Efectele Globalizarii Asupra Economiilor Emergente

Cuprins:

Introducere

Capitolul 1 – Scurt istoric al globalizării

1.1 Schimbarile fundamentale ce au stat la baza globalizarii: Anii 1970-1980

1.2 Creșterea susținută a comerțului și investițiilor internaționale în ultimele două decenii;

1.3 Expansiunea companiilor multinaționale;

1.4 Apariția și consolidarea europiețelor;

1.5 Consensul de la Washington.

Capitolul 2 – Integrarea economiilor emergente în economia globală: efecte pozitive

2.1 Amplificarea fluxurilor de ISD către țările în curs de dezvoltare după 1990;

2.2 Dezvoltarea economic a economiilor emergente sub impactul globalizării; afirmarea grupului BRIC (Brazilia, Rusia, India, China);

2.3 Racordarea economiilor emergente la piața financiară globală

Capitolul 3 – Efectele negative ale globalizării asupra economiilor emergente

3.1 Instabilitatea financiară creată de fluxurile de capitaluri pe termen scurt;

3.2 Vulnerabilitatea piețelor emergente la mișcările capitalurilor pe termen scurt (crizele financiare din anii 1990)

Capitolul 4 – Efectele globalizării asupra economiei României

CONCLUZII

Bibliografie

Anexe

Introducere

În era marilor schimbări sociale, politice și economice, în contextul căderii granițelor de tot felul, globalizarea transcede granița științei teoretice pure ajungând să fie o realitate cu care se confruntă majoritatea statelor la acest început de mileniu.

Din perspectiva României, economie emergentă, globalizarea reprezintă, ca pentru toate țările atinse de acest fenomen de altfel, atât avans tehnologic, cultural, politic, dar și criză, concurență neloială, dezvoltare și economică ponderată.

Capitolul 1 definește conceptul de globalizare, sau mai degrabă prezintă diverse perspective asupra acestuia admițând absența unei definiții unitare, unanim acceptate.

De asemenea, am prezentat fațade semnificative ale globalizării, și anume aspectele sale economice, politice, cultural și sociale din perspectivă contemporană, dar și privind înapoi către rădăcinile acestei realități care se pare că nu este o invenție a modernității.

Nu în ultimul rând, pe finalul primei părți a celui dintâi capitol am prezentat cauzele și consecințele fenomenului.

Dintre primele, cele mai importante ar fi noile mijloace de comunicare, internetul având cea mai semnificativă contribuție în acest sens.

Dezvoltarea economică de după Războaiele Mondiale este, la râdul ei, una dintre cauzele deosebit de importante ale fenomenului, întrucât a dus la globalizarea problematicii în privința afacerilor dar și la înlăturarea progresivă a granițelor comerciale.

Din rândul consecințelor, am amintit în principal eroziunea statului națiune și accentuarea diferențelor între păturile sociale.

În continuare sunt prezentate aspectele macroeconomice legate de globalizare, printre care concurența dintre cooperare și competitivitate, importanța investițiilor străine directe pentru supraviețuirea fenomenului și aspectele sale microeconomice, concretizate în modul de guvernare a corporațiilor și responsabilitatea socială în noul context economic și social.

Capitolul 2 – Integrarea economiilor emergente în economia globală: efecte pozitive și, în continuarea acestuia, Capitolul 3 – Efectele negative ale globalizării asupra economiilor emergente, se concentrează asupra noțiunii de economie emergentă, cu o atenție deosebită acordată situației României. Astfel, după definirea conceptului de economie emergentă drept o economie în curs de structurare, este analizat procesul de tranziție economică specific țărilor emergente și locul acestora din urmă în tabloul finalului de secol XX. Urmând cronologia firească, începutul mileniului III este prezentat drept momentul de trecere de la economii emergente la economii dezvoltate din perspectiva locului ocupat de cele dintâi în contextul economic al perioadei date.

Capitolul 4, ultimul al prezentei lucrări, reprezintă studiul de caz practic și este dedicat expunerii situației României printre celelalte economii emergente din rândul țărilor din estul continentului.

Alegerea unui domeniu atât de vast și de dinamic a fost făcută intenționat pentru a putea argumenta teoria globalizării, a interdependenței la nivel mondial, benefice și dăunătoare în același timp, care este principala sa formă de manifestare.

Studiind graficele și buletinele Institutului Național de Statistică este simplu de observat trendul descendent al pieței, în toate aspectele sale, care devine explicabil doar în strânsă legătură cu efectele devastatoare ale crizei americane, ajunsă cu ușurință, ca o consecință a ștergerii granițelor de orice fel, în Europa și, normal, și în România.

Cap 1. Scurt istoric al globalizarii

Evoluția economiei mondiale în ultimele decenii a fost marcată de fenomene care stau sub semnul globalizării, ale interacțiunii și interdependențelor. În orice colț al lumii, orice s-ar întâmpla, declanșază efecte într-o măsură mai mare sau mai mică asupra întregii economii mondiale.

Globalizarea ca fenomen își are originile în istoria omenirii, însă fără a putea preciza o dată exactă a apariției acestuia. Pe de altă parte globalizarea de azi a cunoscut o nouă dimensiune în urma schimbărilor rapide din ultimii 30 de ani. Ea s-a manifestat mai ales după al doilea război mondial și a început să cunoască o dezvoltare spectaculoasă mai ales după anul 1980, odată cu globalizare piețelor financiare.

“Zonele cele mai „expuse” globalizării au cunoscut cele mai înalte creșteri. Între 1987 și 1997, ponderea în PNB mondial a Americii Latine a crescut de la 4,1% la 5,5%, pentru Asia (fără Japonia) de la 8,8% la 12,5%, în timp ce pentru Africa (zona cel mai puțin atinsă de „virusul” globalizării) această pondere a scăzut de la 2,4% la 1,9%. Eficiența finanțării private în procesul de globalizare este, de asemenea, demonstrată de fapte: investițiile din țările emergente au crescut de la 13 miliarde de dolari pe an între 1981 și 1989 la o medie de 84 de miliarde de dolari pe an între 1990 și 1999. În ceea ce privește Asia, dezvoltarea nu este un mit, ci o realitate. Durata medie a vieții în Coreea de Sud, Thailanda și Malaezia este acum de 68 de ani, față de 57 în anii ’70. În aceeași perioadă, rata de alfabetizare a crescut de la 83% la 91% în aceste țări.”

Viteza deosebită cu care globalizarea a cuprins întreaga lume i-a făcut pe unii specialiști să aprecieze că „… trăim transformări profunde care vor rearanja politica și economia secolului următor. Nu vor mai fi economii naționale, atunci când acest proces va fi încheiat. Tot ceea ce va mai rămâne în cadrul unor granițe vor fi oamenii, care vor compune națiunile…”.

Așadar, tot ceea ce ține de activitatea economică va aparține unei economii globale, în care naționalul va fi foarte greu de identificat. În opinia aceluiași specialist, bunăstarea oamenilor va depinde de succesul marilor corporații și nu de succesul fiecărei națiuni.

“Rolul statului, în contextul globalizării, tinde să se minimizeze. Dacă, până acum câteva decenii, el reprezenta principalul actor al relațiilor economice internaționale, regulatorul activității economice naționale, se apreciază că statul a pierdut astăzi acest rol în favoarea companiilor transnaționale”.

1.1 Schimbarile fundamentale ce au stat la baza globalizarii: Anii 1970-1980.

Începutul anilor 1970 a marcat o cotitură in relațiile economice internaționale.

Economia mondială a intrat într-o perioadă de dezordine, criza fiind declanșată de cel putin 4 schimbări structurale mari.

“În prima fază țările industralizate s-au confruntat cu o scadere a ritmurilor de creștere, în a doua fază rivalitatea competitivă dintre statele dezvoltate crescând semnificativ, iar concurența fiind accentuată de ritmuri mici și instabile de creștere economică.

În a treia fază, in 1973, principile ce au stat la baza înțelegerilor monetare încheiate la Conferința de la Bretton Woods din 1944 se prabușesc. Acesta a scos în evidență necesitatea reajustării ratelor de schimb valutar fixe și a convertibilitații dolarului în aur, prin trecerea la un nou sistem bazat, mai mult sau mai putin, pe rate de schimb care să fluctueze liber.

A patra fază care a contribuit decisiv la adâncirea schimbărilor structurale din economia mondială a fost marcată de creșterea prețului petrolului, mai întâi cu 400% în intervalul 1973-1974 și apoi cu încă 165% între 1979 și 1981”.

Începând cu a-II-a jumătate a aniilor 1970, are loc o schimbare fundamentală de direcție în politica statelor, dirijată de instituțiile financiare internaționale, în special FMI și caracterizată printr-o accentuată deschidere spre exterior a economiilor naționale și desființarea treptată a barierelor din calea circulației capitalurilor peste frontierele de stat.

“În general, globalizarea nu ar fi fost posibilă fară eforturi conjugate ale guvernelor în direcția dereglementării, adică a liberalizării tranzacțiilor pe plan international.”

Turbulenta decadă 1970-1980 s-a remarcat prin schimbarări majore în volumul și structura comerțului.

În ciuda tuturor influențelor nefavorabile aceasta a continuat să crească în sumă absolută , ajungând la sfârșitul anului 1985 la impresionanta cifră de 2 trilioane de dolari.

“Exportul de bunuri manufacturate a continuat să creasca în ritmuri înalte, ajungând sa dețină circa 60% din valoarea mărfurilor vândute pe piața internaționala. Exporturile de combustibil și-au dublat și ele valoarea, de la mai puțin de 10% înainte de 1973, la 20% spre finele anului 1979, pentru ca, după 1980, să scadă ca urmare a superproducției de petrol si reduceri cererii în statele mari consumatoare de purtători primari de energie.”

În ceea ce privește exportul altor mărfuri precum produsele agricole, băuturi și minereuri, ponderea acestora a scăzut de la aproximativ 30% cât se înregistra în anul 1960, la mai puțin de 15% la mijlocul anilor 80.

Faptul că structura comerțului s-a schimbat, a afectat în diferite moduri economia statelor lumii. Țările membre ale cartelului internațional OPEC au suferit o creștere substanțială a valorilor exporturilor în anii 70, după aceea confruntându-se cu o decădere îngrijorătoare.

Modul prin care țarile din America de Nord, vestul Europei și Asia de Est au câștigat teren după terminarea crizei petrolului s-a datorat faptului că au înregistrat o scădere a exporturilor dupa 1973.

Activitătile pe care corporațiile multinaționale le-au desfășurat, au crescut pe baza acestor evenimente.

Astfel guvernele au început să aprecieze abilitatea corporaților multinaționale în transmiterea capitalului, producției și muncii peste granițele țarilor de apartenență, ajungând la concluzia că ele reprezintă principala cauză a fluctuației economiei globale. Au fost introduse măsuri de reglementare a activitații corporațiilor multinaționale,fără a limita accesul la piețele de desfacere nou formate.

Pe scena economică a lumii au apărut agenți economici active. Relațiile economice s-au îmbunatățit atât pe plan interior cât și exterior în momentul în care statul și-a asumat acest rol, dar s-au remarcat probleme cu caracter global cum ar fi: tendința de dominație a corporațiilor străine, poluarea, protecția consumatorului, pericolul epuizării resurselor natural și distribuția veniturilor și bogațiilor.

“De cele mai multe ori, astfel de probleme sunt asumate sub formă de interese de grup, neputând fi rezolvate izolat, specialiștii consideră că omenirea a intrat intr-o nouă fază a dezvoltării sale în care avem de-a face cu mai multi “actori”.

În consecință, ea mai este numită și era “multiactori” corespunzătoare unui nou mediu economic internațional specific gcare corporațiile multinaționale le-au desfășurat, au crescut pe baza acestor evenimente.

