.efectele Contractului de Donatie

ABREVIERI

alin. – alineat;

art. – articol;

C. civ. – Codul civil;

C. fam. – Codul familiei;

Dec. – Decizie;

ed. – Editura;

L. – Legea;

nr. – numărul;

op. cit. – operă citată;

p. – pagină;

R.R.D. – Revista Română de Drept;

s. civ. – secția civilă;

T. S. – Tribunalul Suprem;

Trib. Jud. – Tribunalul Județean;

vol. – volum;

Considerații generale

privind

contractul de donație

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL DE DONAȚIE

Secțiunea I: Noțiune. Caractere juridice. Interpretarea și delimitarea contractului de donație de alte operațiuni juridice.

1. Noțiune:

Potrivit art. 801 C. Civil, donația este un contract solemn prin care o parte, numită donator, cu intenție liberală își micșorează irevocabil patrimoniul sau in favoarea celeilalte părți, numită donator, fără a urmări de la aceasta o contraprestație.

În contractul de donație se realizează un transfer al unor drepturi, reale sau de creanță, din patrimoniul donatorului, fără echivalent.

Se produce deci, o sărăcire a patrimoniului și o îmbogățire corespunzatoare a patrimoniului donatorului; dar, spre deosebire de îmbogățirea fără just temei, în cazul donației cauza o constituie voința liberă a donatorului exprimată în forma ceruta de lege (“animus donandi”) și cu acceptarea donatorului.

2. Caractere juridice

Donația este un contract unilateral, și nu un act unilateral (cum impropriu este definită de art. 801 C. civil). Ea este, prin urmare, rezultatul unui acord de voință al celor două părți, dar care naște în principiu o singură obligație în sarcina donatorului cu dreptul corelativ al donatorului. Prin excepție donația poate fi și sinalagmatică (naște obligații reciproce) când prin ea se impune o sarcină donatorului (donația cu sarcină prev.la art.943 C.civil)

Donația este un contract solemn.

Art. 813 C. civil prevede că „toate donațiile se fac prin act autentic”. Forma autentică este prevăzută ca o măsură de protecție a voinței liberale a donatorului. Lipsa formei solemne (autentice) a contractului de donație este sancționată cu nulitatea absolută a contractului. În cazul contractului de donație încheiat între absenți, atât oferta de donație cât și acceptarea donației trebuie să fie făcute în formă autentică. Prin excepție, darurile manuale nu trebuie să îndeplinească cerința formei autentice pentru valabilitate. În schimb, pentru formarea contractului este necesară tradițiunea (predarea) bunului donat. Suntem prin urmare, în prezența nu a unui contract solemn, ci a unui real.

Donația este un contract translativ de proprietate

Fiind un contract consensual, transmiterea proprietății are loc în momentul realizării acordului de voință dintre donator și donatar (între absenți în momentul în care donatorul primește acceptarea donatarului).

Predarea bunului donat poate avea loc și ulterior încheierii contractului de donație și deci a transmiterii dreptului de proprietate. În cazul darurilor manuale, predarea bunului este, alături de acordul de voință al părților, o condiție pentru formarea contractului. Prin urmare, transmiterea proprietății are loc concomitent cu predarea bunului.

Donația este un contract irevocabil.

După încheierea contractului, donatorul nu iși mai poate retrage oferta. Este nulă orice donație făcută în condiții a căror îndeplinire atârnă numai voința donatorului (art. 822 C. civil).

În mod excepțional, Codul civil (art.829) prevede că donațiile se revocă pentru neîndeplinirea condițiilor cu care s-au făcut (neexecutarea sarcinilor în cazul donației cu sarcini) pentru ingratitudine și pentru nașterea (surveniența) de copii în urma donației.

La aceasta trebuie adăugat și cazul bunurilor viitoare a căror irevocabilitate este prevăzută de art. 821 C.civil.

În nici un caz bunurile viitoare nu pot forma obiectul darurilor manuale.

3. Interpretarea și delimitarea contractului de alte operațiuni juridice

Regulile aplicabile contractului de donație sunt regulile generale prevăzute de Codul civil pentru interpretarea contractelor (art.977-985 C. civil). În măsura în care se face interpretarea calificării juridice a contractului (donație, întreținere, comodat) sunt aplicabile regulile care guvernează contractele cu titlu oneros, ca fiind dreptul comun, și nu regulile de excepție aplicabile liberalităților.

Contractul de donație nu se confundă cu unele acte juridice în care o persoană prestează un serviciu cu titlu gratuit în favoarea alteia, care poate fi un act dezinteresat, și nici decum o liberalitate pentru că există o modificare de patrimoniu.

De asemenea, donația nu se confundă cu executarea unei obligații naturale, căci în acest caz obligația există, numai că s-a stins dreptul material la acțiune (deci posibilitatea de a beneficia de forța de constrângere a statului) al creditorului privind valorificarea creanței. Debitorul execută de bunăvoie o datorie care există.

Premiile, cadourile prin diferite recompense făcute cu scopuri publicitare nu constituie donații. De asemenea, operele de binefacere au reguli speciale ce exced cadrului legal al donațiilor. Intreținerea unei rude, fără a exista obligația legală de întreținere, nu este donație.

Elementul esențial prin care se deosebește o donație de alte operațiuni juridice asemănătoare este de ordin subiectiv, respectiv intenția de a dona (‚animus donandi’). Existența intenției este cauza donației.

Secțiunea II: Condițiile de validitate ale contractului de donație

Capacitatea juridică a părților

Portivit art. 949 C. civil, poate încheia un contract orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege. Capacitatea fiind regula, iar incapacitatea, excepția, înseamnă că incapacitatea este de strictă interpretare („exceptiones strictissimae interpretationis sunt”).

Incapacitățile sunt absolute (persoanele care nu pot dona dar nici primi) și relative (persoanele care nu pot dona anumitor persoane și nici primi de la unele din ele). Incapacitățile relative nu sunt reciproce (de exemplu, minorul nu poate dispune în favoarea tutorelui său, însă tutorele poate dona minorului).

Incapacitatea de a dispune:

Sunt incapabili de a dispune cei puși sub interdicție judecătorească și minorii.

a) interzișii judecătorești: pentru validitatea donației este necesar ca donatorul să înțeleagă efectele actului său, iar voința să se manifeste liber. Aceasta înseamnă că persoana care gratifică trebuie să fie în deplinătatea facultăților mintale. Din punct de vedere juridic, nu are importanță cât de afectat de boală este trupul unui om, esențial fiind ca mintea să-i fie sănătoasă. Dar un alienat sau un debil mintal, supus sub interdicție, este prezumat normal, așa încât actul încheiat de el va fi validat. Desigur, ulterior se va putea cere anularea actului pe considerentul că persoana în cauză, în momentul încheierii contractului, nu se afla în deplinătatea facultăților mintale. Dovada absenței discernământului se va putea face prin orice mijloc de probă, inclusiv prin martori sau prezumță.

Așa cum s-a evidențiat în doctrina juridică, ‚bătrânețele cele mai adânci și infirmitățile fizice, care n-au alterat încă facultățile intelectuale, nu sunt, de asemenea, prin ele însele, o cauză de anulare a dispoziției, dacă dispunătorul este în stare de a-și manifesta voința sa. Deci, deși alterează uneori facultățile mintale, nu constituie totuși o cauză de anulare a contractului, dacă se va face dovada că, în momentul încheierii actului, donatorul se afla în deplinătatea facultăților mintale.

Când donatorul este pus sub interdicție, însă la data încheierii contractului, actul încheiat va fi lovit de nulitate. Interzișii judecătorești nu vor putea încheia donații, nici personal, nici prin reprezentanții lor legali. Rațiunea se găsește în faptul că donația nu este un act necesar.

b) minorii nu pot face donații nici chiar cu încuviințarea autorității tutelare (art.129 alin.1-3 și art. 133 alin. 3 combinat cu art. 105 alin.3 și 147 C fam). Numai la majorat persoana este liberă să doneze. În cazul în care minorul se căsătorește, el dobândește prin aceasta capacitate de exercițiu deplină și va putea încheia contracte de donație (evident este vorba de fetele minore care se căsătoresc). Cu toate acestea, sunt valide acele donații efectuate sub forma unor daruri obișnuite (ex: la aniversări etc.), inclusiv de minori.

c) sunt nule, față de creditori, actele și înstrăinările cu titlu gratuit făcute de „faliți”, cu șase luni înainte de data încetării plăților (art. 724, alin. 2 ptc. 1 Cod comercial). Îi sunt interzise falitului donațiile sub orice formă, inclusiv darurile manuale. În asemenea cazuri, frauda este prezumată, iar falitul nu s-ar putea apăra nici făcând dovada bunei sale credințe la încheierea contractului.

Incapacitatea de a primi:

Aceste incapacități sunt de două feluri: absolute, care împiedică o persoană să primească de la oricare alta; relative, care interzic ca cineva să primească de la anumite persoane determinate.

Incapacități absolute de a primi:

Acestea sunt: persoanele neconcepute, organizațiile care nu au dobândit personalitate juridică, incapacitatea străinilor de a dobândi terenuri agricole.

a) persoanele neconcepute: Codul civil prevede că „este capabil de a primi prin donație între vii oricine este conceput în momentul donației” (art.808 alin.1 C. civil). Deci, nu poate primi o donație o persoană care nu are o existență fizică. Este o favoare excepțională din partea legiuitorului că consideră existent un copil conceput, atunci când aceasta este în interesul lui. O afirmă expres ar. 654, alin.2 C. civil: „copilul conceput este considerat că există” (qui în utere est; este aplicarea principiului: „infans conceptus pro nato habetur, quotiens de ejus commodis ipsius partus quaeritur”). Condiția este însă ca copilul să se nască viu. În acest sens art. 654, alin.3 C. civil, este categoric: „copilul născut mort este considerat că nu există”.

Dacă o persoană neconcepută poate fi gratificată direct, în cazul acestor persoane sunt posibile donații indirecte. S-a relevat, în literatura de specialitate, de exemplu, că persoanele care nu au fost concepute vor putea fi gratificate ‚prin liberalități cu sarcini, făcute unor terțe persoane, ca beneficiare ale asigurării’.

b) organizațiile care nu au dobândit personalitate juridică: ca să poată primi o donație, organizația trebuia să aibă o existență legală și să fie autorizată să primească autoritatea. Art. 811 C. civ., care reglementa donațiile făcute unor anumite categorii de persoane juridice, a fost modificat prin art. 10 al Legii pentru persoanele juridice – promulgată cu decretul nr. 452 pe 1954 privitor la donațiile făcute statului. În acest sens, instanța supremă a stabilit că ‚potrivit art.814-817 C. civil, actul juridic, având ca subiect o donație, ia ființă din momentul acceptării, iar liberalitățile făcute persoanelor juridice nu pot fi acceptate decât în condițiile prevăzute de L.’. Neîndeplinirea condițiilor expres prevăzute în decret atrage nulitatea absolută a actului juridic încheiat, aceasta putând fi invocată de orice persoana interesată sau ridicată de instanță chiar și din oficiu.

Cu toate acestea, potrivit art.33, alin.3 din Decretul nr.3/1954, organizațiile care nu au dobândit personalitate juridică în perioada constituirii lor, vor putea primi donații ‚dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia ființă, în mod valabil’. Deci, este posibil ca donația să fie făcută în vederea formării patrimoniului viitoarei persoane juridice.

Incapacitățile relative de a primi:

a) incapacitatea minorului sau a fostului minor de a dispune în folosul tutorelui sau fostului său tutore. Chiar ajuns major, minorul nu poate dona în favoarea fostului său tutore, atât timp cât acesta nu a făcut socotelile definitive ale tutorelui (art.809 C. civil). Rațiunea acestei dispoziții se găsește în teama ca tutorele, beneficiind, de influența asupra celui care a fost sub tutela sa, să-l determine să-i facă donații și să ascundă astfel upremă a stabilit că ‚potrivit art.814-817 C. civil, actul juridic, având ca subiect o donație, ia ființă din momentul acceptării, iar liberalitățile făcute persoanelor juridice nu pot fi acceptate decât în condițiile prevăzute de L.’. Neîndeplinirea condițiilor expres prevăzute în decret atrage nulitatea absolută a actului juridic încheiat, aceasta putând fi invocată de orice persoana interesată sau ridicată de instanță chiar și din oficiu.

