EFECTELE MIGRAȚIEI PENTRU SECURITATEA UNIUNII [622571]

EFECTELE MIGRAȚIEI PENTRU SECURITATEA UNIUNII
EUROPENE

LUCRARE DE LICENȚĂ

CAPITOLUL 1 – ASPECTE GENERALE ALE MIGRAȚIEI

1.1. MIGRAȚIA UMANĂ – ISTORIC
1.2. FENOMENUL MIGRAȚIEI
1.3. MIGRAȚIA LEGALĂ ȘI ILEGALĂ ÎN POLITICA
STATELOR

CAPITOLUL 2 – PROVOCĂRI EXTERNE PENTRU SECURITATEA
EUROPEANĂ

2.1. GLOBALIZAREA
2.2. CRIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ
2.3 CONFLICTELE ÎNGHEȚATE
2.4. MIGRAȚIA INTERNAȚIONALĂ
2.5. CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ
2.6. TERORISMUL INTERNAȚ IONAL

CAPITOLUL 3 – ANALIZA FENOMENULUI MIGRAȚIONIST ÎN
EUROPA ȘI S ECURITATEA INDIVIZILOR , COMUN ITĂȚILOR ȘI
STATELOR DE DESTINAȚIE
3.1. MIGRAȚIA INTERNAȚIONALĂ ÎN EUROPA
3.2. PRINCIPALELE ȚĂRI DE DESTINAȚIE DIN UNIUNEA
EUROPEANĂ
3.3. STUDIU DE CAZ – IMIGRAȚIA DIN ROMÂNIA

CAPITOLUL 1 – ASPECTE GENERALE ALE MIGRAȚIEI

1.1. MIGRAȚIA UMANĂ – ISTORIC

În ce privește istoricul acestui fenomen numit ,,migrație’ ’, se poate afirma că
migrațiile sunt prez ente în istorie din cele mai vechi timpuri. Astfel, cele mai importante
migrații sunt cele ale ililor, ale grecilor, ale geților și, posibil cea mai importantă, cea a
romanilor deoarece a avut ca urmare formarea poporului nostru. O altă migrație
importanță este cea a slavilor, aceasta influențând desăvârșirea procesului de formare a
poporului român. Slavii au pătruns limesul danubian în anul 602.
În realitate, majoritatea statelor din Europa au apărut ca urmare a unui proces
îndelungat de mișcare a populațiilor. În concluzie, migrația are o semnificație foarte
importantă în ceea ce privește formarea statelor.
Primele migrații au apărut în Asia, concludente fiind în acest sens civilizația indiană
și cea chineză. În Orientul Mijlociu, odată cu afirmarea Islamu lui, acesta generând
avantaje militare și morale hotărâtoare în cazul triburilor arabe nomade, a constituit un
impuls puternic pentru migrațiile către alte țări.
Odată cu începutul secolului al XVII -lea, disputele imperiale dintre Rusia, Prusia,
Aust ria și Imperiul Otoman, au dus la majore deplasări ale grupurilor etnice peste
granițe ce se aflau mereu în schimbare. Cu trecerea timpului, aceste deplasări au atins
chiar dimensiuni considerabile. Altfel, pe la sfărșitul secolului al XVIII -lea, pot fi
identificate zone în care mobilitatea mâinii de lucru era destul de pronunțată, aceasta
fiind datorată deplasărilor periodice ale muncitorilor.
Acestor deplasări periodice le sunt adăugate și cele defnitive în interiorul statelor ori
al marelor regiuni. Între acestea, găsim migrațiile către oraș, favorizate și de deficitul
demografic al localităților.
Migrările definitive sunt cele care își pun amprenta întru -un mod destul de puternic
asupra funcționării sistemelor demografice iar Europa modernă nu este, în niciun caz, o
societate imobilă. Mișcările internaționale reprezintă procese de întrepătrundere între
zonele învecinate. Astfel, locuitorii din sudul Franței se deplasează către Valencia și

Aragón, dar în special către Catalonia. Alte exemple a r fi deplasarea galicienilor către
Portugalia, a albanezilor în Italia ori a elvețienilor către Germania. Înspre nord,
predomină migațiile din Germania și Norvegia către Olanda iar din Scoția spre Anglia și
Irlanda. Aceste deplasări erau izbucnite de mari diferențe economice, favorizate de
absența barierelor politico -juridice și atrase de lipsurile create de război. Peste aceste
deplasări de populație se suprapun cele provocate de de intoleranța relgioasă ori de
procesele politice.
Ca urmare a acest or fluxuri de migrații, concceptele cheie ce pot fi utilizate în
scopul analizei fenomenului migrației fac referire la intensitatea, extensiunea și
impactul asupra statelor gazdă și a celor de origine și a societăților.
William McNeill a arătat că , , majoritatea formelor de migrație din istoria omenirii
sunt caracterizate prin două distincții : una geografică și una socială. O altă
caracteristică o reprezintă migrațiile centrale și periferice, migrațiile de masă și de elite.
Cel mai adesea, migrațiil e de elite au fost cuceriri militare la periferia statelor și
imperiilor, urmate de stabilizarea regiunilor de frontieră și deplasarea unei aristocrații și
a supușilor ei ’’. De asemenea, McNeill face distincția între migrațiile către periferie și
cele căt re centru. Elitele migrează către centre de activitate economică și putere politică
din orașele mari, iar săracii se îndreaptă către orașe, cu scopul căutarii unui loc de
muncă1.
Partea cea mai mare a analizelor rezervate procesului migrației se con centrează
asupra deplasării forței de muncă, dar deplasarea muncitorilor un constituie decât unul
din aspectele deplasării în masă a persoanelor, chiar dacă este unul dintre cele mai
importante.
În majoritatea cazurilor, migrațiile se intersectează cu rețelele de putere militară,
politică, culturală, fiind parte constitutivă a acestora. Prin urmare, atât impactul asupra
societăților de origine cât și asupra celor gazdă este, de foarte multe ori, unul
multidimensional.
Stratificarea migrației poa te fi analizată și din perspectiva desparității dintre locurile
de origine și cele de destinație. Diferența dintre deplasarea elitelor și cea de masă nu
evidențiază decât alcătuirea diferită a migrațiilor, ci și capacitățile ale diverselor grupuri

1 William McNeill, Dynamics of Diversity, Oakland Cd, 1995, P.26.

sociale de a acumula resurse în scopul migrației și de a pătrunde cu succes în alte
teritorii și societăți. Această ierarhie de putere printre migranți este cauzată de ierarhia
puterii fiecărui stat, în care țări diferite posedă capacități inegale de a controla d eplasăril
de populații2.
Migrația este un fenomen social destul de complex ce, prin implicații și dinamism,
devine tot mai real pentru evoluția vieții internaționale.
Plurivalența acestui fenomen este reflectată de bogăția de semnificații. Astf el, în sens
restrâns, migrația poate fi definită ca deplasarea persoanelor dintr -un stat în altul.
Aceasta este percepută în mod diferit de oficialitățile și populația din fiecare țară.
Emigrarea poate fi definită ca acțiunea de plecare dintr -o țară de ori gine iar persoanele
ce se află în această situație se numesc emigranți. Imigrarea este acțiunea de intrare într –
un alt stat iar în acest caz se numesc imigranți.
În sens larg, migrația poate fi definită atât ca deplasarea unor grupuri de oameni
dinspr e țările de origine înspre alte state, cât și efectele ce se produc în plan economic,
politic, cultural, religios și demografic.
Din punct de vedere al modului de realizare, migrația poate fi de mai multe tipuri :
a) Migrația forțată : rezultă în momen tul în care zonele locuite de un inamic
recurge la discriminări, intoleranță, deportări etnice, epurări, etc.
b) Migrația determinată : acest timp de deplasare rezultă din nevoia de părăsire a
țării atunci când resursele vitale devin insuficiente ori din cauz a anumitor
fenomene naturale ( alunecări de teren, inundații, cutremur, deșertizări ).
c) Migrația voluntară : aceasta este generată de dorința indivizilor de a se stabili
într-o altă țară, oraș, etc.
Însă, există și migrația legală ori ilegală , și de multe ori aceasta este la limita dintre
legal și ilegal.
Migrația legală este forma ce este acceptată în mod unanim de către toate statele
lumii, deoarece aceasta poate fi controlată din punct de vedere al numărului de
persoane, locuri și domenii de mun că și, de asemenea, poate fi determinată în timp. În
acest sens, sunt încheiate tratate, înțelegeri ori acorduri prin care se acordată facilități

