Efectele Formative ale Învățării în Grupuri Mici

CAPITOLUL II

Efectele formative ale învățării în grupuri mici

Grupul școlar ( caracteristici, condiții)

Grupul școlar presupune reușirea elevilor în mai multe forme, pentru a genera o învățare eficientă.

Aceasta presupune organizarea elevilor pe echipe în fucție de anumite criterii:

– grup omogen : elevii sunt incluși în fucție de interese, capacități, rezultate școlare comune și dispun de: – sarcini de instruire distribuite diferențiat

– îndrumarea permanentă a cadrului didactic

– timp de instruire distribuit uniform

– grup eterogen: elevii sunt incluși posedând interese, capacități, rezultate școlare diferențiate și dispun de sarcini de instruire diferențiate sau comune ( diferențiate la nivel de dificultate sau conținut).

Cadrul didactic are datoria de a identifica nivelul grupului și de a asigura participarea corespunzătoare a tuturor elevilor. Grupurile eficiente în activitatea didactică sunt cele care se schimbă, care oferă posibilitatea unor relații diferite și a schimbului de experiențe și competențe. Grupurile fixe duc tot la etichetare și la identificarea elevilor cu un nivel sau o categorie. Importantă este rotirea rolurilor în grup, pentru că elevii învață roluri și metode diferite de relații.

Pe de altă parte, în cadrul grupurilor mici, sprijinul pe care îl pot gasi elevii îmbracă forme diferite. Nu este suficient să se formeze grupuri, trebuie să se identifice și să se organizeze maniera prin care acestea sprijină elevul cu dificultăți de învățare.

Și relațiile din grup pot facilita învățarea prin mai multe forme de relaționare de tip cooperare.

Literatura de specialitate identifică trei tipuri de sprijin prin grup:

serviciul de acompaniere;

elevii tutori;

tutorii voluntari.

Serviciul de acompaniere se referă la ajutorul între elevi. Unii elevi învață mai ușor unii de la alții și, dacă se sfaătuiesc mai ușor, este recomandabil ca elevii cu dificultăți de învățare să fie sprijiniți de colegii lor în anumite momente ale activității.

Elevii tutori se referă la sprijinul dat de către elevii mai buni din aceeași școală sau chiar din altă școală, copiilor care întâmpină dificultăți de învățare. Întâlnirile pot fi periodice în fucție de nevoile identificate.

Tutorii voluntari se referă la sistemul de sprijin acordat prin elevi, părinți, profesori pensionari sau alți profesioniști (voluntari) care pot interveni și acorda ajutor individual elevilor cu dificultăți.

„Învățarea în grup exersează capacitatea de decizie și de inițiativă, dă o notă mai personală muncii, dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susținută de foarte multe elemente de emulație, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.” (Ioan Cerghit, 1997, pag. 54)

Învățământul pe grupe reprezintă forma de organizare a corelației profesor-elev, fiind o creație a curentului sociocentrist, îndeosebi la începutul secolului XX.

Forma de organizare a corelației profesor-elev, angajată la nivelul învățământului pe grupe, oferă avantajul proiectării unor microstructuri școlare flexibile, care pot deveni eficiente în cadrul colectivului clasei, prin activitatea unor strategii pedagogice diferențiate, subordonate unor scopuri formative de anvergură.

Calitatea metodologică a acestei forme de organizare a corelației profesor-elev depinde de modul de construire a grupelor.

Practica pedagogică evidențiază următoarele alternative posibile:

grupe organizate pe criterii exterioare (ordinea alfabetică, poziția în băncile din clasă);

grupe constituite în mod dirijat (după diferite criterii: nivel intelectual, performanțe școlare);

grupe constituite spontan (prin opțiuni libere, pe baza unor relații de prietenie);

grupe instituționalizate în cadrul clasei favorabile unor raporturi formale și nonformale;

grupe de elevi cu statut ridicat / preferențial în raport cu colectivul clasei de elevi și cu colectivul didactic al clasei;

grupe de elevi cu statut marginalizat, în raport cu colectivul clasei de elevi și cu colectivul didactic al clasei;

grupe normale de membrii active în interiorul clasei de elevi;

grupe mari, care pot deveni active și în afara clasei de elevi;

grupe stabile (din punct de vedere al duratei / perioada unui an de învățământ, aplicabile la toate disciplinele de învățământ);

grupe mobile (care pot fi înființate / desființate, transformate pe parcursul anului de învățământ, care pot fi aplicate numai la o disciplină de învățământ).

Instruirea diferențiată solicită activarea unor grupe: constituite pe criterii interne, dirijate în sens pedagogic, instituționalizate forma – nonformal în cadrul clasei, cu o mărime normală de membrii, cu un statut în egală măsură stabil și dinamic, adaptabil la condițiile de schimbare proprii unui proiect dezvoltat la nivel curricular. În acest context, sunt mai indicate grupele neomogene + constituite din elevi cu niveluri diferite de inteligență, de performanță, de aptitudini, fiindcă ele sporesc coeziunea dintre elevi, ajută la formarea unor relații sociale mai trainice, stimulând creșterea randamentului școlar al fiecărui elev în parte.

Eficiența învățării pe grupe depinde de calitatea următoarelor acțiuni care trebuie angajate la nivelul unor strategii de diferențiere / individualizare a instruirii:

pregătirea specială a elevilor și a cadrelor didactice pentru tipul de corelație subiect-obiect, proiectabilă și realizabilă în contextul evocat;

alegerea adecvată a temelor, structurate în cadrul unor secvențe cu o complexitate gradată, divizibile în mai multe subteme reprezentate spe studiere la grupe diferite de elevi;

orientarea conținutului activităților pe grupe în direcția unor teme comune și a unor teme diferențiate, raportabile la standardele de performanță stabilite în cadrul programelor școlare;

valorificarea bazei materiale a școlii pentru organizarea activității pe grupe.

Dezvoltarea curriculară a activității pe grupe implică parcurgerea următoarelor etape:

orientarea preliminară a profesorilor în legătură cu modul de stabilire a grupelor și elaborare a proiectului pedagogic de tip curricular;

studierea și prelucrarea secvențelor didactice (modul de studiu, capitolul, subcapitolul, grup de lecții, lecție)la nivelul grupelor constituite;

pregătirea răspunsurilor orale și scise (referate, lucrări de analiză-sinteză, lucrări practice, documentări, rezolvări de probleme, rezolvări de situații problemă);

analiza și valorificarea rezultatelor în sens diferențiat, individualizat;

definitivarea concluziilor în cadrul grupei, dar și la nivel frontal și individual.

Activitatea pe grupe, proiectarea și dezvoltarea în sens curricular promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitatea lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente. Interactivitatea presupune atât cooperarea cât și competiția. Ambele implică un anumit grad de interacțiune în opoziție cu comportamentul individual. Interacțiunea stimulează efortul și productivitatea individului ți este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, pentru autoevaluare. În acest fel se dezvoltă capacitatea elevilor de a lucra în echipă ce se constituie într-o componentă importantă pentru viață și pentru activitatea lor profesională viitoare.

Avantaje și dezavantaje ale activității în grupul școlar

Avantaje

Activitatea în viața de grup favorizează șa toți membrii structurarea gândirii și a capacităților de cunoaștere. Interacțiunile joacă un rol important în dezvoltarea reversibilității operațiilor de gândire.

Discuțiile de grup contribuie la rezolvarea conflictelor de tip socio-cognitiv, scot în evidență subtilități, nuanțe, soluții diferite la aceeași problemă; acestea pot conduce la unificări (consens) sau polarizări de opinie; pot fi temperate de asemenea excesele egoiste, individualiste.

Grupul permite individului mai buna cunoaștere proprie și în același timp cunoașterea alterității – a celuilalt (a celorlalți) – deci are valențe de educație interculturală; se poate ameliora imaginea de sine – mecanism fundamental al personalității umane; se pot evita sau diminua moduri de gândire ți conduite de tipul stereotipurilor și prejudecăților, care pot afecta negativ relațiile interumane.

