Efectul Vârstei Asupra Incidenței și Duratei Șomajului în România
Introducere
În fiecare perioadă istorică, omenirea se confruntă cu o serie de fenomene negative, cărora trebuie să le facă față. Ultimele decenii văzute prin prisma evoluției șomajului, au determinat statele să acorde o importanță deosebită acestui fenomen care devine din ce în ce mai masiv și cronic. Răspunzând la întrebarea: Ce, cum, cât și cu ce rezultate se muncește? putem desprinde concluzii despre nivelul de dezvoltare și sensul de evoluție al unei economii naționale. Nimeni nu contestă astăzi importanța ocupării forței de muncă pentru asigurarea și creșterea viitoare a performanțelor unei economii naționale. Dezvoltarea umană poate fi durabilă numai în măsura în care este centrată pe om – acesta fiind principalul protagonist și beneficiarul final al dezvoltării.
Lucrarea cu titlul Efectul vârstei asupra incidenței și duratei șomajului în România în perioada 2005 – 2013 prezintă o analiză asupra impactului pe care îl are variabila vărstă asupra duratei șomajului. Datele statistice utilizate în acest studiu au fost preluate de pe Institutul Național de Statistică al României, Eurostat precum și de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Primul capitol intitulat Ocuparea și șomajul – noțiuni teoretice ne aduce în prim plan problematica ocupării resurselor de muncă și a șomajului, fenomen istoric ca geneză, dinamică, structură și efect. Subcapitolul Șomajul – dezechilibru al pieței muncii, cuprinde aspecte referitoare la definirea șomajului, caracteristicile și costurile șomajului, tipologii ale șomajului, cauzele și efectele acestui dezechilibru cu care se confruntă tot mai multe state.
Keynes a spus-o fără ocolișuri. Șomajul și sărăcia sunt cauze majore de instabilitate politică. Guvernanții știu asta și de obicei șomajul este prima problemă pe agenda lor.
Analiza statistică a dinamicii incidenței și duratei șomajului în funcție de variabila vârstă este cel de-al doilea capitol al lucrării de disertație. Structura pe vârste reprezintă prin sine un criteriu fundamental, în funcție de care se presupune a fi descoperite, printre altele, și intercondiționările dintre populație și sistemul social-economic. Analiza structurii pe vârste a populației va permite punerea în evidență a situației categoriilor de vârstă care stau la baza formării capacității de muncă a unei societăți.
În ceea ce privește variabila vârstă, cel mai tânăr subiect din baza mea de date are 15 ani, iar cel mai în vârstă 65 ani. Am împărțit valorile individuale ale variabilei vârstă în 5 intervale, în conformitate cu metodologia Institutului Național de Statistică: 15-24 ani, 25- 34 ani, 35-44 ani, 45-54 ani și 55-65 ani.
Tineretul reprezintă tot mai mult unul dintre cele mai vulnerabile grupuri din societate, fiind în același timp o resursă prețioasă într-o societate tot mai îmbătrânită. Îmbătrânirea populației totale are o influență puternică asupra pieței muncii, în sensul micșorării numărului populației active tinere, menținerii la cote ridicate a populației active adulte și creșterea numărului persoanelor vârstnice care fie participă la activitatea economică, fie devin persoane beneficiare de asistență socială (pensionari).
Incidența șomajului este mai ridicată pentru grupa de vârsta tânăra, dar această grupă are cea mai scăzută durată de supraviețuire până la producerea evenimentului, angajarea. Prin contrast, grupele de vârstă 45-54 ani și 55-65 ani au cea mai scăzută incidență a șomajului, dar cea mai mare durată de supraviețuire până la producerea evenimentului, angajarea.
Ultimul capitol al lucrării de disertație este Efectul vârstei asupra duratei șomajului. S-a demostrat atât pe plan internațional cât și național că există o asociere negativă între vârstă și durata șomajului pe piața muncii. Uniunea Europeană include tinerii și vârstnicii între grupurile vulnerabile în ceea ce privește ocuparea forței de muncă.
Vârsta și lipsa de experiență sunt motivele invocate cel mai des în cazul tinerilor care nu își găsesc un loc de muncă. Și persoanele cu vârsta de peste 45 de ani au șanse minime de reușită atunci când vine vorba de angajare.
Specialiștii în resurse umane recunosc că discriminarea de vârstă la angajare este un fenomen real, care se regăsește adeseori în practică. Aceștia spun însă că nu este o situație specifică României, ci se regăsește la nivel global.
Tot în acest capitol am dezbătut relația educație – șomaj, iar la final am enunțat câteva politici de combatere a șomajului și a excluziunii sociale.
Cu privire la acest dezechilibru macroeconomic pot spune că s-a vorbit mult, s-a scris mult, s-a promis mult în legătură cu creșterea ocupării și combaterea șomajului. Cu toate că au existat experiențe pozitive în acest sens (politicile keynesiste), în condțiile actuale nu există o soluție unică, general aplicabilă, ci doar măsuri pentru situații precis delimitate, accentul căzând până acum pe tratarea și nu pe prevenirea șomajului.
La final sunt enunțate o serie de elemente conclusive, de idei considerate importante în contextul acestui studiu și încheierea.
Capitolul I. Ocuparea și șomajul – noțiuni teoretice
1.1 Ocuparea și somajul – delimitări conceptuale
Ocuparea forței de muncă și șomajul sunt două fenomene care produc consecințele cele mai profunde în activitatea economică și socială a unei țări. Respectul față de om, față de valoarea pe care el o produce trebuie să devină o prioritate de prim rang în agenda cotidiană a guvernanților.
Adesea, uităm faptul că resursele care produc în cea mai mare parte profitul mult dorit nu sunt cele financiare sau mașinăriile din curtea întreprinderii, ci oamenii care folosesc aceste resurse și produc cu ajutorul lor valoarea adăugată numită profit.
Omul trebuie situat în centrul oricărei cercetări asupra dezvoltării și evoluției sistemului economic. În acest sens, abordarea problemei ocupării forței de muncă și a șomajului reprezintă o prioritate absolută a cercetării științifice.
Munca este factorul de producție care deține puterea de a pune în mișcare ceilalți factori de producție, ajungându-se astfel la transformarea lor în bunuri economice. Mulți cercetători au adus în discuție importanța acestui factor de producție. Astfel, Keyns definește munca drept “cea care produce totul” . Pentru Adam Smith munca este “sursa unică a avuției națiunilor” , iar pentru Marx munca este ”unica sursă a valorii sau, mai exact însăși substanța acesteia; mărfurile ca valori de schimb nu sunt decât măsuri determinate de timp de muncă solidificat, cristalizări ale muncii. Deci, cantitatea de muncă, mărimea substanței creatoare de valoare este cea care determină și permite măsurarea valorii unei mărfi.”
Munca este aceea care determină volumul, structura și calitatea bunurilor materiale și spirituale a serviciilor de care se dispune în societate.
Conceptul de ocupare este unul extrem de complex, fundamental pentru natura umană, iar analiza politicilor sociale de ocupare nu se poate realiza fără a înțelege foarte bine elementele care îl explică.
În ultimele două secole problematica ocupării depline a suscitat interesul a numeroși economiști, cum ar fi: Adam Smith, David Ricardo, John Stuart Mill, J.M. Keynes, Lionel Stoleru, F.A. Hayek, etc. Acest concept poate fi definit ca starea de echilibru între cererea și oferta de muncă și care nu exclude existența, între anumite limite, a șomajului.
J.M. Keynes consideră ocuparea deplină ca fiind „o situație în care volumul global al ocupării rămâne inelastic la creșterea cererii efective pentru producția care îi corespunde. În jurul acestei definiții keynesiene a ocupării depline se concentrează și alte definiții ale economiștilor contemporani, dintre care voi menționa doar una: ocuparea deplină este dată de acea rată a șomajului la care ritmul de inflație se stabilizează când rata creșterii masei monetare rămâne constantă..
O abordare din perspectivă sociologică a ocupării a creat conceptul de „sistem al ocupării” și a definit ocuparea, incluzând aici orice tip de activitate: munca răsplătită cu salariu, activitățile antreprenoriale dar și activitățile pe cont propriu, munca în gospodărie, voluntariatul și orice fel de activitate din afară în piața muncii.
Ocuparea este un proces multidimensional, adică presupune îmbinarea unor elemente de natură economică, demografică, educativ-formativă, social-comportamentală și juridic-instituțională. Funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească ocuparea sunt:
● funcția de finalitate eficientă precisă;
● funcția de prevenire a formării unor grupuri de angajați săraci;
● funcția educativ-formativă permanentă;
● funcția social-politică, de combatere a sărăciei, a inegalităților sociale, a șomajului, de realizare a dreptului de muncă, la obținerea unui venit decent.
Pentru fiecare individ, locul de muncă nu reprezintă doar un ansamblu de atribuții și responsabilități ci și o anumită ocupație, profesie, calificare, un anumit tip de contacte umane, o traiectorie proprie a carierei, o recunoaștere sau nerecunoaștere a performanțelor profesionale de către o piață imperfectă și nu în ultimul rând un venit.
Asemenea ocupării, șomajul este produs al lumii moderne, un efect al industrializării. Conform BIM, șomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 de ani care îndeplinesc trei criterii: 1) nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri; 2) sunt în căutarea unui loc de muncă (în ultimele patru săptămâni s-au înscris la agenții pentru ocuparea forței de muncă sau la agenții particulare de plasare, au desfășurat acțiuni pentru începerea unor activități pe cont propriu, publicarea de anunțuri, apel la prieteni etc.) și 3) sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, dacă și-ar găsi imediat un loc de muncă.
Definirea șomajului a fost o problemă larg dezbătută în literatura de specialitate. Există mai multe modalități de definire a șomajului, ținând seama de posibilitățile de măsurare a lui. Existând această diversitate în definirea conceptului de șomaj, se desprind elemente comune care se regăsesc în toate opiniile. Dicționarul de Politici Sociale, definește șomajul ca fiind situația unei piețe a muncii excedentare, în care oferta depășește cererea de forță de muncă. Aceasta înseamnă că o parte a populației nu găsește un loc de muncă, deși ar vrea să lucreze.
De asemenea, John Maynard Keynes acordă o atenție deosebită și cauzelor șomajului. În opinia acestuia șomajul este cauzat de un fenomen psihologic: înclinația oamenilor spre economii/tendinței consumului de a rămâne în urma producției datorită acestei înclinații sau, într-o formulă oarecum plastică, obișnuinței oamenilor de a strânge bani albi pentru zile negre.
Economistul Dumitru Ciucur definește șomajul ca fiind : o stare negativă a populației active disponibile, care nu găsește locuri de muncă, din cauza dereglării relației dintre dezvoltarea economiei, ca sursă a cererii de muncă și evoluția populației, ca sursă a ofertei de muncă. În condițiile contemporane, șomajul este considerat ca un dezechilibru al pieței muncii naționale, adică dezechilibru între cererea globală de muncă și oferta globală de muncă.
Sub aspect psiho-social, șomajul constituie, în economiile de piață, un risc major, cu efecte multiple și durabile; el reprezintă așadar : factor de extindere și adâncire a sărăciei pentru șomeri și familiile lor; el poate afecta întreprinderi, ramuri economice, zone geografice, meserii sau profesii; factor de „stimulare” și întreținere a stării infracționale; factor de alterare a stării de sănătate; factor de descurajare, marginalizare și excludere a unor persoane cu o calificare redusă sau cu un nivel de școlaritate precar; factor de adâncire a segmentării pieței muncii; factor de instabilitate politică, economică și de conflict social distructiv.
Existența șomajului este nu numai dovada cea mai elocventă a incapacității societății de a utiliza cel mai important factor de producție, dar și dovada trecerii omului pe un plan secundar. Schimbările din decembrie 1989 au dus, pentru unii, la standarde de viață mai ridicate. Dar o substanțială parte a populației a fost exclusă de la tendința crescătoare de prosperitate. Cel mai evident semn de excludere este șomajul.
Șomajul stă în spatele deteriorării multor indicatori socio-economici. El reduce veniturile, crește sărăcia, crește inegalitățile, erodează capitalul uman, crește criminalitatea, anxietatea, crește povara ajutoarelor sociale și taxelor. El reflectă atât ineficiența economică (risipa de resurse) cât și disperarea umană. Reprezintă o sursă majoră de mizerie umană. Persistența șomajului subminează coeziunea socială și încrederea în instituțiile democratice și economia de piață.
Șomajul și implicit ocuparea forței de muncă sunt o oglindă pentru funcționalitatea pieței muncii unei societăți, constituind o latură importantă a echilibrului economic și o componentă vitală a politicilor macroeconomice și macrosociale.
1.2 Ocuparea resurselor de muncă
Politicile de ocupare reprezintă un domeniu distinct în cadrul politicilor sociale, obiectivul lor fiind menținerea și creșterea gradului de ocupare, prin acțiuni directe sau indirecte, menite să asigure locuri de muncă pentru tinerii care intră pe piața muncii, pentru șomeri sau alte persoane care vor să se angajeze ca salariați. Acestea presupun în special acțiuni active care au ca scop crearea de noi locuri de muncă, și în acest fel, creșterea gradului de ocupare.
