Efectele Publicitatii Comerciale
I. Cadrul conceptual juridic
Datorită efectelor pe care publicitatea le exercită asupra indivizilor și a structurilor sociale, aceasta a devenit o evidentă forță persuasivă ce conturează evocator lumea contemporană și viața socială. În societatea actuală publicitatea influențează considerabil felul în care oamenii văd lumea și pe ei înșiși, mai ales în ceea ce privește valorile și criteriile de judecată și de comportament.
Este impresionant cum s-a ajuns „de la simple anunțuri la organizarea de campanii publicitare fiind utilizate mediile de comunicare cele mai moderne, precum cinematograful, radio, televiziune”. Totodată, este îngrijorător cum s-a schimbat rolul publicității : de la a informa la cel de a crea imagini în jurul amalgamului de produse și servicii.
În cadrul primului capitol mi-am propus clarificarea conceptelor de bază, stabilirea actelor juridice internaționale și interne de primă importanță ce reglementează publicitatea comercială și precizarea subiecților comunicării implicați în activitatea comercială.
1.1. Noțiuni generale
Autorul Valerică Dabu în Dreptul comunicării sociale, menționează faptul că publicitatea spre sfârșitul secolului XVIII impresiona prin „elocvență, retorică, galimație, cele mai prețioase adjuvante”. Publicitatea făcea referire la calitățile unui produs sau serviciu, imaginea având doar un rol decorativ, estetic, cu totul diferit de ceea ce se întâmplă astăzi: imaginea este creată astfel încât să impulsioneze mintea consumatorilor, să creeze o legătura strânsă între obiectul de vânzare și calitatea pe care o vizează, deținând astfel un rol ornamental.
Referitor tot la imagine și publicitate, René Huyghe susținea că ,,imaginea provocatoare, simplificată, etalată, răsunătoare prin culorile și formele concentrate, devine instrumentul unei racolări universale pe care aviditatea privirilor abia o așteaptă și care declanșează în centrii nervoși reflexe de dorințe, de pofte.”
În condițiile în care publicitatea a devenit o necesitate pentru societate, ne propunem să definim noțiunile din cadrul activității în discuție și să fixăm delimitări pregnante termenilor pentru a preveni apariția unor confuzii.
Comunicarea vizează transmiterea de informații de la emițător la receptor. În sens restrâns, conceptul de comunicare socială se referă la schimbul de informații între persoană, agentul media, autoritatea publică, societate și alte structuri ale acesteia. Cu alte cuvinte, comunicarea socială presupune relația de comunicare individ-individ, individ-societate sau individ-autoritate.
Dreptul comunicării sociale, în sens general, reprezintă o ramură a dreptului public formată din „totalitatea normelor juridice ce reglementează relațiile sociale ce se formează în cadrul comunicării sociale, directe și indirecte dintre oameni, respectiv indivizi, agentul media, autoritatea publică și societate”.
Comunicarea audiovizuală se referă la punerea la dispoziția publicului sau a unor categorii de public, prin orice mijloace de comunicație electronică de semne, semnale, texte, sunete, informații sau mesaje de orice natură, care nu au caracterul unei corespondențe private.
Sectorul publicității este unul vast și extrem de divers dacă ar fi să ne referim la conținut, la subiecții comunicării sau la rolul acesteia. Varianta actuală a legi publicității definește termenul de publicitate drept „orice formă de prezentare a unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste, având ca scop promovarea vânzării de bunuri și servicii, de drepturi și obligații”.
În domeniul comunicării comerciale, publicitatea este definită de Legea nr. 504/2002, conform căreia aceasta ilustrează „orice formă de mesaj, difuzat fie în baza unui contract cu o persoană fizică sau juridică, publică ori privată, în schimbul unui tarif sau al altor beneficii, privind exercitarea unei activități comerciale, meșteșugărești, profesionale, cu scopul de a promova furnizarea de bunuri, inclusiv imobile și necorporale, sau prestarea de servicii contracost, fie difuzat în scopuri autopromoționale.”
Pentru o înțelegere mai amplă a acestui fenomen, ar fi mai indicată o descriere a procesului însuși decât a termenului: „Advertising-ul (publicitatea) este procesul plasării unor reclame identificabile, în media bine definite, contra unor costuri cunoscute ale spațiilor sau timpilor folosiți pentru aceasta”.
După cum putem observa în definiția anterioară, dar și în alte lucrări de specialitate ale diverșilor autori, este preferabil și, deseori utilizat termenul din limba engleză ,, advertising” spre deosebire de cel românesc ,,publicitate” întrucât cel din urmă este folosit și pentru alt domeniu al comunicării, cel de ,,publicity”. Acest domeniu se conturează în jurul unui „proces prin care o organizație sau un individ încearcă să se facă cunoscuți opiniei publice, să ocupe un loc vizibil în spațiul public”. Noțiunea de publicity se traduce tot prin publicitate, însă acesta denotă un alt sens față de cel de adversiting, care presupune plasarea unor reclame vizibile în mass-media contra unor costuri.
O altă confuzie apare frecvent și între termenii reclamă și publicitate, figurând ca fiind similari din punct de vedere al semnificației, însă, conceptele sunt diferite. Deși în limbajul curent nu se obișnuiește să se facă distincție, teoreticienii atribuie termenul de publicitate în special domeniului, iar reclama reprezintă produsul efectiv al procesului de comunicare.
Din diversitatea definițiilor oferite ne preocupă în mod prioritar înțelesul ce îi este atribuit pe planul activității comerciale. Octavian Capățînă, în lucrarea Publicitatea comercială definește procesul drept „o formă de comunicare desfășurată în cadrul unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liberale în scopul de a promova procurarea de bunuri și servicii, inclusiv de imobile, de drepturi și de obligații”, cu finalitatea de a atrage.
Art. 1, alin. 15 al Legii audiovizualului explică termenul de comunicare comercială audiovizuală astfel: „mesaje sonore sau în imagini, cu sau fără sunet, care sunt destinate să promoveze, direct ori indirect, bunurile, serviciile sau imaginea unei persoane fizice ori juridice care desfășoară o activitate economică. Mesajele respective însoțesc sau sunt incluse într-un program în schimbul unei plăți ori contraprestații sau în scopul autopromovării. Formele de comunicații comerciale audiovizuale includ publicitatea radiodifuzată și televizată, sponsorizarea, teleshoppingul, plasarea de produse și alte forme de publicitate”.
Din definiția anterioară putem sesiza faptul că se pune accent mai mult pe aspectul comercial al comunicării audiovizuale, decât pe misiunea reală a difuzării audiovizuale. Publicitatea nu se mai reduce la o informație în sensul clasic, aceasta urmărește să sugereze, să convingă, să influențeze comportamentul consumatorilor și ce e cel mai important, în final, să îl facă să adere.
Termenul de consumator, conform Codului de Practică în Comunicarea Comercială, elaborat de Consiliul Român pentru Publicitate, face referire la orice persoană fizică sau juridică expusă la comunicare comercială. Tot aici este definit și consumatorul mediu, drept individ rezonabil informat, atent si precaut, ținând seama de factorii sociali, culturali și lingvistici. Agențiile de publicitate (grup de persoane juridice ce oferă servicii în diferite aspecte ale comunicării comerciale precum creație, planificare/achizitie media, cercetare, consultanță, etc.) îndeplinesc rolul de intermediar între anunțator și consumator. Este menționat în conținutul acestui set de reguli etice elaborat de RACși termenul de anunțator: ,,persoană fizică sau juridică ce își promovează direct sau indirect produse, servicii, drepturi, obligații, firme, mărci, embleme ori altele asemenea”.
1.2. Norme juridice ce reglementează publicitatea comercială
În societatea contemporană, influențată drastic de spiritul consumerist, normele juridice privind publicitatea comercială și teleshopping-ul în domeniul audiovizual au scopul esențial de a asigura protecția consumatorilor, a prestatorilor de servicii și a interesului public general împotriva publicității înșelătoare și a consecințelor negative ale acesteia, prezentând totodată condițiile în care este permisă publicitatea comparativă. Pe lângă protecția consumatorilor, conform art. 1 din Legea concurenței nr. 2/1996, un alt scop al publicității comerciale audiovizuale este de a menține și de a stimula concurența în vederea promovării intereselor consumatorilor.
Mesajele publicitare comerciale trebuie încadrate între anumite limite cu scopul de a asigura respectarea principiile ordinii juridice constituționale și morale. Acestea vizează „respectarea concurenței loiale, în lipsa căreia nu ar putea funcționa o economie de piață, conținuturile dăunatoare diferitelor categorii de consumatori, în special al minorilor și al tinerilor, vizează respectarea drepturilor consumatorilor, ordinea publică și bunele moravuri, ș.a.”.
Există o serie de izvoare juridice internaționale și interne ce reglementează domeniul publicității comerciale. În acest sens, amintim punctul 8 din Rezoluția 1003/1993 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care prevede faptul că informația este un drept al cetățeanului din care rezultă și dreptul de a cere ca informația furnizată de agenții media să fie în conformitate cu adevărul. Având în vedere că informația este un element esențial în procesul comunicării, acest drept este reglementat și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului care, în art. 10, punctul 1, se precizează că ,,orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere”.
Art. 31, punctul 1 din Constituția României prevede că ,,dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit”, iar punctul 2 afirmă că ,,autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal”. La punctul 5 se precizează că serviciile publice de radio și televiziune sunt autonome și că acestea trebuie ,,să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antenă”.
Există și anumite legi organice specifice domeniului publicității dintre care amintim Codul Civil, în special art. 70-77 din cap. II intitulat Respectul vieții private și al demnității persoanei umane și Codul Penal: din Partea generală elementele infracțiunii și condițiile responsabilității iar din Partea specială infracțiunile ce pot fi săvârșite de către subiecții dreptului comunicării. De exemplu, în art. 215 din Codul penal se dispune: „Inducerea în eroare a unei personae prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani”. Faptă mincinoasă este aceea, care nu corespunde adevărului, realității, în sensul că nu există, sau există altfel și în altă formă, de cum o prezintă agentul.
Legile ordinare sunt adoptate de către Parlament cu votul majorității membrilor prezenți. Regimul juridic general al comunicării prin publicitate în România este stabilit în principal de Legea 148/2000 privind publicitatea amintită în subcapitolul anterior. Aferent publicității, în același articol apare termenul de publicitate înșelătoare, ,,orice publicitate care, în orice fel, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare orice persoană căreia îi este adresată sau care ia contact cu aceasta și îi poate afecta comportamentul economic, lezându-i interesul de consumator, sau care poate leza interesele unui concurent” și cel de publicitate comparativă, adică ,,orice publicitate care identifică explicit sau implicit un concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta”. Drept urmare, sesizăm că publicitatea trebuie să informeze corect și să fie făcută în mod responsabil, ținând cont de normele etice și sociale.
Art. 6 prezintă forme ale publicității care sunt interzise. Oricare ar fi mijlocul de comunicare ce face posibil transferal informațiilor, producătorii și distribuitorii de publicitate trebuie să respecte condițiile prevăzute în acest articol pentru a fi siguri că ceea ce transmit și modul de transmitere este în acord cu prevederile legale și nu lezează nicidecum integritatea fizică sau morală a receptorilor mesajului publicitar.
Tot în Legea 148/2000, în cap. 3 sunt prezentate dispoziții speciale privind publicitatea anumitor produse. Astfel, art. 10 interzice publicitatea explicită pentru produsele din tutun, art. 13 interzice publicitatea pentru băuturile alcoolice și tutun în condițiile în care se adresează minorilor sau înfățișează minori consumând aceste produse, dă o imagine negativă abstienței, sau nu conține inscripții-advertisment. În ceea ce privește medicamentele, art. 17 susține că ,,publicitatea este permisă numai pentru produsele medicamentoase care se eliberează fără prescripție medicală, pentru care materialele publicitare vor fi aprobate de Agenția Națională a Medicamentului”. Alte produse pentru care difuzarea de materiale publicitare este interzisă sunt: substanțele stupefiante și psihotrope, orice tipuri de arme, muniții, explozivi, metode și mijloace tirotehnice, cu excepția armelor destinate vânătorii, sportului și a celor de panoplie.
