Eficienta Activitatii Economice

CUPRINS

INTRODUCERE

Caracterizarea și particularitățile sectorului alimentar în condițiile economico-sociale actuale …………………………………………………………………………………1

CAPITOLUL I SPECIFICUL COMERȚULUI CU MĂRFURI ALIMENTARE

1.1. Caracterizarea pieței mărfurilor alimentare ……………………………….4

1.2. Problema alimentării și evoluții …………………………………………..6

1.3. Protecția consumatorului de bunuri alimentare …………………………..9

1.4. Clasificarea mărfurilor alimentare ……………………………………….11

CAPITOLUL II – CADRUL DE DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII LA S.C. KANDIA S.A.

2.1. Prezentarea generală …………………………………………………..…12

2.2. Patrimoniul la constituire și în prezent …………………………………..13

2.2.1. Statutul societății S.C. KANDIA S.A. …………………………16

2.3. Management și organizare ……………………………………………….17

2.4. Surse de materii prime ……………………………………………………19

2.5. Gradul de mecanizare și automatizare a procesului de producție…………22

2.6. Forța de muncă și gradul de calificare al personalului …………………..28

CAPITOLUL III – ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ LA S.C. KANDIA S.A.

3.1. Ratele de structură ale bilanțului …………………………………………32

3.1.1. Ratele de structură ale activului ………………………………..32

3.1.2. Ratele de structură ale pasivului ……………………………….34

3.2. Analiza indicatorilor valorici de rezultate ……………………………….36

3.3. Ratele de rentabilitate ……………………………………………………40

3.3.1. Ratele de rentabilitate comercială ………………………………41

3.3.2. Ratele de rentabilitate economică ………………………………42

3.3.3. Ratele de rentabilitate financiară ………………………………44

3.4. Productivitatea muncii ……………………………………………………45

3.5. Evoluția și structura costurilor și prețurilor ………………………………47

CAPITOLUL IV – PROGNOZA DEZVOLTĂRII ECONOMICE

4.1. Strategia dezvoltării activității economice ……………………………….57

4.2. Dezvoltarea producției în raport cu cererea și concurența …………….58

4.3. Măsuri de îmbunătățire a activității prin integrarea economică și perfecționarea procesului de producție și de muncă ……………………………….59

CONCLUZII ………………………………………………………………………62

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………….64

=== Cap I,II ===

INTRODUCERE

CARACTERIZAREA ȘI PARTICULARITĂȚILE SECTORULUI ALIMENTAR ÎN CONDIȚIILE ECONOMICO-SOCIALE ACTUALE

Criza alimentară mondială, criza de resurse alimentare impune pe de o parte descifrarea tuturor implicațiilor pe care aceasta criza le determina asupra colectivului uman si pe de alta parte impune si clarificarea cauzelor ce au determinat-o și o întrețin.

Pe această bază se pot stabili strategii si politici care să prevină extensia fenomenului de criză.

Știința economică contemporană prin formule noi consideră că alocarea naturală si eficientă a tuturor resurselor ar putea contribui la acoperirea nevoilor individuale și sociale intr-o măsură mai mare.

Nevoia de schimbare pentru realizarea, satisfacerea acestor nevoi au în vedere:

1. Reașezarea cerințelor de bunuri si servicii.

2. Modificarea tehnologiilor de obținere si realizare a acestora prin trecere de la tehnologii parțiale la tehnologii globale .

3. Evidențierea dinamismelor cererii de produse si bunuri, a tehnologiilor si resurselor.

4. Schimbarea accepțiunilor logistice a resurselor ce vor fi utilizate in mod repetat în mai multe direcții si posibilități de reîncărcare cu valorile necesare. În acest context conjunctural de ansamblu tehnologiile de producție din industria alimentară dobândesc un loc deosebit de important.

Industria alimentară reprezintă un stadiu evoluat al procesului de asigurare al hranei umane la nivel calitativ superior.

Industria alimentară este caracterizată de câteva însușiri importante:

1. O primă însușire la industria alimentară este aceea de a asigura prin produsele alimentare cea mai mare parte a necesarului de energie a organismului uman, știind că ponderea energiei furnizate omului in contact cu mediul este redusă.

2. Industria alimentară are rolul de producătoare de materiale plastice necesare creșterii si refacerii organismului uman, asigura homeostazia, menținerea si perpetuarea vieții.

3. Industrie furnizoare de metabolism pentru organismul uman care să permită funcționarea tuturor proceselor metabolice si asimilarea proceselor in organism.

4. Industria alimentară devine factor important in logistica alimentație.

5. Industria alimentară este un sector productiv de simboluri, respectiv aspectele referitoare la însușiri, funcția prin care bunurile alimentare dobândesc valori estetice si de semn, manifestându-și utilitatea in plan socio-cultural prin manifestare unei relații psihice cu consumatorii acestor trăiri superioare.

Funcțiile, însușirile industriei alimentare de producător de energie, de producător al materialelor plastice, de metaboliți, decurg si se raportează la particularitățile morfo-fiziologice ale consumatorilor, pe când însușirea industriei alimentare producătoare de simboluri decurge din determinări psihologice, culturale, sociale ale persoanelor umane ca individ si în final ca grup social.

Manifestarea celor cinci însușiri ale industrie alimentare in contextul desfășurări activității economice se găsește intr-o structura de organizare și într-o poziție spațio-temporală.

Industria alimentară influențează sub aspect funcțional.

Tipologic pot fi grupate astfel:

1. Grupa procedeelor de extragere care specializează compoziția structurii prin concentrații mai mari si selective, eliminând substanțele chimice, elemente ce sunt dăunătoare sau neutilizate pe destinații propuse.

2. Procedee de transformare a masei alimentare și care presupune modificări în structura chimică, fizică, modificări de formă, diferite poziționări, toate contribuind la sporirea utilității produselor alimentare.

3. Procese de asociere a mai multor structuri alimentare cu scopul obținerii unor utilități superioare sumei utilităților manifestate distinct ale structurilor respective in existenta lor.

Sub aspectul poziției spațio-temporală industria alimentara prin concepția și conducerea logisticii alimentare permite realizarea corespondenței între verigile întregului lanț de producție inclusiv cel al consumului.

În exercitarea funcțiilor de organizare spațio-temporală a alimentelor industria alimentară își împarte atribuțiile cu sistemul comercial si cu economia familială.

Industriei alimentare îi revine în principal sarcina de a pregăti alimentele pentru conservare, depozitare, manipulare și transport și de a efectua secvențe ale depozitării și transportului pentru unele mărfuri si secțiuni ale lanțurilor alimentare.

Materializarea funcțiilor sistemului de fabricare a alimentelor necesită intervenția a patru sisteme și anume:

1) sistemul de concepere a produselor si serviciilor fabricației lanțului alimentar, a conducerii producției și a întregului flux economic.

2) purtătorii de utilități alimentare. Aceștia sunt materiale, semifabricate și produse alimentare care dețin structuri complet sau parțial organizate pentru exercitarea funcțiilor alimentare de transfer, de substanțe eterogene si de materiale plastice pentru creșterea si refacerea organismului.

3) efectorizarea de purtători alimentari structurați sub forma sistemelor de fabricație a alimentelor a căror rol constă din anularea entropiei dintre funcțiile revendicative de trebuințe și dorințe alimentare.

4) sistemele de conducere a fabricației alimentelor și secțiunilor lanțului alimentar, cărora le revine sarcina de a previziona, concepe, decide și îndruma în legătura cu însușirile si nivelul calitativ a produselor alimentare și ale produselor de realizare a lor.

În structura unui sistem de fabricație intervin următoarele etape de clarificare: trebuințele, dezechilibrul și dorințele alimentare care din exprimarea lor brută sunt traduse în sisteme funcționale ce caracterizează trebuințele analizate. Acestea la rândul lor sunt convertite în produse și servicii ce pot acoperi trebuințele și dorințele.

După structura sistemului de fabricație se determină resursele, respectiv cele necesare pentru constituirea și funcționarea lui, aceștia fiind purtătoarele materiale ale sale. La resursele materiale se adaugă și cele financiare ca formă de exprimare a tuturor resurselor, dar și ca mijloace de procurare și gestionare a lor.

Analiza industriei alimentare în raport cu resursele, remarcă trei relații de bază, ce decurg din dinamica sistemului și anume:

1. construirea sistemului care necesită o serie de resurse, cum sunt: materiale, umane, informaționale si altele.

2. funcționarea sistemului prin asigurarea condițiilor intrării purtătorilor de utilități alimentare, precum și resurse pentru efectorizarea lor: informații, echipamente, tehnologii, personal.

3. rezultatele activității sistemului constau din producerea de alimente și servicii, utile actului alimentar, care sunt preluate de alte sisteme pentru care ele reprezintă tot resurse cu care își exercită funcțiile și procesele aferente lor.

Din cele de mai sus se poate deduce că industria alimentară este o importantă consumatoare de resurse și în același timp o producătoare de resurse pentru alte sisteme.

O problemă importantă o reprezintă problematica economiei resurselor. Prin intermediul economiei resurselor apreciem dinamica, mișcarea, formele și metodele specifice de conducere și organizare a proceselor și a sistemului de care depinde organizarea, asigurarea si utilizarea resurselor.

Economia alocării resurselor este o problemă a economiei alternativelor, fiind un domeniu de sinteză și analiză de mare necesitate pentru conceperea și exploatarea sistemului de producție.

Promovarea economiei alternativelor de resurse este impusa și de conducerea modernă care pentru îmbunătățirea calității deciziilor solicită analiza soluțiilor posibile aplicate pentru rezolvarea diferitelor probleme.

Organizarea funcțională a resurselor în industria alimentară reprezintă cele mai complexe procese de pregătire a resurselor sistemului de fabricație.

Această organizare comportă două direcții prioritare:

– spațială

– temporală

Din practica economiei se știe ca în frecvente cazuri distribuirea resurselor posibile de utilizat nu se suprapune pe repartizarea în spațiu a cerințelor.

Pentru corelarea lor se procedează astfel:

a) zonarea spațiului studiat se face după anumite criterii care să limiteze distanțele de parcurs în mărimi considerate acceptabile.

b) determinarea consumului și resurselor pe baza cărora se întocmesc balanțele cu ajutorul cărora se stabilește pentru fiecare zonă dacă există deficite sau excedente de resurse.

c) proiectarea căilor de echilibrare a resurselor pe zone.

Pentru unele tipuri de resurse cum sunt materialele furnizate de agricultură, diferențele sunt foarte accentuate. Pe de altă parte și unele cereri de resurse au o evoluție de aceeași factură, de exemplu la producția alimentară cu caracter sezonier, consumurile de resurse sub formă de materii si materiale, energie, personal au aproximativ aceeași distribuție în raport cu timpul.

Pentru organizarea temporară a resurselor se acționează prin programarea ritmică a resurselor, prin trecerea în rezervă a excedentului de resurse, prin depozitare și păstrare până când devin necesare. În perioadele de deficit se procedează la reintegrarea în flux a resurselor aflate în rezervă.

În ceea ce privește influența timpului asupra necesarului de resurse al sistemului de fabricație a alimentelor, dinamica acestora poate fi analizata din mai multe privințe și anume:

a) prin consumuri unitare a resurselor pe care le necesită sistemul de fabricație pe parcursul funcționării.

b) schimbările calitativ-cantitative ce se produc în timp la nivelul resurselor.

c) evoluțiile posibile ale nevoii de resurse și cauzele ce le determină.

Fiabilitatea funcțiilor unor structuri reprezintă posibilitatea ca acestea să asigure utilitatea respectivă la un moment dat, acestea dacă este folosită in condiții prescrise. Fiabilitatea funcțiilor indică intervalul în care performanțele structurilor se situează la un nivel superior limitei minime de admisibilitate.

Industria alimentară participă la efort național prin dezvoltarea forțelor de producție a bazei tehnico-materiale a societății, prin utilizarea lor în condiții cât mai bune pentru schimburile economice și un înalt nivel de civilizație.

Prin dezvoltarea și perfecționarea industriei alimentare se contribuie la creșterea productivității muncii și eficienței.

CAPITOLUL I – SPECIFICUL COMERȚULUI CU MĂRFURI ALIMENTARE

1.1. CARACTERIZAREA PIEȚEI MĂRFURILOR ALIMENTARE

Producerea unei explozii sortimentale a bunurilor de consum alimentar asociată pe plan cantitativ cu schimbări ponderale între diferite grupe a generat odată cu apariția unor noi produse, reînnoire completă a alimentelor tradiționale, cu performanțe nutritive din ce în ce mai ridicate.

Acest fapt a determinat profunde mutații conceptuale și criteriale în domeniile sortimentului, calității, distribuției și comercializării mărfurilor alimentare. Mărfurile alimentare, indiferent de gradul lor de prelucrare (materii prime, semifabricate și produse finite) sunt nu numai simple valori de întrebuințare ce fac obiect de comerț realizat de piața economică ,ci și produse cu însușiri specifice, destinate de a se realiza pe (piața metabolică), după ce ele s-au aflat în prealabil pe piața economică. Ele au un specific structural, cantitativ și calitativ, ce nu trebuie ignorat în nici o împrejurare, sunt produse ingerabile și au menirea de a participa efectiv la procesele din organismul omenesc. Constituind o legătură esențială a omului cu mediul ambiant și condiția de alimentare, de a se realiza pe (piața metabolică) în cea mai convenabilă legătură dintre om și aliment, in condiții de inocuitate sau igienă cât mai înalte, acest specific utilitar diferențiază net valoarea nutritivă a alimentare de valoarea de întrebuințare a altor mărfuri pe care consumatorul le întrebuințează sau consumă (ex. corpus).

Conexiunile (pieței metabolice) cu piața economică devin evidente în figura 1.2.3., cu baza a existenței sale, alimentele pot acționa în direcția desfășurării normale a metabolismului, material și energetic, sau dimpotrivă, pot să-l perturbe, dacă nu răspund anumitor condiții bine definite.

Având în vedere particularitățile valorii de întrebuințare a mărfurilor atât mai mult cu cât exigențele privind protecția consumatorului și rigorile etichetării alimentelor fac obiect de legislație națională.

Evident pe piață acționează legea cererii și a ofertei. În cazul (pieței metabolice) raportul dintre cererea biologică de nutrienți și oferta de nutrienți implică un echilibru zilnic care este condiționat de oferta de alimente și care nu este totdeauna în echilibru cu cererea de consum alimentar, atât pe plan cantitativ cât și plan structural.

Corelarea cererii cu oferta de mărfuri alimentare constituie un obiectiv al politicii la nivel național, care excede politica alimentară și politica nutrițională în direcția politicii de protecție biologică, economică și socială a consumatorului.

Posibilitatea de corelare a cererii cu oferta de mărfuri alimentare poate fi exemplificată prin modelul prezentat in figura 1.1.1.:

Figura 1.1.1. Relații dintre politica alimentară și starea nutrițională

Nivelul venitului

Compoziția venitului

Controlul venitului și

bugetul familial

Gestiunea și restricțiile

timpului femeilor

Necesitățile alimentare și

instituționale percepute

Preferințele individuale

Factori culturali

Practicile de alimentație

a sugarului

Structurare macro si microeconomică a sortimentului de alimente, presupune utilizarea metodologiilor și instrumentelor specifice managementului și marketingului. Dacă structurarea macroeconomică pe grupe și subgrupe de mărfuri alimentare, determinarea volumului și raportului între acestea, constituie o problemă managerială, volumul și structura sorto-tipo-dimensională a sortimentului de mărfuri alimentare constituie o problemă de marketing, pentru a asigura succesul pe piață a fiecărui articol alimentar.

