Efectele Migratiei PE Piata Locurilor DE Munca
EFECTELE MIGRAȚIEI
PE PIAȚA LOCURILOR DE MUNCĂ
CUPRINS
INTRODUCERE
Capitolul 1
MIGRAȚIA. ABORDĂRI STRUCTURALE
1.1. Migrația ca fenomen. Definiri
1.2. Contextualizări socio-economice
1.3. Migrația în era globalizării
Capitolul II
MIGRATIA ROMANEASCA. MIGRATIA IN UE. POLITICA DE MIGRATIE A UE
2.1. Scurt istoric al migratiei recente a romanilor
2.2. Cauzele migrației
2.3. Situația migrării forței de muncă din România
2.4. Migrația în Uniunea Europeană
Capitolul III
MIGRAȚIA. EFECTE ȘI CONSECINȚE
3.1. Cauze și efecte ale fenomenului de migrație în context internațional
3.2. Migrația și efectele ei în plan social
3.3. Efectele migrației în plan social
3.4. Efectele economice ale migrației
3.5. Efecte ale migrației în plan familial
3.6. Efectele migrației temporare la nivel sociodemografic
Capitolul IV
CHESTIUNEA SOCIALĂ A MIGRAȚIEI PENTRU MUNCĂ
4.1. Migrația românească pentru muncă din Italia
4.2.Tabloul remitențelor din Italia spre România în lumina sondajului CURS
4.3. Domeniile de activitate în care lucrează emigranții români
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Am ales această temă a Efectelor migrației pe piața locurilor de muncă, întrucât acest fenomen migraționist a luat o amploare deosebită, în România post-decembristă, amplificându-se, odată în plus și cu consecințe deosebite în perioada postcriză (după 2008).
Emigrația în sensul migrației oamenilor, legală sau ilegală, către alte state, reprezintă un factor de interes major pentru statul sursă și instituțiile sale. Interesul statului este acut întrucât acesta are nevoie de o cunoaștere cât mai precisă a populației care emigrează, a cauzelor care favorizează sau împiedica acest lucru. Aceste cauze sunt dezvoltate ulterior în studii care iau în considerare o multitudine de factori, de la cei politico-sociali la cei economici, culturali, etnici, religioși.
Pe baza acestor studii se pot elabora prognoze pe termen scurt, mediu și lung cu privire la aspectele demografice pe regiuni, zone și tari, pot fi fundamentate acte normative, precum și politici sectoriale adecvate. Plecarea multor persoane la muncă în străinătate a creat în unele zone decalaje demografice serioase. Sunt sate întregi din Estul și Sud-Estul Europei în care nu au mai rămas decât bătrânii, ca urmare a plecării la muncă în străinătate a populației active, sate care risca să dispară, cu toate consecințele care decurg de aici.
Migrația legală este forma unanim acceptată de către toate statele lumii, pentru că poate fi controlată ca număr de persoane, locuri și domenii de muncă și deopotrivă poate fi determinată în timp.
În acest sens, statele încheie acorduri, înțelegeri, tratate sau convenții prin care acordă facilități lucrătorilor care migrează legal și se obliga să respecte condițiile legale de muncă și de protecție socială ca și pentru cetățenii proprii. La respectarea drepturilor și obligațiilor stipulate în acorduri veghează reprezentanții statelor respective, care, în virtutea atribuțiilor cu care sunt investiți, pot interveni pe lângă autoritățile statului beneficiar în vederea remedierii situației.
În acest mod, migrația poate fi ușor controlată de statul beneficiar al muncii prestate pentru că acesta oferă numai locurile de muncă pe care cetățenii săi nu le-au ocupat (sau nu au dorit să le ocupe) din diverse motive.
Migrația legală da posibilitatea statelor să-și colecteze taxele și impozitele aferente câștigurilor realizate de proprii lucrători în străinătate și să cuantifice aceste venituri pentru a le stabili în mod just în raport cu deficitul bugetar. Nu trebuie uitat faptul că, în urma acestor acorduri, statele implicate câștiga și prin schimbul cultural, social și tehnologic care se realizează între populațiile care intră în contact.
Lucrarea este structurată pe patru capitole:
În Capitolul I – Migrația. Abordări structurale, se face definirea migrației ca fenomen, cu contextualizări socio-economice, inclusiv din era globalizării;
În Capitolul al II-lea se conturează un mic istoric, cauzele și situția migrării forțelor de muncă din România.
Capitolul al III-lea abordeză efectele și consecințele migrației.
În Capitolul al IV-lea se prezintă un studiu de caz, privind chestiunea socială a migrației românilor către Italia, pe baza unui sondaj CURS, în care sunt prezentate tabele statistice și grafice ale fenomenului migrației.
Lucrarea se încheie cu o Bibliografie aferentă temei.
Capitolul 1
MIGRAȚIA. ABORDĂRI STRUCTURALE
1.1. Migrația ca fenomen. Definiri
Procesele migratorii se desfășoară simultan și sunt în creștere în multe țări ale lumii. Unul din rezultatele pe termen lung ale acestei evoluții ar putea fi apariția societăților multiculturale, tinzând spre noi concepte ale cetățeniei sau statului național. Cele mai multe dintre țările dezvoltate au devenit societăți diversificate, multietnice, iar cele care nu au ajuns încă la acest nivel s-au orientat decisiv în această direcție.
O caracteristică importantă a populației este deplasarea dintr-un loc în altul. Dreptul de a se deplasa a fost recunoscut la nivel mondial de peste o jumătate de secol, prin adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului. Declarația stipulează în articolul 13: „Oricine are dreptul să se deplaseze liber și să-și stabilească reședința pe teritoriul oricărui stat” și „Oricine are dreptul să părăsească o țară, inclusiv cea de origine, și să se întoarcă în țara sa”.
Pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, libera circulație a lucrătorilor a fost unul dintre primele drepturi recunoscute în cadrul comunitar. Dacă reglementările inițiale se refereau doar la cei care desfășurau o activitate economică, Actul Unic European a extins dreptul de rezidența la toți cetățenii statelor membre, independent de desfășurarea unei activități economice (Schulte, 1998).
În prezent, prevederile Tratatului asupra Comunității Economice Europene stipulează dreptul oricărui cetățean al Uniunii Europene de a circula și a-și stabili reședința, în mod liber, pe teritoriul statelor membre, cu respectarea condițiilor stabilite în Tratatul de la Roma.
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) consideră migrația drept o mișcare a unei persoane sau a unui grup de persoane, fie peste o frontieră internațională, fie în interiorul unui stat. Migrația este o formă de mobilitate a populației și include orice fel de deplasare a populației, indiferent de durată, scopul său forma acesteia. În această categorie sunt incluse: migrația refugiaților, migrația economică, precum și migrația persoanelor care se deplasează pentru alte scopuri sau sub influența altor factori, cum ar fi reîntregirea familiei.
Organizația Națiunilor Unite (ONU) definește migrantul ca fiind o persoană care a domiciliat într-o țară străină pe o perioadă de mai mult de un an, indiferent de cauzele care au stat la baza schimbării domiciliului și de mijloacele folosite pentru a migra. Sub o astfel de definiție, cei care călătoresc pentru perioade mai scurte, ca turiști sau oameni de afaceri, nu sunt considerați migranți. Cu toate acestea, în utilizarea curentă, termenul de migrant include anumite categorii de persoane care-și schimbă domiciliul pe termen scurt, precum lucrătorii sezonieri din agricultură, care călătoresc pentru perioade scurte de timp pentru a lucre la însămânțarea sau recoltarea de produse agricole.
1.2. Contextualizări socio-economice
Migrația forței de muncă
În acest context caracterul rigid al forței de muncă este o problemă în majoritatea economiilor de piață. Peste tot în lume se găsesc oameni care nu se pot angaja pentru că există un surplus de specialiști în anumite domenii, în timp ce numeroase organizații nu găsesc personal calificat pentru munca în alte sfere de activitate. Neconcordanta cererii cu oferta de muncă pe baza specializărilor cerute și oferite din anumite regiuni duce la apariția șomajului de natură structurală. În cazul în care persoanele din aceste regiuni nu pot sau nu doresc să realizeze o conversie profesională soluția frecvent aplicată este schimbarea regiunii, respectiv a țării de exercitare a profesiei. Un alt motiv care determină muncă într-o altă țară este dat de un dezechilibru între venituri pe de o parte și competentele profesionale pe care le are o persoană. Acest lucru se întâmplă în țările cu un nivel de trăi mai scăzut, aflate în tranziție. România se încadrează și ea la această categorie, aici posibilitățile de a găsi un loc de muncă acceptabil fiind destul de limitate, un specialist cu bune calități profesionale fiind plătit mult mai puțin decât în țările occidentale. Soluția? – Angajarea în străinătate, convenabilă din punct de vedere material, dar mai puțin din punct de vedere sentimental. Se estimează că aproximativ 12% din gospodăriile românești au membri plecați în străinătate, care trimit bani familiilor din țară. Consecința acestui fapt este că în România intra anual în jur de 2 miliarde de euro din transferuri, lucru care contribuie semnificativ la reducerea balanței de plăți.
Fenomenului de migrație i se asociază o serie de avantaje și dezavantaje economice. Fluxurile migratorii aduc beneficii sau pierderi pentru cei pe care îi afectează. Aceste aspecte menționate schimba viziunea asupra migrației, ea devenind un instrument de politică economică și socială. Politică va fi una de deschidere pentru migrația est-vest cu scopul acoperirii deficitului de muncă slab calificată și, pe de altă parte, una de intensificare a atragerii temporare sau definitive de creiere pentru a susține progresul prin tehnologii performante și, implicit, prin resursa umană cu pregătire de vârf pentru vest-est Pentru prima categorie (est-vest) există limitări cantitative, în funcție de mărimea deficitului, realizate prin contingentarea fluxurilor pe meserii și profesii. Pentru a doua categorie se va intensifica competiția între statele primitoare pentru atragerea personalului care să acopere deficitul de înaltă competentă, condiție pentru dezvoltarea țărilor membre ale UE și nu numai. Aceste fluxuri vor fi limitate pe termen mediu-lung deoarece are loc un proces de îmbătrânire demografică în țările est- europene și crește deficitul de forță de muncă în țările de origine. Practic prin migrațiune are loc un transfer al îmbătrânirii demografice și nu o încetinire, a acestui proces.
Globalizarea și internaționalizarea piețelor determina noi componente migratorii, o fluiditate sporită a deplasărilor teritoriale, fenomenele migratorii temporare având o semnificație aparte . La scară mondială migrația este relativ redusă, cca. 3% din populația lumii. Deși fluxuri migratorii importante întâlnim într-un număr relativ moderat de state ale lumii, nici o țară nu este ocolită de acest fenomen, ea putând fi tara de origine, de tranzit, de destinație sau toate trei. Asemenea fluxurilor financiare, comerciale sau de informație, creșterea proporției persoanelor care traversează frontierele naționale se număra între cei mai semnificativi indicatori ai globalizării . Schimburile de populație joacă un rol important, definit în principal pe direcția schimburilor interculturale și pe cea a impactului politic al fluxurilor migratorii atât asupra statelor de origine și mai ales asupra celor primitoare. În acest context sunt relevante următoarele aspecte:
Pentru Europa se impune obținerea unui consens în ceea ce privește migrația internațională, respectiv elaborarea unei politici migratorii comune, deoarece cunoașterea fluxurilor migratorii, a atributelor și dinamicii acestora permite definirea și ajustarea echilibrelor din mediul economic și social. „Libera circulație a persoanelor și a forței de muncă” este o componentă a formării pieței interne a UE alături și în corelație cu libera circulație a capitalurilor, mărfurilor și serviciilor.
Noua economie, mijloacele modeme de transport și comunicare, libera circulație a persoanelor fac ca noțiunea de spațiu să nu mai aibă o relevanță atât de mare în prezent Emigrația nu mau repreționale se număra între cei mai semnificativi indicatori ai globalizării . Schimburile de populație joacă un rol important, definit în principal pe direcția schimburilor interculturale și pe cea a impactului politic al fluxurilor migratorii atât asupra statelor de origine și mai ales asupra celor primitoare. În acest context sunt relevante următoarele aspecte:
Pentru Europa se impune obținerea unui consens în ceea ce privește migrația internațională, respectiv elaborarea unei politici migratorii comune, deoarece cunoașterea fluxurilor migratorii, a atributelor și dinamicii acestora permite definirea și ajustarea echilibrelor din mediul economic și social. „Libera circulație a persoanelor și a forței de muncă” este o componentă a formării pieței interne a UE alături și în corelație cu libera circulație a capitalurilor, mărfurilor și serviciilor.
Noua economie, mijloacele modeme de transport și comunicare, libera circulație a persoanelor fac ca noțiunea de spațiu să nu mai aibă o relevanță atât de mare în prezent Emigrația nu mau reprezintă libertatea de a trăi și a munci în alt ioc, ci mai degrabă posibilitatea de schimbare temporară a reședinței. Și mai mult, apariția posibilității de a munci la distanță, prin intermediul tehnologiilor de comunicații nu mai implica nici măcar deplasarea persoanei.
Consiliul European de la Lisabona din martie 2000 a stabilit ca obiectiv pentru UE să devină cea mai competitiva și dinamica economie a cunoașterii din lume, capabilă de o creștere economică durabilă, acompaniata de ameliorarea cantitativă și calitativă a ocupării forței de muncă și de o mai mare coeziune socială [Decision du Conseil, 2001]. Acest obiectiv schimba politica statelor membre UE privitoare la circulația forței de muncă. Vor apare schimbări referitoare la nouă diviziune a muncii în care deplasarea spațială a indivizilor, spațiul geografic, schimbarea reședinței vor avea relevanta mai mică în raport cu dinamismul circulației ideilor, al noului tip de relații industriale, a capitalului uman.
în viitor migrația devine o sursă tot mai importantă pentru completarea deficitului de forță de muncă din țările dezvoltate. Țările din UE se orientează spre atragerea de resurse umane tinere, bine instruite, competitive, care să poată contracara efectele dramatice ale îmbătrânirii demografice. Diferențele dintre națiuni, dintre diferite categorii ocupaționale își vor menține caracterul de motivație a proceselor migratoare.
În funcție de anumite criterii, se disting următoarele tipuri de migrație:
după aspectul teritorial:
migrație internă, atunci când deplasarea se face în interiorul granițelor, său
migrație internațională, care presupune trecerea frontierei;
după factorul de timp:
migrație permanenta
migrație temporară;
după motivație:
migrație voluntară, pentru muncă sau din motive economice,
migrație forțată de calamități naturale, de persecuții politice, religioase, sau de războaie;
după mijloacele folosite:
migrație reglementată
migrație ilegală.
