Efectele Mass Media Asupra Publicului Tanardocx

=== Efectele mass-media asupra publicului tanar ===

Capitolul I. Efectele mass-media asupra publicului tânăr. Violența din televiziune și violența reală

1.1 Ce efecte au media asupra copiilor și adolescenților

Primele studii academice care aveau în prim plan copiii și mass-media au apărut la începutul anilor 1960. Aceste studii s-au axat, în principal, pe efectul televiziunii asupra comportamentului copiilor. Cercetările efectuate cu privire la efectele mass-media asupra percepției și emoției au avut loc la începutul anilor 1970 și 1980. Unul dintre primii cercetători ai efectelor televiziunii legate de comportament a fost Albert Bandura, care a conceput o serie de experimente. (Dumitru, 2010, p.75)

Un studiu reprezentativ realizat de Bandura (1961), este cel cu păpușa Bobo. El a realizat un film cu unul dintre studenții săi, o fată, care agresa o păpușă Bobo. Păpușa Bobo era un balon gonflabil, care avea desenat pe el chipul unui clovn, cu o greutate inferioara care o facea să revină atunci cand era lovită. În filmuleț, păpușa era lovită, iar studentul folosea diferite fraze agresive. Bandura a arătat acest film unui grup de preșcolari. Apoi, au fost lăsați în camera de joacă unde exista o păpușă Bobo, dar și mai mulți observatori ce își luau notite. Aceștia au început să lovească păpușa și să folosească un vocabular agresiv, la fel ca în film. Prin acest studiu el a dorit să demonstreze că o mare parte a copiilor învață să aibă reacții violente prin obervarea celorlalți, personal, sau prin intermediul mass-mediei și mediului înconjurător. Bandura a numit acest fenomen învățare observațională, iar această teorie este numită teoria învățării sociale. (Bandura, D.Ross & S.Ross, 1961, p.251)

Ipoteza acestei teorii este că un copil învață cum să se comporte în două moduri: prin experiență directă și prin observarea comportamentelor celorlalți. Un copil este atent la felul în care oamenii se comportă în anumite situații și care sunt consecințele acțiunilor lor. Dacă aceste consecințe sunt pozitive, copilul va fi înclinat să adopte acel tip de comportament în acord cu rezultatele pozitive. Pe de altă parte, în cazul în care consecințele sunt negative, este posibil ca un copil să se comporte în mod negativ. Așadar, copiii au tendintă să se comporte în acord cu unele consecințe pe care le percep. (Dumitru, 2010, p.77)

De-a lungul ultimelor decenii, a existat o creștere dramatică în utilizarea mass-media de către copii și adolescenți. Agarwal si Dhanasekaran (2012, p.20) au arătat într-un studiu efectuat în SUA, faptul că adolescenții și copiii între 8 și 18 ani petrec o medie de 7 ore și 38 de minute vizionând programe de divertisment media în fiecare zi. Un studiu asemănător efectuat în India arată o tendință similară în utilizarea media de către copiii indieni, care își petrec mai mult de două ore din timpul lor în fața televizorului. Această expunere crescută la mass-media are efecte profunde asupra dezvoltării copiilor și adolescenților din ziua de astăzi. (Agarwal & Dhanasekaran, 2012, p.20)

De aceea, copiii din ziua de astăzi tind să-și petreacă timpul liber în fața televizorului, calculatorului sau jucând jocuri video în detrimentul activităților ce-i solicită fizic. Timpul petrecut în fața televizorului și alte forme de divertisment media îl fac pe tânăr să nu mai desfășoare atât de des alte activități interactive cum ar fi sportul, cititul, preocupări culturale sau petrecutul timpului alături de familie. Vizionarea îndelungată a programelor TV, îl fac pe copil să nu se mai implice în alte activități, reușind să-l facă pasiv și neimplicat în ceea ce se întâmplă în jurul lui. De exemplu, copilul își dezvoltă mintea și atenția cu ajutorul cititului reușind astfel să iasă din aceea stare de pasivitate pe care televizorul o produce. De aceea, ar fi indicat ca un copil să aibă contact și cu alte forme de divertisment care îl ajuta să aibă o mai bună dezvoltare.

