Efectele Masurilor de Politica Agricola Comuna Asupra Unei Exploatatii
CUPRINS
INTRODUCERE
Resursele agricole ale României constitue o însemnată parte a bogăției naționale. Volumul,structura și utilizarea acestor resurse impun schimbări care să asigure consolidarea economiei de piată functională. Evoluțiile contradictorii carea au avut loc în structura și utilizarea resurselor agricole se datorează unor factori care țin de neajunsurile tranziției și s-au manifestat în toate țările din Europa Centrală și de Est în procesul de trasformare a economiei, dar și a unui management defectuos. Rolul important deținut de agricultură în economia României, dificultățile manifestate în transformarea proprietăți, lipsa investițiilor pentru modernizarea fermelor și ramanerea în urma a reformei au limitat utilizarea eficientă a resurselor.
Politicile agricole au rolul de a impulsiona structurile competitive de exploatare a resurselor, iar cadrul legislativ și instituțional de a asigura efectele așteptate privind funcționarea pieței agricole. Potențialul de resurse ramâne însă un imens avantaj comparativ al agriculturii românești.
Unificarea continentului european arată dinamismul și progersul Uniunii Europene, care se afirmă astfel ca un centru de putere economic în lume, alături de SUA și Japonia. În 1957, șase membri fondatori au semnat Tratatul de la Roma: Belgia, Franța, Germania. Italia, Olanda și Luxemburg.UE a primit noi memrii, în șapte valuri consecutive: Marea Britanie, Danemarca și Irlanda, în 1973, Grecia în 1981, Spania și Portugalia, în 1986, Austria, Finlanda și Suedia, în 1995, al cincilea val în 2004, cand au fost primite în Uniunea Europeană Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia, la acestea s-a adaugat in 2007, România și Bulgaria, ultima aderare a fost in 2013 a Croației.
Între țările UE există decalaje economice importante, accentuate de faptul că majoritatea noilor membrii au parcurs un proces dificil de reformă economică cu scopul de a trece la sistemul economiei de piață, indepndent de eforturile de aderare la UE. Convergența reală se referă la reducerea decalajului dintre veniturile pe locuitor, care este condiționată de realizarea unei creșteri economice susținute,bazate pe sporirea eficienței economice. Realizarea convergenței este mai probabilă în cadrul unui grup de țări care prezintă caracteristici comune.
Un decalaj accentuat se manifestă și în ceea ce privește structura consumului populației și gradul de asigurare a securități alimentare, exprimat prin accesul populației din țările membre și candidate la alimente. Acesta depinde de nivelul veniturilor și al prețurilor. Țările în care ponderea cheltuielilor pentru alimente și bauturi nealcoolice, în totalul cheltuielilor de consum, este ridicată, cum este cazul Lituaniei,României și Bulgariei, prețurile sunt ridicate.
Chiar în cele mai optimiste scenarii, convergența economică a statelor UE va fi un proces pe termen lung, cu durată de decenii în anumite cazuri. La baza acestuia trebuie să se afle o creștere economică rapidă și sănătoasă a noilor state membre, care nu se produce însă automat după aderare, asa cum rezultă din experiența anterioare ale UE
Capitolul I
UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI ISTORICUL POLITICII AGRICOLE COMUNE
1.1. Misiunea Uniunii Europene
Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare și integrare care a început în anul 1951, între 6 țări europene (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda). Este o entitate politică, socială și economică unică în lume care începând cu 1 Decembrie 2009 are personalitate juridică internațională. Uniunea este fondată pe principii precum: respectul pentru demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate, stat de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv ale minorităților. Valorile sunt comune Statelor Membre într-o societate în care prevalează pluralismul, nediscriminarea, toleranța, justiția, solidaritatea și egalitatea între femei și bărbați.
După 60 de ani și 6 valuri de aderare Uniunea Europeană numără astăzi 27 de state membre. Acestea sunt (în ordinea aderării): Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda (1951), Danemarca, Irlanda și Regatul Unit (1973), Grecia (1981), Spania și Portugalia (1986), Austria, Finlanda și Suedia (1995), Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia și Ungaria (2004), Bulgaria și România (2007). Croația, Islanda, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru și Turcia sunt țări candidate. Toate țările formează împreună un spațiu de peste 4.000.000 km2 cu o populație totală de aproximativ 500.000.000 de locuitori.
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relațiile dintre statele membre și între popoarele acestora într-o manieră coerentă având drept suport solidaritatea. Este creată cu scopul de a garanta o pace durabilă, de a menține stabilitatea, prosperitatea și ridicarea standardelor de viață. Guvernele statelor membre se întâlnesc periodic pentru a discuta despre cooperarea europeană. Nicio țară din cadrul Uniunii Europene nu poate fi tratată mai bine sau mai rău decât cealaltă.
1.2. Principalele obiective ale Uniunii Europene
Obiectivele Uniunii Europene au fost consacrate în Actul Unic European (1987), Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht (1992), Tratatul de la Amsterdam (1997) și Tratatul de la Nice (2000). Acestea fiind:
promovarea progresului economic și social echilibrat și durabil (piața unică a fost instituită în 1993, iar moneda unică a fost lansată în 1999);
implementarea Uniunii Economice și Monetare (UEM) ce a stabilit o singură monedă pentru membrii UE;
afirmarea identității Uniunii Europene pe scena internațională (prin ajutor umanitar pentru țările nemembre, o politică externă și de securitate comună incluzând și definirea unei politici de apărare comună, implicare în rezolvarea crizelor internationale, poziții comune în cadrul organizațiilor internaționale);
instituirea cetățeniei europeane (care nu înlocuiește cetățenia națională dar o completează, conferind un număr de drepturi civile și politice cetățenilor europeni);
dezvoltarea unei zone de libertate, securitate și justiție (legată de funcționarea pieței interne și în particular de libera circulație a persoanelor);
consolidarea uniunii în baza dreptului comunitar (corpul legislației adoptate de către instituțiile europene, împreună cu tratatele fondatoare);
Simbolurile Uniunii Europene sunt specificate în proiectul de constituție al UE intitulat Tratatul de instituire a unei constituții pentru Europa, în Partea I, Titlul I, articolul I-8. Majoritatea acestor simboluri au fost create de Consiliul Europei între anii 1950 – 1960 fiind adoptate de Uniunea Europeană. Simbolurile Uniunii Europene sunt importante întrucât oferă cetățenilor europeni posibilitatea să se identifice mai mult cu Europa.
Drapelul european înfătiseaza 12 stele aurii dispuse sub forma unui cerc pe fond albastru. Cercul de stele simbolizează idealurile de unitate, solidaritate și armonie între popoarele Europei. Ca urmare, steagul va rămâne neschimbat, indiferent de viitoarele extinderi ale Uniunii Europene.
Imnul European, melodia care simbolizează UE este un extras din Simfonia a IX-a compusă în 1823 de Ludwig van Beethoven, compozitorul care a decis să transpună în muzică versurile poemului „Odă bucuriei”, scris de Friedrich von Schiller în 1785. Imnul simbolizează nu numai Uniunea Europeană, ci Europa în sens mai larg.
În cadrul summitului UE desfășurat la Milano, în 1985, s-a hotărât ca data de 9 mai să devină „Ziua Europei”. Această zi este un prilej pentru activități și festivități care aduc Europa mai aproape de cetățenii săi și popoarele Uniunii mai aproape unele de celelalte.
La originea conceptului de monedă unică se află tratatele care stau baza Uniunii Europene. Tratatul de la Roma (1957) declară că piața comună este unul dintre obiectivele Comunității Europene ce va contribui la o “uniune mai strânsă între popoarele Europei”. Începând cu 1 ianuarie 2002, Euro a intrat propriu-zis în circulație și în buzunarele cetățenilor europeni. În acel moment, doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o. Marea Britanie, Danemarca și Suedia, din motive diferite au decis sa amâne trecerea la moneda unică. În prezent 17 state membre utilizează moneda euro ca monedă națională.
Uniunea dispune de un cadru instituțional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susținerea intereselor sale, ale cetățenilor săi și ale statelor membre, precum și asigurarea coerenței, a eficacității și a continuității politicilor și a acțiunilor sale.
Principalele instituții ale Uniunii Europene, cunoscute ca instituții centrale și implicate în procesul de decizie, sunt reprezentate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană. Rol consultativ în procesul de decizie au Comitetul Economic și Social, Comitetul Regiunilor. Consiliul European are rol de stimulator al discuțiilor și inițiativelor comunitare. Alte instituții cu rol important în funcționarea UE sunt: Curtea Europeană de Justiție (impreună cu Tribunalul Primei Instanțe), Curtea de Conturi. Nu în ultimul rând, există instituția financiară reprezentată de Banca Europeană de Investiții – care sprijină implementarea politicilor UE (alături de Fondurile Structurale și de programele comunitare) și Banca Central Europeană creată în scopul sprijinirii uniunii economice și monetare.
Aceste instituții, create pe parcursul a mai mult de 40 de ani, reflectă evoluția în timp a structurii unionale europene și trec printr-un proces de reformă generat de extinderea Uniunii.
1.3. Istoricul și geneza Politicii Agricole Comune
Politica agricolă reprezintă un ansamblu de principii, mijloace și metode de acțiune prin care se realizează obiectivele generale ale statului în domeniul agriculturii.
Politica Agricolă Comună (PAC) este printre primele politici comune adoptate de Uniunea Europeană – pe atunci, Comunitatea Economică Europeană (CEE). Geneza ei a fost o reacție la problemele alimentare care au urmat celui de-al doilea război mondial. În linii mari, sunt două motive care au condus la apariția acestei politici: nevoia unei “fluidizări” a comerțului european cu produse agricole, dar în special dorința țărilor exportatoare de a se asigura de certitudinea plasamentului produselor lor. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, producția agricolă a cunoscut o scădere accentuată în Europa.
Problema era gravă în special în Franța și Germania. Pentru a asigura continuitatea aprovizionării, guvernele au început să apeleze la importuri din America de Nord. Situația a început să se amelioreze în anii 50, când mecanizarea și exodul unei părți însemnate a forței de muncă agricole înspre industrie au determinat creșterea productivității și producției agricole și a veniturilor fermierilor. Însă, pe fundalul unei accentuări a importanței sectorului industrial și a inelasticității la preț a cererii pentru produse agricole, veniturile care se puteau obține din agricultură au rămas în urma celor din industrie. În acest context, pentru a evita redeschiderea unor conflicte sociale mai vechi, guvernele au început să adopte măsuri de protecție vamală și sprijinire a producției. Protejată, producția agricolă a crescut independent de cerere, ceea ce a generat surplusuri, care trebuiau exportate. Problema era pronunțată în special în Franța, pentru producția de grâu. În căutarea unor debușee la export, comerțul între țările europene se realiza pe bază de acorduri bilaterale. Astfel, la nivel european, comerțul cu produse agricole era puternic distorsionat. Ideea unei reglementări europene a pieței pentru produsele agricole a fost a Olandei, ale cărei exporturi de carne și produse lactate, îndeosebi pe piața germană, erau amenințate de concurența daneză. Așezarea cadrului comercial pe baze unitare era, pentru olandezi, singura soluție care putea să garanteze stabilitatea și continuitatea exporturilor olandeze de produse agricole. Ideea a fost bine primită și de Franța, care se confrunta cu mari surplusuri la producția de grâu. Al doilea motiv a fost o anumită temere față de situația în care forța de muncă eliberată din agricultură ca urmare a mecanizării n-ar fi putut fi absorbită în același ritm de celelalte sectoare ale economiei. Conjunctura economică, împreună cu voința politică, au dat naștere politicii agricole comune (prima reflectare a acesteia se regăsește în Tratatul de la Roma din 1957).
