Efectul Schimbarilor Climatice In Mediul Urban

Clasor imagini

Fig. 1 – Introducere 4

Fig. 2 Efectul de sera 5

Fig. 3 Delaware – New York 8

Fig. 4 Portland – Washington 8

Fig. 5 Centrele urbane și schimbările climatice, un cadru integrat 8

Fig. 6 Modificări anuale de temperatură, pe timpul iernii și al verii în Europa 1850–2000 9

Fig. 7 Acoperiș verde în Tokyo 11

Fig. 8 Acoperiș verde în New York 12

Fig. 9 Variația scurgerilor pluviale de suprafață cu creștere pe suprafețe impermeabile 13

Fig. 10 Acoperiș verde 16

Fig. 11 Ponderea spațiilor verzi și albastre din orașe, combinate cu o densitate a populației 18

Fig. 12 Inundatie Elvetia, Iunie 2013 19

Fig. 13 Seceta 20

Fig. 14 Potentiale efecte ale schimbarii climatice la nivel urban 22

Fig. 15 Durban, Africa de Sud 23

Fig. 16 Lima, Peru 23

Fig. 17 New York, Statele Unite ale Americii 24

Fig. 18 Rotterdam, Olanda 25

Fig. 19 Toronto, Canada 26

Fig. 20 Londra 26

Fig. 21 Melbourne, Australia 27

Fig. 22 Principalele faze ale ciclului unei politici, bazate pe date, informații și cunoștințe 28

Introducere

Schimbarea climatică a devenit una dintre problemele globale cele mai dificile de mediu cu care se confruntă omenirea. Încălzirea globală este produsă de activități sociale ca arderea combustibililor fosili și schimbările de utilizare a terenurilor, dar care au consecințe largi asupra așezărilor umane din întreaga lume. Deși este o problemă globală, prin manifestările sale, încălzirea globală este și o problemă prioritară locală, centrele urbane de diferite dimensiuni având un rol crucial în domeniul schimbărilor climatice. Zonele urbane sunt surse esențiale de gaze cu efect de seră. În zonele urbane densitatea populației este mai mare, activitățile economice și industriale sunt mai intense și mediul construit ocupă un spațiu mai larg, sporind astfel impactul efectelor schimbărilor climatice. Dincolo de riscurile evidente și vulnerabilitățile pe care le are în fața schimbărilor climatice, centrele urbane joacă un rol esențial în dezvoltarea unor noi tehnologii pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și crearea de strategii de atenuare și adaptare la efectele schimbărilor climatice.

Fig. 1 – Introducere

Definirea schimbărilor climatice

Clima reprezintă media caracteristicilor de vreme sau, dacă o definim într-un mod mai riguros, este descrierea statistică în termeni de valori medii și variabilitate a mărimilor fizice relevante legate de vreme pe o perioadă ce poate varia de la luni la milioane de ani. Conform Organizației Meteorologice Mondiale, perioada clasică de mediere a acestor variabile este de 30 de ani. Mărimile fizice relevante se referă cel mai des la variabile de suprafață precum temperatura, precipitațiile și vântul. Dacă vorbim într-un sens mai larg, clima reprezintă starea fizică medie a sistemului climatic.

Vremea reprezintă starea atmosferei la un moment de timp dat și într-un anumit loc.

Schimbările climatice se referă la modificările climei care pot fi identificate prin schimbarea valorii medii și/sau variabilitatea proprietăților ei și care persistă pentru o perioadă îndelungată, de obicei, zeci de ani sau chiar mai mult. În Convenția-Cadru privind Schimbările Climatice (UNFCCC), la articolul 1, schimbările climatice au fost definite ca „schimbări de climat care sunt atribuite direct sau indirect unei activități omenești ce alterează compoziția atmosferei la nivel global și care se adaugă variabilității naturale a climatului observat în cursul unor perioade comparabile”. Deci, UNFCCC face o distincție clară între schimbările climatice produse de activitățile umane în modificarea compoziției atmosferice și variabilitatea climatică atribuită cauzelor naturale.

Gazele cu efect de seră

Efectul de seră este produs de gazele care permit radiației solare să treacă prin atmosferă și să ajungă la Pământ, dar care captează în același timp o parte din radiația infrarosie emisă de suprafața Pământului.Efectul natural de seră face posibilă viața pe Pământ. Efectul de seră poate fi oprit prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Fig. 2 Efectul de seră

Principalii compuși care conduc la realizarea efectului de seră, rezultați din activitățile umane și care joacă un rol important pentru schimbările climatice sunt:

Dioxidul de carbon (CO2) – rezultat ca urmare a arderii combustibililor fosili utilizați în transporturi, fabricarea cimentului, încălzirea locuințelor, defrișări, etc.; este eliberat de asemenea prin procese naturale;

Metanul (CH4) – rezultat al activităților agricole, distribuția gazului natural, depozitarea deșeurilor; apare și în procese naturale, în special în zonele unde există mlaștini;

Oxizii de azot (N2O) – sunt emiși ca urmare a fertilizării cu azot și arderii combustibililor fosili; există și procese naturale în sol și oceane care eliberează (N2O);

Halocarbonii (combinații de fluor, clor, brom, hidrogen și carbon): în mod natural există în cantități foarte mici; principalii produși rezultați din activitatea umană sunt CFC11 și CFC12 (utilizați ca agenți de răcire și în alte procese industriale); concentrația lor a scăzut în ultimii ani ca rezultat al convențiilor internaționale privind protejarea stratului de ozon;

Ozonul (O3) – se produce și se distruge în mod continuu în atmosferă ca urmare a unor reacții chimice sub acțiunea radiațiilor UV; în troposferă, activitățile umane au condus la creșterea cantității de O3 prin eliberarea CO, N2O și a altor substanțe care reacționează chimic și produc O3;

Vaporii de apă – sunt considerați cel mai abundent și mai important „gaz” cu efect de seră; activitățile umane au numai o mică influență directă asupra cantității de vapori de apă din atmosferă; indirect, oamenii au potențialul de a afecta substanțial cantitatea de vapori de apă prin modificarea climatului: o atmosferă mai caldă conține mai mulți vapori de apă;

Aerosolii – unii sunt emiși direct în atmosferă în timp ce alții se formează din diferiți alți compuși; activitățile umane responsabile de prezența aerosolilor din atmosfera sunt:

arderea combustibililor fosili și arderea biomasei (ceea ce a făcut să crească concentrația compușilor cu sulf, a celor organici și a negrului de fum);

mineritul de suprafață;

alte procese industriale;

Sursele naturale de aerosoli sunt praful ridicat de la suprafața Pământului, spargerea valurilor, emisiile biogene și erupțiile vulcanice.

