Efectele Mass Media Asupra Comportamentului Copiilor

UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Drept, Jurnalism, Psihologie și Științe ale Educației

Departamentul de Jurnalism

LUCRARE DE LICENȚĂ

EFECTELE MASS-MEDIA ASUPRA COMPORTAMENTULUI COPIILOR

Coordonator științific:

Lector univ. dr. Alexandra Mărgărit-Enescu

Absolvent:

Florentina-Violeta Lixandru

Sesiunea iunie 2016

INTRODUCERE

Efectele televizorului asupra comportamentului copiilor. Am ales această temă deoarece cariera pe care mi-o doream era cea de pedagog. Îmi doream să profesez în acest domeniu având în vedere faptul că îmi plac foarte mult copiii și mai mereu am fost bonă penru odraslele prietenilor mei.

Un alt motiv petru care am ale această temă este o discuție auzită inevitabil într-un mijloc de transport în comun, discuție purtată de câțiva elevi de 11-12 ani. Unul dintre ei, un băiat care părea foarte inteligent, lăudându-se cu notele sale celorlalți copii și văzandu-le și eu (note destul de mari), spunea că el a învățat o formulă matematică dintr-o reclamă tv pe unul dintre posturile de desene animate. Am fost puțin surprinsă, eu având convingerile mele că televizorul are cu sigranță un impact negativ asupra lor prin exemple nu tocmai de urmat prezentate zilnic si violența promovată constant. Am căpătat aceste convingeri ascultând de-a lungul anilor părerile părinților din jurul meu și nu numai. Aceșta se plâng mereu de faptul că odraslele lor au un comportament și limbaj nu tocmai potrivit vârstei lor, devin violenți foarte repede și nu îi mai pot controla. De fiecare daca când am auzit acest lucru în jurul meu întrebam un singur lucru “Ce face copilul tău în timpul liber?”. Desigur, cel mai des auzit răspuns este acela că ei petrec mult timp în fața televizorului pe diferite posturi de desene animate, deoarece parinții sunt foarte ocupați și nu au timp să se ocupe îndeaproape de copiii lor.

Faptul că unii părinți din neglijență sau lipsă de timp își uită copiii în fața televizorului, marchează într-o mare măsura copilaria acestora. Pe lângă limbajul preluat și tulburările de comportament, copiii “uitați la televizor” sunt expuși riscului de a deveni obezi. Acest risc este accentuat de reclamele marilor restaurant fast food pe canalele de desene animate, copiii fiind foarte ușor de manipulat, dar și de neglijența părintilor asupra alimentației copiilor cand aceștia petrec ore întregi în fața televizorului.

Cel mai important efect negativ al televizorului asupra comportamentului copiilor este faptul că aceștia devin violenți. Pe toate canalele de televiziune, violența este prezentă. Fie că este vorba de violență fictivă, pe care copiii o consumă prin desenele animate, fie că este vorba de violență reala, vazută de aceștia pe programele generaliste. Copii având o minte ușor de modelat pot considera ca model fie un personaj negativ, fie o persoană ce comite crime odioase și este prezentată in cadrul jurnalelor de știri.

Capitolul I

IMPORTANȚA MASS-MEDIA CA MIJLOC DE COMUNICARE ÎN MASĂ

Media (sau: mediile de mase) cuprind toate sursele/mediile de informație publice care ajung la un număr foarte mare de persoane, ca de exemplu televiziune, radio, internet.

„Clasificare mass-media după:

1.Suport – tipărite, audiovizuale

2.Orientare – comerciale, publice

3.Conținut – informații generale, politice, economice, sportive, divertisment

4.Mărimea publicului

5.Funcție – informative, de opinie

Presa scrisă este cel mai vechi mediu de comunicare în masă. Există ziare, reviste și almanahuri. Ziarele sunt tipărite pe hârtie și sunt periodice – apar fie zilnic, fie săptămânal.

Cotidienele pot fi naționale, regionale, locale. De asemenea, nu trebuie uitate cotidienele specializate – sport (Gazeta Sporturilor), economic (Financiarul).În marea lor majoritate însă, cotidienele oferă informații de interes general care cuprind rubrici precum politic, social, educație, internațional, divertisment, sport. Cotidienele pot și ele la rândul lor clasificate în publicații serioase, de calitate – Adevărul,Evenimentul Zilei, Jurnalul Național etc. Și publicații populare, de scandal, sau mai bine-cunoscutele tabloide – Libertatea, Cancan, Click etc.

Săptămânalele sunt de obicei ziare de informare specializate pe diverse domenii deinteres. Astfel, neexistând suficientă informație, în fiecare zi, pe domeniul de interes ales, editorii aleg să facă un fel de sinteză a săptămânii cu cele mai importante informații. Există, de asemenea, și un criteriu financiar la alegerea editării unui săptămânal – mai puțin personal,costuri mai mici de tipărire.

Revistele sunt de obicei periodice. Acestea pot apărea o dată pe săptămână, de două ori pe lună sau o dată pe lună. Cele mai multe apar o dată pe lună. Revistele sunt, în marea lor majoritate, specializate – pentru femei, pentru copii, pentru bărbați, amenajări interioare, bucătărie, sănătate etc. Revistele cuprind informații de interes și accesibile pentru un public larg, folosind adesea pozele,cadourile și bonusurile ca mijloace de atracție a cititorilor.

Apariția radioului este cea care marchează o nouă etapă în dezvoltarea socială. Între cele două războaie mondiale avântul pe care l-a cunoscut radioul este inegalabil. Radioul era și atunci și încă a rămas cel mai accesibil mijloc de informare în masă. Acesta nu necesită investiții prea mari din partea celor care îl ascultă și nici nu trebuie ca aceștia să fie alfabetizați. Claude-Jean Bertrand ne spune că o stație radio se compune minim dintr-un studio, un emițător și o echipă care să administreze ansamblul. Un studio se poate limita la o cameră dotată cu un microfon. La scară națională, există însă posturi de radio care pot fi captate de mulți ascultători fiindcă sunt emise cu o putere mare, pe unde lungi sau pentru că există o rețea de emițătoare releu.”

I.1 Televiziunea

Televiziunea a primit de-a lungul timpului mai multe definiții, printre ele fiind următoarele:

„Profesorul de istoria televiziunii la Universitatea Liberă din Bruxelles, André Lange, spunea că televiziunea este un obiect recent, cu circa 70 de ani de existență ca tehnologie și 50 ca fenomen de masă și, într-o accepțiune clasică a istoriei, istoricul nu poate începe să lucreze decât la cincizeci de ani după ce s-au petrecut faptele.

Marele om de televiziune David Frost aprecia: Televiziunea este o invenție care te face să-i primești la tine acasă pe niște tipi pe care n-ai vrea niciodată să-i primești la tine acasă.

Scriitorul Umberto Eco declara sec: Televiziunea îi face inteligenți pe indivizii care nu au acces la cultură și îi tâmpește pe cei care se cred cultivați.

Scriitorul și diplomatul francez Jean-Marie Guéhenno spunea: Există două feluri de televiziune: televiziunea inteligentă, care îi face pe cetățeni greu de guvernat, și televiziunea imbecilă, care îi face pe cetățeni lesne de guvernat.

Creatorul de benzi desenate Phillipe Geluck afirma: Violența la televizor te îndeamnă să spargi totul în jur. Cu excepția, din păcate, a televizorului însuși.

Mucalite sunt și aprecierile cântărețului Pierre-Jean Vaillard care spunea: Ador televiziunea. Când închizi ochii, e aproape la fel de bună ca radioul. Sau ale actorului Jacques Dutronc: Televiziunea nu poate fi privită. Când stai în picioare, nu te poți uita. Când te așezi, adormi.

Marele regizor Jean-Luc Godard spunea că Televiziunea fabrică uitare. Cinematograful fabrică amintiri. ”

Acestea sunt definiții date de diferite personalități marcante, însă definiția oficială este aceasta : „TELEVIZIÚNE s. f. 1. Tehnică a transmiterii la distanță a imaginilor unor obiecte (în mișcare) pe calea undelor vizuale. 2. Instituție care asigură elaborarea și difuzarea emisiunilor prin televiziune (1). [Pr.: -zi-u-] – Din fr. télévision. ”

La sfârșitul anului 1920 televiziunea a fost disponibilă într-o formă experimentală, urmând ca dupa al Doilea Război Mondial o formă îmbunătățită să devina populară în Statele Unite și Marea Britanie. În 1950 televiziunea era mijlocul principal de influențare a opiniei publice. În România, istoria televiziunii a început cu TVR, în anul 1956. La data de 31 decembrie, această televiziune emitea dintr-un studio improvizat din strada Moliere, atunci televiziunea a primit un rol importat fața de opinia publică și avea obligația de a educa și informa cetățenii României.

„În decembrie 1989, Televiziunea transmitea în direct căderea regimului comunist, după ce funcționase ca instrument de propagandă al acestuia. Din 1990, „Televiziunea Română Liberă” – cum s-a autodenumit în mijlocul evenimentelor din decembrie – intră în altă epocă.” Schimbarea sistemului politic din România duce și la schimbari în domeniul audiovizual. Odata cu apariția legii audiovizualului, la începutul anului 1992, până în anul 2000 au fost date de către Consiliul National al Audiovizualului (CNA), 235 licențe TV pentru emisie terestră, 2523 licențe pentru transmisia programelor prin cablu și 18 licențe pentru emisia prin satelit. Un alt eveniment important este apariția primului canal privat de televiziune, apărut ăn 1991, numit SOTI.

