Eficienta Economica A Diferitelor Sisteme DE Lucrare A Solului Aplicate In Cadrul S.c.d.a Secuieni Neamt

EFICIENȚA ECONOMICĂ A DIFERITELOR SISTEME DE LUCRARE A SOLULUI APLICATE ÎN CADRUL S.C.D.A SECUIENI NEAMȚ

CUPRINS

LISTA TABELELOR

LISTA FIGURILOR

INTRODUCERE

1969 – profesorul Stoian Irimie făcea următoarea afimație: ,,plantele cultivate ca și microorganismele folositoareatrebuie sămgăsească în sollaer, apă, căldură, hranăași celelante condiții de viață,,.

Agricultura constituie una dintre ramurile cele mai importante ale unei economii, deoarece prin intermediul acesteia se produce o gamă variată de materii și produse alimentare ce sunt esențiale pentru omenire.

Odată cu dezvoltarea și modernizarea agriculturii, a devenit tot mai evidentă găsirea unor practici și soluții pentru a preveni procesele de degradare a solului datorate practicării unei agriculturi intensivizate. Industrializarea agriculturii a început odatăăcu descoperirea legilor nutrițieiiplantelor (Boussingault, citat de Berca M., 2011).

În decursul evoluției agriculturii au fost elaborate diverse sisteme de lucrare a soluluiicu o influență mai mult sau mai puțin semnificativă asupra solului. Sistemul de lucrare a solului este definit ca fiind un complex de măsuri care trebuie să creeze condițiileeoptime cerute de plante pentru o creștere și o dezvoltareebună. Lucrările solului trebuie să se realizeze cu ,,minimumade deranjamente, în formăanaturala a acestuiaași în deplin acord șiicolaborare cu mediul natural, în ansamblulllui (Berca M., 2011).

Lucrarea de față prezintă influența sistemului de lucrare a solului folosit asupra producției, a valorii veniturilor și cheltuielilor rezultate la hectar pentru fiecare cultură analizată și determinarea eficienței economice a diferitelor sisteme de lucrare a solului aplicate în cadrul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Secuieni, Neamț.

Eficiența economică este definită ca fiind legătura ce se formează între resursele alocate pentru desfășurarea unei activități și rezultatele obținute.

În ultimii ani, atât pe plan mondial cât și în România s-a remarcat o evoluție continuă a tehnologiilor de lucrare a solului.

Lucrarea este structurată în VII capitole astfel:

În capitolul I și capitolul II se prezintă importanța temei luate în studiu precum și cercetările din țară și străinătate cu privire la temă.

Capitolul III și V cuprinde o descriere detaliată a cadrului natural în care s-au desfășurat cercetările, precum și descrierea economico-organizatorică a stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Secuieni, Neamț.

În capitolul IV sunt precizate obiectivele cercetării și metoda de lucru folosită iar capitolul VI cuprinde informații legate de eficiența economică a diferitelor sisteme de lucrare a solului folosite în cercetările întreprinse în perioada 2013/2014.

În cercetările realizate în condițiile existente la Secuieni, Neamț, au fost analizate șapte sisteme de lucrare a solului în cadrul a trei culturi. Astfel, scopul principal al acestei lucrări este de a evidenția care dintre cele două categorii de sisteme de lucrare a solului (sistemul convențional și sistemul de lucrări minime) se dovedește a fi cel mai eficient în condițiile de la S.C.D.A Secuieni, Neamț.

CAPITOLUL 1

IMPORTANȚA ȘI NECESITATEA TEMEI LUATE ÎN STUDIU

În România și pe plan mondial se remarcă o evoluție importantă a sistemelor de lucrare a solului. Guș P. și colab. (2004) precizează că existența unui sistem universal valabil de lucrare a solului este imposibilă, în principal din cauza deosebirilor de natură pedoclimatică și a tehnologiilor avute în dotare.

Utilizarea intensivă a sistemelor convenționale de lucrare a solului a dus la apariția unor daune însemnate asupra solului și mediului înconjurător. În prezent, folosirea excesivă a acestor sisteme determină pe plan mondial pierderi de 5-7 milioane hectare de terenuri productive.

În unele țări, aceste tehnologii de lucrare a solulu s-au dovedit a fi eficiente, în principal prin producțiile mari obținute. Cu toate acestea, se remarcă o reducere a utilizării acestor tehnologii clasice, datorită dezechilibrelor ecologice, a implicațiilor sociale și economice.

Evoluția în domeniul științei și a tehnologiilor agricole a dus la posibilitatea modificării unor factori și a unor caracteristici ale solului, având efecte pozitive, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ asupra producției obținute.

Tehnologiile de cultivare reprezintă toate intervențiile, regulile și principiile, care sunt aplicate în agricultură, cu scopul de a crea condițiile necesare pentru o bună dezvoltare a plantelor, dar și pentru protecția mediului (Guș P., 2003).

Din punct de vedere a capacității de adaptare la schimbările climatice, România are cel mai redus potențial de adaptare. Atfel se impune folosirea unor variante de lucrare a solului, care să valorifice cel mai bine resursele de apă, utilizarea unor plante și soiuri care sunt adaptate la condițiile din țara noastră, mulcirea solurilor, folosirea îngrășămintelor organice, drept măsuri preventive pentru evitarea pierderilor de apă din sol (ESPON).

Lucrările solului reprezintă acțiuni care cu ajutorul mașinilor și utilajelor agricole modifică însușirile și proprietățile solului, pentru a se crea condiți superioare unde plantele să crească și să se dezvolte.

Uneltele folosite pentru a realiza spațiiaunde semințele să germineze au fost perfecționatemcontinuu odată cu trecerea timpului, de la cele mai primitive unelte confecționate din lemn, piatră sau metal până la cele mai moderne mașini și utilaje, complet mecanizate.

Sistemele de lucrare a solului diferă în funcție de diverși factori. În decizia de adoptare a unui sistem de cultivare, trebuie să se țină cont de condițiile climatice și de relieful zonei. Diversificarea sistemelor de lucrare a solului este favorizată de însușirile fizice, biologice și chimice ale solului, mașini și utilaje agricole, cerințele plantei ș.a.

Sistemul de lucrare a solului cuprinde totalitatea lucrărilor care sunt aplicate solului și ordinea acestora în cadrul unui asolament.

În prezent, principalele categorii de sisteme de lucrare a solului sunt: sistemele convenționale sau clasice și sisteme neconvenționale (sisteme de lucrări minime).

Date fiind condițiile existente în România, sistemele de lucrare a solului folosite în prezent trec printr-o perioadă de tranziție, de la sistemele convenționale către sistemele de lucrări minime.

Sistemele convenționale au fost folosite în Europa de la începutul secolului XI (Ehlers, 1994, citat de Onisie T. și Jităreanu G., 2000). Caracteristic acestei tehnologii de lucrare a solului este afânarea, care se realizeză numai prin arătură, cu plugul cu cormană și întoarcerea brazdei, iar pentru pregătirea patului germinativ sunt necesare un număr mare de lucrări pentru prelucrarea solului.

Aplicarea variantelor clasice de lucrare a solului, arăturaacuaplugul cu cormană duce la un control și o gestiune mai eficientă a populației de buruieni și dăunători.

Atunci când componentele specifice sistemelor convenționale de lucrare a solului sunt aplicate irațional, fără a se lua în considerare condițiile pedoclimatice, de relief, economice sau sociale, determină degradarea fizică, chimică și biologică a mediului.

Aceste practici agricole au fost folosite pe scară largă în România, înainte de 1990.

Sistemele clasice de lucrare a solului presupun executarea unui număr însemnat de lucrări, având consecințe negative asupra însușirilor solului. Astfel, dintre efectele negative rezultate în urma utilizării acestor tipuri de sisteme enumerăm: intensificarea fenomenului de eroziune, micșorarea conținutului de humus din sol, efecte negative asupra proceselor de tasare, compactare, deteriorarea structurii, etc.

Efectele negative provenite în urma adoptării acestor sisteme de lucrare a solului, nu se răsfrâng doar asupra solului și a particularităților acestuia. Acestea exercită influențe negative asupra mezofaunei, în special a râmelor, Lumbricidae sp. (Onisie T., Jităreanu G., 2000).

Astfel, datorită acestor dezavantaje ale sistemelor clasice a apărut necesitatea dezvoltării și perfecționării unor sisteme de lucrare a solului care contribuie la rezolvarea problemelor cu care agricultura modernă se confruntă.

Începutul secolului XXI se remarcă prin tendința de adoptare a unor sisteme cu efect de conservare a solului, caracterizate prin reducerea numărului de treceri și a lucrărilor aplicate asupra acestuia.

Un capitol important în evoluția sistemelor de lucrare a solului îl reprezintă sistemele neconvenționale, denumite S.L.C.S (Sistem de lucrări pentru conservarea solului).

Sistemele neconvenționale prezintă diverse variante: semănat direct (no-tillage) în sol neprelucrat, sisteme de lucrări minime (minimum tillage), ce presupun ca afânarea de bază să se efectueze fără întoarcerea brazdei, prelucrarea superficială a solului printr-un număr redus de treceri, etc.

Pe plan mondial, suprafețele lucrate cu aceste tipuri de sisteme de lucrare a solului prezintă o tendință de creștere, actualmente se estimează că pe 45% din suprafața arabilă sunt aplicate aceste tehnologii.

Sistemele neconvenționale presupun renunțarea totală sauaparțială la arătura cu plugul cu cormană, efectuarea unui număr redus de lucrări și păstrarea unor resturi vegetale în permanență la suprafața solului (15-30%), diversitatea culturilor, etc. (Boincean, B. 2011).

Sistemele minime de lucrare prezintă unele minusuri,adeoarece există.risculade a scăpa de sub.control populația de buruieni și dăunători. În absența arăturii cu plugul cu cormană, cuiburile rozătoarelor nu mai sunt stricate, iar în condițiile unor ierni blânde se declanșează.adevărate invazii.

Sistemele de lucrări minime, pe lângă criteriul de bază pe care trebuie să îl îndeplinească, cel de a crea condițiiaoptime pentru dezvoltarea plantelor, impun folosirea unor tehnici și mijloace cuaefect de conservare a solului.

În urma aplicării tehnologiilor neconvenționale se obțin o serie de beneficii:

reducerea de timp, efort și uzură a mașinilor și utilajelor agricole;

reducerea numărului de mașini și utilaje agricole;

reducerea consumului de combustibil;

creșterea rezervei de apă din sol;

îmbogățirea activității florei și a faunei din sol;

diminuarea procesului de eroziune a solului prin acțiunea vântului și a apei;

creșterea conținutului de materie organică din sol etc.

Executarea lucrărilor printr-un număr redus de treceri determină o îmbunătațire a gradului de tasare și compactare a solului, cu influențe reduse asupra structurii solului.

Resturile vegetale rămase la suprafață sau încorporate parțial și reducerea numărului de lucrări aplicate asupra solului contribuie la eliminarea fenomenului de eroziune. De asemenea, păstrarea resturilor vegetale la suprafață sau încorporate parțial, în stratul 0-10-15 cm, determină o intensificare a activității florei și a faunei din sol.

Sistemele de lucrări minime au apărut ca o necesitate pentru rezolvarea problemelor de natura tehnică, economică și agronomică cu care agricultura contemporană se confruntă (Zentner R., Holland M., citați de Răus L., 2007).

Utilizarea variantelor minime de lucrare a solului determină reducerea timpului necesar pentru executarea lucrărilor solului, de la 2 până la 4 ori (Jităreanu G., Țenu I., Cojocariu P., Bria N., Cojocaru I., 2007).

Phillips R. (1994) afirmă că, în urma adoptării sistemelor de lucrări minime, capacitatea totală de operații necesară pregătirii patului germinativ și pentru semănat se micșorează cu o pondere de 45-55%.

Sistemele de lucrare a solului cu rol de conservare prezintă asemeni sistemelor clasice și unele dezavantaje. În practica sistemelor minime, substanțele chimice și pesticidele sunt utilizate într-un raport mai mare față de sistemele clasice. De asemenea, datorită reținerii resturilor vegetale la suprafață sau încorporate parțial, temperatura solului este mai scăzută cu aproximativ 2-3°C, fiind necesară aplicarea unor doze mai mari de azot.

Prezența Prezența resturilor vegetale și renunțarea la arătura cu plugul cu cormană face mai dificilă combaterea buruienilor, bolilor și a dăunătorilor.

În afara avantajelor de natură ecologică, economico-energeticeași agrotehnice, s-a impus necesitateamutilizării unor sisteme de conservare a solului,ddin cauza problemelor climatice cu care România se confruntă, în special perioadelessecetoase care se înregistrează în lunile august-septembrie.

Condițiile dificile din România impun aplicarea unor sisteme de lucrări minime a solului pentru conservarea și limitarea pierderilor de apă din sol.

Prin folosirea sistemelor clasice de lucrare a solului s-a evidențiat că aproximativ 50% din rezerva de apă, ce poate fi stocată în sol, se risipește prin evaporație (Rusu T., 2004).

CAPITOLUL 2

CERCETĂRI ÎN ȚARĂ ȘI ÎN STRĂINĂTATE

PRIVIND TEMA LUATĂ ÎN CALCUL

Sistemele de lucrare influențează în mod direct însușirile și calitatea solului.

Agricultura contemporană se caracterizează prin folosirea unor tehnologii de lucrare a solului care determină un grad mare de productivitate și exercită o serie de influențe negative asupra solului.

Prin aplicarea rațională a diverselor sisteme se creează condițiile necesare creșterii și dezvoltării plantelor, fiind asigurate necesarul de apă și elemente nutritive de care planta are nevoie.

Tehnologiile de lucrare a solului influențează în mod pozitiv unele însușiri fizice, cum sunt: scăderea rezistenței la penetrare, a densității aparente, creșterea permeabilității și a porozității ș.a.

Folosirea sistemelor convenționale de lucrare a solului pe o perioadă de timp îndelungată are efecte nefavorabile. Se recomandă ca orice lucrare să se efectueze numai dacă se dovedește a fi cu adevărat necesară.

Dezvoltarea sistemelor de lucrare a dus la apariția unor sisteme raționalizate de lucrare a solului, care printr-o singură trecere efectuează atât lucrarea solului, cât și semănatul. Aplicarea sistemelor neconveționale este recomandată în special în zonele umede sau zonele unde se pune problema de a se conserva resursele de apă. Astfel printr-o singură trecere sunt executate mai multe operații. Pentru pregătirea terenului prin intermediul acestor sisteme sunt necesare tractoare foarte puternice.

În urma folosirii acestora se constată o diminuare a proceselor de eroziune hidrică și eoliană, o reducere a procesului de compactare și mineralizare excesivă a humusului cu influențe importante asupra producției.

Sistemele neconvenționale reprezintă soluții pentru conservarea solului având diferite variante.

În urma analizei statisticilor se constată o tendință de creștere a solurilor degradate din cauza tehnologiilor folosite. În prezent, rata degradării solurilor este estimată la 5-7 milioane ha/an, cu o creștere la aproximativ 10 milioane ha/an.

Porozitatea, densitatea aparentă, textura, structura, regimul de aer, regimul hidric ș.a sunt proprietăți fizice ale solului, care au o puternică influență în buna funcționare a unui ecosistem și sunt proprietăți care prin intermediul lucrărilor efectuate asupra solului pot fi modificate (Bîlteanu Gh. 1967, Filipov F., 2003).