Cu toate acestea, potrivit art.33, alin.3 din Decretul nr.3/1954, organizațiile care nu au dobândit personalitate juridică în perioada constituirii lor, vor putea primi donații ‚dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia ființă, în mod valabil’. Deci, este posibil ca donația să fie făcută în vederea formării patrimoniului viitoarei persoane juridice.

Incapacitățile relative de a primi:

a) incapacitatea minorului sau a fostului minor de a dispune în folosul tutorelui sau fostului său tutore. Chiar ajuns major, minorul nu poate dona în favoarea fostului său tutore, atât timp cât acesta nu a făcut socotelile definitive ale tutorelui (art.809 C. civil). Rațiunea acestei dispoziții se găsește în teama ca tutorele, beneficiind, de influența asupra celui care a fost sub tutela sa, să-l determine să-i facă donații și să ascundă astfel eventualele abuzuri ale modului în care a fost descărcat de gestiunea sa, de către autoritatea tutelară, minorul, devenit major,va putea face donații fostului tutore, fără nici un impediment.

Regula prevăzută de art.809 C civil,comportă o excepție, în sensul că incapacitatea nu mai operează când calitatea de tutore o au părinții minorului, bunicii săi, etc. cu alte cuvinte,ascendenții. Minorul va putea face acestora donații, dar cum această excepție este de strictă interpretare, înseamnă că vor putea fi făcute donații ascendenților prin alianță ai minorului (de exemplu, bărbatul al doilea al mamei etc.)

b) incapacitatea medicilor farmaciști și preoților. Medicii și farmaciștii, care au tratat de o boală o persoană de care acesta moare, nu vor putea primi donații de la bolnav în timpul tratamentului (art.820 C. civil). Interdicția prevăzută de L. se întemeiază pe o prezumție de sugestie și captație, așa încât nu se va putea face dovada că donația este consecința unei voințe libere.

În ideea ce-i privește pe farmaciști, interdicția nu-i vizează pe cei care s-au limitat să elibereze medicamente după rețeta medicului.

Incapacitatea prevăzută de art.810 C. civil, se aplică și preoților care l-au asistat pe bolnav în timpul bolii de care a decedat. Este necesar ca preotul să-l fi asistat pe bolnav și să nu fi săvârșit un act izolat. În categoria preoților vor intra: preoții mireni, călugării, diaconii, arhiereii, ieromonahii etc.; incapacitatea nu se referă însă la dascăli, paraclisieri etc.

Suntem de părere că interdicția prevăzută de art. 810 c. civil, îi vizează nu numai pe reprezentanții cultului ortodox și catolic, ci și al celorlalte culte (ebraic, musulman, protestant etc.). textul legii trebuie înțeles în finalitatea lui, la scopul urmărit de legiuitor.

În consecință, pentru ca un medic, farmacist, sau preot să fie capabili de a primi, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: donația să fi fost făcută în timpul bolii de care bolnavul a decedat, decesul să fi fost produs de această boală (dacă bolnavul moare din alte cauze, liberalitatea rămâne valabilă); donatorul sa-l fi tratat pe bolnav.

Contractul de donație, încheiat cu încălcarea prevederilor art. 810 C. civil, va fi lovit de nulitatea relativă.

De la principiul cuprins în art.810 C. civ., există și unele excepții, când bolnavul poate dona medicului, farmacistului sau preotului. Aceste excepții sunt:

Dispozițiile remunerării cu titlu particular (art.810, alin.2 pct.1 C. civil). Ar fi inechitabil ca medicul, farmacistul sau preotul să nu fie răsplătiți pentru serviciile lor. Numai că, aceste dispoziții remuneratorii trebuie să fie proporționale cu starea materială a bolnavului și serviciile făcute. Când aceste dispoziții ar fi disproporționate, ele vor fi supuse reducției, libertatea de apreciere revenind judecătorului. Legea nu admite decât dispozițiile cu titlu particular și nu pe cele cu titlu universal (care vor fi anulate).

Dispozițiile universale făcute în favoarea unor rude determinate.

Medicul, farmacistul sau preotul care sunt rude cu donatorul până la gradul patru inclusiv (veri primari), pot primi donații de la acesta. Face excepție situația când donatorul ar avea moștenitori în linie dreaptă (descendenți sau ascendenți). Rudenia poate fi directă sau colaterală.

Doctrina și jurisprudența veche au considerat că prevederile art.810 C. civil nu s-ar aplica soțului medic, farmacist sau preot al bolnavului. Suntem de părere că excepțiile prevăzute la art.810, alin.2 C. civil sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte cazuri.

c) surdo-mutul, conform art.816 C. civil, „ce nu se știe să se scrie nu poate accepta o donație decât cu asistarea unui curator special” numit de autoritatea tutelară.

Sancțiunea incapacitățiilor speciale de a face și de a primi donații.

Art.812 C. civil prevede că „donațiile în favoarea unui incapabil sunt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse”.

Jurisprudența a hotărât că o donație încheiată în cu încălcarea normelor de capacitate este lovită de nulitate relativă.

Tot anulabilă,va fi donația și atunci când părțile recurg la interpunere de persoane sau deghizate. S-a considerat că, doar când donațiile ar fi fost încheiate cu nerespectarea unor interdicții legale, ar fi nule absolut (de exemplu, în cazul donațiilor făcute medicilor, farmaciștilor sau preoților).

Dimpotrivă, din punctul nostru de vedere, donația făcută cu încălcarea dispozițiilor art.810 C. civil este numai anulabilă. Doar donațiile încheiate cu încălcarea incapacităților absolute de a dona sunt lovite de nulitate absolută.

În ceea ce privește liberalitățile efectuale prin persoane interpuse sau deghizate, într-un cuvânt, simulate, le voi trata într-o secțiune specială.

Consimțământul

Pentru ca donația să fie valabilă, este necesar ca consimțământul părților să fie liber. El trebuie să fie întotdeauna exteriorizat, de regulă, expres, în scris, în formă autentică.

Un viciu de consimțământ îl constituie violența (fizică sau morală), care duce la anularea donației, indiferent dacă actele de violență provin de la donator sau de la terț.

În practică, mai frecvent, donatarul sau un terț recurg la manopere frauduloase pentru a-l determina pe donator să doneze (dol sub forma sugestiei si captațiunii). Sugestia și captația sunt acele activități executate cu scopul de a câștiga încrederea unei persoane și a o determina să facă o donație, fie în favoarea autorului acestor activități, fie în favoarea altor persoane.

S-a susținut că nu se poate face, în general o delimitare netă între sugestie și captație, decât cel mult sub aspectul mijloacelor și procedeelor folosite, și că sugestia presupune recurgeri la procedee mai rafinate, insidioase, pentru a se atinge scopul urmărit.

Într-adevăr, prin sugestie autorul dolului urmărește să inoculeze donatorului ideea de a face o donație, pe care în absența procedeelor dolosive, nu ar fi făcut-o.

În cazul captației, autorul mijloacelor dolosive recurge la insinuări, îndemnuri, măguliri etc., pentru a capta bunăvoința altuia și a dobândi o donație. Manoperele dolosive pot proveni de la donatar, dar și de la un terț, esențial fiind ca consimțământul donatorului să fi fost viciat în momentul încheierii contractului.

Sugestia și captația nu se prezumă niciodată, așa încât, fiind chestiuni de fapt, vor trebui dovedite cu orice mijloc de probă. De exemplu, afecțiunea deosebită a donatorului față de donatar nu constituie o cauză de anulare; tot astfel, concubinajul nu este, prin el însuși, o dovadă a captațiunii.

Eroarea (ca viciu de consimțământ) poate să privească identitatea donatorului, bunul donat sau cauza donației.

2.Obiectul contractului de donație

Obiectul contractului de donație trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute în art. 948 și 964 C. civ., condiții necesare tuturor contractelor. Astfel, obiectul contractului trebuie să fie determinat sau determinabil, să fie licit, posibil, să existe în prezent sau să poată exista în viitor și, evident, să constituie prestatie a celui ce se obligă.

De exemplu, nu poate fi donat un bun al altuia pentru că s-ar afecta principiul irevocabilitătii donațiilor, iar donatorul trebuie să fie proprietarul bunului donat, în momentul încheierii contractului.

In practică există probleme referitoare la obiectul donației atunci când contractul de donație este insoțit sau urmat de alt contract în care participă și altă persoană decât donatorul si donatarul.

De exemplu, o persoană dă alteia o sumă de bani pentru cumpărarea unui apartament sau pentru construirea unei case. Întrebarea firească care se pune este următoarea: obiectul donației este suma de bani sau apartamentul ori casa care se construieste?

De regulă, în acest caz, obiectul donației îl reprezintă suma de bani. Și totuși, problema se rezolvă în funcție de titlul de proprietate transcris. Dacă transcrierea titlului de proprietate în cartea funciară se face pe numele donatarului care nu a participat la încheierea contractului de vânzare-cumparare făcând transcrierea titlului de proprietate pe numele său, obiectul donației este suma de bani.

Importanța cunoașterii obiectului contractului de donație constă în urmatoarele idei:

– dacă obiectul donației este o sumă de bani, nu se vor aplica dispozițiile legale referitoare la raportul, revocarea sau reducțiunea donației (dacă se încalcă rezerva moștenitorilor);

– dacă obiectul donației este imobilul cumpărat cu suma de bani provenită de la donator, vor fi incidente dispozițiile privitoare la raportul, revocarea sau reducțiunea donatiei.

3. Forma contractului de donatie.

Forma autentică a donației,conditie de validitate a contractului.

Caracterul solemn al donației rezultă din conținutul art.183 C. civ., conform căruia, ,,toate donațiunile se fac prin act autentic”.

In cazul doației, înscrisul autentic e cerut nu ca mijloc de proba, ci ca un element esențial al contractului.

Art.1168 C.civ. dispune chiar că donația, ”nula in privința formei,că trebuie sa se refacă cu formele legiuite”. Viciul de formă nu poate fi acoperit prin executare voluntară sau prin confirmare. Forma autentică este de esența donației.

Instanțele judecătorești au stabilit că ”forma autentică a actului de donație, fiind cerută de L. „ad solemnitatem”, inseamnă că dovada unei donații nu poate fi facută cu martori chiar dacă există un inceput de dovadă scrisă”.

Caracterul solemn al unei donații există și in cazul înzestrării unui copil în vederea căsatoriei; din acest motiv, înzestrarea nu poate avea loc decât prin act autentic.

În condițiile în care forma autentică este o condiție de validitate a actului, ”dovada înzestrării nu se poate face cu martori”.

În acest context,considerăm că,in mod injust,instanțele judecătorești au hotarât că „nu se poate considera că înzestrarea are loc în executarea unei obligații naturale de către părinți față de copilul lor” (art. 813 si 827 C. civ.).

Cauza în contractul de donație trebuie să fie reală, licită și morală. Scopul pentru care donatorul transferă cu titlu gratuit proprietatea sau un alt drept patrimonial altei persoane diferă de la un contract de donație la altul. Judecătorii sunt preocupați să stabilească motivul pentru care o persoană face alteia o liberalitate, care sunt motivele subiective concrete care au determinat încheierea contractului de donație.

În mod obișnuit, aceste motive sunt normale (recunoștință, afecțiune, recompensă), dar ele pot avea și un conținul ilicit sau imoral (incurajarea unuo vicii, savarșirea unor infracțiuni sau menținerea unei relații de concubinaj etc.).

Când se constată că aceste motive subiective sunt incapabile cu legea, donația a fost declarată nulă.

Jurisprudența a constatat nulitatea unor contracte de vânzare-cumpărare sau intreținere, pentru o cauză morală, când s-a stabilit că asemenea contracte ascund în realitate donații deghizate, încheiate pentru a-i determina pe cei gratificați să înceapă sau să întrețină relații de concubinaj.

