Efectele Globalizarii Asupra Securitatii Nationale

Comunicare

Efectele Globalizarii Asupra Securitatii Nationale

Byadmin ianuarie 1, 2024

EFECTELE GLOBALIZĂRII ASUPRA SECURITĂȚII NAȚIONALE

Cuprins

Introducere

CAPITOLUL I. Securitatea națională în contextul globalizării

Definirea conceptelor de securitate, securitate națională și de strategie

Conceptul de globalizare și etapele în ceea ce privește securitatea

1.3. Influența factorilor externi asupra securității naționale

CAPITOLUL II. Globalizarea și factorii de influență asupra securității naționale

2.1 Starea de securitate națională

2.2 Riscuri, amenințări și vulnerabilităților asupra securității naționale

2.3 Factorii care influențează securitatea națională

CAPITOLUL III. Efectele globalizarii asupra securității naționale

3.1. Evoluția actuală a globalizării

3.2. Influența și efectele globalizării asupra securității naționale

3.3. Terorism și globalizarea securițății

3.4. Globalizarea și riscul securității informațiilor

CAPITOLUL IV. Studiu de caz

Strategia de Securitate Națională a României

Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică a României 2015-2020

Riscurile și vulnerabilitățile

Priorități care fac parte din Ciclul de Politici UE 2014-2017

Strategia de securitate națională a Federației Ruse

Strategia Securității Naționale a Republicii Moldova (SSN)

Căile prevăzute de Strategia Securității Naționale a Republicii Moldova

V. Concluzii

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Globalizarea este un proces de actualitate cu implicații și consecințe în toate domeniile de activitate. Acest fenomen produce consecințe serioase la nivelul securității și siguranței naționale. Astfel, în această perioadă în care barierele privind circulația persoanelor și a bunurilor sunt tot mai reduse, avem de-a face cu o transnaționalizare a amenințărilor și pericolelor la adresa siguranței și securității națională.

Lucrarea de față își propune să identifice efectele globalizarii asupra securității naționale a României.

Prin analiza comparativă a strategiilor de securitate a României, Rusiei și a Republicii Moldova, încerc să văd dincolo de termeni și statistici cum putem controla unele evenimente care mai tarziu ar putea sa pună în pericol securitatea națională a României.

Motivul pentru care am ales această temă a fost acela legat de interesul meu personal privind securitatea națională, interesul pentru procesul globalizării, precum și efectele acestuia din urmă asupra domeniilor mai sus enunțate.

În cadrul lucrării mi-am propus, pornind de la literatura de specialitate în domeniul securității și globalizării, să prezentăm conceptele, strategiile și structura legislativă aferentă în ceea ce privește efectul generat de globalizare.

Un alt punct ar fi descoperirea efectelor globalizării asupra securității naționale, precum și identificarea riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților la adresa acesteia.

Din punct de vedere al cercetării, am folosit metoda comparativă a strategiilor de securitate ale celor 3 state: România, Rusia și Republica Moldova (în special analiza documentelor).

Studiul de caz intitulat Analiza Comparativă a Strategiilor de Securitate a României, Rusiei Și Republicii Moldova expune analiza comparativă a strategiilor de securitate, duce la identificarea unor puncte comune, similarități și diferențe în ceea ce privește globalizarea și efectele produse de aceasta. Se vor evidenția elemente commune, dar și situații care nu se regăsesc în cadrul documentelor.

Printre cele mai importante măsuri pe care aceste state le iau, se numără problematica efectelor globalizării, riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților.

CAPITOLUL I. Securitatea națională în contextul globalizării

1.1. Definirea conceptelor de securitate, securitate națională și de strategie

Noțiunea de securitate provine din latinescul “securitas-securitatis: “faptul de a fi la adăpost de orice pericol, sentimentul pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol”, conform Dicționarului explicative al limbii române, “acea stare de fapt care pune la adăpost de orice pericol extern și intern o colectivitate sau un stat oarecare, în urma unor măsuri specifice, ce sunt adoptate și care asigură existența, independența, suveranitatea, integritatea teritorială a statului și respectarea intereselor sale fundamentale”.

Perceperea conceptuală a securității presupune în mare măsură analiza dinamicii schimbării reprezentărilor sociale.

Procesul de transformare trebuie gândit într-o perspectivă mai largă, reprezentarea socială modificându-se, schimbându-și starea în funcție de evenimentele sociale care se produc într-un anumit moment sau într-o anumită perioadă a existenței societății.

Astfel, înainte de sfârșitul Războiului Rece, problema dimensiunii economice a securității a fost considerată adiacentă problemei centrale, aceea a securității militare.

În prezent, studiile de specialitate încearcă să infirme această teorie prin abordarea naturii multifațetate a securității naționale și internaționale.

Schema dinamicii sociale ce antrenează transformarea este simplă, după cum arată Claude Flament: “modificările circumstanțelor externe determină modificarea practicilor sociale, care, la rândul lor, transformă prescripțiile condiționale și în final prescripțiile absolute”.

Schema reflectă legătura dintre reprezentările sociale și schimbările sociale, evoluția istorică a societății. Evenimentele ating grupurile sociale și implică subiecții acestora, constituind o miză ce nu poate fi neglijată.

În acest context, emergența unor noi amenințări la adresa securității sugerează schimbarea de viziune asupra conceptului.

Securitatea nu mai poate fi analizată în termeni de alegere politică, de capabilități și intenții ale unui stat, din contră, amenințările la adresa securității au căpătat acum o semnificație sistemică.

Redefinirea securității include astăzi și evaluarea schimbărilor sociale care, la rândul lor, antrenează schimbarea reprezentării sociale a securității, conceptul acționând pe mai multe dimensiuni: militară, politică, economică, socială și de mediu.

Penelope Hartland-Thunberg: „Securitatea națională este capacitatea unei națiuni de a-și urmări cu succes interesele naționale, cum le concepe ea, oriunde în lume”.

Giacomo Luciani, susține că: „Securitatea națională este capacitatea de a rezista față de oricare agresiune externă”.

Arnold Wolfers: „Într-un sens obiectiv, securitatea măsoară absența amenințărilor ce apasă asupra valorilor dobândite; în sens subiectiv, ele desemnează absența fricii că aceste valori vor fi atacate”.

Barry Buzan: „People, States and Fear”, susține că „în cazul securității, discuția constă în a scădea amenințările. În contextul sistemului internațional, securitatea desemnează capacitatea statelor și societăților să-și păstreze autonomia identității și integrității lor funcționale”.

„Prin securitate națională se subînțelege protecția persoanei, a societății, statului, drepturilor și intereselor lor, stabilite de Constituție și alte legi, împotriva pericolelor externe și interne”.

Strategia de securitate națională răspunde nevoii de protecție împotriva riscurilor și amenințărilor ce pun în pericol drepturile și libertățile fundamentale ale omului, dar și bazele existenței statului român și vizează, cu prioritate, domeniile și activitățile consacrate stării de legalitate, siguranței cetățeanului, securității publice și apărării naționale.

Pe de altă parte, securitatea națională se construiește de către fiecare stat ținând seama de sursele interne de care acesta dispune efectiv și de sprijinul extern pe care poate conta.

Securitatea, conform unei publicații din Elveția (La défense générale en bref, “La défense générale”, Office Centrale de la Défense, Berne, 1988, p. 8) înseamnă, “liniște, sentimentul de a fi în afara pericolelor, de a fi protejat, independență”.

Potrivit unui studiu al ONU, “există securitate atunci când statele estimează că pericolul de a suferi un atac militar, presiuni politice sau constrângeri economice este nul și că ele pot, din această cauză, să-și urmeze liber dezvoltarea”.

În concluzie, se poate spune că securitatea națională este o stare în care viața și activitatea cetățenilor unei țări se derulează în absența amenințării de orice fel.

Definiția securității naționale din Strategia de securitate națională a României – 2007 este reprezentativă, în contextul actualelor tendințe de percepție a amenințărilor: Securitatea națională reprezintă condiția fundamentală a existenței națiunii și a statului român, ea are ca domeniu de referință valorile, interesele și obiectivele naționale. Este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituțională și se înfăptuiește în contextul securității regionale, euroatlantice și globale.

În ceea ce privește conceptul de strategie, și acesta se reconfigurează în funcție de o mulțime de factori, dar esența lui nu se schimbă.

Conceptul se modelează în jurul unor linii-forță și a unor piloni care devin structuri de rezistență și stabilitate.

Strategia, ca modalitate de exteriorizare a voinței și, în consecință, a deciziei politice s-a dezvoltat omnidirecțional, devenind omniprezentă în variate domenii. Mai mult decât în alte domenii, strategiile aplicate în aria siguranței naționale, reprezintă un sector exclusiv al gândirii și al acțiunii, lucrându-se concomitent sau separat în funcție de patru coordonate: analitică, evaluativă, reproductivă și proiectivă, care sunt de cele mai multe ori interdependente și perfectibile.

1.2 Conceptul de globalizare și etapele în ceea ce privește securitatea

Deși există numeroase interpretări ale semnificațiilor modernității sau, într-o altă perspectivă, ale modului în care s-a dezvoltat modernizarea în lume, „modernitatea” și „globalizarea” par a fi concepte (încă) disjuncte, cel puțin pentru cea mai mare parte din sfera sud-est europeană.