Trăim într-o societate în formare căreia îi va fi specifică o nouă economie, o economie care este caracterizată prin mutații radicale în natura muncii și a relațiilor de muncă, cu implicații profunde asupra stilurilor de muncă și viață ale oamenilor.
În acest context putem afirma că piața muncii este în continuă schimbare – atât sub aspectul cererii cât și al ofertei forței de muncă. De aceea, putem afirma fără echivoc că puține lucruri sunt durabile în materie de ocupare, iar pentru a fi viabilă ocuparea presupune eforturi permanante de anticipare, adaptare, perfecționare și recalificare a forței de muncă. Deci, utilizarea noilor tehnologii impune neîndoielnic o amplificare considerabilă a pretențiilor în dobândirea unui loc de muncă, accentuarea competenței spirituale între indivizi.
Evoluția economiei fiecărei țări și a economiei mondiale a adus în prim plan preocupările teoretice și pragmatice, problema ocupării resurselor de muncă și nonocupării sau șomajului. Aceste probleme au un conținut complex și o arie largă de manifestare, cu importante consecințe economice și social-umane. Un aspect fundamental al utilizării eficiente a resurselor de muncă îl reprezintă ocuparea deplină, optimă a resurselor de muncă, ținându-se seama de relația dintre piața muncii și celelalte piețe specifice din societate.
Ocuparea resurselor de muncă reprezintă o acțiune rațională complexă, specifică managementului resurselor umane, prin care se stabilesc și se realizează proporții optime privind structura, repartizarea, distribuirea și încadrarea pe diferite locuri de muncă a oamenilor, în funcție de calificare, de cerințele locurilor de muncă respective, de retribuire, de scopul final al angajatorului, ținându-se seama de legile pieței muncii concurențiale, de normele juridice, etnice și cele ale echității statuate pe plan intern și internațional.
Ocuparea deplină reflectă nivelul, structura și calitatea utilizării resurselor de muncă în mod optim, adică favorizează maximizarea efectului util, concretizat în bunuri economice pentru satisfacerea nevoilor oamenilor și comunităților umane. Astfel, ocuparea deplină implică și ocuparea eficientă a resurselor de muncă, fiind compatibilă cu rata naturală a șomajului, cu șomajul normal. Ocuparea deplină pe piața muncii are loc atunci când cererea este egală cu oferta de muncă. Chiar și în această situație vor exista în societate persoane în stare de șomaj.
În secolul nostru se remarcă o nouă paradigmă a fructificării resurselor de muncă, bazată pe relația creștere economică-competitivitate-ocupare-dezvoltare durabilă-umană. Aceasta sporește complexitatea ocupării în sensul că ea exprimă relații mult mai ample ce tind să depășească locul ei ca rezultantă a funcționării celorlalte piețe specifice din economie, devenind finalitate economico-socială cu influențe puternice la nivel global.
Cauzele principale care au afectat în ultimele decenii ocuparea pot fi grupate în mai multe categorii, cum ar fi:
● cauze privind gestionarea pieței muncii (crearea de noi locuri de muncă, tipologia măsurilor antișomaj);
● cauze de natură instituțională (legislația muncii, instituțiile pieței muncii);
● cauze de natură socială (insecuritatea locului de muncă; instabilitatea salarială);
● cauze privind procesul formativ-educativ (calitatea calificării oamenilor, gradul de adaptare a muncii la noile exigențe ale dezvoltării economico-sociale);
● cauze de natură economică (declinul economiei, restructurarea economică).
În primul rând ocuparea constituie un mijloc, forța de muncă reprezentând un factor fundamental pentru orice fel de dezvoltare. Pentru aceasta însă este nevoie de investiții în resursa umană, de adaptarea permanentă a ofertei de forță de muncă, la cerere – ca volum, structură și calitate – în principal, prin sporirea nivelului de educație și formare profesională a capitalului uman.
În al doilea rând, o dezvoltare durabilă nu se poate face prin risipă. Dacă din punct de vedere al capitalului natural, sustenabilitatea implică folosirea acestuia cât mai economicos și prezervarea sa pentru generațiile viitoare, în ce privește utilizarea capitalului uman, principiul minimizării eforturilor are o natură diferită. Este vorba, în acest caz, de minimizarea consumului de muncă pe unitatea de rezultat, în paralel cu maximizarea gradului de participare a populației la activitatea economică. Capitalul uman nu poate fi conservat pentru generațiile de mâine. El este eminamente perisabil. Pentru ca urmașii noștri să primească o moștenire sporită este rațional să folosim astăzi cât mai mult din potențialul de muncă de care dispunem.
În al treilea rând, dezvoltarea umană este nemijlocit legată de mărimea venitului. Pentru majoritatea oamenilor, salariul reprezintă principala sursă de venit. În aceste condiții, ocuparea, în variate formule se impune ca un obiectiv peren al dezvoltării durabile, asigurând satisfacerea obiectivelor sociale, fără a apela la costisitoare procese de repartiție secundară a veniturilor.
Începând din 1997, pe baza Tratatului de la Amsterdam, s-a trecut la aplicarea „Strategiei Europene pentru Ocupare” (SEO), care a adoptat ocuparea deplină ca obiectiv major al politicii sociale și al politicii de ocupare în Uniunea Europeană. SEO este un program multianual, fundamentat pe patru elemente esențiale: sporirea capacității de angajare și de inserție profesională; dezvoltarea spiritului antreprenorial și stimularea flexibilității întreprinderilor și angajaților lor, în raport cu exigențele evoluției economico-sociale; întărirea politicilor de egalitate a șanselor pentru bărbați și femei; reconcilierea vieții profesionale cu cea familială și facilitarea reintegrării pe piața muncii.
Obiectivul final al strategiilor de ocupare naționale și internaționale este edificarea unei economii bazate pe cunoașterea științifică, în care ocuparea resurselor de muncă să fie deplină și eficientă pentru individ și comunitatea socială.
Koistinen spunea că ocuparea a fost determinată de mai mulți factori : instituționali, structurali și comportamentali. Plecând de la această teorie și analizând în special cazul României, A.M. Preoteasa a elaborat un model teoretic expilcativ al ocupării forței de muncă. S-au păstrat cele trei tipuri de factori și a fost adăugat în cadrul factorilor structurali economia informală, element care a determinat multă vreme piața muncii de la noi, dar și tranziția la economia de piață. (Figura. 1)
Figura 1 – Factorii care influențează ocuparea forței de muncă
Factori structurali:
Structurile demografice
Structurile de producție
Condițiile naționale (economice, geografice)
Economia informală
Tranziția la economia de piață
Factori instituționali:
Sistemul de protecție și securitate națională
Sistemele de educație și formare continuă Ocuparea
Legislația cu privire la relațiile industriale
și de mobilitate a forței de muncă
Politica Uniunii Europene
Factori culturali și comportamentali
Valori individuale și de grup
Așteptări de la statul bunăstării
Idei culturale vizavi rolurile de gen în familie și societate
Modul în care oamenii apreciază importanța participării la muncă
Sursa: Preoteasa, A.M., Fenomenul ocupării în România și dezvoltarea durabilă, Revista Calitatea Vieții, Nr. 3/2008, pag. 3
Impactul crizei actuale asupra pieței forței de muncă a variat considerabil în rândul țărilor. Structura economiei și expunerea la anumite sectoare vulnerabile a amplificat pierderile de locuri de muncă în anumite cazuri. Eichhorst, Escudero, Marx și Tobin susțin că țările care s-au putut baza pe o flexibilitate internă puternică au putut controla mai bine pierderile de locuri de muncă și creșterea șomajului. Mai mult, ei susțin că acest lucru a fost posibil datorită protecției nucleului pieței muncii prin reguli stricte cu privire la ocupare și prin ajustările orelor de lucru și a salariilor, și nu prin concedieri masive.
Politica ocupării are ca obiectiv menținerea și creșterea gradului de ocupare a populației active prin acțiuni directe sau indirecte menite să asigure locurile de muncă pentru noile generații ce devin active, șomeri sau alte persoane care vor să se angajeze ca salariați.
Problema ocupării forței de muncă este destul de importantă pentru că, vizează fiecare locuitor în parte al acestei planete. Pregătirea indivizilor pentru a intra pe piața forței de muncă este un proces foarte lung și costisitor, atât pentru societate, cât și pentru individ și familia acestuia. Astfel, pregătirea într-un anumit domeniu începe cu identificarea și dezvoltarea aptitudinilor copiilor, continuă cu orientarea școlară, formarea profesională inițială, integrarea socio-profesională la locul de muncă, reciclarea permanentă a cunoștințelor, recalificarea, policalificarea și specializarea fiecăruia, corespunzător cerințelor locurilor de muncă în plin proces de transformare.
Coordonatele fundamentale ale teoriei generale a ocupării și șomajului sunt valabile și în România. Ele se pot utiliza cu succes ținându-se seama de condițiile concret-istorice, de tradițiile și mentalitățile din acest spațiu economic și geopolitic, corelându-se într-o strategie coerentă pe termen lung laturile cantitative, structurale și calitative.
Ocuparea sub aspect cantitativ vizează încadrarea rațională în muncă a unui număr sporit de oameni și ameliorarea modalităților pentru stimularea celor deja ocupați să lucreze mai multe zile sau ore în anul economico-financiar, inclusiv în perioadele cu activități sezoniere. Acest aspect este important, deoarece în țara noastră numărul de ore lucrate în medie anuală pe un salariat este mai redus în comparație cu țările dezvoltate, unde productivitatea muncii este de 4-5 ori mai mare.
Ocuparea sub aspect structural are în vedere, mai întâi, dinamica încadrării în muncă pe ramuri și sectoare (industrie-agricultură-servicii-informații, ș.a). Dar structura ocupării are un accentuat caracter atipic, atât ca ponderi, cât și ca sensuri ale fluxurilor ocupării. În ultimul deceniu, de pildă, a crescut ponderea populației ocupate în agricultură, în timp ce în țările dezvoltate s-a diminuat.
De asemenea, ocuparea la nivelul țării are o arie de cuprindere mai mare decât ocuparea înfăptuită pe temeiul și în acord cu cerințele pieței muncii, înregistrând o tendință evidentă de accentuare a acestui decalaj, prin sporirea muncii ilegale, prin încălcarea normelor legale de angajare în muncă ș.a.
Modelul ocupării bazat pe corelația între salariul de echilibru în termeni reali și cererea și oferta de muncă are o valoare relativă, doar de cunoaștere științifică de metodologie, și mai puțin se dovedește eficient, în noile condiții economico-sociale, pentru ameliorarea ocupării structurale a resurselor de muncă.
În literatura de specialitate am găsit un raport de cercetare privind oportunitățile de muncă în rândul tinerilor, aici fiind prezentați factorii care influențează probabilitatea de a avea un loc de muncă: (Figura 2)
Figura 2 – Factori detereminanți în explicarea probabilității de a avea un loc de muncă *
Sursa: Raport de cercetare Săracia, excluziunea socială și oportunitățile de muncă în rândul tinerilor din mediul rural, București, 2013, pag. 113
* corelația pozitivă este indicată prin semnul +, iar cea negativă prin semnul -; numărul de semne ilustrează intensitatea relației conform nivelului de semnificație statistică (+ p < 0,1; ++ p < 0,05; +++ p < 0,01; ++++ p < 0,001); modelul explicativ construit pe baza unei regresii logistice explică 25% din variația statului ocupațional (ocupat, non-ocupat, persoană inactivă care nu face parte din forța de muncă)
În esență, politica ocupării reprezintă un ansamblu de intervenții publice pe piața muncii, pentru stimularea creării de noi locuri de muncă, pentru ameliorarea adecvării resurselor de muncă la nevoile economiei, pentru asigurarea unei fluidități și flexibilități pe piața muncii.
1.3 Șomajul – dezechilibru al pieței muncii
Din multitudinea problemelor economice, inflația și șomajul sunt, adesea, cele mai importante probleme cu care se confruntă o națiune. Ori de câte ori indicii sărăciei inventați de A. Okun, ca suma dintre rata șomajului și rata inflației ating valori ridicate, fie șomajul, fie inflația sunt apreciate de către populație drept cea mai gravă problemă a societății.
Șomajul poate fi caracterizat prin analizarea mai multor dimensiuni ale sale: nivelul șomajului, care se determină în funcție de doi indicatori, și anume: masa șomajului (numărul șomerilor) și rata șomajului , intensitatea acestuia în funcție de care se pot distinge trei categorii de șomaj: șomajul total, șomajul parțial, șomajul deghizat, durata șomajului sau perioada de șomaj și structura acestuia.
Șomajul este considerat un factor negativ pentru că impune costuri societății. Costul național al șomajului poate fi clasificat în trei categorii: costul social, costul financiar, costul economic.
Marele demograf A. Sauvy are în acest sens câteva cuvinte semnificative: unele maladii ale omului sunt rebele la orice terapeutică este, desigur, chinuitor dar scuzabil, deoarece nu omul este cel ce a fabricat corpul său și inamicii acestuia. Dar când un rău social, deci defecțiunea unui organism creat de noi înșine, rezisă celor mai diverse politici, sprijinite pe doctrine mai mult sau mai puțin asemănătoare și chiar net diferite, atunci el este o sursă de umilință, iar speranțele trebui să se sprijine neaparat pe schimbări și rețele radicale.