Dintre toate mijloacele de comunicare în masă, televiziunea are cel mai mare impact creând un sentiment de apartenență într-un grup. Odată cu trecerea timpului canalele de televiziune au început să apară în numar tot mai mare. Există canele cu caracter generalist, de știri, de muzică, de sport și canale destinate celor mici. Televizorul este la îndemâna oricui și face parte din viața noastră de zi cu zi, oferindu-ne informațiile de care avem nevoie într-un mod rapid și ușor, fără ca noi să depunem vreun efort, după cum spune și dr. Sanda Gancevici, medic pediatru – “Televizorul este pentru creier ceea ce reprezinta o mancare gata mestecata pentru stomac: nu mai simti savoarea” Prin simpla apăsare a unui buton, ajungem la programul dorit și intrăm în lumea reală, sau mai putin reală, dezvăluită de micul ecran. Avantajul acestui mediu de comunicare este acela că poti avea acces la o informație indiferent de statutul social. Mass media, deci implicit televiziunea, pe lângă faptul ca influențează într-o mare măsură opinia publică, au un foarte mare impact asupra comportamentului oamenilor, în deosebi aspura comportamentului copiilor, aceștia fiind foarte ușor de modelat având în vedere vârstele fragede la care încep să se uite la televizor. Cei mai mulți dintre copii iau contact cu televiziunea cu mult înaite de a începe școala. Două treimi dintre sugari și copii mici se uită la un ecran în medie două ore pe zi, copiii peste șase ani se uită la televizor aproximativ două ore e zi, iar cei de la opt ani în sus petrec aproape patru ore în fața televizorului și încă două ore pe calculator. „Televiziunea nu este adaptată nevoilor de dezvoltare a copiilor mai mici de 3 ani. Înainte de împlinirea acestei vârste, copilul se dezvoltă interacționând direct cu lumea din jurul lui.

Televiziunea riscă să-l transforme în spectator, tocmai atunci când copilul are nevoie să învețe să devină un actor. În procedul de creștere și de dezvoltare un copil trece de la etapa motrice, la capacitatea de a interacționa cu adulții și cu obiectele din jurul lui. Există mai multe etape prin care trece copilul până la vârsta de 3 ani: copilul mic este atras de tot mișcă, apoi descoperă că poate acționa asupra obiectelor care se află în preajma lui, iar dendată ce capacitatea motrice îi permite numește obiectele și le atinge.

Începând cu vârsta de 9 luni, copilul mic începe să imite ce vede , dar fără să înțeleagă. Către vârsta de 1 an sau doi ani face legătura între cuvinte și obiecte și înțelege expresii de bază. Pentru a-și dezvolta capacitățile, copilul trebuie să folosească activ cele cinci simțuri, bazându-se în special pe relația cu o persoană adultă care răspunde la solicitările copilului. Acesta are nevoie pentru a se dezvolta de autopercepția ca persoană care poate transforma lumea, ceea ce face chiar, de exemplu, atunci când manipulează diverse obiecte din jurul său.

Expunerea pasivă la imaginile difuzate pe ecran nu favorizează acest tip de interacțiune, putând să frâneze în unele situații, dezvoltarea copilului mic. Copilul mic expus programului de televiziune recepționează un flux de sunete și de imagini pe care nu-l înțelege și care poate să-i afecteze dezvoltarea. Privirea copilului este captată de ecran și efectul calmant care urmează poate da iluzia unui efect pozitiv. Calmul copilului captat de imagini îi succede o agitație greșit înțeleasă, care în mod paradoxal îi poate determina pe părinți să crească timpul de expunere al copilului la programul de televiziune.

Televiziunea și dezvoltarea copilului cu vârsta între 3 și 6 ani

Începând cu vârsta de 3 ani, copilul este capabil să urmărească un film sau o emisiune care îl interesează. Copilul crede tot ce i se povestește. Copilului îi trebuie un anumit interval de timp până când începe să facă diferența între ce este și ce nu este adevărat. Copilul între 3 și 6 ani reacționează în funcție de sensibilitatea sa. În această perioadă se dezvoltă capacitatea de vorbire, îi sporește autonomia, se îmbogățește experiența sa în privința inițiativelor și odată ce copilul devine mai activ, este importantă selectarea programelor pe care le urmărește și limitarea timpului de expunere la acestea. Printre diferitele experiențe ale copilului cu vârsta între 3 – 6 ani, aceea a imaginilor este importantă pentru în această etapă de vârstă își clădește sensibilitatea. În funcție de diferite experiențe avute, copilul este încrezător și ofensiv, sau, dimpotrivă este temător și defensiv.

Copilul nu are sentimentul de respingere față de imagini. El nu va face diferența, de exemplu, între publicitate și un alt program sau între ficțiune și realitate. Copilul va considera reale imaginile înspăimântătoare pe care le-a văzut la televizor, fără a găsi cuvinte să exprime ceea ce simte. De aici și necesitatea unei atenții deosebite acordate copilului și dialogului cu acesta.

Televiziunea și dezvoltarea copilului între 6 și 10 ani

După împlinirea vârstei de 7 ani, copilul începe să capete sentimentul de respingere față de imaginile de televiziune. El poate construi înțelesuri în legătură cu ceea ce vede, poate contextualiza și prin urmare se poate distanța de efectul imediat al imaginii. Între 6 și 10 ani, gândirea copilului se cristalizează și îi permite să facă conexiuni între ce este și ce nu este adevărat. Începând cu vârsta de 6 ani, copilul începe să analizeze, să înțeleagă. Copilul cu vârsta între 6 și 10 ani începe să acumuleze o anumită experiența a imaginilor. El poate să dorescă să demonstreze ce este capabil să imite din ceea ce a văzut. Din acest motiv este necesar să i se explice că nu trebuie să imite ceea ce vede la televizor, respectându-i-se sensibilitatea prin privilegierea vizionării de programe adecvate vârstei.

Televiziunea și dezvoltarea copilului mai mare de 10 ani

Nu trebuie neglijată supravegherea copilului mai mare de 10 ani. Copilul cu vârsta între 10 și 12 ani începe să dorească să beneficieze de mai multă autonomie în raport cu imaginile tv. Copilul între 10 și 12 ani dorește acces la programe tv diversificate; el continuă să urmărească programele dedicate vârstei lui, dar este interesat și de cele care se adresează întregii familii precum și de cele care nu pot fi vizionate de copii sub vârsta de 10 ani. Este important ca minorii să fie asistați în alegerea programelor audiovizuale pe care le urmăresc, să fie instruiți să le aleagă pe cele potrivite vârstei lor, devenind astfel telespectatori activi. În perioada adolescenței, minorul dorește să urmărească conținuturi cu scene de violență, chiar dacă nu este în mod efectiv pregătit pentre acestea. Este important, chiar și în perioada de adolescență a minorului, în ciuda facilitării accesului adolescenților la diverse platforme de comunicare, să se continue dialogul lor cu adulții în legătură cu ceea ce ascultă și văd, cultivându-li-se în continuare obiceiul de alege ceea ce este potrivit vârstei și sensibilității lor.”

Televiziunea este un agent de socializare din cauza prezenței masive în viața copiilor, este aproape ca un membru al familiei care reprezintă o componentă în dezvoltarea și educația copilului. Odată cu creșterea numărului de canale de televiziune au crescut și numărul reclamelor. Aceste reclame sunt create de minți sclipitoare care doresc să ăi facă pe privitori să cumpere obiectele promovate de ei. Cele mai multe dintre acestea sunt destinate copiilor. Spre deosebire de adulti, care se „deconectează” atunci când încep reclamele, copiii nu pot face acest lucru. Copiii reacționează atunci cand văd reclame chiar dacă produsul îi interesează sau nu. Reclamele care se repetă, plictisitoare pentu adulți, lasă o amprentă importantă asupra minților tinere care sunt ușor de impresionat și manipulat.

! Știați că: Multi copii pot reproduce cântecele din reclamele televizate?

Reclamele televizate au trei tipuri de efecte asupra copiilor (Rossier) :

Efecte cognitive: Capacitateacopiilor de a înțelege natura și intențiilor reclamelor televizate

Efecte emoționale: sentimentele copiilor se dezvoltă prin reclamele televizate

Efecte comportamentale: în măsura în care copii sunt convinși de reclamele televizate șă ceară produsul promovat

Programe tv dedicate copiilor. Există așa ceva în adevăratul sens al cuvântului? Foarte puține televiziuni difuzează emisiuni dedicate celor mici. Una dintre emisiunile pentru copii este “Jurnal Pentru Copii”, emisiune difuzată de postul Digi 24 în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 09:30. Această emisiune a fost prima data difuzată pe data de 3 martie 2012. De atunci în fiecare weekend, micuța prezentatoare Miruna, în vârstă de 9 ani, îi ajută pe cei mici cu diferite informații ce le îmbogățește cultura generală. Pe lângă informațiile foarte importante, Miruna realizează interviuri cu specialist sau vedete din România, pe diferite teme de interes pentru copii. Această emisiune a fost premiată în anul 2013 cu marele trofeu la categoria “Programe pentru copii” în cadrul unui eveniment organizat de CNA(Consiuliu national al Audiovizualului), eveniment în cadrul căruia au fost premiate cele mai bune programe tv din România.

O altă emisiune dedicată celor mici, este “În curtea bunicilor”, emisiune difuzată pe TVR 2, în fiecare duminică, de la ora 10:10. Personajele acestei emisiuni sunt : Bunicul, Bunica, Mătușa Mariana, nepoții si Madame Geamantan. Aceștia stiu că prin joacă, cei mici rețin mai bine informația, așa că emisiunea a atras micii telespectatori prin diferite jocuri, învățându-i să deseneze, sa danseze, ba chiar să aibă grijă de plante.

