Efectele Globalizarii Asupra Sistemelor de Protectie Sociala

„History is a record of change”

…Istoria este un registru al schimbării

Zbignew Brzenzinski

Argument

Tema pe care am ales să o pun în discuție, Efectele globalizării asupra sistemelor de protecție socială, este centrată pe descrierea fenomenului de globalizare și a dimensiunilor acesteia, precum și pe evidențierea trăsăturilor specifice ale sistemelor de protecție socială din diferite state. Globalizarea este un fenomen ireversibil care are impact asupra tuturor sferelor vieții (economică, socială, politică, culturală) și care aduce atât beneficii cît și pierderi.

Aleg să pun această temă în discuție deoarece o consider a fi una de actualitate, și aleg să îmi încep analiza pornind de la citatul de mai sus deoarece consider că acesta surprinde exact ideea de bază a globalizării, și anume faptul că lumea este într-un proces continuu de schimbare, ce supune atât cetățenii cât și structurile guvernamentale la adaptare.

Globalizarea este un fenomen ale cărui efecte sunt vizibile atât la nivel transnațional și național, cât și la nivel indivdual. O consecință a globalizării o constituie apariția unor blocuri comunitare precum Uniunea Europeană, dar și eliminarea granițelor de orice tip în ceea ce privește comunicarea între simplii cetățeni ai diferitelor state. O altă consecință a globalizării, dar de data aceasta reflectată la nivel individual, reiese din afirmația făcută de Anthony Giddens: „Ori de câte ori deschid un computer, trimit un e-mail, caut o informație pe Internet, deschid televizorul sau radioul, contribui activ la globalizare și în același timp mă folosesc de ea”.

Procesul tehnologic a dus la eliminarea distanțelor dintre state și chiar continente prin stabilirea de mijloace tehnice de comunicare a informațiilor. Utilizarea Internetului a dus la răspândirea consumerismului, adică la propagarea unei „mișcări de mase care își propune apărarea intereselor consumatorului față de abuzurile specifice societății de consum, precum și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”, care tinde să creeze o oarecare uniformizare la nivel global. Oamenii sunt acum capabili să utilizeze dimensiunea virtuală a tranzacțiilor economice prin achiziționarea de produse prin intermediul Internetului și efectuarea plății cu cardul. Deasemena, transferurile de bani se pot efectua acum prin intermediul unor servicii de tip Western Union care colaborează cu instituții financiare din toată lumea. Astfel că oricine poate trimite în numai câteva minute sume de bani, prin transfer, dintr-un loc al lumii în altul.

Globalizarea este percepută în mod diferit de către teoreticieni: unii o consideră a fi un fenomen pozitiv aducător de beneficii și progres, alții il văd ca pe un fenomen aducător de dezechilibru și polarizare socială. Din punctul meu de vedere acest fenomen are atât aspecte pozitive cât și negative. Spre exemplu, consider că liberalizarea comerțului și crearea unei economii fără granițe este asemenea unui cuțit cu două tăișuri, deoarece aceste procese au dus la apariția companiilor multinaționale, care sunt „responsabile pentru angajarea a mai mult de jumătate din totalul forței de muncă din economiile dezvoltate și pentru aproxmativ 80% din total tranzacțiilor comerciale interne”, deci produc progres. Liberalizarea comerțului este reglementată de Organizația Mondială a Comerțului care a fost aspru criticată de-a lungul timpului de către statele în curs de dezvoltare pentru adâncirea sărăciei globale și a diferențelor economice dintre statele dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Reproșul adus Organizației Mondiale a Comerțului a fost acela că politicile promovate de aceasta au împovărat lumea a treia fiind elaborate în interesul țărilor dezvoltate. Însă ascensiunea unor state precum India, China și alte state din lumea mai puțin dezvoltată contrazic această teorie și demonstrează că globalizarea nu este doar un mijloc prin care Occidentul domină restul lumii.

Scopul acestei analize comparative este acela de a arăta cum influențeză globalizarea sistemele de protecție socială la nivel global prin prezentarea câtorva sisteme de protecție socială aflate în colțuri diferite ale lumii, precum și prezentarea tendințelor regionale înregistrate în acest domeniu.

Globalizarea

Secolul XIX a asistat la apariția globalizării. Industrializarea a permis producția ieftină de articole de uz casnic, în timp ce creșterea rapidă a populației a creat fenomenul de susținere a cererii pentru produsele de bază. Globalizarea, în această perioadă a fost decisivă. După războaiele opiului și finalizarea cuceririi britanice din India, populațiile majoritare ale acestor regiuni au devenit consumatori ai exporturilor europene. Astfel, în această perioadă, zonele din Africa sub-sahariană și Insulele Pacific, au fost încorporate în sistemul mondial. În timp, cucerirea de teritorii noi de pe glob, în special Africa sub-sahariană de către europeni, a dus la descoperirea de resurse naturale importante, cum ar fi cauciuc, diamante și cărbune și a ajutat la comerțul de combustibil și al investițiilor între puterile europene imperiale, coloniile lor și Statele Unite. John Maynard Keynes afirma că: " un locuitor de la Londra ar putea comanda prin telefon, în timp ce își soarbe ceaiul de dimineață, diferite produse de pe întregului pământ, și aștepta în mod rezonabil livrarea lor timpurie la ușa sa ".

Prima fază a "globalizării moderne" a început să iasă în evidență la începutul secolului XX , odată cu primul război mondial.

Conform Enciclopediei Britanice, în deceniile de mijloc ale secolului XX, globalizarea a fost în mare măsură determinată de expansiunea globală a corporațiilor multinaționale cu sediul în Statele Unite și Europa, și schimbul la nivel mondial de noi evoluții în domeniul științei, tehnologiei și produselor, cele mai multe invenții importante din acest timp avându-și originile lor în lumea occidentală. Întrega lume a culturii occidentale a trecut prin mass-media: film, radio, televiziune și muzică înregistrată. Dezvoltarea și creșterea de transport internațional și de telecomunicații au jucat un rol decisiv în globalizărea modernă.

Începând cu al doilea război mondial, globalizarea este în mare parte rezultatul unei planificări ale politicienilor. Ei vroiau sa spargă frontierele apărute în calea comerțului și doreau sporirea prosperității și interdependenței, scăzând astfel șansa de un viitor război. Munca lor a dus la crearea Conferinței de la Bretton Woods, un acord între politicienii de frunte ai lumii, care a stabilit cadrul pentru comerț internațional și finanțe, și a devenit fondator al mai multor instituții internaționale, destinate pentru a supraveghea procesele de globalizare. Aceste instituții includ Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondiala) și Fondul Monetar Internațional.

„Globalizarea a fost facilitată de progresele tehnologice care au redus costurile de comerț și runde de negocieri comerciale, inițial sub auspiciile Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT), care a condus la o serie de acorduri pentru a elimina restricțiile privind comerțul liber. Odată cu al doilea război mondial, barierele în calea comerțului internațional au fost considerabil reduse prin acorduri internaționale – GATT. Inițiativele speciale efectuate ca urmare a GATT și Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) au inclus: promovarea comerțului liber și globalizarea culturală.”

Promovarea comerțului liber s-a realizat prin : eliminarea tarifelor; crearea de zone de schimb liber cu tarife mici sau fară tarife, reducerea costurilor de transport, în special rezultate din dezvoltarea transportului maritim; reducerea sau eliminarea controalelor de capital; reducerea, eliminarea sau armonizarea subvențiilor pentru afacerile locale; crearea de subvenții pentru corporații globale; armonizarea legislației privind proprietatea intelectuală în majoritatea statelor, cu mai multe restricții; recunoaștere supranațională a restricțiilor de proprietate intelectuală (de exemplu, brevetele acordate de China vor fi recunoscute în Statele Unite ale Americii).

Globalizarea culturală, condusă de tehnologia de comunicare și de marketing la nivel mondial a industriilor culturale occidentale a fost înțeleasă la început ca un proces de omogenizare, ca și dominația globală a culturii americane în detrimentul diversității tradiționale. Cu toate acestea, o tendință în contrast a fost apariția mișcărilor de protest împotriva globalizării care a dat un nou elan pentru apărarea unicității locale, individualității, și identității, dar în mare parte fără succes.

Globalizarea este și o imensă sfidare. Face față și este avantajat cel care îi descifrează mai bine rigorile și formulează răspunsurile cele mai potrivite. Cel care are o atitudine mai activă, cel care încearcă să prospecteze mai atent realitățile de mâine, să se adapteze mai repede unei lumi în plină evoluție. Această perspectivă ni se pare esențială și noi am căutat să o urmăm pe cât ne-a stat în puteri. Există formule de definire care pun accentul pe sfera de cuprindere a noțiunii de care ne ocupăm. „Globalizarea implică în primul rând o întindere a activităților sociale, politice și economice peste granițe, astfel încât evenimentele, deciziile și activitățile dintr-o regiune a lumii să aibă semnificații pentru indivizi și comunități din regiuni îndepărtate ale globului”. Este foarte importantă o asemenea dimensiune întrucât ea ne vorbește despre extensia fenomenului. Nu putem vorbi despre globalizare limitându-ne la procese, tendințe care nu depășesc limite regionale. Globalizarea se referă la fenomene cu o rază de cuprindere cel puțin intercontinentală.

Efectele globalizării

Globalizarea prezintă diverse aspecte, care afectează lumea în moduri diferite și pe mai multe planuri.   

În plan industrial observăm apariția unor piețe de producție în întreaga lume și acces mai larg la o gamă de produse străine pentru consumatori și companii. De asemenea se observă o mai bună circulație a bunurilor materiale între și în interiorul granițelor naționale. Conform BBC News in reportajul – “Globalization shakes the world” – “Comerțul internațional cu bunuri fabricate crescut cu mai mult de 100 de ori (de la 95 miliarde dolari la 12 bilione de dolari) in 50 de ani, din 1955.”

În plan financiar – apariția piețelor financiare la nivel mondial aduce un acces mai bun la finanțare externă pentru debitori. În prima parte a secolului XXI , miliarde dolari, în monede naționale , au fost tranzacționate zilnic pentru a susține nivelul extins al comerțului și investițiilor.

În ceea ce privește planul economic observăm realizarea unei piețe globale comune, bazate pe libertatea de schimb de mărfuri și de capital. Aproape toate companiile importante la nivel mondial de IT sunt acum prezente în România.

În domeniul sănătății , la scară mondială, sănătatea devine o marfă. Rezultatul acestei tranziții este o creștere de privatizare în sectorul sănătății. Comerțul mondial și economia mondială, politica de sănătate sunt regizate de progresele tehnologice și comerciale inovatoare medicale. Prioritățile globale, în această situație, sunt, uneori, în contradicție cu prioritățile naționale în cazul în care infrastructura de sănătate și îngrijirea de bază a crescut.

În plan politic globalizarea își pune amprenta în crearea unui guvern mondial care reglementează relațiile dintre guverne și garantează drepturile care decurg din globalizarea economică și socială. Din punct de vedere politic, Statele Unite s-au bucurat de o bună poziție în rândul puterilor lumii, în mare parte din cauza economiei sale puternice și bogate. Cu influența globalizăriate. Cu influența globalizării și cu ajutorul economiei Statelor Unite, Republica Populară Chineză s-a confruntat cu o creștere spectaculoasă în ultimii ani. Astfel am observant cu toții cum China are destulă avere, industrie și tehnologie pentru a rivaliza cu Statele Unite pentru poziția de putere mondială de frunte.

Orice comentator al domeniului sesizează că la fel de importantă ca extinderea și sfera de cuprindere este legătura propriu-zisă, ceea ce conectează evenimentele și procesele, ceea ce face ca ele să se comporte ca și cum ar face parte dintr-o rețea. Fundamental pentru procesul de care ne ocupăm sunt interacțiunile globale, consideră David Held și Anthony McGrew. Transformările pe care le presupune globalizarea generează „fluxuri transcontinentale și interregionale și rețele pentru activități, interacțiuni și pentru exercitarea puterii”. Cu precizarea că fluxurile se referă la mișcarea fizică, în timp și spațiu, a produselor, persoanelor, simbolurilor și informațiilor, în timp ce rețelele semnifică regularizarea, stabilizarea și consolidarea interacțiunilor dintre agenți independenți, concentrări de activități sau centre de putere.

În plan informațional globalizarea își aduce aprortul în fluxurile de informații între locațiile îndepărtate geografic. Se poate argumenta că aceasta este o schimbare tehnologică importantă, deoarece apariția comunicațiilor prin fibre optice și sateliți a crescut disponibilitatea de telefon, fax și Internet. Conform unui studiu realizat de BBC, limba cea mai populara este Mandarina (845 de milioane de vorbitori), urmată de Spania (329 de milioane de vorbitori) și engleză (328 de milioane de vorbitori). „35% din programele prin cabluri sunt în limba engleză; 40% din programe de radio din lume sunt în limba engleză; 50% din totalul traficului pe Internet folosește limba engleză”.

În ceea ce privește concurența , supraviețuirea în noua piață globală de afaceri solicită îmbunătățirea productivității și creșterea concurenței. Din dorința de a ajunge pe piață la nivel mondial, companiile din diferite industrii au recurs la îmbunatățirea produsele lor și utilizarea tehnologiei de ultimă generație , pentru a face față concurenței .

Pe plan ecologic se observă apariția unor provocări globale de mediu care ar putea fi rezolvate cu ajutorul cooperării internaționale, cum ar fi schimbările climatice, de apă și poluarea aerului, pescuitul excesiv, și răspândirea speciilor invadatoare. Faptul că multe fabrici sunt construite în țările în curs de dezvoltare fără a ține seama de reglementările de mediu, globalism și comerțul liber poate spori poluarea. Construirea de hoteluri este o consecință majoră a procesului de globalizare în afiliere cu turismul și industria de turism.

Pe plan cultural, creșterea de contacte inter-culturale, apariția unor noi categorii de conștiință și identități care întruchipează difuzie culturală duc la o răspândire a multiculturalismului, precum și la un acces individual mai bun la diversitatea culturală. Unii consideră astfel de cultură ca fiind un pericol, deoarece poate înlocui cultura locală, cauzând reducerea diversității sau chiar asimilarea acesteia. Alții consideră multiculturalismul promovarea păcii și înțelegerii între oameni. Altii iau in calcul ideea că multiculturalismul duce la o nouă formă de monocultură în care nu există distincții și lumea transpune în diferite moduri muzica, țesăturile, obiceiurile și tradițiile atașate unei singure culturi. De asemenea trebuie să ne gândim și la alte consecințe ale acestui lucru – cum ar fi că turismul international duce la o imigrare mai mare, implicit la o imigrație ilegală.

Globalizarea a avut un impact asupra culturi diferite din întreaga lume. "Cultura" este definită ca model al activității umane și a simbolurilor care dau semnificație acestor activități. Cultura este ceea ce oamenii mănâncă, modul în care poartă hainele, convingerile pe care aceștia le dețin, precum și activitățile pe care le practică. O altă practică comună adusă de globalizare este utilizare caracterelor chinezești în tatuaje. Aceste tatuaje sunt foarte populare in rândul tineretului de astăzi, în ciuda lipsei de acceptare socială de tatuaje in China.

Internetul descompune granițele culturale din întreaga lume și permite comunicarea ușoară, aproape-instantanee între oameni, oriunde, într-o varietate de forme digitale și media. Internetul este asociat cu procesul de globalizare culturală deoarece permite interacțiunea și comunicarea între oameni cu un stil de viață foarte diferit și din culturi foarte diferite. Site-uri web de fotografie permit interacțiunea, chiar și atunci când limba ar fi o barieră și de asemenea, permit răspândirea de produse de consum local (de exemplu, produse alimentare) în alte țări (de multe ori adaptate la cultura lor), care face posibilă o legătura strânsă între omeni din culturi și civilizații diferite. Moda la nivel mondial și cultura pop, cum ar fi Pokemon, Sudoku, Origami, YouTube, Orkut, Facebook și MySpace sunt mult mai accesibile pentru cei care au internet sau televiziune și acoperă un segment important din populația Pământului. În întreaga lume evenimentele sportive, cum ar fi Campionatul Mondial de Fotbal și Jocurile Olimpice sunt un element constitutiv al corporațiilor multinaționale pentru media, ca sponsori ai echipelor ce fac parte din aceste campionate sau olimpiade.