O serie de autori afirmă că textura solului este una din proprietățile care sub acțiunea sistemelor de lucrarea a solului nu este influențată. S-a demonstrat că în urma folosirii pe o perioadă îndelungată de timp a unui sistem de lucrare a solului, textura suferă modificări în stratul 0-10 cm, unde crește ponderea texturii grosiere, iar la adâncimea 20-30 cm modificările rezultate sunt minore (Jaiyeoba I.A., 2003, citat de Răus L., 2007).

Guș P. 2003 afirmă că rezultatele obținute în urma aplicării diferitelor sisteme de lucrare a solului nu indică o modificare a texturii solului (Guș P., Rusu T., 2003).

Pentru a determina impactul sistemelor de lucrare a solului asupra proprietăților fizice, trebuie analizate și comparate rezultate pe o perioadă extinsă (Vyn T.J., Raimbult B.A., 1993).

Structura este una din proprietățile fizice care influențează în mod direct și indirect activitatea tuturor proceselor biologice, mecanice și fizice ale solului (Dexter A.R., 1988, 2004, Canarache A., 1990 citați de Răus L., 2007).

Structura are un rol deosebit în reținerea apei în sol, cu influențe asupra pierderilor de apă prin fenomenul de evaporare. În solurile cu structură, pierderile de apă înregistrate nu depășesc 15% (Jităreanu G., 1995).

Prin aplicarea sistemelor de lucrare a solului, agregatele structurale sunt mărunțite, raportul dintre microagregate și macroagregate este modificat, crește masa de material prăfos. Sub acțiunea ploilor trece în diferite stări de plasticitate, fiind favorizată apariția crustei cu efecte nefavorabile (Guș P. și colab., 1998).

Pentru practica agricolă, o importanță deosebită o are diametrul macroagregatelor, 0,25-5 mm.

Dacă ponderea agregatelor mari, peste >5 mm crește, atunci va rezulta și o creștere a porozității totale și a porozității necapilare și o scădere a porozității capilare (Dojorenko, 1962, citat de Onisie T., 1992).

Sistemele minime de lucrare a solului (lucrat cu cizelul, paraplow și grapa rotativă) au determinat o creștere a conținutului de macroagregate hidrostabile cu 4,9-5,2%, față de sistemul clasic. Pe adâncimea 10-30 cm, la sistemul clasic, agregatele hidrostabile, înregistrează o pondere de 71,3% (10 – 20 cm) – 73,6% (20 – 30 cm). La variantele minime de lucrare a solului, ponderea acestora este de 79,0 – 79,4 (lucrat cu paraplow), 79,5 – 79,6% (lucrat cu cizelul) și 79,2 – 78,5% (varianta lucrată cu grapa rotativă) (Guș P., Rusu T., 2003).

Adâncimea de afânare a solului influențează stabilitatea hidrică totală a structurii, astfel în cazul folosirii sistemelor minime de lucrare a solului (în special semănat-direct) va rezulta o scădere a acesteia. La sistemul clasic, datorită executării unor lucrări pe adâncimi mai mari, stabilitatea hidrică totală va crește.

Porozitatea este considerată a fi optimă atunci când porozitatea capilară are o pondere de 70%, iar cea necapilară de 30% din spațiul lacunar total. Astfel, porozitatea optimă este întâlnită pe solurile cu structură glomerulară (Jităreanu G., 1995).

Un rol extrem de important care contribuie la formarea structurii il deține activitatea microorganismelor din sol, în special râmele și mărimea particulelor organo-minerale.

Studiile realizate de Jităreanu G. de la S.C.A Podu-Iloaiei, au evidențiat influența diferitelor variante de lucrare a solului asupra procentului de agregate hidrostabile ale solului. Rezultatele obținute arată că sola care a fost arată cu plugul cu cormană ponderea agregatelor hidrostabile a fost de 53,5-75,6% (dimensiune 0,2-5 mm, >5 mm), la solele unde a fost folosit cizelul și grapa cu discuri acestea au înregistrat valori cuprinse între 40,05-45,52% (Jităreanu G., 1992).

Într-un experiment efectuat pe un sol argilos, dintre toate variantele de lucrare a solului (clasic, cizel, paraplow, grapă rotativă, semănat-direct) procentul cel mai mic de agregate, cu diametrul < 5 mm, a fost obținut pe solele ce au fost semănate direct (Vyn T.J., Raimbult B.A., 1993).

Rezistența la penetrare este rezistența opusă de sol la pătrunderea unui corp etalon.

Tehnologiile de lucrare a solului determină o diferențiere semnificativă a valorilor în stratul 20-40 cm. Cele mai mari diferențe au fost înregistrate la variantele cu lucrări minime.

Rezistența la penetrare a înregistrat următoarele valori la varianta lucrată cu cizelul: în stratul 0-20 cm, 7,96-21,98 daNcm2 iar, în stratul 20-40 cm, 24,31-36,42 daNcm2. Valori similare au fost înregistrate și în cazul variantei lucrate cu grapa cu discuri, 7,87-23,21 daNcm2 în stratul 0-10 cm și 32,81-39,73 daNcm2 în stratul 20-40 cm (Cornelia Lupu, 2007).

Valorile înregistrate la sistemele convenționale de lucrare a solului, lucrat cu plugul cu cormană, au fost mai ridicate în stratul 0-10 cm, 8,26-21,63 daNcm2 (arat 30 cm), iar valori mai scăzute, față de variantele de lucrări minime au fost înregistrate în stratul 20-40 cm, 24,78-28,71 daNcm2.

Valoarea cea mai ridicată, 39,73 daNcm2, a fost înregistrată în stratul 30-40 cm, la varianta lucrată cu grapa cu discuri (Cornelia Lupu, 2007).

Densitatea aparentă este o însușire a solului care permite caracterizarea fizică a acestuia. Densitatea aparentă oscilează de la un sol la altul, valori reduse ale acesteia sunt caracteristice solurilor afânate, cu o activitate biologică intensă, iar valorile ridicate ale acesteia sunt caracteristice solurilor cu un conținut redus de humus, tasate și cu o activitate biologică slabă.

În funcție de diversele tehnologii de lucrare a solului folosite, densitatea aparentă înregistrează diferite valori.

Jităreanu G. , Filipov F., Cara M., Coroi Irina, Țopa D., într-un sudiu de caz realizat în anul 2007, la Stațiunea Didactică aaUSAMV Iași-Ferma Ezăreni, au analizat influența sistemelor de lucrare a solului asupra valorii densității aparente.

Sistemele de lucrare a solului au fost sistemul clasic (lucrat cu plugul cu cormană) și sistemul de lucrări minime a solului (lucrat cu paraplow, cizelul și grapa cu discuri).

Densitatea aparentă a înregistrat valori diverse în cursul perioadei de vegetație. Astfel în perioada semănatului, valorile cele mai reduse ale densității aparente au fost înregistrate la sistemul clasic, lucrat cu plugul cu cormană, 1,20 g/cm3, iar cele mai ridicate valori ale densității aparente au fost obținute la sistemul minim, lucrat cu grapa cu discuri, 1,35 g/cm3. Alte valori obținute la sistemul minim au fost: 1,27 g/cm3, lucrat cu cizelul și 1,24 g/cm3, lucrat cu paraplow. În perioada recoltatului, valori reduse ale densității aparente s-au menținut la varianta lucrată cu plugul cu cormană, 1,39 g/cm3. Variantele lucrate cu cizelul și paraplow au înregistrattvalori intermediare între varianta lucrată cu plugul cu cormană și grapa cu discuri, 1,41 g/cm3 – 1,42 g/cm3.

La valori mai mari de 1,50 g/cm3 densitatea aparentă are consecințe negative asupra procesului de nitrificare.

Densitatea aparentă înregistrează variații semnificative în stratul 0-15 cm, în stratul inferior, 15-30 cm, .modificările densității aparente fiind nesemnificative. Valoarea cea mai mare în stratul 0-15 cm, a fost înregistrată la sistemele de lucrări minime, lucrat cu grapa cu discuri, 1,39 g/cm3. Varianta lucrată cu plugul cu cormană a înregistrat valori mai mici, 1,17 g/cm3 (Cornelia Lupu, 2007).

Problema prioritară în agricultură o reprezintă conservarea apei în sol.

Variantele de lucrare a solului înfluențează umiditatea și capacitatea de înmagazinare a apei în sol, deoarece prin aceste lucrări se modifică gradul de afânare a solului, drenajul intern, crește conductivitatea hidraulică de saturație ș.a.

Sistemul clasic de lucrare a solului are o influență negativă asupra regimului de umiditate, îndeosebi primăvara, atunci când prin lucrările de afânare și pregătire a patului germinativ se pierde o cantitate mare de apă.

Cantitatea de apă pătrunsă în sol diferă în funcție de sistemul de lucrare utilizat. În stratul 0-5 cm, cele mai reduse valori se găsesc la variantele lucrate cu plugul cu cormană, 5,8 l/m2/minut, iar la variantele minime valorile medii înregistrate sunt de 6,4-7,8 l/m2/minut. Varianta lucrată cu paraplow a înregistrat cea mai ridicată valoare, 7,9 l/m2/minut, iar variantele lucrate cu cizel și grapa rotativă au înregistrat valori intermediare 6,5-6,8 l/m2/minut (Guș P., Rusu T., 2003).

În cadrul aceleiași cercetări s-a analizat influența sistemelor de lucrare a solului asupra rezervei de apă. Rezerva de apă în stratul 0-50 cm, este diferită în funcție de lucrările efectuate asupra solului și sistemele folosite. Diferența cea mai mare a fost între sistemele lucrate cu plugul cu cormană, grapă rotativă și variantele lucrate cu paraplow și cizel, între acestea fiind diferențe cuprinse între 32 și 17 m3/ha.

Rezerva de apă cea mai ridicată a fost înregistrată la varianta lucrată cu paraplow, 968 m3/ha, iar cea mai scăzută la sistemul clasic, lucrat cu plugul cu cormană, 936 m3/ha (Guș P., Rusu T., 2003).

Lucrările solului presupun mobilizarea unei mase mari de sol, care modifică regimul hidric, termic și condițiile de aerație. Procesele de eroziune eoliană și hidrică modifică regimul de apă al solului, deoarece se reduce grosimea orizontului superior, structura solului se degradează, permeabilitatea solului scade, cantitatea de apă infiltrată și înmagazinată în sol scade cu 20 până la 90% (Jităreanu G., 1995).

Cercetările realizate de Rusu T., în anul 2004, au avut ca obiect de studiu determinarea influenței sistemului de lucrare a solului asupra gradului de conservare a apei în sol, în stratul 0-50 cm, la principalele plante de cultură: grâu de toamnă (Triticum aestivum), porumb (Zea mays) și soia (Glycine max.).

Variantele de lucrare a solului analizate în cazul de față au fost: sistemul clasic (lucrat cu plugul cu cormană) și diverse variante ale sistemului minim de lucrare a solului (lucrat cu cizelul, paraplow, grapa rotativă și semănat-direct).

Diferențe notabile s-au obținut în principal la cultura de soia și grâu de toamnă. Cea mai mare rezervă de apă reținută a fost înregistrată la solele lucrate cu diverse variante ale sistemelor de lucrări minime, în special sistemul no-tillage (semănat-direct), 760 m3/ha la grâu de toamnă, 860 m3/ha la soia (lucrat cu grapă rotativă și semănat direct). Rezerva de apă a înregistrat variații pe adâncimea 0-50 cm (100-150 m3/ha), în funcție de sistemul de lucrare a solului folosit: paraplow 650 m3/ha (grâu de toamnă), 770 m3/ha (soia), cizel 640 m3/ha (grâu de toamnă), 770 m3/ha (soia) și grapă rotativă 640 m3/ha (grâu de toamnă), 860 m3/ha (soia).

Diferențele cele mai mici au fost înregistrate pe solele cultivate cu porumb. Sola lucrată cu plugul cu cormană, rezerva de apă în stratul 0-50 cm a fost de 830 m3/ha. Cea mai ridicată valoare a umidității solului a fost înregistrată la sola semănată-direct, 890 m3/ha, celelalte variante de lucrare a solului au avut valori intermediare: paraplow 880 m3/ha, cizel 850 m3/ha, grapă rotativă 860 m3/ha.

Rezultate contradictorii au fost obținute într-un experiment efectuat la Fundulea.

Influența sistemului de lucrare a solului asupra regimului de apă a fost studiat la Fundulea în perioada 1991-1995. Solele supuse acestui studiu au fost cultivate cu porumb.

Astfel, cantitatea cea mai mare de apă înmagazinată pe adâncimea 0-50 cm, s-a înregistrat în sola ce a fost lucrată cu sistemul clasic, arătura cu plugul cu cormană, rezerva de apă fiind de aproximativ 1500 m3/ha. Cea mai scăzută rezervă de apă a fost în sola semănată-direct, aproximativ 900 m3/ha. La celelalte variante de lucrare a solului, cizel, paraplow, și grapă cu discuri, rezerva de apă a fost cuprinsă între 1400 și 1100 m3/ha, 1400 m3/ha (cizel), 1300 m3/ha (paraplow) și grapă cu discuri 1100 m3/ha (Sin Gh., 1997).

Regimul de umiditate a solului este influețat de gradul de afânare, drenajul intern și creșterea conductivității hidraulice de saturație.

Gradul de înmagazinare a apei din precipitații în sol depinde de lucrările efectuate, caracteristicile morfologice ale solului, condițiile climatice și perioada de executare a lucrărilor solului. Toate acestea contribuie la modificarea regimului de umiditate (Guș P., Lăzureanu A. și colab., 1994).

Acoperirea solului cu mulci determină conservarea apei în sol, diferențe semnificative au fost înregistrate în stratul 0-30 cm. La cultura de porumb (Zea mays L.), acoperirea solului cu mulci a determinat o creștere medie a producției cu 1900 kg/ha.

Un studiu realizat în perioada 1968-1970 de Belvins R.L., Philips S.H. și Philips R.E. prin care s-a analizat influența tehnologiilor de lucrare a solului asupra umidității solului, au evidențiat diferențe mari în stratul superior 0-10 cm. Diferențe nesemnificative au fost înregistrate în stratul inferior, 60 și peste 60 cm. De asemenea, s-a constatat o reducere a procesului de evaporație la sola ce a fost semănată direct (no-tillage). Pe întreaga perioadă a cercetărilor, cele mai mari producții au fost înregistrate la sola unde a fost aplicat sistemul no-tillage.

Aplicarea tehnologiilor neconvenționale de lucrare a solului reduc scurgerile de apă și eroziunea solului. În urma utilizării sistemului convențional și neconvențional în aceleași condiții pedoclimatice au fost înregistrate valori diferite ale coeficientului de scurgere a apei și de eroziune a solului.

În aceleași condiții pedoclimatice s-a scurs de 2 până la 4 ori mai puțină apă și s-a erodat de 5,7 ori mai puțin sol, pe solele ce au fost lucrate cu tehnologii minime de lucrare a solului, în comparație cu sistemul clasic, unde valorile înregistrate au fost mai mari (Bîlteanu Gh., 1967).

Tehnologiile neconvenționale de lucrare a solului au determinat o reducere a producției la cultura de porumb, în comparație cu sistemul clasic de lucrare a solului, unde s-au înregistrat producții superioare. Asemenea, în cazul sistemelor minime, se constată o scădere a cheltuielilor de producție, cu oscilație între 69 și 53%.din.necesarul.cheltuielilor pentru cultivarea porumbului (Bîlteanu Gh., 1967).

Adâncimea de lucru, tipul uneltelor dar și condițiile climatice reprezintă factori care exercită o puternică influență asupra producției (Cornelia Lupu, 2007).

