S.C. “BEGA UPSOM” S.A. ocupă toată piața internă din Transilvania și Maramureș, precum și o parte din piața Banatului și a Moldovei, întreținând relații tradiționale cu unități din industria sticlei, industria metalelor neferoase, industria chimică, industria minieră, etc..
Prețurile pentru piața internă practicate pentru produsele societății au urmărit an de an rata inflației, precum și creșterea prețurilor la materiile prime, materiale, combustibil.
Piața externă
Pe piața externă, principalii concurenți ai României sunt: Bulgaria, Polonia și concernul “SOLVAY” pentru Europa și China și pentru piața Asiei.
Principalii consumatori pentru produsele din nomenclatorul societății sunt piețele din Ungaria, Cehia, Italia, Nigeria, Iordania, Egipt, Grecia și Siria.
Cu consumatorii tradiționali ai produselor societății cu destinația export s-au menținut relații permanente fie direct, fie prin intermediul firmelor comisionare prin care se derulează contractele.
Principalii competitori ai societății:
soda calcinată:
“USG” S.A. Râmnicu-Vâlcea;
“SOLVAY” Belgia;
“ANSAC” SUA;
“LANYKOVO” Polonia.
soda caustică:
“OLTCHIM” S.A. Râmnicu-Vâlcea;
“CHIMCOM-PLEX” S.A. Borzești;
silicat de sodiu
“USG” S.A. Râmnicu-Vâlcea
2.2. Fundamentarea tehnică și economică a necesității investiției
Piața, ca sistem de reglare a schimburilor între agenții economici, constituie cadrul în care cererea și oferta își regăsesc punctul de convergență. Astfel cererea de mărfuri și servicii stă la baza formulării opțiunilor de investiții prin profil, structură și amploare.
Prin intermediul cererii sunt puse în evidență nevoile individuale și colective, fapt care generează oferta, inclusiv pe plan investițional.
Investiția pentru înlocuirea turbogeneratorului AKTR-4 este o investiție de procurare a unui utilaj în cadrul CET, care va conduce la creșterea producției de energie electrică cu aceleași cheltuieli materiale. Energia electrică este o utilitate în cadrul procesului de producție, ea poate fi cumpărată sau produsă, costul ei influențând costul de fabricație pe produs.
S.C. “BEGA UPSOM” S.A. este unul din principalii furnizori de produse clorosodice (soda calcinată) din Europa. Pentru a-și putea menține poziția pe piață, combinatul trebuia să-și dezvolte tehnologia, respectiv să reducă costurile specifice.
Investiția se recomandă ca necesară și profitabilă în același timp.
Trebuie avut în vedere ca investițiile pentru energie și utilități sunt prioritare în economia românească, costurile cu care se produc utilitățile sunt prea mari datorită tehnologiilor învechite conducând la costuri mari ale produselor finite, ceea ce le fac necompetitive pe piață.
Utilajul ce urmează a fi achiziționat va permite introducerea unei tehnologii performante, ceea ce va permite:
îmbunătățirea condițiilor de muncă și creșterea productivității muncii;
sporirea potențialilor clienți.
Au fost luați în calcul factori care influențează investiția, precum:
capacitatea de producție;
cheltuielile de construcție și montaj;
costurile de exploatare anuale;
costul de transport
Incluzând în mijloacele fixe acest nou utilaj, S.C. “BEGA UPSOM” S.A. își concretizează eforturile în următoarele direcții:
creșterea cantității și a calității produselor realizate;
crearea de noi sortimente;
creșterea productivității muncii;
reducerea consumurilor totale și, deci a prețului de vânzare.
Prin achiziționarea turbogeneratorului, pe lângă cele menționate mai sus, există și posibilitatea producerii de energie electrică pentru vânzare. Capacitatea generatorului fiind mai mare decât necesarul societății, astfel societatea a revizionat un preț al energiei electrice mai mic cu 40% decât prețul practicat de “ELECTRICA” S.A.
2.3. Evaluarea proiectului de investiții cu ajutorul indicatorilor statici de evaluare a eficienței economice a investițiilor
Indicatorii statici de evaluare a eficienței economice și de apreciere a proiectelor de investiții sunt variați ca natură, mod de exprimare, capacitate informațională și semnificație, etc..
Numeric variază în funcție de cerințele analizei, de complexitatea proiectului și de pretențiile analistului și investitorului. O reglementare în acest sens în țara noastră nu exista, iar autonomia decizională în investiții accentuează libertatea de alegere, fără a exclude riscul în folosirea, după caz, a unor indicatori valorici sau naturali.
În contextul enunțat este justificat să încadrăm indicatorii statici de evaluare și apreciere a eficienței proiectelor de investiții în trei categorii, și anume: indicatori cu caracter general, indicatori de bază și indicatori specifici unor obiective sau ramuri de activitate.
Indicatori cu caracter general
Această grupă de indicatori are rolul de a forma o imagine globală asupra obiectivului de investiții, respectiv să dea o caracterizare generală despre obiectivul de investiții. Orice proiect de investiții trebuie să cuprindă în mod obligatoriu asemenea indicatori.
Principalii indicatori cu caracter general sunt următorii:
a) Capacitatea obiectivului de investiții pare în cazul obiectivelor productive este reprezentată de capacitatea de producție, iar în cazul celor neproductive de elementele specifice de folosință ale acestora. Capacitatea de producție exprimă cantitatea maximă de producție care poate fi obținută într-o anumită perioadă de timp, în condiții normale de funcționare, cu un regim de utilizare a factorilor de producție și în anumite condiții de organizare a producției și a muncii.
Capacitatea de producție se exprimă de regulă prin volumul maxim de producție ce poate fi realizat (fizic sau valoric), dar se poate exprima și prin cantitatea maximă de materie primă ce poate fi prelucrată într-o anumită perioadă de timp, atunci când relația materie primă – produs finit nu este constantă (de exemplu, în industria zahărului, capacitatea de producție a unei fabrici de zahăr se exprimă prin cantitatea de sfeclă de zahăr ce poate fi prelucrată).
În cazul obiectivelor de natură social culturală, capacitatea obiectivelor de investiție se exprimă diferit, în funcție de specificul acestora, cum ar fi: capacitatea unui spital prin numărul de paturi, capacitatea unei săli de teatru prin numărul de locuri, etc.
Capacitatea obiectivului de investiții constituie un indicator de calcul a eficienței economice a investițiilor și nu de eficiența economică, el măsurând efectul potențial realizat prin intermediul procesului investițional.
b) Numărul de salariați ce vor fi ocupați la obiectivul de investiții, exprimă mărimea resurselor umane de care va beneficia obiectivul de investiții după punerea în funcțiune.
Mărimea acestui indicator este în funcție de mărimea capacității obiectivului de investiții, dar și în funcție de parametrii calitativi ce caracterizează obiectivul de investiții (productivitatea muncii, nivelul tehnic al mijloacelor fixe, etc.).
În mod asemănător cu primul indicator, numărul de salariați constituie un indicator de calcul al eficienței economice.
c) Costul producției reprezintă un indicator ce cuantifică efortul din perioada de funcționare a obiectivului de investiții, împreună cu valoarea investițiilor formând efortul total necesar pentru edificarea și funcționarea unui obiectiv de investiții.
Mărimea sa este în funcție de volumul producției estimate a se obține, el cuantificând în expresie bănească consumul total de resurse necesar pentru a obține un anumit volum al producției.
Costul producției constituie un indicator de volum, de calcul al eficienței economice a producției. Raportat la volumul fizic al producției se obține costul unitar, care se raportează la volumul producției exprimată valoric, eventual înmulțit cu 1.000, se obține cheltuieli la 1.000 lei producție, care de asemenea constituie un indicator de eficiență economică.
d) Valoarea producției sau veniturile realizate, constituie un indicator ce măsoară efectul efectiv obținut ca urmare a unui anumit grad de utilizare a capacității de producție sau a obiectivului de investiții.
Această valoare a producției se stabilește pentru întreaga perioadă de funcționare a obiectivului de investiții, pe baza unor estimări privind producția fizică, prețurile, piața, etc., în funcție de valoarea producției și costurile acesteia, determinându-se alți indicatori de calcul și de eficiență economică.
e) Profitul, indicator deosebit de important, esențial pentru viabilitatea unui obiectiv de ivestiții și pentru cuantificarea eficienței economice a acestuia.
Profitul măsoară efectul net obținut în urma funcționării obiectivului de investiții, el obținându-se prin scăderea din veniturile totale a costurilor de producție.
Se poate spune că profitul ca indicator ne arată efortul făcut pentru a obține acest surplus de venituri. Ca atare, se poate spune că el nu reprezintă un indicator de eficiență economică, ci un indicator de calcul al eficienței economice.
