Efectul Terapiei Prin Joc Asupra Comportamentului Adolescentilor DIN Centrul „crac”

Pedagogie

Efectul Terapiei Prin Joc Asupra Comportamentului Adolescentilor DIN Centrul „crac”

Byadmin ianuarie 1, 2024

EFECTUL TERAPIEI PRIN JOC ASUPRA COMPORTAMENTULUI ADOLESCENȚILOR DIN CENTRUL „CRAC”

CUPRINS

INTRODUCERE

1.DEVIANȚA ȘI COMBATEREA EI LA ADOLESCENȚI

1.1. Conceptul devianței și teoriile psihologice în legătură cu fenomenul devianței

1.2. Devianța în perioada adolescenței

1.3. Tipuri de devianță la adolescenți

1.4. Terapia prin joc ca tehnică de combatere a devianței

1.4.1. Reguli de pregătire a terapiei prin joc

1.4.2. Etapele de desfășurare a terapiei prin joc

1.5. Etiologia frustrărilor adolescenților din centrele de plasament

2. EVALUAREA ȘI COMBATEREA DEVIANȚEI LA ADOLESCENȚI

2.1. Evaluarea inițială a comportamentului adolescenților din centrul CRAC

2.2. Etapele de pregătire pentru ciclul de terapie prin joc și formarea grupului

2.3. Combaterea devianței la adolescenții din centrul CRAC, prin terapiile de joc propriu-zise

2.4. Evaluarea și aprecierea finală

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Prezentarea organizației gazda. Centru de resurse și ajutor pentru copii a fost fondat în anul 2003, la inițiativa Uniunii Bisericilor Creștinilor Credinței Evanghelice (Cultul Penticostal). Deasemena centrul este organizat și amenajat conform Standartelor Minime de calitate, în corespundere cu particularitățile individuale și de vîrstă a copiilor pentru a asigura acestora un mediu cît mai apropiat de cel familial. Clădirea destinată Centrului are un aspect interior și exterior plăcut, care conferă o imagine pozitivă, generînd o atmosferă deschisă și motivantă pentru copii.

Obiectivele Centrului:

Apărarea drepturilor și intereselor legale a copiilor orfani, abandonați, copii străzii și postinstituționalizați;

Dezvoltarea integră a copilului la nivel moral, spiritual și social;

Susținerea copiilor în domeniul educațional (școala publică și profesională);

Crearea posibilităților de reabilitare, adaptare și pregătire pentru viața independentă;

Aplicarea metodelor creștine de educație, deprinderea copiilor cu onestitate, decență,prudență și hărnicie, aspirație de cunoștințe, obținerea aptitudiniilor de muncă, respectarea igienii și a normelor etice de comportament.

Asigurarea copiilor cu:

Spațiul locativ;

Regim alimentar;

Program de intervenție (deprinderi de viață, asistență psiho-pedagogică și socială, moral-spirituală, climat sănătos și interesant);

Asistența medicală după posibilitate;

Oferirea îmbrăcămintei și a pachetului de suport după putință;

Studierea în școala medie sau profesională cu posibilă angajare în cîmpul muncii după finisare;
Timp și condiții necesare pregătirii temelor;

Timp personal (calculatorul, televizorul, plimbări,vizite, în orele stabilite);

Activități extrașcolare (ateliere de creație, cercuri pe interese,competiții sportive, vizite la muzee, teatre, biblioteci, etc.);

Participarea la organizarea seratelor și serbărilor ocazionale.

Beneficiarii Centrului sunt adolescenții cuprinși într-e vîrsta de 12-18ani.

Pe parcursul a 11 ani “CRAC” a găzduit aproximativ 300 copii/adolescenți. Printre care majoritatea dintr-e ei au avut posibilitatea de a studia într-o instituție de învățămînt, a face o profesie și a se angaja în cîmpul muncii.

CRAC funționează în interesul major al copiilor.

Oportunitatea alegerii obiectului cercetării. Deoarece adolescenții din centrele de plasment au fost abandonați de părinți, a trebuit să-și cîștige existența lucrînd, neavind deprinderi practice. Am observant, că prin joc, ei învață mai repede și reușesc să compenseze acele neajunsuri din copilărie.

Problema cercetării practice. De fiecare dată cînd adolescenții aud cuvîntul lecție sau curățenie au o reacție de repulsie, fugind din centru atunci cînd se anunță aceste activități, însă cînd ridici vocea sau sînt pedepsiți, aceștia rămîn la activități, doar că nu se implică, motivînd că nu le este interesant.

Obiectul cercetării practice: Adolescenții rezidenți din IR CRAC. Obiectul prezentei cercetări a constat în investigarea impactului terapiei prin joc asupra comportamentului deviant al adolescenților.

Scopul cercetării practice:de a schimba comportamentul deviant, înlocuind denumirile și activitățile plictisitoare cu jocuri creative interesante, de motivare a copiilor să participe.

Obiectivele investigației: crearea a cel puțin zece activități pentru adolescenți la care ei să participe.

A analiza abordările teoretice ale conceptelor de ludoterapie și a competențelor psihosociale ale adolescenților în literatura de specialitate;

A identifica particularitățile de vîrstă ale adolescenților și a specificului ludoterapiei;

A elabora activitățile și trainingurile propuse;

A valida programul elaborat în cadrul demersului formativ;

A stabili strategii de formare, dezvoltare și evaluare a tinerilor – cadre didactice;

Ipotezele cercetării. Daca activitățile plictisitoare vor fi înlocuite cu jocuri adolescenții vor învăța mai rapid și vor fi perezenți la activități schimbînduși comportamentul deviant.

Metode‚ procedee și tehnici de cercetare. În cadrul cercetării au fost proiectate următoarele metode de investigație:

teoretice: documentarea științifică, analiza și sinteza științifică, generalizarea și sistematizarea, abstractizarea și modelarea teoretică;

empirice: observarea, convorbirea, ancheta, verificarea dosarelor,interviul;

statistico-matematice, de prelucrare a datelor.

Etapele activității de cercetare profesională

Etapa I – nivelul inițial − cercetarea teoretică a conceptelor de ludoterapie și particularitățile de vîrstă ale adolescenților;

Etapa II – nivelul diagnostic – proiectarea demersului teoretic, specificarea metodologiei cercetării, determinarea lotului experimental; aplicarea anchetelor inițiale.

Etapa III – nivelul formativ – determinarea lotului experimental pentru demersul formativ, proiectarea și elaborarea trainingului de formare, elaborarea metodologiei și instrumentelor de evaluare pentru grupul specific de adolescenți, aplicarea trainingului de formare.

Etapa IV nivelul evaluativ -validarea experimentală; analiza comparativă a rezultatelor demersului diagnostic și formativ;

Baza experimentală a cercetării practice. Cercetarea a fost realizată în cadrul centrului de plasament CRAC în sala de calculatore care este special amenajata pentru traininguri și alte activități de lucru. Lotul experimental îl constituie 15 adolescenti cu comportamnet deviant din cadrul centrului.

Termeni-cheie: adolescent, autocunoaștere, comportament deviant, criză de identitate, dezvoltare personală, ludoterapie, valori.

1.DEVIANȚA ȘI COMBATEREA EI LA ADOLESCENȚI

1.1. Conceptul devianței și teoriile psihologice în legătură cu fenomenul devianței

În cercetarea devianței s-au construit o serie de modele teoretice care fac parte integrantă din sistemul teoretic al psihosociologiei „problemelor sociale” și, prin aceasta, din știința psihologică și sociologică. Studiul devianței implică numeroase teze, teorii, opinii, toate gravitând în jurul unor întrebări fundamentale: „ce îi determină pe indivizi să comită acte deviante?”, „cum pot fi prevenite asemenea acte?”, „care sunt criteriile conform cărora o conduită este considerat drept deviantă?” Cu privire la aceste întrebări, la aceste tematici există mai multe puncte de vedere, mai multe variante explicative [1, p. 13].

