Efectele Si Incetarea Contractului de Mandat
=== 2ed750c9ed83d81154fa8e271813bab79244766e_376328_1 ===
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE ALE CONTRACTULUI DE MANDAT
Secțiunea I Mandatul cu reprezentare
Secțiunea a II-a Mandatul fără reprezentare
CAPITOLUL II EFECTELE CONTRACTULUI DE MANDAT ÎNTRE PĂRȚI
Secțiunea I Obligațiile mandatarului
Obligația de executare a mandatului
Obligația de a da socoteală pentru bunurile primite în executarea mandatului
Obligațiile rezultând din substituirea unei terțe persoane
Pluralitate de mandatari
Secțiunea a II-a Obligațiile mandantului
2.1. Punerea la dispoziția mandatarului a mijloacelor necesare executării mandatului
2.2. Despăgubirea mandatarului pentru prejudiciile pe care le sufer
2.3. Plata remunerației
CAPITOLUL III EFECTELE CONTRACTULUI DE MANDAT FAȚĂ DE TERȚI
Secțiunea I. Raporturile dintre mandant și terți
Secțiunea a II-a. Raporturile dintre mandatar și terți
CAPITOLUL IV ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE MANDAT
Secțiunea I Cazuri de încetare-aspecte generale
Revocarea mandatului
Renunțarea mandatarului
Moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului sau mandatarului
Secțiunea a II-a Efectele încetării mandatului
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ABREVIERI
alin. – alineatul
art. – articolul
C.proc.civ – Codul de procedură civilă
lit. – litera
LPA – Legea de punere în aplciare a Noului Cod civil
M.Of. – Monitorul Oficial
NCC – noul Cod civil
nr. – numărul
op.cit. – operă citată
p. – pagina
pct. – punctual
R.R.D. – Revista română de drept
S.D.R. – Studii de drept românesc
vol. – volumul
INTRODUCERE
Din punct de vedere etimologic, Prof. Alexandrescu analizează două ipoteze privitoare la evoluția cuvântului mandat: după unii, cuvântul vine de la expresia mane dare (a da mana) pentru ca mandatarul obișnuia să strângă mâna mandantului în semn de credință, iar după alți autori specialiști în drept roman, cuvântul vine de la verbul mandare, care înseamnă a porunci.
Mandatul este de un folos incontestabil pentru că este foarte dificil ca omul să-și facă singur toate treburile sale. Această prima evaluare a foloaselor mandatului este facută de Cicero, care mai precizează că mandatul este un contract de binefacere, având ca sursă amiciția.
În timpul Republicii, mandatul se contura ca un contract consensual, prin care o persoană numită mandante (mandant) însarcina pe o alta, numita mandatar (procurator), să facă ceva gratuit în interesul său. Mandatul, dominat de buna credință a părților, consta fie în administrarea generală a unui patrimoniu (omnium bonorum), fie într-un act specific (unius rei). În acest din urmă caz, obiectul său putea să fie un act material sau un act juridic.
În epoca imperială apar tot mai multe cazuri de remunerare a activității mandatarului. Mai mult decât atât, încă din acea perioda s-au întâlnit situații când mandatul putea fi conceput în interesul mandatarului sau al unui terț.
Construcția mandatului este asemănătoare cu cea de astăzi. Mandatarul răspundea în epoca clasică numai de dolul său, iar în cea post clasică și de culpa sa. Mandatarul trebuia să dea socoteală mandantului de actele pe care le-a încheiat și să treacă asupra lui efectele acestora. Mandantul are împotriva mandatarului acțiunea directă din mandat (actio mandati directa) pentru a-l sili pe acesta din urmă să-și îndeplinească sarcinile pe care și le-a luat.
La rândul sîu, mandatarul, pentru eventuala recuperare a cheltuielilor făcute, are la îndemână acțiunea indirectă din contract (actio mandati contraria). Cauzele de încetare ale contractului s-au păstrat de-a lungul timpului fiind regăsite astazi în legislatțile moderne.
În doctrină s-a afirmat că mandatul se află la originea tuturor contractelor. Fără a fi atât de generoși cu acesta, apreciem că mandatul prezintă o importanță deosebită, deoarece, prin intermediul lui, facilitându-se încheierea altor contracte civile sau comerciale, sunt dinamizate raporturile juridice de drept privat. Contractul de mandat, plastic numit în doctrină și contractul cu o mie de fețe, ocupă un loc aparte în rândul contractelor civile, deoarece, prin intermediul lui, participanții la circuitul civil pot încheia, în principiu, orice alt act juridic, cu excepția celor pentru care legea pune expres condiția să fie încheiate personal de către părți.
Prezenta lucrare își propune să aducă în atenție o tipologie de contract care este pe cât de veche, pe atât de actuală. Astăzi, mai mult decât niciodată, contractul de mandat își dovedește utilitatea, nu doar ca mijloc tradițional de realizare a unei liberalități, a unui serviciu dezinteresat, prietenesc, cât mai ales ca un mecanism juridic ce conferă cadrul de desfășurare a numeroase activități profesionale. Pe măsura extinderii teritoriale și a diversificării imense a comerțului, intermediarii în afaceri au dobândit un rol tot mai important, vital chiar, iar mandatul, în diversele sale forme de manifestare, oferă un cadru juridic extrem de flexibil pentru realizarea activității lor.
În doctrina română, din păcate mandatul a făcut mai puțin obiectul atenției autorilor, care și-au centrat studiile mai degrabă pe alte tipuri de contracte speciale, nedreptățind, poate, mandatul.
Totuși, nu putem să nu recunoaștem contribuția în materie a unor autori precum Fr. Deak, St. Cărpenaru, R. Motica sau Cl. Roșu, ale căror lucrări au servit drept puncte de reper în travaliul nostru științific. De asemenea, de o atenție sporită s-a bucurat instituția juridică a reprezentării, în analiza căreia contribuții importante au autori precum L. Pop, I. Deleanu, Gh. Beleiu, M. Banciu sau P. Vasilescu.
Studii punctuale care ridică probleme deosebit de interesante legate de problematica mandatului au fost publicate în mod special în revistele de specialitate, putând aici aminti lucrarea dlui. R. Rizoiu, privind utilizarea mandatului ca o formă de garantare a obligațiilor sau lucrările diverșilor doctrinari legate de chestiunea mandatului în interes comun, a mandatului tacit ori a celui aparent. Atractive pentru autori s-au arătat a fi în mod deosebit diversele aplicații ale mandatului, cum este mandatul administratorilor societăților comerciale, care, prin implicațiile practice deosebite pe care le are în viața de afaceri, a suscitat o vie și constantă dispută doctrinară, ori mandatul de reprezentare judiciară, în speță cel încredințat avocatului.
În sfârșit, obiectul principal al studiului nostru l-a constituit reglementarea contractului de mandat cu reprezentare, așa cum este ea consacrată de prevederile noului Cod civil român, căruia trebuie să-i recunoaștem meritele de a realiza o reglementare mai modernă, sistematizată și detaliată a contractului de mandat, dar și a altor instituții juridice apropiate, precum reprezentarea, sau instituții mai recent consacrate de legiuitorul român, precum b#%l!^+a?administrarea bunurilor altuia, fiducia sau contractului de agenție ori cel de intermediere.
În ceea ce ne privește, apreciem opera de unificare legislativă realizată de legiuitor prin dispozițiile noului Cod civil, care se raliază astfel unei tendințe consacrate și de alte sisteme de drept, anume de a include într-o reglementare unitară instituțiile dreptului privat, în cadrul Codului civil. Astfel, la momentul actual, contractul de mandat se bucură de o reglementare unitară prin dispozițiile noului C. civ., nemaiexistând acea delimitare consacrată anterior de legiuitor prin stipularea separată a mandatului civil de cel comercial. Desigur că, în completarea normelor generale ale C. civ., diversele categorii de mandatari speciali beneficiază și de reglementări proprii, speciale.
De asemenea, considerăm salutară inițiativa legiuitorului român de a realiza, prin reglementările noului Cod civil, o sistematizare a reglementărilor în materia contractului de mandat, prin includerea între prevederile sale și a mandatului fără reprezentare (art. 2039 și urm.) și prin consacrarea unor stipulații exprese vizând comisionul și variațiunile acestuia (art. 2043 și urm.) sau contractul de agenție (art. 2072-2095).
Este reglementat și contractul de intermediere (art. 2096-2102), ceea ce permite delimitarea sa clară față de mandat. De asemenea, legiuitorul român consacră în premieră o reglementare distinctă instituției reprezentării (art. 1295-1314 NCC.), precum și celei a administrării bunurilor altuia (art.792-857).
În cuprinsul studiului nostru, am încercat o prezentare a contractului de mandat cu reprezentare axată în mod deosebit pe noutățile instituite în această materie de reglementările noului Cod civil.
CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE ALE CONTRACTULUI DE MANDAT
Secțiunea a I-a Mandatul cu reprezentare
Noul Cod Civil menține regula întâlnită în reglementările anterioare, conform căreia, în principiu, contractul de mandat este un contract consensual, având forța obligatorie între părți prin simplul acord de voință al acestora.
Principiul consensualismului trebuia cu atât mai mult păstrat în reglementarea noului Cod civil pentru că această reglementare constituie acum dreptul comun și pentru relațiile dintre profesioniști.
Tot pentru că include și mandatul între profesioniști, relațiile dintre aceștia fiind caracterizate de celeritate și simplitate de forme, opuse formalismului, prin derogare de la forma scrisă cerută pentru proba actelor juridice, mandatul poate fi expres sau tacit, putând fi dat chiar în formă verbală.
