Efectele Crizei Financiare Asupra Pietei Muncii din Romania

INTRODUCERE

România traversează astăzi o perioadă de amplă și profunde schimbări de ordin politic și economic. Efectele negative majore ale tranziției spre economia de piață sunt arhicunoscute: creșterea masivă a șomajului; diminuarea accentuată a veniturilor sub incidența inflației.

În acest context se impune, ca obiectiv prioritar, evitarea deteriorării stocului de capital uman prin focalizarea tuturor energiilor în vederea dezvoltării umane durabile.

În perioada de tranziție formarea și dezvoltarea unei noi piețe a muncii întemeiată pe principiile și regulile de joc ale economiei de piață este, prin excelență, un proces de durată, cu multe dimensiuni: instituțional – legislativ, educativ – formativ, economic, socio – cultural, cu puternice accente derivând din opțiuni politice.

Piața muncii este o piață de un tip deosebit, al cărei obiect de tranzacție este factorul muncă, un bun care întrunește un ansamblu de caracteristici biopsihologice, demografice, educativ – profesionale și comportamentale care îl diferențiază net de oricare alt bun care intră în sfera relațiilor de schimb pe celelalte piețe. În economiile moderne, lucrătorii își vând serviciile de muncă posesorilor de capital în cadrul pieței muncii.

Prin urmare, piața muncii reprezintă locul de întâlnire și confruntare dintre purtătorii cererii de muncă (deținătorii de capital în calitate de cumpărători) și ofertei de muncă (exprimată prin posesorii forței de muncă în calitate de vânzători ai unor servicii specifice). Negocierile dintre participanții la piața muncii se soldează prin încheierea unui contract de angajare și stabilire a unui nivel al salariului.

Orice activitate generează nevoie de muncă, dar nu orice nevoie de muncă se satisface prin piața muncii. Condiția esențială pentru ca nevoia de muncă să fie considerată în categoria cererii de muncă este salarizarea. La nivelul unei țări (așa cum ne propunem să o analizăm în lucrarea de față), cererea de muncă este influențată de mai mulți factori, dintre care amintim: mărimea capitalului și eforturile de investiții, nivelul înzestrării tehnice a muncii, volumul resurselor naturale și gradul lor de valorificare.

Satisfacerea nevoii de muncă se asigură pe baza folosirii disponibilităților de muncă existente în societate, respectiv a cantității de muncă ce poate fi prestată de populația aptă de muncă a unei țări într-o anumită perioadă. Disponibilitățile de muncă se constituie în ofertă de muncă. Prin prisma echilibrării cererii cu oferta de muncă, piața muncii se definește ca un “barometru al ocupării într-o anumită zonă”.

Piața muncii: conținut, caracterizare

Piața muncii poate fi privită într-o dublă ipostază:

de piață derivată – sub aspectul dimensiunii și structurii ocupaționale, profesionale, teritoriale a cererii de muncă și, prin intermediul acesteia, asupra sistemului de învățământ, formare profesională inițială și continuă, pe întreaga durată a vieții active a individului. Cererea pieței muncii este o cerere derivată, dar cum și oferta de muncă este determinată de aceeași cerere, se poate spune că întreaga piață a muncii este o piață derivată. Această caracteristică este de mare importanță pentru înțelegerea a ceea ce este și se petrece pe piața muncii, pentru abordarea teoretică, și mai ales practică a acesteia, pentru ajustarea echilibrelor, și mai dezechilibrelor de pe piața muncii.

de piață principală din punctul de vedere al formării ofertei de muncă, sub aspect cantitativ și structural – calitativ al potențialului de muncă, al intrărilor – ieșirilor de pe piața muncii, a structurii demografice și ocupațional – profesionale și de calificare, al propensiunii și capacității efective de mobilitate etc.2.

Piața muncii are particularități naturale sau dobândite datorită cărora se diferențiază net de celelalte piețe, imprimându-i practic atributul de piață principală, fundamentală: este piața celui mai important factor de producție, cu importante caracteristici demo-sociopsihosociale și educațional-formative; piață negociată, contractuală și, ca atare, piața cea mai imperfectă, mai puțin concurențială, în care mecanisme ale pieței libere conlucrează cu

reguli, convenții, norme juridice, principii etice etc.; o piață cu tendințe de rigidizare.

Asupra funcționării pieței muncii își exercită influența deopotrivă factori economici, cât și factori de natură social-instituțională. Factorii economici își pun amprenta în special asupra cererii de muncă.

Piața muncii colectează impulsuri și efecte de pe toate celelalte piețe ale factorilor de producție, ale bunurilor și serviciilor; ea colectează impactul tehnologiei, al intensității

În economia de piață, alocarea resurselor de muncă sau a forței de muncă se realizează prin intermediul pieței muncii în funcție de necesitățile celorlalte piețe pe criterii de eficiență.

Piața muncii reprezintă spațiul economic în cadrul căruia se confruntă cererea de muncă cu oferta de muncă, au loc negocieri privind angajarea salarială.

Tranzacțiile între posesorii de capital și cei ai forței de muncă au loc pe baza principiilor economiei de piață și a unor reglementări juridice specifice cu referire la comportamentul, celor doi parteneri: cumpărătorul și vânzătorul de forță de muncă.

Pe această piață, un rol important revine sindicatelor, ca reprezentanți ai ofertanților de forță de muncă, și patronatului, ca purtătorul cererii de muncă la nivel macroeconomic și microeconomic. Negocierile între cei doi parteneri vizează realizarea echilibrului de interese, în condițiile existenței pe piața muncii a unui anumit raport între cererea și oferta de muncă.

Piața muncii se află în strânsă interdependență cu fluxurile de pe celelalte piețe (bunurilor și serviciilor, capitalului, monetară, valutară), la nivel național și internațional. Este o piață derivată. Piața bunurilor și serviciilor dă semnale cu privire la cererea de factor de producție muncă. La rândul ei, piața muncii influențează piața bunurilor și serviciilor, deoarece veniturile obținute ca urmare a unui grad mai mare de ocupare a forței de muncă stimulează cererea și, în consecință, oferta de bunuri economice. Faptul că salariul deține o pondere importantă în totalul venitului unei economii naționale constituie, evident, un factor de influență asupra derulării fluxurilor de pe celelalte piețe.

Integrarea economiei românești în spațiul UE (la 1 ianuarie 2007) are un deosebit impact asupra pieței muncii, care devine o componentă a pieței muncii comunitare; aceasta va genera o mobilitate mai mare a forței de muncă. Pe de o parte, emigrarea va avea o tendință de creștere, datorită salariilor mai mari în țările comunitare, ceea ce constituie un pol de atracție. Pe de altă parte, sporirea nivelului de retribuție din partea agenților economici și imigrarea vor contribui la realizarea echilibrului pe piața muncii.

Piața muncii poate fi definită ca spațiul economic în care se întâlnesc, se confruntă și se negociază în mod liber cererea de muncă (deținătorii de capital, în calitate de cumpărători) și oferta (reprezentată prin posesorii factorului muncă).

Într-o abordare mai tehnicistă, dar poate mai operațională sub aspectul tehnicilor de investigare, piața muncii este definită ca ansamblul operațiilor care se derulează la diferite niveluri de organizare economico – socială de către diferiți agenți economici, în legătură cu reglarea cererii și ofertei de muncă, a relațiilor profesionale în general.

Operațiile de reglare a cererii și ofertei de muncă se referă, în principal, la: estimarea și evidența ofertei, respectiv a cererii de muncă; orientarea, recrutarea și angajarea factorului muncă; sistemul de instituții publice care operează pe diferite piețe ale muncii; organizarea muncii și folosirea factorului muncă; durata muncii și amenajarea orarelor de muncă; orientarea, formarea și reconversia profesională; diversificarea modelelor și a formelor de ocupare și protecție a muncii; calitatea muncii (condițiile de muncă și igiena muncii); formele și sistemele ce salarizare; protecția socială a șomerilor; negocierea colectivă.

În procesul de dezvoltare și funcționare a economiei naționale, piața muncii îndeplinește importante funcții, de ordin economic, social-politic și educativ: alocarea eficientă a resurselor de muncă pe sectoare, ramuri, profesii, teritoriu în concordanță cu volumul și structura cererii de muncă. Astfel, sunt puse în acțiune o serie de mecanisme ale pieței muncii, între care salariul și diferențele salariale, dar și mecanisme din afara pieței muncii propriu – zise ( politici fiscale, politici de investiții etc.); unirea și combinarea factorului muncă cu mijloacele de producție; influențarea formării și repartizării veniturilor: pe piața muncii se formează și se repartizează veniturile din muncă, în funcție de criterii stabilite prin acte normative și/sau prin contracte colective; se distribuie plusul de productivitate ( de rezultate) între muncă și capital; funcția socială, contribuind la formarea și orientarea climatului de muncă și la realizarea unei protecții sociale adecvate , mergând până la eliminarea canalelor de adâncire a sărăciei și polarizare socială; funcția cultural – educativă, întrucât furnizează informații pentru procesul de orientare profesională, recalificarea și reintegrarea forței de muncă și soluționează prin mecanismele sale acest proces.

Piața muncii are o serie de particularități, ce decurg din specificul „obiectului” tranzacțiilor, căci, așa cum sublinia Paul Samuelson, „omul este mai mult decât o marfă”: este mai complexă, mai organizată și reglementată; prețul specific – salariul – se formează atât pe baza raportului cerere-ofertă de muncă, cât și a negocierilor purtate între sindicate și patronat, între salariați și conducerea unităților, iar în unele situații, intervine și guvernul în detensionarea stării conflictuale; este o piață contractuală, datorită modului specific de formare a prețului – salariul și a altor condiții de vânzare-cumpărare înscrise în contractul colectiv de muncă; are un grad ridicat de rigiditate, datorită specificului ofertei de muncă ce înglobează în sine laturi nu numai de ordin economic, dar și psihosociale; intrarea pe această piață a ofertei de muncă pentru ocuparea unui loc de muncă este un act economic, dar și de justiție socială; este o piață cu concurență imperfectă.

Toate aceste particularități îi conferă pieței muncii un caracter specific în distribuirea și utilizarea eficientă, în activitățile economicosociale, a factorului de producție muncă.

Piața muncii, cuprinsă în ansamblul pieței naționale, îndeplinește următoarele funcții specifice:

– alocarea resurselor de muncă, a forței de muncă pe ramuri, subramuri, domenii de activitate, zone geografice, meserii, în dependență de volumul și structura cererii de muncă existente, la un moment dat;

– furnizează informații cu privire la cererea și oferta de muncă, la apariția unui excedent sau deficit de ofertă de muncă, în diferite sectoare de activitate, la nivelul salariului dat;

– instituțiile pieței muncii estimează tendințele de evoluție a cererii și ofertei de muncă pe termen mediu și lung;

– stimulează mobilitatea profesională și teritorială a forței de muncă cu ajutorul unor pârghii economico-financiare;

– prin propriile mecanisme, asigură protecție economică și socială șomerilor, pe o perioadă delimitată.

Toate aceste funcții ale pieței muncii au un rol important în ocuparea, orientarea, mobilitatea forței de muncă, în asigurarea unui venit, pe durată limitată, celor ce sunt șomeri.

1.2 – Cererea și oferta de muncă

Piața muncii se caracterizează prin desfășurarea unor operațiuni complexe vizând tranzacții care au drept obiect munca. Atunci când tranzacțiile se desfășoară la nivelul unei entități economice de tipul economiei naționale, ramurii, subramurii sau firmei de afaceri, se întâlnesc cererea de muncă, reprezentată de numărul locurilor de muncă salariate disponibile la un moment dat cu oferta de muncru procesul de orientare profesională, recalificarea și reintegrarea forței de muncă și soluționează prin mecanismele sale acest proces.

