Efectele Spalarii Banilor

Preambul

Încep a redacta această lucrare cu un scurt preambul, deoarece consider că este necesar să trasez liniile pe care le vom urmări, atât, cât și unghiul din care voi privi, implicit structura la această lucrare.

Țin să menționez că voi prezenta dintr-o perspectivă strict obiectivă, declarând că nu am nici o apartenență ideologică care ar putea să influențeze într-un fel sau altul informațiile sintetizate.

Am ales această temă deoarece este una de actualitate și de mare interes pentru economiile în curs de dezvoltare cum este și a nosatră, unde legile deși sunt clare, sunt relative noi, ceea ce le permite celor ce practică acest tip de activitate să profite de erorile sistemului și să introducă pe piață bani de proveniență ilicită.

Lucrarea de față constituie, debutul unor studii îndelungate, cuantificare, metodologie în domeniul spălării banilor, cu precădere a infracțiunii economice. Reprezintă un debut care are în spate 3 ani de studiu în domeniul prevenirii și combaterii acestui fenomen. Concluzile parțiale, trase asupra diferitelor cauze studiate și analizate anterior, deși influențate, uneori negativ, de haosul și incoerențele legislative, sunt în măsură să ridice nivelul de sintetizare a problematicii în materie de spălare de bani, cu consecințe imediate în identificare și eliminarea prematură a deficiențelor.

Spălarea banilor este un proces complex de acțiuni prin care infractorii încearcă și uneori reușesc să ascundă originea și posesia reală a veniturilor ce provin din activitățile lor ilegale.

În ultimii ani procesul de luptă împotriva spălării banilor a devenit o necesitatete esențială concretizată prin acțiuni împotriva infractoriilor care trebuie opriți din a legitimiza rezultatele activităților lor criminale prin transformarea fondurilor din „murdare” în fonduri „curate”.

În lucrarea de față am încercat să sintetizez și să prezint, într-o susccesiune logică aspectele legate de combaterea spălării banilor, plecând de la definirea fenomenelor și până la impactul pe care aceste fenomene îl au asupra mediului economic și financiar precum și modalitățile concrete de luptă împotriva acestui fenomen.

Am încercat să prezint elementele teoretice studiate de specialiști din organismele interne și internaționale antrenate în această luptă împotriva celor care încearcă să transforme originea ilicită a unor fonduri în investiții legale.

Consider că, este foarte important cunoașterea elementelor toretice: etapele spălării banilor, metodele folosite, trăsăturile și tehnicile de disimulare prezentate de mine în capitolul I sunt foarte importante în această luptă deoarece permit identificarea acelor tranzacții sau operații care ies din tiparele obișnuite și care pot conduce la fenomenul de spălare a banilor.

De asemenea am prezentat reglementările interne și internaționale ca o imagine de ansamblu asupra cadrului normativ și a instituțiilor financiare și non-financiare care reglementează activitatea, la nivel mondial, de prevenire și combatere a spălării banilor care reglementează acest fenomen atât din punct de vedere al faptelor ilicite, din punct de vedere al obligațiilor cât și din punctul de vedere al sancțiunilor ce decurg din nerespectarea acestor obligații.

Legislația internațională și cea din România este capabilă să creeze instalarea unui sistem financiar sănătos numai dacă această aliniere a legislației se aplică tuturor țărilor. Acest lucru este necesar deoarece infractorii folosesc acele țări care au legislație mai tolerantă pentru plasarea și stratificarea banilor și integrează acești bani în restul țărilor unde nu se mai poate urmări proveniența acestora.

Totodată, sunt de părere că legislația în domeniul spălării banilor trebuie să fie adusă la cunoștință tuturor cetățenilor prin mijloace de publicitate, mass media, pliante. Acest lucru este necesar pentru că de cele mai multe ori persoane cinstite sunt folosite în procesul de spălare a banilor fără ca aceștia să știe la ce se expun. Exemplu: patronii folosesc angajații ca un paravan pentru ascunderea provenienței ilicite a banilor lor.

Totodată consider că procesul de armonizare a legislației naționale în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării actelor de terorism cu aquis-ul comunitar este un proces îndelungat care necesită, depunerea unor eforturi susținute de către autoritățile competente, în sensul participării active la grupurile de lucru înființate pentru întocmirea proiectelor de acte normative, dar și pentru adoptarea unei inițiative permanente, în sensul modificării și completării cadrului legislativ existent. Implicarea societăților civile care să vină cu soluții și propuneri la legislația existentă sau înainte de implementare, consider că ar avea un efect pozitiv.

În capitolul IV am prezentat Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor precum și colaborarea acesteia cu toate instituțiile implicate în această acțiune, organisme interne și internaționale, respectiv autorități de supraveghere prudențială și control financiar, agenții de aplicare a legii, reprezentanți ai asociațiilor profesionale în domeniu și ai societății civile .

Consider că este necesar ca toate autoritățile de supraveghere să își concentreze și să suplimenteze resursele financiare alocate în vederea tehnologizării activității de prevenire și combatere a spălării banilor prin sisteme IT performante și softuri specializate, pentru a se materializa un timp de răspuns mai operativ. De asemenea, nu trebuie neglijată necesitatea alocării unor resurse umane suplimentare, precum și specializarea celor deja existente.

România a înregistrat în ultimii ani un progres important în ceea ce privește prevenirea și combaterea spălării banilor, însă mai e nevoie de implementarea unor noi proiecte, de eficientizarea și de îmbunătățirea operativității acțiunilor demarate de autoritățile responsabile, precum și de suplimentarea fondurilor și a personalului implicat în domeniu.

Cazurile care ajung la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor sunt cele primite de la organismele raportoare sau cele de control.

Dar faptul că aceste cazuri ajung la Oficiul de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor nu este suficient, consider că îmbunătățirea capacității analiștilor financiari ai ONPCSB de investigare, în procesarea și analizarea rapoartelor de tranzacții suspecte este absolut necesară.

Din studiul lucrărilor de specialitate destul de puține în domeniu, existente atât pe plan intern, cât și internațional, am remarcat tratarea acestora de către autori fie de pe o poziție preponderent teoretică și abstractă fie de pe o poziție brută, fără o analiză reală a traseului cauză-efect.

De aceea în lucrarea de față voi încerca să combin atât partea teoretică cât și cea practică, dar și legislația în vigoare existentă cu privire la combaterea spălării banilor. În aceste condiții, lucrarea de față are rolul de a analiza și concluziona asupra cazurilor identificate.

Introducere

“Globalizarea a favorizat creșterea neîncetată a volumului capitalurilor obținute în urma activităților specifice crimei organizate și a determinat o creștere a necesității legalizării acestor fonduri astfel încât s-a ajuns la situația îngrijorătoare că liderii grupărilor infracționale organizate și operatorii implicați în spălare de bani să poată controla și influența, în unele țări ale lumii, sectoare importante din economie, finanțe, politică și administrație.”