În principiu, nu este interzisă donația făcută de un concubin in favoarea altui concubin.

Daca însă liberalitatea a urmărit începerea sau menținerea relațiilor de concubinaj, ea este lovită de nulitate absolută, pentru că are o cauză imorală.

Dar o donație între concubini cu o cauză imorală, va fi valabilă, în sensul căsătoriei ulterioare a concubinilor? În acest caz, donația va fi legală, deoarece căsătoria exclude” ideea că prin perfectarea contractului s-a urmărit determinarea uneia din părți să intre sau sa rămână in relații de concubinaj cu cealaltă parte”.

Dar dacă donația s-a făcut in scopul încheierii căsătoriei,cauza ei va mai putea fi considerată imorală? În acest caz, donația va fi valabilă, deoarece încheierea contractului în vederea căsătoriei nu constituie o cauză imorala sau ilicită.

4. Statul estimativ.

Dacă donația are ca obiect bunuri mobile(corporale sau incorporale) acestea trebuie înscrise într-un „stat estimativ” semnat de ambele părți contractante, înscris în care sunt descrise bunurile, valoarea lor globală (art. 827 C. civ.).

Statul estimativ poate sa existe în cuprinsul contractului de donație sau într-un înscris separat semnat atât de donator cât și de donatar (deci numai sub semnătură privata).

Necesitatea statului estimativ este condiție ”ad probationem” pentru dovedirea valorii bunurilor donate. Această concluzie rezultă implicit din art. 722 C. civ., in care se prevede că bunurile mobile donate pot fi evaluate și printr-o expertiză în lipsa statului estimativ.

În literatura de specialitate s-a susținut și opinia potrivit căreia necesitatea statului estimativ este o condiție de validitate a contractului de donație de bunuri mobile; lipsa statului estimativ este o condiție „ad probationem”, singura sancțiune fiind imposibilitatea dovedirii conținutului donației in cazul existenței de bunuri mobile și mai cu seamă, in privința valorii acestora. Oricum, referitor la valoarea bunurilor mobile donate, in timpul procesului se poate face o expertiză estimatorie.

Statul estimativ nu se cere în cazul darurilor manuale și a donațiilor indirecte care trebuie să îndeplinească alte condiții și care, prin natura lor, nu presupun existența acestei proceduri.

În privința bunurilor imobile, înstrăinarea lor prin donații trebuie să îndeplinească și condițiile de publicitate imobiliară.

Secțiunea III : Principiul irevocabilității donațiilor

1. Noțiune

Principiul irevocabilității donațiilor rezultă din art. 801, 802-824 C. civ., texte de L. acre atrag atenția asupra gravității și importanței acestora asupra patrimoniului debitorului.

Desigur, principiul forței obligatorii între părțile contractante (art. 969 C. civ.), face aplicare întru totul, dar peste acesta se suprapune principiul irevocabilității, ca un principiu special, de esența contractului de donație, care guvernează atât formarea sa, cât lui efectele sale.

Așadar, irevocabilitatea donațiilor rezultă nu numai din art. 969 C. civ., comun tuturor contractelor, ci și din dispoziții cu caracter special, de strictă interpretare. Irevocabilitatea reprezintă așadar, o condiție de validitate, așa încât acele clauze contractuale care sunt contrare principiului irevocabilității vor fi nule absolut. Revocarea donațiilor, așa cum vom vedea, se poate face numai în cazurile prevăzute de L..

2. Clauze incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor.

a). Condițiile potestative sunt acele condiții suspensive sau regulatorii a căror realizare depinde de voința celui care se obligă.

Condițiile potestative sunt de două feluri :

– pure, a căror realizare depinde în exclusivitate de voința celui care se obligă;

– simple, a căror realizare depinde atât de voința donatorului, cât și de alte clauze exterioare.

Spre deosebire contractele cu titlu oneros, în care sunt interzise condițiile pur potestative, în cazul donației sunt interzise și condițiile potestative simple pentru a nu afecta principiul irevocabilității donațiilor (art. 823 C. civ.). În schimb, sunt admise condițiile cauzale sau mixte.

b) Plata datoriilor viitoare nedeterminate pe care le-ar contracta donatorul este o clauză nulă dacă nu se cunoaște încă valoarea lor (art. 823 C. civ.). Ar însemna că, indirect, donatorul ar revoca donația, dacă valoarea bunurilor viitoare întrec valoarea bunului donat .

c) Rezervarea dreptului de a dispune de bunul donat este o clauză nulă dacă nu se cunoaște încă valoarea lor (art. 823 C. civ.). Ar însemna că, indirect, donatorul ar revoca donația, dacă datoriile viitoare întrec valoarea bunului donat .

d) Rezervarea dreptului de a dispune de bunul donat este o clauză incompatibilă cu principiul irevocabilității donațiilor (art. 824 C. civ.). Dacă s-au donat mai multe bunuri și rezerva există numai cu privire la un anumit bun ori sumă de bani, va fi nulă clauza referitoare la dreptul donatorului de a dispune de acel bun sau sumă de bani .Dacă rezervarea dreptului de a dispune se referă la toate bunurile donate, contractul va fi afectat în întregime de nulitate, fiindcă în acest caz suntem în prezența unei condiții rezolutorii pur potestativă, interzisă atât în actele cu titlu oneros, cât și ,,a fortiori”, în cele cu titlu gratuit.

e) Rezervarea dreptului de denunțare unilaterală este prin natura ei, o clauză incompatibilă cu principiul irevocabilității donațiilor.

3. Clauze admise în contractul de donație.

Sunt admise în contractul de donație următoarele clauze :

a) clauza referitoare la termen, fiindcă termenul în acest caz nu afectează dobândirea dreptului de proprietate de către donatar. Dreptul s-a transmis din momentul realizării acordului de voință al părților în formă autentică (art. 1022 C civ.);

b) clauza referitoare la o condiție cauzală (art. 1005 C. civ.), sau mixtă (art. 1007 C. civ.) , pentru că realizarea lor nu depinde în nici un caz de voința donatorului;

c). clauza privind plata datoriilor prezente ale donatorului sau a datoriilor viitoare, dacă se cunoaște valoare lor și este indicată în cuprinsul contractului de donație (art. 823 C. civ.);

d). clauza privind reîntoarcerea bunului donat în patrimoniul donatorului, dacă donatarul moare înainte de donator, chiar dacă lasă moștenitori. Reîntoarcerea bunului donat nu s-ar putea face în favoarea unuei terțe persoane căci ar fi o substituție fideicomisară nulă de drept (art. 803 C. civ.);

e). clauza prin care donatorul își rezervă dreptul de uzufruct pentru el sau pentru altă persoană, ori dreptul de abitație este valabilă căci, în definitiv, se donează doar „nuda proprietate” (art. 805. C. civ.)

Revocarea donațiilor între soți.

În ceea ce privește contractul de donație incheiat între soți (deci în timpul casătoriei),poate avea ca obiect numai bunurile proprii ale soțului donator și care devin stfel bunuri proprii ale soțului donatar, daca nu s-a stipulat intrare lor în comunitate,ceea ce înseamnă prefacerea dreptului de proprietate exclusivă a soțului donator într-un drept de proprietate devălmașe a ambilor soți.

Potrivit art. 937 alin. 1 C. civ., „orice donațiune făcută între soți în timpul maritagiului este revocabilă”. Este vorba de bunuri proprii ale soțului donator.

Revocarea se poate face „ad nutum” (voința unilaterală a donatorului) oricând:

în timpul căsătoriei;

după încetarea căsătoriei;

după decesul soțului donator împotiva moștenitorilor acestuia.

Donația între soți devine definitivă și irevocabilă numai în momentul morții donatorului.

Clauzele incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor sunt compatibile în cazul donațiilor între soți. În timpul vieții donatorului nu se aplică dispozițiile legale privind revocarea donațiilor pentru ingratitudine sau pentru neîndeplinirea sarcinilor. În schimb, după moartea soțului donator, moștenitorii lui pot cere revocarea pentru clauzele legale de revocare.

Revocarea donațiilor între soți se poate face fie în mod expres (prin act autentic), fie în mod tacit printr-un act ulterior al donatoruluidin care rezultă implicit că donația a fost revocată. De exemplu, același bun este ulterior vândut.

Potrivit art. 938 C. civ. Și art 940 alin.2 C. civ., sunt lovite de nulitate absolută donațiile mutuale reciproce între soți făcute în același act și donațiile deghizate sau prin interpunere de persoane.

Dacă s-ar admite acest lucru, ar însemna că, practic, donațiile între soți nu ar mai putea fi revocate. Sunt persoane interpuse, potrivit legii, copiii donatarului sau orice altă rudă în linie dreaptă sau colaterală până la gradul IV (inclusiv) care au vocație legală la moștenirea soțului donatar și ar fi interesați ca bunul donat să rămână în patrimoniul donatarului.

Efectele contractului de donație

CAPITOLUL II

EFECTELE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

Secțiunea I. Considerații generale privind efectele contractului

În situația donației cu sarcini, când putem vorbi deja de un contract sinalagmatic, uneori, se confundă sarcina cu condiția sau se consideră, eronat, că donația poate fi supusă unei condiții suspensive ori rezolutorii potestative.

Frecventă este donația cu sarcină de întreținere, aceasta confundându-se, uneori cu un contract de întreținere. La donația cu sarcini, în schimbul liberalității, donatorul îi incumbă donatarului o obligație de a da, a face sau a nu face.

Din momentul acceptării donației, donatarul este obligat să o execute.

Sarcina poate fi impusă în interesul gratificatului a unui terț sau chiar a donatorului. Dacă donația cu sarcina se face în favoarea exclusivă a unui soț (de pildă, pentru a efectua o anumită călătorie etc.) bunul donat va deveni bun propriu al soțului beneficiar al donației.

Sarcina nu se confundă cu condiția suspensivă, deoarece ea nu suspendă nașterea sau exercitarea dreptului donatorului, sarcina fiind considerată „o afectare economică a unui bun”, pe când condiția ar interesa statutul personal al celui gratificat.

O confuzie mai mare se face, de regulă, între donația cu sarcină și contractul de întreținere. Pentru a le distinge, s-a relevat că „este necesar, în primul rând, să avem în vedere criteriul cauzei (scopului) actului, iar, în mod complementar, echivalența avantajelor pe care părțile le-au avut în vedere la încheierea lui”.

La donația cu sarcini, valoarea obiectului liberalității este mai mare decât cea a sarcinii. Este absolut necesar ca sarcina într-o donație să fie impusă în mod expres și nu tacit. În cazul neexecutării sarcinii donatorul va putea opta între soluția executării contractului sau cea a revocării donației.

Vor putea cere revocarea donatorul, moștenitorii săi, precum și creditorii personali ai donatorului, pe calea acțiunii oblice. Totuși, dacă sarcina constă în obligația de întreținere acțiunea aparție numai donatorului, iar moștenitorii săi nu vor putea să o continue în cazul în care a fost declarată de donator.

Dar dacă donatorul decedează înainte de executarea sarcinii?

Uneori s-a decis că, în asemenea cazuri, donatarul nu poate fi obligat să restituie bunul donat moștenitorilor donatorului, deoarece donația cu sarcini s-a treansformat într-o donație pură și simplă.

Contrar acestei soluții, s-a susținut că moartea donatorului nu putea nici să transforme o donație cu sarcini în una pură și simplă și, totodată, nu putea înlătura nici incidenta principiului de bază al teoriei riscurilor potrivit căruia riscul contractului este suportatde debitorul obligației imposibil de executat.

Într-o altă opinie, unanim acceptată, s-a subliniat că în absența acordului de voinșă al părților, donația cu sarcini nu se poate schimba în una fără sarcini, în considerarea elementului alearoriu al contactului respectiv, dat fiind că „elementul aleatoriu se află în acea latură a contractului (calificat, în ansamblul său, cu titlu gratuit), care ține de titlul oneros”.

