. Eficienta Economica a Investitiilor de Capital Pentru Modernizarea Si Dezvoltarea Productiei (s

INTRODUCERE

Dezvoltarea economiei de piață în țara noastră, liberalizarea comerțului și integrarea europeană sunt procese care amplifică concurența dintre producători. Intensificarea participării României la circuitul mondial de valori nu poate fi benefică decât în condiții de competitivitate ridicată, care să-i asigure un loc mai bun în diviziunea internațională a muncii.

În acest context, agenții economici trebuie să-și perfecționeze activitățile de investiții, de producție și desfacere prin promovarea progresului tehnic și adoptarea unor metode moderne de analiză, pentru a identifica toate posibilitățile de diminuare a costurilor de producție – și aceasta încă din faza de proiectare – concomitent cu creșterea utilității și calității produselor.

Investițiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice, elementul hotărâtor în asigurarea modernizării, dezvoltării și restructurării economiei naționale. Prin ele se asigură nu numai sporirea volumului absolut al capitalului fix, dar și o îmbunătățire structurală a acestuia, permițând fabricarea unor produse de calitate mai bună, cu un înalt grad de complexitate și eficiență. Tocmai de aceea investițiile dețin un rol hotărâtor în activitatea economică a țării.

La baza procesului de dezvoltare economică trebuie așezate activitățile de restructurare a proprietății și de reconstrucție a economiei naționale, prin care este necesar să se urmărească înlăturarea monopolului proprietății de stat în economie; asigurarea manifestării libere a agenților economici, indiferent de forma de proprietate pe care o presupune – particulară, mixtă sau de stat; reglarea prin intermediul cererii și ofertei a producției; descentralizarea conducerii activității economice în general și implicit a celei investiționale; așezarea pe principiile economiei de piață a agenților economici, indiferent de forma de proprietate, pentru a asigura menținerea în activitate numai a celor rentabili, eficienți, pentru dezvoltarea și modernizarea ramurilor economice și în special a celor prioritare pentru economia națională; organizarea și conducerea activităților sociale, învățământ, cercetare științifică, ocrotirea sănătății, etc., pe principiile competitivității.

Această activitate de restructurare a proprietății și de reconstrucție a economiei naționale presupune renunțarea la unele capacități de producție care s-au dovedit ineficiente, sistarea unor investiții care au fost orientate spre obiective necompetitive, toate cu efecte directe asupra numărului locurilor de muncă. Pentru a contracara eventuala influență negativă, de reducere a numărului de locuri de muncă, se impune acordarea în viitor a unor fonduri mai mari pentru investiții.

Trecerea de la o economie planificată, centralizată, la una concurențială, de piață, impune restructurarea întregii activități economice a societăților comerciale și a regiilor autonome. Aceasta, la rândul său, impune modernizarea și retehnologizarea unităților existente astfel încât să se asigure un spor de eficiență și rentabilitate activității economice desfășurate în fiecare unitate. Prin modernizarea și retehnologizarea obiectivelor economice se asigură îmbunătățirea parametrilor tehnico-economici ai capitalului fix, creșterea vitezei de lucru a acestora, reducerea consumurilor specifice, sporirea gradului de fiabilitate și mentenabilitate, etc. De asemenea, prin modernizarea și retehnologizarea unităților economice, se asigură înlocuirea acelor utilaje uzate fizic sau moral, care nu mai corespund stadiului atins de progresul tehnic. Această formă de modernizare este cunoscută sub denumirea de reutilare a secțiilor, atelierelor sau locurilor de muncă. Odată cu activitatea de modernizare și reutilare pot avea loc și activități de dezvoltare a unităților economice existente, prin adăugarea la capitalul fix existent a altora, în așa fel încât capacitatea finală rezultată să nu reprezinte o simplă sumă a capacităților aferente capitalului fix vechi și nou, ci una mai mare, ca urmare a faptului că utilajele noi au completat pe cele vechi, punându-le mai bine în valoare pe acestea din urmă prin eliminarea locurilor înguste din procesul productiv, ridicarea nivelului calitativ al produselor, etc.

Promovarea progresului tehnic prin dezvoltarea, modernizarea și reutilarea capacităților existente constituie o acțiune foarte complexă din punct de vedere economic, uneori dificil de realizat, dar care conduce la obținerea de rezultate dintre cele mai bune pentru activitatea ce se desfășoară în unitatea respectivă. În această activitate de dezvoltare, modernizare și reutilare trebuie urmărită luarea deciziei optime cu privire la utilajele de achiziționat care trebuie să servească într-un mod cât mai eficient la atingerea obiectivelor propuse, dar și cu privire la momentul efectuării investiției, în vederea fructificării oportunităților existente.

Aceste din urmă principii se regăsesc și în cazul studiat în această lucrare, ce se dorește a fi o particularizare a procesului investițional general al unui agent economic, fabricant de produse farmaceutice de origine naturală . Cazul se referă la dezvoltarea capacității de producție prin achiziționarea unui nou utilaj, ce va contribui totodată și la asigurarea unei calități superioare a produselor precum și la diminuarea costurilor de producție. Cererea mare de pe piață pentru medicamentele de tipul celor pe care atelierul din care face parte utilajul le produce, conferă acestuia o importanță strategică pentru firmă.

Conducerea firmei trebuie să decidă asupra variantei optime de investiție în utilajul necesar îndeplinirii obiectivelor propuse, iar pentru aceasta se vor efectua o serie de calcule economice si pe baza rezultatelor obținute se va lua decizia de achiziționare a celui mai avantajos utilaj.

-CAPITOLUL I-

INVESTIȚIILE ȘI EFICIENȚA ECONOMICĂ A ACESTORA ÎN CONDIȚIILE ECONOMIEI DE PIAȚĂ

I.1. INVESTIȚII, EFICIENȚĂ ECONOMICĂ – CONCEPTE

Investițiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice; ele stau la baza suplimentării, diversificării sau creșterii calitative a tuturor factorilor de producție. Nu se poate asigura sporirea capitalului fix sau circulant, suplimentarea numărului de locuri de muncă, creșterea randamentului utilajelor, sporirea productivității muncii, fără un consum de resurse financiare, fără investiții. Investițiile pentru dezvoltare, ca totalitate a cheltuielilor făcute pentru construirea de noi obiective, dezvoltarea sau modernizarea celor existente, reprezintă o cheltuială certă pentru un viitor incert (modificarea cererii pentru produsele finite, creșterea costurilor materiilor prime, apariția unor produse mai performante, etc.). De aceea, în cadrul strategiilor și politicilor firmei, strategia investițională are un rol important pentru că toate celelalte activități ale firmei depind de investiții.

În plan macroeconomic, investițiile reprezintă un factor major care influențează cererea și oferta de bunuri și servicii. În primul rând, realizarea unui proiect investițional conduce la o sporire a volumului și diversității ofertei și, implicit, dacă aceasta este validată de piață, la creșterea veniturilor agenților economici. Concomitent, va fi influențată direct sau prin efectul de antrenare creșterea gradului de ocupare a forței de muncă. Dar creșterea numărului de salariați și/sau a câștigurilor lor salariale conduc, în ultimă instanță, la sporirea cererii de bunuri și servicii.

Deci, putem afirma că în cadrul circuitului economic național activitatea de investiții joacă un dublu rol:

În primul rând, agenții economici declanșatori de acțiuni investiționale își sporesc oferta de bunuri și servicii prin creșterea capacității lor de producție si realizeaza venituri suplimentare;

În al doilea rând, orice proiect de investiții va genera nevoi sau cereri suplimentare în sectoare conexe în amonte (furnizoare de materii prime, materiale, utilități, etc.) sau în aval (distribuitoare și/sau consumatoare a bunurilor și serviciilor oferite). Implicit va avea loc o creștere în lanț a veniturilor la toți agenții economici antrenați.

Realizarea de proiecte sau programe de investiții conduce, în principal, la creșterea stocului de capital fix. Ca atare, investițiile constituie instrumentul principal de realizare a modernizării economice, prin crearea de noi structuri, mai performante, în acord cu opțiunile strategice, de perspectivă ale societății.

În plan social, investițiile joacă rolul de regulator/compensator în ocuparea forței de muncă, în îmbunătățirea calității vieții. Implementarea unor proiecte sau programe de investiții antrenează modificări pe piața muncii, creând o nevoie suplimentară de forță de muncă în sectoarele care pregătesc și realizează acțiuni investiționale, dar mai ales la beneficiarii de investiții, care exploatează noile capacități de producție.

Nu în ultimul rând, investițiile constituie suportul material al promovării progresului tehnico-științific în diverse sectoare de activitate. Proiectele de investiții aplicate constituie mijlocul principal de valorificare a soluțiilor tehnice și tehnologice noi oferite de cercetarea științifică.

De actualitate este și rolul pe care trebuie să-l joace activitatea de investiții în rezolvarea marilor probleme ale lumii contemporane, referitoare la protecția mediului ambiant, refacerea echilibrului ecologic acolo unde, de cele mai multe ori din ignoranță, acesta a fost rupt. De regulă, investițiile în protecția mediului atrag după sine efecte economice îndelungate, care adesea se prelungesc cu mult peste termenul de recuperare a investițiilor globale. Neefectuarea la timp a cheltuielilor pentru protecția mediului atrage însă dupa sine pagube mult mai mari decât a cheltuielilor. Principalul obiectiv al proiectelor de investiții în domeniul mediului (concomitent cu dezvoltarea durabilă) este protecția sănătății umane. Dezvoltarea durabilă este un proces de îmbunătățire a calității vieții pentru toată populația globului fără a majora utilizarea resurselor naturale mai mult de limitele de suportabilitate ale pamântului, adică înseamnă asigurarea creșterii economice a țării, echitatea socială, protecția mediului și conservarea resurselor naturale.

În practica economică, investiția este privită ca o cheltuială pe care o fac persoanele fizice sau juridice cu scopul de a obține in ultima instanță, profit.

Supraevaluarea locului și rolului pe care l-au jucat mijloacele fixe în economia etatistă, centralizată, a condus la restrângerea conținutului noțiunii de investiție. În această viziune, investiția era definită ca “totalitatea cheltuielilor prin care se creează, se achiziționează noi fonduri fixe productive sau neproductive, se perfecționează sau se reconstruiesc fondurile fixe existente”. Această definiție conține două elemente total inadecvate: în primul rând, nu putem privi investiția doar ca pe o simplă cheltuială, ea implică o gamă largă de resurse materiale, financiare, tehnice, umane, etc. Exprimarea acestora sub formă bănească este o necesitate în special pentru fundamentarea deciziilor economice care privesc proiectul de investiții. În al doilea rând, scopul final pentru care se face o investiție nu este de a se realiza mijloace fixe, ci de a se obține efecte utile de natură economică, socială, ecologică, etc. Pierre Mosse, un reputat specialist în domeniu, definea investiția ca fiind “o renunțare la o satisfacție imediată și sigură, în schimbul unei speranțe al cărei suport sunt tocmai resursele investite”.

Pentru a avea o imagine completă asupra noțiunii de investiție, trebuie să studiem imaginea ei tridimensională (contabilă, economică și financiară), așa cum este prezentată în lucrările de specialitate.

Dimensiunea contabilă este cea mai restrictivă, reducând investiția la noțiunea de imobilizare în sensul contabil al cuvântului. Din acest punct de vedere, investiția reprezintă “toate bunurile mobile și imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau cr ale societății.

În plan social, investițiile joacă rolul de regulator/compensator în ocuparea forței de muncă, în îmbunătățirea calității vieții. Implementarea unor proiecte sau programe de investiții antrenează modificări pe piața muncii, creând o nevoie suplimentară de forță de muncă în sectoarele care pregătesc și realizează acțiuni investiționale, dar mai ales la beneficiarii de investiții, care exploatează noile capacități de producție.

Nu în ultimul rând, investițiile constituie suportul material al promovării progresului tehnico-științific în diverse sectoare de activitate. Proiectele de investiții aplicate constituie mijlocul principal de valorificare a soluțiilor tehnice și tehnologice noi oferite de cercetarea științifică.

De actualitate este și rolul pe care trebuie să-l joace activitatea de investiții în rezolvarea marilor probleme ale lumii contemporane, referitoare la protecția mediului ambiant, refacerea echilibrului ecologic acolo unde, de cele mai multe ori din ignoranță, acesta a fost rupt. De regulă, investițiile în protecția mediului atrag după sine efecte economice îndelungate, care adesea se prelungesc cu mult peste termenul de recuperare a investițiilor globale. Neefectuarea la timp a cheltuielilor pentru protecția mediului atrage însă dupa sine pagube mult mai mari decât a cheltuielilor. Principalul obiectiv al proiectelor de investiții în domeniul mediului (concomitent cu dezvoltarea durabilă) este protecția sănătății umane. Dezvoltarea durabilă este un proces de îmbunătățire a calității vieții pentru toată populația globului fără a majora utilizarea resurselor naturale mai mult de limitele de suportabilitate ale pamântului, adică înseamnă asigurarea creșterii economice a țării, echitatea socială, protecția mediului și conservarea resurselor naturale.

În practica economică, investiția este privită ca o cheltuială pe care o fac persoanele fizice sau juridice cu scopul de a obține in ultima instanță, profit.

Supraevaluarea locului și rolului pe care l-au jucat mijloacele fixe în economia etatistă, centralizată, a condus la restrângerea conținutului noțiunii de investiție. În această viziune, investiția era definită ca “totalitatea cheltuielilor prin care se creează, se achiziționează noi fonduri fixe productive sau neproductive, se perfecționează sau se reconstruiesc fondurile fixe existente”. Această definiție conține două elemente total inadecvate: în primul rând, nu putem privi investiția doar ca pe o simplă cheltuială, ea implică o gamă largă de resurse materiale, financiare, tehnice, umane, etc. Exprimarea acestora sub formă bănească este o necesitate în special pentru fundamentarea deciziilor economice care privesc proiectul de investiții. În al doilea rând, scopul final pentru care se face o investiție nu este de a se realiza mijloace fixe, ci de a se obține efecte utile de natură economică, socială, ecologică, etc. Pierre Mosse, un reputat specialist în domeniu, definea investiția ca fiind “o renunțare la o satisfacție imediată și sigură, în schimbul unei speranțe al cărei suport sunt tocmai resursele investite”.

Pentru a avea o imagine completă asupra noțiunii de investiție, trebuie să studiem imaginea ei tridimensională (contabilă, economică și financiară), așa cum este prezentată în lucrările de specialitate.