Astfel guvernele au început să aprecieze abilitatea corporaților multinaționale în transmiterea capitalului, producției și muncii peste granițele țarilor de apartenență, ajungând la concluzia că ele reprezintă principala cauză a fluctuației economiei globale. Au fost introduse măsuri de reglementare a activitații corporațiilor multinaționale,fără a limita accesul la piețele de desfacere nou formate.

Pe scena economică a lumii au apărut agenți economici active. Relațiile economice s-au îmbunatățit atât pe plan interior cât și exterior în momentul în care statul și-a asumat acest rol, dar s-au remarcat probleme cu caracter global cum ar fi: tendința de dominație a corporațiilor străine, poluarea, protecția consumatorului, pericolul epuizării resurselor natural și distribuția veniturilor și bogațiilor.

“De cele mai multe ori, astfel de probleme sunt asumate sub formă de interese de grup, neputând fi rezolvate izolat, specialiștii consideră că omenirea a intrat intr-o nouă fază a dezvoltării sale în care avem de-a face cu mai multi “actori”.

În consecință, ea mai este numită și era “multiactori” corespunzătoare unui nou mediu economic internațional specific globalizării. Noile forme ale business-ului internațional sunt un rezultat direct al acțiunii conjugate a marilor grupuri economico-financiare. Pe fondul acestui mediu al afacerilor internaționale a crescut și s-a diversificat comerțul, el însuși fiind una din caracteristicile semnificative ale economiei mondiale contemporane”.

1.2 Creșterea susținută a comerțului și investițiilor internaționale în ultimele două decenii;

“Comerțul internațional include totalitatea schimburilor de bunuri și servicii dintre două sau mai multe state și reprezintă, alături de fluxurile financiare internaționale și migrația internațională a forței de muncă, unul dintre cele mai importante și mai dinamice segmente ale relațiilor economice internaționale.”

În economia mondială în ultimele două decenii au avut loc mutații structural spectaculoase datorită unui număr de factori:

progresele rapide din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC), care au redus costul comunicațiilor și al transporturilor;

liberalizarea comerțului internațional – în plan multilateral, regional și național , însoțită de alte reforme economice, care au condus la reducerea barierelor comerciale în calea schimburilor comerciale internaționale;

liberalizarea fluxurilor de capital și de tehnologie;

creșterea dramatică a ofertei de forță de muncă în plan global, prin intrarea pe piața globală a forței de muncă a unui număr de circa 2 miliarde persoane ca rezultat al destrămării blocului sovietic și al deschiderii economiei Chinei.

“Modificările structurale care au marcat schimburile comerciale internaționale în deceniile recente au fost propulsate de procesul susținut de globalizare, și în special de integrarea rapidă a țărilor lumii în economia globală prin intermediul comerțului, ceea ce s-a tradus prin creșterea mult mai rapidă a comerțului decât a producției pe plan mondial. În prezent,comerțul mondial cu bunuri reprezintă peste un sfert din PIB-ul mondial, iar dacă sunt luate în calcul și fluxurile internaționale de servicii, ponderea respectivă ajunge la aproape o treime.”

“În perioada postbelică, comparativ cu perioada anterioară, comerțul internațional a înregistrat cel mai înalt ritm de creștere și cea mai susținută dinamică. Statistica internațională arată că rata medie de creștere a exportului mondial, din punct de vedere al volumului valoric, a fost, în perioada 1950 – 1995, de aproximativ 12 %.

Acest ritm a fost, pe decenii, urmatorul: 1950 – 1960 de 6.4%;1960 – 1970 de 9.3 %; 1970 – 1980 de 20.3 %; 1980 – 1995 de 7.5 %. Acest ritm de creștere a determinat creșterea volumului valoric al exportului mondial de aproximativ 80 de ori. În întreaga perioad 1950 – 1995 acesta a crescut la 49000 mld.$, fata de 61 de mld.$.”

“Această creștere se explică prin creșterea volumului fizic al exportului de aproximativ 14 ori și creșterea prețurilor pe piața internațională de aproximativ 6 ori. În a doua jumatate a secolului trecut, comerțul s-a dezvoltat mai rapid decât producția, crescând astfel gradul în care economiile naționale se bazează pe comerțul internațional în activitatea economică de ansamblu. Între 1950-2001, creșterea medie anuală a exporturilor de mărfuri a fost peste 6%, comparativ cu o creștere a producției mai mic de 4% în această perioadă, comerțul s-a multiplicat de 22 ori, iar PIB a crescut de circa 7 ori.”

Scopul principal al unei investiții este acela de a de folosi o anumită sumă de bani pentru a obține viitoare profituri. “Investițiile internaționale au avut un puternic impact în ultimile trei decenii asupra creșterii economice, a comerțului exterior și structurilor productive din aproape toate țările. În general, investiția reprezintă orice utilizare a unui activ în calitate de capital, deci pentru obținerea unui profit. Cum activele sunt reale sau financiare, investițiile la rândul lor, pot fi reale (în proprietăți, bunuri de capital etc.) sau financiare (în titluri de valoare).Concret, investiția reprezintă cumpărarea de proprietăți, acțiuni, obligațiuni sau depunerea de bani la instituții financiare în scopul asigurării unui venit (dobândă, dividend, chirie etc.) și a unei creșteri de capital. Investiția internațională are patru elemente caracteristice: profitul – ca scop al investiției, timpul – ca dimensiune a procesului de valorificare, riscul – ca expresie a deciziei economice și caracterul de extraunitate al tranzacțiilor internaționale”.

”Modalitățile concrete prin care un agent economic realizează o investiție internațională pot fi:

• construirea pe “loc gol” a unei societăți comerciale sau deschiderea unei filiale a celei existente într-o altă țară;

• achiziționarea unei firme străine sau fuziunea cu o astfel de firmă;

• crearea unor societăți mixte;

• cumpărarea de acțiuni/obligațiuni de pe o piață străină;

• acordarea unui credit financiar unui agent economic dintr-o altă țară;

• încheierea de contracte internaționale de leasing sau franchising.”

1.3 Expansiunea companiilor multinaționale

“În literatura de specialitate, întreprinderea multinaționala este definită ca un ansamblu realizat la scara mondoeconomică, format dintr-o societate principală – societate mamă – și un număr de filiale implantate în diferite țări, care au o strategie comună în ceea ce privește organizarea internă, politică, financiară și de prețuri și relațiile cu exteriorul.

Însă, avand in vedere că firmele din top 100 au filiale in aproape toată lumea, înseamnă că dimensiunile celorlalte companii se reduc mult din punctul de vedere al numărului de filiale deținute.” .

“O companie multinațională este o companie care produce bunuri sau oferă servicii în mai multe țări. În sensul cel mai restrâns, se referă la o întreprindere care, prin investițiile externe directe deține și administrează filiale într-un număr de țări, în afara bazei sale interne. ”

Din 1969 numărul companiilor multinaționale apartinând celor mai bogate 14 țari ale lumii a crescut de peste 3 ori.

Întreprinderile multinationale sunt sisteme economice dezvoltate din corporații internationale anterioare sau create in perioada ultimelor decenii, care constau din active tangibile si intangibile. Aceste sisteme sunt mari conglomerate cu o geografie proprie. Ele cuprind firmele-mamă și filialele din tară de origine si din alte țari. Oricare dintre aceste componente de bază poate sa fie formată din mai multe întreprinderi, nu din una singura. Sistemele de întreprinderi multinaționale generează nu numai bunuri și servicii, ci și capital bănesc pentru investiții, noi tehnologii, capacitați de inovație și de instruire a forței de muncă pentru utilizarea tehnologiilor, practici de organizare și gestionare proprii – toate îndreptate spre sporirea potențialului concurențial, a profitabilițatii întreprinderilor și a întregului sistem. Un asemenea sistem nu este închis, ci se află în interactiune si relații de schimb cu sistemele altor întreprinderi multinaționale si cele din țarile-gazdă. “

Importul de bunuri și servicii au o pondere de 24% din PIB la nivel mondial, adică de două ori mai mare, față de acum 40 de ani.

“ Faptul că întreprinderile multinaționale domină economia mondială este pus în evidență de numărul de salariați ai acestora, de exemplu, în 1992, peste 73 de milioane de salariați lucrau direct în intreprinderile multinaționale, din care 60% la firmele-mamă situate, de regulă, in țarile dezvoltate si 40% la filialele din strainătate. Circa 12 milioane de persoane din cele ocupate in străinatate sunt angajate ale sucursalelor din țarile în curs de dezvoltare.

“Luând in calcul atât salariații ocupati direct, cât și pe cei ocupați indirect in activități desfășurate de întreprinderile multinaționale, rezultă că acestea controlează 150 de milioane de locuri de muncă în întreaga lume.

Calitatea locurilor de muncă furnizate de acestea este la fel de importantă ca și numărul lor.Odată cu sporirea numărului de întreprinderi multinaționale și de filiale, a crescut și armata lor de salariați.

Activitatea întreprinderilor multinaționale este deosebit de importantă pentru unele economii, inclusiv pentru cele dezvoltate. În 1989, multinaționalele din SUA produceau 32% din întregul produs brut al țarii și peste 72% din producția industriilor prelucrătoare. În același an, multinaționalele din Japonia și filialelor lor le-au revenit peste un sfert din totalul vânzărilor de mărfuri din țara și 35% din vânzările de produse prelucrate.”

Întreprinderile multinaționale influențează în proporții însemnate producția internațională, dimensiunile si natura operațiunilor care trec peste granițele naționale, procesul de globalizare, impactul lor real asupra economiilor naționale fiind considerabil foarte puternic și ramificat.

1.4 Apariția și consolidarea europiețelor

“Procesul intergrării piețelor financiare a presupus de la început, delimitarea unor zone din cadrul piețelor naționale și transformarea lor în centre financiare internaționale, denumite generic europiețe.

Apariția si dezvoltarea europiețelor a fost posibilă prin intervenția statelor care au adoptat măsuri de „deregularizare”, adică de scoatere a zonelor respective de sub incidenta reglementărilor financiare nationale, permițând capitalurilor să circule liber din afară spre interior si invers.”

Cele mai importante europiețe sunt:

• piața euromonedelor

• piața eurocreditelor

• piața euroobligatara

Piața euromonedelor, numită și a eurodevizelor este o piață monetară care fucționează la nivel global, fiind separată de piețele naționale prin reglementări specifice. Este o piață supranațională prin faptul că nu este legată de o tară anume ci se circumscrie marilor centre financiare organizate in sistem de europiață. Sunt tranzacționate active financiare pe termen scurt, exprimate în diferite monede.

Pe piața eurodevizelor sunt reunite cererea si oferta de fonduri pe termen scurt, la nivel internațional. Piața eurocreditelor constituie o sursă importantă si relativ ieftină de finanțare pentru solicitanții mari și de încredere ce operează pe piețele globale cum sunt guvernele si companiile multinaționale.

Piața euroobligatară. Euroobligațiunile sunt instrumente financiare circulând sub formă de hârtii de valoare negociabile, exprimate în alte monede decat ale țarilor în care sunt vândute și reprezentând obligații de plată ale unor datorii pe termen lung. Euroobligațiunile nu cad sub incidenta regelementărilor ceea ce face ca ele sa fie deosebit de atractive pentru multe categorii de investitori. Impulsionată de lipsa reglementărilor, piata euroobligațiunilor a cunoscut o dezvoltare susținută in decursul anilor 1980-1990, asigurând un volum tot mai mare de fonduri pentru finanțarea activitații economice la nivel global.”

1.5 Consensul de la Washington

“Anul 1990 a văzut o convergență remarcabilă de opinii cu privire la politica macroeconomică și dezvoltare . În același timp , cele mai multe țări din America Latină și-au revenit dupa ani în care au fost sub dictatura, datorii care fluctuează, inflația cronică , și o creștere lentă .