Charles Intiago, editor la “Money Laundering Alert” a afirmat că “spălarea banilor este a doua cea mai veche meserie din lume” chiar dacă această activitate se pierde în negura vremurilor, spălarea banilor a apărut în anii 1920, când Al. Capone și Bugsy Moran au deschis spălătorii în Chicago pentru a spăla banii murdări, termenul fiind apoi utilizat în literatură Americii, generată de dispoziția dată de Richard Nixon în anul 1973 pentru spălarea unor fonduri având că scop finanțarea realegeri sale. Într-un cadru juridic, expresia spălarea banilor a fost utilizată pentru prima dată în anul 1982 în Statele Unite ale Americii, în legătură cu confiscarea unor fonduri provenite din comerțul cu cocaină din Columbia.

În anii 90 FMI estimează că acest fenomen de spălare a banilor reprezintă sume cuprinse între 590 milioane USD și 1,5 miliarde USD, anual, la nivel planetar. Raportul Strategiei Internaționale de Control a Narcoticelor din 1997 înregistrează sume între 300-500 milioane USD ca fiind bani spălați la nivel mondial.

În anul 2005, au fost identificați de către autoritățile americane (DEA) infractori care au spălat peste un miliard de dolari .

Un raport relativ recent menționa că suma de bani spălată la nivel mondial se situază între 800-2.000 miliarde USD .

Sursele de bunuri provenite din săvârșirea de infracțiuni, la fel că și posibilitățiile de legalizare a acestora, s-au extins și astfel importante venituri provenind în principal din activități componente ale economiei subterane sunt infiltrate prin diverse metode sau tehnici în economia reală.

Pentru a se proteja de brațul legii, grupurile specializate și-au angajat specialiști (avocați, contabili, ingineri etc) care, pe fondul lipsei unei practici unitare și a unor proceduri clare în materie de spălare a banilor, au făcut extrem de dificilă demonstrarea ilegalităților.

Strădaniile autorităților de a controla și diminua fenomenul au condus la elaborarea unor reglementări stricte asupra reciclării sumelor obținute în mod fabulos prin intermediul instituțiilor bancare, prima măsură luată fiind impunerea de standarde referitoare la cunoașterea clientului și obligativitatea efectuării unor rapoarte.

Astfel spălarea banilor reprezintă un proces complex prin care veniturile acumulate în urmă unor operațiuni ilegale sunt mutate în alte conturi cu scopul de a ascunde proveniența sau dreptul de proprietate asupra profiturilor respective.

În diferite legislații se pune problema răspunderii acestora ca autori ai infracțiunii de spălare de bani, complici ori tăinuitori ai infracțiunilor premisă generatoare de bunuri supuse legalizării. De asemenea se mai pune problema răspunderii pentru faptele de spălare de bani săvârșite din culpă sau cu intenție indirectă. Nu în ultimul rând se analizează răspunderea persoanei autor al infracțiunii premisă care a generat bunurile supuse spălării, și pentru faptele de spălare de bani sau numai pentru infracțiunea premisă.

Unul dintre cele mai dăunătoare efecte ale spălării banilor îl constituie prejudiciul enorm pe care îl poate provoca sistemului concurenței libere. Acei producători, care acționează în cadrul pieței libere, supusă întotdeauna exigențelor cererii și ofertei, sunt obligați să coexiste cu alți agenți care își pot permite luxul de a acționa pe piață fără constrângerile raționalității economice, ceea ce afectează grav autonomia, activitățiile și interesele companiilor oneste. Prin urmare, costul fondurilor disponibile în mod ilegal este, din perspectivă strict monetară, mult mai scăzut decât pentru cele obținute în mod legal din această cauză, reintroducerea acestor bunuri provenite din infracțiuni, în canalele obișnuite ale economiei, creează distorsiuni în randamentul normal al piețelor, adică anomalii care pot duce la suprimarea treptată a concurenței. Altfel spus, spălarea banilor proveniți din infracțiuni afectează în mod direct liberul acces la investiții, piața muncii legale, desfacere, consumul, dar și producția propriu-zisă.

Definirea noțiunii de spălare a banilor și delimitarea acesteia în structura de ansamblu a criminalității au constituit și constituie subiectul de studiu al specialiștilor în domeniu, fiind justificate de necesitatea cunoașterii și implicațiile fenomenului în societate și pe această bază să se poată stabili acțiunile și măsurile cele mai eficiente de prevenire, control și combatere. Atât legislațiile, cât și literatura de specialitate folosesc termeni că : spălarea banilor, spălarea bunurilor, spălarea capitalurilor sau spălarea produselor infracțiunii.

Chiar dacă nu se cunoaște cu exactitate când a început practica ascunderii banilor sau a valorilor de autoritățile statale, izvoarele istorice relevă faptul că în China, cu 2000 de ani înainte de Cristos, comercianții identificaseră modalități prin care își protejau averile acumulate de conducători care prin mijloace brutale încercau să le confiște, sub diferite pretexte. Astfel s-a ajuns că sumele obținute din negoțul mărfurilor să fie utilizate în provincii din afara hotarelor.

Comercianții greci foloseau, în fapt, paradisurile fiscale încă de acum 4000 de ani, când vânzătorii și cumpărătorii se întâlneau într-un anumit punct convenit pe coastă Mediteranei, în scopul transbordării mărfurilor, evitând porturile în care ar fi plătit taxele portuare existente. Primele zone libere oficiale au apărut în jurul Mării Mediterane Orientale la începutul erei noastre (Insulă Delos). Primele orașe libere, delimitate spațial, au fost create în Evul Mediu și beneficiau de extrateritorialitate comercială și fiscală. Primul Târg Liber a apărut în secolul al VII-lea la Saint Denis, el fiind înființat de regele Dagobert. Începând cu secolul al XVI-lea, în jurul caselor de comerț coloniale s-au dezvoltat activități bancare de tip off-shore.

Fenomenul a ajuns la apogeu la începutul secolului XX, atunci când prohibiția și interzicerea jocurilor de noroc au condus în SUA la obținerea unor sume fabuloase în numerar pentru cei ce încercau să încalce embargoul.

După 1920 au apărut paradisuri fiscale în sens modern, precum Bahamas, Elveția, Luxemburg, reprezentative prin legislații permisive din punct de vedere fiscal, ceea ce a atras capitalurile oamenilor de afaceri din țările cu fiscalitate excesivă. După cel de-al doilea război mondial, au apărut bănci care acordau protecție deosebită informațiilor legate de clienți. Odată cu dezvoltarea europiețelor și cu abundența petrodolarilor în anii '60, acest tip de activitate a cunoscut o creștere considerabilă prin diversificarea și specializarea piețelor financiare mondiale.