Cu toate acestea, „globalizarea” este unul din cuvintele cheie ale anilor '90, ce a trecut de mult din domeniul științelor sociale în cel al jurnalisticii și al limbajului cotidian.

Tocmai din acest motiv, în tratarea acestui fenomen se simte acut lipsa unui instrumentar teoretic și de clarificare conceptuală.

Termenul de globalizare a câștigat popularitate în ultimele trei decenii, devenind o lozincă, un „zgomot de fond”, așa cum susține Peter Kloos în lucrarea sa "The Many Faces of Globalization".

Proveniența termenului de globalizare este cu atât mai interesantă datorită semnificațiilor pe care le putem extrage de aici. Acest termen provine de la adjectivul „global” ce are ca sens „răspândit în întreaga lume”, adjectiv al cărui uz este legat de începuturile expansiunii coloniale europene, care au avut loc în secolul al XVI-lea.

În opinia autorilor Daniel Daianu și Radu Vrânceanu, globalizarea, într-o accepțiune obișnuită și care stârnește controverse aprinse, privește procese definitorii mai cu seamă pentru ultimele două decenii, și nu ceea ce poate fi judecat prin prisma aspiratiei generale a oamenilor de pretutindeni, aceea de a poseda instrumente și tehnici de cunoaștere și de stăpanire a naturii din ce în ce mai potente.

Potrivit părerii exprimate de G. Geană în lucrarea sa “Ethnicity and Globalization. Outline of a Complementarist Conceptualization”, globalizarea debutează ca și proces în faza oceanică, adică în epoca primelor descoperiri teritoriale.

În lucrarea sa „Explorations in Communication”, McLuhan se referă la lume folosind sintagma de „sat global”, metaforă care trebuia să indice faptul că, datorită mijloacelor electronice de comunicare, contactul dintre indivizi cunoaște aceeași rapiditate și eficiență cu care acesta se produce în micile comunități rurale.

Trebuie așadar să distingem între „globalizare”, ca proces sau set de procese, și „globalism”, ca rezultat socio-cultural posibil (dar nu și necesar) al proceselor globalizării.

Există multiple definiții ale globalizării și tot atât de numeroase sunt și aspectele care îi ilustrează paradigma, printre acestea regăsim un aspect car Daniel Daianu și Radu Vrânceanu, globalizarea, într-o accepțiune obișnuită și care stârnește controverse aprinse, privește procese definitorii mai cu seamă pentru ultimele două decenii, și nu ceea ce poate fi judecat prin prisma aspiratiei generale a oamenilor de pretutindeni, aceea de a poseda instrumente și tehnici de cunoaștere și de stăpanire a naturii din ce în ce mai potente.

Potrivit părerii exprimate de G. Geană în lucrarea sa “Ethnicity and Globalization. Outline of a Complementarist Conceptualization”, globalizarea debutează ca și proces în faza oceanică, adică în epoca primelor descoperiri teritoriale.

În lucrarea sa „Explorations in Communication”, McLuhan se referă la lume folosind sintagma de „sat global”, metaforă care trebuia să indice faptul că, datorită mijloacelor electronice de comunicare, contactul dintre indivizi cunoaște aceeași rapiditate și eficiență cu care acesta se produce în micile comunități rurale.

Trebuie așadar să distingem între „globalizare”, ca proces sau set de procese, și „globalism”, ca rezultat socio-cultural posibil (dar nu și necesar) al proceselor globalizării.

Există multiple definiții ale globalizării și tot atât de numeroase sunt și aspectele care îi ilustrează paradigma, printre acestea regăsim un aspect care le domină în mod semnificativ pe celelalte: dinamica fenomenului de globalizare, ca element definitoriu pentru societățile moderne, dar care nu poate fi întotdeauna echivalentă cu libertatea de dezvoltare și păstrarea valorilor specifice fiecărei societăți în parte.

Globalizarea mai este văzută ca „o consecință a modernității”, ca „un fenomen multidimensional în care tehnologia informatică, alături de alte tehnologii, comerț și capital se extind global, iar interdependențele cresc și se regăsesc în toate aspectele vieții noastre”.

Globalizarea reprezintă „ …o transformare epocală a capitalismului, care deja a fost realizată, fiind inevitabilă și ireversibilă.

Antropologul britanic Roland Robertson a subliniat nu doar că globalizarea este un fenomen cu o istorie mult mai veche decât se presupune în mod curent, și care a fost, realmente, remarcat și examinat de către teoreticienii din științele sociale de o buna bucată de vreme, dar și că trăsătura esențială a globalizării, pare sa fie „universalizarea particularului și particularizarea universalului".

Universalul și particularul sunt cele două componente ale unei „formule culturale globale”, care trebuie văzute și tratate împreună, ca fețe ale aceleiași monede.

Ca o consecință a globalizării, interesele actorilor din mediul internațional de securitate, la nivel statal, zonal sau regional, au devenit dependente de interesele actorilor naționali și internaționali din alte zone și regiuni, de care depinde pacea, stabilitatea și securitatea întregii lumi.

Se poate afirma că, datorită complexității mediului internațional de securitate în contextul globalizării, nici un stat nu poate aborda problema propriei securități în mod izolat, independent, deoarece cooperarea internațională nu mai este o opțiune, ci un imperativ. Cine alege să se izoleze, în scopul de a fi la adăpost de noile amenințări nu face altceva decât să se condamne, pe termen mediu și lung, întrucât în fața unor amenințări globale trebuie să aducem soluții globale, care să deschidă calea spre progres și spre o dezvoltare durabilă a întregii societăți.

1.3. Influența factorilor externi asupra securității naționale

România percepe riscurile și amenințările la adresa securității din postura de țară membră a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice.

„Strategia de Securitate Națională a României“ enumeră principalii factori de risc la adresa securității naționale a României și a modalităților de acțiune pentru asigurarea acesteia.

Astfel, riscurile și amenințările din mediul internațional la adresa securității naționale sunt, în cea mai mare măsură, riscuri și amenințări la adresa apărării naționale, sens în care avem în vedere:

existența în apropierea granițelor naționale a unor zone de gravă instabilitate politică, socială și militară, a unor conflicte potențiale sau actuale;

proliferarea și diseminarea necontrolată a tehnologiilor și a materialelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor și a altor mijloace letale neconvenționale;

expansiunea rețelelor și activităților teroriste și a crimei organizate transnaționale – criminalitatea economico-financiară, traficul transfrontalier ilegal de persoane, de droguri, de materiale radioactive și strategice, de armament și muniții etc;

limitarea accesului statului român la unele resurse cu determinare vitală pentru existența și dezvoltarea societății românești și afirmarea și protejarea intereselor naționale;

acțiuni care, antrenând manifestări și dezvoltări în posibile conflicte deschise etnice și religioase, pot aduce atingere statului român și instituțiilor sale democratice;

migrația clandestină și apariția unor fluxuri masive de refugiați;

decalajele existente între nivelurile de asigurare a securității și gradul de stabilitate ale statelor din proximitatea României;

proliferarea terorismului politic transnațional și internațional;

acțiuni ce pot atenta la siguranța sistemelor de transport intern și internațional, precum și cele cu caracter individual sau colectiv de accesare ilegală a sistemelor informatice;

acțiunile orientate în mod premeditat în direcția lezării imaginii Armatei României.

CAPITOLUL II. Globalizarea și factorii de influență asupra securității naționale

2.1 Starea de securitate națională

”Securitatea, înțeleasă ca stare, nu trebuie confundată cu politica de securitate a statului sau organizației și nici cu potențialul sau acțiunile desfășurate pentru asigurarea sa. Ea apare, din această perspectivă, ca rezultantă a acțiunii politice desfășurate în scopul eliberării dinamice a fortelor generatoare de stabilitate și progres.”

Securitatea se bazează înainte de toate pe stabilitatea politică, dar și pe cea militară, ca un sistem viabil de securitate europeană va putea fi edificat numai dacă vor fi consolidate aceste două componente. Pentru a fi realizata securitatea, se consideră ca pot fi abordate două cursuri de acțiune: confruntare și cooperare.

„Siguranța națională” este definită în art. 1 din Legea 51/1991 privind siguranța națională a României, ca fiind „starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român, ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție”.

În art. 3 din aceeași lege, sunt enumerate (lit. a) faptele și împrejurările de fapt care sunt apreciate ca fiind amenințări la adresa valorilor sociale consacrate prin art.1.

România a luptat mereu, așa cum a putut sau i s-a impus pentru a-și păstra valorile naționale: independența, suveranitatea, integritatea și unitatea teritoriului și cetățenilor săi, așa cum se stipulează și în normativele statului de drept.

2.2. Riscuri, amenințări și vulnerabilităților asupra Securității Naționale

„Riscul poate fi definit ca posibilitatea de a avea de înfruntat un pericol și trebuie asumat conștientizat. Factorii de risc la adresa securității naționale reprezintă acele elemente, situații sau condiții interne sau externe care pot afecta securitatea națională prin lezarea intereselor fundamentale.”