Această experiență a determinat miniștrii de finanțe să urmeze un amestec de prescripții politice poreclit " consensul de la Washington " – liberalizarea comerțului și investițiilor , privatizarea sectorului de stat , precum și ajustările fiscale și monetare strânse .”

Rezultatele nu au avut efectul așteptat. Șomajul a crescut , iar mai mult de o treime din populația din America Latină continuă să trăiască în sărăcie . Acest raport propune politici de îmbunătățiri în domeniul sănătății publice, eforturile anti- evaziune fiscal, reforma agrară din mediul rural , de reducere a sărăciei fara a sacrifica creșterea economică , inclusiv un etaj de venit pentru lucrători și gospodăriile din clasa de mijloc și scăderi mai mari în ceea ce privește cheltuielile publice în grădinițe.

Cele 10 măsuri de politică economică au fost formulate la sfârșitul anilor 1980 și exprimau viziunea neo-liberală asupra globalizării economice. Guvernul Statelor Unite și principalele instituții financiare internaționale (Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială) considerau aceste măsuri necesare pentru a obține creștere economică.

Cadrul general pe care orice țară ar fi trebuit să îl adopte ca prim pas al reformelor economice include:

1. Disciplina fiscală. În regiuni în care aproape toate țările au deficite mari, este mai evidet faptul că destabilizarea balanței de plăți, crizele fianciare și inflația ridicată, îi lovesc mai ales pe cei săraci pentru că cei bogați își pot plasa banii lor în străinătate;

2. Prioritizarea cheltuielilor publice. Acest lucru a însemnat o reorientare a cheltuielilor publice din zona subvențiilor acordate unor zone neperformante ale economiei către sectoarele capabile să genereze externalități pozitive și efecte de creștere economică;

3. Reforma fiscală. Scopul a fost un sistem de impozitare care ar combina o bază de impozitare extinsă cu ratele de impozitare marginale moderate;

4. Liberalizarea ratei dobânzii, văzută ca esență a liberalizării financiare;

5. Cursul de schimb se refera la liberalizarea cursului de schimb cu scopul de a stimula creșterea exporturilor;

6. Liberalizarea comerțului se refera la cum ar trebui să fie liberalizat comerțul ;

7. Liberalizarea investițiilor străine directe. Această măsură nu a inclus liberalizarea completă a contului de capital;

8. Privatizarea aduce beneficii atunci cand este facută în mod corespunzător, iar întreprinderea privatizată fie vinde într-o piața competitivă, fie este reglementată într-un mod corespunzător;

9. Dereglementarea – diminuarea barierelor de intrare și ieșire pe piețe;

10. Drepturile de proprietate –capacitatea de a obtine drepturile de proprietate la costuri tranzacționale minime.

Acest set de reguli a fost inițiat de către John Williamson, care la începutul anului 1989 a prezentat ideea că țările in curs de dezvoltare nu vor putea să-și depăsească condiția , să achite datoriile exerne și să obțină creștere economică dacă nu se realizează schimbări semnficative ale politicilor economice.

Acest reguli au acționat ca îndrumător pentru Europa de Est cât și pentru alte țări în curs de dezvoltare în anii 1990.

Capitolul 2 – Integrarea economiilor emergente în economia globală: efecte positive

Aproximativ 80% din populația lumii trăiește în economiile emergente.

Privind în ansambul și tinând cont de schimbările în curs, un număr tot mai mare de economii emergente se întâlnesc cu o creștere accentuată a migrării populației din zonele rurale către cele urbane.

”Ponderea economiilor emergente în producția mondială, determinată pe baza cursurilor de schimb ale pieței, a crescut de la sub 20% la începutul anilor 1990 la peste 30% în prezent.

Prin utilizarea conceptului „paritatea puterii de cumpărare (PPC)” – respectiv luând în considerare diferențele în ceea ce privește costul vieții – ponderea economiilor emergente în PIB mondial depășește deja 45%, valoare superioară cu 13 puncte procentuale celei înregistrate la începutul anilor 1990.”

Economia mondială se bazează pe dinamismul economiilor emergente într-o măsura mai mare decât in trecut datorită ritmului de creștere a economiilor emergente și rezistența sporită a acestora la turbulențele financiare și economice.

Populația din aceste economii a beneficiat de avantajele care provin din această dezvoltare rapidă.

”În perioada 2000-2009, PIB pe locuitor a înregistrat o creștere, deși de la niveluri scăzute, de peste 70% în aceste țări.

Integrarea economiilor emergente pe piețele internaționale de bunuri și servicii a avut loc într-un ritm la fel de rapid.

Referitor la exportul mondial de bunuri și servicii, ponderea cumulată a economiilor emergente aproape s-a dublat în intervalul cuprins între începutul anilor 1990 și anul 2010, plasându-se la aproximativ 35%.”

În prezent situația se prezintă favorabilă pentru economiile emergente, iar pe viitor perspectivele par să fie favorabile. Proiecțiile referitoare la creșterea pe termen lung, bazate pe modele privind acumularea de capital , productivitatea și pe tendințele demografice, indică probabilitatea ca economiile emergente să dețină un rol și mai important în economia mondială.

În acest sens, o serie de studii au ajuns la concluzii surprinzătoare cu privire la perspectivele de creștere ale economiilor emergente.

Potrivit unora dintre aceste studii, Brazilia, Rusia, India și China ar putea să reprezinte, în ansamblu, peste jumătate din puterea economică de care dispun în prezent primele șase state cele mai industrializate până în anul 2025, iar în mai puțin de patru decenii ar putea chiar să le depășească.

În mod deosebit, creșterea vertiginoasă înregistrată de economiile emergente determină majorarea cererii asociate anumitor bunuri și servicii comercializabile, pentru care zona euro deține avantaje comparative.

Concurența la nivelul economiilor emergente potențează și ea stimulentele privind realizarea de noi progrese la nivelul zonei euro, în domeniul reformelor structurale, care sunt indubitabil necesare.

2.1 Amplificarea fluxurilor de ISD către țările în curs de dezvoltare după 1990

Țările în curs de dezvoltare au reprezentat pentru investitorii străini o atracție majoră. Proporția investițiilor străine directe atrase de acest grup de țări prezintă mici diferențe în funcție de regiune și țară. Cea mai atractivă regiune a fost reprezentată de către Asia de Sud, Est și Sud-Est și Oceania, unde fluxurile ISD au înregistrat o cotă de 200 miliarde de dolari SUA, ceea ce înseamnă o creștere de 19% față de anul anterior. Din această grupă de țări, cele mai atractive pentru investitori rămân China, Hong Kong și Singapore.

Africa, grație resurselor de petrol pe care le deține, reușește să atragă investiții mai ales din partea companiilor transnaționale, fluxurile fiind concentrate în Africa de Vest, de Nord și Africa Centrală, bineînțeles în zonele bogate în zăcăminte de petrol sau industrializate din acest punct de vedere. Iar în ceea ce privește Europa de Est, Federația Rusă reprezintă cea mai semnificativă țară gazdă a acestor fluxuri de investiții.

Anul 2006 a fost un an în care fluxurile ISD au înregistrat creșteri semnificative față de anii precedenți, ceea ce îl transformăîntr-un an de referință. Putem să observăm că la nivel mondial are loc în anul 2006 o creștere economică, mai ales ilustrată de evoluția fluxurilor investițiilor străine directe. În această perioadă au loc multiple fuziuni și achiziții transnaționale, parte componentă a acestor fluxuri, stimulate de existența unor profituri corporatiste semnificative.

Mulți economiști consideră că devalorizarea dolarului a determinat, pe de-o parte, SUA să atragă investiții mai ales din zona euro, dar și a yenului.

“Conform rapoartelor UNCTAD, datele pentru anul 2006 nu sunt foarte diferite față de cele din anii '90, ceea ce ne indică faptul că aprecierea euro sau deprecierea dolarului nu influențează strict evoluția fluxurilor ISD. În aceste condiții, companiile transnaționale europene care au realizat investiții în SUA sau Japonia nu au fost determinate de aprecierea euro în raport cu dolarul sau yenul.”

Observăm că în această perioadă companiile transnaționale, actorii principali ai acestor investiții directe, nu sunt influențați negativ sau pozitiv de aprecierea sau deprecierea monedei. Se poate spune că aceste companii au ajuns la un anumit grad de internaționalizare, care le oferă siguranță, indiferent de fenomenele economice.

În ceea ce privește fuziunile, respectiv achizițiile externe putem să menționăm că acestea au crescut lanivel mondial cu 23% față de anul precedent, în grupul țărilor dezvoltate aflându-se pe primul loc SUA, care au realizat megaachiziții în Canada, urmată de țările din Europa, unde valoarea achizițiilor s-a diminuat față de anul 2005 de la 19 miliarde de dolari SUA la 10 miliarde de dolari SUA în 2006.Grupul țărilor în curs de dezvoltare și al economiilor în tranziție s-a făcut remarcat în această perioadă în special datorită numeroaselor fuziuni și achiziții care au fost realizate mai ales în zona Asiei și a Europei de Est.

În această zonă specific este ritmul de creștere economică, mai ales cel al Chinei, Indiei și al Federației Ruse. Conform UNCTAD, cele mai importante achiziții realizate și foarte semnificative în economia mondială în acea perioadă au fost următoarele: în China „China National Petroleum Corporation” a achiziționat PetroKazakhstan pentru 4,1 miliarde de dolari SUA în anul 2005, iar Sinopec a cumpărat „Russian-United Kingdom joint venture Udmurtneft” pentru suma de 3,5miliarde de dolari SUA în 2006.

Alte companii rusești, precum Gazprom, Rosneft și Lukoil, și-au început expansiunea în Europa, Gazprom făcând investiții în Germania în sectorul energetic, iar „Russian Aluminium” preia o parte din „Glencore International” (Elveția) pentru suma de 2,5 miliarde de dolari SUA, „CTF Holdings” (Alfa Group) achiziționează „Turkcell Iletisim Hizmetleri”, o companie turcească de telecomunicații, pentru suma de 1,6 miliarde de dolari SUA. Pentru țările gazdă, avantajul cel mai important este numărul persoanelor care sunt angajate în cadrul filialelor străine (acest număr este un indicator care reflectă impactul fluxurilor ISD asupra forței de muncă; în anul 2006, 3% din total forță de muncă era angajată în cadrul companiilor transnaționale).

Capacitatea companiilor transnaționale mamă de a influența creșterea producției transfrontaliere este un alt indicator ce reflectă influența ISD asupra economiei globale. Tendințele țărilor sunt cele de a dezvolta fluxuri ISD pe motive de vecinătate politică. De exemplu, SUA încurajează creșterea fluxurilor ISD cu Canada, America Latină, într-o măsură mai mare decât cu alte state europene.

La fel se întâmplă și în cazul Japoniei. Anul 2007 a fost un an de creștere continuă al ISD, chiar dacă în a doua parte a anului a debutat criza financiară. Ca rezultate. fluxurile globale de ISD au crescut cu 30%, la o cotă de 2.063 miliarde de dolari SUA. În plus, profiturile reinvestite au reprezentat 30% din totalul investițiilor străine directe. Achizițiile și fuziunile tranfrontaliere au determinat din nou o creștere globală a ISD, cota acestora fiind de 1.637 miliarde de dolari SUA.

“Chiar dacă a început criza financiară în cea de-a doua parte a anului 2007, acest lucru nu a influențat realizarea unor achiziții precum: achiziționarea ABNAMRO Holding NV de către Royal Bank of Scotland, Fortis și Santander sau achiziționarea companiei Alcan (Canada) de către Rio Tinto, Anglia.

Toată această dezvoltare considerabilă a ISD pe parcursul anilor a fost influențată și de către politicile favorabile adoptate de către statele membre UNCTAD, organism ce monitorizează și dezvoltă un climat favorabil evoluției pozitive a acestor fluxuri. Dar există și țări în care modificările legislative au influențat negativ ISD, reducând ponderea acestora, în special cele din America Latină.”