Noțiunea de spălare de bani este localizată de către specialiști în timpul lui Al Capone în anul 1931, în perioada prohibiției, în SUA. În timp ce Al Capone era condamnat pentru evaziune fiscală, Meyer Lanski transfera în Elveția fonduri ilegale, printr-un sistem complex de companii fantomă, holdinguri și conturi off-shore. După anul 1934, Elveția a creat principiile secretului bancar.

Dar, termenul de spălare de bani a fost folosit pentru prima dată în mod oficial în afacerea WATERGATE, în anul 1972, când Comitetul pentru realegerea președintelui Nixon a transferat banii obținuți ilegal pentru fondurile de campanie în Mexic, apoi i-a transferat înapoi prin intermediul unor companii din Miami. Termenul a fost folosit de cotidianul englez Guardian, referindu-se la proces ca fiind o spălare. Infracțiunea de spălare a banilor a fost introdusă și sancționată că atare în SUA prin Money Laundering Control Act din 1986.

În Europa, prima țară care a incriminat actele de spălare de bani a fost Italia, în anul 1978, prin Decretul-Lege nr.59 din 21 martie cu referire la unele dintre infracțiunile grave : tâlhăria, înșelăciunea și răpirea. În 1990 legislația cu privire la spălarea banilor a fost extinsă și la infracțiunea de trafic de droguri, ca parte a luptei antimafia. Marea Britanie a incriminat splărea banilor proveniți din trafic de droguri în anul 1986, prin Drug Trafficking Offence Act, iar Franța în anul 1987 și 1988, în Codul Sănătății publice, art. 627, și respectiv Codul vamal, art. 41. Elveția a introdus infracțiunea de spălare a banilor în Codul penal în anul 1990, în art. 305 bis și 305 ter.

În China, infracțiunea de spălare a banilor a fost introdusă în Codul penal din anul 1997, în art. 191, deși ratificase Convenția de la Viena în anul 1990.

Prin complexitatea majorității operațiunilor sale, spălarea banilor este o activitate infracțională ce intră în portofoliul oamenilor cu un nivel ridicat de inteligență și o poziție socială înaltă, așa-zisele “gulere albe” (termen folosit la începutul anilor '30 de către Edwin Sutherland) și se dezvoltă în legătură cu paradisurile fiscale.

Infracțiunea de spălare de bani este una dintre infracțiunile caracteristice din sfera criminalității organizate și afectează ordinea socioeconomică și sistemul democratic, amenințând suveranitatea statelor și stabilitatea sistemelor financiare, inclusiv pe cele supranaționale. Globalizarea și diversificarea formelor de criminalitate organizată sunt atuuri pentru grupările infracționale, care sunt abile în a folosi în mod eficient instrumentele financiare de investiții, apelând la operațiuni specifice spălării de ban.

Consiliul Europei a definit fenomenul spălării banilor că fiind “transformarea fondurilor ilicite în bani liciți prin reinvestirea în sectoare legale sau folosirea lor în scopuri personale”. Potrivit dicționarului Le Petit Robert, “spălarea banilor este o operațiune care rezidă în atribuirea existenței legale unor fonduri ce au origine frauduloasă sau ilicită”. Le Petit Larousse definește spălarea banilor că fiind “acțiunea prin care diverse fonduri sunt supuse la operațiuni în urma cărora proveniența frauduloasă poate fi disimulată”. Articolul 223-38 din Codul Penal Francez definește spălarea banilor că fiind “faptă prin care se facilitează, prin mijloace frauduloase, justificarea nereală a originii unor resurse sau a unor bunuri provenite din infracțiuni, ori de a ajuta, cu știință, la orice operațiune de plasament, de disimulare sau de conversie a unor astfel de produse”.

În opinia Grupului de acțiune Financiară Internațională (G.A.F.I./F.A.T.F), operațiunile de spălare a banilor constau în reconversia produselor de origine criminală pentru mascarea originii lor ilegale. Spălarea banilor este o activitate eminamente ilegală, caracterizată prin obținerea de beneficii substanțiale din activități ilegale și disimularea adevăratei origini prin diverse procedee. Potrivit lui Eric Vernier, spălarea banilor este călcâiul lui Ahile al activității criminale. Potrivit unor estimări, producția și distribuția de droguri reprezintă 10% din comerțul mondial. De asemenea, profitul traficului de femei în scop de prostituție se ridică la 5 miliarde USD.

În acord cu opinia exprimată în literatura de specialitate, apreciem că incriminarea faptelor de spălare de bani, alături de confiscarea produselor infracțiunii, poate fi considerată ca un nou instrument sau chiar o nouă strategie în lupta crimei organizate, care lovește direct în motorul dezvoltării crimei organizate : banii sau bunurile de care se folosesc membrii grupărilor de crimă organizată, obținute din infracțiuni sau chiar și cele obținute în mod legal (în cazul confiscării prin echivalent). Grupurile criminale organizate depind de bani și bunuri la fel cum, în contrapartidă, au nevoie și întreprinderile legale . De aceea , numai prin urmărirea produselor infracțiunii adevăratul scop al comiterii activitățiilor infracționale poate fi descoperit, iar gruparea infracțională poate fi distrusă.

Altfel spus, pentru a contracara fenomenul de spălare a banilor, o țară trebuie să dețină o infrastructura legală, financiară și autorități de aplicare a legii.

Termenul “spălare” , utilizat în legislația românească, are drept corespondent în celelalte țări în principal termenul de “albire”: “blanchiment” în Franța, “blanchissage” în Elveția, “laundering” în Statele Unite, “Geld-wäsche” în Germania, “blancheo” în Spania, “lavado” în America de Sud. Doar în Italia se folosește termenul de “reciclaggio”.

Relația crimă organizată – spălarea de bani

Destul de bântuită de mafie este și Rusia. Potrivit unor estimari, mafia rusă controlează 40% din economia Rusiei, iar amploarea activitățiilor acesteia este din ce în ce mai mare.

Investigarea mafiei rusești a fost însă întotdeauna o acțiune periculoasă. Se spune că pentru un reporter, șeful Mafiei Roșii din Budapesta, Semion Moghilevici, a pus un preț de 100.000 USD.

Ceea ce este însă mult mai îngrijorător este fenomenul mondializării activității acestei grupări. Întinzându-se din Malaezia până în Marea Britanie, mafioții ruși operează în prezent în mai mult de 50 țări. Fac contrabandă cu heroină din sud-estul Asiei, trafic de arme pe întreg mapamondul și par a se da în vânt după estorcarea pe scară largă. Mafia rusească a secătuit mine de aur și diamante, a construit cazinouri fabuloase, a șifonat miliarde de dolari prin împrumuturile și programele de ajutor guvernamentale occidentale, contribuind decisiv la criza financiară mondială care a dus la istoricul crah al Bursei din New York în august 1998.