Migrația internațională are impact asupra UE și a statelor membre. Fenomenul de globalizare precum și diferitele evenimente de pe scenă internațională au contribuit la creșterea fluxurilor migratorii, îndeosebi în ultimii ani. Astfel, spațiul european își dezvoltă caracterul multi-etnic și diversitatea culturală.
Migrația este un factor important al evoluției societății europene contemporane. Printre numeroasele sale beneficii, menționăm:
facilitarea integrării economice și a dialogului inter-cultural la nivel global și regional;
asigurarea necesarului de forță de muncă în statele dezvoltate și mai bună utilizare a forței de muncă din statele de proveniență;
generarea unor transferuri de fluxuri bănești către statele mai puțin dezvoltate;
facilitarea transferurilor de cunoștințe și tehnologie către țările de proveniență ale migranților, după repatrierea acestora.
Factorii care influențează sau determină migrația forței de muncă
Motivația principală care stă la baza deciziei de a părăsi țara de origine este, de regulă, fundamentată pe motive de ordin economic. La acestea se mai adaugă și alți factori precum:
lipsa unor perspective viabile pentru tineri după terminarea ciclului educațional;
declinul unor sectoare industriale;
dorința de afirmare profesională;
dorința generală de îmbunătățire a nivelului de trăi și de asigurare a unui viitor mai bun pentru familie sau copii.
Migrația: Factori principali
Economici: standarde de viață și salarizare diferite între țări, oportunități de muncă (pull factor);
Guvernanta și serviciile publice: slabă guvernanta, corupția, lipsa serviciilor medicale sau a educației de calitate (push factor);
Dezechilibre demografice: îmbătrânirea populației, scăderea natalității, surplus de forță de muncă în țări cu venituri foarte mici;
Conflicte: peste 10 milioane de refugiați (2012), peste 28.8 milioane persoane strămutate pe plan intern (2013);
Mediu: cutremure, accidente industriale, inundații, alunecări de teren, deșertificare;
Rețele transnaționale: comunități de migranți bine organizate în țările de destinație (factor social și cultural – pull factor);
1.3. Migrația în era globalizării
Migrația internațională este un fenomen extraordinar de complex, se derulează pe o arie imensă și care implică numeroase manifestări contradictorii și consecințe pe multiple planuri. Din această cauză, o teorie care să reflecte și să explice esența și totalitatea migrației internaționale rămâne încă un deziderat în perimetrul cunoașterii sociologice actuale. Absența teoriei unice nu exclude prezenta diverselor abordări teoretice, a interpretărilor bazate pe explicația științifică în general, pe cea sociologică în particular.
Migrația a constituit, încă din secolul al XIX-lea, obiect de studiu pentru demografi, economiști, geografi, istorici, antropologi, sociologi și alți specialiști, care au căutat să descopere factorii și condițiile care favorizează deplasarea teritorială a oamenilor.
Analizele demografice și statistice au descris și măsurat fluxurile migraționale, reliefând în special efectele mobilității spațiale asupra fertilității și nupțialității populației. Economiștii au investigat migrația din perspectiva implicațiilor acestui proces asupra raportului dintre cererea și oferta de forță de muncă pe piața muncii în societățile cu o puternică dezvoltare industrială.
Anumite lucrări istorice au descifrat originile procesului de migrație și evoluția în timp a volumului migranților, construind o imagine edificatoare asupra fenomenului pe plan continental și mondial. Studiile geografice au relevant unele modele spațiale ale mobilității teritoriale și au prezentat corelații între migrația populației și anumite schimbări sociale, economice și ecologice.
Abordarea sociologică a migrației „a circumscris, de la bun început, geneza, cazualitatea, mecanismul și efectele mobilității spațiale a populației. Ulterior, au ieșit la iveală o multitudine de condiționări și legături reciproce între migrație și alte fenomene și procese sociale, relevându-se faptul că simplă schimbare a rezidentei ascunde frecvent – dincolo de motivarea personală a fiecărui migrant în parte – impulsuri și semnificații sociale care nu pot fi abordate și nici înțelese fără o referire permanență la contextul sociocultural al mobilității”.
Unii cercetători ai teoriei migrației constatau în anul 1978, ca și cu două decenii mai târziu, în anul 2002, că aceasta ducea o lipsă acută de interpretări sintetice, de generalizări ale numeroaselor date și informații cu caracter empiric, a căror articulare se impunea într-o societate adecvată. Nevoia unei teorii, fie și de rang mediu, care să valorifice materialul empiric acumulat de-a lungul timpului, precum și unele încercări teoretice, rămâne de actualitate și pentru timpul nostru. În anii 1998 și 1999 au fost publicate două lucrări de referință pe tema migrației internaționale. Una aparține lui Douglas Massey, Joaquin Arango, Graeme Hugo s.a. (1998), care au elaborat la Oxford o lucrare de sinteză, consacrata examinării abordării teoretice despre migrația internațională, intitulată: Worlds în motion. Understanding internațional migration at the end of the millennium. Cea de-a doua, a fost scrisă un an mai târziu, în 1999, de către Douglas Massey și Kristin Espinoza și este intitulată: Migration and Transnațional Social Spaces.
Cu toate că globalizarea a devenit o adevărată religie a societăților moderne s-a dovedit că în general nu a reușit să echilibreze economiile la nivel mondial. Mai mult, distanta economică dintre state sau regiuni s-a amplificat, apărând cazuri frecvente de instabilitate socială, atât în țările în curs de dezvoltare cât și în interiorul celor dezvoltate. În locul interdependentelor dintre națiuni, ce ar duce automat la prosperitate a apărut o prăpastie între statele creditoare și cele debitoare, între prosperitatea capitalului american și într-o anumită măsură a celui european și restul lumii. Pe acest fundal se detașează migrația internațională, cauzată fie de motive politice, religioase, războaie civile sau, în cel mai întâlnit grad, de sărăcie. Acest adevărat flagel este în principal determinat de faptul că cea mai bogată cincime din statele existente hotărăște asupra 84,7% din produsul social brut mondial, cetățenii acestora deținând 85,5% din șoldul de economii interne și desfășurând 84,2% din comerțul mondial. Sărăcia la nivel mondial, cunoaște următoarele coordonate:
numărul persoanelor ce supraviețuiesc în condiții de sărăcie extremă a crescut cu 200 de milioane în ultimii 5 ani, în special în Africa Sud-Sahariană, Asia Centrală, Europa Estică și Asia de Sud-Est;
850 de milioane de persoane câștiga sub salariul ce asigură pragul minim de subzistență;
peste 250 de milioane de copii sunt atrași pe piața muncii;
tot mai mulți copii trăiesc în gospodarii cu o singură sursă de venit;
ponderea în PIB a fondurilor alocate securității sociale a scăzut după 1992 chiar și în țările dezvoltate din America de Nord și Europa.
Fluxurile migratoare internaționale se împart, la rândul lor, în mai multe categorii:
din țările în dezvoltare către țările dezvoltate (de exemplu din Africa și Asia către Europa, SUA, Canada);
din Centrul și Estul Europei către Europa de Vest și de Nord, SUA, Canada și Australia;
din Sudul Europei către Vestul și Nordul Europei;
din țări în dezvoltare în țări tot în dezvoltare (de exemplu migrația spre țările exportatoare de petrol Arabia Saudită, Kuweit).
Având în vedere acest fenomen se observă structurarea lui în jurul unor anumite caracteristici:
caracterul de flux și reflux datorită fie expirării contractelor de muncă pe durata limitată, fie din cauza recesiunii economice când sunt constrânși să se întoarcă în țară;
deși inițial era reprezentat de muncitori necalificați, ulterior s-a observat o nouă prezenta și anume emigranți necalificați;
vârsta emigranților între 20 și 40 de ani;
ponderea emigranților în structura populației active este cuprinsă între 3-10%, iar în cadrul țărilor arabe chiar 50%;
salariile oferite sunt inferioare față de cele ale cetățenilor țărilor respective;
ostilitate manifestată din partea populației locale împotriva fenomenului.
Categoriile de emigranți cuprind pe cei oficiali, angajați pe bază de contract, definitivi, sezonieri și clandestini. Statisticile Organizației Internaționale a Muncii apreciază că la nivel mondial cifra migrației depășește 2,5% din populația mondială, respectiv peste 150 de milioane de persoane. În ultimele decenii numărul de imigranți a cunoscut creșteri importante, astfel încât:
175 de milioane de persoane, totalizând 3% din populația lumii, își au rezidență în afară țărilor de origine;
Numărul emigranților a crescut cu 130% în ultimele trei decenii;
10% este ponderea medie a imigranților în populația țărilor dezvoltate, cu excepția Canadei, Australiei, Noii Zeelande și țărilor arabe unde cifra este în jur de 20%;
32 de milioane de persoane vor emigra în țările vest-europene în această jumătate de secol, fluxul mediu anual fiind de 650 000 imigranți și dublu pentru SUA;
1,2 milioane asiatici vor emigra anual în următoarele decenii în țările dezvoltate, urmați de 500 000 de latino-americani și 330 000 de africani.
Presiunile migraționiste continua să crească și datorită faptului că din cei 83 de milioane de oameni ce se adăugă anual populației mondiale, 82 de milioane provin din țările în dezvoltare. Migrația legală fiind permanent limitată va duce la accentuarea fenomenelor migrației ilegale. În anul 2000 majoritatea țărilor au înregistrat un nivel al migrației nete de două persoane la 1000 de locuitori, iar cele mai mari rate ale populației emigrante s-au înregistrat în Liberia și Albania, destinația cea mai căutată fiind Singapore. La San Francisco, în anul 1995, la o discuție a mai marilor planetei s-a stabilit că o cincime din populația activa ar fi suficientă pentru evoluția economiei mondiale.
Cu toate că actualmente numărul mare de emigranți a condus fie la măsuri de limitare a acestuia prin acceptarea numai pe bază de contract a anumitor persoane în domeniile deficitare, fie la mărirea investițiilor în țările în dezvoltare în scopul creării de locuri de muncă, oferta pieței de muncă vest-europene în anii următori este în permanentă creștere pentru țările din estul continentului, în primul rând datorită procesului de îmbătrânire prematură a populației și de declin demografic. Declinul demografic este agravat datorită sistemelor publice de pensii și asigurări sociale ce necesită contribuții ridicate ale contribuabililor dublate de pensii oferite la vârste premature, urmărea fiind creșterea costului angajării și anchilozarea pieței muncii. În plus Comisia Europeană prezintă faptul că Uniunea Europeană a stabilit un set de condiții pentru aderare pentru noile state referitoare la implementarea legislației europene în domeniul politicii sociale, combătându-se astfel posibilitatea apariției dumpingului social. Se aplică de fapt o politică protecționistă a Europei Occidentale în fata firmelor țărilor din est considerate mai competitive prin costuri și care anulează ideea libertății de circulație atât de vehiculata în Uniune. Se încearcă astfel introducerea pentru noii veniți a unor standarde ridicate care dau naștere la costuri majorate pe piața muncii care au în realitate drept scop restrângerea posibilităților acestora de a concura țările mai dezvoltate. Un exemplu concludent este cel al României, care se va putea confrunta, așa cum reiese din aranjamentele tranzitorii, cu limitarea accesului muncitorilor săi pe piața muncii din Uniune timp de șapte ani de la momentul aderării. În general practicile de combatere a muncii la negru sunt reprezentate de schimbarea măsurilor legislative, ale impozitelor precum și a posibilităților de deducere, urmate de cele executive și controlate de autoritățile de impozitare și de cele ce urmăresc piața muncii. În paralel se realizează și micșorarea constrângerilor administrative la nivelul înființării firmelor, considerându-se că la nivelul Uniunii Europene combaterea muncii informale reprezintă un interes comunitar de prim ordin.
Capitolul II
MIGRATIA ROMANEASCA. MIGRATIA IN UE.
POLITICA DE MIGRATIE A UE
2.1. Scurt istoric al migratiei recente a romanilor
Fenomenul migraționist în România
Recensămintele populației din 2002 și 2011 arată că cea mai mare parte a localităților României au pierdut populație, urmare a unui spor natural și migratoriu negativ. Populația a crescut doar în marile orașe și zonele lor periurbane.
Migrația internă a crescut de la 8,6‰ în anul 1985 la 33,9‰ în 1990, predominant în rândul femeilor.
După anul 1996 apar modificări semnificative în evoluția fluxurilor migratorii prin schimbarea sensului migrației interne, fluxul urban-rural constituind principală direcție a migrației, cu un maxim al stabilirilor în rural în anul 2010, când 48,5% din persoanele care și-au schimbat domiciliul au hotărât să se stabilească în rural. Tinerii între 20 și 29 ani sunt cei mai activi din acest punct de vedere (peste 40‰ în anul 2010).
Principalele județe de destinație au fost Bucuresti-Ilfov, Timiș și Constantă, iar regiunea Nord-Est a fost preferată de cei care s-au stabilit în mediul rural.
În anul 1990, 62,0% din totalul emigranților erau persoane de naționalitate germană, iar 11,4% de naționalitate maghiară, în timp ce populația de naționalitate romana reprezenta doar 24,6%. În prezent, aproape toți emigranții (99,1%) sunt de naționalitate romană. Principalele tari de destinație a emigranților din România, în cei 21 de ani analizați, au fost Germania, SUA, Spania, Canada și Italia, însă evoluția fluxului de emigranți pe țări de destinație este diferită.
Astfel, dacă la începutul perioadei Germania era principala tara de destinație, în jurul anului 2000 populația emigra mai mult către SUA și Canada, iar în prezent ponderea țărilor din Europa (Germania, Italia și Spania) și a celor de peste ocean (Canada și SUA) a ajuns la aproximativ aceeași valoare.
Din municipiul București, prin oportunitățile pe care le oferă, pleacă o mare parte a emigranților de la nivel național (16,0%), acesta făcând notă discordantă cu celelalte județe din acest punct de vedere în toată perioada analizată. Un alt județ ce reprezintă un pol al emigrației spre străinătate în perioada 1990-2010 este Timiș. Acest județ, la fel ca municipiul București, face notă discordantă cu celelalte județe în toată perioada analizată, contribuind cu 12,4% din totalul emigranților. Alte județe în care se concentrează un număr mare al persoanelor ce au emigrant spre străinătate, mai ales în primii ani, sunt tot din vestul și centrul României (Sibiu, Brașov, Cluj și Arad).
Începând cu anul 2008, trendul evoluției numărului de imigranți este descendent, iar în prezent aceștia reprezintă 0,33 persoane la 1.000 de locuitori. Repartizarea pe grupe de vârsta a persoanelor migrante arată că persoanele între 26-40 ani sunt cele mai active din acest punct de vedere, în timp ce ponderea populației vârstnice (de 61 ani și pește) este mult mai mică.
În perioada 1991-2010, 44,6% din totalul imigranților ce s-au stabilit în România au ales regiunea București Ilfov, iar 15,6% dintre aceștia s-au stabilit în regiunea Nord-Est. Județele preferate sunt București Ilfov, Iași, Constantă, Cluj, Timiș, Suceava și Brașov.