Dimensiunea contabilă este cea mai restrictivă, reducând investiția la noțiunea de imobilizare în sensul contabil al cuvântului. Din acest punct de vedere, investiția reprezintă “toate bunurile mobile și imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau create în întreprindere, destinate a rămâne constant sub aceeași formă”.

Dimensiunea economică definește investiția ca fiind “toate consumurile de resurse care se fac în prezent în speranța obținerii în viitor a unor efecte economice (venituri, încasări) eșalonate în timp și care, în sumă totală, sunt superioare cheltuielilor inițiale de resurse”.

Dimensiunea financiară consideră investiții “toate cheltuielile de resurse care generează venituri și/sau economii pe o lungă perioadă de timp în viitor și, în consecință, amortizarea (rambursarea) lor se face pe mai mulți ani”.

În concluzie, se poate spune că investiția reprezintă orice cheltuială de resurse făcută în vederea creării premiselor necesare obținerii în viitor, pe o perioadă mai lungă de timp, a unor efecte utile scontate.

Elementele definitorii ale conceptului de investiții sunt:

Conținutul concret material al efortului investițional;

Factorul timp/durată;

Noțiunea de eficiență;

Noțiunea de risc.

În ceea ce privește eficiența, aceasta este un atribut inseparabil de un proces investițional și, de fapt, de orice activitate desfășurată într-o economie de piață. Mai mult, dacă până nu cu mult timp în urmă oamenii aveau o preocupare destul de redusă față de resurse și modul de folosire a acestora, ultimele decenii au adus o revizuire a concepțiilor cu privire la resursele tot mai limitate, modul de utilizare a acestora fiind din ce în ce mai mult supus principiilor de eficiență.

Nivelul limitat al resurselor materiale și de muncă generează cerința economicității folosirii lor, în sensul asigurării unor randamente maxime sau unor consumuri minime. Este o relație obiectivă, cauzală și funcțională între efectele utile pe care le generează și consumul de resurse de orice natură în orice activitate umană.

O primă definiție afirmă că eficiența este atributul oricărei activități umane de a produce efectul util dorit. În expresia sa cea mai generală, eficiența este redată de relația dintre rezultatele obținute într-o anumită activitate și cheltuielile de resurse cu respectiva activitate.

Studiul eficienței unei activități are la bază următoarele tipuri de corelații:

Comparație între nivelul resurselor;

Comparație între nivelul efectelor;

Comparație de timp: efort/efect și efect/efort;

Comparație între nivelurile de eficiență.

Accepțiunea noțiunii de eficiență se întâlnește în practică, precum și în studiile de specialitate, în două sensuri:

Performanțe, rezultate cât mai mari;

Efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate sau consumate.

Performanțele ridicate în producție echivalează cu eficiența atunci când sunt obținute în condițiile unei utilizări raționale, într-un regim economic, a utilajelor și echipamentelor. Dacă, dimpotrivă, performanțele ridicate sunt realizate prin suprasolicitarea utilajelor și echipamentelor, având consecințe negative, nu avem de-a face cu eficiența.

Al doilea sens este cel mai concludent deoarece arată efectul util pe unitatea de resursă alocată (E/R) sau invers, efortul depus pentru obținerea unei unități de efect (R/E). Privită, deci, prin prisma laturii sale concret aplicative, eficiența se poate defini ca un raport obiectiv, cantitativ, între efectele și eforturile depuse în vederea obținerii lor:

e=maxim, adică maximizarea efectelor obținute pe unitatea de resursă alocată/consumată;

e=minim, adică minimizarea consumului de resurse pe unitatea de efect obținut.

Din punct de vedere al resurselor, analiza eficienței unei acivități umane trebuie să răspundă la întrebările: cum se folosesc resursele și cât se consumă din ele; se are în vedere economisirea lor, dar și gradul de valorificare. În acest context este necesar ca resursele să fie cât mai riguros structurate ca să răspundă cerințelor de analiză.

Cât privește efectele, studiul de eficiență trebuie să găsească răspuns la întrebările: care sunt efectele în diferite sfere ale vieții sociale, unde și când se produc ele, mărimea acestor efecte, etc. Putem face o clasificare generală a efectelor unei investiții:

Reducerea costurilor de funcționare a utilajelor pe seama investițiilor de înlocuire a mașinilor și utilajelor;

Diminuarea cheltuielilor cu forța de muncă, obținute mai ales pe baza investițiilor de modernizare și de aplicare a inovațiilor;

Sporirea rentabilității activității firmei prin investiții care conduc la creșterea capacității de producție sau/și lărgirea portofoliului de produse;

Obținerea unor efecte în perioade mai îndepărtate, adesea indirecte, la investiții strategice sau de interes general (ex.: introducerea unui sistem anti-poluant într-o uzină).

De obicei, efectele unei investiții sunt legate între ele, iar pentru calculul eficienței se ia în considerare cumulul lor.

Din punct de vedere cantitativ, corelația dintre eforturi și efecte se exprimă prin indicatori de eficiență care, de regulă, îmbracă forma de raporturi matematice. Pentru a caracteriza eficența unei activități în toată complexitatea sa, este necesar să se folosească un sistem de indicatori care să pună în evidență toate corelațiile posibile între eforturi și efecte.

Principalele tipuri de indicatori de eficiență economică sunt:

Indicatori de tip efort/efort (ex.: costul unui loc de muncă, gradul de înzestrare tehnică a muncii, etc.);

Indicatori de tip efect/efort (ex.: profit la un leu investit, producție la un milion lei mijloace fixe, etc.);

Indicatori de tip efort/efect (ex.: investiția specifică, cheltuieli la 1.000 lei producție, etc.);

Indicatori de tip efect/efect (ex.: profit la 1.000 lei încasări).

În condițiile economiei de piață, mai mult decât pentru orice activitate, în cazul investițiilor compararea rezultatelor cu eforturile/costurile aferente este o cerință esențială a conducerii raționale și rentabile. Niciodată scopurile urmărite, ca și efectele care le exprimă și concretizează, nu vor putea fi evaluate și apreciate dacă sunt luate în mod separat.

Calculele de eficiență necesită stabilirea atât a cheltuielilor, cât și a efectelor sau rezultatelor aferente proiectului.

Cheltuielile de investiții se stabilesc cu rigurozitate pentru că din momentul concretizării lor, ele devin ireversibile, nu mai este posibil de a reveni asupra lor în condiții avantajoase.

Efectele economice ale proiectului nu pot fi calculate decât pornindu-se de la cele obținute la întreprinderi similare din țară sau străinătate. Pentru estimarea nivelului lor, se operează cu informații previzionate pe un orizont de timp destul de îndelungat, specific duratei de viață a obiectivului. Deci, în domeniul investițiilor se operează cu informații aproape certe privind costurile de investiții, pe de o parte, și cu valori previzionate referitoare la efectele ce se vor obține pe seama investițiilor, pe de altă parte. Putem determina cu suficientă exactitate efortul investițional necesar, însă obținerea efectelor scontate aparține viitorului și prezintă un apreciabil grad de incertitudine, de risc.

I.2. CLASIFICAREA INVESTIȚIILOR

Din considerente de ordin metodologic, dar și de ordin practic, investițiile se clasifică după mai multe criterii:

După natura lor:

Investiții corporale, care sunt constituite din activul fizic al firmei (în special mijloacele fixe) și activul circulant (în special stocurile);

Investiții necorporale, care cuprind: activele necorporale sub formă de fond de comerț, brevete ș.a., cheltuieli (în sensul contabil al cuvântului) cu formarea personalului de exploatare, de publicitate, cu studii, etc.;

Investiții financiare, sub formă de titluri de participare (imobilizări financiare), împrumuturi pe termen lung.

După obiectivul care se urmărește prin realizarea proiectului:

Investiții productive, care, la rândul lor, pot fi grupate astfel:

Investiții de expansiune, referitoare la crearea de noi capacități de producție;

Investiții de menținere, care se referă la înlocuirea, reutilarea capacităților de producție existente;

Investiții de modernizare, care se fac cu scopul creșterii performanțelor tehnice, îmbunătățirii randamentelor la echipamentele de producție existente;

Investiții de inovare, care au ca scop diversificarea activității.

Investiții obligatorii, care se fac cu scopul de a respecta anumite angajamente luate anterior față de alți agenți economici sau față de proprii angajați, precum și cu scopul de a se respecta anumite reglementări legale;

Investiții strategice, care se fac în sfera cercetării-dezvoltării sau pentru ameliorarea climatului de muncă. Ele pot avea caracter ofensiv sau defensiv.

După gradul de risc pe care îl prezintă:

Investiții cu risc scăzut – în special investițiile de menținere și de ameliorare;

Investiții cu risc sporit – în general, cele mai riscante sunt investițiile de expansiune sau de diversificare.

Din punctul de vedere al relațiilor ce se stabilesc între întreprinzător (beneficiar al proiectului) și sursa străină de resurse pentru investiții:

Investiții străine directe, când agentul finanțator străin capătă și posibilitatea de a lua decizii de control asupra proiectului pe linie managerială, tehnologică, de marketing, etc.;

Investiții străine de portofoliu – plasamente pur financiare, fără alte implicații în viața proiectului.

În general, la realizarea unui proiect de investiții finanțarea se asigură printr-o combinație de surse, iar alocațiile bugetare au ca destinație proiecte pentru obiective de importanță strategică, de interes național.

După rolul funcțional pe care îl joacă în cadrul proiectului:

Investiții directe sunt acele cheltuieli legate funcțional și teritorial de obiectivul care se edifică. Sunt acele consumuri de resurse investiționale care se materializează în obiectele de bază ale proiectului.

Investiții colaterale sunt acele cheltuieli de resurse legate teritorial și funcțional de investiția directă. Destinația lor este de a crea condiții normale de funcționare a obiectivului, respectiv de a asigura infrastructura și utilitățile necesare.

Investiții conexe sunt acele cheltuieli ce se fac în ramuri sau domenii conexe celui în care se înfăptuiește proiectul.

După structura tehnologică a cheltuielilor:

Investiții în mijloace fixe, care se pot grupa astfel:

Cheltuieli cu echipamentele (valoarea lor de achiziție, costul de transport la șantier, taxe aferente, montaj-instalare);

Achiziții și amenajări de teren;

Construcții, clădiri, amenajări;

Mijloace de transport;

Alte mijloace fixe.

Cheltuieli preliminare (alte cheltuieli), care cuprind costul proiectelor, formarea personalului de exploatare, licențe, know-how, cheltuieli de constituire, etc.;

Fond de rulment (capital de lucru).

După cronologia intrărilor și ieșirilor de trezorerie:

O singură intrare – o singură ieșire (point-input, point-output), respectiv investiția este angajată în totalitate la un moment m0 iar efectele sale scontate se vor obține o singură dată la un moment viitor;

Intrări multiple în mai multe etape și o singură ieșire (continuous-input, point-output);

O singură intrare și ieșiri multiple pe o perioadă mai lungă de timp (point-input, continuous-output);

Intrări multiple – ieșiri multiple (continuous-input, continuous-output).

În practica economică se constată că ultimele două tipuri sunt mai frecvente în ceea ce privește proiectele productive industriale.

După modul de constituire:

Investiții nete, reprezentate de fondurile bănești ce provin din produsul național net (la nivel macroeconomic) sau din profitul agentului economic, credite, emisiuni de acțiuni și altele (la nivel microeconomic) și au ca scop sporirea capitalului fix și a stocurilor de materii prime și materiale;

Investiții brute, care rezultă din adăugarea amortizărilor la investițiile nete; ele au ca scop creșterea absolută a capitalului fix pentru sporirea, modernizarea și înlocuirea mijloacelor fixe uzate.

Investițiile materializate în mijloace fixe se grupează astfel:

Clădiri;

Construcții speciale;

Mașini, utilaje instalații de lucru;

Aparate de măsură, control și reglare;

Mijloace de transport;

Animale și plantații;

Unelte, dispozitive, mobilier și aparatură birotică;

Active corporale mobile neregăsite în capitolele anterioare.

I.3. CARACTERISTICI ALE EFICIENȚEI ECONOMICE A INVESTIȚIILOR

Eficiența economică a investiției este o parte a întregii activități productive. Ca urmare, eficiența cheltuielilor de investiții reflectă atât modul cum au fost concepute și realizate lucrările de investiții, cât și elementele (factorii) procesului de producție.

Eficiența economică a investițiilor își conturează conținutul prin raportarea diverselor efecte scontate sau obținute la cheltuielile necesare obținerii lor. Formele ei de manifestare se amplifică, în raport cu natura efectelor și efortului de investiții, în cadrul unei game largi de indicatori.

Nivelul eficienței economice a investițiilor se stabilește pe bază de previziune, deoarece calculele respective se fac într-o etapă care precede atât executarea obiectivului, cât și funcționarea acestuia. Previziunile se referă la nivelul cererii pentru anumite produse sau servicii, modificări ale volumului și structurii producției, ale cerințelor de consum, ale prețurilor, ale tehnologiilor de fabricație. Se fac, de asemenea, previziuni asupra duratei vieții produselor.

Raportul efect/efort se ia în strânsă corelație cu factorul timp, datorită existenței decalajului dintre momentul cheltuirii resurselor de investiții și cel al obținerii efectelor economice. Influența factorului timp se ia în considerare mai ales prin folosirea tehnicilor de actualizare a valorilor viitoare.

Eficiența economică a investițiilor îmbracă, în procesul realizării sale, o formă absolută, dar se calculează și în formă relativă, pentru a face comparații între variantele de proiect. Nivelul eficienței economice absolute este în funcție de parametrii de efort și efect ai fiecărei variante. În schimb, nivelul eficienței economice relative este determinat de parametrii rezultați prin comparații între variante. Dintre aceste două forme, prima este cea care se regăsește în decursul acivității productive. În decursul funcționării obiectivului avem de-a face cu eficiența economică absolută, însă mărimea acesteia este determinată și de nivelul eficienței relative care a ajutat la alegerea variantei mai bune de investiții.

Determinarea eficienței economice a investiției trebuie să se bazeze pe o abordare sistematică, datorită interdependenței dintre procesele economice, dintre întreprinderi și ramuri. Aceasta pentru că efectele favorabile ale investițiilor privind modernizarea unei întreprinderi, de exemplu, nu se manifestă doar asupra activității acesteia, ci și în economia altor întreprinderi cu care se află în relații de cooperare productivă.

Din acest punct de vedere, un proiect de investiții este cu adevărat eficient nu numai pentru că el se încadrează avantajos în criteriile de eficiență, ci și pentru efectele favorabile propagate asupra altor sectoare de activitate.