Orientarea clasică propriu-zisă Această orientare a fost promovată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de o serie de teoreticieni din Anglia. Adepții acestei orientări consideră că actul deviant își are cauzele producerii în voința individului. În acest context, fiecare individ poate face alegerea de a încălca legea și a suporta, în consecință, pedeapsa pentru faptele comise. Inspirată de doctrina dreptului natural și cu o puternică tentă reformistă, această orientare pleda pentru utilizarea rațională a dreptului și stabilea astfel o serie de garanții pentru individul supus procesului penal [22, p. 34]. Limita acestei orientări constă în rolul exagerat acordat naturii juridice a infracțiunii și a pedepselor penale, fără a lua în calcul etiologia socială a actului infracțional și ignorând raportul dintre mediu și individ.

Orientarea statistică – cartografică Această orientare a pus bazele unei abordări structurate, prin clasificarea infracțiunilor în funcție de volum, intensitate, frecvență, rată de criminalitate. Astfel, A. Quetelet consideră că există o corelație semnificativă între distribuția teritorială a actelor delincvente și o serie de indicatori economici, sociali și culturali [apud 26, p.72]. Autorii A. Quetelet și A.M.Guerry constată că există o regularitate în producerea acestora: „numerele se repetă cu o asemenea constanță încât nu putem să nu observăm acest lucru chiar în infracțiuni cum sunt omorurile întrucât ele se comit în general în împrejurări aparent întâmplătoare”,„în fiecare an se poate observa reproducția aceluiași număr de crime, în aceeași ordine și în aceleași regiuni” A. Quetelet, A.M.Guerry [apud 5, p.132]. Meritul acestei orientări este acela de a aplica pentru prima oară metode cantitative în studiul criminalității. Totuși, această prezentare a actelor delincvente, limitată la statistici, distorsionează imagine reală prin faptul că, între diversele perioade istorice, statisticile variază în funcție de conținutul legii penale. Astfel anumite fapte in criminate de legea penală într-o anumită epocă, nu mai sunt incriminate în altă perioadă, la fel cum, legea penală poate ajunge să se adapteze și să incrimineze aspecte noi, odată cu evoluția societății [8, p.54].

Un alt autor, E. Ferri [apud 20, p. 97], stabilește, din perspectiva statisticii, importanța factorilor sociali și individuali în generarea fenomenului infracționalității. Același autor formulează „legea saturației criminale”. Școala franceză de sociologie, având ca reprezentant de elită pe E. Durkheim, își fundamentează cercetările pe studiul statistic al faptelor sociale și juridice, contribuind astfel la dezvoltarea unei sociologii statistice. Autorul francez concluzionează că fenomenul sinuciderii are legătură cu anumite condiții de mediu (climă, anotimp, parte a zilei și săptămânii, religie etc.)[după 13, p. 97].

1.2. Devianța în perioada adolescenței

În toate speciile dezvoltării umane, de la cele mai îndepărtate și până la cele mai evaluate, adolescență s-a remarcat și s-a făcut cunoscută în planul exprimării comportamentale prin ceea ce are ea mai caracteristic. De aceea, se poate afirmă că adolescentă s-a situat într-un tablou definitoriu prin trăsăturile caracteristice ei: spontaneitate, originalitate, nonconformism, criză de originalitate, dezvoltarea conștiinței de sine, afectivitate, curaj. Pubetatea și adolescența – specifice pentru a doua decadă a vieii omului – se caracterizează prin trecerea spre maturizare și integrarea în societatea adultă, cu solicitările ei sociale, politice, familiale, profeșionale etc. Acest parcurs este cu atât mai șinuos cu cât viața omului socială este mai complicată [24, p. 134]

Perioada adolescenței se caracterizează în primul rînd prin accelerarea dezvoltării tuturor proceselor cognitive, fiziologice, conceptuale, gîndirea abstractă,etc [23, p. 44]. În aciasta perioadă tendința de a exprima ceia ce sunt și dorința de a devein mature și independenți iar aciasta manifestînduse prin:

cautarea mijloacelor personale de se îmbrăca și de a apărea în ochii celorlalți prin propriul stil de exprimare;

implicarea în responsabilități și activități în care să existe dificultăți de depășit pentru a-și măsura forțele, căutînd mereu să dovedească tuturor că ei sunt cei mai buni;

individualizarea și conștientizarea forțelor proprii la fel și a succeselor devin mai dinamice, căutînd dimensiuni noi de “demnitate” și “onoare”;

de la evaluarea impulsive și critică adolescenții trec la o formă de evaluare în care caută să se exprime originalitatea proprie;

interesul de a descoperi noile puteri, talente, îi determină pe adolescenți să se gîndească la planul de viitor si la o profesie.

Adolescența și tsta perioadă tendința de a exprima ceia ce sunt și dorința de a devein mature și independenți iar aciasta manifestînduse prin:

cautarea mijloacelor personale de se îmbrăca și de a apărea în ochii celorlalți prin propriul stil de exprimare;

implicarea în responsabilități și activități în care să existe dificultăți de depășit pentru a-și măsura forțele, căutînd mereu să dovedească tuturor că ei sunt cei mai buni;

individualizarea și conștientizarea forțelor proprii la fel și a succeselor devin mai dinamice, căutînd dimensiuni noi de “demnitate” și “onoare”;

de la evaluarea impulsive și critică adolescenții trec la o formă de evaluare în care caută să se exprime originalitatea proprie;

interesul de a descoperi noile puteri, talente, îi determină pe adolescenți să se gîndească la planul de viitor si la o profesie.

Adolescența și tinereția timpurie este de fapt o perioadă de tranzacție din punct de vedere social dar și biologic, din acest motiv este marcată de conflicte externe și interne. Aciastă perioada de “criza” este produsă de ruptura dinter virsta copilăriei, adolescenții sunt adesea limitați în luarea unor decizii care pentru ei par importante iar aceste limitari adolescentul le resimte adesea ca o frustrare sau ca un atentat la drepturile sale de manifestare ca personalitate individual [7, p.18].

1.3. Tipuri de devianță la adolescenți

Devianța este o noțune larg utilizată în psihologia socială, în sociologie și criminologie, aceasta noțiune desemnînd în sensul său cel mai general abaterea indivizilor de la normele și valorile sociale. În orice societate comportamentul deviant acoperă o mare varietate de tipuri, mergînd de la comportamentul “excentric”, dezordine comportamentală, pîna la comportamente disfuncționale,aberante și delincvente, înscrise în aria patologică a tulburărilor psihice [3, p. 23].

Minciuna se manifestă prin alterarea conștientă a unui adevăr, Minciuna acționează pe un teren psihic, afectat de erori educaționale Prin aceasta adolescentul mincinos nu se poate adapta social iar aceasta poate duce la delicvență, ascunzînd anumite furturi și alte infracțiuni.

Instabilitatea se manifestă prin neputință de a păstra atitudini, de a fixa atenția și a acționa în mod conștient sau a prevedea unele acțiuni, manifestîndu-se prin sensibilitate afectivă. Aceasta apărînd în neputință de integrare în familie, școală, muncă.

Irascibilitatea – Persoana reacționează prin descărcări de mînie, violență, critică finisînd prin mișcări de autoapărare și heteroagresivitate.

Impulsivitatea e reacția persoanei care acționează împins de o putere lăuntrică nestăpînită fără a conștiintiza înainte de a acționa.

Furtul începe de obicei în familie și se extinde ulterior în mediul social, e un atentat la proprietatea particular sau publică, sunt mai multe motivații care duc persoana la asemenea acțiuni: autosatisfacerea unor gusturi,dorința de aventură, invidia, orgoliul etc.

Fuga sau vagabondajul. Distincția dintre ele este de durată, fuga are un caracter de criză și apare ca rezultat al unei dorințe de aventură iar vagabondajul este un sentiment complex având o desfășurare în timp.

Eșecul școlar. Adolescenții consider că școala nu este atît de importată arătînd dispreț și desconsiderare față de sistemul educational în care sunt implicați, deasemenea certurile din familie și mediul casnic nefavorabil contribuie proastele realizări ale copilului.

