Efectele instituționalizării asupra vârstnicilor. [304952]

CAPITOLUL 3

PROTECTIA SOCIALA A VARSTNICILOR

CERCETARE CANTITATIVA

1 PRECIZARI METODOLOGICE

Instituționalizarea vârstnicului presupune o serie de transformări în viața individuală a acestuia, [anonimizat], până la schimbări ce țin de modul de petrecere a timpului în cadrul instituției în care vârstnicul locuiește.

Practic, noi, cei „din afară" [anonimizat] „ acolo, sunt deja bătrâni" [anonimizat] a-și trăi restul zilelor în liniște și demnitate.

[anonimizat].

Acel proverb,, [anonimizat]-1 păstrezi, [anonimizat]", reflectă foarte elocvent atitudinea pe care flecare dintre noi ar trebui să o [anonimizat], rude, vârstnici care au poate nevoie de ajutor.

Lucrarea de față își propune să studieze impactul pe care instituționaliazare îl are asupra vieții vârstnicului.

Design-[anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat].

Un alt scop al cercetării de față este acela de a propune câteva măsuri cu privire creșterea calității vieții vârstnicilor din instituții.

Întrebarea generală. întrebări specifice.

Întrebarea generală care a orientat lucrarea de față este:

,, Care sunt efectele instituționalizării asupra persoanelor vârstnice"? [anonimizat], care să îmi orienteze demersul ulterior al cercetării. [anonimizat], așadar următoarele:

Cum afectează instituționalizarea relația cu familia din care provine?

Cum influențează instituționalizarea dezvoltarea comportamentului de dependență a vârstnicului?

Cum influențează instituționalizarea participarea persoanelor vârstnice la viața socială?

Obiectivele cercetării

Obiectivul general al lucrării este acela de a identifica efectelor instituționalizării asupra persoanelor vârstnice. [anonimizat]-au orientat cercetarea practică sunt:

Evidențierea efectelor instituționalizării asupra vârstnicului.

Descoperirea implicațiilor instituționalizării asupra gradului de satisfacție a vârstnicului.

Relevarea impactului instituționalizării asupra relației vârstnicului cu alte instituții.

Cadrul conceptual

Îmbătrânirea sănătoasă trebuie susținută prin acțiuni de promovare a sănătății și de prevenire a bolilor de-a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat]-o creștere a speranței de viață reprezintă un fenomen bine cunoscut în prezent. Până în anul 2050, numărul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani va crește cu 70% în UE. Grupa de vârstă de peste 80 de ani va crește cu 170%.

[anonimizat]lație îmbătrânită care, inevitabil va avea nevoie desprijin din partea autorităților.

Trebuie luate măsuri de susținere a unui trai sănătos, care va favoriza o îmbătrnire sănătoasă atât în prezent, cât și viitor. Aceste acțiuni menite să crească calitatea vieții vârstnicilor ne privește pe toți.

Dezvoltarea medicinii geriatrice trebuie să fie încurajată activ, punând accentul pe asistența individualizată. îngrijirile medicale cu caracter paliativ și o mai bună cunoaștere a bolilor neurodegenerative, cum ar fi boala Alzheimer, constituie, de asemenea, necesități importante care trebuie luate în considerare.

Este necesară intensificarea cercetării în sprijinul acestor măsuri, inclusiv prin studii longitudinale, precum și sporirea capacităților în domeniul sănătății publice, de exemplu prin consolidarea structurilor de formare profesională și de sănătate publică.

Se impun câteva considerente importante care au drept scop, îmbunătățirea vieții vârstnicilor:

furnizarea de măsuri de protecție împotriva abuzului și neglijării;

limitarea riscului de excludere socială;

creșterea implicării persoanelor vârstnice în toate aspectele societății;

întărirea relațiilor între generații;

creșterea accesului la serviciile de asistență socială și asigurarea unei mai mari flexibilități ale acestora;

dezvoltarea unui sistem de măsuri de protecție socială activă adresată persoanelor vârstnice; Având în vedere presiunea crescândă asupra finanțelor publice, care rezultă din evoluția

demografică și din alte provocări, este esențial să se asigure că măsurile luate sunt eficiente.

Conceptualizarea termenilor.

Conceptualizarea se va face pornind de la ipoteza teoretică. Astfel vom extrage cele două concepte după cum urmează :

Bătrânețe – perioada din viața individului după șaizeci și cinci de ani. Limitele de încadrare a bătrâneții variază de la o societate la alta, dar se acceptă că în jurul vârstei de 65 de ani, omul cunoascând procese accelerate de îmbătrânire.

„În discutarea bătrâneții în epoca modernă, esențială este imaginea sa fundamental negativă. în societățile tradiționale, bătrânii se bucurau de prestigiu, ele fiind persoanele cu cel mai statut, semnificativ fiind vestitul sfat al bătrânilor, inclusiv în societatea românească, semn al încrederii în forța lor de a gândi soluții la problemele comunității, pe baza experienței și calificării câștigate dc-a lungul vieții.

Actualmente, bătrânii s-au constituit într-o problemă socială. Ieșirea lor din viața activă la o anumită vârstă, determină, pe de o parte, din partea bătrânilor, sentimentul inutilității și al marginalizării".

Este neîndoielnic că procesul de îmbătrânirii este punctul dezagregării fizice și al unor factori sociali din care se detașează, indiscutabil, viața profesională. Regimul alimentar, reacțiile emoționale legate de evenimentele familiale, factorii de igienă, calitatea mediului acționează asupra ritmului de îmbătrânire.

Schimbările și evenimentele importante care contribuie la ființarea bătrâneții sunt: ieșirea la pensie, separarea de copii, decesul partenerului de viață, dependența de ceilalți. Problema fundamentală, după pensioanare este cea a poziției sociale a bătrânului, în lipsa unui statut social și profesional

Instituțional în România există puține structuri care să ofere pensionarilor posibilitatea continuării activității dincolo de instituția unde au fost angajați până la pensionare. în cadrul familiei li se rezervă, de către copii sau o fac din inițiativa proprie, creșterea și îngrijirea nepoților.

Instituțiile sociale pentru bătrâni sunt cu totul insuficiente, iar imaginea despre acestea este de regulă, una negativă tocmai datorită stigmatului ce există în mentalul colectiv despre aceste structuri organizaționale.

Instituționalizare- „în România există mai multe tipuri de instituții specializate de ocrotire. Instituționalizarea presupune locuirea continuă într-o instituție de ocrotire.

Admiterea vârstnicilor în instituții se face în urma solicitărilor din partea vârstnicului sau din partea membrilor familiei către serviciul public de asistență socială. în general procedeul de admitere aduce daune individului, care este considerat un „ instrument ușor de prelucrat". El este privat uneori de propriile haine, este adesea victima agresiunii verbale a personalului slab calificat, este stigmatizat sau ignorat.

În instituție vrâstnicul este privat de intimitate. Există instituții în care toaletele nu sunt despărțite prin cabine, camerele au 7-10 locuri, iar hainele sunt comune. Toate aceste

neajunsuri, care nu se pot generaliza pentru toate instituțiile, se datorează faptului că acestea încearcă să satisfacă nevoile de bază ale vârsnicilor cu un buget limitat.

Vârstnicii instituționalizați prezintă vunerabilitate mai mare, care derivă din renunțarea la existența independentă, fie pentru că au rămas singuri, fie pentru că nu-și pot purta singuri de griji sau au fost abandonați de rude.

Din aceste motive pervalența depresiei este mai mare la vârstnicii instituționalizați decât la cei care trăiesc în comunitate. Vârstnicii instituționalizați își pierd cu ușurință identitatea, deaorece preocuparea personalului este să pună acent pe îngrijire, să se focalizeze pe asigurarea hranei și a igienei corporale, astfel încât se neglijează persoana în sine.

Operaționali/arca conceptelor

Dimensiunea 1.

♦♦♦ Efectele instituționalizării vârstnicilor la nivelul vieții psihice:

lipsa menținerii capacităților fizice și intelectuale ale persoanelor vârstnice;

dezvoltarea stării de dependență;

lipsa afectivității și a unui suport acordate de către mediu familial;

sentimente de inutilitate;

stări de plictiseală și trăirea sentimentului de singurătate;

apariția sentimentului de izolare, ce poate produce dezorganizare la nivelul psihicului

privarea de intimitate poate genera stres (băi comune, camere cu multe locuri, dulapuri și haine comune)

sentimentul că este agresat fizic sau verbal de către personal, că este stigmatizat sau ignorat de acesta.

pierderea identității de sine (personalul este preocupat cu asigurarea nevoilor primare și neglijează persoana în sine)

afectarea imaginii de sine

ușoară dezorganizare la nivel cognitiv (apariția tulburărilor de adaptare rapidă și a stereotipiilor, frica de complot și circumspecția)

limitarea răspunsurilor afective (apatie, răceală, ceea ce duce la comportament labil, irascibil)

prevalența spre depresie (cauze: renunțarea la existența independentă, abandonarea de către rude). Simptome: suferințe somatice, tulburări de somn, de apetit, sentimente de culpabilitate, inutilitate, autoacuzare. Bătrânii devin apatici, triști, totul este negru, și dominat de dorința de a muri.

tendința spre pasivitate (evitarea oricărei acțiuni proprii, atitudinea de așteptare pentru ca orice nevoie să fie satisfăcută cu ajutorul altei persoane – în interviu)

calitatea relațiilor dintre vârstinici (uneori sunt conflictuale: felul de a fi al oamnelilor din punctul de vedere al socializării, al obiceiurilor și deprinderilor, al lipsei de adaptabilitate la viața de grup, sentimentul de frustrare și marginalizare, de părăsire la cei care mai au rude )

asigurarea nevoilor primare: hrană, locuință, sănătate.

mai multă considerație și atenție din partea personalului și a celorlalți vârstnici Dimensiunea 2.

