Efectele Exercitiului Fizic Terapeutic Asupra Obezitatii

Cuprins

=== obezitatea ===

Cuprins

Capitolul 1.

INTRODUCEREA

1.1.Importanța temei

Elaborarea unei lucrări cu această temă este o încercare de a atrage atenția cu privire la una dintre cele mai importante probleme mondiale la această oră în materie de sănătate. Obezitatea este ”răspunzătoare” pentru majoritatea deceselor cu implicații cardiace, demonstrându-se că viața persoanei obeze este redusă cu cel puțin 10 ani datorită acestei afecțiuni. Statisticile centrului american de sănătate arată că obezitatea este o problemă mai alarmantă decât fumatul sau etilismul cronic.

În prezent, obezitatea este privită ca o afecțiune complexă care ridică pragul mortalității și morbidității, influențând negativ calitatea vieții. S-a demonstrat că mortalitatea crește proporțional cu creșterea greutății. Unele cauze de deces apar mai frecvent la persoanele cu exces ponderal decât la indivizii normo- și hipoponderali. Singura influență favorabilă a obezității este scăderea incidenței mortalității cauzate de tuberculoză.

Obezitatea a devenit o problemă de sănătate răspândită în întreaga lume, fiind la ora actuală cea mai frecventă afecțiune de nutriție. Pe plan mondial, se estimează că 302,1 milioane de persoane (8,2%) prezintă obezitate; în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare prevalența ei se ridică la 20,4% și, respectiv, la 17,1% din populație.

Potrivit ultimelor estimări, în S.U.A. 32,5% din adulți sunt supraponderali și 22,3% sunt obezi, adică peste jumătate din populația adultă. Aproape 6 milioane de americani prezintă obezitate morbidă, cu un index de masa corporală de minim 40kg/m². În Canada, obezitatea este întâlnită la 35% dintre bărbați și la 27% dintre femei. În Mexic, 57% din populație este supraponderală și 20% este obeză.

În Europa, una din zece persoane este obeză. Astfel, în Marea Britanie 0,6% dintre bărbați și 1,9% dintre femei prezintă obezitate morbidă, iar în Austria peste 11% din populație este obeză, în timp ce în Franța și Italia se întâlnește unul dintre cele mai scăzute nivele de obezitate din Europa (în Franța 10% din adulți sunt obezi).

Prevenirea sau stoparea evoluției obezității la copii este foarte importantă, deoarece copii obezi suferă de obezitate persistentă sau de boli cardio-vasculare specifice adultului; au probleme ortopedice; prezintă diabet zaharat non-insulinodependent sau apnee de somn.

Pentru România, situația nu diferă cu mult de situația internațională:

în 1973, 30% din populația urbană și 28,8% din cea rurală era estimată ca supraponderală și obeză;

în 1990, supraponderabilitatea atingea 53% din populație, iar obezitatea 22%;

după anul 2000, nu există date epidemiologice la nivel național referitoare la prevalența obezității; o estimare realizată, pe baza unor studii epidemiologice locale, ar indica un procent de 30-36% persoane supraponderale și 20-25% obeze; dintre acestea din urmă, peste 18% suferă de obezitate cu risc crescut de morbiditate, iar 5% necesită urgent tratament sau terapie adecvată.

Lucrarea își propune să evidențieze efectele exercițiilor fizice aplicate persoanelor supraponderale în sensul scăderii în greutate și inducerii stării de confort psihic în timpul activităților fizice. De asemenea, se încearcă stabilirea unor metode profilactice împotriva obezității prin reguli de conduită fizică și de aport alimentar. Sperăm, totodată să oferim și un obiect de studiu pentru cei care doresc să se informeze în acest domeniu.

Capitolul 2.

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1.Obezitatea- caracteristici funcționale și metabolice

Un subiect obez este acela la care țesutul adipos este hipertrofiat. Nu este deci vorba numai de o greutate mai mare, comparativ cu media persoanelor de același sex, vârstă, talie ci de o hipertrofie a țesutului adipos. Dar partea pe care o ocupă țesutul adipos într-un organism este foarte variabilă la subiectul normal. Autorii dau cifre ce variază între 10-15% la bărbați și 17-32% la femei.

O altă definiție este aceea de existența unui dezechilibru între aportul caloric și pierderile energetice ale organismului. Aportul caloric provine din alimentele pe care le ingerăm, iar pierderile energetice se produc ca urmare a contracțiilor musculare și a activității organelor interne. Ori de câte ori aportul caloric este mai mare decât pierderile energetice, se poate instala obezitatea. Ea este o stare patologică și poate să apară indiferent de vârstă și sex, ca o tulburare a funcției de nutriție constituind un defect morfologic și funcțional.

Cercetarea asupra celulelor adipoase sugerează un motiv posibil pentru care obozitatea în copilărie persistă și ulterior. Se consideră de unii cerecetători că hrana în exces timpurie stimulează celulele adipoase astfel încât ele cresc anormal ca număr. Numărul de celule adipoase se consideră că devine fixat în maturizare; atunci un câștig sau pierderea în greutate ulterioare pot avea loc doar printr-o creștere sau dezcreștere a mărimii celulelor adipoase.

Studiile asupra copiilor obezi afirmă că ei au un număr mai mare de celule adipoase decât copii normali (celule lor adipoase sunt și mai mari ca dimensiuni). Celulele lor adipoase ajung la dimensiuni normale pentru adulții care nu sunt obezi chiar înainte ca acești copii să atingă vârsta pubertății. Copiii cu cel mai mare număr de celule adipoase au puține șanse să piardă din greutate mai târziu.

Prognoza este diferită pentru o persoană care se îngrașă în timpul maturității. O astfel de persoană, conform teoriei celulelor adipoase, probabil are un număr normal de celule adipoase și, prin urmare, o bună reglare a metabolismului. Creșterea greutății implică doar o creștere o mărimii celulelor adipoase. Această persoană are nevoie doar să reducă mărimea celulelor la normal și să revină la greutatea normală.

O altă ipoteză este cea a punctului inițial, care reprezintă punctul în care se stabilesc regajele metabolice. În cazul greutății corporale punctul inițial este acel prag peste care corpul tinde să piardă gretate și sub care corpul tinde să ia în greutate. Cercetătorii susțin ideea că fiecare corp individual are o greutate biologică determinată, stabilită de factori genetici și ambientali.

Spre deosebire de temperatura corpului, gama de valori ale greutății la oameni este foarte variată. Aceasta e ste o privire de ansamblu atunci când vorbim de populație. O perspectivă asupra indivizilor ne arată alt tipar. Gama de valori ale greutății corporale a unui singur individ rămâne destul de limitată pe perioade lungi de timp. Se consideră că corpul transmite semnale pentru a stabili, a regla și a menține greutatea inițială. Totuși acești reglatori inițiali fac mai mult decât să mențină o greutate corporală constantă; ei mențin greutatea corporală atunci când e amenințată.

Oamenii care au pierdut 25% din greutate corpului lor prin limitarea consumului alimentar revin la greutățile lor normale atunci când li permite să mănânce cât vor. În mod similar, oanemii care își măresc consumul de energie alimentară și acumulează 15-25% din greutatea corpului revin la greutatea normală atunci când li se permite să mănânce cât vor. Această menținere tenace a greutății corporale împiedică persoanele obeze să piardă greutate ți determină recâțtigarea oricărei greutăți care este înlăturată.

Teoriile metabolice, precum teoria punctului inițial, au fost formulate pentru a explicate modul în care corpul poate fi capabil „să aleagă” dacă să conserve sau să disipe energie și poate furniza indicii asupra modului în care corpul își menține greutatea. O persoană care mănâncă mai ult decât de obicei își poate conserva mai bine energia în acea zi, astfel piezând mai puțin în greutate decât este de așteptat. Astfel de mecanisme pot ajuta la explicarea modului în care cățtigul și pierderea în greutate sunt la fel de dificil de realizat pentru o persoană la greutatea din punctul inițial și pot de asemenea ajuta la explicarea modului pentru care atât cei care vor să câștige în greutate, cât și cei care vor să piardă depățesc cu greu un anumit prag limită.

În mod evident, satisfacerea senzației de foame este adecvată atunci când aceasta este internă, dar ea poate fi de asemenea declanșată uneori de stimuli externi, caz în care ea nu mai este adecvată. Unii oameni obezi tind sămănânce ca răspuns la stimulii externi. Neascultând doar de stimulii interni, viscerali ai senzație de foame, aceștia par să nu se poată abține în fața unor factori externi. Experimentele efectuate în niște condiții controlate confirmă această teorie. Oamenii normoponderali și cei supraponderali răspund diferit la hrana oferită într-o formă lichidă, monotomă.

Normoponderlii mănâncă destul cât să își mențină greutatea(răspunzând la sugestii interne); supraponderalii reduc drastic consumul alimentar și pierd din greutate (răspunzând la sugestii externe). Atunci când kilocaloriile sunt adăugate la formulă, oamenii slabi își ajustează comsumul intern pentru a continua să își mențină greutatea ca și când ar avea un contor intern de kilocalorii, dar cei obezi continuă să bea același volum de substanță ca înainte și înceteză să mai piardă din greutate.

Este dificil de rezistat tentației într-un mediu care nu este favorabil controlării greutății:televiziunea oferă reclame cu alimente delectante, magazinele de fast-food pline arome apentisante etc.

Cauzele obezității

Bilanțul de azot în obezitate

Bilanțul de azot în obezitate alături de bilanțul energetic a fost mult cercetat în ultimii 10 ani.În obezitatea hiperfagică, cu ingestia calorică crescută, se observă și o creștere paralelă a ingestiei proteice.Deși la marea majoritate a subiecților proteinele sunt de slabă valoare biologică (cereale, fructe,legume), aceasta nu are nici o importanță asupra bilanțului de azot, atât timp cât este asigurat un minim de 30 grame proteine și 150 grame carbohidrați.

Problema ingestiei calorice este cu totul diferită la obezitățile metabolice.În această categorie se găsesc persoane cu numeroase secvențe de regimuri restrictive calorico-azotate și reduceri parțiale ale proteinelor corporale mobilizabile.Studiile arată la majoritatea persoanelor care au urmat regimuri disociate, regimuri tip Zenn și regimuri hidrice (regimuri ce duc la o scădere a rezervelor proteice mobilizabile), au simptologia de denutriție proteică medie.

În practica consultaților de obezitate, bilanțul proteic este deosebit de simplu de rezolvat prin măsurarea ingestiei azotate și dozarea ureei urinare.Folosind această tehnică, s-a putut tatona cantitatea minimă de proteine ce trebuie ingerată de o persoană supraponderală, în timpul regimurilor restrictive, pentru a realiza un bilanț de azot echilibrat. Astfel s-a găsit că nivelul minim de proteine de înaltă valoare biologică ce trebuie dat unei persoane,pentru a avea un bilanț de azot echilibrat, este de 55 grame proteine (8,8 grame azot) la femeie și 65 grame proteine (10,8 grame azot) la bărbat, din care 50% servesc pentru neoglucogeneză.Aceste nevoi proteice minime sunt necesare când ingestia este realizată numai de proteine.Adăugarea de glucide scade nevoia de acizi aminați esențiali.

Regimurile hiperproteice în obezitate au un efect cetogen prin lipsa relativă a oxalocetatului și acumularea de corpi cetonici în cantitate mică.Aceste regimuri acidifiante sunt însă anorexigene. Prescrierea unor regimuri restrictive hipoproteice în obezitate produce o diminuare a masei active, prin bilanțul de azot negativ. Această diminuare afectează relația masă celulară/suprafață cutanată/masă grasă.