Anumite aspecte specifice acestui mod de comunicare sunt regrementate prin intermediul altor dispoziții legale precum Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și comparativă, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților și Legea 504/2002 a audiovizualului.
Dincolo de aceste prevederi cu caracter general, în domeniul audiovizualului regăsim și anumite decizii și instrucțiuni ale instituțiilor publice precum Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual (cu modificările ulterioare, în special Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 141/2013). Codul Audiovizualului prin Decizia 220/2011, capitolul IV, secțiunea a 8-a, prezintă reglementările privitoare la emisiunile de teleshopping, emisiuni ce constau în ,,difuzarea către public a unor oferte de comercializare directă privind furnizarea contra cost a unor bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobiliare, drepturi și obligații, care pot fi dobândite numai printr-un contract la distanță.” Art. 137, alineatele 1 și 2 menționează că este esențial ca emisiunile de teleshopping să fie separate și evidențiate clar de alte programe audiovizuale. Pentru a se desfășura în deplină corectitudine, emisiunile de teleshopping trebuie să respecte conform art. 135 prevederile Ordonanței Guvernului nr. 130/2000 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță și ale Ordonanței Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare. Teleshopping-ul, la fel ca publicitatea, trebuie să respecte normele etice, să prezinte o informare decentă și corectă și să nu utilizeze practici comerciale înșelătoare sau agresive.
Conform capitolului 4, art. 18 al Legii 148/2000, răspunzători pentru încălcarea acestor prevederi sunt autorul, realizatorul de publicitate, reprezentantul legal al mijlocului de difuzare și persoana care își face publicitate. Încălcarea prevederilor atrage răspunderea materială, civilă, contravențională sau penală, după caz. Dacă potrivit legii penale, abaterile nu îndeplinesc condițiile suficiente și necesare pentru a fi considerate infracțiuni, ele se numesc contravenții și sunt sancționate conform art. 23 cu amenzi cuprinse între 5.000.000 și 40.000.000 de lei.
Trebuie menționat și faptul că publicitatea reprezintă totodată și un risc pentru consumatori. Controlați de dorința de a vinde cu orice preț, vânzătorii deseori uită de cerințele legale și etice și recurg la exagerări sau chiar la posibile înșelăciuni ce pot avea efecte negative. Astfel, consumatorii trebuie să aibă cunoștințe suficiente pentru descifrarea semnificației mesajelor comerciale întrucât se vorbește tot mai mult despre aspectul deformant al reprezentărilor pe care reclamele le exprimă. Acestea banalizează valorile deoarece mesajul publicitar, fiind cât mai scurt și incitant, operează inevitabil o simplificare a realității.
În aceste sens, este necesară această reglementare a publicității, reglementare ce conține obligații etice și legale împiedicând astfel apariția unor eventualități nefaste pentru consumatori. Relevant lucrării noastre este să delimităm ceea ce este permis și ceea ce nu este permis în procesul de transmitere al publicității. Legea publicității stabileste drepturile și obligațiile celor care realizează publicitatea făcând referire la conținutul materialelor publicitare transmise de subiecți, indiferent de mijlocul de comunicare ales, atât cât e posibil transferul de informații.
În concluzie, orice formă de publicitate trebuie să respecte normele legale iar producătorii, reprezentanții legali ai mijlocului de difuzare cât și persoana fizică sau juridică care iși face publicitate trebuie să cunoască aceste prevederi și să realizeze respectiv să distribuie un mesaj publicitar decent, onest, corect și în spiritul responsabilității etice. Mai presus de orice scopuri consumeriste, mai presus de profit și de foloase personale, se află întotdeauna legea, lege dată ca să asigure protecția morală și personală a tuturor cetățenilor. Doar înțelegând și respectând acest adevăr putem evolua ca indivizi și implicit, ca societate.
1.3. Subiecții comunicării comerciale audiovizuale
Subiecții comunicării comerciale se referă la cele două părți implicate în activitatea comercială: pe de o parte anunțatorii, agențiile de publicitate, entitațile mass-media, autoritățile și instituțiile publice iar pe de altă parte consumatorii.
Conform art. 1 al Codului de practică în publicitate elaborat de Consiliul Român de Publicitate, subiecții trebuie să se asigure că mesajele publicitare sunt concepute astfel încât să respecte legislația în vigoare, să nu conține elemente ce ar putea încălca legea și să nu incite la încălcarea acesteia.
Autorul Octavian Căpătînă, în lucrarea Publicitatea comercială, definește termenul de anunțator ca fiind acea persoană sau întreprindere care încheie un contract de publicitate în scopul de a-și lansa pe piață produsele sau serviciile sau de a-și extinde clientela. Anunțatorul are libertatea de a alege drept partener orice agenție de publicitate pe care o consideră indicată să reprezinte interesele sale comerciale. O obligație ce revine anunțatorului decurge din statutul său juridic de agent economic înmatriculat la oficiul registrului comerțului. Potrivit art. 29 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, „comerciantul este obligat să menționeze pe facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte și orice alte documente întrebuințate în comerț, numele/denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare și, dacă este cazul, codul numeric personal. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislația din domeniu.”
Agențiile de publicitate se limitau să îndeplinească stric rolul de intermediar între anunțator și suporți, încheind contractele necesare în numele ori pe seama comerciantului interesat, încasând o suma de bani sub forma unui comision pentru serviciile prestate. Demesurile porneau la inițiativa agențiilor, cautând potențiali anunțatori. Pe parcurs, sarcinile agențiilor s-au amplificat, ajungând să conceapă și să concretizeze campanii publicitare cumulând astfel o dublă calitate: intermediar și prestator de servicii. Astăzi, structura acestor unități a devenit foarte complexă, cuprinzând compartimente de creație, de studii, de medii de publicitate, de promovare a vânzărilor, de relații publice dar și compartimente de servicii funcționale generale precum contabilitate, facturare, etc..
Autoritățile publice sunt structuri ale statului înzestrate cu putere publică în domeniul legiferării, administrației publice, în domeniul judecătoresc sau constituțional. Instituțile publice reprezintă organe înzestrate de stat cu competențe, personal, mijloace materiale, financiare și personalitate juridică, în scopul satisfacerii unor interese publice fără a putea folosi mijloace legale de constângere.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) este unitatea guvernamentală din România cu îndatoriri în sfera protecției consumatorului. ANPC reprezintă biroul unic de legătură responsabil cu aplicarea Regulamentului (CE) nr.2006/2004 privind protecția consumatorului. Dintre atribuțiile unității amintim: asigură armonizarea cadrului legislativ național cu reglementările din Uniunea Europeană în domeniul protecției consumatorilor; elaborează, împreună cu alte organe de specialitate ale administrației publice, proceduri privind obiectivele, condițiile și modul de colaborare în desfășurarea activității de protecție a consumatorilor; desfășoară activități de supraveghere a pieței produselor și serviciilor destinate consumatorilor; asigură respectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor, referitoare la securitatea produselor și serviciilor, precum și la apărarea drepturilor legitime ale consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piață la producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii, inclusiv servicii financiare; coordonează schimbul rapid de informații cu instituțiile și organele competente, naționale și internaționale, privind produsele și serviciile care reprezintă risc pentru sănătatea și securitatea consumatorilor, etc. . ). În România protecția consumatorului, în ansamblul ei este reglementată de Ordonanța Guvernului nr.21/1992, cu modificările și completările ulterioare.
Pe lângă ANPC, se numără și alte instituții guvernamentale care au responsabilități privind protecția consumatorului, în domeniile specifice de activitate, conform HG 244/2007, precum: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Sănătății, Ministerul Administrației și Internelor, Banca Națională a României, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). Ministerul Finanțelor Publice funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice. Ministerul Administrației și Internelor stabilește, potrivit legii, măsuri pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și a proprietății publice și private.
Principalele organe de control sunt Consiliul Național al Audiovizualului ( CNA) și Consiliul Român pentru Publicitate ( RAC). Consiliul Național al Audiovizualului reprezintă o autoritate publică autonomă, garant al interesului public în domeniul serviciilor de programe audiovizuale. În acest context, CNA, potrivit art. 10 al Legii audiovizualului are obligația de: ,,a) a asigura respectarea exprimării pluraliste de idei și opinii; b) încurajarea liberei concurențe; c) protejarea demnității umane și a minorilor; d) transparența activității proprii, creșterea nivelului de sensibilizare a opiniei publice în legătură cu utilizarea serviciilor media audiovizuale în mod eficient și în condiții de siguranță, prin dezvoltarea și promovarea educației pentru media la nivelul tuturor categoriilor sociale; e) protejarea culturii și a limbii române, a culturii și limbilor minorităților; f) monitorizarea serviciilor de programe și a serviciilor media audiovizuale la cerere, în vederea respectării de către acestea a prevederilor legale în materie, g) un raport echilibrat între serviciile naționale de radiofuziune și serviciile locale, regionale ori tematice; h) pluralismul surselor de informare a publicului; i) transparența mijloacelor de comunicare în masă din sectorul audiovizual; j) încurajarea coreglementării și autoreglementării în domeniul audiovizual; k) încurajarea furnizorilor de servicii media audiovizuale în vederea asigurării de condiții ca serviciile furnizate să devină accesibile persoanelor cu deficiențe de văz sau de auz; l) transparența mijloacelor de comunicare în masă din sectorul audiovizual.”
Majoritatea deciziilor CNA se bazează pe cei doi stâlpi care asigură cadrul legislativ ce guvernează în România domeniul audiovizual: Legea Audiovizualului nr.504/2002 adoptată de Parlamentul României și Codul de reglementare a conținutului audiovizual adoptat de CNA în 2006. Legea Audiovizualului oferă cadrul general privind activitatea radiodifuzorilor și a Consiliului Național al Audiovizualului din România. Codul de reglementare a conținutului audiovizual detaliază obligațiile posturilor de radio și de televiziune licențiate în România în ceea ce privește conținutul editorial, precum informarea corectă, protecția demnității umane, dreptul la replică, protecția minorilor și respectarea regimului publicității.
Consiliul are drept de control asupra conținutului programelor oferite de furnizorii de servicii media audiovizuale numai după comunicarea publică a acestor programe. Controlul pe care îl care asupra conținutului serviciilor de programe și asupra ofertei de servicii de programe se realizează periodic și ori de câte ori Consiliul crede că este necesar sau primește o plângere cu privire la încălcarea de către un furnizor a prevederilor legale, a normelor de reglementare în domeniu ori a obligațiilor înscrise în licența audiovizuală. Conform art. 88, acesta se realizează din oficiu, la colicitarea unei autorități publice, sau ca urmare a reclamațiilor depuse de o persoană fizică/juridică sau a unei organizații neguvernamentale specializate în protejarea drepturilor omului, a drepturilor femeii și copilului. Acesta este obligat să anunțe autoritățile competente cu privire la apariția unor încălcări ale prevederilor legate care nu intra în competența sa
Activitatea Consiliului este urmarită de către Parlament, prin dezbaterea raportului anual, care se prezintă pentru anul anterior, și ori de câte ori comisiile de specialitate ale Parlamentului solicită președintelui Consiliului rapoarte specifice. Conform art. 20, Consiliul are obligația de a publica rapoarte periodice privind modul în care își exercită atribuțiile ca drept de garant al interesului public.
Consiliul Român pentru Publicitate sau Romanian Advertising Council (RAC) este o organizație profesională, non-guvernamentală, non profit și independentă. Codul de practică în publicitate (numit în continuare "COD-ul") emis de RAC cuprinde un set de reguli etice ce trebuie respectate de toți cei implicați în domeniul publicității și în orice formă de comunicare comercială, pentru a asigura o comunicare corectă, cinstită și decentă în respectul legii și al principiilor de practică în publicitate și comunicare comercială formulate de Camera Internațională de Comerț (ICC), recunoscute la nivel internațional atât în formă, cât și în conținut. Obiectivele principale ale Codului sunt: protejarea intereselor consumatorului, protejarea interesului public general împotriva eventualelor consecințe negative ale comunicării, asigurarea cadrului necesar unei concurențe loiale pe piață. Regulile Codului constituie baza autoreglementării în comunicare.