Piața muncii are o serie de particularități, ce decurg din specificul „obiectului” tranzacțiilor, căci, așa cum sublinia Paul Samuelson, „omul este mai mult decât o marfă”: este mai complexă, mai organizată și reglementată; prețul specific – salariul – se formează atât pe baza raportului cerere-ofertă de muncă, cât și a negocierilor purtate între sindicate și patronat, între salariați și conducerea unităților, iar în unele situații, intervine și guvernul în detensionarea stării conflictuale; este o piață contractuală, datorită modului specific de formare a prețului – salariul și a altor condiții de vânzare-cumpărare înscrise în contractul colectiv de muncă; are un grad ridicat de rigiditate, datorită specificului ofertei de muncă ce înglobează în sine laturi nu numai de ordin economic, dar și psihosociale; intrarea pe această piață a ofertei de muncă pentru ocuparea unui loc de muncă este un act economic, dar și de justiție socială; este o piață cu concurență imperfectă.

Toate aceste particularități îi conferă pieței muncii un caracter specific în distribuirea și utilizarea eficientă, în activitățile economicosociale, a factorului de producție muncă.

Piața muncii, cuprinsă în ansamblul pieței naționale, îndeplinește următoarele funcții specifice:

– alocarea resurselor de muncă, a forței de muncă pe ramuri, subramuri, domenii de activitate, zone geografice, meserii, în dependență de volumul și structura cererii de muncă existente, la un moment dat;

– furnizează informații cu privire la cererea și oferta de muncă, la apariția unui excedent sau deficit de ofertă de muncă, în diferite sectoare de activitate, la nivelul salariului dat;

– instituțiile pieței muncii estimează tendințele de evoluție a cererii și ofertei de muncă pe termen mediu și lung;

– stimulează mobilitatea profesională și teritorială a forței de muncă cu ajutorul unor pârghii economico-financiare;

– prin propriile mecanisme, asigură protecție economică și socială șomerilor, pe o perioadă delimitată.

Toate aceste funcții ale pieței muncii au un rol important în ocuparea, orientarea, mobilitatea forței de muncă, în asigurarea unui venit, pe durată limitată, celor ce sunt șomeri.

1.2 – Cererea și oferta de muncă

Piața muncii se caracterizează prin desfășurarea unor operațiuni complexe vizând tranzacții care au drept obiect munca. Atunci când tranzacțiile se desfășoară la nivelul unei entități economice de tipul economiei naționale, ramurii, subramurii sau firmei de afaceri, se întâlnesc cererea de muncă, reprezentată de numărul locurilor de muncă salariate disponibile la un moment dat cu oferta de muncă, formată din cei dispuși să presteze o muncă calificată în schimbul unei sume de bani.

Cererea de muncă este determinată în mod direct de productivitatea marginală a muncii (care determină, în același timp și nivelul salariilor) și de volumul producției . La nivelul unei țări, cerererea de forță de muncă este o rezultantă a nivelului și intensității cu care se manifestă cei doi factori.

1.2.1 – Cererea de muncă

Multitudinea de activități ce se desfășoară în economie pentru obținerea de bunuri și servicii atât pentru piață, cât și pentru auto-consum generează nevoia de muncă. Aceasta nu coincide cu cererea de muncă.

Nevoia de muncă se constituie din volumul total de muncă necesar desfășurării tuturor activităților dintr-o economie națională, într-o perioadă de timp delimitată.

Între nevoia de muncă și cererea de muncă există o relație ca de la întreg la parte. Cererea de muncă reprezintă doar o parte din necesarul total de muncă.

Cererea de muncă este necesarul de muncă din partea agenților economici, la un moment dat, care se satisface prin intermediul pieței muncii, prin relații de angajare salarială. Ea se exprimă prin oferta de locuri de muncă din partea agenților economici. Cererea de muncă este o mărime dinamică atât în ceea ce privește nivelul, cât și structura sa.

1.2.2 – Oferta de muncă

Satisfacerea nevoii de muncă se realizează prin utilizarea disponibilităților de forță de muncă existente într-o țară și perioadă dată de timp. Aceste disponibilități ce formează populația aptă de muncă se delimitează de oferta de muncă.

Oferta de muncă este acea parte a populației apte de muncă ce dorește angajare salarială. Oferta de muncă nu se identifică cu totalul populației apte de muncă. În oferta de muncă nu intră acea parte a populației apte de muncă reprezentate de persoanele casnice, elevi, studenți, militari în termen și alte categorii care nu doresc să devină salariați. Deci, oferta de muncă este dată de numărul populației apte de muncă disponibile care dorește să devină activă prin angajarea într-o muncă salariată.

Populația disponibilă activă corespunde ofertei de muncă. Disponibilitățile de forță de muncă au ca sursă principală populația unei țări. În funcție de nivelul natalității, populația poate să crească sau să scadă, ceea ce va influența dimensiunea viitoare a ofertei de muncă. Dezvoltarea economică poate avea și ea un impact important asupra dinamicii populației. Există o relație strânsă între dezvoltare economică și demografie. Ea poate influența în sensul creșterii sau al scăderii numărului populației, în funcție de condițiile concrete dintr-o țară și perioadă dată.

• Delimitări privind structura populației:

• populația totală se compune din populația inactivă și populația activă;

• populația inactivă este acea parte din populația totală care nu caută loc de muncă: copiii de vârstă preșcolară, elevii, studenții și alte categorii care nu doresc să devină salariați. Populația în vârstă legală de muncă constituie sursa de formare a ofertei de muncă.

• populația activă este acea parte a populației apte de muncă formată din persoanele ocupate care exercită o activitate remunerată și din cele care caută un loc de muncă. Această categorie a populației se prezintă ca ofertă de muncă.

1.3 – Indicatori de măsurare folosiți pe piața muncii

Salariul sau prețul muncii constituie o componentă esențială a pieței muncii. Descifrarea conceptului și a rolului său are o mare importanță în stabilirea unui raport echitabil între veniturile posesorului forței de muncă și ale celorlalți posesori de factori de producție. De mărimea și dinamica salariului depinde asigurarea unor condiții economice și sociale corespunzătoare unui anumit standard de viață.

În funcție de înțelegerea acestui raport se vor delimita relațiile, la nivel microeconomic-firmă și macroeconomic-guvern, față de retribuire și alte condiții privind angajarea forței de muncă.

Salariul este definit în diferite moduri, în funcție de doctrina economică pe care o reprezintă un economist-teoretician. Salariul, în accepțiunea cea mai largă, reprezintă suma de bani cu care este remunerat factorul de producție muncă pentru participarea sa la obținerea rezultatelor unei activități economice.

Paul Samuelson definește salariul ca fiind „prețul pentru care oamenii își închiriază serviciile lor”. Aceste definiții răspund unui criteriu comun, și anume remunerarea forței de muncă ca participantă la diferite activități economice. Salariul trebuie abordat în dublu sens: cost și venit.

Salariul – cost reprezintă cheltuielile suportate de agenții economici pentru plata muncii, contribuțiile la asigurările sociale și fondul de șomaj. În funcție de ramură, subramură și firmă, ponderea acestor cheltuieli în costul total este diferită.

Salariul – venit, care revine factorului de producție muncă, este o formă de venit personal de a cărui mărime depinde satisfacerea nevoilor, aspirațiilor fiecărui salariat. De aceea, el devine un stimulent pentru salariați de a se (re)califica, perfecționa și adapta la cerințele unității în care lucrează, pieței muncii, în general.

Salariul – venit deține o pondere importantă în totalul venitului național. În țările dezvoltate economic, până la 90% din populația ocupată este salariată.

În țările în curs de dezvoltare, această pondere este mult mai mică, datorită structurii înguste, uneori monostructură, puțin evoluată, a economiilor naționale respective.

În literatura economică, conceptul salariu-venit este abordat în mod diferit. Adam Smith consideră că salariul este singurul venit bazat pe muncă: „Din produsul muncii sau din valoarea pe care munca o adaugă materialelor se scade partea ce revine sub formă de profit și rentă”. Deci, produsul muncii muncitorului constituie răsplata naturală sau salariul muncii. Mărimea salariilor depinde de contractul făcut între muncitori și patroni. „Primii vor să obțină cât mai mult, iar patronii să dea cât mai puțin posibil. Muncitorii sunt dispuși să se unească pentru a urca salariul, iar patronii pentru a-l coborî”.

David Ricardo, spre deosebire de A.Smith, face distincție între prețul natural și prețul de piață al muncii. El consideră că salariul natural este acel preț necesar pentru întreținerea muncitorului și pentru perpetuarea speciei. Prețul de piață al muncii este acel preț ce se plătește efectiv, pe baza raportului existent între cererea și oferta de forță de muncă.

Ferdinand Lassalle definește salariul drept valoare a mijloacelor de subzistență necesare întreținerii forței de muncă. Această concepție este cunoscută sub denumirea de „Legea de aramă a salariului”. Salariul, după această lege, nu poate depăși limita minimului de mijloace de subzistență necesare întreținerii muncitorului și familiei sale. Un spor al salariilor peste această limită ar atrage după sine un număr mai mare de căsătorii și, în consecință, și o creștere a natalității, respectiv a populației, ceea ce ar conduce la diminuarea salariilor și în consecință la reducerea nașterilor.

Karl Marx tratează forța de muncă drept marfă, care are valoare. Salariul este un preț care exprimă într-o formă transformată această valoare a mărfii-forță de muncă. Salariul, după K.Marx, ascunde munca pe care muncitorul o efectuează în mod gratuit pentru capita-list; muncitorul primește un salariu mai mic decât valoarea forței sale de muncă.

CAP. 2 – PIAȚA MUNCII ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

2.1 – Aspecte generale ale pieței muncii în Uniunea Europeană

Piața muncii din Uniunea Europeană descrie profilul demografic al forței de muncă, dar și sistemele de regularizare, axate în principal pe libera circulație a angajaților dar și pe alte forme de regularizare a acestei piețe. Încă de la formarea Comunității Economice Europene, în anul 1957, scopul de a oferi muncitorilor libertate de mișcare a ajutat la formarea unor linii directoare în ceea ce privește Piața Muncii.

Profilul demografic al Pieței Muncii din Uniunea Europeană s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Proporția femeilor angajate a crescut în ultimul deceniu astfel încat diferența dintre femei și bărbați pe piața muncii a scăzut la 11.9 % în anul 2011, față de 17.1 % în anul 2000. Migrația este un factor care influențează această piață si ascensiunea noilor State Membre, care s-au folosit de libera circulație a persoanelor pentru a încuraja schimbări în profilul etnic și național pe piața muncii europene. Schimbările demografice asociate cu îmbătrânirea forței de muncă au condus la necesitatea introducerii unor noi stimulente pentru a încuraja angajații mai în vârstă să continue să lucreze o perioadă mai îndelungată de timp.

Uniunea Europeană, a introdus pentru prima dată, prin Tratatul de la Amsterdam (1997) un capitol referitor la „ocuparea forței de muncă” . Aplicarea politicilor de ocupare a forței de muncă rămâne în mare parte responsabilitatea Statelor Membre, tratatul stabilind doar un cadru pentru acestea: urmărirea obiectivului de a avea un nivel crescut al ocupării forței de muncă este verificat în implementarea tuturor celorlalte politici comune; Consiliul European examinează situația ocupării forței de muncă și adoptă concluzii pe această temă, pe baza unui raport anual comun al Consiliului de Miniștri și al Comisiei; consiliul de Miniștri examinează acțiunile întreprinse de Guvernele Statelor Membre în favoarea ocupării forței de muncă și dacă este necesar, trimite recomandări acestora.

