Efectele Migratiei Medicilor Asupra Dezvoltarii Economiei Romaniei

Cuprins

Cuprins 3

Introducere 4

Capitolul 1. Elemente de dezvoltare economică 6

1.1 Dezvoltarea economică – determinări conceptuale 6

1.2 Factorii dezvoltării economice 11

1.2.1 Munca 12

1.2.2 Natura 14

1.2.3 Capitalul 15

1.3 Tipologia dezvoltării economice 16

1.3.1 Dezvoltarea durabilă 16

Capitolul 2. Migrația – un impact major asupra economiei 19

2.1 Migrația – descriere 19

2.2 Formele migrației 20

2.3 Tipuri de migrație 23

2.4 Principalele tendințe ale migrației 24

2.5 Cauzele migrației 25

Capitolul 3. Studiul de caz – Efectele migrației medicilor asupra dezvoltării economiei României 33

3.1 Motivele invocate de medici pentru a migra 34

3.2 Numărul medicilor care părăsesc România 36

3.3 Destinația aleasă pentru a profesa 37

3.4 Specializările spre care se îndreaptă medicii români 40

3.5 Implicațiile pozitive și negative ale migrației 50

Concluzii. Sondaj de opinie. Rezultate și discuții 53

Bibliografie 59

A.Cărți de specialitate 59

B.Lucrări și articole de specialitate 62

C.Periodice, reviste, statistici 62

Sitografie 62

ANEXE 65

Introducere

Fenomenul migrației poate fi înțeles ca un proces de mișcare a unei părți din populația activă spre teritorii dezvoltate economic cu scopul de a căuta locuri de muncă adecvate și plătite mai bine decât pe plan național.

Liberalizarea acestui proces spre economia Uniunii Europene reprezintă un fapt dovedit de indicatorii statistici și are caracter de necesitate pentru creșterea gradului de utilizare a forței de muncă și a veniturilor unei mari părți din populația activă a țării. Dacă stăm să analizăm acest proces ne vom da seama că este extrem de complex prin mecanismele care-l generează și prin consecințele manifestării sale, astfel încât din toate acestea voi încerca în materialul de față să le analizez doar pe acelea care au o semnificație mai mare în contextul actual.

Migrația spre Vest a fost un proces cu totul neînsemnat până la revoluție în anul 1989, iar situațiile disperate de migrare s-au datorat, în special, climatului politic.

Migrația spre țările membre ale Uniunii a forței de muncă generează produs național prin transfer internațional, vin cu un model nou de trai și civilizație, aduc valută în țară, vin cu un sentiment de refuz a unei vieți care se bazează pe promiscuitatea materială, și de cele mai multe ori se întorc în țară cu un capital de început necesar inițierii unei mici afaceri. Asemenea acțiuni sunt susținute uneori și de anumite cunoștințe legale de mersul afacerilor pe care le-au dobândit ca urmare a migrării și a desfășurării diferitelor activități în Uniunea Europeană sau în alte țări dezvoltate ale lumii.

Sub aspectul efectelor macroeconomice ale migrării se constată că acest segment din populația activă este creator de locuri de muncă, fără aport investițional privat sau public din economia națională. Veniturile dobândite prin activitățile prestate în alte țări, sunt transferate în economia monetară prin intermediul pieței valutare.

Scopul acestei lucrări este de a prezenta și înțelege migrația forței de muncă și impactul acestora asupra dezvoltării economice din România. După aderarea României la Uniunea Europeană, circulația românilor a fost complet liberalizată, iar aceștia au fructificat oportunitatea. În această lucrare vom analiza consecințele economice privind aspectele financiare și cele ale calității vieții românilor. Există, de asemenea, un impact social deosebit asupra vieții familiilor de migranți.

Una dintre problemele cele mai severe este abandonarea temporară a minorilor de către părinții migranți și faptul că autoritățile sunt forțate astfel să elaboreze politici pentru a monitoriza situația.

În primul capitol am prezentat o perspectivă de ansamblu asupra dezvoltării economice a unei țări, cu o expunere a factorilor care o influențează și o trecere în revistă succintă a tipologiilor acesteia.

În capitolul doi al lucrării am evidențiat impactul major pe care migrația îl are asupra economiei, abordând atât formele și tipurile migrației, cât și tendințele acesteia, ținând cont de cauzele care o generează.

Capitolul trei este rezervat studiului de caz, analizând modul în care migrația medicilor impactează dezvoltarea economică în România.

Capitolul 1. Elemente de dezvoltare economică

1.1 Dezvoltarea economică – determinări conceptuale

Asistăm în prezent la o reconsiderare a problematicii creșterii și dezvoltării economice, la formularea unor soluții pentru depășirea inconvenientelor identificate, precum și la propunerea unor modele optime de creștere și dezvoltare economică.

Dezvoltarea economică a unei țări poate fi privită prin două etape în funcție de motivația acestei dezvoltări, și anume:

într-o primă etapă este privită trecerea de la sărăcie la un nivel de trai decent generalizat.

într-o a doua etapă este privită trecerea la o completare calitativă a nivelului de trai asigurat în prima etapă, și prin satisfacerea altor trebuințe (în domeniul culturii, educației, transporturilor individuale, informaticii, al serviciilor de sănătate, turism, sport, distracți, odihnă, etc).

Dezvoltarea este definită ca “ansamblul schimbărilor în structurile sociale și mintale, ce generează o relație de antrenare reciprocă între aparatul de producție și populație, punând astfel economia națională în stare să crească cumulativ și durabil produsul său global real”. Aceasta evidențiază ansamblul transformărilor cantitative si calitative ce survin în structurile economico-sociale, precum și în modul de gândire, în comportamentul economic al oamenilor.

Deși larg dezbătută și folosită în vorbirea curentă ca un fapt de la sine înțeles, dezvotarea economică nu beneficiază de o tratare teoretică unitară și, nu se bucură de aprofundarea necesară.

Dezvoltarea economică nu poate fi redusă la simplu proces de creștere economică și pentru motivul că ea presupune transformări de substanță în structura economiei naționale. Aceasta se manifestă prin crearea unui puternic aparat de producție capabil nu numai să absorbă, dar să și genereze inovație tehnico-științifică, prin dezvoltarea întregului sistem al infrastructurii materiale și a unor fluxuri stabile intersectoriale. Toate acestea se vor repercuta asupra locului ocupat de o țară sau alta în diviziunea internațională a muncii și punerea în evidență a avantajului specializării și cooperării în producție.

Dezvoltarea economică reprezintă o formă a dinamicii macroeconomice care presupune pe lângă creșterea economică a țărilor, un ansamblu de transformări cantitative, structurale și calitative atât în economie cât și în cercetarea științifică și tehnologiile de fabricație, în mecanismele și structurile organizaționale de funcționare a economiei, în modul de gândire și comportamentul oamenilor.

Dezvoltarea economică este rezultanta schimbărilor succesive și continue, a acumulărilor cantitative și transformărilor pozitive intervenite în întreaga economie națională, dezvoltarea economică consemnează o etapă superioară în evoluția economică a unei țări.

Ideea de bază care definește dezvoltarea economică este cea de schimbare, de transformare a structurilor din economie, a comportamentului sistemului economic, a raportului dintre activitățile umane și mediul înconjurător, din perspectiva compatibilității raționalității alegerilor cu siguranța condițiilor acestora asupra vieții natural-umane.

Asigurarea unei dezvoltări economice stabile și înalte este unul din țelurile principale ale managementului guvernamental, strâns corelat cu celelalte patru obiective esențiale urmărite, respectiv realizarea unei ocupări cât mai complete, deci un șomaj cât mai redus, asigurarea controlului și în al patrulea rând, evitarea deficitelor de plăți și a fluctuațiilor excesive ale cursului de schimb al monedei naționale.

Realizarea între cele patru obiective nu este ușor de realizat, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele sunt conflictuale. Reușita politicilor economice adoptate depinde în foarte mare măsură de ordinea corectă de abordare în funcție de realitatea economică și de teoriile economice pe care administrațiile le acceptă și stau la baza politicilor economice.

Conceptul de dezvoltare economică este multidimensional:

În primul rând, dezvoltarea economică implică și creștere economică, nu există procese de dezvoltare economică fără creștere a rezultatelor macroeconomice pe termen lung. Pentru a se transforma în proces de dezvoltare economică creșterea trebuie să fie însoțită de transformări calitativ-structurale în economie, în modul de trăi și în calitatea vieții oamenilor.

În al doilea rând, dezvoltarea economică are o conotație istorică mai amplă, ea surprinde procesul trecerii economiei de la o formă inferioară de evoluție spre alta superioară. Spre deosebire de creșterea economică, dezvoltarea economică desemnează și noile raporturi tehnico-economice și economico–sociale ce apar în procesul creșterii.

În al treilea rând, dezvoltarea economică poate fi definită într-un sens mai restrâns ca dezvoltare a factorilor de producție, respectiv dezvoltarea principalelor componente economice în cadrul unui spațiu național-statal ca de pildă dezvoltarea infrastructurii materiale, asigurarea de condiții optime la nivelul micro și macroeconomic privind combinarea factorilor de producție, avantajele specializării și cooperării dintre agenții economici.

În al patrulea rând, noțiunea de dezvoltare economică se referă, cu deosebire, la progresele realizate în raporturile dintre agenții economici și mediul economic al acestora (micro, macro și mondoeconomic), la structurile nu numai tehnice, ci și sociale și culturale ale producției și economiei în totalitatea sa. Acest mod de a concepe dezvoltarea economică oferă posibilitatea teoriei și practicii să abordeze fenomenele de bază ale realității economice și mijloacele de dinamizare ale acesteia, circumscrise noțiunii de progres economic și social.

Dezvoltarea economică, se manifestă ca un ansamblu de schimbări în structurile sociale și mentale, care generează o relație de antrenare reciprocă între aparatul de producție și populație, prin care se asigură creșterea cumulativă și durabilă a produsului național global, împlinirea omului și a societății în ansamblu. Creșterea și dezvoltarea economică apar astfel a fi nu numai diferite, ci și interdependente: creșterea operează prin schimbări structurale, iar dezvoltarea ușurează și determină creșterea, o susține și o înglobează.

Orice dezvoltare economică impune și o creștere economică, dar nu orice creștere economică presupune și dezvoltare economică. Reprezintă o dezvoltare economică numai acea creștere economică asociată și cu modificările structurilor economice, politice si sociale, cu modul de viață și calitatea vieții, a mediului înconjurator etc. Raportul dintre creștere și dezvoltare economică este unul de la parte la întreg. Orice dezvoltare economică necesită și o creștere economică, dar nu orice creștere economică înseamnă și dezvoltare economică. Reprezintă o dezvoltare economică numai acea creștere economică asociată și cu modificările structurilor economice, politice si sociale, cu modul de viață și calitatea vieții, a mediului înconjurator etc.

Interdependența dintre creștere și dezvoltare face ca cele două procese să aibe unele caracteristici comune:

Ambele sunt rezultatul dezvoltării generale a societății la un moment dat dar și cauza unei noi dezvoltări sociale;

Au ca scop punerea în mișcare a mecanismelor și pârghiilor prin care se îmbunătățește starea economiei naționale.

Sunt simultan variabile endogene și exogene ale sistemului economic;

Au aceeași finalitate, ameliorarea condițiilor umane, a nivelului de trai și a calității vieții oamenilor.

Dezvoltarea determină o mișcare orientată, cu caracter ireversibil, complexă, desfășurată în ansamblu și pe o linie ascendentă, de la vechi la nou, de la inferior la superior.

Dezvoltarea și subdezvoltarea reprezintă două teze care se contrazic una pe cealaltă. Aceste concepte subliniază: dezvoltarea ca o situație a țărilor care au atins un înalt nivel de cultură și civilizație cu economii moderne, diversificate, promotoare și integratoare ale procesului tehnico-științific și subdezvoltarea privită ca o stare a economiilor situate la polul opus al țărilor dezvoltate, caracterizate prin structuri economice, sociale și organizaționale, neputând asigura minimul vital pentru existența populațiilor lor.

În ciuda faptului că aceste două concepte, dezvoltarea și subdezvoltarea, se află într-o antiteză, prima nu poate fi separată de a doua, ele coexistând în cadrul economiei mondiale.

Dezvoltarea economică poate fi definită ca una din formele principale de manifestare ale mișcării economice într-un orizont de timp determinat, un proces complex, multilateral de înaintare de la vechi spre nou, care cuprinde un ansamblu de schimbări cantitative și de transformări calitative inclusiv structurale ale economiei și elementelor ei componente, ca și ale legăturilor dintre ele.

Dezvoltarea trebuie să fie un proces global, integrat și endogen, care presupune satisfacerea nevoilor fundamentale ale omului.

Este adevărat că, în teoria economică, tendința substituirii sau confruntării unor concepte cu alte tangente este frecvent întâlnită. Socotim că relația dintre creșterea și dezvoltarea economică este ca de la parte la întreg.

Conform “Micului dicționar enciclopedic”, dezvoltarea este, din punct de vedere filozofic, o “categorie desemnând o mișcare complexă, orientată, cu caracter ireversibil, desfășurată în ansamblu și în final pe o linie ascendentă, de la inferior la superior, de la vechi la nou. Ea se realizează cu o succesiune nesfârșită a schimbărilor, acumulărilor cantitative și a transformărilor, salturilor calitative, a evoluției și revoluției, a progresului și regresului, care alcătuiesc laturi, aspecte inseparabile ale dezvoltării, aflându-se într-o unitate indisolubilă”.

Numeroși economiști utilizează conceptul de “dezvoltare” pentru a desemna procesul creșterii economice în venit pe locuitor și schimbările fundamentale în structura economică, prin care este generată creșterea. Alți economiști identifică dezvoltarea și creșterea economică, denumind prin aceste concepte un proces de sporire a venitului național, pe total sau pe locuitor, eventual însoțit de transformări structurale, ca o tendință fermă și de lungă durată.