Modernitatea a accentuat interdependența, interconexiunea și, încet, încet, le-a consacrat ca moduri de a fi ale societății. Mișcările masive de populație, micșorarea distanțelor, ca urmare a creșterii vitezelor de deplasare, explozia mijloacelor de comunicare în masă ziare, radio, televiziune, au reușit performanța de a transmite tot mai rapid ceea ce se întâmplă la „celălalt capăt al pământului”, au prilejuit constatarea că „modernitatea este inerent globalizatoare” („modernity is inherently globalizing”). Trăim într-o lume „mică”, într-un „sat global”, iar ceea ce se întâmplă într-o zonă influențează viața și activitatea oamenilor dintr-o altă regiune, iar viața planetei ne apare mai curând un cumul de activități, mișcări și evenimente. Nu este de mirare că legătura reală dintre globalizare și interdependență s-a impus, încât globalizarea este interpretată drept un triumf al interdependenței. „Globalizarea poate fi concepută ca o lărgire, adâncire și accelerare a interconectării la scară mondială în toate aspectele vieții sociale contemporane, de la cultură la criminalitate, de la finanțe la sfera spirituală”.

În plan social , globalizaea aduce schimbări în ceea ce privește dezvoltarea sistemului de organizații non-guvernamentale ca agenți principali ai politicii publice globale, inclusiv ajutor umanitar și eforturile de dezvoltare .

În ceea ce priveste sectorul tehnic se observă dezvoltarea unui sistem de informare globală, de infrastructură de telecomunicații la nivel global și un mai mare flux transfrontalier de date, folosind tehnologii cum ar fi Internetul , sateliții de comunicare, fibra optică prin cablu submarin, fără fir și telefoane. De asemenea se observă o creștere a numărului de standarde aplicate la nivel global, de exemplu, legile dreptului de autor, brevete și a acordurilor comerciale mondiale.

În plan Juridic/etic  are loc crearea Curții Penale Internaționale și mișcări internationale de justiție, se evidențiază eforturile globale de combatere a criminalității, precum și apariția de drept administrativ global, iar în plan religios se observă răspândirea și cresterea diferitelor grupuri religioase, idei și practici.

Sistemele de protecție socială

Sistemul economic bazat pe economia de piață nu este capabil să asigure pe cont propriu un venit satisfăcător pentru toată populația având în vedere toate riscurile care apar sau pot apărea în ciclul vieții. Eșecul pieței libere de a asigura resurse economice corespunzătoare pentru întreaga colectivitate a făcut necesar ca în toate țările dezvoltate să apară un sistem de protecție socială care să asigure sprijinul și ocrotirea indivizilor în toate situațiile în care ei nu mai dispun de resurse materiale și nu mai sunt capabili să obțină prin eforturi proprii mijloacele necesare unui trai decent. Aceste situații pot fi foarte diferite. Ele se referă la bătrânețe, boală, handicap, accident, șomaj, moartea membrilor activi economici din familie, etc. Pentru a asigura o protecție socială în toate aceste situații de risc sunt utilizate în principal doua tipuri de sprijin: Sistemul asigurărilor sociale și Sistemul asistenței sociale.

Sistemul de protecție socială este reprezentat de ansamblul de politici, măsuri, instituții, organisme care asigură sprijinul persoanelor și grupurilor aflate în dificultate și care nu pot să realizeze prin efort propriu condiții normale, minime de viață. Prin sistemul de protecție socială se caută prosibilități de redistribuire a resurselor materiale și umane ale colectivității către acele persoane și grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceștia și populația majoritară. „Protecția socială nu are ca scop crearea unei stări cronice de dependență a celor în nevoie, ci reintegrarea lor în viața normală prin stimularea forțelor active, a creșterii capacității lor de a face față acestor probleme, a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii. De asemenea, protecția socială poate să aibă în vedere satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunzător prin efort propriu sau prin intermediul pieței libere (spre exemplu sprijinirea sistemului de educație și învățământ pentru toți, promovarea culturii, asigurarea unui grad corespunzător de sănătate publică, protecția mediului, etc.”

Sistemele de protecție socială au o vechime de aproximativ un secol și presupun asigurarea protecției sociale de către stat prin asumarea responsabilității ameliorării problemelor sociale. În România, protecția socială se realizează prin intermediul instituțiilor statului de la nivelul administrațiilor publice centrale și locale și contribuie la bunăstarea individuală și colectivă.

În cadrul sistemelor de protecție socială ale Uniunii Europene se întalnesc două mari tendințe:

Sisteme de protecție socială de inspirație tip Bismark (Germania, Franța, Belgia, Italia Luxemburg) în care predomină principiul solidarității profesionale, sisteme în care prestațiile și serviciile depind de cotizațiile angajaților și angajatorilor la bugetul de asigurări sociale.

Sisteme de protecție socială de inspirație tip Beveridge (UK, Danemarca) unde predomină un sistem de asigurări generalizat și unde prestațiile și serviciile se acordă diferențiat în funcție de necesități.

„Statele membre UE nu urmaresc strict modelul unueia dintre aceste două mari tendințe, ci se înregistrează difernțe în ceea ce privește modul de organizare și funcționare (descetralizat-centralizat-deconcentrat). Fiecare stat are o istorie aparte și de aceea modul de organizare socioadministrativ este diferit. Asemănări se înregistrează la nivevelul serviciilor și prestațiilor în caz de batrânețe, boală, invaliditate, accidente de muncă, îngrijirea copiilor și îngrijiri de sănătate”, precum și la nivelul elementelor de structură ale sistemului de asistență socială și al instituțiilor de specialitate în cadrul sistemului.

Ansamblul beneficiilor sociale formează sistemul de protecție socială alcătuit din beneficii universaliste (acordate tuturor cetățenilor ca „bunuri de merit”, fără să se afle într-o situație de risc: „educația gratuită și obligatorie este un bun exemplu) și sistemul de securitate socială (destinat să răspundă unor nevoi specifice ale unor cetățeni aflați în situații de risc, de vulnerabilitate).”

Un instrument important al politicii de protecție socială îl reprezintă sistemul securității sociale. Acesta, prin intermediul unor instituții și activități asigură un larg program de ajutor pentru acele persoane care nu beneficiază de un venit corespunzător. Tot mai frecvent este folosit în acest context termenul de „rețea de securitate (suguranță) sociala (safety net) ca un component de bază al securității sociale. În această rețea sunt incluse măsuri speciale ce vizează politici sociale active.

„Securitatea socială este un sistem de legi, instituții și activități destinate asistării persoanelor afectate de anumite riscuri la care este expusă, în principiu, întrega populație (șomaj, sărăcie, accidente de muncă, boli profesionale sau de alta natură, invaliditate, vădivie, bătrânețe etc.) și prin care se alocă resurse în aceste scopuri cu titlu de drepturi prevăzute de lege și nu ca ajutor filantropic.”

Furnizorii bunăstării sociale

Sursa Pop, 2005, p.8

În momentul de față, majoritatea statelor europene se confruntă cu probleme sociale similare cum ar fi șomajul, îmbătrânirea populației, scăderea natalității, sărăcia, polarizarea socială sau excluderea socială a anumitor categorii de sociale. Nu există încă un model social european care să ofere un raspuns unitar în vederea soluționării acestor probleme însă există o viziune comună a tuturor statelor prin sistemele lor de protecție socială in vederea asigurării unui trai decent pentru cetățeni.

Uniunea Eurpeană este o familie de țări europene democratice, care s-au angajat să colaboreze pentru pace și prosperitate. Nu este un Stat cu menirea de a înlocui statele existente. Statele Membre au pus bazele unor instituții comue cărora le-au delegat parțial autoritatea astfel încât hotărârile privind aspectele specifice de interes comun să poată fi luate în mode democratic la nivel european. Această alocare de autoritate mai este denumită si „integrare europeană”.

Legislația primară a Uniunii Europene

Tratatul de la Roma privind crearea Comunității Europene a fost semnat la 25 martie 1957, la Roma, de către șase țări: Franța, R.F., Germania, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg. Tratatul prevede realizarea treptată a unei uniuni vamale și apoi a unei uniuni economice și monetare, implicând, în prima etapă, asigurarea liberei circulații a mărfurilor, iar în etapa a doua, libera circulație a serviciilor, capotalurilor, forței de muncă și adoptarea unei monede unice.

Crearea Uniunii Europene prin Tratatul de la Maastricht (Tratatul asupra Uniunii Europene) a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Tratatul de la Maastricht a raționalizat evoluțiile folosind denumirea de piloni.Uniunea Europeană este definită incluzând Comunitățile Europene tradiționale, (pilonul unu), politica externă și de securitate comună, (pilonul doi) și cooperarea între statele membre în domeniul justiției și al afacerilor interne (pilonul trei). În plus, Tratatul de la Maastricht a modificat structura internă a diferitelor instituții.

Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de către Statele membre ale Uniunii Europene la 2 octombrie 1997, intrând în vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam îl modifică și îl completează pe cel de la Maastricht, în special în anumite puncte printre care și locul cuvenit muncii și drepturilot cetățenilor.

Tratatul de la Nisa, prin care s-a realizat revizuirea componenței și funcționării instituțiilor, ca urmare a extinderii Uniunii Europene, a fost semnat la 26 februarie 2001, urmând să fie ratificat de parlamentele țărilor membre. Considerându-se că obținerea unanimității va fi foarte dificilă în cazul în care Uniunea Europeană va avea aproape 30 de membrii, Tratatul de la Nisa extinde votul cu majoritate calificată pentru 30 de articole ale Tratatului în care se cerea inițial votul cu unanimitate. Pentru politicile sociale, votul trebuie să fie în continuare unanim pentru adoptarea unui act legislativ comunitar.

Tratatul de la Nisa aduce modificări și în distribuția voturilor în Consiliiu începând cu 1 ianuarie 2005, stabilindu-se și numărul de voturi pentru țările candidate atunci când acestea vor adera la Uniunea Europeană. Tratatul de la Nisa împarte mai eficient sarcinile între Curtea de Justiție și Curtea de Primă Instanță și permite crearea unor Camere specializate pentru situații specifice (cum ar fi disputele între oficialitățile europene). Tratatul include și prevederea conform căreia Curtea de Justiție, care după extindere va fi formată din câte un judecător pntru fiecare Stat membru, poate sta intr-o Cameră Superioară, formată din 13 judecători, în loc să ia parte la toate ședințele plenare cu toți judecătorii.

Legislația secundară a Uniunii Europene

Regulamentele au un caracter comunitar, în sensul că stabilesc aceiași lege în interiorul Comunității, fiind aplicabile în toate Statele membre. Statele membre nu au autoritatea de a aplica parțial un regulament și nici de a stabili prevederi sau practici interne care exclud caracterul obligatoriu al regulamentului.

Regulamentele au o aplicabilitate directă, în sensul că nu trebuie transpuse în legislația națională și, în același timp, cobferă drepturi sau impun sarcini cetățenilor comunitari ca și o lege națională. Statele membre, instituțiile și curțile de justiție tebuie să respecte legislația comunitară în același fel ca și legislația națională. Regulamentele internaționale de securitate socială au ca scop fundamental coordonarea legislațiilor naționale fără a le modifica conținutul fundamental, eliminând obstacolele ce ar putea aparea în aplicarea lor, și încercând să garanteze lucrătorilor migranți o protecție continuă și completă.

Convențiile de securitate socială- coordonarea legislației diferă frecvent de la o țară la alta ca și conținut, însă este posibil să regasim urmatoarele principii fundamentale:

Egaliatate de tratament

Determinarea legislației aplicabile

Conservarea drepturilor în curs de dobândire

Menținerea drepturilor dobandite

Prestarea serviciilor în străinătate

Colaborare între instituții

Regulamentele se substituie convențiilor bilaterale.

Directiva, care obligă Stetele membre în ceea ce privește rezulatele care trebuie obținute. Ele trebuie transpuse în legislația națională, dar forma și modul de implemetare rămân la latitudinea Statelor membre.

Directiva este cel mai important instrument legislativ după regulament. Scopul său este de a asigura uniformitatea dreptului comunitar și respectarea diversității tradițiilor și structurilor naționale. Obiectivul elaborării directivei este acela de amortizare a dreptului comunitar și nu de unificare a acestuia. Prin directivă se urmarește îndepartarea contradicțiilor și conflictelor dintre legislațiile naționale și regulamente, precum și a inconsistențelor, astfel încât sa se ajungă la condiții similare la toate statele membre. Directiva este unul dintre instrumentele primare în constituirea Pieței unice.

Decizia este instrumentul legal prin care se intituie o măsură într-o situație individuală. Caracteristivile de bază ale deciziei sunt:

se deosebește de regulament prin accea că are aplicare individuală: persoanele cărora li se adresează trebuie nominalizate, fiind singurele asupra cărora se exercită obligația. Decizia are un impact direct, individual asupra cetățenilor. Chiar și terții pot cădea sub incidența acestora dacă prin calitatea lor sau circumstanțe sunt afectați individual și pot fi identificați în același fel ca și cei cărora li se adresează decizia respectivă

se deosebește de directivă prin faptul că este obligatorie în totalitatea sa (în timp ce directiva stabilește doar obiectivele de atins

este direct aplicabilă entității căreia i se adresează

Opiniile și recomandările care sunt instrumente declarative și nu sunt obligatorii. Acestea permit instituțiilor europene să iși exprime un punct de vedere asupra Statelor membre și, în unele cazuri, cetățenilor, fără a înlocui obligațiile legale ale celor cărora li se adresează. În timp ce recomandările cer adoptarea unui anumit tip de comportament, opiniile exprimă punctul de vedere solicitat instituțiilor comunitare cu privire la o situație curentă sau eveniment care are loc în Comunitate sau în Statele membre. În cazul recomandărilor, părții căreia i se cere, dar nu i se impune adoptarea unei anumite atitudini.

Regulamentul CEE nr. 1408/71: Apariție și evoluție

Prevederile Comunitare privind coordonarea protecției sociale datează de mai bine de 30 de ani și sunt cuprinse în Reglementările Consiliului nr. 1408/71 și 574/72. Reglementările oferă soluții prctice și satisfăcătoare la majoritatea problemeor internaționale ce apar în domenul coordonării protecției sociale.

Proiectul Convenției Europene de Securitate Socială pentru Lucrătorii Migranți, semnată în anul 1957 de către cele șase state membre ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, adoptată ulterior sub forma Regulamentelor 3 și 4 de către Comunitatea Economică Europeană înființată prin Tratatul de la Roma din 1957, care sunt predecesoarele actualelelor Regulamente (CEE) nr. 1408/71 și 574/72, a fost o versiune foarte sofisticată a acordurilor bilaterale și multilaterale de securitate socială încheiate între țările europene.

Regulamentele 3 și 4, predecesoarele actualelot Regulamente (CEE) nr. 1408/71 și 574/72 au fost destinate sa coordoneze sistemele de securitate socială a celor șase State membre inițial: Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda. Toate aceste state au avut și au sisteme de securitate socială, în mare măsură bazate pe tradiționalul principiu de asigurări sociale al lui Bismark.

Înființarea Comunității Economice Europene în 1957 a stabilit libera circulație a lucrătorilor ca unul dintre pilonii Comunității Europene. Conform uneia dintre primele hotărâri ale Curții Europene de Justiție a Comunității Europene: „stabilirea unei libere circulații a lucrătorilor cât mai completă cu putință, care este parte a fudamentelor Comunității, (…) constituie principalul obiectiv al art. 51 (actualul art. 42) și prin urmare, condiționează interpretarea regulamentelor adoptate în aplicarea acestui articol”.

Art. 42 al tratatului care instituie Comunitățile Europene, imputernicește Consiliul să elaboreze reguli de coordonare, a căror adoptare necesită unanimintate de voturi. Regulile de coordonare adoptate pe baza acestei prevederi sunt necesare în ceea ce privește asigurarea securității sociale în scopul promovării liberei circulații a angajaților, deoarece articolul 42 al tratatului nu dă insituțiilor Comunității puterea de a lua acele măsuri care ar fi de dorit pentru asigurarea societății sociale în general.