Prin Tratatul de la Amsterdam este consolidat principiul egalității între femei și bărbați la locul de muncă. Este introdus conceptul de discriminare pozitivă, în baza căruia Statele Membre pot întreprinde acțiuni pentru favorizarea femeilor, în vederea echilibrării situației în domeniile de lucru.

2.2 – Politicile de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană

Toate Statele Membre, cu excepția Regatului Unit, au adoptat în anul 1989, printr-o declarație, Carta Drepturilor Sociale Fundamentale ale Angajaților, cunoscută și sub numele de Carta Socială. Aceasta constituie un instrument politic care conține „obligații morale” al căror obiect este acela de a garanta că într-o anumită țară sunt respectate anumite drepturi sociale. Aceste drepturi se referă în primul rând la piața muncii, formarea profesională, egalitatea șanselor și mediul de lucru.

Acordul de Politică Socială este anexat la Protocolul de Politică Socială și stabilește procedura pentru adoptarea măsurilor de politică socială și recunoaște rolul vital jucat de dialogul dintre conducere și angajații în politică socială. Carta Verde din 1993 ce stabilește direcțiile de acțiune și apoi Carta Albă din 1994, care insistă pe rolul pregătirii și formării profesionale, în care regăsim două coordonate : una verticală și cealaltă orizontală. Pe direcția verticală, care trebuie să asigure coeziune economică și socială, regăsim politicile active de ocupare, egalitate de șanse, educație și training în meserii, forță de muncă ce sa răspundă unor cerințe mereu în schimbare și accesul femeilor pe piața muncii. În timp ce pe plan orizontal, este vorba de angajare pe plan local, egalitate de șanse și societate bazată pe servicii, parteneriate locale care să asigure climatul favorabil spiritului antreprenorial al unor „poli de cunoaștere” care este transferată spre sectoarele noi. După alegerea noului guvern laburist, în mai 1997, Regatul Unit a anunțat că intenționează să ia parte la politica sociala și de ocupare.

Tratatul de la Amsterdam, din anul 1997, a încorporat Acordul de Politică Socială – cu prevederi sporite – în capitolul Social din Tratatul asupra Comunității Europene. S-a creat o bază legală pentru egalitatea șanselor între femei și bărbați la locul de muncă și se fac precizări legate de măsuri împotriva excluderii sociale .

Tratatul de la Maastricht din anul 1992 a avut rolul de a integra Carta Socială în tratatul semnat, cu excepția Regatului Unit, care îl va semna ulterior în cadrul Acordului Social. Tratatul de la Amsterdam include politica socială si de ocupare, realizând pactul necesar pentru stabilitate și creștere economică, asigurând echilibrul între integrarea economică și politica de ocupare a forței de muncă. Sunt cuprinse astfel prevederi referitoare la politica de asigurare a locurilor de muncă și de protecție socială.

Conform acestor dispoziții, Statele Membre vor promova o politică de coordonare a creării de locuri de muncă în vederea dezvoltării capacității de elaborare a unei strategii comune privind nivelul de angajare. Astfel a fost adoptată „ Strategia europeană de ocupare a forței de muncă”, prin introducerea în Tratatul de la Amsterdam a Titlului VIII. În funcție de prioritățile identificate, strategia este structurată pe patru piloni, fiecare reprezentând câte un domeniu de acțiune a cărui dezvoltare contribuie la o mai bună ocupare a forței de muncă la nivel comunitar :

Angajabilitatea – se referă la adaptabilitatea de a fi angajat, contribuind la combaterea șomajului în rândul tinerilor si la combaterea șomajului pe termen lung;

Antreprenoriatul – promovează crearea de noi locuri de muncă prin încurajarea dezvoltării locale;

Adaptabilitatea – are în vedere modernizarea organizării muncii și promovarea contractelor de muncă flexibile;

Asigurarea de șanse egale – se referă la adoptarea de măsuri speciale pentru ca femeile să aibă parte de aceleași oportunități ca și bărbații.

Pentru a se asigura coordonarea la nivel European a strategiei, se pargurg anual anumite etape: Stabilirea unor „Direcții în ocuparea forței de muncă”, elaborate pe baza propunerii Comisiei Europene, care mai apoi este discutat și aprobat de Consiliul European; Elaborarea de către fiecare stat membru în parte a „ Planurilor Naționale de Acțiune” care descriu modul de aplicare a Direcțiilor de ocupare a forței de muncă și a recomandărilor specifice fiecărei țări ; Comisia și Consiliul examinează împreună aceste planuri și elaborează un „Raport comun asupra ocupării forței de muncă”; În urma analizării acestui Raport, se elaborează noile Direcții și recomandări pentru anul următor.

Metoda pe baza căreia se desfășoară acest proces de coordonare a politicilor de ocupare a forței de muncă este cunoscută ca „metoda deschisă de coordonare”. Principiile ce susțin această metodă sunt următoarele :

Principiul subsidiarității – constă în stabilirea/împărțirea responsabilităților între nivelul comunitar si cel național prin stabilirea obiectivelor la nivel de Uniune și responsabilizarea statelor membre în privința măsurilor de acțiune adoptate, pentru realizarea acestora la nivel național;

Principiul convergenței – constă în urmărirea obiectivelor comune prin acțiuni corelate;

Managemnet-ul pe bază de obiective – se referă la monitorizarea și evaluarea progresului prin stabilirea de indicatori comuni pentru toate statele membre;

Monitorizarea pe țară – constă în elaborarea de rapoarte ce înregistrează progresul și identifică posibilele „bune practici” la nivelul statelor membre;

Abordarea integrată – presupune extinderea Direcțiilor politicilor pieței muncii în sfera altor politici (sociale, educaționale, antreprenoriale, regionale și de impozitare).

La lansarea în 1997, strategia europeană de ocupare a forței de muncă a avut în vedere ca în următorii cinci ani să se înregistreze progrese simțitoare în combaterea șomajului. Pentru a verifica acest scop, strategia a fost evaluată prima dată în anul 2000, pentru ca mai apoi, în anul 2002 să se realizeze o evaluare de impact. Rezultatele acestor evaluări au arătat progrese în direcția creării unui cadru integrat al politicilor naționale, creșterii transparenței politicilor de ocupare si a numarului de factori implicați atât la nivel comunitar cât și la nivelul statelor membre. De asemenea, au fost identificate și aspecte sensibile ale politicii de ocupare a forței de muncă și au fost trasate prioritățile perioadei următoare.

Temele identificate pentru reforma Strategiei Europene pentru Ocuparea Forței de Muncă au fost: stabilirea unor obiective mai clare, simplificarea Direcțiilor de acțiune (fără a reduce din eficacitatea acestora); întărirea rolului parteneriatului social în aplicarea Strategiei; creșterea coerenței și complementarității cu alte procese comunitare.

Anul 2000 constituie un moment major în evoluția politicii sociale prin elaborarea Strategiei de la Lisabona, prin care este stabilit obiectivul pe 10 ani al Uniunii Europene și anume „de a deveni cea mai competitiva și dinamică economie din lume, bazată pe cunoaștere, capabilă de o creștere economică sustenabilă, cu locuri de muncă mai multe și mai bune si o mai bună coeziune socială” .

Consiliul European a decis că trebuie create condițiile necesare pentru ocuparea totală a forței de muncă și a stabilit un nivel al ratei de ocupare a forței de muncă de 70% și o rată a ocupării femeilor de 60%, ținte de atins până în anul 2010. Strategia de la Lisabona a fost creată pentru a ajuta Uniunea Europeană să-și recapete condiția de ocupare totală a forței de muncă și de a întări coeziunea socială pe parcursul următorilor zece ani.

Obiectivele Strategiei de la Lisabona în ceea ce privește politica de ocupare a forței de muncă au fost :

Creșterea calitativă și cantitativă a locurilor de muncă;

Anticiparea și capitalizarea schimbărilor pieței muncii prin crearea unui nou echilibru între flexibilitate și securitate;

Lupta împotriva sărăciei și tuturor formelor de excludere socială și discriminare;

Modernizarea serviciilor de securitate socială;

Promovarea egalității între sexe;

Sporirea importanței aspectelor sociale a extinderii și a relațiilor externe ale Uniunii; Europene.

Direcțiile de acțiune stabilite în anul 2003 au fost orientate și mai mult spre îndeplinirea obiectivelor de la Lisabona (ocuparea totală a forței de muncă, calitate și productivitate în muncă, coeziune și incluziune socială). În același an, Comisia a cerut înființarea unui grup care să rezolve anumite probleme particulare ale Strategiei de Ocupare ( European Employment Taskforce).

Acest grup, condus de Wim KOK, fost prim ministru al Olandei, a identificat patru priorități pentru statele membre: creșterea adaptabilității muncitorilor și a întreprinderilor; atragerea unui număr mai mare de oameni pe piața muncii și păstrarea lor pe piață; creșterea investițiilor în capitalul uman; asigurarea implementării eficiente a reformelor printr-o mai buna guvernare.

Noua Agendă Socială din 9 februarie 2005, prezentată la Bruxelles, s-a orientat spre asigurarea de locuri de muncă pentru cetățenii Uniunii Europene prin acordarea de șanse egale tuturor. Prioritățile acesteia sunt legate de: adaptarea legislativă referitoare la relațiile de muncă, printr-un dialog social continuu; monitorizarea evoluției sărăciei cu ajutorul unei „Cărți Verzi” care să urmărească evoluția demografică a populației și a relațiilor viitoare dintre generații; o piață europeană a muncii, în care lucrătorii să beneficieze de pensii și de protecție socială

În aprilie 2005, Comisia Europeană a publicat un document cu privire la implementarea Strategiei de la Lisabona, așa cum este ea în urma revizuirilor din 2003. În această lucrare se subliniază importanța asumării responsabilităților comunitare de către fiecare stat membru, acest lucru reflectându-se în viitoarele Programe Naționale de Reformă (National Reform Programme). Planurile vor fi orientate pe trei direcții, în funcție de priorități: priorități macro-economice; priorități micro-economice și priorități ale ocupării forței de muncă, noile direcții de acțiune în ceea ce le privește pe acestea sunt stabilite pe un interval de trei ani, înnoirea lor pe această perioadă este strict limitată.

Liniile directoare integrate pentru creșterea economică și locuri de muncă :

Macro-economice: securitatea stabilității economice; protejarea sustenabilității economice prin promovarea alocării eficiente de resurse; promovarea unei coerențe sporite între politicile macro-economice și cele structurale; dezvoltarea veniturilor salariale ce contribuie la stabilirea macro-economică și la creșterea economică; contribuirea la obținerea unei Uniuni Economice și Monetare dinamice și funcționale.

Micro-economice: adâncirea și extinderea piețelor interne; asigurarea existenței unor piețe deschise și competitive; crearea unui mediu favorabil afacerilor; promovarea unei culturi a antreprenoriatului și crearea unui mediu propice IMM-urilor; lărgirea și îmbunătățirea infrastructurii europene și finalizarea proiectelor transfrontaliere prioritare deja aprobate; crșterea și îmbunătățirea investițiilor în cercetare și dezvoltare; facilitarea accesului la inovații și creșterea dezvoltării TIC (Tehnologia Informației și Comunicării);

Ocuparea forței de muncă: implementarea politicilor de ocupare stabilite pentru ajungerea la ocuparea deplină a forței de muncă, îmbunătățirea calității și productivității muncii și întărirea coeziunii sociale și teritoriale; promovarea unei abordări a muncii etapizate, de-a lungul întregii vieți; asigurarea integrării pe piața forței de muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă și a grupurilor dezavantajate; îmbunătățirea corelării cererii de pe piața forței de muncă cu oferta existentă; combinarea flexibilității de pe piața muncii cu securitatea locului de muncă și totodată reducerea segmentării pieței; asigurarea unui sistem favorabil stabilirii corecte a veniturilor și a altor costuri legate de dezvoltare; creșterea volumului și îmbunătățirea calității investițiilor în capitalul uman; adaptarea sistemului educațional și de dezvoltare la noile cerințe.