Riscul reprezintă o combinație între probabilitate și impact cu privire la evenimentele care pot afecta realizarea obiectivelor. În acest sens, trebuie făcută distincția dintre riscul inerent care presupune expunerea la un anumit risc înainte să fie luată vreo măsură de atenuare a lui și riscul rezidual care reprezintă expunerea cauzată de un anumit risc, după ce au fost luate măsurile de management a riscului.

România poate fi afectată de riscuri sociale, riscuri politice, riscuri regionale, riscuri asimetrice, riscuri transnaționale, dar și de evenimente neprevăzute.

Amenințările sunt factori cu origine externă prin care sunt afectate grav interesele, valorile și obiectivele naționale de securitate .

În contextul actual, pot exista amenințări la adresa securității și apărării naționale a României din partea organizațiilor teroriste. Astfel trebuie analizați factorii existenței grupărilor teroriste, capacitățile, intențiile, istoria si țintele acestora, cât si mediul de securitate în care operează forțele proprii. Cu cât amenințarea este mai specifică, cu atât țintele și sursele sale sunt mai clare.

Natura specifică a amenințărilor și amenințarea, în sine, pot fi înțelese numai în relație cu caracterul particular al obiectului de referință. Există mai multe tipuri de amenințări, în diferite domenii: politic, economic, social, militar, de mediu etc.

De exemplu, în domeniul politic, amenințările sunt definite, în mod tradițional, în termeni de suveranitate, independență și integritate teritorială. Suveranitatea este amenințată de punerea la îndoială a recunoașterii, legitimității sau autorității guvernarii, iar la nivel supranațional, structurile internaționale sunt amenințate de situații ce subminează regulile, normele și instituțiile ce le constituie .

O definiție oferită de Strategia de securitate națională a României: “vulnerabilitățile reprezintă stări de lucruri, procese sau fenomene din viața internă, care diminuează capacitatea de reacție la riscurile existente ori potențiale sau care favorizează apariția și dezvoltarea acestora.”

Vulnerabilități interne:

– accentuarea unor manifestări ale fenomenului de corupție;
–amplificarea infracționalității economico-financiare;
– contrabanda, migrația clandestină și traficul de persoane;
– traficul cu armament, muniții, materii explozive, substanțe toxice și radioactive;
– escaladarea traficului și consumului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope;
– contrabanda cu produse, tehnologii și servicii aflate sub embargo internațional;
– posibilitatea penetrării ilegale sau distrugerii rețelelor de telecomunicații;
– unele deficiențe ale cadrului legislativ necesar desfășurării activităților;
– insuficiența resurselor umane, materiale sau financiare;
– lipsa sau neactualizarea cadrului juridic de cooperare cu unele țări.

2.3. Factorii care influențează securitatea națională

Considerăm continentul european ca fiind principalul spațiu de manifestare al acțiunilor României, desfășurate în scopul promovării intereselor sale de securitate, se cuvine ca o parte considerabilă a atenției noastre să se îndrepte spre analiza principalelor procese și tendințe ce se manifestă pe plan european.

Riscurile la care sunt supuse stabilitatea și securitatea Europei sunt riscuri reziduale, provenite din moștenirea lăsată de terminarea Războiului Rece – dinspre state ce au aparținut fostei URSS, ori s-au aflat în sfera de influență a acesteia (atât din punct de vedere al tensiunilor existente ce pot genera conflicte violente, dar și al potențialului ridicat pe care îl au de a se transforma în furnizori de armament și tehnică de luptă pentru anumiți actori non-statali a căror manifestare se face din ce în ce mai mult simțită pe scena internațională – organizații teroriste precum Al-Qaeda, de exemplu, sau alte tipuri de grupări paramilitare).

Majoritatea amenințărilor politice sunt îndreptate împotriva ordinii de drept dintr-un stat sau a statutului unui organism internațional. Acestea se pot realiza prin: presiuni asupra organelor de decizie în favoarea unei anumite politici; răsturnarea guvernului dintr-un stat sau a organelor de conducere colectivă ale unui organism internațional; distrugerea structurii politice; izolarea politică; suspendarea sau excluderea din structurile de securitate, desființarea organismului de securitate ș.a.

“Starea securității internaționale influențează din ce în ce mai mult posibilitatea de garantare a securității naționale. De aceea, menținerea stabilității la nivel global, acordarea asistenței în crearea unor astfel de mecanisme internaționale ce ar asigura o dezvoltare durabilă și echilibrată, va deveni o prioritate și una din principalele probleme pentru comunitățile regionale. Există opinii conform cărora fenomenul globalizării nu ar fi unul nou și necunoscut anterior omenirii.

Bazele sistemului economic global au fost puse odată cu descoperirile geografice, dezvoltarea transporturilor și telecomunicațiilor, a întregii economii mondiale.”

Riscurile la adresa securitatății naționale pot fi clasificate în funcție de domenii de activitate, timp, arie spațială probabilitate astfel :

Tabel 1: Clasificare riscurilor la adresa securității naționale

CAPITOLUL III. Efectele globalizarii

Pe lângă efectele pozitive în planul integrării economice și politice, a răspândirii fără precedent a tehnologiilor moderne și a facilitării accesului la cultură și civilizație, globalizarea are, așa cum am mai arătat și aspecte negative ce constau, în principal, în facilitarea răspândirii, proliferării în rețele transfrontaliere și mai nou chiar transcontinentale a activităților infracționale dintre cele mai virulente, cu efecte destabilizatoare atât la adresa securității și stabilității interne ale statelor cât și ale celor internaționale. Cele mai importante asemenea fenomene negative sunt: crima organizată, terorismul internațional, extremismul etnic și religios.

3.1. Evoluția actuală a globalizării

Anthony Giddens descrie globalizarea ca fiind „nu nouă, dar revoluționară” și demonstrează că este un proces cu aspecte diferite care sunt uneori contradictorii .

În ansamblu, globalizarea poate fi definită din perspectiva a trei teorii principale: teoria sistemului mondial, teoria organizării politice mondiale și teoria culturii mondiale.

Conform teoriei sistemului mondial, globalizarea reprezintă un proces, finalizat în secolul XX, prin care sistemul capitalist a fost propagat pe glob. La începutul secolului XXI, economia lumii capitaliste este în criză, se poate vorbi chiar de o criză globală. De aceea, conform celui mai important promotor al acestei teorii, Immanuel Wallerstein, actuala celebrare ideologică a așa-numitei globalizări nu reprezintă altceva decât „cântecul de lebădă” al sistemului mondial.

În accepțiunea teoriei organizării politice mondiale, globalizarea se referă la „comprimarea” lumii și consolidarea viziunii asupra acesteia ca un întreg. Promotorii acestei teorii consideră că la sfârșitul secolului XX și chiar mai devreme, globalizarea a transformat ordinea mondială într-o problemă. Fiecare trebuie să răspundă reflexiv situației dificile derivate din noua ordine, ceea ce duce la crearea unor viziuni contradictorii asupra lumii, oferind motivația supremă pentru susținerea unei anumite viziuni. Astfel, o lume globalizată este integrată, dar nu va fi niciodată armonioasă, este un conglomerat unic, dar divers, un construct al viziunilor împărtășite sau neîmpărtășite, dar obligatorii, predispus la fragmentare. Este evident faptul că definițiile globalizării variază de la o regiune la alta, de la o perioadă de timp la alta și, nu în ultimul rând, de la o ideologie la alta. Sensul conceptului în sine este un subiect al discuțiilor globale: se poate referi la un proces real sau doar la o modalitate de reprezentare facilă a lumii.

Termenul nu este neutru, definițiile evidențiază diverse abordări ale schimbării globale în funcție de ideologii.

Totuși, se poate afirma că, în general, globalizarea se referă la extinderea legăturilor globale, la organizarea vieții la scară globală și la dezvoltarea unei conștiințe globale, destinată consolidării unei societăți globale.

Din perspectiva teoriei culturii mondiale, globalizarea este creșterea și adoptarea culturii mondiale. Începând cu a doua jumătate a secolului XIX, s-a cristalizat o ordine mondială rațională, instituțională și culturală, ce constă în modele aplicabile la nivel global, ce configurează state, organizații și identități individuale.

Globalizarea are anumite efecte de natură economică, politică, socială,militară și ecologică, ce implică diverse riscuri și beneficii în mediul de securitate al României și perspectiva sa de evoluție. Înțelegerea acestor aspecte este deosebit de importantă deoarece interacțiunile dintre ele pot fi distructive și pot crea noi riscuri, pericole și amenințări la adresa securității naționale a țării noastre.

Luând în considerare dimensiunile globalizării, suntem de părere că cea economică și cea culturală au cel mai mare impact asupra societății românești.

În realizarea securității, în viziunea SSNR, dezvoltarea economică, socială și respectarea drepturilor omului reprezintă elemente esențiale.

3.2. Influența și efectele globalizarii asupra securitatii nationale

Pentru a putea destinge și mai bine modul în care globalizarea evoluează zi de zi, este util să distingem influența și efectele globalizării în fiecare din mediile societății:

economic;

politic;

cultural;

religios.

Globalizarea în mediul economic

Economia este practic vârful de lance al globalizării, de aici fenomenul ia naștere și se dezvoltă în celelate domenii, pentru că economia generează toate celelate fenomene ale societății, ea fiind generatoarea de resurse pentru evoluție.