Istoria PAC începe în 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea Comunității Economice Europene de către aceleași șase state (Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) care, în 1952, înființaseră CECO (Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului). Reglementările de politică agricolă sunt cuprinse în articolele 38-46 ale Tratatului de la Roma (în prezent, articolele 32-38, după modificările aduse de Tratatul de la Amsterdam). Articolul 38 (acum, articolul 32) stabilește că „piața comună se va extinde și asupra sectorului agricol și comerțului cu produse agricole” și că „operarea și dezvoltarea pieței comune pentru produsele agricole vor fi însoțite de crearea unei politici agricole comune”. Tratatul de la Roma în care se menționeaza obiectivele PAC nu explică însă concret cum aveau să fie realizate aceste obiective. De aceea, în 1958, miniștrii agriculturii din cele 6 state semnatare ale Tratatului s-au întâlnit la Stresa (Italia) pentru a se pune de acord asupra modului de transpunere în practică a politicii agricole, acestia stabilind cele trei principii care guverneaza PAC. Odată stabilite aceste principii, Comisiei i-a revenit responsabilitatea de a detalia măsurile de politică agricolă comună. “Arhitectul” politicii a fost olandezul Sicco Mansholt, vice-președinte al Comisiei și responsabil pentru agricultură. Mecanismul consta, în linii mari, în protejarea veniturilor producătorilor agricoli prin intermediul prețurilor, și anume prin instituirea unui nivel ridicat al protecției vamale față de concurența străină, combinat, pentru anumite produse, cu unificarea prețurilor interne, respectiv, fixarea de prețuri comune însoțită de un mecanism de susținere a nivelurilor acestora. Întrucât prețurile interne erau mai ridicate decât cele mondiale, exporturile trebuiau încurajate prin subvenții. Măsurile comune aveau să fie finanțate dintr-un buget comun. Piața agricolă a Comunității devenea în acest fel o construcție solidă, cu evoluții independente de tendințele piețelor internaționale. Propunerile Comisiei au fost acceptate de Consiliu în 1961, iar detaliile au fost negociate în anul următor, încât PAC a intrat în vigoare din 1962. Efectiv, PAC a început să funcționeze din 1964, când s-au făcut primii pași spre uniformizarea prețurilor. Într-o primă etapă, produsele cărora li s-au aplicat măsuri de unificare a prețurilor au fost cerealele (1964), urmate ulterior (1966) de produse lactate, carne de vită, zahăr, orez, plante oleaginoase, ulei de măsline. Pentru alte produse (carne de porc, carne de pui, ouă, fructe și legume, vin) s-au adoptat măsurile de creare a unei piețe unice (eliminarea barierelor tarifare între țările membre și instituirea protecției comune la import), însă fără unificarea prețurilor. Treptat, măsurile s-au extins, cu diferite grade de intensitate și asupra altor produse: carne de miel, pește, tutun, flori, încât în prezent circa 90% din producția agricolă a Uniunii Europene este reglementată într-un fel sau altul prin măsuri comune. Aplicarea acestor măsuri a determinat curând efecte secundare nedorite. Prețurile mari garantate au încurajat în mod firesc creșterea producției (în special la grâu, unt și carne de vită), care la rândul ei s-a transformat în supraproducție, care a antrenat creșterea exponențială a cheltuielilor agricole.
De aceea, în 1968, același Sicco Mansholt a inițiat o primă tentativă de reformă. Ideea lui a fost să provoace o restructurare a exploatațiilor agricole în sensul creșterii dimensiunilor lor prin comasări.
Fermele mari fiind mai eficiente și rezistând mai bine jocului pieței, ar fi fost posibilă și reducerea nivelului măsurilor de protecție. Reforma nu a putut fi însă pusă în aplicare, PAC și-a păstrat așadar caracteristicile și în perioada anilor 70. Anii 80 au adus însă unele schimbări, cea mai importantă fiind introducerea cotelor de producție, care limitau dreptul producătorilor la veniturile garantate funcție de un nivel maxim al producției. Cotele s-au introdus într-o primă etapă, la cereale, produse lactate, zahăr.
Momentul care a determinat o schimbare radicală în arhitectura PACa fost anul 1992, când Consiliul a aprobat un pachet de măsuri de reformă propuse de comisarul pentru agricultură, Ray MacSharry. Motivele reformei din 1992 au fost, în special, determinate de cheltuieli bugetare mari și supraproducție.
Elementul central al reformei l-a constituit reducerea prețurilor la produsele care generau cele mai mari surplusuri, mai ales cereale, carne de vită și unt, însoțită de acordarea, către fermieri, a unor sume care să compenseze pierderea suferită de aceștia. Plățile compensatorii au fost stabilite la hectar pentru culturile arabile, și pe cap animal pentru bovine. Pentru culturile arabile, s-a introdus totodată condiționalitatea acordării lor în funcție de scoaterea din circuitul productiv unui procent de 15% din suprafața deținută.
Efectele reformei McSharry au fost încurajatoare, încât o alta a urmat în 1999, pe baza propunerilor de reformă ale Comisiei din documentul Agenda 2000. Direcțiile urmate a fost în linii mari același prin reducerea prețului la cereale, lapte și produse lactate, vită și carne de vită, în paralel cu creșterea plăților compensatorii.
Ceea ce reforma din 1999 aduce cu adevărat nou este acordarea unei importanțe mult sporite componentei structurale a politicii agricole și gruparea acestor măsuri urmărindu-se:
calitatea produselor și a procesului de producție;
grija pentru mediul înconjurător;
dezvoltarea multilaterală a zonelor rurale – care a devenit cel de-al doilea pilon al PAC.
1.4. Trăsături, obiective și principiile de acțiune ale PAC
Politica agricolă comună este nu numai una dintre primele politici comune, dar este și printre cele mai importante. Importanța ei deosebită în cadrul construcției comunitare este reflectată prin cateva trăsături distincte:
Pe de altă parte, agricultura este un sector tradițional, cu rădăcini adânci în istorie, și simbolistici – sub forma tradițiilor, cutumelor, legendelor – ce reprezintă izvoare fundamentale în conturarea identităților naționale;
Pe de o parte, sectorul agricol este cel care furnizează una din resursele indispensabile existenței umane, și anume hrana.
Trei sunt rațiunile majore care justifică de ce factorii politici sunt foarte sensibil la lobby-ul exercitat de producătorii agricoli:
Manifestă un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying;
Este o politică mare consumatoare de resurse financiare prin sistemul complex de subvenții și alte stimulente financiare;
Este o politică prin excelență integraționistă (politicile agricole naționale au fost înlocuite, pentru marea majoritate a producției agricole, de reglementări comune de funcționare a piețelor și comercializare a produselor).
Organizațiile producătorilor agricoli au căpătat o influență foarte puternică în timpul războiului, pe care ulterior și-au păstrat-o, iar pe parcursul dezvoltării PAC, și-au consolidat-o. Concepția insăși a PAC, de protejare a veniturilor producătorilor agricoli, a avut o contribuție insemnată la consolidarea poziției acestor organizații. Avand un rol de pionierat în procesul integraționist, putem afirma că politica agricolă comnună este una din temeliile pe care s-a clădit Uniunea Europeană de astăzi.
Articolul 33 din varianta consolidată a Tratatului de la Roma fixează obiectivele politicii agricole comune,acestea sunt amintite în ceea ce urmează:
Creșterea productivității agricole prin promovarea progresului tehnic, asigurarea dezvoltării raționale a producției agricole, utilizarea optimă a factorilor de producție, în special a forței de muncă;
Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în special prin creșterea veniturilor individuale ale lucrătorilor agricoli;
Stabilizarea piețelor;
Asigurarea siguranței aprovizionărilor;
Asigurarea unor prețuri rezonabile pentru consumatori.
Au fost evidențiate trei principii fundamentale stau la baza politicii agricole comune:
crearea și menținerea unei singure piețe și a unor prețuri commune (o singura piață în care produsele agricole circulă liber);
respectul noțiunii de preferință comunitară (in comerțul agricol se manifestă preferința pentru mărfurile produse în interiorul Comunității, cumpărătorii de produse necomunitare trebuie să plătească un supracost); solidaritatea financiară (statele membre participă impreună la constituirea resurselor și beneficiază de finanțarea cheltuielilor legate de PAC);
CAPITOLUL II
IMPLEMENTAREA POLITICI AGRICOLE COMUNE în ROMÂNIA
2.1. Principalele etape ale Politici Agricole Comune
Politica agricolă comună (PAC), reprezintă prima politică comună implementată la nivel european, inovațiile aduse în acest domeniu de activitate întărind proiectul unei Europe unite. Prin prisma faptului ca România aplică aceste reglementări începând cu luna ianuarie 2007, se impune o prezentare detaliată a modului în care aceste reglementări au survenit în ultimul secol la indeplinirea obiectivelor generale de dezvoltare a agriculturii țărilor membre. Astfel pot fi identificate mai multe perioade, în ceea ce privește implementarea măsurilor de politică agricolă, și anume:
Perioada anilor 1990-1996 nu s-a caracterizat printr-o paletă largă a problemelor supuse reformei agricole, și nici printr-o incercare de apropiere a mecanismelor naționale de intervenție de mecanismele specifice PAC. În privința intervenției statului în agricultură, s-ar putea spune că a fost redusă în intensitate.
Anii 1997-2000 au fost marcați de o serie de reveniri asupra unor măsuri adoptate în perioada anterioară, precum și intervenții radicale ale statului în sectorul agricol. Cele mai importante modificări față de perioada anterioară au fost tot în domeniul funciar. A inceput să se acorde atenție componentei de dezvoltare rurală, dar în ciuda unor progrese legislative și instituționale, implementarea măsurilor a rămas deficitară. Un demers important în această perioadă l-a constituit pregătirea lansării programului SAPARD în România.
Evenimentul cu cel mai mare impact asupra fermierilor l-a constituit intrarea Romaniei în CEFTA (Central European Free Trade Agreement – Acordul central european de comert liber) la 1 iulie 1997, ceea ce a insemnat o reducere substanțială a protecționismului pentru o serie de produse agricole. Pe langă aceasta, guvernul a recurs și la reduceri unilaterale ale taxelor vamale la importul unor produse agricole.
În decembrie 2000 a fost aprobat de Comisia Europeană – Planul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (PNADR) elaborate drept cadru pentru implementarea Programului SAPARD.
Între anii 2002-2004 au fost implementate o serie de activități pilot vizand investițiile în exploatațiile agricole, imbunătățirea prelucrării și comercializării produselor agricole, dezvoltarea infrastructurii rurale etc. Pe de altă parte, prin bugetul de stat au fost prevăzute și alte tipuri de măsuri de dezvoltare rurală, precum crearea de întreprinderi mici și mijlocii în mediul rural. în ceea ce privește dimensiunea ecologică a dezvoltării rurale, în 2002 a fost realizat un cod de bune practici agricole.
Unul dintre succesele perioadei l-a constituit acreditarea Agenției SAPARD, cererile de finanțare putând fi depuse chiar de la 1 august 2002. Au fost eliminate sau reduse taxele vamale la importurile de cereale,produse lactate, carne de vită și carne de oaie din UE. De asemenea, pentru anumite produse agricole, România și UE au convenit să elimine subvențiile la export.
În luna iunie 2006 a fost elaborat Planul Național Strategic pentru perioada 2007-2013, care cuprindea o analiză a situației economice, sociale și de mediu fiind stabilită astfel strategia generală de dezvoltare rurală în perioada 2007-2013. În luna Octombrie a aceluiaș an a fost elaborat Planul Național pentru Dezvoltare Agricolă și Rurală, care urma să devină operațional incepand cu anul 2007.
Prin semnarea la Luxembourg, în data de 25 aprilie 2005, a tratatului de aderare, România devine membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2007. În această calitate, ea avea obligativitatea de a introduce în domeniul agricol toate reglementările aflate în vigoare la nivelul Uniunii. Ca excepție de la această regulă România a solicitat și a obținut anumite perioade de tranziție pentru anumite sectoare (Jurnalul Oficial al uniunii Europene, 2005).
În 2007 este acreditată Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca Agenție ce gestionează FEADR, asigurand implementarea tehnică și financiară a fondurilor FEADR. în plin proces de derulare Programul National de Dezvoltare Rurala prin care se aloca fonduri nerambursabile europene tuturor fermierilor care aplica și depun cereri de finantare în cadrul masurilor specifice.
