Efectele Esentializarii Categoriilor Sociale Asupra Atitudinii Intergrup la Prescolari

Lucrare de disertație

Efectele esențializării categoriilor sociale asupra atitudinii intergrup la preșcolari

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul 1. ATITUDINE INTERGRUP

1.1 Atitudinile intergrup la preșcolari. Atitudinile etnice

1.2 Teoria Identității Sociale. Identitatea socială

1.3 Teoria Dezvoltării Identității Sociale

1.4 Formarea biasurilor atitudinale la preșcolari

1.5 Atitudine intergrup și comportament prosocial

1.6 Atitudine intergrup și esențialism

1.7 Concluzii

Capitolul 2 . ESENȚIALISMUL

2.1 Definire conceptuală

2.2 Teorii și modele

2.3 Esențilsmul pur. Esențialismul statistic. Esențialismul intern

2.4 Alte cercetări și limite

2.5 Esențialismul în rândul preșcolarilor

2.6 Esențialismul și atitudinilie intergrup

2.7 Concluzii

Capitolul 3. CATEGORIZAREA SOCIALĂ

3.1 Definire conceptuală

3.2 Categorizarea socială la preșcolari. Teoriile Intuitive

3.3 Categorizare și esențialism în rândul preșcolarilor

3.4 Categorizarea socială și formarea atitudinilor intergrup la preșcolari

3.5 Concluzii

Capitolul 4. PARTE APLICATIVĂ

4.1 Introducere

DEMERS INVESTIGATIV

4.2 Obiectivul cercetării

4.3 Ipotele cercetării

4.4 Design-ul și variabilele cercetării

4.5 Metodologia cercetării

4.6 Rezultatele obținute și interpretarea lor

4.7 Concluzii

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații prezentate în literatura de specialitate, în ceea ce privește formarea atitudinii intergrup în funcție de esențializarea categoriilor sociale, precum și rezultatele unei cercetări personale realizate pentru a explica formarea atitudinii intergrup în funcție de esențializarea genului și esențializarea etniei.

Lucrarea este organizată în două părți. Prima parte a lucrării abordează o serie de aspecte teoretice cu privire la formarea atitudinilor intergrup la preșcolari (s-a insistat asupra formarea atitudinilor etnice, formarea biasuilor atitudinale, formarea identiății sociale), concepul de esențialism (definirea conceptului, tipurile de esențialism, esențialismul în rândul preșcolarilor, esențialismul și formarea atitudinilor) și aspecte ce țin de categorizarea socială la preșcolari (definirea conceptuală, scopul Teoriilor Intuitive în categorizarea socială și legătura dintre categorizarea socială și atitudinile intergrup în rândul preșcolarilor ).

În cea de-a doua parte a lucrării s-au prezentat obiectivul, ipotezele, metodologia utilizată, precum și rezultatele cercetării realizate, prin care s-au măsurat efectele esențializării genului si efectele esențializării etniei asupra atitudinii intergrup, evaluate pe un lot de 63 preșcolari. Datele obținute au confirmat ipotezele generale de la care s-a pornit, indicând prescolarii care au un nivel al esențialismului ridicat vor avea o atitudine față de propriul grup mai pozitivă și negativă față de outgrup.

Capitolul 1

ATITUDINE INTERGRUP

1.1 Atitudinile intergrup la preșcolari. Atitudinile etnice

Descoperiri recente în psihologia socială au explicat preferințele copiilor pentru membrii grupului din punctul de vedere al procesului de autocategorizare și al procesului de identificare cu grupul. Preferințele ingrup s-au dovedit că apar încă de la o vârstă fragedă. De exemplu, cercetările ample asupra etniei au arătat ca până la vârsta de 4 ani, copiii în mod normal exprimă mai multe atitudini favorabile față de propriul lor grup etnic comparativ de celalalte grupuri etnice.

Până la vârsta de cel puțin 5 ani, sunt descoperite preferințele ingrup în ceea ce privește genul. Recent, din cercetările psihologiei sociale, în special în cercetările teoriei identității sociale (Tajfel & Turner, 1986, apud. Bennett et al., 1998), dezvoltarea preferinței ingrup a fost explicată în termenii de procese de autocategorizare și identificare subiectivă cu propriul grup (apud. Bennett et al., 1998). O caracteristică importantă a aceste poziții teoretice este că se poate ține cont de preferința ingrup și de o serie de alte fenomene cum ar fi percepția omogenității outgrup, este important să se atragă atenția la ipoteza teoriei conform căreia indivizii sunt motivați să facă evaluări mai favorabile față de sine și față de propriul grup (apud. Bennett et al., 1998).

Cercetările pe adulți, adolescenți și copii a scos la iveală o preferință puternică față de etnia ingrup, o explicație a acestor constatări mai larg acceptată a fost furnizatea de Teoria Identității Sociale (SIT), (Tajfel & Turner, 1979, apud. Bennett et al., 1998). Teoria Identității Sociale susține că preferința ingroup este rezultatul procesului de autocategorizare și identificarea subiectivă cu grupul de către membrii săi, precum formarea percepțiilor asupra grupurilor formate din " noi " și "ei". În funcție de Teoria Identității Sociale, aceste distincții sunt aplicate pentru o serie de grupuri sociale, inclusiv sex, religie, și etnie.

Unii cercetători au fost interesați de atitudinile etnice și preferințele copiilor. Cercetările anterioare au fost în primul rând interesate de atitudinile și preferințele copiilor americani de culoare albă. Rezultatele acestei cercetări au arătat că acești copii au avut o preferință și consistență pentru ingrup-ul lor etnic.

În schimb, activitatea lui Clark și Clark (1947), folosind paradigma păpușii a investigat gradul de conștientizare etnică a copiiilor americani de culoare și atitudinile față de ingrup-ul etnic și out-grup etnic dominant alb. Ei au raportat că majoritatea negrilor americani participanți au arătat o preferință pentru out- grup și au descris păpușa albă ca fiind mai bună, având o culoare mai frumosa, și având atribute mai favorabile. Cercetatorii au interpretat aceste rezultate ca indicând că preferința copiilor negri pentru grupul alb reflecta o respingere a propriului grup etnic. Deși valabilitatea paradigmei păpușii, și relația concluziilor la minoritățile copiilor etnice, au fost puse la îndoială de către unii autori, metodologia lui Clark ,1947 (apud Bennett et al., 1998) a fost ulterior adoptata mulți cercetători și aplicată la diferite populații de copii.

Pentru a investiga atitudinile etnice și preferințele pentru propriile lor și a altor grupuri etnice și, în unele cazuri, grupuri naționale, cercetătorii au prezentat copiiilor păpuși cu o serie de stimuli, care să reprezinte diferite grupuri etnice și fotografii. Copiii din diferite grupuri etnice au fost apoi rugați să indice care păpușa sau fotografie ar prefera-o ei ca și prieten, care are cele mai multe calitățile pozitive, și pe care a plăcut mai mult. Rezultatele acestor studii au indicat faptul că copiii din grupuri majoritare sau dominante în diferite țări afișează preferință etnică ingrup. Doyle și Aboud ,1995 (apud Nesdale et al., 2003) au raportat că atunci când au posibilitatea de a evalua în mod independent grupurile etnice, copiii din grupurile etnice majoritare au evaluat etnia ingrup și outgrup la fel de pozitiv, o dată cu înaintarea în vârstă. În schimb, evaluările au fost semnificativ mai puțin pozitive pentru outgroup-urile etnice decât în ingrup-urile etnice, atunci când grupurile nu erau evaluate în mod independent.

Nesdale et al., 2003 a raportat că copiii au indicat o mai mare simpatie pentru ingrup decât pentru outgrup. Important, cu toate acestea, în timp ce copiii au indicat o mai mare simpatie pentru in-group, ei nu au raportat antipatie sau ură pentru out-grup, numai că le-au plăcut mai puțin. Percepția timpurie de a face difereta fata de membri ingroup și outgroup este probabil afectată parțial de abilitățile cognitive specifice ale copiilor (Aboud, 1988; apud Nesdale et al, 2003). Într-un studiu relevant Patterson și Bigler, 2007 au demonstrat că copiii preșcolari sunt sensibili la etichetarea adulților și grupurilor sociale, astfel încât copiii învață treptat care sunt distincțiile de grup importante într-un context social dat .

Teoriile Socio – Cognitive, (Aboud, 1988) prevăd că, dincolo de 7 ani, atitudinile copiilor față de outgrupurile etnice ar deveni mai pozitive, în timp ce atitudinea lor față de ingrup devine mai puțin pozitivă, membrii celor două grupuri sunt văzuți într-un mod ce în ce mai asemănător (Aboud et al., 1988). Aboud (1998), sugerează că aceste modificări de atitudine sunt o consecință a capacității copiilor de a diferenția persoanele în loc de a răspunde la ele ca membri ai unei categorii.

1.2 Teoria Identității Sociale. Identitatea socială

Teoria Identității Sociale susține că există un motiv în evaluarea pozitivă a membrilor grupului de care aparține o persoană, sporind astfel identitatea socială. Diferențierea pozitivă a ingrupului fata de outgrup este realizată prin compararea ingrup-ului față de outgrup. Astfel, în măsura în care indivizii se categorizează ca fiind membrii au unui grup particular, ei sunt motivați să facă evaluări pozitive față de acele grupuri. Ei luptă pentru identități sociale pozitive și de aceea relizează comparații cu alte grupuri în moduri în care poat favoriza propriul lor grup, (apud. Durkin, 2000). Aceste comparații sporesc identitatea socială prin crearea de diferențe pozitive a ingrupului față de celalate grupuri. Astfel, identificarea socială este văzută ca o legătură de cauzalitate cu biasurile (prejudecățile) evaluărilor intergrup. Această afirmație a fost susținută empiric de un număr considerabil de experimente pe “grupuri minimale” (Billig siTajfel, 1973, apud. Nesdale et al., 2003), în care indivizii categorizați și alocați unui grup în funcție de un criteriu banal cu nici o oportunitate de interacțiune cu membrii celorlalte grupuri, sunt responsabili de realizarea judecaților în favoarea grupului. Teoria Identității Sociale presupune că această tendință de a vedea propriul grup într-o manieră mai favorabilă reflectă dorința copilului de a stabili o indentitate socială pozitivă și este înrădăcinată în nevoia sa de a se privi pe sine însuși mai pozitiv (Tajfel &Turner, 1979, apud. Nesdale et al, 2003).

În mod special, lucrările lui Piaget și Weil,1951 (apud. Nesdale et al., 2003), sugerează posibilitatea că identificarea cu un grup nu poate să fie o condiție necesară pentru favoritismul ingrup. Acești autori au constat că atunci când copiii (în special cei între 6-8 ani) fac referire la membrii propriului grup național uneori vor folosi pronume la persoana a 3-a (de exemplu “Ei sunt ca noi; Ei se îmbracă ca și noi” sau “Ei trăiesc în case frumoase ca ale noastre”). Aceasta se datorează faptului că ei par să nu se identifice cu propriul lor grup național. Astfel de copii oferă o oportunitate de a aborda rolul identificării cu grupul în producerea de biasuri (prejudecăți) în grup deoarece ei sunt membri de fapt ai grupului și încă nu sunt pe deplin conștienți de statutul lor. Teoria identității sociale prezice că astfel de copii ar fi mai puțin probabil să manifeste biasuri (prejudecăți) comarativ cu copiii care se identifica pe sine ca fiind membri ingrup. Cu toate acestea există anumite sugestii ale lui Piaget și Weil, 1951 (apud. Nesdale et al., 2003), cum că acest lucru nu este posibil și că aceste preferințe pentru grupul național a fiecăruia poate anteceda identificarea sa ca membru al grupului. Astfel, în exemplele anterioare, nu fac diferențe pozitive sau negative despre membrii grupului sau membrii outgrupului ci ei afirmă că “ei sunt ca și noi”.

Mai mult decât atât, Aboud (1988) susține că identificarea etnică și preferințele ingrup nu coincid în mod necesar cu formarea atitudinilor față de grup și că cel puțin de la 4 la 7 ani, preferințele copiilor nu sunt în mod necesar determinate de identificarea cu grupul, însă aceste preferințe ale copiilor pot fi date de cunoștințele sociale care poat avea un rol central în modelarea și formarea atitudinilor intergrup.

Identitatea etnică se referă la puterea de identificare cu o anumită etnie sau grup de patrimoniu, în timp ce identitatea subgrup în categorizarea socială se referă la faptul că dacă un subgrup este salient, și în caz afirmativ, dacă acn probabil să manifeste biasuri (prejudecăți) comarativ cu copiii care se identifica pe sine ca fiind membri ingrup. Cu toate acestea există anumite sugestii ale lui Piaget și Weil, 1951 (apud. Nesdale et al., 2003), cum că acest lucru nu este posibil și că aceste preferințe pentru grupul național a fiecăruia poate anteceda identificarea sa ca membru al grupului. Astfel, în exemplele anterioare, nu fac diferențe pozitive sau negative despre membrii grupului sau membrii outgrupului ci ei afirmă că “ei sunt ca și noi”.

Mai mult decât atât, Aboud (1988) susține că identificarea etnică și preferințele ingrup nu coincid în mod necesar cu formarea atitudinilor față de grup și că cel puțin de la 4 la 7 ani, preferințele copiilor nu sunt în mod necesar determinate de identificarea cu grupul, însă aceste preferințe ale copiilor pot fi date de cunoștințele sociale care poat avea un rol central în modelarea și formarea atitudinilor intergrup.

Identitatea etnică se referă la puterea de identificare cu o anumită etnie sau grup de patrimoniu, în timp ce identitatea subgrup în categorizarea socială se referă la faptul că dacă un subgrup este salient, și în caz afirmativ, dacă aceasta identitate socială este folosită pentru categorizarea sinelui cât și pe ceilalți ca un membru ingrup sau outgrup, (Nesdale,1999).

Identificarea subgrup interacționează cu indicii de mediu pentru a realiza o identitate socială particulară salientă. Saliența identităților sociale în cadrul mediului este o condiție necesară pentru ca această categorizare socială să aibă loc. Pe scurt, identificarea etnică reprezintă un atașament față de identitatea etnică a unui grup, în timp ce identitatea subgrupului în categorizarea socială se referă la categorizarea indivizilor în ingrup sau outgrup ca o funcție a identității sociale saliente, (Nesdale,1999).

În mai multe cercetări și pentru toate grupurile de vârstă, cercetătorii au arătat că evaluarea trăsăturilor pentru sine erau asemănătoare cu evaluările trăsăturilor pentru ingrup și diferite față de evaluările trăsăturilor pentru outgrup. Astfel, s-a concluzionat că cel puțin de la vârsta de 5 ani, ingrupurile psihologice relevante au devenit o parte integrantă ale auto-sistemului.

Sinele este echivalat cu sentimentul de identitate personală, conform teoriei identității sociale, grupurile (cum ar fi grupurile naționale, de gen, religioase și politice) pot deveni parte din conceptul de sine. În cadrul acestei abordări, sinele este luat ca un compromis între identitatea socială și personală. Mai mult decât atât, cercetătorii au arătat că identificarea cu un grup social crește coeziunea în grup, conformitatea cu normele ingrup, cooperarea cu membrii grupului și distanțarea de normele outgrupului.

Psihologii dezvoltării au fost interesați de identitățile sociale ale copilului, în mod particular de identitatea de gen (Powlishta, 2004), identitatea de etnie și de identitatea națională. Cercetătorii au încercat să facă o diagramă în dezvoltarea unor astfel de identități și să observe care este relația acestor identități cu procesele legate de grup, cum ar fi biasurile intergrup.

În urma distincției fundamentale în teoriile identității sociale dintre identitatea socială și identitatea personală (Tajfel & Turner, 1986, apud Nesdale et al., 2005), teoreticienii autocategorizării au studiat procesele psihologice ce au loc când oamenii se identifică cu un grup social. Ei au evidențiat faptul că identificarea subiectivă cu un grup social determina accentuarea asemănărilor dintre sine și membrii grupului, iar acest lucru, la rândul său, facilitează adoptarea de gânduri, sentimente și comportamente conforme grupului.

Aron și McLaughlin-Volpe, 2001 (apud. Nesdale et al., 2004) au propus o reconceptualizare a noțiunii de identificare de grup. Ei au argumentat că internalizarea resurselor, perspectivelor și identităților ingrupului implică experimentarea ingrupului în sine ca într-un sens de includere în sine. Această propunere a fost în concordanță cu cea a lui Aron și Aron’s ,1986, (apud. Nesdale et al., 2004) ce consideră că oamenii includ în mod cognitiv aspecte relevante ale celorlalți în sistemul de sine și prin urmare, consideră că ei și cei care sunt apropape de ei sunt conectați, sinele lor suprapunându-se. În conformitate cu o astfel de concepție ce se referă la legătura psihologică dintre sine și grup, alti cerceatatori au demonstrat că incluziunea sinelui în ingrup determină puterea sentimentului de interconectare psihologică cu ingrupul.

Teoria Identității Sociale susține că, membrii grupului sunt motivați să facă comparații favorabile ingrup, care vor proteja sau spori identitatea socială prin atribuirea grupului și, prin extensie, la ei înșiși, cu calități pozitive. În concordanță cu această abordare, preferința ingrup a fost demonstrată atunci când membrii grupului evaluează ingrup-ul ca fiind mai favorabil, ceea ce arată preferința pentru ceilalți membri din ingrup și faptul că îi recompensează pe cei din ingrup mai mult decât pe cei outgrup. Această preferință ingrup este, de asemenea, îmbunătățită de creșterea statutului în grup și există o mai mare identificare a membrilor grupului cu grupul.

Cercetări ample asupra favoritismului ingrup sugerează că este posibilă internalizarea ingrupului în timpul perioadei preșcolare ( apud. Powlishta, 2004). Cercetările pe copii privind angajamentul la normele ingrup sugerează că preșcolarii au identități ingrup internalizate. De exemplu, studiile au susținut că la copii de 4 și 6 ani identitățile de gen sunt puternic internalizate (copiii erau foarte rezistenți la cererea de a se îmbrăca cu hainele de sex opus), (apud. Powlishta et al, 2004).

1.3 Teoria Dezvoltării Identității Sociale

Bazându-se pe Teoria Identității Sociale, Teoria Dezvoltării Identității Sociale ( apud. Nesdale et al., 1999, 2004), susține că prejudecata etnică este punctul final al unui proces care implică patru faze consecutive (nediferențiere, conștientizare etnică, preferințele etnice, și prejudecată etnică). Aceste faze variază în funcție de motivațiile sociale și comportamentele care le caracterizează, iar evenimentele care apar se schimbă de la o etapă la alta.

Înainte de 2- 3 ani, copiii nu fac diferențieri, în sensul că indicii etnici tradiționali (de exemplu, culoarea pielii, accent), sunt lipsiți de sens pentru ei. Cu toate acestea, gradul de conștientizare etnică începe să apară la copii în jurul vârstei de 3 ani, în special la cei care locuiesc în comunități multietnice. Rezultatele indică faptul că copiii pot distinge și să identifice cu precizie între nuanțele de culoare a pielii la această vârstă și că este probabil ca gradul de conștientizare să înceapă în urma etichetării verbale a unui adult sau a unui copil mai în vârstă a unui membru etnic outgrup ( apud. Clark & Clark, 1947). Deși gradul de conștientizare etnică poate începe să apară la aproximativ 3 ani, perfecționarea, elaborarea și clarificarea conceptului copilului față de un grup etnic continuă timp de mulți ani, cel puțin de la 10 ani până la 11 de ani, și pare să cuprindă un număr de faze legate de vârstă.

O fază importantă care apare în această succesiune o prezintă autoidentificarea etnică, care se referă la realizarea copilului ca el sau ea este un membru al unui anumit grup etnic. Cercetările arată că autoidentificarea începe să apară la scurt timp după ce copiii devin conștienți de categoriile etnice. O exactă autoidentificare etnică a fost raportată la copiii de grup dominant de 3 ani și în aproape toate grupurile dominante de copiii din comunitățile multietnice de la 6 la 7 ani ( apud. Aboud et al., 1988).

În conformitate cu Teoria Dezvoltării Identității Sociale, autoidentificarea etnică facilitează începutul înțelegerii copiilor cum că membrii unor grupuri etnice sunt mai bine apreciați decât alții și că ei fac comparații între statuturile lor ca un membru al unui grup etnic și membrii altor grupuri. Teoria Dezvoltării Identității Sociale presupune, de asemenea, că la această vârstă copiii preferă să fie membri ai unui grup cu statut ridicat decât al unui grup cu statut scăzut. Pentru copiii din grupurile dominante, până la 4 sau 5 ani, ei intră într-o fază de preferință etnică în care accentul cade pe preferința pentru ingrupul lor, (Nesdale, 2005).

Autoidentificarea etnică nu presupune în mod automat un focus pentru ingrup însoțit de antipatie pentru outgrup, ci în mare parte pune accentul pe pentru caracterul distinctiv pozitiv pentru ingroup. În conformitate cu Teoria Dezvoltării Identității Sociale trecerea de la preferință ingrup la prejudecata outgrup depinde de: (1) măsura în care copiii se identifică cu grupul lor social, sau (2) dacă prejudecata este împărtășită și exprimată de membrii grupului social al copilului, sau (3) dacă există o concurență sau un conflict între ingroup și outgrup (un alt grup etnic) care este deosebit de grav, adică atunci când membrii din grup simt că statutul lor sau bunăstarea este amenințată în vreun fel de către membrii outgrupului, (Nesdale,2005).

Teoria dezvoltării identității sociale presupune că prejudecata ar fi puțin probabil să apară la copiii mai mici de 6 sau 7 ani, deoarece motivele lor sociale și cunoștințele sociale nu s-au fi dezvoltat suficient pentru a sprijini propriile sentimente de antipatie sau ură outgrup. Teoria dezvoltării identității sociale, susține că trecerea de la simpla preferință ingrup pentru a aduce prejudiciu ouț grup, este facilitată atunci când membrii sunt foarte identificați cu un grup social și sau ingrupul percepe o amenințare de la un outgrup etnic, (Nesdale, 2005).

1.4 Formarea biasurilor atitudinale la preșcolari

1.4.1. Formarea prejudecăților

Prejudecata etnică este definită ca fiind o predispoziție de a răspunde într-un mod nefavorabil sau neadecvat față de membrii unui grup social diferit, datorită afiliației etnice (About, 1988). În mod cert, percepția diferențelor dintre grupuri reprezintă o componentă importantă a prejudecații etnice (Broen 1995, Lunville, Salovey și Fischer, 1986, apud. Durkin et al, 2001). Indivizii caută anumite caracteristici care să îi deosebească membrii din outgrup, consolidându-și astfel identitatea socială (apud. Durkin et al, 2001).