„Modelul social european ia forme diferite în funcție de țară, dar toate statele membre UE aspiră la promovarea unei societăți echitabile și receptive la toate nevoile cetățenilor săi. Obligațiile fiscale servesc la finanțarea sistemelor de protecție socială (ca de exemplu pensiile, indemnizațiile de șomaj și îngrijire medicală) care au ca scop protejarea membrilor vulnerabili ai societății. Sumele plătite pentru fiecare locuitor variază de la o țară la alta. Pe măsură ce populația îmbătrânește, populația activă trebuie să susțină numărul tot mai mare al cetățenilor vârstnici. Pentru a lua în considerare această tendință și pentru a ține sub control costurile de protecție socială, țările UE își modifică sistemele de protecție socială. Modelul social european trebuie modernizat astfel încât acesta să poată fi menținut pentru generațiile viitoare”. Organizarea și finanțarea sistemelor de protecție socială intră în sarcina statelor membre dar Uniunea Europeană are deasemenea un rol important asumat prin aplicarea legislației comunitare comunitare ce coordonează sistemele de securitate socială naționale, se asigură protecția persoanelor care se deplaseză în spațiul comunitar și care cad sub incidența mai multor sisteme diferite de protecție socială.

În cadrul Uniunii Europene s-au trasat o serie de priorități în domeniul protecției sociale în vederea asigurării protecției și coeziunii sociale.

Priorități în domeniul protecției sociale

Sursa: Buzducea, 2009, p. 91

Tot în cadrul Uniunii Europene a fost creat Fondul European de Ajustare la Globalizare pentru a finanța sprijinul individual acordat lucrătorilor disponibilizați datorită globalizării. Acest fond a fost lansat in anul 2007 și va dispune de 500 milioane de euro anual, sumă completată de contribuțiile naționale (50%). Beneficiarii acestui fond sunt lucrătorii afectați de concedieri ca urmare a globalizării. „Un stat membru (în numele lucrătorilor disponibilizați) poate solicita Comisiei Europene finanțare din FEAG atunci când peste 1000 sunt concediați sau, în anumite condiții expres prevătute de Regulamentul 1927/2006 privind instituirea FEAG, când este afectat un numar mic de lucrători.

FEAG completează sprijinul acordat la nivel local, regional si național. Contribuuția FEAG va fi acordată pentru finanțarea unor măsuri active de ocupare care fac parte dintr-un pachet de servicii personalizate care au scopul de a reintegra lucrătorii disponibilizați pe piața muncii.

FEAG va finanța următoarele tipuri de operațiuni:

Asistență la căutarea unui loc de muncă, consiliere în carieră, instruire și reinstruire, care cuprinde și noile tehnologii informaționale și certificarea experienței dobândite anterior, asistență la disponibilizare și promovarea spiritului antreprenorial sau ajutor pentru desfășurarea unei activități independente;

Măsuri speciale pentru anumite perioade de timp, cum ar fi indemnizații pentru căutarea unui loc de muncă, indemnizații pentru mobilitate sau indemnizații pentru mobilitate sau indemnizații acordate persoanelor care participă la activități de instruire și educație continuă;

Măsuri pentru stimularea în special a muncitorilor dezavantajați sau în vârsta, pentru a rămâne sau pentru a reveni pe piața muncii.”

Datele furnizate de Eurobarometru cu privire la identificarea europenilor cu Uniunea Eurpeană arată că cele mai ridicate valori s-ai înregistrat la începutul anilor ’90 și că din acel moment și până în prezent s-au înregistrat valori descrescătoare. Procentul europenilor care consideră apartenența la Europa ca fiind „un lucru pozitiv” a scăzut cu aproximativ 20% de la valoarea de 72% înregistrată în anul 1990 până la 53%, valoare înregistrată în toamna anului 2006. De asemenea, posibilitatea unei viitoare lărgiri a teritoriului Europei este văzută cu scepticism de către europeni. În Eurobarometrul 66 realizat în toamna anului 2006, procentajul respondenților care se opun ideii de lărgire pe viitor a teritoriului (42%), a fost aproximativ la fel de ridicat ca și procentul respondenților care sunt de acord cu această idee (46%). În cinci dintre primele state membre UE mai putin de 40% din populație și-a exprimat acordul vis-à-vis de o eventuală lărgire, cu o variație de 36% în UK și 30% în Germania, și cu Franța, Luxembourg și Austria ce au înregistrat valori cuprinse între valorile menționate mai sus.

In figura de mai jos Nivelul general de incredere in sistemul public de pensii in statele europene.

Sursa: EQLS 2003 “

Aveți încredere în sistemul național de pensii? 1-acord total; 2-acord parțial; 3-dezacord parțial; 4-dezacord total; Categoriile 1 și 2 corespund acordului, categoriile 3 și 4 corespund dezacordului.

„Uniunea Europeană a demarat un mecanism destinat promovării unei cooperări mai strânse între statele membre în vederea modernizării sistemelor de protecție socială care se confruntă cu provocări similare. Bazându-se pe metoda deschisă de coordonare (MDC), acest mecanism oferă sprijin factorilor de decizie politică din statele memebre (departamentele guvernamentale pentru afaceri sociale, finanțe și ocuparea forței de muncă, parteneri sociali și societatea civilă) în două domenii:

În domeniul pensiilor – contribuie la definirea de obiective comune, mai ales cu scopul de a atinge un grad mai ridicat de ocupare a forței de muncă și de a prelungi viața activă, și definește indicatori comuni, astfel încât fiecare stat membru sa-și poată evalua situația și realizările.

În domeniul sănătății și al îngrijirilor medicale pe termen lung – sprijină eforturile politice destinate să ofere tuturor acces la asistența medicală de înaltă calitate și să garanteze vabilitatea financiară a sistemelor de sănătate și de îngrijiri medicale pe termen lung”.

Contribuția Uniunii Europene la la modernizarea sistemelor de protecție reprezintă o valoare adăugată pentru alte două domenii conexe:

Serviciile sociale și medicale de interes general, în care UE elaborează în prezent o abordare mai sistematică, destinată să sprijine statele membre în efortul de a menține accesul universal și de înaltă calitate la aceste servicii și de a le moderniza.

„Informațiile cu privire la organizarea principalelor sisteme de protecție socială din statele membre sunt sintetizate de MISSOC, sistemul de informare reciprocă privind protecția socială (Mutual Information System on Social protection), și de o rețea de corespondenți provenind din cadrul autorităților naționale”.

Pe lânga instituțiile Uniunii Europene ce colaborează pentru pace și prosperitate mai există si „instituțiile specializate asociate Organizației Natiunilor Unite ce au ca scop menținerea echilibrului mondial. Multe dintre ele se constituie ca observatoare mondiale ale sărăciei și dețin mijloacele de a propune programe de lupta, în specialitatea pe care o au, împotriva anumitor forme de sărăcie.”

ONU a luat ființă în anul 1945 după cel de-al doilea Razboi Mondial și are 192 de state membre. Misiunea acestei organizații este de a asigura pacea modială, respectarea drepturilor omlui, cooperarea internațională și respectarea dreptului internațional. Drepturile omului au fost motivul pentru crearea Națiunilor Unite. Atrocitațile celui de-al doilea Război Mondial și genocidurile au determinat ca noua organizație să prevină tragedii similare pe viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua în considerare și a lua hotărâri asupra violărilor drepturilor omului. „Organizația Națiunilor Unite obligă toate statele membre să promoveze „respect universal pentru, și observarea drepturilor omului” și să ia "măsuri impreună și separate" în această privință ONU și diferitele sale agenții joacă un rol important în implementarea și respectarea principiilor din Declarația Universala a Drepturilor Omului. În această privință, organizația oferă sprijin statelor aflate în tranziție spre democrație prin asistență tehnică în realizarea alegeilor libere și corecte, îmbunătățirea structurilor judiciare sau revizuirea constituțiilor.”

Sursa: Teșliuc,C., Pop, L, Emil Daniel Teșliuc, p. 38

În 2005, media cheltuielilor brute alocate protecției sociale în EU-27 a totalizat 27.2% din PIB. Observăm in figura de mai jos că țările EU-27 cu cele mai ridicate cheltuieli pe protecție socială raportat la PIB au fost Suedia (32.9%), Franța (31.5%), Danemarca (30.01%), Austria (28.8%) și Olanda (28.2%), care au cheltuit de două ori mai mult raportat la PIB comparativ cu cele trei țări care au înregistrat cele mai mici cheltuieli pentru protecție socială, și anume țările baltice, Letonia (12.4%), Estonia (12.5%) și Lituania (13.2%).

Media cheltuielilor alocate protecției sociale ca % din PIB în UE 2005

Sursa: Eurostat ESSPROS

„Contribuția Uniunii Europene la la modernizarea sistemelor de protecție reprezintă o valoare adăugată pentru alte două domenii conexe:

Serviciile sociale și medicale de interes general, în care UE elaborează în prezent o abordare mai sistematică, destinată să sprijine statele membre în efortul de a menține accesul universal și de înaltă calitate la aceste servicii și de a le moderniza

Informațiile cu privire la organizarea principalelor sisteme de protecție socială din statele membre sunt sintetizate de MISSOC, sistemul de informare reciprocă privind protecția socială (Mutual Information System on Social protection), și de o rețea de corespondenți provenind din cadrul autorităților naționale”.

Teorii clasice asupra globalizării

Primele idei despre globalizare coincid perioadei moderne timpurii când industrializarea a dus la practici comune în diferitele culturi ale Europei. Emile Durkheim a contribuit la ‘moștenirea’ globalizării cu teoriile sale referitoare la diferențiere și cultură. În concepția sa, societățile, devenind structural diferențiate, sunt mai înguste, ceea ce înseamnă că angajarea lor ca stat trebuie să fie mai slabă. Concomitent, conștiința colectivă, pentru a cuprinde diversitatea din interiorul societății, trebuia să devină progresiv, mai slaba și mai abstractă. La rândul său, industrializarea trebuia să tindă la slăbirea unor angajamente colective, să deschidă granițele între societăți.

Daca Durkheim a indentificat diferențierea, Weber a identificat raționalizarea ca dizolvant globalizator. Pntru Weber, „raționalizarea semnifică, în domeniul culturii, depersonalizarea relațiilor sociale, rafinarea tehnicilor de calcul, creșterea în importanță a cunoasterii specializate și extensia controlului rațional tehnic asupra proceselor naturale și sociale. Caracterizând raționalizarea, Weber nu recunoaște că aceasta implică o omogenizare a culturilor, și o mai redusă angajare la valori ca patriotism și datorie față de țară.”

Un alt teoretician clasic al globalizării, Karl Marx, a lansat ideea conform căreia inceputurile fenomenului coincid cu începuturile capitalismului și ale burgheziei. El sustine că apariția și multiplicarea piețelor a fost hotărâtoare după cum se arată în lucrarea Manifestul Partidului Comunist (1848) aparținând lui Karl Marx și Friedrich Engels. „Expansiunea piețelor, apariția pieței mondiale, sporirea cererii impuneau, ca o condiție a creșterii producției, trecerea de la manufactură la producția industrială, care, revoluționată de mașina cu aburi, avea să fie înlocuită de industria mare modernă. Rolul burgheziei evidențiat de Marx si Engels consta în revoluționarea neîncetată a uneltelor de producție și a producției. Autorii afirmă că: ‚nevoia unei desfaceri tot mai largi a produselor ei gonește burghezia pe tot întinsul globului pământesc’. Burghezia a dat prin exploatarea pieței mondiale, un caracter cosmopolit producției și comnsumului din toate țările.”

Un alt concept asociat cu globalizarea , în care industrializarea se distinge a fi factorul hotărâtor, este acela de modernizare. Industrializarea produce deiferente in multiple sfere ale vieții sociale precum: familia, școala, unități specializate guvernamentale, mass media, biserică etc. Prin modernizare, societățile se dezvoltă pe p direcție unitară, unele chiar înainte de ase industrializa, prin imitarea și adoptarea instituțiilor moderne.

T. Parsons ia în considerare procesul de adaptare în dezvoltarea ideii de diferențiere a lui Durkheim. Parsons arată că modernizarea ca diferențiere urmează în direcția adaptării graduale, astfel că subculturile nou diferențiate trebuie să aibă o capacitate de adaptare superioară celorlalte; ele sparg barierele dintre status-uri (sociale, etnice, sexuale), prin schimbările reciproce pe care le cer, se bazează pe talent, merit și performanță. „Valoarea-model trebuie să devină cât mai complexă, astfel încât elementele sale specifice să poată fi aplicate subunităților difenrențiate și mai generalizate așa încât să legitimeze varietatea de scopuri și axtivități din sistemul social superior”.

Aspectele legate de situația valorilor și a culturii în contextul globalizării trebuie analizate in raport cu dinamica relațiilor economice și politice internaționale. Dimensiunea economică a fost hotărâtoare în noul curs al epocii moderne determinând noi direcții ale politicului și influențând deasemeni și cultura și valorile ei. Din perspectivă economică, „mijloacele prin care relațiile economice au devenit globale au fost: comerțul, investițiile, schimburile financiare, migrația forței de muncă, cooperarea economică internațională și practicle organizaționle. Producția de tip capitalist a produs deja, schimbări esențiale în cadrul fiecărei țări, în ceea ce privește diviziunea muncii. Cele două laturi ale acesteia referă la aspectul social, în care este inclus gradul de specializare a sarcinilor diverselor profesii și aspectul lor tehnic. (fordism, japonizare).”

Dimensiunile globalizării

„Nu există o definiție a globalizării unanim acceptată, și probabil nici definitivă. Motivul constă în faptul că globalizarea presupune o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societați. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc”.

Globalizarea, termen cuprinzător pentru crearea unei societăți globale, economice, politice, de mediu și evenimente culturale, are aceeași semnificație pentru oamenii din diferite părți ale lumii. Globalizarea este rezultat al progresului în comunicare, transport, și tehnologiile informației. Acesta descrie în creștere legăturile economice, politice, tehnologice și culturale , conectează persoane, comunități, întreprinderi, și guvernele din întreaga lume. Globalizarea implică, de asemenea, o creștere a corporațiilor multinaționale (întreprinderile care au operațiuni sau a investițiilor în multe țări) și corporațiile transnaționale (firmele care funcționează într-o piață globală). Instituții internaționale care supraveghează comerțul mondial și finanțe joacă un rol tot mai important în această eră a globalizării.

„Globalizarea se referă la procese prin care relațiile sociale dobândesc calități de nelimitare relativă sub aspectul distanței și granițelor, astfel încât viețile umane se desfășoară din ce în ce ai mult într-o lume ca spațiu unitar”.

Deși cei mai mulți oameni continuă să trăiască fiind cetățeni ai unei singure națiuni, ei sunt cultural, material și psihologic conectati cu oameni din alte țări. Evenimente din viața noastră au adesea un impact imediat și semnificativ, estompează granițele dintre lumile noastre personale. Elementele comune viața de zi cu zi, cum ar fi haine pe care le purtam, alimentele pe care le mâncăm, masinile pe care le conducem -sunt produse de globalizare.

„Prin globalizare înțelegem pur și simplu procesul de intrconectare crescândă între societăți, astfel încât evenimente dintr-o anumită parte a lumii au efect din ce în ce mai mult asupra popoarelor și societăților îndepărtate”.

Globalizarea are atât aspecte negative și pozitive. Printre aspectele negative sunt răspândirea rapidă a bolilor, droguri ilicite, criminalitatea, terorismul, și a migrației necontrolate. Printre beneficiile globalizării sunt o împărțire a cunoștințelor de bază, tehnologie, investitii, resurse, și valorile etice.

„Globalizarea reflectă o percepție largă a faptului că lumea se transformă cu rapiditate într-un spațiu social comun, sub influența forțelor economice și tehnologice și că evoluțiile dintr-o regiune a lumii pot avea consecințe profunde asupra indivizilor sau comunităților din această parte a globului”.

Toate aceste definiții sintetice ale procesului sugerează ideea că trăsătura fundamentală a globalizării se referă la reducerea rolulului distanței spațiale și la diminuarea timpului, la faptul că o activitate într-un punct al globului poate genera, intr-un timp foarte scurt, efecte într-un punct îndepartat. Într-o altă ordine de idei, într-o lume globalizată, activitățile unei societăți umane au efecte mult mai extinse în spațiu, dar și mai profunde, asupra altor societăți.

Dovada cea mai dramatică a globalizării este creșterea comerțului și libera circulație a capitalurilor (actiuni, obligatiuni, valute, și alte investiții). Volumul exporturilor mondiale a crescut de 20 de ori. De la începutul secolului XXI mai mult de 1500 miliarde dolari în valoare de yeni, euro, dolari, și alte monede au fost tranzacționate zilnic pentru a susține nivelul extins al comerțului și al investițiilor. Volume mari de tranzactii valutare au fost, de asemenea, speculate.

