Efectele Economice Si Sociale ale Somajului In Romania
CUPRINS
INTRODUCERE
Șomajul apare ca un dezechilibru al pieței muncii la nivel național, ca punct de întâlnire între cererea și oferta globală de muncă. Șomajul este influențat de particularități demografice, economico-sociale și culturale, care determină evoluțiile sale în timp. Cunoașterea lor este importantă pentru stabilirea mecanismelor de echilibrare a cererii cu ofertă pe piața forței de muncă.
„În România, șomajul se alimentează pe trei canale principale”:
canalul demografic – prin care intră tineretul ajuns la vârsta aptă de muncă, fără să aibă o pregătire profesională prealabilă, precum și persoanele care caută de lucru pentru prima dată, cum sunt gospodinele;
canalul sistemului de învățământ – prin care intră absolvenții instituțiilor de învățământ de toate gradele, având calificare profesională;
canalul eliberării forței de muncă ocupată în economie ca urmare a desfășurării procesului de transformare în etapa de tranziție la economia de piață.
„Cele trei canale au la bază mai multe surse, care contribuie la creșterea șomajului datorită”:
disponibilizării unei părți a forței de muncă ocupate datorită dispariției unor locuri de muncă, fenomen ce are la bază în special restructurarea industriei;
necorelării între structura de formare-orientare cu cea de ocupare face ca sistemul de învățământ să nu asigure întotdeauna noilor absolvenți o pregătire care să le dea posibilitatea adaptării mai rapide la noile cerințe.Lipsa acestei corelări, în condițiile actuale, duce la agravarea dezechilibrelor existente pe piața muncii, deoarece în timp ce sectorul terțiar este descoperit, nevoia de specialiști în domeniu depășind cu mult ofertă,învățământul profesional continu;
creșterii lente a numărului de locuri de muncă oferite determina creșterea numărului șomerilor, mai ales a categoriilor vulnerabile a populației (tinerii, femeile);
consolidării poziției de cvasimonopol a unor agenți economici, care au drept consecință rigidizarea pieței muncii;
accentuării tendințelor de specializare și segmentare, de formare a unor grupuri și categorii socio-profesionale neconcurente, ca urmare a multiplicării specializărilor și a diferențierilor apărute între salariați din punct de vedere al experienței, abilităților,capacității de adaptare.
Cauzele șomajului pot fi multiple, cauze care se situează la nivel macroeconomic și ia nivel microeconomic. „De multe ori, într-o analiză pentru a se identifica cauzele care au general șomajul, se au în vedere numeroase atribute acordate șomajului, analizate ca "tipuri" de șomaj: fricțional, voluntar, involuntar, structural, tehnologic, natural, parțial, total, cronic, sezonier, temporar, tranzitoriu, ciclic, regional, deghizat etc, atribute care acoperă de fapt aria explicativă destul de vastă a fenomenelor de inutilizare completă a forței de muncă într-o economie”.
Totuși, se pot inventaria câteva dintre cauzele care nu țin neapărat de aceste atribute, și care își fac simțită prezența în economia României:
selecția naturală;
psihologia;
modificarea structurii economice și dificultățile salariaților de a se adapta acestor mutații;
voința și comportamentul oamenilor;
progresul tehnic;
cheltuielile bugetare pentru "protecție socială" sau "plațile de transfer" (ajutor
de șomaj, de sărăcie);
lenea și eșecurile individuale;
sistemul politic.
În admiterea factorilor care influențează asupra pieței forței de muncă trebuie să se aibă în vedere că dezechilibrul apărut pe această piață se datorează atât factorilor specifici acesteia, cât și altor factori care influențează starea de ansamblu a economiei. Deci, „șomajul, ca expresie a dezechilibrelor existente în economie cu impact asupra pieței muncii, se datorează atât reducerii gradului de ocupare al forței de muncă, ca urmare a desfășurării procesului de transformare în etapa de tranziție la economia de piață (restrângerea de activități, închideri de întreprinderi, retehnologizare, reprofilare), cât și b#%l!^+a?intrării pe piața muncii a tinerilor absolvenți și a altor persoane, care se integrau în așa numitul "șomaj voluntar"”.
O altă cauză majoră care generează șomajul în țara noastră este volumul importurilor masive de produse, atât oficiale cât și "neoficiale". Importurile "neoficiale" de produse, introducerea în țară de produse de către persoane fizice, a dus, mai ales în perioada de după 1989, la reducerea producției din țara noastră, deoarece produsele respective se vindeau la prețuri mai mici decât produsele similare din România. Menținerea acestor practici pe o perioadă îndelungată a făcut ca țara noastră să fie dependentă de exterior pe linia aprovizionării cu factori de producție. Importurile masive au dus la deteriorarea balanței comerciale și inclusiv a celei de plăți, având drept efect creșterea șomajului. În consecință, pierderea piețelor externe, dar și diminuarea dimensiunilor pieței interne au afectat ocuparea mâinii de lucru.
Scăderea investițiilor constituie o altă cauză majoră. „Creșterea ratei inflației, coroborată cu o rată ridicată la credite, a indus în economia României un risc ridicat în mediul de afaceri românesc (afectat de numeroase dificultăți legate de instabilitatea și incoerența legislativă și instituțională, de proliferarea birocrației, de amplificarea economiei necontabilizate), cu efecte negative asupra pieței muncii. Același efect negativ l-a avut și diminuarea potențialului intern de economisire, generată de scăderea accentuate a veniturilor reale ale populației și nivelul ridicat al dobânzilor active”. Capacitatea redusă de retehnologizare indusă de comprimarea ratei investiționale, a întreținut ritmul lent al restructurării. Ea se adaptează și volumului relativ restrâns al fluxurilor investițiilor străine directe.
Lipsa unui cadru legislativ adecvat, precum și instabilitatea care a dominat după 1989, a făcut ca volumul investițiilor să fie redus. Investițiile care au fost efectuate au avut ca destinație majoră domeniul comercial, de aceea ele nu au avut un efect de multiplicare corespunzător. Dacă se investea în domeniul producției, se crea un efect multiplicator prin apariția unor locuri de muncă noi, în alte domenii (comerț, servicii), pe lângă cele din cadrul producției. Desigur, un factor important care frânează volumul investițiilor este practicarea unor rate ridicate ale dobânzii la creditele acordate.
Scăderea creditelor interne a antrenat, în cadrul procentului menționat, sporirea creditelor externe. „Concluzia care se desprinde: stimularea creditelor cu impact asupra creării de locuri de muncă presupune o politică de credit adecvată. Alături de această politică trebuie avută în vedere și o fiscalitate redusă, pentru a determina firmele să reinvestească profitul obținut”. O alternativă ar fi crearea de locuri de muncă prin sporirea investițiilor publice și din subvenții, dar apare riscul închiderii circuitului (deoarece presupune surse bugetare obținute prin creșterea presiunii fiscale). Pentru România vor fi utile acele investiții din profit, susținute prin cercetare-dezvoltare proprie și orientate spre creșterea competitivității. Ele vor crea mai multe locuri de muncă, durabile și eficiente.
Majoritatea investitorilor străini nu s-au implicat în investiții aditive, care să creeze noi locuri de muncă, ci în activități fie comerciale, fie intermediare, fie în servicii.
Blocajul financiar, alături de blocajul investițional constituie alt factor important care influențează echilibrul din economic, deci implicit și pe cel de pe piața muncii. Neplata sumelor datorate furnizorilor atrage după sine lipsa fondurilor necesare desfășurării activității, care se va traduce mai târziu în diminuarea locurilor de muncă. „Politica monetară și financiară inadecvate relansării creșterii economice, precum și lipsa de îmbinare a acestor politici cu toate celelalte componente ale sistemului de politici macroeconomice, au agravat blocajul financiar, perpetuarea proceselor inflaționiste și descurajarea inițiativelor economice ale întreprinzătorilor”.
Voi structura lucrarea cu titlul Efectele economice și sociale ale șomajului în România în patru capitole , astfel:
În capitolul 1 cu titlu Șomajul în economiile contemporane, voi vorbi despre șomajul în economiile dezvoltate și în economiile țărilor care s-au aflat în tranziție. Voi arăta apoi câteva metode si politici de scădere a șomajului și soluții pentru ocuparea fortei de muncă în secolul 21.
În capitolul al doilea intitulat Cadrul juridic și instituțional al șomajului în România, voi aborda elemente legate de sistemul instituțional referitor la înregistrarea și combaterea șomajului în România dar și despre cadrul juridic privind întregistrarea și combaterea șomajului în România.
În capitolul trei cu titlul Dimensiunile șomajului în România, voi vorbi despre efectele reformei și restructurării economiei românești asupra ocupării forței de muncă, despre neocuparea forței de muncă și apariția fenomenului de somaj dar și despre evoluția numărului șomerilor și a ratei șomajului. În continuare voi face o scurtă analiză structurală b#%l!^+a?a șomajului în România, voi arăta care sunt efectele economice și sociale ale șomajului în România și care sunt previziunile privind șomajul în România.
În ultimul capitol intitulat Politici privind combaterea efectelor economice și sociale ale șomajului în România, voi arăta care sunt politicile pasive privind combaterea efectelor economice și sociale ale șomajului, care sunt politicile active pentru stimularea ocupării forței de muncă și raportul între măsurile pasive și active. La finalul capitolului voi arăta câteva propuneri strategice pentru combaterea șomajului în contextul politicilor practicate în U.E.
Voi încheia lucrarea cu câteva concluzii și propuneri.
CAPITOLUL I
ȘOMAJUL ÎN ECONOMIILE CONTEMPORANE
1.1. Șomajul în economiile dezvoltate
Se poate afirma că problema creșterii șomajului la nivel global a fost amplificată de două fenomene care au marcat sistemul financiar internațional începând cu sfârșitul anului 2008. Primul este creșterea mobilității capitalurilor, ca urmare a slăbirii controalelor. Al doilea este dezvoltarea spectaculoasă la scară internațională a tranzacțiilor cu devize, contracte la termen și produse derivate. Șomajul a crescut în ultimii 7 de ani datorită crizei economice și financiare. Țările dezvoltate nu au putut preveni pierderea de locuri de muncă declanșată de această criză și au fost lipsite de politici economice coordonate, orientate spre realizarea creșterii și stabilității .
Disfuncționalitățile politicilor de pe piața muncii și ale sistemelor de protecție socială au acutizat șomajul transformându-l în șomaj pe termen lung.
Crearea de locuri de muncă a rămas limitată și situația s-a înrăutățit, în pofida potențialului neexploatat în unele sectoare generatoare de locuri de muncă și în ansamblul pieței unice. Segmentarea pieței muncii s-a accentuat în continuare, contractele temporare și cele cu fracțiune de normă fiind în creștere. Impozitarea veniturilor salariale a rămas ridicată și a continuat să crească în mai multe state membre.
„Șomajul, din nou în creștere, a atins niveluri fără precedent în zona euro, în timp ce șomajul de lungă durată a atins valori de vârf alarmante, în special în statele membre care au întreprins o consolidare fiscală importantă”.
În ceea ce privește ratele șomajului, disparitățile la nivelul statelor membre au crescut în mod considerabil, reflectând efectele unor șocuri asimetrice și capacitățile de adaptare diferite ale piețelor muncii la situații de criză. Salariile și costurile forței de muncă au început să se ajusteze, însă efectele reformelor nu au fost încă pe deplin vizibile. S-au confirmat semnele unei deteriorări a procesului de corelare între cererea și oferta de mână de lucru pe piețele muncii din Europa, iar creșterea șomajului structural a riscat să devină un fenomen cronic.
Veniturile medii ale gospodăriilor au fost în scădere în multe state membre și s-a obseul capitolului voi arăta câteva propuneri strategice pentru combaterea șomajului în contextul politicilor practicate în U.E.
Voi încheia lucrarea cu câteva concluzii și propuneri.
CAPITOLUL I
ȘOMAJUL ÎN ECONOMIILE CONTEMPORANE
1.1. Șomajul în economiile dezvoltate
Se poate afirma că problema creșterii șomajului la nivel global a fost amplificată de două fenomene care au marcat sistemul financiar internațional începând cu sfârșitul anului 2008. Primul este creșterea mobilității capitalurilor, ca urmare a slăbirii controalelor. Al doilea este dezvoltarea spectaculoasă la scară internațională a tranzacțiilor cu devize, contracte la termen și produse derivate. Șomajul a crescut în ultimii 7 de ani datorită crizei economice și financiare. Țările dezvoltate nu au putut preveni pierderea de locuri de muncă declanșată de această criză și au fost lipsite de politici economice coordonate, orientate spre realizarea creșterii și stabilității .
Disfuncționalitățile politicilor de pe piața muncii și ale sistemelor de protecție socială au acutizat șomajul transformându-l în șomaj pe termen lung.
Crearea de locuri de muncă a rămas limitată și situația s-a înrăutățit, în pofida potențialului neexploatat în unele sectoare generatoare de locuri de muncă și în ansamblul pieței unice. Segmentarea pieței muncii s-a accentuat în continuare, contractele temporare și cele cu fracțiune de normă fiind în creștere. Impozitarea veniturilor salariale a rămas ridicată și a continuat să crească în mai multe state membre.
„Șomajul, din nou în creștere, a atins niveluri fără precedent în zona euro, în timp ce șomajul de lungă durată a atins valori de vârf alarmante, în special în statele membre care au întreprins o consolidare fiscală importantă”.
În ceea ce privește ratele șomajului, disparitățile la nivelul statelor membre au crescut în mod considerabil, reflectând efectele unor șocuri asimetrice și capacitățile de adaptare diferite ale piețelor muncii la situații de criză. Salariile și costurile forței de muncă au început să se ajusteze, însă efectele reformelor nu au fost încă pe deplin vizibile. S-au confirmat semnele unei deteriorări a procesului de corelare între cererea și oferta de mână de lucru pe piețele muncii din Europa, iar creșterea șomajului structural a riscat să devină un fenomen cronic.
Veniturile medii ale gospodăriilor au fost în scădere în multe state membre și s-a observat o accentuare a nivelurilor de sărăcie și de excluziune socială și o agravare a formelor sub care acestea s-au manifestat, sărăcia persoanelor încadrate în muncă și polarizarea socială fiind în creștere în mai multe state membre.
Începând din 2010, s-au atenuat efectele protecției sociale care a acționat ca un b#%l!^+a?stabilizator automat, ceea ce a dus la o creștere a ratelor sărăciei. Au existat diferențe semnificative între statele membre în ceea ce privește eficiența cheltuielilor lor în materie de reducere a sărăciei.
Situația ocupării forței de muncă și a pieței muncii în Europa, în special în unele state membre, a necesitat o acțiune mai fermă din partea autorităților publice și a partenerilor sociali.
În perioada 2008–2011, ocuparea forței de muncă a scăzut cu 1,7 %, demonstrând o reziliență mai mare decât cea înregistrată în SUA pe parcursul aceleiași perioade (-5,8 %). „Cu toate acestea, scăderea a fost mai accentuată în zona euro, în special în țările care au întreprins o consolidare fiscală mai substanțială. De la începutul crizei economice și financiare în anul 2008, s-au pierdut, în total, 5 milioane de locuri de muncă, dintre care 4 milioane în zona euro”.
Fluctuațiile apărute, încă de la declanșarea crizei, la nivelul ocupării globale a forței de muncă au fost determinate în principal de contractele temporare și de cele cu fracțiune de normă, însă și locurile de muncă permanente au fost afectate.
Faptul că rata ocupării lucrătorilor mai în vârstă a crescut cu 1,8 puncte procentuale între 2008 și 2011, în timp ce rata globală a ocupării forței de muncă a scăzut cu 1,5 puncte procentuale, constituie un aspect pozitiv. De asemenea, femeile au făcut față crizei economice relativ mai bine decât bărbații, ratele de ocupare a femeilor rămânând, practic, la același nivel ca în 2008, în timp ce rata de ocupare a bărbaților a scăzut cu 2,6 puncte procentuale pe parcursul aceleiași perioade. În același timp, rata de ocupare a tinerilor a scăzut cu 3,8 puncte procentuale.
Datele statistice au evidențiat niveluri mai ridicate și forme mai profunde de sărăcie și de excluziune socială.„ Începând din 2008, proporția persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială a crescut în diverse state membre, acestea depășind numărul statelor în care s-a înregistrat o scădere”. Unele categorii au fost afectate în mod special (și anume copiii, familiile monoparentale, populația de vârstă activă și, îndeosebi, tinerii). Evoluția intensității sărăciei confirmă faptul că persoanele expuse riscului de sărăcie au devenit tot mai sărace în multe țări, în special în cele în care
riscul global de sărăcie a fost ridicat. „În anul 2010, venitul mediu al persoanelor expuse riscului de sărăcie în UE a fost cu 22 % mai mic decât pragul de sărăcie, ceea ce demonstrează că intensitatea sărăciei s-a agravat în majoritatea statelor membre din 2008 până în prezent”.
Redresarea pieței muncii a ajuns într-un impas și rata ocupării forței de muncă a fost în scădere.
Numărul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani care ocupau un loc de muncă în UE a scăzut cu 0,2 % în intervalul situat între cel de al doilea trimestru al anului 2011 și cel de al doilea trimestru al anului 2012.
Rata șomerilor cu vârsta între 20 si 64 de ani(%)
Tabel nr. 1.1.
Sursa: EUROSTAT
Șomajul a crescut din nou în 2012 , atingând niveluri fără precedent în zona euro. Rata globală a șomajului la nivelul UE s-a ridicat în 2012 la 10,6 %, în timp ce în zona euro aceasta atingea 11,6 %, ceea ce reprezintă nivelul cel mai ridicat înregistrat de la crearea UEM. „În mai 2012, numărul șomerilor în UE a depășit pentru prima oară 25 de milioane de persoane și a crescut, în perioada următoare, cu încă 0,75 milioane, ceea cea reprezintat o creștere totală de aproape 9 milioane de șomeri începând din anul 2008. Șomajul a fost în creștere în majoritatea statelor membre, numai șase dintre ele înregistrând o scădere a acesteia pe parcursul celor 12 luni care au precedat luna august 2012”.
Rata șomerilor cu vârsta între 55 și 64 de ani(%).
Tabel nr. 1.2.
Sursa :Eurostat
Șomajul de lungă durată a atins niveluri de vârf alarmante. În cel de al doilea trimestru al anului 2012, 11,1 milioane de cetățeni europeni aflați în șomaj, respectiv 4,6 % din populația activă, au fost șomeri pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Aceasta reprezintă o creștere de 4,8 milioane în comparație cu anul 2008. În 2011, 70 % din numărul total al șomerilor de lungă durată în UE-27 s-au concentrat în cele mai mari 6 state membre, Spania reprezentând mai mult de 21 % din numărul total de șomeri de lungă durată în UE și contribuind cu 1,6 milioane la creșterea cu 3,7 milioane a numărului șomerilor de lungă durată în perioada 2008-2011.
Probabilitatea ca șomerii, atât cei de scurtă durată, cât și cei de lungă durată, să găsească un loc de muncă s-a redus, de la începutul crizei, în majoritatea statelor membre. Această scădere a fost deosebit de importantă în statele membre care au luat măsuri substanțiale de consolidare fiscală.
Șansele de a găsi un loc de muncă au scăzut de la 50 % la 30 % în Spania, și de la 25 % la 15 % în Grecia, dar au rămas neschimbate în Țările de Jos și s-au îmbunătățit în Republica Cehă și în Estonia.
„Situația tinerilor pe piața muncii, cu 5,52 milioane de tineri șomeri, reprezintă o urgență de ordin atât economic, cât și social. În 2012, rata șomajului în rândul tinerilor a crescut în marea majoritate a statelor membre, situându-se la peste 50 % în două state membre și la peste 30 % în alte șase state”.
În 2011, rata de ocupare a tinerilor cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, care au absolvit cel puțin un ciclu de învățământ liceal, a scăzut, în comparație cu anul 2008, cu 4,2 puncte procentuale, ajungând la 77,2%, ceea ce evidențiază dificultățile crescânde legate de tranziția de la studii la viața profesională.
Perspectivele de angajare pentru persoanele care au părăsit timpuriu școala b#%l!^+a?sunt sumbre. Dintre toți tinerii lucrători din Europa, cei care părăsesc timpuriu școala reprezintă, probabil, subgrupul cel mai vulnerabil. În UE, peste jumătate dintre tinerii care renunță la studii sunt șomeri. Rata de părăsire timpurie a școlii a scăzut de la 14,1 % în 2010 la 13,5 % în 2011. Au continuat să existe mari discrepanțe între statele membre în ceea ce privește ratele de părăsire timpurie a școlii, însă acele state care au instituit politici eficace și cuprinzătoare pentru a combate fenomenul părăsirii timpurii a școlii au înregistrat, de asemenea, progrese semnificative. Acest fenomen continuă să apară cel mai des în rândul tinerilor care provin din medii defavorizate, al migranților, al minorităților etnice precum romii și în rândul băieților.
Dispersia ratelor șomajului între statele membre a crescut semnificativ în ultimii ani, în special în zona euro. De asemenea, diferențele sunt accentuate la nivel regional și local, cu zone caracterizate de rate foarte ridicate ale șomajului în rândul tinerilor și ale celui de lungă durată la nivel subnațional. În august 2012, rata șomajului a fost cea mai scăzută în Austria, situându-se la numai 4,5 %, în timp ce în Spania aceasta a atins 25,1 %. „O proporție importantă de șomeri era concentrată într-un număr relativ restrâns de țări. De fapt, numărul șomerilor din IT, ES și din țările care au beneficiat de programe de sprijin financiar (EL, IE, PT, RO) reprezenta aproximativ jumătate din numărul total al șomerilor din UE, proporția acestora înregistrând o creștere semnificativă în timpul crizei”.