Un exemplu din afara sferei dreptului afacerilor pentru acest tip de mandat tacit îl constituie, în relațiile dintre soți, mandatul tacit reciproc acordat pentru administrarea bunurilor comune (cu excepția imobilelor), dar și pentru exercitarea drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor părintești.
Mandatul special trebuie să fie, în toate cazurile, expres, însă art. 2013 alin. (1) teza finală NCC prevede că primirea (acceptarea) mandatului poate fi tacită atunci când rezultă din executarea lui din partea mandatarului.
În anumite cazuri, funcția de administrator al unei societăți comerciale se exercită în baza unui contract, care trebuie încheiat în formă scrisă ad validitatem. Persoanele juridice, spre exemplu, dobândesc calitatea de administrator al unei societăți pe acțiuni în baza unui contract de administrare.
Mandatul tacit poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, întrucât este vorba de fapte juridice din care reiese voința indubitabilă de a conferi sau de a accepta mandatul.
Consecințele neputinței de a dovedi mandatul sunt importante, actele încheiate de pretinsul mandatar putând obliga pretinsul mandant doar în condițiile gestiunii de afaceri sau ale îmbogățirii fără just temei.
De aceea, în practică, părțile consemnează acordul lor de voință într-un înscris, cunoscut sub mai multe denumiri mai mult sau mai puțin potrivite figurii juridice a mandatului: mandat, procură, împuternicire sau chiar delegație. Dar, întocmirea înscrisului nu reprezintă o consecință a unei condiții de formă impuse de lege, ci este necesară pentru opozabilitatea față de terți a mandatului.
Acceptarea mandatului poate rezulta și din executarea sa de către mandatar.
Cu privire la această ipoteză este de observat că, în practică, se folosește ca dovadă a puterilor conferite mandatarului un înscris denumit „procură” care emană de la mandant, este semnat numai de către acesta și care constată un act unilateral.
Acest înscris nu dovedește încheierea contractului de mandat, ci numai emiterea unei oferte de către mandant. Câtă vreme oferta nu a fost acceptată expres sau tacit, contractul de mandat nu este format.
Cea mai frecventă metodă de acceptare tacită a ofertei de mandat consemnate în procură este executarea mandatului astfel oferit prin încheierea de către mandatar pe seama mandantului a actului juridic ce facea obiectul procurii. Încheierea actului juridic prefigurat este în același timp un act de formare și un act de executare a mandatului.
Mandatul tacit nu se confundă cu mandatul aparent. În cazul celui din urmă, mandatarul a depășit limitele împuternicirii sale sau aceasta nu a existat. În realitate, la încheierea actului, terțul contractant semnând actul cu credința scuzabilă că mandatarul a avut puteri de reprezentare.
Dacă terțul co-contractant solicită, mandatarul este obligat să își exhibe procura, sub sancțiunea refuzului încheierii contractului. În contractele importante, încheiate de regulă de profesioniștii, se introduc clauze foarte detaliate relative la împuterniciri, reprezentări sau garanții ale co-contractanților clauze menite a asigura părțile – și uneori terții – că persoanele care semnează, în fapt, contractul, dețin toate atribuțiile necesare valabilei încheierii a contractului și opozabilității acestuia față de partea care a dat mandatul.
Riscul apariției unei situații de aparență de mandat este, în aceste situații, mai redus. Dar celeritatea, impusă de imperativul eficienței în afaceri, face ca, în multe cazuri, aceste verificări să nu se poată efectua la timp, ceea ce face acceptabilă aparența de mandat, aparență care, în condiții de scuzabilitate a terțului, generează efecte juridice și opozabilitate aparentului mandant, chiar în contra realității.
Excepția de la libertatea alegerii formei contractului de mandat este prevăzută de art. II 2113 alin. (2) NCC. Pentru încheierea unui act juridic care, conform legii, este supus unei anumite forme solemne, contractul de mandat și/sau procura sunt supuse, ele însele, acelei forme prevăzute pentru actul juridic prefigurat a fi încheiat. În concret, atunci când forma cerută pentru încheierea actului juridic obiect al mandatului este forma autentică, atunci și mandatul și/sau procura trebuie să respecte această formă.
Există și o „excepție de la excepție”, respectiv cea prevăzută în teza finală a alin. (2) al art. 2013 NCC, care prevede că excepția de la libertatea alegerii formei contractului de mandat nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru opozabilitatea actului față de terți.
Prin lege, totuși, se poate pretinde o formă anume a procurii chiar și pentru opozabilitatea față de terți. În această situație, se revine la regula simetriei.
Principiul simetriei actelor juridice este reglementat cu caracter general la art. 1301 NCC și prevede că „împuternicirea nu produce efecte decât dacă este dată cu respectarea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care reprezentantul urmează să îl încheie”. Cu titlu de exemplu, încheierea convenției matrimoniale, depunerea cererii de divorț, desemnarea tutorelui, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor etc. se pot realiza doar prin mandatar cu procură autentică.
Durata mandatului
Nici în Codul civil de la 1864 și nici în Codul comercial nu existau norme referitoare la durata contractului de mandat. În practică, se ridicau serioase îndoieli asupra voinței reale a mandantului atunci când se folosea un mandat acordat cu ani în urmă pentru niște operațiuni curente exercitate în mandat sau comision.
În noul Cod civil s-a introdus, cu titlu de normă supletivă, un termen de maxim trei ani pentru care mandatul este valid, termen care se aplică în lipsa unei stipulații exprese în contract relative la termenul pentru care se încheie.
Practic, se poate admite că norma supletivă din art. 2015 NCC instituie o prezumție relativă referitoare la durata maximală obișnuită a unui contract de mandat. Totuși, în cazul tratării de afaceri comerciale, termenul de trei ani este un termen foarte lung, afacerile fiind definite de celeritate.
În mod tradițional, contractul de mandat este considerat că produce efecte până la revocarea împuternicirii sau până la apariția unui alt caz de încetare a mandatului. În baza actualului art. 2015 NCC, contractele de mandat în care părțile nu au stimulat un termen vor înceta de drept la data expirării unei perioade de trei ani de la data încheierii lor. Ca situație tranzitorie, acest caz de încetare de drept a mandatului se va aplica numai contractelor de mandat încheiate după intrarea în vigoare a noului Cod civil, astfel cum prevede art. 142 LPA „Contractele de mandat încheiate înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, pentru care părțile nu au prevăzut un termen, rămân supuse legii în vigoare la data încheierii lor”.
În materia societăților pe acțiuni, de regulă mandatul administratorilor este de maxim 4
ani, dacă durata este prevăzută în actul constitutiv, sau de 2 ani, dacă actul constitutiv nu prevede o durată anume a mandatului.
Administratorii sunt reeligibili, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. În acest fel, cu condiția unei realegeri la fiecare 4 (respectiv 2) ani, administratorii au un mandat pe perioadă, practic, nelimitată. Este ceea ce rezultă din art. 153ˡ² din Legea nr. 31/1990. Durata mandatului primilor membri ai consiliului de administrație, respectiv al primilor membri ai consiliului de supraveghere, nu poate depăși 2 ani. Dar și aceștia pot fi realeși.
Întinderea mandatului
Ca regulă, orice act juridic poate fi încheiat prin mandatar, făcând excepție actele juridice strict personale cum sunt: testamentul, contractul de muncă, adopția, căsătoria, recunoașterea unui copil etc.
Obiectul contractului de mandat este încheierea unui act juridic, indiferent de faptul că actul juridic prefigurat a fi încheiat este unilateral, bilateral sau multilateral.
În Legea nr. 31/1990 se prevede posibilitatea ca un asociat să acorde un mandat unei persoane pentru a vota în numele său în cadrul adunării generale a asociaților. Exprimarea dreptului de vot prin mandatar are ca efect încheierea unui act juridic multilateral, respectiv hotărârea adunării generale a asociaților.
Din punctul de vedere al obiectului său, mandatul poate fi general sau special.
Mandatul este general atunci când s-a dat, de exemplu, pentru tratarea afacerilor generale ale mandantului ori pentru o afacere a mandantului dintr-o anumită categorie, fară a fi determinat în mod neechivoc obiectul afacerilor din acea categorie.
Mandatul general este cel pentru care se poate concepe o perioadă de valabilitate (care este de maxim 3 ani, dacă părțile nu au stipulat durata în contract).
Mandatul general îl autorizează pe mandatar numai la efectuarea de acte de conservare și de administrare. În schimb, pentru o serie de acte de dispoziție, enumerate de art. 2016 NCC (tranzacție, compromis, transfer al drepturilor reale, acțiuni în instanță, semnarea de cambii sau bilete la ordin etc.), este necesară emiterea unui mandat special.
Mandatul este special atunci când mandantul indică în contractul de mandat cel puțin natura actului și obiectul uneia dintre obligațiile principale. De regulă, acest tip de mandat se încheie între simplii particulari.
Mandatul special este de strictă aplicare și interpretare, permițându-i mandatarului să-l reprezinte pe mandant doar pentru încheierea contractului ce face obiectul mandatului. O dată ce actul juridic prefigurat s-a încheiat, misiunea mandatarului s-a încheiat și astfel acesta nu ar mai trebui să săvârșească și acte de executare a acelui contract, deși mandatul se poate întinde și la aceste acte de executare. Un astfel de mandat, practic, nu este propriu executării în timp, succesive, ci unei executări dintr-o dată (uno ictu).
De asemenea, mandatarul nu poate încheia în principiu contracte de o altă natură decât a acelora indicate prin contractul de mandat special, chiar dacă ele sunt mai puțin grave pentru mandant. De exemplu, dacă s-a dat mandat pentru un contract de vânzare, mandatarul nu poate încheia contract de locațiune cu privire la același bun.