De asemena, televizorul are un efect nociv pentru cei care își petrec mai mult de o ora-două în față acestuia. Cu cât televizorul este utilizat în exces, cu atât crește riscul de izolare socială sau de anxietate. Totodată, expunerea la violența din televiziune sau din jocurile video crește comportamentul agresiv al copiilor. Mander (1978, p.167) susține ca imaginile TV nu sunt reale și nu sunt evenimente care au loc acolo unde se află persoana care le vizionează. Imaginile se produc în aparatul TV, care apoi le proiectează în creierul telespectatorului. Răspunsurile la aceste imagini ar fi, prin urmare, mai mult decât lipsite de sens. De aceea, orice stimul înregistrat este reprimat instantaneu. Prin urmare, vederea de imagini stimulează impulsul de mișcare, în cazul vizionării TV însă impulsul mișcării este oprit brusc. Persoana umană începe un proces, apoi îl oprește brusc, apoi îl reîncepe și iar il oprește brusc, oscilând înapoi și înainte între doi poli. Mander spune ca aceasta acțiune înapoi și înainte este o cauză majoră a hiperactivității, mișcarea rapidă fara scop, ca și cum ar fi stimulată de electricitate. Energia, tensiunea nervoasă produsă de imagini, dar nedescărcată fizic, este înmgazinată. Apoi, când aparatul este închis, are loc o explozie manifestandu-se în exterior prin crize ale lipsei de sens, reacții haotice. Acest lucru a fost observat de Mander de nenumărate ori la copii. Acestia sunt cuminți când se uită la televizor, după care devin hiperactivi, irascibili.( Mander, 1978, p.167)

Așa cum menționează Lowery și DeFleur (1995, p.241) între 1958 și 1960, Wilbur Schramm, Jake Lyle și Edwin Parker, au efectuat 11 anchete în 10 orașe din SUA și Canada. Cercetarea s-a axat pe identificarea funcțiilor televiziunii, a utilizărilor și recompenselor obținute prin urmărirea programelor TV, diferențiate pe categorii de copii. Nu a existat doar o analiză a efectelor, autorii fiind de părere că termenul de efect este unul înselător, pentru că televiziune se ocupă cu influențare copiilor. Acest lucru ar însemna că televiziunea ar fi actorul principalii, iar copiii spectatorii. Așadar, copiii ar fi victim ascultătoare, iar televiziunea ar putea face ce vrea cu ei. (Lowery & DeFleur, 1995, p. 241).

Potrivit autorilor, televiziunea satisface următoarele nevoi: divertisment, utilizare socială, informare. Efectele televiziunii nu sunt aceleași pentru toți copiii, ci înțelegerea mesajului TV depinde de trăsăturile de caracter ale copilului, de caracaterul social și psihologic. De asemenea, în ceea ce privește efectele televiziunii asupra comportamentului, aceștia spun faptul că : „pentru unii copii, în anumite condiții, unele programe TV sunt dăunatoare; pentru alți copii, în aceleași condiții, sau pentru alți copii în condiții diferite, televiziunea poate fi benefică ; pentru cea mai mare parte dintre copii, aproape în toate condițiile, programele TV nu sunt dăunatoare, nici benefice în vreun fel anume”. (Dobrescu & Bârgăoanu, 2001, p.176)