I.4. CRITERII DE EFICIENȚĂ ECONOMICĂ A INVESTIȚIILOR ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

Criteriile de eficiență economică a investițiilor exprimă aspectele definitorii, cele mai importante, ale procesului de investiții, îndeosebi rezultatele ce se obțin în urma înfăptuirii sale.

De menționat faptul că trebuie făcută distincție între criteriile de eficiență care reflectă interesele economiei naționale și cele privind interesele unui agent economic. Din punct de vedere al intereselor economiei naționale, criteriul ce se aplică pentru evaluarea unui proiect este sporul de produs național net sau de valoare adăugată netă. La nivelul întreprinderii, criteriul principal îl reprezintă rentabilitatea, dar și mărimea valorii adăugata nete.

Indicatorul care sintetizează cel mai bine efectele proiectului pentru economia națională este valoarea adăugată netă. Aceasta oferă o măsură a contribuției proiectului de investiții la sporirea venitului național.

Valoarea adăugată brută reprezintă diferența dintre încasările din vânzarea produselor finite și costul materialelor și serviciilor achiziționate de la terți. După excluderea amortizării se obține valoarea adăugată netă.

Valoarea adăugată netă se compune din două elemente esențiale:

Costurile de prelucrare;

Venitul net (plus-produsul).

Importanța costurilor de prelucrare constă în faptul că din punctul de vedere al societății ele constituie o parte a produsului național. O creștere a acestor costuri (care cuprind și salariile) duce la o sporire a numărului angajaților sau a venitului pe o persoană ocupată. Sporirea masei salariilor se traduce printr-o creștere a puterii de cumpărare a populației sau, altfel spus, printr-o creștere a bunăstării pe plan național.

În calculele și analiza eficienței economice a investițiilor își găsesc aplicarea o seamă de metode matematice, statistico-matematice, econometrice și de simulare, care ajută la stabilirea celor mai bune variante de investiții. Se folosesc metode și modele matematice ca: balanța legăturilor dintre ramuri, funcțiile de producție, programarea liniară, etc.

Balanța legăturilor dintre ramuri ia în calcule, între datele cunoscute, volumul și structura cererii finale ca expresie a nevoii sociale – factorul cel mai important al formării structurii ramurilor economice. Ținându-se seama de coeficienții cheltuielilor materiale directe și indirecte, se determină volumul producției globale, pe ansamblu și pe ramuri, se estimează necesarul resurselor de investiții, etc.

Metoda programării liniare ne permite ca, la un volum dat, să determinăm rezultatele economice maxime, sau la anumite rezultate propuse să determinăm cheltuielile de investiții minime necesare. Prin utilizarea programării liniare obținem rezultate mult mai bune, am putea spune incomparabil mai bune, decât cu metodele obișnuite deoarece în acest caz modelele sunt construite în funcție de condițiile reale. În vederea găsirii soluției celei mai favorabile pentru interesele întreprinderii este bine să se elaboreze și rezolve mai multe variante ale problemei de programare liniară, schimbând criteriul de eficiență, pentru că soluția de optim diferă de la un criteriu de eficiență la altul.

Pentru previzionarea efectelor economice ale investițiilor se utilizează funcțiile de regresie și cele de corelație. Cu ajutorul lor se prognozează modificările ce vor avea loc în tehnologiile de fabricație, în cererea produselor pe piața internă și externă, în evoluția prețurilor, etc.

În activitatea de investiții se utilizează metoda denumită analiza drumului critic pentru organizarea științifică a lucrărilor de execuție a obiectivului și programarea lor. Drumul critic este acel drum de la începutul la sfârșitul rețelei, ale cărui activități însumeaza un total de timp mai mare decât orice alt drum din rețea. Drumul critic este o bază pentru stabilirea calendarului unui proiect, deoarece durata totală a unui proiect nu poate sa fie mai mica decât timpul total al drumului critic. Totodată întârzierile în activitățile componente ale drumului critic pot pune în pericol întregul proiect. De aceea este necesar ca acestor activități să li se acorde o atenție mult mai mare.

Pentru cuantificarea fenomenului de risc se folosesc metode ca cea a probabilității, a simulării variabilelor, etc.

În modelele economico-matematice sunt înfățișate doar raporturile cantitative dintre procesele economice, neluându-se în considerare aspectele calitative. Acestea din urmă pot fi însă relevate prin formularea problemei economice.

Determinarea cât mai corectă a eficienței necesită luarea în calcul a implicațiilor timpului asupra investiției și asupra rezultatelor. În acest scop, se aplică tehnica actualizării datelor aferente proiectului și folosirea de indicatorii dinamici, mult mai relevanți decât cei statici.

I.5. INDICATORI DE FUNDAMENTARE, EVALUARE ȘI ANALIZĂ A EFICIENȚEI ECONOMICE A INVESTIȚIILOR DE CAPITAL

Termenul indicator are în vedere un instrument cu ajutorul căruia să se poată reda starea unui sistem la un moment dat.

Este de reținut faptul că, în principal, rolul indicatorului este să atragă atenția asupra condițiilor concrete în care funcționează sistemul într-o anumită perioadă.

Instrumentele folosite pentru a analiza nivelul eficienței diferitelor variante de investiții și pentru a decide pe cea optimă sunt indicatorii eficienței economice a investițiilor. Un proces economic va fi caracterizat de un număr mai mare sau mai mic de indicatori, în funcție de gradul său de complexitate, nefiind exclusă posibilitatea ca în cadrul aceleiași variante unii dintre indicatori să fie favorabili, iar alții nefavorabili.

Printre indicatorii eficienței economice utilizați pentru măsurarea eficienței investițiilor și formularea opțiunilor se numără:

Investiția specifică – sintetizează corelația dintre efortul investițional, pe de o parte, și efectul obținut sub forma capacității de producție, pe de altă parte. Este un indicator de minim și sunt trei variante de calcul:

În cazul obiectivelor noi: s = , unde:

s – investiția specifică;

It – volumul investiției;

qh – capacitatea de producție exprimată în unități fizice (buc., t, ml, m2, etc.).

În acest caz indicatorul se exprimă în lei investiți pe unitatea fizică de capacitate. Cu toate acestea, varianta cu o valoare minimă a acestui indicator nu este neapărat și varianta optimă, ar putea exista o variantă cu o investiție specifică mai mare dar justificată de o tehnologie mai bună, un randament tehnic superior, etc.

Dacă producția viitorului obiectiv este eterogenă, se impune calcularea acestui indicator în funcție de capacitatea de producție exprimată valoric: s = , unde:

Qh – capacitatea anuală de producție exprimată valoric.

În acest caz, indicatorul arată câți lei-efort de capital investit revin la un leu-producție obținută.

În cazul modernizării, dezvoltării sau retehnologizării unor obiective existente: sm = , unde:

sm – investiția specifică pentru modernizări, dezvoltări, retehnologizări;

qmi – capacitatea de producție exprimată în unități fizice după modernizare, dezvoltare, retehnologizare;

q0 – capacitatea de producție existentă înainte de modernizare, dezvoltare, retehnologizare.

În această formă de calcul, indicatorul în cauză reflectă câți lei-efort de capital investit revin pe unitate fizică-spor de capacitate rezultată în urma modernizării, dezvoltării, retehnologizării.

Ca și în cazul construcțiilor noi, indicatorul se poate calcula și în funcție de sporul valoric de capacitate: sm = , unde:

Qmi – capacitatea de producție exprimată valoric după modernizare, dezvoltare, retehnologizare;

Q0 – capacitatea de producție exprimată valoric înainte de modernizare, dezvoltare, retehnologizare.

În acest caz, indicatorul exprimă câți lei capital investit revin la un leu spor de capacitate.

Pentru compararea mai multor variante: sc = , unde:

sc – investiția specifică în cazul comparării variantelor de investiții;

Ii – capitalul investit în varianta i de investiție;

Ij – capitalul investit în varianta j de investiție;

qi – capacitatea anuală de producție obținută în varianta i de investiții;

qj – capacitatea anuală de producție obținută în varianta j de investiții.

În forma de calcul prezentată mai sus indicatorul exprimă care va fi sporul de capital investit în varianta i față de varianta j ce va reveni la o unitate fizică-spor de capacitate în varianta i față de varianta j.

Evident, calculul respectiv are sens în situația în care Ii > Ij și qi > qj.

Indicatorul amintit se poate calcula și în funcție de sporul valoric de producție:

sc = , unde:

Qi – capacitatea anuală de producție exprimată valoric în varianta i;

Qj – capacitatea anuală de producție exprimată valoric în varianta j.

În acest caz, indicatorul exprimă câți lei-efort suplimentar de capital investit revin la un leu-spor valoric de capacitate în varianta i față de varianta j.

Indicatorul investiția specifică are și unele limite dictate de faptul că se corelează efortul total de capital investit cu efectul de capacitate obținut numai la nivelul unui an, fapt pentru care trebuie completat cu alți indicatori care să ne conducă spre o imagine cât mai reală asupra condițiilor de eficiență economică în care se va realiza și va funcționa un anumit obiectiv de investiții.

Termenul de recuperare a investiției – exprimă corelația dintre efortul de capital investit și efectul obținut sub forma profitului anual, arătându-ne în cât timp se poate recupera capitalul investit din profitul obținut. Este un indicator de minim, cu cât acest termen fiind mai mic, cu atât mai mult evitându-se efectele inflației și ale dobânzilor bancare, precum și sporirea posibilităților de a obține un profit total maxim.

Pentru construcția unor obiective noi: T = , unde:

T – termenul de recuperare a capitalului investit;

It – valoarea capitalului investit;

Ph – profitul anual.

În acest mod de calcul, indicatorul reflectă care este perioada de timp în care se va recupera capitalul investit din profitul anual obținut.

Grafic, pe scara timpului, termenul de recuperare poate fi determinat astfel:

S1 – efortul de capital cheltuit în decursul perioadei de realizare;

Q – valoarea producției obținute;

C – costul producției obținute;

S2 – diferența dintre valoarea producției și costul ei pe o anumită perioadă de timp (S1 = S2).

Pentru modernizarea, dezvoltarea sau retehnologizarea unor obiective existente.

În acest caz, termenul de recuperare sintetizează corelația dintre efortul de capital investit pe de o parte și efectul obținut sub forma sporului de profit anual ca urmare a modernizării, dezvoltării sau retehnologizării propuse.

T = , unde:

T – termenul de recuperare a capitalului investit;

Im – valoarea capitalului investit;

Phmi – profitul anual obținut în urma modernizării, dezvoltării, retehnologizării obiectivului existent;

Ph0 – profitul anual obținut de obiectivul existent înainte de realizarea investiției pentru modernizare, dezvoltare, retehnologizare.

În situația modernizării, dezvoltării sau retehnologizării, termenul de recuperare a investițiilor reflectă în câți ani se va recupera investiția din sporul de profit anual obținut ca urmare a investiției respective.

Pentru compararea diverselor variante de investiții: T =

T – termenul de recuperare a investiției suplimentare;

Ii – Ij – diferența de capital investit în varianta i față de varianta j de investiții;

Phi – Phj – sporul de profit obținut în varianta i față de varianta j de investiții.

În această formă de calcul, indicatorul exprimă în câți ani se va recupera diferența de capital prevăzută în varianta i față de varianta j prin sporul de capital obținut, calculat ca diferență între profitul variantei i de investiții și profitul variantei j.

Coeficientul de eficiență economică a investițiilor – sintetizează corelația dintre profitul anual obținut în urma realizării investiției și efortul de capital investit. Este un indicator de maxim, oferind informații cu privire la rentabilitatea investiției, la capacitatea acesteia de a aduce profit.

Pentru obiective noi: e = , unde:

e – coeficientul eficienței economice a investiției;

Ph – profitul anual obținut ca urmare a realizării investiției;

It – volumul capitalului antrenat pentru realizarea obiectivului.

Coeficientul e reflectă câți lei profit anual se vor obține la un leu capital investit.

Pentru modernizări, dezvoltări, retehnologizări ale unor obiective existente: e = , unde:

Phm – Ph0 – sporul de profit obținut în urma modernizării, dezvoltării, retehnologizării față de situația existentă;

Im – valoarea capitalului investit.

În forma de mai sus, indicatorul reflectă câți lei-spor de profit anual se vor obține la un leu-capital investit pentru modernizări, dezvoltări, retehnologizări.

Pentru compararea mai multor variante de unvestiții: e = , unde:

Phi – Phj – sporul de profit suplimentar obținut în varianta i față de varianta j;

Ii – Ij – diferența de capital investit în varianta i față de varianta j.

În această formulă de calcul, indicatorul mai este întâlnit și sub denumirea de coeficientul eficienței economice relative a investițiilor de capital și el reflectă câți lei-spor de profit anual revin la un leu-capital investit suplimentar în varianta i față de varianta j.

Se observă că e = .

Randamentul economic al investiției

În calculele de eficiență economică a investițiilor se întâlnesc mai multe categorii de profit:

Profitul anual: Ph = Qh – Ch , unde:

Qh – valoarea anuală a producției;

Ch – costul anual al producției.

Profitul total: Pt = Ph*De , unde:

De – durata eficientă de funcționare.

Profitul de recuperare: Pr = It , unde:

It – valoarea capitalului investit.

Profitul net: Pnet = Pt – Pr = Pt – It.

Randamentul economic al investiției se calculează ca raport între efectul final și efortul necesar, adică între profitul final (net) și capitalul investit: R = .

Acest indicator exprimă câți lei-profit se obțin după recuperarea investiției la fiecare leu investit și trebuie să aibă o valoare cât mai mare.

Grafic, corelația dintre capitalul investit și profitul net poate fi redată astfel:

S1 – valoarea capitalului investit (It);

S2 – profitul de recuperare (Pr);

S3 – profitul net (Pnet);

D – durata de execuție a obiectivului;

T – termenul de recuperare a investiției;

De – durata eficientă de funcționare a obiectivului.

Din cele prezentate anterior rezultă câteva corelații:

S1 = It = S2 = Pr

S3 = Pnet

S2 + S3 = Pt

În practică, randamentul economic al investițiilor se calculează în funcție de profitul total: R = = -1.

Căile de sporire a randamentului economic al investiției sunt chiar căile de creștere a profitului net:

Reducerea timpului de recuperare a investiției;

Reducerea cheltuielilor de producție;

Prelungirea duratei de funcționare a obiectivului;

Creșterea valorii producției prin sporirea producției fizice, ridicarea calității producției, îmbunătățirea structurii sortimentale a acestora, etc.