Banca Mondială definește globalizarea ca “Libertatea și capacitatea indivizilor și a firmelor de a iniția tranzacții economice voluntare cu rezidenți ai altor țări”.

Efectele în plan politic

După al doilea război mondial lumea este înparțită în două mari mari blocuri politico-militare între care se va declanșa o cruntă batalie pentru supremație, și anume blocul capitalist având în frunte Statele Unite ale Americii și blocul comunist cu liderul URSS.

Rivalitatea dintre cele două blocuri va lua sfârșit odată cu căderea Cortinei de fier în 1990 și cu dispariția Imperiului Roșu.

După căderea comunismului atât în Uniunea Sovietică cât și în țările ei satelite au trecut zeci de ani în care și-au manifestau prezența tot felul de concepții care au pus piedici în continuare manifestării și aplicării principiilor democratice și a concepților și reglementărilor economice privind manifestarea unei piețe liberalizate. Însă cu toate acestea, țările occidentale vor invesții masiv în fostele țări satelit ale URSS din centrul și sud-estul Europei, integrându-le treptat în organismele internaționale Nord-Atlantice.

Tragând linie putem spune ca dacă începutul secolului al XX-lea este caracterizat de ample situații conflictuale, de două războaie mondiale care vor devasta si împărți lumea în două tabere, sfărșitul acestui secol și începutul secolului XXI se va afla sub semnul unei relative perioade de liniște și prosperitate ceea ce a dus la o evoluție rapidă a globalizării prin dezvoltarea instituțiilor internationale economico-politice cum ar fii: ONU, Fondul Monetar Internațional (IMF), Banca Mondială, Organizația Mondială a Sănătății (WHO) și încă multe altele.

Efectele în plan cultural și religios

Cultura tradițională a societăților dispare sau se preface în spectacol și marfă, cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehno-știință invadatoare și transformată într-o pseudo-știință. Omul globalizat, omul centrat doar economic riscă să devină omul atomizat care trăiește numai pentru producție și consum.. În acest mod se caracterizează societatea de consum mai ales în statele dezvoltate unde se pierde identitatea națională, se uită tradițiile și valorile atât de scumpe fiecărui popor în parte, tinzând după cum spun unii specialiști la o uniformizare.

Toate aceste lucruri nu se întamplă sau se întampla cu o viteză mult mai mică în statele din lumea a III a sau în cele în curs de dezvoltare unde datorită înapoierii acestora, nu putem de schimbări bruște pe plan religios sau cultural, unele din ele fiind în genere societăți tradiționaliste prin excelență.

Dacă facem comparație între actualitatea valorilor naționale într-un stat occidental si unul din Orient vom observa că ultimul are mult mai conservate tradiția și valorile sale naționale, și dacă acest stat este si musulman pe deasupra vom observa diferența în modul de a privi lucrurile.

Prin urmare globalizarea are o sumă apreciabilă de efecte pozitive și negative.

Ca elemente pozitive tragând linie asupra celor spuse mai sus putem evidenția:

“- amplificarea și liberalizarea comerțului, a investițiilor și a fluxurilor financiare;

extinderea valorilor democratice, apărarea libertăților și s indentității individuale;

protecția mediului înconjurător, sporirea contactelor umane.”

asimilarea rapidă a noilor tehnologii;

privatizarea capătă proporții mondiale;

Elemente negative ale globalizării pot fi considerate:

scăderea siguranței la toți indicatorii;

criminalitatea organizată reprezentată de traficul de droguri, arme, persoane;

sărăcirea valorilor culturale și naționale sub presiunea globalizării și extinderii tehnicilor de informare și comunicare;

terorismul.

Globalizarea fiind un proces care nu se poate controla, aspectele negative sunt în număr mare, specialiștii considerând că acest proces dezvoltat în diverse domenii este neuniform.

Globalizarea, face ca structurile economice și sociale care nu se adaptează rapid, să se tensioneze la extreme, putând cauza conflicte majore.

Îngrijorătoare sunt de exemplu fenomenele de slăbire a coeziunii sociale, de localism pe întinse arii ale globului.

Practic prin globalizare are loc o deteriorare de distribuție a veniturilor, se multiplică astfel crizele financiare și economice, cu mari efecte asupra vieții sociale și politice, inclusiv pericolul dezintegrării statale.

Securitatea națională se poate asigura fie prin diminuarea vulnerabilităților, fie prin prevenirea sau micșorarea amenințărilor. Aceasta determină orientarea strategiei de securitate națională care se poate concentra spre interior, încercând să reducă vulnerabilitățile statului sau spre exterior alocând forțe și mijloace pentru a acționa în mod direct sau nu asupra surselor de amenințare.

Trebuie să luăm în considerare sursele directe cât și pe cele indirecte ale amenințărilor care pot afecta securitatea națională a României.

Amenințări directe:

– izbucnirea în spațiul de interes strategic al țării noastre a unor noi conflicte care pot conduce la decesele cetățenilor

– acte de terorism, revolte, pogromuri, genocid, torturarea și uciderea disidenților etc.;

– dependența de stupefiante;

– legislație discriminatorie, practici împotriva minorităților, subminarea instituțiilor politice.;

– tensiunile între state;

Amenințări indirecte:

– apariția bolilor care amenință viața;

– nivel scăzut al PIB/locuitor, inflație, șomaj, inegalitate, sărăcie, instabilitate economică;

– migrație la nivel național, regional și global;

Din punct de vedere al mediului de securitate, putem lua în considerare pentru România ca spațiu de interes, în primul rând mediul de securitate la nivel regional. Există puncte de vedere care consideră că regiunea reprezintă „… o zonă fizică în cadrul unei națiuni”, iar altele care o definesc ca un ansamblu de provincii, state sau chiar orașe.

În studiile de securitate, cea mai folosită definiție este cea geografică, conform căreia ”regiunea include un ansamblu de state delimitat de repere fizice geografice”. În acest sens, amenințările la adresa securității regionale trebuie să aibă în vedere atât cele împotriva intereselor comune ale statelor, cât și la cele privind securitatea statelor ca entități separate.

În apropierea României, tendințele de dezvoltare a mediului de securitate vor fi determinate de evoluția globală și regional. În viitorul apropiat sunt percepute două tendințe de evoluție a problemelor de securitate, prima, identificarea căilor și modalităților de eficientizare a controlului statelor și instituțiilor de securitate asupra fenomenelor și proceselor în desfășurare, iar cea de a doua amplificarea și diversificarea tendințelor de destrămare, de apariție a noi riscuri și amenințări.

3.3. Terorism și globalizarea securității

Globalizarea, este un proces deosebit de dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale în tot mai largi și mai variate sfere ale vieții economice, politice, sociale și culturale și având drept implicație faptul că problemele devin tot mai globale decât naționale, cerând, la rândul lor, o soluționare mai curând globală, decât națională. Din această definiție nu trebuie să eliminăm dimensiunea militară, aceasta manifestându-se prin lupta împotriva terorismului.

În Strategia Europeană de Securitate, motivând principalele amenințări la adresa stabilității, Javier Solana constată că “Securitatea reprezintă un preambul al dezvoltării. Conflictele nu numai că distrug infrastructura, inclusiv pe cea socială, dar încurajează criminalitatea, descurajează investițiile și fac imposibilă activitatea economică normală.” Conform concluziilor analiștilor europeni, o agresiune de mare amploare asupra Uniunii Europene este puțin probabilă în contextul actual. Dar acest lucru nu înseamnă liniște, ci mai degrabă un stres continuu, resurse consumate și instabilitate, date de unele amenințări cu impact major, și anume:

Terorismul – o amenințare care subminează deschiderea și toleranța societăților democratice. Documentul sus-menționat dezvoltă în continuare: “Cel mai recent val de terorism este unul global prin însuși scopul său și are legătură cu extremismul religios violent. Provine din cauze complexe, care includ: presiunea exercitată de modernizare, crizele politice, culturale și sociale și înstrăinarea tinerilor care trăiesc în alte societăți”.

Din punctul meu de vedere globalizarea a generat forme ale terorismului cu un impact de distrugere devastator. În acest sens putem vorbi despre terorismul informațional, mediatic și cyberterorismul ca forme ale terorismului ce se propagă într-un ritm alert și care pot fi ținute sub control cu o oarecare dificultate.

Este adevărat că terorismul poate, n-ar trebui să-l fragmentăm, să-l împarțim în categorii și să-l analizam pe părti, ci ca întreg, ca fenomen. El este periculos pentru oricare om, oriunde s-ar afla el și orice ar face el, dar este la fel de periculos și pentru instituții, pentru state, pentru organizarea socială, adică pentru societatea omenească, în filosofia și integralitatea ei.

Principalele caracteristici ale societătii omenești moderne sunt cele referitoare la puternica ei informatizare, adică la globalizarea informației, a actului comunicării, în general, și, pe această bază, la creșterea interdependentei, în special.

Societatea omenească tinde spre un sistem integral global, dar deschis și instabil, a cărui temelie se construieste și se consolidează pe informație și pe sistemele ei de valori.