Pierderile de producție înregistrează ponderi diferite în funcție de variantele de lucrare a solului folosite. Varianta lucrată cu cizelul a determinat pierderi însemnate, aproximativ 9%, față de varianta martor, în final producția a fost diminuată cu 756 kg/ha. La variantele lucrate cu grapa cu discuri pierderile de producție au fost de 24% în comparație cu varianta martor, scăderea fiind de circa 1912 kg/ha (Cornelia Lupu, 2007).

Husnjak S., Filipovic D., Kosutic S., în parteneriat cu Universitatea din Zagreb, Croația, timp de 3 ani, 1997-2000, au studiat importanța diferitelor sisteme de lucrare a solului asupra producției și proprietăților fizice ale solului.

S-a analizat influența a cinci tehnologii de lucrare a solului, arătura cu plugul cu cormană, cu cizelul, paraplow, grapa rotativă și semănat direct (no-tillage).

Rotația culturilor a fost soia (Glycine max.) și grâu de toamnă (Triticum aestivum).

Pe solele cultivate cu grâu de toamnă nu s-au înregistrat înrăutățiri ale proprietăților fizice ale solului, densitate aparentă, porozitate totală, capacitate de aerație ș.a.

Diferențe majore ale proprietăților fizice și a umidității solului au fost înregistrate la cultura de soia. Tendința cea mai mare de degradare a însușirilor solului s-a manifestat în cadrul solelor unde au fost folosite sisteme convenționale de lucrare a solului, iar cele mai reduse influențe le-au avut sistemele minime de lucrare a solului, în special no-tillage.

În primul an experimental, producția cea mai mare de soia a fost obținută pe solele ce au fost lucrate cu sisteme convenționale, iar cea mai scăzută pe solele lucrate cu sistemul de conservare I (lucrat cu cizel).

În următorii ani, randamentele cele mai mari de soia și grâu de toamnă s-au obținut la solele ce au fost lucrate cu sistemul de conservare II (paraplow), iar cele mai reduse producții pe solele lucrate cu grapa rotativă.

Rezultate oarecum diferite s-au obținut în cercetările realizate de Brown H.J., Cruse R.M., și Colvin T.S (1980-1987). Analiza influenței sistemelor clasice (arătura cu plugul cu cormană) și a sistemelor minime (grapă rotativă și semănat direct) asupra producției și costurilor de producție au determinat următoarele rezultate.

Sistemele de lucrare a solului aplicate pe solele cultivate cu soia (Glycine max.) nu au avut nici o influență asupra producției obținute, în schimb producțiile de porumb (Zea mays) au fost influențate de diversele variante de lucrare a solului folosite. Randamentele cele mai ridicate au fost obținute pe solele unde s-a folosit sistemul clasic, iar cele mai reduse cantități au fost înregistrate la sistemul no-tillage, producția obținută a înregistrat o scădere cu 5,5%.

Costul de producție cel mai mic a fost înregistrat la sistemul minim de lucrare a solului, astfel la cultura de porumb a rezultat un cost mediu de 120,60 dolari/acru, iar la cultura de soia 102,77 dolari/acru.

Costul cel mai ridicat de producție a fost obținut la sistemul clasic, astfel cultura de porumb a avut un cost mediu de 132,32 dolari/acru. Sistemul no-tillage a avut la cultura de soia un cost mediu de 111,67 dolari/acru, din cauza costurilor pesticidelor.

Numărul mediu de operații aplicate la sistemul no-tillage a fost de 5,3 operații/an, la sistemul de lucrări minime 7,4 operații/an, iar la sistemul clasic 8,3 operații/an.

Tehnologiile de lucrare a solului determină producții diferite în funcție de cultură și varinta de lucrare a solului folosită.

La cultura de soia folosirea sistemelor minime de lucrare a solului (variante lucrate cu paraplow, cizel și grapa rotativă) a determinat o scădere nesemnificativă a producției de la 2,862 kg/ha la 2,748 kg/ha. La cultura grâu de toamnă a rezultat o scădere de la 3,452 kg/ha la 3,286 kg/ha iar, la rapița de primăvară 1,586 kg/ha producție obținută la varianta lucrată cu plugul cu cormană și 1,504 kg/ha la variantele minime de lucrare a solului (Brown H.J., Cruse R.M., și Colvin T.S, 1989).

Variantele lucrate cu cizelul și paraplow au determinat o scădere a producției cu 2,3-2,1%, la varianta lucrată cu grapa rotativă a rezultat o scădere a producției de 7,9% față de sistemul clasic, lucrat cu plugul cu cormană (Guș P., 2003).

Lucrarea care necesită un consum mare de motorină este arătura cu întoarcerea brazdei. Pentru reducerea consumului de motorină se recomandă înlocuirea totală sau parțială, sau executarea ei după o perioadă de doi, trei sau patru ani.

Într-un studiu efectuat în perioada 2003, Guș P. și colab. au analizat influența diferitelor sisteme de lucrare a solului asupra consumului de combustibil la diferite culturi, grâu de toamnă, porumb și soia.

Înlocuirea arăturii cu întoarcerea brazdei cu sisteme minime de lucrare a solului paraplow, cizel și grapă rotativă au determinat o reducere de combustibil de 64,1-91,4% la cultura de grâu de toamnă, 58,6-97,0% la cultura de soia, iar la cultura de porumb 52,7-91,6%.

Cel mai redus consum de combustibil dintre toate variantele analizate a fost obținut la cultura de porumb, la varianta lucrată cu grapa rotativă, unde a rezultat o scădere de 45,26 l/ha (50,36 l/ha) față de varianta lucrată cu plugul cu cormană 95,62 l/ha. Cel mai mare consum de combustibil a fost înregistrat la cultura de soia, varianta lucrată cu paraplow, unde a fost înregistrată o scădere cu 2,04 l/ha (65, l/ha) față de sistemul clasic 67,63 l/ha.

La cultura grâu de toamnă cel mai redus consum de combustibil a fost la obținut la varianta lucrată cu grapa rotativă, -22,10 l/ha (39,50 l/ha), iar cel mai mare consum de combustibil a fost la varianta lucrată cu paraplow, -5,27 l/ha (56,33 l/ha), fața de sistemul clasic 61,60 l/ha. Varianta lucrată cu cizelul a determinat o reducere a consumului de combustibil cu 10,28 l/ha (51,32 l/ha) (Guș P., 2003).

IPSO Agricultură (2015) precizează că în urma utilizării variantelor de lucrări minime se generează economii de combustibil și timp cuprinse între 25 și 30 %.

Studiile realizate în perioada 2004-2010 de către Răus L. și Jităreanu G., în cadrul StațiuniiaDidactice a Universității de ȘtiințeaAgricole și Medicină Veterinară ,,Ion Ionescu de la Brad,, Iași – FermaaEzăreni, au analizat variația cheltuielilor energetice la unitatea de suprafață, în funcție de variantele de lucrare a solului utilizate.

Variantele folosite în cadrul experienței au fost: sistemul clasic ( arătura cu plugul cu cormană la adâncimea de 20-30 cm), și sistemul minim I de lucrare a solului (lucrat cu cizelul) și sistem minim II de lucrare a solului (lucrat cu grapa cu discuri), într-un asolament fasole-grâu-porumb.

În urma analizei rezultatelor s-a constatat că cel mai mare consum de energie este necesar pentru efectuarea lucrărilor solului. Astfel, cele mai reduse cheltuieli energetice într-un asolament de grâu, porumb și fasole, au fost obținute la sistemul minim II de lucrare a solului (lucrat cu grapa cu discuri), iar cele mai ridicate cheltuieli energetice au fost înregistrate la sistemul clasic de lucrare a solului (lucrat cu plugul cu cormană).

Un grad ridicat de tasare și compactare duce la realizarea unor lucrări slabe din punct de vedere calitativ, cu un consum mare de combustibil (Guș P. și colab., 1998).

Rusu T. (2004) evidențiază efectul diferitelor sisteme de lucrare a solului asupra temperaturii acestuia. Sistemele de lucrare a solului folosite în experiență au fost sistemul clasic (lucrat cu plugul cu cormană) și variante ale sistemului minim de lucrare a solului (lucrat cu cizelul, paraplow, grapa rotativă și semănat direct, no-tillage).

Cercetarea a fost efectuată pe un asolament de grâu de toamnă-porumb-soia. La culturile de porumb și soia temperatura solului nu a înregistrat diferențe importante, temperatura acestuia fiind constantă 23,1-23,8°C (porumb) și 22,3-22,7°C (soia). La cultura de grâu s-au înregistrat diferențe însemnate la toate sistemele minime de lucrare a solului. Cele mai ridicate temperaturi au fost înregistrate la variantele lucrate cu paraplow (19,2°C), grapă rotativă (19,5°C) și semănat direct (19,6°C). Cele mai scăzute valori ale temperaturii au fost obținute la sistemul lucrat cu cizelul ,18,8°C și sistemul clasic (lucrat cu plugul cu cormană), 17,2°C.

Variantele de lucrare a solului influențează procesele chimice și activitatea microorganismelor din sol.

Variația conținutului de fosfor din sol pe adâncimea 0-10 cm a fost studiată de Guș P. în perioada 1987-1990. Conținutul de fosfor se modifică în funcție de sistemul de lucrare aplicat. Variantele care lucrează la adâncimi mai mici 0-10 cm determină o creștere a conținutului de fosfor în orizontul de la suprafață (cizel, paraplow, grapă rotativă). Astfel, cea mai mare creștere a conținutului de fosfor a fost înregistrată la sola lucrată cu paraplow de la 58 la 140, iar cea mai redusă în sola lucrată cu cizel de la 58 la 132. În cazul sistemului clasic, executarea arăturii cu plugul cu cormană determină o scădere a conținutului de fosfor din sol de la 58 la 38 (Guș P., 1991).

Activitatea biologică a microorganismelor din sol este de o mare importanță deoarece ușurează circuitul elementelor nutritive prin descompunerea deșeurilor și a reziduurilor.

Speciile care reprezintă o importanță deosebită pentru agricultură sunt viermii inelați (Încrengătura Annelida, Ordinul Oligochaeta), păianjenii (Încrengătura Arthropoda) și râmele (familia Lumbricidae). Râmele dețin o importanță deosebită pentru viața solului (Darwin 1881).

Studiile efectuate au demonstrat că pe terenurile unde au fost aplicate sistemele neconvenționale (în special no-tillage) se constată o creștere a activității microorganismelor în stratul superficial 0-10 cm și o scădere a semnificativă a acestora în adâncime 10-30 cm.

În urma afânării terenului prin folosirea sistemelor convenționale, activitatea microorganismelor înregistrează o scădere în stratul 0-10 cm, în comparație cu terenurile unde au fost aplicate sisteme neconvenționale de lucrare a solului, dar activitatea acestora este prezentă în stratul 0-30 cm.

Diferitele sisteme de lucrare a solului interacționează cu micro-mediu de semințe de buruieni și poate influența modul de răspândire a acestora. Diversele tehnologii folosite pentru prelucrarea solului au o influență majoră asupra distribuției pe verticală a semințelor de buruieni în ,,banca,, din sol (Doupnik B., Boosalis M. G., 1980).

Orice specie de buruieni la care germinarea este stimulată prin expunerea la lumină, are o probabilitate mult mai mare de a se răspândi în toate sistemele de cultivare a solului. Sistemele de lucrare a solului prezintă o importanță deosibită în combaterea buruienilor, deoareceaprin lucrările efectuate asupra solului semințele sunt îngropate adânc sau superficial. Sistemele de lucrări minime prezintă o eficacitate mică (Chauhan B.S., Branhii G.S., Preston C., 2006).

Experimentele efectuate în teren pentru a studia schimbările populației de buruieni în funcție de sistemele de lucrare a solului au înregistrat diferețe semnificative atât în compoziția cât și abundența acestora, în funcție de sistemul de lucrare a solului.

Analizând banca de semințe de buruieni la cultura de gâu de toamnă timp de trei ani, în funcție de sistemul de lucrare a solului (arătura cu plugul cu cormană, grapă rotativă, paraplow și semănat direct), densitatea cea mai mare de buruieni a fost consemnată la sola ce a fost semănată direct. Solele lucrate cu plugul cu cormană, grapă rotativă sau paraplow, au înregistrat o densitate mai redusă. Cea mai redusă densitate a semințelor de buruieni a fost obținută la sola unde a fost executată arătura cu plugul cu cormană.

Alte specii de buruieni care s-au răspândit în toate solele indiferent de sistemul de lucrare a solului folosit au fost Capsella bursa pastoris (Traista ciobanului) și Torilis nodoasa (Alzugaray C., Freldman S.R, Torres P.S, Lewis P.).

Prin lucrările efectuate asupra solului, buruienile aflate în faza de vegetație sunt tăiate și încorporate în sol. Odată cu încorporarea buruienilor în sol ajung și semințele de buruieni care nu vor avea condiții pentru a germina.

Pe sola unde a fost executată arătura la adâncimea de 20-25 cm, gradul de îmburuienare a fost redus 48 buc./m2 (75 kg/ha S.U) față de solele unde au fost folosite variante ale sistemului minim de lucrări, arat o dată la doi ani, unde gradul de îmburuienare a fost de 60 buc./m2 ( 129 kg/ha S.U). La varianta lucrată cu grapa cu discuri a fost înregistrat cel mai mare grad de îmburuienare 179 buc./m2 (210 kg/ha S.U) (Guș P., 1998).

Sistemele de lucrare a solului, perioada de executare a acestora, planta cultivată, asolamentul sunt factori ce trebuie luați în considerare, deoarece contribuie la combaterea bolilor, dăunătorilor și a populației de buruieni. Pe terenurile ce au fost arate (30 cm) s-a constatat o reducere a atacului de rugină brună (Pruccinia recondita) și de fuzarioză la grâu (Microdochium nivale), iar atacul dăunătorilor precum gărgărița frunzelor de porumb (Tanymecus dilaticollis), viermii sârmă (Agriotes), coropișnițe (Gryllotalpa gryllotalpa) ș.a. s-a redus (Guș P., 1998).

CAPITOLUL 3

CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL ÎN CARE S-AU

DESFĂȘURAT CERCETĂRILE

3.1 Așezarea geografică

Stațiunea de Cercetare Dezvolare Agricolă Secuieni este localizată în Podișul Moldovei, în județului Neamț, în partea de S-E. Datorită rezulatelor obținute și puse în practică, stațiunea se ocupă nu numai de o parte a teritoriului Neamț, ci și de Bacău și partea nordică a Vrancei.

3.2 Geomorfologia zonei

Din punct de vedere fizico-geografic se pliază aspectului general al țării noastre. Datorită aspectului de proveniență central european putem spune că cea mai înaltă zonă este în est, unde este situată pădurea și cea mai joasă zonă se este în partea de sud-est, zonă cu arbuști scunzi și rari și vegetație ierboasă. Datorită dezvoltării paleogeografice, în nord, complexul de staturi de la suprafața pământului aparține unei epoci inferioare a neogenului, epocă ce este caracterizată prin floră și faună apropiată celei actuale, în sud aparține policenului iar ambele sunt organizate după aceeași înclinare și același sens (NV-SE). Din punct de vedere pedologic s-a constatat că solul conține o combinație de roci sedimentare bogate în carbonat de calciu, silicați și unele fragmente de cuarț combinate prin unele zone cu solurile nisipoase sau pietroase. Chiar dacă relieful are o structură bine definită, acesta prezintă râuri și depresiuni adânci cu înălțimi între 170-200 m chiar și mai înalte în unele zone. Prezența acestora accentuează desfășurarea cu regularitate a alunecărilor de teren, datorită terenului aflat în pantă și sub acțiunea apelor, în special după ploi îndelungate iar toate acestea alcătuiesc unele aspecte caracteristice solului.