Dezavantaje

Activitățile în grup, colective au și tendințe de uniformizare, de nivelare – pe principiul egalitarismului – toți copiii fiind tratați la fel; din punct de vedere al curriculumului utilizat și al evaluării există riscul de a se face referință la un copil standard, artificial; de aceea îmbinarea lucrului frontal (cu grupul întreg) cu activitatea pe grupe mai mici și individuală este foarte importantă.

Constituirea structurii, a ierarhizării grupului poate pune probleme serioase mai ales educatorului începător, cu deosebire în cazul în care există (sau apare) un lider informal (un membru al grupului) care este altcineva decât liderul formal.

Modalități de cultivare și protejare a stimei de sine în grupul școlar

alocarea de sarcini personalizate, care corespund capacității fiecăruia;

atragerea atenției mai mult asupra succeselor decât a nereușitelor;

oferirea de muncă suplimentară, în mod încurajator, a celor care au nevoie de a progresa;

sprijinirea elevilor să-și înțeleagă erorile și să profite de pe urma acestora;

evitarea comparațiilor între elevi, care pot afecta imaginea de sine;

alegerea cu multă grijă a modalităților și cuvintelor de critică – dacă este neapărat necesară – orientarea acesteia pe sarcina de lucru, nu pe elev;

demonstrarea permanentă către fiecare elev, chiar și în situații de critică sau de sancționare, a unei atitudini pozitive – orice s-ar întâmpla, fiecare copil are parte de respectul și preocuparea profesorului, a școlii și comunității în grupul general.

Supreaestimarea și subestimarea trebuie să fie în atenția educatorilor, deoarece există o asociere semnificativă cu problemele de comportament și cu eșecul școlar.

Deci avantajele interacțiunii elevilor în grupuri de lucru sunt:

în condițiile unor sarcini de lucru simple – activitatea de grup este stimulativă, generând un comportament contagios și o strădanie competitivă; în rezolvarea unor sarcini complexe, rezolvarea de probleme, obținerea soluției corecte e facilitată de emiterea de ipoteze multiple și variate;

stimulează efortul și productivitatea individului;

este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, pentru autoevaluare;

există o dinamică intergrupală cu influențe favorabile în planul personalității;

subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri variate și complexe, învățând în același timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual;

dezvoltă capacitățile elevilor de a lucra împreună – componentă importantă pentru viață și pentru activitatea lor profesională viitoare;

dezvoltă inteligențele multiple (lingvistică, logico-matematică, spațială, interpersonală, intrapersonală, naturalistă și morală);

stimulează și dezvoltă capacități cognitive complexe (gândire divergentă, gândire critică, gândire laterală – capacitatea de a privi și a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii);

munca de grup permite împărțirea sarcinilor și responsabilităților în părți mult mai ușor de rezolvat;

timpul de soluționare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt în cazul lucrului în grup decât atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu;

cu o dirijare adecvată, învățarea prin cooperare dezvoltă și diversifică priceperile, capacitățile și deprinderile sociale ale elevilor;

interrelațiile dintre membrii grupului, emulația, sporește interesul pentru o temă sau o sarcină datp, motivând elevii pentru învățare;

lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-și împărtăși părerile, experiența, ideile, strategiile personale de lucru, informațiile;

se reduce la minim fenomenul blocajului emoțional al creativității;

grupul dă un sentiment de încredere, de siguranță, antrenare reciprocă a membrilor, ce duce la dispariția fricii de eșec și curajul de a-și asuma riscul;

interacțiunea colectivă are ca efect și „educarea stăpânirii de sine și a unui comportament tolerant față de opiniile celorlalți, înfrângerea subiectivismului și acceptarea gândirii colective” (Crenguța L. Oprea, 2000, pag 92).

Comportamentul în grup

Grupurile constituite pentru activitățile de învățare au o mare stabilitate și devin mai omogene pe criterii relativ constante.

Alcătuirea grupurilor se produce spontan prin luarea în considerare a personalității copiilor și mai puțin a obiectivelor ce ar putea sta la baza grupului. Copiii nepopulari nu sunt acceptați de grup și ei manifestă, adeseori, o inadaptare afectivă ca prelungiri ale relațiilor de disconfort din familie. Copiii respinși sunt interiorizați excesiv, timizi, retrași sau, dimpotrivă, certăreți, zgomotoși, indiferenți față de alții, egoiști. De aceea, profesorul trebuie să știe să formeze grupurile de lucru, să-i integreze și pe acei elevi respinși, să-i laude și să-i stimuleze. Aici se vede măiestria și capacitatea profesorului de a realiza activități atrăgătoare care să-i stimuleze și pe acești elevi la învățătură, să-i facă să le placă, să se implice în activitate.

Alegerea partenerilor de grup se face nu atât după simpatie, cât mai ales după calitățile ce le poate manifesta fiecare în grup. Acest aspect se reflectă și în faptul că după terminarea activităților de grup, au loc adevărate dezbateri cu privire la aportul adus de participanți la desfășurarea acestora. Se emit astfel judecăți de valoare asupra participanților, asupra capacităților și aptitudinilor de personalitate și a participării active, afective în grup. Nu sunt tolerați cei care nu respectă regulile activității sau cei care nu își aduc o contribuție remarcabilă la finalizarea acesteia.

Relațiile interpersonale constituie o puternică sursă mobilizatoare și dinamică a întregii vieți psihice a individului. Ele pun în mișcare procese psihice ale omului, îl „forțează” să perceapă, să comunice, să se exteriorizeze afectiv și comportamental. Există și influențe de la personalitate înspre relații. Interinfluențarea reciprocă dintre personalitate și relații asigură acțiunea adecvată în diferite contexte sociale:

1. relații de intercunoaștere: nevoia de a ști, de a cunoaște, de a dispune informații despre partenerul relației;

2. relații de intercomunicare: nevoia de a se informa reciproc, de a face schimb de informații și mesaje, de a comunica;

3. relații afectiv-simpatetice: nevoia de a se simți agreați de așții, de a li se împărtăși emoțiile și sentimentele.

Funcțiile grupului școlar:

integrare socială: satisface exigențele activității școlare, nevoie fiecărui membru;

securitate: reprezintă nevoia elevilor de a se simți confortabil în grup;

reglementare a relațiilor în interiorul grupului și intraindividuale: exprimă atât fucția de socializare cât și nevoile fiecărui membru de a-i fi sancționate sau valorizate acțiunile, rezultatele, comportamentul.

Efectele formative (cognitive, afective și socio-relaționale)

Clasele de elevi constituie mediul socio-cultural în care se produce procesul de modelare al elevilor. Grupul devine o sursă de valori cu influență formativă asupra autodezvoltării individuale. În textura de relații din clasă, în diferențele de activitate și de randament, în complexitatea atmosferei afective, elevul ăși definește conduita sa umană. El se valorifică în grup și pentru grup, aduce modificări în propria personalitate, contribuind activ la procesul de maturizare socială. Această țesătură de relații devine în procesul maturizării sursa unor conduite sau a unor aspirații.

Scopul grupului școlar este formativ, urmărindu-se producerea schimbării membrilor săi, a atitudinilor și comportamentelor interpersonale ale acestora ca și formarea personalității elevilor.

Clasa și microgrupurile spontane sunt laboratoarele în care se conturează modelele și stilurile de comportament (stilul elevului în îmbrăcăminte, atitudine față de oameni și bunuri, relațiile cu adulții).

În grade diferențiate, fiecare elev este, față de colegii săi, într-o stare de permanentă disponibilitate și receptivitate care-i permite asimilarea de valori și de modele de conduită afirmate de grup. În cadrul grupului se cizelează modul de comunicare al ideilor și sentimentelor.

