Efectele Abuzului Si Actiunii de Protectie

Argument

În ultimii ani, efectele sociale și economice negative ale tranziției au condus la deteriorarea substanțială a nivelului de trai, afectând în mod special familiile cu copii.

Neajunsurile, lipsa unui loc de muncă,probleme zilnice ale unei familii aflate în pragul disperării, determină uneori părinții să se “descarce” de aceste probleme pe proprii lor copii. A munci nu este un abuz, abuzul este atunci când îi dai copilului o muncă pe care nu o poate face și îl rupi de la școală, copilul trebuie să învețe carte, să se odihnească, să mănânce etc… Țipetele, înjurăturile, reproșurile se instalează ușor în vocabularul și atitudinea părinților,copii având cel mai mult de suferit. Astfel la vârsta la care copiii trebuie să se joace, să învețe, să se bucure de copilările, cu responsabilitățile specifice vârstei, mulți dintre ei trăiesc o viață de coșmar.

Formele preferate de către părinți rămân, din păcate, aceleași din vechime. Denigrarea personală a copilului sau abuzul fizic sunt cele mai comune arii de petrece a acestei acțiuni.

Interesul crescut pentru abuzul copilului, cât și pentru măsurile de prevenire a acestuia sunt, din fericire, tot mai întâlnite în mediul media, de cercetare și academic. Necesitatea cunoașterii acestui fenomen vechi, și totuși nou în discuțiile de cercetare, îndeamnă publicul necunoscător către informare, sensibilizare și prticipare pentru stoparea sau cel puțin diminuarea frecvenței de manifestare.

Abuzul poate avea consecințe imediate și / sau pe termen lung asupra sănătății, dezvoltării și bunăstării copilului. Pe termen lung, consecințele se răsfrâng și asupra vieții de adult, cauzând la rând alte cazuri și situații degradante în viața de familie ce va să vină.

Conceptul că abuzatul devine abuzator, este totuși adevărat, deoarece violența nu educă, nu poate îmbunătăți un comportament, tot ceea ce poate face maltratarea prin forma activă – abuz fizic, emoțional, sexual, etc, și forma pasivă – prin neglijare, este să degradeze constituția unei ființe umane, care va pune în practică ceea ce subconștientul a învățat în anii de copilărie.

Lucrarea de față își propune să evidențieze faptul că disfncțiile familiale manifestate ca o consecință a alterării stabilității și unității acestia reprezintă sursa principală a apariției manifestărilor de violență. Reiese cu claritate că toate formele de abuz sunt consecința disfuncțiunilor educative și socializatoare, a nerealizării sau realizării imperfecte a principalelor funcții ale familiei, școlii, și a altor instituții. O atitudine de achiziționat în comportamentul acestora este solidaritatea între copii și părinți, ei trebuie să-i asculte pe părinți ca să nu fie abuzați. Scopul studiului este ca profesioniștii să cunoască factorii de risc și de protecție pentru a evita riscul expunerii copilului la o situație de abuz sau neglijare, de aceea fiecare minor care a fost abuzat merita să zâmbească din nou.

CAP. I. ABUZUL ȘI NEGLIJAREA COPILULUI

Multe familii funcționale aprobă pedeapsa fizică ca pe un comportament necesar în creșterea și educarea copilului și există un punct de vedere, destul de popular, care consider maifestarea fizică a dezaprobării, exercitată de părinți asupra copilului, ca normal.Acest mod comportamental a fost preluat și folosit mult timp și în unele instituții educative de stat, personalul din aceste unități preluau locul părintelui și aplicând sancțiuni fizice pentru un comportament greșit. Societatea a aprobat și aprobă aceste forme de comportament,intervenind doar în situații extreme și condamnând pedepsirea copilului ca fiind singular și reprobabilă.

Abuzu familial este comis de membrii familiei copilului – în special de către cei în care copilul are încredere, cei însărcinați cu îngrijirea copilului, de aceea abuzul asupra copilului în mediul familial prezintă un grad mai mare de gravitate decât abuzurile comise asupra copilului în instituții de ocrotire, școli, datorită unei duble traumatizări – în urma abuzului propriu – zis și trauma legată de lezarea atașamentuli față de persoanele în care avea încredere și pierderea sentimentului de securitate oferit de familie.

Copilul care maltratat – idiferent de forma violenței – în primii ani de viață va dezvolta un atașament nesigur față de părinți, va avea mari dificultăți în a acorda încredere celorlanți și treptat își va forma o imagine negativă despre sine și despre lume. Părinții care maltratează îi comunică de timpuriu copilului că nu e sufficient de bun, de dorit, că e responsabil de tot ceea ce se întâmplă în familie. În acest mod copilul își formează convingerea că este valorizat și iubit doar atunci când satisface așteptările adulților.

În timp, afectele maltratării, se cristalizează și se stabilizează. Carența afectivă specific neglijării sau / și deprivării materne afectează semnificativ dezvoltarea cognitivă, în special însușirea limbajului și structurarea capacității de abstractizare. Abuzul fizic și neglijare pot determina efecte neurologice, care ating în special acele regiuni ale crierului ce răspund de

memorie, de învățare, și de exprimarea emoțiilor. Maltratarea împedică formarea abilităților copilului de a-și stăpâni impulsurile pentru realizarea unor obiective pe termen lung – care reprezintă un aspect decisiv în adaptarea școlară. Exprimarea emoțiilor este serios tulburată în

toate situațiile de maltratare: copiii neglijați manifestă mai puțină afecțiune, în timp ce copiii abuzați fizic exprimă mai mult sentimente negative. Ca urmare, mulți copii maltratați dezvoltă atitudini nepotrivite față de ceilalți – de evitare și neâncredere – și reacționează agresiv izbucnirilor în fața celorlanți.

