Efectele Migratiei Externe Asupra Copiilor Ramasi Acasa
=== Anexa 2 – Chestionar ===
– Anexa 2 –
Chestionar pentru identificarea dificultăților de învățare
ale elevilor cu părinți emigranți
NUMELE ȘI PRENUMELE RESPONDENTULUI: ____________________________________
__________________________________________________________________________________
FUNCȚIA DIDADCTICĂ (SPECIALITATEA): _______________________________________
ȘCOALA: _____________________________________________________________________
CLASA: _______________________________________________________________________
Câți dintre elevii clasei au plecat definitiv pe parcursul anului școlar 2008-2009 în străinătate?______________________. În ce țări? ______________________________________
Dintre elevii clasei dumneavoastră, câți au părinți în străinătate? ___________________________
Acești elevi au rămas în îngrijirea:
Mamei ____;
Tatălui ____;
Bunicilor materni ____;
Bunicilor paterni ___;
altor persoane ___;
Considerați că elevii în cauză:
Sunt predispuși riscului școlar și social? __________;
Suferă din punct de vedere afectiv? ___________;
Au tendința evidentă spre indisciplină și violență? ______;
Se confruntă cu mai multe probleme de învățare? Da _____Nu _____ Nu știu_____
Sunt predispuși la eșec școlar? Da ____ Nu ____ Nu știu ____
Sunt predispuși la inadaptare socială? Da ____ Nu ____ Nu știu ____
Sunt marcați din punct de vedere afectiv (interiorizați, frustrați, anxioși, etc.)? Da ____ Nu ____ Nu știu ___
Alte observații ________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
Manifestă tendințe spre indisciplină și violență? Da ___ Nu____ Nu știu ___
Exprimați o opinie despre realitatea expresiei “educația prin telefon” (valabilă copiilor cu părinți plecați în străinătate):
____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Ce alte consecințe are absența părinților asupra educației elevilor ? _________________________
______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
13. Precizați cele mai frecvente dificultăți de învățare, referindu-vă la elevii cu părinți emigranți, cu care lucrați sau cu care ați lucrat, și la dificultățile specifice anumitpr discipline de studiu: __________
_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
14. Ati avut ocazia în activitatea d-voastră didactică să lucrați cu copii ai căror părinți au emigrant și care au fost totuși elevi eminenți, olimpici, premianți, etc. ? ___________________________________
___________________________________________________________________________________
Vă mulțumesc!
=== Efecteme Migratiei Externe Asupra Copiilor Ramasi Acasa ===
Introducere
Lucrarea de față își propune să abordeze într-o manieră descriptivă și explicativă fenomenul migrației, în primul rând să evidențieze care sunt costurile sociale ale migrației externe din România. S-a încercat expunerea problemelor acestui tip specific de migrație, mai exact migrația internațională sau externă circulatorie de tip dute-vino care a înregistrat o creștere constantă în România în ultimii ani. Deplasările pentru muncă în străinătate sunt parte a unei strategii de viață cu efecte majore asupra individului și a gospodăriei, mediului familial. Are loc în acest sens o evidențiere a costurilor sociale ale fenomenului care capătă amploare la nivel național.
Maniera de abordare este cu predilecție una calitativă dar are în vedere și o abordare cantitativă, ceva mai restrânsă la nivelul câtorva localități din județul Bihor. Obiectul s tudiului este migrația externă fără a face în schimb precizarea caracterului său temporar sau definitiv, pentru acest lucru fiind necesară o amplă și îndelungată studiere a migranților, după o perioadă de timp dincolo de care acestea pot fi considerate ca fiind definitive. Migrația externă determină în jurul său un set larg de fenomene sociale, însă ceea ce caracterizază lucrarea de față sunt fenomenele microsociale reportate la nivel nivelul instituției familiei și cu precădere la nivelul dezvoltării copiilor rămași singuri acasă.
Plecarea părintilor la muncă în străinătate reprezintă un fenomen social cu impact complex asupra dinamicii și funcționalității familiei, copiii rămași singuri acasă sunt victime ale neglijării emotionale, educaționale, medicale etc.. Datorită nesupravegherii, acești copii devin vulnerabili la abuz, exploatare prin muncă și alte situații de risc, cu consecințe negative pe termen scurt și lung, care necesita o intervenție pluridisciplinară specializată.
Concret, în ultimii ani, din ce în ce mai mulți oameni, preponderent din păturile modeste ale populatiei dar și din cele sărace, aleg să emigreze fie motivând lipsa unui loc de muncă în regiunea de rezidență, fie pentru a obține salarii mai bune. În multe dintre aceste situații sunt afectați și copiii iar fenomenul copiilor rămași acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate a atras inițial atenția presei, în special prin cazuri izolate dar care au impact mediatic puternic. Cu repeziciune fenomenul a devenit cunoscut ca cel al „copiilor rămași singuri acasă”, chiar dacă semnificația sa concretă nu se aplică decât la un procentaj mic al copiilor cu părinți emigranti. Deși este un subiect amplu mediatizat, situația copiilor cu părinți plecați în străinătate la muncă a fost puțin studiată. În acest moment nu se cunoaște nici
numărul acestora și nici consecințele negative sau pozitive generate de plecarea părinților la muncă în străinătate. Există unele date statistice oficiale (din păcate insuficiente), precum și câteva studii ale unor organizații non-guvernamentale; aceste studii sesizează unele dintre problemele apărute și sunt un bun punct de pornire.
Emigrarea tinerilor compromite, ideea de familie, funcțiile/rolul acesteia într-o societate. Această modificare la nivelul mentalului social este augmentată de o altă modificare ce are loc în sfera a ceea ce înseamnă copil/copilarie cu valorile specifice. Separarea părinților, emigrarea acestora pentru un ’’trai mai bun’’, declanșează o răsturnare a valorilor în sens negativ în rândul copilului.
Plecarea părinților pentru perioade îndelungate de timp reprezintă o cauză pentru scăderea performanțelor școlare ale copiilor, pentru degradarea stării lor fizice și psihide deopotrivă, cauzate de lipsa controlului, dificultăți de adaptare , deficiente de îngrijire, de supraîncărcare cu sarcini precum și o cauză pentru comportamentele deviante, etc.
Plecarea unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate pe o perioadă mai lungă de timp determină trăirea sentimentului de abandon, cu repercursiuni asupra modelării personalității lor. Conștientă de această reaalitate și bazându-mă pe interpretarea datelor culese în cadrul etapei practice/constatative a lucrării am formulat cu valoare de premisă următoarea idee: în mediul școlar, principalele probleme identificate la copii cu părinți emigranți se referă la modul de relaționare cu colegii și la modul/nivelul de îndeplinire a cerințelor didactice.
Capitolul I.
Fenomenul migrației – implicații, dimensiuni
Fenomenul migrației a existat dintotdeauna, concretizat prin transhumanță, invazii, colonizări și cruciade, sau provocate, în general, de atracția exercitată de regiunile mai bogate asupra populațiilor mai sărace. În zilele noastre preocuparea demografică reapare datorită riscurilor pe care le naște în producerea unor crize, la nivel local, zonal, continental sau planetar ce ar putea influența în mod negativ ordinea socială, sau în declanșarea unor tulburări a echilibrelor etnice sau religioase.
Deși în ultimul deceniu în unele zone ale lumii, precum Europa, migrația a înregistrat fluxuri sporite, problema migrației internaționale este pentru multe state ale lumii o preocupare conjuncturală, chiar reziduală, mai degrabă de răspuns la unele evoluții decât de gestiune sau estimare a circulației persoanelor.
În cadrul fluxurilor de populație, circulația forței de muncă înregistrează dimensiuni în creștere, atât a numărului cât și a intensitătii. La scară mondială migrația este relativ redusă, cca 3% din populația lumii. Deși fluxuri migratorii importante întâlnim într-un număr relativ moderat de state ale lumii “nici o țară din lume nu rămâne în afara fluxurilor migratorii internaționale”. Acestea sunt fie țară de origine, fie țară de tranzit sau de destinație pentru migranți, ori dețin toate cele trei atribute simultan.
Pentru spațiul european, circulația persoanelor și respectiv a forței de muncă prezintă o importanță deosebită, lărgirea UE în valuri succesive, îmbătrânirea demografică a populației țărilor (vest)-europene într-un ritm accelerat și motivele economice reprezentând principalele stimulente pentru intensificarea circulației persoanelor și a forței de muncă.
După cum se știe populația mondială în ultimii cincizeci de ani a crescut considerabil. Evoluția și repartizarea sa a evoluat sub influența, pe de o parte, a dinamicii populațiilor din zona lumii a treia, și, pe de alta parte, sub influența îmbătrânirii progresive a populației din zonele cele mai bogate. Aceste state au devenit în câțiva ani dependente de cerințele de imigrări. Perioada actuală se caracterizează prin rasturnarea de tendințe și prin complexitatea extremă a mișcarilor populației mondiale.
Migrația internațională. Concepte și cauze
Migrația internațională, prin amploarea, dinamismul și consecințele profunde pe care le generează – se impune tot mai mult atenției opiniei publice din mai toate țările lumii. În țara noastră, cunoașterea dimensiunilor acestui fenomen, a implicațiilor sale, a căilor și posibilităților de înlăturare sau cel puțin de atenuare , a urmărilor negative pe care le are asupra țărilor furnizoare de forță de muncă, a migranților însuși și a familiilor lor, reprezintă însemnătate atât din punct de vedere informațional cât și sub aspect educativ.
Privit în evoluția sa istorică, fenomenul migrației populației de pe un teritoriu pe altul, este tot atât de vechi precum existența societății înseși. Este suficient să amintim că de-a lungul perioadei de dominație engleză, între 1607 și 1776, coloniile nord-americane au absorbit peste un milion de oameni. Între anii 1720 și 1770, circa 270.000 de europeni au trecut peste Atlantic, cu destinația principală, America de Nord, iar între 1783 și 1829, S.U.A. a crescut cu aproximativ 250.000 de imigranți. De asemenea, între a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și primul Război Mondial, au mai emigrat spre America de Nord aproape 40 de milioane de persoane, cei mai mulți provenind din Marea Britanie și Germania. Criza economică din 1929 a constituit ocazia și pretextul unei modificări a datelor problemei. Mișcarea s-a încetinit fără să înceteze, iar spre sfârșitul anilor 1930, a cunoscut o direcție nouă. Această reorientare a curentului migrator secular a atins practic toate țările tradiționale de emigrație, și s-a efectuat într-o perioadă de timp relativ scurtă.
Spre deosebire de acest tip de migrație evocat anterior, așa-zisele migrații permanente, muncitorul recrutat temporar migrează știind că se va întoarce în țara sa de origine, după o anumită perioadă de timp. El nu este încurajat să își aducă membrii familiei, care nu muncesc, pentru a locui în țara în care a emigrat. Această trăsătură caracteristică a ultimelor decenii a dat o nouă dimensiune implicațiilor economice și social-politice ale migrației internaționale a forței de muncă pentru țările de origine.
Prin migrație internațională a forței de muncă se înțelege, în general, deplasări de persoane, singulare sau de grupuri, familii în afara granițelor naționale, în speranța unor condiți de trai mai bune. Ea constituie o mișcare, o schimbare simultană de spațiu fizic și socio-cultural, care implică nu numai deplasarea dintr-o comunitate în alta, ci presupune și distrugerea atașamentelor structurale din zona de plecare, reorganizarea sistemului național la destinație și asimilarea culturală a mediului de primire.
Daca facem referire asupa unui teritoriu național, vom observa și distinge mai multe forme de migrație:
– Migrația externă sau internațională realizată in afara granițelor unei țări.
În prezent există câteva mecanisme de migrare prin care are loc migrația la nivel internațional. Vom pune accentul pe acele mecanisme pe care le regăsim la nivel european, și anume cele prin care persoane din România migrează către țările Uniunii Europene. Astfel avem :
Migrația definitivă, cînd migrantul nu se mai întoarce. Este desigur dificilă caracterizarea unui act migratoriu ca fiind temporar sau definitiv, în momentul producerii lui. De aceea, o regulă, imperios necesară a definitivării procesului de migrație este o reconstituire a acestora, după o perioadă de timp dincolo de care acestea pot fi considerate ca definitive.
Migrația permanentă legală : reprezintă fluxurile migratorii ce pleacă din România către terțe țări pentru a se stabili acolo prin următoarele modalități :
-pe baza obținerii unor vize de emigrare în cadrul unor programe speciale de încurajare a emigrării unor persoane ce dețin calificări ce sunt deficitare în țara primitoare sau alte tipuri de programe (gen loteria vizelor). UE nu derulează astfel de programe de emigrare permanentă. Cetățenii români care emigrează permanent se îndreaptă către țările ce au astfel de politici și programe de emigrare cum ar fi Canada, Australia, Noua Zeelandă, SUA ;
-prin căsătoria cu un cetățean dintr-o țară membră UE și schimbarea locului de rezidență în țara partenerului de viață ;
– posibil ca refugiat sau azilant din motive politice sau de război. În ultimii ani nu a fost cazul României, dar a fost cazul statelor din fosta Iugoslavie.
Migrația temporară, cînd deplasarea se efectuează pentru o perioadă determinată de timp, după care individul migrant se întoarce la locul de origine (unde, de regulă, își păstrează locuința și familia).
Migrația temporară legală : se referă la cei ce se deplasează pe teritoriul unei țări din UE pe o perioadă delimitată de timp (de la câteva luni la câțiva ani).
– Studenții : Pe de o parte este vorba despre studenți din Europa Centrală și de Est (România) care merg la studii în țările Uniunii Europene și care ulterior se vor întoarce (cel puțin o parte din ei) în țările lor de origine.
– Lucrătorii (migrație de înlocuire) : Pe de altă parte este vorba despre lucrători din Europa Centrală și de Est (România) care pleacă să muncească cu contracte de muncă încheiate pe baza acordurilor bilaterale dintre state. Astfel în anul 2002, prin intermediul Oficiului pentru Migrația Forței de Muncă din România au emigrat temporar pentru a munci în UE un număr total de peste 35.000 persoane.
– Refugiații și azilanții : Refugiații care obțin drept de stabilire temporară într-o țară gazdă din UE sau azilanții care solicită azil pe motive politice sau care se ascund în spatele unor astfel de motive. Acest tip de migrație este din ce în ce mai restricționat, iar în privința cetățenilor români care migrează către UE, gradul său de aplicabilitate tinde către zero.
Migrație ilegală de tranzit : este mecanismul prin care persoane din terțe țări, din afara Europei Centrale și de Est emigrează în aceste țări, inclusiv România cu scopul de a merge și emigra mai departe în Uniunea Europeană. Acest fenomen este relativ nou și s-a constatat că principalele sale caracteristici sunt ilegalitatea și implicarea organizațiilor criminale în trafic de persoane.
Migrație ilegală a celor din Europa Centrală și de Est (din România) : cuprinde persoanele de naționalitate română ce pleacă din România și rămân ilegal într-o țară UE – după expirarea duratei legale de ședere (de 3 luni), persoane care pleacă în calitate de turiști dar când ajung în țara de destinație desfășoară activități lucrative pe piața neagră sau persoanele care intră și rămân ilegal pe teritoriul unei țari UE.
Migrație circulatorie cu ajutorul rețelelor migratorii (legală sau ilegală) : Migrația circulatorie se referă la mișcarea pendulară între țara de origine și una sau mai multe țări de destinație. Migranții merg și muncesc o perioadă în străinătate, se reîntorc în țară, stau o perioadă după care pleacă din nou să muncească în străinătate. În acest context se formează rețelele migratorii, rețele prin care cei ce doresc să migreze temporar în străinătate sunt ajutați și susținuți de migranți anteriori.
– Migrația internă, ce se realizează atunci când deplasarea se face în interiorul țării respective,
În cazul migrației interne, se distinge, prin amploarea sa, migrația rural-urbană, fenomen caracteristic tuturor societăților aflate în faza de industrializare. Actualmente, în țările dezvoltate, se remarcă și un flux invers: dinspre urban spre rural. Indiferent de amploarea lui, acesta nu poate fi considerat ca fiind simetric celuilalt decât dintr-un punct de vedere pur formal, spațial. El are o cu totul altă cauzalitate și antrenează alte categorii de populație. În vreme ce, în primul caz, migrația spre urban a fost determinată precumpănitor de oferta superioară (cantitativ și calitativ) de locuri de muncă la oraș, în cel de-al doilea, în migrație sunt antrenați fie pensionarii, fie persoane active care, menținându-și locul de muncă la oraș, se retrag cu locuința spre periferiile acestuia sau în localități „dormitor", de unde accesul spre metropolă este facilitat de dezvoltarea rețelei de comunicații. Deci, dacă migrația rural-urbană a fost însoțită de un transfer de forță de muncă din agricultură spre industrie, cea urban-rurală nu antrenează nici o schimbare semnificativă a structurii ocupaționale. Fenomenul acesta din urmă se produce în condițiile ridicării standardului de viață al oamenilor, ale modernizării habitatului rural și din micile orașe, ale dezvoltării mijloacelor de transport, individual și colectiv. Astfel, citadinii pot evada din marile aglomerări urbane, fie la încheierea vieții active, fie în timpul acesteia, pe durata zilei sau săptămînii cînd nu lucrează.