Anul 2008 reprezintă sfârșitul unui ciclu de expansiune a investițiilor străine directe, ciclu ce a început în 2004. În această perioadă fluxurile ISD înregistrează o scădere cu 10% față de cota din 2007. Reducerea producției, concedierile importante de personal și reducerea investițiilor au generat o reducere considerabilă a valorii cumulate a achizițiilor și fuziunilor transfrontaliere cu 29% în 2008, la circa 1.200 miliarde de dolari SUA.

UNCTAD, ca organism internațional, a realizat la sfârșitul anului analiză cu privire la trendurile pe care fluxurile ISD o să le înregistreze din anul 2009 până în anul 2011.

”Anul 2009 a reprezentat un an de reducere considerabilă a fluxurilor ISD, trendul acestora continuând să fie la fel ca în anul 2008”, conform UNCTAD, World Investment Prospects Survey 2009-2011, June 20.

În anul 2009 au fost analizate datele provenite de la 26 de state și s-a putut oberva că 21 de țări au înregistrat scăderi ale investițiilor printre care chiar și investitori de calibru, precum Franța, Germania și Japonia.

”În anul 2009, fluxurile ISD au scăzut cu 46% față de aceeași perioadă a anului 2008 în țările emergente și cu 57% în țările dezvoltate. Rezultatele anului 2009 arată efecte negative ale fluxurilor ISD, reducerea acestora fiind drastică.”

2.2 Dezvoltarea economică a economiilor emergente sub impactul globalizării; afirmarea grupului BRICs (Brazilia, Rusia, India, China);

“Acronimul BRIC a aparut în 2001(O’Neill, 2001) gruparea a dobândit caracter oficial în 2009, iar Africa de Sud („S”)a fost invitata sa se alature „celor patru mari” în 2010, din ratiuni legate de „goanadupa resurse” a Chinei. La nivel international, unul dintre obiectivele majore ale gruparii esteacela al reformei organizatiilor internationale, astfel încât tarile emergente si în dezvoltare sa fie mai bine reprezentate, iar toate tarile lumii sa beneficieze deoportunitatile din plan mondial si sa fie protejate în egala masura de amenintarile globale.”

“Un alt obiectiv este acela al coordonării politicilor macroeconomice la nivel international, astfel încât sa se asigure o crestere economică robustă, durabilă și echitabilă. Țările BRICS aspiră la o utilizare pe scară largă a monedelor în afara granițelor nationale. Ele doresc să îsi intensifice cooperarea în domenii diverse, fără a neglija relațiile de cooperare cu economiile dezvoltate, cheia implementării strategiilor naționale pentru modernizare si inovare”.

În 2011, în timp ce Zona euro se confrunta cu criza datoriilor suverane, China a ramas în continuare pe locul al doilea în ierarhia tarilor lumii tinând cont de PIB exprimat în dolari, în preturi curente (pozitie „câstigata” în 2010, prin surclasarea Japoniei), Brazilia a fost a șasea (devansând Marea Britanie), Rusia a noua (depasind India și Canada), India a zecea, iar Republica Africa de Sud a 29-a.

În 2010, China a devenit principalul producator de bunuri la nivel mondial, punând capăt ciclului „suprematiei” SUA de aproximativ 115 ani.

“Concentrarea guvernelor din țările BRICS asupra creșterii economice este cu atât mai stringentă, cu cât orice încetinire a ritmului de creștere a PIB afectează populațiea prin intensificarea șomajului, fenomen care atrage multe alte efecte negative. Într-adevar, Rusia, Brazilia și Africa de Sud au trecut rapid peste episodul de recesiune din 2009, China și India au continuat să înregistreze ritmuri robuste de creștere economică, însa în 2012 se remarcă încetinirea puternică a ritmurilor de creștere a PIB în toate cele cinci economii analizate. Aceasta demonstrează că economiile emergente nu au reușit să se „decupleze” de economia mondială, ci sunt puternic afectate de conjunctura economică nefavorabilă din SUA și UE (în special Zona euro).”

UE, reprezinta principalul partener comercial al tarilor BRICS, iar reintrarea în recesiune a mai multor economii dezvoltate din Zona euro (Portugalia, Italia,Spania, Cipru, Slovenia, Olanda) si încetinirea ritmului de creștere economică în alte economii majore (spre exemplu, Germania), asociate cu diminuarea cererii de consum de pe Piața internă afectează evoluția exporturilor BRICS. Încetinirea ritmului de creștere economică a Chinei și scăderea cererii pe cea mai mare piață a lumii au repercusiuni și asupra Braziliei, Rusiei, Indiei și Africii de Sud, pentru care aceasta este un partener comercial de prim rang.

“Spre deosebire de majoritatea țărilor dezvoltate, în care recurgerea la măsuri de austeritate a reprezentat regula ultimilor ani,în tarile BRICS s-a apelat frecvent la măsuri de stimulare a economiei. Acest lucru a fost posibil întrucât economiile emergente au intrat în criza globală de pe poziții macroeconomice și financiare mult mai puternice. De altfel, criza financiară și economică mondială a izbucnit în momentulconsiderat de experți drept „cel mai prosper” pentru economiile emergente”

În fine, în unele țări BRICS se conturează o altă sursă de majorare a veniturilor populației și, implicit, a sporirii puterii de cumpărare (deci a cererii interne).

În perioada 2000-2010, se remarcă majorarea substanțială a valorilor remiterilor cetățenilor chinezi și indieni din străinătate, acestea depășind în 2008-2010 nivelul de 50 miliarde dolari. De altfel, ținând cont de valoarea absoluta a remiterilor, India și China se situează pe primele două locuri în ierarhia mondială a țărilor beneficiare de remiteri ale populatiei din străinatate. Asadar, pentru țările BRICS, alături de motoare ale creșterii economice precum exporturile și ISD atrase, în ultima perioadă se conturează tot mai pregnant motoare complementare, precum: cererea internă (impulsionată și de nivelul ridicat al remiterilor conaționalilor din străinătate), realizarea de investitii peste hotare, stimularea inovării și dezvoltarea infrastructurii.

2.3 Racordarea economiilor emergente la piața financiară globală

Piața financiară poate fi definită generic ca fiind locul de întâlnire al deținătorilor de capitaluri (pentru diverse perioade de timp), cu cei care au nevoie de respectivele capitaluri pentru derularea diverselor activități, fie în interes comercial, fie în interes privat sau în interes public. Deci piața financiară este locul de întâlnire al ofertei de capitaluri cu cererea de capitaluri.

Piața financiară funcționează mai ales datorită instituțiilor specializate, numite și intermediari financiari, care ajută și simplifică foarte mult întâlnirea cererii și a ofertei de capitaluri/ fonduri bănești (evitând deplasarea fizica a celor interesati, adesea costisitoare).

Apelul la un intermediar financiar permite atât utilizatorului de fonduri, cât și investitorului, cel care deține fondurile și caută un plasament pentru ele, să intre în contact într-un timp foarte scurt și cu costuri minime, costurile fiind în special reprezentate de comisionul intermediarului și, uneori, de cheltuielile legate de încheierea tranzacțiilor. Motivațiile celor care apelează la piața financiară pot fi diverse si variate.

Utilizatorii de fonduri apelează la piața financiară pentru a-și asigura banii necesari derulării unor activități diverse, pe care nu i-ar fi putut obține pe alta cale.

“Globalizarea piețelor financiare reprezintă procesul de integrare a acestora la scară mondială, proces care poate fi ilustrat prin dinamismul ridicat al mobilitații internaționale a capitalurilor, prin accentuarea caracterului sustituibil al produselor financiare. Globalizarea pieței financiare constituie o altă componentă a globalizării economiei mondiale. Creșterea competiției pe piețele financiare internaționale forțează marile instituții financiare să se lanseze în operațiuni de mare anvergură din întreaga lume, sfidând granițele naționale și fusurile orare, înglobând în ofertele lor o gamă tot mai mare de servicii financiare. Companiile producătoare care operează pe piața mondială nu sunt obligate numai să-și exporte mărfurile în alte țări, ci și să devină organizații globale.”

“O organizație este globală atunci când aceasta, operând pe piețele a cel puțin două țări, obține prin activitățile de cercetare-dezvoltare, producție, marketing, vânzări sau activitățile financiare avantaje de cost și de prestigiu, care sunt inaccesibile concurenților, care operează exclusiv la nivel național. Organizația globală acționează pe o piață globală (piețele statelor lumii), în cadrul căreia nu se acordă importanță granițelor dintre statele lumii, procurând capital, aprovizionându-se cu materiale și componente, producând și comercializându-și mărfurile, oriunde există condițiile cele mai prielnice pentru a face afaceri. Organizațiile globale reușesc astfel să obțină cele mai mari avantaje de pe urma planificării, desfășurării și coordonării activităților proprii la scară mondială.”

Globalizarea financiară se bazează pe evoluțiile foarte importante ale sistemelor financiare naționale: deschiderea, dereglementare și sporirea sensibilității intermediarilor financiari la riscurile de piață, constituind condiții permisive în procesul de unificare a piețelor financiare.

La modul general, globalizarea vizează dezvoltarea proceselor de piață, prin suprimarea obstacolelor concurenței, cu scopul de a ameliora funcționarea performanțelor economiilor.

Câștigurile de eficiență rezultate din globalizarea financiară sunt de două feluri: cele care țin de mobilitatea capitalurilor și cele care țin de funcționarea piețelor. Argumentele care țin de mobilitatea capitalurilor se bazează pe ideea de alocare optimală a capitalurilor la scară mondială.

Aceste avantaje scontate ale globalizării financiare presupun, mai mult sau mai puțin implicit, ca piețele să funcționeze corect, cunoscând fundamentele economiei.

“În domeniul financiar, globalizarea a avansat rapid decât în alte domenii deoarece capitalul financiar are un grad relativ sporit de mobilitate. Datorita acestui fapt, în ultimele 2 decenii, piețele financiare au cunoscut un proces accelerat de internaționalizare si integrare. Sistemul financiar global a fost comparat cu un sistem circulator gigantic, care absoarbe capital prin piețele si instituțile financiare, de la centru, dupa care îl pompeaza spre periferie, fie în mod direct, sub forma de credite și investiții de portofoliu, fie indirect, prin corporațiile multinationale”.

Cap 3: Efectele negative ale globalizării asupra economiilor emergente

Principale efecte negative ale globalizării asupra economiilor emergente sunt: desființarea națiunii și statului național; reducerea locurilor de muncă în țările în curs de dezvoltare sau cu un nivel mai redus al productivității muncii; specializarea unor state în activități de producție generatoare de poluare și care necesită un consum mare de muncă, materii prime și energie;adâncirea decalajelor economice; scăderea siguranței la toți indicatorii, globalizarea fenomenelor cornice locale și regionale, mondializarea marii criminalități organizate (traficul de arme, droguri, persoane), radicalizarea fanatismelor etnice și religioase, a terorismului.

În plan cultural, globalizarea fragmentează culturile în „subculturi”: rap, homosexualitate, a vârstei a treia, a fanilor fotbalului etc., sau culturi de „nișă”, care nu oferă soluții de integrare pentru indivizii ce le compun.

Aspectele negative sunt multiple și pentru că globalizarea este un proces necontrolat, necondus, neguvernat. Scăpată de sub controlul politic, globalizarea economică duce, de exemplu, la haos economic și la devastare ecologică in multe părți ale lumii.

“De notat aici și influența globalizării asupra democrației: aceasta pare să înlocuiască dictatura elitelor naționale cu dictatura finanței internaționale. Îngrijorătoare sunt, de exemplu, fenomenele de fragmentare și slăbire a coeziunii sociale, de localism, pe întinse arii ale globului. Practic, prin globalizare, are loc o deteriorare a distribuției veniturilor, se multiplică crizele financiare și economice, cu mari efecte asupra vieții sociale și politice, inclusiv pericolul dezintegrării statale”.

