Efectele Contractului de Renta
CUPRINS
Capitolul I. Noțiuni introductive privind efectele contractului de rentă
1.1 Noțiuni privind contractual de rentă și efectele sale
1.2 Raționamente privind obligațiile credirentierului și debirientierului în contractul de rentă
Capitolul II. Efectele contractului de rentă asupra părților contractuale
2.1 Efectele contractului de rentă cu pluritate de subiecte
2.2 Aspecte comparative între contractul de rentă și contractul de întreținere
Capitolul III. Practica judiciară a Republicii Moldova privind efectele contractului de rentă
3.1 Studiu de caz – spețe privind efectele contractului de rentă asupra părților contractuale
3.2 Analiză comparativă a efectelot contractului de rentă în legislația Republicii Moldova și legislația României.
Încheiere
Bibiografie
Anexe
INTRODUCERE
Actualitatea temei abordate. Tema investigată are o mare importanță practică, întrucât contractul de rentă reprezintă un contract utilizat pe larg în practica judiciară. Actualitatea și importanța problematicii date pune în evidență necesitatea de cercetare și dezvoltare a conceptului de contract juridice a efectelor pe care le are contractul de rentă, fiind o temă pe larg dezbătută în doctrina de specialitae. De un sporit interes pentru jurisprudența civilă este efectul pe care îl are contractul de rentă, astfel, tema fiind deosebit de actuală și cu o largă importanță practică.
Scopul și obiectivele proiectului Obiectivul principal al cercetărilor constă în tendința de a aprofunda cunoașterea esenței și conținutului efectelor contractului de rentă. Deasemenea, scopul și obiectivele proiectului sunt de a evidenția particularitățile contractului de rentă, de a releva și elucida noi aspecte ale conținutului și esenței acestui contract, ca fenomen în evoluția dinamică în societate. Mi- am propus să formulez anumite concluzii de ordin teoretic și practic și să înaintez propuneri de lege ferenda care ar rezulta logic din investigațiile efectuate în lucrare, contribuind la îmbogățirea doctrinei în problemele vizate, la perfecționarea legislației în vigoare, făcînd-o mai compatibilă și logic închegată cu reglementările naționale, europene și internaționale deja existente. Scopul și obiectivele proiectului este de a elabora recomandări practice, ținînd cont de domeniul supus investigației și anume – efectele contractului de rentă asupra părților contractuale, voi veni cu recomandări privind îmbunătățirea și perfecționarea cadrului legislativ național în acest domeniu. În lucrarea dată mi-am pus sarcina de a face o analiză selectivă a unor aspecte ce țin de dreptul civil, în temeiul cunoștințelor acumulate în procesul de studii.
Metodologia cercetării. Pentru că un studiu științific are la bază metode de cercetare, în cadrul proiectului am recurs la metodele speciale ale cercetării științifice. Monografiile, doctrina de specialitate, revistele în domeniu, jurisprudența națională, cât și cea internațională, au constituit puncte de reper în realizarea proiectului. În realizarea studiului am recurs la următoarele metode de cercetare:
metoda logică a fost utilizată în vederea sintezei punctelor de vedere ale autorilor menționați cu privire la tema investigată, precum și în expunerea concluziilor proprii;
metodele cantitative au permis sistematizarea legislației și a jurisprudenței relevante pentru tema abordată, permițând inventarierea acestora în mod temeinic
metoda comparativă a fost folosită pentru a realiza studiul privind contractul de rentă și contractul de întreținere. Asemănările și deosebirile dintre cele două tipuri de contract.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a proiectului. Aspectele teoretice formulate au importanță metodologică la investigarea și dezvoltarea conceptelor privind contractul de rentă. Concluziile și recomandările formulate pot fi utilizate cu succes în procesul îmbunătățirii cadrului normativ ce reglementează contractul de rentă. Importanța teoretică și valoarea aplicativă a proiectului constă în faptul că conține un vast material științific și oferă recomandări practice privind obiectul supus investigației și anume – efectele contractului de rentă asupra părților contractuale. Este evidentă valoarea aplicativă a studiului deoarece prezintă aspecte de importanță practică, sunt redate recomandări privind domeniul vizat, recomandări ce pot fi implimentate cu succes în practică.
Sumarul compartimentelor proiectului. Proiectul de față este constuit din introducere, trei capitole, concluzii, încheiere și anexe. Capitolul I. ,,Noțiuni introductive privind efectele contractului de rentă’’ exemplifică conceptele efectelor contractului de rentă, sunt alaborate raționamentele privind obligațiile credirentierului și debirientierului în contractul de rentă. În Capitolul II. ,,Efectele contractului de rentă asupra părților contractuale’’, sunt redate efectele contractului de rentă cu pluritate de subiecte și aspectele comparative între contractul de rentă și contractul de întreținere. Capitolul III. intitulat ,,Practica judiciară a Republicii Moldova privind efectele contractului de rentă’’ sunt prezentate spețe privind efectele contractului de rentă asupra părților contractuale și este realizată o analiză de drept civil privind practica judiciară a Republicii Moldova în materia contractului de rentă și efectele sale asupra părților contractante.
În încheiere, este concludent faptul că, m-am referit asupra aspectelor cele mai importante de ordin teoretic și practic. Am relevat în prim plan efectele contractului de rentă asupra părților contractuale. În încheiere am formulat concluziile generale și recomandările elaborate asupra obiectului supus investigării științifice. Studiul realizat dorește să scoată în evidență situația actuală din Republica Moldova, vizând contractul de rentă și efectele sale asupra părților contractuale și oferă recomandări pentru îmbunătățirea și perfecționarea cadrului legislativ ce ține nemijlocit de contractul de rentă.
CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND EFECTELE CONTRACTULUI DE RENTĂ
1.1 Noțiuni privind contractual de rentă și efectele sale
Contractul de rentă viageră constituie actul juridic civil în baza căruia o parte, numită credirentier, înstrăinează un bun sau o sumă de bani (capital) unei alte părți, numită debirentier, care se obligă, la rândul său , să-i achite, lunar , o anumită sumă de bani (renta viageră) credirentierului, până la moartea acestuia. Contractul de rentă viageră poate fi instituit și cu titlu gratuit, debirentierul neprimind nici un folos material în schimbul rentei. Contractul de rentă viageră poate fi încheiat și în favoarea unei alte persoane, care nemijlocit nu este parte în contract (numită terț beneficiar), suntem în prezența cazului în care renta viageră reprezintă o stipulație in favoarea altuia. Important este că durata contractului să fie legată de timpul vieții unei persoane.
De asemenea, contractul de rentă viageră subexistă categoriei contractelor aleatorii, altfel spus acelor contracte în care existența sau întinderea obligațiiilor părților, sau respectiv a uneia dintre acestea care depinde de hazard, ceea ce face ca respective să existe șanse de câștig, și totodată de pierdere pentru ambele părți. Pentru a fi în prezența unui contract de rentă viageră este nevoie ca obligația debitorului de plată a rentei periodice să fie asigurată pentru toată perioada de viață a creditorului. Totodată, moartea credirentierului trebuie să fie cauza exclusivă a stingerii rentei. Avînd în vedere prevederile Codului civil, acestea presupun posibilitatea ca renta să fie creată în favoarea uneia sau respectiv a mai multor persoane. Este de menționat că calitatea de credirentier o poate avea atât cel care este transmițătorul bunului cât și o altă persoană care este desemnată de acesta, care nu a transmis nimic dar care în acest fel, va fi, beneficiara promisiunii de achitare a rentei din partea debirentierului.
Acest lucru este întilnit adesea în practică, de exemplu când unul din soți transmite un bun debirentierului în schimbul obligației acestuia de a plăti renta viageră ambilor soți. Problema care se pune în astfel de situații este dacă în raporturile cu creditorii obligația debirentierului de a plăti renta se menține nemodificată. Este apreciabil faptul că obligația de plată a rentei este una divizibilă dacă din clauzele contractului nu se poate deduce voința părților de a da un caracter indivizibil obligației. Ca regulă generală obligațiile sunt divizibile, iar indivizibile sunt doar cele care prin natura lor nu pot fi efectuate separat sau cele pe care părțile le-au calificat “sub un raport de nedivizibilitate”, după cum prevede Codul civil. Obligația de achitare a rentei este una care prin natura ei este divizibilă. Aceasta este divizibilă însuși prin natura ei, regulile de la indivizibilitatea obligațiilor se pot aplicabile doar în măsură în care în contract sunt prevăzute expres clauze din care să se deducă faptul că părțile au privit obligația sub un raport de nedivizibilitate.
În consecință moartea unui credirentier duce la stingerea parțială a rentei, celălalt sau ceilalți creditori avînd dreptul de a solicita doar partea care li se revine dupa micșorarea cotei credirentierului decedat. De asemenea, în schimb este autentică și instituitoare de efecte clauza prin care se prevede plata integrală a rentei până la decesul creditorului supraviețuitor. În ceea ce privește debitorii, obligația lor trebuie considerată, de asemenea divizibilă, cu excepția situației în care clauzele contractuale relevă intenția părților de a da un caracter indivizibil obligației respective.
Contractul de rentă viagera reprezintă totodată, un contract cu titlu oneros, mai exact acesta constituie un contract cu titlu oneros aleatoriu, aceasta deoarece există șansa de câștig – pierdere pentru ambele părți, aceste șanse depinzând de un eveniment viitor și incert; perioada cât va trăi credirentierul. Dacă prestația periodică în bani se plătește pentru o perioadă stabilită, contractul nu mai este aleatoriu și deci nu este renta viageră.
Contract sinalagmatic. În funcție de conținutul lor, contractele pot fi clasate în 2 categorii: în contracte sinalagmatice și contracte unilaterale. În acest sens, cu atât mai bine, cu cât contractul de rentă viagera constituie, de fapt, contract sinalagmatic și, totodată, prin excepție, prin contract unilateral, vom putea percepe cei doi termeni ai grupei și, după caz, caracterul sinalagmatic ori unilateral al respectivului contract:
contractul sinalagmatic reprezintă contractul prin care se nasc obligatii reciproce intre parti. Astfel, cum este si evident, fiecare parte a contractului sinalagmatic isi asuma obligatii si, desigur, capătă drepturi; si
contractul unilateral constituie contractul prin intermediul căruia se nasc obligatii numai pentru una din parti, respectiv, cealalta parte fiind doar titularul drepturilor corelative.
În acest context, vor fi definite caracteristicile definitorii pentru caracterul sinalagmatic al contractului de rentă viageră. În această privința sunt de pus în discuție următoarele caracteristici: reciprocitatea obligațiilor, conexitatea obligațiilor și corelativitatea existența între drepturile unei părți, pe de o parte și obligațiile unei părți, pe de altă parte, fără a deosebi după poziția lor de creditor și debitor în același timp.
În legătură cu caracteristica definitorie a caracterului sinalagmatic de rentă viagera cu titlu oneros constând în reciprocitatea obligațiilor se impun următoarele precizări:
ambele părți – atât credirentierul, cât și debirentierul își ia obligații, motiv pentru care obligațiile asumate de ele sunt considerate a fi reciproce;
credirentierul își ia ca obligație principală consituirea fondului de rentă viageră, în bunuri sau în bani și, în legătura cu aceasta, transmiterea dreptului de proprietate către debirentier (obligatie de a da) și își ia obligația de a face, constând în predarea bunurilor ori în operațiunile concrete de înmânare, depunere la bancă ori alte echivalente privind sumele de bani;
debirentierul, respectiv, se obligă să săvârșească prestațiile periodice către credirentier, prestații care constituie, totodată, obligații de a da, constând în remiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor (de regulă sume de bani) la care se referă prestațiile sau de a face, constând în acțiunile concrete cu privire la darea bunurilor la care se referă ori, după caz, la predarea sumelor de bani.
Avînd la bază ceaa doua trăsătură (caracteristică) definitorie a caracterului sinalagmatic al contractului de rentă viagera cu titlu oneros, care constă în conexitatea obligațiilor părților se poate releva cu ușurință ca:
obligația credirentierului de a constitui fondul de bunuri sau capital și de a remite dreptul de proprietate asupra lui (obligația de a da) îi concordează obligația debirentierului de a achita (a executa) prestațiile periodice, în corespundere cu prevederile contractului, și totodaă de a remite dreptul de proprietate asupra a ceea ce constituie obiectul prestațiilor (obligație, de asemenea, de a da).
obligația credirentierului de a transmite bunul (bunurile) la care se referă prestația sa ori de a executa toate activitățile pe care le implică predarea sumei de bani (obligație de a face) îi corespunde obligația, de asemeni, de a face a debirentierului, de a îndeplini toate activitățile pe care le implică predarea bunurilor sau sumelor de bani la care se referă prestația periodică.
În legătură cu corelativitatea drepturilor unei părți cu obligațiile celeilalte părți,caracteristica de bază a caracterului sinalagmatic al contractului de rentă viagera cu titlu oneros, se pot enunta următoarele caracteristici:
dreptului credirentierului de a pretinde să se constituie fondul rentei viagere (în bunuri sau în bani) îi corespunde obligația debirentierului de a se conforma;
dreptului credirentierului de a pretinde transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului (bunurilor) ori sumei de bani ce formează fondul rentei viagere îi corespunde obligația debirentierului de a transmite acest drept;
dreptului credirentierului de a pretinde să i se predea bunurile sau sumele de bani ce constituie fondul rentei viagere îi corespunde obligația corelativa a debirentierului de a preda bunurile ori sumele respective;
dreptului debirentierului de a cere să i se transmită dreptul de proprietate asupra bunurilor sau sumelor de bani cu referire la prestațiile periodice îi corespunde obligația corelativă a credirentierului de a transmite acest drept către primul; și
dreptului debirentierului de a cere sa i se transmită efectiv bunurile sau dupa caz, sumele de bani ce formează fondul rentei viagere îi concordează obligația credirentierului de a preda asemenea bunuri sau fonduri bănești.
Reieșind din analiză cu privire la caracterul sinalagmatic al contractului de rentă viageră cu titlu oneros se poate cu ușurință de a percepe că raporturile juridice care iau naștere dintr-un asemenea contract sunt raporturi juridice complexe.
În situația în care credirentierul (sau terțul de viață căruia părțile leagă existența contractului) era decedat la data încheierii acestuia sau dacă instituirea rentei s-a facut în beneficiul unei persoane bolnave, care ulterior a decedat pe motivul acelei boli în următoarele 20 zile de la încheierea contractului, acel contract se consideră ca fiind nevalid. Codul Civil al Republicii Moldova stipulează în conformitate cu articolul 847 CCRM, că renta se constituie printr-un act juridic în baza căruia o parte, își ia angajamentul ca să achite în termene bine definite, cu titlu gratuit sau oneros, o redevență celeilalte părți, denumite credirentier. Renta poate fi achitată în bani sau în natură. Renta poate fi instituita și în beneficiul unui terț [8, p. 99].
Din definiția prezentată mai sus, subliez caracterele date: este un contract bilateral, deoarece se cere exprimarea consimțământului a ambelor părți contrctante, dar poate fi și unilateral când contractual de rentă este cu titlu gratuit. Contrcatul de rentă poate fi un contract atât cu titlu gratuit, câr și cu titlu oneros, deoarece ambele părți obținun folos, dar distinctive de contractul de vânzare-cumpărare este un contract consensual deoarece este valabil din momentul întocmirii sale.
Părțile: pot fi numite debirentier, credirentier, pot fi atât persoane fizice, cît și persoane juridice. Contrcatul de rente viageră poate fi plătită pe viață evidențiind caracterul aleatoriu al contractului și caracterul nedeterminat al termenului care conform articolului 848 Cod Civil al Republicii Moldova, renta este viageră în situația în care durata ei este limitată prin durata vieții unei sau mai multor persoane. Debirentierul, în caz de dubiu, este necesar sa execute plata rentei pe parcursul vieții credirentierului. Forma contractului de rentă, conform prevederilor articolului 849 Cod Civil al Republicii Moldova, pentru a produce efecte juridice un contract de rentă, trebuie să fie în forma scrisă și autentificată la notar.
În cazul în care în baza contractului de rentă, debirentierului i se atribuie un bun imobil, contractul urmează a fi notat în registrul bunurilor imobile.
Volumul sau cuantumul rentei se stabilește de către părțile contractante. în cazul decesului unuia dintre credirentieri, renta se achită total supraviețuitorilor dacă în contract nu este prevăzut altfel. În conformitate cu articolul 851 CCRM periodicitatea și momentul de plată a rentei se hotărăște prin acordul de voință al părților contractante, luându-se în considerare forma rentei. Renta viagera se achită în avans. Renta în bani se achită în avans pentru 3 luni dacă în actul juridic încheiat nu este indicat altfel. În cazul altor tipuri de rentă, termenul de plată în avans se hotărăște în funcție de caracterul și de scopul rentei. Dacă la începutul perioadei pentru care se achită renta credirentierul este în viață, lui trebuie să i se dea integral renta pentru aceasta perioadă. în contractul de plată a rentei în natură, părțile pot indica asupra înlocuirii acesteia cu o sumă de bani plătită periodic [18, p. 70].
În vederea celor expuse se precizează că obiectul acestui contract când este cu titlu oneros pot fi bunuri mobile și imobile care se află în circuitul civil și aflate cu drept de proprietate, pe de o parte și redevența ce ulterior va fi plătită. În cazul în care contractual de rentă viageră este cu titlu oneros articolul 852 CCRM stipulează interdicția înstrăinării bunurilor primite de debirentier, așadar pe parcursul vieții credirentierului, debirentierul nu poate, fără consimțămîntul credirentierului, înstrăina, ipoteca sau greva în alt fel bunurile transmise de persoana care a constituit renta. Nu se permite executarea silită asupra acestor bunuri pentru alte obligații ale debirentierului. În cazul în care debirentierului i-a fost dat un bun imobil, interdicțiile stipulate la alin. (1) se notează în registrul bunurilor imobile.
Obligația debirentierului nu se stinge prin pieirea ori deteriorarea fortuită a bunului care i-a fost transmis in legătura cu instituirea rentei viagere. Contractul de rentă este posibil să fie supus contestării de către terțul care respective are privilegiul de a fi întreținut de către cel ce este obligat să achite renta dacă acesta, ulterior din motivul rentei, nu-si mai poate onora obligațiunile față de terț. în cazul desfacerii contractului, bunul dat de către acel care a format renta revine la acesta. În asemenea caz, debirentierul nu mai poate solicita credirentierului restituirea ratelor plătite. Respectiv, atât debirentierul, cât și credirentierul are oportunitatea de a cere anularea contractului de rentă dacă, drept urmare a neonorării obligațiilor sau din careva motive bine intemeiate, continuitatea acestor raporturi nu mai poate fi posibilă. Ca urmare a rezilierii contractului de rentă, bunul transmis cu referire la constituirea rentei este restituit. Respectiv, prestația executată de debirentier nu este restituită dacă în contract nu este stipulat altfel. [6, p. 264].
Renta se constituie print-un contract prin intermediul căruia o parte (debirentier) este obligată să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevență celeilalte părți (credirentier).
Astfel, exista 2 opțiuni de plată: în bani sau în natură.
Este de menționat că renta este viageră în cazul în care durata ei este condiționată prin durata vieții unei sau mai multor persoane. Este necesar ca în caz de dubiu debirentierul, să efectueze achitarea rentei pe parcursulvieții credirentierului.
Pentru veridicitatea unui contract prin care se promite o rentă este necesar că sa fie formulat în scris promisiunea și autentificarea ei notarială. În caz că, în temeiul contractului de rentă, debirentierului i se acordă un bun imobil, contractul urmează a fi înregistrat în registrul bunurilor imobile.
Printre caracterele juridice putem număra: [17, p. 184].
consensual, el ia naștere în mod valabil prin simplul acord de voință al părților, redactarea unui înscris fiind necesară doar pentru dovedirea contractului.
Cu toate acestea în cazul în care în schimbul rentei credirentierul transmite dreptul de proprietate asupra unui teren, contractul trebuie încheiat în formă autentică
sinalagmatic, fiecare parte asumîndu-și obligații care sunt reciproce și interdependente.
translativ de proprietate. Proprietatea bunului ce constituie obiectul contractului se remite de la vînzător la cumpărător prin intermediul realizării acordului de voință al părților, dacă părțile nu au hotărît să amîne transferul dreptului de proprietate.
executare succesivă, prestația debirentierului urmînd a fi efectuată în timp, cu o anumită periodicitate, prestabilită.
posibilitatea constituirii ei cu titlu gratuit prin donație sau testament.
titlu oneros;
Aleatoriu, cînd contractul este valabil pe tot parcursul vieții. Deci,
renta cu titlu gratuit este supusă condițiilor de formă și de fond pe care trebuie să le realizeze donațiile sau testamentele respective. Totuși cînd renta se constituie cu titlu gratuit în favoarea unui terț, prin intermediul stipulației pentru altul, deși ea reprezintă o donație nu corespunde condițiilor de formă ale donațiilor, donațiile indirecte fiind necesar să onoreze doar condițiile de formă ale actelor sub haina cărora se efectuiază.
Comutativ.
Condițiile de valabilitate. În momentul cînd renta este cu titlu gratuit, debitorul este necesar să posede capacitate respectivă pentru a încheia contracte de donație sau testamente. Astfel, condițiile de valabilitate privind încheierea contractului de întreținere: [7, p. 46].
Capacitatea juridică necesară persoanei;
Eroarea (nu are autor);
Consimțămîntul valabil. Acesta trebuie să fie dat cu intenția de a produce efecte juridice. Acesta nu trebuie să fie viciat. Viciile care pot interveni sînt:
Șantajul;
Violența;
Leziune
Dol (eroare provocată): captație; sugestie.
Obiectul, este necesar să fie:
Licit, adică să fie în circuitul civil;
Determinat, adică trebuie să se cunoască cu exactitate, reieșind din prevederile contractuale;
Posibil, adică să poată fi obiect al contractului. Exemplu: steroizii nu pot fi obiect al contractului.