Incendiile voluntare, apar la pubertate și adolescență ca urmare a unei dorințe de răzbunare sau a răutății, autorii fiind debilii mintali, epileptic.

Alcoolismul și dependența de droguri sunt stări depressive care apar în urma multor probleme, nerealizări, întrerupînd temporar monotonia vieții și adeseori intensifică, percepția tactilă vizuală și auditivă, astfel prin alcool înlătură prezența problemelor dureroase cu aceste vicii.

Devierile sexuale sunt comportamente sexuale regresive care substituie cu predilecție și de multe ori cu exclusivitatea condițiilor normale ale organismului sau a celorlalte fenomene legate de comportamentul sexual. Cele mai frecvente sunt: homosexulalitatea și prostituția;

Suicidul și tentativa de suicid. Este un act agresiv prin care persoana în mod voit își cauzează moartea fiind cosiderat ca unul dintre cele mai frgvente reacții antisociale din cadrul patologiei medicale, ele sunt defapt expresii a unor tulburări instincivo-afective profunde.

Omuciderea este consecinta dramatizarii excesive a unei situații frustrante sau anguasante, aceasta conduce la răceală afectivă, la atitudene de insinsesibilitate afectivă, indiferență.

Frustrarea – este de fapt starea persoanei care este privată de o satisfacție legitimă și este înșelat în speranțele sale, ea se datorează lipsei unui obiect sau nesatisfacerea unor cerințe affective de exemplu: dragostea, atenția mamei, lipsa hainelor, produselor alimentare, etc. Se spune că dificultățile sunt externe atunci cînd rezultă din mediul exterior ( de exemplu: fructele cresc în pom dar paznicul veghează ) și interne, atunci cînd acestea depend de individ ( simțul moral îi interzice să fure ). Nu putem defini frustrarea că ar fi doar obstacol deaorece ea este vazută de fiecare persoană în parte și resimțită individual.

Putem destinge două reacții ale frustrării, cea dîntîi este conștientă, în care adolescentul urmărește îndeplinirea scopului în pofida tuturor obstacolelor, cea de a doua, este de natură inconștientă, apare cînd frustrarea este atît de intensă, încît emoțiile negative amenință integritatea personalității și atunci apar mecanismele de apărare ale eului. De fapt agresivitatea este consecința frustrărilor și cel mai bun exemplu ar fi să observăm un șofer inervat al cărui motor sa defectat și el izbește capota plin de furie. Provocarea la agresivitatea crește potențialul nivelului de frustrare, de asemenea frustrarea se asociază cu creșterea ritmului cardiac la fel ca furia și comportamentul agresiv [21, p. 20-21].Aceste reacții ale adolescenților sunt de fapt atît un mod de apărare cît și o încercare de a se adapta, de a-și găsi un grup social,noi roluri și responsabilități, de aceia nu trebuie interpretate ca fiind tulburări psihopatologice. Fuga de acasă și abandonul școlar sunt manifestări, revolte față de modul în care este educat sau pedepsit adolescentul [4].

Pentru Sigmund Freud prezintă un articol cu această tematică în 1912 despre tipurile de frustrări care nu implică sistematic ideia de pasivitate. Freud grupează sub termenul de frustrare atît insatisfacția datorită refuzului unui agent exterior de a răspunde la o exigență libidinuală cît și insatisfacția legată de factorii inhibați, interni sau apărători ai eului. După importanta modificarea metopsihologică care a fost introdusă în conceptual de narcissism în 1916. Freud efectuiază un articol în care sunt descrise cîteva tipuri de caractere desprinse din practica psihanalitică o destincție dintre frustrarea externă și frustrarea internă, ființele umane devin nevrozate ca urmare a frustrării, iar nevroza rezultă din dorința libidinale ale omului și eul, Frustrarea unei satisfaceri reale este una din cauzele nevrozei. De fapt frustrarea este o emoție negative care apare atunci cînd un obstacol exterior,un eveniment sau o persoană ne impedică să ajungem scopurile [apud 9].

Ellen J. Langer dă o difinițeie originală a apariției frustrării: frustrarea provine din decalajul creat dintre așteptările noastre și rezultatul real al unei acțiuni și ntervine atunci cînd aceasta din urmă este sub așteptările noastre [apud 10, p. 68].

Din cele de mai sus menționate toate aceste devianțe își au de fapt originea din micile frustrări pe care adolescentul le suportă, nu doar datorită schimbărilor fiziologice care se produc dar și din neînțelegirile din familie: certurile, lipsa de prieteni care să îi ofere sfaturi, metode și tehnici de a depăși momentele dificile. Datorită imaginii scăzute de sine, adolescentul încearcă să se integreze în grupuri de tineri infractori, astfel compensînd lipsa atenției din familie cu atenția acordată de prieteni. De aici reiese că frustrarea este devianța cea mai fregvent întîlnită și experimentată în rîndul adolescenților [2].

1.4. Terapia prin joc ca tehnică de combatere a devianței

Citirea, ascultarea și privirea educatorului, profesorului, coordonatorului, sunt metode formale de învățare însă nu sunt neapărat cele mai eficiente metode de învățare și corectare a unui comportament deviant. Jocul vine ca o metodă nou formală de corectare și învățare experențială. Cu toate acestea în colegii, universității instituții educaționale, centre de plasament pentru copii și tineri sau anumite organizații se folosesc metode passive de învățare folosite ore întregi, aceasta scade interesul copiilor în a participa și în a se implica în activități [6, p. 13]. Terapia prin joc conține nu doar informații ce dezvoltă intelectul dar și experiență prin schimbarea comportamentului adică învățarea activă ceea ce implică jocuri de rol, provocări, mîini debaci și alte activități interesante care dezvoltă schimbarea comportamentală și atitudinală. În Republica Moldova există deja unele centre de plasament, instituții de învățămînt care practică utilizarea metodelor interactive și a jocurilor în procesul de învățare și corectare. Mai mulți profesori, formatori și lideri de tineret încearcă să acumuleze un bagaj mai mare cu jocuri și activități. Cu toate că în Republica Moldova nu avem accumulate un întreg bagaj de culegeri a jocurilor terapeutice totuși la solicitarea mai multor benificiari ai organizațiilor ONG și instituțiilor de învățămînt s-au editat mai multe culegeri de jocuri terapeutice care sunt adaptabile atît adoliscenților copiilor, cît și adulțiilor cît a organizațiilor mari [11, p 23-24].

Ca răspuns la întrebarea de ce folosim jocul terapeutic, putem enumera 10 avantaje ale jocurilor terapeutice.

1. Anonimat – Participanții grupurilor au ocazia să participle în mod activ fără ca să fie evident pentru ceilalți că ei au luat o decizie de a proceda într-un fel sau altul. Prin aceasta poate fi un sprijin al încrederii și poate încuraja participarea ulterioară în faza de discuție, astfel participanții î-și pot modela propria implicare în activitate. Jocul oferă opțiunea participantului de a allege.

2. Dezvoltarea -Obiectivul educațional poate fi atins prin mai multe jocuri terapeutice, conducătorul alege jocul cel mai potrivit pentru satisfacerea nevoilor participanților și care le dezvoltă în acelaș timp deprinderile și schimbă anumite comportamente deviante. Prin urmare utilizarea jocurilor terapeutice dezvoltă atît participanții grupului cît și pe conducător.

3. Experiența- Sursa învățării este mai mult bazată pe activitatea practică a participanților de cît ceea ci le se spune de către conducător, facilitator. Jocurile reprezintă învățarea bazată pe acțiune, aceasta poate înbunătăți memoria celor învățate prin experiență.

4. Experimentarea – Pe lîngă discuții despre modalități de a face un anumit lucru jocul terapeutic oferă participanților opurtunitatea de a practica deprinderile și comportamentele într-un mediu sigur. Cei care se implică în jocuri pot experimenta diferite opțiuni așa încît atunci cînd vor acționa în realitate vor avea mai multe modele de comportament.