Modificarea raportului țesut adipos/masă celulară scade și consumul de oxigen celular adică arderile metabolice mitocondriale.Scad astfel cheltuielile bazale și costul energetic de efort al organismului.Modificarea raportului masă celulară/consum energetic față de o maă adipoasă face deosebit de dificilă rezolvarea echilibrelor metabolice ulterioare.Astfel o persoană obeză care și-a „ars” în timpul regimurilor restrictive masa celulară, a realizat o echilibrare ponderală prin micșorarea țesutului muscular ci nu cel adipos.La această persoană echilibrele energetice sunt deosebit de reu de readus la normal, deoarece baza metabolică este amputată.Astfel se explică rezultatele slabe din tratamentul obezității cu regimuri hipoproteice.

Realizarea reeducării „arderilor” energetice în timpul perioadei de regimuri de echilibrare este intercondiționată de nivelul bilanțului proteic și de masa proteică a unui organism. În concluzie există relații fundamentale între metabolismul energetic și cel proteic al organismului.

Nivelele de intercondiționare a acestor două metabolisme celulare sunt multiple. Deși compunerea lor a fost făcută separat, în practica curentă ele nu pot fi separate și neglijarea unuia atrage după sine exagerarea celuilalt bilanț.

Cele de mai sus au scopul de a atrage atenția asupra faptului că orice regim restrictiv sau de echilibrare în tratamentul obezității trebuie să conțină o cantitate minimă de proteine de înaltă valoare biologică, pentru echilibrarea bilanțului de azot. Este irațional și nefiziologic de a crede în realizarea unei stabilizări metabolice a arderilor celulare și un bun randament fizico-psihic fără respectarea acestui deziderat. Trebuie evitate cu orice preț regimurile hipo- sau aproteice, atât în obezitate, cât și la persoanele normoponderale, pentru a preveni amputările prokinenzimelor corporale.

2. Celularitatea țesutului adipos

Posibilitatea măsurării celulelor adipoase a adus o nouă dimensiune în studiile diferitelor entități chimice de obezitate cu perturbări ale metabolismului glucidic și lipidic.

Asemănător oricărei metode noi în medicină măsurarea celularității adipoase a cunoscut la început un optimism exagerat. Înainte ca aceste date să fie aplicate în clinică, este necesar să scoatem în evidență unele dificultăți actuale. S-a emis ipoteza că variațiile țesutului celular subcutanat pot fi datorate numărului sau taliei celulare adipoase. Acest concept a fost verificat pentru prima oară de Reh pe material bioptic. Bjorluf a fost acela care a încercat o asociere între celularitate și perturbările clinice ca de exemplu ateroscleroza. Ambii credeau că obezitatea este generată de creșterea numărului de celule adipoase sau de combinarea acestor două fenomene.

În obezitate, cercetările recente au confirmat lucrările lui Reh, după care există o mărire a taliei adipocitului (hipertrofie). Hirsch găsește că, pe lângă creșterea taliei, în obezitate e crescut și numărul adipocitelor, fapt confirmat de alte laboratoare. Astfel au apărut două entități deosebite și anume: obezitatea datorate hipertrofiei celulare (obezitate hipertrofică) și obezitatea datorate multiplicării numărului adipocitelor (obezitatea hiperplazică) sau forme mixte rezultate dintr-o combinare a acestor două mecanisme.

Numărul adipocitelor are o corelație pozitivă cu masa grasă a organismului, indiferent de greutate. Astfel pot exista valori variind de la 3 x 1010 la 8 x 1010 celule la subiecții supraponderali. Spre deosebire de număr, adipocitele nu pot crește excesiv în talie, ele nedepășind 1,5-2 µg de lipide/celulă (normal: 0,5-0,6 µg). Astfel, chiar dacă masa adipoasă totală crește talia adipocitară nu poate depăși anumite limite (peste 130-140 µm).

Se apreciază că numai numărul adipocitelor poate „fixa” cantitatea de masă grasă totală, iar talia s-ar opune acestor creșteri și deci ar exista un plafon (maxim de umplere celulară) peste care un individ nu mai poate trece. Aceste constatări stipulează că obezitățile severe trebuie să se insoțească automat de fenomene de hiperplazie, spre deosebire de obezitățile hipertrofice care sunt obezități moderate. Se pot deosebi deci, din punct de vedere anatomic, o obezitate hiperplazică și o obezitate hipertrofică. În cadrul obezității hiperplazice, la vârsta adultă se observă și o creștere a taliei celulare.

3. Factori psihologici

Dacă obiceiul de a mânca este reglat în funcție de senzațiile de foame internă și nu este adecvat când este declanșat de oferte accidentale de alimente, este chiar și mai nerecomandabil atunci când este declanșat de stimuli psihologici.Totuși, comportamentul alimentar devine cu ușurință condiționat să apară automat ca răspuns la o gamă variată de stimuli neadecvați.Rutina este construită prin răspunsul creierului la elementele stresante precum durerea, conștiența, anxietatea, emoția și chiar prezența hranei.La experimentarea acestor stimuli creierul răspunde prin producerea substanțelor narcotice endogene.Ele calmează durerea și micșorează conștiența și au două efecte asupra echilibrului energetic:sporesc apetitul pentru alimente plăcute la gust și reduc activitatea.

Combinate aceste efecte cu tendința de a fi hipersensibili la anumiți factori stresanți va rezulta o creștere a probabilității ca indivizii să mănânce peste necesitățile normale și să câștige în greutate ca răspuns la orice tip de stress, pozitiv sau negativ.

4. Inactivitatea

Oamenii pot fi obezi deoarece mănâncă prea mult, dar o altă posibilitate este aceea că își consumă prea puțină energie.Controlul raportului foame-apetit funcționează foarte bine la indivizii activi și se dezechilibrează doar atunci când activitatea scade sub un anumit prag minim.

Indivizii obezi care au fost expuși unei observări atente sunt adesea văzuți că mănâncă mai puțin decât oamenii slabi, dar ei sunt uneori atât de inactivi în regimul lor de mișcare încât ei reușesc să păstreze un surplus energetic.O contribuție importantă în acest sens o aduce vizionarea T.V. care nu reclamă nici o energie dincolo de rata metabolică rămasă, înlocuiește timpul care ar fi putut fi alocat unor activități mai dinamice și se corelează cu ajustări între mese.Alimentele care sunt ingerate au tendința să nu fie consistente din punct de vedere nutritiv, ci mai degrabă alimente bogate în grăsimi, zaharuri,kilocalorii, având un nivel scăzut de substanțe nutritive.

2.2. Obezitatea – forme clinice

1. Obezitatea exogenă – se datorește supra alimentării și lipsei efortului fizic, cheltuielile energetice ale organismului fiind prea scăzute.Cei ce trec de la efort fizic intens la o viață comodă, sau cei care trăiesc în condiții de macro- și microclimat cu pierderi scăzut de calorii (gros îmbrăcați, staționarea în încăperi prea bine încălzite, cu imobilizare de boală) sunt predispuși la obezitate.

2. Obezitatea endogenă – este provocată de unele tulburări nervoase sau de un dezechilibru glandular (endocrino-metabolic). De cele mai multe ori, cauzele obezității nu sunt evidente, fapt ce ăngreunează diagnosticul etiologic. Nu putem face cu ușurință o demarcație între obezitatea exogenă și cea endogenă. Totuși, printr-o analiză minuțioasăa modului de viață și de muncă a celui consultat, se poate stabili factorul exogen, iar cel endogen se poate găsi cu ajutorul unor semne discrete neuro-endocrine.

O altă formă a obezității este cea simplă. Ea poate beneficia de un tratament sigur, dacă acesta este complex și instituit la timp.

Această obezitate de natură exogenă, crește ca frecvență cu vârsta, existând char predispoziții familiale. În obezitatea comună excesul de greutate apare în majoritatea cazurilor fără alte modificări În starea de sănătate, se consideră obezitatea ușoară depășirea greutății ideale cu 10%; depășirea cu 20% indică o obezitate mijlocie, iar cu 30% o obezitate mare. Aceste clasificări sunt aproximative și corespund după unii autori următoarele grade de obezitate: obezitate mică sub 90 kg;obezitate medie de la 90-120 kg, monstruoase peste 200 kg.

În ceea ce privește repartiția, grăsimea poate fi distribuită uniform sau segmentar. După clasici, repartția grăsimii pe regiuni corporale poate indica o obezitate de tip superior, de tip mijlociu sau de tip inferior.

La tipul superior, țesutul adipos predomină la față, ceafă, trunchi, abdomen și foarte puțin la membre, care sunt în discordanță cu restul corpului. Această obezitate este mai frecventă la bărbați, mai ales după 40 de ani.Țesutul gras al acestor obezi are o consistență fermă.

La femei, depunerea grăsimilor în exces se face de obicei în partea mijlocie și inferioară a corpului sub nivelul primei vertebre lombare, cuprinzănd abdomenul (sub ombilic), șoldurile, fesele și coapselepînă la genunchi. La aceste tipuri țesutul adipos este elastic.Această descriere corespunde tipului de obezitate mijlocie.

La tipul inferior grăsimea în exces cuprinde regiunea bazinului și membrele inferioare în întregime.

2.3. Influența obezității asupra funcțiilor organismului

Obezitatea se însoțește de limitarea în mod cronic a tuturor funcțiilor organsmului. Evidența faptului că obezitatea este un agent cauzal al afecțiunilor degenerative, l-a determinat pe Cristakis să aprecieze că dacă o persoană reușește să rămână normoponderală prin orice metodă, este puțin probabil să dezvolte o afecțiune degenerativă, în special cardio-vasculară.

Obezitatea generează complicații mecanice și metabolice cardio-vasculare. Obezitatea este un factor determinant al bolilor cardiace. Studiile epidemiologice anterioare au arătat o asociere irelevantă între obezitate și bolile cardiace în special la grupuri de tineri. Studiile obezității și ale bolilor cardio-vasculare ar trebui să se focalizeze pe modificarea greutății în timp, în special diferențe între greutatea corporală din copilărie și tinerețe ori vârsta adultă și bătrânețe ținând seama mai ales de țesutul adipos din regiunea intra-abdominală. Luarea în greutate în perioada tinereții poate fii unul dintre cei mai importanți factori ai bolilor cardio-vasculare.

Efectele obezității asupra bolilor cardio-vasculare sunt multe dintre care cea mai comună este hipertensiunea arterială. S-a estimat din studii ale populației, că peste 75% din cazurile de hipertensiune arterială sunt datorate obezității. Studiile recente privind asocierea obezității și a disfuncțiilor renale a evoluat din observații repetate ale relației dintre greutatea corporală și tensiunea arterială.

Frecvența afecțiunilor degenerative cardio-vasculare și a obezității arată că raporturile dintre ele sunt multiple și se realizează la diferite nivele. Sunt modificări cardio-vasculare legate direct de obezitate și care sunt consecința modificărilor hemodinamice din obezitate; consecințe cardio-vasculare indirecte, legate de tulburările metabolice (diabet, H.L.P., cunoscuți ca factori de mare risc cardio-vascular).

Modificări legate direct de obezitate:

1.Hemodinamica la obezi ne arată să în obezitate există creșterea debitului cardiac (D.C.) care este bine corelat cu gradul obezității. Creșterea D.C. este datorată măririi consumului de oxigen (VO2). Creșterea presiunii arteriale sistemice (160 mm Hg) la 60% din obezi și creșterea presiunii pulmonare în 25% din cazuri.

Creșterea cu 95% a efortului cardiac sistolic stâng comparativi cu pacienții normoponderali. Creșterea presiunii pulmonare se realizează atât la obezii cu presiune sistemică crescută, cât și la obezii normotensivi. Costul energetic de efort la obezi se realizează prin diminuarea randamentului cardiac, datorită creșteriiexagerate a VO2 și creșterii procentuale a efortului pe minut.

2. Date anatomice asupra cordului obez

Există o creștere a greutății cordului la obezi. Hipertrofia se datorește creșterii masei musculare miocardice, mai ales a ventriculului stâng și parțial a celui drept. Hipertrofia ventriculară stângă este consecința creșterii efortului ventricular stâng la obez atât în repaus cât și la efort.

