Eficacitatea Si Ineficacitatea Legatelor
CUPRINS
CAPITOLUL I.Scurt istoric…………………………………………………………………….3
Secțiunea I Aspecte introductive…………………………………………………………………10
Secțiunea II Legitimitatea dreptului de a dispune de avere prin testament din perspectivă istorică……………………………………………………………………………………..11
Secțiunea III Noțiunea de legat…………………………………………………………………….12
Secțiunea IV Aspecte privind desemnarea legatarului……………………………………..13
CAPITOLUL II Noțiuni generale privind legatul
Secțiunea I Caracterele juridice ale legatelor………………………………………………….15
Secțiunea II Condiții de valabilitate a legatelor……………………………………………….15
CAPITOLUL III Clasificarea legatelor………………………………………………….21
Secțiunea I Clasificarea legatelor după obiectul lor
1.1.Legatul universal…………………………………………………………………………………..21
1.2. Legatul cu titlu universal……………………………………………………………………….22
1.3.Legatul cu titlu particular……………………………………………………………………….24
1.3.1.Drepturile legatarilor cu titlu particular………………………………………………….27
1.3.2.Modalitatea predării legatului cu titlu particular și dreptul la fructele legatului……………………………………………………………………………………………………28
1.3.3.Acțiunile legatarului cu titlu particular………………………………………………….28
1.3.4. Diferite tipuri de legate cu titlu particular……………………………………………..29
Secțiunea II Clasificarea in funcție de modalități
2.1. Legatul pur și simplu…………………………………………………………………………….31
2.2.Legatul cu termen………………………………………………………………………………….32
2.3.Legatul sub condiție……………………………………………………………………………….33
2.4.Legatul cu sarcină………………………………………………………………………………….36
.
CAPITOLUL IV Ineficacitatea legatelor
Secțiunea I Considerații generale………………………………………………………………….40
Secțiunea II Nulitatea legatelor
2.1.Noțiune………………………………………………………………………………………………..40
2.2.Cazuri…………………………………………………………………………………………………..42
Secțiunea III Revocarea legatelor………………………………………………………………….43
3.1.Revocarea legatelor prin manifestarea de voință a testatorului…………………….43
– revocarea voluntară expresă a legatelor……………………………………………………….43
– revocarea voluntară tacită………………………………………………………………………….44
3.2. Retractarea revocării voluntare a legatelor……………………………………………….44
3.3.Revocarea judecătorească a legatelor……………………………………………………….46
Secțiunea IV Caducitatea legatelor……………………………………………………………….47
4.1. Predecesul legatarilor……………………………………………………………………………48
4.2.Incapacitatea legatarului de a primi legatul……………………………………………..50
4.3. Nedemnitatea legatarului………………………………………………………………………50
4.4.Renunțarea legatarului la legat………………………………………………………………..51
4.5. Decesul legatarului înaintea îndeplinirii condiției suspensive ce afectează legatul, dacă acesta avea un caracter pur personal…………………………………………..51
4.6. Pieirea în totalitate a bunului ce formează obiectul legatului cu titlu particular din motive ce nu țin de voința testatorului, în timpul vieții testatorului sau înaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul…………………………………………52
Secțiunea V Consecințele ineficacității legatelor…………………………………………….60
CAPITOLUL V Practică judiciară………………………………………………………..62
Concluzii…………………………………………………………………………………………………..72
Bibliografie……………………………………………………………………………………………….74
CAPITOLUL I. Scurt istoric
În comuna primitivă dreptul la moștenire își are originea încă din comuna primitivă, atunci când caracterul cu totul rudimentar al uneltelor i-a constrâns pe oameni să se unească pentru a înfrunta forțele naturii și animalele sălbatice, și pentru a-și procura cele necesare pentru a putea supraviețui.
În această perioadă, proprietatea privată nu exista încă, era numai o stăpânire personală, de fapt, asupra uneltelor de vânat și de pescuit, precum și asupra uneltelor agricole (care aparțineau bărbatului) și asupra uneltelor de uz casnic (care aparțineau femeii). La moartea bărbatului sau a femeii, uneltele se cuveneau ginții, dar datorită valorii lor foarte mici, se împărțeau între rudele cele mai apropiate în linie maternă a celui decedat (în cazul ginții matriarhale) sau între rudele după tată ale celui decedat (în cazul ginții patriarhale).
Moștenirea a început să se dezvolte o dată cu ivirea familieimonogame; casa, gospodăria casnică, animalele domestice, trecând în proprietatea familiei mari patriarhale, și, apoi, în proprietatea familiei mici, monogame. Drepturile familiei asupra casei, gospodăriei casnice, sclavilor, animalelor domestice erau exercitate de șeful familiei – bărbatul. O dată cu moartea acestuia era înlocuit cu un alt șef care exercita toate drepturile ce Astfel, moștenirea avea ca obiect transmiterea exercițiului drepturilor asupra bunurilor ce aparțineau familiei, de la un șef de familie la altul, și nu transmisiunea unei universalități de drepturi și obligații, de la un titular de patrimoniu la altul.
O dată cu trecerea timpului, începe să dispară progresiv proprietatea grupului familial, fiind înlocuită, în cadrul unei economii bazate pe schimbul de mărfuri cu proprietatea individuală.
Astfel, șeful familiei, care la început era un reprezentant al grupului, devine stăpânul unic, deplin și necontrolat al averii familiei, al muncii și al persoanei, atât a soției sau soțiilor sale, cât și a copiilor săi. Așadar, într-o societate bazată pe proprietatea privată, dreptul de proprietate nu se putea stinge la moartea proprietarului deoarece, pentru a satisface nevoile economice ale populației dreptul de proprietate individuală asupra mijloacelor de producție nu putea rămâne îngrădit de timpul scurt al trecătoarei vieți omenești, ci, dimpotrivă trebuia prelungit dincolo de moartea proprietarului, să devină perpetuu, trecând asupra moștenitorilor.
Pe măsură ce se destrăma proprietatea familială de grup i se recunoaște, treptat, proprietarului, și dreptul de a dispune de drepturile sale pentru timpul cât nu va mai fi.
În Egiptul antic, moștenirea se împărțea în mod egal între fii și fiice, fiul mai mare luând ceva mai mult, și trebuind, în schimb să se ocupe de funeraliile tatălui.
Succesiunea testamentară apare mai târziu, în epoca nouă, fiind introdusă de greci și romani.
În dreptul babilonian, moștenirea se împărțea după numărul copiilor. În cazul fetelor, acestea erau excluse de la moștenire în cazul în care primiseră dotă, iar în caz contrar primeau o parte virilă din averea mobiliară a tatălui, dar nu în deplină proprietate, ci numai în folosință, sau frații se obligau să o doteze. În cazul în care o persoană a fost căsătorită de mai multe ori, fii soțiilor sale succesive veneau la moștenire în mod egal. Dacă unul din moștenitori era minor, dreptul său la moștenire era mai mare, luând din moștenire, peste partea sa succesorală anumite bunuri mobile, în calitate de terhatum în vederea căsătoriei pe care o va contracta ulterior.
Dreptul babilonian cunoștea numai succesiunea legală, nu și succesiunea testamentară. Bunurile familiale formau un bloc inalienabil pe care tatăl, la moartea sa, trebuia să-l transmită intact succesorilor. O dată cu adoptarea Codului lui Hamurabi, această situație s-a schimbat, tatăl putând avantaja pe unii succesibili încă din timpul vieții, constituind în favoarea lor donationes intervivos.
Dreptul succesoral evreiesc prezenta anumite trăsături care decurgeau din caracterul familiei patriarhale ce se consolidase definitiv încă înainte de epoca întăririi statului.
La moștenire veneau numai fiii, iar mai târziu și fiicele. În cazul în care defunctul nu avea copii moștenirea era culeasă de părinții săi, iar dacă și aceștia erau predecedați, de frații săi.
De regulă, fiul mai mare avea o parte dublă față de ceilalți. Din acest punct de vedere dreptul babilonian se deosebea de alte legislații care acordau drepturi diferite fiilor ce proveneau din alte căsătorii. Exemplu: în dreptul neobabilonian, copilul născut din prima căsătorie primea 2/3 din succesiunea tatălui, iar cel din a doua căsătorie primea 1/3.
Cu timpul, s-a admis și dreptul de succesiune reciproc între mamă și fii și de asemenea între soți. La rândul lui, testamentul nu a avut o importanță prea mare, prin el testatorul nu-și putea lăsa averea decât tot moștenitorilor legali, însă o putea împărți în alte cote decât cele stabilite în mod expres de lege.
În vechiul drept indian, la început, moștenirea era bazată pe dreptul primului născut. Legea lui Manu dispunea că fiul cel mai mare putea lua singur întreaga avere părintească, iar ceilalți trebuiau să trăiască sub tutela sa, așa cum au trăit și sub tutela tatălui. Mai târziu, s-a acordat un drept de succesiune și celorlalți fii, dar cel mai în vârstă obținea o cotă mai mare și mai bună din punct de vedere calitativ.
Soția nu avea nici un drept la succesiunea soțului, dar fiul adoptiv avea aceleași drepturi succesorale ca și fiul legitim. Totodată, dobândirea moștenirii obliga la anumite ritualuri și sacrificii religioase pentru pomenirea celui mort.
Potrivit dreptului grec, la moștenirea tatălui veneau numai fiii. Numai în cazul în care nu existau fii, veneau la succesiune fiicele. Moștenirea se împărțea în mod egal între fii.
Conform legilor lui Solon, pe de o parte, testament nu se putea face decât în cazul în care nu existau moștenitori legali, iar, pe de altă parte, nu puteau face testamente femeile, minorii,nebunii.
În cazul în care nu existau moștenitori masculini, ci numai o fiică sau mai multe, tatăl putea face un testament în care să arate cum se va împărți moștenirea precum și care sunt obligațiile fiicei care va primi moștenirea.
Atunci când oamenii erau împărțiți în obști sătești, acestea exercitau un drept de stăpânire superioară (dominium eminens) asupra întregului teritoriu pe care se întindea până la hotarul obștii. Acest teritoriu se afla în stăpânirea devălmașă a tuturor membrilor obștii, excepție de la această regulă făcând-o următoarele bunuri: casele, terenurile proprietate individuală, delnițele (în Țara Românească), jirebii (în Moldova). Toate aceste bunuri, ce se aflau în stăpânirea unei familii sub conducerea tatălui, rămâneau la moartea acestuia în stpânirea copiilor.
Este vorba de o stăpânire indiviză, fără a se pune problema deschiderii succesiunii tatălui decedat în sensul propriu al termenului. Astfel, copiii, pe măsură ce deveneau maturi, defrișau noi terenuri din cadrul obștii, folosind astfel toate suprafețele rămase în devălmășie.
Dreptul succesoral începe să apară din momentul în care familia și-a restrâns sensul, referindu-se numai la părinți și la copiii neajunși la maturitate, atunci când a început să scadă treptat suprafața patrimoniului devălmaș până la dispariție.
Așadar, noile gospodării nu puteau fi întemeiate decât prin înzestrări făcute copiilor de către tatăl de familie, din fondul comun al colectivului familial.
Astfel, obiceiul era ca părțile atribuite copiilor să fie de aceeași mărime pentru a nu apărea neînțelegeri, iar copiii se ajutau între ei la construirea caselor în care se instalau. De exemplu: tatăl putea să prevadă prin testament obligația pentru fata moștenitoare de a se căsători cu o anumită persoană, iar în cazul în care fata nu dorea să facă acest lucru avea dreptul să se adreseze adunării populare, care o putea scuti de această obligație, lăsându-i totuși moștenirea.
De asemenea, ultimul copil rămânea în casa bătrânească pentru a-I îngriji pe bătrâni și a-i înmormânta. Din această cauză și pentru că el contribuia și la construirea caselor celorlalți frați, de regulă, copilul cel mai mic era cel căruia i se recunoștea privilegiul ultimogeniturii masculine.
Pentru ca moștenitorul să poată moșteni, trebuia să fie demn, în caz contrar de cujus putea să-i dezmoștenească și pe cei mai apropiați coerezi. Moștenirea se deschidea după ce persoanele îndrituite de a accepta își dovedeau calitatea de moștenitor. Această dovadă se făcea cu ajutorul martorilor întrucât lipsea un sistem organizat al actelor civile.
Cei chemați la moștenire beneficiau de un drept de opțiune, putând fie să accepte moștenirea, fie s-o repudieze în cazul în care era insolvabilă. În situația în care erau mai mulți moștenitori puteau să rămână în stare de indiviziune, iar dacă doreau să iasă din indiviziune puteau să-și împartă bunurile pe cale amiabilă (printr-o învoială), iar dacă nu se înțelegeau, se puteau adresa instanțelor judiciare pentru a le fi rezolvate neînțelegerile.Transmisiunea bunurilor succesorale se făcea fie pe cale legală, fie pe cale testamentară.
În cadrul moștenirii legale, copiii legitimi și adoptivi (atât băieții cât și fetele) aveau o vocație succesorală egală asupra bunurilor de baștină (ocine, dedine) sau care au fost cumpărate de părinții lor decedați. Copiii naturali veneau numai la moștenirea mamei lor. Copilul vitreg avea aceleași drepturi de moștenire ca și cel legiuit, dar numai la succesiunea părintelui bun, nu și la moștenirea soțului acestuia.
De la împărțirea egală a moștenirii pământului între fete și băieți se constată în Țara Românească o influență a privilegiului masculinității, păstrat și în statutele Țării Făgărașului. Cu toate acestea, țăranii au evitat îndepărtarea fetelor de la moștenirea pământului prin procedura înfrățirii care, în mod simbolic, considera fetele ca fiind băieți. Legea țării recunoștea și soțului supraviețuitor un drept de moștenire în concurs cu copiii.
Astfel, în cadrul moștenirii legale existau următoarele clase de moștenitori:
1. moștenitorii legitimi, respectiv descendenți, ascendenți și colaterali;
2. copilul din afara căsătoriei, în raport cu succesiunea mamei și a rudelor ei;
3. înfiatul față de averea părintelui sufletesc;
4. soțul supraviețuitor și văduva săracă;
5. autoritatea de stat (domnul, fiscul, etc.).
O excepție de la regula potrivit căreia moștenirea se deschidea prin moartea unei persoane o constituia cel ce se dedica vieții monahale care mai putea dispune de avere numai până în momentul intrării lui în ordinul monahal.
Moștenirea legală se mai numea și ab intestat, fiind reglementată de Legea celor XII Table. Astfel, conform acestei legi existau următoarele categorii de moștenitori:
1. Sui heredes- sunt cei care la moartea lui pater familias deveneau independenți (sui iuris): fiii, fiicele, soția căsătorită cu manus, precum și nepoții ai căror părinți decedați rămăseseră până în momentul decesului în puterea șefului familiei.
Aceștia veneau la moștenire cu prioritate față de toate celelalte clase de moștenitori, purtând denumirea de heredes sui (cei care se moștenesc pe ei înșiși) întrucât, în timpul vieții șefului de familie, au colaborat cu acesta la alcătuirea averii familiei. Astfel, acești moștenitori dobândeau practic o avere pe care o făuriseră în comun cu cel pe care îl moșteneau. Din cadrul acestei categorii mai făceau parte și adoptatul și adrogatul, cu toate că nu erau rude de sânge cu defunctul.
Așadar, apartenența la grupul familial și respectiv dreptul la moștenire rezultă din așa numita rudenie agnatică și nu din rudenia de sânge. Acest lucru făcea ca descendenții care nu se mai aflau sub puterea șefului familiei (erau emancipați sau dați în adopție) nu veneau la succesiunea tatălui lor natural, legătura de rudenie civilă cu pater familias fiind desfăcută prin emancipare sau adopție. Aceeași era situația și în cazul soției căsătorite fără manus.
În cadrul acestei clase, moștenirea se împărțea pe capete, dacă toți moștenitorii erau de gradul I. Spre exemplu, dacă defunctul lăsa doi fii, fiecare dintre aceștia primea câte ½ din moștenire. Dacă moștenitorii erau de grade diferite succesiunea se împărțea pe tulpini, nepoții de fii venind la moștenire prin reprezentarea succesorală. Astfel, dacă defunctul lasă un fiu și doi nepoți născuți dintr-un alt fiu care era predecedat (a decedat înaintea lui de cujus) patrimoniul se împărțea în două: o jumătate o lua fiul în viață iar cealaltă jumătate era culeasă de cei doi nepoți care o împărțeau în mod egal, care luau astfel ceea ce s-ar fi cuvenit tatălui lor, dacă ar mai fi trăit până în momentul morții șefului de familie.
2. Agnatus proximus- veneau la moștenire atunci când nu existau moștenitori heredes sui. Aceștia erau moștenitorii colaterali, respectiv frați, veri, nepoții de frate sau de văr. În situația în care nu existau agnați apropiați, cei mai îndepărtați agnați veneau la moștenire în calitate de agnatus proximus. Exemplu: dacă existau
frați, aceștia veneau la moștenire ca fiind cele mai apropiate rude civile, iar în lipsa acestora verii erau considerați agnates proximus. Dacă, însă, cel mai apropiat agnat refuza moștenirea, nu moștenea agnatul următor deoarece în acest sistem colateralii nu veneau la moștenire prin reprezentare.
3. Gentiles- veneau la moștenire în lipsa celorlalte două clase, moștenirea revenindu-le în bloc. În fapt, nu era vorba de un adevărat drept de moștenire, ci de reintoarcerea unui patrimoniu privat la comunitatea gentilică din care inițial a derivat.
Cu timpul, sistemul Legii celor XII Table nu mai corespundea noilor tendințe ce au apărut în privința organizării familiei, astfel că pretorul a intervenit, ocrotind rudele de sânge și consolidând raporturile dintre soți în cadrul căsătoriei fără manus.
Această nouă reglementare a fost cunoscută sub numele de bonorum possessio și stabilea următoarele clase de moștenitori:
a. Bonorum possessio unde liberi- cuprindea descendenții defunctului, respectiv atât sui heredes, cât și cei care au pierdut drepturile succesorale după dreptul civil printr-o capitis deminutio (exemplu: fiul emancipat și descendenții săi). În ceea ce
privește descendenții dați spre adopție, le recunoștea și acestora dreptul la moștenire dar sub condiția ca aceștia să nu se mai găsească în familia adoptivă;
b. Bonorum possessio unde legitimi- respectiv agnații și gentilii. Spre deosebire de dreptul civil, în situația în care unul dintre agnați repudia moștenirea, aceasta nu devenea vacantă, ci era culeasă de următoarea categorie de moștenitori pretorieni;
c. Bonorum possessio unde cognati- este vorba despre rudele de sânge ale defunctului care nu sunt în același timp și agnați (exemplu: cazul copiilor față de mama lor în cazul căsătoriei fără manus). Așadar, un agnat, oricât de îndepărtat ar fi fost, îi înlătura de la moștenire pe cognați. Aceștia din urmă veneau la moștenire până la al șaselea și uneori până la al șaptelea grad de rudenie;
d. Bonorum possessio unde vir et uxor- cuprindea soții căsătoriți fără manus care moșteneau în cazul în care nu existau moștenitori din celelalte clase.
În dreptul clasic, prin două senatusconsulte, împărații au extins și mai mult cercul rudelor de msânge chemate la moștenire: prin senatusconsultul Tertullian a fost acordat un drept de moștenire mamei față de copiii rezultați din căsătoria fără manus, dar era vorba numai despre mamele care
aveau ius liberorum (femeia liberă cu trei copii și cea dezrobită cu patru copii), iar prin senatusconsultul Orfitian, au fost chemați la succesiunea mamei, copiii rezultați din căsătoria fără manus care moșteneau înaintea agnaților în cadrul primei clase de moștenitori.
Ulterior, împăratul Justinian a renunțat la sistemul succesoral ce avea la bază rudenia civilă, trecând la un sistem succesoral ce avea la bază rudenia de sânge.
Astfel, prin reformele adoptate de Justinian, au fost create patru clase de moștenitori:
1. descendenții- dacă erau de același grad, împărțirea se făcea pe capete, iar dacă erau de grade diferite împărțirea se realiza pe tulpini, operând reprezentarea succesorală;
2. ascendenții, frații și surorile bune și copiii lor- în situația în care veneau la moștenire numai ascendenți, ascendentul mai apropiat în grad îi excludea de la moștenire pe cei mai îndepărtați, nefăcându-se deosebire între ascendenții din partea tatălui sau a mamei.
De asemenea, dacă rămâneau numai frați și surori moștenirea se împărțea între aceștia pe capete, iar în situația în care veneau atât ascendenți cât și frați și surori, moștenirea se împărțea tot pe capete între ascendenți, frați și surori.
3. frații și surorile consangvini sau uterini și copiii lor- respectiv frați și surori numai după tată sau numai după mamă și copiii acestora;
4. ceilalți colaterali, neprecizându-se până la ce grad se întinde vocația colateralilor la moștenire, fiind lăsate în vigoare regulile dreptului pretorian care fixau ca ultim grad de rudenie gradul șase și uneori șapte.
