Efectele Economice ale Contrafacerii cu Produse de Lux

=== 6875a610057ac75c80ff1ebc5fdca27b3e0b69f9_298613_1 ===

Universitatea

Facultatea de Management

Specializarea Managementul Afacerilor prin Proiecte

Efectele economice ale contrafacerii cu produse de lux

Introducere

Teza „Efectele economice ale contrafacerii cu produse de lux” urmarește să analizeze prezența produselor de lux contrafăcute pe piața românească și impactul lor asupra consumatorilor români.

Contrafacerea produselor, în special a produselor de lux, este un fenomen global, cu efecte negative asupra producătorilor, dar și asupra consumatorilor. Grosso modo, subiectul este dezbătut în mediul academic anglo-american, pe când în România există puține studii dedicate fenomenului de contrafacere, justificând acest demers de cercetare.

Cercetarea propusă este una deductivă, bazându-se pe un cadru teoretic general al prezenței produselor contrafăcute pe piața mondială, urmând să fie analizat un studiu de caz aferente pieței românești. Brandul Pandora este unul renumit la nivel global, fiind prezent în România prin intermediul magazinelor proprii sau a partenerilor autorizați (http://www.pandora.net/ro-ro/stores, accesat pe 8.12.2015), însă pe piața românească, în special prin intermediul magazinelor online care vând produse folosite de clienții care își postează singuri anunțurile, produsele Pandora apar la prețuri derizorii (http://olx.ro/oferte/q-talisman-pandora/, accesat pe 8.12.2015). Această situația ridică semne de întrebare asupra orginalității produselor promovate, având în vedere faptul că un produs autentic Pandora, incluzând diamante, costă de cel puțin trei ori mai mult decât produsul propus în afara rețelei oficiale de magazine. Pentru a analiza această situație particulară, studiul de caz va include și un scurt interviu cu un reprezentant al brandului, pentru a afla în ce măsură produsele contrafăcute de pe piața românească au afectat vânzările și care sunt modalitățile de a deosebi un produs contrafăcut de unul contrafăcut.

Studiul de caz propus va fi completat de două metode de cercetare adiționale, precum analiza de date statistice privind fenomenul de contrafacere, în mod particular a bijuteriilor de lux și de simulare Monte Carlo asupra subiectului, pentru a obține o imagine obiectivă asupra fenomenului de contrafacere pe piața românească.

Demersul propus poate fi continuat prin extinderea ariei de cercetare, incluzând alte branduri de bijuterii sau alte categorii de produse de lux, precum parfumuri sau haine ale unor producător celebri.

Prezentarea temei

1.1. Scop

Teza „Efectele economice ale contrafacerii cu produse de lux” este axată pe evidențierea fenomenului de contrafacere, cu implicații economice, sociale și culturale. Grosso modo, contrafacerea este un proces economic, însemnând falsificarea caracteristicilor unui produs, rezultatul fiind existența pe piață a unui produs similar, de cele mai multe ori mai ieftin, dar de o calitate îndoielnică.

Contrafacerea afectează o gamă largă de produse, cazurile în care contrafacerea este prezentă în cazul serviciilor este rar întâlnită, fiind asimilată cu ideea de concurență neloială. De exemplu, dacă o companie de telecomunicații încearcă să adopte servicii copiate după schema de servicii propusă de o companie concurentă, autoritățile abilitate intervin pentru a restabili echilibrul pe piața. Măsuri legale există și în cazul contrafacerii produselor, dar contextul în care sunt reproduse și distribuite deseori eludează vigilența autorităților sau ale companiilor care doresc să-și protejeze conceptul de brand. Produsele contrafăcute sunt deseori create în condiții insalubre, pe baza unei forțe de muncă plătită în mod redus, așadar dublând efectele economice ale copierii cu efecte sociale. De asemenea, contrafacerea este o propulsarea pe piață a unui produs ieftin, dar similar cu unul popular la nivel local sau mondial, creând efecte culturale negative prin afectarea imaginii acestuia.

Contrafacerea creează efecte pronunțate în cazul produselor de lux, comparativ cu alte produse. Produsele de lux corespund unui standard particular de viață, caracterizat prin status social elevat, opulență, prestigiu. Prin achiziția unui produs de lux, consumatorul își satisface nevoia de apartenență socială, acest produs fiind unul de calitate, dar și garantul unui imagini de sine îmbunătățite. Prin acest statut, produsele de lux sunt o categorie frecvent contrafăcută, producătorii produselor copiate mizează pe imaginea acestora socială, propunând produse similare, dar la un preț mai accesibil, cu garanția unei calități similare sau chiar îmbunătățită. Deseori, numele brandului copiat este asemănător, existând modificări minore în ceea ce privește nume, precum Gucci, care devine Guci, consumatorul fiind ușor derutat de această asociere. În contextul contemporan al comerțului online, disocierea dintre un produs original și unul copiat este cu atât mai dificilă, cu cât potențialul consumator nu are posibilitatea să testeze produsul decât în momentul în care îl primește. În cazul produselor disponibile fizic, potențialul consumator le poate examina, dar reproducerea poate fi atât de fidelă, încât îl poate confunda cu produsul original.

1.2. Obiective

Obiectivul principal al tezei este de a dezvolta o perspectivă teoretică și practică în studiul contrafacerii produselor de lux în România. Aria de cercetare a fost abordată de relativ puțini cercetători, comparativ cu studii anglo-americane axate pe fenomenul de contrafacere, așadar este o temă inedită și de actualitate.

Obiectivul secundar al demersului de cercetare este evidențierea efectelor economice generate de contrafacerea produselor de lux. Pentru a evidenția impactul contrafacerii produselor de lux, metode de cercetare complementare vor fi folosite: analiza comparativă a datelor statistice, aplicarea unui chestionar și crearea unei simulări Monte Carlo.

Un obiectiv adiacent al tezei este de a crea contextul necesar continuării demersului de cercetare prin noi studii care să analizeze efectele contrafacerii de produse pe piața românească.

1.3. Utilitate/beneficii

Teza „Efectele economice ale contrafacerii cu produse de lux” vizează oferirea de rezultate obiective în cazul unui vid teoretic existent în literatura de specialitatea autohtonă. Puținele studii care vizează fenomenul de contrafacere sunt axează pe produse cosmetice sau de telecomunicații, majoritatea din ele fiind produse mass-market, pe care numeroși consumatori și le pot achiziționa în versiunea de produs original, așadar motivația de a economisi, dar și de a folosi un produs similar celui apreciat nu este atât de pregnantă ca în cazul produselor de lux, care se remarcă printr-un preț mai ridicat decât produsele de masă.

Rezultatele obținute prin metodele de cercetare amintite sunt utile din punct de vedere al obiectivității, completând perspectiva unilaterală din studiile de specialitate existente, care mizează în mod special pe analiză comparativă. Prin perspectiva complementară propusă, lucrarea completează rezultatele obținute până în acest moment, putând fi un punct de reper pentru alte demersuri teoretice.

1.4. Motivație

Dublând contextul teoretic deficitar în ceea ce privește studiul contrafacerii în România, teza „Efectele economice ale contrafacerii cu produse de lux” a fost justificată de o situație personală, fiind unul dintre consumatori neinformați asupra unui produs contrafăcut, dar promovat ca unul original. Pe baza acestui eveniment, am luat decizia de a cerceta acest fenomen orientându-mă spre produsele de lux, una dintre categoriile cel mai des contrafăcute de pe piața românească.

Prin eșafodajul teoretic și practic propus, lucrarea va clarifica aspecte legate de contrafacerea produselor, în mod particular, a celor de lux pe piața românească. Concepte precum legislația existentă, categoriile de produse contrafăcute, comportamentul consumatorului de produse contrafăcute pot fi dezvoltate ulterior, pentru a îmbogăți studiile de specialitate din acestă arie de cercetare.

1.5. Finanțare

Teza „Efectele economice ale contrafacerii cu produse de lux” nu beneficiază de finanțare, este un efort personal de cercetare. Prelucrarea datelor statistice este realizată prin intermediul bazelor gratuite de date existente, chestionarul a fost aplicat fără a folosi serviciile unei organizații de profil, în mod similar a fost creată și simularea Monte Carlo. În contextul extinderii ariei de cercetare, de exemplu analiza mai multor categorii de produse contrafăcute, demersul poate beneficia de sponsorizări din partea instituțiilor publice sau private interesate de a monitoriza obiectiv fenomenul de contrafacere pe piața românească.

Stadiul cunoașterii în domeniu

Contrafacerea este o temă de cercetare recurentă în literatura de specialitate anglo-americană, fenomenul fiind tratat atât la nivel global, dar și secvențial, pe anumite piețe. Conform lui Thorsten Staake și Elgar Fleisch (2008), cercetarea academică în cazul fenomenului de contrafacere este relativ nouă, fiind deseori interdependentă de arii complementare precum activități de concurență neloială, comportamentul consumatorului în ceea privește substituția unor produse originale cu unele false pentru anumite beneficii, percepția brandurilor sau strategii de inovație deopotrivă pentru producători, dar și pentru falsificatori. Recent, paradigma cercetării produselor contrafăcute și a impactului lor include elemente esențiale precum participanții la procesul de contrafacere, modalități de intrare și de ieșire de pe piață a unui produs contrafăcut, măsurile legale adoptate, precum și percepția consumatorilor. Analizele privind performanța unui produs pe piață sau prelucrarea sociologică a comportamentul consumatorului sunt perspective de cercetare insuficiente, înturcât subliniază câteva dintre aspectele inerente ale confrafacerii de produse și servicii, totodată fiind direcții de cercetare dificil de aplicat, datorită caracterului vag sau a imposibilității de a stabili o unitate de măsură capabilă să reproducă particularitățile unei mase de consumatori sau a unei categorii de produse. În mod concret, procesul de contrafacere se bazează pe o „activitate clandestină, cu canale secrete de vânzare și un comportament al consumatori contradictoriiu, pe de o parte interesul de a achiziționa un brand și pe altă parte, motivația de a economisi” (Staake, Fleisch, 2008, 3).