Deoarece donația cu sarcini are un caracter sinalagmatic, practic, acțiunea în revocare îmbracă forma acțiunii în rezoluțiune. În cazul decesului creditorului înainte de executarea sarcinii, suntem de părare că donatorul nu va putea fi obligat să restituie bunul donat, deoarece neexecutarea nu îi este imputabilă, iar rezoluțiunea nu se poate pronunța decât în cazul culpei debitorului. Se impun câteva considerații cu privire la contractul de donație cu clauză de întreținere, deoarece se întâlnește mai frecvent în practica instanțelor:

dacă bunul a fost donat cu clauză de întreținere, ambilor soți, el va deveni comun;

dacă este donat numai unuia dintre soți, bunul va fi bun propriu al soțului donatar.

În acest caz, în ipoteza în cae întreținerea se suportă din patrimoniul comun, soțul debitor va restitui celuilalt soț contravaloarea contribuției sale. Odată primit obiectul donației, donatarul este obligat să execute sarcina, la care nu poate renunța unilateral. Numai într-o acțiune în rezoluțiune se va putea pune în discuție desființrea contractului. Rezoluțiunea nu operează de drept la donația cu clauză de întreținere – ca, de altfel, la orice contract sinalagmatic – , exceptând situația când s-a stipulat de către părți un pact comisoriu expres, în sensul ca rezoluțiunea să opereze de drept și fără o altă formalitate.

Caracteristica esențială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce revin părților:

fiecare dintre părți are, concomitent, față de cealaltă parte, atât calitatea de debitor cât și pe aceea de debitor;

obligația ce revine uneia dintre părți își are cauza juridică în obligația reciprocă a celeilalte părți;

ambele obligații interdependente.

Din reciprocitatea și interdependența obligațiilor, caracteristice pentru contractele sinalagmatice, decurg anumite efecte specifice, ce se afirmă în trei situații:

o primă situație este aceea în care, deși una dintre părți nu și-a executat propria obligație, pretinde totuși celeilalte să și-o execute pe a sa;

o a doua situație este aceea în care, deși una dintre părți este gata să-și execute propria obligație sau chiar și-a executat-o, cealaltă parte refuză, în mod culpabil, să și-o execute pe a sa;

o a treia situație este aceea în care una dintre părți se află în imposibilitatea fortuită de a-și executa obligația ce-i revine.

Corelația dintre efectele specifice ale contractelor sinalagmatice și caracterul obligatoriu al contractului în general este un punct de vedere demn de luat în seamă. După cum am văzut, o trăsătură caracteristică a contractelor, în general, este forța lor obligatorie, convențiile legal făcute având putere de lege, între părțile contractante (art. 969 C. civ.).

Aparent, atât excepția de neexecutare a contractului, rezoluțiunea și rezilierea contractului sinalagmatic, cât și modul de soluționare a problemei riscului acestui contract se traduc într-o neexecutare a contractului.

S-ar putea afirma că efectele specifice ale contractelor sinalagmatice ar reprezenta o abatere de la caracterul obligatoriu al contractului? Răspunsul este negativ. Mai întâi, este de observat că, atât excepția de neexecutare a contractului, cât și rezoluțiunea, se întemeiază tocmai pe caracterul obligatoriu al contractului, pe necesitatea îndeplinirii tuturor obligațiilor corelative născute din contractul sinalagmatic, reprezentând o formă specifică de sancțiune a încălcării obligativității contractului.

În al doilea rând, determinarea părții care va suporta riscul contractului își are temeiul nu numai în reciprocitatea și interdependența obligațiilor, dar și, în același timp, în caracterul obligatoriu al contractului în general: această obligativitate impune găsirea unei soluții finale pentru contractul încheiat dar neexecutat pentru cauze independente de voința părților. Excepția de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații.

Prin invocarea acestei excepții, partea care o invocă obține, fără intervenția instanței judecătorești, o suspendare a executării propriilor obligații, până în momentul în care cealaltă parte își va îndeplini obligațiile ce îi revin. De îndată ce aceste obligații vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepției de neexecutare a contractului încetează.

Temeiul juridic al invocării excepției de neexecutare a contractului îl constituie interdependența obligațiilor reciproce din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre aceste obligații constituie cauza juridică a obligației respective corelative. Reciprocitatea și interdependența obligațiilor, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a celeilalte, implică simultaneitatea de executare a acestor obligații, deci posibilitatea de invocare a excepției de neexecutare, în cazul în care simultaneitatea nu este respectată.

Această excepție este o sancțiunea specifică a faptului că partea care pretinde executarea obligației nu înțelege să-și îndeplinească îndatoririle contractuale pe care și le-a asumat.

În Codul civil nu există un text general privitor la excepția de neexecutare a contractului. Găsim, în schimb, unele aplicații ale sale în materie de vânzare – cumpărare, schimb și depozit remunerat.

În acest sens, menționăm, de exemplu, art. 1322 C. civ., potrivit căruia „vânzătorul nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plătește prețul și nu are dat de vânzător un termen pentru plată”; conform art. 1364 C. civ., cumpărătorul tulburat cu o acțiune ipotecară sau în revendicare privind bunul cumpărat, este autorizat să suspende plata prețului până în momentul în care vânzătorul va înlătura aceste tulburări.

Condițiile pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului:

pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului este necesar ca obligațiile reciproce ale părților să-și aibă temeiul în același contract. Nu ar fi posibilă deci invocarea excepției de neexecutare de către o parte, pe motiv că cealaltă parte nu și-a îndeplinit o obligație pe care și-o asumase printr-un alt contract decât cel în discuței.

În practica judecătorească se admite totuși invocarea excepției de neexecutare în cazul așa numitelor contracte sinalagmatice imperfecte. Reamintim că sunt considerate contracte sinalagmatice imperfecte, acele contracte concepute inițial drept contracte unilaterale, când pe parcursul existenței lor, se naște o obigație și în sarcina creditorului față de debitorul contractual.

De exemplu, depozitarul unui lucru face anumite cheltuieli pentru conservarea lui. În cazul în care deponentul nu va achita aceste cheltuieli, depozitarul are dreptul să rețină lucrul și să nu-l restituie. Dreptul de retenție în cazul examinat este o formă de aplicare a excepției de neexecutare a contractului.

pentru a se putea invoca excepția de neexecutare a contractului este necesar ca din partea celuilalt contractant să existe o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă;

neexecutarea să nu se datoreze faptei înseși a celui care invocă excepția, fapt ce l-a împiedicat pe celălalt să-și execute obligația;

părțile să nu fi convenit un termen de executare a uneia dintre obligațiile reciproce. Dacă un astfel de termen a fost convenit, înseamnă că părțile au renunțat la simultaneitatea de executare a obligațiilor și deci nu mai există temeiul pentru invocarea excepției de neexecutare. Lipsa simultaneității de executare poate proveni și din natura obligațiilor ori dintr-o prevedere expresă a legii. Și în aceste cazuri invocarea excepției nu este imposibilă;

pentru invocarea excepției de neexecutare nu se cere ca debitorul să fi fost pus în întârziere;

invocarea excepției de neexecutare are loc direct între părți, fără a fi necesar să se pronunțe instanța judecătorească. Este însă posibil ca partea căreia i se opune această excepție să sesizeze instanța judecătorească ori de câte ori pretinde că invocarea ei s-a făcut în mod abuziv.

Astfel, de exemplu, cel căruia i se opune excepția poate cere instanței să constate că neexecutarea obligației s-a datorat faptei înseși a celui care invocă excepția, sau că neexecutarea obligației de cel căruia i se opune este numai parțială și cu totul minoră, și că deci nu justifică refuzul celeilalte părți de a-și executa obligațiile.

Rezoluțiunea și rezilierea contractelor sinalagmatice:

În cazul în care una dintre părțile contractului sinalagmatic refuză executarea contractului, cealaltă parte poate invoca excepția de neexecutare a contractului; ea poate cere executarea silită a contractului și, după caz, despăgubiri.

Rezoluțiunea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută anterior încheierii contractului.

Asemenea nulității, rezoluțiunea are ca efect desființarea retroactivă a contractului.

Între rezoluțiune și nulitate există însă deosebiri esențiale: pe câtă vreme cauzele nulității – absolute sau relative – sunt întotdeauna contemporane, concomitente cu momentul încheierii contractului, cauza rezoluțiunii este întotdeauna posterioară încheierii contractului, constând în refuzul nejustificat de executare a acestora.

Nulitatea se întemeiază pe ideea că un contract nu a fost valabil încheiat.

Rezoluțiunea are ca premisă un contract perfect valabil încheiat, care însă nu a fost executat din culpa uneia dintre părți.

Temeiul juridic al rezoluțiunii

Dacă ar fi sa abordăm ad litteram răspunsul dat de Codul civil la problema temeiului juridic al rezoluțiunii, ar trebui să considerăm că acest temei ar consta într-o condiție rezolutorie tacită existentă în fiecare contract sinalagmatic. „Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una dintre părți nu îndeplinește angajamentul său” prevede art. 1020 C. civ. Neîndeplinirea obligației ar constitui deci îndeplinirea condiției rezolutorii, având ca efect desființarea retroactivă a contractului. O asemenea explicație a temeiului juridic al rezoluțiunii nu există încă la critică.

Se observă că executarea obligației asumate constituie un efect esențial al contractului, deci nu ar putea fi considerată numai o simplă modalitate accesorie a acestuia, așa cum este condiția.

Dacă rezoluțiunea s-ar întemeia pe ideea îndeplinirii unei condiții rezolutorii, ea ar trebui să opereze de drept, ca orice condiție, fără intervenția instanței judecătorești. Așa cum se arată în art. 1021 C. civ., pentru rezoluțiunea contractului este necesar să se obțină o hotărâre judecătorească.

Așa fiind, după cum se subliniază în literatura de specialitate, temeiul juridic al rezoluțiunii îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a celeilalte. Neîndeplinirea culpabilă a unei dintre obligații lipsește de suport juridic obligația reciprocă, astfel încât desființarea – rezolvirea – întregului contract se impune.

În acest mod se restabilește certitudinea raporturilor juridice, a căror siguranță era pusă sub semnul întrebării din cauza refuzului unei dintre părți de a-și executa obligațiile; în același timp, partea care își executase obligația va putea să obțină restituirea prestației făcute, rămasă, prin neexecutarea obligației corelative, fără temei juridic.

Acțiunea în rezoluțiune a contractului poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul. Dacă s-ar recunoaște o asemenea acțiune părții care nu-și execută obligația, ar însemna să i se acorde o primă de încurajare, o cale nejustificată de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit, ceea ce ar constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativității contractului.

Secțiunea II. Efectele donațiilor între părți.

Efectul translativ al contractului.

Ca efect al donației, dreptul care formează obiectul contractului se transmite din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului. Donația poate avea ca efect și stingerea unui drept și a obligației corelative (remitere de datorii).

Dacă dreptul transferat este o creanță, operația intervenită între părți se analizează ca o cesiune de creanță cu titlu gratuit, aplicându-se regulile corespunzătoare (art. 1391 și urm., C. civ.), cu derogările care rezultă din natura gratuită a transferului.

Cel mai frecvent, obiectul contractului îl constituie un drept real. În acest caz, ca și în materie de vânzare, transmiterea sau constituirea dreptului operează prin efectul realizării acordului de voință (art. 971 C. civ.) în forma prevăzută de L. (forma autentică sau forma actului juridic care realizează indirect donația, în această din urmă ipoteză, de regulă, „solo consensu”), dar necondiționat de predarea bunului care formează obiectul donației, cu excepția darurilor manuale care se realizează prin tradițiune.

Contractul de donație are caracter translativ prin care se transmite dreptul de proprietate sau alt drept real ori de creanță din patrimoniul donatorului în cel al donatarului. Când donația are ca obiect un drept de creanță, aceasta constituie o cesiune de creanță cu titlu gratuit. Fiind, în principiu, un contract unilateral efectele donației cuprind obligațiile donatorului.

Subsecțiunea I. Obligațiile donatorului.

Obligația de predare.

După încheierea contractului, donatorul este obligat să predea bonul dăruit potrivit clauzelor stabilite și să-l păstreze până la predare, răspunzând de pieirea sau deteriorarea lui provenită din culpa sa.

În cazul darului manual, evident problema obligației de predare nu se pune.