Există și puncte de vedere conform cărora creșterea și dezvoltarea economică echivalează cu sporirea capacităților de producție, a volumului producției sau a potențialului economic.

O definiție mai integratoare a dezvoltării este cea oferită de François Perroux: “dezvoltarea este combinația schimbărilor mentale și sociale ale unei populații care o fac aptă să-și asigure creșterea, cumulativă și durabilă, a produsului său real global”.

Dezvoltarea economică urmărește obținerea unui flux maxim de venit în condițiile utilizării raționale, eficiente a resurselor, îndeosebi a resurselor rare.

Se poate concluziona astfel, că dezvoltarea economică a unei țări reprezintă ansamblul modificărilor pozitive, cantitative și calitative ce se resimt în structurile economico-sociale și științifico-tehnice, în mecanismele economice, precum și în modul de gândire și în comportamentul oamenilor.

1.2 Factorii dezvoltării economice

Din păcate nimeni nu deține până acum o listă completă a tuturor acțiunilor ce trebuie întreprinse pentru ca o economie națională să se înscrie pe o linie ascendentă, de dezvoltare.

Cert este un fapt și anume teoria și practica economică a reușit să identifice o serie de factori, a căror influență asupra dezvoltării economice nu mai poate fi pusă la îndoială.

Unii dintre acești factori acționează în același sens, iar efectele lor, cumulându-se, stimulează creșterea economică. Alții acționează în direcții contrare, anihilându-se reciproc, având drept scop stagnarea economică.

Evidențierea relațiilor dintre creșterea economică și factorii ei se poate face cu ajutorul funcției de producție.

Factorii economici ai dezvoltării se pot grupa în factori de producție sau în factori determinanți ai ofertei și cererii. Și într-un caz și în celălalt influența pozitivă a acestor factori se concretizează în dezvoltarea economică.

Factorii dezvoltării economice priviți ca factori de producție prezintă:

dimensiune structurală menită să sublinieze aportul dimensiunii cantitative și al celei calitative a factorilor folosiți la dezvoltarea economică.

dimensiune cantitativă, analizată prin prisma volumul sau a cantității factorilor utilizați,

dimensiune calitativă, care reflectă atât calitatea și performanța factorilor, cât și eficiența utilizării lor,

Factorii de producție, ca factori ai dezvoltării economice sunt:

factorul uman,

factorul material,

factorul informațional-tehnologic

De-a lungul unei apreciabile perioade de timp, principalii factori de producție au fost considerați : munca, natura și capitalul. Drept urmare, producția totală și expansiunea ei depindea nemijlocit de volumul (cantitatea) în care se găseau acești factori și de modul cum erau combinați între ei.

De aceea, economiștii secolului trecut au insista mai mult asupra ofertei acestor factori. Fără îndoială, în principiu, ei aveau dreptate, pentru că volumul capitalului disponibil, cantitatea de forță de muncă existentă și abundența resurselor naturale au un rol hotărâtor asupra producției.

Munca

Factorii care sensibilizează și influențează productivitatea muncii și utilizarea complexă a resurselor umane privesc modificările de structură economică, înzestrarea tehnică a muncii, stocul de învățământ, organizarea proceselor de producție, etc.

În condițiile unei săptămâni de lucru egală cu 5 zile, timpul de lucru din viața activă a unui om (socotită la 40 de ani) este estimată la circa 82.000 ore. În funcție de necesitățile dezvoltării economice și pentru a mării fondul de timp disponibil în diferite țări ale lumii s-ar putea exercita unele presiuni asupra duratei săptămânii de lucru în mod direct (în sensul măririi ei), sau indirect, asupra perioadei active de viață (în sensul depășirii ei).

Făcând abstracție, însă, de factorii care influențează nivelul productivității muncii, este clar că între creșterea acesteia și creșterea economică se stabilește o relație directă și anume: cu cât va fi mai mare prima, cu atât există premisele unor ritmuri mai înalte ale creșterii economice. Prin creșterea productivității muncii populația nu numai creează, dar și dispune de o cantitate mai mare de bunuri și servicii.

Potrivit datelor oferite de economiștii americani, în SUA între 1800 și 1990 productivitatea muncii a crescut în medie cu 2% anual., datorită acestui fapt, venitul real per locuitor a crescut, în același interval de timp de 20 de ori. Dacă productivitatea muncii ar fi crescut în medie, în perioada amintită, cu 3% anual, atunci venitul real pe locuitor s-ar fi ridicat la nivelul aproape incredibil de 137 ori față de anul 1800.

“Contribuția diferitelor surse la constituirea veniturilor populației are o semnificație socială generală, întrucât ea se structurează în funcție de o serie de mecanisme social-economice care funcționează la un moment dat în societate ( Ioan Mărgineanu, Iuliana Precupețu și Ana Maria Preoteasa).

După cum ne așteptam, sursa de venit, cea mai indicată de subiecți este munca salariată. Un procent de 62,2% menționează salariul ca fiind venitul familiei. Subiecții care nu menționează acest lucru sunt persoanele de vârsta a treia, aflate în pensie sau acele persoane aflate încă în dependență economică față de familia de origine.În ceea ce privește veniturile din afaceri, ponderea acestora este redusă. Doar 10,2% declară afacerile ca surse de venit. Această categorie este constituită din persoanele din mediul urban, cu un nivel de educație mai ridicat, și cu vârstă de până la 35 de ani.

Munca salariată este cea mai frecventă sursă de venit, în societățile moderne munca desemnează activitatea de producere de bunuri și servicii, recunoscute social și care reprezintă o sursă de venit pentru cei care o prestează.

După Dominique Chagnollaud munca reprezintă “principala sursă de venituri, dar și mijlocul prin care individul își câștigă statutul social”.

Datorită faptului că munca este remunerată prin salariu, creșterea acestuia are ca și urmări expansiunea demografică, ce va determina modificarea raportului dintre oferta și cererea de muncă, astfel încât salariul va urma un traseu descendent, ajungând aproape de nivelul său de subzistență.

Munca reprezintă unul din factorii de producție care contribuie la dezvoltarea economică. Majorarea ofertei de muncă contribuie la obținerea mai multor bunuri și servicii ceea ce determină îmbunătățirea rezultatelor activității economice. Dar sporul de forță de muncă este la rândul său influențat de factori precum sporul natural demografic, migrația, rata de ocupare sau productivitatea muncii (factori indirecți ai creșterii). Se înțelege că o structură demografică în care predominantă este populația tânără arată potențialul de dezvoltare al economiei.

Situația este favorabilă atunci când creșterea produsului național depășește (în mare proporție, cu atât mai bine) creșterea demografică a populației. Acest raport este deosebit de important în țările cu o populatie foarte numeroasă, dar cu o creștere economică redusă. Corelația este elocventă prin urmărirea indicatorului produs național pe cap de locuitor.

Important este și fenomenul migraționist care completează sau suplinește lipsa de creștere a populației. Însă o importanță deosebită în asigurarea dezvoltării economice o are rata de ocupare, care arată potențialul productiv al forței de muncă dar și productivitatea muncii. De aceea țările dezvoltate, care nu se bucură de un spor natural demografic ridicat, controlează fenomenul migraționist și în același timp suplinesc latura cantitativă a muncii printr-o productivitate ridicată, ceea ce arată că rezultatele economice raportat la efortul depus (populația ocupată) sunt ridicate.

Natura

Factorul natural este o altă componentă importantă a resurselor economice, deoarece, reprezintă în esență, resursele primare. Aceste resurse se caracterizează printr-o restricție severă, determinată de faptul că sunt deosebit de limitate. Practic, pentru o perioadă redusă de timp, ele reprezintă o constantă. Din acest considerent pe măsura sporirii lor de folosire și atingerea punctului maxim de exploatare, creșterea lor încetează, stabilindu-se la un nivel inferior celui maxim. În consecință, dacă exploatarea scade, se reduce și producția.

Răzbunarea naturii a constituit una din marile temeri ale omenirii. Cu toate acestea, omul a continuat să substituie natura într-un ritm dezechilibrat, în loc să o completeze. Accentuarea stărilor conflictuale dintre mediu și om capătă proporții tot mai mari, cu multiple forme de manifestare și cu efecte tot mai alarmante.

Nu întotdeauna abordarea problemei de mediu sta sub semnul posibilității evaluării monetare. Efectele distributive ale politicilor de mediu reprezintă o problemă importantă, dar puțin elucidată, atât din motive subiective, cât și obiective; pe de o parte este vorba de a limita preocupările pentru menținerea unui mediu sănătos, productiv doar la nivelul categoriilor sociale înstărite, de perceperea eronată a conexiunii dintre creșterea economică și acțiunile de protecție a mediului, de sustragere a realităților legate de mediu în scopul obținerii de capital politic, iar pe de altă parte de dificultățile evaluării acestor efecte distributive.

Contribuția naturii la dezvoltarea economică poate fi arătată prin abundență a resurselor naturale, ale solului și subsolului. Acțiunea acestora este strict restrictivă dat fiind caracterul lor limitat, motiv pentru care, pe termen scurt, ele se manifestă ca o constantă.

Natura, luată în considerare prin pământ, se consideră un factor fix, rigid care nu face obiectul acumulării, dar este o sursă de rentă pentru proprietari.

Resursele naturale sunt așa cum vom vedea un pilon important al dezvoltării, dar contribuția lor la dezvoltarea economică este condiționată de elemente precum progresul tehnic, posibilitatea de exploatare a resurselor naturale, etc.

Unei țări nu îi este indiferent dacă dispune sau nu de resurse naturale proprii, nu poate rămâne indiferentă dacă este nevoită să importe cea mai mare parte a materiilor prime pe care le prelucrează, în sfârșit, nu poate să nu o intereseze distanțele de la care urmează să le aducă și costurile transporturilor.

Este adevărat că, în condițiile progreselor înregistrate de știință și tehnică o serie de materii prime și de materiale pot fi înlocuite cu altele fără ca aceasta să afecteze prea mult performanțele, calitatea și costul produsului finit. O altă parte din ele mai pot fi economisite prin sistemul recuperării, larg utilizat în toată lumea. Cu toate acestea, problema resurselor naturale rămâne. Ea se constituie într-una din cele mai mari restricții economice de care orice model al dezvoltării și orice program guvernamental trebuie să țină seama. Părerea potrivit căreia ceea ce ne oferă natura este gratuit îndeamnă către o atitudine generală de risipă, caracterizată prin acumulări absurde de bunuri materiale, de multe ori inutile sau cu o utilizare scăzută.

Resursele naturale prezintă o importanță deosebită pentru dezvoltarea economică, deoarece, prin caracterul lor limitat, prin repartizarea lor neuniformă pe glob și prin condițiile diferite în care pot fi puse în valoare impun restricții, de multe ori imposibil de depășit.

Capitalul

Capitalul este remunerat prin profit, care se transformă în motivația acumulării de capital. Contribuie direct la procesul creșterii economice datorită caracterului său productiv, amplificat de un randament ridicat. El reprezintă o consecință a investițiilor nete care sunt la rândul lor un efect al (logici teoriei keyneseiste). Legătura dintre stocul de capital și creșterea (economică) este evidentă, ele fiind direct proporționale.

Factorul capital are o contribuție mai mică la creșterea venitului național, totuși acumularea acestuia prin intermediul investițiilor joacă un rol decisiv în întregul mecanism al dezvoltării economice. Istoria ne arată că, pe termen lung, ritmul creșterii economice în majoritatea țărilor dezvoltate reflectă legătura foarte strânsă care a existat între volumul producției și ceea ce ele au reușit să economisească și să investească.

Experiența multor state, în prezent dezvoltate din punct de vedere economic, a demonstrat faptul că poate fi redus stocul de capital necesar, aflat la dispoziția întreprinzătorilor, chiar în condițiile în care rata dobânzii crește.

Dimensiunea cantitativă a capitalului (sau a factorului material) se prezintă sub forma volumului de capital real în exploatare în timp ce dimensiunea calitativă este sintetizată prin productivitatea capitalului real. Și în acest caz se pune accent pe eficiența marginală a capitalului. La nivelul economiei naționale, este tocmai venitul sau produsul suplimentar anual ce se obține de pe urma surplusului stocului de capital.

Profitul devine astfel o sursă de finanțare a investițiilor prin economisirile proprii deținătorilor de capital.

1.3 Tipologia dezvoltării economice

În funcție de contribuțiile relative ale factorilor de producție la sporul producției și al venitului național, prin laturile lor cantitative și calitative pot exista două tipuri principale de creștere economică. Stabilirea tipului de creștere înregistrat de o anumită economie, pe un anumit interval de timp, presupune descompunerea în factori de influență a sporului total al P.N.B.

Tipurile de creștere economică :

tipul extensiv, corespunzând laturilor cantitative ale factorilor direcți ce contribuie la formarea P.N.B.;

tipul intensiv, corespunzând laturilor calitative. El este propriu în special economiilor avansate.

Dezvoltarea durabilă

La sfârșitul secolului trecut s-a afirmat că dezvoltarea durabilă ar afecta dezvoltarea economică și socială, în mod deosebit ocuparea forței de muncă, mai ales în sectorul industrial, ceea ce s-ar solda cu scăderea veniturilor individuale și naționale și implicit ar determina deteriorarea calității vieții. Timpul a dovedit însă că lucrurile nu stau nici pe departe așa, dezvoltarea durabilă nu se traduce prin stagnare sau declin economic, ci, mai degrabă, prin restructurarea economiei, pentru a face față noilor provocări ale lumii în care trăim. Paralel cu dispariția unor sectoare, a unor ramuri economice, vor apărea altele, unele ocupații vor lăsa locul altora, într-un cuvânt, o schimbare majoră, de concepție și de acțiune, este cea care caracterizeză dezvoltarea durabilă, prețuind, în același timp, omul și mediul.

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică al căror fundament îl reprezintă asigurarea echilibrului între sistemele socio-economice și potențialul natural. Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cea data de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCEF) în raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut și sub numele de "Raportul Bruntland": "dezvoltarea durabila este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi".

