Efectele Fiziologice ale Masajului Asupra Elementelor Aparatului Locomotor

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. INFLUENȚA MASAJULUI ASUPRA

APARATULU LOCOMOTOR

CAPITOLUI II. EFICACITATEA MASAJULUI ASUPRA APARATULUI LOCOMOTOR

CONCLUZII ȘI RECOMANDARI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

„Mișcare este viața”

Locomoția joacă un rol important în viața omului. Mișcarea este una din principalele reacții de adaptare la mediul înconjurător și se realizează cu ajutorul aparatului locomotor. Aparatul locomotor al omului este alcătuit din oase, articulații și mușchi. Mișcarea are loc în articulațiile oaselor. Țesutul muscular, proprietatea principală a căruia este contractibilitatea, pune în mișcare pârghiile osoase. Oasele și articulațiile sunt clasate la partea pasivă a aparatului locomotor, iar mușchii — la cea activă.

Viața și munca oamenilor se desfășoară în epoca actuală în condițiile unui accentuat progres tehnic și științific, ceea ce înseamnă o creștere a gradului de mecanizare și automanizare, în toate domeniile industiei.

Datorită creșterii morbidității prin boli traumatice și a efectelor lor asupra capacității de muncă, afecțiunile traumatice ale aparatului locomotor prezintă o importanță deosebită în medicina actuala.

Recuperarea medicala reprezinta un ansamblu de metode si mijloace folosite pentru corectarea deficientelor fizice, tratarea si recuperarea unor sechele dupa imbolnaviri ale aparatului locomotor si ale sistemului nervos central. Un accent deosebit se pune pe refacerea performantelor fizice, psihologice si sociale ale individului si pe prevenirea complicatiilor secundare disabilitatilor [10, p. 58].

Foarte multi bolnavi au nevoie de tratament de reabilitare, mai ales cei care apartin diferitelor boli musculare. Exista numeroase sechele de boli musculare in care aplicarea sistematica si precoce a programelor intense de recuperare este pe primul plan.

Scopul proiectului analiza eficacitații masajul in tratamentul afecțiunii aparatului locomotor.

Obiectivele cercetării:

• Studierea bazelor teoretico-metodice privind aplicarea masaj;

• Analiza celor mai importante efectelor masajului;

• Sistematizarea metodelor de evaluare a pațienților cu patologii musculare. Reieșind din situația creată, obiectivul practic îl constituie procesul de formare a competențelor profesionale în aplicarea acestor tehnologii.

Metodele de cercetare s-au conformat obiectului și scopului:

1. Analiza literaturi de specialitate.

2. Observația, anchetă-chestionar.

4.Metoda statistico-matematică de prelucrare și interpretare a datelor.

Cuprinsul lucrării:

Capitolul I – teoretic, fundamentează rolul și importanta masajul sub aspect teoretic .

Capitolul II preponderent aplicativ, conține tehnica executarii,caracteristica și descrierea diferitor procedeelor manuale și combinarea lor pentru obținerea unor rezultate optime.

CAPITOLUL I. INFLUENȚA MASAJULUI ASUPRA SISTEMULUI MUSCULAR

Una din proprietățile fiziologice esențiale ale mușchilor este aceea de a se contracta. Contractarea acestora este provocată de excitanți chimici, termici, mecanici și de altă natură, în grupa excitanților mecanici intră și masajul. Masajul, ca acțiune mecanică asupra mușchiului, determină contracția acestuia și produce modificări complexe chiar la nivelul celulelor musculare

Sub influența excitantului mecanic – al masajului – se observă o micșorare a dispersiunii substanțelor coloidale, chiar atunci când intensitatea excitantului este redusă [8, p.39].

La o excitare mecanică a epiteliului pavimentos stratificat, într-o cultură de țesuturi izolate, cu ex-istența punților protoplasmatice intercelulare care leagă între ele celulele epiteliului, coagularea protoplasmei dintr-o celulă, provocată prin excitare, se răspândește treptat și cuprinde celulele mult distanțate față de locul aplicării excitantului. Când însă în epiteliu lipsesc legăturile intercelulare, atunci coagularea protoplasmei se face numai în celula care a fost supusă direct excitației mecanice. Un fenomen similar se observă nu numai în celulele epiteliului, ci și în celulele țesutului conjunctiv.

Excitația mecanică influențează vâscozitatea protoplasmei. Excitațiile puternice distrug celulele, din cauza măririi considerabile a vâscozității protoplasmei. Când excitațiile sunt slabe, modificările pe care le suferă protoplasma nu au stabilitate și trec repede [14, p.22].

La modificarea vâscozității protoplasmei, sub acțiunea excitanților mecanici, contribuie și umflarea ei, cu repercusiuni asupra stării coloizilor celulari, sediul tuturor funcțiilor vitale la nivel celular, în felul acesta masajul – excitant mecanic – va influența într-o anumită măsură starea coloizilor celulari, pe lângă influența reflexă pe care o exercită asupra sistemului nervos central.

Masajul are influență asupra mușchilor atrofiați. Asupra unui mușchi sănătos, aflat în repaus, masajul nu are aproape nici o influență. Eficacitatea lui se poate constata numai în cazul mușchilor obosiți sau atrofiați.

Explicarea micșorării sau neutralizării oboselii mușchilor numai prin eliminarea mecanică din celule și țesuturi a produselor metabolice, este complet eronată. Fiziologia modernă a stabilit că. după apariția oboselii în țesuturile organismului, apar produse metabolice, care. înainte de încordarea musculară, nu existau sau erau într-o cantitate foarte mică. îns% acidul lactic care se formează în mușchi, nu produce într-adevăr oboseala și nu are loc un raport proporțional între acumularea de acid lactic și oboseală [6, p.49].

Ultimele date din domeniul chimiei musculare dovedesc că mușchiul poate să acționeze și să obosească fără să elimine acid lactic. De aceea, acidul lactic nu poate fi considerat ca o cauză prototip a oboselii în organismul uman. Cel mult se poate vorbi despre o oarecare legătură cuantificată dintre nivelul oboselii și cantitatea de acid lactic acumulat.

După cum se știe, acidul lactic apare odată cu activitatea musculară și pătrunde în țesufuri și sânge, de unde dispare treptat. O parte din el se transformă în glicogen și este eliminat în organism, iar altă parte, mai mică. dispare în timpul procesului de oxidare. Ambele procese necesită un timp îndelungat, deoarece se desfășoară în țesuturi, și nu în sânge.In timpul activității musculare, o parte din acidul lactic pătrunde în sânge, apoi trece din nou în țesuturi și, de aceea, această trecere se face într-un timp destul de lung [12, p.144].

. Pentru a urmări acest proces, suntem nevoiți să ținem seama de curba de consum a oxigenului de către organism. Atâta vreme cât în sânge se găsește un exces de acid lactic, consumul de oxigen va fi mai mare decât cel normal.

De obicei, imediat după terminarea efortului, consumul de oxigen rămâne foarte mare. apoi ajunge treptat la valori normale. Prin urmare, dacă masajul într-adevăr accelerează resihteza asidului lactic, atunci acest fapt ar trebui să influențeze consumul de oxigen, mărindu-1 considerabil.

Observațiile și experimentele au arătat însă că. după un efort dozat urmat de un masaj, consumul de oxigen rămâne în perioada de refacere același, ca și atunci când nu se face masaj. Ceea ce înseamnă că masajul n-a produs nici unul din fenomenele caracteristice oxidăni și, deci, nu a înlăturat într-o cantitate concludentă produsul metabolic – acid lactic [11, p.77].

.Eliminarea acidului lactic, deci, ca urmare a masajului, trebuie considerată ca fiind un efect secundar al acestuia. La fel se poate spune și despre un alt produs metabolic rezultat în timpul activității musculare – azotul.

Problema eliminării azotului prin urină a constituit obiectul multor contradicții dintre specialiștii masajului, în trecut se susținea că se elimină din organism, prin urină, o cantitate foarte mare de azot, ca urmare a masajului. E drept, în zilele masajului, cantitatea de urină eliminată se mărește considerabil.

Dar, în același timp, scade conținutul procentual al azotului din urină. Dacă azotul eliminat se mărește la 10%, cantitatea urinei eliminate din organism crește cu 60% sau chiar mai mult [4, p.65].

De asemenea, s-a constatat că după masaj se elimină o cantitate considerabilă de apă. Odată cu creșterea cantității de apă eliminate, se intensifică și eliminarea azotului, or eliminarea azotului s-ar putea considera o influență directă a masajului numai dacă s-ar mări concentrația procentuală a eliminării acestuia.

Cesa ce se știe sigur, este că, paralel cu mărirea fluxului de oxigen și cu creșterea cantității de glucoza din sânge, masajul, prin aparatul receptor, influențează sistemul nervos și scoarța cerebrală, contribuind în mod reflex la mărirea rezervelor de energie din sistemul nervos central, în același timp, au loc deplasări moleculare, care își schimbă conjunctura lor ionică și electronică, influențând redis-tribuția ionilor în țesuturi și modificând rezistența chimică a țesuturilor.Influența masajului asupra articulațiilor, tendoanelor și tecilor sinoviale.

Datorită masajului, aparatul articular și ligamentar capătă o mobilitate mai mare. Tulburarea mobilității normale poate avea loc în articulațiile coxo-femurale, ale umerilor și ale gleznelor, în aceste cazuri, are loc o încrețire a capsulelor articulare și o modificare a lichidului intraarticular. Adesea se poate produce o tumefiere și o îngroșare în regiunea capsulei articulare. Toate aceste pot fi îndepărtate prin diverse tehnici specifice de masaj [5, p.54].

Efectele fiziologice ale masajului asupra elementelor aparatului locomotor.

Masajul exercita o serie de acțiuni foarte utile asupra elementelor aparatului locomotor: mușchi, tendoane, fascii si aponevroze, teci tendinoase si alte formațiuni fibroase asupra țesuturilor moi articulare si periarticulare si chiar asupra periostului si osului.

Prin masajul musculaturii scheleticii se influențează organismul in mod substanțial. In acești mușchi se produc diferite fenomene fizice si chimice, metabolice sau energetice, care pot fi mai mult sau mai puțin stimulate sau incetinite prin mijloacele noastre.

Prin acțiunea mecanica a manevrelor de masaj executate stăruitor si intr-un ritm viu, putem imbunatați proprietățile funcționale ale mușchilor, făcând sa crească excitabilitatea conductibilitatea si contractilitatea lor.

Prin tensiuni si destinderi alternative putem dezvolta elasticitatea mușchilor, una dintre cele mai importante proprietăți ale lor. Prin manevre ușoare executate intr-un ritm lent, putem obține relaxarea mușchilor incordați și obosiți.