Darul manual reprezintă o categorie specială de donație pentru validitatea căreia se cer două elemente:

acordul de condiție pentru a transfera și dobândi un drept cu titlu gratuit;

tradițiunea, predarea efectivă și reală (materială) a bunului dăruit.

Deoarece darul manual este un act (iar nu fapt) juridic, acordul părților constituie temeiul juridic al transferării valorii din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului. Iar „tradițiunea” este exteriorizarea acordului, înlocuind (după unii autori reprezentând) forma solemnă prevăzută de lege pentru donații și de natura a atrage atenția donatorului asupra gravității contractului pe care îl încheie.

Observăm că singura condiție specială ce trebuie îndeplinită în cazul darurilor manuale este predarea, tradițiunea reală a bunului („de manu ad manum”), fiind deci contracte reale. Desigur, nici acceptarea unui dar manual nu este supusă unei forme speciale, ci ea constă în primirea (preluarea) bunului dăruit. Validitatea darurilor manuale este consacrată prin art. 644 C. civ. care, la modurile de dobândire a proprietății (prin excepție de la art. 971 C. civ.), prevede și tradițiunea.

Darurile manuale făcute persoanelor care au capacitatea de a primi o donație, însă nu au exercițiul acestui drept, sunt valabile prin tradițiunea bunurilor făcute reprezentanților lor legali, respectiv cu încuviințarea ocrotitorilor, iar dacă conțin și element oneros cu autorizația autorității tutelare. Predarea- primirea se poate face și printr-un reprezentant convențional, mandatar, căci posesiunea se poate transmite sau dobândi prin intermediul altuia.

Darul manual derogă de la regulile de formă ale donațiilor, însă este supus acelorași reguli de fond ca și celelalte donații (liberalității), inclusiv principiul irevocabilității. Darul manual poate fi însoțit și de clauze accesorii; sarcini ori condiții, scutire de raport etc.

Datorită faptului că tradițiunea reală este un element esențial al darului manual, numai bunurile mobile corporale susceptibile de tradițiune pot forma obiectul darurilor manuale.

Nu pot forma obiectul darului manual bunurile viitoare, deoarece predarea presupune deținerea materială („corpus”) a bunului, deci existența lui actuală.

Tradițiunea reală este un element esențial al darului manual, iar nu un mod de executare a contractului.

Producându-se o așa-numită „dematerializare” a tradițiunii bunurilor, darul manual se poate realiza prin forme moderne, care nu implică o predare efectivă, materială a bunului donat, dar asigură totuși transferul efectiv al valorilor dintr-un patrimoniu în altul.

O precizare se impune cu așa numitele „daruri de nuntă” (noțiune neprevăzută în legislație), dar care reprezintă aplicații relativ frecvente ale darului manual.

În legătură cu aceste daruri de nuntă, s-a decis că ele urmează a fi considerate bunuri comune ale soților în cote egale, chiar dacă au fost făcute de părinții unuia dintre soți, deoarece sunt dobândite în timpul căsătoriei și pentru că se „presupune intenția (mențiunea) dispunătorului ca ele să devină comune”. Numai dacă donația se face (de părinții unuia dintre soți) nu cu ocazia serbării nunții, ci ulterior, bunul se consideră ca fiind propriu.

Cu toate că darul manual se perfectează prin faptul predării și, ca atare, fiind o chestiune de fapt poate fi dovedită prin orice mijloace de probă, pentru donator și succesorii săi, în vederea dovedirii actului juridic al darului manual, „ad probationem” se cere existența unui înscris sau început de dovadă scrisă care poate fi completată cu martori sau prezumții, conform regulilor generale în materie de probe (art. 1191 și urm. C. civ.).

Donatarul posesor, fiind prezumat proprietar în baza art. 1909 C. civ., nu are nevoie de dovadă scrisă. Dar persoanele interesate (de exemplu, moștenitorii) pot dovedi cu orice mijloc de probă fie că lucrul nu a fost donat, ci a fost furat ori pierdut de către proprietari, fie caracterul echivoc ori viciile posesiei, fie în condițiilea art. 1191 și urm. C. civ., contractul din care rezultă natura precară a detențiunii.

Obligația de garanție. Cazuri în care există.

Spre deosebire de vânzător, în principiu, donatorul nu datorează garanție pentru evicțiune (art. 828 alin.1 C. civ.) și nici pentru vicii ascunse, deoarece contractul este cu titlu gratuit.

Prin excepție, donatorul datorează garanție în următoarele cazuri:

dacă a promis expres garanția pentru evicțiune (art. 828 alin. 2 C. civ.) sau pentru vicii, lipsa garanției nefiind o regulă imperativă;

dacă evicțiunea provine din faptul său personal (art. 828 alin. 3 C. civ.) de exemplu, vinde imobilul donat înainte de efectuarea formelor de publicitate sau vinde și predă lucrul mobil cumpărătorului, dăruit anterior prin act autentic, fapte care contravin obligații contractuale;

în caz de dol (intenție sau culpă gravă asimilată dolului) donatorul răspunde de pagubele rezultând din viciile ascunse, cunoscute de el și necomunicate, care au cauzat (direct sau indirect) un prejudiciu donatarului, căci dolul strămută problema răspunderii de pe teren contractual, pe teren delictual (art. 998 C. civ.);

dacă donația nu este pur gratuită (donație cu sarcini) donatorul răspunde de evicțiune în limita valorii sarcinilor (art. 828 alin. 3 C. civ.). Deși L.a nu prevede expres donatorul răspunde ca un vânzător și pentru vicii ascunse, căci în limita sarcinilor (respectiv, a prețului plătit pentru o parte din valoarea bunului) donația este un contract cu titlu oneros și sinalagmatic.

Donatorul, după încheierea contractului de donație, are obligația de a preda bunul sau bunurile donate donatarului.

Donatorul va răspunde în acest timp față de donatar de pieirea sau deteriorarea bunului datorată culpei sale.

În cazul darului manual, nu se pune problema obligației de predare, aceasta constituind o condiție de validitate a contractului real.

Potrivit art. 828 C. civ. „donatorul nu este responsabil de evicțiune către donatar pentru lucrurile dăruite”. Donatorul răspunde, însă, pentru evicțiune când el a promis expres garanția.

De asemenea, el va răspunde când evicțiunea provine din faptul său personal sau când este vorba de o donație care impune sarcini donatarului. În acest caz garanția este obligatorie numai până la valoarea sarcinilor.

Donatorul nu are obligația de garanție contra viciilor bunului donat. El va răspunde, pe temei delictual, față de donatar, de pagubele care i-au fost cauzate datorită viciilor ascunse ale bunului atunci când donatorul le cunoștea și nu le-a comunicat donatarului (art. 998 C. civ.).

Subsecțiunea II. Obligațiile donatarului.

Când donația este pur gratuită, donatarul nu are nici o obligație, ci numai o îndatorire denumită tradițional „de recunoștință” care, în cazurile anume determinate de L., este sancționată prin posibilitatea dată donatorului de a revoca donația pentru cauza de ingratitudine. Astfel se pune problema dacă donația este cu sarcina („sub modo”).

După cum se știe, sarcina este o obligație impusă donatarului, care –după acceptarea donației – este ținut să o execute. Deși sarcina se aseamănă cu o condiție rezolutorie, întrucât nici una, nici alta nu afectează nașterea dreptului și în caz de realizare a condiției sau de revocare a donației pentru neexecutarea sarcinii efectele sunt retroactive, ele nu trebuie să fie confundate, deoarece regimul lor juridic este diferit, cel puțin sub două aspecte:

În cazul condiției rezolutorii chiar dacă este protestativă din partea donatarului, nu se creeează nici o obligație pentru el, fiind liber să acționeze cum dorește, fără riscul de a-și vedea angajată răspunderea, căci condiția (rezolutorie) este numai o modalitate care, în caz de realizare, desființează dreptul afectat de ea.

În schimb, „sarcina obligă pe donatar”, în caz de neexecuatare putându-se recurge la măsuri de executare, creditorul având dreptul la acțiunea de executare;

Condiția operează de drept (art.1019), în schimb revocarea (reuoluțiunea) donației pentru neexecutarea sarcinii trebuie să fie cerută justiției (art.832 C. civ.).

Sarcina, ca și condiția, nu trebuie să fie imposibilă, ilicită sau imorală, potrivit regulilor generale. Ea poate fi prevăzută fie în, „favoarea donatorului” (de exemplu, plata unei datorii), fie în favoarea unei terțe persoane atunci când se analizează ca o stipulație pentru altul reprezentând o relație indirectă grefată pe o donație directă, dacă stipulația este făcută ”donandi causa”, fie în favoarea donatarului insuși cum ar fi, de exemplu, efectuarea unei călătorii de studiu.

În acest din urmă caz, obligația se justifică numai dacă donatorul are vreun interes, cel puțin moral, la executarea sarcini. Astfel obligația donatarului față de el însuși nu ar putea avea o existență juridică decât, eventual, ca o condiție. În toate cazurile pentru a fi în prezența unei donații, sarcina nu trebuie să fie principalul, ci accesoriul, adică să nu absoarbă foloasele gratuite, anihilând liberalitatea.

În cazul sarcinii stipulate în favoarea donatarului insuși, donația este de fapt pur gratuită, insă cu posibilitatea revocării pentru neexecutare. Numai în cazul sarcinii stipulate în favoarea donatorului sau a unui terț, donația încetează să fie liberalitate în măsura sarcinii.

Intrucât donația cu sarcini este, în limita sarcinii, un contract sinalagmatic și cu titlu oneros, în caz de neexecuatare intervin efectele specifice contractelor sinalagmatice.

Astfel, se poate cere indeplinirea prestației care formează obiectul sarcinii cu daune – interese și donatarul nu ar putea, fără consimțământul donatorului, deci fără un nou contract, să se elibereze de sarcină, abandonând bunurile dăruite.

Dar se poate alege și o altă cale; revocarea (rezoluțiunea) donației pentru neexecutarea de obligații. Dacă executarea sarcinii de către donatar a devenit imposibilă din culpa donatorului, (care l-a ucis pe donatar), donatorul nu poate, invocând propria sa culpă, să ceară revocarea donației.

În caz de neexecutare parțială sau executare cu intârziere, instanța este chemată să aprecieze graviatea nerespectării obligației de către debitor și, în funcție de imprejurări, poate dispune rezoluțiunea contractului, în cazuri temeinic justificate, rezoluțiunea parțială, eventuală cu acordarea unui termen de grație.

În caz de admitere a acțiunii, revocarea produce efecte retroactive atât în potriva donatarului și succesorilor lui în drepturi, cât și importiva terților, drepturile constituite în favoarea lor fiind desființate (art.830 C. civ.) portivit regulilor aplicabile rezoluțiunii pentru neexecutare (art. 1020-1021 C. civ.).

Dacă dreptul donatarului a fost înscris în cartea funciară, acțiunea în revocare pentru neîndeplinirea sarcinilor va produce efecte față de terți numai de la data notării în cartea funciară a acțiunii.

Acțiunea în executare sau în revocare poate fi intentată de către donator su succesorii săi în drepturi, cum ar fi moștenitorii săi legali ori testamentari care beneficiază de efectele revocării, inclusiv creditorii chirografari în baza art. 974 C. civ. (acțiune oblică).

În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terț, beneficiarul poate cere și el executarea obligației, dar nu poate cere revocarea donației, nefiind parte în contractul încheiat între stipulant și promitent.

Acțiunea în rezoluțiunea unei donații pentru neîndeplinirea sarcinilor este transmisibilă prin deces, întocmai ca orice alt drept patrimonial, moștenitorii putând să exercite direct, și nu doar să continue, dacă ar fi fost introdusă de autorul lor.

Dacă există mai multi moștenitori care nu se înțeleg, iar sarcina este divizibilă, fiecare poate cere revocarea separat, pentru partea sa de moștenire. Iar dacă sarcina este indivizibilă, oricare dintre ei poate cere revocarea pentru totalitate (art. 1064 C. civ.).

Orice donație, inclusiv darul manual, poate fi afectată de sarcini.

Secțiunea III. Efectele donației în ceea ce-i privește pe terți.