Potrivit lui Peggy Chaundry și Alan Zimmerman (2009), fenomenul de contrafacere a produselor este adiacent mecanismelor pieței înseși, în contextul expansiunii activității comerciale și a diversivității, în acest caz incluzând și comerțul online care a devenit tot mai atractiv. Relația dintre expansiunea comerțului și contrafacerea este una direct proporțională, ridicând semne de întrebare asupra capacității producătorilor de a-și proteja brandurile și asupra autorităților de a proteja drepturile consumatorilor. La nivel global, piața produselor contrafăcute este estimată la 1.5 trilioane dolari americani obținuți anual, dar în mod concret această imagine poate fi depășită, întrucât există produse sau anumite piețe, care nu pot fi monitorizate în mod efectiv. În ceea ce privește diversitatea produselor contrafăcute, aproape fiecare ramură industrială sau a serviciilor este „infestată” (Chaudhry, Zimmerman, 2009, 4) de copii ale produselor consacrate, precum produse farmaceutice, software, filme, părți componente ale autovehiculelor (Chaundry, Zimmerman, 2009, 5).

Contrafacerea unui produs sau a unui serviciu este producerea neautorizată a unei părți sau a produsului complet, preluând diverse caracteristici ale ideii originale, dar care vor fi folosite drept concepte ale producătorului care falsifică. Anual, datele semnalate de organizațiile si instituțiile implicate în monitorizarea comerțului cu produse contrafăcute ridică semne de întrebare asupra capacității companiilor, autorităților, dar și a consumatorilor de a evita achiziția voluntară sau involuntară a unor produse false (Staake, Fleisch, 2008, 3). Potrivit unui raport din 2013 al Organizației Națiunilor Unite, divizia Droguri și Infracțiuni, între 5% – 7% din activitățile comerciale la nivel mondial includ aspecte ilegale de încălcarea regimului mărcii, a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, fiind promovate produse adiacente rezultate din exploatarea ilegală a imaginii și performanței unor produse omologate. Deși aparent este un procent redus, relevanța efectelor produse de contrafacere sunt substanțiale, afectând la nivel individual o companie și la nivel colectiv, economia unei regiuni sau a unui stat. În funcție de contextul contrafacerii, un singur produs falsificat poate schimba substanțial percepția consumatorilor asupra produsului original, un efect economic negativ, întrucât companiile tind să se bazeze pe avantajele oferite de protecția proprietății intelectuale, de asemenea produsul contrafăcut poate crea efecte negative asupra siguranței consumatorului, ducând la pierderea avantajului competitiv, ceea ce afectează pe termen lung profitul companiei (Raport, 2013, The Illicit Trafficking of Counterfeit Goods and Transnational Organized Crime, 2).

În ultimul deceniu, produsele contrafăcute au crescut ca diversitate și dimnesiune, remarcându-se prin tehnici sofisticate de imitație, ceea ce îngreunează procesul de separație a unui produs original de unul fals. În perioada 2002-2006, numărul de produse falsificate care au fost oprite la granița SUA a crescut cu 11%, semnalând dezvoltarea accelerată a unei audiențe predilecte a produselor falsificate. Adițional, numărul cazurile de consumatori vătămați de produse falsificate a crescut, determinând autoritățile să îmbunătățească legislația existentă în cazul protecție consumatorilor. Încă din anii 1950, hainele de designer, articole de lux precum bijuterii, parfumurile, produsele din tutun au fost categoriile cele mai des falsificate, întrucât denotau intenția consumatorilor mass-market de a adopta un anumit stil de viață, pe care nu și-l permiteau. În context contemporan, consumatorii interesați de produse falsificate, sunt orientați spre produse semi-finite sau bunuri industriale precum produse alimentare, produse farmaceutice, echipamente electrice sau mecanice, în acest caz implicând un risc ridicat legat de siguranța consumatorului. În linii mari, consumatorii care aleg produse falsificate, sunt conștienți de decizia asumată, puține cazuri de publicitate deceptivă incluzând consumatorii care asociază în mod eronat un produs de o calitate redusă cu produsul original. Din punct de vedere cultural, piața produselor contrafăcute este divizată între Vest și Est, fiecare dimensiune corespunzând unei mentalități asociate cu comportamentul consumatorului și al producătorilor. Dacă în țările vestice, cu un trecut democratic și economii dezvoltate, contrafacerea este privită ca un furt care prejudiciază producătorul, consumatorul și societatea, în țările estice emergente, contrafacerea este privită ca înlocuirea unui produs vestic cu o variantă locală, mai accesibilă. De exemplu, în China, produse contrafăcute după modele consacrate precum brandurile de telefoane mobile sunt vândute în mod transparent drept variante ieftine, viabile ale produselor originale. În această situație, produsele originale trebuie să concureze pe aceeași piață cu versiunile lor contrafăcute, existând implicații severe pentru producătorii acestora (Staake, Fleisch, 2008, 3-4).

Grosso modo, studiile axate pe fenomenul de contrafacere analiază evoluția unui produs sau unor produse similare, pentru a evidenția impactul economic și social al fenomenului de falsificare. De exemplu, raportul organizației Business Software Alliance (BSA) evidențiază că în 2007 38% dintre produsele software pentru calculatoare personale existente pe piață au fost contrafăcute, creând producătorilor un prejudiciu de 48 bilioane dolari americani (Raport, 2007, 2007 State Piracy Report, 3). În ceea ce privește muzica piratată în mod fizic, distribuția de CD-uri sau DVD-uri sau prin intermediul internetului, distribuția online de tip sharing, trendul descendet este alarmant, astfel în 2014 58% dintre produsele care conțin muzică sunt contrafăcute, în mod special produsele fizice ca în cazul Ungariei (7.4%), comparativ cu produsele distribuite online (3.3%), pierderile pentru producători în acestă țară fiind de 17.2 milioane dolari americani (http://rin.ifpi.org/rin, accesat pe 15.12.2015).

Un aspect adiacent semnalat în cazul produselor contrafăcute este și încălcarea drepturilor de autor. Produsele contrafăcute sunt creația unor producători, fiind proprietatea lor intelectuală atât în format fizic, dar și virtual, cum este cazul transferurilor de date prin intermediul internetului. În 2015, încălcarea drepturilor de autor în regiuni precum Asia, Europa de Est sau America Latină, a creat un prejudiciu anual de 44 bilioane dolari americani, fiind în creștere comparativ cu anii precedenți (Levy – Carciente, 2015, 3).

Contrafacerea este o activitatea economică recurentă în societate, datând încă din perioada antică ca în cazul monedelor romane falsificate pentru a obține anumite beneficii în schimburile comerciale ale acelei perioade sau a boabelor de cafea aztece falsificate pentru a obține un profit ilicit din vânzarea unor sortimente inferioare. În contextul contemporan a căpătat importanță, întrucât creează efecte multiple, atât economice, cât și sociale sau culturale, autoritățile, companiile, organizațiile nonprofit și o parte din consumatori fiind interesați de eradicarea fenomenului de contrafacere. Simbolul fabricantului, similar mărcii, era folosit pe produsele acestuia pentru a semnala calitatea oferită potențialului consumator, creând oportunitatea unor produse contrafăcute, care să fie similare, dar nu atât de competitive precum produsele originale. Marca, drept ipostaza a unei proprietăți intelectuale, apare din epoca romană, un producător de cărămizi inscripționându-și produsele cu brandul Fortis, pentru a putea fi ușor de recunoscut de către potențialii consumatori. Societatea romană, conform documentelor istorice, pedepsea aspru falsificarea, în cazul în care era descoperită, fiind considerată o încălcarea a echilibrului social. În timpul Evului Mediu, însemnele breslelor de meșteșugari erau deseori copiate de către producători singulari sau asociați, care propuneau produse contrafăcute, dar de o calitate inferioară celor produse de meșteșugari. Marca, însemnul unui produs original, era folosit chiar și cazul unor produse perisabile, precum pâinea, brutarii acestei epoci distingu-și produsele de potențiale falsuri prin anumite simboluri asociate de consumatori cu ideea de calitate (Chaudhry, Zimmerman, 2009, 7-8).

La începutul epocii moderne, falsificarea dovedită era considerată o infracțiune, fiind pedepsită draconic, așa cum este sugerat de cazul Sandforth în 1584, producătorul de haine J. G. fiind copiat de un producător local, care a folosit același însemn, promovat și o formă de publicitate denigratoare la adresa companiei care a lansat produsul original. Legislația americană în zilele noastre este una dintre cele mai drastice în ceea ce privește protecția drepturilor de autor și implicit pedepsirea ideii de falsificare, dar la origini a admis cazuri în care falsurile au devenit produse originale, cum este cazul mașinii de prelucrat bumbac a lui Arkwright, preluând integral conceptul britanic de producție a acestui material. Brevetul pentru Invenții din 1793, deși proteja toate ideile de produse sau servicii, nu putea fi aplicat pentru o inovație din afara SUA, care adaptată într-un concept local, astfel orice american putea prelua un produs sau un serviciu din Europa îndeosebi și apoi să ceară eliberarea unui brevet, care îi garanta originalitatea în interiorul statului american. Istoria contrafacerii graviteează în jurul unei idei care s-a perpetuat ca un stereotip cultural: producătorii chinezi falsifică orice produs existent pe piață. Istoric, exemplele de produse contrafăcute sunt multiple în cultura chineză, iar în zilele noastre branduri precum Apple sunt falsificate în China, dar imaginea exclusivă a pieței chineze ca fiind creuzetul celor mai multe produse contrafăcute este eronată, existând și alte piețe pe care produsele contrafăcute sunt vândute drept produse originale, creând judificii economice și sociale. În mod natural, conform evoluției istorice, dacă există un produs apreciat de consumatori, un produs contrafăcut asemănător va fi lansat pe piață (Chaudhry, Zimmerman, 2009, 9).