Copilul foarte mic, care a fost neglijat sau maltratat fizic, manifestă doar un retrd în planul dezvoltării psihomotorii. O dată cu trcerea timpului în cazul maltratării cronice, diferitele consecințe ale neglijării și abuzului fizic se vor cumula și se vor face simțite în mod specific în plan fectiv, cognitiv, comunicațional – relațional și școlar. Toate aceste vor determina un veritabil handicap social, adolescentul maltrata prezentând o competență interpersonală slabă și perturbării în construirea identității sale sociale. El va fi izolat din punct de vedere social și va avea tendința de a reproduce ciclul maltratării.

I.1. Definirea termenului de abuz. Delimitări conceptuale

Abuzul poate fi definit din mai multe perspective, ca încălcare a legii, a codului penal, act cu consecințe medicale, psihologice și / sau sociale, fenomenul multi dimensional rezultat din intercațiunea mai multor elemente: caracteristicile părințior și ale copiilor, procesul de interacțiune familială, contextul comunitar, cultural și societal.

Abuzul asupra copilului reprezintă ”profitarea de pe urma diferenței de purtare dintre un adult și un copil prin deconsiderare personalității celui de-al doilea” sau „cauzarea intenționată a unei vătămări ce afectează sănătatea fizică sau psihică a copilului”.

Din punct de vedere juridic, prin „abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane care se află înt-o relație de răspundere, încredere sau autoritate față de inegritatea corporală, sănătate fizică sau psihică a copilului”.

Desemnarea unui anumit comportament din cadrul familial ca fiind abuz sau neglijare depinde de o serie de factori sociali sau culturali. Un comportament este considerat într-o societate dată ca fiind abuziv, dacă el depășește standardul cultural obijnuit al comunității. Bătaia sau o palmă dată unui copil sunt considerate în țara noastră forme acceptate de pedepse date de către părinți.

”Chiar dacă un părinte aplică aceste forme de pedeapsă în mod frecvent (chiar zilnic), nici un asistent social, oricât de vehement s-ar împotrivi bătăii, nu ar putea considera justificată pedepsirea părintelui sau decăderea lui din drepturile părintești numai pe această bază, nici dacă acest stil parental ar prezenta urmări pe planul comportamentului și al echilibrului emoțional al copilului”.

În familie abuzul este comis de către membrii familiei, de cei în care copilul are încredere, de cei însărcinați de creștere și îngrijirea lui. Deasemenea unui anumit comportament din cadrul familial ca fiind abuz sau neglijare depinde de o serie de factori sociali și culturali.

Abuzul copilului, în procesul educațional, stabilește frica, menține dominarea, impune o stare de supunere, insuflă durere, creează sau menține o dependență, îi împedică procesul de dezvoltare maturzare, reprimă simnțul ego-ului, creează un comportament nefuncțional, prevalând nevoile adultului în defavoarea celor ale copilului.

Generalizând, prin prin abuzare unui copil se înțelege orice act săvârșit de un adult, care dăunează dezvoltării acestuia, care este distructiv fizic sau emițional pentru el.

II.2. Tipuri de manifestare a abuzului și factori determinanți.

Prima formă de abuz recunoscută de specialiști și definită de H. Kemple, inițiatorul domeniului prevenirii abuzului și a neglijării copilului, ca fiind: ”atacuri neaccidentate sau înjurături fizice, mergând de la forme minime până la înjurături fatale, provocate copilului de către persoana pe care îl îngrijește”.

Dicționarul de sociologie definește conceputul de abuz ca fiin d excesul de folosire a unui lucru sau a încălcării legii, exemplificat prin abuzul de autoritate, abuzul de încredere, abuzul de slăbiciune asupra unei persoane sa abuzul de semnătură, care esteo varietate a falsului.

Expresia “sindrom a copiilor bătuți” a fost introdusă de Kempe, iar o formă de instituționalizatăde protecție a copilului abuzat, în societatea americană, a fost înființată în anul 1947, fiind prefcedată de o societate de protecție a animalelor.

Maltratarea copilului are două componente, una activă, abuzul, prin comiterea de acte cu caracter voit și alta pasivă, neglijarea, prin omiterea de acte de îngrijire a copilului.

Conceputul de maltratare al copilului reunește un larg și complex grup de comportamente umane caracterizate prin interacțiuni traumatice între părinți sau persoana de îngrijire și copii de toate vârstele aflați în îngrijirea lor, ca și între străini și copii în timpul unor contacte cazuale.

Maltratarea este orice formă de violență, de tentativă de brutalizare fizică sau mentalăde neglijare, inclusiv violența sexuală, în timpul în care copilul se află în îngrijirea părinților sau a unuia dintre aceștia, sau a reprezentanților legali ai acestora, sau în îngrijirea oricărei persoanecăreia i-a fost încredințat. ;raport inegal de forțe între victimă și agresor.