Soțul sau soția supraviețuitoare nu făceau parte din nici o clasă de moștenitori, dar subzista vechea dispoziție pretoriană potrivit căreia soțul sau soția aveau vocație la moștenire în lipsa celorlalți moștenitori legali. Excepție o făcea văduva săracă, căreia îi era atribuită o parte din moștenire, care varia în funcție de gradul de moștenire al celor chemați la succesiune, dar nu putea depăși un sfert din patrimoniul succesoral.
Secțiunea I Aspecte introductive
După cum am precizat, testamentul poate cuprinde dispoziții extrem de variate. Esențiale însă pentru acest act de ultimă voință sunt acelea prin care se realizează transmiterea în tot sau în parte a patrimoniului lui de cujus către persoanele anume desemnate realizându-se în acest mod o derogare de la regulile devoluțiunii legale a moștenirii.
Legatul devine astfel cea mai importantă dispoziție testamentară prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care, după moartea sa, vor dobândi cu titlu gratuit întreaga masă succesorală, o fracțiune din această universalitate ori doar anumite bunuri determinate.
În doctrina juridică se întâlnesc și alte definiții date legatelor. Legatul este considerat ca fiind o libertate pentru cauză de moarte care se face printr-un testament unei persoane, numită legatar, desemnată de testator prin acest înscris, liberalitate care poate cuprinde bunuri determinate, o fracțiune din patrimoniu sau universalitatea acestuia.
Demnă de amintit este și o altă definiție ceva mai sintetică a legatului, ea aparținând însă unor reprezentanți de seamă ai literaturii de specialitate românești de la începutul secolului nostru: „legatul este o libertate pe care testatorul o face prin testament unei persoane pe care o arată în act’’
Secțiunea II Legitimitatea dreptului de a dispune de avere prin testament din perspectivă istorică
O problemă ce a fost îndelung controversată în literatura de specialitate o reprezintă legitimitatea dreptului de a dispune de avere prin testament, problemă controversată atât dintr-un punct de vedere social și moral, cât și, uneori, dintr-un altul politic. Această problemă este foarte interesantă și foarte importantă din punct de vedere social și economic dar, așa cum arată unii autori, este lipsită practic de orice interes din punct de vedere pur juridic. Pe teritoriul țării noastre reglementările cutumiare sau scrise în această problematică au evoluat astfel:
În Legea Țării (sec. IV-XIV) Transmisiunea bunurilor mort/s causa, numită cu un termen tradițional moșteniri (moș, moșie), se făcea pe cale legală (în lipsa manifestării de voință a lui de cujus) și testamentară. Moștenirea testamentară se deschidea pe baza testamentului oral sau scris (diata). Atât testamentul oral numit „limbă de moarte"- cât și cel scris se făceau în prezența martorilor.
Părinții puteau dezmoștenii pe fiii răufăcători sau lipsiți de respect. Se admitea de asemenea substituția fideicomisară, prin care se impunea prin testamentul scris să păstreze bunurile moștenite, în scopul de a le transmite la decesul său unei alte persoane indicate de testator.
Odată cu apariția hrisoavelor legislative, s-a reglementat faptul că succesiunea putea fi lăsată prin testament scris (zapis) sau oral (cu limbă de moarte) și fără testament. Nu puteau veni la moștenire cei condamnați pentru infracțiuni contra moralei (nevolnici) ca și asasinii celor care urmau să fie moșteniți. În timpul regimului turco-fanariot precum și în perioada de până la apariția Codului civil, succesiunea se menține în cele două forme cu și fără testament. Vocația succesorală aparține celor trei categorii de rude de sânge. Sunt de asemenea consacrate rezerva succesorală și trimiria . Apar și unele derogări de la reguli, astfel, prin „Ofisul Domnesc sub No. 558 din anul 1851 Mart. 13' se stipula dreptul călugărilor de a testa chiar cu încălcarea rezervei moștenitorilor rezervatari.
Așa cum arată majoritatea autorilor ale căror preocupări au avut ca obiect dreptul roman, dar și cei care s-au preocupat în perioada contemporană de dreptul civil în general, au considerat și consideră, și încă pe bună dreptate, că dreptul de a dispune de avere prin testament reprezintă de fapt un aspect, sau mai bine zis o prelungire a dreptului de proprietate.
Dreptul de proprietate constă nu numai în a dispune de avere în timpul vieții ci și în a hotărî asupra transmisiunii acestei averi după moarte. Dreptul de a testa este în orice caz adânc înrădăcinat în moravurile moderne și constituie una din coloanele fundamentale ale proprietății și ale inițiativei individuale; legea însăși consacrând în mod expres acest drept. Astfel, acest drept de a dispune de moștenire apare în documentele care formează baza dreptului național, respectiv constituțiile. În sistemul juridic român apare pentru prima oară o stipulație expresă în acest sens într-un astfel de document în Constituția din 1965, la art. 37 arătându-se că „Dreptul la moștenire este ocrotit de lege". în Constituția actuală la art. 46 se stipulează: „Dreptul la moștenire este garantat".
Pe plan internațional stipulații în legătură cu dreptul de moștenire se găsesc în multe Legi fundamentale ale statelor. În Constituția Republicii Italiene la art. 42 alin. 4 se arată că: „Legea stabilește normele și limitele moștenirii legale și testamentare, precum și drepturile Statului asupra moștenitorilor". În Legea Fundamentală pentru Republica Federală Germania la art. 14 alin. 1 se stipulează că „Proprietatea și dreptul la moștenire sunt garantate. Conținutul și limitele lor sunt stabilite prin lege". în Constituția Spaniei se arată la art. 33 alin. 1: „Este recunoscut dreptul la proprietate privată și la moștenire" la alin. 2 că „Funcția socială a acestor drepturi va delimita conținutul lor, conform legii".
Secțiunea III Noțiunea de legat
Definiția legatelor. Prin legat înțelegem dispoziția testamentară, prin care testatorul desemnează o persoană care dobândește la decesul dispunătorului, cu titlu gratuit, întregul său patrimoniu, o fracțiune din acesta sau anumite bunuri.
Din definiție rezultă că legatul este o liberalitate pentru cauză de moarte. Prin el testatorul urmărește să transmită un drept sau o universalitate de drepturi ori o fracțiune, legatarului, fără a primi un contraechivalent. În limita folosului pur gratuit, legatul este o liberalitate și atunci când el este grevat de sarcini. Legatul este un act juridic pentru cauză de moarte, deoarece produce efecte juridice numai din momentul morții testatorului. Spre deosebire de donație, patrimoniul testatorului nu suportă modificări cât timp el este în viață.
Obiectul legatelor. Legatarul poate să dispună prin legat, de toate ori de o parte din bunurile sale. În ultimul caz succesiunea se atribuie după regulile devoluțiunii legale succesorilor legali și după dispozițiile testamentului succesorilor legatari.
Secțiunea IV Aspecte privind desemnarea legatarului
Testatorul este liber sa aleagă modalitatea de desemnare a legatarului, dacă o face personal prin testament încheiat în formele prevăzute de lege. Așadar, punctual, desemnarea legatarului trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: Desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin testament. În acest sens, testamentul trebuie să cuprindă elementele necesare pentru identificarea legatarului. Este nulă dispoziția testamentară care nu oferă în cuprinsul testamentului, cel puțin în parte, elementele necesare cu ajutorul cărora legatarul să poată fi identificat cu certitudine. Astfel, legatarul trebuie să fie o persoană determinată sau determinabilă în momentul deschiderii succesiunii. Această persoană poate fi chiar și nenascută (în cazul persoanei fizice) sau neînființată (în cazul persoanei juridice), cu condiția să existe la data deschiderii succesiunii și să fie determinabilă.
Tocmai pentru că desemnarea legatarului prin testament este obligatorie, legatul secret nu poate fi valabil.Legatul secret este acela prin care persoana legatarului nu este identificată în testament, dar testatorul o comunică verbal sau chiar în scris, dar fără respectarea formelor testamentare, unui terț (chiar și moștenitor).În concluzie, un astfel de legat este nul deoarece determinarea legatarului nu se poate face în temeiul testamentului, fără concursul unei terțe persoane. Această condiție nu trebuie totuși interpretată radical, în sensul că legatarul să fie determinat pe întreg cuprinsul testamentului, în absolut toate dispozițiile ce îl privesc. Este suficient ca în testament să fie inserate cel puțin o parte din elementele cu ajutorul cărora legatarul să poată fi determinat în viitor. Testatorul trebuie să desemneze personal legatarul. Desemnarea legatarului nu se poate face prin reprezentant deoarece testamentul este un act juridic esențialmente personal. Este nul legatul cu facultate de alegere, prin care testatorul a lăsat determinarea legatarului pe seama unei terțe persoane. Aceasta pentru că, în acest caz, o terță persoană ar fi cea care ar dispune pentru timpul încetării din viață a testatorului, și nu testatorul însuși.
În schimb este valabil legatul în următoarele situații:
dacă legatul este făcut unei persoane determinate de testator, dar cu sarcina predării bunurilor unor persoane alese de către legatar sau terț;
dacă legatul este făcut unor persoane determinate, dar repartizarea între ele a bunurilor legate este lăsată la aprecierea unui terț care are calitatea de mandatar;
dacă legatul este făcut în favoarea unei persoane pe care urmează să o aleagă un terț dintr-un cerc restrâns de persoane stabilit de testator.
Testatorul poate alege liber modul de desemnare a legatarului. Testatorul nu este obligat să respecte o anumită formulă în desemnarea legatarului.
Desemnarea poate fi:
▪ directă – numai prin indicarea numelui, poreclei sau prin arătarea calității care îl individualizează pe legatar. Această calitate poate fi gradul de rudenie: nepot, frate, soră, copii etc. sau profesia, dacă într-un anumit teritoriu aceasta este exercitată doar de o singură persoană: preot, notar, învățător, fierar etc.
▪ indirectă – care rezultă din exheredarea (directă, parțială, nominală) a unor moștenitori legali, exheredare care are drept rezultat mărirea cotei succesorale cuvenite comoștenitorului sau chemarea concretă la moștenire a moștenitorului subsecvent.
Exheredarea directă parțială (nominală) a unor moștenitori valorează legat (desemnare de legatar) tot așa cum instituirea, desemnarea directă de legatar valorează exheredare indirectă (totală sau parțială). Este de menționat totuși că moștenitorul desemnat indirect culege moștenirea în calitate de moștenitor legal și nu de legatar.
De asemenea desemnarea mai poate fi indirectă și în cazul indicării unor elemente îndestulătoare pentru identificarea legatarului, altele decât calitatea care-l individualizează; de exemplu: persoana care mi-a salvat viața.
CAPITOLUL II
Noțiuni generale privind legatul
Secțiunea I Caracterele juridice ale legatelor
În primul rând legatul este un act unilateral de voință, el fiind realizat de o singură persoană, în cazul nostru testatorul.
În al doilea rând legatul este o liberalitate deoarece testatorul urmărește să procure un avantaj patrimonial legatarului fără a primi la rândul său un echivalent. Acest avantaj poate lua forma drepturilor reale, a celor de creanță sau a ambelor. O altă precizare se mai poate face cu privire la acest caracter al legatului și anume aceea că intenția liberală îl va caracteriza chiar dacă este grevat de o sarcină fie ea și de natură patrimonială.
De asemenea, legatul este un act juridic mortis causa producând efecte juridice numai după decesul testatorului: „testatorul dispune pentru timpul încetării sale din viață”. Datorită caracterelor sale, legatul se aseamănă dar se și deosebește de donație. Ambele sunt liberalități căci dispunătorul – testator sau donator – nu va beneficia de o compensație dar deosebirea constă în aceea că momentul producerii efectului micșorării patrimoniului este diferit. În cazul legatului, dreptul sau drepturile cedate vor trece la legatar numai după decesul testatorului, pe când în cazul donației, transferul va opera în timpul vieții donatorului.
Secțiunea II Condiții de valabilitate a legatelor
Pentru ca legatul să fie valabil se cer întrunite cumulativ câteva condiții: existența unui înscris, desemnarea legatarului și determinarea bunului legat.
Existența unui înscris. Legatul este valabil numai dacă este cuprins de un înscris întocmit în oricare dintre formele testamentare. Acest lucru,pentru că, pe de o parte, testamentul reprezintă un act juridic solemn care trebuie să îndeplinească condițiile de formă legale sub sancțiunea nulității absolute nefiind valid testamentul verbal, iar pe de altă parte deoarece legatul nu este altceva decât una dintre dispozițiile acestui act de ultimă voință. „A pari” înseamnă că un eventual legat verbal nu poate produce efecte chiar dacă ar exista o confirmare din partea testatorului. Legea este fermă în acest sens prin neadmiterea altor forme testamentare, decât cele prevăzute de art.858 C.civ. „Un testament poate fi sau olograf sau făcut prin act autentic sau în formă mistică”.
Desemnarea legatarului. Individualizarea beneficiarului legatului este cea de-a doua condiție de valabilitate a acestuia. Când testatorul face un legat în favoarea unei persoane fizice sau juridice ia naștere un raport juridic, astfel că dacă persoana beneficiară a legatului nu e determinată atunci nici relația juridică dintre testator și legatar nu se poate realiza lipsind unul dintre subiectele raportului.
Fosta Instanță Supremă a decis: „Desemnarea legatarului trebuie să îndeplinească două cerințe și anume să fie făcută prin testament și personal de către testator. Nu este necesar ca beneficiarul să fie determinat pe de-a-ntregul în cuprinsul actului ci este suficient ca testamentul să cuprindă, cel puțin în parte, elementele cu ajutorul cărora legatarul să poată fi determinat ulterior. Legatul nu este valabil dacă persoana beneficiară este incertă și nedeterminată”.
Două reguli se pot desprinde din această soluție jurisprudențială: legatarul trebuie să fie desemnat prin testament iar această individualizare să fie făcută personal de către testator. La acestea două, doctrina a mai adăugat că testatorul poate să aleagă potrivit voinței sale liberale modalitatea de desemnare a legatarului.
Prima regulă potrivit căreia desemnarea legatarului trebuie să se facă prin intermediul testamentului, va fi înțeleasă în sensul că elementele necesare identificării beneficiarului legatului vor fi cuprinse în testament. Această persoană poate fi determinată sau determinabilă. Per a contrario este nul legatul făcut unei persoane incerte pentru simplul motiv că nu se poate ști cui va fi atribuit lucrul legat, necunoașterea persoanei legatarului fiind o piedică de fapt.
Există opinii diferite cu privire la momentul în care persoana legatarului trebuie să fie determinată sau determinabilă. Unii autori susțin că nedeterminarea persoanei legatarului este relevantă doar dacă se situează în momentul predării bunului deoarece în cazul în care indicațiile testamentului sunt neîndestulătoare, judecătorul poate cerceta elementele extrinseci ale acestui act identificând în acest mod pe legatar.
Ne alăturăm însă părerii altor autori sprijiniți și de practica judiciară care afirmă că persoana gratificată prin legat trebuie să fie determinată sau cel puțin determinabilă în momentul deschiderii succesiunii pentru că și existența succesorului se raportează tot la această dată.
O altă chestiune demnă de luat în considerare e aceea a cazului în care testatorul instituie ca legatar o persoană viitoare, nenăscută încă punându-se în discuție aplicarea adagiului latin infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis ejus agitur. Pentru a succede trebuie neapărat ca persoana să existe în momentul deschiderii succesiunii.
Soluția preluată din dreptul roman are o motivare cât se poate de firească ocrotindu-se un drept legitim al copilului. În lipsa acestor prevederi legale s-ar fi putut ca de cujus să-și instituie ca legatar descendentul nenăscut, dar conceput, care nu ar fi beneficiat de dreptul său ajungându-se la o gravă injustiție. Legiuitorul român a creat astfel o „capacitate de folosință anticipată”, condițiile funcționării ei fiind următoarele: să fie vorba doar de dobândirea unor drepturi și nu de asumarea de obligații și copilul să se nască viu.
Prima cerință este întrunită chiar dacă copilul este desemnat legatar universal sau cu titlu universal devenind prin urmare titular al activului și pasivului succesoral. Pentru a opera această regulă a capacității de folosință e necesară îndeplinirea și a celei de-a doua condiții respectiv copilul să se nască viu. În legislația română este suficient ca nou-născutul să trăiască fie și câteva secunde, să fi respirat măcar o singură dată, fapt ce se va constata la autopsie prin proba docimaziei.
Concluzionând, când persoana a fost concepută până la momentul deschiderii moștenirii și sunt suficiente date privind identificarea sa va putea beneficia de fructul legatului.
Datorită necesității desemnării legatarului prin testament este considerat nul legatul secret. Este cazul acelor testamente care nu conțin elementele de individualizare ale legatarului ce sunt comunicate de către testator unor terțe persoane fie și în grad succesibil cu dispunătorul, prin diverse mijloace scrise sau verbale, oricum fără a se respecta condițiile formale ale testamentului.
A doua regulă cere ca desemnarea legatarului să se facă personal de către testator. Acesta nu poate lăsa determinarea legatarului la alegerea unui terț pentru că s-ar realiza un legat cu facultate de alegere sancționat cu nulitatea absolută pentru faptul că nu dispune testatorul. Esența unei liberalități constând în considerația față de gratificat nu se poate concepe ca testatorul să fie însuflețit de animus donandi referitor la o persoană pe care nu o instituie personal ca legatar al său.
Va fi însă considerat valabil legatul făcut unei persoane determinate de testator care are la rândul ei sarcina de a preda bunul sau bunurile ce alcătuiesc obiectul legatului la una sau mai multe persoane alese fie de legatar fie de un terț. Menționăm că în această situație nu se încalcă dispozițiile legale, testatorul fiind cel care-l desemnează pe legatarul inițial chiar dacă acesta din urmă va transmite legatul altui beneficiar. Poate fi cazul unui legat ce privește o sumă de bani, făcut în favoarea unei instituții de binefacere care îi va împărți persoanelor aflate într-o stare materială precară.
Doctrina de specialitate și-a exprimat părerea și în ceea ce privește acel legat ce are drept gratificat un incertus ex certis personis, cu alte cuvinte, o anumită categorie de persoane dintre care va fi ales legatarul, categorie determinată de altfel de testator. De exemplu, legatarul va fi ales dintre studenții care vor obține calificative maxime la examenul de licență. Jurisprudența a adoptat o poziție riguroasă anulând legatele făcute cu facultatea de alegere, indiferent dacă legatarul e o persoană cu totul incertă sau un „incertus ex certis personis”.
Distinșii noștri autori au criticat însă această soluție a instanțelor opinând că interdicția unor astfel de legate se poate evita prin intermediul legatului cu sarcini. Testatorul nu poate fi împiedicat să facă un legat cu sarcină pe care o impune apoi unui legatar universal determinat, de preferință unei persoane juridice, care va avea atribuția de a stabili o altă persoană drept beneficiară a legatului. Pe cale de consecință, legatarul universal inițial are doar rolul unui interpus, testatorul întocmind în realitate un legat al cărui beneficiar va fi ales de altcineva. Instanța, considerându-l un legat cu sarcină îl va trata ca atare, singurii moștenitorii având posibilitatea atacării testamentului invocând interpunerea de persoane.
Practicienii au decis că a ști dacă suntem în fața unui legat cu sarcini sau a unei interpuneri de persoane ce ascunde în acest mod un legat cu facultate de alegere este o chestiune de fapt apreciată suveran de instanță de la caz la caz.
În literatura de specialitate au apărut imediat critici care considerau această soluție regretabilă deoarece instituie arbritrariul judecătorului, interdicția jurisprudențială fiind nefondată în teorie și nesocotită în practică. S-a propus ca instanțele să considere valide legatele făcute persoanelor incerte pe care terțul le va alege însă dintr-o categorie determinată expres de testator, dându-se astfel ca și în dreptul roman, câștig de cauză legatelor unor persoane incerte ex certis personis.
Cea de-a treia regulă care vizează desemnarea legatarului, permite testatorului de a alege liber modul prin care va realiza acest lucru. Cu toate că testamentul este prin excelență un act juridic solemn, autorul său își va putea desemna moștenitorii fără a utiliza diverse formule sacramentale așa cum se proceda în dreptul roman fiind suficient ca în conținutul acestui act de ultimă voință să existe elemente care vor permite determinarea neechivocă a persoanei legatarului ori a legatarilor. Aceștia pot fi desemnați direct sau indirect.