În pofida unor argumente ce susțin contrariul, majoritatea dovezilor arată că activitatea haotica a oamenilor sunt principala cauză a încălzirii globale. Conform unei evaluări a Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC, 2013) „fiecare din ultimele trei decenii a fost din ce în ce mai călduros în comparație cu deceniile precedente, începând cu 1850”. Raportul Băncii Mondiale, „Reducerea căldurii” din anul 2012, explică faptul că există o probabilitate de 20% de creștere a încălzirii globale cu 4°C până în anul 2060, și o șansă de 80% până în 2100. În pofida eforturilor comunității internaționale de a menține încălzirea sub 2°C, se preconizează o încălzire mai mare de 3°C. Aceasta este semnificativ mai mare decât nivelul preindustrial de 0,8 °C. Eliminarea efectelor negative ale încălzirii globale reprezintă acum o prioritate la nivel mondial.

Impactul schimbărilor climatice variază de la o regiune la alta, fapt determinat, printre altele, de caracteristicile geologice ale regiunilor, de distribuția neuniformă a căldurii solare și de interacțiunile dintre atmosferă, oceane și suprafața uscatului. Unele regiuni se încălzesc mai mult decât altele, iar unele au parte de mai multe precipitații, în timp ce altele sunt expuse unor secete mai frecvente. Din cauza acestor variații regionale, este necesar să se implementeze o abordare orientată local a impactului schimbărilor climatice.

Eliminarea efectelor distructive ale încălzirii globale reprezintă acum o prioritate la nivel global. În pofida eforturilor generale de combatere a încălzirii globale, faptul că temperatura globală medie va continua să crească într-un ritm accelerat în urmatoarele decenii este general acceptat. Această încălzire din ce în ce mai intensă, atribuită în mare măsură creșterii nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), provocate de activitățile oamenilor, va avea un impact considerabil asupra caracteristicilor climatice la nivel planetar, reprezentând o amenințare gravă la adresa vieților omenești, a dezvoltării economice și la adresa planetei însăși, de care depinde omenirea.

Gestionarea încălzirii globale reprezintă o dublă provocare pentru majoritatea țărilor: o obligație de a reduce emisiile de GES ca o contribuție la binele global și nevoia de adaptare continuă la clima în schimbare. Ținerea sub control a încălzirii globale va necesita eforturi din partea tuturor tărilor, coordonate la nivel global. Trebuie implementate politici de atenuare globale și planuri de măsuri de adaptare orientate, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, pentru a limita în mod eficient efectele negative ale schimbărilor climatice asupra mediului, societății și economiilor.

Schimbările climatice în mediul urban

Mediul urban

Orașele ocupă de mult timp un loc important în societate, ca centre de comerț, cultură și putere politică. La nivel global, în orașe trăiesc 53% din populația lumii și se estimează că aceasta este responsabilă pentru 70% din emisiile mondiale de gaze cu efect de seră. Tendința de urbanizare va continua și până în anul 2050, se prevede că 80% din populația globului va locui în zonele urbane.

Schimbările climatice reprezintă o nouă amenințare pentru viața din zonele urbane. Unele orașe vor suferi foarte mult ca urmare a schimbărilor climatice. Aceasta ar putea agrava inegalitățile sociale: de cele mai multe ori zonele sărace sunt cele mai expuse riscurilor și acestea nu au resursele necesare pentru a se adapta.

Zonele urbane se vor confrunta cu creșterea frecvenței și intensității ploilor, furtuni, secete, valuri de căldură și alte fenomene meteorologice extreme.

Din cauza schimbărilor climatice, gruparea unui număr mare de persoane și activitatea economică intensă creează, de asemenea, vulnerabilități. Zonele urbane pot fi afectate inclusiv atunci când impactul schimbărilor climatice se manifestă la mare distanță în afara orașului, acestea pot afecta sisteme esențiale cum ar fi alimentarea cu apă sau energie, cruciale pentru viața din oraș. De exemplu, orașele New York și Washington se bazează pe apa de la Delaware și Potomac.

Fig. 3 Delaware – New York

Fig. 4 Portland – Washington

Mediul urban are multe legături cu schimbările climatice: în centrele urbane se concentrează industrii, transporturi, gospodării și mulți dintre emițătorii de gaze cu efect de seră, acestea sunt afectate de schimbările climatice și ele sunt surse de inițiative politice și acțiuni care vizează reducerea emisiilor și adaptarea la schimbările climatice. (Fig. 5)

Fig. 5 Centrele urbane și schimbările climatice, un cadru integrat

Planificare urbană

Potrivit statisticilor, populația urbană la nivel mondial s-a dublat în ultimii 50 de ani și se estimează că la nivelul anului 2030 două treimi din populația globului va locui în orașe. Creșterea densității populației, dezvoltarea,infrastructura specifică, modul de viață, dinamica costurilor, diversitatea etnică și culturală sunt elementele care pot fi vulnerabile la efectele schimbărilor climatice.

Datorită particularității de “spațiu închis” pe care îl reprezintă mediul urban, temperaturile din aceste zone vor fi mai ridicate decât cele din spațiu rural.

Fig. 6 Modificări anuale de temperatură, pe timpul iernii și al verii în Europa 1850–2000

Impactul principal al schimbărilor climatice asupra zonelor urbane, infrastructurii și construcțiilor este legat, în principal, de efectele evenimentelor meteorologice extreme, precum valurile de căldură, cǎderi abundente de zăpadǎ, furtuni, inundații, creșterea instabilității versanților și modificarea unor proprietăți geofizice. Astfel planificarea urbană și proiectarea unei infrastructuri adecvate joacă un rol important în minimizarea impactului schimbărilor climatice și reducerea riscului asupra mediului antropic.

Planificarea teritoriului poate oferi un cadru integrat ce permite conexiuni între vulnerabilitate, evaluarea riscului și adaptare, putând conduce la identificarea celor mai eficiente opțiuni de acțiune.

Amenințările generale ale schimbărilor climatice:

– creșterea riscului de producere de alunecări de teren;

– modificarea caracteristicilor materialelor de construcție și a fundațiilor construcțiilor;

– afectarea construcțiilor datorită intensității sporite a furtunilor, a alunecărilor de teren și a eroziunii zonei costiere;

– pierderea stabilității construcțiilor existente în zone denivelate, pe terenuri sensibile la umiditate sau în zone inundabile;

– afectarea localităților și a infrastructurii prin creșterea frecvenței apariției inundațiilor;

– scăderea gradului de confort a populației prin temperature foarte ridicate;

– creșterea consumului de energie pe timp de vară, datorate echipamentelor de răcire, implicit și creșterea utilizării resurselor de producere a energiei;

– creșterea neuniformizării gradului de comfort al clădirilor datorită costurilor ridicate ale materialelor și soluțiilor de izolare termică.