Migrația internațională din zilele noastre se realizează sub cîteva forme mai importante: migrația forței de muncă, migrația membrilor familiilor lucrătorilor anterior emigranți, migrația forțată de calamități naturale, de persecuții politice sau religioase, de războaie etc.
În perioada actuală, internaționalizarea firmelor, globalizarea proceselor a accentuat acest fenomen migraționist. Mișcările geografice ale populației au existat din toate timpurile, urmând liniile comerciale și aglomerările de resurse, însă mișcările respective de forță de muncă s-au organizat și reglementat diferit astăzi. S-a schimbat contextul legislativ, cel politico-administrativ, însă nu și substratul motivațional ce stă la baza alegerilor și acțiunilor umane. Dacă privim teoria lui Maslow (care este poate cea mai simplă teorie a motivației umane), la baza acțiunilor umane stă motivația, iar la baza acesteia avem nevoia satisfacerii unor trebuințe biologice, bazale. Acele persoane care nu au asigurat un minim de resurse și cărora aceste trebuințe de bază nu le sunt satisfăcute vor tinde să și le satisfacă inclusiv prin migrarea către zone care pot asigura acel minim considerat confortabil și necesar existenței lor. Aceste nevoi și această tendință stau la baza unor strategii economice, exploatate din plin de unele companii și societăți. Fenomenul de atragere de forță de muncă ieftină se regăsește adaptat în strategiile unor corporații, care folosesc ca și forță de muncă persoane din state în curs de dezvoltare sau zone defavorizate, pe care le exploatează. Este suficient să ne gândim la exodul de „inteligență” din Europa de Est către Occident și către SUA. Factorul economic nu trebuie înțeles însă ca fiind exclusiv cel care stă la baza fenomenului migrației, ci doar ca o explicație parțială, teoriile și studiile efectuate reliefând o multitudine de cauze interrelaționate.
Cauzele migrației pot fi diverse, de la cele economice, la cele sociale și politice. Oamenii părăsesc o zonă fie în căutarea unor oportunități de dezvoltare și un nivel socio-economic mai bun, fie se refugiază în altă zonă în urma unor calamități sau dezastre, războaie, persecuții religioase sau politice. Studiile dezvoltate și aplicate, recent sau nu, au dus la elaborarea anumitor teorii care încearcă să surprindă atât modalitățile cât și cauzele migrațiilor, pentru o mai bună estimare a impactului și o anticipare a mișcărilor populațiilor. Migrația poate fi explicată prin prisma echilibrării deficiențelor de pe piețele forțelor de muncă, între cerere și ofertă, putem însă coborî și la nivel micro pentru a explica fenomenul prin estimarea beneficiilor migrării de către fiecare individ, în raport cu costurile preconizate. În realitate, simpla diferență economică între state este incapabilă să explice un proces atât de complex și perpetuu. Există migrație cu substrat politic – oamenii părăsesc o zonă în care sunt persecutați sau trăiesc într-un climat nesigur, tensionat – sau determinate de cauze individuale. În același timp, factorul politic pune restricții migrației, reducând acest fenomen, dar poate de asemenea favoriza migrația prin programe de atragere de forță de muncă.
Avansul tehnologic între țări reprezintă un dezechilibru, însă nu trebuie să fie luate în
calcul doar elemente de cercetare, dezvoltare și investiții în capitalul uman pentru a se explica diferențele între state, ci trebuie privit cadrul instituțional în ansamblu, capacitatea firmei sau statului de a face față provocărilor mediului. Cadrul instituțional prezintă diferențe importante între state, însă în contextul globalizării și al comunicării la nivel internațional diminuează aceste discrepanțe. Limitele acestei abordări constau însă în cuantificarea și evaluarea factorilor care determină evoluția economică, precum calitatea politicilor de guvernare sau stimularea firmelor, însă avantajul constă în sublinierea importanței interacțiunilor. Atragerea și folosirea unor resurse umane din alte zone geografice crează însă alte probleme, atât de natură socială cât și economică. Se rupe echilibrul atât în zona de proveniență a acestei forțe de muncă, cât și în zona în care sunt relocate. Impactul este la nivel individual, prin forțarea adaptării la o altă cultură și organizare socială, dar și la nivel macro, al societății în care sunt inserați imigranții cât și al societății lor de proveniență.
La nivel macroeconomic migrația duce la destabilizarea pieței de muncă, prin crearea
fie a unui excedent în anumite zone, fie la deficitul forței de muncă, în anumite sectoare, pe anumite perioade și în anumite zone. Suprasaturația forței de muncă într-un sector poate fi privită ca și fenomen agresiv de către populația nativă.
La nivel individual apar fenomene atat pozitive, prin creșterea nivelului de trai, a mulțumirii, a sentimentului siguranței locului de muncă, cat si negative, ce vizează în special relația cu grupul de proveniență (de ex.: sentimentul de dezrădăcinare).
Migrația persoanelor în contextul globalizării
Studiind trăsăturile specifice ale actualei migrații internaționale, numeroși autori atrag atenția asupra necesității stringente din punct de vedere stiințific și politic, de a aborda această problematică din perspectiva unor procese esențiale ale epocii contemporane și în primul rând din perspectiva globalizării. Este limpede că globalizarea actuală înseamnă depășirea cadrului westphalic. Adică al constrângerilor sistemice evidențiate încă din secolul al XVII-lea, când ulterior războilui de 30 de ani s-a constiuit „arena internațională” în care funcționează într-un mediu anarhic, statele-națiune. Globalizarea a impus între altele, o circulație umană amplă, peste frontierele sacrosancte, determinată de rațiuni predominant economice. Dacă adăugăm și că, în contextul globalizării, trendul integrării regionale a luat o amploare fără precedent istoric (vezi Uniunea Europeană), care au avansat politici de perspectivă în domeniul circulației persoanelor (precum și a bunurilor și capitalurilor), suntem în fața complexității unui fenomen nou în dinamică semnificativă.
Stratificarea migrației globale și regionale poate fi analizată în primul rând din perspectiva disparității dintre origini și destinații. Distribuția inegală a accesului diverselor grupuri în diferite locuri și puterea relativă a fluxurilor migratoare pot fi studiate și din prisma ierarhiilor de putere. Distincția relizată de McNeill între migrația de elite și cea de masă evidențiază, nu numai, alcătuirea socială diferită a migrațiilor, ci și capacitățile distincte ale diverselor grupuri sociale de a acumula resurse în scopul migrației și de a pătrunde cu succes în alte societăți și teritorii. Această ierarhie de putere printre migranți este reflectată de ierarhia puterii statelor, în care țări diferite posedă capacități inegale de a controla deplasările populației, de a-și menține integritatea granițelor și de a contura structura regimurilor internaționale de migrație.
Prezența imigranților generează inevitabil elemente de comparație și de contrast în legătură cu populațiile indigene. Mișcarea oamenilor are ca rezultat schimbul de idei, credințe, opinii, culturi, religii. Este lesne de înțeles că mișcarea oamenilor este determinată de două coordonate esențiale: spațiu și timp. Migrația presupune infrastructuri de transporturi și de comunicații, acestea fiind factori importanți în derularea migrațiilor. Infrascturile de transport și comunicații afectează costurile, riscurile, velocitatea și dimensiunile migrațiilor posibile. Existența transporturilor și a telecomunicațiilor ieftine afectează măsura în care comunitățile imigrante pot să mențină contactul cu societățile lor de origine. Migrația contemporană, privită din perspectiva globalizării, se desfășoară sub auspiciile dreptului internațional, iar organizațiile internaționale monitorizează și intervin și ele în procesele de migrație.
Deși cea mai mare parte a populației lumii rămâne sedentară, globalizare fluxurilor migratoare continuă să se diversifice. Trendurile actuale indică un proces continuu de globalizare a imigrației, dată fiind persistența diferențelor de dezvoltare și creșterea sofisticării rețelelor clandestine ale imigrației. Pe măsură ce controlul la granițe se intensifică, rețelele de traficanți devin din ce în ce mai inventive. Extiderea migrației internaționale (globale) rămâne încă insuficient cunoscută, mai ales în țările în curs de dezvoltare. Nu întotdeauna cei săraci sunt primii care pleacă spre țările de destinație, ci mai curând clasele de mijloc și intelectualii.
Esența globalizării o constituie libera circulație a fluxurilor financiare, a bunurilor și a serviciilor. Desigur, corolarul procesului are numeroase ramificații. Trebuie însă constat că dacă cea mai mare parte a componentelor globalizării se răspândesc dinspre centrul dezvoltat spre celelalte state, asa-zisa periferie, vectorul imigrației nu este la fel de ușor de definit, majoritatea cercetătorilor catalogându-l ca fiind de orientare inversă, dinspre sud, către nord. În timp de există un consens asupra beneficiilor unui regim de liber schimb în materie comercială și a unei deplasări relativ libere a capitalurilor, acest consens se extinde rareori și asupra liberei circulații a persoanelor între țări.
Martin O. Heisler și Zig Layton-Henry arată că, înainte de toate, migrația este o problemă de securitate. În antichitate, Grecia și Roma au apărut și, mai ales, au dispărut ca state datorită migrației. Abia în timpurile mai recente, migrația a ajuns să fie studiată din punct de vedere al securității. Uniunea Europeană, printre alte foruri internaționale, a adoptat o serie de măsuri pentru a limita efectele negative ale migrației. Din perspectivă teoretică, conceptul de securitate societală include problema migrației, ca element cheie.
Pe agenda europeană de securitate, migrația tratează consecințele actuale și potențiale asupra securității societale datorate prezenței unui mare număr de imigranți în țările Uniunii Europene. Migrația afectează profund dreptul de a decide cine poate pătrunde pe teritoriul unui stat (grup de state), pentru a căpăta rezidență și pentru a lucra. Pe termen mediu și lung, migrația afectează dreptul de a decide compoziția etnică și rasială a populației, cultura publică, securitatea socială, locurile de muncă și ordinea publică. Între 1945 și 2000, statisticile arată că în Europa de Vest au migrat peste 50 de milioane de persoane. Referindu-ne la frontiere, migrația afectează capacitatea statelor de a-și controla propriile frontiere. Încât, se poate afirma și confirma că migrația, în general și migrația de masă, în principal, a devenit un fenomen de securitate.
Considerații asupra liberei circulații a persoanelor în spațiul European
1. „Orice cetățean sau orice cetățeană a Uniunii Europene are dreptul de a se deplasa și de a-și stabili reședința în mod liber pe teritoriul statelor membre“.
2. „Libertatea de circulație și de ședere poate să fie acordatș, în conformitate cu Tratatul instituind Comunitatea Europeană, cetățenilor unor țări terțe care domiciliază legal pe teritoriul unui stat membru.’’
(Carta Uniunii Europene privind drepturile
fundamentale – Articolul 45)
Libera circulație a persoanelor în cadrul Comunităților Europene a fost definită în Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertăți fundamentale ale Pieței Interne.
Libera circulație a persoanelor și eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piață internă – ce nu poate fi realizată în condițiile existenței unor frontiere interne și a restricționării circulației indivizilor.
Esența acestei libertăți constă în eliminarea discriminărilor între cetățenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceștia sau își desfășoară activitatea și cetățenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminări se pot referi la condițiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remunerație. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizează libera circulație a persoanelor în spațiul comunitar.
Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor la liberă circulație asupra unor noi categorii de persoane (studenți, persoane ce nu depun activități economice, dar au resurse suficiente de trai).
Conceptul de “cetățenie europeană” a fost prima oară introdus prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de liberă circulație și de liberă rezidență în interiorul Uniunii tuturor cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, Tratatul a plasat în domeniul de interes comun al statelor membre și politica referitoare la azil,
problematica trecerii frontierelor externe și politica referitoare la imigrație.
Tratatul de la Amsterdam a introdus prevederile legate de aceste aspecte în Tratatul de la Roma (Titlul IV – vize, azil, imigrație și alte politici legate de libera circulație a persoanelor) și a prevăzut o perioadă de 5 ani până la momentul în care se vor aplica procedurile comunitare și în aceste domenii.
Prin politica sa, Uniunea Europeana are în vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate și justiție în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de naționalitate. În același timp, se desfășoară un amplu proces de implementare a unor standarde comune în ceea ce privește controlul la frontierele externe ale Uniunii și politicile de vize, azil și imigrație. Marea Britanie și Irlanda nu au acceptat să ia parte la măsurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa doar în cadrul măsurilor referitoare la politica de vize.
După cum am mai menționat, libera circulație a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăți din cadrul pieței interne și a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene, alături de libera circulație a produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a capitalurilor.
Cetățenii europeni beneficiază de dreptul fundamental de a se deplasa și de a se stabili unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevărat în avantajul tuturor, libertatea de circulație a persoanelor trebuie însoțită de un nivel corespunzător de securitate și justiție. La Amsterdam, această dublă cerință a fost înscrisă în Tratat sub forma înființării progresive a unei zone de libertate, securitate și justiție. Abolirea controalelor la frontiera nu a fost însă pe deplin înfăptuită în cadrul Uniunii. Obiectivul a fost realizat doar de câteva state membre în baza Convenției de Implementare a Acordului Schengen (semnată la 19 iunie 1990 și intrată în vigoare la 26 martie 1995).
În cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul UE, Parlamentul European și Comisia Europeană au semnat Carta Drepturilor Fundamentale, document ce aduce într-un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale stipulate într-o serie de documente internaționale, europene și naționale. Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o deosebire între cetățeni, întrunind – pentru prima dată – în cadrul unui document unic drepturile tuturor persoanelor care se găsesc în mod legal pe teritoriul Uniunii Europene. Articolul 15 alineatul 1 al Cartei vorbeste despre dreptul oricărui cetățean sau cetățene ai Uniunii de a avea libertatea de a cauta un serviciu, de a lucra, de a se stabili sau de a furniza servicii în orice stat membru.
Prin încheierea Acordului de asociere la Uniunea Europeana (Acordul European), România s-a angajat ireversibil pe calea integrării europene.
Elementul-cheie al strategiei de aderare îl constituie Parteneriatul de Aderare, semnat de România, enunțând principiile, obiectivele și prioritățile de acționare și mobilizând într-un cadru unic toate formele de asistență comunitară.
În 2000 au început efectiv negocierile de aderare, pe capitole, ale României la Uniunea
Europeana. Capitolul referitor la libera circulație a persoanelor a început să fie negociat abia în 2002, la Bruxelles, în cadrul primei Conferințe de Aderare.
România acceptă în întregime acquis-ul comunitar al Capitolului II – Libera circulație a persoanelor, intrat în vigoare la 31 decembrie 2000, nesolicitând o perioadă de tranziție sau o derogare și declară că va fi în măsură să aplice în întregime, la data aderării, acest acquis.
Constituția României în art. 25 stabilește că „Dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este garantat”.
Aderarea la Uniunea Europeană reprezintă pentru România o oportunitate de apartenență la un bloc economic foarte dinamic. România nu poate fi un membru viabil, activ al Uniunii fără a înregistra succese în eforturile de dinamizare a economiei sale. Există un interes reciproc pentru a sprijinii dezvoltarea statelor candidate, astfel încât la data aderării disparițățile dintre membrii să fie cât mai reduse.
Din această perspectivă, interdependența dintre imperativele de dezvoltare ale României, piața internă a forței de muncă și racordarea prin imigrație la piețele internaționale ale forței de muncă ar trebui să constituie un subiect serios de reflecție.
Dezbaterea din România cu privire la imigrație a beneficiat în permanență de atenția mass-media, rezultatul fiind mai curând promovarea unor mituri, a unei înțelegeri trunchiate, a
ceea ce înseamnă migrație, atât din punct de vedere individual cât și a interesului național.
Aceasta a fost afectată sub aspectul cunoașterii statistice a fenomenelor și a aprofundării lor. Eforturile în această direcție s-au materializat în mare parte cu sprijinul donatorilor occidentali care, în consecință, au direcționat cercetarea spre aspecte importante din perspectiva țărilor de destinație.
România se află cu mult în urma mediei UE în termenii venitului pe cap de locuitor a nivelului salariului. Aceasta situație generează la nivelul opiniei publice dar și la nivel politic temerea agravării procesului emigraționist. Decalajele uriașe ale câștigurilor și standardelor de viață fată de UE a determinat deja o ieșre considerabilă a lucrătorilor din România în condițiile liberei circulații.
Există totuși o mare probabilitate ca, odată cu creșterea nivelului de trai, România să devină o destinațe pentru imigranții din alte țări. Or, un sector informal dezvoltat, cum este cel de astăzi, în care implemetarea legislației în vigoare este dificilă, pare a constitui un factor favorizant pentru imigranți. Astfel, doar buna organizare a pieței muncii poate da instrumente pe termen lung pentru a controla procese cu care astăzi se confruntă statele membre ale Uniunii Europene.