Desemnarea directă se face atunci când testatorul indică numele și prenumele legatarului. Când se înregistrează o eroare de ortografie sau lipsește un prenume aceasta nu va avea importanță din moment ce se poate stabili identitatea civilă a persoanei desemnate. Identificarea legatarului mai poate fi făcută și prin arătarea calității de rudă cu dispunătorul, jurisprudența utilizând câteva criterii de interpretare: dacă testatorul urmărește instituirea unei singure rude dar există mai multe persoane în grad succesibil mai sunt necesare și alte elemente de identificare. De pildă, nepotul care mă îngrijește; în cazul în care sunt desemnate rude de același grad, spre exemplu frații, toate persoanele care au acest grad fac parte din desemnare; utilizarea expresiei „copii” se referă și la nepoți adică copiii copiilor precedați introducându-se astfel în devoluțiunea testamentară un echivalent al reprezentării, specifică moștenirii ab intestat; expresia masculină frate, nepot, văr include și rudele de sex feminin dar expresia soră, nepoată, vară nu are relevanță asupra sexului masculin. Prin moștenitori naturali se vor înțelege moștenitorii legali din ziua redactării testamentului.
Desemnarea indirectă se realizează când sunt elemente îndestulătoare pentru identificarea persoanei instituită ca legatar, altele decât cele folosite la determinarea directă așa cum ar fi de pildă, cel care mi-a renovat casa. Acest tip de desemnare poate rezulta și din exheredarea unor moștenitori legali. Modalitatea prin care se ajunge la desemnarea indirectă diferă funcție de felul exheredării. Dacă aceasta este directă și generală vizând pe toți moștenitorii legali ai testatorului, cotitatea disponibilă, căci numai de aceasta poate dispune „de cujus” în virtutea voinței sale liberale, va reveni statului. În cazul în care dezmoștenirea directă este doar parțială, înlăturându-se doar unul sau mai mulți succesori legali nefiind desemnați alți legatari, succesiunea întreagă ori doar cotitatea disponibilă va fi culeasă de comoștenitorul sau comoștenitorii celui exheredat sau moștenitorii subsecvenți conform regulilor devoluțiunii legale.
În doctrină se afirmă că „dezmoștenind numai pe unii erezi testatorul îi instituie pe ceilalți, exhreredarea directă parțială devenind o instituire indirectă de legatari” așa cum formulează de altfel și dreptul francez: „excluser c’est instituer”.
Pe marginea acestei teorii se poate însă discuta deoarece succesorii legali care vin la moștenire în locul celor înlăturați, culeg moștenirea alcătuită de legat datorită efectului legii și nu în baza voinței testatorului.
Spre deosebire de exhreredarea directă, prin cea indirectă nu se menționează expres moștenitorii legali înlăturați dar se instituie unul sau mai mulți legatari ce vor culege întreaga masă succesorală sau doar cotitatea disponibilă în eventualitatea existenței moștenitorilor rezervatari. Efectul constă în înlăturarea totală a moștenitorilor legali nerezervatari iar a rezervatarilor doar in limita cotității disponibile.
Determinarea bunului legat. Această a treia și ultimă condiție de valabilitate a legatului spune că nemenționarea în testament a lucrului legat conduce la nulitatea sa. Dacă nu există certitudine cu privire la bunul legat, totuși acesta va fi valid în condițiile în care se va putea stabili din conținutul testamentului ce bun ori ce bunuri au fost legate. Mai precizăm că, dacă testatorul a dispus prin testamentul său de lucruri de aceeași natură, unul dintre ele lăsându-i-se legatarului fără a fi individualizat așa cum cere art.908 C.civ., se va preda bunul de o calitate intermediară.
CAPITOLUL III
Clasificarea legatelor
Legatele pot fi clasificate în funcție de obiectul liberalității sau de modalitățile care afectează liberalitatea. După cel de-al doilea criteriu, legatele pot fi pure și simple; cu termen; sub condiție; cu sarcină sau cu clauză penală. După cel de-al doilea criteriu, pot fi: universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Secțiunea I. Clasificarea legatelor după obiectul lor
1.1. Legatul universal
Textul art.1055 Cod civil definește legatul universal ca fiind dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la întreaga moștenire. Astfel, cel care a fost instituit legatar universal are această calitate chiar dacă testatorul a dispus în favoarea unor persoane prin legate cu titlu particular de fiecare dintre bunuri, căci vocația legatarului universal la întreaga succesiune există și în aceste condiții. Astfel, dacă legatele sau o parte din legatele cu titlu particular sunt caduce, ori beneficiarii au renunțat la legate, legatarii universali vor culege aceste bunuri. Pot exista deci legate universale fără emolument.
Legea nu impune o formă specială legatelor cu titlu universal. Formula uzuală este : instituie ca legatar universal pe …” sau, „transmit toate bunurile mele mobile și imobile …”. Esențial este să rezulte intenția testatorului de a naște în patrimoniul legatarului dreptul la universalitate. De aceea, uneori voința testatorului este ambiguă, fiind necesară interpretarea testatorului. Sunt legate universale:
– legatul tuturor bunurilor mobile și imobile , căci dă naștere chemării la universalitatea succesiunii;
– legatul nudei proprietăți a tuturor bunurilor , căci legatarul este chemat să culeagă întreaga moștenire, după stingerea uzufructului;
– legatul cotității disponibile, căci legatarul are chemare la întreaga moștenire, dacă nu există moștenitori rezervatari ori dacă aceștia din urmă au renunțat sau sunt declarați nedemni;
– legatul prisosului ( rămășiței ), adică ceea ce a rămas după executarea legatelor cu titlu universal și cu titlu particular, este universal pentru aceleași rațiuni ca și la legatul cotității disponibile.
Efecte: Legatul universal poate fi diferit. El poate conferi proprietatea tuturor bunurilor lăsate de de cujus, adică beneficiarul este singurul succesor universal sau când există succesori rezervatari aceștia au renunțat sau nu pot primi succesiunea.
Dar poate să-i confere un drept la o cotă parte din bunurile lăsate de de cujus, dacă există mai mulți succesori universali ori (în această ipoteză se include cazul mai multor succesori universali care poate fi în concurs cu succesorii rezervatari ori cu legatarii cu titlu universal. Esențial este în acest caz că ei sunt titularii unor drepturi indivize, spre deosebire de legatarul cu titlu particular care este titularul unui drept individual.
Tot legat universal există și atunci când testatorul atribuie loturile. Avantajul unui astfel de testament este că legatarii devin proprietarii bunurilor atribuite, de la data decesului lui de cujus.
1.2. Legatul cu titlu universal
Este legatul care conferă legatarului chemare la o cotă parte ( fracțiune ) din moștenire. Textul art.1056 Cod civil, definește legatul cu titlu universal ca fiind dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la o fracțiune a moștenirii.
Prin fracțiune a moștenirii se înțelege:
a) fie proprietatea unei cote-părți din aceasta;
b) fie un dezmembrământ al proprietății asupra totalității sau a unei cote-părți din moștenire;
c) fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalității ori asupra unei cote-părți din universalitatea bunurilor determinate după natura sau proveniența lor.
Enumerarea făcută de text impune două observații:
Este o enumerare limitativă. Din acest text rezultă că legea recunoaște limitativ trei tipuri de legate cu titlu universal, orice altă determinare a fracțiunii nu mai poate fi calificată ca fiind o indicare a unui legat cu titlu universal ci a legatului universal, ori a legatului cu titlu particular. De exemplu, legatul tuturor bunurilor situate într-o localitate ori o cotă-parte din ele, mobilele din sufragerie sau cărțile din bibliotecă este considerat un legat cu titlu particular. De asemenea, legatul tuturor valorilor mobiliare, ori a unei cote din acestea este un legat cu titlu particular căci nu face parte din cele cinci categorii de legate cu titlu universal.
Rațional, doar indicarea unei fracțiuni din universalitate este un legat cu titlu universal. Cu toate acestea, legiuitorul indică a avea același caracter și legatul bunurilor mobile sau legatul bunurilor imobile. Logic, acestea din urmă sunt legate cu titlu particular și aceasta este cu atât mai evident atunci când nu există decât un singur bun imobil , respectiv câteva bunuri mobile. În virtutea legii, însă, aceste legate vor fi cu titlu universal.
Această categorie a legatelor este criticată în doctrină ca fiind inutilă, deoarece distincția ei față de legatul universal nu este calitativă, ci cantitativă. Prin opoziție cu legatul particular, care operează o transmisiune cu titlu particular, celelalte două operează o transmisiune cu titlu universal. Ca și legatul universal, legatul cu titlu universal se caracterizează prin vocația conferită titularului căci dacă acestuia i-au fost lăsate toate bunurile imobile, de exemplu, orice legat cu titlu particular asupra unui imobil care va fi ineficient dă dreptul legatarului cu titlu universal asupra tuturor imobilelor să primească și acel imobil.
Singura deosebire între legatul universal și cel cu titlu universal constă în faptul că , cel din urmă nu naște vocația la tot. Vocația născută de acest legat este mult mai restrânsă: ea se reduce fie la o cotitate, fie la o categorie de bunuri. Legatarul universal are vocație la întreaga moștenire și astfel, caducitatea unuia dintre legatele universale va profita celorlalți legatari din aceeași categorie. În schimb, legatarul cu titlu universal nu are chemare decât pentru fracțiunea din patrimoniu cu care a fost gratificat, astfel încât caducitatea unuia dintre legatele cu titlu universal nu profită colegatarilor din aceeași categorie, ci moștenitorilor ab intestat sau legatarului universal.
El poate însă profita de renunțarea sau înlăturarea de la moștenire a legatarului particular ori a celui rezervatar ca și legatarului universal. Efectele legatului cu titlu universal sunt variate după obiectul lor.
Dacă legatul cu titlu universal are ca obiect toate bunurile mobile ori toate bunurile imobile, el conferă legatarului un drept individual asupra fiecărui bun, cu excepția celor atribuite unor legatari cu titlu particular.
În toate celelalte cazuri, legatul cu titlu universal nu conferă decât drepturi indivize. De asemenea, ca și în cazul legatului universal, legatul cu titlu universal poate să conțină stipulații în care laturile sunt atribuite legatarilor. Exemple de legate cu titlu universal: legatul pe care minorul de 16 ani îl face cu privire la întreaga sa avere. Minorul de 16 ani nu poate dispune prin testament decât de jumătate din ceea ce ar fi putut dispune dacă ar fi fost major. Când minorul face un legat asupra întregii averi, acest legat este de fapt cel al unei jumătăți din succesiune (respectiv, din cotitatea disponibilă), deci un legat cu titlu universal.
1.3. Legatul cu titlu particular
Conform art.1057 Cod Civil, orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat cu titlu particular. Legatul particular este cel al cărui obiect este altul decât cel care fomează obiectul legatului universal sau legatului cu titlu universal. El poartă asupra unuia sau mai multor bunuri determinate ori asupra unei categorii sau o parte dintr-o categorie de bunuri altele decât cele mobile sau imobile.
Astfel, vor fi legate particulare:
a) Legatul unui corp cert, individual determinat ( casă, automobil, etc. );
b) Legatul unor bunuri determinate prin genul său: o sumă de bani, o cantitate de grâu, etc. lucrul legat cuprinde și accesoriile necesare , existente la data decesului testatorului. Moștenitorul nu va fi obligat să dea lucrurile de cea mai bună calitate, dar nici de cea mai rea calitate;
c) Va fi particular și legatul bunurilor incorporale. De exemplu, legatul unei creanțe prin care moștenitorul sau legatarul universal ori cu titlu universal este obligat să-i transfere creanța pe care moștenirea o are împotriva unui terț;
d) Legatul prin care testatorul iartă de datorie pe legatarul particular legatum liberationis;
e) Legatul unui fapt ( posibil și licit ) prin care moștenitorul universal sau cu titlu universal este obligat să facă sau să nu facă ceva în favoarea legatarului;
f) Legatul nudei proprietăți a unui bun individual determinat;
g) Legatul uzufructului unui bun individual determinat;
h) În doctrină și jurisprudență este controversată natura juridică a legatului uzufructului întregii moșteniri sau al unei fracțiuni din moștenire.
Este posibil ca un legatar cu titlu particular să culeagă toate bunurile lui de cujus, când, de exemplu, bunurile individuale determinate, ori categoria de bunuri legate în favoarea lui sunt singurele care existau la data decesului în patrimoniul testatorului. Legatul nu este universal din această cauză căci el nu naște vocația la întreg.
Efecte: Legatul cu titlu particular conferă legatarului proprietatea individuală asupra bunurilor testate în favoarea lui. De aceea, legatul nu are valoarea plății unei datorii, căci cel care gratifică pe creditorul său nu poate să pretindă că i-a achitat datoria prin acest act.
dacă legatele cu titlu particular depășesc activul net al moștenirii, ele vor fi reduse în măsura depășirii; în ipoteza în care un legat a fost executat fără a se cunoaște anumite datorii ori sarcini ale moștenirii, moștenitorul, creditorii sau orice persoană interesată poate solicita restituirea de la legatarul plătit, în măsura în care legatul urmează a fi redus.
bunul care constituie obiectul unui legat cu titlu particular se predă cu accesoriile sale, în starea în care se găsește la data deschiderii moștenirii.
Dificultăți de calificare a legatelor
Interpretarea voinței testatorului. Uneori este dificil de stabilit obiectul legatului. Instanța va fi cea care va interpreta dispoziția testamentară pentru a delimita bunurile conferite.
Calificarea tipului de legat. Presupunând că voința testatorului este clară, se nasc dificultăți legate de calificarea legatului, căci aceasta este o chestiune de drept și nu leagă pe judecător dacă legatarul i-a dat o calificare greșită. Când însă incertitudinea este legată de clarificarea voinței testatorului, calificarea dată de el poate ajuta la interpretarea voinței sale.
Interesul calificării: Legatul universal conferă sezina (posesia) celelalte legate nu conferă acest drept.
Legatul universal și cel cu titlu universal obligă pe legatari la a suporta pasivul succesoral pe când legatul cu titlu particular nu naște această obligație. În fine, legatarii universali beneficiază de dreptul de acrescământ, pe când ceilalți legatari numai în rare situații. De exemplu, dacă sunt instituiți doi legatari universali, renunțarea unuia la moștenire profită celuilalt. În schimb dacă cei doi ar fi legatari cu titlu universali, de exemplu fiecare pentru jumătate din avere , renunțarea unuia nu profită celuilalt ci succesorilor legali.
Beneficiarii legatelor
Pot fi beneficiari ai legatelor persoanele care fiind desemnate de testator, îndeplinesc condițiile de a primi cu titlu gratuit: să existe și să aibă capacitatea de a primi.
Desemnarea legatarilor
Din definiția legatului rezultă că desemnarea legatarului este supusă următoarelor reguli:
– legatarul trebuie să fie desemnat prin testament;
– el trebuie să fie desemnat personal de testator.
Dispozițiile de ultimă voință trebuie să fie făcute în forma prevăzută de lege, de aceea și legatarul trebuie desemnat tot prin testament. Desemnarea trebuie să indice cu certitudine persoana legatarului sau cel puțin să fie determinabilă cu ajutorul indicațiilor date în testament. Legatul făcut asupra unei persoane căreia nu-i indică identitatea, este considerat un legat secret și este nul.
Testamentul fiind un act juridic personal, legatarul trebuie desemnat de testator și nu printr-un reprezentant ori prin însărcinarea unui terț să facă alegerea. Legatul fiind caracterizat de intenția de liberalitate, testatorul trebuie să cunoască pe beneficiar. Este însă considerat valabil legatul prin care a fost desemnat legatarul cu sarcina predării bunurilor unei alte persoane, aleasă de legatar ori de un terț, dintr-o categorie de persoane cunoscută de testator. Legatarul fiind desemnat de testator, sunt respectate dispozițiile art. 802 C. civ., chiar dacă ultimul beneficiar va fi cunoscut după moartea testatorului ori mai târziu. El face însă parte dintr-o categorie de persoane cunoscută de testator, fiindu-i indiferent care dintre persoane va beneficia.
De exemplu, o fundație a fost desemnată legatar cu sarcina de a alege dintre primii 10 olimpici la matematică, pentru transmiterea unor bunuri. Legatarul poate fi desemnat direct sau indirect. Este o desemnare directă atunci când legatarul este individualizat prin nume, prenume ori alte elemente de individualizare, de exemplu indicând categoria de persoane – fostele soții. Este o desemnare indirectă, atunci când sunt exheredați moștenitorii sau o parte din moștenitorii legali, exheredarea având efectul de a crește cota succesorală a celorlalți comoștenitori , ori chemarea la moștenire a succesorilor subsecvenți.
Când desemnarea este ambiguă, mai ales cea indirectă, testamentul ori desemnarea vizează persoane incapabile, viitoare sau incerte, testamentul trebuie interpretat astfel încât să fie salvat și nu anulat.
De exemplu, când este desemnată o persoană incertă ori viitoare, testatorul trebuie să fie interpretat ca o sarcină pentru succesori, de a executa testamentul în favoarea unei persoane care va fi născută, ori va fi identificată, după criteriile indicate în testament.
Este nul însă testamentul care dă legatarului facultatea de a alege cui să confere beneficiul unui legat căci actul de ultimă voință este un act strict personal. Pe de altă parte nici nu ar putea fi posibil juridic un astfel de testament căci până la desemnarea beneficiului, de către un legatar, bunurile ar fi fără stăpân.
1.3.1.Drepturile legatarilor cu titlu particular
Transmisiunea proprietății legatului
Conform art. 1059 Cod civil proprietatea legatului particular se transmite în principiu legatarului din ziua morții testatorului. Orice legat pur și simplu dă legatarului, din ziua morții testatorului, un drept asupra lucrului legat, drept transmisibil erezilor și reprezentanților săi.
Știm de asemenea că transmisiunea proprietății legatului nu se face în ziua morții testatorului ci numai în momentul realizării condiției, când legatul este sub condiție suspensivă. Când însă legatul are drept obiect un lucru nedeterminat în genere ca o sumă de bani, o cantitate de grâu, legatarul nu devine proprietarul lucrului în ziua morții testatorului, ci numai în momentul predării materiale a legatului; până în acel moment legatarul particular nu are decât un drept de creanță față de moștenitorul sau de legatarul universal obligat să execute legatul și are o simplă acțiune personală în contra lor; cu alte cuvinte, legatarul este numai creditor, nu și proprietar.
Punerea în posesie
Strămutarea posesiei legatului nu are loc odată cu transmiterea proprietății. Regula generală este că legatarul singular nu va putea intra în posesia lucrului legat nici a pretinde fructele sau interesele decât din ziua în care a făcut cererea în judecată sau din ziua în care predarea legatului i s-a încuviințat de bună voie. Legatarul particular trebuie deci să ceară totdeauna punerea în posesie. Posesia nu se transmite decât pe baza cererii de punere în posesie sau pe baza predării de bună voie a legatului. Predarea poate fi și tacită constând în faptul că cei interesați au lăsat pe legatar să se pună în posesie fără a protesta cu bună-știință.
1.3.2.Modalitatea predării legatului cu titlu particular și dreptul la fructele legatului
Art. 1129 Predarea legatului cu titlu particular. Legea reglementează în mai multe articole unele amănunte relative la modul de predare a legatelor particulare. La aceste dispoziții ale legii vom adăuga câteva reguli rezultând din princpiile de drept comun. Astfel, legatarul nu poate fi silit să primească altceva decât lucrul legat, cel puțin în principiu. Prin excepție de la această regulă, în cadrul unui legat al lucrului altuia, debitorul legatului se poate libera plătind valoarea lucrului.
Cheltuielile cererii de predare sunt în sarcina succesiunii cu condiția să nu atingă rezerva; testatorul poate dispune în mod diferit prin testament.
1.3.3.Acțiunile legatarului cu titlu particular
Legatarul cu titlu particular, nefiind niciodată un successor cu titlu universal, și neputând deci fi niciodată loco heredis nu poate să exercite petiția de ereditate și nici acțiunea la partajul succesiunii. El are în schimb trei acțiuni pentru a valorifica dreptul său asupra legatului:
O acțiune reală
O acțiune personală
O acțiune ipotecară
Acțiunea reală
Ori de câte ori legatul are drept obiect un lucru cert, legatarul particular poate exercita o acțiune reală împotriva detentorilor lucrului. Această acțiune este revendicarea pe care legatarul o exercită în calitate de proprietar, căci, după cum știm, legatarul devine proprietarul legatului din ziua morții testatorului, când obiectul legatului este un lucru cert și nu este făcut sub condiție suspensivă.
El nu poate exercita acțiunea în revendicare decât după ce i s-a acordat intrarea în posesie sau i s-a predat legatul, căci numai din acel moment el are exercițiul dreptului de proprietate, din care derivă facultatea de a urmări pe terți în revendicare, precum și de a răspunde la acțiunile terților.
Acțiunea personală
Orice legatar particular, și oricare ar fi obiectul legatarului poate exercita o acțiune personală ex testamento împotriva tuturor debitorilor legatului, adică a celor obligați să execute legatul. Amintim că moștenitorii rezervatari reduși la rezervă nu contribuiesc la plata legatelor particulare; în consecință legatarul nu-i poate urmări. Toți ceilalți moștenitori împreună cu legatarii universali și cu titlu universal, sunt ținuți de plata legatelor particulare; în consecință, legatarul particular îi poate urmări.