În cazul maltratării copilului, trebuie luat în considerare contextul socio-cultural ccare afectează, practic, creșterea copilului, relația dintre cultură și maltratarea copilului fiind puțin cunoscută.

Maltratare este o problemă extrem de complexă, ramificațiile ei extinzându-se în domeniile medicinii, sociologiei, dreptlui,psihologiei,dezvoltării copilului, religiei, psihiatriei, biologiei și antropologiei. Toate aceste discipline contribuie în mod semnificativ elucidarea și înțelegerea fenomenului de maltratare,

Există diverse tipuri de abuz:

Fizic: orice formă de pedeapsă corporală, imobilizare fizcă, reducerea alimentației.

Emoțional: rejectarea, intimidarea verbală prin diverse amenințări.

Verbal: adresarea unor injurii sau cuvinte umilitoare.

Sexual: act sexual cu copil.

Aceste forme de abuz pot fi asociate si cu neglijarea copiluluisau cu diverse forme de exploatare a acestuia.

În urma unor studii efectuate de specialiătii în domeniul abuzării și neglijării copilului, s-au indentificat mai multe forme a acestuia.

Respingerea este refuzul adultului de a asigura copilului satisfacerea nevoilor sale. Copilul respins atunci când solicită intervenția adultului se va simți neiubit, îi va urî pe cei din jurul lui deoarece nu-l ajută atunci când are nevoie. Totodtată sentimentul de ură se va instala și în ceea ce privește persoana lui (dacă nu i se arată că este dorit și că prezența luinu înseamnă nimic, el se va simți inutil și se va urî chiar pe sine). În general, cazurile de respingere duc la abandon.

Izolarea unui copil înseamnă a-l priva de relațiile naturale cu exteriorul, de a-l însingura, îngrădindu-i accesul la lumea înconjurătoare. Implicit, îi este limitată, posibilitatea de a cunoaște, de a descoperi alți copii și adulți, de a relaționa cu ei. Atât izolarea în cadrul familiei cât și izolarea față de ceilalți, odată cu familia sa, sunt nefaste pentru dezvoltarea copilului, ducând la o permanentă teamă de exteriorul universului lui, la o percepție greșită a societății în care trăiește.

Terorizarea este o formă foarte gravă de abuz, care se poate manifesta sub mai multe forme, prin afecțiuni care instaurează teama, disperarea. Crearea unui climat de imprevizibil și necunoscut pentru copil, chiar agresarea verbală alterează mediul de dezvoltare al acestuia. Uneori, când întâmpină probleme, adulții “uită” că un copil nu trebuie să asiste la discuțiile lor aprinse, și îl transformă într-un spectator al unor scene dure, de neînțeles pentru el. Expunerea copilului la violențe îl va neliniști și speria la început, dar dacă acestea se vor repeta, el se va obișnui și le va percepe ca acte normale în viață, devenind ulterior necesități. De exemplu, atunci când el va avea de rezolvat o situație, va încerca să o soluționeze prin violență.

Ignorarea constă în privarea copilului de stimularea esențială a dezvoltării acestuia. Copiii ignorați la o vârstă mică se resemnează , devenind de cele mai multe ori autiști. Dacă, însă, ignorarea survine când copilul este mai mare, acesta va recurge la o serie de acțiuni “șocante” pentru a căpăta atenția adultului (țipat, trântit pe jos, acțiuni distrucive sau autodistructive, chiar sinucidere).

Coruperea reprezintă subminarea integrității morale, împotriva cunoștinței copilului, socializarea acestuia într-un sens negative, stimularea unor comportamente rele. Copiii corupți synt greu de readus la o viață normal, de cele mai multe ori (chiar dacă se vor integra în societate) nu se mai adapteazăm la normalitate.

În funcțir de circumstanțele în care sunt afectate sănătatea și bunăstarea copiilor, se manifestă două tipuri de abuz:

Abuz activ, care constituie o acțiune deliberată și ostilă asupra copilului, de către persoana care îl are în grijă;

Abuz pasiv, reprezentat printr-o lipsă de interes sau neglijarea copilului de către persoanele responsabile de îngrijirea acestuia. Din punctul de vedere al copilului, aceste forme de abuzuri nu prezintă diferențieri de receptare, ele fiind percepute ca o formă de maltratare.

1. Abuzul activ

Abuzul fizic

Abuzul fizic presupune folosirea forței de către cel care îngrijește copilului ( părinte, tutorele, părintele de plasament, baby-sistter), având ca rezultat vălutămarea copilului.

Categoria copiilor abuzați fizic îi include pe cei care au fost răniți în mod deliberat, precum și pe cei răniți datorită insuficienței supravegherii. Cele două stadii de dezvoltare a pattern-urilor abuzive și de facilitare sau inhibare a factorilor compensatori sau destabilizatori ai abuzului ai abuzului : expresivitatea violenței în abuzul fizic, văzută cu odalitate de reducere a tensiunilor acumulate, dar și ca reacție de răspuns la acțiunea violentă a altei persoane asupra abuzatorului și legimititatea actului violent explicat prin folosirea forței în situațiile sociale speciale.

Abuzul fizic, care se exprimă prin diferite gesturi, intenționate, la adresa copilului, ce pot merge de la pedepsele corporale excesive până la cele care pot pune în pericol viața acestuia .