Prin manevrele de presiune si stoarcere, activam circulația in vene si capilare, vasta rețea vasculara care inconjoara si străbate musculatura scheletica. Sub influenta acestor manevre de masaj se lărgesc capilarele de rezerva, creste debitul sanguin local si se accelerează curentul de limfa. Masajul are influenta evidenta asupra mușchilor atrofiei si atoni contracturati sau traumatizați.

Masajul tendoanelor si al tecilor tendinoase se executa, practic, odată cu masajul mușchilor. Se folosesc îndeosebi manevre cu efect circulator (neteziri si fricțiuni relaxante) si se tratează astfel unele leziuni si tulburări care trec nebăgate in seama. Locul de inserție al tendoanelor pe os sau periost poate fi sediul unor complexe leziuni si tulburări [7, p.63].

Aceste inserții se masează cu băgare de seama, prin manevre blânde dar insistente. Tendoanele și tecile tendinoase au un important rol static și dinamic.

Masajul lor are aceeași importanta ca si masajul mușchilor, iar uneori si mai mare. De acest lucru ne dam seama când la nivelul lor se produc tulburări traumatice, inflamații si alte procese de atrofie si de degenerescenta care necesita o atenție deosebita si un tratament de lunga durata.

Masajul articulațiilor necesita o tehnica adaptata la forma si structura definita a lor. Masajul acționează si la nutriție in țesuturile articulației (piele, țesut conjunctiv, vase, nervi, tendoane si mușchi) la intretinerea supletii si rezistentei, condiții indispca adaptata la forma si structura definita a lor. Masajul acționează si la nutriție in țesuturile articulației (piele, țesut conjunctiv, vase, nervi, tendoane si mușchi) la intretinerea supletii si rezistentei, condiții indispensabile pentru o buna funcționare articulara.

Efectele circulatorii si trofice ale masajului articular, aplicat direct pe capsula articulara, si pe ligamentele care o insotesc in exterior, se resimt si asupra membranei sinoviale care o căptușește pe partea sa interna. Masajul articular si activarea circulației in musculatura si țesuturile din jurul si de deasupra articulației, contribuie la rezorbtia sau impregnarea in circulația generala a lichidelor seroase sau a sângelui revărsat in cavitatea articulara [1, p.24].

Prin masaj si gimnastica medicala, se previn si se combat: aderentele, refracțiile, cicatricile vicioase, depozitele patologice periarticulare si alte urme ale accidentelor si bolilor articulare (traumatisme, reumatism, artrite si artroze) care limitează mișcările normale.

Oasele beneficiază de efectele circulatorii si trofice ale masajului numai in mod indirect, prin intermediul țesuturilor moi, pe care le acoperă si in care se ramifica rețeaua vasculara si nervoasa.

Aceste efecte sunt mai sigure atunci când sunt masați mușchii cu care oasele au legaturi funcționale. In același fel se pot explica si influentele masajului periostal asupra circulației sângelui si asupra nutriției din interiorul osului.

Influențele masajului asupra aparatului locomotor. Masajul influențează favorabil mușchii, tendoanele, fasciile, aponevrozele, tecile sinoviale, capsulele articulare, țesuturile moi periarticulare și chiar periostul.

Masajul mușchilor influențează atât direct, prin acțiunea mecanică a manipulărilor, cât și reflex, structurile aparatului locomotor.

Prin presiune și relaxare se influențează tonusul și elasticitatea, excitabilitatea și contractilitatea fibrelor musculare. Aceste proprietăți sunt stimulate prin manevre rapide, intense, executate într-un ritm viu, excitant. Manevrele de masaj executate lent, ușor, liniștitor, induc în mușchi o stare de relaxare [7, p.45].

.

Prin manevre de stoarcere se activează circulația în capilarele și venele mușchiului; se deschid capilarele de rezervă, crește debitul circulator local. Aceasta se datorează acțiunii mecanice și reflexe a masajului.

După efort, masajul accelerează îndepărtarea oboselii musculare și refacerea resurselor energetice ale mușchilor.

Masajul influențează favorabil mușchii atrofiei, traumatizați, paretici, contractarăți.

Efectele masajului asupra sistemului muscular sunt stimulante, relaxante și decongestive.

> Efectele stimulante se induc prin manevre scurte, centripete, cu
intensitate progresiv crescândă, aplicate mușchilor hipotrofici, atrofiei sau
neantrenați. Se încearcă "modelarea" mușchiului în forma sa, detașând
fiecare mușchi sau grup de mușchi de planurile profunde prin insinuarea stimularea penetrabilității cutanate a unor medicamente; mai buna nutriție a pielii.

Influențează reflex termoreglarea.

Favorizează într-o oarecare măsură funcția respiratorie a pielii.

Favorizează exfolierea celulelor cornoase, stimulează noi diferențieri bazale, scurtând timpul necesar reînnoirii epidermei și ameliorând astfel proprietățile fizice ale pielii.

Favorizează lipoliza, masajul ducând la scăderea stratului adipos.Aceaste efecte sunt datorite executarii corecte masajului [10, p.44].

Masajul mușchilor și al tendoanelor. Mușchii se masează prin alunecări puternice, fricțiuni, frământări și stoarceri; tocatul și bătătoritul cu palma și cu pumnul sunt manevre excitante; cernutul și rulatul sunt relaxatoare.

Alunecările. Se execută în lungul fibrelor musculare de la o inserție la alta, presând mai ușor pe porțiunea tendinoasă și mai tare pe partea cărnoasă a mușchiului; cu vârful degetelor se pătrunde în spațiile dintre mușchi și dintre tendoane.

Pentru a pătrunde în profunzimea regiunii, alunecarea se realizează cu partea dorsală a degetelor și cu nodozitățile articulare ale pumnului [13, p.87].

Fricțiunea. Se realizează de-a lungul tendoanelor, executând o apăsare ușoară, liniară, precum și de-a lungul părții cărnoase a mușchiului; la nivelul inserțiilor se face o fricțiune locală, mai pătrunzătoare.

Frământatul. Este procedeul de bază al masajului mușchilor. Acesta se aplică în formă de cerc sau brățară, șerpuit sau în cută, în funcție de necesități și regiune. Prin frământat are loc și o acțiune repetată de stoarcere a mușchilor, care ajută la golirea și umplerea alternativă a acestora cu sânge, activând circulația locală Frământatul influențează toate proprietățile mușchiului, dar în special contractilitatea și elasticitatea [2, p.78].

Cele mai bune efecte se obțin asociind frământatul cu fricțiunea. Frământatul nu se poate aplica pe regiunile tendinoase.

Tocatul. Se aplică pe orice regiune cărnoasă, fie în lungul fibrei musculare, fie transversal.

Bătătoritul, cu palmele și cu pumnii, se aplică numai pe mușchii voluminoși din regiunea fesieră și de pe coapse; nu se aplică pe tendoane. Lovirile ritmice produc contracții ale fibrelor musculare, dar fără efect mecanic.

Cernutul și rulatul segmentelor musculoase ale membrelor produc o relaxare a mușchilor.Efecte liniștitoare, mai ales pe mușchii lați ai corpului, se obțin și prin vibrații [9, p.44].

Efectele masajului asupra mușchilor sunt mai evidente la mușchii slabi, neantrenați, obosiți sau bolnavi:

combate atonia și atrofia musculară;

combate contractura musculară;

combate oboseala locală apărută după eforturi intense.

Masajul este indicat în tratamentul contuziilor și crampelor musculare, al sechelelor reumatice sau paralitice ale mușchilor; se indică înainte și după intervențiile chirurgicale. Masajul este indicat cu oarecare prudență în tratamentul tenosinovitelor.

Masajul articulațiilor. Masajul articular este o formă de masaj local deosebit de util și eficace în tratamentul complex al leziunilor articulare.

Constă din neteziri și fricțiuni, la care se pot adăuga, la nevoie, vibrații, tracțiuni și tensiuni.

Netezirea. Constă din alunecări scurte executate cu intensitate mică sau medie, în sensul circulației venoase și limfatice locale.

Fricțiunea. Se execută amănunțit, pentru a influența toate țesuturile moi periarticulare, ligamentele și capsula articulară

Vibrațiile manuale urmăresc să influențeze elementele periarticulare, dar și pe cele articulare.Tracțiunile. Se fac mai ales la articulațiile mici ale degetelor.

Tensiunile. Se folosesc pe articulațiile mici și mijlocii, mai ales cu scopul măririi mobilității articulare.

După un număr suficient de ședințe de masaj articular, se începe mobilizarea metodică a articulației prin mișcări active cu rezistență și apoi pasive. După executarea mobilizării articulare, se indică un masaj liniștitor și decongestionant, prin neteziri și fricțiuni ușoare.

În anumite cazuri, se recomandă înaintea masajului articular și a mobilizării articulare metodice, un masaj pregătitor, care constă în prelucrarea regiunii de deasupra articulației cu scopul de a activa circulația, în felul acesta, se favorizează resorbția mai rapidă a produselor patologice din articulație sau din jurul acesteia.

Masajul articular este indicat în prevenirea și tratamentul ridurilor articulare, a cicatricelor sau a leziunilor care limitează mobilitatea articulară; mai este indicat în tratamentul leziunilor traumatice și al manifestărilor de suprasolicitare [29, p.44].

CAPITOLUL II. EFICACITATEA MASAJULUI ASUPRA APARATULUI LOCOMOTOR

Fiind pasionat de sport și observând că folosirea exercițiilor fizice și a mișcării ca mijloc de prevenire sau de tratare a bolilor ce datează de mii de ani, am realizat că masaj și exercițiul fizic, executat corect și regulat, contribuie la întărirea musculaturii și la dezvoltarea flexibilității articulațiilor, prevenindu-se astfel diferitele afecțiuni ale coloanei vertebrale, a durerilor de spate, în general.

Motivarea alegerii temei este legată de importanța efectuarii masajului și utilizării exercițiului fizic, folosit în scop profilactic, dar mai ales corectiv care influențează nu numai forma și structura țesuturilor corpului omenesc, ci echilibrează concomitent funcțiile fiecărui organ, realizând o stare de sinergie și soliditate funcțională.

Condiția fizică a tuturor persoanelor reprezintă unul dintre cele mai eficiente moduri de prevenire a apariției durerilor musculo – scheletice sau de ameliorare a acestora, în cazul în care acestea sunt deja instalate.

Senzațiile dureroase, spre deosebire de celelalte tipuri senzoriale, au o importantă component afectivă, ce tulbură starea de bine a individului, de obicei durerea se însoțește de reacții psihosomatice și vegetative.

Primul și ultimul act al medicului și kinetoterapeutului în procesul asistenței de recuperare funcțională este evaluarea. Inițial evaluarea este necesară pentru aprecierea deficitului ce urmează a fi recuperat și a restantului funcțional pe care se bazează capacitățile și activitățile pacientului, iar în final evaluarea apreciază rezultatele obținute prin aplicarea programului de recuperare și concluzionează asupra măsurilor care se mai impun eventual în continuare.