Accesul consumatorilor zi de zi la alimente, este condiționat și de mecanismele prin care se formează sortimentul industrial (al producătorilor), complementat cu un sortiment adecvat provenit din import și prin care se formează sortimentul comercial la nivelul angrosiștilor și detailiștilor. Decisiva este totuși formarea sortimentului comercial în comerțul de detaliu, care prin rețea, structură sortimentală și structură de prețuri variabilă permite accesul direct al consumatorilor la mărfurile alimentare necesare.

În acest cadru, merită relevată experiența americană, preluată ulterior și de către unele state europene, de a orienta atât agenții economici implicați în producerea și comercializarea mărfurilor alimentare, cât și consumatorii, în scopul realizării unui echilibru în consumul zilnic dintre principalele grupe de alimente furnizoare de nutrienți esențial, pentru asigurarea unei hrăniri normale.

În figura 1.1.2. acest echilibru este reprezentat sugestiv sub forma unei piramide segmentate volumic (piramida alimentelor).

Figura 1.1.2. Piramidele alimentelor

1.2. PROBLEMA ALIMENTĂRII ȘI EVOLUȚII

Economia de piață se bazează pe o intervenție monitorizată a mecanismelor legii cererii și ofertei în scopul asigurării unor echilibre fără de care societatea nu poate progresa.

Experiența țărilor puternice dezvoltate a demonstrat in anii 50-60 că autoritatea publică nu poate fi neutră în domeniul alimentației populației. În acea perioadă s-au putut observa, atât distorsiuni în structura consumului alimentar, cât și creșterea incidenței unor maladii provocate de carențele nutriționale. Pentru a se elimina asemenea efecte au apărut modalități care să permită evaluarea stării de nutriție a populației pe plan național, conturarea unor politici alimentare și nutriționale cât mai bine fundamentate si realiste, compatibile însă, cu exigențele economiei de piață.

Problema alimentară cu cele două componente de bază ale sale, politica alimentară și politica nutrițională, a constituit și constituie, din ce în ce mai accentuat, o preocupare pe plan național.

În fundamentarea politicilor alimentare și a politicilor nutriționale sunt utilizate normele de nutriție ale populației ce pot servi la evaluarea volumului și structurii necesarului în alimente – baza, respectiv resursele agroalimentare necesare pentru a fi transformate în alimente direct ingerabile. De asemenea pe această bază se pot stabili volumul și structura nutrienților necesari.

Acest fapt are importanță deosebită în conturarea și stimularea unei politici agricole în vederea creării disponibilităților de materii prime agroalimentare.

Aceste intervenții sunt instrumente de guverne pentru a atinge unul sau mai multe din următoarele obiective:

stabilirea prețurilor alimentare față de puternicele fluctuații ale prețurilor;

limitare presiunii inflaționiste prin controlul prețurilor alimentelor;

compresarea sau reducerea nivelului prețurilor cu amănuntul în cazul unor mărfuri de încurajare a producției ce se repercutează printr-o creștere a prețurilor plătite producătorilor și transmise până la nivelul consumatorului;

asigurarea unui anumit nivel nutrițional al populației subnutrite;

stabilizarea prețurilor alimentelor pentru grupele vulnerabile cu o slabă capacitate de cumpărare și o anumită redistribuire a veniturilor.

Politica nutrițională vizează asigurarea unui echilibru între trebuințele fiziologice de consum alimentar și aportul de nutrienți pentru satisfacerea acestora.

Relațiile dintre politicile alimentare și starea nutriționala a fiecărui individ sunt complexe și pot fi reprezentate potrivit schemei din figura 1.3.4. Problema fundamentală în știința relațiilor biologico-medicale dintre om și aliment, este realizarea unui echilibru (cantitativ și calitativ) între ceea ce organismul metabolizează sau pierde, în diferite stări fiziologice sau patologice și ceea ce el primește cu dieta (aportul de nutrienți) din exterior.

Experții pun pe prim plan următoarele soluții, cu o pondere deosebită în ansamblu alimentației și agriculturii:

accelerarea creșterii producției alimentare prin: stimularea fermierilor, investiții pentru creșterea randamentului agriculturii, aplicarea cercetărilor științifice;

realizarea unei echități între distribuție și cerere;

îmbunătățirea alimentației și agriculturii (adică instituțiile și politicile care se ocupă de comerțul agricol, inclusiv măsurile interne care influențează veniturile din comerț, securitatea alimentară si asistență.

1.3. PROTECȚIA CONSUMATORULUI DE

BUNURI ALIMENTARE

Protecția consumatorului a devenit o problemă de anvergură mondială din momentul în care au fost adoptate "Principiile directoare pentru protecția consumatorului" de către Adunarea Generala a ONU, prin Rezoluția nr. 39/248 din aprilie 1985, care permit asigurarea unui cadru utilizabil în elaborarea și consolidarea politicii și legislației naționale pentru protecția consumatorului, încurajând totodată, cooperarea internațională din acest domeniu.

Acest important document recunoaște primatul necesităților legitime ale consumatorului, în beneficiul tuturor sectoarelor și a întregii populații.

Se subliniază realizarea în principal a unei protecții a consumatorului față de pericolele ce afectează sănătatea și siguranța lui, accesul consumatorilor la informații corecte, care să permită acestora să facă o alegere potrivit dorințelor și necesităților personale, educarea consumatorilor, posibilitatea unei despăgubirii efective a consumatorului.

În acest spirit se subliniază necesitatea elaborării unor reglementări prin care să se asigure ca bunurile produse de către fabricanți sunt demne de încredere pentru orice utilizare prevăzută sau o alta utilizare normală. Aceste reglementări trebuie să vizeze pe toți cei responsabili pentru bunurile aduse pe piață în calitate de distribuitori (furnizori, exportatori, en-grosiști, detailiști etc.), aceștia trebuind ca să asigure că în toată perioada, aceste bunuri nu sunt modificate și nu devin periculoase prin manipulări sau depozitări incorecte. Pe de altă parte, consumatorii trebuie să fie instruiți pentru o utilizare corespunzătoare a bunurilor și trebuie să fie informați despre riscurile în care sunt implicați, chiar prin folosirea prevăzută a bunurilor sau prin altă utilizare normală a acestora.

Totodată guvernul este chemat să încurajeze o circulație liberă a informațiilor corecte privind toate problemele referitoare la bunurile de consum și a modalităților pentru promovarea vânzărilor și altor practici comerciale, datorită cărora consumatorul beneficiază de o protecție adecvată.

Documentul ONU recomandă guvernelor să realizeze și să promoveze elaborarea și aplicarea de standarde, facultative sau nu, care să corespundă nivelurilor naționale sau internaționale privind siguranța și calitatea bunurilor de consum, asigurându-le în același timp o publicitate corespunzătoare, precum și crearea condițiilor de testare și certificare a siguranței calității și performanțelor principalelor bunuri de consum. Concomitent, se recomandă și un cadru adecvat de educare și informare a consumatorului, din care să nu lipsească aspecte importante ale protecției sale, cum sunt de exemplu:

a) sănătatea, alimentația, prevenirea îmbolnăvirilor datorate unui aliment conceput greșit și prevenirea falsificării alimentelor;

b) riscurile produselor;

c) etichetarea produselor cu precizarea tuturor detaliilor necesare consumatorului;

d) cadrul legislativ de protecție și dezdăunare a consumatorului și altele.

În sfârșit, documentul ONU recomandă guvernelor ca atunci când își formulează politicile și planurile naționale privind alimentația, să se țină cont de nevoile tuturor consumatorilor privind siguranța alimentelor.

În perioada post-revoluționară, în România, s-au creat condițiile pentru a apare germenii unei mișcări sociale și științifice pentru protecția consumatorilor și care nu a întârziat să apară. În ordine cronologică ar fi de menționat semnalarea unor abuzuri flagrante în ceea ce privește producția și comercializarea unor mărfuri alimentare în perioada precedentă, urmată de apariția Asociației pentru Protecția Consumatorului, elaborarea unui proiect de lege privind asigurarea calității produselor si serviciilor si protecției consumatorului, precum și cu crearea unor organe guvernamentale cu obiective în domeniul protecției consumatorului.

Actualmente, în conformitate cu Ordonanța Guvernului, Oficiul pentru Protecția Consumatorilor (O.P.C) este organul de specialitate al administrației publice centrale, subordonat Guvernului în domeniul protecției consumatorilor. În subordinea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, Centrul Național pentru Încercarea și Expertizarea Produselor (LAREX), dotate cu rețete proprii de laboratoare. *(ordonanța privind protecția consumatorilor, Monitorul Oficial al României, partea 1, nr.212\28 august 1992).

În sensul aceleiași ordonanțe, asociațiile pentru protecția consumatorilor sunt considerate acele asociații constituite, conform legii ca persoane juridice și care – fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor – au ca unic scop apărarea drepturilor și intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor în general.

La nivel central și local -județ, oraș, comună – se constituie câte un consiliu consultativ pentru protecția consumatorilor, guvernul fiind acela care stabilește componenta, atribuțiile și modul de organizare și funcționare al acestora.

De remarcat este faptul că ordonanța sus menționată face precizări în legătură cu o serie de concepte cu care operează: consumator, agent economic, produs, serviciu, declarație de conformitate, termen de garanție, termen de valabilitate, durata medie de utilizare, viciu ascuns în legătură cu drepturile fundamentale ale consumatorilor. Aceste drepturi se referă la: protejarea împotriva riscului de achiziționare a unui produs ce-ar putea prejudicia viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor, informarea completă, corectă și precisă asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, accesul la piețe ce asigură o gamă variată de produse, posibilitatea de despăgubire pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a produselor, posibilitatea organizării de asociații pentru protecția consumatorului.

1.4. CLASIFICAREA MĂRFURILOR ALIMENTARE

Pe măsura dezvoltării industriei și comerțului, importanța sistematizării mărfurilor a crescut determinând amplificarea în plan teoretic a încercărilor de clasificare cu utilitate practică. Dar, dacă chiar și la sfârșitul secolului trecut mărfurile erau simple, cu un grad redus de prelucrare și cu încorporarea unui volum foarte redus de progres tehnico-științific, iar generațiile noastre de mărfuri se reduceau foarte lent, în ultimele 3-4 decenii ale secolului nostru creșterea cantitativă a curenților de mărfuri de diversitate tot mai accentuată, creșterea dimensiunilor întreprinderilor, complexitatea sistemului de reglementări în domeniul sistematicii mărfurilor.

Și dacă tehnologia alimentară clasică a urmărit și urmărește încă prioritar menținerea sau ameliorarea esenței calitative a unei resurse agroalimentare, tehnologia alimentară modernă este menită a realiza un demers cu totul diferit. Astfel, plecând de la necesitatea unui aliment dedus din investigațiile de piață și proiectat în cele patru laturi inseparabile ale valorii nutritive (psihosenzorială, energetică, biologică și igienică), care să se afle într-un anumit echilibru implicat de ''piața metabolică'', pentru obținerea lui devin necesare selectarea materiilor prime (convenționale și neconvenționale) aditivii corespunzători, tipurile de transformări tehnologice cele mai eficace și modul de corelare a componențelor rețetei cu operațiunile tehnologice pentru a se ajunge la un produs finit cu proprietăți identice cu cele ale produsului proiectat.

Clasificarea mărfurilor are drept scop sistematizarea lor într-un ansamblu unitar logic și sinoptic, ordonarea ierarhică pe baza unor criterii cât mai judicios selectate.

Sistemele criteriale și numărul treptelor ierarhice, precum și obiectivele urmărite prin clasificare au condus la crearea unui număr apreciabil de modele teoretice și mai ales bazate pe criterii teleologice. Deseori corespondența dintre aceste modele este anevoioasă, laborioasă sau chiar imposibilă.

Principalele criterii utilizate în clasificarea merceologică clasică (didactică și științifică), sunt următoarele:

originea: produse vegetale, animale, minerale;

gradul de prelucrare tehnologică: materii prime, semifabricate, produse finite;

compoziția chimică: produse cu preponderență glucidică, cu preponderență protidică, cu preponderență gustativă;

destinația în consum: produse nutritive, gustative si mixte;

stabilitatea: produse ușor alterabile, alterabile, greu alterabile;

modul de ambalare: vrac, semivrac, preambalat.

Modelul clasificării științifice merceologice, acceptat în mare măsură pe plan internațional ordonează în felul următor mărfurile alimentare:

1. Cereale, leguminoase și produse rezultate din prelucrarea lor;

2. Legume, fructe proaspete și produse de prelucrare;

3. Produse zaharoase (materii prime zăhărești produse de prelucrare);

4. Produse gustative: condimente, stimulente, băuturi nealcoolice si alcoolice;

5. Grăsimi alimentare vegetale, animale și mixte;

6. Lapte și produse rezultate din prelucrarea laptelui;

7. Ouă și produse din ouă;

8. Carne (indiferent de specie) și produse de prelucrare a cărnii;

9. Pește, alte vietăți acvatice și produse rezultate din prelucrarea lor;

10. Concentrate alimentare și alte tipuri de mixturi alimentare.

CAPITOLUL II – CADRU DE DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII LA

S.C. "KANDIA" S.A.

2.1. PREZENTARE GENERALĂ

S.C. KANDIA S.A. produce de la data înființării respectiv 1890, produse zaharoase și le comercializează prin depozitele proprii sau închiriate.

Nu face parte dintr-un grup de firme.

După cum rezultă din structura acționariatului de la Registrul Român al Acționarilor S.A., acționarul principal este S.C. Rivta Handelsges mbH, deținând 51,52% respectiv 3.010.661 mii lei din capitalul social. S.C. Rivta Handelsges mbH are sediul în Austria, Viena – Elisabethstrasse 4/5 16A-1010, este o societate cu răspundere limitată, a fost constituită în baza actului notarial nr. 5964/1994 și este înregistrată în Registrul Firmelor la nr. FN 128704/17.09./1997.

Procentul de 48,48%, reprezentând 2.833.439 mii lei este deținut de alți acționari, persoane fizice și juridice, fiind evidențiat conform Registrului acționarilor societății, în contul persoanelor care au subscris conform programului de privatizare în masă efectuat.

Societatea are un număr mediu de angajați cifrat la 563 cu contract de muncă și 3 cu convenție civilă. Numărul acestora crește pe perioada de sezon prin angajări pe perioadă determinată.

Birourile secțiilor de producție și căile de acces se situează la adresa unității pe o suprafață de teren de 4800 m.p. care aparține societății.

Principalii clienți sunt din sectorul comercial răspândiți pe întreg teritoriul țării.

Distribuția are la bază contracte cu termene de plată, cantități discounturi negociate.

Concurenții:

– producători interni: KJS Brașov, Excelent București, Haich București, etc;

– producători externi: Milka, Stollwerch, Nesstle, etc.

Cota de piață estimată în prezent 12%, însă se estimează creșterea în volumul producției, vânzărilor cât și a cotei de piață.

Punctul forte poate fi numit calitatea și diversitatea producției iar ca punct slab este limitarea capacității de producție .

În anumite perioade societatea are nevoie de lichidități, este nevoie de o linie de credit deoarece producția are caracter de sezon iar încasările nu sunt constante.

Societatea a avut credit la Banca Turco-Românâ la nivel de 5,5 miliarde lei care datorită problemelor apărute s-a redus la 0,8 miliarde lei, dar acest lucru împiedică buna aprovizionare chiar în perioada de vârf a producției și cu vânzări maxime.

S.C. Kandia S.A. poate oferi ca și garanție pentru creditul dorit CEC-uri, BO sau fondul de comerț.

În prezent societatea are deschise conturi la mai multe bănci: ABN, AMBRO, BCR, BC.CARPATICA, BANC POST, dar se dorește o stabilizare și un ajutor concret în limite mai flexibile din partea uneia pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții optime și de siguranță.