♦> Efectele instituționalizării asupra vieții sociale vârstnicului:

scăderea stimei de sine și a statusului social;

inducerea fenomenului de marginalizare și auto-marginalizare;

minimizarea participării la viața socială;

asocierea persoanei instituționalizate cu imaginea unei persoane dependente;

pierderea relațiilor de vecinătate;

condiții mai bune de îngrijire a sănătății;

diversificarea relațiilor interpersonale;

alimentație și îmbrăcăminte mai bune decât înaintea instituționalizării.

Dimnensiunea 3.

❖ Efectele instituționalizării asupra relațiilor familiale:

deteriorarea legăturilor parentale (părinți- copii);

reducerea intensității relațiilor cu rudele și prieteni vechi;

scăderea numărului de vizite din partea cunoscuților;

trăirea sentimentelor de neglijență a descendenților față de vârstnici.

Ipotezele de lucru

Ipotezele de lucru ale cercetării de față sunt:

Instituționalizarea produce efecte de ordin psihologic asupra bătrânului.

Instituționalizarea influențează dezvoltarea dependenței persoanelor vârstnice.

Instituționalizarea favorizează pierderea relațiilor de vecinătate a vârstnicului.

Contextul socio-cultural al cercetării.

Azilul la care mi-am realizat cercetarea practică, unde am aplicat chestionarul și interviul este situat lângă o biserică, pe o stradă liniștită, deloc aglomerată, în apropierea spitalului municipal.

Pe această stradă mă duceam în fiecare zi la școală, în ciclul gimnazial. Nu de puține ori se întâmpla ca vreun bătrân din cadrul azilului să stea cu coatele pe gard , să privescă lumea, să ne zâmbească cu drag nouă elevilor care treceam și să ne întindă câțiva bănuți pentru a le cumpăra câteceva de la chioșcul pe de peste stradă.

Nu aș fi crezut că va veni vremea când o să intru și dincolo de gard și să am prijejul să vorbesc cu bătrânii, care m-au impresionat profund prin sinceritatea lor cât și prin disponibilitatea de a comunica cu mine. Am stat de vorbă prin intermediul întrebărilor din chestionar cu 80 de vârstnici aflați în această instituție, dintre care 49 de bărbați și 31 de femei. Am rămas apropiată de toți, promițându-le că o să revin drag.

Instrumentele de lucru

Documentarea a constituit o sursă principală de date și informații sociologice privind tema aleasă. Aceste lucrări la care am apelat alcătuiesc bibliografia, fiind menționate la finele lucrării.

Studiul practic al cercetării de față cuprinde date atât cantitative, cât și calitative, prin utilizarea celor tehnici de cercetare : chestionarul și interviul.

Formularele de chestionar cuprind întrebări închise, semi-deschise, deschisc, scalatc, pentru a obține răspunsuri cât mai diversificate din partea persoanelor cu care a avut loc întrevederea. întrebările sunt formulate clar, precis și concis pentru a fi facil de răspuns și a nu crea dificultăți subiectului în a-și acorda răspunsul. Așadar, formularea întrebărilor a avut în vedere capacitatea de receptare și înțelegere a subiecților vârstnici.

De asemenea în cercetarea de față am recurs la folosirea tehnicii interviului pentru a putea obține și date calitative, utile cu privire la tema studiată, în acest fel am putut compara datele analizate în urma aplicării chestionarului, cu datele obținute prin intervievarea personalului.

întrebările au fost precise, clare pentru a evita orice confuzii referitoare la efectele instituționalizării asupra vârstnicilor.

Chestionarul constituie principalul instrument de lucru pentru cercetarea practică întreprinsă. El a fost structurat în părți, fiecare urmărind să releve în mod elocvent efectele instituționalizării asupra vârstnicilor.

Structura chestionarului este următoarea:

Secțiunea A: Identificare

Secțiunea B: Efectele instituțonalizării asupra vieții psihice.

Secțiunea C: Efectele instituționalizării asupra vieții sociale a persoanei vârstnice.

Secțiunea D: Efectele instituționalizării asupra relațiilor familiale ale vârstnicilor.

Interviul a constituit instrumentul de lucru secundar, prin care am urmărit extragerea unor date calitative. Interviul a urmărit următoarele aspecte:

Relația dintre personalul de îngrijire și beneficiari.

Modul în care vârstnicii percep instituționalizarea.

Gradul de satisfacere al nevoilor vârstnicilor în cadrul instituției.

Selectarea subiecților

Pentru a studia problematica vârstnicilor instituționalizați, mi-am oprit analiza practică asupra persoanelor vârstnice instituționalizate într-un Azil de bătrâni din București.

Datorită faptului că instituția are un număr de 80 de beneficiari, am realizat aplicarea chestionarelor asupra numărului total de vârstnici instituționalizați, dintre care 49 de persoane sunt de sex masculin și 31 de persoane de sex feminin.

Aplicarea chestionarelor a fost realizată în perioada de timp 18 martie-11 mai. În aplicarea chestionarelor nu am întâmpinat dificultăți, vârstnicii au fost amabili și au răspuns majorității întrebărilor. întrevedeile au avut loc în grădina azilului sau în camerele de zi. Nu am întâmpinat foarte multe cazuri de non răspunsuri. Interviurile au fost luate în perioada 10-18 mai, unui număr de 10 persoane, constituind personalul de îngrijire a vârstnicilor.

2 INTERPRETAREA REZULTATELOR

La prima intrebare „Ce vârstă aveți" se poate observa că majoritatea persoanelor chestionate au vârsta cuprinsă între 70 și 79 de ani, aceasta constituind un procentaj de 62, 5%.

Populația de vârstă între 60-65 de ani, se situeză la polul opus având un procentaj mai mic, acesta fiind de 2,50%. Această grupă de vârstă este cea ai redusă în cadrul azilului de bătrâni.

Din datele oferite de personalul calificat al instituției persoanele cuprinse în acest interval de vârstă se află într-o stare de sănătate care necesită îngrijiri medicale mai speciale, iar instituționalizarea lor s-a realizat tocmai din aceste motive, dar și datorită lipsei unui suport familial care să îi sprijine.

Aceasta semnifică faptul că, grupa de vârstă cuprinsă între: 70-79 de ani, bătrânii se află într-un număr mai mare, după care numărul începe să descrescă simțitor datorită incidenței decesului; vârstnicii au o stare de sănătate precară, dar ținută sub control de către personalul medical calificat, care le acordă îngrijirea necesară.

În ceea ce privește sexul persoanelor instituționalizate am regăsit un număr de 49 de bărbați și 31 de femei. Numărul bărbaților este mai mare decât al femeilor, deoarece aceștia sunt cu precădere neajutorați în comparație cu sexul feminin, în ceea ce privește satisfacerea unor nevoi casnice: spălare, mâncare, cutațenie. Din acest punct de vedere bărbații solicită într-un număr mai mare instituționalizarea într-un cămin de bătrâni, comparativ cu femeile.

Se observa în urma cercetării efectuate o diferență de 11 de sex masculin în plus față de cele de sex feminin.

Se poate observa în mod cert că populația care apelează la instituționalizare este formată cel mai adesea din vârstnicii rămași fără soț, soție. Rămași fară unul dintre partenerii de viață și neavând copii, ori rude care să le poată acorda sprijinul necesar unui bătrân, aceștia apelează în ultimă instanță și ca la o ultimă soluție, la instituționalizare.

Persoanele văduve instituționalizate, se găsesc într-un procentaj de 61,25%. Persoanele divorțate, cât și cele necăsătorite de asemenea optează pentru instituționalizare, aceste două categorii de persoane aflându-se la procentaje apropiate. Pentru persoanele necăsătorite procentajul este de 17, 50%, iar pentru cele divorțate este de 18, 75%.

Persoanele vârstnici instituționalizați care se află într-o situație maritală constituie un procentaj redus, acesta fiind de 2, 5%.

În urma vizitelor repetate la azilul de bătrâni am putut lua informația că aceste persoane deși căsătorite, nu mai locuiesc de foarte mult timp cu persoana căsătorită, relațiile dintre cei doi fiind rupte de mult, însă nu și pe linie legală, prin divorț. Aceștia nu au mai locuit împreună, însă nu s-au despărțit și pe cale legală, au rupt relațiile, ori au relații conflictuale, neprimind vizite, telefoane, ori pachete.