“Cei mai pesimiști definesc globalizarea că fiind versiunea secolului XXI a colonialismului. Revoluția Industrială a fost înfăptuită într-un ritm mult mai alert de către statele care aveau posesiuni coloniale, exploatau resurse naturale la prețuri scăzute și folosind forța ca instrument de plată. Versiunea colonialismului în secolul XXI nu se bazează pe forța militară, pentru că aceasta costa vieți și resurse financiare la un nivel mult prea ridicat. În schimb, globalizarea se folosește de un sistem bine dezvoltat care concentrează puterea și influența economică cu presiunile diplomatice.”

Globalizarea urmărește concentrarea capitalului în mâinile a câtorva corporații internaționale aparținând câtorva țări foarte dezvoltate. Descentralizarea capitalului între națiuni înseamnă descentralizarea deciziilor și a puterii economice care sunt elemente esențiale ale democrației internaționale. În realitate însă, creșterea forței economice pentru locuitorii țărilor în curs de dezvoltare reprezintă o amenințare pentru FMI și globalizare.

“Deci armele globalizarii în secolul XXI sunt instituțiile monetare internaționale și Organizația Mondiala a Comerțului.Există multe țări care beneficiază de consultanța și sprijinul organizațiilor internaționale pentru a accelera dezvoltarea. În ciuda bunelor intenții, rezultatele nu sunt deloc satisfăcătoare, țările susținute nu reușesc să iasă din spirala inflaționistă, nici să imprime economiei un ritm cât de cât constant al creșterii economice și cu toate acestea, nu asistăm la schimbări spectaculoase în cadrul organizațiilor internaționale pentru nerealizarea de rezultate satisfăcătoare la programele desfășurate. De aici putem deduce că nu performanța economică se urmărește, ci controlul total al economiilor și menținerea lor la un nivel care să nu facă concurență economiilor din țările cu un grad ridicat de dezvoltare.”

În ansamblu, globalizarea conduce la o nouă structură internațională, divizată între acele țări care sunt integrate în economia globală și cele care fie sunt lăsate în urmă, fie se opun normelor unei ordini globale.

Numeroși observatori consideră că globalizarea “ este întreținută în mod artificial tocmai de cei ce beneficiază de pe urma ei și mai puțin de cei ce au înregistrat pierderi, sau au fost pur și simplu marginalizați. Cei de pe urmă recunosc că globalizarea reprezintă în multe privințe un fenomen nou, dar care operează după reguli vechi. Datorită acestui fapt, nu am avea de-a face cu o <nouă economie>, ci cu un fel de <economie cazinou>”

3.1 Instabilitatea financiară creată de fluxurile de capitaluri pe termen scurt

“Instabilitatea financiara apare atunci cand piețele financiare nu își îndeplinesc funcția esențială , aceea dsefe a-și îndrepta fondurile spre acei indivizi sau acele firme care au oportunități de investiții productive. Dacă sistemul financiar nu acordă prea mult interes acestei funcții, economia nu poate funcționa eficient iar creșterea acesteia va fi stopată.Este necesar ca atunci când există o oportunitate de investiție, investitorul să analizeze foarte bine atât beneficiile cât și riscurile pe care acea investiție i le va aduce și abia după aceea să ia o decizie, altfel sistemul financiar trebuie să se lupte cu problemele legate de informațiile asimetrice.”

O alta cauză a apariției instabilității financiare are loc atunci când șocurile sistemului financiar interferă cu fluxul de informații, astfel încât sistemul financiar nu își mai poate face treaba de a-și îndrepta fondurile spre cei cu oportunități de investiții productive.

Într-adevăr, în cazul în care instabilitate financiară este destul de severă, ea poate duce aproape la defalcare completă în funcționarea piețelor financiare, situație care este apoi clasificat ca o criză financiară.

Cei patru factori care determină apariția instabilității financiare și pot duce la creșterea problemelor informației asimetrice sunt: deteriorarea sectorului financiar al balanței, creșterile ratei dobânzii, creșterile de incertitudine și a deteriorării bilanțului nefinanciar datorită modificărilor activelor în prețuri.

Intermediarii financiari și în special băncile au un rol foarte important pe piețele financiare pentru că acestea pot beneficia de informații despre activitățiile productive pentru economie. Astfel, un declin in capacitatea acestor instituții de a se angaja în intermedierea financiară și să facă împrumuturi va conduce direct la o scădere a investițiilor și a activitații economice a agregatelor.

Datorită șocurilor prin care sistemul financiar trece selecția de creditare devine mult mai aspră și inaccesibilă atât celor care pot pune în pericol sistemul financiar dar și celor cu oportunități productive de investiții. Lipsa de credite duce persoanele fizice și firmele la reducerea cheltuielilor, ducând la o contracție a activității economice care poate fi destul de severă.

3.2 Vulnerabilitatea piețelor emergente la mișcările capitalurilor pe termen scurt (crizele financiare din anii 1990).

În anii '90, tările în curs de dezvoltare și în tranziție au suferit de pe urma efectelor negative ale globalizării financiare.

Din momentul dispariției încrederii într-o economie, capitalurile străine ies de pe piață, provocând prăbușirea cursului monedei și fragilizarea sistemului său productiv și financiar.

Astfel, în anul 1994, opțiunea Guvernului mexican de a lupta împotriva șomajului prin mărirea cheltuielilor publice și a masei monetare este percepută de către piețe ca o măsura incompatibilă cu o rată de schimb fixa. Investitorii reactionează lichidându-și investițiile in Mexic, lucru care duce la prăbușirea monedei mexicane, care pierde 40% în mai puțin de doi ani.

“Ultimii douăzeci de ani au fost marcați de crize financiare: criza marilor datorii internaționale izbucnită în anul 1982 în Mexic și care s-a răspândit rapid în țările cele mai îndatorate, criza mexicană din 1994, care a cuprins America Latină, prin așa-numitul “efect tequila” și criza piețelor emergente din anul 1977, pornită din Asia și care a cuprins întreaga lume, ducând la incapacitatea de plată a Rusiei și sfârșind cu devalorizarea realului brazilian din ianuarie 1999. O caracteristică a acestor crize este că ele au afectat periferia sistemului financiar internațional. Țările din centrul sistemului au fost mai puțin afectate deoarece, atunci când s-au văzut amenințate, autoritățile monetare au luat măsurile adecvate pentru a preveni colapsul sistemului financiar internațional.”

S-a produs astfel un decalaj extraordinar între performanțele economice și financiare ale centrului și ale periferiei. În vreme ce periferia mergea din criză în criză, centrul menținea o stabilitate și o prosperitate remarcabile. Fiind conducătorul sistemului, centrul și-a menținut un avantaj important. Faptul că piețele financiare globale au creat un teren de joc foarte periculos nu este în concordanță cu doctrina fundamentalistă a pieței, care susține cã piețele ar asigura o alocare optimă a resurselor.

“Globalizarea în sine nu este nici bună, nici rea. Ea poate face foarte mult bine, iar pentru țările din Asia de Est, care au îmbrățișat globalizarea în condiții impusede ele, în ritmul impus de ele, aceasta a fost extrem de folositoare, în ciuda pasului înapoi reprezentat de criza din1997. Pentru mulți, globalizarea seamănă mai mult cu un dezastru total. Criza este oprită mulțumită ajutoarelor aduse de FMI și de Statele Unite, dar și cu ajutorul unui plan de austeritate draconic, care se bazează pe reducerea cheltuielilor și a salariilor.”

Capitolul 4 – Efectele globalizării asupra economiei României

Pentru România, ca și pentru celălalte țări care au ieșit din totalitarismul caracterizat de economii rigide structurate nefavorabil și necompetitive, răspunsul la globalizare îl reprezintă economia modernă, adaptată la cerințele dezvoltării contemporane,cât și flexibilă din toate punctele de vedere.

Globalizarea a avut un impact puternic asupra României postdecembristă. O dată cu trecerea de la economia centralizată la economia de piață, România a început să-și dezvolte tot mai mult relațiile internaționale, s-a liberalizat comerțul,au crescut investițiile străine, companiile transnaționale și-au făcut simțită prezența, s-au adoptat unele prevederi de la nivel european și în România. Totodată, globalizarea a avut și efecte negative asupra României, precum criza economică care s-a instaurat în lume.

România se numără printre țările din Uniunea Europeană care sunt cele mai vulnerabile la globalizare deoarece fabrică produse cu valoare adăugată scăzută și are o forță de muncă slab calificată.

Eforturile întreprinse de România pe calea pregătirii pentru aderarea la UE au permis o evoluție economică pozitivă.

În ceea ce privește creșterea economică România a acumulat, înainte de intrarea efectivă în UE, timp de șase ani consecutiv, evoluții pozitive, ritmurile anuale de circa 5,7% începând cu 2001 asigurând reducerea graduală a decalajelor față de țările Uniunii Europene.

Ritmul de creștere a produsului intern brut, de 7,4% în semestrul I 2006, a fost cel mai ridicat dintre cele înregistrate pentru această perioadă (6,6% în semestrul I 2004 și 4,9% în semestrul I 2005).

Produsul intern brut pe locuitor a crescut de la 1.795 Euro în 2000 la 3.665 Euro în 2005.

Raportat la Statele Membre ale Uniunii Europene, în anul 2005 produsul intern brut pe locuitor la PPS a fost de 7.700 Euro PPS, reprezentând 33,1% din media UE25 față de 24,9% în anul 2000, când a fost de 5.000 Euro PPS.

Cererea internă a reprezentat pe întreaga perioadă 2001-2005 principalul factor de creștere, înregistrând un ritm mediu anual de 8,2%.

Un factor important de creștere a cererii interne l-a constituit, la finele anului 2004, reducerea impozitelor pe venitul personal și pe profitul

întreprinderilor, prin introducerea cotei unice de 16%.

Din 2005, pe fondul măsurilor de stimulare a sectorului privat, ritmul de creștere a cererii interne s-a încetinit și este de semnalat că proporția în cadrul cererii interne dintre consum și investiții s-a îmbunătățit. Astfel, formarea brută de capital fix a crescut cu 13,0%, iar consumul individual efectiv al gospodăriilor cu 9,0%.

În condițiile creșterii salariului real și a creditelor de consum, consumul privat a înregistrat o creștere mai mică decât în 2004, în timp ce investițiile realizate în sectorul privat au crescut cu 24,9%.

Chiar dacă principalul factor de creștere economică a rămas consumul individual al gospodăriilor, acesta și-a redus contribuția la creșterea reală a produsului intern brut (de la 9,7 procente în 2004 la 6,9 procente în 200 În schimb formarea brută de capital fix și-a consolidat contribuția cu 0,5 puncte procentuale, ajungând la 2,8 procente.

Semnificativ este faptul că economia a răspuns corespunzator situației deosebite create de problemele neprevăzute, în special valurile succesive ale inundațiilor. Astfel, în timp ce creșterile formării brute de capital fix au fost din ce în ce mai mari cu fiecare trimestru, creșterile consumului individual al gospodariilor au avut un trend descrescător.

Prin aderarea la U.E., România a beneficiat de eliminarea taxelor vamale, de liberul schimb între țările din UE, de libera circulație a cetățenilor români, deschiderea totală a mobilității forței de muncă, extinderea comerțului liber la toate produsele, instituirea politicii agricole comune, circulația liberă a bunurilor, serviciilor și a factorilor de producție, recunoașterea mutuală a standardelor de sănătate și asigurare și a certificatelor de calitate, de protecție a mediului , întărirea controlului comunitar privind politica concurenței și a ajutoarelor de stat, realizarea unei politici de securitate și de apărare comună.

Când România a aderat la U.E, aceasta a trebuit să îndeplinească mai multe condiții, printre care reducerea corupției, întărirea protecției minorităților, a drepturilor omului, îmbunătățirea protecției copilului, a drepturilor civile și politice, ca și a drepturilor economice, sociale și culturale.