I.6. INFLUENȚA FACTORULUI TIMP ASUPRA PROCESULUI INVESTIȚIONAL

Procesul de realizare a investițiilor și de recuperare a fondurilor consumate se desfășoară în timp, investițiile și efectele lor, precum și nivelul eficienței, având un pronunțat caracter dinamic. Legătura dintre timp și investiții se manifestă pe multiple planuri, dar cel mai important este acela de multiplicare a investițiilor. Aceasta înseamnă că resursele umane și materiale atrase din circuitul economic curent și imobilizate în procesul investițional își modifică valoarea pe măsură ce timpul de imobilizare crește. De acest aspect trebuie să se țină seama atunci când în calculul eficienței se compară investițiile cu profitul rezultat prin punerea în funcțiune a capitalului fix. Întrucât investițiile alocate în prezent nu mai sunt echivalente, sub influența timpului, din punct de vedere valoric cu profitul ce se va obține în viitor, rezultă că o abordare corectă a proceselor investiționale, în vederea fundamentării științifice a deciziei, necesită analiza lor dinamică, adică ținând seama de influența multiplicatoare a factorului timp.

INFLUENȚA FACTORULUI TIMP ASUPRA INVESTIȚIILOR ÎN PERIOADA DE EDIFICARE A OBIECTIVULUI

Este perioada în care se consumă fondurile fără să se obțină venituri și se caracterizează prin imobilizări de resurse umane și materiale în activități cum sunt: elaborarea studiului de fezabilitate, proiectarea obiectivului și executarea lucrărilor de construcții-montaj pe șantiere. Lucrările executate la începutul acestei perioade conduc la imobilizări în special de forță de muncă superior calificată, ceea ce reprezintă o pierdere de venit net, atât pentru agentul economic, cât și pentru economia națională. Întrucât pierderile sunt proporționale cu durata și mărimea resurselor alocate, este necesar ca cercetarea-proiectarea să se realizeze într-un timp cât mai scurt, dar, desigur, suficient pentru a asigura calitatea acestor lucrări.

Micșorarea duratei de cercetare-proiectare are și alte efecte benefice, cum sunt: reducerea riscului de uzură morală la viitoarele produse, câștigarea piețelor de desfacere și obținerea unui preț de vânzare ridicat (cel puțin pentru o perioadă de timp), recuperarea investițiilor în avans față de termenul stabilit, etc.

În perioada de execuție a lucrărilor de construcții-montaj se consumă fonduri mari, în special resurse materiale, care sunt imobilizate treptat pe șantier și puse în operă, ajungând în final ca întregul fond de investiții să fie imobilizat. Și în cazul acestor lucrări mărimea imobilizărilor este influențată hotărâtor de timpul afectat pentru executarea lor. Durata de execuție pe șantier este aceea în care se consumă cea mai mare parte din valoarea investiției și începe cu deschiderea șantierului, terminându-se cu începerea probelor tehnologice și a punerii în funcțiune. În perioada de execuție a obiectivului, eficiența economică a investițiilor este influențată de fondul de investiții alocat, durata de execuție, modul cum au fost eșalonate fondurile de investiții și capacitățile de producție puse parțial în funcțiune în acest interval.

Eșalonarea investițiilor influențează în mod direct imobilizările de fonduri care reprezintă pierderi potențiale pentru economia națională. În general, investițiile pot fi eșalonate în mod crescător, uniform sau descrescător. Deoarece o sumă cheltuită rămâne imobilizată până la începerea funcționării obiectivului, și chiar peste acest moment până la recuperarea efectivă, varianta mai convenabilă este prima variantă la care imobilizările sunt cele mai mici.

Mărimea imobilizărilor totale: Mt = , unde:

Mt – mărimea imobilizărilor totale;

d – durata de execuție a obiectivului;

Ih – fondul de investiții cheltuit în anul h.

Fiecare beneficiar, constructor sau alt factor care contribuie la realizarea procesului investițional, se preocupă pentru darea parțială în folosință a unor capacități de producție care să ducă atât la diminuarea imobilizărilor de fonduri, cât și la obținerea unei producții suplimentare. În acest caz, mărimea totală a imobilizărilor se va calcula cu formula: M’t = , în care:

M’t – mărimea imobilizărilor totale;

j – anul punerii în funcțiune a capacității parțiale;

I’h – valoarea investiției corectată cu profitul obținut în anul h al edificării obiectivului (I’h = Ih – Ph).

Mărimea medie a imobilizărilor: M = .

Imobilizarea specifică: m = , în care:

q – capacitatea de producție.

Indicatorul astfel calculat exprimă imobilizarea ce revine la o unitate de capacitate de producție. Uneori, acest indicator se mai poate stabili și în funcție de valoarea producției și exprimă imobilizarea ce revine la un leu producție. Indicatorul calculat în funcție de valoarea producției are avantajul că surprinde și influența modificării structurii producției, dacă aceasta diferă între variantele supuse analizei.

Acești trei indicatori sunt de minim, urmărindu-se pe cât posibil reducerea acestora.

Efectul economic al imobilizărilor

Acest indicator reflectă efectul nerealizat ca urmare a scoaterii din circuitul productiv a resurselor investiționale prin relația: E = a*M*d, unde:

E – efectul economic al imobilizării;

a – coeficientul de actualizare.

Efectul economic specific al imobilizărilor: δ = , unde:

q – capacitatea anuală de producție.

Indicatorul astfel calculat exprimă efectul economic nerealizat ce revine la o unitate de capacitate. Acest indicator se poate calcula și în funcție de valoarea producției sau fondul de investiții. În primul caz, indicatorul arată care este efectul nerealizat (profitul), ca urmare a scoaterii din circuitul productiv a resurselor investiționale, ce revine la un leu producție și, în cazul doi, efectul nerealizat ce revine la un leu investit.

Investiția totală actualizată la momentul punerii în funcțiune a obiectivului: ITt = , unde:

ITt – investiția totală actualizată la momentul punerii în funcțiune a noului obiectiv (t).

Investiția astfel calculată exprimă valoarea producției ce s-ar fi obținut în condițiile în care investițiile nu erau imobilizate în cadrul procesului investițional, ci erau folosite într-o activitate economică la care nivelul eficienței economice este egal cu a.

TEHNICA DISCONTĂRII (ACTUALIZĂRII). CALCULUL PRINCIPALILOR INDICATORI DINAMICI AI EFICIENȚEI ECONOMICE A INVESTIȚIILOR

Procesul investițional se desfășoară într-o îndelungată perioadă de timp. De la data adoptării deciziei de a se construi un obiectiv este necesar să treacă 6-12 luni, uneori chiar mai mult, pentru elaborarea documentației tehnico-economice de execuție a investiției respective, după care urmează o perioadă de circa 2 ani pentru realizarea lucrărilor de construcții și de montaj ale utilajelor pe șantier. Punerea în funcțiune a obiectivului de investiții marchează trecerea sa la o altă etapă, aceea de desfășurare a procesului de producție, care se poate întinde pe durata a zeci de ani. Pentru a lua în calcul toate aceste perioade de timp se va apela la analiza dinamică.

Deoarece în analiza dinamică se aduc toate valorile dispersate în timp la un singur moment, acest procedeu poartă numele de actualizare. Întrucât în activitatea practică momentul de referință, adică momentul unic la care se aduc fondurile de investiții cheltuite și toate veniturile ce vor fi deținute, poate fi un moment oarecare din viitor sau din trecut (altul decât cel actual), procedeul folosit este cunoscut sub denumirea de tehnica actualizării sau discontării.

Întreaga tehnică a discontării se bazează pe următorul raționament: să ne imaginăm o sumă de un leu care este investită productiv într-un anumit domeniu la începutul unui an. După trecerea primului an, ca urmare a folosirii ei în procesul de producție, va aduce un profit a. În anul următor, fondul utilizat va fi (1+a), iar rezultatul este (1+a)2 și așa mai departe, astfel încât, după h ani, suma de un leu devine (1+a)h lei.

În consecință, o investiție de un leu făcută astăzi echivalează peste h ani nu cu o sumă de un leu, ci de (1+a)h lei. Expresia (1+a)h se numește factor de fructificare și se folosește la aducerea în prezent a unor sume investite în trecut sau la ducerea din prezent a unor sume investite spre viitor. Dar problema se poate pune și invers, adică, dacă un leu investit în prezent devine peste h ani (1+a)h lei, atunci care va fi valoarea actuală (prezentă) a unui leu ce se va obține în anul h? Aceasta va fi: .

În ceea ce privește simbolul a, acesta reprezintă eficiența anuală a sumei unitare cheltuite; el corespunde eficienței medii obținute la obiectivele similare, din ramura sau subramura unde se cheltuiește suma respectivă și este denumit coeficient de actualizare. Semnificația sa economică este următoarea: el reprezintă profitul ce poate fi obținut într-un an ca urmare a sumei de un leu investită productiv la începutul acelui an.

.

Momente de referință ale actualizării:

m – momentul adoptării deciziei de investiții;

s – momentul începerii lucrărilor de investiții;

t – momentul punerii în funcțiune a noului capital fix;

u – momentul începerii restituirii creditelor primite;

v – momentul scoaterii din funcțiune a capitalului fix;

g – perioada de elaborare a documentațiilor tehnico-economice ale obiectivului de investiții;

d – durata de execuție a lucrărilor de investiții pe șantier;

f – perioada de grație (sau de răgaz) scursă între momentul punerii în funcțiune și începerea restituirii creditelor primite;

D – durata eficientă de funcționare a obiectivuli de investiții.

În cele ce urmează, vom prezenta modul de calcul a celor mai importanți indicatori dinamici (Randamentul economic actualizat al investițiilor și Termenul actualizat de recuperare a investițiilor) la cele mai reprezentative momente (s, t, u și v).

CALCULUL RANDAMENTULUI ECONOMIC ȘI AL TERMENULUI DE RECUPERARE ÎN CAZUL ACTUALIZĂRII LA MOMENTUL ÎNCEPERII LUCRĂRILOR DE INVESTIȚII (s)

Randamentul economic actualizat al investițiilor

Ras = = sau Ras =

Termenul actualizat de recuperare a investițiilor

Se pornește de la relația: Itas = sau Itas = Ph*

Aplicând formula restrânsă pentru suma factorilor de actualizare rezultă:

Itas = Ph* a * (1+a)d * Itas * (1+a)T = Ph * (1+a)T-Ph

(1+a)T = Tas =

B.2. CALCULUL RANDAMENTULUI ECONOMIC ȘI AL TERMENULUI DE RECUPERARE ÎN CAZUL ACTUALIZĂRII LA MOMENTUL PUNERII ÎN FUNCȚIUNE A NOULUI OBIECTIV (t)

Randamentul economic actualizat al investițiilor

Rat = = sau Rat =

Termenul actualizat de recuperare a investițiilor

Itat = Itat * a * (1+a)T= Ph * (1+a)T-Ph

(1+a)T = Tat =

B.3. CALCULUL RANDAMENTULUI ECONOMIC ȘI AL TERMENULUI DE RECUPERARE ÎN CAZUL ACTUALIZĂRII LA MOMENTUL ÎNCEPERII RESTITUIRII CREDITELOR PRIMITE (u)

Randamentul economic actualizat al investițiilor

Rau = -1 = sau

Rau =

Termenul actualizat de recuperare a investițiilor

Itau = Ph * (1+a)f *

Itau * a * (1+a)T = Ph * (1+a)f * (1+a)T-Ph * (1+a)f

(1+a)T =

Tau =

B.4. CALCULUL RANDAMENTULUI ECONOMIC ȘI AL TERMENULUI DE RECUPERARE ÎN CAZUL ACTUALIZĂRII LA MOMENTUL SCOATERII DIN FUNCȚIUNE A CAPITALULUI FIX (v)

Randamentul economic actualizat al investițiilor

Rav = -1 = sau Rav =

Termenul actualizat de recuperare a investițiilor

Itav = = Ph * (1+a)D * = Ph * (1+a)D *

Itav * a * (1+a)T = Ph * (1+a)D * (1+a)T- Ph * (1+a)D

(1+a)T =

Tav =

I.7. INDICATORII METODOLOGIEI B.I.R.D.

Țările care se confruntă cu unele dificultăți economice grave, care au de soluționat dezechilibre ale balanței de plăți externe sau trebuie să înfăptuiască restructurarea și redresarea economiei lor, sunt nevoite să solicite sprijinul și asistența comunității internaționale.

Asistența multilaterală pentru relansare economică și dezvoltare este facilitată de organisme internaționale care își coordonează eforturile mai ales în privința asisteței financiare. În prezent, se pare că eforturile de coordonare sunt plasate sistematic sub patronajul Băncii Mondiale.

Înființată în 1945, Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare, cu sediul la Washington, a avut menirea la început de a finanța refacerea economiei țărilor ce au suferit în cel de al doilea război mondial. După terminarea acestei misiuni, și-a asumat rolul finanțării (creditării) unor investiții în scopuri productive din țările în curs de dezvoltare, din țările sărace, având prioritate sectorul public.

Datorită faptului că în afară de membrii fondatori aproape toate statele lumii au aderat la acest organism, B.I.R.D. a dobândit și numele de Banca Mondială, ambele denumiri având caracter oficial.

Acordarea împrumuturilor de către organismele internaționale se face pe baza unei profunde analize a proiectelor de investiții elaborate de beneficiarul de credite. Banca Mondială acordă aceste credite numai pentru obiective concrete de investiții și numai pentru acelea care se justifică a avea suport extern, adică pentru obiectivele care prezintă o înaltă eficiență economică. Caracterizarea eficienței economice a obiectivelor ce vor fi eventual creditate se face printr-un sistem de indicatori elaborat special pentru acest scop. În prezent, acest sistem de indicatori a fost generalizat, el fiind adoptat nu numai de celelalte organisme financiare ale O.N.U., dar și de aproape toate marile bănci finanțatoare de investiții existente în lume.

Printre indicatorii dinamici analizați pentru măsurarea eficienței investițiilor și formularea opțiunilor se numără:

Angajamentul de capital – exprimă costurile totale ințiale de investiții, pentru construirea capacităților de producție proiectate și a costurilor ulterioare punerii în funcțiune, pentru exploatarea acestora, exclusiv amortismentul, exprimate în valoare actuală, la un moment de referință, de regulă momentul începerii lucrărilor de investiții (s).

Este un indicator de minim și se calculează conform formulei:

Ktas = Itas + Ctas = , unde:

Ktas – angajamentul total de capital actualizat la momentul s;

Itas – investițiile totale actualizate la momentul s;

Ctas – costurile totale actualizate la momentul s;

Ih – investițiile anuale;

Ch – costurile anuale.