Atât la nivel individual cât și la nivel macrosocial „cadrul fundamental” va privi identificarea problemelor structurale și a relațiilor dintre acestea. La nivel individual „cadrul fundamental” poate fi considerat ca reunind etapele pe care le parcurge fiecare persoană în viața sa și deci poate fi denumit drept Ciclul Vital. „Ciclul vital” ca și cum viața ar fi repetabilă? La nivel macrosocial „cadrul fundamental” poate fi apreciat ca reunind etapele formării și redistribuirii „produsului național brut” și deci poate fi denumit drept Ciclul Produsului Național.
Șomajul este o situație traumatică, pierderea locului de muncă fiind trăită și elaborată personal de individ, în ciuda originii ei sociale și a răspunderii relative. Modul în care cei afectați trăiesc pe termen scurt sau lung șomajul este determinat de experiențele lor de viață și de tendințele conflictuale specifice personalității lor. Măsurile pasive de ajutorare, date cu bune intenții, nu fac altceva decât să susțină din punct de vedere psihologic la cei asistați, pasivitate – o atitudine de neajutorare învățată și nu produc ajutorare în scopul neajutorării. Iată un paradox, statul în încercarea de a-i ajuta pe șomeri de fapt le creează multora dintre ei o stare de disconfort psihic majoră.
Reducerea șomajului a devenit una din cele mai acute probleme pentru guvernele și forțele sociale din fiecare țară. O importanță deosebită în cadrul acestor preocupări o deține orizontul de timp avut în vedere atunci când sunt promovate diferite măsuri de ameliorare a ocupării; nu de puține ori măsurile pe termen scurt au provocat dezechilibre pe termen lung. Fie pe termen scurt sau lung aceste măsuri sunt interdependente și vizează societatea, agenții economici și șomerii. Contextul istoric în care se încadrează demersurile României vizând integrarea în structurile comunitare se plasează sub semnul schimbărilor profunde care au intervenit în societatea românescă după 1989.
Pe piața muncii se pot întâlni: o situație de echilibru, care reflectă o ocupare optimă a forței de muncă și o situație de dezechilibru, care reflectă un grad de subocupare sau de supraocupare a forței de muncă. Măsurarea șomajului este o problemă de estimare a proporțiilor, structurii, intensității și duratei lui. În toate țările cu economie cu piață concurențială funcționează instituții specializate și sunt aplicate modalități specifice de înregistrare a șomajului, sub multiplele sale caracteristici.
Măsurarea șomajului trebuie să țină seama și de faptul că problematica forței de muncă este atât de natură economică, cât și socială, astfel că evaluarea are o notă de subiectivitate, din care rezultă o anumită aproximație fie de subevaluare, fie de supraevaluare a fenomenului. Factorii de decizie social-politică manifestă uneori o tendință sau alta.
Subevaluarea șomajului presupune înregistrarea doar a persoanelor care primesc indemnizație de șomaj, excluzând alte categorii ca: tineri care încheie un ciclu de învățământ și nu găsesc loc de muncă pentru a se angaja; persoane care temporar nu au de lucru; persoane aflate în șomaj deghizat, adică sunt subocupate, în sensul că, de exemplu, pentru o activitate ce poate fi realizată de patru persoane sunt angajate cinci persoane s.a.
Supraevaluarea șomajului presupune înregistrarea ca șomeri și a altor categorii neîndreptățite ca: persoane care, deși încasează ajutor de șomaj, totuși au intenția de a se încadra în muncă, așa cum ar fi, de exemplu, persoanele care îngrijesc copii; persoane care au un loc de muncă, însă pretind că sunt șomeri, întrucât lucrează „la negru”; persoane care au mai multe locuri de muncă, determinând supraevaluarea locurilor de muncă prin socotirea locurilor de muncă neocupate din lipsă de oameni calificați; persoane care nu doresc să lucreze din motive strict personale s.a.
Principalele forme ale șomajului sunt: șomajul conjunctural, șomajul structural, șomajul tehnologic. Asemenea forme au caracter general, așa cum am arătat anterior, dar se particularizează la noi în funcție de condițiile concrete.
Șomajul conjunctural este acela care se formează din pricina diminuării activității economice în condițiile recesiunii specifice tranziției la economia cu piață concurențială, în țara noastră. El are un caracter involuntar, fiind determinat de insuficiența cererii agregate, implicit, a cererii de muncă. Șomajul conjunctural se autoîntreține, deoarece sporirea salariilor sub presiunea inflației, fără acoperire în creșterea productivității, duce la scăderea volumului vânzărilor. Astfel, firmele care nu pot face față salariilor își diminuează activitatea și încep să disponibilizeze personalul.
Șomajul structural este acela care se formează pe baza modificărilor ce se petrec în structura activităților economico-sociale. El se corelează cu interacțiunea dintre schimbarea consumului și noile tehnologii, astfel că apare ca șomaj involuntar. O asemenea interacțiune provoacă o diminuare puternică a gradului de ocupare în anumite ramuri sau sectoare și o lipsă de forță de muncă în alte câteva domenii. Șomajul structural demonstrează existența unei evidente neconcordanțe între structura cererii și ofertei de forță de muncă, sub aspect demografic, educațional-profesional și ocupațional. Acest șomaj se particularizează prin faptul că este efectul, îndeosebi, al restructurării economiei, în primul rând a industriei, prin deplasarea de la industria energointensivă, la industria producătoare de bunuri materiale și servicii de consum.
Șomajul tehnologic este șomajul determinat de înlocuirea tehnologiilor vechi și reorganizarea întreprinderilor. Întrucât în România procesele de retehnologizare și restructurare înregistrează un ritm lent, șomajul tehnologic are proporții mai reduse. Dar întârzierea acestor procese are efect pe termen lung, deoarece amână momentul reducerii locurilor de muncă slab eficiente și cel al sporirii puterii de concurență a unităților economice.
În afara acestor forme principale de șomaj, mai există în țara noastră și alte forme mai puțin cuprinzătoare, cum ar fi: șomajul sezonier sau șomajul deghizat. Indiferent de formele sub care se manifestă, șomajul are consecințe multiple, atât pentru individ, cât și pentru economia și societatea românească în ansamblu.
Consecințele economico-sociale multiple se îmbină cu costul social al șomajului și afectează puternic esența, proporțiile, ritmul și eficiența dezvoltării economiei românești pe termen lung.
Treptat, mulți specialiști au ajuns să susțină ideea potrivit căreia șomajul existent în ultimele decenii din țările dezvoltate este mai ales șomajul voluntar, negând astfel șomajul involuntar care este, de fapt, singurul ce trebuie să fie obiect pentru politicile economice.
Ocuparea și șomajul reprezintă două componente importante ale pieței muncii care a polarizat și polarizează mari dispute, atât pe plan național, cât și la scară internațională, deoarece în ciuda preocupărilor majore asupra acestora, sunt departe de a înregistra evoluții mai bune, calitative. Atât în domeniul ocupării, cât și în cel al șomajului se observă evoluții, procese și tendințe care pot fi considerate erozive, amenințătoare pentru pacea socială, pentru aspirațiile legitime de construire a unei societăți sănătoase, durabile, întemeiată pe drepturile fundamentale ale omului la un trai decent și prosper.
Capitolul II. Analiza statistică a dinamicii incidenței și duratei șomajului în funcție de variabila vârstă
2.1 Cadru metodologic – obiective, ipoteze, metode
Scopul acestui studiu este de a prezenta situația actuală a ocupării și de a identifica și analiza impactul pe care îl are variabila vârstă aupra incidenței și duratei șomajului în România. În elaborarea acestui studiu am folosit atât date obiective (indicatori statistici) cât și date subiective (având ca surse de date Eurostat, Anuarul Statistic al României, Ancheta forței de muncă în gospodării).
Evaluarea situației existente pe piața forței de muncă din România, evoluția fenomenelor de ocupare, șomaj și inactivitate constituie obiectivele Anchetei forței de muncă în gospodării (AMIGO). Concepută ca sursă importantă de informații intercenzitare asupra forței de muncă, ancheta furnizează, într-o manieră coerentă, date esențiale asupra tuturor segmentelor de populație, cu numeroase posibilități de corelare și structurare după caracteristici demo-socio-economice diverse, în condiții de comparabilitate internațională. Principalii indicatori statistici care se construiesc pe baza acestei serii de date sunt:
Populația activă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forța de muncă disponibilă pentru producția de bunuri și servicii în timpul perioadei de referință, incluzand populația ocupată și șomerii BIM.
Rata de activitate reprezintă ponderea populației active din grupa de vârstă x în populația totală din aceeași grupă de vârstă x.
Populația ocupată cuprinde, conform metodologiei Anchetei statistice asupra forței de muncă în gospodării, toate persoanele de 15 ani și peste care au desfășurat o activitate economică producătoare de bunuri sau servicii de cel puțin o ora (cel puțin 15 ore pentru lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați din agricultură anterior anului 2011) în perioada de referință (o săptămână), în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plata în natură sau alte beneficii. Începând din anul 2011, lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați care lucrează în agricultură sunt considerați persoane ocupate doar dacă sunt proprietarii producției agricole (nu neaparat și ai pământului) obținute și îndeplinesc una dintre următoarele condiții: a) producția agricolă este destinată, fie și măcar în parte, vânzării sau schimbului în natura (troc); b) producția agricolă este destinată exclusiv consumului propriu dacă aceasta reprezintă o parte substantială a consumului total al gospodăriei. Sunt excluse din populația ocupată persoanele care: – desfășoară activități agricole minore, în scop de recreere, hobby sau pentru a obține, suplimentar, produse alimentare fără ca acestea să constituie o parte importantă a consumului total al gospodăriei; – desfășoară activități agricole (cu o durată de peste 10 ore/ săptămână), producția agricolă fiind destinată exclusiv consumului propriu, dar aceasta nereprezentând o parte substanțială a consumului total al gospodăriei.
Salariatul este persoana care-și exercită activitatea pe baza unui contract de munca într-o unitate economică sau socială – indiferent de forma ei de proprietate – sau la persoane particulare, în schimbul unei remunerații sub formă de salariu, plătit în bani sau natură, sub formă de comision etc. Numărul mediu al salariaților reprezintă numărul de salariați angajați cu contracte individuale de muncă, plătiți de întreprindere pentru o durata medie normală a timpului de lucru, pe perioada de referință. Se determină ca medie aritmetică simplă calculată prin impărțirea sumei efectivelor zilnice de salariați din perioada de referință, inclusiv din zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare, la numarul total al zilelor calendaristice. În efectivul zilnic de salariați sunt cuprinse persoanele cu contract de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată (inclusiv lucrătorii sezonieri, managerul sau administratorul). În efectivul zilnic al salariaților luat în calculul numărului mediu de salariați nu se cuprind: salariații aflați în concediul fără plată, grevă, detașați la lucru în străinătate, și cei care beneficiază de prevederile Legii nr.78/1995, modificată prin Legea nr.22/1996, privind protecția personalului și a patrimoniului din sectorul producșiei de apărare.
Rata de ocupare reprezintă ponderea populației ocupate din grupa de vârstă x în populația totală din aceeași grupă de vârstă x.
Populația inactivă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care n-au lucrat nici cel puțin o oră și nici nu erau șomeri în perioadă de referință, aflându-se în una din următoarele situații: elevi sau studenți, pensionari (de toate categoriile), casnice (care desfășoară numai activități casnice în gospodărie), persoane întreținute de alte persoane ori de stat sau care se întrețin din alte venituri (chirii, dobânzi, etc). Sunt incluse, de asemenea, persoanele absente de la domiciliu pentru un an și peste, plecate în străinătate din diferite motive (la lucru, studii, interes de afaceri, spitalizare etc.).
Rata de inactivitate a populației de 15 ani și peste reprezintă proporția populației inactive de 15 ani și peste în populația totală în vârstă de 15 ani și peste (%).
Șomeri, conform criteriilor BIM, sunt persoanele de 15 ani și peste, care în cursul perioadei de referință îndeplinesc simultan următoarele condiții: – nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri; – sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diverse metode pentru a-l găsi: înscrierea la oficiile forței de muncă sau la agenții particulare de plasare, acțiuni pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunțuri și răspunsuri la anunțuri, apel la prieteni, sindicate etc.;
– sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă. În această categorie de populație sunt incluse, de asemenea:
– persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care așteaptă să fie rechemate la lucru sau care au găsit un loc de muncă și urmează să înceapă lucrul la o dată ulterioară perioadei de referință; – persoanele care în mod obișnuit fac parte din populația inactivă (elevi, studenți, pensionari), dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă și sunt disponibile să înceapă lucrul.
Șomeri înregistrați – persoane apte de muncă, în vârstă aptă de muncă, care nu au un loc de muncă, un venit legal și sunt înregistrate la oficiile forței de muncă ca persoane în căutare de lucru și care dau dovadă că doresc să se încadreze în muncă.
Rata șomajului – raportul dintre numărul șomerilor definiți conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii (BIM) și populația activă totală, exprimat procentual.
Șomajul de lungă durată – situația când șomerul nu are de lucru și este în căutare timp de un an și mai mult.
Incidența șomajului de lungă durată reprezintă ponderea numărului șomerilor de lungă durată (12 luni și peste) în total șomeri. Incidența șomajului de lungă durată pentru tineri (15-24 ani) reprezintă ponderea numărului șomerilor tineri de lungă durată (6 luni și peste) în total șomeri tineri.