Thorsten Staake și Elgar Fleisch (2008) accentuează ideea că procesul de contrafacere în societate a devenit mai pregnant, odată cu emergența piețelor asiatice, activele necorporale ale companiilor, incluzând proprietatea intelectuală, sunt dificil de protejat. În condițiile unui management expansiv, mizând pe intrarea pe noi piețe prin promovarea produselor high quality produse de companii cu o anumită tradiție sau expertiză, protejarea propriilor produse împotriva unor potențiale falsuri este asociată cu un proces de permanentă integrare și interacțiune între organizație și departamentele disparate (Staake, Fleisch, 2008).

Metodologia cercetării

3.1. Indicatori

3.2. Date statistice din baze de date

3.3. Chestionar

Simulare/modelare – Monte Carlo

4.1. Studiu de caz

Concluzii și recomandări

Bibliografie:

Chaudhry, Peggy; Zimmerman, Alan (2009), The Economics of Counterfeit Trade. Governments, Consumers, Pirates and Intellectual Property Rights, Springer, New York.

Levy – Carciente, Sary (2015), report 2015 International Property Rights Index, Property Rights Alliance, New York.

Maia, António; Moreira, José António; Pimenta, Carlos (2014), Interdisciplinary Insights on Fraud, Cambridge Scholars Publishing, Cambridge.

Michman, Ronald D.; Mazze, Edward M. (2006), The Affluent Consumer: Marketing and Selling the Luxury Lifestlyle, Praeger Publishers, Westport.

Raport (2007), 2007 State Piracy Report, BSA, Washington DC.

Raport (2013), The Illicit Trafficking of Counterfeit Goods and Transnational Organized Crime, United Nations Office on Drugs and Crime, Washington DC.

Scholz, Lucie (2014), Brand Management and Marketing of Luxury Goods, Anchor Academic Publishing, Hamburg.

Silverstein, Michael J. Silverstein; Fiske, Neil; Butman, John (2007), Trading Up. Why Consumers Want New Luxury Goods – and How Companies Create Them, Boston Consulting Group, Boston.

Staake, Thorsten; Fleisch, Elgar (2008), Countering Counterfeit Trade, Springer, New York.

Som, Ashok; Blanckaert, Christian (2015), The Road to Luxury. The Evolution, Markets, and Strategies of Luxury Brand Management, John Wiley & Sons, New York & Singapore.

Sun, Haochen; Beebe, Barton; Sunder, Madhavi (2015), The Luxury Economy and Intellectual Property. Critical Reflections, Oxford University Press, Oxford.

Tungate, Mark (2009), Luxury World. The past, present and future of luxury brands, Kogan Page, London & Philadelphia.

Wieldmann, Klaus-Peter; Hennings, Nadine (2013), Luxury Marketing. A Challenge for Theory and Practice, Springer, New York.

http://olx.ro/oferte/q-talisman-pandora/, accesat pe 8.12.2015

http://www.pandora.net/ro-ro/stores, accesat pe 8.12.2015

http://rin.ifpi.org/rin, accesat pe 15.12.2015

Anexe

Chestionar adresat consumatorilor români de produse de lux

Ați cumpăra un produs de lux contrafăcut?

Da

Nu

Justificați răspunsul la întrebarea anterioară

………………………………………………………………

În trecut ați cumpărat un produs de lux contrafăcut?

Da (continuă cu întrebarea 4)

Nu (continuă cu întrebarea 6)

Ați fost mulțumit de produsul contrafăcut cumpărat?

Da

Nu

Justificați răspunsul la întrebarea anterioară

………………………………………………………………

Ați recomanda cunoscuților să cumpere un produs de lux contrafăcut?

Da

Nu

Justificați răspunsul la întrebarea anterioară

………………………………………………………………

Care considerați că sunt produsele cel mai des contrafăcute pe piața românească?

Aparatură electrocasnică

Parfumuri

Bijuterii

Gadgeturi (telefoane, laptopuri, tablete etc)

Alte produse

Care sunt criteriile care v-ar motiva în decizia de a cumpăra un produs contrafăcut?

Prețul redus

Performanța similară sau îmbunătățită

Brandul

Alte motive ……………………………………

Care considerați că sunt efectele economice ale cumpărării unui produs contrafăcut?

Scăderea vânzărilor producătorului

Imposibilitatea sau posibilitatea limitată de a obține garanție pentru produs

Folosirea unui produs care nu respectă standardele naționale sau europene în ceea ce privește calitatea și securitatea acestuia

Alte motive ……………………………………….

=== 6875a610057ac75c80ff1ebc5fdca27b3e0b69f9_300504_1 ===

Universitatea

Facultatea de Management

Specializarea Managementul Afacerilor prin Proiecte

Efectele economice ale contrafacerii cu produse de lux

Introducere

Teza „Efectele economice ale contrafacerii cu produse de lux” urmarește să analizeze prezența produselor de lux contrafăcute pe piața românească și impactul lor asupra consumatorilor români.

Contrafacerea produselor, în special a produselor de lux, este un fenomen global, cu efecte negative asupra producătorilor, dar și asupra consumatorilor. Grosso modo, subiectul este dezbătut în mediul academic anglo-american, pe când în România există puține studii dedicate fenomenului de contrafacere, justificând acest demers de cercetare.

Cercetarea propusă este una deductivă, bazându-se pe un cadru teoretic general al prezenței produselor contrafăcute pe piața mondială, urmând să fie analizat un studiu de caz aferente pieței românești. Brandul Pandora este unul renumit la nivel global, fiind prezent în România prin intermediul magazinelor proprii sau a partenerilor autorizați (http://www.pandora.net/ro-ro/stores, accesat pe 8.12.2015), însă pe piața românească, în special prin intermediul magazinelor online care vând produse folosite de clienții care își postează singuri anunțurile, produsele Pandora apar la prețuri derizorii (http://olx.ro/oferte/q-talisman-pandora/, accesat pe 8.12.2015). Această situația ridică semne de întrebare asupra orginalității produselor promovate, având în vedere faptul că un produs autentic Pandora, incluzând diamante, costă de cel puțin trei ori mai mult decât produsul propus în afara rețelei oficiale de magazine. Pentru a analiza această situație particulară, studiul de caz va include și un scurt interviu cu un reprezentant al brandului, pentru a afla în ce măsură produsele contrafăcute de pe piața românească au afectat vânzările și care sunt modalitățile de a deosebi un produs contrafăcut de unul contrafăcut.

Studiul de caz propus va fi completat de două metode de cercetare adiționale, precum analiza de date statistice privind fenomenul de contrafacere, în mod particular a bijuteriilor de lux și de simulare Monte Carlo asupra subiectului, pentru a obține o imagine obiectivă asupra fenomenului de contrafacere pe piața românească.

Demersul propus poate fi continuat prin extinderea ariei de cercetare, incluzând alte branduri de bijuterii sau alte categorii de produse de lux, precum parfumuri sau haine ale unor producător celebri.

Prezentarea temei

1.1. Scop

Teza „Efectele economice ale contrafacerii cu produse de lux” este axată pe evidențierea fenomenului de contrafacere, cu implicații economice, sociale și culturale. Grosso modo, contrafacerea este un proces economic, însemnând falsificarea caracteristicilor unui produs, rezultatul fiind existența pe piață a unui produs similar, de cele mai multe ori mai ieftin, dar de o calitate îndoielnică.

Contrafacerea afectează o gamă largă de produse, cazurile în care contrafacerea este prezentă în cazul serviciilor este rar întâlnită, fiind asimilată cu ideea de concurență neloială. De exemplu, dacă o companie de telecomunicații încearcă să adopte servicii copiate după schema de servicii propusă de o companie concurentă, autoritățile abilitate intervin pentru a restabili echilibrul pe piața. Măsuri legale există și în cazul contrafacerii produselor, dar contextul în care sunt reproduse și distribuite deseori eludează vigilența autorităților sau ale companiilor care doresc să-și protejeze conceptul de brand. Produsele contrafăcute sunt deseori create în condiții insalubre, pe baza unei forțe de muncă plătită în mod redus, așadar dublând efectele economice ale copierii cu efecte sociale. De asemenea, contrafacerea este o propulsarea pe piață a unui produs ieftin, dar similar cu unul popular la nivel local sau mondial, creând efecte culturale negative prin afectarea imaginii acestuia.

Contrafacerea creează efecte pronunțate în cazul produselor de lux, comparativ cu alte produse. Produsele de lux corespund unui standard particular de viață, caracterizat prin status social elevat, opulență, prestigiu. Prin achiziția unui produs de lux, consumatorul își satisface nevoia de apartenență socială, acest produs fiind unul de calitate, dar și garantul unui imagini de sine îmbunătățite. Prin acest statut, produsele de lux sunt o categorie frecvent contrafăcută, producătorii produselor copiate mizează pe imaginea acestora socială, propunând produse similare, dar la un preț mai accesibil, cu garanția unei calități similare sau chiar îmbunătățită. Deseori, numele brandului copiat este asemănător, existând modificări minore în ceea ce privește nume, precum Gucci, care devine Guci, consumatorul fiind ușor derutat de această asociere. În contextul contemporan al comerțului online, disocierea dintre un produs original și unul copiat este cu atât mai dificilă, cu cât potențialul consumator nu are posibilitatea să testeze produsul decât în momentul în care îl primește. În cazul produselor disponibile fizic, potențialul consumator le poate examina, dar reproducerea poate fi atât de fidelă, încât îl poate confunda cu produsul original.

1.2. Obiective

Obiectivul principal al tezei este de a dezvolta o perspectivă teoretică și practică în studiul contrafacerii produselor de lux în România. Aria de cercetare a fost abordată de relativ puțini cercetători, comparativ cu studii anglo-americane axate pe fenomenul de contrafacere, așadar este o temă inedită și de actualitate.