Activitățile desfășurate de elevi sunt subordonate scopului învățării. Munca desfășurată în clasa de elevi determină și o deschidere a individului către alții, a elevului către colegii săi de clasă, a respectului față de eforturile sale. Prin stările afective pe care le generează, munca desfășurată de elevi în grupul clasei îi apropie unii de alții, atașează pe individ de semenii săi. Sentimentele generate de muncă se comunică rapid în grup și devin contagioase, dând clasei coeziunea necesară pentru desfășurarea activității.

Relațiiloe pe care viața în cadrul clasei le dezvoltă, sunt sursa unor conduite afirmate de elevi. Aceste relații sunt formative prin stimularea schimbului de idei și prin trezirea unor sentimente comune utilizate.

Cooperarea interculturală în cadrul clasei contribuie la îmbunătățirea prestațiilor individuale, influențând randamentul școlar al elevilor. Membrii grupului devin mai atenți la forma de exprimare, la înțelegerea partenerului și autocontrolul atitudinii lor. Interacțiunile se manifestă în plan intercultural printr-un schimb cotidian de informații, prin corectarea unor opinii sau judecăți, prin aprecieri reciproce asupra rezultatelor obținute și a modelelor utilizate.

Caracteristicile și funcțiile grupurilor școlare

Grupul școlar este un grup primar natural, formal în care apar și relații informale.

Caracteristicile clasei de elevi sunt:

existența unui număr redus de indivizi (15+20 elevi);

interacțiunea directă, nemijlocită;

existența unui scop comun (dobândirea de cunoștințe);

existența unei structuri a grupului (dată de relaționarea membrilor grupului);

coeziunea și omogenitatea grupului;

existența unor norme și valori ale grupului;

durată în timp (grupurile școlare se caracterizează prin persistență în timp)

Funcțiile grupului școlar sunt:

Funcția de integrare socială răspunde nevoilor fundamentale ale individului uman: aparținere, recunoaștere, afirmare, status

Funcția de reglementare a relațiilor din interiorul grupului-clasă exprimă tendința membrilor de a se referi la unitatea, coeziunea, viața psihosocială a grupului și de a le considera valori pozitive. Grupul prin aprobare sau dezaprobare mutuală sancționează acțiunile membrilor săi, rezultatele muncii, atitudinile și comportamentele acestora.

Funcția de reglementare a relațiilor intraindividuale: fiecare dintre elevi se poate regăsi în oglinda socială a grupului și își poate adecva / ajusta imaginea despre sine.

Funcția de securitate: grupul este o matrice, un „înveliș psihologic” pentru membrii săi. Grupul-clasă asigură un anumit confort psihic fiecăruia dintre elevi, un mediu prielnic de manifestare, de a fi el însuși, de a se valoriza ca personalitate.

Cunoașterea de către cadrele didactice a acestor funcții ale grupului școlar condiționează buna desfășurare a întregii activități didactice, dar oferă și posibilitatea de a utiliza aceste funcții în scopul de formare și dezvoltare a personalității elevilor.

Valențele formative ale grupului școlar

Este bine cunoscută opinia conform căreia școala este un „laborator social”, un mediu social în care întâlnim „în mic” fenomenele macrosociale (așa cum la nivel macro avem lideri și marginalizați la fel vom întâlni și în grupurile mici – lideri și izolați)

Școala nu este un mediu artificial, rupt de realitatea socială, dimpotrivă mediul școlar oglindește în mod fidel dar la altă dimensiune, crizele sau evoluțiile întâlnite la nivel macrosocial, reliefându-se astfel interdependența mediu social-mediu școlar.

Școala este văzută ca principala resursă pentru dezvoltarea, instruirea și educarea elevilor, însă astăzi accentul se mută de pe colectiv pe individul din cadrul colectivului, colectivul de elevi fiind cadrul prin care fiecare membru se poate pune în valoare, poate învăța, poate exersa comportamente care vor fi cerute în integrarea socială de mai târziu.

Se știe că personalitatea în totalitatea și complexitatea sa, comportamentul interpersonal, așa cum se dezvoltă și se manifestă în viața cotidiană, apare ca un produs al învățării sociale, proces prin care „sunt achiziționate și dezvoltate comportamente individuale și colective de natură cognitivă, afectivă, morală, profesională și socială.

Efectele învățării sociale se concretizează într-un nivel mai adânc al înțelegerii și interpretării contextului social convertit în comportamente mai nuanțate, mai suple, mai efective. Relația interpersonală devine relație psihomorală, crește gradul de maturizare socio-morală a personalității. Iar la nivelul grupului: coeziunea și moralul ridicat, climat moral și afectiv de natură să faciliteze exprimarea capacităților și creativității sociale.

Școala este mediul în care elevii învață și exersează comporamente de adaptare eficientă. Acest lucru presupune pe de o parte o misiune extinsă pentru școli și pe de altă parte conștientizarea de către fiecare cadru didactic în parte a noului rol ce-i revine: de a dezvolta într-un mod armonios inteligența emoțională, de a valoriza potențialul creativ ce există în germene în fiecare elev.

Colectivul de elevi, după cum afirmă M. Zlate, poate fi privit din două ipostaze: ca mediu educativ și ca mediu educogen. Din perspectiva analizei noastre a doua accepțiune (ca mediu educogen) reprezintă o importanță deosebită deoarece vizează capacitatea grupului de a genera el însuși norme sau relații cu valoare educativă.

Pentru a „manipula” aceste resurse educogene, profesorului îi revine responsabilitatea de a le identifica, cunoaște și de a le fructifica în folosul elevilor.

Grupul ca „laborator de învățare psihosocială, de schimbare a atitudinilor, sentimentelor, percepțiilor de sine și de altul” a fost utilizată într-un experiment de către A. Neculau sub forma „grupului de întâlnire” după modelul grupului de formare înțeles ca „o evoluție, adică o practică de derulare, de dezvoltare a potențelor individului”. Conceptul central de formare a grupului este cel de „învățare reciprocă”, de achiziție prin experiența celorlalți. Scopurile unui astfel de grup sunt:

a) Promovarea unui spirit de cercetare și experimentare în domeniul relațiilor sociale, o dorință de autoinformare privind propria comportare și semnificația sa în contextul social

b) O sporire a sensibilității față de comportamentele altora, o creștere a capacității empatice

c) O autenticitate sporită în relațiile interpersonale, un sentiment de a fi tu însuți în sensul de dezvoltare a personalității

d) O capacitate sporită de a diagnostica situațiile sociale (interpesonale, intergrupale) ducând la o concepție colaborativă (cooperativă) în relațiile ierarhice

e) Capacitatea de a rezolva situațiile conflictuale prin angajare prin rezolvarea problemelor și nu prin manipulare interpersonală.

În concluzie, putem afirma că fiecare elev învață ce anume se așteaptă din partea sa, cum să se pună în valoare, cum să cultive relațiile interpersonale eficiente.

Optimizarea relațiilor interpersonale se produce atunci când fiecare membru al grupului deține i imagine de sine autentică, când conștientizează rolul său în grup, când încearcă să răspundă nevoilor celorlalți membri ai grupului. Pe de altă parte, grupul de elevi este cel care contribuie la cristalizarea imaginii de sine, a rolului pe care îl are în grup individul. Observăm o dublă influență: de la grup spre individ și de la individ spre grup. Aceasta atrage atenția asupra faptului că dacă vrem să schimbăm individul putem să acționăm la nivelul grupului prin influențe ce apar în grup și invers. Comportamentul democratic, toleranța, empatia nu se pot învăța „În sine”, rupte de interacțiunea cu ceilalți; la rândul ei, toleranța nu eixtă fără interacțiuni între membrii grupului; dacă vrem ca elevii să fie empatici trebuie să manifestăm comportament empatic în interacțiunile cu ei.