Chiar dacă în toți cei 20 de ani analizați, șoldul migrației externe în România a fost negativ (excepție fac anii 2001, 2007 și 2008 când s-a înregistrat un ușor șold pozitiv), se poate remarca faptul că în primii 10 ani a existat totuși o tendință de scădere a șoldului migrator în raport cu străinătatea. În ultimii 4 ani, se poate remarca faptul că șoldul migrației externe din România înregistrează cele mai mici valori ale perioadei analizate, de până la 1.500 de persoane.
Șoldul migrației externe pe județe evidențiază existența a două categorii de județe; o primă categorie o reprezintă județele ce exercita atracție pentru persoanele migrante și nu încurajează fenomenul de plecare cu domiciliul din România, iar a doua categorie sunt județele ce “alimentează” cu emigranți țările din Europa și de peste ocean. Astfel, dacă la începutul perioadei municipiul București era un pol ce „alimenta” cu emigranți piața externă, după anul 2000 acest centru urban atrage numeroși imigranți, încurajând populația să rămână în această zonă. Se poate remarca faptul că municipiul București face notă discordantă cu celelalte județe în întreaga perioadă analizată. Pe zone geografice din România, se observă că unele județe din vestul țării, unde ponderea persoanelor de alte naționalități este mare (Sibiu, Timiș și Brașov), reprezintă centre de unde emigrează o mare parte a celor ce au hotărât să se stabilească în străinătate, în timp ce județele din estul României (Iași, Botoșani și Galați) au devenit atrăgătoare mai ales pentru persoanele din Republica Moldova.
În prezent tendința de a pleca în străinătate este prezentă doar la populația cuprinsă între 26-40 ani, în timp ce la celelalte categorii de vârsta șoldul migrației externe este pozitiv. Principalele regiuni din care s-a emigrat au fost Centru și Vest, datorită ponderii mări a populației de naționalitate maghiară și germana, Bucuresti-Ilfov și Nord-Est, iar regiunile ce au primit imigranți au fost Vest, București Ilfov și Nord-Est, astfel că Bucuresti-Ilfov are un șold migrator pozitiv, Nord-Est înregistrează un șold pozitiv doar în anumiți ani, în timp ce în celelalte regiuni șoldul migrației externe a fost negativ pe întreaga perioadă.
Conform studiului Romanii și migrația forței de muncă în Uniunea Europeană (ANBCC, 2005) cu referire la teoria motivaționala a lui Maslow, 5 nevoi de bază ale omului declanșează majoritatea comportamentelor sale:
I. Nevoi fiziologice: hrana, apă, căldură, mediu propice vieții;
II. Nevoi de siguranță: securitate, stabilitate, sănătate, lipsa de pericole;
III. Nevoi sociale de afiliere și dragoste: apartenența la un grup, la un cuplu marital, la o familie;
IV. Nevoi de stimă: stima de sine, recunoașterea celorlalți, respectul celorlalți, recunoașterea valorii;
Nevoia de autoîmplinire: autonomie, libertate, competentă, realizarea potențialului care tine de structură psiho-fizică personală.
Grafic. Motivele emigrarii-Scara lui Maslow
Sursa : Studiul Romanii si migratia fortei de munca in Uniunea Europeana, ANBCC, 2005
Nevoile superioare sunt cele de pe treaptele III, IV si V, iar nevoile inferioare sunt cele de pe treptele I si II. In acelasi timp, un om nu poate trece de pe o treapta a scarii nevoilor pe o alta treapta superioara daca nu i-a satisfacut nevoile treptei inferioare.
2.2. Cauzele migrației
“Organizația Internațională pentru Migrații evidențiază factorii care stau la baza fenomenului migraționist și anume: factori de tip push/de împingere (nivel de trai scăzut, sărăcia, lipsa unui loc de muncă, probleme etnice, existența crizelor rezultate din dezastre naturale, accidente tehnologice sau terorism, sau chiar a crizelor financiare, a celor politice și a conflictelor sociale etc.) și factori de tip pull/de atragere (nivel de trai mai ridicat, nivel al salariilor mai ridicat, posibilitatea de a găsi un loc de muncă mai bun, experiența rețelelor sociale, libertate individuală etc.). De asemenea, pot fi puși în evidență și factori non-economici (limba, contingența culturală și geografică, legături de tradiție, istorice, foste colonii) care
afectează, de asemenea, decizia de migrare și selecția țării de destinație.”
În ultimii ani, literatura de specialitate a sesizat și apariția unor factori care pot conduce la ameliorarea creșterii fluxurilor de migrație, și anume: creșterea aversiunii față de imigranți a populației din țările gazdă, politicile de migrație ale diferitelor țări, măsuri mai ferme împotriva migrației ilegale (de exemplu, prin veriga securității sporite a frontierelor); îmbunătățirea condițiilor economice și politice în țările de origine ale migranților; înrăutățirea climatului economic din țările dezvoltate pe fondul crizei globale actuale, relaxarea sumară, respectiv menținerea restricțiilor pe piața muncii în unele țări ale UE.
Concluzia care se desprinde este că decizia de migrare răspunde diferențelor de venit, iar migranții tind să aibă o propensitate superioară de migrare față de medie.
Migrația românească, sub forma în care o cunoaștem astăzi, este una de dată relativ recentă, însă a reușit să aibă o influență foarte mare asupra societății românești actuale, în ansamblul său.
Migrația internațională reprezintă astăzi un fenomen care îmbracă mai multe forme, produce efecte și modelează societățile naționale. O parte semnificativă din aceste schimbări și modelări reprezintă tranziția înspre comportamentul de tip migrator.
Figura 2.1. Schema cauzală a migrației
Sursa : Universitatea din Bucuresti -Facultatea de Sociologie si Asistenta sociala , Migratia externa a fortei de munca – Proiect de cercetare Asistenta Sociala(http://www.rasfoiesc.com/sanatate/asistenta-sociala/Migratia-externa-a-fortei-de-m33.php)
2.3. Situația migrării forței de muncă din România
Efectele migrației pentru România
România a devenit atât tara de origine, cât și de destinație a migrației internaționale, însă statutul este de țară de emigrație netă. De asemenea, a crescut numărul persoanelor care migrează în tranzit teritoriul național, România având responsabilități suplimentare legate de poziționarea la frontiera estică a UE (migrație ilegală, trafic de persoane, migrație voluntară). Politica legată de migrație în România a avut în vedere adoptarea de acte normative, înființarea unor instituții cu atribuții în domeniul migrației și cooperarea cu alte state. Mișcările la nivelul fluxurilor internaționale ale forței de muncă creează distorsiuni pe piața internă a forței de muncă din România (structura, specializare, segmentare), dezechilibre ale structurii demografice cu implicații economice (evoluția indicatorilor macroeconomici, efectele fiscale, remitentele) și asupra sistemului de securitate socială.
Principalele tari în care muncesc romanii sunt Italia, Spania, Israel, Germania și Marea Britanie. Două treimi din banii trimiși în țară (remitente) vin de la romanii plecați la muncă în Italia și Spania. De exemplu, în anul 2007, aceștia au trimis în țara 6,5 miliarde euro, în creștere față de anul 2006, când remitentele au reprezentat 5,5 miliarde euro. Suma a reprezentat circa 5,7% din PIB, iar România a ocupat locul zece în lume, într-un clasament al remitentelor întocmit de Banca Mondială și locul doi în UE. Absolvenții de învățământ superior reprezintă circa 10%-12% din totalul persoanelor emigrate legal, iar 26% dintre emigranții oficiali sunt absolvenți ai învățământului liceal și postliceal.
Migrația românească se caracterizează prin următoarele: migrarea cu precădere a populației tinere, aptă de muncă, conduce la o situație de criză atât pe piața muncii, cât și pe piața asigurărilor și serviciilor sociale, în sensul în care se exercita o presiune mult mai importantă asupra populației ocupate pe piața muncii din România, iar schimbările în structură pe grupe de vârstă și pe sexe a populației, coroborate cu descreșterea ratei fertilității duc la îmbătrânirea continua demografică.
Efectele pozitive ale remitentelor sunt asupra investițiilor și consumului privat, elasticitatea consumului fiind mult mai mare decât în cazul investițiilor străine directe.
În comparație cu investițiile străine directe, cu ajutorul pentru dezvoltare și cu intrările de pe piața de capital, remitentele reprezintă una dintre cele mai puțin volatile surse de venituri externe; pe de altă parte, din ce se știe în prezent, ele au efecte doar pe termen scurt.
România în fluxurile migrațiilor internaționale
În perioada următoare evoluția numărului de imigranți este oscilantă. Dacă între anii 2002 și 2005 imigranții sosiți în România scad sub 4.000 de persoane (aproximativ 0,15 imigranți la 1.000 de locuitori), iar după anul 2005, timp ce 3 ani, numărul acestora crește treptat, depășind din nou 10.000 de imigranți. Începând cu anul 2008, trendul evoluției numărului de imigranți este descendent, iar în prezent aceștia reprezintă 0,33 persoane la 1.000 de locuitori.
Cei care au imigrat în țara noastră în această perioadă au fost în mare parte întreprinzători, în special din Turcia, Siria, Iordania și China. Schimbările economice au determinat creșterea atractivității României pentru antreprenori străini, dar și pentru alte categorii de străini mai puțin specializați. După anul 2000 numărul permiselor de muncă a crescut de la 1580 la 3678 în 2005, ajungând la 7993 la sfârșitul anului 2006.
În 2011 în România aveau acte de ședere legală 57.259 cetățeni străini, originari din: Republica Moldova (25,01%), Turcia (15,86%), China (11,81%), Siria (4,37%), SUA (3,33%), Serbia (2,82%), Israel (2,65%), Tunisia (2,58%), Liban (2,52%), Ucraina (2,34%), alte state (26,71%).
La jumătatea anului 2012 aveau rezidență în România 42.953 cetățeni din state UE.
2.4. Migrația în Uniunea Europeană
Pentru cetățenii statelor membre ale UE, libera circulație a lucrătorilor a fost unul dintre primele drepturi recunoscute în cadrul comunitar. Dacă reglementările inițiale (Regulamentul nr. 1612/1968 privind libera circulație a lucrătorilor și Directiva nr. 360/1968 privind dreptul de rezidența al lucrătorilor și membrilor de familie ai acestora) se refereau doar la cei care desfășurau o activitate economic, Actul Unic European a extins dreptul de rezidența la toți cetățenii statelor membre,independent de desfășurarea unei activități economice.
În prezent, prevederile Tratatului asupra Comunității Economice Europene stipulează dreptul oricărui cetățean al Uniunii Europene de a circula și de a-și stabili reședința, în mod liber, pe teritoriul statelor membre, cu respectarea condițiilor stabilite în Tratatul de la Roma.
Periodizarea migrației în Europa. Cauze și motivații ale migrației
După sfârșitul celui de-al doilea război mondial, țările europene au experimentat patru perioade principale de migrație
Migrația forței de muncă și reconstrucția Europei: perioada 1950-1970
“Imediat după al doilea război mondial, etnicii naționali și alte persoane care se deplasaseră au început să se întoarcă în țările de origine, generând fluxuri migratorii de masă în Europa. În același timp, însă, reconstrucția Europei postbelice necesită o mare cantitate de forță de muncă. Ca urmare, autoritățile statelor interesate, firme sau agenții private au început să recruteze lucrători străini. Aceste ample mișcări migraționiste în cadrul Europei și dinspre țările în curs de dezvoltare au contribuit la dezvoltarea și creșterile succesive economice înregistrate în Europa, în perioada 1945-1975.
Competiția cu modelul politic socialist din Europa Centrală și de Est a stimulat dezvoltarea de politici care au condus nu doar la realizarea unui nivel ridicat al ocupării, dar și la ameliorarea și modernizarea sistemelor de securitate socială și, astfel, la evoluția către statele bunăstării generale din Europa de Vest.
În această perioadă, s-a dezvoltat industria grea, manufacturiera, sectorul construcțiilor și activitățile publice, determinând o creștere economică importanta în țările europene. Lucrătorii migranți din Irlanda și Europa de Sud (Grecia, Portugalia, Spania și într-o mai mică măsură Italia) – tari care s-au confruntat cu economii în stagnare și rațe ridicate ale șomajului – au răspuns, la început, nevoilor pieței muncii din Europa de Vest.
Tratatul de la Roma din 1957, care a pus bazele Comunității Economice Europene, se fundamenta pe anumite principii printre care asigurarea liberei circulații a persoanelor între cele șase state fondatoare.
Ca urmare, în anii ’60 s-a înregistrat o creștere importantă a migrației în interiorul Comunității, datorată în mare parte numărului important de lucrători italieni care se deplasau spre celelalte cinci state membre. Dar, chiar și după realizarea în 1968 a cadrului legal și instituțional pentru asigurarea acestei libertăți, fluxurile migratorii dinspre țările terțe au rămas cantitativ superioare migrației forței de muncă intracomunitara, conform studiului realizat de Garson și Loizillon.
În această perioadă, au fost încheiate numeroase acorduri bilaterale privind circulația forței de muncă între cele șase state membre și tari terțe – spre exemplu între Germania și tari ca Italia (1955), Grecia și Spania (1960), Turcia (1961), Măroc (1963), Portugalia (1964), Tunisia (1965) și Iugoslavia (1968).”
Conform statisticilor OCDE, de la începutul anilor ’60 până la începutul anilor ’70, mai mult de 30 milioane de lucrători străini au intrat în Comunitatea Economică Europeană, incluzând lucrătorii temporari și pe cei cu intrări multiple. Până la începutul anilor ’80, numărul străinilor rezidenți în Europa de Vest s-a triplat față de anii ’50, ajungând la 15 milioane. În 2000, peste 20 milioane de lucrători străini locuiau în Spațiul Economic European, reprezentând 5,4% din totalul populației, cu mici variații între țări.
Perioada crizelor economice: 1970 – prima jumătate a anilor ’80
Cea de-a doua perioadă a migrației a fost marcată de crizele economice, datorate creșterii prețului petrolului din 1973 și 1979. În anii următori, schimbările din economia mondială, revoluția economică și noile modele de organizare a afacerilor au modificat natura muncii, erodând modelele de ocupare tradiționale. Ca urmare, migrația forței de muncă s-a modificat.
Unele state europene au redus sau au încercat să reducă imigrația. Șomajul în creștere și escaladarea tensiunilor sociale au determinat guvernele să elimine politicile active de recrutare din străinătate. Au crescut costurile recrutării din străinătate pentru angajatori, au fost limitate categoriile de lucrători străini ce puteau fi angajați și s-au stabilit cote anuale pentru forța de muncă din străinătate. De asemenea, guvernele au aplicat politici pentru încurajarea lucrătorilor migranți să se întoarcă în țările de origine.