În ceea ce privește variabila vârstă, cel mai tânăr subiect din baza mea de date are 15 ani, iar cel mai în vârstă 65 ani. Am împărțit valorile individuale ale variabilei vârstă în 5 intervale, în conformitate cu metodologia Institutului Național de Statistică: 15-24 ani, 25-34 ani, 35-44 ani, 45-54 ani și 55-65 ani.
2.2 Ocuparea prin prisma indicatorilor statistici
În perioada 2000 – 2012 populația totală a României a scăzut cu peste un milion de persoane ceea ce reprezintă o pierdere de 5,0 puncte procentuale. Ritmul anual de scădere al populației s-a diminuat în a doua jumătate a perioadei analizate dar tendința de scădere s-a menținut. Conform datelor la 1 iulie 2012 populatia României era de 21.316.420 locuitori. (Figura 3)
Figura 3 – Populația României în perioada 2000-2012
Sursa: Eurostat
Această tendință este contrară cu cea a Uniunii Europene în ansamblu, care în perioada 2005 – 2011 a înregistrat o creștere absolută de populație de 12,8 milione persoane. Ponderea populației totale a României în populația totală UE 27 era în anul 2011 de 4,2%, înregistrându-se o scădere a acesteia cu 0,2% față de anul 2005.
Potrivit ultimelor date, publicate de Institutul Național de Statistică, populația stabilă a României la 1 ianuarie 2014 era estimată la: 19.631.292 în scădere cu 28.768 față de 1 decembrie 2013.
Încadrarea populației pe categorii, după participarea la activitatea economică, se face conform principiului priorității ocupării față de șomaj și șomajului față de inactivitate. În continuare sunt prezentate principalele categorii de populație existente în România pentru anul 2013. (Figura 4)
Figura 4 – Categorii de populație în anul 2013
Sursa:Insitutul Național de Statistică, Comunicat de presă nr.95 din 17.04.2014
*Populația totală și ceilalți indicatori derivați nu sunt ajustați cu soldul migrației externe;
**Inclusiv forțele armate și asimilați și persoanele care lucrează în sectorul informal și la negru;
În anul 2013 populația activă a României era de 9977 mii persoane, din care 9247 mii persoane ocupate și 730 mii șomeri.
Ponderea populației în vârstă de muncă în total populație, a înregistrat o tendință evidentă de creștere, pe fondul scăderii populației tinere. Astfel, ponderea populației în vârstă de muncă (15 – 64 de ani) în total populație, a crescut pentru România, de la 68,2% în anul 2000 la 70% în anul 2012, iar pentru media UE 27 a scăzut de la 67,2% în anul 2000 la 66,9% în anul 2012. (Figura 5)
Figura 5 – Ponderea populației în vârstă de muncă în total populație,
comparație RO – UE27
Sursa: Eurostat
Având în vedere obiectivul UE 2020 privind o ocupare a forței de muncă de 70% a tuturor persoanelor cu vârsta 20 ‐ 64 de ani, România este încă departe de atingerea acestui obiectiv, având o rată de ocupare de doar 62,8% în 2011. Rata de ocupare a forței de muncă din România s‐a îndreptat spre obiectivul național EU2020 (70%) numai între anii 2005 și 2006, pe urmă discrepanța mărindu‐se.
Tendința temporală este oarecum aliniată cu ceea ce s‐a întâmplat cu media UE27, cu excepția anilor 2006 ‐ 2008 când UE27 se îndrepta spre obiectiv, în timp ce România se îndepărta de acesta. Ca urmare, în 2011 discrepanța a fost mai mare în România (7,2 puncte procentuale) decât în UE27 (6,4), inversând situația din 2005 când discrepanța UE27 față de obiectiv a fost mai mare decât cea a României (7,0 versus 6,4 puncte procentuale, respectiv). Luând în considerare tendința de scădere a ratei de ocupare a forței de muncă începând cu 2006, este destul de probabil ca obiectivul EU2020 să nu fie atins în următorii ani dacă performanțele economice nu se ameliorează considerabil.
Tabelul 1 – Indicatori privind piața de muncă din România,
evoluție 2007‐2012
Sursa: Institutul Național de Statistică al României – Ancheta forței
de muncă în gospodării (AMIGO)
În anul 2012, numai 66,7% din populația României cu vârsta 15‐64 de ani era activă pe piața muncii. Gradul de participare era puțin inferior mediei UE, care atingea în același an o rată de ocupare a forței de muncă de 69,6%. În același timp, diferențe semnificative se înregistrează când se analizează rata de ocupare a forței de muncă în funcție de sex, cu o rată de ocupare mai mare pentru bărbați, atât în România, cât și în UE.
România va trebui să crească rata de ocupare, în contextul în care numărul locurilor noi de muncă este direct proporțional cu dezvoltarea economiei și aceasta în situația in care economia României a înregistrat în perioada 2000 – 2010 o scădere absolută de 3,7% a ratei de creștere anuală a PIB-ului real, deși în intervalul 2002 – 2008 s-a înregistrat o rată medie de creștere de 6,3%, ce a depășit rata medie de creștere a PIB-ului potențial. Dar în termeni reali, importanța economiei românești în ansamblul economiei Uniunii Europene, exprimată ca pondere în valoarea adăugată brută pe total economie, pentru România în total acesta a crescut de la 0,4% în 2000 la 1% în 2010. (Tabelul 2)
Tabelul 2 – Ratele de ocupare a forței de muncă pentru
populația cu vârsta 20-64 de ani – medii anuale în 2007-2012
(%)
Sursa: Institutul Național de Statistică al României – Ancheta forței
de muncă în gospodării (AMIGO)
Din populația totală a țării, 85,0% erau persoane de 15 ani și peste; 55,5% dintre acestea trăiau în mediul urban. Structura pe sexe a acestei categorii de populație se caracterizează printr-o ușoară preponderență feminină (1075 femei la 1000 bărbați).
Repartiția populației ocupate pe activități ale economiei naționale arată că 29,0% din totalul persoanelor ocupate erau concentrate în sectorul agricol, 28,6% în industrie și construcții, iar 42,4% în servicii. În activitățile neagricole erau ocupate 6.580 mii persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deținute de cele care își desfășurau activitatea în industria prelucrătoare (25,6%), comerț (18,3%) și construcții (10,6%).
În Figura 6 este prezentată structura pe grupe de vârstă în anul 2014 a populației de 15 ani și peste, pentru principalele categorii de populație: persoane ocupate, șomeri și persoane inactive din punct de vedere economic.
Figura 6 – Distribuția populației de 15 ani și peste după participarea la activitatea economică, pe sexe și grupe de vârstă, în anul 2014.
mii persoane
Sursa: Raport Forța de muncă în România. Ocupare și șomaj 2014, pag. 17
Discrepanțe se pot vedea și între zone rurale și urbane. Conform datelor Institutului Național de Statistică din 2014, s‐au înregistrat diferențe mari pentru persoanele cu vârsta 15 ‐ 24 de ani, pentru care se înregistra o rată de ocupare de 17,8% în mediul urban și 30,5% în mediul rural. O situație similară s‐a putut constata în ceea ce privește rata de ocupare a persoanelor cu vârsta 55 ‐ 64 de ani (31,2% în mediul rural și 52,62% în mediul urban). Discrepanțe regionale și la nivel urban‐rural similare se pot găsi pentru toți indicatorii relevanți ai performanțelor economice, educaționale și ale pieței muncii, care sunt de asemenea supuse unei evoluții negative în contextul crizei economice.
Datele referitoare la populația ocupată în vârstă de muncă (15 – 64 ani) pe regiuni scot în evidență faptul că doar regiunea București-Ilfov înregistrează o evoluție pozitivă (creștere de 105 mii de persoane ocupate) în perioada 2000 – 2011, celelalte regiuni înregistrează evoluții negative. Anul 2012 prezintă un trend descrescator pentru toate regiunile țării. Regiunile cu cele mai negative evoluții din această perspectivă fiind Sud – Muntenia cu o scădere de peste 204 mii de persoane și Sud – Vest Oltenia cu o scădere de peste 150 mii de persoane.
Tabelul 3 – Ratele de ocupare a forței de muncă pentru populația cu vârsta 20 ‐ 64 de ani din regiunile României ‐ medii anuale în % din 2007 până în 2012
Sursa: Institutul Național de Statistică al României – Ancheta forței
de muncă în gospodării (AMIGO)
În ciuda eforturilor depuse până acum, România încă se află în urma celorlalte țări UE, atât în ceea ce privește dezvoltarea socio‐economică, cât și productivitatea muncii. Una din principalele cauze o reprezintă discrepanțele semnificative din punct de vedere structural, privind distribuția forței de muncă între principalele sectoare ale economiei.
În cele ce urmează voi prezenta evoluția ratei de ocupare a populației pe categorii de vârstă în perioada 2005-2014.
Tabelul 4 – Rata de ocupare a populației pe grupe de vârstă
Sursa: Institutul Național de Statistică al României – Ancheta forței
de muncă în gospodării (AMIGO)
Din datele prezentate se poate observa că în perioada analizată cea mai mare rată de ocupare s-a înregistrat în anul 2012 de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 25-54 ani, cu un procent de 74,9%. Cel mai mic procent în ceea ce privește rata de ocupare s-a înregistrat în anul 2013 la categoria persoanelor de peste 65 de ani. În ceea ce privește anul 2013 se poate observa că rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 23,5%, iar rata de ocupare a persoanelor vârstnice (55-64 ani) a fost de 41,5%. Anul 2014 trimestrul I și II prezintă o ameliorarea în ceea ce privește ocuparea, în special ocuparea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani atingând un procent de 31,1%.
Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenților învățământului superior (81,7%). Pe măsură ce scade nivelul de educație, scade și gradul de ocupare. Astfel, erau ocupate 62,9% dintre persoanele cu nivel mediu de educație și numai 42,1% dintre cele cu nivel scăzut de educație.
Dacă ar fi să facem o comparație între anul 2005 și anul 2013 putem observa că nu au fost diferențe semnificative.
Figura 7 – Evoluția ratei de ocupare a populației pe grupe de vârstă
Sursa: Institutul Național de Statistică al României
Ponderea populației în vârstă de muncă în total populație, a înregistrat o tendință evidentă de creștere, pe fondul scăderii populației tinere. Astfel, ponderea populației în vârstă de muncă (15 – 64 de ani) în total populație, a crescut pentru România, de la 68,2% în anul 2000 la 70% în anul 2012, iar pentru media UE 27 a scăzut de la 67,2% în anul 2000 la 66,9% în anul 2011. Scăderea ponderii populației tinere în total populație va avea consecințe viitoare atât pentru creșterea ocupării, cât și pentru politicile de asigurări și asistență socială.
Evoluția demografică negativă este unul din factorii de risc. În perioada 2000-2012 România a pierdut 5,7 puncte procentuale din rata totală de ocupare a populației active (20 – 64 de ani), 8,7 puncte procentuale din rata de ocupare a forței de muncă vârstnice 55 – 64 de ani și 6,9 puncte procentuale din rata de ocupare feminină de 20-64 ani.
Migrația masivă este un alt motiv al evoluției negative demografice. Estimările efectuate la nivel european arată că un număr de aproximativ 2,1 milioane de români lucrează în alte state membre ale Uniunii Europene (principalele state de destinație fiind Italia – 890.000 persoane, Spania – 825.000 persoane și Germania – 110.000 persoane).
Pe lângă acest factor de risc se observă și alții la fel de dificil de combătut: o rată de ocupare a femeilor redusă; o participare scăzută a lucrătorilor vârstnici pe piața muncii; un nivel ridicat al șomajului în rândul tinerilor; o durată redusă a vieții profesionale; nivelul scăzut al cheltuielilor cu politicile active pe piața muncii de furnizare, motiv pentru care focalizarea și personalizarea este insuficientă a măsurilor de ocupare; funcționarea deficitară a serviciilor de ocupare; acoperirea și nivelul inadecvat al beneficiilor de șomaj; riscul de sărăcie a persoanelor active, capcana salariilor mici; furnizarea insuficientă a facilităților de îngrijire de calitate a copiilor și/sau a persoanelor dependente; neconcordanța dintre calificări și cerințele pieței muncii; un sistem de previzionare insuficientă a competențelor; o rată de absolvire a educației terțiare redusă; incidență ridicată a părăsirii timpurii a școlii; furnizarea insuficientă a oportunităților de educație de înaltă calitate; nivel ridicat de studenți cu un nivel scăzut de competențe de bază.
2.3 Date statistice privind dinamica incidenței și duratei șomajului în funcție de variabila vârstă.
Indiferent de formele sub care se manifestă, șomajul are consecințe multiple, atât pentru individ, cât și pentru economia și societatea românească în ansamblu.
Uniunea Europeană include tinerii și vârstnicii între grupurile vulnerabile în ceea ce privește ocuparea forței de muncă. Rata ocupării tinerilor în România (15–24 de ani) are o valoare de 29%, în timp ce media aceluiași indicator în Uniunea Europeană este de 37%. Țările din Europa de Est au, de asemenea, un grad scăzut de ocupare a tinerilor (21–26%). Proporția vârstnicilor ocupați este de 37%, situându-se în apropiere mediei Uniunii Europene (40%). Alte țări esteuropene au o implicare mai activă a vârstnicilor pe piața forței de munca (Ungaria, 57% și Estonia, 52%).