Ceea ce trebuie reținut este faptul că nici o evaluare care implică intervenția omului nu poate fi în totalitate obiectivă. Terapeutica modernă caută să reducă la maxim pierderile patologice prelungite sau definitive punând accent pe conservarea și recuperarea funcției periclitată sau afectată de boala.

Scopul și sarcinile (obiectivele) studiului. Scopul studiului este acela de diminuare a durerii, a contracturii, de reechilibrare musculară, beneficiile fiind legate de tonifierea musculaturii și reintegrarea coloanei în activitate, cu respectarea condițiilor de protecție.

Masoterapia oferă programe corective care, pe lângă dezvoltarea armonioasă a mușchilor, determină si corectarea tulburărilor de poziție ale coloanei vertebrale. Kinetoterapia de recuperare reprezintă secțiunea cea mai importantă în programul de recuperare medicală și urmarește prin intermediul unor programe de exerciții fizice: refacerea funcțiilor diminuate, creșterea nivelului funcțional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situații de readaptare funcționala .

Este foarte important ca ședintele de kinetoterapie să se desfășoare într-un cabinet de kinetoterapie sub supravegherea unui kinetoterapeut, întrucât programul terapeutic diferă în funcție de tipul afecțiunii. Colaborând îndeaproape cu medicul specialist va stabili: tehnica masajului, volumul efortului (cantitatea totală de activitate practică, exprimată în numărul de repetări, greutăți ridicate sau manevrate, timpul, durata de activitate etc.), intensitatea efortului (ca factor care permite aprecierea efortului în trepte pornind de la valorile mici, medii, submaximale, maximale care se pot obține în urma folosirii obiectelor portative sau a contracțiilor izometrice), amplitudinea de mișcare, complexitatea exercițiului fizic.

Metode de cercetare utilizate în studiu (scala analog vizuală, chestionare).

Pentru o bună desfășurare a lucrării de cercetare, am utilizat următoarele metode: Metoda documentării teoretice, a studierii bibliografiei;Metoda anchetei; Metoda observației; Metoda măsurării;Metoda înregistrării rezultatelor, a prelucrării lor și reprezentării grafice.

Metoda documentării. Orice activitate de cercetare presupune că după alegerea temei de cercetare, cel care realizează cercetarea să se oprească mai întâi asupra materialelor bibliografiei care tratează tema. Documentarea constituie o etapă indispensabilă care furnizează informații despre fondul de bază al disciplinei și toate datele recent apărute în publicațiile periodice.

Informațiile necesare pentru desfășurarea experimentului au fost extrase din publicațiile de specialitate (traumatologie, kinetoterapie, anatomie și biomecanică).

Studiul acestor materiale a ajutat la găsirea unor căi și mijloace utilizate în desfășurarea experimentului, precum și la o mai bună documentare asupra problemelor pe care le întâmpină recuperarea prinvind durerile musculo-scheletice.

Pe baza acestor informații sistematizate și valorificate a fost stabilit întregul proces de recuperare.

Metoda anchetei. A fost utilizată pentru obținerea datelor necesare anamnezei, cu rol foarte important în structurarea programelor de tratare-recuperare. Această metodă a contribuit într-o mare măsură la cunoașterea condițiilor care au generat durerile musculo-scheletice, la culegerea informațiilor despre suferințe direct de la subiecți. S-a discutat cu fiecare pacient în parte, atenția îndreptându- se asupra următoarelor aspecte: date personale, dinamica evoluției afecțiunii, condițiile și cauzele care au generat-o, precum și mijloacele de tratament administrate până în momentul luării în observație, datele obținute fiind înregistrate în fișele individuale din capitolul III.

Metoda observație. În orice activitate observația constitue contemplarea intenționată a unui subiect, document, fenomen sau proces, în vederea cunoașterii științifice a acestora prin înregistrarea și preluarea datelor obținute.

Pe baza unor observații sistematice au fost culese și înregistrate date cu privire la aspectul fizic al subiecților (tipul constituțional și greutatea pacientului care procură precizări);

 poziția sau atitudinea segmentelor lezate;

 deformările articulare, incurbări anormale ale oaselor lungi, pierderi desubstanță de țesuturi moi (tegument și mușchi), cicatrici mutilante (mai ales după arsuri), atrofii musculare;

aspectul tegumentelor și țesutului subcutanat: culoarea (modificată de chimoză, hematom, stază vasocapilară, ischemie, hipertermie inflamatorie, roficitatea pielii și fanerelor, venoasă superficială (varice, tromboflebită).

Observația în general a stat la baza activității de înregistrare a datelor, a ajutat ca în funcție de particularitățile fiecărui subiect să se poată elabora programe de recuperare individualizate. Această metodă a creat posibilitatea stabilirii programelor deosebite care le-a prezentat fiecare subiect în parte, care au fost cauzele care au produs modificări față de parametrii normali, ca și efectele lor asupra datelor investigate. De asemenea, a ajutat la obținerea informațiilor cu privire la modificările care apar în timpul desfășurării programelor de recuperere, la comportamentul subiecților și la răspunsul lor la aplicarea structurii de exerciții.

Suferințele articulațiilor periferice, indiferent de etiologie, prezintă clinic aceleași semne date de procesul inflamator articular.

În același timp, contractura musculară reflexă cauzează redoare articulară și scăderea amplitudinii de mișcare pe grupele flexoare și adductoare; contractura musculară este un mijloc reflex de protecție a articulației inflamate.

Cronicizarea procesului inflamator articular duce treptat la distrugerea cartilajului articular, leziuni capsulare și ligamentare, cauze ale dezaxării și deformării articulare. Procesul inflamator articular poate evolua în trei stadii: acut, subacut și cronic, în funcție de semnele clinice și de durata procesului inflamator, bolile se încadrează în unul din cele trei stadii de evoluție.

Unii autori descriu și o fază „cronic activă”, în care procesul inflamator evoluează într-un grad scăzut, dar pe o perioadă lungă de timp (ex. poliartrita reumatoidă, spondilita anchilopoietică).

În faza acută am urmărit:

reducerea durerii și a inflamației: imobilizare articulară (orteză, bandaj gipsat, repaus simplu în postura antalgică), tracțiune ușoară în ax, periaj sau masaj cu gheață;

menținerea mobilității articulare: mobilizări pasive, autopasive, pasivo-active, fără a întinde țesuturile; posturări în poziții extreme (cu ațele) alternante sau posturări simple în poziții funcționale; exerciții de mobilizare activă amplă contralaterală și axio-periferică;

menținerea forței și a rezistenței musculare: exerciții izometrice. În faza subacută am urmărit:

reducerea durerii și a inflamației: la fel ca la faza acută;

menținerea mobilității articulare: identic ca în faza acută, dar la limita amplitudinii de mișcare posibilă se poate tenta o forțare pentru câștigarea amplitudinii maxime; hidrokinetoterapie, mobilizare prin suspendare și scripetoterapie; posturări, chiar forțate până la limita de toleranță a durerii;

menținerea forței și rezistentei musculare: exerciții izometrice; mișcări active cu rezistență; activități ocupaționale fără încărcare intensă.

În faza cronic-activă am urmărit:

combaterea inflamației și tendinitei distructive cu onsecințele acestora: posturări în condiții funcționale, utilizarea unor echipamente protective și ajutătoare (ex. orteze, obiecte casnice adaptate), un raport favorabil între activitatea și repausul articular;

menținerea mobilității articulare: exerciții pasive, pasivo-active, active pe amplitudini maxime, terapie ocupațională individualizată și adecvată pacientului;

menținerea forței musculare: exerciții izometrice, dinamice cu rezistență progresivă.

Metoda măsurării (explorarea și evaluarea subiecților).Cunoașterea gradului de mișcare al unei articulații sau a valorii forței unui mușchi de a executa mișcarea unui segment este absolut necesară atât în stabilirea unui diagnostic funcțional cât și în evaluarea eficacității tratamentului.

Testarea clinică aplicată, deși a fost exprimată cifric, are un oarecare grad de aproximație. Pe valoarea mobilității articulare s – a realizat prin bilanțul articular.

Aceste bilanțuri clinice în perioada inițială sunt bilanțuri analitice care au vizat ameliorarea durerilor musculo – scheletice, din punct de vedere al mobilității articulare și forței musculare. Pentru cunoașterea cât mai bună a gradului de disfuncționalitate a fost folosită fișa de examen prezentată de Tudor Sbenghe în „Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor”, Ediția medicală, București 1981și utilizat de Institutul de Medicină și Farmacie, Clinică de Medicină fizică, balneoclimatologie și recuperare medicală.

Aceste metode de evaluare și explorare au fost utilizate atât pentru aprecierea incapacității funcționale cât și pentru stabilirea obiectivelor de etapă, în programele de recuperare.

Metoda înregistrărilor rezultatelor, a prelucrării lor și înregistrării grafice.

De la aprecierile rezultatelor parțiale din fișe s-a trecut la compararea datelor înscrise în centralizatoare de unde s-au extras elementele pentru analiza statistică și pentru reprezentarea grafică. Rotindu-se de la rezultatele din înregistrările statistice, s-a trecut la explicații bazate pe descrierea și analiza dinamicii înregistrărilor în evoluția lor.Interpretarea rezultatelor trebuie să fie completată cu informațiile domeniului ca și cu iconografia și imagistica comparativă a diferitelor etape prin care a trecut cercetarea.

Pentru reprezentarea grafică au fost folosite diagrama și poligonul de frecvență. Reprezentarea grafică s-a bazat pe tabelele analitice alcătuite cu datele și valorile prezente în fișele de observații din capitolul III.

S-au realizat reprezentări grafice pentru fiecare caz în parte pe baza valorilor luate din fișele de observație.

Teste și măsurători effectuate. Am utilizat metode de bilanț articular și bilanț muscular .

Bilanțul articular reprezintă măsurarea amplitudinilor de mișcare în articulații, pe toate direcțiile de mișcare. În acest sens, odată cu executarea acestor măsurători se fac și alte aprecieri asupra respectivei articulații (mișcări anormale, temperatura crescută, creșterea de volum, etc), observații la care se va adăuga examenul radiologic. Executarea corectă a măsurătorilor cere o oarecare experiență, care se capătă după testări repetate și se referă la aprecierea limitei maxime reale a unei mișcări, mai ales la persoanele necooperante sau care prezintă dureri la mobilizare, la aproximarea unghiului articular când măsurarea se face fără goniometru sau la corectă așezare a goniometrului, când se recurge la el. Acuratețea măsurătorilor este în funcție și de obiectivul lor.