Deși migrația are efecte pozitive imediate asupra economiei românești astăzi, deoarece micșorează presiunea asupra forței de muncă și dimineuează somajul, în viitorul apropiat s-ar putea ca această tendință să fie in contradicție cu capacitatea economiei românești de a genera locuri de muncă, văduvind-o astfel de resurse pentru propria sa dezvoltare.
Paradoxal, alte studii efectuate după 1990 converg în a aprecia că piața forței de muncă din România prezintă numeroase rigidități. Există o segmentare clară la nivel regional, iar disponibilitatea de schimba domiciliul în funcție de oferta de locuri de muncă este în general redusă, consecință a unor bariere multiple de natură economică dar și culturală. Pentru a exemplifica, 77% dintre respondenții unui sondaj CURS din octombrie 2003 declarau că nu își pot petrece un concediu în afara localității. Slaba mobilitate internă a forței de muncă contrastează cu avântul fenomenului migraționist. Conform aceluiaș sondaj CURS, 9% dintre cei chestionați aveau pe cineva în gospodăria lor care mai lucrase în străinătate. De asemenea, 4% au declarat că au lucrat în străinătate în ultimii 10 ani.
Cauzele migrării forței de muncă din țara noastră sunt, aparent, simplu de identificat : prevalența nevoilor materiale.
Privind în profunzime, acest proces iși are rădăcinile adânc infipte în contextul social istoric plasat in perioada industrializării forțate care s-a incheiat imediat după Revoluție. Sumarizând, intre 1966 și 1992 , populația urbană a României a crescut cu 52%. Cei mai mulți locuitori de la sate s-au stabilit în mediul urban pentru a lucra în marea industrie de stat. Odată cu demararea procesului de restructurare – lichidare a întreprinderilor considerate neviabile, tendința s-a inversat. Astfel, satul a devenit un refugiu temporar în …sărăcie pentru orășenii disponibilizați care se doreau a fi fermieri de succes. Sărăcia, și cu precădere sărăcia cronică, par a se fi eternizat la sat – 67% din populația săracă trăiește în mediul rural, fiind continuu ’’alimentată’’de așa-zisa migrație de la oraș. Studiile oficiale arată că majoritatea celor săraci locuiesc în nord-estul țării (aproximativ 25%din populația săracă și 30 % din cea extrem de săracă). Tocmai aceste zone reprezintă cel mai înalt grad de migrație legală sau mascată sub forma ’’turismului’’ în spațiul Schengen. Luând in considerare acești factori, munca în străinătate trebuie privită ca o necesitate, cel puțin pentru moment, pentru o categorie de persoane nevoite să invingă sărăcia declarată statistic. Se poate observa că ponderea majoră a celor care pleacă la muncă ’’afară’’ o dețin județele defavorizate. Alarmant este însă faptul că majoritatea celor care părăsesc țara provin din mediul rural și sunt tineri cu varste sub 35 de ani.
Câștigurile din munca în străinătate
Motivația principală a migrației pentru muncă este una economică: obținerea unui venit incomparabil mai mare decât l-ar fi obținut în țară pentru o muncă de valoare egală și, evident, ceva mai mic decât cel obținut de forța de muncă autohtonă pentru același gen de muncă. Este bine știut faptul că, pentru acea parte a populației care trăiește în sărăcie, sub nivelul decent de satisfacere a nevoilor, calitatea vieții este în continuă scădere. Sărăcia, din perspectiva funcționării sociale normale presupune „inexistența acelor mijloace care asigură subiectului o participare completă la viața socială, o îndeplinire completă a tuturor rolurilor care îi revin, o participare la activitățile formative minime care îi oferă șanse pentru a se dezvolta prin efort propriu”.
Salariul din România, de cca. 275 euro/lună (sumă brută) de câteva ori mai mic decât media UE, sistemul fiscal și precaritatea asistenței sociale fac ca motivația migrației pentru muncă să fie puternică. Analiștii economici au remarcat faptul că, jumătate din săracii României nu sunt dintre exclușii sociali (șomeri, bolnavi cronici, persoane cu dizabilități) sau semiexcluși (pensionari); ei sunt oameni care au slujbe stabile dar atât de prost retribuite încât nu le pot acoperii necesitățile elementare de viață.
Câștigurile din munca în străinătate au o destinatie multiplă :
– consum pe piața internă din țara gazdă pentru întreținerea și refacerea capacității de muncă: hrană, locuință, îmbrăcăminte, diverse articole pentru igiena personală;
– transferuri în țară sub formă de valută.
Această valută este utilizată în scopuri variate:
– pentru consum curent – întreținerea familiei, inclusiv a educației și trainingul copiilor, îngrijirea sănătății. Acestea sunt cheltuieli de consum pentru gospodărie, efectuate pe piața internă. Ele se regăsesc (nu în mod explicit) în consumul final al populației;
– economii și investiții în bunuri de folosință îndelungată: locuință, terenuri, alte bunuri (dotarea gospodăriei, autoturism, mașini și unelte agricole). Unele dintre acestea (locuința) contribuie la sporirea avuției naționale;
– inițierea unor microafaceri sau constituirea unor asociații familiale cu scop lucrativ (agroturism, turism cultural, folosirea resurselor naturale locale – răchita, diverse tipuri de servicii în mediul rural și urban – reparații, întreținerea, colectarea unor produse agricole și prelucrarea lor în microfabrici situate în mediul rural etc.).
Cuantumul sumelor transferate în țară depinde de:
a) situația personală – lucrătorii migranți de înaltă calificare și cu venituri ridicate transferă doar o mică parte din câștiguri. Aceștia economisesc mai mult și (eventual) investesc în țara gazdă;
b) situația familială – persoanele care au familie/rude apropiate în țara de origine fac transferuri importante de bani din câștigurile obținute, însă acestea sunt temporare și un rezolva problema nivelului de trai scăzut al gospodăriei decât dacă se fac investiții cu posibilități de fructificare pe termen mediu și lung.
Estimări recente apreciază transferurile bănești în jur de 1,5 –2 miliarde de Euro anual. Transferurile ilegale sunt comparabile cu cele legale. Potențialul de dezvoltare al acestor surse este uriaș, iar dacă se vor crea instrumentele necesare pentru stimularea utilizării sistemului bancar pentru transfer, pentru plasamente pe termen lung și/sau pentru investiții productive, pot apare efecte positive importante pentru economia națională: se mărește fluxul monetar, se îmbunătățește soldul balanței de plăti și crește rezerva valutară, se reduce costul banilor și rata dobânzii, crește pe termen lung standardul de viață al consumatorilor/gospodăriilor și implicit cererea internă de bunuri și servicii.
Aspecte sociale ale emigrației din România
Migrația românilor, ținută sub un control strict în timpul regimului comunist, a cunoscut o expansiune deosebită în anii `90, atât ca volum al fluxurilor migratorii, cât și prin diversificarea acestora din punct de vedere al destinațiilor, motivelor și structurii de status socio-economic a populației de migranți. Fenomenul migrației a urmat o tendință ascendentă și a implicat toate păturile societății, devenind totodată unul dintre fluxurile migratorii importante la nivel european. În ultimii ani, migrația externă s-a impus pregnant drept unul dintre fenomenele definitorii pentru societatea românească. Acest proces s-a amplificat în ultimele două decenii, iar momentul aderării țării noastre la Uniunea Europeană l-a redimensionat considerabil, atât sub aspectul emigrării definitive, cât și sub aspectul emigrării temporare. Migrația temporară în străinătate reprezintă unul dintre fenomenele cu cea mai mare amploare și cu impact similar asupra societății, la nivel macrosocial, dar în mod special asupra nucleului familial, la nivel microsocial.
Evoluția societății românești, în ultimele două decenii a fost marcată de mai multe fenomene și procese sociale, cum ar fi: sărăcirea populației în proporție de masă, scăderea dramatică a nivelului de trai, stratificare accentuată a membrilor societății, amplificarea somajului, a corupției, a infracționalității, a emigrației, etc. În linii mari aceștia au fost principalii factori care au alimentat fluxul migrației externe a populației din țara noastră. Germania, Canada și S.U.A au absorbit cea mai mare parte a celor plecați definitiv din țară. Altă țări în care și-au stabilit domiciliul cei plecați sunt Italia, Franța, Spania, Israel, Austria, Suedia, Ungaria, Grecia, unii ajungând până în îndepărtata Australie sau Noua Zeelandă. În general, sensul de emigrație a fost spre statele dezvoltate economic din emisfera nordică și, cu precădere, către cele de pe continentul european.
Implicațiile sociale ale migrației externe au fost nu numai pozitive (găsirea unui loc de muncă și obținerea unor venituri înalte pentru sute de mii de români plecați la lucru în străinătate) dar și negative ( în țara noastră: depopularea unor localități și zone, decalajul între sexe, pierderea unor specialiști și a unei părți a forței de muncă tinere; în țările de destinație: exportul de infracționalitate, practicarea ceșetoriei, a prostituției, a crimei organizate, care au generat repatrieri obligatorii ale autorilor și au compromis ori întinat imaginea României în lume). Pe lângă efectele asupra pieței forței de muncă, migrația are un impact puternic asupra structurii, dinamicii, funcționalității familiei în general, precum și asupra copiilor.
Statisticile oficiale, indică faptul că plecările din România spre alte țări au fost masive în primii ani de după Revoluția Anticomunistă din decembrie 1989, după care au scăzut în intensitate, dar au continuat să se manifeste ca un proces constant (vezi fig. 1).
Figura 1.
Cunoașterea fenomenului prin intermediul statisticilor oficiale este limitata de prevederile legale ce reglementează circulația cetățenilor pe teritoriul statului de origine sau a altor state, însă, forma cea mai frecventă de migrație temporară în străinătate pentru muncă, este cea fără forme legale. Aceasta, deși recunoscută și la nivel oficial, nu poate fi surprinsă din punct de vedere statistic de niciuna din instituțiile statului, având în vedere că persoanele care pleacă fără contracte din România părăsesc țara ca turiști. Estimările acestui fenomen sunt greu de realizat, mai ales că este un fenomen cu o mare dinamică.
Din acest punct de vedere nu putem să nu obsevăm lipsa unui sistem coerent de monitorizare a acestui fenomen, și inconsistența datelor. Dacă ne bazăm pe datele primite de Direcția Generală de Asistență Socială, și Protecția Copilului de la primării, la nivel național 58.681 de copii ar fi afectați de plecarea unuia sau a ambilor părinți la muncă în străinătate (oferite la 1 mai 2007).
Estimarea numărului de copii ai căror părinți sunt plecați
la muncă în străinătate, la 1 mai 2007
Cea mai dificilă monitorizare a numărului de cazuri identificată de către DGASP, are loc la nivelul așezărilor urbane, acolo unde datele pot fi mai greu obținute, pornind numai de la cele oferite de către școli. Statisticile exclud copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și care nu mai frecventează școala.
Majoritatea celor antrenați în mișcarea migratorie definitivă din România provin din mediul urban, cu deosebire din orașele afectate pregnant de consecințele economico-sociale ale tranziției la economia de piață. În general, locuitorii satelor care s-au deplasat în străinătate s-au întors în țară, fiind principalii agenți ai migrației temporare. Numărul persoanelor care au emigrat din orașele României în alte țări a fost, în ultimul deceniu, de aproape cinci ori mai mare decât al celor din mediul rural. Această tendință de reducere a populației urbane, care s-a manifestat continuu în ultimi ani mărește decalajul dintre România și celelalte țări europene dezvoltate din punct de vedere economic, unde ponderea populației urbane este de peste 70% din totalul locuitorilor.
Privit într-o perspectivă strict economică, fenomenul de emigrație are consecințe pozitive, atât pentru familiile și gospodăriiloe celor plecați, cât și pentru activitățile socio-economice deficitare în forță de muncă în țările în care se emigrează. În plus, veniturile repatriate constituie o sumă importantă de însănătoșire a economiei naționale și de îmbogățire a comunităților locale, prin construcția de locuințe, achiziționarea de autoturisme și alte bunuri de folosință îndelungată.
Dacă nu ar fi intervenit această mișcare de amploare incredibilă, România s-ar fi confruntat cu o criză economică și socială de proporții greu de imaginat, care s-ar fi răsfrânt asupra întregii stări a societății românești și chiar asupra calendarului aderării României la UE. Euronavetiștii au eliberat locuri de muncă, au dus rata șomajului la un nivel foarte scăzut pentru starea economică și socială din România. Cele 4-5 miliarde de euro intrate anual în țară de la cei plecați au fost sursă de venit (în multe cazuri, unica sursă) pentru alte câteva milioane de români cărora le-au ameliorat standardul de viață, au dus la explozia construcției de locuințe și a vânzărilor de echipamente și bunuri destinate dotării acestora, a numărului de autoturisme, au creat locuri de muncă, au stimulat consumul. Într-o altă măsură benefică a migrației se poate constata că românii migranți, trăind în țări cu grad ridicat de civilizație, văd și învață spiritul civic din jurul lor, respectul legii, ordinea, curățenia, atitudinea față de muncă, toate acestea reprezentând un mare câștig pentru România.
Dacă perspectiva economică, socială și culturală a migrației pentru muncă este predominant pozitivă, nu același lucru se poate spune și despre perspectiva demografică a fenomenului. Perspectiva demografică îmbracă mai multe aspecte negative și se constituie într-un preț care trebuie plătit. Statistic vorbind, euronavetiștii, sunt persoane tinere: aproximativ 40% plecați în perioada 1996-2006 și aproximativ 50% cei plecați în anii de exod masiv 2002-2006. Proporția celor necăsătoriți este de 82% în rândul celor cu vârste cuprinse între 15-24 de ani și de 23%, în rândul celor cu vârste cuprinse între 25-39 de ani. Plecând în străinătate, mulți dintre ei iși amână căsătoria și, implicit, aducerea pe lume a copiilor. Pericolul cel mai mare este acela că după ce ajung în străinătate, o parte dintre cei plecați nu vor să se mai întoarcă, aceștia făcând tot posibilul să-și regularizeze șederea și sa-și obțină documente de ședere nelimitată (recurgând chiar la căsătorii mixte, de conveniență).
În acest context, plecarea unui număr considerabil de persoane peste hotare, fie în căutarea unui loc de muncă propriu-zis, fie în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, a lăsat în urmă un număr foarte mare de copii lipsiți de prezența părinților în procesul de crestere și dezvoltare. Numărul din ce în ce mai mare de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate conturează un nou fenomen social cu care România se confruntă în momentul de față.
Profilul emigrantului român
Din perspectiva migrației ca fenomen social ce afectează direct o parte semnificativă a populației și are implicații complexe asupra întregii societăți, este important de cunoscut și evidențiat profilul emigrantului din România. Aceasta face posibilă orientarea corectă a măsurilor de administrare a fenomenului migraționist și/sau de asistență oferită migranților.
În cadrul tendinței naționale dominante, migrația pentru muncă, categoria cea mai reprezentativă o constituie în prezent bărbații tineri cu vărste cuprinse între 18 și 35 de ani, cu un nivel mediu de pregătire, lucrători calificați din marile orașe și din capitala țării, București.
Nu trebuie neglijat nici potențialul de migrație al satelor, în legătură cu care Dumitru Sandu propune metafora „rețelei hidrografice (izvorul migrației este comunitatea) și trecerea de la abordările factoriale, la cele structurale, tipologice, identificând tipuri de sate în funcție de profilul cultural dominant și experința de migrație circulatori internațională. Pe baza studiilor întreprinse se ajunge la concluzia potrivit căreia „comunitățile cu experință maximă de migrație temporară în străinătate sunt specifice satelor cu pondere mare de maghiari; comunitățile cu nivel mediu de experiență migratorie sunt specifice satelor de imigrare (cu populație sosită din alte zone ale țării); comunitățile în faza incipientă a procesului de migrație circulatorie externă sunt prezente în special în satele moderne, cu stoc mare de educație; comunitățile fără experință de migrație sunt specifice satelor tradiționale, cu stoc de educație redus și grad mare de izolare”.
Au fost formulate de asemenea ipoteze privind fluxurile selective de migrație, potrivit cărora, grupurile minoritare etnice sau relgioase prezintă un grad de mobilitate mai ridicat decât populația majoritară română de religie ortodoxă. S-a ajuns astfel să se demonstreze rolul rețelelor etnice, religioase în primele faze ale migrației către Germania, Ungaria sau suportul tradițional din partea țărilor gazdă pentru anumite categorii religioase (cum ar fi populația neoprotestantă).
Până în prezent profilul dominant al imigrantului refugiat, solicitant de azil, imigrant pentru muncă, studii, afaceri, este dat de preponderența bărbaților. Totuși, atunci când se ia în considerare totalitatea imigranților, structura pe sexe este destul de echilibrată. Aceasta se datorează într-o măsură însemnată migrației pentru afaceri: îndată ce afacerea devine stabilă, întreprinzătorii (în special, cei de origine turcă, chineză) procedează la reunirea familiei, ceea ce adaugă un numar suplimentar de femei categoriei generale a imigranților.