În cadrul raportului, obiectivele vizate de dezvoltare durabilă sunt:

eliminarea sărăciei;

continuarea creșterii economice cu prezervarea resurselor naturale;

punerea accentului pe aspectele calitative ale creșterii economice;

creșterea controlată a populației;

restructurarea proceselor economice și tehnologice în vederea protejării mediului.

Dezvoltarea durabilă este înțeleasă ca un tip de dezvoltare economică ce asigură satisfacerea necesităților generațiilor prezente, fără a compromite posibilitatea celor viitoare de a-și satisface propriile cerințe, o dezvoltare încadrabilă în ceea ce A.D. Xenopol numește "serii lungi", vizând măsuri aplicabile pe intervale de timp îndelungat și cu efecte pe termen lung.

Dezvoltarea durabilă reprezintă un concept complex, care integrează semnificații economice (obținerea unor rezultate economice cât mai bune ținându-se seama de restricțiile impuse de caracteristicile factorilor de producție), ecologice (menținerea la aceiași parametrii a ecosistemelor, în special a celor care constituie suportul vieții) și sociale (asigurarea egalității șanselor pentru oamenii care trăiesc în aceeași perioadă, dar și pentru cei care vor trăi în viitor).

Termenul de dezvoltare durabilă implică elementele aflate la intersecția conținuturilor altor trei sectoare:

protecția mediului;

dezvoltarea economică;

dezvoltarea socială.

Există autori însă care adaugă un al patrulea sector, și anume dezvoltarea tehnologică, luând în considerare impactul puternic al acesteia asupra celorlalte trei. Este de analizat și acest aspect cu atât mai mult cu cât tehnologia, care determină derularea foarte rapidă a lucrurilor și uneori poate prea devreme, este apreciată destul de des ca fiind cauza multiplelor probleme naturale sau sociale, actuale precum războiul, ecocidul, etc.

De asemenea, astăzi ritmul de dezvoltare a tehnologiei depășește capacitatea de autorefacere a mediului natural, iar uneori și pe cea de adaptare a omului la schimbările pe care tehnologia le propune, determinând "un sentiment de anonimat, de frustrare" în raport cu "o lume a cărei complexitate crește permanent".

Capitolul 2. Migrația – un impact major asupra economiei

2.1 Migrația – descriere

Migrația este un fenomen complex și constă în deplasarea unor persoane dintr-un spațiu teritorial în altul, urmată de schimbarea domiciliului și/sau de încadrarea într-o formă de activitate în zona de sosire.

Această definiție nu face referire la granițele naționale, însă tipologia migrației se distinge, în funcție de acest criteriu, între migrația internă și migrația externă sau internațională. Din perspectivă demografică, prin raportare la o populație dată, se poate vorbi despre două forme de migrație: imigrație și emigrație, adică ansamblul intrărilor și ansamblul ieșirilor de persoane. De fapt, orice migrant este în același timp imigrant, pentru țara de destinație, și emigrant, pentru țara de origine.

Expicația pe care o dăm migrației are ca premisă implicită afirmațiile:

orice modificare de domiciliu fix între localități implică un fenomen de mobilitate socială;

orice abandonare temporară și repetată, pentru muncă, a localității de domiciliu implică un fenomen de mobilitate socială;

schimbarea poziției socială este esențială, în majoritate cazurilor, în sensul că este mai important pentru agentul uman care o suportă, decât schimbarea poziției geografice;

altfel spus, deplasarea în spațiul geografic afectează calitatea vieții celor care migrează prin intermediul deplasării lor în spațiu social.

Procesul migraționist a existat dintotdeauna, concretizat prin transhumanță, invazii, colonizări și cruciade, sau provocate, în general, de atracția exercitată de regiunile mai bogate asupra populațiilor mai sărace.

În ziua de astăzi preocuparea demografică reapare datorită riscurilor pe care le naște în producerea unor crize la nivel local, zonal, continental sau planetar ce ar putea influența în mod negativ ordinea socială, sau în declanșarea unor tulburări a echilibrelor etnice sau religioase.

Deși în ultimul deceniu în unele teritorii ale lumii, cum ar fi Europa, migrația a înregistrat fluxuri sporite, problema migrației internaționale este pentru multe dintre state lumii o problema conjuncturală, sau reziduală și care mai probabil răspunde la unele evoluții decât de gestiune sau estimare a circulației persoanelor.

În cadrul fluxurilor de populație, rulajul forței de muncă înregistrează dimensiuni în creștere, atât a numărului cât și a intensitătii. 

La scară mondială migrația este relativ redusă, circa 3% din populația lumii. Deși fluxuri migratorii importante întâlnim într-un număr relativ moderat de state ale lumii “nici o țară din lume nu rămâne în afara fluxurilor migratorii internaționale”.

Migrația poate fi definită ca un proces de deplasare a unor persoane, peste hotare sau în interiorul țării. De asemenea, aceasta cuprinde orice tip de deplasare, indiferent de cauză, durată, sau context. Decizia de migrație include permutarea persoanelor deplasate, refugiaților, persoanelor expulzate și migranților economici sau muncitorilor migranți.

Migrația are un rol important în transformãrile sociale contemporane. Este atât un rezultat al schimbãrilor globale, cât și un impuls pentru viitoarele schimbãri în statele de origine, dar și în cele primitoare. Bernd Schulte (1998) arãta cã migrația are în primul rând un impact direct la nivel economic, dar afecteazã și domeniul muncii și cel social, sistemul de protecție socialã, cultura și politicile naționale, relațiile internaționale, conducând inevitabil la o mai mare diversitate etnoculturalã în toate statele.

Migrația nu reprezintă un fenomen nou, ea a existat din totdeauna în forme diferite de manifestare. Însă, în România s-a dezvoltat cu precădere după anul 1989. Odată cu încetarea regimului comunist, țările din Estul Europei au încercat să schimbe trecutul prin integrarea în Uniunea Europeană. Au urmat o serie de tratate, ce constau în, a strategiei de apărare, schimbarea legislației a politicilor publice, inclusiv politicile privind migrația.

Procesul migrației se desfǎșoarǎ dintotdeauna, simultan în toate statele lumii, fiind caracterizat ca normal și structural de-a lungul istoriei .

Din punct de vedere al securității internaționale, migrația interesează în special sub aspectul său extern.

2.2 Formele migrației

Migrația internațională se desfășoară în prezent sub mai multe forme:

migrația minorităților etnice spre țările de origine;

migrația forței de muncă;

migrația de familie (migrația familiilor lucrătorilor anterior emigranți) conform dreptului la reunirea familiei, garantat de legislația internațională;

migrația forțată de diferite calamități naturale, de persecuții politice sau religioase, de războaie etc.

Migrația nu reprezintă un proces întâmplător. Este o alegere rațională care implică două decizii: de a se deplasa sau nu și destinația migrației. Prima decizie constituie abordarea microeconomică, în timp ce a doua este specifică abordării macroeconomice.

În general cele două decizii se i-au separat, însă în majoritatea cazurilor prima decizie se referă la impulsul de a pleca, urmată apoi de alegerea destinației. Obiectivul abordării micro este comportamentul individului și factorii care îi determină decizia de a migra; în schimb, abordarea macro se referă mai degrabă la locuri decât la oameni și la fluxuri agregate de migranți decât la fluxuri individuale.

Migrația cuprinde trei contexte principale:

contextul spațial distinge între migrația internă și migrația internațională;

context modelării între abordarea micro și abordarea macro;

context obiectivului distinge între identificarea determinanților migrației și explorarea consecințelor migrației.

Migrația poate îmbrăca două forme: migrație speculativă și migrație contractuală. Prima se referă la căutarea unui job în altă parte, iar cea de-a doua este generată de găsirea unui job în altă parte. Migrația speculativă este parte a procesului de căutare a unei slujbe în timp ce migrația contractuală este rezultatul acestui proces.

Literatura de specialitate abordează acțiunea de migrației interne în funcție de două perspective:

perspectiva dezechilibrului

perspectiva echilibrului.

Perspectiva dezechilibrului consideră că migrația se datorează existenței salariilor regionale care nu echilibrează piața, pe când perspectiva echilibrului subliniază faptul că variațiile regionale ale salariului chiar ajustează piața.

Deși ambele viziuni consideră variațiile spațiale ale utilității ce fundamentează migrația, acestea diferă în privința sursei și persistenței acestor variații.

În ceea ce privesc doctrinele migrației interne, cele mai importante sunt cea neoclasică, teoria căutării (sau job-matching) și cea keynesiană. În 1932, John Hicks, câștigătorul premiului Nobel, afirma că „diferențele dintre avantajele economice nete, în principal diferențe salariale, sunt cauzele principale ale migrației”. Această afirmație este considerată punctul de pornire al întregii analize moderne a migrației și baza teoriei neoclasice a migrației. Cu privire la aceasta, oamenii decid să se mute doar dacă câștigurile anticipate depășesc costurile mutării (atât monetare, cât și nemonetare: costuri de transport, venituri cheltuite cu mutarea, costurile psihologice ale părăsirii familiei și prietenilor, costuri de acomodare și adaptare etc.).

Teoria neoclasică susține că migrația are loc înaintea găsirii unui job la destinație, însă în contradicție vine teoria căutării sau job-matching-ului care consideră că migrația se produce odată cu găsirea unui loc de muncă la destinație. În timp ce teoria căutării ia în considerare decizia individuală, teoria job matching consideră decizia agregată.

Modelul capitalului uman (neoclasic) nu poate explica de unul singur procesul migratoriu deoarece presupune informația lipsită de costuri. Astfel, decizia de migrație ar trebui luată în două etape: prima, de a migra sau nu, luând în calcul costurile implicate și a doua, de a accepta sau nu o anumită slujbă.

În final, teoria keynesiană este critică la adresa celei neoclasice din cauza viziunii diferite asupra banilor. Conform keynesismului în prima, oferta de muncă depinde nu numai de salariul real (precum cea de-a doua), ci și de salariul nominal. Astfel, migranții sunt atrași inclusiv de regiunile cu salarii nominale ridicate. Ba mai mult, dacă în abordarea neoclasică migrația reduce disparitățile de salarii reale dintre regiuni, în abordarea keynesiană migrația reduce mai degrabă disparitățile de șomaj.

Migranții nu sunt întâmplător aleși, date fiind diferențele de costuri ale migrației pe care le suportă fiecare și forma distribuției veniturilor în oricare două regiuni (origine și destinație).

Legat de acest ultim fapt, selecția migranților poate fi de două tipuri:

Selecție pozitivă, atunci când:

migranții au competențe peste medie;

destinația prezintă o rată mai ridicată de rentabilitate a competențelor decât originea;

migranții sunt selecționați în funcție de distribuția competențelor, din partea superioară deoarece originea „taxează” lucrătorii înalt calificați și îi „protejează” pe cei slab calificați de rezultate slabe pe piața forței de muncă.

Selecție negativă, atunci când:

migranții au competențe sub medie;

migranții sunt aleși în funcție de distribuția competențelor, din partea inferioară deoarece originea „premiază” lucrătorii cu educație superioară și îi „pedepsește” pe cei cu educație precară;

originea oferă o rată mai mare de rentabilitate a competențelor decât destinația.

Prin urmare, lucrătorii înalt calificați aleg regiunile care răsplătesc competențele, în timp ce lucrătorii slab calificați aleg regiunile cu răsplată modestă (Borjas, 2000, pp. 1-21).

2.3 Tipuri de migrație

De asemenea, aceste tipuri de migrație pot fi clasificate la rândul lor în funcție de următoarele criterii:

legalitate: legală (se respectă normelor respective) și clandestină (se realizează prin încălcarea normelor, ceea ce o face greu de evaluat);

motivație: voluntară și involuntară, forțată;

durata șederii în țara de destinație: temporară, pe termen lung, permanentă.

Alte tipuri de migrație internațională sunt:

migrația bazată pe etnicitate – în acest caz statul are dreptul de a lua decizii cu privire la cine intră și primește drept de ședere pe teritoriul său dintre imigranți;

migrația economică – face referire la una dintre formele cel mai des întâlnite în ultimele decenii. Subliniază diferențele regăsite între țări cu privire la accesul la resurse și locuri de muncă, precum și de criza anumitor specializări. Astfel, multe dintre țările dezvoltate au „recrutat” asiduu imigranți și continuă să încurajeze migrația forței de muncă înalt calificată din țările slab dezvoltate;

migrația postcolonială – se regăsește în cazul țărilor colonizatoare care au stabilit anumite reguli stricte pentru imigranții din fostele colonii;

azilanți și refugiați – ei reprezintă al doilea mare grup de imigranți legali, după forței de muncă.

Ca și migrația de familie, azilanții și refugiații sunt protejați de legislația internațională. În acest caz, persoanelor respective li se dă dreptul să rămână pe teritoriul unui stat, chiar dacă nu sunt cetățeni naționali, doar dacă unica lor alternativă este să se întoarcă într-un spațiu în care le este frică de tratament inuman sau degradant sau de sancțiuni pe baze bine definite. Teoria sociologică actuală studiază consecințele migrației din prisma a trei efecte: efectele migrației asupra țării de origine, asupra populației țării de destinație și asupra migranților înșiși. De asemenea, considerăm că este necesară și investigarea comunităților mici părăsite de emigranți, respectiv a celor în care intră imigranții.

Așadar, datorită faptul că focalizează în jurul său un set foarte larg de fenomene sociale, migrația are o importanță deosebită atât asupra securității țării de destinație și de origine, cât și asupra securității indivizilor umani implicați în acest fenomen.

2.4 Principalele tendințe ale migrației

Se consideră că pe viitor, principalele tendințe ale migrației din România vor fi :

va creșterea fluxul forței de muncă către spațiul UE;

va avea loc o migrație circulară pentru muncă comparativ cu cea permanentă;

se va înregistra o diminuare a migrației ilegale sau necontrolată, în favoarea celei legale care garantează o mai mare siguranță a câștigurilor.