Astfel, raportând profitul la cheltuielile totale de producție se obține rata rentabilității generale, care constituie, prin excelență un indicator de eficiență economică.
f) Productivitatea muncii reprezintă un alt indicator cu caracter general, este un indicator de eficiență economică, el cuantifică eficiența cu care este utilizat principalul factor de producție și anume forța de muncă.
g) Consumurile specifice la principalele materii prime, materiale, energie, combustibil, constituie un indicator de eficiență economică care măsoară consumul la principalele resurse, pentru a obține o unitate de produs finit.
Aceste consumuri se estimează pe baza unor norme de consum și pe această cale se poate determina costul producției.
Indicatori de bază
Această grupă de indicatori se referă în exclusivitate la eficiența economică a investițiilor, altfel spus ei sunt indicatori care cuantifică efortul și efectele generate de realizarea și funcționarea obiectivului de investiții.
În grupa indicatorilor de bază se găsesc deopotrivă indicatori de calcul al eficienței economice a investițiilor, precum și indicatori propriu-ziși de eficiență economică a investițiilor.
a) Valoarea investițiilor sau volumul capitalului investit (I) reprezintă principalul indicator de calcul a eficienței economice a investițiilor, practic nici un indicator de eficiență economică a investițiilor nu poate fi construit fără a lua în calcul valoarea investițiilor.
Valoarea investițiilor constituie un indicator valoric care reflectă o anumită categorie de resurse utilizate în procesul investițional și anume cele necesare pentru realizarea unui obiectiv de investiții.
Resursele investiționale pot fi utilizate fie pentru a construi un nou obiectiv, fie pentru a dezvolta sau moderniza un obiectiv în funcțiune.
Precizarea este importantă pentru că în funcție de caracterul lucrărilor de investiții sfera de cuprindere a acestui indicator poate să difere.
Investițiile se materializează în mijloace fixe care pot fi active sau pasive. Între valoarea investițiilor și valoarea mijloacelor fixe puse în funcțiune teoretic ar trebui să existe o egalitate, dar în realitate există o diferență în favoarea investițiilor, în sensul că există anumite categorii de cheltuieli de investiții care nu se transformă în mijloace fixe (cheltuieli cu pregătirea forței de muncă necesare noului obiectiv, cu supravegherea lucrărilor de construcții, etc.).
În conținutul indicatorului valoarea investițiilor se include atât elemente care sunt de natură pur investițională, cât și elemente care nu sunt de această natură, dar prin extensie ele se includ în efortul total, servind în ultimă instanță la diferențierea variantelor de investiții.
Elementele de natură investițională sunt: investiția directă, investiția colaterală și investiția conexă, aceasta din urmă incluzându-se în funcție de cota de servire a investiției directe.
Investițiile directe sunt reprezentate de valoarea obiectelor și a dotărilor care contribuie la realizarea scopului pentru care se construieste obiectivul, în timp ce investițiile colaterale constituie valoarea lucrărilor legate teritorial și funcțional de investiția directă (căi de acces, aducțiuni de apă, energie, centrală termică, etc.).
Investiția conexă apare ca rezultat propagat în amonte sau în aval de investiția directă.
Elementele incluse în efortul total de investiții care nu sunt de natură investițională se referă în principal la valoarea mijloacelor circulante necesare punerii în funcțiune a obiectivului, respectiv pentru funcționarea acestuia o anumită perioadă de timp.
În atare condiții, valoarea investițiilor poate fi obținută însumând elementele componente, astfel: It = Id + Icol + Icon + M + Cs
unde:
It – reprezintă investiția totală;
Id – reprezintă investiția directă;
Icol – reprezintă investiția colaterală;
Icon – reprezintă investiția conexă;
M – reprezintă necesarul de mijloace circulante;
Cs – reprezintă cheltuieli suplimentare de investiții (proiectare, pregătirea forței de muncă necesară noului obiectiv, etc.)
b) Durata de execuție a obiectivului de investiții (d)
Acest indicator exprimă perioada de timp necesară realizării obiectivului de investiții, respectiv perioada în care se consumă resursele investiționale, ele transformându-se în mijloce fixe.
În această perioadă de timp resursele investiționale rămân imobilizate, fără a produce efecte economice efective ci doar potențiale, respectiv o anumită capacitate de producție care pusă în funcțiune va permite obținerea de efecte globale (producție) și nete (profit).
Dat fiind faptul că în această perioadă nu se obțin efecte utile se impune ca să se scurteze pe cât posibil durata de execuție, pentru a diminua efectul negativ al imobilizării fondurilor investite.
c) Durata de funcționare (Dt) a obiectivului de investiții reprezintă ultima etapă din durata de viață a unui obiectiv de investiții, după durata de viață a unui obiectiv de investiții, după durata de proiectare și cea de execuție.
Ea se derulează între momentul punerii în funcțiune a obiectivului de investiții și momentul scoaterii din funcțiune, în această perioadă obținându-se efectele globale și nete de pe urma obiectivului de investiții.
Durata de funcționare a unui obiectiv de investiții se stabilește în funcție de duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe care compun obiectivul de investiții, aceste durate fiind prevăzute în legea amortizării capitalului imobilizat în active corporate și necorporate.
La determinarea duratelor normale de funcționare se va avea în vedere duratele economice de funcționare a mijloacelor fixe, justificate din punct de vedere etnic și economic, precum și duratele tehnico-economice stabilite de proiectanți și producători prin cărțile sau documentațiile tehnice ale mijloacelor fixe respective.
Durata de funcționare a unui obiectiv de investiții se exprimă în ani și în decursul ei obiectivul de investiții trebuie să-și recupereze valoarea prin intermediul amortizării inclusă în cheltuielile de exploatare.
În cazul unor mijloace fixe care se caracterizează printr-o utilizare sezonieră (în agricultura, de exemplu), durata normală de funcționare se exprimă în ani, dar și în ore de funcționare. Aceasta se datorește faptului că în cadrul duratei normale de funcționare care ține seama de uzura morală în mod deosebit, mijlocul fix trebuie să funcționeze și un număr determinat de ore pentru ca el să fie uzat și din punct de vedere fizic.
În cazul obiectivelor productive, după punerea în funcțiune a acestora există o perioadă de timp în decursul căreia obiectivul nu funcționează la parametrii proiectați, ci sub nivelul acestora, respectiv cu costuri mai mari de producție și profit mai scăzut. Aceasta reprezintă perioada de atingere a parametrilor proiectați, perioadă ce influențează eficiența economică a investițiilor.
Durata de funcționare a obiectivului de investiții constituie un indicator de calcul a eficienței economice a investițiilor.
d) Investiția specifică (Is) reprezintă un indicator de eficiență economică a investițiilor și exprimă valoarea investițiilor ce revin pe o unitate de capacitate sau producție, el constituind de fapt investiția unitară.
Indicatorul investiția specifică se calculează atât pentru construcții noi cât și pentru modernizări sau dezvoltări, de asemenea, pentru cazul când există o singură variantă sau mai multe variante de investiție.
În cazul obiectivelor noi relația de calcul este:
unde: Is – reprezintă investiția specifică;
I – valoarea investiției;
q – capacitatea obiectivului de investiții.
În practică, atunci când producția este eterogenă, calculul investiției specifice se face raportând valoarea investițiilor la capacitatea de producție exprimată valoric sau la volumul valoric al producției.
Când se raportează valoarea investițiilor la volumul valoric al producției putem stabili o relație între investiția calculată în raport cu capacitatea fizică (Is) și cea calculată în raport cu volumul valoric al producției (Isv), astfel:
iar:
de unde:
respectiv:
unde: Q – reprezintă producția exprimată valoric;
k – gradul de utilizare a capacității de producție
p – prețul
În cazul modernizărilor, dezvoltărilor sau retehnologizărilor investiția specifică se calculează conform relației:
unde:
qm – reprezintă capacitatea de producție după modernizare (dezvoltare sau retehnologizare)
qo – capacitatea de producție înainte de modernizare (dezvoltare sau retehnologizare)
Indicatorul exprimă cât se investește pe o unitate fizică, spor de capacitate rezultat în urma modernizării, dezvoltării sau retehnologizării.
În mod asemănător cu cazul construcțiilor noi și în acest caz se poate raporta valoarea investițiilor la sporul valoric de capacitate sau de producție.
În cazul comparării mai multor variante de investiții, investiția specifică se poate calcula cu ajutorul următoarei relații de calcul:
unde: i și j reprezintă două variante de investiții.
Sub această formă, indicatorul exprimă care este efortul suplimentar de investiție în varianta i față de varianta j ce revine pe o unitate, spor de capacitate în varianta i față de varianta j. Desigur, se poate raportă sporul de investiții și la sporul de capacitate exprimată valoric sau la sporul de producție exprimată valoric.
Se poate aprecia că investiția specifică are o sferă largă de utilizare, în sensul că se calculează atât în cazul obiectelor productive cât și în cazul celor din sfera social-culturală.
În multe situații, acest indicator poate servi la dimensionarea volumului necesar de investiții, cunoscută fiind valoarea investiției ce revine pe o unitate de capacitate.