Pentru orientarea unui examen clinic general se pot admite variații de 8-10°, iar pentru unele mișcări, chiar mai mult. În cazul testărilor pentru alcătuirea unui program de kinetoterapie în vederea recuperării unui deficit funcțional este nevoie de mai multă precizie, erorile nedepășind 5-6°. Dacă este vorba de măsurători utilizate în cadrul unor studii și cercetări, nu se admit erori peste 3.

Modalități de măsurare a amplitudinii de mișcare. Există câteva posibilități de apreciere a unghiului maxim al unei mișcări: prin evaluare directă, subiectivă „din ochi”.Se trasează un imaginar unghi drept (90°) și bisectoarea lui (45°); se apreciază unghiul făcut de aceasta bisectoare cu una din laturi (135°) și se evaluează, fața de aceste linii virtuale, poziția segmentului care se mișca; prin măsurarea unghiului de mișcare cu un goniometru.

În general, nu este important cu care dintre ele se lucrează, dar se recomandă ca în cadrul unui colectiv toți membrii lui să utilizeze același tip de goniometru pentru a evita unele diferențieri de cititre; prin măsurarea distanței dintre două puncte notate pe cele două segmente care alcătuiesc unghiul de mișcare.

Subiectul testat se află în ortostatism, iar măsurătorile cu acest sistem nu pot fi desigur posibile pentru toate articulațiile și toate tipurile de mișcări. Există și goniometre încorporate în circuite electronice, cu care se pot măsura unghiuri în mișcare în cazul studiilor telemetrice.

Sisteme de înregistrare a amplitudinii de mișcare. S-a utilizat și exprimarea numerică de peste 180°, considerându-se măsurătoarea pe valorile unui cerc complet (360°). Astfel, extensia membrului superior va avea în acest caz valoarea de 225- 230° ( 0° fiind poziția cu brațul ridicat la zenit). Aceste exprimări diferite creau mari confuzii când era vorba să se înregistreze restricțiile de mobilitate.

Înregistrarea valorilor goniometrice. Pentru necesitățile clinice curente este suficientă înregistrarea cifrică a unghiurilor articulare măsurate. Această înregistrare se face în diverse sisteme de tablouri sau tabele, de obicei grupând două câte două valorile mișcărilor opuse (flexie-extensie, abducție-adducție), eventual alături de valorile standard. În aceste tabele se poate înregistra, tot cifric, evoluția ulterioară a unghiurilor de mișcare. Orice testator poate imagina diferite sisteme de astfel de tablouri sau tabele.

Fig.1-2- Înregistrarea mobilității articulației coxofemurale.

a- flexie cu genunchiul extins; b- flexie cu genunchiul flectat; c- extensie; d- abducție

Ch. Rocher propune o interesantă diagramă care integrează totalitatea mișcărilor normale sau patologice ale unei articulații (fig.2-5).

Cercurile concentrice indică amplitudini de mișcare de la 5, 10, 20, 30, 50, 70, 90, 110, 130, 150 la 180°. Acestea sunt tăiate de raze care realizează din 10 în 10° segmente de cerc simetrice spre dreapta și spre stânga verticalei.

Fig. 3-4. Goniometru medical

Pe această diagramă sunt reprezentate toate mișcările: flexia în sus, extensia în jos ( aceasta nedepășind vreodată 90°, are cercuri doar până la această valoare), abducția pe linia orizontală spre dreapta, abducția pe aceeași linie, dar spre stânga.

Interpretarea valorilor goniometrice. Valoarea unghiului unei mișcări poate să fie apreciată în comparație cu unghiul aceleiași mișcări a segmentului opus sau cu valorile standard ale amplitudinilor maxime de mișcare articulară. Aceste valori „normale” au fost stabilite pe baza mediilor valorice ale populației sănătoase de ambele sexe și la diverse vârste.

Tabelele în care sunt consemnate aceste valori variază în funcție de autori, neexistând de fapt o reală standardizare a lor, fapt explicabil dacă se ține seama de variațiile unghiurilor realizate de mișcările indivizilor cu constituție, vârstă, sex, antrenament foarte diferite. Când se va expune bilanțul fiecărei articulații, se vor preciza și valorile standard. Amplitudinile maxime ale mișcărilor în diverse articulații sunt utilizate rar în cursul activităților noastre obișnuite. De obicei se folosesc unghiurile din imediata vecinătate a poziției de repaus articular (poziția de funcțiune), ceea ce reprezintă așa-numitul „sector util de mobilitate”.Pe măsură ce mișcarea se îndepărtează de acest sector, valoarea funcțională a amplitudinilor maxime este mai redusă. Datorită acestui fapt, Ch. Rocher introduce noțiunea de „coeficient funcțional de mobilitate”, pentru a exprima diferențiat importanța pentru funcția articulară a diverselor segmente de mobilitate.

Fiecare tip de mișcare are coeficienți funcționali de mobilitate elementari, care, prin sumare, determină un coeficient global funcțional

Pentru a afla coeficientul funcțional de mobilitate, se înmulțește cifra găsită la goniometrie cu coeficientul respectiv al sectorului de mișcare articulară.

Reguli generale ale tehnicii bilanțului articular:

subiectul de testat trebuie să fie relaxat, așezat confortabil, să fie instruit asupra manevrelor care vor urma. Starea de contractură, teamă limitează amplitudinile de mișcare pasivă, iar necooperarea pe cele de mișcare activă;

segmentul de testat trebuie corect așezat pentru obținerea posturii 0°, dar și într-o poziție preferențiată pentru desfășurarea mișcării și aplicarea goniometrului. Aceste poziții vor fi specificate pentru fiecare mișcare în parte;

goniometrul va fi aplicat întotdeauna pe partea laterală a articulației, cu câteva excepții (de exemplu: măsurarea suspinației);

brațele goniometrului trebuie poziționate în paralel cu axele longitudinale ale segmentelor care formează articulația și a căror proiecție corespunde cel mai bine axelor de mișcare articulară;

goniometrul nu trebuie presat pe segmente, ci aplicat ușor, pentru a nu împiedica mișcarea;

amplitudinile mișcărilor articulare în direcții opuse (de exemplu: flexie-extensie) se vor măsura fiecare în parte, apoi se va nota și suma lor, care reprezintă gradul de mișcare a unei articulații într-un anumit plan;

gradul de mișcare (mobilitate) a unei articulații este egal cu valoarea unghiului maxim măsurat al acelei mișcări, dar numai dacă s-a plecat de la poziția zero. În cazuri patologice, scăzând din valoarea acestui unghi valoarea unghiului de la care pornește mișcarea, obținem gradul de mobilitate a acelei articulații;

genunchiul și cotul nu au mișcare de extensie, deoarece poziția de extensie maximă a lor este considerată poziție zero. Se masoară însă deficitul de extensie, care, scăzut din unghiul maxim de flexie realizat, ne dă gradul de mobilitate (deci flexie) a cotului sau genunchiului; mobilitatea coaloanei nu poate fi măsurată decât cu goniometre de construcție specială. Mobilitatea degetelor necesită goniometre mai mici și cu unele adaptări.

Bilanțul muscular face parte din principala „semiologie” a specialității de medicină fizică și recuperare medicală. Bilanțul muscular reprezintă un sistem de tehnici de examen manual pentru evaluarea forței fiecărui mușchi sau a unor grupuri musculare. Orice evaluare a stării mușchiului cu ajutorul unor aparate mecanice, electrice, electronice nu mai intră în cadrul acestui bilanț clinic muscular.

Scopul acestui bilanț este multiplu: o ajuta la elaborarea atât a diagnosticului complet funcțional, cât și la aprecierea nivelului lezional (măduvă, plex, trunchi nervos) al bolii neurologice;determină tipul unor intervenții chirurgicale de transpoziții tendomusculare;conturează deseori prognosticul funcțional al pacientului;

Pentru executarea unui bilanț muscular corect, sunt necesare câteva condiții:un testator bine antrenat în aceste manevre și perfect cunoscător al anatomiei funcționale a sistemului muscular; o colaborare totală din partea pacientului, căci bilanțul muscular, spre deosebire de cel articular, este prin definiție un proces activ.va fi precedat întotdeauna de bilanțul articular, căci starea articulației (redoare, durere) poate influența precizia bilanțului muscular;să nu obosească bolnavul- eventual se face în ședințe succesive; să fie executat în condiții de confort: camera caldă, liniște, pe o masă specială de testare, prin poziționări corecte ale pacientului etc; înregistrarea rezultatului testing-ului muscular să fie exprimată într-un sistem de cotare internațional, adoptat într-o țară sau alta (în România, sistemul este cotat de la 5 la 0)

Bilanțul muscular, deși are o mare valoare clinică, rămâne un examen care poate preta la interpretări greșite, datorită mai multor cauze:

substituțiilor musculare, când mișcarea este realizată nu de mușchiul principal testat, ci de cei secundari, așa cum se întâmplă în special în distrofiile musculare valori variabile a forței după sex și vârstă, ca și în funcție de antrenament (unilateral) sau starea de oboseală; în aceste situații aprecierea gradelor de forță 4 și 5 poate crea confuzii;

testării forței pe porțiuni diferite ale amplitudinii complete de mișcare articulară – există valori de forță diferite ale mușchiului în funcție de lungimea lui; trebuie respectată deci la retestări zona arcului de mișcare testat;

Cotarea bilanțului muscular. După cum am precizat, în România se utilizează scara cu 6 trepte (5-0) pentru testarea forței musculare.

Forța 5 (normală): mușchiul poate executa mișcarea pe toată amplitudinea contra unei forțe exterioare (rezistență opusă de testator), egală cu valoarea forței normale. Această „normalitate” este apreciată prin comparație cu segmentul opus, sănătos, sau, dacă și acesta este afectat, pe baza experienței testatorului, care va ține seama de vârstă, sex, masă musculară, gradul de antrenare fizică a pacientului, etc.

Forța 4 (bună) : reprezintă capacitatea mușchiului de a deplasa antigravitațional, complet segmentul contra gravitației (fără altă contrarezistență). Pe acest concept al luptei mușchiului contra gravitației se clădește de fapt întreg sistemul de apreciere a forței musculare, deoarece se bazează pe relația dintre forța de presiune a gravitației și greutatea segmentului respectiv; între valoarea acestei forțe și cea a forței 5 există o diferență mult mai mare decât între valoarea ei cea a forței 1, deși, și într-un caz, și într-altul există o diferență de forță. În același timp există o mare variație între raporturile forță 3/ forță 5 pentru diferiți mușchi.

Forța 3 reprezintă un adevărat prag funcțional muscular, care ar indica minimă capacitate funcțională pentru o muncă minimă ce ar cere mobilizarea, în toate direcțiile a segmentelor. Aceasta este reală pentru membrele superioare dar nu și pentru cele inferioare, care suportă și greutatea corpului, în special pentru mers, abductorii coapsei, flexorii genunchiului și cei plantari și dorsali ai piciorului au nevoie de o forță superioară forței 3.