În realitate, regresul economic din țările gazda nu a condus la întoarcerea masivă a imigranților în țările de origine. Conform estimărilor Națiunilor Unite, doar 10% dintre lucrătorii migranți s-au întors în țările de origine în următorii doi ani după criza petrolului din 1973, combinată cu criza civică din 1974-1975.
Diversificarea țărilor gazdă și de origine și creșterea numărului solicitanților de azil, refugiaților și minorităților etnice
“A treia perioadă a migrației, care a început la sfârșitul anilor ’80, este caracterizată de diversificarea statelor gazdă și a celor de origine. Tari de emigrație tradiționale din Europa, precum Spania, Italia, Irlanda, Grecia și Portugalia, se transformă treptat în țări de imigrație. Migranții nu mai provin în majoritate din fostele colonii, ci dintr-un grup de țări mult mai diversificat.
Numărul solicitanților de azil și al refugiaților a crescut semnificativ. Aceasta s-a datorat, parțial, schimbărilor politice din Europa Centrală și de Est și din fosta Uniune Sovietică. De asemenea, conflictele regionale, precum cele din fosta Iugoslavie și nordul Irakului, au determinat fluxuri considerabile de solicitanți de azil și refugiați din zonele afectate.
Conform statisticilor OCDE, această perioadă se caracterizează, de asemenea, prin predominanta fluxurilor migratorii pentru reunificare familială și revenirea interesului pentru migrația forței de muncă, în special pentru lucrătorii calificați și înalt calificați, spre sfârșitul anilor ’90.
După prăbușirea blocului comunist și deschiderea frontierelor, a sporit fluxul migrator est-vest, în special circulația minorităților etnice. De la sfârșitul anilor ’80 până la începutul anilor ’90, întoarcerea minorităților etnice în țările de origine a fost semnificativă și direcționată spre un număr limitat de State Membre, în special Germania, dar și Grecia și Finlanda.”
Migrația forței de muncă „preferențială”. Creșterea migrației ilegale
În ultimii ani s-a înregistrat o creștere a migrației permanente și a migrației forței de muncă temporare ca urmare, pe de o parte, a intensității fazei de expansiune de la sfârșitul anilor ’90, iar, pe de altă parte, dezvoltării tehnologiei informației și comunicației, sănătății și educației, sectoare care necesită forța de muncă înalt calificată. Totodată, a crescut cererea de mână de lucru străină necalificată, în special în agricultură, construcții și lucrări publice, precum și serviciile casnice (cazul Italiei, Spaniei, Greciei și Portugaliei).
După 1989, migrația a crescut în special în Germania și Marea Britanie, politicile privind recrutarea forței de muncă din străinătate favorizând soluția lucrătorilor străini temporari. Totodată, studenții străini au contribuit la acoperirea necesarului de forță de muncă în țările gazda (Marea Britanie, Germania, Franța și Spania).
În anii ’90 a crescut și ponderea femeilor în rândul migranților. Această tendință se observă în special în Franța, Grecia, Suedia, Marea Britanie și Italia. Tendința de „feminizare” se remarcă în toate componentele fluxurilor migratorii, nu doar în cazul reunificărilor familiale.
Țările din Europa Centrală și de Est nu mai sunt doar tari de emigrație, ci și de imigrație și tranzit, devenind atractive pentru imigranții din Orientul extrem. În timp ce populația din Europa Centrală (Republica Ceha, Republica Slovaca, Ungaria și Polonia) migrează spre țările Europei de Vest, aceleași tari devin destinație pentru migranții din țările Europei de Est, precum Belarus sau Ucraina. Totodată, migrația ilegală a căpătat noi dimensiuni și a devenit mai periculoasă. Ca urmare a dezvoltării rețelelor de trafic internațional și creșterii rolului lor în circulația internațională a forței de muncă, politicile Statelor Membre privind migrația și angajarea străinilor au sporit măsurile represive împotriva traficanților, angajatorilor sau imigranților aflați într-o situație de ilegalitate.
Din a doua jumătate a anilor ’90, s-au intensificat discuțiile cu privire la efectele migrației internaționale a lucrătorilor înalt calificați. În Europa, migrația specialiștilor și studenților din Europa Centrală și de Est către Europa de Vest s-a remarcat după căderea zidului Berlinului și căderea regimurilor socialiste, din 1989. Tari precum Marea Britanie, Germania și Franța au adoptat măsuri pentru facilitarea intrării persoanelor înalt calificate, în special specialiști IT, pentru a face față competiției globale pentru astfel de lucrători.
Cererea de lucrători înalt calificați poate fi satisfăcută în foarte mare măsură de țările în curs de dezvoltare, beneficiile directe ale „migrației creierelor” fiind încă foarte apreciate. Importul de specialiști încă are loc, chiar dacă semnificația sa este mai scăzută. Se poate previziona, însă, o creștere a fluxului invers de specialiști, dinspre țările bogate înspre cele mai puțin dezvoltate, ca urmare a reducerii cererii de personal înalt calificat datorită creșterii eficienței economice în țările dezvoltate. Totodată, capitalul și investițiile directe vor merge spre țările sărace, atrăgând specialiști din țările bogate.
Legătura dintre schimbările demografice și politicile privind migrația, inclusiv migrația persoanelor înalt calificate, va reprezenta o problematică importanta în viitorul apropiat. Este de așteptat ca unele state membre să prefere migrația specialiștilor și să elaboreze reglementări și proceduri care să o faciliteze. Însă, așa cum remarca Marc Verwilghen (2004), ministrul belgian al cooperării pentru dezvoltare, Uniunea Europeană va trebui să identifice, în același timp, și soluțiile pentru a limita efectele negative produse de „exodul creierelor” asupra dezvoltării statelor de origine.
Caracteristicile actuale ale migrației forței de muncă în Uniunea Europeană
Statisticile OCDE privind migrația arată că, în ultimii ani, numărul lucrătorilor străini a crescut în majoritatea statelor europene dezvoltate.
Lucrătorii imigranți sunt, în medie, mai tineri decât restul forței de muncă și sunt distribuiți într-o gamă largă de activități în cadrul economiei: agricultură, construcții și inginerie civilă, industrie ușoară, turism, sectorul hotelier și catering, activități casnice sau diverse servicii, inclusiv informatice. Străinii au o pondere mult mai mare în anumite sectoare decât în totalul forței de muncă. De regulă, aceasta supra-reprezentare apare în sectorul secundar. În Germania și Italia, de exemplu, mai mult de un sfert din forța de muncă străină este ocupată în sectorul minier și industrial. În Austria, Belgia, Franța și țările din sudul Europei străinii sunt preponderenți în domeniul construcțiilor.
În general, străinii sunt mult mai vulnerabili față de șomaj decât naționalii. De asemenea, străinii sunt afectați diferit de șomaj, în funcție de naționalitatea lor. Aceste diferențe se datorează tendințelor economice, dar și naturii activităților desfășurate de străini. Aceleași influențe au structura demografică a populației străine și momentul când migranții au ajuns în țara gazda. Gradul de ocupare al migranților este determinat și de profilurile acestora. Șomajul variază în funcție de vârstă, sex, naționalitate, categorie de migranți (refugiați, membru de familie sau lucrător), aptitudini, experiența profesională și durata șederii. Cunoașterea limbii țării gazda contribuie semnificativ la integrarea pe piața muncii și în societate.
Aspecte ale fluxurilor migratorii în UE
La începutul anilor 2000 au fost înregistrate valuri mari de migranți pe teritoriul Uniunii, atât între statele membre, cât și din afară. În anul 2008, numărul migranților în UE10, atât cetățeni europeni, cât și non-europeni, a fost de 3,8 milioane, iar în 2011 a fost de 3 milioane.
“Un aspect important al fluxurilor de migranți în UE este cel al apartenenței lor, care reprezintă o varietate largă de naționalități și identități cuprinse în cele două categorii: cetățeni europeni și cetățeni non-europeni.
Cetățenii europeni care au migrat în alte state membre, au înregistrat o creștere de aproximativ 12% pe an, în perioada 2002-2008, reprezentând cel mai mare nivel în 2007.
În anul 2008, UE a înregistrat aproximativ 2 milioane de cetățeni europeni care au migrat din statul de reședință într-un alt stat membru UE, iar în 2011 alte 1,3 milioane.
Printre aceștia, romanii prezintă cea mai înaltă rata de mobilitate, fiind urmați de polonezi și germani. Astfel, până în anul 2008 statele membre UE au fost gazdă a circa 384 000 de cetățeni romani, iar în 2012 acest număr a crescut până la 2,4 milioane.”
Tot în anul 2008, numărul cetățenilor non-europeni migranți în UE a fost de 1,8 milioane, iar în 2011 de 1,7 milioane. Cei mai mulți migranți au fost marocanii, care au depășit numărul de 100 000 persoane, urmați de chinezi, indieni, albanezi și ucraineni. În anul 2008, punctele principale de atracție pentru migranți au fost Spania și Italia. Aproximativ 94 000 de marocani au migrat spre Spania și 34 000 spre Italia. În același an, spaniolii au primit cea mai mare parte din totalul imigranților chinezi, adică 28%. Majoritatea migranților din India au optat pentru Marea Britanie.
În anul 2011, mai mult de jumătate dintre statele membre UE au avut mai mulți imigranți decât emigranți, cu excepția Bulgariei, Cehiei, Irlandei, Greciei, Spaniei, Poloniei, României și a celor trei state baltice, în care numărul emigranților a fost mai mare decât cel al imigranților. Marea Britanie, Germania, Spania și Italia sunt statele membre UE care au înregistrat cea mai mare rată a imigranților. Aceste state au fost gazdă a 60% din totalul imigranților în anul 2011.
“Numărul total al bărbaților migranți a fost mai mare decât cel al femeilor, atât în anul 2008, cât și în 2011. Între 2008 și 2011, procentajul migranților de sex masculin s-a menținut în jurul a 52%, iar a celor de sex feminin în jurul a 48%. Situația este diferită pentru Cipru, Italia, Spania, Franța și Irlanda, unde au fost înregistrate mai multe femei decât bărbați. În cazul romanilor din Italia, numărul persoanelor de sex feminin a fost mai mare comparativ cu cel al bărbaților romani aflați acolo. Printre imigranții veniți în Italia se numără și persoane din Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia și Rusia.
În cadrul Uniunii Europene, 82 000 de cetățeni ai unui stat membru au primit cetățenia altui stat membru, aceasta reprezentând 10% din totalul de cetățenii acordate în UE în anul 2011. Principalele grupuri de cetățeni europeni care au primit cetățenia unui alt stat membru UE au fost romanii, care au obținut cetățenia Ungariei, în număr de aproximativ 16 000 și respectiv a Italiei, în număr de aproximativ 4 000.”
Polonezii sunt următorii ei optând pentru cetățenia statului german, în număr de circa 4 400 persoane și respectiv a statului portughez, în număr de circa 4 000 persoane.
Aspecte generale ale migrației internaționale
Se realizează sub forma migrației forței de muncă, migrației membrilor familiilor lucrătorilor anterior emigranți, migrației forțată de calamități naturale, de persecuții politice
sau religioase, de războaie, etc.
Prin migrația internațională a forței de muncă se înțelege procesul de trecere a forței de muncă dintr-o tara în alta, în vederea desfășurării unei activități în afara țării unde se afla reședința ei permanenta, urmând ca cei ce migrează să fie retribuiți de persoane fizice, juridice sau de organisme internaționale pentru care desfășoară activitățile respective.
Particularitatea migrației internaționale a forței de muncă din zilele noastre constă în aceea că acest proces are loc în strânsă legătură cu fluxul internațional de capital.
În cadrul fluxurilor de populație, circulația forței de muncă înregistrează dimensiuni în creștere atât a numărului cât și a intensității.
La scară mondială migrația este relativ redusă, cca 3% din populația lumii, fie că sunt tari de origine, de tranzit sau de destinație, ori dețin toate cele 3 atribute simultan, țările nu rămâne în afară fluxurilor migratorii internaționale.
Principalele cauze care au determinat fenomenul migratoriu sunt: fluxul internațional de capital, criză economică mondială, diferențele mari de salarii între țări, dorința individului de a găsi perspective, lipsa locurilor de muncă, supraproducția, lipsa cercetării, discriminări la angajare și promovare, dotări precare, instituții nefuncționale, dorința unei vieți urbane mai bune, dorința unei calificări superioare și dorința de recunoaștere.
Secretarul de stat al Departamentului pentru Munca în Străinătate din subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale afirma referitor la sectoarele sociale care emigrează că: "Persoanele cu studii superioare care reușesc să plece în străinătate și să ocupe un post pe măsură pregătirii lor, o fac fie printr-o agenție de ocupare, fie pentru că pleacă la studii acolo și li se ivește o șansă de angajare. Deasemenea, sunt cazuri în care acestea au pe cineva în străinătate care le facilitează plecarea. Cel mai simplu este pentru inginerii din domeniul petrolului, care lucrează pe platforme maritime fie că detașați, fie sunt înregistrați că personal navigant. Și cei din domeniul construcțiilor au căutare. Dar de cele mai multe ori nu lucrează ca ingineri, ci că maiștri. Prin departamentul românesc au plecat în Germania ingineri, pe contracte care nu depășesc 3 ani. Acordurile încheiate de România cu anumite țări sunt pe sectoare de activitate. Cele mai multe solicitări sunt pe sectoare unde nu se cere o pregătire superioară"
Capitolul III
MIGRAȚIA. EFECTE ȘI CONSECINȚE
3.1. Cauze și efecte ale fenomenului de migrație în context internațional
Oamenii aleg să își schimbe rezidenta din diferite motive. Unele sunt de ordin economic: foamete, șomaj, lipsa terenurilor agricole. Alții aleg această cale ca urmare a unor persecuții culturale și religioase.
Indiferent de motivul ce determina această alegere, impactul imediat se resimte, în primul rând, la nivel economic, dar afectează atât domeniul muncii cât și cel social, sistemul de protecție socială, cultura și politicile naționale, relațiile internaționale, conducând inevitabil la o mai mare diversitate etnico-culturală în toate statele.
Migrația are o serie de consecințe, atât pozitive, cât și negative, pentru toate părțile implicate. Pe de o parte, în țara de origine rata șomajului scade și salariile cresc, migrarea forței de muncă reducând dezechilibrele de pe piața muncii. Totodată apar noi factori de creștere economică: veniturile migranților ce ajung în bugetul de stat și calificările îmbunătățite ale lucrătorilor care se întorc. Pe de altă parte, în țara de destinație, rezervă de resurse umane crește, ceea ce duce la încetinirea creșterii salariilor și la creșterea de capital.
În Uniunea Europeană, libera circulație a persoanelor favorizează dezvoltarea unei gândiri pozitive cu privire la acest fenomen. În teorie, libera circulație a forței de muncă, fără intervenții din partea statului de origine sau a celui gazdă, are efecte pozitive, echilibrând avantajele.