Totuși, indicatorul investiția specifică prezintă și anumite limite de care trebuie să se țină seama în utilizarea lui.
Astfel, el surprinde doar parțial efortul din perioada de execuție concretizat în valoarea investițiilor, neluând în calcul și efortul din perioada de funcționare reprezentat de costul de producție.
Ținând cont de faptul că valoarea investițiilor se reflectă în costurile de producție sub forma amortizării, indicatorul investiția specifică poate fi utilizat în comparația dintre variante numai când raportul nu reprezintă variații mari de la o variantă la alta.
Ch – reprezintă costul anual al producției;
ah – reprezintă amortizarea anuală;
Qh – reprezintă producția anuală.
În al doilea rând, deși surprinde numai efortul din perioda de execuție, indicatorul investiția specifică nu ține cont de durata de execuție.
În sfârșit, indicatorul investiția specifică surprinde doar efectul unui an reprezentat de capacitatea sau comparația anuală, fapt ce face ca el să poată fi utilizat în comparația dintre variante numai atunci când acestea se caracterizează prin aceeași durată de funcționare.
e) Durata de recuperare a investiției (D) este considerat unul dintre cei mai importanți indicatori de eficiență economică a investițiilor, deseori utilizat ca test final în luarea deciziei de investiții.
Construcția și utilizarea acestui indicator are la bază următorul raționament: dacă pentru realizarea unui obiectiv de investiții s-a consumat un anumit volum de fonduri, iar după punerea în funcțiune a obiectivului acesta începe să producă efecte nete și globale, pe investitor îl interesează în cât timp își va recupera capitalul investit din efectul net obținut din funcționarea obiectivului.
Se impune precizarea în legătură cu sursa de recuperare a investiției: aceasta o constituie efectul net (profitul) și nu efectul global, pentru că o parte din efectul global trebuie să servească la recuperarea efortului făcut pentru obținerea efectului global.
Indicatorul durata de recuperare a investiției se poate calcula în mai multe moduri, respectiv dacă este cazul obiectivelor noi sau a celor supuse modernizării sau dezvoltării, sau dacă există o singură variantă sau mai multe variante de investiție.
În cazul obiectivelor noi, relația de calcul este următoarea:
unde: D – reprezintă durata de recuperare;
It – reprezintă efortul total de investiții;
Ph – reprezintă profitul anual.
În această formă, indicatorul exprimă perioada de timp în care investiția se va recupera din profitul anual obținut.
În cazul obiectivelor supuse modernizării sau dezvoltării, durata de recuperare a investiției se calculează cu ajutorul formulei:
unde: Phm – reprezintă profitul anual obținut după modernizare;
Pho – reprezintă profitul anual obținut înainte de modernizare și exprimă perioda de timp în decursul căreia efortul total de investiții necesitat de lucrările de modernizare sau dezvoltare se va recupera din profitul suplimentare obținut ca urmare a efectuării lucrărilor respective.
În cazul investițiilor destinate modernizării, dezvoltărilor sau retehnologizărilor pot apărea anumite probleme specifice acestui tip de investiții și anume pe perioada executării lucrărilor, procesul de producție poate fi întrerupt, ceea ce presupune o pierdere de profit, iar uneori anumite mijloace fixe trebuie scoase din funcțiune înainte de amortizarea lor integrală, ceea ce generează, de asemenea, o pierdere.
Aceste pierderi trebuie adăugate efortului total de investiție, diminuate cu o eventuală valorificare a mijloacelor fixe incomplet amortizate.
În aceste condiții, relația de calcul a duratei de recuperare este de forma:
unde: Pp – reprezintă pierderi de profit ca urmare a întreruperii procesului de producție pe perioada executării lucrărilor de modernizare, dezvoltare sau retehnologizare;
Fn – valoarea neamortizată a mijloacelor fixe scoase din funcțiune înainte de a se amortiza integral;
Sv – sume rezultate din valorificarea mijloacelor respective.
În cazul în care există două sau mai multe variante de investiții, analiza eficienței economice a acestora se face calculând durata de recuperare a investiției suplimentare conform relației:
unde: i și j reprezintă două variante de investiții.
În acest caz indicatorul durata de recuperare exprimă perioada de timp în decursul căreia investiția suplimentară necesară în varianta i față de varianta j se va recupera din profitul suplimentar obținut în varianta i față de varianta j.
Analiza eficienței economice a investițiilor cu ajutorul indicatorului durata de recuperare se poate face într-un asemenea caz și calculând durata de recuperare pentru fiecare variantă în parte sau ordonând variantele în funcție de valoarea investițiilor și calculând durata de recuperare a investiției suplimentare a fiecărei variante față de varianta de investiție cea mai mică, considerată varianta de bază.
Existența unei perioade de atingere a parametrilor proiectați influențează durata de recuperare a investițiilor în sensul măririi acesteia, aspect reflectat în relația de calcul a duratei de recuperare a investițiilor prin adăugarea la efortul total de investiții a unei mărimi P” ce reprezintă profitul realizat în perioada de atingere a parametrilor proiectați:
Atunci când un obiectiv de investiții este pus mai devreme în funcțiune cu o parte a capacității de producție, acest fapt influențează durata de recuperare a investiției în sensul scurtării acesteia, ceea ce se reflectă în relația de calcul prin scăderea din efortul total de investiții a unei mărimi P* care reprezintă profitul obținut ca urmare a punerii mai devreme în funcționare a unei părți din capacitatea de producție.
Indiferent de modalitățile de calcul, indicatorul durata de recuperare a investiției este un indicator invers de tipul efort asupra efect net, fiind preferabilă varianta de investiție care reprezintă durata de recuperare cea mai mică.
f) Coeficientul de eficiență economică a investițiilor (E) reprezintă ca mod de calcul inversul duratei de recuperare a investiției iar ca și conținut exprimă profitul anual obținut la un leu investit sau cât se recuperează sub formă de profit dintr-un leu investit în decurs de un an.
În mod asemănător cu durata de recuperare și acest indicator reprezintă mai multe relații de calcul în funcție de caracterul investiției sau de existența unei singure sau mai multe variante.
Pentru obiective noi relația de calcul va fi:
unde: E – reprezintă coeficientul de eficiență economică a investițiilor;
Ph – profitul anual;
It – investiția totală.
În cazul obiectivelor supuse modernizării, dezvoltării sau retehnologizării indicatorul va avea următoarea relație de calcul:
unde: Phm – reprezintă profitul după modernizare;
Pho – reprezintă profitul înainte de modernizare.
În acest caz indicatorul exprimă sporul de profit obținut la un leu investit în lucrări de modernizare, dezvoltare sau retehnologizare.
În sfârșit, în cazul comparării a două sau mai multe variante coeficientul de eficiență economică se va calcula după relația:
unde i și j reprezintă două variante de investiție și exprimă sporul de profit obținut în varianta i față de varianta j la un leu investiție suplimentară solicitată de varianta i față de varianta j.
Coeficientul de eficiență economică a investițiilor fiind inversul duratei de recuperare ca mod de calcul, nu este necesară utilizarea simultană a celor doi indicatori în luarea deciziei de investiții, deoarece unei durate de recuperare minime îi corespunde un coeficient de inteligență maxim.
De regulă, la nivel de obiectiv de investiții, se utilizează în analiza eficienței economice a investițiilor indicatorul durata de recuperare a investițiilor, iar la nivel de ramură sau de economie națională se utilizează indicatorul coeficientul de eficiență economică a investițiilor.
Indicatorul coeficientul de eficiență economică a investițiilor constituie un indicator direct, de tipul efect net, fiind optimă acea variantă de investiție care se caracterizează printr-un coeficient maxim.
În condițiile în care indicatorul mai sus prezentat se calculează raportând profitul anual la valoarea investițiilor considerăm că ar fi mai conformă cu realitatea denumirea de rată de profitabilitate a investițiilor. Denumirea de coeficient este improprie deoarece indicatorul nu este o mărime adimensională ci exprimă așa cum am arătat profitul anual obținut la un leu investit.
g) Cheltuieli echivalente (K)
Pentru realizarea și funcționarea unui obiectiv de investiții se utilizează două categorii de resurse: resurse sub formă de investiții utilizate în perioada de execuție a obiectivului și resurse sub formă de costuri de producție utilizate în perioada de funcționare a obiectivului.
Evaluarea eficienței economice a investițiilor presupune luarea în calcul a tuturor resurselor utilizate, respectiv investiții și cost de producție.
Însumarea lor directă nu este posibilă deoarece investițiile reprezintă resurse care se consumă o singură dată iar costul producției se repetă anual.