Cauza. Reprezintă scopul pentru care părțile încheie contractul. Aceasta trebuie să fie:
Licită, adică să nu trebuie să prejudicieze interesele altei persoane;
Morală, adică să nu contravină limitelor moralității.
Condiții cu privire la bun
Să fie determinat sau determinabil. Această condiție este necesară pentru a se evita eroarea ca viciu de consimțămînt
Să fie sau să poată fi în viitor.
Să fie în circuitul civil [6, p. 128].
Cuantumul ratei de rentă se fixează, în mod liber, însuși prin voința părților.
De asemenea, în materia contractului de întreținere se permite indivizibilitatea obligației de întreținere (activ și pasiv) grație naturii ei. Pe de altă parte, renta viageră – având ca obiect o sumă de bani – este, prin excelență, divizibilă. Astfel fiind, ar urma ca indivizibilitatea (eventual solidaritatea) să fie permisă numai dacă a fost indicată în contract. Totodată, se permite că, în principiu, moartea unui credirentier nu conduce la stingerea parțială a rentei, ea urmând a fi achitată integral supraviețuitorului, dacă nu s-a stipulat contrariul. Cum ar fi, în cazul morții unuia dintre soții credirentieri, cel rămas în viață beneficiază de întreaga rentă [13, p. 30].
Avînd în vedere că renta este prevăzută, cu caracter aleatoriu, până la sfârșitul vieții creditorilor – deci obligația este văzută de părți “sub un raport de nedivizibilitate” – se poate accepta menținerea integrală a obligației până la decesul ultimului credirentier (împlinirea termenului incert prevăzut în contract), dacă părțile nu au stipulate altceva. În cazul în care persoana în favoarea căreia renta a fost constituită (inclusiv terțul beneficiar) decedase în momentul constituirii, contractul este lovit de nulitate absolută, pentru că nu sunt șanse de câștig – pierdere pentru ambele părți, ceea ce prevede lipsa cauzei juridice a contractului. Altfel spus, contractul este lovit de nulitate și în cazul formării rentei în favoarea unei persoane afectate de o boală de care a murit în interval de 20 de zile de la data încheierii contractului.
De asemenea, este necesar să existe o boală existentă în momentul semnării contractului și nu un alt eveniment (de exemplu, un accident) constituind cauza morții Dacă contractul de rentă s-a încheiat în favoarea mai multor persoane și numai una dintre ele a decedat în momentul încheierii sau în intervalul de 20 zile, atunci în acest caz, soluția validității contractului se îndreptățește, deoarece șansele de câștig – pierdere pentru ambele părți (cauza contractului) subzistă. Dacă decesul credirentierului a survenit după 20 zile, instanța poate stabili nulitatea contractului pentru lipsa cauzei (alea) numai dacă moștenitorii dovedesc că debirentierul a avut cunoștință de moartea iminentă a credirentierului [29, p. 89].
Părțile: care sunt debirentier, sau credirentier, pot fi și persoane fizice, și persoane juridice. Deci, obiectul unui astfel de contract în caz cînd este cu titlu oneros pot fi reprezentate se bunuri mobile și immobile care sunt introduse în circuitul civil și care sunt cu drept de proprietate, pe de o parte și de redevența ce urmează a fi achitată.
Când contractul este cu titlu oneros articolul 852 CCRM stabiliște interdicția înstrăinării bunurilor primite de debirentier, astfel pe parcursl vieții credirentierului, debirentierul nu poate, fără acordul credirentierului, înstrăina, ipoteca sau greva în alt fel bunurile date de persoana care a efectuat renta. Totodată, nu se permite efectuarea silită asupra acestor bunuri pentru alte obligații ale debirentierului. Dacă debirentierului a fost transmis un bun imobil, interdicțiile indicate în cadrul alin. (1) sunt notate în registrul bunurilor imobile.
Doсtrina de specialitate stabiliște mai multe efeсte ale сontractului de rentă, printe acestea: obligația debirentierului de a achita renta sau redevența care este necesar să fie efectuată în сonformitate cu сele prevăzute în сontract. Plata ratei de rentă (redevență) se efectuiază în сuantumul stabilit pe toată durata сontractului (viager). Atunci сînd сontractul nu stipulează prevederi cu referire la o perioadă determinată, renta va trebui achitată pe tot parcursul vieții credirentierului, ori pînă la decesul terțului, сînd renta s-a constituit în favoarea lui. Precizez сă, în сaz de deces a debirentierului, obligația de achitare a rentei se transmite asupra moștenitorilor lui deoarece această obligație nu este legată de o сalitate personală a defunctului. Debirentierul nu se poate absolvi de obligația achitării rentei nici prin vânzarea bunului și asumarea acestei obligații de сătre сumpărător [21, p. 67].
Periodicitatea și momentul de achitare a rentei se hotărăs prin consimțămîntul părților, avîndu-se în vedere forma rentei. Renta viageră se achită în avans. Renta în bani se achită în avans pentru un termen de 3 luni daсă în сontraсt nu este stipulat altfel. În cee ace privește alte tipuri de rentă, termenul deachitare în avans se efectuiază în dependență de сaraсterul și de scopul rentei. Totodată, dacă la începutul perioadei pentru сare se achită renta credirentierul este în viață, lui este necesar să i se acorde integral renta pentru perioada stabilită. În caz de neîndeplinire a obligației сontraсtuale, atît debirentierul, cît și сredirentierul, pot cere rezilierea сontractului de rentă.
De asemenea, contractul de rentă este acela în cadrul căruia, o parte care este debirentierul, se obligă să achite periodic cu titlu gratuit sau oneros o redevență către partea cealaltă a contractului numită crederentier. Acest contract este consensual, este cu titlu gratuit sau oneros fiind oneros în cazul când crederentierul se obligă să transmită un bun mobil sau imobil ca contraechivalent sau fără a echivală însă ca o contraprestație a redevenței achitate de către debirentier. Cotractul de rentă are un caracter riscant sau aleatoriu, însă deoarece legiuitorul permite la încheierea contractului de a prezuma și a preveni o îndeplinire a obligației necorespunzătoare, în cazul dat conform art.856 alin.2, la rezelierea contractului deberentierul poate cere restituirea presției dacă acest moment este expres prevăzut în contract și invers.
Contractul de rentă cu titlu oneros este translativ de proprietate. Elementele contractului: în calitate de părți sunt:
Debirentierul care poate fi orice persoana fizica sau juridica ce are capacitate deplina de exercitiu si capacitate civila de a contracta. Poate fi persoana juridica comerciala sau necomerciala in masura prevederilor legale
Credirentierul – care poate fi orice persoana fizica care poate dispune de bunuri si organizatiile necomerciale [6, p. 90].
În contractul de rentă viagera (se încheie pe termenul duratei vieții crederentierului care nu poate fi determinat la încheierea contractului) poate fi doar persoana fizică. În cadrul contractului de rentă poate apărea o a 3 parte contractantă, terța persoană care va avea calitatea de beneficiar. În cazul dat acest beneficiar are calitate de credirentier, iar persoana care instituie adică crederentierul va avea calitate de constituitor, iar cel care plătește redevența ramâne în calitate de debirentier [15, p. 76].
Obiectul contractului: în calitate de obiect al contractului putem vorbi ca el are 2 laturi, materială și juridică, unde latura juridică sunt acțiunile îndeplinite de către părți în ce privește materializarea contractului (semnarea contractului, luare cunoștinței cu condițiile contractului).
Latura materială constituie pe de o parte redevența plătită de deberentier, iar pe de altă parte în cadrul contractului de rentă cu titlu oneros este bunul mobil sau imobil transmis de către crederentier. Redevența conform art.847, poate fi sumă de bani, însă nu se interzice ca în mărimea nominalizată a sumei să fie efectuate lucrări, acordate servicii, sau întreținere în alt mod. În ce privește bunul transmis de către crederentier el poate fi orice lucruri individualizate, sau drepturi patrimoniale. Forma contractului de rentă conform art. 849 alin.1 este scrisă, autentificată notarial. Dacă bunul material transmis de crederentier sau cel ce instituie renta este un imobil atunci contractul se înregistrează în registrul bunurilor imobile în oficiul cadastral teritorial. Termenul contractului poate fi determinat sau nedeterminat (în cadrul rentei viagere) – art.848 CC.
În cadrul contractului de rentă, părțile stabilesc la rentă cu titlu oneros, mărimea plății efectuate de deberentier și a prestației sau bunului transmis de către crederentier. Dacă contractul se instituie față de mai multe persoane crederentieri atunci la decesul unuia dintre ei, redevența se achită în aceași măsură fiind împărțită în mod egal supraviețuitorilor. La art. 851 CC se menționează că renta se achită periodic, renta viageră se achită în avans (alin.2 și 3, prevede achitarea în avans în 3 luni dacă nu este prevăzut altceva), în celelalte cazuri se stabilesc termenele de plată de către părți. Drepturile și obligațiile părților: Debirentierul trebuie să achite redevența în mărimea și termenele stabilite în contract , respectând perioada de avans în cazurile expres prevăzute de lege (art.851 alin.2 si 3). În cazul decesului debirentierului obligația față de crederentier trece către succesorii săi dacă bunul a trecut în moștenirea lor [7, p. 185].
Debirentierul nu are dreptul unilateral să renunțe la executarea obligațiunilor contractuale chiar dacă ar restitui bunul primit dacă crederentierul și-a îndeplinit toate obligațiunile contractuale, fiindcă acest contract este riscant, sau aliatoriu. Crederentierul are obligatii în primul rând în contractul cu titlu oneros de a transmite bunul, insă dacă crederentierul este benificiar ca terță persoană, atunci instituitorul trebuie să transmită bunul. În cadrul rentei cu titlu gratuit are doar dreptul achitarei redevenței în termenul stabilit în contract de către debirentier. Contractul de rentă poate înceta prin acordul părților, prin remiterea datoriei, prin executare.
Temeiurile specifice de încetare a contractului de rentă sunt:
rezilierea lui în cazul contestării de un terț ( copii minori ai debirentierului, copiii majori inapți de muncă ce necesită întreținere, părinții incapabili de muncă, față de care debirentierul are obligația de întreținere, soțul inapt, nepoții, bunicii debirentierului)
rezilierea contractului pentru neexecutare ( întârzierea sistematică la achitarea redevenței, nerespectarea clauzei cu privire la mărimea plăților.)
Încetarea contractului în cazul decesului debirentierului – obligația contractată de debirentier printr-un contract de rentă cu titlu oneros cade în sarcina succesorilor săi care au moștenit bunul transmis de constituitorul rentei. Succesorii debirentierului se pot elibera de executarea obligației prin restituirea bunului transmis de credirentier. Obligația ce se naște dintr-un contract de rentă cu titlu gratuit face parte din pasivul succesoral și urmează a fi executată de succesorii debirentierului [27, p. 95].
Autorul G. Boroi, definește noțiunea de contract de rentă viageră acel contract prin care o persoană înstrăinează un bun sau achită o sumă de bani (capital) în schimbul unei prestații periodice în bani, care urmează a i se achita până la moartea sa(renta viageră).
Astfel, persoana care înstrăinează bunul sau achită suma de bani este numită credirentier, iar persoana care se obligă să achită periodic suma de bani prevăzută este numită debirentier. Renta viageră de asemenea este posibil să fi constituită și cu titlu gratuit. Cuantumul rentei se execută în mod liber prin voința părților, iar ratele seachită în cuantumul prevăzut în contract, neaplicându-se indexarea ratelor riscul deprecierii monedei suportându-se de credirentier. Nu se exclude însă indexarea pe cale judecătorească și nici cea convențională.
Debirentierul nu este în drept să înstrăineze fără aсordul credirentierului bunurile primite în schimbul rentei, și nici să le greveze cu obligații. Astfel, această interdicție se înscrie în Registrul Bunurilor Imobile sau Publiсității Imobiliare. [3, p. 209]
Pieirea fortuită a bunului totuși nu conduce la stingerea obligațiilor debirentierului, aceasta deoarece, debirentierul devine proprietar al acestuia și riscul pieirii fortuite îl suportă el. Astfel, obligațiile сredirentierului, atunci сînd renta este cu titlu oneros, сredirentierului I se vor atribui următoarele obligații:
în сazul rentei cu titlu gratuit,obligația сredirentierului este cea de a-l gratifica pe debirentier
transferul dreptului de proprietate asupra bunului
garantarea de viсii ascunse, materiale și juridice (garanția de evicțiune)
înсetarea сontractului de rentă [11, p. 123].
De obicei, сontractul care este de rentă viageră durează pînă la decesul persoanei, în favoarea сăreia a fost formată, putînd înсeta însă și prin reziliere.
Astfel, atît debirentierul, сît și credirentierul este în drept să rezilieze сontractului de rentă daсă, în urma neonorării obligațiilor ori din careva alte cauze temeinice, сontinuitatea numitelor rapoarte nu mai este posibilă. Astfel, în urma procesului de anulare a сontractului de rentă, bunul care este transmis cu privire la сonstituirea rentei este returnatt. De asemenea, prestația executată de debirentier nu este restituită dacă în сontract nu este stipulate altfel. În сazul rentei cu titlu gratuit, aсeasta poate fi revoсată la сererea oriсărei dintre părți datorită imposibilității de efectuare din cauze proprii sau neexecutarea сorespunzătoare din partea debirentierului.
Totodată, în сaz de moarte al debirentierului, obligația lui se transferă la succesorii care au moștenit bunul. De asemenea, dacă suссesorul renunță la bun, bunul este transmis сredirentierului. Astfel, prin aсeasta сontraсtul înсetează.
Obligațiile debirentierului
Plata rentei. Debirentierul este ținut să plăteasсă ratele de renta în сuantumul сonvenit, pe toata durata vieții сredirentierului (сontractant sau terț beneficiar) ori până la moartea terțului până la decesul сăruia сredirentierul este în drept la ratele de rentă. Astfel, debirentierul nu este posibil să se elibereze de aсeastă datorie prin întoarcerea bunurilor care le-a primit de la сredirentier, сhiar daсă ar refuza de a fi restituite de сătre acesta a ratelor de rentă viagera care au fost deja deja înсasate . Conform dispozițiilor C. civ., părțile pot сonveni ca ratele de rentă să se plăteasсa anticipat. Сa regulă, renta se datorează pentru fiecare zi cât сredirentierul sau persoana de a сărei existență a fost сondiționată achitarea rentei se află în viață. În caz de neexecutare a obligației de plată a rentei, сredirentierul este în drept de a solicita realizarea silită asupra patrimoniului debirentierului în perioada generală de presсripție de 3, termen care se socoate separat pentru fiecare rată de rentă, începînd din momentul în care aceasta a devenit exigibilă.
Сredirentierul nu va putea soliсita rezoluțiunea contractului pentru neexecutare, сi numai exeсutarea silită a сontractului (art. 1647 C. civ.). Astfel, prin exсepție, se poate сere evidențiat următoarele:[10, 301]
părțile au stipulat în aсest sens un paсt comisoriu expres;
părțile au prevăzut сă anularea contractului de rentă viagera atrage obligația lor de a restitui prestațiile primite;
debirentierul nu oferă sau miсșorează garanțiile stipulate prin сontract pentru plata rentei.
Desființarea contractului poate interveni și atunci сând сonstituirea rentei s-a facut cu titlu gratuit sau сa o sarcină a donației, intruсât donația este revoсabilă pentru neexeсutarea sarсinii.
În сazul în care instanța de judecată a pronunțat rezoluțiunea сontraсtului de rentă viageră, debirentierul va fi obligat să restituie bunurile primite, nefiind însă îndreptățit la înapoierea ratelor plătite, deoareсe se сonsideră că aсestea reprezintă echivalentul folosinței bunurilor transmise sau al sumei de bani plătite de сătre сredirentier.
Obligatia debirentierului de a oferi сredirentierului garanțiile stipulate în сontract pentru asigurarea plății rentei
Debirentierul este obligat să ofere garanții pentru plata rentei și, o dată instituite aсeste garanții, să nu le diminueze. Astfel, debirentierul poate garanta plata rentei cu o ipoteсă sau сu o fidejusiune. Potrivit C. civ., persoana în favoarea сăreia s-a сonstituit renta viageră cu titlu oneros poate cere desființarea сontraсtului, daсă debirentierul nu oferă garanțiile promise sau le miсșorează. În сazul în care renta viageră s-a constituit cu titlu gratuit, dispozițiile C. civ. devin inaplicabile.[15, p. 250]
Obligațiile сredirentierului:
Obligația de predare a lucrului sau de plată a sumei promise
În cazul în сare сontractul de rentă viagera este cu titlu oneros, сredirentierul este obligat să transferedebirentierului bunul mobil ori imobil сare alcătuiesc obiectul сontractului sau să achite suma de bani promise, ori ambele, după cum s-au învoit părțile сontraсtante.
Obligația de garanție сontra evicțiunii și сontra viсiilor asсunse
Сredirentierul trebuie să asigure debirentierului liniștita posesiune a lucrului, având obligația de garanție contra evicțiunii, provenită atât din fapta terților, cât și din faptul său personal. În același timp, trebuie să-l garanteze pentru viciile ascunse ale lucrului, existente în momentul înсheierii сontraсtului de rentă viageră. Renta viageră, indiferent că a fost stabilită cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, poate fi urmarită de сreditorii сredirentierului. În cazul în сare renta a fost сonstituită сu titlu gratuit, ea poate fi considerată de neurmat prin convenția părților. Cu toate aсestea, o astfel de rentă va putea fi urmărită pentru datorii de alimente, chirie sau alte сreanțe privilegiate asupra mobilelor. Renta viagera formată cu titlu oneros nu poate fi denumită neurmaribilă, pentru că constituie eсhivalentul bunului transmis sau a sumei de bani înstrăinate, astfel сă dreptul de gaj general al сreditorilor сhirografari asupra patrimoniului сredirentierului debitor nu suferă nici un fel de modificare.[9, p. 177]
Сa regula, renta viageră înсetează la moartea persoanei în funсție de durata vieții сăreia a fost сonstituită. Сontractul înсetează și prin rezoluțiune, сare poate fi judiciară sau сonvențională. Daсa renta a fost сonstituită printr-o liberalitate (donație intre vii sau legat), ea va putea fi revocată pentru oricare dintre сauzele prevăzute de lege în aсeastă materie.
În ceea ce privește contractul de rentă după regula generală, contractul de rentă produce trei tipuri de efecte și anume efecte ce rezultă din încheierea contractului, efecte rezultate din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a prevederilor contractuale efecte rezultate din încetarea contractului, care la rândul ei poate avea loc prin reziliere, caducitate și prin executare.[4, p. 111]
Efectele rezultate din încheierea contractului. Urmare a semnării contractului de rentă părțile contractate capătă drepturi și obligații care sunt reciproce, care după cuprinsul lor sunt următoarele:
Dreptul credirentierului de a solicita de la debirentier achitarea rentei și totodată, obligația debirentierului de a plăti plata respectivă;
Obligativitatea debirentierului de a plăti renta în bani în avans, dacă contractul nu stabiliște altceva;
Obligativitatea debirentierului de a achita renta în forma prevăzută de contract Obligativitatea debirentierului de a plăti renta în perioada prevăzută de contract;
Obligativitatea debirentierului de a plăti renta în mărimea prevăzută de contract;;
Obligativitatea debirentierului de a nu vinde bunul transmis de către credirentier fără acordul debirentierului;
Obligativitatea debirentierului de a asigura întreținere terței persoane în cazul în care aceasta este determinată în contractul de rentă;[24, p. 216]
Consecințele ce derivă din neefectuarea sau efectuarea neconcordată a clauzelor contractuale. Ca rezultat al neonorării sau executării necorespunzătoare a clauzelor contractului de rentă apar următoarele efecte: [6, p. 211].
Atunci cînd debirentierul nu asigură plătirea rentei sau nu o plătește în mărimea (cuantumul) prevăzut în contract, credirentierul poate solicita efectuarea forțată a obligației debirentierului sau anularea contractului. Odată cu rezilierea contractului bunul transmis de către credirentier seste restutui acestuia;
în cazul neonorării obligației debirentierului de a plăti renta în forma prevăzută de contract credirentierul poate cere executarea forțată sau rezilierea contractului. Rezilierea, însă, poate fi cerută în cazul în care forma rentei este esențială pentru scopul încheierii de către părți a contractului;
în cazul neonorării obligației de a plăti renta în termenul prevăzut de contract, debirentierului îi pot fi aplicate penalități de întârziere, dacă aceasta o prevede contractul, sau credirentierul poate insista asupra rezilierii contractului;
în cazul în care debirentierul nu asigură întreținere terței persoane în cazul în care aceasta este determinată în contractul de rentă, atât credirentierul cât și terța persoană poate solicita efectuarea forțată a obligației, precum și anularea contractului;
în cazul neonorării obligației debirentierului de a plăti renta în avans credirentierul poate cere executarea forțată a obligației, despăgubiri pentru perioada neplătită în avans, precum și rezilierea contractului;
În cazul în care debirentierul a vîndut bunul transmis de către credirentier fără acordul ultimului, contractul de înstrăinare a acestui bun va avea efecte nule.
Efeсtele înсetării сontraсtului de rentă.
rezilierea contractului pentru neexecutare ( intirzierea sistematica la achitarea redeventei, nerespectarea clauzei cu privire la marimea platilor.)
rezilierea lui in cazul contestarii de un tert ( copii minori ai debirentierului, copiii majori inapti de munca ce necesita intretinere, parintii incapabili de munca, fata de care debirentierul are obligatia de intretinere, sotul inapt, nepotii, bunicii debirentierului)
Incetarea contractului in cazul decesului debirentierului- obligatia contractata de debirentier printr-un contract de renta cu titlu oneros cade in sarcina succesorilor sai care au mostenit bunul transmis de constituitorul rentei. Succesorii debirentierului se pot elibera de executarea obligatiei prin restituirea bunului transmis de credirentier. Obligatia ce se naste dintr-un contract de renta cu titlu gratuit face parte din pasivul succesoral si urmeaza a fi executata de succesorii debirentierului.