Forța 2 (mediocră) : permite mușchiului să mobilizeze segmentul, dar cu eliminarea gravitației. Testarea manuală a forței 2 cere testatorului să știe precis cum trebuie poziționat pacientul și segmentul respectiv pentru a pune în evidență forța „mediocră”. În general se utilizează planuri de alunecare (plăci de plastic, melacart, lemn talcat, etc), pe care segmentul respectiv alunecă ușor, mobilizat de forța 2.

În practica clinică există unele situații de graniță între gradele de forță 3 și 2. Astfel, o mișcare contra gravitației, dar incompletă față de amplitudinea maximă, va fi notată cu -3 (dacă totuși depășește jumătatea acestei amplitudini maxime) sau cu 2+ (dacă nu atinge jumătatea acestei amplitudini maxime). De asemenea, dacă mișcarea nu este completă, eliminând gravitația, se va nota cu -2.

Forța 1 (schițată): reprezintă sesizarea contracției mușchiului prin palparea lui sau a tendonului sau observarea unei ușoare tremurături a acestuia. Oricum, forța 1a unui mușchi este incapabilă să mobilizeze segmentul. Evident, nu poate fi sesizată decât contracția mușchilor superficiali, care pot fi palpați.

Forța 0 (zero): mușchiul nu realizează nici un fel de contracție. Pentru mușchii profunzi nu se poate face diferențierea între forțele 1 și 0.

Aplicarea testingului muscular pe această scară este posibilă doar pentru unii mușchi în special pentru mușchii principali ai membrelor și trunchiului. De asemenea reamintesc că, executând un bilanț pentru un anumit mușchi, se obține de fapt rezultatul activității unui grup de mușchi, din care este testat cel principal.

Rezultatul bilanțului muscular se notează în fișe speciale, care cuprind toți mușchii de testat pentru partea dreaptă și cea stângă, pe diferite segmente ale corpului, oferind totodată și posibilitatea notării rezultatelor succesive ale retestărilor.

Tehnica bilanțului muscular manual în sistemul de apreciere pe cele 6 trepte (5-0) a forței musculare s-a putut constata că 3 trepte se realizează antigravitațional și 3 cu eliminarea gravitației, după cum urmează:- antigravitațional (poziția AG) 5;- normală (N)4;- bună (B)3;- acceptabilă (A)- fără gravitație (poziția FG)2;- mediocră (M)1;- schițată (S);- zero (Z).

Mișcarea de testat trebuie să fie antigravitațională pentru forțele N, B, A, și să se execute fără intervenția gravitației pentru forțele M, S, Z. Vor exista deci două poziționări, pe care, pentru simplificare, le voi denumi poziția FG (fără gravitație) și poziția AG (antigravitație).

Mișcarea segmentului de testat necesită o stabilizare a zonei proximale, pentru a permite mobilizarea completă și corectă a segmentelor distale.

Pentru diferențierea forței 5(N) de forța 4(B) și a ambelor de forța 3(A) se aplică o rezistență pe zona cea mai distală a segmentului (osului) care se mișcă și pe care se inserează mușchiul testat. Rezistența realizată de mâna testatorului se direcționează în sens invers direcției de mișcare a segmentului și se aplică după ce segmentul a parcurs liber toată amplitudinea de mișcare. La acest nivel rezistența (presiunea realizată de mâna testatorului) încearcă să readucă segmentul la poziția anatomică, de repaus, de plecare. Această manevră este denumită „test de rupere” sau„break-test”. Teoretic, aplicarea rezistenței la pornirea mișcării sau pe parcursul ei este greșită, această manevră ieșind din tehnica standardizată a bilanțului.

Efectele masajului și a tehnicilor kinetice asupra organismului în general și în tratamentul redorilor articulare.

Masajul terapeutic – recuperator are un câmp de aplicație strict medical, ocupându-se de prevenirea apariției unor perturbări în funcționalitatea organismului (masajul profilactic), tratarea în paralel cu alte metode terapeutice – unor afecțiuni (masajul terapeutic) și recuperarea posttraumatisme sau afecțiuni, prin înlăturarea sechelelor Masajul terapeutic, care combinat cu kinetoterapia, poate contribui la vindecarea sau ameliorarea multor afecțiuni. Aria de aplicare a masajului terapeutic este destul de vastă și, dacă este indicat în timp util și aplicat corect, contribuie, alături de celelalte măsuri terapeutice la scurtarea timpului de recuperare a pacientului.

Masajul terapeutic poate fi indicat în:

• leziuni ale pielii și ale structurilor conținute de aceasta;

• leziuni ale mușchilor și tendoanelor;

• leziuni osoase, articulare sau sechele ale acestora;

• leziuni ale nervilor periferici;

• afecțiuni neurologice centrale;

• afecțiuni ale sistemului circulator;

• afecțiuni ale sistemului nervos;

• afecțiuni organice etc.

Efectele masajului după aria de influență:

– efecte locale, secundar procedurilor mecanice producând schimbarea metabolismului local și evacuarea produșilor toxici de metabolism prin glandele sudoripare și sebacee. Efectele locale trebuie extinse deoarece sunt greu de departajat prin faptul că au o influență mare asupra întregului organism.

– efecte generale, survin în urma unor acțiuni complexe întinse ca suprafață și penetrabilitate. Efectele stimulatoare (excitante) constau în activarea, intensificarea și grăbirea unor procese sau fenomene.

Efectele relaxatoare (calmante) constau în încetinirea, reducerea intensității sau chiar oprirea unor procese sau fenomene. (Mârza D., 2010)

Efectele masajului asupra tendoanelor și articulațiilor sunt efecte stimulante și decongestive.

Efectele stimulante:

– se izolează tendonul;

– se face netezire în clește energic;

– fricțiuni liniare, în ferăstrău;

– frământat în priză mică;

– tapotament cu vârful degetelor.

Efectele decongestive:

– la sportivii din probele de alergări se face pe tendonul lui Ahile, iar la cei din ciclism pe tendonul rotulian;

– neteziri moderate cu indexul și policele sau cu rădăcina mâinii, la articulații în special la cele superficiale, dar se face și la șold și umăr unde se abordează regiunile interioare.

Masajul articulațiilor necesită o tehnică specială, adaptată la forma și structura diferită a lor. În foarte multe din cazuri nu găsim în jurul articulațiilor alte țesuturi moi decât pielea și straturi subțiri de țesut conjuctiv, prin care străbat vase, nervi și tendoane. Alte articulații sunt acoperite cu straturi groase de țesuturi diferite: mușchi, tendoane, pungi seroase, țesut conjuctiv sau gras, mai mult sau mai puțin abundent.

Țesuturile articulare și periarticulare sunt prevăzute cu o rețea bogată de vase și nervi. Masajul activează circulația și nutriția în aceste țesuturi, le întrețin suplețea și rezistența, condiții indispensabile pentru o bună funcțiune articulară.

Efectele circulatorii și trofice ale masajului articular, aplicat direct pe capsulă articulară și pe ligamentele care o întăresc în exterior, se resimt și asupra membranei sinoviale care o căptușesc pe partea intrenă. Masajul articular și activarea circulației în musculatura și țesuturile din jurul și de deasupra articulației contribuie la resorbția sau împingerea în circulația generală a lichidelor seroase sau a serului revărsat în cavitatea articulară.

Masajul ajută și la împrăștierea infiltratelor patologice din țesuturile periarticulare; în acest fel se obține degajarea articulației și recăpătarea mobilității articulare normale. Masajul articular este o bună pregătire pentru exercițiile de mobilizare metodică a tuturor articulațiilor corpului. Prin masaj și tehnicile kinetice se previn și se combat aderențele, retracțiile, redorile, cicatricile vicioase, depozitele patologice periarticulare și alte urme ale accidentelor și bolilor articulare (traumatisme, reumatisme, artrite și artroze etc.), care limitează mișcările normale.

Efectele obținute prin aplicarea masajului și tehnicilor complementare la nivelul țesuturilor articulare și periarticulare, sunt:

• activarea circulației și nutriției (efecte circulatorii și trofice);

• membranei sinoviale prin masajul clasic articular;

• resorbția sau împingerea în circulația generală a revărsatelor articulare sau a infiltratelor patologice din țesuturile periarticulare;

• prevenirea și combaterea aderențelor, retracțiilor, redorilor, cicatricilor vicioase, depozitelor patologice periarticulare.

Principii de bază ale exercițiului terapeutic:

• exercițiile se execută lent, fără bruscări, ritmic;

• exercițiile trebuie să se bazeze pe poziții de start stabile, solide, menite să faciliteze travaliul mușchilor și să permită apoi o recuperare cât mai bună a acestui travaliu;

• progresivitatea exercițiilor va fi lentă, de la stadiile cele mai joase de forță musculară, redoare sau incoordonare spre exercițiile care cer forță, amplitudine sau coordonare aproape normale;

• exercițiile de tonifiere musculară să se execute întotdeauna pe toată amplitudinea de mișcare articulară posibilă;

• cu cât un exercițiu a cerut o contracție musculară mai intensă, cu atât pauză de relaxare care urmează va fi mai lungă, pentru refacerea circulației;

• exercițiul trebuie să se execute în limitele maxime posibile ale unghiului de mișcare a segmentului pentru a intra în acțiune toate fibrele musculare, iar amplitudinea mișcării se va menține sau va redeveni normală.

Măsurarea intensității durerii. Scala analog vizuală (VAS). Pacientul plasează un cursor pe o linie care are la capătul stâng marcată absența durerii, iar la capătul drept cea mai cumplită durere imaginabilă, în funcție de cât de intensă este resimțită durerea să. Verso-ul scalei este marcat de la 0 la 10, putându-se cuantifica intensitatea durerii raportată de pacient.

Scala numerică. Pacientul cuantifică intensitatea durerii pe care o simte pe o scară de la 0 la 10, în care 0 reprezintă absența durerii, iar 10 reprezintă cea mai cumplită durere pe care și-o poate imagina pacientul.

Sala de kinetoterapie este dotată cu: aparate de gimnastică, spaliere, bănci de gimnastică, scripeți, planșe de melacart pentru ușurarea mișcărilor, bicicletă ergometrică, polikinet Kettler, mingi medicinale, gantere, haltere, saci cu nisip, țapii metalice, suluri de corecție, plăci cu rotile.

Foto 1.Sala de kinetoterapie

În toate cazurile luate în cercetare s-a constatat atrofia musculaturii coapsei și gambei, la un caz și algie la nivelul articulației genunchiului.Valorile goniometrice sunt mai mici decât cele normale, toți subiecții prezentând redoare accentuată de genunchi. De asemenea la toți subiecții s-au constatat procese inflamatorii în grade diferite(a se vedea fișele de examen).