Aboud et all.,(1988) susține că cei mai mulți copii afieșează prejudecăți etnice de la 6-7 ani și că nu există dovezi puternice că prejudecățile copiilor sunt influențate de părinți sau colegi. În schimb susține că prejudecata copiilor poate fi influențată de procesele cognitive, astfel că un copil de 5 ani este foarte probabil să dezvolte prejudecăți, care scad după vârsta de 7 ani, fiind atribuite dezvoltării cognitive (stadiul operatiiilor concrete). Abilitățile cognitive crescute permit copiilor să facă diferențe între membrii unui grup (diferențe între oameni).

Unii cercetători au raportat corelații pozitive între atitudinile etnice ale copiilor și atitudinile etnice ale părinților și că există similarități între declarațiile părinților și a copiilor lor cu privire la grupurile etnice minoritare. Cu toate acestea, alte studii au raportat corelații reduse (sau corelații inexistente între copii și părinții lor în ceea ce privește atitudinea lor etnică, (Kowalski,2003).

Alte studii au descoperit că atunci când există o similaritate între părinți și copii, în ceea ce privește declarațiile lor negative față de minoritățile etnice, copiii folosesc frecvent sursa explicită din declarațiile părinților lor, refuzând de a lua dreptul de proprietate asupra lor, (Nesdale, 2003).

În ceea ce privește teoria socio-cognitivă, un număr de studii au raportat un declin în atitudinile etnice ale copiilor după 5-6 ani (Aboud, 1988, apud. Durkin, 2001), alte studii au raportat că prejudicatile copiilor au rămas la același nivel până la 12 ani în timp ce în altele au crescut. În studii care au raportat o relație inversă între conservare și prejudecată (Doyle și Aboud, 1995, apud. Durkin, 2001), până la 50% din copiii care ar putea conserva încă prezintă prejudecați etnice, măsurata prin atribuirea trăsăturilor. Împreună, aceste constatări sugerează faptul că, în concordanță cu teoria socio-cognitivă dezvoltarea capacității cognitive, în special în realizarea operațiilor concrete, are o influență semnificativă asupra declinului atitudinilor etnice sau prejudecăților, pentru copii începând de la vârsta de 6 ani.

Există dovezi care sugerează că rezultatele obținute prin utilizarea paradigmelor de cercetare cel mai frecvent folosite (de exemplu, preferința etnică și atribuirea de trăsături) poate să reflecte preferințele ingrup ale copiilor, mai degrabă decât sentimentele lor de prejudecată outgrup (Nesdale, 2004). De exemplu, nu există o corespondență între preferințele etnice ale copiilor și alegerea prietenilor și a tovarășilor de joacă, iar copiii cărora li s-a dat posibilitatea de a evalua copiii de grup minoritar pe o scală bipolară (de exemplu, “le place, nu le place”), au avut tendința de a-și exprima o mai mare simpatie pentru ingrup față de outgrup, mai mult decât atât au prezentat o simpatie pentru ingrup și antipatie față de outgroup (Nesdale, 1999).

Prejudecățile în ceea ce privește etnia sunt foarte bine descrise la copii (Aboud, 1988). La vârsta de 4 ani copiii încep să aibă preferințe față de un grup sau să manifeste atitudini negative față de alte grupuri. Prejudecata pare să crească odată cu vârsta de 6-7 ani, iar anumite studii susțin ca prejudecata scade odată cu înaintarea în vârstă (Doyle și Aboud, 1995, apud. Aboud, 1988). Acest progres cognitiv generează o toleranță mai mare și un declin al prejudecații (Doyle și About, 1995, apud. Aboud, 1988 ). Multe din studiile relevante au fost focusate pe diferențierea rasială (culoarea pielii), dar modele similare de dezvoltare au fost prezentate și în identitatea națională (Arret et all., 1999; Barrett și Short, 1992; Piaget și Weil, 1951; Tajfel, Nemeth, Johada, Campbell și Johnson, 1970, apud. Aboud, 1988 ) și limbă.

Limba contribuie și ea la crearea și perpetuarea biasurilor intergroup, fiind un puternic agent de legătură, unificând grupul în interior și excluzându-i pe ceilalți din afara grupului.

Diferențele de atitudine ce apar în funcție de vârstă față de alte grupuri etnice sau lingvistice, au fost interpretate de teoriile dezvoltării cognitive (About, 1988; Piaget și Weil, 1951, apud Durkin, 2001). Pe această bază, copiii categorizeaza oamenii care au atribute externe diferite ca fiind străini și potențiale amenințări și tind să considere că similaritatea pe o dimensiune la unii membri înseamnă similaritatea la ceilalți (Doyle și Aboud, 1995, apud. Durkin, 2001). La preșcolari, crește capacitatea cognitivă și flexibilitatea, copiii putând să facă distincția de proprietățile interne și externe și să înțeleagă diversitatea membrilor unui grup social. Dezvoltarea cognitivă și influențele socio-culturale și afective au un rol important în schimbarea atitudinii copiilor față de membrii outgroup. Identitatea socială și procesele sociale cognitive sunt implicate în dezvoltarea prejudecăților în copilăria mijlocie, (Nesdale,2005 ).

1.4.2. Formarea stereotipurilor

Copiii adună informații și își formează stereotipuri despre grupurile etnice, care pot duce la evaluări negative a acestor grupuri (Bigler și Liben, 1993). O sursă care poate duce la realizarea acestor stereotipuri o reprezintă: părinții, inventatorii, rudele și alți agenți de socializare ( Bigler, Jones și Lobliner, 1997, apud. Bigler, 1993) precum și mediul cultural (Black-Gutman și Hickson, 1996; Rubin, 1998, apud. Bigler, 1993), iar unul din cele mai pervazive forme culturale este mass-media.

Bazându-se în mare parte pe preferința etnică și pe tehnicile de atribuire a trăsăturilor, cercetătorii au indicat faptul că preșcolarii pot diferenția oamenii bazându-se pe indicii etnici de la o vârstă foarte fragedă și la aproximativ 4 ani gradul de conștientizare etnică le permite să distingă în mod explicit membrii diferitelor grupuri etnice. De asemenea, există dovezi că începând de la 4 ani, copiii din grupul etnic dominant poate identifica cu exactitate propria lor apartenența la un grup etnic și că atunci când trebuie să facă alegeri sau indice preferințe sau să ofere recompense, ei dezvoltă prejudecați din ce în ce mai puternice față de propriul grup etnic. În plus, grupul dominat afișează o creștere a pozitivității ingroup sau a negativității pentru outgroup în atribuirea de trăsături începând de la vârsta de 3-4 ani (Aboud, 1988; Nesdale, 2001, apud. Kowalski, 2003).

1.5 Atitudine intergrup și comportament prosocial

Unii cercetători au arătat că atunci când se folosesc în mod arbitrar anumite categorii sociale (de exemplu: grupul albastru sau galben) copiii din grup dezvoltă atitudini pozitive pentru grupul lor și atitudini negative față de celălalt grup, (Bigler et all, 1997). Studiile au arătat că copiii acționează prosocial mult mai des față de copiii cu care ei au “chestii” în comun sau cu care au o experiență socială mai mare (Einsenberg, 1983; Karabenick et al., 1973; Willis et all., 1977, apud. Bigler,1997). Leahy, 1983 (apud. Zimmerman, 2000), a subliniat că existența comportamentelor prosociale față de același gen este mult mai evidentă la copiii mici. Susținând această cauză, Ladd et all,1983 (apud. Bigler, 1997), au descoperit că preșcolarii i- au ajutat mai mult pe cei de același gen cu ei, decât pe cei de gen diferit.

Cercetările au indicat că preșolarii observă caracteristicile fizice ce marchează membrii unui grup etnic și că ei își exprimă propriile păreri față de acele grupuri. Numeroase studii au arătat că preșcolarii dezvoltă atitudini negative față de membrii de o altă etnie mai ușor decât față de cei de aceeași etnie cu ei (Aboud, 1987, apud. Kowalski, 2003). O viziune pe termen lung și mai frecvent acceptată este că copiii învață atitudinile etnice și comportamentele, de la părinți și colegi în același mod în care se presupune că învață și alte comportamente sociale (Allport, 1954; Rosenfield si Stephan, 1981, apud. Kowalski, 2003).

Cercetarile au sugerat că tendințele copiilor de a-și centra atenția doar pe un aspect al situației, cum ar fi caracteristicile de suprafață, pe aspectele fizice și neputând să observe alte aspecte ale oamenilor, îi pot predispune la evaluări negative față de cei care arată diferit față de ei. Tajfel și Turner ,1979 (apud. Kowalski, 2003), au sugerat că nevoia de a consolida și de a spori dezvoltarea unei identități sociale pozitive face ca preșcolarii să privescă grupurile sociale în care sunt integrați într-o lumină exagerat de pozitivă.

Atitudinile copiilor față de propriul grup etnic se dezvoltă separat față de atitudinile specifice celuilalt grup și factorii psihologici sau sociali afectează în mod substanțial aceste atitudini diferite. Recunoașterea a faptului că ei aparțin unui grup face ca acești copiii să evalueze propriul lor grup într-un mod mai favorabil (Vaughan, Tajfel, Williams, 1981, Yee si Brown, 1992, apud. Bigler et al 1997). Această tendință proprie pare a fi înrădăcinată în nevoile copilului de a-și stabili o identitatea socială, pentru a-și dezvolta propria lor identitate (Tajfel & Turner, 1979, apud Kowalski, 2003) și totodată pentru contribuirea într-un mod pozitiv față de propriul lor grup. Cunoștințele despre membrii propriului grup și învățarea socială pot să influențeze dezvoltarea de atitudini etnice, de exemplu cunoștințele despre membrii propriului grup duc la o evaluarea pozitivă a propriului grup, timp în care învățarea socială duce la evaluări diferite față de membrii outgrup.

1.6 Atitudine intergrup și esențialism

Numeroase studii au analizat relația dintre esențialismul social și atitudinile intergrup. Majoritatea au arătat că esențialismul social este în mod pozitiv legat cu dificultatea indivizilor de a-și schimba păreri (Roisman & Hong, 2007, apud. Disendruck, 2011), de a- și forma stereotipuri (Bastian si Haslam, 2006; Levy, Stroessner si Dweck, 1998, apud. Disendruck, 2011) și prejudecăți (Keller, 2005; Leyens et al., 2003, apud. Disendruck, 2011), și dezinteres în interacțiunea cu alte grupuri (Williams & Eberhardt, 2008, apud. Disendruck, 2011 ), și explicarea modului în care se face categorizarea socială (Haslam si Hornsey, 2009; Yzerbyt, Corneille si Estrada, 2001, apud. Disendruck, 2011).

Analizând relația dintree esențialism și atitudinile intergrup, Haslam, Rothchild și Ernst (2000), au identificat două aspecte ale esențialismului: tipul natural („natural kind”) și entitativitatea. Primul include credințe despre inflexibilitatea, discreția, stabilitatea și naturalețea categoriilor sociale. Al doilea împărtășește credințe despre informația, uniformitatea, inerența categoriilor sociale.Cercetătorii ei au găsit că un grad ridicat al esențialismului în fiecare aspect a fost în mod pozitiv corelat cu stereotipuri negative asupra variatelor categorii sociale.

1.7 Concluzii

Cercetările asupra etniei au arătat ca până la vârsta de 4 ani, copiii în mod normal exprimă mai multe atitudini favorabile față de propriul lor grup etnic comparativ de celalalte grupuri etnice. Până la vârsta de cel puțin 5 ani, sunt descoperite preferințele ingrup în ceea ce privește genul. În cercetările teoriei identității sociale, dezvoltarea preferinței ingrup a fost explicată în termenii proceselor de autocategorizare și identificare subiectivă cu propriul grup (Bigler et al, 1997).

Atunci când indivizii se identifică cu un grup social identificarea subiectivă cu acel grup determină accentuarea asemănărilor dintre sine și membrii grupului. Acest lucru, la rândul său, facilitează adoptarea de gânduri, sentimente și comportamente conforme grupului (Nesdale, 2003).

Indivizii includ în mod conștient aspecte relevante ale celorlați în sistemul de sine și consideră că ei și cei care sunt aproape de ei sunt conectați, sinele lor suprapunându-se.

Cercetările pe copii privind angajamentul la normele ingrup sugerează că preșcolarii au identități ingrup internalizate. Unele studii au aratat că la copii de 4 și 6 ani identitățile de gen sunt puternic internalizate (copiii erau foarte rezistenți la cererea de a se îmbrăca cu hainele de sex opus).

Prejudecata etnică este definită ca fiind o predispoziție de a răspunde într-un mod nefavorabil sau neadecvat față de membrii unui grup social diferit, datorită afiliației etnice (About, 1988).

Aboud et all, (1988), susține că cei mai mulți copii afișează prejudecăți etnice de la 6-7 ani. Unii cercetători susțin că formarea prejudecăților este influențată de părinți și, sau de colegi, iar alți cercetători susțin că formarea prejudecăților este influențată de nivelul de dezvoltare cognitivă, mai precis de procesele cognitive ale copilului.

Prejudecățile în ceea ce privește etnia sunt foarte bine descrise la copii (Aboud, 1988; Aboud și Skerry, 1984, apud. Durkin, 2001). La vârsta de 4 ani copiii încep să aibă preferințe față de un grup sau să manifeste atitudini negative față de alte grupuri. Prejudecata pare să crească odată cu vârsta de 6-7 ani, iar anumite studii susțin ca prejudecata scade odată cu înaintarea în vârstă (Aboud și Mitchell 1977, apud. Durkin, 2001).

Pe scurt prejudecata etnică este dată de influențele socio-culturale, afective, de identitatea socială și de dezvoltarea cognitivă a copiilor. Copiii adună informații și își formează stereotipuri despre grupurile etnice, care pot duce la evaluări negative a acestor grupuri (Bigler și Liben, 1993).

Un număr de studii au raportat un declin în atitudinile etnice ale copiilor după 5-6 ani (Aboud, 1988), alte studii au raportat că prejudicățile copiilor au rămas la același nivel până la 12 ani .

Cercetătorii au indicat faptul că preșcolarii pot diferenția oamenii bazându-se pe indicii etnici de la o vârstă foarte fragedă și la aproximativ 4 ani gradul de conștientizare etnică le permite să distingă în mod explicit membrii diferitelor grupuri etnice. De asemenea, există dovezi că începând de la 4 ani, copiii din grupul etnic dominant poate identifica cu exactitate propria lor apartenența la un grup etnic (Nesdale, 2005).

Pentru a apărea atitudinile intergrup, copiii trebuie mai intai sa constientizeze diversitatea etnică sau diversitatea intre grupuri. Înainte de 2, 3 ani, copiii nu fac diferențieri, insa gradul de conștientizare etnică începe să apară la copii în jurul vârstei de 3 ani. Rezultatele indică faptul că copiii pot distinge cu precizie și să identifice între nuanțele de culoare a pielii, la această vârstă și că este probabil că gradul de conștientizare să înceapă în urma etichetării verbale a unui adult, (Durkin, 2001).

Teoria dezvoltării identității sociale presupune că prejudecata ar fi puțin probabil să apară la copiii mai mici de 6 sau 7 ani, deoarece motivele lor sociale și cunoștințele sociale nu sunt dezvoltate suficient pentru a sprijini propriile sentimente de antipatie sau ură outgrup. Teoria dezoltării identității sociale susține că trecerea de la simpla preferință ingrup pentru a aduce prejudiciu outgrup, este facilitată atunci când membrii sunt foarte identificați cu un grup social și sau ingrupul percepe o amenințare de la un outgrup etnic, (Nesdale,1999).

Teoria Identității Sociale susține că există un motiv în evaluarea pozitivă a membrilor grupului de care aparține o persoană, sporind astfel identitatea socială. Diferențierea pozitivă a ingrupului fata de outgrup este realizată prin compararea ingrup-ului față de outgrup (Nesdale, 2003).

Teoria Identității Sociale presupune că tendința de a vedea propriul grup într-o manieră mai favorabilă reflectă dorința copilului de a stabili o indentitate socială pozitivă care este înrădăcinată în nevoia copilului de a se privi pe sine însuși mai pozitiv (Tajfel &Turner, 1979, apud. Nesdale, 2003). Atunci când copiii nu sunt conșienți de apartenența lor la un grup (nu se identifică cu grupul) au tendința de a favoriza mai mult ingrupul decât outgrupul.

Capitolul 2 – ESENȚIALISMUL

2.1 Definire conceptuală

Esențialismul susține că anumite categorii au o realitate de bază pe care o persoană nu o poate observa direct dar care dă unui obiect identitatea sa și este responsabil pentru alte similarități pe care membrii unei categorii le împart, (Haslam, 1998).

Esențialismul arată că esența unei categorii este cunoscută și contribuie la înțelegerea și folosirea unei etichetări asupra unei categorii și totodată sugerează că o persoană crede că există câteva esențe cauzale ce țin o categorie unită, fără a ști care este acea esență, (Haslam, 1998).

În ultimii ani esențialismul a reprezentat un concept cheie într-o varietate de zone intelectuale și a fost invocat cu o frecvență sporită în psihologie. Recent și-a găsit locul în psihologia socială unde a generat o arie largă de cercetări și teorii (Fiske, 1998; Hirschfeld, 1996; MaGarry, Haslam; Rothbart & Taylor, 1992, apud. Haslam, 2002). În ciuda popularității conceptul de esențialism suferă de o lipsă de definire, datorată diversității domeniilor în care a fost folosit.

În filosofie, esențialismul se referă la conceptele lui Aristotel, în care fiecare concept are un set de specificații definitorii și necesare. Conceptul se aplică doar când aceste condiții necesare sunt satisfăcute, astfel că acest concept se referă la totul sau nimic dintr-o clasă de fenomene.

În filosofie, esențialismul a fost aparat de susținătorii teoriei cu referință directă și „epistemologia naturală” (Kornblith, 1993; Kripke, 1980; Quine, 1997, apud. Haslam 2002). Acești filosofi au argumentat că așa numitele „chestii” naturale – cum ar fi tigru, aur sau apă – au esențe, în sensul în că dețin microstructuri necesare care dau naștere proprietăților exterioare și le fac să fie ceea ce sunt. Din cauza faptului că lucrurile naturale dețin similarități sau o serie de caracteristici asemănătoare reprezintă în mod particular surse de inferența, având ceea ce filosofii numesc – potențial inductiv.

Potențialul inductiv este capacitatea de a extinde cunoștința la noi instante, de exemplu faptul că o ciupercă nou apărută este otrăvitoare. Acest raționament se bazează pe întânlirea altor ciuperci otrăvitoare. Această capacitate este una dintre cele mai importante funcții ale categoriilor. Categoriile nu servesc doar la organizarea cunoștințelor dobândite deja însă ne ajută asupra așteptărilor noastre. Inferențele copiilor bazate pe categorii sunt consistente cu esențialismul din două puncte de vedere. În primul rând copiii fac inferențe ușor despre propietățile care se referă la treăsăturile interne și funcțiile nonvizibile de la un membru al unei categorii la un alt membru. În al doilea rând copiii fac inferențe chiar dacă apartenența unui membru la o categorie concurează cu simlaritatile conceptuale. O dată ce copiii descoperă o realitate nouă despre un membru al unei categorii ei generalizează aceasta relitate și pentru alți membri ai acelei categorii, chiar dacă cei doi membri ai categoriei arata total diferit. Aceste efect este valabil pentru animale (pasăre, peste, iepure), pentru substanțe naturale (aur, bumbac,), și pentru categorii sociale (băiat, fată, deștept, timid). Aceste efect este găsit la adulți dar și la copii. Chiar și copiii de 1 sau 2 ani fac inferențe bazate pe categorii despre instanțe atipice, (Gelman, 2004).

În biologie, esențialismul a fost folosit pentru a face referire la preconceptul speciei darwinist, în care fiecare specie are o natură eternă, neschimbată, împărtășită cu toate specimenele de același fel (Hull, 1965, apud. Haslam, 2000). Această perspectivă care este similară cu teoriile biologice din societățile tradiționale (Atran, 1990, apud. Haslam, 2000) contrazice teoriile care susțin că speciile se schimbă de-a lungul istoriei, variind intern. Populația a căror membri nu împărtășesc în mod necesar anumite proprietăți pot duce la alte specii sub aceleași condiții.

Medin și Ortony, 1989,) au sugerat, că esențialismul a început ca un loc de susținere a credințelor, acesta fiind o credință abstractă despre forma categoriilor, dar fără detalii specifice despre conținutul categoriei. De aceea, esențialiștii cred că o categorie are esență, dar că acea esență nu este bine conturată. În această lumină, esențialismul poate fi un concept ce poate fi folosit dar nedefinit, fiind unul din conceptele despre care se știe foarte puțin despre ele, (apud. Deeb, 2011).

Esențialismul psihologic susține că oamenii se comportă ca și cum conceptele au niște proprietăți 'esentiale' care sunt un criteriu pentru categorizare și sunt responsabile pentru trăsăturile de suprafață a conceptelor (Medin &Ortony, 1989,). Una dintre cele mai cruciale convingeri ale esențialismului psihologic este aceea că trăsăturile de suprafață sunt cauzate și constrânse de trăsăturile interne ale conceptelor. Oamenii presupun că categoriile au o natură adevărată, o esență de bază, care acordă sau reprezintă un sfert din identitatea categoriei, astfel esența categoriei este văzută ca fiind mecanismul cauzal ce apare în acele proprietăți care se pot vedea, (apud. Woo-Kyoung et al., 2001).

Din perspectiva dezvoltării, esențialismul implică conturarea conceptelor sociale la copii. Achiziționarea cunoștințelor despre viața înconjurătoare, despre lume, despre o categorie poate fie să întărească sau să scadă esențialismul, într-un context social adecvat. Esențialismul este dependent de teorii; esențialismul se datorează convingerilor anterioare despre ceea ce ar putea fi o esență ce permite distincția între proprietăți esențiale și de suprafață ( apud. Strevens, 2000). Esențialismul psihologic arată că oamenii au mai mult cunoștințe și convingeri despre variabile ce intervin între esențe și trăsăturile de suprafață decât doar o legătură între trăsăturile de suprafață și cauzele lor. Stevens se concentrează pe concepțiile copiilor despre tipurile naturale. De la o vârstă fragedă copiii consideră că relațiile cauzale între ființele vii sunt de natură biologică. Copiii încep să dezvolte foarte repede convingeri esențialiste și teorii ale domeniului mai complexe ce le însoțesc. Strevens, folosește noțiunea de reprezentare într-un sens larg, așa încât să se poată spune că indivizii își reprezintă ceva chiar dacă nu știu nimic despre acel ceva. Se poate spune că un copil reprezintă esențe chiar dacă el nu are nicio convingere despre natura esenței, ( apud. Strevens, 2000).