Multi dintre noi consideră faptul că globalizarea a contribuit cu îmbunătățiri în comunicare, transport, și tehnologiile informației. De exemplu, nu numai monede, dar și actiuni, obligatiuni si alte active financiare pot fi tranzacționate într-un timp relativ scurt în jurul lumii datorită inovațiilor în comunicare și tehnologiei de prelucrare a informațiilor. „Un apel telefonic de trei minute de la New York la Londra in 1930, costa mai mult de $ 300 , iar în anul 2010 comunicarea este instantanee si costul este aproape nesemnificativ”.

Folosind un computer pentru a face plăți pe Internet, de exemplu, costurile de bani pe tranzacție este mai scăzut si mari cantități de informații pot fi prelucrate, în comun și stocate pe un disc sau un cip de computer, iar costul este în continuă scădere. Oamenii pot fi aproape oriunde și să rămână în comunicarea instantanee cu angajatorii lor, clienții, sau familii 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, sau 24 / 7. Când oamenii din Statele Unite apelează o linie telefonică pentru a face o rezervare de avion, aceștia pot fi conectati sau transferați la cineva în, India spre exemplu, care a fost instruit să vorbească limba engleză cu accent american. Alti vorbitori limba engleză din întreaga lume pregăteasc declarațiile fiscale pentru companiile americane, evalueaza polițe de asigurare, și să încercă să colecteze facturile restante, prin telefon, la mii de kilometri distanță.

Progresele în domeniul comunicațiilor continuă să unească instantaneu oamenii din întreaga lume. De exemplu, sateliții de comunicații permit emisiunilor de televiziune la nivel mondial să aducă vești despre evenimente indepartate, cum ar fi războaie și dezastre naționale, precum și sport și alte forme de divertisment. Internetul, telefonul mobil, și faxul permit comunicarea instantanee. World Wide Web și computerele care stochează cantități mari de date permit accesul la informații care depășește nivelul de oricărei biblioteci.

Îmbunătățirile de transport sunt, de asemenea, parte a globalizării. Lumea devine mai mică, datorită livrării produselor cu ajutorul avionului cu reacție. Chiar și lent, navele de transport pe ocean s-au simplificat și și- au redus costurile datorită inovațiilor în domeniul transportului maritim containerizat.

Progresele în transport au permis corporațiilor americane să subcontracteze fabrici de producție la străini. De exemplu, la începutul anilor 2000 Guadalajara, Mexic – fabrica Flextronic care comercializează calculatoarele de buzunar, televizoare Web-conectat, imprimante de calculator, și chiar și monitoare high-tech, pentru o varietate de firme americane. Costurile reduse de transport de produse Flextronic în întreaga lume a făcut locația Mexic mai atractivă.

Progresele în tehnologia informației și-au redus, de asemenea, costurile de afaceri. Corporatia globală Cisco Systems, de exemplu, este una dintre cele mai mari companii din lume, măsurată prin valoarea sa de pe piață de valori. Totuși, Cisco detine doar trei fabrici să facă echipamentele folosite pentru a ajuta la menținerea traficului Internet. Cisco subcontractează restul activității sale în alte companii din întreaga lume. Platformele de informare, cum ar fi World Wide Web, permit subcontractanților Cisco de a licita pentru afaceri pe site-ul Cisco Web unde furnizorii și clienții rămân în contact permanent.

Scăderea costurilor a permis companiilor americane să colaboreze cu alte mari companii străine. Două treimi din automobile vândute în America de Nord de către Japonia, Toyota Motor Company, sunt construite în America de Nord, în Kentucky și în șapte alte state. Michelin, gigantul francez , produce anvelope în Carolina de Sud pentru compania germană de automobile BMW, care, de asemenea, produce automobile pentru piața din America de Nord.

Nu numai banii, bunurile și informațiile cu caracter rapid sunt importante ci și migrația, atât legală cât și ilegală, ea fiind o caracteristică importantă a aceastei epoci a globalizării. Remintențele sau banii trimiși acasă de către lucrătorii din alte țări au devenit o sursă importantă de venit pentru multe țări. În caz de El Salvador, de exemplu, remitențele sunt egale cu 13 % din totalul de veniturilor pe țară, o sursă importantă de venit mai mare decât ajutorul străin, investiții, sau turism.

Așadar fenomenul globalizării a luat nașere datorită dezvoltării spectaculoase a sistemelor de comunicație și a creșterii accesului la informație care au dat naștere comuncării globale ce presupune că toate țările interacționează din ce în ce mai ușor și mai frecvent atât la nivel guvernamental cât și la nivelul cetățenilor obisnuiți. „Sistemele de comunicație nu au cunoscut încă o dezvoltare uniformă, statele subdezvoltate din punct de vedere economic înregistând încă diferențe în ceea ce privește volumul și frecvența comunicațiilor, însă aceste mecanisme se răspândesc din ce în ce mai mult prin dorința întreprinzătorilor de a cuceri noi piețe. Comunicrea globală duce la apariția unor modificări pe mai multe niveluri în ceea ce privește structura sistemelor. Spre exemplu, creșterea accesului la tehnologie a dus la apariția unui nou mediu economic prin utilizarea dimensiunii virtuale a tranzacțiilor economice prin efectuarea de tranzacțiile electronice si plăți online.”

‘Teoriile recente ale globalizării accentuează trei sfere ale vieții sociale în care se desfașoară acest proces: economică (schimburi comerciale transnaționale, corporații în mișcare, informatizarea producției), politică (centre de putere, instituții politice internaționale), și cultură (valori, credințe, simboluri)’.

Globalizarea economică se referă la libera circulația între state a: bunuri și servici, persoane, capital și tehnologie.

Sursa: http://globalization.kof.ethz.ch/aggregation, accesat în martie 2009

Fondul Monetar Internațional definește globalizarea astfel: „Creșterea interdependenței economice, creșterea volumului și a varietății tranzacțiilor de bunuri și servicii între state, liberalizarea transferurilor de capital la nivel internațional și răspandirea mai rapida a tehnologiei”.

„Produsul intern brut al Uniunii Europene (tot ceea ce produce econmia în materie de bunuri și servicii) este în continuă creștere. După alăturarea noilor state membre în anul 2004, PIB-ul UE l-a depășit pe cel al Statelor Unite ale Americii”.

Globalizarea culturală

Un alt domeniu asupra căruia fenomenul globalizare și-a făcut simțită prezența este cultura. Relația între cultură și globalizare este una bidirecțională: „în centrul culturii moderne se află globalizarea, în centrul globalizării se afla practicile culturale”.

„Dezvoltând capitalul social, societatea civilă globală își propune să să încurajeze tocmai dialogul transnațional, singurul în măsură să favorizeze gestionarea corectă a problemelor de rang planetar. Paradoxala lume de azi cultivă un mediu cultural în extensie pe măsură ce rolul culturii este, vizibil în scădere; mai mult, infestată de consumerism ea se degradează accelerat și devine o cultură de alt tip, subjugată de piată, impunând- odata cu invazia mediocrității- senzaționalismul palpitant, avid de succes”.

Globalizarea culturală nu ar fi posibilă fără componenta lingvistică. În prezent, din cele peste 1.000 de limbi cu formă scrisă existente (reprezentând doar o parte din cele peste 5.000 vorbite), 10-12 cosntituie limba maternă a mai mult de 60% din populația planetei. Între acestea, unele sunt folosite ca limbă principală sau secundară pe arii relativ contigue (arabă, chineză, hindi, rusă, malaieză, japoneză, germană și bangali), pe când atele sunt vorbite în zone diferite ale lumii, ca o consecință a fostelor imperii coloniale: engleză, franceză, spaniolă și portugheză. Englza a devenit lingua franca în domeniul afacerilor, al politicii internaționale, tehnologiei, informaticii (prin intermediul calculatorului și internetulu). „Estimarile arată că din totalul informațiilor codate care sunt stocate la momentul actual în lume, peste 80% sunt în limba engleză. Așadar limba engleză este prin excelență limba globalizării în timp ce nenumarate limbi locale sunt în pragul dispariției.”

Dimensiunea politică

“Patternul modern al globalizării aduce în discuție triumful democrației și al valorilor liberale în detrimentul altor sisteme socio-politice experimentate de-a lungul istoriei. Ceea ce constatăm la ora actuală este expansiunea capitalismului caracterizat de democrație și economie de piață”.

Unii teoreticieni consideră că dimensiunea politică a globalizării constă în creșterea gradului de interdependență a actorilor din sistemul internațional. Alții atrbuie acestei dimensiuni sfârșitul statului națiune.

Globalizarea politică este adesea confundată cu cea economică datorită faptului că aceste două dimensiuni sunt puternic corelate. Creșterea interdependenței între actorii internaționali duce la crearea unui sistem compus din norme și reguli ce reglementează evoluțiile politicii mondiale. Ca exemple de actori ai acestui sistem amintesc alianțele și blocurile de state economice sau militare (NATO, UE, OPEC), ONG-uri internaționale și companiile multinațioanle. “Întreaga evoluție a economiei mondiale este condiționată de creșterea sau scăderea încordării în relațiile politice și militare dintre principalele puteri ale lumii”.

“În Eurasia există cinci jucători strategici- Franța, Germania, Rusia, China și India- și cinci țări pivot- Ucraina, Azerbaidjan, Coreea de Sud, Turcia și Iran. Surprinzător, pentru poziția de jucător strategic nu se clasează Marea Britanie, Japonia și Indonezia, care nu îndeplinesc toate cerințele pentru această postură. Franța are anumite interese, diferite față de SUA. Ea iși atribuie rolul politic central în unificarea Europei, iar Germania, rolul de ‘locomotivă economică’ a continentului. Între Franța și Germania, ca principali actori ai continentului European, există concomitent rivalitate și colaborare, fiecare considerându-se îndreptățit să reprezinte interesele Europei în lume”.

Principala putere la nivel global este reprezentată de SUA (superputere multilaterală). Acest stat are o puternică influență atât în plan economic cât și in plan politic la nivel global. Seful Statelor Unite ale Amercii, Barack Obama, este supranumit în mass media pe plan internațional „cel mai puternic om din lume”. Evoluțiile și criza de pe piața economică din SUA înregistrate în decursul ultimului an au avut impact asupra întregii lumi. Faptul că anumite companii americane ce activau pe piața internațională, spre exemplu compania auto General Motors, a întâmpinat dificultăți economice și a fost nevoită să declare procedura de insolvență, are impact asupra industriei auto din întreaga lume. Unul dintre rezultatele acestui faliment în plan social este acela că grupul mai sus menționat a operat în decursul ultimului an reduceri de costuri, disponibilizând din personal sau chiar închizând din subsidiare. Astfel a crescut numărul persoanelor care au rămas fără un loc de muncă și deci au devenit dependente de prestațiile sociale în caz de șomaj.

Sursa: http://globalization.kof.ethz.ch/aggregation/display, accesat în iunie 2009

Indicele KOF

Indicele KOF a fost introdus de Axel Dreher si colaboratorii săi în 2002 (Dreher, 2006) pentru măsurarea mai multor dimensiuni ale globalizării și de atunci este actualizat anual. În tradiția scrierilor ‘tehnologiste’, acesta concepe globalizarea ca fiind procesul de structurare de conexiuni între actori aflați la distanță prin intermediul fluxurilor de informații, bunuri, capital și persoane.

Indicele KOF al Globalizarii in 2007

Sursa: http://globalization.kof.ethz.ch/map/#, accesat în mai 2010

În versiunea acestuia din 2008 se regăsesc date din perioada 1970-2007 culese din statisticile a peste 122 de țări. Concret, dimensiunile pe care le cuantifică indicele KOF sunt:

Globalizarea economică, dată de fluxurile de bunuri, capital, persoane și idei care sunt legate de dinamica economiei de piață

Globalizarea politică, dată de interdependențele la nivel politic

Globalizarea socială, caracterizată prin răspândirea culturii, ideilor, imaginilor, informațiilor, etc.

Dimensiunea socială conține sub-indici referitori la contactele interpersonale, fluxurile de informații și proximitatea culturala.

Contactele interpersonale încearcă să surprindă numărul de interacțiuni directe dintre persoane aflate în țări diferite. Sunt incluse aici convorbirile telefonice internaționale, nivelul turismului raportat la dimensiunile populației, numarul de imigranți și numărul de scrisori trimise în străinătate prin intermediul poștei.

Fluxurile informaționale caută să măsoare potențialul de transmitere a informațiilor, idelor si iamginilor, prin includerea numarului de utilizatori ai internetului, de abonați la televiziunea prin cablu, numărul abonamentelor radio (toate raportate la mia de locuitori) precum și cel al publicațiilor internaționale vândute (procent din PIB). Proximitatea culturală este determinată pe baza numărului de cărți importate și exportate (procent din PIB) de o țară, numărul de restaurante McDonald’s și cel de magazine Ikea existente în țara respectivă.

Deși literatura de specialitate a vehiculat o multitudine de simboluri ale globalizarii (de la Lexus la Coca-Cola), cel mai des invocat simbol de propagare a culturii populare este lanțul de restaurante McDonald’s. “Potrivit datelor furnizate de McDonald’s, în anul 2007 existau mai mult de 30.000 de restaurante aparținând acestei companii, în peste 120 de țări, care serveau mai mult de 50 de milioane de persoane zilnic”.

Conform publicației cotidiene „Gorjeanul”, două țări membre ale Uniunii Europene- Belgia și Austria- ocupă locurile unu și respectiv doi pe o listă a țărilor puternic globalizate, într-un clasament realizat de un insitut elvețian și care notează aspectele politice, sociale și economice ale mondializării în 122 de țări într-un interval de 35 de ani (1970-2005) pe baza a 24 de variabile, după cum informează agenția belgiană de presa „Belga”.

România se clasează pe locul 45 la indicele general de globalizare, la nouă locuri distanță de Bulgaria, (poziția 36), în timp ce multe țări din Europa Centrală și de Sud-Est ocupă poziții mult mai avansate pe listă. Cel mai bine situată se află Republica Cehă (locul 10), urmată de Ungaria (locul 17), Polonia (21) și Slovacia (27). Dintre țările baltice, doar Estonia ocupă o poziție avansată, (28), în timp ce Lituania și Letonia apar pe pozițiile 46 și respectiv 52. Potrivit Centrului de cercetări conjuncturale KOF din Elveția, în ultimii șapte ani, Belgia și Austria au ocupat, conform tuturor variabilelor luate în calcul, numărul unu și respectiv numărul 2 în clasament. Suedia ocupă locul trei, în timp ce Franța se sclasează abia pe locul nouă, însă inaintea Germaniei (locul 11), iar Statele Unite se situează abia pe poziția a 19-a iar Japonia pe 40, fiind devansată de China (locul 37). Printre țările cel mai puțin deschise la modernizare figurează Burundi, Myanmar și Rwanda. De altfel, ultimele locuri ale acestui clasament sunt ocupate preponderent de țări de pe continentul African și Asiatic.

Printre variabilele cele mai importante, indicele economic măsoară fluxul de mărfuri și de investiții dar și barierele vamale și reglementările pe care le adoptă o țară pentru a se proteja de modernizare. Indicele social măsoară gradul de difuzare a informațiilor și a cunoașterii, în timp ce indicele politic stabilește gradul de cooperare între țări.

Dacă la indicele „globalizare generală” Belgia a ocupat locul 1, la indicele privind globalizarea economică Luxemburgul s-a situat pe prima poziție, iar Austria și Franța au oupat prima poziție în ceea ce privește globalizarea socială, respectiv globalizarea politică. România ocupă o poziție buna la capitolul globalizare politică- Locul 29, se situează pe locul 54 la globalizarea economică, dar coboară în partea a doua clasamentului la indicele de globalizare socială, reușind să se claseze abia pe locul 63. Clasamentul a fost întocmit pe baza datelor adunate până in 2004 inclusiv.

Sursa: http://globalization.kof.ethz.ch/static/pdf/press_release_2009_en.pdf, accesat în martie 2009

„În concordanță cu raportul indicelui KOF pe 2009, Belgia și Irlanda sunt cele mai globalizate țări- Elveția ocupă locul 4 în acest clasament după ce, în anul anterior ocupase locul 3. Indicele KOF al Globalizării 2009 arată că acest fenomen înregistrează creștere încă în contextul creșterii globalizării economice și politice, în timp ce globalizarea socială înregistreată stagnare”.