Obiectivul secundar al demersului de cercetare este evidențierea efectelor economice generate de contrafacerea produselor de lux. Pentru a evidenția impactul contrafacerii produselor de lux, metode de cercetare complementare vor fi folosite: analiza comparativă a datelor statistice, aplicarea unui chestionar și crearea unei simulări Monte Carlo.

Un obiectiv adiacent al tezei este de a crea contextul necesar continuării demersului de cercetare prin noi studii care să analizeze efectele contrafacerii de produse pe piața românească.

1.3. Utilitate/beneficii

Teza „Efectele economice ale contrafacerii cu produse de lux” vizează oferirea de rezultate obiective în cazul unui vid teoretic existent în literatura de specialitatea autohtonă. Puținele studii care vizează fenomenul de contrafacere sunt axează pe produse cosmetice sau de telecomunicații, majoritatea din ele fiind produse mass-market, pe care numeroși consumatori și le pot achiziționa în versiunea de produs original, așadar motivația de a economisi, dar și de a folosi un produs similar celui apreciat nu este atât de pregnantă ca în cazul produselor de lux, care se remarcă printr-un preț mai ridicat decât produsele de masă.

Rezultatele obținute prin metodele de cercetare amintite sunt utile din punct de vedere al obiectivității, completând perspectiva unilaterală din studiile de specialitate existente, care mizează în mod special pe analiză comparativă. Prin perspectiva complementară propusă, lucrarea completează rezultatele obținute până în acest moment, putând fi un punct de reper pentru alte demersuri teoretice.

1.4. Motivație

Dublând contextul teoretic deficitar în ceea ce privește studiul contrafacerii în România, teza „Efectele economice ale contrafacerii cu produse de lux” a fost justificată de o situație personală, fiind unul dintre consumatori neinformați asupra unui produs contrafăcut, dar promovat ca unul original. Pe baza acestui eveniment, am luat decizia de a cerceta acest fenomen orientându-mă spre produsele de lux, una dintre categoriile cel mai des contrafăcute de pe piața românească.

Prin eșafodajul teoretic și practic propus, lucrarea va clarifica aspecte legate de contrafacerea produselor, în mod particular, a celor de lux pe piața românească. Concepte precum legislația existentă, categoriile de produse contrafăcute, comportamentul consumatorului de produse contrafăcute pot fi dezvoltate ulterior, pentru a îmbogăți studiile de specialitate din acestă arie de cercetare.

1.5. Finanțare

Teza „Efectele economice ale contrafacerii cu produse de lux” nu beneficiază de finanțare, este un efort personal de cercetare. Prelucrarea datelor statistice este realizată prin intermediul bazelor gratuite de date existente, chestionarul a fost aplicat fără a folosi serviciile unei organizații de profil, în mod similar a fost creată și simularea Monte Carlo. În contextul extinderii ariei de cercetare, de exemplu analiza mai multor categorii de produse contrafăcute, demersul poate beneficia de sponsorizări din partea instituțiilor publice sau private interesate de a monitoriza obiectiv fenomenul de contrafacere pe piața românească.

Stadiul cunoașterii în domeniu

Contrafacerea este o temă de cercetare recurentă în literatura de specialitate anglo-americană, fenomenul fiind tratat atât la nivel global, dar și secvențial, pe anumite piețe. Conform lui Thorsten Staake și Elgar Fleisch (2008), cercetarea academică în cazul fenomenului de contrafacere este relativ nouă, fiind deseori interdependentă de arii complementare precum activități de concurență neloială, comportamentul consumatorului în ceea privește substituția unor produse originale cu unele false pentru anumite beneficii, percepția brandurilor sau strategii de inovație deopotrivă pentru producători, dar și pentru falsificatori. Recent, paradigma cercetării produselor contrafăcute și a impactului lor include elemente esențiale precum participanții la procesul de contrafacere, modalități de intrare și de ieșire de pe piață a unui produs contrafăcut, măsurile legale adoptate, precum și percepția consumatorilor. Analizele privind performanța unui produs pe piață sau prelucrarea sociologică a comportamentul consumatorului sunt perspective de cercetare insuficiente, înturcât subliniază câteva dintre aspectele inerente ale confrafacerii de produse și servicii, totodată fiind direcții de cercetare dificil de aplicat, datorită caracterului vag sau a imposibilității de a stabili o unitate de măsură capabilă să reproducă particularitățile unei mase de consumatori sau a unei categorii de produse. În mod concret, procesul de contrafacere se bazează pe o „activitate clandestină, cu canale secrete de vânzare și un comportament al consumatori contradictoriiu, pe de o parte interesul de a achiziționa un brand și pe altă parte, motivația de a economisi” (Staake, Fleisch, 2008, 3).

Potrivit lui Peggy Chaundry și Alan Zimmerman (2009), fenomenul de contrafacere a produselor este adiacent mecanismelor pieței înseși, în contextul expansiunii activității comerciale și a diversivității, în acest caz incluzând și comerțul online care a devenit tot mai atractiv. Relația dintre expansiunea comerțului și contrafacerea este una direct proporțională, ridicând semne de întrebare asupra capacității producătorilor de a-și proteja brandurile și asupra autorităților de a proteja drepturile consumatorilor. Contrafacerea afectează o serie de produse ale unor branduri cunoscute sau a unor producători mai puțin vizibili pe piață, incluzând produse de lux, medicamentel sau componente IT. Conform lui Mark Tehranipoor, Ujjwal Guin, Domenic Forte (2015), expansiunea fenomenului de contrafacere poate fi evidențiat prin Figura 1, care include niveluri ale folosirii produselor falsificate în viața cotidiană:

Figură 1. Cele mai contrafăcute produse de pe piață (Tehranipoor, Guin, Forte, 2015, 3)

Conform circuitului celor mai des falsificate produse de pe piață în context contemporan, produsele generale, cele folosite zilnic sau regulat atrag atenția falsificatorilor, precum produsele de lux, a căror situație va fi detaliată în cazul tezei, medicamentele, hainele sau încălțămintea. Categoria de produse generale propusă de cercetători este destul de ambiguă, întrucât o parte dintre produse sunt cu termen redus de valabilitate precum medicamentele sau pot fi înlocuite, în funcție de diverse motivații ale consumatorilor, precum hainele, care sunt asociate cu un anumit trend în modă. A doua categorie cel mai des vizată de falsificatori este cea a produselor electronice, incluzând o serie de componente folosite în cadrul activităților curente precum sisteme de operare, componente ale computerelor sau circuite folosite pentru o gamă largă de produse. Deși nu este o categorie vizibilă, produsele integrante, sunt cel mai des contrafăcute, creând efecte negative severe asupra securității datelor sau aparaturii din care fac parte sau asupra siguranței consumatorilor.

În mod practic, nu există o imagine globală a fenomenului de contrafacere, întrucât dimensiunile falsificării depind de la o țară la alta, în cazul unui stat de la o regiune la alta, precum și de la o arie de activitate la alta. De exemplu, în 2006 Organizația Mondială a Sănătății a estimat că 10% dintre medicamentele existente pe piața mondială au fost contrafăcute, existând țări cu un volum alarmant de medicamente contrafăcute, respectiv 25% (Crișan, 2010, 65). Medicamentele contrafăcute și produsele similare produc efecte negative, care afectează chiar integritatea consumatorilor. De exemplu, în 2007, în Haiti, o parte din medicamentele contrafăcute precum sirop de tuse, au provocat reacții adverse de tipul insuficienței renale, iar vaccinul contrafăcut de meningită adminstrat în Nigeria în 2007, a dus la decesul la 2.500 de persoane. Producția de medicamente este deseori viciată de produse contrafăcute, întrucât producătorii au în prezent acces la tehnologie sofisticată, iar cereea de piața mondială este mare, astfel producția de medicamente se aseamănă cu orice produs transfrontalier, a cărui materie primă se regăsește într-un stat, recipientele sau ambalajul este fabricat în altă țară, ambalarea se realizează în alt stat, iar distribuția este realizată prin rețele regionale și naționale (Crișan, 2010, 67). O situație similară este regăsită și în cazul produselor alimentare sau a băuturilor alcoolice, consumarea de produse contrafăcute ducând la tulburări digestive, psihice sau chiar deces, întrucât falsuri conțin substanțe interzice precum aditivi cu o toxicitate ridicată (Crișan, 2010, 68).

În condițiile actuale ale globalizării, există rețele de producție și consum care favorizează fenomenul de contrafacere. Potrivit unui raport al World Health Organization (WHO), în 2006, 30% dintre medicamentele existente pe piața mondiale erau falsificate, ridicând semne de întrebare asupra siguranței consumatorilor, cu precădere a grupurilor de consumatori din țări în curs de dezvoltare precum Panama sau Republica Dominica, în care acest tip de produse este importat în condiții facile (Tehranipoor, Guin, Forte, 2015, 1). Potrivit analizelor Serviciului Vamal al SUA în anul 2006, produsele contrafacăute de pe piața americană au generat un profit de 650 miliarde dolari americani, comparativ cu anul precedent, când veniturile ilegale din produse falsificate au însumat 250-300 miliarde dolari americani (Crișan, 2010, 65). Această evoluție pe termen scurt denotă un fenomen expansiv, cu efecte economice severe pentru producători și consumatori.

La nivel global, piața produselor contrafăcute este estimată la 1.5 trilioane dolari americani obținuți anual, dar în mod concret această imagine poate fi depășită, întrucât există produse sau anumite piețe, care nu pot fi monitorizate în mod efectiv. În ceea ce privește diversitatea produselor contrafăcute, aproape fiecare ramură industrială sau a serviciilor este „infestată” (Chaudhry, Zimmerman, 2009, 4) de copii ale produselor consacrate, precum produse farmaceutice, software, filme, părți componente ale autovehiculelor (Chaundry, Zimmerman, 2009, 5).