Se derulează zilnic operațiuni la un nivel mediu de 500 milioane lei/zi cu instrumente CEC, BO cât și prin ordine de plată. Operațiunile cu numerar sunt salarii si pentru plăți curente.

Pe viitor societatea își propune o dezvoltare atât a producției cât și o dotare cu utilaje care să-i permită câștigarea unei cote de piață cât mai mare.

2.2. PATRIMONIU LA CONSTITUIRE ȘI ÎN PREZENT

Întreprinderea a fost înființată în anul 1890. Suprafața totală a terenului ocupat de întreprindere a fost circa 4.800 mp din care suprafața clădită acoperită a fost de 2.405 mp. Clădirile de bază a întreprinderii au fost cele două corpuri de clădire, unul cu un etaj construit în anul 1900 și celălalt cu trei etaje construit în anul 1930, singura construcție solidă din beton armat, care are săli spațioase, luminoase și corespunzătoare procesului de fabricație, restul sunt mici clădiri vechi, adăugite treptat în diferite perioade corpurilor de bază.

Centrala termică a luat ființă în anul 1911 când s-a montat un cazan de aburi tip Cornwell.

Întreprinderea a avut instalație de forță, lumină, apă și canalizare.

Inițial întreprinderea a avut ca utilaje în secțiile de bază două aparate vacuum, o mașină de format bomboane Hansella, cazane de fiert (duplicate), utilaje pentru fabricarea ciocolatei (cuptor de prăjit boabe cacao, decorticator mic, moară pentru cacao, melanjor, brează cu trei valțuri, un conche etc.).

Capacitatea de producție până în 1944 a fost anual de circa 150.000 Kg produse zaharoase.

Sortimentele fabricate până în decembrie 1944 erau din produse caramelaj, fondanterie și îndeosebi specialități de ciocolată.

Forța de muncă utilizată era în medie anuală de circa 100 muncitori.

Până în decembrie 1944, întreprinderea n-a avut nici o dezvoltare în clădiri și instalații, care să afecteze mărirea capacității de producție.

Situația în decembrie 1944 a clădirilor, instalațiilor și utilajelor nu s-a modificat cu nimic față de situația anterioară.

Treptat, pe măsura îmbunătățirii posibilităților de aprovizionare cu materii prime și materiale, capacitatea de producție a crescut ajungând până la 500.000 Kg produse zaharoase anual. Clădirile, instalațiile și utilajele întreprinderii n-au suferit modificări importante, în afară de reparații și întrețineri curente.

Ulterior, întreprinderea a luat un mare avânt de dezvoltare în mărirea producției, în care scop s-au realizat următoare:

La clădiri: s-a lărgit secția Caramelaj prin construirea unei săli alăturate.

S-a construit și amenajat o sală pentru spălat borcane, în condiții superioare.

Pentru asigurarea recondiționării și păstrării diferitelor ambalaje pentru produse zaharoase, s-a construit un atelier de tâmplărie.

S-a mărit capacitatea de depozitare a magaziei de produse finite prin alipirea a două încăperi alăturate.

La utilaje: în afară de reparațiile capitale și curente, care s-au efectuat în fiecare an (luna de remont) s-a realizat o serie de completări și utilizări noi:

montarea unei broeze pentru ciocolată cu 5 valțuri;

montarea unui conche longitudinal la prepararea ciocolatei;

instalarea unei mașini automate pentru ambalarea ciocolatei „Pitic”;

înlocuirea unei șerbetiere discontinue cu capacitatea de 300 Kg/8 ore;

instalarea a două mese termale în secția Caramelaj;

montarea unei întregi instalații pentru fierberea, transportarea și depozitarea siropului de lapte, din lapte praf, pentru bomboanele cu lapte;

S-a transformat și mărit capacitatea de răcire a compresoarelor pentru secția ciocolată.

La secția Cartonaj s-au pus în funcțiune o serie de mașini de capsat, rițuit, ștanțat.

Toate aceste realizări privind transformarea clădirilor, montarea utilajelor precum și permanenta preocupare pentru o cât mai rațională organizare a procesului de fabricație, a dus la creșterea dinamică a producției, care s-a realizat astfel:

Producția

În măsura creșterii producției și pe măsura fabricării de noi sortimente, numărul de muncitori a crescut în mod treptat, ajungându-se de la 112 muncitori și 161 total salariați din anul 1947, să realizeze în anul 1957 un număr de 360 de muncitori și un număr de 400 salariați mediu.

Creșterea numărului de muncitori:

medie anuală în anul 1947 ► 130

medie anuală în anul 1957 ► 290

creșterea în procente ► 223%

În ce privește numărul de sortimente acesta a crescut față de 32 de sortimente fabricate în anul 1947, la un număr de 87 sortimente realizate în anul 1957, adică o creștere de 272%.

Față de cerințele mereu crescânde a masei consumatoare, la o serie de sortimente s-a îmbunătățit calitatea prin însăși componența lor ca:

– bomboanele cremă lapte;

– bomboanele amandine;

– dropsuri lapte mici și mijlocii;

– bomboanele ciocolată „Vinga”;

– bomboanele umplute cu fructe;

– bomboanele umplute cu lapte și cacao;

– drajeuri cu fructe etc.

În ce privește modul de prezentare a produselor, menționăm că s-a ajuns să fie schimbate complet ambalajele, etichetele etc., la toate sortimentele fabricate de întreprindere.

Un progres real s-a înregistrat și în ce privește crearea de sortimente noi, astfel cu contribuția muncitorilor, tehnicienilor și inginerilor întreprinderii, s-au realizat o serie de sortimente noi, dintre care amintim:

Ciocolata „Praleta”;

Sticluțe cu vișinată tras în ciocolată;

Bomboane „Vinga”;

Bomboane ciocolată „Mentine”;

Ciocolata „Pitic”;

Ciocolata „Motociclist”;

Ciocolata cu povești (6 sorturi);

Bomboane cu cremă aromată (acrișoară);

Bomboane umplute cu fructe;

Bomboane umplute cu lapte și cacao;

Caramele acrișoare;

Ciocolata „Aluneta”;

Bomboane salon și figuri pentru pom de iarnă „Castel”;

Specialități de ciocolată pentru pom de iarnă;

Napolitane cu cremă aromată;

Etc, etc.

Multe din aceste sortimente mai există și astăzi sunt fabricate și comercializate.

În legătură cu îmbunătățirea condițiilor social-culturale, întreprinderea a folosit posibilitățile rezervelor interne și a reușit să amenajeze în anii `67-`68:

O sală culturală încăpătoare care cuprinde: o sală de ședințe, o sală de lectură și șah, bibliotecă, etc.;

Clădirea din strada Fröble nr. 14 proprietatea întreprinderii prin reparații capitale exterioare și interioare, cum și diferite transformări la locuințele celor 5 locatari salariați ai fabricii;

O clădire din Bulevardul 6 Martie în vederea lărgirii spațiului locativ pe seama salariaților întreprinderii;

Un punct sanitar;

O spălătorie și călcătorie pentru haine de protecție.

În anul `82 s-au mai realizat următoarele:

pentru asigurarea depozitării materiilor prime și a materialelor auxiliare, pe lângă spațiul actual s-a mai mărit prin atribuirea unei încăperi, capacitatea de depozitare;

la instalații – în cadrul planului de investiții s-a executat o nouă instalație electrică cu ramificații separate în fiecare secție, dând posibilitatea prin montarea automatelor de pornire la fiecare agregat, folosirii raționale a energiei electrice;

montarea unei mașini de fremătat masa de caramel în secția Caramelaj.

Începând cu anul 1992, s-au început lucrările de modernizare a secției de specialități din ciocolată, ce a dus la o creștere dinamică a producției, la realizarea diversificării gamei sortimentale. Producția totală la specialități fiind în anul 2000 în jur de 1.500 tone față de anul `92 când avea o capacitate de 300 tone/an.

În prezent, întreprinderea dispune de patru secții de producție:

secția ciocolată;

secția specialități de ciocolată

secția caramelaj;

secția jeleuri.

Forța de muncă utilizată a scăzut în ultimii ani astfel:

Principala cauză a scăderii numărului de personal este restructurarea activității datorită lipsei comenzilor.

2.2.1. Statutul societății

Sediul societății este în România, localitatea Timișoara, județul Timiș, strada Iancu Văcărescu, nr. 1-5. Sediul societății poate fi schimbat în altă localitate din România, pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, potrivit legii.

Societatea poate avea sucursale, filiale, reprezentanțe, agenții situate și în alte localități din țară și străinătate.

Durata societății este nelimitată, cu începere de la data înregistrării la „Camera de comerț și industrie.”

Scopul societății este fabricarea și comercializarea produselor zaharoase.

Obiectul de activitate al societății este asigurarea materiilor prime, fabricarea și comercializarea produselor zaharoase, patiserie, cofetărie, caramelaj, halva, drajeuri, produse de laborator, prestări servicii și operațiuni import-export în activitate proprie.

Capitalul social inițial a fost fixat la suma de 172,4 mil. lei împărțit în 34.480 acțiuni nominative în valoare nominală de 5.000 lei fiecare, în întregime subscrise de acționar.

Capitalul social inițial împărțit în acțiuni nominative de 5.000 lei fiecare, este în întregime subscris de statul român, în calitate de acționar unic și vărsat în întregime la data construirii societății.

Capitalul social inițial este deținut integral de statul român, ca acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către terțe persoane fizice sau juridice, române sau străine, în condițiile legii.

Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere, dreptul la a participa la distribuirea beneficiilor, conform prevederilor prezentului statut și dispozițiilor legale, respectiv la alte drepturi prevăzute în statut.

Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială.

Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare și extraordinare și au următoarele atribuții principale:

aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi, precum și normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;

stabilește bugetul de venituri și cheltuieli și după caz, programul de activitate pe exercițiul următor;

examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de beneficii și pierderi după analizarea rapoartelor consiliului de administrație și al comisiei de cenzori, aprobă repartizarea beneficiului;

hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale a acestora, precum și la cesiunea acțiunilor;

hotărăște în orice alte probleme privind societatea.

Adunarea generală a acționarilor se convoacă de președintele consiliului de administrație sau de unul dintre vicepreședinți, pe baza împuternicirii dată de președinte.

Adunările generale ordinare au loc cel puțin odată pe an, la două luni de la încheierea exercițiului economic financiar, pentru examinarea bilanțului și a contului de beneficii și pierderi pe anul precedent și pentru stabilirea programului de activitate și bugetul pe anul în curs.

Adunarea generală va fi convocată de administratori de câte ori va fi nevoie, în conformitate cu dispozițiile din statut, cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită.

Societatea Kandia este administrată de către consiliul de administrație compus din 7-10 administratori, aleși de adunarea generală a acționarilor pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de a fi aleși pe noi perioade de patru ani, care pot avea calitatea de acționari. Numărul de administratori este stabilit în raportul cu volumul și specificul activității societății comerciale.

Membrii consiliului de administrație vor putea exercita orice act care este legat de administrația societății în interesul acesteia, în limita drepturilor care li se conferă.

Atribuțiile consiliului de administrație:

aprobă operațiunile de încasări și plăți potrivit competențelor acordate;

aprobă operațiunile de cumpărare și vânzare de bunuri potrivit competențelor acordate;

aprobă încheierea de contracte de închiriere (luarea sau darea cu chirie);

rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acționarilor.

Exercițiul economic financiar începe de la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie al fiecărui an. Primul exercițiu începe la data constituirii societății.

2.3. MANAGEMENT ȘI ORGANIZARE

A.) Managementul S.C. KANDIA S.A. prezintă apreciabile elemente specifice, referitoare atât la organismele manageriale, cât și la organizarea și desfășurarea activității. Societatea pe acțiuni posedă un mecanism de management sensibil mai complex decât alte tipuri de societăți comerciale.

Se organizează adunări generale ordinare și extraordinare ale acționarilor care adopta principalele decizii privind existența, dezvoltarea și încheierea activității lor, cum ar fi: aprobarea bilanțului, alegerea administratorilor și cenzorilor, stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli, prelungirea duratei societății, mărirea capitalului, fuziunea cu alte societăți, emisiunea de obligațiuni și altele.

În conducerea tactică și curentă a activității, rolul decisiv îl au administratorii și Consiliu de Administrație. Un alt element cu un rol major în managementul și funcționarea S.C. KANDIA S.A. îl reprezintă cenzorii, care sunt în număr de trei și sunt aleși de Adunarea Constitutivă a căror menire rezidă în supravegherea gestiunii unității, verificarea bilanțului și a contului de profit și pierderi.

Din punctul de vedere al managementului, principalele probleme care se ridică sunt: modalitățile de constituire și funcționare a organismului de management, obiectivele urmărite cu prioritate de manageri, metodele și filierele formelor de motivare a personalului care nu și-a modificat mentalitatea.

Datorită trecerii României la economia de piață, pune cu deosebită acuitate, pentru fiecare societate, problema opțiunii strategice majore în funcție de care își modelează viitorul. Pentru adaptare la cerințele complexe, dinamice și nu rareori inedite ale realizării economiei de piața, opțiunea strategică majoră pe care a ales-o societatea este retehnologizarea întreprinderii.

Caracteristica dominantă a ultimei perioade de economie centralizată a fost reducerea drastică a importului de tehnica și tehnologie modernă pentru a achita mai rapid datoria externă a țării și concomitent, pentru a limita contractele cu străinătatea ce influențau "negativ" asupra evoluției socialiste a României. Urmarea acestei situații o reprezintă gradul ridicat de uzură morală și fizică a echipamentelor și tehnologiilor din majoritatea societății comerciale.

Tehnica utilizată este în proporții de peste 90% la nivelul deceniului 1970-1980 și chiar mai veche. Firește că în aceste condiții este mai greu, dacă nu imposibil, să fi competitiv în raport cu firmele omoloage din țările dezvoltate.

Soluția principală de eliminare a acestei situații o reprezintă retehnologizarea masivă a întreprinderilor. Retehnologizarea se poate realiza prin mai multe căi:

achiziționarea de utilaje moderne.

cumpărare de licențe si brevete.

contracte de engineering sau franchising cu parteneri din țările dezvoltate.

conceperea și asimilarea în întreprindere de noi tehnologii.

Optarea pentru una sau alta din aceste căi, dimensionarea și îmbinarea lor trebuie să aibă în vedere resursele firmei, capacitatea sa de a produce și asimila noul, mentalitatea personalului și cultura specifică unității. Întru-cât principalul furnizor de tehnică și tehnologie de vârf îl reprezintă țările occidentale, problema principală care se ridica o constituie asigurarea valutei forte indispensabile cumpărării de utilaje și know-how de la ele.

Retehnologizarea, bazată pe mecanizare complexă, automatizarea prezintă multiple avantaje:

creșterea calității produselor;

diminuarea consumurilor de materii prime, materiale, energie;

sporirea calității muncii.

îmbunătățirea performanțelor de rentabilitate și fezabilitate ale produselor, etc.

Aceste avantaje potențiale se valorifică plenar numai dacă se asigură luarea în considerare, în strânsă corelație a criteriilor tehnice cu criteriile economice în fundamentarea deciziilor de producere, achiziționare și folosire a elementelor tehnice noi, prin prisma evoluțiilor specifice tranziției la economia de piață.

B.) Organizarea – În cadrul organizării putem să facem o subdiviziune astfel:

– Organizarea conducerii unității – caz în care trebuie să se analizeze informații referitor la calitatea structurii organizatorice, calitatea sistemului informațional, metodologia de decizie, utilizarea timpului de lucru a echipei de conducere, asigurare cu personalul, metoda de lucru etc.