Mandatul special trebuie să fie acordat în mod expres, astfel încât procura acordată pentru mandatul special este la rândul său expresă. Acceptarea poate fi, însă, și tacită, inclusiv în cazul mandatului special. Acceptarea mandatului poate rezulta și din executarea sa de către mandatar.
Secțiunea a II-a Mandatul fără reprezentare
Caractere juridice
Mandatul fără reprezentare este o specie a mandatului căruia îi lipsește, pentru a fi un mandat complet, puterea de reprezentare. Dacă mandatul propriu-zis conferă mandatarului dreptul de a încheia acte juridice în numele și pe seama mandantului, mandatul fară reprezentare conferă mandatarului dreptul de a încheia acte juridice în nume prropriu, dar pe seama mandantului.
În raporturile cu terții contractanți, persoana mandantului este fie ocultă, fie irelevantă, întrucât terții nu intră în raporturi juridice cu mandantul, ci cu mandatarul. Acesta din urmă este cel care își asumă față de terți obligațiile care rezultă din actele încheiate pe seama mandantului.
De asemenea, întrucât mandatarul este, în relațiile cu terțul, contractantul care îi este „opozabil” terțului, și drepturile dobândite din actul juridic încheiat cu terțul îl au ca titular tot pe mandatar. Cu toate acestea, întrucât actul juridic este încheiat pe seama mandantului, mandatarul este dator să transmită în patrimoniul mandantului drepturile și bunurile dobândite de la terț, precum și acțiunile contra acestuia. În privința obligațiilor, din însuși faptul că actul juridic se încheie cu terțul pe seama mandantului rezultă că, indirect, mandantul devine persoana căruia îi incumbă aceste obligații.
Caracterul de normă generală
Deși mandatul fară reprezentare este o specie a mandatului, el este genul pentru cele trei specii ale sale reglementate în noul Cod civil: comisionul, consignația și expediția (acestea din urmă fiind considerate drept „varietăți” de comision).
Obiectul fiecăruia dintre aceste contracte este încheierea de acte juridice. Este o diferență netă față de reglementarea din vechiul Cod comercial a mandatului comercial și a comisionului, conform căruia, spre exemplu, comisionarul (un mandatar fară reprezentare pentru comitent) efectua fapte de comerț pe seama comitentului. De lege lata, mandatarul fară reprezentare nu este împuternicit să săvârșească fapte sau să îndeplinească operațiuni pe seama mandantului. Comisionul spre exemplu, considerat de lege lata o specie de mandat, nu mai are ca obiect “tratarea” de afaceri comerciale pe seama comitentului, dar în nume propriu.
Cu toate acestea, toate aceste specii de contracte de mandat fără reprezentare presupun, de regulă, continuitate în încheierea de acte juridice pe seama mandantului, precum și asumarea unui risc. În consecință, ele pot fi considerate întreprinderi, iar cel care exploatează astfel de întreprinderi (comisionar, consignatar, expediționar) este un profesionist.
Așadar, comisionul, consignația, expediția sunt mandate fără reprezentare care presupun exercițiul profesional al intermedierii și, deci, cel puțin una dintre părțile raportului juridic este un profesionist.
Situația simplilor particulari
Este de conceput și un mandat fără reprezentare în relațiile dintre simpli particulari, câtă vreme actul juridic încheiat cu terțul este ocazional și nu relevă riscul unei activități organizate sub forma unei întreprinderi, ci doar riscul punctual al unui contract.
Din moment ce mandatul cu reprezentare este genul pentru care Noul Cod civil reglementează trei specii (comisionul, consignația, expediția sunt, deci, contracte numite), se ridică întrebarea dacă mandatul fără reprezentare încheiat între simpli particulari este sau nu o specie a mandatului fără reprezentare.
Deși ne-am fi putut aștepta ca vechea dispută din teoria generală a obligațiilor să fie tranșată, se observă că aceasta este încă actuală. Rezonabil ar fi ca, în cazul în care mandantul ar fi ocultat în mod intenționat de mandatar, să se aplice soluția simulației prin interpunere de persoane; în orice caz, efectul esențial al simulației – devoalarea actului secret – nu se poate obține decât în instanță, în acțiunea în constatarea simulației sau în excepția de simulație.
Dacă, din contră, mandantul ar fi în mod neintenționat ocultat sau el ar fi cunoscut de terț (cu toate că faptul încheierii actului juridic pe seama sa ar fi considerat irelevant de către terț), am fi în prezența unui contract (nenumit) de mandat fără reprezentare.
Speciile mandatului fără reprezentare
Practic, există două specii de mandat fără reprezentare:
comisionul, cu cele două varietăți ale sale (consignația și expediția de mărfuri) și
mandatul fără reprezentare în relațiile dintre simpli particulari.
În măsura în care regulile relative la mandantul fără reprezentare sunt lacunare, sunt aplicabile în completare regulile relative la mandatul propriu-zis (cu reprezentare).
În principiu, este vorba de regulile referitoare la: acceptarea tacită a mandantului; diligenta mandatarului în executarea mandantului (întrucât comisionul, consignația și expediția sunt mandate prezumate a fi cu titlu oneros, înseamnă că diligența cerută mandatarului este ce a unui bonus pater familias); obligația mandatarului de a da socoteală mandantului; dobânzile la sumele datorate de mandatar mandantului; răspunderea pentru obligațiile terților contractanți aflați în stare de insolvabilitate (noutate a actualului Cod civil care impune mandatarului, în virtutea unei culpe in eligendo, să acopere riscul insolvabilității terțului contractant); pluralitatea de mandatari; substituirea făcută de mandatar; măsurile de conservare a bunurilor mandantului; sumele necesare executării mandatului și despăgubirea mandatarului; obligațiile mandantului; pluralitatea de mandanți; încetarea mandatului, necunoașterea cauzei de încetare a mandatului, menținerea unor obligații ale mandatarului și după încetarea mandantului și încetarea mandatului în caz de pluralitate de mandatari; revocarea (condiții, efecte, publicitate); renunțarea mandatarului; încetarea mandatului pentru moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre părți.
În legătură cu expediția, se observă că aceasta este o specie de mandat fără reprezentare, în timp ce, în realitate, expediția este un contract conex transportului, cu mult mai complex decât un contract de mandat fără reprezentare.
Expediționarul nu doar încheie acte juridice pe seama expeditorului, dar el se angajează să facă și toate demersurile necesare ajungerii încărcăturii la destinație, ceea ce implică informație, asigurarea contra riscului de accident sau de naufragiu, formalități vamale, operațiuni de încărcare-descărcare etc.
În mod logic, expediția ar fi trebuit să fie reglementată în continuarea contractului de transport și nu ca o simplă specie de mandat fară reprezentare.
Reprezentarea în contracte este reglementată în materia regulilor generale ale actului juridic. Un act juridic se poate încheia faptic (direct, nemijlocit) de către părți, dar și de către reprezentanții lor. Efectele actului juridic încheiat nu direct (nemijlocit) între părți, ci faptic, de reprezentanți acestora, se produc în patrimoniul părților reprezentate.
Reprezentarea poate rezulta din mai multe tipuri de contracte, figuri juridice sau construcții legale, mandatul fiind doar unul dintre acestea. Reprezentarea este mecanismul juridic, tehnica juridică, iar diferitele contracte sau figuri juridice prin care reprezentarea se pune în practică sunt instrumentele acestui mecanism.
În actualul Cod civil, reprezentarea beneficiază de o reglementare generică și distinctă, instrumentele acesteia fiind multiple: mandatul cu reprezentare, agenția, intermedierea simplă, exercițiul capacității juridice a persoanei juridice prin organele sale de administrare etc. Similare mandatului sunt și fiducia sau administrarea bunurilor.
De esența reprezentării este împuternicirea, actul juridic unilateral sau statutar care reprezintă voința principalului de a fi reprezentat, dar și dovada calității de reprezentant în relațiile cu terții.
Sub reglementarea Codului civil de la 1864, mecanismul juridic al reprezentării se explică doctrinar și jurisprudential plecând de la efectele contractului de mandat clasic, prin natura sa un contract care prezumă reprezentarea.
Intermedierea
Reprezentantul este un intermediar între principal (reprezentat) și terții cocontractanți ai acestuia. Cu toate acestea, reprezentarea nu este de esența intermedierii, ci doar de natura sa, întrucât legea reglementează forme speciale de intermediere care nu includ reprezentarea, ci fie numai negocierea, fie scindarea efectelor contractului încheiat cu terții între efecte ce se produc în relațiile dintre principal și intermediar și efecte ce se produc în relațiile dintre intermediar și terț, între principal și terț neproducându-se, de regulă, efecte.
În dreptul nostru, intermedierea este implementată printr-o multitudine de figuri juridice: mandat (care poate fi cu sau fară reprezentare), agenție, intermediere pură și simplă, intermediere ocazională.
Intermedierea este echivalentul noțiunii de agency din dreptul anglo-saxon.
Contractul de agency dă dreptul agentului fie doar să negocieze acte juridice pentru principal, fie să negocieze și să încheie acte juridice în numele și pe seama principalului.
Așadar, reprezentarea este numai de natura, nu și de esența intermedierii. De regulă, intermediarul reprezintă principalul.
CAPITOLUL II
EFECTELE CONTRACTULUI DE MANDAT ÎNTRE PĂRȚI
Secțiunea I Obligațiile mandatarului
Obligația de executare a mandatului reprezintă principala obligație a mandatarului.
Obiectul mandatului fixează implicit și limitele acestuia.
Astfel, mandatarul este obligat să încheie în numele și pe seama mandantului actul juridic pentru încheierea căruia a primit împuternicire de la mandant, în limitele prescrise prin contractul încheiat.