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) de 59,7% a crescut față de anul anterior cu 0,2 puncte procentuale. Acest indicator avea, ca și în anii anteriori, valori mai ridicate pentru bărbați (66,8%, față de 52,6% pentru femei) și pentru persoanele din mediul rural (60,7%, față de 58,9% în mediul urban.
Rata șomajului a fost de 7,3%, în creștere față de anul precedent (7,0%). Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 1,3 puncte procentuale (7,9% pentru bărbați față de 6,6% pentru femei), iar pe medii rezidențiale de 3,6 puncte procentuale (8,9% pentru urban față de 5,3% pentru rural). Rata șomajului avea nivelul cel mai ridicat (23,6%) în rândul tinerilor (15-24 ani).
Figura 8 – Rata șomajului pe gupe de vârstă, sexe și medii
Sursa:Insitutul Național de Statistică, Comunicat de presă nr.95 din 17.04.2014
În general, șomajul printre tineri este ceva firesc pentru toate economiile de piață existente. Problema ar consta mai curând în eficiența intervenției statului în scopul menținerii șomajului tineretului la un nivel acceptabil. În condițiile tarii noastre, în special în mediul rural, cele mai oportune direcții de intervenție a statului pentru soluționarea problemei șomajului tineretului, ar fi:
Creșterea calității resurselor umane
Perfecționarea și reconversiunea profesională
Facilitarea procesului de creare a unor noi locuri de muncă durabile și integrare a tinerilor pe piața muncii
Facilitarea lansării în afaceri
Facilitarea accesului la credite preferențiale și alte pârghii de susținere a angajării și auto-angajării
Situația dată poate fi explicată, după cum am menționat mai sus, că femeile se angajează în câmpul muncii mai ușor decât bărbații dat fiind faptul, că ele pot accepta și un loc de muncă mai puțin atractiv din punct de vedere al remunerării. În virtutea rolului social de cap și susținător al familiei atribuit bărbaților, aceștia se consideră mai responsabili pentru asigurarea familiei, deseori ignorând eforturile de investire în capitalul lor uman, pe când femeile, mai degrabă, tind să se realizeze profesional și personal. Aceste comportamente sunt determinate și de conjunctura existentă a pieței muncii din republică, inclusiv și din mediul rural, în care locurile de muncă necalificate care necesită un efort fizic impunător, dar și un nivel de instruire mai modest, sunt mai bine remunerate decât locurile de muncă care necesită aptitudini intelectuale.
Șomajul a afectat în măsură mai mare absolvenții învățământului mediu, pentru care rata șomajului a fost de 7,9%, respectiv 6,9%, mai mare comparativ cu rata înregistrată pentru șomerii cu studii superioare (5,8%). Rata șomajului de lungă durată (în șomaj de un an și peste) a fost de 3,4%. Incidența șomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în șomaj de un an și peste în total șomeri) a fost de 46,4%. Șomajul pe termen lung s-a manifestat mai pregnant în cazul femeilor (48,0% față de 45,3% în cazul bărbaților) și în mediul urban (49,1% față de 40,8% în mediul rural). Pentru tineri (15-24 ani), rata șomajului de lungă durată (în șomaj de șase luni și peste) a fost de 14,2%, iar incidența șomajului de lungă durată în rândul tineretului de 59,9%.
Lipsa locurilor de muncă pentru tineri este una dintre cele mai mari și grave probleme pentru Europa, potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
În cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, Angel Gurria, secretarul general al OCDE a declarat că șomajul în rândul tinerilor este una dintre cele mai grave probleme ale Europei la ora actuală. Deși zona euro a ieșit din recesiune și indicii încrederii în economie au înregistrat creșteri, nu s-au generat noi locuri de muncă, iar șomajul se menține în continuare la cote alarmante.
Potrivit OCDE, organizație din care fac parte 34 de țări, mai bine de 48 de milioane de persoane se află în șomaj, cu 16 milioane mai multe decât la începutul crizei, în anul 2008. Șomajul, mai ales în rândul tinerilor, reprezintă cea mai mare piedică pentru recuperarea economică a Europei, potrivit experților și economiștilor întruniți la Davos. Kenneth Rogoff, economist de la Universitatea Harvard, spunea că una dintre cele mai grave consecințe a acestei situații este faptul că se va pierde o generație întreagă de tineri, care, din păcate, nu au nici prezent, nici viitor.
Deși rata șomajului printre tineri în România este comparabilă cu media din țările Uniunii Europene, tinerii din România suportă în mod evident consecințele unor dezavantaje pe piața forței de muncă. Există o corelație negativă între vârstă și riscul de a fi șomer, astfel încât persoanele din grupul de vârstă între 15 și 24 de ani se confruntă cu un risc de două ori mai mare de a fi șomeri decât segmentul următor de vârstă (25-34 de ani). Performanțele mai bune ale României cu privire la șomajul general se datorează integral ratei mai scăzute a șomajului înregistrată în cazul bătrânilor. (Figura 9)
Figura 9 – Evoluția ratei șomajului în rândul tinerilor din România comparativ cu Uniunea Europeană
Sursa: Eurostat (lfsa_urgan)
Rata șomajului pentru tineri a fost mai mare în România decât în UE27 de‐a lungul întregii perioade analizate și a înregistrat o creștere semnificativă (15,1%) începând cu 2008, atingând 23,7% în 2011. În ceea ce privește anul 2012 se poate observa că rata șomajului în cazul tinerilor din România a scăzut la 22,7%, fiind sub nivelul celei europene cu 22,8%. Rata șomajului pentru categoria persoanelor cu vârsta cuprinsă între 50-64 de ani înregistrează o ușoară creștere atât pe plan național cât și European.
Datele asupra șomajului la tineri la nivel regional sunt și mai îngrijorătoare, cu 36,3% ca maxim regional înregistrat în regiunea Centru în anul 2011, Sud‐Muntenia cu 32,9% și regiunea Sud‐Est cu 31,3% in anul 2012 ‐ regiuni cu șomaj în rândul tinerilor peste medie. La celălalt capăt avem regiunea Nord‐Est cu o rată de 11,9%, discrepanțele regionale fiind pe o tendință de creștere. În comparație, rata șomajului pentru grupa de vârstă 15‐24 de ani este de 5,5 ori mai mare decât cea a persoanelor trecute de 25 de ani în Regiunea de Nord‐Vest, de 5,3 ori mai mare în București‐Ilfov. (Tabelul 5).
Tabelul 5 – Rata șomajului la tinerii de 15-24 de ani din regiunile României în perioada 2007-2014 (%)
Sursa:Institutul Național de Statistică al României
În anul 2012, rata șomajului de lungă durată (în șomaj de un an și peste) a fost de 3,2% sub media europeană de 4,6%. Incidența șomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în șomaj de un an și peste în total șomeri) a fost de 45,3%, cu mult sub nivelul înregistrat în anul 2000 de 51,4% și sub maximul perioadei 61,9% înregistrat în 2003. De asemenea, incidența șomajului de lungă durată în România se afla sub media europeană de 44,4%.
Pentru tineri (15 – 24 ani), rata șomajului de lungă durată (în șomaj de șase luni și peste) a fost de 13,9%, iar incidența șomajului de lungă durată în rândul tineretului este de 61,1%.
În anul 2014, trimestrul II, conform datelor situația stă în felul următor: (Tabelul 6)
Tabelul 6 – Șomajul de lungă durată, în trimestrul II, 2014 (%)
Sursa: Raport Forța de muncă in România – Ocupare și șomaj, București, 2014, pag. 30
Așadar, incidența șomajului de lungă durată în rândul tinerilor (ponderea șomerilor în vârstă de 15-24 de ani aflați în șomaj de șase luni și peste, în totalul șomerilor din aceeași grupă de vârstă) a fost de 62,6 %.
Șomerii tineri aflați în șomaj de un an și peste au deținut în totalul șomerilor tineri o pondere de 37 %.
În ceea ce privește populația vârstnică aceasta ocupă un procent semnificativ din totalul populației care au un loc de muncă. Îmbătrânim și asta va fi prima mare grija a finanțiștilor de mâine. Nu doar în România, ci în întreaga Europă asistăm la acest proces. Primul semnal de alarmă este deja tras: primul val al generaței "baby boom" a ajuns în pragul pensionării. În următorii ani, indicele de dependență (raportul dintre numarul populației potențial active și numarul copiilor și vârstnicilor) va crește. Dacă adăugăm rata scăzută a natalității și numărul scăzut al persoanelor active din rândul populației, întrebarea : cine ne va plăti maine pensia?, capătă accente îngrijoratoare.
Efectele pe care procesul de îmbătrânire le are asupra desfășurării vieții economice și sociale, cât și asupra perspectivelor evoluției demografice sunt evidențiate și de rapoartele de dependență. La începutul anului 2012, la 1000 persoane adulte reveneau 430 persoane tinere și vârstnice (din care populația vârstnică reprezenta 50%), față de 515 persoane tinere și vârstnice în 1990 (când ponderea populației vârstnice era de 30%). Aceasta reducere s-a realizat în primul rând pe seama scăderii populației tinere (0-14 ani). Numărul persoanelor vârstnice de 65 ani și peste care revin la 1000 persoane adulte a crescut de la 156 (în 1990), la 215 (în 2012), generând în timp o sarcina socială sporită pentru adulți.
Capitolul III. Efectul vârstei asupra duratei șomajului
3.1 Analiza relației vârstă – șomaj
S-a demostrat atât pe plan internațional cât și național că există o asociere negativă între vârstă și durata șomajului pe piața muncii. Așadar, Kupets, într-un studiu realizat pentru Ucraina arată că vârsta are un impact negativ asupra probabilității de angajare a persoanelor înregistrate ca șomer. Kooreman și Ridder au demonstrat în studiul lor o asociere negativă între vârstă și durata șomajului pe piața muncii din Olanda.
De asemenea, Kavkler și Borsic demonstrează că modificarea cu un an în sensul creșterii a variabilei vârstă determină o scădere cu 2.4 % a ratei hazardului de a ieși din șomaj pentru persoanele înregistrate ca șomer.
În contrast, Boehm arată că femeile au o probabilitate mai bună de a ieși din șomaj pe piața muncii din Austria.
În ceea ce privește țara noastră, Dănăcică și Babucea au analizat efectul variabilelor vârstă și gen asupra duratei șomajului și a probabilității de angajare pentru persoanele înregistrate ca șomere. Pentru o analiză empirică Danacică și Babucea au folosit analiza datelor de supraviețuire, respectiv metoda Kaplan Meier, iar rezultatele sunt prezentate în Figura 10.
Figura 10 – Curbe de supraviețuire pentru grupele de vârstă 21-24 ani, 25-34 ani, 35-44, 45-54, 55-64 ani
Sursa: Dănăcică, D., Babucea A.G., Impactul genului și a vârstei asupra duratei șomajului persoanelor ISCED 5, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2011, pag.124
Din Figura 10 observăm că pe măsură ce vârsta unei persoane aparținând grupului ISCED 5 (învățământ terțiar, primul ciclul,) crește, va crește și probabilitatea de a rămâne în șomaj a acestuia. Astfel, cel mai avantajat grup pe piața muncii este grupa 15-24 ani, iar cea mai dezavantajată este grupa 55-64 ani.
Incidența șomajului este mai ridicată pentru grupa de vârstă tânără, dar această grupă are cea mai scăzută durată de supraviețuire până la producerea evenimentului, angajarea. Prin contrast, grupele de vârstă 45-54 ani și 55-65 ani au cea mai scăzută incidență a șomajului, dar cea mai mare durată de supraviețuire până la producerea evenimentului, angajarea.
În cele din urmă, durata vieții profesionale este mai redusă în România decât în UE27, iar discrepanța s‐a mărit puțin față de 2005 (Figura 11).
Figura 11 – Durata vieții profesionale în funcție de variabila vârstă
Sursa: Eurostat
Pentru a răspunde acestei situații, în contextul unei încă scăzute rate de ocupare și al unui șomaj semnificativ (deși mai scăzut decât media UE), există nevoia de a atrage și menține cât mai multe persoane în câmpul muncii, prin reducerea costurilor non‐salariale și creșterea flexibilității, precum și prin crearea de oportunități reale de creare și dezvoltare a afacerilor. În acest demers, o atenție specială trebuie acordată populației din zonele rurale. Totodată, dezvoltarea sistemului educațional de‐a lungul întregului ciclu de învățare pentru a asigura o potrivire mai bună între cerere și ofertă și sporirea capacității serviciilor pieței de muncă reprezintă condiții importante în atingerea obiectivelor stabilite.
În perioada 2000 – 2012, rata șomajului BIM în România a oscilat între un minim de 5,8% (în anul 2008) și un maxim de 8,4% în anul 2002. Creșterea accentuată din perioada 2008 – 2010 când rata șomajului s-a majorat cu 1,5 puncte procentuale evidențiază impactul destul de puternic al crizei asupra pieței muncii românești.
În ceea ce privește șomajul în rândul tinerilor (15- 24 ani), dacă în anul 2000 acesta era de 18,4% și se afla sub media UE 27 (18,3%) în anul 2010 nivelul șomajului în rândul tinerilor din România (22,1%) depășea media europeană (20,9%).