Primii pași către înțelegerea acestei tendințe sunt :

optimizarea sistemului de evidență a migrației externe;

evaluarea reală a populației migrante;

stimularea ocupǎrii forței de muncǎ și creșterea gradului de ocupare a acesteia;

să se asigure egalitatea de șanse pe piața internă a forței de muncǎ și combaterea oricǎror forme de discriminare pe piața muncii;

creșterea incluziunii sociale;

analiza volumului și structurii ocupării, atât la nivel național, cât și în profil regional;

constituirea de instituții/departamente de cercetare și lansarea de programe speciale prioritare de cercetare și elaborare de politici privind migrația;

creșterea resurselor care pot fi alocate pentru redresarea fenomenului;

elaborarea de politici țintite pe vârste și categorii profesionale.

2.5 Cauzele migrației

Cauzele migrației pot fi multiple, de la cele economice, la cele sociale și politice. Oamenii părăsesc un teritoriu fie în căutarea unor oportunități de dezvoltare și un nivel socio-economic mai bun, fie se refugiază în altă zonă în urma unor calamități sau dezastre, războaie, persecuții religioase sau politice. Studiile aplicate și dezvoltate recent sau nu, au dus la elaborarea anumitor teorii care încearcă să surprindă atât modalitățile cât și cauzele migrațiilor, pentru o mai bună estimare a impactului și o anticipare a mișcărilor populațiilor.

Putem justifica migrația prin prisma echilibrării deficiențelor de pe piețele forțelor de muncă, între cerere și ofertă, putem coborî la nivel micro pentru a explica fenomenul prin estimarea beneficiilor migrării de către fiecare individ, în raport cu costurile preconizate. Însă în realitate, simpla diferență economică existentă între state este incapabilă să explice un proces complex și perpetuu. În realitate, considerăm că factorul economic, deși este important și rămâne unul dintre factorii actuali ai migrației, nu este unicul implicat în luarea deciziei de migrație.

Migrația poate fi cu substrat politic și se referă la faptul că oamenii decid să părăsească o zonă în care sunt persecutați sau trăiesc într-un climat nesigur, tensionat sau sunt determinați de cauze individuale. Totodată, factorul politic impune anumite restricții migrației, reducând acest fenomen, dar poate de asemenea favoriza migrația prin programe de atragere de forță de muncă.

În planul științelor sociale, poate fi reținută opinia profesorului V. Miftode care consideră că „migrația este o expresie spațială a mobilității sociale", apreciindu-se faptul că migrația nu este o simplă deplasare în teritoriu iar procesul nu este doar unul fizic, presupunând doar o schimbare a cadrului natural, ci unul complex, cu efecte sociale.

La nivel individual, există o explicație cu mult prea simplificată a fenomenului de migrație, iar subiectul uman este privit ca find rațional, independent de mediul social, plecându-se de la premisa conform căreia poate face o estimare corectă a raportului costuri-beneficii. În mod normal, evaluarea se face pe baza unor date insuficiente, cel puțin la nivelul țării de destinație, uneori chiar pe baza unor date eronate, care duc la estimări extrem de diferite față de situația reală.

Avansul tehnologic între țări redă un dezechilibru, însă nu trebuie să fie luate în calcul doar elemente de cercetare, dezvoltare și investiții în capitalul uman pentru a se explica diferențele între state, ci trebuie privit cadrul instituțional în ansamblu, capacitatea firmei sau statului de a face față provocărilor mediului.

Cadrul instituțional marchează diferențe importante între state, însă în contextul globalizării și a comunicării la nivel internațional diminuează discrepanțele apărute. Limitele acestei abordări constau însă în cuantificarea și evaluarea dificilă a condițiilor care determină evoluția economică, precum calitatea politicilor de guvernare sau stimularea firmelor, însă avantajul constă în sublinierea importanței interacțiunilor.

Atragerea și folosirea unor resurse umane din alte spații geografice crează însă  alte probleme, atât de natură socială cât și economică. Se rupe echilibrul atât în zona de proveniență a acestei forțe de muncă, cât și în zona în care sunt relocate. Impactul este atât la nivel individual, prin forțarea adaptării la o altă cultură și organizare socială, dar și la nivel macro, al societății în care sunt inserați și al societății de proveniență.

Cauzele migrației:

economice (economie slab dezvoltată, sărăcia, munca, afaceri);

politice (protejarea politică a populației din partea guvernului, război, revoluție);

sociale (dezvoltarea social-economică a țării primitoare, căsătorie, cauze medicale);

demografice (concentrări de populație sau invers);

ecologice (ecologie proastă, calamități naturale);

culturale (studii, turism, schimbul cultural);

Cauzele care determină mișcări migratorii pot fi și de ordin psihologic. Populațiile din țările de câmpie sunt fascinate de regiunile înalte muntoase. Populația odată emigrată, stabilită într-un loc favorabil, poate deveni un pol de atracție pentru compatrioții săi.
Un interes deosebit îl prezintă mișcările migratoare interne ale populației și deplasările pentru muncă, determinate mai ales de diferențierea nivelelor de dezvoltare a regiunilor, în funcție de ritmul de industrializare a țărilor respective.

Despre economie naturală se vorbește cel mai mult, relativ se pune accent pe impactul migrațiilor asupra economiei occidentale. Am conștientizat deja criza ce exista asupra societății romane în acest domeniu. Imperiul Roman “exploatează fără să creeze” și în momentul în care încetează afluxul de bogății și legăturile cu Orientul se găsește într-o cădere liberă. Înăsprirea fiscalității și strategiile inflaționiste reprezintă doar soluții de moment și pe lângă acestea declanșează reacții în lanț.

Cu toate că a existat o certă prabușire economică față de secolele înfloritoare ale Imperiului aflat în expansiune, se consideră a fi de domeniul exagerării a vorbi de o “economie naturală”. Omenirea nu va putea șterge dintr-o dată sistemul economic atât de dezvoltat al antichității și nici nu va regresa la nivelul preistoric.

Ar fi poate mai potrivită noțiunea modernă de recesiune, cu toate că, termenul său relativ lung este înșelătoare și poate conduce spre alte concluzii. O dată efervescența politică domolită și statele feudale cristalizate, lucrurile își vor relua demersul lor normal, chiar dacă pe căi diferite. Să privim mai îndeaproape două decizii determinante pentru economia perioadei.

Orașele Romei, împreună cu bogățiile lor, au fost ținta predilectă a migratorilor. A jefui un oraș reprezenta o inepuizabilă sursă de bogății. Scăderea capacității militare a Imperiului, a forței sale de a apăra orașul, împreună cu neputința de a mai hrăni plebea și cu apariția colonatului, mișcă o parte din populația urbană în zonele rurale. Cei ce au rămas în orașe se înconjoară cu ziduri.

Cu toate acestea, chiar dacă nu se poate contesta un fenomen de migrație oraș-sat, lumea rurală nu se transformă substanțial. Singurul efect notabilă este creșterea ponderii agriculturii, chiar dacă mijloacele tehnice se mențin același. Lucru normal, în contextul dispariției contactului cu marile “grânare” din Imperiu.

De cealaltă parte, chiar dacă își schimbă aspectul și substanța, orașul dăinuie într-o stare cvasi-latentă.

Cum barbarii ignoră traiul urbană, după primul șoc al invaziei, clasa citadină va fi prima care va profita de restabilirea păcii și de faptul că nu mai are de ce se teme, chiar dacă de o relansare a orașelor se va putea vorbi doar secole mai încolo. În urma năvălirile triburilor germanice, Jaques Le Goff considera că a încetat să mai fie un comerț important, moneda de aur devenind cvasi-inexistentă, iar drumurile fiind distruse. Istoriografia recentă explică însă faptul supraviețuirii schimburilor precum și continuitatea circulației monetare.

Este fără îndoială că, deși s-au pastrat, schimburile cu Orientul și-au consumat din importanță, termenul de regionalizare fiind cel mai nimerit pentru comerțul occidental al perioadei. Barbarii vor fi mai reticenți cu privire la folosirea monedei și la trecerea la viața urbană.

Abia în jurul anului 700 se poate aduce în discuție “renașterea economică” a Europei, având drept considerente dezvoltarea puterii frizone și monedele de argint extinse de frizoni și de anglo-saxoni în Gallia, ceea ce determină o revigorare a schimburilor. Fenomenul migrației se desfășoară ca un proces de deplasare a unei părți din populația activă spre zonele dezvoltate economic pentru căutarea unor locuri de muncă adecvate și mai bine plătite decât pe plan național.

Liberalizarea acestui proces spre economia Uniunii Europene reprezintă un fapt ilustrat de indicatorii statistici și are caracter de necesitate pentru mărirea gradului de utilizare a forței de muncă și a veniturilor unei mari părți din populația activă a țării. Acest proces este foarte complex prin mecanismele care-l generează și prin consecințele manifestării sale.

Migrația forței de muncă nu încalcă nici una din regulile care stau la baza conviețuirii internaționale, criteriu decisiv pentru acceptarea oricărei acțiuni care se poate derula la nivel global.

Acest fenomen a luat amploare și a evoluat în forma pe care o regăsim în prezent mai ales după cea de-a doua conflagrație mondială, explicabil în principal prin nevoile de refacere economică postbelică a lunii capitaliste. În țările Uniunii Europene de azi el se realizează cu preponderență sub influența cererii diferite pentru forța de muncă și a decalajelor salariale de la un teritoriu la altul.

În ceea ce privește, migrația spre Vest a fost un fenomen cu totul neînsemnat până în 1989, iar situațiile disperate de migrare s-au datorat, în special, climatului politic și ideologic din interior, considerat necorespunzător manifestării totale a personalității umane. După 1989, procesul migrației a fost acceptat și încurajat de țările primitoare, atingând nivelul maxim în 1990 (4,18 emigranți la 1000 locuitori, citat după “Economistul” din 12 aprilie 2005) după care s-a redus ca intensitate sub influența conștientizării față de ceea ce reprezintă rigoarea muncii din economia Occidentului cât și datoria restricțiile care au fost impuse ca urmare a atitudinii sociale din aceste țări față de fenomenul migrației din Est.

Analizele despre migrația românească s-au concentrat în general asupra procesului migrației și mai puțin asupra consecințelor sale pentru societatea românească. Este cunoscut faptul că în anii 90 România a experimentat un proces socio-economic foarte dramatic, în care circa 40% din locurile de muncă au dispărut din economie.

Migrația forței de muncǎ în strǎinǎtate a constituit temelia transformǎrilor sociale ale României. Lucrul în strǎinǎtate este de cele mai multe ori o strategie temporarǎ, majoritatea cetǎțenilor români alegând sǎ se întoarcǎ în țarǎ. Legislația anacronicǎ naționalǎ privind migrația și incapacitatea canalelor oficiale și a ofertanților de servicii de a satisface cererea mare de job-uri în strǎinǎtate a condus la creșterea ratei migrației ilegale și a expus persoanele la riscul exploatǎrii economice și la alte violări ale dreptului omului.

Constituția României, articolul 25, garantează dreptul la libera circulație al tuturor cetǎțenilor români fǎrǎ deosebire de rasǎ, naționalitate, sex, limbǎ, religie, convingeri politice sau ocupație, cu obligația de a respecta strict legislația statului unde cǎlǎtoresc.

Declarația Universalǎ a Drepturilor Omului, proclamatǎ și adoptatǎ de Adunarea Generala a ONU în anul 1948, prezintă faptul că populației i-au fost recunoscute, la nivel mondial, drepturile de a circula în mod liber, de a-și alege reședința în interiorul granițelor unui stat, de a pǎrǎsi orice țarǎ, inclusiv a sa, și de a reveni în țara de origine.

În urma căderii regimului comunist, în 1989, România a început să cunoască fenomenul migrației, o realitate complexǎ prin motivațiile și formele sale. Fenomenul migrației persistă și ca rezultatul unei sărăcii provocate de perioada de tranziție pe care o traversează Romania și al unor factori de atracție pe care o exercită țările vest europene.

Începând cu anul 2001, an care a corespuns cu desființarea vizelor de intrare în majoritatea țǎrilor din Europa, mii de romani au ales sǎ pǎrǎseascǎ România, în favoarea țǎrilor Europei de sud și vest, în cǎutarea unei vieți mai bune. Având în vedere cǎ se vehiculeazǎ o cifrǎ de peste 1.5 milioane de persoane, provenite din toatǎ țara, putem vorbi de un adevarat fenomen național. Producerea acestui fenomen în România, a dus la evitarea unei crize economico-sociale cu urmǎri serioase asupra întregii societǎți și cu efecte negative asupra procesului aderǎrii României la UE.

Pânǎ în momentul în care vizele pentru spațiul Schengen au fost eliminate, începând cu anul 2002, principalele țǎri de destinație spre care s-au îndreptat emigranții români au fost SUA și Canada, Germania (aproximativ jumǎtate din totalul emigranților), Italia, Spania, Ungaria. Totodata eliminarea vizelor necesare pentru spațiul Schengen a condus la creșterea semnificativă a numărului de emigranți.

Mai mult, aproape toate națiunile din O.C.D.E. au continuat să se confrunte cu migrațiile din interiorul O.C.D.E. ale personalului calificat care popula nodurile unei economii tot mai globale. În ultimii douăzeci de ani, aceste fluxuri au fost însoțite la nivel global de mișcări umane dinspre Asia de Sud către Golf și Orientul Mijlociu.

Dacă în anul 2003 cei mai mulți emigranți au ales ca destinație SUA și Canada, anul 2004 marchează o orientare a migrației spre țări ale Europei Occidentale. Aproximativ 20% din totalul emigranților se îndreaptă către America de Nord, în primul rând datorită procedurilor mai puțin restrictive de obținere a rezidenței. În 2004 fenomenul migrației externe definitive de la începutul anilor 1990 a fost înlocuit cu o migrație externă temporară, fără schimbarea rezidenței, având motivație economică.

Problema majoră era însă faptul că migrației externe a populației înalt calificate și pregătite creștea în permanență. Astfel că România se confrunta din ce în ce mai mult cu așa numitul fenomen al „migrației creierelor”, peste un sfert din forța de muncă emigrantă având studii superioare.