2.2. Implementarea Acquis-ului comunitar
Acquis-ul comunitar reprezintă ansamblul de drepturi și obligații comune ce leaga toate statele membre ale Uniunii Europene. Acesta este în continuă evoluție și cuprinde:
conținutul, principiile și obiectivele politice ale tratatelor;
legislația adoptată în aplicarea tratatelor și jurisprudența Curții de Justiție;
declarațiile și rezoluțiile adoptate de către Uniunea Europeană;
măsuri referitoare la politica externă și de securitate comună;
măsurile referitoare la justiție și afacerile interne;
acordurile internaționale incheiate de către Comunitate și cele incheiate de către statele membre între ele în domeniul activităților Uniunii.
Astfel, acquis-ul comunitar cuprinde nu numai dreptul comunitar în sens strict, ci și toate actele adoptate în temeiul celui de-al doilea și al treilea pilon al Uniunii Europene și obiectivele comune stabilite în tratate. Uniunea s-a angajat să mențină acquis-ul comunitar în toate elementele sale și pentru cele în curs de aparitie în viitor. Țările candidate trebuie să accepte acquis-ului comunitar inainte de a putea adera la Uniune. Derogările de la acquis sunt acordate numai în situații excepționale și sunt limitate în domeniul de aplicare. în pregătirea pentru următoarea extindere, statele candidate trebuie să transpună acquis-ul în legislația lor națională și vor trebui să-l pună în aplicare din momentul aderării lor la Uniune.
2.3. Programe de preaderare
Uniunea Europeană aplică în mod consecvent principiul de a acorda asistență țărilor candidate la aderare pentru ca integrarea să aibă loc cu cât mai mică zguduitură. Scopul programelor de preaderare a fost minimizarea șocului nu numai pentru țările din centrul și estul Europei, ci și pentru țările deja membre.
Programele de preaderare au avut rolul de a reduce diferentele de dezvoltare dintre țările în curs de dezvoltare și statele comunitare, de a le pregăti din punct de vedere instituțional și al managementului (incă inainte de aderare) pentru utilizarea fondurilor structurale.
Instrumentele financiare dedicate, au răspuns nevoilor acute din domeniile: infrastructură, industrie, servicii, întreprinderi mici și mijlocii, agricultură și protecția mediului.
Începând cu anul 2000, UE a sprijinit statele candidate din Europa Centrală și de Est în eforturile acestora de pregătire pentru aderare prin 3 instrumente financiare: PHARE, ISPA și SAPARD
2.3.1. Programul PHARE 1995-2006
Programul PHARE a fost destinat inițial numai Poloniei și Ungariei denumirea completă a programului PHARE fiind “Asistență Poloniei și Ungariei pentru Restructurarea Economiei”), programul s-a extins treptat și la alte țări din Europa Centrală și de Est (România, Bulgaria, Cehia,Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia și Slovacia) în cazul Romaniei a avut componenta de bază – coeziunea economică și socială – căreia i s-au alocat aprox 107 milioane Euro, pentru următoarele domenii principale:
-consolidarea instituțională pentru a adopta o viziune interministerială a Programelor de Coeziune Economică și Socială;
investiții pentru reabilitarea sistemului de instruire tehnică și profesională (TVET) și pentru dezvoltarea sectorului de resurse umane;
infrastructura regională pentru a identifica, dezvolta și implementa proiectele de infrastructură care corespund priorităților dezvoltării regionale.
Programul PHARE a vizat pregătirea tuturor sectoarelor de activitate din România la cerințele UE, inclusiv cel al agriculturii. Proiectele PHARE au fost repartizate cu precădere în prima etapă (pană în anul 2004) pentru armonizarea legislativă și construcția instituțională, iar în cea de-a doua etapă (perioada 2004-2006) pentru investiții și consolidarea instituților necesare integrării Romaniei în UE.
In cadrul primei etape de derulare (2001-2003), a fost alocată suma de 36,4 mil Euro pentru proiectele destinate agriculturii romanești, pe următoarele direcții:
Politica agricolă și de dezvoltare rurală la nivel național și regional – 4 mil Euro;
Intărirea capacității administrative în sectorul fitosanitar – 12,75 mil Euro.
În cadrul celei de a doua etape de derulare a proiectelor PHARE pentru agricultură, România a beneficiat de un buget de 75 mil Euro din care: pentru anul 2004 alocarea a fost de 24 mil Euro, pentru anul 2005 sumele alocate au fost 26 mil Euro, iar pentru anul 2006 România a primit 27 mil Euro.
2.3.2. Programul ISPA 2000 – 2006
Programului ISPA reprezintă unul din Instrumentele pentru Politicile Structurale de Preaderare, România a fost a doua țară după Polonia în ceea ce privește dimensiunea resurselor alocate (cca. 240 mil Euro anual) repartizate aproximativ egal între proiectele de infrastructură de transport și cele de mediu.
Proiectele depuse în cadrul programului ISPA trebuieau să aibă un buget minim de 5 milioane Euro din care maxim 75% putea fi finanțat din fondul ISPA, restul de 25% fiind asigurat de beneficiar drept cofinanțare – condiție obligatorie pentru orice proiect ISPA. Ca beneficiari puteau fi: autoritățile locale și centrale (ministere de resort, consiliile județene, primăriile), regiile autonome și companiile naționale – care erau capabile să dezvolte proiecte de infrastructură de amploare.
2.3.3. Programul SAPARD 2000 – 2006
Programul SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture and Rural Development) a fost un Program Special de Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. A fost creat pentru sprijinirea țărilor aflate în perioada de preaderare în pregătirea pentru participarea la Politica Agricolă Comună. Principalele obiective ale programului au vizat urmatoarele direcții:
imbunătățirea vieții comunităților rurale;
crearea de locuri de muncă în mediul rural și asigurarea unor venituri adecvate locuitorilor acestor zone;
imbunătățirea standardelor de calitate ale produselor agricole și piscicole, ale procesului de producție și de comercializare a acestora și aducerea lor la standardele practicate în Uniunea Europeană;
asigurarea unei dezvoltări durabile a spațiului rural; sprijinirea țărilor candidate în implementarea legislației Uniunii Europene corespunzătoare acestui sector.
In urma negocierilor cu EU, Romaniei i-au fost aprobate în perioada 2000-2006, 11 măsuri de dezvoltare a agriculturii, industriei alimentare și a spațiului rural, structurate pe 4 priorități, astfel:
Axa 1: Imbunătățirea competitivității produselor agricole și piscicole prelucrate:
1.1 Imbunătățirea procesului de prelucrare și comercializare a produselor agricole și piscicole;
1.2 Imbunătățirea structurilor care se ocupă de controlul calității, controlul veterinar și sănătatea plantelor, de securitatea produselor alimentare și protecția consumatorului;
Axa 2: Imbunătățirea infrastructurii pentru dezvoltare rurală și agricultură:
2.1 Dezvoltarea și imbunătățirea infrastructurii rurale;
2.2 Managementul resurselor de apă;
Axa 3: Dezvoltarea economică a zonelor rurale:
3.1 Investiții în exploatații agricole;
3.2 Inființarea de grupuri ale producătorilor agricoli;
3.3 Metode de producție care au în vedere protejarea mediului inconjurător și conservarea mediului natural;
3.4 Diversificarea activităților economice;
3.5 Măsuri forestiere.
Axa 4: Dezvoltarea resurselor umane:
4.1 Imbunătățirea pregătirii profesionale;
4.2 Asistență tehnică, inclusiv studii care să contribuie la pregătirea și monitorizarea programului, precum și la campanii de publicitate și informare.
În cadrul Programului SAPARD s-a acordat prioritate proiectelor care au avut în vedere imbunătățirea eficienței pieței, a standardelor de calitate și a calității, a standardelor privind securitate a produselor alimentare, menținerea locuri de muncă precum și crearea altora noi, precum și protecția mediului inconjurător.
Beneficiarii sprijinului financiar nerambursabil, prin programul SAPARD puteau fi producători agricoli și grupuri de producători, asociații de fermieri; întreprinderi private, consilii locale, ONG-uri etc.
In cadrul masurilor finantate prin programul SAPARD, beneficiarii eligibili au putut face investitii intr-o paleta larga de domenii, fiind considerate eligibile următoarele:
Masura 1.1. – imbunătățirea și optimizarea fluxurilor de producție, prelucrare și marketing al produselor agricole și piscicole, crearea sau modernizarea rețelelor locale de colectare, a capacităților de recepționare, depozitare, condiționare, sortare și ambalare a produselor agricole și piscicole.
Masura 2.1. – construirea sau modernizarea de drumuri în zonele rurale, investiții în sisteme de alimentare cu apă în sistem centralizat în zonele rurale,investiții în rețele de canalizări în sistem centralizat în zonele rurale.
Masura 3.1. – ferme de producție vegetală (culturi de camp, horticultură viticultură, pomicultură, sere),ferme de creștere a animalelor și păsărilor (ferme de vaci, bivolițe, oi, capre, porci, păsări, berbecuți și taurine).
Masura 3.4. – servicii agricole, agroturism,alte tipuri de activități de turism în spațiu rural, activități meșteșugărești, acvacultură,alte activități complementare agriculturii: silvicultura, apicultura, melci și broaște, cultivarea și procesarea ciupercilor.
Una dintre cele mai mari dificultăți intampinate a constat în gradul redus de absorbție a fondurilor comunitare alocate prin programul SAPARD. La data de 31 martie 2006, cu excepția măsurii 2.1. “Dezvoltarea infrastructurilor rurale”, toate celelalte măsuri, s-au caracterizat printr-un grad scăzut de absorbție a fondurilor. Pe ansamblu, doar 27,7 % din fondurile alocate au fost absorbite iar gradul de accesare a fost de numai 43,1 %, comparativ cu Bulgaria (61,1 % pană în 2003) și respectiv 53 % pentru cele 10 state din Europa Centrală și de Est.
Tabelul 2.1.
Gradul de absorbție a fondurilor SAPARD în România la 31 decembrie 2006
Sura: Prelucrare http://ec.europa.eu/agriculture/faq/facts/index_ro.htm
Cauzele sunt legate în special de dificultățile de cofinanțare, de lipsa plafoanelor de credite pentru agricultori la bănci, de incoerență șibirocrație. Accesarea fondurilor comunitare este proba de foc a instituțiilor implicate, expresia capacității administrative a personalului acestora. în condițiile în care România contribuie la bugetul UE, dar fondurile spre România nu sunt absorbite și se intoarc la UE, aderarea ne-a costat scump, fără să obținem avantaje.
2.4. Programe post aderare
Sprijinirea țărilor membre ale Uniunii Europene în implementarea Politicii Agricole Comune este asigurată prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) un instrument de finanțare creat de Uniunea Europeană. Nu doar România beneficiaza de acest Fond ci și alte state membre. FEADR reprezintă o oportunitate de finanțare pentru spațiul rural românesc, în valoare de aproximativ 7,5 miliarde de euro, incepand cu 2007 și pană în 2013.
Similar cu Programul SAPARD, și FEADR se bazează pe principiul cofinanțării proiectelor de investiții private. Fondurile europene pot fi accesate în baza a două documente cheie: Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 și Planul Național Strategic pentru Dezvoltare Rurală.
Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) este programul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiții private și publice care asigură dezvoltarea satelor din România. Scopul programului PNDR este destinat dezvoltarii zonelor rurale din România prin crearea conditiilor moderne de trai în societatile rurale și prin identificarea unor oportunitati reale pentru toti cei care vor sa ramana în spatiul rural. Un alt obiectiv al PNDR este pastrarea diversitatii la sate ca un patrimoniu socio-cultural integrat european.
Prioritățile programului sunt repartizate pe 4 axe, și anume:
Axa I “Creșterea competitivității sectorului agricol și silvic”- 45% din totalul fondurilor UE, reprezentand suma de 3.246.064.583 euro;
Axa II “Îmbunătățirea mediului și a zonelor rurale” 25% din fondurile UE, în sumă de 1.805.375.185 euro;
Axa III “Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale” – 30% din fondurile europene, totalizand suma de 2.046.598.320 euro;
Axa IV „LEADER” primeste 2,5% din sumele alocate celorlalte domenii, adică 123.462.653 euro.