Deși utilizarea unui singur termen implică un set de credințe, convingerile esențialiste au câteva dimensiuni disticte. Hirschfeld ,1996 ( apud. Haslam, 2000) , evidențiază în cercetările lui despre categorizarea rasială o parte din elementele esențialismului, și anume inerența („inherence”), discreția („discretiveness”), și naturalețea („naturalness”) categoriilor sociale. Yzerbit et al., 1997, (apud. Haslam, 2000), subliniaza permanență (immutability), potențialul inductiv, coerența („coherence”) și exclusivitatea („exclusivity”) categoriilor sociale. McGarty et al., 1995 (apud. Haslam, 2000), evidențiază omogenitatea („homogeneity”) și distinctivitatea (distinctiveness). Rothbart și Taylor, 1992 (apud. Haslam, 2000), se concetrează pe potențialul inductiv și pe imutabilitate. În urma acestor analize în literatura de specialitate s-au descoperit cele nouă elemente ale esențialismului, și anume:

Discretness (starea de a fi distinct față de ceva). Unele categorii au delimitări mai bine definite, care ies în evidență. Pentru unii apartenența la un grup este clar definită. Indivizii fie aparțin unei categorii, fie nu. Pentru alții apartenența la un grup este confuză; indivizii aparțin unei categorii în diferite grade („bine definit” sau „nedefint”).

Uniformity. Unele categorii conțin membrii ce sunt similari unii cu alții; ei au multe lucruri în comun. Membrii acestor categorii sunt relativ uniformi, la fel, similari. Alte categorii au membri care diferă în mare măsură unul față de celălalt, și nu împart multe caracteritici („divers-diferit” versus „uniform-similar”).

Informativeness. Unele categorii permit oamenilor să facă mai multe judecați despre membrii lor; știind că cineva aparține unei categorii ne spune multe despre această persoană. Alte categorii permit doar câteva judecați despre membrii lor; cunoștințele despre apartenența la un anumit grup nu ne oferă prea multe informații („puține judecăți- puține informații neinformative” versus „multe judecați informative”).

Naturalness. Unele categorii sunt mai naturale decât altele, pe când altele sunt mai artificiale („artificial” versus „natural”).

Immutability. Apartenența unui membru la unele categorii este ușor de schimbat; este ușor pentru membri să devină non-membri. Apartenența la un grup în alte categorii este relativ neschimbătoare/imuabilă; este dificil pentru membrii categoriei să devină non-membri („ușor de schimabat, schimbător” versus „neschimbător/imuabil”).

Stability. Unele categorii sunt mai stabile de-a lungul timpului decât altele; ele au existat dintotdeauna și caracteristicile lor nu s-au schimbat mult de-a lungul istoriei. Alte categorii sunt mai puțin stabile; caracteristicile lor s-au schimbat substanțial în timp și e posibil ca ele să nu fi existat dintotdeauna („instabile în timp, schimbate mult în timp” versus „stabile în timp, puțin schimbate”).

Inherence (starea de a fi o caracteristică fixă). Unele categorii au o realitate fundamentală, de bază; deși membrii lor au similarități și diferențe la suprafață, însă „dedesubt”, la nivel latent ei sunt în esența la fel. Alte categorii deasemenea au similarități și diferențe la suprafață dar nu corespund unei realități fundamentale („realitate fundamentală sau asemănare” versus „realitate nefundamentala sau asemănare”).

Necessity. Unele categorii au trăsături necesare; fără aceste caracteristici o persoană nu poate fi un membru al unei categorii. Alte categorii au multe similarități, dar nici o trăsătură nu este necesară pentru apartenența la un grup („trăsături necesare” versus „trăsături ne-necesare”).

Exclusivity. Unele categorii nu permit membrilor lor să aparțină altor categorii, apartenența la o astfel de categorie exclude o persoană din alte categorii. În al doilea rând unele categorii nu limitieaza proprii membrilor să aparțină altor categorii; ele nu exclud o persoană din aceste categorii („exclude alte categorii” versus „nu exclude alte categorii”).

2.2 Teorii și modele

Esențialismul a devenit un termen cunoscut în științele sociale și în studiile culturale, în special în legătură cu critica teoriilor de gen, rasă și orientare sexuală (Fuss, 1989; Grosz, 1990; Stein, 1990, apud. Haslam, 2002). Teoriile esențialiste susțin că diferențele sociale sunt făcute pe baza unor trăsături înnăscute (care au o bază biologică) care nu variază de-a lungul istoriei și care sunt universal culturale având limite bine conturate și nu sunt susceptibile le modelarea socio- culturală. Aceasta poate fi o critică adusă esențialismului, care este susținută de construcția socială Haslam, 2002)

Cu toate că conceptul de esențialism a fost folosit în teoriile filosofice și în criticile teoriilor sociale, a fost introdus recent în psihologie prin intermediul conceptului de categorizare. În acest context, Medin și Ortony,1989 au inventat termenul de esențialism psihologic pentru a se referi la convingerile pe care oamenii le au, cum că fiecare categorie are o esență,( apud. Haslam, 2000). Cu toate că aceste convingeri constituie baze metafizice, ei au argumentat că numeroase concepte sunt adăugate implicit în teorii într-o manieră esențialistă. Numeroase cercetări psihologice au explorat domeniile conceptuale de supraviețuire și de artefacte umane („human artefacts”), (Malt, 1994). Cercetări ulterioare au indicat că unii cercetători susțin în teoriile esențialiste conceptul de supraviețuire dar nu conceptul de artifacte umane și că distincția ontologică este făcută chiar și de copii (Gelman și Wellman, 1991). Psihologii interesați de categorizarea socială au început să facă cercetări în această privință. Prima încercare de a aduce în atenția psihologiei sociale a esențialismului, a fost cea a lui Rothbart și Taylor, 1992 ( apud. Haslam, 2002) care au adus într-o cercetare o serie argumente, cum că oamenii tratează categoriile sociale ca având trăsături înnăscute, cu toate că ele sunt considerate ca și artefacte. Cu toate că artefactele și categoriile sociale reflectă dorințele, necesitățile, convențiile istorice ale omenirii, oamenii cred deseori că acestea au baze comune..

Poziția ontologică a lui Hirschfeld ,1996 (apud. Haslam, 2000), un psiholog antropologist, seamănă cu a celor doi dar extinde și departajează prin modalități interesante. Hirschfeld argumentează că oamenii sunt echipați din naștere cu un sistem conceptual dedicat domeniului social care este responsabil pentru crearea și organizarea cunoștințelor a ceea ce el numește tipuri umane („human kinds”). Tipurile umane urmează o ontologie socială în care categoriile sociale sunt reprezentante ca tipuri naturale și discrete bazate pe elemente comune moștenite și intrinseci.

O altă linie a cercetării și teoretizării adresată convingerilor esențialiste în domeniul social ia formă din punctul de vedere a lui Campbell,1958 ( apud. Haslam, 2000) din conceptul de entitativitate. Pentru Campbell, entitativitatea reprezintă o extensie în care categoriile sociale sunt percepute ca fiind coerente, unificate și ca entități semnificative și având o funcție a principiilor gestaltiste: de similaritate, proximitate și scop (au scop comun). Entitativitatea a fost pentru început în mod explicit conectată cu esențialismul psihologic a lui McGarry,1995 (apud. Haslam, 2000) care a demonstrat că un grup entatic este acel grup care este caracterizat omogenitate și distinctivitate, iar proprietățile legate de credințele în existență sunt moștenite. În cercetare conceptul de entitativitate, s-a extins în a expilca comporamentele indivizilor dintr-un grup, fiind folosită pentru a măsura și observa diferențele de procesare a informațiilor despre țintele sociale (Zamilton și Sherman, 1996; Mcconnel, Sherman și Samilton, 1997, apud. Haslam, 2000). Ca și în lucrările recente bazate pe organizarea convingerilor despre categorizarea socială, acești autori au propus că fiecare individ are anumite convingeri în privința entitativitatii țintelor sociale în procesarea informațiilor sociale.

Lucrarea lui Yzerbyt et al., 1997 (apud. Haslam, 2002), reprezintă linia cercetărilor psihologiei sociale care este cea mai pertinentă în ceea ce privește convingerile esențialiste. Acești autori au evidențiat gradul în care stereotipurile pot fi înțelese. Viziunea teoriei lor asupra esențializării categoriilor sociale, care folosește entitativitatea și esențialismul subiectiv neschimbător, este aceea că categoriile care au anumite elemente ce sunt împărtășite în mod universal, inflexibile și au potențial inductiv au la baza coerență, unitate și exclusivitate. Astfel de teorii, servesc pentru raționalizarea aranjamentelor sociale (categorizarea socială) prin reprezentarea diviziunilor sociale cât mai larg și nealterat (Martin și Parker, 1995, apud. Haslam, 2002). În cercetările experimentale motivate de această perspectivă (Yrzerbyt, Rogier și Fiske, 1998, apud. Haslam, 2002) cercetătorii au explorat impactul entitativitatii operaționalizând omogenitatea grupului în procesele de atribuire și au demonstrat că entitativitatea grupului creează atribuții dispoziționale pentru comportamentul indivizilor din grup.

2.3 Esențilsmul pur. Esențialismul statistic. Esențialismul intern

În conformitate cu ceea ce Strevens a denumit esențialism pur, adică oamenii au convingeri că există o trăsătură definitorie a unei categorii. Strevens susține că dacă negăm faptul că esențele sunt definitorii “va permite copiilor să creadă că unor membri ai unei categorii le vor lipsi esența caracteristică categoriei”.

Ținând cont de principiile esențialismului pur, Gellman et al., 1991 susține că: unele teorii naive prezintă existența esențelor deși ar putea să nu reprezinte ce fel de esențe sunt; esențele sunt necesare și suficiente pentru apartenența la o anumită categorie ; esențele sunt responsabile pentru anumite proprietăți observabile.

Strevens caracterizează propunerea lui Medin și Ortony ,1989, (apud. Strevens, 2000) ca fiind esențialism statistic, care declară că esențele nu sunt prezentate ca necesare și suficiente pentru apartenența la o categorie. Medin și Ortony , 1989, (apud. Strevens, 2000) susțin că nu există un set de trăsături definitorii la nivelul de suprafață, deoarece esențele nu generează proprietăți de suprafață necesare și suficiente într-un mod constant și de încredere. Pe scurt, asociațiile statistice au loc între trăsăturile adânci și de suprafață, nu între esențe și categorii de membri. Esențialismul psihologic arată că oamenii au cunoștințe și convingeri despre variabile ce intervin între esențe și trăsăturile de suprafață decât o legătură între trăsăturile de suprafață și cauzele lor.

Dacă esențialismul pur și esențialismul psihologic susțin că copiii își pot reprezenta existența esențelor în timp ce nu au nicio convingere despre de fel de lucruri sunt esențele (deși ei ar putea foarte bine să obțină astfel de convingeri în timp ce cresc), esențialism intern este esențialismul pur cu un principiu adițional ce susține că copiii au o convingere fermă despre natura esențelor și anume, că o esență este o proprietate internă pe care membrii unei categorii o au. Ar putea fi întregul interior sau doar ceva ascuns înăuntru (inimă sau ADN-ul). Copiii nu știu unde este localizată partea esențială a interiorului sau ce proprietate a acelei părți esențiale este esența.

Susținătorii ențialismului psihologic sunt esențialiști puri sau esențialiști interni și susțin că esențele sunt percepute ca fiind înnăscute (Atran, 1995, apud. Haslam, 1998), și multe experimente arată că interiorul joacă un rol important în generarea inferențelor (Gelman si Wellman, 1991).

Cercetări asemănătoare au sugerat că copiii văd interiorul ca făcând o parte din munca pe care esențialismul pur o atribuie esențelor (Gelman, 1990; Gelman & Kremer, 1991, apud. Haslam, 1998). În conformitate cu esențialismul intern sau pur copilul crede că orice membru al unei tipologii are o anumită esență și că această esență cauzează proprietățile observabile asociata cu tipologia.

2.4 Alte cercetări și limite

Anumite întrebări fundamentale cu privire la esențialism au rămas nedescoperite. În primul rând nu este știut în ce măsură oamenii dețin convingeri esențiale asupra categorizării sociale. Cele mai multe evidente pertinente ale acestei întrebări au fost fie bazate pe argumente pur teoretice sau au o atenție empirică limitată față de categoriile: rasă și gen. Este important în a stabili generalitățile convingerilor esențialiste într-o gamă largă a categoriilor sociale, și a demonstra în care categorie sau în care domeniu de categorie se aplică acestea.

În al doile rând, structura convingerilor esențialiste despre categorizarea socială nu este încă cunoscută. Cu toate că folosirea unui singur termen implică un set de convingeri, credințele esențialiste pot avea dimensiuni distincte care sunt susținute în cercetările recente și în teorii. Reanalizarea cercetărilor variate despre esențialism reiese faptul că acest concept are numeroase elemente obsevabile. Cercetătorii psihologiei sociale au tratat acest subiect în mod diferit, însă le-au suprapus, și a rămas să se descopere cum aceste convingeri esențialiste pot fi cel mai bine caracterizate.

Hirschfeld, 1996, (apud. Haslam, 2000) a evidențiat elementele moștenite și anume discreția și naturalețea în analiza categorizării rasiale. Yzerbyt, 1997, ( apud. Haslam, 2000) a realizat o listă a elementelor necesare, inflexibilitatea, potențialul inductiv, coerentă și exclusivitatea. A urmat McGarty, 1995, ( apud. Haslam, 2000) și perspectiva entitativitatii, urmat de munca lui Campbell, subliniind omogenitatea și diferențierea. Rothbart și Taylor,1992 (apud. Haslam, 2000) s-au focusat pe potențialul inductiv și pe inflexibilitate. Dacă aceste diverse elemente conceptuale aparțin unui singur sindrom, atunci toate formulările diferă doar din perspectivă și comprenhensivitate. Cu toate acestea, dacă esențialismul are dimesiuni distincte punctele de vedere ale cecrcetătorilor pot să difere în mod fundamental, fiecare neglijând sau interpretând greșit aspecte importante a fenomenului de interes.

În al treilea rând se pune întrebarea dacă convingerile esențialiste despre categorizarea socială au o încărcătură evaluativă. Unii cercetatori au arătat experimental că percepția omogenității grupului a fost asociată cu o evaluare negativă atunci când grupul are un viitor negativ, alti cecetatori au reluat datele și au ajuns la concluzia că eșecul outgrup tinde să fie atribuit cu atribuirile interne ale unui membru din grup.

2.5 Esențialismul în rândul preșcolarilor

Copiii au idei despre esențe, despre natura proprietăților esențiale și despre relațiile cauzale. Copiii își reprezintă „ceva” chiar dacă nu știu nimic despre acel ceva, adică ei își reprezintă esențe chiar dacă nu au nici o convingere că acea esență există, (Gellman, 2004).

Unul din cele mai importante lucruri ale esențialismului este ca proprietățile sunt înnăscute, asta înseamnă că un organism are potențial înnăscut. Detaliile variază dar paradigma de bază pentru a testa această noțiune este următoarea: dacă o persoană sau un animal este schimbat de la naștere fiind luată de lângă părinții biologici și dus într-un mediu nou și cu un set nou de părinți, atunci copiii vor considera că trăsăturile copiilor schimbați vor fi date de parinții biologici și nu de părinții adoptivi. De exemplu, într-un studiu copiilor li s-au prezentat un cangur nou-născut care a trăit cu caprele, iar copiii au fost întrebați dacă cangurul va fi bun la țopăit sau la urcat pe munte și dacă ar avea marsupiu sau nu. Copiii de grădiniță au spus că cangurul ar fi bun la țopăit și ar avea un marsupiu. Chiar dacă nu poate țopăi la naștere (deoarece este prea mic și slab) și este crescut de capre ce nu pot țopăi și chiar dacă nu au văzut niciodată alți canguri, țopăitul este inerent, înnăscut cangurilor,(Gellman, 2004).

Deși există o discuție cu privire la momentul precis în care acest esențialism apare, se poate spune el apare în jurul vârstei de 6 ani și în unele studii apare la vârsta de 4 ani. Asta se întâmplă atunci când copiii gândesc sau fac raționamente pentu categoriile animalelor, pentru categoriile plantelor și categoriile sociale. Pentru unele categorii copiii sunt mai nativizati, esențializează mai mult decât adulții. De exemplu, copiii de 5 ani prezic că un copil care este schimbat la naștere va vorbi limba părinților naturali decât a părinților adoptivi.

Structurile de bază pot fi văzute în importanța pe care copiii o dau cauzalității și în trăsăturile nonevidente. Până la vârsta de 2 ani copiii privesc cauzele ca fiind vitale a ceea ce există deja. Trăsăturile ce sunt cauze sunt cosiderate ca fiind trăsături mai bazale sau trasaturi-nucleu, comparativ cu trăsăturile non-cauzale. Cauzele sunt mai importante decât simplele asocieri; cauzele sunt deasemenea mai importante decât efctele, (Gellman, 1991).

Cauzalitatea este centrală pentru categoriile copiilor asta însemnând că copiii dau explicații cauzale consisitente specifice unui domeniu pentru proprietățile pe care membrii unei categorii le împart. Copiii de 3 ani atribuie acțiunea unui animal animalului în sine, decât unei forțe externe. Copiii dau o importanță mai mare proprietăților interne și nonevidente în procesul categorizării. La vârsta de 4 sau 5 ani copiii recunosc că un animal nu poate fi transformat în altceva (de exemplu, un raton nu poate deveni un sconcs). În schimb apartenența la o categorie este stabilă indiferent de schimbările care le suferă un membru al categoriei. Deasemenea proprietățile nonevidente, în special cele interne par a fi saliente pentru copiii tineri și sunt importante în determinarea a ceea ce sunt lucrurile,(Gellman, 1991).

Esențialismul susține că percepția trăsăturilor similare nu este importantă pentru conceptele apărute mai devreme în dezvoltare. Chiar și într-o schemă esențialistă, aparențele furnizează indicii cruciale cu privire la esența de bază. Similaritățile au un rol important în creșterea comparației între reprezentări și descoperirea abstracțiilor noi și a regularităților. Decât să sugereze că conceptele umane cuprind similarități esențialismul susține că o categorie are două nivele distinctive deși sunt relaționate: nivelul realității observabile și nivelul explicațiilor și cauzelor, (Kalish, 2001).

Studiile antropologice și de dezvoltare au sugerat că esențialismul social este în mare parte robust. În primul rând, esențialismul se regăsește într-o vastitate de culturi în ceea ce privește categoriile sociale (în Mongolia, în privința etniei, Gil-White, 2001; în India, în legătură cu clasa socială, Mahalingam, 2003; în țările vestice în legătură cu rasa, homosexualitatea și alte categorii, Haslam et al., 2000, apud. Birnbaum, 2010). În al doilea rând, studiile de dezvoltare susțin că esențialismul social apare devreme, cu manifestări la preșcolari (Gelman, 2003; Hirchfeld, 1996, apud. Birnbaum, 2010). De fapt, anumite consecințe atitudinale ale esențialismului au fost de asemenea observate la copii mici. În mod specific, esențialismul a fost în mod pozitiv asociat cu sentimentele de neajutorare ale copiilor ( Heyman si Dweck, 1998, apud. Birnbaum, 2010) și stereotipuri (Levy & Dweck, 1999, apud. Birnbaum, 2010). În al treilea rând, esențialismul pare să ceară un minimum de stimul pentru a apărea. Pentru început, copiii Vezo din Madagascar au avut convingeri esențialiste despre o anumită categorie socială în ciuda faptului că adulții țineau discursuri pertinente față de grupurile sociale (Astuti, Solomon, 2004, apud. Deeb, 2011). Mai mult decât atât, credințele esențialiste ale copiilor nord-americani față de un anumit fenomen par să apară fără prea multe mențiuni explicite realizate de părinți (Gelman, Taylor, 2004, apud. Deeb, 2011).

Cercetările despre ubicuitatea transculturală și apariția timpurie a esențialismului social tind să susțină noțiunea că esențialismul este o predispoziție înnăscută (Cosmides, Tooby, Kurzban, 2003; Hirschfeld, 1996; Sperber, 1996, apud. Ludwin, 2004). Sub această interpretare, factorii culturali și lingvistici pot să pună o piedică sau să împingă copiii către grupurile sociale relevante spre care să atașeze esențialismul. Pe de altă parte, faptul că aceste culturi variază în ciuda esențializării categoriilor sociale și cerința ca copiii să învețe conceptele categorizării abstracte destul de târziu (Sloutsky, 2010, apud. Ludwin, 2004), a dus la argumentarea că esențialismul în sine este o credință pe care copiii o câștigă când se afla într-un context social existențial particular (Fodor, 1998, apud. Ludwin, 2004).

O problemă teoretică o reprezintă dezvoltarea esențialismului. Unele cercetări susțin că în mod simplu copiii pornesc în a fi esențialiști și devin mai puțin esențialiști în timp ce cresc În schimb ce ale studii indică faptul că preșcolarii învăță esențialismul pe măsură ce sunt orientați de mediul cultural. Studii anterioare au descoperit că la copiii de grădiniță și în primii 10 ani, esențialismul tinde să scadă (Astuti et al., 2004; apud. Rhodes, 2009).

O evidență indirectă în ceea ce privește importanta cunoștințelor despre conceptele sociale, este aceea cum că copiii pot să realizeze noi categorii sociale într-un mod esențialist. De exemplu, Gelman și Heyman,1999 (apud. Gelman 2004) au observat că etichetând prin categorizare o persoană bazându-ne pe comportamentul său („ea manaca morcovi”) în opoziție cu descrierea comportamentului („manaca morcovi ori de câte ori poate”), pot induce copiii să creadă că acel comportament a fost permanent și inerent la acea persoană. În completare, studiile de dezvoltare sugerează că contextele culturale par să afecteze convingerile esențialiste ale copiilor în orice direcție. Însă, experimentând diferite contexte rasiale, descrește credințele copilului despre naturalețea categoriilor rasiale (Rhodes si Gelman, 2009). În schimb, expunerea la ideologii religioase în ceea ce privește creaționismul despre categoriile sociale sporește convingerile esențialiste ale copilului despre etniticitate (Diesendruck si Haber, 2009). Mai mult decât atât, în studiul lui Astuti et al., 2004, (Rhodes si Gelman, 2009) asupra copiilor Vezo, ei au găsit că acești copii erau mult mai probabil să dețină credințe esențialiste despre ceva ce era mai puțin familiar lor, din două etnii prezente în cadrul lor social, cu toate că adulții erau în mod egal neesentialisti în ambele privințe. Un efect important în dezvoltarea esențialismului îl au factorii contextuali și gradul de expunere la diversitatea categoriilor sociale ce are loc prin contactul zilnic cu membrii sau existența unor discursuri cu privire la alte grupuri.