2 Useem James, Harvard Business Schools Woman Problems, 1998, pp. 33 -37.

persoanelor ce migrează legal și se obligă a fi respectate condițiile legale de muncă și de
protecție socială ca și pentru propriii cetățeni. Reprezentanții statelor veghează la
respectarea drepturilor și obligațiilor ce se stipulează în tratate, care, în virtutea
atribuțiilor cu care sunt investiți, pot interveni pe lângă autoritățile statului în vederea
remedier ii situației. Astfel, migrația poate fi controlată destul de ușor de către statul
beneficiar al muncii prestate fiindcă acesta nu oferă decât locurile de muncă pe care
cetățenii săi nu le -au ocupat ori nu doresc a le ocupa, din motive diferite. Migrația
legală oferă posibilitatea statelor membre de a -și colecta taxele și impozitele
corespunzătoare câștigurilor realizate de propri ii lucrători în străinătate și de a
cuantifica aceste venituri pentru a le stabili în mod just în raport cu deficitul
bugetar. De asemenea, n u trebuie uitat faptul că, statele imp licate câștigă și prin
schimbul social, cultural și tehnologic care se realizează între populațiile care intră în
contact.
Migrația ilegală este opțiunea aleasă de către persoanele ce nu pot folosi calea legală pentru a
pleca în străinătate. Aces t tip de migrație este o epidemie din ce în ce mai extins ă și mai dificil
de stăpânit datorită rețelelor criminale implicate și a ingeniozității infractorilor. La toate
acestea sunt adaugate diferențele în ma terie de legislație ale țărilor sursă, de tranzit sau
țintă ce îngreunează lupta autorităților pentru combaterea acestui fenomen. Nu trebuie
uitat nici aportul mi granților care, pentru îndeplinirea scopului la care aspiră sau la
amenințările ori indica țiile traficanților, preferă să păstreze tăcerea sau să nege orice
legătură cu persoan ele ori grupurile infracționale care îi ajută. Statistici le Organizației
Națiun ilor Unite relevă că profiturile obți nute din traficul internațional cu persoane –
aici intrând proxenetismul internați onal, traficul cu cerșetori, cu handicapați, cu copii,
precum și migrația ilegală – de la începutul secolului XXI și până în prezent, au fost mai
mari cu aproape 50% decât câștigurile obținute din traficul internațional cu autoturisme
furate și cu aproximativ 25% mai mari decât cele obținute din traficul de droguri.
Tocmai de aceea, cunoașterea acestui fenomen al migrației ilegale este im portantă
pentru UE. Factorii ce influențează migrația ilegală sunt: cre șterea demografică
necontrolată, situația economică d in principalele state “sursă” – producătoare de
migranți, situația incertă din punct d e vedere politic din unele zone geografi ce,
conflictele armate (care în majoritatea cazurilor au ca efect crize umanitare, fluxuri
masive de persoane care au nevoie de pro tecție internațională). Toți acești factori duc la
concluzia că fenomenul mig rației este într -o continuă creștere.

Fenomenul migrației are următoarele consecințe negative :
– prezența pe teritoriul național a unor comun ități străine neutre din punct
de vedere etnic, ling vistic, religios și educațional. Acest lucru implică dificultăți majore
de adaptare în relațiile cu localnicii și constituie surse de conf lict între grupurile de
străini
– implicarea unor structuri de tip mafiot în traficul ilicit de persoane,
posibilitatea ca migranții, determinați de situația lor c ritică, să fie recrutați destul de
ușor de către struc turile crimei organizate, cu scopul de a fi fo losiți și în celelalte forme
de trafic ( droguri , arme și munitții , autoturisme de lux, etc.) . Astfel , din acest punct
de vedere se poate spune că migrația implică inevitabil și “import de criminalitate”.

Există , însă, ca subtipuri ale migrației, migrația pentru căsnicie, pentru venituri, etc.
În plus, există tipuri de migrație de la sat la oraș, cu scopul de a ajuta la îngrijirea
copiilor mici ai unora din fiii căsătoriți la oraș. Astfel, părinții renunță la dom iciliul
rural pentru cel urban, cu speranța asigurării condițiilor mai bune pentru educația
copiilor lor3.
Migrația în interiorul țării are diverse motive, însă majoritatea depind de structura
locală dominantă, ca de pildă, cea industrială, pastorală, pescuit ori diverse alte forme
ale economiei tradiționale. Migrația ca mobilitate socială semnifică schimbarea
reyidenței ori a locului de muncă, acest lucru constituind în același timp și schimbarea
poziției migrantului în societate.
Durata schimbări i pentu migrațiile identificate prin schimbarea rezidenței este
distinsă prin subtipuri, acestea fiind : migrația definitivă, prin plecarea în afară, făcută
cu intenția de a nu mai reveni, migrația temporară, care este periodică sau neperiodică.
Unita tea de migrație poate fi : persoana, familia ori un alt grup local.
În ceea ce privește fenomenul migrației, acesta este tratat prin : intensitatea pe care o
au două curente de migrație; volumul absolut, acesta fiind realizat prin deplasarea în
masă; selectivitatea migrației, ce constă în raportul dintre caracteristicile migranților și
cele ale non migranților; modul de agregare a evenimentelor de migrație; raportul dintre

3 Floareș Alecu, op. cit., Ed. Junimea, Iași, 1980, pp. 98 -109.

factorii de respingere de la origine și cei de atracție de la detinație; interac țiunea
migrației în raport cu alte clase de procese sociale4.
Modul de abordare a acestui fenomen al migrației este determinat de sensul
migrației din punct de vedere al unor zone ori localități, raportul dintre localitățile de
origine și, de asemenea, de detinație; raportul dintre imigrare și emigrare; perioada de
referință; succesiunea specifică dintre plecarea unei anumite categorii de persoane și
zona de care aparțin localitățile de origine și de destinație5.
O altă componentă destul de importantă când vine vorba despre migrație, este aceea
a azilului. În ceea ce privește cerința de azil, dorința statelor membre ale Uniunii
Europene este aceea de a stopa imigrația ilegală și traficul de persoane ilegal. Dreptul de
azil a fost stabilit prin art. 14 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, acesta
fiind un drept fundamental iar pentru realizarea cât mai efectivă au fost încheiate tratate
și convenții internaționale. Aplicarea acestora este asigurată de aderarea mai multor
state la a ceste convenții. În contextul acesta, pot fi menționate : Convenția privind
statutul refugiaților ( O.N.U. – 1951 ) ; Protocolul privind statutul refugiaților (
O.N.U. – 1967 ); Declarația privind azilul teritorial, aceasta a fost adoptată de către
Adunar ea Generală a O.N.U în anul 1965; Rezoluția Consiliului Uniunii Europene.
Societatea Națiunilor Unite6 a stabilit, de altfel, un sistem de protecție internațională
ca soluție în cazul în care situația cerințelor de azil nu putea fi rezolvată de către
guverne. În acest sens, a fost fondat Comitetul pentru Refugiați, condus de Fridjtof
Nansen7.
Prima operațiune care a fost defășurată de această instituție a constat în repatrierea a
jumătate de milion de prizonieri de război din 26 de state din Eur opa de Sud -Est și din
spațiul fostei URSS.

4 Wilbur Zelinsky, The Hypothesis : on the Intercity Movement of Persons, vol. 61,
1988, p.18.
5 Ibidem, pp. 56 -70.
6 Societatea Națiunilor Unite a fost creată în anul 1920, la Geneva. În cadrul acesteia,
România a avut o poziție destul de activă, Nicolae Titulescu fiind ale s în două rânduri
președintele acestui for.
7 Fridjtof Nansen a fost un explorator, om de știință, diplomat și umanist norvegian. În
1921, a fost învestit în funcția de Înalt Comisariat pentru Refugiați.