Atacurile teroriste asupra informației vizeză: distrugerea fizică a unor sisteme tehnice de comunicații, îndeosebi a rețelelor, nodurilor și centrelor complexe de transmisiuni ale statelor-tintă, ale unor instituții internaționale care promovează sau susțin războiul antiterorist, ale altor structuri și organisme care asigură ordinea și stabilitatea în țări și în lume; virusarea computerelor și distrugerea rețelelor și a bazelor de date, îndeosebi din domeniile economic, financiar și militar.

Aici nu este vorba de mecanismele (în cea mai mare parte previzibile) ale războiului informațional și mediatic, ci de acțiuni teroriste. Deși este foarte greu de făcut o distincție netă între acest tip de război din domeniul informației (care se pare că este permanent) și terorismul informațional, există totuși o separație destul de clară între ele: terorismul vizează distrugerea fizică, în numele unor idealuri.

Terorismul mediatic incubă doua aspecte: cel al folosirii de către teroriști a mass-media pentru atingerea scopurilor lor criminale, violente și cel al terorizării populației de către institutii sau reprezentanti ai media.

Terorismul mediatic pleacă de la posibilitatea manipulării prin media, a negocierii între teroriști și organele de ordine chiar pe postul național de televiziune, a popularizării cauzei unor grupări teroriste prin mijloacele de comunicare, a atragerii, pe aceasta cale, de simpatizanți din rândul oamenilor pașnici. El mai pleacă de la posibilitatea dovedita a modelarii opiniei naționale și internationale, prin exacerbarea violenței, prin folosirea imaginii apropiate de realitate (mult mai credibile), a imaginii deformate pozitiv, deformate negativ, dezirabile, indezirabile, virtuale (fara corespondență cu realitatea), subliminare (ce se adresează subconștientului), a autoimaginii.

Terorismul mediatic formează teroriști, propagă și îndeamna la violență, dar și destramă familii, distruge destine, lovește sub centura, face „dezvăluiri în exclusivitate”, reține doar ceea ce este mai brutal, mai șocant, ce violentează ochiul, omite detalii importante, imaginează scenarii de coșmar, nu retractează, nu-și cere scuze, nu revine.

Globalizarea și riscul securității informațiilor

România dispune de un cadru legislativ privind securitatea informațiilor:

Legea 51/1991- privind siguranța națională a Romaniei;

Legea 455/ iulie 2001 – privind semnătura electronică;

Legea 544/2001- privind accesul la informația publică;

Legea 182/2002- privind protecția informațiilor clasificate din clasa secretelor de stat, sunt clasificate pe 3 niveluri: strict secrete de importanță deosebită (SSID), strict secrete și secrete.

Legea 365/2002 – privind comerțul elecronic;

Ordonanța de Guvern 24/2002 – privind încasarea prin mijloace electronice a taxelor și impozitelor locale;

Hotărârea de guvern 781/2002 – privind protecția informațiilor secrete de serviciu;

Securitatea informațiilor este caracterizată ca fiind cea care asigură și menține următoarele:

confidentialitatea: asigurarea faptului că informația este accesibilă doar persoanelor autorizate;

integritatea: păstrarea acurateței și completitudinii informației precum și a metodelor de procesare;

disponibilitatea: asigurarea faptului că utilizatorii autorizați au acces la informație și

la resursele asociate atunci când este necesar.

Pentru a analiza riscurile o organizație își poate identifica propriile cerințe legate de securitate. Un astfel de proces presupune in general patru etape principale:

identificare resurselor care trebuie protejate;

identificarea riscurilor/amenintarilor specifice fiecarei resurse;

ierarhizarea riscurilor;

identificarea controalelor prin care vor fi eliminate/diminuate riscurile.

Conform Comunicatului de presă, din data de 7 februarie 2013 prezent pe site-ul http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-94_ro.htm , “Uniunea Europeană a făcut progrese importante în materie de protejare a cetățenilor împotriva infracțiunilor online, inclusiv prin instituirea unui Centru european de combatere a criminalității informatice prin propuneri legislative privind atacurile împotriva sistemelor informatice și prin lansarea unei alianțe mondiale împotriva abuzurilor sexuale asupra copiilor comise prin intermediul internetului .

Strategia urmărește dezvoltarea și finanțarea unei rețele de centre naționale de excelență pentru combaterea criminalității informatice, care să faciliteze formarea profesională și consolidarea capacităților.

Directiva propusă în materie de securitate a rețelelor și a informației reprezintă componenta-cheie a strategiei globale și ar impune tuturor statelor membre, principalilor operatori de servicii internet, operatorilor de infrastructură critică (de exemplu, platformele de comerț electronic și rețelele sociale) și operatorilor de servicii în domeniile energiei, transporturilor, asistenței medicale, precum și în domeniul bancar obligația de a asigura un mediu digital securizat și fiabil în întreaga UE.

Printre măsurile prevăzute în directiva propusă se numără următoarele:

(a) Statele membre trebuie să adopte o strategie în materie de securitate a rețelelor și a informației și să desemneze o autoritate competentă națională în acest domeniu care să dispună de resursele financiare și umane adecvate pentru a preveni, gestiona și soluționa riscurile;

(b) Crearea unui mecanism de cooperare între statele membre și Comisie pentru emiterea din timp a unor avertismente referitoare la riscuri și incidente printr-o infrastructură securizată, pentru a coopera și pentru a organiza evaluări periodice;

(c) Operatorii de infrastructuri critice din anumite sectoare (servicii financiare, transporturi, energie, sănătate), operatorii de servicii ale societății informaționale (și anume: magazine de aplicații, platforme de comerț electronic, plăți pe internet, cloud computing, motoare de căutare, rețele sociale) și administrațiile publice trebuie să adopte practici de management al riscurilor și să raporteze incidentele majore de securitate privind serviciile lor de bază.”

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ

ANALIZA COMPARATIVĂ A STRATEGIILOR DE SECURITATE A ROMÂNIEI, RUSIEI ȘI A REPUBLICII MOLDOVA

O analiză comparativă a strategiilor de securitate a României, Rusiei și a Republicii Moldova, poate conduce la identificarea unor puncte comune, similarități, și diferențe în ceea ce privește globalizarea și efectele produse de aceasta.

Vom evidenția modurile de abordare asupra anumitor situații comune, prezentăm elemente care nu se regăsesc în cadrul altor documente.

În aceste secțiuni vom face și paralele cu situația României pentru a observa situarea acesteia în comparație cu celelalte state studiate.

Printre cele mai importante măsuri pe care aceste state le iau, se numără problematica efectelor globalizării, riscuri, amenințări și vulnerabilități.

Planificarea apărării naționale a României se realizează cu ajutorul : Strategia Națională de Securitate a României, Programul de guvernare, Carta albă a securității și apărării naționale a Guvernului (2004), precum și planurile, strategiile, directivele și programele elaborate de ministerele și instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

Tabel 2. Repere temporale ale adoptării strategiilor de securitate

4.1 STRATEGIA DE SECURITATE NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

România începutului de mileniu se află într-un proces extrem de complex de redefinire conceptuală, atât a securității națiunii, cât și a modului în care proprietatea privată trebuie și poate fi gestionată sub aspectul protejării intereselor sale majore.

Securitatea națiunii este cea care înglobează securitatea privată, oferindu-i cadrul juridic și instituțional necesar îndeplinirii obiectivelor sale.

Analiză comparativă a Strategiei de Securitate Națională a Romaniei din 2002 și a proiectului Administrației Prezidențiale din 2006 conduce la câteva constatări.

Referitor la dimeniuni documentelor: SSNR 2002 conține 6 capitole, pe când proiectul SSNR 2006 conține 12 capitole. Diferențe se regăsesc în stilul de elaborare a documentelor: conceptul din 2002 folosește un stil sobru, relativ clar- iar în SSNR din 2006 nu regăsim acest stil.

Structura documentelor.

SSNR 2002 : interese naționale – obiective ale securității naționale – mediul internațional de securitate – factorii de risc – direcții de acțiune – resurse.

Așa cum am aratat mai sus, proiectul din 2006, este slab structurat, amestecând ân aceleași capitole (I-III) descrierea riscurilor, amenințărilor, interesele naționale și caracteristicile mediului de securitate.

Securitatea regională este tratată în două capitole separate (Capit.V – Realizarea securității și stabilității regionale într-o nouă paradigma; Capit.VI – Romania, vector dinamic al securității și prosperității în regiunea Marii Negre) în documentul din 2006, deși regiunea Marii Negre reprezintă, de fapt, o (singura) subregiune;

Se pot observa deosebiri importante:

SSNR 2002 iși propune sa fie cât mai neutru, adoptă o viziune care identifică drept principale obiective modernizarea și democratizarea, în sens larg, a societății românești. Autorii SSNR 2002 au adoptat o pozitie moderata în raport cu tensiunile din relația transatlantică. Vectorial, politica externă a Romaniei este construită plecând de la identitatea central-europeană și fiind orientată prioritar spre Occident – chiar dacă și în acest document sunt înscrise direcții de acțiune în zona Mării Negre, a Republicii Moldova, etc.

Proiectul SSNR 2006 adoptă o poziție radicală, ofensivă față de riscurile la adresa securității, este puternic conflictual, terorismul și corupția fiind considerate cele mai importante două amenințări – externe și interne.