Cu toate că copiii își dezvoltă esențialismul încă de la grădiniță acesta tinde să descrească odată cu înaintarea în vârstă așa cum au demonstrat și Rhodes și Gelman ,2009.

De la o vârstă fragedă, copiii intuiesc că mecanismul cauzelor esențiale sunt de natură biologică. Relațiile cauzale esențiale sunt cele ce implică inerență, relațiile biologice și structura internă (Keil, 1989, apud. Gellman, 1991). De exemplu, până la vârsta de 7 ani, cercetătorii se așteaptă ca psihicul copiilor să rezulte de la părinții biologici decât de la părinții adoptivi- un rezultat ce poate fi interpretat ca fiind consistent cu esențialismul. Așadar chiar și copiii foarte mici par să înțeleagă ce înseamnă o esență; pentru animale,iar această esență are o bază biologică, (apud. Gellman, 1991).

2.6 Esențialismul și atitudinilie intergrup

Cercetări anterioare au arătat că contactul intergrup are un impact semnificativ în atitudinile intergrup. Allport ,1945 (apud. Deeb, 2011) a argumentat că acest contact intergup poate diminua semnificativ prejudecățile atât timp cât sunt întâlnite cele patru concepte cheie: statutul egal între grupuri, scopuri comune, cooperare și suportul autorităților. Mai mult, este posibil ca în anumite situații de contact să existe implicații contextuale adiționale. Pentru început, ideologia oamenilor care aleg să se angajeze în contacte intergrup poate uneori să difere față de a celor ce aleg să nu se implice. Într-un studiu ce analizează efectul contactului în prejudecățile intergrup, Pettigrew și Tropp, 2006 (apud. Deeb, 2011) au ajuns la concluzia că condițiile lui Allport sunt opționale ele nefiind necesare pentru ca un contact să fie efectiv în reducerea prejudecații. Unii cecetatori au obtinut efecte similare în reducerea prejudecații în rândul copiilor și adolescenților. Studiile pe copii au arătat că integrarea intergrup a fost asociată cu atitudini mai puțin negative față de grupurile exterioare (Cameron, Rutland, Brown si Douch, 2006, apud. Bigler, 2007). Lucrând atât cu adulți cât și cu copii s-a demonstrat că efectul contactului este mai mic printre minorități decât în grupurile majoritare.

2.7 Concluzii

Conceptul de esențialism a fost introdus în psihologie prin intermediul conceptului de categorizare. Medin și Ortony ,1989 au inventat termenul de esențialism psihologic pentru a se referi la convingerile pe care oamenii le au, cum că fiecare categorie are o esență,( apud. Haslam, 2000).

Esențialismul susține că anumite categorii au o realitate de bază pe care o persoană nu o poate observa direct dar care dă unui obiect identitatea sa și este responsabil pentru alte similarități pe care membrii unei categorii le împart (Haslam, 1998).

Teoriile esențialiste susțin că diferențele sociale sunt făcute pe baza unor trăsături înnăscute (care au o bază biologică) care nu variază de-a lungul istoriei și care sunt universal culturale având limite bine conturate și nu sunt susceptibile le modelarea socio- culturală (Haslam, 1998).

Din perspectiva dezvoltării, esențialismul implică conturarea conceptelor sociale la copii. Achiziționarea cunoștințelor despre viața înconjurătoare, despre lume, despre o categorie poate fie să întărească sau să scadă esențialismul, într-un context social adecvat, (Strevens, 2000).

Stevens, 2000 se concentrează pe concepțiile copiilor despre natural kinds. De la o vârstă fragedă copiii consideră că relațiile cauzale între ființele vii sunt de natură biologică. Copiii încep să dezvolte foarte repede convingeri esențialiste. Se poate spune că un copil reprezintă esențe chiar dacă el nu are nicio convingere despre natura esenței.

Copiii au idei despre esențe despre natura proprietăților esențiale și despre relațiile cauzale. Copiii își reprezintă „ceva” chiar dacă nu știu nimic despre acel ceva, adică ei își reprezintă esențe chiar dacă nu au nici o convingere că acea esență există, (Strevens, 2000).

Deși există o discuție cu privire la momentul precis în care acest esențialism apare, se poate spune el apare în jurul vârstei de 6 ani și unele studii arată că el apare la vârsta de 4 ani. Asta se întâmplă atunci când copiii gândesc sau fac raționamente despre categoriile animalelor, pentru categoriile plantelor și pentru categoriile sociale. Pentru unele categorii copiii sunt mai nativizati, esențializează mai mult decât adulții. De exemplu, copiii de 5 ani prezic că un copil care este schimbat la naștere va vorbi limba părinților naturali decât a părinților adoptivi, (Rhodes, Gellman, 2009).

Copiii dau o importanță mai mare proprietăților interne și nonevidente în procesul categorizării. La vârsta de 4 sau 5 ani copiii recunosc că un animal nu poate fi transformat în altceva (de exemplu, un raton nu poate deveni un sconcs). În schimb apartenența la o categorie este stabilă indiferent de schimbările care le suferă un membru al categoriei, (Gellman, 1999).

Esențialismul se regăsește într-o vastitate de culturi în ceea ce privește categoriile sociale. Studiile de dezvoltare susțin că esențialismul social apare devreme, cu manifestări la preșcolari . De fapt, anumite consecințe atitudinale ale esențialismului au fost de asemenea observate la copii mici. În mod specific, esențialismul a fost în mod pozitiv asociat cu sentimentele de neajutorare ale copiilor și stereotipurile. Esențialismul pare să ceară un minimum de stimul pentru a apărea, (Haslam et al.apud Birnbaum, 2010).

Unele cercetări susțin că în mod simplu copiii pornesc în a fi esențialiști și devin mai puțin esențialiști în timp ce cresc. În schimb, alte studii indică faptul că preșcolarii învăță esențialismul pe măsură ce sunt orientați de mediul cultural. Studii anterioare au descoperit că la copiii de grădiniță și în primii 10 ani, esențialismul tinde să scadă (Astuti, 2004, apud. Rhodes, 2012). Cu toate că copiii își dezvoltă esențialismul încă de la grădiniță acesta tinde să descrească odată cu înaintarea în vârstă așa cum au demonstrat și Rhodes și Gelman (2009).

Capitolul 3

CATEGORIZAREA SOCIALĂ

3.1 Definire conceptuală

Categorizarea constă în crearea de clase care cuprind un grup de obiecte sau stimuli, având scopul de a reduce diversitatea mediului la categorii ușor de procesat. Procesul de categorizare accentuează similaritățile dintre stimulii care aparțin aceleiași categorii și diferențele dintre stimulii unor categorii diferite.

După Tajfel și Willkes,1963,1979 (apud. Sani, 2005) procesul de categorizare constă într-o accentuare a asemănărilor dintre stimulii aparținând aceleiași categorii și o accentuare a diferențelor dintre stimulii aparținând unor categorii diferite.

Procesul de categorizare socială implică segmentarea mediului social prin atribuirea indivizilor în categorii relativ discrete (Allport, 1954, apud. Sani, 2005 ). Acest proces este în general văzut că fiind unul fundamental, care servește unor funcții psihologice fundamentale. De exemplu, categorizarea socială permite copilului să simplifice și să ordoneze lumea socială și să atribuie un sens patternurilor de similaritate și diferențiere printre obiectivele percepției. Mai mult decât atât, procesul categorizării sociale are unele consecințe importante pentru relațiile dintre grupuri. Astfel, categorizarea socială duce la accentuarea asemănărilor intragrup și diferențelor intergrup (Eiser și Stroebe, 1972, apud. Sani, 2005), care, la rândul său, stau la baza formării stereotipurilor și în unele cazuri, favoritismului ingroup sau chiar la discriminare outgroup (Tajfel, 1981, apud. Sani, 2005).

Abordarea tipică a categorizării sociale susține că o categorie este reprezentată de un membru ideal al categoriei. Acest membru ideal poate să nu existe în lumea reală însă el are toate caracteristicile tipice ale membrilor unei categorii. Categorizarea socială are la bază prototipul. Apartenența unui stimul la o anumită categorie se realizează pe baza asemănării familiale, ceea ce înseamnă că un stimul este considerat a fi membru al unei categorii dacă o parte din atributele sale se potrivesc bine său seamănă bine cu cele ale unui membru tipic al acelei categorii (Rosch, 1978, apud. Drozda- Senkovska, 2000). Abordarea prototipică a categorizării susține că categorizarea se face prin compararea stimulului cu un prototip care poatte nici să nu existe în realitate și care este de fapt un exemplar al categoriei ce posedă caracteristicile cel mai des întânlite în rândul membrilor categoriei.

Există diferite tipuri de structuri organizate de cunoștințe – scheme- pe care oamenii le pot utiliza în procesarea informațiilor sociale, astfel oamenii pot avea scheme despre indivizi anume (scheme- persoană), grupuri de persoane (scheme de grup), sau scheme despre ocupații sau roluri sociale în anumite situații (scheme rol sau scenarii). Schemele – persoană sunt abstracții formate din cunoștințele achiziționate în timpul experienței personale despre un individ anume, iar aceste cunoșințe generalizate pe baza experienței anterioare permit relizarea unor predicții cu privire la un anumit individ. Schemele de grup sintetizează cunoștințele despre un anumit individ sau grup și includ informații cu privire la trăsăturile și comportametele tipice ale unui anumit tip de persoană. Schemele de rol cuprind informații despre comportamentele pe care individul le consideră potrivite unie anumite situații său rol social (comportamente tipice), (Drozda- Senkovska, 2000).

Noțiunea de schematizare vine de la modelele bazate pe scheme a stereotipizării și procesarea informațiilor sociale (Ashmore și Del Boca 1981, apud. Drozda- Senkovska, 2000). Modelele bazate pe schema văd stereotipizarea ca o formă de adaptare a categoriilor sociale în simple reprezentări sau scheme care permit o mai bună și eficientă procesare. Indivizii diferă în gradul în care ei folosesc o anumită dimensiune socială (rasa, sex, gen) pentru a procesa informația (Carter și Levy, 1988; Levy și Carter, 1989; Martin și Halverson, 1981, apud. Drozda- Senkovska, 2000).

Teoria identității sociale (Tajfel si Turner,1986, apud. Sani, 2005), propune ca procesul de categorizare, fie în domeniul categoriilor sociale sau ale obiectelor, reflecta efecte de asimilare și efecte de contrast în care, diferențele dintr-o categorie sunt minimizate și cele dintre categorii exagerate.

3.2 Categorizarea socială la preșcolari. Teoriile Intuitive

Încă din copilărie copiii au numeroase experiențe cu privire la diversitatea socială și cu comportamentele indivizilor. Clasificarea oamenilor în categorii este o modalitatea semnificativă în organizarea acestor experiențe. Categorizarea socială permite copiilor să codifice și să decodifice informațiile despre oameni într-un mod eficient și totodată categorizarea socială presupune crearea unui mecanism pentru prezicerea și explicarea acțiunilor umane (Kinzler, Shutts, Correll, 2010, apud. Bigler, 2007 ).

Categorizarea socială contribuie la formarea fenomenelor psihologice și sociale, cum ar fi formarea stereotipurilor sociale și a prejudecăților (Bigler, 2007). Categoriile reflecta teoriile intuitive despre un anumit domeniu ce ține de structurarea lumii (Murphy, Medin, 1985, apud. Bigler, 2007), de exemplu există mai multe moduri în care animalele pot fi categorizate (în funcție de culoare, mărime, locație, comportament), iar decizia de a clasifica lumea în funcție de specie reflectă existența unor convingeri abstracte despre structura lumii biologice, în sensul că lumea este compusă din tipuri discrete ce sunt determinate de moștenirea biologică (Atran, 1989, apud. Bigler, 2007).

Pentru a descrie dezvoltarea categorizării sociale este necesar să se identifice natura teoriilor copiilor despre structura lumii sociale deoarece categoriile sociale sunt privite ca „natural kinds” și ele marchează patternuri de comportamete sociale.

Hirchfeld ,1996 (apud. Rhodes, 2012) susține că categoriile sociale sunt „natural kinds”, ceea ce înseamnă că lumea socială este compusă din caracteristici discrete și inerente determinate de natură, care ghidează dezvoltarea categoriilor sociale. Din această perspectivă copiii categorizează membrii unui grup după caracteristici pe care ei le consideră ca fiind înnăscute și stabile. Până la 5 ani convingerile copiilor despre o categorie socială (genul) reflectă faptul că copiii tratează categoriile sociale că „natural kinds”. Preșcolarii văd genul ca marcarea structurii obiective ( ei gândesc că este greșit să consideri că o fată și un băiat sunt același tip de persoană, chiar dacă ei au anumite trăsături în comun); fiind înnăscut și stabil (dacă un copil este născut fată, va fi inevitabil să prefere activități specifice fetelor și nu activități specifice băieților, excluzând mediul); identificarea oamenilor care sunt similari din punct de vedere fundamental (indivizii de același gen vor avea caracteristici fizice, psihologice și comportamente asemanatoare, chiar dacă ei sunt diferiți sau au personalitați diferite). Copiii când întânlesc o nouă categorie de indivizi care presupune o tipologie cu granițe fixe și membrii categoriei sunt similari unii cu alții copiii au propria teorie intuitivă cu privire la organizarea lumii. Totuși, categorizarea socială nu susține că teoriile naive ale copiilor susțin că toate categoriile sociale sunt naturale. Copiii aplică convingerile despre tipurile naturale asupra categoriilor sociale într-un mod selectiv. Deasemenea, convingerile despre „natural kinds” în legătură cu anumite categorii sociale arată traiectoria dezvoltării și varitetatea culturală. Astfel, convingerile copiilor despre categoriile rasiale sau etnice ilustrează ceea ce am menționat anterior. În perioada preșcolară copiii sunt conștienți de categoriile rasiale, însă ei nu tratează rasă ca fiind „natural kind”, (Rhodes, 2012).

Hirschfeld,1995, (apud. Rhodes, 2012) a demonstrat că preșcolarii de 4 ani înțeleg trăsăturile fizice ,(culoarea pielii, trăsăturile feței) ca fiind moștenite și stabile, iar din aceste date, Hirchfeld a susținut că copiii văd rasă ca un „natural kind”.

Rhodes, 2012 este de părere că copiii tratează trăsăturile fizice (culoarea pielii) ca fiind moștenite și stabile, însă nu le văd că fiind „natural kind”. Rhodes și Gellman, 2009 au susținut că preșcolarii de 5 ani deși pot clasifica oamenii după culoarea pielii ei nu văd rasă ca fiind un mod subiectiv și flexibil de a categoriza oamenii (în contrast cu genul și speciile de animale pe care ei le tratează în mod obiectiv). Similar, alti cercetatori susțin că preșcolarii nu se așteaptă ca indivizii de aceeași rasă să împartă aceleași proprietăți psihologice.

Chiar dacă copiii conștientizează rasa, ei nu-și conturează teoria că unele categorii sociale sunt „natural kinds”. Mai mult decât atât, începând din copilărie convingerile despre „natural kinds” ce țin de categoriile rasiale se dezvoltă lent, între 6 și 7 ani într-o manieră dependentă de contextul cultural (Kinzler, 2009, apud. Rhodes, 2012).

O serie de studii ilustrează distincția dintre recunoașterea unui criteriu particular (esențe) pentru categorizarea socială și tratarea acelor categorii că „natural kinds”. Preșcolarii învața repede criterii noi pentru a clasifica oamenii și pentru a arăta sesibilitatea pentru astfel de categorii prin atitudinile lor sociale (Bigler si Liben, 2007). Însă unii autori susțin contrariul, adică copiii nu tratează aceste noi categorii că „natural kinds”. Unii cercetatori susțin că preșcolarii nu se așteaptă că indivizii care fac parte din același grup să aibă caracteristici similare (Rhodes, 2012).

Copiii pot trata o categorie particulară că „natural kind” în funcție de credințele esențialiste pe care le au despre acea categorie și despre caracteristicile (înnăscute, stabile) acelei categorii. Copiii au credințe esențialiste despre gen și nu despre altă categorie. Conceptul de gen în procesele implicate în modelarea evoluției poate fi constrâns în mod particular de biasurile cognitive intuitive. În opoziție cu această perspectivă, categoriile bazate pe rasă (sau alte criterii) nu joacă un rol în modelarea evoluției umane, iar aceste categorii nu vor fi văzute în acest mod deoarece ele depind mai mult de experiența culturală. Unele cercetări arată că genul și tratarea lui ca „natural kind” se dezvoltă în copilărie, această esențializare apărând chiar și în comunitățile unde copiii mai mari și adulții au convingeri mai flexibile despre gen, (Rhodes, 2009).

Inputul cultural are un rol important în formarea felului în care copiii aplică convingerile despre „natural kind” a categoriilor particulare încă din perioada preșcolară sau în timp ce se dezvoltă. Din această perspectivă copiii pot fi expuși la inputul cultural relevant pentru categoriile de gen mai devreme decât pentru alte categorii (cum ar fi rasă). Se poate spune că preșcolarii au o teorie intuitivă despre anumite categorii sociale care marchează „natural kinds”, (Rhodes, 2009).

Copiii aplică această teorie într-un mod selectiv în funcție de naturalețea caracteristicilor și într-o manieră care este dependentă parțial de inputul cultural. Deși, copiii au convingeri despre „natural kinds”,iar categoriile sociale pe care ei le văd în această manieră sunt importante pentru că sunt implicate în formarea și dezvoltarea stereotipurilor sociale și prejudecăților. Identificarea proceselor ce fac ca preșcolarii să aplice aceste convingeri categoriilor sociale este importantă pentru determinarea modului în care se poate preveni dezvoltarea fenomenelor sociale negative, (Rhodes, 2009).

Categorizarea socială este o modalitate în care copiii își structurează lumea. Copiii sunt conștienți de numeroasele categorii sociale pe care nu le văd că fiind „natural kinds”, plecând de la acesta perspectiva s-a format o a doua teorie intuitivă a lumii sociale, care contribuie la dezvoltarea categorizării sociale, (Rhodes, 2012). Această teorie include așteptări abstracte prin care membrii unei categorii au obligații intrinseci unii față de alții (de a se proteja, de a nu se răni unii pe alții) și care nu se extinde dincolo de granițele categoriei. Unii cercetatori au arătat că preșcolarii folosesc categoriile rasiale pentru a prezice relațiile sociale și nu preferințele individuale, (Rhodes, 2012).

Categoriile sociale ale copiiilor deschid o cale către teoriile abstracte pe care ei le folosesc pentru a înțelege sensul unei lumi sociale foarte complexe. Copiii se bazează pe cel puțin două teorii intuitive pentru a înțelege acest mediu. Copiii își creează aceste teorii în formarea categoriilor sociale pentru a înțelege și prezice comportamentele umane, (Rhodes, 2012).

3.3 Categorizare și esențialism în rândul preșcolarilor

Esențialismul psihologic este fenomenul prin care unei categorii i se atribuie o trăsătură de esență tare, un obiectiv real făcând parte din categorii inalterabile.

După Medin și Ortony ( apud. Gelman , 2004), esențialismul susține că: o persoană poate crede că o categorie poseda o esență fără să știe care este esența. De exemplu, un copil poate crede că există diferențe latente între fete și băieți, dar nu are nici o idee care sunt diferențele dintre ei. Esențialismul presupune că categoriile permit realizarea unor inferențe inductive având o structură de profundă (în forma unor proprietăți cauzale), au potențial înnăscut și au limte clare, evidente și neschimbătoare. Copiii de grădiniță se aștepta ca anumite categorii să aibă toate aceste proprietăți.

Esențialismul psihologic susține ideea ca anumite categorii au o realitate de baza ce nu poate fi observată direct. Se pornește de la ideea ca esențialismul psihologic este un bias cognitiv timpuriu. Copiii privesc lucrurile în mod convergent: când învăță cuvinte, când generalizează cunoștințe pentru membrii noi ai unei categorii, când fac raționamente despre interiorul lucrurilor, când contemplează rolul naturii și când fac explicații cauzale. Aceste rezultate contrazic viziunea standard a copiilor ca gânditori concreți și susțin, în schimb că copiii au o tendință timpurie de a căuta trăsături ascunse, nonevidente, (Gelman , 2004).

Esențialismul este o viziune ca anumite categorii au o realitate de baza sau o natură adevărată pe care o persoană nu o poate observa direct dar care dă unui obiect identitatea sa, și este responsabil pentru alte similarități pe care membrii unei categorii le împart. În domeniul biologiei o esență ar putea fi orice calitate care ar rămâne neschimbată în timp ce un organism crește, se reproduce și suferă transformări morfologice (de la bebeluș la bărbat; de la omida la fluture), (Kelly, 2005).

3.4 Categorizarea socială și formarea atitudinilor intergrup la preșcolari

Categorizarea socială permite copiilor să decodeze și să rețină eficient informații despre indivizi. Categorizarea socială ajuta la formarea unui mecanism de evaluări pentru prezicerea și explicarea activităților umane. De asemenea, categorizarea socială contribuie la formarea unor stereotipuri și prejudecăți, (Bigler, 2007).

Teoria intergrup (Tajfel, Flament, Billig si Bundy, 1971, apud. Rhodes, 2012) susține că procesul de categorizare socială este o condiție suficientă pentru a produce prejudecăți și discriminare intergrup. Categorizarea socială crește percepția diferențelor intergrup și percepția similarităților intragrup , precepția omogenității ingrupului și include favoritismul ingrup și discriminarea outgrup.

Cercetările au arătat ca manipularea intergrup afectează prelucrarea informațiilor cu privire la membrii grupului. Procesele intergrup sunt mai relevante la copii. Prejudecățile și discriminările intergrup au fost întânlite foarte devreme în copilărie. Atitudinile negative intergrup în ceea ce privește genul și rasa au fost prezente la copiii de 3, 4 ani (Aboud, 1988).

Prejudecățile și stereotipurile în ceea ce privește greutatea corporală, vârsta și atractivitatea apar în perioada preșcolară. Un număr mare de cercetători ai psihologiei sociale și dezvoltării au susținut că procesele intergrup duc la formarea prejudecaților și stereotipurilor la copii. În ceea ce privește genul, Powlishta, 2004 a raportat ca biasul intergup este evident în concepțiile copiilor în ceea ce privește rolurile de gen. Bigler, 1997 susține că utilizarea frecvență a categorizării de gen duce la crearea stereotipurilor de gen.