Depășirea limitelor mandatului face inopozabile mandantului actele juridice astfel încheiate. Cu toate acestea, prin excepție, mandatarului îi este admisă „abaterea de la instrucțiunile primate” pentru atingerea obiectului mandatului, dacă aceste abateri sunt săvârșite exclusiv în scopul îndeplinirii obiectului mandatului și în asemenea condiții încât se poate rezonabil presupunecă mandantul ar fi acceptat depășirea mandatului.
Pentru a-i fi permise astfel de abateri de la instrucțiunile primite de la mandant, trebuie ca mandatarul să se afle într-o imposibilitate obiectivă de a-1 înștiința pe mandant cu privire la schimbările efectuate în privința modului de executare a contractului, iar împrejurările care justifică un astfel de comportament din partea mandatarului să fi fost de natură a conduce la aprobarea depășirii limitelor mandatului. În situația în care se abate de la instrucțiunile primate, mandatarul este obligat să îl înștiințeze, imedit, pe mandant cu privire modificările intervenite cu privire la modul de executare al contractului.
Imposibilitatea de a-1 înștiința pe mandant, față de definițiile date forței majore și cazului fortuit de art. 1351 NCC, nu este restrânsă la intervenirea acestor două cazuri de exonerare de răspundere.
În cuprinsul articolul 2018 NCC se regăsesc integrate soluțiile statuate de-a lungul timpului în jurisprudență și analizate sau propuse de doctrină. Astfel, în ipoteza mandatului acordat cu titlu oneros, acesta răspunde față de mandant pentru orice culpă, fiind ținut să depună diligența unui bun proprietar în executarea mandatului. În ce privește mandatul acordat cu titlu gratuit, mandatarul trebuie să depună aceleași diligențe pe care le depune și în privință popriilor afaceri, adică culpa sa este apreciată în mod concret.
Raportat la art. 2010 NCC, din care rezultă că mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit, poate părea bizar că un mandatar în cadrul unui mandat cu titlu gratuit, prezumat a fi încheiat ca atare între simplii particulari, poate fi apreciat după „diligența pe care o manifestă în propriile afaceri”. Dacă mandatarul este un simplu particular, el nu face afaceri. Textul trebuie interpretat în sensul că aprecierea diligenței mandatarului cu titlu gratuit se va face cu mai puțină rigurozitate, în funcție de felul cum mandatarul – simplu particular – își urmărește de regulă propriile interese, după felul cum acesta se comportă față de bunurile poprii și după felul cum el își conduce propriile „treburi”, așa cum prevedea art. 1599 C.civ. de la 1864.
Așa cum deja am precizat principala obligație a mandatarului este aceea de a executa mandatul. Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a acestei obligații fac ca mandatarul să fie răspunzător nu numai de dol, dar și de culpă simplă. În schimb, în situația în care, cu toate diligențele depuse, mandatarul nu poate încheia actul juridic în condițiile împuternicirii primite, răspunderea lui nu va fi angajată.
Mandatarul este obligat să îl notifice pe mandant cu privire la orice împrejurare apărută ulterior încheierii mandatului și care ar putea conduce la revocarea sau modificarea acestuia.
Obligația de a da socoteală pentru bunurile primite în executarea mandatului
Teoria clasică a mandatului este în sensul că mandatarul este obligat să predea mandantului tot ceea ce a primit de la terți în virtutea mandatului pe care l-a executat, predare care se impune chiar și în situația în care bunurile sau valorile primite de la terț nu s-ar cuveni mandantului (terțul interesat va cere de la mandant restituirea plății nedatorate, dacă va fi cazul; terțul se află în raporturi juridice directe cu mandantul, și nu cu mandatarul; de aceea, restituirea i se cere mandantului, și nu mandatarului).
În virtutea obligației de a da socoteală, mandatarul este dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a predat în puterea mandatului: sume de bani, bunuri sau documente, primite de la mandantul însuși sau de la terți.
Până la predarea către mandant a acestor bunuri sau valori, mandatarul are obligația să le conserve, adică să le păstreze în bună stare, ferite de deteriorări (bunuri), să le culeagă fructele (bunuri sau bani), să ia măsurile judiciare conservatorii necesare (acțiuni sau apărări pentru păstrarea posesiei bunurilor sau valorilor), să noteze sau să înscrie drepturile reale asupra bunurilor sau valorilor etc.
Obligația de conservare a bunurilor de mandatar în exercitarea mandatului era întâlnită în Codul comercial, dar nu și în Codul civil de la 1864. De exemplu, art. 376 C.com. prevedea că mandatarul „este dator a face să se păstreze în loc sigur lucrurile ce i s-au expediat și să îngrijească de dânsele în socoteala mandantului, până ce acesta ya putea lua măsurile necesare”.
Dacă mandatarul întrebuințează în folos personal sumele necesare executării mandatului (sumele necesare plății prețului în contractul cu terții sau, după caz, sumele necesare achiziționării bunurilor sau valorilor necesare vânzării în cadrul contractului cu terții), el datorează dobânzi din ziua întrebuințării, fără a fi necesară punerea în întârziere, iar pentru sumele rezultate din executarea mandatului, sume ce s-ar cuveni mandantului, mandatarul va fi dator să plătească dobânzi mandantului din ziua în care a fost pus în întârziere.
Noțiunea de „dobânzi” la care se referă art. 2020 NCC are sensul de dobânzi reparatorii (compensatorii sau moratorii) și nu sensul de dobânzi remuneratorii (fructe civile). În consecință, aceste dobânzi reparatorii s-ar putea adăuga la dobânzile remuneratorii, dacă sunt stipulate în contract. Aceste dobânzi reparatorii ar putea fi prevăzute în contract sub forma unei clauze penale (penalități), dar, în lipsă, cuantumul acestora va fi echivalent cu dobânzile legale.
Obligațiile rezultând din substituirea unei terțe persoane
În principiu, mandatarul trebuie să execute personal însărcinarea primită, deoarece contractul de mandat este încheiat intuitu personae, având la bază încrederea mandantului în mandatar.
El are deci obligația de a nu-și substitui o altă persoană în executarea mandatului, sub sancțiunea răspunderii pentru daune.
Submandatarea este admisibilă numai în prezența unei clauze exprese în contract sau în procura. Submandatarea poate fi totală sau parțială.
În cazul societăților comerciale, reprezentantul legal poate transmite dreptul de reprezentare numai dacă acest lucru i s-a permis expres prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a asociaților.
Față de regula generală instituită la art. 2023 alin. (1) NCC, alin. (2) prevede o excepție justificată de urgență și de necesitatea încheierii actului cu terțul. Mandatarului îi este permis să submandateze, cu condiția îndeplinirii a cel puțin uneia dintre urmăîoarele condiții:
în îndeplinirea mandatului au intervenit împrejurări ce nu puteau fi avute în vedere și care împiedică executarea mandatului acordat;
se află în imposibilitate de a-l informa pe mandant cu privire la împrejurările nou ivite;
este lesne de crezut că mandatarul ar fi acceptat submandatarea în condițiile în care ar fi cunoscut împrejurările ce împiedică executarea mandatului.
Potrivit art. 2023 alin. (3) NCC, în cazul în care nu există autorizare expresă prealabilă a sobmandatării și, totuși, mandatarul își substituie un submandatar, atunci mandatarul este obligat să îl înștiințeze de îndată pe mandant cu privire la substituirea ce avut loc. Mandantul va rămâne obligat prin actul semnat de submandatar, cu excepția cazului în care terțul contractant știa că cel cu care încheie contractul este un submandatar, iar submandatarea nu fusese autorizată expres de mandant.
Mandatarul va putea fi făcut responsabil pentru orice pagubă generată de încheierea contractului cu terțul de bună-credință de un submandatar neautorizat în prealabil de mandant.
Mandatarul care își substituie un terț, fără drept, este rspunzător de faptele persoanei substituite, tot așa cum răspunde pentru faptele sale.
Dacă mandatarul a fost autorizat, printr-o clauză expresă, să își substituie un mandatar, atunci acesta va putea răspunde pentru culpa in eligendo pentru orice pagubă generată mandantului de un submandatar nediligent.
Dacă mandatarul a fost autorizat să își substituie un mandatar, el va putea acorda acest drept și substituentului său. Dacă a fost arătată persoana cu care poate să se substituie mandatarul, acesta nu va răspunde decât dacă și-a substituit o altă persoană, răspunzând la fel ca în condițiile substituirii fără drept.
În toate cazurile, mandantul are o acțiune directă contra substituitului, chiar și în
căzurile nepermise de substituire. În schimb, substituitul poate acționa împotriva mandantului numai pe cale acțiunii oblice, întrucât posibilitatea intentării unei acțiuni directe, derogatorie de la regulile generale, nu poate fi recunoscută în lipsa unei dispoziții exprese a legii.
Pluralitate de mandatari
Pluralitatea de mandatari nu există decât în situația în care toate persoanele cărora le-a fost conferit mandatul pentru a lucra împreună au acceptat împuternicirea primită. Totuși, părțile contactului de mandat sunt libere să stabilească altfel.
În cazul în care există un contract de mandat acordat mai multor persoane care ar urma să lucreze împreună, iar acest contract nu este acceptat de toate părțile, atunci contractul nu se poate încheia valabil, fiind lipsit de efecte.
În cazul în care aceeași ofertă de mandat a fost acceptată de mai multe persoane, actele încheiate chiar și de una dintre aceste persoane îl obligă pe mandant față de terț. Mandantul nu este ținut să își respecte obligația dacă respectivul contact de mandat a fost acordat mai multor persoane pentru a lucra împreună, iar numai una dintre acestea încheie un act cu un terț.