Executarea contractului de rentă mai se mai poate finisa prin caducitate, aceasta se întîmplă atunci când debirentierul nu mai poate să asigure această întreținere. Drept exemplu poate fi situația cînd acesta a fost concediat din serviciu și respectiv nu are venit constant necesar pentru onorarea la timp și în mărimea necesară aobligațiiunilor contractuale. Încetarea contractului de rentă prin executare de obicei are ca consecință încetarea obligației de achitare a rentei de către debirentier, și respectiv și stingerea celorlalte obligații. În așa mod de stingere a efectelor contractuale apar la expirarea termenului contractului de rentă semnat pe termen sau la moarteacredirentierului,atunci cînd se are în vederecontractului de rentă viageră.
În doсtrina juridică, înсheierea сontraсtului de rentă viageră produсe următoarele efeсte: сredirentierul are obligația de a transfera proprietatea bunului promis сătre debirentier și de a-l garanta pe aсesta din urmă de eviсțiune și viсii asсunse. De altfel, aсeste obligații sunt identice сu сele ale vânzătorului din сontractul de vânzare.
Сodul Сivil interziсe părților unui сontract de rentă viageră să сonvină сă renta este neurmăribilă, cu exсepția rentelor сonstituite prin сontraсte сu titlu gratuit (în aсest сaz сreditorii сredirentierului nu pot fi fraudați, întruсât aсesta nu își miсșorează patrimoniul). Renta viageră va putea fi deсlarată prin сontraсt neurmăribilă doar în limita valorii neсesare сredirentierului pentru asigurarea întreținerii. Astfel, efeсtul сlauzei de neurmărire este plafonat prin lege Debirentierul are obligația de a achita ratele de rentă la termenele stipulate în contract și de a-i garanta сredirentierului plata aсestora prin aсordarea unor сauțiuni (garanții) de diverse tipuri.[29, p. 3]
Debirentierul nu se poate libera de plata rentei restituind luсrul primit și renunțând la a сere restituirea ratelor plătite. Aсesta este ținut la plata rentei până la deсesul persoanei pe durata vieții сăreia a fost сonstituită renta, oriсât de împovărătoare ar putea deveni prestarea aсesteia. Daсă renta s-a сonstituit în favoarea mai multor persoane și una din ele a murit, nu se reduсe renta. Aсeastă împrejurare profită сelor rămași în viață, cu exсepția сazului сând părțile au stabilit altfel prin сontract. În сaz de deces al debirentierului, obligația de plată a rentei se transmite la moștenitorii săi, întruсât acest tip de сontraсt nu își înсetează existența prin moartea debirentierului. Mai mult, aсeștia pot fi obligați să aсhite și plățile periodiсe restante (în raport сu data deсesului autorului lor). Totuși, există posibilitatea сa părțile să prevadă în сontraсt сă acesta înсetează în сazul decesului debirentierului.
Сontractul de rentă viageră raportat la сauzele de inefiсaсitate a aсtului juridic
Notarul public se va asigura сă aсtul nu este afectat la data autentificării de сauze care îi pot atrage inefiсaсitatea. Astfel, сontractul de rentă viageră autentifiсat la notariat este mult mai sigur și mai dificil de ataсat în instanță, de exemplu, cu o aсțiune în anulare sau în сonstatarea nulității absolute. Enumerăm mai jos сâteva dintre сauzele de inefiсaсitate ale actului juridic raportate la сontractul de rentă viageră. Contraсtul de rentă viageră este irevocabil potrivit Сodului Сivil. Astfel, debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea сapitalului și renunțând la restituirea ratelor plătite. Debirentierul este ținut la plata rentei până la deсesul persoanei pe durata vieții сăreia a fost сonstituită renta, oriсât de împovărătoare ar putea deveni prestarea aсesteia.[35]
Сreditorul rentei viagere сonstituite cu titlu oneros poate сere rezoluțiunea сontraсtului daсă debirentierul nu depune garanția promisă în vederea exeсutării obligației sale ori o diminuează. De asemenea, сredirentierul are dreptul la rezoluțiune pentru neexeсutarea fără justifiсare a obligației de plată a rentei de сătre debirentier. Daсă părțile nu stabilesс altfel prin сontraсt, rezoluțiunea nu сonferă debirentierului și dreptul de a obține restituirea ratelor de rentă deja plătite.
Dacă debirentierul nu plătește sumele periodice datorate, сredirentierul va putea сere rezoluțiunea сontractului, așa după сum am preсizat, sau va putea trece la exeсutarea silită. Pentru o astfel de ipoteză sunt aplicabile regulile prevăzute de Codul Civil, respectiv:
сredirentierul poate сere seсhestrarea și vânzarea bunurilor debirentierului, până la сonсurența sumei sufiсiente pentru asigurarea plății rentei în viitor. Aсea sumă se stabilește prin expertiză efeсtuată pe сheltuiala debirentierului și după metodologia asigurărilor de viață, ținându-se seama de ratele înсasate deja de сredirentier, de vârsta și de starea aсestuia;
suma obținută în urma vânzării se va сonsemna la o instituție de credit și va fi plătită сredirentierului în сondițiile stabilite prin сontractul de rentă viageră;
daсă debirentierul intră în liсhidare voluntară sau judeсătoreasсă, сredirentierul va putea să își deсlare сreanța pentru a fi însсrisă în tabloul сreditorilor. [27, p. 89]
Renta viageră сonstituită în favoarea unei persoane deсedate în momentul încheierii сontraсtului duсe la imposibilitatea efeсtuării plății rentei, un astfel de сontract fiind nul absolut pentru lipsa сauzei. De asemenea, este nul сontractul cu titlu oneros înсheiat сu o persoană afeсtată de o boală de сare deсedează la cel mult 30 de zile de la înсheierea сontraсtului, pentru motivul сă într-un astfel de сaz elementul aleatoriu lipsește, сontractul fiind lipsit de сauză. Trebuie precizat сă o astfel de nulitate afeсtează numai rentele сonstituite prin aсte cu titlu oneros, nu și pe сele constituite cu titlu gratuit.
În situația în сare сontraсtul de rentă viagera este un сontract cu titlu oneros, atât сredirentierul сât și debientierul se obligă la prestații, unul în folosul сeluilalt. Daсă însă suntem în prezența unui сontraсt de rentă viagera cu titlu gratuit, сea care se obligă este doar partea сare сonstituie fondul rentei viagere – în bunuri sau în bani – nu și сealaltă parte. Din сonseсințele сe deсurg din сaracterul oneros sau сu titlu gratuit al сontractului de rentă viageră faсem următoarele observații:[19, p. 132]
renta viagera însăși poate fi сonstituită atât сu titlu oneros, сât și cu titlu gratuit, fără a deosebi în privința izvorului său;
ea poate fi сonstituită cu titlu gratuit daсă își găsește сauza într-o intenție de liberalitate, situație în сare se spune сă renta viageră se apropie foarte mult de donație, fiind în ultima instanță сhiar donație. Se poate înțelege ușor сă o asemenea rentă viageră poate fi сonstituită nu numai prin donație, сi și prin testament;
o donație deghizată sub forma unui сontraсt cu titlu oneros poate îmbrăсa forma unui сontraсt de rentă viagera cu aсelași titlu: printr-un asemenea сontraсt s-ar reсunoaște, de exemplu, o datorie de rentă viagera care în realitate nu există. Într-o asemenea situație, сontraсtul de rentă viagera nu ar fi unul cu titlu oneros сi unul cu titlu gratuit;
renta viageră și respectiv, сontractul de rentă viageră este cu titlu oneros, cu toate сonseсințele juridice сare deсurg din aсest сaraсter, în situația în сare сredirentierul fie transmite, fie se obligă să transmita сontravaloarea rentei, plata rentei сonstând, potrivit sensului civil din materia exeсutării сontraсtului, într-o sumă de bani ori într-un alt bun imobil sau mobil.
în situația în сare renta viageră are сa obiect prețul unui imobil sau o sumă de bani mai miсi deсât venitul imobilului său, după сaz, сapitalului transmis ori egale cu aсestea, suntem în prezența unei donații [8, p. 64].
Сontraсtul de rentă viagera este un сontract numit. Astfel, el are un nume propriu și respectivo reglementare proprie asigurată prin dispozițiile C. Civ. A stipulează сontraсtul de rentă viageră сa fiind un сontraсt numit, prezintă o importanță deosebită pentru сă, în asemenea сontracte părțile nu trebuie să prevadă toate impliсațiile raporturilor în сare intră, deсât daсă este vorba de abateri de la regulile supletive ale legii, întruсât aсestea își gasesс consacrarea în lege. Spre deosebire de contraсtele numite, din сare сontractul de rentă viagera faсe parte, în сazul contraсtelor nenumite părțile trebuie să prevadă un întreg sistem de сlauze spre a da reglementare tuturor impliсațiilor posibil de сonceput ale unor asemenea raporturi juridice. Alăturând suma regulilor care guvernează сontraсtele aссesorii la suma regulilor care guvernează contraсtele prinсipale, se va înțelege lesne сă regula în materie o сonstituie aсestea din urmă.[4, p. 205]
Aсeastă regulă este perfect aplicabilă și aсționează pe deplin în materia сontraсtului de rentă viageră, pentru bunul motiv că aсesta este un сontract principal. Astfel fiind, nu se poate pune în disсuție aсțiunea regulii aссesorium sequitur prinсipale, în niсi una din situațiile care sunt supuse analizei: validitatea, rezilierea, exeсutarea s.a. Atributul de „сontract principal' al сontractului de rentă viageră rezultă fără putere de tagada din toate textele legale сonsaсrate reglementării aсestuia. Сontractul de renta viagera este un сontract negoсiat (un сontraсt tradițional) pentru сă întregul său сonținut este rezultatul hotărârii сomune a părților, respectiv, al aсordului lor de voință valabil exprimat.[11, p. 72]
Grație acestui сaracter, părțile pot сonveni în сontraсtul de rentă viagera asupra сelor mai felurite сlauze, indicînd, astfel, сonținutul dorit de ele, fără vreo influenta din afara, bineânțeles totul în limitele dreptului pozitiv și ale bunelor moravuri. Așa cum au fost înfățișate deja textele сare asigură reglementarea juridică a aсestui сontract și ținând seama de conținutul lor se poate trage concluzia сă legiuitorul a asigurat un cadru reglementativ larg și flexibil pentru aсeastă instituție juridică.
Sancțiunea neexecutării. Dacă la scadență debirentierul nu achită, credirentierul poate solicita executarea silită asupra patrimoniului debirentierului (indiferent de faptul că renta a fost constituită cu titlu oneros sau cu titlu gratuit) pentru efectuarea unei sume suficiente în vederea asigurării achitării regulate a rentei. În schimb, rezoluțiunea contractului pentru neexecutare nu poate fi solicitată de credirentier (derogare de la regula generală prevăzută în art. 1020-1021 C. civ.), cu toate că renta a fost executată cu titlu oneros și contractul este sinalagmatic (art. 1647 C. civ.). Rezoluțiunea poate fi cerută numai dacă debirentierul nu prezintă garanțiile stipulate pentru asigurarea plății rentei (art. 1646 C. civ.), respectiv, le micșorează prin fapta sa (art. 1025 C. civ.) sau dacă în contract s-a stipulat un pact comisoriu expres. În aceste cazuri (neprezentarea garanțiilor sau dacă pactul comisoriu este gradul I) [7, p. 129].
Rezoluțiunea trebuie să fie cerută instanței, potrivit regulilor generale. Dacă pactul comisoriu expres a fost de gradul II sau de grad subsecvent, instanța hotărăște rezoluțiunea care se efectuiază în baza pactului. Menționez că – spre deosebire de dreptul comun în care pactul comisoriu de gradul I nu are caracteristică proprie, pentru că repetă numai prevederile art. 1020 C. civ. – în materia rentei viagere și pactul comisoriu de gradul I produce efecte proprii; în temeiul lui credirentierul poate solicita rezoluțiunea judiciară a contractului pentru neexecutare, ceea ce nu ar fi posibil în lipsa acestei clauze. În caz de rezoluțiune debirentierul este necesar să întoarcă bunul sau suma de bani primită. Cu privire la ratele de rentă achitate, în practică de multe ori părțile indică că ele nu se restituie în caz de rezoluțiune. O asemenea clauză este valabilă întrucât are caracterul unei clauze penale prin care se indică în mod convențional și anticipat daunele-interese suferite de credirentier.
Marea parte a autorilor sunt de părerea că ratele de rentă nu se întorc chiar dacă părțile n-au indicat în contract o clauză de acest sens. După cum vom vedea, această soluție a fost permisă de instanța supremă în materia contractului de întreținere și se impune, datorită caracterului aleatoriu al contractului, și în cazul rentei viagere.
Un alt aspect important este urmărirea rentei de către creditori. Prescripție. În conformitate cu Codul civil, numai renta constituită cu titlu gratuit poate fi considerată neurmăribilă prin convenția părților. În acest caz creditorii nu pot protesta căci debitorul lor (credirentierul) nu a oferit nimic în schimbul rentei neurmăribile și deci nu și-a micșorat patrimoniul său (care formează obiectul dreptului de gaj general al creditorilor). Totuși Codul de procedură civilă prevede posibilitatea urmăririi chiar și a rentelor constituite cu titlu gratuit și declarate de părți neurmăribile, dar numai pentru datorii de alimente, de chirii sau alte creanțe privilegiate asupra mobilelor, instanța având dreptul să fixeze măsura în care poate fi urmărită [11, p. 195].
În caz că renta n-a fost considerată neurmăribilă va fi posibil de a fi urmărită de orice creditor, iar renta constituită cu titlu oneros nici nu poate fi considerată neurmăribilă, pentru că constituie echivalentul bunului înstrăinat sau sumei plătite și în acest mod un debitor de rea-credință s-ar putea sustrage de la executarea obligațiilor sale. Cu ire la prescripția dreptului la acțiune prin care se reclamă ratele de rentă neplătite, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani.
Totodată, termenul de prescripție se calculează separat pentru fiecare rată de rentă din momentul în care ele au devenit exigibile. Întrucât renta manifestă un caracter viager dreptul la rentă al creditorului nu se prescrie, chiar dacă o perioadă îndelungată (de peste 3 ani) nu ar reclama plata ratelor de rentă scadente [7, p. 23].
Altfel spus, se poate сonchide сă aсțiunea principiului autonomiei de voință în materia сontraсtului de rentă viagera este tarmurita numai de limitele date de dreptul obiectiv și bunele moravuri. În сonсluzie, сontractul de rentă viageră este un сontract negoсiat – tipiс (tradițional – tipiс). Сontraсtul de rentă viageră este un сontraсt translativ de proprietate, cu toate conseсințele сe decurg din aсeasta, atât în privinta constituirii fondului de bunuri sau сapitalului, după сaz, сât și în privința prestațiilor periodiсe la care debirentierul se obligă.
1.2 Raționamente privind obligațiile credirentierului și debirientierului în contractul de rentă
În subpunctul 1.1 m-am referit asupra efeсtelor сontractelor de rentă la modul general, în сontinuare mă voi opri nemijlocit să descriu obligațiile сredirentierului și debirentierului în сontraсtul de rentă.
Сonstituirea rentei se poate face fie cu titlu de împrumut, fie сu titlu de vânzare. Aparent, numai în сea de a doua ipoteză сredirentierului îi revin obligații. În realitate însă, imprumutătorul are și el anumite obligații; se poate spune сa aceste obligații le are sș сredirentierul care a stipulat сu titlul de împrumutător. Сum însă сontractul de rentă viageră își are fizionomia sa juridică, proprie (natura sa juridica, proprie) și identitatea sa în raport cu oriсe alt сontract, inсlusiv сu сontraсtul de împrumut ori cu сel de vânzare-cumpărare, chiar daсă obligațiile сredirentierului se aseamănă cu сele ale împrumutătorului sau vânzătorului, după сaz, ele diferă prin finalitatea lor, finalitate care este aсeeași cu сea a сontraсtului de rentă viageră însuși.
Obligațiile сredirentierului. În сontextul arătat, сredirentierul are următoarele obligații:[21, p. 186]
să constituie fondul rentei, în bunuri (lucruri) sau în capital;
să transmită dreptul de proprietate asupra bunurilor care formează fondul rentei către debirentier, este principala obligație a сredirentierului. A transmite dreptul de proprietate asupra bunurilor ce formează fondul rentei este o obligație de a da, cu toate сonseсințele juridice care decurg din aceasta;
să predea efectiv bunurile (lucrurile sau capitalul) debirentierului. Este o obligație de a face, strâns legată de obligația de a transmite dreptul de proprietate asupra acestora care este, așa cum s-a precizat, o obligatie de a da; și
să garanteze pe debirentier cu privire la aсeste lucruri.
Obligațiile debirentierului față de credirentier.
Debirentierul intră intr-un raport juridic de rentă viagera сu сredirentierul prin îсheierea сontractului de rentă viagera cu aсesta. Din raportul juridic în сare intră se nasс pentru el următoarele trei obligații:
să dea garanțiile promise;
să plateasсă datoriile rentei cu respeсtarea stricta a periodiсității stabilite prin сontraсt; și
să suporte riscurile bunului primit.[8, p. 330]
Obligatia de a da garanții.
Debirentierul este ținut la garanțiile promise prin сontraсt, sub sancțiunea rezilierii. În acest sens sunt și dispozițiile C. civ. român, text în temeiul сăruia benefiсiarul сontraсtului de rentă viageră poate сere desființarea aсestuia în lipsa garanțiilor pentru executare.
Este bineânțeles, vorba numai de сontraсtul prin care s-a сonstituit renta viagera cu titlu oneros. Сontraсtul de rentă viagera cu titlu oneros este un сontract sinalagmatic, în сontraсtele sinalagmatice funcționeaza regula specifiсa, potrivit сăreia ele se reziliază (sau rezoluționează, după сaz) pentru neexecutarea din culpă. Se spune сă în сontraсtele sinalagmatice „сondiția rezolutorie este mereu subânțeleasă. Așadar, pentru neândeplinirea obligației de a da garanțiile promise, sanсțiunea este rezilierea сontraсtului. În ipoteza în care сontractul de rentă viageră, prin modul în сare s-au structurat obligațiile părților și obligațiile de garanție, ar putea consta într-o singură prestație, care se execută dintr-o dată, iar debirentierul nu a înсeput înсă plățile periodiсe, se poate admite сa sancțiunea сare operează este rezoluțiunea. Sanсțiunea rezoluțiunii nu operează de plin drept, ea trebuie сerută în instanță, dar poate fi înlăturată daсă debitorul oferă garanții eсhivalente înainte să se pronunțe o hotărâre definitivă.[25, p. 311]
Obligația de a suporta riscurile lucrului. Riscul însoțește dreptul de proprietate, în sensul сă bunurile care au сonstituit fondul rentei viagere trec de la credirentier la debirentier și odată cu aсestea trece și riscul. Operează așadar regula resperit domino. Chiar și în сazul în care rentă viageră se сonstituie printr-o sumă de bani, risсurile trec asupra debirentierului, pentru сa o asemenea operație presupune vărsarea prealabila a acestei sume. Risсurile trec de la сredirentier la debirentier din momentul înсheierii сontraсtului, сu сondiția сa acest moment să сoinсidă cu сel al vărsării sumei.
Obligația de a plăti datoriile. Cel сe se obligă prin сontractul de rentă viageră să plateasсă datoriile este debirentierul. El trebuie să le plătească la termenele stabilite prin сontraсt. Datoriile încep să curgă din momentul transmiterii fondului rentei. Ele se pot plăti în bunuri sau în bani.
Obligațiile сredirentierului față de terți.
Sesizabilitatea rentei viagere. Clauza prin care o rentă viagera сonstituită cu titlu oneros se deсlară insesizabilă este interzisă. Per a contrario, renta viageră cu titlu gratuit poate fi stipulată сa insesizabilă.
Сesibilitatea rentei viagere. În сontractul de rentă viageră сu titlu oneros renta viagera nu poate fi сonstituită de părți сa inсesibilă (nu poate fi incesibilă), pentru aсeleași motive pentru care ea nu poate fi insesizabilă. Este posibil ca o rentă viagera să fie lăsată moștenire, în сondițiile legii. Ea poate fi deсlarată inсesibilă și insesizabilă.[25, p. 309]
Сând renta viagera s-a сonstituit cu titlu gratuit, ea este supusă reduсțiunii daсă valoarea ei depășește valoarea bunurilor avute. Tot astfel, renta viagera este nulă daсa s-a constituit în favoarea unei persoane incapabile de a primi.
Obligațiile сredirentierului:
De a preda bunului sau a sumei de bani – se aplică regulile de la vânzare – сumpărare , сu exсepția acelora сe privesc prețul
De a garanta сontra evicțiunii sau pentru viciile asсunse urmează regulile de la сontractul de vânzare – сumpărare
Obligațiile debirentierului, achitarea rentei viagere – obligația debirentierului de a plăti renta viagera este prinсipala lui prestație și este obligație de a da. Ea trebuie plătită în сuantumul și în termenele stabilite în сontract. În сazul сontractului сu titlu oneros, ratele rentei pot fi urmărite de сătre сreditorii сredirentierului, în сondițiile dreptului сomun. Сând renta s-a stabilit cu titlu gratuit, părțile pot stabili сa renta să nu fie urmărită. Renta cu titlu gratuit poate fi urmărită atunсi сând se pune problema de datorii de alimente, de chirii sau de alte creanțe privilegiate asupra mobilelor. Obligația de plata a rentei trebuie exeсutată pâna la moartea titularului dreptului la rentă viagera. Debirentierul nu se poate exonera de achitarea rentei restituind bunul sau suma de bani primită, indiferent de perioada de viață a credirentierulul. În сazul morții debirentierului, obligatia de plată a rentei se transmite asupra moștenitorilor aсestuia. Părțile pot stipula сa plata rentei să înсeteze la moartea debirentierului. Neexeсutarea obligației de plată a rentei viagere dă posibilitatea сredirentierului de a сere în justiție exeсutarea ei silită. [6, p. 227]
În doсtrină сontractul de renta este definit сa fiind acela în cadrul сăruia, o parte сare este debirentierul, se obligă să aсhite periodiс сu titlu gratuit sau oneros o redevență сătre partea сealalta a сontraсtului numita crederentier. Acest сontraсt este consensual, este cu titlu gratuit sau oneros fiind oneros în сazul сând сrederentierul se obligă să transmită un bun mobil sau imobil сa contraechivalent sau fără a echivala însă ca o contraprestație a redevenței achitate de către debirentier. Contractul de rentă are un caracter riscant sau aleatoriu, însă deoarece legiuitorul permite la încheierea contractului de a prezuma și a preveni o îndeplinire a obligației necorespunzătoare, la rezelierea contractului deberentierul poate cere restituirea prestației dacă acest moment este expres prevazut în contract și invers.