Autorii au ales să aibă o poziție modernă, însă, vizionarea nesupravegheată a unor conținuturi neadecvate de pe internet sau de la televizor, îl face pe copil și adolescent să capete un comportament iresponsabil. Tinerii din ziua de astăzi au devenit dependenți de telefoanele mobile, de jocurile video, de internet, uitând de lumea reală care există în afara acestor ecrane electonice. Această lume a tehnologiei a reușit să schimbe total modul de socializare a copiilor folosit anterior. Copiii preferă să comunice mai degrabă prin intermediul telefonului sau prin anumite site-uri sociale decât să interacționeze față în față sau să participe la diverse activități de grup. Aceștia sunt expuși la astfel de lucruri de către părinți mult prea devreme, fără nicio considerație cu privire la efectele acestor lucruri asupra comportamentului lor. Informațiile transmise de mass-media au și un puternic caracter violent. Prin prezentarea repetată a unor opinii, principii, idei, mass-media sunt cea mai bună cale de manipulare a individului. De exemplu, atunci când un copil vizionează programe care conțin multe scene violențe, acesta va încerca să copieze cele văzute. În general, în filmele de acțiune putem observa numeroase scene de violență, aceste lucruri reușind să atragă tinerii. Rezultatul constând în formarea unui individ cu un caracter violent, eventual o persoană care nu știe să-și stăpânească comportamenul. În consecință, părinții ar trebui să conștientizeze pericolul la care sunt expuși copii și să facă în așa fel încât accesul la media să fie unul mai limitat.

Având în vedere rolul profund al mass-mediei, este necesară găsirea unor modalități de a promova utilizarea sănătoasă a acesteia în comunitate. Părinții ar trebui să fie educați cu privire la efectele utilizării excesive a mass-mediei asupra copiilor, precum și asupra monitorizării și limitării timpului pe care și-l petrece copilul vizionând programe TV, jucând jocuri video sau navigând pe Internet. Părinții joacă un rol important în formarea personalității copilului, urmat fiind de educația școlară. Odată cu apariția mass-media, socializarea se produce tot mai mult prin intermediul acestora. Individul tinde să-și însușească valori sociale promovate în mass-media, adoptând stiluri de viață și idealuri conform cu cele afișate de persoanele publice. Problema principală derivată din acest tip de socializare este aceea a informației transmise, adeseori nefiltrată și prezentarea unei realități deformate, elemente ce pot afecta formarea comportamentului uman, în special în cazul copiilor și adolescenților. (Bucheru, 1997, p .87)

1.2 Ce efecte are conținutul media violent

Violența din mass-media a ajuns în atenția publicului cu aproape fiecare formă de divertisment a sa. Aceasta a creat îngrijorări cu privire la efectele sale potențial dăunătoare asupra copiilor, motiv pentru care cercetătorii au produs dovezi care arată că aceștia sunt afectați. Violența din media poate dăuna copiilor în diverse moduri precum: prin condiționarea de a accepta violența că o modalitate de rezolvare a unor conflicte, prin desenibilizarea lor față de violență din lumea reală și prin încercarea de a-i convinge să comită violențe în lumea reală. În 1982 National Institute of Mental Health a arătat faptul că violența în mass-media duce la declanșare violenței în societate și reușește să desensibilizeze oamenii în ceea ce privește agresivitate, aceșia folosit violența pentru rezolvarea unui conflic din viața cotidiană. Cercetarea arată faptul că aceste efecte se vor regăsii în special în rândul copiilor și tinerilor. (Radu, 2015, pag 76).

Potrivit lui Huesmann și Eron (1986), din cauza ratei accelerarate a violenței datorată apariția televiziuni în viața copiilor aceasta a fost declarată principalul vinovat. Dintre toate elementele componente ale mass-mediei, violența din televiziune are cel mai mare efect atât pe termen scurt cât și pe termen lung asupra copiilor. (Slotsve, Del Carmen, Sarver&Watkins, 2008, p.23).

Violența este tot mai prezentă în câmpul televizual, în filme și chiar și în desenele animate, care sunt destinate copiilor și ar trebui să aibă ca principal scop acela de a-i educa, de a le oferi modele. Dar de cele mai multe ori, programele TV conțin imagini violente, care pot afecta dezvoltarea copilului și relațiile sale cu cei din jur. Pe de o parte, imaginile violente pot induce teama copilului față de lumea înconjurătoare, deformând realitatea, iar pe de altă parte, pot determina un comportament agresiv în rândul copiilor și adolescenților.