Raportul dintre veniturile totale actualizate și costurile totale actualizate:

δa = , unde:

Vh – venituri anuale.

În practică, pot exista trei posibilități:

δa > 1 proiectul este eficient, acceptabil;

δa = 1 proiectul nu produce nici profit, nici pierderi;

δa < 1 proiectul este ineficient și trebuie respins.

Venitul net actualizat – caracterizează, în valoare absolută, aportul de avantaj economic al unui proiect dat de investiții, câștigul, răsplata sau recompensa investitorului pentru capitalul investit. Este un indicator de maxim și se calculează astfel:

VNta =

Indicele de profitabilitate – caracterizează nivelul raportului dintre VNta și fondurile de investiții care stau la baza proiectului de investiții și generează acel volum de VNta. Este un indicator de maxim și relația de calcul este următoarea:

k =

reprezintă fluxul de numerar actualizat, ce evidențiază situația financiară pe fiecare an, , actulizată la momentul s.

“Indicele de profitabilitate” ne permite să selectăm variantele eficiente de proiect la care k > 1 și ordonarea acestora după valoarea descrescătoare a indicelui.

Rata internă de rentabilitate – reprezintă acea rată a dobânzii compuse care atunci când se folosește ca rată de actualizare (a) pentru calculul valorii actuale a fluxurilor de cash flow și de investiții ale proiectelor face ca suma valorii actuale a cash flow-ului să fie egală cu suma valorii actuale a costurilor de investiții și, deci, valoarea netă actuală totală să fie nulă:

RIR = a, pentru care VNta = 0.

În sens mai larg, RIR se definește ca acea rată de actualizare (a) care face ca pe perioada d+D valoarea actuală totală a veniturilor din vânzarea produselor să fie egală cu suma costurilor totale de investiții și de exploatare actualizate (Kta).

Dacă a > RIR, proiectul de investiții încetează a mai fi eficient.

Dacă a < RIR, VNta este pozitiv și deci proiectul de investiții devine acceptabil.

Cursul de revenire net actualizat (testul Bruno sau cursul de revenire al valutei) – caracterizează costul intern, exprimat în moneda națională, al unei unități de valută externă obținută fie prin exportul de produse, fie economisite prin înlocuirea importului, ca urmare a realizării diferitelor proiecte de investiții care au asemenea scopuri și obiective.

CRNa =

Un proiect este acceptabil dacă CRNa este mai mic sau egal decât cursul oficial de schimb al valutei.

-CAPITOLUL II-

PREZENTAREA SOCIETĂȚII COMERCIALE

“BIOFARM” S.A.

II.1. DATE GENERALE

Denumirea societății: S.C. “BIOFARM” S.A.

Sediul social: București, str. Logofăt Tăutu, nr.99, sector 3

Forma juridică: Societate pe acțiuni

Număr de înregistrare la registrul comerțului: J40-199-1991

Capitalul social (la 1 ianuarie 2003): 35.967.878 mii lei

Număr total de acțiuni: 35.967.878

Valoarea nominală a unei acțiuni: 1.000 lei

Structura acționariatului: 100% acționari privați

Număr de salariați (la 1 ianuarie 2003): 560

II.2. SCURT ISTORIC

S.C. “BIOFARM” S.A. este o întreprindere cu veche tradiție în fabricarea produselor farmaceutice de origine naturală.

Bazele S.C. “BIOFARM” S.A. au fost puse în perioada anilor 1924-1936 când industrializarea produselor medicamentoase se desfășura în diverse puncte și laboratoare mici, cu 10-30 salariați, conduse de un specialist.

În 1931, fabrica de produse chimice “GEDEON-RICHTER” din Timișoara – care fuzionase în 1924 cu “GEA KRAZER” S.A. pentru realizarea produsului “Diana” în București – transferă în capitală și restul produselor ce se fabricau din glande și organe animale. Primul local utilizat în București de “GEDEON-RICHTER” a fost în șos. Pantelimon nr.10, apoi în Aurel Vlaicu nr.14. Firma avea în acea perioadă un nomenclator de produse ce cuprindea peste o sută de specialități farmaceutice sub formă de tablete, fiole, pulberi, siropuri, etc.

În 1924, douăsprezece firme franceze încredințau reprezentarea lui Rene Dunod, în firma căruia se fabricau soluții, fiole și tablete ce utilizau ca materii prime produse de natură animală și vegetală.

În 1936, firma “GEDEON-RICHTER” se unește cu alte laboratoare și alți acționari în cadrul “Societății Române pe Acțiuni”, cu profilul de activitate recoltarea produselor animale, vegetale și minerale și transformarea lor în produse chimico-medico-farmaceutice. Tot în acest an, producția de medicamente a crescut simțitor, fiind necesară extinderea spațiilor de producție, extindere ce se face în str. Logofăt Tăutu nr.99, iar laboratoarele farmaceutice “RENE DUNOD” din Bd. Ilie Pintilie nr.40-42, str. Toamnei nr.130 și str. Neculce nr.83 formează o societate pe acțiuni cu numele “LUTEȚIA”, cu sediul în Bd. Ilie Pintilie.

După 11 iunie 1948, toate aceste unități au fost naționalizate, devenind întreprinderi de stat sub denumirea de “Industria chimico-farmaceutică nr.6”, cu sediul în Bd. Ilie Pintilie și “Opoterapia”, cu sediul în str. Logofăt Tăutu nr.99.

Cele două fabrici s-au dezvoltat de-a lungul timpului, atât din punct de vedere al dotării tehnice, cât și prin diversificarea și creșterea volumului producției. În 1954, 1955, 1956 se realizează numeroase investiții în mijloace fixe, se extind și mai mult spațiile de producție și se investește în noi tehnologii de fabricație și noi utilaje. O urmare firească o constituie îmbogățirea gamei sortimentale, începând să se producă siropuri, medicamente de uz intern, suspensii, medicamente cardio-tonice.

În anul 1957, prin ordinul nr.272 al M.I.P.C., “Industria chimico-farmaceutică nr.6” devine Fabrica de Medicamente “GALENICA”, iar în 1961 “Opoterapia” ia denumirea de Fabrica de Medicamente “BIOFARM”. Cele două fabrici își desfășoară activitatea în continuare separat până la data de 1 octombrie 1969 când se unesc sub denumirea de Întreprinderea de Medicamente “BIOFARM”, cu sediul în str. Logofăt Tăutu nr.99, păstrând în fabricație produse de origine naturală.

În anul 1990, în baza Legii 15/1990, a Legii 31/1990 și a Hotărârii Guvernului 1224/23.11.1990, se înființează Societatea Comercială pe Acțiuni “BIOFARM”, cu sediul în str. Logofăt Tăutu nr.99, care are în componența sa:

Atelierul Extracte Opoterapice

Atelierul Condiționare Tablete

Atelierul Condiționare Fiole

Atelierul Extracte Vegetale

Atelierul Produse Galenice

Scopul societății este producerea și comercializarea de bunuri materiale și servicii, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes național în domeniul fabricației de medicamente de uz uman și veterinar obținute din materii prime de origine animală și vegetală și alte produse chimice, având ca obiect de activitate producerea și comercializarea medicamentelor de uz uman, veterinar, precum și activitatea de import-export de materii prime și medicamente.

În 1995, în baza Legii 55/95, a început procesul de privatizare în masă al S.C. “BIOFARM” S.A., proces ce s-a încheiat prin Ordonanța de Urgență nr. 5/1997. Structura acționariatului era la acea dată:

Fondul Proprietății de Stat: 40%

Acționari: 60%

În 1997, F.P.S. face public anunțul de organizare a licitației în vederea vânzării pachetului de acțiuni deținut la S.C. “BIOFARM” S.A. Dintre cei ce se prezintă al preselecție, este preferată firma “SHAPIRO BANCORP” L.L.C., înregistrată în S.U.A., Nevada, firmă cu care se încep negocierile. În luna iunie 1997, este semnat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni între firma americană și F.P.S.

II.3. OBIECTUL DE ACTIVITATE

Singura întreprindere producătoare de medicamente pe bază de extracte vegetale și animale din România, S.C. “BIOFARM” S.A. include pe lista sa de produse medicamente ca Triferment, Colebil, Adenostop, Bixtonim, Heparină, medicamente ce au o potențială piață de desfacere foarte largă, atât pe plan intern, cât și extern.

S.C. “BIOFARM” S.A. ocupa în 2001 locul șapte pe piață, cu o cotă de piață de 2,7% din totalul vânzărilor la produse farmaceutice, primul loc fiind deținut de S.C. “SICOMED” S.A. cu 11,8% din totalul vânzărilor de pe piața românească.

În 2002, totalul livrărilor se ridica la 261.000 milioane lei, desfacerea fiind bazată pe precomenzi, fără a exista un departament de marketing, producția fiind ajustată lunar în funcție de aceste comenzi. Prin urmare, se lucra aproximativ la jumătate din capacitatea de producție și chiar mai puțin.

Acționarul majoritar a început în primul rând reorganizarea managementului societății, precum și revizuirea metodelor financiare și de contabilitate a costurilor (s-au transferat o parte din costurile incluse anterior în cheltuielile administrative către costurile de transport, marketing, etc.).

În 2001 a fost votată de către Adunarea Generală a Acționarilor și majorarea capitalului social, majorare care a fost înregistrată la data de 22 iunie 2001. Această majorare a crescut capitalul social cu aproximativ 26 miliarde lei și va asigura capitalul necesar îndeplinirii planului de investiții asumat pentru următorii ani.

În vederea îmbunătățirii performanțelor societății s-a elaborat un plan de afaceri al cărui scop îl reprezintă reorganizarea societății pe baze de eficiență economică, eliminarea pierderilor și dezvoltarea producției prin finanțe corespunzătoare. Prin urmare, găsirea surselor de finanțare, a mijloacelor de creștere a producției, concomitent cu îmbunătățirea calității produselor, creșterea vânzărilor cu ajutorul unei strategii de marketing adecvate și, în general, reorganizarea managementului sunt punctele principale incluse în planul de afaceri, obiective estimate a se realiza în următorii cinci ani.

Misiunea firmei: fabricarea produselor farmaceutice în concordanță cu cerințele pieței și pe baza cunoștințelor acumulate până în prezent, păstrând același domeniu de activitate (produse naturale) și lărgind gama de produse.

Obiectivele firmei: orientarea către piață, mărirea cotei de piață atât intern cât și extern, asigurarea unei rate marginale a profitului de cel puțin 20%, satisfacerea cerințelor consumatorilor prin calitatea produselor și serviciilor oferite și prin menținerea unei relații permanente cu clienții.

În prezent, S.C. “BIOFARM” S.A. produce în trei platforme de producție:

Str. Logofăt Tăutu nr.99, care este și sediul central, cu:

Atelierul Condiționare Tablete

Atelierul Condiționare Fiole

Str. Tineretului nr.2, cu:

Atelierul Extracte Vegetale

Atelierul Extracte Opoterapice

Bd. Iancu de Hunedoara nr.9, cu:

Atelierul Produse Galenice

Principalele grupe de produse care s-au vândut în 2001 și 2002 sunt:

Soluții injectabile

Heparină

Hidrocortizon acetat

Ergomet

Estradine

Medicamente condiționate sub formă liofilizată

Alfochimotriptină

ACTH

Vodicein

Medicamente condiționate sub formă de spray

Fluocindon

Codecam

Medicamente condiționate sub formă de capsule gelatinoase

Vitamina A

Vitamina E

Ulei de pește cu vitamina A+D2

Medicamente condiționate sub formă de colire

Calvitiod

Nafadecol

Gentosept

Medicamente condiționate sub formă de tablete și drajee

Anghirol

Colebil

Triferment

Silimarină

Medicamente condiționate sub formă de siropuri

Sirop de pătlagină

Sirogal

Sirop expectorant

Medicamente condiționate sub formă de picături nazale

Bixtonim

Fedrocain

Urofed

Principalii beneficiari ai produselor “BIOFARM” pentru uz uman sunt:

Sectorul de stat, cu aproximativ 18%, ce cuprinde:

Oficiile farmaceutice

Spitale

Policlinici

Sectorul privat, cu aproximativ 78%, ce cuprinde:

Farmacii particulare

Depozite farmaceutice

Restul procentelor sunt deținute de produsele de uz veterinar al căror principal beneficiar este “FARMAVET”.

II.4. EVOLUȚIA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICI

mii lei

Cifra de afaceri a societății se înscrie pe o linie ascendentă, aceasta înregistrând creșteri semnificative în 2001– când aproape s-a triplat – și în 2002 – când a atins un nivel de aproape două ori mai mare decât în anul precedent. La baza acestui fenomen există două motive principale: impactul provocat de privatizarea întreprinderii, urmarea fiind restructurarea conducerii acesteia, schimbarea concepțiilor și a metodelor de management, precum și diversificarea și sporirea volumului producției, cel de al doilea motiv fiind inflația, fiind cunoscută puternica devalorizare a monedei naționale ce a urmat după 1996. Un impuls puternic a fost dat de investițiile efectuate de către partea americană, investiții ce au avut drept scop modernizarea dotării tehnice a întreprinderii, atât în ceea ce privește capacitățile sale de producție, cât și tehnica de calcul. Rezultatele s-au materializat sub forma creșterii capacității de producție, a randamentului utilajelor, a productivității muncii, sub forma eliminării rebuturilor, a timpilor neproductivi, sub forma introducerii în fabricație a unor noi produse și a unor noi forme de ambalare în concordanță cu noile cerințe, dar și prin noi forme de organizare a muncii, prin îmbunătățirea proceselor birocratice, informatizarea acestora și prin eficientizarea fluxului informațional.

Costurile de producție au crescut, de asemenea, pe parcursul ultimilor cinci ani, îndeosebi în 2001 și 2002. Cauzele principale sunt, în general, asemănătoare celor ce au dus la sporirea cifrei de afaceri: creșterea volumului producției și inflația. De remarcat este faptul că firma a reușit să facă trecerea de la profit negativ (pierderi) la profit pozitiv, acest profit având în ultimii doi ani creșteri substanțiale, ceea ce denotă performanțe deosebite, o eficientizare evidentă a activității, prin atingerea unei rate de creștere a cifrei de afaceri superioare celei costurilor de producție.