Crearea netă de locuri de muncă (creșterea ocupării forței de muncă) a scăzut în mod constant atât la nivelul UE, cât și în statele membre, cu excepția anului 2010. Începând de la mijlocul anului 2011, s-au înregistrat din nou valori negative în materie de creștere a ocupării forței de muncă în întreaga Europă. Acesta este rezultatul net al tendinței descrescătoare de încadrare în câmpul muncii (șomeri care au găsit un loc de muncă) și al tendinței ascendente de pierdere a locului de muncă, o situație care necesită adoptarea unor politici menite să stimuleze cererea de forță de muncă și un model de creștere care să genereze mai multe locuri de muncă.„ În același timp, programele de creare a locurilor de muncă, finanțate prin fondurile structurale și fondurile de coeziune, înregistrează totuși progrese semnificative, atât în ceea ce privește crearea brută de locuri de muncă, cât și în ceea ce privește întreprinderile nou-înființate care au beneficiat de sprijin”.
Cea mai mică rată a șomajului în rândul țărilor din Uniunea Europeană s-a înregistrat la sfârșitul anului 2013 în Austria, unde numai 4,8% din cetățeni nu aveau un loc de muncă, conform celor mai recente date Eurostat.
Germania se situează pe locul doi în clasament, cu o rată a șomajului 5,2%, urmată de Luxemburg, cu 6,1%.
Rata șomajului din cele 28 de țări ale Uniunii Europene a fost de 10,9% la sfârșitul lui 2013, în creștere cu 0,1% față de aceeași perioadă a anului trecut.
La polul opus se află Grecia și Spania, cu rate ale șomajului de 27,4% și respectiv 26,7%.
Sursa: Eurostat
Comparat cu anul trecut, rata șomajului a crescut în 14 state din UE și a scăzut în celelalte 14. Cea mai mare creștere a ratei șomajului a fost înregistrată în Cipru, de la 13,3% la 17,3%. Și italienii se luptă cu o creștere a ratei șomajului, în ultima parte a anului 2013 inflația ajungând la 12,7%, față de 11,3% în aceeași perioadă a anului trecut.
Cea mai mare scădere a ratei șomajului a fost înregistrată în Irlanda, unde rata șomajului a scăzut de la 14,3%, cât era anul trecut, la 12,3%.
Țara din afara Uniunii Europene cu cea mai mică rată a șomajului este Monaco, care are o rată a șomajului de 0%, scrie New York Times. Monaco este un paradis fiscal care atrage numeroși bogați ai lumii, în special datorită lipsei taxei pe venit.
Pot fi identificate principalele caracteristici ale deficitului de ocupare a forței de muncă în țările dezvoltate:
capcana serviciilor – unele țări au un nivel mult mai scăzut al angajării în sectorul serviciilor;
capcane generate de gen- unele țări au un nivel mult mai scăzut al ocupării b#%l!^+a?femeilor;
capcana vârstei – rata angajării în grupa de vârsta 55-65 de ani este scăzută;
capcana abilităților- abilitățile cerute forței de muncă nu corespund suportului tehnic existent;
șomajul structural pe termen lung – aproape jumătate din cei în afară muncii sunt în șomaj de mai mult de un an;
dezechilibrul piețelor regionale- șomajul este cel mai ridicat în regiuni specifice mai puțin dezvoltate, regiunile periferice și zonele de declin industrial.
Un obiectiv stabilit pe agenda țărilor dezvoltate îl constituie îmbunătățirea angajării forței de muncă și calitatea muncii. „Acest obiectiv poate fi realizat pe mai multe direcții”:
o prin crearea de locuri de muncă înalt calitative (ca obiectiv, realizarea angajării depline a potențialului forței de muncă european presupune depunerea efortului în direcția creșterii ratei ocupării forjei de muncă cât se poate de aproape de 70% și majorarea numărului femeilor încadrate în munca la mai mult de 60 %);
o anticipând și făcând față schimbării și adaptând ocuparea forței de muncă la noul mediu de muncă (obiectivul constă în descoperirea unei abordări pozitive și pro- active de schimbare promovând informația adecvată atât pentru companii, cât și pentru angajați;
adresându-se ocupării forței de muncă și consecințelor sociale ale forței de muncă și pieței integrate și adaptând condițiile de muncă și relațiile contractuale la nouă economic în vederea sprijinirii relansării echilibrului între flexibilitate și securitate;
prin exploatarea oportunităților economiei bazate pe cunoaștere (obiectivul principal îl reprezintă accelerarea dezvoltării unei economii bazată pe cunoaștere, cu scopul de a crea mai multe locuri de muncă);
o prin promovarea mobilității – asigurarea implementării practice a mișcării libere a muncitorilor prin desființarea obstacolelor aflate în calea mobilității geografice. De asemenea, implică o monitorizare continuă a aplicării regulilor comunității în privința deplasării libere a muncitorilor;
examinarea nevoii de măsuri specifice în sfere care reprezintă centrul economiei bazată pe cunoaștere și dezvoltarea mecanismelor de suport în vederea facilitării mobilității incluzând utilizarea noilor tehnologii.
„În secolul al XXI-lea, deși crizele profunde nu mai par a fi o amenințare majoră la adresa economiilor de piață dezvoltate, șomajul masiv rămâne o plagă a economiilor mixte moderne.
Într-adevăr, în țările industrializate, numărul șomerilor a atins niveluri ridicate care necesită noi tipuri de măsuri și terapii pentru prevenirea și combaterea șomajului”.
1.2 Șomajul în economiile aflate în tranziție
Fenomenul de ocupare a forței de muncă în perioada de tranziție la economia de piață, concretizată prin profunde dezechilibre macroeconomice, a reprezentat o problemă deosebit de importantă, cu valențe și semnificații aparte determinate de faptul că urmează a se rezolva pe o piață a muncii imperfectă, segmentată, rigidă și fragilă, cu un puternic potențial exploziv.
„Tranziția de la o concepție și un modelul de ocupare caracterizate prin subocupare, subutilizare și ineficientă, dar care oferea o anumită stabilitate și securitate la nivel de individ, la un model de ocupare și utilizare a forței de muncă bazat pe eficiență, competență, performanță, care pe termen scurt este plin de riscuri, generator și purtător de insecuritate pentru numeroase și variate categorii de forță de muncă, s-a dovedit a fi în practică un proces foarte complex și dificil”. Liberalizarea pieței muncii în țările care s-au aflat în tranziție la economia de piață a avut efecte dramatice sub aspectul ocupării și folosirii eficiente a forței de muncă pentru că economia în declin nu a fost pregătită nici economic, nici psihologic să suporte o rată a șomajului înaltă. „Scăderea gradului de ocupare a forței de muncă în perioada de tranziție, a fost favorizat de o serie de factori care au influențat dimensiunea și structurile ocupării și șomajului, cum ar fi”:
o liberalizarea rapidă a pieței muncii și logica imbatabilă a funcționării acesteia;
o alterarea rapidă a funcției productive a economiei, în absența căreia nu se
poate vorbi de stoparea declinului și relansarea economiei;
o scăderea bruscă a capacității de investiție;
o inflația cu caracter permanent;
o mecanismele promovate, la începutul anul 1990, pentru echilibrarea pieței muncii b#%l!^+a? (reducerea bruscă a duratei de muncă cu aproape 8 ore pe săptămână, prelungirea concediilor de odihnă, pensionarea anticipată) nu au fost adecvate condițiilor din fostele țări socialiste, fără pregătirea necesară și a avut efecte favorabile reduse pe piața muncii;
o presiunea ofertei asupra cererii de forță de muncă și, în consecință, o tendință certă de creștere a ratei de șomaj efectiv și potențial, coexistența și intersectarea variatelor forme de șomaj;
acceptarea cu prea multă usurință, la unele niveluri, a șomajului ca un cost inevitabil, pierzându-se din vedere faptul că, în plan economic, șomajul înseamnă risipă de resurse, iar în plan psihosocial, un factor de instabilitate.
„Funcționarea pieței în țările aflate în tranziție s-a confruntat cu o serie de fenomene specifice”:
o diversificarea structurii ocupaționale și a surselor de forță de muncă;
o apariția și creșterea ponderii unor categorii noi de populație ocupată (patronii și asociații acestora, lucrători pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați);
o statutul de salariat înregistrează o eroziune notabilă, acesta categorie fiind singura care cunoaște pierderi de locuri de muncă;
în cadrul acestei categorii au loc mutații între sectorul public și cel privat;
o scăderea și degradarea ocupării forței de muncă datorată șomajului și apariției și extinderii unor forme atipice de ocupare a forței de muncă, prin practicarea concediilor fără piața cu diverse durate, practicarea unor ocupații ocazionale sau sezoniere;
o sporirea accelerată a șomajului – fenomenul cel mai îngrijorător cu care s-a confruntat piața muncii în perioada de tranziție generat de începuturile restructurării unei economii bolnave de ineficientă, cauzat atât de o gestiune deficitară a forței de muncă cât și de insuficiență locurilor de muncă, caracterizat printr-un nivel ridicat și cronicizarea lui (creșterea șomajului de lungă durată), categoriile de populație cele mai afectate fiind tinerii și femeile.
Rata șomerilor cu vârsta între 20 si 64 de ani(%)
Tabel nr. 1.3.
Sursa: Eurostat
o disfuncționalități și rigidități – care s-au constituit în factori de erodare a ocupării forței de muncă și au condus la deteriorarea utilizării acesteia, cum ar fi:
rigiditatea structurală a pieței muncii, considerate naturală și determinate de caracteristici dogmatice, cultural-educationale, profesionale, psihologice;
disfunctionalitățile de natură instituțional-funcțională, legislative și funcțională, care au avut o incidență social-economică puternică, mai ales în perioada tranziției, când au fost amplificate de o serie de factori și
condiții neprielnice funcționării normale a pieței muncii.
Rata șomerilor cu vârsta între 55 și 64 de ani(%).
Tabel nr. 1.4.
Sursa: Eurostat
În aceste condiții s-a impus utilizarea unui set de măsuri de stimulare a cererii de forță de muncă și flexibilizare a ofertei. O astfel de profilaxie și terapie a pieței muncii a putut conduce în timp la apropierea, până la armonizare, a deciziilor microeconomice (vizând prioritar eficiența utilizării forței de muncă ocupate) cu cele macroeconomice (orientate spre menținerea ocupării la cote ridicate, respectiv un șomaj cât mai redus).
„Cercetările specialiștilor în domeniul pieței muncii au permis identificarea unor mecanisme specifice de promovare a ocupării forței de muncă în țările aflate în tranziția la b#%l!^+a?economia de piață”:
1.mecanisme active:
formarea, recalificarea și reconversia profesională, care asigură flexibilitatea funcțională a pieței muncii;
diferite sisteme de încurajare a inițiativei private, cu deosebire a șomerilor, pentru a se lansa în activități pe cont propriu;
politici speciale pentru susținerea mobilității forței de muncă;
încurajarea realizării unor lucrări utilitate publică pe plan local;
mecanisme pasive:
flexibilizarea timpului de muncă, prin stimularea aplicării sistemului de munca cu timp parțial, reducerea generală a duratei de muncă, muncă temporară, munca la domiciliu;
politici salariale de participare la profit, cu funcții de flexibilizare a costului forței de muncă, subvenționarea de către puterea publică (centrală sau locală) a unei părți a costului salarial suportat de agenții economici pentru a încuraja angajările și a se descuraja disponibilizările masive;
diferite formule de pensionare anticipată sau de pensionare progresivă.
„În perioada de tranziție la economia de piață strategia ocupării și utilizării forței de muncă țările își propun în domeniul pieței muncii ca obiective”:
armonizarea ocupării și folosirii eficiente a forței de muncă, asigurând prioritar pe această cale benefică și pentru individ și pentru societate, securitatea venitului.
autoprotecție economică, condiții de sporire a producției și productivității, menținerea unei rate de ocupare pe cât posibil mai înaltă;
contracararea creșterii șomajului, a subocupării și subutilizării precum și menținerea ratei șomajului în limitele înguste definite de capacitatea de suportabilitate a economiei;
flexibilitatea pieței muncii – susținerea prin diferite modalități a mobilității forței de muncă;
modernizarea sistemului de învățământ și de formare profesională – racordarea acestuia la exigențele unei societăți democratice extrem de dinamice și formarea managerilor pentru toate nivelurile de conducere;
menținerea unei corelații riguroase între mărimea și dinamica salariilor și rezultatele muncii precum și stoparea creșterii inflației pe seama sporirii necontrolate a costurilor;
protejarea prin programe și măsuri speciale inițiate și promovate la nivel guvernamental, local, de firmă, a ocupării categoriilor de forță de muncă defavorizate pe o piață a muncii tensionată, caracterizată prin presiunea ofertei asupra cererii;
administrarea riguroasă a resurselor de muncă, care implică acțiuni orientate în mai multe direcții;
completarea și îmbunătățirea cadrului instituțional legislativ al pieței muncii;
dotarea cu personal specializat, cu spațiu adecvat și mijloace tehnice necesare a direcțiilor de forță de muncă și protecție socială;
crearea unui sistem informațional adecvat gestionarii eficiente a pieței muncii, stabilirea metodelor de corelare și prelucrare a informațiilor, de calcul a unor indicatori specifici și asigurarea circulației informațiilor privind toate structurile și mecanismele pieței muncii.
„Înfăptuirea reformei economice în țările aflate în tranziție, în perioada de tranziție la economia de piață, a avut ca obiective esențiale”:
restructurarea economică în ansamblu, vizând toate componentele structurii: formele de proprietate, baza tehnică, forme de organizare, raporturile dintre sectoarele și ramurile economiei;
restructurarea întregii activități din industrie prin dezvoltarea acelor ramuri care dispun de condiții favorabile, atât prin resursele disponibile cât și prin cererea pieței;
menținerea ramurilor de interes pentru economia natională și pentru a căror creare s au făcut mari eforturi investiționale prin b#%l!^+a?promovarea unor strategii de retehnologizare și de reevaluare a formelor de pregătire a forței de muncă și a conținutului acestora;
realizarea unei anumite redistribuiri a forței de muncă în favoarea agriculturii și a sectorului terțiar;
creșterea rolului cererii și ofertei de forță de muncă și relansarea economică.
Rata șomajului în 2014
Tabel nr. 1.5.
Sursa: Eurostat
Având în vedere că principalele obiective ale reformei legate de piața forței de muncă, le-a reprezentat creșterea nivelului de trăi prin apropierea de modelul de economic de piața vest-europeană sau americană, protecția sporită a drepturilor și libertăților individuale, libertatea de deplasare, accesul liber la informații și libertatea de a le folosi, îmbunătățirea sistemului de educație și pregătire profesională, diminuarea șomajului și a sărăciei, factorilor de decizie din domeniul socio-economic le-a revenit principala misiune în echilibrarea raportului cerere-ofertă pe piața forței de muncă, elaborarea strategiilor de dezvoltare a economiei și a unor politici eficiente de ocupare a forței de muncă și crearea cadrului instituțional și inițiative legislative care să urmărească creșterea ocupării forței de muncă.
1.4. Terapii și politici de diminuare a șomajului
„Oricare guvern, din orice țară și de orice orientare, ar dori ca șomajul din țara respectivă să se găsească la nivelul ratei naturale, fără a neglija însă și alte obiective de politică macroeconomică, cum ar fi creșterea, inflația, balanță de plăți etc”.
Având în vedere principalele cauze și costuri ale șomajului se impune stabilirea unor măsuri de diminuare și control a șomajului, măsuri care trebuie să vizeze acțiuni la nivel microeconomic, dar și la nivel macroeconomic.
Politicile anti-șomaj au apărut odată cu keynesismul și constau dintr-un ansamblu de măsuri elaborate și puse în practică de către guverne pentru a stimula procesul de creare de noi locuri de muncă, de adaptare a structurilor resurselor de muncă la nevoile reale ale economiei și de asigurare a flexibilității pieței muncii. „Politicile keynesiste de ocupare a mâinii de lucru au în vedere relansarea cererii globale, prin creșterea directă a cheltuielilor publice, prin stimularea consumului populației și crearea de locuri de muncă în activitatea publică”. Totodată, se urmărește diminuarea costului factorului muncă, fără a implica reducerea salariilor lucrătorilor prin acțiuni cum ar fi: reducerea sarcinilor fiscale și sociale ce se adăugă la costurile salariale, deplasarea ofertei de locuri de muncă spre sectoarele §i calificările care reprezintă motoarele creșterii economice, controlul creșterii salariilor nominale. Neoliberalismul anilor '80 ai secolului trecut au pus accent pe oferta globală în combaterea șomajului, lansând politica ofertei. Prin politica ofertei se consideră că relansarea activității economice și a utilizării resurselor de muncă disponibile nu poate avea loc prin intervenția statului, ci a libertății și dinamismului firmelor private.
„ Realizarea politicii ofertei înseamnă”:
funcționarea liberă a pieței muncii, absența perturbațiilor pe piața muncii, încât prin raportul liber dintre cererea și oferta de forță de muncă să se stabilească nivelul salariului de echilibru;
diminuarea fluctuațiilor masei monetare pentru a nu destabiliza economia b#%l!^+a? națională;
reducerea sarcinilor fiscale pentru întreprinderi spre a da impulsuri activității economice și creării de locuri de muncă;
eficientizarea cheltuielilor bugetului de stat, prin reducerea posturilor și acțiunilor organismelor statului care nu au suficientă motivație economică și socială;
promovarea de către stat a liberei inițiative în scopul stimulării cererii agregate și a politicilor de stimulare a ofertei agregate.
Ca măsuri generale luate pentru combaterea șomajului, există economiști care susțin că trebuie vizate tipurile majore de șomaj (Tabelul nr. 1.6).
Măsuri recomandate în cazurile tipice de șomaj
Tabelul nr. 1.6.
În prezent se observă că pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și reducerea șomajului, trebuie să se aibă în vedere că nu există o singură soluție, ci doar programe de ansamblu, corelate și integrate în sistemul politicilor anticriză.
Se constată tot mai mult în ultima vreme că principalele căi de reducere a șomajului, subocupării și inactivității sunt:
accentuarea rolului firmelor;
implicarea statului în economic;
activitatea colectivităților și a administrațiilor locale;
acțiunile sindicale.
Deoarece existența șomajului are la bază cauze care își găsesc izvorul în restructurarea economiei, o soluție importantă este finalizarea procesului de restructurare. Desigur, crearea de noi locuri de muncă prin sporirea investițiilor este o soluție benefică, dar care, la ora actuală în România, nu-și găsește încă aplicabilitatea datorită ratelor ridicate ale dobânzii la creditele acordate. De aceea, statul trebuie să se implice mai mult și să sprijine dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, înlăturând barierele birocratice care de multe ori descurajează investitorii. Crearea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, este o soluție care se înscrie în cea mai eficientă politică activă a ocupării.
„Crearea de locuri de muncă în administrație ar fi o soluție pentru reducerea șomajului, dar de multe ori această măsură are un efect scăzut, deoarece inițierea unor cursuri pentru ocuparea lor atrage persoane care nu erau prezente pe piața muncii, astfel încât crearea de locuri de muncă publice nu diminuează decât foarte puțin șomajul”. Mai mult, această măsură nu este benefică pentru societate, deoarece produce deplasarea în sectorul bugetar, sporind efortul pe care trebuie să-l facă ceilalți în a asigura sursele de finanțare a acestora.
Din analiza șomajului, s-a observat că o mare parte a șomerilor o constituie tinerii absolvenți care intră pentru prima dată pe piața muncii. Numărul mare al acestora se datorează incompatibilității dintre ceea ce se oferă și ceea ce se cere pe piața muncii. De aceea, este necesar că profilul învațămantului să fie pe deplin racordat la cerințele generate de restructurarea economiei noastre, atât pe sectoare (prin restrângerea ponderii industriei în favoarea serviciilor), cât și pe fiecare ramură.
Politicile de pe piața muncii joacă un rol important, mai ales atunci când rata ridicată a șomajului este rezultatul restructurării economice. „Căile de acțiune sunt următoarele”:
evitarea șomajului de lungă durată;
suportul financiar pentru categoriile defavorizate;
menținerea încrederii oamenilor în reformă.
Referitor la șomajul de factură keynesistă, reducerea lui aplicând principiile teoriei keynesiste de stimulare a cererii, nu poate fi realizată decât prin reducerea inflației care vă determine creșterea cererii și reducerea șomajului.
„Aplicarea unor măsuri care să ducă la reducerea ofertei de muncă pe piața muncii nu au putut reduce șomajul în țările aflate în tranziție la economia de piață, ci doar să-1 mențină pe o anumită perioadă de timp în limite mai stabile”. Astfel, pensionarea la cerere a unor salariați, prin reducerea vârstei de pensionare, a ,,creat" noi locuri de muncă, dar în același timp a făcut ca numărul pensionarilor să depășească numărul salariaților. În b#%l!^+a?plus, dacă se are în vedere că pensiile sunt mai mari decât ajutoarele de șomaj, se poate trage concluzia că această măsură este doar iluzorie, menită să atenueze impactul psihologic al șomerilor. Adică se aplica legea compensației: noii angajați trebuie să suporte costul ,,pensionării timpurii".
De asemenea scăderea natalității și migrația forței de muncă nu constituie o soluție pentru vindecarea șomajului. Statul ar trebui să intervină prin politici care să încurajeze natalitatea și rămânerea , mai ales a tinerilor, în România, altfel, pe termen lung pe piața muncii o să apară mari dezechilibre.
Realizarea echilibrului dinamic al pieței muncii presupune schimbări fundamentale în procesul de formare profesională. În acest sens, un rol important revine sistemului de pregătire modulară.
Avantajele pregătirii modulare sunt:
o adaptarea numerică și structural -calitativă a ofertei la volumul și structura cererii;
o sporirea gradului de flexibilitate a ofertei în raport cu variațiile cererii;
o sprijinirea și stimularea proceselor de mobilitate (profesională, sectoriala, teritorială, de ramura) a forței de muncă;
o reducerea costurilor de reintegrare a forței de muncă și sporirea eficienței utilizării forței de muncă;
o orientarea profesională în interiorul și în afara sistemului de învățământ;
o se economisește timp, precum și resurse materiale și umane, pentru pregătirea unui anumit număr de lucrători;
o preluând semnalele venite de pe piața muncii, sistemul de pregătire modulară poate preveni sau ameliora șomajul, necesitând în acest sens un sistem informațional al pieței muncii bine pus la punct.