Recomandări și măsuri de adaptare la schimbarile climatice:

– promovarea unor sisteme de prevenire și intervenție rapidă eficientă în cazul apariției fenomenelor meteorologice extreme;

– minimizarea riscului provocat de perioadele de căldură excesivă, prin sporirea suprafețelor spațiilor verzi și asigurarea apei pentru spațiile verzi;

– redimensionarea sistemului de canalizare și divizarea acestuia pentru a putea prelua surplusul de apǎ provenit din ploile intense cǎzute în intravilan și reducerea cheltuielilor de epurare;

– dezvoltarea unor pavaje adecvate, care sǎ asigure infiltrarea apei pluviale la nivelul trotuarelor, platformelor pietonale, pentru parcare și pentru depozitare;

– dezvoltarea standardelor de construcție pentu clǎdiri verzi, care sǎ asigure stocarea și refolosirea apei pluviale, economisirea apei prin instalații eficiente și dezvoltarea spațiilor verzi la nivelul teraselor;

– promovarea de materiale și soluții constructive adecvate potențialelor efecte ale schimbărilor climatice;

– dezvoltarea standardelor și soluțiilor constructive pentru îmbunătățirea performanțelor de izolare termică a construcțiilor, în vederea eficientizării consumului de energie;

– extinderea aplicării tehnologiilor și practicilor de utilizare a surselor de energie regenerabilă pentru asigurarea utilităților necesare;

– implementarea conceptelor moderne de arhitectură pentru realizarea construcțiilor cu potential maxim de utilizare a surselor de energie regenerabilă;

– promovarea unor programe de formare profesională și conștientizare publică necesare aplicării măsurilor de adaptare identificate și a unor programe de formare profesională pentru arhitecți pe tema asigurării rezilienței clădirilor la efectele schimbărilor climatice.

Schimbările climatice aduc și noi oportunități de dezvoltare, materiale noi și produse rezistente la efectele schimbărilor climatice.

Efectul de „insulă de căldură’’

Unul din cele mai evidente efecte ale creșterii gradului de urbanizare este „ Insula de Căldură”, fenomen ce se manifestă prin diferențe semnificative între valorile de temperatură ale aerului din zonele urbane dens construite și cele din mediul rural. Fenomenul a fost identificat de meteorologi pentru prima oară în 1833 la Londra[1]. Cauzele fenomenului trebuie căutate în principal în modificarea valorii albedo-ului, ca urmare a reducerii suprafețelor plantate și a înlocuirii cu suprafețe din beton sau asfalt, modificarea direcției și vitezei curenților de aer în zonele dens construite și nu în ultimul rând, în căldura antropică degajată prin funcționarea industriilor și a mijloacelor de transport.

O soluție care poate fi încadrată în ambele categorii, întrucât răspunde atât dezideratului referitor la confortul urban, cât și la nivelul clădirii și din acest motiv se bucură de mare interes în marile metropole ale lumii, constă în integrarea suprafețelor înverzite în arhitectura clădirilor, respectiv a acoperișurilor și fațadelor. Prin introducerea acestor sisteme tip suprafețe înverzite se modifică raportul între suprafața cu beton sau asfalt și suprafața plantată, nemodificând modul de gestionare a terenului afectat construcțiilor. Acoperișurile verzi cunosc o mai mare extindere și popularitate fiind mai ușor de aplicat din punct de vedere tehnologic. Primul loc privind adoptarea soluțiilor tip terasă înverzită îl ocupă Germania, urmată îndeaproape de marile metropole ale lumii, de la New York [4] la Tokyo și Singapore.

Acoperișurile înverzite sunt caracterizate de prezența vegetației în stratul expus radiației solare și pot fi înclinate sau de tip terasă având straturi cu funcțiuni specifice. Inerția termică a stratului vegetal contribuie la evitarea supraîncălzirii și asigurarea condițiilor de confort în anotimpul cald.

Fig. 7 Acoperiș verde în Tokyo

Proprietarii de clădiri din New York care instalează acoperișuri verzi pe cel puțin 50% din spațiul de acoperiș disponibil pot aplica pentru scutirea taxei de proprietate pentru un an, în valoare de până la 100.000 dolari, raportează Autoritatea pentru Infrastructură și Apă (SWIM).

Conform SWIM, beneficiile aduse asupra mediului ale noii legi sunt măsurabile. Fiecare 1.000 de m2 de verdeață, de exemplu, pot capta între 20.000 litri și 45.000 litri de apă în timpul fiecărei furtuni, iar evaporarea acesteia poate produce echivalentul a 1.000- 2.000 tone de aer condiționat, destul pentru a răci peste 8.000 de m2 din oraș, mai arată SWIM.

Fig. 8 Acoperiș verde în New York

Infrastructura

Impactul schimbărilor climatice este tot mai important pentru o mai bună proiectare a programelor de investiții în infrastructură. Se vor produce schimbări în sectorul resurselor de apă atât cantitativ cât și calitativ. Infrastructura apelor pluviale și a apelor uzate se va confrunta cu un risc mare de deteriorare cauzat de furtuni, inundații și secete. Efectele schimbărilor climatice se vor manifesta prin dificultăți de operare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare și prin costul crescut al apei potabile și a serviciului de canalizare.

Sistemul de canalizare cuprinde totalitatea construcțiilor și instalațiilor care colectează, transportă, epurează și evacuează în emisar apele de canalizare.

Sistemul de canalizare poate fi :

sistem de canalizare unitar, care colectează și transportă prin aceeași rețea toate apele de pe teritoriul localității;

sistem divizor, care colectează și transportă prin cel puțin două rețele separate toate apele din bazinul ce se canalizează, de obicei o rețea pentru apele meteorice și una pentru apele uzate;

sistem de canalizare mixt, care colectează și transportă apele din bazinul ce se canalizează prin sisteme diferite, o parte prin sistem unitar și o parte prin sistem divizor.

Orașele prezintă întotdeauna un anumit risc la inundații atunci când au loc evenimente pluviale extreme, deoarece clădirile și asfaltarea excesivă a suprafețelor impiedică infiltrarea apei în sol și sporește apariția scurgerilor de suprafață care pot supraîncărca cu ușurință sitemele de drenaj. Este posibil ca schimbările climatice asociate cu dezvoltarea urbană să creeze probleme de inundații urbane, acolo unde nu existau anterior.