În ceea ce privește numărul de salariați, se observă o descreștere relativ constantă, ca urmare a restructurărilor ce au avut loc în cadrul întreprinderii. Cea mai importantă reducere de personal s-a efectuat în anul 2002 și aceasta a fost urmarea adoptării unei noi politici de personal, politică prin care a avut loc o reproiectare a posturilor, a sarcinilor și responsabilităților și care face parte din noua politică generală a firmei, rezultată în urma schimbării conceptelor și metodelor de management. Această reducere a numărului de salariați s-a efectuat concomitent cu introducerea unor noi metode de organizare a muncii, cu efecte precum îmbunătățirea fluxurilor de producție, reducerea timpilor neproductivi, asigurarea calificărilor necesare și, în final, reducerea costurilor totale de producție.

Evoluția indicatorilor prezentați mai sus ne arată o clară dezvoltare a firmei, mai ales după anul 1997, an în care pachetul majoritar de acțiuni a fost preluat de către firma americană “SHAPIRO BANCORP”. Cu această ocazie au fost implementate noi metode de management și de organizare, s-a trecut la diversificarea producției și la sporirea volumului acesteia, au fost realizate contacte cu noi parteneri și, lucru foarte important, s-a trecut la orientarea către piață a firmei, ceea ce, împreună cu avantajul de a fi unic producător în România de medicamente pe bază de extracte naturale, poate aduce multiple posibilități de dezvoltare și extindere.

-CAPITOLUL III-

NECESITATEA ȘI OPORTUNITATEA REALIZĂRII INVESTIȚIILOR PENTRU MODERNIZAREA ȘI DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE ÎN CADRUL S.C. “BIOFARM” S.A.

În ciuda eficienței economice a activității desfășurate și a avantajelor sale strategice ca unic producător din România de medicamente pe bază de extracte naturale, dotarea tehnico-materială a S.C. “BIOFARM” S.A. lăsa de dorit, mai ales înainte de anul 1997. În acea perioadă, întreprinderea avea capital majoritar de stat iar conducerea, axându-se pe niște metode de management învechite, nu avea preocupări legate de investiții în modernizare și retehnologizare. Dotarea tehnică era foarte veche și nu mai corespundea cerințelor actuale, fiind uzată atât fizic, cât și moral. În aceeași situație se aflau și clădirile care pe lângă uzura fizică, prezentau o arhitectură învechită și o ergonomie redusă, oferind posibilități diminuate de adaptare la noile tehnologii de producție. Situația a cunoscut o reală ameliorare din momentul în care acționar majoritar a devenit “SHAPIRO BANCORP” L.L.C. Firma americană a inițiat un amplu proces investițional, atât în ceea ce privește dotarea cu utilaje moderne, cât și în ceea ce privește renovarea clădirilor și reamenajarea interioarelor, toate acestea dublate de o restructurare a personalului, de o reproiectare a sarcinilor și responsabilităților și de implementarea unor noi metode, tehnici și concepte manageriale.

Pentru o imagine cât mai completă asupra situației întreprinderii, vom prezenta o serie de puncte forte și slabe ale sale:

Evaluarea clădirilor, utilajelor, mașinilor, instalațiilor și a terenurilor:

mii lei

Întreprinderea se confruntă în primul rând cu probleme legate de calitate, atât a produselor, cât și a ambalajelor. Datorită stării avansate de uzură a unor utilaje, apar o serie de neajunsuri în procesul de fabricație, mai ales la condiționarea tabletelor, determinând o calitate necorespunzătoare a acestora în ceea ce privește rezistența și păstrarea intactă a formei inițiale. Referitor la ambalaje, unele dintre acestea sunt depășite moral, nemaifiind în conformitate cu normele moderne de păstrare și estetică. Principalul obiectiv al firmei cu privire la calitatea produselor îl reprezintă alinierea la standardul de calitate GMP, standard căruia vor trebui să se conformeze toate firmele românești producătoare de produse farmaceutice.

GMP (Good Manufacturing Practice Regulations) impune producătorilor, procesatorilor, ambalatorilor de medicamente, echipamente medicale și unele produse alimentare să ia măsuri proactive astfel încât produsele lor să fie sigure, pure și eficiente. Regulile GMP necesită o abordare calitativă a procesului de fabricație, permițând companiilor sa minimezeze sau sa elimine situațiile de contaminare, amestecări accidentale sau erori. În același timp, protejează consumatorii împotriva achiziționării unui produs care nu este eficient sau este chiar nociv. Incapacitatea companiilor de a se alinia la standardele GMP poate avea ca rezultat consecințe precum confiscări, amenzi si chiar procese penale. Regulamentele GMP conțin prevederi asupra contabilității, calificării personalului, sanitizării, curățeniei, verificării echipamentelor, validării proceselor și rezolvării reclamațiilor.

În vederea soluționării acestor probleme și a altora secundare, întreprinderea necesită un amplu proces investițional, iar noua conducere a și inițiat acest proces, dovadă fiind acțiunile de modernizare a celor mai importante linii de producție ale unității, precum și a departamentelor funcționale, dotarea acestora cu tehnică modernă de calcul, apelarea la produse informatice de ultimă oră și la serviciile Internet-ului, toate acestea în paralel cu restructurarea tuturor funcțiunilor întreprinderii.

Una dintre cele mai importante investiții efectuate la S.C. “BIOFARM” S.A. a fost cea cu privire la modernizarea și dezvoltarea capacității de producție a Atelierului de Condiționare Tablete. Acest atelier prezintă o importanță strategică pentru firmă, dată fiind cererea mare de pe piață pentru medicamentele ce se obțin în cadrul său (Colebil, Triferment, Silimarină, Anghirol).

Comprimatele sunt preparate farmaceutice solide care conțin doze unitare din una sau mai multe substanțe active și se obțin prin comprimarea unui volum constant de substanțe active, asociate sau nu cu substanțe auxiliare, fiind destinate administrării pe cale bucală.

Avantajele pe care le prezintă aceste forme medicamentoase decurg din faptul că au o suprafață mică de contact cu cavitatea bucală, deci gustul și mirosul sunt percepute mai puțin; pe suprafața lor se pot imprima diferite semne care micșorează posibilitatea erorii sau crestături care ajută la divizarea comprimatului.

Comprimatele pot fi neacoperite sau se pot acoperi cu substanțe plăcute la gust și miros, sau cu diferite învelișuri care pot dirija locul și viteza de absobție a medicamentului. Principalul dezavantaj îl constituie dificultatea de înghițire.

Comprimatele trebuie să îndeplinească anumite condiții:

să conțină cantitatea prescrisă de substanță medicamentoasă activă;

să-și mențină efectul terapeutic și aspectul exterior plăcut timp cât mai îndelungat;

să aibă o rezistență mecanică destul de mare, pentru a nu se sfărâma.

Prepararea comprimatelor necesită întrebuințarea mai multor substanțe auxiliare (excipienți) în amestec omogen cu substanța medicamentoasă activă. Ca substanțe auxiliare se folosesc: aglutinanți, lubrefianți (agenți de ungere, agenți antiadezivi), diluanți, absorbanți, coloranți, aromatizanți și edulcoranți, stabilizanți.

Fazele procesului tehnologic de obținere a comprimatelor: pregătirea materiei prime, granularea umedă, sitarea granulei umede, uscarea, pudrarea granulei uscate, controlul calității produsului intermediar (a granulei), comprimarea, controlul calității produsului intermediar (a comprimatului), condiționarea comprimatelor, controlul calității produsului finit.

Schema fluxului tehnologic de obținere a comprimatelor în cadrul Atelierului de Condiționare Tablete:

Personalul Atelierului de Condiționare Tablete este alcătuit din douăzeci de preparatori, treizeci de ambalatori, trei mecanici și un șef de atelier.

Atelierul este dotat cu următoarele utilaje: malaxor, omogenizator, sită, duplicator, utilaj pentru sitarea granulei, uscător, mașină de comprimat, mașină automată de umplut tip, mașină de etichetat.

În urma unei analize a procesului de producție din Atelierul de Condiționare Tablete s-a ajuns la următoarele concluzii:

mijloacele fixe prezintă o uzură fizică relativ redusă, însă uzura morală este avansată, majoritatea utilajelor nemaifiind în conformitate cu normele actuale; multe utilaje sunt semi-mecanizate, ceea ce duce la o slabă productivitate a muncii și la un control mai dificil al parametrilor procesului de producție;

capacitatea de producție este folosită aproape în întregime (85-90%), dar trecerea la o politică de piață va determina o creștere considerabilă a cererii pentru produsele firmei (experții au aproximat această creștere la 20-25% pentru anul 2004) și din acest motiv va fi necesară o sporire a capacității de producție;

unele produse ce se fabrică în acest atelier nu mai corespund normelor moderne de ambalare și prezentare, fiind necesară alinierea la standardele actuale.

Pentru a elimina aceste elemente negative și pentru a aduce Atelierul la parametrii corespunzători planurilor făcute, s-a luat decizia de a se efectua o serie de investiții în modernizarea și dezvoltarea capacității de producție a Atelierului de Condiționare Tablete. Această decizie a avut în vedere înlocuirea liniei de fabricație existente cu o linie nouă conformă cu standardele GMP.

Capacitatea actuală de producție a utilajelor este de aproximativ 200.000 tablete/h, raportându-ne la tabletele considerate standard (16 mm). Gradul de uzură morală ridicat al utilajelor determină un nivel al rebuturilor de circa 1% din totalul producției.

Conducerea firmei a demarat prospectarea pieței în vederea achiziționării unei linii de fabricație de capacitate mai mare care să înlocuiască linia existentă și să alinieze procesul de fabricație la standardele actuale. După analiza pieței de utilaje de acest gen, s-au păstrat două oferte ce prezentau cele mai avantajoase condiții pentru firmă, ambele provenind de la firma “KOCH” Gmbh din Germania. Respectivele oferte conțineau date cu privire la două linii de fabricație, date pe care le prezentăm mai jos:

Aceste linii sunt complet automatizate cu un sistem de control complet computerizat care asigură monitorizarea tuturor parametrilor procesului de producție, elimină în timpul procesului tabletele ce nu corespund din punct de vedere calitativ, determinând astfel o reducere a rebuturilor până la 0,2%, o reducere a operațiunilor manuale și o creștere semnificativă a productivității muncii.

Trebuie menționat faptul că în vederea instalării liniei ce va fi achiziționată au fost necesare o serie de lucrări de reamenajare a spațiului de producție, lucrări efectuate pe parcursul anului 2002 cu un cost total de 450 milioane lei, achiziționarea liniei urmând să se facă în anul 2003, după alegerea celei mai avantajoase dintre cele două.

În capitolul următor va fi prezentată procedura de determinare a celei mai avantajoase linii de producție din punctul de vedere al costului, al sporului de venituri și profit, al sporului de capacitate de producție,al avantajelor calitative, etc.

-CAPITOLUL IV-

EVALUAREA EFICIENȚEI ECONOMICE A INVESTIȚIILOR PENTRU MODERNIZAREA ȘI DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE ÎN CADRUL S.C. “BIOFARM” S.A.

IV.1. DATE GENERALE

După cum am arătat în capitolul anterior, conducerea S.C. “BIOFARM” S.A. trebuie să decidă asupra variantei optime de investiție în modernizarea capitalului fix din cadrul Atelierului de Condiționare Tablete. În acest scop, se vor efectua o serie de calcule economice, apelându-se la indicatorii eficienței economice a investițiilor prezentați în Capitolul I și pe baza rezultatelor obținute se va lua decizia de achiziționare a celei mai avantajoase linii.

În primul rând, vom face o prezentare a datelor necesare calculării indicatorilor de eficiență economică a investițiilor. Capacitatea de producție a utilajelor era exprimată în tablete/h, însă pentru ușurarea calculelor ce vor urma o vom transforma în flacoane/an. Considerând că un flacon are 30 de tablete (am folosit datele flaconului de Triferment, acesta ocupând ponderea cea mai mare în volumul producției atelierului), că ziua de lucru are 8 ore și că se lucrează în medie 22 de zile pe lună, ajungem la următoarele date:

capacitatea de producție a vechilor utilaje: 200.000 tablete/h (considerând standard tabletele de 16mm.) 14.080.000 flacoane/an;

capacitatea de producție a liniei KBS-PZ: 250.000 tablete/h

17.600.000 flacoane/an;

capacitatea de producție a liniei KBS-PT: 220.000 tablete/h

15.488.000flacoane/an.

Situația costurilor, prețului și a profitului unitar la Triferment (produs pe care îl cosiderăm standard):

cheltuieli directe: 7.250 lei/flacon;

cheltuieli indirecte: 1.100 lei/flacon;

cheltuieli generale de secție: 590 lei/flacon;

cheltuieli de vânzare și distribuție: 245 lei/flacon;

cheltuieli generale și administrative: 890 lei/flacon;

cheltuieli totale: 10.075 lei/flacon;

preț cu ridicata: 10.300 lei/flacon;

rebuturi: 1%.

Datorită acestei modernizări, se estimează o reducere a cheltuielilor directe de producție cu cel puțin 150 lei/flacon și a celor indirecte cu 50 lei/flacon și, deci, o scădere a cheltuielilor totale de la 10.075 lei/flacon la 9.950 lei/flacon, în cazul primei linii de producție, respectiv 9.967 lei/flacon în cazul celei de-a doua linii (pentru calcularea cheltuielilor se ține seama și de amortizarea echipamentelor pe o perioadaă de 10 ani, amortizare ce nu a fost inclusă în cheltuielile mai sus prezentate). Se mai estimează, totodată, o diminuare a numărului de personal cu 4 persoane.

Centralizarea datelor:

IV.2. CALCULAREA INDICATORILOR STATICI

INDICATORI CU CARACTER GENERAL

Capacitatea de producție

Fizic:

Situația actuală: q = 14.080.000 flacoane/an;

Varianta 1: q = 17.600.000 flacoane/an;

Varianta 2: q = 15.488.000 flacoane/an.

Valoric: Q = q * p

Situația actuală: Q=14.080.000 * 10.300 * (1-1%) = 143.574 mil lei;

Varianta 1: Q = 17.600.000 * 10.300 * (1-0.2%) = 180.917 mil lei;

Varianta 2: Q = 15.488.000 * 10.300 * (1-0.2%) = 159.207 mil lei.

Creșterea capacității de producție în prima variantă este de 125%, iar în cea de a doua de 110%. Ambele cazuri permit acoperirea necesarului de capacitate din cadrul operațiunii de comprimare, în vederea asigurării unui flux de producție normal, iar prima variantă este mai avantajoasă.

Numărul de salariați (în Atelierul de Condiționare Tablete)

Situația actuală: Ns = 54 lucrători;

Varianta 1: Ns = 50 lucrători;

Varianta 2: Ns = 50 lucrători.