Fondurile nerambursabile alocate pentru Cresterea competitivitatii produselor agricole și silvice (Axa I) sunt de 3,97 miliarde de euro, acestea vizând:
Modernizarea exploatatiilor agricole în sectoarele prioritare (Masura 121 – 992 milioane de euro). Sectoarele prioritare sunt sectorul vegetal (legume, pepiniere și plantatii de pomi și arbusti fructiferi, capsunarii, culturi de camp, pepinieere precum și plantatii de vita de vie pentru vin și struguri de masa) și sectorul de crestere a animalelor (bovine pentru lapte, pentru carne, porcine, ovine și caprine, pasari în sistem extensiv și pentru oua de consum).
Infiintarea și modernizarea unitatilor de procesare a produselor agricole și silvice (Masura 123 – 1,07 miliarde de euro). Sectoarele prioritare pentru produsele agricole sunt: lapte și produse lactate; carne, produse din carne și oua, cereale și panificatie, legume, fructe și cartofi, seminte oleaginoase, miere de albine, vin dar și obtinerea și utilizarea biocombustibililor. Sectoarele prioritare de productie primara pentru produsele forestiere: lemnoase și nelemnoase (ciuperci, fructe de padure, seminte, taninuri, plante medicinale etc cu exceptia produselor rezultate din activitatea de vanatoare).
Modernizarea infrastructurii agricole și silvice (Masura 125 – 476 milioane de euro). Fondurile nerambursabile se acorda pentru construirea sau modernizarea drumurilor de acces, poduri și podete în exploatarile agricole sau silvice; modernizarea si/sau retehnologizarea sistemelor de irigatii, a celor de desecare și drenaj ori a altor lucrari de imbunatatir funciare; corectarea torentilor situați în fondul funciar agricol sau silvic; infrastructura feroviara forestiera și instalatii de transport pe cablu (funiculare).
Investiții pentru creșterea eficienței economice a pădurilor (Măsura 122 – 98 milioane de euro). Proiectele trebuie să se refere la pădurile care se supun regimului silvic pentru care s-au elaborat planuri de amenajare silvică.
Înființarea și funcționarea administrativă a grupurilor de producători (Măsura 142) – bugetul masurii este de 139 milioane de euro.
Instalarea tinerilor fermieri (Măsura 112 – 337 milioane de euro) în mediul rural. Fondurile nerambursabile sunt acordate acelor tineri fermieri (până în 40 de ani) care incep pentru prima oară o activitate agricolă ca și prezintă un Plan de afaceri care cuprinde detalii ale investițiilor ce urmează a fi realizate.
Fermele agricole de semi-subzistență (Măsura 141 – 476 milioane de euro). Fondurile se acordă pe baza unui Plan de afaceri pentru restructurarea exploatației agricole doar fermierilor, persoane fizice și persoane fizice autorizate, în varstă de pană la 62 de ani.
Instruirea, pregirea și informarea persoanelor care desfășoară activități agricole, silvice sau lucrează în industria alimentară (Măsura 111 – 119 milioane de euro). Finanțarea este acordată pentru programe de formare profesională de scurtă durată.
Furnizarea de servicii de consiliere și consultanță agricultorilor (Măsura 143 – 159 milioane de euro.) Fondurile sunt destinate intocmirii documentelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile acordate prin PNDR pentru instalarea tinerilor fermieri, sprijinirea fermelor agricole de semisubzistență, prima impădurire a terenurilor agricole, plăți pentru agromediu precum și consiliere pentru bune practici agricole și de mediu, respectiv respectarea standardelor unei agriculturi moderne de calitate.
Investitiile finantate prin Axa II vizează imbunătățirea mediului și a spatiului rural fondurile nerambursabile alocate fiind de 2,29 miliarde de euro. Masurile caracterizate prin plati pe suprafata sunt:
Sprijin pentru zona montană defavorizată (Măsura 211) – alocarea financiară totală este de 608 milioane Euro. Plățile pentru zonele defavorizate (cu productivitate agricolă scăzută) reprezintă un sprijin financiar oferit fermierilor cu scopul de a se asigura o protecție a mediului prin continuarea activităților agricole extensive. Acordarea plăților este condiționată de respectarea Bunelor Condiții Agricole și de Mediu.
Acest sprijin financiar reprezintă un supliment la subvențiile pe suprafață și are rolul de a compensa productivitatea agricolă mai redusă a terenurilor agricole din zonele defavorizate. Astfel, au fost stabilite 3 tipuri de zone defavorizate funcție de care se acordă sprijinul financiar:
Zone Montane Defavorizate (ZMD) se acordă 50 Euro/hectar.
Zone Defavorizate de Condiții Naturale Specifice (ZDS) se acordă 60 Euro/hectar.
Zone Semnificativ Defavorizate (ZSD) se acordă 90 Euro/hectar.
Sprijin pentru zone defavorizate, altele decât zona montană (Măsura 212) – alocarea financiară totală este de 493 milioane Euro. Acordarea sprijinului financiar se face în funcție de 2 tipuri de zone defavorizate:
Zone Semnificativ Defavorizate (ZSD) se acordă 90 Euro/hectar.
Zone Defavorizate de condiții naturale Specifice (ZDS) se acordă 60 Euro/hectar.
Plățile de agro-mediu (Măsura 214) – alocarea financiară totală este de 963 milioane Euro. Sprijinul financiar se acordă pentru pajiști cu inaltă valoare naturală sau importante pentru păsări, și pentru inființare de culturi verzi, fermierilor care, mod voluntar, se angajează să respecte anumite cerințe de gospodărire a terenului pentru care aplică. Scopul Măsurii de agro-mediu, prin pachetele disponibile, este, în principal, acela de a sprijini utilizatorii de pajiști pe care se aplică practici extensive (de exemplu: număr redus de animale pe hectar de pășune, cosit tarziu, neutilizarea de chimicale etc.) și marii utilizatori ai terenurilor arabile pentru care culturile verzi aduc beneficii atat de mediu, cat și în producție.
Există 4 pachete de agro-mediu, fiecare conținand cerințe specifice:
Pachetul 1: Pajiști cu Înaltă Valoare Naturală – 124 Euro / an / hectar. Pentru a primi plăți prin pachetul 1, fermierii utilizatori de pajiști (pășuni și fanețe) trebuie să respecte anumite cerințe cum ar fi: să nu utilizeze fertilizanți chimici și pesticide, să pășuneze cu maximum 1 UVM / hectar (reprezentand incărcătura de animale pe suprafața de pășunat) sau, în cazul fanețelor, să efectueze cositul doar după data de 1 Iulie.
Pachetul 2: Practici agricole tradiționale – 58 Euro/an/hectar – se poate aplica doar ca opțional la pachetul 1.
Pachetul 3: Pajiști Importante Pentru Păsări – este un pachet pilot care introduce în România viitoarele plăți pentru speciile și habitatele protejate la nivel european prin intermediul rețelei Natura 2000.
– Varianta 3.1. – aplicabilă în cazul speciei Crex Crex (Cristelul de camp) – 209 Euro/an/hectar.
– Varianta 3.2. – aplicabilă în cazul speciilor Anius Minor (Sfarciocul cu fruntea neagră), Alco Vespertinus (Vulturelul de seară) – 101 Euro/an/hectar.
Pachetul 4: Culturi verzi – 130 Euro/an/hectar – se poate aplica pentru terenul arabil la nivelul întregii țări.
Prima împădurire a terenurilor agricole (Măsura 221) – alocarea financiară totală este de 229 milioane Euro. Măsura de impădurire se adresează fermierilor care impăduresc terenuri agricole (cu excepția pajiștilor care nu sunt degradate). Fermierii primesc compensații pentru inființarea plantației și întreținerea acesteia, dar și pentru privarea de profit agricol pentru respectivele suprafețe impădurite. Această intervenție constituie o formă directă de luptă, în principal, impotriva schimbărilor climatice, dar și impotriva eroziunii solului și aduce, de asemenea, multe alte beneficii de mediu.
Pentru investițiile care asigură Creșterea calității vieții în mediul rural și diversificarea economiei rurale (Axa III), se alocă prin PNDR fonduri nerambursabile de 2,47 miliarde euro. Sprijinul financiar se acordă pentru investiții care se realizează în spațiul rural al Romaniei, reprezentat de comune, ca unități administrative teritoriale, impreună cu satele componente.
Crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi (Masura 312 – 383 milioane de euro). Se acorda fonduri pentru investitii în activitati non-agricole productive, investitii pentru dezvoltarea activitatilor mestesugaresti, de artizanat și a altor activitati traditionale non-agricole cu specific local, servicii pentru populatia locala.
Încurajarea activităților turistice (Măsura 313) – fondurile nerambursabile totale sunt în valoare de 544 milioane de euro. Fondurile nerambursabile se acordă pentru acele proiecte care vizează: Construcția, modernizarea, extinderea și dotarea structurilor de primire turistice (structuri agro-turistice și alte tipuri de structuri de primire turistice realizate de o micro-întreprindere). Investiții private în infrastructura turistică și de agrement precum spații de campare, amenajări de ștranduri și piscine, achiziționare de mijloace de transport tradiționale pentru plimbări, Construirea, modernizarea și dotarea centrelor locale de informare în scopul promovării turistice, pentru dezvoltarea de sisteme electronice locale de rezervare și pentru amenajarea de marcaje turistice;
Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale (Măsura 322 – 1,54 miliarde de euro). Finanțarea se acordă pentru acele proiecte care realizează investiții pentru:
Infrastructura fizică de bază – presupune dezvoltarea rețelei de drumuri de interes local, a rețelei publice de apă/apă uzată, a rețelei publice de joasă tensiune, a rețelei publice de iluminat.
Servicii pentru comunitatea rurală – presupune dezvoltarea spațiilor publice (pentru recreere, a serviciilor sociale, construcția și dotarea grădinițelor, precum și achiziționarea de utilaje și echipamente pentru serviciile publice (de deszăpezire, întreținere spații verzi etc.).
Menținerea și păstrarea moștenirii rurale și a identității culturale – presupune renovarea, modernizarea dotarea aferentă așezămintelor culturale, precum și restaurarea, consolidarea și conservarea obiectivelor de patrimoniu cultural natural.
Pentru oferirea de noi soluții pentru dezvoltarea rurală, în același timp cu stabilirea bazelor pentru identificarea nevoilor locale, intărirea capacității de dezvoltare și implementare a strategiilor locale de dezvoltare în vederea conservării patrimoniului rural și cultural, dezvoltării mediului economic și imbunătățirii abilităților organizatorice ale comunităților locale, prin PNDR sunt alocați 235 milioane de euro pentru derularea LEADER (Axa IV).
Măsura 41 (Implementarea strategiilor de dezvoltare locală) – urmărește implicarea membrilor comunităților rurale în procesul dezvoltării locale prin formularea priorităților și includerea acestora în strategiile de dezvoltare locală.
Măsura 421 (Implementarea proiectelor de cooperare) – incurajează actorii de la nivel local de a lucra impreună cu reprezentanții altor comunități din interiorul sau exteriorul țării pentru efectuarea schimbului de experiență, dar și pentru realizarea în comun a unor proiecte.
Măsura 431 (Funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală, dobandirea de competențe și animarea teritoriului) – asigură stimularea formării de parteneriate, pregătirea și asigurarea implementării strategiilor de dezvoltare locală. Grupurile de Actiune Locală (GAL) reprezintă parteneriate publicprivate alcătuite din reprezentanti ai sectoarelor public, privat și ai societătii civile.
Pentru a putea beneficia de fondurile nerambursabile în vederea finanțării propriului proiect, solicitantul de fonduri trebuie să intocmească un proiect tip și să se incadreze intr-o categorie de beneficiar eligibil. în cadrul PNDR, fiecare Măsură presupune un set de investiții eligibile pentru finanțare, adresate unei anumite categorii de beneficiari clar delimitate. De exemplu, investițiile pentru modernizarea exploatațiilor agricole se adresează strict beneficiarilor privați (persoane fizice și persoane juridice), în timp ce investițiile pentru renovarea și dezvoltarea satelor pot fi realizate de către beneficiarii publici (reprezentanții legali ai comunelor). Astfel, solicitantul trebuie să se identifice intr-una dintre categoriile de beneficiari eligibili, în funcție de Măsura prin care solicită fondurile nerambursabile.