În ceea ce privește evoluția de pe piața locală a muncii, apare ideea creării unor ,,bazine de ocupare", care la nivel zonal să se îngrijească de problemele de formare și reconversie, pentru a veni în întâmpinarea cererii de muncă. Această practică, a regionalizării în bazine de ocupare, este utilizată cu succes în multe țări din Europa. În cadrul acestui proces de regionalizare a pieței muncii, o importanță deosebită capătă instituțiile locale de învățământ. „Pentru zonele rurale, s-au diversificat în ultima perioadă școlile profesionale cu specific agricol, care sporesc aptitudinile antreprenoriale la tinerii elevi, educându-i pentru meserii nelegate preponderent de agricultură, sau pentru crearea unor activități familiale”.
Dacă avem în vedere că una din cauzele reducerii gradului de ocupare este scăderea PIB, apare necesitatea adoptării unor măsuri care să vizeze creșterea economică. Creșterea economică și dinamismul în crearea noilor locuri de muncă pot fi privite sub dublu aspect: de reducere a șomajului involuntar, dar și de sporire ușoară a șomajului în căutarea unui salariu mai bun. Efectul asupra șomajului voluntar este mult mai mic decât cel asupra șomajului involuntar, dar trebuie avute în vedere în estimările pentru relansare. Sporirea șomajului voluntar în urma revigorării activității economice poate fi susținută pe baza teoriei căutării locului de muncă. „Conform acesteia, unii salariați pot opta pentru restrângerea activității, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, sperând să găsească o slujbă cu un venit superior. Nu întotdeauna crearea de locuri de muncă este suficientă pentru a absorbi șomajul, deoarece atunci când numărul de locuri de muncă crește, numărul solicitanților de slujbe nu scade, sau scade puțin”.
În vederea asigurării creșterii economice, trebuie să se acționeze pentru asimilarea progresului tehnic, pentru întărirea spiritului antreprenorial, precum și asupra dimensiunilor pieței externe și interne. O altă măsură benefică ar fi relansarea cererii globale, pe componentele sale:
o consum individual;
o consum guvernamental;
o investiții.
Creșterea consumului guvernamental ar putea compensa scăderile consumului individual la nivel macroeconomic. Totuși, trebuie avute în vedere condițiile impuse de unele organisme internaționale pentru stoparea expansiunii inflației. Limitarea deficitului bugetar generează două efecte: temperarea inflației și diminuarea cererii agregate.
O măsură extrem de importantă în creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și în reducerea șomajului este relansarea investițiilor prin măsuri monetare, fiscale și administrative adecvate.
„În ceea ce privește acțiunea sindicatelor pe piața muncii, se impune că politica salarială să fie stabilită prin negocieri, cu respectarea corelației dintre dinamica productivității muncii și dinamica salariului nominal. Salariul, ca preț al muncii, trebuie să- b#%l!^+a?și redobândească funcția de instrument de reglare a pieței muncii și să descurajeze toate celelalte forme și avantaje non-salariale”.
Pentru a asigura stoparea declinului și pentru a relansa economia, apare necesitatea eliminării blocajului financiar. Blocajul financiar este o sursă permanentă de presiuni inflaționiste, determinând apelarea crescândă la credite bancare, purtătoare de dobânzi împovărătoare. Dobânzile sunt incluse în costuri, conducând ulterior la creșterea prețurilor și generând reducerea competitivități produselor realizate de agenții economici afectați de blocaj. „Pentru înlăturarea blocajului, unii autori propun adoptarea unei Legi antiblocaj, care să declare falimentul acelor agenți economici ce, după o anumită perioadă reintra în incapacitate de piață”.
„Strategia în 60 de puncte pentru reîncadrarea și menținerea în muncă a populației (convenită și promovată în țările Uniunii Europene) reprezintă un mod specific de acțiune care îmbina mecanismele pieței libere cu implicarea guvernelor în asigurarea ocupării depline a resurselor de muncă”.
Aceasta strategie urmărește: crearea și răspândirea know-how-lui tehnologic, sporirea flexibilității timpului de lucru, îmbunătățirea climatului antreprenorial, creșterea flexibilității salariului și a costului muncii, îmbunătățirea măsurilor de securitate a muncii, extinderea și intensificarea unor politici active pe piața muncii, îmbunătățirea pregătirii forjei de muncă, reducerea șomajului și îmbunătățirea sistemelor de ajutoare colectate.
„Pentru grăbirea proceselor de creare fi de răspândire a know-how-lui tehnologic se urmărește”:
Realizarea de investiții pentru dezvoltarea de noi cunoștințe prin cercetare științifică clasică și înlesnirea accesului întreprinderilor la aceste cunoștințe;
Promovarea și consolidarea mecanismelor de cooperare internatională;
Reducerea incertitudinilor care implică crearea și răspândirea noilor tehnologii. Aceste măsuri ar putea include și promovarea acordurilor multilaterale asupra drepturilor și standardelor de proprietate intelectuală;
Ușurarea absorbției noilor tehnologii în cadrul companiilor și înlăturarea barierelor reglementate;
Pentru sporirea flexibilității timpului de lucru:
Înlăturarea obstacolelor existente în legislația muncii care împiedică semnarea de înțelegeri flexibile cu privire la timpul de lucru;
Extinderea muncii cu jumătate de normă și în domeniul public;
Schimbarea bazei de impozitare a venitului de la gospodării la individ;
Reducerea sau eliminarea facilităților fiscale non-neutre în cazul muncitorilor pensionați înainte de vârsta legală;
Realinierea politicilor astfel încât să acorde salariaților în vârstă oportunități de a rămâne încadrați în muncă.
Pentru îmbunătățirea climatului antreprenorial:
Micșorarea costurilor de constituire și simplificarea regulilor ce trebuie respectate în vederea sprijinirii creării de noi companii;
Sprijinirea dezvoltării micilor întreprinderi prin creșterea calității informațiilor oferite;
Identificarea și eliminarea impedimentelor legale nejustificate în calea obținerii de credite de către micile întreprinderi;
„Pentru creșterea flexibilității salariului și a costului muncii”:
Reevaluarea rolului salariului minim legal ca metodă de redistribuire a venitului;
Reducerea costurilor nesalariale ale muncii, în special în Europa, prin micșorarea impozitelor aferente;
Reducerea sau eliminarea acelor dispoziții legale din structura impozitelor și a contribuțiilor sociale care descurajează angajarea cu contract de muncă sau cu jumătate de normă;
Micșorarea impozitelor directe pentru muncitorii cu venituri mici;
Ca măsură pe termen mediu, concentrarea negocierilor colective în direcția încheierii unor acorduri generale care ar acorda libertate de acțiune patronului în a răspunde flexibil la trendurile pieței;
Creșterea concurenței pe piața produselor, prin dereglementare și privatizare.
Pentru îmbunătățirea măsurilor de securitate a muncii:
Prevenirea concedierilor nefondate, dar permiterea lor dacă sunt necesare din motive economice; b#%l!^+a?
Stabilirea restricțiilor obligatorii cu privire la concedieri în țările în care acestea îngreunează reangajarea (ex. Spania);
Permiterea întocmirii de contracte pe termene fixe, dar menținerea protecției obligatorii, în cazul acestor contracte, relativ redusă.
Pentru extinderea fi intensificarea unor politici active pe piața muncii:
Îmbunătățirea serviciilor publice de angajare integrând în acestea plasarea forței de muncă și serviciile de consultanță profesională;
Trebuie să se asigure că monopolurile serviciilor de angajare afla regulat de toate revendicările bănești existente;
Susținerea programelor de recalificare a șomerilor;
Permiterea autorităților care se ocupă cu piața muncii să cumpere și să comercializeze locuri în programele de recalificare a șomerilor
Luarea de măsuri în scopul creării de noi locuri de muncă pentru anumite grupuri în care șomajul ar produce mult rău.
Pentru îmbunătățirea pregătirii forței de muncă:
Îmbunătățirea educației primare. În acest scop se poate apela la programe de pregătire preșcolară pentru acele persoane care provin din medii dezavantajate;
Îmbunătățirea procesului de tranziție de la școală la muncă. Măsurile luate în acest scop pot include o mai bună conlucrare între industrie și școli;
Sporirea facilitaților oferite întreprinderilor și muncitorilor pentru a învești în continuare în îmbunătățirea performanțelor profesionale (în educație).
Pentru reducerea șomajului și îmbunătățirea sistemelor de ajutoare colectate:
Acordarea ajutoarelor de șomaj doar pe perioada de căutare intensă a unui loc de muncă în țările în care acesta se acordă pe perioadă îndelungată de timp;
Reducerea sumei acordate ca ajutor de șomaj;
Acordarea unui suport de restrângere a activității pentru timp de muncă colectivă redus;
Beneficii ajustate cu scopul de a se asigura că muncitorii cu salarii mici sunt mai avantajați când sunt încadrați în muncă;
Îmbunătățirea informațiilor serviciilor de angajare cu privire la cererile disponibile;
Obligarea patronilor să suporte o parte din costurile concedierii personalului;
Luarea de măsuri împotriva fraudelor;
Menținerea unui element local de finanțare în component ajutoarelor sociale pentru a descuraja punctul de vedere conform căruia aceste beneficii nu sunt generatoare de cheltuieli pentru economia locală.
„Unii autori consideră ca în urmărirea obiectivelor privind combaterea șomajului și ocuparea forței de muncă trebuie să se aibă obiective macroeconomice cum ar fi: o societate echilibrată liberă, în care ocuparea deplină, cuplată cu prețuri stabile și cu o relație satisfăcătoare între importuri și exporturi, să fie aptă să ducă la o rată de creștere economică rezonabilă, ca bază pentru asigurarea celei mai ample prosperități posibile. într-un anumit orizont de timp”.
Totodată, se va urmări asigurarea unei distribuiri echitabile a veniturilor, în cadrul unei economii echilibrate prin politici fiscale, de salarii și de prețuri. Astfel, rolul guvernului se poate manifesta prin măsuri pentru creșterea ponderii resurselor alocate investițiilor, pentru ameliorarea calificării prin educație, formare și cercetare, pentru popularizarea tehnologiilor celor mai practice și pentru a oferi agenților economici previziuni economice pe termen lung.
1.5. Scenarii privind ocuparea forței de muncă și șomajul în secolul al XXI – lea
Ocuparea forței de muncă a reprezentat unui din obiectivele importante ale politicii economice și sociale, căruia i s-a acordat în majoritatea țărilor o atenție deosebită atât în perioade de criză, cât și în perioade de refacere, în perioade de reformă sau de dezvoltare. Menținerea unui nivel cât mai ridicat ai ocupării forței de muncă a ajuns să constituie deopotrivă un țel și o responsabilitate în activitatea guvernelor.
Noile curente de opinii apărute în acest context evidențiază teoria conform căreia alternative ocupării depline a forței de muncă (sub forma ecuației ce cuprinde locuri de muncă cu orar complet pentru întreaga forță de muncă, asigurate pe întreaga perioadă cât aceasta este aptă de a munci) nu mai este viabilă, ci este folosită mai degrabă ca un slogan de către forțele politice, ce susțin fie că renașterea economică, datorată dezvoltării tehnologice și industriale, va duce la un progres în ocuparea deplină a forței de muncă, fie că statul, în ultimă instanță, va deveni din ce în ce mai preocupat să găsească resurse pentru a realiza acest progres.
Aceste curente de opinii se bazează pe următoarele considerente: b#%l!^+a?
economia nu trebuie să suporte greutatea forței de muncă neproductive în încercarea de a se rezolva problemele sociale;
statului îi va fi din ce în ce mai greu să finanțeze orice creștere în domeniul locurilor de muncă, având în vedere că are nevoie mai degrabă de categorii de forță de muncă calificată (profesori, asistenți sociali, asistente medicale s.a.) decât de fortă de muncă necalificată;
statul nu va putea face față procentului mare al populației care va trebui să intre în următorii 10-15 ani pe piața muncii, fapt ce va duce la selecționarea forțe de muncă ce realmente va putea lucra;
industria mai productivă ar putea determina o creștere a bunăstării sociale, dar ar conduce la crearea de noi locuri de muncă numai în cazul în care producția s-ar îmbunătăți și ar create substanțial, mult mai rapid decât ar crește productivitatea muncii.
„În vederea contracarării efectelor unor fenomene negative cum ar fi un șomaj generalizat au fost elaborate și propuse diverse soluții grupate în câteva scenarii de bază”:
A.Scenariul ce are la baza șomajul
Acest scenariu susține că șomajul este un preț ce trebuie inevitabil plătit pentru a putea reduce inflația, a spori eficienta în industrie și comerț, pentru a face față concurenței pe plan internațional și a păstra controlul asupra cheltuielilor făcute de stat, în limitele unui sistem fiscal ce acționează în sensul reducerii taxelor și impozitelor făcute de stat.
Trebuie să se țină seama, însă, că efectul șomajului este și mai dăunător când fenomenul lovește zone și comunități mari.
Unii consideră ca sporirea șomajului s-ar datora deciziei voluntare de a intra în șomaj, decizie luată de o parte din forța de muncă (pe exemplul teoriei ratei naturale a șomajului, care oferă modele în care angajații, în mod liber, iau în continuu decizii privind participarea lor în procesul de ocupare a forței de muncă, privind numărul orelor de muncă ce vor să-l presteze, sau durata cât doresc să stea în șomaj). În țările OCDE, însă, procentul populației de vârsta lucrătoare din cadrul forței de muncă tinde să se mențină remarcabil de constant, în Europa (cu excepția Irlandei, Germaniei), în America de Nord și Japonia crescând chiar semnificativ, ceea ce arată ca ,,apetitul" față de muncă, exprimat și prin consumul pe care acesta îl face posibil, nu a scăzut și nici nu dă semne să o facă. Se poate deci aprecia că nu se înregistrează o tendință de erodare a poziției pe care o are forță de muncă față de ocuparea să.
B.Scenariul timpului liber
Acest scenariu încearcă să atragă atenția asupra unui avantaj creat prin ocuparea forței de muncă, în formă sa cea mai simplă el sugerează că o mică parte din forța de muncă va putea fi ocupată și va desfășura, cu ajutorul unor echipamente, utilaje și tehnologii avansate, întreaga activitate necesară societății, și în contul marii majorități. care va putea astfel să dispună și să se bucure de timpul liber ce i se va oferi pe această cale.
Majoritatea va fi astfel sprijinită printr-un tip special de schema natională a veniturilor, care ar urma să înlocuiască toate tipurile de ajutoare complexe, primite în prezent prin sistemul asigurărilor sociale, prin piața unei anumite sume către fiecare persoană, indiferent de vârstă, statutul social și capacitățile sale. Aceste sume ar fi adunate progresiv de la cei ce beneficiază de venituri din muncă.
Susținătorii acestui tip de schema o văd utilă în reducerea, atât a cererii de locuri de muncă convențional (deoarece unii membrii ai familiilor care ar urma să-și câștige existența nu ar mai avea nevoie de o slujbă sau nu ar mai dori una), cât și a costului forței de muncă; implicit s-ar reduce prețul mărfurilor și ar fi luat în considerate elementul venit. Toate acestea ar contribui la promovarea unei piețe a muncii mai libere, mai deschise, unde munca ar deveni opționala, oamenii urmând a fi plătiți pentru a fi consumatori.
Versiunea optimistă a acestui scenariu are în vedere efecte cum ar fi: sporirea accentului pus pe viață în comunitate, pe educația îndreptată în folosul personal și al membrilor comunității, pe înflorirea artelor și a activităților recreative etc.
Versiunea pesimistă are amprenta de science-fiction în care societatea este împărțită între cei care lucrează și dețin puterea și masele care consumă, trăind pe spinarea statului.
Ambele versiuni pot fi combătute ca nerealiste; prima pentru că se bazează pe considerentul că statul, neputând garanta un loc de muncă care să furnizeze mijloacele de trai necesare, este dator să garanteze direct cetățenilor aceste mijloace, la fel cum garantează dreptul de a beneficia de sistemul educațional și cel sanitar; a doua pentru că se bazează pe ideea ca elită ar avea un concept înalt asupra muncii, în timp ce masele ar trebui să considere munca neimportantă comparativ cu consumul.
Până în prezent nicio societate nu a putut combina vederi atât de diferite asupra muncii, în primul rând pentru că celor ce muncesc nu le surâde perspectiva ca ei să desfășoare activitatea astfel încât masele să se poată bucura de timpul liber, nemuncind. b#%l!^+a?
C. Scenariul bazat pe ocuparea forței de muncă
Acesta este construit pe premisa că singura formă reală de desfășurare a muncii este în cadrul unui loc de muncă ocupat de forță de muncă.
Acest scenariu consideră ca statul ar trebui să se implice mai mult în activități de sponsorizare în domenii de maxim interes cum ar fi:
• cercetarea – dezvoltarea,specializarea cadrelor necesare sectoarelor ce beneficiază de înaltă tehnologie,acordarea de burse studenților pentru completarea studiilor în țară și străinatate,finanțarea unor proiecte de cercetare pe termen lung, cu caracter de pionierat.
Deși, există argumente în favoarea implicării statului în procesul de creare de locuri de muncă, fondurile necesare realizării unui program de lucrări publice care să fie utilizate în acest scop, ar trebui să aibă valori foarte mari, chiar și în cazul țărilor dezvoltate, și chiar dacă populația ar fi dispusă să suporte un impozit pe venit mai mare, guvernele nu ar putea să întreprindă decât pași foarte mici în această direcție. Procesul fiind gradat, pe termen lung și, oricum, nu s-ar putea cuprinde nici pe departe numărul de șomeri existent, plus surplusul de forță de muncă, devenită aptă de a munci între timp.
Un alt pas ce ar urma să fie făcut, în opinia adepților acestui scenariu, ar fi întărirea sectorului serviciilor de stat, chiar prin preluarea serviciilor voluntare din cadrul economiei neconvenționale, pe baza raționamentului că locurile de muncă sunt prea valoroase pentru a fi atribuite pe gratis (cu alte cuvinte de ce să se încurajeze îngrijirea celor mici, celor bătrâni, celor infirmi, de către un personal care nu este retribuit, în timp ce altora, care doresc să muncească și sunt apți de muncă,să li se plătească ajutoare de șomaj, fiind disponibilizați din alte locuri de muncă).
D. Scenariul care se bazează pe factorul muncă
Scenariul susține că există muncă în cantitate suficientă pentru fiecare persoană care dorește și este aptă să lucreze, deoarece în multe situații munca este privită ca un dar, neavând un preț anume, susține că există suficiente statute potențiale pentru toată lumea, întrucât orice tip de muncă este purtătorul unui anumit statut.
De asemenea, adepții scenariului consideră că ar putea exista suficiente sume de bani ce ar putea fi câștigate de toți cei care ar dori și ar fi capabili să își mărească veniturile, pensiile, ajutoarele sociale, acceptând să lucreze sub forma muncii cu orar redus.
Economia neconvențională este considerată un rezervor de muncă, de multe ori comparat cu un bazin cu apă ce stă degeaba, dar recunoscut a fi cea mai bună metodă de a canaliza și conserva forța de muncă aflată în exces. „Societatea este avertizată să privească economia neoficială cu mai multă atenție, ca pe un rezervor, nu ca pe un canal colector; rezervorul se umple în mod natural, în perioadele când cererea de forță de muncă este staționară sau scade, iar oferta este în creștere”.
Economia neoficială, neconvențională cuprinde toate activitățile neînregistrate, neevaluate, în care sunt angajați membrii societății, activități care au valoare economică, dar care niciodată nu se va putea determina precis. Economia neconventională este compusă, la rândul său, din următoarele tipuri de economii:
economia subterană, formată din tranzacțiile în numerar nedeclarate, o parte, rezultate din munca ,,la negru", o parte din activități ilegale și chiar criminale;
economia voluntară, ce cuprinde munca desfășurată benevol în folosul societății;
economia casnică, ce constituie cea mai mare parte a economie neoficiale și care, după estimările recente, ar cuprinde peste jumătate din orele lucrătoare productive ale unei națiuni, ceea ce ar însemna echivalentul a circa 40% din totalul economiei oficiale, dacă munca în cadrul acestui tip de
economic ar fi evaluată și plătită ca atare.
Economia neconvențională a rămas neînregistrată la justa ei valoare, întrucât a fost considerată greșit de către guverne drept un canal de scurgere a fondurilor și nu un capital, deoarece în cadrul ei nu se pot colecta taxele și impozitele, asigurările, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu se pot proteja drepturile lucrătorilor și nu se pot aplica măsuri de securitate privind locurile de muncă.
Din ce în ce mai mulți specialist au devenit constienți de existența sferelor de muncă din cadrul economiei neconvenționale, pe care le-au zugrăvit în culori ce le diferențiază de economia albă, cea oficială, și anume:
economia neagră, care cuprinde activitățile de piață ilicite (deoarece sunt nedeclarate) desfășurate de micii întreprinzători și persoanele care se auto-angajează;
economia mov, care vizează serviciile personale și afacerile conduse și derulate ,,de acasă", aflate la granița cu economia convențională;
economia gri, care este complet legală, dar neevaluată, cuprinzând munca b#%l!^+a? casnică și pe cea voluntară, în care se angajează fiecare persoană până la un anumit punct.
Sintetizând, acest scenariu se bazează pe locurile de muncă existente în prezent în economia neconvențională, care prin măsuri legislative, pot fi transferate în economia convențională.
E. Scenariul sfârșițului muncii
Mulți specialiști din diverse domenii (economiști, sociologi, filozofi chiar) au abordat tema impactului tehnologiei asupra ocupării forței de muncă, ce a determinat o adevărată cotitură de la conceptul de ocupare deplină a forței de muncă, prin apariția conceptului de ,,sfârșit al muncii". Autorii care au emis teoria creșterii ,,lipsei de locuri de muncă" consideră că aceasta este o caracteristică fundamentală a societăților post -industriale, ei susținând ideea unui viitor sistem social în care se va extinde scopul de a satisface activități nelegate de piață (la nivel privat său public, individual sau social), întrucât imperativul economic ca forța de muncă să fie ocupată în locuri de muncă plătite este în declin pe măsură ce productivitatea muncii crește.