Cele mai reprezentate tipuri de categorii în cadrul forței de muncǎ emigrante erau în mod deosebit muncitorii, asistenții medicali, doctorii, economiștii, inginerii, arhitecții, specialiști IT, profesii solicitate și pe piața muncii din România însǎ la nivele de salarizare mult mai mici.

Din datele furnizate de Organizația Internaționalǎ a Forței de Muncǎ, în anul 2005, aproximativ 50% dintre muncitorii români lucrau în strǎinǎtate fǎrǎ forme legale. Studiile realizate asupra muncitorilor migranți au arǎtat cǎ aceștia au fost adesea plǎtiți prost sau deloc și lipsiți de condiții minime de protecție a muncii, rǎmânând de cele mai multe ori în afara schemelor de protecție socialǎ . Astfel că la scurt timp după aceste întâmplări s-a adoptat acquis-ului comunitar în domeniile liberei circulații a persoanelor și garantarea drepturilor muncitorilor.

România a fost de acord în întregime cu acquis-ul comunitar cu privire la libera circulație a persoanelor, intrat în vigoare la sfârșitul anului 2003, declarând că va fi în măsură să aplice în întregime, la data aderării, acest acquis. De asemenea s-a precizat cǎ România este pregǎtitǎ sǎ examineze dezvoltarea acquis-ului și sǎ informeze sistematic Conferința pentru Aderare sau Consiliul de Asociere cu privire la legislația și mǎsurile de implementare adoptate pentru aplicarea noului acquis comunitar ori, acolo unde se va solicita, cu privire la dificultǎțile care ar putea apǎrea în transpunerea noului acquis. România face trimitere, referitor la acest capitol 2-Libera circulație a persoanelor, la informațiile furnizate în cursul procesului de examinare analiticǎ, fiind de acord cu transmiterea acestora continuǎ cǎtre statele membre ale UE. România și-a asumat unilateral data de 1 ianuarie 2007 ca ipotezǎ de lucru pentru încheierea pregǎtirilor de aderare la UE.

După ce România a aderat la UE, s-a vorbit și mai mult despre problema migrației forței de muncă. Pe de o parte este abordată din prisma efectelor resimțite asupra economiei românești, din punct de vedere al unui presupus exod al capitalului uman către alte țări europene (în mod special personalul calificat și înalt calificat), de cealaltă parte este problema invaziei de forță de muncă ce va avea efecte negative asupra pieței muncii și nu numai, din propria țară.

Ambele abordări sunt determinate de o perspectivă diferită asupra beneficiilor și costurilor pe care le aduce migrația forței de muncă pentru ambele țări, și au un efect implicit asupra barierelor care vor fi elaborate în legătură cu acest fenomen.

Multilateralitatea și pericolele prevăzute ale deplasării forței de muncǎ, au determinat UE sǎ propunǎ pentru România o perioadǎ de tranziție dupǎ aderare, pentru a preveni dezechilibrarea piețelor de muncǎ și tensiunea opiniei publice care ar afecta fenomenul extinderii.

Predilecția românilor spre emigrare este încă foarte mare in contextul unor posibile politici de imigrare mai permisive ale țărilor occidentale dezvoltate din UE. O creștere economică la parametri mai ridicați decât cei actuali, îndeosebi în Germania și Franța, va impune și un aflux mai important de forță de muncă străină. Această formă de migrație nu se consideră însă a fi cea mai periculoasă pentru România. Se ajunge astfel să se discute despre problema complexă a migrației temporare pentru muncă, euronavetiștii.

Pe măsură ce economia va prospera și va fi nevoie de mai multă forță de muncă, și în condițiile în care cei plecați azi nu vor începe să se întoarcă în țară, România se va transforma treptat și într-o țară de imigrație.

România va deveni, din țară-sursă sau de tranzit, destinația aleasă de cetățenii țărilor din est, inclusiv din Asia Centrală, care vor căuta condiții de muncă și salarii mai bune decât în țara de origine.

Capitolul 3. Studiul de caz – Efectele migrației medicilor asupra dezvoltării economiei României

Expansiunea procesului de migrație al personalului medical la nivel european în contextul globalizării stârnește interesul specialiștilor din diverse domenii de activitate, preocupați de consecințele acestuia asupra serviciilor de îngrijire a sănătății atât la nivel european, cât și național. Cel mai important determinant al acestui fenomen îl reprezintă necesitatea acoperirii forței de muncă în domeniul sanitar, în condițiile în care, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în 2006, la nivel mondial exista un deficit mai mare de 4,3 milioane personal medical, țările în curs de dezvoltare fiind cele mai afectate.

La începutul anului 2012, țara noastră, România se menține într-o mare măsură o țară de tranzit și de origine, fiind caracterizată de un proces al fluxurilor migratorii direcționate spre exterior (un număr estimat la 3 milioane de persoane) comparativ cu volumul imigranților (estimat la 100.000 de persoane) pe care îl depășește.

În decembrie 1989, imediat după căderea comunismului, România a urmat un proces de democratizare și de trecere spre o economie de piață. În acest scop România a elaborat și a acceptat o serie de reforme care aduceau schimbări majore în toate sectoarele economiei și în toate domeniile sociale. De-a lungul ultimelor două decenii cele două forme temporare de migrație a forței de muncă, cea sezonieră și cea circulară, s-au întâlnit și s-au masifestat mult mai repede decât migrația permanentă. România se regăsește printre țările cu cea mai mare pondere de emigranți din Uniunea Europeană, cu un procent de 15% din populație care este plecată în afara granițelor. Populația emigrantă a României este alcătuită din bărbați și femei în număr aproximativ egal și relativ tineri, peste 65% încadrându-se în intervalul de vârstă cuprins între de 18 și 39 de ani.

3.1 Motivele invocate de medici pentru a migra

Cea mai importantă motivație de a profesa în străinătate a fost dorința de perfecționare profesională. Întâmplarea aceasta a fost posibilă în contextul în care, în anii 90, țările occidentale au constatat accentuarea deficitului de specialiști în domeniul medical și au demarat campanii de recrutare de forță de muncă din străinătate. Datorită acestor, posibilitățile de a concura pe posturi de specializare în alte țări, medicilor români le este permis să candideze, să obțină și să urmeze cursuri de specializare și perfecționare în țările occidentale pe durată determinată. O parte dintre medici consider că experiența în străinătate a constitui un avantaj la întoarcerea în țara de proveniență. Aceștia lucrau deja în România, inclusiv în mediul universitar și doreau să își continue cariera profesională în țara lor. Oportunitățile de specializare pe teritoriul altor țări i-au determinat astfel să plece pe perioade mai scurte sau mai lungi.  În același timp, aceștia au fost motivați și de dorința de realizare profesională, întrucât în România condițiile de exercitare a profesiei erau limitate. Cu privire la acest caz se poate aduce în discuție și povestea medicilor care au plecat pentru a se împlini profesional, prin practică într-un domeniu mai puțin dezvoltat în țara noastră.

Manifestarea emigrației romanești, în mod deosebit cea pentru muncă, în situații de liberalizare progresivă a domeniului prin eliminarea restricțiilor și apariția de multiple mijloace de informare cu privire la tipul și locul de muncă pe care românii în preferă atunci când pleacă în străinătate, împreună cu experiențele personale dobândite anterior care dovedeau modalitatea ușoară de deplasare cu microbuze și cu forme publice, private, ocazionale sau regulate de transport în comun, iar la acestea adăugându-se problemele majore de stăpânire al migrației pentru muncă odată cu aderarea la Uniunea Europeană, ne face să ne îndreptăm spre o perspectivă liberal-non-statală.

Motivele invocate de către tinerii medici pentru a pleca din țară și care duc la decizia de a profesa medicina în altă țară sunt determinate de lipsa respectului pentru profesie, dificultățile financiare și lipsa oportunităților de educație și perfecționare pe care le au în România, conform studiului realizat în 2012 de către ISRA Center.

În urma studiului intitulat ”Condiția medicului în România” realizat de CMR în 2011, 58,46% dintre medicii romăni sunt profund nemulțumiți de nivelul salarizării, iar 25,52% s-au declarat nemulțumiți. În același timp, rezultatul studiul arată că foarte mulțumiți de salariu sunt 0,30% dintre medicii români. Românii dețin ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce privește speranța de viață, cu o medie de supraviețuire de aproximativ 73 de ani și cinci luni, potrivit Eurostat 2012.

Conform statisticile CMR în România sunt 47.000 de medici din care 7.500 rezidenți. "Calitatea unui sistem depinde de calitatea medicilor care lucrează în el. Printre cauzele migrației medicilor români se numără veniturile mici pe care le obțin doctorii, mijloacele mult mai performante pe care le au în unitățile sanitare din străinătate, dar și poziția socială a acestora. Dacă în România medicul este privit ca un simplu funcționar, în străinătate el are cu totul alt statut", a explicat profesorul Astărăstoae.

Analizănd și luând în considerare nevoile exprimate de cadrele medicale, Campania „De profesie: medic în România” își propune creșterea numărului de medici în țară la o mie de locuitori de la 2,4 la 2,6 până în 2015. Pentru ca obiectivul să poate fi atins este nevoie de implicarea tuturor actorilor importanți din sistem, de aceea FIC, prin intermediul Grupul de Lucru pentru Sănătate, recomandă crearea unei alianțe între mediul de afaceri și autorități pentru a crea un set de acțiuni care să contribuie la reducerea migrației medicilor și care să susțină reformarea sistemului de management al resurselor umane din sistemul de sănătate. Din această alianța formată fac parte până în prezent, alături de membrii FIC, Guvernul României, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, Societatea Studențil în Medicină din București, Colegiul Medicilor din România, Ambasada Marii Britanii, TVR și HotNews.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, cetățenii încep sa fie privilegiați prin anumite reforme elaborate în cadrul Uniunii. Unul dintre cele mai importante drepturi este libertatea de mișcare între statele membre ale Uniunii Europene, privit împreună cu dreptul de liberă ședere pe teritoriile lor. Aceste drepturi pe care cetățenii europeni le au, sunt garantate si asigurate de tratatele care au fost încheiate în cadrul întrevederilor membrilor Uniunii. Intervenția statului român se face simțită, în proporție limitată, atunci când vine vorba de ieșirile din țară, menținând cu mare atenție controlul intrărilor, mai ales când vine vorba de azilanții țărilor terțe. Odată ajunși în străinătate, interesul pentru muncă este monitorizat de politicile țării de destinație și piața muncii la nivel european.

Motivele principale pentru care medicii optează să plece din țară pentru a lucra afară sunt legate de lipsa condițiilor decente de muncă, a respectului pentru profesie, dificultățile financiare și lipsa perspectivelor de perfecționare. Potrivit spuselor lui Astărăstoae, „în 1990, România avea circa 55.000 de medici și a ajuns în 2012 la circa 39.000”. 

Duelurile politice și reforma nereușită a sistemului sanitar accentuează neîncrederea medicilor tineri în viitorul lor profesional în România. Gradul de finanțare a sistemului sanitar influențează în mod direct și satisfacția profesională a medicilor, vizibilă prin indicatori precum: volumul de muncă, tipul de activitate prestată, relațiile cu colegii de muncă, venitul obținut, condițiile de desfășurare a muncii, acordarea de recompense sau stimulente, politică de promovare, dezvoltare profesională, etc.

3.2 Numărul medicilor care părăsesc România

Conform datelor statistice, din 2007, de când România a intrat în Uniunea Europeană, și până în februarie 2013, un număr de 28.000 de doctori și 17.000 de asistente au aplicat pentru un post în străinătate, 80% dintre cadrele medico-sanitare fiind acceptate, după ce le-au fost analizate diplomele și cunoștințele de limbi străine.

În 2010, peste 7.000 de specialiști în domeniul medical au părăsit țara, iar peste 4.000 au fost dispuși să lucreze în străinătate. În 2011, 16.500 de doctori și asistente au semnat contracte de muncă în afara granițelor țării, dublu față de 2010, când 8.100 au semnat astfel de contracte. Printre toți profesioniștii care își caută un loc de muncă în străinătate, angajații din sistemul medical se situează pe locul doi din punct de vedere numeric, conform statisticilor de emigrare.

Numărul medicilor din România a scăzut la un nivel îngrijorător. Potrivit datelor Colegiului Medicilor din România, în 2012, s-a coborât sub nivelul critic de 40.000 de medici cu liberă practică de la aproximativ 50.000 câți erau în sistemul sanitar. “Avem la acest început de an doar 39.813 medici, comparativ cu 41.799 de medici în 2011 și 55.000 de medici în 1990”, a declarat prof univ. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România. Reprezentativ în acest scop este și anexa 3, care surprinde ponderea medicilor care pleacă din țară repartizată pe județele Românei.

3.3 Destinația aleasă pentru a profesa

"Din punct de vedere economic, consecința migrației forței de muncă, mai ales în cazul cadrelor medicale, este pentru țara exportatoare o reducere a potențialului de creștere economică pe termen mediu și lung. Suntem în discuții pentru o decizie extraordinar de importantă pentru România, și anume să ducem în subordinea universităților spitalele clinice, astfel încât acolo să se desfășoare un proces integrat între pregătire, muncă și realizarea actului medical", a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății.

"Studiile arată că 80 la sută dintre tinerii absolvenți sunt pregătiți să plece peste hotare. Deoarece salariile din România sunt în jurul sumei de 250-300 euro, iar în Europa de Vest sunt de 10 ori mai mari, majoritatea specialiștilor români pleacă în alte tări. În aceste condiții, clinicile și spitalele din România au tot mai puțini profesioniști care pot oferi servicii medicale specializate, iar pacienții sunt nevoiți să caute ajutor în afara granițelor țării", spune președintele MediHelp International, Zahal Levy, potrivit unui comunicat de presă.  