SSNR 2002 este mult mai precisă sub raportul folosirii unor concepte, se face distincția obligatorie dintre riscuri și amenintări, în timp ce țin proiectul Administrației Prezidențiale din 2006 par a fi prioritare amenințările, pe aceeași linie a unei viziuni puternic conflictuale asupra lumii.

În SSNR din 2002 nu este folosit conceptul ambiguu de "buna guvernare", iar cuvantul "corupție" a fost utilizat doar de trei ori, iar ideea atacului anticipativ nu este câtuși de puțin sugerată.

4.2 Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică a României 2015-2020.

Strategia Națională de Ordine Și Siguranță Publică este compusă din patru capitole, care începe cu abordarea strategică și se încheie cu procesul de monitorizare care implică activități semestriale de colectare și analiză a datelor prevăzute în Planul de acțiuni, ce se actualizează anual, precum și măsurarea rezultatelor, pentru a putea aprecia gradul de atingere a obiectivelor, contribuția diferitelor activități, dar și pentru a putea lua măsuri corective în cazul obiectivelor asumate neîndeplinite.

În context, Strategia stabilește un cadru comun de acțiune pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne prin intermediul a 6 obiective generale care, împreună cu direcțiile de acțiune aferente, vor contribui la prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, garantarea drepturilor și libertăților cetățenești și a securității cetățeanului, protejarea proprietății publice și private, precum și la asigurarea climatului necesar funcționării instituțiilor statului, astfel încât România să devină un loc mai sigur și un stat pregătit.

4.3 Riscurile și vulnerabilitățile

Riscurile și vulnerabilitățile conform Strategiei Naționale de Ordine și Siguranță Publică 2015-2020 care au fost identificate la nivelul țării noastre se caracterizează prin diversitatea fenomenului infracțional, modalitățile de manifestare, persistența, gradul de generalizare, precum și caracterul pronunțat transfrontalier al acestuia, mobilitatea crescută a grupărilor de criminalitate organizată, utilizarea de către acestea a noilor tehnologii din domeniul IT&C, fac necesară dezvoltarea unei abordări mai flexibile și capabile să asigure reacții oportune la nivel instituțional pentru combaterea fenomenului infracțional.

Dupa rezultatele obținute de Eurobarometru (este o serie de sondaje de opinie publică derulate frecvent de Comisia Europeană, începând cu anul 1973. Aceste sondaje adresează o gamă largă de probleme legate de Uniunea Europeană din statele membre ale acesteia) sondajele publice ne arată că siguranța cetățeanului și gradul de încredere a cetățenilor în instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice sunt în creștere.

Globalizarea, prezența stărilor de tensiune și conflict, lichidarea comunismului ca sistem politic în țările Europei Centrale și de Est, extinderea NATO și a UE sunt factori care determină mediul actual de securitate.

4.4 Priorități care fac parte din Ciclul de Politici UE 2014-2017 :

1. Migrație ilegală;

2. Criminalitatea organizată îndreptată împotriva proprietății;

3. Droguri;

4. Arme de foc;

5. Traficul de ființe umane;

6. Bunuri contrafăcute;

7. Criminalitatea informatică;

8. Fraudele la regimul accizelor și al taxelor pe valoare adăugată în domeniul achizițiilor intracomunitare.

Strategia națională de ordine și siguranță publică stabilește următoarele obiective generale, obiective specifice și direcții de acțiune aferente acestora:

Prevenirea și combaterea criminalității organizate, transfrontaliere și terorismului.

Combaterea criminalității organizate transfrontaliere – îmbunătățirea cooperării în domeniu.

Prevenirea și combaterea traficului de persoane, inclusiv prin creșterea nivelului de conștientizare a categoriilor sociale vulnerabile și a gradului de protecție a victimelor traficului de persoane.

Prevenirea și combaterea macrocriminalității, în special a criminalității economico-financiare și corupției.

Prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și a altor forme ale criminalității economico-financiare.

Prevenirea și combaterea corupției.

Creșterea gradului de siguranță și protecție a cetățeanului

Creșterea nivelului de securitate a persoanelor fizice/juridice și entităților statului în spațiul cybernetic.

Creșterea capacităților de răspuns la problemele cu care se confruntă cetățenii și mediul de afaceri.

Consolidarea frontierei de stat, gestionarea problematicii migrației ilegale, azilului și integrarea străinilor.

Consolidarea frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Combaterea migrației ilegale și dezvoltarea unei politici de returnare adecvate.

Întărirea și dezvoltarea în România a tuturor componentelor Sistemului European Comun de Azil.

Dezvoltarea capacității administrative și operaționale a structurilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Eficientizarea managementului resurselor umane, logistice și financiare.

Îmbunătățirea proceselor decizionale și creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene.

Mediul de securitate națională a Romaniei poate fi afectat, de un risc sau mai multe riscuri de securitate simultan.

Riscurile se grupează, constituind factori de risc care sunt de o mare diversitate, sub aspectul originii, naturii și probabilității lor de producere.

Amenințarea semnifică o acțiune ostilă, cu scopul de a o intimida. Ea poate fi exercitată în mod direct de cel care amenință sau poate fi percepută ca atare de cel care se consideră amenințat.

Conform definiției dată de Richard Ullman, o amenințare la adresa securității este „o acțiune sau succesiune de evenimente care amenință în mod grav să producă degradarea calității vieții cetățenilor unui stat, într-o perioadă relativ scurtă de timp sau constituie o amenințare de neignorat la adresa libertății de alegere a politicii unui guvern sau a unei entități private, sau neguvernamentale din interiorul unui stat”

4.5 Strategia de securitate națională a Federației Ruse

Federația Rusă dispune de un cadru conceptual și legislativ bine dezvoltat pentru implementarea politicii de securitate și apărare.

Strategia de securitate a Federației Ruse nu este primul document al politicii externe a politicii externe a președintelui Medvedev, înaintea lui au mai existat Conceptul de Politică Externă iulie 2008 și o lună mai târziu Principiile politicii externe și de Securitate, acest document a apărut imediat după conflictul ruso- georgian, care enumeră cinci principii ce stau la baza politicii externe și de securitate a acțiunilor Rusiei.

Aceste principii sunt:

Dreptul internațional este cel care are prioritate.

Sistemul unipolar al SUA trebuie înlocuit de unul multipolar.

Rusia nu intenționează să se izoleze, încercând sa întrețină relații de prietenie cu Occidentul.

Rusia vede ca pe o prioritate protejarea cetățenilor săi de pretutindeni, deasemeni ea va răspunde oricărui atac agresiv asupra cetățenilor săi sau asupra statului.

Rusia are interese privilegiate în anumite regiuni.

Documentul de bază care definește sistemul de priorități strategice, obiectivele și acțiunile politicii interne și politicii externe în domeniul securității naționale și dezvoltării pe termen lung al statului este Strategia Securității Naționale a Federației Ruse până în anul 2020 aprobată prin decret în mai 2009, de președintele Dmitri Medvedev ” în scopul consolidării eforturilor organelor federale a puterii executive, a organelor puterilor a subiecților Federației, a organizațiilor și centățenilor Rusiei, în sfera asigurării securității naționale.”

Prevederile Strategiei se bazează pe următoarele „concluzii” formulate din analiza tendințelor de evoluare a securității internaționale: „extinderea efectelor globalizării asupra tuturor domeniilor relațiilor internaționale; acutizarea divergențelor interstatale legate de dezvoltarea neuniformă și creșterea rupturii dintre nivelele lor bunăstare; creșterea vulnerabilității tuturor membrilor comunității internaționale în raport cu noile provocări și amenințări; inconsistența arhitecturii regionale și globale, concentrate, în special în regiunea Euro-atlantică, în mod exclusiv pe Organizația Tratatului Nord-Atlantic, creează amenințări pentru securitatea internațională”.

Ca și un argument atenția pe termen lung se va focaliza asupra controlului resurselor energetice.

Pe lista amenințărilor la adresa securității naționale a Rusiei, nu se află referințe la amenințări de genul violarea frontierelor, agresiune militară, se face referire la politica „unor state” îndreptată spre asigurarea supremației militare.

Strategia Securității Naționale a Federației Ruse indică faptul că autoritățile ruse sunt sigure că nu există amenințarea unei agresiuni militare la adresa Rusiei.

Autoritățile de la Kremlin nici nu presupun utilizarea forțelor sale militare pentru a se apăra de la asemenea gen de acțiuni, dar pentru a asigura transformarea Federației Ruse într-o putere globală, deci determină că forțele sale militare urmează a fi aplicate în primul rând în afara teritoriilor sale.

În analiza politica de securitate a Rusiei este important să ținem cont de faptul că Federația Rusă este un stat în care puterea executivă centrală deține autoritatea absolută în luarea deciziilor, iar rolul Parlamentului (Dumei de stat) este unul decorativ. Toate documentele strategice din domeniul securității naționale – Concepția Securității naționale, Strategia Securității Naționale, Doctrina militară și Programele strategice de dezvoltare a Forțelor Armate – sunt aprobate în mod exclusiv de către Președintele Federației Ruse și nu de Duma de stat, care în final nu are putere de decizie nici asupra cheltuielilor militare.