Prezicerea "sfârșitului muncii", născută din teamă apariției unui masiv șomaj tehnologic, a avut și un suport de data relativ recentă pentru a apare din nou în prim plan, bazându-se pe pierderile dramatice de locuri de muncă apărute în anii '80, în mai multe mari companii din SUA. „Aceste reduceri ocazionale ale dimensiunii marilor companii, alături de efectele transformărilor de natură tehnologică, considerate de respectivii autori drept explozive, au dus la extrapolări îndrăznețe și la crearea scenariului catastrofic al sfârșitului muncii”. După acești autori efectele cauzate de transformările tehnologice se referă nu numai la dislocările de forță de muncă, ci și la erodarea nivelurilor de salarizare, la creșterea numărului de locuri de muncă instabile, și la excluderea socială. Aceasta previziune a viitorului nu se bucură de o credibilitate deosebită, mai ales că generalizează, pe de o parte, cazul unor mari companii ca fiind reprezentativ la nivelul întregii economii mondiale, iar pe de altă parte, susține, ca unică consecință majoră a transformărilor tehnologice, impactul pe care îl are economia de forță de muncă asupra procesului de producție.
Potențialul de creare de locuri de muncă în anumite sectoare-cheie ar putea fi valorificat mai bine dacă s-ar rezolva problema lipsei de personal calificat. Potrivit estimărilor, industria ecologică ar trebui să permită crearea a aproximativ 8 milioane de locuri de muncă până în 2020, dintre care 2,8 milioane ar fi generate de măsuri de utilizare eficientă a resurselor, 2 milioane de punerea în aplicare a politicilor de eficiență energetică și alte 3 milioane de dezvoltarea sectorului energiei din surse regenerabile. În 2015, numărul persoanelor care vor lucra în mod specific în industriile ecologice în întreaga UE ar trebui să se ridice la 3,4 milioane, ceea ce reprezintă o creștere de la 2,7 milioane în anul 2013, demonstrând că în sectorul ecologic există, chiar și în contextul economic actual, un potențial de creștere a locurilor de muncă. Între 2005 și 2009, sectorul energiilor din surse regenerabile a contribuit la crearea a peste 300 000 de noi locuri de muncă. În perioada 2008-2011, au fost create aproximativ 1 866 000 de noi locuri de muncă în sectorul sănătății și al serviciilor sociale. În plus, cererea de noi posturi ar trebui să crească în acest sector, care, potrivit previziunilor, va totaliza 8 milioane de noi locuri de muncă între 2010 și 2020. În ceea ce privește sectorul TIC, se estimează că, până în 2015, vor fi puse la dispoziția profesioniștilor din acest domeniu până la 700 000 de posturi vacante. Ambele sectoare se confruntă cu dificultăți similare în ceea ce privește înlocuirea unei forțe de muncă în curs de îmbătrânire cu lucrători mai tineri. În general, sectorul economiei ecologice, al TIC și al asistenței medicale înregistrează o lipsă importantă de personal calificat, în special în ceea ce privește profesiile cu un grad ridicat de specificitate tehnică.
CAPITOLUL 2
CADRUL JURIDI CO-INSTITUTIONAL AL ȘOMAJULUI ÎN
ROMÂNIA
Diferite organisme internaționale care se ocupă cu probleme de strategie în domeniul ocupării forței de muncă au recomandat recent ca politicile în domeniul combaterii șomajului și ocupării forței de muncă să fie orientate către asigurarea unui optim între nevoia de flexibilitate a firmelor și asigurarea unei protecții adecvate a angajaților împotriva riscurilor pieței muncii.
Comisia Europeană a recomandat în anul 2003 tuturor statelor membre ,,să revadă și, unde este necesar, să reformeze elementele restrictive ale legislației, instituțiilor pieței muncii și sistemului informațional ținând cont atât de nevoia de flexibilitate, cât și de nevoia de securitate".
2.1 Sistemul instituțional privind înregistrarea și combaterea șomajului în
România
Capacitatea administrativă în domeniul combaterii șomajului și ocupării forței de muncă privește în primul rând Agenția Natională pentru Ocuparea Forței de Muncă -ANOFM, înființată în baza Legii nr. 145/1998, modificată și completată prin Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 249/2000.
Fundamentarea orientărilor și soluțiilor de creștere a gradului de ocupare a forței de muncă (Directiva nr. 98/171/CE) este asigurată de Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale, constituit prin Hotărârea Guvernului nr. 1305/1996 (modificată de Hotărârea Guvernului nr. 1773/2004 privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale). Institutul are atribuții în efectuarea de studii și prognoze privind piața muncii și protecția socială.
Principalele responsabilități administrative în domeniul combaterii șomajului și ocupării forței de muncă sunt deținute de următoarele instituții:
A. Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei
„Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, având rol de sinteză pentru asigurarea și coordonarea aplicării strategiei și politicilor Guvernului în domeniile”:
muncii;
solidarității sociale;
protecției sociale;
familiei.
„În vederea realizării rolului său, Ministerului Muncii Solidarității Sociale și Familiei îi sunt atribuite următoarele funcții”:
o de strategic, prin care se asigura elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare în domeniul muncii, protecției și Solidarității sociale și familiei;
o de reglementare și sinteză, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul său de activitate;
o de armonizare cu reglementările Uniunii Europene a cadrului legislativ din domeniul său de activitate;
o de autoritate de management pentru programul operațional sectorial privind politica socială și de ocupare a forței de muncă;
o de administrare a bunurilor și de gestionare a bugetelor și fondurilor alocate;
o de reprezentare, prin care se asigură în numele statului român reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate;
o de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare și respectării reglementărilor legale în domeniul său de activitate și al funcționării instituțiilor care își desfășoară activitatea sub autoritatea sau în coordonarea sa, precum și exercitarea controlului asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite, delegate, potrivit legii, conducătorului executiv al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, respectiv al Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
„Pentru facilitarea identificării unitare a ocupațiilor din România, și asigurarea unui cadru de referință care să permită compararea datelor statistice privind piața muncii, anual este actualizată Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), nomenclator de interes general a cărui utilizare este obligatorie pentru ordonarea și evidența informațiilor referitoare la ocupațiile practicate în cadrul economiei naționale”.
B. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Datorită amploarei reformelor economice, cerințelor societății și importantelor schimbări socio-economice apărute după 1990, a fost necesară înființarea unei instituții care să se ocupe special de plasare, pregătire profesională și îndrumare și care să efectueze plățile bănești din fondul pentru șomaj, populației beneficiare. Astfel, prin Legea nr. 145/1998 a fost înființată Agenția Națională pentru Ocupare și Formare Profesională, instituție care și-a schimbat denumirea în anul 2000 (prin Ordonanța de Urgență nr. 294/30.12.2000), în Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). În statutul ANOFM (HG nr. 768/03.07.2003), la art. 1 se stipulează că ANOFM este instituție publică de interes național, sub autoritatea M.M.S.S.F.
„Obiectivele principale sunt”:
instituționalizarea dialogului social în domeniul forței de muncă;
realizarea politicilor, strategiilor,planurilor și programelor privind ocuparea forței de muncă;
coordonarea la nivel național a activității de formare profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
resurselor umane.
În același timp, ANOFM gestionează în mod curent o serie de indicatori sintetici cum sunt:
rata șomajului înregistrată pe județe, categorii de vârstă, nivel de instruire,sexe, categorii de indemnizații;
numărul participanților la măsuri active;
numărul locurilor de muncă vacante;
situația persoanelor cuprinse la cursurile de formare profesională , pe grupa de vârsta și sexe;
ponderea persoanelor încadrate în munca prin implementarea măsurilor de subvenționare a locurilor de muncă și stimularea mobilității forței de muncă;
numărul șomerilor de lungă durată în totalul șomerilor;
intrări în șomajul de lungă durată;
structura cheltuielilor pentru măsuri active de ocupare a forței de muncă.
În subordinea ANOFM funcționează agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, respectiv a municipiului București, acestea având în structura agenții locale pentru ocuparea forței de muncă și centre proprii de formare profesională, precum și centrele regionale de formare profesională a adulților.
„Organizarea structurilor regionale și locale pentru dezvoltarea și implementarea politicii de ocupare poate facilita rezolvarea dezechilibrelor regionale ale pieței muncii. România trebuie să dezvolte abordări care să le permită tuturor actorilor locali: agențiile pentru ocupare, municipalitatea, partenerii sociali, să răspundă caracteristicilor specifice zonei lor, respectând în același timp prioritățile politicii b#%l!^+a?naționale”. De asemenea, este necesar ca alocarea resurselor pe regiuni să reflecte în mod corespunzător nevoile diferite ale acestora.
Alte instituții care au atribuții în domeniul combaterii șomajului și ocupării forței de muncă:
C. Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților organism autono și tripartit (constituit în anul 1999 ), are un rol consultativ în promovarea de strategii ș politici de pregătire profesională a adulților, operațional din februarie 2000.
D. Consiliul Economic și Social, organism tripartit cu rol consultativ în stabilire politicii economice și sociale, având ca obiective majore realizarea dialogului socia dintre Guvern, sindicate și patronat, precum și asigurarea climatului de pace socială pentru a media stările conflictuale intervenite între partenerii sociali.
E.Comisia Națională pentru Promovarea Ocupării este un nou organis tripartit, consultativ constituit prin noua lege privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
F.Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a cărui misiune est urmărirea aplicării și respectării principiului egalității între cetățeni Hotărârea Guvernulu nr. 1194/2001. La nivelul Guvernului funcționează Departamentul pentru Relați Interetnice, înființat prin Hotărârea Guvernului nr. 17/1997 și reorganizat prin Hotărâre Guvernului nr. 13/2001, având ca responsabilitate dezvoltarea de proiecte de act normative referitoare la protecția minorităților naționale.
G. Consiliul Național pentru Standarde Ocupationale (COSA), organis administrat tripartit, are ca obiectiv realizarea unui cadru organizatoric care să permit evaluarea și certificarea forței de muncă pregătite pe baza standardelor ocupaționale inclusiv evaluarea competentelor dobândite pe cale nonformală și informală, altele decâ cele echivalente cu calificări profesionale organizate prin sistemul educațional, car permit continuarea studiilor pentru obținerea unei diplome educaționale.
H. Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse este însărcinată cu implementarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați și a politicilor în domeniu. Aceasta funcționează din aprilie 2005, după ce, în al doilea semestru al anului 2004, a fost adoptată O.G. nr.84/2004 pentru modificarea și completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, prin care s-a transpus integral și Directiva 2002/73/ EC, de amendare a Directivei 76/207/EEC, privind aplicarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați referitor la accesul la angajare, pregătirea profesională și promovarea, precum și la condițiile de muncă.
2.2 Cadrul juridic privind înregistrarea și combaterea șomajului în România
Politica de ocupare a forței de muncă acoperă domenii vaste, dar strâns legate cu cele conexe. Dintre aceste domenii se pot menționa: legislația muncii și condițiile de lucru, egalitatea de șanse între bărbați și femei, protecția socială, protecția muncii, eliminarea excluderii sociale și lupta împotriva discriminării, crearea unui sistem de dialog social funcțional atât la nivel de întreprindere, de ramura, național, cât și comunitar, care să asigure consultarea partenerilor sociali în luarea celor mai importante decizii economico-sociale.
„Aprecierea gradului de concordanță a legislației române cu acquis-ul transpus se poate face atât pentru fiecare subcapitol, cât și pe ansamblu, prin compararea celor doi coeficienți și anume coeficientul gradului de transpunere și coeficientul gradului de concordanță”.
„Ocuparea forței de muncă a fost considerată ca obiectiv prioritar, făcându-se eforturi pentru adaptarea sistemului românesc pentru punerea în aplicare a Strategiei Europene de Ocupare a Forței de Muncă. În acest sens, în anul 2001, a fost întocmit primul Plan de Acțiune în domeniul ocupării forței de muncă (PNAO) însoțit de Programul pentru stimularea ocupării forței de muncă și reducerea șomajului, care transpune Rezoluția nr. 99/312/CE privind liniile directoare în domeniul ocupării”. b#%l!^+a? Acțiunile au fost derulate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și monitorizate prin indicatorii de performanță furnizați de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă. „Sintetizând, legislația în domeniul combaterii șomajului și ocupării forței de muncă cuprinde următoarele acte normative”:
Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimulare ocupării forței de muncă – MO nr.103/2002;
Modificări și completări la Legea nr.76/2002 privind sistemu asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
OUG nr.l 24/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privin sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă – M nr. 740/2002, aprobată prin Legea nr.4/2003 – MO nr. 26/2003;
Legea nr.107/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privin sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă – M nr. 33'8/2004;
Legea nr.580/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/200 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de munca – MO nr. 1214/2004;
LEGEA nr. 76/2002, Actualizata 2014, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Legea nr. 250/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale 12 HG nr. 1071/2013 pentru aprobarea Strategiei Naționale privind Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020 și a planului de acțiuni aferent acesteia.
CAPITOLUL 3
DIMENSIUNILE ȘOMAJULUI ÎN ROMÂNIA
3.1. Efectele crizei de sistem, ale reformei și restructurării economiei românești asupra ocupării forței de muncă
Confruntată cu o serie de situații noi cărora legislația de dinainte de 1989 nu le putea face față (șomajul nu era recunoscut oficial, chiar dacă acesta era prezent sub forma unui șomaj mascat), legislația în domeniul pieței muncii a trebuit permanent să înregistreze completări și îmbunătățiri, concretizate în reconsiderarea unor acte normative și adoptarea de noi reglementări în domeniu. „Preocupările susținute venite din partea autorităților centrale în direcția creării unui cadru legislativ coerent și închegat, au fost completate de prezența unui cadrul instituțional adecvat, ambele menite să asigure o gestionare eficientă a ocupării, prevenirii și combaterii șomajului. Gestiunea eficace a ocupării și prevenirea creșterii șomajului, nu se pot realiza în afara unor instituții specializate, bazate pe partajarea responsabilităților intre stat, sindicate și patronat”.
Procese precum reforma macroeconomică, criza structurală prelungită, restructurarea și privatizarea au avut ca rezultat involuții în economie și au determinat puternice dezechilibre pe piața muncii și acumularea unui mare număr de probleme sociale, acestea fiind și principalele cauze ale prezenței frecvente a problematicii pieței muncii în dialogul partenerilor sociali și a priorității acordate în implementarea reformei tranziției. „Chiar dacă în ultimii ani s-a vorbit despre o stabilizare pe piața muncii, sintagme precum ,,cronicizarea șomajului", ,,accentuarea fenomenului de subocupare",,,forme atipice de ocupare",,,precarizarea ocupării" continua să fie prezente în discursurile specialiștilor, referitor la aprecierea cadrului actual al funcționării pieței muncii din România”.
„În ultimul deceniu al secolului trecut reforma structurală a înregistrat în România o substanțială întârziere deoarece”:
reforma marilor întreprinderi de stat nu a avut loc, fapt ce a condus la acumulare de pierderi și arierate substanțiale;
firmele energo-intensive au continuat să funcționeze ineficient, în vreme ce autoritățile au încercat să evite luarea unor decizii capitale prin menținerea unor prețuri scăzute la energie, fapt ce a determinat o deplasare a problemelor de rezolvat în ramurile din amonte;
autoritățile au blocat, pentru lungi perioade de timp, buna funcționare a unor piețe de o deosebită importanta funcționarea corectă a mecanismelor economice (de exemplu, piața valutară);
au fost impuse diverse restricții, atât de natura formală, cât și informala, cu scopul de a evita atingerea nivelurilor de echilibru în cazul unor variabile cum ar fi cursul de schimb, ratele dobânzii etc.;
în agricultură, lipsa piețelor și slabă dezvoltare a inițiativei private au crea presiuni semnificative asupra bugetului de stat, în scopul obținerii de subvenții și credite directe; b#%l!^+a?
supravegherea bancară a înregistrat eșecuri costisitoare și dureroase.
Cu toate acestea, populația ocupată în sectorul de stat a scăzut într-un ritm mai rapid, ceea ce a făcut că sectorul privat să ofere semnificativ mai multe locuri de muncă decât cel de stat. „În prezent, sectorul privat este predominant în economie, datorită creșterii economice din ultimii 6 ani, creștere pusă pe seama segmentului privat al economiei. Acesta realizează peste realizează 75% din Produsul Intern Brut. Ceea ce mai trebuie subliniat, pentru întreaga perioadă dintre anii 1991 și 2006, este constantă trendului descrescător al populației ocupate, ceea ce conduce, implicit, la o scădere a ratei de activitate spre niveluri considerate normale în economiile dezvoltate”.
„În perioada de după 1990, pe diferite segmente de timp, sunt însă relativ ușor de identificat și elemente care deosebesc România de celelalte țări”:
șomajul a crescut într-o proporție mai mare decât reducerea numărului salariaților, ceea ce a condus la o creștere a ratei de activitate, în primii ani ai tranziției spre deosebire de celelalte țări unde aceasta a scăzut;
s-a redus considerabil numărul de ore lucrate, acest fapt sugerând că scăderile de productivitate și ale salariilor reale s-ar putea să fie supraevaluate;
în primii ani ai tranziției, indicele prețurilor de consum a crescut substanțial mai puțin decât indicele prețurilor de producție, ceea ce arată faptul că salariile reale au scăzut mai puțin decât în alte țări;
creșterea sectorului privat a fost relativ moderată în comparație cu celelalte țări;
ramurile dominate de regii autonome (actualele societăți sau companii naționale) se constituie într-un grup protejat, favorizat, atât din punct de vedere a salariilor, cât și al ocupării (deși în ultima perioadă acest nucleu dur al economiei cunoscut un proces de restructurare și redimensionare);
politicile de control al salariilor, deși dificil de evaluat, au contribuit la osificare a salariilor reale și nu au putut opri, pe de altă parte, creșterile salariilor nominale prin intermediul negocierilor colective.
3.2. Subocuparea forței de muncă și manifestarea fenomenului de șomaj
Aflată în fata adoptării unei strategii de tranziție la economia cu piața concurențială și ținând seama de experiența țărilor avansate economic, România, ca și alte țări din Europa de Est, urmărește problematica șomajului din perspectiva metodologică multiplă. „Cercetări recente ajuta la identificarea mai rapidă a surselor generatoare de șomaj în România”:
sporul natural al resurselor de muncă, respectiv al populației în vârstă de muncă;
apariția pe piața muncii a absolvenților diferitelor forme de învățământ, care nu găsesc locuri de muncă suficiente;
o parte a populației considerată inactivă (casnică), formată preponderent din femei, care intra pe piața muncii;
disponibilizarea unei părți a forței de muncă ocupate, din cauza dispariției unor locuri de muncă;
sectorul privat, în dezvoltarea sa, ocupa încă un număr prea mic dintre cei ce doresc să muncească;
economia continua să se confrunte cu mari dificultăți generate de lipsa piețelor de desfacere, lipsa unor surse convenabile de materii prime și energie și în special, lipsa capitalului financiar, necesar modernizării și relansării unor activități ce ar putea fi profitabile;
accentuarea tendințelor de specializare și segmentare, de formare a uno grupuri și categorii socio-profesionale neconcurente, ca urmare a multiplicării fară precedent a numărului de profesii, specializări, calificări și a numeroaselor diferențieri b#%l!^+a?dintre salariați, din punctul de vedere al experienței, abilitaților, capacității de adaptare, etc.;
extinderea fenomenelor restrictive de natură economică, socială, juridică, care limitează mobilitatea forței de muncă pe plan intern și internațional;
„Din examinarea principalelor aspecte ale genezei șomajului pot fi desprinse câteva trăsături semnificative. Asemenea trăsături le putem sistematiza astfel”:
Creșterea însemnată a numărului șomerilor în prima parte a tranziției la economia cu piața concurențială;
rata șomajului s-a ridicat în jur de 10% pe ansamblul economiei. În partea a doua a tranziției (începând din anul 2003) rata șomajului s-a menținut în jurul cifrei de 6% datorită debușeelor oferite de agricultură și fenomenul migraționist.
Șomajul afectează puternic tinerii și femeile. Șomerii tineri provin mai ales din mediul urban, având o pregătire liceală sau profesională. Cauzele care generează șomajul în rândul tinerilor sunt: penuria locurilor de muncă pentru tinerii care intra pentru prima dată pe piața muncii; neconcordanta structurii cererii cu cea a ofertei de forță de muncă; preferința patronatelor pentru angajarea unor persoane cu experiență în activitate; disponibilizarea cu prioritate a tinerilor lucrători etc. Ponderea mare a femeilor în rândul șomerilor are că principală cauză persistenta unei mentalități învechite privind rolul femeii în societate, mentalitate care se manifestă atât la angajare. cât și la disponibilizarea personalului.
„În analiza șomajului în perioada de tranziție trebuie avute în vedere unele aspecte, cum sunt”:
în economia de piață, șomajul apare ca un fenomen inevitabil, fiind un rezulta al ajustării cererii și ofertei de forță de muncă;
șomajul este o sursă de risipă a resurselor societății, pierderi de producție mijloace fiscale alocate protecției sociale a șomerilor;
exprimă atât nevoia ajustării și stabilizării macroeconomice, cât și atitudini concrete, individuale sau de grup în modelarea relațiilor de muncă;
este un fenomen microeconomic, ca geneza, și macroeconomic, ca manifestare șomajul apare ca un dezechilibru al pieței muncii la nivel național, ca punct de întâlnire între cererea și oferta globală de muncă.
Analiza șomajului este strâns legată de cea a ocupării, deoarece șomajul este complementar populației ocupate (expresia cererii pe piața forței de muncă) în formarea populației active (măsura ofertei pe aceeași piață). Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate sau nu la un oficiu de forță de muncă și șomaj, este în orice condiții parte componentă a ofertei de forță de muncă.
„Principalele forme ale șomajului întâlnite în România de-a lungul perioadei de tranziție sunt: șomajul conjunctural, șomaju structural, șomajul tehnologic. Asemenea forme au caracter general, așa cum am arătat anterior, dar se particularizează la noi în funcție de condițiile concrete”.
„Șomajul conjunctural este acela care se formează din pricina diminuării activității economice în condițiile recesiunii specifice tranziției la economia cu piața concurențială, în țara noastră. El are un caracter involuntar, fiind determinat de insuficiența cererii agregate, implicit, a cererii de muncă”.
Șomajul conjunctural se autoîntreține, deoarece sporirea salariilor sub presiunea inflației, fără acoperire în creșterea productivității, duce la scăderea volumului vânzărilor. Astfel, firmele care nu pot face față salariilor își diminuează activitatea și încep să disponibilizeze personalul. b#%l!^+a?