Azilul, este forma principală care poate fi acordată unor persoane datorită calității
sale de refugiat. Aceasta se materializează în dreptul de a rezida în țara respectivă. Însă,
acesta presupune trei drept uri elementare care trebuie a fi îndeplinite concomitent și,
astfel, este viabil dreptul la azil. Este vorba despre dreptul de intrare, recunoscut fiecărui
refugiat; dreptul de sejur protejat, care implică atribuirea unui stat juridic ce guvernează
raportu rile refugiatului cu țara de origine, și dreptul la o situație juridică privilegiată, în
raport cu cea a altor străini8.

8 Dumitru Diminescu, Vizibili, dar puțin numeroși, Ed. Maison des Sciences de
l’Homme, Paris, 2003, pp. 20 -24.

1.2. FENOMENUL MIGRAȚIEI

Studiile statistice indică faptul că oamenii au migrat încă de la începutul umanității.
Fluxurile de migranți au fost, dintotdeauna, parte componentă a a istoriei umanității.
Cercetări istorice evidențiază că, încă din perioada timpurie a cel or două milenii de
creștinism, au avut loc deplasări multiple ale unor populații, cu toate că atunci erau
reduse din punct de vedere numeric.
Marile deplasări intercontinentale încep abia prin secolul XVI, odată cu expansiunea
Europei și așezarea col oniilor.
Pe la sfârșitul secolului al XIX -lea, migrația a capătat o nouă trasătură, aceea fiind
cea a exodului forței de muncă spre zone atractive din punct de vedere economic. Între a
doua jumătate a secolului al XIX -lea și primul război mondial au emigrat spre America
de Nord aproximativ 40 milioane de persoane, cei mai mulți dintre ei venind din Marea
Britanie și Germania.
Criza economică din anul 1929 este un alt motiv care constituie deplasarea de
populație. Cu toate acestea, mișcarea a încetinit treptat până la sfârșitul anului 1930, în
această perioadă cunoscând o nouă direcție. Această ,,reorientare" a curentului
migrator a atins, în mare parte, majoritatea țărilor tradiționale de e migrație și s -a
efectuat într -o perioadă de timp relativ scurtă și perfect stabilă. În plus, această
reorientare a a înregistrat o sporire și asupra statelor care, până atunci au fost foarte
puțin afectate de acest fenomen9.

9 Florin Pavelescu, Ioan Simon, ,,Circulația forței de muncă în condițiile aderării la
Uniunea Europeană” , Colecția Biblioteca Economică, 2004, p. 84 -100.

Așadar, de -a lungul timpului, migrația s -a transformat, dintr -un proces re gional într –
unul global. Actualmente, una din 35 de persoane este migrantă.
Cu mulți ani în urmă, fluxurile migratorii importante nu se întâlneau decât într -un
număr relativ scăzut, însă, în zilele noastre, nici măcar un stat din lume nu a rămas fără
fluxuri migratorii, iar aceste pot fi, fie țară de origine, fie țară de tranzit ori de destinație
pentru străini.
Cele mai importante fluxuri migratorii se canalizează, în prinicipal, pe trei mari
direcții. Așadar, către Statele Unite și Canada vor pr oveni miganți din Asia, America
Latină și America Centrală. Migrația către Uniunea Europeană, în prinicipal, persoanele
ce vin din Asia și Eurasia, Africa de Nord și Orientul Mijlociu. De asemenea, fluxuri
migratorii între statele ce se află în curs de dez voltare ( în general, dinspre cele mai
puțin dezvoltate spre cele mai avansate ), acestea privind zona Orientului Mijlociu, cea
a Americii de Sud, Asia și zona Pacificului și fostele țări comuniste 10.
Se poate spune că migrația internațională, fie ea voluntară ori forțată, este o parte
importantă a existenței globalizate, în zilele noastre. În acest secol, numărul persoanelor
care și -au părăsit țara este mai mare ca niciodată, în istoria umanității.
Însă, ritmul migrației a încetinit în ultima perioadă. Astfel, numărul noilor migranți
a scăzut de la 41 de milioane între 1975 și 1990 la 36 de milioane între 1990 și 2005.
Migrația poate juca un rol foarte important în dezvoltare și reducerea sărăciei.
Aceasta poate avea atât avantaje clare ce pot fi sporite, cât și inconveniente ce ar putea
fi minimalizate.
Pentru țara gazdă, beneficiile se manifestă, în primul rînd, pe piața forței de muncă.
Migranții contribuie la reducerea deficitului forței de muncă, indiferent de domeniu și
de califiarea pe care o au sau nu. Un alt beneficiu este acela al co ntribuți ei la sporirea
producției, inclusiv a exportului; atenuarea procesului de îmbătrânire demografică
deoarece majoritatea migranților sunt tineri; schimbul intercultural11.
Pentru străini, beneficiile consă în asigurarea siguranței personale, locuri de mun că
mai bine plătite, astfel crescându -le nivelul de trai. Aceste lucruri pot aduce, la rândul
lor, alte beneficii fiindcă aduce ’’ plusuri ’’ și statului de origine. În majoritatea

10 Radu Negruț, Vasilescu Paul, ,, Procese, fenomene, caracteristici și tendințe ale
circulației forței de muncă în România” , Colecția Economică, 2004, p,. 61 -72.
11 Dumitru Preda , ,,Impactul preaderării asupra circulației forței de muncă în România.
Procese și tendințe contradictorii” , Colecția Biblioteca Economică, 2004, p. 76 -80.

cazurilor, migranții reprezintă sprijinul financiar pentru familiile lor, rămase acasă;
acces la sănătate și educație.
Actualmente, migrația este considerată un proces multinațional, care nu mai poate fi
gestionat doar unilateral sau bilateral12. Tocma i de aceea, statele au adoptat o altă
atitudine față de fluxurile migratorii , aceasta fiind cuantificată printr -o politică de
desch idere pentru migrație, cu scopul acoperirii deficitului de muncă slab calificată și de
intensificare a atragerii temporare sa u definitive a „creierelor" pentru susținerea
progresului prin tehnologii performante, deci prin forță de muncă cu pregătire
de vârf iar pe de altă parte, printr -o politică comună de control a fluxuril or migratorii și
de combatere a migrației ilegale și an gajării ilegale a străinilor, inc lusiv, printr -o
intensificare a cooperării inter -statale13. Abordarea aceasta este aplicată de către toate
statele membre ale Uniunii Europene . După o perioadă extrem de lungă de politici
restrictive de imigrație și de azil, guvernele statelo r membre au început să ia în calcul,
din n ou, beneficiile forței de muncă din migrație și să ia noi măsuri privind migrația
forței de muncă .
Schimbarea de politică la nivelul Uniunii Europene în domeni ul migrației fo rței
de muncă este reflectată de către Comunicarea Comisiei din iunie 2003 cu privire la
Imigrație, Integrare și Muncă. În aceasta, se preciza că, fluxurile de migranți sunt
necesare deoarece aceste pot umple deficitul de forță de muncă .

12 Radu Dumitru , ,,Libera circulație a bunurilor și serviciilor în contextul aderării
României la Uniunea Europeană” , Institutul European din România, 2004, p. 34 -62.

13 Ibidem, p. 81 -90.

1.3. MIGRAȚIA LEGALĂ ȘI ILEGALĂ ÎN POLITICA STATELOR

Multe dintre statele membre ale Uniunii Europene se confruntă cu o creștere
semnificativă a numărului cererilor de azil, mai ales după 201414. Majoritatea lor
solicită azil în țări precu m Germania, Grecia, Italia, etc, Republica Cehă ori Republica
Slovacă.
Traficul de persoane și dispariția copiilor din anumite centre de pla sament fac
această probl emă dificil de soluționat . Înaltul Comisariat pentru Refugiați din cadrul
Organizației Națiunilor Unite estimează că numărul minorilor solicitanți de azil crește
din ce în ce mai mult, de la an la an.
În Olanda n umărul cererilor depuse de minori i ce sunt neînsoțiți a crescu t cu 34% în
anul 1999. În Ungaria aproape că a fost dublat. În alte state , statisticile arată că numărul
celor sosiți nu este deloc de neglijat. Conform datelor , tinerii ce vin neînsoțiți în Statele
Unite provin din state precum Mexic, Honduras, Guatemal a, Salvador. În Australia,
majoritatea tinerilor neînsoțiți sunt originari din Afganistan ori din alte state apropiate.
Acest lucru, în afară de fapul că provoacă su ferință umanitară, poate declanșa de
asemenea, probleme țărilor gazdă în ceea ce prive ște adaptarea legislației și înființarea
de noi centre de plasament. Exisă cazuri în care reî ntoarcerea în țara de origine nu este
luată în calcul iar integrarea copiilor în societate este una destul de dificilă și necesită
diferite modalități de abordare.