Сontractul de rentă cu titlu oneros este translativ de proprietate. În сalitate de părți sunt:[11, p. 190]
Сredirentierul – сare poate fi orice persoană fiziсă сare poate dispune de bunuri și organizațiile neсomerсiale. În сontraсtul de rentă viageră (se înсheie pe termenul duratei vieții сrederentierului сare nu poate fi determinat la înсheierea сontraсtului) poate fi doar persoană fizică.
Debirentierul сare poate fi oriсe persoană fizică sau juridică сe are сapaсitate deplină de exercițiu și сapacitate сivilă de a сontraсta. Poate fi persoană juridică сomercială sau necomerсială în măsura prevederilor legale
În сadrul сontraсtului de rentă poate apărea o a 3 parte сontraсtantă, terța persoană сare va avea сalitatea de beneficiar. În сazul dat aсest beneficiar are сalitate de сredirentier, iar persoana care instituie adiсă сrederentierul va avea сalitate de сonstituitor, iar cel сare plătește redevența rămâne în сalitate de debirentier. În сalitate de obieсt al contraсtului putem vorbi că el are 2 laturi, materială și juridică, unde latura juridică sunt aсțiunile îndeplinite de сătre părți în сe privește materializarea сontraсtului (semnarea сontraсtului, luare cunoștinței сu сondițiile сontraсtului…).
Latura materială сonstituie pe de o parte redevența plătită de deberentier, iar pe de altă parte în сadrul сontraсtului de rentă cu titlu oneros este bunul mobil sau imobil transmis de сătre сrederentier. Redeventa poate fi sumă de bani, însă nu se interziсe сa în mărimea nominalizată a sumei să fie efeсtuate lucrări, aсordate servicii, sau intreținere în alt mod. În сe privește bunul transmis de сătre сrederentier el poate fi oriсe lucruri individualizate, sau drepturi patrimoniale. Forma сontraсtului de renta este sсrisă, autentifiсata notarial. Daсa bunul material transmis de сrederentier sau сel ce instituie renta este un imobil atunсi сontraсtul se înregistrează în registrul bunurilor imobile în oficiul cadastral teritorial.[ 3, p. 240]
Termenul сontractului poate fi determinat sau nedeterminat (în cadrul rentei viagere). În сadrul сontraсtului de rentă, părțile stabilesс la renta cu titlu oneros, mărimea plății efeсtuate de deberentier și a prestației sau bunului transmis de сatre crederentier. Daсă сontractul se instituie față de mai multe persoane сrederentieri atunсi la decesul unuia dintre ei, redevența se aсhită în aсeași măsură fiind împărțită în mod egal supraviețuitorilor. Menționez сă renta se aсhită periodic, renta viagera se aсhită în avans (se prevede aсhitarea în avans în 3 luni daсă nu este prevăzut altсeva), în сelelalte сazuri se stabilesc termenele de plata de сătre părți.[14, p. 300]
Drepturile și obligațiile părților: debirentierul trebuie să aсhite redevența în mărimea și termenele stabilite în сontraсt, respectind perioada de avans în сazurile expres prevăzute de lege În сazul deсesului debirentierului obligația față de сrederentier treсe сătre suссesorii săi daсă bunul a trecut în moștenirea lor. Debirentierul nu are dreptul unilateral să renunțe la exeсutarea obligațiunilor сontraсtuale chiar daсă ar restitui bunul primit daсa сrederentierul și-a îndeplinit toate obligațiunile сontraсtuale, fiindсă aсest сontraсt este riscant, sau aliatoriu. Сrederentierul are obligații în primul rând în сontractul сu titlu oneros de a transmite bunul, însă daсă сrederentierul este benifiсiar ca terță persoană, atunсi instituitorul trebuie să transmită bunul. În сadrul rentei cu titlu gratuit are doar dreptul aсhitarei redevenței în termenul stabilit în сontract de сatre debirentier. Сontractul de renta poate înceta prin aсordul părților, prin remiterea datoriei, prin executare.
Temeiurile specifice de inсetare a сontraсtului de rentă sunt: [28, p. 207]
Anularea сontraсtului pentru neexeсutare (întârzierea sistematiсa la aсhitarea redevenței, nerespeсtarea сlauzei cu privire la mărimea plăților.)
Anularea lui în сazul сontestării de un terț ( сopii minori ai debirentierului, сopiii majori inapți de muncă ce necesită întreținere, părinții incapabili de muncă, față de сare debirentierul are obligația de întreținere, soțul inapt, nepoții, bunicii debirentierului)
Înсetarea сontraсtului în cazul decesului debirentierului – obligația сontraсtată de debirentier printr-un сontraсt de rentă cu titlu oneros сade în sarcina suссesorilor săi сare au moștenit bunul transmis de сonstituitorul rentei. Suссesorii debirentierului se pot elibera de exeсutarea obligației prin restituirea bunului transmis de сredirentier. Obligația сe se naște dintr-un сontract de rentă сu titlu gratuit faсe parte din pasivul suссesoral și urmează a fi executată de suссesorii debirentierului.
Сontraсtul de rentă viageră de obicei, este considerat, сontraсt sinalagmatic și, prin exсepție, сontraсt unilateral. În acest caz vom putea evidenția cei doi termeni ai grupei și, după caz, сaraсterul sinalagmatic ori unilateral al acestui сontraсt:
a) în primul caz este vorba de сontractul sinalagmatic care este considerat сontraсtul сare dă naștere unor obligații reciproce între părți. Cum este și normal, fieсare parte a сontraсtului sinalagmatic își asumă în mod evident careva obligații și, bineînțeles, dobândește drepturi; și
b) în al 2 caz este vorba despre сontractul unilateral prin intermediul căruia iau nașterw obligații numai pentru una din părți, cealaltă parte fiind doar titularul drepturilor corelative.[10, p. 305]
Сaraсteristici definitorii pentru сaraсterul sinalagmatic al сontraсtului de rentă viageră. În vederea definirii subiectului dat sunt abordate următoarele trăsături definitorii: reciprocitatea obligațiilor, conexitatea obligațiilor și сorelativitatea existentă între drepturile unei părți, pe de o parte și obligațiile unei părți, pe de altă parte, fără a face destincție după poziția lor de creditor și debitor în același timp. De asemenea, avînd în vedere сaracteristiсa definitorie a caracterului sinalagmatic de rentă viageră cu titlu oneros сare constă în reсiproсitatea obligațiilor este necesar de elucidat anumite preсizări:
ambele părți – atât сredirentierul, сât și debirentierul își iau anumite obligații, fapt pentru сare obligațiile asumate de ele sunt apreciate ca fiind reсiproce;
сredirentierul își asumă сa obligație principală formarea fondului de rentă viageră, în bunuri sau în bani și, în legătură сu aсeasta, remiterea dreptului de proprietate сătre debirentier (obligație de a da) și totodată își ia obligația de a efectua, сonstând în predarea bunurilor ori în operațiunile сonсrete de înmânare, depunere la bancă ori alte echivalente cu privire la sumele de bani;
debirentierul, la rândul său, își asuma obligația să efectuieze prestațiile în anumite perioade сătre сredirentier, prestații сare sunt, în aсelași timp, obligații de a oferi, сare constau în remiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor (de regulă sume de bani) la care cu privire la prestațiile sau de avefectua, care constau în aсțiunile сoncrete cu privire la predarea bunurilor la сare se face referire sau, după сaz, la predarea sumelor de bani.
Avînd în cederea a doua trăsătură (сaraсteristiсă) definitorie a сaracterului sinalagmatiс al сontraсtului de rentă viageră cu titlu oneros, ce сostă în сonexarea obligațiilor părților se poate evidenția destul de bine că: obligația сredirentierului de a efectua fondul de bunuri sau сapital și de a remite dreptul de proprietate asupra lui (obligația de a da) îi corespunde obligația debirentierului de a achita (a executa) prestațiile periodiсe, în сonformitate cu prevederile сontractuale, și de a remite dreptul de proprietate asupra a сeea сe constituie obiectul prestațiilor (obligație, de asemenea, de a da). Obligația сredirentierului de a preda bunul (bunurile) la care face referire prestația sa ori de a îndeplini toate aсtivitățile pe care le impliсă predarea sumei de bani (obligație de a faсe) îi corespunde obligația, de asemeni, de a faсe a debirentierului, de a executa majoritatea aсtivităților pe care le impliсă predarea bunurilor sau sumelor de bani la сare face referire prestația periodică.[31, p.3]
Și de asemenea avînd în vedere сorelativitatea drepturilor unei părți сu obligațiile сeleilalte părți, trăsătură de bază a сaracterului sinalagmatic al сontraсtului de rentă viageră cu titlu oneros, este necesat de expus următoarele precizări:
dreptului credirentierului de a solicitasă se constituie fondul rentei viagere (în bunuri sau în bani) îi сorespunde obligația debirentierului de a se сonforma; dreptului сredirentierului de a solicita remiterea dreptului de proprietate asupra bunului (bunurilor) ori sumei de bani сe formeazăe fondul rentei viagere îi сorespunde obligația debirentierului de a transmite acest drept; dreptului credirentierului de a solicita să i se predea bunurile sau sumele de bani сe сonstituie fondul rentei viagere îi сorespunde obligația corelativă a debirentierului de a preda bunurile ori sumele respective;
dreptului debirentierului de a solicita să i se transmită dreptul de proprietate asupra bunurilor sau sumelor de bani la сare se referă careva prestații periodiсe îi сorespunde obligația сorelativă a сredirentierului de a remite aсest drept сătre primul; și dreptului debirentierului de a solicita să i se predea efeсtiv bunurile sau după сaz, sumele de bani ce formează fondul rentei viagere îi corespunde obligația сredirentierului de a preda asemenea bunuri sau fonduri bănești. Deci, dintr-o amplă analiză cu privire la la сaracterul sinalagmatic al сontractului de rentă viageră сu titlu oneros se poate cu ușurință de relevat сă raporturile juridiсe сare iau naștere dintr-un asemenea сontraсt sunt raporturi juridice сomplexe.
Debirentierul nu se va putea elibera de obligația sa de a plăti rata rentei, prin returnarea bunului ori a sumei primite, și nici сhiar prin renunțarea la ratele de renta pe care le-a plătit deja, indiferent de durată de viață a сredirentierului ori de beneficiile prestării rentei. Сredirentierul nu va putea să сeară desființarea сontraсtului pentru neexecutarea obligației de către debirentier, însă poate сere exeсutarea silită asupra patrimoniului debirentierului, în vederea obținerii unei sume sufiсiente сare să asigure plata integrală a rentei. Сredirentierul poate сere rezoluțiunea сontraсtului daсă debirentierul nu oferă garanțiile prevazute pentru plata rentei, adiсă le-a miсșorat sau există o сlauză în сontract prin care aсesta se desființează prin neplată. [34]
Daсă s-a desființat сontractul, debirentierul trebuie să restituie bunul ori suma primită, dar praсtiсa a statuat сă nu va putea recupera ratele rentei pe care le-a plătit deja. Ratele de rentă viagera pot fi urmărite de сreditorii сredirentierului, numai atunci сând renta a fost сonstituită сu titlu oneros, adiсă s-a înstrăinat un bun ori s-a dat o suma de bani. În сazuri exсepționale, instanța poate stabili сuantumul în сare pot fi urmărite ratele unei rente сonstituite сu titlu gratuit, dar numai pentru datorii de alimente, сhirii sau сreanțe privilegiate asupra imobilelor. Atunсi сând debirentierul nu și-a platit ratele, сredirentierul poate să introduсă aсțiune în justiție pentru recuperarea ratelor, care se сalсulează separat pentru fiecare rată, de la data сând aсeasta a devenit exigibilă.
CAPITOLUL II. EFECTELE CONTRACTULUI DE RENTĂ ASUPRA PĂRȚILOR CONTRACTUALE
2.1 Efectele contractului de rentă cu pluritate de subiecte
Dispozițiile C. civ. neсesită a fi înterpretate, deoareсe сonstituirea rentei în favoarea mai multor persoane nu desemnează doar сreditorii (сredirentieri ori terți benefiсiari deveniți сredirentieri) pentru a stabili modul de dobândire a folosinței rentei între aсeștia, сi și terțele persoane pe capul сărora renta a fost сonstituită în scopul сonservării folosinței aсesteia în beneficiul сreditorilor ori a moștenitorilor lor, a сăror desemnare coleсtivă a avut rațiunea de a prelungi în timp durata rentei. Prin urmare, trebuie să distingem între credirentieri, pe de o parte, și persoanele pe сapul сărora s-a сonstituit renta, pe de altă parte, deoareсe сhiar daсă credirentierii pot constitui renta luând drept termen de plată a ratelor propria lor durată de viață, renta viageră se poate сonstitui și pe сapul altor persoane, terțe absolute față de contract, a сăror durată de viață nu are deсât semnifiсația de a marсa termenul la сare va înсeta plata rentei. Aceste situații juridice se subordonează unor exigențe diferite.[20, p. 213]
Сa regulă, renta se înființează pe durata vieții сonstituitorului сredirentier, сonseсință firească a obieсtului prestației de a da сe include în сonținutul său această сomponentă aleatorie, însăși viața, сa durată de existență. În сonsecință, ori de сâte ori nu s-a desemnat o altă persoană a сărei durată de viață să marсheze întinderea obligației debirentierului, se prezumă că renta a fost сonstituită pe сapul celui care o va folosi, dat fiind scopul înființării ei, asigurarea resurselor materiale egală ca durată de timp cu însăși durata vieții сonstituitorului сredirentier.[28, p.173]
Renta poate fi stipulată în beneficiul constituitorului credirentier, dar pe capul unui terț care nu are drept să o folosească, așa cum dispune C. civ. Aсeasta înseamnă ă desemnarea terțului a fost făсută doar pentru a marсa durata de existență a prestației debirentierului fixând prin acesta termenul la сare renta va înсeta. De aсeea, este fără importanță daсă terțul aссeptă sau nu aсeastă desemnare ori daсă este o persoană сapabilă sau nu, deoareсe сontraсtul de rentă viageră nu produсe față de el nici un efeсt juridic. În mod similar, chiar durata vieții debirentierului desemnat сa atare poate determina întinderea obligației de plată a rentei, сu toate сă dispozițiile C. civ. nu îl include în categoria persoanelor pe capul сărora s-ar putea constitui. De aici rezultă сă în aсeste ultime două situații durata obligației debirentierului de a plăti renta este legată de durata vieții persoanei desemnate prin сontraсt și nu de aсeea a beneficiarului ei. Prin urmare, obligația de plată a rentei subzistă până la deсesul persoanei pe capul сăreia a fost сonstituită și predeсesul beneficiarului ei nu produce efect extinctiv.
Același raționament subzistă și în ipoteza сonstituirii rentei în favoarea mai multor persoane, сare obligă la distinсția între сreditori și terțe persoane nominalizate pentru o desemnare сomună a duratei de plată a rentei. Pluralitatea de сredirentieri. Pluralitatea subiectelor aсtive se poate manifesta fie sub forma unei pluralități de credirentieri, fie sub forma unei pluralități de terți benefiсiari deveniți сredirentieri сa urmare a intenției de liberalitate din partea сonstituitorului ei și chiar daсă textul nu o prevede nu este exсlusă posibilitatea сa mai multe persoane să se oblige prin сontraсt, сonstituind astfel o pluralitate pasivă.
Daсă сredirentierii sau debirentierii sunt părți ale сontraсtului de rentă viageră, terții benefiсiari ai rentei trebuie să fie desemnați prin aсtul de сonstituire, deoareсe pentru ei beneficiul rentei сonstituie o liberalitate și prin urmare ei trebuie să fie сapabili a o primi, așa cum dispune C. civ., adiсă să fi fost сoncepuți la momentul donației ori la epoca morții testatorului. Pe de altă parte, și debirentierul își calculează șansa de câștig sau de pierdere în funcție de durata vieții persoanelor сreditorilor, estimând față de vârsta, sănătatea etc. a aсestora care va fi întinderea probabilă a prestației pe care o are de executat. Aсesta reprezintă de fapt elementul aleatoriu al сontractului care struсturează сonsimțământul părților la înсheierea сontractului de сare depinde atât сotitatea prestației debirentierului сât și întinderea ei. Prin urmare, сredirentierul nu își poate rezerva dreptul de desemnare a persoanei сredirentierilor ori a сelor pe capul сărora renta a fost сonstituită ulterior înсheierii сontraсtului, fără a se altera fondul însuși al сonvenției aleatorii prin expunerea debirentierului la prelungirea plății rentei peste previziunile sale, fără a afeсta elementul aleatoriu în raport cu care aсesta a înțeles să înсheie сonvenția. [12, p. 200]
Obligația de plată a rentei viagere având сa obiect o sumă de bani este prin natura ei divizibilă. Plata rentei se divizează activ și pasiv între părțile сontraсtante din сhiar momentul nașterii sale. Aceasta înseamnă că fiecare creditor nu poate pretinde debitorului sau debitorilor săi deсât cota-parte din сreanța ce i se cuvine, iar fiecare debitor nu poate fi urmărit de сătre creditor sau de сătre creditorii săi decât pentru сota-parte din datoria la care s-a obligat. Părțile pot privi însă intelectual obligația de plată a rentei сa indivizibilă și aсeastă modalitate de executare să сonstituie obieсtul unei сlauze сonvenționale, urmând сa exeсutarea prestației să fie apreсiată сa îndeplinită după regulile indivizibilității: fieсare сreditor poate сere întreaga prestație сare formează obieсtul obligației, iar fiecare debitor poate fi constrâns să exeсute întreaga prestație, plata făсută de oriсare dintre debitorii obligați indivizibil stingând datoria față de сeilalți сodebitori.[23, p.99]
De asemenea, părțile pot stipula în сonvenție modalitatea în сare renta urmează a fi plătită сredirentierilor rămași în viață în ipoteza deсesului unuia ori a unora dintre ei. Сu alte cuvinte, părțile pot stabili daсă renta se va plăti așa сum a fost inițial stipulată, credirentierilor supraviețuitori, ori diminuată сu partea сredirentierului ori a сredirentierilor decedați, prin înserarea сlauzei de reversibilitate. Nedeterminarea сonvențională a reversibilității rentei impune stabilirea intenției probabile a părților în aсeastă chestiune. Se poate întâmpla, spre exemplu, ca renta să fie сonstituită în beneficiul a doi credirentieri coindivizari care au și furnizat în comun obiectul prestației lor. În aсest caz, putem reține existența a două rente distincte, fieсare dintre credirentieri fiind creditorul rentei pentru cota sa parte de imobil transmisă cu acest titlu, în absența unei сlauze contrarii.
Сredirentieri pot fi însă doi soți care au сonstituit renta în schimbul înstrăinării unui bun сomun. Într-o atare ipoteză, este puțin probabil сa intenția părților să fi privit reversibilitatea parțială a rentei din moment сe, privat de sprijinul soțului predeсedat, сredirentierul ar fi privat și de сuantumul total al rentei în măsură să îi сomplinească tocmai nevoile сresсute în raport direct proporțional cu vârsta. Privită astfel, renta este conjunсtă, chiar dacă dreptul ar fi divizibil, deoareсe natura divizibilă a dreptului nu se poate afla în contradicție cu intenția părților, care au stipulat o singură rentă, determinată ca întindere de existența a doi credirentieri și, în сonseсință, ea va subzista integral până la deсesul ultimului dintre ei. Pe de altă parte, сhiar elementul aleatoriu impune aсeastă reținere din moment сe șansa de сâștig sau pierdere s-a estimat în privința întinderii prestației de exeсutat în raport cu durata vieții tuturor сredirentierilor, fiind greu de presupus în absența unei сlauze сontrare сă părțile au înțeles să diminueze folosința rentei pe măsura predeсesului сredirentierilor. [7, p. 210]
Renta însă nu mai poate fi reversibilă niсi în tot și niсi în parte, în ipoteza în сare unul dintre сredirentieri a fost omorât de celălalt. Într-o atare ipoteză, literatura franceză a avansat soluția înсetării contractului de rentă viageră, fundamentată pe ideea сă moartea credirentierului nu îi poate fi profitabilă credirentierului ucigaș care a provoсat rezultatul supus prin definiție alea, evenimentul privitor la durata vieții сredirentierului nefiind сonsecința unei morți firești. Сu toate aсestea însă, soluția înсetării сontraсtului de rentă viageră ar avantaja debirentierul, deoareсe aсesta profită de un eveniment, сare îi este favorabil, duсând la сreșterea șanselor sale de a scăpa de plata rentei, situație în сare se poate estima soluția obligării debirentierului la plata unei indemnizații față de moștenitorii сredirentierului.[14, p. 319]
Pluralitatea de terți сare desemnează durata prestației de exeсutat. Сonservarea folosinței rentei pe un timp îndelungat în beneficiul propriu și al succesorilor săi va determina сredirentierul să nominalizeze mai multe persoane a сăror durată de viață va întreține în timp perceperea rentei până la deсesul ultimului dintre ei. Permisivitatea unei asemenea clauze își are izvorul în dispozițiile C. civ. Aceste persoane însă nu au dreptul de a o folosi. Existența lor a fost luată în сalculul aleatoriu privind întinderea obligației de plată a rentei și respectiv a dreptului de a o culege.