Șomajul structural este acela care se formează pe baza modificărilor ce se petrec în structura activităților economico-sociale. El se corelează cu interacțiunea dintre schimbarea consumului și noile tehnologii, astfel că apare ca șomaj involuntar.
„Șomajul structural demonstrează existența unei evidente neconcordante intre structura cererii și ofertei de forță de muncă, sub aspect demografic, educational-profesional și ocupațional. Dimensiunile șomajului structural sunt mari din cauza existenței în perioadă anterioară a unei structuri economice anormale, neperformante, incapabilă să valorifice resursele economice”.
„Șomajul tehnologic este șomajul determinat de înlocuirea tehnologiilor vechi și reorganizarea întreprinderilor. Întrucât în România procesele de retehnologizare și restructurare înregistrează un ritm lent, șomajul tehnologic are proporții mai reduse. Dar întârzierea acestor procese are efect pe termen lung, deoarece amâna momentul reducerii locurilor de muncă slab eficiente și cel al sporirii puterii de concurență a unităților economice”.
Numărul beneficiarilor de ajutor de șomaj a cunoscut o scădere continuă, cu excepția anilor 1992 și 1997. În 1993 și 1994, această scădere a fost compensată de creșterea numărului celor care beneficiau de alocație de sprijin. Scăderea numărului de șomeri, înregistrată în 1995 și 1996, a fost acompaniată însă de o creștere a numărului celor care nu beneficiau de nicio formă de ajutor bănesc, acesta practic egalându-1 pe cel al beneficiarilor. „Amploarea reală a fenomenului șomajului poate fi completată cu formă de șomaj deghizat. Acesta se caracterizează prin absorbția de lucrători în activități inferioare pregătirilor și cu o productivitate foarte redusă. În aceeași categoric se pot înscrie și alte forme de șomaj că muncă parțială, respectiv cu un grad scăzut de ocupare a capacității unui individ apt de muncă și dorind ocuparea totală, precum și activitățile sezoniere care se caracterizează prin folosirea incomplete a fondului anual de timp de lucru”.
3.3. Evoluția numărului șomerilor și a ratei șomajului
Fenomenul șomajului și-a făcut simțită prezența în (țara noastră, odată cu primele măsuri de liberalizare și restructurare a economiei, neavând o evoluție normală, previzibilă. De la apariția sa oficială în 1991, șomajul a cunoscut o dinamică alertă și capricioasă, marcat pe parcurs de câteva momente mai importante.
Astfel, evoluția șomajului, în cei 25 ani de tranziție, este marcată deseori de salturi, atât în creșterea cât și în descreșterea fenomenului. Privite din perspectiva legilor economiei de piață, fluctuațiile puternice ale șomajului sunt apreciate de către unii cercetători drept atipice; ele sunt atipice față de o economic de piața stabilă, consacrata. În țara noastră, aceste fluctuații sunt specifice pulsațiilor economiei naționale, din această perioadă. „Analiza evoluției șomajului din țara noastră, în perioada 1990-2006, scoate în evidență cinci perioade distincte”:
prima perioadă, cuprinsă în intervalul 1991 -1996;
a doua perioadă, determinată în intervalul 1997-1999;
a treia perioadă cuprinsă în intervalul 2000-2006.
a patra perioadă cuprinsă în intervalul 2007-2009.
a cincea perioadă cuprinsă în intervalul 2010-2014.
Deosebit de importantă în analiza șomajului este perioada de început, 1991-1992, în care are loc apariția șomajului în mod oficial în țara noastră. Astfel, dacă în anul 1991, numărul șomerilor înregistrați era de 337.440 persoane, numărul acestora a crescut în 1992 de 2,75 ori, ajungând la 929.019 persoane. Față de cifrele oficiale, șomajul, în realitate era mult mai mare, deoarece se aveau în vedere persoanele aflate în șomaj tehnic, care erau plătite din fondul de șomaj și care și-au păstrat legătura formală cu locul de muncă (pe anumite perioade valabile nu sunt prezente la locul de muncă). Cum această stare se întinde pe parcursul câtorva luni (noiembrie-aprilie) și cum în fiecare lună numărul celor aflați în șomaj tehnic este de câteva sute de mii, în realitate această parte a forței de muncă se afla în șomaj. „Conform b#%l!^+a?informațiilor furnizate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, numărul acestora depășea 400.000 la sfârșitul lunii martie, 1992, în timp ce diminuarea producției cu 21,8% față de 1991 a dus la o subutilizare a capacității existente, cuprinsă între 10-80%”.
Numărul de șomeri înregistrați în perioada 2008-2014
Tabelul nr. 3.1. b#%l!^+a?
Sursa: www.anofm.ro
„Creșterea șomajului în perioada de început este determinate de o serie de factori, dintre care enumerăm”:
• efectul apariției și intrării în acțiune a Legii nr. 1/1991 privind protecția social a șomerilor; imediat după punerea în aplicare a acestei legi, s-a declanșat o avalanșă de cerere de locuri de muncă din partea populației inactive. În februarie 1991, din numărul total de șomeri 65.319, doar 927 beneficiau de șomaj (intrau sub incidența regimului de indemnizare), pentru că în aprilie numărul acestora să crească la 25.353.
• intrarea pentru prima oară pe piața muncii alături de cei care beneficiau d indemnizația de șomaj, a contingentelor de absolvenț ai învățământului profesional liceal, superior, cu drept de indemnizare; astfel, din numărul total al absolvenților conform informațiilor furnizate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale de la acea dată au fost angajați mai puțin de 10%;
• efectul procesului de liberalizare, mai ales din a doua parte a anului 1991, care avut drept efect reducerea activității economice a unor întreprinderi.
Privatizarea societăților comerciale, restructurarea economică combinată cu modernizarea aparatului de produc|ie, mecanismele de control ale fondului de salarii, sunt factori de raționalizare a consumului de muncă necesară. Acești factori au dus la creșterea șomajului în anii 1993-1994. Astfel, în anul 1994, nivelul absolut al șomajului a atins punctul maxim atât în intervalul 1991-1996, cât și pe întregul interval 1991-2004. În anul 1994, numărul șomerilor a ajuns la 1.223.925 persoane înregistrate, echivalând cu o rată de 10,9 șomeri la 100 persoane active civile. Nivelul șomajului în 1994 indica o creștere a numărului de șomeri cu 886.485 persoane (circa 263 %) și o creștere a ratei șomajului cu 7,9 puncte procentuale față de nivelul șomajului înregistrat în 1991.
„În intervalul de analiza 1991-1996, pot fi sesizate două aspecte importante”:
trendul ascendent al șomajului este întrerupt în anul 1995, după patru ani de creștere continuă;
șomajul a atins în anul 1996 un nivel minim, atât absolut (657.564 șomeri), ca și relativ (6,6%).
Exceptând anul 1991, când a fost demarata reforma economică, și anul 2004, în care datele sunt disponibile pe primul semestru, valorile șomajului înregistrate, în 1996, sunt cele mai mici din intervalul de analiza 1991-2004.
„Tendința de reducere a șomajului, în 1996, s-a datorat”:
1)promovării unor măsuri active de combatere a șomajului, trecându-se din sfera protecției pasive în cea a protecției active.
2)ritmul lent de restructurare a marilor întreprinderi, cu capital integral sau majoritar de stat, și menținerii unei supraocupări în aceste unități;
3) absorbției unei mari părți din resursele de muncă disponibile în sectorul privat.
Începând cu anul 1997, nivelul șomajului își reia cursul ascendent, astfel încât numărul șomerilor a crescut cu 223.871 persoane, iar rata șomajului cu 2,3 puncte procentuale, față de anul 1996. Creșterea nivelului șomajului s-a menținut și pe parcursul anilor 1998 și 1999, anul 1999 fiind cel în care s-a înregistrat cea mai mare rată a șomajului din 1991 și până în prezent. „Deși în 1994 șomajul a atins un nivel maxim în mărime absolută (1.223.925 șomeri față de 1.130.296 șomeri în 1999), punctul maxim al ratei șomajului a fost înregistrat în 1999 (11,8%, mai mare cu 0,9 puncte procentuale față de cea din anul 1994). Explicația înregistrării unei rate maxime a șomajului, în 1999, are la baza scăderea cu o mărime mai mare a populației active civile, față de mărimea cu care a scăzut numărul de șomeri. Astfel în 1999 față de 1994 șomerii au scăzut cu 7,6% în timp ce populația activa civilă a scăzut de la 11234,9 mii persoane la 9550,3 mii persoane adică cu aproximativ 15%”.
„Reducerea șomajului înregistrat în anul 2001 constituie cea mai spectaculoasă schimbare în structura populației active civile, continuare a tendinței care începe să se manifeste în anul 2000. În decembrie 2001, numărul șomerilor înregistrați a fost de aproape 827 mii persoane, ceea ce echivalează cu o reducere de circa 180 mii persoane, comparativ cu anul 2000. Rata șomajului înregistrat s-a redus de la 10,5% la 8,8%, adică cu 1,7 puncte procentuale”. Începând cu anul 2002, ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, se constată scăderea cu o mărime progresivă a numărului de șomeri, de la un an la altul. Ca urmare, în 2003 numărul șomerilor a scăzut cu 13,4%, față de 2002, și cu 34,5%, față de 2000.
În anul 2013, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 59,7%, iar rata șomajului1 de 7,3%. Nivelul ratei de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 63,9%, la o distanță de 6,1 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. În anul 2013 populația activă a României era de 9977 mii persoane, din care 9247 mii persoane ocupate și 730 mii șomeri. Raportul de dependență economică (numărul persoanelor inactive și în șomaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1302‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1652‰, față de 1020‰ în cazul bărbaților), iar pentru mediul rural și urban, ambele au înregistrat 1302‰. Rata de activitate a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 64,6%. „Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) de 59,7% a crescut față de anul 2012 cu 0,2 puncte procentuale. Acest indicator avea, ca și în anii anteriori, valori mai ridicate pentru bărbați (66,8%, față de 52,6% pentru femei) și pentru persoanele b#%l!^+a?din mediul rural (60,7%, față de 58,9% în mediul urban). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 23,5%. Rata de ocupare a persoanelor vârstnice (55-64 ani) a fost de 41,5%. Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenților învățământului superior (81,7%). Pe măsură ce scade nivelul de educație, scade și gradul de ocupare. Astfel, erau ocupate 62,9% dintre persoanele cu nivel mediu de educație și numai 42,1% dintre cele cu nivel scăzut de educație”. „Repartiția populației ocupate pe activități ale economiei naționale arată că 28,5% din totalul persoanelor ocupate erau concentrate în sectorul agricol, 28,6% în industrie și construcții, iar 42,9% în servicii. În activitățile neagricole erau ocupate 6613 mii persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deținute de cele care își desfășurau activitatea în industria prelucrătoare (25,5%), comerț (18,3%) și construcții (10,5%)”. În anul 2013, durata medie efectivă a săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost de 39,0 ore pe săptămână; 185 mii persoane au desfășurat și activități secundare, lucrând în medie 14,6 ore pe săptămână. Din totalul persoanelor ocupate în anul 2013 au lucrat cu program parțial 918 mii persoane (9,9%).
3.4. Analiza structurală a șomajului în România în 2014
La sfârșitul lunii decembrie 2014 rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 5,295 mai mare cu 0,11%pp decât cea din noiembrie 2014 și mai mică cu 0,36% pp decât cea din luna decembrie 2013. Numărul total de șomeri la finele lunii decembrie , de 478.338 persoane a crescut cu 9.489 persoane față de cel de la finele lunii noiembrie. Din totalul șomerilor înregistrați, 140.995 au fost șomeri indemnizați și 337.383 neindemnizați. Ponderea șomerilor neindemnizați în numărul total al șomerilor 70,53% scade față de noiembrie 2014 cu 1,73%pp.
3.4.1.Analiza structurală a șomajului pe sexe
Referitor la șomajul înregistrat pe sexe , în luna decembrie 2014, comparativ cu noiembrie, rata șomajului masculin a crescut de la 5,57% la 5,78% iar rata șomajului feminin a scăzut de la 4,74% la 4,73%.Numărul șomerilor femei la 31 dec. 2014 era de 199.885 persoane iar numărul șomerilor bărbați era de 278.453 persoane. Pe medii de rezidența numărul șomerilor de prezintă astfel- 159.072 provin din mediul urban și 319.266 din mediul rural.
Evoluția ratei șomajului pe sexe 2013-2014
Tabel nr. 3.2.
Sursa: www.anofm.ro
3.4.2.Analiza structurală a șomajului pe regiuni
Numărul de șomeri a crescut în 32 de județe , cele mai mari creșteri înregistrându- b#%l!^+a?se în Alba, cu 1812 persoane, Ialomița cu 683 de persoane, Hunedoara cu 668 de persoane, Galați cu 533 persoane, Teleorman cu 505 persoane, Suceava cu 494 persoane, Bihor cu 493 persoane și Bacău cu 482 de persoane. Numărul de șomeri a scăzut în 9 județe și în municipiul București, cele mai mari scăderi înregistrându-se în judetele- Mureș cu 540 persoane, Brașov cu 231 persoane, Dâmbovița cu 153 persoane , Olt cu 115 persoane și Mehedinți cu 76 persoane. În București numărul șomerilor a scăzut cu 166 persoane. Județele cu cea mai mare pondere a șomerilor neindemnizați în totalul șomerilor sunt –Teleorman 81,94%, Vaslui 80,59%, Mureș 80,31%, Dolj 80,29%, Mehedinți 80,23%, Brăila 82,20%, Galați 80,11%, Satu Mare 80,08%, Buzău 78,98%.
Rata șomajului pe regiuni – total
Tabel nr. 3.3.
Sursa: www.anofm.ro
3.4.3.Analiza structurală a șomajului pe grupe de vârstă
Somajul pe grupe de vârstă în luna decembrie 2014
Tabel nr. 3.4.
Sursa: www.anofm.ro
3.4.4.Analiza structurală a șomajului pe nivel de educație
Șomerii cu nivel de instruire liceal și post-liceal reprezintă 19,24% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare 6,05%.
Șomajul pe nivel de educațíe Tabel nr. 3.5
Sursa: www.anofm.ro
3.5. Previziuni privind șomajul în România
Pentru îmbunătățirea participări pe piața muncii, în iulie 2013 a fost modificată legislația privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Modificările legislative au vizat, în principal, introducerea serviciilor gratuite de evaluare și certificare a competențelor obținute pe alte căi decât cele formale și acordarea primelor de mobilitate, inclusiv șomerilor de lungă durată. În perioada ianuarie 2013 – martie 2014, au fost acordate prime de mobilitate pentru 2.297 persoane, 4.849 tineri au beneficiat de prime de încadrare, iar în primele două luni ale anului 2014, pentru 73 persoane au fost asigurate servicii gratuite de evaluare a competențelor.
„În contextul îndeplinirii condiționalității ex-ante privind proiectarea și implementarea politicilor de ocupare, a fost aprobată Strategia națională privind ocuparea forței de muncă 2014-2020 și planul de acțiuni aferent acesteia. În scopul promovării învățării pe tot parcursul vieții, a fost elaborată cea de a doua versiune a Strategiei pentru învățarea pe tot parcursul vieții, aceasta urmând a fi supusă dezbaterilor publice în cel mai scurt timp”.
În vederea consolidării capacității instituționale a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), din FSE a fost finanțată îmbunătățirea capacității agențiilor de ocupare pentru a furniza servicii de tip „self-service” – 95 agenții de ocupare beneficiare. În decembrie 2013, ANOFM a contractat alte 15 proiecte destinate îmbunătățirii capacității agențiilor de ocupare, urmând ca prin finalizarea acestora 303 agenții de ocupare să ofere servicii de tip “self-service”. ANOFM și agențiile subordonate au finalizat 12 proiecte destinate dezvoltării competențelor profesionale ale personalului, 5.398 persoane participând la programe de formare. În decembrie 2013 au fost contractate alte opt noi proiecte, prin care vor fi instruite 2.191 persoane.
Pentru extinderea sistemului de management al calității conform ISO 9001/2008, sunt în curs de implementare trei proiecte destinate acreditării a 34 agenții locale de ocupare. Ca urmare a contractării în ianuarie 2014 a șapte noi proiecte, vor fi acreditate alte 152 de agenții locale de ocupare și puncte de lucru.
În următoarele douăsprezece luni, pentru a răspunde recomandărilor specifice de țară, ANOFM va continua procesul de consolidare a capacității instituționale, fiind urmărită în special modernizarea sistemului său informatic în vederea unei mai bune gestionări a programelor/ proiectelor, în paralel cu crearea unei baze de date ce va include tinerii NEETs. „Pentru o mai bună corelare între serviciile oferite de agențiile de ocupare și cerințele clientului, vor fi externalizate o parte din serviciile oferite de ANOFM către furnizori privați. Anticiparea modificărilor în structura ocupațională a populației, în funcție de competențele necesare în sectoarele economice cu potențial de creare de locuri de muncă, impune realizarea semestrială de către ANOFM a analizelor/ studiilor/ prognozelor privind evoluțiile înregistrate pe piața muncii”. b#%l!^+a?
Pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor, în anul 2013, a fost implementat Planul național privind stimularea ocupării tinerilor, 44.395 elevi fiind incluși în programe personalizate de consiliere și orientare în carieră, iar cca. 29.860 tineri beneficiind de o ofertă de angajare.
3.5.1.Planul de implementare a garanției pentru tineret 2014-2015
Pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor, a fost elaborat Planul de implementare a garanției pentru tineret 2014 – 2015, aprobat în ședința de guvern din 23 decembrie 2013.
Planul combină măsuri în domeniul ocupării, formării profesionale continue și al educației. „Acestea sunt menite să sprijine tinerii care aparțin categoriilor dezavantajate pentru a (re)intra pe piața muncii sau în sistemul de educație sau de formare profesională continuă, pentru a obține recunoașterea formală a competențelor dobândite în sistem non-formal sau informal sau demararea unor afaceri. În acest cop, prin intermediul a 26 de Centre de garanție pentru tineret și a Serviciului Public de Ocupare (SPO) se realizează în mod gratuit profilul profesional al tinerilor și consilierea combinată cu orientarea în carieră”.
Prin mecanismul de intervenție timpurie sunt identificați tinerii cu nivel incomplet al educației inițiale, fiindu-le oferite opțiuni de (re)inserție în sistemul de educație inițială, prin programe de tipul “a doua șansă”, sau prin acordarea unor alocații financiare de tipul “bani pentru liceu” sau “bursa profesională”, măsuri ce sunt gestionate de Ministerul Educației Naționale. În cazul în care este necesară obținerea unor competențe corelate cu cerințele pieței muncii, tinerilor le sunt oferite programe de ucenicie, subvenționate din bugetul asigurărilor pentru șomaj (BAȘ), existând posibilitatea de cofinanțare din FSE sau Inițiativa pentru Ocuparea Tinerilor (IOT). Ucenicia este însoțită de certificarea formării profesionale și de consiliere privind cariera.
Prin îndrumare și consiliere, tânărul aflat în căutarea unui loc de muncă poate obține plasarea pe piața muncii, angajatorii primind o subvenție pe perioadă determinată, cu obligația menținerii raporturilor de muncă și după finalizarea perioadei de subvenționare.
Absolvenții de studii superioare pot beneficia de un stagiu pe o durată de șase luni, angajatorii primind, în acest caz, o subvenție acordată din BAȘ, ce poate fi suplimentată din FSE sau IOT. Tânărul beneficiază, astfel, de mentorat în cadrul companiei și/sau formare profesională, perioada de stagiu constituind vechime în specialitate.
„În cazul tinerilor aflați în risc de marginalizare socială, SPO poate oferi un contract de solidaritate pentru o perioadă de maximum trei ani, asigurându-le accesul la formare profesională continuă, plasare pe piața muncii (angajatori de inserție socială) și îndrumare și consiliere în vederea obținerii unui loc de muncă. Prin schemele destinate dezvoltării antreprenoriatului se asigură tinerilor sprijin financiar, consultanță, inclusiv sub forma mentoratului, finanțarea putând fi acordată din bugetul de stat, BAȘ, sau sub forma unor pachete financiare integrate (FSE și IOT)”.
Fondurile provenite din FSE sau IOT sunt accesibile pentru toate tipurile de scheme, inclusiv pentru intervenția timpurie, (re)încadrarea în sistemul de educație și certificarea competențelor dobândite în sistem informal sau non-formal și pentru formarea profesională și ocupare.
„Aceste fonduri pot suplimenta bugetele schemelor destinate integrării tinerilor pe piața muncii prin subvenționarea angajării dezvoltarea antreprenoriatului și stimularea mobilității tinerilor aflați în șomaj de lungă durată. Îndrumarea și consilierea în carieră (activități de mentorat realizate în contextul stagiilor efectuate de către absolvenții de învățământ superior sau pentru tinerii antreprenori sau pentru cei aflați în risc de marginalizare socială) pot beneficia la rândul lor de fondurile acordate prin FSE sau prin IOT”.
Parteneriatul se află în centrul garanției pentru tineret, sindicatele, mediul de afaceri, camerele de comerț, asociațiile patronale, precum și întreprinderile individuale fiind implicate activ. Un accent deosebit este pus pe colaborarea cu organizațiile pentru tineret, ale societății civile și cu alte organizații reprezentative pentru grupurile dezavantajate.
Întreaga schemă se sprijină pe realizarea în următoarele luni a unei baze de date integrate, care va fi administrată de SPO.
Până la 31 martie 2014, după primele trei luni de implementare a schemei, au beneficiat de programe de măsuri active cca. 17.000 tineri din cele trei regiuni eligibile pentru finanțarea din IOT, din care 5.129 tineri au fost angajați. În celelalte cinci regiuni au fost incluși în programe de măsuri active 24.260 tineri, din care 9.689 tineri?angajați.
3.5.2. Progrese înregistrate și măsuri noi pentru perioada următoare
Ocuparea forței de muncă
Conform datelor furnizate de Eurostat, în anul 2013, rata ocupării pentru grupa de vârstă 20-64 ani a fost de 63,9%, în creștere cu 0,1 p.p. față de anul anterior, situându-se la o distanță de 6,1 p.p. față de ținta națională pentru anul 2020.