4.6 Strategia Securității Naționale a Republicii Moldova (SSN) .

Strategia securității naționale a Republicii Moldova “(denumită în continuare Strategie) este considerată documentul de bază care reflectă politica securității naționale, pornește de la interesele naționale, răspunde la amenințările și la riscurile cu impact asupra securității naționale, stabilește obiectivele sistemului de securitate națională, identifică mijloacele și căile de asigurare a securității naționale.”

Strategia este totodată un act politico-juridic pe termen mediu ce permite adaptarea la evoluțiile interne și externe a politicii în domeniul securității naționale, identificarea segmentelor specifice ale sistemului de securitate națională care necesită reformare, elaborarea unui plan realist de implementare a reformelor.

SSN determină interesele naționale, principalele amenințări, riscuri și vulnerabilități pentru securitatea națională; principalele repere ale politicii externe și politicii de apărare ce țin de asigurarea securității naționale; căile de asigurare a securității naționale; liniile directoare pentru reformarea sectorului de securitate națională.

Strategia Securității Naționale a Republicii Moldova, prevede repere de politică externă ce țin de asigurarea stării de securitate națională și de promovarea eficientă a intereselor ei naționale .

integrarea țării în Uniunea Europeană;

promovarea unor relații reciproc avantajoase și edificarea unor parteneriate strategice cu UE, România, Ucraina, Statele Unite ale Americii și cu Federația Rusă;

intensificarea cooperării internaționale în vederea preluării practicilor folosite în țările UE pentru edificarea unui sector funcțional de securitate națională.
Un loc aparte în contextul securității îi revine participării Republicii Moldova la eforturile globale, regionale și subregionale de promovare a stabilității și a securității internaționale prin cooperare în cadrul ONU, OSCE, precum și cu NATO, cu alte organizații internaționale relevante, participării la misiunile din cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună a UE.

4.7 Căile prevăzute de Strategia Securității Naționale a Republicii Moldova

Combaterea sărăciei, asigurarea securității economice și diminuarea dependenței energetice;

Gestionarea problemelor legate de conflictul transnistrean și de retragerea trupelor străine;

Diminuarea șanselor coerciției externe;

Combaterea factorului criminogen și a corupției;

Ameliorarea situației demografice și sănătatea populației;

Prevenirea, gestionarea și eliminarea efectelor în caz de calamități naturale, de poluare a mediului și de accidente tehnogene;

Asigurarea securității informaționale;

Asigurarea securității societale;

Asigurarea stabilității politice;

Managementul integrat al frontierei de stat;

Asigurarea securității alimentare;

Combaterea terorismului;

Cercetarea amenințărilor, riscurilor și a vulnerabilităților cu impact asupra capacității de apărare și a securității naționale.

"De asemenea, amenințări asupra securității Republicii Moldova sunt amenințările asimetrice, aici e vorba de problema terorismului, de migrația ilegală, contrabandă, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată", a conchis directorul SIS.

Strategia Securității Naționale a Republicii Moldova conține probleme ce țin de securitate în același mod ca și Strategia Securității Europene, conform căreia „securitatea națională a unui stat european nu mai poate fi privită ca un fenomen izolat”, aceasta „ține cont de abordarea multilaterală a securității naționale, de caracterul ei multidimensional și interdependent, determinat atât de starea de lucruri din domeniile politic, militar și cel al ordinii publice din țară, cât și de situația din sfera economică, socială, ecologică, energetică și de altă natură.”

Din anul 2011 nu au mai fost aprobate alte strategii sectoriale.

Relevanța Strategiei pentru politica de securitate a Republicii Moldova va rămâne sub semnul întrebării.

Federația Rusă continuă să folosească aceleași metode de presiune asupra Republicii Moldova, Kremlinul neconsiderând că respectul dintre cele două state și al dreptului internațional sunt principii care trebuiesc respectate de ambele state.

Declarațiile autorităților de la Chișinău despre prezența trupelor ruse în regiunea Transnistreană nu permit soluționarea pașnică a conflictului și numai retragerea completă a acestora va crea condiții necesare pentru soluționarea conflictului transnistrean stârnesc nemulțumire și reacții nervoase la Moscova.

Conform site-ului http://www.realitatea.md/in-republica-moldova-ar-putea-fi-adoptata-o-noua-strategie-de-securitate-video_17977.html cu publicație în data de 23 martie 2015 : “În Republica Moldova ar putea fi adoptată o nouă strategie de securitate națională. Este vorba de o strategie care va viza evenimentele care au avut loc în ultima perioadă.

Despre aceasta a anunțat consilierul președintelui, Alexei Barbăneagră, după ședința Consiliului Suprem de Securitate.”

„Strategia adoptată de Parlament în anul 2011 s-a epuizat. S-au schimbat realitățile economice și sociale. Astăzi, pentru prima dată au fost discuții concrete, la subiect, în care s-a vorbit despre probleme care stau în fața societății. Am convenit că trebuie să fie schimbate, adoptate circa 10 legi care țin de domeniul securității”, a spus Alexei Barbăneagră.

România primește invitația și devine membră NATO în 2004 . La momentul aderării la NATO ea deținea deja de trei ani prima strategie de securitate națională (adoptată în 2001), pe care o reînnoiește ulterior în 2004, 2007 și (2015).

Strategia țării noastre este apropiată de Conceptul de securitate al Federației Ruse , în ceea ce privește securitatea internă.

Atât strategia țării noastre cât și Conceptul de securitate al Federației Ruse abordează riscurile interne la adresa securității naționale.

Strategia României cuprinde 3 capitole (VII-IX) despre „securitatea internă” și „buna guvernare”, pe când Conceptul de securitate al Federației Ruse are în prim-plan amenințările de ordin intern, înaintea celor externe. Scăderea producției industriale, scăderea performanțelor cercetării, dezintegrarea economică, stratificarea socială, criza sistemului de sănătate și educație sunt considerate amenințări la adresa securității naționale a Rusiei.

Conform Strategiei Naționale de Securitate : “Sistemul de învățământ trebuie reproiectat în funcție de noile realități: intrarea României în UE, oferta europeană de pe piața muncii, scăderea populației școlare, necesitatea compatibilizării învățământului românesc cu sistemele europene de educație și formare profesională” (pag. 29 din Strategia de Securitate Națională a României).

O altă asemănare constă în faptul că cele două strategii: a României și Federației Ruse consideră corupția ca o amenințare structurală: „Identificarea corupției ca factor de risc la adresa securității naționale, încă de la începutul activității actualei administrații, a creat condiții pentru declanșarea unui amplu program de acțiuni pentru eradicarea corupției sistemice, legată de puterea politică, juridică și administrativă, pentru dezvoltarea spiritului civic și angajarea efectivă a societății în lupta împotriva acestui fenomen.” (p.27 din Strategia de Securitate Națională a României).

„Trebuie să depunem toate eforturile pentru a lupta împotriva crimei și corupției. Rusia trebuie să elimine bazele economice și politico-sociale ale acestui fenomen social periculos, să elaboreze un sistem comprehensiv de măsuri pentru protecția efectivă a individului, a societății și a statului împotriva criminalității organizate.” (Capit. III, Conceptul de Securitate Națională al Federației Ruse).

V. Concluzii

Politica globalizării este stabilită de dimensiunea politică, strategiile și scara de realizare a societății globale.

Lucrarea identifică sursele de riscuri și amenințări la adresa securității naționale, fiind un bun instrument pentru adoptarea măsurilor necesare pentru diminuarea lor.

O importanță aparte s-a acordat și studierii în cadrul strategiilor naționale a strategiilor altor state.

Primul capitol – Securitatea națională în contextul globalizării, deși nu beneficiază încă de o definire consistentă, unanim acceptată, sintagma securității prin cooperare a dobândit, în ultimii ani, o multitudine de sensuri și semnificații. Sensurile și semnificațiile atribuite atât în literatura occidentală, cât și în cea română actualizează și aprofundează investigarea temei, cu o reală contribuție a mediului academic, și sporesc utilitatea fundamentării conceptuale pentru analiști, strategi, cercetători, dar îndeosebi pentru decidenții politicii externe, de securitate și apărare.

În al doilea capitol intitulat “Globalizarea și factorii de influență asupra securității naționale”, riscurile la adresa securității naționale se constituie din multitudinea celor specifici numai activității umane care pot determina apariția unor evenimente nedorite, cu caracter perturbator în sistemul securității naționale.

Factorii de risc menținuți între anumite limite nu prejudiciază securitatea națională. Când, însă, „echilibrul forțelor” interioare al acestora este perturbat, atingând un așa numit „stadiu critic”, amenințarea, primejdia și chiar agresiunea devin potențiale.

Capitolul trei “Efectele globalizarii asupra securității naționale” prezintă procesul globalizării, ca fiind un proces complex cu efecte pozitive, dar și efecte negative asupra mediului național de securitate.

Studiul de caz: Analiza Comparativă a Strategiilor de Securitate a României, Rusiei Și Republicii Moldova aduce în lumină faptul că strategiile de securitate cuprind măsuri pentru combaterea riscurilor, amenințărilor, vulnerabilităților la adresa securității. Analiza comparativă a strategiilor de securitate a României, Rusiei și a Republicii Moldova, poate conduce la identificarea unor puncte comune, similarități, și diferențe în ceea ce privește globalizarea și efectele produse de aceasta.