– Organizarea producției – in cadrul acestuia putem să definim mai multe obiective principale pe care trebuie urmărite, dar nivelul de detaliere depinde de specificul activității. Astfel avem organizarea procesului de producție, organizarea procesului de depozitare, organizarea transportului intern, organizarea întreținerii și reparațiilor precum și a întreținerii SDV-urilor și dacă este cazul organizarea controlului de calitate.

– Organizarea muncii-cuprinde printre altele organizarea locurilor de muncă, organizarea diviziunii muncii, a normării muncii și eventual organizarea schimburilor și a formațiilor de lucru.

Pentru a descrie organizarea societății comerciale "KANDIA" S.A. anexăm organigrama societății (ANEXA NR.1) care este prezentată ca o structură organizatorică ierarhic-funcțională care detaliază nivelurile ierarhice, autoritatea, poziția compartimentelor și legăturile dintre acestea care afectează moralul și entuziasmul personalului.

2.4. SURSELE DE MATERII PRIME

În desfășurarea unei activități de producție se consumă resurse și se generează efecte.

Materiile prime sunt principalele resurse necesare procesului de producție. În corelație cu acestea, cu utilizarea lor cât mai eficientă, trebuie avute în vedere organizarea procesului de producție, a depozitării, a transportului intern.

a) Organizarea procesului de producție urmărește:

-mișcarea și manipularea materiilor prime: pentru ca procesul de producție să fie bine organizat, lungimea traseelor parcurse trebuie să fie minimă, cu durate mici de așteptare, ciclul de fabricație să fie optim, iar gradul de continuitate al procesului să fie ridicat.

– activitatea de aprovizionare a locurilor de muncă

– utilizarea materiilor prime, materialelor, combustibililor și energiei;

Nivelul consumurilor de materii prime și materiale este stabilit prin proiectarea produselor, dar un rol determinant îl are și modul de organizare al procesului de producție.

b) Organizarea depozitării:

– organizarea depozitării are un rol important, fiind influențată de natura materiilor prime și a produselor finite, reprezentând un element important în obținerea calității produselor.

c) Organizarea transportului intern urmărește:

– corelarea necesarului de transport cu capacitățile de transport;

– gradul de utilizare a mijloacelor de transport;

– gradul de extindere a activității de transport intern executate centralizat;

– gradul de mecanizare a transportului intern;

– corelarea activității de transport intern cu activitatea de producție;

La S.C. "KANDIA" S.A. sursele de materii prime sunt în marea lor majoritate surse interne, dar la unele materii prime există și surse din import.

Principalele materii prime utilizate:

– zahărul – un aliment obținut prin prelucrarea industrială a trestiei și a sfeclei de zahăr: conține zaharoză fără alte substanțe nutritive. Se fabrică în câteva sortimente: cristal, bucăți, pudra, candel;

– cele mai importante însușiri calitative sunt: conținut în zaharoză aproximativ 99%, conținut în substanță reducătoare max.0,25%, conținut în apă 0,05%-0,1% conținut în cenușă max.0,1% ;

– unt de cacao și cacao – conținutul în grăsime a maselor de ciocolată este de 22%-40% unt de cacao. Acesta se obține din boabele de cacao si influențează hotărâtor calitatea produsului finit conferindu-i frăgezime;

– conținut: amidon 14,9% , glucoză 0,69%;

– amidon – se obține prin prelucrarea cartofilor, a cerealelor, din tulpina unor palmieri. Este o pulbere albă fără gust, fără miros.

– conținut: substanțe proteice sub 1,5%, conținut de cenușă 0,2%-0,5%, conținut de grăsime sub 0,4%;

– glucoză – produs care natural se găsește în fructe și în mierea de albine. Industrial se obține prin hidroliza unor materii prime bogate in amidon.

– aromatizanți – sunt materii auxiliare ce se extrag din frunze, flori, fructe, se utilizează extracte de lămâie, mentă, mere, cuișoare etc.

– coloranți alimentari – pot să fie naturali: clorofila, carotenul, carminul etc.

– coloranți sintetici obținuți prin procese industriale de sinteza, chimice iar produsele care încorporează acești coloranți trebuie să poarte pe etichetă înscrisuri;

– alte adaosuri – lapte praf, lapte degresat, cafea, cocos, alune, migdale etc.

Produsele societății comerciale se desfac în totalitate, proporție de 100% pe piața internă.

Orientarea pe această piață internă se justifică pe de o parte prin colaborarea de tradiție și avantajoasă cu parteneri de mare forță și tradiționali în țară și chiar în afară pe piața externă a produselor zaharoase. De aceea desfacerea în exclusivitate a produselor pe piața internă se datorează și dezvoltării unui segment de piață internă corespunzătoare din punct de vedere al puterii de cumpărare a produselor societății.

Produsele nu sunt scumpe și sunt accesibile populației.

În această perioadă societatea, prin conducerea ei, a dus o politică de marketing și comerț exterior pragmatică urmând diversificarea numărului de parteneri externi pentru a face față cu succes posibilelor evoluții negative și recesiunii de pe piața internă.

O altă latură importantă a politicii comerciale susținută de Consiliul de Administrație a constituit-o crearea unui sistem mai sigur de completare a portofoliului de comenzi, evitând dependența în totalitate de una sau mai multe firme mari.

În 1998 s-a dublat numărul de firme cu care Kandia colaborează, tendința păstrându-se în următorii ani.

Tabel nr. 2.4.1.

Numărul furnizorilor externi crește, chiar dacă S.C. Kandia S.A. nu exportă. Acest lucru se datorează faptului că firma își propune realizarea unor produse de calitate cu materiile prime din export.

Importul realizat de Kandia este realizat atât prin intermediul unor terți indirect cât și direct de către firmă.

Prețurile de vânzare ale produselor se stabilesc prin negociere directă cu partenerii, ținând cont de evoluția prețurilor, de producție și de cursul valutar.

Clienții sunt reprezentați de societăți cu răspundere limitată, societăți pe acțiuni care se aprovizionează direct de la fabrică sau prin lanțul de distribuție al firmei.

Exemplu:

– Metro cash&carry

– Billa

Cenușa- Satu Mare

Beldina – București

Mircea Ro SRL – Cluj Napoca

Santexim SRL – Rm. Vâlcea

Konsta SRL – Mediaș

Iriana – Sibiu

Aprom SRL – Slatina

Amniocen SRL – Timișoara

Bavaria SRL – Bacău

Braimpex SRL – Brașov

Viman SRL – Roman

Etc.

Situația încasărilor se prezintă acceptabil deși perioada lungă care trece de la facturare până la intrarea în posesia banilor de 40 – 90 zile creează dificultăți de finanțare a producției.

În privința furnizorilor și relațiilor acestora cu firma, au avut loc schimbări substanțiale din momentul transformării socității pe acțiuni. Se constată o scădere a consumului de unt și deci o scădere a furnizorilor acestora.

Locul sortimentelor care se realizau din unt este luat de sortimentele realizate pe bază de grăsime vegetală, pentru o mai bună calitate.

2.5. GRADUL DE MECANIZARE ȘI AUTOMATIZARE A PROCESULUI DE PRODUCȚIE

Societatea Comercială "KANDIA" S.A. își desfășoară activitatea pe patru secții de producție după cum urmează:

1.Sectia ciocolata-capacitate 800t ciocolata/an

– linia de preparat ciocolată, menajorul continuu, 3500kg ciocolata/8 ore;

– mulat linia mafa-la tabletele masive 2500kg cicolata/8 ore;

– la tabletele cu adaos 220-240kg/8 ore;

– mulat manual cu ingrediente-200kg ciocolata/8 ore;

– ambalat ciocolata-1400kg/8 ore;

– bomboane de ciocolată 200kg/8 ore;

2.Sectiile (2) specialități de ciocolată – capacitate 1500t/an (specialități de ciocolată, drajeuri, jeleuri, fructe în ciocolată);

– fructe in alcool – 700kg/8 ore;

– batoane de ciocolată – 134kg/8 ore;

– drajeuri – 334kg/8 ore;

– ambalat mecanic 300kg/masina/8 ore (10 mașini);

– 2 mogule (turnat interioare pe bază de fondant si jeleu) – cap. 2500kg/8ore;

– 4 Kadema (tras interioarele în ciocolată) – cap.2500kg/8 ore;

– V.G.L.A.B. – mașini de ambalat mecanic – 300kg pe masina/8 ore;

3.Secția caramelaj – capacitate 2600t/an;

– rahat – 1500 – 1667kg/8 ore;

– 2 linii de format bomboane – 2500kg/8 ore;

– se ambalează în vracuri, în pungi la 80g;

– mașina de ambalat "Nagema" – 1400 kg/8 ore;

În secția de ciocolată operația de amestecare se execută cu diferite mașini: continue și discontinue.

Melanjorul este una din mașinile discontinue, care necesită energie electrică mare și spațiu mare.

Deși a fost pusă în funcțiune în anul 1940, se mai folosește si astăzi cu succes în diferite fabrici.

Cea mai nouă dotare tehnică – anul1975 – este instalația cu funcționare continuă și automată pentru prepararea masei de ciocolată (malaxorul continuu).

.

Principalele procese tehnologice:

2.6. FORȚA DE MUNCĂ ȘI GRADUL DE CALIFICARE A PERSONALULUI

Planificarea resurselor umane implică o evaluare corecta a previziunii cererii de personal și cuprinde următoarele elemente:

– prevederea volumului de muncă și a necesarului de personal;

– compararea cerințelor de personal, cu numărul potențialilor candidați din interiorul organizației, care vor fi promovați.

– planificarea numărului de persoane care trebuie angajate;

Dacă organizarea social-umană a unei firme nu este bine fundamentată și nu ține seama de bazele comportamentale ale omului, ca sistem cu personalitate specifică, orice alte măsuri de natura tehnică nu vor putea spori producția și rezultatele economice.

Fiecare individ vrea să știe unde este el plasat în procesul muncii, care este importantă activității lui în organizație în raport cu toți ceilalți indivizi. De aici nevoia de comunicare interpersonală și intergrupală care imprima un puternic caracter psihologic și social managementului de personal.

Mediul concurențial al forței de muncă, care se manifestă în toate economiile astăzi impune oamenilor o atitudine de adaptare activă.

La conceperea unei organizații trebuie avut în vedere ca mediul, sub aspect fizic și social, capacitățile și nevoile individului sunt factori importanți pentru obținerea eficienței.

Pe lângă salariu, nevoile omului angajat mai constau în posibilitatea lui de a învăța, de a se perfecționa, recalifica, de a avea un nivel optim de diversitate a muncii, de a avea posibilitatea să participe la procesul decizional, etc.

În vederea obținerii unei eficiențe maxime din partea angajaților, un rol important îl au concediile de odihnă.

Între factorii determinanți ai calității condițiilor de muncă amintim: cadrul legislativ și instituțional, venitul, durata si programul de muncă, securitatea, protecția și igiena locului de muncă, posibilități de pregătire profesională, etc. Toți acești factori influențează calitatea muncii într-o măsura mai mare sau mai mică, variind de la individ la individ.

Transformările care s-au produs în ultimele decenii în domeniul folosirii eficiente a resurselor umane sunt foarte mari. Poziția lucrătorului (a muncitorului) va deveni tot mai centrală, va crește importanța managementului de personal în organizații.

Aspectele cele mai importante ale politicii de personal privesc:

– modul de implicare a managementului de vârf spre o conducere eficientă a resurselor umane;

– echilibrarea și integrarea responsabilităților managerilor de pe diferite niveluri ierarhice;

– crearea unui puternic compartiment de personal.

Sfera activităților compartimentului de personal este foarte amplă, cuprinzând următoarele probleme:

– planificarea necesarului de resurse umane;

– angajarea și perfecționarea angajaților;

– formarea și perfecționarea angajaților;

– aprecierea performanțelor și deciziilor care urmează;

– preocupări privind creșterea nivelului condițiilor de muncă și viață ale angajaților;

– salarizarea.

CERCETARE

COMPARTIMENT INVATAMANT

DE PERSONAL PLANIFICARE

SALARIZARE

PROTECTIA MUNCII

Procesul de angajare a salariaților urmează o succesiune logică de etape:

– identificarea calităților necesare persoanei;

– recrutarea;

– trierea;

– testarea;

– obținerea referințelor;

– selecționarea;

– examinarea medicală;

– adaptarea angajatului;

– angajarea.

Aprecierea performanțelor constituie un sistem structurat întocmit pentru a măsura performanțele actuale ale unui angajat în comparație cu performanțele standard stabilite pentru postul sau, sau în raport cu realizările altora.

Există patru posibilități de apreciere a performanțelor și anume:

– aprecierea subordonatului de către manager;

– autoaprecierea subordonatului;

– aprecierea egalității (angajații evaluează dacă sunt egali cu alții);

– aprecierea în sus (subordonatul evaluează superiorul folosind sistemul subiectiv).

Munca are un caracter social, astăzi, în condițiile creșterii dimensiunii si complexității organizațiilor, munca în colectiv, în echipă, ia tot mai mult locul celei individuale. Grupul de muncă reprezintă un colectiv, constituit pe baza diviziunii și cooperării celor care prestează munca împreună, în vederea îndeplinirii unui obiectiv comun. Grupurile de muncă pot avea caracter permanent sau temporar, potrivit necesităților.

Motivațiile pentru care un individ se asociază unui grup sunt de mai multe tipuri: atracția personală, activitățile grupului, scopul, puterea, etc. Grupurile de muncă evoluează într-o perioadă relativ lungă de timp și probabil, nu ajung niciodată la o structură absolut stabilă.

Există anumiți factori care determină dorința de succes a grupului, printre care amintim:

– satisfacerea îndeplinirii unor sarcini grele;

– recompensele și sancțiunile;

– succesul dobândit într-o acțiune anterioară;

– presiuni sociale externe grupului.

Analiza situației prezente a personalului întreprinderii constituie punctul de plecare pentru planificarea necesarului de resurse umane. Pentru aceasta se are în vedere numărul existent, structura și evoluția personalului.

Structura personalului se poate analiza pe criteriul vârstei, al vechimii in muncă, al sexului, al naționalității, al calificării profesiunii etc.

Calificarea unor anumite persoane în perioada 1998-2000. în anul 1999 a fost organizat un curs de calificare cu o durată de 3 luni pentru meseria de preparator produse zaharoase pentru un număr de 15 persoane angajate la data respectivă în societate ca muncitori necalificați. În general, datorită existenței în Timișoara a liceului de industrie alimentară asigurarea cu forță de muncă calificată s-a făcut cu absolvenții acestui liceu.

Numărul de persoane încadrate în muncă (1998-2000):

1998 – 27 persoane;

1999 – 23 persoane;

2000 – 2 persoane.

Numărul persoanelor ieșite din societate:

1998 – 44 persoane, din care: pensionari: 9 persoane; transferați: 10 persoane; plecați cu acordul părinților: 25 persoane;

1999 – 27 persoane, din care: pensionari: 8 persoane; transferați: 7 persoane; plecați cu acordul părinților: 12 persoane;

2000 – 155 persoane, din care: pensionari: 10 persoane; transferați: 6 persoane; plecați cu acordul părinților: 11 persoane; șomaj: 128 persoane.

Clasificarea personalului după domeniul de activitate:

Tabel nr. 2.6.1.

Evoluția numărului de personal:

Tabel nr. 2.6.2.

În perioada 1998-2000 se constată o scădere a numărului de persoane de la 604 persoane în 1998 la 461 persoane în anul 2000. Principala cauză a scăderii numărului de personal este restructurarea activității datorită lipsei comenzilor.

Structura forței de muncă după vechime (1998-2000):

Tabel nr. 2.6.3.