Introducerea unei noi linii de producție, computerizată, nu va determina un necesar sporit de personal, iar datorită noii politici de personal care presupune o restructurare și o reproiectare a posturilor va apărea chiar o diminuare a numărului de lucrători din cadrul atelierului, fapt ce va conduce implicit la creșterea productivității muncii.

Costul de producție: C = q * c

Situația actuală: C = 14.080.000 * 10.075 = 141.859 mil lei;

Varianta 1: C = 17.600.000 * 9.958 = 175.254 mil lei;

Varianta 2: C = 15.488.000 * 9.967 = 154.368 mil lei.

Datorită acestei modernizări, se preconizează o scădere a costului unitar de producție cu cel puțin 100 lei/flacon. Costul total de producție este mai mic în cea de a doua variantă, dar aceasta pe fondul unei capacități de producție inferioare.

Profitul net anual: Ph = Q – C – Impozit pe profit

Situația actuală: Ph = (143.574 – 141.859) * (1-0,25) = 1.286 mil lei;

Varianta 1: Ph = (180.917 – 175.254) * (1-0,25) = 4.247 mil lei;

Varianta 2: Ph = (159.207 – 154.368) * (1-0,25) = 3.630 mil lei.

De o mult mai mare importanță este profitul anual obținut în Atelierul de Condiționare Tablete, un indicator ce oferă informații mult mai concludente asupra eficienței unei activități. Prima variantă determină o creștere a profitului net anual de 330%, aceasta fiind și varianta optimă, iar a doua variantă determină o creștere de 282%.

Productivitatea muncii: W =

Situația actuală: W = 260.741 flacoane/an/lucrător;

Varianta 1: W = = 352.000 flacoane/an/lucrător;

Varianta 2: W = = 309.760 flacoane/an/lucrător.

Productivitatea muncii este, de asemenea, un indicator foarte important, varianta 1 oferind o creștere de 135% față de situația actuală, iar varianta 2 determinând o creștere de 119%; varianta optimă este, bineînțeles, prima. Prin intermediul acestui indicator obținem informații cu privire la eficiența utilizării forței de muncă.

Rentabilitatea financiară: r =

Situația actuală: r = =0,91%;

Varianta 1: r = = 2,42%;

Varianta 2: r = = 2,35%.

În esență, rentabilitatea exprimă conceptul clasic al eficienței economice, deoarece profitul reprezintă scopul final urmărit de orice întreprinzător, eficiența fiind cu atât mai mare cu cât a fost maximizat profitul și au fost minimizate costurile de producție. În cazul nostru, prim variantă aduce o creștere a rentabilității de 267,39% față de situația inițială, iar a doua variantă aduce o creștere de 259,42% față de varianta inițială.

INDICATORI DE BAZĂ

Volumul capitalului investit

Varianta 1: It = 14.950 milioane lei;

Varianta 2: It = 14.650 milioane lei.

Chiar dacă cea de a doua variantă prezintă un volum al investiției mai mic, acest fapt nu este relevant, deoarece contează mult mai mult eficiența fiecărei variante de investiții, rezultatele aduse de un leu investit.

Durata de realizare a lucrărilor de investiții

Varianta 1: d = 2 ani;

Varianta 2: d = 2 ani.

Observăm că ambele variante de investiții au aceeași durată de realizare, iar în ceea ce privește eșalonarea cheltuielilor pe ani, în ambele cazuri mare parte a acestor cheltuieli sunt efectuate în al doilea an, evitându-se astfel o imobilizare inutilă a acestor fonduri.

Durata eficientă de funcționare a obiectivului

Varianta 1: De = 10 ani;

Varianta 2: De = 10 ani.

Și în ceea ce privește durata eficientă de funționare avem de a face cu aceeași valoare în ambele cazuri.

Investiția specifică:

Fizic: sm =

Varianta 1: sm = = 849 lei investiți/flacon produs;

Varianta 2: sm = = 946 lei investiți/flacon produs.

Prima variantă prezintă o investiție specifică mai mică decât a doua variantă, ceea ce ne indică eficiența sa sporită. Indicatorul “Investiția specifică” în forma sa fizică ne arată câți lei s-au cheltuit pentru a produce o unitate, fiind evident preferată acea variantă care realizează acest lucru cu o cheltuială cât mai mică.

Valoric: sm =

Varianta 1: sm = = 0,083 lei investiți/un leu produs;

Varianta 2: sm = =0,092 lei investiți/un leu produs.

În forma sa valorică, indicatorul “Investiția specifică” arată câți lei s-au cheltuit pentru a produce un leu-producție (depinde de valoarea la vânzare a producției), varianta optimă fiind cea care minimizează aceste cheltuieli. În cazul nostru, prima variantă este ușor mai avantajoasă, însă departajarea între cele două variante se va face în primul rând pe baza formei fizice a acestui indicator, unde diferența este mult mai vizibilă.

Termenul de recuperare a investiției: T =

Varianta 1: T = = 3,52 ani;

Varianta 2: T = = 4,04 ani.

Termenul de recuperare a investiției reflectă în câți ani se va recupera investiția din profitul anual obținut ca urmare a investiției respective. Prima variantă se dovedește a fi mai atractivă întrucât investiția s-ar recupera într-un timp mai scurt decât timpul necesar pentru recuperare în cea de-a doua variantă.

Coeficientul de eficiență economică a investițiilor: e =

Varianta 1: e = = 0,284 lei profit anual/un leu capital investit;

Varianta 2: e = = 0,248 lei profit anual/un leu capital investit.

Acest indicator reflectă eficiența cu care au fost cheltuiți banii destinați investițiilor, profitul adus de fiecare leu investit. Varianta 1 este, din acest punct de vedere, puțin superioară variantei 2, această situație fiind cauzată de caracteristicile relativ asemănătoare ale celor două utilaje.

Cheltuieli echivalente sau recalculate: K = It + Ch * Tn

Varianta 1: K = 14.950 + 175.254 * 4 = 715.967 milioane lei;

Varianta 2: K = 14.650 + 154.368 * 4 = 632.121 milioane lei.

Prin intermediul indicatorului “Cheltuieli echivalente” obținem informații cu privire la totalitatea cheltuielilor ocazionate atât de efectuarea investiției, cât și de cele aferente producției viitoare pe perioada dorită de recuperare. În cazul întreprinderii analizate, a doua variantă de investiții determină o sumă a cheltuielilor echivalente mai mică și, deci, mai avantajoasă, dar explicația constă în diferența de capacitate dintre cele două utilaje. Primul utilaj are o capacitate de producție superioară celuilalt și, prin urmare, antrenează și costuri totale de producție mai mari, în condițiile în care costurile de producție unitare sunt aproximativ aceleași pentru ambele variante.

Cheltuieli echivalente specifice: k =

Varianta 1: k = = 10.170 lei/flacon;

Varianta 2: k = = 10.203 lei/flacon.

În forma sa specifică, indicatorul “Cheltuieli echivalente” arată care va fi costul de producție al unui flacon, incluzând aici și valoarea investiției. În situația de față, acest cost înclină balanța în favoarea primei variante, ale cărei cheltuieli echivalente specifice sunt mai mici. Oricum, se observă o ușoară creștere a costului unitar față de valoarea inițială (10.075 lei/flacon) datorită includerii în costuri a cheltuielilor cu investiția.

Randamentul economic al investiției: R = – 1

Varianta 1: R = -1 = 1,84 lei profit net/un leu investit;

Varianta 2: R = -1 = 1,48 lei profit net/un leu investit.

Cu o deosebită importanță pentru orice analiză a unui proiect de investiții, indicatorul “Randamentul economic al investiției” arată câți lei profit net va aduce un leu investit, pe întreaga durată eficientă de funcționare a obiectivului. Bineînțeles că acest profit trebuie maximizat (acest lucru putând fi făcut în diferite moduri: reducerea timpului de recuperare a investițiilor, reducerea cheltuielilor de producție, prelungirea duratei de funcționare a obiectivului, îmbunătățirea calității producției, etc.), iar în cazul de față prima variantă prezintă o oarecare superioritate.

IV.3. CALCULAREA INDICATORILOR DINAMICI

Rata de actualizare: a = [(1 + Ra) * (1+ Rinfl) * (1+Rrisc)] – 1

Ra = dobânda obținută din investiția într-un proiect fără risc;

Rinfl = rata medie de inflație. Având în vedere o rată medie actuală de 15% și perspectivele scăderii acesteia la 5% o dată cu integrarea țării noastre în Uniunea Europeană, preconizată pentru anul 2007, rata medie de inflație calculată pentru perioada de utilizare eficientă a liniei (10 ani) este de 7,3%;

Rrisc = prima de risc, beneficiul din implicarea într-o investiție cu un anumit nivel de risc în detrimentul uneia fără risc.

a = [(1+ 10%) * (1+7,3%) * (1+2%)] – 1 = 20,4%.

Valoarea medie a imobilizărilor: M =

Varianta 1: M = = = 7.700 mil lei;

Varianta 2: M = = = 7.550 mil lei.

Acest indicator ne arată valoarea anuală medie a imobilizărilor provocate de efectuarea investițiilor, imobilizări ce trebuie să fie cât mai mici, deoarece aceste fonduri nu produc profit pe perioada de execuție a lucrărilor de investiții. În acest scop, se recomandă efectuarea de investiții progresive, alocarea unor sume mai mari spre sfârșitul perioadei, în vederea scurtării duratei de imobilizare. Până în momentul alocării efective a fondurilor, acestea pot fi folosite în alte activități profitabile. În cazul supus analizei, a doua variantă prezintă un nivel mai scăzut al imobilizărilor.

Efectul economic al imobilizărilor: E = a*M*d

Varianta 1: E = 20.4% * 7.700 * 2 = 3.140 milioane lei;

Varianta 2: E = 20.4% * 7.550 * 2 = 3.079 milioane lei.

Prin “Efectul economic al imobilizărilor” este relevat efectul nerealizat ca urmare a scoaterii din circuitul productiv a resurselor investiționale, deci ceea ce ar fi câștigat întreprinderea dacă ar fi folosit fondurile de investiții în scopuri productive. Datorită unor imobilizări mai mici, varianta 2 determină și un efect al acestora mai redus.

Investiția totală actualizată la momentul punerii în funcțiune a obiectivului (t): ITt =

Varianta 1: ITt = [(1+20.4%)2 * 450] + [(1+20.4%)1 * 14.500] =

= 652 + 17.457 = 18.109 milioane lei;

Varianta 2: ITt = [(1+20.4%)2 * 450] + [(1+20.4%)1 * 14.200] =

= 652 + 17.095 = 17.748 milioane lei.

Investiția astfel actualizată exprimă valoarea producției ce s-ar fi obținut în condițiile în care investițiile nu erau imobilizate în cadrul procesului investițional, ci erau folosite într-o activitate economică la care nivelul eficienței economice este egal cu a. A doua variantă are o valoare mai scăzută și, deci, imobilizările actualizate la momentul “t” sunt mai mici.

Randamentul economic actualizat al investițiilor

Actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiții (s):

Ras =

Varianta 1:

Ras = =

= = = 1.17 lei profit net/un leu capital investit;

Varianta 2:

Ras = =

= = = 1.02 lei profit net/un leu capital investit.

Actualizarea la momentul punerii în funcțiune a noului obiectiv (t):

Rat =

Varianta 1:

Rat = =

== = 1.17 lei profit net/un leu capital investit;

Varianta 2:

Rat = =

===1,02 lei profit net/un leu capital investit.

Din calcule, se observă că randamentul economic actualizat al investițiilor este mult mai mic decât în forma sa statică, însă forma dinamică a acestui indicator reflectă mult mai corect realitatea, deoarece ia în considerare influența factorului “timp”. În ceea ce privește situația concretă, varianta 1 este mai eficientă, având un randament puțin mai mare.

Termenul actualizat de recuperare a investițiilor

Actualizarea la momentul începerii lucrărilor de investiții (s):

Tas = =

=

Varianta 1:

Tas = =

= = = 6,91 ani;

Varianta 2:

Tas = =

= = = 9,51 ani.

Actualizarea la momentul punerii în funcțiune a noului obiectiv (t):

Tat = =

Varianta 1:

Tat = =

= = = 6,91 ani;

Varianta 2:

Tat = =

= = = 9,51 ani

Și în cazul termenului de recuperare a investițiilor avem de a face cu o diferență între forma sa dinamică și cea statică. Ca și în cazul randamentului, forma dinamică este mult mai relevantă. Chiar dacă termenul de recuperare în varianta 2 este mai scurt, diferența dintre cele două variante este relativ mică (circa o lună) și de aceea, în efectuarea departajării dintre ele, pot avea o influență mai puternică alți indicatori (de exemplu randamentul economic actualizat).

IV.4. CALCULAREA INDICATORILOR B.I.R.D.

Angajamentul de capital actualizat

Ktas = Itas + Ctas =

Varianta 1:

Varianta 2:

Angajamentul total de capital actualizat prezintă o valoare inferioară în cazul variantei 2, însă acest fapt este mai puțin relevant, deoarece cea de a doua variantă de investiții vine cu un spor de capacitate de producție mai mic și implică în acest fel și costuri de producție mai reduse.

Cost unitar actualizat

CUA =

Varianta 1:

CUA = = 2.900 lei / flacon

Varianta 2:

CUA = = 2.910 lei / flacon

Costul unitar actualizat reprezintă angajamentul de capital pe unitatea de produs, pe durata eficientă de utilizare a liniei de producție. Varianta 1 este mai avantajoasă decât varianta a doua prin prisma acestui cost, deși angajamentul de capital actualizat este mai mare, care este însă atenuat prin capacitatea de poducție mai ridicată comparativ cu a doua linie.

Raportul dintre veniturile totale actualizate și costurile totale actualizate:

δa =

Varianta 1:

Varianta 2:

Observăm că în ambele cazuri raportul dintre veniturile totale actualizate și cheltuielile totale actualizate este favorabil, adică δa > 1, ceea ce relevă oportunitatea efectuării oricărei variante de investiții, dar nu pot fi diferențiate cu exactitate datorită valorilor apropiate.

Fluxul de numerar (cash flow)

CFh = Vh – (Ih + Ch)

Varianta 1:

Varianta 2:

Deși într-o formă neactualizată, indicatorul “Flux de numerar” ne dă o primă informație cu privire la capacitatea noului obiectiv de a aduce profit. Din calculele de mai sus se observă o superioritate netă a primei variante investiționale care determină un “Cash flow” anual cu aproximativ 12% mai mare decât varianta 2.