În aceste condiții este necesară echivalarea acestor resurse ca natură fapt care se reflectă în indicatorul cheltuieli echivalente sau recalculate:
K = I + Ch x Df
unde: K – reprezintă cheltuieli echivalente;
I – reprezintă volumul investițiilor;
Ch – reprezintă costul anual al producției;
Df – reprezintă durata de funcționare a obiectivului de investiții
Este evident că indicatorul cheltuieli echivalente constituie un indicator de volum, el măsurând efortul total necesar realizării și funcționării unui obiectiv de investiții.
Fiind un indicator de volum, indicatorul cheltuieli echivalente nu poate fi utilizat în comparația dintre variantele de investiții care se caracterizează prin capacități de producție diferite și implicit și prin volum diferit al investițiilor și costurilor anuale de producție.
În scopul asigurării comparabilității dintre variante și al costurilor unui indicator de eficiență economică a investițiilor se calculează indicatorul cheltuieli echivalente unitare sau specifice, conform relației:
unde q reprezintă capacitatea anuală de producție.
În acest mod calculat, indicatorul exprimă efortul total ce revine pe unitate de capacitate, fiind un indicator invers de tipul efort asupra efect global.
Ținând seama de faptul că raportul reprezintă investiția specifică (Is) iar raportul reprezintă costul unitar (Ch) se poate deduce ca indicatorul cheltuieli echivalente unitare sau specifice cuprinde în structura sa investiția specifică și costul unitar multiplicat cu durata de funcționare:
Față de acest conținut se poate aprecia că indicatorul cheltuieli echivalente unitare sau specifice este mai riguros în caracterizarea eficienței economice a investițiilor deoarece îmbină mai rațional efortul din cele două perioade din viața unui obiectiv: perioada de execuție și perioada de funcționare.
De multe ori o investiție specifică redusă poate însemna achiziționarea de mijloace fixe mai ieftine, dar și mai puțin performante, fapt ce se va reflecta într-un cost unitar de producție mai mare. În aceste condiții este preferabil să investim mai mult pe unitatea de capacitate, dar să exploatăm obiectivul cu un cost unitar mai redus de-a lungul unei perioade lungi de timp și în final efortul total specific să fie mai redus.
Indicatorul cheltuieli echivalente, în formele prezentate mai sus (fie ca efort total, fie ca efort specific), conține dubla influență a investițiilor, respectiv acestea se regăsesc atât în primul termen din membrul drept al relației cât și în cel de-al doilea sub forma amortizării inclusă în costurile de producție.
Acest aspect este ușor demonstrat pornind de la relațiile:
Ch = Ch” + ah
unde: C”h – reprezintă costurile anuale de producție exclusiv amortizarea;
ah – reprezintă amortizarea anuală;
MF – reprezintă valoarea mijloacelor fixe puse în funcțiune;
Df – reprezintă durata de funcționare
Considerând valoarea mijloacelor fixe puse în funcțiune identică cu valoarea investițiilor, vom putea scrie:
iar mai departe:
I = ah * Df
K = I + Ch * Df = I + (C”h + Ah) * Df = I + C’h x Df + Ah * Df
respectiv:
K = 2I + C’h * Df
ceea ce demonstrează dubla influență a investițiilor. Pentru a elimina acest neajuns, indicatorul cheltuieli echivalente va fi calculat conform relației:
K = I + C’h * Df
sau în forma comparabilă:
Surprinzând efectul unui singur an (capacitatea anuală de producție) indicatorul cheltuieli echivalente unitare sau specifice nu poate fi utilizat în comparația dintre variantele de investiție decât atunci când acestea au aceeași durată de funcționare.
h) Randamentul economic al investiției (Re) este considerat de foarte mulți autori ca fiind cel mai cuprinzător indicator de eficiență economică a investițiilor deoarece privește procesul investițional în întregul său, din momentul începerii lucrărilor de investiții până în momentul scoaterii din funcțiune ca urmare a expirării duratei economice de funcționare.
Indicatorul a fost propus de profesorul I. Romanu, care considera că fondurile investite trebuie să se compare nu numai cu profiturile anuale ci întregul volum de profit obținut pe parcursul întregii perioade de funcționare.
După punerea în funcțiune a obiectivului urmează o perioadă de atingere a parametrilor proiectați, în care costurile tind să scadă iar volumul producției să crească, intrându-se apoi în regim normal (proiectat) de funcționare. Spre sfârșitul duratei de funcționare, datorită uzurii fizice a mijloacelor fixe costurile tind să crească iar volumul producției să scadă, în momentul în care ele devin egale expiră durata economică de funcționare.
Constituirea acestui indicator s-a făcut de către autorul lui prin analogie cu randamentul din tehnica unde acesta reprezintă un raport între puterea utilă și puterea atrasă. Admițând că sinonimul puterii utile în cadrul procesului investițional îl constituie profiturile nete iar cel al puterii atrase îl constituie valoarea investițiilor, randamentul economic al investițiilor va fi dat de relația:
unde: Re – reprezintă randamentul economic al investiției;
Pn – reprezintă profituri nete (profituri obținute după recuperarea investiției până la sfârșitul perioadei de funcționare);
It – reprezintă volumul total al investițiilor.
Indicatorul exprimă profiturile nete obținute la un leu investit și este un indicator direct de tipul efect net asupra efort.
Analizând valențele pe care le are indicatorul randamentul economic al investiției se poate afirma că în conținutul său se regăsește durata de recuperare a investiției, astfel că la o mărime dată a duratei de funcționare, cu cât durata de recuperare este mai mică cu atât randamentul va fi mai mare. Indicatorul surprinde și durata de funcționare a obiectivului, astfel că la aceeași durată de recuperare a investiției, cu cât va fi mai mare durata de funcționare, cu atât randamentul va fi mai mare.
i) Viteza de recuperare a investiției (Vr) reprezintă un indicator de eficiență economică a investițiilor care rezultă din raportul dintre durata de funcționare și durata de recuperare:
unde: Vr – reprezintă viteza de recuperare;
Df – reprezintă durata de funcționare a obiectivului;
D – reprezintă durata de recuperare a investiției.
Indicatorul exprimă de câte ori se cuprinde durata de recuperare în durata de funcționare sau de câte ori s-ar putea recupera investiția în decursul duratei de funcționare.
În realitate ea se recuperează o singură dată din profit în decursul duratei de recuperare și tot o singură dată prin amortizarea inclusă în costurile de producție în decursul duratei de funționare.
Se știe că inversul duratei de recuperare a investițiilor reprezintă coeficientul de eficiență economică a investițiilor E, în acest caz viteza de recuperare putând fi scrisă sub forma:
Vr = Df * E
Cunoscând coeficientul de eficiență al investițiilor care exprimă profitul anual obținut la un leu investit, se poate scrie:
Produsul Df x Ph reprezintă de fapt profiturile totale (Pt), astfel că viteza de recuperare poate fi scrisă sub forma:
ceea ce înseamnă că viteza de recuperare exprimă profiturile totale obținute la un leu investit.
În aceste condiții se poate deduce și legătura care există între randamentul economic al investiției și viteza de recuperare. Se observă că dintre randamentul economic al investiției și viteza de recuperare este unu, adică leul investit și recuperat sub formă de profit în decursul duratei de recuperare.
Astfel spus, în cadrul duratei de recuperare raportul profituri-investiții este 1, în sensul că se obține un profit egal cu volumul investițiilor.
Pe parcursul intervalului de timp scurs între expirarea duratei de recuperare și până la sfârșitul duratei de funcționare raportul profituri-investiții reprezintă randamentul economic al investițiilor, iar pe parcursul perioadei de funcționare raportul profituri-investiții constituie viteza de recuperare.
Indicatori specifici diferitelor ramuri și domenii de activitate
Indicatorii specifici de calcul și eficiență economică a investițiilor reflectă aspectele particulare ale eficienței economice a investițiilor în anumite ramuri și domenii de activitate rezultate din condițiile specifice în care își desfășoară activitatea acestea.
Respectivii indicatori completează modalitățile de caracterizare a eficienței economice alături de indicatori cu caracter general și cei de bază.
În vederea realizării obiectivului de investiții s-a elaborat documentația tehnico-economică, caracteristicile acesteia fiind prezentate în tabelul următor:
Pentru atingerea parametrilor proiectați este neceară o perioadă de timp de 7 ani în decursul cărora profitul se realizează în proporție de:
10% în primii patru ani;
20% în următorii doi;
60% în cel de-al șaptelea an.
PRODUCȚIA ANUALĂ:
Producția anuală = Capacitatea de producție * Gradul de utilizare al capacității
Producția anuală = 821.000 t * 0,85 = 697.850 t
VALOAREA PRODUCȚIEI ÎN COST DE PRODUCȚIE
Valoarea producției în cost de producție = producția * costul unitar de producție
Valoarea producției în cost de producție = 697.850 t * 3029 = 2113,78 mld lei
VALOAREA PRODUCȚIEI ÎN PREȚ DE VÂNZARE
Valoarea producției în preț de vânzare = producția anuală * prețul de vânzare unitar
Valoarea producției în preț de vânzare = 697.850 t * 3564 = 2487,13 mld lei
2.4. Calculul indicatorilor statici de eficiență a investițiilor
Valoarea investiției
Acesta este principalul indicator de calcul al eficienței economice a investiției.