Practicată de unii părinți ca exercițiu natural al disciplinării, pedeapsa corporală acceptată din punct de vedere cultural (bătăi la fund, palme etc.) generezază consecințe novice în plan psihic atunci când devine foarte frecventă.

Intensitatea efectelor psihice negative ale abuzului fizic depinde și de contextul în care acesta survine; astfel, dacă violența este legitimă” pentru abuzator fiind legată de corectarea unui tip de comportament al copilului, ea poate fi percepută de copil ca justificată, spre deosebire de violența nejustificată de exemplu, arderea cu țigara.

Abuzul fizic poate conduce la sechele fizice, iar în plan psihic generează spaimă,anxietate, frica de a nu fi supus unui nou abuz; treptat, copilul învață să se perceapă ca un ”copil rău” și dezvoltă strategii de supravețuire: îi va agresa și pe alții sau se va retrage încetul cu încetul în lumea sa interioară.

Abuzul copilului este o problemă socială, cu un set unic de factori de risc, de factori de protecție, dar există și un factor de risc provenit din dezvoltarea diferitelor probleme, care apar mai târziu în viață (Mrazek și Haggerty, 1994). Deși nu sunt complet înțeleși, riscul și factorii de protecție a maltratării sunt considerați drept antagonici și sinergici, producând o diversitate de efecte asupra copilului (Brown și Finkelhor; Emery, 1989).

Abuzul este o manifestarea a violenței împotriva copiilor, profitându-se de diferența de forță ( psihică, fizică,economică) dintre adulți și copii. El reprezintă ”comportamentul indecent să cauzeze vătămări psihice, fizice sau materiale unui grup sau a unui individ”.

Abuzul fizic, este clasificat în funcție de gravidate și modul de realizare supă următoarele categorii:

Vătămări coporale ușoare: vânătăi, plăgi, eroziuni pe față, pe zone mari de pe corp, spate, fese,coapse, pe zone neexpuse vederii directe, în forme neobișnuite, agregate sau oglindind instrumentul cu care au fost produse, în stadii diferite de vindecare;

Arsuri de gradul unu, doi sau trei provocate de căldura uscată sau umedă, arsuri de țigară sau trambuc, arsuri pe fese sau organele genitale indicând imersia în lichid fierbinte, arsuri provocate de funie pe brațe, membre inferioare, gât sau trunchi, arsuri a căror configurație indică forma obiectului cu care au fost produse;

Vătămări corporale grave sau vătămări ale organelor interne caracterizate prin schimbarea colorației normale, durere, deformare sau imobilitate: fracturi ale oaselor lungi pe braț și picior, fracturi costale,facturi în diferite stadii de vindecare, facturi multiple la copilul sub doi ani, rupturi de organe, hemoragii interne,lovituri la nivelul capului, ce conțin fracturi craniene, ale mandibulei, ale piramidei nazale, edem cerebral, hematon subdural, hemoragii retiniene. Căderile sau loviturile la cap pot conduce la serioase vătămări ale crierului chiar dacă acestea nu sunt observate imediat, de exemplu: copilul care a fost lovit de nenumărate ori cu capul de masă pentru că ”nu se prește din plâns”. Aceste lovituri pot avea serioase cosecințe, cum ar fi epilepsia, paralizia și întârzierea în dezvoltare.

Actele periculoase sunt actele ce constituie un risc sever pentru sănătatea, securitatea sau bunăstarea copilului și care constau în: introducerea în organismul copilului, astfel decât sub control medical, a orcărei substanțe care ar putea afecta temporar sau permanent funcțiile unui sau mai multe organe și țesuturi. De exemplu, folosirea inadecvată a substanțelor cu regim special, a medicamentației prescrise, a medicamentelor curente și a cantităților mari de alcool.

Folosirea de către femeile gravide din neglijență și / sau nechimzuință sau chiar intenționat a substanțelor toxice pentru făt și care pot determina nașterea unui copil cu dependente sau deficiențe fizice sau neurologice, administrarea unei diete necorespunzătoare vârstei copilului, cum ar fi diete bizare, sare în exces, electrocutarea, înecarea sau sufocarea, lovirea capului copilului de zid sau alte obiecte, trasul de păr, conducerea mașinii sub influența alcoolului și având un copil în mașină, lovirea copilului cu bățul, cureaua sau cu alte obiecte în cap, peste organele genitale sau în alte părți moi ale corpului, răsucirea forțată sau îndoierea părților corpului copilului, disciplinarea fizică a unui copil mic, folosirea armelor mortale în apropierea unui copil. Este foarte greu de evaluat dacă vătămarea produsă este urmarea unui act deliberat sau este urmarea pasivității și a neprotejării copilului. S-a propus ca modalitatea de eliminare a conceptului de abuz asupra copilului să se considere doar vătămările produse în mod deliberat.

Acest lucru este dificil de evaluat , gradul de intenție este adesea neclar chiar părinților;

Pedepsele crude sau inumane sunt acte ce cauzează suferință fizică și / sau psihică extremă. Aceste acte se referă la : refuzul de a da copilului de mâncare sau apă pe perioade îndelungate; Constrângerea copilului de a sta în cadă cu apă rece, deprivarea de somn, încuierea copilului afară pe vreme rece și fără haine potrivite, încuierea copilului în locuri întunecoase pentru lungi perioade de timp, constrângerea copilului să mănânce materiale necomestibile, de exemplu: săpun, țigări, trambuc.Mobilizarea copilului în cătușe sau frânghii, folosirea unor șocuri electrice de tensiune joasă.