Contrafacerea unui produs sau a unui serviciu este producerea neautorizată a unei părți sau a produsului complet, preluând diverse caracteristici ale ideii originale, dar care vor fi folosite drept concepte ale producătorului care falsifică. Anual, datele semnalate de organizațiile si instituțiile implicate în monitorizarea comerțului cu produse contrafăcute ridică semne de întrebare asupra capacității companiilor, autorităților, dar și a consumatorilor de a evita achiziția voluntară sau involuntară a unor produse false (Staake, Fleisch, 2008, 3). Potrivit unui raport din 2013 al Organizației Națiunilor Unite, divizia Droguri și Infracțiuni, între 5% – 7% din activitățile comerciale la nivel mondial includ aspecte ilegale de încălcarea regimului mărcii, a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, fiind promovate produse adiacente rezultate din exploatarea ilegală a imaginii și performanței unor produse omologate. Deși aparent este un procent redus, relevanța efectelor produse de contrafacere sunt substanțiale, afectând la nivel individual o companie și la nivel colectiv, economia unei regiuni sau a unui stat. În funcție de contextul contrafacerii, un singur produs falsificat poate schimba substanțial percepția consumatorilor asupra produsului original, un efect economic negativ, întrucât companiile tind să se bazeze pe avantajele oferite de protecția proprietății intelectuale, de asemenea produsul contrafăcut poate crea efecte negative asupra siguranței consumatorului, ducând la pierderea avantajului competitiv, ceea ce afectează pe termen lung profitul companiei (Raport, 2013, The Illicit Trafficking of Counterfeit Goods and Transnational Organized Crime, 2).

În ultimul deceniu, produsele contrafăcute au crescut ca diversitate și dimnesiune, remarcându-se prin tehnici sofisticate de imitație, ceea ce îngreunează procesul de separație a unui produs original de unul fals. În perioada 2002-2006, numărul de produse falsificate care au fost oprite la granița SUA a crescut cu 11%, semnalând dezvoltarea accelerată a unei audiențe predilecte a produselor falsificate. Adițional, numărul cazurile de consumatori vătămați de produse falsificate a crescut, determinând autoritățile să îmbunătățească legislația existentă în cazul protecție consumatorilor. Încă din anii 1950, hainele de designer, articole de lux precum bijuterii, parfumurile, produsele din tutun au fost categoriile cele mai des falsificate, întrucât denotau intenția consumatorilor mass-market de a adopta un anumit stil de viață, pe care nu și-l permiteau. În context contemporan, consumatorii interesați de produse falsificate, sunt orientați spre produse semi-finite sau bunuri industriale precum produse alimentare, produse farmaceutice, echipamente electrice sau mecanice, în acest caz implicând un risc ridicat legat de siguranța consumatorului. Consumatorul contemporan este dispus să cheltuiască sume peste veniturile sale medii, depășind 1.000 dolari americani pentru un produs, pentru o achiziție simbolică, menită să evidențieze statutul său social sau aspirațiile sale sociale. Consumatorul "afluent" (Michman, Mazze, 2006, 22) este interesat de bijuterii, haine, automobile, modalități de petrecere a timpului liber, care prin gradul lor de sofisticare să reprezinte intențiile sale de a beneficia de un stil de viață diferit, comparativ cu familia sau apropriații săi.

În linii mari, consumatorii care aleg produse falsificate, sunt conștienți de decizia asumată, puține cazuri de publicitate deceptivă incluzând consumatorii care asociază în mod eronat un produs de o calitate redusă cu produsul original. Din punct de vedere cultural, piața produselor contrafăcute este divizată între Vest și Est, fiecare dimensiune corespunzând unei mentalități asociate cu comportamentul consumatorului și al producătorilor. Dacă în țările vestice, cu un trecut democratic și economii dezvoltate, contrafacerea este privită ca un furt care prejudiciază producătorul, consumatorul și societatea, în țările estice emergente, contrafacerea este privită ca înlocuirea unui produs vestic cu o variantă locală, mai accesibilă. De exemplu, în China, produse contrafăcute după modele consacrate precum brandurile de telefoane mobile sunt vândute în mod transparent drept variante ieftine, viabile ale produselor originale. În această situație, produsele originale trebuie să concureze pe aceeași piață cu versiunile lor contrafăcute, existând implicații severe pentru producătorii acestora (Staake, Fleisch, 2008, 3-4).

O perspectivă similară este menționată și de Mark Tehranipoor, Ujjwal Guin și Domenic Forte (2015), amintind că produsele contrafăcute au devenit un "business" (Tehranipoor, Guin, Forte, 2015, 1), un scop în sine, devenind foarte dificilă posibilitatea de a distinge între un produs original și unul falsificat. Activitatea de contrafacere se desfășoară ca orice activitate comercială, presupunând existența unor secții de producție și ambalare a produselor, secții de distribuire și desfacere, secții de realizare a etichetelor și a însemnelor producătorului original (Crișan, 2010, 65). Un exemplu în acest sens este cazul producătorului japonez NEC, care a descoperit că o parte dintre produsele sale precum tastaturi, CD-uri sau DVD-uri sunt piratate, păstrând logo-ul companiei pe piața subterană a produselor hardware și software din Beijing sau Hong Kong. Cazul care părea inițial o încercere de a copia produsele NEC, drept o încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, dar interesul falsificatorilor s-a îndreptat treptat spre compromiterea companiei, creând un circuit paralel de produse NEC, folosind tehnologia producătorului în crearea unor versiuni hibrid, incluzând și idei personale. Brandul adiacent NEC, dar fals, se comporta ca o afacere comună, creând carduri de fidelitate, campanii de discount, emitere de facturi și de certificate de garanție (Tehranipoor, Guin, Forte, 2015, 2).

Grosso modo, studiile axate pe fenomenul de contrafacere analiază evoluția unui produs sau unor produse similare, pentru a evidenția impactul economic și social al fenomenului de falsificare. De exemplu, raportul organizației Business Software Alliance (BSA) evidențiază că în 2007 38% dintre produsele software pentru calculatoare personale existente pe piață au fost contrafăcute, creând producătorilor un prejudiciu de 48 bilioane dolari americani (Raport, 2007, 2007 State Piracy Report, 3). În ceea ce privește muzica piratată în mod fizic, distribuția de CD-uri sau DVD-uri sau prin intermediul internetului, distribuția online de tip sharing, trendul descendet este alarmant, astfel în 2014 58% dintre produsele care conțin muzică sunt contrafăcute, în mod special produsele fizice ca în cazul Ungariei (7.4%), comparativ cu produsele distribuite online (3.3%), pierderile pentru producători în acestă țară fiind de 17.2 milioane dolari americani (http://rin.ifpi.org/rin, accesat pe 15.12.2015).

Un aspect adiacent semnalat în cazul produselor contrafăcute este și încălcarea drepturilor de autor. Produsele contrafăcute sunt creația unor producători, fiind proprietatea lor intelectuală atât în format fizic, dar și virtual, cum este cazul transferurilor de date prin intermediul internetului. În 2015, încălcarea drepturilor de autor în regiuni precum Asia, Europa de Est sau America Latină, a creat un prejudiciu anual de 44 bilioane dolari americani, fiind în creștere comparativ cu anii precedenți (Levy – Carciente, 2015, 3). Cel mai prejudiciat brand este sistemul de operare Windows al companiei Microsoft, evidențiat în 2007 ca fiind cel mai des copiat produs software, existând în mod special pe piața asiatică 19 versiuni falsificate ale produsului, disponibile în 11 limbi. Prejudiciul creat companiei este de 2 bilioane dolari americani anual, cifra fluctând în funcție de noile versiuni oficiale ale produsului, lansate cu regularitate pe o piață cu o competiție acerbă între produse similare precum OS creat de Apple sau Chrome creat de Google. Noua versiune a produsului Windows este imediat copiată și distribuită ca versiune mai ieftină, dar eficientă a acestuia, alimentând un circuit subteran, dar eficient cu sedii în zone subdezvoltate, unde sunt asamblate componente sau copiate produse software, cosmetizate și pregătite pentru a fi vândute în întreaga lume drept produse originale (Tehranipoor, Guin, Forte, 2015, 3).

Contrafacerea este o activitatea economică recurentă în societate, datând încă din perioada antică ca în cazul monedelor romane falsificate pentru a obține anumite beneficii în schimburile comerciale ale acelei perioade sau a boabelor de cafea aztece falsificate pentru a obține un profit ilicit din vânzarea unor sortimente inferioare. În contextul contemporan a căpătat importanță, întrucât creează efecte multiple, atât economice, cât și sociale sau culturale, autoritățile, companiile, organizațiile nonprofit și o parte din consumatori fiind interesați de eradicarea fenomenului de contrafacere. Simbolul fabricantului, similar mărcii, era folosit pe produsele acestuia pentru a semnala calitatea oferită potențialului consumator, creând oportunitatea unor produse contrafăcute, care să fie similare, dar nu atât de competitive precum produsele originale. Marca, drept ipostaza a unei proprietăți intelectuale, apare din epoca romană, un producător de cărămizi inscripționându-și produsele cu brandul Fortis, pentru a putea fi ușor de recunoscut de către potențialii consumatori. Societatea romană, conform documentelor istorice, pedepsea aspru falsificarea, în cazul în care era descoperită, fiind considerată o încălcarea a echilibrului social. În timpul Evului Mediu, însemnele breslelor de meșteșugari erau deseori copiate de către producători singulari sau asociați, care propuneau produse contrafăcute, dar de o calitate inferioară celor produse de meșteșugari. Marca, însemnul unui produs original, era folosit chiar și cazul unor produse perisabile, precum pâinea, brutarii acestei epoci distingu-și produsele de potențiale falsuri prin anumite simboluri asociate de consumatori cu ideea de calitate (Chaudhry, Zimmerman, 2009, 7-8).