Valoarea investiției este un indicator valoric care reprezintă resursele utilizate în procesul investițional și anume cele necesare pentru realizarea obiectivului de investiții.
Valoarea investiției = 96,9869 mld lei din care:
utilaje: 71,7720 mld lei
C + M: 17,5600 mld lei
alte cheltuieli: 7,6548 mld lei
Durata de execuție a obiectivului de investiții
Acesta reprezintă timpul necesar pentru înfăptuirea procesului investițional în ansamblul său, respectiv perioada în care se consumă resursele investiționale.
Durata de execuție se referă la perioada dintre momentul începerii lucrărilor la obiectivul de investiții și cel al punerii în funcțiune.
d = 1 an
Durata de funcționare
Aceasta se derulează între momentul punerii în funcțiune a obiectivului de investiții și momentul scoaterii sale din funcțiune ca urmare a uzurii fizice sau morale.
Df = 10 ani
Investiția specifică (Is)
Acest indicator de eficiență economică a investițiilor reprezintă valoarea investițiilor ce revine pe o unitate de capacitate, constituind de fapt investiția unitară.
Pentru obiective noi relația este:
Durata de recuperare (D)
Pentru realizarea unui obiectiv de investiții se consumă anumite fonduri.
Durata de recuperare reprezintă perioada de timp în decursul căreia efortul total de investiții se recuperează din efectul net obținut în urma funcționării obiectivului de investiții.
în care: D – reprezintă durata de recuperare a investiției;
It – reprezintă investiția totală;
P’ – reprezintă profitul nerealizat în perioada de atingere a parametrilor proiectați;
Phn – reprezintă profitul net anual
P’ = 4*(1-0,1)*280,01+2*(1-0,2)*280,01+(1-0,6)*280,01 = 1568,056 mld lei
Coeficient de investiție economică a investițiilor (E)
Acesta reprezintă profitul anual net obținut la un leu investit sau cât se recuperează sub formă de profit dintr-un leu investit în curs de un an.
Indicatorul arată că 0,168 lei se recuperează sub formă de profit dintr-un leu investit în decursul unui an.
Cheltuieli echivalente unitare (K)
Acest indicator exprimă efortul total de investiții și de producție ce revine pe o unitate de capacitate.
Ch’ = Ch – ah = 2113,78 – 9,6986 = 2104,0813
Randamentul economic al investițiilor (Re)
Acesta este considerat cel mai cuprinzător indicator de eficiență economică a investițiilor deoarece privește procesul investițional pe toată durata sa, din momentul începerii lucrărilor până în momentul expirării duratei economice de funcționare a obiectivului de investiții.
profituri nete la 1 leu investit după ce s-a recuperat leul investit.
În care: It – reprezintă investiția totală;
Ph – reprezintă profitul anual;
P’ – reprezintă profitul nerealizat în perioada de atingere a parametrilor proiectați;
D – reprezintă durata de recuperare a investiției
Df – reprezintă durata de funcționare
Acest indicator arată că la un leu investit se va obține un profit net de 0,6828 lei după ce se recuperează leul investit pe parcursul duratei de recuperare.
Viteza de recuperare a investiției (Vr)
Acest indicator arată de câte ori se cuprinde durata de recuperare în durata de funcționare a obiectivului de investiții sau de câte ori s-ar putea recupera investiția în decursul duratei de funcționare.
ori s-ar putea recupera investiția în decursul duratei de funcționare
O altă relație de calcul a vitezei de recuperare care decurge din cea de mai sus este:
în care: Pth – reprezintă profitul total net
I – reprezintă investiția totală, inclusiv profitul nerealizat ca urmare a existenței unei perioade de atingere a parametrilor proiectați.
TABEL CUMULATIV AL INDICATORILOR DE BAZĂ DE EVALUARE A EFICIENȚEI ECONOMICE A INVESTIȚIILOR
CAPITOLUL III
Analiza economica si financiara a investitiilor
3.1. Necesitatea analizei dinamice a eficienței economice a investițiilor
O caracteristică a procesului investițional este caracterul său dinamic, cu o structură specifică de repartizare în timp, cu particularități care nu se repetă exact în aceleași forme de la o investiție la alta.
Procesul investițional se caracterizează printr-o repartizare substanțial diferită în timp a efortului și a efectului.
Efortul se compune din efort de investiții, caracterizat printr-un volum mare de fonduri consumate într-o perioadă relativ scurtă de timp și recuperat prin intermediul amortizării într-un interval lung de timp, aproximativ egal cu durata de funcționare și efort de producție depus și recuperat în decursul duratei de funcționare.
Timpul ca o componentă unanim recunoscută a calculelor de eficiență economică a investițiilor acționează pe întreaga perioadă de edificare și de funcționare a obiectivului de investiții, dar în mod diferit.
Datorită acțiunii sale diferențiate în cele două perioade – de execuție și de funcționare – rezultă și metode diferite de cuantificare a influenței sale.
În perioada de execuție timpul acționează sub forma imobilizării resurselor de investiții, fondurile investite fiind sustrase din circuitul productiv fără ca acestea să producă efecte economice efective. Nu se poate spune că în această perioadă au loc pierderi în adevăratul înțeles al cuvântului, dar dacă fondurile care se investesc ar fi utilizate într-un proces de producție, ar genera în mod firesc un anumit profit.
Neutilizate, în procesul de producție are loc o pierdere de profit (practic un profit neobținut) dar se obține un efect potențial concretizat într-o anumită capacitate de producție care pusă în funcțiune va produce într-o perioadă viitoare efecte globale și nete.
Timpul este o resursa economică întrucât, deși este infinit, el este ireversibil, realitate obiectivă cu implicații deosebite în economie.
Consumând timp, procesele și fenomenele economice trebuie să se încadreze în anumite limite de timp
Dacă procesele nu încep la momentul corespunzător, atunci vor apărea pierderi greu sau imposibil de recuperat fără un consum suplimentar de resurse. Timpul este o resursă economică întrucât economisirea lui, la un anumit nivel dat al productivității muncii,
determină obținerea unui spor de producție, respectiv de venit net.
Timpul reprezintă și un factor economic prin efectele pe care le antrenează scurgerea sa, mai precis alte fenomene amplificate în timp. Procesul care implică o multiplicare sau o devalorizare a efectelor economice este progresul tehnico-științific. Datorită acestuia, în aceeași unitate de timp dar la momente diferite, se pot obține cantități mai ridicate sau mai scăzute de produse.
Activitatea de investiții constituie un proces cu caracter productiv ce se desfășoară în timp și care presupune un consum rațional de resurse. Un aspect al influenței timpului în domeniul investițiilor privește decalajul efort-efecte. Acesta este determinat de faptul că realizarea acestora consumă reusurse repartizate în momente de timp diferite, respectiv generează efecte, de asemenea în diverse momente pe o anumită perioadă de timp.
Calculele de eficiență economică necesită însumarea tuturor resurselor, respectiv a efectelor economice, la un moment dat, pentru construirea unor indicatori care să reflecte volumul efectelor obținute la un leu cheltuit sau valoarea cheltuită pentru realizarea unui leu efecte.
Progresul tehnic influențează neechivalența în timp a valorilor. Atât cheltuielile de investiții, pentru același obiectiv, alocate în momente diferite de timp, cât și efectele economice ale acestora obținute în momente de timp diferite, aparțin unor perioade caracterizate de niveluri diferite ale productivității muncii, eficienței economice și calității produselor, deci nu sunt comparabile între ele, deși sunt exprimate în aceeași unitate monetară.
Ca urmare este necesară o anumită tehnică pentru a sincroniza atât cheltuielile cât și efectele economice într-un anumit moment, pentru a le face comparabile și operabile în calculele de eficiență economică.
Pentru a cuantifica influența factorului timp este necesară recalcularea valorilor într-un moment unic, dacă acestea sunt distanțate în timp.
Evaluarea dinamică reprezintă un sistem de calcul al unor indicatori, care ține seama de implicațiile factorului timp asupra proceselor sau fenomenelor pe care le reflectă indicatorii respectivi. În domeniul investițiilor, evaluarea dinamică s-a impus tocami datorită decalajului efort-efecte. De regulă, efortul precede efectul și îl determină.
Efortul se compune din efort de investiții – caracterizat printr-un volum mare de fonduri alocate într-o perioadă relativ scurtă de timp, care se recuperează prin amortizare – și efort de producție – care este depus și recuperat pe parcursul duratei de funcționare.
_____________________________________
Romanu I.-“Eficienta economica a investitiilor si a capitalului fix”, Ed. Didactica si Pedagogica,Bucuresti, 1993
Curba de efort:
Efectele economice sunt eșalonate pe un interval relativ lung de timp care urmează după perioada de execuție și sunt reprezentate de valoarea producției destinată vânzării (Qt).