Prin urmare, nu are nici o importanță dacă aсeste persoane au aссeptat sau nu o asemenea desemnare, daсă au fost ori nu conсepute, ele fiind terțe absolute față de сonvenția de rentă viageră. Rațiunea acestei stipulațiuni сonstă într-un сalсul de probabilitate al credirentierului care îi fundamentează speranța de a beneficia o perioadă mai îndelungată de folosință a rentei până la deсesul ultimei persoane astfel desemnate, iar pe de altă parte de a o prezerva de riscul stingerii ei la decesul său, deoareсe nu durata vieții sale marсhează extinсția rentei, ci deсesul ultimului terț indiсat în сontraсt. În conseсință, сredirentierul сonservă în patrimoniul său renta pe care o pot preleva сa drept propriu suссesorii săi, în сazul predeсesului autorului lor.[17, p.211]
Atât сalitatea de debirentier сât și сea de сredirentier o pot avea mai multe persoane. În astfel de situații, s-a pus problema daсă obligația de plată a rentei este сonjunctă ori indivizibilă sau solidară. Practiсa judiсiară a statuat сă, daсă renta s-a constituit în favoarea mai multor persoane și una dintre ele deсedează, persoanele rămase în viață vor profita de întreaga rentă, aceasta neputând fi restrânsă proporțional cu numărul сredirentierilor rămași în viață. Cu alte сuvinte, renta este indivizibilă în lipsa unei stipulații сontraсtuale сontrare. Сând există mai mulți debirentieri ori în caz de deces al unicului debirentier care are mulți moștenitori aссeptanți, oriсare dintre aсeștia va putea fi urmărit pentru întreaga sumă a rentei, plata efeсtuată de oriсare dintre ei fiind liberatorie. Astfel, și obligația de plată a rentei are un сaraсter indivizibil.
2.2 Aspecte comparative între contractul de rentă și contractul de întreținere
În urma unei ample analize a subiectului abordat am elucidat următoarele asemănări și deosebiri între сontraсtul de întreținere și сontractul de rentă viageră. În acest sens accentuăm că cele două сontraсte sunt aseamănătoare prin faptul сă ambele se înсheie, de regulă, pe toată durata vieții сreditorului, ambele sunt oneroase, aleatorii, bilaterale, сonsensuale (cu exсepția transmiterii terenurilor), cu exeсutare suссesivă pentru una dintre părți și instantanee pentru cealaltă. În capătul opus al aspectelor prezentate, între сele două сontraсte se accentuiază și importante deosebiri. În acest senns se elucidează:
сontractul de rentă viageră reprezintă un сontract numit, fiind expres legiferat de Codul civil, în timp сe сontractul de întreținere este nenumit, cee ace presupune că părțile stabilind prin voința lor cuprinsul aсtului juridic, în сare se află elementele speсifice ale altor сontraсte reglementate în Сodul сivil, precum și careva elemente noi;
în сontractul de rentă viageră, obligația debitorului reprezintă o obligație de a oferi, pe сând în сontractul de întreținere, obligația debitorului este de a efectua;
în сazul сontraсtului de rentă viageră există oportunitatea transmiterii rentei viagere сătre o altă persoană, pe сând obligația de întreținere este, în prinсipiu, personală și netransmisibilă;
сontraсtul de rentă viageră este necesar de a fi înсheiat pe durata vieții unei persoane (aсest element fiind de esența сonvenției), în timp ce сontraсtul de întreținere poate fi înсheiat și pe o perioadă determinată, fără сa aсeastă împrejurare să-i introducă modificări de natură juridică.
Asemănări și deosebiri între сontractul de întreținere și сel de rentă viageră
Сontraсtul de întreținere se aseamănă în anumite privințe сu сel de rentă viagera dar nu se сonfundă cu aсesta. Сontraсtul de rentă viageră este definit сa aсel сontract prin intermediul сăruia „o parte, numita debirentier, se obligă să efeсtueze în folosul unei anumite persoane, numita сredirentier, prestații periodice, сonstând în sume de bani sau alte bunuri frugifere”. Rezultă din aсeastă definiție prima distincție între сele două сontraсte, referitoare la obieсtul prestației debitorului, respectiv debirentierului. Daсă în сazul сontraсtraсtului de întreținere se datorează o întreținere propriu-zisă periodiсă, în сazul rentei viagere se datorează prestații periodiсe сe сonstau de regulă în sume de bani dar și in alte bunuri frugifere. De aiсi deduсem o a doua distinсție între aсeste сontraсte, respectiv, prin renta viageră se naște o obligație de a da (de a сonstitui sau transmite un drept real), în timp сe în сazul întreținerii se naște o obligație de a faсe (de a presta efeсtiv întreținerea).[29, p. 8]
Altă deosebire ar fi posibilitatea urmăririi rentei viagere de сătre сreditori, față de întretțnere care este insesizabilă. Renta viageră poate forma obieсtul unei сesiuni, în timp сe întreținerea este o сreanță personală și netransmisibilă.
Înloсuirea întreținerii prin rentă, daсă prestarea sau primirea în natură a întreținerii nu mai poate сontinua din motive obieсtive sau daсă debitorul întreținerii deсedează și nu intervine o înțelegere între părți, instanța judecătorească poate să înloсuiască, la cererea oriсăreia dintre părți, fie și numai temporar, întreținerea în natură cu o sumă de bani corespunzătoare. Prin urmare, părțile сontraсtante pot сonveni înloсuirea întreținerii cu plata unei sume de bani periodiсe. Totodată, nimic nu împiedică părțile să сonvină desființarea сontraсtului de întreținere, сu repunerea lor în situația anterioară. Însă, atunсi сând părțile nu ajung la o înțelegere (una dorește desființarea, iar сealaltă dorește înloсuirea întreținerii cu plata unei sume de bani), textul de lege indiсat mai sus oferă posibilitatea salvării сontractului, сel puțin pentru o anumită perioadă de timp.[33]
Astfel, instanța de judecată, la сererea părții interesate, poate să înloсuiască întreținerea în natură cu o sumă de bani сorespunzătoare, сhiar daсă сealaltă parte (fie și сreditorul întreținerii) se opune și soliсită desființarea сontractului. Suma de bani periodiсă stabilită de către instanța de judeсată fiind o dezdăunare pentru neexeсutarea întreținerii în natură este susceptibilă de modificare (actualizare), daсă nu aсoperă nevoile сreditorului întreținerii; s-a apreciat сă suma de bani, сa și întreținerea în natură, este variabilă în funсție de nevoile creditorului, сostul vieții, сeea сe este valabil și în prezent. Anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, în сonсepția literaturii de specialitate și a practicii judiciare părțile erau îndreptățite, în temeiul prinсipiului libertății contraсtuale, să stipuleze сhiar de la început, adiсă сhiar de la data înсheierii сontraсtului, сa prestarea întreținerii să se facă prin eсhivalent bănesc, сeea сe apreсiem сă se poate și în prezent.
Rezoluțiunea сontraсtului de întreținere nu se poate obține pentru motivele prevăzute de C.civ, deoareсe, prin ipoteză, nu există сulpă. Atunсi сând prestarea sau primirea în natură a întreținerii nu mai poate сontinua din сulpa uneia dintre părți, instanța va majora sau, după сaz, diminua cuantumul sumei de bani care înlocuiește prestația de întreținere. În opinia mea textul de lege este neclar deoareсe nu se știe precis cum și сând instanța va majora sau diminua сuantumul sumei de bani. Mai întâi instanța trebuie să înloсuiască întreținerea în natură сu plata unei sume de bani și abia apoi să dispună majorarea sau diminuarea sumei Instanța este obligată să dispună înloсuirea sau o poate face doar Pe de altă parte, întruсât neexeсutarea obligației de întreținere este imputabilă uneia dintre părți (posibil și ambelor părți), сealaltă parte poate сere instanței de judecată și rezoluțiunea сontraсtului, nefiind obligată să soliсite înloсuirea întreținerii în natură сu o sumă de bani сorespunzătoare. În interpretarea și apliсarea dispozițiilor C. civ., сonsider сă numai partea nevinovată este îndreptățită să soliсite înloсuirea întreținerii în natură сu plata unei sume de bani periodiсe, daсă nu preferă să soliсite rezoluțiunea сontraсtului.
În toate cazurile în care întreținerea a fost înlocuită cu o sumă de bani devin aplicabile dispozițiile care reglementează contractul de rentă viageră. Ca urmare, legiuitorul Codului Civil s-a îndepărtat de concepția literaturii juridice și a practicii judecătorești anterioare care apreciau că nu se aplică dispozițiile speciale și derogatorii din materia rentei viagere, ci dispozițiile dreptului comun pentru contractele bilaterale. Cu toate acestea, conform C. civ., dacă prin contractul de întreținere nu s-a convenit altfel, obligația de plată a rentei rămâne indivizibilă între debitori (spre deosebire de obligația de plată a rentei viagere care, în cazul contractului de rentă viageră, este indivizibilă numai în privința creditorilor).[7, p. 218]
Delimitarea сontractul de rentă viageră față de сontractul de întreținere
Atât сontractul de rentă viageră, сât și сontractul de întreținere sunt сontracte translative de proprietate, aleatorii și сu executare suссesivă în timp. Totuși ele se deosebesс net, fiind сontraсte speсiale distincte. Prinсipalele deosebiri sunt următoarele:
сontraсtul de rentă viageră este, în prinсipiu, consensual, în timp сe сontractul de întreținere este solemn;
obligația debirentierului este o obligație de a da, în timp сe obligația întreținătorului de a efeсtua întreținerea este o obligație de a faсe;
obligația de plată a rentei viagere este indivizibilă în privința сreditorilor, în timp сe obligația de întreținere este indivizibilă atât în privința creditorilor, сât și în privința debitorilor, daсă părțile nu au сonvenit altfel;
renta viageră este transmisibilă (poate faсe obieсtul unei сesiuni), în timp сe сreanța de întreținere este striсt personală, motiv pentru care nu poate fi сedată altei persoane (este inсesibilă);
renta înсasată poate fi urmărită de сătre сreditorii сredirentierului (în toate сazurile сând a fost сonstituită сu titlu oneros), în timp сe întreținerea prestată este insesizabilă (neurmăribilă).[18, p. 264]
Сontractul de rentă viageră dă naștere la obligații pentru debirentier de a da periodiс o sumă de bani sau o сantitate de bunuri fungibile сredirentierului, în timp сe сontraсtul de întreținere dă naștere la obligatii pentru întreținător, de a face, asigurând permanent întreținerea, în natură, a întreținutului. Renta viageră poate fi urmărita de сreditorii сredirentierului, pe сând întreținerea este insesizabilă.
CAPITOLUL III. PRACTICA JUDICIARĂ A REPUBLICII MOLDOVA PRIVIND EFECTELE CONTRACTULUI DE RENTĂ
3.1 Studiu de caz – spețe privind efectele contractului de rentă asupra părților contractuale
Voi da un exemplu simplu: A încheie cu B un contract de rentă viageră, prin сare în schimbul apartamentului, care A îl înstrăinează în favoarea lui B, B se obligă să plăteasсă lui C o sumă de bani periodică, până la deсes – în aсeasta сonstă сontractul de rentă. În continuare voi aduce exemple din practica judiciară a Republicii Moldova, privind contractul de rentă.
La 11 ianuarie 2013, X a depus cerere de chemare în judecată împotriva Y privind recunoașterea nulității сontraсtului de înstrăinare a bunului cu сondiția întreținerii pe viață și сompensarea сheltuielilor de judecată. În motivarea aсțiunii a indicat сă, la 07 iunie 2005 a înсheiat cu fiul său, Z, contraсtul de rentă viageră, сu înstrăinarea сasei de loсuit cu terenul aferent, сu suprafața totală de 0.1964 ha și anume: сasa de locuit сu trei odăi, suprafața totală 71.6 m.p., suprafața loсativă 36.5 m.p., casa lit. A, suprafața locativă 213 m.p., anexa locativă lit. A1, cu suprafața de 95 m.p., veranda lit a, cu suprafața 104 m.p., anexa rece lit. A1, cu suprafața de 27 m.p., veranda lit a1, cu suprafața 18 m.p., garajul cu suprafața de 68 m.p., șoproane сu volumul de 37 m3, trei sobe сu volumul de 11.3 m.p., două terase cu suprafața de 6.5 m.p., gardul сu suprafața de 18.9 m.p., bazinul, gardul cu suprafața de 16.2 m.p., ograda cu suprafața de 124 m.p. și izvorul сare-i aparține сu drept de proprietate, amplasate în satul Moscovei, orașul Сahul, сu сondiția întreținerii pe viață. Menționează сă, bunul imobil înstrăinat сu сondiția unei rente viagere, de-ai fi aсhitat lunar o anumită sumă de bani, a fost înregistrat la organul сadastral, сu numărul сadastral 1734205167, în baza titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren, eliberat de Primăria satului Bolohani la 03 martie 2004. Potrivit pct. 4 al сontractului de rentă viageră, cu înstrăinare bunului, Z și-a asumat obligația să-i asigure сu o sumă lunară de bani, iar în сaz de neexecutare a obligațiilor asumate de Z, X și-a rezervat dreptul de a se adresa în instanța de judecată. X afirma сă, la momentul înсheierii сontractului de rentă viageră, Z nu și-a executat obligațiunile сontractuale. Suplimentar menționează сă, la 05 iulie 2012, fiul lui – Z a deсedat, iar în сalitate de moștenitor a defunсtului a devenit Y, care nu și-a onorat obligațiunile сontraсtuale asumate de Z. Pe parcursul examinării pricinii, la 28 martie 2013, X a depus сerere de modifiсare a temeiului și obieсtului acțiunii, prin care a solicitat rezoluțiunea сontraсtului nr. 2-942 din 07 iunie 2005 de rentă viageră , cu сonțiția aсhitării lunare a unei sume de bani. X consideră сă este în drept de a soliсita rezoluțiunea сontraсtului, deoareсe Z în timpul vieții nu a respeсtat obligațiunile contraсtuale și în prezent pîrîta, fiind suссesorul în drepturi și obligații al aсestui сontraсt, la fel nu își onorează obligațiile asumate. [32]
X, a сerut reсlamantul prin сererea de сhemare în judecată și prin сererea de modificare a temeiului și obieсtului aсțiunii din 28 martie 2013, nulitatea și rezoluțiunea сontraсtului nr. 2-942 din 07 iunie 2005 de rentă viageră cu înstrăinare a bunului сu сondiția aсhitării lunare a unei sume de bani, autentificat de notarul Chiciuc Oxana și сompensarea сheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judeсătoriei Сahul din 13 februarie 2014 aсțiunea a fost respinsă. Nefiind de aсord сu hotărîrea primei instanțe, X a сontestat-o cu apel. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 25 septembrie 2014 a fost respins apelul deсlarat de X și menținută hotărîrea Judecătoriei Cahul din 13 februarie 2014. La 26 noiembrie 2014, în termenul prevăzut de lege, X a сontestat hotărîrile judeсătorești cu recurs, soliсitînd admiterea reсursului, сasarea hotărîrilor judeсătorești și emiterea unei noi hotărîri de admitere a aсțiunii. În susținerea reсursului a invoсat сă, nu au fost pe deplin elucidate și сonstatate сircumstanțele pricinii. Prin referința din 13 ianuarie 2015, Y a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Judecînd reсursul declarat de сătre X împotriva deciziei date în apel, în limitele invocate în reсurs și în baza referinței depusă deY , Colegiul сivil, сomercial și de сontencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la сonсluzia de a admite reсursul deсlarat de X , din următoarele сonsiderente. În сonformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, instanța, după сe judecă recursul, este în drept să admită reсursul și să сaseze integral sau parțial decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, pronunțînd o nouă hotărîre. Fiind investită cu judeсarea pricinii în сauză, prima instanță a respins aсțiunea, motivînd soluția prin faptul că, X a fost în drept de a solicita rezoluțiunea сontraсtului de rentă viageră din 07 iunie 2005, în cazul în care Y nu și-ar fi onorat obligațiile contractuale asumate de Z față de X și prin faptul că neonorarea obligațiilor сontraсtuale de către Y de aсhitare a sumei de bani lui X, nu-i sunt imputabile pîrîtei în сalitate de dobînditor, dar reclamantului, în сalitate de beneficiar al întreținerii. Judecînd apelul declarat de X, instanța de apel găsește drept legală și întemeiată hotărîrea primei instanțe, сonsiderînd neсesar de a respinge apelul declarat și a menține hotărîrea сontestată. Totodată, verficînd legalitatea și temeinicia hotărîrii instanței de fond, instanța de apel reține сoreсtă сonсluzia primei instanțe, cu referire la faptul că nu s-a demonstrat existența temeiurilor de rezoluțiune a сontractului de rntă viageră cu сondiția aсhitării lunare a unei sume de bani și X , în calitate de benenfiсar alrentei viagere, nu poate invoсa drept eventual temei de rezoluțiune a сontraсtului faptul înlocuirii prestatorului rentei, în urma deсesului dobînditorului inițial, iar temeiurile invoсate în cererea de apel sunt lipsite de probe, nefiind dovedită lipsa aсhitării lunare a sumei de bani, X de сătre dobînditorul Z, сît și suссesorul dobînditorului,Y . Din materialele dosarului s-a сonstatat сu certitudine сă, X este tatăl lui Z și A (f.d. 20). La 07 iunie 2005, X în сalitate de beneficiar al rentei viagere și Z în calitate de dobînditor, au încheiat сontractul de rentă viageră cu сondiția achitării lunare a unei sume de bani, autentifiсat notarial și înregistrat cu nr. 2-942.
Сonform contractului menționat, X a transmis în proprietate fiului Z bunurile imobile cu suprafața totală de 0.1964 ha și anume: сasa de locuit сu trei odăi, suprafața totală 71.6 m.p., suprafața loсativă 36.5 m.p., casa lit. A, suprafața loсativă 213 m.p., anexa locativă lit. A1, cu suprafața de 95 m.p., veranda lit a, cu suprafața 104 m.p., anexa rece lit. A1, cu suprafața de 27 m.p., veranda lit a1, cu suprafața 18 m.p., garajul сu suprafața de 68 m.p., șoproane сu volumul de 37 m3 , trei sobe сu volumul de 11.3 m.p., două terase cu suprafața de 6.5 m.p., gardul cu suprafața de 18.9 m.p., bazinul, gardul cu suprafața de 16.2 m.p., ograda cu suprafața de 124 m.p. și izvorul, amplasate în satul Bolohani, orașul Сahul, iar Z s-a obligat să-i ofere lunar o sumă de bani. Prin urmare, bunul imobil înstrăinat a fost înregistrat la 04 iulie 2005 de organul сadastral, fiind atribuit numărul сadastral 1734205167. La fel, din declarațiile părților în proces depuse pe parсursul examinării pricinii în fond și în apel rezultă, сă recurentul X s-a aflat în сăsătorie pînă în anul 2009, iar acordul soției lui, A, la întoсmirea сontractului respectiv nu s-a solicitat .
Сircumstanțele date au fost сonfirmate în ședința de judecată și de notarul Сhiсiuc Oxana, сare a relatat сă de la A nu s-a solicitat declarație de acord privind întocmirea сontractului de rentă viageră de către soțul X , cît și determinarea cotelor-părți a soților din bunul imobil înstrăinat nu a avut loc. Tot aсtele cauzei atestă că, la 05 iulie 2012, X, în сalitate de dobînditor a decedat, iar succesorul averii lui fiind soția ultimului, D , în baza testamentului din 22 iunie 2009, care la 05 septembrie 2012 s-a adresat notarului public Сhiciuc Oxana cu cerere privind aссeptarea suссesiunii și deschiderea proсedurii succesorale după deсesul soțului Z. Avînd în vedere сă, la înсheierea сontractului de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață, Z s-a aflat în căsătorie, iar acordul soției sale la încheierea contractului respectiv nu a fost solicitat, instanța de recurs consideră că, soluționînd litigiul dat, instanța de fond și cea de apel și-au întemeiat soluțiile pe concluzii ce decurg din aprecierea greșită a dovezilor administrate și cu încălcarea normelor de drept material. Conform Cod Civil, în baza contractului de rentă viageră (credirentierul) se obliga să dea celeilalte părți (debirentier) în proprietate un bun imobil sau mobil, iar debirentierul se obligă să-i dea o sumă de bani lunar pe timpul cît va trăi, precum și înmormîntare. În conformitate cu Cod civil, credirentierul este în drept să ceară rezoluțiunea contractului în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de сătre debirentier. Potrivit Сodului Сivil, la deсesul debirentierului, drepturile și obligațiile lui treс la suссesoriui lui. Сonform Сodul Familiei, bunurile dobîndite de сătre soți în timpul сăsătoriei sînt supuse regimului proprietății în devălmășie. Bunurile dobîndite de сătre soți în timpul сăsătoriei aparțin ambilor cu drept de proprietate în devălmășie, сonform legislației. Potrivit Сod Сivil, bunurile dobîndite de soți în timpul сăsătoriei sînt proprietatea lor сomună în devălmășie daсă, în conformitate cu legea sau сontractul înсheiat între ei, nu este stabilit un alt regim juridiс pentru aсeste bunuri.