Din anii '60 încoace Europa cunoaște o amploare fără precedent a curentelor migratorii și o varietate a direcțiilor de deplasare necunoscută în alte zone. Această evoluție a proceselor migraționale a fost determinată, în principal, de apariția unui excedent de slujbe pe piața muncii din câteva țări occidentale și de existența unei considerabile oferte de personal în regiunile sudice mai puțin dezvoltate ale continentului, în Turcia precum și în Africa de Nord. Pentru a-și susține expansiunea economicã postbelica, o serie de țări industrializate europene la importul de muncitori străini în domenii de activitate care atrăgeau din ce în ce mai puțin muncitorii autohtoni.
Modernizarea economiei, avântul industrial și extinderea serviciilor au permis forței de muncă din țările dezvoltate să promoveze în cadrul sistemului productiv, ceea ce a creat în mod firesc o cerere ocupațională suplimentară la nivelele inferioare ale ierarhiei profesionale. În acest fel au devenit disponibile locurile de muncă necalificate, periculoase, murdare, penibile, prost plãtite și desconsiderate de societate.
Pentru lucrătorii migrați, principalul avantaj îl constituie posibilitatea de a-și găsi un loc de muncă, în funcție de aptitudini și calificare, de cele mai multe ori obținând un salariu mai mare decât în țara de origine. În plus, în Uniunea Europeană, conform prevederilor Regulamentului nr. 1612/68 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității, avantajele sociale și fiscale acordate lucrătorilor comunitari migranți sunt similare cu cele acordate cetățenilor proprii.
O persoană care lucrează în străinătate intra în contact direct cu practicile și regulile existente în statul de destinație referitoare la desfășurarea activității sau cu un alt tip de cultură antreprenorială. De asemenea, lucrătorii migranți pot participa la cursuri de formare profesională, ca și cetățenii statului respectiv. Experiența și cunoștințele acumulate în străinătate vor putea fi valorificate ulterior, la întoarcerea în țara de origine.
În cazul lucrătorilor din Europa Centrală și de Est, acceptarea condițiilor oferite în Statele Membre se datorează posibilității obținerii unor câștiguri mai bune în sectoare prost plătite din străinătate (datorită raportului supraunitar cerere/oferta), comparativ cu sectorul în care lucrau sau în care li s-a oferit un loc de muncă în țară.
Pierderile pentru lucrătorii migranți, la nivel de individ, sunt atât de natură economică cât și, mai ales, de natură socială:
A) discriminare de tratament, comparativ cu forța de muncă autohtonă sau chiar a altor lucrători migranți;
B) riscul de nerespectare din partea angajatorului a contractului de muncă încheiat;
C) tensiuni în relațiile cu forța de muncă autohtonă, putând ajunge uneori până la conflict;
D) dificultăți de acomodare și ca atare eficiență redusă în muncă, ceea ce poate conduce la nemulțumiri de ambele părți;
E) protecție socială redusă sau necorespunzătoare, referindu-se în particular la securitate și condiții de muncă nu totdeauna satisfăcătoare, sub cele promise la interviul de selecție și angajare.
Persoanele educate au o înclinație mai mare pentru migrație atunci când șansele de câștig care corespund aspirațiilor lor sunt mici. În același timp, aceste persoane au probleme de adaptare mai mici în țara de destinație, cunoscând limbi străine sau având abilități mai bune sau deprinderi care le permit să învețe mai repede. Pentru țările de origine, plecarea specialiștilor poate avea ca efect reducerea dezvoltării tehnologice, a creșterii economice, scăderea veniturilor și a ocupării în anumite sectoare.
Există însă și cauze involuntare: transferarea forțată a unor populații dintr-un continent în altul, războaie, expulzare, calamități naturale de proporții.
Creșterea fenomenului de migrație este determinată și de condițiile socio-economice, existente în unele țări ale Europei, în special nivelul ridicat de trai.
De regulă, persoanele tinere părăsesc tara, fapt care duce la o creștere a vârstei medii în țările de origine, la creșterea ratei mortalității și scăderea natalității.
Una dintre problemele cele mai grave o reprezintă copii migranților, care rămân în creșterea unui părinte sau a bunicilor. Copii sunt cei mai afectați și sunt cazuri când aceștia devin traumatizați.
Probleme apar și în țările în care aceștia se stabilesc: dificultăți de adaptare, diferențe culturale, religioase, conflicte între aceștia și populația autohtonă.
Efectele cele mai importante sunt legate de tulburările aduse pieței forței de muncă:
capacitatea de ocupare a forței de muncă;
rata șomajului și caracteristicile sale;
emigrarea în masă a forței calificate de muncă;
intensificare economiei subterane (munca “la negru”).
În condițiile globalizării, migrația nu poate fi tratată ca un fenomen izolat, ea căpătând din ce în ce mai mult o amprentă regională și mondială.
Declarația Universală a Drepturilor Omului stipuleazã în Articolul 13: „Oricine are dreptul să se deplaseze liber și să-și stabilească reședința pe teritoriul oricărui stat” și „Oricine are dreptul să părăsească o țară, inclusiv cea de origine, și să se întoarcă în țara sa”.
Organizația Internațională pentru Migrație este una dintre principalele organizații voluntare cu activitate în domeniul migrației la nivel mondial. Aceasta a fost creată in1951 la inițiativa Belgiei și a Statelor Unite ale Americii. Organizația este adeptă principiului că migrația umanitară și cea ordonată este în beneficiul atât al migranților cât și al societății.
La nivel mondial, se apreciază că în următorii 15 ani principalele fluxuri migratorii se vor canaliza pe trei mari direcții:
migrația către Statele Unite ale Americii și Canada, provenind în principal din America Latină, America Centrală și Asia,
migrația către Europa, în principal având ca sursa Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Asia, fostele tari comuniste din Europa de Est și Eurasia,
fluxuri migratorii între țările în curs de dezvoltare (de regulă, dinspre cele mai puțin dezvoltate spre cele mai avansate), care privesc regiunea Americii de Sud, Africa Subsahariană, Orientul Mijlociu, Asia și regiunea Pacificului, fostele tari comuniste.
Cu toate că o politică de imigrare poate avea un scop demografic, atunci când vizează popularea unor teritorii, precum Australia, Noua Zeelandă, sau din motive culturale sau politice se încurajează aceasta, astfel de politici au frecvent scopuri economice și acționează selectiv dacă nu în mod exclusiv în acordarea priorității pentru muncitorii din anumite profesii sau anumitor naționalități.
Principalele tari gazda de după cel de-al Doilea Război Mondial au fost Australia, Noua Zeelandă (unde au fost înregistrate cele mai înalte cote de intrări), SUA, Canada, Argentina, Marea Britanie, Venezuela și Uruguay. În Australia, imigrație este responsabilă pentru creșterea cu 2/5 a populației, iar emigranții din America au fost absorbiți mult mai repede decât cei din Canada și Venezuela deși totalul absolut din SUA era de departe cel mai mare. Prin emigrare, Jamaica e pierdut aproape ¼ din creșterea naturală, în timp ce Mexic a înregistrat o pierdere de aproape 250 000 indivizi (în principal spre SUA).
Una din mișcările impresionante de după 1945 a fost valul de populație europeană și indiană în anumite părți din Africa, în țări cum ar fi Republica Rodezia, Zair, Kenia, Tanzania, Uganda, unde a scăzut imigrarea în momentul obținerii independenței statelor.
Politica „Australia albă” denumită în termeni oficiali „politica restrictivă de imigrare”, deși liberalizata după 1965 pentru a permite intrarea unor europeni, a rămas probabil cel mai actual exemplu de excludere a populației de culoare.
Într-o lume în care volumul și direcția migrației au fost puternic influențate de decizii nefavorabile indivizilor de culoare, au rămas totuși deschise anumite canale, de la imigrarea portoricanilor către SUA și până la Proiectul de Imigrare în Commonwealth (1968) din Indiile de Vest către Marea Britanie. În aceste cazuri, cetățenia comună a dus la o creștere relativ amplă prin mișcarea emigranților de culoare către aceste țări.
Uniunea Europeană s-a fundamentat pe o filosofie a liberei circulații a cetățenilor statelor membre în spațiul european. Migrația și azilul au căpătat un loc proeminent pe agenda politică a U.E. și statelor membre după 2000, iar prin Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în 1999, toate eforturile s-au concentrat asupra stabilirii unor politici comune în domeniul azilului și migrației. Se considera în prezent că este de dorit o abordare integrată și corespunzătoare pentru a gestiona mai bine fenomenul migrației și de aceea statele membre trebuie sã stabilească exact condițiile în care cetățenii altor state pot intra și locui pe teritoriile lor, drepturile și obligațiile acestor persoane precum și accesul la informații și mecanismele de control funcționale.
Politicile externe și programele actuale ale Comunității Europene în sprijinul drepturilor omului, consolidării democrației, reducerii sărăciei și creării de locuri de muncă sunt instrumente cu rol esențial în vederea reducerii presiunii migrației.
Realizarea liberei circulații a persoanelor prin crearea unei piețe comune și prin armonizarea graduală a politicilor economice a statelor membre este unul din obiectivele comunitare prioritare, însă, statele membre ale U.E. se confruntă cu situații foarte diferite în ceea ce privește migrația (istoric diferit, nivel diferit al dependenței economice față de migrație, preocupări diferite față de tendința migraționista) și de aceea dezideratul unei politici comune privind migrația rămâne un obiectiv ambițios.
După prăbușirea blocului comunist și deschiderea frontierelor, a sporit fluxul migrator din est către vest, în special migrație minorităților etnice. Din a doua jumătate a anilor 90, s-au intensificat discuțiile cu privire la efectele migrației internaționale a lucrătorilor înalt calificați. În Europa, migrația specialiștilor și studenților din Europa Centrală și de Est către Europa de Vest, s-a remarcat după căderea zidului Berlinului și a regimurilor socialiste în 1989.
Aceste fenomen, care are loc peste tot în lume, poate avea efecte atât negative cât și pozitive, asupra țărilor de origine dar și a statelor-destinație. Dacă migrația este gestionata într-un mod eficient, aceasta nu va afecta stabilitatea niciunui stat, și nici relațiile dintre acestea.
3.2. Migrația și efectele ei în plan social
Caracteristicile sociale ale emigrației din România.
Tranziția post-comunistă a României la economia de piață a dus la un proces de dezindustrializare care s-a concretizat pentru mulți cetățeni romani în reducerea salariilor reale, scăderea nivelului de trăi și creșterea ratei șomajului.
În același timp, evoluția societății românești în ultimii 15 ani, a fost marcată de mai multe fenomene și procese sociale, cum ar fi: sărăcirea populației în proporție de masă, scăderea dramatică a nivelului de trăi, stratificarea accentuată a membrilor societății, amplificarea șomajului (circa 1 milion de persoane disponibilizate și rămase fără loc de muncă), a corupției, a infracționalității, a emigrației din România. Această situație alături de eliminarea în 2002 a vizelor de intrare în țările UE, a contribuit la o răspândire a practicii muncii temporare în străinătate a cetățenilor romani, că o strategie adaptativă. Migrația forței de muncă în străinătate este unul dintre cele mai importante fenomene pentru transformările sociale ale României și pentru viețile cetățenilor săi.
Migrația este un fenomen ce constă în deplasarea unor mulțimi de persoane dintr-o arie teritorială în alta, urmată de schimbarea domiciliului sau de încadrarea într-o formă de activitate în zona de sosire. Deplasarea teritorială a unei mase însemnate de oameni s-a produs, de regulă, în istoria societății umane, fie datorită unor evenimente politice și militare, unor persecuții religioase și conflicte inter-etnice etc., cu consecințe dramatice asupra vieții oamenilor, fie din cauza unor cataclisme naturale (seisme telurice, inundații, secetă prelungită ani în șir, care a condus la înfometarea populației).
Dacă este analizat fenomenul migrației raportându-ne la o populație dată – perspectiva adoptată, în principal, de demografie – atunci se poate vorbi de două forme de migrație:
imigrație – ansamblul intrărilor și
emigrație – ansamblul ieșirilor;
În fapt orice act migratoriu este, în același timp, o migrație și o emigrație. Sociologia studiază migrația dintr-o perspectivă mai largă, interesându-se de indivizi în ambele ipostaze simultan; de asemenea, atenția ei se îndreaptă precumpănitor asupra acelor mișcări teritoriale în care sunt antrenate mase mari de oameni, ce se constituie în fluxuri de migrație. Interesul manifestat de sociolog pentru acest fenomen are la baza faptul că, în cea mai mare parte a cazurilor, o mobilitate teritorială este însoțită de sau generează o mobilitate socială, adică schimbarea statutului social al persoanelor migrante.
Migrația concentrează în jurul său un set foarte larg de fenomene sociale, motiv pentru care ea constituie obiect de studiu pentru mai multe discipline, precum demografia, geografia populației, economia, științele juridice, sociologia și altele. Cercetătorii din aceste domenii au încercat să elaboreze scheme și teorii explicative ale fenomenului. Astfel, migrația este imaginata ca fiind rezultatul unei multitudini de acțiuni individuale ale agenților raționali, care evaluează costurile, beneficiile și riscurile nu numai în termeni economici, implicate de un asemenea act, elemente care derivă din caracteristicile sistemului.
Cercetările recente scot în evidență și importanta informației (cantitatea, acuratețea, costul ei etc.), ca element ce intervine în deciziile luate de către indivizi.
O a doua componentă majoră a studiilor teoretice și empirice privind migrația o constituie problematica efectelor sau consecințelor ei.
Trei direcții de investigare s-au conturat:
efectele migrația asupra populației de origine,
asupra populației de destinație și
asupra migranților înșiși.
Astfel, o migrație ce antrenează un număr mare de persoane, în general de vârstă tânără, poate provoca, în populația de origine:
un deficit de forță de muncă și deci o slăbire a activităților,
scădere a natalității,
îmbătrânire demografică și
alte fenomene negative.
Dacă zona respectivă era inițial suprapopulată, migrația poate, prin slăbirea presiunii demografice, să amelioreze situația celor rămași, mai cu seamă dacă migranții trimit celor rămași acasă bunuri materiale și bani.
Situația populației din aria de primire poate fi și ea influențată în ambele sensuri, în perioade de creștere economică, imigranții contribuie la completarea necesarului forței de muncă; în schimb, în epoci de recesiune, participa la îngroșarea rândurilor șomerilor, fiind cei mai expuși la concediere, și determină un consum suplimentar de resurse. Populația locală poate reacționa – uneori violent – la prezența imigranților, contribuind la schimbarea măsurilor legislative referitoare la migrație. Un alt aspect deosebit de intens cercetat este integrarea migranților în comunitățile de primire. Dar, cauzalitatea, formele de manifestare și efectele migrației variază extrem de mult, în timp și spațiu, fiind dependente de o serie de circumstanțe istorice, economice, politice, culturale etc., ceea ce îngreunează sau face chiar imposibilă elaborarea unei teorii generale sau a unor modele cu aplicabilitate universală în descrierea și explicarea fenomenului.