Prezența acestor tip de programe este foarte importantă în dezvoltarea corectă a copiilor. Cei mici pot petrece timp în fața televizorului, fără ca acesta să fie total irosit, ba din contră, pot asimila informații noi, utile, într-un mod plăcut și distractiv. Conform cifrelor furnizate de GfK (în 2010 și 2011) și Kantar Media (2012 și 2013), copiii cu vârste sub 10 ani obișnuiesc să urmărească programe difuzate de televiziuni generaliste, fapt îngrijorător luând în considerare faptul că multe dintre ele sunt interzise minorilor. Totodată televiziunile generaliste au simțit necesitatea cestor programe și au reacționat în consecința. Televiziuni ca Antena 1 sau PRO TV organizează concursuri de tipul talent show pecum „Next Star” respectiv noul show ce urmează să fie difuzat „Vocea României Junior”.

În România, programe dedicate copiilor sunt desenele animate difuzate de canale de televiziune precum : Disney Channel, Disney Junior, Cartoon Network, Boomerang, Nickelodeon, Duck Tv și Minimax.

Disney Channel este un canal de televiziune deținut de Disney-ABC Television Group. La început acesta a fost dedicat in exclusivitate copiilor, difuzând desene animate dubate în limba română, dar cu timpul publicul a crescut, începând a fi urmărit în mare parte de adolescenți. Astfel grila de programe s-a modificat și acum sunt difuzate în special filme sau seriale cu acțiune reală cum ar fi : „Soy Luna” , „Descendenții” , „Plaja Adolescenților 2”, „Violetta” etc.

Deoarece Disney Channel a devenit un canal pentru adolescenți, a fost creat Disney Junior pentru școlari și preșcolari. Acest canal difuzează emisiuni special create pentru copiii de peste doi ani care au ca scop educația. „Disney Junior găzduiește o serie de programe exclusive foarte îndrăgite de copiii tăi și seriale precum Jake și Pirații din Țara de Nicăieri . Clubul lui Mickey Mouse, Moto-animăluțele din junglă, Manny Iscusitul și Agentul Special Oso sunt doar câteva dintre programele de care se vor putea bucura copiii din 1 iunie, când s-a lansat Disney Junior. Seriale noi precum Jake și Pirații din Țara de Nicăieri au avut premiera tot la 1 iunie.

Animațiile și serialele Disney Junior combină inegalabilele povești Disney și personajele îndrăgite de copii cu învățarea, inclusiv matematică, limbi străine, nutriție și stiluri de viață sănătoase, precum și abilități sociale.

Disney Junior reflectă legătura emoțională pe care o au generații întregi cu poveștile și personajele Disney, atât clasice cât și contemporane. Programul îi invită pe părinți să se alăture copiilor lor în experiența unică Disney, care cuprinde povești magice, muzicale și emoționale, dar și personaje extraordinare, precum și teme specifice de învățare și dezvoltare care îi încurajează pe copii să învețe prin joc.”

Cartoon Nework este un canal de televiziune lansat în România în anul 1998 care difusează în special desene animate, destinat copiilor cu vârsta peste 9 ani. „Printre programele originale ale studiourilor Cartoon Network se numără Laboratorul lui Dexter, Johnny Bravo, Vaca și puiul, Eu sunt Nevăstuică, Fetițele Powerpuff, Ed, Edd și Eddy și Curaj, câinele cel fricos.”

Cel mai recent canal de desene animate este Nickelodeon. Acest canal de televizune a fost lansat în anul 2010 în România și este destinat atât copiilor cu vârsta peste 6 ani dar și adolescenților. Un plus sunt segmentele speciale dedicate preșcolarilor.

Minimax este un canal central-european de desene animate. Acesta a început să transmită desene în Ungaria (începând cu 1999), România (începând cu 2001), Cehia și Slovacia (începând cu 2003). În Ungaria, din aprilie 2007, Minimax a început să împartă spațiul liber cu Animax, după ora 8 seara, măsură luată și pentru varianta românească a canalului, începând din 2 iulie 2007. La data de 4 noiembrie 2009, postul de televiziune Minimax a lansat în România revista Minimax Magazin. Începând cu 1 ianuarie 2016 Minimax transmite în România 24 de ore din 24 în tot cursul săptămânii, urmând să difuzeze seriale noi și o diversitate de programe.

I.1.a Desenele animate

Desenele animate au fost și sunt preferatele celor mici și nu numai. Prima proiecție animată a fost creată de Charles – Émile Reynaud, în Franța. El a creat Praxinoscope în 1877 , iar în decembrie Théâtre Optique 1888. În 1892 el aa proiectat la muzeul Grévin din Paris prima animație în public. În 1914 a fost crreat de către Winsor McCay unul dintre primele desene animate , Gertie Dinozaurul. La început , desene animate au fost negru și alb și tăcut . Motanul Felix și Oswald iepurele norocos sunt exemple notabile.

Primul film de animație românesc a fost realizat de caricaturistul Aurel Petrescu, în anul 1920, numit „Păcală în Lună” însă acesta nu s-a păstrat în timp. Cel mai vechi film de animație românesc ce poate fi vizionat și astăzi, este „Haplea” creat de către Marin Iorda în anul 1927. „Subintitulat „comedie grotescă”, filmul Haplea urma să fie un „prim capitol” din viața personajului pe care Marin Iorda (Iordache) îl lansase în benzile desenate din revistele epocii, dar a rămas un capitol unic.

Premiera filmului Haplea a fost programată în prima zi de Crăciun a anului 1927, la cinematograful bucureștean „Capitol”, unde filmul a continuat să ruleze până la sfârșitul lunii ianuarie 1928. Cronicile de premieră ale filmului, în special aceea din revista „Cinema”, au fost entuziaste. Filmul s-a păstrat: în colecțiile Arhivei Naționale de Filme unde există o copie, bine conservată, în lungime de 320 m.”

Cronologia desenelor animate – evenimente importante:

1990 Cea mai dsfuncțională familie a Americii, The Simpsons, radicalizează sitcomul america si readuce animația în prime time pentru prima data după the Flinstones. Estetica Disney face o schimbare semnificativă în folosirea tehnicilor CGI de colorare în The Rescuers Down Under.

1992 Basmul Disney Frumoasa și Bestia devine prima animație nominalizată la Oscar. Filmul cuprinde CGI (Computer-Generated Imagery), care este de succes în secvența dansului Bestiei cu Belle.

1996 Toy Story câștigă un premiu Oscar pentru realizări speciale.

2000 Primul film creat de Disney cu caracter all-digital a fost Dinosaur, un film care respectă tradiția „dinozaur” în animație, anunță crearea unei noi instalații digitale. Animația pe internet crește exponențial. Icebox, un studio de animație online, prezintă Colegiul Zombie, creat de producătorul Futurama Eric Kaplan. Unbound Studios consolidează activitatea online cu Nickelodeon. John Kricfalusi creează animație pe pe web-site-ul său „Spumco”. Mikckey Mouse se întoarce la primele sale desene animate din 1950 în Mickey Mouseworks.

2003 Warner Bros. Starurile de desene animate Bugs Bunny și Daffy Duck (printre multe altele) sunt reînviate în partea live-action, o parte de animație Looney Tunes:Back in Action.

2004 Polar Express devine cea mai recentă creație animată care încearcă să recreeze caractere fotorealiste prin utilizarea unui procedeu care implică capturarea mișcării. Deși filmul a avut succes, a fost criticat de mulți pentru personaele sale sinistre.

Cu timpul desenele animate s-au schimbat. De la personajele conturate simplu, fară linii foarte precise acestea peste ani au devenit foarte grafice si dure. Desenele animate reprezintă o înreagă lume în care copilul se transpune atunci când le privește. Este oare această lume benefică dezvoltării celor mici?

Mereu au existat controverse în ceea ce privește desenele animate. Începând cu sexualiatea expusă în mod intenționat, sau nu, până la violența cu care este prezentată moartea unor personaje fie ele negative sau pozitive. Scenele de-a dreptul terifiante marchează copilaria celor ce le privesc, chiar dacă aceștia poate nu sunt conșienți la momentul respectiv. Știind faptul că oamenilor le place ca personajele/persoanele rele să sufere la rândul lor, cei de la Disney au pus în aplicare acest lucru în animațiile create, astfel au omorât o serie de personaje în mod tragic. Unul dintre aceste personaje este Ursula din Mica Sirenă, personaj ucis într-un mod violent, fiind înjunghiată de către prințul din poveste într-un mod destul de și explicit.

O altă moarte violentă a unui personaj creat de Disney este prezentată în Frumoasa și bestia animație creată în 1991. În această animație copiii văd moartea lui Gaston, personajul negativ care după o lupta intensă cu Bestia, cade de la o înalțime considerabilă. În desenele create de Disney nu doar personajele negative mor tragic, ci și personajele pozitive au parte de un astfel de sfârșit. Un exemplu ar fi moartea mamei lui Bambi. O animație care sigur a marcat copilăria multora prin tragicul poveștii, mama lui Bambi fiind omorâtă de un vânator.

Cei de la Disney au fost criticați de foarte multe ori pentru aceste scene. Un alt subiect sensibil în ceea ce privește creatiile lor, sunt mesajele sexuale ascunse. Unul dintre cel mai des discutat exemplu este o scenă din Aladin, un film animat clasic din 1992. În scena incriminată Aladin încearcă să o apere pe prințesa Jasmine de tigrul violent. Pe fundal, încet și puțin neclar, se aude replica lui Aladin „Good teenagers, take off your clothes” adică „Adolescenți buni, dați-vă hainele jos”. Desigur, Disney a negat acuzațiie si a spus că replica originală a lui Aladin este „Good kitty, take off and go”.