În perioada 2006-2010 produsul intern brut a crescut cu ritmuri în medie de peste 6,0%, pe seama măririi volumului de activitate, cu deosebire în construcții și servicii.

Tabelul nr.1

Produsul intern brut pe elemente de utilizare

-modificări procentuale anuale –

Sursa: Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Prognoză

În ceea ce privește formarea brută de capital fix aceasta a crescut în medie cu circa 11,0%, în condițiile în care cererea internă, în ansamblul său, a crescut cu un ritm mediu de circa 7,7%.

Consumul individual efectiv al gospodăriilor s-a majorat cu un ritm mai lent (în medie cu circa 6,7%), având, în schimb, o dinamică mai mare decât consumul colectiv efectiv al administrației publice, ultimul fiind restrâns în principal datorită măsurilor luate în scopul consolidării fiscale.

Producția industrială a înregistrat creșteri anuale de circa 5%. În structura acesteia s-a costatat o îmbunătățire a proporționalității între macrosectoare, ceea ce semnifică o mai eficientă utilizare a resurselor energetice și de materii prime.

Astfel, în timp ce industria prelucrătoare a înregistrat în perioada 2006-2010 un ritm mediu anual de 5,8%, industria energetică și-a mărit producția cu 2,8%, iar industria extractivă cu doar 0,9%.

Analizând Evoluția PIB-ului României în perioada 1990 – 2011, am observat o variație cuprinsă intre -5,6 în 1990 și -1,2 în 2010 (vezi Anexa nr.1), ponderea în PIB fiind distribuită astfel : 50% – servicii
25% – industrie
9% – constructii
6% – agricultura
10% – impozite nete

În anul 2013, PIB a crescut, comparativ cu 2012, cu 3,5%, în trimestrul IV din 2013 el înregistrând o creștere mai mare față de trimestrul III din același an cu an cu 1,6%.( vezi Anexa nr. 2).

Investițiile au avut o creștere constantă în ultimii ani în România și în special în ultima perioadă ca rezultat al relaxării fiscale.

În anul 2005, intrările nete de investiții străine directe s-au menținut la un nivel ridicat, de 6.6% din PIB. Reducerea impozitării directe asupra muncii și capitalului a stimulat economisirea și investițiile, proces reflectat în creșterea, cu deosebire, a investițiilor din sectorul privat, dar și a investitiilor străine.

După atingerea unei valori record pentru România în 2005, în semestrul I 2006 investițiile au continuat să înregistreze ritmuri de creștere ridicate, ceea ce a dus la sporirea substanțială a contribuției acestora la creșterea reală a produsului intern brut.

Formarea brută de capital fix s-a majorat cu 11,9% ceea ce s-a concretizat într-o contribuție la creșterea PIB de 3,3 procente, comparativ cu 1,6 procente în semestrul I 2005. In semestrul I 2006, investițiile din sectorul majoritar privat au reprezentat 80,2% din total, față de 67,1% în semestrul I 2005. Investițiile din acest sector au fost orientate în principal spre achiziționarea de utilaje și mijloace de transport (55% din volumul de investiții realizat în primul semestru).

Tabelul nr.3

Evoluția investițiilor străine directe

Sursa: Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Prognoză

Exportul net a avut, o contribuție negativă în ceea ce privește creșterea PIB, datorată unor importuri crescute care cuprind bunurile și servicile cauzate, de ridicata dependența a economiei românești, de materii prime și de importurile energetice, iar în al doilea rând de importurile de capital.

Creșterea competitivității produselor românești, înregistrată începând cu anul 2004 s-a reflectat în schimbarea structurii exportului de produse industriale. Astfel, exportul de produse de joasă tehnologie și cel de resurse a scăzut, în timp ce exportul de produse de medie tehnologie a crescut simțitor.

În prezent, România beneficiază de tehnologie în mare parte importată fiind necesare eforturi mai mari pentru ca aceasta să fie creată și la nivel local.

Contribuția negativă a exportului net la creșterea reală a PIB s-a majorat cu 0,5 puncte procentuale în 2005 față de 2004. In semestrul I 2006 exportul net a reușit să reducă contribuția negativă la creșterea PIB de pana la 4,4 procente față de 6,7 procente cât s-a înregistrat în 2005.

Atât exporturile cât și importurile de bunuri și servicii au înregistrat o creștere comparabil cu anul 2005, exporturile 11,7% față de 5,9%, iar importurile 18,0% față de 17,1%).

În ceea ce privește deficitul comercial expansiunea mai rapidă a importurilor a condus la majorarea acestuia care s-a reflectat în creșterea deficitului de cont curent.

Ponderea acestuia în PIB s-a stabilizat în anul 2005 la circa 8,7%.

Ca tendință pozitivă se remarcă sustenabilitatea ridicată a deficitului de cont curent. Acest deficit a fost acoperit din surse autonome de finanțare în proporție de 94% în 2005 și de peste 73% în semestrul I 2006.

Tabelul nr.4

Balanța comercială

Sursa: Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Prognoză

În ceea ce privește inflația România se află pe o traiectorie pozitivă.

Prețurile de consum s-au majorat în 2006 cu 2,76% față de decembrie 2005, iar rata medie lunară înregistrată în perioada 1.01- 30.09. 2006 s-a situat cu 0,3 puncte procentuale sub nivelul înregistrat.. In perioada 2006 – 2010 s-a preconizat o creștere economică rapidă fără efecte inflaționiste, creștere care a fost afectată de criza economică din 2008

Tabelul nr.5

Evoluția inflației și a deficitului de cont curent

Sursa: Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Prognoză

Construcția și execuția bugetului României au suferit evoluții între anii 2005 și 2006. Astfel, construcția bugetară pe anul 2005 a fost marcată de necesitatea corelării priorităților generate de continuarea susținerii reformelor structurale în general și a măsurilor sociale generate de recalcularea pensiilor în special precum și de acordarea creșterilor salariale. La acestea s-a adăugat imperativul acoperirii necesarului de fonduri pentru finanțarea activităților și structurilor cu deficite de pregătire pentru procesul de aderare la UE, cheltuieli ocazionate de unele recorelări din domeniul sănătății precum și înlăturarea efectelor inundațiilor. Evoluția bugetului general consolidat pe anul 2005 relevă faptul că veniturile colectate la bugetul general consolidat au reprezentat 30,3% din P.I.B, cu o creștere de 0,2 puncte procentuale în produsul intern brut față de anul anterior.

Cheltuielile bugetului general consolidat pe anul 2005 au reprezentat 31,1% din PIB. La finele anului 2005, deficitul bugetului general consolidat a reprezentat 0,8% din produsul intern brut, generând un sold primar pozitiv de 0,26% din produsul intern brut, cu influențe favorabile asupra sustenabilității fiscale. Bugetul pe anul 2006 a fost rectificat de patru ori în lunile aprilie, iunie, august și noiembrie. Primele două rectificări au vizat majorarea veniturilor cu 1,3 % din PIB si a cheltuielilor cu 3,3% din PIB, conducând la un deficit majorat de la nivelul de 0,5 % din PIB aprobat inițial, la 0,9% din PIB la rectificarea din luna aprilie si respectiv la 2,5% din PIB după rectificarea din luna iunie. Următoarele două rectificări bugetare din lunile august și noiembrie au vizat creșterea veniturilor bugetare cu 0,82% din PIB și a cheltuielilor bugetare cu 0,99% din PIB, deficitul bugetar menținându-se la același nivel ca pondere în produsul intern brut (2,5%%), deși în valoare absolută acesta a înregistrat o creștere cu 539,4 milioane lei, în condițiile revizuirii pozitive a valorii nominale a produsului intern brut pe anul 2006.

Majorarea cheltuielilor a vizat alocarea de fonduri suplimentare pentru finanțarea unor proiecte sociale și de investiții în domenii prioritare, printre care: transporturi și construcții, educație și cercetare, sănătate, administrație și afaceri interne, muncă și solidaritate socială, mediu și gospodărirea apelor, apărare națională. O atenție specială s-a acordat pregătirii proiectelor publice finanțabile din fonduri structurale pentru perioada 2007-2013, pentru a evita eventualele probleme în accesarea acestora în anul 2007.

Tabelul nr.6

Un element esențial pentru completarea viziunii economice pe termen scurt și mediu îl reprezintă ocuparea. Îmbătrânirea demografică a influențat atât populația activă și populația ocupată. Urmând tendința manifestată de scădere a numărului persoanelor active și ocupate care au peste 65 ani, aceasta grupă de vârstă a scăzut cu 50 mii persoane în perioada 2006-2010. Dacă în anul 2005 ponderea acestora în total populație activă era de 4,7%, în anul 2010 a ajuns la 4,2%.

*) populația în vârstă de muncă (15-64 ani)

Sursa: Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Prognoză

În intervalul 2006 – 2010 a avut loc o creștere a ratei de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) cu 1,1 puncte procentuale (datorată în principal politicilor fiscale, politicilor de stimulare a creării întreprinderilor mici și mijlocii, sporirii nivelului investiților străine și creșterii competitivității) spre deosebire de anul 2005 când s-a înregistrat o scădere a ratei de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) față de anul 2004.

Dinamica productivității muncii a fost superioară celei a produsului intern brut în perioada 2000-2005.În perioada 2006-2010, s-au înregistrat creșteri ale productivității sub cele ale produsului intern brut ca efect al măsurilor active de ocupare care au ca scop majorarea ratei de ocupare.

Tabelul nr.8

PIB/Persoana ocupată a ating punctul maxim în 2004 înregistrând un procent de 9,2%.

Trecerea, în anul 1989, de la sistemul economic de comandă, centralizat, la cel al economiei de piață a provocat schimbări structurale profunde la nivelul întregii societăți românești, atât sub aspect politic și social, cât mai ales economic.

Modificările și schimbările economice, politice, sociale și culturale din România au dus, așa cum realitatea celor 20 de ani a demonstrat-o, la agravarea dezechilibrelor deja existente în dezvoltarea comerțului exterior, precum și la apariția de noi discrepanțe în acest domeniu. În acest context economic, contrastant din punct de vedere al dezvoltării durabile, libere și deschise, este pusa în pericol posibilitatea asigurării egalității de șanse pentru toți agenții economici și consumatorii din societatea românească de a accede la resursele de care au nevoie pentru realizarea unor standarde de competitivitate în plan economic, social și cultural.

Tabelul nr.9

Schimburile externe ale României în anii 1989 și 1991

Sursa: , Trade Policy Review, Romania, 1992, Vol I, pg 22

În aceste condiții, slaba performanță a exporturilor românești exprimă în primul rând competitivitatea scăzută a mărfurilor, ceea ce a împiedicat agenții economici să pătrundă pe alte piețe internaționale. O altă explicație, mai ales pentru 1990 este „influența exercitată pe plan intern asupra ofertei de export de redirecționarea resurselor către satisfacerea nevoilor de bază ale populației”

Curând însă condițiile neprielnice aveau să se reducă, iar în domeniul politicilor de comerț exterior aveau să-și spună cuvântul noile principii ale unei economii de piață. Unul dintre ele a constat chiar în desființarea monopolurilor de stat în comerțul exterior, măsură care avea să deschidă calea unei liberalizări de anvergură a schimburilor externe de mărfuri și servicii, precum și a circulației mijloacelor de plată străine.

Aria schimbărilor a cuprins în principal:

• transformarea întreprinderilor de stat de comerț exterior în societăți comerciale;

• libertatea de a face export și import, indiferent de forma de proprietate;

• relaxarea regimului licențelor de export și de import;

• dreptul de a deține, a cumpăra și a vinde valută pe piața internă.