Direcțiile de acțiune cu privire la ocuparea forței de muncă pentru perioada 2008-2010, propuse de Comisia Europeană sunt următoarele :

Atragerea unui număr cât mai mare de persoane în câmpul muncii (și menținerea acestora pe piața muncii) și modernizarea sistemului de protecție socială.

Comisia consideră că, având în vedere îmbătrânirea populației, politicile privind piața muncii ar trebui să fie adaptate diferitelor etape din timpul vieții. Ar trebui încurajate perioadele mai îndelungate de muncă și îmbătrânirea activă, și în același timp, modernizarea și viabilitatea sistemelor de protecție socială (inclusiv pensiile și sănătatea). Politici adecvate ar trebui să asigure că rata șomajului în rândul tinerilor este redusă în conformitate cu scopurile Pactului European pentru Tineret. De asemenea, participarea femeilor pe piața muncii ar trebui sporită prin asigurarea egalităților între sexe.

Îmbunătățirea capacității de adaptare a angajaților și a întreprinderilor și flexibilitatea forței de muncă.

Pentru a răspunde mai bine schimbărilor economice și sociale, piața muncii ar trebui să fie mai flexibilă și mai omogenă, dar și să asigure siguranță la locul de muncă. Statele membre ar trebui să integreze aceste obiective în cadrul legislaților naționale și să promoveze organizațiile cu forme de muncă inovative. Costul muncii și mecanismele de salarizare ar trebui să fie accesibile, iar la negocierea salariilor ar trebui să se ia în considerare productivitatea și obiectivele pieței muncii.

Investiții în capitalul uman

Investițiile în capitalul uman ar trebui crescute, prin politici de incluziune pentru educație și training la toate nivelurile. O altă metodă ar fi reducerea numărului de persoane care părăsesc școala timpuriu. Strategiile ar trebui sa fie adoptate pentru învățarea pe tot parcursul vieții, prin stimulente financiare. Sistemele de educație și formare trebuie să fie mai bine adaptate la noile nevoi în termeni de calificare. De asemenea, diversitatea programelor de formare ar trebui să fie garntată, precum și posibilitățile de mobilitate a resurselor umane.

2.3 – Modificări ale structurii pieței muncii în Uniunea Europeană

2.3.1. Informații generale privind indicatorii economici pe piața muncii

Informațiile din acest capitol sunt structurate pe baza statisticilor din diferiți ani, statistici oferite și efectuate de Uniunea Europeană. Aceste date, referitoare la piața muncii, contribuie la formarea unor indicatori pentru strategia Europei, până în anul 2020, în special asupra liniilor directoare în ceea ce privește locurile de muncă.

De asemenea, alte statistici, cum ar fi cele lunare legate de rata șomajului si de indexul costului muncii ( Labour Cost Indes – LCI), precum și cele trimestriale ale locurilor de muncă disponibile, care aparțin de Indicatorii Principali ai Economiei Europene (Principal European Economic Indicators – PEEI), oferă informații importante pentru analiza ciclului economic al afacerilor și pentru luarea deciziilor politice la nivel european. Aceste statistici sunt utile și cetățenilor, având în vedere că locul de muncă și rata șomajului, sunt componente importante în viața indivizilor și a societății.

În general, aceste statistici, fie că sunt efectuate la nivel de țară fie că sunt efectuate la nivelul Uniunii Europene, iau in considerare indicatori ca și: populația activă; numărul persoanelor angajate, rata șomajului; posturile disponibile existente pe piață; venituri brute; costul muncii.

a) Populația activă. Populația activă din punct de vedere economic, cuprinde toți cetățenii care au sau nu un loc de muncă. Rata activității economice se referă la acea parte a populației care este activă din punct de vedere economic. Acești indicatori cuprind persoanele cu vârsta peste 15 ani. Datele statistice cu referire la rata de activitate sunt oferite de către Institutul de Statistică al Forței de Muncă al Uniunii Europene. Aceste statistici sunt efectuate trimestrial, în țările membre, asupra unui numar de 1,5 milioane de persoane pe trimestru.

b) Numărul persoanelor angajate. Conform Biroului Internațional al Muncii (International Labour Office-ILO) , persoanele angajate, sunt acele persoane care sunt plătite pentru munca depusă sau obțin profit în urma muncii depuse (angajați și angajatori) . Numărul persoanelor angajate este reprezentat de acele persoane care au un loc de muncă, din totalul populației.

c) Rata șomajului. Numărul șomerilor cuprinde acele persoane, cu vârsta cuprinsă între 15 si 74 de ani și care: nu au un loc de muncă; sunt apte de muncă; sunt în căutarea unui loc de muncă.

d) Posturile disponibile existente pe piață. Sunt reprezentate de cererea de forță de muncă de pe piață. Un loc de muncă vacant este definit ca fiind un post plătit, nou creat, neocupat sau care este pe cale să se elibereze. Statisticile trimestriale, referitoare la locurile de muncă, sunt folosite ca și indicatori pe termen scurt ai ciclului de afaceri, fiind împărțite în funcție de activitatea economică și de dimensiunile întreprinderilor. Statisticile locurilor de muncă sunt prezentate în general cu ajutorul indicatorului "rata posturilor disponibile" (RPD) care se calculează astfel :

RPD = (număr de locuri disponibile pe piață/număr de locuri de munca ocupate + 1) x 100

e) Veniturile brute. Veniturile brute reprezintă cea mai importantă parte a costurilor muncii. Acestea se referă la remunerația în bani, platită direct de catre angajator, inainte de deducerea taxelor și contribuțiilor sociale. Pe langă statisticile anuale cu privire la venituri, se efectuează, o data la patru ani o Statistică a Structurii Veniturilor (Structure of Earnings Surveys – SES), care oferă informații mult mai amănunțite referitoare la relațiile dintre nivelul veniturilor, caracteristicile individuale ale angajaților (sex, vârsta, ocupație, nivelul educației) și cele ale angajatorilor (activitatea economică, dimensiunea companiei, control economic).

f) Costul muncii. Statisticile referitoare la costul muncii, oferă o imagine referitoare la nivelul, structura și dezvoltarea pe termen scurt a costurilor muncii. Acest cost, reprezintă cheltuiala pe care angajatorii o fac pentru a angaja personal. Acesta cuprinde printre altele: salarii; cheltuieli cu training-uri si teambuilding-uri; cheltuieli cu recrutarea; taxe de angajare

2.3.2. Statistici

POPULAȚIA ACTIVĂ

Grafic 1 : Populația activă a Uniunii Europene în anii 2008 și 2011

(Sursa :Eurostat : http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-30-09-149/EN/KS-30-09-149-EN.PDF ; http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-32-11-798/EN/KS-32-11-798-EN.PDF )

Grafic 2 : Rata de activitate în Uniunea Europeană în anii 2008, respectiv 2010 :

(Sursa :Eurostat : http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-30-09-149/EN/KS-30-09-149-EN.PDF ; http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-32-11-798/EN/KS-32-11-798-EN.PDF

NUMĂRUL PERSOANELOR ANGAJATE

Grafic 3: Modificările numărului de persoane angajate în Uniunea Europeană în perioada 2005-2011 :

(Sursa: Eurostat: http://epp.eurostat.ec.europa.eu)

Grafic 4 : Rata persoanelor angajate în uniunea europeană în perioada 2005-2010 :

(Sursa : Eurostat : http://epp.eurostat.ec.europa.eu)

RATA ȘOMAJULUI

Grafic 5 : Modificări ale ratei șomajului în Uniunea Europeană în perioada 2005 – 2010:

(Sursa : Eurostat : http://epp.eurostat.ec.europa.eu)

Grafic 6 : Rata șomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană, perioada 2005–2010:

( Sursa : Eurostat : http://epp.eurostat.ec.europa.eu)

POSTURILE DE MUNCĂ DISPONIBILE, EXISTENTE PE PIAȚĂ

Grafic 7 : Ratele locurilor de muncă disponibile pe piața muncii din Uniunea Europeană în perioada 2005 – 2010 :

(Sursa : Eurostat :http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=jvs_a_nace1&lang=en , http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tps00172&plugin=1)

COSTUL MUNCII

Caseta 8 : Indexul costului nominal unitar al muncii în perioada 2005-2010, având anul 2000, an de referință:

(Sursa : Eurostat :http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=jvs_a_nace1&lang=en , http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tps00172&plugin=1)

COSTUL NOMINAL UNITAR AL MUNCII compară creșterea cheltuielilor totale aferente forței de muncă, cu creșterea productivității muncii. Indicatorul standard, inclus și în cadrul sistemului de indicatori structurali, se calculează ca raport între creșterea unitară a remunerației salariaților si creșterea productivității muncii.

VENITURI BRUTE

Grafic 9 : Salariile minime brute pe economie, în diferite țări ale Uniunii Europene în perioada 2005 – 2011:

(Sursa : Eurostat :http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=jvs_a_nace1&lang=en , http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tps00172&plugin=1)

2.4 – Rezultate ale politicilor privind piața muncii în Uniunea Europeană

2.4.1 – Interpretarea graficelor

Populația activă. Populația activă a Uniunii Europene nu s-a modificat foarte mult, diferența dintre anii 2008 și 2010 fiind de un milion, opt sute cincizeci de mii de persoane, iar rata de activitate, crește în anul 2010 cu 0,1 procente, față de cea din anul 2008.

Numărul persoanelor angajate (ocupate). După cum reiese din graficele prezentate anterior, în perioada 2005-2008, a existat un avânt semnificativ în ceea ce privește procentul de persoane integrate pe piața muncii, în Uniunea Europeană. Începând cu finele anului 2008, și până în anul 2011, impactul crizei economice a fost unul negativ asupra pieței muncii, contractându-se oferta de locuri de muncă. Totuși, în anul 2011, se poate observa o ușoară creștere a numărului de persoane angajate în Uniunea Europeană.

Rata șomajului. În ceea ce privește rata șomajului, se poate observa o creștere a acesteia începând chiar cu anul 2007 și crescând brusc o dată cu criza financiară din 2008. În rândul tinerilor, le nivel de Uniune, rata șomajului fiind foarte ridicată, ajungând de la 15.4 procente în anul 2008, la un procent de 21.1 % la finalul anului 2010. De menționat este și faptul că rata șomajului în ceea ce privește tinerii din țările Uniunii Europene, este mai mare decât rata șomajului luată in ansamblu.

Posturile de muncă disponibile. Asemeni numărului de persoane angajate, numărul de locuri disponibile existente pe piață s-a contractat sever în perioada 2008-2010, cu o revenire ușoară începând cu anul 2011.

Costul muncii. Criza financiară din 2008, a avut un impact negativ și asupra costului muncii, suportat de către angajatori. Indexul costului muncii ajungând la 114,2 în anul 2010, de la 107,1 în anul 2005 (anul 2000 fiind considerat an de referință, an în care indexul costului muncii era de 100).

Salariul minim brut pe economie. Spre deosebire de ceilalți indicatori, salariul minim brut pe economie, în Uniunea Europeană a crescut, chiar dacă nu cu valori semnificative, și inainte și dupa anul 2008.