Capitolul II
Efectele emigrației din România asupra familiei
Vorbind despre plecarea părinților la muncă n străinătate în vederea asigurării unui viitor mai bun copiilor, ne gandim la mai mulți bani, la un serviciu mai bine plătit, la asigurarea unei locuințe, la o egalizare a șanselor, dar, de asemenea, vedem și durerea, stresul, supărarea, grijile, privarea afectvă și separarea de persoanele dragi rămase acasă, în special copii. Acestea sunt diverse manifestări ale crizei prin care trece familia, din cauza plecării părinților la muncă în străinătate.
Instituția sacră a familiei a fost puternic afectată de influențele nefaste ale variabilelor acestei lumi. Astfel, familia trece astăzi prin stări de criză care au efecte devastatoare asupra copiilor. Efectele plecării părinților la muncă în străinătate sunt puternic resimțite de copiii care rămân acasă și care se confruntă cu o varietate de probleme.
Plecarea părinților la muncă în străinătate este dictată de dorința de a le asigura copiilor un viitor mai bun. Cu toate acestea, riscurile la care sunt expuși copiii din această categorie sunt multiple, iar lipsa comunicării și afecțiunii părintești nu pot fi compensate cu nimic. Situațiile delicate ale copiilor lăsați acasă, practic abandonați temporar, reprezintă cea mai gravă problemă provocată de migrarea externă. În acest context, se impun următoarele întrebări: “Ce se întâmplă cu copiii abandonați temporar?”, “Cine îi va ajuta sau îi va supraveghea pentru a crește în condiții normale?”, “Poate cineva cu adevărat să suplinească părinții?”.
Fiind de cele mai multe ori lăsați în grija bunicilor, rudelor sau chiar a vecinilor, simplilor necunoscuți, ei sunt lipsiți de resurse, prost alimentați, uneori neșcolarizați sau chiar aruncați în stradă. Partea cea mai proastă a lucrurilor este că acești copii nu sunt luați în evidență în niciun fel de autoritățile locale și pot constitui cele mai ușoare victime pentru traficul de copii și industria cerșitului.
Lipsa unui părinte din apropierea copilului, din preajma activităților lui curente poate produce acestuia trăiri intens psiho-traumatizante, în mod imediat, iar, ulterior, generează o perioadă de viață stresantă deoarece presupune eforturi din partea copilului pentru a se adapta la schimbările din viața sa, la noua situație (absența părinților, dorul de părinți, adaptarea la persoana de îngrijire și la familia acesteia, să învețe să se gospodărească singur etc.).
Doi din trei copii, care au părinții plecați la muncă în străinătate, resimt acut lipsa dragostei acestora. Copiii respectivi, spun psihologii și sociologii, dezvoltă personalități dizarmonice și, în consecință, odată ajunși la maturitate, vor forma o generație de adulți cu probleme de integrare socială. Copiii ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate, “orfanii cu părinți în viață”, rămân în grja unor persoane care încearcă să țină locul părinților. Circa 10% dintre acești copii rămân singuri acasă și, în cele mai fericite cazuri primesc atenția unei rude, mai îndepărtate. Vorbim despre copiii care învață de la șase-șapte ani să aibă grijă de ei înșiși ba chiar și de frații mai mici. 30% dintre copiii ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate sunt lăsați în grija bunicilor, care, de multe ori, nu prea reușesc să suplinească rolul de părinte. Și bunicii recunosc că vremurile sunt altele, că nu mai poți crește un copil astăzi așa cum îl creșteai în urmă cu douăzeci-treizeci de ani.
Grupul cel mai expus unor riscuri (de exemplu consecințe negative de natură psihologică sau legate de devianță comportamentală) este cel al copiilor cu părinți divorțați și cu mama plecată în străinătate. În mod cert, consecințele asupra copiilor erau mediate de contextul familial și de consecințele pe care migrația le are asupra familiei.
Plecarea unuia dintre părinți, îndeosebi a mamei, conduce la o deteriorare, la ”o răcire” a relației dintre cei doi parteneri. Aceasta conduce în unele situații la divorț, copilul ajungând să fie încredințat unuia dintre părinți. Pentru unele mame, plecarea în străinătate nu este doar o strategie de îmbunătățire a veniturilor ci și una de soluționare a unei vieți de cuplu conflictuale. Copilul în astfel de situații nu numai că este privat de afectivitatea maternă, însă este expus și la riscul unor abuzuri din partea taților ale căror comportamente inadecvate au determinat plecarea mamelor. Există riscul, confirmat în anumite cazuri, ca plecarea temporară în străinătate a mamei să se transforme într-o abandonare definitivă a familiei și copiilor rămași în țară.
Pe lângă riscul disoluției familiei, migrația părinților poate conduce și la o redefinire a relațiilor de rudenie, în sensul în care copii, în special dacă sunt lăsați în grija rudelor atunci când sunt mici, ajung să nu se mai raporteze la părinții lor biologici ca la niște părinți. Cei în grija cărora rămân, în cele mai multe cazuri bunicii, sunt considerați de către copii ca fiind părinții lor și li se adresează cu ”mamă” și ”tată”. Plecarea părinților pe termen mai lung în condițiile în care copilul este la vârste foarte fragede poate deci determina o rupere a legăturii părinte-copil.
Dincolo de cazurile în care migrația conduce la disoluția familiei, plecarea unuia sau ambilor părinți este de așteptat să aibă un efect de diminuare a capacității de control, de supraveghere exercitate asupra copilului. Acest fapt depinde foarte mult de contextul familial, de membri familiei extinse în grija cărora rămân acești copii. Lipsa controlului poate determina asupra copilului efecte în planul rezultatelor școlare sau a adoptării de comportamente deviante.
Profilul familiilor cu părinți emigranți
Funcționalitatea optimă a sistemului familial este asigurată prin distribuirea și exercitarea corespunzătoare a rolurilor specifice la nivelul familiei. Familia confruntată cu fenomenul migrației suferă schimbări structurale și întâmpină dificultăți deoarece trebuie să asigure îndeplinirea acelorași nevoi, dar într-un alt context.
Prin plecarea la muncă în străinătate a unui membru al familiei se produce un dezechilibru la nivelul sitemului familial în planul exercitării rolurilor, iar disfuncția trebuie rezolvată printr-o redistribuție a rolurilor specifice. Dacă plecarea unui membru al familiei ajută în satisfacerea necesităților primare (hrană, îmbrăcăminte, conditii de locuire mai bune, etc. ) există posibilitatea unei pierderi în zona satisfacerii necesităților de ordin afectiv, iar, în acest caz, membrii cei mai afectați ai sistemului familial sunt copii.
O comparație între copiii cu părinți plecați (unul sau amândoi) și cei care nu se află în această situație arată că există câteva diferențe semnificative între cele două grupuri, în special în privința caracteristicilor socio‐demografice ale familiei și a relațiilor din interiorul familiei Copiii cu părinți emigranți provin în proporție mai mare din familii destrămate (părinți separați, divorțați sau văduvi) iar familiile lor au in medie un nivel educațional mai scăzut și ocupații cu prestigiu ușor mai mic decât copiii fără părinți emigranți. Având în vedere faptul că atât prezența unei familii intacte cât și statutul socioprofesional ridicat (nivel înalt de educație și prestigiu ocupațional ridicat) sunt în general factori cu influențe pozitive asupra rezultatelor școlare, copiii cu părinți emigranți sunt mai dezavantajați din aceste puncte de vedere în comparație cu ceilalți copii. Pe de altă parte, există două alte difențe între cele două grupuri de copii din punct de vedere al profilului socio-demografic al familiei care dimpotrivă îi avantajează pe copiii cu părinți plecați în străinătate: ei provin din familii cu un număr mediu ceva mai mic de copii (mărimea familiei reflectată în numărul de copii poate fi o măsură a disponibilității resurselor familiei pentru fiecare copil) iar familiile lor sunt în medie mai înstărite (gospodăriile sunt mai bine dotate din punct de vedere al bunurilor materiale).
Comunicarea copilului cu părinții săi este însă mai scăzută în familiile cu părinți emigranți, ceea ce poate constitui o influență negativă asupra rezultatelor școlare și de asemenea copiii din aceste familii cred în mai mică măsură decât ceilalți copii că este important să aibă note bune la școală. Din punct de vedere al comportamentelor – problemă (copilul stă afară târziu fără ca familia sa să știe unde conflicte cu poliția și alte persoane) nu există diferențe semnificative între cele două grupuri de copii. De asemenea, în medie numărul de ore alocat studiului pentru școală nu este semnificativ diferit pentru cele două categorii de copii. Diferența în ceea ce privește rezultatele școlare nu este extrem de mare, dar este semnificativă statistic – copiii cu cel puțin un părinte plecat în străinătate au avut în medie note de final de semestrucu aproximativ 10 sutimi mai mici decât ceilalți copii.
Amploarea fenomenului copiilor rămași singuri acasă
Dificultățile în estimarea numărului de migranți temporari în străinătate se răsfrâng și asupra estimării numărului de copii care au unul sau ambii părinți plecați.
În ultimii ani au existat câteva inițiative de a estima amploarea fenomenului și de a analiza consecințele acestuia asupra copiilor. Fiecare astfel de studiu are limite ce țin de metodologia utilizată și de barierele în identificarea gospodăriilor cu migranți.
Studiul realizat de Asociația Alternative Sociale, în 2006, la nivelul municipiului Iași și
comunei Răducăneni, identifică 4156 elevi cu vârste între 10-19 ani cu cel puțin un membru al familiei plecat în străinătate. În Iași, 20% dintre acești copii au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, în timp ce în Răducăneni numai 7% dintre copii raportează astfel de situații. În Iași, în 47% dintre cazuri mama este cea care este plecată, în timp ce pentru Răducăneni această situație se întâlnește la 70% dintre elevi.
În 2007, studiul „Efectele migrației: copiii rămași acasă” realizat de Fundația pentru o Societate Deschisă în rândul populației școlare arată ca 170.000 de elevi din clasele V-VIII au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Dintre aceștia 55.000 au mama plecată, 80.000 au tatăl plecat, iar 35.000 au ambii părinți plecați.
Singura sursă guvernamentală de date o constituie Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC), care colectează aceste date începând din 2006. ANPDC, ca urmare a semnalelor venite din partea organizaților neguvernamentale, mass-media și autorităților locale, a demarat în 2006 un proces de identificare și permanenta monitorizare a copiilor care au părinții plecați la muncă în străinătate. Astfel, prin Ordinul 219 din 2006, autoritățile locale (Serviciile Publice de Asistență Socială – SPAS- din cadrul primăriilor sau persoanele cu atribuții de asistență socială și Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului – DGASPC – de la nivel județean) au devenit responsabile pentru identificarea cazurilor. De asemenea, părinții care pleacă în străinătate cu contracte de muncă
au obligația de a notifica autoritățile locale cu privire la intenția de a pleca și persoana care va fi responsabilă cu întreținerea copiilor. Datele culese de ANPDC fac referire și la situațiile în care doar unul dintre părinți este plecat la muncă în străinătate.
Cea mai recentă monitorizare (30 iunie2007) arată că există 82.464 copii ce au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Dintre aceștia, 26.406 au ambii părinți plecati la muncă în străinătate, iar 8.904 au părintele unic susținător plecat la muncă în străinătate. Peste 1.500 dintre copiii cu ambii părinți și cei cu părintele unic susținător plecat se afla în sistemul de protecție specială. 873 copii au ambii părinți sau părintele unic plecat la muncă în străinătate, aceștia aflându-se în grija vecinilor sau a altor familii care nu sunt rude și care nu au nicio măsură de protecție.
Referindu-ne la populația de elevi cu părinți plecați, cei mai mulți, aproape jumătate, au doar tatăl plecat, iar aproape o treime au doar mama plecată. Restul, circa 22%, au rămas în țară fără nici unul dintre părinți. Pe lângă cei 18% elevi care aveau la momentul sondajului ANPDC părinți plecați la muncă în străinătate, alți 16% au avut în trecut părinți plecați, dar care acum sunt prezenți în țară. Dacă luăm în considerare faptul că 70-75% dintre elevii de gimnaziu cu părinți plecați au cel puțin un frate/o soră (numărul mediu de frați/surori este de 1,2), numărul copiilor rămași ”singuri acasă” practic se dublează.
O estimare bazată pe datele obținute de la directorii școlilor din eșantionul cercetării întreprinse de către Agenția Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului indică cel puțin 20.000 de copii care au plecat în ultimii doi ani să-și continue studiile în țara în care lucrează părinții lor. În mod evident, copiii cu părinți migranți sunt în prezent o categorie foarte numeroasă. Sunt aceștia însă distribuiți uniform pe întreg teritoriul țării, indiferent de regiune sau mediu rezidențial? Datele de sondaj relevă faptul că ponderea copiilor cu părinți migranți este mai mare în zona de vest a țării (Banat și Crișana, Maramureș) și în Moldova. 27%, respectiv 25% din elevii de gimnaziu din aceste două regiuni au părinți plecați în străinătate. În zona de vest, cei mai mulți dintre copiii rămași acasă au doar tatăl plecat, în timp ce în Moldova ponderea copiilor cu tatăl plecat este relativ egală cu cea a celor cu mama plecată.
Pe medii rezidențiale la nivel național nu sunt diferențe semnificative în ceea ce privește ponderea copiilor cu părinți migranți, însă există astfel de diferențe în interiorul regiunilor. Astfel, în Banat-Crișana-Maramureș și în Oltenia, ponderea copiilor rămași acasă care au părinți migranți este mai mare în mediul urban decât în rural.
Situația generală a copiilor din România indică probleme cronice ce încă afectează
dezvoltarea acestora ți necesită eforturi susținute din partea statului: sărăcia, încapacitatea sistemului educațional de a școlariza toți copiii cel puțin la nivelul școlii obligatorii, incapacitatea sistemului de a preveni apariția unor situații de risc sau încălcări ale drepturilor copiilor.
Efecte principale ale migrației părinților asupra copiilor rămași acasă
Principalele efecte pozitive sunt legate de bunăstarea elevilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate. În cele mai multe dintre cazuri migrația părinților determină o creștere a nivelului de trai al copilului rămas acasă. Așa cum au arătat și alte studii, veniturile din străinătate sunt folosite în mare parte la îmbunătățirea condițiilor de locuire și la înzestrarea cu bunuri de folosință îndelungată. Se remarcă de exemplu faptul că în cazul copiilor cu părinți plecați în prezent, procentul celor care au telefon mobil este mai mare decât în cazul copiilor fără părinți plecați (telefonul mobil pare să se fi transformat într-un bunde strictă necesitate pentru copii – la nivel național 75% dintre elevii de gimnaziu au propriul lor telefon mobil). Computerele și consolele de jocuri video sunt mai frecvente în gospodăriile de migranți decât în celelalte. Și alte bunuri personale pe care le-am putea considera specifice vârstei (bicicletă, mp3 player sau Ipod, role) sunt deținute într-o pondere mai mare de copiii de migranți în comparație cu ceilalți.
Dincolo de bunăstarea materială, copiii de migranți, în special cei cu ambii părinți plecați, tind într-o pondere mai mare să aibă experiența unor călătorii în străinătate comparativ cu ceilalți copii. 34% dintre copiii cu ambii părinți migranți au călătorit în străinătate, spre deosebire de doar 14% dintre copiii de non-migranți. 20% dintre copiii cu ambii părinți plecați și-au petrecut vacanța de vară din 2008 în străinătate la părinții lor. Între efectele negative este interesant de remarcat faptul că plecarea unuia dintre părinți determină în unele cazuri o deteriorare a relației copilului cu părintele rămas acasă. Astfel, în cazul celor cu tatăl plecat în străinătate, ponderea copiilor care nu au o relație foarte bună cu mama lor este mai mare,decât în celelalte cazuri. Același lucru se poate observa și mai pregnant în cazul relației dintre copil și tată în condițiile în care mama este plecată din țară. Familia reprezintă principala sursă de sprijin pentru copii atunci când se confruntă cu o problemă, în special dacă respectiva problemă este legată de școală.
În cazul copiilor cu părinți migranți ponderea celor care afirmă că nu apelează la nimeni pentru a-i ajuta în probleme legate de școală este semnificativ mai mare decât în cazul copiilor fără părinți migranți. Alte efecte negative se întâlnesc la nivel psihologic. Datele confirmă existența unei asocieri semnificative între absența ambilor părinți sau doar a mamei și frecvența simptomelor de deprimare la copii. Este îmbucurător faptul că nu apare o corelație între lipsa părinților și înrăutățirea stării de sănătate a copiilor.
Perioada îndelungată de ședere departe de familie, riscul legat de sănătate, remunerarea mult mai mică decât cea așteptată, creeazî în jurul emigrantului și al familiei sale o situație de criză. Efectele negative se remanrcă nu doar la nivel de individ aflat peste hotare, ci si la nivel de familie. Multă lume încearcă sp analizeze lucrurile și din următorul punct de vedere : “bine, dar aici ce șanse avem?” Este chiar un lucru admirabil acela de a avea curajul să intri pe o altă piață a muncii, să înveți o altă limbă, să ai acces la o altă cultură, la un alt sistem de valori, să începi să te integrezi într-o societate diferită de societatea ta, dar trebuie minimalizate riscurile posibile raportate la individ ca tine și la mediul tău social. Este vorba de relațiile sociale pe care le ai tu la momentul plecării. Or, aceste lucruri nu sunt întotdeauna luate în calcul.