O altă reclamație adusă celor de la Disney este legată de sexualitatea anumitor personaje, total neadecvată audienței minore. De departe cel mai sexual personaj Disney este Jessica Rabbit din filmul Who Framed Roger Rabbit, un film din 1988 în care personajele din desene animate interacționează cu ființele umane. Deși filmul a primit 3 premii Oscar și a fost nominalizat la 2 premii Globul de Aur, pot spune clar că nu este un film de animație pentru copii.

În film există o scenă în care Jessica și personajul uman sunt aruncați dintr-o mașină în timpul uni accident. Multe persoane au analizat cadru cu cadru și au constatat că personajul animat nu ar purta lenjerie intimă, fapt care a stârnit multe comentarii negative. Acesta nu este singurul motiv pentru care filmul este considerat total nepotrivit pentru copii, dar este unul dintre cele mai puternice argumente. Cu siguranța felul în care este desenată Jessica poate face o imagine greșită în ochii micilor domnișoare asupra felului în care ar trebui să arate mai târziu în viață.

Desenele animate, deși inofensive în opinia părinților, pot duce la adevărate tragedii. Deoarece copiii cred tot ce văd desenele animate pot duce la adevărate tragedii. De-a lungul anilor au existat cazuri cu copii morți pentru că au vrut să facă ceea ce făceau personajele favorite din desene animate. Un exemplu cu final fericit este Marius, un băiat de nouă ani din Baia Mare care s-a aruncat de la etajul trei, cu o umbrelă deschisă, pentru că așa a văzut în desene animate. Din fericire băiatul a supraviețuit pentru că a căzut pe iarbă. Pentru ca astfel de întâmplări să nu se repete părinții trebuie să le explice copiilor diferența dintre realitate și ficțiune.

Alcool în desenele animate? Ei bine da! Alcohol-Related Content of Animated Cartoons: A Historical Perspective (Alcool în desenele aimate: O perspectivă istorică) este numele unui studiu realizat de Hugh Klein și Kenneth S. Shiffman. Acest studiu a fost realizat de-a lungul a zece anipe un eșantion aleatoriu de 1.221 desene animate și 4,201 de caractere care apar în aceste desene animate. Studiul incearcă să determine extinderea conținutului legat de alcool; modul în care, dacă, la toate, extinderea acestui tip de conținut s-a schimbat între 1930 și 1996 (anii în care s-a desfășurat această cercetare), și tipurile de mesaje pe care desenele animate le transmit despre băuturi alcoolice, contextul în care sut folosite aceste băuturi și motivele pentru care personajele consumă alcool. În aproximativ unul din unsprezece desene animate a fost găsit conținut legat de alcool, ceea ce indică faptul că un copil/adolescent este expus în medie la aproximativ 24 de mesaje legate de consumul de alcool în fiecare săptămână doar din desenele animate pe care le urmăresc. Datele colectate indicau faptul că, consumul de alcool este destul de răspândit în populația tânără și că, dincolo de experimentarea inițială a acestui viciu, este un lucru obișnuit. Mai mult de o treime ( 35,8 % ) dintre cei cu varsta 13-14 ani au raportat că au consumat alcool cel puțin o dată în viața lor. Oamenii dezvoltă aptitudini, comportamente legate de alcool în copilărie. Acel studiu s-a bazat pe examinarea conținutului de desene animate. Desenele animate alese pentru eșantionul de studiu au fost selectate în mod aleatoriu dintre toate desenele animate produse între anii 1930 și 1996 de către toate marile studiouri de animație. Studiul a utlizat o abordare de analiză de conținut pentru a examina tipurile de mesaje pe care desenele animate le furnizează despre băuturi alcoolice.

Concluziile au fost următoarele: în medie, desenele animate conțin două personaje consumatoare de alcool. Dintre diferitele tipuri de băuturi alcoolice , care ar putea fi consumate , berea a fost cea mai frecventă , reprezentând 35,6 % din consumul de alcool, în desenele animate studiate . În continuare cel mai frecvent consumate au fost vinul ( 27,8 % ) , băuturile spirtoase distilate ( 25,6 %) , și băuturile alcoolice generice ( 11,1 %) . Referințe legate de consumul de alcool care nu implică nici un consum , nici reprezentare a băuturii au fost găsite în 3,4 % din desene animate codificate. În general unul din unspezece desene animate este implicat alcoolul într-un fel sau altul. Atunci când alcoolul a fost adus în povestea unui desen animat , acesta a apărut in medie de trei ori în timpul desenului animat . În cursul unei săptămâni în fața televizorului (aproximativ 18,3 ore petrecute de copii) estimare este că persoana tânără este expusă la aproximativ 22 de mesaje legate de consumul de alcool în fiecare săptămână doar de desene animate pe care el / ea le privește.

I.3 INTERNETUL

În ziua de astăzi internetul este la îndemâna oricui. Adulți, adolescenți și cel mai îngrijorător, acum internetul este la îndemâna copiilor. Fie acasă pe calculator/laptop fie pe smartphone-ul nelipsit acum din gheozdanele lor, copiii au acces liber și nelimitat la internet.

„Istoria Internetului începe odată cu dezvoltarea timpurie a calculatoarelor și a rețelelor de comunicații (1950 și 1960) și poate fi împărțită în mai multe etape. Ideea unei rețele de calculatoare destinate să permită comunicarea generală între utilizatorii aflați la diferite calculatoare a depins de evoluțiile tehnologice și de fuziunea infrastructurii sistemelor și a rețelelor existente de telecomunicații. Prima descriere documentată despre interacțiunile sociale care ar apărea prin crearea unor rețele (networking) este conținută într-o serie de note scrise de J.C.R. Licklider de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, în august 1962, în care Licklider a discutat conceptul de Galactic Network – rețea galactică.”

Conceptul inișial de pachet de rețea are originea în laboratoarele de infrmatică din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Franța. Departamentul Apărării al SUA a acordat contracte la începutul anilor 1960 pentru sistemele de rețea de , inclusiv dezvoltarea ARPANET (care va deveni prima rețea de utilizare a Internet Protocol). Primul mesaj a fost trimis prin ARPANET de la laboratorul de informatică profesorul Leonard Kleinrock la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA) la al doilea nod de rețea de la Stanford Research Institute (SRI). Donald Davies a fost primul care a pus în practică teoria prin proiectarea unei rețele de comutare de pachete de la Laboratorul de Fizica Național din Marea Britanie, primul de acest gen din lume și piatra de temelie pentru cercetarea din Marea Britanie timp de aproape două decenii. Ca urmare, ARPANET a dus mai departe la dezvoltarea de protocoale pentru Internetworking, în care mai multe rețele separate pot fi unite într-o rețea de rețele. Accesul la ARPANET a fost extins în 1981 , când National Science Foundation ( NSF),a finanțat Science Rețeaua de calculatoare ( CSNET ). La începutul anilor 1980, NSF a finanțat înființarea centrelor naționale de procesare rapidă mai multor universități , și cu condiția interconectivitălii , în 1986, cu proiectul NSFNET , care a creat , de asemenea accesul la rețea la site-urile supercalculatoarelor din Statele Unite ale organizațiilor de cercetare și educație. Furnizorii comerciali de servicii Internet ( ISP) au început să apară în chiar sfârșitul anilor 1980 . ARPANET a fost scoasă din funcțiune în 1990. Conexiuni private cu răspundere limitată la anumite părți ale Internetului de către entitățile oficial comerciale a apărut în mai multe orașe americane până la sfârșitul anului 1989 și 1990 iar NSFnet a fost scoasă din funcțiune în 1995 , elimiând ultimele restricții privind utilizarea Internetului .

Începând cu mijlocul anilor 1990, internetul a avut un impact revoluționar asupra culturii și comerțului, inclusiv creșterea de comunicare aproape instantanee prin poșta electronică, mesagerie instantă, apeluri telefonice cu două sensuri, apeluri video interactive, și World Wide Web cu forumurile sale de discuții, bloguri, rețele sociale și site-uri de cumpărături on-line. Comunitatea de educație și cercetare a continuat să dezvolte și să utilizeze rețele avansate. Cantități tot mai mari de date sunt transmise la viteze mai mari și mai mari pe rețele de fibră optică care funcționează la 1 Gbit/s , 10 Gbit/s sau mai mult. Preluarea internetului a peisajului de comunicare la nivel mondial a fost aproape instantanee, în termeni istorici : a comunicat doar 1 % din informațiile care circulă prin rețele de telecomunicații cu două sensuri , în anul 1993 , deja 51 % până în anul 2000 , mai mult de 97 % din informațiile telecommunicate până în 2007. Astăzi internetul continuă să crească , condus de cantități tot mai mari de informații on-line , comerț , divertisment și rețele sociale .

CAPITOLUL II

EFECTELE TELEVIZORULUI ASUPRA COMPORTAMENTULUI COPIILOR

Televizorul are o foarte mare influența asupra comportamentului copiilor. O părere total subiectivă este că televizorul are un impact total negativ asupra celor mici.

Orice familie din România și nu numai, dețin cel puțin un televizor cu zeci de canale de televiziune accesate de fiecare membru, inclusiv de copii. Cat de sănătoasă este aceasta accesibilitate fără nicio restricție a celor mici la televiziune? Deși tehnologia a evoluat atât de mult, televizorul rămâne printre favoritelor mijloace de comunicare. În multe case televizorul este pornit de dimineață și funcționează pe tot parcursul zilei. O practică nu prea sănătoasă, din punctul meu de vedere, pentru că te poate opri din orice activitate, în deosebi le poate atrage atenția celor mici și îi ține țintuiți ore în șir privind la lucruri potrivite sau nu vârstei lor.

