Efectele Formative ALE Educatiei Ecologice In Invatamantul Primar

EFECTELE FORMATIVE ALE EDUCAȚIEI ECOLOGICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

„A înțelege natura înseamnă a înțelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii atât de amenințată azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii.” afirma Eugen Pora.

Introducere

Lucrarea de față este structurată în trei capitole. În primele două capitole sunt abordate aspecte teoretice legate de ecologie și de educația ecologică. În al treilea capitol, de cercetare, sunt prezentate

,,Educația reprezintă o componentă esențială a existenței socioumane, și totodată o activitate de esență psiho-socială, care vizează formarea, dezvoltarea permanentă a personalității umane, și prin aceasta, dezvoltarea și perfecționarea societății umane’’. ( Stan Panțuru, pag.7)

Educația, pe lângă faptul că este un drept al omului, ca și dreptul la un mediu sănătos, este o premisă pentru promovarea dezvoltării durabile și un instrument esențial pentru o bună administrare, pentru adoptarea unor decizii în cunoștință de cauză și promovarea democrației. Educația pentru dezvoltare durabilă este un proces de învățare activă care dezvoltă și îmbunătățește capacitatea cetățenilor, a grupurilor, a comunităților, organizațiilor și a țărilor de a acționa în favoarea dezvoltării durabile. Ea permite oamenilor să treacă de la o conștientizare a priorităților de dezvoltare națională și internațională și de dezvoltare umană durabilă către o implicare personală activă și informată, prin înțelegerea cauzelor și efectelor problemelor globale de dezvoltare și de mediu.

Punctul de plecare pentru pentru găsirea unor noi obiective îl reprezintă subiectul că viața umană semnifică numai un element dintr-un ecosistem larg și extre de integrat. Omenirea se află în momentul de față în centrul unui dublu pericol și anume: ființele umane posedă acum potențialul de a distruge sistemul ecologic, baza fizică a supraviețuirii și cel de-al doilea pericol: sistemele sociale alternează calitatea vieții emoționale, baza subiectivă a supraviețuirii. Acestor problem le caută răspuns educația permanentă, fiind cea care asigură întreținerea și dezvoltarea continuă a potențialului cognitiv și afectiv al personalității, al capacităților și al deprinderilor de autoeducație și autocontrol.

În societatea modernă, știința ecologiei are o poziție aparte față de celelelte domenii ale biologiei, poziție deteminată pe motivul că ea se situează la granite dintre științele biologice și cele sociale. Educația trebuie să anticipeze nivelul de dezvoltare și extindere a societății.

Noile educații, ,,o realitate în devenire’’, sunt considerate ca fiind în prezent următoarele: educația relativă la mediu sau educația ecologică, educație care accede spre punerea unor baze pentru cultivarea unui mediu sănătos și curat, spre formarea capacităților de rezolvare a pericolelor izbucnite începând cu aplicarea tehnologiilor industriale și postindustriale care au declanșat probleme grave ecologice, efecte negative în ceea ce privește natura și existent umană.

Ecologia este o noțiune des întâlnită în publicațiile de specialitate și nu numai, dar cu o valență foarte mare. Problemele care preocupă omenirea (explozia demografică, poluarea, alimentația protecția mediului în general) reprezintă doar un fragment din preocupările societății contemporane.

Educația pentru dezvoltare durabilă include, dar nu se rezumă doar la educația ecologică și este promovată la toate nivelele și în toate sferele de învățământ.

Scopul promovării educației pentru dezvoltare durabilă constă în dotarea oamenilor cu cunoștințe și competențe privind dezvoltarea durabilă, promovarea dezvoltării economiei verzi, protecției mediului, făcându-i competenți, sporind oportunitățile acestora de angajare în cîmpul muncii, de acțiuni pentru o viață productivă și sănătoasă, în armonie cu natura și cu preocupările pentru valorile sociale și economice al generațiilor prezente și viitoare. Așadar, educația este strâns legată de dezvoltarea durabilă, ea este atât o parte componentă al acesteia, cât și instrumentul de promovare al acesteia.

Problematica protecției mediului ambiant a preluat o importanță primordială printre problemele globale ale omenirii și formează obiectul unor numeroase și pretigioase congrese, conferințe etc. Protecția și îngrijirea mediului reprezintă o problemă globală și este normal ca aceasta să intereseze, să preocupe și să provoace la acțiune pe toți cetățenii Terrei, inclusiv prin educarea elevilor în unele școli, având ca opțional ,, Educație ecologică și protecție a mediului’’.

Educația ecologică este procesul prin care sunt recunoscute valorile și sunt clarificate concepte pentru a se putea dezvolta abilități și atitudini necesare înțelegerii și aprecierii relațiilor dintre om, cultura din care face parte și mediul biofizic. Educația ecologică include și exersarea luării de decizii și formularea unui cod propriu de conduită privind calitatea mediului.

Cap.1. Educația ecologică – un principiu al societății contemporane

1.1. Introducere în problematica ecologiei și a educației ecologice

Ecologia este o știință veche pentru om și cu toate acestea, ea a luat naștere abia în a doua jumătate a secolului trecut. Termenul de ecologie derivă din limba greacă, fiind astfel compus din două cuvinte: ,,oikos’’ (casă, loc de trai, adăpost) și ,,logos’’(știință, vorbire).

Etimologic, ecologia reprezintă „știința habitatului’’, respectiv o ramură a biologiei care studiază interacțiunile dintre ființele vii și mediul lor. Dacă numele îi provine de la omul de știință german Haeckel, fondatorul de inițiere al ecologiei este considerat Charles Darwin. El a propus dependența și starea de echilibru dintre diferite specii de plante și animale. Astfel, ecologia este azi definită ca știința interrelațiilor organismelor vii cu mediul lor.

Definiția dată de Heckel ecologiei, a fost urmată și de alte definiții care au conturat diferite aspecte ale cercetărilor ecologice. De exemplu, A. J .Nikolski în lucrarea ’’Ecologie și protecția mediului’’ de Petre Neacșu, numește ecologia ca fiind ,,studiul interacțiunii organism- mediu și a modului de viață al organismelor’’. ( Lector.dr. Petre Neacșu, 1984, pag.9).

Pentru A.Mac Fadyen ( 1957) în aceeași lucrare, ,,Ecologia, studiază relațiile dintre viețuitoare, plante sau animale și mediul lor, pentru a descoperi principiile după care se desfășoară aceste relații.’’

R. Margaleff (1964), în aceiași lucrare, ,,Ecologie și protecția mediului’’( lector.dr. Petre Neacșu, 1984, pag.10), definește ecologia ca: ,,Biologia ecosistemelor’’, în sensul studiului complex al organismelor în interacțiune cu mediul de viață.

E. Odum (1966- 1971) arată că ,,Ecologia studiază nivelurile de organizare superioare celui individual și anume – populații, biocenoze, ecosisteme și biosfera’’. În această definiție, ecosistemul ( sistem mixt, format din viu și neviu) este inclus în sistemele biologice, ceea ce este greșit.

În accepțiunea lui B. Stugren (1957), ecologia este ,,știința interacțiunilor în sistemele supraindividuale’’. Dar așa cum arată N. Botnariuc (1982), ecologia nu studiază orice sistem sau treaptă individuală, ci ,,sistemele supraindividuale de organizare ale materiei vii (populații, biocenoze, biosferă) intregrate în mediul lor abiotic ’’. Această ultimă definiție la care adăugăm și studiul ,,complexului de biocenoze’’, o dovedim cea mai reprezentativă preocupărilor ecologice.

Din toate definițiile moderne aduse la adresa ecologiei se regăsește faptul că ecologia, este o știință a naturii vii având ca domeniu de interes complexul sistematic abordabil pentru viețuitoare care garantează respectarea condițiilor și dezvoltarea necesară vieții pentru mediul analizat și documentat. Tocmai datorită faptului că preocuparea pentru mediu sănătos este atât de importantă, educația are un rol important în formarea atitudinilor oamenilor față de protejarea mediului.

O altă definiție a ecologiei ar putea fi reprezentată de: știința care studiază interacțiunile care apar între organismele vii și mediul său de viață, precum și structura, productivitatea și funcția sistemelor biologice (biocenoză, populație), dar și a sistemelor mixte ( ecosistemele).

Odată cu dezvoltarea silviculturii, agonomiei, arhitecturii, hidrotehniei, igienei , se adaugă noi specialiști care rezolvă problemele practice ale ecologiei. Ecologia umană se dezvoltă după principiile eticii, moralei, împpărtășind idei comune cu sociologia, psihologia, religia, filosofia, arta.

Subdiviziunile ecologiei sunt (Grad Ligia, 2005) :

Ecologie a plantelor, animalelor, a algelor, a microorganismelor, a păsărilor;

Ecologie a habitatului, de exemplu: a mediului aerian, maritim și acvatic și terestru (ape marine , dulci etc)

Ecologie umană: studiul societății umane;

Ecologie a resurselor umane, a transporturilor ( ecologie economică);

Ecologie sistemică: viața privită după modelul cibernetic, pe niveluri diverese de integrare biologică.

Ecologia este un termen des întâlnit nu numai în publicațiile de specialitate, dar și în cele de largă circulație. Termenul de ’’ecologie’’ (grecescul oikos = casă, gospodărie, loc de viață și logos = știință, vorbire), creat de Ernest Haekel, un biolog german, în anul 1866, utilizând cuvintele grecești definește : ,,știința condițiilor luptei pentru existență”, în special relațiile animalelor cu mediul, urmărind și modul de comportament al acestora.

Ecologia este în mare parte o știință descriptivă și experimentală. În cadrul ecologiei se folosesc foarte multe metode, unele fiind împrumutate și din alte materii: metode fiziologice pentru a determina viața organismelor, metode matematice pentru modelarea evoluției populației și metode geologice folosite la analiza solurilor, apei. De asemenea, termenul de ecologie poate fi interpretat ca fiind o știință a gospodăririi Pământului, reunind toate ramurile și subramurile domeniului științelor naturii.

Problemele importante și majore care preocupă omenirea, de exemplu: alimentație, explozia demografică, poluarea, protecția mediului sunt numai o parte din preocupările și îngrijorările societății contemporane, la care ecologia trebuie să-și pună amprenta. Dimensiunile umane și sociale ale societății necesită abordarea la unele concepte proprii domeniului ecologic, de exemplu: ecosisteme, biodiversitate, habitate naturale, poluare.

În toată lumea, educația mediului este foarte importantă datorită importanței și necesității acseteia. Pe măsură ce mijloacele de comunicare, consumul și tehnica s-au dezvoltat în lumea întreagă, omul a devenit mai mobil, mai civilizat și mai urbanizat. Ecologia are și părți care se preocupă cu mediul înconjurător.

Viața mondenă diminuează aproape toate abilitățile de a păstra și a utiliza resursele naturale ale Terrei, societatea pierzând controlul asupra a tot ceea ce înseamnă element al naturii pentru supraviețuirea noastră, ca specie.

O altă definiție a ecologiei este dată de Vădineanu A.( 1998) care afirmă că : ,,Ecologia este știința a cărei bază s-a conturat și dezvoltat progresiv, începând cu a doua jumătate a secolului XIX, prin acumulări teoretice și metodologice proprii, acumulări care au constituit de fapt suportul cadru pentru integrarea, adaptarea și dezvoltarea unor concepte, cunoștințe și metode elaborate și aplicate inițial într-o gamă foarte largă de discipline aparținând științelor naturii, matematice, sociale și economice. La începutul anilor `80, ecologia depășise statutul de simplă disciplină de „graniță”, revendicată în grade diferite de către specialiștii dintr-un domeniu sau altul al științelor naturii.”

Ecologia desemnează o parte a biologiei care tratează corespondența ființelor vii între ele și cu mediul în care trăiesc și se reproduc.

În secolul al XIX-lea, ecologia a aparut ca o ramura a biologiei. Cu timpul însă, datorită importanței sale, s-a extins și asupra mai multor domenii. Putem menționa în prezent de ecologie economică, medicală, estetică, politică.