Exemplu de caz:

Bătut și chinuit de propria mamă / Viață de coșmar a unui adolescent ieșean.

Autor : Rotaru Maria

Publicat Marți 12 Februarie 2015

Acuzațiile vin din toate părțile, iar copilul nu știe cui îi aparține. El susține însă că își dorește să fie lasat în grija bunicii din partea tatălui. "Mama m-a bătut mă obliga sa biau alcool și să mănânc carne crudă. Cât am stat în România, am fost și ars cu țigara. De cele mai multe ori mă bătea că nu dormeam după ce imi faceam temele. În Italia nu s-a mai interesat de mine. Acum mă vrea înapoi pentru că vrea să scape de problemele cu poliția. Eu îmi doresc să rămân la bunica mea din partea tatălui și mama să mă lese în pace și să-și vadă de treaba ei, ne-a declarat copilul”.

I.2 . Abuzul sexual

Abuzurile sexuale asupra copiilor pot fi definite ca orice participare a unui cpil a unui adolescent la activități necorespunzătoare vârstei și dezvoltării lui psihosexuale pe care el nu este în măsură să le înțeleagă, activități la care este supus prin constrângere, violență sau prin seducție, sau care încalcă tabu-urile sociale.

Această definiție permite acoperirea întregului câmp al violențelor sexuale comise asupra minorului. Ea introduce o dimensiune culturarlă foarte importantă atunci când înțelegem să definim o normă dincolo de care un individ devine victimă sau când este abordată problema mutilărilor sexuale.

Termenul de abuz sexual asupra copiilor este un termen generic ce oferă mai multe tipuri de comportamente abuzive ce nu implică neapărat contract fizic direct dar sunt considerate tratamente abuzive din punct de vedere sexual. Dintre formele de abuzsexual menționăm: nuditatea, exhibiționismul, palparea, masturbarea, penetrarea sexuală pe cale orală, genitală sau anală, actul sexual simulat, hărțuirea sexuală exploatarea sexuală.

Se includ în categoria abuzului sexual toate formele de relații și comportamente hetero sau homosexuale, de la atingerile cu caracter sexual la penetrare, în care sunt implicați un adult și un minor, persoane înrudite sau nu. Chiar și atunci când relațiile sexuale dintre un adult și un copil par să fie liber consimnțite și nu au o componentă de recurgere la forță, se folosește tot noțiunea de abuz sexual. Atunci când agresorul este minor, diferența de vârstă despre relații de tip abuziv este de cinci ani.

Abuzul sexual, care este considerat cel mai traumatizant din punct de vedere psihologic, deoarece tăcerea copilului e asigurată de corupere, șantaj și copilul se simte vinovat / responsabil de ceea ce i se întâmplă. Abuzul sexual se produce atunci când copilul este folosit de către un adult pentru satisfacerea propriilor sale nevoi sexuale.

În mod simplu, violul poate fi folosit ca sexul forțat, fără consimțământ individului în cauză. Definițiile legale presupun trei factori separați: relațiile sexuale care includ penetrarea vaginală, anală ori orală; folosirea forței ori amenințarea cu forța și lipsa consimțământului victimei. Multe persoane au o noține eronată despre viol, victime ale violului și violență.

Copiii care au suferit abuzuri psihice si fizice sau neglijarea pot fi ușor identificați prin observarea urmelor lăsate de lovituri și prin slaba lor dezvoltare. În schimb, recunoașterea abuzului sexual depinde de copil, dacă va spune sau nu cuiva ce i s-a întâmplat. Sunt foarte rare cazurile în care copilul prezintă semne fizice în urma unui abuz sexual.

În cadrul familiei, abuzl sexal se numește incest, în afara familiei se numește pedofilie. Tipurile de incest cel mai des întâlnite sunt: tată cu fiică sau tată vitreg cu fiica vitregă, urmate de tați cu fiii sau tați vitregi cu fiii vitregi. Și incestul între frați biologici și între cel cu frați vitregi este la fel de des întâlnit, mai ales în forma mai puțin gravă de activitatea de exploatare.

Deși nu au legătură biologică a mediului familial tradițional, partenerii sexuali ocazionali pot iniția relații sexuale cu copii partenerului, tot așa cum au făcut-o și tații lor vitregi, dar fără acoperirea legală a căsătoriei. În comparașie cu bărbații, incidența incestului la femei este extrem de scăzută. După sex, categoria cea mai expusă la abuzul sexual o reprezintă fetele,majoritatea cazurilor, excepție făcând actul sexual între persoanele de același sex.

Este revelatoare, în acest sens, mărturisirea uneia dintre victime:

“Când aveam 9 ani, povestește victima recentă a unui viol, am fost violată de către idolul meu, un bait de 19 ani, de altfel, nu mi-a făcut nici un rău. M-a sfătuit să tac și ma asigurat că nu voi rămâne însărcinată întrucât eram prea mică pentru aceasta. Câteva luni mai târziu, la un curs de pregătire, mama unei prietene, care era însărcinată, discuta cu noi. I-am spus că știu cum se fac copiii un domn face pipi în sexul unei femei. Femeia o alertă atunci pe directoarea școlii. Am fost chemată în fața clasei, tratată ca o fată ușoară și trimisă să mă spovedesc. Apoi am fost pedepsită de către părinți. Am devenit un monstru și de atunci am fost victima poftelor sexuale ale tatălui meu”.