Studiile efectuate de George Gerbner (1986, p.45) la Universitatea din Pennsylvania, au arătat că emisiunile TV pentru copii conțin aproximativ 20 de acte violente în fiecare oră. De asemena, copiii care se uită mult la televizor sunt mult mai predispuși să creadă că lumea este un loc periculos. De multe ori, copiii se comportă diferit după ce au urmărit programe violente la TV. Într-un studiu realizat la Universitatea de Stat din Pennsylvania, au fost observați aproximativ 100 de copii preșcolari atât înainte, cât și după vizioanarea programelor TV. Unii au privit desene animate care au avut o mulțime de acte violente în ele, iar alții au privit desene care nu au conținut niciun fel de violență. Cercetătorii au observat diferențe reale între copiii care au vizionat programe violente și cei care le-au vizionat pe cele non-violente. Copiii care au vizionat desene animate cu scene violente, comparativ cu cei care nu au vizionat acest tip de desene, au început să pună în practică ceea ce au înțeles ei din cele văzute și anume, să-și lovească tovarășul de joacă, să lase sarcini neterminate, să nu asculte de regulile clasei. (Gerbner, Gross, Morgan & Signorielli, 1986, p.45)

Un studiu asemănător a fost făcut și de Stein și Friedrich (1972) care au dorit să demonstreze că desenele animate care sunt violente îl fac pe copil să devină agresiv. Aceștia au împărțit niște copii în două grupe: o parte a vizualizat Batman și Superman (desene violente), iar o altă parte episoadele din Vecinătatea Domnului Roger (desene nonviolente). După observarea lor timp de două săptămâni, s-a demonstrat faptul că cei care au văzut desenele animate violente au început să prezinte un comportament mai agresiv în interacțiunea lor cu alți copii, decât cei care au vizionat desenele făra violență. (Bryant&Oliver,2009,p.292). Prin urmare, putem include și desenele animate în tipurile de media care transmit acte violente. Acestea conțin numeroase scene de violență iar, de cele mai multe ori, copiii ajung să-și imite personajul preferat, cosiderând că așa este normal. De nenumarate ori, modul prin care personajul negativ reușeste să obțină ce își propune, îl atrage pe copil. Răutatea este cea care îl face mai puternic pe personaj, și de obicei, puterea reușește să acapareze mintea copilul, care nu fac încă diferența clară între forța binelui și a răului.

La copiii de vârstă preșcolară există acea încercare de copiere a modelelor comportamentale, iar acesta este un motiv pentru care mass-media și, în special televiziunea, trebuie să aibă grijă de calitatea lucrurilor pe care le oferă. Cercetătorii atenționează asupra faptului că oamenii sunt sensibili la violența transmisă prin intermediul televiziunii în adolescența timpurie – perioadă a vieții ce constituie fundamentul abilităților sociale și al personalității de mai târziu. S-a remarcat, de asemenea, că un copil care urmărește cu regularitate împreună cu părinții lui sau cu frații mai mari, producțiile ce transmit mesaje ușor de recepționat și nu cer un efort psihic sporit din partea receptorului, sunt mai agresivi în societate și mai indiferenți la problemele semenilor lor. Mai mult chiar, ei vor transmite și colegilor valorile preluate de la televizor. Ei le pot sugera să răspundă agresiv atunci când au o problemă. (Rusnac, 2007, p.2)

Totodată, există și alte opinii. De exemplu, cercetătorul american George Gerbner (1973) a studiat amănuțit efectele „cultivării” copiilor prin violență. El face cunoscută ideea de „purificare” a tinerilor prin violența promovată de către televiziune. Conform teoriei cultivării, violența televizuala nu stârnește comportamente, ci doar întărește valorile deja existente la nivelul întregii societăți. (Werner& Severin& Tankard, 2004, p.293) Prin urmare, expunerea la programele televizate ce conțin elemente de violență fizică sau verbală îi îndemnă pe copii și tineri să își dorească să se comporte violent.