Din totalul de mai sus rezultă că majoritatea personalului angajat în societate au vechime în muncă între15-20 ani și peste 20 de ani, iar din aceștia se poate spune că o mare parte au vechimea realizată integral în societatea Kandia.

Structura personalului după sus (1998-2000):

Tabel nr. 2.6.4.

Din tabelul de mai sus rezultă că ponderea cea mai mare a personalului o reprezintă persoanele de sex feminin (aproximativ 70%), fapt caracteristic pentru societățile din industria alimentară.

Analiza personalului după vârstă (1998-2000):

Table nr. 2.6.5.

Din tabelul de mai sus reiese că media de vârstă a personalului angajat se situează între 35-45 de ani.

=== Cap III ===

CAPITOLUL III – ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ LA

S.C. „KANDIA” S.A.

3.1. RATELE DE STRUCTURĂ ALE BILANȚULUI

Pentru calculul acestor rate de structură, bilanțul contabil al S.C. „KANDIA”S.A. din anii 1998, 1999, și 2000 ne oferă informațiile necesare pentru aprecierea gestiunii financiare, stabilirea valorii, a măsurii resurselor și a utilizărilor.

Analizarea acestor rate și a situației patrimoniale au la bază următoarele obiective:

stabilirea și evaluarea raporturilor dintre diferite elemente patrimoniale;

evidențierea principalelor mutații calitative în situația mijloacelor și a surselor generate de schimbări interne și de interacțiunea cu mediul economico-social;

aprecierea stării patrimoniale și financiare;

fundamentarea politicii și strategiei financiare.

3.1.1. Ratele de structură ale activului

Studiul ratelor de structură ale activului relevă informații privind: destinația economică a capitalurilor, capacitatea S.C. „Kandia” S.A. de a-și modifica structura activului ca urmare a schimbărilor conjuncturale.

Cele mai frecvent utilizate rate în analiza situației financiare sunt:

rata imobilizărilor;

rata activelor circulante.

Rata activelor imobilizate reflectă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent în totalul patrimoniului și măsoară gradul de investire a capitalului în unitate.

Rata activelor circulante (stocuri, creanțe, disponibilități), reflectă ponderea elementelor utilizate ciclic în totalul patrimoniului.

Calculul ratelor de structură ale activului

Tabel nr. 3.1.1.

Ponderea cea mai mare în totalul activului o dețin activele circulante și anume stocurile. Aceasta datorită faptului că S.C. „Kandia” S.A. face parte din sfera întreprinderilor de producție și de distribuție care se caracterizează printr-o rată a stocurilor mai ridicată.

Alți factori care explică nivelul ridicat al ratei stocurilor sunt:

durata mare a ciclului de exploatare;

modificarea prețurilor la materii prime.

Se justifică creșterea stocurilor doar dacă are loc o creștere a volumului de activitate, când se respectă corelația:

ICAIS, unde ICA = indicele cifrei de afaceri

IS = indicele stocurilor

%

ICA98-99 > IS98-99 , au un procent de 41,2%;

ICA99-00 < IS99-00, cu un procent de 17,2%, ceea ce se apreciază negativ datorită fără mișcare sau cu mișcare lentă având ca și consecințe: dificultăți de transformare în lichidități.

Rata activelor imobilizate este în scădere în 1998-1999 cu 13,6% ca apoi să crească în 1999-2000 cu 1,5%, ca efect al modificării într-o proporție mai mare a valorii imobilizărilor fixe în raport cu valoarea activului total (IAT99-00>IAT89-99).

O pondere mare în totalul activelor imobilizate dețin imobilizările corporale care sunt formate din clădiri, construcții speciale, mașini, utilaje, mijloace de transport, investiții în curs.

3.1.2. Ratele de structură ale pasivului

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a societății prin punerea în evidență a unor aspecte privind stabilitatea și autonomia financiară a acesteia precum și a gradului de îndatorare.

Principalele rate de structură ale pasivului sunt:

rata stabilității financiare;

rata autonomiei financiare;

rata de îndatorare.

Aceste rate caracterizează modalitățile de finanțare a investițiilor societății, respectiv strategice, de exploatare și de echilibru. Comparând finanțarea externă prin datorii cu fondurile proprii ratele pun în evidență componenta datoriilor din pasivul bilanțului, dar și repartiția capitalurilor permanente între fondurile proprii și cele împrumutate pe termen mediu și lung.

Rata stabilității financiare reflectă legătura dintre capitalul permanent de care societatea dispune în mod stabil (pe o perioadă de un an), și patrimoniul total, diminuându-se de la 59.6% la 53.9% și 51.8%, deci scade permanent în totalul pasivului, se diminuează în mărime relativă sursele stabile în raport cu datoriile, această situație se datorează rambursării împrumuturilor pe termen mediu și lung și a creșterii datoriilor într-un ritm superior majorării capitalului permanent.

Rata autonomiei financiare poate fi calculată în două modalități:

a). Rata autonomiei financiare globale exprimă ponderea capitalului propriu în totalul pasivului diferind de la o societate la alta în funcție de politica financiară a acesteia. Tocmai de aceea este foarte dificil de stabilit valoarea optimă a acesteia, se consideră satisfăcătoare pentru echilibru financiar dacă este mai mare de 1/3.

În toți cei trei ani 1998, 1999 și 2000, această rată este de 55.9%, 41.4% și respectiv de 40%, mai mare de 1/3%, având loc o diminuare a gradului de autonomie globală, consecința modificării capitalului propriu. Indicele capitalului propriu este mai mic decât indicele pasivului total (147.4% >109.1% și 101.5% > 98%).

b). Rata autonomiei financiare la termen este mai semnificativă decât precedenta, deoarece aprecierile sunt mai precise prin luarea în considerare a capitalului permanent.

Capitalul propriu trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din cel permanent, deci rata trebuie să fie mai mare de 50%, fiind de 93.9% (1998), 76.9% (1999), respectiv 77.2% (2000), diminuându-se de la o perioadă la alta, ritmul de creștere scade într-o proporție mai mică decât cel al împrumuturilor pe termen mediu și lung.

Rata de îndatorare măsoară ponderea obligațiilor în patrimoniul S.C. „Kandia” S.A. calculându-se în următoarele variante:

a). Rata de îndatorare globală măsoară ponderea datoriilor totale în patrimoniul societății, trebuie să fie mai mică sau egală cu 2, astfel în 1998 avem 0.78%, în 1999 este de 1.4%, și în 2000 de 1.5%.

b). Rata de îndatorare la termen este inversa ratei autonomiei financiare la termen și deci evoluția ei depinde de raportul dintre ritmul de modificare a capitalului propriu și cel al împrumutului pe termen mediu și lung (valoarea ratei < 0.5 sau < 1).

3.2. ANALIZA INDICATORILOR VALORICI DE REZULTATE

Analiza indicatorilor valorici de rezultate se face apelând la situația soldurilor intermediare de gestiune. Acești indicatori valorici cuprinși în soldurile intermediare de gestiune sunt necesari în adoptarea deciziilor, atât la nivelul societății cât și la nivelul partenerilor de afaceri.

Soldurile intermediare de gestiune

Tabel nr. 3.2.1.

Tabelul „Situația soldurilor intermediare de gestiune”, numit și cascada soldurilor intermediare de gestiune s-a realizat cu ajutorul contului de profit și pierderi ale anilor 1998, 1999 și 2000.

Structura contului de profit și pierderi pe cele trei tipuri de activități (exploatare, financiară și excepțională), permite determinarea unor solduri de acumulări bănești potențiale, destinate să remunereze factorii de producție și să finanțeze activitatea viitoare a întreprinderii, denumite solduri intermediare de gestiune.

Aceste solduri reprezintă de fapt palierele succesive în formarea rezultatului final.

Construcția indicatorilor de analiză a rezultatelor pornește de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului + marje comercială), și se încheie cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului). Fiecare sold reflectă rezultatul gestiunii financiare la treapta respectivă de acumulare.

Marja comercială vizează în exclusivitate activitatea comercială a societății, care presupune cumpărarea și revânzarea mărfurilor în magazinele proprii, mărfurile fiind considerate bunuri cumpărate pentru a fi vândute în aceeași stare. Marja comercială scade în 1998-1999 cu 11%, ca apoi să crească foarte mult în perioada 1999-2000 cu 33%, acesta este excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare a acestora.

Producția exercițiului include valoarea bunurilor și serviciilor „fabricate” de societate pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii. Drept urmare, producția exercițiului va include trei elemente: producția vândută evaluată la prețul de vânzare, producția stocată și producția imobilizată evaluată la costul de producție.

Producția exercițiului crește în perioada 1998-1999 cu 121%, datorită creșterii în mare măsură a producției vândute cu 129.3% și apoi scade în perioada 1999-2000 ca urmare a diminuării producției vândute cu 52% și a diminuării producției stocate cu 29.4%.

Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție (forța de muncă și capitalul), peste valoarea bunurilor și serviciilor provenite de al terți în cadrul activității curente a societății.

Valoarea adăugată reprezintă sursa de acumulări bănești din care se va face remunerarea participanților direcți sau indirecți la activitatea economică a societății:

remunerarea muncii prin salarii, indemnizații, prime, cheltuieli sociale;

remunerarea statului prin impozite și taxe;

remunerarea creditelor prin dobânzi și comisioane plătite;

remunerarea capitalurilor proprii prin dividende plătite acționarilor.

Valoarea adăugată se calculează ca diferență între producția exercițiului majorată cu marje comercială și diminuată cu consumurile de bunuri și servicii furnizate de terți pentru această producție.

Valoarea adăugată în anul 1999 reprezintă 144.9% fată de anul 1998 (crescând de la 20561 mil. lei la 47931 mil. lei), și in 2000 reprezintă 62.1% față de anul 1999, fiind un indicator important și prin faptul că reprezintă baza de calcul pentru principalul impozit indirect (taxa pa valoarea adăugată), iar prin agregarea ei la nivel macroeconomic se obține produsul intern brut.

Excedentul brut de exploatare reprezintă diferența dintre valoarea adăugată (plus subvențiile de exploatare), pe de o parte și impozitele, taxele și cheltuielile de personal pe de altă parte.

Excedentul de exploatare exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, resursa principală a întreprinderii ci influență hotărâtoare asupra rentabilității finale și capacității de dezvoltare a întreprinderii.

Un excedent brut al exploatării suficient de mare va permite întreprinderii reânnoirea imobilizărilor sale prin amortizări, acoperirea riscurilor din provizioanele constituite și asigurarea finanțării sale, care antrenează cheltuielile financiare, iar diferența va fi distribuită statului (impozit pe profit), acționarilor (dividende) și/sau convertită prin autofinanțare.

Excedentul brut al exploatării crește de la o perioadă la alta 1998-1999 cu 45.8% și în 1999-2000 de 100.8%, reprezentând surplusul monetar degajat din operațiuni de exploatare și pot fi de asemenea considerat ca o bună măsură a activității economice a întreprinderii, deoarece el nu este falsificat prin dispozițiuni contabile și fiscale cu privire la cheltuielile calculate.

Rezultatul exploatării reprezintă diferența dintre veniturile și cheltuielile exploatării, care reflectă mărimea absolută a exploatării crește pe parcursul celor trei ani, de la 4889 mil. lei în 1998 la 7452233 mil. lei

Rezultatul din exploatare este egal cu excedentul brut din exploatare după deducerea amortismentelor și a provizioanelor calculate de către întreprindere și după ce s-a dat drumul în șut a altor produse și altor cheltuieli de exploatare. El măsoară performanța economică a întreprinderii independent de politica financiară, de operațiunile excepționale și de regimul de impozitare a profitului.

Rezultatul financiar se calculează ca diferență între veniturile financiare și cheltuielile financiare înregistrând în anul 1998 o pierdere de 1780 mil. lei, în 1999 o pierdere de 3686 mil. lei î în 2000 o pierdere de 2724 mil. lei.

Rezultatul curent este rezultatul tuturor operațiunilor curente ale întreprinderii, însumează rezultatul exploatării cu rezultatul financiar, fiind de 3108 mil. lei în 1998, 3317 mil. lei în 1999 și 4728 mil. lei în 2000.

Pierderile din activitatea excepțională în cei trei ani fiind în creștere, de la 54mil. lei în 1998 la 2424 mil. lei în 2000.

Rezultatul net al exploatării exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare cu care vor fi remunerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise. Acest profit net fiind de 2097 mil. lei în 1998, scade în anul 1999 cu 29.4% ca apoi să crească în anul 2000 cu 6.4%.

Profitul net trebuie să fie susținut de existența unor disponibilități reale, astfel el va rămâne un potențial de finanțare. El urmează să fie distribuit sub formă de dividende sau să se reinvestească în societate.

Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar degajat de activitatea rentabilă a societății, la sfârșitul exercițiului contabil, destinat să autofinanțeze politica de investiții din exercițiile viitoare. Capacitatea de autofinanțare este o resursă internă aflată în permanență la dispoziția societății.

Determinarea capacității de autofinanțare

Tabel nr. 3.2.2.

Capacitatea de autofinanțare de diminuează de la un an la altul cu 45.3% în perioada 1998-1999 și cu 32.7% în perioada 1999-2000.

Grafic nr. 3.2.1.

3.3. RATELE DE RENTABILITATE

Cunoașterea gradului de independență economică și financiară, detectarea la momentul oportun a diferitelor cauze care generează schimbări nedorite în activitatea societății comerciale „Kandia” S.A., presupune diagnosticarea financiară printr-un sistem de rate de eficiență.

Ratele se stabilesc sub forma unor rapoarte semnificative între două elemente comparabile și în general, legate între ele printr-o relație cauză-efect. Forma de exprimare a ratelor este variabilă, principalele modalități fiind: exprimarea printr-un coeficient (un număr), printr-un procent sau un număr de zile (durată).

Ratele de rentabilitate evidențiază caracteristicile economice și financiare ale S.C. „KANDIA” S.A. permițând compararea performanțelor industriale și comerciale ale acestora. În general ratele de rentabilitate se determină ca raport între efectele economice și comerciale obținute (diferite marje de acumulare), și eforturile depuse pentru obținerea lor (activ total, capital investit, capital economic). Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obținute în raport cu activitatea societății (rentabilitatea comercială) și a mijloacelor economice (rentabilitatea economică) sau financiare (rentabilitatea financiară).

Rentabilitatea societății comerciale va fi analizată prin cele trei categorii de rate:

rate de rentabilitate comercială;

rate de rentabilitate economică;

rate de rentabilitate financiare.

3.3.1. Ratele de rentabilitate comercială

Ratele marjelor beneficiare sau ratele de rentabilitate comercială apreciază randamentul diferitelor stadii ale activității la formarea rezultatului, fiind determinate ca raport intre marjele de acumulare și cifra de afaceri sau valoarea adăugată.

Datele necesare pentru calculul ratelor de rentabilitate comerciala sunt următoarele:

Tabel nr. 3.3.1.

Ratele de rentabilitate comercială

Tabel nr. 3.3.2.

1) Rata marjei comerciale pune în evidență strategia comercială a societății, aceasta fiind redusă în anii 1998-1999, implicând cheltuieli destul de mari cu privire la distribuirea mărfurilor. Nivelul ei va crește în anul 2000 având I1999-2000 egal cu 152,9%.

2) Rata marjei brute de exploatare sau rata excedentului brut de exploatare, măsoară nivelul rezultatului brut de exploatare independent de politica financiara, politica de investiții, de incidența fiscalității și a elementelor excepționale. Aceasta rata indica aptitudinea proprie a activității de exploatare de a degaja profit. Valoarea ratei scade in perioada 1998-1999 de la 0,166 la 0,111 diminuându-se posibilitatea financiară de reînnoire rapidă a echipamentelor societății, însa în perioada 1999-2000, nivelului ratei creste.