2.4.2 – Implicațiile crizei asupra pieței muncii

Începând cu anul 1989, Uniunea Europeană a continuat să dezvolte politici de dezvoltare ale pieței muncii și implicit ale forței de muncă. Se poate observa că multe obiective au rămas neschimbate pe parcursul acestor ani: creșterea gradului de ocupare; egalitatea șanselor între femei și bărbați și eliminarea excluderii sociale; măsuri de promovare a antreprenoriatului; îmbunătățirea calității și productivității muncii; creșterea adaptabilității forței de muncă;

În timp ce, din anul 2005 a început să se pună tot mai mult accentul pe: corelarea între cererea și oferta pe piața muncii și adaptarea sistemului educațional noilor cerințe; munca etapizată de-a lungul vieții, îmbătrânire activă și perioade mai îndelungate de muncă ( în ceea ce privește numărul de ani lucrați de o persoană); educație și training la toate nivelurile, îmbunătățirea capacității de adaptare a angajaților și întreprinderilor și flexibilitatea forței de muncă; învățarea pe tot parcursul vieții și crearea unor programe diversificate de formare, precum si reducerea numărului de persoane care părăsesc timpuriu școala; promovarea organizațiilor cu forme de muncă inovative și scăderea ratei șomajului în rândul tinerilor.

Din graficele prezentate anterior, se pot observa beneficiile acestor politici, în perioada anilor 2005-2008 avem în Uniunea Europeană o rată scăzută a șomajului, iar din populația activă, o foarte mare parte este de asemenea și ocupată. Un indicator care a crescut progresiv și în perioada 2005-2008 și după, este salariul minim brut pe economie, la nivel de Uniune. Cu toate acestea, o dată cu criza economică, se poate observa o creștere în ceea ce privește șomajul și o scădere a numărului de locuri de muncă disponibile pe piață.

O concluzie pe care putem să o găsim ar fi faptul că obiectivele politicilor în ceea ce privește piața muncii, ar trebui adaptate noului context economic. Nu este suficient să existe legi care să impună statelor membre ce măsuri să ia, fiecare țară trebuie să fie conștientă de schimbările care se succed în economie. Nu este suficient să fie salvate companiile care sunt considerate da către stat ca fiind necesare, trebuie lăsate pe piață firmele care sunt în stare sa facă fața oscilațiilor economice. Aceste firme sunt acelea care se adaptează inovațiilor tehnologice, care oferă locuri de muncă în concordanță cu nevoile societății, care investesc în oameni și oferă șanse persoanelor în căutarea unui loc de muncă.

Dacă se dorește ca la nivel de Uniunea Europeană populația activă să fie și populație ocupată, ar trebui într-adevăr promovate organizațiile cu forme de muncă inovative, educația ar trebui să fie corelată cu cererea de pe piața muncii, iar învățarea pe tot parcursul vieții ar trebui să fie un lucru disponibil tuturor persoanelor, indiferent de statutul social si etnia acestora.

2.5 – Evoluția macroeconomică a României pe perioada 2007-2011

Evoluția economiei reale din primele 9 luni 2009 a fost puternic afectată de criza economică și financiară în condițiile în care suntem o economie relativ mică și cu un grad de deschidere ridicat.

Astfel, după ce în trimestrul IV 2008 creșterea PIB a fost de doar 2,9% față de trimestrul IV 2007, în trimestrul I 2009 produsul intern brut – în termeni reali, seria brută – s-a redus cu 6,2% față de trimestrul I 2008, tendința accentuându-se în trimestrul II și III cand economia s-a contractat cu 8,7% și respetiv 7,1%.

În condiții de comparabilitate a sezonalității, datele statistice privind evoluția produsului intern brut față de trimestrul precedent evidențiază tendința de diminuare încă din trimestrul III 2008, când s-a redus cu 0,1% față de trimestrul II, urmată de o reducere cu 2,8% în trimestrul IV 2008. În trimestrul I 2009, scăderea produsului intern brut s-a accentuat, fiind de 4,6% față de trimestrul IV 2008. În trimestrul II declinul economic a început să-și reducă amplitudinea, produsul intern brut reducându-se cu 1,1% față de trimestrul I, și cu 0,6% în trimestrul III față de trimestrul II 2009.

Cumulat pe primele 9 luni ale anului 2009, impactul negativ al crizei s-a reflectat în reducerea produsului intern brut cu 7,1%. Reducerea a fost determinată de diminuarea cererii interne cu 13,7% și a celei externe cu 10,1%. În cadrul cererii interne consumul final a scăzut cu 11,1%, ca urmare a deteriorării dinamicii creditării și evoluțiilor negative și incertitudinilor asociate pieței forței de muncă, iar formarea brută de capital fix s-a redus cu 22,6% în condițiile reducerii influxului de investiții străine directe și incertitudinilor legate de cerere de bunuri și servicii.

Singura componentă majoră care a înregistrat o contribuție pozitivă la creșterea reală a PIB au fost exporturile nete, respectiv cu 8,3 procente, ca urmare a diminuării exporturilor de bunuri și servicii în primele 9 luni cu 10,1% și a importurilor cu 24,3%.

În anul 2009, producția industrială s-a redus în termeni reali cu 5,5% (serie brută), ca urmare a scăderii industriei extractive cu 12,0% și a industriei prelucrătoare cu 6,5%. Totuși, evoluțiile lunare arată o anumită revenire. Ca urmare, în luna decembrie 2009 producția industrială a fost cu 11,6% peste cea din decembrie 2008, fiind a doua lună a anului 2009 în care s-a înregistrat creștere a volumului producției industriale (în luna noiembrie creșterea a fost de 5,3% față de luna noiembrie 2008).

Populația activă în vârstă de muncă a crescut cu 0,3% în primele 9 luni ale anului 2009 față de perioada corespunzătoare din anul 2008, iar rata de activitate a crescut de la 63,1% la 63,4%. Populația ocupată în vârstă de muncă a scăzut cu 0,6% conducând la o scădere a ratei de ocupare a populației în vârstă de muncă de la 59,3% la 59%, în timp ce numărul mediu de salariati (conform metodologiei BIM) s-a redus cu 0,9%.

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă a avut valori mai ridicate pentru bărbați (65,6%, față de 52,4 % pentru femei) și pentru persoanele din mediul rural (61,4%, față de 57,3% în mediul urban). Rata de ocupare în rândul tinerilor (15 – 24 ani) a fost de 24,9%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de perioada corespunzătoare din anul 2008. Numărul de șomeri BIM a crescut de la 578 mii persoane în 9 luni 2008 la 664 mii persoane în 9 luni 2009, rata șomajului modificându-se de la 5,8% la 6,7%.

Cursul de schimb a constituit un factor inflaționist, acesta înregistrând la începutul anului o depreciere nominală, urmată de o relativă stabilitate pentru ca în ultima lună a anului să se manifeste o tendință de apreciere. În aceste condiții, prețurile produselor importate au fost influențate negativ, în special în prima parte a anului, ca și prețul unor produse administrate racordate la moneda europeană sau la dolarul american.

Un efect favorabil în scăderea inflației l-a constituit reducerea excesului de cerere, determinată de manifestările crizei financiare și economice globale. Concomitent, la susținerea procesului dezinflaționist au contribuit și măsurile restrictive de politică salarială și bugetară promovate de către guvern.

Grafic 10 : Evoluția PIB si a principalelor componente în perioada 2007-2009

Valoarea adăugată brută s-a diminuat în primele 9 luni 2009 în toate sectoarele, respectiv cu 11,9% în construcții, cu 7,1% în industrie, cu 6,2% în servicii și cu 1,2% în agricultură. Pe ansamblu, s-a estimat pentru anul 2009 reducerea produsului intern brut cu 7,0% față de anul 2008. Cererea internă este estimată să se contracte cu 13% ca urmare a diminuării atât a consumului final (-10,1%), cât și a formării brute de capital fix (-20%).

Șomajul BIM. Șomerii în sens BIM sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele 3 condiții: nu au un loc de muncă; sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni; s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

Rata șomajului BIM a fost de 6,9%, în creștere atât față de trimestrul anterior cât și față de trimestrul corespunzător din anul precedent (ambele cu o rată a șomajului de 6,8%). Numărul de șomeri BIM a crescut de la 578 mii persoane în 9 luni 2008 la 664 mii persoane în 9 luni 2009, rata șomajului modificându-se de la 5,8% la 6,7%.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului BIM a fost de 1,1 puncte procentuale (7,4% pentru bărbați față de 6,3% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 4,6 puncte procentuale (9,0% pentru mediul urban, față de 4,4% pentru mediul rural). Rata șomajului BIM avea nivelul cel mai ridicat (22,9%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Rata inflatiei. La sfârșitul anului 2009 față de sfârșitul anului 2008 rata inflației a fost de 4,74%, media anuală ajungând la 5,59%. La temperarea inflației anuale a contribuit, în special, evoluția prețurilor mărfurilor alimentare, care s-au situat în luna decembrie cu 4,36 puncte procentuale sub rata anuală totală a prețurilor, respectiv 0,38%.

2.6 – Evoluția macroeconomică a Italiei pe perioada 2007-2011

Declanșarea celei mai profunde crize din istoria economică recentă a afectat, în mod inevitabil, si Italia, determinand inregistrarea in perioada 2008-2010 a celei mai mari reduceri a PIB-ului. Conform estimarilor ISTAT (Institutul de Statistica Italian) Produsul Intern Brut al Italiei a inregistrat, in anul 2009, o scadere cu 4,9% fata de nivelul inregistrat in 2008; se apreciaza ca este cea mai mare diminuare inregistrata din 1971 si confirma faptul ca Italia, in 2009, era in plina criza, fapt demonstrat si de cresterea deficitului bugetar de la -2,7% la -5,3% (38 miliarde euro) si de nivelul ridicat al raportului datorie publica/PIB, datoria publica suferind o crestere de la 106,1% la 115,8% (nivelul cel mai ridicat din UE). Datoria publica a Italiei a ajuns in luna mai 2010 la nivelul de 1.827 miliarde de Euro (circa 116% din PIB), fiind pe primul loc in Europa și a patra la nivel mondial.

Deficitul bugetar al Italiei in 2010 a fost de 5% din PIB, urmând ca in urmatorii ani sa fie redus la 3,6% din PIB în 2011 și 2,7% în 2012. Pentru anul în curs și 2011, sunt prevăzute rate anuale ale creșterii economice între 0,8% și 1,2% din PIB.

Măsurile întreprinse pentru restructurarea și reducerea cheltuielilor bugetare de personal vor determina diminuarea consumului guvernamental, pentru care se estimează contracție cu 2,7% față de 2008. Exporturile de bunuri și servicii se vor reduce cu 10,5%, iar importurile cu 24,8%, ceea ce va contribui pozitiv la creșterea reală a produsului intern brut, respectiv cu 7,6 procente.

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) de 60,2% a avut un nivel inferior celui din trimestrul corespunzător din anul precedent (-0,2 puncteprocentuale) și superior celui din trimestrul anterior (0,1 puncte procentuale).

Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (67,0%, față de 53,6% pentru femei) și pentru persoanele din mediul rural (64,3%, față de 57,3% în mediul urban). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 25,5%.

Efectele recesiunii s-au facut simtite in scaderea vizibila a puterii de cumparare a populatiei si in reducerea productiei industriale a Italiei cu 17% in anul 2009 fata de cea realizata in anul anterior.

Rata somajului în Italia a fost raportata la 8.20% in luna septembrie 2010. Din 1983 si pana in anul 2010, rata somajului in Italia a avut o medie de 9%, ajungand la un maxim istoric de 11.5% in aprilie 1998 si un nivel record de 5.7% in luna aprilie a anului 2007.