Relațiile interpersonale la nivelul grupurilor școlare

Un alt unghi sub care pot fi privite influențele educogene ale grupului școlar îl constituie analiza relațiilor și structurilor interpersonale, care este necesară atât din punct de vedere explicativ cât și formativ.

Cunoașterea relațiilor interpersonale dintre membrii grupului este utilă nu numai pentru faptul că putem constata și diagnostica relațiile dintre membrii grupului, dar putem optimiza, produce schimbări cu impact deosebit la nivelul personalității membrilor grupului.

În grupurile mici se întâlnesc următoarele relații sau structuri: de comunicare, sociometrice sau afective și de dominare, de conducere a grupurilor și cele de mobilitate.

Grupurile sociometrice prezintă o importanță deosebită deoarece cunoașterea acestor relații ne informează cu privire la cu ce fel de grup avem de-a face, ce măsuri putem lua pentru a îmbunătăți aceste relații, știut fiind faptul că relațiile afective pozitive cresc performanțele pe când cele negative se soldează cu scăderea performanțelor, respectiv, pentru identificarea poziției fiecărui membru în grup.

În interpretarea afectivității colective trebuie să se țină seama de:

Afectivitatea colectivă sau de grup apare, se dezvoltă ca urmare a interacțiunii indivizilor.

Afectivitatea de grup este și în fucție de însuși cadrul social în care mai mulți membrii își desfășoară activitatea ca și de particularitățile acestuia.

Trebuie luată în considerare însăși individualitatea participanților.

Pe lângă aceste considerente este necesar ca în cadrul procesului instructiv-educativ stările pozitive să fie folosite din plin, iar cele negative să fie depășite sau ameliorate, mai ales că în ziua de azi se pune accent pe dezvoltarea dimensiunii afective în grup.

Inteligența emoțională – ca expresia cea mai înaltă a afectivității – nu se poate dezvolta decât într-un cadru deschis exprimării libere, creativ, în care să cultive toleranța și empatia, perceperea lumii din perspective diferite. Aceste capacități sunt tot mai necesare în această societate, oamenii putând astfel să trăiască împreună, respectându-se reciproc, creând posibilitatea unui discurs public constructiv.

Performanțele crescute în activitate au obținut acele echipe care conțineau elevi ce s-au grupat după preferințe sau rezultate slabe se obțineau atunci când relațiile interpersonale tindeau să se înscrie în limitele extremelor: fie numai pozitive, fie numai negative, fie prin apariția unui subiectivism exagerat, fie prin apariția unor conflicte.

Metode specifice lucrului în grup

Metodele de învățământ reprezintă căile folosite în școală de către profesor în a-i sprijini pe elevi să descopere viața, natura, lumea, lucrurile, știința. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitățile elevilor de a acționa asupra naturii, de a folosi roadele cunoașterii transformând exteriorul în facilități interioare, formându-și caracterul și dezvoltându-și personalitatea.

Clasificarea metodelor și tehnicilor interactive de grup:

metode și tehnici de predare-învățare interactivă în grup;

metode și tehnici de fixare și sistematizare a cunoștințelor și de verificare / evaluare alternativă interactivă;

metode și tehnici de rezolvare de probleme prin stimularea creativității;

metode de cercetare în grup.

În continuare sunt prezentate câteva metode și tehnici de predare-învățare interactivă în grup:

1. Metoda predării / învățării reciproce

Este o strategie instrucțională de învățare a tehnicilor de studiere a unui text. După ce sunt familiarizați cu metoda, elevii interpretează rolul profesorului, instruindu-și colegii. Are loc o dezbatere a dialogului elev-elev.

Se poate realiza pe grupe sau cu toată clasa.

Metoda învățării reciproce este centrată pe patru strategii de învățare folosite de oricine care face un studiu de text pe teme sociale, științifice sau a unui text narativ (povești, nuvele, legende).

Aceste strategii sunt:

rezumarea:

punerea de întrebări;

clasificarea datelor;

prezicerea (prognosticarea).

Se oferă întregii clase același text de studiu. Clasa este împărțită în patre grupuri. Primul grup este responsabil cu rezumarea textului. Al doilea grup face o listă cu întrebări despre informațiile citite. Grupul trei are în vedere clarificarea termenilor necunoscuți, iar ultimul grup dezvoltă predicții.

Este o strategie de învățare în grup, care stimulează motivația, ajută elevii în învățarea metodelor și tehnicilor de lucru cu textul, tehnici de munca intelectuală pe care le pot folosi apoi în mod independent.

Această metodă dezvoltă capacitatea de exprimare, atenția, gândirea cu operațiile ei și capacitatea de ascultare activă.

Stimulează capacitatea de concentrare asupra textului de citit și priceperea de a selecționa esențialul.

Metoda mozaicului

Este o metodă bazată pe învățarea în echipă (team-learning). Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie să devină „expert”. El are în același timp și responsabilitatea transmiterii informației asimilate celorlalți colegi.

Mozaicul presupune următoarele etape:

împărțirea clasei în grupuri eterogene de 4 elevi, fiecare din aceștia primind câte o fișă de învățare numerotată de la 1 la 4. fișele cuprind părți ale unei unități de cunoaștere.

Se prezintă subiectul tratat.

Se explică sarcinile care constă în înțelegerea întregii unități de cunoaștere

Regruparea elevilor în fucție de numaul fișei primite, în grupuri de experți: toți elevii care au acelați număr vor forma un grup

Învățarea prin cooperare a secțiunii care a revenit grupului din unitatea de cunoaștere desemnată pentru oră: elevii citesc, discută, încearcă să înțeleagă cât mai bine, hotărăsc modul în care pot preda ceea ce au înțeles colegilor din grupul lor originar. Strategiile de predare și materialele folosite rămân la latitudinea grupului de experți. Este foarte important ca fiecare membru al grupului de experți să înțeleagă ca el este responsabil cu predarea secțiunii respective celorlalți membrii ai grupului inițial.

Revenirea în grupul inițial și predarea secțiunii pregătite celorlalți membrii. Dacă sunt neclarități, se adresează întrebări expertului. Dacă neclaritățile persistă se pot adresa întrebări și celorlalți membrii din grupul expert pentru secțiunea respectivă. Dacă persistă dubiile, atunci problema trebuie cercetată în continuare.

Trecerea în revistă a unității de cunoaștere prin prezentare orală cu toată clasa.

Această metodă are mai mulre avantaje cum ar fi: stimulează încrederea în sine a elevilor, dezvoltă abilitatea de comunicare argumentativă și de relaționare în cadrul grupului, dezvoltă gândirea logică, critică și independentă, dezvoltă răspunderea individuală și de grup, optimizează învățarea prin predarea achizițiilor altcuiva.

Metoda „Schimbă perechea”

Această metodă are la bază munca elevilor în perechi astfel: se împarte clasa în 2 grupe egale ca număr de participanți; se formează două cercuri concentrice, elevii fiind față în față pe perechi.

Profesorul pune o întrebare sau dă o sarcină de lucru în perechi. Fiecare pereche discută și apoi comunică ideile. Cercul din exterior se rotește în sensul acelor de ceasornic, realizând astfel schimbarea pertenerilor în pereche.

Elevii au posibilitatea de a lucra cu fiecare membru al clasei. Fiecare se implică în activitate și își aduce contribuția la rezolvarea sarcinii.

Această metodă presupune următoarele etape:

– etapa organizării colectivului în două grupe egale. Fiecare elev ocupă un scaun, fie în cercul din interior, fie în cercul din exterior. Profesorul poate lăsa elevilor de a-și alege locul. Dacă numărul elevilor este impar, la activitate poate participa și cadrul didactic.

– etapele prezentării și aplicării problemei: profesorul oferă cazurile pentru studiu, problemele pentru rezolvat și explică importanța soluționării.

– etapa de lucru în perechi. Elevii lucrează doi câte doi pentru câteva minute. Apoi elevii din cercul exterior se mută un loc mai la dreapta pentru a schimba partenerul, realizând astfel o nouă pereche. Jocul se continuă până când se ajunge la partenerii inițiali sau se termină întrebările.