I.3. Abuzul emoțional și verbal

Abuzul emoțional este cel mai greu de definit dintre toate formele de abuz și poate să apară în situații foarte diferite de viață. Poate fi definit ca ,, o atitudine sau acțiune cronică a părinților sau a altor persoane de îngrijire care dăunează sau împedică dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului”.

Abuzul emoțional (denumit și abuz psihologic sau violență psihologică) se poate manifesta prin înjurii, proferarea de amenințări, intimidări, uciderea sau maltratarea animalelor domestice preferate ale copilului, insulte, poreclire, izolare, ignorare, respingere, indiferență, folosirea de apelative sau etichetări denigratoare, etc. Amenințarea cu violența fizică este de asemenea un abuz psihologic. Violența fizică, verbală sau denigrarea îndreptată asupra altui membru al familiei preccum și violența fizică sau aspra animallui de companie al copilului sau distrungerea jucăriilor acestuia cu intenția de a crea acestuia o suferință, sunt și ele forme de manifestare a abuzului emoțional. În majoritatea cazurilor abuzul emoțional însoțește formele de abuz fizic. Copilul simnte că nu este iubit, apreciat sau respectat. Un caz particular de abuz emoțional este abuzul alienator.

Abuzul emoțional este un halou al abuzului fizic, al neglijării sau al abuzului sexual.

Abuzul emoțional se produce în orice situație în care părinții n sunt capabili să se angajeze într-o relație emoțională pozitivă cu copilul, și încearcă să compenseze această lipsă prin satisfacerea în exces a nevoilor sale materiale.

Abuzul emoțional include și acele atitudini sau acțiuni ale părinților care dăunează sau împedică formarea unei imagini pozitive de sine, cum ar fi : respingerea copilului pe motivul că ar fi rău sau prost, terorizarea prin amenințarea cu pedeapsa, alungarea, părăsirea, expunerea copilului la scene de violență între părinți ( părinți violenți unuii cu alții, părinți care divorțează), insultarea copilului, umilirea, denigrarea, izolarea lui etc.

Profesorul Țames Garbarino consideră abuzul emoțional ca fiind atacul concentrat al unui adult asupra dezvoltării conștiinței de sine și a competenței sociale a copilului. Formele de abuz emoțional mai ales întâlnite sunt cele la care recurg părinții sub forma diverselor pedepse: izolarea copilului ( legarea, încuierea lui în spații închise) , neacordarea răspunsurilor emoționale, terorizarea copilului, refuzul de a-l ajuta la solicitarea acestuia, degradarea,exploatarea, folosirea lui ca servitor, coruperea minorului prin învățarea sau recompensarea unor comportamente neadecvate, antisociale, agresive,rasiste, imorale sau criminale.

Copii care sunt percepuți negativ de părinții lor ( uneori chiar de la naștere) sunt expuși la diferite grade de respingere. Ei sunt trecuți cu vederea, ridicularizați, respinși și văzuți ca sursă a problemelor părinților. De asemenea, poate fi observat și ” sindromul Cenușăresei ” – În aest caz, copilul fiind ațbuzat nu numai de părinți, ci și de către frații săi. Ceilalți frați, simnțindu-se déjà în nesiguranță și suferind de o anxietate cronică datorită atitudinii părinților, aleg ca o ușurare posibilitate de a se alia cu părinții puternici și periculoși. Ei definește fratele sau sora ca fiind “proastă” sau “imposibilă”, ca pe cineva vinovat de tot ce este rău în familie.

Copilul este terorizat prin amenințări cu pedepse, cu părăsirea sau alungarea – amenințările îi creează o stare de anxietate, căruia copilul cu greu îi face față. John Bowlby susține că amenințările separării sunt probabil mai dăunătoare decât adevărata separare.

Closinki menționează patru aspecte legate de separare și divorț cre pot fi identificate ca abuz emoțional:

copilul a fost folosit în mod conștient sau inconștient spre a ajuta „funcționarea” unuia dintre părinți, de exemplu, trimiterea de mesaje, spionare etc. În asemenea situații copilul v-a dezvolta adesea tulburări psihosomatice și de comportament;

cazul răpirii copilului sau al separării ilegale a acestuia de părinți;

cazul în care părinții se bat în prezența copiilor;

copilul dezvoltă o anxietate cronică de separare și sentimentul de vină deoarece a fost de partea unuia dintre părinți.

Abuzul emoțional îi afectează pe unii copii mai mult, pe alții mai puțin, dar cert este că produce o întârziere a dezvoltării sociale și intelectuale a copilului. Abuzul emoțional este în mod necesar conștient că este abuzat, iar cel care abuzează nu este în mod necesar conștient de abuzul său.

Toate formele de abuz emoțional sunt însoțite de cuvinte umilitoare și jicnitoare care, luate în sine definesc: abuzul verbal.