În anul 2013, rata ocupării tinerilor (15-24 ani) a atins nivelul de 23,5%, în scădere cu 0,4 p.p. față de anul anterior.
În vederea combaterii muncii nedeclarate, Inspecția Muncii (IM) a continuat implementarea Strategiei naționale privind reducerea incidenței muncii nedeclarate. Până la 28 februarie 2014, în Registrul General de Evidență a Salariaților au fost înregistrate 5.625.899 contracte de muncă, din care 435.527 contracte pe durată determinată. În primele două luni ale anului 2014, IM a realizat 22.377 controale, având ca rezultat încheierea a 547 contracte individuale de muncă.
Flexibilizarea procedurilor de angajare a lucrătorilor zilieri a condus la creșterea numărului celor care au desfășurat activități cu caracter ocazional la 532.877 persoane în februarie 2014, față de 516.310 persoane, cât erau în evidențele IM în decembrie 2013. „Ca urmare a implementării Programului de ocupare finanțat din bugetul asigurărilor de șomaj (BAȘ), în perioada ianuarie 2013 – martie 2014, au fost încadrate în muncă 380.317 persoane. Complementar acestui program, din FSE au fost finanțate proiecte destinate stimulării angajării șomerilor pe termen lung, până la data de 15 martie 2014, cca. 133.500 persoane beneficiind de măsuri active de ocupare”.
Pentru creșterea calității ocupării persoanelor rezidente în mediul rural, din FEADR au fost finanțate programe de formare profesională, până la 15 martie 2014, 27.306 fermieri care dețin exploatații de semi-subzistență și tineri ce au preluat o exploatație agricolă finalizând cursurile de formare profesională. În scopul diversificării economiei rurale și creșterii competitivității sectorul agricol, până la 15 martie 2014, au fost sprijinite financiar 114 ferme de familie, iar 12.998 persoane au beneficiat de finanțare prin măsura de instalare a tinerilor fermieri. Din FEADR au fost alocate fonduri pentru înființarea și dezvoltarea micro-întreprinderilor în sectorul non-agricol și încurajare a activităților turistice, până la 15 martie 2014, fiind sprijinite financiar 4.566 întreprinderi și create/ menținute 9.559 locuri de muncă. Prin FSE a fost finanțată asigurarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale, până la data de 15 martie 2014, cca. 153.000 persoane rezidente în mediul rural beneficiind de programe de instruire, servicii de orientare/consiliere, evaluarea învățării anterioare etc.
„Din FEDR au fost alocate fonduri pentru creșterea contribuției IMM-urilor la diversificarea economiilor la nivel regional/ local și pentru crearea de locuri de muncă49. Până la 15 martie 2014, au fost create cca. 9.950 locuri de muncă, alte 12.600 locuri de muncă urmând a fi create după finalizarea altor 1.615 proiecte ”.
Prin programele de formare profesională continuă (FPC) pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, finanțate din BAȘ, în perioada ianuarie 2013 – martie 2014, au fost instruite 41.934 persoane, din care 14.565 persoane au fost încadrate în muncă. Complementar, prin FSE a fost finanțată formarea profesională a lucrătorilor și promovarea culturii antreprenoriale, până la data de 15 martie 2014, aprox. 220.800 persoane fiind incluse în astfel de programe. Ca soluție pentru ocuparea tinerilor, în anul 2013, a fost implementat Planul național privind stimularea ocupării tinerilor, 44.395 elevi fiind incluși în programe personalizate de consiliere și orientare în carieră, iar cca. 29.860 tineri beneficiind de o ofertă de angajare.
„În următoarele douăsprezece luni, în scopul îmbunătățirii participării pe piața muncii, măsurile avute în vedere se axează pe subvenționarea angajatorilor pentru a b#%l!^+a?încadra în muncă șomerii care, în termen de cinci ani de la data angajării, îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau pentru limită de vârstă. Pentru persoanele care au părăsit timpuriu școala, sunt planificate o serie de măsuri centrate pe evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistemul informal sau non-formal de educație și formare profesională”.
Pentru creșterea mobilității forței de muncă va fi finalizată reforma rețelei naționale a serviciilor de ocupare a forței de muncă EURES România, măsura conducând la o mai bună corelare a cererii cu oferta de locuri de muncă și la identificarea de noi oportunități de angajare în cadrul UE pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
În scopul diminuării disparităților regionale în materie de ocupare, se are în vedere susținerea investițiilor la nivel regional/ local pentru înființarea de noi întreprinderi și crearea de locuri de muncă.
CAPITOLUL 4
POLITICI PRIVIND COMBATEREA EFECTELOR SOCIALE ȘI ECONOMICE ALE ȘOMAJULUI ÎN ROMÂNIA
În esență, politica de combatere a șomajului și de ocupare a forței de muncă reprezintă„un ansamblu de intervenții publice pe piața muncii, pentru stimularea creării de noi locuri de muncă, pentru ameliorarea adecvării resurselor de muncă la nevoile economiei, pentru asigurarea unei fluidității și flexibilității pe piața muncii”.
Politica de combatere a șomajului și de ocupare a forței de muncă are ca obiectiv ,,menținerea și creșterea gradului de ocupare a populației active prin acțiuni directe sau indirecte menite să asigure locurile de muncă pentru noile generații ce devin active, șomeri sau alte persoane care vor să se angajeze ca salariați”.
„În genere, politicile de combatere a șomajului și de ocupare trebuie să fie coroborate cu politicile structurale adecvate, vizând relansarea economică, în acord cu schimbările structurale economice, se impun a fi înfăptuite formarea profesională și flexibilitatea forței de muncă, prin promovarea unor programe anticipativ-prospective pe termen mediu și lung”.
„Din punct de vedere al nivelului la care se aplică, politicile de combatere a șomajului și de ocupare pot fi clasificate în”:
politici aplicabile la nivel de societate;
politici întreprinse de către agenții economici;
politici privind familiile șomerilor.
Politica de combatere a șomajului și de ocupare este în conținutul său foarte complexă, fiind, în principal, un amestec de acțiuni active și acțiuni pasive, această împărțire având un caracter relativ, pentru că despre fiecare acțiune s-ar putea spune că are atât un caracter activ cât și pasiv.
4.1 Politici pasive privind combaterea efectelor sociale și economice șomajului în România
Politicile pasive sunt destinate compensării parțiale a pierderii venitului din muncă ca urmare a intrării în șomaj, rămânerii fără loc de muncă și fără sursa de venit. Aceste politici au deopotrivă un obiectiv de echitate economică și unui de echitate socială, că de exemplu amortizarea efectelor adverse ale șomajului ridicat și în creștere și reducerea sărăciei în rândul șomerilor.
În România, prin Legea nr. 1 din 1991, s-a instituit pentru prima dată o astfel de măsură sub forma ajutorului de șomaj care constă într-o sumă calculate în mod diferențiat, pe categorii de persoane și vechime în muncă, avându-se în vedere salariul minim pe economie sau ultimul salariu tarifar avut.
A. Conceptul de șomer
„Beneficiari ai Legii 76/2002 sunt persoanele în căutarea unui loc de muncă, aflate în una dintre următoarele situații”:
au devenit șomeri;
nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ sau după satisfacerea stagiului militar;
ocupă un loc de muncă și, din diferite motive, doresc schimbarea acestuia;
au obținut statutul de refugiat sau altă formă de protecție internațională,conform legii;
străini care au fost încadrați în muncă sau au realizat venituri în România,conform legii;
nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenție.
B. Sistemul asigurărilor pentru șomaj
În sistemul asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate doar persoanele fizice, denumite asigurați. Categoriile de asigurați sunt următoarele:
cetățeni romani care sunt încadrați în muncă sau realizează venituri în România;
cetățeni romani care lucrează în străinătate;
străini care, pe perioada în care au domiciliul sau reședința în România, sunt încadrați în muncă sau realizează venituri.
„Pe de altă parte se pot asigura facultative în sistemul asigurărilor pentru șomaj următoarele categorii de persoane”:
o asocial unic sau asociați;
o administratori care au încheiat contracte;
o persoane autorizate să desfășoare activități independente;
o membri ai asociației familiale;
o cetățeni romani care lucrează în străinătate.
C. Bugetul asigurărilor pentru șomaj
„Veniturile bugetului asigurărilor pentru șomaj se constituie din”:
contribuțiile angajatorilor și ale persoanelor juridice la care își desfășoară activitatea asigurații, asimilate angajatorului;
contribuțiile individual ale persoanelor asigurate;b#%l!^+a?
contribuțiile datorate de persoanele care încheie contract de asigurare pentru șomaj;
venituri din alte surse, inclusiv din finanțare externă.
D. Indemnizația de șomaj
În baza Legii 76/2002, șomerii asigurați beneficiază de indemnizație de șomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni
premergătoare datei înregistrării cererii;
nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii
venituri mai mici decât indemnizația de șomaj;
nu îndeplinesc condițiile de pensionare;
sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror raza teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.
„Indemnizația de șomaj se acordă persoanelor asigurate, la cerere. după caz, de la dată”:
încetării contractului individual de muncă;
încetării raporturilor de serviciu;
încetării mandatului pentru care au fost numite sau alese;
desfacerii contractului militarilor angajați pe bază de contract;
încetării calității de membru cooperate;
încetării contractului de asigurare pentru șomaj;
încetării motivului pentru care au fost pensionate;
încetării concediului pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani;
încheierii efectuării stagiului militar;
rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;
absolvirii.
„Persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj au următoarele obligații”:
să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la
agenda pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;
să comunice în termen de 3 zile agenției pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate orice modificare a condițiilor care au condus la acordarea drepturilor;
să participe la serviciile pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agenția pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate;
să caute activ un loc de muncă.
După reforma sistemului din anul 2002 s-a preconizat că atât suma, cât și durată mai scurtă de acordare a indemnizației de șomaj vor contribui la o stimulare mai mare în găsirea unui loc de muncă. Lucrurile nu stau însă întotdeauna așa. Plasarea șomerilor depinde în primul rând de situația globală a pieței muncii. „O cerere de muncă suficient de mare împinge persoanele șomere înapoi la muncă. În schimb, reducerea șomajului este mai mică în perioadele de micșorare a cererii, angajatorii preferând să recruteze personal direct de pe alte locuri de muncă, acesta situându-se de cele mai multe ori pe o poziție mai favorabilă din punct de vedere a calificării”.
E. Plățile compensatorii
Începând cu anul 1997, alături de măsurile pasive enumerate mai sus, s-au introdus și alte măsuri de protecție socială care vizează persoanele ale căror contracte individuale de muncă sunt desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Protecția socială a persoanelor disponibilizate prin concedieri colective se realizează prin diferite modalități, unele având caracter de măsuri active, însă ponderea cea mai mare le revine și de această dată, măsurilor pasive. Persoanelor disponibilizate li se acorda plăti compensatorii, care reprezintă sume neimpozabile egale cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizării. Acestea se acordă numai salariaților cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată care fac dovada participării la serviciile de preconcediere colectivă.
4.2 Politici active privind stimularea ocupării forței de muncă în România
Măsurile active reprezintă totalitatea măsurilor care au ca scop sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă pentru a dobândi statutul de persoană ocupată. Sub incidența măsurilor active intră atât persoanele care caută un loc de muncă, indiferent de statutul lor ocupațional, cât și angajatorii în calitate de solicitanți de forță de muncă (exponenți ai cererii de forță de muncă). „Politicile pentru stimularea ocupării forței de muncă vizează”:
I) creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
II) stimularea angajatorilor pentru încadrarea în munca a șomerilor și crearea de noi locuri de muncă.
4.2.1 Creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă b#%l!^+a?
„Creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă se realizează, în principal, prin”:
informarea și consilierea profesională;
medierea muncii;
formarea profesională;
consultantă și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri;
A) Informarea și consilierea profesională constituie un ansamblu de servicii acordate în mod gratuit persoanelor în căutarea unui loc de muncă, care au ca scop:
furnizarea de informații privind piața muncii și evoluția ocupațiilor;
evaluarea și autoevaluarea personalității în vederea orientării profesionale;
dezvoltarea abilității și încrederii în sine a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în vederea luării de către acestea a deciziei privind propria carieră;
instruirea în metode și tehnici de căutare a unui loc de muncă.
B) Medierea muncii este activitatea prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu.
Serviciile de mediere pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă se acordă gratuit de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă și constau în:
a)informații privind locurile de muncă vacante și condițiile de ocupare a acestora
prin publicarea, afișarea. organizarea de burse ale locurilor de muncă;
b)mediere electronică având ca scop punerea automată în corespondență a
cererilor și ofertelor de locuri de muncă prin intermediul tehnicii de calcul;
c)preselecția candidaților corespunzător cerințelor locurilor de muncă oferite și în
concordanță cu pregătirea, aptitudinile, experiența și cu interesele acestora.
C. Formarea profesională. Persoanele în căutarea unui loc de muncă pot participa la programe de formare profesională care să le asigure creșterea și diversificarea competențelor profesionale în scopul asigurării mobilității și reintegrării pe piața muncii. „Programele de formare profesională, prin care pot fi inițiate, calificate, recalificate, perfecționate sau specializate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, se organizează ținându-se seama de profilurile profesionale, profilurile și standardele ocupaționale, după cum urmează”:
la cererea expresă a angajatorilor care doresc să încadreze persoane aflate în căutarea unui loc de muncă;
la cererea persoanelor care doresc să presteze o activitate autorizată conform legii;
pe baza analizelor și studiilor de specialitate privind necesarul actual și prognozat de forță de muncă.
D. Consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri se acordă, la cerere, persoanelor în căutarea unui loc de muncă, sub formă de servicii juridice, de marketing, financiare, metode și tehnici eficiente de management și alte servicii de consultanță.
4.2.2. Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în munca a șomerilor și crearea de noi locuri de muncă
Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în munca a șomerilor se realizează prin:
Subvenționarea locurilor de muncă;
acordarea de credite în condiții avantajoase în vederea creării de noi locuri de muncă;
acordarea unor facilități.
A. Subvenționarea locurilor de muncă
Categoriile de servicii care pot fi subvenționate sunt, în principal:
servicii publice;
servicii sociale.
Serviciile publice constau, în principal, în lucrări de: refacere și întreținere a infrastructurii, ecologizare, realizare a unor lucrări edilitare.
Serviciile publice pot fi organizate, cu avizul administrației publice locale, de către: autorități publice locale, firme private, organizații neguvernamentale.
Serviciile sociale cuprind activități de îngrijire la domiciliu a următoarelor categorii de persoane: copii,bolnavi,persoane vârstnice,persoane cu handicap.
Serviciile sociale pot fi organizate, în condițiile legii, de:autorități publice locale,organizații neguvernamentale,alte organisme.
B. Acordarea de credite în condiții avantajoase
Pentru crearea de noi locuri de muncă prin înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, unități cooperatiste, asociații familiale, precum și activități independente desfășurate de persoane fizice autorizate se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, credite în condiții avantajoase.
„Beneficiarii de credite acordate în condiții avantajoase trebuie să îndeplinească următoarele condiții”:
să aibă cel mult 250 de angajați și/sau membri cooperatori cu raporturi de b#%l!^+a?
muncă sau de serviciu;
activitatea de bază să se realizeze în producție, servicii sau în turism;
pe cel puțin 50% din locurile de muncă nou-create să fie încadrat personal
provenind din rândul șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă;
personalul încadrat să fie menținut în activitate cel puțin 3 ani;
locurile de muncă avute în vedere la acordarea de credite să nu fie locurile de muncă vacanțe, rezultate în urma disponibilizărilor de personal în ultimele 12 luni premergătoare încheierii contractului de creditare.
C. Facilități acordate angajatorilor
Angajatorii care încadrează în munca persoane din rândul șomerilor, pe care le mențin în activitate pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la data angajării, beneficiază de reducerea sumei reprezentând contribuția de 2% datorată bugetului asigurărilor pentru șomaj. „Reducerea contribuției se acorda începând din anul fiscal următor, pentru o perioadă de 6 luni, și constă în diminuarea sumei datorate lunar cu 0,5% pentru fiecare procent din ponderea personalului nou-angajat din numărul mediu scriptic de personal încadrat cu contract individual de muncă din anul respectiv”.
4.3 Raportul între măsurile active și măsurile pasive
Analiza modului cum a fost distribuit fondul de șomaj pentru acoperirea cheltuielilor implicate de politicile pieței muncii reflectă, pentru întreaga perioadă de tranziție, prevalența cheltuielilor destinate măsurilor pasive de protecție socială. Cu toate acestea, ANOFM, MMSSF, partenerii sociali, cu sprijinul comunității internaționale, s-au preocupat de lansarea și susținerea unor măsuri active de ocupare. Dar mediul economic, pe de o parte, legislația privind protecția socială a șomerilor și, îndeosebi cea privind protecția socială a persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, descurajarea prin politici fiscale mai ales a mediului de afaceri, instabilitatea legislativă, ca și o serie de componente ale cererii și ofertei de forță de munca au comprimat drastic marja de acțiune a măsurilor active de ocupare. „În condițiile tranziției din România, factori de natură obiectivă și subiectivă își pun amprenta asupra raportului dintre măsurile active și cele pasive ale pieței muncii”:
conturarea și cristalizarea unor structuri economice și de ocupare nu întotdeauna
performante și competitive;
menținerea și agravarea unor dezechilibre și presiuni structurale în economie;
instabilitatea legislativă și birocrația cu efect descurajant asupra mediului de
afaceri;
dezarticulările permanente între componentele reformei economice, intre
economia nominală și cea reală;
comportamentele atipice pe piața muncii ale partenerilor sociali: statul, patronatul
și sindicatele.
În al doilea rând, măsurile active, ca să fie eficiente, trebuie orientate spre nevoi individualizate ale pieței muncii. Identificarea acestor nevoi necesită analiza atentă a situației fiecărei persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și a fiecărui angajator.
Măsurile întreprinse ar trebui să vizeze și perfecționarea controlului asupra îndeplinirii condițiilor de eligibilitate, pentru a se evita pe cât posibil acordarea de indemnizații de șomaj celor care nu caută în mod serios un loc de muncă.
Din cauza condițiilor economice și administrative dificile ale României, programele active privind piața muncii ar trebui orientate spre indivizi cu nevoi specifice pe piața muncii, cărora consilierii în locuri de munca au găsit posibilitatea de a li se adresă.
4.4.Propuneri strategice pentru combaterea somajului în contextul politicilor practicate în UE
Politicile privind combaterea șomajului și stimularea ocupării forței de muncă pe care România trebuie să le implementeze, vizează strategii pentru ocuparea forței de muncă strategii pentru formare profesională continuă. Pentru implementarea strategiilor pentru ocuparea forței de muncă este necesară identificarea principalelor probleme ale pieței muncii, a prioritaților strategice naționale ale politicii de ocupare, stabilirea unor domenii de acțiune.
„Principale probleme privind ocuparea identificate la nivelul ale pieței muncii din România sunt”:
ponderea semnificativă a populației ocupate în agricultură;
nivelul ridicat al șomajului de lungă durata și al șomajului în rândul tinerilor;
insuficiența fondurilor și a măsurilor de stimulare fiscală, adresate atât angajatorilor cât și angajaților, în domeniul formării profesionale continue;
mecanisme de stabilire a salariilor insuficient dezvoltate pentru a reflecta corespunzător productivitatea și nivelul de calificare;
insuficienta monitorizare a impactului măsurilor active asupra grupurilor lor țintă, necesară pentru planificarea politicilor în domeniul ocupării.
„Prioritățile strategice naționale ale politicii de ocupare a forței de muncă din România sunt următoarele”:
Promovarea adaptabilității forței de muncă, a învățării pe parcursul întregii vieți și a formării b#%l!^+a?profesionale continue;
Combaterea efectelor șomajului structural;
Promovarea coeziunii și incluziunii sociale pentru grupurile vulnerabile (romi,tineri care părăsesc sistemul de stat de protecjie a copilului, persoane cu handicap).
Domenii principale de acțiune cu rezultate așteptate:
Consolidarea nivelului de ocupare a forței de muncă, tinzând spre atingerea obiectivelor europene stabilite la Lisabona;
Promovarea adaptabilității și mobilității forței de muncă;
Îmbunătățirea capacității de integrare pe piața muncii și prelungirea vieții active;
Combaterea efectelor șomajului structural și reducerea ratei șomajului;
Reducerea ratei șomajului pentru grupurile vulnerabile;
Asigurarea egalității de șanse pe piața muncii;
Consolidarea parteneriatului social;
Creșterea eficienței activității instituțiilor cu responsabilități pe piața muncii;
Reducerea semnificativă a disparităților regionale în ceea ce privește ocuparea forței de muncă.
„Impactul implementării acestor strategii poate fi cuantificat”:
la nivel macroeconomic – prin Consolidarea mediului economic și social și prin crearea de condiții favorabile pentru promovarea și dezvoltarea de noi afaceri;
la nivel regional – prin reducerea disparităților regionale și promovarea unei dezvoltări economice durabile;
la nivelul beneficiarilor – prin mărirea capacității de integrare pe piața muncii grupurilor vizate, ca urmare a implicării în programe specifice, fapt ce va pute fi evaluat prin monitorizarea următoarelor aspecte:numărul persoanelor care se reintegrează pe piața muncii și a celor care
inițiază activități pe cent propriu,nivelul salarial al persoanelor după implicare în programe specifice,nivel ridicat al atractivității muncii.