3. Modificări cardio-vasculare clinice și paraclinice în obezitate

Dispneea de efort

Edemele membrelor inferioare, frecvente la obezi, sunt secundare unei insuficiențe nervoase a membrelor inferioare și foarte rar secundare unei insuficiețe a cordului drept, după cum arată măsurarea presiunii nervoase centrale.

Hipertensiunea arterială

Hipertensivii sunt mult mai frecvenți printre obezi, comparativ cu normoponderalii. Toți autorii sunt de acord că hipertensiunea arterială este cel mai important factor de risc cardiovascular, coronarian și vascular cerebral. Reducerea ponderală produce în general o normalizare rapidă și uneori spectaculară a valorilor tensionale, însă acești subiecți trebuie supravegheați în continuare, din punct de vedere tensional.

Nu se cunoaște mecanismul prin care obezitatea contribuie la ridicarea tensiunii arteriale. Au fost propuse mai multe mecanisme ca:hemodinamice, hormonale, alimentare, genetice. Alexander studiind mamele pacienților hipertensivi, nu a găsit corelații între gradul obezității și gradul hipertensiunii în obezitate. Rezstența vasculară sistematică este normală, însă volumul sangvin este crescut.Alexander crede că hipertrofia ventriculară și valorile tensionale sistolice ar proveni din creșterea volumului sangvin. Whyte și Kannel găsesc că presiunea arterială este mai bine corelată cu greutatea corpului decât cu grăsimea corporală.

Studiile de la Framingham arată că hipertensiunea se realizează de 10 ori mai repede la persoanele care au depășit de +20% suprapondere.

Hipertrofia ventriculară

Examenul radiologic se efectuează prin două metode:

Măsurarea diametrului transversal al cordului și raportarea lui la tabelele de normalitate. În marile obezități diametrul cordului atinge valori mai mari de 20-40% comparativ cu normalul.

Măsurarea raportului cardio-toracic. Acest raport, care normal este sub 0,5, este numai uneori crescut în obezitate.

Prin orice metodă radiologică s-ar determina mărimea cordului la obez, ea este găsită crescută în majoritatea cazurilor, indiferent dacă există sau nu valori tensionale crescute.

Modificări electrocardiografice

Semnele electrice nu sunt patognomice în cordul obez și sunt inferioare ca apreciere examenului radiologic. Semnele elctrocardiografice de hipertrofie ventriculară stângă sunt găsite rar, chiar în cazul hipertrofiilor radiologice. Se găsesc frecvente modificări poziționale ca AQRS orizontal; aspect de S,Q3 prin rotație orară a axei longitudinale.

Insuficiență cardiacă

Modificările hemodinamice cât și consecințele lor anatomice duc foarte rar la insuficiența cardiacă.În afara acestor evetualități excepționale, mai frecvent se observă tabloul unei insuficiențe cardiace stângi sau globale, secundară unei hipertensiuni arteriale sau cardiopatii ischemice; tabloul de insuficiență cardiacă dreaptă legată de factori asociați ca: afecțiuni pulmonare intercurente sau cronice, embolii pulmonare.

Insuficiență venoasă

Este foarte frecventă în patologia obezității; varicele membrelor inferioare se asociază cu tulburări trofice ale membrelor inferioare, tulburări circulatorii ale membrelor inferioare sunt proporționale cu gradul de obezitate. Se asociază frecvent cu insuficiența musculaturii membrelor inferioare și grade variate de stază ale unei vene. Toate acestea cresc riscul bolii tromboembolice.

Aparatul respirator

Funcțiile respiratorii în obezitate sunt modificate prin mecanisme legate direct de suprapondere și prin mecanisme indirecte asociate unor tulburări hemodinamice de mișcare a sângelui.Obezitatea agravează starea clinică a bolnavilor enfizematoși, bronșitici cronici cu insuficiență respiratorie cronică de etiologii diferite.Oricare ar fi mecanismul dispneei pulmonare,Obezitatea accentuează dispneea.Funcția respiratorie a subiecților obezi este întotdeauna modificată.După aceste modificări hemodinamice și funcționale se pot distinge două grupe de subiecți:a) normocopneici la care probele respiratorii curente sunt normale;

b)subiecți cu sindrom hipoventilator alveolar caracterizat prin hipercopnee.

Există o reducere a complianței toracice și pulmonare și o creștere a costului energetic, al respirației precum și o reducere a eficacității mușchilor respiratori.Reducerea volumului respirator este generată și de poziția înaltă a diafragmului, precum și de grăsimea de pe peretele toracic, care reduce mișcările respiratorii ale subiectului.

Hipoventilația alveolară realizează mai ales un sindrom Pick-quick.Sindromul Pick-quick asociază la obezitate somnolență, poliglobulie cu ceanoză, hipoventilație pulmonară, insuficiență ventriculară dreaptă.Acesta nu apare decât în procentaj mare de suprapondere(+60%).Cea mai originală caracteristică a sindromului este somnolența care dispare la cea mai mică stimulare și subiectul își reia activitatea ca să readoarmă la fel de ușor.Examenele complementare în acest sindrom arată diminuarea capacității vitale, diminuarea ventilației maxime pe minut.Accentuarea obezității antrenează agravarea simptomatologiei bolii ducând la insuficiență cardiacă ireversibilă.

Aparatul locomotor

Obezitatea și reumatismul degenerativ

Obezitatea este deosebit de frecvent asociată cu reumatismul regenerativ.Asocierea cea mai frecventă a obezității este cu artroza, adică degenerarea cartilajului articular la efortul mecanic excesiv în obezitate.Obezitatea favorizează agravarea unor artroze tăcute și realizează tasări discale, formarea exuberantă de osteofite și accentuarea lordozei fiziologice.Se pare că cea mai afectată articulație este cea coxo-femurală.

Obezitatea în boala artrozică

Artroza se caracterizează prin aspecte clinice evolutive deosebite.Este considerată ca o veritabilă afecțune a sistemului cartlaginos, atingând cu aceeași frecvență genunchii, articulațiile interfalangiene, rahisul cervical și cel lombar.De obicei îmbracă aspectul unei distrofii a aparatului locomotor.Afecțiunea se asociază frecvent cu supraponderea care-i conferă un aspect evolutiv particular.Asocierea prezintă o simptomatologie dureroasă foarte accentuată de elementul mecanic.La aceste fenomene se adaugă o atrofie musculară generală, hiperlaxitate ligamentară cu tulburări statice diverse.

Fenomenele reumatismale din obezitate cu anomalii de metabolism(diabet zaharat,H.L.P.,hiperuricemie).

Obezul diabetic prezintă frecvent rahialgii din cauza osteoporozei, nevralgii crurale, dureri de algodistrofii.

Relația obezitate cu sistem osteo-articular, implică de obicei pe lângă componenta mecanică și pe cea metabolică, realizând uzura anormală a cartilajului articular. În ultimul timp se atribuie un rol crescând hiperlipoproteinemiilor din obezitate în patogenia reumatismului degenerativ. Osteoneuroartropatia la obezi se asociază aproape constant cu tulburari ale metabolismului glucidic și lipidic. Frecvența obezității la gutoși este de corelat prezenței tulburărilor metabolismului glucidic și lipidic în această boală. Incidența polioartralgiilor în obezitatea comună este generalizată la 80 % din persoanelesupraponderali ce consultă centrul de nutriție din Iași. Se asociază cu o frecvență de 77 % anomalii ale metabolismului glucidic și de 50 % ale hiperlipoproteinemiilor. Frecvența acuzelor polialgice citate este de 72 % la Alexander, 63 % la Pavel, 72 % la Duțu.

Ginecologia și obstetrica

Legăturile dintre obezitate și ginecologie sunt complexe. Pe de altă parte există legături neuroendocrine între obezitate și tulburările ginecologice, iar pe de altă parte o serie de afecțiuni ginecologice sunt accentuate de încărcătura mecanică din obezitate.

Legăturile dintre obezitate și tulburările funcționale ginecologice sunt puțin cunoscute și cercetările experimentale hormonale ocupă din ce în ce mai mult loc în acest domeniu.

Deși se știe de mai mult timp că, după castrare un animal devine adesea obez această asociere pare mai puțin netă la om. Totuși dacă la om castrarea se produce după pubertate ea e însoțită de apariția obezității.

La bărbații cu eunucoidism obezitatea se atenuează după administrarea de testosteron. Ffemeile cu sindrom Stein-Loventhal prezintă de asemenea un grad de obezitate. Este frecventă asocierea amenoreei la femeile obeze și reapariția ciclului după pierderea câtorva kilograme. Frecvența amenoreei și a modificărilor de ciclu menstrual la femeia obeză sunt diferit apreciate în literatură. Tulburările funcției ovariene în obezitate și frecvența obezității în cursul disfuncțiilor gonadice sunt mari. Regimurile restrictive și supra alimentația, în special perioada de hiperfagie sunt susceptibile de a influența funcția ovariană și gonadală. Se mai adaugă și considerente psihologice strânse între funcția gonadală și aspectul estetic produs prin variațiile de greutate.

Cu toate acestea, în cazul evidențierii unor hipofuncții ovariene sau gonadale, corectarea lor nu are nici o influență asupra evoluției ponderale.

Ficatul și căile biliare la obezi

Tulburările de statică și de dinamică a tubului digestiv creează condiții favorabile unor noi reflexe viscero-viscerale și a unor tulburări dinamice a căilor biliare. Scăderea gradului de activitate fizică la persoanele supraponderale, slăbirea centurii abdominale creează condiții favorabile de tulburarea tractului biliar. Obezitatea se însoțește adesea de tulburări ale echilibrului glicemic, iar disinsulinismul este un factor important al stazei sistemului duodeno-coledocian cu tot cortegiul de tulburări „tip diskinetic” pe care acești bolnavi le reclamă.

Lipsa celulozei și a hemicelulozei din alimentația obezilor (pâine, paste făinoase) creează tulburări de tranzit și cinetică a întregului tub digestiv și o serie întreagă de hipofuncții și hiposecreții, cum sunt cele ale gastrinei și colecistochininei. Medicația coleretică, care de regulă se prescrie dimineața, dacă este administrată în timpul zilei când vezicula este deja goală, poate antrena contracții dureroase. Frecvența litiazei biliare este deosebit de mare la populația obeză.

Obezitatea și chirurgia

Dificultăți chirurgicale ale bolnavului obez

Bolnavii supraponderali pun probleme suplimentare de tehnică chirurgicală la nivelul peretelui abdominal. Grosimea mare a stratului de grasime pune probleme de menastază, iar prezența frecventă a intertribonului la peretele abdominal, mai ales în apropierea pubisului și a mamelelor, explică riscul de hematom, supurație, dehiscență parietală și eventrație. În cavitatea abdominală, uneori palparea viscerelor încărcate de grăsime este dificilă și dă accidente hemoragice. Aceste dificultăți cresc riscul hemoragiei intraoperatorii, ocluziei și a peritonitei postoperatorii.

Dificultăți anestezice ale bolnavului obez

Obezul este deficitar în vene periferice, care sunt fragile și dificil de reparat. Aceasta presupune instalarea unui cateter brahial sau subclavicular preoperator. Anestezicele obișnuite se dizolvă în masa grasă, crescută a obezului, de unde necesitatea unor doze mari de anestezic dificil de absorbit și care prezintă totdeauna riscul supradozajului și a trezirii târzii. Subiectul obez e mult mai expus la șoc hemoragic din cauza unei diminuări relative a volumului globular, a apei celulare și extracelulare. Presiunea abdominală normală de 5-10 mm H2O crește la 15-20 mm H2O la obez, fapt care induce o insuficiență respiratorie, mărind astfel riscul complicațiilor bronhopulmonare postoperatorii.

Pacientul obez prezintă întotdeauna probleme metabolice asociate cu diabet zaharat, tulburări cardiovasculare, perturbări ale funcțiilor renale, care împreună cresc riscul operator.