– etapa analizei ideilor și a elaborării concluziilor. În acest moment, clasa se regrupează și se analizează ideile emise. Profesorul face împreună cu elevii o schemă a concluziilor obținute.

Avantajele acestei metode:

este o metoda interactivă de grup, care stimulează participarea tuturor elevilor la activitate;

elevii au posibilitatea de a lucra cu fiecare din membrii colectivului;

stimulează cooperarea în echipă, ajutorul reciproc, înțelegerea și toleranța față de opinia celorlalți;

este o metodă ușor de aplicat la orice vârstă și adaptabilă oricărui domeniu și obiect de învățământ;

dezvoltă inteligența logico-matematică (capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operații matematice și a investiga științific sarcinile, de a face deducții), inteligența interpersonală ce crează oportunități în munca colectivă.

Metoda piramidei

Metoda „piramidei” sau a „bulgărelui de zăpadă” are la bază împletirea activității individuale cu cea desfășurată în mod colectiv, în cadrul grupurilor. Ea constă în încorpărarea activității fiecărui membru al colectivului într-un demers colectiv mai amplu, menit să ducă la soluționarea unei sarcini sau a unei probleme date.

Fazele de desfășurare a metodei piramidei:

faza introductivă: profesorul expune datele problemei în cauză;

faza lucrului individual: elevii lucrează pe cont propriu la soluționarea problemei timp de cinci minute. În această etapă se notează întrebările legate de subiectul tratat

faza lucrului în perechi: elevii formează grupe de doi elevi pentru a discuta rezultatele individuale la care a ajuns fiecare. Se solicită răspunsuri la întrebările individuale din partea colegilor și, în același timp, se notează dacă apar altele noi;

faza reunirii în grupuri mari. De obicei se alcătuiesc două grupe mari, aproximativ egale ca număr de participanți, compuse din grupe mai mici existente anterior și se discută despre soluțiile la care s-a ajuns. Totodată se răspunde la întrebările rămase nesoluționate;

faza raportării soluțiilor în colectiv. Întreaga clasă, reunită, analizează și concluzionează asupra ideilor emise. Acestea pot fi trecute pe tablă pentru a putea fi vizualizate de către toți participanții și pentru a putea fi comparate. Se lămuresc și răspunsurile la întrebările nerezolvate până în această fază, cu ajutorul profesorului;

faza decizională: se alege soluția finală și se stabilesc concluziile asupra demersurilor realizate și asupra participării elevilor / studenților la activitate.

Ca și celelalte metode care se bazează pe lucrul în perechi și în colectiv, metoda piramidei are avantajele stimulării învățării prin cooperare, al sporirii încrederii în forțele proprii prin testarea ideilor emise individual, mai întâi în grupuri mici și apoi în colectiv. Dezvoltă capacitatea de a emite soluții inedite la problemele și sarcinile apărute, precum și dezvoltarea spiritului de echipă și întrajutorare.

Alte metode și tehnici de predare-învățare interactivă în grup sunt:

Citirea cuprizătoare;

Cascada;

Metoda învățării pe grupe mici;

T.G.T. – Metoda turnirurilor între echipe;

Învățarea dramatizată;

Conversația euristică;

Jocul didactic;

Studiul de caz;

Metode și tehnici de fixare și sistematizare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor:

Diagrama cauzelor și a efectului

Constituirea diagramei cauzelor și a efectului oferă posibilitatea punerii în evidență a izvoarelor unei probleme, unui eveniment sau unui rezultat. Diagramele sunt folosite de grup ca un proces creativ de generare li organizare a cauzelor majore și minore ale unui efect.

Regulile de organizare și etapele de realizare a diagramei cauzelor și a efectului sunt următoarele:

se împarte clasa în echipe de lucru;

se stabilește problema de discutat care este rezultatul unei întămplări sau unui eveniment deosebit – efectul. Fiecare grup are de analizat câte un efect;

are loc dezbaterea în fiecare grup pentru a descoperi cauzele care au condus la efectul discutat. Înregistrarea cauzelor se face pe hârtie sau pe tablă;

construirea diagramei cauzelor și a efectului astfel:

pe axa principală a diagramei se trece efectul;

pe ramurile axei principale se trec cauzele majore ale efectului corespunzănd celor 6 întrebări: CÂND? UNDE? CINE? DE CE? CE? CUM?

Cauze minore ce decurg din cele principale se trec pe câte o ramură mai mică ce se deduce din cea a cauzei majore.

5. etapa examinării listei de cauze generate de fiecare grup:

– examinarea patternurilor;

– evaluarea modului în care s-a făcut distincție între cauze majore și cele minore și a plasării lor corecte în diagramă, cele majore pe ramurile principlae, cele minore pe cele secundare, relaționând și decurgând din acestea;

– evaluarea diagramelor fiecărui grup și discutarea lor.

6. stabilirea concluziilor și a importanței cauzelor majore.

Diagramele pot fi folosite deasemenea pentru a exersa capacitatea de a răspunde la întrebări legate de anumite probleme aflate în discuție.

Un avantaj al acestei metode este activizarea tuturor participanților antrenanți în acest joc în care se îmbină cooperarea din interiorul grupului cu competiția dintre echipe.

Tehnica LOTUS (Floarea de nufăr)

Tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc în jurul celei principale, asemenea petalelor florii de nufăr.

Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi să devină la rândul lor teme principale pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare dintre aceste noi teme centrale se vor construi câte alte noi teme de studiu pentru care trebuiesc dezvoltate conexiuni noi și noi concepte.

Etapele tehnicii florii de nufăr:

construirea diagramei;

scrierea temei centrale în centrul diagramei;

participanții se gândesc la ideile sau aplicațiile legate de tema centrală. Acestea se trec în cele 8 „petale” ce înconjoară tema centrală în sensul acelor de ceasornic.

folosirea celor 8 idei deduse, drept teme noi pentru celelalte 8 cadrane;

etapa construirii de noi conexiuni pentru cele 8 noi teme centrale și consemnarea lor în diagramă. Se completeauă în acest mod cât mai multe cadrane;

etapa evaluării ideilor. Se analizează diagramele și se apreciază rezultatele din punct de vedere calitativ și cantitativ. Ideile emise se pot folosi ca sursă de noi aplicații și teme de studiu în lecțiile viitoare.

Tehnica Lotus poate fi aplicată cu succes atât la școlarii mici cât și la adolescenți. Este compatibilă cu multe domenii de activitate și poate fi un excelent mijloc de stimulare a creativității elevilor și de activizare a energiilor, capacităților și structurilor cognitive la diferite obiecte de învățământ.

Este o modalitate de lucru în grup cu mari valențe formativ-educative. Stimulează și dezvoltă capacități ale inteligenței lingvistice, ale inteligenței interpersonale, ale inteligenței intrapersonale, ale inteligenței naturaliste, ale inteligenței sociale.

Metoda R.A.I.

Această metodă are la bază stimularea și dezvoltarea capacităților elevilor de a comunica prin întrebări și răspunsuri ceea ce tocmai au învățat. Denumirea provine de la inițialele cuvintelor: Răspunde-Aruncă-interoghează și se desfășoară astfel: la sfârșitul unei lecții sau a unei secvențe de lecție, profesorul împreună cu elevii săi, investighează rezultatele obținute în urma predării-învățării, printr-un joc de aruncare a unei mingi ușoare de la un elev la altul. Cel care arncă mingea pune o întrebare, iar cel care o prinde va da raspunsul, apoi la rândul lui aruncă mingea spre un alt coleg punându-i o altă întrebare. Elevul care nu cunoaște răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a aruncat mingea. Acesta are posibilitatea de a mai pune o întrebare. În cazul în care cel care pune întrebarea este descoperit că nu știe răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat niciun răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiți.

Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârșitul lecției, pe parcursul ei sau la începutul activității, când se verifică lecția anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către profesorul care asistă la joc, a eventualelor lacune în cunoștințele elevilor și a reactualizării ideilor-ancoră.

Această metodă poate fi organizată cu toată clasa sau pe grupe mici, fiecare deținând câte o minge.

Avantajele acestei metode sunt:

se desfășoară în scopul constatativ-ameliorativ și nu în vederea sancționării prin notă;

exersează abilitățile de comunicare interpersonală, capacitățile de a formula întrebări și de a găsi cel mai potrivit răspuns.

Celelalre metode de fixare și sitematizare a cunoștințelor și de verificare alternativă interactivă sunt:

Harta conceptuală;

Matricele;

Lanțurile cognitive;

Scheletul de pește;

Pânza de păianjen;

Cartonașele luminoase;

Portofoliul de grup;

Jurnalul reflexiv;

Studiul de caz;

Investigația

Metode și tehnici de rezolvare de probleme prin stimularea creativității:

Brainstormingul

Această metodă se mai numește și „evaluarea amânată” ori „furtuna de creiere” și este o metodă interactivă de dezvoltare de idei noi ce rezultă din discuțiile purtate între mai mulți participanți, în cadrul căreia fiecare vine cu o mulțime de sugestii de rezolvare a situației dezbătute.

Această metodă își desfășoară activitatea în mai multe etape:

constituirea grupului de brainstorming;

organizarea ședinței;

desfășurarea ședinței;

activitatea brainstorming.

Principalul scop al acestei metode este emiterea de idei care, cu cât sunt mai multe, cu atât este mai bine. Animatorul trebuie să noteze toate ideile emise, chiar și cele mai vagi. Selecționarea ideilor se face în mai multe runde pentru ca în final să rămână 5-6 idei importante.

Avantajele utilizării acestei metode sunt multiple:

obținerea rapidă și ușoară a ideilor noi și a soluțiilr rezolvatoare;

costurile reduse necesare folosirii metodei;

aplicabilitate largă, aproape în toate domeniile;

stimulează participarea activă;

dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine prin procesul evaluării amânate;

dezvoltă posibilitatea de a lucra în echipă.

Explozia solară

Este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similară brainstormingului. Începe din centrul concepției și se împrăștie în afară, cu întrebări, la fel ca o explozie stelară.

Se scrie ideea pe o foaie de hârtie și se înșiră cât mai multe întrebări de tipul: Ce? Când? Cine? De ce? Unde?

Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale sau de grup.

Organizată în grup, explozia stelară facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construirea de idei pe idei.

Etapele metodei:

propunerea unei probleme;

organizarea colectivului în grupuri;

munca în echipă pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări și cât mai diverse;

comunicarea rezultatelor muncii de grup;

evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în cooperare.

Această metodă este ușor de aplicat oricărei vârste și unei palete largi de domenii. Nu este costisitoare și nici nu necesită explicații amănunțite. Participanții se prinde repede în joc, aceasta fiind pe de-o parte o modalitate de relaxare și, pe de altă parte, o sursă de noi descoperiri.

Metoda „Pălăriilor gânditoare”

Este o metodă interactivă, de stimulare a creativității participanților care se bazează pe interpretarea de roluri în fucție de pălăria aleasă. Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galbe, verde, albastru și negru. Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta astfel rolul precis, așa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanții sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă.

Culoarea pălăriei este cea care definește rolul:

pălăria albă – cel ce poartă pălăria albă trebuie să-și imagineze un computer care oferă informații și imagini atunci când i se cer, nu oferă interpretări și opinii; gânditorul pălăriei albe este disciplinat și direct;

pălăria roșie – această pălărie legitimează emoțiile și sentimentele ca parte integrantă a gândirii. Ea face posibilă vizualizarea lor. Pălăria roșie permite gânditorului să exploreze sentimentele celorlalți perticipanți la discuție, întrebându-i care este părerea lor „din perspectiva pălăriei roșii”, adică din punct de vedere emoțional și afectiv;

pălăria neagră – este pălăria avertisment, concentrată în special pe aprecierea negativă a lucrurilor. Gânditorul pălăriei negre punctează ce este rău, incorect și care sunt erorile. Explică ce nu se potrivește și de ce ceva nu merge, care sunt riscurile, pericolele. Gânditorul nu exprimă sentimentele negative, acestea aparținând pălăriei roșii, după cum aprecierile pozitive sunt lăsate pălăriei galbene.

Pălăria galbenă – este simbolul gândirii pozitive și constructive, al optimismului. Se concentrează asupra aprecierilor pozitive, așa cum pentru pălăria neagră erau specifice cele negative. Gânditorul pălăriei galbene liptă pentri a găsi suporturi logice și practice pentru aceste beneficii și valori. Oferă sugestii, propuneri concrete și clare. Cere un efort de gândire mai mare. Ideile creative oferite sub pălăria verde pot constitui materialul de studiu sub pălăria galbenă.

Pălăria verde – simbolizează gândirea creativă. Verdele exprimă fertilitate, renașterea, valoarea semințelor. Căutarea alternativă este aspectul fundamental al gândirii sub pălăria verde. Este folosită pentru a ajunge la noi concepte și noi percepții, noi valențe, noi posibilități. Gândirea laterală este specifică acestui tip de pălărie. Cere efort de creație.

Pălăria albastră – este pălăria responsabilă cu controlul demersurilor desfășurate. E gândirea despre gândirea nevoită să exploreze subiectul. Pălăria albastră este dirijorul orchestrei și cere ajutorul celorlalte pălării. Gânditorul pălăriei albastre definește problema și conduce întrebările, reconcentrează informațiile pe parcursul activității, formulează ideile principale și concluziile la sfârșit. Intervine din când în când și, de asemenea, la sfaârșit. Poate să atragă atenția celorlalte pălării, dar prin simple interjecții.

Aplicarea metodei: se împarte cele 6 pălării gânditoare elevilor și se oferă cazul supus discuției pentru ca fiecare să-și pregătească ideile. Pălăria poate fi purtată individual sau mai multți elevi pot răspunde sub aceeași pălărie. În cazul grupului, elevii care interpretează rolul unei pălării gânditoare cooperează în asigurarea celei mai bune interpretări.

Elevii trebuie să știe că:

pălăria albastră – clarifică

pălăria albă – informează

pălăria verde – generează noi idei

pălăria neagră – identifică greșelile

pălăria roșie – spune ce simte

Avantajele metodei:

stimulează creativitatea participanților, gândirea colectivă și individuală;

dezvoltă capacitățile sociale ale participanșilor, de intercomunicare și toleranță reciprocă, de respect pentru opinia proprie;

dezvoltă competențele inteligenței lingvistice, inteligenței logice și inteligenței interpersonale;

este o tehnică ușor de folosit, aplicabilă unei largi categorii de vârstă;

este o strategie metacognitivă ce încurajează indivizii să privească conceptele din diferite perspective;

determină și activează comunicarea și capacitatea de a lua decizii;

încurajează gândirea laterală, gândirea constructivă, complexă și completă.

Tehnica 6 / 3 / 5

Această tehnică este asemănătoare brainstorming-ului. Ideile noi însă se scriu pe foile de hârtie care circulă între participanți și de aceea se mai numește 6 / 3 / 5 pentru că există:

6 membrii în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte ….

3 soluții fiecare, la o priblemă dată, timp de …

5 minute.

Etapele problemei:

împărțirea clasei în grupe de câte 6 membrii fiecare;

formularea problemei și explicarea modalității de lucru;

desfășurarea activității de grup;

analiza soluțiilor și reținerea celor mai bune.

Avantajele aplicării metodei 6 / 3 / 5 sunt următoarele:

oferă elevilor mai puțin comunicativi posibilitatea de a se exprima;

elaborarea ideilor în scris determină oamenii să se exprime mai clar, încurajează profunzimea și atenția;

oferă tuturor participanților, în mod egal, șansa de a gândi și de a se exprima în scris;

are caracter formativ-educativ, dezvoltând atât spiritul de echipă, cât și procesele psihice superioare.