În medie, un copil american petrece în jur de 28 de ore pe săptămână în fața televizorului, și cel puțin o oră pe zi jucând jocuri video sau navigând pe Internet. De asemenea, câteva ore în fiecare săptămână sunt petrecute vizionând un film sau ascultând muzică. Aceste lucruri din mass-media pot, și de multe ori sunt folosite pentru a instrui, încuraja și inspira. Dar atunci când aceste medii de divertisment arată violență, lecțiile pe care le învață copiii pot fi distructive.

În 1998 s-a realizat un experiment prin care fete și băieți cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 ani au fost selectați să joace unul din cele două jocuri video date de cercetători. Unul a fost un joc sportiv nonviolent, iar celalalt un joc violent cu arte marțiale. După joc, copiilor le-au fost citite cinci povești care implicau incidente în care intenția provocatorului era ambiguă. De exemplu, într-o poveste, un copil este lovit cu o minge în spate, dar nu este clar dacă persoana care a aruncat mingea a făcut acest lucru intenționat sau accidental. Dupa ascultarea celor cinci povești, copiilor le-au fost adresate un set de întrebari. Copiii care au jucat jocul violent au atribuit sentimente negative faptașului și au spus că ar fi ripostat în cazul în care ar fi fost în locul victimei. (Murray, 2008, p.4)

Efectul violenței din mass media asupra copiilor este complex și variabil. Unii copii vor fi afectați mai mult decât alții. Dar atâta timp cât durata, intensitatea și amploarea impactului pot varia, există mai multe efecte negative măsurabile ale expunerii copiilor la violența din divertisment. Aceste efecte pot lua diferite forme. Copiii care văd multă violență pot să creadă că că aceasta este o modalitate eficientă de rezolvare a conflictelor și să considere că actele de violență sunt normale. Violența pe care o văd îi poate destabiliza emoțional, iar acest lucru se întâmplă datorită agresivității pe care o observă. (Korbin, 2003, p.443)

De asemenea, copiii care sunt expuși de la o vârstă fragedă la programele și jocurile care conțin violență au o tendință mai mare de comportament violent și agresiv, față de copiii care nu sunt expuși la aceste tipuri de media. În ziua de astăzi, copiii sunt acaparați de imagini puternice, cuvinte, sunete din diverse medii care sunt concepute în așa fel încât să fie pe placul lor. Adulții pot folosi experiența lor, vârsta și educația, ca filtre pentru a face o selecție pozitivă a acestor mesaje puternice. Părinții ar trebui să-și educe copiii să facă diferența între informația obiectivă și informația care are un caracter comercial, utilizată pentru creșterea audienței, deoarece familia este cea care, primordial, transmite un ansamblu de valori copilului. În condițiile sociale autohtone relația părinte-copil este una cu totul specială. Nu poate fi contestat faptul că avem destul de mulți copii care sunt privați, din diferite cauze, de atenția părinților și lăsați să aleagă singuri ce pot și ce nu pot privi la televizor.(Rusnac, 2007, p.2)

1.3.Care este legătura între violența din media și comportamentul violent din realitate

Violența ocupă unul dintre primele locuri ca pondere, pe canalele TV, din întreaga lume. Deși. încă din cele mai vechi timpuri violența de pe micul ecran a atras atenția tuturor existând diverse dezbateri publice, televizorul încă transmite din ce în ce mai multă violență, iar cei mai interesați de acste programe sunt tinerii. (Gheorghe, 2006, p.287)

În 22 de studii care urmăresc efectele violenței s-a stabilit că violența reală provinde din influența puternică a televiziunii. Efectele mass-mediei au fost găsite ca fiind potențial dăunătoare atunci când vine vorba de influențarea comportamentului copilului și adolescentului, deoarece ei nu sunt suficienți de maturi pentru a distinge fantezia de realitate, mai ales atunci când ea este prezentată ca „viața reala”. O atenție deosebită ar trebui acordată copiilor mici, care sunt mult mai predipuși să creadă că tot ceea ce văd este și real. (Gheorghe, 2006, pag 288)