Datorită factorilor climatici și a caracteristicilor formelor de relief, vegetația și solurile semnalează o scădere a înălțimii reliefului din interior către exterior, dar și o încrucișare a unor fenomene centrale și europene cu fenomenele locului luat în studiu.

3.3 Geologia și litologia zonei

Studiind evoluția fizică și organică a solului putem deduce că structura geologică este dintre cele mai vechi, predominant alcătuită în zona apelor și văilor, cu pantă de 200 metri, din șisturi cristaline și este considerată una din primele zone uscate din Europa.

Relieful a luat naștere pe măsură ce materialul format din pietriș, mâl și nisip s-a depus în cantități uriașe în locul apelor care își aveau cursul către Marea Neagră și datează încă din ultimul etaj al miocenului. În urma mișcărilor si deformărilor scoarței terestre ce au urmat, s-a ridicat ușor această zonă, având drept urmări retragerea regiunilor de lângă apă către S-E. În urma acestor fenomene, locurile formate prin acumularea depunerilor aduse de către ape, la contactul munților cu țărmul, au urmat o treaptă de formare descendentă fiind segmentate și săpate pâna au ajuns la un relief de coline și dealuri. Evident este faptul că repartizarea și înălțimea teraselor este în concordanță cu așezarea lor și aspectul albiei privit din punct de vedere a lungimii acesteia, înălțimile perfect distincte și repartizarea ierarhică a lor dar și de prezența aglomerărilor de minereuri aduse de către ape.

3.3.1 Solurile

O importanță deosebită pentru caracterizarea și formarea solurilor o au în general formele de relif, clima și vegetația. În funcție de tipul de soluri se disting două zone diferite: în zona predominantă de pădure, aflată pe o treapta superioară, se găsesc soluri argilo-iluviale (argile, nisip sau depozite aluviale vechi), iar în zona cu vegetație ierboasă, aflată pe treapta inferioară, se găsesc soluri molice de culoare închisă (neagră sau castanie). Din cauza prezenței unor zone de tranzacție și a multor întrepătrunderi între cele două tipuri de sol, granița dintre acestea nu poate fi delimitată, ea este construită după o linie șerpuitoare. Zonele unde se desfășoară activitățile pentru verificarea consecințelor prin experimentare își au locația în terasa Siretului și Lunca Siretului, deoarece aici domină un grup de soluri fertile, brune și castanii.

În decursul unor cercetări efectuate, s-a constatat că în zonă predomină mai multe tipuri de sol:

Soluri foarte fertile, de pădure, de culoare închisă (neagră sau castanie), ocupând o mare suprafață de 1978,9 ha. Fertilitatea este datorată descompunerii materiei animale și vegetale în sol, crescând astfel concentrația în substanțe amorfe. Pentru a preveni degradarea solului datorită lucrărilor, se vor efectua doar lucrări ale solului în linii paralele (arături, rânduri). Pentru a mări fertilitatea trebuie administrate produse minerale (fosfor).

Soluri obținute prin erodarea terenului de pe dealurile înalte, alcătuite în general din roci de culoare galbenă sau cafenie, formate din nisip sau argilă. Ocupă o suprafață de 16,9 ha. Din punct de vedere al stratului în sol, acesta are o constituție medie iar spre exterior este mai grea. Executarea arăturii, brazdelor și plantării se face urmărind curbele de nivel, deoarece reduce eroziunea cauzată de aceste lucrări și reduce pierderea apei.

Soluri nisipoase și lutoase, sărace în calciu, de culoare cenușie ce sunt puțin afectate în urma eroziunii. Acestea ocupă aproape 800 ha. Deoarece au o fertilitate naturală mai scăzută, acestea trebuie tratate cu produse organice sau minerale.

Soluri specifice luncilor, formate prin acumulări de material (nisip sau resturi de rădăcini). Ocupă o suprafață de aproape 44 ha, se găsesc în lunca Siretului și au cantități de apă subterană provenită din apa de infiltrație. Conțin cantăți importante de substanțe amorfe necesare fertilizării solului. Lucrările solului precum și procedeele tehnice de cultivare trebuie să asigure și menținerea solului, deoarece acesta are o constituție grea la suprafață.

Soluri formate prin acumulări de material dar cu o constituție a stratului ușoară, ce ocupă în jur de 300 ha. Acestea sunt soluri brune și se găsesc sub două forme: soluri ușor brunificate cu un coținut scăzut de substanțe amorfe și slab fertile și soluri intens brunificate, fertile și conținut ridicat de substanțe amorfe. Conțin carbonat de calciu în procent de 1-7 %.

Soluri formate prin acumulări de material cu o constituție a stratului medie. Ocupă o suprafață de aproape 200 ha, sunt situate în lunca Siretului și au cantități de apă subterană provenită din apa de infiltrație. Se împart în două grupe: soluri mediu brunificate și soluri intens brunificate, foarte fertile cu conținut mediu de substanțe amorfe. Se pretează de obicei pentru plante obișnuite, cu condiția ca solul să fie arat la adâncimi distincte.

Soluri specifice versanților, formate prin dezagregarea rocilor și deplasarea fragmentelor sub acțiunea gravitației. Acestea ocupă o suprafață de aproximativ 50 ha iar constituția solului este medie spre grea sau medie spre ușoară. Datorită localizării lor, solurile conțin regulat cantități foarte mari de apă, iar apă subterană la 5-6 m. Au cantități mari de humus iar pentru utilizarea solului lucrările agrotehnice trebuie să țină cont de curbele de nivel.

Soluri noroioase, ce ocupă o suprafață de aproximativ 14 ha unde se adună și stagnează mereu apa provenită din precipitații. Aceste soluri sunt greu de utilizat pentru cultivarea plantelor obișnuite, deoarece apa în exces sufocă rădăcinile plantelor.

Soluri apoase, formate pe depunerea nisipului si pietrișului adus de către apele curgătoare. Acestea ocupă în jur de 900 ha și se împart în mai multe categorii, în funție de apa subterană și constituția solului:

– Soluri cu constituție grea, cu conținut foarte ridicat de substanțe amorfe;

-Soluri cu constituție grea și conținut foarte mare de apă;

-Soluri cu constituție medie ce permit ușor trecerea apei și au conținut ridicat de humus;

-Soluri cu constituție puternică, ce permit greu trecerea apei și au cantități mari de azot și substanțe amorfe.

Litosolurile sunt formate în urma unor eroziuni puternice, sunt neevoluate și greu utilizabile pentru plantele de cultură.

3.4 Hidrografia și hidrologia zonei

Apa necesară agriculturii este asigurată în primul rând de către precipitații, iar consumul este asigurat de către evaporarea directă și prin transpirație a plantelor. O altă resursă importantă este apă râurilor ce-și au cursul în apropierea zonei și care aparțin bazinului hidrografic Siret. Deoarece înalțimile zonei sunt cuprinse între 700-800 m putem caracteriza regimul ca fiind astfel: ape mici, stabile și de lungă durată iarna și ape mari, nivopluviale primăvara.

3.5 Condițiile climatice din zonă .

Datorită localizării în Podișul Moldovei, clima este de tip continetal (aridă), media lunară.a.temperaturilor pe.timp de vară este de 20ºC – 30ºC, temperatura medie lunară pe timp de iarnă este cuprinsă între (-10ºC) și (-40ºC) și frecvența crivățului iarna. Potrivit Df.b.x.-Köppen clima este temperat continentală cu primăveri.scurte, veri răcoroase (temperatura cea mai ridicată fiind de 22ºC) și ierni aspre. (cea mai joasă temperatură înregistrată fiind de -3ºC).

3.5.1 Regim termic

Regimul termic este influențat de radiațiile cu infraroșu și transformarea în căldură la contactul cu suprafața activă, de circulația aerului atmosferic și a maselor de aer cu diferite caracteristici termice care străbat zona. Localizarea în Podișul Moldovei dezvoltă mișcarea maselor de aer către est, ce produc temperaturi scăzute și temperaturi ridicate datorate mișcărilor maselor de aer subtropical dinspre S-V sau S-E. Temperatura aerului este unul dintre cei mai importanți factori climatici care definește regiunile geografice și implicit restrânge suprafața de răspândire a unei specii. Pentru fiecare plantă există anumite condiții de temperatură necesare întreținerii tuturor proceselor fiziologice ce au loc, iar neîndeplinirea acestora pot cauza adesea pierderi considerabile producătorilor. Temperatura aerului determină direct intensitatea proceselor biochimice în partea aeriană a plantelor și acționează indirect asupra acestora prin influența ce o are asupra regimului termic al solului.

Este important să se țină o evidență a temperaturilor, respectiv: temperaturi scăzute de (-1ºC) – (-5ºC), temperaturi ridicate de 30ºC în perioada vegetației sau foarte coborâte de -25ºC în perioada repaosului relativ. Plantele au în componență un conținut foarte mare de apă iar temperaturile de peste 40ºC sau scăzute sub 0ºC au efecte negative asupra biocatalizatorilor, provocânad denaturări respectiv îngheț.

Regimul termic multianual a înregistrat în perioada anilor 1962-2006 o temperatură medie de 9,3ºC cu mici oscilații temporare. În urma unor date statistice efectuate pe perioada unui întreg șir de ani s-a constatat faptul că 18,2 % au fost ani călduroși, 68,2% au fost ani normali iar 13,6% au fost răcoroși. Analiza regimului termic, respectiv a temperaturii medii anuale pune în evidență caracterul variabil al temperaturii în perioada lunilor extreme, astfel pe perioada anilor 2013-2014 s-au întegistrat următoarele temperaturi:

Tabelul 3.1

Temperaturile medii ale aerului înregistrate la S.C.D.A Secuieni, Nemț în anii de experimentare

Analizând tabelul temperaturilor, anul 2013-2014 a fost un an călduros calculându-se o temperatură medie anuală de 10,2ºC.

Iarna acestui an a fost rece, înregistrându-se temperaturi de la -0,5ºC până la -3,8ºC, cea mai friguroasă luna fiind luna ianuarie iar cea mai călduroasă fiind luna decembrie.

3.5.2 Regimul pluviometric

În majoritatea cazurilor distribuția precipitațiilor în România este sub forma unor ploi în afara perioadei de iarnă când acestea cad sub formă de ninsoare.

Valorile precipitațiilor se diferențiază în funcție de anotimp, astfel:

Primăvara se îregistrează 118,9 mm și 12,3 mm în cel mai secetos an

Vara se înregistrează 201,9 mm și 23 mm în cel mai secetos an

Toamna se înregistrează 127,3 mm și 7,4 mm în cel mai secetos an

Iarna se înregistrează 72,9 mm și 2,4 mm în cel mai secetos an

Cea mai bogată perioadă din zona stațiunii, în precipitații, este înregistrată în lunile mai, iunie, iulie și septembrie cu o valoare de 68-77 mm pe lună. Cercetările au arătat că în zona de amplasament a stațiunii valoarea precipitațiilor este de 538,9 mm pe luna, cu aceleași valori ale repartizării, vitezei și intensității precipitațiilor în majoritatea cazurilor. Întâlnim însă și perioade lungi cu ploi abundente dar și perioade lungi de secetă continuă.

Tabelul 3.2

Precipitațiile medii înregistrate în anii experimentali la stația meteorologică S.C.D.A Secuieni, Neamț

3.5.3 Frecvența și intensitatea vânturilor

Zona de amplasament a stațiunii Secuieni beneficiază foarte puțin de o masă normală a maselor de aer cu o atmosferă stabilă. Nu este ferită de prezența vânturilor resimțite în toate anotimpurile. Vânturile dominante sunt din nord si vest și ajung la viteze medii de 6-7 m/s. Din partea nordică, cel mai adesea se manifestă crivățul, un vânt puternic în special pe parcursul iernii, cu viteze ce pot depăși uneori 30-35 m/s. Pe parcursul verii, apariția crivățului nu prezină caracteristicile obișnuite, dar este un vânt cald și uscat ce produce pagube recoltelor, în general regiunilor sud-estice ale zonei. În urma unor analize efectuate, a rezultat faptul că procentul zilelor cu temperaturi constante este de 16%.

Tabelul 3.3

Frecvența și intensitatea vânturilor

3.6 Alți factori ecologici de natură climatică

Alți factori de natură climatică sunt reprezentați de grindină, rouă, ceață, brumă și nebulozitate. Din cercetările anterioare s-a constatat faptul că cel puțin o dată la doi ani, în zonă sunt înregistrate ploi cu grindină.

La suprafața solului ceața are o concentrație mult mai mare pe timpul nopții decât pe timpul zilei. Cea mai afectată lună este noiembrie, cu 17 zile de ceață. Roua cade între 50-80 de zile pe timpul unui an calendaristic.

Primele semne de brumă sunt la începutul anotimpului de toamnă, în luna septembrie iar ultima brumă este la începutul primăverii, în luna aprilie. În medie s-au înregistrat 37 de zile cu brumă pe un an calendaristic.

Nebulozitatea înregistrează în zonă o medie 6 ore. Analizând starea cerului, media zilelor înnorate este de 114,4, media zilelor cu soare este de 106,7 iar media zilelor în care cerul este instabil este de 143,9.

Procentual, soarele strălucește în jur de 46% din durata posibilă, ceea ce înseamnă aproximativ 1150-1200 de ore într-un an calendaristic.

3.7 Aspecte ale vegetației naturale și ale buruienilor dominante

Vegetația este în strânsă legătură cu factorii de climă, relieful dispus descendent dar și adâncimea apei. Zona Stațiunii de Cercetare Secuieni este amplasată într-o zonă de tranziție dintre pădure și stepă unde predomină vegetația ierboasă și arbuștii scunzi.

În zonele cu altitudini mai mari s-a dezvoltat o vegetație asemănătoare celei de pădure unde preodomină în special speciile de gorun și stejar. Astfel, din aceeași categorie mai întâlnim specii de arțar (Acer platanoides), carpen (Carpins betulus), și tei (Tilia tomentosa și Tilia ptreea). Datorită condițiilor nefavorabile de mediu, arbuștii și vegetația ierboasă au o evoluție slabă în etajul pădurilor, fiind remarcate doar câteva specii: clocotișul (Staphylea pinnata), socul (Sambucus nigra) și dârzomul (Viburum lantane).

Vegetația de luncă joasă este reprezentată în special de asociații vegetale specifice, de natura lemnoasă, împărțite în două clase: lemn tare ce cuprinde o formație forestieră alcătuită din frasin comun sau stejar și lemn moale format din răchite, salcii sau plopișuri. Aceste specii sunt specifice locului datorită adaptabilității lor la condițiile de mediu ce se caracterizează prin: cantitatea mare a vaporilor de apă a aerului, cantitatea mare de apă de la suprafața solului, prezența terenului aluvial și a mlaștinilor cu o mare cantitate de apă pentru scurte perioade de timp. De asemenea, în jurul mlaștinilor formate se găsesc diferite specii la plante, specii cu o mare afinitate pentru apă. Așezare lor este în funcție de cantitatea de apă, iar pe margini se găsesc pipirig, stuf și papură.

Zona este favorabilă și pentru plante folosite în alimentație, dintre acestea amintim: cartof (Solanum tuberosum), sfeclă de zahăr (Beta vulgaris), floarea-soarelui (Helianthus annuus), fasole (Phaseolus vulgaris), mazăre (Pisum sativum) și soia (Glycine max.).