Spre sfârșitul erei Brejnev, sectorul ilegal al comerțului la negru contribuia cu 50% la asigurarea venitului personal al muncitorilor sovietici. Însă, cei care profitau cel mai mult erau funcționarii de partid și comercianții la negru care locuiau în palate somptuoase și în vile de vacanță, își făceau cumpărăturile în magazine speciale ticsite cu produse japoneze și călătoreau în străinătate.

Majoritatea stațiunilor de lux din lume sunt luate cu asalt de cetățeni ruși. De altfel, toți comercianții din aceste zone cunosc limbă rusă, poate mai bine decât engleză sau germană, pentru a putea comunica lesne cu aceste “mașini de tocat bani”.

Fondurile exorbitante ale unor persoane din grupurile criminale proveneau din contrabandă, trafic de arme și carne vie, extorcare, înșelăciune. La sfârșitul anului 1975, când o serie de evrei ruși au imigrat în SUA și s-au stabilit în Brigton Beach, s-au pus bazele unei organizații criminale apropiate de Cosa Nostra, dar mult mai dure. Evsei Argon conducea un aprig cartel al speculei și cametei, care teroriza comunitatea emigranților ruși, cerându-le comercianților sume între 5.000 și 50.000 USD sau chiar obligându-i să-i vândă afacerea. Cu trecerea timpului, cartelul, condus de această dată de Marat Balagula, a intrat în afaceri cu petrol, cumpărând o aripă a grupului Texaco. În 1991, această aripă, Getty, devenea prima mare coporație petrolieră din epoca modernă acționată în justiție pentru contrabandă cu benzină.

Deși departamentele specializate trăgeau alarma asupra acestui flagel, banii obținuți din contrabandă erau ușor absorbiți în fluxul financiar dincolo de comerțul cu benzină. Oficialii federali din New York se temeau că erau folosiți pentru a corupe politicieni, sindicate și chiar ofițeri de poliție.

Însă nu numai benzina își atrăsese pe mafioții ruși. În Sierra Leone, țara bogată în diamante, aceștia își stabiliseră un centru global de contrabandă și de spălare de bani. Diamantele din Sierra Leone erau transportate în Thailanda, unde erau schimbate cu heroină, aceasta fiind apoi distribuită în Europa.

Pe plan internațional, inclusiv în organismele specializate ale Organizației Națiunilor Unite, se exprimă tot mai des teama că asistăm la o neputință a organismelor regionale și internaționale în contractarea acestor fenomene, propagate cu rafinament, subtilitate și violență de către organizațiile criminale.

Lumea, aflată într-o dinamică și intercondiționare nemaicunoscută până acum, oferă imaginea unui nesfârșit teritoriu în care acțiunea brutală a structurilor crimei organizate este în măsură să ucidă inițiativele și măsurile ce se dovedesc salvatoare pentru economia multor state.

În contextul gravelor degradări sociale prezente în quasitotalitatea statelor lumii, care își găsesc adesea originea în fuziunea deosebit de periculoasă dintre delicvența organizată și puterea politică locală, apăr și se consolidează veritabile organizații de tip criminal, implicate în exercitarea unui control direct asupra fondurilor publice destinate soluționării unor acute probleme privind aprovizionarea populației cu bunuri de strictă necesitate, în contractarea efectelor unor evenimente deosebite (secetă, inundații, curemure), în estomparea efectelor unor fenomene negative (șomaj, deficiență gravă în asigurarea asistenței sociale), precum și direct în administrarea fondurilor de ajutoare a țărilor cuprinse în programele elaborate de comunitatea internațională sau europeană.

Este evident faptul că asemenea structuri criminale dispun de o reală capacitate de intervenție în afacerile publice, fiind menținute de o puternică forță financiară subterană.

În mod firesc, structurile crimei organizate sau modalitățiile de acțiune utilizate de acestea au constituit un permanent obiect de studiu și analiză din partea autorităților judiciare din țările în care acest fenomen cunoaște o amploare deosebită.

Într-un studiu elaborat de către secția “crimă organizată” din Divizia Cercetări Penale, Washington, SUA, crimă organizată se definește ca fiind “orice grupare structurată în ideea înfăptuirii unei activități infracționale conspirate și constituie, având ca principal scop obținerea unui profit”, “crimă organizată este cancerul perfid care vlăguiește puterea societății americane, amenință integritatea guvernului, determină creșterea taxelor și periclitează siguranța personală a cetățenilor”.

Lumea contemporană se confruntă, pe lângă problemele cotidiene deosebit de complexe ale asigurării unui loc de muncă și a unui nivel de trăi decent, cu gravele consecințe ale criminalității organizate ce cuprinde noi forme de manifestare, cum sunt cele de reciclarea capitalurilor, narcotraficul, traficul de opere de artă și fenomenul de spălare a banilor murdari.

Pe plan internațional, inclusiv în trusturile specializate ale ONU, se exprimă din ce în ce mai des teama că organismele naționale, regionale și internaționale create pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen de crminalitate organizată sunt din ce în ce mai neputincioase, în primul rând din cauza sumelor exorbitante provenite din activități ilegale, de care dispun aceste adevărate sindicate ale crimei fără frontiere. În plus, operațiunile de spălare a banilor sunt favorizate de tehnologiile moderne din domeniul mijloacelor de comunicație și de globalizarea sistemelor financiare, care permit, transferarea, de îndată, a milioane de dolari sau euro dintr-o țară în alta cu ajutorul calculatorului și a antenelor parabolice.

O analiză reală a modalităților practice de spălare a banilor, se impune dacă avem în vedere, în primul rând, că, potrivit unor estimări ale Grupului de Acțiune financiară asupra Spălării Banilor (G.A.F.I./F.A.T.F.), cifra de afaceri a activităților grupurilor mafiote depășeșete 1.500 miliarde USD pe an.

La nivelul anului 2000, Philippe Broyer a clasificat capitalurile ce se impuneau a fi albite în patru categorii:

rezultate din încălcarea prevederilor legale referitoare la controlul schimbului;

rezultate din sustragerea de la plata impozitelor naționale;

rezultate din activități criminale.

Un alt analist, Jerez, a redus această clasificare astfel:

capitaluri murdare, rezultate din activități legale, dar nedeclarate.

capitaluri negre, provenite din activități ilegale și criminale.

În măsura în care suma de 1500 miliarde USD constituie în mod real cifra de afaceri a grupurilor criminale, atunci activitatea criminală ar putea fi clasificată că fiind a 8-a putere economică, făcând parte de G8. Aceasta deoarece produsul criminal brut (P.C.B.) este mai mare decât produsul național brut al Spaniei (1.100 miliarde USD) și al Canadei (1.050 miliarde USD), fiind comparabil cu cel al Italiei (1.725 miliarde USD).