Rata somajului in Italia pe perioada 2009-2010

Rata inflatiei în Italia a fost raportata la 1.80% in octombrie 2010. Din 1997 pana in anul 2010, rata medie a inflatiei in Italia a fost de 2.15% ajungand la un maxim istoric de 4.10% in luna iulie a anului 2008 si un nivel record de 0.00% in luna iulie a anului 2009. Rata de inflatie se refera la o crestere generala a preturilor masurata fata de un nivel standard de putere de cumparare.

Rata inflatiei in Italia pe perioada 2008-2010

Recesiunea economica a afectat, cel mai mult, sectoarele constructiilor si manufacturier, in cadrul carora au avut de suferit, in principal, domeniile de productie destinata exportului (in special cel al bunurilor de investitii).

Cu toate acestea, in anul 2010, se vorbeste despre o usoara relansare economica. Optimismul guvernului se bazează pe convingerea ca relansarea economica europeana si mondiala va fi semnificativa, iar masurile de politica economica adoptate vor fi eficiente.

Acest lucru este confirmat de performanta italiana in ceea ce priveste investitiile straine directe, in 2009, cu fluxuri aproape dublate fata de anul precedent (peste 30 de miliarde de dolari, fata de 17 miliarde inregistrate in 2008). Italia a urcat pe pozitia a 10-a in clasamentul mondial al beneficiarilor de investitii straine directe. In ceea ce priveste investitiile italiene in strainatate, acestea au ramas stabile, la nivelul anterior de circa 43 miliarde de dolari.

Din punctul de vedere al repartitiei geografice, punctul slab al structurii economiei il reprezinta Mezzogiorno (sudul Italiei), care se diferentiaza radical fata de regiunea centrala si mai ales de cea nordica.

Agricultura. In conditiile unui exod al populatiei catre oras si a scaderii interesului pentru dezvoltarea agriculturii, in favoarea industriei, agricultura are in prezent un rol secundar in cadrul economiei (sub 3% din PIB), Italia fiind nevoita sa importe o mare parte din produsele agricole necesare consumului (cu exceptia legumelor si fructelor). Pricipalele culturi sunt cerealele (grau si porumb, in special), urmate de fructe, intre care vita de vie ocupa un loc special (Italia este unul dintre principalii producatori mondiali de vin), masline si citrice.

Industria. Sectorul industrial are un rol important in structura economica a tarii, o contributie esentiala avand-o sectorul serviciilor legate de distributie sau adiacente vanzarii de bunuri industriale.

Pe parcursul anilor, Italia si-a castigat o pozitie importanta pe piata internationala in domeniile bunurilor de consum si investitii (in special in urmatoarele sectoare: confectii textile, incaltaminte si pielarie, mecanic, chimic, constructii de automobile, aparatura electrocasnica).

Modelul de dezvoltare industriala este bazat pe o strategie flexibila si o puternica retea de intreprinderi mici si mijlocii, deosebit de dinamice si cu o rentabilitate ridicata, organizate pe zone sau sisteme locale de lucru, precum si pe mari intreprinderi, precum FIAT, FINMECCANICA, PIRELLI, ENEL si ENI, care in ultimii 20 de ani au suferit puternice restructurari. Aplicarea unor politici exigente de calitate si servicii pentru client, reducerea costului de fabricatie pe unitatea de produs si, nu in cele din urma, angrenarea in globalizarea pietelor, au permis marilor grupuri industriale sa obtina o crestere consistenta a competitivitatii si rentabilitatii.

Industria reprezintă motorul relansării economiei italiene în urma celei mai severe crize economico-financiare din ultimele decenii. Acest sector a resimțit favorabil procesul de relansare a economiei mondiale și deprecierea euro pe parcursul ultimelor trimestre. Cu toate acestea, în ultima perioadă am asistat la amplificarea semnalelor de dezaccelerare a economiei mondiale, ceea ce exprimă premise nefavorabile pentru evoluția industriei italiene în a doua jumătate a anului curent. Printre principalii factori de risc cu privire la evoluția economiei italiene în perioada următoare menționăm: semnalele de dezaccelerare a economiei mondiale, condițiile dificile la nivelul pieței forței de muncă, măsurile de ajustare bugetară.

Serviciile. In cadrul acestui sector, un rol de o deosebita importanta, il are turismul. Acesta contribuie intr-o tot mai mare masura la balanta de plati, asa cum se inregistreaza in alte tari din bazinul Marii Mediteraneene: Grecia, Spania, Turcia. Intre principalele trei forme de turism: cel de mare, de munte si cultural, cel din urma atrage cel mai mare numar de turisti straini, favorizand totodata si crearea de locuri de munca, nefiind afectat de anotimpuri.

O crestere importanta a cunoscut sectorul serviciilor legate de informatica si telecomunicatii, reflectata printr-o multiplicare a numarului de utilizatori de Internet si de servicii oferite prin retea, in special dupa initiativa dezvoltarii acestor servicii de catre multi operatori de telefonie.

CAP. 3 – PIAȚA MUNCII ÎN ROMÂNIA

3.1 – Contextul actual

În urma crizei economice din 2008, nici țara noastră nu a rămas neafectată din punct de vedere socio-economic si financiar. Un impact negativ a avut loc asupra pieței muncii, impact care se resimte până și acum, după trei ani de criză.

Modificările de pe piața muncii afectează viața de zi cu zi a fiecărui cetățean, indiferent de vârstă, nivel de formare sau experiență profesională. De asemenea, această criză, a afectat nu doar sectorul financiar-bancar, dar si celelalte sectoare economice, nu doar instituțiile de stat, cât și companiile private.

Un studiu efectuat de compania de recrutare „Myjob”, în luna ianuarie a anului 2011, evidențiază aspectele actuale ale pieței muncii din România . Potrivit acestuia, companiile din țara noastră, au învățat în acești ultimi trei ani cum să supraviețuiască pe piață, prin reducerea costurilor, iar angajații români au aflat, din propria experiență ce înseamnă nesiguranța la locul de muncă.

Au avut de suferit, după anul 2008, atât firmele cu mulți angajați : „cu un număr mare de salariați cu forme legale, plata contribuțiilor și a taxelor la stat, proceduri greoaie de redimensionare a costurilor, parteneri de afaceri în blocaj financiar, lipsă de lichidități, scăderea comenzilor și nu în ultimul rând, creșterea datoriilor din cauza dobânzilor bancare crescute” , dar și întreprinderile mici și mijlocii, unele dintre ele fiind puse, în condițiile înghețării creditelor bancare, în situația de a demara proceduri de intrare în faliment.

Rata șomajului a crescut la cea ma înaltă cotă din ultima perioadă, apreciază specialiștii site-ului, iar previziunile analiștilor pe plan intern sunt sumbre. O altă concluzie la care s-a ajuns este aceea că se vor anunța în continuare disponibilizări (lucru care s-a întâmplat și în anul 2011), iar recrutările sunt aproape sistate în unele domenii aflate în plina dezvoltare în anul 2007.

Aceiași sursă analizează evoluția ofertei de locuri de muncă: oferta de job-uri a companiilor ce activează pe piața din țara noastră, au scăzut în perioada 2009-2011, cu peste 40 de procente față de anul 2008, când efectele crizei abia erau sesizabile. În anul 2010, piața locurilor de muncă a cunoscut o usoară înviorare de 10 până la 15 procente, față de anul anterior, cu fluctuații care au depins de perioadă și domeniu. Cu toate acestea, în ultima lună a anului 2011, tendința de recrutare a fost una ascendentă. Specialiștii care au realizat acest studiu, pun acest lucru pe seama sărbatorilor de iarnă, nu pe seama contextului economic, precizând că luna respectivă a fost cea mai ofertantă lună a anului pentru candidații la un job.

Un alt aspect asupra căruia atrag atenția autorii articolului se referă la faptul că în anii 2009 și 2010 apare o uniformizare a perioadelor de recrutare. În acești ani, oferta de locuri de muncă a tins să se egalizeze pe tot parcursul anului. În anul 2008, apogeul campaniilor de noi angajări a avut loc în perioada ianuarie-aprilie si septembrie-noiembrie.

Domeniile din topul recrutărilor în cei trei ani au fost următoarele: 2009 : – vânzări, servicii clienți, IT&C; 2010 : – vânzări, IT&C, servicii clienți; 2011 : – vânzări, IT&C, asigurări.

Studiul prezintă totodată persoanele favorizate la angajare astfel: 2009 : cea mai mare șansă de angajare sau mobilitate în câmpul muncii o aveau persoanele cu experiență de până la 3 ani; 2010 : preferințele angajatorilor s-au îndreptat către nivelul middle și senior, crescând astfel cererea pe piața muncii pentru specialiști; 2011 : în acest an, s-a evidențiat o tendință a companiilor de a recruta tineri fără experiență, creșterea a fost însă vizibila și în anul 2009. Motivele acestui fenomen fiind următoarele: salariile oferite acestora fiind mai mici; posibilitatea de a modela acești tineri în conformitate cu felul de a lucra, tehnologia, politica și cultura organizațională a firmei.

În ceea ce privește migrația forței de muncă, studiul arată că oferta de pe piață, pentru români în străinătate a cunoscut o creștere semnificativă în anul 2009 și o creștere și mai amplă în anul 2010. Migrația forței de muncă pe ani : 2009 : 2842 persoane; 2010 : 8560 persoane; 2011 : 23375 persoane.

O altă concluzie a studiului a fost aceea că, oferta de locuri de muncă s-a îndreptat către specialiști, nu spre personal necalificat. Topul ofertelor pe piața internațională pentru români fiind următorul : 2009 : servicii clienți, turism, restaurante / hoteluri / catering; 2010 : inginerie / tehnologie, IT&C, arhitectură / construcții / amenajări; 2011 : inginerie / tehnologie, IT&C, medicină / farmacie.

Totodată s-a modificat și topul țărilor care angajează români, chiar dacă unele state din Uniunea Europeană (Ungaria, Spania, Grecia, Portugalia, Danemarca, Germania, Elveția) au pus restricții în ceea ce privește accesul românilor pe piața muncii. Acest top fiind exemplificat mai jos : 2009 : Italia, Cipru, Marea Britanie, Franța, Grecia; 2010 : Marea Britanie, Germania, Cipru, Italia, Grecia; 2011 : Marea Britanie, Germania, Franța, Grecia, Cipru.

De asemenea, „a crescut și interesul candidaților pentru locurile de muncă din străinătate”. Numărul de persoane care au aplicat pentru un job în străinătate fiind următorul: 2009 : 53386; 2010 : 89100; 2011 : 172239.

În ceea ce privește segmentarea pe sexe, femeile își caută mai degrabă loc de muncă pe piața internă, în timp ce bărbații sunt mult mai doritori să lucreze în afara granițelor țării noastre. Se poate remarca, un număr în creștere de femei care au candidat la un post în anii 2010 și 2011, față de anul 2009. Diferența dintre candidații de sex feminin, respectiv masculin fiind la finalul anului 2011 de doar 10 procente.

Legat de vârsta candidaților la locurile de muncă, cei mai activi sunt tinerii sub 25 de ani și cei cuprinși în categoria 26-35 de ani. În anii 2010 și 2011 a crescut numărul absolvenților de studii medii și superioare care au dificultăți de integrare pe piața muncii. Specialiștii până în 35 de ani, au ales, pe fondul actualei crize, stabilitatea locului de muncă, în defavoarea mobilității pe piață.

Tabel 1 : Persoane în căutarea unui loc de muncă în funcție de vârstă – în anii 2009-2011

Un criteriu conform căruia segmentarea candidaților este asemănătoare din anul 2009 până în anul 2011 este nivelul educațional. Persoanele cu studii superioare în curs de finalizare sau finalizate, reprezintă un procent mai mare de 75% din totalul românilor care își doresc un nou loc de muncă .