Efectul brut este destinat să recupereze efortul și să producă efect net.
Curba de efect:
Curba de efort-efecte va fi reprezentată în modul următor:
Efortul realizat în intervalul (0, T’) rebuie recuperat, pentru asigurarea rentabilității, în intervalul (T’, T). Procesul investițional, la fel ca și cel de producție, trebuie să conducă la obținerea unor venituri mai mari decât cheltuielile.
Se îndeplinește astfel condiția esențială a influenței factorului timp asupra eficienței economice și anume recuperarea fondurilor investite și reintroducerea lor în circuitul economic cu posibilități de multiplicare.
Tehnica de cuantificare a influenței factorului timp este bazată pe principiul dobânzii compuse. Investitorul compară cheltuielile cu profiturile pe care scontează că le va obține, respectiv cu cele estimate prin rata dobânzii. Proiectul de investiții este considerat viabil dacă aduce un profit cel puțin egal cu rata de fructificare la fiecare unitate monetară investită.
Evaluarea dinamică a eficienței economice a proiectelor de investiții se realizează prin folosirea tehnicii de actualizare.
Actualizarea este operațiunea prin intermediul căreia o valoare dintr-un anumit an se recalculează în unitățile monetare ale unui moment de referință zero.
Momentele de referință pot fi numeroase, ținând cont de principalele etape din durata de viață a unui proiect. Principalele momente de referință sunt următoarele:
momentul luării deciziei;
momentul începerii construcției;
momentul punerii în funcțiune;
momentul scoaterii din funcțiune.
În funcție de momentul de referință ales, se vor obține anumite mărimi ale valorilor actualizate, diferite între ele.
Indiferent de momentul de referință, indicatorii de eficiență economică a investițiilor rezultați din compararea a două mărimi actualizate au aceeași mărime, datorită faptului că valorile sunt recalculate în unitățile aceleiași perioade.
Între momentele de referință se pot delimita trei durate:
durata de proiectare – c – între momentul luării deciziei și cel al începerii construcției;
durata de execuție – d – între momentul începerii construcției și cel al punerii în funcțiune;
durata de funcționare – Df – între momentul punerii în funcțiune și cel al scoaterii din funcțiune.
La baza actualizării stă rata de actualizare, adică rata anuală de fructificare a unei unități monetare. Aceasta depinde de rata dobânzii, cererea și oferta de capital, rata profitului.
Rata de actualizare se încadrează între două limite flexibile: una inferioară – dată de nivelul ratei dobânzii – și una superioară – dată de nivelul ratei profitului.
Analiza regimului de eficiență al proiectului de investiții cu ajutorul indicatorilor dinamici – Durata de recuperare și Randamentul economic
După cum s-a văzut până acum am analizat eficiența proiectului de investiții cu ajutorul indicatorilor statici de eficiență, dar pentru a determina eficiența proiectului și într-o perspectivă dinamică trebuie să determinăm valorile indicatorilor durata de recuperare și randament economic în forma dinamică.
Pentru aceasta alegem același moment de referință și la rata randamentului cât și la rata duratei de recuperare. Astfel vom avea:
momentul de referință: momentul începerii construcției;
rata de actualizare: a = 12%
Pentru determinarea Randamentului economic în forma dinamică folosim aceeași formulă ca și în cazul randamentului economic în formă statică, cu deosebirea că în locul mărimilor statice se introduc mărimi dinamice, adică vom avea profituri totale actualizate și investiții totale actualizate la momentul începerii construcției.
Pornind de la relația:
Se va determina randamentul economic în forma dinamică obținându-se profituri nete actualizate la un leu investiție actualizată.
Durata de recuperare în formă dinamică
În ceea ce privește durata de recuperare în formă actualizată, acest indicator se va determina pe bază tabelară, neputându-se formaliza o relație de calcul deoarece profiturile anuale nu sunt constante. Astfel profiturile actualizate se vor cumula până când această sumă va egala investițiile totale actualizate (ITA=PAD’)
În acest caz vom avea următorul tabel:
Mld. lei
467,995
În tabelul de mai sus se observă că profiturile actualizate cumulate (PAD’) au egalat suma investițiilor totale actualizate (ITA) undeva între anul 5 și anul 6. Deci partea întreagă este 5 iar partea fracționară se poate determina după următorul raționament:
Dacă diferența 104,217 – 75,88 ……………………….. 1 an
Atunci diferența 86,5123 – 75,88 ……………………… x ani, unde x reprezintă partea fracționară a duratei de recuperare în formă dinamică.
Astfel vom avea:
X = 0,37 ani, iar durata de recuperare în formă dinamică va fi D’ = 5,37 ani
Randamentul economic în formă dinamică
Randamentul economic al investițiilor în formă statică se calculează cu ajutorul relațiilor:
sau:
în care: Re – reprezintă randamentul economic al investițiilor;
Pn – reprezintă profituri nete;
It – reprezintă investiția totală;
Pt – reprezintă profitul total.
În forma dinamică se utilizează aceeași formulă, cu deosebirea că în locul mărimilor statice se introduc cele dinamice. Astfel, randamentul economic în forma dinamică are următoarea relație de calcul:
în care: Rea – reprezintă randamentul economic actualizat;
Pn – reprezintă profituri totale actualizate;
It – reprezintă investiția totală actualizată
3.2. Analiza economică a proiectului de investiții
Analiza economică a unui proiect de investiții se caracterizează prin următoarele aspecte specifice:
utilizarea prețurilor de referință sau a prețurilor „umbră” care reprezintă acele prețuri debarasate de orice element de politică fiscală, vamală și în general politică economică, prețuri care ar putea fi utilizate în economic în condiții de echilibru perfect și de concurență perfectă. Cum asemenea condiții sunt practic greu de realizat și stabilirea unor asemnea prețuri este foarte dificilă dacă nu chiar imposibilă. Din acest motiv se recomandă utilizarea prețurilor de pe piața mondială avându-se în vedere un curs valutar cât mai real al leului și corectate cu unele elemente specifice ale pieței interne;
la stabilirea mărimii veniturilor și a cheltuielilor nu se iau în considerare subvențiile, taxele, impozitele și în general, orice transfer de valoare;
în calculul indicatorilor de eficiență economică nu se ține cont de sursa fondurilor (costul resurselor) și nici de destinația veniturilor;
luarea în considerare a unor costuri și beneficii secundare plecând de la faptul că în anumite cazuri realizarea proiectului poate duce la costuri și efecte în afara acestuia.
Cu alte cuvinte, în cadrul analizei economice se va lua în considerare beneficiul social corespunzător tuturor resurselor angajate în realizarea proiectului, indiferent de cine contribuie la constituirea acestora (firma, banca sau statul) și indiferent de cine beneficiază de rezultatele obținute de pe urma investiției.
Din aceste considerente, taxele vamale, impozitele pe venituri, dobânzile și ratele de credit nu sunt considerate cheltuieli, ci ele fac parte din beneficiul total al proiectului, urmând ca ulterior să ia forma unor plăți de transfer între întreprindere și bancă, instituții financiar-vamale sau bugetul statului.
Fac excepție de la acest mod de considerare împrumuturile externe, respectiv ratele de credit și dobânzile aferente acestora care constituie o cheltuială și pentru economia națională.
În ceea ce privește indicatorii utilizați în analiza economică, aceștia urmăresc să cuantifice eficiența economică a unui proiect ținând cont de costurile și efectele pe care le presupune proiectul de investiții la nivel de economie națională.
a) Un prim indicator de analiză rezultă din compararea costurilor și a beneficiilor pe toată durata de viață a proiectului, indicator reprezentat de raportul venit-cost și care rezultă din comparația dintre valoarea actualizată a veniturilor și cea a costurilor:
în care: RVC – reprezintă raportul venit-cost;
VAV – reprezintă valoarea actualizată a veniturilor;
VAC – reprezintă valoarea actualizată a costurilor.
Calculul acestui indicator ridică o problemă deosebită și anume aceea a ratei de actualizare utilizată în determinarea celor două mărimi dinamice.
Teoretic, ar trebui să se utilizeze rata rentabilității ultimei investiții posibile în economie ținând cont de întregul capital disponibil, ceea ce ar echivala cu costul oportun al capitalului. Cum o asemenea rată este greu de determinat, se recomandă utilizarea unei rate de actualizare cuprinsă între 8 – 15%, rată ce reflectă opțiunea de creștere economică în condiții normale.
Calculând cele două mărimi dinamice cu diferite rate de actualizare, se constată că la rate de actualizare mai mici, raportul venit-cost este mai mare, iar pe măsură ce rata de actualizare crește raportul scade.