Fig. 9 Variația scurgerilor pluviale de suprafață odata cu creșterea suprafeței impermeabile

Măsuri pentru reducerea riscului și adaptarea la efectele schimbărilor climatice pentru sistemele de alimentare cu apă și canalizare:

crearea de surse de siguranță alternative pentru cazuri extreme , exemplu: desalinizarea apei;

dezvoltarea capacității de înmagazinare a apei potabile, acoperirea necesarului pentru 1-2 zile;

reducerea pierderilor în rețele de distribuție de la 50% în prezent la 20% până în 2025;

sectorizarea rețelelor de distribuție pe elemente componente comune;

atragerea utilizatorilor în eforturile de economisire a apei prin sisteme educaționale;

introducerea tehnologiilor performante în procesele tehnologice pentru producția de apă potabilă și epurare a apelor uzate;

reutilizarea apelor epurate și transformarea acestora într-o importantă sursă pentru acoperirea necesarului industrial, public si irigatii, având calitate non-potabilă;

informatizarea și conducerea automată a sistemelor;

introducerea planurilor de management de risc;

introducerea unor mecanisme economice stimulative pentru economisirea apei;

elaborarea de ghiduri și normative pe baza cărora să se realizeze planurile de management de risc pentru fiecare sistem;

asigurarea finanțării pentru implementarea planurilor de siguranță la marile aglomerații urbane;

elaborarea planurilor integrate pe bazine, alocarea resursei, utilizarea apei, starea restituției.

pregătirea de studii și cercetări aprofundate pentru realizarea tehnologiilor necesare reutilizării integrale a apelor;

În cadrul programelor de investiții trebuie asigurate:

surse strategice de rezervă;

lucrări care să diminueze riscul de a nu putea asigura cantitatea și calitatea apei livrate;

sisteme și soluții care să reducă la jumătate pierderile tehnologice și din rețea;

tarife sociale, stimulative.

Evenimentele meteorologice extreme pot influența și procesul de epurare prin diluarea sau creșterea concentrației apelor uzate, în cazul inundațiilor, respectiv a secetelor. Deasemenea creșterea temperaturii poate avea atât efecte pozitive cât și negative asupra procesului de epurare a apelor uzate. (Bates, Kundzewicz, Wu și Palutikof, 2008). Temperaturile crescute afectează nivelul de oxigen al apei care intră în stația de epurare. Temperaturile ridicate asociate cu reducerea cantității de precipitații pot conduce la degradarea conductelor prin fisurare datorită uscării solului și la corodarea acestora cauzată de hidrogenul sulfurat crescut. (Zwolsman et al. ,2009; Howe, Jones, Maheepala si Rhodes, 2005). Acestea duc la probleme de contaminare și costuri de întreținere mai mari.

Schimbările climatice în orașele din Europa

Orașele din Europa sunt centre vitale ale activității economice, de inovare, ocuparea forței de muncă și a populației. Ele sunt piatra de temelie pentru puterea economică și bunăstarea Europei și cheia pentru prosperitatea viitoare a Europei. Orașele sunt, prin urmare, un element cheie al acțiunii de adaptare.

Multe orașe europene se confruntă cu probleme și dificultăți cum ar fi suprapopularea, învechirea infrastructurii, congestionarea traficului și concurența acerbă a serviciilor. Astfel de presiuni pot duce la probleme sociale legate de somaj în zonele urbane și probleme de mediu cum ar fi poluarea provenită din transporturi și industrie. Aceste probleme afectează de cele mai multe ori o arie mult mai largă decât cea a orașului în sine care are nevoie de energie, de gestionarea deșurilor și de alte resurse cum ar fi captarea și transportul apei din zone care depășesc granița administrativă a localității.

Multe dintre aceste provocări sunt de așteptat să crească în viitor pe măsură ce orașele continuă să crească în dimensiune. De exemplu, Auditul Urban 3, o colecție de informații cantitative cu privire la calitatea vieții în orașele europene, arată o creștere considerabilă a populației în toate orașele europene și această tendință continuă să crească. Agenția Europeană de Mediu (EEA), în raportul "Starea mediului 2010" sugerează că aproximativ 80% din populația Europei va trăi în zone urbane până în 2020. Orașele nu vor fi doar mai mari; ele vor experimenta, de asemenea, schimbări demografice, cum ar fi îmbătrânirea populației. Aceste modificări vor duce la creșterea vulnerabilităților și amenințărilor la adresa calității vieții urbane, competitivității economice, sănătății și biodiversității urbane.

Schimbările climatice reprezintă o provocare în plus pentru orașele europene. Amenințările majore pentru orașele europene sunt efectele rezultate din inundații, valuri de căldură și deficitul de apă (sau seceta), cuplat cu efecte costiere pentru acele orașe aflate în locații vulnerabile. În plus, schimbările climatice pot amplifica provocările socio-economice preexistente cu care se confruntă orașele. Schimbările climatice vor agrava riscurile existente și vor conduce la riscuri și amenințări noi. În unele cazuri, schimbările climatice vor prezenta, de asemenea, oportunități economice, sociale și de mediu; cu toate acestea, dovezile din „Grupul interguvernamental privind schimbările climatice” (IPCC) sugerează că aceste oportunități sunt puțin probabil să fie distribuite uniform în întreaga Europă. Aceasta direcție aduce din ce în ce mai multe inițiative politice și de cercetare în Europa. Pe baza unei analize a literaturii de specialitate disponibile, principalele efecte ale schimbărilor climatice pentru regiunile și orașele europene pot fi rezumate după cum urmează:

Europa de Sud: mai mult valuri de căldură, secetă și deficit de apă ;

Europa Centrală și de Est: mai multă secetă, valuri de căldură și inundații ;

Europa de Nord: mai multe daune produse de viscole și inundații ;

Zonele montane: mai multe riscuri naturale, inclusiv inundații și căderi de pietre ;

Zonele de coastă: creșterea nivelului mării și creșterea frecvenței furtunilor.

Cu toate acestea, natura specifică a orașului în sine va conduce spre vulnerabilități specifice care vor necesita măsuri adaptate pentru a satisface nevoile distincte ale acestuia. Analizând relațiile dintre adaptare și atenuare putem descoperi metode eficiente de implementare pentru ca aceste două soluții să se combine cat mai eficient. Cu toate acestea, această sinergie nu garantează ca resursele sunt folosite în cel mai eficient mod cu putință atunci când căutăm să reducem riscul de schimbări climatice (Klein et al., 20077).

Sinergiile dintre adaptarea la schimbările climatice și acțiunile de atenuare sunt interesante în mod special în mediul urban. În unele cazuri cele două pot fi în opoziție directă, deoarece poate fi dificil, de exemplu, de a combina acoperisuri verzi si panouri solare pe o singură clădire. Cu toate acestea, în multe cazuri, adaptarea și atenuarea sunt compatibile.