Dezvoltarea societăților multinaționale a consolidat globalizarea comerțului. Pentru a-și întări pozițiile competitive, firmele au integrat dimensiunea internațională în structura și strategia organizațională prin externalizarea unor activități, prin relocalizarea producției lor și prin promovarea distribuției produselor lor pe o multitudine de piețe. Acest lucru este evidențiat prin segmentarea operațiunilor lor în activități separate, realizate în diferite locuri și în diferite țări și prin acordurile importante, sub forma fuziunilor, achizițiilor și alianțelor strategice, care sunt observate astăzi.

În acest context România nu apare decât în partea de producție și de distribuție a unor astfel de societăți, neavând forța necesară pentru a juca un rol activ pe piețele internaționale. Noi forme de colaborare internațională apar între firme, mai ales în comerț și în industriile care încorporează o tehnologie intensivă, dând naștere, de exemplu, afacerilor cu licențe, acordurilor de cercetare sau serviciilor care întăresc transferul de tehnologie. Din păcate, deși există numeroși români care obțin premii internaționale pentru invenții și inovații, România nu este decât un beneficiar al acestor forme de colaborare internațională. Prin volumul și lichiditatea lor, piețele financiare internaționale alimentează globalizarea prin permiterea mai multor fuziuni și achiziții transfrontaliere

Pâna în anul 1989 România a fost unul dintre cei mai puternici exportatori de mărfuri ,deținând în acel moment, 47,36% din totalul exporturilor (față de doar 5,5% în 1950). Tot în 1989 importurile de combustibil, materii prime,cu precădere petrol, minereuri de fier, cocs, minereuri de fier și materiale neferoase au reprezentat 56,03% din totalul importurilor efectuate.

Trecerea, în anul 1989, de la sistemul economic de comandă, centralizat, la cel al economiei de piață a provocat schimbări structurale profunde la nivelul întregii societăți românești, atât sub aspect politic și social, cât mai ales economic.

.

Modificările și schimbările economice, politice, sociale și culturale din România au dus, așa cum realitatea celor 20 de ani a demonstrat-o, la agravarea dezechilibrelor deja existente în dezvoltarea comerțului exterior, precum și la apariția de noi discrepanțe în acest domeniu. În acest context economic, contrastant din punct de vedere al dezvoltării durabile, libere și deschise, este pusa în pericol posibilitatea asigurării egalității de șanse pentru toți agenții economici și consumatorii din societatea românească de a accede la resursele de care au nevoie pentru realizarea unor standarde de competitivitate în plan economic, social și cultural.

Tabelul nr.10

Schimburile externe ale României în anii 1989 și 1991

Sursa: , Trade Policy Review, Romania, 1992, Vol I, pg 22

În perioada 1990-1992 s-au conturat primele măsuri de reformă economică, s-au constituit instituții democratice ale economiei de piață, iar comerțul exterior a fost liberalizat. În următorii ani, 1993-2004, au fost continuate politicile de privatizare, stabilizare macroeconomică, atenuarea fenomenului de sărăcie și temperarea creșterii inflației. S-a acordat, de asemenea, o atenție deosebită aderării la Uniunea Europeană și NATO.

Politica Uniunii Europene de lărgire spre Est, după prăbușirea comunismului, a influențat, activitatea de comerț exterior a țării noastre. Lărgirea UE de la 12 la 15 țări membre, și în prezent la 27 presupune deschiderea piețelor, generând o puternică concurență a produselor străine pe piață internă, mai ales în sectorul agroalimentar.

Deși, în 2005, volumul comerțului României cu țările UE a înregistrat creșteri în cifre absolute, ponderea acestuia în totalul comerțului exterior al României a înregistrat o reducere cu 4% față de 2004 (de la 68,9% în 2004 la 64,9% în 2005, din care: exportul a scăzut de la 72,9% în 2004 la 67,6% în 2005, iar importul de la 64,9% în 2004 la 62,2% în 2005). Deficitul comercial în relația cu UE a înregistrat – 5,2 miliarde euro (50,4% din totalul deficitului comercial al României), mai mare cu 59,8% față de anul 2004. Scăderea relativă a comerțului cu țările UE, în 2005 față de 2004, se explică prin creșterea fluxurilor comerciale cu țările din Europa de est (+ un miliard euro la export și +1,5 miliarde la import) și cu țările din zona America (+0,4 miliarde la export și +0,3 miliarde euro la import).

În cazul Investiților străine directe, cel mai mare flux s-a înregistrat în anul 2008, această creștere datorându-se integrării României în Uniunea Europeană, atingând un nivel maxim de 9496 milioane euro. Odată cu apariția crizei economice fluxurile de ISD au înregistrat o scădere dramatică la un nivel de 3488 milioane euro ca apoi în anul 2010 să atingă pragul de 2220 milioane euro.

Fig. Nr.1

Sursa: BNR, Raport anual

În graficul de mai jos sunt reprezentate principalele activități economice, raportate la cel mai recent an din perioada analizată.

Fig. Nr. 2

Sursa: BNR, Raport anual 2010

Din punct de vedere al orientării investitorilor străini spre ramuri economice, în anul 2010 ISD s-au localizat cu precădere în industria prelucrătoare (32% din total). În cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate ramuri sunt prelucrare țiței, produse chimice, cauciuc și mase plastice (6,9% din total), metalurgia (5,3%), industria mijloacelor de transport (4,9%), industria alimentară, a băuturilor și tutunului (3,9%) și ciment, sticlă, ceramică (3,2%).

Alte activități care au atras importante ISD sunt intermedierile financiare și asigurările (reprezintă 19,1% din totalul ISD), comerțul cu amănuntul și cu ridicata (12,4%), construcții și tranzacții imobiliare (9%), tehnologia informației și comunicații (5,9%)

Fig. Nr. 3

Sursa: BNR, Raport anual 2010

În anul 2010 din punct de vedere teritorial se observă orientarea cu precădere a ISD spre regiunea de dezvoltare BUCUREȘTI-ILFOV (62,2%), alte regiuni de dezvoltare beneficiare de ISD fiind Regiunea CENTRU (7,4%), Regiunea SUD MUNTENIA (7,3%), Regiunea VEST (6,5%) și Regiunea SUD-EST (6,3%). Regiunea NORD-EST este cea mai puțin atractivă pentru investitorii străini, aici înregistrându-se numai 2,4% din investiția străină directă.

În investițiile directe în România, un loc important îl ocupă invesițiile străine directe. Evoluția acestora în ultimii ani a înregistrat mutații profunde. Dacă pană in anul 2006 investițiile străine erau susținute de marile privatizări, în ultimii ani fluxul de investiții străine este generat în principal de proiecte greenfield. Investițiile străine directe au înregistrat cifre record în anul 2008 de 9496 mil. euro, în creștere cu 24% față de nivelul din 2007, aproape de nivelul din 2006 de 9059 mil. euro.

Investițiile străine directe pe lângă faptul că asigură locuri noi de muncă și venituri la bugetul general consolidat are și funcția de acoperire a deficitului de cont curent.

Cea mai mare pondere a activităților economice în perioada analizată a deținut-o industria prelucrătoare urmată de intermedieri financiare și de asigurări și de comerț, aceste activități totalizând peste 50% în fiecare dintre cei 3 ani.

Din punct de vedere teritorial, în perioada 2008-2010, am observat că regiunea spre care se orientează Investițiile Străine Directe este București-Ilfov cu un procent de peste 60%, iar regiunea NORD-EST este cea mai puțin atractivă pentru investitorii străini, aici înregistrându-se aproximativ 2% din investiția străină directă.

Din punctul meu de vedere, globalizarea are atât consecințe pozitive cât și consecințe negative.

Cele pozitive sunt benfice pentru țara noastra deoarece România are nevoie de capital stăin investițional pentru dezvoltare, din pacate fiind deocamdată incapabilă să-și producă acest capital doar din surse interne. Deținând oportunități economice multiple, de la agricultură și turism până la industria petrolieră și metalurgică, România poate deveni din ce în ce mai atractivă pentru capitalul străin, bineînțeles daca reușește să-i asigure acestuia condiții legislative și fiscale propice. Pe lânga acestea, mișcarea rapidă de capital presupusă de globalizare poate deveni avantajoasă pentru România în condițiile unei forțe de muncă înalt calificate, dar comparativ ieftină față de alte state.

Ca și consecințe negative, sau mai bine spus, riscurile pe care globalizarea le presupune nu sunt deloc de neglijat, riscurile economice fiind cele mai importante de luat în seamă. Pe langă asta deschiderea economică nu implică doar avantaje, ci și considerabile riscuri, o economie deschisă fiind una care va absorbi mai repede și mai dramatic șocurile externe.

CONCLUZII

Lucrarea concluzionează faptul că globalizarea este o realitate complexă a cărei întindere și semnificație au fost diferit apreciate de cei care și-au asumat această sarcină.

Deși nu există o accepțiune unitară a fenomenului, majoritatea opiniilor converg către aceeași concluzie: globalizarea este un fapt cu care ne confruntăm independent de voința noastră, considerat a fi o amenințare la adresa identității culturale naționale și chiar individuale.

Ajutată de noile media, lumea globalizată se dezvoltă pe fondul unei crize generale de identitate, a unei căderi în concret și lipse de repere de valoare clare, a unei decăderi generalizate a societăților moderne din punct de vedere educațional și cultural.

Locuitorul lumii globalizate este în mod puternic aplecat către producție și consum, valorile materiale primează în fața celor spirituale. Din această perspectivă, globalizarea nu este decât un mod de autopropulsare necondiționată a societății tehnologice, o concretizare a unui scop care scuză mijloacele machiavelic. Puțini sunt aceia care cunosc pe deplin regulile jocului și se bucură de beneficiile acestuia, în timp ce majoritatea este transformată într-o masă inertă, marginalizată și condamnată la sărăcie.

Cei mai importanți beneficiari ai noului sistem de organizare mondială sunt corporațiile și băncile transnaționale. Cu o conduită asemănătoare celor mai feroci prădători ai planetei, cu un apetit de nepotolit pentru profit acestea se lansează în fuziuni menite să acapareze o parte cât mai importantă din piața mondială. Ignorând reglementările naționale, conducându-se după un cod de conduită creat special pentru a le servi interesele, noile formațiuni gigant vehiculează sume care depășesc deseori PIB-ul unor țări medii.

Din păcate, binele generalizat așteptat de ceilalți membrii ai societății întârzie să apară, singurele rezultate observabile ale noilor modele de organizare economică fiind îmbogățirea actorilor direct implicați în procesele de internaționalizare.

Noua economie ne poate face să credem că ne aflăm în fața unei noi revoluții industriale. Ca și în cazurile precedente, bătălia pentru productivitate, competitivitate se duce în laboratoarele de cercetare. De data aceasta, procesului pur tehnologic i se alătură inovarea în domeniul utilizării propriu-zise a forței de muncă, a optimizării proceselor aducătoare de profit. Așadar, un dublu proces de inovare, tehnică și socială, dă naștere unui nou model productiv.

Din această perspectivă merită menționat faptul că adevărata reevoluție a avut loc în cazul sporurilor de productivitate înregistrate care au crescut în mod constant și important în ultimul deceniu, în același timp cu creșterea productivității totale a factorilor, mai ales în domenii strâns legate de cel al tehnologiei informației și telecomunicațiilor. Aceste creșteri au influențat în mod semnificativ economiile la nivel global, ducând ele singure la creșteri importante în perioada precedentă instalării crizei financiare.

Dacă ne concentrăm strict pe cazul României, din perspectiva de economie emergentă, piața noastră de capital a devenit un domeniu din ce în ce mai căutat în sfera investițiilor financiare globale. Această stare de fapt a fost încurajată și întreținută de nivelul ridicat de creștere nominală și reală atins înaintea anului 2008. În plus, nu numai că investitorii s-au așteptat la profituri extraordinare, dar beneficiile diversificării portofoliului internațional (IPD) au fost, de asemenea, de excepție. În consecință, investitorii internaționali au fost capabili de a realiza un risc mai scăzut și un beneficiu mai mare prin securizarea unei părți din portofoliul firmelor de pe piețele emergente.