2.4.Tratamentul obezității

Pentru tratatarea obezității există patru mijloace terapeutice:terapia medicamentoasă, regimuri restrictive, creșterea activității fizice și tratament chirurgical.

Principiile și condițiile tratamentului în obezitate

Alegerea celui mai bun tratament ca și individualizarea lui trebuie să țină seama în general de 5 principii:

Prescrierea unui tratament în obezitate se va face numai dacă există o motivație medicală sau psihologică importantă a acestui gest.

Pacienții trebuie să cunoască precis ritmul anticipat al scăderii în greutate.

Orice reducere ponderală cuprinde două stadii: un stadiu inițial de reducere propriu-zisă și un al doilea stadiu mult mai lung care se întinde pe o perioadă mai mare, stadiu de stabilizare.

Tratamentul medical nu poate fii separat de suportul psihologic pe care trebuie să-l acordăm subiecților obezi. Succesul tratamentului necesită de asemenea detectarea și corectarea cauzei inițiale a câștigului în greutate, indiferent dacă aceasta este psihologică, o tulburare de comportament alimentar sau o cauză energetică.

Este mult mai ușor de a preveni creșterile în greutate decât de a trata o obezitate stabilă și rezistentă.

2.4.1.Tratamentul medicamentos

În tratamentul subiecților obezi există trei posibilități medicamentoase: creșterea arderilor metabolice, scăderea foamei și a indigestiei alimentare și stimularea sistemului nervos central.

În practica clinică nu există medicament care să realizeze complet unul dintre aceste trei deziderate.

Extracte tiroidiene

Extractele tiroidiene nu sunt indicate pentru tratamentul obezității, mai ales dacă nu există fenomene de insuficiență tiroidiană manifestată.Folosirea extractelor tiroidiene sau a hormonului pur a fost preconizată pentru a crește catabolismul în general, și catabolismul lipidic în special.

Extractele tiroidiene, așa cum se administrează în mod curent, sunt active la doze de la 5 până la 10 ori mai mari decât dozele opoterapice fiziologice(250-300mg/zi) și Într-adevăr ele slăbesc atât persoanele normoponderale cât și persoanele hiperponderale. Dozele eficace ale hormonilor tiroidieni realizează deci o hipertiroidie experimentală. În doze mici hormonii tiroidieni nu influențează cheltuielile energetice, însă stimulează apetitul prin acțiunea stimulatoare asupra sistemului nervos central.

Tratamentul cu extracte tiroidiene provoacă incidente ca: nervoztate, insomnie, tremurături și incidente cardiace care merg de la o simplă tahicardie până la fibrilație auriculară și la insuficiență cardiacă.La persoanele în vârstă există riscul accidentelor coronariene și chiar moartea subită.Extractele tiroidiene cresc cheltuielile energetice și produc o scădere în greutate. Însă această pierdere se face pe seama țesuturilor active, a rezervei de azot a organismului. Ele trebuie să fie rezervate numai persoanelor supraponderale cu hipotiroidie manifestă. Chiar și în aceste cazuri există contraindicații ale medicației tiroidiene: hipertensiune arterială stadiul II, III , valvulopatii, cardiopatia ischemică, sindromul nevrotic.

Diureticele

Unul dintre cele mai stabile echlibre este echilibrul hidromineral. Diureticele ca și sauna finlandeză nu fac altceva decât să strice acest echilibru, pentru ca în momentul opririi tratamentului organismul să-ți ia cantitatea de apă adițională. Este un tratament care produce diferite dezechilibre:

Hipokaliemia(adiția unei sări de potasiu). Produce astenie, constipație, crampe musculare, lipotimii, tulburări de repolarizare a fibrei miocardice.

Hiperaldosteronismul secundar. Se produce o hipersecreție secundară de hormon antidiuretic. Aceste modficări produc hipotensiune ortostatică.

Hiperglicemia post tratament diuretic. Este frecventă la subiecții obezi și apare la tratamente prelungite cu salidiuretice.

Hiperuricemia la persoanele obeze tratate cu diuretice este frecventă și uneori se traduce printr-o criză de gută tipică.

Folosirea salidiureticelor în scopul de reducere ponderală este ilogică și înșelătoare, căci această pierdere de apă și sare nu corespunde unei slăbir reale. Acest tratament duce la lipotimii, la scăderi brutale de tensiune arterială și uneri chiar la moarte. Pe lângă aceasta, tratamentul diuretic are și implicații negative pe plan psihologic. Totuși, singura indicație a folosirii diureticelor în obezitate este situația de retenție hidrosalină supraadăugată(insuficiență cardiacă, insuficiență renală, edeme hepatice).

Anorexigenele

Anorexigenele constituie o clasă omogenă din punct de vedere chimic și al proprietăților farmacologice. Toate anorexigenele au un nucleu amfetaminic.

Amfetaminele și derivațiile de amfetamină sunt stimulanți ai sistemului nervos central și trebuie să fie administrate cu prudență, deoarece prezintă potențialul toxicomaniei. Anorexigenele acționează la nivelul hipotalamusului, dar nu avem încă informații certe asupra acestei activități. Se presupune că aceste substanțe au o acțiune importantă asupra centrului sațietății. Acestea ar avea un rol modulator prin stimularea corticală care ar include un control mai bun al reacțiilor diencefalice, favorizănd o atitudine „rezonabilă” a bolnavului confruntat cu probleme de nutriție. Se pare că efectul euforizant orientează subiectul către alte centre de interes, stimulează activitatea sa și în sfârșit au ca efect distragerea bolnavului de la preocupări de ingerare în exces a alimentelor.

Indicații: ele pot fii prescrise numai la persoanele fără antecedente psihotice și la care cererea psihologică este foarte mare. O anumită vigilență este necesară în a urmări abuzul terapeutic și fenomenele de obișnuință.

Contraindicații:

Bolnavilor care au antecedente psihotice sau depresive anterior creșterii ponderale

Subiecților a căror motivații pentru cura de slăbire este în general nevrotică

Subiecților cu H.T.A., cardiopatie ischemică, insuficiență cardiacă și valvulopatii

Subiecților sub tratament cu infiltrări de monoaminooxidază la care amfetaminele provoacă hipertensiune gravă

Subiecților cu regimuri foarte restrictive(între 220 și 900 calorii).

Biguanidele

Biguanidele, medicamente hipoglicemiante orale sunt folosite în tratamentul diabetului asociat cu obezitate. În mod obișnuit derivații de biguanide produc anorexie atât la persoanele diabetice cât și la persoanele supraponderale și au fost utilizate în amândoua tipurile de afecțiuni pentru a ajuta la scăderea ponderală.

Avantajele folosirii biguanidelor în tratamentul obezității:biguanidele diminuă apetitul și ajută astfel la realizarea unui regim restrictiv.

Dezavantaje:în doze obișnuite produc tulbulări gastro-intestinale ca: grețuri, senzații de arsură epigastrică, diaree pasageră.există pericolul unei acidoze lactice la persoanele în vârstă și la cei cu leziuni renale care folosesc și diuretice în același scop de reducere ponderală.

Droguri psihotrope

Dacă factorii psihologici nu sunt întotdeauna ușor de găsit între agenții cauzali ai obezității, ei au rol în tratamentul ei.Pentu pacienții la care alimentația are o importanță emoțională, adiția unei medicații anxialitice are o mare importanță. Folosirea drogurilor psihotrope rebuie să fie foarte bine codificată.

2.4.2.Alimentația restrictivă

Regimuri restrictive

Punctul esențial al tratamentului dietetic în obezitate este restricția calorică și regimurile de echilibrare energetică. Cu cât prescripțiile unui regim alimentar vor fi mai simple cu atât succesul lui va fi mai mare. Orice regim alimemtar trebuie redactat în termeni simplii și să exprima clar echivalenții valorici.

Elemente consitutive ale unui regim:

Alimente indispesabile pentru a fi consumate în cantitate controlată în 24 de ore

Echivalenți

Exemple de repartiții în curs de 24 de ore

Sfaturi care se referă la folosirea condimentelor, la alegerea alimentelor, la modul de preperare, indicații asupra administrării alimentelor, asupra evoluțiae și urmîririi regimurilor restrictive.

Criteriile unui bum regim restrictiv:

Să aibă un nivel caloric redus

Să fie urmat obligatoriu de regimul de stabilizare

Să fie echilibrat nutrițional

Să fie acceptabil socila

Să fie ușor de realizat economic

Să aibă un potențial permnent

Regimuri contraindicate în tratamentul obezității

Ceea ce caracterizează aceste regimuri este faptul că taote promit un succes ușor, îndepărtând bolnavul de la rigorile unui regim retrictiv sau de echilibrare științific, deplasând centrul de interes al bolnavului de la o relație precisă medic pacient spre soluții nefiziologice și fără rezultat.

Frecvența mare acestor situații se explică și prin faptul că obezul fuge ușor de la un regim rescritiv care are caracter punitiv spre metode nutriționale „miracol”. Se pot cita regimurile disociate, regimurile Zenn, pe bază de orez, pe bază de monoalimente, de bază de oțet, pe bază de polen. Aceste regimuri dezechilibrate pe toate planurile sunt greu de urmat și câteodată periculoase. Astăzi este demonstrat că reducerea ingestiei proteice, lipidice, săruri mineral, lichide este inutilă sau chiar periculoasă. Aceste regimuri sunt:

Disociate

Principiul lor de bază este că în fiecare zi să se consume un alt aliment. Aceste regimuri sunt dezechilibrate pe toate planurile și în special pe planul apotului protidic.

Vegetariene

Mare avantaj practic al acestor regimuri constă în faptul că produc o modificare de comportament, deoarece folosesc alimente de origine vegetală, care sunt calmante și sedative. Dacă însă persoana care urmează un regim restrictiv vegetarian este un obez, care ingeră în mod obișnuit 80-140g proteine/zi și mai ales de origine animală, practicarea unui regim restrictiv vegetarian va produce o distrugere severă a protein-enzimelor.

Monoalimente

Cu aceste regimuri se realizează pierderi ale masei active protoplasmatice. În momentul distrugerii masei proteice corporale procentajul obezității crește chiar dacă persoana a slăbit cu 2-3 kg în această perioadă. Bolnavii deși reușesc să slăbească realizează o denutriție proteică medie spre gravă.

Regimuri hidrice

Regimul constă în administrarea a 1-1,5 l apă/zi. Foamea și crampele gastrice dispar în 2 zile. Avantajele acestor regimuri au fost acelea că produc o pierdere rapidă în greutate(400g/zi timp de o lună) și produc anorexie din cauza acidozei. Dieta hidrică produce un catabolism proteic exgerat, piederea brutală a azotului din organism, ceea ce face reehilibrarea ulterioară foarte dificilă. Acest regim crește gradul obezității prin creșterea masă grasă- masă activă.

Regmuri restrictive echilibrate în tratamentul obezității

Regmuri restrictive echilibrate trebuie să întocmească criteriile unui bun regim. În doilea rând, ele trebuie să răspundă scopului tratamentului de obezitate de a negativa de o manieră durabilă bilanțul energetic și de a echlibra bilanțul de azot.

În al treilea rând ele terbuie să fie urmate obligatoriu de regimuri de stabilizare. Prescrierea regimurilor restrictive trebuie să aibă o motivație medicală și să fie precedate de explicația clară a tehnicii de realizare, timpul precis de respectare a regimurilor, data controlului, ritmul scăderii în greutate.

Practicare unui nregim restrictiv trebuie precedată de acordul bolnavului. Est enecesar de a explica bolnavului că nerespectarea tuturor secvențelor de regimuri este urmată de reîngrășare prin fenomenul adaptării cheltuielilor energetice la aport.

2.4.3.Chirurgia estetică și lipectomia

Metodele tratamentul chirurgical al obezului se referă la chirurgia estetică, lipectomia și by-pass.