Din nefericire unii copii iau contact cu televzorul imediat după naștere, dar încep să conștientizeze ceea ce privesc la televitor la vârsta de 2-3 ani. Vârsta fragedă la care copiii încep să înțeleagă într-o oarecare măsură imaginile televizate este alarmantă. Sunt părinți care își lasă copiii mici în fața televizorului, pe un canal oarecare crezând că oricum cel mic nu înțelege mare lucru deci nu îl afectează dacă vede scene total nepotrivite vârstei lui. Total greșit. Studii demonstrează că un copil care se uită mai mult la televizor înaintea vârstei de trei ani, va acorda mai puțină atenție activității școlare la vârsta de zece ani, în ceea ce privește implicarea și curioziatea. Odată cu scăderea interesului pentru școală scade si dorința de joacă sau socializare cu ceilalți copii, fapt ce poate duce peste ani la izolare și chiar depresie. „Metodologia utilizată pentru a ajunge la acest rezultat a fost foarte riguroasă. Numărul de ore săptămânale petrecute în fața televizorului a fost efectiv evaluat în două reprize la peste 1 300 de copii atunci când aveau 29 de luni (2,4 ani), apoi la 53 de luni (4,7 ani)”.

O altă problemă este în cazul copiilor cu televizor în cameră. Parinții nu îi pot controla non-stop, deci nu pot ști ce privesc copiii la televizor când ar trebui defapt să doarmă. Având în vedere faptul că după ora 22:00 sunt difuzate filme sau emisiuni interzise minorilor, fără un control al părinților asupra canalelor la care să aibă sau nu acces copiii lor, aceștia pot vedea imagini total nepotrivite vârstei lor.

Televiziunile sunt rsponsabile pentru programele difuzate și pot fi trase la răspundere de instituțiile abilitate, dar de ceea ce sunt lăsați copiii să privească la televizor sunt direct responsabili părinții. Astfel, televizorul poate avea efecte pozitive sau negative asupra comportamentului copiilor.

II.1 Efecte pozitive

În funcție de programul vizualizat copiii pot învăța. Astfel cei care se uită la televizor pe canalele cu caracter educațional se pot descurca mai bine la școală, iar cei care urmăresc mai mult canale cu caracter generalist nu își dezvoltă mai deloc intelectul. Important este ce privesc dar și timpul pe care îl petrec în fața televizorului. Atenția părinților asupra acestori factori este extrem de importantă atunci când copiii sunt foarte mici.

Un aspect important este acela că televizorul crește interesul pentru citit în funcție de programele vizualizate. „… adolescenții care au urmărit în copilărie programe informative pentru adulți , în prezența părinților sau nu, ulterior au folosit mai mult mijloace mass-media printate. Astfel, copiii care au urmărit programe mai solicitante și informative citesc mai mult, iar cei care s-au uitat la desene sunt mai puțin interesați să citească.”

Un alt efect pozitiv al televizorului asupra comportamentului copilului este acela că ușurează învățarea unei limbi străine. În timpul liber copilul petrece ore întregi în fața televizorului. Părinții pot face ca acest timp să nu fie irosit. Ghidând copilul către programele educative subtitrate sau nu, cu subiecte de interes pentru el, îl ppoate ajuta să înțeleagă o limba străină și să o învețe.

Ca efect pozitiv poate fi considerată și o anume educație a viitorului adult cu privire la programele de televiziune. Dacă atunci când este mic urmărește programe educative, chiar cu caracter științific, ca adult va urmări același tip de programe care cu siguranță nu îi afectează intelectul.

Cel mai important efect poziti al televizorului este acela că îi poate ajuta pe copiii cu diferite boli, internați în spital să uite de suferință. Cel mai concret exemplu este campania organizată de asociați Dăruiește Viață ce a avut ca scop instalarea unor televizoare la sectia de Hematologie a Institutului Clinic Fundeni unde sunt internați mereu câte 40 de copii alături de un parinte. Copiii bolnavi de leucemie, în timpul tratamentului cât stau internați în spital au nevoie ca timpul să treacă mai usor având în vedere că nu au voie să iasă afară să se joace, așa că din donații au fost instalate televizoare pentru ca timpul petrecut în spital să treacă altfel și pentru a le aduce puțină bucurie copiilor.

II.2 Efecte negative

Dacă efectele pozitive sunt destul de puține, efectele negative ale televizorului asupra comportamentului copiilor sunt multe.

Cel mai discutat efect asupra comportamentului copiilor este VIOLENȚA. Sute de studii au examinat modul în care copiii si chiar adolescenții sunt afectați de violența difuzată la televizor. În fiecare zi ei sunt expuși violenței de toate tipurile.

Violența în televiziune este întâlnită pe tot parcursul zilei fie în filme cu scene de bătăi în care se folosesc tot felul de arme; emisiuni de „divertisment” pline de violență verbală și limbaje total nepotrivite; jurnalele de știri în care sunt prezentate nenumărate cazuri de crime, violuri, sinucideri, accidente grave ș.a.m.d.

Cel mai mare impact asupra copiilor îl au desenele animate în fața cărora părinții îi lasă gândind că nu au cum să afecteze cumva mintea și comportamentul copiilor. Ei bine, studii au demonstrat că desenele animate sunt printre cele mai violente produse media, deși gradul de realitate este foarte scăzut trebuie ținut cont de faptul că sunt urmărite în principal de persone care nu pot face diferența dintre realitate și ficțiune. „S-a observat că, și la câteva zile, copiii imită mimica facială a celor din jur. În același fel, așezat în fața televizorului, copilul va imita comportamentul adulților (sau al altor copii) pe care îi vede manifestându-se.

Problema rezidă în incapacitatea acestor copiii de a-și da seama dacă ceva trebuie sau nu imitat. Cu alte cuvinte, un copil nu are acele noțiuni și valori care stau la baza discernământului. S-a realizat un experiment: trei grupuri de copii au vizionat câte un film în care un adult maltrata o păpușă. În primul film, adultul era recompensat, în al doilea acțiunea acestuia nu avea nici o repercusiune iar în al treilea, adultul era pedepsit. S-a constatat că copiii din primele două grupe s-au comportat ulterior mult mai violent decât cei din grupa a treia. Analiza efectuată asupra filmelor violente a demonstrat că, în cele mai multe din cazuri, violența este răsplătită într-un fel sau în altul. De cele mai multe ori, atât eroii pozitivi cât și criminalii folosesc violența pentru a rezolva rapid o situație. Și chiar dacă personajul negativ moare după ce a folosit violența, cel pozitiv este recompensat (medaliat sau sărutat de iubita lui) după ce a recurs la același tip de acțiuni violente. În cele mai multe programe de ficțiune nu se pune accent pe efectele violenței: suferință și urmări pe termen lung, indiferent dacă acestea sunt fizice sau psihice. Un studiu comparativ între emisiunile televiziunilor din Statele Unite și cele din Japonia arată că, deși frecvența actelor de violență este asemănătoare, în societate diferă numărul acțiunilor criminale (în favoarea Japoniei). S-a observat că programele japoneze pun un accent mai mare pe efectele violenței (durere și suferință) asupra celor care o suportă. Mai mult, majoritatea actelor de violență sunt făcute de personajele negative și sunt îndreptate împotriva eroilor pozitivi, devenind astfel imorale. Au fost identificate patru mecanisme care fac legătura dintre programarea de emisiuni cu conținut violent și comportamentul agresiv al copiilor telespectatori. Primul mecanism se referă la absența consecințelor asociate cu actele de violență și la modul în care o situație poate fi rezolvată mai convenabil. Mecanismul îi învață pe copii că violența este cel mai bun răspuns la situații dificile și că este cel mai eficient mod de a pune capăt unui conflict. În televiziune, violența devine cea mai atractivă și mai eficientă metodă de a rezolva problemele. Televiziunea propune doar un procent de 4 % de soluții non violente de rezolvare a unei situații conflictuale. Prin urmare, tânărul este obișnuit să nu caute alte soluții și să o adopte pe cea mai rapidă și, evident, cea mai eficientă. Urmărirea unui număr impresionant de acte de violență provoacă o obișnuire a telespectatorului cu ele și la acceptarea ideii că violența poate fi un mod normal de a trăi. Astfel, copiii care au urmărit celebrul serial „The Power Rangers“ au comis în primele două minute de după închiderea televizorului, de 7 ori mai multe acte de agresiune decât copiii care n-au vizionat acest program. Într-o confruntare există aproape întotdeauna personajul 100 % pozitiv și persoanjul 100 % negativ. Vor exista, la sfârșitul ei, un învingător și un învins. De aceea, urmărirea confruntării este plină de neprevăzut și de distracție. Al doilea mecanism este cel prin care unele personaje sunt recompensate pentru rezolvarea unei situații. Este demonstrat faptul că copiii nu sunt capabili să facă distincția între recompensarea rezolvării situației și recompensarea modului în care s-a făcut. Cu alte cuvinte, un copil poate asocia foarte ușor ideea de recompensă cu folosirea violenței, scoțând din ecuație rezolvarea în sine, în acest mod, a unei situații. Întrebat despre motivul pentru care logodnica l-a sărutat pe erou după o confruntare violentă cu dușmanii, un copil va considera răsplata ca fiind datorată faptului că eroul i-a bătut și anihilat pe dușmani și nu ideii că, astfel, a salvat-o pe prințesă de la moarte. Există o diferență subtilă între cele două percepții, chiar dacă unui adult i s-ar putea părea că ele sunt legate și percepute ca atare de un copil. Există aici și un alt aspect care privește absența penalizării celor care uzitează de violență. Chiar dacă, în final, agresorul intră în închisoare sau este ucis, rămân nepedepsite punctual alte câteva acte de violență pe care le-a făcut. Spre deosebire de realitate, violența din televiziune implică puțin sânge, puțină durere și puțină suferință. 47 % din interacțiunile violente din televiziune nu dezvăluie și rănile provocate victimei. 58 % nu reflectă și durerea pe care o provoacă. Doar 16 % dintre emisiuni arată efectele pe termen lung din punct de vedere fizic, psihologic, financiar și emoțional. Al treilea mecanism este cel care duce la desensibilizarea copiiilor în privința actelor de violență, prin apariția ideii că ceea ce se întâmplă în televizor nu este real și, prin urmare, nu trebuie să ne lăsăm impresionați de moartea unui personaj pe care, ulterior, îl vedem evoluând într-un alt film. Senzația că, odată terminat filmul, iau sfârșit și efectele violenței prezentate este extrem de puternică și este în măsură să influențeze raportarea tinerilor și la actele de violență din viața de zi cu zi. Faptul că eroul își revine sau învie, că actorul care l-a întruchipat (și este cunoscut faptul că copiii nu fac distincțuia dintre actor și personaj) moare într-un film pentru a evolua din nou în cel care urmează, sub o altă mască, îi face pe copii să considere actele de violență ca fiind lipsite de urmări grave. Ușurința cu care tineri asasini au apăsat pe trăgaci a fost explicată și prin convingerea lor că moartea sau rănirea celui din față este la fel de falsă ca și cele văzute în filme. Mai mult, copiii care se uită mult la filme violente au tendința de a empatiza mai greu, de a protesta mai puțin la nedreptăți și de a fi mult mai puțin atenți la suferințele îndurate de ceilalți în viața reală. Acești copiii sunt mult mai puțin afectați de violența reală și au tendința de a o considera lipsită de conotații negative. De multe ori (în proporție de 67 %) violența este prezentată în cheie umoristică în programele pentru copii. Acest lucru facilitează acceptarea ei. Multe dintre actele de violență ale copiiilor îndreptate împotriva altora se fac în joacă, dar, de multe ori, au efecte la fel de grave ca și cele intenționate. Al patrulea mecanism se referă la ilustrarea violenței de dragul violenței. Există multe cazuri în care violența continuă chiar și după ce, în viața reală,aceasta nu s-ar mai fi justificat. În schimb, realizatorii îi dau eroului puteri supraumane pentru a o putea opune atacatorului cât mai mult timp. Mai mult, deși în majoritatea cazurilor reale, după o confruntare violentă, un personaj ar fi trebuit internat de urgență în spital, el fiind incapabil să mai continue, în film, acesta, cu ultimele puteri își urmărește agresorul pe care, inevitabil, îl și înfrânge într-o încleștare care ar necesita mult mai multe capacități fizice decât cele de care mai dispune eroul.