3) Rata marjei nete exprima eficienta globala a SC " KANDIA" SA respectiv capacitatea de a realiza profit si de a rezista concurentei. Aceasta rata fiind recomandata pentru perioade scurte, deoarece rezultatul net nu exprima un rezultat al activității de exploatare, ci el poate fi generat de rezultatul unor operații de dezinvestire ( operații excepționale ) sau a unor plasamente financiare (operații financiare ).

Rata marjei nete scade de la un altul, de la 0,069 la 0,009 in perioada 1998-1999 si apoi creste la 0,013 in perioada 1999-2000, deoarece rezultatul net scade de la 2097 milioane lei 1998 la 616 milioane lei in 1999, iar in anul 2000 nivelul ratei creste intr-o mica măsura ajungând la 656 milioane lei.

4) Rata marjei nete de exploatare sau rata privind rentabilitatea exploatării, pune in evidenta eficiența activității de exploatare sub toate aspectele: industrial, administrativ si comercial.

Rata marjei nete de exploatare scade de la 0,161 la 0,105 in perioada 1998-1999, datorită faptului că rezultatul exploatării crește într-o proporție mai mică decât creșterea cifrei de afaceri. În anul 2000 rata va crește până la 0,154 deoarece cifra de afaceri se diminuează cu 27,1 %.

5) Rata marjei brute de autofinanțare măsoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a-și asigura dezvoltarea și remunerarea acționarilor săi, reprezentând o diminuare cu 75 % în perioada 1998-1999 și o diminuare în perioada 1999-2000 cu 6,7 % ceea ce înseamnă o situație mai puțin favorabilă.

6) Rata marjei asupra valorii adăugate măsoară rezultatul brut de care dispune societatea după deducerea cheltuielilor de exploatare ( consumuri și cheltuieli de personal ) pentru 100 lei bogăție creată dacă se exprimă procentual, aceasta scade de la 53,5 % anul 1998 la 40 % anul 1999 și la 38,4 % în anul 2000.

3.3.2. Ratele de rentabilitate economică

Rata rentabilității economice măsoară performanțele activului total al SC " KANDIA " SA reflectând performanța economica a acestuia independent de modul de finanțare și de sistemul fiscal.

Rata rentabilității economice este definită ca fiind raportul dintre rezultatul exploatării și total active. Rentabilitatea exprimată ca raport între rezultatul exploatării și total active. Rentabilitatea exprimată ca raport între rezultatul exploatării și total active, depinde de diferența dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare, adică de politica de prețuri practicată. În același timp, însă, rentabilitatea economică depinde și de gradul de utilizare a fondurilor investite exprimat de viteza de rotație a activelor totale. Sub acest aspect rentabilitatea economică va fi cu atât mai mare cu cât cifra de afaceri va fi mai mare.

Rentabilitatea economică = rentabilitatea comercială x viteza de rotație x 100

Re = RE/CA x CA/AT x 100

Re – rata rentabilității economice

RE -rezultatul exploatării

CA -cifra de afaceri

AT – activ total

RE/CA – rata rentabilității comerciale

CA/AT – viteza de rotație a activelor totale ( cifra de afaceri la 1 leu active totale )

Calculul ratei rentabilității economice

Tabel nr. 3.3.3.

Prezentarea descompusă a formulei de calcul a ratei rentabilității economice permite evidențierea influenței următorilor factori:

1) influența modificării vitezei de rotație a activului total

Re ( CA/AT )1998-1999 = ( RE/CA ) 1998 x ( CA/AT ) 1999 x 100 – ( RE/CA ) 1998 x (CA/AT) 1998 x 100

Re ( CA/AT ) 1998-1999 = 0,161 x 3,249 x 100 – 0,161 x 2,193 x 100 = 17,001

Re ( CA/AT ) 1999-2000 = ( RE/CA )1999 x ( CA/AT ) 2000 x 100 – ( RE/CA )1999 x ( CA/AT ) 1999 x 100

Re ( CA/AT ) 1999-2000 = 0,105 x 2,334 x 100 – 0,105 x 3,249 x 100 = -9,607

1.1) influența modificării activului total

Re ( AT ) 1998-1999 = ( RE/CA ) 1998 x ( CA 1998 /AT 1999 ) x 100 – ( RE/CA ) 1998 x ( CA/AT ) 1998 x 100

Re ( AT ) 1998-1999 = 0,161 x 1,448 x 100 – 0,105 x 3,249 x 100 = -11,351

Re ( AT ) 1999-2000 = ( RE/CA ) 1999 x ( CA 1999 /AT 2000 ) x 100 – ( RE/CA ) x ( CA/AT ) x 100

Re ( AT ) 1999-2000 = 0,105 x 3,201 x 100 – 0,105 x 3,249 x 100 = – 0,504

1.2) influența modificării cifrei de afaceri

Re ( CA ) 1998-1999 = ( RE/CA ) 1998 x ( CA/AT ) 1999 x 100 – ( RE/CA ) 1998 x ( CA 1998 /AT 1999) x 100

Re ( CA ) 1998-1999 = 0,161 x 3,249 x 100 – 0,161 x 1,448 x 100 = 28,352

Re ( CA ) 1999- 2000 = ( RE/CA )1999 x ( CA/AT ) 2000 x 100 – ( RE/CA ) x (CA1999/AT 2000 ) x 100

Re ( CA ) 1999-2000 = 0,105 x 2,334 x100 – 0,105 x 3,201 x 100 = -9,103

2) influența modificării ratei rentabilității comerciale (sau rezultatul exploatării la 1 leu cifra de afaceri )

Re ( RE/CA ) 1998-1999 = ( RE/ CA ) 1999 x ( CA/AT ) 1999 x 100 – ( RE/CA )1998 x ( CA/AT ) 1999 x 100

Re ( RE/CA ) 1998-1999 = 0,105 x 3,249 x 100 – 0,161 x3,249 x 100 = -18,194

Re ( RE/CA ) 1999-2000 = ( RE/CA ) 2000 x ( CA/ AT ) 1999 x100 – ( RE/CA ) 1999 x ( CA/AT ) 2000 x 100

Re ( RE/CA ) 1999- 2000 = 0,154 x 2,334 x 100 – 0,105 x 2,334 x 100 = 11,436

Rata rentabilității economice se reduce de la o perioadă la alta de la 0,35 la 0,34 ( 1998-1999 ) urmând o creștere foarte mică în anul 2000, aceasta fiind de 0,01.

Creșterea ratei rentabilității economice care se poate realiza prin creșterea vitezei de rotație a activului total, fie prin creșterea ratei rentabilității comerciale.

Măsurile de creștere a vitezei de rotație a activelor totale pot fi următoarele:

optimizarea structurii activelor

creșterea ponderii imobilizărilor fixe active

reducerea duratei investiției în curs de execuție

reducerea stocurilor de active circulante și a duratei în zile a unei rotații a acestora

Măsurile de creștere a ratei rentabilității comerciale pot fi următoarele:

creșterea volumului fizic al producției

modificarea structurii producției prin creșterea ponderii produselor cu o rentabilitate comercială mai mare

creșterea prețurilor de vânzare prin îmbunătățirea calității produselor

reducerea cheltuielilor de exploatare și comercializare.

3.3.3.Ratele rentabilității financiare

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderilor de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.

Rentabilitatea financiară reflectă scopul final al acționarilor SC "KANDIA" SA exprimat prin rata de remunerare a investiției de capital făcută de aceștia, în procurarea activelor ei sau a reinvestirii totale sau parțiale a profiturilor ce le revin de drept. De aceea, la numitorul raportului vor figura capitalurile proprii sau media acestora, în măsura în care, în cursul exercițiului au avut loc modificări sensibile ale capitalului propriu prin aporturi noi de numerar. La numărător figurează de obicei, rezultatul net (profit net ) sau rezultatul curent înainte de profitul net, avantajul de a fi mai apropiat de realitatea financiară, deoarece elimina incidența activității funcționale.

Rentabilitate financiară remunerează acționarii, fie prin acordarea de dividende, fie sub forma afectării rezervelor, care în fapt reprezintă o creștere a averii proprietarilor (prin incorporarea lor in capital ) si deci a valorii intrinsece a acțiunilor.

Calculul ratelor rentabilității financiare

Tabel nr. 3.3.4.

Drept urmare, rentabilitatea financiară netă, având originea în rentabilitatea economică, va fi determinată de aproximativ aceeași factori. Diferența dintre rentabilitatea economică și cea financiară se datorează politicii de finanțare promovată de societate. Diferențele sunt:

– 7,9 % in anul 1998

– 26,7 % in anul 1999

-28,1 % in anul 2000

În perioada 1998-1999 nivelul ratei rentabilității financiare s-a diminuat considerabil de la 27,1 % la 7,3 % iar în perioada 1999-2000 crește dar cu un procent de numai 0,6 %.

3.4. PRODUCTIVITATEA MUNCII

O condiție a progresului oricărei societăți, o constituie utilizarea rațională a timpului de muncă. În fiecare moment dat, timpul de muncă de care dispune societatea este limitat, pe când nevoile de consum ale societății manifestă o tendință de creștere continuă. Singura posibilitate de a soluționa contradicția dintre timpul de muncă limitat și nevoia de consum tendențial nelimitată a societății, o reprezintă economisirea, reducerea timpului de muncă socială, cheltuit pentru fiecare unitate de produs.

Forma fundamentală prin care se realizează economia de timp, o constituie creșterea productivității muncii, micșorarea cantității de timp pentru crearea unei unități de produs sau servicii create într-o unitate de timp. Faptul că productivitatea muncii constituie forma fundamentală a economiei de timp nu înseamnă că aceste două noțiuni se suprapun.

Productivitatea muncii este inseparabilă de procesul de producție. Pornind de la faptul ca, procesul de producție implică unirea forței de muncă cu mijloacele de producție, se accentuează rolul muncii ca factor transformator, munca este întotdeauna cauza iar produsul obținut este efectul ei. De aici și concluzia că, productivitatea muncii reprezintă rodnicia sau eficiența cu care se cheltuiește munca omenească.

Analizând la nivel macroeconomic, productivitatea muncii reflectă eficiența medie cu care este analizata munca vie și materializată pe întregul sistem economic, național în ansamblul legăturilor sale de interdependența și intercondiționare în domeniul producției materiale. Pe de altă parte, productivitatea muncii individuale exprimă aportul direct al fiecărui membru, al personalului muncitor, comensurat în cheltuielile de muncă necesare ( la nivel macroeconomic) pentru obținerea unei unități de produs în condiții tehnice și tehnologice, de pregătire profesională, de organizare și conducere determinate.

În acest caz consumul de muncă necesar și cheltuielile aferente reprezintă o valoare dependenta de nivelul și condițiile în care se realizează activitatea economică.

Astfel, putem distinge două forme ale productivității muncii:

1. Productivitatea industrială a muncii care reprezintă eficiența cu care este cheltuită munca unui lucrător sau colectiv de lucrători într-o anumită unitate economică, în condițiile specifice de înzestrare tehnica a muncii.

2. Productivitatea medie socială a muncii care reprezintă eficiența cu care este cheltuită munca în condiții medii de înzestrare tehnică, de organizare a producției, de calificare și intensitate.

Atât creșterea productivității muncii, cât și a intensității muncii determină o sporire a cantității de bunuri materiale și servicii obținute într-o unitate de timp, dar aceasta se înregistrează în condiții și cu efecte diferite.

Creșterea productivității muncii sporește cantitatea de produse obținute într-o unitate de timp, fără să mărească și cheltuielile de muncă prin perfecționarea condițiilor de desfășurare a procesului de producție, în timp ce creșterea intensității muncii sporește masa de bunuri obținute într-o unitate de timp dar și prin creșterea cheltuielilor de muncă vie.

Productivitatea muncii se exprimă, fie prin cantitatea de produse de o anumită calitate obținuta într-o unitate de timp, fie prin consumul de munca pe unitatea de produse de o anumită calitate, exprimând rodnicia cu care este cheltuită.

Pentru aprecierea nivelului productivității muncii la SC "KANDIA" SA am raportat producția exercițiului la număr de personal și la număr de muncitori.

Calculul productivității muncii

Tabel nr. 3.4.1.

Grafic nr. 3.4.1.

Productivitatea muncii în anul 1999 a crescut cu 121,5 % a personalului și cu 120,7 % a muncitorilor față de anul precedent. Însă în anul 2000, productivitatea muncii scade cu 24,2 % a personalului și cu 23,2 % a muncitorilor ( datorită diminuării producției exercițiului de la 66108 milioane lei la 46 927 milioane lei ).

La sporirea productivității muncii au concurat un număr variat de factori. Prin factori înțelegem condițiile sau procesele care influențează productivitatea muncii care țin de împrejurări obiective aflate la un moment dat. Acești factori sunt:

1) Factori economici si sociali – Conducerea SC "KANDIA" SA a acționat spre o mai bună organizare a muncii, vizând atât activitatea productivă propiu-zisă cât mai ales activitatea de aprovizionare cu materii prime și materiale evitând pe cât posibil, întreruperile, așteptările și stagnările nejustificate ale utilajelor și instalațiilor. S-a avut în vedere faptul că, de cele mai multe ori o mai bună organizare a procesului de producție implica cheltuieli financiare reduse, in timp ce rezultatele obținute sunt imediate si mult mai mari.

2)Factori umani si psihologici – Conducerea SC " KANDIA " SA a avut în vedere angajarea și menținerea în unitate a unor persoane având pregătirea necesară a locului de muncă pe de o parte, pe de altă parte acordarea materială a muncii.

3)Factorii de structura se referă la schimbările intervenite în structura sortimentală a producției realizată.

Acești factori au contribuit într-o proporție mai mică la creșterea productivității muncii. Fiecare dintre acești factori au participat în proporții, intensități și sensuri diferite la sporirea productivității muncii.

3.5. EVOLUȚIA ȘI STRUCTURA COSTURILOR ȘI PREȚURILOR

Noțiunea de ''preț'' și ''cost'' sunt uzuale, ele acoperă realitatea economică, sunt extrem de complexe și dinamice.

Costurile se nasc în producție, aparțin producției dar se realizează și în circuit prin intermediul prețurilor, a căror componente de bază sunt. În schimb, prețurile se formează în procesul schimbului dar se află și sub influența producției, producție prin intermediul costului.

De la cost la preț diferența este profitul.

Costul reprezintă ansamblul consumurilor pe care orice întreprindere le face cu activitatea sa (cu producerea si comercializarea de bunuri si servicii).

Costul apare ca o cheltuială. Orice cheltuială este un consum de resurse bănești.

Există o multitudine de categorii de costuri în care acestea sunt coordonate după caracteristici comune. Criteriile avute în vedere la gruparea costurilor sunt multe, mai des întâlnită este următoarea clasificare:

a) după etapele pe care le urmează consumul de factori in cadrul activității economice;

cost de secție;

cost de uzina;

cost complex comercial.

b) în funcție de natura economică a elementelor ce compun costul:

gruparea pe elemente de cheltuieli primare; cu materii prime, materiale, salarii, combustibili, energie, apă, amortizări, chirii, etc.

c) după rolul pe care îl joacă în activitatea firmei:

costuri de bază;

costuri de regie;

d) după momentul efectuării consumurilor:

costuri curente;

costuri preliminare;

e) după natura efectelor pe care le generează consumurile:

costuri raționale;

costuri neeconomicoase;

f) în funcție de forma legăturii costului cu produsele sau bunurile și serviciile obținute:

costuri directe;

costuri indirecte;

g) după legătura cu producția:

costuri variabile;

costuri fixe;

h) după stadiile pe care le parcurg bunurile și serviciile:

costuri de producție;

costuri de administrație;

costuri de distribuire;

costuri de comercializare;

Structura costurilor semnifică alcătuirea acestora, configurația lor și raportul dintre elemente, dintre acestea și întreg. De la o activitate la alta, structura costurilor este diferită.