„Aceste strategii trebuie să aibă în vedere atingerea a doua obiective strategice în domeniul formării profesionale continue”:
1) O participare crescută la formarea profesională continuă și facilitarea accesului pentru toate categoriile de persoane din perspectiva invățării pe tot parcursul vieții, cu următoarele direcții de acțiune specifice:
o Conștientizarea cu privire la beneficiile formării profesionale continue pentru persoane, angajatori și alți factori interesați;
o Creșterea investițiilor publice și private în formarea profesională continuă și eficientizarea lor;
o Dezvoltarea unui sistem de formare profesională continua flexibil și transparent, bazat pe competențe;
o Îmbunătățirea rețelei de informare, consiliere și orientare profesională;
o Asigurarea condițiilor necesare pentru evaluarea/validarea și recunoașterea experienței și învățării anterioare, inclusiv a competentelor dobândite în contexte de învățare non-formale și informale;
2) Creșterea calității și eficienței sistemului de formare profesională continuă printr-un management oriental spre rezultate, cu următoarele direcții de acțiune specifice:
o Consolidarea structurilor instituțional și a parteneriatelor în formarea profesională continuă;
o Implementarea mecanismelor de asigurare a calității;
„Direcțiile de acțiune transversale sunt”:
o Realizarea de studii, analize și statistici pentru formarea profesională continuă;
o Adaptarea cadrului legal pentru elaborarea și implementarea noului sistem de formarea profesională
„În consecință, obiectivele acestei strategii vor fi susținute în principal prin bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și prin alte surse de finanțare, după cum urmează”:Fondul Social European;Programul SAPARD;Programul 1SPA; Alte surse externe de finanțare (ex. Banca Mondială);
Resurse financiare furnizate de către angajatori, autoritățile administrației publice
locale, alte categorii de persoane juridice în calitate de donatori, ONG-uri etc.
4.4.1 Întărirea capacității instituționale de administrare a pieței forței de muncă
Crearea unui Serviciu public de ocupare modern s-a realizat în România prin intrarea în vigoare a Legii nr. 145/1998 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu modificările și completările ulterioare, instituții care functionează în temeiul principiului tripartitismului. Urmare adoptării Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forjei de muncă, cu modificările și completările ulterioare, Agenția Națională pentru Ocupare și Formare Profesională devenită Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă – ANOFM a schimbat radical concepția de utilizare a bugetului asigurărilor pentru șomaj, cu un accent deosebit pus pe măsurile active pentru ocuparea forței de muncă reglementate de lege.
Activitatea viitoare a ANOFM trebuie să se concentreze pe acțiuni de creștere a gradului de adresabilitate către instituție a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, apropierea valorii ratei șomajului înregistrat de valoarea ratei șomajului Biroului Internațional al Muncii, astfel încât Agenția să devină principalul factor de dinamizare a tendințelor de evoluție a pieței forței de muncă.
Consolidarea instituțională a Serviciului Public de Ocupare trebuie să aibă în vedere următoarele direcții:
dezvoltarea și adaptarea sistemului de formare a personalului propriu a ANOFM, având ca punct b#%l!^+a?central viitorul Centra Național de Pregătire a personalului propriu;
adaptarea continuă a alocării la nivel local a resurselor umane ale Serviciulu Public de Ocupare, în funcție de cerințele pieței;
certificarea calității serviciilor oferite de toate agențiile locale pentru ocupare forței de muncă, prin obținerea certificatului ISO 9001;
îmbunătățirea continuă a sistemului informatic integral al Serviciului Public d Ocupare, adaptarea acestuia astfel încât să fie posibilă monitorizarea indicatorilor utilizațila nivelul Uniunii Europene și realizarea de rapoarte statistice privind piața muncii;
dezvoltarea capacității administrative a Serviciului Public de Ocupare în vedere implementării proiectelor finanțate din Fondul Social European.
Rolul și competentele diferiților factori de decizie implicați sunt descrise după cum urmează:
Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (MMSSF) are responsabilitatea generală d a elabora politicile de ocupare și de pe piața muncii programe și planuri naționale de a controla executarea și implementarea acestora. De asemenea, MMSSF este implicat direct în elaborarea și coordonarea Planului Național de Acțiune pentru Ocuparea Forței de Muncă și monitorizează implementarea acestuia. Totodată, Ministerul va monitoriza nivelul de îndeplinire a indicatorilor de performanță stabiliți prin strategia de ocupare, în colaborare cu celelalte instituții și organizații implicate, alocând resursele necesare pentru evaluarea obiectivelor menționate.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) este responsabil cu programele de mediere a muncii, coordonarea programelor de măsuri active de pe piața muncii și elaborare programelor de formare profesională, colectând în același timp contribuțiile la asigurările de șomaj în Fondul de Șomaj, administrarea acestuia și acordarea ajutoarelor de șomaj. ANOFM implementează programe și proiecte specifice beneficiind atât de finanțare internă, cât și internațională;
Comisia Națională de Promovare a Ocupării Forței de Muncă (CNO) stabileșt direcțiile dezvoltării resurselor umane finanțate din fonduri publice și din alte resurse,face propuneri pentru inițierea uno măsuri proactive de combatere a șomajului prin politici fiscale, ajustări structurale, reconversie profesională:
Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților (CNFPA) -participă la elaborarea metodologiei certificării formării profesionale a adulților, monitorizează furnizorii de formar profesională,elaborează criterii specifice și proceduri unitare privind realizarea și utilizarea standardelor ocupaționale, aprobă noi standarde ocupaționale și le actualizează pe cele existente, conform evoluțiilor pe piața muncii;
Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (AN1MMC)- asigură fundamentarea elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în domeniile întreprinderilor mici și mijlocii, organizațiilor cooperatiste, precum și ale activității de comerț interior, administrarea fondurilor bugetare și a surselor financiare extrabugetare, precum și distribuirea acestora în vederea asigurării dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii. a sectorului cooperatist și a comerțului interior, asigura urmărirea aplicării și controlul respectării reglementărilor în domeniul său de activitate;
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) deține o poziție importantă î implementarea acelor elemente din strategia de ocupare referitoare la educație și pregătire profesională, din perspectiva învățării pe parcursul întregi vieți, asigurarea competentelor necesare în corelație cu evoluțiile înregistrate pe piața muncii;
Ministerul Sanatății (MS) derulează programe specifice în domeniul sanatății și securității în muncă;
Ministerul Economiei și Comerțului (MEC) elaborează strategii, programe ș politici privind creșterea economică, participă la fundamentarea și la elaborarea strategiei și a programului de reforme economico-sociale ale Guvernului, urmărește implementarea politicilor de cercetare și inovare, inițiază acțiuni de cooperare internațională și de colaborare economică externă, în plan bilateral sau pe terțe piețe;
Ministerul Integrării Europene (MIE), prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională contribuie la implementarea unor măsuri care vizează eliminarea disparităților regionale de dezvoltare;
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) elaborează și implementează politic bugetară și fiscală a Guvernului, corelează politicile fiscale și bugetare cu celelalte politici economico-sociale;
Partenerii sociali, indiferent de reprezentativitatea acestora, vor prelua elementele strategiei de ocupare în propriile programe de acțiune, raporturile cu serviciile publice de ocupare fiind esențiale. Organizațiilepatronale și cele sindicale sunt implicate în structurile tripartite, având posibilitatea de a sprijini implementarea componentelor strategice – informare, educație și pregătire profesională, servicii de mediere a muncii etc. Aceste organizații pot influența procesele de promovare a flexibilității muncii și de consolidare a nivelului aptitudinal și prin intermediul negocierilor colective organizate la nivel național;
Organizațiile nonguvernamentale și societatea civilă joacă un rol important î ajustarea politicilor, fie prin acordarea de asistentă în implementarea elementelor de strategie și a altor programe din domeniul politicilor sociale, fie prin contactele cu organizațiile internaționale din aria lor de activitate.
4.4.2. Combaterea efectelor șomajului și creșterea rati de ocupare
În domeniul implementării măsurilor active din cadrul strategiilor privind combaterea șomajului și ocuparea forței de muncă pot fi identificate o serie de priorități privind:
combaterea efectelor șomajului structural,
asigurarea de facilități pentru stimularea ocupării.
stimularea ocupării prin politica de venituri,
crearea de locuri de muncă și sprijinirea antreprenoriatului,
prelungirea vieți active,
A. Combaterea efectelor șomajului structural
Pentru combaterea efectelor șomajului structural, se poate acționa în vederea promovării de măsuri de b#%l!^+a?susținere și facilitare a integrării pe piața muncii a persoanelor afectate de șomaj și a persoanelor din mediul rural aflate în căutarea unui loc de muncă:
creșterea ponderii fondurilor alocate măsurilor active (ca pondere în P1B). Se vor aloca fondur dedicate finantării politicilor active în acele zone și sectoare de activitate care stimuleaz angajatorii în vederea creării de noi locuri de muncă și programe speciale pentru zone defavorizate;
asigurarea de oportunități pentru un nou început pentru toți șomerii pri acompaniament social personalizat acordat tinerilor înainte de a împlini 6 luni de șomaj și adulților înainte de 12 luni de șomaj;
extinderea programelor de formare profesională pentru șomeri și a programelor de formare profesională continua oferite în cadrul întreprinderilor, prin dezvoltarea parteneriatelor sociale cu angajatorii și implicarea lor activa pentru susținerea acestor programe în vederea prevenirii riscului de șomaj și a creșterii performanțelor profesionale individuale;
creșterea continuă a calității serviciilor de ocupare oferite de Serviciul Public de Ocupare și externalizarea către sectorul privat a anumitor servicii, în mod special a serviciilor de mediere a muncii și de informare și consiliere profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, pentru a fi orientate către cele mai adecvate programe de măsuri active;
dezvoltarea parteneriatelor în cadrul comunităților locale, având ca scop
generarea de oportunități de creștere a ocupării prin implicarea tuturor actorilor la nivelul comunităților locale.
B. Asigurarea de facilități în vederea creșterii gradului de ocupare. „Pentru creșterea gradului de ocupare se va acționa prin măsuri și acordarea de facilități care să conducă la încurajarea muncii cu forme legale, în special prin”:
continuarea politicii de relaxare fiscală. respectiv reducerea cotelor de contribuți de asigurări sociale și a impozitului pe venit;
extinderea unor programe de formare profesională pentru persoanele care îș desfășoară activitatea în mediul rural prin susținerea financiară a acestora;
extinderea facilităților de stimulare a angajării prin subvenționarea locurilor d munca durabile, pentru categorii vulnerabile pe piața muncii (persoane cu handicap persoane în vârstă de peste 45 ani, tineri absolvenți ai instituțiilor de învățământ, femei,tinerii de peste 18 ani care nu mai sunt cuprinși în sistemu de stat de protecție a copilului, segmente ale populației rome în situații de râse ridicat, persoane fără adăpost);
creșterea graduală a salariului minim brut pe țară;
ajustarea cadrului juridic privind sistemul de asistența socială, prin prevedere unor facilități care să încurajeze munca cu forme legale;
Prin promovarea acestei politici în domeniul veniturilor salariale se urmărește asigurarea unui salariu care să permită un minim decent de viață, dar care să reflecte totodată, și creșterea productivității într-o economie deschisă și care să sprijine creșterea agregată a ocupării. La nivel structural, este important ca remunerarea muncii pentru personalul având calificări reduse să nu descurajeze recrutarea în muncile plătite moderat, iar în același timp salariile nete oferite unor astfel de salariați să constituie stimulente pentru șomeri ă,i persoane inactive să caute un loc de muncă.
„Principalele obiective/provocări politice privind politica de venituri salariale în perspectiva anului 2014”:
Creșterea salariului minim pe economie în concordanță cu menținerea unui nivel decent de trai și î corelație cu creșterea productivității muncii. Stabilirea nivelulu salariului minim pe economie va avea în vedere, de asemenea, păstrarea unui rapor optim între salariul minim și salariul mediu astfel încât distribuția salarială între ramuri ș între salariați cu pregătire diferită să contribuie la creșterea motivației muncii și l creșterea productivității.
Reducerea graduală a fiscalității forței de muncă cu menținerea echilibrulu bugetar, astfel încât costul acestuia să devină atractiv pentru investitori și să permită crearea unui număr sporit de locuri de muncă cu efect direct al scăderii dimensiunilor sectorului informal.
îmbunătățirea condițiilor și procedurilor de salarizare în sectorul publi (salariații funcționari publici și salariații agenților economici cu capital majoritar de stat sau la care statul este acționar) prin stabilirea de principii unitare de salarizare și prin introducerea unor criterii de performanță specifice sectorului public. Crearea unui cadru consensual în procesele de negociere a salariilor și eficientizarea sistemelor de negociere colectivă.
D.Crearea de locuri de muncă și antreprenoriatul
În prezent, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) reprezintă peste 99% din numărul total al firmelor din România. Rolul lor în economie este semnificativ, influențând domenii importante cum ar fi: creșterea economică,
„În acest context, pot fi stabilite următoarele obiective principale pentru dezvoltarea pe termen lung a sectorului IMM”:
Crearea de noi locuri de muncă în sectorul ÎMM;
Sporirea ponderii IMM la crearea produsului intern brut la un nivel similar cu ce al altor țări foste candidate dezvoltate, astfel încât acestea să-și consolideze poziția pe piață, prin competitivitate;
Creșterea exporturilor cu un ritm mediu anual de peste 10%.
Ca rezultat al politicilor macroeconomice și al stabilității, s-au creat pe termen lung premise pentru a b#%l!^+a?îmbunatăți competitivitatea IMM-urilor și pentru a asigura dezvoltarea economiei în general, astfel încât România să poată atinge performanțele cerute de piața comună europeană.
În prezent, IMM-urile românești generează aproximativ 60% din produsul intern brut (PIB), în timp ce procentajul forței de muncă angajate reprezintă numai 40% din totalul populației active, sub mediile din unele țări foste candidate și media UE.
„Pentru atingerea performanțelor propuse s-a avut în vedere respectarea următoarelor principii”:
o Asigurarea coerenței și convergenței strategice de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii cu strategiile sectoriale care au impact asupra acestora;
o Asigurarea transparenței deciziilor, acțiunilor și măsurilor luate pentru dezvoltarea mediului de afaceri și a întreprinderilor mici și mijlocii;
o Asigurarea accesului nediscriminatoriu al întreprinderilor mici și mijlocii la programele de susținere a sectorului;
o Încurajarea participării întreprinderilor mici și mijlocii la construirea societății bazate pe cunoaștere.
„În acest context, au fost identificate următoarele priorități strategice”:
Crearea unui mediu de afaceri favorabil înființării și dezvoltării IMM;
Dezvoltarea capacității IMM-urilor productive și prestatoare de servicii;
Îmbunătățirea accesului IMM-urilor la finanțare;
Îmbunătățirea accesului IMM-urilor pe piețele externe;
Promovarea culturii antreprenoriale.
E.Prelungirea vieții active
Politica de prelungire a vieții active se poate concretiza prin implementarea unor măsuri care să conducă la creșterea capacității lucrătorilor vârstnici (55 – 64 ani) de a rămâne în activitate o perioadă de timp cât mai mare.
F.Promovarea adaptabilității și mobilității pe piața muncii
Începând cu anul 2005, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din spațiul Uniunii Europene, prin serviciul EURES li s-a oferit posibilitatea să consulte toate locurile de muncă vacante anunțate de către serviciile publice de ocupare din Statele Membre. Din momentul aderării, piața muncii din România este conectată la fluxul pieței europene a muncii prin intermediul rețelei EURES, încurajându-se astfel liberă circulație a forței de muncă și mobilitatea ocupațională/geografică.
„Obiectivele pentru următorii ani sunt”:
facilitarea mobilității forței de muncă și creșterea adaptabilității acesteia, prin îmbunătățirea accesului la informații privind locurile de muncă vacante;
promovarea în continuare a flexibilității muncii, prin încurajarea diversității relațiilor de muncă;
dezvoltarea sistemului de prevenire, supraveghere și control al accidentelor de muncă și al bolilor profesionale în scopul îmbunătățirii condițiilor de muncă;
creșterea accesului lucrătorilor, în special al celor cu nivel redus de calificare, la formare profesională.
G. Formarea profesională continuă
Stabilirea obiectivului european că, până în 2014, nivelul mediu de participare la învățarea pe parcursul întregii vieți a populației cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani să fie de 12,5%, impune identificarea unor strategii coerente și măsuri pragmatice cu scopul de a stimula învățarea permanenta pentru toți.
„Aceste priorități pot fi formulate astfel”:
A. Dezvoltarea parteneriatului în formarea profesională continuă, care se va realiza prin:
Promovarea parteneriatului dintre autoritățile publice, partenerii sociali și alț actori relevanți, la nivel central și local, în vederea fundamentării, elaborării și implementării politicilor și strategiilor d formare profesională continuă;
Implicarea unui număr tot mai mare de actori, în special a angajatorilor, î facilitarea accesului la formarea profesională continuă, atât în sistemul formal, cât și în cel non-formal și informal, inclusiv prin asigurarea resurselor necesare formării;
Implicarea partenerilor sociali, cu precădere a patronatelor, dar și a asociațiilo profesionale și a altor actori relevanți la definirea/validarea calificărilor, a standardelor ocupaționale și a programelor-cadru de formare profesională continua contribuind astfel la asigurarea transparenței calificărilor și a consistențe certificatelor;
B.Asigurarea resurselor adecvate formării profesionale continue
„Cheltuielile pentru formare trebuie considerate ca fiind investiții nu Costuri, iar pentru creșterea investițiilor în formarea continua sunt importante următoarele direcții de acțiune”:
asigurarea cadrului legislativ care să stimuleze finanțarea formării profesional continue;
implicarea partenerilor sociali în finanțarea formării profesionale continue;
atragerea finanțării externe pentru programele de formare profesională;
extinderea rețelei de furnizori de formare profesională.
C.Facilitarea accesului la formarea profesională continuă
Un sistem de formare profesională continua care să vină în întâmpinarea nevoilor de învățare ale fiecărui individ trebuie să corespundă următoarelor caracteristici: deschidere, transparentă, flexibilitate, comparabilitate și permeabilitate.
„Pentru realizarea acestui sistem următoarele direcții de acțiune sunt importante”:
Identificarea nevoilor de formare cu focalizare pe competentele de bază; b#%l!^+a?
Abordarea formării profesionale inițiate și continue din perspectiva continuității;
Diversificarea și flexibilizarea accesului la oferta de formare profesional continuă;
Valorificarea învățării;
Crearea de oportunități de formare profesională continua cât mai aproape de beneficiari, în propriile comunități;
D.Asigurarea calității sistemului de formare profesională continuă „Creșterea calității în formarea continua poate fi asigurată prin”:
Crearea unui sistem național unitar al calificărilor de la nivelul 1 la 5;
Dezvoltarea de standarde ocupaționale care descriu competentele, de către partenerii sociali, ca bază pentru definirea calificărilor;
Implementarea unui sistem național unitar de formare, evaluare și certificare bazat pe competențe;
Crearea unui sistem de formare profesională modularizat, care să permită ajustarea programelor de formare în concordanță cu nevoile pieței muncii și cu așteptările beneficiarilor;
4.4.3 Creșterea ocupării formale în cadrul pieței forței de muncă din mediul rural
În ultimii ani, transformările din industria românească au avut un impact profund asupra raportului de populație ocupată în mediul rural, astfel această a manifestat o creștere numerică, în special datorită disponibilizării de personal din sectoarele industriale restructurate.
Îmbunătățirea calității resurselor umane disponibile este cheia lansării procesului de dezvoltare în mediul rural, proces care se poate sprijini pe o creștere pe trei dimensiuni a capacității instituționale de coordonare a politicilor adresate mediului rural. „Cele trei direcții fiind”:
abordarea integrală (parteneriat efectiv între direcțiile de muncă, agricultură și inspectoratele școlare; diagnoză locală, responsabilitatea asupra proiectelor de dezvoltare și asumarea unui viitor propriu);
cooperarea inter-instituțională;
implicarea actorilor de la nivel local (gestionare la nivel local a procesului de dezvoltare a zonelor rurale prin asigurarea durabilității din punct de vedere cultural și a responsabilității colective.
4.4.4 Ameliorarea discrepanțelor zonale și regionale
„În acest sens se pot avea în vedere următoarele direcții de acțiune”:
-vor fi promovate condiții favorabile pentru activitatea în sectorul privat și investiții în regiunile slab dezvoltate;
-se va asigura susținerea publică în regiunile slab dezvoltate, care se va concentra asupra investițiilor în capitalul uman și în educație, precum și într-o infrastructură adecvată;
– va fi consolidata poziția documentelor strategice în domeniul dezvoltării regionale în sensul stabilirii priorităților politicii de ocupare a forței de muncă;
– vor fi dezvoltate strategiile de ocupare regionale cu implicarea activă a partenerilor sociali, a autorităților administrației publice locale și a ONG-urilor;
– va fi încurajată autonomia autorităților locale, prin lărgirea competențelor și a responsabilităților, proces care trebuie însoțit de adâncirea procesului de descentralizare a implementării bugetului de stat;
4.4.5 Combaterea activă a excluziunii sociale și promovarea incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile
Pentru a avea o piață a muncii modernă, flexibilă și incluzivă, România va trebui să dezvolte politicile de integrare pe piața muncii a persoanelor supuse riscului de excluziune socială: femeile, persoanele de etnie rromă, persoanele cu handicap etc.
A. Politici privind egalitatea de șanse între femei și bărbați
În contextul aderării la Uniunea Europeană, politicile României în domeniul ocupării au avut în vedere și armonizarea acțiunilor pentru atingerea țintelor de la Lisabona.
Astfel este prevăzut că Statele Membre să încurajeze participarea femeilor pe piața muncii și să realizeze reduceri substanțiale a ponderii discriminării de gen în rata de ocupare, rata de șomaj și sistemul de salarizare, până în anul 2010. În vederea eliminării discriminării de gen, politicile au avut ca scop obținerea, până în anul 2010 a unei reduceri substanțiale a diferențelor de salariu între femei și bărbați în fiecare Stat Membru printr-o abordare complexă a factorilor care determine această situație, incluzând aici segregarea sectorială și ocupaționala, educația și formarea profesională, clasificarea ocupațiilor și sistemele de plată, creșterea conștientizării și a transparenței.
„Obiectivele principale stabilite pentru asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați în domeniul muncii sunt următoarele”:
Stimularea creșterii gradului de ocupare al femeilor;
Modificarea raportului de participare a femeilor și bărbaților în unele sectoare de activitate economică;
Urmărirea reducerii diferențelor de venit, la muncă de valoare egală, intre femei și bărbați în sectorul privat;
Evaluarea impactului politicilor salariale asupra diferențelor de remunerare între bărbați și femei.