Migrația internațională este, înainte de toate, o „dispariție" a indivizilor, temporară sau definitivă, dintr-un spațiu de referință (în cazul de față, România). Pe de o parte, sunt „dispariții" care afectează imediat forța de muncă pentru că indivizii ce pleacă aparțin acesteia, iar pe de altă parte, sunt „dispariții" al căror efect se va manifesta în viitor, atunci când indivizii ce pleacă ar fi devenit parte a forței de muncă.
Scăderea populației ca urmare a imigrării în alte state
Conform prognozelor realizate de Institutul Național de Statistică, România va înregistra în continuare o micșorare a volumului populației, încât e posibil ca în 2020 să ajungă la 20 milioane locuitori. Migrația circulatorie externă este un fenomen care a înregistrat o creștere constantă în România ultimilor ani. Deplasările temporare în străinătate urmate de reveniri în țara s-au amplificat considerabil în special după 1998. În mai 2001, în cadrul unui sondaj reprezentativ la nivel național, 34% dintre cei intervievați declarau intenția de a pleca în străinătate pentru o perioadă de timp pentru turism, lucru temporar, completarea educației/calificării sau pentru emigrare. Dacă turismul extern poate fi privit ca element al stilului de viață, deplasările pentru muncă sunt parte a unei strategii de viață, cu efecte majore asupra individului/gospodăriei și, în condițiile în care fenomenul capăta amploare, cu efecte deloc de neglijat la nivel național. Țările dezvoltate din vestul Europei par a fi destinația privilegiată în cadrul procesului migrației circulatorii externe pentru munca din România. Comunitățile de migranți romani clandestini din Franța, Italia, Spania încep să fie menționate în studiile consacrate fluxului internațional de migrație către Europa Occidentală. Restricțiile impuse în regimul de acordare a vizelor de către aceste țări nu par a descuraja proiectele de migrație și plecările. Fenomenul își continuă ascensiunea în ciuda lor, sugerând existența unor factori puternici de respingere în aria de origine.
3.3. Efectele migrației în plan social
Realitatea a demonstrat că fenomenul migrației externe a avut implicații sociale:
Efecte pozitive pentru emigranții din România:
găsirea unui loc de muncă,
obținerea unor venituri înalte pentru sute de mii de romani plecați la lucru în străinătate)
Efecte pozitive pentru activitățile socio-economice deficitare în forța de muncă în țările în care se emigrează;
Efecte negative pentru România:
depopularea unor localități și zone,
decalajul între sexe;
pierderea unor specialiști;
pierderea unei părți a forței de muncă tinere
Efecte negative pentru țările de destinație:
exportul de infracționalitate,
practicarea cerșetoriei,
practicarea prostituției,
practicarea crimei organizate s.a., (care au generat repatrieri obligatorii ale autorilor și au compromis ori întinat imaginea României în lume).
„O altă structurare a efectelor sociale ale migrației
„În țările de primire:
Efecte “negative”
Afectează coeziunea socială
Sporesc xenofobia, accentuat în perioadele electorale
Efecte pozitive:
multiculturalismul
efectul de „creuzet” (competiție, etc)
În țările de plecare:
Efecte negative
Afectează stabilitatea familiilor
Sporesc abandonul școlar și devianta școlară juvenilă (studiu Pianu de Jos, Alba, 2009)
Efecte pozitive:
Transferul de civilizație
Dezvoltarea spiritului antreprenorial
Modernizarea”
În deceniul 1991-2000, România a înregistrat o scădere permanentă a populației sale, din cauza emigrării definitive: circa 40 de mii de persoane în medie anual au părăsit țara, numărul total al acestora ridicându-se, după anumite aprecieri, la circa 400 de mii în decursul ultimului deceniu al secolului al XX-lea. În același interval de timp, au plecat pentru a munci în alte țări circa 200 mii persoane din mediul rural.
Sărăcia, șomajul și nivelul de trăi foarte scăzut au constituit principalii factori care au alimentat fluxul migrației externe a populației din țara noastră. Germania, Canada și S.U.A. au absorbit cea mai mare parte a celor plecați definitiv din țară. Alte țări în care și-au stabilit domiciliul cei plecați sunt Italia, Franța, Spania, Israel, Austria, Suedia, Ungaria, Grecia, unii dintre ei ajungând până în îndepărtata Australie ori Noua Zeelandă. În general, sensul de emigrație definitivă a fost spre statele dezvoltate economic din emisfera nordică și, cu precădere, către cele de pe continentul european.”
Majoritatea celor antrenați în mișcarea migratorie definitivă din România provin din mediul urban, cu deosebire din orașele afectate pregnant de consecințele economico-sociale ale tranziției la economia de piață. În general, locuitorii satelor care s-au deplasat în străinătate s-au întors în țară, fiind principalii agenți ai migrației temporare.
Migrația definitivă a avut ca efect, la nivelul societății globale, scăderea populației totale și pierderea unui important volum de forță de muncă, inclusiv înalt calificată. Scăderea substanțială a numărului populației se datorează procesului de emigrație definitivă și unor evoluții demografice negative cum ar fi: scăderea natalității, a fertilității etc. (comparativ cu datele recensământului din ianuarie 1992, populația stabilă a României a scăzut cu 4,2%, adică cu 1.111.854 locuitori; dacă în anul 1992 erau 22.810.035 persoane, după zece ani, în anul 2002, s-au înregistrat 21.852.600 persoane). Un alt aspect interesant legat de efectele migrației internaționale asupra forței de muncă vine din selectivitatea fenomenului.
Indiferent de tipul de migrație, tinerii sunt, cu predilecție, cei care se implica în deplasări internaționale. Oferta pentru slujbele care presupun o calificare înaltă, în domenii cu o dinamică accentuată fac obiectul analize complexe privind migrația internațională. Alături de migrația pentru studii, există migrația creierelor care este o migrație difuză, cu un număr mare de destinații, bazată pe necesitățile crescute și capacitatea de a atrage specialiști a economiilor dezvoltate. Resursele individuale (capitalul uman) ale migranților joacă un rol fundamental, iar indivizii beneficiază de sprijin în inserția lor în societatea de primire.
Din punctul de vedere al țărilor de origine, plecările de acest tip sunt o pierdere. Integrarea pe o piață de muncă străină face că de investiția în educația de lungă durată a acestor indivizi să nu beneficieze statul de origine (cel care plătește o parte sau întreaga școlarizare), ci statul de destinație. Pe termen lung, plecările de acest tip afectează tocmai capacitatea de dezvoltare a societății de origine, lipsind-o de o parte din indivizii săi cei mai capabili.
Unul din cele mai analizate și mediatizate efecte ale migrației din România îl constituie cel al banilor trimiși de emigranți din străinătate. Semnificația pozitivă sau negativă a acestor resurse financiare este dependentă de contextul economic al țării de origine. Orientarea resurselor financiare furnizate de migrație către activități generatoare de venit pare a fi mai degrabă rezultatul unei a două „etape" – în investiție, iar asocierea banilor veniți din migrație cu consumul este, în general evaluată negativ pe termen lung.
3.4. Efectele economice ale migrației
„În țările de primire:
Efecte “negative” (?)
Ocupa locurile de muncă ale autohtonilor
Contribuie la scăderea salariilor
Impun sarcini sporite sistemului de protecție socială
Efecte pozitive:
Kofi Annan, 2006: “imigranții sporesc cererea de bunuri și servicii, consolidează producția națională și, în general aduc un venit mai mare statului prin impozite decât primesc prin ajutoarele sociale (apud. Rotariu, 2009, p.187)
În țările de plecare:
Efecte negative
“Brain drain”
Accentuează dezechilibrele de balanță comercială, favorizând importurile de bunuri
Efecte pozitive:
Remitentele (4,98 miliarde Euro: România, 2005-2007, sursa BNR)
Diminuarea șomajului
Efecte în planul dezvoltării regionale”
3.5. Efecte ale migrației în plan familial
Alături de efectele asupra pieței forței de muncă și cele ale banilor trimiși din strainatate, migrația are efecte complexe, poate cele mai “dureroase”, asupra structurii, dinamicii, funcționalității familiei în general și minorilor, în special. Fenomenul migrației s-a extins mult în ultimii 16 ani, iar motivul plecării este în principal câștigul financiar care nu poate fi obținut de familie în țară, problema care este foarte bine cunoscută de copii.
Aspecte negative ale lipsei părinților din familie (plecați în străinătate la muncă)
Scade performanta școlară (10 %/an)
Cresc absentele, chiulul de la ore
Sunt valorizate semnificativ mai mult decât la ceilalți adolescenți “prieteniile” în dauna recunoașterii autorității adulților
Sunt mai frecvente momentele de depresie, cădere (așa cum reiese din comparații)
De multe ori tot ce au mai scump… copii și părinții și aici apare adevărata problemă – cine va răspunde la întrebările generate de noul tip de relație nepoți – bunici sau poate ale copiilor rămași în grija “nimănui”.
Cercetarea efectelor migrației internaționale asupra minorilor rămași în România a evidențiat o serie de aspecte specifice, cum ar fi :
părinții care se hotărăsc să plece la muncă în străinătate formează familii tinere cu doi sau trei copii, în general organizate;
sunt frecvente situațiile în care amândoi părinții se hotărăsc să plece lăsând copii în grijă altor persoane;
separarea copiilor de unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate pe o perioadă prelungită de timp generează sentimentul de abandon cu repercusiuni asupra personalității;
principalele probleme ale acestor copii identificate în mediul școlar se referă la modul de relaționare cu colegii și, în special, la modul de împlinire a cerințelor didactice.
Pentru prevenirea disfuncționalităților complexe generate de emigrația părinților, Ordinul
nr. 219 din 15.06.2006 menționează activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se afla la muncă în străinătate:
Serviciile publice de asistență socială organizate la nivelul municipiilor și orașelor, denumite în continuare SPAS, persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, precum și direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul sectoarelor municipiului București vor identifica cazurile de copii ai căror părinți se afla la muncă în străinătate;
3.6. Efectele migrației temporare la nivel sociodemografic
Din punct de vedere demografic, consecințele migrației, atât a celei temporare cât și a celei definitive, sunt semnificative. Tendința de a rămâne definitiv în țările de destinație este bine cunoscută și conduce la pierderi considerabile în rândul populației. Această pierdere are drept consecință diminuarea ritmului de creștere economică sau chiar declinul activității economice.
„Conform studiilor recente se poate constata faptul că mobilitatea internațională este mai mare în rândul persoanelor care au vârsta corespunzătoare pentru locul de muncă. În consecință, țările de emigrare se confruntă cu un proces accelerat de îmbătrânire a propriei populații. Factorul uman este cea mai importantă sursa de creștere economică, ratele de creștere sunt așteptate a fi mai scăzute în cazul rămânerii în țara natală.
Majoritatea celor care emigrează sunt tineri, iar procentul acestora este în continuă creștere. Putând astfel susține că emigrarea afectează grupele de vârstă cu rate mari de fertilitate, reducându-se astfel potențialul de nou-născuți în România. Structura emigrării pe sexe dezvăluie unele schimbări, astfel că femeile imigrante devin din ce în ce mai numeroase în ultimii ani. În anul 2004, 62% din migranți erau femei din grupa de vârsta 26-40 ani, ceea ce înseamnă 58% din populația de imigranți, iar procentul este în continuă creștere. Efectele nefaste asupra ratei natalității și a fertilității încep să fie din ce în ce mai prezente, dovada fiind faptul că un număr tot mai mare de copii sunt născuți în afara țării.
Implicațiile fenomenului migraționist la nivelul familiei sunt multiple, acestea făcând parte atât din sfera efectelor pozitive cât și a celor negative. Banii trimiși de către emigranți familiilor lor contribuie la creșterea calității vieții acestora având implicații pozitive asupra relațiilor de familie.”
Pe de altă parte, societatea se confruntă cu suferință familiei pentru pierderea unuia sau a mai multor membri chiar și cu titlu temporar. De fapt, cu cât perioadă este mai mare cu atât mai puternice sunt efectele asupra familiei.
Plecarea unuia dintre membri determina reorganizarea rolurilor în cadrul familiei. În acest caz, membrii familiilor preiau rolurile/funcțiile respectivului migrant, ceea ce poate conduce la pierderi de bunăstare în interiorul familiei și dezechilibre în relația de cuplu. Toate acestea pot conduce cu ușurință la destrămarea familiei (divorțuri).
„Unul dintre cele mai importante efecte negative ale migrației forței de muncă pare să fie în raport cu copiii migranților, care rămân (în cel mai fericit caz) cu doar unul dintre părinții lor. Există o mulțime de cazuri când ambii părinți migrează în scopul găsirii unui loc de muncă și, prin urmare, bunicii, alte rude sau prietenii preiau tutela copiilor. Uneori, migranții își abandonează copiii, care în cele din urmă ajung în grija statului. Deci, copiii sunt afectați într-o foarte mare măsură (în unele cazuri aceste situații devin traumatizante) de către părinții lor, deoarece persoanele cărora îi lăsă în grijă nu pot îndeplini cu succes rolul de părinte. O altă categorie socială care ar putea fi afectată negativ sunt persoanele în vârstă, mai ales în cadrul comunităților cu un nivel ridicat de migrație.
În situațiile în care copiii pleacă din țara împreună cu părinții lor, aceștia trebuie să treacă printr-o perioadă de acomodare, să învețe o nouă limbă și să învețe să trăiască într-un mediu social diferit, lucru care de cele mai multe ori presupune un anumit grad de stres.
Potrivit unui studiu efectuată pentru perioada 1990-2006, majoritatea persoanelor din gospodăriile cu membri care au fost plecați în străinătate, nu simt nicio modificare referitoare la relațiile de familie.”
Astfel s-a constatat că numai 11% din respondenți au afirmat că au probleme cu copiii lor în această privință. Deși procentul respondenților ce se declară afectați este redus, se înregistrează diferențe între diferitele categorii de respondenți. Astfel, se poate observa că persoanele cu experiența de muncă în străinătate răspund într-un procent mai mare decât ceilalți că experiența lor a generat anumite modificări în ceea ce privește relațiile de familie .