Majoritatea populației care îmbătrânește înregistrează rate de activitate în scădere. În 2011, rata de ocupare pentru persoanele din categoria de vârstă 55‐64 era de numai 40,0% în comparație cu media națională de circa 62,8%.
În ceea ce privește anul 2013, rata de ocupare pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 55-64 de ani era de 41,5%, iar pentru categoria persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani era de 59.7%.
Tabelul 7 – Ratele de ocupare a populației cu vârsta 55-64 de ani în comparație cu populația cu vârsta 15‐64 de ani ‐ medii anuale în % 2005‐2013
Sursa: Institutul Național de Statistică al României
Mai mult, există discrepanțe semnificative privind ratele de ocupare a populației cu vârsta 55‐64 de ani între regiunile României, cu 23,8 puncte procentuale diferență între regiunile Centru și București ‐ Ilfov (34,5% în 2011) și regiunea de Nord‐Est (cu o rată maximă de ocupare de 56,0%).
În ceea ce privește vârsta medie a populației României aceasta crește de la an la an. În anul 2000 vârsta medie era de 36,4 ani, doi ani mai târziu aceasta a crescut la 36,8, iar în anul 2010 vârsta medie era de aproape 40 de ani. În anul 2012 vârsta medie a depășit pragul de 40 de ani, iar specialiștii susțin faptul că în anul 2015, vârsta medie a populației României, va depăși și pragul de 41 de ani.
Figura 12 – Vârsta medie a populației în perioada 2000-2012
Sursa: Institutul Național de Statistică al României
Specialiștii apreciază totuși că procesul de îmbătrânire demografică a populației, care a fost în ultimele decenii destul de alert, va încetini în următoarele două decenii și că în mai puțin de două decenii, fiecare al 5-lea locuitor al României va intra în categoria „vârstnicilor”.
Este adevarat și faptul că în funcție de profesia pe care ți-ai ales-o șomajul poate să apară la o vârstă mai înaintată sau, deopotrivă, la începutul carierei. Cel puțin așa spun datele statistice. Conform unui studiu găsit în literatura de specialitate, în luna mai 2012, pe baza datelor furnizate de ANOFM erau înregistrați ca șomeri persoane care au următoarele profesii:
● Directori – între 40 și 50 de ani (902 șomeri);
● Economiști – sub 25 de ani (657 șomeri);
● Profesori – între 30 și 40 de ani (737 șomeri);
● Ingineri mecanici – peste 55 de ani (407 șomeri);
● Contabili – între 40 și 50 de ani (1.051 șomeri);
● Tehnicienii mecanici – sub 25 de ani (325);
● Instalatori – între 40 și 50 de ani (966 șomeri);
● Electricieni – între 40 și 50 de ani (559 șomeri);
● Mecanici auto – între 40 și 50 de ani (895 șomeri);
● Șoferi – între 40 și 50 de ani (92);
3.2 Analiza relației educație- șomaj
Ocupația si educația sunt doi indicatori ai modului în care este structurată o societate. De asemenea, sunt doi factori care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a unei țări. Rolul educației în a oferi acces la piața muncii (ocupare) se reflectă prin oportunitățile crescute de angajare pentru populația educată. Oamenii cu niveluri ridicate ale educației au șanse mai bune pe piața muncii, concretizate în rate mai ridicate de ocupare.
Piața forței de muncă e definită de Abraham Frois ca “ansamblul relațiilor economice cu privire la angajarea și utilizarea forței de muncă, precum și cu privire la asigurarea protecției sociale a deținătorilor acestei mărfi speciale.”
În țara noastră cererea de forță de muncă a cunoscut o creștere continuă pe măsura industrializării țării, intensitatea acestei creșteri cunoscând variații sensibile de la o perioadă la alta. În perioada de tranziție la economia de piață cererea de forță de muncă s-a redus.
Corelația dintre educație și forța de muncă nu este nici independentă de condițiile de pe piața muncii, nici limitată numai la nivelul de educație al persoanelor. Diferențele apar din aspectele muncii omului. Indivizii decid cât de mult și de intens să lucreze. Mediul afectează comportamentul lor, inclusiv stimulentele cu care ei se confruntă . Pentru mulți dintre noi șomajul poate fi o situație traumatică. Pierderea locului de muncă poate însemna schimbarea destinului unei familii, și în special a viitorului copiilor care au nevoie de sprijin financiar din partea părinților pentru a termina o facultate.
Educația are un rol deosebit de important în reducerea șomajului de lungă durată atât prin formarea inițială, înzestrând forța de muncă cu aptitudinea de a face față schimbărilor, recalificărilor, cât și prin învățarea pe tot parcursul vieții.
De asemenea, putem spune că rata șomajului atât în ceea ce privește dimensiunea și dinamica acesteia este invers proporțională cu nivelul de educație: scade pe măsură ce nivelul de educație crește și invers. O țară care reușește să reducă la minim șomajul dă dovadă de o politică macroeconomică eficientă și că a utilizat mijloacele optime pentru absorbția forței de muncă rămase fără lucru. O societate cu cât avansează mai rapid cu atât șansele ca gradul de acoperire al numărului de persoane neangajate este mai scăzut.
În ceea ce privește numărul șomerilor în România acesta a crescut conform datelor obținute de pe site-ul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor, comparativ cu alte categorii de vârstă, precum și faptul că perioada necesară găsirii unui loc de muncă este cu atât mai redusă cu cât nivelul de instruire este mai ridicat, conferă o mai mare importanță diplomei la începutul carierei decât pe parcursul acesteia. Dar, deținerea unei diplome de absolvire a unei forme de învățământ, fie aceasta chiar și superioară, nu garantează ocuparea unui loc de muncă, ci doar mărește șansele de ocupare a unuia.
Creșterea alarmantă a nivelului șomajului, asociată cu o diminuare a ocupării forței de muncă vor constitui probleme de interes deosebit care au nevoie de rezolvare.
În continuare cu ajutorul Raportului instituțional privind rezultatele studiului de monitorizare a inserției pe piața muncii a absolvenților din învățământul superior, elaborat de Carmen Crețu și Adrian Netedu de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, sunt prezentate răspunsurile studenților în ceea ce privește continuarea studiilor și găsirea unui un loc de muncă după terminarea studiilor de licență.
Acest raport conține informații importante și prefigurează într-o primă instanță eventuale politici educaționale viitoare. Scopul acestora nu poate fi decât benefic într-o eventuală echilibrare a cererii și ofertei de pe piața muncii. Răspunsurile absolvenților au fost:
Figura 13 – Inserția pe piața muncii a absolvenților din învățământul superior
Sursa: Carmen Cretu, Adrian Netedu, Raport instituțional privind rezultatele studiului de monitorizare a inserției pe piața muncii a absolvenților din învățământul superior
Din graficul anterior observăm că numărul absolvenților care și-au găsit un loc de muncă în anul 2005 a fost dublu față de anul 2009 ceea ce arată situația critică prin care trece România în prezent. Criza economică prin care trece România a dus la o scădere generală a numărului locurilor de muncă disponibile. Absolvenții de studii superioare găsesc tot mai greu job-uri care să corespundă competențelor dobândite în facultate, așa că sfârșesc prin a accepta joburi pentru care sunt supracalificați, sau altele în cu totul alt domeniu.
Ceea ce este bine, din punctul meu de vedere, este ca în anul 2009, 57,8% dintre absolvenți au ales să își completeze studiile de licență cu cele de master, ceea ce denotă ca în prezent absolvenții cunosc importanța și necesitatea perfecționării într-un anumit domeniu, iar acest lucru nu se poate face decât prin educație. Ce este și mai important este faptul ca după terminarea studiilor de master absolvenții să își găsescă un loc de muncă corespunzător domeniului absolvit, iar momentul de recesiune prin care trece țara noastră este o piedica în calea studenților, care în cele mai multe cazuri sfârșesc prin a-și încasa indemnizația de șomaj (care de altfel este mica și se acorda pe o perioadă de 6 luni).
De asemenea, tot din acest raport se observa ca unii angajatori apreciază mai mult studiile de licență decat cele de master și ca nu fac distincție între studiile facute la o facultate de stat sau privată. Angajatorii consideră că armonizarea pieței muncii cu oferta educațională cade în primul rând în sarcina facultăților și apoi în sarcina studenților. Absolvenții și angajatorii sunt de acord că pregătirea practică din facultate rămâne deficitară.
Conchid prin a spune că relația educație – piața muncii este permanentă și urmărește omul de la intrarea în structurile de învățământ instituționalizat, și oamenii trebuie să se pregătească pentru locuri de muncă care se schimbă rapid din cauza evoluțiilor dinamice în tehnologie și în organizarea muncii.
3.3 Politici de combatere a șomajului și a excluziunii sociale
Deși prevenirea șomajului implică costuri economice și sociale mai scăzute în comparație cu reducerea șomajului, aceasta continuă să rămână mai mult o sintagmă teoretică decât o realitate practică. Ca urmare, problema ocupării forței de muncă și șomajului trebuie să fie concepute și abordate ca obiective strategice. Prevenirea șomajului ridică o altă problemă strategică, cea a priorității care trebuie acordată științei și învățământului, ca investiții în capitalul uman.
Originea noțiunii de excluziune socială se regăsește în Franța deceniului al șaptelea al secolului trecut prin referințe vagi în discursurile publice despre „cei excluși”. În 1974, Rene Lenoir, secretar de stat cu afaceri sociale în guvernul gaullist condus de Jacques Chirac, a publicat lucrarea „Les Exclus”. După Lenoir, exclușii reprezentau toate categoriile sociale care nu erau incluse în sistemele de asigurări sociale specifice statului social (welfare state): persoane cu handicap fizic și psihic, persoane cu tendințe de suicid, veterani invalizi, copii abuzați, familii cu părinții divorțați, consumatori de droguri, persoanele neadaptate social și alte categorii de persoane care nu își găseau un loc în societate.
În prima parte a anilor ’90, excluziunea și incluziunea socială au fost integrate în toate politicile Uniunii Europene, începând cu Tratatul de la Maastricht și protocoalele sale anexe, reforma obiectivelor Fondului Social European, documentele Parlamentului European și Programele de Acțiune Socială ale Comisiei .
Excluziunea socială este generată în mod direct de lipsa posibilităților de angajare în muncă, de veniturile mici obținute din angajare, care la rândul lor conduc la starea de sărăcie urmată de toate consecințele negative ale fenomenului. În corespondență cu unul din obiectivele de bază ale Strategiei de la Lisabona, nivelul de ocupare a Forței de Muncă către anul 2010 trebuia să atingă 70%. Aceasta implică nu numai promovarea ocupării Forței de Muncă prin crearea locurilor noi de muncă în general, dar și îmbunătățirea calității ocupării, asigurarea securității sociale, integrarea în muncă a persoanelor care, din diverse motive, nu au un loc de muncă, dezvoltarea resurselor umane în scopul asigurării unui nivel corespunzător și durabil al ocupării Forței de Muncă, acestea toate conducând la combaterea marginalizării și excluziunii sociale.
Problemele sărăciei și excluziunii sociale continuă să afecteze societatea romanească, indiferent de eforturile întreprinse de comunitatea națională și cea internațională pentru diminuarea acestora. Cercetările realizate pe parcursul ultimului deceniu arată de fiecare dată că sărăcia și excluziunea socială sunt fenomene complexe și multidimensionale, iar combaterea acestora solicită o abordare integrată prin consolidarea eforturilor diferitor actori la diferite niveluri.
Fiind un fenomen care afectează în diferite proporții, toate țările, prin nivelul, structură, durată și consecințele sale, șomajul s-a impus atenției guvernelor și forțelor sociale, devenid o preocupare generală. Pe termen scurt, obiectivul major al tuturor acestora îl formează atenuarea exacerbării consecințelor sale, iar pe termen mediu și lung obiectivul constă în diminuarea sau chiar reabsorbirea resurselor de muncă aflate în stare de șomaj. Numeroasele aspecte interdependente, prin natura lor, vizează atât firmele cât și societatea, atât pe cei care lucrează, ca și pe șomeri. Toate acestea formează obiectul unor reglementări sau orientări care, în totalitatea lor, sunt cunoscute ca politici sau măsuri pentru combaterea șomajului.
Specialiștii vorbesc de existența a două categorii de măsuri: masuri active și masuri pasive. Măsurile pasive sunt cele care constau în acordarea unor indemnizații de somaj sau alocații pentru șomeri, acestea dețin locul prioritar în fondurile alocate pentru combaterea șomajului și sunt practicate în majoritatea țărilor care se confruntă cu acest fenomen.
Măsurile active sunt cele care conduc la crearea de noi locuri de muncă, la reconversie profesională sau cele prin care se oferă facilitați pentru cei care angajează șomeri. În mod corect se consideră că pentru reducerea șomajului este nevoie de creșterea masurilor active: orice mărire a nivelului ajutorului de șomaj va conduce, pe termen lung, la creșterea ratei șomajului, pe când crearea de noi locuri de munca și recalificarea șomerilor vor conduce la absorbirea lor, la scăderea ratei șomajului.
Creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se realizează, în principal prin:
a) Informarea și consilierea profesională. Constituie un ansamblu de servicii acordate în mod gratuit persoanelor în căutarea unui loc de muncă care au ca scop: furnizarea de informații privind piața muncii și evoluția ocupațiilor; evaluarea și autoevaluarea personalității în vederea orientării profesionale; dezvoltarea abilității și încrederii în sine a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în vederea luării de către acestea a deciziei privind propria carieră; instruirea în metode și tehnici de căutare a unui loc de muncă
Informarea și consilierea profesională se realizează de centre specializate,organizate în cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, precum și de alte centre și furnizori de servicii din sectorul public său privat, acreditați , care încheie cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă contracte, în condițiile legii. .
b) Medierea muncii – este activitatea prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu.
c) Formarea profesională – prin formare profesională nu se creează locuri de muncă suplimentare (cu excepția celor ce lucrează în sectorul formării). Angajatorii nu vor angaja mai multe persoane doar pentru faptul că mai mulți lucrători calificați își doresc un loc de muncă. Ei vor angaja doar dacă bunurile sau serviciile produse de acești lucrători vor putea aduce un profit la ,,vânzare”. Angajatorii sunt interesați să angajeze mai mult personal calificat.
Persoanele în căutarea unui loc de muncă pot participa la programe de formare profesionale care să le asigure creșterea și diversificarea competentelor profesionale în scopul asigurării mobilității și reintegrării pe piața muncii . d) Consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri se acordă, la cerere, persoanelor în căutarea unui loc de muncă sub formă de servicii juridice, de marketing, financiare, metode și tehnici eficiente de management și alte servicii de consultanță. Aceste servicii se acordă gratuit o singură dată, pentru fiecare perioadă în care persoanele beneficiază de indemnizații de șomaj.și sunt realizate de agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau, alți agenți cu care agențiile încheie contracte.
Ca și măsuri de combatere a șomajului putem aminti:
a) stimularea agenților economici să angajeze tineri absolvenți ai instituțiilor de învățământ;
b) acordarea de facilități fiscale angajatorilor prin reducerea contribuției datorate bugetului asigurărilor pentru șomaj, dacă încadrează cu contract individual de muncă persoane din rândul șomerilor pe care le mențin în activitate cel puțin 6 luni;
c) stimularea creării de noi locuri de muncă prin acordarea de credite din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condiții avantajoase;
d) stimularea persoanelor aflate în șomaj să se angajeze înaintea expirării perioadei de indemnizație de șomaj;
e) furnizarea de cursuri de calificare/recalificare;
f) stimularea mobilității forței de muncă;
g) angajatorii care încadrează tineri absolvenți pe durată nedeterminată, primesc pentru o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, o sumă lunară reprezentând un salariu minim brut pe țară; angajatorii care încadrează absolvenți din rândul persoanelor cu handicap primesc, pe o perioada de 18 luni, pentru fiecare absolvent angajat, o sumă lunară reprezentând 1,5 salarii minime brute pe țară.
Din datele prezentate în lucrare s-a putut observa că cei mai afectați de acest fenomen sunt tinerii și sunt urmați de persoanele care au depășit vârsta de 50 de ani. Problemele tinerilor au urmat un curs ascendent în topul îngrijorării populației din România. Aflată într-un proces de restructurare, economia românească pare a nu acorda prea multe șanse tinerilor. Lipsa de experiență, restrângerile de activitate la nivelul întregii economii au constituit greutăți destul de greu de surmontat pentru tineri. O piață mult prea ocupată de propriile probleme, structurale, pentru a privi la viitor, la tineri. Strategiile vin să prevină un astfel de pericol. Guvernul promovează permanent programe care au în vedere acest segment, destul de îndreptățit pentru a fi luat în considerare pe piața muncii – tinerii. Categorie de persoane considerată „defavorizată” este si cea a persoanelor care au depășit o oarecare vârstă. Deși au acumulat o experiență bogată în decursul anilor, de multe ori aceasta nu este suficientă spre a-i face „atractivi” pentru agenții economici, care doresc să angajeze personal mai tânăr. Acesta este motivul pentru care legislația asigurărilor pentru șomaj a asigurat un cadru favorabil pentru că tot mai multe persoane care au depășit vârsta tinereții sau care au probleme familiale să poată fi încadrate în muncă. În conformitate cu dispozițiile art. 85 din Legea nr. 76/2002 , angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale sunt scutiți, pe o perioadă de 12 luni, de plată contribuției datorată la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajat, din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu pe cel puțin 2 ani . Conform Raportului de Cercetare Sărăcia, excluziunea socială și oportunitățile de muncă în rândul tinerilor un procent de 22% dintre tineri au afirmat că veniturile gospodăriei nu ajung nici pentru strictul necesar, iar 38% că ajung doar pentru strictul necesar. În același timp, două treimi dintre tineri se declară mulțumiți de viața lor. În privința stării de sănătate, un element de îngrijorare pentru viitor este ponderea ridicată, de circa o treime, a fumătorilor În funcție de nivelul de educație, genul, vârsta și etnia, se constată existența următoarelor categorii de tineri vulnerabili pe piața forței de muncă: ● tinerii fără calificare, care nu au absolvit o instituție de învățământ secundar superior (liceu, școală profesională sau de ucenici), abandonând școala la un moment dat; ● tinerii între 19-25 de ani, cel mai adesea proaspăt absolvenți, fără experiență profesională, nou intrați pe piața forței de muncă; după 25 de ani, probabilitatea de a avea un loc de muncă se mărește substanțial; ● tinerele, mai ales cele la vârsta primului sau celui de-al doilea copil (23-28 ani); femeile reprezintă marea majoritate (peste 72%) dintre tinerii inactivi, iar aproape în întregime se declară casnice; ● tinerii de etnie romă: mai puțin de 38% dintre romii de 19 ani și peste, sunt ocupați, față de 60% în cazul maghiarilor și circa 50% din români. Importanța stimulării cererii de forță de muncă drept modalitate specifică de creștere a ocupării, a reieșit atât din analiza factorilor determinanți în obținerea unui loc de muncă de către tinerii din mediul rural, cât și din soluțiile indicate de factorii locali de decizie, pentru creșterea ocupării pe următoarele domenii de intervenție: agricultură; industrie; lucrări publice, facilități pentru angajarea tinerilor / antreprenoriat. În agricultură, obstacolul principal în calea sprijinirii producătorilor agricoli mici și mijlocii este fărâmițarea proprietății, însoțită de gradul redus de asociere. Deoarece prea puține gospodării dețin teren agricol de o suprafață minim necesară pentru o exploatare în condiții de rentabilitate economică, este necesară cooperarea acestor producători în forme asociative. Este recomandabilă extinderea și facilitarea accesului tinerilor din mediul rural la măsurile de sprijin cuprinse în Programul Național de Dezvoltare Rurală și Programul Național de Mediu, co-finanțate prin fonduri europene, precum și o mai bună informare asupra lor, în special pe următoarele dimensiuni: extinderea și înnoirea parcului de tractoare și mașini agricole, construcția de spații de depozitare pentru produsele agricole, informarea privind beneficiile asigurării recoltelor, extinderea sistemului de irigații și accesul la serviciile oferite de Fondul Național de Garantare a Creditului Rural și Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM.
Concluzii
Șomajul ca ofertă excedentară de forță de muncă este dezechilibrul macroeconomic cu cele mai nocive efecte asupra individului (deteriorarea condiției lui materiale, familiale, psihice, deziluzia neputinței încadrării într-o activitate utilă care înseamnă o gravă deteriorare a înseși condiției lui umane) dar și asupra întregii economii (pierderea de bunuri și servicii care ar fi putut fi produse dar sunt pierdute pentru totdeauna).
Din datele prezentate în lucrare s-a putut observa că cei mai afectați de acest fenomen sunt tinerii și sunt urmați de persoanele care au depășit vârsta de 50 de ani. Tranziția tinerilor de la educație la ocupare a devenit mai lungă și mai complexă deoarece șomajul în rândul tinerilor este mult mai ridicat decât în rândul forței de muncă, pe ansamblu. Locurile de muncă ocupate de tineri sunt locuri de muncă temporare, de o calitate scăzută și slab remunerate. Șomajul tinerilor este determinat adesea de lipsa de experiență sau de inadecvarea competențelor lor la cererea de pe piața muncii.
Referitor la persoanele care au depășit vârsta de 50 de ani s-a văzut că aceștia nu mai sunt atractivi pentru angajatori. Un motiv poate fi acela că o persoană cu o experiență vastă, conștientizându-și potențialul, necesită un salariu mai mare implicând astfel costuri pentru angajator, sau un alt motiv poate viza greutățile de adaptare (în special în ceea ce privește partea de noi tehnologii).
Creșterea speranței de viață și în consecință a vârstei medii a populației sunt rezultate ale creșterii economice accelerate în perioada modernă. Dezvoltarea științei și tehnologiei din ultima vreme, a contribuției progresului tehnic, a educației și a sistemului de sănătate a condus la creșterea venitului pe locuitor în ritmuri nemaiîntâlnite în istorie. Una dintre consecințele inevitabile a fost creșterea ponderii persoanelor în vârstă în totalul populației, cu ale cuvinte fenomenul îmbătrânirii populației.
România se confruntă aproximativ cu aceeași problematică demografică specifică țărilor membre ale Uniunii Europene (declinul populației totale, creșterea ponderii populației vârstnice și a duratei medii a vieții, „îmbătrânirea demografică a bătrânilor”, feminizarea îmbătrânirii), însă nivelul mai scăzut al performanțelor economiei românești face ca resursele să fie mai reduse și impactul social estimat, mai ales în perspectiva următorilor ani, să fie mai puternic pentru țara noastră. Se subliniază necesitatea ajustării soluțiilor la contextul specific și la potențialul de resurse de care dispunem.
Structura pe grupe de vârstă reflectă un proces lent, dar continuu, de îmbătrânire demografică, determinat în principal de scăderea natalității, care a dus la reducerea absolută și relativă a populației tinere (0-14 ani) și creșterea ponderii populației vârstnice de 65 ani și peste. Astfel, grupele extreme de vârstă au avut evoluții în sensuri contrare: populația de vârstă tânără (0-14 ani) s-a diminuat cu 3,4% în medie de la un an la altul, în timp ce populația de vârstă înaintată (peste 65 ani) a crescut în medie pe an cu 1,5% (respectiv cu 1,5% în medie pe an). În acest context, apreciem că se continuă și se accentuează tendința de îmbătrânire a populației, prefigurându-se o subțiere a resurselor viitoare de forță de muncă ale țării noastre. În schimb, pe fondul acestor evoluții ale vârstelor extreme, populația în vârstă de muncă a României (cu vârsta între 15-64 ani) a înregistrat o dinamică aproximativ constantă, cu o ușoară tendință de scădere (cu 0,2 puncte procentuale, în medie pe an).
Toate prognozele demografice privitoare la România arată că vom asista în deceniile următoare la o expansiune rapidă și masivă a populației vârstnice. Populația de 60 de ani și peste va crește de la 4,2 milioane în 2005 la 6,5 milioane în 2050 (de la 19,3% la 33,3%, ca pondere în totalul populației).
Încheiere
Vârsta influențează rata șomajului! Aceasta este ideea după terminarea acestui studiu. Din păcate, discriminarea de vârstă la angajare este un fenomen real și des întâlnit, care se regăsește atât în Romania cât și în alte state.
Indiferent de formele sub care se manifestă, șomajul are consecințe multiple, atât pentru individ, cât și pentru economia și societatea românească în ansamblu. Datorită perioadei de tranziție, piața muncii este în continuare instabilă. Criza economică actuală și-a făcut simțită prezența și în țara noastră, acest lucru fiind ilustrat de creșterea continuă a ratei șomajului.
Rata mare a șomajului în rândul tinerilor absolvenți de facultate demonstrează faptul că o diplomă nu garantează găsirea unui loc de muncă ci doar mărește șansele de ocupare. Pentru o îmbunătățire a sistemului este nevoie de măsuri vizibile și active din partea statului.