Un raport al Casei Albe realizat în anul 2000 împărțea profiturile criminale pe următoarele categorii:

Contrafacerile comerciale-500 miliarde USD;

Pirateria informatică-200 miliarde USD;

Contrafacerea medicamentelor-80 miliarde USD (7% din piață mondială de profil);

Activități criminale legate de mediul înconjurător-31 miliarde USD;

Migrația clandestină (peste 4 milioane de persoane)-7 miliarde USD.

Principalele activități criminale care crează bani ce urmează a fi spălați sunt: traficul de stupefiante, traficul de carne vie și de organe umane, traficul de animale, contrabanda și frauda fiscală.

După unele estimări, în Uniunea Europeană lucrează 600.000 de prostituate, iar deturnarea fondurilor europene se ridică anual la 10 miliarde de euro.

Evaluările au arătat că frauda fiscală a devenit un veritabil sport național în majoritatea țărilor dezvoltate. Frauda în materie de T.V.A. este considerată ca una dintre principalele surse de bani murdari la nivel european ( analizele Unității de Informații Financiare din România arată că 40% din lucrările în exploatare au că obiect sume tranzacționate în activități comerciale și fier vechi). Cea mai mare parte a fondurilor provin din rambursarea TVA rezultat din tranzacțiile intracomunitare.

Potrivit Sindicatului Național Unificat asupra Impozitelor din Franța, rambursările ilegale de T.V.A. în această țară se ridică anual, la 5 miliarde de euro. Tot în Franța, potrivit statisticelor Consiliului de Prelevări Obligatorii, frauda fiscală a atins 40 miliarde euro, ceea ce reprezintă peste 2% din P.I.B., valoare care cuprinde fraudele în materie de TVA, fraudele în legătură cu celelalte impozite și fraudele sociale (în special muncă la negru).

Se apreciază că valoarea evaziunii fiscale ( în sens larg) pe plan mondial se situează între 300 și 500 miliarde USD pe an, bani care iau drumul paradisurilor fiscale.

Un loc important îl ocupă în clasament munca la negru, care se situează în centrul preocupărilor instituțiilor statale și comunitare. În majoritatea țărilor europene, activitățile de tip casnic ( grădinăritul, menajeria etc.) se desfășoară cu personal neangajat cu forme legale.

Potrivit lui Eric Vernier, o mare parte a banilor murdari provin din coruperea funcționarilor în cadrul unor contracte de lucrări publice, în special din industria de apărare și din industria petrolieră. Țările cele mai afectate sunt Rusia, China, Taiwan, Coreea de Sud, și Italia. Un studiu elaborat de Price Waterhause Coopers situează România pe locul 3, după Rusia și Indonezia. De asemenea potrivit organizației nonguvernamentale Transparency Internațional, volumul comisioanelor acordate la semnarea și derularea unor contracte publice internaționale reprezintă 300 miliarde USD, adică 10% din piață mondială de profil.

Un alt domeniu care participă pregnant la constituirea fondurilor negre este contrafacerea. După unele estimări, contrafacerile reprezintă circa 10% din piață mondială, atingând valoarea de 500 miliarde USD. China (60% din piață mondială) fiind urmată de Taiwan și Maroc dețin supremația activităților legate de contrafacere. La vama Franceză din Nisa, într-o singură zi a anului 2004, au fost identificate 600.000 genți Louis Vuiton contrafăcute. Se apreciază că Franța pierde anual peste 6 miliarde euro doar din cauza contrafacerilor. În cadrul unor cercetări Judiciare din România, s-a stabilit că un grup infracțional, aducea piese de Dacia contrafăcute din Turcia pe care le distribuia la service-urile de profil, cu ajutorul unor funcționari ai firmelor de asigurări. La fel de gravă este problema medicamentelor. Produsele contrafăcute, pe lângă faptul că nu au eficiența scontată, mai ridică și riscul mortalității.

Legislația comunitară și instituțiile abilitate din domeniul spălării banilor

O zonă caracterizată de libertate, siguranță și justiție nu se poate realiza fără asigurarea combaterii spălării banilor. Estimând faptul că spălarea de bani se află în centrul crimei organizate, șefii de State și Guverne și-au exprimat, în cadrul concluziilor Reuniunii Consiliului European de la Tampere (15-16 octombrie 1999), voința de a o eradica. Constituind o prioritate, s-au luat o serie de măsuri menite să combată acest fenomen, principală fiind înghețarea (urmărirea, sechestrarea și confiscarea) oricăror fonduri care rezultă dintr-o infracțiune. Combaterea spălării de bani s-a aflat în centrul atenției după atacurile de la 11 septembrie 2001, dat fiind că astfel de operațiuni sunt adeseori desfășurate de organizații teroriste. Astfel, Uniunea a inclus combaterea spălării de bani în strategia sa privind combaterea terorismului internațional și, în special, în “Planul de acțiune al Uniunii Europene privind lupta împotriva terorismului”.

La data de 15 decembrie 2005, a intrat în vigoare directiva 2005/60/EC a Parlamentului European (Directiva a III-a) care interzice spălarea banilor și finanțarea terorismului, fiind aplicabilă atât sectorului financiar, cât și avocaților, notarilor, contabililor, agenților imobiliari, cazinourilor, furnizorilor de servicii sau de mărfuri (când se efectuează plăți în numerar mai mari de 15.000 de Euro). Cei care fac obiectul acestei directive sunt obligați să coopereze în combaterea spălării de bani, luând diverse măsuri în vederea stabilirii identității clienților, a raportării suspiciunilor și înființării de sisteme prevenire în cadrul organizațiilor lor.

Cea de-a Treia Directivă împotriva Spălării de Bani se bazează pe legislația existentă la nivelul Uniunii Europene și încorporează revizuirea celor 40 de Recomandări ale Grupului de Acțiune Financiară Internațională (GAFI/FATF) din iunie 2003, acesta fiind organismul care stabilește standardele internaționale privind combaterea spălării de bani și a finanțării terorismului.

GAFI este un organism inter-guvernamental, condus de un președinte cu rang de înalt funcționar (mandatul este de un an), constituit cu ocazia Summit-ului G7 de la Paris din anul 1989, care include în prezent 32 de state membre și 2 organizații regionale (Comisia Europeană și Consiliul de Cooperare în zona Golfului). Acțiunea GAFI este esențial axată pe cooperare între guvernele membre, să înființeze o Unitate de Informații Financiare (F.I.U.) care să servească drept centru național pentru primirea, solicitarea, analizarea și difuzarea rapoartelor de tranzacții suspecte (RTS-uri) privind eventualele cazuri de spălare a banilor.

Pe plan mondial, GAFI colaborează cu următoarele organisme:

GAP (Grupul Asia Pacific asupra spălării banilor);

GAFIC (Grupul de acțiune financiară din Caraibe);

Comitetul MONEYVAL al Consiliului Europei;

GABAOA (Grupul antispălare din Africa Orientală și Australia);

GAFISUD (Grupul de acțiune financiară din Africa de Sud);

OGBS (Grupul autorităților de control bancar din centrele extrateritoriale).