Toți pacienții au beneficiat de tratamente asociate: diadinamice, fizioterapie, ultrasunete, masaj. Programul recuperator care este constituit din mijloacele descrise anterior vizează următoarele obiective generale:

păstrarea calităților fiziologice ale tuturor grupelor musculare și articulațiilor netraumatizate;

stimularea procesului de vindecare a elementelor anatomice, prin diferite proceduri (datorită intensificării irigării sanguine);

combaterea/prevenirea contracturilor și refracțiilor musculare;

rezolvarea procesului inflamator;

prevenirea instalării tulburărilor secundare;

prevenirea instalării/înlăturării unor deprinderi greșite datorate încercării de suplinire a funcției deteriorate;

recuperarea mobilității și a forței musculare ale segmentului traumatizat;

îmbunătățirea stării fizice și psihice generale;

restabilirea și dezvoltarea deprinderilor motrice de bază și specifice;

îmbunătățirea calității de efort;

readaptarea la efort maximal local și general;

perfecționarea desprinderilor specifice sportului practicat sau a profesiei (meseriei);

reluarea treptată a activității sportive;

îndepărtarea excesului ponderal (care solicită în mod deosebit articulațiile membrului inferior în general, și cea a genunchiului traumatizat în general).

Aceste obiective enumerate anterior eu fost etapizate realizându-se și un exemplu de program pentru fiecare dintre cele trei etape. Programele au fost îmbunătățite continuu, structurile de exerciții fiind schimbate periodic pentru a se evita stările negative de plictiseală care ar putea afecta starea psihică a pacientului, astfel pacienții au colaborat la executarea programelor propuse cu o stare psihică bună.

Etapele de desfășurare ale studiului. Studiul s-a desfășurat în mai multe etape succesive sau concomitente după cum urmează: etapa I în care s-a urmărit completarea permanentă a cunoștințelor prin studierea bibliografiei; etapa a II-a în care s-a pornit de la selectarea subiecților și pregătirea prealabilă a locului de desfășurare a studiului, a materialelor și aparatelor.

Utilizând mijloace specifice metodelor de cercetare, s-a efectuat explorarea și evaluarea subiecților. Au fost evaluate fișe individuale la care au fost anexate permanent observații, modificări care au apărut de-a lungul timpului, atât în programul de recuperare cât și în evoluție clinică și funcțională a subiecților. A fost necesară studierea documentației medicale personale ce cuprinde: diagnostic, indicații de tratament medicamentos, fizioterapie și kinetoterapie.. Au fost elaborate planuri generale de tratament pe baza cărora s-au stabilit obiective de etapă ce au fost finalizate prin explorare și evaluare. Aceasta a urmărit aprecierea rezultatelor obținute și a impus adoptarea unor noi măsuri terapeutice pentru etapa ulterioară,

etapa a III-a în care s-a aplicat programul de recuperare constituit din metode și tehnici specifice kinetoterapiei, Mijloacele kinetoterapiei abordate în alcătuirea programelor ce aparțin gimnasticii medicale (în special gimnastică articulară, gimnastica de târâre, gimnastică de echilibru, gimnastică respiratorie), masajului, mecanoterapiei, scripetoterapiei, suspensoterapiei, alături de acestea fiind folosite cu succes și mijloacele ajutătoare din educația fizică și sport ca înotul și elementele adoptate din atletism și ciclism.

etapa a IV-a în care s-a realizat măsurarea (explorarea și evaluarea) finală, iar pe baza datelor înregistrate și prelucrate s-a putut face interpretarea lor comparativă și dinamică evoluției pacienților pe întreaga durată a studiului.

Materialul obținut a constituit baza elaborării și redactării lucrării. Astfel, principalele mijloace de tratament selecționate și folosite pentru fiecare din cele trei etape ale recuperării sunt:

Pentru etapa I: masajul; exerciții active și cu rezistență progresivă pentru articulațiile sănătoase din pozițiile culcat, șezând, stând pe piciorul sănătos; exerciții active și cu rezistență progresivă pentru articulațiile gleznei și șoldului membrului inferior corespunzător genunchiului afectat din aceeași poziție ca mai sus; exerciții pasive și active de flexie – extensie a genunchiului

Pentru etapa a II-a: masajul; exerciții pentru tonifierea și dezvoltarea musculaturii extensoare a genunchiului: flexi, extensii din poziția stând sau stând cu sprijin la scară fixă; exerciții izometrice pentru musculatura extensoară a genunchiului cu încărcătură medie,

Pentru etapa aIII-a: masajul pentru tonifierea și dezvoltarea musculaturii extensoare a genunchiului flexii extensii din poziția stând sau stând cu sprijin la scară fixă;exerciții de flexie – extensie a genunchiului din poziția stând

Prezentarea fișelor pacienților și măsurătorile efectuate

Fișa de examen nr.l Nume:Popescu Prenume:Ion Vârstă: 23 ani

Activitate sportivă: fotbal.

Diagnostic: sechele algofuncționale posttraumatice, ruptură de ligament încrucișat anterior stâng.

În urma unui examen amănunțit se completează diagnosticul cu „Ruptură de ligament încrucișat anteriot – stâng cu recomandarea de intervenție chirurgicală”.Continuă programul recuperator preoperator. Reintră în serviciul sălii de recuperare pe data de 14.01.2014. – tratament adjuvant: masaj, electroterapie. Obiectivele recuperării:

– păstratea calităților fiziologice ale tuturor grupelor musculare;

– stimularea procesului de reducere a elementelor lezate ale genunchiului;

– resorbția inflamației;

– prevenirea instalării unor deprinderi greșite (ex: mersul cu genunchiul în flexe);

– recuperarea mobilității articulației genunchiului (în principal flexia și

ultimele grade de extensie);- refacerea forței musculare (musculatura celor 4 fețe);

Observații: valorile înregistrate în cadrul testingului muscular sunt luate la data intrării în tratament, la o testare intermediară și la ieșirea din tratament. Tratamente asociate: masajelectroterapie.

Indicații pentru recuperare Alegerea metodelor și mijloacelor de kinetoterapie a ținut seama de: creșterea mobilității articulației genunchiului lezat; creșterea forței musculare la membrele inferioare; reeducarea posturii corecte; reeducarea echilibrului static și dinamic; reeducarea și corectarea mersului; îmbunătățirea stării fizice și psihice generale. Dintre metodele și mijloacele descrise s-au folosit: exerciții pasive; exerciții active cu ajutor, exerciții cu rezistență; exerciții la aparate; exerciți aplicative. S-au aplicat și structuri de exerciții selecționate din sporturi ajutătoare: elemente de atletism adaptate, ciclism, înot, (crawl piept și spate).

Programul ședinței de tratament va fi alcătuit pentru întreaga perioadă a recuperării, iar din acest program se vor detalia programe pentru fiecare etapă în parte.Programele pentru fiecare etapă sunt descrise descrise în capitolul IV.

Stadiul:

– 1 a început pe data de 14.01.2014

– 2 a început pe data de 28.03.2014

– 3 a început pe data de 15.05.2014

Fișa de examen nr.2

Nume: Pricop Prenume: Andreea Vârstă: 22 ani

Diagnostic: sechele algofuncționale traumatice, ruptură de ligament încrucișat anterior genunchi drept.

Istoric: în timpul unui antrenament, execută o întoarcere pe piciorul de sprijinDurata durerii: se produce inflamația articulației genunchiului drept, în urma controlului de specialitate are indicația de intervenție chirurgicală fiind suspect de ruptură ligamentară (L.I.A.).Se constată la intervenția chirurgicală că ruptura ligamentară s-a produs pe fondul uzurii articulației. Intră în tratament pe data de 20.11.2012. Tratamente asociate: masaj, electroterapie.

Indicații pentru recuperare: Alegerea metodelor și mijloacelor de kinetoterapie a ținut seama de: creșterea mobilității articulației genunchiului lezat; creșterea forței musculare la membrele inferioare; reeducarea posturii corecte; reeducarea echilibrului static și dinamic; reeducarea și corectarea mersului; îmbunătățirea stării fizice și psihice generale.Dintre metodele și mijloacele descrise s-au folosit:exerciții pasive;exerciții active conduse; exerciții cu rezistență; exerciții la aparate; exerciții aplicative.

S-au aplicat și structuri de exerciții selecționate din sporturi ajutătoare: elemente de atletism,ciclism, înot (crawl și spate). Programul ședinței de tratament va fi alcătuit pentru întreaga perioadă a recuperării, iar din acest program se vor detalia programe pentru fiecare etapă în parte.

Programele pentru fiecare etapă sunt descrise în continuare. Pentru subiectul Antonescu Ionuț, tratamentul recuperator a urmărit următoarele obiective: păstrarea calităților fiziologice ale tuturor grupelor musculare și articulaților netraumatizate ale membrelor inferioare;

Observații: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data inițială (data luării sub observație) și până la ieșirea din tratament .

Indicații pentru recuperareAlegerea metodelor și mijloacelor de kinetoterapie a ținut seama de: creșterea mobilității articulației genunchiului lezat; creșterea forței musculare la membrele inferioare;

Prezentarea rezultatelor teoretice finale propuse (modele, programe, strategii etc). Pe baza rezultatelor obținute la testarea inițială, testarea intermediară și cea finală am realizat tabele conținând dinamica valorilor goniometrice ale flexiei (pasivă/activă) obținute în urma măsurării circumferințelor în cele trei etape pentru fiecare subiect în parte.

Din tabele am extras elementele pentru analiza statistică și pentru reprezentarea grafică. Reprezentarea grafică prezintă dinamica valorilor măsurate în cele trei etape pentru flexia pasivă comparativ cu flexia activă. Reprezentarea grafică s-a realizat pentru fiecare subiect în parte și comentate rezultatele.

Prezentarea programelor de recuperare folosite, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute. Instituirea măsurilor terapeutice aplicate în programul de recuperare a ținut cont de gravitatea leziunii și tipul lezional. Manifestările clinice asemănătoare au impus doptarea unei atitudini terapeutice care a ținut cont de obiectivele generale ale recuperării sechelelor posttraumatice ale genunchiului. Durerea poate determina ea însăși incapacitatea funcțională sau să contribuie în grade variabile la această incapacitate.

Indoloritatea este primul obiectiv în recuperarea genunchiului posttraumatic nu numai pentru că un genunchi dureros este practic nefuncțional (atât pentru statică cât și pentru dinamica individuală), ci și pentru faptul că durerea limitează mult posibilitatea de recuperare a elementelor sechelare disfuncționale posttraumatice.

Pentru obținerea stabilității s-a urmărit tonifierea musculaturii stabilizatoare a genunchiului prin exerciții izometrice și exerciții cu contrarezistență și la o serie de aparate ca: bicicleta ergometrică, steeper-ul, covorul rulant, halteroscaunul.