Intr-un număr de 49 de persoane au venitul în urma pensiei de vârstă ca urmare a faptului că au avut o viață activă social, un număr de șaisprezece persoane sunt întreținute de către copii ori rude, iar cinci persoane au refuzat răspunsul la această întrebare.

Cele mai multe persoane aflate în azilul de bătrâni au o perioadă de locuire în această instituție de peste cinci ani. Acestea se regăsesc într-un număr de 57 de persoane. La polul opus se află perioada de locuire ce cuprinde câteva luni, astfel că în ultimele luni au fost instituționalizate doar două persoane, deși cererea de instituționalizarea din partea vârstnicilor este mult mai mare, însă datorită numărului de locuri disponibile la cifra de optzeci, se admit dosarele persoanelor care prezintă dificultăți, iar vârstnicii nu au o altă opțiune.

Această situație este destul de dificilă deoarece rămân un număr foarte mare de vârstnici care au probleme de sănătate și care se află în imposibilitatea de a-și realiza singuri nevoile zilnice, de hrană, cumpărături, etc. Aceste dosare sunt soluționate într-un alt mod, în sensul sunt retrimise la centrul de Asistență Socială al Capitalei, pentru ca vârstnicii să beneficieze de servicii sociale de îngrijire la domiciliu.

La această întrebare un număr de șaizeci și nouă de persoane au răspuns că nu au apelat înainte instituționalizare și la alte servicii sociale de îngrijire și au apelat la această formă a serviciilor sociale ca la o primă și ultimă soluție de rezolvare a problemelor lor. Acest număr corespunde în procente unui procentaj de 86,25 %. Trei persoane au beneficiat de serviciile centrelor de zi, iar șase persoane au beneficiat de serviciile de îngrijire la domiciliu, după care dosarele le-au fost admise pentru instituționalizare.

Cele 69 de persoane chestionate care nu au beneficiat de alte servicii de îngrijire, înainte de instituționalizare au probleme de sănătate care necesită în fiecare zi supraveghere din punct de vedere medical, injecții, ori pastile care trebuie luate cu regularitate, ceea ce implică o masă regulată, iar în afara instituționalizării, aceste persoane se aflau în imposibilitatea de a-și prepara singure hrana.

Din totalul vârstnicilor instituționalizați doar două persoane au răspuns că au o stare de sănătate foarte bună, însă în urma întrevederii cu personalul medical am obținut informația că aceste persoane au probleme de comportare, având anumite disfuncțiuni la nivel mintal, ceea ce implică posibilitatea ca la momentul aplicării chestionarului acestea nu să acorde un răspuns obiectiv în privința sănătății sale.

Cinci persoane, care semnifică un procentaj de 6,25% din totalul numărului de persoane chestionat, susțin că starea lor de sănătatea este bună. La polul opus se află vârstnicii care au răspuns într-un număr foarte mare că au o stare de sănătatea proastă 43,75%, respectiv foarte proastă cu un procentaj de 47,50.

Raportând datele analizei mele la cercetări anterioare privind starea de sănătate, am putut observa că la nivelul României, populația vârstnică declara în 2000 în proporție de „59,1% că nu este mulțumită de propria stare de sănătate. În 2001, proporția nemulțumiților față de starea de sănătate este de 65,7%.

La întrebarea „Care este afecțiunea de care suferiți", au fost acumulate mai multe răspunsuri.

Cea mai mare parte a vârstnicilor au probleme cardiace, numărul persoanelor care au astfel de afecțiuni, constituie un procent de 31,25%, urmat de persoanele care au probleme diabetice, într-un procent de 11,25%.

In România, conform datelor Institutului Național de Statistică, bolile cronice afectează , jumătate dintre persoanele de peste 50 de ani. Din totalul populației, una din cinci persoane declară că suferă de o boală cronică. Principala boală cronică este cea de inimă (87%)".

Rata îmbolnăvirilor este mai mare la persoanele vârstnice, astfel persoanele vârstnice au tendința de a fi mai des bolnave decât celelalte categorii de vârstă.

Există boli care se întâlnesc preponderent la vârstnici: boli cardio-vasculare, infirmități fizice, tulburări mentale.

Studii recente arată însă că riscul de boală sau de îngrijiri de sănătate este descris de o curbă a cărei inflecsiuni începe cu mult înainte de vârsta a treia sau a patra, cel puțin pentru o boală care implică incapacitate, iar riscul de incapacitate este descris de o curbă a cărei inflecsiune începe de la 50-59 de ani.

In ce măsură vă simțiți dependent de personalul instituției?

La această întrebare vârstnicii au răspuns într-un procent de 40% că se simt „foarte

40,0%

0.0%

dependenți" de personalul instituției, care îi îngrijește, le evaluează în mod constant starea de sănătate. Aceștia au nevoie de îngrijiri medicale zilnice, în fiecare zi le este luată tensiunea arterială, majoritatea având probleme cardiace și diabetice. Astfel că vârstnicii se află sub medicamentație și consult zilnic, ori periodic.

Starea lor de sănătate fiind precară, resimt în mod acut necesitatea personalului de îngrijire, care să le fie mereu în preajmă pentru a le solicita ajutorul în diferitele probleme.

Într-un procent de 37,5%, vârstnicii au răspuns în favoarea variantei doi, ceea ce înseamnă „destul de dependent".

În această situație se poate concluziona că vârstnicii instituționalizați sc află într-o stare de dependență ridicată față de personalul azilului, care îi are pe aceștia sub supraveghere.

Deloc dependenți au răspuns doar 2,5% dintre vârstnicii chestionați. Vârstnicii care resimt dependența mai redusă față de personalul instituției se află într-un procent de 7.5%. Aceștia au o stare de sănătate relativ bună, ceea ce înseamnă că își pot satisface în mod autonom problemele de bază, de curățenie, de igienă, etc.

La mijlocul balanței scalare, însemnând cifra cinci, au răspuns un procent de 3.8% îngrijirile de lungă durată rezidă în asistența persoanelor vârstnice persoanelor incapabile de a trăi în mod autonom și care depind de ajutorul celorlalți, astfel că persoanele instituționalizate se simt în mare măsură dependente de serviciile persoanelor specializate. Instituționlizarea este preferată pentru ca vârstnicul să poată să-și asigura nevoile, pe care singur nu ar fi putut să le întreprindă datorită incapacităților generate de vârsta înaintată.

La întrebarea legată de sentimentele trăite în cadrul instituției, vârstnicii au răspuns într-un procentaj de 33,75% , ceea ce semnifică un număr de 27 de respondenți, care consideră că instituționalizarea le produce atât sentimentul securității privind propria persoană, dar în același timp și lipsa ocupației, sau rutina efectuării acelorași activități, care le produce plictiseală.

Un număr de 20 de respondenți se simt protejați în instituție; 13 vârstnici resimt sentimentul inutilității, un număr de 12 persoane de asemeni susțin că se plictisesc, iar timpul îl percep ca trecând greu datorită lipsei unor activități care să le solicite interesul.

Un număr foarte mare de vârstnici nu mai au rude din partea cărora să primească vizite, nu ies la plimbare în afara instituției, nu fac alte activități în afara celor cotidiene: privitul la televizor, discuțiile cu celelalte persoane instituționalizate, lectura.

În afara instituției vârstnicii, ies doar cu ocazia de a merge la biserică, care este situată lângă azil, astfel că bătrânii instituționalizați merg regulat la slujbele bisericești, aceasta fiind activitatea principală realizată în afara instituției.

Îngrijirea în instituțiile specializate reprezintă deseori o sursa de anxietate pentru pacienți vârstnici, care trăiesc sentimentul dependenței, pierderea siguranței de sine, se simt marginalizați, și nestimați.

Faptul că locuiți cu mai multe persoane în aceeași cameră vă provoacă:

dispoziția spre stres disconfort buna dispoziție a+d

comunicare

Condițiile de locuit împreună cu celelalte persoane, creează în unele situații disconfort, deoarece camerele au câte cinci paturi și nu sunt din toate punctele de vedere foarte apreciate de vârstnicii care locuiesc în azil. Cu toate acestea într-un procent de 40% bătrânii răspund că locuirea cu celelalte peroane le produce o dispoziție spre comunicare. Acest fapt este recunoscut și de către specialiști și anume că persoanele vârstnice simt nevoie de comunicare mai mult decât celelalte categorii de vârstă.

Buna dispoziție ca și consecință a traiului în comun este resimțită într-un procentaj de 13.8%. Acest fapt explică mulțumirea vârstnicului de a nu simți singurătatea, de a nu se simți izolat într-un apartament, unde probabil nu ar fi primit nici o vizită și nu ar fi avut cu cine să comunice deloc.

Astfel, că în ciuda faptului că sunt instituționalizați, iar azilul este defapt considerat,, acasă", vârstnicii sunt mai mulțumiți cu traiul în comun decât să locuiască singuri si să nu aibă cu cine să interacționeze.