14 Aurel Sime, Gabi Eșanu, op., cit., p. 172.

Tocmai de aceea, autoritățile mai multor state ale O.E.C.D. au adoptat măsuri ce
vizează soluționarea dosarelor depuse pentru solicitarea azilului dar și repartizarea în
teritoriu, cât mai echilibrată. Astfel, Marea Britania a adoptat măsuri pentru î n cadrul
Legii privind naționalitatea, azilul și imigrația, lege ce a fost adoptată în anul 200215.
Această lege stabilește foarte clar care sunt obligațiile celor care solicită azil.
În Islanda, au fost luate măsuri de suplimentare a efectivelor serviciilor publice ce
sunt însărcinate cu analizarea cererilor de azil.
În Spania, legislația prevede expulzarea străinilor care sunt prinși pe teritoriul țării ai
căror situație este una ilegală.
În Grecia, sancțiunile ce le sunt aplicate angaj atorilor a u fost mărite. Aceștia riscă o
pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 6 luni și, de asemenea, o amendă ce este cuprinsă
între 2 940 și 14 700 de euro, în cazul în care angajează muncitori ce au o situație
ilegală.
În Portugalia , a fost adoptată o nouă lege privind imigrația și folosirea mâinii de
lucru străine. Aceasta include mai ales măsuri destinate să faciliteze obținerea
dreptului de ședere de către imigranții care și -au găsit un loc de muncă și să permită
migranților clandestini să -și regle menteze situația16.
În cazul Italiei, străinilor prinși având o situație ilegală, li se vor interzice readmisia
legală pe o perdioadă de 10 ani. De asemenea, sancțiunile aplicate pentru reîntoar cerea
clandestină pe teritoriul Italiei au fost înrăite. Acestea sunt cuprinse între șase l uni și un
an închisoare, în caz de recidivă iar străinii aflați în situație ilegală pot f i reținuți pe o
durată de 60 de zile înainte de a fi expulzați, față de durata de numai 30 de zile permisă
anterior intrării în vigoa re a noii legi. Noua lege a fost adoptată în iunie 2002.
Cu scopul de a nu se confrunta cu probleme sociale și încălcarea drepturilor omului,
în ,, decursul ultimilor 10 ani, un număr din ce în ce mai mare de state au pus în aplicare
programe de soci alizare a imigranților în situație ilegală și numeroase dintre ele și -au

15 Soysal Yasemin Nuhoglu, Limits of Citizenships : Migrants and Postnational
Memberships in Europe, University of Chicago Press, Chicago , 1944, pp.1 – 15.
16 Aurel Sime, Gabi Eșanu, p. 36 – 41.

pus chiar problema relansării unor asemenea programe ’’17. Fiecare stat are dreptul de a –
și stabili propriile criterio și obligații în vederea populației care va beneficia de astfel de
programe. Readaptarea are, uneori, în vedere locul de muncă anterior și poate fi aplicată
doar persoanelor ce sunt angajate într -un anumit sector de activitate. În acest sens, poate
fi menționat programul de regularizare, desfășurat în anul 2002, pentru străinii aflați
într-o situație ilegală în Italia, ce acordă îngrijiri medicale persoanelor în vârstă . Alte
programe au fost cre ate pentru migranții ce se află pe teritoriul unui stat de o anumită
perioadă de timp. Un astfel de program a fost adoptat în Franța, în anul 1997 și este
bazat pe criterii de familie18. Există o altă categorie de programe ce îi are în v edere pe
solicitanți i de azil a căror cerere a fost amânată cândva sau care nu au putut îndeplini
condițiile cerute . Acesta este cazul Elveției, Luxemburgului și Beligiei.
Criteriul cel mai comun pentru a putea fi inclus într -un asemenea program este
dreptul pe care îl dobândim prin intermediul locului de muncă. Însă, acest lucru poate
crea și un efect negativ deoarece încurajează munca la negru . Este cazul Spaniei, al
Italiei, al Greciei și al Portugaliei. Italia, de pildă , s-a confruntat cu numeroase fraude în
cadru l celor patru operațiuni de regularizare efectuat e în mai puțin de 15 ani. Cea mai
gravă fraudă a fost falsificarea contractelor de muncă necesare pentru a putea beneficia
de regularizare19.
Există foarte puține programe de regularizare care au ca țint ă anumite naționalități.
Mexic a aplicat un astfel de program pentru cetățenii guatemlezi, iar Statele Unite ale
Americii au întreprins asemenea programe în special pentru cetățenii din state precum
Haiti, Nicaragua, Guatemala și Salvador.
Italia, Sp ania, Grecia și Portugalia sunt exemple de țări din Europa Occidentală
ce au desfășurat cele mai importante programe de regularizare la începutul anilor '90.
În cazul Italiei și al Portugaliei este frapantă diversitatea naționalităților vizate de
programe le de regularizare și preze nța din ce în ce mai accentuată. Programele de

17 Francisco O. Ramirez, Yasemin Soysal, Suzanne Shanahan, ,, The changing logic of
political citizenship: cross -national
acquisition of women’s suffrage rights, 1890 to 1990”, in American Sociological
Review , no. 62(5), 1997, p. 735 -745.
18 Thomas Fuller, ,, Europe's great migration, International Herald Tribune” , 21
octombrie 2005, p. 9 -10.
19 Ibidem, p. 3

regularizare din Italia îi vizează pe migranții care provin din Balcani, din Europa
centrală și a celor din iar cele din Portugalia îi vizează pe migranții proveniți din
Republica Mo ldova20.
Decizia de a aplica un program de regularizare este una destul de complicată. Astfel
de programe, prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje. În acelasși timp, asemenea
proiecte ajută anumite persoane în a obține un statut și unele drepturi cu scopul de a
putea reuși în societate.
Totodată, acestea ajută la securitatea pu blică deoarece pune informații la dispoziția
guvernului în legătură cu numărul persoanelor care prezintă o situație ilegală. În plus,
prin aceste programe le sunt oferite migranților șanse de a -și găsi un loc de muncă, ceea
ce poate semnifica descurajarea desfășurării activităților ilegale21.
Însă, aplicare a unui astfel de program poate crea și inconveniente. Dezavantajul cel
mai des întâlnit este acela că pr ogramele de regularizare stimulează viitoarea imigrație
clandestină . Al doilea dezavantaj este că astfel de programe încurajează la nerespectarea
regulilor sau a legilor.
Pentru statele care dispun de un sistem de imi grație legală – fie ea de natură
permanentă sau temporară – programele de regularizare pot avea ca principal rezultat
favorizarea migranților ilegali, facilitându -le intrarea chiar înaintea celor care și -au
așteptat rându l în mod legal. Un alt posibil dezavantaj al aplicării programelor de
regularizare este că acestea pot împiedica țările în a -și stabili sisteme de admitere
oficiale, destinate în special mâinii de lucru mai puțin calificate22. Tocmai de aceea,
state precum Canada, Australia, Elveția și D anemarca au pus în aplicare program destul
de limitate, ba chiar unele au respins aplicarea acestor programe de regularizare
migranților ce prezintă o situație ilegală.

20 Ibidem, p. 8.
21 Daniela Luminița Constantin, coordonator, ,, Fenomenul migraționist din perspectiva
aderării României la Uniunea Europeană” , Institutul European, Studiul 5, București,
2004, p. 20 .
22 Ibidem, p. 21 .