Un procent de aproximativ 3% dintre medici și între 5 și 10% dintre asistentele din România emigrează în fiecare an, cele mai frecvente destinații fiind Italia, Franța, Spania, Marea Britanie și țările scandinave.

Cifrele rezultate sunt semnalate de un studiu efectuat de Federația Europeană a Serviciilor Publice, acesta făcând parte dintr-un proiect european extins. Consecințele pe care le redau aceste realități asupra sistemului de sănătate din România au fost cercetate de furnizorul de asigurări de sănătate private din Europa Centrală și de Est MediHelp International.

Potrivit lui Vasile Astărăstoae, președintelui CMR, până la 1 mai anul curent, peste 800 de medici români, proveniți din toate specializările, au decis să părăsească țara și să plece în străinătate. Astfel că s-a înregistrat o creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, de 150 de medici. În momentul de față, UE declară un deficit de 150.000 de locuri de muncă pentru medici. SUA estimează că până în anul 2025, vor avea un deficit de 200.000 de posturi de medici. Deși piața este liberă, învățământul medical este foarte costisitor, iar țările foarte bogate nu-și pot permite să scoată atâția medici încât să poată să acopere deficitul și atunci apelează la țările în care medicii nu sunt respectați sau nu au venituri bune, dar au învățământ medical recunoscut, a arătat președintele CMR.

La începutul anilor 2000, principalele țări de destinație preferate de români au fost Italia și Spania, care au atras, potrivit cifrelor oficiale, peste 2 milioane de emigranți din țara noastră. Datele neoficiale arată însă că numărul românilor din aceste țări ar putea fi mult mai mare, dacă i-am pune la socoteală pe cei care muncesc „la negru”. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată în Raportul asupra Migrației Mondiale pe 2010, că în prezent între 2,5 și 2,7 milioane de români se află pe teritoriile celorlalte state ale UE. Mai nou, românii aleg să muncească în Marea Britanie, Franța sau Germania.

Cu privire la Germania, țară care a adoptat măsuri de restrângere a liberei circulații a lucrătorilor români, situația poate suferii modificări pe termen mediu. Datorită programelor speciale pentru imigranți ale Berlinului, românii cu studii superioare și calificări înalte, precum muncitorii, medicii sau inginerii ar putea fi atrași de această țară, care dorește să-și mențină supremația economică în Europa și să conserve nivelul actual de trai german, prin alimentarea corespunzătoare a bugetelor naționale.

Puterea de a absorbi salariații români înalt calificat în Germania a început să se resimtă în România. „S-a intensificat activitatea recrutorilor străini de medici de pe teritoriul României: acum îi iau direct din universități. Reprezentanții unei astfel de societăți de recrutare care caută medici pentru Germania a venit la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași”, spune Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România.

În 2010, numărul medicilor care au solicitat certificate profesionale curente pentru a putea pleca să lucreze în străinătate a fost de 2.779, față de anul 2011, când un număr de 2.841 de medici au solicitat certificate profesionale curente colegiilor medicilor din întreaga țară pentru a putea pleca să lucreze în străinătate. Conform CMR, primele trei țări alese de medici ca destinații sunt Germania cu un număr de 835 de medici, urmată de Marea Britanie cu 611 medici și Franța cu 560 de medici.

Vasile Astărăstoae vorbește despre faptul că, anul acesta, țările cu numărul cel mai mare de medici sunt Franța, Germania, Belgia și Marea Britanie. Pe teritoriul Marii Britanii, un salar mediu al unui medic se incadrează între 4000-4500 de lire sterline, iar în celelalte țări ale UE, salarul mediu este cuprins între 3000 – 4000 de euro și crește în funcție de specializare. La noi în țară, un medic rezident câștigă un salar de 200 de euro pe lună, iar un medic specialist aproape 500 de euro, a spus Astărăstoae.

Președintele CMR aduce în discuție și faptul că totalul medicilor români care au migrat se ridică la un număr de 28.000, prezizând că 14.000 dintre aceștia au plecat după anul 2007. De menționat este și problema numărul acestora care este în creștere.

În urma unei statistici efectuate de CEOM, derivă că 66% dintre medicii români care au migrat în ultimii șase ani în Franța, sunt femei, având vârstă medie de 43 de ani, iar 39% sub 40 de ani. Franța este țara care a captat, în ultimii șase ani, un număr de 1.579 de medici belgieni.

La Bucuresti a avut loc întâlnirea membrilor de la CEOM. În cadrul întrunirii au fost discutate subiecte de interes pentru medicii din întreaga Europă. Câteva dintre subiectele abordate de aceștia vizează probleme legate de etică și deontologie profesională, libera circulație a profesioniștilor din domeniul sănătății, demografie medicală, reglementarea în domeniul profesiei medicale, formare profesională, sănătate publică.

În cursul lunii iunie al anului curent, Colegiul Medicilor din Romania a organizat pentru prima data în România reuniunea Comitetului European al Ordinelor Medicilor (CEOM). La întrunire au răspuns invitației reprezentanții organizațiilor profesionale din Franța, Germania, Marea Britanie, Belgia, Grecia, Cipru, Elveția, Spania, Portugalia, Italia, Luxemburg, Slovenia și România.

Conform cifrelor prezentate, primul loc ca număr al medicilor străini din Franța este ocupat de medicii români, cu un număr de 4.100 medici, o pondere de circa 40%, depășind astfel ponderea medicilor belgieni de 20% și pe cea a medicilor italieni de 10%. În același timp, o pondere de 18% dintre medicii din Franța care și-au terminat studiile în altă țară provin din România, conform raportului efectuat de Consiliul Național al Ordinului Medicilor – CNOM – din Franța. O pondere de 7,8% dintre medicii din Franța au fost școliți în străinătate.

În Tabloului Ordinului din cadrul „Atlasul demografiei medicale în Franța” se regăsesc date de la 1 ianuarie, anul curent, care subliniază faptul că 17.835 de medici au pregătire universitară în afara Franței. Majoritatea dintre aceștia provin din Algeria – 22% și din România – 18%. Categoria profesioniștilor din domeniul medical a cunoscut un trend ascendent în ultimii ani, înregistrând o creștere de 43% între anii 2008 – 2013, însă CNOM prevede că până în 2018 va avea loc o creștere de aproximativ 34%.

3.4 Specializările spre care se îndreaptă medicii români

În perioada 2007-2013, se estimează că un număr aproximativ de 3.159 de medici români au migrat în Franța. Conform anunțului făcut de către secretarul general al Consiliului European al Ordinelor Medicilor, dr. Xavier Deau din Franța, în cadrul unei conferințe de presă organizată de Colegiul Medicilor din România, se estimează că dintre medicii care au migrat în Franța, 10% au primit cetățenie franceză, iar 86% dintre ei prestează servicii în sistemul public de sănătate din această țară, a anunțat secretarul general.

“Sunt aproape 4000 de medici români, în toate specialitățile, în special în spitalele de stat. Se ocupa mai mult de medicina generală pentru că au o cultură foarte apropiată de cea franceză. Întrebarea care se pune este de ce un medic este plătit în România cu 300 de euro, în condițiile în care același medic este plătit în Franța, de început, cu de zece ori mai mult. Problema migrației este o chestiune de remunerare a medicilor. Nu mi se pare atât de săracă România, mă mir că există acestă problemă financiară. Este o problemă a societății, a factorului politic”, a susținut Xavier Deau.

De asemenea acesta consideră că medicii români care au optat să lucreze în Franța dau dovadă de o foarte bună pregătire. Cu privire la remunerarea acestora, salariile lor nu diferă de cele ale colegilor francezi. După efectuarea unor calcule, cifra anuală de afaceri a unui medic român care prestează servicii în sistemul de sănătate privat este de aproximativ 60.000 de euro, față de 3.000 – 4.000 de Euro, salarul lunar al unui medic care lucrează în sistemul public.

În opinia prof.dr. Vasile Astarastoae, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), problema care se ridică este una care ține de echitate, în condițiile în care statul român investește în acești medici, însă ei pleacă și acoperă nevoile în UE, fără a primi nimic înapoi pentru eforturile pe care le-a făcut.

În prezent, majoritatea țărilor din Uniunea Europeană se confruntă cu fenomenul migrației profesioniștilor din sectorul sănătății. Meseria cea mai sensibilă când vine vorba despre migrație este cea de medic. În urma obținerii unor specializări în statele membre sau în afara Uniunii, există medici care doresc să revină în țară pentru a practica profesia în România. Avem medici români, care au obținut specializări în state membre sau în afara Uniunii, care doresc să revină în tară, pentru a practica profesia în România. În ultimii trei ani un număr de aproximativ 15 medici specialiști care au făcut pregătirea de specialitate în SUA, Israel, Canada, Australia și Noua Zeelandă s-au adresat Ministerului Sănătății în vederea recunoșterii specialității pentru a reveni să practice în România. Specialitățile în care sunt confirmați acești medici sunt și cele deficitare în sistemul sanitar românesc, respectiv Anestezie Terapie Intensivă, Cardiologie, Endocrinologie, Medicină Internă, Anatomie Patologică, Oncologie Medicală, Psihiatrie, Pediatrie, Oftalmologie și Chirugie Cardiovasculară”, a declarat Raed ARAFAT, ministrul Sănătății.

Conform statisticei elaborate de către CMR, cu privire la specialitările alese de medicii români, prima specialitate spre care se îndreaptă medicii români este medicina de familie/medicina generala, cu un număr de 843 de medici și chirurgia generală cu un număr de 155 de medici.

În cele ce urmează am propus să analizez prin intermediul unor date concrete impactul migrației asupra dezvoltării economice din România. Asfel, vom începe studiu nostru prin analiza evoluției fenomenului migraționist din România.

Grafic nr. 1. Evoluția numărului de emigranți din România în perioada 1990-2011

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza informațiilor furnizate de Institutul Național de Statistică, disponibil on-line pe site-ul https://statistici.insse.ro/shop/, accesat în data de 10.06.2013

După cum se poate observa și din graficul numărul 1, odată cu anul 1990, când granițele țării au fost deschise, numărul emigranților români a fost întotdeauna pozitiv, uneori chiar extrem de mare. Conform statisticilor oferite de Intitutul Național de Statistică, în anul 1990 s-a înregistrat cel mai mare număr al emigranților, respectiv de 96.929 persoane, fenomenul care, chiar dacă în scădere s-a păstrat puternic până în anul 2002, anul în care numărul emigranților români a înregistrat minimul, de 8.154 persoane. Odată cu apariția crizei economice, numărul acestora a început să se afle din nou pe un trend ascendent, înregistrând o creștere în perioada 2008-2011 de la 8.739 persoane cât au fost în anul 2008 la 18.307 în anul 2011.

Este cunoscut faptul că, oamenii, respectiv capitalul uman, este unul dintre factorii de producție principali, poate cel mai important dacă ținem cont de părerea unor specialiști. În aceste condiții, considerăm necesar să analizăm impactul intensificării fenomenului migraționst asupra principalilor indicatori macroeconomici.

Grafic nr. 2. Evoluția P.I.B. din România în perioada 1995-2012

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza informațiilor furnizate de Institutul Național de Statistică, disponibil on-line pe site-ul https://statistici.insse.ro/shop/, accesat în data de 10.06.2013

Știm că, forța de muncă este unul dintre factorii care determină creșterea indicatorilor macroeconomici. Contrar așteptărilor noastre de a identifica o relație inversă între numărul emigranților și P.I.B., în perioada 1995-2002 se poate observa o relație direct proporțională între acestea. Acest lucru se datorează în mare parte creșterii puternice a fenomenului inflaționist, atragerea investitorilor străini de către România și de altfel, corespunde unei faze premergătoare boom-ului economic pe care avea să-l traverseze România. Abia odată cu apariția crizei economice mondiale, resimțită evident și de către țara noastră, se poate observa că între cele două mărimi se înregistrează o relație inversă, respectiv în perioada 2008-2011.

Nu trebui uitat și faptul că, în țara nostră există persoane care imigrează, lucru care în unele cazuri poate compensa pierderea suferită prin emigranții romani.

Grafic nr. 3. Evoluția numărului de imigranți în România în perioada 1991-2011

Sursa: Grafic realizat de autor pe baza informațiilor furnizate de Institutul Național de Statistică, disponibil on-line pe site-ul https://statistici.insse.ro/shop/, accesat în data de 10.06.2013

Dacă în perioada 1990-2002 numărul emigranților era mare, nu putem spune același lucru și despre numărul imigranților. Romania, o fostă țară socialistă, aflată abia la începutul perioadei sale de tranziție spre democrație, care după cum se poate observa este unul lung și anevoios, nu a fost deloc atractivă pentru imigranți. Abia în perioada de boom economic numărul peroanelor străine care se mută în țara noastră a început să crească, însă în comparație cu cel al emigranților acesta este unul infim. Intrarea României în UE a reprezentat o pierdere masivă a forței de muncă, numărul emigraților fiind unul mare și pe un trend ascendent, iar numărul imigranților, și asa mic se afla într-o continuă scădere.

Așa cum se poate observa, România nu este o țară prea atractivă pentru imigranți. Totuși, între cei care aleg să se mute în țara noastră cei mai mulți provin din cadrul Republicii Moldova, Tucia și China, dar și din Africa și Republica Sovietică. Revista National Master, a arătat faptul că în anul 2008 România găzduia un numar de 133.000 emigranți dintre care 13.000 erau refigiați. Peste 50% dintre emigranți erau cetațeni ai Republicii Moldova.

Ceea ce însă nu s-a menționat până acuma dar credem noi că este cel mai important aspect este legat de vârsta și pregătirea persoanelor care părăsesc țara noastră. În cele ce urmează vom analiza aceste aspecte oferind date concrete.