În ceea ce privește celălalt segment, este important profilul psihologic al consumatorului cât și factorii care influențează actul de consum. Acestea reprezintă o preocupare permanentă pentru echipa ce se ocupă de realizarea reclamei, echipa formată din economiști, designeri, psihologi, etc., oameni care privesc din mai multe puncte de vedere dorințele consumatorilor, încercând să creeze prin mesajul reclamei o legătură directă între produse și consumatori. Având în vedere că publicul este supus unui bombardament mediatic continuu iar mesajele publicitare promit obsesiv aceleași lucru (binele, bucuria) și prezintă o lume populată de personaje fericite ce posedă produsul miraculos, indivizii sunt prinși între nevoile și impulsurile lor și limitele puse în calea satisfacerii lor. 130
Publicitatea sugerează soluții pentru o rapidă dezvoltare socială și fabrică dorințe (exemplu modelul AIDA). Acest model este un bine cunoscut model de evaluare a efectului publicitar folosit de departamentele de marketing din companiile producătoare de bunuri și servicii. Prima etapă a acestei metode este atenția (Attension), cea de a doua este interesul (Interest), a treia este reprezentată de dorința de a cumpăra (Desire) iar cea din urmă cumpărarea (Action).
II. Forme ale publicității comerciale audiovizuale
Cel de al doilea capitol se axează pe formele publicității comerciale audiovizuale și pe cerințele legale ale acesteia. Astfel au fost evidențiate materiale publicitare ce conțin intenționat sau nu aspecte legate de persuasiune, manipulare și etică.
2.1. Principiile publicității legale
Principiile publicității provin din principiile dreptului comunicării cu unele excepții prevăzute de lege. Legea 148/2000 reglementează principiile publicității restrânse și conform art. 2, dispozițiile se aplică conținutului materialelor publicitare și mesajelor publicitare transmise de acestea, indiferent de mijlocul de comunicare ce face posibil transferul informației în cadrul acestei forme de publicitate.
Cele mai importante principii ale publicității vizează corectitudinea, responsabilitatea socială și reglementări privind anumite forme și dispoziții speciale ale publicității. Subiecții publicității trebuie să garanteze că publicitatea respectă legislația, că aceasta nu conține abateri de la lege și că nu instigă la încălcarea legii.
Valerică Dabu în lucrarea Dreptul comunicării sociale amintește câteva principii specifice ale publicității în general: orice publicitate trebuie să fie corectă și onestă; publicitatea să fie în mod clar identificabilă ca atare; publicitatea să aibă principal scop informarea nu manipularea consumatorilor; publicitatea să evite orice discriminare interzisă de lege pe criterii sociale, politice, de rasă, naționalitate, sex, vârstă, religie, origine, etnie, handicap sau orientare sexuală; prin publicitate să nu se încalce drepturile și libertățile celorlalți; publicitatea să urmărească principiile ofertei; publicitatea să îndeplinească normele unei competiții corecte și transparente; să nu contravină ordinii publice și bunelor moravuri. Conform art. 22 al legii publicității, încălcarea prevederilor atrage răspunderea materială, civilă, contravențională sau penală, după caz.
În România pentru projetarea consumatorilor, în special a minorilor de conținuturile dăunătoare, pentru respectarea concurenței loiale în lipsa căreia nu s-ar putea dezvolta o economie de piață, pentru respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, anumite practici sunt interzise iar altele cer mențiuni obligatorii pentru a oferi un mesaj cât mai clar.
Potrivit art. 5 al Legii nr. 148/2000 privind publicitate, pentru ca publicitatea să fie legală trebuie ,,să fie decentă, corectă și să fie elaborată în spiritul responsabilității sociale”. În art. 6 al aceleiași legi, sunt prezentate situațiile în care publicitatea este interzisă: a) când publicitatea este înșelătoare; b) atunci când publicitatea prezintă conținut subliminal; c) prejudiciază respectul pentru demnitatea umană și morala publică; d) atunci când materialul publicitar include discriminări bazate pe rasă, sex, limbă, origine, origine socială, identitate etnică sau naționalitate; e) când atentează la convingerile religioase sau politice; f) în cazul în care se aduc prejudicii imaginii, onoarei, demnității și vieții particulare a persoanelor; g) atunci când se exploatează superstițiile, credulitatea sau frica persoanelor; h) prejudiciază securitatea persoanelor sau incită la violență; i) se încurajează un comportament care prejudiciază mediul înconjurător j) se favorizează comercializarea unor bunuri sau servicii care sunt produse ori distribuite contrar prevederilor legale.
Se poate sesiza că definiția termenului de ,,publicitate” dată de art. 4 din legea precizată anterior nu include publicitatea care are alte scopuri decât promovarea vânzării de bunuri și servicii, de drepturi și obligații cum ar fi de exemplu publicitatea politică și publicitatea electorală. În articolul menționat sunt definite doar trei forme de publicitate: publicitatea înșelătoare, publicitatea subliminală (practice interzise) și publicitatea comparativă care este legală doar dacă îndeplinește cumulativ anumite condiții prevăzute la art. 6 al Legii 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și comparativă. De constatat este faptul că în domeniul comunicării audiovizuale potrivit Legii nr. 504/2002 se folosesc și sintagmele “publicitatea mascată”, “teleshoppingul mascat” pe care le vom detalia într-un următor subcapitol.
2.2. Publicitatea înșelătoare
Legea nr. 148/2000 conține reglementări cu privire la regimul juridic al publicității înșelătoare și comparative, însă, datorită unor considerente ce țin de armonizarea legislației românești cu cea europeană, dar și datorită nevoii de a li se clarifica regimul juridic, aceste prevederi au fost preluate și completate în cadrul Legii nr. 158/2008. Aceasta a abrogat prevederile corespunzătoare din Legea nr.148/2000.
Drept urmare, în art. 3 al Legii 158/2008 sunt definite cele două forme ale publicității. Publicitate înșelătoare este acea ,,publicitate care în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora i se adresează ori care iau contact cu aceasta și care, din cauza caracterului înselător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un concurrent.” Prin urmare, publicitatea devine înșelătoare când în prezentarea sau strucura sa se surpind elemente (de exemplu informații neclare sau incorecte) ce încearcă să influențeze economic consumatorii. Publicitatea înșelătoare este o practică foarte periculoasă care aduce atingeri atât intereselor private dar care tulbură deasemenea și ordinea economică și socială. Atunci când se depăsesc anumite limite, trecându-se dincolo de pragul adevărului și pătrunzând în domeniul minciunii, al înșelăciunii, legiuitorul este nevoit să intervină pentru a-i proteja pe consumatori.
Conform art. 4 al aceleiași legi, publicitatea înșelătoare este interzisă, această lege fiind generală, chiar dacă nu a cauzat niciun prejudiciu consumatorului. Însă, următorul punct, art. 5, precizează că trebuie luate în considerare toate aspectele publicității pentru a putea remarca dacă aceasta este înșelătoare. Aceste aspecte se referă la:
a) caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum sunt: disponibilitatea, natura, modul de execuție, compoziția, metoda și data fabricației bunurilor ori a prestării serviciilor, dacă acestea corespund scopului lor, destinația, cantitatea, parametrii tehnico-funcționali, originea geografică sau comercială, rezultatele asteptate ca urmare a utilizării lor ori rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau ale controalelor efectuate asupra bunurilor ori a serviciilor;
b) prețul sau modul de calcul al și condițiile în care se distribuie bunurile ori se prestează serviciile;
c) natura, atribuțiile și drepturile comerciantului care iși face publicitate, cum ar fi: identitatea si bunurile sale, calificările și deținerea drepturilor de proprietate industrială, comercială sau intelectuală ori premiile și distincțiile acestuia.
În vederea combaterii și stopării publicității înșelătoare, comercianții, precum și asociațiile și organizațiile care au un interes legitim pot să înștiințeze Ministerul Finanțelor sau, după caz, Consiliul Național al Audiovizualului.
Această practică este dezaprobată de toate categoriile socio-profesionale: a) cea a mediilor profesionale care acuză de falsificarea jocului normal al schimburilor și de aruncarea unor suspiciuni asupra unor anumite tipuri de produse sau servicii; b) cea a agențiilor de publicitate care compătimesc compromiterea forței de convingere a publicității; c) a consumatorilor care se plâng că sunt privați de libertatea de a alege; d) a autorităților publice care denunță dezordinile pe care le cauzează publicitatea înșelătoare.
În capitolul IV al Legii nr. 148/2000 sunt prevăzute reglementări referitoare la răspunderea juridică. Art. 8 enunță că ,,autorul, realizatorul de publicitate și reprezentantul legal al mijlocului de difuzare răspund solidar cu persoana care își face publicitate în cazul nerespetării acestor prevederi.” De la această regulă se detașează două excepții: în cazul în care se sesizează forme de publicitate înșelătoare sau de publicitate comparativă, este trasă la răspunderea persoana care își face publicitate. Comerciantul este obligat să pună la dispoziția reprezentanților Ministerului Economiei și Finanțelor toate documentele, datele și informațiile care să demonstreze exactitatea afirmațiilor cuprinse în materialul publicitar. Dacă persoana care își face publicitate nu are sediul în România sau dacă nu poate fi identificată, răspunderea revine, după caz, reprezentantul său legal în România, autorului, realizatorului de publicitate sau reprezentantului legal al mijlocului de difuzare. Potrivit art.30 pct.8 din Constituție: „Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistic, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.”
Nerespectarea de către comercianți a prevederilor art. 4 din lege (potrivit cărora publicitatea înșelătoare este interzisă) și art. 6 (privind publicitatea comparativă) constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei. Constatarea și aplicarea sancțiunilor se fac de către reprezentanții Ministerului Finanțelor sau, după caz, ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Unele forme ale publicității înșelătoare sunt încriminate și în art.271 pct.(1) și (2) din Legea nr. 31/1990 (legea societăților, o lege extrapenală, ce conține dispoziții penale, deoarece reglementează în principal constituirea, organizarea, funcționarea, dizolvarea și lichidarea societăților comerciale și, doar în subsidiar, are în vedere o serie de fapte legate de aceste aspecte, fapte calificate drept infracțiuni).unde se dispune: ,,Se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății, care”:
1. prezintă, cu incorectitudine în rapoartele și declarațiile adresate publicului, date eronate asupra constituirii societății ori asupra condițiilor economice ale acesteia sau ascunde cu rea-credință asemenea date;
2. comunică, cu rea credință, acționarilor/asociaților o situație financiară greșită sau cu date greșite asupra condițiilor economice ale societății, cu scopul de a ascunde situația ei concretă.
Pe lângă aplicarea sancțiunii contravenționale, instituțiile și autoritățile abilitate pot adopta, în funcție de cazul cercetat, următoarele măsuri prezentate în art. 5 al Legii 148/2000: interzicerea publicității, în cazul în care a fost difuzată sau urmează să fie difuzată; încetarea publicității până la momentul corectării ei; publicarea deciziei autorității publice, în totalitate sau parțial, și stabilirea modului în care urmează să se realizeze; publicarea pe cheltuiala contravenientului a unuia sau mai multor anunțuri rectificative, cu fixarea conținutului și a modului de difuzare.
Exemple putem găsi foarte ușor în toate domeniile și pe toate canalele de transmisie a informațiilor. O să exemplific cu un spot Tv realizat de operatorul de telefonie mobilă Vodafone, potrivit căruia informațiile comunicate induc în eroare consumatorul cu privire la natura unuia dintre bonusurile oferite de aceștia. Vocea din off a spotului transmite următorul mesaj: „Acum pentru tine, Vodafone a mărit bonusurile. Doar la cartela Vodafone ai bonusuri în minute și bani. Reîncarcă acum și primești pe loc 100 de minute în rețea și bonusuri în bani de până la 20 de euro. Intră în cea mai tare rețea. Merită! Vodafone.” Pe ecran, pe un font roșu este scris: ,,Doar la Cartela Vodafone,Pentru toți utilizatorii, Cele mai mari bonusuri în minute și bani. Trimite SMS gratuit la 567. Primești pe loc 2 bonusuri: 100 de minute la fiecare reîncărcare de 5 euro și bani”.