Traiul în comun însă produce și disconfort, deoarece vârstnicii, au personalități diferite, moduri de trai diferite, tabieturi și obiceiuri diferite, ei sunt nevoiți să se alinieze și să se tolereze unii pe alții pentru a viețui în bune condiții.

Astfel un procent de 26,2% consideră traiul în comun ca fiind un factor de disconfort, iar 18,8%, susțin că locuirea în comun le produce stres.

Interpretarea datelor

Personalul de îngrijire cu care am realizat întrevederea consideră relația cu vârstnicii instituționalizați ca fiind una strânsă și respectiv foarte strânsă, există însă așa cum am putut observa și din datele desprinse în urma prelucrării chestionarului, stări tensionate; se iscă mici conflicte pasagere între prestatori și vrâstnici, acestea de regulă cu persoanele care au relații conflictuale și cu ceilalți colegi vârstnici.

Referitor la calitatea relațiilor dintre asistați, personalul consideră drept caracteristică dominantă pentru starea conflictuală, ca fiind felul de a fi diferit al vârstnicilor din punct de vedere al gradului lor de sociabilitate, al obiceiurilor, deprinderilor, al gradului de adaptabilitate la viața de grup, sentimentul de marginalizare și frustrare.

Intervievații susțin că între asistați persistă uneori o anumită stare tensionată și datorită unor deprinderi comportamentale, care conduc la neîncredere și suspiciune. In bună măsură, răspund intervievații, stilurile de viață al persoanelor vârstnice nu își pierd caracterul lor distinct, așadar ele se păstrează și în noul stil de viață.

î: Cum puteți caracteriza relația dvs. cu persoanele asistate?

R: „…sunt foarte diferiți unul de celălalt…e și normal…personalități diferite, vieți diferite; trebuie să ne pliem după fiecare în parte pentru ai înțelege și a le rezolva măcar în mare problemele "

R:„…îi îngrijesc cu drag, ca și cum ar fi bunicii mei…sunt foarte sensibili în general și trebuie să avem grijă nu numai de bunăstarea lor fizică, dar și de cea sufletească, care adesea este foarte importantă!"

Personalul cu care a avut loc întrevederea consideră că aceste tensiuni sunt inevitabile atâta vreme cât în instituțiile de asistență socială condițiile materiale nu permit păstrarea elementelor individuale ale stilului de viață.

Pe de altă parte intervievații au putut observa că în cadrul instituției s-au legat relații foarte strânse, adevărate prietenii, ca urmare a locuirii împreună de o durată de timp foarte lungă. Vârstnicii se susțin, se sfătuiesc unii pe alții.

Există un caz în care un vârstnic foarte agreabil de către toți membrii instituției s-a sinucis, ca urmare a tristeții care îl apasă datorită faptului că fratele lui, singura rudă care îi făcea vizite, decedase.

Acest gest i-a marcat pe vârstnicii aflați în cadrul instituției, susține personalul, au observat tristețea lor foarte multe zile după aceea, ca gest de regret pentru colegul lor, care nu mai era printre ei. Acest gest de regret profund, susțin intervievați este prezent după fiecare dispariție din cadrul azilului, vârstnicii simțindu-se triști și dezolați.

Instituționalizarea implică o relație bivalentă între vârstnici, deoarece pe de o parte există o criză a relațiilor interpersonale, dar totodată, instituționalizarea presupune și o coeziune a relațiilor dintre vârstnici, astfel că există separări între vârstnici după felul lor de a fi, după modul de comportare, după temperament, după tabieturi, obiceiuri, nivel de cultură. Personalul intervievat consideră că persoanele vârstnice cu niveluri de educație asemănătoare s-au apropiat unii de alții, formând mici grupuri de discuții, care se mențin în timp. Rareori ies discuții între persoanele dintre aceleași grupuri.

Întrebați fiind de relația vârstnicilor cu rudele, familia din care provin, personalul mi-a putut furniza următoarele date: relația vârstnic-familie-rude, este una defavorabilă pentru vârstnicul instituționalizat.

Personalul a putut observa că în primele luni, respectiv un an după instituționalizarea vârstnicului, în general, acesta este vizitat mai mult, însă odată cu trecerea timpului de instituționalizare, relațiile dintre vârstnic și rudele sale se distanțează, primește din ce în ce mai rar vizite, iar cu timpul, acestea sunt făcute foarte rar.

Persoanele cu care a avut loc întrevederea susține că aceste relații distante dintre vârstnic și rudele, familia din care provine, se datorează faptului că și înainte de instituționalizare, aceste relații nu au fost apropiate, dimpotrivă în unele cazuri instituționalizarea a fost cerută ca urmare a tensiunilor, conflictelor din cadrul familiei, ori rude care îi avea pe vârstnici în îngrijire.

Î:„ Din câte ați putut observa care este relația predominantă a vârstnicilor cu familia din care provine? „

R:,, …de bine nu au cerut să fie internați, sentimente grele sunt și înainte de instituționalizare, cât și după …ideea e că nu erau liniștiți în mediul lor din motive diverse…."

R: ,,unii au așa o psihologie mai individualistă și nu concep, resping faptul că și bătrânețea face parte din viață, acești vârstnici au fost părinți care la rândul lor și-au crescut copiii, care astăzi îi reneagă…nu e ușor… "

Aceste date oferite de către personalul care îi îngrijește pe vârstnici m-i se par extrem de grăitoare pentru a ne face o imagine despre relațiile dintre vârstnic și familia, rudele sale.

La întrebarea cu privire la persoanele care vin în vizită la vârstnici, personalul răspunde că vârstnicii primesc în general vizite de la rude, nepoți, însă aceste vizite au loc rar, și foarte rar. De asemenea, intervievații precizează că foarte mulți vârstnici nu primesc vizite deloc, asta datorită faptului că nu mai au rude sau familie care să le facă vizite. Aceasta a constituit și o principală cauză a cererii lor de a fi instituționalizați.

Î. „Din cele cunoscute de dvs, care sunt persoanele care vin în vizită cel mai des?"

R: „ în general, rudele sunt cele care fac vizite bătrânilor …dar sunt foarte mulți care nu mai au pe nimeni și nu are cine să îi viziteze…de obicei internarea intervine după o perioadă lungă de singurătate, în care treptat se diminuează și capacitatea de exercitare în mod corespunzător a propriilor nevoi".

Î:,, vin rude …cunoștințe …la cei care mai au de la cine să primească vizite, că foarte mulți n-au mai primit vizite de ani buni…. "

Din analiza acestor răspunsuri și a altora asemănătoare, putem constata cu tristețe faptul că vârstnicii sunt „uitați" în cadrul instituției.

Odată instituționalizați, rudele ori familia îi consideră în siguranță, știu că în cadrul instituției nevoile lor sunt satisfăcute mai mult decât poate erau satisfăcute în cadrul familiei, știu că starea lor de sănătate este ținută sub control, așadar nu mai simt nici măcar obligația morală de a susține măcar psihic vârstnicul, care are foarte multă nevoie în unele momente mai vulnerabile de sprijin moral din partea apropiaților, mai mult decât le poate oferi specialistul din cadrul instituției.

R:.,…facem ce putem, însă e clar că simt nevoia să știe ce se întâmplă și cu viața lor rămasă dincolo de porțile instituției… mulți dintre ei nu ies în afara instituției, nu comunică cu persoane din exterior și îi vedem cum simt nevoia să vadă pe cineva cunoscut că vin să îi caute, să vorbească cu ei… "

R:,,… sunt într-o continuă așteptare…mulți deja nu mai așteaptă și asta e și mai greu pentru ei… "

Lipsa vizitelor sau frecvența redusă a acestora, le generează vârstnicilor sentimente apăsătoare, precum marginalizare și frustrare.

Aceste date privind lipsa vizitelor se pot corela cu anumite întrebări din cadrul chestionarului din care reiese în mod elocvent ideea că foarte mulți vârstnici nu au din partea cui să mai primească vizite, fie că sunt văduvi/e, fie că sunt divorțați de foarte mult timp, iar legăturile cu fostul partener/ă de viață s-au ruinat, ori au rămas conflictuale, dar și faptului că mulți dintre vârstnici nu sunt căsătoriți.

Neavând descendenți probabilitatea ca ei să primească vizite este cu atât mai mică comparativ cu persoanele vârstnice care sunt instituționalizați și au copii.

Concluzionând răspunsurile la această întrebare se poate conchide că legătura vârstnicului cu rudele sale este sporadică, ei primind vizite rar. Aceste date sunt consolidate și prin răspunsurile vârstnicilor chestionați, care răspund că primesc vizite „ rar" și „foarte rar".

Referitor la sentimentele pe care vârstnicii le trăiesc ca urmare a faptului că sunt instituționalizați, persoanele cu care am avut întrevederea clasifică pe un prim plan sentimentul tristeții, monotoniei, frustrării, așteptării, urmat de sentimente de marginalizare și izolare. Aceste sentimente deloc favorabile menținerii unei stări mentale bune, provoacă depresie. Depresia susțin asistenții sociali este trăită cu precădere de către vârstnicii instituționalizați.