Unele persoane asociază termenul de ecologie ca fiind o filosofie sau chiar sistem religios, pentru că prezintă o centralizare despre univers și valori morale specifice și cerințe bine definite: viața este un factor clar, dispariția speciilor este un dezastru pentru omenire, iar oamenii ar trebui să trăiască în armonie cu alte specii, iar natura trebuie protejată de pericolele societății. Aceasta este concepția oamenilor care au spiritul religios foarte dezvoltat. De asemenea, ecologia poate fi asemănată cu o știință a spațiului de supraviețuire, a habitatului deoarece omul este considerat a fi una dintre principalele preocupări ale ecologiei.

Ecologia poate fi considerată ca fiind o știință multidisciplinară în dezvoltare, care studiază relațiile dintre organisme și mediul lor de viață. Ecologia mai este considerată a fi o știință de sinteză care studiază ecosistemele, a căror întreg formează biosfera, precum și relațiile care există în cadrul acesteia. Ecologia folosește numeroase principii și legi înființate de alte științe biologice și nebiologice. Aceste principii și legi au invadat în toate disciplinele biologice prin introducerea unei teorii noi în studiul naturii.

Ecologia, ca știință s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp, fapt ce duce la stârnirea interesului oamenilor din domeniul științelor naturii cât și al științelor sociale. Impactul contemporan dintre lume și mediul înconjurător a determinat noi aspecte față de personlitatea umană.

În ceea ce privește obiectul de studiu al ecologiei, Gheorghe Iancu afirmă : ,,Ecologia este una singură și ea are un domeniu de studiu bine stabilit, ea este știința ecosistemelor bine delimitate administrativ și după criteriul uniformității biotopului. ’’

Obiectivul prioritar al ecologiei este studiul ciclurilor de viață și al echilibrului lor pentru că fiecare organism viu este în strânsă legătură cu fiecare alt element din mediul în care acesta traiește.

Ecosistemul, definit ca obiect de studiu al ecologiei este sistemul de bază dintre comunitatea vie (biocenoza) care locuiește un anumit teritoriu, fiind delimitate din punct de vedere al omogenității topografice, climaterice, biochimice și pe criterii administrative (biotop).

Ecosistemul, prin urmare este alcătuit dintr-un biotop și biocenoza care îl locuiește. Biotopul este partea abiotică a ecosistemului. Factorii componentei abiotice a mediului înconjurător sunt: factori climatici, chimici, geografici, mecanici. Acești factori sunt cei care lucrează asupra organismelor ( biocenozei) după un anumit interval de timp, iar aceasta reacționează în funcție de modul în care este influențată.

Biocenoza este reprezentată de totalitatea viețuitoarelor care ocupă un teritoriu anume în anumite condiții de mediu. Biocenoza prezintă toate însușirile generale, structurale și funcționale ale sistemelor vii pentru că este un sistem biologic.

Gabriel Moser, în lucrarea sa ,,Intoducere în psihologia mediului’’ abordează tema ecologiei, pe principiul că ,,omul este considerat ca fiind una dintre preocupările acesteia și că principala țintă a ecologiei este studiul ciclurilor de viață și al echilibrului lor.’’

Ecologia mai corespunde unei abordări sistemice bazate pe studiul modului în care se îmbină diverse ecosisteme, de la cel mai mic la cel mai mare. Psihologia mediului și ecologia sunt discipline complementare în măsura în care constuiesc o formă de cunoaștere indispensabilă pentru a înțelege și a adapta spațiile și cadrele de viață la nevoile ființelor vii. (Moser, 2009, pag.22)

Psihologia mediului se diferențiază de ecologie în condiția în care ecologia este centrată de un sistem, în timp ce psihologia mediului pune baza pe relația individului cu acel sistem. Punctul de analiză a psihologiei mediului este relația individ-mediu.

Psihologia mediului ,,studiază individul în contextul lui fizic și social pentru a degaja logica interrelațiilor între individ și mediul său punând în evidență percepțiile, atitudinile, evaluările și reprezentările referitoare la mediu, pe de o parte, și comportamentele care le sunt asociate, pe de altă parte.’’ ( Moser, 1991)

Fischer, Bell și Baum (1984) definesc psihologia mediului ca fiind: ,,studiul interrelațiilor între comportamentul individului și mediul constuit sau natural’’, iar Stokols și Altman (1987) ca fiind ,,studiul relației dintre starea de bine a individului și mediul fizic, care are întotdeauna și o dimensiune socială’’. (Mosier apud Fischer, Bell, Baum, Stokols, Altman, 2009, pag. 23)

În Nevada ( SUA), în anul 1970, la conferința ,,Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii’’ (IUCN), cercetătorii și specialiștii au definit conceptul de educație ecologică ca fiind: ,,….procesul prin care sunt recunoscute valori și clarificate conceptual pentru a se putea dezvolta abilități și atitudini necesare înțelegerii și aprecierii relațiilor dintre om, cultura din care face parte și mediul biofizic.

Educația ecologică include de asemenea, exersarea luării unei decizii și formularea unui cod propriu de conduită privind calitatea mediului.’’(apud „Development of the Environmental Education Institutional Structure in the Cross-border Region”, finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria).

În centrul termenului de educație ecologică se află două noțiuni elementare: mediul natural, calitatea și degradarea mediului. Acestea sunt în interdependență, fiind noțiuni fundamentale care stau la baza ecologiei ca știință.

Conform dicționarului Larousse, mediul înconjurător este un ,,ansamblu definit la un moment dat, de agenți fizici, chimici, biologici și de factori sociali susceptibili de a avea un efect direct sau indirect, imediat sau în timp, asupra organismelor vii și a activităților umane’’. Prin definiție, mediul înconjurător al unui sistem este tot ceea ce îl înconjoară. Așadar, mediul natural sau mediul înconjurător este format din toate ecosistemele și toate antroposistemele, în concluzie, de planeta noastră în tot întregul ei.

Calitatea și degradarea mediului sunt însușiri favorabile și mai puțin favorabile ale mediului înconjurător. Calitatea mediului investighează aspectele esențiale ale acestuia, în raportul calității condițiilor naturale, iar degradarea mediului este o însușire care afectează echilibrul ecologic și al calității vieții, din cauza poluării.

Termenul de poluare provine de la verbul latin ,,polluo- polluere’’, semnificând ,,a murdări’’, ,,a degrada’’, ,,a păta’’. Astfel, mediul înconjurător cuprinde: resursele naturale abiotice și biotice ( aerul, apa, solul, fauna și flora precum și interacțiunile dintre acești factori), bunurile care compun moștenirea culturală și aspectele naturale caracteristice peisajului.

Poluarea reprezintă procesul de alterare a mediilor de viață, biotice și abiotice și a bunurilor create de om, cauzat de activitățile umane, cât și din cauza unor fenomene naturale.

Protecția mediului înconjurător constă în totalitatea mijloacelor și măsurilor ce trebuiesc luate pentru păstrarea echilibrului ecologic, întreținerea și ameliorarea factorilor naturali, prevenirea și combaterea poluării, cât și dobândirea detvoltării valorilor naturale.

,,Poluarea este un proces de alterare a mediului de viață (biotice și abiotice) și a lucrurilor create de om, proces cauzat mai ales de deșeurile provenite din activitățile umane, de origine menajeră, agricolă, industrial, etc., cât și datorită unor fenomene naturale ( erupții vulcanice, furtuni de nisip, inundații etc.) ’’- ( Roxana Enoiu, 2008, pag.35).

Educația ecologică este un proces aflat la confluența dintre științele realiste (biologie, geografie, fizică, chimie, etc.) și cele umaniste (psiholgie, istorie, sociologie), în care știința se întrepătrunde cu arta, iar elementele teroretice sunt inutile dacă nu sunt în concordanță cu activitățile practice. Ea se află la confluența dintre om și mediu înconjurător, fapt ce duce la dezvoltarea gradului de gândire, de conștientizare și a responsabilității populației față de mediul înconjurător și problemele acestuia.

De asemenea, educația ecologică se ocupă de studiul influenței activităților umane asupra mediului înconjurător. Așadar, face cercetări spre mediul natural, antropic, către viețuitoare, om și i-a parte la cunoașterea circuitului energiei, dar și a materiei. Ecologia trebuie să ajute omenirea să înțeleagă care este rolul acestora și ce influență au ei asupra calității factorilor înconjurători. Educația de mediu reprezintă procesul care servește la identificarea valorilor mediului înconjurător și la stabilirea conceptelor privind mediul înconjurător.

Încă din secolul trecut, prin termenul ,,mediu’’ se înțelegea starea care înconjura obiectele și fenomenele influențându-le evoluția, existența și dezvoltarea lor.

În lucrarea lui Ovidiu Popovici ’’ Dreptul mediului înconjurător’’, mediul, în sens larg este denumit ca fiind ,,ansamblul tuturor influențelor și condițiilor externe care afectează viața și dezvoltarea unui oraganism’’. Tot aici, Michel Prieur, numește noțiunea de mediu, o noțiune ,,cameleon’’ pentru că dezvăluie și cunoaște foarte multe valențe și este utilizată mai mult sau mai puțin diferit în diversele medii ale societății umane. Așadar, noțiunea de ,,mediu înconjurător’’ este una dintre noțiunile esențiale care stă la baza ecologiei, ca știință, fiind capabilă să pună în valoare sau să ocrotească elementele sale componente.

Palmade (1982) consideră că ,,raportul omului cu mediu înconjurător se structurează prin experiența persoanală a mai multor tipuri de spații: habitatul copilăriei, locuirea mitică,spațiul îndepărtat și spațiul cotidian. Trei termeni dau măsura relației individului cu mediul său proxim : apropierea, atașamentul și înrădăcinarea.’’( Gabriel Moser, 2009, pag.86)

Mediul înconjurător este un ansamblu de elemente și fenomene naturale și antropice de pe suprafața Pământului, care oferă viețuitoarelor și oamenilor resursele necesare pentru dezvoltarea vieții și pentru desfășurarea activității umane.

O altă definiție o găsim în Legea Protecției mediului, în care mediul înconjurător este ,,ansamblul de condiții și elemente ale Terrei: apa, aerul, solul și subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elemente precizate anterior, inclusiv valorile materiale și spirituale.’’ (Simona Vasilciu, Manual de ecologie, pag. 5)

,,Educația ecologică este o poartă de a aduce viitorii specialiști în situația de a învăța , de a comunica cu ceilalți, de a fi împliniți de ei înșiși, dar și de ceilalți, mai exact, de a fi om, prin intermediul practicării turismului ecologic, al acțiunilor de cunoaștere și conservare a ecosistemelor naturale și printr-o atitudine sănătoasă față de natură și de viață. ’’(Roxana Enoiu, 2008, pag.17)

Educația ecologică se bazează pe informații referitoare la sistemele sociale și ecologice, având și un domeniu afectiv pentru a sensibiliza omenirea, de exemplu: sistemul de valori, domeniul responsabilității și domeniul atitudinilor necesare construirii unei societăți durabile. Astfel, scopul unei educații ecologice este acela de a crea atitudini și aptitudini pozitive necesare pentru a putea înțelege interrelațiille dintre oameni, cultură, față de mediul înconjurător.

Educația de mediu poate să ajute oamenii, cât și elevii să dobândească cunoștințe, deprinderi, motivații, valori și responsabilitatea de care au nevoie pentru a administra eficient resursele pământului și de a-și asuma răspunderea pentru o bună menținere a calității mediului înconjurător.

Această educație trebuie să prevină nivelul de dezvoltare a societății, să conștientizeze oamenii că trebuie să mențină o continuitate a cunoașterii printr-o activitate care nu propune modificarea mediului înconjurător și stă la baza urmării unui raport cognitiv, care permite să investigheze decizii asupra mediului.

1.2. Rolul și locul educației ecologice în curriculum național

În politica actuală a educației se acordă o mare importanță educației ecologice și de protecție a mediului înconjurător, având în vedere că acesta începe o dată cu învățământul preșcolar și se continuă cu învățământul primar, gimnazial și liceal, în școlile de arte și meserii și în învățământul postliceal, în cadrul instituționalizat, adică în școală, acesta realizându-se curricular și extracurricular și extrașcolar prin cercurile de ecologie și protecția mediului ce au loc în cluburile și palatele copiilor.