Categorii de beneficiati privati eligibili sunt persoane fizice autorizate (PFA) întreprinderea individuală; întreprinderea familială, societăți comerciale cu capital integral privat, societăți cooperative agricole, grupuri de producători doar cu condiția ca investițiile realizate să deservească interesele propriilor membri, cooperative agricole, doar cu condiția ca investițiile realizate să deservească interesele propriilor membri;
Responsabile de implementarea PNDR sunt următoarele instituții:
Autoritatea de Management pentru PNDR respectiv Directia Generala Dezvoltare Rurala din cadrul MADR raspunde de realizarea obiectivelor propuse în PNDR 2007-2013. Aceasta coordoneaza activitatea privind PNDR la nivel national și local prin structurile:
Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) – autoritatea unde se depun proiectele și se efectuează plățile pentru proiectele acceptate pentru toate domeniile PNDR;
Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) ) este institutia care prin Directia IACS are ca principala atributie crearea și implementarea Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS) în vederea gestionarii cererilor de plata pentru schemele de sprijin pe suprafata, conform cerintelor UE.
Direcțiile pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
Pentru stabilirea dimensiunii economice a fermei și a valorii sprijinului de instalare în Cererea de Finanțare se completează tabelul cu Structura culturilor și calculul UDE. în aceasta secțiune a Cererii de Finanțare se inscrie toată baza de producție (suprafețe, animale, pasări și familii de albine) pentru care solicitantul are documente de proprietate și/ sau arendă/ concesionare/ și care sunt inregistrate în Registrul unic de identificare, ANSVSA și în Registrul agricol inainte de solicitarea sprijinului.
Calculul dimensiunii economice a exploatației agricole se realizează pornind de la suprafețele declarate în ultima perioadă de depunere a cererii unice de plată pe suprafață la APIA și/sau DSVSA/ circumscripția veterinară și copie din Registrul agricol în nume propriu și/sau al cedentului. în situația în care suprafața declarată în Registrul unic de identificare este mai mare decat cea din Registrul agricol, proiectul este neeligibil. în dimensiunea economică a exploatației agricole culturile și animalele care asigură consumul uman și hrana animalelor trebuie să reprezinte peste 75%, atât în anul 0 cât și în anul 3.Unitatea de dimensiune economică (UDE)- reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploatații agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploatației (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE).
Pentru obtinerea fondurilor europene nerambursabile, solicitantul trebuie sa intocmeasca un proiect tip, în baza informațiilor și documentelor furnizate de către APDRP și conform prevederilor Măsurii pe care o acceseaza, respectiv în care se incadrează investiția pentru care solicită finanțare. După finalizarea intocmirii proiectului, acesta se va depune la sediul Oficiului Județean al APDRP, din județul în care este amplasată investiția. Aici, proiectul va fi verificat dacă este conform din punct de vedere al documentelor, după care va fi evaluat de către experții APDRP în sensul respectării cerințelor specifice de eligibilitate. Dacă proiectul respectă toate criteriile și condițiile de eligibilitate, acesta va fi acceptat pentru finanțare și, astfel, beneficiarul proiectului va demara realizarea investiției. Ulterior, în urma efectuării parțiale sau integrale a investiției, beneficiarul va solicita decontarea cheltuielilor efectuate, pană la implementarea completă a proiectului.
Tabel 2.2.
Gradul de absorție a fondurilor FEADR în perioada 2007-2013
Sursa: www.apdrp.ro
Capitolul III
CONSTITUIREA EXPLOATAȚIEI AGRICOLE PRIN MĂSURA 112 “INSTALAREA TINERILOR FERMIERI”
3.1. Descrierea zonei geografice
Ținutul istoric al Maramureșului este o zonă aparte a României, cu tradiții străvechi și obiceiuri bine păstrate, cu oameni care n-au uitat moștenirea lăsată de înaintașii lor. Maramureșul are un potențial turistic deosebit, în prezent doar parțial valorificat. În trecut s-a pus accentul pe industrializare, acum însă marea industrie este în declin, pe când turismul este în plină dezvoltare și ar putea devein o sursa importanta de venituri în județ. Din ce în ce mai mulți români și străini vizitează legendarele meleaguri maramureșene.
Comuna Valea Chioarului se situează în partea de sud-vest a județului Maramureș făcând parte integrantă din zona etnografică Chioar. Comuna, chiar dacă din punctul de vedere al populației poate fi considerată una mică, este compusă din 6 localități: Curtuiușu Mare, Valea Chioarului, Mesteacăn, Durușa, Vărai, Fericea.
Comuna Valea Chioarului, este o așezare cu o îndelungată istorie – primele atestări ale satelor comunei datând de acum aproape jumătate de mileniu. Pierdute între dealurile cu pășuni sau acoperite cu păduri de foioase, micile sate trăiesc în armonie cu natura înconjurătoare, într-o pace care pare eternă. Astăzi, doar memoria populară păstrează amintirea încercărilor la care istoria i-a supus pe românii care trăiau și trăiesc aici, și la care aceștia au rezistat pătrându-și demnitatea și identitatea.
Maximul populației în sat și în comună s-a atins la sfârșitul anilor 1960. Din cauza plecării tinerilor în mediul urban și a condițiilor economice, populația a început să scadă. Această tendință s-a accentuat mult după Revoluția din 1989, când s-a adăugat cauzelor existente deja o scădere pronunțată a natalității.
Din punct de vedere al reliefului, comuna Valea Chioarului se suprapune celor trei subunități geomorfologice principale: a dealurilor, a podișurilor și a culoarelor de vale. Relieful înalt al teritoriului Vaii Chioarului este tipic de podiș structural. Relieful este modelat în formațiuni sedimentare (spre nord – argile mărnoase, nisipuri și mai rar conglomerate, iar spre sud, predomină argile, nisipuri, tufuri și sarea).
Așezările omenești și-au găsit amplasamentele favorabile în micro-depresiuni, dar densitatea mai mare a acestora se află pe platouri plane, cu expunere sudică. Relieful comunei Valea Chioarului este cu multe dealuri, văi și coline. Formele de relief specifice comunei sunt dealurile cu o altitudine medie de 500 m. Dintre cele mai înalte puncte ale comunei se pot aminti: Vârful Șesului – 579 m, Vârful Marginii – 574 m, Dealul Cornu Pleșu – 557 m, Măgurii – 558 m etc. Ca unități geografice caracteristice se pot menționa o serie de văi și pârâuri: Bârsău, Valea Curtuiușului, Valea Fericea, Valea Hijului, Valea Stânii, Valea Țapului, Pârâul Beriștii.
În general, clima poate fi caracterizată ca o climă temperat-continentală cu nuanțe moderate. Factorii care condiționează clima sunt: poziția geografică, tipul de relief, precum și vegetația. Temperatura medie anuală este de 9-10 grade Celsius. În luna iulie temperatura maximă depășește 25 de grade Celsius, iar în ianuarie scade sub -4 grade. De regulă primele căderi de căpadă se înregistrează la începutul lunii decembrie.
În formarea cuverturii de sol, roca parentală are un rol aparte. Roca parentală, cea care formează solul propriu-zis, a unităților de relief din comuna Valea Chioarului este slab consolidata. În funcție de procentul materialelor constituente, depozitele de la nord la sud de Someș sunt proluviale, deluvio-proluviale, luto-nisipoase sau argiloase, iar cele de din sud sunt predominant luto-argiloase și argiloase.
Fig.3.1. Harta Județ Maramures
Sursa:prelucrat după http://www.ilovemaramures.com/harta_maramures.htm
Acești factori au permis individualizarea unei regiuni pedogeografice aparte, unde predominante sunt solurile zonale și solurile neevoluate (slab formate). Clasa solurilor zonale este reprezentată de solurile argiloiluviale și solurile cambice.
Zonele depresionale din teritoriu sunt dominate de soluri brune în diferite grade de podzolire, cu o fertilitate naturală sau relativ scăzută. Ele se folosesc pentru culturi (agroterase cu taluzuri înierbate), dar cel mai mult ca pășuni, fânețe și livezi.Arabilul s-a extins pe sectoarele delurilor inferioare ale dealurilor depresionare pe soluri argilo-aluviale, cultivate cu cartofi, secară, orz și plante de nutreț și cu pomi fructiferi.
Prin resurse naturale se înțelege totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurător ce pot fi folosite în activitatea umană. Ele se împart în: resurse neregenerabile – minerale și combustibili fosili; resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică; resurse permanente – energie solară, eoliană, geotermală și a valurilor.
Misiunea dezvoltării durabile este de a găsi modalități de creștere a bogăției naturale, concomitent cu folosirea, în mod prudent, a resurselor naturale. Resursa de sol este tot atât de importantă ca și resursa de apă. Conform statisticilor efectuate la nivel de teritoriu o mare parte din suprafață are folosință agricolă, pe primul loc situându-se suprafețele arabile și de cele cu pășuni și livezi.
În comuna Valea Chioarului economia este predominant agrară. Deși topografia reliefului nu permite extinderea suprafețelor destinate culturii cerealiere, pe terenurile joase, dar și pe terasele dealurilor cu altitudini reduse, se practică intens cultivarea cerealelor. Exploatarea nerațională a resursei de sol poate duce la pierderea fertilității acestuia.
Ca urmare a lipsei unor variante viabile majoritatea gospodăriilor din comună sunt gospodării exclusiv agricole sau preponderent agricole, numărul gospodăriilor neagricole fiind practic inexistent. Cu toate acestea nu există, încă, forme asociative de gospodărire a terenurilor agricole, situația fiind datorată atât reticențelor față de aceste forme de gospodărire date de perioada precedentă anului 1989, cât și desocializării datorate perioadei prelungite de tranziție. În tot ceea ce privește legumicultura, pomicultura și viticultura, aceste culturi se fac individual fără a avea un scop de venit ci doar pentru consumul propriu.Zootehnia este principala ocupație a gospodarilor, produsele rezultate fiind valorificate la cele 8 puncte de colectare a laptelui. Nu există industrie de prelucrare a laptelui, acesta fiind transportat în Baia-Mare sau Dej. După anul l989 conform legii 18/l99l terenurile cooperativizate au reintrat în posesia și proprietatea celor în drept sau a moștenitorilor acestora. Repartizarea terenurilor pe vechile amplasamente, numărul mare de proprietari și moștenitori, au dus la o fărâmițare excesivă a terenului predominând parcele mici, ineficiente din punctul de vedere al producției.
În prezent suprafața totală a comunei este de 7899 ha aceasta având următoara structură în ceea ce privește categoriile de folosință:
• 4715 ha agricol (59,69 %);
• 2762 ha pădure (34,96 %);
• 38 ha ocupate cu apă (0,48%);
• 120 ha căi de comunicații (1,5 %);
• 184 ha terenuri cu construcții (2,3 %);
• 3124 ha altele (39,54%).
În ceea ce privește suprafața agricolă din totalul de 4705 ha, 965 ha adică 20,51% este reprezentat de arabil, 2309 ha pășuni cu o pondere de 49,07 % și 1431 ha fânețe și anume 30,41%. Efectivele de animale și structura acestora pe categorii este urmatoarea: bovine 898, ovine 2124, capre 251, porci 862, cai 177, păsări 5919, albine 150.
Această fărâmițare excesivă a dus la un regres fără precedent în practica agricolă în ceea ce privește agrotehnica și lucrările agricole, agricultura practicată în comună fiind una rudimentară, practicată cu multe decenii în urmă, o agricultură a subzistenței, slab mecanizată, și deocamdată fără perspective.
3.2. Înfințarea exploatației familiale Sc Ecoagrart Durușa SRL
Având în vedere condițiile sociale și de mediu din zonă, precum și oportnitățile de dezvoltare a activității agricole respectiv zootehnice în zona Valea Chioarului, cât și rolul și importanța agriculturii în cadrul economiei naționale, toate acestea s-au finalizat prin infințarea unei exploatații familiale în Comuna Valea Chioarului.