Testatorul poate de asemenea să schimbe părțile contributive ale diverșilor debitori, și chiar să impună unui singur moștenitor sau unui singur legatar plata întregului legat particular cu condiția să nu atingă rezerva.
Acțiunea ipotecară
Conform normelor legale ,,persoanele obligate la plata unui legat sunt datori ipotecari pentru tot, până în concurența valorii imobilelor ce dețin”. Legatarii universali sau cu titlu universal nu au acțiunea ipotecară deoarece nici nu au nevoie de ea; ei sunt loco heredis iar nu simpli creditori, și au o acțiune mult mai eficace, anume petiția de ereditate.
1.3.4. Diferite tipuri de legate cu titlu particular
Astfel, vor fi legate particulare:
Legatul unui corp cert, individual determinat ( casă, automobil, etc. ); Legate cu titlu particular sunt acelea care conțin bunuri de gen determinate sau determinabile prin numărare, cântărire, măsurare.
Legatul unor bunuri determinate prin genul său: o sumă de bani, o cantitate de grâu, etc. Lucrul legat cuprinde și accesoriile necesare , existente la data decesului testatorului. Moștenitorul nu va fi obligat să dea lucrurile de cea mai bună calitate, dar nici de cea mai rea calitate.
Va fi particular și legatul bunurilor incorporale. De exemplu, legatul unei creanțe prin care moștenitorul sau legatarul universal ori cu titlu universal este obligat să-i transfere creanța pe care moștenirea o are împotriva unui terț.
Legatul prin care testatorul iartă de datorie pe legatarul particular legatum liberationis.
Legatul unui fapt ( posibil și licit ) prin care moștenitorul universal sau cu titlu universal este obligat să facă sau să nu facă ceva în favoarea legatarului.
Legatul nudei proprietăți a unui bun individual determinat
Legatul uzufructului unui bun individual determinat. Legatul uzufructului, prin care testatorul poate transmite, dupa decesul sau, nuda proprietate unei persoane si dreptul de uzufruct asupra unui bun sau patrimoniu, alteia.
Legatul lucrului sau bunului altuia este acela prin care testatorul face un legat având ca obiect bunul altei persoane.
Legatul bunului indiviz este acel legat cu titlu particular care are ca obiect un bun individual determinat care, la data deschiderii succesiunii, se află în stare de indiviziune. În cazul în care testatorul a lăsat legatarului o cotă-parte ideală din dreptul de proprietate asupra bunului determinat, legatul este valabil, legatarul substituindu-se testatorului cu privire la partea sa din drept.
De altfel, defunctul, coindivizar, este în drept să își transmită cota sa din bun prin acte juridice pentru cauza de moarte. Însă, dacă legatul are ca obiect bunul în materialitatea sa și nu cota-parte ideală din dreptul de proprietate asupra bunului, atunci legatul este valabil sau nul. Soarta juridică a legatului în acest caz va depinde de împrejurarea dacă legatarul a cunoscut sau nu că bunul nu-i aparține în exclusivitate.
Secțiunea II. Clasificarea in funcție de modalități
2.1. Legatul pur și simplu
Legatul este pur și simplu când nu este afectat de nici o modalitate. Drepturile legatarului, la fel cu cele ale moștenitorilor legali, se nasc la data deschiderii succesiunii, când dreptul real sau de creanță transmis prin legatul universal, cu titlu universal sau cu titlu particular intră în patrimoniul legatarului indiferent de momentul exercitării dreptului de opțiune succesorală ori de punerea în posesie. Legatarul are posibilitatea de a dispune de drepturile succesorale prin încheierea de acte juridice între vii sau pentru cauză de moarte.
Legatarul cu titlu particular poate înstrăina dreptul real conferit de legat printr-o vânzare-cumpărare obișnuită. Suntem de acord că la această dată legatarul nu dobândește și posesia fiind necesară în acest scop fie o cerere de punere în posesie fie predarea benevolă a bunului determinat legal, însă dreptul de proprietate propriu-zis și abstract revine legatarului indiferent dacă acceptă sau refuză liberalitatea făcută în favoarea sa. Când dreptul legatarului cu titlu particular este un drept de creanță, va putea dispune de acesta prin cesiunea ei.
În mod diferit, înstrăinarea drepturilor legatarului universal sau cu titlu universal va fi guvernată de normele legale aplicabile vânzării unei moșteniri. Și acești legatari pot dispune de drepturile lor succesorale dar doar după deschiderea succesiunii întrucât moștenirea nedeschisă nu poate fi înstrăinată – nulla est viventis hereditas.
Obiectul unui asemenea contract este ori întreaga universalitate patrimonială a testatorului în cazul legatului universal ori cota-parte a acesteia cum e situația legatarului cu titlu universal. În consecință, vânzătorul este obligat să predea cumpărătorului fructele percepute, creanțele încasate sau prețul lucrurilor vândute din masa succesorală. Cumpărătorul dobândind și pasivul moștenirii este obligat să restituie legatarului-vânzător sumele plătite de el pentru datoriile și sarcinile succesiunii.
În ceea ce privește obligația de garanție, vânzătorul răspunde numai de calitatea sa de moștenitor al universalității sau cotei-părți din universalitatea patrimoniului testatorului, exonerarea de garanție putând fi stipulată în limitele permise în materie de evicțiune. Deopotrivă, se aplică și dispozițiile legale asupra drepturilor cumpărătorului evins adică restituirea prețului, a fructelor, a eventualelor cheltuieli de judecată și a celor efectuate cu ocazia perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
2.2. Legatul cu termen
Efectele legatului cu termen se vor produce după cum legatul este afectat de un termen suspensiv sau de unul extinctiv. Termenul suspensiv amână începutul exercițiului dreptului subiectiv și executării obligației corelative până la împlinirea lui, putând fi stabilit de testator față de legatul pe care îl face. Dispoziția testamentară făcută de la un timp înainte nu oprește pe eredele numit sau pe legatar de a avea un drept dobândit din momentul morții testatorului.
Efectul termenului este numai de a întârzia plata legatului pentru că drepturile legatarului se nasc și se pot transmite încă din momentul deschiderii succesiunii cu precizarea că legatarul poate cere predarea bunului legat ori plata creanței doar după ce termenul s-a împlinit. Chiar dacă legatarul moare înainte de această dată, dreptul asupra legatului se transmite moștenitorilor legatarului care vor putea intra în posesia legatului după împlinirea termenului. Cu alte cuvinte, acest termen suspendă realizarea dreptului de proprietate nu și nașterea sa.
Termenul extinctiv este acel termen care amână stingerea exercițiului dreptului subiectiv și executării obligației corelative până la împlinirea lui. Legatul supus termenului extinctiv produce efecte încă de la data deschiderii succesiunii la fel ca și un legat pur și simplu. În aceste condiții, legatarul are posibilitatea exercitării dreptului său din momentul decesului testatorului și până la împlinirea termenului extinctiv când dreptul legat se stinge pentru viitor.
Când termenul extinctiv sau suspensiv este stabilit printr-o dată certă nu există nici o dificultate. Dacă termenul este însă incert sunt necesare câteva mențiuni. În primul rând, termenul incert este acela a cărui dată de împlinire nu se poate cunoaște de dinainte cu certitudine, ca dată calendaristică.
Prin derogare de la dreptul comun și conform unei reguli tradiționale moștenite din dreptul roman, în materia testamentelor, termenul incert se confundă cu condiția suspensivă – „dies incertus conditionem in testamento facit”. Codul nostru civil nu a adoptat expres această regulă dar aplicarea ei este recunoscută încât legatului cu termen incert îi vor fi incidente regulile legatului sub condiție suspensivă pe care le vom analiza ulterior.
În situația în care instanța interpretează voința reală a testatorului poate totuși aprecia dacă modalitatea care afectează legatul influențează nașterea sau desființarea dreptului ca o condiție sau numai executarea legatului precum un termen, mai ales că testatorul nu realizează întotdeauna semnificația termenilor utilizați la redactarea testamentului.
2.3.Legatul sub condiție
Condiția suspensivă afectează însăși nașterea legatului putând fi pozitivă când constă în îndeplinirea unui eveniment sau negativă când vizează neîndeplinirea acestuia. În contextul legatului sub condiție suspensivă, legatarul nu devine proprietar sau creditor la deschiderea succesiunii ci atunci când condiția s-a realizat. De-abia din acest moment efectele condiției retroactivează, legatarul devenind titularul dreptului legat de la data morții lui de cujus, dreptul moștenit intrând în patrimoniul său și putând fi transmis moștenitorilor proprii ai legatarului. Când acesta decedează înainte de realizarea condiției, legatul devine caduc, succesorii legatarului neavând nici un drept asupra legatului chiar dacă ulterior condiția stipulată se va realiza. Dreptul legat se va transmite însă acestor succesori atunci când legatarul moare după îndeplinirea condiției chiar și fără să fi acceptat legatul. Ajungem astfel la concluzia că dreptul legatarului este dublu condiționat: în primul rând de realizarea condiției impusă de testator și în al doilea rând de condiția legală a propriei supraviețuiri.
În cele ce urmează vom vedea ce se va întâmpla cu actele juridice încheiate pe de o parte de legatar cu terții iar pe de altă parte de ceilalți moștenitori ai defunctului cu terțele persoane, în intervalul de timp dintre data decesului lui „de cujus” și cea a realizării condiției: drepturile legate înstrăinate de legatar terților se vor consolida în momentul îndeplinirii condiției; actele de dispoziție făcute de moștenitorii testatorului cu terții se desființează cu efect retroactiv, căci nemo plus iuris ad alium tranferre potest quam ipse habet.
Condiția rezolutorie guvernează și ea legatul în sensul că la îndeplinirea sa, liberalitatea va fi desființată.
Pendente conditionae, legatul produce efecte ca și cum ar fi pur și simplu, drepturile legatarului născându-se la deschiderea succesiunii. Aceste drepturi sunt transmisibile prin acte între vii, iar în caz de moarte a legatarului, moștenitorii săi dobândesc dreptul la legat indiferent că este universal, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Eveniente conditionae, drepturile conferite prin legat se vor desființa retroactiv de la data deschiderii moștenirii. Aceeași soartă o vor avea și drepturile succesorilor legatarului, dobânditorii prin acte inter vivos sau mortis causa.
Deficiente conditionae, respectiv când condiția nu s-a îndeplinit și a devenit cert că nu se va mai realiza, legatul se consolidează definitiv la fel ca un legat neafectat de nici o modalitate.
În materie de legate, spre deosebire de donații, condiția potestativă are valabilitate. O problemă controversată este aceea relativă la legatele făcute sub condiție suspensivă potestativă si negativă, altfel spus, sub condiția că legatarul, cât timp va trăi nu va face un anumit act. Până la decesul legatarului nu se poate ști dacă o asemenea condiție a fost în mod definitiv realizată sau nu, deoarece, oricând până la această dată, actul interzis de testator se poate încheia. Doar după aceasta se poate spune dacă condiția neîncheierii actului s-a îndeplinit. Ca urmare, legatul n-ar trebui să devină proprietatea legatarului decât în momentul decesului său, doar moștenitorii gratificatului beneficiind de avantajul patrimonial transmis în această manieră.
Dreptul roman consideră soluția injustă și a găsit o cale de rezolvare: legatarul intră imediat în posesia legatului dar trebuia să dea o cauțiune garantând în acest mod restituirea legatului în eventualitatea încheierii actului prohibit de defunct. Garanția era intitulată „cauțiune muciană” după numele juristconsultului Quintus Mucius Scaevola care o crease.
În sistemul juridic actual, unii autori susțin inadmisibiliatea cauțiunii muciene datorită lipsei unei reglementări legale exprese, afirmând că legatul nu e dobândit decât la moartea legatarului doar atunci fiind sigură realizarea condiției. Alte opinii admit însă și acum cauțiunea și decid că legatarul va primi imediat legatul cu condiția constituirii unei garanții. Suntem de părere că nici una dintre afirmațiile precedente nu este fondată pentru următoarele considerente.
Dacă admitem dobândirea legatului doar la decesul legatarului, doar moștenitorii săi vor beneficia și în acest mod vom nesocoti voința testatorului de a-l gratifica pe legatar și nu de a-l lipsi în tot timpul vieții de dreptul legat. Pe de altă parte, nu se poate cere legatarului depunerea unei cauțiuni dacă însuși testatorul nu a impus prin testament acest lucru.
Care va fi rezolvarea?
Condiția de a nu încheia un anumit act nu e decât în aparență o condiție suspensivă pentru că în realitate o vom califica drept o condiție rezolutorie negativă. Legatul sub o astfel de condiție este preluat imediat de legatar dar devine caduc în cazul încălcării prohibiției testatorului. Legatarul va restitui astfel legatul, drepturile sale anulându-se cu efecte retroactiv potrivit regulilor analizate la condiția rezolutorie. În consecință, legatarul intră în posesie imediat fără depunerea vreunei garanții dar va pierde legatul dacă încheie actul interzis.
Testatorul nu are posibilitatea de a impune orice fel de condiție legatarului. Condiția imposibilă sau contrară bunelor moravuri sau prohibită de lege este nulă și desființează toată convenția ce depinde de dânsa.
Condiția este imposibilă ori de câte ori necesită executarea unui fapt irealizabil atât din punct de vedere al elementelor fizice sau a stării normale a lucrului cât si al facultăților legatarului. Condiția ilicită intervine când dispunătorul pretinde gratificatului un lucru interzis de lege ce interesează ordinea publică și bunele moravuri. Condiția imorală este cuprinsă și ea în această noțiune.
În practica instanțelor sesizate cu acțiunea în nulitate a liberalităților, inclusiv a legatelor supuse condiției s-a observat că nu se regăsesc aproape niciodată condițiile imposibile, spre deosebire de condițiile imorale și ilicite ce sunt relativ mai frecvente. Dacă instanța consideră că o condiție este ilicită, imorală sau imposibilă, legatul va fi anulat iar bunurile ce alcătuiau obiectul său vor fi reintegrate în masa succesorală și se vor atribui celorlalți moștenitori. Dintre aceste condiții fac parte:
Condiția de a nu se căsători. Este considerată ilicită pentru că contravine ordinii sociale și bunelor moravuri încurajând totodată și relațiile de concubinaj. Totuși, dacă condiția ar fi generată de vârsta legatarului, a cărui etate este prea înaintată o putem clasifica drept ilicită.
Condiția de a nu se mai căsători. Jurisprudența distinge după cum condiția este sau nu inspirată de motive explicabile și raționale cum ar fi viitorul copiilor pe care o nouă căsătorie a soțului supraviețuitor i-ar putea prejudicia material și moral, caz în care condiția este licită sau de considerații netemeinice, în această situație având un caracter ilicit.
Condiția de inalienabilitate. Legatul afectat de condiția neînstrăinării bunului este nul fiind contrară liberei circulații a bunurilor și ca atare ilicită.
Când impune inalienabilitatea doar pe o perioadă de timp limitată, în scopul ocrotirii unor interese serioase și legitime, încetează de a fi ilicită. De pildă, este licită și valabilă clauza de inalienabilitate precizată de testator față de legatarul său minor pentru a-l pune la adăpostul propriei sale inexperiențe, dar nu este permisă condiția stabilită pe toată durata vieții legatarului.
Jurisprudența a trebuit să se pronunțe și asupra validității clauzelor penale din testamente prin care testatorul prevede pentru moștenitorii care nu-i respectă dispozițiile de ultimă voință anumite pedepse. Clauza penală va fi valabilă dacă dispoziția testamentară sancționată pe această cale vizează interese particulare, cum ar fie stingerea eficacității legatului bunului altuia și lovită de nulitate absolută când urmărește să asigure respectarea unei dispoziții testamentare contrare ordinii publice, de pildă împiedicarea moștenitorilor de a cere nulitatea testamentului pentru vicii de formă.
Sunt multe alte condiții ilicite sau imposibile deoarece testatorul poate crea diverse obligații adăugate ca modalitate la liberalitatea făcută. În general, condițiile defunctului sunt socotite ilicite sau imorale când interzic legatarului o conduită ce se materializează într-o datorie morală sau o obligație legală, într-o renunțare la un drept legal, la drepturile politice, de proprietate. Precizăm că instanțele judecătorești chemate să se pronunțe asupra caracterului unei condiții trebuie să aibă în vedere legislația în vigoare la momentul încheierii testamentului dar și împrejurările sociale contemporane acestei date.
2.4.Legatul cu sarcină
Specifică liberalităților, sarcina, ca modalitate a legatului, conține o obligație de a face, de a nu face sau de a da, impusă de testator legatarului care după ce a acceptat legatul va trebui să o respecte. Sarcina poate însoți legatele universale, cu titlu universal sau cu titlu particular de ea beneficiind testatorul, legatarul ori o terță persoană.
Sarcina prevăzută în favoarea unui terț. În acest caz, sarcina procură terțului beneficiar un avantaj material cu titlu gratuit constituind o liberalitate indirectă realizată prin intermediul unei liberalități directe sau o stipulație pentru altul. Spre exemplificare, „de cujus” lasă casa sa cu titlu de legat particular, cu sarcină pentru legatar de a da o rentă viageră unui cunoscut al defunctului. Suntem astfel în prezența unui dublu legat și regulile de capacitate vor fi analizate atât în raporturile dintre testator și legatar cât și în raporturile dintre testator și terțul beneficiar. Referitor la capacitate amintim că există o excepție de la regulile capacității succesorale a terțului beneficiar, recunoscându-se validitatea sarcinii stipulate în favoarea unei persoane viitoare cu condiția ca ea să se nască și să fie determinabilă la data executării sarcinii. Așa este de pildă sarcina stipulată în favoarea copilului care se va naște din căsătoria pe care o va încheia nepoata testatorului.
Sarcina stipulată spre avantajul terțului se deosebește de legat prin faptul că terțul nu are calitatea de legatar ci de creditor al gratificatului legatar. Rezultă că terțul are acțiune directă împotriva legatarului debitor pentru executarea sarcinii iar dacă acesta din urmă, dorind să evite obligația impusă, nu cere predarea legatului se admite acest drept terțului beneficiar.
Relativ la sarcina constituită în favoarea unui terț este uneori dificil în a se observa dacă liberalitatea conține o adevărată sarcină sau o interpunere de persoane. Distincția se face și mai greu în special când sarcina absoarbe întreaga valoare a legatului. Ca urmare, două legate cu sarcini care la o primă analiză par identice pot fi calificate ulterior unul ca fiind o interpunere de persoane iar celălalt drept un simplu legat „sub modo”. Pentru fiecare caz în parte, soluția trebuie căutată cu ajutorul elementelor de fapt care au însoțit efectuarea liberalității și prin interpretarea voinței dispunătorului.
În virtutea suveranității lor, instanțele de fond vor aprecia adevărata intenție a testatorului și calitatea reală a gratificatului de legatar sau de persoană interpusă. Dificultatea se datorează și asemănării dintre sarcină și interpunere prin care, practic, se urmărește gratificarea unui incapabil. Așadar, persoana interpusă este ținută să transmită incapabilului totalitatea liberalității primite, la fel cum e posibil, ca sarcina să egaleze valoarea legatului fără a se pune problema vreunei fraude.
Ceea ce reținem cu privire la deosebirea dintre sarcina propriu-zisă și interpunerea de persoană este că deoarece valabilitatea legatului se apreciază în funcție de capacitatea adevăratului gratificat, se impune cunoașterea acestei persoane. Finalizând, dacă reiese că legatul cu sarcină este în fapt o interpunere, legatarul aparent va fi îndepărtat și liberalitatea validată sau anulată după cum adevăratul beneficiar este sau nu capabil.
Sarcina prevăzută în interesul testatorului. Sarcina prevăzută în interesul testatorului implică un interes material sau moral al acestuia în executarea sarcinii. Ca exemplu, sarcina legatarului de a suporta cheltuielile înmormântării lui „de cujus” în schimbul legatului.
Defunctul nu îl poate obliga pe legatar să îndeplinească sarcina în timpul vieții sale pentru că legatul cu sau fără sarcină produce efecte din momentul deschiderii succesiunii. În acest sens a statuat și practica judiciară: „Noțiunea de testament, ale cărui efecte se produc după decesul testatorului, nu se poate concilia cu inserarea în act a unor obligații impuse beneficiarului, care să fie prestate testatorului în timpul vieții sale”.
În situația acestui tip de sarcină, de la data deschiderii succesiunii, ceilalți moștenitori ai dispunătorului devin creditori ai gratificatului. Caracterul esențial de act gratuit al liberalității se micșorează atât la legatul cu sarcină spre beneficiul terțului cât și la legatul cu sarcină în favoarea testatorului. Liberalitatea presupune o îmbogățire a gratificatului, o achiziție cu titlu gratuit, fără nici o contraprestație.