Capitolul IV
CHESTIUNEA SOCIALĂ A MIGRAȚIEI PENTRU MUNCĂ
Migrația internațională cuprinde toate acele forme ale mișcării teritoriale care antrenează o schimbare de domiciliu și de loc de muncă din țara de origine spre alte țări numite „țări de destinație”. Există studii dedicate istoricului migrației internaționale care atestă perioade în care migrația s-a precipitat, căpătând o amploare teribilă, cum a fost, de pildă, pentru secolul al XlX-lea uriașa maree populațională dinspre Europa spre America. Valul migrației internaționale crește enorm în veacul al XX-lea, perioadă în care direcțiile migraționale se diversifică și ele în special în ultimul pătrar de veac XX, pentru ca începutul veacului al XXI-lea să înregistreze un flux migratoriu dinspre țările Răsăritului european spre cele apusene la proporții capabile să răstoarne echilibrul populațional al întregii zone.
Ali Mansoor și Bryce Quillin disting două paternuri pentru dinamica populației în cadrul ECA (în cele 27 de țări din centrală și Europa):
a) paternul declinului demografic natural, care a cunoscut o teribilă expansiune astfel că din cele 27 de țări ECA un număr de 13 înregistrează deja persistent un declin natural al populației;
b) paternul inversat al unei relative creșteri demografice care încă ține contrabalansul regional în jocul trendurilor sociodemografice ale regiunii, astfel că la un număr de 14 țări din cele 27 țări ECA populația înregistrată crește. Europa de est și fosta înfățișează declin demografic, tendință care începe să se ivească și în alte țări pe măsură ce populația acestora îmbătrânește și ea. Ce doi experți ai BM consemnează următoarele tendințe pentru cele 14 state:
Deși acestea sunt țări cu un trend demografic pozitiv, în cele mai multe (9 dintre ele) emigrația depășește imigrația (țări cu emigrație netă) și numai la 3 dintre ele se combină creșterea naturală cu o balanță pozitivă a migrației. Așadar:
9 dintre ele au înregistrat o emigrație netă;
În 3 dintre ele s-a înregistrat o creștere nu numai datorită creșterii naturale, ci și unei balanțe pozitive a migrației nete.
Dintre cele 13 țări cu declin demografic:
Un grup de 7 țări înregistrează declin demografic datorat indicelui negativ al sporului natural și unei emigrări mai mari decât imigrarea ( Bulgaria, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, Romania, și Ukraina).
Al doilea grup cuprinde țările cu imigrație netă și declin demografic, în care, însă, imigrația este insuficientă pentru a contrabalansa declinul populației ( Belarus, Rusia, țările Europei Centrale care sunt noi membrii în EU)
„Fluxul migrator în ECA tinde să evolueze după un patern bipolar. Majoritatea emigranților în ECA de vest este absorbit de Europa Occidentală, în vreme ce majoritatea emigrației din țările CIS rămân în interiorul CIS (80%)” (Europa Occidentală a primit în ultimii 15 ani 42% din migranții provenind din alte țări, în principal din Europa Centrală și de Est, precum și din fosta Uniune Sovietică, nelipsind țările maghrebiene ca zonă de extracție a migranților)”. „În anul 2000, imigranții reprezentau 19,3% din populația Elveției, câte 9% din populația Germaniei, Austriei și Belgiei, 6,3% în Franța și 6% în Suedia”.
Într-un studiu al Băncii Mondiale ni se prezintă o ierarhie a țărilor primitoare de imigranți, Statele Unite aflându-se pe prima poziție, Franța pe poziția a cincea (între țările vest-europene doar Franța și Germania se află în acest top, pe ultimele patru locuri pe scara țărilor primitoare se află Arabia Saudită, Australia, Kazahstan și Polonia).
4.1. Migrația românească pentru muncă din Italia (în baza sondajului CURS)
Pre-migrația. Situația ocupațională și nivelul de trai înaintea plecării spre Italia
Intr-un studiu realizat de Serviciul European pentru Acțiune Cetățenească (ECAS), prezentat de comisarul italian pentru concurență în faza finală a preaderării României la UE, Mario Monti arată că spațiul de destinație predilect al emigranților români este constituit dintr-un areal care include: Ungaria, Germania, Italia, Spania, Grecia, Franța.
Studiul acesta arată că România este o „țară-sursă” pentru alte țări.
Numărul de cetățeni români stabiliți în Italia atinge un procent de circa 40% din totalul celor care au plecat în afară, pentru lucru sau definitiv. Statisticile oficiale indicau la 1 ianuarie 2007 un număr de 342.200 de români cu permis de ședere în Italia. Numărul românilor ajunși în această țară și neconsemnați în evidențe (fără forme legale) ajunge, după unele aprecieri, la peste 1 milion de persoane.
Folosind „Dosarul statistic al imigrației – 2005”, Evenimentul Zilei (din data de 31 octombrie 2005) evidenția faptul că, în cursul anului 2005, numărul românilor din Italia a depășit pragul de 1 milion de persoane. Aceștia compun, se pare, cea mai mare comunitate străină de aici . 1.061.400 de români trăiau în Peninsulă, adică 37,2% din totalul imigranților din această țară.
Pentru a se putea identifica motivele care au determinat un număr așa de mare de oameni să-și părăsească familia, casa părinților, țara e necesar să se cerceteze ceea ce specialiștii numesc pre- migrație, adică acea populație care era dispusă să plece și care a și plecat în afara țării de îndată ce s-au întrunit acei factori negativi la plecare adică factorii care au determinat decizia plecării.
Cauza plecării nu este una singură, și modul în care se agregă factorii care induc decizia plecării devine comprehensibil dacă examinăm situația imediat de dinaintea plecării, adică premigrația. Cauza plecării se divizează în două categorii de factori corelativi, cei de la locul de origine (țara de origine) care dacă sunt negativi induc decizia de emigrare (teoria selectivă a migrației îi definește drept factori de selecție negativă la plecare) și factorii pozitivi din țara de destinație, care induc o selecție pozitivă a celor atrași de soluția migraționistă. Acesta este modelul „push – pull factors”, adică modelul factorilor de respingere – atracție.
Diferența de analiză propusă este aceea că cele două clase de factori nu acționează neapărat concomitent, cum susține teoria push-pull factors, ci alternativ: dacă factorii negativi din zona de origine vizează aspectele crirtice ale supraviețuirii, atunci ei se constituie în factori cauzatori ai migrației, iar populația care migrează suferă o selecție negativă, adică e selectată de influența factorilor negativi.
Este ipoteza selecției negative la plecare sau a monovariației migratorii. Dacă, din contră, factorii pozitivi din zona de destinație au fost așa de puternici, de stimulativi, atunci ei s-au consatituti în factori pozitivi de selecție a premigranților și putem vorbi despre monovariația pozitivă a migrației. Dacă cele două categorii de factori acționează după modelul balanței factorilor și ceea ce rezulă este un efect pozitiv de precântărire a stării negative din zona de origine, atuncă avem o bivariație migrațională, căci concomitent cu selecția negativă la plecare se produce și o selecție pozitivă în orizontul zonei de destinație a migranților. „Factorii de tip push sunt aspectele negative ale țării de origine, iar cei de tip pull reprezintă aspectele pozitive ale țării de destinație – două fețe ale acelaiași monede.
Printre factorii de tip push se numără:
lipsa locurilor de muncă sau sărăcia,
revoluții,
războaie,
persecuție politică sau religioasă,
probleme de mediu (dezastre naturale care duc la pierderea bunurilor, a caselor, a locurilor de muncă).
Factorul economic reprezintă principala cauză a migrației. În unele cazuri nu sunt suficiente locuri de muncă, în altele diferența dintre veniturile câștigate din muncă în țara de origine și cea de destinație este mare.
Factorii de tip pull cuprind :
standarde ridicate de viață,
salarii mai mari,
cererea de forță de muncă,
libertarea politică și religioasă.
S-a constatat că factorii economici sunt cei mai puternici atât din punct de vedere al respingerii, cât și al atracției”.
Analiza multidimensională a pre-migrației arată că în zona de origine situația celor care au plecat era următoarea:
51,4% dintre cei plecați în Italia aveau o ocupație stabilă, încât pentru aceștia alții trebuie să fi fost factorii negativi de selecție a migranților potențiali. Așadar, pentru 54% dintre imigranții din Italia locul de muncă n-a operat ca factor de selecție negativă a migranților la plecare și deci ca motivație pentru plecare. Locul de muncă n-a acționat ca factor de tip push (factor negativ în zona de origine);
Coroborând aceste informații cu ele referitoare la venitul pre-migrației se constată că pentru 45,2% dintre cei plecați să lucreze în Italia un factor de selecție negativă la plecare a fost venitul, căci clasa lor de venit se situa sub 100 euro. Dacă se adăugă și cei circa 14% cu venituri între 100-150 euro putem evidenția proporția reală a celor pentru care venitul a acționat ca un factor de selecție negativă la plecare, deci ca un factor de determinare a plecării. Aproape 60% dintre cei plecați în Italia declară că veniturile lor nu depășeau 150 de euro, ceea ce îi situa sub nivelul salariului minim.
Salariile au acționat, așadar, ca factorul push în țara de origine. Se poate spune deci, că premigrația românească pentru Italia s-a caracterizat printr-o combinație de factori negativi în țara de origine (veniturile) și de factori pozitivi în țara de destinație (slariile și locul de muncă). Modelul de inducție (variație) a migrației a fost, așadar, unul de tip bivariat, încât în absența uneia dintre cele două perechi de factori nu s-ar fi produs decizia de emigrare.
Factorul de tip push în țara de origine este atestat și de cei ce răspund că veniturile pe care le realizau în faza pre-migraționistă „nu le ajungeau nici pentru strictul necesar sau le ajungeau doar pentru strictul necesar: 74,4% declară că veniturile lor erau sub pragul critic ori la pragul critic, adică abia le ajungeau pentru strictul necesar. Numai 18% dintre cei ce-au plecat declară că veniturile le ajungeau pentru un trai decent fără a fi nevoiți să se restrângă de la cheltuieli. S-ar părea că modelul premigrării este unul de tipar economic.
Zona de rezidență a migranților și regiuni de recrutare
Tabel cu zonele de rezidență
Sursa : Sondaj CURS,(Ilie Badescu – Migrația internațională ca problemă socială- Migranții pentru muncă din Italia,2010)
Sursa : Sondaj CURS
Studiul ariei de rezidență al migranților răstoarnă una dintre legile lu Ravestein: migranții români pentru Italia se extrag majoritar din mediile urbane (74%) și numai 24,8% se extrag din rural. Aceasta arată că orașele sunt cele care se mișcă nu satele; cei ce sunt în mișcare sunt orășeni în proporție majoritară. Fenomenul este de natură să îngrijoreze orice guvern căci el arată că orașele nu mai funcționează ca centre de atracție, polarizare și absorbție pentru români în ansamblu. Ele nu mai pot oferi orășenilor suport ocupațional și deci motivație de stabilitate. Orașele României sunt „orașe în mișcare”. Faptul că satele nu mai sunt o rezervă de migrație ne îngăduie să rememorăm modelul migrației stadiale a lui Ravestein și să asimilăm primul val de migranți din satele românești spre orașele românești ca primul stadiu al unei migrații internaționale în două stadii, model în care orașele românești se vădesc a fi doar elevatoarele extragerii de capital uman din marea periferie orientală spre marea metopolă occidentală .
Iată datele in extenso:
Tabel cu regiunile geografice de proveniență a emigranților
Sursa : Sondaj CURS,(Ilie Badescu – Migrația internațională ca problemă socială- Migranții pentru muncă din Italia,2010)
Regiunile de recrutare ale migranților spre Italia sunt cu precădere (42,8%), urmată de Transilvania cu 14,2% și Oltenia cu 13,9% migranți. Prin urmare, , Oltenia, Transilvania și Bucureștiul (cu 8%) compun pompa migrației spre Italia. Dintre toate, este sursa preponderentă a migrației spre Italia. Explicațiile acestei propensiuni moldovești spre Italia ar urma să fie aprofundate. E posibil ca legea cumulativității migrației să ofere o parte a explicației.
Sursa : Sondaj CURS
Pentru a se crea o imagine încă mai sigură asupra zonelor de recrutare, se va utiliza județul și în acest scop se vor clasifica județele în raport cu clasele de frecvență și deci cu greutatea masei migratoare în cuprinsul fiecărui județ.
Se disting în acest sens trei mari clase:
județele în care migranții ating o proporție cuprinsă între 10-14%,
cele în care migranții ating o proporție cuprinsă între 6-9,9%,
cele în care masa migranților atinge o proporție situată între 2-5,9% și cele cu o proporție situată sub 2%.
În prima categorie se grupează județele: Vrancea (cu 13,9% din totalul migranților spre Italia;Bacău, ; Neamț, Brașov, Dolj cu o masă de migranți cuprinsă între 6-9,9%; Argeș, Botoșani, Galați, Ialomița, Iași, Maramureș, Satu Mare, sunt județe din care se recrutează între 2-5,9% din totalul migranților spre Italia.
Restul de 16 județe (Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Braila, Buzău, Călșărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ilfo, Mehedinți, Mureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, sunt județe cu o pondere de sub 2% în totalul migranților spre Italia. Iată, în formă sitematică datele în tabelul următor:
Tabel cu intervalele de frecvență ale migranților pe județe
Sursa : Sondaj CURS,(Ilie Badescu – Migrația internațională ca problemă socială- Migranții pentru muncă din Italia,2010)
4.2.Tabloul remitențelor din Italia spre România în lumina sondajului CURS.
Sondajul CURS, realizat cu participarea unor experți ai Institutului de Sociologie al Academiei Române, a permis o examinare a chestiunii remitențelor prin mijlocirea unui chestionar aplicat asupra unui eșantion de subiecți din Italia și din Spania. Datele au îngăduit redeschiderea dosarului migrației din Italia în cadrul unei analize multidimensionale din care se rețin aici informațiile referitoare la volumul remitențelor.
Conform sondajului rezultă următoarele cuantificări ale remitențelor catre România:
23,3% dintre respondenți transferă spre România sume de până la 150 de euro;
28,3% transferă sume între 151 și 300 de euro;
25,7% transferă între 301 și 600 de euro;
14,4% transferă sume cuprinse între 601 și 1000 de euro
8% transferă sume care depășesc 1000 de euro
4.3. Domeniile de activitate în care lucrează emigranții români ( conform CURS)
Domeniile selective din care se recrutează migranții sunt comerțul (22,1%), industria (17%), construcțiile (13%),cele trei totalizând 52% dintre migranți. Dacă la acestea trei adăugăm agricultura cu o pondere de 7% obținem un procent cumulativ de 60,7% pentru aria sectorială de recrutare a migranților. Este evident că cei mai mulți provin din comerț și cei mai puțini din activitatea de menaj. O pondere destul de mare revine unei categorii reziduale, „altele”, în care se grupează și șomerii, șomajul fiind o situație destul frecventă pentru pe-migrație. Iată și tabelul cu datele complete:
Tabel cuprinzând domeniile de activiate în care lucrează emigranții
Sursa : Sondaj CURS,(Ilie Badescu – Migrația internațională ca problemă socială- Migranții pentru muncă din Italia,2010)
Sursa : proprie
Examinarea motivelor migrației arată cât de încărcată economic este motivația plecării. Principalul motiv al plecării este întrunit de lipsa banilor. 67% dintre respondenți declară că motivul plecării au fost banii, mai precis lipsa lor. Al doilea motiv este reîntregirea familiei (13,9%).