5. Flexibilitatea – Jocurile oferă terapeutului posibilitatea de a varia condițiile activității în concordanță cu necesitățile grupului, de exemplu un joc poate continua mai mult decăt terapeutul ar fi calculat inițial. Jocul oferă terapeutului posibilitatea de a fi flexibil în atingerea obiectivelor educaționale.

6. Responsabilitatea de grup – De asemenea, jocul terapeutic oferă grupului posibilitatea de a lua decizii proprii și de a reduce dependența față de terapeutul responsabil. Rolul facilitatorului rămîne important însă grupul va trebui să stabilească propriul mod de lucru și propriile principii.

7. Memorizarea – Jocurile terapeutice sunt acelea care ne ajută să memorăm tehnicile, deoarece fiecare joc este unic în ceea ce privește sentimentele pe care le simțim atuncea cînd se desfășoară activitatea, deasemenea aceasta acționează ca o ancoră care ajută participanții să-și amintească ce au învățat (există riscul ca participanții să î-și amintească jocul dar să uite obiectivul ).

8. Motivația – Este elemental cel mai important al jocului terapeutic, de fapt aceste activități oferă interes participanților pentru ca aceștea să participe nemijlocit la terapie. Sunt unele personae care au antipatie față de orice element care după părerea lor este ne serios și pierdere de timp astfel de participanți pot fi deranjanți de jocurile terapeutice în grup. În general elemental distractiv încurajează participanții iar jocurile competitive sunte acele care pot fi fără îndoială un factor motivator.

9. Dezvoltarea abilităților – Cele mai multe jocuri terapeutice necesită abilități organizatorice care poate să nu fie de fapt obiectivul principal al jocului. Oricum dezvoltarea acestor abilități este o realizare pe care participanții o vor recunoaște.

10. Aspectul fizic – Funcționarea jocurilor terapeutice se produce prin trasformarea unei probleme sau unei abilități într-o realitate fizică, asemenea proces poate fi o cale foarte puternică de a pune oamenii în contact cu propriile sentimente și reacții. Prin lcocalizarea unei probleme sau a unei abilități în propriul spațiul fizic adolescenții,tinerii, sunt încurajați să se implice în terapia prin joc, aceasta fiind cheia către auto cunoaștere [14, p. 26].

1.4.1. Reguli de pregătire a terapiei prin joc

În pregătirea terapiei prin joc este important să ținem cont de anumite reguli cum ar fi: vîrsta, abilități și incapacitîți, gradul de risc, siguranță, confortul, atitudeni, materiale, durata, autenticitatea.

Vîrsta – activitățile trebuie să fie potrivite pentru toate categoriile de vîrstă a participanților, materialele pregătite și exemplele folosite în timpul terapiei sunt necesare să varieze în dependență de vîrstă, deasemenea se ea în considerație diversitățile culturale legate de diversitățile grupului de vîrstă [12, p. 34-35].

Abilități și capacități – multe din jocurile terapeutice nu se pot desfășura în grupe de persoane cu anumite dizabilități. E responsabilitatea terapeutului dacă jocul va fi o problemă pentru participanți sau de face jocul în săli de curs ori afară.Pentru persoanele cu cerințe speciale terapeutul trebuie să explice regulile înainte de a începe terapia prin joc, deoarece uniii participanți pot avea afecțiuni sau stări cum ar fi: indigestia, fracturi care le pot afecta abilitatea de participare, astm, probleme cu afecțiuni care în special îi solicită din punct de vedere fizic. De aceea petru a evita asemenea neplăceri în timpul jocului inițial terapeutul trebuie să comunice cu participanții.Terapeutul trebuie să posede abilități de a ține egalitatea pentru fiecare persoană aceasta înseamnă că nimeni din participanți nu trebuie să fie discriminat, dezavantajat atunci cînd se anunță o activitate [18, p. 24-25].

Gradul de risc – este important ca fiecare participant să fie anunțat la începutul jocului despre gradul de risc pe care și-l asumă, terapeutul explică totdeauna nu doar riscul care este implicat dar și facilitățile care îl vor mulțumi ulterior. La această etapă este foarte important creearea unui contract de valori de către grup, în acest contract fiecare participant î-și scrie regulile de participare, jocurile în care nu ar dori să participe, iar acest contract este senat de ei personal și afișat în sala unde se desfășoară activitatea, astfel vom reduce gradul de risc din timpul terapiei de joc.

Siguranță- se poate întîmpla ca în timpul terapiei prin jocsă se găsească membri cu entuziasm excesiv aceasta va motiva ceilalți membri să fie nesiguri de colegii lor sau de grupul în care sunt implicați. O metodă bună de a preveni asemenea situații în special cînd merge vorba de activități fizice este să rogi participanții să uite de profesionalitate să-și descalțe cu toții încățămintea, să dea la o parte obiectele ascuțite care îi poate răni, astfel participanții vor obține siguranța și egalitate [19, p. 56].

Confortul – pentru desfășurarea terapiei prin joc este necesar un spațiu suficient de larg și călduros pentru desfășurarea activităților. Uneori va fi necesar ca terapeutul să despună de 2 sau 3 săli, astfel în cazul în care participanții vor avea nevoie de notițe sau de îndeplinirea unor activități în grup vor putea uni mesele sau vor lua notițe la mese, pentru a oferi mai mult confort este necesar amenajarea și mirosul frumos al încăperilor.

Atitudini- este important ca terapeutul să fie pregatit că participanții care vor veni au deja formate anumite atitudeni și așteptări, aceasta vor forma mediul cultural al cursului care poate interzice sau promova unele jocuri. Pentru unii participanți va fi greu să se implice în activități care implică contact fizic cu cineva de sex opus de aceea terapeutul trebuie să se informeze despre specificul grupului, religie,statut social etc [16, p. 34].

Materiale-e important ca terapeutul să î-ți pregătească din timp materialele de lucru. Avînd materialele necesare, terapeutul va demonstra respectul, va căpăta încrederea participanților și va ști exact ceea ce are de făcut. De aceea materialele necesare sunt enumerate în notele fiecărui exercițiu.

Durata- durata terapiei prin joc este relativă și nu va fi o problemă dacă jocul va decurge o perioadă mai îndelungată prin asta înțelegem că grupul are nevoie de mai mult timp decît ați planificat. Durata jocului este strict legată de motivul care este aplicată activitatea. Uneori va fi clar în cîteva minute că membrii grupului au înțeles exact jocul și port împărtăși opiniile sau ideile asupra lui, pe cînd pentru alte activități este necesar să treacă un proces lung de autodescoperire a activității. De asemenea este important ca terapeutul să observe participanții care lucrează într-un ritm mai lect ca alții și invers, cei care înțeleg și nu au răbdare pentru a începe activitatea. Durata timpul ofera terapeutului informația despre succesul sau insuccesul asupra activității, de exemplu dacă participanții decid să rămînă, să discute, să analizeze activitatea, aceasta spune că terapia a avut succes.

Autenticitatea- jocurile terapeutice au multiple obiective și măsura în care acestea pot fi realizate depind de natura și niveul intervenției terapeutului, Pe parcursul etapei de discuției. Pentru a organiza un joc ai nevoie de o justificare de a oferi participanților interes în a se implica [28].

1.4.2. Etapele de desfășurare a terapiei prin joc

Pentru desfășurarea efecientă a terapiei de joc este necesar respectarea unor etape de desfășurare a jocurilor [25, p. 23].

1. Propunerea. Jocul trebuie să fie propus grupului dar nu și impus, explicîndu-le tematica jocului, ideea clară despre aceasta și motivația participanților de a testa jocul fără a menționa scopul de învățare, în acest mod participanții vor lua decizia dacă doresc sau nu să continuie activitatea.

2. Diviziunea grupului. În majoritatea jocurilor terapeutice este necesar împărțirea persoanelor în grupuri sau perechi, fără a le explica care sunt condițiile de participare. Sunt mai multe modalități de a împăți grupurile sau perechile, totuși e important să ținem cont de dorința grupului sau perechilor, astfel poți să rogi membrii grupului sau perechilor să preia diferite roluri dacă acestea va cerea condițile jocurilor. Este recomandat ca sa nu fie prea multe instrucțiuni de oarece uneori copii vor fi confuzi.