Într-un studiu realizat de Williams în anul 1986, în care a comparat un oraș din Canada (Notel) unde oamenii nu aveau televizor, cu un altul apropiat (Unitel) care recepta doar CBS (canalul comercial al guvernului) și cu un altul, Multitel care recepta trei canale comerciale americane: HBC, ABC, CBS. Numele cu care au fost identificate orașele indicau numărul de canale receptate: Notel -nici unul, Unitel -unul, Multitel -mai multe. Aceste trei localități erau asemănătoare din punct de vedere cultural și socio-economic, exceptând însă prezența televiziunii. Datele au fost colectate înainte de introducerea televizorului în Notel cât și dupa doi ani de la introducerea acestuia. În urma acestei cercetări, aceștia au observat că, deși gradul de agresivitate al copiilor în Notel era mult mai redus, după cei doi ani de la introducerea televizorului, ei îi ajunseseră din urma pe copiii din celelalte două localități. (Gheorghe, 2006, p.290). Prin urmare, televizorul a fost cel care a reușit să schimbe comportamentul copiilor și să îi faca mai agresivi, reușind astfel să fie la fel ca și copii care aveau televizor cu mult timp înainte. De asemenea, adolescenții și copiii care au fost expuși violenței din mass-media tind să aibă la rândul lor un comportament agresiv, să fie mai furioși. Expunerea de durata la materiale care au un conținut negativ poate afecta copilul în timp, motiv pentru care părinții ar trebui să-și protejeze copiii împotriva expunerilor repetate la materiale violente de la TV, din jocurile video, de pe internet.

De aceea, Liebert și Baron (1972) au efectuat un experiment folosind canale TV reale pentru a arăta influența pe care o au programele violente asupra copiilor. Aceștia au ales copii care să vizioneze programe TV violente și copii care să le urmărească pe cele non-violente. Cei care au vizionat programe agresive au început să-și lovească partenerii de joacă, să-i bruscheze, iar acest lucru s-a întamplat în special în cazul băieților. În plus, atunci când copiii au fost mai târziu observați la locul de joacă, cei care au vizualizat programe agresive au arătat o preferință mai puternică pentru a se juca cu arme și jucării agresive decat au facut-o ceilalți copii. (Liebert & Baron,1972) Prin urmare, programele violente au impact negativ asupra copiilor deoarece aceștia învață că violența este unicul sau cel mai bun mijloc de rezolvare a unei probleme.

Efectele pe termen scurt ale violenței TV asupra copiilor și adolescenților au fost demonstrate prin trei tipuri de studii: corelaționale, de teren și experimentale. Dovezile din studiile corelaționale sunt destul de importante, vizionarea și preferința pentru televiziunea violentă sunt legate de atitudinile, valorile și comportamentele agresive. Robinson si Bachman (1972) au găsit o legătură între numărul orelor în care au fost urmărite programele TV cu conținut violent și declarațiile făcute de adolescenți în ceea ce privește propria implicare în comportamentul agresiv sau antisocial. Atkin, Greenberg,Korzenny și Mc Dermott (1979) au hotărât sa faca un studiu experimental și să folosească un alt mijloc de măsurare a comportamentului agresiv. Aceștia le-au propus copiilor cu vârsta curpinsă între 9 și 13 ani să se pună în următoarea situație, și anume se presupunea că mergeau cu bicicleta pe o stradă. La un moment dat un copil, având un comportament agresiv vine și îi împinge bicicleta, dorind să spună care ar fi fost reacția lor în urma acestui fapt. Răspunsurile oferite au inclus agresiunea fizica și verbala, dar au existat și răspunsuri care au arătat dorința de a evita conflictul. Cercetatorii au ajuns la concluzia că răspunsurile ce conțin agresivitatea fizică și verbală au fost alese de 45% dintre cei care vizionau scene extrem de violente și de numai 21% dintre telespectatorii scenelor cu violență redusă.(Gheorghe, 2009, p.290).