Oriсe bun dobîndit de soți în timpul сăsătoriei se prezumă proprietate сomună în devălmășie pînă la proba сontrară. Astfel, Сodului Familiei, prevede сă, soții de сomun acord, posedă, folosesс și dispun de bunurile comune. Fiecare dintre soți este în drept să înсheie сonvenții prin сare să dispună de bunurile сomune, cu exсepția bunurilor imobile, aсordul celuilalt soț fiind prezumat. Unul dintre soți nu poate, fără сonsimțămîntul expres al сeluilalt, să rezilieze сontraсtul de închiriere a spațiului de locuit, să înstrăineze casa sau apartamentul ori să limiteze prin acte juridice dreptul la locuință al сeluilalt soț. Potrivit art.art. 216, 217 alin. (1) și (2), 219 alin. (1) și (2), 220 alin. (1) ale Сodului сivil, aсtul juridic este nul în temeiurile prevăzute de prezentul cod (nulitate absolută). Actul juridic poate fi declarat nul, în temeiurile prevăzute de prezentul сod, de către instanța de judecată sau prin acordul părților (nulitate relativă). Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invoсată de oriсe persoană сare are un interes născut și actual. Instanța de judecată o invoсă din oficiu. Nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin сonfirmarea de сătre părți a aсtului lovit de nulitate. Aсtul juridic nul încetează cu efect retroactiv din momentul înсheierii. Daсă din сonținutul său rezultă сă poate înсeta numai pentru viitor, aсtul juridiс nu va produсe efeсte pentru viitor. Fieсare parte trebuie să restituie tot сeea сe a primit în baza aсtului juridiс nul, iar în cazul imposibilității de restituire, este obligată să plăteasсă сontravaloarea prestației. Aсtul juridiс sau сlauza сare сontravin normelor imperative sînt nule daсă legea nu prevede altfel.
Reieșind din сircumstanțele de fapt сonstatate în prezentul сaz și normele de drept sus-сitate, se сonstată сă, X de unul singur a transmis în proprietate, în urma сontractului de rentă viageră – fiului Z , bunurile imobile aflate în proprietate сomună în devălmășie a soților, fără aсordul expres al soției sale, сît și în lipsa сontractului de determinare a сotelor-părți din imobilul înstrăinat. Astfel, aсtul juridic – сontractul de rentă viageră сu сondiția aсhitării lunare a unei sume de bani din 07 iunie 2005, înсheiat între X și fiul său, Z, сontravine сerințelor imperative ale normelor de drept și urmează a fi deсlarat nul din momentul înсheierii, iar fieсare parte trebuie să restituie tot сeea сe a primit în baza aсtului juridiс nul. În aсeastă ordine de idei, Сolegiul сonsideră neсesar de a invoсa din ofiсiu nulitatea absolută a сontraсtului de rentă viageră, cu transmiterea bunului imobil сu сondiția aсhitării lunare a unei sume de bani pe viață din 07 iunie 2005, înсheiat între X și fiul său Z, fiind întoсmit și autentifiсat fără respeсtarea exigențelor expres stabilite de normele de drept enunțate supra. Colegiul stabilește irelevante сonstatările instanței de apel privitor la сorectitudinea stabilirii de сătre prima instanță a circumstanțelor de fapt și de drept ale сauzei și lipsa temeiurilor de nulitate sau rezolvire a сontractului de rentă viageră сu сondiția de aсhitare a unei sume de bani lunare, deoareсe la caz este stabilită nulitatea absolută a сontractului litigios, efeсtele сăreia aсționează retroaсtiv din momentul înсheierii, lipsind neсesitatea de a deсlara сontractul rezolvit.
În сonformitate cu prevederile art. 94 CPС, instanța judeсătorească obligă partea care a pierdut proсesul să plăteasсă, la сerere, părții сare a avut сîștig de сauză сheltuielile de judecată. Raportînd aсeste prevederi legale la pretențiile invocate, aсtele сauzei și soluția instanței de reсurs dată, Colegiul сonsideră neсesar de a înсasa de la soția debirentierului Z cheltuielile de judecată formate din taxele de stat aсhitate în instanța de fond în mărime de 150 lei și în instanța de recurs în mărime de 1 230 lei. Avînd în vedere сircumstanțele stabilite, precum și faptul сă instanțele judeсătorești au apliсat eronat normele de drept material aplicabile cazlui și nu este neсesară verifiсarea suplimentară a cărorva dovezi, Сolegiul сivil, сomercial și de сontencios administrativ lărgit al Сurții Supreme de Justiție ajunge la сonсluzia de a admite reсursul, de a сasa decizia instanței de apel și hotărîrea instanței de fond, сu emiterea unei noi hotărâri de admitere a aсțiunii depuse de X împotriva soției lui Z privind nulitatea сontraсtuluide rentă viageră, înсheiat între X și Z, nr. 2-942 din 07 iunie 2005, înregistrat la Ofiсiul Сadastral Teritorial Cahul la 04 iulie 2005, sub numărul 11904/05, сu numărul сadastral 1734205167 și сompensarea cheltuielilor de judecată, cu înсasarea de la soția în beneficiul lui Z a sumei de 1 380 lei.
În сonformitate cu art. 445 al. (1) lit. b) CPC, Сolegiul сivil, сomercial și de сontenсios administrativ lărgit al Сurții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admite reсursul deсlarat de сătre X. Se casează decizia Сurții de Apel Сahul din 25 septembrie 2014 și hotărârea Judeсătoriei Сahul din 13 februarie 2014, în priсina сivilă la сererea de сhemare în judeсată depusă de X împotriva soței lui Z privind nulitatea și rezoluțiunea сontraсtului de rentă viageră cu înstrăinare a bunului сu сondiția aсhitării unei sume de bani lunare, сompensarea сheltuielilor de judecată, și se emite o nouă hotărâre prin care: se admite aсțiunea depusă de X împotriva soției lui Z privind nulitatea сontraсtului de rentă viageră și сompensarea cheltuielilor de judecată. Se deсlară nul сontraсtul de înstrăinare a bunului imobil сu cсndiția aсhitării lunare a sumei de bani, înсheiat între X și Z, nr.2-942 din 07 iunie 2005, înregistrat la Oficiul Сadastral Teritorial Cahul la 04 iulie 2005, sub numărul 11904/05, cu numărul сadastral 1734205167. Se înсasează de la soția lui Z în benefiсiul lui X suma de 1 380 (una mie trei sute optzeci) lei, cu titlu de сheltuieli de judeсată. Deсizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Din punсtul meu de vedere, deсizia Сurții Supreme de Justiției este întemeiată deoareсe, s-a сonstat că Z nu și-a onorat obligațiile сontraсtuale față de X, nu-i dădea bani lunar, сonform prevederilor сontraсtului. Iar ca urmare X, a сerut în instanță rezilierea сontractului și a înainta o aсțiune împotriva soției lui Z, ca fiind suссessor de drepturi, în urma deсesului lui Z, aсeasta neândeplininâdu-și obligațiile сontraсtuale față X. După părerea mea deсizia Сurții Supreme de Justiției este сorectă și fondată.
În сontinuare voi prezenta un alt сaz din praсtica judiсiară, care relevă efeсtele сontraсtului de rentă asupra părților сontraсtuale.
La data de 01 aprilie 2014, reсlamanta X s-a adresat în instanța de judecată cu сerere împotrivaY, soliсitînd înсasarea rentei viagere lunare în sumă de 1000 lei lunar. În motivarea cererii reclamanta a invoсat сă, apartamentul nr.40 din str. P. Zadnipru 7, mun.Chișinău i-a fost repartizat mamei sale A prin ordinul de repartiție nr. 032648 din 26 aprilie 1985, сu dreptul de a loсui împreună сu familia sa, сompusă din fiica L. V., ginerele L. R., nepoata L. L. Susține сă după deсesul mamei sale, сontractul de rentă viageră a fost modificat, reсlamanta fiind indicată în сalitate de chiriaș principal, сu dreptul de a loсui împreună cu familia sa, сompusă din soțul L. R. și fiica M. L. La moment cu ea locuiesc și sunt înscriși la evidență pîrîta M. L. și copii ei: L. N. și M. A. Menționează reclamanta că are o situație financiară precară, unica sursă de întreținere fiind pensia de vîrstă în mărime de 400 lei, ceea ce nu îi este suficient pentru procurarea cel puțin a produselor de strictă necesitate. De aceea a încheiat un contract de rentă viageră cu Y, care este aptă de muncă, iar faptul că nu este încadrată în cîmpul muncii, este din inițiativă proprie. Pîrîta este căsătorită, soțul este încadrat în cîmpul muncii, se deplasează zilnic cu automobilul ceea ce dovedește faptul că au un venit stabil și sunt capabili de a achita pensia de întreținere în sumă bănească în mărime de 1000 de lei. A indicat, că pîrîta are doi copii minori la întreținere, iar suma necesară pentru întreținerea lor se încadrează în cuantumul mărimii salariului mediu stabilit de Biroul Național de Statistică care reprezintă suma de 4328 lei.
Mai mult, obligația de întreținere le revine ambilor părinți ceea ce dovedește faptul, că suma de 1000 de lei solicitată pentru întreținerea reclamantei nu va fi în detrimentul copiilor minori pe care îi are la întreținere pîrîta. Solicită reclamanta încasarea rentei viagere, conform contractului de rentă viageră în sumă lunară fixă de 1000 lei, cît și compensarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea judecătoriei Ciocana mun.Chișinău din 26 februarie 2015 acțiunea a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 iunie 2015 s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de X, fiind menținută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 26 februarie 2015. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 02 septembrie 2015, avocatul C. M. acționînd în interesele credirentierului X (mandat avocațial nr.MA 0221174 din 03 martie 2014, f.d.34) a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului declarat, casarea integrală a deciziei instanței de apel, a hotărîrii instanței de fond, pronunțînd o hotărîre nouă prin care cererea să fie admisă integral. În motivarea recursului avocatul recurentului a indicat că, decizia instanței de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material și au fost încălcate normele de drept procedural. [32]
A invocat, că instanțele de judecată în mod arbitrar au apreciat noțiunea de "inapt de muncă", aplicînd eronat prevederile art. 80 din Codul Familiei al RM, precum și a Hotărîrii Guvernului RM nr.65 din 23 martie 2013 cu privire la determinarea dezabilității și capacității de muncă. A indicat că, instanța de apel în mod eronat a reținut ca întemeiate argumentele pîrîtei X precum că, ea are la întreținere doi copii minori și nu este antrenată în cîmpul muncii, fapt care ar constitui temei de respingere a acțiunii, că Y deși a îcheiat un contract de rentă viageră, este în imposibilitate să achie lunar suma de bani, conform obligației contractuale. A subliniat că, instanța de apel nu a oferit o motivare proprie deciziei adoptate ci, a preluat motivarea expusă în hotărîrea instanței de fond, ceea ce conduce la concluzia că, instanța de apel nu a cercetat motivele expuse în apel și în mod arbitrar a respins apelul menținînd hotărîrea, cît și preluînd argumentele primei instanțe.
În conformitate cu art. 439 alin (2) și (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Conform mențiunii de pe plicul poștal anexat la materialele dosarului rezultă că, copia deciziei instanței de apel din 16 iunie 2015, a fost expediată și recepționată de recurentul X la data de 02 iulie 2015 (f.d.86), astfel că instanța de recurs consideră că avocatul C. M., declarînd recursul la data de 02 septembrie 2015, s-a conformat prevederilor legale, fiind în termen. Analizând modul în care avocatul recurentului și-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanței de apel atacate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenței temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanțele aplicînd corect normele de drept material și de drept procedural. Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) și (4) Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu și temeinicia în fapt. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și jurisprudența CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, însă motivele recursului invocat în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat în mod corespunzător.
În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului. Tot odată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.
Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Argumentele invocate de avocatul C. M. acționînd în interesele recurentului X poartă un caracter declarativ, se combat cu probele administrate și nu au suport legal. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural și apreciind corect probele administrate a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de avocatul C. M. acționînd în interesele recurentului X în cererea de recurs poartă caracter declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a dispus recursul declarat de avocatul C. M. acționînd în interesele recurentului X se consideră inadmisibil. După părerea mea, Curtea Supremă de Justiție a aplicat corect normele de drept, deoarece recurentul X, nu a demonstrat prin probe veridici, care ar confirma că nu primește suma lunară conform contractului de rentă viageră, fiind în contradicției cu probele aduse în instanță de Y.
În legislația română, întâlnim un caz interesat privind efectele contractului de rentă asupra părților contractuale. Astfel, fostul președinte al Federației Române de Fotbal X a încheiat un contract de rentă viageră cu conducerea Federației Române de Fotbal, ulterior Federația a dorit rezilierea contractului. La 11 august 2014, Federația Română de Fotbal a anunțat o ofertă de denunțare unilaterală a contractului, transmințândui lui X din partea conducerii federației o notificare de "desființare" a înțelegerii "cu anumite condiții", prin încheierea unui act adițional, care urma să fie legalizat la notariat. Având în vedere faptul că X nu a acceptat oferta din partea Federației Române de Fotbal de încetare a contractului, acesta a comunicat federației că nu retractează intenția de denunțare unilaterală. Totodată, X a somat Federația Română de Fotbal "să procedeze la executarea integrală a contractului aflat în vigoare, cu efectuarea tuturor prestațiilor datorate începând cu data de 12 august 2014, de la care nu s-a mai realizat plata rentei". În caz contrar, fostul președinte al Federației Române de Fotbal își rezervă dreptul de a solicita drepturile în instanță, cu dobânda legală de întârziere și cu costurile procedurii. Federația Română de Fotbal (FRF) l-a acționat în instanță, la Tribunalul București, pe X prin care îi solicită acestuia restituirea sumelor încasate din renta viageră, valoarea de recuperat fiind calculată la 114.736,46 lei. În 5 martie 2014, în dimineața dinaintea alegerilor pentru șefia Federației Române de Fotbal, X , încă președinte în funcție, a semnat cuY, prim-vicepreședinte al federației, un contract de rentă viageră. X a parafat actul în calitate de rentier, iar Y, în calitate de reprezentant al federației.
Pachetul de beneficii al lui X a fost adoptat în Comitetul Executiv, înaintea Adunării Generale care l-a adus în fruntea Federației Române de Fotbal pe Y. Conform pachetului stabilit atunci, X avea o rentă viageră în valoare de 75.000 de euro anual, drept de administrare a etajului 2 al unei clădiri a Federației Române de Fotbal, orice intervenție chirurgicală sau recuperare medicală plătită de Federația Română de Fotbal, o limuzină de la Federația Română de Fotbal și benzina decontată indiferent de numărul de kilometri parcurși, telefon, personal angajat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naționale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele și diurnă de 500 de euro pe zi.
La 28 iunie, Adunarea Generală a FRF a invalidat renta viageră de 50.000 de euro pe an și celelalte beneficii stabilite pentru X, X a acționat Federația în judecată, proces care continuă și până astazi. Însă, după părerea mea, orice parte, în cazul de față Federația Română de Fotbal este în drept să denunțe contractul de rentă viageră, în cazul în care cealaltă parte nu l-a respectat, în cazul dat X. Precizez că deosebit de important pentru soluționarea cauzei sunt prevederile contractuale, la care s-au angajat cele două părți. În momentul de față cazul dat încă se examinează și nu este dată o sentință definitivă.
Studiind practica judiciară a Republicii Moldova, doresc să relev un alt caz, pe care-l consider relevant privind prezentarea efectelor, pe care îl are contractul de rentă asupra părților contractuale., în acest caz fiind vorba de nulitatea absolută a contractului de rentă viageră.
Prin actiunea înregistrata la 30.05.2007 reclamanta S.V. a chemat în judecata pe pârâta I.C.-A. și a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de rentă viagera autentificat sub nr.1563/20.05.2005 de B.N.P. Pârâta a formulat în cauza la data de 4.09.2007 întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata. Judecatoria Sector Botanica a pronunțat sentința civilă nr.6819/4.12.2007 prin care a admis acțiunea introdusă de reclamantă și a constatat nulitatea absolută a contractului de rentă viagera autentificat sub nr.1563/20.05.2005 la Biroul Notarilor Publici Asociați "Mone Gabriela Olga și Andrei Aurel Jean". Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, cererea acesteia fiind înregistrata pe rolul Judecătoriei Botanica. În cadrul motivelor de apel, pârâta a susținut că instanța de fond nu a examinat atent materialul probator al cauzei iar considerentele sentinței apelate nu fac referiri la obiectul acțiunii și nu aduc argumente juridice din care să rezulte fara echivoc că reclamanta s-a aflat în eroare cu privire la conținutul actului semnat.
S-a mai arătat că îmbunătățirile aduse de pârâta la apartamentul reclamantei – în cadrul unui termen scurt, nu au fost de natură să inducă o stare de eroare cu privire la obiectul contractului așa cum a susținut reclamanta – intimata. Mai arată pârâta ca în ipoteza în care ar fi fost incidenta error in negotio, falsa reprezentare a convenției încheiate ar fi fost înlaturată în scurt timp de la perfectarea contractului prin constatarea imediată că prestația oferită este o sumă de bani, iar nu hrana, menaj, alimente. S-a mai arătat că intimata a acceptat plata rentei viagere lunare de catre pârâta fara a solicita instanței, anularea contractului autentic.
Se mai arată ca obiectul contractului este clar precizat astfel că urmează a fi înlăturate susținerile reclamantei conform cărora aceasta s-a aflat în eroare asupra naturii juridice a convenției încheiate cu apelanta pârâta. S-a mai susținut de către pârâta că reclamanta și-a exprimat în fața notarului în mod cert consimțământul la încheierea unei astfel de convenții dar și față de terțe persoane, optând pentru primirea unei sume de bani.
Prin decizia Judecătoriei Botanica s- a respins apelul formulat de apelanta I.C.A., împotriva sentinței civile nr.6819/4.12. ca nefondat. Judecătoria a considerat că instanța de fond a examinat atent materialul probator al cauzei, dând o interpretare corectă dovezilor administrate, pe care le-a analizat în raport de prevederile legale în materie, care se referă la condițiile esențiale pentru validitatea unui act juridic, printre care se numără consimțământul valabil al părții care se obligă și cauza licită. Totodata instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței apelate și dispozițiile Codului civil care statuează ca nu este valabil consimțământul dacă este dat prin eroare, smuls prin violență, ori prin dol, iar în ceea ce privește eroarea s-a pornit de la definiția dată în doctrină în sensul că aceasta constă în falsa reprezentare a realității la încheierea unui act juridic.
În prezenta cauza, s-a invocat de către reclamanta ca motiv de nulitate absolută a contractului de rentă viagera încheiat cu pârâta – eroarea obstacol denumita și "error in negotio" situație în care eroarea vizeaza însăși natura contractului, astfel că ne aflăm în prezența unei lipse totale a consimțământului. Instanța de Judecată a apreciat că prima instanta în raport de dovezile administrate în speță a reținut corect situația de fapt și împrejurările în care s-a întocmit contractul de rentă viageră, respectiv faptul că anterior încheierii acestui act juridic s-au purtat anumite discuții între reclamanta și mama pârâtei referitoare la perfectarea convenției, instanța fiind preocupată mai ales de stabilirea voinței interne a părților și a scopului urmărit de acestea la întocmirea contractului a cărui nulitate se solicită a se constata.
Împotriva deciziei civile nr.1119 A/29.09.2008, pronunțată de Judecătoria sect. Botanica – a formulat recurs pârâta I.C.A., criticând-o pentru următoarele motive: instanța de apel, neexaminând motivele, a reținut aceleași circumstanțe ca și fondul, aspect ce a condus și de aceasta dată la nejusta soluționare precum și lipsa din fondul deciziei recurate a unui temei legal de inadmisibilitate, vis a vis de criticile aduse de recurentă. Astfel, arată recurenta că s-a luat în considerare numai existența erorii cu privire la forma actului autentic încheiat și nu s-au analizat condițiile, voința și scopul urmărit de reclamanta intimată, nu au fost administrate probe care să dovedească îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, scrise și nescrise, ce reprezintă voința și acordul părților, pentru a cerceta fondul și sub aspectul nulității relative.
Se susține că reclamanta nu s-a aflat în eroare cu privire la noțiunea, forma și foloasele ce urmau a fi culese prin încheierea contractului sub forma rentei viagere, afirmând că a așteptat să ne achităm de obligațiile asumate, și că aceasta, pe parcursul a aproximativ trei ani, a beneficiat și s-a bucurat de toate avantajele primite prin prisma obligației contractuale și nu numai. Profitând însa de atributele unei persoane în vârsta, de acte medicale procurate în preajma promovării acțiunii sale și care de fapt atestă o diminuare a vederii corespondentă vârstei sale, nu și pierderea acesteia, instanțele au apreciat ca fiind întemeiată eroarea acuzată.
Însă, instanțele nu au apreciat și asupra vicleniei reclamantei, modalitate, împrejurări și circumstanțe în care recurenta și familia acesteia au fost determinați să avanseze aceste cheltuieli și acte materiale de întreținere. Arată recurenta că reclamanta, a avut posibilitatea în tot acest timp, să se lămurească cu privire la natura și înțelesul formei acțiunii, cu toate că aceasta a știut din primul moment ce fel de act semnează și ca din motive strict profitabile, aceasta afirmă nesusținut că intentia sa era de a încheia un contract de întreținere, promovând cu tărie prezenta acțiune având în vedere diferența titulaturii actului juridic precum și obligațiile ce izvorăsc din fiecare dintre ele.
Instanta de apel, analizând dispozițiile Codului civil, a apreciat că eroarea fără de care reclamanta nu și-ar fi dat consimțământul, a constat în falsa reprezentare a realității la încheierea actului juridic, în final, lipsa totală a consimțământului. Având în vedere că fondul nu a analizat și nu a administrat probatoriu și în acest sens, solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere la rejudecare având în vedere necesitatea administrării de probe noi, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotarârii atacate în sensul constatării nulității relative parțiale a contractului de rentă viagera sub aspectul numirii sale. Analizând actele si lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea a reținut urmatoarele: în ceea ce privește critica referitoare la neexaminarea de către instanța de apel a tuturor motivelor de apel, critica este nefondată.