3.5 Concluzii

Procesul de categorizare constă într-o accentuare a asemănărilor dintre stimulii aparținând aceleiași categorii și o accentuare a diferențelor dintre stimulii aparținând unor categorii diferite.Teoriei identității sociale susține că procesul de categorizare în domeniul categoriilor sociale reflectă efecte de asimilare și efecte de contrast în care diferențele dintr-o categorie sunt minimizate și cele dintre categorii exagerate, (Sani,2005).

Categorizarea socială este o modalitate în care copiii își structurează lumea. Procesul de categorizare socială implică segmentarea mediului social prin atribuirea indivizilor în categorii relativ discrete. Categorizarea socială permite copilului să simplifice și să ordoneze lumea socială și să atribuie un sens patternurilor de similaritate și diferențiere printre obiectivele percepției, (Allport,1954, apud. Sani, 2005).

Categorizărea socială are unele consecințe importante pentru relațiile dintre grupuri. Astfel, categorizarea socială duce la accentuarea asemănărilor intragrup și diferențelor intergrup (Eiser și Stroebe, 1972, apud. Sani, 2005), care, la rândul său, stau la baza de formării stereotipurilor și în unele cazuri, favoritismului ingroup sau chiar la discriminare outgroup (Tajfel, 1981, apud. Sani, 2005).

Teoria intergrup (Tajfel, Flament, Billig, si Bundy, 1971, apud. Rhodes, 2012) susține că procesul de categorizare socială este o condiție suficientă pentru a produce prejudecăți și discriminare intergrup. Categorizarea socială crește percepția diferențelor intergrup și percepția similarităților intragrup, precepția omogenității ingrupului și include favoritismul ingrup și discriminarea outgrup.

Categorizarea socială permite copiilor să decodeze și să rețină eficient informații despre indivizi. Categorizarea socială ajuta la formarea unui mecanism de evaluări pentru prezicerea și explicarea activităților umane. De asemenea, categorizarea socială contribuie la formarea unor stereotipuri și prejudecăți, (Bigler, 2007). Prejudecățile și discriminările intergrup au fost întânlite foarte devreme în copilărie. Atitudinile negative intergrup în ceea ce privește genul și rasa au fost prezente la copiii de 3, 4 ani. În ceea ce privește genul, Powlishta, 2004 a raportat ca biasul intergup este evident în concepțiile copiilor în ceea ce privește rolurile de gen. Unii cercetatori susțin că utilizarea frecvență a categorizării de gen duce la crearea stereotipurilor de gen.

Abordarea prototipică a categorizării susține că categorizarea se face prin compararea stimulului cu un prototip care poatte nici să nu existe în realitate și care este de fapt un exemplar al categoriei ce posedă caracteristicile cel mai des întânlite în rândul membrilor categoriei(Drozda- Senkovska, 2000).

Categorizarea socială permite copiilor să codifice și să decodifice informațiile despre oameni într-un mod eficient și totodată categorizarea socială presupune crearea unui mecanism pentru prezicerea și explicarea acțiunilor umane. Categorizarea socială contribuie la formarea fenomenelor psihologice și sociale, cum ar fi formarea stereotipurilor sociale și a prejudecăților (Bigler, 2007). Copiii au convingeri despre „natural kinds”, iar categoriile sociale pe care ei le văd în această manieră sunt importante pentru că sunt implicate în formarea și dezvoltarea stereotipurilor sociale și prejudecăților (Bigler, 2002).

Copiii categorizează membrii unui grup după caracteristici pe care ei le consideră ca fiind înnăscute și stabile. Până la 5 ani convingerile copiilor despre o categorie socială (cum ar fi genul) reflectă faptul că copiii tratează categoriile sociale că „natural kinds”. Preșcolarii văd genul fiind înnăscut și stabil și consideră că indivizii de același gen vor avea caracteristici fizice, psihologice și comportamente asemanatoare, chiar dacă ei sunt diferiți sau au personalități diferite.Unii cercetataori au demonstrat că preșcolarii de 4 ani înțeleg trăsăturile fizice ca fiind moștenite și stabile iar din aceste date Hirchfeld a susținut că copiii văd rasă ca un „natural kind”. Începând din copilărie convingerile despre „natural kinds” ce țin de categoriile rasiale și etnice se dezvoltă lent (între 6 și 7 ani) și într-o manieră dependentă de contextul cultural,(Rhodes, 2012).

Copiii când întânlesc o nouă categorie de indivizi care presupune o tipologie cu granițe fixe și membrii categoriei sunt similari unii cu alții copiii au propria teorie intuitivă cu privire la organizarea lumii. Copiii aplică convingerile despre tipurile naturale asupra categoriilor sociale într-un mod selectiv.

O serie de studii ilustrează distincția dintre recunoașterea unui criteriu particular (esențe) pentru categorizarea socială și tratarea acelor categorii că „natural kinds”. Preșcolarii învața repede criterii noi pentru a clasifica oamenii și pentru a arăta sesibilitatea pentru astfel de categorii prin atitudinile lor sociale (Bigler, Liben, 2007). Copiii pot trata o categorie particulară că „natural kind” în funcție de credințele esențialiste pe care le au despre acea categorie și despre caracteristicile (înnăscute, stabile) acelei categorii. Copiii au credințe esențialiste despre gen și nu despre altă categorie. Unele cercetări arată că genul și tratarea lui ca „natural kind” se dezvoltă în copilărie, această esențializare apărând chiar și în comunitățile unde copiii mai mari și adulții au convingeri mai flexibile despre gen, (Bigler, 2007).

Copiii de grădiniță se așteptă ca anumite categorii să aibă potențial înnăscut limte clare, evidente și neschimbătoare și să permită realizarea unor inferențe inductive. Esențialismul psihologic susține ideea ca anumite categorii au o realitate de bază ce nu poate fi observată direct. Esențialismul psihologic este un bias cognitiv timpuriu și presupune că preșcolarii au o tendință timpurie de a căuta trăsături ascunse, nonevidente, (Rhodes, 2009).

Capitolul 4

Parte aplicativă

4.1 Introducere

Teoria identității sociale susține că există un motiv în evaluarea pozitivă a membrilor grupului de care aparține o persoană, sporind astfel identitatea socială. Diferențierea pozitivă a ingrupului fata de outgrup este realizată prin compararea ingrup-ului față de outgrup, (Nesdale, 2003).

Teoria Identității Sociale presupune că tendința de a vedea propriul grup într-o manieră mai favorabilă reflectă dorința copilului de a stabili o indentitate socială pozitivă care este înrădăcinată în nevoia copilului de a se privi pe sine însuși mai pozitiv (Tajfel &Turner, 1979, apud. Nesdale, 2003). Atunci când copiii nu sunt conșienți de apartenența lor la un grup (nu se identifică cu grupul) au tendința de a favoriza mai mult ougrupul decât ingrupul, (Nesdale, 2003).

Atunci când indivizii se identifică cu un grup social identificarea subiectivă cu acel grup determină accentuarea asemănărilor dintre sine și membrii grupului. Acest lucru, la rândul său, facilitează adoptarea de gânduri, sentimente și comportamente conforme grupului,(Nesdale, 2003).

Cercetările pe copii privind angajamentul la normele ingrup sugerează că preșcolarii au identități ingrup internalizate. Unele studii au aratat că la copii de 4 și 6 ani identitățile de gen sunt puternic internalizate (copiii erau foarte rezistenți la cererea de a se îmbrăca cu hainele de sex opus), (Powlisha,2004).

La vârsta de 4 ani copiii încep să aibă preferințe față de un grup sau să manifeste atitudini negative față de alte grupuri. Prejudecata pare să crească odată cu vârsta de 6-7 ani, iar anumite studii susțin ca prejudecata scade odată cu înaintarea în vârstă (Aboud și Mitchell 1977, apud. Durkin, 2001).

Cercetările asupra etniei au arătat ca până la vârsta de 4 ani, copiii în mod normal exprimă mai multe atitudini favorabile față de propriul lor grup etnic comparativ de celalalte grupuri etnice. Până la vârsta de cel puțin 5 ani, sunt descoperite preferințele ingrup în ceea ce privește genul. În cercetările teoriei identității sociale, dezvoltarea preferinței ingrup a fost explicată în termenii proceselor de autocategorizare și identificare subiectivă cu propriul grup (Bigler et al, 1997). Prejudecățile în ceea ce privește etnia sunt foarte bine descrise la copii (Aboud, 1988; Aboud și Skerry, 1984, apud. Durkin, 2001). Prejudecata etnică este dată de influențele socio-culturale, afective, de identitatea socială și de dezvoltarea cognitivă a copiilor. Copiii adună informații și își formează stereotipuri despre grupurile etnice, care pot duce la evaluări negative a acestor grupuri (Bigler și Liben, 1993). Cercetătorii au indicat faptul că preșcolarii pot diferenția oamenii bazându-se pe indicii etnici de la o vârstă foarte fragedă și la aproximativ 4 ani gradul de conștientizare etnică le permite să distingă în mod explicit membrii diferitelor grupuri etnice. Teoria dezvoltarii identitatii sociale susține că trecerea de la simpla preferință ingrup pentru a aduce prejudiciu outgrup, este facilitată atunci când membrii sunt foarte identificați cu un grup social și sau ingrupul percepe o amenințare de la un outgrup etnic.Esențialismul susține că anumite categorii au o realitate de bază pe care o persoană nu o poate observa direct dar care dă unui obiect identitatea sa și este responsabil pentru alte similarități pe care membrii unei categorii le împart, (Nesdale, 2004).

Teoriile esențialiste susțin că diferențele sociale sunt făcute pe baza unor trăsături înnăscute (care au o bază biologică) care nu variază de-a lungul istoriei și care sunt universal culturale având limite bine conturate și nu sunt susceptibile le modelarea socio- culturală,(Haslam,1998).

Esențialismul apare în jurul vârstei de 6 ani și unele studii arată că el apare la vârsta de 4 ani. Asta se întâmplă atunci când copiii gândesc sau fac raționamente despre categoriile animalelor, pentru categoriile plantelor și pentru categoriile sociale. Pentru unele categorii copiii sunt mai nativizati, esențializează mai mult decât adulții. Copiii își dezvoltă esențialismul încă de la grădiniță acesta tinde să descrească odată cu înaintarea în vârstă așa cum au demonstrat Rhodes și Gelman (2009).

Studiile de dezvoltare susțin că esențialismul social apare devreme, cu manifestări la preșcolari . De fapt, anumite consecințe atitudinale ale esențialismului au fost de asemenea observate la copii mici. În mod specific, esențialismul a fost în mod pozitiv asociat cu sentimentele de neajutorare ale copiilor și stereotipurile, (Haslam, 2000).

Teoriei identității sociale, (Tajfel si Turner,1986, apud. Sani, 2005), care propune că procesul de categorizare, fie în domeniul categoriilor sociale sau ale obiectelor, reflecta efecte de asimilare și efecte de contrast în care, diferențele dintr-o categorie sunt minimizate și cele dintre categorii exagerate. Hirchfeld ,1996 (apud. Rhodes, 2012) susține că categoriile sociale sunt „natural kinds”, ceea ce înseamnă că lumea socială este compusă din caracteristici discrete și inerente determinate de natură, care ghidează dezvoltarea categoriilor sociale. Din această perspectivă copiii categorizează membrii unui grup după caracteristici pe care ei le consideră ca fiind înnăscute și stabile. Până la 5 ani convingerile copiilor despre o categorie socială (genul) reflectă faptul că copiii tratează categoriile sociale că „natural kinds”. Preșcolarii văd genul ca marcarea structurii obiective ( ei gândesc că este greșit să consideri că o fată și un băiat sunt același tip de persoană, chiar dacă ei au anumite trăsături în comun); fiind înnăscut și stabil (dacă un copil este născut fată, va fi inevitabil să prefere activități specifice fetelor și nu activități specifice băieților, excluzând mediul); identificarea oamenilor care sunt similari din punct de vedere fundamental (indivizii de același gen vor avea caracteristici fizice, psihologice și comportamente asemanatoare, chiar dacă ei sunt diferiți sau au personalitați diferite), (Rhodes, 2012).

Copiii pot trata o categorie particulară că „natural kind” în funcție de credințele esențialiste pe care le au despre acea categorie și despre caracteristicile (înnăscute, stabile) acelei categorii. Copiii au credințe esențialiste despre gen și nu despre altă categorie. Conceptul de gen în procesele implicate în modelarea evoluției poate fi constrâns în mod particular de biasurile cognitive intuitive. În opoziție cu această perspectivă, categoriile bazate pe rasă (sau alte criterii) nu joacă un rol în modelarea evoluției umane, iar aceste categorii nu vor fi văzute în acest mod deoarece ele depind mai mult de experiența culturală. Unele cercetări arată că genul și tratarea lui ca „natural kind” se dezvoltă în copilărie, această esențializare apărând chiar și în comunitățile unde copiii mai mari și adulții au convingeri mai flexibile despre gen,(Rhodes, 2012).

DEMERS INVESTIGATIV

4.2 Obiectivul cercetării

În lucrarea de față s-a propus să se identifice efectele esențializării categoriilor sociale asupra atitudinii intergrup la preșcolari.

Obiectivul general al acestei cercetări este explicarea atitudinii intergrup a preșcolarilor în funcție de nivelul de esențializare a unei categorii sociale.

4.3 Ipotele cercetării

Există un efect al esențializării unei categorii sociale (etnie sau gen) asupra atitudinii față de acea categorie socială la preșcolari.

Ipoteze specifice:

Studiul I

Există diferențe în ceea ce privește atitudinea față de gen în funcție de esențializarea genului, în sensul că subiecții care au un nivel ridicat al esențializării genului vor avea o atitudine mai negativă față de genul diferit comparativ cu subiecții care au un nivel scăzut al esențializării genului.

Studiul II

Există diferențe în ceea ce privește atitudinea față de etnie în funcție de esențializarea etniei, în sensul că subiecții care au un nivel ridicat al esențializării etniei vor o atitudine mai negativă față de etnia diferită comparativ cu subiecții care au un nivel scăzut al esențializării etniei.

4.4 Design-ul și variabilele cercetării

Studiul I

Variabila independentă 1- esențialism gen: scăzut/ridicat

Variabila independentă 2 – gen : masculin / feminin

Variabila dependentă (măsurată repetat)

– atitudinea față de propriul gen

– atitudinea față de genul opus

Studiul II

Variabila independentă 1- esențialism etnie: scăzut/ridicat

Variabila independentă 2 – gen : masculin / feminin

Varabila dependentă (măsurată repetat)

– atitudinea față de aceeași etnie

– atitudinea față de etnia diferită

4.5 Metodologia cercetării

4.5.1 Lotul investigat

La această cercetare au participat 63 de preșcolari români (38 de fete și 25 de băieți) dintr-o grădiniță din Iași. Subiecții au vârste cuprinse între 5 și 6 ani.

Media teoretică a scalei esențialism gen este de 25, iar media observată este de 31. Pentru a compara media observată a scalei de esențialism gen cu media teoretică, am folosit One Sample Test și am obținut următoarele rezultate: t (62) = 5,32; p‹ 0,001, ceea ce înseamnă că preșcolarii au un nivel al esențializării genului foarte ridicat, (Anexa XI, Tabel 1).

Media teoretică a scalei esențialism etnie este de 30, iar media observată pe eșantion este de 38. Pentru a compara media observată a scalei de esențialism gen cu media teoretică, am folosit One Sample Test și am obținut următoarele rezultate: t (62) = 5,21; p‹ 0,001, ceea ce înseamnă că preșcolarii au un nivel al esențializării etniei foarte ridicat, (Anexa XI, Tabel 2).

4.5.2 Desfășurarea cercetării

La această cercetare au participat 63 de preșcolari cu vârste cuprinse între 5 ani jumătate și 6 ani. Fiecărui copil în parte i s-au aplicat scale vizând variabilele studiului. Această etapă s-a desfășurat într-o încăpere liniștită, obținându-se mai întâi acordul directorului, cadrului didactic și părinților.

1. În prima parte a cercetării s-a realizat pretestarea instrumentelor folosite. Pretestarea instrumentelor s-a realizat pe un lot de 21 de preșcolari (11 fete, 10 băieți) cu vârste cuprinse între 5 ani jumătate și 6 ani.

Într-o primă fază s-au ales fotografiile cele mai reprezentative pentru a măsura variabilele studiului. Mai întâi copiilor li s-au arătat o serie de fotografii. Dintr-un set de 28 de fotografii ce conțin copii de etnie rromă (un număr de 7 fete, 7 băieți) și copii de etnie română (7 fete, 7 băieți), copiii trebuiau să aleagă cele mai reprezentative fotografii pentru etnia rromă (fete de etnie rromă, băieți de etnie rromă), folosindu-se o scală bipolară în 5 trepte de la deloc reprezentativ până la foarte reprezentativ, unde 1-nu seamănă deloc, 2- semănă puțin, 3- indiferent, 4- seamănă mult, 5- seamănă foarte mult. Fiecărui copil în parte i s-a spus că li se vor arăta câteva fotografii care conțin fete și băieți de aceeași vârstă, iar ei trebuie să menționeze cât de mult copilul din fotografie semăna cu un copil de etnie rromă, respectiv etnie română, deasemenea s-a menționat că nu există răspunsuri bune sau rele. Fotografiile au fost prezentate într-o ordine aleatoare.

Consemn: „Am să-ți prezint câteva fotografii cu copiii care sunt aceeași vârstă cu tine, sunt fetițe și băieței de aceeași etnie cu tine, adică sunt români, dar sunt sunt fetițe și băieței de altă etnie, adică sunt rromi. Știi ce înseamnă sau cum arată un copil de etnie rromă?”

„Acum aș vrea să îmi spui cât de mult seamănă acest copil cu un copil de etnie rromă/copil țigan, respectiv, Cât de mult seamănă acest copil cu un copil de copil român?. Nu seamănă deloc (1), semănă puțin (2), nu semănă nici cu un copil român, nici cu un copil rrom (3), semănă mult (4), semănă foarte mult (5). Să știi că nu există răspunsuri bune sau rele.”

În cazul în care copilul nu știa ce însemnă copil de etnie rromă expresia „copil de etnie rromă” a fost modificată într-o expresie mai populară (uzuală): „copil țigan”.

În urma acestei pretestări s-au ales fotografiile cele mai reprezentative pentru copiii de etnie rromă și pentru copiii de etnie română rezultând 4 fotografii pe baza cărora s-a realizat întreaga cercetare. (Anexa IV)

În faza a două s-au pretestat: Chestionarul ce măsoară credințele esențialiste și anume Chestionarul componentelor esențialiste – Gen, Chestionarul componentelor esențialiste- Etnie și scalele ce măsoară atitudinea și anume: Scala ce măsoară atitudinea față de același gen, Scala ce măsoară atitudinea față de gen diferit, Scala ce măsoară atitudinea față de aceeași etnie, Scala ce măsoară atitudinea față de etnie diferită, (Anexa II , Anexa III)

2. În partea a doua a cercetării s-a realizat testarea propriu-zisă.

Pentru a măsura esențializarea genului s-a utilizat Chestionarul de esențialism – Gen. Fiecărui copil în parte i-au fost adresate o serie de 12 întrebări ce măsoară credințele esențialiste de gen, pe o scală de la 1 la 4, unde 1 – nu diferă în nici un fel (sunt similari), 2- diferă puțin, 3- sunt foarte diferiți, 4- total diferiți. Înainte de adresarea întrebărilor copiilor li s-au arătat fotografiile cu fete și băieți, menționând și indicând genul acestora, deasemenea a existat mențiunea că nu există răspunsuri bune sau rele. Copiii au fost testați cu fotografiile în față.

Consemn: „Am să-ți prezint 2 fotografii. Aceasta este o fetiță și acesta este un băiețel. Acum am să îți pun câteva întrebări legate de fetițe și băieței. Crezi că fetițele și băiețeii diferă între ei prin felul în care ei gândesc?, etc. Tu va trebui să alegi între: 1 – nu diferă în nici un fel (sunt similari), 2- diferă puțin, 3- sunt foarte diferiți, 4- total diferiți, respectiv, 1 –foarte posibil, 2-posibil, 3-puțin posibil, 4- deloc posibil.”

Pentru a măsura esențializarea etniei s-a utilizat Chestionarul de esențialism- Etnie. Fiecărui copil în parte i-au fost adresate o serie de 12 întrebări ce măsoară credințele esențialiste față de etnie, pe o scală de la 1 la 4, unde 1 – nu diferă în nici un fel (sunt similari), 2- diferă puțin, 3- sunt foarte diferiți, 4- total diferiți. Înainte de adresarea întrebărilor copiilor li s-au arătat fotografiile cu fete și băieți de etnie română și fete și băieți de etnie rromă, menționând și indicând etnia acestora, deasemenea a existat mențiunea că nu există răspunsuri bune sau rele. Copiii au fost testați cu fotografiile în față.

Consemn: „Am să-ți prezint 4 fotografii. Aceștia sunt copii de etnie rromă și aceștia sunt copii de etnie română. Acum am să îți pun câteva întrebări legate de copii rromi și copiii români. Crezi că rromii și românii diferă între ei prin felul în care ei gândesc?, etc. Tu va trebui să alegi între: 1 – nu diferă în nici un fel (sunt similari), 2- diferă puțin, 3- sunt foarte diferiți, 4- total diferiți, respectiv 1 –foarte posibil, 2-posibil, 3-puțin posibil, 4- deloc posibil.”

Pentru a măsura atitudinea față de același gen s-a utilizat Scala ce măsoară atitudinea față de același gen. Fiecărui copil în parte i-au fost adresate o serie de întrebări realizate pe baza a 7 perechi de adjective. Fiecare pereche de adjective a fost susținută pe o scală de răspuns bipolară ce măsoară atitudinea față de propriul gen, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 – deloc, 2-puțin, 3-indiferent, 4- mult, 5- foarte. În timpul testării copiilor li s-au arătat fotografii cu același gen, menționând genul. Adică fetelor li s-au arătat fotografii cu fete, iar băieților fotografii cu băieți. Copiii au fost testați cu fotografiile în față.

Consemn:

Pentru fete: „Acesta este o fetiță. Cum ți se pare această fetiță? 1- Deloc bună, 2- puțin bună, 3- nici bună, nici rea, 4- bună, 5- foarte bună, etc.”

Pentru băieți: „Acesta este un băiețel. Cum ți se pare acest băiețel? 1- Deloc bun, 2- puțin bun, 3- nici bun, nici rău, 3- bun, 5- foarte bun, etc.”

Pentru a măsura atitudinea față de gen diferit s-a utilizat Scala ce măsoară atitudinea față de gen diferit. Fiecărui copil în parte i-au fost adresate o serie de întrebări realizate pe baza a 7 perechi de adjective. Fiecare pereche de adjective a fost susținută pe o scală de răspuns bipolară ce măsoară atitudinea față de genul diferit, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 – deloc, 2-puțin, 3-indiferent, 4- mult, 5- foarte. În timpul testării copiilor li s-au arătat fotografii cu gen diferit, menționând genul. Adică fetelor li s-au arătat fotografii cu băieți, iar băieților li s-au arătat fotografii cu fete. Copiii au fost testați cu fotografiile în față.