Bibliografie
[1]. Arpinte, D., Baboi, A., Cace, S., Tomescu, C., Politici de incluziune socială, Calitatea Vieții XIX, nr. 3-4, 2008
[2]. Atchely, R., The life course, age grading, and age-linked demans for decision making, în L. Datan, L. Ginsberg, Lifespan developmental psychology: normative life crises, Academic Press, Inc. New York, 2003
[3]. Boehm, B., Effects of the Education Level on the Duration of Unemployment in Austria, SOR’07 Proceedings, 2009
[4]. Bourdieu, P., Passeron, J.C. și Nice, R. , 1990, Reproduction in Education, Society, and Culture, 2nd edition, Published by SAGE;
[5]. Borsic D., Kavkler A., Modeling Unemployment Duration in Slovenia using Cox Regression Models, Transition Studies Review, Volume 16, Number 1 / May, 2009
[6]. Buzducea D., Economia socială a grupurilor vulnerabile, Editura Polirom, Iași, 2014
[7]. Chipea, F., 2010, Dezvoltare socială teritorială. Premise teoretice și date empirice, Editura Universității din Oradea, 2010
[8]. Christiansen, J., Koistinen, P., Kovalainen, A., Working Europe: reshaping European Employment systems, Aldershot Hants, England, Ashgate, 2002
[9]. Ciucur D., Gavrilă I., Economie, Ediția a-II-a, Editura Economică, București, 2004
[10]. Cochinescu, C., Șomajul. Anxietatea și frustrația la persoanele șomere, Editura Lumen, Iași, 2005
[11]. D’Agostino, A., and F. Mealli, Modelling Short Unemployment in Europe. Institute for Social & Economic Research Working Paper 06, 2000
[12]. Dănăcică, D., and A. Babucea, Impactul genului și a vârstei asupra duratei șomajului persoanelor ISCED 5, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2011
[13]. Dănacică., E.D., Incidența și durata șomajului în Regiunea Oltenia, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 2/2011
[14]. Dobrotă N., (coordonator), Dicționar de economie, București, Editura Economică, 1999
[15]. Dobrotă, N., Aceleanu, M.I., Ocuparea resurselor de muncă în România, Editura Economică, 2007
[16]. Eichhorst, W., Escudero, V., Marx, P., Tobin, S., The impact of the crisis on employment and the role of labour market institutions, The Institute for the Study of Labor (IZA), Discussion Paper, No. 5320, 2010
[17]. Frois, A., Economie politică, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994
[18]. Gilbert, F., Economie politică, Editura Humanitas, Bucuresti, 1998
[19]. Grama, G.B, Teza de doctorat – Ocuparea și somajul – o relație dinamică, 2007
[20]. Giarini, O., Liedtke, P., M., Dilema ocupării forței de muncă și viitorul muncii, Editura All Beck, București, 2000
[21]. Giddens, A., Europa în epoca globală, Editura Ziua, București, 2007
Hanga, V., Formarea profesională a adulților. Ucenicia la locul de muncă. Șomajul. Învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, Editura Lumina Lex, București, 2014
[22]. Hatos, A., Săveanu, S.,(coord.), Educația și excluziunea socială a adolescenților din România, Editura Universității din Oradea, 2009
[23]. Hardwick, P., Langmead, J., Khan, B., Introducere în economia politică modernă, Editura Polirom, Iași, 2002
[24]. Hordău A. M., Teză de doctorat – Piața forței de muncă în România după 1990, Cluj Napoca, 2012
[25]. Insitutul Național de Statistică, Comunicat de presă nr.95 din 17.04.2014
[26]. Junc D., Teză de doctorat – Politici sociale în domeniul ocupării și șomajului, București 2010
[27]. Keynes, J.M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, București, Editura Științifică, 1970
[28]. Koistinen P., A future european employment model?, 2001, disponibil online la http://www.uta.fi/isss/monnetcentre/wordit/Future11.rtf
[29]. Kooreman P., Ridder G. (1983), The Effects of Age and Unemployment Percentage on the Duration of Unemployment, European Economic Review, Vol. 20, 1983
[30]. Kupets, O., Determinants of Unemployment Duration in Ukraine. Journal of Comparative Economics 34 (2), 2006
[31]. Manolescu Ghe., Politici economice, București, Editura Economică, 2009
[32]. Mărginean I., Semnificația cercetărilor de calitatea vieții, în Calitatea Vieții în România (coord.: Mărginean, I., Bălașa, A.), București, Editura Expert, 2002
[33]. Mocanu Irena, Piața muncii in România. Discontinuitati temporale si teritoriale, Editura Universitara, 2012
[34]. Nica, E., Strategii și politici de ocupare a forței de muncă în România, Editura Economică, București, 2004
[35]. Olah, Gh., Florea, A., Macroeconomie, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2004
[36]. Perț, S., și colab. – Piața muncii în România. Centrul de informare și documentare economică, Academia Română, INCE/IEN, București, 2005
[37]. Popescu, D., Terra lumini și umbre, Editura Sport Turism, București, 1998, pag. 76
[38]. Pop, L., M.(coord.), Dicționar de Politici Sociale, Editura Expert, București, 2002
[39]. Preda, D., Ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă, Editura Economică, București, 2002
[40]. Preoteasa, A.M., Fenomenul ocupării în România și dezvoltarea durabilă, Revista Calitatea Vieții, Nr. 3/2008, pag. 3, http://www.revistacalitateavietii.ro/2008/CV-1-2-2008/03.pdf
[41]. Răboacă Ghe., Piața muncii și dezvoltarea durabilă, București, Editura Tribuna Economică, 2003
[42]. Raport Sărăcia, excluziunea socială și oportunitățile de muncă în rândul tinerilor, București, 2012
[43]. Raport Forța de muncă in România – Ocupare și șomaj, București, 2014
[44]. Serban, Claudia, Implicații ale nivelului de educație asupra pieței muncii, Economie teoretică și aplicată Volumul XIX (2012), No. 3(568)
[45]. Smith, A., Avuția națiunilor, Editura Academiei R.S.R., 1962
[46]. Stiglitz, J.,Employment, Social justice and societal well-being, International Labour Review, Vol. 141, No. 1-2, http://www.ilo.org/public/english/revue/download/pdf/stiglitz.pdf, [accesat 3 august 2013]
[47]. Ticlea, A., Tratat de dreptul muncii – Legislație. Doctrină. Jurisprudenta. Ediția a VIII-a, revizuita și adăugita, Editura Universul Juridic, 2014
[48]. Tunali, I. and R. Asaad, Market Structure and Spells of Employment and Unemployment: Evidence from the Construction Sector in Egypt, Journal of Applied Econometrics, 7, 1998
[49]. Zamfir, C., Stoica, L., O nouă provocare: Dezvoltarea socială, Editura Polirom, Iași, 2006
[50]. Zorzoliu, I.R., Politici economice și sociale pentru dezvoltarea populației din zonele rurale, Editura Universitara, București, 2012
[51]. * * * Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Site-uri:
1. http://helpcontabilitate.blogspot.ro/2011/01/ocuparea-resurselor-de-munca.html
2. http://www.ilo.org/public/english/protection/socsec/step/download/96p1.pdf
3. http://www.revistacalitateavietii.ro/2008/CV-1-2-2008/03.pdf
4. http://ec.europa.eu/economy-finance/publications/publication10130_en.pdf
5. www.insse.ro
6. www.eurostat.ro
7. www.ajofm.ro
Bibliografie
[1]. Arpinte, D., Baboi, A., Cace, S., Tomescu, C., Politici de incluziune socială, Calitatea Vieții XIX, nr. 3-4, 2008
[2]. Atchely, R., The life course, age grading, and age-linked demans for decision making, în L. Datan, L. Ginsberg, Lifespan developmental psychology: normative life crises, Academic Press, Inc. New York, 2003
[3]. Boehm, B., Effects of the Education Level on the Duration of Unemployment in , SOR’07 Proceedings, 2009
[4]. Bourdieu, P., Passeron, J.C. și Nice, R. , 1990, Reproduction in Education, Society, and Culture, 2nd edition, Published by SAGE;
[5]. Borsic D., Kavkler A., Modeling Unemployment Duration in Slovenia using Cox Regression Models, Transition Studies Review, Volume 16, Number 1 / May, 2009
[6]. Buzducea D., Economia socială a grupurilor vulnerabile, Editura Polirom, Iași, 2014
[7]. Chipea, F., 2010, Dezvoltare socială teritorială. Premise teoretice și date empirice, Editura Universității din Oradea, 2010
[8]. Christiansen, J., Koistinen, P., Kovalainen, A., Working Europe: reshaping European Employment systems, Aldershot Hants, England, Ashgate, 2002
[9]. Ciucur D., Gavrilă I., Economie, Ediția a-II-a, Editura Economică, București, 2004
[10]. Cochinescu, C., Șomajul. Anxietatea și frustrația la persoanele șomere, Editura Lumen, Iași, 2005
[11]. D’Agostino, A., and F. Mealli, Modelling Short Unemployment in . Institute for Social & Economic Research Working Paper 06, 2000
[12]. Dănăcică, D., and A. Babucea, Impactul genului și a vârstei asupra duratei șomajului persoanelor ISCED 5, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2011
[13]. Dănacică., E.D., Incidența și durata șomajului în Regiunea Oltenia, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 2/2011
[14]. Dobrotă N., (coordonator), Dicționar de economie, București, Editura Economică, 1999
[15]. Dobrotă, N., Aceleanu, M.I., Ocuparea resurselor de muncă în România, Editura Economică, 2007
[16]. Eichhorst, W., Escudero, V., Marx, P., Tobin, S., The impact of the crisis on employment and the role of labour market institutions, The Institute for the Study of Labor (IZA), Discussion Paper, No. 5320, 2010
[17]. Frois, A., Economie politică, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994
[18]. Gilbert, F., Economie politică, Editura Humanitas, Bucuresti, 1998
[19]. Grama, G.B, Teza de doctorat – Ocuparea și somajul – o relație dinamică, 2007
[20]. Giarini, O., Liedtke, P., M., Dilema ocupării forței de muncă și viitorul muncii, Editura All Beck, București, 2000
[21]. Giddens, A., Europa în epoca globală, Editura Ziua, București, 2007
Hanga, V., Formarea profesională a adulților. Ucenicia la locul de muncă. Șomajul. Învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, Editura Lumina Lex, București, 2014
[22]. Hatos, A., Săveanu, S.,(coord.), Educația și excluziunea socială a adolescenților din România, Editura Universității din Oradea, 2009
[23]. Hardwick, P., Langmead, J., Khan, B., Introducere în economia politică modernă, Editura Polirom, Iași, 2002
[24]. Hordău A. M., Teză de doctorat – Piața forței de muncă în România după 1990, Cluj Napoca, 2012
[25]. Insitutul Național de Statistică, Comunicat de presă nr.95 din 17.04.2014
[26]. Junc D., Teză de doctorat – Politici sociale în domeniul ocupării și șomajului, București 2010
[27]. Keynes, J.M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, București, Editura Științifică, 1970
[28]. Koistinen P., A future european employment model?, 2001, disponibil online la http://www.uta.fi/isss/monnetcentre/wordit/Future11.rtf
[29]. Kooreman P., Ridder G. (1983), The Effects of Age and Unemployment Percentage on the Duration of Unemployment, European Economic Review, Vol. 20, 1983
[30]. Kupets, O., Determinants of Unemployment Duration in . Journal of Comparative Economics 34 (2), 2006
[31]. Manolescu Ghe., Politici economice, București, Editura Economică, 2009
[32]. Mărginean I., Semnificația cercetărilor de calitatea vieții, în Calitatea Vieții în România (coord.: Mărginean, I., Bălașa, A.), București, Editura Expert, 2002
[33]. Mocanu Irena, Piața muncii in România. Discontinuitati temporale si teritoriale, Editura Universitara, 2012
[34]. Nica, E., Strategii și politici de ocupare a forței de muncă în România, Editura Economică, București, 2004
[35]. Olah, Gh., Florea, A., Macroeconomie, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2004
[36]. Perț, S., și colab. – Piața muncii în România. Centrul de informare și documentare economică, Academia Română, INCE/IEN, București, 2005
[37]. Popescu, D., Terra lumini și umbre, Editura Sport Turism, București, 1998, pag. 76
[38]. Pop, L., M.(coord.), Dicționar de Politici Sociale, Editura Expert, București, 2002
[39]. Preda, D., Ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă, Editura Economică, București, 2002
[40]. Preoteasa, A.M., Fenomenul ocupării în România și dezvoltarea durabilă, Revista Calitatea Vieții, Nr. 3/2008, pag. 3, http://www.revistacalitateavietii.ro/2008/CV-1-2-2008/03.pdf
[41]. Răboacă Ghe., Piața muncii și dezvoltarea durabilă, București, Editura Tribuna Economică, 2003
[42]. Raport Sărăcia, excluziunea socială și oportunitățile de muncă în rândul tinerilor, București, 2012
[43]. Raport Forța de muncă in România – Ocupare și șomaj, București, 2014
[44]. Serban, Claudia, Implicații ale nivelului de educație asupra pieței muncii, Economie teoretică și aplicată Volumul XIX (2012), No. 3(568)
[45]. Smith, A., Avuția națiunilor, Editura Academiei R.S.R., 1962
[46]. Stiglitz, J.,Employment, Social justice and societal well-being, International Labour Review, Vol. 141, No. 1-2, http://www.ilo.org/public/english/revue/download/pdf/stiglitz.pdf, [accesat 3 august 2013]
[47]. Ticlea, A., Tratat de dreptul muncii – Legislație. Doctrină. Jurisprudenta. Ediția a VIII-a, revizuita și adăugita, Editura Universul Juridic, 2014
[48]. Tunali, I. and R. Asaad, Market Structure and Spells of Employment and Unemployment: Evidence from the Construction Sector in , Journal of Applied Econometrics, 7, 1998
[49]. Zamfir, C., Stoica, L., O nouă provocare: Dezvoltarea socială, Editura Polirom, Iași, 2006
[50]. Zorzoliu, I.R., Politici economice și sociale pentru dezvoltarea populației din zonele rurale, Editura Universitara, București, 2012
[51]. * * * Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Site-uri:
1. http://helpcontabilitate.blogspot.ro/2011/01/ocuparea-resurselor-de-munca.html
2. http://www.ilo.org/public/english/protection/socsec/step/download/96p1.pdf
3. http://www.revistacalitateavietii.ro/2008/CV-1-2-2008/03.pdf
4. http://ec.europa.eu/economy-finance/publications/publication10130_en.pdf
5. www.insse.ro
6. www.eurostat.ro
7. www.ajofm.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Efectul Vârstei Asupra Incidenței și Duratei Șomajului în România (ID: 139525)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.