După vizionarea și audierea spotului, membrii CNA au constatat că acesta încalcă prevederile art. 107 conform căruia ,,publicitatea și teleshoppingul trebuie să servească interesului public prin respectarea regulilor informării și ale unei competiții corecte”, art. 111 potrivit căruia ,,durata publicității și a teleshoppingului nu constituie un motiv care să justifice înlăturarea obligațiilor de informare corectă a publicului în legătură cu bunurile sau serviciile promovate”, art. 114 alin. (1) lit. c) și alin. (2) potrivit cărora informațiile prezentate nu trebuie să inducă în eroare publicul în privința prețului și trebuie prezentate lizibil pe o perioadă suficientă de timp astfel încât să fie percepute de telespectatori, precum și pe cele ale art. 115 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit ultimului articol menționat, ,,publicitatea sau teleshoppingul care se referă la o ofertă specială trebuie să indice, în mod clar și neechivoc, data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri ori de servicii disponibil, iar dacă oferta specială nu a început încă, data de începere a perioadei în care se aplică prețul special sau alte condiții specifice.”
Afirmațiile ,,bonusuri în minute și bani", respectiv ,,bonusuri în bani" pot induce în eroare consumatorul, prin lipsa de precizie cu privire la natura și caracteristicile ofertei. Informațiile puse la dispoziția publicului telespectator sunt ambigue și induc ideea că, după reîncărcare, primești bani cash, unități monetare în sumă de până la 20 de euro. Conform datelor publicate pe site-ul Vodafone, acest bonus este, de fapt, un credit în euro transferat în contul cartelei, credit din care poți efectua convorbiri în valoarea sumei aferente reîncărcării și nu bani propriu-ziși. Mai mult, la vizionarea spotului, membrii CNA au observant că textul scris în partea de jos a ecranului nu este lizibil, că nu prezintă în mod clar dacă suma de 5 euro include TVA și constituie prețul integral, iar perioada de valabilitate a acestei oferte nu este menționată.
2.3. Publicitatea comparativă
Folosirea publicității comparative este un subiect din ce în ce mai dezbătut și contestat datorită liniei delicate de separare dintre ceea ce este permis și ceea ce este interzis prin lege în privința acestui tip de publicitate. Prin publicitatea comparativă în spiritul legii Legii 158/2008 se ințelege ,,orice publicitatea care identifică în mod explicit sau implicit un concurent ori bunuri sau servicii oferite de acesta”.
Compararea în spațiul public a bunurilor și serviciilor cu cele ale competitorilor se situează, din start, la granița practicilor comerciale corecte însă este una dintre cele mai atrăgătoate modalități de persuadare a publicului în favoare personală. Admiterea acestei publicități a inițiat dificultăți datorită temerii de unele derivări, fiind foarte ușor de inserat, într-un mod subtil, o minciună pentru că atunci când un comerciant își compară propriile produse și servicii cu cele ale concurenților, nu o face obiectiv, ci în așa fel încât să îți pună în valoare produsele sale. Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere și consecințele pozitive pe care le poate determina publicitatea în cauză: intensificarea concurenței și ameliorarea informării concurenței.
În ceea ce privește publicitatea comparativă, ca să fie legală ea trebuie să îndeplinească condițiile prezentate la art. 6: să nu fie înșelătoare, să compare bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi sau sunt destinate acelorași scopuri, să compare în mod obiectiv, relevant și verificabil caracteristicile esențiale (de exemplu prețul) ale acelor bunuri sau servicii, să nu discrediteze sau ofenseze în niciun fel mărcile concurente, să se refere la produse cu aceeași denumire în cazul produselor cu denumire de origine, să nu profite în mod neloial de reputația unei mărci, să nu prezinte bunuri sau servicii ca imitații purtând o denumire comercială protejată, să nu creeze confuzie între comercianți, între cel care își face publicitate și un concurent sau între mărci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri ori servicii ale celui care își face publicitate și cele ale unui concurrent. Un alt aspect demn de menționat este faptul că legalitatea publicității comparative este dată de prezența cumulativă a tuturor acestor aspecte, deci este esențial ca furnizorii și producătorii de mesaje publicitare să cunoască toate aceste lucruri și să țină cont de ele.
Comparațiile care se referă la o ofertă specială trebuie să precizeze, în mod clar și neechivoc, data la care se termină oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială face referire la stocul de bunuri sau de servicii disponibil, iar dacă oferta specială nu a început încă, data de începere a perioadei în care se aplică prețul special sau alte condiții specifice.
In concluzie, publicitatea comparativă poate fi folosită în România, dar numai în anumite condiții care trebuie bine analizate și îndeplinite concomitent. Dacă beneficiile prezentate prin comparație sunt concrete și obiective, publicitatea comparativă poate constitui un mijloc de stimulare a concurenței și de promovare a transparenței între competitori. În caz contrar, există riscul de a denatura concurența și a discredita propria imagine, dacă avantajele prezentate nu au un suport real.
De-a lungul timpului, mai multe spoturi TV la Aqua Carpatica au fost interzise din cauza încălcării anumitor articole ale legislației audiovizuale, privind informarea corectă. Problemele erau legate, de cele mai multe ori, de folosirea afirmației „cea mai pură apă minerală din lume” sau „singura apă minerală din lume fără nitrați” în spoturile brand-ului prezentat.
sursa: http://www.paginademedia.ro/2012/05/reclamele-la-aqua-carpatica-vor-fi-schimbate
Pentru corecta informare a publicului consumator, CNA consideră că pentru a putea fi menținută în spot afirmația ,,Singura apă minerală carbogazoasă din lume, fără nitrați!’ este absolut necesară precizarea în spot a sursei (laboratorului) care își asumă răspunderea certificării informației, iar în cazul în care nu se va indica sursa, formularea ,,singura apă minerală carbogazoasă din lume fără nitrați’’ urmează a fi eliminată.
Membrii Consiliului Național ai Audiovizualului au considerat că publicitatea la produsul ,Aqua Carpatica are un caracter înșelător, în sensul că, în lipsa unei informări corecte și complete a publicului telespectator referitoare la caracteristicile apelor minerale promovate, comportamentul și interesele economice ale acestuia pot fi prejudiciate. Pentru aceste considerente, ținând cont de dispozițiile art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă și cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Național al Audiovizualului dispune intrarea de îndată în legalitate în privința spoturilor publicitare de promovare a apei minerale Aqua Caraptica derulate pe posturile de televiziune. S-a decis că următoarele texte nu respectă legea: 1. Singura apă minerală fără nitrați din lume; 2. Cea mai pură apă carbogazoasă din lume; 3. Legea din România permite de cinci ori mai mulți nitrați decât permit medicii pediatric; 4. Apa cu cel mai scăzut conținut de nitrați din România
Aqua Carpatica și-a promovat calitatea apei printr-o comparație directă cu adversarii săi. Un click online pe site-ul lor trimite la o pagină în care mai multe mărci de apă mineral din România sunt comparate (ca nivel al nitraților) cu Aqua Carpatica. Consumatorul alege marca de apă preferată, iar reclama îl informează cu cât este mai mare valoarea nitraților față de Aqua Carpatica. Nu se precizează care este limita maximă a nitraților admiși în general într-o apă minerală.
Sursa: http://www.paginademedia.ro/2014/06/aqua-carpatica-atac-la-concurenta-printr-o-campanie-online
2.3. Publicitatea subliminală
Acum mai bine de o jumătate de secol un nou fenomen intra în atenția societății și ridica numeroase semne de întrebare în ceea ce privește încercarea acestor mesaje subliminale de a influența acțiunile oamenilor fără ca aceștia să conștientizeze. Septimi Chelcea, în ,,Psihosociologia publicității” precizează că este vorba doar despre ,,un mit modern care fascinează publicul, dar nu sporește vânzările”.
Totul a început în 195 atunci când James Vicary, cercetător în domeniul marketingului a introdus frazele ,,Drink Coca-Cola” ( Beți Coca-Cola) și Hungry? Eat Popcorn ( Vă este foame? Mancați Popcorn) într-un film fără ca acestea să fie percepute conștient de către public (cuvintele apăreau pe ecran doar 0,0003 secunde, timp suficient pentru ca subconștientul să le preia, dar insuficient pentru ca privitorul să își dea seama de acestea. Rezultatele experimentului au arătat că vânzările la bufetul cinematografului au crescut cu 57,5% (popcorn) și 18,1% ( Coca-Cola) . Deși câțiva ani mai târziu, în 1984, James Vicary a recunoscut în revista Advertising Age că totul a fost un fals, acest mit al eficienței reclamelor subliminale a rezistat în timp, publicul continuând să acuze industria publicității de manipulare prin mesaje subliminale.
Legea Nr. 148/2000 definește publicitatea subliminală ca fiind ,, orice publicitate care utilizează stimuli prea slabi pentru a fi percepuți în mod conștient, dar care pot influența comportamentul economic al unei persoane”. Potrivit acestei legi, consumatorii trebuie să fie informați corect, complet și precis cu privire la caracteristicile specifice produselor si serviciilor oferite, astfel încât decizia pe care o adoptă în legatură cu acestea să raspundă nevoilor lor. Consumatorii trebuie să se bucure de libertatea de a lua hotărâri proprii în ceea ce privește achiziționarea de produse și servicii fără să li se impună în contracte clauze abuzive sau care pot avantaja aplicarea unor proceduri comerciale abuzive menite să influențeze obțiunile acestora. Acest act normativ nu sancționează publicitatea subliminală în cadrul publicități politice sau al publicității electorale.
Sancțiunea este redată de art. 23, lit. b al legii anterior enunțate și cuprinde amendă contravențională de la 15.000 la 40.000. Întâlnim sintagma de tehnici subliminale în domeniul publicității sau al teleshoppingului și în Decizia 504/2002. Publicitatea comercială subliminală presupune încălcarea acestor principii influențând formarea opiniilor în alte scopuri decât cele ale publicului țintă. Stimularea subliminală se poate face auditiv (stimulul auditiv se reduc pînă cand individul declară că nu aude nimic) și vizibil (se reduce vizibilitatea stimulului până la un prag la care subconștientul individului nu conștientizează ce a văzut). Creierul stochează inconștient informația transmisă, ceea ce determină o asimilare forțată, fără filtrarea firească a propriilor rațiuni, argumente, judecăți.
Wilson Bryan Key, autorul mai multor cărți despre publicitatea subliminală spune că mesajele subliminale pun de cele mai multe ori accentul pe tabuurile societății moderne: sex, moarte, homosexualitate, simboluri păgâne, etc.. Publicitatea subliminală reprezintă inserarea de mesaje pentru o fracțiune de secundă, la anumite intervale de timp, făcând trimitere și la utilizarea de simboluri, asocieri de idei care să declanșeze un anumit comportament favorabil firmei ce își face publicitate. Agențiile de publicitate se apără pretinzând că acestea apar din pură coincidență, accidental sau din unele inițiative mai îndrăznețe ale artiștilor. Marii producători preferă în general alte metode de realizare a mesajelor publicitare, unele bazate pe inducerea unui comportament prin învățare care este mai sigur, eficacitatea lor fiind cotată pe termen lung,asemenea principiul A.I.D.A. .
Este adevărat, rar sunt surprinse secvențe ce cuprind mesaje subliminale și sunt culege probe ce ar putea să acuze producătorii de manipulare având în vedere că stimulii sunt prea slabi pentru a fi percepuți. Publicitatea subliminală trebuie totuși incriminată pentru a nu încuraja aplicarea acesteia și trebuie pedepsită în cazul în care se constată.