R: „ adesea îi vedem triști, nu mai vorbesc cu nimeni, preferă să doarmă, parcă să uite de tristețea lor …stările îi caracterizează pe toți, numai că pică în aceste sentimente pe rând… și la toți le vine rândul…dar trece… se,, ridică" și… iar ,,cad" după o perioadă…tot ce putem face este să încercăm să îi scoatem din aceste stări apăsătoare de nemulțumire "

Din informațiile desprinse se constată că perioadele de mulțumire și de liniște sufletească ale vârstnicilor alternează cu cele de nemulțumire și de gânduri tulburi care le întristează zilele.

Datorită faptului că persoanele vârstnice nu realizează alte activități în afara celor cotidiene, se instalează stări de plictiseală și monotonie.

R. ,, pentru ei, zilele par toate la fel, nimic nou…fac aceleași lucruri pe care le fac în fiecare zi, au același program…sunt și care ies din cadrul instituției…și efectele acestei activități sunt vizibile asupra vitalității lor "

La polul opus, avem răspunsuri din partea personalului care consideră că deși apar sentimente apăsătoare și stări depresive câteodată, vârstnicii sunt mulțumiți că au optat pentru această variantă, a instituționalizării, deoarece, în mediul de dinaintea instituționalizării, fie familie, fie rudele la care locuiau, vârstnicii nu erau liniștiți, fie că aveau conflicte cu persoanele cu care locuiau, fie că locuind singuri, se simțeau izolați și singuri.

Se poate observa, deci că sentimentele pe care vârstnicii le trăiesc în cadrul instituției sunt duale, pe de o parte sunt nemulțumiți că nu au șansa de a trăi într-un mediu familial liniștit, dar pe de altă parte se gândesc că această opțiune a instituționalizării, le oferă mai multe posibilități în ceea ce privește îngrijirea sănătății, a alimentației; așadar vârstnicii conștientizează avantajele instituționalizării.

R,,… aici sunt mulțumiți de îngrijirea pe care le-o acordăm… "

La întrebarea cu privire la aspectele care îi nemulțumește pe vârstnici, personalul intevievat consideră că nemulțumirea vârstnicilor posedă mai multe cauze, ce țin atât de

Sub mai multe aspecte, instituționalizarea implică în mod cert trăirea sentimentelor de regret a vârstnicilor, care au diferite cauze.

R: …să vedeți ce triști sunt de sărbători cei care nu primesc vizite…te uiți în ochii, lor înlăcrimați, bucuroși pentru fericirea celui care primește o vizită"

R:„ sentimentul că cei din afară i-au uitat îi doare cel mai tare probabil din câte vedem noi, mai mult decât orice altceva "

R: „uneori uită să vină și de sărbători, Paști, Crăciun, nu mai zic de ziua de naștere , care e uitată complet… "

În linii mari îi nemulțumește singurătatea pe care o trăiesc din cauza lipsei vizitelor copiilor, nepoților, rudelor și persoanelor pe care le cunosc și nu îi vizitează. Deși au cu cine să comunice, ei resimt nevoia de a știi vești și dincolo de gardul azilului, de a vorbi cu rudele lor, care de cele mai multe ori fac vizite rar și foarte rar, uitând parcă de existența bătrânilor. Adesea rudele vârstnicului se mulțumesc în privința vârstnicilor, știind că au toate cele necesare traiului și neglijează dorința bătrânilor de a veni mai des să îl viziteze.

La întrebarea cu privire la cum percep vârstnicii instituționalizarea și dacă trăiesc sentimentul marginalizării, personalul cu care am avut întrevederea consideră că vârstnicii nu se simt atât de izolați de restul societății, cum se simt marginalizați de membrii familiei, rudele sau cunoscuții.

Avem răspunsuri ale persoanelor intervievate prin care putem observa că vârstnicii nu sunt „complet uitați de lume", această afirmație fiind susținută de vizitele pe care le fac anumite asociații de binefacere, organizații non guvernamentale, care organizează spectacole de muzică populară în cadrul instituției. De asemenea, avem răspunsuri conform cărora primăria organizează pentru bătrânii din azil, de sărbători, serate cu muzică populară, bătrânii primesc pachete cu diverse bunuri de consum, ori îmbrăcăminte.

Aceste gesturi făcute pentru bătrânii instituționalizați îi bucură foarte mult, reprezentând o pată de culoare diferită de activitățile pe care ei le întreprind în mod zilnic. Așadar vârstnicii apreciază fiecare gest care vine din afara instituției, pentru binele lor, pentru confortul lor spiritual.

Alte răspunsuri primite de la persoanele intervievate, au fost acelea conform cărora preotul parohiei de care aparține azilul de bătrâni, vine în toate cele patru posturi de peste an pentru a mărturisii și a împărtășii bătrânii care nu se pot deplasa până la biserică. De asemenea vine de fiecare dată când este solicitat de către unul dintre personalul instituției pentru a vorbi sau a se spovedi o persoană vârstnică care este mai bolnavă și care dorește ca înainte de deces să își ușureze sufletul prin taina spovedaniei.

Din răspunsurile oferite de personalul intervievat se poate observa faptul că vârstnicii sunt mulțumiți de acțiunile de binefacere făcute pentru ei, iar marginalizarea o resimt mai ales din lipsa sau frecvența rară a vizitelor făcute de familiile, rudele lor.

Întrebând personalul despre activitățile pe care le observă că le întreprind cel mai adesea vârstnicii, se constată că instituționalizarea restrânge aria activităților unei persoane, în cadrul instituției, vârstnicii cel mai adesea privesc la televizor, iarna ies în camera de zi, vorbesc; femeile încearcă să își creeze un colțișor al lor personalizat cu fotografii, cu obiecte dragi, care au semnificație pentru ele, le ordonează, fac curățenie în limita posibilităților, își aranjează hainele, acordă ajutor la bucătărie.

Timpul și-1 umplu cu privitul la televizor, având emisiuni preferate, se strâng mai multe persoane și se uită cu mare interes, apoi comentează cele privite.

în anotimpul călduros, relatează persoanele intervievate, vârstnicii ies pe canapelele din curtea instituției, privesc oamenii care trec, stau la aer, vorbesc, citesc.

R: ,, vorbesc unii cu alții, bărbații se joacă table, șah…fac în așa fel încât timpul să treacă mai repede… "

R:,, femeile citesc reviste, cărți, deschid tot felul de subiecte, le dezbat., se mai contrazic… ajută și la bucătărie, la curățenie "

În afara instituției, vârstnicii ies cel mai adesea la biserică duminica sau în alte sărbători; biserica fiind foarte aproape de curtea azilului, vârstnicii se pot deplasa cu ușurință pentru a participa la slujbele bisericești. Această activitate, relatează personalul instituției este realizată cu o frecvență constantă de către vârstnici, duminica fiind ziua în care cei mai mulți vârstnici ies în afara spațiului instituției. Alți vârstnici și-au creat obiceiul ca duminica după slujbă și după masa de prânz, să se odihnească câteva ore, după care să iasă la plimbare în parcul orașului, acest lucru se întâmplă mai mult vara și primăvara și mai rar iarna.

Din informațiile oferite se poate spune că vârstnicii își formează grupuri de câte patru cinci și ies la plimbare, însă există și persoane care nu merg la biserică, nu ies nici în parc, și preferă să stea în curtea azilului deși sunt capabile fizic de a face o plimbare fără fi supravegheați.

Aceste date ale personalului cu care a avut loc întrevederea sunt susținute și de

răspunsurile vârstnicilor date în urma aplicării chestionarului, astfel că întrebați fiind de

activitățile pe care ei le realizează în afara instituției, un număr foarte mare de bătrâni au

răspuns că nu realizează nici o activitate în afara azilului.

Personalul cu care a vrut loc întrevederea susțin că în cadrul instituției există cazuri în care

vârstnicii au fost profesori, astfel că aceștia ies de flecare dată când au ocazie la teatru sau la

spectacole. Acestea sunt niște persoane foarte bine instruite și adesea lecturează cărți, ziare, au abonamente la anumite reviste. Personalul spune că obiceiurile, activitățile vârstnicilor sunt menținute din viața de dinaintea instituționalizării.

În ce măsură considerați că puteți satisface necesitățile persoanelor asistate? La această întrebare, personalul intervievat consideră că nevoile vârstnicilor sunt satisfăcute în mare măsură. Vârstnicii au nevoie de tratamente zilnice, susține personalul, sunt persoane la care tratamentul medicamentos trebuie administrat la ore fixe, astfel că există o mare grijă pentru aceste aspecte legate de sănătatea vârstnicilor instituționalizați.

Mâncarea pentru vârstnici este preparată în condiții de bună calitate, cu produse proaspete, se face mâncare specială pentru persoanele care trebuie să țină regim.