CAPITOLUL 4

OBIECTIVELE CERCETĂRII ȘI METODA DE LUCRU

4.1 Scopul și importanța cercetărilor întreprinse

Activitatea de cercetare întreprinsăapresupune analiza și determinarea eficienței economice a șapte sisteme diferite de lucrare a solului, aplicate pe diferite culturi grâu, porumb, rapiță și soia.

Cercetările au fost efectuate în condițiile existente la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricola Secuieni, județul Neamț.

Eficiența economică nu presupune doar obținerea unor producții ridicate la unitatea de suprafață, deoarece există anumite situații când o cultură sau un sistem de lucrare a solului este mai eficient din punct de vedere economic chiar dacă a determinat producții mai scăzute. De asemenea, eficiența economică depinde și de modul în care sunt executate lucrările solului și de calitatea acestora.

Identificarea celor mai eficiente sisteme de lucrare a solului s-a determinat în urma calcului indicatorilor economici ca: volumul cheltuielilor și a veniturilor, profitul brut și rata profitului. Pentru determinarea eficienței economice, producțiile medii obținute și nivelul cheltuielilor a fiecărui sistem de lucrare a solului analizat au reprezentat punctul de plecare.

4.2 Obiectivele cercetării

În cadrul activității de cercetare obiectivele prioritare au fost următoarele:

determinarea gradului de influență a sistemelor de lucrare a solului asupra costului de producție și a volumului de producție la culturile de grâu, porumb, rapiță în condițiile de la S.C.D.A Secuieni, Neamț;

stabilirea sistemului de lucrare a solului care se pretează cel mai bine la condițiile de sol, în funcție de planta cultivată;

stabilirea gradului de eficiență economică a fiecărui sistem de lucrare a solului analizat, în urma determinării indicatorilor economici, profitului net și rata profitului pentru fiecare variantă de lucrare a solului și plantă cultivată;

4.3 Factorii experimentali

Prezenta lucrare înfățișează datele obținute în activitatea de cercetare desfășurată în anul agricol 2013-2014, activitate realizată în câmpurile experimentale ale S.C.D.A Secuieni, Nemț.

Climatul în care s-a desfășurat activitatea de cercetare este unul de tip temperat continental cu influențe est europene, caracterizat prin prezența maselor reci de aer în perioada iernii și maselor de aer cald și uscat în perioada de vară.

Principalele tipuri de sol care predomină în câmpurile experimentale ale S.C.D.A Secuieni, Neamț sunt cernoziomul și brun eumezobazic molic. Conținutul în humus a solului pe care a fost amplasată experiența variază între 2,55 și 3,1% pe adâncimea 0-20 cm. Alte caracteristici ale solului precum densitatea aparentă are valori cuprinse între 1,26 și 1,33 g/cm3, porozitatea totală 50-52%, valoarea pH-ului 6,29 solul fiind un sol slab acid, conductivitatea hidraulică 50-20 mm/h (Cornelia Lupu, 2007).

Factorii experimentali folosiți în experiențele efectuate au fost șapte sisteme de lucrare a solului și trei culturi: grâu, porumb și rapiță.

Factorul A: variante de lucrare a solului:

A1: Arat+Combigerm

A2: Arat+Vibromix

A3: GDG+Vibromix

A4: GDG+ Freză

A5: Cizel+Vibromix

A6: Cizel+Freză

A7: Scarificator+Venta

Factorul B: culturile ce au fost folosite în aceasta experiență sunt:

C1: Grâu

C2: Porumb

C3: Rapiță

4.4 Metoda de cercetare și determinări efectuate

Obiectivul activității de cercetare întreprinse a fost stabilirea eficienței economice a diferitelor sisteme de lucrare a solului în condițiile existente în cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, Neamț în anul agricol 2013-2014.

Eficiența economică a variantelor de lucrare a solului a fost stabilită în urma determinării indicatorilor economici cum ar fi: profitul brut, rata profitului. Eficiența economică pentru fiecare variantă experimentală s-a determinat în urma întocmirii fișelor tehnologice aferente fiecărei culturi.

Fișa tehnologică reprezintă un document în care sunt cuprinse în ordine cronologică lucrările necesare pentru o anumită cultură, atât pentru obținerea producției principale, cât și pentru obținerea producției secundare.

Fișa tehnologică cuprinde parametrii cantitativi și calitativi pentru efectuarea lucrărilor specifice pentru fiecare cultură precum: culturile incluse în planul de producție a fermei, suprafața ocupată de cultură, lucrări de înființare și de întreținere a culturilor, producție medie și producție totală a fiecărei culturi, volumul transportului, mijloacele de executare, tarifele de plată pentru lucrările mecanice, dozele de pesticide, erbicide și îngrășăminte ș.a.

Fișa tehnologică reprezintă un instrument de organizare, programare și pregătire a producției și stabilește nivelul cheltuielilor directe de producțe, necesarul de mijloace de producție și forță de muncă, pe categorii de lucrări și perioade, pentru fiecare cultură.

De asemenea, fișa tehnologică este un tabel în care sunt redate în ordine cronologică totalitatea proceselor de muncă și a lucrărilor componente caracteristice fiecărei tehnologii de producție, unde se regăsesc termenele de executare, necesarul de mijloace de muncă (tractoare, mașini, mijloace de transport, materiale etc.), cheltuielile de producție, toate acestea în scopul obținerii unor producții vegetale cu cheltuieli minime pe unitate de produs.

Pentru a se determina eficiența economică a diferitelor sisteme de lucrare a solului, pentru culturile grâu, porumb, rapiță și soia trebuie întocmit bugetul de venituri și cheltuieli. În bugetul de venituri și cheltuieli sunt cuprinse cheltuieli de producție, cheltuieli generale, cheltuieli de aprovizionare, asigurări, impozit pe profit ș.a.

Bugetul deevenituri șiacheltuieli cuprinde:

Producția totală – producția totală poate fi exprimată valoric sau fizic; Producția totală valorică exprimă producția destinată vânzării, în condițiile standardizării, iar producția totală fizică exprimă producția totală, în expresie fizică obținută la unitatea de producție, prin utilizarea resurselor în anumite cantități și anumite combinații. Astfel, producția totală are rolul de a determina eficiența factorilor de producție folosiți și efectul acestora asupra creșterii cantitative și calitative a producției. Producția totală se obține prin înmulțirea producției obținute de pe un hectar cu întreaga suprafață cultivată, după următoarea formulă: Pt=Producția obținută pe suprafața de un hectar*Suprafața totală

Producție medie – reprezintă randamentul de producție obținut pe unitate de producție. Producția medie se calculează după formula:

Venitul total – din punct de vedere contabil, veniturile exprimă echivalentul în bani a producției realizate sau vândute și servește pentru acoperirea cheltuielilor producției. De asemenea, determinarea venitului total contribuie la determinarea rezultatului financiar, dacă firma obține profit sau este pe minus. Vt=Qm(producția marfă)*Pv(Prețul de vânzare).

Venituri din producția agricolă – Vt=Qm(producția marfă)*Pv(Prețul de vânzare).

Cheltuieli totale de exploatare – reprezintă consumul total de bunuri materiale și forță de muncă necesar pentru realizarea unui produs, serviciu etc. În cadrul cheltuielilor totale de exploatare sunt incluse cheltuielile fixe și variabile realizate de o firmă în cadrul unui ciclu de producție.

Cheltuieli directe – aceste tipuri de cheltuieli pot fi atribuite și individualizate în mod direct unui produs sau unei activități. În grupa cheltuielilor directe sunt cuprinse cheltuielile variabile de producție care influențează în mod direct producția obținută. Acestea mai sunt denumite cheltuieli specifice sau individuale, exemplu: consumul de energie, consumul de materii prime și materiale, consumul de apă ș.a

Cheltuieli cu materii prime și materiale – reprezintă cheltuielile efectuate cu materii prime și materiale, materiale consumabile, pesticide, îngrășăminte chimice, erbicide ș.a

Cheltuieli cu lucrări mecanizate – reprezintă cheltuieli aferente executării arăturii, aplicarea îngrășămintelor, erbicidelor, pesticidelor etc.

Cheltuieli de aprovizionare – această grupă cuprinde cheltuieli legate de cumpărarea și stocarea bunurilor patrimoniale.

Cheltuieli cu forța de muncă – în cadrul acesteia sunt cuprinse cheltuielile cu salariile angajaților și alte cheltuieli legate de personal, exemplu: salarii de bază, salarii de merit, spor de vechime, alte sporuri, indemnizații, fond de premii, primă de vacanță ș.a

Cheltuieli cu impozite și taxe – în grupa aceasta sunt cuprinse cheltuielile cu personalul: asigurările sociale, ajutorul de șomaj, protecția socială, cheltuieli cu impozitul pe clădiri,pe terenuri, mijloace de transport și alte cheltuieli de exploatare etc.

Cheltuieli indirecte – aceste tipuri de cheltuieli pot fi delimitate pe produs sau pe activitate, printr-un procedeu de repartizare, deoarece nu se pot individualiza în momentul efectuării, întrucât cuprind mai multe obiecte, cheltuieli ce nu pot fi repartizate direct pe fiecare produs sau serviciu. Acestea trebuie colectate iar apoi sunt repartizate în cote părți pe activități. Exemplu de cheltuieli indirecte: cheltuieli generale și cheltuieli comune, cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor, cheltuieli de administrație, cheltuieli de desfacere etc.

Profitul brut – profitul reprezintă scopul activității economice. Prin intermediul acestuia se compară balanța dintre veniturile totale și cheltuielile totale, dacă este în favoarea veniturilor, stabilindu-se astfel dacă o cultură este sau nu eficientă din punct de vedere economic. Relația de calcul este: Pb (profitul brut)=Vt (venituri totale) – Cht (cheltuieli totale).

Profitul net – reprezintă profitul rezultat în urma impozitării. Relația de calcul a profitului net este: Pn (profit net)=Pb (profitul brut) – Imp (impozitul pe profit).

Costul de producție – Este un indicator sintetic al activității economice și reflectă cheltuielile ce revin pe unitate de produs. Costul de producție înfățișează cheltuielile realizate pentru obținerea de bunuri economice. Căile de reducere a costului de producție sunt: sporirea eficienței mijloacelor de producție, prin reducerea consumului de combustibil, energie, materii și materiale prime etc., creșterea eficienței utilizării capitalului fix, creșterea productivității muncii ș.a. Formula de calcul a costului de producție este:

Rata profitului – caracterizează mărimea relativă a profitului, o rată ridicată a profitului, determină o profitabilitate mare și invers. Rata profitului reprezintă raportul procentual dintre profitul brut și cheltuielile totale. Formula de calcul este următoarea:

Productivitatea muncii – este un indicator calitativ care evidențiază nivelul de dezvoltare a forțelor de producție. Factorii principali care determină o creștere a productivității muncii sunt: progresul tehnic, organizarea muncii, gradul de specializare a muncitorilor ș.a. Conceptul de productivitate definește eficiența muncii. Productivitatea muncii, se calculează prin relația: :

CAPITOLUL 5

ASPECTE ECONOMICO-ORGANIZATORICE

5.1 Prezentarea unității

Înființată la 1 ianuarie 1962, din ordinul Ministerului Agriculturii, pe terenul fostei Gospodării Agricole de Stat și prin unificarea fostei stațiuni I.C.A.R Târgu-Frumos, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni este amplasată în Sud-Estul județului Neamț, cu sediul în comuna Secuieni, aflată la o distanță de 10 km de orașul Roman și 40 km de orașul Bacău.

În primii ani de la înființare, stațiunea avea o suprafață inițială de 4,086 ha. După revoluția din 1989, suprafața arabilă a stațiunii a început să se reducă, în momentul actual aceasta fiind de doar 575 ha, obținute conform Legii 45/2009. Unitatea lucrează o suprafață medie de aproximativ 1400 ha, restul, de 825 fiind obținute în urma încheierii unor contracte de arendare cu proprietarii de teren.

Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni, Neamț a încercat să vină cu soluții la problemele cu care agricultura din Nord-Estul României se cunfruntă din cauza condițiilor nefavorabile, accentuate de caracterul temperat continental al climei.

Principalele soluții pentru domeniul agricol cu care S.C.D.A Secuieni a încercat să vină în ajutorul fermierilor din această zonă a fost elaborarea unor sisteme tehnologice și producerea unui material semincer superior care să fie eficient, date fiind condițiile neprielnice din regiunile Bacău, Neamț și Vrancea.

5.2 Organizarea activității

Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni, Neamț este structurată în două sectoare:

Cercetare

Dezvoltare

S.C.D.A Secuieni face parte din rândul stațiunilor zonale ale Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Agricolă – Fundulea, aflandu-se în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice ,,Gheoghe Ionescu Sisești,, București.

5.2.1 Activitatea de cercetare

În perioada 1962-2010 s-au derulat diferite proiecte de cercetare, cu diverși parteneri. Astfel în prima parte cuprinsă între anii 1962-2002, proiectele de cercetare desfășurate în cadrul stațiunii au fost derulate în colaborare cu diverse institute din țară, Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Cartofului Brașov, I.C.C.P.T Fundulea, I.C.P.P București.dar și cu alte institute de profil din afara granițelor.

Activitatea de cercetare desfășurată la S.C.D.A Secuieni s-a centrat pe următoarele sfere:

1. Activitatea de ameliorare: a urmărit ameliorarea cânepei monoice. În urma cercetărilor efectuate la Secuieni, s-au realizat cinci soiuri noi de cânepă monoică Secuieni I (1984), Diana (2001), Irene (1994), Denise (1999) și Zenit (2000). Soiurile create în cadrul stațiunii de cercetare Secuieni se caracterizează printr-un grad ridicat de adaptabilitate, rezistență sporită împotriva dăunătorilor și agenților patogeni, producții de sămânță și de tulpini ridicate.

Randamentele cele mai ridicate au fost înregistrate la liniile SEL-106, având o producție de tulpini medie de 12,500 kg și Z-SCM-44, prezentând randamente de sămânță însemnate.

2. Producerea de sămânță: Activitățile întreprinse în domeniu au permis autorizarea introducerii în culturile agricole a peste 30 de hibrizi și soiuri la cerealele de toamnă, de primăvară, plante textile, leguminoase, plante furajere ș.a.

Soiurile și hibrizi creați la S.C.D.A Secuieni se individualizează printr-un grad de adaptabilitate ridicat față de condițiile climatice din N-E României.

Cantitatea cea mai mare de sămânță produsă la stațiunea Secuieni este reprezentată de cereale păioase, anual fiind produsă între 200-250 tone sămânță, locul secund fiind ocupat de leguminoase aproximativ 100-150 tone sămânță urmate de plante medicinale și aromatice 2-3 tone sămânță și cânepă monoică aproximativ 8-10 tone sămânță.

3. Protecția plantelor: Activitățile desfășurate în cadrul acestui departament au avut ca obiectiv principal, rezolvarea problemelor existente în agricultura contemporană, dar mai cu seamă problemele cu care fermierii din N-E țării se confruntă. Dintre care enumerăm:

stabilirea principalelor categorii de boli, dăunători, agenți patogeni cu care culturile de porumb, floarea-soarelui, plantele furajere, cerealele păioase, soia, fasole ș.a. se confruntă în regiunea de nord-est;

determinarea dăunătorilor care produc pagubele cele mai însemnate, pagube ce depășesc pragul economic de dăunare a populațiilor (PED). Astfel, cei mai importanți dăunători identificați sunt: Agrioted spp. (viermii sârmă), Grapholitha delineana Walker (molia cânepii), Loxostege sticticalis (omida de stepă), Tetranychus urticae (păianjenul roșu comun) etc.;

analiza modului în care reacționează unele soiuri sau unii hibrizi la atacul diferiților agenți patogeni, dăunători, precum și stabilirea celor mai eficiente măsuri de combatere și prevenire;

4. Agrofitotehnia: prin activitatea desfășurată în cadrul acestui departament s-a urmărit îmbunătățirea unor tehnologii de cultivare care să conducă la obținerea unor sporuri de producție.