3. Prezentarea. La această etapă terapeutul dă o denumire a jocului și explică regulile acestuia. Este foarte important alegerea cuvintelor pentru prezentarea jocului terapeutic. Terapeutul utilizează contactul vizual și umorul pentru a răspunde la reacțiile participanților.

4. Demonstrarea. Deseori oamenii urmează cel mai bine instrucțiunele spuse oral,alții citindu-le,iar alții văzînd ceea ce se face. Un terapeut bun va explica jocul iar apoi va demonstra cu unul sau mai mulți dintre participanți.

5. Clarificarea. Stabilirea contactului vizual cu fiecare membru al grupului în timp ce vorbești cu ei și întreabă dacă instrucțiunele au fost explicate pe înțelesul lor.

6. Realizarea jocului propriu-zis. Terapeutul în timpul jocului trebuie să comunice cu participanți atît verbal cît și non verbal, aceasta este un moment cheie în determinarea ritmului jocului. De fapt realizarea jocului este cea mai simplă etapă.

7. Urmărirea jocului. În cazul în care terapeutul participă în activitate este important să urmărească fiecare moment important petru a putea oferi un feedback sau uneori pentru a opri terapia prin joc dacă este necesar. Atuncea cînd apar dubii în legătură cum se descurcă un participant este bine de oprit terapia prin joc și de tratat subiectul într-un mod deschis.

8. Încheierea activității. Impotant să cunoști momentul potrivit pentru a opri jocul. Specialiștii care nu sunt siguri în timpul uni joc îl pot opri prea devreme de exemplu jocurile de predare a ștafetei, sau jocurile în cerc au o încheiere natural pe cînd alte jocuri terapetice nu o au.

9. Reflectarea asupra sentimentelor. Este important ca terapeutul să ofere participanților un timp pentru a spune ceea ce au simțit în timpul terapiei prin joc. Mai întîi se vor spune discuții sentimentale iar aceasta se va desfășura în cerc, aceasta va fi o discuție asertivă pentru a învăța participanții să se exprime în grup.

10. Evaluarea și feedbacku-ul. De multe ori din lipsă de timp terapeutul este tentat să treacă peste faza de discuție a unui joc din punct de vedere al învățării. De fapt discuția este momentul cel ai important al activității fără de care jocul poate părea fără scop. Discția în urma joclui face diferența dintre jocul simplu și terapia prin joc. Pentru o eficacitate mai bună terapeutul trebuie să formuleze întrebări deschise pentru a le oferi participanților în urma efectuarii terapiei de joc încurajări iar participanții să-și facă, concluzii, generalizări,lecții învățate. Este posibil ca terapeutul să nu cunoască în totalitate ceea ce a cîștigat sau a învățat particpantul în urma terapeiei prin joc.

11. Încheierea. Se întimplă ca participanții să simtă că discuția nu a clarificat toate obiectivele posibile și că nu au înțeles motivul jocului de aceea este responsabilitatea terapeutului să explice orice neclaritate înainte de atrece la următaore terapeie de joc. Terapeutul trebuie să fie pregătit să spună, să explice, de ce a fost propusă această activitate.Există două tehnici care pot fi folosite pentru finisarea cu succes a jocului terapeutic: un-roling-ul și earthin-ul [27, p. 14-15].

Un-roling-ul. Este importatnt ca terapeutul să se asigure că participanții nu sunt tentați să rămînă în rolul pe care l-au ales, aceasta poate fi făcut prin întrebări de tipul: prin ce ești diferit de rolul jucat?

Earthing- după o activitate de meditare este important de a readuce participanții la aici și acum prin propunerea și acum să facem altceva.O altă modalitate de a finisa terapiea de joc se face prin următoarea afirmație: Vă sunt recunoscător pentru participare și vă mulțmesc pentru contribuție.

1.5. Etiologia frustrărilor adolescenților din centrele de plasament

Perioada adolescenței este una determinativă pentru cursul vieții de tănăr în formare, adolescenți din centrele de plasament au o mulțime de motive de a fi frustrați și a manifesta frustrările pentru a obține ceea ce doresc. Pornind de la faptul că copilăria acestor adolescenți a fost lipsită de dragoste și afecțiunea parientală pe lîngă aceasta izolarea socială de către ceilalți copii, dorințele ascunse ne îndeplinite toate acestea sunt de fapt o primiză spre crizele de frustrări [21, p. 20].

Cunoaștem că frustrarea apare datorită unor dorințe sau necesități primare ne împlinite, lipsa prietenilor pentru un adolescent este una din cea mai mare rustrare adunînd în sine energia negativă pe care nu o poate verbaliza mai tîrziu o manifestă prin agresivitate fie fizică fie verbală. Nu putem spune că acești adoleșcenți au anumite patologii, ci doar că, în urma mai multor frutrări neprelucrate, ne rezolvate, aceste se manifestă în așa mod în special la băieți, pe cînd pentru fete motivele frustrării pot fi lipsa unui prieten de sex opus, lipsa atenției,lipsa hainelor, și dorința de a se asemănă cu o vedetă sau un idol personal. Fetele manifestă aceasta, fie prin multiplitatea de relații sexuale, fie prin îmbrăcăminte extravagantă și indicentă. Ne îndeplinirea acestor trebuințe la adolescenți duce la frustrare iar următorul pas este comportamenul deviant. Această trecere de la frustrare la devianță este este una foarte rapidă, iar de către adulți sau părinți, familia extinsă a adolescentului este aproape ne observabilă, de aceea majoritatea părinților se întreabă: cum peste noapte adolescentul și-a schimbat comportamentul [30, p. 45-46].

Cea mai fregventă cauză ce determină comportamentul deviant la adolescenți sunt neînțelegirile din cadrul familiei și mediul social. În urma cercetărilor s-a constatat că 80 % din adolescenți provin din familiile destrămate. Lipsa unei familii sănătoase creează momente de frustrare, afectînd starea emoțională, financiară, fizică. În urma acestor întîmplate cel mai des copii fiecă devin fugari și mai tîrziu ajung în centre de plasament, fie că comit infracțiuni și sunt trași la răspndere penală, de aici putem spune că frustrarea este începutul devianței. O dată ce prin joc v-om reuși să oferim adolescenților oportunitatea de a-și exprima frustrările, dorințele ascunse, prin jocuri de rol, vom obține un rezultat al schimbării comportamentlui deviant, astfel compensînd necesitățile neîplinite din copilărie în timpul terapiilor de joc [29].

2. EVALUAREA ȘI COMBATEREA DEVIANȚEI LA ADOLESCENȚI

2.1. Evaluarea inițială a comportamentului adolescenților din centrul CRAC

Observînd că la actvitțile organizatorice obligatorii săptămînale adolescenții erau eritați,inervați și impulsivi atunci cînd trebuie să se prezinte la întîlnirile în ziua de luni seara obligatoriu, indiferent de ce activitate încercam să organizez erau o parte din adolescenți care influențau negativ prin comportament deviant și anume: vorbire agresivă, impulsivitate, trîntirea obiectelor ( pix,scaun,foi,etc) și deasemenea discutînd cu ceilalți lucrători despre acest comportament, m-am gîndit să formez împreună cu adolescenții un ciclu de jocuri terapeutice care ar putea schimba comportamentul lor.

Pentru a vedea care sunt devianțele și probleme care se confruntă adolescenții am întocmit o anchetă pentru lucrătorii din cadrul centrului CRAC în care erau indicate întrebări referitoare comportamentul adolescenților pe parcursul întregii zile inclusiv și la ședințe. Au participat la întocmirea anchetilor 7 specialiști, lucrători ai centrului CRAC: directorul centrului, asistent social,asistent social super, vizor, pedagog social, bucătar,administrator, psiholog.

Următoarele întrebările întrebări reflecă cele care au fost în anchetă:

1. De cîte ori participați la ședința cu rezidenții centrului CRAC? Întrebare deschisă.

Am primit următoarele răspunsuri de la cei 7 lucrători: 4 persoane au răspuns ‘1-3 pe lună’, 2 persoane au dat ca răspuns ‘deseori’, 1 persoană a răspuns că ‘niciodată’.