Articolul 2022 alin. (3) NCC instituie prezumția solidarității mandatarilor față de mandant, în cazul în care mandatarii s-au obligat să lucreze împreună.
Această regulă din noul Cod civil este contrară celei prevăzute de Codul civil de la 1864, în sensul că, potrivit art. 1543 C.civ., solidaritatea mandatarilor nu era prezumată, ci solidaritatea trebuia să fie prevăzută în mod expres.
Secțiunea a II-a Obligațiile mandantului
2.1. Punerea la dispoziția mandatarului a mijloacelor necesare executării mandatului
Mandantul este obligat, în lipsă de stipulație contrară, să pună la dispoziția mandatarului toate mijloacele necesare ducerii la bun sfârșit a mandatului acordat.
În situația în care nu se prevede altfel în contract, iar mandantul nu pune la dispoziția mandatarului mijloacele necesare executării mandatului, atunci mandantul este obligat să restituie mandatarului cheltuielile suportate, care pot fi sume de bani avansate pentru încheierea operațiunii, cheltuieli de deplasare, notariale etc., pe care acesta le-a avansat pentru ducerea la bun sfârșit mandatului acordat.
Mandantul nu poate refuza restituirea acestor cheltuieli, ele fiind necesare și utile încheierii contractului, chiar dacă operațiunea juridică prefigurată prin încheierea mandatului nu a fost realizată. Dacă mandatul consideră cheltuielile accesorii făcute de mandatar ca fiind exagerate, va trebui să dovedească acest lucru pentru a putea refuza plata lor.
Mandantul trebuie să plătească și dobânzi la sumele avansate de mandatar, conform dreptului comun în materie, din ziua în care mandatarul le-a avansat, fără punere în întârziere.
2.2. Despăgubirea mandatarului pentru prejudiciile pe care le suferă
Orice pagubă suferită de mandatar cu ocazia executării mandatului trebuie să fie acoperită de mandant, cu condiția ca paguba să nu rrovină din culpa mandatarului.
Doctrina aferentă fostei reglementări a mandatului din Codul civil de la 1864 apreciază că mandantul este obligat să îl despăgubească pe mandatar pentru pagubele suferite, chiar dacă mandatul nu a fost executat, cu condiția ca neexecutarea să nu fie imputabilă mandatarului.
Soluția este, desigur, valabilă și în condițiile actualei reglementări.
Criteriile particulare de apreciere a vinovăției sunt reglementate la art. 1358 NCC, care prevede că „pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi”.
2.3. Plata remunerației
În cazul în care este vorba de un contract de mandat cu titlul oneros , mandantul este obligat să plătească suma stipulată prin contract. Obligația de plată a remunerației există chiar dacă operațiunea juridică prefigurată nu a mai avut loc, cu condiția ca mandatarul să nu fie în culpă (în caz contrar, am fi în prezența unei îmbogățiri fără justă cauză).
Chiar dacă mandatul a fost executat după expirarea termenului stipulat, dar mandantul se folosește de actul încheiat, el este obligat să plătească remunerația, considerându-se că a renunțat implicit la termenul stipulat.
CAPITOLUL III
EFECTELE CONTRACTULUI DE MANDAT FAȚĂ DE TERȚI
Secțiunea I. Raporturile dintre mandant și terți
Actul încheiat de mandatar cu terții este considerat a fi încheiat de însuși mandantul.
Contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele reprezentatului produce efecte direct între reprezentat și cealaltă parte.
În consecință, toate efectele legale, active sau pasive, ale actului încheiat de mandatar cu terțul în limitele împuternicirii primite se produc în persoana mandantului.
Mandatarul are doar un rol de intermediar, actul fiind considerat încheiat între mandant (în numele și pe seama lui) și terț.
Contractul încheiat de reprezentant în limita puterilor conferite, atunci când terțul contractant nu cunoștea și nici nu ar fi trebuit să cunoască faptul că reprezentantul acționa în această calitate, obligă numai pe reprezentant și pe terț, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Contractul încheiat de persoana care acționează în calitate de reprezentant, însă fară a avea împuternicire sau cu depășirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat și terț.
Actele excesive ale mandatarului (cele care depășesc limitele împuternicirii primite) nu îl obligă pe mandant dacă nu sunt ratificate expres sau tacit, ratificarea valorând retroactiv mandat. Ratificarea trebuie să respecte formele cerute de lege pentru încheierea valabilă a actului.
Terțul contractant poate, printr-o notificare, să acorde un termen rezonabil pentru ratificare, după a cărui împlinire contractul nu mai poate fi ratificat. Ratificarea are efect retroactiv, fără a afecta însă drepturile dobândite de terți între timp. Facultatea de a ratifica se transmite moștenitorilor.
Terțul contractant și cel care a încheiat contractul în calitate de reprezentant pot conveni desființarea contractului cât timp acesta nu a fost ratificat.
Cu atât mai mult mandantul nu răspunde nici pentru actele sau faptele ilicite cauzatoare de prejudicii săvârșite de mandatar cu ocazia îndeplinirii mandatului, mandatarul fiind în afara împuternicirii primite.
Dacă însă, prin comportamentul său, reprezentatul l-a determinat pe terțul contractant să creadă în mod rezonabil că reprezentantul are puterea de a-1 reprezenta și că acționează în limita puterilor conferite, reprezentatul nu se poate prevala față de terțul contractant de lipsa puterii de a reprezenta.
Secțiunea a II-a. Raporturile dintre mandatar și terți
Contractul de mandat nu creează raporturi între mandatar și terți, pentru că mandatarul contractează în numele și pe seama mandantului.
Mandatarul va răspunde față de terți, dacă a contractat în numele său personal, sau dacă contractând pentru mandant și-a depășit limitele împuternicirii, și nu a adus la cunoștință terților limitele puterii sale, astfel încât terții au fost induși în eroare asupra puterilor oferite mandatarului de către mandant.
Cel care încheie un contract în calitate de reprezentant, neavând împuternicire ori depășind limitele puterilor care i-au fost încredințate, răspunde pentru prejudiciile cauzate terțului contractant care s-a încrezut, cu bună-credință, în încheierea valabilă a contractului.
Mandatarul va răspunde pentru prejudiciile cauzale terților prin delictele sau cvasidelictele săvârșite în timpul executării mandatului, indiferent dacă este sau nu în limitele împuternicirilor conferite.
CAPITOLUL IV
ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE MANDAT
Secțiunea I Cazuri de încetare-aspecte generale
Mandatul, ca orice alt contract civil încetează odată cu executarea obligațiilor contractate ori la intervenția altor cauze generale, precum: expirarea termenului, realizarea condiției rezolutorii, pieirea bunului, etc.
De asemenea mandatul poate înceta și datorită unor cauze specifice lui, cum ar fi: revocarea mandatarului, renunțarea mandatarului, moarte, incapacitatea sau falimentul mandantului sau mandatarului(art. 2030 noul Cod civ.)
Atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activități cu caracter de continuitate, mandatul nu încetează dacă această activitate este în curs de desfășurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunțare al părților ori al moștenitorilor acestora.
Revocarea mandatului
Acestă cauză specfică contractului de mandat și care își are fundamentul în caracterul intuitu personae al acestuia, este reglementată de art. 2030 NCC, articol conform căruia mandantul poate revoca mandatul oricând, căci acesta este dat în interesul său și îl poate constrânge, la caz, pe mandatar de a-i remite înscrisul de împuternicire. Se prezumă că mandatul a fost încredințat mandatarului numai în interesul mandantului, așa încât acesta este singura persoană în măsură să aprecieze în ce măsură este în intersul său să mențină sau să revoce mandatul încredințat.
În practica judiciară și în doctrină s-a decis că o clauză în contactul de mandat prin care se stipulează că acel contract nu poate fi revocat de către mandant este valabilă, dar și în această situație va putea funcționa revocarea uniltarală doar dacă mandantul dovedește cazul de forță majoră, ori culpa mandatarului în îndeplinirea mandatului.
Revocarea unilaterală se admite chaiar dacă în contract s-a pevăzut o clauză de irevocabilitate sau mandatul este în interes comun. Numai că, în aceste cazuri, mandantul răspunde dacă nu dovedește forța majoră sau culpa mandatarului.
Datorită caracterului inituitu personae al mandatului, lipsa, scăderea sau pierderea încrederii față de mandatar îl îndreptățește pe mandant să îi revoce mandatul ad nutum (fără nicio justificare). Revocarea poate funcționa chiar și în cazul mandatului cu titlu oneros, situație în care mandatarul poate solicita să fie despăgubit, dacă revocarea s-a făcut pe neașteptate ori nejustificat și i-a cauzat un prejudiciu.
De asemenea, conform art. 2031 din noul Cod civ. , revocarea se poate face expres sau tacit, fără ca, în drept , să fie impuse cerințe speciale pentru realizarea unor astfel de operațiuni; revocarea tacită poate să constea în numirea altui mandatar pentru aceeiași afacere, operațiune care își va produce efectele de la data notificării revocării.
De precizat că, până la notificarea revocării, mandantul va răspunde față de terții de bună-credință, dar cu drept de regres împotriva mandatarului incorect.
În ceea ce privește practica judiciară, s-a decis că, dacă mandatarul nu a cunoscut voința mandantului de a-i retrage mandatul, contractul de înstrăinare încheiat în baza contractului de mandat este perfect valabil. Acestă soluție a fost preluată de legiuitor, care prin prevederile art. 2036 o insitituie și o consacră.
De asemenea revocarea poate fi totală sau parțială. Este totală atunci când este retras întreg mandatul și este parțială atunci când din întinderea mandatului inițial sunt retrase doar anumite împuterniciri, dar în niciun caz toate.