In cazul S.C. "KANDIA" S.A., acesta situându-se în cadrul grupei întreprinderilor cu activități de prelucrare, ponderea este ridicată pentru costurile cu materii prime.

Nivelul costurilor exprimă mărimea absolută a consumului de factori atât materiali cât și forța de muncă. Volumul consumurilor poate fi exprimat in diferite feluri:

pe unitatea de produs;

cost total sau global;

cost mediu;

cost marginal.

Aceste costuri se calculează prin mai multe metode distincte, în funcție de specificul activității, perioada de apariție, etc.

În cadrul S.C. "KANDIA" S.A. s-a studiat evoluția și structura costurilor, pe categorii de cheltuieli, în perioada 1998-2000.

Elementele cheltuielilor de producție

Tabel nr. 3.5.1.

total veniturilor în anul 1998 sunt de 32713016 mii lei;

total venituri în anul 1999 sunt de 69637079 mii lei;

total venituri în anul 2000 sunt de 46804557 mii lei.

Costul la 1000 de lei producție marfă în anul 1998

C/1000PM1998 = Total cheltuieli98/Total venituri98 * 100

C/1000PM1998 = 860.9 lei

Costul la 1000 de lei producție marfă în anul 1999

C/1000PM1999 = Total cheltuieli99/Total venituri99 * 100

C/1000PM1999 = 855.6 lei

Costul la 1000 de lei producție marfă în anul 2000

C/1000PM2000 = Total cheltuieli00/Total venituri00 * 100

C/1000PM2000 = 894.9 lei

Grafic nr. 3.5.2.

Ponderea cheltuielilor de producție în total cheltuieli al S.C. KANDIA S.A

Tabel nr. 3.5.2.

Din acest tabel putem observa că au crescut cheltuielile de producție la S.C. KANDIA S.A. în totalul cheltuielilor.

Grafic nr. 3.5.2.

Profitul la 1000 lei producție marfă în 1998

Profit/1000PM98 = 1000 – C/1000PM98

Profit/1000PM98 = 139.1 lei

Profitul la 1000 lei producție marfă în 1999

Profit/1000PM99 = 1000 – C/1000PM99

Profit/1000PM99 = 144.4 lei

Profitul la 1000 lei producție marfă în 2000

Profit/1000PM00 = 1000 – C/1000PM00

Profit/1000PM00 = 105.1 lei

Grafic nr. 3.5.3.

Se observă o scădere a profitului ceea ce înseamnă o situație nefavorabilă pentru întreprindere.

Bunurile rezultate din activitatea economică sunt destinate consumului, dar ajung la acesta prin intermediul schimbului. Măsura bunurilor în expresie băneasca se face prin intermediul prețurilor. Orice produs, bun sau serviciu se exprimă printr-un anumit număr de unități bănești care este prețul său.

Prețurile se regăsesc în toate cursurile din economie, ele nu doar măsoară rezultatele activitățile economice ci și fac posibilă trecerea bunurilor de la cei ce le-au creat la consumatori și totodată fac posibilă recuperarea consumurilor. Prețurile îndeplinesc rolul de regulator al întregii vieți economice. Ele sunt "solul" care arată producătorului cât și ce trebuie să producă.

Preturile nu au o evoluție uniformă. Tocmai aceste oscilații constituie semnale pentru agenții economici. În funcție de ele producțiile și consumul își adaptează proporțiile și configurația. Așadar prețurile sunt cele care determină modul în care factorii de producție se repartizează, determină proporția între activități, dar și modul cum bunurile se repartizează între consumatori.

Deci prețul constituie elementul central al mecanismului economic. În funcționarea lor pot apărea perturbări. În anumite limite acestea sunt eliminate prin modul de reacționare a vieții economice ce se adaptează schimbului.

Prețurile măsoară nu doar bunul ci și consumul de factori implicați. Prin prețuri se stabilesc costurile, profitul dar și alte mșrimi valorice.

Prețurile sunt și instrumente prin care se recuperează consumurile.

Prețurile practicate în economiile concurențiale se încadrează în mai multe categorii. Ansamblul prețurilor practicate în economie la un moment dat și relațiile dintre ele alcătuiesc sistemul de prețuri caracteristic fiecărei țări. În cadrul sistemului pot fi operate numeroase categorii de preturi:

a) după natura bunurilor:

– prețuri ale produselor finale;

– prețuri ale factorilor de producție.

b) după caracterul bunurilor:

– preturi ale producției agricole;

– preturi ale producției industriale ;

– prețuri ale serviciilor.

c) după stadiul schimbului:

– prețuri cu ridicata:

– prețuri cu amănuntul;

d) după modul cum se stabilesc:

– prețuri ale pieței;

– prețuri libere;

– prețuri administrative;

Stabilirea prețurilor este o activitate complexă de dimensionare a nivelului acestora și de stabilire a structurii sale înainte încă de a fi lansat în fabricație produsul.

Elementul central în calculul de preț e costul. El e elementul de bază și prima componentă care se formează prin adiționarea consumurilor de factori. Este o mărime direct măsurabilă.

Vânzarea bunurilor la un anumit preț reprezintă recuperarea costurilor dar și obținerea unui câștig care constituie premiza extinderii activității.

După particularitățile produselor, serviciilor, tehnica stabilirii prețurilor este diferită. Cele mai multe metode se bazează pe costuri, dar sunt folosite în calculație și metode bazate pe profit, cifra de afaceri, cerere, ofertă, ciclul vital al produsului, etc.

Principalele metode utilizate sunt:

a) metode bazate pe costuri;

b) metode de stabilire a prețurilor în funcție de utilizare.

O metodă mai explicativă este metoda însumării consumurilor de factori. Ea nu are o arie de răspândire foarte mare, dar se prezintă pe larg ca o însumare de costuri și profituri aferente după parcursul produsului. In cadrul metodei, algoritmul de desfășurare duce la următoarele relații:

Kc + CHa = Ktc

Ktc + Kp = Kpl

Kpl + Kd = Kcl

Kcl + Ka = Kr

Kr + mp = Pg

Pg + mg = Pa

Pa x c = P1

Kc = cost de cumpărare

CHa = cheltuieli de aprovizionare

Ktc = cheltuieli totale de cumpărare

Kp = cheltuieli cu producția

Kd = cost de distribuție

Kcl = cost comercial

Ka = cost de administrație

Kr = cost de revenire

mp = marja de revenire

Pg = preț de gross

mg = marja en grosistului

P1 = preț de vânzare

Prețul pentru producător este de Pp = Kr * mp

Obiectul avut în vedere în stabilirea prețului îmbracă două aspecte:

1. calculul costului obținerii produsului (cost efectiv)

2. alegerea obiectului de eficiență și conversia sa în rata dorită a profitului

Pr= (capitalul utilizat/cost total anual ) * cu (randamentul capitalului utilizat)

Pr= rata profitului

În calculul de preț frecvent este folosit costul marginal Km. El trebuie acoperit prin preț, altfel firma pierde bani.

În analiza preturilor la S.C."KANDIA" S.A. vom studia prețurile de livrare la câteva produse mai importante, în două perioade diferite ale aceluiași an. Având în vedere ca prețul pâinii a fost impus (din cauza subvenționării) el nu este relevant, deci vom considera următoarele

Structura prețurilor la principalele sortimente

Tabel nr. 3.5.3.

1). Prețul mediu la tablete de ciocolată la data de 01.01.2001 și la data de 01.03.2001.

2). Prețul mediu la specialități de ciocolată la data de 01.01.2001 și la data de 01.03.2001.

3). Prețul mediu la bomboane caramelaj la data de 01.01.2001 și la data de 01.03.2001.

Din aceste calcule observăm că în același interval de timp prețurile medii la :

tablete de ciocolată au crescut cu 21,1 lei;

specialități de ciocolată au crescut cu 58,4 lei;

bomboane caramelaj au crescut cu 13,7 lei.

Remarcăm ca un factor important că prețurile produselor zaharoase a SC „Kandia” SA se modifică rapid nu numai ca mărime dar și ca frecvență (la intervale mici de timp), acest lucru datorându-se, modificării prețurilor de achiziție la principalele materii prime.

=== Cap IV ===

CAPITOLUL IV – PROGNOZA DEZVOLTĂRII ACTIVITĂȚII ECONOMICE

Dezvoltarea activității economice este obiectivul urmărit de fiecare întreprindere, ramură, sector, economie națională.

Deși economia de piață nu promovează "planurile de producție", la fel ca economia planificată centralizat, totuși, pentru o bună desfășurare a activității în viitor, este necesară elaborarea unor studii de previziune, prognoză la nivelul fiecărei unități.

Interes asupra evoluției în perspectivă a activității economice se manifestă din mai multe direcții. În primul rând, întreprinzătorii înainte de a hotărî asupra dimensiunilor producției și a investițiilor țin cont de două situații:

a) dac se prevede intrarea economiei într-o recesiune se acționează asupra reducerii imediate a stocurilor. În cazul SC "KANDIA" SA , datorită caracterului produselor sale, acest lucru se poate realiza pentru că produsele sunt ușor supuse circulației.

b) dacă, dimpotrivă, se întrevede o urcare puternică a prețurilor este de așteptat, ca întreprinzătorii să cumpere cu anticipație materii prime și materiale pentru producție și să-și lărgească capacitățile de producție.

Experiența arată că prognoza economică are rol important în deciziile întreprinderii.

Decizia este actul final al procesului de gândire al managerilor și are rolul de a menține sistemul economic într-un echilibru dinamic, de a pune în mișcare totalitatea elementelor acestuia asigurând integrarea eforturilor în vederea realizării obiectivelor generale.

Pentru a obține o prognoză a dezvoltării activității economice cât mai apropiată de realitate, trebuie avută în vedere unitatea informație-decizie-acțiune.

Prognoza este o funcție de bază a managementului care reunește activități de prefigurare a viitorului, prin detectarea cu anticipație a problemelor ce vor apărea în dezvoltarea viitoare a activității economice.

Prevederea trebuie să devină o parte integrantă a mentalității managerilor care să privească mereu înainte, să orienteze activitatea organizației pe coordonatele dezvoltării ei în perspectivă.

Anticiparea modalității de derulare a fenomenelor trebuie să se bazeze pe analiza unor informații despre perioada anterioară, pe experiența acumulată de manageri, cât și pe unele investigații privind evoluția tehnicii, a tehnologiei, a pieței de aprovizionare și desfacere, îmbinând armonios trecutul, prezentul și viitorul.

Capacitatea de prevedere a evoluției sistemului, condiționează supraviețuirea și dezvoltarea lui, întrucât sistemele nerentabile pier. În economia concurențială previziunea reunește activități de prospectare a cererii de produse, a piețelor de desfacere, posibilitățile de deschidere spre mediu și integrarea organică în acesta. În baza funcției de previziune se anticipează ce trebuie produs, în ce mod și cât de eficient.

Prin cunoașterea din timp a tendințelor și a consecințelor unor schimbări vitale în ceea ce privește produsele, piețele, tehnologiile, resursele, concurența și competitivitatea se previzionează perspectiva de dezvoltare a organizației. Aceasta previzionare se face prin elaborarea unor strategii, planuri, programe pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp.

Strategia cuprinde formularea scopului general (sau a scopurilor) cât și a principalelor căi și mijloace de realizare a lui, luând în considerare condițiile mediului ambiant și cele interne.

Planurile detaliază strategia referindu-se la o perioadă mai scurtă de timp (an, trimestru, lună, decadă).

4.1. STRATEGIA DEZVOLTĂRII ACTIVITĂȚII ECONOMICE

Supraviețuirea sau dezvoltarea unei întreprinderi se poate asigura numai printr-o strategie proprie. Pentru aceasta firma va trebui să-și stabilească un scop întemeiat și să pună în acțiune un întreg ansamblu de mijloace de acțiune potrivite.

Strategia formulează scopul sau scopurile precum și căile și mijloacelor.

O strategie presupune stabilirea cu anticipație a unor acțiuni ce vor determina activitatea firmei în viitor, un loc de frunte ocupându-l investiția – acea cheltuială care angajează într-un grad înalt viitorul. Analiza investiției pe plan strategic se impune cu atât mai mult cu cât resursele ce se utilizează constituie o componentă majoră a strategiei. Specialiștii în domeniu afirmă că strategia apare ca fiind "ansamblul modalităților de definire, de alocare și de utilizare a resurselor administrate de întreprindere" *(Patrick Joffre, Gerard Koening, "Strategie d"Entreprise, Economica, Paris, 1985, pg.4) De aceea, stabilirea strategiei de către firmă în mod fundamental implică și crearea premiselor, a cadrului favorabil pentru o investiție optimală. Aceasta caracteristica apare atunci când se formează o stare de echilibru în folosirea resurselor (sau între laturile procesului de producție) care asigură maxim de venit net, de profit etc., sau minim de cheltuieli.

Întreprinderea trebuie să-și pună mereu întrebări de genul:

– produsul satisface aceleași nevoi ca la început?

– produsele apărute recent nu satisfac mai bine nevoile?

– clientela a evoluat, s-a reînnoit?

– produsul ar putea satisface nevoile altor segmente de clientelă necunoscute până acum?

– in care stadiu de viață se găsesc produsele?

Pentru a asigura corespondența dintre produsele societății comerciale și cerințele pieței se face analiza strategică, iar pe baza acesteia are loc alegerea domeniului strategic, în care să se poată investi rentabil.

"Scopul" întreprinderii SC "KANDIA" SA , este, la fel ca al tuturor agenților economici, acela de a-și dezvolta o activitate profitabilă, în condițiile realizării de produse superioare din punct de vedere cantitativ și calitativ, într-o concurență mare în acest domeniu de activitate, urmărind dezvoltarea activității în concordanță cu cerințele pieței.

În elaborarea strategiei, a planului ce o detaliază, trebuie să țină cont de o serie de factori:

– natura procesului de producție;

– gradul de calificare a personalului existent;

– natura perisabilă a materiilor prime si materialelor;

– influența condițiilor naturale și de mediu.

Obiectivele strategice pe care și le propune SC "KANDIA" SA sunt:

1) Creșterea rentabilității activității economice, adică creșterea maxim posibilă a profitului raportată la resursele alocate.

2) Creșterea poziției pe piață, adică extinderea câmpului de acțiune prin care întreprinderea pătrunde pe piața cu produsele sale.

creșterea rentabilității este legată nemijlocit de asigurarea unei folosiri eficiente a tuturor resurselor economice și de creare a condițiilor în vederea obținerii unor produse superioare calitativ. Principalele căi prin care se vizează realizarea acestui obiectiv sunt:

creșterea productivității muncii.

reducerea costurilor de producție.

creșterea volumului producției și realizarea unei structuri eficiente a acesteia.

creșterea vitezei de rotație a capitalului, respectiv scurtarea duratei unui circuit.

Pentru realizarea celui de-al doilea obiectiv general, un rol deosebit de important îi va reveni compartimentului de marketing. Obiectivele parțiale ce vor fi realizate sunt:

creșterea vânzărilor;

creșterea calității produselor;

diversificarea producției

Creșterea poziției pe piața produselor zaharoase se va realiza pe cale extensivă prin atingerea de noi cumpărători.

Activitatea de marketing va urmări în prima fază culegerea informațiilor de la consumatori în vederea cunoașterii cererii reale a populației, iar apoi transmiterea informațiilor de la producător la consumator prin testare, prospectarea pieței și realizarea producției în serie.