Philips 6 / 6

Această metodă este similară cu brainstorming-ul și metoda 6 / 3 / 5, însă se individualizează prin limitarea discuției celor 6 participanți la 6 minute. Acest fapt are ca scop intensificarea producției creative, ca și în cazul metodei 6 / 3 / 5.

Etapele metodei philips 6 / 6 sunt:

constituirea grupurilor de câte 6 participanți (4 membrii, 1 secretar și 1 conducător de grup). Secretarul fiecărui grup are în plus sarcina de a consemna ideile elevilor. Conducătorul este cel care dirijează dezbaterea în cadrul grupului și prezintă concșuziile.

înmânarea temei / problemei ce urmează a fi dezbătută în particular, de către fiecare grup și motivarea importanței acesteia.

desfășurarea discuțiilor pe baza temei, în cadrul grupului, timp de 6 minute.

colectarea soluțiilor elaborate. Conducătorul fiecărui grup expun ideile la care au ajuns sau ele sunt predate în scris profesorului.

discuția colectivă, decizia colectivă în ceea ce privește soluția finală, pe baza ierarhizării variantelor pe tablă.

încheierea discuției oferă din partea profesorului a concluziilor privind participarea la desfășurarea activității și a eficienței demersurilor întreprinse.

Avantajele metodei Philips 6 / 6 sunt similare brainstorming-ului și metodei 6 / 3 / 5 în ceea ce privește facilitarea comunicării, obținerea într-un timp scurt a numeroase idei, prin intensificarea demersului creativ și prin stimularea imaginației tuturor participanților. Ea permite întărirea coeziunii grupului și avantajează elevii în evaluare.

Metoda Frisco

Această metodă are la bază interpretarea din partea participanților a unui rol specific, care să acopere o anumită dimensiune a personalității, abordând o problemă din mai multe perspective. Astfel, membrii grupului vor trebui să joace, fiecare, pe rând, rolul conservatorului, rolul exuberantului, rolul pesimistului și rolul optimistului.

Etapele metodei Frisco sunt:

etapa punerii problemei: profesorul sau elevii sesizează o situație-problemă și o propun spre analiză.

etapa organizării colectivului: se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul și cine le va interpreta. Rolurile pot fi abordate individual sau, în cayul colectivelor numeroase, același rol poate fi jucat de mai mulți participanți concomintent, aceste formând o echipă.

etapa dezbaterii colective: fiecare interpretează rolul ales și-și susține punctul de vedere în acord cu acesta.

etapa sistematizării ideilor emise și a concluzionării asupra soluțiilor găsite.

Această metodă este asrmănătoare cu „Pălăriile gânditoare” atât din punct de vedere al desfășurării, cât și în ceea ce privește avantajele.

Metoda Sinectica

Această metodă mai este numită și metoda asociațiilor de idei.

Scopul sinecticii este de a elibera participanții de orice constrângeri și de a le îngădui să-și exprime liber opiniile vizavi de o problemă pe care trebuie să o abordeze dintr-o perspectivă nouă. Metoda incită la dezvoltarea de idei inedite și originale și la asociații de idei, mizând pe remarcabila capacitate a minții umane de a face legături între elementele aparent irelevante.

Etapele aceste imetode:

enunțarea problemei de către profesor;

familiarizarea elevilor cu elementele cunoscute ale problemei;

detașarea temporală a elevilor de elementelel problemei;

căutarea deliberată a irelevanței aparente, fapt care poate genera conexiuni surprinzătoare, neobișnuite;

potrivirea forțată a materialului irelevant desciporit, cu problema discutată;

inventarierea căilor posibile de relaționare dintre ideile aparent irelevante și elementele date ale problemei, prin producerea de idei noi;

Etapele sinecticii:

construirea grupului sinectic;

prezentarea problemei;

itinerariul sinectic;

elaborarea modelului de soluționare a problemei;

experimentarea și aplicarea modelului.

Grupul sinectic este alcătuit din 5-8 persoane, dintre care unul are rolul de lider și altul de secretar. Participanții trebuie sî fie cunoscători ai domeniului din care face parte problema în cauză, să aibe aptitudini de a lucra în echipă, capacitate empatică și toleranță față de ideile emise de ceilalți colegi de grup.

Evaluarea va avea în vedere următorii indicatori: ideile emise în etapa itinerariului sinectic, ierarhizarea soluțiilor propuse, experimentarea și aplicarea modelului rezolutiv.

Sinectica prezintă avantaje similare brainstorming-ului, însă utilizarea ei este pretențioasă. Profesorul trebuie să fie un bun psiholog și să aibe capacități empatice dezvoltate.

Studiul de caz

Studiul de caz reprezintă o metodă de confruntare directă a participanților cu o situație reală, autentică, luată drept exemplu tipic, reprezentativ pentru un set de situații și evenimente problematice.

În aplicarea metodei studiului de caz, se parcurg șase etape și anume:

1. Prima etapă:

profesorul va alege mai întâi un „caz” semnificativ domeniului cercetat;

cazul va fi prelucrat și experimentat mai întâi pe un grup restrâns, apoi va fi propus participanților spre analiză;

prezentarea trebuie să fie cât mai clară, precisă și completă;

2. etapa a 2-a: sesizarea nuanțelor cazului concomitent cu înțelegerea necesității rezolvării lui de către participanți;

3. etapa a 3-a: studiul individual al cazului propus;

4. etapa a 4-a: dezbaterea în grup a modurilor de soluționare a cazului;

5. etapa a 5-a: formarea concluziilor optime pe baza luării unor decizii unanime;

6. etapa a 6-a: evaluarea modului de rezolvare a situației-caz, analizându-se gradul de participare.

Rolul profesorului în această metodă este de incitator și provocator al demersului de rezolvare a cazului.

Avantajele metodei studiului de caz sunt următoarele:

confruntarea activă cu un caz, practic metoda oferă oportunități în construirea unei punți între teorie și practică;

dezvoltă inteligența interpersonală, spiritul de echipă, tolerarea și ajutorul reciproc;

contribuie la dezvoltarea capacităților psihice, de analiză critică, de elaborare de decizii și de soluționare promtă a cazului.

Celelalte metode și tehnici de rezolvare de probleme prin stimularea creativității sunt:

Caruselul;

Multi-voting;

Masa rotundă;

Incidentul critic;

Controversa creativă;

Tehnica acvariului;

Tehnica focus-grup;

Patru colțuri;

Buzz-groups;

Metoda Delphi.

Metode de cercetare în gup

Aceste metode sunt:

Tema sau proiectul de cercetare în grup;

Experimentul pe echipe;

Portofoliul de grup.

Tehnici de diferențiere (după stil de învățare și pe grupe de nivel)

Tehnicile de diferențiere se aplică la elevi în fucție de stilul de învățare și pe grupele de nivel.

Stilul de învățare

Este o caracteristică a componentelor cognitive, afective li psihice care servesc în care cel care învață percepe, interrelaționează și răspunde la mediu.

Conceptul de stil de învățare constituie cea mai importantă dezvoltare în educația de azi.

Stilul de învățare constituie o componentă relativ stabilă a relațiilor pe care fiecare individ le stabilește cu lumea înconjurătoare în cadrul procesului de învățare.

În școală, nu există stil bun și stil rău, ci stiluri diferite pentru că fiecare elev are stilul lui unic de învățare.

Înțelegerea stilurilor diferite de învățare presupune o perspectivă asupra predării centrată pe cel care învață.