La începutul epocii moderne, falsificarea dovedită era considerată o infracțiune, fiind pedepsită draconic, așa cum este sugerat de cazul Sandforth în 1584, producătorul de haine J. G. fiind copiat de un producător local, care a folosit același însemn, promovat și o formă de publicitate denigratoare la adresa companiei care a lansat produsul original. Legislația americană în zilele noastre este una dintre cele mai drastice în ceea ce privește protecția drepturilor de autor și implicit pedepsirea ideii de falsificare, dar la origini a admis cazuri în care falsurile au devenit produse originale, cum este cazul mașinii de prelucrat bumbac a lui Arkwright, preluând integral conceptul britanic de producție a acestui material. Brevetul pentru Invenții din 1793, deși proteja toate ideile de produse sau servicii, nu putea fi aplicat pentru o inovație din afara SUA, care adaptată într-un concept local, astfel orice american putea prelua un produs sau un serviciu din Europa îndeosebi și apoi să ceară eliberarea unui brevet, care îi garanta originalitatea în interiorul statului american. Istoria contrafacerii graviteează în jurul unei idei care s-a perpetuat ca un stereotip cultural: producătorii chinezi falsifică orice produs existent pe piață. Istoric, exemplele de produse contrafăcute sunt multiple în cultura chineză, iar în zilele noastre branduri precum Apple sunt falsificate în China, dar imaginea exclusivă a pieței chineze ca fiind creuzetul celor mai multe produse contrafăcute este eronată, existând și alte piețe pe care produsele contrafăcute sunt vândute drept produse originale, creând judificii economice și sociale.

Potrivit lui Eugen Crișan (2010), contrafacerea a devenit un fenomen economic și social galopant din deceniul 1980, când între 3-4% din totalul activităților comerciale includea produse falsificate. În deceniul următor, volumul produselor contrafăcute a crescut, ajungând la 5-7% din comerțul mondial, generând pentru producători pierderi de 200-300 miliarde dolari americani (Crișan, 2010, 65). În mod natural, conform evoluției istorice, dacă există un produs apreciat de consumatori, un produs contrafăcut asemănător va fi lansat pe piață (Chaudhry, Zimmerman, 2009, 9). Deși există cadre legale, contrafacerea este un proces care pare să depășească intervenția autorităților, după cum menționa și Oana Maria Secară (2005). Deși există un interes crescând al Comisiei Europene de a combate contrafacerile piața din spațiul european, este virtual imposibil ca specialiștii UE să identifice toate produsele contrafăcute și să le retragă de pe piață, înainte de a ajunge le consumatori. Un efort, care pare să producă efecte pozitive, este crearea de departamente anti-contrafacere în cadrul companiilor mari, care analizează propriile produse de pe piață, în încercarea de a repere falsurile (Secară, 2005, 692).

Thorsten Staake și Elgar Fleisch (2008) accentuează ideea că procesul de contrafacere în societate a devenit mai pregnant, odată cu emergența piețelor asiatice, activele necorporale ale companiilor, incluzând proprietatea intelectuală, sunt dificil de protejat. În condițiile unui management expansiv, mizând pe intrarea pe noi piețe prin promovarea produselor high quality produse de companii cu o anumită tradiție sau expertiză, protejarea propriilor produse împotriva unor potențiale falsuri este asociată cu un proces de permanentă integrare și interacțiune între organizație și departamentele disparate (Staake, Fleisch, 2008).

Potrivit Mark Tehranipoor, Ujjwal Guin și Domenic Forte (2015), procesul de contrafacere este într-o oarecare măsură influențat de factori istorici, dar în linii mari trebuie analizat în funcție de contextul economic al unei situații date. Dimensiunea contrafacerii este elevată în situația în care rețea de producție și distribuție a unui produs este viciată de un element destabilizator intern sau extern. În cazul unei rețele producție-distribuție solide, contrafacerea are avea efecte minore, negăsind cadrul propice pentru a se dezvolta într-un fenomen care să amenințe stabilitatea companiei sau siguranța consumatorilor. Pentru a demonstra credibilitatea acestei prezumții, cercetătorii au analizat cazul proiectului Operation Network Raider, o inițiativă a autorităților americane precum FBI sau CBP (Biroul de Protecție a Consumatorilor) de a monitoriza și stopa intrarea produselor contrafăcute pe piața americană. În decursul a unui deceniu de analiză, proiectul a evidențiat că în ciuda eforturilor de a eradica produsele contrafăcute de pe piață, producătorii acestora au găsit întotdeauna soluții pentru a evita cadrul legal, creând o rețea a economiei subterane capabilă să producă anual un profit de 143 milioane dolari americani. În cazul produselor software, care datorită naturii lor, sunt dificil de cuantificat și reperat ca prezență contrafăcută, analiza a reliefat că majoritatea produselor software contrafăcute care au ajuns în SUA în perioada 1995-2005 au găsit drept cale de acces o rută legală, fiind deghizate ca produse ale rețelei Cisco, folosite de armata americană pentru infrastructura proprie de comunicare. Un alt detaliu relevat de analiza menționată este existența contrafacerii la nivelul de semiconductori, elemente de însemnătate majoră în tehnica militară sau aviatică, situație care poate oricând genera ipostaze dramatice, cu atât mai mult cu cât tehnica de falsificare este atât de sofisticată, imitând însemnele producătorilor de renume și a designului original, ceea ce transformă diferențierea dintre un produs contrafăcut și unul original într-un proces anevoios (Tehranipoor, Guin, Forte, 2015, 2).

Categoria produselor de lux este considerată de Mark Tungate (2009) ca fiind una arbitrară, întrucât produsele considerate altă dată ca etalonul unui stil de viață elevat, marcat prin rafinament, au devenit astăzi produse cvasi mass-market, așadar atributul „de lux” nu mai sugerează același impact în mintea consumatorului contemporar, comparativ cu ultimele decenii. Inițial, produsul de lux indica un produs selectiv, exclusiv, aristocratic, sofisticat, inaccesibil majorității consumatorilor, ci doar unui grup restrâns de consumatori. Cercetătorul amintește de efectul parfumului Coco Chanel no. 5 în 1921, pe când în prezent mari corporații sau producătorii însăși au transformat produsele de lux în versiuni mai accesibile, care coexistă cu produsele mai scumpe (Tungate, 2009, 2). De exemplu, într-un magazin elitist parizian poate fi cumpărată o geantă Louis Vuitton, dar și un produs mai ieftin, de la același designer, producătorul fiind interesat de maximizarea profitului fie prin produsul de lux sau cel adresat publicului larg. Așadar, gradul de sofisticare implicat de un produs de lux a rămas o caracteristică constantă, dar selectivitatea a fost omogenizată, masele primind "promisiunea calității" (Tungate, 2009, 3) la un cost acceptabil. Odată cu democratizarea luxului, piața produselor de acest gen a cunoscut și o evoluție compensatorie, producătorii mizând pe consumatorul "super bogat", care dorește produse "über-premium" (Tungate, 2009, 4), menite să evidențieze stilul de viață elitist adoptat. În lume, există persoane bilionare, îndeosebi în spațiul asiatic, al căror număr este în continuă creștere, dispuse să cheltuie sume impresionante pentru produse unicat. Asia este considerată zona cu cea mai densă repartizare a über-consumatori, peste 40% din totalul acestora, China reprezentând epicentrul acestora, însumând până la 7% din reprezentanții acestei categorii. De exemplu, în 2007, piața produselor de lux a generat un proft de 263 dolari americani, un nivel care s-a menționat și în perioada de criză financiară după 2008, ceea ce sugerează stabilitatea financiară a acestei categorii de consumatori și dorința lor de a achiziționa produse conform standardului de viață pe care îl reprezintă (Tungate, 2009, 4).

Luxul este asociat în cheie antropologică cu necesitatea oamenilor de a evada din realitate, de a aspira la "imagini voluptoase, gust, miros și senzații" (Tungate, 2009, 6) pe care în mod concret nu le regăsesc în contextul vieții cotidiene. Produsele de lux sunt acele produse care îl determină pe consumator să-și depășească condiția curentă, pot cărți rare, obiecte de artă, dar cel mai des, produse alimentare și alcoolice, haine și accesorii, proprietăți imobiliare și modalități de petrecere a timpului liber (Tungate, 2009, 7).

În ceea ce privește produsele de lux analizate, aurul și diamantele au o tradiție longevivă în istoria europeană ca embleme ale aristocrației, înainte de a deveni produse cvasi mass-market. (Tungate, 2009, 27).

În literatura de specialitate autohtonă, tema contrafacerii este abordată de câțiva cercetători precum Eugen Crișan, axându-se pe diverse aspecte ale fenomenului, neexistând o viziune holistică sau perspecta unei cercetări aplicate, pentru a detalia impactul contrafacerii pe piața românească. De exemplu, Eugen Crișan (2010) studiază cadrul juridic, economic și social al contrafacerii, creând o antiteză între ceea ce înseamnă un produs autentic, caracterizat de o marcă a producătorului și asumarea responsabilității de a produce calitate și un produs falsificat, care reneagă aceste atribute, dar propunând avantajul, deseori imbatatbil al prețului redus (Crișan, 2010, 62). Cercetătorul consideră primul pas al contrafacerii este falsificarea mărcii, a însemnului vizual care asociază în mintea consumatorului produsul promovat cu imaginea producătorului. Argumentul principal al cercetătorului român este semnificația termenului de counterfeiting în limba engleză, ca „imitarea în scopul a se trece în mod fraudulos un produs ca autentic, cu intenția de a profita de valoarea stabilită de produsul imitat” (Crișan, 2010, 63), remarcând că în mod practic conceptul de contrafacere se referă la produsele în sine falsificate cum este cazul îmbrăcăminții, ceasurilor, electronicelor, produselor farmaceutice sau a produselor software.