În ghidul metodologic de ,, Educație ecologică și protecție a mediului” , pentru cadrele didactice de la învățământul primar este prezentat domeniul educației ecologice la clasele primare astfel: educație ecologică este atinsă pe tot parcursul claselor I-IV, prin ariile curriculare ,,Om și societate’’, ,, Consiliere și orientare’’, iar în clasele III-IV prin aria

,, Științe ale naturii’’. În acest ciclu, elevii dau dovadă de sensibilizare și conștientizare în legătură cu minunățiile și frumusețile naturii, dezvoltându-le și mai mult interesul pentru a cerceta tainele și comorile naturii.

Prin conținuturile diverse, cu grad înalt de aplicabilitate și utilitate, care răspund intereselor de cunoaștere ale preșcolarilor și elevilor, prin modalitățile de abordare ale acestora, prin utilizarea unor strategii didactice interactive, prin promovarea unor valori care țin de școala comunitară cerută de societate, disciplina opțională ,,Educație ecologică și de protecție a mediului” reprezintă un element valoros al curriculum-ului la decizia școlii, un punct de întâlnire cu direcții promovate de alte sisteme educative europene.

A promova în spațiul școlar o disciplină opțională care să pună în practică obiectivele educației ecologice și de protecție a mediului este un pas, un pas important în societatea contemporană , prezentat ca atare în Protocolul încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor în 2005. Acest demers s-a concretizat în transpunerea unei discipline opționale „Educație ecologică și de protecție a mediului”, adresându-se tuturor stadiilor de vârstă, de la preșcolar la gimnazial, cuprinzând atât programe școlare, cât și materiale auxiliare ( ghiduri pentru cadrele didactice și caiete pentru elevi).

În cadrul societății cunoașterii, școala de mâine se construiește din transformări progresive ce construiește continuitatea în schimbare. Ea are obligația democratizării prin adaptarea curriculumului la specificul local și asigură caracterul integrat și transdisciplinar al conținuturilor în educație.

Introducerea „noilor educații” în curriculum-ul școlar este o necesitate în prezent cu atât mai mult cu cât observăm în jurul nostru provocări în evoluția socială (deteriorarea mediului înconjurător, exploziile demografice etc.), acestea influențând în foarte mare măsură formarea comportamentelor de bază ale copilului, viitorul cetățean.

În zilele noastre, o problemă cu un impact atât de mare și de actualitate este formarea și educarea elevilor în vederea unor responsabilități ce vizează protecția mediului înconjurător. Înaintarea schimbărilor pe toate planurile societății contemporane, impactul dintre tehnologie și mediul natural, reflectă o nouă mentalitate privind problematica mediului, fapt ce duce la conștientizarea unei educații ecologice încă de la vârsta copilăriei.

Pentru ca elevul să distingă fenomenele din natură și din societate și să știe cum să acționeze asupra lor, este necesar să le cunoască. Școala stimulează dezvoltarea intereselor de cunoaștere și sprijină continua îmbogățire a cunoștințelor, dar se ocupă și de formarea și dezvoltarea unor deprinderi sociale. O temă foarte delicată a școlii se referă la formarea unei viziuni corecte asupra mediului înconjurător și asupra protejării lui, la mărirea orizontului de interes al elevilor și la formarea unei conduite relevante.

Conceptul de noi educații se raportează la conținuturile generale, recunoscând caracterul deschis al acestora, în condițiile societății contemporane, la provocările societății moderne și a schimbărilor de ordin economic, politic, cultural , religios, demografic etc.

Noile educații insistă asupra motivării schimbărilor individuale, a motivației atât personale cât și sociale, mereu înțeleasă de elev. Constrângerea este lipsită de efect, fiind înlocuită cu autodeterminarea. O educație de felul acesta nu poate fi realizată decât respectând evoluția psihologică a copilului, individualitatea și respectarea particularităților de vârstă necesare pentru a urmări rolurile individuale și sociale ale educației.

Scopul educației de mediu este acela de a promova formarea aptitudinilor și atitudinilor folositoare pentru a înțelege inter-relațiile dintre oameni, cultură și mediul înconjurător, pentru dezvoltarea activității conștiente și responsabile care are drept scop îmbunătățirea calității mediului. (Roxana Enoiu apud IUCN, 1979)

Ecologia privind educația mediului înconjurător, după Roxana Enoiu este : (2008, pag.14)

O adevărată situație de experiență;

Date furnizate pentru reflecție;

Producerea de idei și anticipații a soluțiilor posibile;

Testarea ideilor în practică;

Educația nu este numai o problemă a moralității vieții, educația este chiar viața;

Este esențial să menținem continuitatea cunoașterii printr-o activitate care nu propune modificarea mediului.

Întodeauna, în contextul educație, utilizăm cuvântul ,,profesor’’. Profesorul este cel care îndrumă, educă și manageriază elevii, învățându-i pe aceștia să studieze sau să-și dezvolte abilitățile practice. Învățarea este un proces de bază dependent de experiență care duce spre schimbări pe termen lung a potențialului comportamental. Complexitatea termenului învățării poate fi înțeles prin următoarele evenimente care constituie obiectul învățării, de exemplu: elevii învață să citească, să scrie, să vorbească, să asculte, să înțeleagă comunicarea interpersonală, comunicarea nonverbală, bunele maniere, subtilitățile etc. Toate trăsăturile și abilitățile prezentate mai înainte pot fi însușite într-un cadru formal, informal și nonformal.

Învățarea formală este oferită în general de instiuțiile specializate de învățământ, instituții de formare, având obiective adecvate învățării, timp limitat și materiale de învățare specifice cadrului formal, această învățare fiind condusă de persoane competente în acest domeniu care să formeze perspective și oportunități celui care învață.

Din punct de vedere ecologic, educația formală poate fi înțelasă ca fiind o structură ierarhizată, gradată cronologic într-un sistem educațional, luând naștere de la școala primară până la universitate, cuprinzând toate stadiile academice și multitudinea de programe specializate pentru formarea profesională a viitorilor specialiști.

Educația informală este percepută ca fiind un proces care derulează pe durata întregii vieți, în care fiecare persoană capătă valențe formative, atitudini, valori, aptitudini și cunoștințe din experiențele zilnice, dar și influențe educative din mediul său (bibliotecă, mass-media, familie, vecini etc).

,,Învățare formală, ca și atitudinea formată în spirit ecologic și de protecție a mediului este prezentă în fiecare zi a vieții, fără obiective și certificări, dar cu o diversitate de actori, fiecare cu rolul său bine definit – părinți, grupul de prieteni, locul de muncă, media, cultura comercială a tinerilor, nihiliștii și subcultura, iedologia și agenții sectorului public etc.’’(Roxana Enoiu, 2008, pag 17)

Diferențele dintre învățarea formală și informală sunt (Bloom B.1971): Informal :

Experiență neanticipată și neașteptată care are ca rezultat învățarea ca o consecință accidentală,care poate fi sau nu recunoscută conștient;

Un angajament nou cu participare în echipă sau alte sarcini provocatoare care sunt folosite pentru învățare și dezvoltarea proprie;

Inițiativă proprie și experiențe autoplanificate, inclusiv folosirea metodei mediei (calculator, televizor, radio), folosite fără tutore, antrenor sau mentor, participarea la excursii și consultații;

Planificarea unui cadru de învățare, care este adesea asociat cu planurile de carieră, planurile de pregătire și dezvoltare sau evaluarea performanței;

Combinarea experiențelor nedorite cu oportunitățile create, care pot fi facilitate, pentru a învăța din acele experiențe;

Programe destinate de mentor și/sau antrenor, pentru pregătire în domeniu;

Cursuri pe termen scurt, predate la clasă sau prin pachete pentru studiu – individual, cu sau fără ajutorul tehnologiei.

În viziunea Roxanei Enoiu (2008, pag 19), ,,paradigma standard’’, exploatată la domeniul ecologiei și protecției mediului înconjurător, are următoarele caracteristici:

Învățarea cea mai bună rezidă în minte și nu în trupul individului;

Învățarea cea mai bună este în afirmații (adevărat, fals, mai mult sau mai puțin sigur);

Învățarea cea mai bună poate fi exprimată verbal sau scrisă în cărți;

Achiziționarea celei mai bune învățări schimbă mințile nu trupurile, cum învățarea poate fi aplicată prin trupuri pentru a schimba lumea exterioară.

Învățarea non-formală, specifică educației ecologice și de protecție a mediului, este definită de Humberstone B.( 2005) ca fiind: ,,învățarea este bazată pe practică, accentuând intrinsec motivația, folosirea cunoștințelor și gândirea critică (în loc de obiectivarea cunoștințelor și memorare) și țintind spre identificarea maturizării și schimbarea socială” (învățarea prin experimentare, participare, cetățean activ, integrare socială).

Educația non-formală este percepută ca orice activitate educațională organizată în afara sistemului formal prestabilit, care tinde spre învățare, ea fiind identificată ținând cont de finalitățile sale.

Humberstone B. (2005), separă educația formală de educația din afara școlii, (așa numita educație non-formală), care poate fi înțeleasă din mai multe perspective, în funcție de activitatea abordată.

Skiner B. F (1968) a analizat educația non-formală și a ajuns la concluzia că: ,,tipul ideal rezultat furnizează un cadru favorabil ecologiei în general și descoperă scopul inițiativelor educației non-formale, în special.

Abordarea conținuturilor și tehnicilor ecologice în cadrul învățării non-formale accentuează flexibilitatea și utilitatea acestora, reușind să responsabilizeze atât membrii tinerei generații, cât și specialiști în domeniul ecoturistic.

Stereng S.K. (1993), tratează protecția mediului și învățarea ecologică, prezentând un rezumat al mai multor discursuri în jurul învățării non-formale și informale, a descoperit că se află mai multe situații în care elementele informale și formale se completează reciproc.

Percepția cadrelor didactice despre educația ecologică informală este una foarte bună. Sunt mulți profesori care folosesc activități extra-curriculare, dar care nu optează pentru aplicarea experienței prin ariile altor discipline curriculare.

Educația ecologică formează la elevii din ciclul primar o cale de a învăța, de a relaționa cu ceilalți, de a socializa, de a fi mulțumiți de ei înșiși și de ceilalți, de a-i ajuta să crească fără frustrări, o cale de a învăța cum e să fi om, prin intermediul practicării excursiilor, turismului ecologic, al acțiunilor de cunoaștere și conservare a ecosistemelor naturale și mai ales printr-o atitudine sănătoasă față de natură și viață.

Educația pentru și de mediu semnifică procesul care ne oferă căi să recunoaștem valorile mediului înconjurător și să clarificăm conceptele din jurul termenului de ,,mediu înconjurător.’’

Este evident că ecologia se implică tot mai mult în societatea contemporană și că este înțeleasă ca fiind o știință a administrării raționale a mediului, devenind mereu folositoare și îmbuntătățind viața materială și spirtituală a oamenilor. Dar, pentru ca aceste lucruri să aibă efect, este necesar ca oamenii să conștientizeze și să înțeleagă esența ecologiei, cunoscându-i mai întâi funcțiile și principiile acesteia.

Educația ecologică este o educație prin și pentru valori, care poate dobândi forme concrete de realizare, la diferite nivele de școlaritate, obținând conținuturi informaționale în modalitate transdisciplinară, în context formal sau nonformal.

Educația ecologică sau educația relativă la mediu urmărește să formeze indivizilor un punct de vedere obiectiv asupra realității, să-i incite la participare, conștientizând faptul că evoluția mediului înconjurător și viața generațiilor viitoare depinde de opțiunile lor.