Asumându-și riscul plecării nereglementate, emigrantul, de obicei, invocă o absență de scurtă durată cu revenirea imediată după agonisirea unui sume de bani, dar intră într-un cerc vicios în care banul câțtigat solicită mai mult timp, mai mult effort și mai multe concesii decât a presupus inițial. Drept consecință copii sunt abandonați și, de regulă, acest lucru se întâmplă la vărsta la care participarea părintelui la educația lor este extrem de importantă și necesară, când copilul se dezvoltă ca personalitate și îsi formează unu sistem de valori, când trebuie să ia o decizie privind lumea în care dorește să trăiască. Este perioada în care copilul trebuie să își dea seama cum ar putea el insuși influența lumea în care trăiește. Modelul părinților care l-au părăsit numai din cauza banilor creează o concepție absolute greșită despre universal în care copilul crește și asimilează sistemul de valori.
În multe cazuri tragediile adevărate înregistrate la nivel de familie sunt generate de comunicarea perturbată între părinți și copil. Pentru a-și putea scuza într-un fel lipsa din viața copilului, părinții completează acest gol al comunicării prin lucruri absolute inutile: haine, telefoane scumpe, bani. Încercând să își justifice absența, ei distorsionează educația copilului: acesta înțelege că poate obține multe fără a depune vreun efort, că este cineva care le asigură pe toate. Este o abordare greșită, o falsă iluzie că banul poate justifica și înlocui lipsa de comunicare și de afecțiune. Cel mai greu de estimate este sistemul de valori în care au fost și sunt crescuti copiii emigranților, precum și optiunea acestora pentru viitorul lor. Ei nu au avut imaginea mamei care vine de la muncă obosită și care are nevoi de liniște, de grijă și de participarea copilului la activitățile din gospodărie. Generația în creștere riscă să devină una care știe doar să consume. Este un mare semn de întrebare, ce sistem de valori vor perpetua acești copii, ce cale vor urma!? Este puțin probabil să accepte ideea că în viață poți obține ceva doar dacă muncești mult, iar munca nu înseamnă neaparat numai un effort fizic, așa cum au
depus și continuă să depună majoritatea părinților plecați la muncă în străinătate.
Munca se poate manifesta și printr-un efort intelectual. Pe an ce trece se remarcă degradarea cognitivă și afectiv-motivațională a celor ce se înscriu la facultate: abilități intelectuale din ce în ce mai scăzute, lipsa de interes, de motivație și dorință de cunoaștere. Capacitatea redusă de participare socială, neputința de a-și construi un viitor probabil dezirabil. Este o consecință a inexistenței în preajmă a modelelor pozitive ale adulților, pierdute undeva în străinătate, pe care nu le-au avut lângă ei, pe care nu le-au avut zi de zi, astfel încât să le
poată apropia și să le interiorizeze.
Separarea îl afectează pe copil pentru o durată îndelungată de timp. Stima de sine este foarte mult afectată. În asemenea situații – mai ales dacă preadolescentul se învinovățește pentru cele întâmplate în familie – el poate fi foarte ușor influențat de părerea celor din jur. S-a arătat că pentru restaurarea respectului de sine zdruncinat prin separarea de părinți și pentru învingerea stresului, ei, mai des decât semenii lor din familii cu nucleu puternic, recurg comportamente violente, sunt insufucuent dezvoltați, labili, indiferenți, întâmpină dificultăți de adaptare. În ultimii ani, în contextul migrației, familia temporar dezintegrată a devenit o formă alternativă a familiei. Prin acest termen, „familie temporar dezintegrată” se are în vederea familia în care unul sau ambii părinți sunt plecați peste hotarele țării pe o perioadă lungă de timp (mai mult de 6 luni).
În ce privește abuzurile verbale, umilințele, amenințările, agresiunile fizice sau neglijența, diferențele dintre cei cu părinți plecați și cei cu părinți non-migranți nu sunt semnificative. Totuși, există importante semnale de alarmă privind situația generală a copiilor din România din această perspectivă, lucruri ce trebuie menționate: aproape jumătate dintre elevii de gimnaziu au fost supuși frecvent la abuzuri verbale (spre exemplu, înjurături), aproximativ 35% sau aflat frecvent în situații în care s-au simțit umiliți, 20% au fost adesea amenințați și 15% au fost agresați fizic. Diferențele între copiii de migranți și cei de non-migranți sunt relativ mici în ce privește comportamentele deviante, totuși plecarea păriților reprezintă un factor de risc. Consumul de substanțe interzise minorilor (tutun, alcool) are o incidență puțin mai mare în rândul elevilor de gimnaziu care au ambii părinți plecați sau doar mama plecată la muncă în străinătate. Ponderea copiilor care au avut cel puțin o dată probleme cu poliția este ușor mai mare în rândul celor care au părinți migranți față de ceilalți (15-16% față de 10%). Comportamentul de la școală al copiilor ai căror părinți sunt plecați i-au determinat pe profesori să atragă atenția familiei mai frecvent decât în cazul copiilor cu părinții în țară.
Copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate au un profil asemănător cu cei ce trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despărțirii părinților sau a decesului unuia dintre ei. Acest lucru arată că, deși plecarea la muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale unei despărțiri pe termen lung sau definitive.
Există însă cazuri, în care copiii care au depăsit o anumită vârstă, 13-14 ani, rămân să se îngrijească singuri având sprijin parțial sau deloc din partea unui adult (fie rudă, vecin sau o
cunostință apropiată a părinților). În aceste situații copiii aflați în plină adolescență pe lângă faptul că preiau aproape toate sau chiar toate grijile gospodărești și acolo unde este cazul, preiau și activitățile de îngrijire a celor mici, nici nu beneficiază de suport și sprijin din partea unui adult. Concluzionând, printre copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate există o categorie care nu beneficiază de un mediu familial propice dezvoltării lor armonioase prin faptul că nu beneficiază de îngrijirea și protecția oferită de un adult, fie părinte sau rudă. Aceste cazuri se întâlnesc la minorii adolescenți care sunt investiți de părinți cu responsabilitatea întreținerii lor și a gospodăriei, fiind considerați a avea o vârstă la care se pot descurca și singuri primind o sumă de bani în mod constant sau nu.
Situația în care adolescenții rămân o perioadă de timp fără prezența unui părinte, bunic sau a unui alt adult care să le usureze activitatea casnică, de întreinere, care să îi supravegheze,
protejeze și care să îi susțină mai ales la nivel afectiv în acțiunile pe care ei le întreprind, s-a dovedit a avea efecte negative la nivel emoțional și la nivel comportamental. La nivel emoțional, aceștia se percep:
lipsiți de speranță, de certitudinea unui viitor împlinit și fericit;
fără nici un fel de susținere și încurajare în orice activitate de participare (includem aici
și participarea la educație);
fără susținere în perioadele considerate a fi decisive pentru ei (de ex. examenul de
admitere la liceu, bacalaureat, alegerea unei facultăți);
în majoritatea timpului, retrași și cu tendințe de izolare, lipsiți de dorința de a comunica
cu ceilalți
Dintre efectele la nivel comportamental, amintim:
abandon scolar (tendință întâlnită majoritar în rândul băieților);
participare școlară scăzută; cercetarea a relevat faptul că absenteismul este des întâlnit
printre adolescenții rămași singuri acasă fără o supraveghere constantă din partea unui
adult;
izolare și comunicare slabă atât cu ceilalți copii cât și cu învățătorii sau profesorii;
tendință de asociere cu grupuri deviante, uneori chiar infracționale (întâlnită în
principal în rândul băieților);
risc de consum de droguri.
Dificultățile de învățare ale elevilor cu părinți emigranți
Un copil din 10 absentează de la școală în mod constant după plecarea părinților la muncă în altă țară. Elevii de gimnaziu, din cauza faptului că rămân nesupravegheați de părintele de care obișnuiau să asculte, pot devein agresivi ca urmare a frustrărilor și anxietății care încep să se manifeste.
Pericolul este mai mare la copii mici, a căror personalitate se formeză de la început, dizarmonic. Mulți dintre ei au tulburări de somn, devin agresivi, nu au încredere în ei inșiși, din cauza modelului parental și chiar din ciclul primar îbcep să mintă, să frecventeze grupruri stradale, iar pentru că nu mai pot comunica bine cu ceilalți membrii ai familiei, încep să fie labile emoțional. Este adevărat că o parte din copii celor plecați duc o viață mai bună grație banilor pe care îi trimit părinții. Și totuși, afirmă psihologii, ceea ce simțim fiecare din noi, banii nu țin locul afecțiunii.
Pe termen scurt, plecarea părinților se traduce, în viața copiilor, prin agresivitate verbală și fizică, marginalizare, anxietate, note mici, absenteeism, chiul sau chiar abandon școlar. Pe termen lung, această generație de copii lipsiți de iubirea părinților și de armonia familială poate devein una de adulți-problemă, și nu este exclusă posibilitatea ca unii dintre ei să ajungă infractori. Agresivitate multor copii din generația “singur acasa”, refuzul lor de a accepta că au probleme, durerea cauzată de lipsa păriților îi transformă la maturitate, îi transformă la maturitate într-o generație de adulți neintegrați social. Copilul care crește fără părinți sau numai cu unul dintre ei, va deveni un adult care nu înțelege sensul căsătoriei, care nu va avea încredere în instituția căsătoriei și în general, în oameni. Tot mai mulți tineri pleacă la muncă în străinătate, pentru a strnge banii necesari să își cumpere o casă sau pentru a-și
asigura un trai mai bun, se întorc acasă cu grave afecțini psihice.
Educația înseamnă participare și supraveghere zilnică, monitorizare consecventă a copilului – cât de mult a progresat sau a regresat, ce abilități posedă, ce aptitudini îi dezvoltăm, ș ice fel de dorințe nesăbuite îi descurajăm. Și dacă nu e nimeni să îl ajute să pășească pe acel drum corect, să se orienteze în propria carieră, pornind de la aptitudinile sale, atunci el se trezește într-o mișcare haotică a unor aspirații, între lucruri la modă, spre care tinde, nu pentru că el crede în acestea, ci pentru că aspiră toți la ele. În grupurile țintă, ai căror reprezentanți sunt adolescenți cu un grad sporit de risc, însumând prostituția, folosirea drogurilor, delicvența juvenilă, un procent extreme de mare îl alcătuiesc copii ai căror părinți – unul sau ambii – sunt plecați.
Figura 4. Efectul plecării în străinătate a cel puțin unuia dintre părinți asupra mediei generale a copilului
În ciuda voinței afirmate de a institui “o egalitate a șanselor pentru toți”, o selecție mai mult sau mai puțin ascunsă se eexercită la toate nivelurile. Elevii sunt orientați, nu în funcție de aptitudinile sau aspirațiile lor, ci după cum au fost repartizați în urma bunelor selecții. Astfel, tinerii care provin din medii foarte modeste, în special minorități, se găsesc în general în învățământul profesional, iar uneori având probleme de adaptare socială, abandonează școala. Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, conștient de toate aceste probleme, reflectează asupra necesității reînoirii sistemului educativși, în special asupra reducerii eșecului și a abandonului școlar, punând accent pe atragerea în mijlocul grupelor de lucru a cadrelor didactice, a comunităților locale, a asociațiilor de părinți, a administrației, a partenerilor din exterior, a diferitelor ONG-uri. Echipamentele sportive, culturale, audio-vizuale, programele de educație remedială, școlile și grădinițele de vară sau “școală după școală” sunt insuficiente. Școlile nu dispun, în general de săli în care copii să poată lucra singuri sau pe grupe, ori să asculte muzică, să cânte sau să regizeze spectacole.
Tradiționala împărțire comeniană a sălii de clasă nu a dispărut total: catedra profesorului este așezată în fața băncilor elevilor , aliniate unele în spatele altora, elevii cei buni sunt în față iar cei cu rezultate mai slabe, în general proveniți din mediile minorităților sau ai căror părinți sunt absenți de la ședințele cu părinții și nu sunt direct interesați de situația școlară, în spatele clasei. Învățpmântul are reputația de a fi un nivel ridicat: elvii trebuie să asimileze cunoștințe foarte variate, dar li se cere să învețe multe lucruri “pe dinafara”, uneori în detrimental gândirii și al descoperirii personale. Învătământul se desfășoară încă sub forma unoe cursuri la care elevii au tendința de a fi foarte pasivi, în special cei asezați în ultimele bănci. Deși lucrul pe grupe s-a dezvoltat, lucrul individual rămâne totuși privilegiat.
“În calitate de părinți, prima responsabilitate este aceea de a-i face pe copii noștrii să se simtă iubiți cu adevărat. Cea de-a douaeste de-a fi o figură de autoritate pentru ei și de a-i dispciplina cu dragoste”.
Din cauza inexistenței autorității părinților și ca o consecință a lipsei de aspirații pe termen lung, apare absenteiesmul și abandonul școlar. Apariția comportamentelor predelicvente și aderarea copiilor la grupuri delicvente reprezintă o modalitate de a suplinii nevoile de apreciere, de atenție și afecțiune nesatisfacute. Agresorii sexuali, recrutorii sau traficanții de personae, adulții sau copii violenți, persoanele care exploatează copii prin muncă își aleg victimele din rândul copiilor neglijați.
Una dintre cele mai periculoase consecințe ale migrației este neglijarea educațională a
copilului și deprivarea sa culturală. Părinții au rolul de a media, de a transmite către urmașii lor moștenirea culturală, valorile socioculturale, dragostea de cunoaștere, de a învăța. Neîndeplinirea rolului părintesc de mediere a accesului copiilor către valorile umanității poate avea diferite forme:negrlijarea școlarizării copilului prin omiterea urmăririi frecvenței copilului la școală, omiterea oferiri ajutorului în îndeplinirea sarcinilor școlare, neparticiparea la activitățile organizate de școală pentru părinți, neobservarea succeselor școlare ale copilui, neatenția la nevoile specifice de învățare, întâlnite mai ales la copii care au ambii părinți plecați la muncă în străinătate.
Figura 5. Ierarhizarea efectelor determinanților succesului școlar în grupul de copii cu cel puțin un părinte emigrant
Educația părinților se regăsește și ea printre factorii importanți care influențează rezultatele școlare. Prestigiul ocupațional al părinților în schimb nu mai are contribuții independente foarte importante în explicarea rezultatelor școlare (dat fiind că prestigiul ocupațional este corelat destul de puternic cu nivelul educațional, ocupația nu mai are contribuții adiționale mari la explicarea rezultatelor școlare).
Numărul aproximativ de ore pe săptămână petrecute pentru învățat sau teme apare ca unul dintre cei mai importanți determinnați ai rezultatelor școlare – este primul ca importanță în grupurile de copii cu ambii părinți plecați și al doilea ca importanță în grupuriloe de copii cu cel puțin un părinte plecat și în grupul de copii fără părinți emigranți. Este interesant că relația acestui factor cu rezultatele școlare concurează și chiar depășește în intensitate relația dotării materiale a gospodăriei cu rezultatele școlare și relația educației parentale cu rezultatele școlare. Acest lucru este explicabil dacă luăm în calcul faptul că deprinderile de muncă școlară (măsurate de numărul de ore petrecute învățând și pentru teme) sunt mai direct legate de procesul de dezvoltare cognitivă a copilului, dar așa cum am menționat în partea introductivă, sunt și unele din cele mai vizibile și mai apreciate calități luate în calcul de profesori în procesul de notare.
Figura 6. Ierarhizarea efectelor determinanților succesului școlar în grupul de copii cu ambii părinți emigranți
Durata absenței unui membru al familiei, sau a ambilor poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului. Violența verbală este susținută de privarea afectivă acut reclamată de subiecți identificată inițial în familia de origine și regăsită apoi în relația cu prietenii, colegii de școală și persoana de îngrijire.
Atunci când lipsește tatăl, pot apărea renegocieri în cadrul relaiilor de putere care orientează copilul către un comportament deviant. Un comportament aberant în interacțiunea cu vecinătatea, rezultate școlare slabe și creșterea absenteismului școlar sau asocierea la grupuri deviante sunt căteva dintre efectele carențelor în exercițiul autorității. În cazul familiilor lărgite , transferul de autoritate poate fi orientat către alți membrii, însă eficiența exercitării este pusă sub semnul întrebării.
Absența mamei poate genera efecte în zona activităților specifice gospodăriei, în îngrijirea copiilor și în asigurarea suportului afectiv. În ceea ce privește activitățile din gospodărie, substituția rolului specific este realizată, fie de tată, fie de primul născut de sex feminin, dacă vârtsa îi permite acest lucru, ceea ce duce la o supraîncărcare de rol a acestuia. În cazul în care există frați mai mici, supraîncărcarea conține și activități specifice îngrijirii și
suportului afectiv. Dimensiunile fenomenului sunt variabile în funcție de tipul de familie, situația cea mai rezonabilă fiind rezolvată în familii extinse prin prealuarea rolurilor de către alți membri, iar situația cea mai dificilă o întâlnim în familiie monoparentale, unde partenerul rămas acasă are datoria de a îndeplini atât rolurile ce i se cuvin, cât rolurile celui absent. Lipsa comunicării, a activităților care presupun cooperarea, sarcini multiple nespecifice vârstei etc. pot duce la disfuncții severe în construcția identității copilului cu posibilitatea reproducerii negative, atunci când copilul va fi pe punctual de a intemeia o familie.