4.1 Lucrările solului: Analizând impactul sistemelor de lucrare a solului asupra proprietăților fizice și hidrofizice s-a urmărit aplicarea acestora, astfel ca printr-un număr cât mai redus de lucrări să se întrunească condițiile optime pentru creșterea și dezvoltarea plantei, dar și pentru obținerea unor producții cât mai ridicate la hectar.

4.2 Îngrășăminte și bacterii

Activitatea acestui departament a urmărit stabilirea unor doze specifice de fertilizare la principalele culturi: grâu, porumb, fasole, soia, floarea-soarelui, cartof, sfeclă de zahăr ș.a. De asemenea s-a urmărit și gradul de influență a sistemului de fertilizare asupra însușirilor fizice, chimice și biologice ale solului.

5. Plante medicinale și aromatice

Acest departament a luat naștere în anul 1973, iar dintre obiectivele generale ale acestuia enumerăm:

-producerea de material semincer care să dețină însușiri biologice superioare;

-elaborarea, adaptarea și îmbunătățirea tehnologiilor de cultivare la condițiile din nord-estul țării;

-elaborarea și cultivarea plantelor aromatice în sisteme de agricultură ecologică;

6. Plante furajere: S-a urmărit stabilirea celor mai eficace tehnologii folosite în culturile de plante furajere, precum și adaptarea diferitelor specii și soiuri de graminee la condițiile existente în zona Moldovei.

7. Zootehnia: Studiile efectuate asupra rasei Brună de Maramureș au avut ca obiectiv stabilirea celor mai adecvate norme de furajare a animelelor care să determine obținerea unor producții ridicate.

8.Oficiul de calcul: Activitatea acestui departament este susținută de doi analiști programatori și un operator de date.

5.2.2 Activitatea de dezvoltare

Structurată în două ferme:

O fermă vegetală care se întinde pe o suprafață de 1400 ha, dintre care 575 ha proprii și restul de 825 ha obținute prin arendare prin încheierea unui contract.

Structura culturilor în cadrul fermei vegetale este următoarea:

490 ha cultivate cu cereale păioase;

378 ha leguminoase;

168 ha plante prășitoare;

364 ha culture furajere;

O fermă mixtă având un număr de 400 capete, în principal taurine din rasa Brună de Moldova. Producția medie de lapte obținută este de 4500 litri/cap de vacă furajată.

Activitatea de dezvoltare cuprinde și două sectoare: un sector de uscare, condiționare și calibrare a semințelor căruia îi revine atribuția de a prelucra cantitatea de sămânță obținută și un sector de mecanizare.

Materialul semincer produs la stațiunea S.C.D.A Secuieni este destinat în special pentru export și pentru zona Moldovei.

Figura 5.1 Semănătoare Fabimag FG-01 Figura 5.2 Semănătoare păioase Amazone D9

Figura 5.3 Cultivator Lemken Korund 8 Figura 5.4 Combinator Horsh Pronto

5.2.3 Personalul științific, tehnic și organizatoric al S.C.D.A Secuieni

Tabelul 5.1

Personalul științific, tehnic și organizatoric al S.C.D.A Secuieni

CAPITOLUL 6

EFICIENȚA ECONOMICĂ A DIFERITELOR SISTEME DE LUCRARE A SOLULUI ÎN CONDIȚIILE DE LA S.C.D.A SECUIENI, NEAMȚ

Activitatea de cercetare desfățurată în perioada 2013-2014 la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Secuieni, Neamț a avut rolul de a determina și de a evalua eficiența economică a sistemelor convenționale și neconvenționale de lucrare a solului în cadrul a trei culturi grâu (Triticum aestivum), porumb (Zea mays) și rapiță (Brassica napus), în condițiile existente de la Secuieni, Neamț.

Eficiența economică reprezintă o sumă de factori calitativi, cu un caracter complex și vizează perfecționarea continuă a unei activități, a unui domeniu, prin modernizare, reconstrucție, dezvoltare sau retehnologizare.

Eficiența economică reprezintă efectele economice obținute prin utilizarea rațională a resurselor materiale, umane în condițiile realizării unor cheltuieli raționale, folosind metode științifice de organizare a activității. Prin urmare, întreprinderea va înregistra o eficiență economică ridicată, atunci când va obține efecte economice mari la un nivel mic al cheltuielilor.

Practic, eficiența economică constă în legătura ce se formează între resursele alocate pentru desfățurarea unei activități și rezultatele obținute.

Eficiența economică a celor șapte sisteme de lucrare a solului analizate s-a calculat în urma determinării indicatorilor economici, cost de producție, venituri totale, profit brut și rata profitului. Indicatorii de eficiență economică au fost calculați pe baza fișelor tehnologice întocmite separat pentru fiecare cultura. Pentru calculul balanței.venituri-cheltuieli.au fost folosite prețurile reale.ale produselor, la nivelul anului agricol 2013-2014. De menționat este faptul că, pentru determinarea indicatorului rata profitului nu au fost luate în considerare o serie de cheltuieli precum dobânzi, amortizări mijloace fixe, rate la credit ș.a.

6.1 Influența sistemelor de lucrare a solului asupra producției de grâu, porumb și rapiță

Sistemele de lucrare a solului reprezintă una dintre verigile care au un impact semnificativ asupra calității producției și asupra eficienței economice.

Grâul de toamnă este una dintre cele mai importante plante de cultură cultivate ocupând suprafețe întinse. Problemele cele mai frecvente cu care agricultorii se confruntă în cazul pregătirii terenului pentru înființarea culturilor de grâu de toamnă, sunt reprezentate de timpul scurt dintre recoltarea plantei premergătoare și până la semănat. În această perioadă este necesară pregătirea unor suprafețe mari de teren pentru semănat și predominanța unor condiții meteorologice dificile, caracterizate prin existența secetelor la sfârșitul verii și începutul toamnei.

Pentru ca lucrarea de semănat să se realizeze în condiții bune este necesară pregătirea unui sol afânat pe adâncimea de 18-20 cm, cu suprafețele nu foarte bine mărunțite, fără bulgări, nivelat și fără resturi vegetale.

Dintre cele șapte sisteme de lucrare a solului analizate în condițiile existente la Secuieni, Neamț, cele mai ridicate producții la hectar au fost obținute la sistemul I de lucrare a solului (arat+Combigerm) cu o producție de 7225 kg/ha. Sistemul II de lucrare a solului (arat+Vibromix) a înregistrat o producție de 6888 kg/ha și sistemul VII de lucrare a solului, unde a fost folosit scarificatorul+ Venta, a rezultat o producție de 6756 kg/ha.

Dintre sistemele convenționale de lucrare a solului analizate, producția cea mai mare de grâu a fost obținută la sistemul I de lucrare a solului, unde afânarea de bază s-a realizat cu plugul cu cormană, iar pentru pregătirea patului germinativ s-a folosit combinatorul Combigerm, unde a fost obținută o producție de 7225 kg/ha. Combigerm este un utilaj multifuncțional, ușor de folosit și de reglat, ideal pentru pregătirea patului germinativ. Dintre avantajele acestui utilaj enumerăm: costuriade întreținere minime, reducereaanumărului de lucrări și lucrarea uniformă pe întreaga lățime.

Arătura s-a realizat la adâncimea de 20-25 cm adâncime, fără a scoate bulgări, urmărind încorporarea resturilor vegetale. Această lucrare se realizează cu plugul în agregat cu grapa.

La cel de-al doilea sistem convențional folosit în experiența de la Secuieni, unde pregătirea patului germinativ a fost realizată cu cultivatorul Vibromix, producția obținută a fost de 6888 kg/ha.

În plan opus, cele mai mici producții au fost obținute la solele unde, pentru pregătirea terenului au fost folosite variante ale sistemelor minime de lucrare a solului. Astfel producțiile obținute au fost următoarele: sistemul VI de lucrare a solului, cizel+freză, cu o producție de 6200 kg/ha, sistemul V de lucrare a solului, cizel+vibromix, 5730 kg/ha și sistemul IV de lucrare a solului, unde terenul a fost pregătit cu GDC și freza, cu o producție de 4958 kg/ha. Cea mai mică cantitate de grâu a fost obținută la sola unde pentru pregătirea terenului a fost folosit GDG și Vibromix, fiind obținută o producție de 4591 kg/ha.

Figura 6.1 Producțiile medii de grâu obținute la hectar în funcție de sistemul de lucrare a solului aplicat

Eficiența diferitelor variante de lucrare a solului precum și evoluția costurilor este în strânsă legătură cu planta premergătoare. Astfel din cauza existenței unor cantități însemnate de resturi vegetale (exemplu porumb, floarea-soarelui) este recomandat să se are, iar în cazul altor premergătoare (sfeclă pentru zahăr, rapiță) se recomandă lucrarea superficială a terenului sau chiar semănatul direct în teren nelucrat.

Figura 6.2 Producțiile medii de porumb obținute la hectar în funcție de sistemul de lucrare a solului folosit

În figura 6.2 sunt înfățișate producțiile medii de porumb obținute în cadrul experientei de la Secuieni, Neamț. Producția de porumb a avut variații între 10812 kg/ha și 8439 kg/ha. Producția cea mai ridicată, 10812 kg/ha, a fost obținută în sola ce a fost lucrată cu sistemul I de lucrare a solului, care a presupus executarea arăturii pe adâncimea de 25-30 cm. Pentru pregătirea patului germinativ a fost folosit combinatorul Combigerm, prin intermediul căruia s-a realizat afânarea solului pe adâncimea de 8-9 cm.

În plan opus, cea mai mică producție la hectar a rezultat la sistemul III de lucrare a solului, unde pregătirea terenului s-a realizat cu GDG, iar pentru pregătirea patului germinativ s-a folosit cultivatorul Vibromix, cu o producție de 8439 kg/ha.

Cele mai ridicate producții de porumb au fost obținute la variantele ce au fost lucrate cu sisteme convenționale de lucrare a solului, arat+Combigerm și arat+Vibromix, sistemul II de lucrare a solului, 10489 kg/ha.

Producțiile cele mai scăzute au fost înregistrate la variantele minime de lucrare a solului, care presupun ca afânarea solului să se realizeze fără întoarcerea brazdei. Astfel în cazul sistemul IV de lucrare a solului (GDG+Freză), media producției obținute a fost de 9501 kg/ha, variantele lucrate cu cizelul au rezultat producții de 9648 kg/ha. La varianta unde patul germinativ a fost pregătit cu Vibromix și 9872 kg/ha la sistemul VI, unde patul germinativ a fost pregătit cu freza. În cazul sistemului VII, scarificator+Venta, a fost obținută o producție medie de 10327 kg/ha.

Lucrările cu grapa cu discuri determină pierderea apei din sol ca urmare a întoarceri unei mase însemnate de sol. Afânarea terenului cu GDG determină o răsărire neuniformă.

Dintre variantele de lucrări minime folosite, cele mai mici producții au fost obținute la variantele unde afânarea de bază s-a realizat cu GDG, iar pentru pregătirea patului germinativ s-a folosit cultivatorul Vibromix sau freza.

Afânărea solului cu plugul cu cormană sau cizelul are ca efect reducerea procesului de eroziune, reducerea consumului de carburanți și implicit a costurilor de producție, precum și îmbunătățirea însușirilor fizice, chimice și biologice ale solului.

Figura 6.3 Producțiile medii de rapiță obținute la hectar în funcție de sistemul de lucrare a solului folosit

Cantitatea și calitatea producției de rapiță obținută la hectar este influențată direct de tehnologia de fertilizare (cantitatea de îngrășăminte cu micro și macroelemente) și de sistemul de lucrare a solului folosit. Tehnologia de cultivare a rapiței este una complet mecanizată și simplă.

În funcție de sistemul de lucrare a solului folosit în experiență, producțiile de rapiță au avut valori cuprinse între 3211 kg/ha și 2132 kg/ha.

În cadrul sistemelor convenționale de lucrare a solului, producția cea mai ridicată de rapiță a fost obținută la sistemul I de lucrare a solului, unde terenul a fost arat iar pentru pregătirea patului germinativ s-a folosit combinatorul Combigerm, unde a rezultat o producție de 3211 kg/ha. Al doilea sistem convențional folosit în experiență, respectiv arat+ cultivator Vibromix,a obținut o producție de 2998 kg/ha.

Rapița este o plantă care nu este afectată primăvara de secetă, deoarece valorifică foarte bine apa care se acumulează în sol din timpul iernii. Pentru pregătirea terenului se folosește aceiași gamă de mașini și utilaje agricole care se folosesc la cereale.

Sistemele de lucrări minime folosite în experiență au avut ca rezultat producții cuprinse între 2816 kg/ha și 2132 kg/ha. Cea mai ridicată producție a fost obținută la varianta VII de lucrare a solului, unde afânarea s-a realizat cu scarificator+Venta. Cea mai mică producție a fost obținută la varianta III, unde afânarea s-a realizat cu GDG iar pergătirea patului germinativ s-a realizat cu cultivatorul Vibromix. La celelalte sisteme de lucrare a solului s-au înregistrat producții intermediare. Astfel la sistemul IV, GDG+Freză, producția a fost de 2198 kg/ha, iar la sistemul V și VII unde afânarea de bază s-a realizat cu Cizel și pentru pregătirea patului germinativ s-a folosit cultivatorul Vibromix și freza, producțiile obținute au fost de 2317 kg/ha și 2323 kg/ha.

Din analiza figurilor în care sunt reprezentate producțiile obținute la fiecare cultură, în funcție de sistemul de lucrare a solului folosit în experiența de la Secuieni se constată că, cele mai mari producții obținute au fost înregistrate la sistemele convenționale de lucrare a solului, unde afânarea de bază s-a realizat cu plugul cu cormană. Pentru pregătirea patului germinativ s-a folosit combinatorul Combigerm sau cultivatorul Vibromix. În plan opus cele mai mici producții obținute au fost înregistrate la sistemele de lucrări minime, în speciale la variantele unde afânarea de bază s-a realizat cu GDG.

6.2 Eficiența economică a sistemelor de lucrare a solului

În urma folosirii diferitelor variante de lucrare a solului sunt create condiții optime necesare creșterii și dezvoltării plantelor cultivate. Importanța lucrărilor solului a fost dovedită științific și constă în:

influențarea și modificarea factorilor fizici, chimici și biologici, în același timp cu crearea condițiilor optime ce sunt necesare pentru germinarea și creșterea ulterioară a plantelor;

lucrările solului reprezintă o modalitate eficientă de combatere a populației de buruieni, a bolilor și a dăunătorilor;

se asigură valorificarea solurilor afectate de factori limitativi, exemplu soluri afectate de exces de umiditate, secetă, salinizare și eroziune;

lucrările solului contribuie la refacerea periodică a stratului afânat, resturile vegetale rămase după recoltarea plantelor fiind încorporate în sol, menținându-se astfel fertilitatea solului;

lucrările solului contribuie la realizarea condițiilor optime necesare pentru recoltarea mecanizată;

lucrările solului intensifică activitatea microorganismelor (Ailincăi C., 2007).