Grafic 11 – Număr de C.V.-uri trimise în funcție de studiile absolvite :

( Sursa : Studiu Myjob.ro, Raport comparativ 2008-2010, ianuarie 2011)

Din punct de vedere al provenienței, sunt mai activi candidații din mediul urban, peste 30% dintre aplicațiile pentru un loc de muncă au provenit din București, în toți cei trei ani analizați (2009, 2010, 2011). Au existat modificări în topul județelor ale căror persoane domiciliate au aplicat pentru locuri de muncă, în 2009 și 2010, în ultimul an menționat, au existat candidați mai puțin activi în Cluj, dar a crescut numărul candidaților din Bihor, Sibiu și Galați. Sursa : Raportul comparativ 2008-2011, realizat în luna ianuarie 2011 de site-ul Myjob.ro : 2009 : Cluj, Brașov, Timiș, Iași, Constanța; 2010 : Cluj, Timiș, Brașov, Iași, Constanța; 2011 : Timiș, Iași, Brașov, Constanța, Cluj.

3.2 – Planul de acțiune pentru ocuparea forței de muncă

Informațiile din acest subcapitol al lucrării le-am cules din „Planul național de acțiune pentru ocuparea forței de muncă, pe perioada 2007-2013”, pentru regiunea Nord-Vest, regine în care sa află și orașul nostru, Cluj-Napoca.

Cadrul național. În cadrul Planului Național de Dezvoltare pentru perioada 2007-2013, negociat cu Uniunea Europeană în vederea finanțării, dezvoltarea resurselor umane reprezintă, pe plan național, o prioritate majoră, alături de creșterea gradului de ocupare și diminuarea excluziunii sociale.

Modul în care fiecare Stat Membru implementează la nivel național Liniile Directoare Integrate pentu Ocuparea Forței de Muncă, se reflectă în Programul Național de Reforme (PNR). Acesta este atât un document de raportare, cât și de planificare, prezentând acțiunile care vor fi întreprinse in următoarele 12 luni, dar și progresele realizate în ultimele 12 luni.

Elementele cheie ale Strategiei de Dezvoltare a Resurselor Umane din PND 2007-2013 sunt :

Asigurarea accesului egal la educație și formare inițială și continuă de calitate;

Promovarea învățării pe tot parcursul vieții;

Creșterea ratei de participare la educație în mediul rural și la nivelul categoriilor dezavantajate;

Dezvoltarea serviciilor de orientare și consiliere;

Integrarea durabilă a tinerilor pe piața muncii;

Creșterea adaptabilității forței de muncă, promovarea spiritului și culturii antreprenoriale;

Identificarea și valorificarea tuturor oportunităților de activare/reactivare pe piața muncii;

Stimularea inițiativelor pentru partenerii sociali, ca parte a dialogului social;

Procesul de reorganizare și modernizare a serviciului public de ocupare;

Tranziția de la școală la locul de muncă;

Dezvoltarea parteneriatului în educație și formare etc.

Obiectivul general al Strategiei de Dezvoltare a Resurselor Umane fiind: „Dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității acestuia pe piața muncii, prin asigurarea oportunităților egale de învățare pe tot parcursul vieții și dezvoltarea unei piețe a muncii moderne, flexibile și inclusive care să conducă, până in anul 2015, la integrarea durabilă pe piața muncii a 1 700 000 persoane.”

Cadrul Strategic Național de Referință (CSNR) 2007-2013, vizează armonizarea priorităților naționale și europene într-o strategie coerentă. Prin acest document, se explică modul în care vor fi implementate Instrumentele Structurale în România în această perioadă. Scopul principal al CSNR fiind : „de a consolida obiectivul strategic al politicilor economice, de coeziune socială și regionale ale României, precum și de a stabili legăturile potrivite și corecte cu politicile Comisiei Europene, mai ales cu Strategia de la Lisabona, care stă la baza elaborării politicilor de dezvoltare economică și de creare de noi locuri de muncă”.

CSNR este implementat prin Programele Operaționale : Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU). „Acesta stabilește axele prioritare și domeniile majore de intervenție ale țării noastre în domeniul resurselor umane. De asemenea, este un instrument important în sprijinirea dezvoltării economice și a schimbărilor structurale. Mai mult de atât, investițiile în capitalul uman vor completa si vor oferi sustenabilitate creșterii productivității pe termen lung”. Pentru ca țara noastră să aibă într-adevăr o economie dinamică și competitivă, este necesar ca forța de muncă să fie calificată, să aibă un nivel de educație ridicat și să aibă capacitatea de a se adapta schimbărilor pieței si noilor tehnologii. „România va promova politici active pe piața muncii pentru creșterea adaptabilității și flexibilității forței de muncă. Se preconizează obținerea unui nivel mai înalt de participare pe piața muncii, ca fundament al unei economii competitive, bazate pe cunoaștere” .

Obiectivul general al POS-DRU este același cu cel al Strategiei de Dezvoltare a Resurselor Umane, având următoarele obiective specifice :

Promovarea calității sistemului de educație și formare profesională, inițială și continuă, inclusiv a învățământului superior și a cercetării;

Promovarea culturii antreprenoriale și îmbunătățirea calității și productivității muncii;

Facilitarea inserției tinerilor și a șomerilor de lungă durată pe piața muncii;

Dezvoltarea unei piețe a muncii moderne, flexibile și incluzive;

Promovarea (re)inserției pe piața muncii a persoanelor inactive, inclusiv în zonele rurale;

Îmbunătațirea serviciilor publice de ocupare;

Facilitarea accesului la educație și pe piața muncii a grupurilor vulnerabile.

Prin Programul Operațional Structural Dezvoltarea Resurselor Umane, se finanțează șapte domenii de activitate, cunoscute și sub denumirea de „Axe Prioritare”, acestea fiind :

„ Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere” – urmărește : modernizarea sistemelor de educație și formare profesională, crearea condițiilor de dezvoltare a unor rute flexibile de învățare pe tot parcursul vieții, dezvoltarea ofertelor de educație și formare, în concordanța cu cerințele pieței muncii, îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice, formatorilor și cercetătorilor.

„ Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” – urmărește facilitarea tranziției de la școală la viața activă prin dezvoltarea de programe integrate de orientare și consiliere în carieră și prin sprijinirea parteneriatelor între școli, universități și întreprinderi; programe de prevenire a abandonului școlar și reintegrarea celor care au părăsit școala timpuriu; sprijinirea participării angajaților la porgrame de formare profesională continuă.

„ Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor” – urmărește promovarea culturii antreprenoriale ca un factor importan al creșterii competitivității economice, prin asigurarea pregătirii de bază în management, a celor care vor să înceapă o afacere, prin îmbunătățirea competențelor manageriale la nivelul IMM-urilor, și prin calificare și asistență pentru angajații acelor sectoare afectate de restructurări economice. De asemenea, vor fi finanțate acțiuni care vizează îmbunătățirea adaptabilității întreprinderilor, in special a celor mici și mijlocii, dar și a angajaților, față de schimbările intervenite ca urmare a introducerii pe scară largă a tehnologiilor moderne și a soluțiilor organizaționale noi.

„ Modernizarea Serviciului Public de Ocupare” – modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă va fi abordată la nivel național, pentru a îmbunătății calitatea serviciului public de ocupare, și pentru a diversifica serviciile de ocupare furnizate, făcându-le mai vizibile și mai accesibile pentru beneficiari (șomeri, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori) . Aceste acțiuni vor viza asigurarea unei mai mari transparențe a oportunităților de ocupare și formare profesională, facilitarea mobilității geografice și ocupaționale, o mai bună anticipare a nevoilor pieței muncii și management-ul corespunzător al migrației forței de muncă.

„ Promovarea măsurilor active de ocupare” – propune măsuri pentru motivarea persoanelor inactive în vederea reintegrării lor pe piața muncii, furnizarea de asistență și consiliere, promovarea mobilității geografice și ocupaționale și eliminarea perioadelor de inactivitate economică.

„ Promovarea incluziunii sociale” – prin această axă, vor fi finanțate operațiuni pentru creșterea incluziunii sociale, prevenirea excluziunii de pe piața muncii și sprijinirea integrării în muncă a grupurilor vulnerabile aflate într-o situație dezavantajată în ceea ce privește accesul la educație și la un loc de munca. Totodată, vor fi susținute dezvoltarea serviciilor sociale integrate și formarea personalului de asistență socială. Vor fi promovate măsuri legate de asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați.

„ Asistență tehnică” – finanțează acțiuni de sprijinire a Autorității de Management pentru POS-DRU și a Organismelor Intermediare, în implementarea, monitorizarea și evaluarea Programului, precum și pentru informarea beneficiarilor cu privire la domeniile în care pot fi accesate Fondurile Structurale Europene.

La elaborarea Planului Național de Acțiune pentru Ocuparea Forței de Muncă, s-au avut în vedere obiectivele orizontale ale strategiei europene în domeniul ocupării forței de muncă : creșterea ratei ocupării, dezvoltarea unor strategii naționale pentru învățarea pe tot parcursul vieții, dezvoltarea parteneriatului social și integrarea dimsnsiunii regionale în procesul de elaborare, dezvoltarea de indicatori ai pieței muncii, comparabili cu cei existenți la nivel european .

Cadrul regional. Planul de Dezvoltare Regională Nord-Vest 2007-2013, reprezintă documentul fundamental privind necesarul de finanțare din fonduri europene și alte fonduri internaționale și naționale la nivel regional, fiind instrumentul prin care regiunea își promovează prioritățile și interesele în domeniul economic și social, reprezentând în același timp contribuția regiunii la elaborarea Planului Național de Dezvoltare. Obiectivul general al Strategiei de Dezvoltare a Regiunii Nord Vest 2007-2013 este : „creșterea economiei regionale prin dezvoltare policentrică și specializare funcțională pentru diminuarea disparităților intra și inter-regionale, la nivel economic, social și de mediu și creșterea standardului de viață regional” . Atingerea obiectivului general se poate realiza cu sprijinul a o serie de obiective specifice, care doar corelate cu respectarea unor principii europene, precum dezvoltare durabilă, societatea informațională, egalitate de șanse și cooperare transfrontalieră vor putea conduce la implementarea intervențiilor din Programul de Dezvoltare Regională .

3.3 – Modificări ale structurii pieței muncii în România

Informații generale privind indicatorii economici pe piața muncii. Cercetarea statistică asupra forței de muncă este astfel structurată, încât să fie o sursă importanta de informații recensământ asupra forței de muncă. Aceasta furnizează date esențiale asupra principalelor segmente de populație (activă, ocupată și în șomaj), cu posibilități de corelare și stucturare după diverse caracteristici demografice, economice și sociale, pentru a fi comparabile cu același gen de informații internaționale. Volumul eșantionului pe care se realizează ancheta este de 28080 de gospodării pe trimestru .

Cercetarea statistică privind costul forței de muncă : furnizează date necesare analizării evoluției diferitelor componente ale costului forței de muncă, oferind totodată, elementa necesare calculului mărimii brute și nete, lunare și orare a câștigului salarial structurat pe activități ale economiei naționale, forme de proprietate, forme juridice, categorii de salariați, sexe, regiuni de dezvoltare și județe. Eșantionul fiind de aproximativ 29500 de operatori economici și sociali.

Cercetarea statistică asupra locurilor de munca vacante : are loc trimestrial, având ca perioadă de referință luna de mijloc a trimestrului și furnizează elemente necesare calculării ratei trimestriale a locurilor de muncă vacante. Eșantionul pe care se efectuează este de 23000 de întreprinderi/unități locale.