S-a urmărit aplicarea unor structuri de exerciții prin tonifierea cvadricepsului (foarte important în stabilitatea genunchiului), tonifierea ischiogambierilor, a tricepsului sural și a tensorului fasciei lată. Prin tonifierea musculaturii genunchiului va fi asigurată o bună stabilitate acestei articulații.

În ceea ce privește mobilitatea articulară, aceasta este de regulă compromisă atât în cazul genunchiului ce antrenează o stare disfuncțională la mers, stat pe scaun, aplecat, etc. Redoarea genunchiului implică două aspecte în recuperare: recâștigarea unei extensii complete, respectiv reducerea flexumului; recâștigarea unei flexii cât mai aproape de normal.

Toate aceste procedee au fost precedate de aplicarea căldurii și masajului. Masajul s-a adresat musculaturii coapsei și articulației genunchiului folosind tehnica Cyriax. Ședința de kinetoterapie a început cu un masaj pe tot membrul inferior. Masajul trebuie să fie lejer, în sensul întoarcerii circulației venoase, de la periferie spre centru (de la nivelul gambei spre șold), mai ales în primele ședințe, apoi manevrele de viu gradat mai profunde pentru a mobiliza și prelucra masele musculare.

La nivelul ligamentar, masajul se va aplica sub forma unei fricțiuni vibrate sau sub forma mobilizărilor transversale profunde. Mobilizarea transversală profundă a fost descrisă de J.H. Cyriax. Mobilizarea unui ligament pe planurile profunde permite eliberarea aderențelor care limitează jocul ligamentar și în egală măsură, amplitudinea articulară. Masajul articulației genunchiului se efectuează punând genunchiul în flexie, dacă e posibil, cu posturi cu amplitudine crescută progresiv, apoi în extensie. În cursul masajului, realizarea câtorva mișcări active pentru facilitarea asuplizării ligamentelor sunt indicate.În cursul masajului unei cicatrici se vor face manevre de fricțiune ușoare pentru asuplizarea și desprinderea aderențelor pielii de țesuturile subadiacente.

În continuare voi prezenta două modele de programe propuse pentru recuperarea genunchiului traumatic.

Programde recuperare pentru genunchiul traumatic: exerciții active și cu rezistență pentru articulațiile sănătoase; exerciții active și cu rezistență progresivă pentru articulațiile gleznelor și șoldului membrului inferior afectat;

Stadiul 1. Obiective: păstrarea calităților fiziologice ale tuturor grupelor musculare și articulațiilor netraumatizate; îmbunătățirea stării fizice generale;stimularea procesului de vindecare a elementelor anatomice lezate, prin diferite procedure (datorită amplificării irigării sangvine); combaterea contracturilor și retracturilor musculare; rezolvarea procesului inflamator;

Programul de recuperare cuprinde:- masajul membrului inferior;- în decubit dorsal, aducerea membrului inferior întins sus.- revenire 3-5 serii de câte 20 ridicări a membrului lezat.

Foto 2,3. Exercițiul pentru membrului inferior

Ridicarea membrului întins în sus (abductie) și revenire ; Exemplele anterioare se vor executa alternativ; – masajul coapsei și genunchiului.

Foto 4,5. Exercițiul pentru genunchiu

Obiective: restabilirea mobilității genunchiu înlăturarea eventualelor deprinderi greșite;

restabilirea deprinderilor motrice de bază și specifice

îmbunătățirea calității de efort;combaterea creșterii în greutate.

Programul de recuperare cuprinde:- masaj;- în decubit dorsal – bicicleta efectuată cu membrele inferioare lipite (simultan) 5×20 ori;- în decubi

corespunzător membrului sănătos; bicicleta cu membrele inferioare lipite (5×20 ori); masaj relaxator la sfârșit.

Stadiul III Obiective: dezvoltarea calităților motrice de bază; readaptarea la efortul maximal local și general; perfecționarea deprinderilor specifice sportului practicat; reluarea treptată a activității sportive; îndepărtarea excesului ponderal

Programul de recuperare cuprinde:- masaj;- alergare în jurul sălii (2×4 min)- alergare cu ridicarea genunchilor la piept (5xl0metri);- stând cu fața la scară fixă, apucat la înălțimea umerilor, îndoirea genunchilor și revenire; se crește de la 2 serii până la 5 serii a câte 50;- stând cu fața la bară fixă, apucat la înălțimea umerilor.-masajul coapsei și genunchiului.

Refacerea mobilității genunchiului: Reducerea flexiei. Reducerea flexiei acestei articulații se poate face cu ajutorul următoarelor exerciții:așezat ghemuit (genuflexiune), cât permite mobilitatea genunchiului cu mâinile în sprijin pe bază.

Foto 6.7.Exercițiul cu mingea.

Prin mobilizări pasive: subiectul șezând: facem priză pe treimea distală a coapsei și a gambei, executând flexia pacientul în decubit dorsal, cu șoldul flectat și executăm flexia genunchiului (dreptul anterior este relaxat); pacientul în decubit ventral: fixăm coapsa la masă, face priză pe gambă și distal se execută flexia.

Prin mișcări autopasive: cea mai simplă automobilizare este presarea pe fața anterioară a gambei cu gamba opusă – pacientul în șezând sau în decubit ventral

Foto 8,9. Exerciții activa și pasiva

Analiza rezultatelor inițiale și final. Subiectul cu fișa de examen numărul a urmat un tratament recuperator. Ca tratamente asociate a efectuat electroterapie și masaj. La testările inițiale (stadiul I) și finale (stadiul III), s-au obținut valorile înregistrate în fișa de examen numărul 1 din cap.III. Astfel s-a evidențiat că: durerea a diminuat considerabil de la valori cuprinse între (+ +) în stadiul I până la absența durerii în condiții de repaus sau mers pe teren plat. Redoarea genunchiului operat a fost recuperată.

Măsurătorile circumferințelor membrului inferior la diferite nivele au evidențiat o egalizare considerabilă și chiar creștere de volum muscular. Pebaza tabelulelor s-au realizat grafice care reprezintă dinamica valorilor măsurate în cele 3 etape pentru circumferințele membrului inferior (mediorotulian, circumferința coapsei 10 cm, suprarotulian, circumferința gambei 10 cm cu subrotulian) la ambele membre inferioare comparativ.

Din acest grafic rezultă: circumferința mediarotuliană drept/stâng, cu valori de 39 cm/41 cm în stadiul 1 de recuperare a ajuns la 39,5 cm/39,5 cm;

Acest fapt dovedește evoluția spre ameliorarea procesului inflamator și apropierea de valorile normale comparativ cu valorile circumferinței mediorotuliene la membrul inferior drept.circumferința coapsei membrului inferior stâng cu valori de 44 cm /42 cm , stadiul 1 de recuperare a crescut ajungând la valoarea de 42,5 cm/41,5 cm în stadiul III ceea ce exprimă o evoluție ascendentă de creștere de tonus muscular;circumferința gambei 10 cm subrotulian cu valori de 37 cm/36 cm în stadiul 1de recuperare a ajuns la valoarea de 37,5 cm/36,5 cm în stadiul III, remarcându-se și aici evoluția ascendentă a musculaturii.

Valorile goniometrice reprezentând flexia pasivă/activă la membrul inferior stâng (cel operat) are valori care au constituit dinamica valorilor,conținând dinamica valorilor goniometrice de flexie pasivă și activă măsurate în cele trei stadii .

Valoarea flexiei pasivă/activă a genunchiului de recuperat este de 95°/85° în stadiul I, iar în stadiul III este de 125/120°.Dinamica valorilor înregistrate se constată o recuperare a mobilității genunchiului operat aproape de valorile normale. In urma tratamentului recuperator s-au realizat obiectivele propuse pentru recuperarea pacientului. La finalul tratamentului recuperator pacientul a efectuat deja alergări ușoare pe teren plat ca primă condiție de reintegrare rapidă în activitatea sportivă specifică. Astfel pe baza datelor înregistrate în fișa de examen numărul 1 s-a putut realiza un grafic conținând dinamica valorilor obținute în urma măsurării circumferințelor în cele trei stadii.

Subiectul cu fișa de examen numărul 2 a urmat un tratament recuperator.Ca tratamente asociate a efectuat electroterapie și masaj. La testarea inițială, intermediară și cea finală s-au obținut valori înregistrate în fișa de examen numărul 2 din cap III. Măsurătorile circumferințelor membrelor inferioare la diferite nivele au pus în evidență creșterea volumului muscular și a forței musculare. Astfel pe baza datelor înregistrate în fișa de examen numărul 2, s-a realiza un grafic conținând dinamica valorilor obținute în urma măsurării circumferințelor în cele trei stadii ale recuperării

S-a realizat un grafic reprezentând dinamica valorilor măsurate în cele trei stadii pentru circumferința membrului inferior mediorotuliană, circumferința coapsei 10 centimetri, suprarotulian, circumferința gambei 10 cm subrotulian la ambele membre inferioare, comparativ. Din acest grafic rezultă că: circumferința mediorotuliană drept/stâng, cu valori de 44 cm/41,5 cm în stadiul 1 de recuperare a ajuns la valoarea de 41.5 cm/41,5 cm în stadiul III de recuperare; circumferința coapsei 10 cm suprarotulian drept/stâng cu valori de 47cm/45,5 cm în stadiul 1 de recuperare, a ajuns în stadiul III la 47 cm/46 cm; circumferința gambei 10 centimetri subrotulian cu valori de 41 cm/47 cm în stadiul 1de recuperare, ajunge la valoarea de 41.5 cm/42.5 cm în stadiul III.Flexia pasivă/activă la genunchiul drept ale cărui valori au fost înregistrate în fișa de examen numărul 2, a furnizat datele pentru tabelul nr. 7, conținând dinamica valorilor goniometrice ale flexiei pasive/active măsurate în cele trei stadii.

Din tabel se remarcă faptul că flexia pasivă/activă a fost recuperată de la valoarea de 1257120în stadiul III, realizându-se un câștig de 35740° pentru flexia pasivă/activă. Din dinamica valorilor goniometrice pentru flexie se observă o creștere substanțială a valorilor datorate și unui restant muscular foarte bun al subiectului.

Astfel s-a evidențiat că: – durerea a diminuat considerabil de la valori ridicate (+ +) la mers pe scări în stadiul 1 până la valoarea (+) în stadiul II, sau chiar absența durerii în repaus și la urcat scările (în stadiul III)

Subiectul cu fișa de examen numărul 3, urmat un tratament recuperator

Ca tratamente asociate a efectuat electroterapie și masaj fizioterapie și masaj.La testările inițiale (stadiul I) și finale (stadiul III) s-au obținut valorile înregistrate în fișa de examen numărul 3, din cap.III, s-a evidențiat că:durerea în articulația genunchiului este inexistentă inclusiv în efort moderat; redoarea genunchiului traumatizat a fost recuperată în totalitate .măsurătorile circumferințelor membrelor inferioare la diferite nivele au arătat o creștere de volum muscular.