Datorită existenței sarcinii, valoarea legatului se diminuează transformându-se într-un act cu caracter mixt, oneros în parte și gratuit în ceea ce privește excedentul, care reprezintă de fapt valoarea reală a liberalității după executarea sarcinii. Când aceasta absoarbe întreaga valoare a legatului caracterul său gratuit dispare cu desăvârșire, liberalitatea devenind un act cu titlu oneros în care apare contraprestația de rigoare.
Sarcina stipulată în favoarea legatarului. Suntem în prezența unei liberalități cu afectațiune specială, testatorul având și el un interes, cel puțin moral, în realizarea sarcinii. De pildă, o sumă de bani lăsată legat pentru continuarea studiilor începute de legatar. Diferit de legatul cu sarcină în beneficiul testatorului sau al terțului care poate dobândi un caracter oneros în măsura sarcinii, legatul cu sarcină spre folosul legatarului este pur gratuit putând fi revocat însă în caz de neexecutare.
Epuizând clasificarea „legatelor sub modo” vom analiza în cele ce urmează efectele lor. Sarcina, asemănător condiției rezolutorii, permite legatarului să dobândească dreptul legat încă din momentul deschiderii succesiunii, evident, dacă a procedat la acceptarea liberalității. Legatarul și asumă în acest mod obligația de a executa sarcina prevăzută de testator. În caz de neexecutare, persoanele interesate pot cere prin justiție executarea silită sau revocarea judecătorească a legatului.
Executarea silită a sarcinii stipulată în favoarea terțului poate fi cerută, în principal, de beneficiarul acesteia, el fiind creditor al legatarului. Terțul beneficiar nu poate pretinde și revocarea legatului deoarece nu are nici un interes în acest sens, cu excepția cazului când are și calitatea de moștenitor al defunctului.
Creditorii terțului pot cere și ei executarea silită a sarcinii pe calea acțiunii oblice. La fel și executorul testamentar are dreptul de a-l obliga pe legatar la îndeplinirea sarcinii în virtutea atribuției și aptitudinii sale de a supraveghea și asigura executarea dispozițiilor testamentare.
Acțiunea în revocarea judecătorească a legatului pentru neîndeplinirea sarcinii poate fi intentată de persoanele care, în caz de admitere a acesteia, vor beneficia de consecințele revocării: moștenitorii legali rezervatari sau nerezervatari, legatarii universali sau cu titlu universal, legatarul cu titlu particular când justifică un interes și creditorii acestora. Acțiunea se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani precizat care începe să curgă de la data stabilită pentru executarea sarcinii iar dacă aceasta nu e stabilită, de la data deschiderii succesiunii. Sarcina nu trebuie confundată cu condiția deși ambele se rezumă la un eveniment viitor și nesigur. Delimitarea față de condiția suspensivă este evidentă pentru motivul că sarcina nu suspendă nici nașterea și nici executarea dreptului legatarului.
Sarcina produce însă efecte asemănătoare cu acelea ale condiției rezolutorii căci atât în situația neexecutării sarcinii cât și în aceea a îndeplinirii unei astfel de condiții, dreptul gratificatului, care s-a născut ca și când legatul ar fi fost pur și simplu este desființat retroactiv.
Necesitatea de a diferenția sarcina de condiția rezolutorie este generată de faptul că realizarea ei desființează de drept liberalitatea în timp ce neexecutarea sarcinii nu dă naștere decât unei acțiuni în revocarea legatului. Răspunsul a fost găsit de doctrină care consideră că sarcina reprezintă o afectare economică a unui bun pe când condiția vizează doar statutul personal al legatarului.
În încheiere, mai precizăm că sarcinile trebuie să fie stipulate expres în testament chiar dacă nu se utilizează termeni sacramentali fiind suficient ca sarcina să se desprindă neechivoc din actul de ultimă voință, o simplă dorință, speranță sau rugăminte dintr-o formulare cu caracter general neconstituind o sarcină astfel că neexecutarea sa nu poate conduce la revocarea testamentului.
Caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat grevat cu un legat-sarcină în favoarea unui terț nu atrage ineficacitatea acestui din urmă legat. Moștenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului sunt obligați să execute legatul-sarcină.
CAPITOLUL IV
Ineficacitatea legatelor
Secțiunea I. Considerații generale
Prin ineficacitatea legatelor vom întelege acele ipoteze in care ele nu-și produc efectele pe care în principiu ar trebui să le producă. În privința cauzelor care duc la ineficacitatea legatelor se amintesc în doctrină nulitatea, revocarea și caducitatea, dar uneori s-a mai adăugat și reducțiunea legatelor, cu toate că efectul reducțiunii liberalităților excesive este tot caducitatea acelor legate.
Toate cauzele de ineficacaitate au același efect și anume desființarea retroactivă a legatelor, însă pe când cauzele de nulitate(relativă sau absolută) existau anterior sau concomitent cu momentul întocmirii testamentului, cauzele de revocare sau cele de caducitate sunt întotdeauna anterioare acestui moment.
De asemenea, s-a precizat în doctrină că revocarea nu trebuie confundată cu caducitatea căci revocarea se datorează, în cazul celei judecătorești, unei culpe a legatarului sau, în cazul celei voluntare, voinței unilaterale a testatorului, iar caducitatea este determinată întotdeauna de cauze străine atât de culpa legatarului cât și de voința unilaterală a testatorului Ea constă așa cum vom vedea în cele ce urmează într-o imposibilitate obiectivă de executare a legatului. Există situații în practică însă, când voința liberală a testatorului cu privire la bunurile sale nu își mai produce efectele juridice la data deschiderii moștenirii datorită unor cauze anterioare, concomitente sau posterioare întocmirii testamentului, independente sau dependente de voința sa. Datorită acestor cauze de ineficacitate, uneori chiar testamentul însuși poate rămâne golit de conținut, iar moștenirea poate reveni în totalitate moștenitorilor legali.
Secțiunea II. Nulitatea legatelor
2.1.Noțiune
Codul civil cuprinde la art.1068 reglementări privind incapacitățile de a dispune și de a primi prin testament. În legătură cu aceste reglementări, completate cu alte acte normative dar și cu susținerile doctrinare însușite de practică, în literatura de specialitate se face referire despre incapacitățile de a dispune prin testament și de capacitățile de a primi prin testament. Astfel, incapacitățile de a dispune prin testament se referă la persoana testatorului care nu poate fi minor sau incapabil, cu situația de excepție a minorului între 16 și 18 ani care poate dispune limitat de bunurile sale.
Pe de altă parte incapacitățile de a primi se referă la unele categorii de persoane: medici, farmaciști, preoți, ofițeri de marină, iar prevederile constituționale includ în această dezbatere și pe cetățenii străini sau pe apatrizi. Față de prevederile legale și susținerile doctrinare se pot formula următoarele concluzii:- atunci când vorbim despre incapacități de a dispune și de a primi prin testament și sancțiunea nerespectării acestora – nulitatea – ne referim la valabilitatea legatului și nu a întregului testament;- așa cum se subliniază în literatura de specialitate, incapacitățile de a primi sunt,totodată, în mod corespunzător și incapacități de a dispune, privit din punctul de vedere al testatorului;- sancțiunea aplicabilă încălcării incapacităților este, de regulă, nulitatea relativă,chiar dacă se propune și nulitatea absolută în cazul când persoanele incapabile de a primi sunt subiecte calificate de drept;
De asemenea, față de cele arătate se pot formula și următoarele critici: textele legale și susținerile doctrinare creează o situație echivocă în ceea ce privește delimitarea incapacităților de a dispune de incapacitățile de a primi,deoarece, în finalitatea lor acestea au efecte asemănătoare;- nu se identifică un criteriu clar de stabilire a diferențierii dintre cele două incapacități, în afara formulei de exprimare cuprinse în Codul civil: nu poate dispune; nu se poate bucura sau nu va putea cuprinde nici o dispoziție; – ca urmare a inexistenței unui criteriu clar de delimitare a celor două incompatibilități, acestea nu pot fi tratate în mod general, de multe ori trebuind să fie discutate în particular elemente privind momentul în raport cu care se va aprecia incapacitatea sau efectele incapacității, ori rostul unei clasificări este tocmai posibilitatea oferită de aceasta de a trata în linii generale un grup de noțiuni.
Având în vedere cele arătate, putem observa că de cele mai multe ori incapacitățile de a primi prin testament sunt de fapt incapacități de a dispune,deoarece testamentul în privința legatelor își produce efectele la data deschiderii succesiunii, ori nulitatea actului este în raport direct cu existența cauzelor prohibite de lege în momentul încheierii sale. Nu vom putea, deci, vorbi de incapacitate de a primi dacă moștenirea nu a fost deschisă, primirea legatului depinzând de momentul încetării din viață a testatorului.
Dacă ar fi să vorbim despre incapacitatea de a primi un legat, atunci va trebui să ne raportăm la o succesiune deschisă, adică la momentul în care persoana chemată la moștenire testamentară are opțiunea de a accepta sau nu moștenirea. Ori în cazul medicilor, farmaciștilor, preoților sau ofițerilor de marină nu se poate pune problema acceptării, respectiv primirii legatului deoarece acesta era nul din momentul încheierii testamentului, conform prevederilor legale.Această nulitate preexistentă la data deschiderii succesiunii testatorului ne duce cu gândul la incapacitatea acestuia de a testa și nicidecum la incapacitatea persoanelor arătate de a primi.
Rezultă deci că modul de apreciere al valabilității testării sau a valabilității primirii este acela ce se referă la momentul deschiderii succesiunii. Astfel, înainte de deschiderea succesiunii vom avea cauze de incapacitate de testare iar după data deschiderii succesiunii vom putea vorbi despre incapacitățile de primire. Putem astfel determina un criteriu de stabilire a felului incompatibilității: momentul deschiderii succesiunii.
Astfel, dacă legatul este nul din cauze anterioare deschiderii succesiunii vom putea vorbi despre incapacități de a dispune prin testament, iar dacă legatul este nul din cauze ulterioare deschiderii succesiunii vom putea vorbi despre incapacități de a primi prin testament. Codul civil nu se ocupă în mod special de nulitatea dispozițiilor testamentare; cauzele de nulitate sau de anulare a legatelor sunt cele care lovesc orice act juridic, de exemplu, nerespectarea formei prevăzute de lege, incapacitatea testatorului, viciile de consimțământ, etc.
2.2.Cazuri
Nulitatea absolută: Nulitatea este sancțiunea civilă care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Nulitatea legatelor se apreciază în raport de cauzele existente la data întocmirii testamentului.
Cauzele nulității absolute a legatelor pot fi cele comune tuturor actelor juridice (încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor, lipsa totală a consimțământului, nevalabilitatea obiectului, lipsa cauzei, cauză ilicită, imorală, etc), cât și specifice actelor mortis causa (stipularea unei substituții fideicomisare, lipsa formelor anume prevăzute de lege, testarea bunului altuia cu credința greșită că este al lui, etc.).
Nulitatea relativă: Legatul va fi anulabil în caz de incapacitate legală sau naturală a testatorului, sau de vicii ce afectează consimțământul. De asemenea, este admisibilă acțiunea prin care se solicită anularea unui legat cuprins într-un testament autentic pentru lipsa discernământului, deoarece notarul nu constată decât prezența părților la data autentificării actului, până la înscrierea în fals, și nu starea de luciditate a acestora. Cel ce pornește acțiunea în nulitate va trebui să dovedească un interes actual și născut.
Acțiunea în anulare sau constatarea nulității va fi respinsă dacă cel care o pornește a recunoscut valabilitatea testamentului, în una din formele recunoașterii.
Specific legatelor este faptul că termenul de prescripție a acțiunii în anulare curge de la data deschiderii moștenirii, și nu de la data întocmirii testamentului.
Secțiunea III. Revocarea legatelor
Revocarea legatelor poate fi opera testatorului sau a instanței judecătorești; în primul caz avem o revocare voluntară, în al doilea o revocare judecătorească. Testatorul, până în ultima clipă a vieții poate oricând și fără nicio îngrădire să revoce dispozițiile sale de ultimă voință. Acest drept decurge din caracterul esențialmente revocabil al legatului.
3.1. Revocarea legatelor prin manifestarea de voință a testatorului. Revocarea voluntară expresă a legatelor
Revocarea legatelor prin manifestarea de voință a testatorului
După modul de manifestare a voinței testatorului, revocarea poate să fie expresă sau tacită.
Revocarea voluntară expresă a legatelor
Revocarea voluntară expresă este acea revocare care rezultă direct dintr-o declarație a testatorului cuprinsă într-un înscris întocmit în formă testamentară sau autentică. Prin urmare,revocarea expresă se poate utiliza printr-un testament posterior sau printr-un înscris autentic obișnuit. Trebuie subliniat că legea nu cere ca testamentul care conține revocare să aibă aceeași formă cu testamentul pe care îl revocă.Revocarea este valabilă chiar dacă celelalte dispoziții ale testamentului revocator sunt nule pentru anumite motive.
În sfârșit, revocarea expresă nu trebuie făcută în termeni sacramentali. În practică se consideră valabilă revocarea unui testament prin scrierea pe testament a cuvântului anulat, însoțit de dată și semnătura testatorului.
Revocarea voluntară tacită
Revocarea voluntară tacită este acea revocare care, fără a fi expres declarată, rezultă neîndoielnic din anumite fapte sau acte juridiceale testatorului. Codul civil prevede două cazuri de revocare tacită.Primul caz este incompatibilitatea sau contrarietatea dintre dispozițiile testamentului posterior și cel anterior. Deși, atât incompatibilitatea cât și contrarietatea exprimă intenția testatorului de a revoca, totuși între ele există deosebiri. Incompatibilitatea presupune imposibilitatea materială sau juridică de a se executa împreună două legate. De exemplu, în primul testament,testatorul dispune iertarea de datorie în favoarea debitorului său iar prin al doilea testament lasă altei persoane cu titlu de legat creanța ce o avea împotriva debitorului (imposibilitate materială). Sau, în primul testament se lasă unei persoane un imobil în plină proprietate, iar prin al doilea testament se lasă altei persoane nuda proprietate asupra imobilului respectiv; primul legat va fi revocat și va avea ca obiect uzufructul asupra imobilului respectiv (imposibilitate juridică).
Contrarietatea între două legate există atunci când executarea lor împreună este imposibilă exclusiv din intenția testatorului(imposibilitate intenționată). Ex: testatorul lasă același bun la două persoane diferite prin două testamente succesive. Întrucât sunt contrare,ultimul testament revocă testamentul anterior, dacă se poate deduce că aceasta a fost intenția testatorului. Contrarietatea poate să existe – trebuie subliniat – numai între două legate cuprinse în două testamente diferite; dacă legatele sunt cuprinse în același testament, ele se execută împreună, obiectul legatului împărțindu-se între cei doi legatari.În sfârșit, menționăm că, atât în cazul incompatibilității cât și al contrarietății, revocarea se produce numai în legătură cu dispozițiile care sunt incompatibile sau contrare, celelalte rămânând valabile, dacă testatorul nu a dispus altfel.
Al doilea caz de revocare voluntară tacită, prevăzut de Codul Civil este înstrăinarea voluntară a bunului care face obiectul legatului. Orice înstrăinare a obiectului legatului făcută cu orice mod sau condiție, revocă legatul pentru tot ce s-a înstrăinat, chiar când înstrăinarea va fi nulă, sau când obiectul legat va fi reintegrat în starea testatorului.
Prin urmare, din înstrăinarea voluntară a bunului care a făcut obiectul unui legat se deduce intenția testatorului de a revoca legatul.
Pentru ca înstrăinarea să provoace revocarea, ea trebuie să fie voluntară, adică consimțită de testator, dacă înstrăinarea s-a făcut fără un atare consimțământ ea poate atrage caducitatea legatului și nu revocarea sa. Înstrăinarea, indiferent de titlul sub care se face, trebuie să fie reală, adică să fie înfăptuită și nu o simplă intenție abstractă de a înstrăina.
Așa cum a rezultat din textul citat, revocarea legatului are loc chiar dacă înstrăinarea este nulă sau bunul legat, după înstrăinare, a reintrat în patrimoniul testatorului; esențială este manifestarea de voință a testatorului de a revoca legatul care decurge din intenția de a înstrăina. Trebuie subliniat că înstrăinarea nu atrage revocarea decât în cazul legatelor cu titlu particular, ce au ca obiect bunuri individual determinate; ea nu privește legatele universal sau cu titlu universal. Distrugerea voluntară de către testator, sau din ordinul său, a obiectului unui legat cu titlu particular constituie o revocare tacită a legatului; distrugerea involuntară de către testator sau distrugerea de către alții, fără știrea testatorului a bunului are drept consecință nu revocarea ci caducitatea legatului.
De asemenea, distrugerea testamentului de către testator prezumă intenția de revocare a legatului. Pentru a avea acest efect, distrugerea trebuie să fie voluntară și reală; în cazul în care distrugerea este independentă de voința testatorului, legatul nu este revocat și, în consecință, legatarul va putea dovedi existența și cuprinsul testamentului. Retractarea revocării este admisă; revocarea fiind, ca și legatul,un act de ultimă voință este și el un act revocabil.
Retractarea revocării se poate face în aceleași condiții ca și revocarea. Ea are ca efect, în afara altei stipulații, reînvierea dispozițiilor testamentare revocate; în cazul distrugerii testamentului intenția de a retracta revocarea trebuie să ducă la întocmirea altui testament.
3.2. Retractarea revocării voluntare a legatelor
Retractarea revocării poate fi făcută de testator cât timp trăiește și poate fi expresă, trebuind, sub sancțiunea nulității să îmbrace forma testamentară sau autentică, și mai poate fi tacită când rezultă fie din ștergerea dispoziției de revocare sau distrugerea înscrisului revocator, fie din incompatibilitatea sau contrarietatea între revocare și dispozițiile unui testament posterior. Neexistând un text de lege în acest sens, efectele retractării revocării au fost privite în mod diferit de doctrină și jurisprudență.
Astfel, în literatura de specialitate se consideră că retractarea revocării, în cazul în care testatorul nu a dispus altfel, are drept efect ″reînvierea dispozițiilor testamentare revocate.″
Jurisprudența nu împărtășește acest punct de vedere, motivând că deoarece testamentul este un act unilateral de voință este de neconceput ca un act devenit ineficient prin simpla sa revocare să redevină eficient, pentru acest act final fiind necesară o nouă manifestare de voință.
Considerăm că efectele retractării revocării voluntare a legatelor trebuie analizate la fiecare caz în parte, avându-se în vedere intenția tastatorului, dar, în principiu cea de-a doua soluție este cea justă.
3.3.Revocarea judecătorească a legatelor
Cazuri: Legatul poate fi revocat prin hotărâre judecătorească ca o sancțiune pentru faptele săvârșite de legatar față de defunct sau față de memoria acestuia.
Fapta care determină revocarea legatului poate să fie săvârșită fie înainte, fie după deschiderea moștenirii, dar revocarea este pronunțată de instanță, la cererea persoanelor interesate, numai după moartea testatorului. Cazurile sunt în principiu aceleași ca acelea în care legea permite revocarea judecătorească a donației. Refuzul de a da alimente nu mai determină revocarea judecătorească a legatului pentru ingratitudine.
Neîndeplinirea sarcinii: Pentru neîndeplinirea de sarcini, dacă liberalitatea a fost făcută sub această modalitate, iar sarcina nu a fost îndeplinită persoanele interesate pot cere executarea silită. De asemenea, orice persoană interesată poate cere revocarea judecătorească pentru neexecutarea sarcinii. Această revocare presupune neexecutarea sarcinii (nu o simplă întârziere) sau o executare neconformă cu prevederile testamentului și va trebui să fie culpabilă.
Acțiunea în revocare aparține celor care au interesul ca liberalitatea testamentară să fie revocată, cu condiția să fi acceptat succesiunea, altminteri nu ar justifica un interes. Cei ce au interesul să invoce acțiunea în revocare sunt: moștenitorii legali (fie ei rezervatari sau nu), legatarii universali sau cu titlu universal, legatarii cu titlu particular, dacă pot justifica un interes în revocarea legatului, chiar și creditorii pe calea acțiunii oblice. În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terț, beneficiarul poate cere executarea, dar nu și revocarea.
Dreptul la acțiune se va stinge prin prescripția de 3 ani. Termenul de prescripție începe să curgă de la data stabilită pentru executarea sarcinii, iar dacă termenul nu este stabilit, de la data nașterii raportului, adică de la data deschiderii succesiunii.
Ingratitudinea. Pentru ingratitudine, legatele pot fi revocate în următoarele cazuri:
în timpul vieții testatorului, dacă gratificatul a atentat la viata dispunătorului și, dacă s-a făcut vinovat față de acesta de cruzimi, delicte sau injurii grave;
după moartea testatorului, pentru injurii grave la adresa memoriei testatorului.