Figura 7. Efectul plecării în străinătate asupra mediei școlare generale, în funcție de care dintre părinți este plecat.
Reacțiile copiilor sunt descrise de profesioniști ca urmând un traseu bine-definit. Ei remarcă, inițial schimbarea aspectului fizic , urmată de abandon și absenteeism școlar, de schimbarea grupului de prieteni, a anturajului și uneori chiar comiterea de infracțiuni, toate pe fondul privării afective. Toate aspectele prezentate mai sus indică în mod clar necesitatea unor intervenții de specialitate susținute de standarde și metodologii, precum și de o pregătire practică specifică.
Constatări
Analizele prezentate au arătat că plecarea a cel puțin unuia dintre părinți în străinătate este într‐adevăr asociată cu rezultate școlare ale copiilor rămași acasă ceva mai slabe decât ale copiilor fără părinți emigranți, însă această performanță școlară mai slabă se datorează aproape în totalitate statutului socio‐profesional în medie mai scăzut al acestor familii (niveluri medii de educație parentală și prestigiu ocupațional parental mai scăzute) și structurii acestor familii (tind să fie în proporție mai mare familii în care părinții sunt separați, divorțați sau văduvi). Aceasta nu înseamnă că elevii din familiile cu părinți emigranți nu reprezintă un grup cu risc mai mare de insucces școlar, ci pur și simplu că riscul de a avea rezultate școlare mai slabe este aproximativ același ca și în cazul copiilor care provin din familii destrămate și cu statut socio‐profesional scăzut dar în care nici unul dintre părinți nu este emigrant. Grupul care este cel mai dezavantajat din punct de vedere al performanțelor școlare de plecarea părinților în străinătate este grupul de copii cu ambii părinți plecați. În acest caz, lipsa ambilor părinți din gospodărie produce un efect negativ asupra rezultatelor școlare în plus față de orice alte efecte negative ale statutului social scăzut sau ale structurii destrămate a familiei. Mai mult decât atât, lipsa ambilor părinți are un efect negativ asupra rezultatelor școlare independent de orice alte influențe luate în calcul aici (care includ, pe lângă profilul socio‐demografic al familiei, și relații de comunicare în familie, atitudinea copilului față de școală, grad de supraveghere și delincvență, și deprinderi de muncă școlară ale copilului). Acest rezultat sugerează că dintre doi copii care provin din medii identice din aceste puncte de vedere, cel care are ambii părinți plecați în străinătate va avea rezultate școlare mai slabe.
În cazul copiilor cu ambii părinți plecați, structura de suporta care ar trebui să asigure rezultate școlare, se deteriorează și rolul părinților nu este preluat cu succes de alte persoane sau instituții. În acest caz este recomandată existența unor politici sociale care se axează pe construcția unei rețele de suport cu persoane din afara familiei (profesori, asistenți sociali, consilieri școlari) care să preia o parte din atribuțiile părinților în domeniul performanțelor școlare.
Acest tip de suport este necesar pentru copiii cu ambii părinți plecați în străinătate, dar este recomandat și pentru copii cu un singur părinte plecat pentru a diminua responsabilitățile și presiunea crescută la care este supus părintele care rămâne acasă.
O concluzie încurajatoare este aceea că factorii care determină succesul școlar operează în același mod și cu intensități similare atât în grupul de copii fără păriți plecați în străinătate, cât și în grupurile de copii cu părinți emigranți. Există totuși o excepție importantă în cazul copiilor cu cel puțin un părinte plecat în străinătate: deși plecarea unui părinte tinde să sporească dotarea materială a gospodăriei, efectele acestei dotări materiale asupra rezultatelor școlare nu este la fel de mare ca și cel din grupul de copii fără părinți emigranți. Din păcate această componentă materială care este mai ușor de influențatprin intermediul politicilor sociale are și efecte mai scăzute asupra rezultatelor școlare, ce puțin în cadrul grupului cu cel puțin un părinte emigrant. Acest fapt nu trebuie interpretat ca o descurajare a politicilor sociale care vizează componenta materială – efectul dotării materiale a gospodăriei se regăsește în lista efectelor puternice asupra rezultatelor școlare în ambele grupuri de copii cu părinți emigranți, chiar dacă efectele sunt mai scăzute dect cele din grupul de copii fără părinți emigranți.
Alți factori cu efecte puternice asupra rezultatelor școlare sunt educația părinților care din păcate nu este o componentă ușor și imediat influențabilă prin intermediul politicilor sociale, dar și numărul de ore pe săptămână petrecute pentru studiu sau teme (unul dintre cei mai puternici factori din lista considerată aici) și importanța atașată de copil notelor bune la școală. Dat fiind că investiția de timp pentru studiu sau teme este un factor atât de important pentru succesul școlar, o influență benefică asupra rezultatelor școlare ar putea fi constituită de programe extra-școlare axate pe activități de studiu și completare a temelor. Părinții sau cei care rămân să aibă grijă de copii ar putea de asemenea să fie informați de către profesori în ședințele cu părinții și rugați să-și sporească gradul de implicare în motivarea copiilor de a învăța și de a-și face temele.
Intervenția Psihopedagică
Consilierea este utilizarea pricepută și principială a relației interpersonale, pentru a facilita autocunoașterea, acceptarea emoțională și maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale. Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra in direcția unei vieți mai satisfăcătoare și pline de resurse. Relațiile de consiliere variază în funcție de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul stărilor de criză, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe imbunătățirea relațiilor cu ceilalți. Consilierea poate fi definită ca un proces în care un profesionist stabilește o relație bazată pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin. Prin consiliere, individul este ajutat să se cunoască mai bine (să îți conștientizeze și să își înțeleagă problemele, sentimentele, motivațiile), să ia decizii importante, sa isi rezolve problemele.
În cazul copiilor lasați singuri acasă, lipsa părinților perioade îndelungate de timp poate avea efecte negative semnificative asupra dezvoltării acestora. Absența unuia sau a ambilor parinți poate fi asociata cu o serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului: neglijarea alimentară, neglijarea vestimentară, igienei, neglijarea medicală, a locuinței sau neglijarea educației. Pe lângă neglijare copiii singuri acasă pot deveni și victime ale diverselor forme de abuz și exploatare.
Copiii lăsați nesupravegheați perioade îndelungate de timp înfruntă o serie de riscuri:
– Supraîncărcarea cu sarcini: preluare responsabilităților de adult, îngrijirea și creșterea fraților mai mici;
– Vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin muncă, trafic de copii și prostituție;
– Insuficienta dezvoltare a abilitatilor de viață independentă necesare pentru a face față dificultăților viitoare ca adult;
– Însușirea deficitară a normelor etico-morale;
– Debutul precoce al vieții sexuale.
Asistentul social este incurajat să apeleze la surse diversificate de informații (profesori, polițiști, consilieri de probațiune, vecini, rude, grup de prieteni) și să caute profesioniștii și resursele de care are nevoie în comunitate, în institutii guvernamentale sau organizații neguvernamentale, pentru a identifica si a remedia vulnerabilitatile asociate situației copiilor ramași singuri acasă.
Astfel, munca asistentului social este o muncă de echipă în încercarea unei abordări a situației copilului în contextul familiei sale, al comunității din care face parte și al relațiilor interpersonale construite de acesta.
În aceste situații o prioritate o reprezintă rezolvarea problemei responsabilitătii privind supravegherea, creșterea, îngrijirea și reprezentarea copilului, inclusiv prin luarea unei măsuri de protecție specială, respectiv plasamentul (în familia lărgită,etc.), măsura aplicată atunci când, după acordarea servicilor prevazute în planul de servicii, se constată că menținerea copilului alături de parinții săi nu este posibilă.
Astfel, în sprijinul copilului lipsit de grija ambilor părinți în situația în care aceștia sunt
plecați la muncă în străinătate, părintelui în cazul familiilor monoparentale, precum și copilului lipsit de grija părintelui care, prin hotarare judecatorească, are obligțtia creșterii si educării acestuia, vine ORDINUL nr. 219 din 15 iunie 2006 privind activitațile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate.
Cosilierea se realizează direct cu copii sau indirect, cu sprijinul cadreolr didactice care lucrează cu copii la clasă și al părinților care pot sprijini învățarea copilului. Persoanele calificate/profesioniștii care se ocupă de activitățile de recuperare compensare sau corectare în intervențiile educaționale realizate în vederea înlăturării dificultăților de învățare sunt diferite în funcție de organizarea unor structuri specifice sau de sprijin și legate de domeniile și sarcinile directe care le revin acestora. Astfel, consilierul psihopedagog (care se ocupă de problemele de învățare generale și specifice la nivelul individual și la nivelul lucrului în grup ) are în vedere, referitor la problematica intervenției, următoarele: construcția și funcționalitatea instrumentelor generale de învățare (capacități generale și particulare, abilități), concentrarea atenției, interrelații și probleme socio-afective, ritm de învățare (lent sau nepotrivit), folosirea și exersarea structurilor logico-matematice (raționamente, algoritmi, operaționalitatea gândirii), luarea deciziilor, gestionarea conflictelor, și procesul complex al comunicării, etc., activitățile consilierului se adresează elevilor, profesorilor și părinților, precum și legăturilor necesare dintre acești actori ai educației, pentru asigurarea eficienței procesului didactic – atât la nivel individual, cât și la nivelul grupului-clasă și al instituției școlare.
Capitolul III
– Studiu de caz –
Consecințele migrației părinților asupra activității școlare a
copiilor rămași acasă din Județul Bihor
Majoritatea celor preocupați de fenomenul migrației și de urmările acestuia sunt de părere că familia este cea mai afectată deoarece apar: neînțelegeri, tensiuni intrafamiliare, subcontrolul copiilor, deviație juvenilă, incapacitatea celui rămas acasă de a supraveghea copii, situația bunicilor fără autoritate, sau cu “prea multă dragoste”, absenteismul și eșecul școlar, consumul de alcool și droguri, fumatul, destrămarea familiilor și chiar divorțul.
Copii sunt persoanele cele mai afectate atât în relațiile familiale, cât și în statutul școlar, în percepția publică și, mai ales, în starea lor emoțională; ruptura de un părinte provoacă stres, emoția deprivării, dorul de părinți, supraîncărcarea cu sarcini.
La nivel social se formează convingerea că asigurarea unor condiții de viață acceptabile în țară este imposibilă, copii aspirând la rândul lor să emigreze.
Efectele migrației sunt multiple, unele vizează dimensiunea subiectivă a personalității, îndeosebi a copiilor “temporar abandonați”, dar fenomenul este obiectiv și se înscrie în logica tranziției spre un alt tip de civilizație și în logica raporturilor intersociale, cu atât mai mult “metabolismului” țării dezvoltate – țări subdezvoltate sau în tranziție.
Conform studiului “Efecte ale migrației internaționale asupra dezvoltării sociale. Cazul României” coordonat de către Cătălin Zamfir, în perioada 1991 – 2001, România a înregistrat o scădere permanentă a populației sale, din cauze emigrării definitive: în medie, anual, aproximativ 40 de mii de persoane au părăsit țara, numărul total al acestora ridicându-se după anumite aprecieri , la circa 400 de mii în decursul ultimului deceniu. În același interval de timp, au plecat pentru a muncii în alte țări în jur de 200 de mii de peroane din mediul rural.
Sărăcia, somajul și nivelul de trai foarte scăzut au constituit principalii factori care au alimentat fluxul migrației externe a populației din țara noastră. Germania, Cnada și S.U. A au absorbit cea mai mare parte a celor plecați definitiv din țară. În alte țări în care și-au stabilit domiciliul cei plecați sunt Italia, Franța, Spania, Israel, Austria, Suedie, Ungaria, Grecia, unii dintre ei ajungând până în îndepărtata Australie sau Noua Zeelandă. În general sensul de emigrație definitivă a fost spre statele dezvoltate economic din emisfera nordică și cu precădere cele de pe continentul european.
Ipoteza generală a studiului
Plecarea părinților pentru perioade îndelungate de timp reprezintă o cauză pentru scăderea performanțelor școlare, pentru degradarea stării fizie și psihice a copilului, cauzate de lipsa controlului, a educației, a modelelor pozitive, precum și a problemelor de comunicare, a dificultăților de adaptare, a deficiențelor de îngrijire, a supraîncărcării cu sarcini, precum și o sursă de comportament deviante, etc.
Plecarea unuia sau a ambilor părinți la muncă în străinătate, pe o perioadă mai lungă de timp, determină trăirea sentimentului de abandon cu repercursiuni asupra dezvoltării perosnalității lor. Conștientă asupra acesestei realități am formulat cu valoare de premisă genrală a studiului de caz, următoarea aserțiune: În mediul școlar, principalele probleme identificate la elevii cu părinți emigranți se referă la modul de relaționare cu colegii și la nivelul îndeplinirii cerințelor didactice.
În analiza rezultatelor prezentului studiu, am urmărit în principal elemente legate de mediul familial în care copiii, lipsiți de îngrijirea părintească, cresc și se dezvoltă, elemente legate de starea de sănătate și bunăstare prin evidențierea nevoilor pe care acești copii le au, elemente legate de educația, cultura și petrecerea timpului liber și nu în ultimul rând, s-a urmărit măsura în care este respectat dreptul la participare, dreptul de nediscriminare, incluziune socială și la măsuri de protecție specială.
Etalonul educațional și de adaptare socială
În ceea ce privește idealul/etalonul educațional al învățământului din țara noastră, acesta este sintetizat prin formuarea următoarelor cerințe: dezvoltarea liberă, inegrală și armonioasă a individualității umane în vederea formării unei personalități autonome și creative. Astfel, idealul educațional pe care l-am luat drept reper, vizează formarea viitorului adult pentru adaptarea lui psihosocială și pentru inserția socială activă. Idealul educațional al școlii românești nu se referă doar la desăvârșirea interioară a personalității, ci are în vedere și asigurarea dimensiunii de ordin vocațional a procesului instructiv-educativ vizând exercitarea unei profesiuni cu randament optim. În acest mod se realizează asigurarea unei corespondențe cât mai bune a caracteristicilor personalității subiectului uman cu activitatea prestată în contextul solicitărilor societății. Un asemenea ideal vocațional nu este un proiect ce cuprinde un ansamblu de valori și însușiri posibil de a fi asimilate și formate în grade diferite, în funcție de dispozițiile interne ale personalității și de calitatea organizării educației. Societatea trebuie să ofere cadrul potrivit pentru desăvârșirea personalității umane, iar aceasta să se implice în mod creator în dezvoltarea acelei societăți și să contribuie activ la asigurarea progresului cultural, economic, stiințific , tehnic general al societății.
Școala reprezintă cel mai important factor al educației. Educația se realizează în diverse forme, cel mai adesea prin activități în comun, elevii învățând unii de la alții. Conținuturile care se transmit sunt selectate cu grijă după criterii psihopedagogice, activitățile psihopedagogice, activitățile educative se cer a fi structurate respectându-se criterii didactice . Educația trebuie să răspundă necontenit exigențelor cerute de evoluția realității naționale și internaționale.
Generalizarea învățământului până la 16 ani este un mare progres dar și una dintre cauzele eșecului școlar: mai mult de 10% dintre tineri părăsesc școala fără nicio diplomă. Școla este făcută pentru elevii care doresc să învețe, dar aceasta nu are încă posibilitatea să îi ia în seamă pe cei cu dificultăți. Un elev care nu știe sau nu poate trebuie să repete clasa. Dar s-a constat că un elev care a repetat o clasă are puține șanse să urmeze o școlariate normală. În acest moment putem afirma că școala nu a rezolvat nici problema inegalităților, deoarece eșecul este legat deseori de originea socială și mai nou de fenomenul emigrării. Elevii care au dificultăți sunt, în general, cei care provin din medii sociale și culturale modeste (minorități, șomeri), deoarece ei nu pot fi ajutați din punct de vedere școlar de părinții lor, pentru că ei trăiesc într-un mediu în care nu stăpânesc bine nici limbajul, nici rațiunea, sau chiar dacă ar putea să îi ajute, distanța fizică prea mare îi determină să facă apel la “educația prin telefon”. Acestor copii li se poate atribui sintagma de “orfani cu părinți în viață” și ei constituie grupul
țintă al studiului meu.
Obiectivele Studiului de Cercetare
Odată delimitată problema de cercetat și stabilite coordonatele acestui studiu, pornind de la obiectivele generale ale acestuia prin intermediul operației de derivare pedagogică, am stabilit următoarele obiective ale etapei de constatare.
O.1 – Studierea opiniei cadrelor didactice în legătură cu principalele aspecte legate de dificultățile de învățare transversală ale elevilor;
O.2 – Identificarea și ierarhizarea celor mai frecvente dificultăți de învățare cu care se confruntă elevii;
Formularea operațională a acestor obiective reprezintă premisa bunei proiectări și organizări a cercetării practice.