Profesorul trebuie să accepte ideea că elevi diferiți învață în stiluri diferite. Modul de a aborda învățarea este una dintre diferențele existente în clasa de elevi. De aceea, primul lucru la care trebuie să se gândească profesorul atunci când proiectează predarea, este că stilul lui de învățare este diferit de al multor elevi din clasa sa. De aceea, activitatea didactică cea mai eficientă este cea care identifică stilurile diferite și le răspunde cu ocazii de învățare adecvate.

Există mai multe stiluri de învățare, dar cea mai frecventă clasificare este:

stil de învățare vizual;

stil de învățare auditiv;

stil de învățare tactil-kinestetic.

Stilul de învățare vizual este cel mai des întâlnit la elevi și are următoarele puncte tari:

își amintesc ceea ce scriu și citesc;

le plac proiectările și proiectele vizuale;

își pot aminti foarte bine diagrame, titluri din capitole;

înțeleg cel mai bine informațiile când le văd.

Caracteristicile stilului de învățare vizual:

preferă să vadă cuvintele scrise;

când ceva este descris, preferă să vadă o imagine a descrierii respective;

preferă ca instrucțiunile pentru sarcinile date să fie scrise față de cele verbale;

observă toate elementele fizice, toate materialele concrete în clasa de elevi;

îi place, se bucură să decoreze spațiul de învățare;

își amintește și înțelege mai ales prin folosirea diagramelor, tabelelor;

se bucură de participarea la activitățile artistice vizuale.

Pentru elevii cu acest stil de învățare profesorul va folosi mateirale vizuale, urmărește să fie auzit de toți elevii, face scheme, fișe, schițe, folosește videoproiectorul, calculatorul, etc.

Stilul de învpțare auditiv prezintă următoarele puncte tari:

își amintesc ceea ce aud și ceea ce se spune;

le plac discuțiile din clasă și cele în grupuri mici;

își pot aminti foarte bine instrucțiunile, sarcinile orale;

înțeleg cel mai bine informațiile când le aud;

Caracteristicile stilului de învățare vizual sunt:

preferă să discute ideile, chiar dacă nu au fost înțelese imediat;

își amintesc cel mai bine sarcinile orale;

îi plac discuțiile în grup, dezbaterile și cele ce se „iscă” în clasă;

manifestă interes și entuziasm pentru expresiile verbale;

îi este ușor de distras atenția de zgomote, dar la fel de ușor și de tăcere.

Pentru elevii care au acest stil de învățare, profesorul reformulează întrebările și ideil principale, pe parcursul lecției și se asigură să fie auzit de toți elevii pentru a-l asculta și a-l înțelege mai bine, folosește casete, CD-uri audio în procesul de predare.

Stilul de învățare tactil-kinestezic se recomandă prin puncte tari:

își amintesc ceea ce fac și experiențele personale la care au participat cu mâinile și corpul întreg;

le place folosirea instrumentelor sau preferă lecțiile în care sunt implicați activ la activități practice;

își pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat și le-au aplicat în practică;

au o bună coordonare motrică.

Caracteristicile acestui stil de învățare;

își amintesc foarte bine ceea ce fac;

își amintesc foarte bine dacă se implică fizic și parcicipativ la sarcinile de învățare;

se bucură daca acționează și creează;

îi place să folosească computerul;

preferă să se implice în activități manuale;

arată interes pentru activitățile fizice;

manifestă tendința de a mânca în timp ce studiază.

Pentru elevii care au acest stil de învățare, profesorul va permite elevilor să ia scurte pauze și să facă mișcare, furnizează o mulțime de activități tactilo-kinestezice în clasă, încorporează resursele multimedia în programul școlar.

Este foarte important ca profesorii să identifice și să dezvolte stilurile de învățare la elevii săi. Acesta va putea să stabilească strategii optime pentru învățare. Va știi să formeze grupele și va avea succes învățarea prin cooperare, lucrul în grupe. Se va dezvolta relația interpersonală dintre profesor-elev și comunicarea profesorilor cu elevii și părinții. Se va îmbunătății managementul timpului. Se obțin rezultate mai bune și există satisfacție profesională.

Tehnici de tratare diferențiată pe grupe de nivel

Învățarea diferențiată sau individualizată este un mod de abordare educațională care vizează contribuția fiecărui copil adusă la situația predării și a învățării. Predarea individualizată are loc atunci când învățătorul și copilul se influențează reciproc, între ei stabilindu-se o relație de comunicare bazată pe încredere și sinceritate.

Pentru a se realiza cea mai bună grupare a elevilor ar trebui să se țină seama nu numai de volumul de cunoștințe pe care le posedă elevii la o anumită disciplină, ci să ia în considerare și alte elemente care caracterizează elevii, cum ar fi:

stadiul de dezvoltare intelectuală atins;

fondul de vocabular asimilat;

ușurința de exprimare;

viteza de lucru;

dificultatea comunicării cu alții;

unele probleme psihologice;

trăsături de caracter.

Învățătorul poate aborda învățarea individuală la nivel de grup și mico-grup, până la nivelul fiecărui elev.

Învățătorul are la îndemână o multitudine de strategii corespunzătoare stilului de învățare și nevoilor fiecărui copil.

Câteva dintre ele ar fi:

cerințe comune pentru toți elevii;

cerințe diferențiate:

sarcini identice, timp diferit;

sarcini diferite în același timp;

sarcini diferite, timp diferit;

sarcini diferite după posibilitățile elevului;

fișe identice cu sarcini progresive.

activități individuale cu teme diferite.

Activitatea diferențiată pe grupe reprezintă o formă de organizare eficientă în procesul de învățare, intensifică performanțele tuturor elevilor. Referitor la atmosfera discuțiilor în grup se observă o relaxare a elevilor, activizarea elevilor mediocrii și slabi, mai mult curaj din partea lor pentru că erorile lor nu duc la scăderea calificativului.

Este dăunător să se lucreze numai cu grupe eterogene, căci sunt suprasolicitați elevii buni, în același timp utilizând numai grupe de nivel sunt dezavantajați elevii slabi atât prin faptul că se descurcă mai greu singuri, cât și prin faptul că vor fi etichetați „slabi” și greu vor scăpa de acest calificativ. Din acest motiv se vor folosi alternativ grupe eterogene, elevii își organizează mai bine munca, elevii slabi progresează sub influența celor buni, iar cei buni devin mai receptivi în acțiunea de întrajutorare. De obicei, se antrenează în prezentarea rezultatelor unor sarcini de lucru, prin rotație fiecare membru și condiția ca fiecare membru să aibă de realizat câte o sarcină diferită ca grad de dificultate, după nivelul achizițiilor intelectuale. Dând spre rezolvare aceleași sarcini, putem oferi îndrumări unitare referitor la soluționarea sarcinilor, reușim să amortizăm timpul de lucru, evaluarea se realizează rapid: un grup prezintă, restl completează, dar este posibil și ca diferite grupuri să prezinte diferite părți ale sarcinii.

În unele lecții se crează posibilitatea prin care fiecare grupă să poată alege probleme parțiale din cadrul unei probleme generale. Aceasta în cazul grupelor omogene, pentru a da posibilitatea grupei alcătuită din elevi cu nivel scăzut să-și aleagă o sarcină la nivelul posibilităților lor. Realizarea lucrării e rezultatlul muncii colective, datoritp faptului că părțile elaborate pe grupe au fost controlate și completate de toți elevii. Acest fapt devine un factor care omogenizează majoritatea grupelor, inar munca fiecărei grupe devine o parte de neînlocuit în rezolvarea sarcinilor date. Este un stimulent important care amplifică interesul și răspunderea întregii grupe. Astfel, se formează legături solitare în interiorul grupei, iar discuțiile comune în urma prezentării lor sudează clasa.

Tratarea diferențiată a elevilor are o mare importanță, deoarece este o condiție a progresului școlar. Randamentul maxim poate fi atins de un elev numai în cazul în care problemele (sarcinile de lucru) se află la limita superioară a capacităților sale de rezolvare. Rezolvarea sarcinii înseamnă punerea în acțiune a potențialului de care este capabil.