Educația ecologică implică studierea unor disciplini ecologice, bazate pe explicații, atitudini și comportament responsabile față de mediul natural. Protecția mediului este o prioritate a lumii contemporane. Școala are misiunea de a desfășura și organiza o permanentă și susținută mișcare de educație ecologică și protecție a mediului, elevii fiind pricipalii factori, prin îndrumarea cadrelor didactice de specialitate pot și trebuie să formeze marea echipă de ocrotitori ai naturii de pe Terra.

În acest context, rolul educației ecologice și de protecție a mediului înconjurător este evident conturat, concentrându-se pe modelarea viitorului cetățean capabil de a-și forma un punct de vedere obiectiv asupra realității și mediului înconjurător, de a-i stârni interesul pentru participare, devenind astfel conștient de viitor și de faptul că viața generațiilor de mâine depinde într-o mare măsură de opțiunile sale.

Prin acest tip de educație se promovează dezvoltarea conștiinței și a simțului responsabilității ființei umane în raport cu mediul și problemele sale, asimilarea de cunoștințe, formarea de atitudini și valori ecologice, dezvoltarea de instrumente de analiză și acțiune pentru a preveni și corecta neajunsurile provocate mediului. Astfel, oamenii trebuie să înțeleagă că ei și mediul înconjurător sunt indispensabili și inseparabili deoarece tot ceea ce face omul asupra mediului are consecințe către viața sa.

Prin educația ecologică se urmărește ca elevii să dobândească cunoștințe despre mediu și despre modalitățile de menținere a unui mediu nepoluat. Elevii trebuie să înțeleagă că trebuie să se implice în lupta pentru păstrarea unui mediu curat pentru a fi și ei sănătoși, mândrii de natură și nu numai.

Educația pentru mediu ajută omul să înțeleagă mai bine natura, să o ajute, să existe o legătură între el și natură, să respecte tot ce există în mediul natural, să aranjeze frumos ceea ce îl înconjoară. Absența educației ecologice duce consecințe puternice, de exemplu: alunecări de teren, inundații, secetă, găuri în stratul de ozon.

Educația ecologică este una dintre orientările noilor educații, foarte bine structurată, inclusă în planurile de învățământ din sistemele educative din țările europene și nu numai. Educația ecologică se definește prin asimilarea unor conținuturi, formarea și dezvoltarea unor convingeri, atitudini și comportamente relative la abordarea sistemică, interacționistă a mediului.

Finalitățile educației ecologice sunt :

dezvoltarea conștiinței ecologice, a simțului responsabilității, a solidarității dintre indivizi pentru păstrarea și ameliorarea mediului înconjurător;

pregătirea cetățeanului actual și viitor pentru a influența pozitiv deciziile politice, economice și sociale cu privire la mediu ;

dezvoltarea capacității de a lua decizii, de a identifica și a pune în practică soluții pentru prevenirea și rezolvarea problemelor concrete legate de relația individului cu mediul său de viață.

Pentru a se ajunge la atingerea finalităților educației ecologice trebuie să se țină cont de următoarele aspecte:

educația ecologică a apărut ca soluție la problemele care amenință omenirea;

este necesară înțelegerea proceselor și a fenomenelor care au un impact major asupra mediului.

educația ecologică trebuie realizată atât prin intermediul educației formale, cât și a educației informale;

este necesară atât cunoașterea mediului natural-geografic și biologic, cât și a celui social pentru a putea interveni într-un mod pozitiv;

conținuturile educației ecologice trebuie cunoscute și de către conducerea de decizie politică aflată la putere care pot promova o legislație care vizează protecția mediului;

educația ecologică trebuie să facă apel la metode și tehnici care sensibilizează publicul larg din diverse domenii care poate ajuta în încercările de salvare a mediului.

Evoluția activităților cu scop formativ denotă faptul că educația reprezintă o componentă extrem de importanta a vieții, o dimensiune a societății care asigură continuitatea culturii și civilizației prin toate conținuturile generale raportate la valori de ordin etic, științific, tehnologic, estetic și fizic.

Impactul și accelerația educației este radical la nivelul schimbărilor noi generate prin inovarea și reforma sistemului de învățământ care proiectează progresul întregii societăți. În rolul său de subsistem al societății, educația trebuie să răspundă provocărilor din ce în ce mai complexe ale prezentului și viitorului, îndeplinind o funcție înnoitoare asupra conștiinței și conduitei umane.

Educația este ansamblul acțiunilor de modelare a ființei umane, sub toate aspectele. Educația ecologică sau educația relativă de mediu urmărește să formeze oamenilor un punct de vedere cât mai serios asupra luării deciziilor în ceea ce privește protecția mediului, urmărindu-se ca elevii să achiziționeze cunoștințe despre mediu și anume, cum pot să prevină un mediu nepoluat. De asemenea, educația ecologică are ca obiectiv prioritar asupra oamenilor către realitate, conștientizarea și participarea la cât mai multe activități care duc spre o evoluție a mediului înconjurător, și anume elevii, să conștientizeze faptul că viața generațiilor viitoare este chiar în mâinile și puterile lor.

Educația ecologică beneficiază în sine, de studierea unor discipline ecologice, proiectate pe atitudini, păreri, explicații și modelează comportamenul benefic pentru mediul natural.

Educația ecologică vizează în principal sensibilizarea omului față de ecosistemul în care supraviețuiește și optimizare relației dintre om și natură, dar urmărește și pericolul industrializării absurde, având ca efect poluarea și distrugerea naturii chiar și apariția unor boli generate de degradarea mediului înconjurător.

Așadar, educația ecologică promovează respectul față de mediul natural, utilizarea coerentă a resurselor, responsabilizarea în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, extinderea resurselor.

1.3. Formarea atitudinilor ecologice – pași spre protecția mediului

,,Lumea noastră, a abundenței materiale, are un preț ascuns. Nu ne putem da seama de măsura în care lucrurile pe care le cumpărăm și pe care le folosim zi de zi au și alt fel de costuri, de exemplu: taxa de mediu, de sănătate a consumatorului și de lucru celor care, prin munca lor ne oferă confortul și ne satisfac necesitățile.’’( Daniel Goleman, pag.7)

Oamenii consumă zi de zi o mulțime de produse pe care le cumpără, le folosesc, le aruncă, le strică sau le păstrază cu grijă. Fiecare dintre aceste produse au o origine anume, un trecut și un viitor propriu. De multe ori, expunerea selectivă a unuia sau a mai multor atribute pozitive ale unui produs este făcută pentru a crea impresia că acel produs este în totalitate bun. Astfel, termenul de ecologie se rezumă la o cunoaștere a organismelor și a ecosistemelor, iar inteligența ecologică se referă la capacitatea de a învăța din experiența și din administrarea eficientă a mediului nostru. Așadar, inteligența ecologică ne permite să aplicăm ceea ce învățăm în legătură cu felul în care activitatea umană afectează ecosistemele, în așa fel încât noi, oamenii să facem mai puțin rău întregii planete.

Din nefericire, pentru fiecare cetățean care este foarte atent când cumpără un produs de pe piață, efectele nocive ale acestui produs s-ar putea să fie mai mari decât beneficiile. S-au făcut experimente în această privință și datele au reieșit că oamenilor le este aproape imposibil să iasă din sfera din sfera ecologiei, a beneficiilor totale care rezultă în urma reciclării și a folosirii a unor produse ecologice. Printre puțin oameni fac eforturi excepționale, de exemplu: încearcă să nu cumpere nimic nou, preferă să meargă cu bicicleta sau pe jos decât să folosească mașina, să caute prin tomberoane sau lăzi de gunoi. O soluție de mijloc ar putea fi mai atrăgătoare pentru un grup mai accentuat de entuziaști cum ar fi 😮 combinație între a consuma mai puțin și a face cumpărături cu o mai mare precizie și efect pentru a avea loc un impact mult mai bun asupra mediului înconjurător. Oamenilor le-ar putea fi utilă acestă frază: ,,Cumperi mai puțin, dar când cumperi, fă-o cu inteligență.’’ (Daniel Goleman, 2009, pag.30)

,,Ce înseamnă a fi ecologist?’’- o întrebare amplă ce pune mari semne de întrebare în societatea contemporană. A fi ecologist, în viziunea mea înseamnă a trăi sănătos într-un mediu curat și bogat de viață, un mediu propice desfășurării bunei funcționări, a respecta natura, a nu arunca gunoaiele în locuri care nu sunt destinate acestora, a spune ,,NU plasticului’’ pentru că acesta este toxic organismului. Ecologist, însă nu egoist, ecologist adică prietenos, deschidere spre pământ, viață, spre ceea ce este biotic și indispensabil vieții noastre.

În primul rând, este de dorit ca schimbarea mentalității în ceea ce privește mediul înconjurător să pornească mai întâi din interiorul nostru, apoi să-și pună amprenta asupra exteriorului, adică asupra întregii naturi.

Pentru a forma atitudini ecologice, trebuie să se țină cont de dictonul ,, Minte sănătoasă într-un corp sănătos’’, deoarece tot ce intră în contact cu noi, ne influențează puternic viața. Primii pași pentru a insufla copiilor aceste atitudini ,,sănătoase’’ pornesc de la activități concrete care să-i pună în fața experiențelor pentru a conștientiza și a accentua conceptul de ,,ecologie’’, realizându-se o conturare clară în mintea lor. Acest fapt este explicat pe parcursul claselor primare prin încercarea de a se face trecerea de la învățarea abstractă la cea concretă prin intermediul materialelor și mijloacelor practice având tematică ecologică. De exemplu, putem desfășura un experiment ecologic pentru care ne sunt necesare îngrășăminte naturale, pământ, apă, plante. Și astfel se va realiza un experiment prin punerea în oglindă a unor plante crescute prin îngrășăminte naturale și în același timp, a unora în pământ obișnuit. Astfel, prin metoda cadranelor se va vedea ceea ce au reținut copiii prin experiența lor proprie și diferențe între mentalitățile lor și concluzionările de rigoare.

Știm faptul că universul este în continuă schimbare, astfel și noi oamenii trebuie să învățăm să ne reglăm odată cu el, să-i pregătim pe copii pentru schimbările survenite, să-i învățăm să aibe o atitudine pozitivă, să-i educăm educăm în spiritul ecologic, să-i apropiem emoțional de tot ce ține de natură, ajungând să o simtă ca pe o prietenă a lor.

Copiii trebuie învățați să aibă grijă de toate lucrurile de care sunt înconjurați, iar în momentul în care acestea nu le mai sunt de folos, să facă o selecție a lor, plasându-le în locurile destinate depozitării lor: hârtia alături de hârtie, sticlele lângă sticle și metalele la metale. De asemenea, trebuie să încurajăm copiii să înțeleagă că tot ceea ce se întâmplă în mediul înconjurător (degradarea solului, poluarea apei, a aerului) influentează negativ habitatul. Cuvântul de bază al unui ecologist convins este cel de ,,reciclare’’. Copiii primesc zi de zi fișe de lucru, caiete, hârtie consumată în exces, pe care ei trebuie să învețe că nu trebuie întotdeauna aruncată, ci refolosită. Din hârtia refolosită se face hârtia igienică, alte caiete, maculatură, dându-ne astfel seama de ciclicitatea vieții, prin puterea transformării, precum un bumerang, astfel încât tot ceea ce se poate arunca, se poate de asemenea folosi și într-un mod benefic.

Cap. 2. Educația ecologică- ca răspuns la provocările societății contemporane

2.1. Educația ecologică și necesitatea învățării ei

Educația ecologică are ca scop să permită o înțelegere adecvată și deplină, să contribuie la soluționarea și evitarea corespunzătoare a multiplelor și gravelor probleme cu care se confruntă în prezent mediul înconjurător. Astăzi, omul trebuie să cunoască și să folosească în mod rațional factorii mediului, resursele și avantajele pe care le oferă acesta.

Atitudinea omului față de natură se formează și se afirmă în strânsă legătură cu: cunoștințele ecologice teoretice pe care acesta le posedă, convingerile, semnificația morală și estetică și activitatea practică în raport cu mediul înconjurător.