Eșantionul de cadre didactice
În anul școlar 2008-2009 Chestionarul pentru identificarea dificultăților de învățare s-a aplicat pe un eșantion de 68 de cadre didactice din județul Bihor, care predau în învățământul primar si liceal și care lucrau cu clase de elevi și cu grupe de copii cu dificultăți de învățare și cu părinți emigranți. Din numărul total al profesorilor participanți în această anchetă 31% profesau în mediu urban și 69% în mediul rural, iar 96% dintre profesorii chestionați era diriginți. Opțiunea mea a fost aceea de a intervieva și chestiona profesorii cei mai atașati de elevii lor, care au format o strânsă legătură nu doar cu elevii cărora le sunt dascăli, ci și cu familiile acestora,
în speranța de a obține cele mai con cludente și relevante date cu putință. Astfel chestionarele au fost atribuite selectiv, după o prealabilă discuție cu unii membrii ai corpului profesoral, la persoanele recunoscute și apreciate pentru implicarea în educația elevilor dincolo de porțile școlii.
Metodologia Utilizată
Culegerea datelor a fost realizată în perioada celei de-a doua jumătăți a semestrului I al anului școlar 2009 – 2010 în județul Bihor, mai precis în municipiul Oradea și în comunele Oșorhei, Santandrei, Borș iar ca intrument de cercetare am folosit Chestionarul pentru identificarea dificultăților de învățare, iar pentru surprinderea unor aspecte educaționale de profunzime am facut apel la interviul nestructurat.
Una dintre cele mai frapante caracteristici ale cercetării empirice în domeniul științelor socio-umane este aceea că, practic cu ocazia acestei investigații am fost obligată să îmi construiesc propriul instrument de cercetare, a cărui utilizare să fie limitat la obiectul studiului în cauză și la momentul respectiv. De aceea am elaborat un chestionar pentru a evidenția problemele asupra cărora se concentrează studiul meu.
Prin aplicarea Chestionarului pentru identificarea dificultăților de învățare am avut în
vedere ca obective identificarea principalelor dificultăți de învățare transversale pe care le întâmpină copii cu părinți emigranți respectiv acelor dificultăți care nu sunt circumscrise unei sau unor discipline, ci trec dincolo de discipline, le transced. Dificultățile de învățare transversale se explicitează cu ajutorul unor termeni care se referă la achizițiile transferabile ale elevilor (nu și la cele disciplinare), care se formează longitudinal, “de-a lungul” disciplinelor de studiu și al practicilor educative.
Pentru conceperea unui proiect amplu și pentru ca rezultatele finale ale studiului să fie măsurabile, am încercat să acopăr o regiune socio-geografică cât mai mare, prin aplicarea chestionarului unui număr semnificativ de cadre didactice atât din mediul rural cât și cel urban.
Unii reprezentanți ai sociologiei contrapun în teorie și în practica cercetării abordarea calitativă și cea cantitativă, afirmând superioritatea netă a celei calitative, aceasta presupunând existența unei realități obiective, a unor structuri exterioare actorilor.
Relația dintre cercetător și subiect a fost distantă, imaginea realității fiind statică și exterioară. În cadrul cercetării s-a lucrat cu scheme cauzale și cu subsumarea fenomenelor particulare la legi generale, fiind capabilă să evidențiez legături statistice, influente și determinări cuantificabile între procesele și fenomenele sociale.
Am urmărit să satisfac cerința de reprezentativitate în sensul statistic, al eșantionului în raport cu numărul total de copii care suferă de acest fenomen de abandon din partea părinților.
Calitatea rezultatelor este probabil bună deoarece s-a creat o încredere mare, o situație comunicațională mai între anchetator și subiect, iar fenomenul de nonrăspuns a fost evitat în mare măsură.
În urma completării chestionarului nu s-au semnalat probleme: posibilitatea de a utiliza chestionare lungi cu întrebări deschise, complexe și întrebări de tip filtru a fost bună, calitatea
răspunsurilor de asemenea.
A existat și consultarea cu terții pentru formularea de răspunsuri corecte. Cadrele didactice au dezvoltat un interes deosebit de mare pentru acest chestionar cât si pentru importanța pe care o are și rezultatele acestuia, pe o durată de timp destul de lungă. Este foarte important ca aceste rezultate să fie reale atât timp cât ele ajută la depistarea problemelor deja
existente sau la depistarea eventualelor probleme ce pot să apară pe viitor.
În fiecare dintre cele opt localități au fost făcure interviuri cu familii-rude care au grijă de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, cu asistentul social, directorul școlii din localitate, polițistul de proximitate și unde s-a putut, preotul.
Interpretarea rezultatelor chestionarului
Se cunoașe faptul că mediul familial contribuie pozitiv sau negativ la procesul de dezvoltare a unui copil.
În percepția atât a celor mai mici cât și a adolescenților, părinții reprezintă un sprijin emoțional în aproape toate activitățile, atât în cele școlare cât și în cele extra-școlare. Pe parcursul interviurilor cu preadolescenți și adolescenți, s-a dovedit că motivația exterioară provenită de la părinți are încă un rol important în ceea ce privește mersul la scoală, activitatea de învățat, implicarea în anumite activități extra-școlare etc.
„(…) cel mai mult simt lipsa părinților la activitatea de premiere, acolo toți copiii vin cu mama și cu tata… și eu nu văd pe nimeni, acest lucru mă face să nu mai îmi vină să învăț…”
Fată, 10 ani, Oșorhei, cu ambii părinți plecați la muncă în străinătate
Din datele prelevate de către cadrele didactice chestionate la întrebarea numărul 1., numărul total al elevilor care au emigrat împreună cu părinții lor plecați la muncă în străinătate pe parcursul anului școlar 2008 – 2009, din unitățile de învățământ participante la acest studiu, se ridică la aproximativ 90. În fruntea ierarhiei tărilor preferate de emigranții români se situează Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie, însă au fost menționate și ca Grecia, Belgia, Portugalia, Marea Britanie, Canada. Proporția emigranților din perspectiva mediului lor
de proveniență este: urban – 28 de cazuri (31%), rural – 61 de cazuri menționate ( 69 %).
Se poate afirma că aceste cazuri sunt dintre cele fericite, copiii reușind să rămână în mediul lor familial natural, sub ocrotirea părinților.
Pe de altă parte, răspunsurile profesorilor la itemul numărul 2 al Chestionarului pentru Identificarea dificultăților de învățare ale copiilor cu părinți emigranți a evidențiat un număr mult mai mare de copii “abandonați temporar”, aproximativ 220, proporția numărului lor în funcție de mediul de proveniență rămânând aproximativ acceeși, adică, 74 (34 %) de cazuri în mediul urban, și 146 (66 %) în mediul rural.
Figura următoare (figura 8.) prezintă procentual aprecierile cadrelor didactice chestionate în privința membrului familiei alături de care elevul a rămas acasă:
Figura 8. Persoane alături de care copii cu părinți emigranți rămân cel mai frecvent acasă
Copii care au unul sau ambii părinți plecați în străinătate sunt lăsați în grija bunicilor sau a unei rude apropiate (până la gradul IV): “…Copii…au rămas la bunici…dar nu toți …există și cazuri aici, unde copii au rămas singuri” (director școală).
“…păi din ce știu eu, toți au câte o bunică…nu cunosc să fie plecați și să nu aibă nimeni grijă de ei…or mai fi așa niște uscături prin sat…cum este peste tot…” (localnică comuna Stei, are în grijă doi nepoți).
Pentru unele mame, plecarea în străinătate nu este doar o strategie de îmbunătățire a veniturilor ci și una de soluționare a unei vieți de cuplu conflictuale. Copilul în astfel de situații nu numai că este privat de afectivitatea maternă, însă este expus și la riscul unor abuzuri din partea taților ale căror comportamente inadecvate au determinat plecarea mamelor. Există riscul, confirmat în anumite cazuri, ca plecarea temporară în străinătate a mamei să se transforme într-o abandonare definitivă a familiei și copiilor rămași în țară. Divorțurile apar de obicei pe fondul problemelor preexistente sau din cauza despărțirii pe perioade foarte lungi. Copiii au de suferit nu numai din cauza formalizarii despărțirii, ci si din cauza conflictelor ce apar atunci când se disputa custodia acestora. Cu referire la acest aspect, trebuie menționat, după cum reiese din declarațiile profesorilor intervievați că emigrarea ambilor soți da o nota de stabilitatea mai mare a familiei decât în cazul plecării doar a unui dintre ei – “Deci, când pleaca unul din parinti. Nu numai ca ramâne acolo, dar stiti când mama pleaca si a lasat acasa un soț care nu tocmai a fost bun în familie, daca au avut certuri sau neîntelegeri în familie, ea nu mai revine înapoi. Adica spune „Doamna, decât sa traiesc cu el mai degraba singură, îmi cresc copii și numai …” (învățătoare, școala cu clasele I-VIII, Oșorhei)
„Deci au plecat fete necăjite, mama necăjite, care au copii, au ajuns acolo, au uitat că au copii aici, au dat de soț și invers, și acum mai sunt copii care suferă din cauza aceasta…dacă soțul aici avea vreun defect, consuma alcool, sau era mai dur sau mai gelos…sau pur și simplu… dacă a dat de trai acolo, de o mașină…de toate mijloacele moderne…la un status superior, s-a gândit că nu mai merită să se întoarcă la copii…” (interviu, preot, comuna Stei)
„Referitor la aceasta situație pot să spun că au fost multe divorțuri și multe familii s-au destrămat din cauza plecărilor …în general unde au fost femeile plecate. S-au inițiat multe anchete sociale pentru încredințarea copiilor minori unuia dintre părinți în urma divorțurilor. Dar în general toți s-au zbătut pentru copil și nu aș putea spune că dacă au divorțat au lăsat copilul în grija tatălui…în general au cerut și copilul. Acum s-a cam terminat cu divorțurile de acum. Dar am avut doi ani în care am avut multe divorțuri și cred că din astea, 95% din femei erau cu Italia. Si acum mai sunt, dar probabil atunci a fost și cauza că era o perioada prea mare în care stăteau plecate, iar doar prin telefon nu puteau să păstreze o bună relație cu familia…și nu vedeau situația de la fața locului. Atunci când se întorceau în țară începeau discuțiile și cum erau femeile astea cam între 25-40 de ani cu copii mici, cu probleme multe. Știu și eu…au văzut lumea altfel…nu aș putea să spun motivul. Dar în general, majoritatea declarau ca intervenea acea răceala în relația cu soțul care spunea că de fapt, nu mai au nimic în comun.” (asistent social, Oradea)
La întrebarea care viza consecințele nefavorabile cu care se confruntă elevii cu părinții plecați (întrebarea nr. 8), răspunsurile cadrelor didactice reiese că: 61% dintre aceștia consideră că elevii cu părinți plecați întâmpină mai multe dificultăți de învățare, 53% sunt de părere că acești elevi sunt pasibili de eșec școlar, 71% dintre respondenți simt că elevii din această categorie sunt predispuși la inadaptare. De asemenea, 90% dintre respondenți cred că elevii cu părinți plecați la muncă în străinătate sunt marcați afectiv de această situație, iar 54% dintre cei chestionați artă că aceși elevi sunt înclinați spre indisciplină și violență.
Concluzia la acest nivel de analiză a datelor este că elevii cu părinți plecați în străinătate manifestă dificultăți de adaptare la mediul socio-școlar, au dificultăți de învățare, sunt predispuși la eșec și inadaptare, dar mai ales la violență și indisciplină. În proporție foarte mare (90%) cadrele didactice au menționat faptul că elevii cu părinți plecați manifestă reacții emoționale evidente, observabile în comportament.
În figura numărul 9, am prezentat procentual aprecierile cadrelor didactice chestionate privind alte consecințe ale absenței părinților plecați la muncă în străinătate. Observăm faptul că impactul psihoemoțional întrunește cea mai mare pondere, urmând, pe locul doi, abaterile disciplinare , indiferența față de activitatea școlară, motivația redusă, nepăsarea față de învățare, tendințele spre absenteism și scăderea rezultatelor școlare.
Lipsa interesului pentru școală, cât și pentru preocupările extrașcolare, poate fi o consecință directă a absenței părinților, însă interesul scăzut pentru performanța școlară nu poate fi explicat doar printr-un singur factor cauzal.
În această privință considerăm relevantă și opinia directorului școlii din satul Alparea, comuna Oșorhei, precum și a preotului acestui sat.: „ În primul rând acești copii nu mai sunt supravegheați la teme, la lecții…bunicii sunt depășiți.. unichiul nu are timp să se ocupe de cel care i-a fost lăsat în grijă, pe el îl preocupă să aibă pachețelul, el vine și cumpără sendvișul cu parizer sau ce este pe-acolo, sau punga cu snacksuri…și..si-a luat o grijă…și-a făcut datoria..în rest, rămânem noi cu problemele. Acești copii rămân cu ceea ce învață în clasă..nimic mai mult. Nu se pune problema pregătirii și foarte puțini termină. Puțini sunt cei care mai fac o pregătire în clasa a VII-a sau a VIII-a, sau să îi mai preocupe și altceva, stiu eu, un instrument muzical, un sport… acasă el când ajunge, la ora 13-14, mămâncă, asta din chestionarele care le avem date, mănâncă, se uită la desene, seara se uită la telenovele și atât. (…)am avut și surpriza să găsim și copii cu cărțile neschimbate în ghiozdan”.(directorul școlii)
„….depinde foarte mult de educația fiecăruia..dacă până la vărsta plecării au primit o educație sănătoasă. E o diferență dacă pleacă la 3 ani sau dacă pleacă în clasa a VI-a. E o diferență și cu cine rămâne..dacă rămâne cu o bunică care e stăpână pe situație, sau dacă e cu o bunică care abia mai poate și ea să vorbească…depinde..dacă are familia mai mare..frate, cumnate, sunt familii unde copii suferă de dragul mamei sau al tatălui… și doar atât, cum este cazul unor fete, care merg aici la școală în sat, sunt premiante, au reușit la liceu, dar sunt și situații în care lipsa părinților compromite situația copiilor…. (…) mai ales acolo unde a plecat mama…cum a plecat mama, cum a luat-o în lături, nu se mai duce la școală, au un comportament asocial, se îmbată, sparg berea pe garduri, înjură..mă rog, manifestări din acestea care nu țin de decență.. (preot)
„ Am observat o scădere a rezultatelor școlare, a interesului acordat școlii… de când a plecat și mama în străinătate, când era plecat tatăl mergea mai bine, se ocupa mama de el (…)!”
(învățătoare, Școala cu clasele I-IV “Santăul Mare”, Borș)
În figura următoare am prezentat analiza dificultăților școlare evaluate cu ajutorul itemului 8 din chestionar în funcție de mediul de proveniență a cadrelor didactice care au răspuns la întrebări.
Figura 10. Dificultățile școlare ale elevilor cu părinți emigranți în opinia cadrelor didactice din mediul urban și rural
Întrebați dacă acești elevi manifestă tendințe spre violență și indisciplină, majoritatea respondenților au observat o înclinație spre acest tip de comportament neadecvat, care de cele mai multe s-a produs odată cu plecarea unuia sau ambilor părinți. Numărul profesorilor care au răspuns afirmativ itemului 9 al chestionarului a fost de 32, cei care au răspuns negativ – 18, iar cei care au declarat că nu știu a fost de 8.
Opinia majoritară a cadrelor didactice respondente referitoare la „educația prin telefon” a fost în mod covârșitor una defavorabilă, fiind în opinia lor lipsită de eficiență, controlul exercitat astfel de către părinte asupra copilului fiind doar unul aparent, stabilirea relației de autoritate – imposibilă. De asemenea aceste convorbiri telefonice care în marea lor majoritate sunt săptămânale, s-a arătat că sunt sursa unui efect emoțional foarte puternic asupra copilului.
În continuare, căteva dintre cele mai semnificative remarci ale învățătorilor și profesorilor asupra „educației prin telefon”:
„Acești copii au nevoie de un exemplu demn de urmat, pe care nu îl pot nicăieri mai bine decât în părinții săi.”
„Adevăratele probleme prin care un copil/adolescent trece nu se pot soluționa la telefon”.
„ Educația unui copil e o muncă cu normă întreagă pentru ambii părinți…”
„Părintele nu-și poate exercita autoritatea și nu poate sancționa prin telefon.”
„Copiii de vârstă mai mare speculează în spiritul lor adolescentin și aventuros această libertate pe care le-o oferă părinții”.
“Acești copii au nevoie foarte mare de comunicare, pentru că adevărul este că nu au cu cine să comunice”.
“Lipsa părinților în imediata apropiere a copilului îl lipseste pe acesta de motivarea pentru a se educa. ”
“Educația prin telefon nu poate fi în niciun caz considerată o educație riguroasă.” Etc.