Venitul net actualizat

VNta = =

=

Varianta 1:

Varianta 2:

O imagine mult mai clară ne oferă acest indicator: varianta 1 prezintă o capacitate sporită de a aduce numerar și, deci, o eficiență superioară. VNta, prin semnificația sa, determină valoarea economică a unui proiect de investiții, iar în cazul nostru, prima variantă are o valoare economică superioară. Acest venit reprezintă baza de dezvoltare a întreprinderii prin efectuarea de noi investiții, singurul mod de a menține gradul de competitivitate într-o economie de piață.

Indicele de profitabilitate

k = + 1

Varianta 1:

k = + 1 = 1,56;

Varianta 2:

k = + 1= 1,41.

“Indicele de profitabilitate” este un indicator de maxim, arătând în ce proporție “Venitul net actualizat” acoperă “Investiția totală actualizată”. În acest caz, prima variantă prezintă o valoare superioară a acestui indicator și, deci, o eficiență sporită.

Rata internă de rentabilitate

Calcularea RIR presupune să determinăm VNta pentru mai multe rate de actualizare (a) până când se anulează VNta . Nu există o relație directă de calcul a RIR; aceasta se determină prin încercări succesive alegând în mod aleator diferite rate de actualizare.

Din calculele anterioare am obținut pentru a=20,4% /an, un VNta = 5.880 milioane lei, în prima variantă, respectiv 4.238 milioane lei în cea de a doua. Pentru a micșora și anula VNta ,în vederea calculării RIR, vom reface calculul cu o rată mai mare de actualizare decât cea inițială, adoptând de exemplu a=35% /an, pentru prima variantă de investiție, respectiv a=30% /an pentru cea de a doua variantă.

Varianta 1:

Întrucât în urma calculului cu a=35% /an, VNta = 198 milioane lei, deci în continuare pozitiv, am adoptat o rata de actualizare puțin mai ridicată de a=37% /an, pentru care am obținut un VNta = -202 milioane lei.

RIR = amin + (amax – amin) * = 0,35 + (0,37 – 0,35) * = 0.359 = 36%

Varianta 2:

În cazul variantei a doua de investiție, întrucât în urma calculului cu a=30% /an, VNta = 488 milioane lei, deci în continuare pozitiv, am adoptat de asemenea o rata de actualizare puțin mai ridicată de a=33% /an, pentru care am obținut un VNta = -216 milioane lei.

RIR = amin + (amax – amin) * = 0,30 + (0,33 – 0,30) * = 0.32 = 32%

Se observă că în ambele cazuri a < RIR (35% < 36% respectiv 30% < 32%), deducând de aici viabilitatea ambelor variante de investiții.

Semnificația RIR este rata maximă a dobânzii la care este posibil împrumutul de capital necesar pentru a finanța investițiile, astfel încât proiectul ce se va realiza să nu fie nerentabil.

În plan economic, RIR exprimă avantajul economic ce se obține pe orizontul (d + D) la fiecare unitate monetară a costurilor pentru construirea și funcționarea noii capacități de producție.

Deoarece RIR poate fi interpretat sub forma unui indicator de maxim, în cazul nostru va fi selectată prima variantă ca fiind mai eficientă.

IV.5. CENTRALIZAREA REZULTATELOR

După centralizarea rezultatelor obținute în urma calculării indicatorilor de eficiență economică și în urma analizării acestor date, îndeosebi a ultimei coloane a tabelului de mai sus, putem trage o singură concluzie: prima variantă investițională este cea optimă și, ca atare, reprezintă soluția problemei supuse atenției noastre. Deși într-un mod artificial, putem face o însumare a “punctelor” obținute de către fiecare variantă în “cursa” acestora de a-și dovedi utilitatea și eficiența, ajungând la un “scor” de 18 la 6 în favoarea primei variante de investiții. Mai mult decât atât, indicatorii care au prezentat valori favorabile primei variante sunt în mare parte – dacă nu în totalitate – indicatori legați strict de eficiență (“Profitul anual”, “Productivitatea muncii”, “Coeficientul de eficiență economică a investițiilor”, “Randamentul economic al investițiilor”, “Indicele de profitabilitate”, etc.), spre deosebire de cei favorabili variantei secunde care în majoritate sunt indicatori legați de volum (“Costul de producție”, “Volumul capitalului investit”, “Angajamentul de capital”, etc.). Indicatorii care au arătat cu certitudine superioritatea primei variante reprezintă instrumente cu o “greutate” mult mai mare în fața celorlalți indicatori, dovedind că relativ mica diferență de cheltuieli implicate de această variantă investițională este cu prisosință justificată de efectele economice obținute.

Aceasta este și concluzia la care a ajuns conducerea S.C. “BIOFARM” S.A., concluzie în urma căreia a decis efectuarea investiției de dezvoltare a capitalului fix în prima variantă, respectiv achiziționarea liniei de producție tablete de tip Koch KBS-PZ.

-CAPITOLUL V-

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Obiectivele complexe privind retehnologizarea și modernizarea societăților comerciale și regiilor autonome presupun măsuri privind sporirea gradului de înzestrare tehnică a muncii, perfecționarea utilajelor și a proceselor tehnologice, organizarea producției și a muncii, ridicarea nivelului de pregătire a salariaților, etc. În acest sens, un rol deosebit de important îl are activitatea de modernizare și dezvoltare a capacităților de producție care asigură într-o mai mare măsură creșterea eficienței economice, permițând mobilizarea prioritară a factorilor intensivi de creștere economică. În cadrul acestei acțiuni, un loc important îl ocupă activitatea de achiziționare de noi tipuri de utilaje care să asigure reducerea cheltuielilor materiale, îmbunătățirea structurii producției, reducerea consumurilor energetice, creșterea calității produselor finite, precum și sporirea capacității totale de producție, în vederea atingerii unui nivel de satisfacere a cererii pieței cât mai complet și cât mai prompt.

Efectuarea de investiții în modernizarea și dezvoltarea capacității de producție implică eforturi materiale, financiare, umane, logistice deosebite și de aceea fundamentarea deciziei de achiziționare de noi utilaje trebuie să se desfășoare conform unor metode precise, bazate pe calcularea eficienței economice a variantelor investiționale luate în considerare. În economia de piață, oferta de astfel de utilaje necesare unei întreprinderi este foarte diversificată, pentru aceeași trebuință găsindu-se mai multe tipuri de utilaje, de mărimi și caracteristici diferite, cu prețuri de achiziție și cheltuieli de întreținere diferite. Tocmai de aceea, alegerea unei variante de investiții sau a alteia trebuie să se facă într-un mod judicios, riguros, corelând eforturile cu efectele economice prin intermediul unui complex sistem de indicatori și ținând cont de o serie de criterii economice prioritare pentru firma respectivă. Am spus mai înainte că este necesară utilizarea unui complex sistem de indicatori, prin aceasta făcând referire la analiza eficienței economice într-o concepție dinamică, care să ia în considerare un factor deosebit de important: timpul. Spre deosebire de procesul de producție, procesul investițional conține în plus și această coordonată, rezultând necesitatea unei confruntări dintre efortul prezent și efectele viitoare.

S.C. “BIOFARM” S.A. se află de cinci ani într-un amplu proces de schimbare, proces care a început cu privatizarea acesteia și care a continuat cu preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către o firmă americană. Noua conducere a întreprinderii a continuat acest proces de restructurare, dirijându-l sub auspiciile unor criterii de eficiență și rentabilitate. În plan concret, pe lângă implementarea unor metode și concepte moderne de management, în general orientate către piață, s-a trecut la puternică modernizare a capacităților de producție, precum și a compartimentelor funcționale ale societății. Toate aceste procese investiționale au avut la bază o serie de calcule și au fost fundamentate pe criterii de eficiență economică.

Cazul studiat în această lucrare a fost o particularizare a procesului investițional general, referindu-se la Secția de Condiționare Tablete, secție în care s-a decis modernizarea și dezvoltarea capacității de producție prin înlocuirea liniei de producție actuale. Noua linie, pe lângă volumul sporit al producției, va asigura o calitate superioară a produselor conformă cu normele actuale GMP, o diminuare a costurilor de producție și o reducere semnificativă a rebuturilor. După o primă triere a ofertelor existente pe piață, în atenția conducerii firmei au rămas două variante investiționale: linia KOCH KBS-PZ și KOCH KBS-PT, ale căror caracteristici tehnice au fost prezentate în cadrul capitolului III. Deși relativ mai scumpă, linia KBS-PZ s-a dovedit a oferi performanțe mult mai înalte, iar eficiența acestuia – conform calculelor efectuate în cadrul capitolului IV – net superioară celeilalte linii. În sprijinul acestei afirmații vin majoritatea indicatorilor economici calculați care relevă mult mai multe avantaje în favoarea primei variante de investiții.

Astfel, prin prisma profitului anual și a productivității muncii, prima variantă se dovedește a fi cu 17%, respectiv 13%, mai eficientă decât cea de a doua. De asemenea prima variantă este ușor superioară și în cazul indicatorului “investiție specifică”, atât în forma sa fizică cât și în forma sa valorică, indicând o eficiență mai sporită a liniei “KOCH” KBS-PZ, întrucât s-ar cheltui mai puțini lei pentru a spori capacitatea de producție cu o unitate ( în forma fizică a indicatorului ), respectiv pentru a spori capacitatea de producție cu un leu-producție ( în forma valorică a indicatorului ). În ceea ce privește calculul indicatorilor dinamici, varianta 1 se arată a fi mai eficientă în cazul randamentului economic actualizat, unde atât la momentul începerii lucrărilor de investiții, cât și la momentul punerii în funcțiune a noului obiectiv, aduce un profit net mai mare la un leu capital investit.

În cele din urmă, ca rezultat al calculului indicatorilor B.I.R.D., prima variantă pare mai puțin eficientă decât varianta a doua prin prisma angajamentului de capital actualizat, însă acest indicator este mai puțin relevant deoarece nu ia în calcul capacitatea de producție. Prima linie de producție are o capacitae mai mare și implică o investiție și costuri de producție mai mari, însă capitalul angajat pe unitatea de produs (flacon) este mai redus în cazul celei de-a doua linii, fapt reliefat prin indicatorul “CUA” ( cost unitar actualizat ). Rezultatul tuturor celorlalți indicatori B.I.R.D. ( “Raportul dintre veniturile totale actualizate și costurile totale actualizate”, “Fluxul de numerar (cash flow)”, “Venitul net actualizat”, “Indicele de profitabilitate” și “Rata internă de rentabilitate” ) denotă o capacitate sporită a liniei “KOCH” KBS-PZ de a aduce profit, având astfel o valoare economică superioară liniei “KOCH” KBS-PT. În plus, indicatorii care au prezentat valori favorabile celei de a doua variante, sunt în mare parte indicatori legați de volum (“Costul de producție”, “Volumul capitalului investit”, “Angajamentul de capital”, etc.), cu o “greutate” mult mai mică în fața celorlalți indicatori, legați strict de eficiență. Prin urmare, s-a luat decizia achiziționării liniei KBS-PZ, nu înainte de a se efectua o serie de operațiuni de renovare și modernizare a secției, în vederea pregătirii pentru instalarea și integrarea în circuitul productiv a noii linii și a se alinia la normele actuale GMP.

După cum am mai spus, această investiție este doar o parte a întregului proces investițional inițiat în cadrul S.C. “BIOFARM” S.A., proces care antrenează majoritatea compartimentelor productive ale firmei, dar și pe cele funcționale, constând în modernizarea și dezvoltarea capacităților de producție, modernizarea dotării tehnice din cadrul compartimentelor funcționale, renovarea și reproiectarea spațiilor de lucru după principii ergonomice, toate acestea însoțite de o restructurare a personalului, de sporirea interesului pentru nivelul acestuia de pregătire și productivitate, de o restructurare managerială pe toate planurile, începând cu implementarea de metode moderne de management și terminând cu schimbarea concepțiilor cu privire la producție, piață și, în general, cu privire la eficiența economică.

Un loc important în cadrul acestui amplu proces de restructurare îl ocupă reproiectarea sistemului informațional al firmei, sistem vital pentru funcționarea eficientă a oricărei întreprinderi în condițiile economiei de piață. Funcția sa decizională, adică de a asigura elementele informaționale necesare luării deciziilor, precum și funcția operațională, de operaționalizare a deciziilor, îi atribuie acestui sistem un rol primordial în lupta agenților economici pentru realizarea unor obiective din ce în ce mai ambițioase, mai ales în această epocă în care informația devine un redutabil factor de producție.

În cadrul S.C. “BIOFARM” S.A., procesul de raționalizare a sistemului informațional este în mare parte încheiat, acesta fiind de fapt unul dintre primele obiective pe care le-a urmărit noua conducere, considerat o premisă obligatorie a eficientizării activității întreprinderii. Pe lângă măsurile de eliminare a deficiențelor circuitelor informaționale, s-au făcut investiții consistente în modernizarea bazei tehnice, concretizate în introducerea unei ample rețele informatice care acoperă toate compartimentele firmei, precum și în pachete de software specializat pe probleme de gestiune. Această informatizare a avut drept rezultat în primul rând o vizibilă degajare a volumului de muncă manuală din cadrul sistemului informațional, dar și o accelerare a procedurilor informaționale, o reducere a timpilor în care informația circulă între diferitele nivele ale organizației, o flexibilizare a acestui sistem față de noile cerințe și, în final, o creștere a capacității firmei de a se adapta și de a răspunde prompt la semnalele unui mediu economic destul de turbulent.

De asemenea, procesul de restructurare, modernizare și retehnologizare pe care l-a început noul management după 1997 va continua cu celelalte secții de producție, urmărindu-se alinierea întregii producții la standardele internaționale. Aceste investiții vor avea ca efect eficientizarea întregii companii prin scăderea costurilor de produție și creșterea profitabilității. În acest fel compania își poate mări puterea competițională prin calitate superioară și prețuri avantajoase. Ridicarea standardelor de producție la nivelul cerut de piața externă, oferă posibilitate companei să intre și pe piețele externe și totodată sa furnizeze pe piața internă produse competitive cu cele de import, din punct de vedere al calității, însă la prețuri accesibile puterii de cumpărare încă scăzute din țara noastră.

Toate elementele descrise de-a lungul acestei lucrări gravitează în jurul conceptului de investiții ca instrument de bază în supraviețuirea, modernizarea și eficientizarea unei întreprinderi, în încercarea acesteia de a face față unor condiții concurențiale din ce în ce mai aspre și unor cerințe de calitate din ce în ce mai complexe, condiții care de fapt devin o normalitate a lumii de astăzi.