Exemple de spoturi difuzate în alte tări ce conțin mesale subliminale:
1. Un dolar, simbolul puterii și al bogăției, apare mascat într-un sandwich de la KFC/
Sursa: http://wendysgroup5.qwriting.qc.cuny.edu/
2. Gheață de pe cutia de Cola seamănă cu silueta unei femei.
sursa: http://www.dzr.org.ro/mesajele-subliminale-din-muzica-filme-jocuri-reclame-si-influenta-negativa-asupra-mintii-umane/#
3. Această reclamă ar putea conține un mesaj subliminal rasist, acela că patronii sunt albi, iar angajații – negri
sursa: http://www.dzr.org.ro/mesajele-subliminale-din-muzica-filme-jocuri-reclame-si-influenta-negativa-asupra-mintii-umane/#
2.4. Publicitatea mascată.
Publicitatea mascată este reglementată doar în domeniul comunicării audiovizuale. Potrivit art. 1 lit.i din Legea nr. 504/2002 prin ,,publicitate mascată” se înțelege ,,prezentarea de programe, prin cuvinte, sunete sau imagini, a bunurilor, serviciilor, denumirilor, mărcilor comerciale sau activităților unui producător de bunuri ori prestator de servicii, dacă această prezentare este făcută în mod intenționat de radiodifuzor, în scop publicitar nedeclarat, și care poate crea confuzie în rândul publicului cu privire la adevăratul său scop; o asemenea formă de prezentare este considerată intenționată mai ale atunci când este făcută în schimbul unor avantaje materiale, a unor servicii reciproce sau al altor beneficii cu efect similar.”
Astfel, particularitatea acestei forme este aceea de a fi introdusă, în mod intenționat în conținutul materialelor publicitare cu scopul de punerea in valoare a caracteristicilor unei mărci a cărei publicitate media este interzisă prin lege (de exemplu țigări, alcool) sau a unor produse mai greu de recunoscut de consumator (de exemplu, promovarea unui produs de vestimentație printr-un spot publicitar care subliniază prestigiul marcii). Nu este corect față de public, care se uită la respectivele emisiuni în care sunt inserate conținuturi mascate cu alt scop, nu acela de a primi recomandări. Acestea trebuie marcate ca atare și nu ,,ambalate” în cuprinsul emisiunilor. De aceea, mulți comericanți, de teama CNA sau din proprie vocație de cunoscător al legii, nu permit apariția unui nume de firmă în niciun context.
Elementele publicității mascate în domeniul comunicării audiovizuale sunt: a) actul publicitar să îndeplinească condițiile publicității definite de art. art.1 lit. h) din legea nr.504/2002; b) scopul la ceea ce în realitate se face publicitate să nu fie declarat în contractul în baza căruia se face comunicarea audiovizuală, ori când comunicarea se face în afara unui contract prevăzut de lege; declararea scopului publicitar presupune nașterea unor obligații cum ar fi de pildă cele fiscale și executarea acestora; c) să creeze confuzie în rândul publicului cu privire la adevăratul ei scop; de pildă prezentarea unor informații ca știre iar în realitate se face publicitate unui bun sau serviciu; d) actul publicitar să fie intenționat; aceasta presupune să se fi urmărit publicitatea pentru bunul sau serviciul nedeclarat în contract adică să nu fie întâmplătoare. Cu privire la aceasta, legiuitorul dispune „o asemenea formă de prezentare este considerată intenționată mai ales atunci când este făcută în schimbul unor avantaje materiale, a unor servicii reciproce sau a altor beneficii cu efect similar.”
Din această dispoziție rezultă că actul publicitar poate fi intenționat în anumite condiții chiar dacă nu este făcut în schimbul unor avantaje materiale, a unor servicii reciproce sau altor beneficii cu efect similar cum ar fi de pildă în baza unor relații politice, de rudenie, etc. .
Un exemplu relevant în acest context a fost dezbătut de către membrii Consiliului Național al Audiovizualului, care au constatat că radiodifuzorul S.C. ETNO FOLCLOR MEDIA S.R.L, la data de 16 aprilie 2010, în a doua parte a emiusiunii, a încălcat prevederile art. 29 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora comunicările comerciale audiovizuale cu conținut comercial mascat sunt interzise în mai multe ediții ale emisiunii Taifasuri, moderată de Florin Condurățeanu. Aceasta este o emisiune de medicină complementară, în care sunt invitați doctori și specialiști care răspund întrebărilor adresate de telespectatori. Emisiunea este structurată în două părți, având invitați ce abordează teme diferite. Ediție din acea zi a avut ca temă ,,Spirulina și cătina în sprijinul sănătății’’, fiind invitați d-nul Ștefan Manea și d-na Tatomirescu, doctor. Plecând de la tema anunțată, pe toata durata emisiunii, atât moderatorul, cât și invitatul emisiunii, domnul Ștefan Manea, au făcut publicitate mascată firmei Hofigal și produselor pe care această firmă le distribuie, precum și revistei cu același nume.
Astfel, moderatorul emisiunii a subliniat calitățile deosebite ale produselor firmei Hofigal, precum și prețurile mici cu care această firmă își comercializează produsele.
Florin Condurățeanu: ,,Domnul Ștefan Manea, este omul care, cu prețuri mici, gândind tot timpul la sărăcia românului, îi oferă alternativa medicinii din plante, 400 de produse ieșite din firma HOFIGAL, firma de cercetare puternică, cu medalii de aur la Geneva și Bruxelles în fiecare an, cu premii de la UE pentru calitate înaltă, premiu de la elita creerelor mondiale, din cetatea universitară și Academia Oxford. (…) Aceste reviste atât de importante, pe care trebuie să le aveți în casă (revista HOFIGAL- arată coperta) și să le citiți, vă limpezesc lucrurile, se găsesc în acele farmacii din circuitul HOFIGAL, cele cu prețul mic, mai mic, care oricum l-a fixat dl. Prigoană, fiindcă acele farmacii vând la preț de fabrică.”
Potrivit dispozițiilor art. 93^1 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, S.C. ETNO FOLCLOR MEDIA S.R.L. are obligația de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor și vizual, de cel puțin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, următorul text: ,,Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat postul de televiziune ETNO TV cu somație publică, întrucât, în mai multe ediții ale emisiunii „Taifasuri”, difuzate în perioada 15 – 19 martie 2010, a făcut publicitate mascată în favoarea unor firme și produse”.
2.5. Dispoziții speciale privind publicitatea
Pe lângă restricțiile generale impuse publicității și mesajelor publicitare în general, există câteva domenii care cuprind anumite reguli juridice specifice mai riguroase, și anume: publicitatea anumitor produse dăunătoare sănătății precum tutunul, băuturile alcoolice, stupefiantele și substanțele psihotrope; publicitatea adresată minorilor; publicitatea pentru produsele medicamentoase; publicitatea pentru arme, muniții, explozivi și mijloace pirotehnice.
a) Publicitatea pentru tutun și pentru băuturi alcoolice
Potrivit legii, se stabilesc o serie de dispoziții particulare pentru publicitatea anumitor produse dăunătoare sănătății, precum tutunul, alcoolul, stupefiantele și substanțele psihotrope. Legea 457/2004 introduce norme în ceea ce privește publicitatea și sponsorizarea produselor din tutun. Art. 2 al acestei legi oferă câteva explicații termenilor domeniului: publicitatea pentru produsele din tutun reprezintă o formă de comunicare comercială al cărei scop constă în promovarea directă sau indirectă a produselor din tutun. Activitatea de sponsorizare a acestora se referă la orice formă de contribuire publică sau privată pentru orice eveniment, activitate sau persoană, având drept scop promovarea mărcilor produselor din tutun.
Conform art. 3 al legii menționate anterior, se interzice publicitatea acestora: a) în presa scrisă dar și în alte publicații tipărite, cu excepția anunțurilor prevăzute expres de lege; b) în cadrul programelor de radiodifuziune și televiziune publice sau private; c) în cinematografe; d) pe panouri publicitare, pe copertine sau structuri de afișaj pentru care se datorează taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate, prevăzută de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare; e) prin serviciile societății informaționale; f) prin folosirea mărcilor de tutun pe produse sau servicii care nu au legătură cu produsele din tutun; g) prin vânzarea de dulciuri sau de jucării destinate copiilor și fabricate cu intenția evidentă de a da produsului și/sau ambalajului său asemănarea cu un tip de produs din tutun.
Potrivit art.2 al aceleiași legi, publicitatea pentru produsele din tutun este permisă numai în publicațiile adresate doar profesioniștilor din industria tutunului și în publicațiile care nu au fost editate ori tipărite în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene și nici nu sunt destinate în principal pieței românești sau celei comunitare. Suplimentar, toate produsele din tutun trebuie să aibă avertismentul de sănătate: ,,Tutunul dăunează grav sănătății”.
De asemenea, se interzice si publicitatea pentru băuturile alcoolice în anumite intervale orale și în anumite situații menționate de către membrii CNA în Decizia nr. 254 din 5 iulie 2004 privind publicitatea, sponsorizarea si teleshoppingul. În art. 22 al prezentei decizii este specificat faptul că băuturile spirtoase sunt definite în ,,Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor, al ministrului sănătății și familiei și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 268/441/117/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 11 august 2003, cu modificările ulterioare.”
În art. 22 se fac precizări asupra intervalelor orare în care este permisă orice formă de publicitate la băuturi spirtoase: 6:00 – 22:00 cadrul serviciilor de programe de televiziune; 6:00-8:00 și 10:00-22:00, în zilele de luni până vineri, 6:00-22:00, sâmbăta și duminica în cadrul serviciilor de programe de radiodifuziune sonoră. La fel ca și în cazul produselor din tutun, calupurile publicitare în care se promovează băuturi spirtoase se vor încheia cu avertismentul, sonor și vizual: ,,Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătății".
Art. 13 al Legii 148/2000 privind publicitatea anumitor produse (capitolul III) precizează anumite condiții în care publicitatea băuturilor alcoolice și pentru produsele din tutun nu este permisă:
a) se adresează minorilor;
b) înfățișează minori consumând aceste produse;
c) sugerează că băuturile alcoolice sau produsele din tutun sunt dotate cu proprietăți terapeutice sau că au un efect stimulativ, sedativ ori că pot rezolva probleme personale;
d) dă o imagine negativă despre abstinență;
e) evidențiază conținutul în alcool al băuturilor alcoolice, în scopul stimulării consumului, sau face legătura între alcool și conducerea unui vehicul;
f) nu conține inscripții-avertisment, în limba română, pentru produsele din tutun.
Un exemplu semnificativ este reprezentat de un spot publicitar difuzat de mai multe ori în intervalul orar 18.00-22.00 pe postul de televiziune OLTV TV care a promovat magazinul de băuturi spirtoase “Rendez-vous” și consumul de țigări.
Membrii CNA au constatat că radiodifuzorul S.C. ENERO PROD S.R.L. în zilele de 26 și 27 ianuarie 2009 a încălcat art. 29 alin. (5) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 126 alin. (1) din Decizia nr.187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea audiovizualului, orice formă de comunicare audiovizuală pentru țigări și alte produse pe bază de tutun este interzisă. Conform prevederilor art. 126 alin. (1) din Codul audiovizualului, în cadrul serviciilor de programe de televiziune este interzisă, în intervalul orar 6.00-22.00, orice formă de publicitate la băuturi spirtoase. Spotul publicitar are următorul conținut: ,,Îți plac băuturile fine, cafeaua și tutunul de calitate? Acum le găsești și în Slatina!. Magazinul Rendez-vous s-a deschis în orașul tău pentru a satisface bunul gust. Numai când le vezi le cuprinde amețeala: coniac, wisky, vodcă, șampanie, vinuri românești de colecție. Rendez-vous are pentru tine praline delicioase ș icele mai aromate cafele. Rendez-vous îți îmbie simțurile cu produse de lux la prețuri fără concurență! Vino la noi și nu pleca dezamăgit!”.