În cadrul reuniunii de la Washington, care a avut loc în perioada 20-29 octombrie 2001, GAFI/FATF a adoptat un set de 8 Recomandări Speciale privind finanțarea terorismului. Ulterior la 22 octombrie 2004, s-a adoptat “Recomandarea Specială IX” privind transportul de numerar prin curieri. Tot în anul 2004 s-a emis o metodologie de evaluare ce a fost modificată în anul 2009 și care se dorește a fi Ghidul de interpretare a aplicării celor 40+9 Recomandări Speciale.

Cei care fac obiectul Directivei a III-a sunt obligați:

să identifice și să verifice identitatea clientului și a uzufructarului, precum și să monitorizeze relația de afaceri cu clientul;

să raporteze suspiciunile privind posibile activități de spălare de bani sau finanțarea a terorismului unității naționale de informații financiare (FIU);

să ia măsuri de asigurare a unei instruiri corespunzătoare a personalului și de stabilire a unor politici și proceduri preventive interne adecvate.

Directiva introduce cerințe și garanții suplimentare pentru situații cu un grad ridicat de risc (de exemplu, afacerile cu bănci corespondente din afara UE).

Grupul Egmont (116 membri), despre care am amintit și cu altă ocazie, este o organizație profesională internațională a Unitățiilor de Informații Financiare, creată în anul 1995 la palatul Egmond-Arenberg, din Bruxelles, care eficientizează, prin asigurarea unui forum, cooperarea privind schimbul de informații, instruire, schimb de experiență și de know-how în domeniu. Rețeaua securizată a Grupului Egmont (ESW) permite membrilor solicitarea sau furnizarea, printr-un e-mail securizat, a informațiilor financiare, publicarea de informații folositoare privind tipologiile, instrumentele analitice și evoluțiile tehnice.

Cooperarea între Grupul EGMOND și Grupul de Acțiune Financiară GAFI, respectiv între cele două grupuri și autoritățile statale se realizează prin INTERPOL, organizație internațională de poliție criminală (OIPC) creată la nivelul anilor 1920, cu sediul la Lyon și care are aproape 180 de țări membre. În cadrul INTERPOL s-a creat în 1983 o celulă specializată în combaterea spălării banilor, grupul FOPAC (fonduri provenind din activități criminale). Ulterior s-a înființat PROSTAR, având ca obiectiv activitatea triadelor chinezești în Europa și PROBALKAN, privind traficul ilegal pe rută balcanică.

În anul 1997 a fost înființat Comitetul Experților pentru Evaluarea Măsurilor de Prevenire a Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului, denumit MONEYVAL, organism regional de specialitate de tip FATF, care elaborează studii de specialitate sau tipologii de identificare și deleagă experți pentru studiile derulate de FATF. Moneyval este membru asociat și observator în cadrul FATF și are în componență 28 de membri permanenți și 2 membri temporari. Statele membre aleg pe o perioadă de 2 ani (posibil încă 2) un Birou format din președinte, vicepreședinte și alți 3 membri. Biroul este ajutat de un secretariat asigurat de Consiliul Europei.

Rapoartele de evaluare ale Moneyval evidențează sistemul Country Profile și sunt importante față de identificarea riscului investițional, reputațional și tranzacțional. Dacă se constată un grad de neconformare cu standardele de referință din domeniul CSB/CFT, Moneyval poate solicita statelor membre raportate de conformare, putând chiar impune măsuri de restricționare. Rapoartele de evaluare ale Comitetului Moneyval sunt făcute publice, fiind transpuse în activitatea organismelor de emitere ale rating-urilor generale de țară sau de către organizațiile de evaluare generală a riscurilor, cum este FMI.

Prin Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, adoptată la 16 mai 2005 la Varșovia și ratificată de România prin Legea 420/2006, se stabilește obligația unei Unități de Informații Financiare (FIU) de a iniția rapid acțiuni, la cererea unei Unități de Informații Financiare străine, pentru amânarea, suspendarea sau neacordarea acceptului pentru derularea unei tranzacții pe perioadele și în condițiile prevăzute de legislația internă.

Actul normativ de ratificare desemnează ca autorități competente să aplice prevederile tratatului:

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;

Ministerul Justiției;

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

Ministerul Administrației și Internelor;

Ministerul Finanțelor Publice.

La nivel european, schimbul securizat de informații între Unitățile de Informații Financiare din statele membre se realizează prin Rețeaua FIU.NET, organism similar Grupului Egmont, dar la o scară mai mică.

Grupul Wolfsberg este o asociație formată din 12 instituții de credit ce are ca scop principal dezvoltarea standardelor pentru serviciile financiare, a standardelor de cunoaștere a clientelei și a politicilor de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului. Grupul a emis “Ghidul privind abordarea pe bază de risc în vederea gestionarii riscurilor de spălare a banilor și Ghidul de combatere a spălării banilor pentru fondurile mutuale și alte societăți de investiții”.

Consiliul European a adoptat la 29.06.1998 o acțiune comună privind crearea unei Rețele Judiciare Europene (R.J.E) care a fost oficializată la 25.09.1998. Membrii rețelei furnizează autorităților informații judiciare. La 28.02.2002, cele 15 state membre U.E. au creat Unitatea de Cooperare Judiciară EUROJUST, cu personalitate juridică și sediu situat la Haga, ce urmă să țină piept tuturor formelor de criminalitate organizată. Această unitate de cooperare judiciară este compusă din procurori, magistrați sau ofițeri de poliție din statele membre.

Obiectivele EUROJUST sunt, în principal:

dezvoltarea coordonării acțiunilor autorităților competente din statele membre angrenate în anchete specifice;

îmbunătățirea cooperării între autorități în scopul facilității sprijinului judiciar internațional și al executării cererilor de extrădare;

susținerea autorităților naționale în scopul creșterii eficacității anchetelor pe care le au în derulare.

Un alt organism european creat pentru susținerea luptei împotriva criminalității și a fraudei a fost Oficiul European de Poliție EUROPOL, care și-a început activitatea de la 01.07.1999. Scopul organismului este schimbul de date, întocmirea de analize și rapoarte, acordarea de asistență tehnică. În acest sens și-a introdus sistemul informatic EUROPOL denumit TECS, care permite accesul la date și analize.

Scurtă prezentare a legislației românești și combaterea spălării banilor

Guvernul României a legiferat în ultimii ani o serie de instrumente juridice importante în domeniul prevenirii și combaterii spălării de bani.

Principala lege din acest domeniu este Legea nr.656/2002 privind prevenirea și pedepsirea activităților de spălare de bani (publicată în Monitorul Oficial nr. 904 din 12 decembrie 2002), care a fost elaborată cu scopul de a reflecta pe deplin legislația comunitară existentă în domeniu. Legea reglementează procedura specială ce trebuie urmată de către entitățile cu obligații de raportare care identifică unele potențiale tranzacții suspecte. Practic, principala măsură ce poate fi luată pentru a împiedica activitățile de spălare de bani să dea naștere unor efecte negative este aceea de a suspenda operațiunea.