Condiția de eficiență economică, privită din punctul de vedere al acestui indicator, este ca raportul venit-cost să fie supraunitar, ceea ce presupune ca valoarea actualizată a veniturilor să fie mai mare decât valoarea actualizată a costurilor. În cazul în care raportul cost-venit este subunitar, la o rată de actualizare considerată corespunzătoare, înseamnă că din veniturile totale actualizate nu se recuperează cheltuielile totale actualizate și într-o asemenea situație proiectul este ineficient și ca atare nu se justifică investirea capitalului într-o asemenea investiție.
b) venitul net actualizat, valoarea netă actualizată sau valoarea netă actualizată totală, reprezintă un indicator fundamental de analiză economică și nu numai, a unui proiect de investiții.
Acest indicator surprinde efortul și efectele procesului investițional pe toată durata de viață a proiectului, el reflectă în esență diferența dintre veniturile totale actualizate și cheltuielile totale actualizate (de investiții și de exploatare).
VNA se poate calcula cu ajutorul următoarei relații:
în care: VNA – reprezintă venit net actualizat;
Vh – reprezintă venituri din anul h;
Ch – reprezintă cheltuieli de exploatare, exclusiv amortizarea din anul h;
Ih – reprezintă investiția din anul h;
– reprezintă factorul de actualizare.
VALOAREA ACTUALIZATĂ A COSTURILOR
VALOAREA ACTUALIZATĂ A VENITURILOR
a) Raportul venit-cost:
Rezultatul acestui raport indică faptul că, pe perioada de funcționare a obiectivului, la un leu cheltuit se va obține 1,1008 lei venit.
Pentru ca un proiect să fie eficient RVC trebuie să fie mai mare decât 1 ceea ce în cazul nostru este așa.
b) venitul net actualizat, valoarea netă actualizată sau valoarea netă actualizată totală, reprezintă un indicator fundamental de analiză economică și nu numai, a unui proiect de investiții.
Acest indicator surprinde efortul și efectele procesului investițional pe toată durata de viață a proiectului, el reflectă în esență diferența dintre veniturile totale actualizate și cheltuielile totale actualizate (de investiții și de exploatare).
VNA se poate calcula cu ajutorul următoarei relații:
în care: VNA – reprezintă venit net actualizat;
Vh – reprezintă venituri din anul h;
Ch – reprezintă cheltuieli de exploatare, exclusiv amortizarea din anul h;
Ih – reprezintă investiția din anul h;
– reprezintă factorul de actualizare.
Facem mențiunea că amortizarea anuală se exclude din costurile anuale de exploatare pentru a elimina dubla influență a investițiilor asupra indicatorului VNA, iar actualizarea ei se face la același moment de referință, de regulă anul începerii lucrărilor de investiții, pentru toate fluxurile de valori.
VNA se poate calcula și scăzând din valoarea actualizată a veniturilor valoarea actualizată a costurilor (VNA = VAV – VAC), de unde rezultă și condiția de eficiență a unui proiect privită din punctul de vedere al acestui indicator, respectiv de a accepta toate variantele de proiect a căror venit net actualizat, VNA>0, la o rată de actualizare corespunzătoare.
În ce privește modul de calcul al acestui indicator există mai multe posibilități, cea mai des utilizată și în corelație cu indicatorii precedenți este aceea în care fluxul de numerar sau valoarea netă anuală se înmulțește cu factorul de actualizare corespunzător, se însumează obținând în final VNA.
Indicatortul VNA nu permite însă selectarea variantelor de proiect când acestea se diferențiază din punct de vedere al investițiilor, a costurilor de exploatare, a veniturilor sau a duratei de funcționare el fiind un indicator de volum.
Selectarea variantelor de proiect se poate face cu ajutorul unui indicator relativ, respectiv VNA obținut la 1 leu investit actualizat, rezultat din raportul VNA și ITA (investițiile total actualizate).
FLUXUL DE NUMERAR
VENITUL NET ACTUALIZAT
Calculele duc la o valoare a VNA = 128,953 mld.lei, VNA>0, deci investiția poate fi acceptată.
c) Capacitatea de recuperare a fondurilor investite și în ultimă instanță criteriul fundamental de acceptare a unui proiect sunt reprezentate de indicatorul rată internă de rentabilitate economică (RIRE).
Ea constituie acea rată de actualizare pentru care valoarea actualizată a veniturilor este egală cu valoarea actualizată a costurilor, deci raportul venit-cost este egal cu 1, iar VNA = 0.
VAV = VAC
Calculul RIRE se face prin aproximări succesive în sensul că se determină VNA la o rată de actualizare corespunzătoare, considerată rata minimă și pentru care el trebuie să fie pozitiv.
Apoi se calculează venitul net actualizat la o rată de actualizare mai mare decât rata minimă, suficient de mare ca să obținem un venit net actualizat negativ.
În final determinarea exactă a RIRE se face prin interpolare conform relației:
în care: RIRE – reprezintă rata internă de rentabilitate economică;
Rmin – reprezintă rata minimă de actualizare;
Rmax – reprezintă rata maximă de actualizare;
VNA(+) – reprezintă VNA actualizat pozitiv obținut la rata minimă;
VNA(–) – reprezintă VNA actualizat negativ obținut la rata maximă;
Din punct de vedere grafic, RIRE se află la intersecția abscisei cu dreapta care unește punctele de coordonate Rmin și VNA(+) respectiv Rmax și VNA(–).
Reprezentare grafică a RIRE
VENITUL NET ACTUALIZAT LA RATA MINIMĂ ȘI LA RATA MAXIMĂ DE ACTUALIZARE
VNA fiind negativ la rata de actualizare de 50% înseamnă că RIRE este cuprinsă între 12% și 50%.
RIRE = 40,332
Faptul că RIRE are valoarea de 40,332 arată că proiectul este eficient pentru că acesta este mai mare decât rata minimă dovedind o dată în plus viabilitatea proiectului.
Reprezentarea grafică a RIRE va fi următoarea:
Analiza financiară a proiectelor de investiții
Așa cum am arătat la începutul analizei, analiza financiară a unui proiect de investiții se face la nivel de obiectiv sau la nivel de investitor, indiferent care este natura acestuia.
În cadrul analizei financiare se au în vedere următoarele aspecte:
utilizarea prețurilor practicate în economia țării, pe piața internă, atât pentru produsele din țară cât și pentru cele din import;
în stabilirea mărimii cheltuielilor și a veniturilor se iau în calcul subvențiile, taxele, impozitele, etc.;
în calculul indicatorilor de eficiență economică se ține seama de costul resurselor pe toată durata de viață a proiectului (realizarea și funcționarea obiectivului de investiții), precum și de destinația veniturilor care se realizează.
Se poate afirma că în cazul analizei financiare se au în vedere cheltuielile și veniturile direct aferente proiectului, situația în care taxele vamale, impozitele pe venituri, dobânzile și ratele la credit care corespund diferitelor surse de finanțare a proiectului sunt considerate ca o cheltuială pentru întreprindere, scăzându-se din veniturile proiectului.
Desigur că indicatorii de analiză și eficiență economică calculați în cadrul analizei economice se regăsesc și în cazul analizei financiare, cu specificarea că mărimile de calcul au altă natură. Astfel, specific analizei financiare, este faptul că împrumuturile contractate în perioada de execuție a proiectului sunt considerate ca un venit pentru investitor, după care rambursarea acestora împreună cu dobânzile aferente reprezintă o cheltuială incluzându-se în costurile totale.
Pe lângă indicatorii calculați în cadrul analizei economice se determină și o serie de indicatori specifici analizei financiare, indicatori care au la bază informații oferite de o serie de documentații ce însoțesc proiectul de investiții.
Aceste documentații menite a detalia analiza financiară a proiectului sunt:
situația veniturilor și a cheltuielilor sau pe scurt, situația veniturilor sau situația beneficii-pierderi;
situația surselor și utilizării sau destinației fondurilor, denumită și situația privind fluxul de numerar proiectat;
bilanțul proiectat;
Indicatorii folosiți în cadrul analizei financiare sunt următorii:
raportul venit-cost;
venitul net actualizat;
rata internă de rentabilitate financiar.
1) raportul venit-cost (RVC)
VALOAREA TOTALĂ A COSTURILOR
VALOAREA ACTUALIZATĂ A COSTURILOR
VALOAREA ACTUALIZATĂ A VENITURILOR
Rezultatul acestui raport indică faptul că pe perioada de funcționare a obiectivului unui leu cheltuit îi corespunde 1,03 lei sub formă de venit.
RVC este supraunitar, deci proiectul este viabil la acest nivel.
Dacă comparăm RVC obținut pentru analiza economică cu acest RVC putem spune că efectele utile la nivelul economiei naționale sunt superioare celor la nivelul agentului economic.
Deci:
RVCe>RVCf
2) Venitul net actualizat (VNA)
FLUXUL DE NUMERAR
VENIT NET ACTUALIZAT
VNA>0 deci investiția poate fi acceptată și conform acestui indicator
3. Rata internă de rentabilitate financiară (RIRF)
VENITUL NET ACTUALIZAT LA RATA MINIMĂ ȘI LA RATA MAXIMĂ DE ACTUALIZARE
Luând în considerare o rată de actualizare de 12% obținem un venit net actualizat pozitiv, iar în cazul unei rate de 50% venitul net actualizat este negativ, rezultând deci o RIRF cuprinsă între acest interval.