Grafic nr. 4. Structura vârstei imigranților

Sursa: Eurostat. Statistical book, Migrants in Europe. A statistical portrait of the fisrt and second generation, Editura European Commision, 2011, p. 18, disponibil on-line pe site-ul http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-31-10-539/EN/KS-31-10-539-EN.PDF, accesat în data de 01.06.2013

Așa cum se poate observa, vârsta persoanelor care își părăsesc țara de origine este cuprinsă între 17 și 60 de ani, vârstă care corespunde cu perioada activă a unei persoane, conform teoriei ciclului de viață realizată de renumitul monetaris Milton Friedman, conform cărei, o persoană în decursul vieții sale parcurge trei etape: perioada non-activă- perioada copilariei și a pregătirii profesionale, perioada activă- este perioada în care o persoana este activă pe piața muncii, respectiv desfășoară o activitate remunerată și perioada de retragere sau perioada de pensionare.

Conform datelor statistice în perioada 1990-2012 aproximativ 2,8 milioane de persoane au emigrat, iar populația României a ajuns la aproximativ 18 milioane de persoane în anul 2012, pierdere care se datorează în principal sporului natural negativ al populației și intensificării fenomenului migraționist.

Tabel nr. 1. Aspecte ale migrației românești (2009)

Sursa: Tabel realizat de autor pe baza informațiilor furnizate de Revista Nationa Master, disponibil on-line pe site-ul http://www.nationmaster.com/compare/India/Romania/Immigration, accesat în data de 11.06.2013

Conform cercetărilor realizate de către doamna Cristina Antonescu, aproximativ 60% dintre absolvenții studiilor de medicină părăsesc granițele țării noastre pentru un salar și pentru niște condiții mai bune. În perioada 2008-2011, numărul medicilor care au părăsit țara noastră este de peste 8.331, dintre care 1000 s-au înregistrat în perioada ianuarie-iulie 2010, și asta în condițiile în care România înregistrează în fiecare an un deficit de medici, lucru datorat evident plecării în masă a acestora către alte țări.

Tabel nr. 2. Topul orașelor cu cel mai mare număr de medici emigranti în anul 2010

Sursa: Tabel realizat de autor pe baza datelor furnizate de Colegiul Medicilor din România, disponibil on-line pe site-ul http://www.cmr.ro/en/tag/emigrare/, accesat în data de 05.06.2013

Colegiul Medicilor din România ne oferă informații cu privire la numărul emigranților medici din anul 2010 în funcție de orașul unde aceștia și-au finalizat studiilor. Astfel, se poate observa că, cele mai mari centre universitare au furnizat pentru străinătate doar în anul 2010 un număr de 1.805 persoane înalt calificate. Pe primul loc, conform tabelului de mai sus se află Bucureștiul, urmat de Cluj- Napoca, Iași și Timișoara.

Tabel nr.3 Motivațiile medicilor emigranți

Sursa: http://www.ceom-ecmo.eu/sites/default/files/documents/doctors_migration_in_romania_-_romanian_college_of_physicians_-_5_sept_2011_0.pdf , accesat în data de 19.04.2013

Principalul motiv pentru care aceste persoane părăsesc țara de origine este evident cel legat de renumerare, de bani. În plus, ei sunt atrași de condițiile bune de muncă, de oportunitățile de dezvoltare profesională mult mai numeroase, de condițiile de lucru favorabile dar mai ales de posibilitatea de a avea o viață fără griji în ceea ce privește siguranța financiară. Pe lângă acest lucru de care medicii români sunt atrași, acești sunt împinși de salariile mici existente, de posibilitățile reduse de avansare dar și condițiile precare existe la locul de muncă.

Tabel nr. 4. Răspunsul medicilor Români la întrebarea „De ce ați plecat din România?”

Sursa: Medical student&junior doctors forums, disponibil on-line pe site-ul http://www.imed.ro/forum/viewforum.php?f=2 , preluată de pe http://cursdeguvernare.ro/quo-vadis-doctore-ii-situatii-solutii-ale-romaniei-ale-altor-tari.html , accesat în data de 19.04.2013

În cadrul forumurilor special create pentru medici și studenții mediciniști s-au creat diverse sondaje de opinie cu privire la motivația acestora de a părăsii țara de origine, cu scopul de a indentifica pe lângă motivația care are greutatea cea mai mare în rândul acestora. După cum se poate observa din tabelul nr.4, medicii sunt în principal atrași de salariile ridicate oferite de țările dezvoltate precum și de liniștea, siguranța pe care acestea le oferă.

Pentru că România se afla printre cei mai mari exportatori de medici din lume, am fi tentați să credem că acest lucru se datorează existenței unui număr prea mare în țara de origine, respectiv a unui exces de ofertă în acest domeniul. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa, ba din contra. Conform unor date prezentate de Organizația Mondială a Sănătății, România ocupă locul 21 în rândul țărilor lumii la categoria numărului de medici, asistente, dentiști și farmaciști calculate la 10.000 locuitori. Cel mai bine la această categorie stau Australia, Austria și Bulgaria, în acest scop a se analiza anexa 3.

Tabel nr. 5. Clasamentul țărilor unde emigrează medici români

Sursa: Tabel realizat de autor pe baza datelor furnizate de Colegiul Medicilor din Romania, disponibil on-line pe site-ul http://www.cmr.ro/en/tag/emigrare/, accesat în data de 05.06.2013

Dintre tările care beneficiază de pe urma acestor emigranți români, tot Colegiul Medicilor din România ne oferă informații. Conform acestora, Franța este țara cu cei mai multi medici români, urmată de Marea Britanie, Italia, Spania, Suedia, Germania, Irlanda, Olanda, Canada, Belgia, Austria, Portugalia și Cipru.

Însă nu doar medicii sunt cei mare migrează într-un număr mare, ci și inginerii în domeniul IT. La nivel mondial, IT-isti români ocupă locul I sau II, în funcție de an și de țara de origine. Spre exemplu, în anul 2008 România ocupa locul I în ceea ce privește numărul de emigranți în domeniul IT-ului din Europa, lucru care poate fi ușor observat din graficul de mai jos.

Grafic nr. 5. Emigranții din domeniul IT-ului

Sursa: Florea Adrian, Maghear Diana, Macroeconomic implications of brain migrations, disponibil on-line pe site-ul http://steconomice.uoradea.ro/anale/volume/2008/v2-economy-and-business-administration/v2-economy-and-business-administration.pdf, accesat în data de 10.06.2013

În anul 2008, peste 300 de informaticieni români lucrau pentru renumitul Bill Gates în Redmond, ceea ce consideram că reprezintă o dovadă importantă cu privire la calitatea ridicata a forței de muncă din România.

Tabel nr.6 Topul țărilor emigrante în cadrul EU-27 în anul 2008

Sursa: Eurostat. Statistical book, Migrants in Europe. A statistical portrait of the fisrt and second generation, Editura European Commision, 2011, p. 18, disponibil on-line pe site-ul http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-31-10-539/EN/KS-31-10-539-EN.PDF, accesat în data de 01.06.2013

Potrivit statisticilor realizate de Comisia Uniunii Europene, România ocupă primul rând în clasamentul țărilor cu cel mai mare număr de emigranți membre UE, urmată de Polonia și de Bulgaria. Conform acestora din 1.000 de locuitori, 384 aleg să părăsească teritoriul României pentru o viață, un trai mai bun și mai sigur. Din păcate, tot aceștia arată că cei mai mulți emigrațti fac parte din categoria persoanelor calificate și înalt calificate, tinere și sănătoase, active pe piața muncii, care sunt gata să își pună la dispoziția altei țări capacitățile fizice și intelectuale pe care le dețin.

3.5 Implicațiile pozitive și negative ale migrației

După dispariția regimului socialist din România, fenomenul migratoriu a început să capete valente tot mai insemnate. Astfel in primul val migratoriu Romania a pierdut un număr însemnat de ingineri, tehnicieni și medici, aceștia plecând către Canada, S.U.A. și Franța. Au urmat apoi personale specializate în domeniul IT-ului, economiștii dar și cadrele didactice. Însă nu doar agenții economici înalt calificați au plecat ci și cei mediu-calificați, către țări cum ar fi Spania, Italia și Germania.

Conform unui studiu realizat de Migration Advisory Commitee și prezentat de revista „Guradian”, emigranții români și bulgari sunt în cea mai mare măsura persoane tinere, fără familie, care în cele mai multe cazuri își întemeiaza o familie în țara gazdă. Pe termen lung acest lucru va determina creșterea ratei natalitații în țara gazdă și implicit a cererii pentru serviciile educaționale. Pe cale de consecință se poate deduce că, în țara de origie numărul persoanelor tinere, active pe piața muncii și rata natalității se va reduce, ceea ce va atrage o serie de consecințe negative pe termen scurt, mediu și lung.

În ceea ce privește impactul migrației asupra sistemelor de sănătate, acesta nu se poate resimții decât în țara de origine deoarece, așa cum se știe dar și cum de altfel este prezentat și în graficul nr. 4, pesoanele care migrează sunt cele tinere, sănătoase și gata de muncă. În schimb, în țara de origine rămân persoanele tinere și cele bătrâne, care nu sunt active pe piața muncii dar care însă solicită ajutor din partea statului și sunt cele mai mari consumatoare de servicii medicale.

Tot în revista „Guardian” este subliniat faptul că emigranții contribuie în mod semnificativ la formare bugetului național prin intermediul taxelor și a impozitelor pe care le plătesc, la creșterea speranței de viață deoarece un număr însemnat lucrează în cadrul serviciilor medicale, la creșterea diversității culturale și nu în ultimul rând la creșterea cercetării și dezvoltării, pentru că, așa cum am mai subliniat, un număr însemnat de persoane înalt specializate emigrează. Mai mult, profesorul Zaman Vasile în cercetările efectuate a observat că, în țările în care migrează forța de muncă înalt calificata s-au înregistrat creșteri economice datorate creșterii capacității creative a celui mai important factor de producție, respectiv capitalul uman.

Astfel, putem afirma că, migrarea forței de muncă calificată și înalt calificată reprezintă o dublă pierdere pentru România. Pe de o parte pentru că se crează un deficit în sfera din care au plecat emigranții iar pe de alta parte, țara a pierdut toți acei bani pe care i-a investit în creșterea și pregătirea emigrantului

În opinia multor economiști, îmbătrânirea populației este poate cel mai puternic efect resimțit mai ales în România datorită creșterii ratei migrației după anul 1989. Odată cu reducerea ponderii populației active crește presiunea asupra celor care au rămas în țară pentru a-i susține pe copii și bătrânii existenți dar și persoanele care necesită servicii sociale.

Schimbări socio-economice datorită migrației se pot vedea și din analiza indicelui de fecunditate în România, unde acesta a scăzut de la 2,1 copii/femeie cât era în anul 1989 la 1,3 copii/femeia în anul 2012. Ceea ce evident contribuie la îmbătrânirea demografică și la modificarea dimesiunii familiei

Într-un mod oarecum indirect odată cu pierderea populației se înregistrează și o reducere a exporturilor deoarece cantitatea de produse și servicii finale sau intermediare realizate se reduce, ceea ce afectează indicatorii macroeconomici ai țării.

Migratia fortei de munca implica si cateva aspecte pozitive dintre care cel mai insemnat reprezinta banii trimisi de catre acestia familiilor ramase in tara. Spre exemplu, in anul 2012 2/3 din banii trimisi in tara provin de la emigrantii plecati in Spania si Italia. Un alt exemplu ar fi anul 2007 cand emigrantii romani au trimis bani in tara in suma de 6.5 miliarde euro, ceea ce a reprzentat 5.7% din intregul P.I.B.

În anul 2012, din totalul absolvenților de învățământ superios, aproximativ 10-12% au emigrat în mod legal. Dintre absolvenții învățământului liceal și postliceal aproximativ 26% dintre ei au părăsit țara de origine în timp ce doar 9% dintre persoanele cu studii profesionale au făcut parte din categoria emigranților.

Tabel nr.6 Implicații pozitive și negative ale migrației resimțite atât de țara gazdă cât și de cea de origine

Sursa: Tabel realizat de autor pe baza informațiilor prezentate în prezenta lucrare

Concluzii. Sondaj de opinie. Rezultate și discuții

Studiul de față este un studiu observațional, care are la bază un sondaj de opinie (vezi anexa 2). La sondaj au participat un eșantion de 6o de persoane, care a cuprins atât studenți aflați în anii terminal (IV, V, VI), cât și medici rezidenți și specialiști de la diferite specialități.

Cele 60 de persoane incluse în sondaj au fost împărțite în trei loturi, astfel:

Lotul I, care cuprinde studenți ai Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea din anii terminali;

Lotul II, care include medici rezidenți la diferite specialități;

Lotul III, în care sunt incluși medici specialiști și primari din diferite ramuri ale medicinii.

Vârsta medie a persoanelor intervievate este de 31 +/- 7,88 ani, cu vârsta minimă de 22 ani și vârsta maximă de 55 ani, iar repartiția pe loturi este detaliată în tabelul I.

TABEL 7.

FIGURA 1. Repartiția pe grupe de vârstă a eșantionului cuprins în sondaj.

În ceea ce privește repartiția pe sexe este egală în populația studiată, iar repartiția lor în loturi este redată în tabelul II.

TABEL 8.

Figura 2. Repartiția pe sexe a eșantionului.

În ceea ce privește răspunsul la întrebarea: “V-ați gândit să plecați din țară?“un număr de 43 de persoane au răspuns DA, iar 17 persoane NU.

Figura 3. Răspunsul la întrebarea 1.

Din cei care au răspuns “DA“ la prima întrebare, 30 au invocat un singur motiv, acesta fiind “salariul mic“, 13 au mai motivat plecarea lor și datorită condițiilor de muncă, 7 au mai invocat ca motiv denigrarea medicilor iar unul a mai adăugat și motivele organizatorice ale sistemului de sănătate.

La întreberea 2: “În cazul în care optați să plecați din țară, vă gândiți să vă întoarceți înapoi în România?“ cea mai mare parte dintre participanții la sondaj au declarat că s-ar întoarce în țară, 4 persoane s-au declarat indecise și 24 de participanți au răspuns “NU“ s-ar întoarce în țară.

Figura 4. Răspunsul la întrebarea 2.