Fig. 10 Acoperiș verde

Izolația clădirilor duce la o economie de energie pentru încălzire în perioadele reci, dar mențin, de asemenea, temperaturi mai scăzute în perioadele calde. Soluțiile de infrastructură verde, în special, se pot adresa atât cauzei problemei cât și impactului asupra schimbărilor climatice. Vegetația duce la o scădere a nivelului de carbon din aer concomitent cu scăderea temperaturilor din interiorul orașelor (EEA, 20128).

Hazarde climatice care afectează orașele europene

Orașele analizate în cadrul proiectului au fost conștiente de evenimentele extreme ce au avut loc în ultimii 30 de ani. Cele mai raportate 3 evenimente extreme care au afectat orașele europene au fost:

Perioade foarte calde sau valuri de căldura (81% dintre orașele analizate);

Inundații datorate precipitațiilor abundente (78% dintre orașele analizate);

Furtuni (69% dintre orașele analizate).

Referitor la potențialul de creștere a frecvenței sau a intensității fenomenelor extreme din următorii ani, cele mai probabile 3 evenimente au fost:

86% dintre orașe se așteptau la creșterea perioadelor foarte călduroase sau valuri de căldură;

73% se așteptau la creșterea numărului de inundații datorate precipitațiilor abundente în următorii 30 de ani;

71% se așteptau la perioade de secetă.

Aceste trei hazarde identificate de orașele care au luat parte la studiu coincid cu hazardele identificate în literatura de specialitate.

Impactul căldurii asupra orașelor

Valurile de căldură sunt cel mai important hazard climatic în ultimii zeci de ani, cauzând numeroase fatalități la nivelul Europei. (EEA, 2010). Dovezile sugerează că este foarte probabil ca lungimea, frecvența și/sau intensitatea valurilor de căldură să crească (IPCC SREX, 2011). Rata de creștere a temperaturilor în următorii ani ar putea fi mai importantă decât valorile minime și maxime înregistrate.

Impactul valurilor de căldură este mai puternic în orașe datorită efectului de Insulă urbană de căldură (UHI) care se caracterizează prin creșterea temperaturii aerului urban comparativ cu zonele rurale din împrejurimi. Zilele toride fără o perioadă de recuperare oferită de noptile răcoroase duc la epuizare și la efecte adverse asupra sănătății (Grize et al., 2005; Kovats and Hajat, 2008; Dousset et al., 2011). Pe lângă impactul asupra sănătății aceste fenomene afectează productivitatea, așa cum se arată într-un studiu german, care sugerează că temperaturile ridicate reduc performanța de lucru având ca rezultat pierderea a 0,1% pana la 0.5% din PIB. (Hübler et al., 2008).

Au fost observate, de asemenea, o gamă de efecte secundare ale valurilor de căldură cum ar fi cererea de energie electrică și perioada de vârf a consumului de energie, diminuarea calității aerului și performanțele scăzute ale elementelor cheie de infrastructură, ceea ce implică noi probleme pentru centrele urbane. Temperaturile ridicate se pot combina cu alte condiții defavorabile, cum ar fi seceta, ducând la un impact și mai mare asupra infrastructurii. În anul 2009 peste 180 de conducte de apa au fost raportate ca fiind sparte în Nicosia, Cipru din cauza temperaturilor ridicate și a diferențelor extreme de presiuni dintre orarul de distribuție a apei, exacerbând astfel deficitul de apă (Cyprus News Report, 200914).

Insulele urbane de căldură apar ca urmare a caracteristicilor centrelor urbane : spații verzi puține și o proporție ridicată de suprafețe artificiale, activități ale oamenilor și degajarea de căldură adițională clădirilor, reducerea advecției de căldură datorată formei și structurii spațiilor construite etc. Posibile impacturi ale căldurii în orașele europene sunt prezentate în Fig. 11 (EEA, 2012) care reprezintă o suprapunere a densității populației cu proporția de spații verzi/albastre din zonele urbane majore ale Europei.

Fig. 11 Ponderea spațiilor verzi și albastre din orașe, combinate cu densitatea populației

Orașele din nordul Europei sunt potențial expuse la efectele negative ale valurilor de căldură aupra sănătății umane ca și țările din sudul Europei, având în vedere diferitele praguri de căldură și nivelurile de aclimatizare a populațiilor locale.

Impactul inundațiilor în orașe

În termeni de pierderi economice, inundațiile și furtunile sunt cele mai importante hazarde naturale în Europa. Inundațiile se pot solda cu pierderi de vieți omenești, pierderea sau avarierea infrastructurii, a zonelor rezidențiale și comerciale și, de asemenea, cresc riscul de poluare și de răspândire a bolilor prin intermediul apei din inundații. Inundațiile sunt un risc potențial în toate regiunile Europei și este influențat nu numai de schimbările pe termen lung ale climei, dar și de topografie, de caracteristicile mediului construit, de variabilitatea vremii și a evenimentelor extreme.

Fig. 12 Inundație Elveția, Iunie 2013

Natura impactului inundațiilor este, de asemenea, rezultatul unor vulnerabilități existente la nivelul fiecărui oraș ( care pot fi influențate de caracteristici socio-economice sau demografice) și de tipul inundației. Inundațiile în zonele urbane pot fi fluviale (ieșiri din matcă ale râurilor), pluviale (cel mai adesea rezultatul ploilor abundente) sau costiere (adesea legate de furtuni). Inundațiile pluviale pot fi privite ca o inundație a sistemului de canalizare ( conductele subdimensionate intră în presiune în timpul perioadelor de precipitații extreme), iar perioadele prelungite de precipitații abundente pot duce la inundații provocate de apele subterane. Datorită faptului că un set complex de fenomene meteorologice, hidrologice și umane combinate într-un loc influențează impactul inundațiilor care apar, caracteristicile locale ale orașelor tind sa fie mai importante decât caracteristicile regionale (EEA, 2012).

Previziunile debitelor râurilor arată că schimbările climatice tind să crească riscul și intensitatea inundațiilor provocate de râuri pentru o mare parte a Europei (EEA, 2012). Unele scenarii indică faptul că între 250.000 și 400.000 de oameni noi vor fi afectați pe an, în Europa, de inundații ale râurilor până în anul 2080, cei mai multi dintre ei fiind locuitori din zonele urbane (Ciscar et al., 2011). Creșterea precipitațiilor intense preconizate în nordul Europei pot duce la creșterea frecvenței și severității inundațiilor în zonele urbane dacă alți factori urbani nu se îmbunătățesc.