Consemn:

Pentru fete: „Acesta este un băiețel. Cum crezi că este acest băiețel? 1- Deloc bun, 2- puțin bun, 3- nici bun, nici rău, 3- bun, 5- foarte bun, etc.”

Pentru băieți: „Acesta este o fetiță. Cum crezi că este această fetiță? 1- Deloc bună, 2- puțin bună, 3- nici bună, nici rea, 4- bună, 5- foarte bună, etc.”

Pentru a măsura atitudinea față de aceeași etnie s-a utilizat Scala ce măsoară atitudinea față de aceeași etnie. Fiecărui copil în parte i-au fost adresate o serie de întrebări realizate pe baza a 7 perechi de adjective. Fiecare pereche de adjective a fost susținută pe o scală de răspuns bipolară ce măsoară atitudinea față de aceeași etnie, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 – deloc, 2-puțin, 3-indiferent, 4- mult, 5- foarte. În timpul testării copiilor li s-au arătat fotografii cu același gen și aceeași etnie, menționând genul și etnia. Adică fetelor de etnie română li s-au arătat fotografii cu fete de etnie română, iar băieților de etnie română li s-au arătat fotografii cu băieți români. Copiii au fost testați cu fotografiile în față.

Consemn:

Pentru fete: „Acesta este o fetiță româncă. Cum crezi că este această fetiță româncă? 1- Deloc bună, 2- puțin bună, 3- nici bună, nici rea, 4- bună, 5- foarte bună, etc.”

Pentru băieți: „Acesta este un băiețel român. Cum crezi că este acest băiețel român? 1- Deloc bun, 2- puțin bun, 3- nici bun, nici rău, 3- bun, 5- foarte bun, etc.”

Pentru a măsura atitudinea față de etnie diferită s-a utilizat Scala ce măsoară atitudinea față de etnie diferită. Fiecărui copil în parte i-au fost adresate o serie de întrebări realizate pe baza a 7 perechi de adjective. Fiecare pereche de adjective a fost susținută pe o scală de răspuns bipolară ce măsoară atitudinea față de genul diferit, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 – deloc, 2-puțin, 3-indiferent, 4- mult, 5- foarte. În timpul testării întrebărilor copiilor li s-au arătat fotografii cu același gen și etnie diferită, menționând genul și etnia. Adică fetelor li s-au arătat fotografii cu fete de etnie rromă, iar băieților li s-au arătat fotografii cu băieți de etnie rromă. Copiii au fost testați cu fotografiile în față.

Consemn:

Pentru fete: „Acesta este o fetiță rromă/țigancă. Cum ți se pare această fetiță rromă/țigancă? 1- Deloc bună, 2- puțin bună, 3- nici bună, nici rea, 4- bună, 5- foarte bună, etc.”

Pentru băieți: „Acesta este un băiețel rrom/țigan. Cum ți se pare acest băiețel rrom/țigan?1- Deloc bun, 2- puțin bun, 3- nici bun, nici rău, 3- bun, 5- foarte bun, etc.”

4.5.3 Instrumente folosite și descrierea lor

Pentru a măsura esențializarea categoriilor sociale s-a utilizat Chestionarul Componentelor Esențialiste (Essentialist Component Questionaire) realizat de Diesendruck și Haber, 2009, (apud. Deeb, 2011). Acest chestionar a fost tradus din limbă engleză și adaptat pentru populația românească, înlocuindu-se “arabi/evrei” cu “români/rromi”, unde ordinea, sensul și cotarea întrebărilor au rămas aceleași ca în chestionarul original. A fost pretestat pe un eșantion de 21 de preșcolari, cu vârste cuprinse între 5 ani jumătate și 6 ani, obținând un coeficient de consistență internă, coeficient alfa Cronbach de 0,72 (Anexa III). (Anexa I- scala originală, Anexa II- scala tradusă și adaptată)

Acest chestionar evaluează credințele copiilor asupra unui număr de componente esențialiste asupra categoriilor sociale. ECQ conține 12 întrebări prezentate într-o ordine fixă. Primele patru întrebări se referă la diferențele externe sau psihologice între membrii a două categorii sociale. Ele sunt după cum urmează: „În ce măsură arabii și evreii se deosebesc prin felul în care ei gândesc/ce le place/felul în care se comportă/felul în care ei arată?”.

Următoarele două întrebări, adică întrebările 5 și 6 fac referire la diferențele psihologice interne, anume:” În ce măsură arabii și evreii diferă prin ce au ei în interiorul corpului/și ce fel de sânge au ei?”. Opțiunile pentru a răspunde la întrebările 1-6 au fost următoarele: 1- nu diferă în nici un fel, sunt similari, 2- diferă puțin, 3-foarte diferiți, 4-total diferiți. Aceste patru întrebări fac referire la uniformitate (Uniformity), adică unele categorii conțin membrii ce sunt similari unii cu alții, având lucruri în comun și informativitatea (Informativeness), adică membrii unei categorii oferă un număr de informații pe baza cărora se pot face judecăți despre ei) categoriilor.

Întrebările 7-8 fac referire la despre posibilitatea schimbării categoriei sociale ale individului, din „evreu în arab” și viceversa, prezentate într-o ordine contrabalansată. Ele sunt după cum urmează: „Să spunem că un evreu vrea să devină arab și un arab să devină evreu?”/ „Este posibil ca un arab să facă anumite lucruri și apoi să devină un evreu și un evreu este posibil să facă anumite lucruri și să devină arab?”

Întrebările 9 -10 se referă la moștenirea categoriei sociale, de asemenea prezentată în ordine contrabalansată: „Este posibil ca o mamă arabă sau evreu?”/ „Este posibil ca o mamă evreică să nască un copil arab?”

Întrebările 11-12, se referă la efectele mediului înconjurător ce pot schimba categoria socială, de asemenea prezentată în ordine contrabalansată: „Dacă un copil este născut și crescut într-o familie de evrei, este posibil ca el să devină arab?”, Dacă un copil este născut și crescut într-o familie de arabi, este posibil ca el să devină evreu?”. Opțiunile de răspuns pentru întrebările 7-12, au fost următoarele: 1- foarte posibil, 2- posibil, 3- puțin posibil, 4- deloc posibil. Întrebările 7-12 fac referire la stabilitate (Stability) și imutabilitate (Immutability), ale lui Haslam. Răspunsul final poate varia între scorul minim 1 și scorul maxim 4. Cu cât scorul este mai mare la o întrebare cu atât este mai puternic esențialismul din răspunsul copilului, adică scorurile mici (1) înseamnă esențialism scăzut, iar scorurile mari (4) înseamnă esențialism ridicat.

Pentru a măsura esențializarea genului s-a utilizat Chestionarul Componentelor Esențialiste, (apud. Deeb, 2011) într-o formă adaptată (Anexa II), unde etnia a fost înlocuită cu genul, ordinea, sensul și cotarea întrebărilor rămânând aceleași. În urma pretestării pe populația românească s-a obținut un coeficient alfa Cronbach de 0,60, (Anexa V). Din chestionar au fost eliminați doi itemi rămânând o formă finală cu 10 itemi. Răspunsul final poate varia între scorul minim 1 și scorul maxim 4. Cu cât scorul este mai mare la o întrebare cu atât este mai puternic esențialismul din răspunsul copilului.

Pentru a măsura atitudinea față de propriul gen, s-a utilizat o scală bipolară care conține 7 perechi de adjective (frumos-urât, bun- rău, curat- murdar, prietenos- neprietenos, deștept-prost, ajutător- neajutător, harnic-leneș), unde fiecare pereche de adjective a fost susținută pe o scală de la 1 la 5, unde 1 – deloc, 2- puțin, 3- indiferent, 4- mult, 5- foarte (de exemplu: 1 – deloc frumos, 2- puțin frumos, 3-indiferent, 4-frumos, 5- foarte frumos, etc.). Cele 7 perechi de adjective au fost adaptate de la Măsura Atitudinii Rasiale la preșcolari II (Williams et. al, 1975, apud. Kowalski, 2003), (Anexa III) și fotografii cu același gen, (Anexa IV). În urma pretestării scalei ce măsoară atitudinea față de același gen s-a obținut un coeficient alfa Cronbach de 0,85, (Anexa V). Scorurile scăzute înseamnă atitudine negativă față de același gen, iar scorurile ridicate înseamnă atitudine pozitivă față de același gen.

Pentru a măsura atitudinea față de gen diferit s-a utilizat o scală bipolară care conține 7 perechi de adjective (frumos-urât, bun- rău, curat- murdar, prietenos- neprietenos, deștept-prost, ajutător- neajutător, harnic-leneș), unde fiecare pereche de adjective a fost susținută pe o scală de la 1 la 5, unde 1 – deloc, 2- puțin, 3- indiferent, 4- mult, 5- foarte (de exemplu: 1 – deloc frumos, 2- puțin frumos, 3-indiferent, 4-frumos, 5- foarte frumos, etc.). Cele 7 perechi de adjective au fost adaptate de la Măsura Atitudinii Rasiale la preșcolari II (Williams et. al, 1975, apud. Kowalski, 2003), (Anexa III) și fotografii cu gen diferit, (Anexa IV). În urma pretestării scalei ce măsoară atitudinea față genul diferit s-a obținut un coeficient alfa Cronbach de 0,85, (Anexa V). Scorurile scăzute înseamnă atitudine negativă față de genul diferit, iar scorurile ridicate semnifică atitudine pozitivă față de genul diferit.

Pentru a măsura atitudinea față de aceeași etnie s-a utilizat o scală bipolară care conține 7 perechi de adjective (frumos-urât, bun- rău, curat- murdar, prietenos- neprietenos, deștept-prost, ajutător- neajutător, harnic-leneș), unde fiecare pereche de adjective a fost susținută pe o scală de la 1 la 5, unde 1 – deloc, 2- puțin, 3- indiferent, 4- mult, 5- foarte (de exemplu: 1 – deloc frumos, 2- puțin frumos, 3-indiferent, 4-frumos, 5- foarte frumos, etc.). Cele 7 perechi de adjective au fost adaptate de la Măsura Atitudinii Rasiale la preșcolari II (Williams et. al, 1975, apud. Kowalski, 2003), (Anexa III) și fotografii cu același gen și aceeași etnie, (Anexa IV). În urma pretestării scalei ce măsoară atitudinea față aceeași etnie s-a obținut un coeficient Cronbach de 0,86, (Anexa V). Scorurile scăzute înseamnă atitudine negativă față de aceeași etnie, iar scorurile ridicate semnifică atitudine pozitivă față de aceeași etnie.

Pentru a măsura atitudinea față de altă etnie s-a utilizat o scală bipolară care conține 7 perechi de adjective (frumos-urât, bun- rău, curat- murdar, prietenos- neprietenos, deștept-prost, ajutător- neajutător, harnic-leneș), unde fiecare pereche de adjective a fost susținută pe o scală de la 1 la 5, unde 1 – deloc, 2- puțin, 3- indiferent, 4- mult, 5- foarte (de exemplu: 1 – deloc frumos, 2- puțin frumos, 3-indiferent, 4-frumos, 5- foarte frumos, etc.). Cele 7 perechi de adjective au fost adaptate de la Măsura Atitudinii Rasiale la preșcolari II (Williams et. al, 1975, apud. Kowalski, 2003), (Anexa III) și fotografii cu același gen dar etnie diferită. În urma pretestării scalei ce măsoară atitudinea față etnia diferită s-a obținut un coeficient alfa Cronbach de 0,87, (Anexa V). Scorurile scazute înseamnă atitudine negativă față de etnia diferită, iar scorurile ridicate semnifică atitudine pozitivă față de etnia diferită.

4.6 Rezultatele obținute și interpretarea lor

4.6.1 Analiza datelor

Datele obținute în urma aplicării chestionarelor au fost introduse în SPSS 16.0, unde au fost realizate toate prelucrările și testele necesare.

Pentru prima variabilă independentă a fost calculat scorul total al subiecților la scala de Esențialism gen, subiecții fiind împărțiți în funcție de mediană (Med = 36) în două grupe: preșcolari cu esențialism gen scăzut (cu scoruri cu valori cuprinse între cea a celui mai mic scor – 11 și mediana -36 și preșcolari cu esențialism gen ridicat (având scoruri cu valori cuprinse între cea a medianei și cel mai mare scor – 39), (Tabel 1, Anexa VI).

Pentru a doua variabilă independentă a fost calculat scorul total al subiecților la scala de Esențialim de etnie, subiecții fiind împărțiți în funcție de mediană (Med=45) în două grupe: preșcolari cu esențialism etnie scăzut (cu scoruri cu valori cuprinse între cea a celui mai mic scor -12 și mediană -45) și preșcolari cu esențialism etnie ridicat (având scoruri cu valori cuprinse între cea a medianei și cel mai mare scor – 48), (Tabel 2, Anexa VI)

4.6.2 Principalele rezultate ale cercetării, valoarea lor statistică, teoretică și aplicativă

Pentru o analiză exploratorie am dorit să vedem dacă există o legătură între variabilele studiului. În urmă rezultatelor am obținut câteva corelații semnificative ce urmează a fi prezentate. Astfel, s-a obținut o corelație semnificativă între esențializarea genului și esențializarea etniei, între esențializarea genului și atitudinea față de genul diferit, între esențializarea genului și atitudinea față de același gen, între esențializarea etniei și atitudinea față de aceeași etnie și între atitudinea față de genul diferit și atiudinea față de același gen.

Ipoteza generală 1

Există o legătură între esențializarea genului și esențializarea etnie.

Subiecții care au un nivel ridicat al esențializării genului vor avea un nivel ridicat al esențializării etniei.

Pentru a verifica această ipoteză s-a folosit corelația simplă Pearson și s-au obținut următoarele rezultate:

r = 0,98 (corelație puternică), pozitivă

p ‹ 0,001→ corelație semnificativă, în sensul că subiecții care au un nivel ridicat al esențializării genului au un nivel ridicat al esențializării etniei, (Anexa VII, Tabel 1).

Proporția de varianță ( r2 = 0,96) indică faptul că această legătură apare la 96% dintre subiecți.

Studiile au arătat că preșcolarii esențializează categoriile sociale ( Deeb, 2011).În conformitate cu teoria lui Medin și Ortonty, în ceea ce privește esențializarea categoriilor sociale copiii presupun că categoriile sociale au o natură adevărată, o esență de bază, care reprezintă un sfert din identitatea categoriei, (Medin și Ortony, 1989, apud. Woo-Kyoung, 2001). În primul rând copiii fac inferențe despre proprietățile care se referă la trăsăturile interne și trăsăturile de suprafață de la un membru al unei categorii la un alt membru, în al doilea rând copiii fac inferențe chiar dacă aparteneța unui membru la o categorie concurează cu similaritățile conceptuale ale altor categorii. O dată ce descoperă o realitate nouă despre un membru al unei categorii, copiii generalizează această realitate și pentru alți membri ai acelei categorii, chiar dacă membrii categoriei arată total diferit, (Haslam, 2000). Copiii văd categoriile sociale ca fiind naturale, înnascute, discrete, (Hirchfeld, 1996, apud. Haslam, 2000), neschimbătoare, stabile, necesare (apud. Haslam, 2000). Atât genul cât și etnia sunt tratate ca fiind tipuri naturale, înnascute, stabile, (Rhodes, 2012).

Ipoteza generală 2

Există o legătură între esențializarea genului și atitudinea față de genul diferit.

Subiecții care au un nivel ridicat al esențializării genului vor avea o atitudine negativă față de genul diferit.

Pentru a verifica această ipoteză s-a folosit corelația simplă Pearson și s-au obținut următoarele rezultate:

r = – 0,76 (corelație puternică), negativă

p ‹ 0,001→ corelație semnificativă, în sensul că subiecții care au un nivel ridicat al esențializării genului vor avea o atitudine negativă față de genul diferit, (Anexa VII, Tabel 2).

Proporția de varianță ( r2 = 0,57) indica faptul ca aceasta legatura apare la 57% dintre subiecti.

Studiile au arătat că cu cât esențializarea genului este mai puternică cu atât atitudinea față de genul diferit este mai negativă, (Birnbaum, 2010). Cu cât esențializeaza mai mult o categorie, copiii obsevă diferențele dintre membrii unei categorii. Plecând de la Teoria identității sociale (Tajfel și Turner, 1986, apud. Sani, 2005), în care procesul de categorizare reflectă efecte de asimilare și de contrast în care diferențele dint-o categorie sunt minimizate și cele dintre categorii sunt maximizate, copiii au tendințe de a favoriza membrii ingrupului și de a-și forma atitudini negative față de membrii outgrupului. Astfel, esențializarea categoriilor sociale poate duce la formarea stereotipurilor și prejudecătilor outgroup (Birnbaum, 2010).

Ipoteza generală 3

Există o legătură între esențializarea genului și atitudinea față de același gen.

Subiecții care au un nivel ridicat al esențializării genului vor avea o atitudine pozitivă față de același gen.

Pentru a verifica această ipoteză s-a folosit corelația simplă Pearson și s-au obținut următoarele rezultate:

r = 0,61(corelație puternică), pozitivă

p ‹ 0,001→ corelație semnificativă, în sensul că subiecții care au un nivel ridicat al esențializării genului vor avea o atitudine pozitivă față de același gen, (Anexa VII, Tabel 3).

Proporția de varianță ( r2 = 0,37) indică faptul că această legătură apare la 37% dintre subiecți.

Studiile au arătat că esențializarea categoriilor sociale face ca preșcolarii să diferențieze între membrii categoriilor sociale. Plecând de la Teoria identității sociale, Teoria dezvoltării identității sociale, (Nesdale, 2003) susține că preșcolarii se identifică cu grupul de care aparțin, iar această identificare subiectivă cu grupul face copilul să vadă propriul grup într-o manieră favorabilă, sporind astfel identitatea socială. Acest lucru facilitează adoptarea de gânduri, sentimente și comportamente conforme grupului de care aparțin.

Ipoteza generală 4

Există o legătură între esențializarea etniei și atitudinea față de aceeași etnie.

Subiecții care au un nivel ridicat al esențializării etniei vor avea o atitudine pozitivă față de aceeași etnie.

Pentru a verifica această ipoteză s-a folosit corelația simplă Pearson și s-au obținut următoarele rezultate:

r = 0,71(corelație puternică), pozitivă

p ‹ 0,001→ corelație semnificativă, în sensul că subiecții care au un nivel ridicat al esențializării etniei vor avea o atitudine pozitivă față de aceeași etnie, (Anexa VII, Tabel 4).

Proporția de varianță ( r2 = 0,50) indică faptul că această legătură apare la 50% dintre subiecți.

Studiile au arătat că preșcolarii care au un nivel ridicat al esențializării etniei vor diferenția membrii unei categorii sociale și se vor identifica cu grupul etnic de care aparțin. Plecând de la Teoria dezvoltării identității sociale (Nesdale, 2003), autoidentificarea etnică presupune că copilul realizează că este membru al unui grup etnic. Autoidetificarea etnică facilitează începutul înțelegerii copiilor cum că unii membri ai unor grupuri sunt mai apreciați decât alții și că ei fac comparații între statutul lor ca membru al unui grup etnic și membrii altor grupuri etnice, (Nesdale, 2003), astfel măsura în care indivizii se categorizeaza ca fiind membrii unui grup particular, ei sunt motivați să facă evaluări pozitive față de aceleași grupuri.

Ipoteza generală 5

Există o legătură între atitudinea față de același gen și atitudinea față de genul diferit.

Subiecții care au o atitudine pozitivă față de același gen vor avea o atitudine negativă de genul diferit.

Pentru a verifica această ipoteză s-a folosit corelația simplă Pearson și s-au obținut următoarele rezultate:

r = – 0,35 (corelație puternică), negativă

p = 0,004→ p‹ 0,05 corelație semnificativă, în sensul subiecții care au o atitudine pozitivă față de față de același gen, vor avea o atitudine negativă față de genul diferit, (Anexa VII, Tabel 5).

Proporția de varianță ( r2 = 0,12) indică faptul că această legătură apare la 12% dintre subiecți.

Conform teoriei identității sociale (Tajfel și Turner, 1989, apud. Nesdale, 1999) se poate spune că indivizii care se identifică cu grupul din care fac parte evaluează propriul grup într-o manieră pozitivă si au tendința de a favoriza propriul grup și de a – și forma biasuri atitudinale, precum stereotipuri și prejudecăți față de membrii outgroup. Studiile au arătat că preșcolarii manifesta atitudini negative față de membrii de o altă etnie mai ușor decât față de cei de aceeași etnie cu ei (Aboud,1997, apud. Kowalski, 2003 ). Esențializarea etniei presupune conștientizarea diversității etnie și conștientizarea faptului a membrii unei categorii fac aparțin de o anumită categorie. Pornind de la Teoria dezvoltării identității sociale, (Nesdale,1999) autoidentificarea etnică presupune faptul că copilul se identifică cu grupul etnic de care aparține și va atribui atitudini pozitive față de propriul grup și atiudini negative față de celălalt grup etnic.

Ipoteza generală

Există un efect al esențializării unei categorii sociale (etnie sau gen) asupra atitudinii față de acea categorie sociala la preșcolari.

Ipoteze specifice:

Studiul I

Există diferențe în ceea ce privește atitudinea față de gen în funcție de esențializarea genului, în sensul că subiecții care au un nivel ridicat al esențializării genului vor avea o atitudine negativă față de genul diferit comparativ cu subiecții care au un nivel scăzut al esențializării genului.

Pentru a verifica această ipoteză s-a folosit ANOVA cu măsurări repetate și s-au obținut următoarele rezultate:

Efectul principal al variabilei: Esențialism gen

Esențializarea genului influențează atitudinea față de gen.

F (1,59)= 0,33; p = 0,56 ; p › 0,05 ( Anexa VIII, Tabel 1)

Nu există un efect principal al esențializării genului asupra atitudinii față de gen.

(Anexa VIII, Tabel 2)

Med Dif= – 0,48; p= 0,56; p › 0,05, (Anexa VIII, Tabel 3)

Nu există diferențe semnificative între mediile subiecților cu esențialism gen ridicat și mediile subiecților esențialism gen scăzut în ceea ce privește atitudinea față de gen.

Efectul principal al variabilei: gen

Variabila gen influențează atitudinea față de gen.

F (1,59)= 0,58; p = 0,44 ; p › 0,05, (Anexa VIII, Tabel 1)

Nu există un efect principal al variabilei gen asupra atitudinii față de gen.