Globalizarea este așadar o realitate probabil ireversibilă, care ar trebui să se afle în atenția oricărui stat în momentul întocmiri programelor economice pe termen mediu și lung. În același timp este tot de datoria fiecărei țări în parte să pregătească acțiuni de conservare a istoriei și mai ales a culturii naționale, cu scopul păstrării identității locuitorilor ei. Globalizarea nu este sinonima uniformizării totale, a pierderii trăsăturilor particulare ale fiecărei națiuni, dimpotrivă, fiecare societate contribuie cu specificitatea sa la alcătuirea noii ordini mondiale.

Consecințele globalizării sunt vizibile în toate aspectele acesteia: de la uniunea culturală în jurul valorilor americane, de exemplu, la cea politică, prin crearea de norme și reguli internaționale, de organisme globale de aplicare a acestora, și bineînțeles la cea economică. Din acest punct de vedere se pot aminti crearea companiilor globale, eliminarea sau minimizarea efectelor barierelor economice, adoptarea de coduri de conduită coerente la nivel internațional.

Urmările globalizării economice au atins toate ramurile economiei, la noi în țară ca peste tot în lume, chiar dacă nu în mod identic.

Structura prezentei lucrări a fost influențată din mai multe direcții: în ceea ce privește noua abordare și noile reglementări europene, noile măsuri de securitate a muncii, de tratare a forței de muncă, migrația forței de muncă mai ales calificată în defavoarea pieței autohtone, căderea barierelor vamale europene la importul de materiale sau materii prime, etc. Cu toate acestea, cele mai importante influențe pot fi considerate cele de natură concurențială, prin înmulțirea jucătorilor de pe piață. Începând din 2007 piața a cunoscut și pentru țara noastră schimbări importante. Societățile comerciale din România trebuie să respecte normele Uniunii Europene pentru a face față pieței unice, dar beneficiază, totodată, și de oportunitatea de a accesa fonduri structurale.

Trebuie luată în considerare, tot ca o consecință a globalizării economice, criza mondială actuală cu urmări chiar dramatice la noi în țară. Astfel, deși în cazul concret al României procesul de globalizare a adus avansuri semnificative din toate punctele de vedere, emancipare a modului de viață și o adevărată revoluție din punct de vedere cultural, o viziune politică și legislativă total diferită, avansul tehnologiei și, până cu ceva timp în urmă un adevărat boom economic, nu se pot neglija efectele negative ale acestuia: o acutizare a crizei de identitate națională care a debutat în urma evenimentelor din decembrie 1989 și care nu și-a găsit rezolvarea nici astăzi, o neadaptare sau o adaptare slabă a unei bune părți din deciziile legislative uniformizate la specificitatea locală, națională, etnică, și o slabă pregătire a actorilor economici de a face față, brusc, unei concurențe străine aproape neloiale, fapt care a dus la înstrăinarea aproape în totalitate a activelor economice ale țării din cauza competitivității aproape inexistente a acestora.

Dar poate cea mai evidentă trăsătură a globalizării economice, interconectivitatea până la contopire, este cea care ne dă astăzi măsura efectelor sale negative prin amploarea și rapiditatea cu care s-a propagat criza economică americană la nivel mondial.

Iar cum singura soluție de supraviețuire a statului este, momentan, aceea de colectare a cât mai multe taxe de la cetățeni, nu putem decât să sperăm că nu tocmai globalizarea va fi cea care va confirma spusele lui Karl Marx, care amenință să ne proiecteze înapoi într-un trecut pe care îl considerăm momentan de nerecuperat:

„Nu există decât o modalitate de a ucide capitalismul: impozite, impozite și mai multe impozite.”

Bibliografie:

Badrus, Ghe., Radaceanu, E. (1999). Globalitate și management, Editura All Beck

Bal, Ana (coord.), Dumitrescu, S. ș.a. (2006). Economie mondială, Editura ASE, București

Bari, I., Globalizare și probleme globale, Editura Economică, București, 2001

Bari Ioan T., Tratat de Economie Politică Globală, Ed. Economică 2010

Burnete Sorin – Elemente de economie internațională, Ed.Univ.Lucian Blaga, 2011

Drăgan Gabriela; Rodica, Zaharia. Relații economice internaționale. Politici comerciale și tranzacții internaționale. Editura ASE, București

Dufloux Claude – Piețe financiare, Ed.economică 2002

Dunning, J.H. – “Multinational Enterprises and the Global Economy”, Addison-Wesley Publishing Company, Londra, 1995

Fotă C, Comerțul internațional și politici comerciale internaționale, Craiova, Ed. Universitară, 2005

Held David, Anthony McGrew, David Goldblatt, Jonathan Perraton – “Transformări globale”

Marx,Karl – Capitalul, critica economiei politice Vol.1 Alexandria Publishig House

Pașcu, I.M. – Combating Terrorism. NATO and Transatlantic Dimension, București,Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, 2002

Păunescu Carmen; Marfa și globalizarea pieței. Editura ASE, București, 2004

Petria Nicolae – Piețe financiare românești, Ed.”Lucian Blaga”, 2004

Popa Ioan, Radu Filip, Management international, Editura Economica, Bucuresti, 1999

Popa Ioan, Bursa, vol.1, Ed.Adevarul,Bucuresti, 1993

Popa Ioan – “Tranzacții internaționale – politici, tehnici, instrumente”, Ed. Recif, Buc., 1992

Postelnicu Gh., Postelnicu C.,”Globalizarea Economiei”

Stiglitz Joseph (La grande desillusion, Fayard, 2002)

Soros George, “Despre Globalizare”, Ed. Polirom 2002

Stiglitz J.E.,”Globalizare.Speranțe și Deziluzii”

Voinea Liviu, Corporatiile multinationale si economiile nationale, IRU, Bucuresti, 2001

Resurse electronice și pagini web:

http://www.ectap.ro/globalizarea%20modelulexplicativ.pdf

http://www.dinumarin.ro/pdf/articole/globalizarea_ca_proiect_ro.pdf

http://www.bnr.ro/

3. http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_1.htm

4. http://www.seap.usv.ro/ro/cursuri/ECTS/ECTS_GE.pdf

5. http://ebooks.unibuc.ro/StiinteA DM/cornescu/cap14.htm

6. www.europa.eu.int

7. http://www.heidelbergcement.ro/

8. http://www.holcim.ro

9. www.insse.ro

10. www.imf.org

11. www.un.org

12. www.wto.org

13. www.worldbank.org

14.http://www.zf.ro/companii/intoarcere-in-timp-fara-investitii-in-infrastructura-consumul-de-ciment-va-scadea-la-nivelul-din-2006-4612858/

15. http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/index.htm

16. http://www.green-report.ro/stiri/pindustria-cimentului-cere-reciclarea-deseurilor-din-betonp

17. www.cse.uaic.ro/_Fisiere/Documentare/…/Globalizare.pdf

18. Private equity in emerging Europe, iulie 2008, http://www.kpmg.com

19. Hakansson, Peter Elam – Romania, un 'tigru baltic' pe piata regionala – http://www.wall-street.ro – 17 ianuarie2007

20. http://www.idrc.info/pages_new.php/Registration/626/1/

21.http://www.cse.uaic.ro/WorkingPapers/WParticles/CESWP1/SUSTAINABILITY_IN_THE_CONTEXT_OF_GLOBALIZATION_-_Leontina_Betianu.pdf

ANEXA 1

Evoluția PIB-ului României în perioada 1990 – 2011

Ponderea în PIB: 50% – servicii
25% – industrie
9% – constructii
6% – agricultura
10% – impozite nete Sursa: Ziarul Financiar – www.10stiri.ro – ziua in 10 stiri – 15 noiembrie 2011, în Business .

ANEXA 2

Bibliografie:

Badrus, Ghe., Radaceanu, E. (1999). Globalitate și management, Editura All Beck

Bal, Ana (coord.), Dumitrescu, S. ș.a. (2006). Economie mondială, Editura ASE, București

Bari, I., Globalizare și probleme globale, Editura Economică, București, 2001

Bari Ioan T., Tratat de Economie Politică Globală, Ed. Economică 2010

Burnete Sorin – Elemente de economie internațională, Ed.Univ.Lucian Blaga, 2011

Drăgan Gabriela; Rodica, Zaharia. Relații economice internaționale. Politici comerciale și tranzacții internaționale. Editura ASE, București

Dufloux Claude – Piețe financiare, Ed.economică 2002

Dunning, J.H. – “Multinational Enterprises and the Global Economy”, Addison-Wesley Publishing Company, Londra, 1995

Fotă C, Comerțul internațional și politici comerciale internaționale, Craiova, Ed. Universitară, 2005

Held David, Anthony McGrew, David Goldblatt, Jonathan Perraton – “Transformări globale”

Marx,Karl – Capitalul, critica economiei politice Vol.1 Alexandria Publishig House

Pașcu, I.M. – Combating Terrorism. NATO and Transatlantic Dimension, București,Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, 2002

Păunescu Carmen; Marfa și globalizarea pieței. Editura ASE, București, 2004

Petria Nicolae – Piețe financiare românești, Ed.”Lucian Blaga”, 2004

Popa Ioan, Radu Filip, Management international, Editura Economica, Bucuresti, 1999

Popa Ioan, Bursa, vol.1, Ed.Adevarul,Bucuresti, 1993

Popa Ioan – “Tranzacții internaționale – politici, tehnici, instrumente”, Ed. Recif, Buc., 1992

Postelnicu Gh., Postelnicu C.,”Globalizarea Economiei”

Stiglitz Joseph (La grande desillusion, Fayard, 2002)

Soros George, “Despre Globalizare”, Ed. Polirom 2002

Stiglitz J.E.,”Globalizare.Speranțe și Deziluzii”

Voinea Liviu, Corporatiile multinationale si economiile nationale, IRU, Bucuresti, 2001

Resurse electronice și pagini web:

http://www.ectap.ro/globalizarea%20modelulexplicativ.pdf

http://www.dinumarin.ro/pdf/articole/globalizarea_ca_proiect_ro.pdf

http://www.bnr.ro/

3. http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_1.htm

4. http://www.seap.usv.ro/ro/cursuri/ECTS/ECTS_GE.pdf

5. http://ebooks.unibuc.ro/StiinteA DM/cornescu/cap14.htm

6. www.europa.eu.int

7. http://www.heidelbergcement.ro/

8. http://www.holcim.ro

9. www.insse.ro

10. www.imf.org

11. www.un.org

12. www.wto.org

13. www.worldbank.org

14.http://www.zf.ro/companii/intoarcere-in-timp-fara-investitii-in-infrastructura-consumul-de-ciment-va-scadea-la-nivelul-din-2006-4612858/

15. http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/index.htm

16. http://www.green-report.ro/stiri/pindustria-cimentului-cere-reciclarea-deseurilor-din-betonp

17. www.cse.uaic.ro/_Fisiere/Documentare/…/Globalizare.pdf

18. Private equity in emerging Europe, iulie 2008, http://www.kpmg.com

19. Hakansson, Peter Elam – Romania, un 'tigru baltic' pe piata regionala – http://www.wall-street.ro – 17 ianuarie2007

20. http://www.idrc.info/pages_new.php/Registration/626/1/

21.http://www.cse.uaic.ro/WorkingPapers/WParticles/CESWP1/SUSTAINABILITY_IN_THE_CONTEXT_OF_GLOBALIZATION_-_Leontina_Betianu.pdf

ANEXA 1

Evoluția PIB-ului României în perioada 1990 – 2011

Ponderea în PIB: 50% – servicii
25% – industrie
9% – constructii
6% – agricultura
10% – impozite nete Sursa: Ziarul Financiar – www.10stiri.ro – ziua in 10 stiri – 15 noiembrie 2011, în Business .

ANEXA 2