Explotația agricolă își desfăsoara activitatea în localitatea Durușa și Boiu Mare, judetul Maramureș, aceasta fiind formată din 15,72 ha teren agricol din care 9,21 ha pe teritoriul administrativ al comunei Valea Chioarului și 6,51 ha pe teritoriul comunei Boiu Mare.Categoria de folosinta pentru suprafetele preluate fiind următoarea: 1,56 ha teren arabil, 12,84 ha păsuni și fanețe naturale și 1,32 ha de livezi. Ferma mai dispunea de 3 vaci cu lapte și grajdul pentru animale în suprafață de 50 mp, șura fânar 48 mp acestea fiind amplasate în satul Durușa.
Obiectul principal de activitate al exploatației agricole a fost reprezentat de cultura plantelor și creșterea animalelor . Producțiile obținute în cadrul fermei, aveau ca destinație autoconsumul și valorificarea pe piață. Majoritatea lucrărilor agricole erau efectueate cu utilajele agricole împrumutate de la terți.
Suprafețele pentru culturi vegetale sunt situate în intravilanul și extravilanul localităților Durușa și Boiu Mare, județ Maramures, asigurandu-se rotația culturilor conform tehnologiei, iar strucura acestora a fost următoarea legume în camp – 0,06 ha, grădini familiale – 0,11 ha; sere cu legume – 0,01 ha; pajiști temporare – 1,38 ha; fanețe permanente – 12,84 ha; livezi – 1,32 ha
Fig. 3.2. Panoramă Durușa
Sursa:foto original
Avand în vederea îndeplinirea condițiilor de accesare a Fondului European de Dezvoltare Rurală, respectiv a măsurii 112, s-a recurs la transformarea exploatației agricole fară personalitate juridică în exploatație agricolă cu personalitate jurodică și anume SC Ecoagrart Durușa SRL
3.3. Accesarea Măsurii 112 – “Instalara tinerilor fermieri”
Prin accesarea Măsurii 112 Instalarea tinerilor fermieri obiectivul urmărit a fost restructurarea și modernizarea exploatatiei agricole, creșterea numărului de animale și diversificarea specilor deținute de fermă. În acest sens au fost achiziționate 40 de oi matcă gestante în toamna anului 2013, astfel ca în anul 2014 ferma sa dețina 40 de oi matcă și 40 de oi pentru îngrăsare și comercializare. Nu au fost prevăzute modificări în structura culturilor vegetale. Modificările preconizate în structura producției animaliere, au vizat creșterea veniturilor exploatației prin creșterea cantitaților de produse destinate comercializării, cu implicații directe în creșterea veniturilor exploataiei, crescand totodata; și valoarea economica a fermei. S-a urmarit de asemenenea imbunătățirea tehnologiilor de producție aplicate astfel încat să se obțina o eficiența și un randament ridicat.
Tabelul 3.1.
Clasele de dimensiune economică ale exploatațiilor agricole
Sursa: RGA 2002, www.eua.be, ICEADR
Unitatea de Dimensiune Economică (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploatații agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploatației (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unități de dimensiune economică este de 4.000 Euro. Clasele de dimensiune economică ale exploatațiilor agricole și limitele în unități de dimensiunea economică (UDE) sunt stabilite conform Deciziei 99/725/CE (Tabelul 3.1.).
Exploatația agricolă SC Ecoagrart Durușa SRL în momentul solicitării sprijinului financiar nerambursabil (anul 2012) avea o dimensiune economică de 7.353 UDE, unde sectorul vegetal detinea o pondere de 4.71 UDE și cel zootehnic de 2.643 UDE. Pentru anul țintă (anul 2014) dimensiunea economică a sectorului vegetal a rămas neschimbată, iar în sectorul zootehnic s-a prevăzut o creștere a acesteia cu 4.28 UDE ajungând la 6.923 UDE. Astfel în anul de referință 2014 dimensiunea economică a exploatației agricole SC Ecoagrart Durușa SRL a ajuns la 11,633 UDE (Tabelul 3.2.).
Tabelul 3.2.
Dimensiunea economica a fermei Ecoagrart Durușa
Sursa: Proiect de finanțare Măsura 112 SC Ecoagrart Durușa SRL
Valoarea totală a proiectului a fost de 71.411 lei, din care prima transa I și anume 42.846,00 lei ce a reprezentat o pondere de 60% din valoarea proiectului a fost alocată în toamna anului 2013, iar cea de-a doua transa, cu o valoare de 28.565 lei a fost încasată dupa justificarea realizării investiției (Tabel 3.3.). Aceasta a fost utilizată pentru creșterea în numărului de oi, modernizarea adăpostului de animale, asigurarea hranei animalelor, intreținerea culturilor, achiziționarea substanțelor pentru combatrea bolilor și daunătorilor.
Tabelul 3.3.
Etapele finanțării investițiilor prin Măsura 112
Sursa: Proiect de finanțare Măsura 112 SC Ecoagrart Durușa SRL
În planul de afaceri elaborate în vederea accesării Măsurii 112-Instalarea tinerilor fermieri, au fost incluse detaliile privind investițiile ce urmau a fi realizate, fiind demonstrate că cel putin 30% din sprijinul acordat a fost investit pentru realizarea conformității cu standardele comunitare, modernizarea și dezvoltarea exploatatiei.
Tabelul 3.4.
Investiți realizate de exploatatâția Ecoagrart Durușa
Sursa: Proiect de finanțare Măsura 112 SC Ecoagrart Durușa SRL
Obiectivul urmărit, la nivelul sectorului zootehnic, prin accesarea Măsurii 112 Instalarea tinerilor fermieri, a vizat creșterea numarului de animale și diversificarea specilor deținute în exploatația agricolă SC Ecoagrart Durușa SRL. În acest acest sens au fost achiziționate 40 de oi matcă începand din anul 2013 (Tabelul 3.4.), astfel că în anul 2014 ferma sa dețină 40 de oi matcă și 40 de oi pentru îngrasare și comercializare. La stabilirea rezultatelor economice ale fermei, a fost luat în considerare laptele și mieii obținuți de la oile matcă și carnea de la ovinele alte categori.
Fig.3.3.Oi achiziționate prin Măsura 112 SC Ecoagrart Durușa SRL
Sursă:Foto original
Evoluția principalilor indicatori economici, și anume cheltuieli, venituri și profit brut prezentați în planul de afaceri, necesar accesării Măsurii 112 Instalarea tinerilor fermierii, arată o creștere a acestora pe parcursul celor cinci ani cu apoximativ 69% în cazul cheltuielilor în anul cinci fată de anul de referința anul 0, în timp ce veniturile cresc doar cu 63%. Profitul brut inregistrează o creștere de 57% în anul cinci fată de anul de referința anul 0. Trebuie subliniat faptul că după deducerea impozitului datorat statului, profitul net obținut este utilizat pentru dezvoltarea exploatației agricole.
Tabelul 3.4
Stuctura veniturilor și cheltuielilor previzionate la nivel de exploatațiea
Sursa: Proiect de finanțare Măsura 112 SC Ecoagrart Durușa SRL
Veniturile realizate în cadrul fermei în anul o au o valoare de 11.100 lei, iar începând cu anul 3, după realizarea investiției valoarea acestora cresc pana la 18.100 lei. În structura cheltuielilor, acestea cresc de la 5.712 lei până la 9.637 lei.Profitul realizat, este în creștere cu o diferență de 3075 lei intre anul 0 și anul 3. Plațile directe la hectar și subvențiile de care beneficieză în conformitate cu legislația europeană și natională în vigoare vor fi utilizate de asemenea în vederea creșterii competitivitații fermei. Supfața pentru care s-au solicitat plăti directe pe suprafata în anul 2012 a fost de 15.72 ha. Pentru parcelele de fânețe naturale și păsuni aflate în folosință, din totalul suprafeței de 12,84 ha pe 11,65 ha se aplica mijioace și practici agricole care să conducă la conservarea biodiversității și protejarea ecosistemelor naturale beneficirul accesând în acest sens și măsura 214 „Plăți de Agro-mediu".
Fig. 3.4. Adăpost animale
Sursă: Foto original
Ca și riscuri ce pot apare pe parcursul derulării proiectului au fost identificate cele din procesul de aprovizionare și anume: scumpirea prețurilor la materiile prime, materiale (semințe, pesticide, aditivi furajeri, medicamente de uz veterinar) și servicii pentru agricultură(lucrări cu terți) – Piata de desfacere prezintă de asemenea riscuri motivul fiind interesul și prețurile scăzute pe piața pentru anumite produse obținute în fermă, asociate cu concurența creată de ceilalți producători agricoli. Calitatea managementului poate genera riscuri în cazul neadaptării managementului la cerințele și oportunitațile de piața.
În perspectivă se va urmări adaptarea principiilor de management în actul decizional ceea ce va duce la imbunătățirea activitații fermei și implicit a rezultatelor financiare. Avand în vedere dimensiunea fermei, nu s-a previzionat un necesar de forța de muncă atrasă, cea mai mare parte a activitații fiind acoperita de forța de muncă proprie. Se folosește forța de muncă sezonieră pe perioade scurte numai pentru activitațile specifice în zoothenie cu privire la ovine.
În vedere imbunătățirea calității producției prin respectarea condițiilor de igienă și siguranta alimentelor precum și imbunatățirea sistemului de producție și obținerii unor rezultate și producții superioare, exploatația agricolă SC Ecoagrart Durușa SRL are în vedere modernizarea fermei prin achizitionarea unor utilaje agricole performante, motiv pentru care unitatea a întocmit un proiect de accesare a măsurii 121-“Modernizarea exploatațiilor agricole”.
Capitolul IV
DEZVOLTAREA EXPLOATAȚIEI SC. ECOAGRART DURUȘA SRL ACCESAREA MĂSURII 121 – MODERNIZAREA EXPLOATAȚIILOR AGRICOLE
4.1. Necesitatea implementării unui nou proiect la SC Ecoagrart Durușa SRL
În urma finalizării proiectului Instalarea tinerilor fermieri – Măsura 112, în cursul anului 2014, s-a hotărât continuarea dezvoltării exploatației agricole Ecoagrart Durușa prin depunerea unui alt proiect în cadrul măsurii 121- „Modernizarea exploatațiilor agricole”. Acest proiect este necesar pentru a putea executa lucrările agricole și zootehnice cu utilaje performante și la momentul optim.
SC Ecoagrart Durușa SRL nu deține în prezent utilajele agricole necesare activităților agricole din cadrul fermei. Astfel, pentru a realiza în bune condiții toate etapele tehnologice, precum și pentru a evita costurile suplimentare cu închirierea utilajelor, SC Ecoagrart Durușa SRL a solicitat acest sprijin financiar nerambursabil pentru îmbunătățirea parcului de utilaje agricole. Pe baza analizei tehnologiei din cadrul fermei a rezultat necesitatea achiziționării unui număr minim de echipamente care să asigure independența tehnică a exploatației.
Factorii social-economici de care s-a ținut cont în alegerea investiției sunt:
apropierea de piețe de desfacere interne sau posibilitatea unei desfaceri externe;
asigurarea forței de munca ieftină pe perioada intregului an;
asigurarea căilor de acces, accesibile tot timpul anului;
distanța corespunzătoare de sursele de poluare care pot afecta calitatea nutrețurilor, impuse de normele sanitare;
asigurarea unui parc de masini, dotat corespunzător, disponibil oricând pentru intervenții;
Echipamentele ce urmeazăa a fi achiziționate prin derularea proiectul de investiții are ca scop dotarea exploatației agricole SC Ecoagrart Durușa SRL cu echipamentele necesare realizării în bune condiții a tehnologiei de producere, recoltare a furajelor și întreținere a pășunilor destinate animalelor deținute în exploatație. În mod concret, în proiect s-a prevăzut achiziționarea următoarelor mașini și utilaje agricole:
Tractor 70-85 CP;
Coasă rotativă;
Presă de balotat;
Greblă de adunat fân;
Tocător de resturi vegetale
Plug reversibil
Fig. 4.1. Utilaje ce urmează a fi achiziționate
Sursa:Prelurare după http://www.utilajeagricole.t6.ro/
Tractorul este destinat realizării în bune condiții a fazelor proceselor tehnologice precum aratul, cositul, împreună cu alte echipamente care vor fi achiziționate prin proiect. Coasa rotativă va fi folosită în cadrul lucrărilor de cosire a furajelor, în timp ce grebla de adunat fân este destinată adunării furajelor. Pentru ca recoltarea și păstrarea fânului și a semifânului să se facă în condiții optime, acesta va fi comprimat cu ajutorul presei de balotat. Tocătorul de resturi vegetale va fi utilizat la întreținerea pășunilor, iar plugul reversibil va fi folosit pentru exploatarea terenurilor arabile. Pentru a putea efectua lucrări de calitate și pentru a obține producții cât mai ridicate, se va lua în considerare în fundamentarea deciziei necesitatea achiziționării de utilaje performante din punct de vedere tehnologic.