( Anexa VIII, Tabel 4)

Med Dif= – 0,63 p= 0,44; p› 0,05, (Anexa VIII, Tabel 5)

Nu există diferențe semnificative între mediile subiecților de gen masculin și mediile subiecților de gen feminin în ceea ce privește atitudinea față de gen.

Efectul principal al variabilei atitudine gen, at_gen

Atitudinea față de același gen este diferită de atitudinea față de genul diferit, (măsurare repetată).

F (1,59) = 222,15; p ‹ 0, 001→ prag semnificativ, ( Anexa VIII, Tabel 6)

Există un efect principal al variabilei atitudine gen asupra atitudinii față de gen.

( Anexa VIII, Tabel 7)

Pentru a constata valoarea diferenței și semnificația ei am utilizat Paired Samples T test, (Anexa VIII, Tabel 8)

t(62) = -14,86; p ‹ 0, 001, (Anexa VIII, Tabel 8)

Există diferențe semnificative între mediile subiecților la atitudine același gen și atitudine gen diferit, în sensul că media la atitudinea față de același gen este semnificativ mai mare decât media la atitudinea față de genul diferit. Subiecții au o atitudine mai pozitivă față de același gen și mai negativă față de genul diferit.

Conform teoriei identității sociale (Tajfel și Turner, 1989, apud. Nesdale, 1999) se poate spune că indivizii care se identifică cu grupul din care fac parte și evaluează propriul grup într-o manieră pozitivă au tendința de a favoriza propriul grup și de a – și forma biasuri atitudinale, precum stereotipuri și prejudecăți față de membrii outgroup.

Efectul de interacțiune: variabila esențialism gen și variabila at_ gen

F (1,59)= 5,63; p = 0,02 ; p‹ 0,05, (Anexa VIII, Tabel 6)

Există un efect de interacțiune între esențialism gen și atitudine gen, at_gen.

(Anexa VIII, Tabel 9)

Comparație pe orizontală adică grupurile (1), (2) și (3),(4), (Split File în funcție de Esențialism gen), am folosit Paired Samples Tests- pentru a compara: variabila atitudine gen, at_gen.

Esențialism gen scăzut

t (43) = – 9,89; p ‹ 0,001→ prag semnificativ, (AnexaVIII, Tabel 10)

Există diferențe semnificative între rezultatele subiecților cu esențialism gen scăzut în ceea ce privește atitudinea față de propriul gen și atitudinea față de genul diferit, în sensul că media subiecților la atitudine față de același gen este semnificativ mai mare comparativ cu media subiecților la atitudinea față de genul diferit, (Anexa VIII, Tabel 11).

Esențialism gen ridicat

t (18) = – 34,23; p ‹ 0,001 → prag semnificativ, (AnexaVIII, Tabel 12)

Există diferențe semnificative între rezultatele subiecților cu esențialism gen ridicat în ceea ce privește atitudinea față de propriul gen și atitudinea față de genul diferit,în sensul că media subiecților în ceea ce privește atitudinea față de același gen este semnificativ mai mare față de media subiecților la atitudinea față de genul diferit, (Anexa VIII, Tabel13).

Comparație pe verticală – adică grupurile (1), (3) și (2), (4), – pentru a compara: variabila atitudine gen Independent Sample T test

Atitudine față de propriul gen

Testul omogenității Levene, F = 5,90; p = 0,01; p ‹ 0,05 ,(varianțele nu sunt egale)

t (61) = -1,93; p = 0,057 → prag nesemnificativ, (Anexa VIII, Tabel 14)

Nu există diferențe semnificative între media subiecților cu esențialism scăzut și media subiecților cu esențialism ridicat în ceea ce privește atitudinea față de propriul gen. (Anexa VIII, Tabel 15).

Atiudine față de genul diferit

Testul omogenității, Levene, F = 24,28; p ‹ 0,001, (varianțele nu sunt egale)

t (61) = 2,67; p = 0,01, p ‹ 0,05 → prag semnificativ, (Anexa VIII, Tabel 16)

Există diferențe semnificative între media subiecților cu esențialism scăzut și media subiecților cu esențialism ridicat în ceea ce privește atitudinea față de genul diferit, în sensul că subiecții cu esențialism scăzut au o medie semnificativ mai mare decât subiecții cu esențialism ridicat în ceea ce privește atitudinea față de genul diferit, (Anexa VIII, Tabel 17).

În cazul subiecților cu esențialism de gen scăzut diferența între evaluarea atitudinii față de același gen și gen diferit este mai mică decât diferența dintre evaluarea atitudinii față de acelasi gen și gen diferit la subiecții cu esențialism de gen ridicat.

Studiile au arătat că esențializarea categoriilor sociale face ca preșcolarii să diferențieze între membrii categoriilor sociale. Nesdale, 2003 a raportat ca copiii au o mai mare simpatie pentru ingroup decât pentru outgroup. Plecând de la Teoria identității sociale, Teoria dezvoltării identității sociale, (Nesdale, 1999) susține că preșcolarii se identifică cu grupul de care aparțin, iar această identificare subiectivă cu grupul face copilul să vadă propriul grup într-o manieră favorabilă, sporind astfel identitatea socială, iar acest lucru facilitează adoptarea de gânduri, sentimente și comportamente conforme grupului de care aparțin. . Nesdale, 2003 a raportat ca copiii au o mai mare simpatie pentru ingroup decât pentru outgroup, însă nu manifesta antipatie față de outgroup.

Studiile au aratat ca cu cat copiii au un nivel ridicat al esentializarii categoriilor sociale cu atat mai mult ei vor face diferențe între membrii categoriilor sociale si se vor identifica cu grupul de care apartin, ceea ce duce la formarea biasurilor atitudinale, in sensul ca ei vad propriul grup intr-o lumina pozitiva ceea ce duce la favorismul ingrup si vad outgrupul intr-o maniera negativa ceea ce duce la formarea stereotipurilor si prejudecatilor, (Bigler, Liben, 1993). Cu cât esențializeaza mai mult o categorie, copiii obsevă diferențele dintre membrii unei categorii. Plecând de la Teoria identității sociale (Tajfel și Turner, 1986, apud. Sani, 2005), în care procesul de categorizare reflectă efecte de asimilare și de contrast în care diferențele dint-o categorie sunt minimizate și cele dintre categorii sunt maximizate, copiii au tendințe de a favoriza membrii ingrupului și de a-și forma atitudini negative față de membrii outgrupului. Astfel, esențializarea categoriilor sociale poate duce la formarea stereotipurilor și prejudecătilor outgroup (Birnbaum, 2010).

Efectul de interacțiune al variabilelor gen și atitudine gen, at_ gen

F (1,59) = 3,36; p = 0,07 ; p › 0,05 → efect marginal semnificativ, (Anexa VIII, Tabel 6)

Nu există un efect de interacțiune între variabil gen și variabila at_ gen.

(AnexaVIII, Tabel 18)

În cazul subiecților de gen masculin diferentele dintre atitudinea față de același gen și atitudinea față de genul diferit este mai mică decât diferentele dintre atitudinea fata de acelasi gen si atitudinea fata de gen diferit ale subiectilor de gen feminin.

Pornind de la Teoria dezvoltării identității sociale (Nesdale,1999), care susține că indivizii care se identifica social cu grupul din care fac parte fac evaluări pozitive asupra membrilor ingroup și evaluări negative față de membrii outgroup, se poate afirma din acest motiv atât subiecții de gen feminin cât și subiecții de gen masculin au o atitudine pozitivă față de grupul de care aparțin și o atitudine negativă față de outgroup. Aboud, 1988, susține că identificarea socială și preferințele ingroup coincid cu formarea atitudinilor față de grup și față de outgroup. Faptul că la subiecții de gen feminin preferința pentru propriul grup este mai accentuată se poate explica prin faptul că fetele au o un nivel al esențializării mult mai ridicat comparativ cu băieții, iar acest nivel ridicat al esențializării este responsabil pentru formarea biasurilor atitudinale intergrup.

Studiul II

Există diferențe în ceea ce privește atitudinea față de etnie în funcție de esențializarea etniei, în sensul că subiecții care au un nivel ridicat al esențializării etniei vor avea o atitudine negativă față de etnia diferită comparativ cu subiecții care au un nivel scăzut al esențializării etniei.

Pentru a verifica această ipoteză s-a folosit ANOVA cu măsurări repetate și s-au obținut următoarele rezultate:

Efectul principal al variabilei : Esențialism etnie

Esențializarea etniei influențează atitudinea față de etnie.

F (1,59) = 1,82; p = 0,18; p › 0,05→ prag nesemnificativ, (Anexa IX, Tabel 1)

Nu există un efect principal al esențializării etniei asupra atitudinii față de etnia diferită.

(Anexa IX, Tabel 2)

Med Dif =1,12; p = 0, 18; p › 0,05 → prag nesemnificativ, (Anexa IX, Tabel 3)

Nu există diferențe semnificative între mediile subiecților cu esențialism etnie ridicat și mediile subiecților esențialism etnie scăzut în ceea ce privește atitudinea față de etnie.

Efectul principal al variabilei: gen

Variabila gen influențează atitudinea față de etnie.

F (1,59) = 0,41; p = 0,52; p › 0,05→ prag nesemnificativ, (Anexa IX, Tabel 1)

Nu există un efect principal al variabilei gen asupra varabilei dependente atitudine față de etnie.

(Anexa IX, Tabel 4)

Med Dif= – 0,53; p= 0, 52; p › 0,05 → prag nesemnificativ (Anexa IX, Tabel 5 )

Nu există diferențe semnificative între mediile subiecților de gen feminin și mediile subiecților de gen masculin în ceea ce privește atitudinea față de etnie.

Efectul principal al variabilei atitudine etnie, at_etnie

Atitudinea față de aceeași etnie este diferită față de atitudinea față de etnia diferită, (măsurare repetată).

F (1,59) = 808,06; p ‹ 0, 001→ prag semnificativ, (Anexa IX, tabel 6)

Există un efect principal al variabilei atitudine etnie, at_et.

(Anexa IX, Tabel 7)

Pentru a constata valoarea diferenței și semnificația ei am utilizat Paired Samples T test și am obținut următoarele rezultate:

t (62) = 27,14; p ‹ 0, 001→ prag semnificativ, (Anexa IX, Tabel 8)

Există diferențe semnificative între mediile subiecților la atitudine aceeași etnie și mediile subiecților la atitudine etnie diferită, în sensul că media subiecților în ceea ce privește atitudinea față aceeași etnie este semnificativ mai mare decât media subiecților în ceea ce privește atitudinea față de etnia diferită, ceea ce înseamnă că subiecții au o atitudine pozitivă față de aceeași etnie și atitudine negativă față de etnia diferită.

Pornind de la Teoria identitatii sociale, (Tajfel și Turner, 1979), autorii au sugerat că nevoia de a consolida și spori dezvoltarea stabilirii unei identități sociale pozitive duce copii la privirea grupurilor sociale în care sunt integrați într-o lumină exagerat de pozitivă, iar această tendință de a vedea propriul grup într-o manieră mai favorabilă reflectă dorința copilului de a stabili o indentitate socială pozitivă și este înrădăcinată în nevoia sa de a se privi pe sine însuși mai pozitiv (Tajfel &Turner, 1979, apud. Kowalski) Această dorință de evaluare a propriului grup pozitiv va face ca acești copiii să facă mai multe evaluări negative outgroup si mai multe evaluari pozitive ingroup. Studiile au aratat ca copiii adună informații și stereotipuri despre grupurile etnice, care pot duce la evaluări negative a acestor grupuri (Bigler și Liben, 1993). Numeroase studii contemporane au arătat că preșcolarii dezvolta atitudini negative față de membrii de o altă etnie mai ușor decât față de cei de aceeași etnie cu ei (Aboud 1987, apud. Kowalski, 2003).

Efectul de interacțiune: variabila esențialism etnie și variabila atitudine etnie, at_etnie

F(1,59) = 11,56; p ‹ 0,001→ prag semnificativ , (Anexa IX, Tabel 6,)

Există un efect de interacțiune al variabilelor esențialism etnie și atitudine etnie, at_etnie.

(Anexa IX, Tabel 9 )

Comparație pe orizontală adică grupurile (1), (2) și (3),(4), (Split File în funcție de variabila esențialism etnie ), am folosit Paired Samples Test- pentru a compara: variabila atitudine etnie, at_etnie și am obținut următoarele rezultate:

Esențialism etnie scăzut

t (33) = 15,87; p ‹ 0,001→ prag semnificativ, (Anexa IX, Tabel 10)

Există diferențe semnificative între rezultatele subiecților cu esențialism etnie scăzut în ceea ce privește atitudinea față de aceeași etnie și atitudinea față de etnia diferită, în sensul că media subiecților la atitudinea față de aceeași etnie este semnificativ mai mare comparativ cu media subiecților la atitudine etnie diferită, adica subiectii cu esentialism scazut au o atitudine mai pozitiva fata de aceeasi etnie si mai negativa fata de etnia diferita, (Anexa IX, Tabel 11).

Esențialism etnie ridicat

t (28) = 34,73; p ‹ 0,001→ prag semnificativ, (Anexa IX, Tabel 12)

Există diferențe semnificative între rezultatele subiecților cu esențialism etnie ridicat în ceea ce privește atitudinea față de aceeași etnie și atitudinea etnia diferită, în sensul că media subiecților la atitudine față de aceeași etnie este semnificativ mai mare comparativ cu media subiecților la atitudinea față de etnia diferită, ceea ce înseamnă că subiecții cu esențialism ridicat au o atitudine pozitivă față de aceeași etnie și atitudine negativă față de etnia diferită, (Anexa IX, Tabel 13).

Comparație pe verticală – adică grupurile (1), (3) și (2), (4), – pentru a compara: variabila atitudine etnie am folosit Independent Sample T Test și am obținut următoarele rezultate:

Atitudine aceeași etnie

Testul de omogenitate, Levene, F = 21,55; p ‹ 0,001, (varianțele nu sunt egale)

t(61) = – 3,08; p = 0,004→p ‹ 0,05→ prag semnificativ, (Anexa IX, Tabel 14)

Există diferențe semnificative între media subiecților cu esențialism etnie scăzut și esențialism etnie ridicat în ceea ce privește atiudinea față de aceeași etnie, în sensul că media subiecțiilor cu esențialism scăzut este mai mare comparativ cu media subiectilor cu esentiliasm ridicat. Subiectii cu un nivel scazut al esentializarii au o atitudine poztitiva fata de aceeasi etnie, (Anexa IX, Tabel 15).

Atitudine etnie diferită

Testul de omogenitate, Levene, F = 6,95; p= 0,01, p ‹ 0,05, (varianțele nu sunt egale)

t(61)= 2,13; p = 0,03, p ‹ 0,05→ prag semnificativ, (Anexa IX, Tabel 16)

Există diferențe semnificative între media subiecților cu esențialism etnie scăzut și esențialism etnie ridicat în ceea ce privește atitudinea față de etnia diferită, în sensul că media subiecților cu esențialism scăzut este mai mare comparativ cu media subiecților cu esențialism ridicat. Subiecții cu un nivel scăzut al esențialismului au atitudine față de etnia diferită mai pozitivă comparativ cu subiecții cu esențialism ridicat, (Anexa IX, Tabel 17).

În cazul subiecților cu esențialism etnie scăzut diferența dintre evaluarea atitudinii față de aceeași etnie si etnie diferita este mai mică decât diferența dintre evaluarea atitudinii față de aceeasi etnie si etnia diferita la subiecții cu esențialism etnie ridicat.

Plecând de la teoria dezvoltării identității sociale (Nesdale, 2003), autoidentificarea etnică presupune că copilul realizează că este membru al unui alt grup etnic. Autoidetificarea etnică facilitează începutul înțelegerii copiilor cum că unii membri ai unor grupuri sunt mai apreciați decât alții și că ei fac comparații între statuturile lor ca membru al unui grup etnic și membri ai altor grupuri etnice, (Nesdale, 2003), astfel măsura în care indivizii se categorizeaza ca fiind membrii unui grup particular, ei sunt motivați să facă evaluări pozitive față de membrii acelorași grupuri.

Cercetările au indicat că anumiți copii observă caracteristicile fizice ce marchează membrii unui grup etnic și că își exprimă propriile păreri față de aceste grupuri. Studiile au arătat că preșcolarii care au un nivel ridicat al esențializării etniei vor diferenția membrii unei categorii sociale și se vor identifica cu grupul etnic de care aparțin. În unele studii care au arătat că copiii au indicat o mai mare simpatie pentru ingrup s-a observat ca copiii nu au manifestat neaparat anitipatii outgrup, (Nesdale, 2003).

Efectul de interacțiune dintre: variabila gen și variabila atitudine etnie, at_etnie

F (1,59) = 0,34; p = 0,56→ prag nesemnificativ, (Anexa IX, Tabel 6)

(Anexa IX, Tabel 18)

Nu există un efect de interacțiune al variabilelor gen și atitudine etnie asupra atitudinii față de etnie.

Alte rezultate în ceea ce privește diferențele de gen

1. Pentru a verifica ipoteza: Există diferențe semnificative între media subiecților de gen feminin și media subiecților de gen masculin în ceea ce privește esențializarea genului, am folosit Independent Samples T Test și am obținut următoarele rezultate:

Testul omogentății, Levene, F = 27,74; p ‹ 0,001, (varianțele nu sunt egale)

t(61) = -2,32; p = 0,02; p ‹ 0,05 → prag semnificativ, (Anexa X, Tabel 1)

Există diferențe semnificative între media subiecților de gen feminin și media subiecților de gen masculin în ceea ce privește esențializarea genului în sensul că media subiecților de gen feminin este mai mare comparativ cu media subiecților de gen masculin, (Anexa X, Tabel 2).

2.Pentru a verifica ipoteza: Există diferențe semnificative între media subiecților de gen feminin și media subiecților de gen masculin în ceea ce privește esențializarea etniei, am folosit Independent Samples T Test și am obținut următoarele rezultate:

Testul omogentății, Levene, F =26,66; p ‹ 0,001, (varianțele nu sunt asumate)

t(61) = -2,14; p = 0,03; p ‹ 0,05 → prag semnificativ, (Anexa X, Tabel 1)

Există diferențe semnificative în funcție de esențializarea etniei între subiecții de gen feminin și subiectii de gen masculin, în sensul că media subiecților de gen femnin este semnificativ mai mare comparativ cu media subiecților de gen masculin, (Anexa X, Tabel 2).

3.Pentru a verifica ipoteza: Există diferențe semnificative între media subiecților de gen feminin și media subiecților de gen masculin în ceea ce privește atitudinea față de același gen, am folosit Independent Samples T Test și am obținut următoarele rezultate:

Testul omogentății, Levene, F = 0,04; p = 0,83; p › 0,05, (varianțele sunt asumate)

t(61) = -1,02; p = 0, 30; p › 0,05 → prag nesemnificativ, (Anexa X, Tabel 3)

Nu există diferențe semnificative între media subiecților de gen feminin și media subiecților de gen masculin în ceea ce privește atitudinea față de același gen, atât baietii cât și fetele au o atitudine pozitivă față de propriul gen, (Anexa X, Tabel 4).

Plecând de la Teoria dezvoltării identității sociale (Nesdale, 1999) se poate spune că subiecții se identifică cu grupul de care aparțin, iar acest lucru duce la accentuarea asemănărilor intragrup și la formarea atitudinilor pozitive față de membrii ingroup sau chiar la favoritism ingroup.

4.Pentru a verifica ipoteza: Există diferențe semnificative între media subiecților de gen feminin și media subiecților de gen masculin în ceea ce privește atitudinea față de genul diferit, am folosit Independent Samples T Test și am obținut următoarele rezultate:

Testul omogentății, Levene, F = 81,72; p ‹ 0,001, (varianțele nu sunt asumate)

t(61) = 2,67; p = 0,01; p ‹ 0,05, → prag semnificativ, (Anexa X, Tabel 3)

Există diferențe semnificative între media subiecților de gen feminin și media subiecților de gen masculin în ceea ce privește atitudinea față de genul diferit, în sensul că media subiecților de gen masculin este semnificativ mai mare comparativ cu media subiecților de gen feminin, baietii au o atitudine mai pozitiva fata de fete. (Anexa X,Tabel 4).

Aceste diferente se pot datora faptului că băieții au un nivel mai scazut al esentializarii genului. Ei nu diferențiază outgrupul de ingrup, nu se identifică cu grupul de apartenență și nu se categorizează ca fiind membrii unui grup particular, lucru care duce la producerea de biasuri ingrup. Ei fac parte din grup insă nu sunt pe deplin conștienți de statultul lor în grup. Teoria dezvoltării identității sociale susține că astfel de copii ar fi mai puțin probabil să manifeste biasuri outgrup comparativ cu copiii care se identifică ca fiind membrii ingrup, (Nesdale, 2003), lucru care poate explica faptul ei sunt motivați să facă evaluări pozitive față de genul opus.

5.Pentru a verifica ipoteza: Există diferențe semnificative între media subiecților de gen feminin și media subiecților de gen masculin în ceea ce privește atitudinea față de aceeași etnie, am folosit Independent Samples T Test și am obținut următoarele rezultate:

Testul omogentății, Levene, F = 0,08; p = 0,77; p › 0,05 (varianțele sunt asumate)

t(61) = -1,38; p = 0, 89; p › 0,05, → prag nesemnificativ, (Anexa X, Tabel 5)

Nu există diferențe semnificative între media subiecților de gen feminin și media subiecților de gen masculin în ceea ce privește atitudinea față de aceeași etnie, atât băieții cât și fetele au o atitudine față de propria etnei pozitivă, (Anexa X, Tabel 6).

6.Pentru a verifica ipoteza: Există diferențe semnificative între media subiecților de gen feminin și media subiecților de gen masculin în ceea ce privește atitudinea față de etnia diferită, am folosit Independent Samples T Test și am obținut următoarele rezultate:

Testul omogentății, Levene, F = 6,79; p = 0,01; p ‹ 0,05 (varianțele nu sunt asumate)

t(61) = 1,68; p = 0,09; p › 0,05, → prag nesemnificativ, (Anexa X, Tabel 5)

Nu există diferențe semnificative între media subiecților de gen feminin și media subiecților de gen masculin în ceea ce privește atitudinea față de etnia diferită, atât fetele cât și băieții au o atitudine negativă față de etnia diferită, (Anexa X,Tabel 6).

4.7 Concluzii

4.7.1 Concluziile cercetării

Obiectivul general al acestei cercetări este de a observa cum esențializarea categoriilor sociale duce la formarea atitudinilor intergrup in randul preșcolarilor.