Rata locurilor de muncă vacante: reprezinta raportul dintre numărul locurilor de muncă vacante și numărul total al locurilor de muncă;

Numărul locurilor de munca vacante include numărul posturilor neocupate care urmează a fi ocupate imediat sau în perioada următoare (în decurs de maximum 3 luni după luna de referința) și care sunt: nou create în cursul lunii de referință; existente deja în unitate (nu se consideră vacante posturile neocupate); pentru care angajatorul nu a întreprins acțiuni concrete spre a le ocupa în următoarele 3 luni.

Numărul total al locurilor de muncă include efectivul salariaților la sfârșitul lunii (exclusiv cei cu contract de muncă) și numărul locurilor de muncă vacante.

Populația activă : reprezintă persoanele active, din punct de vedere economic și cuprinde toate persoanele de 15 ani și peste, care furnizează forță de muncă disponibilă pentru producția de bunuri și servicii.

Rata de activitate : reprezintă raportul dintre populația activă și populația totală în vârstă de 15 – 64 de ani, exprimat procentual.

Populația ocupată : cuprinde, conform metodologiei „ Cercetării statistice asupra forței de muncă în gospodării”, toate persoanele de 15 ani și peste, care au desfășurat o activitate economică producătoare de bunuri sau servicii de cel puțin o oră în perioada de referință în scopul obținerii unor venituri.

Rata de ocupare reprezintă raportul dintre populația ocupată și populația totală în vârstă de 15 – 64 de ani, exprimat procentual.

Șomerii : conform Biroului Internațional al Muncii (BIM), sunt persoanele de 15 – 64 de ani, care în perioada de referință îndeplinesc simultan următoarele condiții :

Nu au loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri;

Sunt în căutarea unui loc de muncă;

Sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele doua săptămâni, dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă.

Rata șomajului: reprezintă raportul dintre numărul șomerilor și populația activa, exprimat procentual. Rata șomajului de lunga durată : reprezintă ponderea persoanelor aflate în șomaj de 12 luni și peste, în cadul populației active.

Locuri de muncă vacante : Sunt reprezentate de cererea de forță de muncă de pe piață. Un loc de muncă vacant este definit ca fiind un post plătit, nou creat, neocupat sau care este pe cale să se elibereze. Statisticile trimestriale, referitoare la locurile de muncă, sunt folosite ca si indicatori pe termen scurt ai ciclului de afaceri, fiind împărțite în funcție de activitatea economică și de dimensiunile întreprinderilor

Rata locurilor de muncă vacante reprezintă raportul dintre numărul de locuri de muncă disponibile pe piața forței de muncă și numărul locurilor de muncă ocupate, adunat cu 1, totalul fiind înmulțit cu 100.

Statistici. Graficele de mai jos prezintă modificările populației active și a ratei populației active din România în perioada 2005 – 2011 :

POPULAȚIA ACTIVĂ:

Grafic 12 : Populația activă a României în perioada 2005-2011 :

(Sursa : Institutul Național de Statistică : http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/arhivasomaj.ro.do , http://www.insse.ro/cms/rw/pages/indicatoriAnuali.ro.do )

RATA DE ACTIVITATE :

Grafic 13 : Rata de activitate a populației din țara noastră :

(Sursa : Institutul Național de Statistică : http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/arhivasomaj.ro.do , http://www.insse.ro/cms/rw/pages/indicatoriAnuali.ro.do )

Graficele prezentate mai jos prezintă schimbările numărului de persoane angajate/ocupate și ale ratei de ocupare în țara noastră, în perioada 2005-2011 :

POPULAȚIA OCUPATĂ :

Grafic 14 : Populația ocupată a României, perioada 2005-2011 :

(Sursa : Institutul Național de Statistică : http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/arhivasomaj.ro.do , http://www.insse.ro/cms/rw/pages/indicatoriAnuali.ro.do )

RATA DE OCUPARE :

Grafic 15 : Rata de ocupare a populației din țara noastră în perioada 2005-2011 :

(Sursa : Institutul Național de Statistică : http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/arhivasomaj.ro.do , http://www.insse.ro/cms/rw/pages/indicatoriAnuali.ro.do )

Graficele următoare prezintă modificări ale ratelor șomajului și ale ratelor șomajului în rândul tinerilor din țara noastră, în perioada 2005-2011 :

RATA ȘOMAJULUI :

Grafic 16 : Modificări ale ratei șomajului din România în perioada 2005-2011 :

(Sursa : Institutul Național de Statistică : http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/arhivasomaj.ro.do , http://www.insse.ro/cms/rw/pages/indicatoriAnuali.ro.do )

RATA ȘOMAJULUI ÎN RÂNDUL TINERILOR

Grafic 17 : Rata șomajului în rândul tinerilor în perioada 2006-2011 :

(Sursa : Institutul Național de Statistică : http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/arhivasomaj.ro.do , http://www.insse.ro/cms/rw/pages/indicatoriAnuali.ro.do )

RATA LOCURILOR DE MUNCĂ DISPONIBILE

Graficul de mai jos prezintă modificări ale ratei locurilor de muncă disponibile din România în perioada 2005-2012 :

Grafic 18 : Procentul de locuri de muncă vacante în țara noastră în perioada 2005-2012 :

(Sursa : Institutul Național de Statistică : http://www.insse.ro/cms/rw/pages/comunicate/vacante.ro.do )

SALARIUL MEDIU BRUT

Grafic 19 : Evoluția câștigului mediu brut din țara noastră în perioada 2005-2011 :

(Sursa : Institutul Național de Statistică : http://www.insse.ro/cms/rw/pages/castiguri1938.ro.do )

3.4 – Rezultate ale politicilor privind piața muncii în România

3.4.1 – Interpretarea graficelor

Populația activă și rata de activitate. După cum reiese din statisticile explicate mai sus, rata de activitate și implicit numărul populației active au cunoscut un avânt puternic în anul 2006, însă s-au redus în perioada imediată anului 2008, rămânâd la un vivel aproximativ constant în următorii trei ani.

Populația ocupată și rata de ocupare. Criza economică din anul 2008, a avut un impact negativ asupra ratei de ocupare a forței de muncă din țara noastră. Populația ocupată scăzând de la 9369000 de persoane, în anul 2008, la 9139000 de persoane în anul 2011. Rata de ocupare a forței de munca diminuându-se cu aproximativ 2 procente, în acest interval de timp.

Rata șomajului și rata șomajului în rândul tinerilor. Rata șomajului din țara noastră a crescut simțitor în ultimii 4 ani și jumătate. Această creștere ajungând treptat la 7,4 procente în anul 2011, fața de 5,8 procente în anul 2008, ceea ce reprezintă o diferență de 1,6 procente. O creștere a șomajului semnificativa a avut loc și în rândul tinerilor, diferența fiind de 4,1 procente de la 18,6% în anul 2008, la 22,7% în anul 2011.

Rata locurilor de muncă vacante. Șomajul este strâns legate de rata locurilor de muncă vacante. După cum se poate observa, aceasta s-a diminuat drastic de la începerea crizei și până la sfârșitul anului trecut. Procentul de locuri de muncă vacante a oscilat între 1,6% și 2% în perioada 2005-2008, ajungând la aproximativ 0,6 procente în anul 2011.

Salariul mediu brut pe economie. Cu toate oscilațiile existente pe piața muncii, în ceea ce privește salariul brut, se poate observa o creștere continuă a acestuia pe tot parcursul perioadei 2005 – 2010. Acesta a ajuns de la 968 de lei în anul 2005, la 1902 lei în anul 2010.

3.4.2 – Implicațiile crizei asupra pieței muncii

Cadrul Strategic Național de Referință vizează armonizarea priorităților naționale și europene într-o strategie coerentă. Pentru ca țara noastră să aibă într-adevăr o economie dinamică și competitivă, este necesar ca forța de muncă să fie calificată, să aibă un nivel de educație ridicat și capacitatea de a se adapta schimbărilor pieței și noilor tehnologii. Toate aceste obiective pot fi atinse prin intermediul Programuli Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane (POS – DRU).

Prin acest program operațional se finanțează șapte domenii de activitate numite și „Axe prioritare”, menite să îmbunătățească piața și forța de muncă din România. Aceste axe au următoarele obiective, aflate în concordanță cu cele de la nivelul Uniunii Europene :

Modernizarea sistemelor de educație și formare și facilitarea tranziției de la școală la viața activă prin programe de dezvoltare și consiliere în carieră;

Prevenirea abandonului școlar și reintegrarea celor care au părăsit școala timpuriu;

Promovarea culturii antreprenoriale ca un factor important al creșterii competitivității economice;

Finanțarea acțiunilor care vizează îmbunătățirea adaptabilității întreprinderilor, în special a IMM-urilor, față de schimbările intervenite ca urmare a introducerii pe scară largă a tehnologiilor moderne și a soluțiilor organizaționale noi;

Modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, pentru a îmbunătății calitatea serviciului public de ocupare și pentru a le face mai accesibile pentru beneficiari;

Motivarea persoanelor inactive în vederea reintegrării lor pe piața muncii si furnizarea de asistență și consiliere, eliminarea perioadelor de inactivitate economică.

Din graficele prezentate mai sus, se poate vedea faptul că în perioada 2005-2008, gradul de ocupare în cadrul populației active a fost mai ridicat decât în perioada imediat următoare crizei, moment în care numărul persoanelor angajate a cunoscut o reducere destul de drastică. De asemenea multe companii și-au închis porțile, iar multe instituții publice au disponibilizat un număr mare de angajați. Aceste lucruri au avut ca urmare nu doar o creștere a ratei șomajului, cât și o diminuare cantitativă a locurilor de muncă disponibile.

În ceea ce privește rata șomajului în rândul tinerilor, țara noastră nu s-a aflat nicodată la un nivel foarte scăzut al acesteia. Există bineînteles o creștere drastică din anul 2008 până în anul 2011, de 4,1 procente, a numărului de tineri șomeri. Se pare că piața muncii din România este greu de pătruns de către cei cu vârsta între 16 și 25 de ani.

Un motiv ar putea fi faptul că în țara noastră, abia începând cu anul 2011, s-a acordat o importanță mai mare corelării studiilor cu piața muncii. Nu există multe firme care să ofere programe de internship și care mai apoi, sa fie dispuse să angajeze tinerii absolvenți. Statul român ar fi trebuit să înceapă cercetări asupra nevoilor de pe piață și să ofere unităților de învățământ datele necesare, pentru ca acestea să poată să ofere noi angajatori sau angajați capabili să facă față cerințelor existente.

Această criză economică a avut totuși și un efect benefic : ne-a făcut să realizăm cât de importante și de necesare ne sunt studiile de specialitate. Dacă vrem într-adevăr să facem față unei economii europene și mondiale, trebuie să ne pregătim astfel încât să putem demonstra că suntem capabili să oferim persoane instruite adecvat unei astfel de piețe.

De asemenea, consider că este important să promovăm fenomenul de „ îmbătrânire activă” și să oferim șanse tuturor celor care doresc să muncească și să își construiască un trai mai bun.

Nu este suficent să avem legi, este important să avem inițiativa.

BIBLIOGRAFIE

Anghelache, C., România 2009-starea economică în criză profundă, Ed. Economică, 2009.

Boboc, I., Studiul pieței forței de muncă, Ed. Economică, București, 2009.

Ciucur, D., Economie, Ed. Economică, București, 2009.

Dinu, M., Economia României, Ed. Economică, București, 2008.

Nica, E., Strategii și politici de ocupare a forței de muncă în România, Ed. Economică, București, 2008.