2. Cît de des supravegheați adolescenții asupra temelor pe acasă? Întrebare deschisă.

Am primit următoarele răspunsuri: 1 persoană a răspuns ‘în fiecare zi’, 2 persoane au răspuns’niciodată’, 4 persoane au răspuns ‘rareori’.

3. Ați avut ocazia să luați masa împreună cu tinerii din CRAC? dacă ‘ da’ cît de des ?

Am primit următoarele răspunsuri: 1 persoană a răspuns’ în fiecare zi ‘, 1 persoană a răspuns ‘ seara și dimineața’, 5 persoane a răspuns ‘ de două trei ori pe săptămînă‘.

4. Ce comportametnt deviant ați observat la adolescenți? Întrebare deschisă.

Am primit următoarele răspunsuri: agresivitate ‘ 6 ori ‘, ceartă ‘ 1’, nerăbdători ‘ 2 ori’, fuga de la școală ‘1’, cuvinte urîte ‘3 ori’, iritație ‘1’, impulsivitate ‘1’. Cel mai original răspuns a fost ‘cred că am avut ocazia să observ toate formele ale comportamentului deviant în rîndul adolescenților’.

5. Ce metode de rezolvare a conflictelor folosesc adolescenții?

Am primit următoarele răspunsuri: bruscare ‘3’,ton ridicat ‘5’, cuvinte urîte ‘2’,critică ‘1’,ceartă ‘2’.

6. Cît de des se întîmplă următoarele conflictele din tabelul 1? dați o notă de la 1-5. 1-mereu, 2-foarte des, 3- rare ori, 4- aproape niciodată, 5-niciodată.

Tabelul 1. Răspunsuri la întrebarea cît de des se întîmplă următoarele conflicte

7.Credeți că prin joc ar fi posibil corectarea comportaentului deviant?

Am primit următoarele răspunsuri: 6 răspunsuri au fost ‘ da’, 1 răspuns ‘ posibil’.

8.Ce credeți că se poate schimba în urma jocurilor de grup? Întrebare deschisă.

Am primit următoarele răspunsuri:

a) Comportamentul gîndirea atitudenea față de oameni

b) Persoana devine puțin mai sociabilă, ne împrietenește cu cineva, dezvoltă capacitatea de a ne spune părerea.

c) Anumite atitudeni față de colegi cu care se joacă,anumite reacții pe care ar trebuie să le aibă în anumite împrejurări cu anumiți.

d) Relații între participanți

e) O să fie prietenoși și relaxați

f) Comportamentul.

g) Comportamentul și atitudenea față de cei din jur.

Concluzie. În urma acestei anchete am observat necesitatea stridentă de activități noi, interesante, care ar înlocui ședințele plictisitoare și ținuta de morală educativă a adolescenților în jocuri de relaxare, care, ca rezultat ar schimba atitudenea adolescenților prin înlocuirea necestităților neîmplinite din copilărie care acum se răsfrîng ca frusrări atît asupra lucrătorilor cît și asupra colegiilor de cameră.

La fel am observat necesitatea ca și adolescenții să participe la îndeplinirea unei anchete pentru a vedea probleme cu care se confruntă, necesitățile și teme de discuții iar interesa, sau ce ar dori să învețe prin următorul ciclu de jocuri terapeutice.

În general au paricipat 10 adolescenții și nu au fost obiectivi la răspunsurile din anchetă, la întrebările prezentate ei au răspuns nu cum reacționează de fapt, dar cum corect ar trebui să reacționeze, de exemplu:

La întrebarea 1: Care este comportametul celorlalți copi în timpul ședințelor, mesei, liber, ect. Doar 2 răspunsuri au fost obiective și anume. Mulți se comportă indiferent pînă nu se iau măsuri,sau se ridică vocea, în timpul mesei mulți sunt nemulțumitori de mîncare, în timpul liber majoritatea sunt la calculatoare. Ceilalți au răspuns ca este comportament bun și respectos.

La întrebarea 2 care sună în felul următor: În ce mod rezolvi cnflictele dintre tine și ceilalți beneficiari, toți adolescenții au răspuns prin comunicare.

La întrebarea 3 care sună astfel: Cum ai soluționat conflictele dintre tine și ceilalți benifeciari, din 10 adolescenți care au participat la anchetă doar 4 au răspuns la această întrebare. Unul din răspuns a fost: de obicei calm, dar în cazul în care își permite să ridice vocea, ridic și eu vocea, dar mă stărui fără să supăr, să vorbesc despre ceea nu trebuie . Un alt răsuns la această întrebare a fost: am cerut sfatul și am procedat așa cum ma sfătuit și altă dată pur și siplu am vorbit.

La întrebarea 4- ce alte conflicte întîmpini cu ceilalți benifeciari? Unul din răspunsuri a fost, cuvinte necenzurate, se par mai deștepți,lingoșitori, neînțelegători,că sunt unii care se cred mai mari și tari.

La întrebarea 5 trebuie să răspundă la: ce calități ai dori să schimbi după cicluri de terapie de joc. Majoritatea au răspuns în felul următor; aș dori niște calități bune și frumoase, iar 3 persoane au răspuns atfel; să fiu răbdător, să fiu mai matur, să fiu mai serios,să am mai multe responsabilități, mai multă încredere în sine pentru a depăși situații extreme și dificile.

La întrebarea 6 a trebuit să răspundă: Ce abilități ai dori să înveți după finisarea ciclului de terapie prin joc. Răspunsurile au fost diferite și sunt cam astfel; Să pot să spun nu,să am abilitatea de a convinge, să fiu înțelept, ceva care să îmi schimbe viața, răbdare.

Concluzii. În urma efectuării anchetei cu adolescenții, am observat că, foarte puțini din ei sunt interesați în a-și schimba comportamentul deviant, considerînd acest comportament ca fiind normal. Totuși ideia de terapie prin joc le-a plăcut foarte mult, au fost încîntați și mereu întrebau, cînd vom începe ciclu de jocuri.

2.2. Etapele de pregătire pentru ciclul de terapie prin joc și formarea grupului

În această cercetare am ales 15 adolescenți care sau evedențiat printr-un comportament deviant datorită greutăților și frustrărilor trăite în copilărie, acești adolescenți provin din familii monoparientale,în care părinții find iresponsabili.Acești părinți nu au avut ocazia să formeze un climat confortabil și sănătos copiilor. Acesta este motivul pentru care am ales anume aceștea 15 adolescenți.Ciclul de terapie de joc a început de pe 18 februarie 2015 și a durat pînă pe data de 29 aprilie 2015 în centrul de resurse și ajutor pentru copii CRAC, în sala de clase și în sala sportivă. În medie jocul terapeutic dura de la 45 minute pîn la 2 ore în dependență de activitatea grupului, ședințele au fost efectuate de 2 ori pe săptămînă [17, p. 13].

Structura întîlirilor săptămînale este simplă și eficientă atîta timp cît este regulată și constantă. În aceste întîlniri trebuie să fie înbinată distracția, învățarea, și munca, pentru a asigura eficacitatea terapiei. Fiecare ședință conține un joc amuzant care vizează consolidarea echipei sau o povestire care o morală și în baza căruia se poate desfășura o discuție educativă, de asemenea jocul de rol oferă adolescenților oportunitatea de a experimenta și a simți anumite responsabilități sau experiențe pe care le considerau pîn acum ciudate sau nepotrivite pentru ei.