În prima parte a cercetării s-a realizat o analiza exploratorie a relației dintre variabilele studiului si s-au obținut următoarele rezultate:

Subiecții care au un nivel ridicat al esențializării genului vor avea un nivel ridicat al esențializării etniei, iar subiecții care au un nivel scăzut al esențializării genului vor avea un nivel scăzut al esențializării etniei.

Subiecții care au un nivel ridicat al esențializării genului au o atitudine mai negativă față de genul diferit si mai pozitiva fata de acelasi gen, iar subiecții care au nivel scăzut al esențializării genului au o atitudine pozitiva fata de acelasi gen si față de genul diferit.

Subiecții care au un nivel ridicat al esențializării etniei au o atitudine pozitivă față de aceeași etnie si mai negativa fata de etnia diferita, iar subiectii care au un nivel scazut al esentializarii etniei au o atitudine pozitiva fata de propria etnie si fata de etnia diferita.

Subiectii care au un nivel ridicat al esentializarii categoriilor sociale manifesta atitudini pozitive fata de membrii ingrup (fata de acelasi gen, respectiv aceeasi etnie) si atitudini negative fata de membrii outgrup (fata de genul diferit, respectiv etnia diferita).

Subiectii care au un nivel scazut al esentializarii categoriilor sociale manifesta atitudini pozitive pentru atat pentru membrii ingrup (pentru propriul gen, propria etnie) cat si pentru memebrii outgrup (fata de genul diferit, respectiv etnia diferita).

Subiectii care au o atitudine pozitiva fata de acelasi gen vor avea o atitudine negativa fata de genul diferit.

In partea a doua a cercetarii s-au realizat doua studii pentru a observa efectele esentializarii categoriilor sociale asupra atitudinii intergrup. In primul studiu s-au obtinut urmatoarele rezultate: subiecții au o atitudine mai pozitivă față de același gen și mai negativă față de genul diferit.

În cazul subiecților cu esențialism de gen scăzut diferența dintre evaluarea atitudinii față de același gen și gen diferit este mai mică decât diferența dintre evaluarea atitudinii față de acelasi gen și gen diferit la subiecții cu esențialism de gen ridicat.

În cazul subiecților de gen masculin diferenta dintre evaluarea atitudinii față de același gen și față de genul diferit este mai mică decât diferenta dintre evaluarea atitudinii fata de acelasi gen si genul diferit ale subiectilor de gen feminin.

In studiul II s-au obtinut urmatoarele rezultate: subiecții au o atitudine pozitivă față de aceeași etnie și atitudine negativă față de etnia diferită.

În cazul subiecților cu esențialism etnie scăzut diferența dintre evaluarea atitudinii față de aceeași etnie si etnie diferita este mai mică decât diferența dintre evaluarea atitudinii față de aceeasi etnie si etnia diferita la subiecții cu esențialism etnie ridicat.

Alte rezultate

În ceea ce privește esențializarea categoriilor sociale, subiecții de gen feminin au un nivel ridicat al esențializării genului și un nivel ridicat al esențializării etniei comparativ cu subiecții de gen feminin. Fetele au un nivel mai ridicat al esențializării categoriilor sociale comparativ cu băieții.

În ceea ce privește atitudinea față de gen, nu există diferențe semnificative între subiecții de gen feminin și subiecții de gen masculin la atitudinea față de același gen, însă apăr diferențe semnificative între subiecții de gen feminin și subiecții de gen masculin în ceea ce privește atitudinea față de genul diferit, în sensul că subiecții de gen masculin au o atitudine pozitivă față de genul diferit comparativ cu subiecții de gen feminin. Atitudinea băieților față de genul diferit este pozitivă, comparativ cu atitudinea față de genul diferit a fetelor.

În ceea ce privește atitudinea față de etnie, nu există diferențe semnificative între subiecții de gen masculin și subiecții de gen feminin la atitudinea față de aceeași etnie. Deasemeni, nu apar diferențe semnificative între subiecții de gen feminin și subiecții de gen masculin în ceea ce privește atitudinea față de etnia diferită. Subiecții de gen feminin și subiecții de gen masculin au o atitudine pozitivă față de propria etnie și atitudine negativă față de etnia diferită.

Discuții

Conform Teoriei identității sociale (Tajfel si Turner, 1989, apud. Nesdale, 1999) se poate spune că indivizii care se identifica cu grupul din care fac parte și evaluează propriul grup într-o maniera pozitiva au tendința de a favoriza propriul grup si de a – și forma biasuri atitudinale, precum stereotipuri și prejudecați față de membrii outgrup.

Unele studii au arătat că preșcolarii au o preferință pentru membrii ingrupului și o atitudine negativă față de membrii outgrup, (Doyle și Aboud, 1995, apud. Nesdale, 2003). Esențializarea etniei apare atunci când copiii sunt conștienți de diversitatea etnică și când se autoidentifică cu grupul etnic de care aparțin și atunci când ei înțeleg că membrii unor grupuri etnice sunt mai bine apreciați decât alți membri.

Studiile au arătat că cu cât esențializarea unei categorii sociale este mai puternică cu atât mai mult copiii vor observa diferențele dintre grupuri și se vor identifica cu grupul din care fac parte. Plecând de la Teoria dezvotării identității sociale (Nesdale, 2003), autoidentificarea etnica presupune că copilul realizează că este membru al unui grup etnic. Autoidetificarea etnică facilitează începutul înțelegerii copiilor cum că unii membri ai unor grupuri sunt mai apreciați decât alții si că ei fac comparații între statutul lor ca membru al unui grup etnic și membrii ai altor grupuri etnice, (Nesdale, 2003), astfel măsura în care indivizii se categorizeaza ca fiind membrii unui grup particular, ei sunt motivați să facă evaluări pozitive față de aceleași grupuri.

Cercetările au indicat că anumiți copii observă caracteristicile fizice ce marchează membrii unui grup etnic și că își exprimă propriile păreri față de aceste grupuri. Studiile au arătat că preșcolarii care au un nivel ridicat al esențializării etniei vor diferenția membrii unei categorii sociale și se vor identifica cu grupul etnic de care aparțin. În unele studii care au arătat că copiii au indicat o mai mare simpatie pentru ingrup s-a observat ca copiii nu au manifestat neaparat anitipatii outgrup, (Nesdale, 2003).

În concordanta cu Teoria identității sociale, (Tajfel, Turner,1986) și cu rezultatele unui număr de studii anterioare, rezultatele au indicat că copiii au plăcut întotdeauna mai mult ingrupul decat outgrupul.

4.7.2 Limite ale cercetării

Una din principalele limite ale studiului prezent o constituie mărimea eșantionului. Faptul că cercetarea a fost realizată pe un număr de 63 de subiecți și nu pe un eșantion riguros rezultatele nu pot fi extrapolate.

O altă limită o poate constitui faptul că numărul fetelor care au participat la această cercetare nu este egal cu numărul băieților, ceea ce ne determină să constatăm faptul că, la fel, rezultatele nu pot fi generalizate.

4.7.3. Premise ale cercetărilor viitoare

Considerăm că o parte din rezultatele prezentate depind și de alte variabile explicative importante, precum vârsta și comportamentul social al familiei. Astfel de variabile trebuiesc luate în calcul în investigațiile viitoare asupra atitudinii față de o categorie socială.

Există o serie de aspecte care nu au fost explicate, precum legătura dintre esențializarea genului și atitudinea față gen, legătura dintre esențializarea etniei și atitudinea față de etnie, însă investigarea acestora necesită un studiu de cercetare aparte.

Bibliografie

Aboud, F. & Doyle, A. (1996a). Does talk of race foster prejudice or tolerance in children?.Canadian Journal of Behavioural Science, 28, 161–170.

Aboud, F., & Doyle, A. (1988). Developmental patterns in the flexibility of children’s ethnic attitudes. Journal of a Cross- Cultural Psychology, 19, 3 – 18.

Atran, S. (1998). Folk biology and the anthropology of science: Cognitive universals and cultural particulars. Behavioral and Brain Sciences, 31, 547–609.

Bennett, M., Lyons, E., Sani, F., & Barrett, M. (1998). Children's Subjective Identification With the Group and In-Group Favoritism. Developmental Psychology (vol. 34), 5, 902- 909.

Bigler, R. S. & Liben, L. (1993). Cognitive mechanisms in children's gender stereotyping: Theoretical and educational implications of a cognitive-based intervention. Child Development, 63, 1351-1363.

Bigler, R. S., & Patterson, M. M. (2007). When and Why Social Categorization Produces Inequality (and vice versa). Human Development, 50, 328–332.

Bigler, R. S., Jones Lecianna, Lobliner Debra, B., C. (1997). Social Categorization and the Formation of Intergroup Attitudes in Children, Child Development (vol. 68), 3, 530- 543.

Birnbaum, D., Deeb, I., Segall, G., Diesendruck, G., & Ben-Eliyahu, A. (2010). The Development of Social Essentialism: The Case of Israeli Children’s Inferences About Jews and Arabs. Child Development (vol. 81), 3, 757–777.

Bourhis, Y. R., Leyens, J. Ph. (1997). Stereotipuri, discriminare și relații intergrupuri, Iași, Polirom, 32- 52.

Clark, K. B., & Clark, M. K. (1947). Racial identification and preference in Negro children. Readings in social psychology, 169–178.

Deeb, I., Segall, G., Birnbaum, D., & Diesendruck, G. (2011). Seeing Isn't Believing: The Effect of Intergroup Exposure on Children's. Journal of Personality and Social Psychology, 7, 1 – 19

Deeb, I., Segall, G., Birnbaum,D., Ben-Eliyahu, A., Diesendruck, G. (2000). Essentialist Beliefs About Ethnic Categories. British Journal of Social Psychology, 39, 113 – 127.

Diesendruck, G., & Haber, L. (2009). God’s categories: The effect of religiosity on children’s teleological and essentialist beliefs about categories. Cognition, 110, 100–114.

Diesendruck, G., & Halevi, H. (2006). The role of language, appearance, and culture in children’s social category based induction. Child Development, 77, 539–553.

Drozda-Senkowvska, E. (2000). Psihologie socială și experimentală, Iași, Ed. Polirom, 149-152.

Durkin, K., Judege, J. (2001). Effect of language and social behaviour on children’s reactions to foreign people in TV. The British Journal of Developmental Psychology, 19, 597– 612.

Gelman, S. A., & Wellman, H. M. (1991). Insides and essences: early understandings of the nonobvious. Cognition, 38, 213–244.

Gelman, S., A. (2004). Psychological essentialism in children. TRENDS in Cognitive Sciences Review (vol.8), 9, 404 – 409.

Gelman, S., Collman, P., & Maccoby, E. (1986). Inferring properties from categories versus inferring categories from properties: The case of gender. Child Development, 57, 396–404.

Haslam, N., & Rothschild, L. (2000). Essentialst beliefs about social categories. British Journal Of Social Psychology, 39, 87-100.

Haslam, N., O., & Ernst, D. (1998), Natural kinds, human kinds, and essentialism. Social Research (vol. 65), 2, 291- 314.

Haslam, N., Rothschild, L., & Ernst, D. (2002). Are essentialist beliefs associeted with prejudice?. British Journal Of Social Psychology, 41, 113 -127.

Kalish, C., & Lawson, C., (2008). Development of social category representations: Early appreciation of roles and deontic relations. Child Development, 79, 577 – 593.

Kalish, Ch., Gelman, S., A., Medind, D., L., Atrane,S., John, D., C., & Shaftof, P. (2001). Why essences are essential in the psychology of concepts. Cognition, 82, 59 – 69.

Keller, J. (2005). In genes we trust: The biological component of psychological essentialism and its relationship to mechanisms of motivated social cognition. Journal of Personality and Social Psychology, 88, 686 – 702.

Kowalski, K. (2003). The Emergence of Ethnic and Racial attitudes în Pre-school-Aged Children. The Journal of Social Psychology (vol.143), 6, 67 – 609..

Ludwin, E., M., Michele, A., W., & Giang M., T. (2004). Mutual Acculturation and Social Categorization: A Comparison of Two Perspectives on Intergroup Bias. Groups Processes and Intergroup Relations (vol. 7), 3, 239–265.

Malt, B. C. (1994). Water is not H2O. Cognitive Psychology, 27, 41–70.

Nesdale, D., & Brown, K. (2004). Children’s attitudes towards an atypical member of an ethnic in-group. International Journal of Behavioral Development (vol. 4), 28, 328-335.

Nesdale, D., & Durkin K. (2005). Threat, Group Identification, and Children’s Ethnic Prejudice. Social Development (vol. 2 ), 14, 189-205.

Nesdale, D. (1999). Social identity and ethnic prejudice in children. Psychology and society, pp 92–110.

Nesdale, D., Durkin, K., Maass, A., & Griffiths, J. (2004). Group status, outgroup ethnicity and children’s ethnic attitudes. Developmental Psychology, 25, 237–251.

Nesdale, D., Maass, A., Griffiths, J., & Durkin, K. (2003). Effects of in-group and out-group ethnicity on children's attitudes. The British Journal of Developmental Psychology, 21, 177-192.

Piaget, J., & Weil, A. (1951). The development in children of the idea of the homeland and of relations with other countries. International Social Science Bulletin, 3, 560-576.

Powlishta, K. (2004). Gender as a social category: intergroup processes and gender-role development. The development of the social self, 4, 103–133.

Rhodes, M. (2012). How Two Intuitive Theories Shape the Development of Social Categorization. Child Development Perspectives, 1- 5.

Rhodes, M., & Gelman S. (2009a). Five-year-olds’ beliefs about the discreteness of category boundaries for animals and artifacts. Psychonomic Bulletin & Review, 16, 920-924.

Rhodes, M., & Gelman, S. A. (2009b). A developmental examination of the conceptual structure of animal, artifact, and human social categories across two cultural contexts. Cognitive Psychology, 59, 244–274.

Rothbart, M., & Taylor, M. (1992). Category labels and social reality. Do we view social categories as natural kinds?. Language and social cognition, 4, 11-36.

Sani, F., & Bennett, M. (2009). Children’s Inclusion of the Group in the Self: Evidence From a Self–Ingroup Confusion Paradigm. Developmental Psychology Association (vol. 45), 2, 503–510.

Sani, F., Bennett, M., & Ashley, U., S. (2005). The ecological validity of the “who said what?” Technique: An examination of the role of self-involvement, cognitive interference and acquaintanceship. Scandinavian Journal of Psychology, 46, 83–90.

Strevens, M. (2000). The essentialist aspect of naive theories. Cognition, 74, 149-175.

Taylor, M. G., Rhodes, M., & Gelman, S. A. (2009). Boys will be boys, cows will be cows: Children’s essentialist reasoning about human gender and animal development. Child Development, 79, 1270–1287.

Woo-kyoung, A., Kalish, C., Gelman, S., Medin, D. L., Luhmanna, C. (2001). Why essences are essential in the psychology of concepts, Cognition, 82, 59 – 69.

Zimmerman, B., J., Levy, Garry., D.(2000). Social Cognitives Predicitors of Prosocial Behaviour toward Same and Alternante Race Children among White Preschoolars. Developmental learning personality social fall (vol. 19), 3, 175-193.

ANEXE

Bibliografie

Aboud, F. & Doyle, A. (1996a). Does talk of race foster prejudice or tolerance in children?.Canadian Journal of Behavioural Science, 28, 161–170.

Aboud, F., & Doyle, A. (1988). Developmental patterns in the flexibility of children’s ethnic attitudes. Journal of a Cross- Cultural Psychology, 19, 3 – 18.

Atran, S. (1998). Folk biology and the anthropology of science: Cognitive universals and cultural particulars. Behavioral and Brain Sciences, 31, 547–609.

Bennett, M., Lyons, E., Sani, F., & Barrett, M. (1998). Children's Subjective Identification With the Group and In-Group Favoritism. Developmental Psychology (vol. 34), 5, 902- 909.

Bigler, R. S. & Liben, L. (1993). Cognitive mechanisms in children's gender stereotyping: Theoretical and educational implications of a cognitive-based intervention. Child Development, 63, 1351-1363.

Bigler, R. S., & Patterson, M. M. (2007). When and Why Social Categorization Produces Inequality (and vice versa). Human Development, 50, 328–332.

Bigler, R. S., Jones Lecianna, Lobliner Debra, B., C. (1997). Social Categorization and the Formation of Intergroup Attitudes in Children, Child Development (vol. 68), 3, 530- 543.

Birnbaum, D., Deeb, I., Segall, G., Diesendruck, G., & Ben-Eliyahu, A. (2010). The Development of Social Essentialism: The Case of Israeli Children’s Inferences About Jews and Arabs. Child Development (vol. 81), 3, 757–777.

Bourhis, Y. R., Leyens, J. Ph. (1997). Stereotipuri, discriminare și relații intergrupuri, Iași, Polirom, 32- 52.

Clark, K. B., & Clark, M. K. (1947). Racial identification and preference in Negro children. Readings in social psychology, 169–178.

Deeb, I., Segall, G., Birnbaum, D., & Diesendruck, G. (2011). Seeing Isn't Believing: The Effect of Intergroup Exposure on Children's. Journal of Personality and Social Psychology, 7, 1 – 19

Deeb, I., Segall, G., Birnbaum,D., Ben-Eliyahu, A., Diesendruck, G. (2000). Essentialist Beliefs About Ethnic Categories. British Journal of Social Psychology, 39, 113 – 127.

Diesendruck, G., & Haber, L. (2009). God’s categories: The effect of religiosity on children’s teleological and essentialist beliefs about categories. Cognition, 110, 100–114.

Diesendruck, G., & Halevi, H. (2006). The role of language, appearance, and culture in children’s social category based induction. Child Development, 77, 539–553.

Drozda-Senkowvska, E. (2000). Psihologie socială și experimentală, Iași, Ed. Polirom, 149-152.

Durkin, K., Judege, J. (2001). Effect of language and social behaviour on children’s reactions to foreign people in TV. The British Journal of Developmental Psychology, 19, 597– 612.

Gelman, S. A., & Wellman, H. M. (1991). Insides and essences: early understandings of the nonobvious. Cognition, 38, 213–244.

Gelman, S., A. (2004). Psychological essentialism in children. TRENDS in Cognitive Sciences Review (vol.8), 9, 404 – 409.

Gelman, S., Collman, P., & Maccoby, E. (1986). Inferring properties from categories versus inferring categories from properties: The case of gender. Child Development, 57, 396–404.

Haslam, N., & Rothschild, L. (2000). Essentialst beliefs about social categories. British Journal Of Social Psychology, 39, 87-100.

Haslam, N., O., & Ernst, D. (1998), Natural kinds, human kinds, and essentialism. Social Research (vol. 65), 2, 291- 314.

Haslam, N., Rothschild, L., & Ernst, D. (2002). Are essentialist beliefs associeted with prejudice?. British Journal Of Social Psychology, 41, 113 -127.

Kalish, C., & Lawson, C., (2008). Development of social category representations: Early appreciation of roles and deontic relations. Child Development, 79, 577 – 593.

Kalish, Ch., Gelman, S., A., Medind, D., L., Atrane,S., John, D., C., & Shaftof, P. (2001). Why essences are essential in the psychology of concepts. Cognition, 82, 59 – 69.

Keller, J. (2005). In genes we trust: The biological component of psychological essentialism and its relationship to mechanisms of motivated social cognition. Journal of Personality and Social Psychology, 88, 686 – 702.

Kowalski, K. (2003). The Emergence of Ethnic and Racial attitudes în Pre-school-Aged Children. The Journal of Social Psychology (vol.143), 6, 67 – 609..

Ludwin, E., M., Michele, A., W., & Giang M., T. (2004). Mutual Acculturation and Social Categorization: A Comparison of Two Perspectives on Intergroup Bias. Groups Processes and Intergroup Relations (vol. 7), 3, 239–265.

Malt, B. C. (1994). Water is not H2O. Cognitive Psychology, 27, 41–70.

Nesdale, D., & Brown, K. (2004). Children’s attitudes towards an atypical member of an ethnic in-group. International Journal of Behavioral Development (vol. 4), 28, 328-335.

Nesdale, D., & Durkin K. (2005). Threat, Group Identification, and Children’s Ethnic Prejudice. Social Development (vol. 2 ), 14, 189-205.

Nesdale, D. (1999). Social identity and ethnic prejudice in children. Psychology and society, pp 92–110.

Nesdale, D., Durkin, K., Maass, A., & Griffiths, J. (2004). Group status, outgroup ethnicity and children’s ethnic attitudes. Developmental Psychology, 25, 237–251.

Nesdale, D., Maass, A., Griffiths, J., & Durkin, K. (2003). Effects of in-group and out-group ethnicity on children's attitudes. The British Journal of Developmental Psychology, 21, 177-192.

Piaget, J., & Weil, A. (1951). The development in children of the idea of the homeland and of relations with other countries. International Social Science Bulletin, 3, 560-576.

Powlishta, K. (2004). Gender as a social category: intergroup processes and gender-role development. The development of the social self, 4, 103–133.

Rhodes, M. (2012). How Two Intuitive Theories Shape the Development of Social Categorization. Child Development Perspectives, 1- 5.

Rhodes, M., & Gelman S. (2009a). Five-year-olds’ beliefs about the discreteness of category boundaries for animals and artifacts. Psychonomic Bulletin & Review, 16, 920-924.

Rhodes, M., & Gelman, S. A. (2009b). A developmental examination of the conceptual structure of animal, artifact, and human social categories across two cultural contexts. Cognitive Psychology, 59, 244–274.

Rothbart, M., & Taylor, M. (1992). Category labels and social reality. Do we view social categories as natural kinds?. Language and social cognition, 4, 11-36.

Sani, F., & Bennett, M. (2009). Children’s Inclusion of the Group in the Self: Evidence From a Self–Ingroup Confusion Paradigm. Developmental Psychology Association (vol. 45), 2, 503–510.

Sani, F., Bennett, M., & Ashley, U., S. (2005). The ecological validity of the “who said what?” Technique: An examination of the role of self-involvement, cognitive interference and acquaintanceship. Scandinavian Journal of Psychology, 46, 83–90.

Strevens, M. (2000). The essentialist aspect of naive theories. Cognition, 74, 149-175.

Taylor, M. G., Rhodes, M., & Gelman, S. A. (2009). Boys will be boys, cows will be cows: Children’s essentialist reasoning about human gender and animal development. Child Development, 79, 1270–1287.

Woo-kyoung, A., Kalish, C., Gelman, S., Medin, D. L., Luhmanna, C. (2001). Why essences are essential in the psychology of concepts, Cognition, 82, 59 – 69.

Zimmerman, B., J., Levy, Garry., D.(2000). Social Cognitives Predicitors of Prosocial Behaviour toward Same and Alternante Race Children among White Preschoolars. Developmental learning personality social fall (vol. 19), 3, 175-193.