Atât din schema de mai sus cât și din cea de mai jos reiese faptul că procesul globalizării este unul ireversibil care a crescut în amploare de-a lungul timpului. Așa cum este arătat în graficul de mai jos, nivelul economic al procesului de globalizare este cel care a înregistrat valorile cele mai ridicate comparativ cu restul nivelurilor și asta datorită faptului că procesul economic are un impact major asupra dimensiunilor socio-culturală și politică.

Sursa: http://globalization.kof.ethz.ch/static/pdf/press_release_2009_en.pdf, accesat în martie 2009

Efectele globalizării

Temenul de globalizare desemnează în ansamblul fenomenelor prin intermediul câtorva viața fiecărui locuitor al planetei este legată, cel puțin în parte, de hotărârile luate în afara proprei țări și asupra cărora nu are nici un control.

„Deși globalizarea presupune o serie de avantaje, totuși, există și păreri care contrazic beneficiile acestui fenomen pe care îl consideră ca aducător de instabilitate și turbulență. Aceste teorii care evidențiază trăsăturile negative ale globalizării pun pe seama fenomenului pierderea controlului social și accentuarea polarizării sociale”.

„Polarizarea socială este un concept preluat din fizică ce definește tendința de creare a unor separații între diferiți indivizi/grupuri sociale dintr-o anumită societate. Polarizarea socială este puternic determinată de polarizarea economică, generată de accesul inegal la resursele economice/materiale dintr-o societate particulară. Cu cât o societate este mai polarizată cu atât sărăcia este mai vizibilă și în principiu mai răspândită și mai adâncă. Polarizarea economică reflectă dintr-un anumit punct de vedere inegalitatea socială, distanța care separă diferitele grupuri sociale unele de altele (polarizarea săraci/ bogați). Dacă inegalitatea economică (a veniturilor) este măsurată prin Coeficientul Gini calculat pe baza Curbei lui Lorenz, polarizarea economică poate fi accentuată într-un mod mai pregnant prin proporția resurselor (bogăția totală sau veniturile) deținute de segmente egale ca proporție ale unei colectivități particulare”.

În lucrarea sa despre globalizare, George Soros afirma: „globalizarea nu poate fi făcută vinovată penru toate rele cu care ne confruntăm. Conflictele armate, regimurile opresive și corupte și statele slabe se numără printre cele mai importante cauze ale mizeriei și sărăciei din lumea de astăzi- iar globalizarea nu poate fi acuzată pentru proasta guvernare. Iar daca a reușit ceva, globalizarea a obligat țările individuale să își îmbunătățească eficiența, sau cel puțin, să reducă rolul guvernării în economie. Dar globalizarea a făcut ca lumea să fie mai interdependentă și a sporit pericolul pe care îl pot reprezenta problemele interne din anumite țări. Astfel că nu este suficient să concepem aranjamente mai bune pentru furnizarea bunurilor publice pe scară globală, trebuie să găsim totodată căile de îmbunătățire a condițiilor politice și sociale din fiecare țară”.

Latura negativă a fenomenului de globalizare o constituie faptul că „în țările mai puțin dezvoltate mulți au suferit din cauza globalizării fără a primi un sprijin în ceea ce privește sistemul de securitate socială. Mulți alții au fost marginalizați de către piețele globale. Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunurile private și cele publice. Piețele sunt capabile să creeze bogăție dar nu sunt destinate să răspundă și altor necesități sociale. Piețele financiare globale pot naște crize. Este posibil ca locuitorii din țările dezvoltate să nu fie pe deplin conștienți de de urmările devastatoare ale crizelor financiare deoarece acestea au tendința de a lovi mai crunt în țările în curs de dezvoltare”.

O caracteristică a globalizării economice este reprezentată de migrația forței de muncă. Occidentul este văzut ca un magnet de către oamenii săraci, fapt pentru care, aceștia se deplasează mult pentru găsirea unui loc de muncă sau în căutarea unor avantaje financiare. Când Uniunea Europeană era formată doar din 15 state pe piața forței de muncă nu s-a înregistrat migrație internă notabilă, în ciuda faptului că standardele de viață erau diferite de la un stat la altul. După ce numărul statelor membre a crescut ajungând la 25 respectiv 27, au apărut măsuri de constrângere a forței de muncă datorită faptului că muncitorii din vechile state socialiste au fost atrași de avantajele noului spațiu la care au aderat, mai exact de salariile mari diferite de cele inregistrate în acest tip de state. Diferențele economice înregistrate în statele din care provin cei care decid sa se deplaseze in interiorul Uniunii Europene în căutarea unei slarizări mai avantajoase îi determină pe aceștia să depășească constrângerile locale de rudenie, cultură sau limba. Înclusiv când vorbim despre orientarea către un loc de muncă satisfăcător din punct de vedere financiar ne gândim la unul pe care l-am putea găsi, dar în afara țării. În ultima perioadă, în România și Republica Moldova, migrația forței de muncă a avut o pondere semnificativă în comparație cu alte perioade. Faptul că statul român, prin instituțiile specializate, a urmărit reglarea și impunerea drepturilor muncitorilor (în țările în care aceștia doreau să migreze pentru ocuparea unui loc de muncă) a dus la crearea unui deficit de muncitori în anumite sectoare, categorii de servicii. Măsurile drastice ale Guvernului Italian luate ca urmare a incidentelor dintre infractorii rromi si romnâni și cetățenii italieni au generat o întoarcere masivă a românilor în țară. Datorită crizei numărul locurilor de muncă s-a redus. De altfel, în Spania, muncitorii sunt îngrijorați că lucrările în domeniul construcțiilor stagnează.

Raportul bazat pe studii europene Eurostat apărut în anul 2008 în ziarul polonez ‘Dziennik’ tratează problema depopulării Europei tinere- consecință a faptului că piața muncii este caracterizată de migrația forței de muncă înspre statele occidentale. Acest fenomen, al depopulării, face posibilă scăderea problemelor demografice în Occident unde populația este îmbătrânită dar și înrăutățirea situației de acasă, unde o consecință imprtantă a fenomenului o consituie prăbușirea sistemului economic și a celui de pensii. „Creșterilor de populație înregistrate în ultimii 10 ani în Spania (+5 milioane), Franța (+3,5 miloane), Marea Britanie (+2.6 milioane), Italia (+2,5 milioane). Germania (+303.000) le corespund scăderi ale populației în România (-1 milion), Bulgaria (-662.000), Polonia(-514.000), Ungaria (-235.000).

Deplasarea masivă a oamenilor din țările subdezvoltate (Africa, Arabia, Asia) spre țările bogate sau mai puțin bogate reprezintă un fenomen alarmant pe piața mondială a forței de muncă. Mai nou, chiar și România a devenit țară nu doar de tranzit, ci și țară în care se solicită azil.”

De asemenea, se observă că „modul diferit în care sunt tratate munca și capitalul constituie o trăsătură fundamentală a sistemului capitalist global așa cum este el îndeobște organizat. Capitalul migrează către țările unde găsește forță de muncă ieftină și alte condiții favorabile. El ajută astfel la dezvoltarea acelor țări unde, unele dintre acestea realizând progrese remarcabile. Țările dezvoltate pierd locuri de muncă dar câștigul rezultat din comerț le permite crearea altora noi, adesea cu o valoare adăugată mai mare. Totodată există o oarecare migrație umană către țările bogate, legală și ilegală, prin care se completează locurile de muncă ce nu pot fi ocupate cu personal local. În țările care ofera forță de muncă ieftină, lucrătorii sunt de cele mai multe ori lipsiți de dreptul de a se organiza și sunt prost tratați din multe puncte de vedere. China e un exemplu de notorietate în acest sens”.

Maurice Mullard consideră că există trei viziuni asupra interpretării fenomenului de globalizare care includ viziunea hipergolbalistă, viziunea sceptică asupra tranziției globale și viziunea celor ce contestă ideea de tranziție globală.

Viziunea hiperglobalistă evidențiază faptul că ușurința în comunicare dincolo de bariere indusă de modernizarea tehnologiilor de comunicare cum ar fi telefonul mobil sau internetul subminează controlul statelor națiune prin creșterea mobilității și a dorinței populației de a migra, fenomene ce subminează coeziunea socială.

Natura schimburilor între corporații și impactul acestora asupra schimburilor in general la nivel transnațional și asupra angajării contribuie la crearea economiei fără bariere. Conceptul de economie fără granițe este dat de natura și influența corporațiilor multinațioanle. Companiile multinaționale iau decizii în ceea ce privește investițiile străine directe. Subcontractarea permite producătorilor auto să importe piese și alte tipuri de produse din Taiwann și Coreea, motoare din Germania și să asambleze modelul final în Dagenham. Corporațiile în expansiune își pierd din importamță în sesnsul că procesul de producție a devenit cu un pas mai ușor datorită subcontractărilor. Corporațiile nu mai sunt angajatori direcți. Muncitorii sunt angajați prin intermediul agențiilor de angajare.

„Exporturile la nivel mondial în relație cu produsul intern brut au crescut de la 7% în 1950 la 23% în 2000, în timp ce Investițiile Directe Straine (FDI) a înregistrat deasemenea creștere de la 4% din PIB la nivel mondial, valoare înregistrată în 1950, la peste 19% în 2000.

Viziunea sceptică asupra fenomenului de globalizare susține ideea conform căreia globalizarea a existat dintotdeauna și că ar fi o greșeală să susținem ca fenomenul care are loc în momentul de față este superior calitativ diferit față de ceea ce s-a petrecut în trecut. Teoreticienii acestei viziuni au evidențiat faptul că investițiile directe străine au fost concentrade în triada SUA–UE-Japonia și faptul că 80% din companiile multinaționale sunt localizate în interiorul granițelor economiilor avansate”.

Însă această viziune, consideră Maurice Mullard, este una îngustă, care s-a concentrat prea mult pe indicatorii economici cum ar fi investițiile directe străine, export, schimburi comerciale si localizarea geografică a companiilor multinaționale.

Fondul Monetar Inernațional, Banca Mondială și Organizația Mondială a Comerțului sunt centrate pe trasarea și formarea globalizării prin impunerea unor înțelegeri cu privire la liberul schimb, și asigurându-se că țările ăn curs de dezvoltare adoptă politici de liberalizare a piețelor financiare și privatizarea acestor politici. Teoreticienii viziunii sceptice par a nu lua în considerare impactul liberalizării și privatizării econmiei globale și legătura dintre capitalul financiar mobil și privatizarea investițiilor. Deși evidențiază faptul că multinaționalele sunt responsabile pentru aproximativ 80% dintre tranzacțiile comerciale interne și pentru angajarea a 60% din totalul forței de muncă existent în economiile dezvoltate, teoreticienii acestei viziuni nu reușesc să surprindă legătura dintre interesele companiilor multinaționale și relația acestora cu guvernele.

„Criticii globalizării susțin că impactul major al acestui fenomen este reprezentat de creștere în importanță a politicilor ce micșorează autonomia politică a statului națiune. Unii teoreticieni susțin că guvernele au devenit victime ale relației dintre globalizare, ascendența politicilor neo-liberale și stat. ”

Doru Buzducea afirmă că „dacă globalizarea este un concept multidimensional ce dă naștere la multiple interpretări și scenarii ce variză de la optimism la pesimism, putem concluziona că acesta reprezintă un proces sistematic de dezvoltare socioeconomică diferențiată, de intensificare a relațiilor internaționale. Globalizarea reprezintă o sumă de procese complexe aflate în plină desfășurare, iar patternul modern de manifestare relevă mai mult ca oricând o cunfluență a tuturor tendințelor globalizatoare.”

Așadar, obervam că procesul de globalizare prezintă avantaje recunoscute, dar și consecințe negative (poluarea, reducerea resurselor naturale, încalzirea globală, rețelele internaționale teroriste, multiplicarea grupurilor de risc și a celor vulnerabile) ce necesită o analiză lucidă. Nu globalizarea este negativă, ci felul în care aceasta se desfășoară. Va fi extrem de important în viitor direcția în care se va desfășura procesul globalizării, direcție ce va depinde de influența factorilor locali în cadrul proceselor globale.

În continuare voi încerca să abordez noile preocupări ce au aparut în cadrul sistemelor de protecție socială și implicit a sistemelor de asistență socială la nivel internațional ca urmare a globalizării. Așa cum menționam anterior, statele se confruntă cu probleme sociale similare cum ar fi șomajul, îmbătrânirea populației, scăderea natalității, sărăcia, polarizarea socială sau excluderea socială a anumitor categorii de sociale. „Asistența socială internațională este un concept multidimensional ce cuprinde: analize comparative, probleme sociale globale, practici internaționale, asistență internațională publică și privată, conferințe și colaborări profesionale internaționale, relații interguvernamentale, viziune globală”.

Efectele negative ale Globalizării

Globalizarea a fost unul dintre subiectele cele mai aprig dezbătute în economia internațională de-a lungul ultimilor ani. Globalizarea a generat, de asemenea, opoziție internațională semnificativă , îngrijorarea privind faptul că aceasta a crescut inegalitatea și degradarea mediului. În Midwestern Statele Unite, globalizarea a devenit un pericol in industrie și agricultură, prin scăderea calității vieții în locațile care nu s-au putut adapta la schimbare.

Alt dezavantaj ar fi că țările sărace suferă: deși este adevărat că globalizarea încurajează comerțul liber între țări, există, de asemenea, consecințe negative, deoarece unele țări încearcă să salveze piețele lor naționale. Principalul produs exportat de țări mai sărace este, de obicei produsul agricol. Țările mai mari subvenționează adesea agricultorii (cum ar fi politica agricolă comună a UE), fapt care reduce prețul de piață pentru culturile agricole sărace .

Exploatarea muncitorilor imigranți săraci: deteriorarea națiunilor mai slabe de cele mai puternic industrializate a dus la exploatarea oamenilor din aceste națiuni să devină forță de muncă ieftină. Datorită lipsei de protecție, companiile din țările industrializate puternice sunt capabile să ofere lucrătorilor salariu suficient pentru a-i ademeni să îndure program extrem de lung și condiții nesigure de muncă, deși în cazul acesta, lucratorul poate fi criticat ca fiind" exploatat ". Este adevărat că lucrătorii sunt liberi să părăsească locul de muncă, dar în multe țări sărace, acest lucru ar însemna foame pentru lucrător, și posibil chiar și pentru familia sa în cazul în care locurile lor de muncă anterioare au fost practice, inexistente.

Un alt aspect al globalizării ar fi creșterea exploatarii prin muncă a copiilor. De exemplu, o țară care se confruntă cu creșteri ale cererii forței de muncă ajung să ii solicite pe copii sa muncească, iar acest lucru poate fi periculos, putând include, de asemenea, traficul de copii, copii în robie sau muncă forțată, prostituție, pornografie și alte activități ilicite.

Ceea ce caracterizează în mod sigur globalizarea în acest început de mileniu este faptul că ea a încetat să mai fie o problemă doar a econimiștilor. Acest fenomen, care influențează nu numai comerțul, ci și cultura și sănătatea, face valuri. Strategiilor firmelor multinaționale le răspund strategiile alternative ale denigratorilor globalizării. Evoluția economiei internaționale în globalitatea ei, mondializarea schimburilor și a mișcărilor de capital, trebuie să țină cont de diversitatea actorilor săi, caracterizată prin ritmuri de dezvoltare și de nivel de trai diferite.

O diversitate care se exprimă mai ales prin indici demografici, culturali și de mediu și de care trebuie să se țină cont în cadrul unei concepții aupra condițiilor pe care dezvoltarea economiei trebuie să o respecte, astfel încât generațiile următoare să nu fie pedepsite de opțiunile prezentului. Din grija de a privi dincolo de orizontul economic s-a născut ideea unei dezvoltări durabile, o modalitate de a replasa omul in centrul globalizării.

Sistemele Europene de Protecție socială

Fără îndoială „fenomenul globalizării, prin formele sale moderne de manifestare, influențează în mod direct sistemele de protecție socială: mamagement și infrastructură modernă, rețele globale de comunicare, capital uman performant și expertiză, noi probleme sociale și, implicit, categorii noi de beneficiari.”