Inundațiile sunt o problemă cu care orașele se confruntă de secole, iar managamentul riscului de inundații ocupă un loc important în centrele urbane de mulți ani. Cu toate acestea, schimbările climatice pot schimba atât frecvența, tipul cât și severitatea viitoarelor inundații, deci abordările managementului de inundații ar trebui sa fie reinnoite și adaptate pentru a face față noului model de inundații.

Factorii care pot crește riscul inundațiilor urbane sunt (EEA, 2012):

Locația orașelor în câmpii cu potențial de inundare, de-a lungul râurilor sau în zone joase costiere;

Proporția relativă a suprafețelor impermeabile (gradul de impermeabilizare al solului);

Sistemul de canalizare invechit care nu a ținut pasul cu dezvoltarea zonei urbane;

Abordările convenționale ale sistemului de canalizare care are tendința de a transporta apa cât mai rapid posibil prin conducte subterane;

Întreținerea neadecvată a canalelor de scurgere care ar trebui curâțate de depuneri și de deșeuri solide;

Descărcarea inadecvată a apei în exces în sisteme regionale de apa, în special în zonele de deltă.

Impactul lipsei de apă și a secetei în orașe

Apa curată este o necesitate primară pentru orice societate și disponibilitatea ei permanentă la un volum suficient este o necesitate socială și economică. Ca zone cu densitate ridicată a populației și a activității economice, orașele prezintă un nivel ridicat de cererea de apă și, prin urmare, de multe ori se bazează pe alte regiuni pentru a le furniza apa necesară. Deficitul de apă și seceta nu sunt exclusive pentru zonele mai uscate din Europa, ele devenind o problemă și în multe alte regiuni. Resursele de apă ale Europei sunt așteptate să scadă ca urmare a creșterii dezechilibrului dintre cererea de apă și resursele existente (EEA, 2012). Acest dezechilibru este dat atât de disponibilitatea resursei de apă (ex. precipitații, apă subterană, ghețari) cât și de modul de utilizare al apei, care este influențat de o combinație între mediul social, economic și comportamentul utilizatorului final. Seceta apare atunci se produce o scădere a rezervelor de apă și poate fi considerată ca fiind secetă meteorologică ( dată de lipsa precipitațiilor), secetă hidrologică (dată de scăderea nivelului râurilor) și secetă agriculturală (dată de scăderea umidității solului), care pot fi exacerbate de temperaturi ridicate și de procesele intense de evapotranspiratie. Secetele sezoniere pot intensifica stresul de apă pe termen lung.

Fig. 13 Secetă

Stresul de apă este deja o problemă serioasă în lunile de vara, mai ales în sudul si estul Europei, iar predicțiile sugereaza că stresul de apă se va înrăutăți, afectând din ce în ce mai mult și latitudinile nordice. Studiile au arătat ca există un trend de scădere a umidității în zonele mediteraneene (Sousa et al., 2011) în timp ce suprafața totală a Europei afectată de lispsa apei și de secetă a crescut de la 6% la 30% în ultimii 30 de ani (EC, 2007).

Creșterea deficitului de apă împreună cu o serie de schimbări socio-economice cum ar fi creșterea populației vor duce cel mai probabil la agravarea stresului apei din orașe. Perioadele de secetă și lipsa apei pot avea un impact economic important asupra turismului (rezultat adesea din limitarea consumului public), asupra producției de energie (unde răcirea cu apă este necesară) și asupra sistemului de sănătate (unde costurile de tratament vor crește); seceta din anul 2003 se estimează ca a costat Europa 8.7 miliarde de euro (EEA, 2010). Stresul de apă va genera cel mai probabil o competiție acerbă între alimentarea publică cu apă, agricultură, industrie și mediul înconjurător.

Ca urmare a temperaturilor din ce in ce mai ridicate, rezervele de apă din Europa de Sud se vor împuțina. În același timp, agricultura și turismul vor necesita mai multă apă, mai ales în regiunile mai calde și mai uscate. Odata cu creșterea temperaturii apei și scăderea cotei râurilor va fi afecta si calitatea apei. Creșterea cantitatii de precipitații și inundațiile torențiale vor crește riscul poluării datorită revărsării apei pluviale impreuna cu apa uzata prin scurgerile de siguranță. În primăvara anului 2008, nivelul apelor în rezervoarele de alimentare cu apă ale orașului Barcelona erau atât de scăzute, încât s-au luat măsuri să se importe apă pe cale maritimă. Astfel, s-a hotărât achiziționarea a șase încărcături cu apă, fiecare conținând apă potabilă suficientă pentru a umple zece piscine olimpice, pentru un cost aproximativ de 22 milioane EUR. Apa potabilă trebuia adusă în Tarragona (Catalonia de sud), Marsilia și Almeria – una dintre cele mai uscate zone din sudul Spaniei. Din fericire luna mai a fost o lună ploioasă, rezervoarele s-au umplut până la un nivel satisfăcător, iar planurile de aprovizionare cu apă s-au amânat.

Cipru se confruntă cu o secetă de proporții catastrofale. Cererea de apă a avut o tendință ascendentă în ultimii 17 ani, iar acum este de peste 100 de milioane de m3 de apă potabilă pe an. În ultimii trei ani, țara a avut la dispoziție doar 24, 39 și respectiv 19 milioane de m3 de apă. Pentru ameliorarea crizei de apă, în vara anului 2008 s-a adus apă din Grecia. Până în septembrie 2008 s-au importat din Grecia 29 de nave cu apă. Transporturile au fost întârziate de faptul că și Grecia se confrunta cu lipsa de apă. Una din masurile de urgenta aplicate de catre guvernul cipriot a fost de a reducere alimentarea cu apă cu 30%.

În Turcia, în vara anului 2008, nivelul apelor a scăzut în mod constant. Rezervoarele care asigură apa potabilă pentru orașul Istanbul erau umplute la 28% din capacitate totala. Rezervoarele care deservesc alimentarea orasului Ankara, un oraș cu 4 milioane de locuitori, erau umplute la ni velul critic de doar 1% din capacitate.

Într-un raport al Oficiului Apei din Creta a fost prezentată situația alarmantă a resurselor de ape subterane ale insulei. Începând cu anul 2005, rezervoarele subterane au fost supraexploatate și nivelul apei a scăzut cu 15 metri. De asemenea, apa de mare a început să se infiltreze, poluând și proviziile care mai există.

Schimbările climatice în orașele de pe Glob

Fig. 14 Potențiale efecte ale schimbării climatice la nivel urban

Orașele din toată lumea sunt supuse efectelor schimbărilor climatice și sunt în diferite etape ale procesului de adaptare la schimbările climatice, unele orașe au pus deja în aplicare acțiuni specifice de adaptare, în timp ce majoritatea orașelor au adoptat sau cel puțin au inițiat o strategie de adaptare.