Instituția responsabilă pentru coordonarea politicilor naționale referitoare la egalitatea de șanse între femei și bărbați este Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, înființată conform Legii 202/2002, b#%l!^+a?republicată, privind egalitatea de șanse între femei și bărbați.
B. Inserția pe piața forței de muncă a persoanelor de etnie rromă
Proporția romilor în cadrul populației din România este importantă, aceștia plasându-se pe locul doi ca minoritate, după maghiari. Recensământul din 2011 înregistrează 2,5% din populație ca fiind rromi, conform propriei lor identificări etnice declarate. În schimb, în Raportul de țară formulat în 2010 de Comisia Europeană se estimează că populația de etnie rromă este cuprinsă între 1,8 și 2,5 milioane.
În România, populația de etnie rromă beneficiază, fără discriminare, de aceeași legislație ca și populația romana sau populația din celelalte etnii. În luna aprilie 2001, s-a înființat Agenția Natională pentru Romi (ANR), având sarcini de a monitoriza acțiunile specifice ale ministerelor implicate. În anul 2005, instituției i-au fost extinse atribuțiile, astfel că, în prezent, aceasta aplică, coordonează, monitorizează și evaluează măsurile din domeniile de intervenție socială cuprinse în Strategia Guvernului României de îmbunătățire a situației romilor.
„În principal rolul Agenției Naționale pentru Romi este acela de a”:
elabora politica și strategia Guvernului în domeniul protecției drepturilor minorității romilor;
coordona, monitoriza și evalua măsurile sectoriale de intervenție socială, cuprinse în Strategie;
iniția, participa și promova, împreună cu instiruțiile și organizațiile neguvernamentale specializate, acțiuni și programe sectoriale, destinate îmbunătățirii situației romilor.
Principalul factor determinant al defavorizării sociale pentru populația romă este gradul scăzut de cuprindere în sistemul educațional. Conform unor cercetări finalizate în 2005 în cadrul comunități rome, aproape 12% dintre copiii în vârstă de 7-16 ani au întrerupt școala înainte de finalizarea învățământului obligatoriu, iar 18% sunt neșcolarizați. Per total, peste 80% dintre copii neșcolarizați sunt romi și 38,6% dintre romi sunt analfabeți funcționali.
Analfabetismul funcțional, ca fenomen în cadrul populației rome este acuzat de faptul că locuiește, de regulă, în cartiere mărginașe iar școlile în care învață copiii romi au condiții de învățare inferioare. În școlile în care sunt preponderent elevi romi rata repetenției atinge valoarea de 11,3% (aproape de trei ori mai ridicată decât în cazul întregului sistem de învățământ). Datorită nivelului calitativ scăzut al școlii, aproape 20% din elevii romi ajunși în clasa a IV-a sunt analfabeți funcționali.
În anul școlar 2002-2003 elevii romi au reprezentat 4,23% din numărul total de elevi înscriși la nivel național. Participarea la educație a atins la nivelul liceului un procent de 1,04% din populația școlară de aceeași vârstă.
CONCLUZII
Șomajul apare ca un dezechilibru al pieței muncii la nivel național, ca punct de întâlnire între cererea și oferta globală de muncă. Șomajul este influențat de particularități demografice, economico-sociale și culturale, care determină evoluțiile sale în timp. Cunoașterea lor este importantă pentru stabilirea mecanismelor de echilibrare a cererii cu ofertă pe piața forței de muncă.
În România, șomajul se alimentează pe trei canale principale:
canalul demografic – prin care intră tineretul ajuns la vârsta aptă de muncă. fără
să aibă o pregătire profesională prealabilă, precum și persoanele care caută de lucru
pentru prima dată, cum sunt gospodinele;
canalul sistemului de învățământ – prin care intră absolvenții instituțiilor de
învățământ de toate gradele, având calificare profesională;
canalul eliberării forței de muncă ocupată în economie ca urmare a desfășurării
procesului de transformare în etapa de tranziție la economia de piață (restrângerea de activitate, închideri de întreprinderi, retehnologizare, reprofilare etc.)
Cauzele șomajului pot fi multiple, cauze care se situează la nivel macroeconomic și la nivel microeconomic. De multe ori, într-o analiză pentru a se identifica cauzele care au general șomajul, se au în vedere numeroase atribute acordate șomajului, analizate ca "tipuri" de șomaj: fricțional, voluntar, involuntar, structural, tehnologic. natural, parțial, total, cronic, sezonier, temporar, tranzitoriu, ciclic, regional, deghizat etc, atribute care acoperă de fapt aria explicativă destul de vastă a fenomenelor de inutilizare completă a forjei de muncă într-o economic.
Totuși, se pot inventaria câteva dintre cauzele care nu țin neapărat de aceste atribute, și care își fac simțită prezența în economia României:
selecția naturală;
psihologia;
modificarea structurii economice și dificultățile salariaților de a se adapta
acestor mutații;
voința și comportamentul oamenilor;
progresul tehnic;
cheltuielile bugetare pentru "protecție socială" sau "plățile de transfer" (ajutor
de șomaj, de sărăcie);
lenea și eșecurile individuale;
sistemul politic.
În admiterea factorilor care influențează asupra pieței forței de muncă trebuie să se aibă în vedere că dezechilibrul apărut pe această piață se datorează atât factorilor specifici acesteia, cât și altor factori care influențează starea de ansamblu a economiei. Deci, șomajul, ca expresie a dezechilibrelor existente în economie cu impact asupra pieței muncii, se datorează atât reducerii gradului de ocupare al forței de muncă, ca urmare a desfășurării procesului de transformare în etapa de tranziție la economia de piață (restrângerea de activități, închideri de întreprinderi, retehnologizare, reprofilare), cât și intrării pe piața muncii a tinerilor absolvenți și a altor persoane, care se integrau în așa numitul "șomaj voluntar".
Scăderea investițiilor constituie o altă cauza majoră pentru creșterea șomajului. Creșterea ratei inflației, coroborata cu o rata ridicată la credite, a indus în economia României un risc ridicat în mediul de afaceri românesc (afectat de numeroase dificultăți legate de instabilitatea și incoerența legislativă și instituțională, de proliferarea birocrației, de amplificarea economiei necontabilizate), cu efecte negative asupra pieței muncii. Același efect negativ 1-a avut și diminuarea potențialului intern de economisire, generată de scăderea accentuată a veniturilor reale ale populației și nivelul ridicat al dobânzilor active. Capacitatea redusă de retehnologizare indusă de comprimarea ratei investiționale, a întreținut ritmul lent al restructurării.
Sintetizând, în România fenomenul șomajului este rezultatul mai multor influențe: fizico-biologice, psihologice, politico-economice și juridico-legislative, care se înlănțuiesc una cu cealaltă într-un raport de b#%l!^+a?interdependență, generând tipurile specifice de șomaj, întâlnite în economia țării noastre.
Am structurat lucrarea cu titlul Efectele economice și sociale ale șomajului în România în patru capitole , astfel:
În capitolul 1 cu titlu Șomajul în economiile contemporane, am vorbit despre șomajul în economiile dezvoltate și în economiile țărilor care s-au aflat în tranziție. Am arătat apoi câteva metode si politici de scădere a șomajului și soluții pentru ocuparea fortei de muncă în secolul 21.
În capitolul al doilea intitulat Cadrul juridic și instituțional al șomajului în România, am abordat elemente legate de sistemul instituțional referitor la înregistrarea și combaterea șomajului în România dar și despre cadrul juridic privind întregistrarea și combaterea șomajului în România.
În capitolul trei cu titlul Dimensiunile șomajului în România, am vorbit despre efectele reformei și restructurării economiei românești asupra ocupării forței de muncă, despre neocuparea forței de muncă și apariția fenomenului de somaj dar și despre evoluția numărului șomerilor și a ratei șomajului. În continuare am făcut o scurtă analiză structurală b#%l!^+a?a șomajului în România, am arătat care sunt efectele economice și sociale ale șomajului în România și care sunt previziunile privind șomajul în România.
În ultimul capitol intitulat Politici privind combaterea efectelor economice și sociale ale șomajului în România, am arătat care sunt politicile pasive privind combaterea efectelor economice și sociale ale șomajului, care sunt politicile active pentru stimularea ocupării forței de muncă și raportul între măsurile pasive și active. La finalul capitolului am sugerat câteva propuneri strategice pentru combaterea șomajului în contextul politicilor practicate în U.E.
Am încheiat lucrarea cu câteva concluzii și propuneri.
b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?
BIBLIOGRAFIE
Băbăiță, H., Silași, G., Duja ,Alex., Macroeconomie, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 1999.
Băbeanu, M., Macroeconomie, Editura Universitaria, Craiova, 2005.
Blaug, M., Teoria economică în retrospectivă, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992.
Burda, M., Wzplosz Charles, Macroeconomie: Perspectivă europeana, Editura All Beck, București, 1997.
Burlea-Șchiopoiu, A., Economia muncii, Editura Universitaria, Craiova, 2005.
Ciocan, L. C., Angelescu, C., Organizatiile sindicale si piata muncii, Editura A.S.E., Bucuresti, 2006.
Ciucur, D., Gavrilă, H., Popescu, C., Economie, Editia a Il-a, Editura Economică, București, 2001.
Cojocaru, M., Șomajul, protecția și asistența socială a somerilor în Romania, Editura Moldavia, Bacău,2009.
Costin, A.E., Tufan ,M., Garcea, G., Centrul de mediere a muncii, FIMAN, București, 1996.
Dăianu , D., Vrânceanu , R., România și Uniunea Europeană, Editura Polirom, lași, 2002.
Didier, M., Economia: Regulile jocului, Editura Humanitas, București, 1998.
Dobrotă, N. – coord., Economie politică, Editura A.S.E., București, 1995.
Dobrescu, E., Tranziția în România: abordări econometrice, Editura Economică, 2002.
Enache, L., Dobrotă,N., Piața muncii și echilibrul economic, Editura A.S.E., București, 1998.
Fota, C., Comerț internațional și politici comerciale internaționale, Editura Universitaria, Craiova, 2002.
Fota, C., Economie internațională, Editura Sitech, Craiova, 2003.
Fota, C., Integrarea României în Uniunea Europeană, Editura Universitaria, Craiova, 2005.
Goga, P. A., Constantinescu, N., Restructurarea economiei naționale și impactul ei asupra ocuparii și somajului pe exemplul României, Editura A.S.E., București, 1999.
Goicea, F., Prahoveanu , E., Piața muncii și factorul demografic în România, Editura A.S.E., București, 2000.
Grigore, L., Piața muncii pe plan mondial, Editura Lumina Lex, București, 2000.
Heyne ,P., Modul economic de gândire, Editura Didactică și Pedagogică, 1991.
lonel ,M., Manolescu, C., Ocuparea și șomajul în perioada tranziției la economia de piață în România, Editura A.S.E., București, 2005.
Lonescu, M.O., Gheorghiu, A., Analiza și strategia pieței forței de muncă în România, Editura A.S.E., București, 1993.
Lincaru, C., Răboacă,Ghe., Piața muncii în România: organizare, funcționare, direcții de ameliorare a performanțelor, Editura A.S.E., București, 2005.
Lipsey, R., Chrystal ,A., Economia pozitivă, Ed. Economică, București,1999.
Lolescu ,E., Istoria economiei naționale, Editura Sitech, Craiova, 2003.
Manolescu, Ghe., Politici economice. Concepte, instrumente, experiențe, București, Editura Economică, 1997.
Mihail, Gh., Bica, Ghe., Piața muncii în România, Editura Sitech,Craiova, 1999.
Niculescu, N.G., Piața forței de muncă, Editura Tehnică, Chișinău, 1995.
Oprescu, Ghe., Prahoveanu, E., Dinamici pe piața muncii în perioada de tranziție către economia de piață, Editura A.S.E., București, 1998.
Oprescu, Ghe., Piața muncii, Editura Expert, București, 2001.
Pert Steliana, Flexibilitatea pieței muncii: motivație, tipologie, aplicații, Editura CIDE, Bucuresti, 1994.
Perf ,S. si colaboratorii, Blocaje pe piața muncii, în "Blocaje economice în economia de tranzitie a României", IEN/FPS, 1996.
Perf, S., Instituțiile pieței muncii, Evaluarea capitalului uman, Editura IRLI,București, 1997.
Petrișan, M., Caracteristicile procesului de ocupare a populației active în Romania, Referat de cercetare științifică, Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Catedra de Teorie Economică, aprilie 2005.
Petrișan, M., Dezechilibre ale utilizării forței de muncă. Subutilizarea forței de muncă, Volumul Simpozionului Economics and Globalisation. 4-5 iunie 2004, Târgu-Jiu.
Petrișan, M., Terapii și politici de diminuare a șomajului, în economia contemporană a României. Analize. Cercetări. Studii, vol. 2, Editura Universitaria Craiova, 2007.
Pirciog, S., Răboacă, Ghe., Ocuparea forței de munca și inflația în condițiile modernizării economiei romanești, Editura A.S.E., București, 1997.
Pirvu, Ghe., Economie politică, Editura Universitaria, Craiova, 2002.
Pirvu, Ghe., Economie europeană, Editia a Il-a, Editura Universitaria, Craiova, 2004.
Pirvu, Ghe., Macroeconomie, Editura Universitaria, Craiova, 2004.
Popescu, C., Ciucur, D., Popescu, I., Tranziția la economia de piață, Editura Economică ,București, 1996.
Preda, D., Ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă, Editura Economică, București,2002.
Răboacă, Ghe., Piața muncii. Teorie și practică; Munca și progres social. Editura Economică, București, 1996.
Răboacă,Ghe., Piața muncii și dezvoltarea durabilă, Editura Tribuna Economică, București, 2003.
Roman ,M., Resursele umane în România. Evaluare și eficiență, Editura ASE, București, 2004.
Tarhoacă, C. – coord.. Economie, Editura Economică, București, 2000.
Ungureanu, E., Cornescu ,V., Plata muncii și problematica ocupării factorului munca în România, Editura A.S.E., București, 2001.
www.anofm.ro Agenția Natională pentru Ocuparea Forței de Muncă
www.cnfpa.ro Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților
www.ces.ro Consiliul Economic și Social
www.cncs.ro Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
www.anes.ro Agenția Natională pentru Egalitate de Șanse
www.insse.ro Institutul National de Statistică
www.un.org Organizația Națiunilor Unite
www.oecd.org Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
www.europa.eu Portalul Uniunii Europene
www.eurostat.org Portalul EUROSTAT
*** Ordinul nr. 171/2004 pentru aprobarea Procedurilor privind modul de acordare a drepturilor de care beneficiază persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pe durata participării la o formă de pregătire profesională
***Hotărârea Guvernului nr.377/2002 pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitațile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora cu modificările și completările ulterioare.
***Norme metodologice comune ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Băncii Naționale a României nr. 2560/6/2004 privind acordarea din bugetul asigurărilor pentru șomaj de credite în condiții avantajoase, respectiv fonduri nerambursabile, întreprinderilor mici și mijlocii, unităților cooperatiste, asociațiilor familiale și persoanelor fizice care desfășoară în mod independent activități economice.
***Hotărârea Guvernului nr. 936/2004 privind procedura și criteriile de acordare a fondurilor nerambursabile din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
***Legea nr.107/2004 pentru modificarea 51 completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurării și stimularea ocupării forței de muncă
BIBLIOGRAFIE
Băbăiță, H., Silași, G., Duja ,Alex., Macroeconomie, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 1999.
Băbeanu, M., Macroeconomie, Editura Universitaria, Craiova, 2005.
Blaug, M., Teoria economică în retrospectivă, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992.
Burda, M., Wzplosz Charles, Macroeconomie: Perspectivă europeana, Editura All Beck, București, 1997.
Burlea-Șchiopoiu, A., Economia muncii, Editura Universitaria, Craiova, 2005.
Ciocan, L. C., Angelescu, C., Organizatiile sindicale si piata muncii, Editura A.S.E., Bucuresti, 2006.
Ciucur, D., Gavrilă, H., Popescu, C., Economie, Editia a Il-a, Editura Economică, București, 2001.
Cojocaru, M., Șomajul, protecția și asistența socială a somerilor în Romania, Editura Moldavia, Bacău,2009.
Costin, A.E., Tufan ,M., Garcea, G., Centrul de mediere a muncii, FIMAN, București, 1996.
Dăianu , D., Vrânceanu , R., România și Uniunea Europeană, Editura Polirom, lași, 2002.
Didier, M., Economia: Regulile jocului, Editura Humanitas, București, 1998.
Dobrotă, N. – coord., Economie politică, Editura A.S.E., București, 1995.
Dobrescu, E., Tranziția în România: abordări econometrice, Editura Economică, 2002.
Enache, L., Dobrotă,N., Piața muncii și echilibrul economic, Editura A.S.E., București, 1998.
Fota, C., Comerț internațional și politici comerciale internaționale, Editura Universitaria, Craiova, 2002.
Fota, C., Economie internațională, Editura Sitech, Craiova, 2003.
Fota, C., Integrarea României în Uniunea Europeană, Editura Universitaria, Craiova, 2005.
Goga, P. A., Constantinescu, N., Restructurarea economiei naționale și impactul ei asupra ocuparii și somajului pe exemplul României, Editura A.S.E., București, 1999.
Goicea, F., Prahoveanu , E., Piața muncii și factorul demografic în România, Editura A.S.E., București, 2000.
Grigore, L., Piața muncii pe plan mondial, Editura Lumina Lex, București, 2000.
Heyne ,P., Modul economic de gândire, Editura Didactică și Pedagogică, 1991.
lonel ,M., Manolescu, C., Ocuparea și șomajul în perioada tranziției la economia de piață în România, Editura A.S.E., București, 2005.
Lonescu, M.O., Gheorghiu, A., Analiza și strategia pieței forței de muncă în România, Editura A.S.E., București, 1993.
Lincaru, C., Răboacă,Ghe., Piața muncii în România: organizare, funcționare, direcții de ameliorare a performanțelor, Editura A.S.E., București, 2005.
Lipsey, R., Chrystal ,A., Economia pozitivă, Ed. Economică, București,1999.
Lolescu ,E., Istoria economiei naționale, Editura Sitech, Craiova, 2003.
Manolescu, Ghe., Politici economice. Concepte, instrumente, experiențe, București, Editura Economică, 1997.
Mihail, Gh., Bica, Ghe., Piața muncii în România, Editura Sitech,Craiova, 1999.
Niculescu, N.G., Piața forței de muncă, Editura Tehnică, Chișinău, 1995.
Oprescu, Ghe., Prahoveanu, E., Dinamici pe piața muncii în perioada de tranziție către economia de piață, Editura A.S.E., București, 1998.
Oprescu, Ghe., Piața muncii, Editura Expert, București, 2001.
Pert Steliana, Flexibilitatea pieței muncii: motivație, tipologie, aplicații, Editura CIDE, Bucuresti, 1994.
Perf ,S. si colaboratorii, Blocaje pe piața muncii, în "Blocaje economice în economia de tranzitie a României", IEN/FPS, 1996.
Perf, S., Instituțiile pieței muncii, Evaluarea capitalului uman, Editura IRLI,București, 1997.
Petrișan, M., Caracteristicile procesului de ocupare a populației active în Romania, Referat de cercetare științifică, Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Catedra de Teorie Economică, aprilie 2005.
Petrișan, M., Dezechilibre ale utilizării forței de muncă. Subutilizarea forței de muncă, Volumul Simpozionului Economics and Globalisation. 4-5 iunie 2004, Târgu-Jiu.
Petrișan, M., Terapii și politici de diminuare a șomajului, în economia contemporană a României. Analize. Cercetări. Studii, vol. 2, Editura Universitaria Craiova, 2007.
Pirciog, S., Răboacă, Ghe., Ocuparea forței de munca și inflația în condițiile modernizării economiei romanești, Editura A.S.E., București, 1997.
Pirvu, Ghe., Economie politică, Editura Universitaria, Craiova, 2002.
Pirvu, Ghe., Economie europeană, Editia a Il-a, Editura Universitaria, Craiova, 2004.
Pirvu, Ghe., Macroeconomie, Editura Universitaria, Craiova, 2004.
Popescu, C., Ciucur, D., Popescu, I., Tranziția la economia de piață, Editura Economică ,București, 1996.
Preda, D., Ocuparea forței de muncă și dezvoltarea durabilă, Editura Economică, București,2002.
Răboacă, Ghe., Piața muncii. Teorie și practică; Munca și progres social. Editura Economică, București, 1996.
Răboacă,Ghe., Piața muncii și dezvoltarea durabilă, Editura Tribuna Economică, București, 2003.
Roman ,M., Resursele umane în România. Evaluare și eficiență, Editura ASE, București, 2004.
Tarhoacă, C. – coord.. Economie, Editura Economică, București, 2000.
Ungureanu, E., Cornescu ,V., Plata muncii și problematica ocupării factorului munca în România, Editura A.S.E., București, 2001.
www.anofm.ro Agenția Natională pentru Ocuparea Forței de Muncă
www.cnfpa.ro Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților
www.ces.ro Consiliul Economic și Social
www.cncs.ro Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
www.anes.ro Agenția Natională pentru Egalitate de Șanse
www.insse.ro Institutul National de Statistică
www.un.org Organizația Națiunilor Unite
www.oecd.org Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
www.europa.eu Portalul Uniunii Europene
www.eurostat.org Portalul EUROSTAT
*** Ordinul nr. 171/2004 pentru aprobarea Procedurilor privind modul de acordare a drepturilor de care beneficiază persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pe durata participării la o formă de pregătire profesională
***Hotărârea Guvernului nr.377/2002 pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitațile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora cu modificările și completările ulterioare.
***Norme metodologice comune ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Băncii Naționale a României nr. 2560/6/2004 privind acordarea din bugetul asigurărilor pentru șomaj de credite în condiții avantajoase, respectiv fonduri nerambursabile, întreprinderilor mici și mijlocii, unităților cooperatiste, asociațiilor familiale și persoanelor fizice care desfășoară în mod independent activități economice.
***Hotărârea Guvernului nr. 936/2004 privind procedura și criteriile de acordare a fondurilor nerambursabile din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
***Legea nr.107/2004 pentru modificarea 51 completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurării și stimularea ocupării forței de muncă
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Efectele Economice Si Sociale ale Somajului In Romania (ID: 165138)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.