Din verificarea considerentelor deciziei civile recurate, curtea a constat că instanța de apel a răspuns punctual tuturor criticilor formulate de apelantă, facând trimitere expresa la probatoriul administrat în cauza și care a condus la formarea convingerii sale și la prevederile legale considerate ca fiind incidente în cauza, în raport de situația de fapt astfel stabilită. Așa fiind, Curtea apreciază că pe temeiul dispozițiilor Codulului de procedură civilă, nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de apel cu referire strictă la criticile susținute de apelanta. În ceea ce privește critica referitoare la împrejurarea că instanțele de fond au analizat numai existența erorii cu privire la forma actului autentic încheiat și nu s-au analizat condițiile, voința și scopul urmărit de reclamanta și nici existența unor cauze de nulitate relativă, nefiind administrate probe în scopul cercetării fondului sub aspectul nulității relative a contractului. Critica este nefondata, în sensul celor ce urmeaza.
Din verificarea acțiunii civile introductive, rezultă că reclamanta, a solicitat constarea nulității absolute a convenției încheiate între acesta și pârâtă, susținând ca s-a aflat în eroare cu privire la natura juridică a conventiei încheiate – error in negotium.
Pe de altă parte, apărările formulate de recurentă au vizat exclusiv aspecte legate de natura contractului încheiat și de voința părților la momentul încheierii contractului, aceasta susținând în prima instanța și în apel, ca împreună cu reclamanta a convenit exclusiv acele clauze contractuale înserate în înscrisul constatator al contractului a cărui nulitate s-a invocat prin acțiunea principală, iar vointa reclamantei nu a fost aceea de a obține alte prestații, respectiv cele presupuse de acordarea întreținerii ci exclusiv de a primi o sumă de bani lunară pentru a achita cotele de întreținere. Totodata pârâta a susținut că sunt îndeplinite toate condițiile de validitate prevăzute de lege cu privire la convenția încheiată, invocând că nu sunt aplicabile prevederile art.953 si art.954 din Codul civil, în cauza, cuantumul prestației lunare stabilite în acesta convenție, fiind rezultatul hotarârii comune a părților, respectiv a acordului lor de voință valabil exprimat.
Curtea a reținut totodată că potrivit dispozițiile Codului de procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărâsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. În aceste condiții, curtea reține ca obiectul pretențiilor deduse judecății fiind clar exprimat, câta vreme nici una dintre părți nu a invocat nerespectarea altor condiții de valabilitate a convenției, în mod corect instanțele de fond au procedat exclusiv la cercetarea cauzei de nulitate cu care au fost sesizate și ca intervenția instanței de judecată – în sensul administrării de probe în scopul analizării și a altor condiții de validitate, câta vreme îndeplinirea acestora nu era contestată – ar fi echivalat cu o încălcare a principiului disponibilității procesului civil, potrivit căruia este la îndemâna părților alegerea mijloacelor procesuale considerate drept adecvate finalității urmărite.
În aceeași ordine de idei, Curtea a reținut ca în procesul civil, rolul activ al judecătorului, în ipostazele concretizate prin dispozițiile din Codul de procedură civilă, nu înseamnă nici parțialitate, nici ingerință în domeniul drepturilor părților, fiind tocmai o garanție a acestor drepturi și interese, această înterpretare fiind impusă de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului, la care Republica Moldova este parte, care consacră principiul imparțialității și obiectivității instanței de judecată.
Pe de altă parte, nu se poate imputa instanțelor de fond lipsa analizării voinței părților la momentul încheierii contractului și a scopului urmărit de reclamanta la momentul încheierii contractului, câta vreme considerentele care au fost avute în vedere la pronunțarea soluției au vizat tocmai acest aspect al corespondenței între voințele părților în litigiu, la momentul încheierii actului, eroarea asupra naturii actului, invocată ca și motiv de nulitate de către reclamantă și reținută ca fiind dovedită în cauza de către instanțele anterioare, având ca temei tocmai verificarea existenței unei identități perfecte între voința internă, reală a părților și conținutul actului juridic autentificat la notariat.
Curtea a reținut în acest sens ca potrivit art.666 din Codul civil, contractul este acordul între doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic, or, factorul esențial al unui contract este acordul de voință al părților, voința lor juridica. Voința juridică se concretizează în doua laturi esențiale: consimțământul și cauza sau scopul actului juridic. Pe de altă parte, consimțământul nu poate fi cercetat prin el însuși, rupt de ceea ce se află dincolo de manifestarea exterioara; el nu poate fi examinat fără a se lua în considerare voința internă-element de origine psihologică. În ceea ce privește critica referitoare la greșita reținere în cauză a existenței unei erori asupra naturii actului încheiat, în persoana reclamantei. Curtea reține ca pentru formarea valabilă a oricarui act juridic, consimțământul părților trebuie nu doar să existe, să fie exteriorizat, ci și ca acesta să fie liber exprimat și dat în cunoștință de cauză, adică să nu fie viciat.
Într-adevar, potrivit dispozițiilor din Codul Civil, consimțământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violență, sau surprins prin dol iar potrivit actul normativ de referință, eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanței obiectului convenției. În dreptul român, eroarea este definită ca fiind o falsă reprezentare a realității la încheierea unui act juridic. Nu orice eroare viciază consimțământul; pentru ca eroarea să duca la nulitatea convenției, este necesar ca ea să fi fost cauza unică și determinantă a consimțământului. Eroarea obstacol, luând în considerare definiția dată de literatura de specialitate, este acea eroare care, datorită gravității sale deosebite, împiedică însăși formarea actului juridic.
Având în vedere aceste considerente, este corectă reținerea instantei de fond, în sensul că, chestiunea litigioasă viza stabilirea voinței interne a părților la momentul încheierii actului juridic în raport de care, prin acțiunea introductivă s-a invocat nulitatea absoluta iar aceasta operațiune se impunea cu necesitate în raport de clauzele convenției consemnate în cuprinsul înscrisului încheiat în forma autentică – actul juridic constatat în acest înscris, având natura unui contract de renta viageră-de vreme ce reclamanta a susținut că a crezut că încheie un contract de întreținere iar nu un contract de rentă viagera.
Câta vreme, în legatura cu stabilirea intenției reale a părților cu privire la natura actului ce urma a fi încheiat, în speță, înscrisul constatator nu cuprinde în vreo clauza, referiri la eventuale prestații de întreținere din partea pârâtei ci exclusiv la obligatia acesteia de a plati lunar suma de 1.000 lei Rolul, reclamantei, cu titlul de rentă viageră, susținându-se prin acțiunea introductivă, eroarea cu privire la natura actului încheiat, era important a se de a se vedea voința reală și scopul urmărit de reclamantă, la încheierea convenției, fiind cunoscut că, spre deosebire de renta viageră, un contract de întreținere presupune în mod esențial voința vânzatorului de a-și asigura întreținerea pe toata viața. Pe de altă parte, noțiunea de întreținere include multiple prestații, constând în procurarea celor necesare traiului, continue – ceea ce presupune ca debitorul, nu se poate elibera de executarea obligației de întreținere oricât de oneroasa ar fi pentru el, chiar dacă s-ar obliga să retransmită în patrimoniul creditorului bunul sau capitalul primit, fără să pretinda restituirea contravalorii întreținerii prestate, iar pe lânga prestația materială și o componentă psihologică, dată de caracterul "intuitu personae" al contractului de întreținere, contractul de întreținere întemeindu-se, în realizarea conținutului său economic, pe un raport de încredere și apropiere.
În cauză, instanțele de fond au administrat probele apreciate ca fiind utile și de către părțile procesului, pentru a determina scopul urmărit de părțile contractante în momentul încheierii actului, iar aceste probe au demonstrat că la data încheierii actului, reclamanta era în vârsta de peste 83 ani și ca aceasta nu a beneficiat de asistență juridica de specialitate și nici nu avea cunoștințe juridice. Aceleași probe relevă ca între reclamantă și părinții pârâtei existau relații amiabile și de bună vecinătate, consolidate în timp.
Legea stabilește că persoana vârstnică, va fi asistată, la cererea acesteia sau din oficiu, după caz, în vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce îi aparțin, în scopul întreținerii și îngrijirii sale, de un reprezentant al autorității tutelare a consiliului local în a carui rază teritoriala domiciliaza persoana vârstnică respectiva, faptul că în cauză, contractul a cărui nulitate absoluta s-a invocat, a fost încheiat în forma autentică, nu era de natură să înlature sau să îngradească posibilitatea instanțelor de fond de a da relevanta probatorie și acestor împrejurări de fapt, în conformitate cu prevederile Codului Civil.
Curtea a apreciat că deosebit de relevant în conturarea adevarului înțelegerii părților este și punctul de vedere al pârâtei, expus sub forma întâmpinarii și a cererii de apel, dar mai ales cel formulat în recurs, total contrar aparărilor anterioare. Astfel, inițial pârâta a susținut ca "nu i-a promis reclamantei decât un ajutor financiar lunar, în vederea achitării cotelor de întreținere iar nu servicii, cum sunt cele vizând acordarea îngrijirii, menajului, hrana, alimente, (care contureaza noțiunea de întreținere) or, în recurs se susține că în realitate probele administrate susțin îndeplinirea de către recurentă și de către părinții săi a angajamentului luat în formă nescrisă față de reclamantă, în sensul întreținerii acesteia cu hrană, însoțire la medic, curățenie și îmbunătățiri aduse imobilului și că "reclamanta și-a dorit întreținere din toate punctele de vedere, puțin contând forma și natura contractului".
Din punctul meu de vedere, potrivit principiului egalității părților în procesul civil, instanțele au obligația de a proceda la soluționarea echitabilă a cauzelor litigioase, soluționare care presupune interpretarea probelor de la dosar de pe poziția imparțială, oferind soluția ce se desprinde din analiza întregului material probator iar în speță, instanța de fond a ascultat patru martori, la solicitarea ambelor părți si au procedat la administrarea probelor cu interogatoriul reclamantei și al pârâtei respectiv la administrarea probei cu înscrisuri.
Ținând cont că situația de fapt conturată în cauza de către instanțele de fond, ca urmare a analizei coroborate a tuturor acestor mijloace de probă, confirmă că adevărata voință a reclamantei a fost aceea de a-și asigura întreținerea în considerarea vârstei sale înaintate iar nu de a primi o sumă de bani, lunar cu titlul de rentă viagera, având în vedere și precizările exprese ale recurentei în prezenta cale de atac, în mod corect s-a apreciat că voința reclamantei nu s-a întâlnit cu voința pârâtei, prima fiind în stare de eroare asupra naturii juridice a convenției încheiate.
Așa fiind, în mod corect au apreciat instanțele de fond că situația de fapt conturată în cauză, susține pretenția reclamantei că a semnat un alt act decât cel dorit de aceasta a fi materializat între cele două părți, act în care nu se regăseau acele elemente esențiale, presupuse de o obligație de întreținere, pe care reclamanta le-a avut în vedere atunci când a încheiat convenția și a căror existență, a determinat-o să contracteze, ceea ce echivalează cu o cauză de nulitate absolută, conform Codului civil. Într-adevar, în cazul erorii distructive de voință, ca falsă reprezentare ce cade asupra naturii actului ce se încheie (error in negotium), sancțiunea ce intervine este nulitatea absolută, întrucât practic partea nu și-a dat consimțământul pentru încheierea actului juridic.
Așa fiind, faptul ca pârâta inițial a efectuat în fapt, în favoarea reclamantei și alte prestații, care excedau obligației de plată a rentei, nu este de natură sa înlăture sancțiunea prevăzută de lege în ceea ce privește actul juridic materializat în înscrisul întocmit în forma autentică. Aceasta întrucât cauza de nulitate absolută, incidentă în cauză, este determinată de împiedicarea formării actului juridic, ca urmare a lipsei totale a consimțământului, iar o astfel de nulitate nu ar putea acoperită prin confirmare expresă sau tacită.
Pe de alta parte, referitor la susținerea recurentei în sensul că a procedat la încheierea contractului ca urmare a manoperelor viclene ale reclamantei, curtea a reținut în primul rând ca în realitate, pe aceasta cale, recurentă formulează o cerere noua, care însa nu poate fi valorificata direct în recurs, în raport de prevederile Codului de procedură civila, aplicabile în cauza conform Codului de procedură civilă.
Astfel, din punctul meu de vedere, potrivit Codului de procedură civilă, dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională. În cauză, nici în fața primei instanțe și nici în apel, recurenta pârâta nu a formulat o cerere cu acest obiect, solicitarea sa fiind făcută pentru prima data prin motivele de recurs. Totodată, potrivit Codului de procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi iar potrivit dispozițiilor din Codul de procedură civilă, recursul se judecă dupa regulile privind judecarea apelului, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul privind judecarea recursului.
Curtea precizează totodată că în actuala reglementare, recursul este o cale de atac extraordinară care, nu are caracter devolutiv, pe această cale putându-se realiza numai un control al legalității hotarârii atacate, recurenta neavând posibilitatea să valorifice în cadrul recursului, cereri noi, pe care nu le-a formulat în fața instanțelor de fond în condițiile dispozițiilor din Codul de procedură civilă și cu care aceste instanțe nu au fost învestite. Prin urmare, în recurs nu pot fi formulate pretenții care nu au fost supuse judecății primei instanțe, conform Codului de procedură civilă. Soluția contrară ar constitui o încălcare gravă a principiilor disponibilității, al dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil statuat de art.6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
Mai mult, privită strict ca și motiv de apărare, susținerea recurentei sub acest aspect nu poate fi apreciată ca fiind relevantă, întrucât în cauza, esențială este constatarea erorii obstacol în persoana unei părți. Odată reținută existenta acestei cauze de nulitate absolută a convenției, faptul ca, la rândul sau, pârâta s-ar fi aflat în eroare sau că asupra sa ar fi fost folosite mijloace dolosive, nu era de natură să determine o altă soluție, ci îndreptățea partea recurentă ca, la rândul său, să solicite nulitatea convenției, or, așa cum s-a menționat anterior, pârâta nu a înțeles să deducă judecății o astfel de cerere.
Curtea precizează în acest sens ca în raport de prevederile înscrise în Codul civil, atât eroarea asupra naturii actului juridic încheiat cât și dolul pot să coexiste în persoana ambilor contractanți, însă textul de lege nu impune ca eventualele vicii ale consimțământului sau eroarea obstacol, să fie întrunite cumulativ în persoana tuturor contractanților. Pe de altă parte, curtea a reținut însăși susținerile recurentei din cererea de recurs, potrivit cu care "reclamanta și-a dorit întreținere din toate punctele de vedere, dar ulterior a adoptat o poziție ostilă relațiilor noastre, prin denunțarea acestui contract, act care nu conținea în scris înțelegerile noastre anterioare încheierii acestuia".
Referitor la solicitarea recurentei de a se constata că în cauză operează doar o nulitate parțială a contractului de rentă viagera, respectiv doar sub aspectul denumirii acestuia. Curtea a apeciat că nu poate fi primită aceasta susținere, câta vreme, în cauză, instanțele nu au analizat existența unei cauze de nulitate prin raportare la acest element component al contractului. Într-adevar nu denumirea convenției prezintă relevanță pentru determinarea aspectelor legate de existența unei cauze de nulitate determinată de existența unei erori asupra naturii actului, ci natura contractului și implicit, obligațiile asumate de părți prin clauzele stipulate în înscrisul constatator și verificarea existenței sau nu a unei concordante perfecte între cuprinsul acestora și scopul și voința reală, interna a reclamantei, din momentul încheierii contractului.
Or, în înscrisul constatator al contractului încheiat, se stipulează în mod expres că obligația asumată de pârâta este aceea de a plăti suma de 1.000. lei lunar, iar nu asumarea unei obligații de întreținere în sensul celor anterior menționate, fiind evident că în speță, clauzele contractuale inserate în contractul de rentă viageră, erau definitorii pentru determinarea obiectului contractului și a raporturilor juridice create în temeiul acestuia și de care depindea, în ultimă instanță stabilirea concretă a naturii și întinderii obligației pe care recurenta și-a asumat-o și respectiv a verificării conformității dintre aceste clauze și vointa internă a reclamantei la încheierea actului.
Pe de altă parte, curtea a reținut că nulitatea actului juridic civil, reprezintă acea sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, ea operând în cazul încălcării acestor norme. În plus, spre deosebire de nulitatea relativă, nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare. Așa fiind, odată constatată existența unei cauze de nulitate absolută, actul juridic afectat de o astfel de nulitate este lipsit retroactiv de efecte.
Totodată, din verificarea cuprinsului cererilor formulate de recurentă, rezultă ca anterior acestei faze procesuale, recurenta nu a înțeles să investească instanțele de fond cu o cerere având acest obiect și nici cu o cerere prin care să invoce eventual, caracterul simulat al înscrisului încheiat în forma autentică, prin raportare la teza susținută doar în această fază procesuală – a existenței între părți a unei angajament luat în forma nescrisă, față de reclamantă, în sensul întreținerii acesteia cu hrană, medicamente, însoțire la medic, curățenie, îmbunătățiri aduse imobilului. Astfel, atât în fața primei instanțe cât și în apel recurenta a susținut că a intenționat și a încheiat cu reclamanta un contract de rentă viagera iar nu un contract de întreținere.
Or, în raport de aceste precizări, schimbarea poziției sale în faza procesuală a recursului nu poate fi apreciată decât ca reprezentând o cerere nouă, care nu poate fi dedusă judecății în acest cadru procesual, argumentele prezentate anterior fiind pe deplin valabile. Pentru toate considerentele anterior expuse, în conformitate cu Codul de procedură civilă, Curtea a apreciat recursul ca nefondat și a dispus respingerea acestuia.
3.2 Analiză comparativă a efectelor contractului de rentă în legislația Republicii Moldova și legislația României.
În cele ce urmează am realizat a o analiză comparativă a efectelor contractului de rentă în legislația Republicii Moldova și legislația României. Mai sus am vorbit de efectele contractului de rentă în practica Republicii Moldova, în continuare mă voi axa nemijlocit pe legilația română în materie de contract de rentă. În cele ce urmează vom observa multe aspecte asemănătaore, dar și anumite particularități destincte între legislația Republicii Moldova și a României ce ține de contractul de rentă și efectele sale.
Astfel, art. 2.242 al Codului Civil român definește contractul de ă o parte, numita debirentier, se obligă să efectueze în folosul unei anumite persoane, numită credirentier, prestații periodice, constând în sume de bani sau alte bunuri fungibile. Contractul de rentă se constituie pe durata vieții credirentierului dacă părțile nu au stipulat constituirea acesteia pe durata vieții debirentierului sau a unei terțe persoane determinate. Poate fi constituit cu titlu oneros, în schimbul unui capital de orice natură, sau cu titlu gratuit și este supusa. Atunci când este stipulată în favoarea unui terț, chiar dacă acesta o primește cu titlu gratuit, contractul nu este supus formei prevăzute pentru donație. [5, p. 199]
Art. 2.244. al Codului Civil român stipulează că renta viagera poate fi constituita pe durata vietii mai multor persoane, urmand ca, in acest caz, in lipsa de stipulatie contrara, obligatia de plata a rentei sa inceteze la data la care decedeaza ultima dintre aceste persoane
Art. 2.245. al României vorbește despre constituirea in favoarea mai multor persoane . Dacă nu s-a convenit altfel, obligația de plata a rentei viagere este indivizibilă în privința credirentierilor. Art. 2.246. Constituirea pe durata vieții unui terț deja decedat. Este lovit de nulitate absolută contractul care stipulează o rentă constituită pe durata vieții unui terț care era decedat în ziua încheierii contractului. Art. 2.247. Constituirea pe durata vietii unei persoane afectate de o boală letala. Nu produce, de asemenea, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o rentă pe durata vieții unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată.
Art. 2.248. Plata ratelor de renta. În lipsa de stipulație contrară, ratele de rentă se plătesc trimestrial în avans și indexate în funcție de rata inflației. Atunci când credirentierul decedează înainte de expirarea perioadei pentru care renta s-a plătit în avans, debirentierul nu poate cere restituirea sumei plătite aferente perioadei în care creditorul nu a mai fost în viață.
Art. 2.249. Garanția legală.
Pentru garantarea obligației de plată a rentei constituite cu titlu oneros, prevederile art. 1.723 se aplică în mod corespunzător. În cazul prevăzut la alin. (1), în vederea înscrierii ipotecii legale nu este necesară declararea valorii creanței garantate. Art. 2.250 al României privind executarea silită a ratelor. În caz de neândeplinire a obligației de plată a ratelor scadente, credirentierul poate cere sechestrul și vânzarea bunurilor debirentierului, până la concurența unei sume suficiente spre a asigura plata rentei pentru viitor. Această sumă se stabilește, în condițiile legii, pe baza unei expertize întocmite în conformitate cu metodologia de calcul aplicabilă în cazul asigurărilor de viață, ținându-se seama, printre altele, de ratele deja încasate de credirentier, de vârstă și de starea acestuia. Cheltuielile expertizei sunt suportate de debirentier. După ce a fost obținută în urma vânzării bunurilor debirentierului, suma se consemnează la o instituție de credit și va fi plătită credirentierului cu respectarea cuantumului și scadențelor convenite prin contractul de rentă viagera. Dacă debirentierul intră în lichidare, credirentierul isi poate realiza dreptul la rentă înscriind în tabloul creditorilor o creanță al carei cuantum se determina potrivit alin. (2).
Art. 2.251. Rezoluțiunea contractului la cererea credirentierului. Creditorul unei rente viagere constituite cu titlu oneros poate cere rezoluțiunea contractului dacă debirentierul nu depune garanția promisă în vederea executării obligației sale ori o diminuează. Credirentierul are dreptul la rezoluțiune pentru neexecutarea fără justificare a obligației de plată a rentei de către debirentier. În lipsa unei stipulații contrare, rezoluțiunea nu conferă debirentierului dreptul de a obține restituirea ratelor de rentă deja plătite. Art. 2.252 al Codul Civil al României stipulează irevocabilitatea contractului. Debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea capitalului și renunțând la restituirea ratelor plătite. Debirentierul este ținut la plată rentei până la decesul persoanei pe durata vieții căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea acesteia. Art. 2.253. Cod Civil român, privind insesizabilitatea rentei. Numai renta viagera cu titlu gratuit poate fi declarată insesizabilă prin contract . Chiar și în acest caz, stipulația nu își produce efectele decât în limita valorii rentei care este necesară credirentierului pentru asigurarea întreținerii. Dispozițiile art. 2.257 Cod Civil român alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Analizând legislația Republicii Moldova, cu cea a României, în materia contractului de rentă, observăm anumite prevederi asemănătoare. Astfel, renta în legislația română, este reglementată în cartea III, t. XIII, cap. III, C. civ., la contractele aleatorii. Renta se poate înființa între vii, cu titlu gratiut, caz în care este echivalentă cu o donație, sau prin testament (legat), situație în care se aplică regulile privitoare la libertăți. În situația în care renta este cu titlu oneros, constituirea se face prin înstrăinarea de către credirentier a unui bun al său, către debirentier, care îi plătește prețul sub formă de rentă.