Educația prin joc, este o provocare pentru adolescenți de a învăța prin distracție, valoare educației prin joc în perioada modernă este la baza școlilor în predarea contemporană.În planul de activitate a unei terapii este necesar să fie inclus: tema,joc de energizare, jocul propriu zis, sau povestirea, sau jocuri de rol. Este necesar stabilirea scopurilor și obiectivelor, de asemenea o importanță majoră este respectarea timpului limită pentru fiecare activitate, însă dacă grupul simte necesitatea de a prelungi discuția atuncea sunt liberi să o facă. În calitate de terapeut deja cunoscînd grupul de mai bine de un an, în baza interviului și anchetelor am ales un ciclu de jocuri terapeutice, care v-or ajuta benificiare centrului să-și modifice comportamentul deviant și să depășească frustrările prin degăjarea energiei în timpul activităților. Datorită unui colectiv unit și binevoitor am reușit împreună să formăm acest ciclu de terapii prin joc care ar ușura ședințele săptămînale și organizarea celorlalte activități.

Dacă pînă în prezent adolescenții se întîlneau seara la ședință doar pentru a primi o notă informativă, acum s-a introdus un joc de energizare care ajută atît cordonatorul cît și pe adolescenți să se implice activ, să comunice constructiv și să evite în prezența specialiștilor cuvintele urîte.

2.3. Combaterea devianței la adolescenții din centrul CRAC, prin terapiile de joc propriu-zise

Pornind de la obiectivele generale de mai sus, doresc să implementez, un ciclu de 10 ședințe de jocuri terapetice . În acest sub capitol v-oi furniza tehnicile terapeutice ale lucrului cu grupul. Pentru a cunoaște mai prfund și exact terapiile folosite în tabelele ce urmează voi prezenta tematica, jocul propriu zis, scopul, obiectivele, și descrierea activităților propriuzise, la final am să descriu observațiile în baza activitățiilor deja efectuate [15, p. 14].

Tabelul 2. Descrierea ședințelor de jocuri terapeutice. Ședința 1

Tabelul 4. Descrierea ședințelor de jocuri terapeutice. Ședința 3

Tabelul 7. Descrierea ședințelor de jocuri terapeutice. Ședința 6

Tabelul 8. Descrierea ședințelor de jocuri terapeutice. Ședința 7

Tabelul 9. Descrierea ședințelor de jocuri terapeutice. Ședința 8

Tabelul 10. Descrierea ședințelor de jocuri terapeutice. Ședința 9

Tabelul 11. Descrierea ședințelor de jocuri terapeutice. Ședința 10

2.4. Evaluarea și aprecierea finală

Beneficiile jocului terapeutic sunt nenumărate, deși distracția rareori este un scop educațional tradițional, totuși jocurile terapeutice vin ca o educație nonformală, care demonstrează că și în cazul centrului CRAC aceste metode nonformale a terapii de joc a avut succes. Multe din jocuri terapeutice sunt ele însăși lecții educaționale, metode de tratare a traumelor și frustrărilor interioare în perioada adolescenței. Aș putea spune nenumărate lucruri despre ceea ce este jocul terapeutic, efectul său și modul în care acesta poate trata, totuși în urma anchetelor finale, vreau să prezint succesul ciclul de jocuri terapeutice care au s-au desfășurat aproximativ 2 luni. Ca și în cazul pretestării, am formulat atît pentru benifeciarii centrului, cît și pentru lucrătorii acestuia, vom începe prin analiza anchetelor specialiștilor. Au participat 7 lucrători centrului CRAC și aceștea sunt: psiholog, administrator, pedagog social, asistent social, asistent social supervizor, bucătar, director.

La prima întrebare din anchetă care sună astfel: În ce măsură considerați că binefeciarii din cadrul centrului și-au modificat comportamentul deviant ? ca răspuns la acestea întrebări sunt: 3 specialiști au fost deacord cu răspunsul că există unele schimbări minore, alți 4 specialiști că schimbările sunt destul de multe. La cea de 2 întrebare care este: cît de des observați că în urma ședințelor terapeutice comportamente deviante la adolescenți? răspunsurile au fost: 4 lucrători au răspuns la întrebarea nr doi, că adolescenții manifestă comportament deviant atuncea cînd sunt provocați.La aceiaș întrebare ceilalți 3 lucrător iau bifat că benifeciarii manifestă un comportament deviant atunci cînd nu se află în prezența lucrătorilor.

În întrebarea nr 3 a fost introdus tabelul 12 din ancheta anterioară pentru a vedea dinamica schimbării în comportamentul zilnic al adolescenților. Pentru aceasta era nevoie de numerotat de la 1la 5 cît de fregvent se întîmplă conflictele din următorul tabel ( 1-mereu,2-foarte des,3-rare ori,4- aproape niciodată,5- niciodată).

Tabelul 12. Evaluarea și aprecierea finală

În urma acestui tabel observăm că cifrele arată rezultate de schimbări majore în comportament, ceea ce demonstrează că ședințele de terapeie de joc au fost de succes și demonstrat schimbări în comportamentul beneficiarilor așa încît au putut fi observate și de către lucrătorii centrului CRAC.

Pentru a demonstra încă o dată eficiență jocurilor terapeutice, am alcătuit o anchetă la care adolescenții la finisarea ciclului de jocuri terapeutice au trebuit să o complteze. Ancheta a fost alcătuită din 4 întrebări. La cea dintîi întrebare care sună astfel: care din comportamentele deviante ai reușit să le schimbi ?. Ca răspunsuri am primit: un adolescent a bifat (cuvintele necenzurate ),3 adolescenți au bifat (bruscarea obiectelor),3 adolescenți au bifat (certurile) și 3 adolescenți au bifat (impulsivitatea).

La întrebarea nr doi au trebuit să răspundă în ce măsură sa schimbat comportamentul celorlalți adolescenți în timpul meselor ședințelor de seară și în timpul liber, rezultatele sunt următoarele: 2 persoane au bifat că sunt schimbări (mici),7 adolescenți au bifat că sunt schimbări evidente, și un adolescent a bifat că sunt schimbări (totale).

Întrebarea nr 3 au fost un șir de abilități pe care adolescenții au avut dorința și au solicitat în anchetele anterioare schimbarea lor sau învățarea acestora, iar această întrebare sună astfel: în urma terapei de joc ce abilități ai reușit să înveți ? răspunsurile au fost următoarele: 4 adolescenți au menționat că au reușit să învețe (stima față de cei din jur), 2 benefeciari au reușit să devină mai (muțumitori),2 persoane au reușit să înțeleagă că sunt (valoroși),3adolescenți au învățat să se (valorifice mai mult) și anume prin igiena personală, vestimentație, machiaj. 4 beneficiari au reușit să își controleze emoțiile de a fi (nervos) atunci cînd este provocat. Un adolescent a reușit să nu mai vorbească ( cuvinte necenzurate ), și 3 adolescenți au reușit (să învețe să ierte și să-și ajute colegii) chiar dacă aceștea le-au făcut rău.

Cea de-a patra întrebare și ultima, sună în felul următor: din cele zece ședințe terapeutice, care terapeie de joc ai reținut. Ca răspuns au fost menționate: 4 adolescenți au răspuns „încrederea în sine”, 2 beneficiari au răspuns “cine decide”, 1 benificiar a menționat tematica ”tu ești comoara ”alții 2 benefeciari au scris ” un lider adevărat”.

Rezultatele anchetelor sunt evidente și diferența dintre anchetele de la pretestare și de la testarea finală au rezultate diferite și decalajul între ele este mare, astfel putem vedea schimbările în comportamentul adolescenților care au reușit să depășească frustrările cu ajutorul jocurilor terapeutice, cu ajutorul grupului și celorlalți participanți.Energia negativă,dorințele neîmplinite din perioada copilăriei au fost adunate într-un ”ghem” așa numit frustrări, care a putut fi deznodat, dezlegat și prin fiecare joc terapeutic benificiarii centrului au avut oportunitatea de a compensa și trata frustrările din copilărie prin jocuri, de exemplu dacă în copilărie nu au fost valorificate abilitățile de pictură, compunere a poieziilor, de comunicare în public în timpul jocurilor terapeutice ei au avut posibilitatea să compenseze acele frustrări trăite. Cu toate că în urma ședințelor terapeutice adolescenții se apropiau și petreceau mai mult timp în oficiul psihologului pentru ași exprima acele eșecuri ale recutului,consilierea împreună cu jocurile terapeutice au fost cheia succesului în schimbarea atitudinilor și tratarea frustrărilor.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Elaborarea acestei lucrări mi-a oferit oportunitatea de a investiga perioada adolescenții caracterizată prin multiple și majore transformari în plan afectiv, intelectual și social.