La SC "KANDIA" SA, se are în vedere că dotarea tehnică și tehnologia existentă în prezent nu este de cea mai bună calitate și se dorește perfecționarea sistemelor de producție printr-o retehnologizare corespunzătoare. De asemenea, nici gradul de mecanizare și automatizare a proceselor de producție și de muncă nu se ridică la un nivel optim, în diferite faze ale procesului de producție lăsând mult de dorit, fapt ce împiedică buna desfășurare a activității aducând pierderi sau în cele mai multe cazuri încetinind ritmul fabricației.

4.2.DEZVOLTAREA PRODUCȚIEI ÎN RAPORT CU CEREREA ȘI CONCURENȚA

Indiferent de forma pe care o îmbracă, orice economie de piață implică acțiunea legii concurenței. Aceasta exprimă relațiile dintre agenții vieții economice cu privire la asigurarea unor condiții cât mai favorabile pentru producerea și vânzarea produselor în vederea obținerii unei rentabilități maxime.

Având în vedere profilul de producție al SC "KANDIA" SA, putem să ne dăm seama că atât cererea pentru acest gen de produse, cât și concurența existentă pe piață este foarte mare.

Produsele zaharoase ale SC "KANDIA" SA se află în concurență cu o multitudine de produse asemănătoare pe care o serie de societăți comerciale le produc și le desfac pe piața, precum și cu o multitudine de produse zaharoase din import. E evident faptul că datorită tradiției pe care o are SC "KANDIA" SA, aceasta ocupă un loc important în cadrul pieței produselor zaharoase a orașului și împrejurimilor, dar nu trebuie să pierdem din vedere faptul că, tocmai pentru că există o așa de mare ofertă la aceste produse, consumatorul este tot mai pretențios atât în ceea ce privește calitatea produsului solicitat dar și în ceea ce privește prețul, mai nou și estetica produsului.

Pentru întreprindere, dezvoltarea producției nu este problema primordială, importantă este problema ieșirilor, adică a vânzării mărfii, a recuperării capitalului consumat și obținerea profitului.

Totuși, fără acțiunea concurenței, a luptei întreprinzătorilor unul împotriva altora, a fiecăruia împotriva tuturor, agentul economic, întreprinderea nu ar face eforturi maxime pentru creșterea și îmbunătățirea calității produselor, pentru reducerea cheltuielilor de producție și valorificarea înaltă a capitalului.

Astfel, concurenței i se recunosc mai multe funcții: în primul rând este vorba de stimularea producției, în al doilea rând, în unele cazuri determină o scădere a prețurilor iar în al treilea rând, concurenta are o acțiune egalitară, nivelând profiturile care întrec nivelul comun, egalizând veniturile așa cum egalizează prețurile.

Prin mecanismul cererii și ofertei, concurența determină întreprinderea să producă numai în conformitate cu cererea, iar obținerea profitului este condiționată la nivelul costurilor.

Ținând cont de toate aceste lucruri , SC "KANDIA" SA, are în vedere pentru prezent și viitor ca produsele sale să răspundă celui mai înalt nivel al cerințelor consumatorilor, atât în ceea ce privește calitatea – factor esențial-cât și în ceea ce privește estetica.

Datorită caracterului alimentar al produselor SC "KANDIA" SA, aceasta își propune pentru viitor să realizeze produse cu calități estetice și nutritive, în forme și combinații noi, să utilizeze și să introducă o gamă de ambalaje în forme și culori cât mai atrăgătoare care să încânte ochiul și să reprezinte cât mai bine produsul. De asemenea, se va ocupa permanent de condițiile igienico-sanitare atât ale locului de muncă, cât ale celui de comercializare produselor, aceasta fiind un factor vital pentru dezvoltarea în continuare a activității întreprinderii cât și pentru păstrarea în continuare a bunului său renume.

4.3. MĂSURI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A ACTIVITĂȚII PRIN INTEGRARE ECONOMICĂ ȘI PERFECȚIONAREA PROCESULUI DE PRODUCȚIE ȘI DE MUNCĂ

Prin măsurile de dezvoltare, de îmbunătățire a activității economice se află și integrare economică.

Industria producătoare modernă a introdus, din ce în ce mai mult, sisteme pentru managementul calității, la cererea consumatorilor dar și a celor ce vând produsul.

Pentru SC "KANDIA" SA, politica de produs ocupa un rol tot mai determinant, reprezentând conduita adoptată referitor la dimensiunile, structura și evoluția gamei de produse și servicii ce fac obiectul propriei sale activități, atitudine ce se raportează permanent la cerințele mediului de piață și la tendințele manifestate de ceilalți concurenți.

Strategiile de produs semnifică principalele direcții în care întreprinderea poate să-și mobilizeze potențialul uman, material și financiar pentru a realiza indicatorii economico financiari pe care și i-a propus. Modalitățile efective de realizare și punere în aplicare a strategiei de produs se concretizează într-un bogat arsenal de tactici și metode de organizare a producției dar și a activității de marketing.

Itinerarul produsului este dat de tipul de circuite unde putem întâlni vânzări directe, numite circuite scurte, sau circuite lungi, cu un număr mare de intermediari. Semnificativ la aceste circuite este costul transportului, care va fi în funcție de lungimea itinerarului. Agenții sau operatorii economici întâlniți de-a lungul itinerarului sunt: agricultura, industria de transformare, distribuția și consumul.

Filiera constituie un sistem ce permite formarea relațiilor de interdependență care există între diferiți agenți. Se disting relații de:

– complementaritate între diferiți operatori de filieră, care au ca efect creșterea competitivității acestora pe piață;

– solidaritatea între agenții economici situați la același nivel al filierei în raport cu agenții economici situați în amonte sau aval sau între toți agenții filierei în raport cu puterea publică;

– concurența verticală între două verigi ale filierei sau între două niveluri ale aceleiași filiere.

Relațiile de concurență sau complementaritate pot duce la situații de dependență ori de dominare a unor agenți sau verigi ale filierei de către alți agenți sau verigi ale filierei de către alți agenți sau verigi din cadrul aceleiași filiere.

Integrarea agroalimentară se poate realiza pe verticală începând cu serviciile din amonte de agricultură, continuând cu agricultura și apoi cu sectoarele de preluare, depozitare, prelucrare industrială, ambalare și, în final, cu comercializare.

Această integrare pe flux ar fi în cea mai mare un proces de integrare între cele două medii sociale: mediul urban și mediul rural.

Decizia de integrare și de realizare a unui flux de producție care să unească două medii sociale și mai multe verigi economice, fiecare cu altă profilare și specializare este o decizie calificată și trebuie să se bazeze pe un studiu de fezabilitate bine documentat și fundamentat, din care să reiasă clar riscurile, șansele de reușită și profitabilitate minimă.

Altă cerință ce trebuie îndeplinită pentru îmbunătățirea activității, pentru ca întreprinderea să fie competitivă, ar fi aceea de a fi în pas cu procesul tehnic. Firma trebuie deci să investească în tehnici și tehnologii moderne. Asemenea investiții pot fi justificate numai în cazul când este asigurată o utilizare suficientă a capacității de producție.

Întreprinderea trebuie să-și mențină de buseele pentru desfacerea produselor sale, cooperând pe verticală poate aduce unele avantaje: asigurarea volumului vânzărilor, asigurarea nivelului de calitate, asigurarea prețurilor.

O altă măsura de îmbunătățire a activității se realizează și prin îmbunătățirea procesului de muncă. Aceasta depinde atât de dotarea tehnică și tehnologică existentă dar, mai ales de dezvoltarea managementului resurselor umane.

Individul se constituie ca un sistem de personalitate cu comportament probabilist și autoadaptiv iar mobilul acțiunii sale este motivația.

SC "KANDIA" SA, așa cum am mai amintit are un număr 566 de angajați, fiecare cu nevoile și aspirațiile sale. Conștientizând acest lucru, întreprinderea, conducerea, încearcă să creeze condiții cât mai favorabile pentru aceștia și să le îmbunătățească pe cele existente.

Aprecierea calității condițiilor de munca de către angajat se realizează atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv.

Factorii cei mai importanți ai calității condițiilor de muncă sunt:

a) cadrul legislativ si instituțional. Pe acest factor SC „KANDIA" SA a pus tot mai mult accent în ultima perioadă astfel încât fiecare angajat să aibă nu numai îndatoriri ci și drepturi pe care să și le poată apăra.

b) venitul – mărimea acestuia este influențată în cea mai mare parte de veniturile întregii unități dar, bineînțeles se ține cont și de cantitatea de muncă depusă, complexitatea ei, gradul de solicitare fizică, psihică și intelectuală, nivelul de calificare, etc.

c) durata și programul de muncă – se ține cont că acest factor influențează nu numai cantitatea și calitatea muncii dar și sănătatea angajaților. În acest sens, se vor aduce îmbunătățiri în structura timpului de muncă astfel încât să se obțină eficiența maximă în condițiile normale de muncă.

d) condițiile la locul de muncă – acestea, la rândul lor depind de mai mulți factori, iar pentru îmbunătățirea lor se urmărește pe viitor: creșterea nivelului de automatizare, întreținerea, și îmbunătățirea condițiilor procesului de producție, eliminarea riscurilor de accidente, etc.

e) alți factori importanți de care trebuie să se țină cont sunt: securitatea, protecția și igiena la locul de muncă, pregătirea profesională și perfecționarea ei, facilitățile sociale, formele de organizare, etc.

Perfecționarea procesului de muncă se realizează și prin folosirea eficientă a resurselor umane. Acest lucru se realizează în cadrul politicii de personal. Se urmărește și analizează studierea atentă a planificării personalului. Se are în vedere pe viitor recrutarea personalului de cea mai bună calitate și, evident, păstrarea celui existent.

Aspectele cele mai importante ale politicii de personal privesc:

– modul de implicare a managementului de la vârf spre o conducere eficienta a resurselor umane;

– echilibrarea și integrarea responsabilităților managerilor de pe diferite niveluri ierarhice;

– crearea unui puternic compartiment de personal.

Sfera activității acestui compartiment de personal trebuie să se axeze în principal pe următoarele probleme:

– planificarea necesarului de resurse umane;

– angajarea personalului sau menținerea celui existent;

– formarea și perfecționarea personalului;

– aprecierea performanțelor;

– salarizarea.

Planificarea necesarului de resurse umane pentru viitor este o problemă importantă ce decurge din:

– prevederea volumului de muncă in viitor;

– compararea cerințelor de personal cu numărul potențialilor candidați din interiorul organizației care vor fi promovați;

– planificarea numărului de persoane care trebuie angajate.

De asemenea, trebuie să se pună accentul în continuare pe formarea și perfecționarea personalului. Acest lucru vizează dezvoltarea capacităților ale angajaților și adaptarea lor la schimbările organizatorice, tehnologice si sociologice.

Creșterea eficienței procesului de muncă prin personalul angajat se face și prin aprecierea performanțelor acestuia. Prin procesul de apreciere a performanțelor se iau decizii de recompensare și promovare.

Un alt stimulent este salarizarea, adică stabilirea drepturilor bănești ale angajaților, prevăzute în contractul de muncă, potrivit prevederilor codului legislativ și efectuarea plății sumelor cuvenite pentru munca prestată.

Alt factor al creșterii productivității muncii îl constituie menținerea și îmbunătățirea climatului de muncă. Munca are un caracter social. Astăzi, în condițiile creșterii dimensiunii și complexității organizațiilor, munca în colectiv ia tot mai mult locul celei individuale.

Toate acestea, și mulți alți factori duc la îmbunătățirea activității și perfecționarea procesului de producție și de muncă.

CONCLUZII

În lucrarea de față am încercat să prezint câteva din problemele cu care se confruntă una din ramurile industriei alimentare – industria produselor zaharoase în particular, o unitate economica aparținând acestei industrii, SC "KANDIA" SA TIMIȘOARA, precum și indicatorii mai importanți care caracterizează eficiența economică a acestei societăți comerciale.

Din cele prezentate în capitolele lucrării se desprind mai multe concluzii:

în urma analizei economice se poate afirma faptul că SC "KANDIA" SA este o unitate profitabilă, cu o activitate bine structurată, continuă, cu tradiție.

dotarea tehnică și tehnologică existentă în prezent nu este una de cea mai bună performantă, iar una din măsurile pentru viitor vizează tocmai acest aspect , al retehnologizării în măsura posibilităților existente.

sursele de materii prime ale agentului economic sunt atât surse interne cât și materii care au sursă de proveniență externă (Franta, Olanda), acestea fiind mai greu de procurat, datorită faptului că unele dintre ele au prețuri destul de ridicate.

în ceea ce privește forța de muncă, aceasta există în mărime suficientă pentru întreprindere, urmărindu-se în continuare creșterea, ponderii personalului calificat și de cea mai bună pregătire în totalul personalului. Se știe că acesta este un factor de mare importanță pentru întreprindere, un lucru ce nu trebuie pierdut din vedere sau neglijat.

SC "KANDIA" SA nu neglijează nici compartimentul de cercetare-dezvoltare, și mai ales sectorul ce se ocupă cu prognoza dezvoltării activității economice. Acestui sector trebuie să i se dea o tot mai mare importanță, deoarece și de el depinde, în mare parte, dezvoltarea de ansamblu a unității, creșterea eficienței și rentabilității întreprinderii. Acest lucru depinde și de gradul în care măsurile propuse pentru viitor vor fi materializate în practică.

SC "KANDIA" SA se confruntă cu probleme tipice unei foste întreprinderi de stat aflată în prezent în procesul de privatizare. Întreprinderea a reușit să se adapteze într-o bună măsură cerințelor unei economii de piață.

Punctele tari ale activității societății sunt:

în perioada analizata, SC "KANDIA" SA a înregistrat profit;

societatea și-a construit o imagine favorabilă pe piața locală și este preocupată în analiza probabilităților de creștere a producției livrate în țară;

în actualele capacități de producție se pot obține o mare diversitate de sortimente, existând posibilitatea de a se adapta cu ușurință la sortimentele solicitate pe piața de desfacere.

conducerea firmei a reușit să rezolve în mare măsură problemele cu care s-a confruntat, dovedind un management de calitate.

Printre punctele slabe ale societății se numără:

neutilizarea completă a capacității de producție

gradul ridicat de uzură morală a utilajelor și echipamentelor, fiind necesare investiții pentru modernizarea și înlocuirea lor cu altele mult mai performante;

Deci, în ansamblu, putem afirma că SC "KANDIA" SA este o întreprindere destul de profitabilă, corespunzător structurată, cu bune perspective de viitor, în condițiile unei concurențe tot mai mari în acest domeniu de activitate.

BIBLIOGRAFIE

Băileșteanu Gh. – Studii de fezabilitate, Ed. Emicom , Timișoara 1992;

Crăciun Ștefan – Economia industriei alimentare, note de curs;

Dobre C., Negruț C. – Marketing, Ed. Amphora, Timișoara 1995;

Dobre C., Negruț C. – Inițiere în marketing, Ed. Augusta, 1997;

Goje Gh. – Bazele tehnologiei producției agroalimentare, note de curs;

Goje Gh. – Merceologie, note de curs;

Goian M., Vlad S. – Managementul întreprinderilor agroalimentare, Ed. Marineasa, Timișoara 2001;

Herbei M. – Tehnici și procedee de investiții financiare, Ed. Mirton, Timișoara 1999;

Mihai I. și colaboratorii – Analiza situației financiare a agenților economici, Ed. Mirton, Timișoara 1995;

Mihai I., Buglea A. – Analiza economico-financiară, Ed. Mirton, Timișoara 1999;

Minciu R., Grigorescu M. – Economia comerțului interior, Ed. Didactică și Pedagogică, București 1979;

Niculescu N. – Cererea alimentară, Ed. Cerez, București 1983;