Când mandantul și-a numit mai mulți mandatari succesivi pentru aceiași afacere, menținerea în funcție a celor anterior numiți trebuie să fie expresă, în caz contrar se consideră că a operat revocarea.
În caz de pluralitate de mandanți, revocarea mandatului se face cu acordul tuturor mandanților. În schimb, mandatul dat mai multor mandatari obligați să lucreze împreună (pluralitate de mandatari) încetează chiar și atunci când cauza încetării îl privește numai pe unul dintre ei.
Revocarea mandatului va produce și o serie de efecte juridice. Astfel, potrivit prevederilor art. 2032, alin (1), mandantul care revocă mandatul rămâne ținut să își execute obligațiile față de mandatar. Are de asemenea obligația de a repara prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocării nejustificate, ori intempestiv, iar potrivit prevederilor alin (2), dacă părțile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se consideră a fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit sau de forță majoră.
Revocarea trebuie cunoscută și terților, în caz contrar aceștia putându-l ține obligat pe mandant pentru actele încheiate de ei după revocare, mandantul având un drept de regres împotriva mandatarului. În acest sens, sunt de reținut următoarele reguli stabilite de art 2033 Cod civ.:
Dacă procura a fost dată în formă autentică notarială, în vederea informării terților, notarul public căruia i se solicită să autentifice revocarea unei asemeni procuri este obligat să transmită de îndată revocarea către Registrul național notarial ținut în format electronic, potrivit legii;
Notarul public care autentifică actul pentru încheiarea căruia a fost dată procura are obligația să verifice la Registrul național dacă aceea procură a fost revocată.
În toate situațiile, revocarea mandatarului produce efecte numai pentru viitor (ex nunc).
Renunțarea mandatarului
Mandatarul poate renunța oricând la excutarea mandatului pe baza unei notifcări prealabile, comunicată mandantului.
În cazul mandatului cu titlu oneros, mandatarul poate cere remunerația cuvenită pentru actele pe care le-a încheiat pe seama mandantului până la data renunțării.
Prin renunțarea sa mandatarul nu trebuie să îl păgubească pe mandant; în caz contrar, el este obligat să îl despăgubească pe mandant pentru prejudiciile suferite prin efectul renunțării, cu excepția cazului când continuarea executării mandatului i-ar fi cauzat mandatarului însuși o pagubă însemnată, care nu putea fi prevăzută la data acceptării mandatului. (art. 2034, alin (3) noul Cod civ.)
Așa cum se arată în literatura juridică, posibilitatea renunțării fiind de ordine publică, nu poate fi înlăturată printr-o clauză contractuală.
Moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului sau mandatarului
În principiu, contractul de mandat fiind intuitu persoane, el încetează la moartea oricăreia dintre părți, cu excepția cazurilor în care părțile contractante au convenit să continue cu moștenitorii. Cu toate acestea, în caz de deces, al uneia dintre părți, moștenitorii ori repezentanții acestuia au obligația de a informa imediat cealaltă parte și să se îngrijească de interesele lui până la preluarea afacerii de către mandant însuși ori de către un terț, continuând executarea mandatului dacă prin întârzierea acesteia riscă să pună în pericol interesele mandantului ori ale moștenitorilor săi. Potrivit art 2035 alin (1) și (2) Cod civ. aceiași obligație revine reprezentanților celor care sunt declarați în faliment ori incapabili după moartea mandatarului, socotelile la care acesta era dator față de mandant vor fi date de succesorii săi acceptanți.
Actele juridice încheiate de mandatar după moartea mandantului sunt valabile dacă mandatarul nu a cunoscut moartea mandantului, iar terții au fost și ei de bună-credință. (art 2036 noul Cod civ.)
Ca o excepție de la regulile de mai sus, mandatul judiciar, dat cu scopul reprezentării în fața instanțelor de judecată ori arbitrale, după caz, nu încetează prin moartea sau incapacitatea mandantului, subsistând până la retragerea lui de către moștenitori ori de către reprezentanții legali ai celui pus sub interdicție sau ai incapabilului.
O deosebire apare în cazul încetării contractului de mandat cu pluralitate de mandatari. În această situație, art. 2038 din noul Cod civ. stabilește următoarea regulă, aplicabilă doar dacă părțile contractante nu au convenit astfel: „mandatul dat mai multor mandatari obligați să lucreze împreună încetează chiar și atunci când cauza încetării îl privește numai pe unul dintre ei.”
La încetarea mandatului, din orice cauze, mandatarul este dator să restituie mandantului înscrisul primit cu titlu de legimitimare, precum și orice alte acte ori valori primite de el, în termenul mandatului ce i-a fost încredințat (art. 1308, alin (1)).
De regulă, dacă mandatarul nu a cunoscut revocarea sa și nici terțul contractant, actele încheiate de ei sunt valabile, conform prevederilor art. 1307 alin. (4) și art. 2036 din noul Cod civ., prevederile acestora fiind aplicabile în mod corespunzător.
Dacă reprezentantul sau reprezentatul este persoana juridică, puterea de a reprezenta încetează la data la care persoana juridică își încetează existența. (art. 1307 alin (2) noul Cod civ.)
Alte cauze de încetare a mandatului. Potrivit art. 2035 alin. 1 noul Cod Civil, mandatul se stinge și prin incapacitatea sau falimentul uneia dintre părți.
Mai mult, în doctrină s-a apreciat că orice împrejurare care determină o incapacitate duce implicit și la încetarea mandatului, „întrucât normele privind incapacitatea și reprezentarea legală a incapabililor se opun continuării mandatului.”
Secțiunea a II-a Efectele încetării mandatului
Când mandatul încetează, mandatarul nu mai poate încheia acte juridice în numele și pe seama mandantului, cu excepția cazurilor când prerogativele sale sunt continuate pentru a nu prejudicia interesele mandantului. (art. 2037 noul Cod civ.)
Ca urmare a încetării mandatului, în toate cazurile, mandatarul este obligat:
să restituie mandantului procura primită;
să predea orice act primit;
să predea bunurile primite pentru executarea mandatului.
Astel, conform art. 1308 din noul Cod civ., la încetarea puterilor încredințate, reprezentantul este obligat să restituie reprezentatului înscrisul care constată aceste puteri.
Reprezentatul nu poate reține acest înscris drept garanție a creanțelor sale asupra reprezentatului, dar poate să ceară o copie a înscrisului, certificată de reprezentat, cu mențiunea că puterea de reprezentare a încetat.
Potrivit art. 2037 din noul Cod civ. „ la încetarea în orice mod a mandatului, mandatarul este ținut să își execute obligația de a da socoteală mandantului”.
Tot ceea ce mandatarul a făcut, în numele mandantului, înainte de a cunoaște sau de a fi putut cunoaște cauza de încetare a mandatului este socotit ca valabil făcut în executarea acestuia.
În ceea ce privește actele încheiate de mandatar sunt valabile și executorii în privința terților de bună-credință, atât timp cât nu a cunoscut cauza de încetare a mandatului. (art. 2036 noul Cod civ.).
CAPITOLUL V
STUDIU DE CAZ
5.1. Speța nr. 1.
Potrivit art.2019 din noul Cod civ., mandatarul are obligația ca, oricând i se cere de mandant, să dea socoteală de actele sale și de a-i remite tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului.
Folosirea de către mandatar, în interesul său, a sumelor încasate în numele mandantului, reprezintă o faptă gravă, motiv pentru care art.2020 din noul Cod civ. îl obligă să plătească dobânzi pentru aceste sume, dobânzi care se datorează din ziua întrebuințării lor ori din ziua chemării în judecată, dacă nu au fost întrebuințate. (sentința civilă nr.4590/10.06.2012)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București în data de 29.12.20012, reclamanta T.F. a chemat în judecată pe pârâtul T.C.I., solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acestuia la restituirea sumelor ridicate de la BRD în baza împuternicirii ce i-a acordat-o, actualizate cu dobânda legală și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art.2019-2020 noul Cod civ., reclamanta arată că l-a cunoscut pe pârât în calitate de avocat și că acesta s-a dovedit deosebit de atent, propunându-i să aibă grijă de ea, dar nu în baza unui contract de întreținere ci în schimbul unui testament întocmit în favoarea soției și copiilor săi.
Întrucât pârâtul i-a inspirat încredere, a fost de acord cu propunerea și a întocmit testamentul în sensul solicitat și, dată fiind legătura pe care a stabilit-o cu familia pârâtului și fiind foarte bolnavă, la sugestia funcționarului de la B.R.D., l-a trecut pe pârât ca împuternicit în contractul de depozit, scopul fiind acela ca, în cazul în care nu s-ar fi putut deplasa la Bancă, pârâtul să ridice banii necesari din depozitul de 9.386 USD.
Ulterior, sesizând existența unor neînțelegeri între pârât și soția acestuia, a făcut o verificare a contului, ocazie cu care a constatat că pârâtul a ridicat în data de 13.05.20011 suma de 1300 USD iar în data de 15.05.2011 a lichidat întregul cont, devenind el titularul contractului de depozit.
Susține reclamanta că nici un moment nu a avut intenția de a-i oferi acești bani pârâtului și că acesta a deposedat-o de toate economiile, comportamentul acestuia determinând-o să revoce testamentul.
Alăturat cererii de chemare în judecată reclamanta a depus la dosar, în copie certificată conform dispozițiilor art.112 alin.(2) C.proc.civ., testamentul autentificat sub nr.1089/13.06.2011 de notarul public Cezar-Gabriel Ciudoescu, declarația de revocare a testamentului, autentificată sub nr.2981/177.06.2011 de notarul public Melania Popa, plângerile formulate împotriva pârâtului la Baroul București și la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București, acte medicale, contractele de depozit.