Ca o concluzie, putem identifica acele aspecte ale prezentării violenței în televiziune care determină ca comportamentul anormal să pară justificat și acceptabil:

– recompensarea sau nepedepsirea celor care comit acte violente

– prezentarea violenței ca justificată de iminența unui pericol greu sau imposibil de înfruntat altfel

– elemente cheie care leagă violența de pe ecran cu cea din realitate

– situații dramatice care încurajează identificarea cu agresorul

– lipsa efectelor: durere, remușcări

– realismul unor scene de violențe care scapă elementelor de identificare a ficțiunii

– număr crescut de victime (6 persoane ucise ne oripilează. 10.000 devin un număr)

– distrugerea prin violență a legăturilor dintre prieteni, rude, membrii aceleiași bande.

Au fost identificate, în urma analizării acestor 3 mecanisme, 4 efecte asupra copiiilor care urmăresc multe acte de violență în televizor:

1. agresivitate – vor manifesta în viața obișnuită o agresivitate sporită

2. frică – vor fi mult mai preocupați de teama de a nu deveni victimele unui astfel de act de violență. În 1994, Gerbner a dat publicității un studiu care arată că expunerea la programe violente provoacă amplificarea sentimentelor de vulnerabilitate, dependență, anxietate și frică. Majoritatea copiiilor care privesc mult la televizor cresc cu ideea că lumea „este rea“. Adulți devenind, au tendința de a se hiperproteja, fiind printre cei care achiziționează arme, câini de pază și sisteme de alarmă. S-a putut observa o diferență între percepțiile locatarilor aceluiași cartier: el era considerat nesigur de persoanele care urmăreau mai mult de 4 ore pe zi și sigur de cei care priveau mult mai puțin la televizor. Întrebați de câte ori folosește un polițist arma din dotare în timpul unei patrulări, tinerii au dat ca sigură o medie de 5. În realitate, 47 % dintre polițiștii americani n-au folosit niciodată arma.

3. nepăsare – devin insensibili la suferințele celorlalți pe care le consideră asemănătoare cu cele din filmele de ficțiune

4. efectul circular – copiii activi care urmăresc emisiuni cu caracter violent au tendința de a se identifica cu persoanjele, de a le copia și de a căuta noi emisiuni în care aceste personaje își depășesc vechile performanțe în acțiuni violente. Seymour Feshbach susținea în 1970 că programele violente au chiar un efect pozitiv, de catarsis (Katharsis – cuvânt grec care înseamnă purificare, eliberare). El argumenta, spunând că acestea dau posibilitate tinerilor să-și elibereze simțurile de toate tensiunile, participând afectiv la confruntarea de pe ecran. Acești tineri, odată eliberați, nu vor mai acționa agresiv în viața de zi cu zi, comportamentul lor violent diminuând până la niveluri social acceptabile. Teoria susține că un copil care vizionează programe violente experimentează indirect violența și își descarcă fără efecte dăunătoare surplusul de furie, ostilitate și frustrare. Cu alte cuvinte, vizionarea de ficțiune violentă este aproape la fel de eficientă ca și implicarea directă într-o confruntare, ducând la purificarea oamenilor de impulsurile lor ostile. Este o teorie greu de argumentat atât timp cât studiile arată o creștere a manifestărilor violente în realitate în urma vizionării programelor de televiziune și nu o diminuare a lor, așa cum ar presupune catarsisul. Violența nu este nouă și nu trebuie ignorată. De asemenea, reflectarea ei nu este întotdeauna negativă. Descrierea violența în artă, muzică, pictură și teatru poate fi pozitivă în măsura în care artistul are capacitatea de a ne face părtași la frământările personajelor, la dilemele pe care înfruntă acestea înaintea unui act de violență. În măsura în care, prezentată ca o opțiune, este combătută cu argument, violența nu poate fi eliminată din reflectarea realității. Un aspect pe care ar trebui să se pună mai mult accent este modul în care ideea crimei pătrunde în mintea personajului, confruntării cu sistemul lui de valori, în așa fel încât violența să capete în mintea telespectatorului trăsături clare, conținând atât cauzele cât și efectele ei. El trebuie convins că acest lucru nu trebuia să se întâmăplă, că nu era necesar.”

Deoarece studii anterioare au demontrat că violența ficțională, fizică sau de limbaj are cel mai mare impact aspura copiilor. CNA a monitorizat în perioada 01-14 februarie 2006 cele trei canale reprezentative care difuzează desene animate: Cartoon Network, Jetix si Minimax. „In perioada monitorizata, pe ansamblul celor trei canale de desene animate s-au inregistrat 7581 de scene de violenta, dintre care 4908 de scene de violenta fizica (65%) si 2673 de scene de violenta verbala (35%).”

Conform acestui studiu, Cartoon Network difuzează desene cu cel mai mare număr de acte violente, atât fizice cât și verbale dar, nici celelalte doua canale nu sunt excluse deoarece Jetix excelează la violența verbală iar Minimax la cea fizică. Totodată, acest studiu a descoperit că audiența mai mare înregistrată pentru aceste canale a fost atunci când se difuzau programe nonviolente. Desenele animate îi afectează pe cei încă mici lăsați ore întregi de părinți în fața televizorului, dar există și categoria de copii care încep să conștientizeze și să devină curioși. Astfel, aceșitia urmăresc pe lângă ficțiunea desenelor animate și realitatea prezentată zilnic pe posturile tv generaliste.

Oameni de știință au descoprit că expunerea la violență în copilărie predispune la comportament violent în adolescență, doar în cazul băieților. Așadar, cu cât copilul vede mai multă violență cu atât va crede că așa este normal și se va comporta în consecință. În România cele mai îngrijorătoare acte de violență în rândul copiilor se manifestă în școli, conform unui studiu realizat de Organizația Salvați Copiii România pe parcursul anului școlar 2009-2010 numai în București au fost raportate 55 de cazuri de violență în școli.

Alta consecință a violenței televizate este aceea că poate crea copiilor o imagine total greșită despre lume, facându-i pe aceștia să le fie teamă. Televizoul arată o lume rea, plină de evenimente înfricoșătoare, reale (jurnale de știri sau documentare) sau ireale (filme polițiste/thriller/science fiction).

Efect negativ al televizorului asupra comportamentului copiilor este și obezitatea. Copiii care petrec foarte mult timp în fața televizorului sunt expuși obezității. Un studiu realizat de National Center for Education Statistics a demonstrat faptul că un copil care petrece mai mult de o oră în fața televizorului are 50-60% șanse să fie supraponderal și 58-73% șsanse să devină obezi, în comparație cu un copil care se uită la televizor mai puțin de o oră pe zi. Conform acestora cazurile de obeziate infantilă s-au dublat, iar în cazul adolescenților acestea sunt de patru ori mai multe. Copiii și adolescenții obezi sunt predispuși bolilor cardiovasculare pe lângă alte boli, dar sunt afectați și psihic astfel scăzându-le stima de sine si afectându-le viața socială.