Principalul motiv invocat pentru care s-ar întoarce în țară, al celor care au răspuns cu “DA“ , dar și al celor declarați indeciși este reprezentat de “FAMILIE“.

Dintre cele 60 de persoane intervievate 2 sunt medici dentiști, 30 aparțin specialităților medicale și 28 specialităților chirurgicale.

Figura 5. Repartiția pe specialități a celor intervieivați.

La întrebarea: “Ce părere aveți despre condițiile de muncă în domeniul medical din țară?“ cele mai multe persoane au considerat că condițiile de muncă în sistemul sanitar sunt proaste (25), satisfăcătoare (23), bune (11) și doar o singuă persoană a considerat că condițiile sunt foarte bune.

Figura 6. Răspunsurile la întrebarea 4.

La întrebarea următoare: “Credeți că sunt respectați medicii din România pentru munca lor?“ un număr de 21 de persoane au răspuns că “prea puțin“, 18 au afirmat că “puțin“, 14 susțin că “DA“, iar 4 persoane “deloc“.

Figura 7. Răspunsurile la întrebarea 5.

La întreberea: “Ce măsuri ar trebui luate pentru a stopa emigrarea medicilor români?“ din cele 60 de persoane intervievate:

31 au reclamat o singură doleanță;

25 au propus 2 măsuri;

Iar restul mai mult de 3 recomandări pentru noul legislativ.

Printre cele mai invocate măsuri sunt cele salariale (de creștere a salariului medicilor), urmate de condițiile de muncă, de creștere a respectului față de medici prin crearea de programe de educare în masă a oamenilor și nu în ultimul rând de reorganizare a sistemului medical.

Figura 8. Răspunsurile la întrebarea 6.

La întrebarea 7: “Ce hotărâri ar trebui să adopte Ministerul Sănătații pentru a motiva proaspeții studenți să nu părăsească România?“ cei mai mulți dintre participanții la sondaj (25) au propus o singură hotărâre, care se referă la motivarea salarială a tânărului absolvent, 23 au considerat că în afara motivației financiare un factor determinat ar mai fi și îmbunătătțirea condițiilor de muncă din sistemul medical, iar 12 persoane au mai adăugat și stabilitatea locului de muncă.

Figura 9. Răspunsurile la întrebarea 7.

Bibliografie

A.Cărți de specialitate

Băcescu-Cărbunaru A., Băcescu M – Teste și probleme de macroeconomie, Editura C.H. Beck, București, 2007

Borjas G.J. Labor economics, Ed. 4, McGraw-Hill/Irwin, New York, 2008

Chagnolland D.. – Dicționar al vieții politice și sociale, EdituraAll, București, 1999

CMED, Rapport Brundtland, Notre avenir a tous, Editura Fleure, Montreal, 1987

Cucu Vert “Geografia populației și a așezărilor umane”, Editura Didactică și Pedagogică, 1981

David Held, Anthony Mc Grew, David Goldblatt și Jonathan Perraton, Transformări globale, Politică, economie și cultură, Editura Polirom, 2004

Duță Alexandrina, Băbăiță I., Silași Gr. – Macroeconomia, Editura ,,Orizonturi Universitare’’,Timișoara, 1999

Etzo I., – Determinants of interregional migration in Italy: A panel data analysis, MPRA Paper, No. 8637, University Library of Munich, Germany, 2008

Everett S.Lee – A theory of Migration, in J.A.Jackson , (ed.) Migration, 1969

Florea Adrian, Maghear Diana, Macroeconomic implications of brain migrations, disponibil on-line pe site-ul http://steconomice.uoradea.ro/anale/volume/2008/v2-economy-and-business-administration/v2-economy-and-business-administration.pdf

Francois Perroux, „La lutte pour une autre developpement fait progresser la pensee economique”, în „Le Monde", 9 oct. 1979

Friedman Milton & Rose, Liber sa alegi. Un punct de vedere personal, Editura All, 1998

Greenwood M.J., – Ch. 12. “Internal migration in developed countries”, in Rosenzweig, 1997, M. R. and Stark, O. (eds.), Handbook of Population and Family Economics, vol. 1B, Amsterdam, Elsevier, 1997

Horváth I., Anghel R.G., 2009. “Migration and its Consequences for Romania” Südosteuropa57(4)

Ignat I., Pohoață I., Clipa N., Luțac Gh. – Economie politică, Editura Economică, București, 1998

Impactul social al emigrării și al migrației rural-urbane în Europa Centrală și de Est, România aprilie 2012, preluat din http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&ved=0CDMQFjAB&url=http%3A%2F%2Fec.europa.eu%2Fsocial%2FBlobServlet%3FdocId%3D8849%26langId%3Dro&ei=g1rAUdSBEIjCPIGMgKAG&usg=AFQjCNGDjIDnEwSgZLfDE-YsMtYl3Avopw&bvm=bv.47883778,d.ZWU

Jackman R. , Savouri S., – Regional migration in Britain: An analysis of gross flows using NHS central register data, Economic Journal, vol. 102, 1992

Jacques Leçaillon, La croissance économique. Analyse globale, Edition Cujas, 1972

Jennissen R. – Causality chains in the international migration systems approach, Population Research and Policy Review, vol. 26, 2007

Monica Roman, Cristina Voicu – Câteva efecte socioeconomic ale migrației forței de muncă asupra țărilor de emigrație. Cazul României., Economie teoretică și aplicată, Volumul XVII, 2010

Mic dicționar enciclopedic , Edi¡ia a II-a, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978

Maillet, Pierre, La croissance économique, PUF, 1976; Raymond Aron,Dix-huit leçonssur la société industrielle, Galimard, 1962

Mărgineanu I, Precupețu I, Preoteasa A. M.. – Dinamica stării de spirit a populației în perioada de tranzacție, Institutul Social Român, Universitatea București, 2002

Molho I., – Theories of migration: a review, Scottish Journal of Political Economy, vol. 33, 1986

Miftode, V., 1984, Elemente de sociologie rurală, Editura Științifică și Enciclopedică, București

Moldovan M. Managementul resurselor umane, Editura Publichpress, București, 2006

Negucioiu A, Drăgoescu A, Pop S, Economie politică, volumul II, Editura George Barițiu, Cluj-Napoca, 1998

Negrei C. – Bazele economiei mediului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996

Olteanu I. – Limitele progresului și progresele limitelor,Editura Politică, București, 1981

Postelnicu Gh. – Economie politică, vol. II, Editura Imprimeria “Ardealul”, Cluj-Napoca, 2004

Prahoveanu E. – Economie-Fundamente de teorie economică, Editura Eficient, București, 1998

Rotariu T.- Migrație, în Dicționar de sociologie, coord.: Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu, Editura Babel, București, 1998

Ștefănescu F. – Dezvoltarea durabilă și calitatea vieții, EdituraUniversității din Oradea, Oradea, 2007

Silași Gr., Sîrghi Nicoleta – Macroeconomia în fișe, Editura Mirton, Timișoara, 2005

Sârbovan M. L. – Macroeconomie, Editura Eurostampa, Timișoara, 2006

Schulte, B., „Treatment of Third Country Nationals in EuropeanCommunity Law. The Status Quo”, în ed. Jorens, Y., Schulte,B., „European Social Security Law and Third Country Nationals”, Max-Planck-Institut fur Auslandisches und Internazionales Sozial Recht, Munchen, 1989

Silvers A., – Probabilistic income maximizing behaviour in regional migration, International Regional Science Review, vol. 2, 1977

Sarcinschi A., Migrație și securitate, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I”, București, 2008

Staicu, G, Moraru L.C., „Paradigma creșterii endogene. Implicații privind teoria și politica economică” – ASE;  de asemenea, modele ale creșterii economice: Cristian Socol, Aura Socol, „Modelul european: creștere economicã, convergență și coeziune”, preluat de pe http://www.ectap.ro/paradigma_cresterii_endogene_implicatii_privind_teoria_si_politica_economica_de_gabriel_staicu_liviu_catalin_moraru/a171/

Sora Virgil, Mihaescu Constanța, Colibaba Dana, Grădinariu Giani, Danciu Aneila, Analiza statistic-demografică. Teorie și aplicații, Editura Economica

Ulrich L., Bojincă M., Stănciugelu Ș, Mihăilă V., Al patrulea val:Migrația creierelor pe ruta Romania-Occident, Fundația Soros Romania, București, 2011

Valeriu Coste – Efectele migrației asupra economiei naționale, Analele științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași 2004/2005

Valentine Tuguf – Efectele migrației asupra creșterii economice în condițiile crizei globale, doctorand [anonimizat], Târgoviște

B.Lucrări și articole de specialitate

World Health Organization (WHO). Working together for health: The World Health Report 2006, preluat din  http://www.who.int/whr/2006/en/index.html

Zaman Vasile, preluat din rezumatul tezei de doctorat al doamnei Lupu Nicoleta, Aspecte legate de mobilitatea spațială și socială a populației după anul 1989 în București, disponibil on-line pe site-ul www.unibuc.ro/…/Rezumatul%20tezei%20de%20doct

C.Periodice, reviste, statistici

Antonescu Cristina, Revista Corect Social, disponibil on-line pe site-ul www.corectnews.com/node/28744/save/pdf,

Eurostat. Statistical book, Migrants in Europe. A statistical portrait of the fisrt and second generation, Editura European Commision, 2011, disponibil on-line pe site-ul http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-31-10-539/EN/KS-31-10-539-EN.PDF

Medical student&junior doctors forums, disponibil on-line pe site-ul http://www.imed.ro/forum/viewforum.php?f=2 , preluată de pe http://cursdeguvernare.ro/quo-vadis-doctore-ii-situatii-solutii-ale-romaniei-ale-altor-tari.html ,

Revista National Master, disponibil on-line pe site-ul http://www.nationmaster.com/graph/imm_imm_pop_num_of_imm-immigration-immigrant-population-number-immigrants

Revista Gurdian, din luna aprilie 2013, disponibil on-line pe site-ul http://www.guardian.co.uk/commentisfree/2013/apr/05/bulgarian-romanian-immigrants-impact-numbers

https://statistici.insse.ro/shop/,

Sitografie

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/medici-emigrare-strainatate-180182.html

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/peste-3100-de-medici-romani-au-emigrat-in-franta-in-ultimii-sase-ani-183258.html/

http://www.ceom-ecmo.eu/sites/default/files/documents/doctors_migration_in_romania_-_romanian_college_of_physicians_-_5_sept_2011_0.pdf

http://www.clr.ro/eu3/Capitole%20negociere/CAP02-DP.pdf

http://www.cmr.ro/en/tag/emigrare/,

Quo vadis, doctore? (I) Cu cât finanţează România Sănătatea Europei

http://www.deprofesiemedic.ro/stiri?id=4

http://www.evz.ro/detalii/stiri/alarmant-numarul-medicilor-din-romania-a-scazut-la-un-nivel-ingrijorator-1019936.html

http://www.ier.ro/documente/spos_2012/spos_1_2012.pdf

Migraţia medicilor din România, considerată alarmantă de OMS

STUDIU: Aproape 3% dintre medici şi între 5 şi 10% dintre asistentele din România emigrează în fiecare an

http://www.medicalmanager.ro/articol.php?id=14662

http://www.medicinascolara.com/stiri-medicina-scolara/Peste-4.000-de-medici-romani-p_18894/

http://www.mmediu.ro/vechi/dezvoltare_durabila/definitia.htm

http://www.ms.ro/comunicate-presa-print.php?id=11987

http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/popula-ia-rom-niei-efectele-emigra-iei-n-scop-de-munc

http://www.mytex.ro/expres/2-400-de-medici-au-parasit-romania-in-2012_348183.php

http://www.nationmaster.com/compare/India/Romania/Immigration

http://old.cmr.ro/content/view/1056/11/

http://www.realitatea.net/peste-3000-de-medici-romani-au-emigrat-in-franta_1205213.html

http://romaningermania.ro/in-cati-ani-va-fi-depopulata-romania/

http://sanatate.bzi.ro/alarmant-peste-3-000-de-medici-romani-au-emigrat-in-franta-in-ultimii-sase-ani-28390

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/137/art05-bristena.html

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/166/art19-Teodorescu.php,

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Migra%C8%9Bia_popoarelor&action=edit&section=11

ANEXE

Anexa 1

Sursa: http://cursdeguvernare.ro/quo-vadis-doctore-i-cu-cat-finanteaza-romania-sanatatea-europei.html , accesat în data de 19.04.2013

Anexa 2

Sondaj de opinie

V-ați gândit să plecați din țară?

Da. Motivați. …………………………………………………………………………………

Nu. Motivați. …………………………………………………………………………………

În cazul în care optați să plecați din țară, vă gândiți să vă întoarceți înapoi în România?

Da. Motivați. ………………………………………………………………………………..

Nu. Motivați. ………………………………………………………………………………..

Care ar fi specializarea spre care v-ați îndrepta?

Medicină generală

Chirurgie

Cardiologie

Neurologie

Ortopedie

Obstetrică și Ginecologie

Pediatrie

Alte specializări ……………………………………………………………………………..

Ce părere aveți despre condițiile de muncă în domeniul medical din țară?

Foarte bune

Bune

Satisfăcătoare

Proaste

Credeți că sunt respectați medicii din România pentru munca lor?

Da

Prea puțin

Deloc

Ce măsuri ar trebui luate pentru a stopa emigrarea medicilor români?

Ce hotărâri ar trebui să adopte Ministerul Sănătații pentru a motiva proaspeții studenți să nu părăsească România?

Răspunsul la fiecare întrebare se vor marca cu x în căsuța alăturate variantei pentru care ați optat.

Anexa 3

Tabel nr. 9. Numărul de doctori, asistente, dentiști la 10.000 locuitori

Sursa: Tabel realizat de autori pe baza infomațiilor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, preluat de pe http://cursdeguvernare.ro/quo-vadis-doctore-i-cu-cat-finanteaza-romania-sanatatea-europei.html, accesat în 19.04.2013

Anexa 4

Lista abrevierilor utilizate în text