În ceea ce privește modalitate de organizare a sistemelor de protecție socială există câteva modele la nivel european precum: sistemul anglo-saxon (Marea Britanie), sistemul nordic (scandinav- Suedia, Danemarca sau Finlanda), sistemul mediteraneean (Portugalia, Grecia, Spania), modelul continental (Germania). Sistemele de protecție socială europene sunt centrate mai mult pe oferirea de prestații sociale comparativ cu sistemele Nord-Americane unde accentul cade pe oferirea serviciilor de asistență socială. Unii teoreticieni consideră că tocmai datorită acestui fapt sistemele europene sunt caracterizate de birocrație.

Franța- încă de la începutul societății moderne și de la extinderea diviziunii muncii, au existat multi muncitori voluntari dispuși să lucreze cu grupurile marginalizate: ajutându-i pe cei săraci, pe cei cu dizabilitați sau pe cei în vârstă și în același timp ajutându-i pe cei excluși să se reintegreze în societate. Prin luarea angajamentului de a-ajuta pe cei în nevoie, acești agenți sociali au încercat să răspundă provocărilor aduse de industrializare. La momentul respectiv, nicunul dintre agenții sociali nu a putut beneficia de pe urma muncii lor în ceea ce privește statusul lor sau calificarea potrivită acestui tip de activitate.

În societatea industrială, asistența socială a început să fie văzută ca o activitate necesară pentru menținerea coeziunii sociale însă a fost în continuare marginalizată. De atunci situația s-a schimbat și asistența socială este asociată cu profesii susținute cu diplome naționale, iar oamenii aleg să își desfășoare activitatea în sectorul social în vederea dezvoltării unei cariere.

„Asistența socială a luat naștere datorită activităților de caritate dezvoltate în spirit religios. Pe măsură ce timpul a trecut, odată cu începerea perioadei moderne, în special în a doua jumătate a secolului al XX-lea, viziunea asupra asistenței sociale compusă din trei părți- altruism, securitate și oportunități egale, a suferit modificări. Într-un stat al bunăstării care încreacă să rdistribuie bogăția și să organizeze protecția socială pentru a compensa inegalitățile sociale generate de societate de producție capotalistă, rolul asistenței sociale devine unul central.”

„Anul 1982 a introdus in secotrul serviciilor sociale din Franța descentralizarea responsabilităților pentntru suportul social. Ajutorul social sub forma venitului minim garant a fost introdus în anul 1988”.

„Sistemul de asistență socială din Franța beneficiază de un nivel ridicat al finanțării. Unul dintre principiile de bază ale acestui sistem este dezvoltarea parteneriatelor public-private iar un exemplu de astfel de parteneriat este reprezentat de concesionarea serviciilor publice”.

„În unele sectoare, Franța are servicii sociale excenlente. De exemplu, facilitățile pentru îngrijirea copiilor sunt mult superioare celor din Germania, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care Franța înregistrează valori ridicate ale natalității. Standardele de îngrijire a sănătății sunt excelente dar sistemul sanitar nu este rentabil în forma sa actuală. Educația superioară este în general nereformată. Șomajul în Franța înregistrează valori ridicate, o proporție ridicată din cei fără loc de muncă sunt șomeri pe termen lung iar gradul de ocupare a forței de muncă este relariv scăzut. Principalele probleme sociale ale Franței sunt reprezentate de diviziunile de pe piața muncii cuplate cu rata înaltă a șomajului în rândul tinerilor, și mai pronunțată pentru minorități.

„Globalizarea se bazează în primul rând pe intensificarea relațiilor economice internaționale, care au crescut în medie cu 7% pe an, față de 2,3% creșterea producției. O asemenea intensificare a schimburilor se datoreză în mare măsura companiilor multinaționale din statele cele mai industrializate. Globalizarea este, de asemenea, migrația oamenilor în căutarea de salarii mai bune.”

Principii de finanțare a prestațiilor sociale în Franța

Sursa:http://ec.europa.eu/employment_social/missoc/db/public/compareTables.do,accesat în mai 2010

Anglia- are o istorie aparte în ceea ce privește dezvoltarea sistemelor de protecție socială. “Legea Săracilor” (1601) reprezintă o revizuire a unui act normativ din 1576 referitor la protecția persoanelor sărace, promulgat de Regina Elisabeta 1. Legea stabilea o “taxa pentru sărăcie” plătită de către proprietarii de pământ iar din banii adunați erau sprijinite persoanele care se confruntau cu dificultăți majore (handicapuri severe, boli grave, copii abandonați. O formă instituțională de protejare a persoanelor vulnerabile o reprezentau “casele de muncă”. Amendamentul Legii Săracilor (1834) reducea drastic sprijinul acordat beneficiarilor legii pentru a-i motiva pe cei apți de muncă să devină activi pe piața muncii, deoarece casele de muncă se înmulțiseră enorm. Anglia deține unul dintre sistemele de protecție socială inspirate din raportul Lordului Beveridge (1942) ce avea ca obiectiv central al statului lupta împotriva celor cinci giganți: lipsurile, boala, ignoranța, mizeria și inactivitatea.

În ceea ce privește sistemul actual de protecție socială al Angliei, axul central al acestuia îl constituie principiul universalității distribuirii diferențiate a prestațiilor. „Există urmatoarele tipuri de prestații: prestații non-contributive independente de nivelul resurselor (pentru persoanele cu handicap) si prestații non-contributive dependente de nivelul resurselor (ajutor social ca formă de venit minim garantat). Serviciile sociale sunt gestionate la nivel local. Reforma “Community Care Act” ca urmare a raportului Griffith (1988) a determinat ca finanțarea serviciilor sociale să fie transferată de la nivel central la nivel local.” Autoritațile locale nu au obligația de a oferi ele însele servicii, ci de a încheia contracte cu furnizorii de servicii.

Tendința către o globalizare definită ca fiind deschiderea economiilor naționale către schimburi finaciare si comerciale ce au ca rezultat mobilitatea capitalului, al investițiilor, al procesului de producție și a noilor forme de tehnologie, reprezintă acum macro-contextul în cadrul căruia statul bunăstării și asistența socială operează.

Strategiile naționale privind bunăstarea sunt tot mai mult constrânse de globalizare iar rolul statului națiune s-a diminuat. Politicile neo-liberale promovate de unele guverne cu entuziasm nu mai reprezintă doar un aspect al vieții în funcție de care trebuiesc dezvoltate raspunsuri la nivelul bunăstării sociale, ci reprezintă o sursă legitimă de restructrare a regimurilor de bunăstare socială, incluzând aici și reformarea sistemelor de asistență socială. „Un exemplu de măsură luată în acest scop este noul model de management utilizat în sectorul public, ca urmare a impactului globalizării. Unii teoreticiei susțin că deși există diferențe între culturi și națiuni în ceea ce privește managementul serviciilor, exită o presiune asupra guvernelor exercitată de întreprinderile capitaliste – pe măsură ce companiile se transformă, organizațiile publice se găsesc sub presiunea necesității de a se transforma în mod similar pentru a atinge aceiași eficiență ca și secorul public – pentru realizarea competitivității naționale.”

Principii de finanțare a prestațiilor sociale în Anglia

Sursa:http://ec.europa.eu/employment_social/missoc/db/public/compareTables.do accesat în mai 2010

Danemarca

“Exemplul acestei țări este cel mai cunoscut reprezentant al modelului sandinav de “Welfare State”, oferă largi drepturi sociale tuturor rezidenților. Danemarca deține unul dintre cele mai dezvoltate sisteme de asistenta socială unde toți rezidenții, indiferent dacă au sau nu loc de muncă sau cotizează la un fond de asiguare beneficiază de prestații și servicii sociale. “Inovațiile în ceea ce privește sistemul de protecție socială din țările scandinave s-a produs pe fondul crizei economice severe care a avut loc la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90”.

Danemarca este o monarhie consituțională și o democrație parlamentară. Anul 1968 a fost marcat de reforma administrativă care a împărțit Danemarca în 16 comitate și 275 de comune. Fiecare dintre comune este condusă de un consiliu ales pe o perioadă de 4 ani.

În ceea ce privește sistemul de protecție socială, acesta deține unul dintre cele mai dezvoltate și generoase sisteme de servicii sociale publice. Sistemul de protecție socială din Danemarca nu a fost influențat ca și alte state europene de Biserică.

Prima lege referitoare la populația vârstnică a fost adoptată în Danemarca în anul 1891. ”Venitul minim garantat este acordat tuturor persoanelor fără venituri și este gestionat de către autoritățile locale care au pus la punct un “ghișeu unic” unde beneficiarul se adresează pentru a primi drepturile/serviciile sociale”.

În momentul de față, statul danez oferă prestațiile serviciului de securitate socială tuturor rezidenților indiferent dacă au sau nu au loc de muncă, sau dacă aceștia cotizează la un fond de asigurare.

Datorită faptului că țările nordice sunt foarte deschise și orientate către piață, Forumul Economic Mondial și alte organizații similare au plasat Finlanda și Danemarca în fruntea listei țărilor favorabile pentru dezvoltarea mediului afacerilor. Analizând după criterii econimice precum creșterea produsului intern brut, inflația și stabilitatea economică, Danemarca se numără printre cele mai performante țări membre UE care au dezvoltat state ale bunăstării. Succesul acestui stat constă în modelul de investiții sociale pe care l-a urmat. Danemarca a investit masiv în forme inovatoare de tehnologie și informație.

„Țările nordice au cel mai redus nivel al inegalității economice din întreaga lume; acestea și-au restructurat piețele muncii – flexicuritatea își are originea în Suedia, însă a fost adoptată sub diferite forme și de către Danemarca și Finlanda. Dacă nu își găsesc loc de muncă într-un anumit timp, șomerii sunt obligați să urmeze cursuri de recalificare și să accepte posturile care li se oferă”.

Danemarca- Principii de finanțare a protecției sociale

Tabelul de mai jos prezintă principiile de finanțare a prestațiilor sociale pe categorii în Danemarca la data de 01.07. 2008. Prestațiile socială de bolă și maternitate sunt finanțate de către stat din taxe și impozite, însă cheltuiala statului este rambursată prin intermediul Fondului Pieței Muncii (Arbejdsmarkedsfonden), finanțat de contribuabili. Situația finanțării este similară și in cazul prestațiilor oferite în caz de șomaj. În cazul prestațiilor oferite vârstiniclor (pensie socială), finanțarea este asigurată din taxe și impozite.

Danemarca a promovat de-a lunul timpului politici favorabile afacerilor și familiei.

Italia

Sistemul de protecție socială existent în Italia la ora actuală este rezultatul reformei care a avut loc la sfârșitul anilor ’70 și care a avut ca principală consecință descentralizarea serviciilor sociale. În ceea ce privește organizarea administrativă a sistemului de protecție italian, acesta este gestionat la nivel de comune, provincii și regiuni. Finanțarea sistemului de protecție socială în Italia este asigurată de către stat prin împarțirea taxelor și impozitelor naționale și regionale către bugetele regionale care sunt autonome. Fiecare regiune are un consiliu și un guvern regional.

Serviciile de asistență socială (informare socială, sprijin economic, ajutor la domiciliu, locuință socială, consiliere psiho-socio-pedadogică) sunt mai dezvoltate în regiunile industrializate din nord. Această situație de discordanță între zona de nord și cea de sud Italiei este întâlnită si în plan economic. În ceea ce privește acordarea de ajutor sociale,venitul minim garantat se acordă tuturor persoanelor aflate în nevoie dar cuantumul acestuia este diferențiat de la o regiune la alta și de la o municipalitate la alta.

“Sistemul italian de protecție socială este un caz extrem de dependență de familia tradițională care, la fel ca și în alte țări dezvoltate se află în declin. Doar un mic procent de femei sunt actvive pe piața muncii. Natalitatea în Italia este una dintre cele ma mici din lume, de 1,2 la 1 000 (comparativ cu 2,7 la 1 000, valoare înregistrată în anii 60). “Fiul care locuiește cu părinții” este o figură obișnuită în multe cămine italiene. Mai mult de 80% din bărbații cu vârste între 18 și 30 de ani încă mai locuiesc cu mama și cu tata. Vârsta media a italianului la nașterea primului său copil este de 33 de ani. Oficial, vârsta de pensionare

În Italia este de 65 de ani pentru bărbați și 60 de ani pentru femei. Dar vârsta reală de pensionare pentru ambele sexe este de 57 de ani. Guvernul italian a introdus planuri de aducere a vârstei reale de pensionare până la 60 de ani în 2010, reducând valoarea pensiilor pentru cei care se retrag mai devreme”.

Spre deosebire de Danemarca și țările scandinave, Italia nu a dezvoltat reforme în domeniul învățământului alocând bugete reduse pentru domeniile cercetare și dezvoltare.

Principii de finanțare a prestațiilor sociale în Italia

Germania

Primele legi referitoare la asigurările sociale datează de la sfârșitul secolului al XIX – lea de pe vremea cancelarului Bismarck care a dorit să securizeze populația muncitorească împotriva riscurilor datorate vârstei, bolii și accidentelor de muncă. Unii cercetători susțin că adevăratul scop al acestei inițiative era de fapt deturnarea atenției muncitorilor de la mișcările socialiste existente în acel moment care militau pentru reducerea ingalităților dintre clasele sociale.

În 1883 apare legea asigurării de boală a muncitorilor din industrie ce prevedea asigurarea obligatorie a muncitorilor al căror venit nu depășea un anumit plafon, nivelul cotizațiilor fiind proporțional cu salariul fiind împărțite între muncitori și patroni.

În 1884 apare legea privind asigurarea pentru accidentele de muncă iar în 1889 apare legea privind asigurările de invaliditate și bătrânețe (cotizațiile fiind împărțite între muncitori și patroni).

Sistemul actual de protecție socială este format din asigurări (vârstă, boală, accidente de muncă, șomaj și handicap) și un venit minim garantat ca formă de ajutor social la care se adaugă serviciile de asistență socială.

„Asigurarea în caz de boală este obligatorie pentru toți salariații al căror venit nu depășește un anumit nivel. Aceste fonduri provenite din asigurările de boală sunt gestionate de aproximativ 800 de case autonome care determină propriile procente de cotizare (11% – 13% din salariu). Salariații își pot alege casa de asigurare indiferent de profesie sau de întreprinderea de care aparțin. ”

De asemenea, asigurarea de vârstă/pensie (funcționari, muncitori și mineri) este obligatorie pentru cei ale căror venituri nu depășesc un anumit plafon. În schimb, asigurările în caz de accidente de muncă și de șomaj sunt obligatorii.

Asigurarea pentru îngrijirea persoanelor dependente care privește în mod special persoanele cu handicap și persoanele în vârstă datează din anul 1995 și este obligatorie.

„Ajutorul social se acordă în baza legii din 1961 și presupune pe de o parte o alocație de subzistență ce asigură un venit minim garantat iar pe de altă parte ajutoare speciale (graviditate, naștere, școlarizare, încălzirea locuinței).

Serviciile de asistență socială sunt organizate la nivel național sub formă federativă, grupate în șase mari organizații. Voluntariatul joacă un rol important în dezvoltarea serviciilor sociale”.

„Germania cheltuiește prea mult cu vârstnicii și nu suficient de mult cu tinerii: reformele propuse pentru sistemul de pensii nu merg suficient de departe ca să schimbe această situație. Doar o mică parte dintre femei sunt în câmpul muncii comparativ cu celelalte sgtate membre ale UE 15. Sistemul german de protecție socilă se sprijină încă în bună măsură pe modelul familiei tradiționale chiar dacă, familia tradițională cu diviziunea clară a rolurilor între bărbați și femei, încetează să mai existe”.

Pentru mine este evident că suntem înca departe de momentul în care vom putea spune ca un model sau altul de stat al bunăstăriieste cel mai eficient,că un sistem sau altul de pensii sau de ajutor social este mai optim.

Principii de finanțare a prestațiilor sociale în Germania

Sistemele Nord-Americane de protecție socială

Statele Unite ale Americii au o istorie relativ recentă. Religia majoritară in statele SUA, Canada și Mexic este catolicismul urmat de protestantism și neoprotestantism. De-a lungul timpului nu au existat inițiative caritabile dezvoltate în preajma manăstirilor, însă a existat implicarea comunităților religioase în opera de întrajutorare umană. Deși nu au o istorie îndelungată SUA se află printre primele state la nivel mondial în ceea ce privește gradul de dezvoltare și modernitatea sistemului de protecție socială datorită nivelului ridicat de dezvoltare economică, politică și democratică.