În România, conform statisticilor date de Centrul de calcul si statistica sanitara din cadrul Ministerului Sanatatii Publice,aproximativ 40% dintre copii sunt supraponderali. Dacă în cazul violenței cei care sunt afectați sunt băieții, în cazul obezității fetele prezintă un risc mai mare de a deveni supraponderale dacă petrec mai mult de două ore pe zi în fața televizorului. Un alt factor care poate crește riscul de a deveni obezi este reprezentat de reclame. Fie pe canalele de desene animate pe care copiii le urmăresc multe ore, fie pe canalele generaliste, sunt difuzate reclame care promovează mancarea fast food. Deoarece copiii sunt ușor de manipulat aceste reclame duc la creșterea consumului de către aceștia a mâncărurilor total nesănătoase pentru ei, care le vor afecta sănătatea pe termen lung. Obezitatea este strâns legată de faptul că televiziunea promovează adesea obiceiuri alimentare nesănătoase. Copiii vizualiză în medie 15 reclame la alimente in fiecare zi și 98 la suta din aceste reclame sunt pentru produsele alimentare cu o valoare nutritivă scăzută , citează un studiu de National Institutes of Health-finantate din 2009 in " Journal of Communications Health” . reclamele de acest tip îîi fac pe copii să creadă că aceste alimente îi fac fericiți și „la modă”.

Un alt factor care îi influențează să consume acele alimente este acela că, în reclamele pentru mâncare nesănătoasă sunt folosiți adesea copii care le promovează.

Copiii sunt expuși programelor cu conținut sexual, explicit sau nu. Fie în desene animate, filme, emisiuni sau reclame, există imagini care ii fac pe copii să se maturizeze prea devreme. Aceste imagini pot contribui la formarea viitorului adult care riscă să prezinte un comportament sexual riscant. Expunerea copiilor la imagini cu conținut sexual poate avea ca efect inabilitatea acestora de a forma pe viitor o relație amoroasă sănătoase sau poate crește riscul unor sarcini la vârste mult prea fragede în cazul fetelor. Legătura dintre conținutul sexual în mass-media și comportamente sexuale riscante se datorează în mare parte următoarele:

Copiii pot învăța prin intermediul mass-media cu privire la ceea ce este considerat a fi un comportament sexual acceptabil. Multe filme, videoclipuri muzicale, jocuri video și emisiuni TV afișează personaje care au un comportament sexual fără griji, fără consecințe negative. Aceste personaje sunt adesea cosmetizate în moduri care inspira copiii și adolescenții să fie ca ei. Studiile au aratat că, copiii care sunt expusi la pornografie au adesea dificultăți în a distinge personajele fictive pornografice și comportamentele pe care le văd și situații sexuale din viața reală. Acest lucru poate face copiii și adolescenții să aibă opinii nerealiste cu privire la modul în care ar trebui să arate corpurile lor,să aibă indoieli cu privire la aspectul lor (în special la bărbați) și să dezvolte anxietate cu privire la performanta sexuala și intimitatea.

Materialele cu conținut sexual pot crea copiilor confuzii cu privire la propria sexualitate

Comportamentele neadecvate cu caracter sexual ale unor persoane îndrăgite de copii,expuse la televizor, îi fac pe aceștia să creadă nu doar că aceste comportamente sunt acceptate, ci sunt chiar de urmat.

Țigări , alcool și droguri. Copiii văd fumatul, consumul de alcool și de droguri în toată gloria lor la televizor. Deși reclamele cu țigări sunt interzise la televizor, copiii văd acest viciu în mare parte din emisiunile televizate, ba chiar în desenele animate.

Fumatul este cauza principală de deces, care ar putea fi prevenit, în Statele Unite. Fumatul la vârste fragede poate duce la imbolnăvirea timpurie. Numărul adolescenților care fumează crește alarmant, fapt care poate fi direct legat de difuzarea fumatului la televizor.

Alarmantă este însă și frecvența cu care reclamele la alcool sunt difuzate pe toate intervalele orare, chiar și atunci când în fața televizorului audiența majoritară este de copii.

Oameni de știință din Olanda și Canada au efectuat un studiu controlat în care au fost implicați 80 de studenți de sex masculin, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani. Aceștia au fost impărțiți în patru grupe astfel: 20 de studenți au urmărit un film (American Pie), în care personajele au consumat alcool de 18 ori și au văzut băuturi alcoolice de încă 23 de ori plus o pauză de reclame care a inclus alcool. 20 au vizionat American Pie și o pauză comercială neutră, fără anunțuri de alcool. 20 vizionat un film ( 40 de zile și 40 de nopți ), în care alcoolul a apărut mult mai puțin vizibil ( personajele au consumat de trei ori băuturi alcoolice și au văzut de 15 de ori) și o pauză comercială, inclusiv anunțurile pentru alcool și 20 au privit 40 de zile și 40 de nopți și o pauză comercial neutru fără anunțuri de alcool. Participanții au urmărit filmele într-un ambient confortabil creat în laborator, in perechi de prieteni, cu acces la frigider în care găseau atât bauturi alcoolice cât și non-alcoolice. Cercetătorii au avut ca scop reproducerea ambientului în care ei se uită la televizor, acasă. De-a lungul perioadei de o oră, cei care au fost expusi la alcool atât în film și în reclame au băut în aproape trei sticle de 200 ml de alcool, în timp cei care au vizionat atît filmul cât si reclamele „non-alcoolice” au băut în medie 1,5 sticle de alcool. Cea mai mare cantitate de alcool a fost de patru sticle, băute de o persoană, dar toți subiecții au consumat alcool. Rutger Engels , profesor în dezvoltarea psihopatologiei de la Institutul de Științe Comportamentale , Universitatea Radboud Nijmegen ( Olanda ) , a declarat că acesta a fost primul studiu experimental pentru a arăta că există un efect direct al expunerii la alcool prin intermediul televizorului și consumul de alcool de către telespectator. Rezultatele au fost simple și substanțiale: cei care au urmărit atât filmul alcoolic cât și reclame care au conținut alcool, au consumat în medie cu 1,5 mai multe sticle de alcool decât cei care au vizionat filmul și reclamele non-alcoolice. Studiul a arătat în mod clar că difuzarea programelor și reclamelor care conțin alcool nu afectează doar comportamentele oamenilor și rata de consum a băuturilor alcoolice, dar acționează ca un impuls care afectează pofta de băut a celor care sunt deja consumatori. Acest lucru ar putea implica faptul că , de exemplu , în timp ce vizionează un anunț pentru o anumită marcă de bere, nu numai că sunt mai predispuși să cumpăre acest brand data viitoare când sunt în supermarket , dar, de asemenea, ar putea merge imediat la frigider pentru a lua o bere. Cercetatorii spun că , de exemplu , interzicerea reclamelor de alcool ar putea duce la un nivel de consum mai mic la domiciliu și deoarece nu se poate interzice expunerea alcoolului în filme, ar putea fi o idee pentru a avertiza în mod explicit , și mai ales părinții , că filme conțin portretizări ale alcoolului și că aceste portretizări de alcool afectează direct consumul de alcool.

Având în vedere concluziile acestui studiu, deși a avut ca subiect studenți, putem face legătura cu copiii și cu faptul că aceștia sunt mult mai ușor de manipulat. Concluzia este aceea că un copil expus unor programe tv care „promovează” alcoolul, poate deveni consumator.

CAPITOLUL III

EFECTELE INTERNETULUI ASUPRA COMPORTAMENTULUI COPIILOR

Internetul reprezintă un spațiu public. Este bibliotecă, mall, televiziune, cinematograf, ziar, universitate, școală, loc de joacă și chiar loc de muncă, așadar este folosit de tot felul de oameni. Iternetul este la îndemâna oricui, lucru care poate fi considerat pozitiv sau negtiv. În ziua de astăzi internetul este forte utilizat ca și cale de comunicare. Fie prin intermediul rețelelor de socializare sau prin alte site-uri, oamenii din toate colțurile lumii comunică și creează relații noi de prietenie sau amoroase. Pe internet ai acces la absolut orice, de oriunde, lu

III.1 EFECTE POZITIVE

La fel ca orice lucru pe această lume, internetul are efect pozitive dar și negative asupra noastră, ăn special asupra copiilor a căror minte este mai ușor de modelat, fapt care poate lăsa urme adânci în ceea ce privește viitorul adult.

Internetul îi învăța pe cei mici sau îi ajută să înțeleagă și să aprofundeze ceea ce le este predat la școală. Pe internet părinții pot găsi activități didactice cu care să îi ajute e copii să înțeleagă mult mai bine de exemplu cum să scrie corect sau cum să calculeze, cu ajutorul unor jocuri amuzante educative. Pe lângă jocurile distractive dar eductive, copiii școlari găsesc o mulțime de site-uri cu informații din toate materiile care le pot structura solid cultura generală, având acces la toate domeniile lor de interes.

Un alt efect pozitiv al internetului este acela că îi ajută să îvețe o limbă străină (predominantă la acest capitol fiind limba engleză). Fie că se joacă sau caută informații, copiii se lovesc de cuvinte în engleză care, cu timpul, le intră în vocabular.