Eugen Crișan (2010) consideră că un demers de cercetare trebuie să distingă între câteva concepte-cheie, existând contrafacerea propriu-zisă, dar și concepte asimilate ideii de contrafacere, precum imitarea, folosirea ilegală a mărcii, concurența neloială, confuzia dintre produse sau servicii, denigrarea, plagiatul sau pirateria. În ceea ce privește deosebirea dintre contrafacere și imitare, Eugen Crișan (2010) percepe contrafacerea drept „uzurparea directă și fățișă a mărcii altuia, a produsului care apare sub acea marcă” (Crișan, 2010, 64), pe când imitarea este o „contrafacere deghizată prin care sunt reproduse doar trăsăturile esențiale ale mărcii uzurpate” (Crișan, 2010, 64), falsificatorul creând confuzie pentru cumpărător, pentru a beneficia de imaginea producătorului copiat. Folosirea fără drept a mărcii unui alt producător este un pas adiacent al procesului de contrafacere, dar presupunând față de imitare, faptul că marca nu este copiată, ci doar folosită fără acordul producătorului, pentru a obține foloase necuvenite. Concurența neloială reprezintă folosirea unor produse care prin caracteristici, design sau denumire indic o imagine falsă, ducând la confuzia consumatorului sau la a crea o imaginea denigratoare a producătorului original. Plagierea este imitația unei opere sau a unui fragment, rezultatul fiind prezentat drept manifestare personală. Pirateria este o formă aplicată în domeniul comercial a plagierii, presupunând folosirea drepturilor exclusive ale unor producători prin reproducerea ilegală și masivă a creațiilor acestora sub forma de fonograme, videograme sau programe software (Crișan, 2010, 64). Urmând acest context evolutiv al fenomenului de contrafacere, cercetătorul român propune o definiție care să înglobeze detalii economice, dar și sociale, după cum urmează: „contrafacerea înseamnă orice manoperă frauduloasă prin care sunt imitate, falsificate, denaturate, reproduse orice elemente de identificare al vreunui produs care conferă comerciantului drepturi exclusive asupra acestuia, în vederea creării unei aparențe de veridicitate” (Crișan, 2010, 65).

Un alt cercetător român, care a studiat fenomenul contrafacerii, este Oana Maria Secară (2005), analizând falsificarea produselor cosmetice. Oana Maria Secară (2005) îmbunătățește definiția contrafacerii, considerând că pe lângă activitatea de imitare și substituire, contrafacerea înseamnă totodată „recondiționare, reconstituire, transformare, denaturare, alterare a caracteristicilor de calitate ale unui produs, în scopul obținerii unor produse asemănătoare cu cele originale, în vederea realizării unor venituri ilicite” (Secară, 2005, 692). Analizând piața românească, sub aspectul produselor cosmeticiene, cercetătoarea asociază prezența produselor contrafăcute cu vidul legislativ existent în perioada postdecembristă, care a favorizat existența lor, considerând că 80% dintre produsele cosmetice de pe piața românească sunt de fapt contrafăcute (Secară, 2005, 692).

Cadrul legal a fost un stimul pozitiv pentru falsificatori, dar Oana Maria Secară (2005) amintește și o serie de factori legați de comportamentul consumatorului, care au favorizat această expansiune a produselor cosmetice contrafăcute: puterea scăzută de cumpărare, dorința consumatorilor de a achiziționa produse de marcă la un preț accesibil, precum și gradul scăzut de informare privind calitatea produselor vizate (Secară, 2005, 692). Focusându-se pe datele referitoare la produsele contrafăcute din 2003, a căror valoare a fost estimată la 250 de miliarde dolari americani la nivel mondial, cercetătoare consideră că este o evoluție alarmantă, sub forma unor „câștiguri imense care sunt scoase din circuitul normal al economiei, iar uneori organele statului nu pot face față acestui fenomen”(Secară, 2005, 692).

În ceea ce privește posibilitatea legală a autorităților române de a interveni în combaterea produselor contrafăcute, acțiunea propriu-zisă este oarecum limitată. De exemplu, la nivelul Poliției, există un departament axat pe această direcție, dar este nevoie de o plângere prealabilă a titularului de drepturi, pentru ca acesta sa poată analiza, întrucât instituția nu poate acționa preventiv. O altă instituție care poate interveni, dacă îi este solicitat, este Vama, pe baza unei cereri depuse de titularul interesat să îi fie respectate drepturile. Vama poate reține o marfă, dacă există o suspiciune semnalată pentru o situație de contrafacere. În practică, în România există contrafaceri de marcă, neexistând secții clandestine în care produsele sunt contrafăcute, ci doar rețele de distribuție pentru consumatorii interesați de aceste produse ieftine, dar considerate originale (Secară, 2005, 693).

Contrafacerea poate fi asociată cu frauda fiscală sau crima organizată în România, Oana Maria Secară (2005) considerând că trebuie desfășurată o campanie națională de informare a consumatorilor de produse cosmetice, pentru ca aceștia să poată alege conștient produsul pe care și-l doresc și nu un produs fals (Secară, 2005, 693). Întrucât nu doar produsele cosmetice sunt falsificate pe piața românească, proiectul de informare la nivel național ar putea fi extrapolat și alte categorii de produse, îndeosebi cele de lux, care vor fi analizate în cadrul tezei.

Statistic, produsele de lux, incluzând bijuteriile, sunt printre cele mai contrafăcute produse, ocupând locul șase, după alimente și băuturi, parfumuri și cosmetice, îmbrăcăminte și accesorii, echipament electronic și produse hardware (Staake, Fleish, 2008, 26). În ceea ce privește produsele de lux din categoria bijuteriilor, procesul de contrafacere este unul îndelungat și de finețe, existând posibilități reduse de a distinge un produs original față de unul falsificat. În general, produsele originale, așa cum menționează producătorul de ceasuri Léopold – Metzger, vor depăși costul unui produs mass-market similar, cum este cazul unui ceas pentru femei estimat la 200 euro, pe când produsul de lux va fi promovat cu 2.500 euro. Această diferență majoră de preț este principalul criteriu, pentru care unii consumatori preferă să cumpetre produse mai ieftine, deși nu au garanția unei experiențe de calitate, însă costul elevat este justificat pentru a susține producția obiectului de lux (Tungate, 2009, 69). Fiecare bijuterie, indiferent de materialul folosit, are un însemn care atestă producătorul și calitatea produsului, în cazul argintului fiind menționat argint 925, în ceea ce privește aurul caratele însumate, iar în cazul diamantelor puritatea acestora. În contextul tehnologiilor moderne, un produs falsificat este descoperit în ciuda aparenței tot mai fidele a contrafacerii, dar instrumentele necesare precum testerul D-Screen pentru diamante, care analizează textura unui diamant cu o amplificarre de x10 sunt costisitoare, ceea ce conduce indirect la perpetuarea ciclului de contrafacere (Tungate, 2009, 52).

Încă din anii 1930, au fost semnalate pe piața americană cazuri de bijuterii falsificate, în mod special bijuterii etnice, asociate cu cultura amerindiană sau cu tendințe culturale externe cum ar fi influența culturii britanice. Produsele contrafăcute sunt de regulă prelucrate din argint, dacă acestea imită un brand celebru care mizează pe argint, dar materialul folosit este de slabă calitate sau din materiale care lasă impresia unui produs de rafinament, cum ar fi onix sau nichel, maleabile și deseori placate cu substanțe care pot sugera imaginea aurului sau a platinei. Începând cu 1986, autoritățile americane au instituit o serie de reglementări menite să protejeze producătorii și consumatorii, precum necesitatea gravurilor pe bijuterie sau obiect care include metale pretioase (ceasuri, suveniruri), care să semnaleze prezența unui brand autentic, dar falsificatorii folosesc tehnici sofisticate menite să eludeze aceste însemne ale orginalității. Criteriile care rămân valabile, indiferent de epocă, par să fie costul, produsele de lux fiind mai scumpe decât un produs mass-market, existența unui certificat de garanție sau a unor documente care să ateste proveniența sau modul de prelucrare (Miller, 1998, 112).

O altă posibilitate de a evita impactul negativ al produselor false este vânzarea în cadrul unei rețele restrânse de magazine, cum este cazul brandului Tifanny, ale cărui bijuterii sunt comercializate exclusiv prin intermediul magazinelor proprii sau ale partenerilor. Măsura a fost adoptată de producătorul american de bijuterii, după ce în 2004, reprezentanții companiei au descoperit pe unul din magazinele online cele mai populare, eBay, adevărate business-uri cu produse Tiffany contrafăcute, promovate ca fiind autentice, dar la prețuri acceptabile. Strategia de contracarare a falsului a fost una inedită în cazul Tiffany, producătorul s-a adresat instanțelor, pentru a-și apăra dreptul la proprietate intelectuală, dar în egală măsură a încercat să afle modalitățile prin care falsificatorii reușesc să se folosească de imaginea brandului, cumpărând produse falsificate de pe eBay, pentru a fi analizate. Concluzia unei analize îndelungate între 2004-2006 a evidențiat că 73% dintre produsele vândute ca fiind creațiile Tiffany erau de fapt contrafăcute, cauzând un impact negativ puternic în ceea ce privește profitul companiei, pierderile anuale fiind estimate la 4.1 milioane dolari americani (Hillard, Welch, Widmaier, 2012, 24).

Produsele falsificate sunt de regulă vândute într-un spațiu adiacent al pieței oficiale, cum ar fi magazinele puțin cunoscute, magazinele online, însă pot exista cazuri în care falsurile sunt vândute în magazine cu reputație, partnere ale unor branduri consacrate, cum ar fi cazul magazinelor din orașul francez Antwerp. Promovarea unui produs falsificat într-un magazin asociat cu un anumit nivel de încredere este susceptibilă de a înlătura eventualele dubii ale consumatorilor referitoare la autenticitate. În mod similar, produse de lux importate din țări considerate sigure precum Franța, pot funcționa ca vectori ai încrederii în țări în curs de dezvoltare precum Congo, deși în esență sunt produse falsificate (Beckert, Musselin, 2013, 275). În cazul bijuteriilor, pe lângă elementele de autenticitate copiate după produsul original, falsificatorii recurg și la o strategie a emoțiilor, pentru a persuada potențialul consumator: crearea unei povești în jurul produsului. Bijuteria falsificată este deseori asociată cu o imagine a unicității, în sensul necesității de a fi cumpărată pentru a fi dăruită sau colecționată (Beckert, Musselin, 2013, 274).