4.2. Obiectivele urmărite prin accesarea măsurii 121 “Modernizarea exploatațiilor agricole”
Solicitantul iși desfășoară activitatea în sectorul zootehnic, sector ce face obiectul măsurii 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole” care promovează și sprijină investițiile în exploatațiile agricole.
Obiectivul principal este creșterea competitivității fermei, printr-o utilizare mai bună a resurselor umane, a factorilor de producție și îndeplinirea standardelor naționale, respectiv a celor comunitare. În cadrul fermei se va adopta un sistem modern, caracterizat de aplicarea unor metode eficiente de lucru care necesită un consum minim de muncă și costuri mici de exploatare.
Obiectivele de ordin tehnic vizează utilajele și echipamentele prevăzute în fluxul tehnologic care să permită desfașurarea în condiții optime a activităților agricole. Tehnologiile performante folosite conduc la obținerea unor furaje de calitate, la randamente sporite, în condiții de eficiență și productivitate a muncii crescute. În același timp, prin utilizarea tehnologiilor de ultimă generație se urmarește realizarea unor condiții bune de munca pentru personalul care lucrează în ferma zootehnică.
Obiectivele de ordin economico-financiar urmărite prin implementarea proiectului va însemna pentru SC Ecoagrart Durușa SRL obținerea unor venituri din comercializarea laptelui crud, a vițeilor și a mieilor obținuți de la nucleul matcă, în condițiile în care produsele obținute în cadrul exploatației agricole răspund unei cereri în creștere identificate pe piață.
Efectuarea lucrărilor din tehnologie în perioada optimă asigură obținerea unor furaje de calitate și creează premisele asigurării unor producții ridicate la hectar. Existența unor mijloace fixe proprii pentru efectuarea lucrărilor agricole permite realizarea acestora la timp și elimină o eventuală dependență de terți. În aceste condiții, oferirea unor produse de calitate, la prețuri competitive va asigura succesul afacerii, contribuind la obținerea unor venituri constante.
Principalii factori care permit minimizarea costurilor de producție și obținerea unei rentabilități economice ridicate sunt:
existenta unei baze materiale proprii formată din echipamente și utilaje necesare realizării în bune condiții a tuturor etapelor fișei tehnologice.
productivitatea ridicată a muncii datorită mecanizării unei părți importante a activității și localizării într-o zona propice creșterii animalelor.
Trebuie subliniat faptul că datorită tehnologiei de ultimă generație care va fi adoptată, activitatea fermei va avea impact minim asupra factorilor de mediu.
4.3. Dezvoltarea exploatației prin accesarea măsurii 121” Modernizarea exploatației agricole”
Din punctul de vedere al oportunității investiției se disting o serie de aspecte relevante. Pe fondul creșterii consumului de produse alimentare autohtone în detrimentul produselor provenite din import, în ultimii ani a crescut cererea, la nivel național, de produse lactate și de carne. În același timp prognoza consumului vizează o creștere până la nivelul celui înregistrat în alte țări din Uniunea Europeana.
Condițiile pedo-climaterice din zona localității Durușa sunt favorabile activităților de creștere a animalelor. Zona de deal asigură condițiile de sol necesare producerii furajelor. Investiția va fi amplasată într-o zonă cu potențial mediu pentru activitatea de exploatare a animalelor cât și de producere a nutrețurilor pentru animale.
Privind toate acestea se poate concluziona că realizarea proiectului va însemna valorificarea unui întreg șir de oportunități de ordin economic și social, cu efecte favorabile în dezvoltarea economiei locale (vor fi stimulați furnizorii locali de input-uri, servicii, etc.), precum și în creșterea veniturilor la bugetul local.
Implementarea proiectului în condițiile cofinanțării prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală Măsura 121 va avea ca rezultat o rentabilitate mai mare a capitalului propriu investit și o durată de recuperare a investiției mai scurtă decât în cazul în care proiectul de investiții ar fi realizat din surse proprii.
Tabelul 4.1.
Utilaje achiziționate prin accesarea măsurii 121 “Modernizarea exploatației agricole”
Sursa: Proiect de finanțare Măsura 121 SC Ecoagrart Durușa SRL
Prin accesarea măsurii 121 “Modernizarea exploatației agricole”, exploatația agricolă SC Ecoagrart Durușa SRL, urmărește realizarea unei investiții în valoare de 70.000 euro. Prin accesarea fondurilor disponibile prin FEADR, valoarea sprijinului este de 49.000 euro reprezentand 70% din valoarea investiției,iar valoarea cofinațării de 30% și anume 21.000 euro, va fi asigurată din sursele proprii ale SC Ecoagrart Durușa SRL.
În ceea ce privește durata de realizare a investiției și etapele principale de desfășurare, acestea pot fi observate din graficul de eșalonare a investiției exprimat valoric pe luni și activități. Realizarea investiției se va desfășura pe o perioadă de 12 luni, determinată în graficul de execuție a investiției.
Tabelul 4.2.
Eșalonarea investiției
Sursa: Proiect de finanțare Măsura 121 SC Ecoagrart Durușa SRL
4.4. Strategia de marketing aplicată de SC Ecoagrart Durușa SRL
4.4.1. Strategia de marketing privind furnizorii și clinții
În urma accesarii măsurii 121 “Modernizarea exploatației agricole” principalii furnizori ai fermei pentru materiile prime necesare desfașurării procesului de producție au fost aleși ținand cont de cerițele concrete din zonă și de asigurarea la nivelul exploatației a unor indicatori de rentabilitate economică cât mai ridicați. (Tabelul 4.3.)
Tabelul 4.3.
Potențiali furnizori
Sursa: Proiect de finanțare Măsura 121 SC Ecoagrart Durușa SRL
În ceea ce privește piața de desfacere aceasta este în prezent formată din consumatorii finali ai laptelui de vaca aceștia fiind impărțiți în două principale categorii: populatia de la sate, care consuma preponderent lapte și produse lactate din producție proprie și populația urbană, care se aprovizionează în principal cu produse din comerț, în ultimul timp constatându-se o creștere semnificativă a ponderii cumpărăturilor din supermarketuri și hipermarketuri.
Piața țintă a întreprinderii va fi formată în cea mai mare parte din populația localităților urbane din județul Maramures. Cantitatea anuală de lapte obținută și comercializată de către întreprinderea familială va fi de aproximativ 12.000 litri și va fi preluată direct de către procesatori. În cadrul fermei vor fi produși anual 3 viței, care vor fi crescuți până la vârstra de 3 luni și apoi vor fi comercializați. Anual, se vor obtine 40 de miei care vor fi comercializați înspre abatoarele din județ când ating vârsta de 150 de zile.
Astfel principalele produse ce urmează a fi obținute în cadrul exploatației agricole mixte SC Ecoagrart Durușa SRL vor fi:
Lapte;
Viței până în 3 luni;
Miei 150 zile;
Gunoi de grajd.
Lână;
Laptele și produsele lactate fac parte din categoria bunurilor de larg consum, cu caracter alimentar, supuse unei frecvențe mari privind cumpărarea.
Tabelul 4.4.
Potențiali clienți
Sursa: Proiect de finanțare Măsura 121 SC Ecoagrart Durușa SRL
4.4.2. Cererea și politica de preț
În România, piața laptelui de consum (aproape 1,5 miliarde litri în anul 2012) oferă trei mari tipuri de produse:lapte ultrapasteurizat (UHT) lapte pasteurizat, lapte neprocesat industrial, riscant pentru sănătatea consumatorului dar preferat în mod tradițional și având inca o uriașă pondere (90%) în laptele vândut în România. Primele doua tipuri totalizează aproximativ 10% din cantitatea de lapte de consum vândută în România.
Ultimul produs are o pondere importantă în comerțul de subzistență al producătorilor individuali, fiind cu totul străin de cutumele comerciale moderne cum este brandingul. Laptele UHT și cel pasteurizat "aparține" companiilor procesatoare, mai mici sau mai mari. Branduri în adevăratul sens al cuvântului există doar pentru laptele UHT, probabil din cauza prețului mai ridicat, care permite finanțarea unui buget rezonabil de marketing.
În 2012 consumul mediu lunar al laptelui procesat a fost de 6,7 litri față de media europeană de 65-70 de litri. Piata este insuficient dezvoltată, în principal din cauza puterii reduse de cumpărare, dar și datorită lipsei de educație a consumatorului. Obișnuința consumatorilor cu laptele neprocesat ii ține pe destui dintre ei departe de laptele UHT. Nici unul dintre brandurile existente astăzi pe piața nu are un rol major în educarea publicului cu privire la calitățile gustative și de altă natură ale laptelui procesat.
Politica de preț a exploatație se bazează pe practicarea unor prețuri la un nivel mediu comparative cu cele practicate de către concurență pentru produse similare. Concurența puternică care există pe piața laptelui limitează tendința de creștere a prețurilor care poate fi ușor sesizată în cazul altor produse alimentare. În cazul unităților de producție a laptelui tendința este de creștere lentă. Acest aspect se repercutează asupra întregului ansamblu de concurenți ce acționează pe piață, și care se afla în situația de a intra în faliment în condițiile în care nu-și pot permite să ofere produsele la prețul stabilit de ceilalți actori ai pieței. Pentru a menține un nivel cât mai scăzut al prețurilor, întreprinderea familială va încerca să-și reducă permanent costurile unitare, atât prin utilizarea unei tehnologii competitive, cât și prin creșterea productivității muncii.
În stabilirea și modificarea nivelului prețurilor, întreprinderea va lua în calcul o serie de factori, dintre care cei mai importanti sunt costul de producție și de comercializare, calitatea laptelui, prețurile practicate pe piața la produsele similare, starea concurenței, conjunctura economică existentă la momentul respectiv și legislația în vigoare.
Prețurile la care vor fi desfăcute produsele întreprinderii, care au fost luate în calcul și în previzionarea veniturilor sunt următoarele:
1,4 lei/litru de lapte – TVA inclus
12 lei/kg vitel viu – TVA inclus
9 lei/kg miel viu-TVA inclus
1,5lei/kg lana-TVA inclus
60 lei/to gunoi de grajd – TVA inclus
4.4.3. Piața și principali concurenți
Pentru a putea să facă față rigorilor unei piețe din ce în ce mai concurențiale, întreprinderea familială are în vedere un proiect de investiție pentru obținerea unor produse de calitate și în cantități care să ii permită să devină un furnizor local constant și serios.
În România, piața producției de lapte de vacă colectat pe regiuni se prezintă astfel:
Regiunea Centru – 30,0%;
Regiunea Nord–Vest – 24,2%;
Regiunea Nord–Est – 20,9%;
Regiunea Sud-Est cu 9,5%;
Regiunea Sud-Muntenia cu 6,6%;
Regiunea București-Ilfov cu 4,9%;
Regiunea Vest cu 2,3%;
Regiunea Sud-Vest Oltenia cu 1,6%.
Numărul exploataților care realizează lapte de vacă în România este de aprox. 900.000, unități, cu un efectiv total de 1.354.200 animale. Cele mai numeroase ferme sunt cele cu 1-3 capete; acestea reprezintă peste 85% din total.
Numărul fermelor profesionale, autorizate sanitar veterinar, este de 1.668. Acestea dețin aproximativ 100.000 de capete și livrează lapte direct pentru procesare, dintre acestea 889 și-au întocmit programe de modernizare pentru biosecuritate, pentru achiziționarea de echipamente de răcire și stocare a laptelui și pentru săli de muls.