Internetul poate fi și un bun ajutor pentru momentele în care cel mic este pasionat de lucruri „hand-made”. Fie băieți sau fete, copiilor le place să creeze. Țin minte că ăn copilărie și mie îmi plăcea să construiesc diferite lucruri, dar nu aveam un ajutor, în afara părinților care își dadeau toată silința. La îndemâna copiilor de astăzi este internetul. La o simplă cautare pe motorul de căutare GOOGLE pot descoperi o multitudine de proiecte de tip DIY care pot fi distractive dar și educative pentru cei mici dar și pentru adulți.

III.2 EFECTE NEGATIVE

În opinia mea, în ceea ce privește copiii, internetul este mai mult nociv decât benefic. Internetul le este benefic persoanele care au vârsta la care să conștientizeze exact unele conținuturi ale paginilor de internet.

Odată cu progresele tehnologice , copiii pot intra acum on-line și găsesc informații despre orice. Niciodată un copil a avut un astfel de acces liber și nelimitat la informație . Acest progres este minunat, dar în același timp, nu atât de minunat . În timp ce copiii au acum conținut distractiv, informativ și educativ la indemana lor, ele sunt de asemenea, ușor expuși la pornografie pentru adulți , care este foarte grafică și de multe ori deranjantă chiar si pentru cei mai multi adulti. Cu toate că acest material este legal , aceasta nu înseamnă că conținutul este inofensiv pentru copii care îl vizualizează. Mulți părinți cred că este imposibil ca ai lor copii să vadă astfel de conținut, total eronat, copiii care petrec mult timp e internet sunt invadați de imagini și conținuturi cu caracter sexual, ba chiar de emagii explicite pe care nu sunt pregătiți emoțional și intelectual să le înțeleagă. Cercetările au arătat că, în timp ce copiii nu au maturitate emoțională , experiență sau cunoștințe pentru a înțelege conținutul sexual , ei pot stoca în mod inconștient experiența în creierele lor și încearcă să găsească explicație pentru imaginile văzute. Materialul sexual grafic găsit on-line de multe ori prezintă violență si dezumanizarea oamenilor in scene sexuale , în special femeile. Potrivit experților, pornografia explicită poate forma idei false dar puternice despre relații sănătoase și sexualitate. Materialele de acest gen au diverse efecte asupra copiilor: îi sexualizează prematur, îi poate incita să experimenteze un comportament sexual explicit pentru a înțelege ce au văzut, pot interfera cu dezvoltarea sexuală sănătoasă a unui copil, pot spori riscurile imbolnăvire ale unui copil ( adică infecții cu transmitere sexuală , exploatarea sexuală, etc.) și pot crește numărul de sarcini la vârste fragede – „România deține locul întâi în Europa la numărul de nașteri înregistrate la categoria mame minore și locul al treilea în clasamentul avorturilor, cu peste 150.000, în 2009.”

Copiii pot accesa astfel de pagini fie din greșeală, fie din curiozitatea despre acest subiect care este stârnită de mediul înconjurător. Acet lucru poate duce la formarea unei păreri total greșite despre despre subiectul care este încă tabu în școlile și în familiile din România.

Un pericol al internetului este hărțuirea. Copiii pot fi expuși riscului de a fi abuzați online de persoane pe care le cunosc, dar și de la străini. Există numeroase căi prin care copiii pot fi hărțuiți și abuzați în mediul on-line. Deoarece în acest moment este „la modă” printre copii să dețină un smartphone cu acces nelimitat la internet și să aibă conturi pe diferite site-uri de socializare, a fost creat mediul propice pentru pedofili și nu numai să aibă acces indiferent de zi sau oră la posibilele victime.

Studiile sugerează că un număr semnificativ de copii din Europa , între 10 % și 20 % , sunt agresați sexual în copilărie. Acest fenomen nu este în scădere și anumite forme de violență sexuală ( cum ar fi pornografia infantilă ) au devenit o chestiune îngrijorătoare. Combaterea acestor crime este foarte dificilă. Copiii sunt vulnerabili, și de multe ori le este rușine și frică să raporteze orice incidente. „Problemele semnalate cel mai des vizează hărțuirea și abuzul pe Internet sub toate formele sale – agresiunea verbală, calomnierea, furtul de date personale. Studiile arată că în România există cea mai mare incidență a hărțuirilor din întreaga Europă. Aceasta, împreună cu constatările cercetării legate de o vizibilitate crescută a profilelor pe rețelelor sociale, duc la o rată crescută a cazurilor în care datele personale sunt sustrase de pe rețelele sociale, postate pe diverse alte site-uri, în contexte defăimătoare, fară acordul persoanelor în cauză.”

În România au existat în ultimii ani numeroase cazuri în care pedofili își gaseau țintele pe site-urile de socializare și fie îi forțau pe aceștia să poarte discuții cu caracterseual, fie îi ademeneau într.un loc în care îi supueau la acte sexuale. Cel mai recent caz, în Romănia este cel în care zeci de fetite mai mici de 11 ani erau păcălite că vorbesc cu un băiat de vârsta lor și erau convinse de acesta să îi trimită poze cu acestea în ipostaze indecete. „Barbatul si-a creat un cont pe Facebook unde se dadea drept Mihai Mihai si spunea ca are 9 ani. Prietenos si glumet, a reusit sa isi faca peste 1000 de prietene. Alegea sa fie doar fete, mai mici de 11 ani, tocmai ca sa le poata pacali cu usurinta. Le cerea apoi sa se dezbrace si sa se fotografieze in ipostaze indecente. Unora le promitea bijuterii din aur iar pe cele care refuzau sa continue jocul, le ameninta ca posteaza pe facebook ceea ce primise deja de la ele. Zeci de copile i-au cazut in plasa pana cand, alertati de un parinte, anchetatorii l-au prins pe individ si l-au trimis dupa gratii pe durata cercetarilor.

Cateva fotografii descoperite de un tata in telefonul mobil al fiicei lui a fost punctul de plecare in ancheta. Copila a povestit cine ii ceruse pozele si asa s-a aflat de Mihai Mihai, pe care-l credea un baietel de 9 ani cu peste o mie de prietene, din toata tara. Sub aceasta identitate se ascundea de fapt un om in toata firea:

Catalina Stanescu, procuror DIICOT Prahova: Barbatul le cerea fotografii in ipostaze sexuale. Avem un caz in care dumnealui a oferit bijuterii din aur pentru a o determina pe minora sa ii trimita astfel de fotografii, dupa prima fotografie dumnealui insista in a primi astfel de fotografii sugerand initial si apoi amenintand-o pe minora ca va posta pe FB fotografia trimisa.

Anchetatorii au ajuns repede la adevaratul posesor al contului de pe Facebook – un barbat de 36 de ani din Galati, necasatorit, muncitor pe santierul naval Mangalia. Procurorii au descoperit in calculatorul lui nenumarate fotografii trimise de copile. Parintii lor habar n-aveau ce se intampla.

Subinspector Marian Popescu, purtator de cuvan al IPJ Prahova: Daca este vorba de un laptop sau un calculator acesta trebuie asezat nu in camera copilului ci intr-un loc unde parintii sa poata avea acces. Exista instrumente online si si setarile calculatorului pentru controlul parental pe care parintii sa le utilizeze ca sa blocheze accesarea anumitor site-uri. Barbatul de 36 de ani a fost arestat preventiv si este cercetat pentru pornografie infantila si santaj. Nu a vrut sa recunoasca nimic in fata anchetatorilor. Acestia au insa suficiente probe impotriva lui si le cer parintilor sa verifice listele de prieteni ale copiilor. In cazul in care dau peste Mihai Mihai, sa anunte imediat politia.”

Pentru a preveni pe cât posibil aceste cazuri este importantă comunicarea dintre părinte și copil. Părintele trebuie să știe cum să comunice cu copilul său și cum să îl sfătuiască să nu facă publice date personale aducându-i la cunoștință toate pericolele existente, și să îl incurajeze să vorbească oricând apare un factor care îl deranjează.

Dependența, un alt efect negativ al internetului. Dependența de internet apare atunci când utilizarea excesivă a internetului începe să aibă impact asupra vieții persoanei. … Cât de serioasă este dependența de internet putem observa din exemplul dat de jocurile online care au dus chiar la sinucideri. Părinții își pot da seama dacă și copiii lor sut dependenți de internet prin simpla verificare a paginilor pe care aceștia le frecventează. Internetul este un loc seducător, în special pentru copiii/adolesceții din zilele noastre care preferă să scrie ceva pe Facebook sau să posteze o poză decât să desfășoare activități în aer liber. Este absolut fascinant pentru ei să ai prieteni virtuali cu care să te vezi față în față, prin intermediul ecranului, deși acesta se află la mii de kilometri distanță. Aici este problema. Internetul este perfect pentru adolescenți. Site-uri de socializare precum MySpace, Facebook, Twitter îi lasă să se reprezinte în ce fel doresc sau oricine doresc să fie. Totul este editat de ei, descrieri special alese pentru a prezenta fața pe care ei doresc ca lumea să o vadă , putând să creeze o personă nouă și total diferită față de realitate. Experții spun că 10% din utilizatorii de internet sunt dependeți de internet, în ciuda faptului că medicii evită să folosească acest termen într-un sens clinic.

În afară de dependența de rețele sociale, copiii devin dependenți de jocurile de pe internet, în cadrul cărora comunică cu oameni din întreaga lume, jocuri violente în care se transpun și din care deprind compotamente violente. Este îngrijorător să vezi un copil de 5 ani, care se joacă pe internet jocuri violente cu bătăi și mult sânge, pe care părinții nu îl pot îndepărta de ecraul care parcă l-a cuprins cu totul.

Internetul cu bune și rele, poate fi util copiilor în măsura în care minorul este observat de la depărtare pentru a nu simți că îi este invadată intimitatea.