De asemenea pentru diabetici, mâncarea este făcută separat, din produse care trebuiesc consumate de către diabetici, este cântărită, iar pentru persoanele cu insulină aceasta este administrată la cu regularitate. Personalul menționează că în cadrul instituției sunt vârstnici care au nevoie de dializă și sunt însoțiți la spitalul municipal cu salvarea azilului, așadar cazurile de urgență au prioritate și nu a existat niciodată întârzieri ale orelor de tratament, sau a orei meselor.

Referitor la igiena persoanelor vârstnice instituționalizate, personalul oferă informații despre existența unor reguli ce simt respectate cu strictețe cu privire la schimbarea lenjeriei, existența prosoapelor curate, a săpunului, și a tuturor utilităților necesare. Există mașini de spălat, astfel rufele vârstnicilor sunt spălate și călcate.

De asemenea există camere de rezervă pentru cazurile de speciale, astfel ca bătrânii să fie protejați de transmiterea anumitor viruși gripali, care adesea le creează probleme mai ales la schimbarea anotimpului, până ce organismul se obișnuiește cu noul sezon.

R:,,…sunt mulțumiți de îngrijirea pe care le-o acordăm în fiecare zi, servesc mâncare caldă desert…sunt persoane angajate ale azilului, femei de serviciu care mătură mereu, spală pe jos, dezinfectează, l-i se face curățenie în camere… au băi curate… au motive să se simtă bine tratați"

R: ,, au avut loc renovări ..și sunt niște condiții exemplare acum..sunt foarte mulțumiți din aceste puncte de vedere …cel puțin așa ne spun nouă când discutăm cu ei"

Personalul cu care a avut loc întrevederea poate conchide că nevoile de natură materială sunt satisfăcute maximal, iar vârstnicii se simt mulțumiți de acest fapt, rămân însă de rezolvat anumite probleme ce țin mai degrabă de natura internă, a sufletului. Nevoile sufletești sunt și ele la fel de importante ca și cele materiale, astfel că deși vârstnicii au toate au cele necesare traiului, însă resimt nevoia de afecțiune, de apropiere, de căldură. Pentru o mare parte din vârstnici, colegii de cameră și personalul constituie adevărate puncte de sprijin moral, la care are apelează adesea când există vreo problemă.

Aceste date sunt confirmate atât de personalul de îngrijire, care susține că încearcă pe cât posibil să satisfacă și aceste nevoi ce țin de sufletul vârstnicului, cât și de vârstnicii chestionați care apreciază relația cu personalul ca fiind în mare măsură bună, și chiar foarte bună.

R:„ pe lângă nevoile materiale, încercăm să îi facem să se simtă bine, să se simtă în siguranță din toate punctele de vedere… "

Din informațiile oferite de către intervievați se poate extrage concluzia că personalul încearcă să mulțumească vârstnicii prin menținerea unui climat călduros, prin deschiderea către ei, prin oferirea de informații necesare ori de câte ori este cazul, însă personalul nu poate substitui afecțiunea familiei, de care vârstnicii au foarte mare nevoie.

Pentru o mai bună satisfacere a nevoilor vârstnicilor din cadrul instituției, personalul intervievat propune o colaborare mai bună cu familia vârstnicului din care provine, pentru a sensibiliza rudele acestuia în realizarea unui demers cooperant între instituție și familie, ori rude..

Î.,, în linii mari, aspectele de natură materială sunt suficiente…se poate și mai bine , însă, dar cele mai mult ne-am fi dorit o mai bună colaborarea între noi și familiile vârstnicilor, bineînțeles pentru cazurile în care aceștia mai au familie, ori rude…acest lucru ar fi de preferat atât pentru noi, și nemăsurat de mult ar însemna asta pentru ei"

In urma datelor obținute prin întrevederile cu personalul, se poate susține că este realmente de necontestat nevoia vârstnicilor de a fi mult mai mult apreciați ca și persoane atât de către colegii cu care locuiesc, cât și de familie. Adeseori, vârstnicii trăiesc angoase datorită scăderii respectului față de sine. Personalul intervievat spune că ar fi de preferat realizarea mai multor activități în cadrul instituției, care să îi bine dispună pe vârstnici, care să îi scoată din starea generală de plictiseală, monotonie, rutină.

Î:,, le-ar prinde bine să se organizeze cu ajutorul primăriei niște ieșiri, oriunde, să le mai diversificăm acțiunile…să îi scoatem la iarbă verde…pe de altă parte este și dificil, datorită sănătății lor care nu suportă o solicitare crescută… "

Personalul susține necesitatea vârstnicilor de a ieși din starea de apatie, considerând că acțiunile caritabile susținute de primăria locală ar trebuie să fie mai dese, acest fapt i-ar face pe vârstnici să se simtă mai mulțumiți de condițiile de viață ale instituționalizării.

În urma întrevederilor se poate afirma că personalul instituției consideră mai multe elemente ca fiind importante pentru o mai bună satisfacere a nevoilor vârstnicilor, ce țin de dotarea materială a instituției, de atmosfera sau climatul afectiv și cel relațional din interiorul instituției, dar și relațiile dintre instituție și societate, biserică, familie, etc

Toate aceste elemente au o influență esențială asupra stării de sănătate mintală, motiv pentru care problema persoanelor instituționalizate trebuie ajustată cu ajutorul mai multor componente ale societății: integrare, participate, acțiune, implicare.

3 ANALIZA SWOT A PROTECTIEI SOCIALE IN ROMANIA

4 CONCLUZII

Din datele obținute în urma analizei răspunsurilor vârstnicilor și a interpretării interviurilor, se pot trage câteva concluzii cu privire efectele instituționalizării asupra persoanelor asistate:

Instituționalizarea persoanei vârstnice se realizează în urma unei anchete care evaluează starea de sănătate, condițiile de locuit a persoanelor, climatul familial în care vârstnicul trăiește, pe de altă parte membrii comisiei care realizează ancheta realizează o investigare a posibilităților de menținere a vârstnicului în sânul familiei, aceasta fiind opțiunea ce mai preferabilă, însă datorită multiplelor cazuri în care vârstnicul are nevoie de sprijin, se optează pentru internarea pe termen nelimitat.

Acest fapt, al internării definitive, se poate spune că are efecte asupra vieții psihice a vârstnicului, deoarece acesta trebuie să se acomodeze cu „noua viață", trebuie să se adapteze noilor solicitări a traiului în comun cu mai multe persoane, care adesea poate crea stări de disconfort atât fizic, cât și psihic.

Ca urmare a acestor stări, se pot ivi mici tensiuni, conflicte între vârstnici, care să aibă efecte negative asupra vârstnicului.

În urma studiului realizat se poate spune că instituționalizarea produce sentimente similare pentru aproape toții vârstnicii, aceste sentimente sunt: de neglijență din partea familiei sau a rudelor, de tristețe, de monotonie, de inutilitate. Sentimentul inutilității este resimțit în mod accentuat datorită vieții sociale active pe care vârstnicii au avut-o înainte de pensionare.

Dependența este o altă consecință a instituționalizări. Această stare este compensată de siguranța vârstnicilor că pot apela la cineva, indiferent de oră. Li se acordă tratament la timp, masă, fapt ce le limitează din responsabilitățile, pe care le-ar fi resimțit dacă ar fi rămas neinstituționalizați.

Se poate afirma că instituționalizarea este privită de către vârstnici ca o ultimă opțiune în vederea rezolvării problemelor lor: de locuit, de sănătate, astfel că vârstnicii conștientizează avantajele pe care le au în urma instituționalizării.

Așa cum au răspuns și la întrebările puse în chestionar, ei afirmă că venirea în cadrul instituției, le oferă mai multe posibilități, printre care cea mai importantă ar fi faptul că sunt mai bine îngrijiți, li se supraveghează constant starea de sănătate, au asigurată hrana și medicamentația, au cu cine să comunice, nevoi care acasă ar fi rămas adesea nesoluționate.

Datorită perioadei mari de locuire a vârstnicilor în cadrul instituției, relațiile cu personalul s-au consolidat treptat, având contacte zi de zi, relațiile s-au apropiat, vârstnicii instituționalizați considerând relația cu personalul ca fiind una strânsă și foarte strânsă.

Referitor la relațiile pe care vârstnicii le au cu exteriorul, se poate afirma că acestea sunt deosebit de strânse cu Biserica. Ca activitate principală pe care vârstnicii o realizează în afara azilului este participarea la slujbele bisericești. Majoritatea vârstnicilor merg la biserică, având o relație apropiată cu preotul paroh, care îi vizitează, îi ajută cu sfaturi, le vorbește.

O altă instituție care se implică în reducerea riscului vârstnicilor de a fi excluși social, este primăria, care oferă în cadrul azilului spectacole de sărbători, pentru a binedispune vârstnicii, de semeni se acordă bilete gratuite la spectacole de teatru pentru a le acorda șansa de a ieși din cadrul instituției și pentru ca viața lor să aibă un continuum social, dincolo de porțile azilului. Cu toate acestea o mare parte din bătrânii internați nu ies în afara instituției.