Durban, Africa de Sud – Integrarea adaptării printr-un proces de cooperare

În orașul Durban din Africa de Sud, se preconizează că schimbările climatice vor provoca precipitații mult mai intense, vor aduce valuri de căldură cu mai multe zile toride și vor duce la creșterea nivelului mării. În scopul de a obține o rezistență mai mare la efectele schimbărilor climatice, a fost dezvoltat un program de protecție municipal (Municipal Climate Protection Programme – MCPP), pentru a obține o perspectivă asupra impactului schimbărilor climatice și a posibilelor măsuri de adaptare.

Unul dintre aspectele programului de protecție municipal al orașului Durban este utilizarea analizei multicriteriale pentru o mai bună prioritizare a măsurilor de adaptare. Dintre criteriile folosite pentru a evalua potențialul de adaptare la schimbările climatice fac parte: flexibilitatea, usurința de implementare și raportul cost – beneficiu.

Instituțiile existente s-au dovedit incapabile de implementare a inițiativelor guvernamentale. Prin urmare, pentru a îndeplini unele măsuri, s-au dovedit necesare schimbări instituționale, integrarea problemelor referitoare la schimbările climatice în diferite departamente, precum și atragerea de fonduri și personal calificat.

Fig. 15 Durban, Africa de Sud

Lima, Peru – Reutilizarea apelor uzate pentru irigații, în contextul urban

Cantitatea de precipitații din orașul Lima, Peru, este foarte scăzută ceea ce face ca întreg orașul să fie dependent de apa din sursele de suprafață și rezervoarele subterane. În același timp, previziunile schimbărilor climatice sugerează o creștere a temperaturilor ce vor conduce la topirea ghețarilor și vor provoca o scădere și mai mare a rezervoarelor de apă.

Pentru a preveni deficitul de apă orașul a adoptat proiectul SWITCH, autoritățile locale au luat în considerare posibilitatea reutilizării apelor uzate epurate în vederea irigării suprafețelor, astfel rămâne o cantitate mai mare de apă curată care poate fi folosită în vederea alimentării cu apă.

Proiectul „SWITCH – Managing Water for the City of the Future” a fost un proiect de cercetare pentru gestionarea apei, pus în aplicare și co-finanțat de Uniunea Europeana și o echipă trans-disciplinară formată din 33 de parteneri din 15 țări din întreaga lume. Proiectul s-a derulat în perioada 2006 – 2011. În general proiectul iși propune să sensibilizeze și să dezvolte noi orientări politice pentru consolidarea capacității administrației publice locale de a proiecta sisteme integrate pentru o dezvoltare durabilă.

Fig. 16 Lima, Peru

New York, Statele Unite ale Americii – Planuri de adaptare într-o metropolă cu o infrastructură care îmbătrânește

Vulnerabilitatea orașului New York la schimbările climatice este determinată atât de expunerea la diferite schimbări climatice cum ar fi creșterea temperaturilor, ridicarea nivelului mării sau creșterea cantităților de precipitații cât și de propria senzitivitate. În ceea ce privește managementul apelor, această senzititivate este în principal dată de vârsta infrastructurii și de lipsa ei de redundanță, de dependența inerentă a orașului de o sursă de apă dulce și de locația lui pe coastă.

Dimensiunea amprentei de carbon a orașului justifică eforturile sale de a-și reduce expunerea prin implementarea unor măsuri de atenuare. Orașul New York încearcă, de asemenea, să se adapteze la inevitabilele efecte ale schimbărilor climatice urmând un plan integrat de măsuri. Planul de adaptare este condus printr-un proces de implicare a mai multor părți interesate, care acordă o importanță deosebită rolului cercetării științifice în special în etapele legate de prognozarea impactului schimbărilor climatice și evaluarea vulnerabilității.

Recunoașterea și planificarea pentru incertitudine este o direcție principală în adaptarea orașului. Acest proces se realizează în pași, cu adoptarea de măsuri imediate dacă acestea pot fi realizate eficient din punct de vedere economic și dacă vor aduce beneficii în alte zone ale orașului unde acesta își îmbunătățește sustenabilitatea. În paralel, orașul evaluează oportunitatea implementării tuturor opțiunilor de adaptare.

Fig. 17 New York, Statele Unite ale Americii

Rotterdam, Olanda – Utilizarea adaptării pentru a crea un oraș mai atractiv

Consecințele schimbărilor climatice se simt deja în Rotterdam prin ploile abundente care duc la un exces de apă sau la inundații. Pe termen lung, orașul situat într-o zonă de deltă joasă se va confrunta de asemenea și cu ridicarea nivelului mării sau cu variații importante ale nivelurilor râurilor. Mai mult decât atât, temperaturile în creștere vor afecta din ce în ce mai mulți oameni prin intermediul stresului de căldură.

Pentru a face față schimbărilor climatice și a le trata ca pe o oportunitate, nu ca pe o amenințare, orașul Rotterdam a elaborat programul „Rotterdam Climate Proof”. Programul își dorește să facă orașul Rotterdam rezistent la schimbările climatice până în anul 2025 și planuiește să ofere protecție permanentă și accesibilitate regiunii Rotterdam. Scopul principal este de a crea oportunități suplimentare pentru a transforma Rotterdam-ul într-un oraș atractiv în care să traiești, să muncești, să te relaxezi și să investești.

Cercetarea tendințelor, dezvoltarea inovatoare și implementarea decisivă a măsurilor propuse sunt de așteptat să aducă stimulente economice puternice. Colaborând cu parteneri importanți, Rotterdam își dorește să devină cel mai important și inovator oraș din lume în ceea ce privește cunoștințele despre apă și o inspirație pentru alte orașe aflate în zone de deltă. Rotterdam se adresează astfel atât cauzelor schimbărilor climatice (atenuare), cât și consecințelor (adaptare).

Fig. 18 Rotterdam, Olanda

Toronto, Canada – Primul la linia de pornire: prioritizarea măsurilor de adaptare

Abordarea orașului Toronto privind planul de adaptare este de a începe cu măsuri pe termen scurt în timp ce construiește fundația pentru o strategie pe termen lung.

Orașul a elaborat un sistem de punctaj pentru a prioritiza actiunile de adaptare pe termen scurt. Acțiunile sunt punctate mai mult dacă indeplinesc criterii financiare ( gerenează beneficiu economic, sunt ieftine, pot fi finanțate din surse externe), dacă se adresează riscului climatic identificat, dacă pot contribui la eforturile de atenuare și dacă pot crește notabil rezistența orașului. Acest sistem corespunde abordării „no regret” pentru adaptare.