Condițiile în care se desfășoară agricultura variază extrem de mult de la o zonă la alta. Pentru obținerea unor rezultate economice pozitive și a unor producții superioare din punct de vedere cantitativ și calitativ, este necesară efectuarea judicioasă a lucrărilor solului în deplină armonie cu ceilalți factori de vegetație.

Lucrările solului trebuie efectuate într-o anumită succesiune. Tehnologii de producție pentru fiecare cultură, trebuie să ia în considerare condițiile pedoclimatice, gradul de îmburuienare al terenului, planta premergătoare, sistemul de mașini și utilaje, varianta de cultură (irigat, neirigat) și alți factori. Totalitatea lucrărilor ce sunt aplicate solului, pe sole și culturi, în cadrul unei rotații și a unui asolament, formează sistemul de lucrare a solului (Ailincăi C., 2007).

În ultima perioadă, principala preocupare a producătorilor agricoli este stabilirea unor variante de lucrare a solului care sa fie eficiente din punct de vedere economic. Dirijând procesul de producție se asigură menținerea fertilității solului și obținerea unor randamente ridicate. Astfel, prin aplicarea rațională a lucrărilor solului, producătorii agricoli pot reduce substanțial consumul de combustibil cu 35-65% (Rusu T., 2003). Activitatea care implică consumul de motorină cel mai însemnat este lucrarea de bază a solului, arătura.

Toate sistemele de lucrare a solului trebuie să creeze condiții necesare pentru creșterea și dezvoltarea plantelor cultivate. Adoptarea anumitor variante de lucrare a solului trebuie să cuprindă soluții care au ca efect creșterea producției la hectar, cu un nivel al eforturilor economice cât mai redus.

Figura 6.4 Fișă tehnologică la grâu

Tabelul 6.1

Modelul de calcul al bugetului de venituri și cheltuieli a culturii de grâu

Tabelul 6.2

Eficiența economică a culturii de grâu

Analizând tabelul 6.4 se constată că la cultura de grâu, nivelul cheltuielilor indiferent de sistemul de lucrare a solului folosit este aproximativ egal. Singurul factor care influențează veniturile obținute pe unitatea de suprafață este producția. Astfel, date fiind producțiile obținute în anul agricol 2013-2014, veniturile cele mai ridicate se înregistrează la variante ale sistemului convențional. În cadrul acestui sistem, sistemul I de lucrare a solului, arat+Combigerm, se înregistrează un venit total pe hectar de 5780 lei/ha, iar cele mai scăzute venituri se înregistrează la variantele lucrate cu GDG, unde cel mai mic venit înregistrat este la sistemul IV, GDG+Vibromix, cu un venit total de 3672.80 lei/ha.

Dintre variantele sistemului minim de lucrare a solului, veniturile cele mai mari au fost obținute la sistemul VII, scarificator+Venta, 5404.80 lei/ha.

De asemenea, ponderea cea mai mare a cheltuielilor se înregistrează tot la sistemele convenționale, cu mici diferențe față de ponderea cheltuielilor înregistrate de variantele de lucrări minime. Plusul de producție obținut compensează cheltuielile suplimentare efectuate, determinând în cele din urmă un profit și o rată a profitului cât mai ridicată.

În ceea ce privește costul mediu unitar, valorile cele mai ridicate ale acestuia au fost obținute la variantele V și VI de lucrare a solului, unde afânarea de bază s-a realizat cu cizelul, având un cost mediu unitar între 0,63-0,67 lei/kg. Valorile cele mai reduse ale acestui indicator au fost obținute la variantele convenționale de lucrare a solului și sistemul VII, unde afânarea de bază s-a realizat cu scarificatorul. Costul mediu unitar înregistrat a fost cuprins între 0,46 la varianta arat+Combigerm și 0,47 lei/kg la variantele arat+Vibromix, scarificator+Venta. Variantele lucrate cu GDG au rezult un cost mediu unitar de 0,50-0,54 lei/kg.

Figura 6.5 Variația indicatorului rata profitului la cultura de grâu

Variantele sistemelor convenționale de lucrare a solului au înregistat cele mai mari valori ale indicatorului rata profitului respectiv 65.36 și 59.6%, urmat de sistemul VII de lucrare a solului, scarificator+Venta care înregistrează o rată a profitului de 58.39%.

Sistemele neconvenționale de lucrare a solului au valori inferioare ale indicatorului rata profitului, în comparație cu sistemele convenționale. Dintre sistemele de lucrări minime, valorile cele mai mari ale indicatorului rata profitului au fost obținute la sistemul VII de lucrare a solului, scarificator+Venta, sistemul VI, cizel+freză cu o rată a profitului de 49.22% și sistemul V, cizel+Vibromix cu o rată a profitului de aproximativ 40%.

Cele mai reduse valori ale acestui indicator se înregistrează la variantele lucrate cu GDG, în special sistemul III, GDG+Vibromix care înregistrează o valoare de 15.08%, urmat de sistemul IV, GDG+freză cu o rată a profitului de puțin peste 22%.

Figura 6.6 Fișă tehnologică la porumb

Tabelul 6.3

Modelul de calcul al bugetului de venituri și cheltuieli a culturii de porumb

Tabelul 6.4

Eficiența economică a culturii de porumb

Atât la cultura de porumb cât și la grâu, sistemul de lucrare a solului care înregistrează o pondere a veniturilor superioară în comparație cu celelalte variante de lucrări minime este sistemul VII de lucrare a solului, scarificator+Venta. Astfel, în urma folosirii acestui sistem de lucrare a solului producția obținută, nivelul veniturilor și al cheltuielilor este similar cu valorile pe care le înregistrează variante ale sistemului convențional.

La cultura porumbului se poate observa că sistemul I de lucrare a solului este mai eficient cu 3,6%, în comparație cu sistemul II de lucrare a solului.

Asemeni culturii de grâu, cele mai eficiente variante de lucrare a solului care înregistrează cele mai ridicate ponderi ale veniturilor și a profitului sunt reprezentate de sistemele convenționale de lucrare a solului.

La sistemul I de lucrare a solului se înregistrează cele mai mari venituri, arat+Combigerm, cu 10812 lei/ha, iar cele mai scăzute venituri la variantele lucrate cu GDG, GDG+Vibromix cu 8439 lei/ha.

Dintre variantele sistemului de lucrări minime, veniturile cele mai mari au fost obținute la sistemul VII, scarificator+Venta valoarea veniturilor cumulate fiind de 10327 lei/ha. La polul opus, variantele lucrate cu GDG au rezultat ponderea cea mai scăzută a veniturilor respectiv 8439 lei/ha, la varianta unde patul germinativ a fost pregătit cu cultivatorul Vibromix și 9501 lei/ha la varianta lucrată cu freza. Sistemele lucrate cu cizelul au rezultat valori intermediare de 9648 lei/ha varianta lucrată cu Vibromix și 9872 lei/ha varianta lucrată cu freza.

În ceea ce privește costul mediu unitar înregistrat, cele mai ridicate valori ale acestui indicator a fost obținut la sistemul V și VI de lucrare a solului (cizel+freză/Vibromix) cu valori cuprinse între 0,71 lei/kg, la varianta unde patul germinativ a fost pregătit cu cultivatorul Vibromix și 0,79 lei/kg, la varianta lucrată cu freza. Sistemele convenționale și sistemul VII din categoria sistemelor de lucrări minime au rezultat aceleași valori ale acestui indicator, 0,65 lei/kg, iar variantele lucrate cu GDG au avut un cost mediu unitar de 0,68 lei/kg la varianta unde patul germinativ a fost pregătit cu cultivatorul Vibromix și 0,69 lei/kg la varianta lucrată cu freza.

Figura 6.7 Variația indicatorului rata profitului la cultura de porumb

Asemeni culturii de grâu, analizând figura 6.5, se observă că indicatorul rata profitului înregistrează cele mai mari valori la variantele convenționale, respectiv arat+Combigerm, cu o rată a profitului de 49,51%, iar la sistemul II, arat+Vibromix, 45,91%.

Ponderea cea mai mare a acestui indicator la sistemele de lucrări minime a fost obținută la sistemul VII, scarificator+Venta, cu o valoare a indicatorului de 46%. Cultura de porumb este singura cultură dintre cele trei culturi analizate, unde o variantă a sistemelor de lucrări minime ocupă locul secund.

Cele mai mici valori ale indicatorului rata profitului au fost înregistrate la variantele lucrate cu GDG, mai exact sistemul IV, GDG+freză cu o valoare de 35,12% și sistemul III, GDG+Vibromix cu valoarea cea mai scăzută, 22.23%. Variantele lucrate cu cizelul au obținut valori intermediare de 40,2% în sistemul VI, cizel+freză și 49.22% în sistemul V, cizel+Vibromix.

Figura 6.8 Fișă tehnologică la rapiță

Tabelul 6.5

Modelul de calcul al bugetului de venituri și cheltuieli a culturii de rapiță

Tabelul 6.6

Eficiența economică a culturii de rapiță

La cultura de rapiță se poate observa că valoarea profitului și a indicatorului rata profitului înregistrează valori superioare la variantele ce au fost lucrate prin sisteme convenționale. Eficiența economică a realizării afânării de bază cu plugul cu cormană, este dovedită prin producțiile net superioare obținute în cadrul variantelor convenționale, în comparație cu variantele sistemelor minime de lucrare a solului.

Cu toate că nivelul cheltuielilor este aproximativ egal, diferența maximă fiind de 136,8 lei/ha, se demonstrează încă o dată că sporul de producție obținut la variantele convenționale este cel care influențează valoarea veniturilor și a profitului.

La această cultură costul mediu unitar a avut valori cuprinse între 1,47 și 2,14 lei/kg. Valoarea cea mai mare a acestui indicator, asemeni culturii de grâu și porumb a fost obținută la variantele unde afânarea de bază s-a realizat cu cizelul, valorile fiind cuprinse între 2,09 și 2,14 lei/kg. Costul mediu unitar a înregistrat cea mai mică valoarea la varianta arat+Combigerm, de 1,47 lei/kg, iar la cea de-a doua variantă a sistemului convențional a rezultat un cost mediu unitar de 1,56 lei/kg. Valorile cele mai mici dintre variantele sistemului de lucrări minime au rezultat la sistemul VII, scarificator+Venta cu un cost mediu de 1,65 lei/kg.

De menționat este faptul că, în cazul culturii de rapiță, sistemul VII este singurul sistem care înregistrează o valoare a veniturilor și a indicatorului rata profitului pozitivă de 12.76%.

Se poate observa clar că la toate culturile folosite în cadrul experienței de la Secuieni, dintre toate sistemele de lucrare a solului, varianta cea mai eficientă din punct de vedere economic este sistemul I, arat+Combigerm, iar din categoria sistemelor de lucrări minime sistemul VII, scarificator+Venta este varianta care s-a dovedit a fi cea mai eficientă.

Dintre toate cele trei culturi, se poate observa că cea mai eficientă cultură în anul agricol 2013-2014 a fost grâul, având cele mai ridicate valori ale indicatorului rata profitului, locul doi a fost ocupat de porumb, iar pe ultimul loc rapița. Cultura de rapiță s-a dovedit a fi cea mai puțin rentabilă din punct de vedere economic, principalul factor care a contribuit la obținerea acestor rezultate fiind producțiile mici obținute.

Figura 6.9 Variația indicatorului rata profitului la cultura de rapiță

În cazul culturii de rapiță la sistemele de lucrări minime, datorită producțiilor mici obținute la unitatea de suprafață, indicatorul rata profitului înregistrează valori negative. Cele mai mici valori ale acestui indicator sunt înregistrate la variantele unde afânarea de bază s-a realizat cu GDG, valorile fiind de -9.54% la sistemul III și -7.69% la sistemul IV de lucrare a solului. Excepție face doar sistemul VII de lucrare a solului, acesta fiind singurul dintre variantele de lucrări minime care înregistrează o rată a profitului superioară, de 12.76%.

Cele mai mari valori ale acestui indicator, ca și la celelalte culturi analizate se înregistrează la sistemele convenționale de lucrare a solului, respectiv sistemul I și sistemul II, cu urmatoarele valori de 24.89% și 18.26%. Ca și la celelalte culturi, valoarea acestui indicator este în strânsă legătură cu producțiile ridicate obținute la hectar.

Diferența dintre producțiile obținute în cazul sistemelor convenționale și sistemelor neconvenționale de lucrare a solului variază între 1079 kg/ha și 335 kg/ha.

La celelalte variante ale sistemelor de lucrări minime în cazul cărora afânarea de bază s-a realizat cu cizelul, s-au înregistrat valori de -2.83%, unde pentru pregătirea patului germinativ s-a folosit cultivatorul Vibromix și -3.11%, unde pentru pregătirea patului germinativ s-a folosit freza.

După întocmirea fișelor tehnologice și calcularea bugetului de venituri și cheltuieli, s-a constatat că dintre cele șapte sisteme de lucrare a solului analizate, cele mai ridicate valori ale indicatorului rata profitului, la toate cele trei culturi folosite în cadrul experienței, sunt înregistrate la sistemele convenționale de lucrare a solului, sistemul I, arat+Combigerm și sistemul II, arat+Vibromix. Din cadrul variantelor de lucrări minime, sistemul de lucrare care a determinat obținerea unor venituri superioare valorilor cheltuielilor, care în final a dus la obținerea unui profit, este sistemul VII de lucrare a solului, scarificator+Venta. Aceasta a fost singurul sistem dintre variantele de lucrări minime care a înregistrat a doua valoare ca mărime a indicatorului rata profitului, la cultura de porumb, cu o valoare de 46%.

Principalii factori care stau la baza variației valorii indicatorului rata profitului sunt cheltuielile legate de consumul de combustibil și producția obținută la hectar, în condițiile în care prețul de vânzare a producției a fost același. Astfel, producția obținută la hectar influențează în mod direct valoarea veniturilor și implicit valoarea profitului și a indicatorului rata profitului.