Reprezentare grafică a RIRF:
În urma calculelor am obținut o RIRF = 30,94, care însă este mai mică decât RIRE = 40,332 reliefându-se astfel o eficiență mai scăzută la nivel de investitor sau obiectiv de investiții.
Diferența între valorile obținute la RIR în cele analiza, economică și financiară rezultă din faptul că investitorul suportă impozite și taxe, rambursări de credite ceea ce îi diminuează eficiența acțiunii.
Însă eficiența proiectului a fost demonstrată și la acest nivel.
CENTRALIZAREA DATELOR REFERITOARE LA ANALIZA ECONOMICĂ ȘI FINANCIARĂ
CAPITOLUL IV
Concluzii si propuneri
Managementul în sine este un proces supus analizei perfecționate și eficacității sporite. Acest lucru se poate realiza prin stabilirea cu precizie a obiectivelor urmărite și asigurarea faptului că procesele și structurile manageriale vin în sprijinul acestor obiective, având totodată înglobate în ele conceptul de schimbare.
Modalitatea optimă de administrare a performanțelor financiare presupune concentrarea asupra rezumatului informațiilor relevante și apoi analizarea în detaliu a zonelor ce necesită atenție.
Pentru a alege varianta optimă de achiziție a fost necesară luarea în calcul a unei serii de factori, cum ar fi:
fondul de investiții disponibil;
regimul de lucru al utilajelor;
limitarea anumitor resurse.
Obținerea efectelor scontate este condiționată de cunoașterea corectă a tuturor variabilelor economice implicate, de determinarea conjucturii viitoare a multitudinii de factori economici, financiari, social-politici, culturali care influențează investițiile.
Orice investiție este caracterizată de faptul că reprezintă o cheltuială imediată, în timp ce efectele vor apărea în perspectivă.
Investiția pe care o face SC „BEGA-UPSOM” SA presupune achiziția unui turbogenerator, utilaj de ultimă generație în această ramură.
Performanțele tehnice ale proiectului se situează la nivel mondial, asigurând condiții superioare de valorificare a investiției. Produsele vor conferi, datorită tehnologiei moderne de producere, o bună calitate.
În condițiile unei economii de piață concurențiale, activitatea societății trebuie să se desfășoare profitabil. În luarea deciziei de investiție, se optează pentru acel proiect care oferă o rată de rentabilitate maximă. Eficiența investiției este influențată de diferența dintre rata profitului și cea a dobânzii.
În cazul acestui proiect de investiții, rata internă de rentabilitate economică este de 40,322%, ceea ce reprezintă în cazul fondurilor împrumutate nivelul maxim al dobânzii la care ar putea face față proiectul de investiții.
Din acest punct de vedere, aprecierea eficienței economice a proiectului se face prin compararea rentabilității proiectului cu costul oportun al capitalului.
Înțelegerea noțiunii de cost oportun al capitalului se face prin luarea în considerare a funcțiilor pe care le îndeplinește:
pragul de rentabilitate pe care trebuie să-l depășească capitalul alocat pentru investiții,
rata minimă de rentabilitate a capitalului investit.
Atât indicatorii statici cât și cei dinamici indică faptul că investiția realizată de SC „BEGA-UPSOM” SA este atât oportună cât și eficientă.
Valoarea investiției de 96.9869 RON va putea fi recuperată într-un timp mediu, pe baza profiturilor ce le va aduce noul utilaj pus în funcțiune. Pe parcursul duratei de funcționare a obiectivului de 10 ani, investiția s-ar putea recupera de 1,68 ori. În decurs de 1 an dintr-un leu investit, se recuperează 0,688 RON sub formă de profit. Altfel spus, pe parcursul perioadei de recuperare, la un leu investit se va obține un profit net de 2,72 RON după ce se recuperează leul investit.
Indicatorii statici de apreciere a eficienței economice a proiectului de investiții au o relevanță mai mică decât cei dinamici, pentru că primii nu iau în calcul efectul economic al factorului timp, efect surprins cu ajutorul analizei dinamice.
În cadrul acesteia, s-au recalculat randamentul economic și durata de recuperare a investiției, ambele în formă dinamică. Randamentul economic în formă dinamică este de 5,73 lei profituri totale la 1 RON investit; valoarea sa este mai mică decât în formă statică datorită faptului că o sumă disponibilă în trecut va avea o valoare mai mică atunci când este adusă în prezent.
Durata de recuperare în forma dinamică este de 4,10. Analiza s-a făcut atât din punct de vedere economic cât și financiar.
Primul indicator, raportul venit-cost, este supraunitar în ambele situații, îndeplinind astfel condiția de eficiență, indicând că obiectivul de investiții are capacitatea de a-și recupera cheltuielile de investiții și de a genera profit.
Analiza economică – RVC = 1,108;
Analiza financiară – RVC = 1,03.
Venitul net actualizat este cel de-al doilea indicator analizat; el permite compararea încasărilor totale obținute pe întreaga durată de funcționare a obiectivului de investiții cu cheltuielile totale de investiții și de exploatare aferente aceleași perioade, indicând capacitatea obiectivului de a produce profit.
În ambele cazuri condiția de eficiență ca VNA să fie pozitiv este îndeplinită.
Analiza economică – VNA = 267.064 RON
Analiza financiară – VNA = 111.065 RON
Cei mai importanți indicatori dinamici de apreciere a eficienței proiectului de investiții sunt rata internă de rentabilitate economică (RIRE), respectiv rata internă de rentabilitate financiară (RIRF).
Rata internă de rentabilitate exprimă capacitatea investiției de a furniza profit pe întreaga durată de funcționare a obiectivului, respectiv profitul net la un leu efort total.
Analiza economică – RIRE = 40,322%;
Analiza financiară – RIRF = 30,94.
Indicatorii economico-financiari permit caracterizarea în detaliu a unității economice, permițând utilizatorului multiple modalități de intervenție și acțiune pentru creșterea valorii intreprinderii, în funcție valoarea și conținutul acestor indicatori. Astfel, analiza economică surprinde profitul corespunzător tuturor resurselor angajate, indiferent de proveniența lor și de beneficiul rezultatului. Analiza financiară ia în considerare atât proveniența resurselor de finanțare cât și beneficiul rezultatelor.
Astfel, această investiție este rentabilă nu doar pentru că analiza proiectului de investiții o demonstrează, ci și deoarece prin realizarea acesteia societatea poate acapara un segment mai mare din piața de desfacere căreia i se adresează.
Mai mult, SC „BEGA-UPSOM” SA deține avantajul dat de existența unei ample rețele de distribuție, atât pe plan intern cât și pe plan internațional.
La modul ideal, situațiile de management financiar ar trebui să prezinte un sumar al informațiilor financiare privitoare la componentele cheie „atât din conturile de profit și pierderi, cât și din bilanțul contabil”.
Pe lângă gestionarea cifrelor și elementelor absolute, tot atâta atenție trebuie acordată raporturilor dintre ele pentru a optimiza performanța de utilizare a resurselor.
BIBLIOGRAFIE
Petru Bintintan – „Eficiența economică a investițiilor”, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2001;
Cistelecan L. – „Eficiența și finanțarea investițiilor”, Ed. Didactică și Pedagogică București, 1980;
Cistelecan L. – „Procesul investițional”, Ed. Academiei, București, 1983;
Masse P. – „Le choix des investissments. Criteres et methodes”, Ed. Dunnod, Paris, 1964;
Jica P. – „Determinarea eficienței economice. Teza de doctorat”, Universitatea A.I.Cuza, Iași, 1973;
Kaufmann A. – „Metode și modele ale cercetării operaționale”, vol.I, II, Ed. Științifică, București, 1967;
Gittinger J.P. – „Analiza economică a proiectelor agricole”, I.D.E. B.I.R.D., 1975;
Bakker A.F.P. – „Instituțiile financiare internaționale”, Ed. Antet, București, 1997;
Romanu I. – „Econometrie cu aplicație la eficiența investițiilor”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975;
Romanu I. – „Eficiența economică a investițiilor și a capitalului fix”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1993;
Olteanu I. – „Dimensionarea optimă a intreprinderilor industriale”, Ed. Politică, București, 1974
Lacatus D. Viorel si altii − „Amortizarea-Modele si Implicatii Financiare”, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2004
Nistor, I., Lacatus, V., Cernea, O., Costea, A.− „Finantele Intreprinderii-studii de caz”, Ed. Viitorul Romanesc, Bucuresti, 2003
Nistor, I.− „Finantele Intreprinderii”, Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Eficienta Economica a Investitiilor In Industria Chimica (ID: 132001)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.