Chirurgia estetică și lipectomia

Indicațiile chirurgiei estetice în obezitate se referă la chirurgiile cu ptoze mamare, la operațiile de lifting facialși la îndepărtarea șorțului abdominal. Aceste indicații de dermo-lipectomii vizează mai ales ptozele inestetice la persoanele adulte după o scădere ponderală importantă. Șorțul abdominal „cade uneori” până la genunchi, realizând infirmități serioase. Dermo-lipectomia șorțului abdominal abdominal paote scoate și cantități mai mari de grăsime subcutanată, realizarea chirurgicală este însă însoțită de pericole imediate sau tardive și mai ales după o eventuală îngrășare.

Ca regulă generală timpul operator se situează după cel puțin un an de la stabilizarea ponderală.intevențiile practicate înaintea stabilizării ponderale se pot acompania de riscuri postoperatorii tardive.aceste riscuri se referă în special la tensiuni ce apar la nivelul punctelor de sutură după reângrășare, mai ales după operațiile de ptoză mamară și șorț abdominal.

Operațiile de by-pass

Constau în realizarea unui scurtcircuit intestinal și a unui sindrom de malabsorbție secundar.acest sindrom realizează pierderea ponderală.

Alte intervenții chirurgicale:

Intervenții pe stomac- s-au provou două variante de gastrectomie subtotală si cu scurtcircuit gastro-jejunal. Gastrectomia subtotală exclude 9/10 din stomac

Scurtcircuit jejuno-colic

Metoda constă în anastomoză primei anse jejunale cu colonul transvers păstrând 75-80 cm de ileon.Această tehnică nu se mai practică din cauza complicațiilor nutriționale severe ce apar postoperator.

Scurtcircuit jejuno-ileal

Creșterea activității fizice

Importanța activității fizice în tratamentul obezității este probabil subestimată. Atât la copilul supraponderal, cât și la obezul adult, diverși autori au notat o scădere a activității fizice comparativ cu loturile de normoponderali. În mod normal o persoană normoponderală cheltuiește în condiții bazale aproximativ 60-80 calorii/oră. În condiții obișnuite această persoană poate să-și multiplice de două sau de trei ori efortul pe oră, consumând 180-200 calorii/oră. Aceste 200 calorii/oră sunt echivalente la 28-30 g grăsime corporală consumată.

Din nefericire, persoanele supraponderale care au o motivare medicală a curei de slăbire nu pot să suporte eforturi fizice intense și de lungă durată. Deci se va limita efortul pe oră la 2 maxim 3 ori pe zi și pe durate scurte de 10-15 minute. Nu de multe ori chiar eforturile mici produc o creștere a senzației de foame prin inducerea hipoglicemiei. Sunt autori care notează că efortul fizic scade rezistența adipocitară față de insulina circulantă, chiar în condițiile în care persoanele nu scad în greutate. Se recomandă în special mișcări ale centurii abdominale, mișcări de reducere a drepților abdominali, atât pentru rațiuni de estetică, cât mai ales pentru rațiuni de tranzit intestinal. Recuperarea unei statici corecte și modificarea tonusului muscular au efecte simptomatice, chiar euforizante. Exercițiul fizic și mișcările pasive în general au pe lângă efecte energetice, acțiuni benefice asupra echilibrului psihologic.

Exercițiul fizic are de asemenea un rol important în peristaltica corectă a tubului digestiv, afectat de regimuri restrictive.

2.4.4. Exercițiul fizic terapeutic

În toate perioadele de viață ale omului, de la sugar pâna la bătrân, educația fizică și sportul oferă mijloace dintre cele mai eficace pentru păstrarea și îmbunătățirea sănătății.Pentru adulți exercițiul fizic reprezintă nu numai un mijloc de repaus activ ci și un stimul al puterri de creație, pentru că mărește puterea de lucru a creierului, limitează inhibiția și usurează înțelegerea.Exercițiul fizic face crească răbdarea, inițiativa, curajul, judecata și reduce sensibilitatea exagerată.Voința participă la efectuarea oricărui exercițiu fizic.Aceasta capătă mai multă forță cu cât este mai solicitată.Bătrânilor,exercițiul fizic le întreține funcționalitatea organismului, menținându-le claritatea și seninătatea gândirii, le alungă neliniștea și preocupările negative și le crește buna dispoziție.

În profilaxia îmbolnăvirilor exercițiul fizic are un rol indirect,dar foarte activ,contribuind la întărirea rezistenței și a capacității de apărare împotriva factorilor patogeni de agresiune.

Efectele terapeutice ale Exercițiului fizic sunt legate de stimularea proceselor de însănătoșire.Cu ajutorul unor exerciții fizice se poate obține o vindecare completă, alteori ameliorări.În cazul pierderii sau alterării grave a unui organ sau a unei funcțiuni, încercăm să dezvoltăm prin exerciții unele mecanisme compensatorii.

Prin influențele morfologice contribuim la vindecarea sau ameliorarea anatomică, iar prin cele fiziologice putem restabili, întări sau regla funcțiunile tulburate.

Exercițiile fizice pot fii indicate ca mijloace terapeutice în diverse stadii de evoluție a bolilor.În stadiile acute ale bolilor, exercițiul fizic este mai mereu contraindicat.Durerile intense, contracturile musculare, inflamațiile microbiene, leziunile deschise, hemoragiile și alte fenomene acute impun mai degrabă repausul, relaxarea și liniștirea, decât mișcarea și încordările musculare.În schimb în stadiile subacute și mai ales in cele cronice ale bolilor, exercițiile fizice capătă din ce în ce mai multe indicații terapeutice.

În unele cazuri exercițiul fizic este folosit ca un factor terapeutic principal, fiind însoțit sau nu de alte mijloace terapeutice ajutătoare dar de cele mai multe ori este utilizat ca factor ajutător sau asociat altor mijloace curative, în cadrul unei terapii complexe.

Efectele psihice constau în:încrederea în sine,în posibilitățile proprii de recuperare, încrederea în terapeut sau în întreaga echipă medicală.

La baza influențelor psihogene stă elaborarea unor reflexe condiționate.Aceste reflexe numite „corticale pozitive” provoacă participarea activă a individului la executarea exercițiilor fizice, cu atât mai mult cu cât în situația de pacient, personalitatea lui suferă modificări de esență.

Efectele sociale constau în reintegrarea subiectului în mediul familial sau socio-profesional.Aceste efecte pot fii induse în condițile cercetării, prin exercițiile fizice, a deficiențelor instalate, precum și prin limitarea, pe cât posibil a infirmităților și recuperarea capacității generale de efort.

Exercițiul fizic consta in repetarea sistematica a unor cicluri de miscari cu scopul influențării dezvoltării fizice și a capacității de mișcare a individului, fără producerea unor modificări morfologice vizibile.

Obiectivele realizabile prin practicarea exercițiilor fizice sunt clasificate dupa efectele induse asupra structurilor morfologice, laturilor funcționale (cardio-vasculare,respiratorii), neuropsihice(relaxare, coordonare, echilibru) și social-educaționale.

Obiectivele morfologice sunt:

favorizarea proceselor de creștere și dezvoltare fizica

prevenirea atitudinilor incorecte ale corpului

corectarea atitudinilor și deficiențelor corpului

Obiectivele funcționale sunt:

creșterea capacității generale de efort

creșterea capacității functionale a aparatului cardio-vascular(minut/volum, debit sistolic,VO2 maxim);

creșterea capacității funcționale a aparatului respirator(volume și capacități pulmonare);

creșterea capacității funcționale a aparatului locomotor(amplitudini articulare, proprietăți musculare);

creșterea capacității funcționale a celorlalte aparate si sisteme ale corpului.

Obiectivele neuropsihice sunt:

dezvoltarea capacității de relaxare fizică(musculară, funcțională) si psihică

dezvoltarea capacităților coordinative;

dezvoltarea capacităților de învațare motrică, a expresivității și cursivității mișcărilor.

Obiectivele social-educaționale sunt:

favorizarea integrării sau reintegrării în grupurile sociale(familie, colectiv de munca, echipă);

formarea obișnuinței de a practica sistematic exercițiile fizice în scop profilactic și terapeutic;

formarea reflexului de atitudine corectă a corpului.

Obiectivele cu caracter general și specifice se pot diferenția în alte obiective cu caracter intermediar sau pentru fiecare lecție sau ședintă în parte.Cerința fundamentală în stabilirea obiectivelor constă în formularea cât mai precisă a acestora pentru a se putea deduce cu ușurință mijloacele, metodele și formele de organizare adecvată.

Exercițiul fizic exercită asupra organismului efecte ce se răsfâng nu numai asupra organelor și funcțiunilor solicitate de efort, ci și asupra celorlalte părți ale lui,neangrenate direct în activitatea musculară.Pentru a ne da seama mai bine de aceste influențe este necesar să prezentăm efectele pe care le produce exercițiul fizic asupra aparatului locomotor, cardiovascular,respirator și digestiv, asupra nutriției și eliminărilor, asupra sistemului nervos și psihic.

Efecte la nivelul aparatului locomotor se răsfrâng asupra oaselor, periostului, articulațiilor, mușchiilor, tendoanelor, fasciilor, producând următoarele modificări:

Asupra oaselor:

stimulează osteogeneza, prin creșterea fluxului de sânge;

influențează forma și structura intimă a oaselor, prin orientarea trabeculelor pe direcția forțelor mecanice, care acționează asupra osului;

previn osteoporoza de inactivitate, manifestată prin deteriorări microstructurale ale țesutului osos

Aceste efecte justifică indicația practicării exercițiilor fizice în scop profilactic,pentru dezvoltarea fizica armonioasă, păstrarea unei posturi corecte a corpului,prevenirea osteoporozei, cât și în scop terapeutic,în corectarea deformărilor osoase apărute în perioada de creștere.

Asupra articulațiilor:

influențează forma și întinderea suprafețelor articulare;

stimulează condrogeneza, respectiv grosimea cartilajului articular;

cresc rezistența și elasticitatea capsuloligamentară, prevenind dezorganizarea fibrelor de colagen și scaderea elastinei;

influențează structura ți orientarea sistemului fibros periarticular, pe direcția solicitărilor mecanice.

Asupra mușchilor:

influențează forma ți orientarea mușchilor, coresunzător amplitudinii și sensului mișcarilor pe care le execută;

produc hipertrofie musculară prin creșterea volumului fiecărei fibre, ca urmare a creșterii volumului sarcoplasmei, ceea ce va avea ca efect funcțional creșterea forței musculare.

Prin exercițiu fizic se produc îmbunătățiri nu numai în forma, volumul și structura mușchilor; ci mai ales în funcțiunile lor.Îmbunătățirile funcționale se datoresc intervenției unor factori fizico-chimici și neuro-umorali care intră în acțiune mai ales în timpul efortului fizic intens și prelungit.

Lucrul muscular al oamenilor antrenați este mai economicos.Un mușchi antrenat are in rezervă o mare cantitate de substanțe energetice pe care le poate utiliza în efort: glicogenul se găsește în cantitate mai mare, hemoglobina este mai abundentă și asigură în toate cazurile schimburi mai mari între oxigen și mușchi.Promptitudinea proceselor chimice din mușchiul antrenat și eficacitatea lor este demonstrată în bună masură și de randamentul lui crescut.Coordonarea diverselor grupe de mușchi, crescută prin antrenament suprimă contracțiile inutile și diminuează cauzele de oboseală.

Efecte asupra aparatului respirator

Respirația se adaptează cu ușurință la efortul fizic.Debitul respirator crește proporțional cu intensitatea efortului ajungând de la 6-8 litri pe minut în repaus, la 50-90 și chiar 150 de litri în efort.Această creștere este posibilă datorită măririi frecvenței respiratorii și a capacității plamânilor.În tinpul efortului schimburile gazoase sunmt mai active datorită creșterii vitezei sângelui, lărgirii capilarelor și deschiderii unor capilare de rezervă din jurul alveolelor pulmonare.