Dreptul la acțiunea în revocare este prescriptibil în termen de un an de la săvârșirea faptei sau de când s-a cunoscut săvârșirea faptei. Dacă a trecut un an de zile de la săvârșirea faptei, iar testatorul nu și-a revocat legatul, înseamnă că acesta l-a iertat pe legatar și deci legatul nu va putea fi revocat după moartea testatorului de persoanele interesate. Acestea pot acționa numai dacă testatorul nu l-a iertat pe legatar și nu s-a împlinit termenul de un an.
În cazul atentatului la viața testatorului precum și dacă s-a făcut vinovat față de acesta de cruzimi, delicte sau injurii grave, pentru a-și revoca legatul, testatorul nu mai are nevoie de acțiune în justiție, el fiind în drept să-și revoce singur testamenul.
Revocarea legatelor și a celorlalte dispoziții testamentare prin voința unilaterală a testatorului.
Testatorul, printr-o manifestare unilaterală de voință, are dreptul, până în ultimul moment din viață, să revină asupra dispozițiilor testamentare făcute anterior. În funcție de modul în care se manifestă voința testatorului, revocarea voluntară poate fi: expresă sau tacită.
Secțiunea IV. Caducitatea legatelor
Caducitatea este o cauză de desființare a legatului, datorită unor împrejurări posterioare întocmirii testamentului, străine de voința testatorului, independente de vreo culpă din partea legatarului și care fac imposibilă executarea legatului. Caducitatea legatului constituie o cauza de ineficacitate a legatului care decurge din imposibilitatea executării acestuia, datorită împrejurarii că legatarul nu poate sa-l primească și are ca efect desființarea sa retroactivă.
Potrivit însă art.1071 Cod Civil, în situația în care din dispozițiile testamentare rezultă că testatorul a dorit să dea legatarilor dreptul la totalitatea obiectului legat, atunci acela din legatari, care vine la legat, ia totalitatea. Mai mult,în situația în care unul din legatari a murit înaintea testatorului, legatarul care primește legatul îl culege integral, fara a se scădea partea legatarului care a predecedat autorului.
Orice legat devine caduc atunci când :
a) legatarul nu mai este in viață la data deschiderii moștenirii;
b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moștenirii;
c) legatarul este nedemn;
d) legatarul renunță la legat;
e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal;
f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu țin de voința testatorului, în timpul vieții testatorului sau înaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul. Este indiferent dacă pieirea a fost fortuită sau s-a datorat culpei cuiva.
Dacă bunul pierise încă înainte de întocmirea testamentului, legatul va fi nul. Dacă a pierit după decesul testatorului, legatul nu va fi caduc,deoarece, chiar în momentul decesului, legatarul a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului. În acest caz se va pune o problemă de suportare a riscului pieirii fortuite a bunului, sau o problemă de răspundere delictuală, dacă pieirea s-a datorat faptei ilicite și culpabile a unei anumite persoane.
4.1. Predecesul legatarilor
Procesul legatarului față de testator
Explicația acestei cauze o aflăm în caracterul intuitu personae al legatului . Legatul va fi totuși valabil dacă testatorul a dispus ca în caz de predeces al legatarului, legatul să fie cules de moștenitorii acestuia, sau dacă, în calitate de legatar, a fost indicată o altă persoană avându-se în vedere nu identitatea sa, ci atribuțiile, funcția acesteia ( de exemplu, conducătorul unei anumite instituții).
Legatul devine caduc dacă legatarul a murit înaintea testatorului. Dispoziția se explică prin faptul că liberalitățile în general și cele făcute mortis causa au caracter exclusiv personal, fiind acte încheiate în considerarea persoanei legatarului (intuitu personae).
Astfel fiind, dacă legatarul a murit înaintea testatorului, deci înainte de momentul deschiderii moștenirii, când dispoziția testamentară urma să-și producă efectele, executarea legatului devine imposibilă din cauza lipsei capacității succesorale a legatarului, deci legatul devine caduc. Dacă legatarul a murit după deschiderea moștenirii, succesorii lui vor beneficia de legat deoarece dreptul la legat, dacă nu este afectat de o condiție suspensivă, se dobândește din clipa morții testatorului și deci se poate transmite prin moștenire, iar dacă există o pluralitate de legatari, moartea unuia nu afectează eficacitatea legatelor făcute în favoarea altora.
Controverse au existat în situația în care legatarul nu a decedat înaintea testatorului, “predeces” – ci în același timp (deodată) cu testatorul, fără a se putea stabili (dovedi) ordinea deceselor, deci testatorul și legatarul sunt comorienți sau codecedați, de exemplu, au murit cu ocazia unei catastrofe aeriene sau în împrejurări deosebite, dar în aceeași zi și fără a se putea stabili “existența” legatarului (supraviețuirea lui) în momentul morții testatorului.
Întrucât caducitatea legatului în cazul predecesului legatarului își găsește fundamentarea în lipsa capacității succesorale a legatarului în momentul deschiderii moștenirii, iar capacitatea succesorală nu este și nu poate fi recunoscută nici în cazul comorienților sau codecedaților, deoarece nu se poate dovedi “existența” legatarului în clipa morții testatorului, soluția care se impune și în aceste ipoteze este caducitatea legatului (ubi eadem est ratio, ibi eadem lex). Dacă nu se poate dovedi capacitatea succesorală a legatarului (capacitate care este o condiție generală a dreptului la moștenire, indiferent că este legală sau testamentară), nici legatarul comorient sau codecedat nu poate dobândi legatul și deci nu poate să-1 transmită prin moștenire la proprii săi succesori, la fel ca și legatarul predecedat.
Dacă legatarul “există” la data deschiderii moștenirii, indiferent de durata supraviețuirii față de testator, el dobândește dreptul la legat și deci îl poate transmite prin moștenire. Face excepție legatul afectat de o condiție suspensivă. Potrivit legii, legatul făcut sub condiție suspensivă devine caduc dacă legatarul moare înainte de realizarea condiției și chiar dacă post mortem condiția se realizează. Dacă legatul este afectat de o condiție rezolutorie (inclusiv o condiție suspensivă potestativă și negativă, asimilată condiției rezolutorii) sau de un termen (suspensiv sau extinctiv) ori de o sarcină, este suficient ca legatarul să fie în viață la data deschiderii moștenirii. Aceste modalități nu afectează dobândirea dreptului la legat, ci numai desființarea, respectiv exigibilitatea sau stingerea dreptului.
Evident că această regulă de caducitate are caracterul unei dispoziții supletive. Astfel fiind, testatorul poate stipula ca, în cazul în care legatarul desemnat în primul rând nu ar fi în viață în momentul deschiderii moștenirii sau ar deceda după această dată, dar înainte de realizarea condiției suspensive care afectează nașterea legatului, el să revină uneia sau altor persoane, de exemplu, moștenitorilor legatarului. O asemenea dispoziție, prevăzută de testator pentru cazul în care legatarul prim nu ar putea sau nu ar voi să accepte legatul, reprezintă o substituție vulgară permisă expres de lege în concluzie, decesul legatarului determină caducitatea legatului în lumina.
4.2.Incapacitatea legatarului de a primi legatul
“Orice dispoziție testamentară cade când erederele numit sau legatarul nu v-a primi-o sau va fi necapabil a o primi”, întrucât capacitatea de a primi a legatarului trebuie să fie apreciată în raport de data deschiderii moștenirii. Drepturile legatarului se nasc, de drept, din momentul deschiderii moștenirii, dar potrivit principiului că “nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine”, principiu aplicabil și în cazul moștenirii testamentare.
Dacă la data deschiderii succesiunii legatarul nu are cetățenie română, iar obiectul legatului îl constituie un teren, legatul devine caduc. Incapacitatea legatarului trebuie să survină, așadar, ulterior deschiderii moștenirii, întrucât dacă aceasta ar fi existat la data întocmirii testamentului legatul ar fi lovit de nulitate absolută și nu de caducitate.
4.3. Nedemnitatea legatarului
Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală este o pedeapsă civilă care constă în decăderea moștenitorului, vinovat de o faptă gravă față de cel care lasă moștenirea sau față de memoria acestuia, din dreptul de a-l moșteni. Cazurile de nedemnitate:
-atentatul la viața celui care lasă moștenirea;
-acuzația calomnioasă împotriva celui care lasă moștenirea;
-nedenunțarea omorului a cărui victima a fost cel care lasa moștenirea.
Nedemnitatea operează de drept, în puterea legii, dacă sunt îndeplinite condițiile sus-arătate, fără să fie necesar să fie pronunțată de justiție. Instanța judecătorească nu pronunță nedemnitatea, dar ea poate fi chemată, în caz de litigiu, să constate dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a opera nedemnitatea.
4.4.Renunțarea legatarului la legat
Persoana căreia i se cuvine legatul este în drept să renunțe la el. În acest caz, cota succesorală respectivă revine moștenitorului care va avea sarcina executării legatului. Dacă persoana căreia i se cuvine legatul renunță la el, moștenitorul însărcinat cu executarea legatului este degrevat de ea.
Renunțarea la legat este un drept subiectiv al legatarului. Astfel, legatarul poate liber să renunțe la legat. Legislatorul nu stabilește în ce termen poate legatarul renunța la legat, însă, reieșind din faptul că dreptul de solicitare a executării legatului este de 6 luni, acest termen este valabil și pentru renunțare. Renunțarea la legat poate fi tăcită, precum și prin înaintarea unei declarații (cereri) persoanelor împuternicite cu executarea legatului. Legatarul nu poate renunța la legat în beneficiul altor persoane. În cazul renunțării la legat, obiectul legatului trece în favoarea moștenitorilor obligați să execute legatul, proporțional cotelor ce le revin.
Dacă moștenitorii testamentari decedează pînă la deschiderea moștenirii sau renunță la moștenire, atunci legatul este cules de moștenitorii legali. În cazul renunțării la legat, executarea legatului se stinge.
4.5. Decesul legatarului înaintea îndeplinirii condiției suspensive ce afectează legatul, dacă acesta avea un caracter pur personal
Neîndeplinirea condiției suspensive care afectează legatul; în cazul condiției rezolutorii legatul se comportă inițial ca și când ar fi pur și simplu, însă se va desființa retroactiv în caz de neîndeplinire a condiției.
4.6. Pieirea în totalitate a bunului ce formează obiectul legatului cu titlu particular din motive ce nu țin de voința testatorului, în timpul vieții testatorului sau înaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul
Potrivit textului legal, legatul va fi caduc dacă lucrul legat a pierit de tot în viața testatorului. După cum rezultă, explicit sau implicit din această dispoziție, pentru ca pieirea bunului să atragă după sine caducitatea legatului trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții:
a) Legatul să fie cu titlu particular și să aibă ca obiect bunuri corporale certe, individual determinate
Pieirea obiectului legat nu constituie o cauză de caducitate decât pentru legatele particulare de corp cert, iar nu și pentru legatele universale sau cu titlu universal. Într-adevăr, în aceste două ultime cazuri pieirea unuia sau a mai multor bunuri din succesiune nu are ca efect decât reducerea valorii legatului.
Dacă legatul are ca obiect bunuri incorporale, problema caducității prin pieire nu se pune. De exemplu, încasarea de către testator a creanței care formează obiectul legatului nu atrage caducitatea, ci poate fi analizată ca ineficacitate rezultând din revocarea voluntară a legatului.
b) Pieirea bunului să fie totală
Dacă bunul a pierit numai în parte, legatul nu devine caduc nici măcar în parte, cum se consideră uneori, micșorându-se numai emolumentul. Dacă pieirea este totală, datorită caducității legatului, legatarul nu are dreptul nici la despăgubiri, nici la indemnizația de asigurare. Face excepție ipoteza în care intenția testatorului ar fi fost să acorde legatarului în eventualitatea pieirii totale a bunului legat, dreptul la creanța de despăgubire sau indemnizația de asigurare.
În dreptul francez (dar fără a distinge între pieirea totală și cea parțială) se pare că intenția testatorului se prezumă într-un sens favorabil legatarului. Opinia noastră este că, în caz de pieire parțială, dreptul legatarului la creanța de despăgubire împotriva persoanei responsabile sau a asigurătorului nu necesită prezumarea intenției testatorului. Ea rezultă din textul legii care prevede caducitatea numai în caz de pieire totală.
c) Pieirea bunului să fie produsă “în viața testatorului”, adică în perioada dintre momentul întocmirii testamentului și data morții testatorului
Dacă bunul a pierit înaintea redactării testamentului legatul este lovit de nulitate căci este lipsit de obiect, iar dacă pierirea bunului se produce după momentul morții testatorului, legatul a fost eficace întrucât dreptul de proprietate s-a transmis la legatar odată cu deschiderea succesiunii, iar acesta are dreptul la acțiune în despăgubire împotriva celui ce a distrus bunul.
d) Cauza pieirii bunului poate fi un eveniment fortuit (caz fortuit sau forță majoră) ori o faptă culpabilă săvârșită de o terță persoană sau chiar de testator ori legatar.
Numai pieirea datorată faptei intenționate a testatorului se analizează ca revocare voluntară a legatului, iar nu cauză de caducitate.
În literatura de specialitate se asimilează cu pieirea bunului și înstrăinarea sa independentă de voința testatorului și făcută în timpul vieții lui, cum ar fi vânzarea silită la cererea creditorilor sau exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Legatul devine caduc în aceste cazuri dacă bunul iese din proprietatea testatorului în timpul vieții lui.
La cele patru cazuri de caducitate prevăzute în Codul civil, în literatura de specialitate se mai adaugă și altele, in sensul că legatul mai poate deveni caduc în cazul în care intervin dispoziții legale imperative sau prohibitive care să împiedice predarea legatului. Aceste cazuri sunt: neîndeplinirea condiției suspensive sub care a fost stipulat legatul, depășirea cotității disponibile, dispariția cauzei impulsive și determinante a actului de liberalitate.
Este adevărat că legatul devine ineficace și în aceste cazuri, însă, riguros vorbind, ele nu constituie veritabile cauze de caducitate. Astfel, dacă legatul este sub condiție suspensivă care nu se realizează se va aplica regimul juridic corespunzător.
Nici depășirea cotității disponibile nu atrage caducitatea, ci reducțiunea liberalității excesive, care se produce numai la cererea persoanelor îndreptățite și vizează nu numai legatele, dar și donațiile. Dacă este cazul, iar dispariția cauzei actului de liberalitate după întocmirea testamentului (de exemplu, nașterea unui copil) poate avea semnificația revocării tacite a legatului sau desființării legatului ca urmare a realizării unei condiții rezolutorii negative tacite, și nu semnificația caducității lui. Unii autori nici nu recunosc ineficacitatea (caducitatea) legatului datorită dispariției cauzei după redactarea testamentului. Analiza cauzei joacă un rol numai la formarea legatului, modificările intervenite ulterior neafectând valabilitatea lui, dacă testatorul nu l-a revocat expres.
Nu excludem totuși ipoteza ineficacității legatului în ipoteza dispariției cauzei produsă fără știrea testatorului, (de exemplu, copilul conceput), dacă se dovedește că, în cunoștință de cauză, nu ar fi lăsat legatul. De altfel, surveniența de copil după facerea testamentului poate fi analizată ca realizarea unei condiții rezolutorii tacite.
După părerea noastră, nici renunțarea legatarului la legat nu ar trebui să figureze printre cazurile de caducitate, ea urmând regimul juridic al dreptului de opțiune succesorală, ca și în cazul moștenitorilor legali. Caducitatea veritabilă înseamnă imposibilitatea de executare a legatului din cauze obiective ivite după întocmirea testamentului și independente de voința legatarului.
În cazurile în care legatarul (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) al cărui legat a devenit caduc (de exemplu, pentru predeces) a fost însărcinat cu un legat în favoarea unei alte persoane, caducitatea legatului principal nu va atrage caducitatea legatului-sarcină, ci acesta din urmă va trece asupra succesorului care beneficiază de caducitatea legatului principal. De exemplu, legatul unei sume de bani cu care a fost însărcinat legatarul casei urmează să fie executat de moștenitorul care beneficiază de caducitatea legatului casei. Legatul grefat pe un alt legat va deveni caduc numai dacă legatul principal este cu titlu particular și obiectul acestuia piere total. În toate cazurile, caducitatea legatului-sarcină nu afectează existența legatului principal, titularul lui beneficiind de caducitatea legatului-sarcină (dacă testatorul nu a prevăzut altfel).
Dacă legatul este ineficace din cauza nulității, revocării sau caducității (inclusiv din cauza desființării pentru nerealizarea condiției suspensive sau pentru că s-a realizat condiția rezolutorie) se pune întrebarea, care va fi soarta bunurilor (drepturilor) care au format obiectul legatului ineficace. Problema este asemănătoare, dar nu identică, cu situația ce se poate întâlni în materia moștenirii legale, când o persoană care ar fi avut vocație succesorală concretă (utilă) nu poate (de exemplu, din cauza nedemnității sau a lipsei capacității succesorale) sau nu vrea să vină (renunță) la moștenire. Potrivit regulilor devoluțiunii legale a moștenirii, în astfel de cazuri moștenirea, respectiv cota-parte corespunzătoare din moștenire, va fi culeasă de comoștenitori – a căror cote succesorale vor crește în mod corespunzător – sau va trece la moștenitorii subsecvenți.
Și în domeniul moștenirii testamentare, din ansamblul dispozițiilor care guvernează materia, se poate desprinde o regulă călăuzitoare care însă nu va primi aplicare dacă testatorul a dispus altfel, căci în această materie primum locum voluntas defuncti obtinet.
Astfel se întâmplă dacă, pentru eventualitatea ineficacității legatului, testatorul a prevăzut o substituție vulgară sau dacă, fiind lăsat unei pluralități de legatari, legatul este conjunctiv și când, în caz de ineficacitate a legatului în privința unora dintre ei, operează dreptul de acrescământ (de creștere) în favoarea altora.
Regula în materia devoluțiunii testamentare a moștenirii este că ineficacitatea legatului profită acelor moștenitori (legali sau testamentari) ale căror drepturi succesorale ar fi fost micșorate sau înlăturate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul. Cu alte cuvinte, profită moștenitorii în dauna cărora legatul ar fi fost executat.
Ineficacitatea legatului universal profită moștenitorilor legali rezervatari care vor culege întreaga moștenire sau moștenitorilor nerezervatari care numai datorită ineficacității legatului universal vor putea veni la moștenire.
În schimb, dacă testatorul a numit doi (sau mai mulți) legatari universali și numai unul dintre legate este ineficace va profita celuilalt (ceilalți) legatar universal care, în virtutea vocației universale, va culege întreaga moștenire, respectiv întreaga cotitate disponibilă, după caz. Ineficacitatea legatului cu titlu universal profită moștenitorilor legali sau legatarului universal, după caz. Dacă există mai multe legate cu titlu universal, ineficacitatea unuia nu poate profita altui legatar cu titlu universal, deoarece vocația acestuia este limitată la fracțiunea determinată din moștenire. Numai dacă pentru aceeași fracțiune din moștenire au fost desemnați doi (sau mai mulți) legatari cu titlu universal, ineficacitatea legatului în privința unuia va profita celuilalt. Ineficacitatea legatului cu titlu particular profită moștenitorului legal sau legatarului universal ori cu titlu universal care ar fi avut obligația să execute acel legat.
Regula potrivit căreia ineficacitatea legatului profită moștenitorilor ale căror drepturi (cote) succesorale ar fi fost micșorate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul, cunoaște două excepții, special prevăzute de lege, datorate voinței testatorului: substituția vulgară și legatul conjunctiv, în acest din urmă caz operând dreptul de acrescământ.
Substituția vulgară (la romani această instituție era relativ frecvent aplicată în practică, de unde și denumirea (vulg adv., adesea, obișnuit) este acea dispoziție testamentară, permisă expres de lege, prin care testatorul desemnează în mod subsidiar un al doilea legatar care urmează să beneficieze prin substituție de legat (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) în cazul în care primul legatar nu ar putea sau nu ar voi să beneficieze de legat. Rezultă că, în acest caz, suntem în prezența a două legate alternative.
Cel de-al doilea produce efecte numai sub condiția (suspensivă) ineficacității celei dintâi și înlătură dreptul altor persoane (moștenitori legali sau legatari) de a beneficia de această ineficacitate.
Legatul conjunctiv este acea dispoziție testamentară prin care același bun determinat individual sau numai generic este lăsat de testator în totalitate în favoarea mai multor legatari cu titlu particular, fiecare având vocație (un drept eventual) la totalitatea bunului legat.