Dacă facem referință la rolul pe care familia îl exercită în menținerea bunăstării psihice a vârstnicului, se poate concluziona că aceasta ar putea juca un rol important, însă în cele mai multe cazuri nu o face. Adesea vârstnicii trăiesc sentimente de regret pentru viața familială pe care au trăit-o, aducându-și tot felul de reproșuri. Bătrânii se simt excluși și marginalizați de către rude, care le fac vizite destul de rar. Există în cadrul instituției și persoane care nu primesc vizite, nemaiavând pe nimeni.

Din datele desprinse în urma studiului individual realizat, dar și în urma documentării asupra altor studii privitoare la instituționalizarea persoanelor vârstnice, pot spune că aceasta nu poate fi considerată nici un fapt extrem de pozitiv, însă nici ca unul negativ. Balanța dintre beneficiile obținute în urma internării și minusurile implicate, tinde să fie după părerea mea în favoarea instituționalizării, deoarece, vârstnicii au nevoie de sprijin, de satisfacerea anumitor nevoi, care în mod autonom nu au și le pot satisface; pe de altă parte vârstnicii se simt inutili datorită faptului că realizează anumite activități pe care le desfășoară în fiecare zi, se instalându-se astfel o stare de monotonie.

O bună parte din vârstnicii instituției nu ies din cadrul acesteia, fapt ce le provoacă o scădere a imaginii de sine și o degradare a imaginii propriei personalități. Este de remarcat faptul că vârstnicii instituționalizați conștientizează în bună parte deficiențele legate de relațiile cu propria familie, ori cu rudele și consideră că instituționalizați fiind, sunt mult mai în siguranță, decât dacă ar fi rămas în cadrul familiilor lor. Cei care nu au nici un suport familial, de asemenea se simt mai mulțumiți în acest cadru , cu toate minusurile pe care le implică traiul în comun.

Acestea date fiind analizate, pot spune că instituționalizarea produce efecte asupra vieții psihice a vârstnicului, însă dacă nu ar fi fost instituționalizați, vârstnicii ar fi avut de suferit pe mai multe planuri, decât cel psihic. În instituție perioadele de bunăstare psihică alternează cu cele de tensiune, așa cum susține și personalul cu care au avut loc întrevederile.

Vârstnicii au posibilitatea să discute unii cu alții, să discute cu personalul, să fie înțeleși și să li se acorde sprijinul, pe câtă vreme în căminul lor, ori nu aveau cu cine să vorbească deloc, trăind singuri, rămași fără rude, fără apropiați și fără nici un fel de sprijin, fie locuiau în condiții nefavorabile atât materiale, cât și de natură relațională: abuz verbal sau emoțional, neglijare pasivă sau activă. Trăind astfel se situații de viață, vârstnicul se simte mulțumit de viața instituționalizată, concluzie susținută și de numărul mare al vârstnicilor care nu și-ar dori să părăsească instituția.

Concluzionând, pot spune că în cadrul instituției luate drept studiu se asigură îngrijire maximum posibilă și siguranță; se ofere condiții de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea și demnitatea persoanelor; se permite menținerea sau ameliorarea capacităților fizice și intelectuale ale vârstnicilor; se stimulează participarea la viața socială; se asigură supravegherea și îngrijirea medicală corespunzătoare.

Soluții propuse în vederea creșterii gradului de satisfacție a persoanelor instituționalizate.

Cum în toate aspectele vieții cotidiene întâlnim atât avantaje, cât și dezavantaje, și acest proces al instituționalizării aduce totodată beneficii și dezavantaje.

În urma cercetării realizate se impun câteva concluzii. Este necesar ca pentru funcționarea noului sistem național al asistenței sociale în bugetele locale să se prevadă mai multe fonduri, care printr-o organizare punctuală și rațională să soluționeze situația cazurilor în care vârstnicii sunt puși în pericol.

În acest context, se impune reconsiderarea rolului și a importanței tradiționale a comunității în rezolvarea problemelor sociale în general, care are în vedere abdicarea de la principiul birocratic și trecerea la aplicarea inițiativelor locale prin instituirea unor noi forme de responsabilizare care să susțină persoanele vârstnice.

Responsabilizarea autorităților pe plan local contribuie la posibilitatea încheierii de

contracte cu organizațiile non guvernamentale care pot oferi servicii comunitare în condiții spectele pragmatice ale conviețuirii în comun, cât și de trăirile interioare subiective ale fiecărui vârstnic.

Sunt situații în care nemulțumirea vârstnicilor este exprimată față ce condițiile de locuit, într-o cameră fiind cinci paturi, locuiesc câte cinci persoane, care au tabieturi, moduri de trai diferite, orele de somn și de trezire dimineața sunt diferite, astfel apar neînțelegeri legate de administrarea camerei.

Î: Ce anume credeți că îi nemulțumește?

R:„ unii adorm mai târziu și sting lumina mai târziu, în timp ce alții vor să doarmă și îi deranjează lumina…apar neînțelegeri…sau alte situații…dimineața unii vârstnici se trezesc foarte devreme, dar nu toți sunt la fel, dimpotrivă unii dorm mai mult, cei care se trezesc aprind lumina, mai citesc, mai fac curat, mai scapă lucruri și îi deranjează pe colegii de cameră".

Persoanele intervievate, consideră aceste probleme ca fiind valabile pentru aproximativ toate camerele, deși așezarea în camere este realizată preferențial, după coeziunea și gradul de înțelegere al vârstnicilor. Având în vedere răspunsurile acordate de către personalul de îngrijire și răspunsurile acordate de către vârstnici în urma aplicării chestionarelor, se poate observa o coerență în ceea ce privește „nemulțumirile vârstnicilor" în cadrul instituției în care locuiesc.

Pe lângă aspecte legate de mediul instituționalizat, persoanele vârstnice au nemulțumiri în ceea ce privește modul de organizare familial, astfel, susțin intervievații, vârstnicii necăsătoriți trăiesc adesea sentimente de regret pentru faptul că nu s-au căsătorit, recăsătorit, pentru faptul că nu au făcut copii la tinerețe, considerând că au o vină pentru „ceea ce li se întâmplă" acum.

Din discuțiile avute cu personalul instituției, am putut desprinde ideea că vârstnicii vorbesc adesea între ei, despre viețile pe care le-au dus, iar câteodată aceste discuții au loc și între vârstnici și personalul care îi îngrijește, astfel că personalul poate observa mai bine starea de regret a bătrânilor, datorată faptului că la tinerețe nu și-au organizat altfel viața.

Vârstnicii sunt împărțiți din punctul de vedere al sentimentelor pe care le trăiesc, după reproșurile pe care și le fac singuri, astfel că o parte regretă că nu au făcut copii, o parte regretă că nu le-au dat o educație corespunzătoare și că nu au le-au oferit un climat favorabil dezvoltării personalității, considerând că aceștia acum îi tratează cu răceală tocmai datorită faptului că nu au fost mulțumiți de viața familială; pe de altă parte sunt cazuri în care persoanele văduve nerecăsătorite după decesul soțului, soției, consideră că dacă ar fi făcut acest lucru, viața lor ar fi luat o altă întorsătură și ar mai fi avut nevoie de a cere instituționalizarea avantajoase și de calitate, care practic compensează sprijinul acordat de Guvern persoanelor vârstnice aflate în dificultate, imprimând totodată comunității un plus de umanitate, iar membrilor ei șansa de integrare în societate și dreptul la o existență decentă și demnă.

Investirea administrației publice locale în organizarea și administrarea serviciilor comunitare în sprijinul vârstnicilor, reprezintă un stadiu de evaluare a parteneriatului local pe orizontală și consolidarea lui pe încredere, participare efectivă și cooperarea cât mai diversificate, în acest fel se realizează creșterea gradului de integrare și participare socială a persoanelor vârstnice marginalizate. De asemenea această categorie a populației, are nevoie de asigurarea unui flux de servicii și informații pe care la care poate apela rapid în cazuri de urgență.

Accesul la serviciile comunitare trebuie soluționat fără discriminare prin asigurarea unei informări publice intense, prin transparență totală din partea serviciilor sociale adresate vârstnicilor, dar și prin educare publicului vârstnic pentru a solicita dacă este nevoie, să beneficieze de aceste servicii.

Managerii instituțiilor ar trebui să nu scape din vedere posibilitatea schimbării politicii în instituție, astfel încât să faciliteze implicarea activă a familiei în ocrotirea și menținerea legăturilor cu vârstnicul instituționalizat.

Organizarea programelor de servicii comunitare de către administrația publică locală, în colaborarea cu societatea civilă, realizează un liant în asigurarea de alternative la instituționalizarea celor în nevoie.

Fără îndoială că schimbarea de mentalitate și dobândirea unui minim de cunoștințe în cultura socială nu pot fi realizate în mod rapid de către membrii societății. în acest scop ar fi de preferat ca fiecare primărie să adopte un mecanism local, susținut de un compartiment tehnic de specialiști în asistența socială care să valideze măsurile stabilite de consiliul local, să asigure cercetarea socială, să evalueze programele de îngrijire la domiciliu aflate în derulare și practic să asigure coordonarea asistenței sociale la nivelul unității administativ-teritoriale.