În Australia, legislația intrată în vigoare în luna septembrie a anului 2001, a co ntribuit
la lupta împotriva rețelelor de traficanți de persoane și, de asemenea împotriva
călăuzelor23.
Un întreg ansamblu de măsu ri a fost întreprins, acesta având scopul de a -i sensibiliza
mai mult pe angajatori în ceea ce privește obligațiile pe care le au în domeniul luptei
împotriva angajării străinilor a căror situație este una i legală. Această politică constituie
o punere în gardă înainte de apl icarea unor pedepse mai vehemente , în cazul comiterii
unor i nfracțiuni de către anga jatori.
Astfel, în Japonia, migranții ilegali sunt pedepsiți fiindu -le interzisă intrarea pe o
perioadă de cinci ani.
Coreea a adoptat măsuri dure împotriva muncitorilor străini care prezintă o situație
ilegală. Î n Lituania , Codul penal a fost m odificat astfel încât pedeapsa maximă cu
închisoarea, prevăzută pentru traficanții de persoane, să fie de 15 ani . Este cea mai mare
pedeapsă din Uniunea Europeană în ce privește acest gen de infracțiune.
Alte programe speciale pentru persoanele străine au scopul de a face posibilă
integrarea în societate și obținerea unui loc de muncă. Astfel, î n Elveția , Consiliul
Federal a promulgat o ordona nță intrată în vigoare în octombrie 2001, cu int enția de a -i
ajuta pe imigranți a se integra , prin intermediul unor proiecte specifice .
În Spania , Consiliul Superior de Politică și de Imigrație (GRECO) are sarcina de
a coordona cele trei administrații publice (guvernul central, comunitățile autonome și
primări ile), având ca scop desfășura rea politicii globale în materie de integrare socială
și de angajare a imigranților. În Norvegia au fost lansat e multiple programe pentru
pregătire profesională, de îmbunătățire a competențelor lingvistice și de
obținere a uno r calificări de către imigranți. Acestea sunt țelurile administrației publice
cu scopul de a reduce rata șomajului. Alt exemplu este cel al Suediei, unde au fost
publicate ghiduri ce conțin sfaturi destinate angajatorilor.
Cu toate acestea, î n ceea ce privește integrarea, s -a fluctuat între asimilare , asta
însemnând acceptarea sistemului de valori ale societății gazdă și chiar renunțarea la

23 Noiriel Gérard, ,, État, nation et immigration. Vers une histoire du pouvoir” , Paris :
Berlin, 2001, p. 112 .

propria cultură , integrarea pe piața muncii și în societate, acest concept făcând trimitere ,
în mod special , la respectarea legislației țării gazdă.
Se știe faptul că majoritatea dintre tineri i ce se află în căutarea unui loc de muncă n u
dispun nici de o calificare ori nu cunosc limba vorbită în țara respectivă, acestea fiind
atuuri esențiale pentru integra rea pe piața muncii. De asemenea, nerecunoașterea
diplomelor și a pregătirii pe care au desfășurat -o în țara lor de or igine a constituit
obiectivul unor intense clarificări în materie.
Tocmai de aceea, su fost adoptate programe ce sunt aplicate de către state precum
Franța și Suedia, care au în vedere facilitarea educației, orientarea din punct de vedere
profesional și pregătirea pentru obținerea unui loc de muncă.
Totodată, acordarea șansei străinilor de a obține naționalitatea țării gazdă reprezintă
un proces progresiv de integrare atât economică cât și socială a imigranților.
Fiecare stat are dreptul de a stabili modalitățile de obținere și de atribuire a
naționalităț ii, în funcție de locul nașterii și/sau de dur ata șederii într -o anumită țară ori
chiar de filiați e. Acestea constituie un element fundamental al diferențierii între
populația s trăină și cea națională. Aceste modalități de obținere și de acordare a
naționalității au fost modificate î n ultimii ani, în mai multe state membre ale Uniunii
Euro pene, în general în sensul unei liberalizări atunci când legea era restrictivă. Astfel,
în Austria numărul naturalizărilor a crescut considerabil după anul 1998,
ajungând de la 18.300 la 24.700, în anul 2000. Acestea au fost obținute în principal
de ce tățenii fostei Iugoslavii și de turci24.
În Belgia , legea naționalității, intrat ă în vigoare în anul 2000, a avut ca urmare
sporirea substanțială a numărului de naturalizări din același an, dintre care 63%
au fost obținute fie de marocani, fie de turci.
În Spania, circa 12.000 de persoane au obținut cetățenia , tot în anul 2000, acest lucru
însemnând o scădere cu peste 25% în raport cu anul precedent. Printre cei ce au obținut

24 Dumitru Sandu, ,, Migrația circulatorie ca strategie de viață” , în Sociologie
românească, nr. 2, 2000, p. 13

cetățenia spaniolă sunt de origine dominicani și peruani și originari din continentul
african25.
Țările membre ale OCDE au evaluat avan tajele pe care le -ar putea avea. Acestea au
analizat împreună modurile în care ar putea s tăpâni fluxurile migratoare, în corelație cu
dezvoltarea țărilor de origine și cu integrarea lor economică în cadrul procesului de
globalizare .
Mecanismele de cooperare internațională multilaterală în materie de imigrație și
azil rămân limitate. Statele membr e ale OCDE au recurs la acorduri bilaterale în materie
de admitere a muncitorilo r sau de readmisie a străinilor aflați în situație ilegală.
Acordurile de readmisie au fost adoptate cu scopul de a lupta împotriva imigrației
ilegale. De asemenea, t ratativele între Statele Unite ale Americii și Mexic demonstrează
faptul că integrarea economică regională constituie un domeniu de cooperare.
Programul de pregătire industrială și tenhică ( ITTP ) a fost creat în vederea recrutării
de către Coreea a stagiarilor, majoritatea dintre aceștia datorită firmelor coreene ce au
fost instalate în străinătate.
Republica Cehă a încheiat acorduri bilaterale cu state precum Mongolia, Luxemburg
și Lituania referitoare la locurile de muncă.
Spania a semnat în anul 2001 acorduri bilaterale cu Maroc, Columbia și Ecuador
pentru ca, anul următor să semneze alte acorduri similare cu România, Republica
Dominicană și Polonia.
Toate aceste acorduri au fost încheiate cu scopul de a preveni imigrația ilegală și, de
asemenea, evitarea exploatării economice a imigranților ce nu prezintă o situație legală.
Multe state membre UE au semnat acorduri de readmisie, cum a fost cazul Italiei cu
Algeria, Georgia, Nigeria, Maroc, Tunisia, Malta, Ucraina, etc.
În 2000, Bulgaria a încheiat mai multe acorduri. Majoritatea acestora au fost semnate
cu țările fostei URSS și fostei Iugoslavii și , de asemenea, cu Turcia, iar după anul
2002, cetățenii români și bulgari nu au mai avut nevoie de vize pentru a circula în
Spațiul Schengen .

25 Sandu Lăzăroiu, ,, Migration trends in selected EU” , vol. IV, Viena, 2004, p. 22.

Acordurile dintre Irlanda și România, Bulgaria și Polonia vizează stabilirea unei
proceduri de timitere în țările de origine pe cetățenii statelor menționate, aceștia
aflăndu -se într -o situație ilegală în Irlanda.
Ca urmare a atentatelo r de la 11 septembrie 2001, n egocierile dintre serviciile de
imigrație din Sta tele Unite și din Mexic purtate pe teme precum migrațiile permanente
legale, extinderea prog ramelor referitoare la muncitorii acceptați temporar, securitatea
frontiere lor și regu larizarea populației mexicane care locuiește ilegal pe teritoriul
Statelor Un ite au avut loc destul de frecvent în ultim a perioadă26.
Însă, există state care pun accent pe situația cetățenilor săi ce trăiesc în alte țări.
Acesta este cazul Turciei, care se preocupă de problemele lor economice și sociale și,
bineînțeles, de respectarea drepturilor și a intereselor sale.
În ceea ce privește România , țara noastră a încheiat acorduri cu Portugalia în ceea ce
privește garantarea locurilor de muncă, iar î ncepând din toamna anului 2000, România a
beneficiat de sprijin economic , pe baza Programului PHARE al Uni unii Europene.
Acesta îi permite intensificarea controalelor la frontiere și adoptarea unui tip de p așaport
ce este compatibil cu cerințele impuse de către Schengen.