Multe orașe și comunități din jurul Marilor Lacuri au început să implementeze planuri de atenuare, dar adoptarea unor strategii nu este atât de răspândită. Toronto este un bun exemplu de adaptare timpurie, iar lecțiile pe care acesta le invață din dezvoltarea unei strategii de adaptare vor ajuta zonele urbane din toată regiunea.

Fig. 19 Toronto, Canada

Londra, Regatul Unit – Dezvoltarea unui cadru puternic pentru planificarea adaptării

La Londra, toate elementele care alcătuiesc planificarea strategică de succes sunt bine definite. În primul rând, Londra a avut sprijinul politic din partea a doi primari consecutivi care au pus schimbările climatice pe primul plan și le-au integrat în toate domeniile majore de responsabilitate. În al doilea rând, coordonarea: Parteneriatul privind schimbările climatice în Londra (London Climate Change Partnership – LCCP), a intrat în vigoare în anul 2001 și asigură coordonarea și planificarea la toate nivelurile politice în ceea ce privește schimbările climatice. În al treilea rând, Londra beneficiază de cercetare în domeniu schimbărilor climatice.

În plus orașul a alocat discret fonduri pentru adaptare și a făcut eforturi speciale pentru a asigura transparența, în special prin intermediului site-ului orașului, a mass- mediei și a consultărilor publice. Pentru evitarea inundațiilor urbane, a fost proiectat un canal de legătură între sistemul unitar de canalizare și râul Tamisa care să deverseze în râu la evenimentele pluviale extreme.

Fig. 20 Londra

Melbourne, Australia – Oras sensibil din punct de vedere al apei

În Melbourne, creșterea populației și expansiunea urbană se combină cu provocările schimbărilor climatice pentru a crea noi stimulente pentru a construi un oraș care este în același timp rezistent la schimbările viitoare și durabil.

Evenimente, cum ar fi seceta, inundațiile și incendiile subliniază necesitatea unei abordări flexibile de planificare care permite orașului să se adapteze la noile condiții. Inginerii hidrotehniști nu mai cred ca datele istorice referitoare la cantitățile de ploaie oferă o ghidare de încredere pentru viitor sau că ploile vor alimenta sursele de apă. De aceea, orașul a diversificat sistemul de alimenatre cu apă cu o instalație de desalinizare, cu stocarea locală a apei de ploaie și refolosirea acesteia. Deși nu au cel mai mic cost, aceste opțiuni diversifică posibilitățile de a face față la efectele schimbărilor climatice.

Orașul Melbourne își propune să combine managementul apei cu design-ul urban, să reducă consumul de energie și să dezvolte infrastructura. Acest lucru implică colaborarea specialiștilor din sectorul de urbanism cu inginerii specializați, pentru a încorpora în design-ul urban noile soluții de stocare și reutilizare a apei și eliminarea impactului pe care îl au deversările de deșeuri pe râuri.

Fig. 21 Melbourne, Australia

Concluzii

Orașele de pe tot Globul se confruntă cu provocări pe termen lung pentru a asigura bunăstarea oamenilor. Aceste provocări sunt efecte directe sau indirecte ale schimbărilor climatice. Multe zone sunt afectate de fenomene extreme: temperaturi foarte ridicate, secete, ploi și inundații. În timp ce ziarul spaniol „El Pais” prezenta imagini cu albia râurilor secate, în Marea Britanie ziarul „The Guardian” avertiza în titlurile sale cu privire la pericolul inundațiilor. În timp ce autoritățile locale din Barcelona luau măsuri în vederea importului de apă prin transport maritim, guvernul britanic evalua stadiul de pregătire în privința protecției împotriva inundațiilor. Aceste fenomene sunt cauzate de mai mulți factori, însă este cert faptul că schimbările climatice le vor intensifica atât frecvența, cât și gravitatea. Chiar dacă reducem emisiile de gaze cu efect de seră, prezența gazelor acumulate până în prezent va produce unele schimbări climatice – deci impacturi vor exista în continuare. De aceea, va trebui să ne adaptăm, să evaluăm punctele vulnerabile și să acționăm în vederea minimizării riscurilor. Analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de apă, a secetei si a inundațiilor. Toate țările vor fi nevoite să dezvolte politici de prevenire și adaptare la efectele schimbărilor climatice.

Fig. 22 Principalele faze ale ciclului unei politici, bazate pe date, informații și cunoștințe

Bibliografie:

1. Bîrsan V. M., Bojariu R., Burcea S., Cărbunaru F., Cică R., Dascălu S. I., Dobrinescu A., Dumitrescu A., Gothard M., Marin L., Velea L. – Schimbările climatice – de la bazele fizice la riscuri și adaptare, București, Editura PRINTECH, 2015;

2. Negulescu M. – Canalizări

3. “Diminuarea efectelor insulei de căldura în aglomerările urbane utilizând soluții specifice clădirilor verzi” – Bliuc I., Atanasiu G. M, Kadhim-Abid A. L;

4. “Adapting to Climate Change in Urban Areas – The possibilities and constraints in low and middle income nations Settlements Discussion Paper Series, Theme: Climate Change and Cities – 1” – – Lankao P.R, Huq S., Pelling M., Reid H., Satterthwaite D;

5. Adaptation Strategies for European Cities – Final Report, European Commission Directorate General Climate Action, 2011

6.“Adapting Urban Water Systems to Climate Change, A handbook for decision makers at the local level” – SWITCH, International Water Association, UNESCO-IHE Institute for Water Education, ICLEI Local Governments for Sustainability;

7. “Impacts of Climate on Wastewater Management, Discussion Brief No. 5” – Global Water Partnership Caribbean;

8. “Progress and Challenges in Urban Climate Adaptation Planning, Results of a Global Survey” – ICLEI Local Governments for Sustainability, Massachusetts Institute of Tehnology, 2012;

9. “Water Working Notes: Climate Change and Urban Water Utilities: Chanllenges & Opportunities” – Danilenko Alexander, Dickson Eric, Jacobnes Michael, Water Sector Board of the Sustainable Development Network of the World Bank Group, April 2010;

10. Urban Climate Change Guidelines – DHI, January, 2012;

11. Urban Areas and climate Change : Review of Curresnt Issues and Trends – Issues Paper for the 2011 Global Report on Human Settlements, December 2008;

12. Urban adaptation to climate change in Europe – European Environment Agency Report, 2012;

13. Water resources in Europe in the context of vulnerability – European Environment Agency Report, 2012;

14. www.eea.europa.eu.ro – Agenția Europeană de Mediu;

15. www.epa.gov – US Environmental Protection Agency;

16. www.google.ro – imagini.