Când efectul donației îl formează un bun imobil, dacă donatorul îl donează la mai multe persoane și nici una dintre acestea nu a intrat în posesia bunului, atunci proprietarul bunului va fi primul donatar. Când bunul a fost predat unuia dintre donatari, care este și de bună-credință, atunci acesta va fi proprietarul bunului.

În cazul creanțelor, numai prin efectul notificării donației, donatarul va deveni proprietar față de terți. Când obiectul donației îl constituie un imobil, contractul devine opozabil terților doar în momentul transcrierii lui (art.818 C. civ.). Prin transcriere, terții sunt puși în gardă asupra eventualelor fraude din partea donatorului.

Vor fi supuse transcrierii:

donațiile imobiliare afectate de modalități;

donația drepturilor succesorale;

în cazul donațiilor deghizate va fi transmis doar actul cu titlu oneros care ascunde liberalitatea;

donațiile între soți care cuprind imobile.

Cel interesat să solicite transcrierea este donatarul, pentru a-i împiedica pe terți, să dobândească drepturi asupra bunului donat.

Ca și în materie de vânzare, opozabilitatea față de terți este îngrădită; în privința bunurilor mobile prin excepția trasă din art.1909-1910 C. civ. (combinat cu art.972 C.civ.) prevăzută în favoarea terțului dobânditor de bună-credință și posesor al lucrului dăruit; în ceea ce privește transferul gratuit al unui drept de creanță prin formalitatea notificării sau acceptării conform regulilor de la materia cesiunii de creanță, iar în privința transmisiunii gratuite de imobile prin formalitatea înscrierii dreptului în cartea funciară.

Mai pot cere transcrierea donației mandatarul donatarului, donatarul minor sau interzis (deoarece transcrierea este un act de conservare), tutorele, ascendenții minorului donatar și chiar donatorul. Art.820 C.civ. dispune însă că există anumite persoane care sunt „obligate” să solicite transcrierea donației.

Acestea sunt: tutorii care îi reprezintă pe minori și interziși; administratorii persoanei juridice. Dacă tutorele a omis să ceară transcrierea, iar donatorul înstrăinează bunul altei persoane, minorul nu mai poate cere bunul donat, dar ei vor avea o acțiune în daune împotriva tutorelui.

În ceea ce-i privește pe aadministratorii persoanei juridice, dacă ei neglijează spă transcrie donația, persoana juridică va avea o acțiune împotriva administratorului, deoarece, din neglijența sa, a fost prejudiciată.

Absența transcrierii va putea fi invocată de:

orice persoană interesată (este vorba de cei care au primit de la donator proprietatea bunului, printr-un act gratuit sau oneros);

mai pot invoca lipsa transcrierii creditorii care au o inscripție ipotecară asupra imobilului donat (sunt excluși creditorii chirografari, deoarece ai nu au nici un drept asupra imobilului);

succesorii cu titlu particular ai donatorului.

În privința publicității imobiliare operează însă și anumite dispoziți speciale (art.819 C. civ.):

astfel, spre deosebire de actele cu titlu oneros a căror inopozabilitate din cauza neînscrierii în cartea funciară este limitată – neînscrierea în cartea funciară a dreptului real imobiliar dobândit prin donație poate fi invocată de orice persoană ce au interes la acestea, inclusiv dobânditorul cu titlu gratuit care a înregistrat cererea de înscriere mai întâi și creditorul chirografar.

Rezultă că donația neînscrisă în cartea funciară este opozabilă numai părților contractante și succesorilor lor universali și cu titlu universal (nu și succesorilor cu titlu particular sau creditorilor chirografari). Prin urmare, în această materie se lărgește cercul terților; succesorii cu titlu particular și creditorii chirografari nu au calitatea de avânzii săi cauză, ei aceea de terți.

Mai mult decât atât, donația – chiar înscrisă în cartea funciară – nu este opozabilă dobânditorului anterior cu titlu oneros al dreptului neînscris în cartea funciară, care poate cere instanței judecătorești să acorde înscrierii sale rang preferențial față de înscrierea efectuată de donatar.

Practic, donatarul-chiar înscris în cartea funciară și de bună-credință – se bucură pe deplin de efectele publicității imobiliare, titlul său devenind inatacabil, numai după 10 ani socotiți din ziua când s-a înregistrat cererea sa de înscriere în cartea funciară, termen înăuntrul căruia poate fi pornită acțiunea în rectificare.

Pe de altă parte, art. 819 C. civ. conține o restricție cu privire la persoanele care, deși interesate să o facă (și cu toate că, potrivit regulilor generale, ar avea calitatea de a invoca inopozabilitatea ), nu sunt totuși admise a invoca lipsa de înscriere în cartea funciară și anume (pe lângă părți și succesorii lor universali si cu titlu universal) acele persoane cărora lipsa de înscriere li se poate imputa ca o culpă și succesorii lor universali sau cu titlu universal.

Astfel, reprezentanții minorului sau ai celui pus sub interdicție. De asemenea, ascendenții care, potrivit art. 815 C. civ., au acceptat donația făcută unui minor sau interzis. Mai pot cere transcrierea donației, mandatarul donatarului, donatarul minor sau interzis (deoarece transcrierea este un act de conservare), tutorele, ascendenții minorului donatar și chiar donatorul.

Art. 820 C. civ. dispune însă că există anumite persoane care sunt „obligate” să solicite transcrierea donației. Acestea sunt: tutorii care îi reprezintă pe minori și interziși; administratorii persanei juridice. Dacă tutorele a omis să ceară transcrierea, iar donatorul înstrăinează bunul altei persoane, minorul nu mai poate cere bunul donat, dar ei vor avea o acțiune împotriva administratorului, deoarece, din neglijența sa, a fost prejudiciată.

Absența transcrierii va putea fi invocată de orice persoană interesată (este vorbe de cei care au primit de la donator proprietatea bunului, printr-un act gratuit sau oneros); mai pot invoca lipsa transcrierii creditorii care au o inscripție ipotecară asupra imobilului donat (sunt excluși creditorii chirografari, deoarece ei nu au nici un drept asupra imobilului); succesorii cu titlu particular ai donatorului.

Legea interzice însă unor persoane să invoce absența transcrierii donației (art.819 C. civ.). Acestea sunt:

– donatarul si reprezentanții săi;

– donatorul si succesorii săi universali;

– persoanele obligate de lege de a face transcrierea si reprezentanții săi.

Aspecte practice

privind

efectele contractului de donație

CAPITOLUL III

ASPECTE PRACTICE PRIVIND

EFECTELE CONTACTULUI DE DONAȚIE

Condiție rezolutorie. Dreptul de a cere rezoluțiunea.

Clauza expresă că bunurile transmise vor reveni donatoarei in cazul când căsătoria încheiată cu donatorul se va desface din vina acesteia, are caracterul unei condiții rezolutorii.

Dreptul de a cere să se constate rezoluțiunea transmisiunii este de natură patrimonială și transmisibil moștenitorilor.

(T.S., col. civ., Dec. 396/1952, in Repertoriu, 1952-1969, p. 397)

Donație. Înzestrarea copiilor. Necesitatea actului autentic.

Înzestrarea copiilor de către părinți constituind un act cu titlu gratuit, urmează că, potrivit art.813 C. civ., trebuie să fie făcută prin act autentic, formalitate esențială, a cărei neîndeplinire atrage nulitatea donației, ce poate fi invocată de orice parte interesată.

Forma autentică a actului de donație fiind cerută de L. în mod imperativ, dovada existenței unei donații nu poate fi făcută cu martori, chiar dacă există un început de dovadă serioasă. De asemenea, o donație făcută prin act sub semnătură privată nu poate fi validată printr-un act confirmativ al donatorului. În ceea ce privește bunurile mobile, trebuie îndeplinită condiția prevăzută in art.827 din Codul civil, de a fi trecute într-un act estimativ (art.813, 827 C. civ.)

(T.S., col. civ., Dec. Nr. 600/1952, CD, 1952-1954, p. 40)

Donație. Succesiune. Scutire raport. Drepturile donatarului.

Transmisiunea dreptului de proprietate, care formează obiectul donațiilor, operându-se în puterea contractului, potrivit regulii generale relativă la contractele translative de drepturi reale, imobilul dăruit a ieșit din patrimoniul donatorului prin efectul donațiilor între vii, nemaigăsindu-se în masa succesorală la decesul acestuia.

Dispensa de raport fiind valabilă în limita cotității disponibile, moștenitorul rezervatar este obligat să se justifice că bunurile de care părintele său nu a dispus cu titlu gratuit, nu sunt suficiente pentru a-i întregi rezerva și să ceară, în cadrul procesului de partaj, să se opereze reducțiunea.

Prin urmare, rezoluțiunea dreptului de proprietate fiind eventuală până în momentul reducerii donațiilor, exercițiul dreptului de proprietate al donatarului cu toate prerogativele sale, este pe deplin garantat(art.846, 971 C. civ.)

(T.S., civ, Dec. 36/1958, C.D., p. 117)

Donații între soți. Revocare. Termen și forme.

Potrivit art. 937 C. civ., donațiile făcute între soți în timpul căsătoriei sunt, în principiu, revocabile. Donatorul, spre deosebire de cazurile de revocare prevăzute de art. 829 C. civ., nu este ținut să motiveze revocarea, ea fiind posibilă chiar și în lipsa unei atari cauze. Soțul donator poate să revoce donația și după încetarea căsătoriei și chiar după decesul soțului donatar, deoarece simpla manifestare de voință a donatorului produce in mod valabil revocarea. Așa fiind, revocarea poate să fie expresă, neîndoielnică, dar este posibilă și revocarea tacită, implicită, rezultând din orice act ulterior al donatorului din care să se poată constata voința acestuia de a revoca donația anterioară. La revocarea tacită este însă de importanță decisivă identificarea exactă a bunului , adică atât actul anterior al donației, cât și actul ulterior al donatorului să se refere la același bun.

(T.S., s. civ., Decizia 551/1970, nepublicată, în Repertoriu, 1969-1975, p. 135)

Bunuri comune ale soților. Cumpărare cu contribuția părinților. Prezumarea unei donații. Beneficiar.

În cazul in care la dobândirea unui bun în timpul căsătoriei au contribuit și părinții unui soț, această contribuție nu poate fi socotită altfel decât ca o donație făcută în favoarea exclusivă a copilului lor, cât timp nu s-a dovedit că ei au arătat în mod expres că înțeleg să gratifice pe ambii soți.

(art. 31 lit. b), și f), Codul familiei)

Succesiune. Donație. Raportarea fructelor.

Potrivit art. 762 C. civil, fructele și dobâzile bunurilor supuse raportului nu se datorează decât din ziua deschiderii succesiunii. Din menționata prevedere legală se poate deduce că ceea ce a urmărit legiuitorul a fost să confirme intenția dispunătorului care, atunci când a făcut o donație, nu a putut gândi să interzică donatarului dreptul de a percepe fructele sau veniturile lucrului donat. Prin urmare, raportul lucrului nu poate produce efecte retroactive la fructele și veniturile anterioare deschiderii succesiunii.

Aceeași soluție se impune și în situația în care s-a donat numai nuda proprietate, iar fructele și veniturile au fost culese de donatar în timpul vieții donatorului, deoarece în acest caz, este prezumată îngăduința donatorului cu privire la posibilitatea acordată donatarului de a se folosi, parțial sau total, de fructe sau venituri.

(T.S., s. civ., Dec. 232/1975, comentată de I. Mihuță, „Probleme de drept din practica pe anul 1975 a secției civile a Tribunalului Suprem”, R.R.D. nr. 12/1976., p. 32)

NOTĂ. Problema care se pune în legătură cu aplicarea menționatului text de L., atunci când este vorba de un bun producător de fructe, donat fără dispensă de raport este aceea dacă, începând de la data deschiderii succesiunii, se raportează numai fructele produse de acel bun după această dată, sau și fructele produse anterior, adică și cele dintre data efectuării donației și data deschiderii succesiunii.