În acest mod, consider că se poate răspunde eficient la soluționarea problemelor vârstnicilor existente pe plan național, regional, local, consiliile locale implicându-se astfel direct în asumarea unor responsabilități publice.

La această acțiune este recomandabil să fie antrenate și organizațiile non guvernamentale, care pot beneficia de sprijin financiar, fapt pentru care este necesar să-și demonstreze utilitatea și eficiența acțiunilor desfășurate.

Aceasta necesită orientare și dinamism pentru adaptarea permanentă la cerințele vârstnicilor aflați adesea în diverse dificultăți.

5 BIBLIOGRAFIE

Antohi, Sorin, Civitas imaginalis. Istorie și utopie în cultura română, Ed.Litera, București, 1994, p.211

Antohi, Sorin, Civitas imginalis; Istorie și utopie în cultura romana, Ed. Litera, București, 1994

Biberei, Ion, Viata și moartea în evoluția universului, Ed. Enciclopedica Română, București, 1971.

Cockerham, William, C. This Aging Society, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey 07632, 1991.

Cockerham, William, C.,This Aging Society, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 1991.

Eliade, Mircea, Jurnal, vol. II, Ed.Humanitas, București, 1993

Filipescu, Ioan, Tratat de dreptul familiei, Ed. All, București, 1993.

Gelfand, Donald, E., The Aging Network Programs and Services, Second Edition, New York, 1980.

Marchall, Hary, Social Work with Old People, Second Edition, 1990.

Marinescu, Gh. Etudes sur le mecanisme histo-biochimique de la vicllesse et du rageunissement, în „Buletin de la Societe Roumaine, de neurologie, Psihiatrie, Psychologie et Endocrinologie, XIV nr.4. 1933, p.62, p.88

Miftode, Vasile, Curs de metodologie sociologica, Tehnici de culegere a datelor, f.e., Iași, 1979-1980.

Miftode, Vasile, Curs de metodologie sociologică, f.e., Iași, 1979-1980.

Miftode, Vasile, Introducere în metoda investigației sociologice, Ed. Junimea, Iași, 1982, p.160

Miftode, Vasile, Introducere în metodologia investigației sociologice, Ed,.Junimea, Iași, 1979-1980

Miftode, Vasile, Tehnici de culegere a datelor, f.e., Iași, 1979-1980

National Academy Press, Health în an Older Society, Washington D.C.,1985

Note de curs

Rotariu, Traian, Curs de metode și tehnici de cercetare sociologică, Universitatea Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie-Filosofie, 1991.

Rotariu, Traian, Curs de metode și tehnici de cercetare sociologica, Ed. a II-a, Cluj-Napoca,1991.

Trebici, Vladimir, Demografia orașelor României, București, 1977.

Vlăsceanu, Lazăr, Metodologia cercetării sociologice, Ed.Stiintifica și Enciclopedica, București, 1986.

ANEXE

ANEXA1

Ghid de interviu

1. Cum puteți caracteriza relația dvs. cu persoanele asistate?

2. Care sunt activitățile pe care vârstnicii le întreprind cel mai adesea, în timpul lor?

3. Din câte ați putut observa care este relația predominantă a vârstnicilor cu familia din care provine?

4. Din cele cunoscute de dvs, care sunt persoanele care vin în vizită cel mai des?

5. Din discuțiile cu persoanele vârstnice, care considerați că sunt sentimentele pe care le trăiesc datorită instituționalizării?

6. Persoanele vârstnice credeți că se simt marginalizate de restul societății?

7. Cum apreciați dvs relația dintre asistați?

8. Discutând cu vârstnicii considerați că sunt mulțumiți de viața pe care o petrec în instituție?

9. Ce anume credeți că îi mulțumește la viața de aici ?

10. Ce anume credeți că îi nemulțumește?

11. În ce măsură considerați că puteți satisface necesitățile persoanelor asistate?

12. Ce măsuri considerați că trebuie luate pentru o mai bună satisfacere a nevoilor vârstnicilor?

Anexa 2.

Chestionar

Tema: Efectele instituționalizării asupra vârstnicilor.

Secțiunea A: Identificare

Al. Ce vârstă aveți?

între 50-59 1

între 60-65 2

între 66-69 3

intre 70- 79 4

peste 80 5

A2. Sexul:

masculin 1

feminin 2

A3. Starea civilă:

căsătorit/ă 1

necasatorit/ă 2

divorțat/ă 3

văduv/ă 4

A4. Care este sursa veniturilor dumneavoastră?

Secțiunea B: Efectele instituțonalizării asupra vieții psihice.

Bl. De cât timp locuiți în această instituție?

câteva luni 1

între l-3ani 2

între 3-5ani 3

de peste 5 ani 4

B2. Ați mai beneficiat de alte servicii sociale înainte de a opta pentru instituționalizare?

centre de zi 1

servicii de îngrijire la domiciliu 2

nu am beneficiat 3

B3. Cum caracterizați starea dumneavoastră de sănătate?

foarte bună 1

bună 2

proastă 3

foarte proastă 4

B4. Care este afecțiunea de care suferiți?

B5. în ce măsură vă simțiți dependent de personalul instituției?( pe o scală de la 1 la 10)

B6. în instituție, cel mai adesea aveți sentimente ( puteți alege mai multe variante):

de protecție 1

de securitate 2

de plictiseală 3

de inutilitate 5

altele 6

B7. Faptul că locuiți cu mai multe persoane în aceeași cameră vă provoacă:

dispoziția spre comunicare 1

stres 2

disconfort 3

bună dispoziție 4

altele 5

B8. Ați avut conflicte cu colegii de cameră?

un conflict 1

mai multe conflicte 2

nu am avut nici un conflict 3

B9. Credeți că persoanele cu care relaționați cel mai des vă apreciază așa cum meritați?

da, întotdeauna 1

nu 2

câteodată 3

B10. Cu personalul instituției discutați:

Bl 1. Care este relația cu personalul instituției?

foarte strânsă

strânsă

slabă

d) deseori conflictuală 4

Secțiunea C. Efectele instituționalizării asupra vieții sociale a persoanei vârstnice

CI. Cu ce activități vă ocupați timpul?(pot fi menționate mai multe răspunsuri)

plimbări 1

lectură 2

discutații cu celelalte persoane 3

vizionarea programelor tv 4

alte activități 5

C2. în cadrul instituției vă implicați în următoarele activități (pot fi menționate mai multe răspunsuri):

întreținerea grădinii 1

ajutor la bucătărie 2

curățenie 3

nu mă implic 4

C3. Care sunt activitățile pe care le faceți în afara instituției?(pot fi menționate mai multe răspunsuri)

mergeți la plimbare în oraș 1

mergeți la spectacole 2

mergeți la teatru 3

mergeți la biserică 4

mergeți în vizită la cunoștințe 5

1

nu realizez nici o activitate ăn afra instituției 6

C4. De câte ori ieșiți la plimbare în afara instituției pe săptămână?

în fiecare zi 1

o zi-două/săpt. ……………………………………………….2

două-trei zile/săpt 3

nu ies săptămânal 4

C5. Vă simțiți marginalizat/ă?

deseori 1

câteodată 2

foarte rar 3

niciodată 4

C6. Venind în această instituție aveți posibilitatea (pot fi menționate mai multe răspunsuri)

să fiți mai bine îngrijiți 1

să vi se supravegheze în mod constant starea de sănătate 2

să aveți cu cine să comunicați 3

să fiți în siguranță din toate punctele de vedere 4

CI. Sunteți mulțumit de viața pe care o petreceți în instituție?

foarte mulțumit/ă 1

mulțumit/ă 2

foarte puțin mulțumit/ă 3

nemulțumit/ă 4

foarte nemulțumit/ă 5

C8. Considerați că nevoile dvs în această instituție sunt satisfăcute?

foarte mult 1

mult 2

puțin 3

foarte puțin 4

deloc 5

C9. Dacă ați avea posibilitatea să plecați din această instituție ați pleca?

da 1

nu 2

nu știu 3

Secțiunea D:Efectele instituționalizării asupra relațiilor familiale ale vârstnicilor.

Dl. Aveți familie, rude, care să vă viziteze?

a) da 1 (se trece la întrebarea4) b) nu 2(se trece la întrebarea 2)

D2. Comunicați cu cunoștințele prin telefon?

da 1

nu 2

D3. Cât de des primiți vizite?

foarte des 1

des 2

rar 3

niciodată 4

D4. De către cine sunteți vizitat?(/?or fi menționate mai multe răspunsuri)

de copii 1

de foștii vecini 2

de nepoți 3

de rude 4

altcineva 5

D5. De când vă aflați aici relațiile cu rudele au suferit transformări:

pozitive 1

negative, s-au deteriorat 2

nu am observat nici o modificare 3

D6. Care este persoana de care vă simțiți cel mai apropiat/ă?

coleg/ă de cameră 1

personalul instituției 2

copii 3

rudele 4

altă persoană 5