Terorizarea copilului constă în adresarea unor amenințări care au scopul de a liniști copilul, dar care au consecințe mult mai profunde și grave decât își pot imagina părinții, care spun copilului: ”dacă mai plângi, aici te las!” sau ”te dau la lup” ori ”o să te spun lui tata și o să vezi tu…”; sau nvinovata și frecvența amenințare: ”dacă nu faci … nu te mai iubesc!”

Exploatarea copilului constă în tilizarea copilului pentru satisfacerea nevoilor adultului. În cultura românească este frecventă exploatarea copilului mai mare, mai ales dacă este fetiță, pentru a-i îngriji și pe cei mai mici.

Lala țară, de obicei, se practică, exploatarea copilului pentru treburile gospodărești, în special îngrijirea animalelor din gospodărie. Aceasta conduce adesea la sacrificarea obligațiilor școlare ale copilului și astfel apare o creștere a fenomenelor de eșec școlar, abandon și analfabetism. Izolarea copilului, prin încuierea lui în casă cu orele, prin interzicerea de a se juca cu alți copii, are ca efect sentimentul de neputință și lipsa de încredere în sine și în ceilalți a copilului. Coruperea este o formă de abuz emoțional în care imoralitatea adultului câștigă avans asupra moralității copillu prin oferte care-l tentează pe copil. Părintele care trimite copilul sa-i aducă o sticlă de băutură și care învinge negativismul copilului prin promisiunea restului de bani pentru a-șicumpăra bomboane, corupe copilul.

I.4. Violența în scop educativ

Multe cazuri de abuzare a copilului se produc în familie acestuia, atunci când părintele

sau ocrotitorul lui încearcă sa-i impună o disciplină, fără să țină cont de efectele negative

deosebit de grave pe care pe care le poate avea acest proces, atunci când este neportivit aplicat.

Disciplina și abuzul sunt, însă, două acțiuni cu totul diferte.

Disciplina constă în stabilirea unui sistem de valori prin care copilul este ajutat să discearnă între bine și rău, este obișnuit să gândească înaite de a acționa, este învățat să se relaționeze cu alți copii și c alți adulți, stimulat pentru a deveni conștient de existența pericolelor și a le evita, este desprins cu autocontrolul și autodisciplina.

Abuzul copilului, în procesul educațional, stabilește frica, menține dominarea, impune o stare de supunere, insuflă durere, creează sau menține o dependență, îi împiedică procesul de dezvoltare, maturizare, reprimă simnțul ego-ului, creează un comportament nefuncțional, prevalând nevoile adultului în defavoarea celor ale copilului.

Într-o societate în care nivelul de certificare socială a competenților crește constant, iar educația școlară rămâne principalul mijloc legitim de a accede la scopurile valorizate cultural (avere, putere, suces), e de la sine înțeles că interesul părinților pentru evoluția școlară a copiilor se afirmă tot mai mult. Părinții nonabuzatori manifestă un interes deosebit pentru școlarizarea copilului. În primul rând, acest interes poate fi decelat în modul în care părinții aleg școala pentru copii lor; arătând că cele mai căutate sunt așa-numitele „școli far” (școli centrale,cu elevi recrutrați din mediul favorizat și care oferă o serie de facilități), Prof. Univ. Dr. Ion Ionescu explică acest fenomen prin faptul că părinții încearcă să-și atenueze astfel anxietatea cu privire la viitorul copiilor lor. În al doilea rând, are loc o participare mai activă și mai substanțială a părinților la gestiunea școlii, la luarea deciziilor privind organizarea vieții școlare și programul de activitate. M. Henripin și V. Ross identifică două dimensiuni principale ale acestei întâmplări:

dimensiunea relației părinte-copil: părinții urmăresc prin această implicare controlul asupra copilului (frecvență, rezultate școlare, realizarea temelor), să ofere ajutor și susținere morală în activitatea școlară;

dimensiunea relației familie-școală: părinții participă la alegerea filierei sau traseului școlar.

Faptul că această implicare a părinților în relația cu școala are efecte benefice asupra rezultatelor școlare ale copilului a fost demonstrat experimental; s-a evidențiat o corelație pozitivă intre reușita școlară și participarea părinților la acțiunile organizate pentru ei. Rezultă de aici că atitudinea părinților față de școală este o variabilă importantă a adaptării școlare a copiilor, în special pe parcursul anilor de școală de început sau de final de ciclu școlar, când acționează o serie de presiuni suplimentare ( date de adaptare fie la un colectiv nou, fie la un program intensiv de instrucție).

De asemenea. În 75% din școli se înregistrează fenomenele de violență, iar 48,1% din copiii din instituții afirmă că sunt pedepsiți prin bătaie de către personalul didactic,conform unui studiu realizat de UNICEF, pedepsele fizice în România dețin deja cea mai mare prondere în mediu rural. Astfel, 87% din părinții de la sate ce au copii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, respectiv 78% din părinții ce au copii de 6-7 ani, au declarat că le aplică acestora pedepse fizice.

În mediu urban, violența fizică are pondere mai mică (52,6% la copiii într 6 și 7 ani și 50,2% la cei între 3 și 5 ani).

Pentru a avea un efect pozitiv, pedeapsa trebuie să fie, pe de altă parte corespunzătoare culpei, și pe de altă parte, adoptată particulrităților psihologice specifice vârstei și particularităților psihologice individuale.