În speța soluționată de Tribunalul Suprem, reclamantul a cerut partajarea moștenirii rămase după defunctul său tată, cu obligarea pârâtului de a raporta la masa succesorală, atât bunurile donate în nudă proprietate, cât și uzufructul pe care și-l rezervase autorul în timpul vieții sale, dar pe care donatorii pârâți și l-au însușit. Tribunalul județean Vâlcea, prin încheierea de admitere în principiu a acțiunii, a constatat calitatea de moștenitori a celor în cauză, precum și componența masei succesorale, reținând că defunctul a făcut în timpul vieții unele donații, care urmează a fi reduse, apoi, prin sentința civilă nr. 6/1974, a respind acțiunea pe motiv că judecarea fondului a devenit imposiblilă, deoarece reclamantul a refuzat să achite onorariul de expertiză pentru efectuarea loturilor.

Recursul reclamat de reclamant împotriva, atât a încheierii de admitere în principiu, cât și a sentinței finale, a fost însă admis de instanța supremă care le-a casat cu trimitere spre o nouă judecată.

S-a reținut ca primă deficiență neexercitarea de către Tribunalul județean a rolului activ, întrucât nu a explicat reclamantului consecințele la care se expune prin refuzul său de a suporta costul expertizei. Cu privire la încheierea de admitere în principiu a acțiunii, s-a reținut netemeinicia ei în legătură cu alcătuirea masei succesorale. Referitor la bunurile donate de autor fără dispensă de raport unora dintre moștenitorii pârâți, instanța supremă a făcut precizarea că trebuie aduse la masa succesorală numai fructele produse de acele bunuri după deschiderea succesiunii, și anume chiar dacă obiectul donației l-a format numai nuda proprietate, în cazul în care ele au fost însușite de către donatari cu îngăduința donatorului.

Sub acest aspect, adaugă instanța supremă, nu este posibilă cenzurarea modului în care donatorul a înțeles să dispună de fructele bunurilor sale, personal sau prin altul.

(C. Turianu, Contracte speciale. Practică judiciară adnotată, p. 224)

7. Deosebire de contractele sinalagmatice. Motivele care au determinat liberalitatea.

Spre deosebire de contractele sinalagmatic, unde cauza fiecăreia dintre obligațiile părților o constituie executarea prestației promise de către cealaltă parte, în contractele cu titlu gratuit cauza obligației cele care dispune constă în intenția de a mări patrimoniul celui gratificat, fără a primi în schimb o contra prestație.

În ceea ce privește simplele motive, deși în principiu ele nu sunt determinate pentru validitatea actului, liberalitatea nu va fi valabilă decât dacă voința de a gratifica a fost determinată de un mobil care să nu contravină regulilor de conviețuire socială.

(T.S., S.c., Dec. Nr. 1231/1971, C.D., p. 124).

8. Forma autentică, condițiile de validitate a contractului de donație.

Caracterul solemn al donației rezultă din conținutul art.813 C. civ., conform căruia „toate donațiile se fac prin act autentic”.

Rezultă că, în cazul donației având ca obiect un bun imobil, inscrisul autentic este cerut nu ca un mijloc de probă ci ca un element esențial al contractului de donație. În acest sens, art.1168 C. civ., dispune că donația nulă în privința formei trebuie să se refacă cu formele legiuite.

Deci, viciul de formă nu poate fi acoperit prin executare voluntară sau confirmare.

Forma autentică a actului de donație este de esența acestui contract civil.

Ca urmare, nu se poate pretinde dobândirea unei proprietăți imobiliare prin donație, în condițiile în care donația nu a fost făcută cu respectarea conținutului art. 813 C. civ.

(C. Ap. Galați, dec. Nr. 595/1994, „sinteză… 1 iulie 1993- 31 decembrie 1994”, p. 84)

9. Donație. Raport. Imobil. Divorț. Prescripție achizitivă.

Legiuitorul nefăcând distincții, descendenții raportează liberalitățile, indiferent de data primirii darurilor.

Este nerațional ca o instituție reglementată prin L., cum este aceea a raportului liberalitățilr, să fie anihilată, la cererea celui obligat la raport, prin aplicarea altor dispoziții, cum sunt cele referitoare la prescripția achizitivă.

Prescripția achizitivă are drept scop sancționarea pasivității proprietarului care, timp îndelungat, lasă bunuri în posesia altor persoane ce nu au un titlu de proprietate.

Or, pe data actului de liberalitate, dreptul s-a transmis de la donator la donatar, astfel că acesta are posesiunea ca atribut al unui drept real, iar nu ca uzurpator, pentru a se justifica prescripția achizitivă.

Liberalitate făcută descendentului este raportabilă, ca urmare a decesului donatorului (art.751 C. civ.), dar este irevocabilă (art. 801 C. civ.), de regulă, cât timp donatorul este în viață. Drept consecință este exclusă orice posibilitate de întrerupere a cursului termenului prescripției achizitive, încât, dacă acesta ar opera totdeauna, donatarul ar înlătura obligația sa de a raporta darul, după o posesiune îndelungată, ceea ce ar fi împotriva instituției legale a raportului, care asigură egalitatea între moștenitori.

În speță, deci, greșit intsanțele au reținut că pârâta nu are obligația de a raporta imobilul în litigiu dacă, după ce i-a fost dăruit, l-a posedat timo de 30 de ani.

(T.S., S.c., Dec. Nr. 387/1985, RRD, nr. 12/1985, p. 69)

10. Contract de donație. Imobil aflat în stare de diviziune. Partaj. Consecințe cu privire a valabilitatea actului de donație.

În proprietatea pe cote-părți, fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei-părți ideale ce i se cuvine din bunul indiviz.

Dreptul excusiv menționat cuprinde și posibilitatea penru coindivizar de a dispune de cota sa printr-un act de înstrăinare (vânzare, donație).

În aceste condiții, actul prin care s-a donat cota ideală din imobil este valabil, donatarul substituindu-se în drepturile donatarului, iar drepturile celorlalți coindivizari rămânând neatinse.

Nici în imprejurarea că imobilul a fost atribuit unui dintre coindivizari nu justifică concluzia pentru anularea actului de donație.

Actul de donație, confirmând calitatea donatorului de coproprietar asupra imobilului, atribuirea acestuia în lotul celuilalt coindivizar poate avea drept consecință, nu anularea actului de donație, ci plata către donatorul coindivizar a echivalentului cotei sale.

(C.S.J., S.c., Dec. Nr. 1306/1995, „Dr.”, nr.2/1996, p. 109)

11.Convenție.Caracterizare.

Donație cu sarcini.Contract comutativ.

Un act poate fi caracterizat contract de donație cu sarcini sau contract comutativ cu titlu oneros,după cum sarcinile respective –ținând seama și de caracterul aleator al actului – sunt egale sau aproape egale cu valoarea bunurilor transmise, intre cele doua prestații stabilindu-se un raport de echivalență economică.

În raport de această constatare, se va trage concluzia dacă actul trebuie sau nu sa imbrace forma autentică.

(T.S., col.civ., Dec. 1294/1959, nepublicată, in Repertoriu, 1952-1969, p.381)

12. Înzestrare. Probe. Act sub semnătură privată. Nevalabilitatea confirmării.

Înzestrarea copiilor de catre părinți constituie un act cu titlu gratuit și nu poate avea loc decât prin act autentic.Neîndeplinirea acestei formalități esențiale atrage nulitatea donației, care poate fi invocată de orice parte interesată.

Forma autentică fiind cerută de lege “ad validitatem” urmează că dovada existenței unei donații nu poate fi făcută cu martori,chiar dacă există un inceput de dovadă scrisă.

De asemenea, o donație făcută prin act sub semnătură privată nu poate fi validată printr-un act confirmativ al donatorului.

(T.S., col. civ., Dec. 65/1962, nepublicată, în Repertoriu, 1952-1969, p. 379)

13. Dar manualin. Obiect. Predarea unor sume de bani. Valabilitate.

Darul manual constituie o excepție de la regula că donațiile se fac, sub sancțiunea nulității, prin act autentic. Un asemenea dar poate avea ca obiect bunuri mobile corporale, cu excepția titlurilor la purtător și a biletelor de bancă, a căror transmisiune are loc de la mână la mână.

Sumele de bani predate direct sau prin virament la Oficiul pentru construirea și vânzarea locuințelor pe seama altor persoane au caracterul unui dar manual pentru a cărui valabilitate nu este necesară forma autentică.

Darul manual ca formă de realizare a donației, poate fi afectat de sarcini, pe care donatarul este ținut să aducă la îndeplinire, în caz contrar donatorul având dreptul să ceară, fie executarea lor, fie rezoluțiunea donației

(T.S., s. civ., Dec. 1349/1972, în Repertoriu, 1969 – 1975, p. 133 – 134)

14. Donația indirectă. Reîntoarcerea (reversiunea) convențională a bunurilor dăruite.

În speță, a fost admisă acțiunea reclamantei, o direcție sanitară județeană, și obligată pârâta, persoană fizică, să-i returneze suma de 2.862, 95 guldeni olandezi ce i-a fost remisă în țară de Spitalul Universitar din Olanda.

S-a reținut că suma pretinsă reprezintă diferența între banii expediați, în cadrul unui ajutor umanitar, spitalul menționat de către reclamantă pentru plata unei intervenții chirurgicale suportate de pârâtă, și banii reprezentând costul efectiv al acestei intervenții, că prin convenția inițială a părților, pârâta s-a obligat la reîntoarcerea acestei diferențe dacă îi va fi restituită.

În adevăr, întoarcerea diferenței de bani neîncasate de promitent (Spitalul din Olanda) și returnată pârâtei, fiind efectul unei condițiuni rezolutorii mixte exprese, prevăzută în contractul de donație, operează de drept (art. 1019 C. civ.). În consecință, cum mandatara a refuzat restituirea, era în facultatea donatorului să se adreseze Justiției pentru a obliga la întoarcere.

(C. Ap. Suceava, Dec. nr. 352/1977, p. 107)

Reglementarea efectelor contractului de donație de către Proiectul de Cod civil

CAPITOLUL IV

Reglementarea efectelor contractului de donație

de către Proiectul de Cod civil

Contractul de donație este reglementat în viziunea noului Proiect de Cod civil în Cartea a III-a numită „Despre diferitele moduri prin care se dobândește proprietatea” , Titlul II: „Despre donațiuni între vii și depre testamente”.

Efectele contractului de donație sunt reglementate de Codul civil în Capitolul III, și anume: „Despre donațiune între vii”, începând cu art. 813 C. Civ. și încheindu-se cu art. 840 C. civ.

Specific Proiectului de Cod civil este faptul că individualizează vizibil contractul de donație, deoarece acest contract nu era reglementat de vechiul proiect de Cod civil ca fiind un contract complex. Acest lucru a fost posibil datorită practicii judiciare care a observat că, pe parcursul desfășurării activității sale în materie de donație, varietatea acestui contract a devenit mai complexă în funcție de metodele aplicate în practică de persoane care săvârșesc astfel de acte.

Codul civil nu prevede reguli speciale de interpretare a clauzelor contractului de donație. În consecință se aplică regulile generale de interpretare a contractului (art. 977 – 985). Se impune însă o precizare: dacă nu există certitudinea că părțile au încheiat un contract de donație (o liberalitate), deci interpretarea este necesară chiar pentru calificarea juridică a contractului (donație sau un alt contract, de exemplu, de întreținere, de locațiune, de comodat, etc.), atunci interpretarea urmează să se facă în sensul aplicării regulilor care guvernează actele cu titlu oneros – care sunt reguli de drept comun – , iar nu a regulilor prevăzute pentru liberalități care, fiind excepționale, sunt supuse unei interpretări restrictive.

În nici un caz, executarea unei obligații civile imperfecte (naturale) nu poate fi calificată drept o liberalitate (de exemplu, executarea unei obligații prescrise, repararea pagubei cauzate, deși condițiile răspunderii civile nu sunt întrunite, întreținerea unei rude față de care nu exisă obligații legale de întreținere etc.).

Nici premiile sau cadourile ori recompensele oferite (în scopuri publicitare) de un comerciant clienților nu constituie donații, nefiind făcute animus donandi: în activitatea sa profesională comerciantul nu poate fi generos.