În România există 223 de unități de procesare a laptelui din care doar 94 sunt conforme cu standardele UE; 51 de fabrici sunt autorizate să proceseze lapte conform și neconform, fără separare pe linie. O unitate procesează și lapte conform și neconform, dar pe linii separate, 77 de unități beneficiază de perioada de tranziție pentru alinierea la stadardele UE, având programe de restructurare. În prezent doar 20% din laptele produs în România ajunge în fabrici pentru procesare.
CONCLUZII
Obiectivele inițiale ale Politicii Agricole Comune urmăreu asigurarea securități alimentare a populației, modernizarea tehnologică în vederea creșterii productivitătii agricole și a veniturilor agricultoilor, precum și stabilizarea piețelor de produse agroalimentare în contextul în care țările membre erau importatoare nete de astfel de produse.
Reformele propuse la nivel european în domeniul agricol, se urmăresc adaptarea în permanență a mecanismelor de politică agricolă la noile realități și cerințe ale societăți. Dar, pentru ca politicile din acest domeniu să fie ancorate în prezent și cu atâat mai mult în viitor comisia europeană propune periodic evaluări ale modului de funcționare a instrumentelor de politică agricolă, pentru a identifica în acest fel măsurile de reformă necesare a fi intreprinse in continuare la nivelul Uniunii Europene.
Condiția esențiala pentru accesarea diferitelor programe de sprijin de la nivelul Uniunii Europeane impune însușirea principiile fundamentale, adică „regulile jocului” precum și terminologia de specialitate promovată de Uniunea Europeană. Trebuie cunoscute, mai ales, principiile de bază ale Politicii Agricole Comune, direcțile Uniunii Europene legate de dezvoltare regională, locală și reglementările respective.
Scopul acestora este de a facilita noilor state membre preluarea și aplicarea în practică a cuceririlor comunitare (acquis-ul), iar pe de altă parte să întărească verigile mai slabe ale vieții economice și sociale.
Sarcina obținerii sprijinului comunitar pentru dezvoltarea regionala și rurală înseamnă o provocare. Modul de abordare integrată a proiectelor de devoltare, formarea și menținerea în funcțiune a parteneriatelor presupune o colaborare eficientă atât în sens orizontal, cât și vertical.
Un inconvenient al dezvoltării rurale în România de astăzi este lipsa legăturilor orizontale dintre comune, iar colaborarea este anevoioasă chiar și între satele aparținătoare. Eforturile se concentrează mai mult pe dezvoltarea centrelor urbane, iar zona rurală devine tot mai marginalizată.
Uniunea Europeană prin mijloacele de finanțare nerambursabile puse la dispozție, încearcă o reducere a acestor decalaje dintre zona rurală si cea urbană. Dacă în primii ani se constata o reticiență și lipsă de interes față de aceste măsuri, în prezent se poate afirma că fermierul român manifestă un inters crescut pentru acestea.
Exploatatia agricolă SC Ecoagrart Durușa SRL în urma sprijinului acordat prin Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” a reușit sa depășeasca nivelul de gospodarie specifică spatiului rural românesc, printr-o creștere și diversificare a producție, orientată înspre piață, ceea ce a dus la o creștere a veniturilor fermei.
Pentru o creștere rapidă și sănatoasa ferma are ca interes realizarea celui de-al doilea obiectiv, dotarea parcului cu utilaje performante prin Măsura 121 “Modernizarea exploatațiilor agricole” ceea ce va duce la o extindere a activităților agricole
SC Ecoagrart Durușa SRL poate fi considerată pentru exploatațiile din imprejurimi un model, de dezvoltare și bune practici depășind statutul de exploatație familială prin accesarea acestor măsuri devenind o exploatație agricolă cu personalitate juridică, contribuin astfel la dezvoltarea economică și socială a zonei.
BIBLIOGRAFIE
1. Asănică A., 2011 – Politici Agricole Comunitare, Ed. Ceres, București, ISBN 978-973-40-
0909-1.
2. Chivu Luiza, 2002 –Competitivitatea în agricultură-analize și comparații europene.
Academia română, Centrul Român de Economie Comparată și Consens, Editura Expert, București
3. Dacian C. D., 2007 – Uniunea Europeană. Instituții. Mecanisme, Ediția 3, Editura
C.H.Beck, București, ISBN 978-973-115-069-7
4. Dona I., Politici agricole, Editura Semne, Bucuresti, 2000
5. Dona I., Politici Agricole Comunitare, Editura Ceres, Bucuresti, 2009
6. Dragan Gabriela, 2005 – Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism.
7. Dumitru M., Diminescu D. Lazea V. 2004- Dezvoltarea rurală și reforma agriulturii românești
8. Fuerea Augustin, 2006 – Manualul Uniunii Europene, Editia a III-a, revazuta si adaugita,
Ed. Universul Juridic, ISBN:978-973-7643-79
9. Lente J., Gircă Daniela, Câmpeanu V. 2003-Politica Agricolă Comună-consecințe asupra României. Institutul European din România
10. Prisecaru P., Politici Comune ale Uniunii Europene, Ed. Economica, Bucuresti, 2004
11. Vartolomei Mihaela, 2008 – Cultură si Civilizație, Curs pentru invățămant deschis la
distanță, Universitatea „Politehnica” Din Timișoara
12. Zahiu Letitia (coordonator), 2006 – Agricultura Uniunii Europene sub impactul Politicii
Agricole Comune, Ed. Ceres, Bucuresti, ISBN 973-40-0751-3
13. Zahiu Letitia (coordonator), 2005 – Politici si piete agricole – reforma si integrare
europeana, Ed. Ceres, Bucuresti ISBN 973-40-0676-2
14.*** Brosura PNDR-Un program european pentru dezvoltare rurala-MAPDR
15. *** Carta Drepturilor Fundamentale A Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, Ed in lb ro, 2007/C 303/01)
16. *** Cum se lucreaza cu PHARE, ISPA si SAPARD – Programe ale Uniunii Europeme, Romania, feb, 2004
17. *** Ghidul utilizarii programelor Phare, Sapard, Ispa, Ministerul Integrarii Europene
18. *** Ghidul SAPS vers 3.0 APIA
19.*** Ghidul solicitantului pentru Masura 112, vers 06 din mai 2012
20. *** Ghidul solicitantului pentru masura 121, vers 11 din mai 2014
21. *** http://ec.europa.eu/agriculture/faq/facts/index_ro.htm
22. *** Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți
directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă in agricultură incepand cu
anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole
și alte forme de asociere in agricultură, aprobată prin Legea nr. 139/2007, cu completările
și modificările ulterioare
23. *** Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR), versiunea consolidată
24. *** Portalul Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura – http://www.apia.org.ro
25. *** Portalul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit – http://www.apdrp.ro
26. *** Portalul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit – http://www.apdrp.ro
27. *** Portalul Programului National de Dezvoltare Rurala – http://www.pndr.ro
28. *** Raport anual privind implementarea programului SAPARD in Romania in anul 2007 –
MADR, Autoritatea de Management pentru Programul SAPARD, versiune consolidata,
nov 2009
29. *** Reglementarea Consiliului Europei nr. 1290/2005 privind finanțarea politicii agricole
comune
30. *** Regulamentul Consiliului nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală
acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cu
modificările și completările ulterioare
31. *** Regulamentul (CE) nr. 1120/2009 al Comisiei din 29 octombrie 2009 de stabilire a
normelor de aplicare a schemei de plată unică prevăzute in titlul III din Regulamentul
(CE) nr. 73/2009 al Consiliului de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de
ajutor direct pentru agricultori in cadrul politicii agricole comune și de instituire a
anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori.
32. *** Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, 2004, Editat de Institutul
European din Romania, ISBN 973-7736-24-9
33. *** Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană si a Tratatului privind
functionarea Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Ed in lb ro, 2008
ANEXE
Anexa 1-Model cerere de finanțare Măsura 121 “Modernizarea exploatațiilor agricole”
Anexa 2 –Model de calcul al dimensiuni economice al fermei
Listă de abrevieri și acronime
BIBLIOGRAFIE
1. Asănică A., 2011 – Politici Agricole Comunitare, Ed. Ceres, București, ISBN 978-973-40-
0909-1.
2. Chivu Luiza, 2002 –Competitivitatea în agricultură-analize și comparații europene.
Academia română, Centrul Român de Economie Comparată și Consens, Editura Expert, București
3. Dacian C. D., 2007 – Uniunea Europeană. Instituții. Mecanisme, Ediția 3, Editura
C.H.Beck, București, ISBN 978-973-115-069-7
4. Dona I., Politici agricole, Editura Semne, Bucuresti, 2000
5. Dona I., Politici Agricole Comunitare, Editura Ceres, Bucuresti, 2009
6. Dragan Gabriela, 2005 – Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism.
7. Dumitru M., Diminescu D. Lazea V. 2004- Dezvoltarea rurală și reforma agriulturii românești
8. Fuerea Augustin, 2006 – Manualul Uniunii Europene, Editia a III-a, revazuta si adaugita,
Ed. Universul Juridic, ISBN:978-973-7643-79
9. Lente J., Gircă Daniela, Câmpeanu V. 2003-Politica Agricolă Comună-consecințe asupra României. Institutul European din România
10. Prisecaru P., Politici Comune ale Uniunii Europene, Ed. Economica, Bucuresti, 2004
11. Vartolomei Mihaela, 2008 – Cultură si Civilizație, Curs pentru invățămant deschis la
distanță, Universitatea „Politehnica” Din Timișoara
12. Zahiu Letitia (coordonator), 2006 – Agricultura Uniunii Europene sub impactul Politicii
Agricole Comune, Ed. Ceres, Bucuresti, ISBN 973-40-0751-3
13. Zahiu Letitia (coordonator), 2005 – Politici si piete agricole – reforma si integrare
europeana, Ed. Ceres, Bucuresti ISBN 973-40-0676-2
14.*** Brosura PNDR-Un program european pentru dezvoltare rurala-MAPDR
15. *** Carta Drepturilor Fundamentale A Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, Ed in lb ro, 2007/C 303/01)
16. *** Cum se lucreaza cu PHARE, ISPA si SAPARD – Programe ale Uniunii Europeme, Romania, feb, 2004
17. *** Ghidul utilizarii programelor Phare, Sapard, Ispa, Ministerul Integrarii Europene
18. *** Ghidul SAPS vers 3.0 APIA
19.*** Ghidul solicitantului pentru Masura 112, vers 06 din mai 2012
20. *** Ghidul solicitantului pentru masura 121, vers 11 din mai 2014
21. *** http://ec.europa.eu/agriculture/faq/facts/index_ro.htm
22. *** Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți
directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă in agricultură incepand cu
anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole
și alte forme de asociere in agricultură, aprobată prin Legea nr. 139/2007, cu completările
și modificările ulterioare
23. *** Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR), versiunea consolidată
24. *** Portalul Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura – http://www.apia.org.ro
25. *** Portalul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit – http://www.apdrp.ro
26. *** Portalul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit – http://www.apdrp.ro
27. *** Portalul Programului National de Dezvoltare Rurala – http://www.pndr.ro
28. *** Raport anual privind implementarea programului SAPARD in Romania in anul 2007 –
MADR, Autoritatea de Management pentru Programul SAPARD, versiune consolidata,
nov 2009
29. *** Reglementarea Consiliului Europei nr. 1290/2005 privind finanțarea politicii agricole
comune
30. *** Regulamentul Consiliului nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală
acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cu
modificările și completările ulterioare
31. *** Regulamentul (CE) nr. 1120/2009 al Comisiei din 29 octombrie 2009 de stabilire a
normelor de aplicare a schemei de plată unică prevăzute in titlul III din Regulamentul
(CE) nr. 73/2009 al Consiliului de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de
ajutor direct pentru agricultori in cadrul politicii agricole comune și de instituire a
anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori.
32. *** Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, 2004, Editat de Institutul
European din Romania, ISBN 973-7736-24-9
33. *** Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană si a Tratatului privind
functionarea Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Ed in lb ro, 2008
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Efectele Masurilor de Politica Agricola Comuna Asupra Unei Exploatatii (ID: 106711)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.