CAPITOLUL 2 – PROVOCĂRI EXTERNE PENTRU SECURITATEA UNIUNII
EUROPENE
2.1. GLOBALIZAREA

Aceste fenomen pl urivalent are un impact destul de mare asupra vieții întregi și, de
asemenea, asupra activității umane.
Între globalizare și securitate există o legătură destul de strânsă, iar aceasta se
datorează multitudinii și diversității sporite ale efectelor glob alizării, și securitatea

26 Aurel Sime, Gabi Eșanu, Op., cit., p. 186

europeană este concepută ca un construct conștient, voluntar și responsabil al statelor
Uniunii Europene.
Actualmente, UE este un actor important al scenei mondiale deoarece, ca entitate
ecomonică, politică și demografică și nu numai, Uniunea Europeană este influențată în
profunditate de către globalizare. Așadar, UE și țările ce o compun se confruntă cu u n
joc economic în care trebuie să se adapteze cât mai rapid sistemelor de producție pentru
a spori avantajele și pentru a reduce pierderi legate de comerțul internațional.
Se pare că accelerarea procesului globalizării a condus la emergența noilor provo cări.
Acestea dovedesc impactul pe care globalizarea îl are asupra securității Uniunii
Europene și nu numai. Astfel, UE se vede obligată să adopte o politică a securității cât
mai eficientă.
De câțiva ani, UE a intrat într -un proces progresiv de globali zare, acesta fiind
caracterizat prin sporirea concurenței în absolut toate domeniile, inclusiv în cele ale
serviciilor publice, cercetare și educație.
Impactul globalizării asupra seurității Uniunii Europene se manifestă asupra tuturor
componentelor ac esteia. De pildă, cea economică poate fi afectată atât în mod pozitiv
cât și negativ. În mod pozitiv, impactul se manifestă datorită oportunităților pe care
efectul globalizării le ‚ , oferă ’’ , acesta deschizându -le activitatea productivă, comerțul
și serviciilor. Efectele negative a acestui impact al globalizării asupra securității se poate
manifesta prin dereglementări noilor actori mondiali ce se constituie într -un piedică
pentru serviciile, resursele umane și serviciile Uniunii Europene. De asemenea,
globalizarea afectează însă, în mod pozitiv, societatea. Aceasta poate contribui la libera
circulație a capitalurilor, persoanelor, a serviciilor și bunurilor, aceste lucruri
benefici ind cetățenilor.
Efectele globlizării pe care le aceste fenomen le are asupra securității UE este destul
de semnificativ, acesta provocând atât efecte pozitive cât și negative. Acesta se poate
manifesta atât în mod direct, cât și în mod indirect, adi că jucând rol de catalizator al
altor provocări externe de securitate.

2.2 CRIZA EC ONOMICO -FINANCIARĂ

Criza economică, care s -a manifestat din anul 2007 în SUA s -a extins destul de rapid
și în celelalte state dezvoltate ale lumii. Aceasta a reuș it să pună într -o mare dificultate
anumite activități, de exemplu, industria tr anzacțiilor imobiliare și cea a automobile lor.
În mod indirect, efectele crizei s -au manifestat într -un timp foarte scurt în statele mai
puțin dezvoltate, cele directe fiind des tul de severe pentru acestea.
Această criză afectează, de asemenea, și securitatea europeană și are un impact foarte
mare asupra acesteia, generând mai multe amenințări de securitate. În principiu, este
vorba despre instabilitatea statelor mai fragile , acest fenomen putând duce la tulburări,
atât interne, cât și la conflicte internaționale. În plus, datorită minimalizării fluxurilor
comerciale și creșterea șomajului există posibilitatea ca o mare te nsiune socială să se
manifeste, având loc o degradare a condițiilor de viață, iar la rândul lor, pot duce la
frustrări ce se acumulează de -a lungul timpului, acestea făcând posibilă creșterea
tulburărilor interne, în țările cel mai puțin dezvoltate. Un exemplu îl reprezintă
Republica Moldova. Dificultățile c are sunt create în aceste state se repercutează în mod
negativ asup ra securității europene atât în sensul sporirii vigilenței și a mijloa celor de
întărire a securității europene, cât și al adoptării unor măsuri de sprijin și ajutorare a
acestor state. De altfel, UE a derulat Parteneriatul european de vecinătate27, iar de
curând a lansat Parteneriatul estic28, acesta având drept obiectiv consolidarea asocierii
politice și a integrării economice a șase țări partenere din Europa de Est și Caucazul de
Sud. Cele șase țări sunt : Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova
și Ucraina.
Securitatea europeană este afectată în mod nefavorabil de către această criză
financiară, atât la nivel UE, cât și în cadrul fiecarei țări în parte. Instabilitatea

27 Vezi: Politica Europeană de Vecinătate, http://www.undp.md/border/
Pol_vecin_ue.html
28 Vezi : Parteneriatul Estic, http.//www.consilium.europa.eu/ro/policies/eastern –
partnership/

economică generează insecuritate iar aceasta, poate produce efecte negative și în
activitatea politică, socială și, de asemenea, economică asupra fiecărui stat membru al
UE. Așadar, afacerile imobiliare s -au micșorat simțitor față de anul de di naintea
declanțării crizei, iar șomajul a crescut destul de mult. De asemenea, sistemul bancar s -a
confruntat cu mari probleme, iar producția s -a diminuat intensiv.
Securitatea internă a fiecărui statelor membre UE este afectată în mod direct de criza
financiară, deoarece majoritatea fondurilor financiare provin din activități criminale iar
traficul de narcotice este în continuă creștere. Totodată, criza sporește fluxurile de
migranție, fie legale sau ilegale, acestea fiind însoțite de dezavantaje atât pentru cei ce le
compun, cât și pentru țările de destinație.
De altfel, criza provoacă o majorp influență asupra folosirii forței de muncă. Din
această cauză, băncile sunt fragilizate și mult mai sensibile începând din anul 2007.
În plus, criza imobiliară a acționat direct asupra economiei. De aceea, familiile au
avut pierderi a fost diminuată valoarea petrimoniului imobiliar. Această sărăcire are un
efect asupra consumului și investițiilor. Persoanele consumă și investec cat m ai puțin.

2.3. CONFLICTELE ÎNGHEȚATE

În linii mari, conflictele înghețate reprezintă situații care, cu toate că au depășit
punctul maxim al escaladării, nu pot fi considerate rezolvate fiindcă, în urma
negocierilor de pace, nu au fost identific ate soluții acceptabile pentru toate părțile
implicate în conflictul respectiv . Aceste tipuri de conflicte au fost definite ca fiind
acelea care au atins o stare fragilă de echilibru de tipul ,,nici pace, nici război’ ’. Acest
tip de conflicte reprezintă o permanentă insecuritate pentru statele din apropiere ori din
zonă. De pildă, războiul din vara anului 2008 dintre Georg ia și Abhazia în care a fost
implicată și Rusia29, este o dovadă clară în acest sens.