Interpretarea contractului

Interpretarea contractului este operația prin care se determină înțelesul exact al clauzelor contractului, prin cercetarea manifestării de voință a părților în strânsă corelație cu voința lor internă. În Codul civil în vigoare, în articolele 970, 977 – 985, se pot găsi înscrise unele reguli cu caracter supletiv, privitoare la interpretarea contractului, reguli generale și reguli speciale de interpretare a clauzelor contractuale.

Codul civil precizează că „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor” așa cum apare în art. 977.

În aplicarea regulilor menționate, interpretul trebuie să pornească de la premisa că acestea alcătuiesc un tot indisolubil și că deci ele trebuie să fie aplicate împreună, în îmbinarea pe care clauzele fiecărui contract o impun. În conformitate cu art. 969 C. civ., „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.

Art. 973 C. civ. instituie principiul conform căruia „convențiile n-au efect decât între părțile contractante”, iar aceasta nu este nimic altceva decât principiul relativității efectelor contractului (res inter alius acta aliis neque nocere, neque prodesse potest – actul juridic încheiat între anumite persoane nu poate nici să vatăme nici să profite altor persoane).

Efectele contractului

Efectul translativ al contractului, în situația în care se analizează dreptul transferat privit ca o creanță, este reglementat de art. 1391 și urm., C. civ.

Codul civil reglementează, în materia donației, în art. 828 alin. 1, faptul că, în principiu, donatorul nu datorează garanție pentru evicțiune. Cum, „excepția este de strictă interpretare”, Codul civil prevede și excepțiile de la acest principiu în art. 828 alin. 2, art. 828 alin.3 și art. 998 C. civ.

Ca și în materie de vânzare, opozabilitatea față de terți este îngrădită:

în privința bunurilor mobile prin excepția trasă din art. 190 – 1910 C. civ. (combinat cu art. 972 C.civ), prevăzută în favoarea terțului dobânditor de bună-credință și posesor al lucrului dăruit;

în ce privește transferul gratuit al unui drept de creanță, prin formalitatea notificării sau acceptării, conform regulilor de la materia cesiunii de creanțe, iar în privința transmisiunilor gratuite de imobile prin formalitatea înscrierii dreptului în Cartea Funciară (art. 22 și urm., art. 61 și art. 72 din L. nr. 7/1996).

Acțiunea în revocare pentru ingratitudine este o pedeapsă civilă caracterizându-se prin faptul că este o acțiune strict personală, se poate intenta decât în contra autorului faptei de ingratitudine, nu produce efecte retroactive față de terți (art. 834 alin. 1 C. civ.)

Restituirea fructelor

Restituirea, din partea donatarului, trebuie să fie integrală. În privința fructelor, legea (art. 834 alin. 2 C. civ.) prevede că ele se restituie numai de la data cererii de irevocare.

Concluzii

CONCLUZII

Donația este un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit prin care una dintre părți, numită donator, cu intenție liberală își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul său cu un drept (real sau de creanță), mărind patrimoniul celeilalte părți, numită donatar, cu același drept fără a urmări să primească ceva în schimb.

Astfel definește Codul civil în art. 801 și 803, contractul de donație, care reprezintă o liberalitate, deoarece are ca efect micșorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire de contractele dezinteresate cum ar fi de exemplu comodatul, mandatul sau depozitul cu titlu gratuit. Prin acestea insă nu se micșorează patrimoniul celui care procură altuia un folos, motiv pentru care acestea din urmă nu sunt supuse regulilor de fond și de formă prevăzute pentru donație.

Bunul care formează obiectul contractului (dreptul) trebuie să fie determinat sau determinabil, posibil, licit și să existe sau să poată exista în viitor (recolta viitoare). Referitor la obiectul donației- sumă de bani- nulitatea contractului de donație sau reducțiunea, raportul ori revocarea donației nu va afecta dreptul de proprietate al dobânditorului asupra imobilului.

Forma autentică apare impetuos necesară în situația încheierii contractului între absenți, cazul contrar atrăgând, după sine, nulitatea absolută cu toate consecințele și regulile stabilite de lege; acceptarea donației trebuie să aibă loc neapărat în timpul vieții donatorului, aceasta fiind o condiție esențială prevăzută într-un înscris separat, condiție ce are menirea de a connfirma validitatea donației săvârșite.

Pentru ca donația să fie valabilă, este necesar ca consimțământul părților să fie liber. El trebuie să fie întotdeauna exteriorizat, de regulă, expres, în scris, în formă autentică.

Am tratat în lucrarea de față noțiunea de „stat estimativ”, necesară în situația în care obiectul donației este constituit din bunuri mobile, act ce trebuie semnat de donator și donatar și care trebuie să conțină descrierea și evaluarea lucrurilor mobile dăruite. Necesar de precizat faptul că darurile manuale și donațiile indirecte sunt scutite de formalitatea statului estimativ.

Principiul irevocabilității este tratat în lucrare la secțiunea a III-a, capitolul I, cuprinzând noțiunea, clauze incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor, clauze admise în contractul de donație și revocarea donației dintre soți.

Clauzele incompatibile cu principiul irevocabilității sunt condițiile protestative, plata datoriilor viitoare nedeterminate, dreptul de a dispune de bunul donat, dreptul de denunțare unilaterală a contractului.

Clauze permise în contractul de donație sunt:

donația cu termen, pentru că termenul nu afectează dobândirea dreputlui transmis, ci numai exercițiul acelui drept;

donația afectată de o condiție cazuală sau mixtă;

donația în care se stipulează plata de către donatar a datoriilor prezente ale donatorului, precum și a celor viitoare;

donația în care se prevede reîntoarcerea convențională a bunurilor dăruite pentru cazul când donatarul ar muri înainte de donator sau pentru cazul de predecesal donatarului și al descendenților lui;

donațiile ce cuprind clauze de inalienabilitate, în măsura în care sunt recunoscute valabile;

donația cu rezerva uzufructului.

Principalul efect al contractului de donație este cel translativ de proprietate. Dreptul se transmite din patrimoniul donatorului în cel al donatarului. Există situația ca dreptul transferat să fie reprezentat de o creanță, situație în care operația intervenită între părți se analizaeză ca o cesiune de creanță cu titlu gratuit. Efectele contractului de donație cuprind efectele donației între părți (obligațiile donatorului și ale donatarului), efectele donațiilor în ceea ce-i privește pe terți.

În cazul în care donația este cu sarcină, ea devine un contract sinalagmatic, implicit efectele contractelor sinalagmatice sunt aplicabile donației, efecte tratate de asemenea în capitolul II al lucrării.

Caracteristica esențială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea și interdependența obligațiile ce revin părților. Excepția de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații.

Prin invocarea acestei excepții, partea care o invocă obține, fără intervenția instanței judecătorești, o suspendare a executării propriilor obligații ce-i revin. De îndată ce aceste obligații vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepției de neexecutare a contractului încetează.

Când efectul donației îl formează un bun imobil, dacă donatorul îl donează la mai multe persoane și nici una dintre acestea nu a intrat în posesia bunului, atunci proprietarul bunului va fi primul donatar. Când bunul a fost predat unuia dintre donatari, care este și de bună-credință, atunci acesta va fi proprietarul bunului.

În cazul creanțelor, numai prin efectul notificării donației, donatarul va deveni proprietar față de terți. Când obiectul donației îl constituie un imobil, contractul devine opozabil terților doar în momentul transcrierii lui (art.818 C. civ.). Prin transcriere, terții sunt puși în gardă asupra eventualelor fraude din partea donatorului.

Contractul de donație nu se confundă cu unele acte juridice în care o persoană prestează un serviciu cu titlu gratuit în favoarea alteia, care poate fi un act dezinteresat, și nici decum o liberalitate pentru că există o modificare de patrimoniu.

De asemenea, donația nu se confundă cu executarea unei obligații naturale, căci în acest caz obligația există, numai că s-a stins dreptul material la acțiune (deci posibilitatea de a beneficia de forța de constrângere a statului) al creditorului privind valorificarea creanței. Debitorul execută de bunăvoie o datorie care există.

BIBLIOGRAFIE

1). ANGHEL , I. M. , ,,Drept roman “ , Ed. Lumina Lex , București , 2000;

2). ANGHENI , S., ,,Drept civil , Contracte civile “ , vol. II , Ed. Oscar Print , București , 1997;

3). BELEIU, Gh. , ,,Drept civil român . Introducere în dreptul civil.Subiectele dreptului civil” , Ed. Universul Juridic , București , 2001;

4). BOROI , G. , ,,Drept civil.Parte generală “ , Ed. All Educațional , S.R.L. , București , 1998;

5). COJOCARU , A. , ,,Drept civil .Partea generală” , Ed. Lumina Lex, București , 2001;

6). COJOCARU , A., ,,Drept civil .Partea generală” , Ed. Lumina Lex , București , 2004;

7). CHIRICĂ , D. ,,Drept civil . Contracte speciale “ , Ed. Lumina Lex , București , 1997;

8). CĂPĂȚÂNĂ ,Oct. , ,,Titlu gratuit în actele juridice “ , București , 1947;

9). DEACK, Fr. ,,Drept civil.Contracte speciale “ , Ediția a II a , Ed. Universul Juridic , București , 2001;

10). DEACK, Fr. , CĂRPENARU , St. ,, Drept civil .Contracte speciale . Dreptul de autor .Dreptul de moștenire”., Universitatea București , 1983 ;

11). DOGARU ,I., ,,Drept civil.Contracte speciale “ , Ed. All Beck , București , 2004,

12). FLORESCU, D. C. , ,,Drept civil.Contracte speciale “ , Ed. Universității Independente , ,,Titu Maiorescu “ , București , 2001,

13). HAMANGIU , C., ROSETTI –BĂLĂNESCU , I. , BĂICOIANU , AL., ,,Tratat de drept civil “ , Ed. All beck , București , 1997;

14). LUPULESCU , D., ,,Drept civil .Introducere în dreptul civil” , Ed. Lumina Lex, București , 2002;

15). LUPULESCU , D., ,,Drept civil .Introducere în dreptul civil” , Ed. Lumina Lex, București , 1998;

16). MANUSARIDE , Chi., NEAGU Gab., ,,Contractele mileniului III “ , Ed. All beck , București ,2001;

17). MOTICĂ , R., ,,Contracte civile .Sinteză teoretică și practică” , Ed. Lumina Lex, București , 1998,

18). MUȘESCU , C., ,,Condiții esențiale pentru validitatea contractelor în dreptul roman și român” , Ed. Tipografia Curții Regale , bucurești , 1900);

19). MUREȘAN , M., ,,Drept civil . Contracte speciale “ , Ed. Cordial –Lex , Cluj-Napoca , 1999;

20). MANOLIU , J., RAUSCHI , St., ,,Contracte” , Universitatea A. I. Cuza , Iași 1982;

21). NECULAESCU , S., ,,Introducere în dreptul civil “ , Ed. Lumina Lex, București , 2001;

22). PETRESCU , R., ,, Principalele contracte de drept civil ” , Ed. Oscar Print , București , 1997 ;

23). POPESCU , T. R., ,,Condiții imposibile , ilicite și imorale în materie de liberalități în dreptul comparat “ , Ed. Științifică , București , 1968;

24). SAFTA -ROMANO, E., ,,Drept civil . Contracte speciale “ , ediția I a, Ed. Polirom , Iași , 1999;

25). STĂTESCU , C., ,,Drept civil . Teoria generală a obligațiilor “ , ediția a III a , Ed. All beck , București , 2002;

26). STOICA , V., ,,Rezoluțiunea și rezilierea contractelor civile ” , Ed. All Cop, București , 1997 ;

27). ȘTEFĂNESCU , B., DUMITRU , R., ,,Drept civil “ , vol. II , Ed. Lumina Lex , București , 2002;

28). TURCULEANU , I., ,,Drept civil . Contracte speciale ” , Ed. Themis, Craiova ,2000,

29). ZINVELIU , I., ,,Contracte civile. Instrumente de satisfacere a intereselor cetățenești “ , Ed. Dacia , Cluj-Napoca , 1978.