De exemplu, testatorul lasă casa sau suma de bani depusă la bancă legatarilor A și B, fără a determina partea fiecăruia. Legatul este conjunctiv dată testatorul lasă gospodăria sa soției supraviețuitoare, urmată de dispoziția prin care lasă aceeași gospodărie fiului său din prima căsătorie. În acest caz, întrucât prin voința testatorului legatul este conjunctiv, dacă legatarii pot și vor să primească legatul, fiecare va suporta concursul celuilalt (celorlalți), obiectul legat împărțindu-se între ei în mod egal. În schimb, dacă unul (unii) dintre legatari nu poate sau nu vrea să primească legatul, partea lui (lor) nu se scade, ci va mări partea colegatarului (colegatarilor) care pot și vor să primească legatul, oricare dintre ei având dreptul la totalitatea bunului legat â În această situație suntem în prezența așa-numitului drept de acrescământ (drept de creștere). Întrucât dreptul de acrescământ nu operează de la persoană la persoană (ca în cazul substituției vulgare), ci de la porțiune la porțiune (portio portioni accrescit), creșterea profită și moștenitorilor colegatarului decedat. Astfel, de exemplu, moștenitorii colegatarului decedat după deschiderea moștenirii vor profita de acrescământul datorat renunțării ulterioare a unui alt colegatar.
Dreptul de acrescământ
Dreptul de acrescământ (sau de adăugire) vizează problema cui anume îi vor reveni bunurile ce au format obiectul legatelor ineficace. Regula în această privință este aceea potrivit căreia, de legatele ineficace, fie datorită nulității, fie revocării sau caducității, profită moștenitorii legali sau testamentari ale căror drepturi succesorale ar fi fost micșorate sau înlăturate prin existența acelor legate.
Obiectul legatelor ineficace va reveni persoanelor cu vocație succesorală din a căror parte urmau să se execute acele legate. Aceste persoane sunt: moștenitorii legali, legatarii universali, legatarii cu titlu universal sau chiar legatarii particulari, dacă testatorul le-a impus ca sarcină executarea legatului ineficace. Adică, dacă legatul ineficace a fost universal, de el vor profita moștenitorii legali rezervatari, care vor culege, de această data, nu numai rezerva ci întreaga moștenire, sau moștenitorii nerezervatari care au fost înlăturați de la moștenire prin instituirea legatarului universal.
De ineficacitatea legatului cu titlu universal vor profita moștenitorii legali sau legatarul universal, dacă au existat. În cazul în care testatorul a instituit mai multe legate cu titlu universal, de ineficacitatea unuia nu poate profita un al legatar cu titlu universal, întrucât vocația legatarului cu titlu universal este limitată la o fracțiune din moștenire. Se poate, totuși, ca testatorul să fi instituit doi sau mai mulți legatari cu titlu universal pentru aceeași fracțiune din moștenire, ipoteză în care ineficacitatea legatului în privința unuia din legatari va profita celuilalt.
În ce privește legatele cu titlu particular ineficace, ele profită moștenitorilor legali, legatarilor universali sau cu titlu universal care aveau obligația să execute acele legate. Legatarii cu titlu particular profită de ineficacitatea unor legate cu titlu particular numai în ipoteza în care aveau ca sarcină executarea legatelor ineficace sau dacă beneficiul lor succesoral a fost redus prin astfel de legate.
De la regula potrivit căreia ineficacitatea legatului profită moștenitorilor ale căror părți din moștenire ar fi fost micșorate prin acel legat sau care aveau obligația executării acelui legat, legiuitorul a instituit două excepții: substituția vulgară și legatul conjunctiv.
În cazul substituției vulgare testatorul desemnează, pe lângă primul legatar, un al doilea, care prin substituție va beneficia de legat, cu condiția ca primul legatar să nu accepte legatul sau să nu poată beneficia de el. Prin substituția vulgară, ca urmare a voinței testatorului, se înlătură posibilitatea ca moștenitorii legali sau ceilalți legatari să profite de ineficacitatea legatului care va reveni celui de-al doilea legatar desemnat de către testator.
Putem vorbi de legatul conjunctiv în situația în care acealași bun, determinat individual sau generic, este lăsat la mai mulți legatari, fără a se preciza partea care s-ar cuveni fiecăreia, astfel că fiecare va avea chemare eventuală la întregul obiect. Dacă toți legatarii vor și pot să primească obiectul legat, acesta se va împărți între ei în mod egal. Dacă însă unul dintre legatari nu poate sau nu vrea sa primească legatul, partea lui va reveni, în virtutea dreptului de acrescământ, celorlalți colegatari, ale căror pătți vor spori în mod corespunzător. Așadar, partea care s-ar cuveni legatarului care refuză să primească legatul sau nu-l poate primi, nu se scade pentru a profita celorlați moștenitori potrivit dispozițiilor legale. Rezultă numai trei cazuri în care ar opera dreptul de acrescământ: în caz de incapacitate a legatarului, în caz de renunțare a acestuia la legat sau în caz de predeces al legatarului față de testator. Însă în doctrină se acceptă că dreptul de acrescământ operează oricare ar fi cauza ineficacității legatului, chiar și în cazul în care este vorba de revocare voluntară a acestuia.
Pentru a opera dreptul de acrescământ trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:
– există o pluralitate de legatari cu titlu particular. În cazul legatelor universale sau cu titlu universal nu este vorba propriu-zis de un drept de acrescământ, întrucât aceste legate conferă ele însele vocație la întreg patrimoniul succesoral sau la o parte din acesta, deși practic, în cazul ineficacității legatelor față de unul din legatari, duce și în aceste cazuri la sporirea cotei celorlalți legatari care pot și vor să accepte un astfel de legat.
– legatul făcut în favoarea legatarilor să aibă același obiect. Obiectul legatului, trebuie, așadar, să fie același față de toți legatarii, putând fi constituit din bunuri corporale, individual-determinate, bunuri de gen determinate sau determinabile ori bunuri incorporale, sau din legatul dreptului succesoral dobândit prin moștenire de către testator.
Obiectul legatului poate fi constituit din dreptul de proprietate în integralitatea lui, sau numai din nuda proprietate ori un sezmembrământ al dreptului de proprietate ca dreptul de uzufruct sau de abitație.
În doctrină s-a pus problema ce se întâmplă dacă legatul conjunctiv are ca obiect uzufructul (Problema se poate pune și se rezolvă în mod asemănător și m cazul altor dezmembrăminte ale proprietății (de exemplu, dreptul de abitație). Reamintim și faptul că legatul uzufructului este un legat cu titlu particular (și deci poate fi conjunctiv), chiar dacă uzufructul este universal sau cu titlu universal, iar nu cu titlu particular) și moare unul dintre colegatari. Partea legatarului decedat va profita nudului proprietar. Dacă legatarul este decedat la data deschiderii moștenirii, în temeiul dreptului de acrescământ, colegatarul va dobândi totalitatea uzufructului, iar dacă moartea intervine după deschiderea moștenirii, dreptul de acrescământ nu mai operează, fiindcă legatul nu este ineficace, ci și-a produs efectele, fiecare colegatar culegând legatul uzufructului, împreună cu ceilalți.
Potrivit dreptului comun în materie, stingerea uzufructului, în total sau în parte, profită în principiu nudului proprietar, întregind dreptul său de proprietate (prin consolidare), dacă testatorul nu a prevăzut altfel. În materia legatului conjunctiv de uzufruct (sau alt dezmembrământ al proprietății, de exemplu, dreptul de abitație), ținând seama de specificul constituirii, opinia noastră este pentru indivizibilitatea dreptului, ceea ce înseamnă că la moartea unuia dintre titularii dreptului de uzufruct constituit printr-un legat conjunctiv (de exemplu, în favoarea soților) colegatarul în viață exercită în continuare dreptul de uzufruct pentru tot, stingerea lui intervenind numai la moartea ultimului titular, dacă testatorul nu a prevăzut altfel:
– vocația (eventuală) a colegatarilor să se întindă asupra bunului în totalitatea lui, nefiind fracționată, și testatorul să nu fi înlăturat dreptul de acrescământ (de exemplu, printr-o substituție vulgară). Cum s-a spus, “să existe o solidaritate de vocațiune între colegatarii aceluiași lucru”.
– legatul să devină ineficace pentru unul (unii) dintre colegatari.
Dacă legatul conjunctiv este ineficace pentru toți, va profita moștenitorilor potrivit regulilor generale.
Dacă condițiile arătate sunt îndeplinite, se pune problema dacă dreptul de acrescământ operează facultativ (voluntar) sau obligatoriu (forțat) și daca adăugirea se dobândește cu sau fără sarcini. În legătură cu prima problemă nu există unanimitate de păreri. În ceea ce ne privește, ne alăturăm opiniei potrivit căreia dreptul de acrescământ operează în mod obligatoriu, de drept. Dacă acceptă legatul, legatarul îl dobândește, chiar fără știrea și împotriva voinței lui, cu sporul rezultând din ineficacitatea legatului prevăzut în favoarea colegatarului.
Legatarul nu poate îmbunătăți chemarea la întreg, pentru a o restrânge la partea care ar rezulta din concursul cu toți ceilalți colegatari.
În favoarea soluției arătate pledează și principiile care guvernează dreptul de opțiune succesorală.
Opțiunea succesorală este un act juridic indivizibil (nemo pro parte heres) și acest principiu operează nu numai în cazul succesiunii universale sau cu titlu universal, dar și în ipoteza legatului cu titlu particular, inclusiv cel conjunctiv, deci în această situație legatarul nu are vocație succesorală dublă.
În ceea ce privește a doua problemă, este necontestată soluția că dreptul de acrescământ operează cu sarcini. Legatarul care beneficiază de acrescământ este obligat să suporte și sarcinile (parte din ele) ce-i reveneau colegatarului a cărui parte o ia.
Prin urmare, acrescământul operează cum onere. Numai dacă sarcina a fost special prevăzută în considerația persoanei colegatarului inițial (intuitu personae legatarit), beneficiarul acrescământului nu va fi obligat s-o execute (de exemplu, pictorul însărcinat a face portretul cuiva). Ineficacitatea legatului în acest caz va atrage ineficacitatea sarcinii.
Secțiunea V. Consecințele ineficacității legatelor
Spre deosebire de Codul civil de la 1864 care nu a reglementat în mod expres consecința ineficacității legatului, Codul civil realizează art.1072, având ca denumire marginală “destinația bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace”.Așadar, potrivit dispozițiilor legale menționate ”Ineficacitatea legatului din cauza nulității, revocării, caducitații ori desființării pentru nerealizarea condiției suspensive ori pentru îndeplinirea condiției rezolutorii profită moștenitorilor ale căror drepturi succesorale au fost micșorate sau, după caz, înlăturate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul”.
Persoanele care vor beneficia de ineficacitatea legatelor sunt: moștenitorii legali, legatarii universali, legatarii cu titlu universal sau chiar legatarii cu titlu particular, dacă testatorul le-a impus sarcina executării testamentului ineficace.
Spre exemplu, de ineficacitatea legatului universal profită, în primul rând, moștenitorii rezervatari(dacă există), aceștia culegând nu numai rezerva legală, ci întreaga moștenire. În ipoteza inexistenței moștenitorilor legali rezervatari, de ineficacitatea legatului universal profită moștenitorii legali nerezervatari, care ar fii fost înlăturați de la moștenire, dacă legatul universal și-ar fii produs efectele juridice.
Regula potrivit căruia de ineficacitatea legatului beneficiază moștenitorii ale căror parți din moștenire au fost înlăturate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul comportă, dispozițiilor Codului civil, excepția legatului conjunctiv. Așa cum am mai arătat, potrivit dispozițiilor art.1065 , Codul civil ”Legatul cu titlu particular este prezumat a fii conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin același testament, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia. În cazul legatului conjunctiv, dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui va profita celorlalți legatari… și atunci când obiectul legatului conjunctiv îl constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate”.
Suntem în prezența unui legat conjunctiv, spre exemplu, în ipoteza în care testatorul dispune ca terenul pe care îl deține în proprietate sa revină, după moartea sa, lui A și B fără să determine partea fiecăruia. Într-o asemenea ipoteză cei doi legatari vor culege cote egale din bunul legat.
Dacă însă, unul dintre aceștia nu poate sau nu vrea să primească partea sa din bunul legat, acesta va reveni celuilalt legatar (sau moștenitorilor săi, dacă acesta a decedat). Așadar, suntem în prezența ineficacității legatului conjunctiv, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:
-există o pluralitate de legatari cu titlu particular;
– legatul care are ca obiect același bun ori drept;
Sub incidența Codului civil de la 1864, în literatura de specialitate a suscitat controverse soarta legatului conjunctiv al cărui obiect era reprezentat de dreptul de uzufruct, în ipoteza morții unuia dintre colegatari. Întrebarea care necesită răspuns era următoarea: cui va profita dreptul de uzufruct al colegatarului decedat? Nudului proprietar sau celuilalt colegatar? Această întrebare capătă însă răspuns din partea actualului Cod civil care dispune,în sensul că, la moartea unuia dintre legatari, dreptul de uzufruct va fii exercitat în continuare de către colegatar. Partea fiecăruia dintre colegatari să nu fii fost determinată de către testator, astfel încât se prezumă că voința testatorului a fost aceea de a crea, în favoarea tuturor legatarilor instituiți, vocație eventuală asupra întregului bun; Legatul devine ineficace față de unul sau mai mulți colegatari și nu față de toți colegatarii, întrucât într-o astfel de ipoteză ar deveni operabile regulile generale în materie, potrivit cărora, de legatul ineficace, ar profita ceilalți moștenitori.
Ca urmare a îndeplinirii cumulative a acestor condiții, de ineficacitatea legatului conjunctiv beneficiază colegatarul/ii.
Necesită însă soluție următoarele două probleme: modul (voluntar sau forțat) în care operează dreptul colegatarului și dacă acesta se dobândește cu sau fără sarcini.
Cu privire la modul în care operează dreptul colegatarului, în literatura de specialitate au fost formulate,sub imperiului Codului civil de la 1864, două opinii,beneficiind de susținerea majoritară opinia potrivit căreia dreptul în discuție operează obligatoriu, de drept.Acceptând legatul,legatarul acceptă și dreptul asupra bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace,dispus în favoarea colegatarului. Legatarul care a acceptat legatul beneficiază de acest drept, independent de voința sa și chiar împotriva acestuia,întrucât ,pe de o parte, actul de aceptare a moștenirii este în principiu indivizibil, iar, pe de altă parte, fiecare colegatar are chemare la întregul bun legat.
Celei de-a doua probleme, literatura de specialitate i-a oferit o soluție incontestabilă. Potrivit acesteia, dreptul în discuție operează cu sarcini(cum onere),în toate cazurile. Singura excepție este reprezentată de ipoteza în care sarcina a fost prevazută în considerarea persoanei colegatarului inițial(intuitu personae legatarii), caz în care ineficacitatea legatului atrage și ineficacitatea sarcinii.În virtutea acestei soluții,unanim susținută, legatarul care beneficiază de bunurile constituind obiectul unui legat ineficace, este ținut, în egală măsură,de executarea sarcinii stipulată în favoarea colegatarului a cărui parte îi revine.
În final, precizăm că, în opinia noastră, în lumina actualului Cod civil care reglementează consecințele ineficacității legatului, nu mai putem folosi expresia ” drept de acrescământ” aceasta nefiind consacrată de legiuitori. Nici Codul civil de la 1864 nu o consacra expressis verbis, însă acest act normativ nu reglementa nici consecințele ineficacitații legatului,permițând astfel doctrinei să creeze .
Spre deosebire de Codul civil de 1864, Legea nr.278/2009 prezintă, în materia caducității testamentului, următoarele atuuri:
reformulează de o manieră fericită unele cazuri ale caducității și chiar consacră unele noi;
reglementează consecințele ineficacității legatului;
reglementează regimul legatului sarcină.
CAPITOLUL V
Practică judiciară
Drept de sucesiune.Legat.Depuneri la CEC.Înscrieri in libret a unei clauze testamentare.Condiții de validitate.Lipsa discernământului.Consecințe.
Actul prin care dispunătorul dispune,pentru cauză de moarte,de depozitul ce îl are la CEC constituie un legat.În aceste condiții și de vreme ce dispozițiile legale derogatorii prevăzute de Statutul CEC sunt de strictă interpretare, înseamnă că un asemenea act va fii supus tuturor regulilor de fond și formă prevăzute de
Codul civil pentru legat,în măsura în care nu s-a derogat de la ele prin dispoziții legale speciale.Aceasta înseamnă că deponentul trebuie să aibă capacitatea de a dispune prin testament, și,ca urmare,este necesar a se stabili dacă testatorul a avut discernământ în momentul în care a întocmit actul juridic de ultimă voință.
Dacă se dovedește că, în momentul întocmirii testamentului, dispunătorul era lipsit de discernământ, instanța este datoare să anuleze actul(TS, sc.,dec. nr. 438/1989,Dr. nr. 1-2/1990, p.127)
Drept de moștenire.Inadmisibilitatea formulării sau continuării de către legatar a acțiunilor strict personale ale defunctului.
Legatarul particular ca și cel universal sau cu titlu universal nu sunt continuatori ai persoanei autorului, în sensul că ei nu pot introduce sau continua acțiunile personale, strâns legate de persoana autorului, neputând exercita deci drepturile lui strict personale. În ceea ce privește însă drepturile și acțiunile patrimoniale, legatarul este un succesor în drepturile autorului său, în limitele legatului transmis (TS, sc., dec. nr. 972/1981, RRD nr. 2/1982, p. 61).
Legat cu titlu particular.Acțiune în predarea obiectului.Caracter și consecințe.
Acțiunea în predarea unui legat cu titlu particular având ca obiect un imobil se confundă cu acțiunea în revendicare și nu este supusă prescripției(TS, sc., dec. nr. 94/1980, RRD nr.9/1980, p.59)
Legat. Condiție de valabilitate. Desemnarea persoanei beneficiare. Determinarea ulterioară.
Desemnarea legatarului trebuie să îndeplinească două cerințe și anume să fie făcută prin testament și personal de către testator. Nu este însă necesar ca beneficiarul să fie determinat pe de-a întregul în cuprinsul actului, ci este suficient ca testamentul să cuprindă, cel puțin în parte elementele cu ajutorul cărora legatarul să poată fii determinat ulterior. Legatul este nevalabil dacă persoana beneficiarului este incertă și nedeterminabilă (TS.sc., dec.nr.1364/1980, C.D.1980, p. 89).
Succesiune.Existența unui legat particular.Predarea bunului în natură.Excepții
În principiu, beneficiarului unui legat cu titlu particular trebuie sa i se predea în natură bunurile care formează obiectul legatului. Soluția rezultă , între altele, din art.899 și art 903 Cod civi, fiind conformă cu principiul de drept potrivit căruia trebuie respectată voința testatorului, când este posibil și nu se contravine legii.
Pot exista și situații în care voința testatorului nu poate fi respectată întocmai, deoarece, în temeiul legii, legatarului îi sunt opuse drepturile moștenitorilor rezervatari. Astfel, în cazul în care drepturile acestor moștenitori nu pot fi satisfăcute decât prin reducerea legatului, bunul se cuvine în natură atât legatarului în limitele în care legatul a fost redus, cât și moștenitorilor rezervatari, pentru partea la care au dreptul în virtutea legii. Deci, cu ocazia partajului, instanța poate atribui bunul oricărui copartajant, nu numai legatarului. (TS, sc., dec. nr. 1393/1978, RRD nr.2/1979, p. 64)
Testament.Legat universal.Stabilirea întinderii.Instituirea unui legat cu titlu particular.Vânzarea unor bunuri.Nerevocare.
În momentul testatării, obiectul legatului universal nu este determinat, iar intinderea drepturilor unui legatar universal se caracterizează în fapt la data decesului testatorului. Până la acea dată el are doar o vocație la întreaga succesiune, adică la o universalitate de bunuri, deci, la un drept ce rămâne același, cu toate schimbările, care pot în fapt să mărească sau să micșoreze obiectul legatului. Până în momentul morții testatorului, toate înstrăinările făcute de el nu pot fi considerate că revocă tacit legatul universal, ci au doar efectul de a diminua emolumentul.
Astfel fiind, prin facerea unui testament ulterior în care se instituie un legat cu titlu particular ce conferă vocație la unul sau mai multe bunuri succesorale, singulare, privite ca bunuri izolate, sau printr-un contract de vânzare-cumpărare ulterior, nu se poate considera revocat legatul universal instituit printr-un testament anterior, deoarece un atare legat conferă vocație la întreaga moștenire.În cazul în care bunurile înstrăinate în orice mod, după facerea testamentului reintră în patrimoniul testatorului, legatarul universal are dreptul la ele întrucât intra în componența masei succesorale la care are vocație (TS,sc., dec. nr. 1939/1972,în I.Mihuță, Repertoriu…1969-1975, p. 212).
Succesiune.Constatarea calității de legatar.
Acțiunea prevăzută de art.16 din Decretul nr.40/1953 privitor la procedura succesorală notarială are ca scop, ca și acțiunea în constatare prevăzută de art.111 C.pr.Civ., stabilirea la cererea părților interesate a existenței sau inexistenței unui drept.