La începutul acestei lucrări am prezentat în general etapele de lucru, însă scopul mei a fost acela de a înlocui activitățile obligatorii și monotonii în care au fost folosite metode formale educative cu activitățile interesante, nonformale prin jocurile terapeutice. Mi-am îndreptat atenția spre adolescenții al cărui grad de frustrare, neîmplinire,și vulnerabilitate a fost mai evedențiat, de fapt m-am axat în alegerea adolescenților care în plan psihic sunt instabili prin impulsivitate, frustrare și deasemenea adolescenții care au o rată de învățămînt slabă și situația familiară este una critica. Am observat că adolescenții cu devianță comportamentală dezvoltă tendința de afirmare, care conduce la mărirea gradului de frustrare, deoarece, chear dacă îi este atrasă atenția aceasta nu rezolvă problema frustrării.

Analizînd adolescenții cu coportament deviant, am observat imfluența a trei factori: factorii individuali, factorii sociali și factorii economici. Dacă nu vom lua în considerarea acești trei factori, atunci, adolescentul va fi tentat să decurgă sau să adopte un comportament deviant sau chear delecvent.

Lucrarea mea a reflectat importanța majoră a jocului terapeutic, importanța împrietenirii cu adolescentul și înțelegerea problemei acestuia.În timpul jocului terapeutic am putut să observ comportamentul real și problemele reale cu care ei se confruntă în afara centrului CRAC, iar centrul fiind doar un loc unde ei găsesc adăpost, hrană și cele necesare din punct de vedere trupesc / fizic. Am reușit prin terapia de joc să explic nonverbal, că defapt centrul CRAC este o familie temporară în care ei învață deprinderi de viață și își pregătesc aripele pentru ”zbor”.

Anchetele aplicate a oferit posibilitate atît benifeciarilor cît și lucrătorilor sau specialiștilor să înțeleagă importanța împrietenirii cu adolescenții și care este rolul jocului terapeutic pentru o atmosferă confortabilă și sănătoasă. La explicarea ințială a ciclului de jocuri terapeutice, unii din specialiști nu a susținut ideia afirmînd că: ” benifeciarii au nevoie să învețe cum să trăiască după ce părăsește centrul, iar jocul este doar o piedere de timp,și putem să o face aceasta oricînd, la pădure, la schi sau la nistru, acum ei au nevoie să învețe pentru examene” . Totuși pe parcursul ciclului de jocuri terapeutice s-au alăturat grupului și ceilalți lucrători afirmînd că o fac din interes. Observînd atitudenea adolescenților relaxată și mereu cu bună dispoziție, au întrebat dacă e posibil să se organizeze asemenea jocuri terapeutice și pentru grupul de lucrători.

Cu toate că în cadrul centrului nostru nu au fost psihologi care să se axeze pe jocurile treapeutice eu recomand ca și ceilalți specialiști să treacă anumite traininguri pentru a învăța să manipuleze cu jocurile terapeutece, deoarece rezultatul a fost evident recomand ca să se acorde o sumă lunară destinata jocurilor terapeutice, astfel terapeutul va fi motivat mereu să încerce tehnicii noi, iar beneficiarii vor avea stimul pentru a participa și s se implica activ. Încă sunt la început pe calea profesională însă această tematică ma inspirat, nu doar atît ma ajutat să îmi depășesc fricile și să devin un pic cite un pic un psiholog de succes, anume prin jocurile terapeutice am reușit să înțeleg importanța tratării cunflictelor de moment, de cit prin certare și pedepse, mai degraba propun prin jocuri de rol, jocuri terapeutice de grup,etc.

Inițial la propunerea acestei tematici de către coordonator mi sa părut simplă și nu imi puteam imagina cum e posibil să tratezi un comportament devian, cum e posibil să ajuți adolescenți cu tendinte suicidale, infractori, batăuși, isterici, etc, anume prin joc, și nu am crezut că ipoteza mea poate fi dovedita real și anume printrun cuvînt atît de simplu JOC, totuși sunt mulțumită de rezultatul obținut.

În cadrul ședințelor de jocuri terapeutice am putut experimenta din plin rolul unui terapeut, simțind prin ceea ce fac că î-mi aduce plăcere împlinire și că aș dori să mă dezvolt cît mai mult în acest domeniul pe viitor. Cu toatecă în Republica Moldova jocul ca terapie este un domeniul nou și aproape ne explorat. În concluzie aș dori să spun că mi-a făcut o deoebită plăcere să experimentez asemenea evenimente și pe viitor aș dori să continui să dezvolt în Republica Moldova metodele nonformale de educare și anume prin jocurile terapeutice.

BIBLIOGRAFIE

Albu E. Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii adolescenți. București: Aramis, 2002. 128 p.

Bădulescu S., Voicu M. Introducere în sociologia deviaței. București: Științifică și Enciclopedică, 1995. 253 p.

Boncu S., Neculau A. Devianță, toleranță și conflict normativ, în psihologia rezolvării conflictului. Iași: Polirom, 1998. 296 p.

Clerget S. Criza adolescenței. București: Trei, 2008. 256 p.

Clocotici V., Stan A. Statistică aplicată în psihologie. Iași: Polirom, 2000. 296 p.

Cosmovici A., Caluschi M. Adolescenții și timpul său liber. București: Junimes, 1986. 104 p.

Debesse M. Psihologia copilului (de la naștere la adolescență). București: Didactică și Pedagogică, 1970. 376 p.

Dinică M. Adolescența și conflictul origininalității. București: Paidein, 2008. 234p.

Dragomirescu V. Psihologia comportamentului deviant. București: Științifică și Enciclopedică, 1976. 119 p.

Duclos G., Lapportte D., Rosi J. Încrederea în sine a adolescentului. București: Houde of Guides, 2005. 112 p.

Dumitrescu I. Adolescenții, lumea lor spirituală și activitatea educativă. Craiova: Scrisul Românesc, 1980. 263 p.

Dumitru I. Al. Consilire psihopedagogică. Iași: Polirom, 2008. 312 p.

Durkheim E. Educație și sociologie. București: Didactică și Pedagogică, 1980. 112 p.

Enăchescu C. Tratat de psihodiagnoză și psihoterapie. București: Polirom, 2007. 396 p.

Goodland P. 300 de jocuri. England: Scripture Union, 1990. 149 p.

Holdevici I. Elemente de psihologie. București: All, 1996. 220 p.

Manes S. 83 de jocuri psihologice pentru animarea grupurilor. București: Polirom, 2008. 204 p.

Moisin A. Arta educării copiilor și adolescenților în familie și la școală. București: Didactică și Pedagogică, 2007. 136 p.

Neamțu C. Devianța școlară. Iași: Polirom, 2003. 424 p.

Rădulescu S. M. Anomie, devianță și patologie socială. București: Hyperion, 1991. 144 p.

Rășcan R. Neuropsihofiziologia devianței la adolescenți și tineri. București: Actami, 1999. 368 p.

Rousselt J. Adolescentul, acest necunoscut. București: Politică, 1969. 277 p.

Șchiopu U. Criza de originalitate la adolescenți. București: Didactică și Pedagogică, 1979. 145 p.

Șchiopu U. Psihologia modernă. București: România Press, 2008. 265 p.

Spânoiu D. G. Cunoașterea personalității elevului preadolescent. București: Didactică și Pedagogică, 1981. 265 p.

Stratilescu D., Gherghinescu R. Conflictul în adolescență. București: Academiei, 2007. 143 p.

Tomșa Gh. Consilirea copilului. București: Credis, 2008. 225 p.

Vicent R. Cunoașterea copilului. București: Didactică și Pedgogică, 1972. 306 p.

Zisulescu St. Adolescența. București: Didactică și Pedagogică, 1968. 312 p.

Zlate M. Eul și personalitatea. București: Trei, 2008. 270 p.