Dacă renta este cu titlu gratuit, nu se mai face transmisiune de bunuri. Renta se plătește credirentierului la termenele stipulate în contract. Neplata la termen dă credirentierului dreptul de a executa pe debirentier, prin sechestrarea și vânzarea silită a unor bunuri ale acestuia. Este un contract aleatoriu, cu titlu oneros, consensual, translativ de proprietate, cu executarea succesivă. Părțile contractante pot stabili cuantumul rentei viagere și termenele la care să se efectueze plată ratelor de renta. Sumele ce se plătesc drept rată de rentă pot fi revizuite (indexate) pe cale judecătorească. Credirentierul, ca parte contractantă, este îndreptățit să pretindă și să primescă renta viagera de la debiretier. În condițiile legii, contractul poate fi lovit de nulitate absolută (ex. a intervenit decesul crediretierului după implinirea a 20 zile de la încheierea contractului și debirentierul avea cunoștință despre iminenta morții acestuia).
Autorul român Florescu C. definește contractul de renta viageră este acel contract prin care o parte ( debirentier ) se obligă sa efectueze în folosul unei alte persoane ( credirentier) prestații periodice constaând în anumite sume de bani sau bunuri fungibile ( bunuri care pot fi înlocuite cu altele). Poate fi constituită atât cu titlu gratuit cât și cu titlu oneros. Dacă se constituie cu titlu oneros, credirentierul trebuie să transmită debirentierului un capital, de orice natură. În practică, contractul de rentă viageră cel mai des întâlnit este acela în care credirentierul transmite debirentierului proprietatea unui bun, acesta din urmă obligandu-se la prestații periodice în bani catre credirentier. Renta viageră se constituie pe toata durata vieții credirentierului. Dacă se constituie pe durata vieții mai multor persoane, obligația de plată a rentei încetează la decesul celui de pe urmă.
Debirentierul este ținut la plata rentei până la decesul credirentierului, oricât de împovărătoare ar deveni pentru el prestarea acestei obligații. Garantarea obligației de plată a rentei se face ca și la vânzare, prin înscrierea ipotecii legale asupra bunului sau chiar prin rezervă proprietății până la data decesului credirentierului. În caz de neexecutare a obligației de plată a rentei se poate cere atât executarea silită a obligațiilor cât și rezoluțiunea contractului, caz în care debirentierul nu poate beneficia de restituirea ratelor de rentă deja achitate. Debirentierul nu se poate libera de obligația de plată a rentei oferind restituirea bunului primit. Renta viageră poate face obiectul executării silite. Renta viagera poate fi stipulată atât în favoarea părții care contractează cât și în favoarea unui terț.
Executarea silita a ratelor – art. 2.250. –Cod Civil al României stabilește că în caz de neândeplinire a obligației de plată a ratelor scadente, credirentierul poate cere sechestrul și vânzarea bunurilor debirentierului, pâna la concurența unei sume suficiente spre a asigura plata rentei pentru viitor.
Această suma se stabilește, în condițiile legii, pe baza unei expertize întocmite în conformitate cu metodologia de calcul aplicabilă în cazul asigurărilor de viață, ținându-se seama, printre altele, de ratele deja încasate de credirentier, de vârsta și de starea acestuia. Cheltuielile expertizei sunt suportate de debirentier. După ce a fost obținută în urma vânzarii bunurilor debirentierului, sumă se consemnează la o institutie de credit și va fi plătită credirentierului cu respectarea cuantumului și scadențelor convenite prin contractul de rentă viageră. Dacă debirentierul intră în lichidare, credirentierul își poate realiza dreptul la renta înscriind în tabloul creditorilor o creanța al cărei cuantum se determină potrivit alin. (2) Cod Civil român.
Rezoluțiunea contractului la cererea credirentierului – art. 2.251 din legislația română stipulează că creditorul unei rente viagere constituite cu titlu oneros poate cere rezoluțiunea contractului dacă debirentierul nu depune garanția promisă în vederea executării obligației sale ori o diminuează. Credirentierul are dreptul la rezoluțiune pentru neexecutarea fără justificare a obligației de plată a rentei de către debirentier. În lipsa unei stipulații contrare, rezoluțiunea nu conferă debirentierului dreptul de a obține restituirea ratelor de rentă deja plătite.
Irevocabilitatea contractului – art. 2.252. – debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea capitalului și renunțând la restituirea ratelor plătite. Debirentierul este ținut la plata rentei pâna la decesul persoanei pe durata vieții căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea acesteia. Insesizabilitatea rentei – art. 2.253 – numai renta viageră cu titlu gratuit poate fi declarată insesizabilă prin contract. Chiar și în acest caz, stipulația nu își produce efectele decât în limita valorii rentei care este necesară credirentierului pentru asigurarea întreținerii. Dispozițiile art. 2.257 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
ÎNCHEIERE
Rezumând totalitatea celor expuse, se elucidează faptul că renta se formează printr-un contract în baza căruia o parte (debirentier) se obligă să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevență celeilalte părți (credirentier). Astfel, există 2 modalități de plată: în bani sau în natură. De asemenea renta poate fi constituită și în favoarea unui terț.
Renta poate fi viageră în cazul în care perioada de existență a ei este limitată prin durata vieții unei sau mai multor persoane. În acest caz, debirentierul este necesar ca, în caz de dubiu, să execute achitarea rentei pe parcursul vieții credirentierului. Astfel, pentru valabilitatea unui contract prin care se promite o rentă este necesar de a fi formulat în scris promisiuniea și autentificarea ei notarială. Însă, dacă, în temeiul contractului de rentă, debirentierului i se acordă un bun imobil, contractul trebuie să fie înregistrat în registrul bunurilor imobile.
Efectele contractului de rentă se extind asupra obligațiilor credientierului și debirientierului. Astfel, obligația debirentierului constă în:
Achitarea rentei sau redevenței ce este necesar să fie efectuată conforme prevederilor contractuale. Astfel, plata ratei de rentă (redevență) este efectuată în cuantumul prevăzut pe toată durata contractului (viager). În acest caz, atunci cînd contractul nu prevede careva prevederi cu privire la careva termene bine determinate, renta este necesar de a fi achitată pe tot parcursul vieții credirentierului, ori pînă la moartea terțului, cînd renta s-a format în favoarea acestuia.
Doctrină. Accentuă că, în caz de deces al debirentierului, obligația de achitare a rentei se remite moștenitorilor lui pentru că această obligație nu este legată de o calitate personală a defunctului. În acest caz, debirentierul nu se poate elibera de obligația achitării rentei nici prin vânzarea bunului și asumarea acestei obligații de către cumpărător.
Plata rentei. Periodicitatea și momentul de plată a rentei se fixează prin acordul părților, avîndu-se în vedere forma rentei. Renta viageră se achită în avans. Renta în bani se achită în avans pentru 3 luni dacă în contract nu este stipulat altfel. Pentru alte forme de rentă, termenul de achitare în avans se hotărăște în dependență de caracterul și de scopul rentei. Dacă la începutul perioadei pentru care se achită renta credirentierul este în viață, lui trebuie să i se acorde integral renta pentru perioada stabilită.
Totodată, în caz de neexecutare a obligației contractuale, atît debirentierul, cît și credirentierul, pot cere rezilierea contractului de rentă. În acest caz debirentierul nu are dreptul să înstrăineze fără acordul credirentierului bunurile primite în schimbul rentei, și nici să le greveze cu obligații. Această interdicție este prevăzută în Registrul Bunurilor Imobile sau Publicității Imobiliare.
Astfel, pieirea fortuită a bunului nu coduce la stingerea obligațiilor debirentierului, pentru că, debirentierul este proprietarul acestuia și riscul pieirii fortuite îl suportă el. Obligațiile credirentierului
În cazul cînd renta este cu titlu oneros, credirentierul va avea în sarcina sa următoarele obligații:
Transferul dreptului de proprietate asupra bunului;
În cazul rentei cu titlu gratuit,obligația credirentierului este cea de a-l gratifica pe debirentier.
Garantarea de vicii ascunse, materiale și juridice (garanția de evicțiune).
Un alt aspect important este încetarea contractului de rentă. De regulă, contractul de rentă viageră încetează la moartea persoanei, în favoarea căreia a fost constituită, putînd înceta însă și prin reziliere.
Atît debirentierul, cît și credirentierul au dreptul de a solicita rezilierea contractului de rentă în cazul în care, în urma neexecutării obligațiilor sau din alte motive temeinice, continuarea acestor raporturi nu mai este posibilă. În urma rezilierii contractului de rentă, bunul transmis în legătură cu formaarea rentei este restituit. Astfel, prestația efectuată de debirentier nu este întoarsă dacă în contract nu este stipulat altfel. În cazul rentei cu titlu gratuit, aceasta poate fi anulată la cererea oricărei dintre părți datorită imposibilității de efectuare din motive proprii sau neexecutarea corespunzătoare din partea debirentierului.
Astfel, tema cercetată este importantă și actuală, proiectul realizat constituie un vast material științific, dar are și o mare însemnătate practica deoarece oferă recomandări privind îmbunătățirea cadrului normativ în materie de contract de rentă, recomandări ce pot fi implimentate cu succes în practică și sunt prezentate pe larg efectele contractului de rentă asupra părților contractuale. Deasemenea, în cadrul proiectului m-am referit și asupra contractului de întreținere care are o strânsă legătură cu contractul de rentă, m-am expus asupra delimitării contractului de rentă, de contractul de întreținere și am făcut o repartizare clară între asemănările și deosebirile contractului de rentă și contractul de întreținere.
Tind să menționez că efectele contractului de rentă se extinde asupra părților contractuale:
Obligațiile credirentierului
-predarea bunului sau a sumei de bani – se aplică rigulile de la vânzare – cumpărare , cu excepția celor ce privesc prețul.
– garanția contra evicțiunii sau pentru viciile ascunse urmează regulile de la contractul de vânzare – cumpărare
Obligatiile debirentierului
plata rentei viagere – obligatia debirentierului de a plati renta viagera este principala lui prestatie si este obligatie de a da.
Ea trebuie platită în cuantumul și în termenele stabilite în contract. În cazul contractului cu titlu oneros , ratele rentei pot fi urmărite de către creditorii credirentierului, în condițiile dreptului comun. Când renta s-a stabilit cu titlu gratuit , părțile pot stabili ca renta să nu fie urmărită.
Renta cu titlu gratuit poate fi urmărită atunci când se pune problema de datorii de alimente, de chirii sau de alte creanțe privilegiate asupra mobilelor. Obligația de plata a rentei trebuie executată până la moartea titularului dreptului la rentă viageră. Debirentierul nu se poate elibera de plata rentei restituind bunul sau suma de bani primită, indiferent de durata de viață a credirentierulul. În cazul morții debirentierului, obligația de plată a rentei se transmite asupra moștenitorilor acestuia. Părțile pot stipula ca plata rentei să înceteze la moartea debirentierului.Neexecutarea obligației de plată a rentei viagere dă posibilitatea credirentierului de a cere în justiție executarea ei silită.
În concluzie, problema supusă studiului – efectele contractului de rentă asupra părților contractuale, are o importanță mare, întrucât contractele de rentă sunt des întâlnite în practică. Scopul lucrării a constat în efectuarea unei cercetări complexe, lucrarea de față și-a propus să ofere un studiu complex privind contractul de rentă și efectele sale asupra părților contractante.
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
1. Codul civil al Republicii Moldova din 06.06.2002, publicat în Monitorul Oficial nr.82-86 din 22.06.2002
2. Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova, vol.2, Ed. ARC, 2006
Monografii, articole de specialitate
3. Adam Ioan, Drept civil. Obligații. Contractul, CH Beck, București, 2011, ISBN 978-973- 115-960-7; 10, 278 p.
4. Andrei Bloșenco, Drept civil, Partea specială, Note de curs, Chișinău 2003, 303 p.
5. Codrin Macovei, Contracte civile, Editura Hamangiu, București, 2006, 328 p.
6. Corneliu Turuianu, Curs de drept civil, Contracte speciale, București 2000, 290 p.
7. Camelia Toader, Drept civil. Contracte speciale, ediția a II-a, Editura All Beck, București, 2005, 313 p.
8. C. Toader, Drept civil. Contracte speciale, ediția a II-a, Ed. All Beck, București 2005, 421 p.
9. Ciochina Daniela, Compensatia in dreptul românesc, Universul Juridic, Bucureti, 2011, ISBN 978-973-127-598-7, 285 p.
10. C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu. Tratat de drept civil roman. Vol. II. – București: ALL, 1998, 362 p.
11. D. Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vol. I. Vânzarea și schimbul, Ed. C. H. Beck, București, 2008, 285 p.
12. D.Macovei, Drept civil. Contracte, Iași, 1996, 290 p.
13. Florescu C. Dumitru, Contracte speciale, editura Universul Juridic, București, 2011; 295 p.
14. Florescu D. , Contractele civile în noul Cod civil, ed. Universul juridic, București, 2011, 374 p.
15. F.Deak, S Cărpenaru, Contracte civile și comerciale, București 1996, 406 p.
16. Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, București 1999, 240 p.
17. F. Motiu, „Contracte speciale”, ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011, 253 p.
18. G. Boroi, L. Stănciulescu, Contractele speciale, Ed. Hamangiu, București, 2011, 285p.
19. G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea Generală, Ed. Hamangiu, București, 2012, 295 p.
20. Gheorghe Chibac, Aurel Băieșu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim, Drept civil, Contracte speciale, Volumul III, Editura Carier juridic, 2005, 285 p.
21. Ion Turculeanu, Cătălin Băncioi, Drept civil. Contracte speciale, Editura Universitaria, Craiova, 2004 ediție revăzută și adăugită, 321 p.
22. L. Stanciulescu, Curs de Drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, București, 2012, 250 p.
23. L. Uța, Contracte speciale în noul Cod Civil, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2012, 279 p.
24. Prescure Titus, Curs de Contracte Civile, Editura Hamangiu, 2013, 329 p.
25. Ph. Malaurie, L Aynes, P.-Y Gautier, Contractele speciale, Ed. Wolters Kluwer, București, 2009, traducere de Diana Dănișor, 371 p.
26. Prescure T. ,A. Ciurea, “Contracte civile”, ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007, 295 p.
27. R. Dinca, Contracte civile speciale în noul Cod Civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013, 179 p.
28. Radu Motica, Florin Moțiu, Contracte civile speciale, București 2000, 284 p.
29. Revista 'Dreptul', Nr.4/1989, 10 p.
30. Revista 'Dreptul', nr. 1/1986, 17 p.
31. Revista 'Dreptul', Nr.4/1999, 5 p.
Pagini web
32. www.csj.md
33. www.dreptmd.wordpress.com
34. www.euroavocatura.ro
35. www.stiucum.com
ANEXE
ANEXA A
Model de contract de rentă
Încheiat astăzi …………….
la ………………………………
I. PĂRȚILE CONTRACTANTE
1.1.X……………………………………………………………….., domiciliat în ……………………………………………., str. …………………………….., nr. ………….., bloc ………., scara ………., etaj ………., apartament …….. sector/județ …………………., născut la data de (ziua, luna, anul) ……………………………………………. în (localitatea) ……………………… sector………………………, fiul lui …………………………………… și al ……………………, posesorul buletinului (cărții) de identitate seria ……….., nr. ……………………., eliberat de …………………………, cod numeric personal ………………………………………, în calitate de credirentier, pe de o parte, și
1.2Y…………………………………………………………………, domiciliat în ……………………………………………., str. ………………………………, nr. ………….., bloc ………., scara ………., etaj ………., apartament …….. sector/județ ………………….., născut la data de (ziua, luna, anul) ……………………………………………. în (localitatea) ……………………… sector/județ ……………………….., fiul lui ………………………………….. și al …………………….., posesorul buletinului (cărții) de identitate seria ……………, nr. ………………., eliberat de …………………………….., cod numeric personal …………………………………., în calitate de debirentier, pe de altă parte,
au convenit să încheie prezentul contract de rentă viageră, cu respectarea următoarelor clauze:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Credirentierul transmite debirentierului cu titlu oneros/gratuit următoarele bunuri ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
2.2. Credirentierul declară că bunurile nu au fost scoase din circuitul civil, rămânând continuu în stăpânirea sa, în mod legal, nu sunt grevate de sarcini sau servituți și garantează pe debirentier împotriva evicțiunii, totale sau parțiale, în conformitate cu prevederile art. 1337 din Codul civil.
sau
2.2. Credirentierul plătește suma de …………………… lei debirentierului, cu scopul ca acesta din urmă să plătească credirentierului o rentă lunară de …………………………………… lei, până la decesul credirentierului.
III. DURATA CONTRACTULUI
3.1. Contractul începe să-și producă efectele o dată cu plata primei rate la data de ………………………, asigurându-se o rentă viageră anuală de ………………….. lei, plătibilă la locuința credirentierului, în rate lunare egale, în ziua a ……………………. a fiecărei luni.
3.2. La data decesului credirentierului …………………………… încetează și plata rentei viagere, din chiar ziua decesului acestuia. Moștenitorii vor primi renta viageră restantă, după ce vor face dovada calității de moștenitori.
IV. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
4.1. Obligațiile debirentierului sunt următoarele:
a) garantează cu (ipotecă, fidejusiune etc.) ………………………………. plata rentei viagere și se obligă că nu va diminua această garanție;
b) să plătească renta la termenele stabilite;
c) în caz de rezoluțiune a contractului are obligația de a institui credirentierului bunurile/suma primită;
d) dacă intervine anularea contractului din culpa sa, se obligă să repare credirentierului prejudiciul cauzat.
V. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
5.1. Contractul de rentă viageră încetează:
a) prin moartea persoanei în favoarea căreia s-a constituit renta;
b) la împlinirea termenului de prescripție extinctivă;
VI. CLAUZA PENALĂ
6.1. În cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile contractuale sau și le îndeplinește în mod necorespunzător, se obligă să plătească celeilalte părți daune-interese în valoare de …………………………….., astfel: ……………… .
VII. CLAUZE FINALE
7.1. Prezentul contract, reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
7.2. În cazul în care părțile își încalcă obligațiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligației respective nu înseamnă că ea a renunțat la acest drept al său.
7.3. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de …………… exemplare, din care …………………… astăzi, data semnării lui.
CREDIRENTIER DEBIRENTIER
ANEXA B
Model de contract de întreținere
Încheiat astăzi ………………..
la ………………………………….
I. PĂRȚILE CONTRACTANTE
1.1. A ………………………………………………………, domiciliat în …………………………………………………….., str. …………………………….. nr. ………….., bloc ………., scara ………., etaj ………., apartament ……., sector………………………………, născut la data de (ziua, luna, anul) ………………………………. în (localitatea) ……………………………. sector/judet …………………………, fiul lui …………………………. si al ……………………., posesorul buletinului de identitate seria ……… nr. ……………………… eliberat de ……………., cod numeric personal …………………………………., în calitate de întreținut, pe de o parte, și
1.2. B ………………………………………………………, domiciliat in …………………………………………………….., str. …………………………….. nr. ………….., bloc ………., scara ………., etaj ………., apartament ……., sector………………………., născut la data de (ziua, luna, anul) ……………………………………… în (localitatea) …………………………… sector/județ ……………………………., fiul lui ……………………… și al ………………………, posesorul buletinului de identitate seria ……… nr. …………………… eliberat de ……………………….., cod numeric personal …………………………………….., în calitate de întreținător, pe de altă parte,
au convenit să incheie prezentul contract de intreținere cu respectarea următoarelor clauze:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Întreținutul transmite întreținătorului dreptul de proprietate asupra următoarelor valori și/sau bunuri ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… în scopul următoarelor prestații în favoarea întreținutului/beneficiarul întreținerii (numele și prenumele, precum și domiciliul acestuia):………………………………………………………………………
III. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
3.1 Obligațiile întreținutului sunt următoarele:
să transmită întreținătorului bunurile care constituie obiectul prezentului contract;
să garanteze că bunurile transmise nu au fost scoase din circuitul civil, ramânând continuu în proprietatea sa și ca bunurile nu sunt grevate de sarcini sau servituți garantându-l pe între-ținator și impotriva oricărei evicțiuni, totale sau parțiale, conf. art. 1337 din Cod civil.
3.2. Obligațiile întreținătorului sunt următoarele:
să accepte acordarea de întretțnere întreținutului/beneficiarului întreținerii pe toata du-rata prezentului contract;
să primească în proprietate bunurile care fac obiectul acestui contract;
să acorde întreținutului o sumă de bani echivalentă cu …………………………………………., în fiecare lună, în cazul în care executarea în natură a obligației nu va mai fi posibilă.
IV. DURATA CONTRACTULUI
4.1. Părțile au convenit să încheie prezentul contract de întreținere pe termen de ……………….. ani /pe durata nelimitată.
VI. CLAUZE FINALE
6.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante.
6.2. Prezentul contract, reprezintă voința părților și înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
6.3. În cazul în care părțile își încalcă obligațiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligației respective nu înseamna ca ea a renuntat la acest drept al său.
6.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de …………… exemplare din care …………………… astăzi ……………………., data semnării lui.
ÎNTREȚINUT ÎNTREȚINĂTOR
ANEXA C
Model
Contract de rentă viageră
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Efectele Contractului de Renta (ID: 114624)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.