Situația înainte de a pleca din România pentru a munci în afara țării
Sursa : proprie
Agenți mijlocitori ai plecării. Fenomenul absenteismului guvernamental
Plecarea nu este un fenomen individual. De regulă decizia plecării este legată și de prezența/absența, accesibilitatea/inaccesibilitatea agenilor mijlocitori. Prezența acsetor agenți și accesibilitatea lor contează enorm în decizia plecării. Pentru a evidenția ptofilul acestui agent mijlocitor prezentăm datele în graficul de mai jos și în tabelul asociat.
Analiza datelor arată că pentru cea mai mare parte dintre migranti agentul mijlocitor al plecării este rețeaua:
Rudele din străinătate: 39,5%
Prieteni, cunoștiințe din străinătate: 16, 7%
Prieteni, cunoștiințe din țară: 14,7%
Rudele din țară: 8,9%
Tabel cuprinzând statitica mijlocitorilor plecării la lucru în străinătate
Sursa : Sondaj CURS,(Ilie Badescu – Migrația internațională ca problemă socială- Migranții pentru muncă din Italia,2010)
Firmele de intermediere au o pondere foarte scăzută în premigrație și deci o eficacitate redusă. Ponderea lor în mijlocirile premigrației se reduce la 2,5%
Cât privește Oficiul pentru Migrația Forței de muncă, acesta este ca și inexistent în această fază.
Absenteismul acestui oficiu arată implicarea dezastruos de scăzută a guvernului în acest fenomen de amploare națională, poate cel mai copleșitor ca volum, ca intensitate, ca încărcătură dramatică încât absența unei logistici guvernamentale în acest process este echivalentă cu indiferența.
CONCLUZII
Concluziile desprinse mai sus, dau naștere unor serii de influențe ale migrației externe în plan economic. Efectele cele mai importante sunt legate de derapajele severe și multitudinea de disfuncții de pe piața forței de muncă, dintre care amintim:
capacitatea de ocupare a forței de muncă;
rata șomajului și caracteristicile sale;
emigrarea în masă a forței calificate de muncă – pierderea de „creiere”, capabilă să creeze valoare adăugată mai mare;
distorsiuni salariale și segmentarea forței de muncă;
amplificarea economiei subterane (munca „la negru”);
diminuarea potențialului local de forță de muncă;
utilizarea imigranților cu scopul de a suplini lipsa forței de muncă locale.
Pe lângă aceste aspecte ale migrației se remarcă o serie de efecte
Regionale benefice. Cel mai important efect pe termen scurt este reducerea șomajului, care este prezent în majoritatea țărilor mari de emigrație precum România, dar și Polonia, Slovacia și Bulgaria. Dacă migrația include în special persoane neangajate, și impactul asupra bugetului este unul pozitiv (deoarece mai puține persoane vor solicita ajutor de șomaj). Nici impactul favorabil socio- politic nu trebuie ignorat, având în vedere că nivelurile ridicate ale șomajului sunt adesea asociate cu tensiuni sociale, ce atrag după sine imense cheltuieli bugetare pentru restabilirea echilibrului social (mai ales în zonele cu o rată a șomajului foarte ridicată).
Un alt efect benefic, este reducerea presiunii asupra reformei guvernului roman. Pentru unele zone/regiuni, migrația forței de muncă în străinătate a detensionat piețele locale de forță de muncă, precum și presiunea dată de asistență socială. Pentru alte zone/regiuni, migrația spre un loc de muncă mai bun a condus la penuria forței de muncă ce afectează potențialul de dezvoltare economică locală și socială. De fapt, cea mai mare penurie a forței de muncă este afișată de regiunile românești care înregistrează fluxuri de migrație ridicată.
Un alt efect pozitiv al migrației este reprezentat de transferurile de valută, cu implicații puternice atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic. Estimările Băncii Naționale a României, în ceea ce privește aceste transferuri, ajung la 1.753,5 milioane dolari SUA în 2004 și 4.440,9 milioane USD în 2005, ceea ce reprezintă 4,51% din PIB-ul României pe anul 2005.
Efectele transferului de bani a nivel macroeconomic sunt destul de dificil de comensurat din cauza multiplelor interacțiuni la nivelul variabilelor macroeconomice. Aceste transferuri au efecte vizibile asupra investițiilor și economisirii. Cel mai vizibil impact al acestor transferuri se înregistrează asupra consumului gospodăriilor, atât de important la nivel macroeconomic, înregistrându-se în cererea agregată internă, componentă a PIB-ului.
Transferurile de bani către gospodarii reprezintă surse directe de creștere a venitului lor, ceea ce conduce la creșterea consumului și implicit la reducerea temporară a sărăciei. Aceste sume au capacitatea de a reduce polarizarea socială prin efectele lor de redistribuire.
Evoluția migrației externe românești este prea puțin cunoscută. Țările occidentale au acum nevoie de forță de muncă străină din considerente economice. Unele țări occidentale încep să se confrunte cu o ușoară reducere naturală a populației, iar imigrarea suplinește aceasta scădere naturală, astfel că numărul populației nu suferă modificări dramatice. Pentru a evita fenomenul de scădere naturală a populației în următorii ani, țările occidentale vor încuraja imigrația, iar rezervorul de forță de muncă va fi reprezentat de țările din estul Europei, inclusiv România.
Aceste mișcări migraționiste generează importante consecințele economice.
Au fost analizate consecințele demografice, cu atât mai mult cu cât categoria care a emigrat din motive economice în ultimii ani este reprezentată de populația tânără (în vârstă de 30 de ani). Au fost identificate consecințe economice importante privind aspectele financiare și a calității vieții romanilor, deoarece volumul sumelor transferate a fost de aproximativ șapte miliarde de euro în 2007.
Se constată, de asemenea, cu un impact social deosebit asupra vieții de familie a migranților. Problema cea mai severă este abandonarea temporară a minorilor de către părinții care migrează în căutarea unui loc de muncă mai bun și faptul că autoritățile sunt determinate să formuleze politici de monitorizare a situației, care ar presupune cheltuieli suplimentare.
Migrația externă a României va fi influențată în perioada următoare de cât de ridicată și sustenabilă va fi rata de creștere economică, de măsură în care această creștere va ridica în mod semnificativ nivelul de trăi și bineînțeles de politicile de imigrare ale țărilor occidentale.
În conformitate cu scenariile existente, după o destabilizare severă cauzată de criză economică, în România primele semne de recuperare sunt extrem de incerte.
În concluzie se poate afirma că fenomenul migrației este influențat, în primul rând, de evoluția economică.
Impactul experienței câștigate din munca în străinătate asupra veniturilor dobândite de persoanele migrante după reîntoarcerea în țara de origine poate fi cuprins în următoarele concluzii:
Munca temporară în străinătate are un efect pozitiv asupra veniturilor pe care le înregistrează persoanele migrante la reîntoarcerea în țara de origine (corelație pozitivă);
Așa cum era de așteptat, cel mai important factor care afectează nivelul veniturilor este educația. Cu cât persoană a absolvit un nivel de școlarizare mai înalt, cu atât mai mari vor fi și veniturile (corelație pozitivă);
Veniturile sunt direct influențate de experiență în muncă și de cunoștințele legate de utilizarea calculatorului (corelație pozitivă);
Influenta cunoașterii limbilor străine asupra veniturilor, nu a înregistrat o influență semnificativă.
Impactul direct al migrației internaționale poate fi cu ușurință măsurat prin analiza investițiilor făcute din banii câștigați în afara țării. Analiza investițiilor permite, de asemenea, să observăm în ce măsură gospodăriile investesc aceste sume sau din contră doar cheltuiesc aceste sume pentru achiziționarea bunurilor de consum.
Datele la nivel național arată că, în ultimii cinci ani, o parte semnificativă a populației României achiziționează bunuri durabile:
50% din romani cumpăra bunuri de uz gospodăresc,
37% optează pentru extinderea/modernizarea caselor,
16% pentru achiziția de mașini etc.
În orice situație, indiferent de bunurile achiziționate, aproximativ 10% din sumele cheltuite sunt procurate din activități migraționiste.
Dacă se restrânge analiza la nivelul indivizilor care își procură bunuri pe seama banilor obținuți din migrația internațională, se poate observa că mai mult de 50% dintre aceștia cheltuiesc cu scopul de a-și extinde/moderniza locuința și un procent similar este alocat achiziționării bunurilor de uz gospodăresc. Un procent semnificativ (aproximativ 21%) este reprezentat de gospodăriile care, în ultimii cinci ani, au cheltuit banii pentru achiziționarea uneia sau a mai multor mașini.
Migrația forței de muncă și antreprenoriatul sunt două componente de viață foarte corelate. Experiența în munca câștigată în străinătate alături de spiritul antreprenorial sunt corelate atunci când o persoană dorește să dezvolte o afacere.
Pe măsură ce migrantul acumulează capital financiar, uman și relațional și își satisface nevoile de bază, va avea tendința să investească în activități productive, devenind antreprenor.
BIBLIOGRAFIE
Cojocaru, Maria., – Migrația și efectele ei în plan familial – Orgnizația internațională pentru Migrație Univiversitatea „Al.I. Cuza” Iași , 2006.
Grason, Jean-Pierre., Loiyillon , Anais., Change and challenges Europe from 1950 to present, Conference, , 2003.
Lucian Marina – Efectele economice si sociale ale migratiei Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, 2010.
Mansoor, Ali., Quillin, Bryce, Europe and Region, 2006 – Migration And Remittances. Eastern Europe and the Former
Popa, Mădălina., Ungureanu, Dragoș., Oneașcă.-Buzău Iulian -Politica de migrație a Uniunii Europene : implicații pentru piața muncii , Alpha MDN, 2013.
Sandu, D.(coord), Migrația economică a românilor: 1990–2006, București, FSD, 2006.
Tudorache, Carmen., – Evoluția fenomenului migrației în Europa, Academia de Studii Economice, București, 2012.
Tihan, Eusebiu, Anatomia populației.Concepte cheie în sociologie, demografie, politici sociale, Editura Opinfo, București, 2004.
Sitografie
Constantin, Daniela-Luminița., Vasile, Valentina., Fenomenul migraționist din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană , Institutul European din România, București, 2004, ttp://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/
Dida, Alina Ioana., – http://www.rostonline.ro/2013/04/migratia-si-perspectivele-demografice/.
http://www.globalization101.org/uploads/File/Migration/ migrall.pdf
Articole
Drăguț, Aurel.,“Teorii despre migrație”, în revista Viitorul social. Revistă de sociologie și științe politice, nr. 1, Anul VII, ianuarie-martie 1978.
Perț, Vasile; Negruț, R.; Mazilescu, P., Procese, fenomene, caracteristici și tendințe ale circulației forței de muncă în România, Colecția Biblioteca Economică, Seria Studii Economice, vol. 6-7, CIDE, București, 2003
Roman, Monica., Voicu, Cristina.,”Câteva efecte socioeconomice ale migrației forței de muncă asupra țărilor de emigrație”. Cazul României, ASE București Economie teoretică și aplicată,volumul XVII (2010), no. 7(548).
“Teorii despre migrație”, Sociologie Românească, serie nouă, nr. 3-4/2002.
Legi, documente oficiale
Carta drepturilor fundamentale a uniunii europene, Jurnalul Oficial C 83 din 30 martie 2010, http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/index.htm.
Regulamentul (CEE) NR. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 cu privire la libera circulație a munitorilor în cadrul Comunității.
Migration and Globalization, vol II, pp 4-6
Regulamentul nr. 1612/1968 privind libera circulație a lucrătorilor și Directiva nr. 360/1968 privind dreptul de rezidența al lucrătorilor și membrilor de familie ai acestora
BIBLIOGRAFIE
Cojocaru, Maria., – Migrația și efectele ei în plan familial – Orgnizația internațională pentru Migrație Univiversitatea „Al.I. Cuza” Iași , 2006.
Grason, Jean-Pierre., Loiyillon , Anais., Change and challenges Europe from 1950 to present, Conference, , 2003.
Lucian Marina – Efectele economice si sociale ale migratiei Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, 2010.
Mansoor, Ali., Quillin, Bryce, Europe and Region, 2006 – Migration And Remittances. Eastern Europe and the Former
Popa, Mădălina., Ungureanu, Dragoș., Oneașcă.-Buzău Iulian -Politica de migrație a Uniunii Europene : implicații pentru piața muncii , Alpha MDN, 2013.
Sandu, D.(coord), Migrația economică a românilor: 1990–2006, București, FSD, 2006.
Tudorache, Carmen., – Evoluția fenomenului migrației în Europa, Academia de Studii Economice, București, 2012.
Tihan, Eusebiu, Anatomia populației.Concepte cheie în sociologie, demografie, politici sociale, Editura Opinfo, București, 2004.
Sitografie
Constantin, Daniela-Luminița., Vasile, Valentina., Fenomenul migraționist din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană , Institutul European din România, București, 2004, ttp://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/
Dida, Alina Ioana., – http://www.rostonline.ro/2013/04/migratia-si-perspectivele-demografice/.
http://www.globalization101.org/uploads/File/Migration/ migrall.pdf
Articole
Drăguț, Aurel.,“Teorii despre migrație”, în revista Viitorul social. Revistă de sociologie și științe politice, nr. 1, Anul VII, ianuarie-martie 1978.
Perț, Vasile; Negruț, R.; Mazilescu, P., Procese, fenomene, caracteristici și tendințe ale circulației forței de muncă în România, Colecția Biblioteca Economică, Seria Studii Economice, vol. 6-7, CIDE, București, 2003
Roman, Monica., Voicu, Cristina.,”Câteva efecte socioeconomice ale migrației forței de muncă asupra țărilor de emigrație”. Cazul României, ASE București Economie teoretică și aplicată,volumul XVII (2010), no. 7(548).
“Teorii despre migrație”, Sociologie Românească, serie nouă, nr. 3-4/2002.
Legi, documente oficiale
Carta drepturilor fundamentale a uniunii europene, Jurnalul Oficial C 83 din 30 martie 2010, http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/index.htm.
Regulamentul (CEE) NR. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 cu privire la libera circulație a munitorilor în cadrul Comunității.
Migration and Globalization, vol II, pp 4-6
Regulamentul nr. 1612/1968 privind libera circulație a lucrătorilor și Directiva nr. 360/1968 privind dreptul de rezidența al lucrătorilor și membrilor de familie ai acestora
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Efectele Migratiei PE Piata Locurilor DE Munca (ID: 139510)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.