În urma interviurilor realizate s-a evidențiat faptul că în prezent există multe cazuri unde, datorită faptului că părinții au ajuns la o anumită stabilitate materială în țara de destinație, își permit să păstreze o relație apropiată și foarte important, constantă cu proprii copii. Astfel, își sună copiii destul de des, uneori chiar în fiecare zi încercând să stabilească o legătură apropiată cu ei prin abordarea problemelor și dificultăților pe care aceștia le întâmpină în viața lor de zi cu zi. Mai mult, unii dintre ei ajung chiar și să se intereseze de performanțele lor școlare menținând o legătură cu învățătorii sau diriginții copiilor. Toate aceste îi conferă copilului siguranța si protecția de care are nevoie pentru o dezvoltare psiho-socială normală.
„(…) acum s-a îmbunătățit relația cu ei pentru că și ei o duc mai bine acolo, acum”
Fata, 17 ani, cu ambii părinți plecați în străinătate Oradea, Col. Naț, Mihai Eminescu
„ acum, că părinții au câstigat o anumită stabilitate acolo, îmi oferă foarte mult sprijin moral, mă susțin în proiectele mele”.
Fata, 17 ani, cu ambii părinți plecați în străinătate Oradea, Col. Naț, Mihai Eminescu
„(…) când eram mică mama mă suna rar pentru că nu își permitea, acum mă sună des si hotărâm totul împreună (…) prima dată am stat la o mătusă după care m-am mutat la alta la care a venit pe lume al doilea copil, iar noi nu puteam sta 5 persoane în două camere și eu aveam nevoie de libertate, atunci am decis împreună cu mama că e timpul să mă mut în gazdă, acum m-am mutat, mama îmi dă și banii pentru gazdă”.
Fată, 17 ani, cu ambii părinți plecați la muncă în străinătate
Oradea, Liceul Teoretic, Aurel Lazăr
S-a evidențiat faptul că o comunicare care nu decurge în mod constant creează sincope și goluri în relația dintre aceștia. Copiii, se îndepărtează astfel de părinți, fără a găsi nici un sprijin în acestia. Mai mult, pentru actualii adolescenți și tineri lipsa unei comunicări constante până în prezent îi face să se simtă chiar mai puțin confortabil lângă părinți în situația unei reîntâlniri.
„Nici ziua de nastere nu mai e cum era înainte, nu mă încălzeste cu nimic că mă sună mama la ora 7 să îmi zică La mulți ani, prefer să nu mă sune deloc și le-am spus și așa au și făcut anul acesta”
Fata, 17 ani, cu ambii părinți plecați la muncă în străinătate
Oradea, Col. Naț. Emanuil Gojdu
În relatările cadrelor didactice cu privire la întrebarea numărul 12 a chestionarului, „Ce alte consecințe are absența părinților asupra educației elevilor?”, apar frecvent frecvent termeni ce caracterizează modul în care elevii percep plecarea părintelui/părinților, la muncă în străinătate: singurătate, dor, libertate, libertinaj, responsabilități neadecvate vărstei, grijă, probleme, neadaptare. Reacțiile copiilor sunt descrise ca urmând un traseu bine definit. Profesorii respondeni remarcă schimbarea aspectului fizic, urmată de absenteism și abandon școalar, de schimbarea grupului de prieteni, a anturajului și uneori de comiterea unor infracțiuni, toate pe fondul unei privări afective.
În aceeași ordine de idei, cele mai frecvente dificultăți de învățare ( cu referire la itemul 13 al chestionarului ) identificate de către profesorii respondenți au fost cu precădere: lipsa interesului pentru activitățile didactice; scăderea rezultatelor școlare, insuccese repetate; ignorarea parcurgerii bibliografiei obligatorii specifice pentru diferite materii, neefectuarea temelor de casă solicitate de către profesor, lipsa exercițiului individual, dereglarea programului de odihna, incapacitatea de a acorda a se concentra la lecții, preocupări fără caracter educativ – jocuri pe calculator, seriale și telenovele.
Unii profesori chestionați au considerat că odată cu plecarea părinților, în plan educațional, se evidențiază mult mai pregnant discrepanțe între potențialul estimat al elevului și nivelul de performanță .
În privința ultimei întrebări a chestionarului “Ati avut ocazia în activitatea d-voastră didactică să lucrați cu copii ai căror părinți au emigrant și care au fost totuși elevi eminenți, olimpici, premianți, etc. ?”, majoritatea răspunsurilor (49/68) au fost în mod deloc surprinzător negative, însă numărul acestor copii conștiincioși privați de controlul și afecțiunea parentală, în raport cu cealaltă categorie rămâne foarte greu de estimat doar pe baza răspunsurilor primite la acest item.
Concluzia principală ce poate fi desprinsă din această etapă constatativă a cercetării, este aceea că elevii cu părinți plecați în străinătate, manifestă dificultăți de adaptare la mediul socio-școlar, au dificultăți de învățare, sunt predispuși la eșec și inadaptare, dar mai ales la violență și indisciplină.
Așadar, din centralizarea și analiza rezultatelor Chestionarului pentru identificarea dificultăților de învățare ale elvilor cu părinți emigranți precum și din interviurile realizate am extras ca fiind cele mai importante aspecte constatate, următoarele:
Printre adolescenții, mai ales printre băieții, care au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, există tendința de a abandona școala;
De asemenea, tot printre adolescenți, atât fete cât și băieți, se manifestă tendința de absenteism. Există cazuri de tineri cu părinți plecați la muncă în străinătate care acumulează foarte multe absențe la scoală, fiind chiar în prag de exmatriculare;
Absenteismul poate apărea în anumite situații și la cei mici din ciclul primar și gimnazial;
Atât la cei mici cât și cei mari se observă o scădere a interesului acordat școlii și temelor pentru acasă, pe fondul unei lipse de control din partea unui adult cu autoritate asupra lor;
Elevii întâmpină dificultăți în realizarea temelor acasă și a înțelegerii materiei predate la scoală, resimțind nevoia unui ajutor din partea unui adult care să se poată implica în această activitate/care să le acorde asistență în lipsa părinților;
În familiile unde mama este cea plecată, fetele consumă o mare parte din timpul lor cu activitățile de îngrijire a gospodăriei, uneori în detrimentul programului scolar si pregătirii temelor;
La nivel de școală nu există încă un sistem clar de abordare a copiilor cu părinți plecați care manifestă o scădere a motivației pentru scoală. Numai în caz de abandon scolar, instituția de învățământ anunță fie direcția de protecție a copilului, fie serviciile / departamentele de asistență socială din cadrul primăriilor;
Existența programelor și activităților extrascolare s-au dovedit a avea un impact pozitiv
asupra copiilor în ceea ce privește motivația de a veni la scoală. Această atitudine, comportament se observă în special la elevii din ciclul primar si gimnazial.
Recomandări
Recomandările pe care le-am formulat în continuare vizează atât prevenirea prin reducerea efectelor negative datorate lipsei temporare a părinților cât și intervenția pentru cazurile care necesită acest lucru.
Campanii de informare și conștientizare adresate părinților
– Organizarea, atât de către instituțiile publice cât și de către ONG-uri, a unor campanii de informare a părinților în vederea constientizării riscurilor asumate prin plecarea la muncă în străinătate;
– Organizarea unor campanii de informare pentru părinți privind aspectele importante de care trebuie să țină cont pe timpul lipsei temporare de acasă (cum trebuie să comunice cu copiii, cum trebuie menținută legătura cu aceștia, importanța acordării dreptului copilului de a participa la deciziile ce îl privesc etc.)
– prin afișe, pliante distribuite în locuri publice și mai ales în apropierea centrelor de primire a cererilor de muncă în străinătate;
– în cadrul ședințelor cu părinții;
– prin organizarea de training-uri cu părinții;
– activități de consiliere a părinților;
Dezvoltarea serviciilor de consilere pentru persoanele care au în îngrijire copii
cu ambii părinți plecați
– Asigurarea serviciilor de consiliere pentru cât mai multe persoane care au în
îngrijire copii a căror părinți plecați la muncă în străinătate în vederea facilitării comunicării dintre ei si copii;
Extinderea rețelei de consilieri școlari:
– Existența unui consilier școlar în fiecare unitate școlară;
– Dezvoltarea de activități specifice atât cu copiii cu păriții plecați, cât și cu
ceilalți;
Concluzii
Este de necontestat faptul că atât migrația cât și efectele asupra copiilor prin plecarea la muncă în străinătate a părinților sunt două fenomene extrem de complexe, afectând atât familia cât și societatea.
Prin lucrarea de față am încercat scoaterea în evidență a câtorva tendințe generale cu privire la fenomenul copiilor rămași acasă în urma plecării părinților lor la muncă în străinătate. Dincolo de cifrele reprezentând estimări asupra numărului de copii afectați de acest fenomen, rămâne realitatea concretă a acestor familii, în cautare de resurse mai multe și mai bune care să le asigure dezvoltarea – în unele cazuri sau să le permita ieșirea din sărăcie – în alte cazuri.
Complexitatea fenomenului derivă dintr-o serie de aspecte legate de situația economică și socială a românilor, de dificultățile și provocările unei societăti în plina expansiune economică care lasă loc înca unor decalaje foarte mari între diversele straturi ale societății.
Consecințele migrației părinților în străinătate, așa cum o arată datele prelevate de Chestionarul pentru identificarea dificultăților de învățare și o confirmă și interviurile cu persoane care au o experiență directă cu copii aflați în asemenea situații, sunt contextuale și nu ar trebui exagerate sau generalizate. Având în vedere că cei mai mulți dintre copiii cu părinți plecați rămân împreună cu mama sau în cadrul familiei extinse și că sunt relativ puține situațiile în care familia nu are mecanismele necesare de a acționa asupra copilului, afirmațiile referitoare la efectele negative ale absenței părinților trebuie să specifice categoria de copii care sunt expuși unor asemenea riscuri.
Migrația părinților nu acționează întotdeauna direct asupra copiilor, ci indirect prin producerea unor efecte care conduc la disoluția familiei. O categorie de copii care sunt cei mai expuși riscurilor de diverse forme sunt cei care provin din familii destrămate și în special atunci când mama este cea care pleacă la muncă în străinătate. În aceste situații este cel mai probabil ca să se producă abandonul copiilor sau expunerea acestora la abuzuri din partea adulților în grija cărora rămân.
O consecință directă a migrației părinților este cea a privării copilului de afectivitatea parentală și de supravegherea necesară dezvoltării normale a acestuia. În condițiile plecării părinților pe perioade mai lungi și a rămânerii copiilor în grija unor persoane care nu au capacitatea și/sau competența de a oferi sprijinul emoțional și educativ aceste două consecințe pot produce la rândul lor efecte negative în ceea ce privește sănătatea și dezvoltarea psihică a copilului, implicarea în activități școlare și rezultatele acestora, angrenarea lor în comportamente deviante sau neconcordante cu vârsta copiilor și supunerea la exploatare sau abuzuri de altă natură. Analiza prezentată a arătat că plecarea a cel puțin unuia dintre părinți în străinătate este într-adevăr asociată cu rezultate școlare ale copiilor rămași acasă ceva mai slabe decât ale copiilor fără părinți emigranți. Grupul care este cel mai dezavantajat din punct de vedere al performanțelor școlare de plecarea părinților în străinătate este grupul de copii cu ambii părinți plecați. În acest caz, lipsa ambilor părinți din gospodărie produce un efect negativ asupra rezultatelor școlare în plus față de orice alte efecte negative ale statutului social scăzut sau ale structurii destrămate a familiei. Mai mult decât atât, lipsa ambilor părinți are un efect negativ asupra rezultatelor școlare independent de orice alte influențe luate în calcul aici (care includ, pe lângă profilul socio‐demografic al familiei, și relații de comunicare în familie, atitudinea copilului față de școală, grad de supraveghere și delincvență, și deprinderi de mncă școlară ale copilului). Acest rezultat sugerează că dintre doi copii care provin din medii identice din aceste puncte de vedere, cel care are ambii părinți plecați în străinătate va avea rezultate școlare mai slabe.
Efectele negative identificate prin aceast studiu și prezentate în această lucrare sunt probabil asemănătoare cu cele întâlnite în general în cazul copiilor care provin din familii dizolvate fie prin divorț, fie prin decesul unuia dintre părinți, astfel încât copiii cu părinți plecați în străinătate sunt o categorie suplimentară expusă unor riscuri. Atenția comunităților prin intermediul în special al școlii, dar și al instituțiilor de protecție a drepturilor copilului, trebuie să se concentreze asupra acestor categorii de copii în aceeași măsură ca și asupra copiilor proveniți din familii foarte sărace, destrămate sau în care părinții pur și simplu nu-și exercită rolurile pe care le presupune statutul de părinte.
Bibliografie
The Woodrow Wilson International Center of Scholars, Imigrația în istoria Americii, în „The Wilson Quarterley”, nr. 1/1983
Alexandru D. Barbu, Ion Roșu-Hamzescu, Migrația internațională a forței de muncă, ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1987.
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, (2008/C120/18), 16/5/2008, Avizul Comitetului Economic și Social European privind migrația și dezvoltarea: șanse și provocări.
Flavia Bristena Nicolae, Migrația forței de muncă și resursele umane – impact geostrategic, Sfera Politicii, nr. 137
David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, „Transformări globale. Politică, economie și cultură”, Editura Polirom, Iași, 2004.
Ionel Nicu Sava, „Teoria și practica securității”, Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, București, 2007.
Titlul VI al Tratatului de la Maastricht – cooperarea în domeniul justitiei si afacerilor interne, cunoscut si sub numele de al Treilea Pilon al UE.
Conferința interguvernamentală pentru aderarea la Uniune Europeană, [www.infoeurolider.ro].
Ileana Pascal, Ștefan Deaconu, Codru Vrabie, Niculae Fabian, Libera circulație a persoanelor, Centrul de Resurse Juridice, 2002.
Gabriela Alexandrescu, Impactul Migrației Părinților asupra copiilor rămași acasă, studiu, fundația “Salvați copii”, București 2007.
R. Campbell, Adolescentul, copilul meu, ed. Logos, Cluj-Napoca, 1994.
M. Roth-Szamoskozi, Copii și femei victime ale violenței, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2005.
Mugurel Rădulescu, Europa în mișcare – libera circulație e a persoanelor în contextul extinderii Uniunii Europene, ed. Tritonic, București, 2005.
Paternostro S. și Sahn D. E. Wage determination and gender discrimination in a transition economy: The Case of Romania, Studiu pentru banca mondială, 2003.
Horațiu C. Catalano, Dificultăți de învățare transversale – Program de intervenție educațională pentru elevii cu părinți emigranți, ed. Paralela 45, Pitești, 2009.
Petru Iluț, Laura Nistor, Traian Rotariu, România socială, drumul schimbârii și al integrării europene, vol. I, ed. Eikon, Cluj Napoca, 2005.
Unicef, Analiză la nivel național asupra fenomenului copiilor rămși acasă prin plecarea părinților la muncă în străinătate, 2008.
Ștefan Cojocaru, Daniela Cojocaru, Management de caz în protecția copilului – Evaluarea serviciilor și practicilor din România, Polirom, București, 2008.
Institutul Național de Cercetări Economice Centrul de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici”, Declinul demografic și viitorul populației României, 2007.
Daniela Petronela Feraru, Costuri sociale ale migrației externe din Romania, ed. Lumen, București, 2008.
Institutul European din România, Daniela Luminița Constantin (coordonator), Fenomenul migraționist din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, București 2004.
Dumitru Sandu, Comunitățile culurale și de dezvoltare în circulația migratorie a populației din România în străinătate, Institutul Goethe, București, 2004.
T. Bulai, Fenomenul migrației și criza familială, ed, Lumen, Iași, 2006.
Fundația Soroș România, Efectele Migrației – Copii rămași acasă, 2008.
Agenția Salvați copii, Impactul Migrației părinților asupra copiilor rămași acasă, București, 2007.
Gabriela Irimescu, A. Lupu, Singur Acasa!, Studiu efectuat în zona Iași asupra copiilor separați de unul sau ambii părinți prin plecarea acestora la muncă în străinătate, în cadrul proiectului „Home Alone”, administrat de Asociația „Alternative Sociale”, Iași, 2006.
Vasile Miftode, Migrațiile și dezvoltarea urbană, ed. Junimea, Iași, 1978.
Teodor Rotariu, Ancheta sociologică și sondajul de opinie: Teorie și practică, Iași, ed. Polirom, 2001.
Webografie
[http://facultate.regielive.ro/seminarii/sociologie/familia_romaneasca_si_migratia_externa-2470.html]
[http://www.scribd.com/doc/8042281/Migratia-Fortei-de-Munca]
[http://www.ier.ro/RO/studiul_1B.pdf]
[http://www.scribd.com/doc/21379297/Migratia-International-A-in-Contextul-Globalizarii]
[http://www.romaniaeuropa.com/cartionline/carti_psihologie/teoria_si_practica_securitatii_ionel_nicu_sava.php]
[http://ro.wikipedia.org/wiki/Demografia_României]
[http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/popula-ia-rom-niei-efectele-emigra-iei-n-scop-de-muncă]
[http://www.osf.ro/ro/publicatii.php?pag=3#]
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Efectele Migratiei Externe Asupra Copiilor Ramasi Acasa (ID: 164125)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.