Pârâtul, prin întâmpinarea depusă în termen legal, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât reclamanta a autorizat Banca să-i elibereze suma constituită în depozit și dobânda aferentă.
În dovedirea susținerilor reciproce, părțile au solicitat, instanța încuviințând, administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu și testimonială, în cauză fiind audiată martora V.M.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține că prin contractul de depozit încheiat de reclamantă cu B.R.D. la data de 06.05.2011, pârâtul T.I.C a fost desemnat împuternicit, banca fiind autorizată să îi elibereze suma constituită în depozit și dobânda aferentă.
În data de 13.05.2011, pârâtul a ridicat din cont suma de 1384 USD iar diferența de 8.000 USD a transferat-o într-un nou depozit cu privire la care el avea calitatea de titular, reclamanta fiind împuternicit.
În data de 15.05.2011, conform extrasului de cont depus la fila 16 din dosar, întreaga sumă de 8.000 USD este retrasă, contul fiind lichidat de către pârât, aspect recunoscut de acesta prin răspunsul la întrebarea nr.3 din interogatoriu.
Pretențiile reclamantei au fost întemeiate pe dispozițiile art.2019-2020 din noul Cod civ., natura juridică a clauzei de împuternicire din contractele de depozit bancar fiind aceea a unui contract de mandat astfel că, în calitate de mandatar, pârâtul avea obligația de a da socoteală în legătură cu sumele ridicate în baza clauzei de împuternicire
În acest sens, deși a susținut că banii au fost retrași cu știrea reclamantei, fiind predați acesteia sub formă de obiecte și servicii, pârâtul nu a făcut dovada că în perioada 13.05.2011 – 15.05.2011 a procurat obiecte sau a asigurat reclamantei servicii în valoare totală de 9.384 USD și nici nu a probat existența acordului reclamantei privind cheltuirea banilor în scopul afirmat.
Dimpotrivă, așa cum rezultă din declarația martorei V.M., audiată la propunerea pârâtului, reclamanta s-a supărat atunci când a constatat că toți banii au fost retrași, în aceeași zi revocând testamentul și rupând orice relație cu familia pârâtului.
Potrivit art.2019 din noul Cod civ., mandatarul are obligația ca, oricând i se cere de mandant, să dea socoteală de actele sale și de a-i remite tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului.
Folosirea de către mandatar, în interesul său, a sumelor încasate în numele mandantului, reprezintă o faptă gravă, motiv pentru care art.2020 noul Cod civ. îl obligă să plătească dobânzi pentru aceste sume, dobânzi care se datorează din ziua întrebuințării lor ori din ziua chemării în judecată, dacă nu au fost întrebuințate.
Din răspunsul pârâtului la întrebările nr.4 și 5 interogatoriu, rezultă că întreaga sumă ce a fost ridicată din contul bancar al cărui titular a fost reclamanta a fost cheltuită în zilele de 13.05.2011 și 15.05.2011, astfel că acesta datorează dobânda legală la suma de 1.384 USD începând cu data de 13.05.2012 și la suma de 8.000 USD începând cu data de 15.05.2012.
Față de cele reținute, instanța constată întemeiată acțiunea reclamantei și urmează să o admită, obligând pârâtul să-i predea suma de 9.384 USD, cu dobânda legală de la data de 13.05.2011 pentru suma de 1.384 USD și de la data de 15.05.2011 pentru suma de 8.000 USD, echivalent în lei la data executării obligației.
Va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
5.2. Speța nr. 2
Dosar 595/2014
Prin sentința civilă nr. 10175/14.11.2013 Judecatoria Bacău a admis acțiunea pronunțată de reclamantul V.D. în contradictoriu cu pârâta C.M., a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 21254 lei cu titlul de pretenții si 2027 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentința prima instanță a retinut urmatoarele:
Prin procura autentificată sub nr. 526/ 16.03.2009 la BNP U.S.S., pârâta a fost mandatată de către reclamant să îl reprezinte în fața instanțelor de judecata în litigiul purtat cu S.C. U. SA București și să procedeze la executarea silită a hotarârii.
Prin sentința civilă 8452/25.09.2011 a Judecatoriei Bacău a fost obligată pârâta S.C. U. S.A. București să plătească reclamantului ( reprezentat prin procurator pârâta din prezenta cauză) suma de 19025,39 lei despăgubiri și 1781,51 lei cheltuieli de judecată.
Așa după cum rezultă din înscrisul aflat în copie la fila 5 dosar, pârâta a deschis pe numele său un cont la BRD- G.S.G. Bacău. S.C. U. București a virat în contul deschis pe seama pârâtei suma de 21.254 lei și la data de 14.08.20012 a solicitat B.R.D. – G.S.G. Bacau să vireze în contul reclamantului această sumă având în vedere că la data de 04.04.2007 procura de reprezentare nr. 526/2004 a fost revocată( fila 8 dosar).
Prin urmare coroborând aceste două înscrisuri instanța constată că pârâta a încasat în temeiul procurii nr. 526/2009 de la S.C. U. S.A. Bucuresti suma de 21.254 lei pe care refuza să o remită reclamantului.
Instanța reține că procura de reprezentare nr. 526/2009 dată de reclamant pârâtei reprezinta un contract de mandat prin care pârâta și-a asumat îndeplinirea unor acte juridice în numele și pe seama mandantului .
Este evident ca această procură dă nastere unor drepturi și obligații între parti dar și în raporturile cu terții.
Potrivit art. 2019 noul Cod Civil, “mandatarul este ținut să dea socoteală despre getiunea sa și să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului.”
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta C.M. care a aratat că instanța de fond a analizat eronat probele din dosar, în contradicție cu actele depuse și în pofida evidentelor invocate prin întâmpinare deoarece suma a cărei returnare s-a solicitat a fost virată după revocarea procurii de reprezentare moment în care între ea și reclamant nu mai existau raporturi juridice. A mai aratat recurenta că suma care i-a fost virată în cont provine din cu totul alte raporturi juridice care nu fac obiectul prezentului dosar.
În recurs părțile au depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului reține urmatoarele:
Din adresa nr. 6469/13.09.2012 emisă de BRD Sucursala Bacău către Biroul Executorului Judecatoresc C.I. și din adresa emisă de SC U. SA înregistrată la BRD – Sucursala Bacău la 14.08.2012 rezultă că suma în litigiu de 21254 lei a fost virată de U. SA prin sucursala Bacău în contul personal al pârâtei C.M. în baza procurii de reprezentare deținută de aceasta, autentificată sub nr. 526/16.04.2009, suma fiind datorată în baza sentinței civile nr. 8452/2011.
Actele depuse la dosar în recurs de către pârâta nu fac dovada că ar fi nereală situația rezultată din cele două adrese privind titlul în baza căruia s-a efectuat plata sumei virate în contul pârâtei.
Prin urmare sunt lipsite de temei susținerile recurentei pârâte în sensul că suma care i-a fost virată ar rezulta din raporturi juridice care nu fac obiectul prezentei cauze.
În mod corect prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 2019 noul Cod civil potrivit cărora oricând i se va cere mandatarul este dator să remită mandantului tot ceea ce a primit în puterea mandatului. În raport cu aceste dispoziții sunt lipsite de relevanță apărările recurentei privind revocarea procurii de reprezentare autentificată sub nr. 526/16.03.2009 la cererea mandantului atâta vreme cât în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 8452/25.09.2011 C. M. a stat în judecată în calitate de reprezentant pentru reclamantul V.D. conform procurii nr. 526/2009 iar SC U. SA A virat în contul recurentei din prezenta cauză suma în litigiu în îndeplinirea obligațiilor de plată dispuse prin sentința civilă nr. 8452/25.09.2011 față de reclamantul V.D..
Față de cele reținute, văzând și prevederile art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant reprezentând onorariu avocat.
5.3. Speța nr. 3
Prezenta speță prezintă interes prin referirea la reglementările din cele două forme al Codului civil.
Sesizarea Curții, pe textul din Codul civil vechi. Printr-o decizie din 2010, Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 1539 și art. 1541 din Codul civil, excepție ridicată într-o cauză având ca obiect recursul formulat împotriva încheierii de ședință pronunțate de Tribunalul Călărași. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia a susținut că articolele criticate din Codul civil sunt de natură a limita caracterul exclusiv și absolut al exercitării dreptului de proprietate, atenuându-l prin formularea unei sintagme generale, și anume “atâta timp cât este însărcinat”. În acest context, consideră că art. 1539 și art. 1541 din Codul civil sunt neconstituționale în măsura în care se solicită mandatarului să remită și ceea ce nu s-ar fi cuvenit mandantului, fiind o prevedere discriminatorie în raport cu alte contracte similare, prin care o persoană este împuternicită de o altă persoană să efectueze alte demersuri în numele și pentru aceasta.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1539 și art. 1541 din Codul civil, care au următorul conținut:
Art. 1539: “Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui. Este asemenea îndatorat a termina afacerea începută la moartea mandantului, dacă din întârziere ar putea urma pericol.”;
Art. 1541: “Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului.”
Trimiterea la noul Cod civil. Ulterior sesizării Curții Constituționale, la data de 1 octombrie 2011, a intrat în vigoare noul Cod civil, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. Curtea observă că soluția legislativă cuprinsă în art. 1539 alin. 1 din vechiul Cod civil se regăsește parțial în art. 2.017 alin. (1) din noul Cod civil, care prevede că “Mandatarul nu poate să depășească limitele stabilite prin mandat”, iar reglementarea cuprinsă în art. 1539 alin. 2 din același act normativ se regăsește în art. 2.035 alin. (2) din noul Cod civil, potrivit căruia, “În cazul prevăzut la alin. (1) – și anume în caz de deces, incapacitate sau faliment al uneia dintre părți – mandatarul sau moștenitorii ori reprezentanții săi sunt obligați să continue executarea mandatului dacă întârzierea acesteia riscă să pună în pericol interesele mandantului ori ale moștenitorilor săi”.