La acest nivel exercițiul fizic:

intensifică schimburile gazoase la nivel pulmonar și tisular;

cresc volumele și capacitățile pulmonare;

cresc elasticitatea toracică și complianța pulmonară;

ameliorează indicii funcționali;

cresc frecvența respiratorie, dar tardiv se instalează bradipneea;

cresc amplitudinea mișcărilor respiratorii de la 5-7 la 9-15 cm;

restructurează actul respirator, prin reglarea conștientă a respirației (cresc posibilitatea trecerii rapide de la respirația diafragmatică la cea toracică și invers; reglează apariția expirației, după încetarea contracției mușchilor inspiratori; crează conexiuni reflex-condiționate noi, adaptând respirația tipului de exercițiu fizic).

Asupra aparatului cardio-vascular:

cresc viteza de circulație a sângelui arterial și venos, ușurând astfel travaliul cardiac, prin contracții sistolice mai ample și mai rare;

cresc debitul sistolic; scad debitul pe minut, datorită creșterii diferenței arterio-venoase, care asigurăutilizarea eficientă a oxigenului în țesuturi;

stimulează deschiderea unor capilare de rezervă, favorizând circulația profundă și eliminarea produșilor toxici de metabolism;

cresc frecvența cardiacă și tensiunea arterială, dar în timp, se instalează bradicardia, hipotensiunea și hipertrofia cardiacă.

În timpul efortului au loc în aparatul cardio-vascular importantefenomene de adaptare, atât la nivelul cordului cât și al vaselor.

Frecvența pulsului crește de la 70-80 pulsații pe minut în repaus până la 120-180 și chiar peste 200 în timpul unui efort intens.Odată cu creșterea numărului de pulsații se mărește și tensiunea arterială.Debitul circulator crește de asemenea de la 4½-8 litri în repaus la 20-40, ba chiar 70 litri în efortul intens.

În circulația periferică se petrec în timpul efortului fenomene deosebit de importante.Vasele își măresc calibrul, sângele circulând prin ele cu mai multă forță și viteză.

Aceste reacții consecutive efortului încep să scadă în intensitate pe măsură ce efortul se micșorează și dispar treptat când efortul fizic a încetat.

Exercițiul fizic activează de asemenea funcțiunile hematopoietice, influențând totalitatea proceselor implicate în formarea și dezvoltarea celulelor sangvine.Numărul globulelor roșii cu rol esențial în transportarea oxigenului, crește, iar cantitatea de hemoglobină și capacitatea de fixare a oxigenului se măresc. La rândul lor, leucocitele se înmulțesc, mărindu-se și puterea lor funcțională.

Efectele exercițiului fizic asupra digestiei, nutriției și excreției

Sub influența exerciților fizice, circulația sângelui în abdomen este mai activă; glandele digestive secretăcantități mai mari necesare prelucrării alimentelor; reglarea proceselor mecanice și chimice din stomac și intestin se îmbunătățește simțitor. Putereade absorbție a mucoasei digestive crește în raport cu nevoile energetice ale organismului.Prin exerciții fizice sepoate ajunge la o mai bună contenție a organelor în abdomen și la o îmbunătățire a funcțiunilor secretorii și motorii ale tubului digestiv.

Exercițiile fizice stimulează procesele de nutriție, activând metabolismul tuturor substanțelor energetice.În timpul efortului,musculatura angrenează până la 90-95% din procesele metabolice.

Exercițiul fizic stimulează procesele de refacere ale țesuturilor prin intensificarea proceselor trofice.Secreția sudorală crește în timpul efortului fizic, datorită ridicării temperaturii corpului și vasodilatației periferice. Eliminarea sudorii prin piele este un ajutor prețios al eliminarilor renale și un bun reglator al temperaturii corpului.Sudoarea eliminată în timpul efortului conține mult mai multe substanțe toxice decât cea produsă prin căldură.

Eliminarea de substanțe toxice prin urină crește de asemenea în urma efortului.Funcțiunile renale pot face față acestor eforturi, ferind organismul de o intoxicațiecu produsele de uzură.

Efectele profilactice sunt consecința practicării sistematice a exercițiilor fizice și constau în mentinerea stării de sănătate, creșterea și perfecționarea funcțiilor organismului,creșterea capacității de apărare și prevenire a îmbolnăvirilor.Exercițiile fizice cu caracter profilactic trebuie efectuate în mod curent sub formă de gimnastică, jogging, sporturi, jocuri sau turism.

Contribuția exercițiului fizic în prevenirea și tratarea obezității și a complicațiilor ei

Scărerea în greutate presupune modificarea balanței energetice a organismului în sensul realizării unui consum energetic mai mare decât aportul caloric. Procesul de diminuare a depozitelor adipoase nu poate fi însă redus la o simplă sumă algebrică a caloriilor ingerate și a celor consumate. Obezitatea este o maladie complexă, mecanismele biologice care duc la apariția ei soldânu-se cu un surplus caloric ,care este depozitat sub formă de țesut gras. Scăderea aportului caloric are bineînțeles, avantajele ei incontestabile dar eficiența este limitată datorită unor mecanisme adaptative ale organismuui la ingestia scăzută de calorii. S-au efectuat în acest sens experimente, care au dovedit că după o scădere inițială în greutate în primele zile ale restricției calorice, urmează un platou de 16 zile în care scăderea n greutate este foatrte mică. Motivul îl reprezintă reducerea metabolismului bazal, care poate ajunge la 55% din valoarea inițială. Exercițiul fizic nu are numai rolul unui consumator energetic, el intervine și în anumite procese metabolice și enzimatice grăbind arderea masei adipoase.

În acest sens, de exemplu, efortul fizic rupe cercul vicios al hiperinsulinismului, care caracterizeaza persoanele obeze, obezitatea având un efect diabetogen. Ingestia crescută de glucide produce o hiperglicemie, al cărei rezultat este o secreție crescută de insulină. Insulina catalizeaza procesul de lipogeneză in celula adipoasă. Rezultatul este o depunere grasă in celule si totodată o revenire la normal a glicemiei. În timpul exercițiului fizic, contracția musculară stimulează secreția de glucagon, inhibându-se in acest fel acțiunea lipogenetică a insulinei. Pe de altă parte, la obezi, se inregistrează o alterare a lipolizei. Efortul fizic, crescând nivelul plasmatic al epinefrinei, intensifică procesul lipolitic, fapt demonstrat de nivelul crescut al acizilor grași în sânge. Efectul reglator al efortului asupra apetitului a fost demonstrat de Mayer si colaboratorii, care au raportat, in urma experimentelor efectuate, o diminuare a ingestiei calorice in ziua imediat următoare unei activități fizice susținute. Este deosebit de interesant de remarcat faptul că efectul asupra apetitului este dependent de tipul de efort. In timpul unui exercițiu de intensitate mare, substratul energetic îl reprezintă glucoza, pe când – in efortul de intensitate medie – pentru menținerea activității musculare, se consumă preponderent acizi grași. În consecință, în eforturile de tip forță-viteză, consumarea glucozei determină hipoglicemie sanguină și, în final, activarea centrului cortical al foamei. O activitate moderată, însă, reglează și chiar diminuă ingerarea calorică, prin eliberarea unor substanțe anorexigene, a caror prezență a fost evidențiată în urină.
O altă motivație a acestui fenomen ar fi si creșterea temporară a temperaturii corporale după efort, cu efect inhibitor asupra foamei. După o activitate fizică prelungită, metabolismul bazal crește, în sensul intensificării catabolismului lipidic si al creșterii anabolismului protidic. Scăderea in greutate se va realiza deci pe seama consumului de masă adipoasă și nu pe folosirea proteinelor ca sursă de energie, cum se întâmplă în cazul dietelor hipocalorice severe (în aceste cazuri, doar 50-70% din masa pierdută prin dieta hipocalorică se realizează prin țesut adipos). Dezvoltarea si chiar și numai tonifierea musculaturii, consecutivă practicării regulate a unei activitați fizice, intensifică utilizarea caloriilor ingerate, știut fiind faptul că țesutul muscular este un mare utilizator energetic, in timp ce țesutul adipos nu. Creșterea debitului renal, a filtrării glomerulare si a diurezei, consecutivă efortului, reprezintă o altă acțiune pozitivă asupra scăderii în greutate, prin reducerea retenției hidrice. Procesele enunțate reprezintă numai o parte din motivațiile implicării sportului în eforturile de menținere a greutătii între limite fiziologice, studiile pe această temă fiind numeroase. Într-un efort de intensitate mare, substratul energetic utilizat este glucoza, combustibil care poate fi mobilizat si utilizat suficient de rapid, pentru a putea satisface necesitățile energetice ale contracțiilor de mare intensitate. În eforturile de anduranță, sursa energiei o reprezintă însă procesul de lipoliză, care se realizează pe seama oxidării a 2 substraturi: trigliceridele intramusculare si acizii grași liberi, proveniți din depozitele adipoase. În timpul unui efort de mică intensitate (25% din VO2max), acizii grași liberi reprezintă sursa aproape exclusivă de energie, în timp ce într-unul de intensitate medie (65% din VO2max), trigliceridele musculare reprezintă aproximativ jumătate din totalul grăsimilor oxidate. Deși efortul de intensitate mică (de exemplu, mersul pe jos) este susținut aproape exclusiv pe seama oxidării lipidelor, în timp ce cel mediu (alergare usoară) numai jumătate, este o eroare ca un antrenament efectuat în scopul reducerii țesutului adipos să nu țină seama de consumul energetic, care este de 2,6 ori mai mare la un efort desfășurat la 65% VO2max (110 kcal/kg/min., față de 70 kcal/kg/min. la 25% VO2max). Pentru a putea calcula costul energetic al unui efort, trebuie să se cunoască ce volum de oxigen s-a consumat in timpul efortului. Cum acest lucru este posibil doar prin spiroergometrie, au fost stabilite mai multe formule, care fac posibil calculul aproximativ al consumului energetic in diferite tipuri de efort mai frecvent utilizate:
– Mersul pe jos, la o viteză de 5 km/oră (mers vioi) – 0,6 kcal/kg greutate corporală/km.
Holt si colaboratorii au concluzionat, în urma unui studiu efectuat în 1991, că la aceeași viteză, costul energetic este mai crescut dacă se mărește lungimea pașilor si se scade frecvența, decât invers.
– Alergarea. Calcularea costului energetic se face prin folosirea nomogramei Margaria. Astfel: nr. kcal. consumate = nr. kcal. din nomograma x G x nr. min. alergate/60 min.
În intenția de a crește consumul energetic, se pune problema cum se poate realiza mai eficient acest lucru: prin creșterea vitezei de alergare (timpul rămânând constant) sau prin creșterea duratei de alergare (viteza rămânând constantă). Pe baza nomogramei Margaria, creșterea consumului energetic se realizează preferabil prin mărirea timpului de alergare si menținerea constantă a ritmului decât soluția inversă. În plus, creșterea vitezei de alergare pentru o persoană care vrea să slăbească este un obiectiv dificil de realizat atât fiziologic, cât și psihic.
– Înotul la bărbați, consumul energetic = 0,21 x SC x D (in m). La femei, consumul energetic = 0,151 x SC x D.
  Din punctul de vedere al scăderii in greutate, factorii determinanți sunt atât consumul energetic, cât și durata efortului, deoarece mobilizarea acizilor grași din depozite și apariția lor în sânge este inutilă, dacă efortul care a declanșat-o nu durează suficient de mult, timp pentru ca ei să fie si oxidați. În caz contrar, ei sunt incorporați sub formă de trigliceride în diferitele teritorii ale țesutului adipos. Se consideră că timpul optim pentru oxidarea acizilor grași trebuie să depășească 30 minute. Trebuie să remarcăm faptul că organismele antrenate, spre deosebire de cele sedentare, sunt capabile sa oxideze un procent superior de acizi grași. Într-un studiu, efectuat cu scopul de a compara ritmurile de mobilizare si lipoliza la subiecți neantrenați si la cei antrenati în eforturi de tip aerob, ambele grupe au mers pe bandă rulantă timp de 4 ore cu acea intensitate a efortului, care să producă un consum de O2 de 20 ml/kg/min., intensitate care a reprezentat 28% din VO2max la persoanele antrenate si 48% la cele neantrenate. Oxidarea totală a grăsimilor a fost cu 1/3 mai mare la persoanele antrenate. Persoanele antrenate în eforturi de anduranță sunt deci capabile să oxideze acizii grași proveniți din teritoriile adipoase cu aceeași viteză cu care aceștia erau mobilizați în sânge, în timp ce la sedentari, o parte importantă a acizilor grași mobilizați au fost resintetizați în trigliceride.