Nu se poate vorbi de o stare de securitate totală în condițiile globalizării, întrucât alături de aceasta coexistă starea de insecuritate, generată de amenințări directe și indirecte.

În condițiile actuale, din cauza recesiunii economice în care se află lumea, țara noastră ar trebui să-și ia măsuri de securitate suplimentare, contribuind astfel la securitatea globală.

„Politicile de apărare ale secolului XXI nu mai sunt limitate doar la angajarea de forțe militare, ci cuprind și elemente de diplomație, în dimensiuni ca negocierile, cooperarea,construcția națională (nation-building) sau reconstrucția postconflict, sau elemente preventive, de creare a încrederii între state (confidence building measures) pentru a enumera doar câteva (Ambasador George Cristian Maior)”.

Bibliografie

Mică enciclopedie de politologie, (1977), București, Editura Științifică și Enciclopedică, p. 402.

Flament, C. (1987) – Pratiques et représentations sociales, în Beauvois, J.L., Joulé, R.V., Monteil, J.M., Perspectives cognitives et conduites sociales, Fribourg, Delval.

Idem

La défense générale en bref, “La défense générale”, Office Centrale de la Défense, Berne, 1988, p. 8.

Conceptions de la sécurité, “Désarmement”, nr.14, Nations Unies, New York, 1986, p. 52.

Strategia națională de securitate [online] disponibil pe http://presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf [accesat la data de 10.05.2015]

Anderson, B. 1991. Imagined Communities. Reflections on the Origin and Spread of Nationalism. Londra

Appadurai, A. 1996. Modernity at Large. Cutural Dimensions of Globalization. Minneapolis: University of Minnesota Press.

THE MANY FACES OF GLOBALIZATION, (2004) Ed Piper Unitarian Universalist Fellowship of Waynesboro.

Irimia, I., (2000), Studii Europene, București, Editura Academiei de Înalte Studii Economice, p. 2

Davis, L., Globalization, Security Implications, I. Paper, Rand Corporation, Santa Monica, California, p. 1.

Hutchinson, J.si Smith,A., D.(1994). Nationalism. Oxford: Oxford University Press

Voicila A. Influența globalizării asupra politicii de apărare națională Oportunități și Amenințări

[online] disponibil pe https://andreivocila.wordpress.com/2010/10/20/influenta-globalizarii-asupra-politicii-de-aparare-nationala-oportunitati-si-amenintari-2/ [accesat la data de 12.05.2015]

[online] disponibil pe http://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinte-politice/securitatea 37941.html?ref=doc3 [accesat la data de 12.05.2015]

Idem

Legea 51/1991 privind Siguranța națională a României

Popa D. (2011) , Revista națională de drept ediția nr.6 [online] disponibil pe http://revistadrept.com/realizarea-securitatii-nationale-a-romaniei-in-contextul-integrarii-euroatlantice/ [accesat la data de 12.05.2015.

[online] disponibil http://www.mediafax.ro/politic/presiunea-trusturilor-de-presa-pe-decizia-politica-o-vulnerabilitate-conform-strategiei-de-aparare-6440848 [accesat la 12.05.2015]

Idem

Dolghin N., Sarcinschi A; Dinu M. (2004). – Riscuri si amenintari la adresa securității României. Actualitate si perspectiva, Bucuresti, Editura UNAp p. 6-7.

Președinția României, op. cit., 2007.

[online] disponibil https://andreivocila.wordpress.com/2010/09/21/vulnerabilitati-ale-securitatii-nationale-coruptia-si-crima-organizata-2/ [accesat la 12.05.2015]

UE adoptă la 12 decembrie 2003 Strategia de securitate a UE, „O Europă sigură într-o lume mai bună”,în care sunt menționate principalele amenințări la adresa spațiului european:

• Terorismul

• Proliferarea armelor de distrugere în masă, în special atunci când folosirea acestora este legată de acțiuni teroriste

• Conflictele regionale, în măsura în care acestea devin ele însele sursă a unor amenințări de genul acțiunilor extremiste, a terorismului, proliferării armelor de distrugere în masă, crimei organizate și, nu în ultimul rând, a prăbușirii unor state

• Decăderea statelor – cel mai frecvent din cauza folosirii unor instrumente de guvernare nepotrivite.

[online] disponibil pe http://www.slideshare.net/nataliamoldovanu3/31540409influentaglobalizariiasuprasecuritatiinationale [accesat la data de 11.05.2015]

Giddens, A.,(1999), Runaway World:How Globalization Is Reshaping Our Lives London, p. 10.

Nedelcu A. Procesul de globalizare și evoluția sa actuală. Prezent și perspectivă în mediul de securitate al României ( 23.11.2011) [online] disponibil pe http://www.lumeamilitara.ro/index.php?mod=articol&idart=66&numar=1/2011&sectiune=Azimut%2021 [accesat la data de 18.05.2015]

Idem

Popa V. (2005), Implicațiile Globalizării Asupra Securității Naționale, București, Ed, Univ.Naționale de Apărare „Carol I”

Bajpai, K. (2000.) Human Security: Concept and Measurement, SUA, Kroc Institute.

Nedelcu A. Procesul de globalizare și evoluția sa actuală. Prezent și perspectivă în mediul de securitate al României ( 23.11.2011) [online] disponibil pe http://www.lumeamilitara.ro/index.php?mod=articol&idart=66&numar=1/2011&sectiune=Azimut%2021 [accesat la data de 18.05.2015]

Kanji, O., (2003), Security, Beyond Intractability Knowledge Base.

Bari, I. ( 2003), Probleme globale contemporane, București ,Ed. Economică, p. 37.

Strategia Europeană de Securitate, publicată inițial în documentul “O Europă mai sigură într-o lume mai bună”, a fost adoptată de către Consiliul Europei la 12 decembrie 2003, la Bruxelles.

Terorismul .Dimensiune Geopolitică și Geostrategică Războiul terorist . Războiul împotriva terorismului, (2002) Ministerul Apărării Naționale, București, Centrul de studii strategice de securitate.

Brigitte l. Nacos Mass (2007) –Mediated Terrorism: The Central Role of the media in Terorism and Counterterrorism, Rowman &Littlefield Publisher.

Mihai I. (2007), „Securitatea sistemului informatic”[online] disponibil pe http://www.securitatea-informatiilor.ro/solutii-de-securitate-it/asigurarea-securitatii-informatiilor/ [accesat la data de 30.05.2015]

MIHAI, I.(2007), „Securitatea sistemului informatic”, Galați, Editura Dunărea de Jos.

[ Online] disponibil pe http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-94_ro.htm [accesat la data 01.06.2015]

Impact Strategic, nr 4/ 2005 – Resursele de securitate și securitatea națiunii – Dr. Francisc TOBĂ

Institutul "Ovidiu Sincai", Analiza Strategiei de Securiate Nationala a Romaniei, Bucuresti

[online] disponibil pe http://www.scritub.com/sociologie/asistenta-sociala/STRATEGIA-DE-SECURITATE-NATION25942.php [accesat la data de 23.04.2015]

Strategia Națională de Ordine și Siguranță Publică a României 2015-2020.

[online ] disponibil pe http://www.mai.gov.ro/documente/transparenta/SNOSP%202015-2020%20.pdf [accesat la data de 23.04.2015]

[online] disponibil pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Eurobarometru [accesat la data de 23.04.2015]

CHIRLEȘAN G. , Revista științifică trimestrială a Centrului de Studii Strategice de Apărare și Securitate, BUCUREȘTI , Ed. UNIVERSITĂȚII NAȚIONALE DE APĂRARE „CAROL I”

online] disponibil pe http://www.mai.gov.ro/ [accesat la data de 23.04.2015]

[online] disponibil pe http://www.mai.gov.ro/documente/transparenta/SNOSP%202015-2020%20.pdf [accesat la data de 23.04.2015, 01.05.2015]

[online] disponibil la https://andreivocila.wordpress.com/2010/10/20/influenta-globalizarii-asupra-politicii-de-aparare-nationala-oportunitati-si-amenintari-2/ [accesat la data de 30.05.2015]

Ropot I. (2014) [online] disponibil pe https://prezi.com/tqg_plvcqy8j/strategia-de-securitate-nationala-a-rusiei/ [accesat la data de 30.04.2015]

Strategia Securității Naționale a Federației Ruse 19 mai 2009.

Idem.

[online] disponibil pe http://lex.justice.md/md/340510/ [accesat la data de 02.05.2015]

Strategia Securității Europene, adoptată la Brussels de Consiliul European în data de 12 și 13 decembrie 2003 reprezintă documentul în care Uniunea Europeană clarifică strategia sa de securitate, care-și propune drept scop să identifice amenințările cu care se confruntă Uniunea și definește obiectivele sale strategice.

Scrisoarea Președintelui Mihai Ghimpu Secretarului General NATO. 26 octombrie 2010.

[Online] disponibil pe http://www.realitatea.md/in-republica-moldova-ar-putea-fi-adoptata-o-noua-strategie-de-securitate-video_17977.html [accesat la data de 2.05.2015]

La 1 martie 2004, Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, transmite scrisoarea oficială conținând invitația de aderare a României la Tratat, iar la 29 martie, în același an, România devine membră NATO.

Maior G. C.(2009) , Incertitudine gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI, București, Editura RAO.