Drept urmare, radiodifuzorul a făcut publicitate atât la țigări, fapt interzis de lege, cât și la băuturi spirtoase, într-un interval orar, respectiv 18.00-22.00, în care promovarea acestor produse este interzisă. Având în vedere aceste aspecte, membrii Consiliului au propus și votat sancționarea radiodifuzorului cu somație publică.
Regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope este reglementat de Legea nr. 339/2005 care are în vedere cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerțul, distribuția, transportul, deținerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziționarea, utilizarea și tranzitul pe teritoriul național ale plantelor care face parte integrantă din prezenta lege. Potrivit art. 47, al. 1, orice publicitate cu privire la substanțele și preparatele prevăzute în tabelele I, II și III din anexa legii este interzisă, cu excepția publicațiile științifice sau profesionale, destinate profesioniștilor sau cercetătorilor.
b) Publicitatea adresată minorilor
Protecția minorilor reprezintă un principiu important în domenii precum publicitatea și audiovizualul întrucât reprezintă un segment al publicului consumator ce trebuie protejat în mod special de efectele negative ale publicității datorită lipsei totale sau parțiale de discernamânt și a vulnerabilității în fața intereselor persuasive ale publicității.
Art. 13 al Convenției Drepturilor Copiilor declară că acestora trebuie să li se permită, în aceeași măsură ca adulții să primească informații referitoare la produsele pentru care prezintă interes pentru ca aceștia dispun de dreptul la liberă exprimare care include libertatea de a căuta, a primi și a împărtăși informații din toate mediile. Convenția Drepturilor Copilului a fost adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989. Convenția a fost asumată și de România prin adoptarea legii Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001). Convenția constă în 54 de articole care se adresează nevoile de bază ale copiilor de pretutindeni precum: dreptul la viață, dreptul de a dezvolta la maximum potențialului lor, dreptul la protecție față de influențele dăunătoare, dreptul de a fi protejați de abuz și exploatare, precum și dreptul de a participa pe deplin la viața de familie, viața culturală și socială . Cele patru principii de bază ale Convenției sunt non-discriminarea, devotamentul față de interesul superior al copilului, dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare precum și respectul pentru punctele de vedere ale copilului.
Legea 148/2000 prevede o serie de interdicții privind publicitatea și serviciile adresate minorilor:
a) conține elemente ce dăunează acestora din punct de vedere fizic, moral, intelectual sau psihic;
b) încurajează în mod indirect copiii să cumpere produse sau servicii, profitând de lipsa de experiență sau de credulitatea lor;
c) afectează relațiile speciale care există între minori, pe de o parte, și părinți sau cadre didactice, pe de altă parte;
d) prezintă, în mod nejustificat, minori în situații periculoase.
Norme care protejează minorii se regăsesc și în conținutul Legii nr. 504/2002 privind audiovizualul si subliniază faptul că materialele să nu instige în mod direct minorii să cumpere un produs sau serviciu, prin exploatarea lipsei de experiență sau a credulității acestora. Având în vedere că ,,dreptul minorului la respectarea vieții private și la propria imagine prevalează în fața necesității de informare”, este foarte importantă protecția minorilor de către organismele de control.
Consiliul Român pentru Publicitate are în vedere anumite principii în cazul participării minorilor la un program audiovizual, semnalate în COD: să se aibă în vedere sensibilitatea și vulnerabilitatea specific vârstei dar și de personalitatea minorului în particular. COD-ul stabilește de asemenea restricții de difuzare în intervalul 6:00-23:00 pentru producțiile care prezintă violență fizică, psihică sau de limbaj, scene de sex, limbă sau comportament obscen.
Printre măsurile prevăzute de lege, Valerică Dabu în Dreptul comunicării sociale menționa faptul că publicitatea pentru tutun și pentru băuturile acoolice este interzisă în publicații destinate minorilor sau în săli în care se organizează spectacole pentru aceștia, în publicații care se adresează minorilor sau înfățișează minori consumând aceste produse.
Art. 120 al Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de reglementare al conținutului audiovizual enunță principiul conform căruia în cadrul publicității pentru alimente adresate minorilor, este interzisă folosirea celebrităților, personalităților sau a medicilor. Acesta este definit în conformitate cu codul de autoreglementare al Consiliului Român pentru Publicitate, depozitar al Codului etic pentru publicitatea adresată copiilor referitor la produsele alimentare.
Un exemplu al încălcării legii în acest sens Campania Rama: Campioni la micul dejun. Rama, în colaborare cu Nadia a lansat pe parcursul lunii iunie inițiativa educațională ,,Campioni la mic dejun”, adresată copiilor din clasele I-IV. În cadrul acestui proiect, copiii au fost învățați să își pregătească singuri sandvișuri cât mai sănătoase și cât mai ingenioase, iar impreuna cu părinții să le înscrie ȋn concursul de pe pagina de facebook Rama România. Ținând cont de recomandările specialiștilor, CNA a emis Decizia nr. 326/02.03.2010 prin care a dispus intrarea în legalitate, în sensul că spoturile la margarina Rama să informeze corect publicul în privința cantității recomandate într-o alimentație sănătoasă, respectiv un consum zilnic de maximum 20 de grame.
Sursa:http://www.paginademedia.ro/2013/07/campania-rama-cu-nadia-comaneci-a-fost-interzisa
Reglementări legislative încălcate:
Încălcarea prevederilor Art. 120, al. 2 și 3 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare al conținutului audiovizual
al. 2:,,Nu se vor atribui alimentelor proprietăți pe care acestea nu le posedă”. Membrii CNA au constatat că spoturile, prezentate în contextul încurajării minorilor de a lua micul dejun, au transmis mesajul că, prin consumarea produsului promovat, anume margarina Rama, un copil dobândește capacitatea de a deveni campion, proprietate ce nu poate fi atribuită unui aliment.
al.3:,,În publicitatea pentru alimente adresată minorilor este interzisă folosirea celebrităților, personalităților sau medicilor. (…)”
În ceea ce privește publicitatea medicamentelor, aceasta nu trebuie sa conțină nicio mențiune care să se adreseze exclusiv minorilor. Este interzisă difuzarea de publicitate la produse medicamentoase, vitamine, suplimente alimentare, nutrienți, suplimente nutritive și tratamente medicale în emisiuni pentru copii sau în pauzele publicitare care preced ori urmează unor astfel de emisiuni.
c) Publicitatea pentru produse medicamentoase.
Art. 36 al Deciziei 254/2004 oferă o definiție a publicității audiovizuale pentru produsele medicamentoase și a tratamentelor medicale:,,orice formă de promovare, efectuată în cadrul serviciilor de programe, destinată să stimuleze distribuirea, consumul sau vânzarea acestora.” Art. 37 subliniază că publicitatea pentru acestea este permisă doar daca se eliberează fără prescripție medicală iar materialele publicitare vor fi aprobate de Agenția Națională a Medicamentului.
Art. 40 al deciziei anterior menționate emite cerințele obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească promovarea produselor medicamentoase în cadrul audiovizualului: a) denumirea produsului; b) denumirea comună, dacă produsul conține un singur ingredient activ; c) indicația terapeutică (pentru ce afecțiuni se folosește produsul medicamentos); d) avertizarea ,,Acest produs se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului."
Conform Deciziei nr. 142 din 28.03.2013, Consiliul Național al Audiovizualului a interzis un spot publicitar suplimentului alimentar ce i-au fost atribuite proprietăți de tratament și de vindecare a unei boli, AstroStop Rapid. În spot se precizează următoarele proprietăți: ,, Odată cu înaintarea în vârstă, durerile și mobilitatea redusă a articulațiilor își fac simțită prezența. Pentru menținerea sănătății articulațiilor aveți nevoie de un expert. Artrostop Rapid cu formulă inovatoare contribuie la ameliorarea durerilor articulare, îmbunătățirea mobilității precum și la regenerarea cartilajelor articulare. ArtroStop Rapid!” De menționat este faptul că suplimentele alimentare sunt trecute în categoria produselor alimentare. Informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să atribuie unui produs alimentar proprietăți de prevenire, de tratament și de vindecare a unei boli umane și nu trebuie să evoce astfel de proprietăți, fapt prevăzut în Codul Audiovizualului.
Astfel, CNA apreciază că expresia “contribuie la regenerarea cartilajelor articulare”, produsul ArtroStop Rapid îi sunt atribuite proprietăți de tratare, întrucât înțelesul verbului “a regenera” este acela de ,,a se reface”, iar ,,durerea”, pe care o “controlează” produsul promovat, este un efect al unei afecțiuni, ale unei boli, nicidecum un efect al stării de sănătate.
Se interzice publicitatea, în alte locuri decât cele de comercializare, pentru orice tip de arme, muniții, explozivi, metode și mijloace pirotehnice, cu excepția armelor destinate vânătorii sau sportului și a celor de panoplie. Legea nr. 295/2004 este cea care reglementează regimul armelor și al munițiilor și cuprinde definiții și categorii de arme, muniții, persoane autorizate să procure arme, documente și condiții privind deținerea acestora. În cazul mijloacelor pirotehnice, acestea sunt reglementate de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explosive. Conform art. 1 al legii, prevederile acesteia se aplică la ,, la prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, deținerea, tranzitarea pe teritoriul țării, transmiterea sub orice formă, transferul, transportul, introducerea pe piață, depozitarea, încărcarea, încărtușarea, delaborarea, distrugerea, mânuirea, comercializarea și folosirea de către persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor explozive”.
III. Studiu de caz. Publicitatea înșelătoare în domeniul celor mai importanți operatori de telefonie mobile din România
Cel de al treilea capitol se axează pe aspecte referitoare la publicitatea înșelătoare, fiecare aspect fiind evidențiat de reclame publicitare radio și Tv difuzate de cei mai importanți operatori de telefonie mobilă existenți în România. Fiind niște servicii ce ne satisfac nevoile de comunicare zilnice oferindu-ne o mare varietate de produse și servicii, inevitabil te lovești și de laturile lor negative întrepirnse în acțiunile lor de promovare. Ceea ce este foarte important reprezintă numărul mare de persoane care pot fi atinse și influențate de aceste practici înșelătoare la care apelează din ce în ce mai mulți comercianți.
3.1. Considerații teoretice
Publicitatea se bucură în prezent de o largă libertate de manifestare, orice întreprinzător având libertatea de a decide și a utiliza metodelor optime de influențare a consumatorilor în favoarea sa. Practicarea unor proceduri abuzive sau cu conținut incorect poate duce la rezultate dăunătoare. Legile susțin reprimarea practicilor care constau în a pretinde că produsele sau serviciile ar avea calități sau aptitudini pe care nu le posedă.
Efectul înșelător al reclamelor este dat de impresia generală pe care o creează și nu neapărat de afirmațiile ce alcătuiesc mesajul acesteia, cu intenția sau fără intenția explicită a creatorului. O reclamă este etichetată ca fiind înșelătoare atunci când influențează negativ un număr considerabil de consumatori din publicul țintă, aceasta însemnând un procent de 20-25% din consumatorii vizați. Acest aspect înșelător depinde și de publicul căruia i se adresează reclama. Reclamele se adresează publicului general, însă sunt unele ce vizează și subgrupuri precum bătrânii, copii, bolnavii, etc. De exemplu, un spot publicitar ce prezintă o cură rapidă de slăbire nu va influența negativ o persoană ce nu se confruntă cu probleme de greutate, dar va decepționa consumatorul obez căruia îi este defapt adresat mesajul.
Acest caracter înșelător se referă la înțelesurile false ascunse în mesajele publicitare transmise de către producători. Există în Legislația comunicării publice de Kent Middleton, Robert Trager, Bill F. Chamberlin cel puțin 15 tipuri de mesaje adevărate din punct de vedere tehnic, dar înșelătoare datorită falselor implicații pe care le induc, dintre care enumerăm:
1. implicații raționale: afimațiile din mesajele publicitare să fie susținute de teste științifice sau să fie însoțite de recunoașterea umană. Publicitatea trebuie să fie construită având la bază informații verificabile, mai ales atunci când este vorba despre siguranță, performanță, calitate, preț.