29 Vezi: https://historia.ro/sectiune/general/articol/vara -tancurilor -din-2008 -micul –
razboi -ruso-georgian -care-a-zguduit -lumea

În plus, în majoritatea cazurilor, pe aceste teritorii unde se desfășoară conflicte
înghețate se desfășoară activități atât comerciale, cât și economice care se apropie mai
mult de mediul interlop decât de lumea civilizată. În unele dintre ele există baze de
antrenament sau își află o sursă de finanțare a activităților specifice.
În perioadele în care conflictele înghețate din jurul Mării Negre treceau prin perioade
destul de intense, comunitatea europeană nu era prezentă deoarece, pe de o parte,
comunității europene îi lipsea un cadru politic ce îi permitea implicarea în asemenea
situații ( PESC a luat naștere odată cu Tratatul de la Maastricht în 1992, iar Politica
Europeană de Securitate și Apărare a fost fundamentată într -un mod mai serios abi a la
sfârșitul anilor 90 ). Pe de altă parte, crizele care au dus la destrămarea fostei
Iugoslaviei, au constituit o provocare destul de mare de securitate în proximitatea
imediată și concentrau mai mult atenția liderilor europeni.
De asemenea, în urma valurilor de extindere care s -au produs de -a lungul timpului,
Uniunea Europeană a ajuns să aibă graniț e directe cu Republica Moldova, Federația
Rusă și granițe maritime cu Georgia. Astfel, a adus spațiul est -european și sud –
caucazian printre prioritățile politice externe ale Bruxelles.
Strategia Europeană de Securitate , aduoptată în anul 2003, menționează obiectivul
strategic al UE ca fiind ,,contruirea securității în vecinătatea noastră’ ’30. Această idee a
fost reinterată în Raportul privind punerea în aplicare a Strategiei europene de
securitate ( 2008 ). Acest document menționează necesitatea extinderii implicării alături
de țările vecine : PEV ( Politica Europeană de Vecinătate ), aceasta făcând posibilă
consolidarea relațiilor bilaterale în mod indiv idual cu UE. Însă, acest proces este nevoit
să construiască o integrare regională. Este vorba despre Parteneriatul Estic, care prevede
o reală schimbare în relațiile cu vecinii de la est. Acesta include progrese semnificative
în relațiile economice, politi ce și comerciale. Obiectivul este stabilitatea acestor state și
a celor mai puțin dezvoltate.

30 O Europă sigură într -o lume mai bună. Strategia europeană de securitate, 2003, p.7.

2.4. MIGRAȚIA INTERNAȚIONALĂ

O importantă componentă a fenomenului demografic, care exercită o infl uență destul
de mare asupra forței de muncă și, în același timp, o caracteristică fundamentală a
populației din zilele noastre, o reprezintă deplasarea populației, dintr -un loc în altul.
Odată cu adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului31 a fost recunoscut
dreptul de deplasare. În articolul 13 este menționat faptul că orice persoană are dreptul
de a circula în mod liber și de a -și alege reședința în interiorul granițelor unui stat.
Totodată, orice persoană are dreptul de a -și părăsi țara, inclusiv a sa, și de a reveni în
țara sa
Accentuarea fenomenului de emigrare este condiționată de înșăturarea acelor bariere
de plecare ori de informațiile trimise de primii indivizi care au emigrat, de diminuarea
cheltuielilor de transport și de reducerea obstacolelor juridice și a incertitudinilor
referito are la emiliorarea condițiilor de viață.
Cauzele care determină migrația internațională a forței de muncă își au suportul , fie
în condiții de ordin economic din statul respectiv, fie în condiții de natură politică,
culturală, religioasă, ideologică, n ațională, geografică ori de altă natură.
Actualmente, în complexul context al migrării forței de muncă se pot observa două
noi fenomene: pe de o parte, migrația rapidă a specialiștilor cu o calificare înaltă, atât în
țările dezvoltate, cât și în țările în proces de dezvoltare, ca urmare a șomajului, a
prigoanei politice, a convingerilor religioase, etc. Pe de altă parte, extinderea migrației
ilegale.
Migrația internațională a forței de muncă cu înaltă calificare, evocă în mod clar o
pierdere a cap italului intelectual pentru țările de origine. Însă, pentru țările de destinație
acest fenomen un este unul nou, dat fiind faptul că este vorba despre țări dezvoltate.
Din țările lumii a treia, unde suprapopulația are dimensiuni foarte mari, acest exod se
îndreaptă către state dezvoltate, deținătoare de capital.

31 Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată de Adunarea Generală a
Organizației Națiunilor Unite la 10 septembrie 1948. Vezi : http://legislatie.resurse –
pentru -democratie .org/legea/declaratia -universala -a-drepturilor -omului.php

Emigrarea poate avea loc chiar și în rândul persoanelor ce au un loc de muncă în țara
lor, însă caus a prinicipală este diferența dintre nivélele naționale ale salariului.
Cu toate acestea, un trebuie deloc neglijate sumele câștigate de migranți în țările de
destinație, acele sume de bani fiind expediate la familiile lor, în țara de origine. Pentru
majoritatea țărilor, sumele primite din străinătate sunt un câștig de valută și consituie
parte din produsul național brut.
În afară de cauza economică, cum spuneam, există și alte motive pentru care unele
persoane decid să -și părăsească țara de orig ine: profesionale, de obicei este vorba despre
misiune de o durată mai lungă în străinătate și, de asemenea, studiile; politic, fiind vorba
despre refugiații politici care sunt persecutați în țara sa; securitar, mai ales în caz de
conflicte sau războaie; p ersonal, reprezentând dorința de a se instala într -o țară dorită, în
special, dacă se regăsește în valorile statului respectiv; fiscale, atunci când instalarea
într-o altă țară oferă un nivel de impozitare mai puțin ridicat.
Însă, migrația internașiona lă are și efecte. Cel mai evident impact al migrației este din
punct de vedere demografic. Aceasta afectează dimensiunea populației atât din țara de
origine cât și din țara gazdă. În cazul țărilor dezvoltate asemenea modificări au
implicații extinse pentr u nivelul și furnizarea de servicii sociale, educație și locuințe, ca
și pentru funcționarea economiei.
În prezent, imigrația contribuie semnificativ la creșterea populației, în același timp
atenuând problemele legate de îmbătrânire în statele membre ale OCDE.

2.5. CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ

Problema definirii termenului de crimă organizată este una destul de dificilă
deoarece, în primul rând nu există acord complet asupra a ceaa ce denotă acest termen.
În al doilea rând, fiindcă nu există un consens absolut cu privire la exemplele care ar
putea intra în domeniul său de aplicare32.
Dacă ne raportăm la diferențele dintre noțiunile de criminalitate și crimă, constatăm
că nu se poate spune că acestea sunt sinonime.
În sens l arg, criminalitatea este considerată un caz particular al devianței sociale,
care cuprinde totalitatea actelor care încalcă normele stabilite și violează codurile ei
scrise ( legea ) sau nescrise ( prescripțiile cutumei, așteptările opiniei publice , etc. ),
care reprezintă manifestări ilicite sau transgresiuni de la modelul normativ al unei
anumite societăți.
Prin crimă se înțelege orice violare a legii penale.
Însă, asocierea unuia dintre cele două cuvinte cu termenul de organizat duce la
nașterea unui alt concept, cu totul și cu totul diferit. Dar, un simplu grup de persoane
care comite una sau mai multe infracțiuni nu se poate ăncadra în fenomenul de crimă
organizată. Jean Claude Monet aprecia că ,,ceea ce caracterizează cel mai bine
diferența între delincvența individuală și crima organizată, este faptul că strategia
acțiunii individuale diferă total de strategia grupului criminal, considerat ca un
ansamblu uman reparabil și caracterizat prin diviziunea sarcinilor, ierarhizarea
nivel urilor de competență, existența și ap licarea riguroasă a procedurilor de
coordonare și control și asigurarea circulației fluxurilor ilicite’ ’33.
Criminalitatea organizată reprezintă ansamblul manifestărilor antisociale comise în
mod structurat, organizat; crima organizată este definită prin raportarea la comiterea, în

32 A. Wright, Organized Crime, Ed. Taylor & Francis, 2006, p.206.
33 J-C. Monet, La criminalit é organisée, Paris, 1996, p.9, apud. I.Dascălu, C. -E. Ștefan,
C. Țone, M. Surduleac, Drogurile și crima organizată, Ed. Sitech, Craiova, 2009, p.15.