Apare, astfel, necesitatea constituirii și dezvoltării unei culturi ecologice a cetățeanului contemporan, înțeleasă ca un sistem coerent de informații adecvate, capabile să determine convingeri și atitudini constructive, responsabile față de protecția, conservarea și ameliorarea mediului ambiant în cadrul raporturilor reciproce, multiple și complexe dintre om și natură.

Este necesar ca oamenii să-și însușească o educație cu privire la protecția mediului, o educație în spirit ecologic, educație care este quitesența unei strategii pe termen lung dedicate apărării naturii. De asemenea, este tot necesară și cunoașterea elementelor constitutive ale eticii și ale gândirii ecologice, dar și integrarea acestor elemente în toate materiile și disciplinele predate în școală.

Educația ecologică trebuie să fie în același timp și o educație ghidată de valori trainice care să asigure continua dezvoltare spirituală, morală și materială a umanității. O astfel de dezvoltare materială este o parte integrantă în educația ecologică a copiilor, implementând în conștiințe responsabilitatea și devotamentul față de viață.

La toate stagiile de vârstă, procesul pedagogiei relative la educația pentru mediu va pretinde interdisciplinaritatea, ceea ce indică o cooperare între disciplinele existente, indispensabilă înțelegerii intensității problemei mediului și formulării de soluții pentru rezolvarea sa. Așadar, o educație ecologică bine definită trebuie să arate cu claritate că în natură există legi prea severe care nu pot fi transformate sau schimbate, adică omul poate să le cunoască și cunoscându-le să le folosescă în favoarea și pentru binele său.

Educația ecologică formează la elevi, dar și la ceilalți oameni o gândire sistematică, dialectică a conexiunilor, o gândirea a feed-back-urilor, a părților componente care sunt întâlnite calitativ în cadrul unui organism unitar.

Omul, prin întreaga sa activitate, stă la baza comportamentului iresponsabil și irelevant față de mediu, dar tot el este în măsură să amelioreze “sensul ecologic” actual, atât în plan social-politic, economic, cultural, artistic cât și educațional.

Educația ecologică a lumii contemporane trebuie să fie un proces activ, continuu, de la o vârstă fragedă, prin acțiuni concrete, practice, la scară globală sau locală, în toate mediile și să antreneze cât mai mult întreaga societate. Ca orice formă de educație și cea ecologică are la bază principii obiective de realizare. În primul rând, este necesară formarea la om/ elev a unei conștiințe, gândiri sau conduite ecologice. O dată cu dezvoltarea societății, omul a creat o serie de factori artificiali/ factori scociali, care au devenit prioritari, permanent și cu efect negativ de ameliorare a crizei ecologice. Dispariția acestora se poate face doar la nivel global, tot prin acțiuni cu caracter social, lichidarea sărăciei, a discriminării rasiale, a războaielor. Necesitatea informării corecte a populației în privința acțiunilor de exploatare rațională a resurselor naturale, de conservare a ecosistemelor, de evitare a degradării mediului ambient, de cunoaștere perfectă a legilor și fenomenelor care guvernează în natură.

Pentru reușita educației ecologice, trebuie urmate anumite direcții și principii. Astfel, manifestările internaționale (conferințe, congrese) au stabilit responsabilitățile ce revin guvernelor și organizațiilor naționale în privința protecției și conservării mediului înconjurător. Educația tinerilor în domeniul protecției mediului trebuie să se facă în școli, la toate disciplinele și prin activități extrașcolare organizate de școală, fundații sau alte instituții.

Educația ecologică are un aspect complex și interdisciplinar. O altă modalitate de promovare și realizare a educație ecologică este formarea de specialiști în problemele mediului, deci, se vor instrui tineri, profesori sau voluntari, care, sub aspect științific, să cunoască noțiuni de ecologie, modul de funcționare al ecosistemelor naturale și antropizate, dar și interrelația om-mediu etc.

Identificarea și definirea educației ecologice sunt dificile, dar pentru că ele constituie părți ale educației clasice sau ale unor alte tipuri de educație cum ar fi educația profesională sau tehnică, educația morală și estetică sunt mai ușor de abordat și perceput.

Cu toate acestea, încercăm să conturăm principalele aspecte care fac parte din sfera educației ecologice și anume ( Al. Ionescu,1990, pag 127):

Permanenta actualitate;

Promtitudinea vis-à-vis față de acțiunile antiecologice;

Cultivarea conexiunilor disciplinare și ecologizarea materiilor tradiționale;

Instrucția teoretică și ilustrarea ei în practică;

Educarea educatorilor ca modele;

Ameliorarea îndrumărilor pedagogice prin experimentarea soluțiilor propuse;

Planificarea și coordonarea alături de sprijinul efectiv acordat liberei initiative;

Promovarea valorii cunoașterii interdisciplinare și a viziunii globale;

Educația relativă de mediu este holistică, se desfășoară pe tot procesul existenței umane și denotă schimbările într-un univers aflat în transormare rapidă.

Astfel, tot în viziunea lui Al. Ionescu (1990, pag.128), educația ecologică are următoarele caracteristici :

Este desfășurată la toate nivelele culturale ale societății;

Este ubicvistică, adresându-se tuturor vârstelor;

Cuprinde ecologizarea programelor de instrucție și se interferează cu sistemul educațional clasic din instituții și școli;

Combate prejudecățile, înlocuindu-le cu mentalități ecologice;

Creează o gândire dialectică, sistematică;

Pune problemele mediului pe de o parte în contextual dezvoltării umane și în contextul dezvoltării social economice naționale.

Educația ecologică în școală pune bazele formării unei conduite morale bine definite asupra

necesității păstrării curate a mediului ambiant, avantajele reciclării și refolosirii deșeurilor, dar vizează și importanța unui studiu adecvat atunci când este necesară amenajarea mediului, dar și progresul societății.

Educarea maselor, în special a tinerei generații, a elevilor în vederea însușirii unei concepții ecologice a devenit tot mai necesară în prezent datorită avansării influenței omului asupra naturii, prin dezvoltarea tehnicii, mecanizarea agriculturii și dezvoltarea turismului.

În accepțiunea lui Constantin Cucoș, factorii care generează educația ecologică sunt:

Consecințele dezastruoase ale dezechilibrului dintre mediu și dezvoltare ;

Industrializarea nerațională care are efect poluarea și chiar distrugerea naturii;

Apariția unor boli generate de degradarea cadrului natural de existență (poluarea solului, a apei, a aerului).

Finalitățile principiale ale educației pentru mediu sunt :

înțelegerea naturii complexe a mediului (ca rezultat al multiplelor interacțiuni) pentru o utilizare prudentă și rațională a resurselor acestuia;

formarea unei conștiințe asupra importanței mediului;

cooperarea pentru conservarea și ameliorarea mediului.

Sensibilizarea elevului trebuie să decurgă pe latura cultivării respectului față de mediul înconjurător, a utilizării responsabile a resurselor naturale, a conștientizării faptului că deșeurile trebuie depozitate în locuri speciale, a sporirii resurselor, a estetizării mediului. Astfel, educația ecologică tinde să optimizeze relația dintre om și mediul înconjurător și să empatizeze omul față de ecosistemul în care își desfășoară activitatea. Această educație presupune un set de acțiuni ce vizează structurarea unei culturi ecologice a cetățeanului contemporan, dobândite pe aflarea unor valori, aptitudini, cunoștințe, explicații și conduite morale bazate în scopul protejării mediului înconjurător.

Formarea unei asemenea conduite morale, stă la baza studierii interdisciplinarității, ecologia luând naștere în cadrul întâlnirii biologiei, geografiei, științelor naturii, chimie, sociologie, economie etc. Odată însușită și dobândită, această educație acționează în toate domeniile.

Relația educație- mediu înconjurător, cât și protejarea acestuia se poate caracteriza numai prin rezultatele pe care grupe întregi de elevi sau chiar și scoli și instituții le obțin în activitățile sale.

Pe plan teoretic, educația ecologică este dobândită pentru construirea ,,unei societăți mondiale moderne” și pretinde pentru aceasta revigorarea unor principii care să denote faptul că adevărul este principiul călăuzitor în viață, că prieteniile se bazează pe onestitate, iar fericirea pe munca creatoare și pe libertate. ( Al Ionescu, 1990, pag.131)

Astfel, am putea spune că obiectivele educației ecologice ar fi: ( Roxana Enoiu, 2008, pag.4)

Cultivarea dragostei pentru Terra și a tuturor elementelor care intră în componența ei: ape, animale, plante etc;

Creșterea dorinței de a ocroti, respacta și proteja natura prin implicare în activități cu caracter experimental și demonstrativ;

Dezvoltarea aptitudinilor de cercetare, explorare, investigare a mediului;

Cunoașterea ființelor și fenomenelor din mediul înconjurător și caracteristicile acestora ;

Îmbogățirea vocabularului activ cu cuvinte din domeniul ecologic;

Însușirea unor norme de comportament necesare pentru a asigura echilibrul dintre sănătatea individului, a societății și a mediului;

Cunoașterea plantelor și animalelor ocrotite de lege ;

Cercetarea modalităților de reabilitare a stării mediului înconjurător prin antrenarea în activități de îngrijire a spațiilor verzi, de reciclare a deșeurilor, de salubrizare a localităților etc;

Conștientizarea necesității de a economisi apa, energia electrică, lemnul etc (toate resursele naturale) ;

Formarea unei atitudini dezaprobatoare față de cei care încalcă normele și legile ecologice.

Obiectivele educației ecologice sunt posibil de înfăptuit prin utilizarea strategiilor specifice ale educației formale și nonformale, centrate pe acțiuni independente și în grup, pe organizarea activității în cadrul unor proiecte, pe plasarea în situații de viață reale, pe soluționarea unor probleme practice concrete.

Cunoștințele teoretice pot fi utilizate la elaborarea și implementarea proiectelor de cercetare, aspectul teoretic și cel practic-aplicativ manifestându-se ca un întreg, fiecare fiind prioritar într-o situație sau alta.

Educația ecologică constituie o componentă esențială a efortului întreprins în diferite țări pentru a imprima educației o mai mare eficacitate și pentru a o transforma într-un factor de educație națională. Nu există modele universale pentru integrarea educației privind mediul înconjurător în procesul educativ. Modalitățile acestei integrări sunt definite în funcție de condițiile, finalitățile și structurile educative și socio-economice ale fiecărei țări.

2.2. Modalități de realizare a educației ecologice în școli

Educația ecologică este un proces continuu, începând de vârsta preșcolară și continuând cu toate stadiile formale și nonformale. De asemenea, educația trebuie să anticipeze nivelul de dezvoltare a societății.

Educația ecologică se desfășoară și se clasifică pe patru nivele: nivelul cunoașterii, nivelul priceperilor și deprinderilor, nivelul sentimentelor, nivelul comportamentului.

Educația ecologică este structurată ierarhic și cronologic, profesorul plasând educația cu obiectivul principal de acumulare a cunoștințelor, memorare și certificarea acestora. Pentru a înțelege conceptele de educație, educația ecologică și educația studiind ecosistemele, trebuie să înțelegem mai întâi, cuvântul ,,cultură’’. Cuvântul ,,cultură’’ provine din limba latină, din derivarea cuvântului ,,colere’’, care înseamnă ,, a moșteni’’, ,,a onora’’, a cultiva’’. Acesta reflectă înțelegerea în mod diferit a teoriilor sau criteriul de valorizare a activității umane. Pentru a înțelege sensul cuvântului de ,,cultură ecologică’’ trebuie să știm ce este contextul educațional. Acest context face posibilă acumularea cunoștințelor, aptitudinilor, valorilor și dezvoltarea și inovarea unui mediu propice creativității. Așadar, și termenul de ,,educație privind mediul înconjurător’’ este important pentru a înțelege rolul și efectele educației ecologice. Astfel spus, educația este înțeleasă și percepută în strânsă legătură cu predarea și învățarea atitudinilor și aptitudinilor specifice, dar și a altor concepte, de exemplu: împărtășirea cunoștințelor, experiențelor, devotamentul față de natură, raționamentul corect etc.

Educația ecologică se poate realiza prin orice tip de mijloacele de activitate, de exemplu:

Activitate școlară;

Activitate extrașcolară;

Activități științifice, artistice, plastice, literare, sportive etc.