Entitățile raportoare includ instituțiile de credit, instituțiile financiare, administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu și pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, agenții de marketing autotizați sau avizați în sistemul pensiilor private, cazinourilor, auditorii, persoanele fizice și juridice care acordă consultanță fiscală sau contabilă, notarii publici, avocații și alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistență în întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor, alți furnizori de servicii privind societăți comerciale sau alte entități, persoanele cu atribuții în procesul de privatizare, agenții imobiliare, asociațiile și fundațiile, alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri și/sau servicii, numai în măsura în care acestea au la bază operațiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele.

La rândul sau, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor adună și prelucrează informațiile referitoare la astfel de tranzacții și în cazul în care suspectează că există activități de spălare de bani, va notifica imediat Parchetul General.

Principala regulă care trebuie urmată de către entitățile raportoare reprezintă identificarea clientului pentru care se desfășoară o activitate financiară/bancară sau alte activități.

Entitățile raportoare vor desemna, sub sancțiune contravențională, un reprezentant care să se ocupe de aceste cerințe de raportare către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și a cărui numire va fi comunicată acestui organism. Acești angajați sunt obligați să raporteze imediat în scris orice tranzacție suspectă. Ei beneficiază de programe de instruire organizate de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor pentru a le spori profesionalismul și capacitatea de a depista operațiuni suspecte și de a depista operațiuni și de a reacționa prompt acestea.

În ceea ce privește problema confidențialității, legea prevede că în cazul infracțiunilor legate de spălarea de bani și terorism, secretul bancar și secretul profesional nu pot fi invocate pentru a se opune autorităților de investigare penală sau instanței. În acest sens, art. 6 *din Legea 656/2002 prevede că, în cazul infracțiunilor de spălare de bani, precum și în cazul infracțiunii de finanțare a actelor de terorism, secretul bancar și secretul profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală și nici instanțelor de judecată. Datele și informațiile necesare se transmit la solicitarea scrisă a procurorului sau a organelor de cercetare penală , dacă cererea acestora a fost autorizata de procuror, ori a instanțelor de judecată.

Legea prevede de asemenea înființarea și funcționarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și stabilește pedepse penale ce se aplică în cazul săvârșirii de activități de spălare de bani.

Date fiind schimbările rapide de legislație la nivelul UE, principalele reglementări românești din domeniul combaterii spălării de bani, după cum au fost descrise mai sus, au fost supuse unui proces de adaptare, ceea ce se reflectă în Legea nr.39/2003, Legea nr.230/2005,O.U.G. nr.135/2005, Legea nr.36/2006, Legea nr.405/2006,Legea nr.306/2007,O.U.G. Nr*./2008, Legea nr.330/2009 și O.U.G. nr.26/2010.

Aceste amendamente sunt menite a asigura o transpunere exactă în legislația internă a prevederilor directivelor europene și a celor 49 de recomandări ale FATF și constau în principal în:

Inserarea conceptelor de “tranzacție suspectă”, “operațiuni ce ar avea o legătură între ele”, “transferuri externe”;

mărirea duratei de suspendare a operațiunilor suspecte de la * la 72 ore și a perioadei de prelungire a suspendării operațiunilor suspecte de spălare a banilor de la 3 zile la 4 zile lucrătoare.

extinderea categoriilor de entități raportoare;

stabilirea atribuțiilor ofițerilor de conformitate în aplicarea prevederilor legale de combatere a spălării banilor;

majorarea pragului sancțiunilor contravenționale cu rata inflației;

configurarea sistemului procedurar de confiscare specială a metodelor de investigație folosite de organele judiciare cu tehnici de interceptare a sistemelor de comunicații, livrarea controlată, supravegherea conturilor bancare, comunicarea actelor legale financiar-contabile și a documentelor bancare, folosirea agenților sub acoperire.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor i s-a confirmat și rolul de a disemina informațiile privind tranzacțiile suspecte către autoritățile raportoare, creându-se astfel un mecanism prin care să se ofere feed-back între aceste entități.

Prin O.U.G. nr. 135/2005 au fost scutiți auditorii, consultanții fiscali și financiari, contabilii, notarii publici, avocații și celelalte persoane care exercită profesiuni liberale de obligația de a raporta către Oficiu informațiile pe care le primesc sau le obțin de la unul din clienții lor în cursul determinării situației juridice a acestuia sau al apărării ori reprezentării în cadrul sau în legătură cu unele proceduri judiciare.

De asemenea, ca normă imperativă, este legiferată obligația persoanelor prevăzute la art.8 din lege de a stabili identitatea clienților la inițierea unor relații de afaceri, în cazul unor îndoieli, de a lua toate măsurile pentru identificarea persoanei în numele căreia s-a acționat.

Una dintre responsabilitățile cele mai semnificative ce le revin băncilor, în conformitate cu Norma nr.3 a B.N.R., o reprezintă obligația de a elabora proiectul unui program specific prin care să ajungă să își cunoască clientela, care ar trebui adaptat la riscurile potențiale ale mai multor categorii de clienți și care ar trebui să fie pe măsura naturii, complexității și gamei activităților sale bancare.

Astfel de programe trebuie să conțină o politică privind acceptarea de clienți, proceduri ce vizează identificarea clientului și plasarea acestuia în categoria potrivită de clientelă, monitorizarea operațiunilor desfășurate prin conturile bancare în vederea depistării tranzacțiilor suspecte, modalități de abordare a unor asemenea tranzacții ce au impact în alte jurisdicții în care reglementările privind combaterea spălării de bani nu sunt adecvate, proceduri și sisteme de verificare a implementării programelor, programe de instruire a personalului.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a emis Decizia nr.657/2002 (Monitorul Oficial nr.2 din 7 ianuarie 2003), care prevede un format obligatoriu al raportărilor. De asemenea, în același sens al stabilirii de formate pentru facilitarea îndeplinirii obligațiilor de raportare și a altor asemenea responsabilități, Oficiul a emis Ordinul nr. 28/2005 privind abaterea formatului “Raportului de constatare privind sancționarea contravenției” (Monitorul Oficial nr.151 din 21 februarie 2005).

Nevoia de a asigura conformarea pe deplin a reglementărilor privind tranzacțiile de pe piața de capital la “acquis-ul” comunitar din domeniul combaterii spălării de bani a determinat Comisia Națională a Valoriilor Mobiliare să emită în continuare și alte reglementări specifice în concordanță cu cerințele UE.