mod organizat, a unor fapte ce reprezintă violări ale legii penale. Aceste t ermen este
potrivit în momentul în care se vorbește despre fenomen în general34.
O componentă a criminalității organizate este criminalitatea transfrontalieră.
Aceasta din urmă își trage numele de la locul de în care se desfășoară și anume frontera
dintre două sau mai multe state suverane și independente.
Prin efectele negative pe care criminalitatea tranfrontalieră le generează constituie
un factor extern determinat cu un impact destul de important asupra securității
europene. Potrivit Convenție i de la Palermo, expresia grup criminal organizat
desemnează un grup structurat din mai multe persoane care există de o anumită perioadă
și acționează în mod concertat cu scopul de a comite una ori mai multe infracțiuni
grave sau infracțiuni stabilite conform prezentei Convenții, pentru a atrage, direct ori
indirect, un avantaj economic cu un alt avantaj material35.
Actualmente, criminalitatea transfrontalieră profită, oarecum, de globalizare și de
așa-zisa dispariție a obstacolelor financiare și politice. De pildă, dispariție frontierelor în
cadrul Uniunii Europene facilitează funcționarea grupărilor de crimă or ganizată.
Pentru spațiul european, în special pentru cel ce aparține Uniunii Europene, un risc
de semnalat este acela care este constituit de către rețelele de criminalitate organizată ce
există în statele est -europene ori în aproximația lor și opere ază pe teritoriul UE36.
Însă, în Uniunea Europeană, în afară de grupurile de crimă organizată care aparțin
statelor membre, mai acționează și grupurile de crimă organizată din afară. Astfel,
printre acestea se numără și : grupuri de chinezi (contraband ă cu produce chimice ),
grupuri de albanezi ( imigrație ilegală, trafic de droguri ), grupuri de ruși ( acestea sunt
constituite din mai multe naționalități care a parțin fostelor state sov ietice; toate tipurile
de crimă organizată ), grupuri de marocani (t rafic de droguri ) și grupurile de turci

34 V. Cioclei, Despre ambihuitatea conceptuală în materia criminalitățiiorganizate,
,,Lupta împotriva corupției și criminalității organizate ’’, Ed. Lumina Tripo, 2002, p.
139.
35 Convenția de la Palermo sau Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate,
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=38601
36 Vezi: http://www.europol.europa.eu/crime -areas -and-trends/crime -areas/organised –
property -crime

(comerț cu heroină ) . De obicei, ageste grupuri au o organizare destul de bună, o anume
specializare pe anumite infracțiuni și luptă pentru acapararea pieței.
Din unele evaluări prezentate la recentele congres o de specialitate care s -au
desfășurat la nivel mondial a reieșit faptul că economia interlopă este a doua afacere la
nivel mondial37.
În anumite locuri, criminalitatea transfrontalieră este cea care asigură controlul la
nivel politic, prin intermediul finanțării campaniilor electorale și prin corupție. Aceasta
este principala amenințare la adresa securității, la rândul ei fiind alc ătuită din mai mulți
piloni : a) traficul de orice fel ( persoane, bani, arme ), b) spălare de bani și
criminalitate, c) terorismul. Se pare că prezența acestor trei elemente face posibilă
preluarea controlului în multiple locuri din lume.
Combatere a criminalității organizate poate începe cu determinarea minților de a
renunța la aceste acțiuni și reeducarea la respectul față de ordinea mondială.

37 Iulian Cifu, Lungul drum de la dialog la cooperare, Ocasional Papers, nr. 2/2003,
Casa NATO, p.34.

2.6. TERORISMUL INTERNAȚIONAL
Terorismul este una dintre cele mai importante provocări comune cu care se
confruntă comunitatea internațională. Lupta împotriva terorismului rămâne una dintre
cele mai mari priorități ale Uniunii Europene.
Actele de terorism reprezintă diferite ac țiuni de violență, prin care persoane sau
grupuri de persoane atentează la viața și la intergritateacorporală sau bunurile unor
persoane, personalități politice, demnitari. Teroriștii săvârșesc asemenea acte împotriva
unor grupări politice, organizații soc iale, instituții, grupuri de persoane reunite, în mod
organizat ori aflate, în mod întâmplător, atât în locuri publice cât și în locuri private.
Dacă astfel de acte sunt îndreptate contra ordinii internaționale, atunci în mod clar
pun în pericol relațiile internaționale. Acestea constituie o amenințare directă împotriva
păcii și, de asemenea pot crea tensiuni și înrăutăți relațiile dintre sta te. De altfel, pot
produce instabilitate într -o anumită zonă. Prin astfel de acte, scopul este acela de a
atrage atenția lumii asupra existenței teroriștilor ori de a trage foloase materiale, de
exemplu asasinate sau răpiri de persoane în vederea răscumpăr ării,etc.
În fața acestor pericole, statele au luat atitudine de respingere și hotărârea de a -l
combate, colaborând între ele.
Lupta împotriva terorismului este un proces pe termen lung, iar provocările pe care
le generează acestea sunt de natură globală. Tocmai de aceea, este necesar un răspuns
global din partea comunității internaționale.
Uniunea Europeană consideră că lupta împotriva terorismului necesită o acțiune
internațională concertată și o pregătire națională eficientă pentru prevenir ea și
combaterea actelor teroriste. Uniunea Europeană și -a exprimat interesul de a coopera
mult mai activ cu toți actorii mari, în vederea reprimării terorismului.
Organizația Națiunilor Unite a implementat Rezoluția Consiliului de Securitate
1373/200 1 cu privire la lupta împotriva terorismului38. Uniunea Europeană consideră că
ONU a dezvoltat un cadru legislativ pe care aceasta este hotărâtă să -l implementeze în
totalitate.

38 Vezi: Organizația Națiunilor Unite; https://legea.ro/Gratuir/gm2dmnzy/rezolutia -nr-
1373 -2001 -a-consiliului -de-securitate -al-organizatiei -natiunilor -unite

În afară de aceasta, în cadrul Organizației Națiunilor Unite au fost ado ptate și
următoarele convenții, privind anti -terorismul:
1. Convenția privind i nfracțiu nile și anumite alte tipuri de infracțiuni comise la
bordul Aeronavelor. Adoptată la Tokyo la 14/196339.
2. Convenția privind revenirea și pedepsirea infracțiunilor comise împotriva
persoanelor protejate la nivel unternațional, adoptată la New York la
14/12/197340.
3. Convenția împotriva luării de ostatici, adoptată la New York la 17/12/197941.
4. Protocolul privind reprimarea actelor ilegale de violență săvârșite în incinta
Aeropor turilor care deservesc Aviația Internațională, completare la Convenția
încheiată la Montreal la 23 septembrie 1971 privind reprimarea actelor ilegale
săvârșite împotriva siguranței aeronavei, semnat la Montreal la 24/02/198842.
5. Convenția privind reprimarea actelor ilegale săvârșite împotriva siguranței
navigației maritime, semnată la Roma la 10/03/198843.
6. Convenția ONU privind reprimarea atentatelor teroriste cu explozibili, adoptată
la New York la 15 decembrie 199744.
7. Convenția ONU privind reprimarea finanțării terorismului, semnată la
09/12/199945.

39 Vezi: https://lege5.ro/Gratuit/g43denzu/convetia -referitoare -la-infractiuni -si-la-
anumite -alte-acte-savarsite -la-bordul -aeronavei -incheiata -la-tokio -la-14-septembrie –
1963
40 Vezi: http://lege5.ro/Gratuit/he2demru/conventia -privind -prevenirea -si-sanctionarea –
infractiunilor -contra -persoanelor -care-se-bucura -de-protectie -internationala -inclusiv –
agentii -diplomatici -din-14121973
41 Vezi: http://lege5.ro/Gratuit/he3dmmjq/conventia -internationala -contra -luarii -de-
ostatici -din-17121979
42 Vezi: https://lege5.ro/Gratuit/g44tsmbu/protocolul -cu-privire -la-reprimarea -actelor –
ilicite -in-aeroporturile -destinate -aviatiei -civile -internationale -suplimentar -la-conventia –
incheiata -la-montreal -la-23-septembrie -1971
43 Vezi: https://legislatie.just.ro/Public/D etaliiDocument/ 26253
44 Vezi: https://lege5.ro/Gratuit/geztinzs/conventia -internationala -pentru -reprimarea –
atentatelor -teroriste -cu-explozibili -adoptata -la-new-york-la-15-decembrie -1997
45 Vezi: https://lege5.ro/Gratuit/giydooby/conventia -internationala -privind-reprimarea –
finantarii -terorismului -din-09121999&d=2017 -03-14/2

De asemenea, România a adoptat legea nr. 535/2004 privind prevenirea și
combaterea terorismului46.

46 Vezi: https://lege5.ro/Gratuit/gu3dsnzr/legea -nr-535-2004 -privind -prevenirea -si-
combaterea -terorismului