Formele de realizare a educației ecologice sunt diversificate, cum ar fi :

Excursii, drumeții, plimbări, expediții;

Observații, experimente;

Povestiri științifice, desene;

Activități practice;

Concursuri;

Spectacole, expoziții, tabere;

Colecții, vizionări de misiuni TV;

Jocuri distractive, jocuri de mișcare;

Orientări turistice, scenete ecologice;

Vizionări de dispozitive, labirinturi ecologice.

Educarea ecologică se poate realiza începând cu satisfacerea intereselor elevilor de cunoaștere a animalelor și a plantelor, într-un mediu și cu condiții naturale, și continuând cu dezvoltarea deprinderii de a închide la timp robinetul, lumina, televizorul, calculatorul și de a ocroti spațiile verzi sau de a refolosi deșeurile de hârtie, metal, materiale sintetice sau sticlă pentru a le reintroduce în circuitul economic.

Educația ecologică este o cale prin care elevul poate să ajungă la cunoașterea, înțelegerea și respectarea mediului înconjurător și a naturii. Descoperirea naturii trezește mintea copilului, contribuie la analiza și dezvoltarea capacității creatoare a acestuia, contribuie la performanța felului coerent și corect în care acesta o să vorbească, trezindu-l la realitate și facându-l să reflecteze asupra fenomenelor ale naturii și asupra corpurilor din jurul lui.

Pentru ca elevul să i-a contact cu unele conduite ecologice specifice îngrijirii și ocrotirii mediului, el trebuie mai întâi să observe direct aceste cauze și fenomene, pentru ca singur să-și dea seama de adevăratele comori ale naturii și mediului înconjurător. Astfel, sunt organizate de către învățătoare activități școlare și extrașcolare prin care propun vizarea unor obiective țintă.

Una dintre aceste activități extrașcolare ar putea fi desfășurarea unor activități în mijlocul naturii, în aer liber. Elevii vor trebui să observe, să analizeze ceea ce îi înconjoară, să fie atenți la felul în care plantele și copacii cresc.

O modalitate de activitate școlară pentru promovarea educației ecologice o poate reprezenta observarea și punerea în situație a elevului în cadrul un proiect educațional. De exemplu, învățătoarea prin opțional își propune ca, prin participarea activă și conștientă a elevilor la descoperirea și redescoperirea fenomenelor și proceselor naturale să înlesnească și să aprofundeze înțelegerea și cunoașterea naturii în funcție de experiența lor de viață și de nevoile reale de cunoaștere.

Obiectivele unui astfel de opțional poate să vizează dezvoltarea capacităților de observare, explorare și înțelegere a realității mediului înconjurător, cunoașterea, înțelegerea și utilizarea în comunicare a unor termeni specifici și formarea unor atitudini pozitive prin stimularea interesului față de păstrarea unui mediu echilibrat și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a acestuia.

O altă modalitate realizată printr-o activitate școlară poate fi și reciclarea materialelor refolosibile. Elevii sunt puși ca să sorteze sticle și hârtie în containere specifice pentru a putea fi folosite la crearea altor produse. Sau elevii pot fi puși să realizeze un poster „Semaforul verde” unde pot să expune fotografii, colaje cu aspecte de la activitățile de înfrumusețarea sau de îngrijire a spațiului verde, a curții, dar și cu imagini cu plante distruse, coșuri de gunoi răsturnate, bănci stricate, hârtii aruncate la întâmplare în curte. La sfârșitul finalizării posterul, elevii vor face turu galeriei și vor împărtăși idei și sentimente legate de subiectul avut.

O altă imortantă modalitate de ecologizare se foloseste în cadrul acțiunilor ,,Eco-Școala’’, unde orice institutie participantă ar dori să obțină mult râvnitul ,,Steag Verde’’, pentru care se produc și se desfășoară o serie de activități precum: colectarea și valorificarea deșeurilor din hârtie, strângerea de pet-uri, organizare de întâlniri cu oamenii comunei, cu care se discuta modul concret de colectare a deșeurilor, a apelor etc.

Tematicile care pot fi parcurse la școală în cadrul educației ecologice și de protecție a mediului sunt:

,, Să ocrotim natura’’;

,,Pământul planeta vie’’;

,, Poluarea în diferite anotimpuri’’;

,,Apa izvoarelor’’;

,,Reclame ecologice’’;

,,Ce știm despre pădure?’’;

,,Natura se trezește la viață’’;

,,Curiozități din lumea plantelor și a animalelor’’;

,,Mic dicționar ecologic’’;

,,Privește-mă, înțelege-mă, apără-mă’’;

,,S.O.S. natura..’’;

,,Poluarea’’;

,,Copac tânăr,copac bătrân’’;

,,Ce ne învață mereu natura?’’;

,,Cum să fie pedepsiți cei care distrug natura?’’;

,,Șoaptele pădurii’’;

,,Vreau să știu’’;

,,Natura se trezește la viață’’;

,,Ce se întâmplă iarna cu plantele?’’;

,,Să facem un insectar, un ierbar’’;

,,Curiozități ecologice’’;

,,Măști ecologiste’’;

,,Poluarea’’;

,,Detectivii curățeniei’’;

,,Locuitorii apelor în pericol’’;

,,Ce ne învață natura ?’’;

,,Natura, izvor de sănătate’’;

,,Focul și paza contra incendiilor’’;

,,Culorile și sănătatea’’;

,,Natura la ea acasă’’;

,,Aspectul cartierului meu, satului meu’’;

,,Știați că ?’’;

,,De ce ?’’;

,,Ce e bine, ce e rău’’;

,,De ce aerisim camera ?’’;

,,Albinele, florile și omul’’;

,,Un delfin ne povestește’’.

Calendarul verde al naturii este un bun semn de punere în discuție a componentelor mediului : apa,aer, sol, precum și a viețuitoarelor :

O altă modalitate prin care poate fi realizată educația ecologică este prin punerea în scenă a unei tehnici/metode care să conștientizeze elevii de efectele negative ale poluării asupra mediului înconjurător și cum pot fi acestea combătute. Această tehnică/metodă se numește: ,,Tehnica Lotus sau Floarea de nufăr’’. Este o metodă interactivă de lucru în grup ce are ca scop stabilirea de relații, conexiuni între noțiuni ,idei pornind de la o temă principală care generează alte opt teme de studiu. Cele opt teme din jurul temei principale sunt scrise în laturi, ele devenind, la rândul lor, teme principale pentru alte opt flori de nufăr-alte idei secundare.

Etapele acestei metode sunt:

1. Construirea diagramei/schemei tehnicii de lucru;

2. Scrierea temei centrale în centrul diagramei;

3. Participanții se gândesc la ideile sau aplicațiile legate de tema centrală.

Acestea se trec în cele 8 ,,petale” ce înconjoară tema centrală, de la A la H, în sensul acelor de ceasornic. Senumește rezultatele grupului și se fixează informațiile noi.

4. Folosirea celor 8 idei deduse, drept noi teme centrale pentru celelalte 8 cadrane (,,flori de nufăr”);

5. Etapa construirii de noi conexiuni pentru cele 8 noi teme centrale și consemnarea lor în diagramă. Se completează în acest mod cât mai multe cadrane. (,,flori de nufăr”)

6. Etapa evaluării ideilor. Se analizează diagramele și se apreciază rezultatele din punct de vedere calitativ și cantitativ. Ideile emise se pot folosi ca sursă de noi aplicații și teme de studiu în lecțiile viitoare.

Exemplu: Clasa a IV-a

Subiectul: „S.O.S. –Natura!ˮ – proiect interdisciplinar

Se anunță tema centrală: Poluarea, dușmanul Pământului

Elevii, împărțiți în grupuri mici, cooperează pentru a stabili cele opt teme ce derivă din tema principală:

Fig.1. Reprezentarea direcției de organizare a Tehnicii Lotus

Fiecare grup colaborează pentru elaborarea ideilor. De exemplu, de la tema secundară „Surse de poluare” se stabilesc noi noțiuni, idei care se vor trece în diagramă. Învățătoarea le adresează copiilor întrebări ajutătoare pentru fiecare conținut și îi stimulează pe copii să pună întrebări.

La nivelul grupului se prezintă rezultatele obținute. Celelalte grupe pot interveni cu întrebări, completări care să lămurească sau să îmbunătățească rezultatele.

Se face analiza produselor activității, respectiv a ideilor spuse de către elevii clasei a IV-a, se subliniază ideile noi care pot avea aplicabilitate și utilitate.

2.3. Rolul formativ al educației ecologice asupra elevilor din ciclul primar

Unul dintre rolurile proiectelor de educație ecologică este de a-i ajuta pe elevi să-și dezvolte capacitatea de a gândi atât critic cât și creativ. Un elev, care într-o bună zi ar putea face parte din consiliul primăriei, al localității din care trăiește, trebuie să poată fie o persoană competentă în cadrul ecologiei, să dețină foarte bine opțiunile, să identifice soluțiile și probleme, să comunice, să pună corect în discuție problemele comunității, să analizeze propunerile cetățenilor și să ia decizii. La fel și un elev care într-o bună zi ar putea deveni proprietar de pământ, trebuie să știe să-și administreze corect resursele funciare. Cu alte cuvinte, un proiect transdisciplinar de educație ecologică trebuie să-i facă pe elevi să se simtă cetățeni care pot să se implice în rezolvarea unei probleme ce afectează mediul înconjurător și comunitatea din care fac parte. Educația de mediu cultivă și un sistem de valori care poate influența opțiunile și deciziile elevilor referitoare la toate aspectele vieții lor, inclusiv problemele de mediu. Astfel, educația ecologică accentuează abilitățile de a acționa ca cetățean.

Elevii din ciclul primar trebuie să își dezvolte în cadrul acestor proiecte educaționale capacitățile și abilitățile cognitive de relaționare, să își dezvolte și stimuleze capacitățile inteligenței lingvistice, naturaliste, sociale și interpersonale, dar mai ales stimularea potențialului creativ.

Prin intermediul acțiunilor de igienizare a mediului care au loc în concentrul elevilor sunt demonstrate atât fapte bune, cât și fapte mai puțin bune. Faptele rele dau elevilor un sentiment de disprețuire față de cei care au produs mizeria pe care o adună și implicit lasă un gust amar față de atitudinea pe care au avut-o acei oameni care au făcut așa față de mediul înconjurător. Elevii suportă de fapt ,,povară’’ care ar trebui aplicată celor care au generat deșeurile. În așa mod, este cert că elevii care participă la o asemenea acțiune, își vor revizui atitudinea și comportamentul față de mediu și față de cei care nu-i prețuiesc resursele. Elevului căruia îi rămâne imprimată toată viața această deprindere și atitudine o va transpune în viață în măsura caracterului și a comportamentului său.

Având în vedere realizarea orelor de educație ecologică, putem spune că acestea sunt eficiente, învățătoarea având un rol foarte important în fața elevilor, aceștia conștientizând modul în care să-și evalueze aportul la rezolvarea problemelor de mediu înconjurător. Astfel, ar trebui să fie întreprinse acțiuni cu caracter ecologic, precum: salubrizarea unui izvor, plantarea unor copaci, astefl încât aceste acțiuni să fie tratate ca niște zile de sărbătoare, elevii să simtă că au contribuit și ei cu ceva la protecția mediului înconjurător. Aceste acțiuni pun elevii să reflecteze asupra caracterului lor. Pot transmite sentimente și încurajări, iar atunci când acești elevi vor crește mari, poate o să-și îndrume proprii copii pe drumul cel bun, să planteze un arbore, să curețe o fântână etc.