2. implicații ale probelor: publicitatea care creează în mod eronat, impresia că faptele transmise demonstrează afirmațiile facute.
3. implicații ale demonstrațiilor: demonstrațiile calităților produselor pot crea uneori false impresii asupra performanței produselor
4. implicații ale omisiunii: există reclame care omit anumite informații sau atribute necesare consumatorului
5. implicații ale semnificațiilor: există reclame care prezintă informații și fapte nesemnificative însă care sunt prezentate ca fiind esențiale
6. implicații ale laudelor exagerate: există reclame care pot exagera calitățile produselor sau avantajele serviciilor. Problema în adevăratul sens al cuvântului apare atunci când se induce superioritatea.
7. implicații ale experților: experții și starurile se bucură de mai multă credibilitate în rândul consuatorilor, însă aceste persoane trebuie să aibă relevanță pentru domeniul din care face parte produsul.
Atunci când vine vorba de realizarea mesajului publicitar care trebuie să ajungă la consumatori prin intermediul discursurilor publicitare, agențiile de publicitate se dovedesc a fi adevărați dealeri în a otrăvi mental societatea, inserând tot felul de minciuni în conținutul mesajelor transmise. Toată această situație pornește de la faptul că marea majoritate a agenților de publicitate sunt instruiți și îndrumați în a fi creativi și a scrie mesaje care să vândă, având puține idei cu privire la consecințele sociale pe care aceste anunțuri le pot determina. Dar chiar și atunci când observă încălcări etice, mulți practicieni sunt reticenți în a aborda acest subiect cu clientul din teama de a nu-l pierde. Publicitatea înșelătoare este una dintre cele mai mai folosite forme de publicitate la care apelează comercianții pentru a-și promova produsele și serviciile.
Așa cum am precizat și în capitolul anterior, cadrul legal al acestei practici îl reprezintă Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, art. 3 lit. b oferind o definiție clară a conceptului luat în vizor, explicând că publicitatea devine înșelătoare atunci când reușește să înducă în eroare consumatorul și să-i influențeze comportamentul economic acestuia prin prezentare, conținut ambiguu, prin omiterea unor informații, etc.. Art. 4 precizează că ,,publicitatea înșelătoare este interzisă”, urmând ca art. 5 să menționeze că publicitatea, pentru a putea fi sancționabila, trebuie să aibă ca obiect unul sau mai multe caracteristici referitoare la caracteristicile bunurilor sau serviciilor, prețul sau modul de calcul al prețului și natura, atribuțiile și drepturile comerciantului care își face publicitate. Interdicția de a utiliza publicitatea înșelătoare este una generală și se aplică și în cazul în care nu a provocat niciun prejudiciu consumatorului (este suficientă doar o posibilă influențare a acestuia) ori dacă respectivul comerciant nu a avut intenția de a înșela. Voi exemplifica fiecare aspect în parte cu câte un spot publicitar radio sau TV din domeniul publicității companiilor de telefonie mobilă din România ce nu respectă normele de reglementare cu privire la publicitatea transmisă prin mijloacele de comunicare audiovizuală.
Putem observa faptul că rețelele mobile se dezvoltă extrem de rapid în țara noastră și, totodată, crește și calitatea serviciilor oferite de acestea, deoarece fiecare operator încearcă să ofere cele mai avantajoase și atractive oferte pentru consumatori. După aproape două decenii, avem în România trei jucători pe măsură în telefonia mobilă: Orange, Vodafone și Telekom (fostul Cosmote) la care se alătura mai nou și Digi Mobil al companiei RCS-RDS. Parcurcând reclamele operatorilor GSM din România, am observat că cele mai multe practici comerciale incorecte se găsesc în conținutul mesajelor publicitare oferite de cele mai mari trei companii de telefonie mobilă menționate anterior.
Conform unui studiu realizat în iulie 2016 de compania Exact Cercetare și Consultanță, 57% din români au în prezent abonament personal la o companie de telefonie mobilă. De asemenea, un român din patru optează pentru cartela pre-pay (24%), iar 18% dintre aceștia dețin atât abonament personal, cât și cartelă pre-pay.
Chestionați în legătura cu serviciile și performanțele rețelelor de telefonie mobilă Orange, Vodafone, Telekom și Digi, percepția românilor a fost următoarea:
Sursa: http://www.exactcc.ro/
Deși majoritatea românilor se declară multumiți de serviciile de telefonie mobilă de care beneficiază, în ultima perioadă, mulți dintre aceștia reclamă faptul că au fost păcăliți de reclamele înșelătoare ale acestor companii renumite, care tocmai pentru faptul că sunt atât de consacrate ar trebui să-și aprecieze clienții și să le răsplătească fidelitatea prin oferte pe măsura profiturilor uriașe pe care le fac de pe urma acestora. În această goană de a-și spori vânzările, comercianții apelează la numeroase tertipuri, la numeroase practici comerciale incorecte precum publicitatea înșelătoare, publicitatea mascată, publicitatea agresivă, false oferte gratuite, îndemnuri directe adresate copiilor si multe altele. Drept urmare, consumatorii sfârșesc prin a fi captați și agasați de referințele impresionante ale produsului, de premiile ce pot fi câștigate alegând un anumit produs, de ofertele periodice oferite de agenții comerciali.
Leo Burnett spunea însă că adevăratul pericol de care se tem viitorii membri ai industriei publicitare nu il reprezintă inducerea în eroare a consumatorilor, ci plictiseala ce poate interveni odată cu pătrunderea intensă pe o piață suprasaturată informațional a mesajelor publicitare. Pentru a-și crea și a-și consolida semnificația de brand în mințile consumatorilor, reclamele adesea își bazează discursul pe ceva să atragă atenția, să stârnească interesul iar mai apoi dorința de cumpărare, chiar dacă uneori fac acest lucru ocolind pur și simplu etica.
Este adevărat, aceste companii se apără argumentând că scopul real al mesajelor publictare este de a informa persoanele asupra disponibilității noilor produse și servicii sau asupra noilor îmbunătățiri aduse celor existeste deja pe piață astfel încât să determine luarea unor decizii convenabile pentru niște consumatori informați corect. Cu toate acestea, de cele mai multe ori publicitatea este folosită de către operatorii GSM nu doar pentru a informa, ci pentru a convinge să le aleagă produsele sau serviciile. Fiind o concurență acerbă între cei 3 mari operatori, serviciile oferite de acestea fiind asemănătoare dar de mărci diferite, având doar niște diferențe neglijabile, comercianții încearcă să influențeze pe baza unor motive neraționale, cum ar fi prestigiu, fidelitate față de marcă, etc. în loc să scoată în evidența diferențele calitative și cele de preț ca baze ale unei alegeri raționale. Este adevărat că publicitatea poate avea și un rol argumentativ, dar argumentarea trebuie să fie adecvată, cu argumente de tip rațional și emoțional. Mai nou, fiecare încearcă să asocieze produsele și serviciile proprii unor povești emoționante încercând astfel să transpună consumatorul în povestea creată și să-l facă să simtă și să acționeze împins de puternice dorințe față de un anumit produs sau serviciu de care nu are nevoie, creând astfel doar o falsă impresie de necesitate. În urma vizionarii unui calup de spoturi realizate de companiile menționate, vom constata că mesajul nu conține neaparat mesaje de interes pentru consumator, ci unele menite să facă oferta cât mai atrăgătoare. Publicitatea pune de multe ori în evidență un limbaj exagerat, plin de afirmații neadevărate.
Ceea ce încearcă aceste companii încalcă cu desăvârșire drepturile funamentale ale consumatorului. Se încalcă astfel dreptul acestora de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori și dreptul de a avea acces la piețe ce le asigură o gamă variată de produse și servicii de calitate. Această reprimare a minciunilor și înșelăciunilor i-a determinat pe anumiți publicitari să-și orienteze publicitatea spre formulări subiective pe bază de fantezii, vise, iluzii care nu mai expun consumatorii la același nivel de risc ca informațiile obiective, incomplete și înșelătoare, însă nu toți au adoptat această metodă.
Pentru a elimina publicitatea care afectează interesele economice ale consumatorilor și a-i proteja de efectele negative ale publicității înșelătoare legea prevede obligația CNA de a constanta și a aplica sancțiuni contravenționale și de a apela la măsuri complementare în cazul unor eventualele practici incorecte la care recurg unii comercianți, cu scopul de a crea un cadru care să permită protecția intereselor economice ale consumatorilor, dar și de a crear mediul unei concurențe loiale între operatorii economici.
3.1 Publicitatea înșelătoare cu privire la caracteristicile bunurilor sau serviciilor
Publicitatea înșelătoare urmărește să inducă consumatorul în eroare, în primul rând prin prezentarea informației cu privire la caracteristicile bunurilor sau serviciilor precum: ,,disponibilitatea, natura, modul de executie, compoziția, metoda și data fabricației bunurilor ori a prestării serviciilor, dacă acestea corespund scopului lor, destinația, cantitatea, parametrii tehnico-funcționali, originea geografică sau comercială, rezultatele așteptate ca urmare a utilizării lor ori rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau ale controalelor efectuate asupra bunurilor ori a serviciilor.”
Pentru a arăta caracterul înșelător în ceea ce privește disponibilitatea, am optat pentru un exemplu difuzat pe postul de radio Pro FM în data de 10.06.2010, ora 08:41; 11.06.2010 – ora 09:41, conform Deciziei nr. 612 din 15.06.2010.
Spotul are următorul conținut:
Spot Vodafone Complet:
„Ce faci?
Uite, mama vrea un număr personalizat și explicam că tasta 6 e M, tasta 2 e A…
Ce frumos! …număr cu mămica! (…)
Voce off: Fiecare abonament vine cu ceva în plus. Acum, doar la _ Vodafone poți să-ți alegi ce nume vrei și să-l transformi gratuit în număr de telefon. Abonează-te la Vodafone Complet și ai 125 de minute naționale, 800 de minute în rețea, bonus 2500 de minute în rețea, totul la 8,99 euro. Detalii pe Vodafone.ro. Intră în cea mai tare rețea! Merită! Vodafone.”
Consiliul Național al Audiovizualului a constatat că spotul radio este difuzat cu încălcarea prevederilor art. 115 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acestui articol, publicitatea sau teleshoppingul unei oferte speciale trebuie să indice, în mod clar ,,data la care încetează oferta sau, după caz, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri ori de servicii disponibil, iar dacă oferta specială nu a început încă, data de începere a perioadei în care se aplică prețul special sau alte condiții specifice.” Consiliul a observat că în conținutul spotului nu se menționează faptul că se referă la o promoție și nici perioada în care este valabilă această ori data la care se termină promoția. Deși pe site-ul operatorului de telefonie mobilă Vodafone scria că promoția pentru abonamentul Vodafone Complet este valabilă în perioada 3 iunie – 20 iunie 2010, în cadrul spoturilor radio nu se făcea nicio precizare despre acest lucru, fiind încălcată obligația prevăzută de Codul audiovizualului.
În urma constatării acestui aspect, membrii Consiuliului Național al Audiovizualului declară că difuzarea spotului Vodafone Complet s-a făcut cu încălcarea regulilor unei informări corecte și complete a publicului, fiind de natură să prejudicieze interesele consumatorilor. Drept urmare, autoritatea publică dispune, în temeiul și cu respectarea prevederilor art.15 din Legea audiovizualului, intrarea de îndată în legalitate în privința spotului pentru Vodafone Complet, în sensul că acesta să fie difuzat cu respectarea regulilor privind informarea corectă a publicului, astfel încât interesele economice ale acestuia să nu fie afectate.
Un alt exemplu potrivit căruia informațiile comunicate induc în eroare consumatorul cu privire la disponibilitatea serviciului este oferit de această data de cel mai mare operator GSM din România, Orange. Au fost identificate patru spoturi de promovare a serviciilor Orange difuzate de posturile de televiziune, spoturi în conținutul cărora se regăsește afirmația ,,vorbești nelimitat internațional la tarif național și ai 20 de minute internaționale către rețele fixe cu 2 euro pe lună”, afirmație care face obiectul sesizării, fiind considerată de telespectator ca înșelătoare. Spoturile sunt difuzate de posturile de televiziune Antena 1, Antena 3, TVR 1, TVR 2, Prima TV, Kanal D, Pro TV și Realitatea TV.