Astfel pe baza datelor înregistrate în fișa de examen numărul 3 din cap.III, s-a reliefat un table conținând dinamica valorilor obținute în urma măsurării circumferințelor în cele trei stadii ale recuperării.

S-a realizat un grafic care reprezintă dinamica valorilor măsurate în cele trei stadii pentru circumferințele membrului inferior (circumferința mediorotuliană, circumferința coapsei 10 cm cu suprarotulian, circumferința gambei 10 cm cu subrotulian) la ambele membre inferioare comparativ.

Din acest grafic, rezultă că: circumferința mediorotuliană drept/stâng, cu valori de 38 cm/39 cm în stadiul 1de recuperare a ajuns la valoarea de 38,5 cm/38,5 cm în stadiul HI;

circumferința coapsei 10 cm suprarotulian cu valori de 47 cm/48 cm in stadiul 1 de recuperare a crescut ajungând la valoarea de 47,5 cm/48 cm;

circumferința gambei 10 cm subrotulian cu valori de 38 cm/39 cm în stadiul I a ajuns la valoarea de 38,5 cm/39 cm în stadiul III de recuperare.

Măsurătorile circumferințelor reliefează faptul că datorită diagnosticului prezent valorile inițiale pentru membrul inferior drept/stâng diferențele dintre valorile inițiale și cele finale nu au fost atât de mari.

Mobilitatea flexiei pasive/active la genunchiul operat ale cărei valori au fost înregistrate în fișa de examen numărul 3, a furnizat datele pentru tabel conținând dinamica valorilor goniometrice ale flexiei pasivă/activă măsurate în cele trei stadii.

Analiza comparativă a rezultatelor (inițial-final). Din analiza comparativă a rezultatelor inițiale și finale s-au constatat următoarele aspecte: – inițial, bilanțul articular a evidențiat un deficit de flexie în medie de 80°, care s-a recuperat în totalitate până la 130°- deficitul de extensie, în medie de 10° s-a recuperat în totalitate;- deficitul muscular inițial, testing-ul muscular al cvadricepsului prezentând valoarea F3 și în final F5 ce reprezintă o recuperare totală a forței musculare;- mersul, inițial era efectuat cu bastonul, iar în final au fost recuperate în totalitate;- după spitalizare, la intrarea în tratament ambulatoriu, pacienții au prezentat redoarea articulară care a dispărut treptat spre mijlocul perioadei de tratament, după aplicarea mijloacelor asociate kinetoterapiei (crioterapie, electroterapie, ortezare,etc). Analizând rezultatele comparative, se poate concluziona că deficitul funcțional al genunchiului după aceste sechelele s-a recuperat în totalitate prin masoterapie și kinetoterapie.

Interpreterea statistică a rezultatelor cercetării. Graficele care conțin dinamica valorilor obținute în urma măsurării circumferințelor membrului inferior, în toate stadiile recuperării:

Stadiu 1 Stadiu 2 Stadiu 3

Stadiu 1 Stadiu 2 Stadiu 3

Stadiu 1 Stadiu 2 Stadiu 3

CONCLUZII ȘI RECOMANDARI

Pe parcursul desfășurării cercetării s-a avut permanent în vedere realizarea obiectivelor propuse în etapa inițială și verificarea ipotezelor cercetării. Se poate astfel realiza stabilirea unor elemente concluzive și cu posibilități de generalizare în ceea ce privește alcătuirea și conținutul schemelor folosite în aplicarea masajulul și mijloacelor kinetoterapiei privind ameliorarea durerilor musculo- scheletice.

Desfășurarea cercetării prin aplicarea programelor concepute confirmă ipotezele de lucru. Programele concepute pentru combaterea atrofiei musculare a musculaturii membrului inferior, pentru obținerea stabilității genunchiului (prin tonifierea musculaturii stabilizate a genunchiului), pentru recuperarea mobilității articulare a genunchiului traumatizat, a mișcării controlate și abilități și-au dovedit eficacitatea prin rezultatele obținute, evaluate pe baza testingului articular și a bilanțului motor global al locomoției.

Au fost selectate cele mai eficiente structuri de exerciții din care au fost alcătuite programe aplicate în cadrul procesului de reeducare – recuperare a pacienților.

De asemenea, programele concepute au contribuit la păstrarea calităților fiziologice ale tuturor grupelor musculare și articulațiilor netraumatizate; accelerarea resorbției inflamatiei; prevenirea instalării tulburărilor secundare, entorse recidivante, redoare, nesiguranță articulară la efort; combaterea/prevenirea contracturilor și refracțiilor musculare; prevenirea instalării/înlăturarea unor deprinderigreșite datorate încercării de suplinire a funcției deteriorate a genunchiului traumatizat; îmbunătățirea stării fizice și psihice; restabilirea și dezvoltarea deprinderilor motrice de bază și utilitar aplicative (mers, alergare, săriturile) și specifice ramurilor sportive (practicate în perioada anterioară traumatismului de pacient); îmbunătățirea calităților de efort; readaptarea la efortul maximal local și general;

Se evidențiază raportul între mijloacele aplicate, ședințele de kinetoterapie și constanța participării subiecților la programul de recuperare.

Din prezentarea grafică a dinamicii evoluției la fiecare subiect, se constată la finalul programului de recuperare o evoluție constant pozitivă pe parcursul tratamentului ceea ce a făcut ca la terminarea acestuia toți subiecții să își poată relua activitatea sportivă, integrându-se treptat în specificul activității.

În urma experimentului efectuat s-au putut formula următoarele concluzii:

– aplicarea precoce a tratamentului recuperator diminuează durata acestuia;

– mijloacele și procedeele folosite în cadrul programelor, trebuie individualizate și particularizate;

– trebuie selectate acele mijloace și procedee kinetice, care să corespundă îndeplinirii obiectivelor propuse;

– aceste programe, judicios alcătuite, pot asigura o recuperare integrală și rapidă a sportivului, în activitatea competițională.

Exercițiile efectuate ameliorează flexibilitatea, forța, anduranța, funcția fizică, fitness-ul cardio- vascular și statusul general fără a agrava durerea. Mai mult, exercițiile regulate de mobilizare articulară și exercițiile în încărcare reprezintă elemente de protecție pentru cartilaj și osul subchondral; de asemenea, exercițiile de intensitate moderată pot crește pragul dureros și ameliora depresia.

În urma efectuării acestui studiu recomand, din punctul meu de vedere, să se țină cont deurmătoarele lucruri: protejarea genunchiului la reluarea antrenamentului;

în momentul reintegrării în activitatea sportivă se va avea în vedere evitarea solicitării la maximum a membrului posttraumatic, reintegrarea să se facă treptat;

evitarea alergării pe teren accidentat pentru evitarea recidivelor;

continuarea programului kinetic chiar și la domiciliu pe grupe specifice de mușchi pentru ameliorarea atrofiei musculare și pentru creșterea masei, musculare

BIBLIOGRAFIE

Albu I. Georgia R. Anatomie clinică. București: All, 2008.189 p.

Antonescu D. Corectarea coloanei vertebrale. București: Medicală, 1993. 291 p.

Arseni, C. Problematica sănătății azi și în viitor. București: Academia RSR, 1984. 153 p.

Baciu C.Anatomia funcțională și biomecanica a aparatului locomotor.București: Sport-Turism , 1977. 122 p.

Baciu C.Aparatul locomotor. Anatomie funcțională biomecanica. București: Medicală, 1981. 375 p.

Baciu C.Kinetoterapie pre- și postrecuperatorie.București: Medicală, 1981, 139 p.

Baciu C. Kinetoterapia. București: Sport-Turism, 1981. 263 p.

Budică K. Kinetoterapia în afecțiunile ortopedico-traumatice. București: Fundație România de Mâine, 2005.364 p.

Bucur I. Afecțiunile aparatului locomotor. Timișoara: Facla, 1974. 291 p.

Caun E. Gimnastica medicală în ortopedie. Chișinău: INEFS, 1999. 124 p.

Cordun M. Kinetologie generală. București: Axa, 1999. 435 p.

Dan M.Educația pentru sănătate corporală. Oradea: Universității din Oradea, 2004. 118 p.

Deleanu M. Gimnastica corectivă și masaj.Timișoara: Editura Politehnică, 1978. 136 p.

Dragan I. Masaj. Automasaj.. Recuperare. București: Bogdana, 1995. 87 p.

Dumitru D. Reeducarea funcțională în afecțiuni coloanei vertebrale.București: Sport-Turism, 1984.158 p.

Doțet D. Îndrumător terminologic pentru studenții secțiilor de kinetoterapie. Bacău: Desteptarea, 1997. 46.p

DUMITRU D.Ghid de reeducare functionala. Bucuresti: Sport-Turism, 1981.214 p.

Epuran M.Metodologia cercetării activităților corporale. București: A.N.E.F.S., 1992. 451 p.

BIBLIOGRAFIE

Albu I. Georgia R. Anatomie clinică. București: All, 2008.189 p.

Antonescu D. Corectarea coloanei vertebrale. București: Medicală, 1993. 291 p.

Arseni, C. Problematica sănătății azi și în viitor. București: Academia RSR, 1984. 153 p.

Baciu C.Anatomia funcțională și biomecanica a aparatului locomotor.București: Sport-Turism , 1977. 122 p.

Baciu C.Aparatul locomotor. Anatomie funcțională biomecanica. București: Medicală, 1981. 375 p.

Baciu C.Kinetoterapie pre- și postrecuperatorie.București: Medicală, 1981, 139 p.

Baciu C. Kinetoterapia. București: Sport-Turism, 1981. 263 p.

Budică K. Kinetoterapia în afecțiunile ortopedico-traumatice. București: Fundație România de Mâine, 2005.364 p.

Bucur I. Afecțiunile aparatului locomotor. Timișoara: Facla, 1974. 291 p.

Caun E. Gimnastica medicală în ortopedie. Chișinău: INEFS, 1999. 124 p.

Cordun M. Kinetologie generală. București: Axa, 1999. 435 p.

Dan M.Educația pentru sănătate corporală. Oradea: Universității din Oradea, 2004. 118 p.

Deleanu M. Gimnastica corectivă și masaj.Timișoara: Editura Politehnică, 1978. 136 p.

Dragan I. Masaj. Automasaj.. Recuperare. București: Bogdana, 1995. 87 p.

Dumitru D. Reeducarea funcțională în afecțiuni coloanei vertebrale.București: Sport-Turism, 1984.158 p.

Doțet D. Îndrumător terminologic pentru studenții secțiilor de kinetoterapie. Bacău: Desteptarea, 1997. 46.p

DUMITRU D.Ghid de reeducare functionala. Bucuresti: Sport-Turism, 1981.214 p.

Epuran M.Metodologia cercetării activităților corporale. București: A.N.E.F.S., 1992. 451 p.