Capitolul 3.

CONTRIBUȚII PERSONALE PRIVIND EFECTELE EXERCIȚIULUI FIZIC TERAPEUTIC ASUPRA OBEZITĂȚII LA ADULȚI

3.1. Ipoteza, scopul și sarcinile lucrării

Sedentarismul sau lipsa de mișcare poate fi o cauză a obezității. De aceea, în tratamentul acestei afecțiuni programele kinetice pot fi la fel de eficiente ca tratamentele chirurgicale sau dietele hipocalorice. Prin exercițiul fizic terapeutic crește capacitatea funcțională a organismului, poate fi stimulat metabolismul în sensul intensificării proceselor catabolice cu substart lipidic.

În elaborarea prezentei lucrări am pornit de la următoarea ipoteză: dacă prin aplicarea unui program de exerciții fizice terapeutice, asociate unei diete hipocalorice, se poate reduce greutatea corporală la un lot de adulți cu vârste cuprinse între 30 și 55 de ani, cu inducerea stării de confort psihic.

Scopul acestei lucrării este acela de a evidenția importanța efectuării mișcării fizice într-un cadru organizat la orice vârstă adultă și de a atrage încă odată atenția asupra efectelor negative generate de obezitate în menținerea echilibrului cardio-vascular.

Pentru verificarea ipotezei ne-am propus următoarele sarcini:

sistematizarea cunoștințelor și a datelor generale și specifice, existente în literatura de specialitate;

alcătuirea lotului de studiu;

selecționarea metodelor de cercetare și evaluare;

individualizarea programelor de exerciții fizice terapeutice;

selectarea metodelor statistico-matematice în vederea interpretării rezultatelor obținute.

3.2. Organizarea și desfășurarea cercetării

Cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de 14 săptămâni între 19 noiembrie 2006 și 26 februarie 2007, la o sală body-building și fitness “Vio’s gym” , din Mangalia, sală dotată cu aparatura necesară realizării programelor de exerciții terapeutice.

Lotul supus experimentului a inclus un număr de 18 persoane, 8 de sex feminin și 10 de sex masculin, cu vârste cuprinse între 30 și 55 dea ani. Subiecții au fost grupați pe serii de lucru, după sex, obținând astfel 2 serii de lucru(respectiv A și B).

Programele de exerciții au fost individualizate după posibilitățile fizice ale fiecărui subiect, neexistând diferențe de tehnică de lucru sau de tip de efort. Programele de lucru au avut aceeași durată (2 ore/zi), 4 zile pe săptămână.

Pe toată perioada experimentului, subiecților li s-a recomandat o alimentație hipocalorică și, în afara celor 4 zile de antrenament, un program individual de mers în ritm rapid sau jogging pe nisip pentru a evita apariția eventualelor traumatisme la nivelul membrelor inferioare.

Exercițiile s-au efectuat folosind principiile și metodele de execuție din culturism. Acestea se referă la gradarea greutăților; la numărul repetărilor, la principiul relaxării și cel al încălzirii. Pauzele dintre serii au avut caracter activ, mobilizând prin stretching fluxul de sânge din mușchi precum și calitatea contracției musculare prin deschiderea capilarelor de rezervă. Pe perioada pauzelor dintre serii s-a asigurat hidratarea organismului prin ingestia de apă plată.

Scopul exercițiilor au avut ca referință înclinarea balanței calorii ingerate – calorii consumate în favoarea celei de-a doua, rezultând astfel scăderea în greutate din substratul lipidic.

Tabel cu subiecții:

3.3. Metode de cercetare și evaluare

Metodele utilizate în această cercetare au fost metoda anchetei(și aici amintim anamneza) și metoda experimentală cu ajutorul căreia am verificat validitatea ipotezei.

Anamneza sau interviul anamnestic folosește tehnica convorbirii.

Elementele comune fiecărei convorbiri pot fi: vârsta; pregătirea-profesia; accidente-boli; hobby-uri; starea socială; preocupări culturale; legături sentimentale; perspective pentru viitor; greutăți; griji; eșecuri; umilințe; antipatii și impulsuri; dificultăți în adaptarea la o nouă situație; etc.

Aceasta cuprinde și elemente specifice ca: situația familială(părinți, frați, condiții de viață); atitudinea acestora în raport cu activitatea sa; cauza care l-a determinat să-și aleagă o profesie; dacă are reacții afective negative și dacă da în ce condiții; cum se manifestă responsabilitatea; relații sociale cu colegii, prietenii; dacă are sau produce conflicte.

Un element special este autocaracterizarea sau autoaprecierea. Un autoportret privindtrăsăturile de caracter, modul de a se comporta în societate, de a reacționa în diferite situații(de risc, stresante), idealurile și principiile care-i conduc viața, unele caracteristici împotriva cărora a luptat contribuie într-o măsură hotărâtoare la efectuarea profilului subiectului.

Această metodă vizează strângerea a cât mai multor informații privind principalele evenimente parcurse de individ în existența sa, în vederea cunoașterii „istoriei personale” a fiecărui subiect.

Metoda se concentreazăasupra succesiunii diferitelor evenimente din viața individului.

Din interviul anamnestic mi-a fost relatat faptul că toți acești subiecți nu au avut nici un fel de activitate fizică și coroborat cu o cantitate mare de alimente ingerate au ajuns la un grad ridicat de masă grăsoasă.

Starea psihică a acestora nu era nici ea foarte bună, indivizii având complexe referitor la dimensiunile lor. Astfel ,motivarea subiecților s-a produs foarte ușor explicându-le că prin aceste exerciții nu vor mai avea această problemă.

Metoda experimentală

Experimentul în genere și experimentul efectuat în orice știință particulară sunt o formă specifică a cercetării ștințifice, formă caracterizată tocmai prin această modalitatede studiere a obiectului. Această modalitate face ca cercetarea să fie într-o anumită măsură independentă de factorii subiectivi.

Experimentul științific urmărește cunoașterii lumii, este efectuat pentru a se verifica justețea ipotezelor și supozițiilor, pentru a se obține noi cunoștințe, pe când activitatea practică a oamenilor e orientată spre atingerea unor scopuri concrete impuse de viață, prin care înmulțirea cunoștințelor științifice ocupă un rol relativ modest.

Are un caracter activ, experimentatorul nu așteaptă ca fenomenul studiat să se producă, ci el intervine în producerea fenomenului, creând condițiile care să ducă la apariția lui, la timpul și locul dorit.

Experimentul implică producerea unui anumit fenomen, în condiții determinate, cu eliminarea unui număr cât mai mare din influențele mediului. O altă caracteristică importantă a experimentului este posibilitatea de a fi repetat.

În cadrul acestui experiment s-au efectuat măsurători antropometrice și capacitatea vitală care reprezintă o metodă importantă de evaluare a funcției respiratorii. Pe valorile acestor indici s-a bazat validarea ipotezei, comparând valorile finale cu cele inițiale.

Măsurătorile antropometrice sunt clasificate astfel:

dimensiuni longitudinale (înălțime, bust, cap, gât, lungimea membrelor inferioare, lungimea membrelor superioare );

dimensiuni transversale (bitemporal, bizigomatic, anvergura, diametrul biacromial, toracic, lățimea palmei, piciorului );

dimensiuni sagitale (diametrul anteroposterior al capului, toracelui);

dimensiuni circulare (perimetre ale capului, toracelui, abdomenului, brațului, coapsei, gambei, gleznei );

dimensiuni ale masei somatice (greutate și compoziție corporală );

determinarea plicilor;

date fiziometrice (forța dinamometrică a flexorilor mâinii, umerilor și a extensorilorlombari ai trunchiului).

Măsurătorile antropometrice se efectuează cu taliometrul-pentru înălțime, bust, bandă metrică, compas, caliper, riglă gradată, echer. Înălțimea a fost măsurată între vertex și planul plantelor.Subiecții se poziționează în stând cu spatele lângă un perete, vertexul se marchează cu un echer, apoi o catetă se aplică pe vertex, iar unghiul drept pe perete.

Perimetrul abdominal se măsoară poziționând banda metrică orizontal, la nivelul omfalionului; perimetrului brațului relaxat se măsoară prin plasarea benzii metrice la jumătatea distanței dintre punctul acromial și cel radial cu membrul superior relaxat pe lângă trunchi; perimetrul coapsei se măsoară când subiectul este în ortostatism, cu membrele inferioare ușor depărtate și greutatea corpului distribuită egal pe ambele picioare. Banda metrică va fi poziționată orizontal exact sub fese.

Determinarea plicilor pentru aprecierea compoziției corporale. Plica include un dublu strat, al pielii și al țesutului adipos subcutanat, nu și mușchiul. Plica se formează prin ciupire între police și index, se strânge ferm și se menține pe tot parcursul măsurătorii. Se măsoară cu caliperul, plasat cu muchiile la 1 cm de police și index.

Plica tricepsului este verticală, se marchează pe fața posterioară a brațului, la jumătatea distanței care unește punctele acromial și radial.

Plica subscapulară se realizează oblic în jos și lateral față de unghiul inferior al scapulei.Are un unghi de 45 față de orizontală.

Plica supraspinală se realizează la 7 cm deasupra spinei iliace antero-superioare și are direcție oblică spre linia axilară anterioară.

Plica abdominală este verticală și se realizează la 5 cm lateral de ombilic.

Plica coapsei este verticală și se realizează pe linia mediană a feței anterioare a coapsei, la jumătatea distanței între pliul inghinal și marginea superioară a patelei. Subiectul adoptă poziția așezat, în care gamba realizează cu coapsa un unghi de 90 grade.

Efectuarea spirometriei

Spirometria se efectuează optim  cu pacientul șezând. Trebuie calmată anxietatea pacientului legată de executarea corectă a testului. Explicarea cu răbdare a tehnicii, acompaniate eventual de o demonstrație este folositoare. Pacientul ar trebui:

–         să respire complet

–         să lipească bine buzele în jurul piesei bucale

–         să expire „atât de puternic și atât de rapid, încât să-și simtă plămânii complet goliți de aer”

–         să respire din nou relaxat

Expirul trebuie să continue până când nu mai există aer de respirat, ceea ce, în cazurile severe de BPOC poate dura 15 secunde sau mai mult.Ca la orice test, rezultatele spirometriei pot fi validate numai dacă expirul a fost corect efectuat. Trebuie efectuate cel puțin 3 măsurători fără să existe diferențe mai mari de 200 ml. sau 5% între două valori ale FEV1 sau FVC. Se utilizează valoarea cea mai mare a FEV1 sau FVC chiar dacă nu sunt de la aceeași explorare. Raportul FEV1/FVC se calculează de pe curba cu valorile FEV1 sau FVC cele mai mari.

Testele ce produc tuse sau dureri toracice nu sunt corespunzătoare și nu vor fi luate în considerare.

Capacitatea vitală reprezintă volumul de aer ce poate fi scos din plămân printr-o expirație forțată efectuată după o expirație maximă. Valoarea aproximativă la un adult normal este 4700 ml.