Un factor foarte bun care stimulează promovarea educației ecologice asupra elevilor sunt concursurile și jocurile. În acest fel, fiecare învățătoare poate să adapteze lecția la stilul propriu de predare. Un exemplu corect de urmat sunt concursurile de desene și poezii cu tematică ecologică, în cadrul cărora elevii propun adeseori idei și concepții de-a dreptul uimitoare. Este foarte important ca orele ecologice să fie predate în aer liber , în natură, pe lângă faptul că aceste lecții au o mai mare influență asupra elevilor, devin mai interesante și mai distractive, ele oferă elevilor posibilitatea să cunoască în mod direct elementele despre care învață și care sunt de fapt foarte buni factori de motivație. În contextul dat, am putea să dăm exemplu campaniile de salubrizare și monitorizare a râurilor mici care au în frunte conducerea de către mai multe organizații și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ.

Un proiect educațional transdisciplinar de mediu are un impact uluitor asupra elevilor. Aceștia conștientizează modul în care să-și îmbunătățească calitatea vieții lor și a celorlalți, iar această conștientizare poate duce la amplificarea sentimentelor de mândrie și respect de sine. Ei își deschid un nou orizont, noi valori și își dau seama că acțiunile lor chiar contează asupra mediului. Utilizând strategiile educației ecologice în predare se poate influența mentalitatea elevilor . Calitatea și prosperitatea mediului se manifestă direct nu numai în viețile lor, ci și în ale familiilor elevilor. Învățătoarea, prin intermediul acestor proiecte educaționale poate să reliefeze la elevi setea de cunoaștere, curiozitatea. Elevii își cunosc drepturile ca cetățeni, știind că atitudinea și faptele lor privind mediul contează, recunoscând legăturile dintre sănătatea individuală sau familială și mediu, arătând legătura dintre ei, ca persoană și mediu.

Cei mai mulți elevi au o atitudine pozitivă față de mediul înconjurător, dând dovadă de interes și sensibilizare față de lumea înconjurătoare .

Cap.3. Cercetare privind rolul educației ecologice în clasele primare

3.1. Obiectivul și ipoteza cercetării

Obiectivele cercetării

Identificarea efectelor formative ale elevilor în plan cognitiv, atitudinal, emotional;

Dezvoltarea capacității de a înțelege că trebuie să protejeze mediul înconjurător prin activități desfășurate în cadrul formal.

Ipoteza cercetării

Cu cât elevii studiază educația ecologică, cu atât vor manifesta efecte formative în plan cognitiv, atitudinal și emoțional.

3.2. Eșantionul/ Lotul/ Subiecții cercetării

Studiul s-a realizat la clasa a III-a la Școala gimnazială cu clasele I-VIII din Scărișoara. Colectivul este format din 15 elevi, 9 fete și 6 băieți.

3.3. Metodologia cercetării

Pentru verifcarea ipotezei au fost selectate cele mai potrivite metode scopului cercetării de față și subiecților vizați în cerecetare.

Metoda observației cu grila de observație;

Metoda anchetei, ca instrument specific metodei s-a folosit chestionarul;

Experimentul.

Metoda observației

Observația constă în urmărirea sistematică, metodică și intenționată a unui fenomen în condiții obișnuite de desfățurare, în scopul explicării, înțelegerii și ameliorării lui. Deosebit de importante sunt observațiile permanente asupra copiilor, atât în timpul lecțiilor, cât și în afara lor. Orice activitate pe care o desfășurăm cu elevii înseamnă cunoașterea particularităților fiecărui copil, capacitățile intelectuale, ritmul de lucru individual, deprinderi de activitate.

Caracteristicile observației sunt :

Se realizează atât non-participativ, empiric, spontan, cât și participativ;

Sursele observației în câmpul educațional sunt infinite;

Observația este implicată în aproape toate celelalte metode de prelucrare a datelor;

Faza de percepție trebuie continuată de reflecții personale, raționamente, interpretări, judecăți asupra celor observate;

Situația de observat poate fi naturală sau creată deliberat.

Observațiile care vor fi desfășurate în cadrul experimentului vor urmări date privind:

Implicarea și cooperarea elevilor în desfășurarea lecțiilor;

Activismul în cadrul activităților cu tentă ecologică;

Progresele făcute de elevi pe parcursul activităților ecologice.

Aceste comportamentele vizate s-au înregistrat în cadrul observației, cu ajutorul unei grile de observație.

Fig. …… Observarea comportamentului elevilor în timpul activităților

Următoarea metodă utilizată în demersul cercetării este metoda anchetei, având ca instrument chestionarul.

Metoda anchetei este o metodă interactivă și este bazată pe schimbul direct de informații între cercetător și subiecții investigației, prin care se culeg date referitoare la anumite situații, fenomene și manifestări.

Caracteristicile metodei anchetei sunt :

Este duală, dar asimetrică;

Permite culegerea de date de la un număr mare de subiecți;

Utilizează ca instrument pricipal chestionarul.

Chestionarul constă în formularea de întrebări sau utilizarea de fotografii, desene, grafice etc., structurate într-o anumită succesiune, pe baza unor considerente logice și psihologice.

Tipuri de anchete:

ancheta indirectă/ scrisă/ prin autoadministrarea chestionarului;

ancheta directă/ orală.

Etapele anchetei sunt:

Precizarea clară a problemei, a obiectivelor, a obiectelor anchetei;

Stabilirea eșantionului;

Elaborarea instrumentelor de investigare;

Realizarea anchetei pe teren;

Analiza și prelucrarea calitativă și cantitativă a rezultatelor obținute.

,,Chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică și, corespunzător, un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și, eventual imagini grafice, ordonate logic și psihologic care, prin adminsitrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.’’

( S. Chelcea, 2001, pag.177)

Experimentul pedagogic

Experimentul este metoda de bază în cercetare și se definește ca fiind „ o observație provocată, deoarece presupune producerea sau schimbarea deliberată a fenomenelor în vederea studierii lor aprofundate în condiții favorabile și a identificării, observării ,cuantificării și evaluării factorilor care le influențează sau le determină.ˮ

Experimentul pedagogic presupune modificarea sistematică a unui factor sau a unui grup de factori și înregistrarea efectelor obținute. Observația se întregește și de multe ori trece în experiment pedagogic. În timp ce prin observație se studiază experiența existentă în cadrul unei anumite probleme (predarea și aplicarea unei noțiuni de educație ecologică), urmărind doar mersul obișnuit al activității școlare, experiența presupune intervenția, modificarea condițiilor, izolarea unor factori, introducerea unor elemente noi, în funcție de observațiile făcute în legătură cu progresul sau eficiența elevilor în legătură cu o anumită temă dată.

În felul acesta, cadru didactic, nu așteaptă pasiv apariția fenomenului respectiv, ci îl provoacă intenționat, creând condițiile favorabile. Deoarece experimentul poate fi repetat, problema cercetată în cauză se studiază mai profund.

Experimentul necesită elaborarea unei ipoteze de lucru, care va fi confirmată confirmată sau infirmată în urma cercetării. Poate cerceta probleme privind conținutul proiectului, dar și procesul implicării elevilor în acest proiect.

Experimentul de față este un experiment pedagogic, care este o formă particulară a experimentului natural cu o multitudine de variabile, declanșate în principal de factorul uman.

Experimentul pedagogic pune în evidență diferențe1e care există între cele două situații: inițială și finală.

În etapa constatativă (inițială) este necesară stabilirea nivelului inițial de cunoaștere a termenilor de ecologie, de utilizare a noțiunilor în construirea argumentelor, precum și a comportamentului elevilor atât în timpul activităților, cât și în pauză, înaintea fazei experimentale. În acest scop se va aplica chestionarul și se vor vizualiza filmulețe și materiale despre natură, poluare, mediu înconjurător având ca scop sensibilizarea elevilor, conducând astfel la identificarea unei bune conduite asupra mediului înconjurător.

În etapa experimentală s-a intervenit asupra clasei de elevi, prin aplicarea unor subiecte având ca temă principală educația ecologică, prin care se urmăresc schimbări în plan cognitiv, comportamental și emoțional.

În etapa finală este necesar să mai aplicăm chestionarul încă o dată pentru a vedea progresul elevilor realizat în urma etapei experimentale.

Desfășurarea experimentului

Etapa constatativă sau inițială are loc astfel :

Prin aplicarea chestionarului și vizualizarea unor materiale și a unor filmulețe din care să denote comportamentul negativ, dar și pozitiv al oamenilor asupra mediului înconjurător.

Etapa experimentală propriu-zisă

În cadrul acestei etape, va avea loc desfășurarea unor teme privind educația ecologică, prin intermediul cărora se vor urmări schimbări în plan cognitiv, comportamental și emoțional.

Etapa experimentală finală

În această etapă, se vor reaplica chestionarele în urma temelor desfășurate, se vor observa schimbările. Se vor compara rezultatele obținute în etapa inițială și în cea finală.

3.4. Analiza și interpretarea datelor

3.5. Concluzii

OPȚIONAL

NATURA, PRIETENA MEA

AN ȘCOLAR 2012-2013

CLASA a III-a

OBIECTIVE CADRU

Cunoașterea și înțelegerea unor componente și procese ale lumii vii.

Formarea ideilor științifice și a capacității de comunicare, ca rezultat al investigării/explorării mediului înconjurator.

Dezvoltarea capacității de a conștientiza rolul naturii în viața omului, precum și rolul omului în natură.

Cunoașterea și aplicarea normelor de componente specifice asigurării echilibrului naturii și adoptarea unor atitudini de prietenie și respect față de aceasta.

II. OBIECTIVE DE REFERINȚĂ ȘI ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

1.Cunoașterea și înțelegerea unor componente și procese ale lumii vii.

2. Formarea ideilor științifice și a capacității de comunicare, ca rezultat al investigării/explorării mediului înconjurator.

3. Dezvoltarea capacității de a conștientiza rolul naturii în viața omului, precum și rolul omului în natură.

4. Cunoașterea și aplicarea normelor de comportare specifice asigurării echilibrului naturii și adoptarea unor atitudini de prietenie și respect față de aceasta.

III. CONȚINUTURILE ÎNVĂȚĂRII

Mediul natural la scara planetei:

Natura, prietena mea.

Planeta oamenilor, Pământul.

Apariția omului pe Pământ.

Componente și procese ale lumii vii:

Lumea verde.

Animalele – prietenele omului.

Migrația.

Hibernarea.

Pădurea.

Fenomene ale naturii

Vulcanii

Cutremurele de pământ

Vremea

Importanța mediului natural în viața oamenilor:

Plantele medicinale.

Albinăritul.

Grădina Botanică.

Grădina Zoologică.

Acvariul.

Exploatarea excesivă a naturii. Necesități și norme de protecție a mediului:

Ocrotirea mediului.

Monumente ale naturii – Rezervații naturale.

Protejați copiii!

IV. MODALITĂȚI DE EVALUARE

1. Observare sistematică și periodică.

Realizare de afișe, postere.

Confecționarea unor produse din deșeuri.

Realizarea calendarului naturii

Expoziții cu lucrările elevilor.

6. Verificări orale.

7. Verificări scrise.

8. Portofoliu.

V. STANDARDE DE PERFORMANȚĂ

1.Cunoașterea și înțelegerea unor componente și procese ale lumii vii.

S1: Descrierea și explicarea însușirilor și caracteristicilor lumii vii și nevii.

2. Formarea ideilor științifice și a capacității de comunicare, ca rezultat al investigării/explorării mediului înconjurator.

S2: Comunicarea într-un limbaj adecvat a ideilor științifice dobândite prin investigarea / explorarea mediului înconjurător.

3. Dezvoltarea capacității de a conștientiza rolul naturii în viața omului, precum și rolul omului în natură.

S3: Realizarea unor demersuri pozitive în relația om-natură pe baza caracteristicilor dobândite, privind rolul naturii în viața omului, precum și rolul omului în natură.

4.Cunoașterea și aplicarea normelor de componente specifice asigurării echilibrului naturii și adoptarea unor atitudini de prietenie și respect față de aceasta.

S4: Reliefarea în modul de gândire a acțiunii, grijii și dragostei pentru natură.

Bibliografie:

Discipline opționale: „Natura – prietena mea”, clasa a III-a; autor: Constanța Cuciinic; Editura Aramis, 2005.

,,Metodica predării geografiei și științelor naturii în ciclul primar”, Editura Gheorghe Alexandrescu, Craiova, 1999.