Practic reglementările în vigoare au rolul de a recunoaște Comisia Națională pentru Valori Mobiliare ca fiind o entitate cheie în lupta împotriva spălării banilor, deoarece este investită cu autoritate deplină de a controla și monitoriza activitățiile instituțiilor aflate sub supravegherea sa, în ceea ce privește activitățile de combatere a spălării de bani.

Agenția Națională Antidrog s-a constituit ca autoritate implicată în combaterea activităților de spălare a banilor, operațiunile acesteia fiind guvernate de dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 1489/2002 (Monitorul Oficial nr.956 din 27 decembrie 2002). Principalul rol al acesteia este acela de a schița, monitoriza, aproba și ordona programele naționale de luptă împotriva producerii ilegale și traficul ilegal de droguri și împotriva spălării de bani ce rezultă din aceste activități.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, unitate specializată în cadrul Ministerului Public, înființată prin Legea nr. 508/2004 (Monitorul Oficial nr. 1089 din 23 noiembrie 2004) a fost de asemenea investită cu autoritatea de a investiga infracțiunile legate de spălarea banilor.

Legea nr.161/2003 privind anumite măsuri necesare în vederea asigurării transparenței în exercitarea demnitățiilor publice, a funcțiilor publice și a mediului de afaceri stipulează că persoanele care comit infracțiuni de spălare a banilor nu sunt eligibile pentru a deține poziții de administrator, auditor, fondator al unui grup economic.

Dacă există suspiciuni în privința derulării unei acțiuni de spălare a banilor și dacă a fost demarată o anchetă penală oficială cu privire la un investitor, acestui investitor, chiar dacă ar fi îndreptățit să primească compensații de la Fondul de Compensare a Investitorilor, nu îi va fi acordată o astfel de compensație până la pronunțarea unei decizii a instanței cu privire la infracțiunile privind spălarea banilor ( Legea nr.297/2004 referitoare la piață de capital).

După cum spuneam și mai sus datorită legilor apărute care obligau anumite entități să raporteze Oficiului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor toate tranzacțiile cu numerar mai mari de 10.000 Euro (15.000 Euro), transferurile externe mai mari de 10.000 Euro (15.000 Euro) dar mai ales a tranzacțiilor suspecte.

Aceste informații sunt uterior analizate de Oficiul pentru prevenirea și combaterea spălării banilor care în colaborare cu alte instituții (SRI, Ministerul de Interne, de Justiție) stabilesc dacă aceste tranzacții se încadrează în spălarea banilor și se predau organelor penale.

Creșterea raportărilor de tranzacții în numerar peste 10.000 Euro(15.000 Euro) precum și îmbunătățirea calității acestor raportări de la an la an a semnificat o luptă câștigată în cadrul acestui război împotriva spălării banilor.

Tabel 1 Situația retragerilor-depunerilor de numerar mai mari de 10.000 Euro

Sursă: Rapoarte anuale 2005-2008 -ONCPSB

Figură 1 Situația retragerilor-depunerilor de numerar mai mari de 10.000 Euro

Sursă: Rapoarte anuale 2005-2008 -ONCPSB

Din fig nr. 1. rezultă că evoluția sumelor incluse în Rapoartele de tranzacții cu numerar mai mari de 15.000 euro, respectiv 10.000 euro primite la Oficiu în perioada 2000-2008, arată că numărul acestor rapoarte a crescut de la an la an începând cu 2000 și până în 2007. Anul 2008 a însemnat o reducere a numărului de rapoarte privind depuneri de numerar față de anul 2007 datorită faptului că s-a mărit limita de raportare începând din aprilie 2008 de la 10.000 Euro la 15.000 Euro.

Raportarea transferurilor din/în România a sumelor mai mari de 10.000 Euro (15.000 Euro) a constituit o bază solidă pentru analiza cazurilor de spălare de bani și transferul acestora organelor de urmărire penală.

Tabel 2 Situația comparativă a numărului de Rapoarte de transferuri externe > 10.000 Euro

Sursa: Rapoarte anuale 2005-2008 – ONCPSB

Figură 2 Graficul valoriilor cuprinse în Rapoartele de transferuri externe > 10.000 Euro

Sursa: Rapoarte anuale 2005-2008 – ONCPSB

Potrivit figurii nr. 2 cele mai mari valori raportate la O.P.C.S.B. au fost în anul 2006. Dacă în urma analizelor retragerilor/depunerilor de numerar și a transferurilor externe din/în România procentul de depistare a cazurilor de spălare de bani este foarte redus în cazul tranzacțiilor înscrise în raportul de tranzacții suspecte primite de Oficiul de Prevenire și Combatere a spălării banilor, acestea în urma analizelor se transferă organelor competente de urmărire penală în proporție de 80%.

Tabel 3 Evoluția Rapoartelor de tranzacții suspecte primite de Oficiu, în perioada 2000-2008

Sursa: Rapoarte anuale 2005-2008 – ONCPSB

Figură 3 Evoluția Rapoartelor de tranzacții suspecte primite de Oficiu, în perioada 2000-2008

Sursa: Rapoarte anuale 2005-2008 – ONCPSB

Raportarea tranzacțiilor suspecte a fost conștientizată de entitățile raportoare dat fiind faptul sancțiunilor incluse în Legea nr 656/2002 cu modificările ulterioare dar și implicațiilor pe care le creează sprijinirea acestor fapte conduce la scăderea reputației și a încrederii în structura respectivă.

Din analiza rapoartelor primite la ONPCSB s-a constatat că entitățile raportoare sesizează tranzacțiile suspecte în proporție de peste 90% . Aceasta se datorează constrângerilor impuse de lege și asocierea neraportării acestora cu infracțiunile.

Cel mai mare volum de tranzacții suspecte au fost raportate în anul 2006 datorită legislației care a fost din ce în ce mai bine aprofundată ca urmare a numeroaselor cursuri de perfecționare (traininguri) organizate de ONPCSB.

Scăderea volumului de tranzacții suspecte sesizate atât de către organele raportoare cât și de instituțiile de control s-a datorat conștientizării persoanelor fizice și juridice de riscurile la care se expun făcând fapte de ascundere a provenienței ilicite a unor sume de bani .

În cadrul entităților rapoartoare rolul principal l-a deținut băncile urmat de notari , societăți de intermediere financiară, societate de transmitere de bani.

Numărul mare de tranzacții raportate de instituțiile bancare s-a datorat faptului că băncile au devenit conștiente că pentru asigurarea încrederii pe termen lung a clienților sunt necesare și altfel de acțiuni în afara celor care urmăresc obținerea profitului.

Figură 4 Structura entităților raportoare de tranzacții suspecte în anul 2008

Sursa: Rapoarte anuale 2005-2008 – ONCPSB

Creșterea numărului de rapoarte transmise s-a datorat întăririi legislației în acest domeniu. Faptul că instituțiile bancare se detașează substanțial în privința acestor rapoarte se datorează faptului că în condițiile unei acerbe concurențe , reputația acestora joacă un rol imprtant .