Prin urmare este admisibilă acțiunea prin care reclamantul solicită instituției să constate calitatea sa de legatar universal pe baza unui testament olograf, acesta constituind o chestiune de drept în raport de care se face diferirea succesiunii (TScol. civ., dec. nr. 1211/1967, RRD nr. 12/1967, p. 153)
Succesiune.Legatul nudei proprietăți și a uzufructului.Erezi rezervatari
În speță, după defunct, a cărei succesiune formează obiectul judecății, au rămas soția supraviețuitoare și un fiu.
Prima instanță a constatat că soției supraviețuitoare, ca rezervatară, îi revine o pătrime din masa succesorală, iar fiului trei pătrimi. S-a mai constatat că, în calitate de legatar cu titlu particular, soției i s-a lăsat uzufructul viager iar fiului nuda proprietate.
Recursul soției supraviețuitoare a fost însă admis iar sentința modificată în sensul că s-a dispus reducerea testamentului în limita cotității speciale de 7/8 în ce privește nuda proprietate instituite în favoarea fiului, pe care l-a obligat să plătească recurentei echivalentul rezervei sale succesorale. În motivarea acestei soluții, instanța s-a întemeiat pe dispozițiile art.844 C.civ., potrivit cărora, dacă prin testament se constituie un uzufruct sau o rentă viageră de valoare, care depășește cotitatea disponibilă, erezii rezervatari au facultatea de a executa acea dispoziție sau de a abandona proprietatea cotității disponibile.
Atunci când însă legatul poartă asupra nudei proprietăți, cum este cazul în speță, nu se mai poate vorbi despre executarea unui drept de opțiune. Într-o atare situație, rezervatarul uzufructual are la îndemână acțiunea în reducțiune pentru a-și complini rezerva, iar legatarul nudei proprietăți urmează să suporte reducerea dreptului său în limita cotității disponibile speciale, pentru ca rezervatarul să-și realizeze dreptul în deplină proprietate asupra rezervei, cu păstrarea dreptului de uzufruct instituit prin legat)Tm. București,s.III.civ.,dec.nr.847/1992, Culegere…pe anul 1992, p. 168)
Legatul cu sarcina întreținerii. Stipularea executării în natură. Neconvertibilitate.
Obligația de întreținere a unei persoane stipulată ca sarcină a unor legate, cu precizarea că executarea se va face numai prin prestații în natură, nu poate fii convertită în bani de către instanța, la cererea beneficiarului întreținerii care a părăsit localitatea unde urma să i se asigure întreținerea (Tj. Hunedoara, dec. nr. 394/1979 RRD nr. 9/1979, p. 64).
Succesiune. Drept de opțiune. Acceptare. .Legatar particular.
Legatarul particular este obligat să facă act de acceptare a succesiunii de termen de 6 luni de la data deschiderii ei ,ca orice alt moștenitor (Tr. București, s.III civ., dec.nr. 4980/1955, cu notă de M. Ionescu, LP nr. 7/1956 ,p. 884)
Drept de moștenire. Legatar cu titlu universal. Obligațiile sale
Legatarul cu titlu universal contribuie la plata datoriilor și sarcinilor succesiunii, deopotrivă cu erezii, în proporție cu emolumentul său(art. 775 C. civ)
Ca urmare,legatarul unei fracțiuni de ereditate este obligat la sarcinile și datoriile succesiunii testatorului, în proporție cu partea sa, ceea ce se prevede și în art. 896 C. civ.
Legatarul cu titlu universal având deci o răspundere proporțională,se impunea, în speță, să se stabilească procentul din activul succesoral ce îl reprezintă valoarea legatului cu titlu universal, în funcție de care să se calculeze suma în limita căreia urmează să răspundă legatarul pentru sarcinile succesiunii, iar nu a se reține, cum s-a procedat, că legatarul plătește datoriile în limita valorii bunurilor ce i-au fost testate ,(TS,sc., dec. nr. 936/1985, RRD nr. 4/1986,p. 64-65)
Testament. Legat universal. Stabilirea întinderii. Instituirea unui legat cu titlu particular.Vânzarea unor bunuri. Nerevocare
În momentul testării, obiectul legatului universal nu este determinat, iar întinderea depturilor unui legatar universal se caracterizează în fapt la data decesului testatorului. Până la acea dată el are doar o vocație la întreaga succesiune, adică la o universalitate de bunuri, deci la un drept ce rămâne același, cu toate schimbările, care pot în fapt să mărească sau să micșoreze obiectul legatului. Până în momentul morții testatorului toate înstrăinările făcute de el nu pot fi considerate că revocă tacit legatul universal, ci au doar efectul de a diminua emolumentul.
Astfel fiind, prin facerea unui testament ulterior prin care se instituie un legat cu titlu particular ce conferă vocație la unul sau mai multe bunuri succesorale singulare privite ca bunuri izolate, sau printr-un contract de vânzare-cumpărare ulterior, nu se poate considera revocat legatul universal instituit printr-un testament anterior, deoarece un atare legat conferă vocație la întreaga moștenire.
În cazul în care bunurile înstrăinate în orice mod după facerea testamentului reintră în patrimoniul testatorului, legatarul reintră în patrimoniul testatorului, legatarul universal are dreptul la ele întrucât intră în componența masei succesorale la care are vocație (TS,sc.,dec.nr.1939/1972,în I.Mihuță,Repertoriu…1969-1975, p. 200)
Succesiune. Acceptare. Data la care ia naștere calitatea de moștenitor legal .Efectele certificatului de moștenitor. Începerea termenului de prescripție
Moștenitorii legali au calitatea de moștenitori din chiar momentul morții lor, în virtutea legii.
Certificatul de moștenitor nu le atribuie această calitate, ci numai le-o confirmă.
De aceea, prescrierea dreptului de acceptare a succesiunii începe la decesul autorului(TS, col. civ., dec.nr. 858/1962, JN nr. 6/1963, p. 168)
Succesiune. Drept de opțiune. Acceptare. Legatar universal
Potrivit principiilor care guvernează materia succesiunilor,legatarul universal trebuie să accepte, sau să repudieze succesiunea, neexistând posibilitatea unor situații intermediare, cum ar fi aceea a accepării unor bunuri determinate din moștenire. În baza acestor principii, succesibilul care a acceptat moștenirea succede, în total sau proporțional, la activul si pasivul patrimoniului. Cât privește pe renunțător, acesta e considerat ca și cum nu ar fii chemat la moștenire. În felul acesta este lămurită și situația succesibililor în grad următor și a titularilor de drepturi față de succesiune, în sensul că nici acești succesibili, nici creditorii, nu pot fi constrânși să primească alte situații decât cele create lor prin lege(TS, col.civ., dec. nr.335/1952,C. D. 1952-1954, p. 117)
Anulare certificat de moștenitor. Condiții. Prescripție
Prin testamentul defunctului, validat prin certificatul de moștenitor, pârâta a fost instituită legatară universală, cu rezerva dreptului de uzufruct viager asupra casei de locuit și curții în favoarea reclamantei(soție supraviețuitoare)
Acțiunea în anularea certificatului de moștenitor și stabilirea calității de bunuri comune ale soților asupra construcțiilor, din care numai jumătate intră în compunerea masei succesorale, precum și reducțiunea liberalităților testamentare,în limitele cotității disponibile, a fost respinsă, pretinându-se prescripția dreptului la acțiune. Soluția a fost confirmată în apel.
Susținerea reclamantei că nu a fost citată la notariat și nu a avut cunoștință de existența testamentului a fost considerată neîntemeiată, în baza depozițiilor a doi martori.
În recurs s-a reținut că prescripția este inoperantă, întrucât acțiunea de fond privind stabilirea consecințelor încetării comunității de bunuri și exacta determinare, în acest mod, a compunerii masei succesorale.
Corelația între acțiunea în anularea certificatului de moștenitor și actiunea de fond exclude, în situația dată, reținerea prescripției (C.Ap. Brașov, dec. nr. 142/R/1996, Culegere de practică judiciară 1996, p. 81)
Drept de succesiune. Instituire de legatar universal în 1981 prin testament. Decesul testatorului în februarie 1991. Cine moștenește terenurile agricole, proprietate a defunctului la data decesului său, în lipsa moștenitorilor legali rezervatari?
În speță, defunctul a instituit ca legatar universal pe pârâtă în anul 1981, deci în perioada în care, potrivit Legii nr.58/1974 și art. 44 și urm. din Legea nr. 59/1974, terenurile nu puteau fi transmise prin succesiune testamentară.
Testatorul a decedat în februarie 1991, fără a lăsa moștenitori legali rezervatari, ci doar surori(moștenitoare legale nerezervatare);în masa succesorală, la data deschiderii succesiunii, se aflau și terenuri.
În atare situație, și cum Legea nr. 58/1974 a fost abrogată prin Decretul-Lege nr.1/1989, iar art. 44-50 din Legea nr. 59/1974 au fost abrogate prin Decretul-Lege nr. 9/1989, rezultă că terenurile respective se moștenesc de legatara universală, chiar dacă în anul 1981 ele nu au fost incluse în testament, avându-se în vedere interdicția, în acest sens, cuprinsă în Legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974, de vreme ce, în 1981, pârâta a fost instituită legatară universală (Tj. Hunedoara, dec. nr.257/1993, Dr. nr. .10-11/1993, p. 117)
Succesiune. Legat cu sarcină cu titlu universal. Revocare. Condiții. Calitatea și drepturile soțului testatoarei predecedate .
Revocarea testamentului este un act de voință ce aparține testatorului pe timpul cât acesta se află în viață. Soțul supraviețuitor, beneficiar al cauzei de întreținere, înserată în testament, alături de soția testatoare predecedată, este un terț față de legat care nu poate cere revocarea testamentului. Ca terț beneficiar el poate solicita executarea sarcinii impuse prin testament (Tj.Olt, dec.nr. 1533/1993, cu notă de M. Georgescu, A. Oproiu, Dr .nr. 4/1997,p. 110)
Succesiune. Instituirea prin testament a soțului ca legatar universal. Opțiunea legatarului pentru moștenirea legală. Consecințe.
De vreme ce defuncta soție, prin testament, l-a instituit pe soțul reclamant drept unic legatar, lăsăndu-i întreaga avere mobilă și imobilă, rezultă că au fost înlăturați de la moștenire fratele și surorile defunctei(care nu avea în viață ascendenți ori descendenți).
Susținerea pârâților-recurenți(fratele și surorile defunctei), în sensul că excluderea ar fi ineficientă, deoarece legatarul a optat pentru succesiunea legală, nu poate fi primită, întrucât ar însemna ca valabilitatea acestei dispoziții de ultimă voință a defunctului să fie condiționată de consimțământul legatarului, ceea ce este inadmisibil.
Prin opțiune, legatarul a renunțat la calitatea de moștenitor testamentar și a acceptat succesiunea legală(a cărei masă, în fapt, era compusă dintr-un teren pe care se afla o construcție), actul său neinfluențând validitatea exheredării. În felul acesta, suntem în prezența unor moștenitori dezmoșteniți care culege întreaga succesiune, independent de dispozițiile testamentare instituite în favoarea sa(Tj. Suceava, dec. nr. 736/1984, RRD nr. 1984, p. 72-73).
Succesiune. Testament. Legatar universal. Înstrăinare de către defunct a unor bunuri. Menținerea valabilității testamentului.
Împrejurarea că, ulterior întocmirii unui testament prin care o persoană este instituită legatar universal, nu duce la consecința că, testamentul este revocat în mod tacit, art. 923 C. civ., vizând numai legatele particulare (Tj. Cluj, dec.nr. 1307/1982, RRD nr. 4/1983, p.73)
Succesiune. Testament. Legatar universal. Trimitere în posesie.Acțiune în justiție. Natura juridică. Condiții.
Dacă o persoană a fost instituită, prin testament, legatar universal, aflându-se totodată și în posesia bunurilor ce constituie masa succesorală, ea poate solicita instanței judecătoresti trimiterea sa în posesie,dacă procedura succesorală notarială a fost suspendată, întrucât unii moștenitori legali au formulat obiecții cu privire la testament (Jud. Caracal, sent. civ.nr.1374/1978, cu notă de I.P. Cernat, RRD nr. 7/1980, p.43-45)
Succesiune. Legat universal. Valorificarea de către legatar a unui antecontract de vânzare-cumpărare posterior testamentului
În cazul în care, după instituirea ei ca legatar universal, decujus a încheiat cu aceeași persoană un antecontract pentru înstrăinarea către acesta a unui imobil în schimbul întreținerii, beneficiarul testamentar va putea valorifica, după decesul lui decujus, împotriva succesibililor, dreptul izvorât din antecontractul încheiat și ca atare va putea cere ca, în contradictoriu cu aceștia, instanța să dea o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare.
Aceasta deoarece nu există nici o incompatibilitate între calitatea de moștenitor al întregii averi-pe care legatarul o menține în virtutea faptului că încheierea antecontractului nu poate avea semnificația unei revocări a testamentului, câtă vreme nu a fost vorba de un legat particular-și dobândirea asupra unui anumit bun din masa succesorala a unui drept de altă natură.
Cât privește interesul unei astfel de acțiuni a legatarului, el rezidă în aceea că, prin hotărârea ce se va da, dobândirea imobilului se face în temeiul unui act juridic oneros, ce nu poate fii supus reducțiunii(TJ.Timiș, dec. nr. 417/1973, RRD nr. 11/1973, p. 168).
Succesiune. Instituire de legatar universal. Exheredarea implicită a moștenitorilor legali nerezervatari. Irelevanța nevalabilității unor
dispoziții testamentare
În situația în care defunctul a procedat la exheredarea indirectă a tuturor moștenitorilor legali nerezervatari, instituind, prin testament, legatară universală pe soția sa, exheredarea respectivă se menține, producându-și toate efectele, deși unele dintre dispozițiile testamentare sunt nule în mod absolut și aceasta chiar dacă soția (legatară universală), poate, renunțând la legat, să moștenească întreaga masă succesorală în calitatea ei de succesoare legala.
Soluția menționată se impune deoarece împrejurările arătate nu sunt de natură să infirme sau să atragă nulitatea manifestării ferme de voință a defunctului, în sensul de a exhereda pe toți moștenitorii legali nerezervatari și de a institui ca legatară universală numai pe soția sa (Tj. Suceava, dec. nr. 839/1980, RRD nr. 3/1981, p. 60)
Succesiune. Testament. Instituirea unui medic ca legatar universal. Caracterul nulității prevăzute de art.810 C. civ. Dreptul statului de a invoca nulitatea testamentară
1.Sancțiunea incapacității medicilor de a fi instituiți ,contrar prevederilor art. 810 C. civ., ca legatari universali sau cu titlu universal-de către persoana pe care o îngrijesc, dacă aceasta, ulterior încetează din viață ca urmare a bolii de care a fost îngrijită de ei, -este nulitatea relativă, ce poate fi invocată numai de dispunător sau de moștenitorii lui.
2.Statul are calitatea de a invoca nulitatea relativă a testamentului făcut cu încălcarea art. 810 C.civ., întrucât, în ipoteza succesiunii vacante, statul are vocația asupra întregii succesiuni. Așa fiind, el are dreptul să solicite și anularea testamentului făcut în favoarea unei persoane care nu avea capacitatea de a fi instituită ca legatar universal, de vreme ce, în afara acestui legatar, nu mai există vreo altă persoană care să poată dobândi prin succesiune-legală sau testamentară-patrimoniul persoanei decedate(care a întocmit testamentul în litigiu).
3.Îndatorirea instanței de fond era aceea de a stabili dacă testamentul în discuție a fost făcut în timpul bolii de pe urma căreia testatorul a încetat din viață și dacă pârâtul(medicul legatar universal)a tratat-o pe testatoare de această boală(Tj. Brașov, dec. nr.888/1982, RRD nr. 8/1983, p. 63)
CONCLUZII
Obiectul prezentei lucrări l-au constituit cele mai importante dispoziții testamentare și anume cele referitoare la bunuri, denumite legate.
Legatul este o dispoziție testamentară prin care testatorul desemneaza una sau mai multe persoane care, la decesul său, urmează să dobândească cu titlu gratuit întregul său patrimoniu sau o fracțiune din acesta ori anumite bunuri determinate.
Legatul este un act unilateral de voință, cu alte cuvinte este o liberalitate pentru cauză de moarte. Desemnarea legatarului trebuie sa fie facută prin testament, in sensul că elementele necesare pentru identificarea legatarului să se regăsească în cuprinsul testamentului. Prin urmare, legatarul trebuie să fie o persoană determinată sau cel puțin determinabilă în momentul deschiderii moștenirii.
Având în vedere necesitatea determinării legatarului prin testament este considerat nul legatul secret, prin care persoana legatarului nu este identificată în testament, ci este comunicată de testator (verbal sau chiar în scris, dar fără respectarea formelor testamentare) unui terț.
Deoarece testamentul este un act juridic esențialmente personal, desemnarea legatarului trebuie să fie facută personal de către testator, neputând fi lăsată la alegerea unei terțe persoane. În consecință, legatul cu facultate de alegere, prin care testatorul a lăsat determinarea legatarului pe seama unei terțe persoane (indicată în testament) este nul.
Am văzut că există trei mari categorii de astfel de liberalități: legatul universal, legatul cu titlu universal și legatul cu titlu particular. Legatul universal, după cum spune și titulatura, cuprinde întreaga masă succesorală care poate reveni uneia ori mai multor legatari universali. Acest lucru înseamnă, după cum am arătat, că universalitatea legatului nu depinde de culegerea efectivă a totalității moștenirii ci de dreptul eventual al culegerii întregii universalități succesorale.
Legatul cu titlu universal conferă dreptul doar la o cotă parte din moștenire exprimată printr-o fracțiune matematică sau prin indicarea unei mase de bunuri succesorale, determinate prin natura lor juridică de mobile sau de imobile.
Legatul cu titlu particular cuprinde unul sau mai multe bunuri determinate privite „ut singuli”, legatarul neavând un drept eventual la universalitatea succesiunii ori la o fracțiune a acesteia.
La rândul său, legatul particular, înglobează câteva varietăți cum ar fi: legatul unor bunuri corporale certe, unor bunuri de gen determinate sau determinabile, legatul bunurilor incorporale, legatul liberării de datorie, al unui fapt posibil și licit, al drepturilor succesorale moștenite de testator, legatul uzufructului, legatul bunului altuia, al bunului indiviz, toate analizate la rândul lor.
Legatul poate fi clasificat și ca pur și simplu sau afectat de modalități. Avem prin urmare legatul cu termen suspensiv sau extinctiv, legatul sub condiție rezolutorie sau suspensivă și în sfârșit legatul cu sarcină stipulată în favoarea unui terț, în interesul testatorului ori chiar al gratificatului.
Cât privește instituția ineficacității legatelor putem concluziona că noțiunea generică de ineficacitate, fără a beneficia de o reglementare legală expresă , dar utilizată în literatura de specialitate, desemnează acele ipotze în care dispoziția testamentară prin care testatorul a instituit unul sau mai multe legate este lipsită de efecte juridice, deci este ineficace, din cauze prevăzute expres în lege. Aceste cauze sunt: nulitatea legatului, reducțiunea, revocarea voluntară sau judecătorească și caducitatea.
BIBLIOGRAFIE
Legislație:
Cod Civil – Monitorul Oficial, iulie 2011
Doctrină:
1. Dan Chirică – ,,Drept Civil. Succesiuni”, Ed. Lumina Lex 1996, București, 1997
2. E. Cernea, E. Molcuț, ″Istoria statului și dreptului românesc″, Editura Press Mihaela SRL, București, 1999
3. E. Molcuț, D. Oancea, ″Drept roman″, Editura Șansa, București, 1993
Editura Fundației Chemarea, Iași, 1993,
4. I.Cătuneanu, ″Curs de drept roman″, București, 1927
5. Francisc Deak, ,,Tratat de drept succesoral”- Editura Actami, București, 1999
6. Ilioara Genoiu – Dreptul la moștenire în Noul Cod Civil, Editura C.H.Beck, București 2012
7. Liviu P. Marcu, ″Istoria dreptului românesc″, Editura Lumina Lex,
8. Liviu Stănciulescu – ,,Curs de drept civil Succesiuni”, Editura Hamangiu, Bucurețti 2012
9. M. Eliescu, ,,Curs de succesiuni”, Editura Humanitas, București, 1997
10. M.O. Kosven, ″Introducere în istoria culturii primitive″, Editura Științifică, București,
11. Mihail Eliescu, ″Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR″, Editura Academiei RSR, București, 1966
12. V. Hanga, ″Istoria dreptului românesc. Dreptul cutumiar″, 1966
13. V. Hanga, Gh. Cronț s.a., ″Istoria dreptului românesc″, vol. I, Editura Academiei RSR, București, 1980
14. Vl. Hanga, ″Drept privat roman″, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978
Jurisprudență:
Cristiana Turianu , Corneliu Turianu – Moștenirea și împărțeala ei, practică judiciară adnotată, Casa de editură și presă “Șansa” SRL, București, 1998.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Eficacitatea Si Ineficacitatea Legatelor (ID: 114674)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.