,,Curiozități din lumea naturii”, Ploscariu N., Editura Aramis, București, 1999.

,,Din tainele naturii și ale lumii înconjurătoare”, Vodă Claudiu, Vodă Ștefan, Editura Aramis, București, 2002.

Revista ,, Lumea Copiilor”

Revista ,,Doxi”

Revista ,,Terra”

Să descoperim natura, Editura Aramis, București, 2000.

ARGUMENT

Opționalul ,, Natura, prietena mea” reprezintă o invitație adresată elevilor să facă primii pași în observarea și cunoașterea lumii înconjurătoare.

Acest opțional își propune ca, prin participarea activă și conștientă a elevilor la descoperirea și redescoperirea fenomenelor și proceselor naturale să înlesnească și să aprofundeze înțelegerea și cunoașterea naturii în funcție de experiența lor de viață, de nevoile reale de cunoaștere.

,,Natura , prietena mea’’ urmărește observarea unor fenomene ale naturii din diferite anotimpuri în timpul producerii acestora în mod natural, iar elevii le pot percepe mai ușor, pot realiza asemănări și deosebiri între ele, își pot exprima propriile opinii.

Obiectivele acestui opțional vizează dezvoltarea capacităților de observare, explorare și înțelegere a realității mediului înconjurător, cunoașterea, înțelegerea și utilizarea în comunicare a unor termeni specifici și formarea unor atitudini pozitive prin stimularea interesului față de păstrarea unui mediu echilibrat și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a acestuia.

Activitățile de învățare propuse sunt orientate spre observarea și explorarea directă a mediului înconjurător ( colțul viu al clasei, în grădina școlii, excursii și drumeții ).

Prin excursii și drumeții în cadrul naturii, elevii pot observa mai ușor activitățile economice care dăunează mediului și influentează negativ sănătatea omului. Pot să-și formeze o atitudine pozitivă de respectare și protejare a mediului în care trăiesc.

Toate activitățile care se vor desfășura în cadrul acestui opțional au rolul de a dezvolta la elevi o atitudine de responsabilitate față de mediu, de a stimula dorința de a cunoaște mai multe despre planeta pe care trăiesc, despre Univers.

,,Natura, prietena mea” reprezintă încă un pas în vederea integrării conștiente a copilului în mediul natural, social și cultural.

Consider că acest opțional este accesibil pentru școlarii de această vârstă, care au nevoie și doresc să intre în minunata lume a curiozităților naturii, dar în același timp trebuie să învețe să ocrotească mediul înconjurător.

PLANIFICARE CALENDARISTICĂ

LA OPȚIONAL

= NATURA – PRIETENA MEA =

Nr. de ore pe saptamană:

Nr. total de ore: 34 ore

ANEXE

Nume:

Clasa:

Chestionar

Rolul educației ecologice în învățământul primar –

Ce semnificație are culoarea ,, verde’’ pentru tine ?

Relaxare;

Natură;

Floare.

2. Bifează la ce activitate ți-ar plăcea să participi ?

Excursie;

Activitate de ecologie (protecție a mediului);

Concurs de desene.

3. Cum se păstreză curat mediul înconjurător ?

Prin sortarea gunoaielor;

Aruncând deșeurile/ gunoaiele;

Nu sunt interesat de mediul înconjurător.

Ai participat la strângerea gunoaielor din curtea școlii ?

Da;

Nu.

Atunci când arunci gunoiul, faci o selecție a acestuia ?

Sortez hârtiile, cartoanele, sticlele;

Numai câteodată fac;

Nu fac niciodată.

Unde arunci gunoiul când ieși la picknic (iarbă verde) ?

În locurile destinate aruncării gunoaielor;

Pe iarba verde;

Le duci acasă.

Cât de des ai auzit despre cuvântul ,,ecologie’’?

Des;

Rar;

Niciodată.

Dacă mâine s-ar planta puieți și s-ar sădi flori în curtea școlii, ai participa ?

Da;

Nu .

Dacă în școala voastră s-ar desfășura un proiect numit ,,Natura, prietena mea’’ a-ți fi încântați să participați?

Da;

Nu.

Ți-ar plăcea ca în cadrul celorlalte discipline să înveți mai mult despre educația ecologică?

Da;

Nu.

Nu știu.

Cunoști vreun desen animat în care se vorbește despre mediul înconjurător ?

Da;

Nu.

Bifează cu un ,,X’’ în căsuța corespunzătoare genul tău:

Feminin

Masculin

Câți copii sunteți la părinți?

1;

2;

3;

Niciunul

Altă variantă……

Bibliografie

Budeanu, C, Călinescu, E,(1982). Elemente de ecologie umană. Editura Științifică și Enciclopedică

Balaceanu, O. Educația ecologică formală și importanța ei pentru dezvoltarea durabilă. București: Ed. Universitatea de Științe Agronomice Și Medicină Veterinară București;

Botnariu, N., Vădineanu, V. ,(1982). Ecologie. București: Ed. Didactică și pedagogică;

Cogălniceanu, D., (2012). Ecologie și protecție a mediului. București: Politehnica Press;

Enoiu, R (2008). Ecologia mediului și a bazelor de agrement. Brașov: Ed. Universității Transilvania din Brașov;

Enoiu, R., (2008). Turismul ecologic-implicații în sfera sportului. Brașov.Ed. Universității Transilvania din Brașov;

Goleman, D (2009). Inteligența ecologică. București: Ed. Curtea Veche;

Grad, L. (2005). Igiena și sănătatea mediului. Brașov: Ed. Universității Transilvania din Brașov;

Iacob, A. (2007). Ghid metodic pentru cadrele didactice- învățământ primar. Educație ecologică și protecție a mediului. Ed. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului;

Iancu, Ghe. (1998). Drepturile fundamentale și protecția mediului. București: Ed. Universității Transilvania din Brașov;

Ionescu, Al, Nicolae, I., Udrescu, S., (1990). Ecologie și protecție a mediului.Târgoviște: Ed.Combinatul Poligrafic București;

Ionescu, Al., Săhleanu, V., Bîndiu, C. (1989). Protecția mediului înconjurător și educația ecologică.București: Ed. Ceres;

Moser, G .(2009). Introducere în psihologia mediului. București: Ed.Polirom;

Niculescu, R.M (2003). Pregătirea inițială și metodica personalului didactic. Brașov: Ed: Universității Transilvania din Brașov;

Neacșu, P. (1984). Ecologie și protecția mediului ( partea I-a- Ecologie). București: Ed. Universității Transilvania din Brașov;

Nedelcu, A.,Dumitrașcu A. (2011). Ecologia și protecția mediului. Brașov: Ed.Universității Transilvania din Brașov;

Pălășan, T., Topală I., (2011). Metodologia cercetării educaționale, curs. Ed.Universității Transilvania din Brașov

Panțuru, Stan. Curs ,,Fundamentele pedagogiei’’

Partin, Z, Rădulescu C. (1995). Dicționar Ecologic. București. Editura Garamound;

Popovici, O (1997). Dreptul mediului înconjurător. Brașov: Ed. Lux Libris;

Revista educațională ,,Orizontul didactic’’, Biblioteca Națională a României;

Tufescu, V., Tuescu, M. (1981). Ecologia și activitatea umană. București: Ed. Albatros

Vespremeanu, E. Emil, (1981). Mediul înconjurător- ocrotirea și conservarea lui. București. Editura Științifică și Enciclopedică

Bibliografie

Budeanu, C, Călinescu, E,(1982). Elemente de ecologie umană. Editura Științifică și Enciclopedică

Balaceanu, O. Educația ecologică formală și importanța ei pentru dezvoltarea durabilă. București: Ed. Universitatea de Științe Agronomice Și Medicină Veterinară București;

Botnariu, N., Vădineanu, V. ,(1982). Ecologie. București: Ed. Didactică și pedagogică;

Cogălniceanu, D., (2012). Ecologie și protecție a mediului. București: Politehnica Press;

Enoiu, R (2008). Ecologia mediului și a bazelor de agrement. Brașov: Ed. Universității Transilvania din Brașov;

Enoiu, R., (2008). Turismul ecologic-implicații în sfera sportului. Brașov.Ed. Universității Transilvania din Brașov;

Goleman, D (2009). Inteligența ecologică. București: Ed. Curtea Veche;

Grad, L. (2005). Igiena și sănătatea mediului. Brașov: Ed. Universității Transilvania din Brașov;

Iacob, A. (2007). Ghid metodic pentru cadrele didactice- învățământ primar. Educație ecologică și protecție a mediului. Ed. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului;

Iancu, Ghe. (1998). Drepturile fundamentale și protecția mediului. București: Ed. Universității Transilvania din Brașov;

Ionescu, Al, Nicolae, I., Udrescu, S., (1990). Ecologie și protecție a mediului.Târgoviște: Ed.Combinatul Poligrafic București;

Ionescu, Al., Săhleanu, V., Bîndiu, C. (1989). Protecția mediului înconjurător și educația ecologică.București: Ed. Ceres;

Moser, G .(2009). Introducere în psihologia mediului. București: Ed.Polirom;

Niculescu, R.M (2003). Pregătirea inițială și metodica personalului didactic. Brașov: Ed: Universității Transilvania din Brașov;

Neacșu, P. (1984). Ecologie și protecția mediului ( partea I-a- Ecologie). București: Ed. Universității Transilvania din Brașov;

Nedelcu, A.,Dumitrașcu A. (2011). Ecologia și protecția mediului. Brașov: Ed.Universității Transilvania din Brașov;

Pălășan, T., Topală I., (2011). Metodologia cercetării educaționale, curs. Ed.Universității Transilvania din Brașov

Panțuru, Stan. Curs ,,Fundamentele pedagogiei’’

Partin, Z, Rădulescu C. (1995). Dicționar Ecologic. București. Editura Garamound;

Popovici, O (1997). Dreptul mediului înconjurător. Brașov: Ed. Lux Libris;

Revista educațională ,,Orizontul didactic’’, Biblioteca Națională a României;

Tufescu, V., Tuescu, M. (1981). Ecologia și activitatea umană. București: Ed. Albatros

Vespremeanu, E. Emil, (1981). Mediul înconjurător- ocrotirea și conservarea lui. București. Editura Științifică și Enciclopedică

ANEXE

Nume:

Clasa:

Chestionar

Rolul educației ecologice în învățământul primar –

Ce semnificație are culoarea ,, verde’’ pentru tine ?

Relaxare;

Natură;

Floare.

2. Bifează la ce activitate ți-ar plăcea să participi ?

Excursie;

Activitate de ecologie (protecție a mediului);

Concurs de desene.

3. Cum se păstreză curat mediul înconjurător ?

Prin sortarea gunoaielor;

Aruncând deșeurile/ gunoaiele;

Nu sunt interesat de mediul înconjurător.

Ai participat la strângerea gunoaielor din curtea școlii ?

Da;

Nu.

Atunci când arunci gunoiul, faci o selecție a acestuia ?

Sortez hârtiile, cartoanele, sticlele;

Numai câteodată fac;

Nu fac niciodată.

Unde arunci gunoiul când ieși la picknic (iarbă verde) ?

În locurile destinate aruncării gunoaielor;

Pe iarba verde;

Le duci acasă.

Cât de des ai auzit despre cuvântul ,,ecologie’’?

Des;

Rar;

Niciodată.

Dacă mâine s-ar planta puieți și s-ar sădi flori în curtea școlii, ai participa ?

Da;

Nu .

Dacă în școala voastră s-ar desfășura un proiect numit ,,Natura, prietena mea’’ a-ți fi încântați să participați?

Da;

Nu.

Ți-ar plăcea ca în cadrul celorlalte discipline să înveți mai mult despre educația ecologică?

Da;

Nu.

Nu știu.

Cunoști vreun desen animat în care se vorbește despre mediul înconjurător ?

Da;

Nu.

Bifează cu un ,,X’’ în căsuța corespunzătoare genul tău:

Feminin

Masculin

Câți copii sunteți la părinți?

1;

2;

3;

Niciunul

Altă variantă……