3.4. Programe de exerciții

Programele de exerciții au fost aplicate sisematizat, tuturor subiecților.

În cadrul acestor programe s-au folosit tehnicile de execuție din culturism, respectiv asocierea contracției musculare cu respirația specifică (contracție-expir, relaxare-inspir).

S-au folosit greutăți moderate –respectiv 30% din posibilitatea maximă a fiecăruia. Posibilitatea maximă reprezintă ridicarea unei încărcături numai o singură dată, a doua execuție nu va mai fi posibilă datorită insuficienței forței musculare.

S-a utilizat un număr mare de repetări pentru a stimula procesele catabolice în substratul lipidic.

Programele s-au adresat în primul rând musculaturii abdominale datorită faptului că din această zonă apar cele mai numeroase modificări patologice ca: diminuarea funcțiilor organelor interne, insuficiență respiratorie prin scăderea mobilității diafragmului și a mușchilor inspiratori precum și modificarea orientării coastelor. Programele au fost adresate abdomenului și din ordin estetic.

Exerciții pentru musculatura abdominală:

Flexii ale trunchiului din culcat dorsal pe saltea sau pe bancă orizontală

Flexii ale trunchiului pe coapse

Flexii ale membrelor inferioare pe trunchi cu genunchii extinși din decubit dorsal pe bancă orizontală

Flexii ale membrelor inferioare pe trunchi cu genunchii extinși din decubit dorsal pe bancă declinată

Flexii ale coapselor pe trunchi la „Aparat pentru abdomen inferior”

Flexii ale trunchiului pe coapse la „Aparat pentru abdomen superior”

Rotări ale trunchiului din șezând în ambele sensuri la „Aparat pentru musculatura abdominală”

Răsucirea trunchiului alternativ în ambele sensuri din decubit dorsal, cu genunchii flectați, palmele la ceafă, atingându-se cu cotul genunchiul opus

Pentru musculatura abdominală s-au folosit 5 serii ajungându-se a se efectua câte 50 de repetări. S-au utilizat câte 5 exerciții din cele prezentate mai sus la fiecare ședință. Astfel primele 4 au fost considerate exerciții de bază și nu au lipsit din nici o ședință, iar următoarele au fost introduse aleatoriu câte unul la un interval de 2 săptămâni.

Exerciții pentru musculatura spatelui:

Tracțiuni la helcometru cu bara la ceafă

Ramat din șezând la „Aparat pentru ramat”

Tracțiuni la helcometru cu bara la torace

Extensia trunchiului din decubit facial cu gleznele fixe

Pentru musculatura spatelui s-au utilizat 2 exerciții, nelipsind exercițiul 4 din nici o ședință (exercițiu de bază). Exercițiile 1, 2, 3 s-au efectuat în aceeași ordine timp de 4 săptămâni, în ultimele 2 săptămâni utilizându-se exercițiul 3. Seriile și numărul repetărilor au fost aceleași pentru toate grupele musculare. S-a insistat mult pe exercițiul 4 pentru evitarea problemelor de coloană, musculatura paravertebrală având un rol foarte important în susținerea acesteia.

Exerciții pentru musculatura coapselor:

Semigenuflexiuni cu greutatea propriului corp

Extensii ale genunchilor la presa în 45

Extensii ale gambelor pe coapsă la „Aparat pentru cvadriceps”

Fandări frontale cu greutatea propriului corp

Exerciții la bicicleta staționară

Mers cu pași mari și cu ritm crescut pe banda de alergare

Pentru exercițiile 5 și 6 s-au executat 2 reprize pe ședință câte 15 minute, la începutul și la sfârșitul fiecăreia. Acestea nu au lipsit din nici o ședință. Câte 3 exerciții au fost utilizate în afară de acestea în fiecare săptămână.

Exerciții pentru musculatura gambelor:

Flexia plantară a picioarelor pe gambe din șezând la „Aparat pentru gambe”

Flexia plantară a picioarelor pe gambe din stând pe un prag de lemn

Flexia plantară a piciorului pe gambă din stând, alternativ cu un picior apoi cu celălalt

S-au utilizat câte 2 exerciții pentru această grupă musculară.

Exerciții pentru musculatura brațelor:

Flexii ale antebrațelor pe brațe cu gantere, alternativ cu câte un braț

Flexii ale antebrațelor pe braț la banca „Larry Scott”

Extensii ale coatelor cu brațele in prelungirea trunchiului deasupra capului cu gantera

Extensii ale coatelor la helcometru din stând

Aceste exerciții au fost utilizate pe toată perioada testării, în fiecare săptămână.

Exerciții pentru musculatura toracelui:

Împins cu gantere de la piept pe banca orizontală

Adducții frontale sau fluturări ale brațelor din șezând la aparatul „peck-deck”

Fluturări la cablu

Exercițiile pentru pectorali s-au efectuat toate trei pe întreaga durată a studiului.

Toate exercițiile s-au efectuat în 5 serii câte 50 repetări.

Programele s-au desfășurat în zilele de luni, marți, joi și vineri. Ambele serii A și B au efectuat aceleași exerciții neexistând nici o modificare a acestora în cadrul grupelor sau a indivizilor. Dar s-a ținut cont de particularitățile individuale ale fiecăruia.

Capitolul 4.

Prezentarea, prelucrarea și interpretarea datelor

4.1. Prezentarea și prelucrarea rezultatelor

După perioada de testare s-a executat evaloarea finală, urmărind dacă s-au înregistrat modificări la nivelul parametrilor și implicit verificarea ipotezei.

Utilizând metoda statistică ne propunem ca pe baza unui eșantion reprezentativ să apreciem valoarea indicatorilor populației.

Structura eșantionului, caracterizată prin indicatorii calculați permite formularea unor aprecieri asupra întregii populații.

Parametri statistici ai unei populații pot fi calculați doar cu aproximație pe baza rezultatelor obținute din experimente pentru că folosim eșantion reprezentativ și nu toată populația.

În final s-au înregistrat următoarele date expuse în tabelul care urmează :

4.2. Interpretarea rezultatelor

Pentru interpretarea rezultatelor s-a utilizat expunerea grafică.

În special au fost utilizate diagrame în formă de bare sau coloane cu ajutorul cărora s-a exprimat relația dintre două variabile . În graficele respective am relevat relația dintre parametri cei mai evidenți din obezitate ca : procentul de grăsime corporală ; capacitatea vitală – un parametru frecvent întîlnit în această afecțiune.

Pentru început am observat diferențele dintre procentul de grăsime la testarea inițială și cea finală.

După cum se observă pe grafic există o evidentă scădere a procentului de grăsime corporală la fiecare subiect. Acest lucru evidențiază că prin exercițiu fizic s-a ajuns la aceste valori.

Mai departe vom reprezenta mediile procentelor grăsimii corporale pe sexe pentru a depista eventualele diferențe între cele două sexe.

Mai jos este reprezentat graficul pentru bărbați:

Se observă o diferență între cele două valori de circa 3 procente de grăsime corporală. În perioada de 14 săptămâni s-a reușit o coborâre a mediei de la 28% la sub 25% , ceea ce reprezintă ieșirea din cadranul de diagnosticare al obezității și apropierea cu o treaptă spre normalitate.

Graficul pentru femei ne va arăta dacă există sau nu o diferență între cele două sexe :

În acest grafic observăm aceeași scădere a procentului de grăsime (tot aproximativ 3 procente).

Deci practic nu există diferențe între cele două sexe. Cele două valori sunt sensibil egale .

Am urmărit în continuare valorile capacității vitale ale subiecților:

După cum reiese din grafic avem o creștere a capacității vitale a fiecărui subiect.

Prin proprietățile exercițiului fizic s-a reușit o creștere a funcției aparatului respirator ajungând la valori de 4300 ml , ceea ce reprezintă o apropiere de valorile normale . Îmbunătățind funcția respiratorie subiecții obezi pot efectua un exercițiu fizic mai riguros dar cel mai important își optimizează metabolismul , inclusiv și pe cel de catabolism lipidic.

Mai jos este reprezentat graficul mediei capacități vitale :

Acesta dezvăluie o creștere a capacității vitale cu 200-250 ml.

Corelând toate aceste valori observăm că există o interdependență între capacitatea vitală și masa celulară adipoasă în sensul că îmbunătățirea uneia este dependentă de cealaltă (dacă reducem masa celulară adipoasă va crește și funcția respiratorie, iar dacă îmbunătățim funcția respiratorie vom putea reduce mai rapid masa celulară adipoasă). Reamintim că toate aceste fapte s-au realizat numai prin mijloacele exercițiului fizic.

Capitolul 5.

Concluzii

Acest experiment a avut ca scop de a observa eventualele modificări produse la nivelul organismului obez, prin administrarea exercițiului fizic sub diferite forme ale sale (exerciții la sala de forță, jogging, plimbări).

Prin această cercetare s-a constatat că exercițiul fizic este foarte important în tratamentul obezității prin mărirea ratei catabolice din substratul lipidic, îmbunătățind funcționarea organismului, dar și oferind un aspect estetic mai plăcut al persoanei în cauză. Acesta este principalul factor care îi determină pe oameni să facă exercițiu fizic, foarte puțin gîndindu-se la efectele benefice pe care le are.

Rezultatele obținute de subiecți este expresia unei perioade de pregătire și de motivare a acestora.

.

Din păcate, nu toți suferinzii de obezitate sunt pregătiți să renunțe la vechile obiceiuri pentru a adapta o nouă conduită de viață care este destul de strictă din unele puncte de vedere.

Experimentul a reușit să sublinieze exact aspectele pentru care a fost creat prin:

Trecerea din starea de sedentaritate la cea de activitate

Echilibrarea balantei calorice în favoarea celor consumate și în detrimentul celor ingerate.

Prin urmare exercițiul fizic are un rol foarte importantîn tratarea obezității la adulți:

Factorii de risc modificabili ai subiecților au fost reprezentați de către obezitate, dieta și cu procent mare de grăsimi, stilul de viață sedentar, fumatul și consumul de alcool . Pentru modificarea stilului de viață, psihoterapia reprezintă un ajutor important.

În urma celor 14 săptămâni de antrenament s-a constatat o reducere a greutății în medie de 13 kg (cu un maxim de 20 kg si un minim de 5 kg). IMC (indicele de masă corporală) s-a modificat proporțional.

Măsurătorile indicilor antropometrici au arătat o scădere spectaculoasa a circumferințelor si a pliurilor cutanate.

Procentul de grăsime corporală s-a redus cu 2-3%, ceea ce raportat la greutatea lor arată o pierdere preponderentă din masa grasă și doar în mai mică măsură din masa musculară.

Din punct de vedere psihologic, am constatat o îmbunătățire a tonusului psihic si a încrederii în sine.

Această perioadă trebuie privită doar ca inceputul unui program de durată, în scopul revenirii la o greutate normală, care apoi să fie menținută toată viața printr-un stil de viață activ si echilibrat.

Bibliografie

Cordun, Mariana – Kinetologie medicală, București, Editura Axa, 1999.

Lacațiș, D. ; Crețeanu, Gh. – Obezitatea, Iași , Editura Junimea, 1978.

Niculescu, Marian – Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport , București , 2002.

Tudos, Ștefan – Elemente de statistică aplicată, București, 1993.

Internet: -www.BOLI-MEDICINĂ.com/APARATUL-RESPIRATOR.

-www.OBESITYRESEARCH.org.

-www.MEDICINENET.com/OBESITY_WEIGHT_LOSS.

-www.SOSOBESITY.com/QUIENES.

-www.WEB4HELTH.INFO/Eu.

-www.LOWCARBFRIENDS.COM/BBS.

-www.HEALTHIERUS.GOV/EXERCISE.html.

-www.FITNESS.GOV.

-www.EMCB.ro/article.

-www.BALNEOTERAPIETERAPII-NATURISTE.com/TERAPII_NATURISTE/BALNEOTERAPIA/KINETOTERAPIE/.