În ceea ce privește art. 1541 din vechiul Codul civil, Curtea observă că soluția legislativă a fost preluată în cuprinsul art. 2.019 alin. (1) din noul Cod civil, care prevede că “Orice mandatar este ținut să dea socoteală despre gestiunea sa și să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului”.
Decizia pronunțată pe textul vechi. Având în vedere prevederile art. 102 alin. (1) din cap. VII secțiunea 1 intitulată “Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare a cărții a V-a «Despre obligații» a Codului civil” din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora “Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, Curtea s-a pronunțat asupra prevederilor art. 1539 și art. 1541 din vechiul Cod civil, care și-au produs efectele față de autorul excepției de neconstituționalitate.
Curtea a arătat că soluția legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la o critică similară, statuând că că reglementarea criticată nu contravine Legii fundamentale. Crtica s-a referit la obligația mandatarului de a da socoteală și de a răspunde pentru îndeplinirea mandatului. Această obligație reprezintă îndatorirea mandatarului de a-i aduce la cunoștință mandantului toate informațiile referitoare la demersurile și rezultatele obținute, precum și de a-i preda bunurile sau valorile primite în temeiul mandatului, inclusiv înscrisurile doveditoare ale actelor juridice.
Obligația mandatarului de a remite mandantului tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit acestuia din urmă, este justificată de faptul că actele juridice pe care mandatarul le-a încheiat produc efecte direct între terți și mandantul în numele căruia au fost încheiate acele acte, iar nu între mandatar și terți. Dacă terțul dorește restituirea unei sume sau a unui bun, el va acționa direct pe mandant, care va trebui să restituie ce a obținut necuvenit. Mandatarul, nefiind parte contractantă, nu are nicio obligație în acest sens.
Principala obligație a mandatarului este de a executa mandatul (obligație de a face) în limitele și cu respectarea împuternicirii pe care a primit-o de la mandant (art. 1539 alin. 1 din Codul civil, potrivit căruia “mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat” cu acesta). Obligația mandatarului de a îndeplini mandatul este obligație de mijloace (de diligență), și nu de rezultat. Culpa mandatarului în executarea mandatului va fi apreciată diferit, în raport de natura contractului; dacă mandatul este cu titlu oneros, răspunderea pentru culpă a mandatarului va fi apreciată mai sever (in abstracto), avându-se în vedere criteriul persoanei prudente și diligente, iar dacă mandatul este gratuit, culpa lui va fi apreciată mai îngăduitor, prin raportare la diligența pe care acesta o dovedește față de propriile afaceri.
Așa fiind, Curtea a apreciat că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia textele de lege care stabilesc obligațiile mandatarului într-un contract de mandat contravin prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților, deoarece mandantul și mandatarul nu se află în aceeași situație juridică și, ca urmare, obligațiile lor sunt diferit reglementate.
Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 1371/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 879 din 13 decembrie 2011.
CONCLUZII
În cuprinsul lucrării, am încercat o prezentare a contractului de mandat axată în mod deosebit pe noutățile instituite în această materie de reglementările noului Cod civil, astfel din conținutul lucrării se poate constata și reține că mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant prin procedeul reprezentării (în numele mandantului) și pe seama (cheltuiala) mandantului.
De asemenea, am acordat atenție sporită tuturor aspectelor reprezentative ale contractului de mandat.
Astfel, în privința relației dintre mandat și reprezentare, am arătat că mandatul este, în esență, un contract prin care se încheie acte juridice pe seama altuia (după cum rezultă din art. 2009 C. civ.), însă nu întotdeauna și în numele acestuia, legiuitorul specificând la ora actuală în mod explicit faptul că „mandatul este cu sau fără reprezentare”.
Astfel, am subliniat binevenita modificare operată de legiuitor în definiția contractului de mandat, prin eliminarea prezumției gratuității acestuia, în contextul în care ultimele decenii au marcat o profesionalizare accelerată a acestui tip de contract.
Problema calificării mandatului ca fiind un contract unilateral sau bilateral/ sinalagmatic a iscat anumite dispute a căror soluționare se regăsește și în cuprinsul acestei lucrări, astfel, când contractul de mandat este oneros, el are un caracter sinalagmatic (dând naștere la obligații reciproce între părți), iar când este gratuit are un carcacter unilateral.
În ceea ce privește analiza condițiilor de validitate ale contractului de mandat condițiile cerute de dreptul comun pentru încheierea valabilă a unui contract de mandat – respectiv: consimțământul valabil exprimat, capacitatea de a contracta, un obiect determinat și o cauză licită – pentru orice fel de contract.
În privința capacității părților de a contracta, doctrina a consemnat controverse generate de întrebarea dacă este necesar sau nu ca reprezentantul să aibă capacitate de exercițiu deplină pentru a încheia valabil operațiunea juridică în vederea căreia a fost împuternicit.
Controversa a fost soluționată prin prevederile art. 1298 Cod civil, conform cărora: „în cazul reprezentării convenționale, atât reprezentatul, cât și reprezentantul trebuie să aibă capacitate de a încheia actul pentru care reprezentarea a fost dată”
Ca orice contract valabil încheiat, mandatul va produce efecte juridice, potrivit dreptului comun.
Efectele contractului de mandat, ca la orice contract, constau în obligațiile părților, dar pentru că, mandatarul încheie acte juridice cu terții, în numele și pe seama mandantului, contractul de mandat produce efecte și față de persoanele terțe.
Așadar efectele contractului de mandat se împart în:
efecte între părți, obligațiile mandatarului și cele ale mandantului
efecte față de terți, raporturile dintre mandant și terți și raporturile dintre mandatar și terți
În ceea ce privește cauzele de încetare ale contractului de mandat, pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri: revocarea sa de către mandant; renunțarea mandatarului; moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului.Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat și chiar dacă a fost declarat irevocabil.
De asemenea, împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeași afacere revocă mandatul inițial.
Până la apariția noului Cod Civil, un subiect foarte controversat a fost durata mandatului, în speță, a procurilor. Se năștea întrebarea cât timp este valabilă o procură, iar răspunsurile difereau: de la 6 luni la durata nelimitată, până la revocarea expresă, în funcție de actul care trebuia semnat în baza mandatului respectiv.
Acum avem acest aspect important reglementat de art. 2015: "Dacă părțile nu au prevazut un termen, contractul de mandat încetează în 3 ani de la încheierea sa".
Prin urmare, mandatul nu poate fi convenit de părți cu caracter perpetuu. Așadar, în lumina noilor reglementări, contractul de mandat poate fi încheiat doar pe durată determinată, fie stabilită în mod explicit de părți, fie prevăzută, în mod supletiv, de legiuitor
Ca o concluzie se poate afirma că raportul de mandat este o formă esențială pentru funcționarea societății moderne, pornind de la sfera individuală, până la funcționarea economiei,astfel mandatul este un instrument foarte util prin faptul că facilitează acțiunile umane depășind barierele create de distantele geografice si de timpul limitat pe care il avem la dispozitie.
BIBLIOGRAFIE
Tratate. Cursuri. Monografii
CAMELIA TOADER (2005), Drept civil. Contracte speciale, București, Editura All Beck;
CAMELIA TOADER (2008), Drept civil. Contracte speciale, Ediția 3, București, Editura C.H. Beck;
CRENGUȚA LEAUA (2012), Dreptul afacerilor. Noțiuni generale de drept privat, București, Editura Universul Juridic;
DUMITRU C. FLORESCU (2012), Contracte civile în noul Cod civil, Ediția a III-a revizuită și adăugită, București, Editura Universul Juridic;
FLORIN MOȚIU (2011), Contractele speciale în noul Cod civil. Ediția a II-a revizuită și adăugită, București, Editura Universul Juridic;
FRANCISC DEAK (2001), Tratat de drept civil. Contracte speciale, ediția a 3-a, Editura Universul Juridic, București;
FRANCISC DEAK (2006), Tratat de Drept civil. Contracte speciale. Vol. II. Locațiunea, Închirierea locuinței, Arendarea, Antrepriza, Mandatul. Ediția a IV-a actualizată de Lucian Mihai și Romeo Popescu, București, Editura Universul Juridic;
ION DOGARU (2004), Drept civil. Contractele speciale, București, Editura All Beck;
ION DOGARU, EDMOND GABRIEL OLTEANU, LUCIAN BERND SĂULEANU (2009), Bazele dreptului civil. Volumul IV. Contracte speciale, București, Editura C.H. Beck;
IULIAN GÎLCĂ(2007), Drept civil. Contracte speciale. Note de curs, Alba Iulia, Seria didactică;
GHEORGHE PIPEREA (2009) Drept comercial, vol. II, Editura C.H. Beck, București;
LIVIU POP (2010), Contribuții la studiul obligațiilor civile, București, Editura Universul Juridic;
LIVIU POP, IONUȚ-FLORIAN POPA, STELIAN IOAN VIDU (2012), Tratat elementar de drept civil. Obligațiile conform noului Cod civil, București, Editura Universul Juridic;
LIVIU STĂNCIULESCU (2012), Curs de drept civil. Contracte conform noului Cod civil, București, Editura Hamangiu;
Legislație internă și europeană
*** Constituția României;
*** Noul Cod civil;
*** Noul Cod de procedură civilă;
*** Codul civil de la 1864;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Efectele Si Incetarea Contractului de Mandat (ID: 114655)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.