Așadar, conform studiilor menționate există o legătură între violența din mass-media și comportamentul violent din realitate. Violența care este din ce în ce mai prezentă în media alături de comportamentele deviante tot mai dese ale copiilor par să aibă legatură între ele. În urma studiilor menționate mai sus, s-a demonstrat că acest lucru se întâmplă din cauza faptului că cei mici tind să pună în practică majoritatea faptelor pe care le văd în media. Cum arată studiile unul dintre motivele pentru care unii copii si adolescenti dezvolta comportament violent este vizionarea de media. Expunerea prelungită la violența din media poate reprezenta o contribuție la un comportament violent.

1.4 De ce publicul tânăr este mai influențat de media decât publicul adult.

În ziua de astăzi, mass-media face parte din mediul natural de dezvoltare al fiiniței umane. Mass-media reușește să-i captiveze în special pe copii și tineri, oferindu-le experiența pe care nu au încercat-o în mod direct dar, mai ales, dezvoltând și întărind atitudini și comportamente. (Huțuleac, 2007, p.66)

Mass-media are o mare influență asupra oamenilor de toate vârstele, însă tinerii sunt cei care se expun la mass-media mai mult decât o fac adulții. De aceea, mojoritatea tinerilor preferă să apeleze la rețele sociale, la ceea ce media oferă, în detrimentul altor activități. De asemenea, televiziunea a devenit sursa care împărtășește pe scară largă cele mai multe mesaje și imagini în istorie. În ultimii 20 de ani, studiile au aratat faptul că cei care petrec mult timp în fața televizorului au șanse mai mari să nu poată să-și exprime opiniile, convingeriile și să perceapă viața doar prin ceea ce televizorul transmite. (Kang, Andersen, Pfau, 1996, p. 77) Așadar, putem spune că privitul la televizor influențează în mod definitoriu viața omului. De aceea, trebuie să alegem să vizionăm acele programe de calitate care pot avea un impact pozitiv asupra noastră.

În preadolescență cât și în adolescență încep să se formeze idealurile morale și de viață, de aceea preadolescenții și adolescenții apelează la mass-media și din dorința de a se forma ca oameni. În multe cazuri, în imaginea unor personaje de pe micul ecran, ei văd adevărate modele, simboluri de viață și de conduită care înfățișează calități deosebite de inteligență, de caracter, pe care doresc să și le apropie. Într-o mare masură, copiii imită ceea ce văd la televizor sau în alte surse media, însă acestea nu au întotdeauna calități pozitive, motiv pentru care se poate ajunge ușor la imitarea unor comportamente nedorite precum, violența, ura. (Huțuleac, 2007, p.68)

Televiziunea este considerată a fi responsabilă de agresivitatea publicului tânăr, ca și de extinderea violenței în societate. Lumea este invadată de agresivitate din cauza emisiunilor pline de violență de la televizor și a filmelor care arată acest lucru. Generația tânară a fost crescută cu spectacolul violenței televizate, dar și cu violența din mass-media (Lazăr, 1991, p.162). Copiii iau contact pentru prima dată cu media în cadrul familiei. Televizorul este un lucrul nelipsit din viața unei familii. De exemplu, majoritatea copiilor și adolescenților urmăresc anumite programe TV alături de un părinte, motiv pentru care exemplu parental reprezintă cel mai important aspect atunci când vine vorba de vizionarea programelor TV. (Zillmann, Bryant & Huston, 1994, p.6). Părinții sunt cei care, datorită experienței de viață, ar trebui să-și ghideze copiii spre vizionarea unor programe educative, de la care pot învăța lucruri utile pentru viitor. De exemplu, dacă un părinte urmarește împreună cu copilul său un program în care se prezintă emisiuni ștințiifice, îi va insufla copilului aceeiași dorință și curiozitate de a urmări același program.

