Efectele Personalitatii Juridice

În ce privește fundamentul persoanei juridice, in literatura de specialitate au fost formulate mai multe teorii: teoria ficțiunii, teoriile neopersonaliste și teoria realității. Dincolo de criticile aduse conceptului de personalitate juridică, acesta trebuie să rămană in sistemul nostru de drept.

După cum s-a arătat, el trebuie să fie independent de orice discuție sociologică, tehnică sau politică; persoana juridică este o instituție juridică care răspunde nevoilor sociale, iar mecanismul personalității juridice nu repre zintă decat modalitatea „tehnică" prin care persoana juridică va putea să apară pe scena juridică.

Dincolo de dispozițiile proprii fiecărui tip de persoană juridică, există un corp de principii generale care guvernează constituirea, funcționarea și dizolvarea acestor grupări născute din voința de asociere. Extrema diversitate a regulilor care carmuiesc persoanele juridice după cum este vorba despre societăți comerciale, asociații, sindicate, fundații etc. nu poate oculta rolul

esențial al voinței și importanței măsurilor de publicitate destinate să informeze terții de apariția unei noi entități juridice.

Societăți, sindicate, asociații etc. se nasc dintr-un proces de esență contractuală bazat, in vederea realizării unui obiect licit, in acord cu ordinea publică și bunele moravuri, pe un acord de voință a cărui alterare poate justifica o decizie de anulare. O altă consecință o reprezintă faptul că gruparea de persoane astfel născută nu ar trebui să adune decat voluntari, fiecare rămanand liber să se angajeze sau nu, iar in cazul in care angajamentul este pe durată nedeterminată, de a se sustrage acestuia.

Voința fondatorilor unei persoane juridice se exprimă in statutele pe care ei sunt

chemați să le elaboreze, fixand condițiile de acces in entitatea creată, natura activitătii, modul de gestionare, drepturile și obligațiile fiecăruia, durata entității etc.

De altă parte, apariția unei noi persoane pe scena juridică trebuie să se facă cunoscută.

Statul și terții trebuie să aibă cunoștință de nașterea ei. De aceea legea subordonează funcționarea personalității juridice de respectarea formalităților de publicitate, persoanele juridice fiind supuse inregistrării. Unele persoane de drept privat se pot inființa numai cu autorizațiile administrative prealabile.

Prin patrimoniu propriu distinct ințelegem acel element constitutiv care constă in

totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale care au ca titular persoana juridică. Așadar, o entitate dotată cu personalitate juridică are un patrimoniu in care pot să-și găsească locul aceleași drepturi ca și cele la care pot să acceadă persoanele fizice.

Articolul 31 Cod civil dispune că orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate in bani și aparțin acesteia. Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectațiuni numai in cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Noul nostru cod civil se pare că consacră teoria patrimoniului de afectațiune permițand divizarea sau afectațiunea unei mase patrimoniale in vederea realizării unui scop determinat și licit. Astfel, alin. (3) al art. 31 dispune că sunt patrimonii de afectațiune masele patrimoniale fiduciare, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și alte patrimonii determinate potrivit legii.

Transferul drepturilor și obligațiilor dintr-o masă patrimonială in alta, in cadrul aceluiași patrimoniu, se face fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale și, bineințeles, in condițiile prevăzute de lege. De regulă, patrimoniul inițial are ca sursă contribuția fiecărui fondator sau, după caz, fondatori. Această contribuție rezidă in bunuri

sau numai in folosința lor, in bani sau chiar drepturi de creanță față de terți; legea este, de obicei, cea care determină aporturile minime.

Patrimoniul profesional individual, ca o premieră in legislația noastră, este introdus prin art. 33 C. civ.; aceste patrimonii sunt cele afectate exercitării in mod individual a unei profesii autorizate, cum sunt profesiile de notar, avocat, medic etc. și se stabilesc prin actul incheiat de titular, cu respectarea condițiilor de formă și de publicitate prevăzute de lege.

Patrimoniul propriu al persoanei juridice este distinct atat față de patrimoniul altor persoane juridice, cat și față de patrimoniul fiecărei persoane care intră in colectivul său.