„Statele Unite ale Americii dețin alături de Marea Britanie și Germania pionieratul modern în asistența socială, iar în perioada contemporană au contribuit la dezvoltarea sistemelor de asistență socială peste tot în lume, oferind sprijin tehnic și financiar atât prin programele sociale dezvoltate, cât și prin bursele oferite în cadrul marilor universități studenților ce provin în mod special din țările în curs de dezvoltare”.

Începuturile asistenței sociale în SUA sunt marcate de mișcare de voluntariat din perioada de început de istorie a SUA. După această perioadă a urmat perioada colonială caracterizată de îngrijirea celor săraci și nevoiași de către familii. Oamenii din comunitate își ofereau voluntar timpul și eforturile lor. A urmat apoi înființarea organizațiilor voluntare de asistență socială. Voluntarii erau recrutați și plasați în anumite programe sociale pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie: bolnavi, copii fără adăpost, persoane cu handicap, săraci.

În anul s-a format Charity Organisation Society în New York (COS – Mary Richmond) pentru combaterea și prevenirea sărăciei. Voluntarii COS erau numiți “friendly visitors” (vizitatori prietenoși), ulterior s-au înființat asemenea COS în mai multe orașe.

„În anul 1886 s-au înființat primele aziluri după modelul englezesc “London’s Toynbee Hall”. oamenii se ofereau voluntari pentru a locui în cartierele sărace, în așa numitele “settlement houses” (case de asistență socială) pentru a putea înțelege mai bine problemele și nevoile celor săraci. În 1889 Jane Addams și Ellen Gates Starr înființează Hull House în Chicago. până în 1910 se înființează mai mult de 400 de asemenea case de asistență socială destinate tuturor categoriilor sociale.”

Pe parcursul acestei perioade, multe din aceste slujbe/posturi au fost recunoscute și plătite. Angajații Departamentului Comisiei Sanitare erau plătiți să acorde asistență soldaților unioniști și familiilor în timpul Războiului Civil. În 1905 existau asistenți sociali angajați într-un mare spital urban. Activitatea de asistență socială s-a transformat din voluntariat în ocupație.

În perioada 1915-1950 asistenții sociali erau interesați de dezvoltarea standardelor care ghidau activitatea practică, doreau recunoașterea oficială a profesiei de asistent social, și elaborarea unui cod etic al asistenților sociali precum și înființarea unei asociații profesionale era un obiectiv important al multor asistenți sociali. „Marea Depresiune din 1930 – accentuează rolul guvernului federal în dezvoltarea măsurilor de asistență socială. După cel de-al doilea război mondial are loc expansiunea academică a asistenței sociale. De asemenea, tot în acea perioada au apărut multe grupuri profesionale de asistență socială: American Association of Hospital Social Workers, Visiting Teachers Association, Community Organization of Social Worker, Social Work Research Group.”

S-a dezvoltat rețeaua de învățământ de asistență socială iar în anul 1951 se înființează Consiliul pentru Învățământul din Domeniul Asistenței Sociale. Organizațiile asistenților sociali au devenit tot mai cunoscute pe plan național și internațional. „În 1955, National Association of Social Workers lua ființă prin unirea a șapte organizații specializate în asistența socială. International Federation of Social Workers aluat ființă în 1956. Tot în aceiași perioadă începe și procesul de modernizare și instituționalizare a asistenței sociale. Majoritatea statelor au dezvoltat sisteme moderne de asistență socială cu multe similarități dar și cu diferențe evidente. Activitatea de asistență socială este puternic finanțată de către stat existând o diversitate de programe sociale ce se adresează nevoilor comunitare.

Studiu de caz: Mexic

Asociația Asistenților Sociali Mexicani (ATSMAC) a fost fondată la data de 20 Martie 1982 de un grup de practicieni cu scopul de a deschide un spațiu pentru reflecție asupra activității profesionale unde să poată fi dezvoltate noi metodologii de intervenție. Revoluția din Cuba, mișcările armate din Patagonia precum și războaiele desfășurate de-a lungul continentului au provocat o criză profundă a științelor sociale.

Unul dintre primii reprezentanți ai asistenței sociale în Mexico a este Vasco de Quiroga. Acesta și-a desfășurat activitatea în perioada clonizării spaniole. Munca sa a început sub formă de asistență caritabilă dar încetul cu încetul a luat forme de organizație și mobilizare prin cooperativele meșteșugărești pe care le-a stabilit. Câteva secole mai târziu, Ministerul Educației sub conducerea lui Jose Vasconcelos a creat în anul 1921 așa numitele „misiuni culturale” al căror scop era să îmbunătățească și să promoveze comunitatea atât din punct de vedere social cât și economic.

Abia în anul 1933 a fost aprobat primul curs de asistnță socială sub egida Școlii Economiei Domestice a Ministerului Educației. Școala era localizată în Tepito, în Centrul Mexico City, o zonă cunoscută pentru numărul mare de comercianți. Mulți dintre elevii care au absolvit acest curs au ajuns să ofere servicii pentru comercianți și familiile acestora. Odată cu absolvirea primei generații a școlii, Generalul Lazaro Cardenas care pe vremea aceea era președintele Mexicului, a susținut dreptul absolvenților de a le fi recunoscută profesia. Deși rolul lor în cadrul sistemului politic a rămas neclar, Cardenas a stabilit că asistența socială reprezintă caracterul „popular, socialist și revoluționar” al președenției sale.

Patru ani mai târziu, un nou curs este inițiat de Școala de Drept a Universității Mexicului sub direcția Curții Copiilor; acest curs este pracstic predecesorului asistenței sociale tehnice al cărei cadru de lucru era acela de ajutor juridic.

Victoria Revoluției Cubaneze din anul 1959 care a dus la formarea primului stat socialist al Americii Latine, a tras un semnal de alarmă în legatură cu hegemonia SUA; ca răspuns, a fost înființată Asociația pentru Progres cu scopul de a trasa strategii de dezvoltare și politici bazate pe o serie de indicatori care măsurau gradul de subdezvoltare și elaborarea de politici.

Din anii 1960, America Latina a întrat într-o perioadă de criză care a produs un număr de mișcări de opoziție vis-a-vis de dictatura militară, inclusiv grupuri de gherilă înarmate în Argentina, Brazilia, Peru, Chile, Uruguay și mai târziu și în Columbia, Guatemala și El Salvador. Procesul de reconceptualizare demarat în America Latină în anii 1960 a început prin punerea sub semnul întrebării a fundamentele teoretice și metodologice ale asistenței sociale și a rolului asistentului social în societate.

În anul 1973, calificarea de asistență socială s-a separat de Școala de Drept și a fost înființată Școala Națioanală de Asistență Socială.

Pe 19 septembrie 1982 a avut loc un cutremur care a distrus o mare parte a capitalei Mexicului. Acest eveniment a avut reprecusiuni importante la nivelul organizării; răspunsul popular la cutremur a adus schimbări calitative în rândul mișcărilor sociale pentru lupta pentru democrație. Anul 1988 a adus cu sine declinul sistemului monopartid și căderea Partidilui Revoluționar Instituțional care a deținut puterea timp de 70 de ani.

În anii 1990, reconstruirea blocurilor de putere la nivel mondial și căderea Zidului Berlinului care a dus la crearea unei noi odini mondiale a dat naștere unei noi game de posibilități care decurg din noile mișcări sociale și procese politice. Aceste lucruri au dus la dezvoltarea de noi modele de intervenție.

Neo-liberalismul, noua strategie politică a capitalismului, a accentuat creșterea sărăciei extreme. Crearea de noi funcții economice a dus la apariția unor noi blocuri economice, mutând procesul de producție, circulație și consum de la nivelul național înspre o sferă transnațională. Rezltatul acestui tip de politică a dus la fragmentare și apariția economiilor dependente aflate în permanentă criză, stigmatizată de corupție și declin instituțional.

„Volatilitatea capitalului și raționalizarea economică și fiscală au însemnat reducerea cheltuielilor sociale, fapt care a crescut nivelul sărăciei și al excluziunii sociale. Globalizarea crează o societate a riscului și schimbă valorile care au modelat comportamentul uman până acum, inlocuindu-le cu violența insituționalizată. Fenomenul are implicații la nivelul subiecților sociali: destructurarea identității colective, distrugerea rețelelor sociale prin mecanismul controlului social, precum și dominarea și reprimarea contradicțiilor sociale și adâncirea conflictului. Experții au sugerat că Mexicul poate traversa o perioadă dificilă datorită faptului că dispare clasa de mijloc prin declinul numarului de locuri de munca datorat dispariției industriei mijlocii. ”

Sistemul de protecție socială în Asia

În Asia există peste 52 de state, marea lor majoritate fiind țări în curs de dezvoltare. O caracteristică a continentului este faptul că se întâlnesc discrepanțe semnificative între state: se întâlnesc fie giganți ca Rusia, China, Japonia, fie state mereu active pe agenda publică internațională ca Israel, Palestina, Irak, Iran, Siria dar și state aparent neînsemnate ca Bhutan, Bangladesh, Sri Lanka. Asia este continentul cu cele mai multe religii. Asistența socială este influențată de sistemele de asistență socială din SUA și Marea Britanie. Cel mai dezvoltat sistem de asistență socială din Asia îl întâlnim în Japonia. Restul statelor au insuficienți specialiști în asistență socială, o slabă dezvoltare a infrastructurii serviciilor de specialitate și locuri de muncă slab plătite pentru asistenții sociali. „Tradițiile și influențele culturale sunt puternice chiar și în administrație, în unele state, cum ar fi Singapore, întâlnim politici sociale de orientare confucianistă care diminuează rolul asistentului social.

Un alt grup de țări asiatice, cele aflate sub dominația și influența fostei URSS se află la început de drum în configurarea sistemelor de asistență socială, confruntându-se cu serioase probleme de viziune și susținere publică din partea administrațiilor naționale.”

Studiu de caz: Sistemul de protecție socială în India

Asistența socială din cadrul Indiei a fost influențată de aspectele socioculturale și istoria politică a acestei țări precum: existența voluntariatului încă din antichitate, ierarhia socială bazată pe caste, bogată diversitate în ceea ce privește grupurile culturale și lingvistice, experiența colonizării, mișcări de independență și nașterea unei noi națiuni în urmă cu șase decenii. Când asistența socială a fost „importată” din vest, aceasta a fost modificată de factorii menționați mai sus. „Asistența socială din India cuprinde două sfere ce corespund sistemelor moderne și sistemelor pre-moderne de asistență socială. Acestea sunt: unul ce recunoaște asistența socială ca fiind un răspuns caritabil la problemele sciale și cel de-al doilea ce situează asistența socială în contextul modernitării și a perioadei industrializării. Astfel că se întâlnesc două grupuri de asistenți sociali: voluntari și profesioniști. În cadrul Indiei sunt rar întalniți asistenți sociali profesioniști lucrând în organizații de voluntariat deși acestă sitație pare să se modifice datorită prezenței în creștere a ONG-urlor pe teritoriul Indiei.”

Procesul de dezvoltare al Indiei a început incă din vremea celui de-al doilea razboi mondial dar mai ales în urma consecințelor acestuia. Acest proces a luat naștere în contextul Razboiului Rece, al amenințării popularității comunismului și al proclamației misiunii de dezvoltare a statelor aparținând Lumii a III a. India, tânărul stat format ca urmare a procesului de colonizare, a devenit una dintre țările ce urmau să fie dezvoltate cu asistența străină. În scurta perioadă de timp de la proclamarea independenței Indiei in 1947, politicile ei au concurat cu discursul global al dezvoltării. În primii ani după câștigarea independenței, India a cunoscut o accentuare a politicilor prvind autonomia economică pentru a repeta experiența dependenței față de alte puteri străine. Încă de la începutul anilor ’90, India a adoptat politicile economice neo-liberale. Economia statului Indian a fost provocată de invazia materiilor prime și a produselor importate de pe piețele străine. Deasemena, dezvoltarea tehnologică a fost o cauză a schimbărilor majore in India.

Grupurile de academincieni, personalități literare, economiști și activiști locali au criticat politicile neo-liberale ale guvernului Indian. Spre exemplu, în lupta împotriva poluării de către o fabrică de textile din Mavoor, Kerala, un grup de scriitori cunoscuti au activat și au făcut lobby petru a face cunoscută această problemă. Rețeua de comunicare globală a ajutat la mediatizarea acestei probleme făcând-o cunoscută si altor comunități ce se confruntau cu probleme similare. Adoptarea de politici neo-liberale de către guvernul Indian a dus la reducerea suportului guvernamental în sectorul serviciilor sociale și aparent a transmis mesajul că ONG-urile ar trebui să caute suport financiar în altă parte (comunități locale, corporații locale, agenții naționale și internaționale). Acest lucru a determinat ca actori globali să se implice în viața beneficiarilor. Strategiile de dezvoltare preconizate de organitațiile donator interbaționale pot fi acum realzate în teritoriu prin intermediul ONG-urilor care acum sunt dependente de susținerea lor financiară.

„Unul dintre răspunsurile majore la globalizare a asistenților sociali a fost înființarea asociației NAPM (National Association of People’s Movements) în anul 1992. Narmada Bacchao Andolan (NBA) este una dintre mișcările care au format NAPM. Această asociație a fost creată ca o reacție la proiectule de baraje și lacruri de acumulare de-a lungul râului Narmada in Nord-vestul Indiei, sponsorizat de Banca Mondială.”

Sistemul African de protecție socială

Continetul African are 54 de țări și reprezintă mai vechi loc de pe pământ și totodată locul în care își are originea rasa umană. Statele afrincane sunt preponderent agrare. Practicile culturale din Africa sunt total diferite comparativ cu alte regiuni ale lumii, în special cu țările occidentale. Întâlnim triburi, familii inter-generaționale în aceeași gospodărie, credințe, superstiții puternice și practici șamanice dar și rețele sociale informale în care se practică ajutorul mutual inclusiv cel de natură materială și financiară.

Problemele sociale cu care se confruntă majoritatea statelor africane sunt: incidența ridicată a sărăciei absolute, malnutriție, mortalitate infantilă, HIV/SIDA, acces limitat la apă potabilă, foamete, analfabetism, boli contagioase, infrastructură precară, creșterea fertilității – un aspect pozitiv în viziunea europeană, unde societățile se confruntă cu îmbătrânirea populației.

În vederea soluționării acestor probleme sunt necesare noi metode și tehnici de intervenție în asistența socială, diferite de cele utilizate în cadrul sistemelor occidentale.

Exemplu – Departamentului Dezvoltării Comunitare din Republica Ghana utilizează tehnici neortodoxe de sfătuire a persoanelor pentru economisirea banilor și alte asemenea strategii și tehnici de utilizare eficientă a resurselor ca: gătitul și procesarea mâncării, colectarea de combustibil și lemne, schimburi comerciale între gospodării, adolescenții sunt sfătuiți cum să se implice în transportul bunurilor pentru a facilita activitățile comerciale ale părinților și bunicilor, cum să prevină contactarea HIV/SIDA, etc

Ca răspuns la această neconcordanță între corpul teoretic propus de anglo-americani și cultura și realitățile africane, cercetătorii autohtoni au propus modelul “developmental social work”. Un aspect al modelului ar fi încorporarea punctelor tari ale persoanei în cadrul modelelor de intervenție. „Se propune renunțarea la adversitate, conștientizarea și utilizarea voinței și a talentelor personale în depășirea dificultăților, consolidarea așteptărilor și aspirațiilor personale, intervenții specifice și adaptate la contextul cultural al comunităților respective ca: training-uri vocaționale de scurtă durată pe teme diverse cum ar fi tranzacțiile micro-financiare, literatură didactică, burse școlare, transfer tehnologic și alte asemenea strategii și abordări bazate pe comunitate.”

Sistemul Românesc de protecție socială

Deținem o tradiție impresionantă în domeniul protecției sociale chiar dacă activitățile sistematice și moderne apar către începultul secolului XX.

Încă din Evul Mediu voievozii/domnitorii care au domnit de-a lungul timpului peste provinciile românești au resimțit nevoia de a se implica în activități de protecție socială și ca atare au dezvoltat programe sociale și au construit diverse instituții pentru protejare a persoanelor vulnerabile.

În perioada premergătoare apariției statelor moderne, voievozii creștini ai provinciilor românești, erau conectați la ideile de protecție socială care circulau la acea vreme în întreaga creștinătate (care mai târziu s-a numit Europa).