Analizând conținutul celor 4 spoturi, membrii CNA au constatat, ținând cont și de părerile Cosiliului Român pentru Publicitate, că informațiile comunicate induc în eroare consumatorul cu privire la aria de aplicabilitate a bonusurilor sau avantajelor oferite în cadrul abonamentelor promovate încălcând prevederile art. 107 și pe cele ale art. 114 alin. (1) lit. b), c) și d) și alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. CNA consideră că informația prezentată în spot și cea pusă la dispoziția publicului pe site-ul oficial este incorectă prin ambiguitatea afirmațiilor. De exemplu, pe site-ul Orange, la secțiunea abonamente de voce, pentru abonamentul Delfin se fac următoarele precizări, care nu corespund informațiilor prezentate în spotul difuzat pe posturile de televiziune: ,,Atât minutele internaționale incluse, cât și tariful de 0,19 euro/minut sunt valabile pentru apelurile către Uniunea Europeană. Minutele incluse și tariful de 0,19 euro/minut nu se aplică în cazul apelurilor către Bulgaria, Estonia, Slovenia, precum și în cazul apelurilor către numerele speciale. Apelurile către ( Austria, Germania, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Polonia, Slovacia, Spania) aceste destinații vor fi taxate conform tarifelor standard. Orange își rezervă dreptul de a aduce modificări acestei liste. Minutele incluse și tariful de 0,19 euro/minut se aplică în cazul apelurilor către Italia în rețelele Wind, TIM, Vodafone, iar pentru Irlanda către rețelele O2, Vodafone și Meteor.” Drept urmare rezultă prezentarea unor informații contradictorii: deși în spoturi se face precizarea că vorbești nelimitat internațional și se precizeză ulterior că minutele incluse și tariful de 0,19 euro/minut sunt valabile pentru apeluri către țări din Uniunea Europeană, în această ofertă nu sunt incluse toate țările Uniunii Europene și nici toate rețelele de telefonie care operează în aceste state.
Având în vedere aceste considerente, Consiliul Național al Audiovizualului dispune, în temeiul și cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului, intrarea deîndată în legalitate în privința spoturilor publicitare Orange
3.3 Publicitatea înșelătoare cu privire la preț sau modul de calcul al prețului.
Având în vedere art. 5, lit b, conform căruia publicitatea înșelătoare poate conține informații cu privire la prețul sau modul de calcul al prețului și condițiile în care se distribuie bunurile ori se prestează serviciile, am optat pentru un spot radio creat tot de către compania Vodafone, analizat în Decizia nr. 612 din 15.06.2010 de către CNA. Spotul a fost difuzat de postul de radio Europa FM în data de 09.06.2010, orele 08:16 și 09:54 și postul Realitatea FM în ziua de 14.06.2010, ora 08:31.
Spotul are următorul conținut:
Spot Vodafone Business Talk:
„(…) și astăzi sunt om de afaceri, coleg, soț și tată. Noroc că-i pot suna pe toți !
Voce: Abonează-te acum la Vodafone Business Talk și ai mii de minute naționale, internet pe mobil gratuit pentru o lună și telefonul potrivit profilului tău de om de afaceri, la preț special.Vodafone.”
Analizând spotul publicitat radio anterior menționat, membrii CNA au constatat că acesta încalcă prevederile articolelor 114 alin. (1) lit. c, conform căruia informațiile din spoturile publicitare nu trebuie să inducă în eroare publicul în ceea ce privește prețul sau tariful, acestea fiind prezentate integral, incluzând taxa pe valoarea adăugată și toate taxele suplimentare. și art. 115 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia publicitatea care conține o ofertă specială trebuie să indice, în mod clar data la care încetează oferta sau, după caz, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri ori de servicii disponibil, iar dacă oferta specială nu a început încă, data de începere a perioadei în care se aplică prețul special sau alte condiții specifice.
În ceea ce privește conținutul spotului Vodafone Business Talk, membrii Consiliului declară că formularea enunțului induce în eroare publicul în privința prețului. La un prim contact cu enunțul, nu se înțelege în mod clar dacă este vorba despre un preț special pentru abonament sau dacă prețul special se referă la „telefonul potrivit profilului tău de om de afaceri”. Consiliul subliniază că în eventualitatea interpretării faptului că prin sintagma de preț special se înțelege prețul abonamentului, nu sunt furnizate informații precise privind valoarea sau modul de stabilire a acestuia. Aceste informații sunt precizate doar pe site-ul Vodafone, neregăsindu-se în informația prezentată în spotul difuzat de posturile de radio: „Costul pachetului promoțional Vodafone Business Talk diferă în funcție de numărul de minute incluse lunar în abonament, de numărul de SIM-uri pe care activezi internetul si de telefoanele achiziționate”.Tot de pe site-ul operatorului în cauză se poate afla și perioada în care este valabilă promoția, aceste informații lipsind cu desăvârșire din conținutul spoturilor de promovare create de Vodafone: promoția pentru abonamentul Vodafone Business Talk se desfășoară în perioada 7 iunie – 7 august 2010.
Având în vedere aceste aspecte, membrii Consiliului Național al Audiovizualului consideră că difuzarea spoturilor publicitare Vodafone Business Talk și Vodafone Complet s-a realizat cu încălcarea regulilor unei informării corecte și complete a publicului, urmând intrarea de îndată în legalitate în privința spoturilor pentru Vodafone Business Talk și Vodafone Complet, în sensul respectării regulilor de difuzare a publicității în audiovizual.
3.4. Publicitatea înșelătoare cu privire la atribuțiile si drepturile comerciantului
O altă categorie de elemente ce trebuie luate în considerare pentru a determina dacă publicitatea este înșelătoare este amintită la lit c și se referă la ,,atribuțiile și drepturile comerciantului care își face publicitate, precum: natura, atribuțiile și drepturile comerciantului, cum ar fi identitatea și bunurile sale, calificările și deținerea drepturilor de proprietate industrială, comercială sau intelectuală ori premiile și distincțiile acestuia”.
Un exemplu în acest sens întâlnim într-un spot publicitar oferit compania InfoClick, furnizorul serviciului universal al abonaților de telefonie, desemnat de ANCOM. Patru spoturi publicitare difuzate în lunile decembrie 2009 și ianuarie 2010 au fost luate în vizor de către CNA și analizate în Decizia nr. 163 din 14.01.2010.
Exemplu de spot publicitar: Doi bărbați cu tricouri galbene, unul inscripționat cu numărul 118, iar celălalt cu numărul 800, stau în spatele unui telefon mare si vechi.
Titrat pe ecran: ÎN MEMORIA VECHIULUI NUMĂR DE INFORMAȚII
Bărbatul 800: Vom testa dacă vechiul număr de informații funcționează. Îi dă o palmă ușoară bărbatului 118 și îl roagă să încerce telefonul. Acesta încearcă din răsputeri, dar nu reușește.
Bărbatul 800: Deci, s-a demonstrat științific că vechiul număr nu funcționează.
Titrat pe ecran: APELAȚI ACUM 118 800 DIN REȚELELE DE TELEFONIE FIXĂ ȘI MOBILĂ!
Pe ecran s-au derulat succesiv, pe un fundal galben, următoarele imagini:
• 118 800 NUMĂRUL UNIVERSAL PENTRU INFORMAȚII TELEFONICE, Infoclick S.A.: furnizor de serviciu universal desemnat de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații; DIN REȚELELE DE TELEFONIE FIXĂ ȘI MOBILĂ!
Cu litere mici: Romtelecom 0,71 E/minut, Vodafone 0,36 E/apel+0,3 E/minut, UPC 1,19 lei/apel + 1,19 lei/minut, Orange 0,36 E/apel + 0,42 E/minut, (prețurile includ TVA).
Analizând sporturile în cauză, membrii CNA au constatat că acestea încalcă prevederile art. 107 conform căruia publicitatea trebuie să servească interesul public prin respectarea regulilor informării și ale unei competiții corecte., art 108 potrivit căruia este interzisă orice formă de promovare a unor produse sau a unor servicii care sugerează publicului să renunțe la alte produse sau servicii similare, pe motivul că acestea din urmă devin inutile, art 110 referitoare la cerințele publicității comparative, art. 114 alin. (1) lit. d) potrivit căruia informațiile prezentate nu trebuie să inducă în eroare publicul în privința condițiilor în care sunt distribuite produsele sau sunt prestate serviciile. și alin. (2) referitor la difuzarea videotextului din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.
Compania InfoClick, câștigătoare a licitației organizate de ANCOM. pentru desemnarea furnizorului de serviciu telefonic universal privind abonații, a transmis în media o campanie de promovare a serviciului de telefonie 118.800. Prin intermediul acestui număr unic, s-a asigurat, pe de o parte, accesul la nivel național și din orice rețea a serviciilor de informații privind abonații.
Pe de altă parte, s-a creat posibilitatea apariției unor servicii de informații privind abonații care să conțină și abonații tuturor furnizorilor de servicii de comunicații electronice destinate publicului.
În contextul deschiderii pentru alocare a numerelor naționale scurte de forma 118(xyz), Romtelecom a obținut, în luna noiembrie 2008, prin decizia A.N.C.O.M, dreptul de a utiliza, printre altele, numărul 118.932 (număr aferent, la acel moment, serviciului de informații abonați din propria rețea, care a înlocuit numărul anterior 1931). De asemenea, începând cu data de 28 aprilie 2009, Romtelecom a lansat comercial serviciul de informații privind abonații, acest serviciu fiind apelabil, la acel moment, atât din rețeaua Romtelecom, cât și din rețelele Vodafone, Orange și Cosmote.
Având în vedere această situație, spoturile InfoClick încalcă mai multe prevederi. Prin folosirea enunțului ,,păstrăm un moment de reculegere în memoria vechiului număr de informații”, compania încearcă să transmită ideea potrivit căreia serviciul de informații privind abonații prin intermediul numărului 1931 furnizat de Romtelecom a încetat iar serviciul oferit de numarul 118.800 prin care InfoClick furnizează servicii privind abonații este singura variantă pe care consumatorii o au la îndemână. Această informație pe care încearcă să o transmită nu este adevărată deoarece serviciile oferite prin apelarea numărului 1931 al Romtelecom nu au încetat să mai existe, întrucât ele au fost preluate prin intermediul numărului 118.932 al Romtelecom iar InfoClick nu reprezintă singura furnizoare a unui serviciu de informații privind abonații. Mai mult, spoturile compară serviciul 118.800 cu serviciul 1931 al Romtelecom, serviciu rămas încă imprimat în memoria colectivă ca unic furnizor de servicii despre abonații din România în condițiile în care acest număr a fost preluat în numărul 118.932 al Romtelecom, o comparație putând fi făcută, eventual, cu acest din urmă număr. Probleme apar și în cee ace privește videotextul afișat, acesta fiind scris cu litere foarte mici comparativ cu celelalte informații cuprinse în spot care sunt scrise cu litere normale.
În concluzie, Consiliul Național al Audiovizualului dispune, în temeiul și cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului, intrarea de îndată în legalitate în privința spoturilor comerciale pentru promovarea serviciilor companiei InfoClick
Ceea ce ajută aceste companii să supraviețuiască este caracterul comercial al publicității și forța de persuasiune a acesteia. Sunt păreri ce condamnă publicitatea a fi o otravă în evoluția noastră ca persoane, dezinformându-ne și îndepărtându-ne de ceea ce contează cu adevărat pentru implinirea oamenilor, denaturând percepția noastra asupra lumi și a valorile după care ne ghidăm, dar, sunt în același timp și păreri ce susțin că publicitatea reprezintă o necesitate a erei noastre moderne pentru că este în primul rând o formă impersonală de a comunica cu publicul consumator.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Efectele Publicitatii Comerciale (ID: 114652)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.