Patrimoniul propriu al persoanei juridice are două laturi: cea activă, cuprinzand drepturile patrimoniale și cea pasivă care inglobează obligațiile patrimoniale. De altă parte, patrimoniul propriu permite persoanei juridice să aibă o răspundere patrimonială proprie și, de asemenea, el permite acesteia să participe la circuitul civil in nume propriu. Legand cele două laturi ale patrimoniului unei persoane juridice, activă și pasivă, o regulă fundamentală face să se recunoască acest patrimoniu ca o universalitate de drept, un ansamblu in sanul căruia funcționează corelația activului cu pasivul.

Așadar, principiul in ceea ce privește raporturile dintre patrimoniul persoanei juridice și patrimoniul individual al membrilor aceleiași persoane juridice este acela al ne-confuziunii celor două patrimonii: patrimoniul social și patrimoniile individuale. In acest sens, art. 241 C. civ. stabilește că membrii organelor de administrare a persoanei juridice au obligația de a asigura și a menține separația dintre patrimoniul persoanei juridice și propriul lor patrimoniu.

Acest principiu nu exclude in anumite cazuri comunicări sau contacte. Totuși, menționăm că aplicat activului persoanei juridice, acest principiu face să apară o diferență intre, pe de o parte, societăți și, de altă parte, asociații, fundații, sindicate. Pentru acestea din urmă neconfuziunea este absolută avand in vedere că membrii unei asociații nu au niciun drept de proprietate asupra bunurilor, mobile sau imobile, care aparțin asociației, și nu au nicio vocație să culeagă o parte din beneficiile asociației. in schimb, intr-o societate asociații au un drept asupra patrimoniului societății; fiecare asociat are in patrimoniul său un anumit număr de părți sociale. insă trebuie reținut că acest drept nu este un drept de proprietate; asociații care dețin o doime din acțiunile unei societăți nu sunt proprietarii unei doimi din bunurile societății.

Aceste părți sociale il investesc pe titularul lor, impotriva persoanei juridice, cu un drept căruia i se recunoaște natura de drept de creanță. Acest drept conferă beneficiarului său o vocație de a culege periodic o parte din beneficiile care rezultă din activitatea societătii iar, in caz de dizolvare % 1 a societătiii vocația de a culege o parte din capitalul social.

În sfarșit, dacă pasivul intrece activul patrimonial al persoanei juridice, ea se va afla in stare de insolvabilitate. Dar o persoană juridică se va afla in insolvență atunci cand, deși nu este insolvabilă, aceasta nu poate achita sumele scadente și care au depășit cu cel puțin 90 de zile scadența conform Legii nr. 85/2000 privind procedura insolventei.

Scopul propriu este obiectul de activitate al persoanei juridice; el reprezintă chiar rațiunea de a fi a acelei entități. El trebuie să fie determinat, licit, moral și in concordanță cu interesul general. Scopul propriu al persoanei juridice determină limitele capacității de folosință a ei in conformitate cu principiul specialității acestei capacități și totodată el dă sens celorlalte două elemente constitutive.

Scopul – lucrativ sau comercial și nelucrativ sau de binefacere ori ideal – constituie și unul dintre criteriile de distincție intre persoanele juridice de drept public și cele de drept privat. Aplicată unei persoane juridice, personalitatea juridică apare ca o aptitudine care coincide, intr-o mare măsură, cu capacitatea de folosință. Totuși, personalitatea juridică nu are același conținut după cum ea se aplică unei persoane fizice sau unei persoane juridice. Concepută in plenitudinea ei pentru persoanele fizice, personalitatea comportă atribute care nu sunt specifice persoanelor juridice. De unde un decalaj care traduce particularitatea regimului persoanelor juridice prin raportare la statutul persoanelor fizice.

Capacitatea de folosință a persoanei juridice reprezintă acea parte a capacității civile care constă in aptitudinea de a avea drepturi și obligații civile. in ce privește data dobandirii capacității de folosință vom deosebi mai multe cazuri. Astfel – potrivit art. 205 C. civ. – persoanele juridice care sunt supuse inregistrării vor avea capacitate juridică de la data inregistrării lor. Celelalte persoane juridice vor avea capacitate de folosință, după caz, de la data actului de inființare, de la data autorizării lor sau de ia data indeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege.

Subliniem că persoanele juridice supuse inregistrării pot să dobandească drepturi și obligații chiar de la data actului de inființare, insă numai in măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia ființă in mod valabil.