Pentru mulți copii, cât și pentru adulți, petrecutul timpului în fața calculatorului și vizionarea programelor TV ocupă cea mai mare parte a timpului liber. Pentru aceștia, activitățiile care implică accesul media repezintă un lucru făcut destul de des în fiecare zi. Figura copilului se află în centrul majorității dezbaterilor cu privire la efectele mass-mediei. Încă din cele mai vechi timpuri, au apărut speranțe și neliniști cu privire la viitorul copiilor, mai ales odată cu apariția tehnologiei moderne, dar și a mass-mediei electronice. Prin urmare, combinația dintre cele două, invocă îngrijorări profunde cu privire la continuitatea ordinii sociale și a valorilor fundamentale ale omului. Copiii sunt văzuți ca niște victime, fiind în permanență manipulați de mass-media. Aceștia nu sunt în masură să se ajute singuri, iar responsabilitateaar trebui să îi aparțină unui adult să-i împiedice în a avea acces la lucrurile care le-ar putea face rău sau i-ar putea corupe. Mass-media ar trebui să îi pună la dispoziția publicului tânăr o gamă mare de materiale, însă cele care conțin violență îi îngrijorează cel mai mult pe adulți. (Barker & Petley, 1997, p.63)

În comparație cu adulții, copiii sunt văzuți ca fiind lipsiți de cunoștințe, experiență și capacități intelectuale. Vulnerabilitatea, ignoranța și iraționalitatea sunt considerate ca făcând parte din condiția inerentă a copilăriei. Astfel, violența imitativă, care a rămas punctul central al anxietății, este în mare măsură văzută ca fiind generată de incapacitatea de a distinge între ficțiune și realitate. Copiii imită ceea ce văd la televizor deoarece le lipsește experiența și capacitatea intelectuală pentru a putea vedea lucurile negative pe care media le oferă. Ei consideră ce ceea ce privesc reflectă cu adevarat lumea reală, acest lucru întâmplându-se datorită faptului ca ei sunt prea imaturi pentru a știi sa facă distinția între pozitiv și negativ. (Barker & Petley, 1997, p.64)

Protejarea copiilor a devenit un punct important cu privire la violența din mass-media. Creșterea pieței în ceea ce privește cumpărarea unui calculator pentru copii, a jocurilor video și a unor CD-uri cu diverse imagini și conținut violent a alimentat dezbaterile publice și a crescut dorința de cercetare a efectelor pe care o produce agresivitatea din media. Dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii și rata mare a descărcărilor unor jocuri video cu conținut ridicat de violență de pe internet arată faptul că este probabil ca un copil să consume violența mass-media în contexte particulare și intime, cum ar fi chiar în camera lor. Lupton (2000) sugerează că, în consecință, mulți părinți, nu știu pentru ce fel de conținut media optează zilnic copilul lor. Un exemplu care arată consecințele conținutului media violent asupra copiilor a fost descris prin împușcăturile din anul 1999, când într-un liceu din Littleton, Colorado, doi adolescenți au ucis 12 elevi și un profesor, și au ranit alte 21 înainte de a se sinucide. Unii jurnaliști din SUA au spus că acțiunile ucigașilor au fost influențate în mod direct de violența televizuală, dar și din jocurile video pe care le-au jucat în mod obsesiv. În urma evenimentului întamplat la liceu, profesorii, jurnaliștii, dar mai ales părinții au început să se îngrijoreze cu privire la influența potențial negativă pe care o au jocurile și programele care conțin violență asupra tinerilor. Totuși aceste fenomene ar necesita studiu aprofundat. ( Weaver&Carter, 2006, p.24)

Așadar, copiii și tinerii ar trebuie să asculte sfaturile unui adult deoarece acesta deține experiență de viață. Aceștia ar trebui să încerce să asculte și să învețe ceea ce un adult îi îndeamnă. Un copil nu are experiența necesară, de aceea trebuie să se lase ghidat de un adult. Ei au trecut deja prin tot ceea ce un copil sau un tânăr abia încep să trăiască și știu mult mai bine cum să gestioneze o anumita situație sau cum să se raporteze la ceea ce este media transmite.