CAPITOLUL 7

CONCLUZII GENERALE

În urma cercetărilor efectuate în condițiile existente la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Secuieni, Neamț asupra celor șapte sisteme de lucrare a solului analizate s-au ajuns la următoarele concluzii:

– în urma analizei celor șapte sisteme de lucrare a solului, cel mai eficient din punct de vedere economic, s-a dovedit a fi sistemul I, unde afânarea de bază s-a realizat cu plugul cu cormană, iar pentru pregătirea patului germinativ s-a folosit combinatorul Combigerm. La toate cele trei culturi analizate sistemul I de lucrare a solului a obținut producțiile cele mai ridicate la hectar și implicit valorile cele mai mari ale indicatorului rata profitului;

– dintre cele trei culturi folosite în cadrul experienței de la Secuieni, Neamț cea mai eficientă cultură în anul agricol 2013/2014 a fost cultura de grâu, producțiile medii obținute la variantele convenționale fiind cuprinse între 6888 kg/ha și 7225 kg/ha. De asemenea, producțiile ridicate la unitatea de suprafață au influențat în mod direct valoarea indicatorului rata profitului, astfel valorile cele mai ridicate ale acestui indicator au fost obținute la variantele convenționale de lucrare a solului;

– dintre sistemele de lucrări minime folosite în experiență, varianta cea mai rentabilă a fost sistemul VII de lucrare a solului, unde afânarea de bază s-a realizat cu scarificatorul. Dintre variantele de lucrări minime, acest sistem a dus la obținerea celor mai ridicate producții la hectar. De asemenea, la cultura de porumb dintre cele șapte sisteme de lucrare a solului analizate, sistemul VII, scarificator+Venta a ocupat locul secund. Cu toate că în cadrul acestui sistem a rezultat o producție inferioară sistemelor convenționale, ponderea mai scăzută a cheltuielilor a determinat obținerea unei valori a indicatorului rata profitului superioară;

– deși la variantele convenționale de lucrare a solului s-au înregistrat cele mai ridicate valori ale cheltuielilor, rezultate în principal consumul mai ridicat de motorină la hectar. Producția suplimentară obținută în comparație cu sistemele de lucrări minime a determinat obținerea unor venituri superioare cheltuielilor și implicit obținerea unui profit mai însemnat;

– sistemul III și sistemul IV de lucrare a solului, unde afânarea de bază s-a realizat cu GDG, iar pentru pregătirea patului germinativ s-a folosit freza sau cultivatorul Vibromix, au fost sistemele de lucrare a solului cel mai slab eficiente din punct de vedere economic. În cadrul acestor sisteme, la toate cele trei culturi folosite în experiență au fost obținute producțiile cele mai scăzute. La cultura de rapiță producțiile scăzute obținute la unitatea de suprafață au determinat obținerea unor valori negative a indicatorului rata profitului;

– după determinarea eficienței economice a fiecărui sistem de lucrare a solului analizat s-a constatat că cele mai ridicate valori ale costului de producție au fost obținute la variantele unde afânarea de bază s-a realizat cu cizelul, iar pentru pregătirea patului germinativ s-a folosit freza sau cultivatorul Vibromix. Astfel, la cultura de grâu a rezultat un cost mediu de 0,65 lei/kg, la porumb 0,75 lei/kg, iar la rapiță 2,11 lei/kg;

– valorile cele mai scăzute ale costului de producție la cultura de grâu și porumb au fost obținute la variantele convenționale și sistemul VII de lucrare a solului, unde a rezultat un cost mediu de producție de 0,46 lei/kg la grâu și 0,65 lei/kg la porumb. La cultura de rapiță au fost înregistrate diferențe între toate cele trei sisteme de lucrare a solului analizate de aproximativ 0,01 lei/kg;

– în urma analizelor care s-au efectuat asupra indicatorilor de eficiență economică pentru fiecare cultură și fiecare variantă de lucrare a solului folosită în experiență, s-a ajuns la concluzia ca varianția veniturilor este în strânsă legătură cu producția obținută la hectar;

– la trei dintre cele șapte variante de lucrare a solului folosite în experiența de la Secuieni patul germinativ a fost pregătit cu cultivatorul Vibromix. În comparație cu celelalte variante folosite pentru pregătirea patului germinativ se constată o scădere semnificativă a producției la variantele convenționale de lucrare a solului, unde a rezultat o scădere a producției cu 213 kg/ha la cultura de grâu, 337 kg/ha la porumb și 323 kg/ha la rapiță;

BIBLIOGRAFIE

Ailincăi C., 2007 – Agrotehnica terenurilor arabile, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, ISBN 978-973-7021-98-7

Alzugaray C., Torres P. S., Lewis P., 1997 – The effect of different tillage systems on the composition of the seedbanck, Weed Research, Vol. 37, pag. 71-76

Berca M., 2011 – Agrotehnică-Transformarea modernă a agriculturii, Ed. Ceres, București, ISBN 978-973-40-0899-5

Boinceanu B., 2011 – Lucrările solului tendințe și perspective, Polemici academice nr. 3, septembrie 2011, pag. 61-67

Bîlteanu Gh., 1967 – Manualul inginerului agronom, Vol. I, Editura Agrosilvică

Bîlteanu Gh., 1969 – Fitotehnie, Ed. didactică și pedagogic, București

Bîlteanu Gh., Bîrnăureanu V., 1979 – Fitotehnie, Ed. Ceres, București

Blanovschi A., Căun V., Garaz R., Postolache S., 1996 – Dicționar de economie, Ed. Enciclopedică Gheorghe Asachi, Chișinău, ISBN 9975-63-000-6

Brown H. J., Cruse R. M., Colvin T. S. – Tillage system effects on crop growth and production costs for a corn-soybean, Journal of production agriculture, 2 (3), pag. 273-279

Bușe Georgeta – Dicționarul complet al economiei de piață, Ed. Bussiness Books

Caia A., Magazin P., Stefan G., 1998 – Economie Agrară, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, ISBN 973-948-24-1-0

Cara M., Jităreanu G., Filipov F., Coroi Irina, Țopa D., 2007 – Efectul unor sisteme de lucrare asupra unor indicatori pedomorfologici și fizici ai solului, Lucări științifice-vol. 51, seria Agronomie, Iași, ISNN 1454-7414

Chauhan B. S., Gill G. S., Preston C., 2006 – Tillage system effects on weed ecology, herbicide activity and persistence, Animal production science, 46 (12), 1557-1570

Darwin C., 1989 – The works of Charles Darwin, Ed. William Pickering, Londra, Vol 28

Doupnik B., Boosalls M. G., 1980 – A reduced tillage system, Plant diseases, Nr. 20, January 1980, pag. 31-35

Grant C. A., Lafond G. P., 1993 – The effects of tillage systems and crop sequences on soil bulk density and penetration resistance on a clay soil, Canadian journal of soil science, 3 august 1993, pag. 301-306

Guș P., Lăzureanu A., Săndoi D., Jităreanu G., Stancu I., 1998 – Agrotehnica, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca

Guș P., Rusu T., Bogdan Ileana, 2003 – Sisteme convenționale și neconvenționale de lucrare a solului, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, ISBN 973-656-365-0

Guș P., Rusu T. – Sistemele neconvenționale de lucrare a solului, alternative agrotehnice și economice pentru agricultura durabilă

Husnjak S., Filipovic D., Kosutic S., 2002- Influence of different tillage systems on soil physical properties and crop yield, Rostilinna Vyroba, Nr. 48, 2002, pag. 249-254

Jităreanu G., 1992 – Modificarea unor proprietăți fizice ale solului datorită lucrărilor agrotehnice executate cu mijloace mecanice și influența lor asupra producției principalelor culture, Teză de doctorat, USAMV Iași

Jităreanu G., 1995 – Ingineria conservării solului și a apei, Ed. Centrul de multiplicare al Universității Agronomice Ion Ionescu de la Brad, Iași, vol. I

Jităreanu G., Onisie T., 2000 – Agrotehnică, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, ISBN 973-8014-35-2

Jităreanu G., Țenu I., Cojocariu P., Bria N., Cojocaru I., 2007 – Tehnologii și masini pentru mecanizarea lucrărilor solului în vederea practicării conceptului de agricultură durabilă, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, ISBN 978-973-7921-95-6

Jităreanu G., 2008 – Influența sistemelor neconvenționale de lucrare a solului asupra durabilității și biodiversității ecosistemelor agricole, Raport de cercetare

Jităreanu G., Ailincăi C., Ailincăi Despina, Răus L., 2009 – Impact of different tillage systems and organo-mineral fertilization on soil physical and chemical characteristics in the Moldavian plain, Cercetări Agronomice în Moldova Vol. XLII, Nr. 1 (137/2009)

Lupu Cornelia, 2009 – Influența lucrărilor de bază ale solului asupra producției la porumb și a unor însușiri ale solului în condițiile de la S.C.D.A Secuieni, Agrotehnica culturilor, INCDA Fundulea, Vol LXXVII

Mas M. T., Verdu A. M. C., 2003 – Tillage system effects on weed communities in a 4-year crop rotation, Soil and tillage research, 01/2003

Munoz-Romero Veronica, Benitez-Vega J., Lopez-Bellido R. J., Fontan J. M., Lopez-Bellido L., 2009 – Effect of tillage system on the root growth of spring wheat, Plant and soil, Vol. 326, pag. 97-107

Onisie T., 1992 – Curs de Agrotehnică, Institutul agronomic ,,Ion Ionescu de la Brad, Iași

Răus L., 2007 – Influența diferitelor sisteme de lucrare asupra proprietăților fizice, chimice și biologice ale solului și producției principalelor culture, Teză doctorat

Răus L., Jităreanu G,. 2010 – Eficiența energetic a diferitelor sisteme de lucrare a solului și niveluri de fertilizare

Roman Gh. V., Tabără V., Robu T., Pîrșan P., Axinte M., Morar G., Cernea S., 2011 – Fitotehnie, Vol. I, Ed. Universitară, ISBN 978-606-591-277-9

Ronald E. P., Blevins R. L., Grant W. T., Fryw W., Phillips S. H., 1980 – No-tillage agriculture, Science, Vol. 208, 6 june 1980, pag. 1108-1113

Trotuș Elena, 2007 – Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni – Neamț 1962-2007, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași

Trotuș Elena, Lupu Cornelia, Druțu Adina Cătălina, 2010 – Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni, Neamț, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași

Trotuș Elena, Lupu Cornelia, Naie Margareta, 2012 – Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Secuieni Neamț – A 50-a aniversare (1962-2012), Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, ISBN 978-973-147-103-7

Unger P. W., 1991 – Tillage system and crop residue effects, Soil Science Society of America journal, Vol. 56, nr. 1, pag. 283-289

Vyn T. J., Raimbbault B. A., 1993 – Long-term impact of five tillage systems on corn response and soil structure, 85:1074-1079

www.scda.ro

www.esponromania.ro

BIBLIOGRAFIE

Ailincăi C., 2007 – Agrotehnica terenurilor arabile, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, ISBN 978-973-7021-98-7

Alzugaray C., Torres P. S., Lewis P., 1997 – The effect of different tillage systems on the composition of the seedbanck, Weed Research, Vol. 37, pag. 71-76

Berca M., 2011 – Agrotehnică-Transformarea modernă a agriculturii, Ed. Ceres, București, ISBN 978-973-40-0899-5

Boinceanu B., 2011 – Lucrările solului tendințe și perspective, Polemici academice nr. 3, septembrie 2011, pag. 61-67

Bîlteanu Gh., 1967 – Manualul inginerului agronom, Vol. I, Editura Agrosilvică

Bîlteanu Gh., 1969 – Fitotehnie, Ed. didactică și pedagogic, București

Bîlteanu Gh., Bîrnăureanu V., 1979 – Fitotehnie, Ed. Ceres, București

Blanovschi A., Căun V., Garaz R., Postolache S., 1996 – Dicționar de economie, Ed. Enciclopedică Gheorghe Asachi, Chișinău, ISBN 9975-63-000-6

Brown H. J., Cruse R. M., Colvin T. S. – Tillage system effects on crop growth and production costs for a corn-soybean, Journal of production agriculture, 2 (3), pag. 273-279

Bușe Georgeta – Dicționarul complet al economiei de piață, Ed. Bussiness Books

Caia A., Magazin P., Stefan G., 1998 – Economie Agrară, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, ISBN 973-948-24-1-0

Cara M., Jităreanu G., Filipov F., Coroi Irina, Țopa D., 2007 – Efectul unor sisteme de lucrare asupra unor indicatori pedomorfologici și fizici ai solului, Lucări științifice-vol. 51, seria Agronomie, Iași, ISNN 1454-7414

Chauhan B. S., Gill G. S., Preston C., 2006 – Tillage system effects on weed ecology, herbicide activity and persistence, Animal production science, 46 (12), 1557-1570

Darwin C., 1989 – The works of Charles Darwin, Ed. William Pickering, Londra, Vol 28

Doupnik B., Boosalls M. G., 1980 – A reduced tillage system, Plant diseases, Nr. 20, January 1980, pag. 31-35

Grant C. A., Lafond G. P., 1993 – The effects of tillage systems and crop sequences on soil bulk density and penetration resistance on a clay soil, Canadian journal of soil science, 3 august 1993, pag. 301-306

Guș P., Lăzureanu A., Săndoi D., Jităreanu G., Stancu I., 1998 – Agrotehnica, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca

Guș P., Rusu T., Bogdan Ileana, 2003 – Sisteme convenționale și neconvenționale de lucrare a solului, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, ISBN 973-656-365-0

Guș P., Rusu T. – Sistemele neconvenționale de lucrare a solului, alternative agrotehnice și economice pentru agricultura durabilă

Husnjak S., Filipovic D., Kosutic S., 2002- Influence of different tillage systems on soil physical properties and crop yield, Rostilinna Vyroba, Nr. 48, 2002, pag. 249-254

Jităreanu G., 1992 – Modificarea unor proprietăți fizice ale solului datorită lucrărilor agrotehnice executate cu mijloace mecanice și influența lor asupra producției principalelor culture, Teză de doctorat, USAMV Iași

Jităreanu G., 1995 – Ingineria conservării solului și a apei, Ed. Centrul de multiplicare al Universității Agronomice Ion Ionescu de la Brad, Iași, vol. I

Jităreanu G., Onisie T., 2000 – Agrotehnică, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, ISBN 973-8014-35-2

Jităreanu G., Țenu I., Cojocariu P., Bria N., Cojocaru I., 2007 – Tehnologii și masini pentru mecanizarea lucrărilor solului în vederea practicării conceptului de agricultură durabilă, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, ISBN 978-973-7921-95-6

Jităreanu G., 2008 – Influența sistemelor neconvenționale de lucrare a solului asupra durabilității și biodiversității ecosistemelor agricole, Raport de cercetare

Jităreanu G., Ailincăi C., Ailincăi Despina, Răus L., 2009 – Impact of different tillage systems and organo-mineral fertilization on soil physical and chemical characteristics in the Moldavian plain, Cercetări Agronomice în Moldova Vol. XLII, Nr. 1 (137/2009)

Lupu Cornelia, 2009 – Influența lucrărilor de bază ale solului asupra producției la porumb și a unor însușiri ale solului în condițiile de la S.C.D.A Secuieni, Agrotehnica culturilor, INCDA Fundulea, Vol LXXVII

Mas M. T., Verdu A. M. C., 2003 – Tillage system effects on weed communities in a 4-year crop rotation, Soil and tillage research, 01/2003

Munoz-Romero Veronica, Benitez-Vega J., Lopez-Bellido R. J., Fontan J. M., Lopez-Bellido L., 2009 – Effect of tillage system on the root growth of spring wheat, Plant and soil, Vol. 326, pag. 97-107

Onisie T., 1992 – Curs de Agrotehnică, Institutul agronomic ,,Ion Ionescu de la Brad, Iași

Răus L., 2007 – Influența diferitelor sisteme de lucrare asupra proprietăților fizice, chimice și biologice ale solului și producției principalelor culture, Teză doctorat

Răus L., Jităreanu G,. 2010 – Eficiența energetic a diferitelor sisteme de lucrare a solului și niveluri de fertilizare

Roman Gh. V., Tabără V., Robu T., Pîrșan P., Axinte M., Morar G., Cernea S., 2011 – Fitotehnie, Vol. I, Ed. Universitară, ISBN 978-606-591-277-9

Ronald E. P., Blevins R. L., Grant W. T., Fryw W., Phillips S. H., 1980 – No-tillage agriculture, Science, Vol. 208, 6 june 1980, pag. 1108-1113

Trotuș Elena, 2007 – Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni – Neamț 1962-2007, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași

Trotuș Elena, Lupu Cornelia, Druțu Adina Cătălina, 2010 – Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni, Neamț, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași

Trotuș Elena, Lupu Cornelia, Naie Margareta, 2012 – Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Secuieni Neamț – A 50-a aniversare (1962-2012), Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, ISBN 978-973-147-103-7

Unger P. W., 1991 – Tillage system and crop residue effects, Soil Science Society of America journal, Vol. 56, nr. 1, pag. 283-289

Vyn T. J., Raimbbault B. A., 1993 – Long-term impact of five tillage systems on corn response and soil structure, 85:1074-1079

www.scda.ro

www.esponromania.ro