Brandurile franceze au cunoscut o evoluție istorică, existând o tranziție de la creator spre succesor, produsul de lux drept moștenire, fiind asimilat cu compania însăși, cum este cazul brandurilor Chanel, Dior sau Givenchy. În acest moment, designerii acestor branduri trebuie să păstreze o apropriere față de conceptul original, dublată de necesitatea de a atrage interesul consumatorilor contemporari prin produsele de lux propuse. De exemplu, brandul Cartier, cu o tradiție pe piața produselor de lux din Europa pe segmentul bijuteriilor, începând cu anii 1970 se orientează către un alt tip de consumator, cu venituri medii, dar dornic să plătească pentru un accesoriu semnat de Cartier precum ceasuri sau stilouri (Tungate, 2009, 18). Unul dintre orașele franceze, Antwerp, este un punct esențial al comerțului cu diamante, fiind de secole o piață de desfacere pentru materiale prețioase aduse din Asia sau Africa. 80% dintre diamantele care ajung în Antwerp sunt distribuite spre alte destinații, pe când restul sunt achiziționate de producători locali, orașul francez fiind renumit pentru centrul său istoric, găzduind numeroase magazine de bijuterii. De exemplu, în 2006, faimosul diamant Lesotho Promise de 603 carate a fost vândut și prelucrat în Antwerp (Tungate, 2009, 50).

O altă caracteristică a spațiului cultural francez este simbioza dintre diverse branduri de lux, precum îmbrăcăminte și bijuterii, bazată pe o colaborare istorică. De exemplu, brandul de îmbrăcăminte Chanel, care și-a lansat o linie a produselor cosmetice și parfumerie, a fost timp de decenii înfrumusețat de bijuteriile produse de Bäumer. Stilul extravagant al creatorului de modă a fost completat de tendințele nonconformiste ale producătorului de bijuterii, propunând o imagine inedită, „exotică” (Tungate, 2009, 57) a luxului. La începutul anilor 1990, reprezentanții producătorului Bäumer considerau că a alege o bijuterie este o decizie mai dificilă decât a alege un obiect vestimentar, întrucât obiectul cu pietre prețioase indică o investiție de lungă durată, crearea unei stări pozitive și a unei imagini de sine îmbunătățite, detalii care pot fi obținute și prin achiziția altor produse de lux, dar bijuterii se disting prin avantajul unei folosiri îndelungate. Caracteristica temporală dezvoltată de bijuterii și produse de lux similare este deja exploatată de branduri precum Dior sau Vuitton, al căror obiect de activitate este altul, dar care pot atrage mai mulți clienți prin crearea unor linii proprii de bijuterii și accesorii (Tungate, 2009, 57).

Aurul, platina sau diamantele nu sunt singurele materiale pretioase care pot fi folosite de producătorii de bijuterii, pentru a crea un produs de lux. În Franța, Marie Hélène de Taillac a transformat pietrele prețioase colorate într-un accesoriu de lux, printr-o viziune personală. Bijuteriile sale atrag atenția prin aspectul asiatic, fiind inspirate din experiența sa de viață în India, creând de la sfârșitul anilor 1990 un curent social al acceptării valorilor Orientului Îndepărtat, denumit sugestiv Jaipur, după numele unei pietre aduse din acest spațiu cultural (Tungate, 2009, 59). Spre deosebire de alte branduri ale bijuteriilor de lux, care își bazează imaginea publică pe o tradiție a rafinamentului, creatorul contemporan de Taillac își promovează creațiile prin word of mouth, promovare online și relații strânse cu mass-media, ea însăși având o experiență profesională în acest domeniu (Tungate, 2009, 62).

În ultimii ani, odată cu popularitatea ascendentă a rețelor de socializare și blogurilor, majoritatea producătorilor de bijuterii s-au orientat către promovarea online a brandului, incluzând existența unui site pe care potențialii clienți pot cumpăra în siguranță și strategii de comunicare prin intermediul noilor canale, precum rețele de socializare (Tungate, 2009, 148 -149). Noua perspectivă poate fi una atractivă pentru consumatori, minimalizând impactul negativ al contrafacerii, însă nu toate brandurile de lux par să adopte ideea comerțului online, cum este și cazul brandului Louis Vuitton care recent a pus la dispoziția clienților o secțiune de produse care pot fi cumpărate online, în mare parte accesorii și nu produse de notorietate precum celebrele sale genți, considerând că experiența autentică a luxului se regăsește în magazinele sale fizice. În ciuda reticenței anumitor branduri, conceptul de vânzare online a produselor de lux poate fi unul benefic, dacă este dublat de o strategie eficientă de distribuție, precum diminuarea sau eliminarea taxei de transport sau oferirea de discounturi pentru achiziția altor produse promovate online. Consumatorul contemporan are un alt ritm cotidian față de consumatorul deceniilor trecute, așadar existența unui magazin online ca imagine fidelă a magazinului fizic al brandului, sigur ca modalitate de plată și atractiv ca ofertă poate fi un avantaj strategic în combaterea contrafacerii produselor de lux.

Metodologia cercetării

3.1. Indicatori

3.2. Date statistice din baze de date

3.3. Chestionar

Simulare/modelare – Monte Carlo

4.1. Studiu de caz

Concluzii și recomandări

Bibliografie:

Beckert, Jens; Musselin, Christine (2013), Constructing Quality. The Classification of Goods in Markets, Oxford University Press, Oxford.

Chaudhry, Peggy; Zimmerman, Alan (2009), The Economics of Counterfeit Trade. Governments, Consumers, Pirates and Intellectual Property Rights, Springer, New York.

Crișan, Eugen (2010), articolul Câteva repere juridice, economice și sociale ale contrafacerii de produse, disponibil la http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2012-1-2/13.pdf, accesat pe 18.12.2015.

Hillard, David; Welch, Joseph Nye; Widmaier, Uli (2012), Trademarks and Unfair Competition, ninth edition, Matthew Bender & Company, New York.

Levy – Carciente, Sary (2015), report 2015 International Property Rights Index, Property Rights Alliance, New York.

Maia, António; Moreira, José António; Pimenta, Carlos (2014), Interdisciplinary Insights on Fraud, Cambridge Scholars Publishing, Cambridge.

Michman, Ronald D.; Mazze, Edward M. (2006), The Affluent Consumer: Marketing and Selling the Luxury Lifestlyle, Praeger Publishers, Westport.

Miller, Anna (1998), Gems and Jewelry Appraising. Techniques of Professional Practice, Chapman & Hall, New York & London.

Raport (2007), 2007 State Piracy Report, BSA, Washington DC.

Raport (2013), The Illicit Trafficking of Counterfeit Goods and Transnational Organized Crime, United Nations Office on Drugs and Crime, Washington DC.

Scholz, Lucie (2014), Brand Management and Marketing of Luxury Goods, Anchor Academic Publishing, Hamburg.

Secară, Oana Maria (2005), articolul Piața produselro cosmetice. Aspecte privind legislația și contrafacerea produselor cosmetice, in Analele Universității din Oradea. Științe Economice, tom XIV, 689-694.

Silverstein, Michael J. Silverstein; Fiske, Neil; Butman, John (2007), Trading Up. Why Consumers Want New Luxury Goods – and How Companies Create Them, Boston Consulting Group, Boston.

Staake, Thorsten; Fleisch, Elgar (2008), Countering Counterfeit Trade, Springer, New York.

Som, Ashok; Blanckaert, Christian (2015), The Road to Luxury. The Evolution, Markets, and Strategies of Luxury Brand Management, John Wiley & Sons, New York & Singapore.

Sun, Haochen; Beebe, Barton; Sunder, Madhavi (2015), The Luxury Economy and Intellectual Property. Critical Reflections, Oxford University Press, Oxford.

Tehranipoor, Mark; Guin, Ujjwal; Forte, Domenic (2015), Counterfeit Integrated Circuits. Detection and Avoidance, Springer, New York.

Tungate, Mark (2009), Luxury World. The past, present and future of luxury brands, Kogan Page, London & Philadelphia.

Wieldmann, Klaus-Peter; Hennings, Nadine (2013), Luxury Marketing. A Challenge for Theory and Practice, Springer, New York.

http://olx.ro/oferte/q-talisman-pandora/, accesat pe 8.12.2015

http://www.pandora.net/ro-ro/stores, accesat pe 8.12.2015

http://rin.ifpi.org/rin, accesat pe 15.12.2015

Lista figuri, tabele, grafice

Cele mai contrafăcute produse de pe piață

Anexe

Chestionar adresat consumatorilor români de produse de lux

Ați cumpăra un produs de lux contrafăcut?

Da

Nu

Justificați răspunsul la întrebarea anterioară

………………………………………………………………

În trecut ați cumpărat un produs de lux contrafăcut?

Da (continuă cu întrebarea 4)

Nu (continuă cu întrebarea 6)

Ați fost mulțumit de produsul contrafăcut cumpărat?

Da

Nu

Justificați răspunsul la întrebarea anterioară

………………………………………………………………

Ați recomanda cunoscuților să cumpere un produs de lux contrafăcut?

Da

Nu

Justificați răspunsul la întrebarea anterioară

………………………………………………………………

Care considerați că sunt produsele cel mai des contrafăcute pe piața românească?

Aparatură electrocasnică

Parfumuri

Bijuterii

Gadgeturi (telefoane, laptopuri, tablete etc)

Alte produse

Care sunt criteriile care v-ar motiva în decizia de a cumpăra un produs contrafăcut?

Prețul redus

Performanța similară sau îmbunătățită

Brandul

Alte motive ……………………………………

Care considerați că sunt efectele economice ale cumpărării unui produs contrafăcut?

Scăderea vânzărilor producătorului

Imposibilitatea sau posibilitatea limitată de a obține garanție pentru produs

Folosirea unui produs care nu respectă standardele naționale sau europene în ceea ce privește calitatea și securitatea acestuia

Alte motive ……………………………………….