Noul Cod civil acordă dreptul de a primi liberalități, inclusiv prin legate, persoanei juridice inființate la data deschiderii moștenirii sau, in cazul fundațiilor testamentare, din momentul deschiderii succesiunii, chiar dacă liberalitățile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia ființă in mod legal.

Persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații civile cu excepția acelora care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decat persoanei fizice. Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi și obligații care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul constitutiv sau statut.

Nerespectarea acestor exigențe atrage nulitatea absolută a actului respectiv. in cazul activităților care trebuie autorizate de organele competente, dreptul de a desfășura asemenea activități se naște numai din momentul obținerii autorizării respective, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Actele și operațiunile săvarșite fără autorizațiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate absolută, iar persoanele care leau făcut răspund nelimitat și solidar pentru toate prejudiciile cauzate.

Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice este acea parte a capacității civile care constă in aptitudinea persoanei juridice de a dobandi și exercita drepturi subiective civile și de a-și asuma și indeplini obligațiile civile prin incheierea de acte juridice, de către organele sale de conducere.

Legiuitorul a considerat voința uneia sau mai multor persoane din colectivul persoanei juridice ca fiind insăși voința subiectului colectiv de drept civil. Acest procedeu juridic constituie reprezentarea legală a persoanei juridice, de către organele sale de conducere. Așadar, pentru persoana juridică reprezentarea legală este nu numai necesară, dar și obligatorie. Data dobandirii capacității de exercițiu este data constituirii organelor de administrare ale persoanei juridice.

Au calitatea de organe de administrare persoanele fizice sau persoanele juridice care – prin lege, actul de constituire sau statut – sunt desemnate să acționeze in raporturile cu terții, in numele și pe seama persoanei juridice. Raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut astfel prin lege, actul de constituire sau statut.

Pană la data constituirii organelor de administrare, exercitarea drepturilor și indeplinirea obligațiilor care privesc persoana juridică se fac de către fondatori sau de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate in acest scop. Actele juridice incheiate de către aceștia cu depășirea puterilor conferite de lege, actul de constituire sau statut, pentru inființarea persoanei juridice, precum și actele incheiate de alte persoane nedesemnate obligă persoana juridică in condițiile gestiunii de afaceri. De precizat că cel care contractează pentru persoana juridică rămane personal tinut fată de terti dacă aceasta nu se inființează ori dacă își asumă obligația contractată.

Potrivit art. 211 C. civ., nu pot face parte din organele de administrare și de control ale persoanei juridice incapabilii, cei cu capacitate de exercițiu restransă, cei decăzuți din dreptul de a exercita o funcție in cadrul acestor organe, precum și cei declarați prin lege sau prin actul de constituire incapabili să ocupe o astfel de funcție. Actele incheiate cu nesocotirea acestor interdicții vor fi lovite de nulitate relativă, dar numai dacă s-a produs o vătămare.

În ce privește funcționarea persoanei juridice, trebuie subliniat că hotărarile și deciziile luate de organele de conducere și administrare in condițiile legii sunt obligatorii și pentru cei care nu au luat parte la deliberare sau au votat impotrivă. Față de terți hotărarile și deciziile luate produc efecte numai de la data publicării lor, in afară de cazul in care se face dovada că aceștia le-au cunoscut pe altă cale. Desigur, există o separare netă intre patrimoniul persoanei juridice și patrimoniul membrilor organelor de administrare.

Actele juridice incheiate de organele de administrare ale persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice inseși. De altă parte, clauzele sau dispozițiile actului de constituire ori ale statutului, precum și hotărarile organelor statutare ale persoanei juridice care limitează sau lărgesc puterile conferite exclusiv de lege acestor organe, sunt considerate nescrise, chiar dacă au fost publicate.

Referitor la răspunderea pentru faptele juridice, art. 219 C. civ. stabilește: faptele licite sau ilicite săvarșite de organele persoanei juridice obligă insăși persoana juridică, insă numai dacă ele au legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor incredințate. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală și solidară a celor care le-au săvarșit atat față de persoana juridică, cat și față de terți.

Membrii organelor persoanei juridice răspund pentru prejudiciile cauzate persoanei juridice prin incălcarea indatoririlor stabilite in sarcina lor. Menționăm că prin modificarea Codului penal prin Legea nr. 278/2006 și adoptarea noului Cod penal, prin Legea nr. 286/2009, s-a introdus răspunderea penală a persoanei juridice.