Un document ce provine din Evul Mediu (1365) atestă crearea de către Radu-Negru lângă Câmpulung (Mățăul de Jos) a unui sat special destinat adăpostirii persoanelor aflate în risc social (orbi, gârbovi, șchiopi, ologi).

De domnia lui Negru-Vodă se leagă și apariția caliciilor, una la Câmpulung și alta la București sub mlaștina Dâmboviței ce aveau în fruntea lor un staroste de calici. Acestea erau susținute din taxele vamale, taxele de divorț și cutia milei.

În Moldova, voievodul Ștefan cel Mare începe în anul 1480 marea operă de asistență a sărăciei, mizeriei prin colonizarea calicilor și distribuindu-le anumite servicii sociale (privilegii). La acea vreme, această inițiativă a reprezentat un adevărat program social de dimensiuni regionale întrucât acoperea întreg ținutul moldovenesc.

De dezvoltarea protecției sociale în Țara Românească se leagă și numele domnitorul Matei Basarab prin ctitorirea altor așezăminte pentru protecția văduvelor și orfanilor minori (în societatea actuală, asemenea stabilimente poartă denumirea de centre de plasament sau centre maternale). Am putea denumi aceste așezăminte ca fiind adevărate instituții de asistență socială întrucât erau construite și susținute tehnic și financiar de către autoritățile conducătoare.

Pe timpul lui Vlad Voivod (1524) săracii erau ocrotiți la Curtea de Argeș și primeau pe lângă locuință, hrană, îmbrăcăminte și bani, ceea ce am putea spune că reprezenta un program complet de protecție socială întrucât le asigura săracilor toate trebuințele de bază. Ideea de a le oferi și o sumă de bani pentru a le asigura subzistența o regăsim ca formă de ajutor social și la ora actuală în întreaga Europă și nu numai.

Un document din 1686 arată că Protopopul din București trebuia să prezinte Visteriei lista săracilor orașului care primeau o para pe zi. Ulterior se introduc anumite taxe și impozite special destinate rezolvării anumitor probleme sociale. Astfel Alexandru Ipsilanti a înființat în 1775 dijma pentru copiii săraci și a fondat un azil și spital pentru copii numit Orfanotrofion (orfelinat pentru copii).

În perioada 1782 – 1785 Alexandru Mavrocordat înființează în Moldova “Casa Milei” iar Mihail Șuțu în principatul vecin “Cutia Milelor” ce depindea de “Obșteasca Epitropie”. Era alimentată prin diferite taxe: cele datorate de mitropoliți și episcopi cu ocazia înscăunării lor, de boieri cu ocazia instaurării lor ca dregători, cele impuse arendașilor poștei, cumpărătorilor de pășuni, taxe asupra crâșmăritului, amenzi judecătorești.

În anul 1775, apare o lege de protecție pentru copil ce prevedea și înfințarea unor instituții de ocrotire pentru: fetele-mame, săraci, bolnavi, persoane cu handicap.

Regulamentele Organice (1831 și 1832) contribuie decisiv la dezvoltarea asistenței sociale iar Unirea Principatelor Române (1859) favorizează apariția unor acte normative în domeniu.

Domnitorul Al.I. Cuza introduce un sistem de asigurare cu acoperire redusă la funcționarii de stat civili, militari și ecleziastici.

În 1902 apare Legea Missir ce introduce un sistem asiguratoriu în caz de boală și deces, de tip corporatist (pentru meșteșugari) iar în 1912 Legea Nenițescu ce prevedea obligativitatea asigurărilor pentru toți muncitorii și meseriații fiind acoperite următoarele riscuri: boală, accidente, invaliditate, bătrânețe.

În 1920 este înființat Ministerului Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale ce coordona activitatea de asistență socială.

Legea sanitară și de ocrotire socială din 1930 înființează oficii de ocrotire la nivel județean precum și casele de ocrotire la nivel rural. Din 1933 se introduc asigurările obligatorii pentru toți angajații. De o importanță deosebită sunt contribuțiile Școlii Sociologice de la București coordonată de Dimitrie Gusti care a inițiat și sprijinit continuu asistența socială modernă.

În ceea ce privește actualul sistem de protecție socială în România, acesta a înregistrat progres în ultimii 18 ani (în perioada comunistă sistemul național de asistență socială a fost desființat), insă nu se poate spune încă despre acesta că este centrat pe beneficiar.

Un aspect improtant pe care doresc să îl subliniey este că nu orice economie, orice țară, își poate permite programe generoase de redistribuire, cu costuri economice ridicate, chiar dacă eficacitatea lor socială este ridicată. Este cayul țării noastre, care are resurse bugetare relariv reduse si un procentaj al populației sărace foarte ridicat.

S-au înființat o serie de agenții și autorități cu responsabilități în domeniul protecției sociale iar în momentul de față se desfășoară procesul de descentralizare a sistemului de asistență socială. Organizarea, funcționarea și finanțarea sistemului național de asistență socială sunt reglementate de Legea nr. 47/2006 care statuează câteva principii ce stau la baza sistemului: respectarea demnității umane; universalitatea, solidaritatea socială, parteneriatul și subsidiaritatea.

Principii de finanțare a prestațiilor sociale în România 01.07.2008

Așa cum este arătat în lucrarea Politica socială românească între sărăcie și globalizare elaborată de Preda (2002), pentru a se putea adapta la imperativele și logica europenizării și a globalizării, sistemul național de politici sociale ar trebui să urmărească în negocierile cu UE:

Puncte pe care România ar trebui să le urmărească în negoocierile cu UE

Concluzii

Scopul lucrării mele a fost de a arăta cum influențeză globalizarea sistemele de protecție socială la nivel global prin prezentarea câtorva sisteme de protecție socială aflate în colțuri diferite ale lumii, precum și prezentarea tendințelor regionale înregistrate în acest domeniu. Prin prezentarea caracteristicilor specifice ale sistemelor de protecție socială în funcție de continentul unde sunt localizate am depistat similitudini la nivelul „instituțiilor de specialitate din sistemul de asistență socială, tipologia serviciilor și prestațiilor acordate (protecția copiilor, boli cronice, invaliditate, bătrânețe)”, istoricului apariției sistemelor de protecție socială (majoritatea sistemelor au avut inițial la bază acordarea de asistență socială bazată pe caritate și implicarea Bisericii în soluționarea problemelor sociale). Similitudinile dintre sisteme se explică prin faptul ca majoritatea statelor se confruntă așa cum am mai spus cu probleme precum șomajul, excluderea socială a anumitor categorii sociale scăderea natalității și îmbătrânirea populației, sărăcia sau polarizarea socială.

Diferențele dintre sistemele de protecție socială se înregistrează la nivelul modului de finanțare, nivelul prestațiilor, rolul autorităților publice și al partenerilor locali.în ceea ce privește finanțarea, așa cum menționam anterior, în 2005, media cheltuielilor brute alocate protecției sociale în EU-27 a totalizat 27.2% din PIB. Țările EU-27 cu cele mai ridicate cheltuieli pe protecție socială raportat la PIB au fost Suedia (32.9%), Franța (31.5%), Danemarca (30.01%), Austria (28.8%) și Olanda (28.2%), care au cheltuit de două ori mai mult raportat la PIB comparativ cu cele trei țări care au înregistrat cele mai mici cheltuieli pentru protecție socială, și anume țările baltice, Letonia (12.4%), Estonia (12.5%) și Lituania (13.2%). Acestea se datorează în principiu datorită faptului că fiecare stat are propria istorie si propriul sistem sociocultural care în mod evident a influențat și modelul de rezolvare a problemelor sociale. Practicile socioculturale diferă mult de la o regiune la alta. Spre exemplu, în Africa se întâlnesc triburi, credințe, superstiții și practici șamanice iar sistemul de protecție socială african se confruntă cu necesitatea rezolvării unor probleme precum incidența ridicată a sărăciei absolute, mortalitate infantilă, analfabetism, acces limitat la apă, malnutriție sau incidența ridicată HIV/SIDA, probleme specifice acestei regiuni. Statele europene în schimb, având sisteme socioculturale foarte diferite se confruntă cu probleme sociale diferite. Spre exemplu, sistemul de protecție socială din Germania și Italia au probleme serioase în ceea ce privește nivelul ridicat al încadrării cetățenilor pe piața mucii.

Diferențe se întâlnesc nu doar la nivelul continentelor, ci chiar și între state aparținând aceluiași continent. Spre exemplu, din datele prezentate în capitolul anterior, reiese clar faptul că există diferențe de politici elaborate pe domeniul protecției sociale. Spre exemplu, statele nordice alocă finanțare puternică domeniilor cercetării și informațiilor, spre deosebire de Germainia sau Italia care au un sistem educațional învechit și un nivel scăzut al investițiilor alocate acestui sector.

Deasemenea, consider că nivelul de dezvoltare al sistemului de proteție socilă a unui stat este în strânsă legatură cu nivelul de dezvoltare economică al acelui stat. Germania și Italia sunt state care în ultima perioadă au început să urmeze un trend descendent în ceea ce privește creșterea economică, spre deosebire de țările nordice a căror situație economică se află la polul opus.

O altă diferență pe care o pot evidenția este aceea că în Africa, una dintre probleme sociale cu care se confruntă sistemul este aceea a creșterii fertilității, în timp ce Europa se confruntă cu îmbatrânirea populației și scăderea natalității (spre exemplu Italia). În Italia se înregistrează această situație datorită faptului că situația familiei a evoluat de la cea de tip tradițional la cea de tip neconvențional (mame singure, parteneri de același sex care trăiesc împreună). Nu la fel stă situația în Franța, unde guvernul a elaborat politici pro-familie și servicii medicale de îngrijire a copiilor care au favorizat creșterea natalității.

State precum China și India au crescut în vizibilitate la nivel global în plan economic datorită câștigurilor importante înregistrate de companii ce provin din China și datorită și exportabilității serviciilor în cazul Indiei. De asemenea, Asia este caracterizată de activități de off-shoring și outsourcing (“off-shoring: transfer al proceselor de afaceri către locații care presupun un cost scăzut al forței de muncă; outsourcing: delegarea unor sau obiective unor segmente organizaționale aparținând unor entități externe care oferă un raport preț-calitate mai bun sau dețin expertiză în domenii speciazate”) care aprovizionează cu locuri de muncă țările asiatice. China și India alocă finanțări importante domeniului cercetării. Spre exemplu, “un mare parc științific a fost construit la Beijing. Acesta include 56 de universități și 232 de isntitute de cercetare coordonate de Academia Chineză de Științe. Unele dintre inițiativele în curs reprezină colaborări cu universități și companii străine”.

Așa cum am menționat anterior, sistemele de protecție socială europene sunt centrate mai mult pe oferirea de prestații sociale comparativ cu sistemele Nord-Americane unde accentul cade pe oferirea serviciilor de asistență socială. Unii teoreticieni consideră că tocmai datorită acestui fapt sistemele europene sunt caracterizate de birocrație.

Unul dintre efectele pe care globalizarea le-a avut asupra sistemelor de protecție socială a fost spre exemplu crearea sistemului de informare reciprocă MISSOC (Mutual Information System on Social protection). Această rețea sntetizează informațiile cu privire la principalele sisteme de protecție socială din statele membre și de asemenea crează o rețea de corespondenți provenind din cadrul autorităților naționale.

Deasemenea, existența Modelului Social European dezvoltat într-un capitol anterior, este o dovadă clară a faptului că globalizarea are impact asupra sitemelor de protecție socială. Faptul ca există niște tendințe la nivel european care trebuiesc urmărite în vederea modernizării sistemlor de protecție socială este o dovadă a faptului că fenomenul de globalizare și-a lăsat amprenta și asupra acestui domeniu.

Un exemplu de măsură luată la nivel european pentru rezolvarea unei probleme sociale comună statelor europene este crearea Fondul European de Ajustare la Globalizare pentru a finanța sprijinul individual acordat lucrătorilor disponibilizați datorită globalizării.

Consider că apartenența la un bloc comunitar precum Uniunea Europeană este un factor de globalizare, deoarece asa cum reiese din capitolul în care am prezentat legislația primară și secundară UE, legilația comunității primează în fața legislațiilor naționale.

Pentru mulți, globalizarea este un proces de dominare a celor puternici, iar în acest context discrepanțele dintre dintre bogați și săraci se adâncesc, rândurile celor săraci se măresc, societatea civilă e amenintată, un număr tot mai mare de oameni devin tot mai săraci, iar guvernele devin aservite.

Deși multi accepta globalizarea în termeni generali, puțini sunt de acord cu semnificația ei, pentru că, până la urmă, dezbaterea se poarta între pesimiști și optimiști.

Pentru mine, globalizarea este un proces inevitabil provocat de noile tehnologii din domeniul comunicațiilor electronice, a transportului care permint informației, persoanelor, capitalului și bunurilor să treacă peste granițe și să ajungă până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii cu o viteză uimitoare. Consider că această transformare a lumii într-un stat global, însotit de schimbări economice și politice, este capabilă sa deschidă posibilități încă nebănuite de prosperitate tuturor locuitorilor acestei planete.

Bibliografie

Bari, Ioan, Globalizare și probleme globale, Editura Economică, București, 2001

Baylis, John, Smith, Steve (coord.) The Globalization of World Politics, Ed. University Press, Oxford,1999

Buzducea, Doru, Globalizarea.Structuri paradigmatice moderne, Ed. Ars Docendi, București, 2001

Buzducea, Doru, Sistemul de Asistență Socială-Note de curs, 2008

Buzducea, Doru, , Sisteme moderne de asistență socială. Tendințe globale și practici locale, Editura Polirom, Iași, 2009

Chelcea, Septimiu, Inițiere în cercetarea sociologică, București, Ed. Comunicare.ro, 2004

Cobianu, Elena, Cultura și Valorile Morale în Procesul de Globalizare, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2008

Cocora, Ecaterina, Globalizarea – Efecte asupra resurselor umane din România, Ed.Princeps Edit, Iași, 2006

Dan, Adrian, Zamfir, Elena (coord), Surse ale excluziunii sociale în România, Revista de Asistență Socială, 2004, nr. 2-3

Dobrot, Elena, Globalizarea Relațiilor Internaționale, 2007, http://mpra.ub.uni-muenchen.de/6488/

Ferguson, Ian, Lavalette, Michael, Whitmore, Eliyabeth, Globalisation, Global Justice and Social Work, Ed. Routledge, London-New York, 2005

Guillochon, Bernard, Globalizarea- o singură planetă, proiecte divergente, Ed. Enciclopedia Rao, Bucuresti, 2003

Held, David, Anthony McGrew (coord), The Global Transformations Reader. An introduction to the Globalization Debate, Ed. Cambridge Polity Press, 2000

Jens Alber, Tonz Fahey, Chiara Saraceno, Handbook of qualiy of life in the enlarged European Union, Ed. Routledge Taylor and Francis Group, New York, 2008

John Tomlinson, Globalizare și cultură, Ed. Amarcord, Timisoara, 2002

Karl Marx, Friederich Engels apud Cobianu, Elena, Cultura și Valorile Morale în Procesul de Globalizare, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2008

Mullard, Maurice, the Politics of Globalization and Polarisation, Ed. Edward Elgar Pub, 2004

Murgescu, Costin, Criza economiei mondiale, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986

Pavel, Abraham, Fârțală, Valeriu, Legislația securității sociale-Note de curs, București, 2004

Pop, Luana Miruna, Politici sociale, Ed. Economică, București, 2005

Rachieru, Adrian, Dinu, Globalizare si cultură media, Ed. Institutul European, Iasi, 2003

Preda, Marian, Politica socială românească între sărăcie și globalizare, Ed. Polirom, Iași, 2002

Ritzer, George, McDonaldizarea societății, Ed. Comunicare.ro, 2003

Soros, George, Despre Globalizare, Ed. Polirom, Iași, 2002

Thomas Kleininger, Irinel Grancea, Laura Pricop, Sărăcia și drepturile omului, Romania, 1998

Zamfir, Catalin, Vlasceanu, Lazăr (coord.), Dicționar de sociologie, Ed. Babel, București, 1998

Site-uri

www.fseromania.ro

www.eurofound.europa.eu

www.dictsociologie.netfirms.com

www.ec.europa.eu

http://globalization.kof.ethz.ch/

www.bizcafe.ro

www.wikipdia.org

www.iccv.ro

www.gorjeanul.ro