Asumarea rolului de școlar echivalează cu o schimbare majoră nu numai în viața copilului, ci și în viața părinților. Arătând că școala devine în viața adulților o prezență tot atât de importantă ca și activitatea lor profesională, cercetătorul francez Ph. Perrenoud a identificat 12 tipuri de influiențe pe care le exercită școlaritatea copiilor asupra vieții familiale:

se modifică raportul familiilor cu spațiul: familia fie își caută o rezidență apropiată de o școală estimată ca fiind convenabilă copilului, fie își asumă ritul navetei zilnice;

se produce o redistribuire a sarcinilor între membrii familiei, astfel încât studiul și

celelalte activități ale membrilor familiei să nu interfereze negativ;

timpul alocat studiilor este cel care determină ritmurile familiale (zilnice, săptămânale, anuale); întregul program familial se proiectează în funcție de orarul școlar și de timpul dedicat studiului acasă.

bugetul familiei este afectat de școlarizarea copilului; acest lucru face ca în familiile sărace imposibilitatea acoperirii cheltuielilor de școlarizare să fie prima cauză a abandonului școlar;

școala invadează intimitatea familiei, cere informații despre viața familială a unor elevi;

școala deposedează familia de copil, în sensul că creează o distanță spațială între cele două părți și, în același timp, le ia părințilordreptul de a decide singuri asupra viitorului copilului;

școala afectează clima afectiv familial, producând satisfacție sau / și tensiune; evaluând activitatea copilului, școala evaluiază implicit și activitatea parentală,:succesul școlar e al intregii familii, nu doar al copilului;

familia acordă o atenție mai mare conduitelor „ publice” ale copilului, accentuându-se funcția de control, în special în familiile care practică o morală ”rigoristă” a respectabilității;

se schimba formele și conținuturile educației familiale; pentru a asigura reușita școlară, părinții se implică în activitățile școlare ale copilului sau mobilizează o serie de resurse pentru a atrage în acest scop personal calificat;

școala introduce familia într-o nouă rețea de sociabilitate, alcătuită din colegii copilului, părinții acestor , cadrele didactice, conferind adulților un rol și o identitate socială particulară: părinți ai unui elev;

pentru familiile defavorizate, școala reprezintă o sursă de frustrare constantă.

II. Abuzul pasiv

II.1. Neglijarea

Neglijarea constă în forme de rele tratamente prin care se omite asigurarea nevoilorbiologice, emoționale și educaționale ale copiilor, punând astfel în pericol dezvoltarea lor fizică, emoțională, cognitivă și socială.

Conform legislației românești prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilități, fapt care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.

Neglijarea este eșecul persistent pentru a satisface nevoile fizice și / sau psihologice de bază a copilului, care ar putea duce la afectarea gravă a sănătății sau dezvoltării acestuia.

Neglijarea poate apărea în timpul sarcinii, ca urmare a abuzului de substanțe materne. Odată ce un copil se naște, neglijarea poate implica eșecul unui părinte sau al unui îngrijitor să:

asigure hrană, îmbrăcăminte și adăpost adecvat (inclusiv excluderea de la domiciliu sau de abandon);

protejeze un copil de rău fizic și emoțional sau de pericol;

asigure o supraveghere adecvată (inclusiv utilizarea necorespunzătoare îngrijirii);

asigure accesul la îngrijire medicală adecvată sau tratament.

Aceasta poate include, de asemenea, neglijarea sau lipsă de reacție a nevoilor emoționale fundamentale ale unui copil.

Neglijarea, ce apare în toate situațiile în care părinții nu satisfac trebuințele fundamentale ale copilului: nu-i acordă îngrijire adecvată în ceea ce privește alimentația, îmbrăcămintea, condițiile de locuit, îngrijirea medicală sau supravegherea copilului, respectarea regulilor de igienă.

Copilul neglijat este slab, murdar, cu fața inexpresivă, evită contactul vizual cu alte persoane, e dezinteresat, cu retard psihomotor, determinat de lipsa de stimulare. O altă dimensiune a neglijării este legată de educație; referitor la aceasta, constituie neglijare substimularea dezvoltării psihice, instabilitatea sistemului de recompense și pedepse, lipsa modelelor de învățare a deprinderilor de igienă personală, a limbajului, lipsa de preocupare pentru evoluția școlară a copilului.

Tot neglijat este considerat de Carmen Ciofu și copilul căruia i se permite o serie de practici contrare interesului său, ca de exemplu petrecerea a 6-8 ore pe zi în fața televizorului, acceptarea facilă frecventă a scuzelor pentru nefrecventarea școlii, acordul pentru alimentația nesănătoasă (de pildă, bazat preponderent pe dulciuri). Prin lipsa răspunsurilor sau stimulărilor din partea părinților, se ajunge la întâezierea în dezvoltarea intelectuală și în achiziția limbajului,slaba concentrație a atenției etc. Dacă neglijarea devine permanentă, efectul este retardul fizic și intelectual; în acest caz, dacă mai târziu va surveni o ameliorare în privința tratamentului rezervat copilului, el va putea recupera retardul fizic, dar nu și pe cel psihic.

De obicei formele de maltratare coexistă. De exemplu, un nou născut poate fi neglijat de părinți din cauze legate fie de părinți, fie de copil. Neglijarea fizică și carența afectivă determinată de deprivarea maternă vor periclita dezvoltarea psihică și maturizarea socială a copilului, care nu va ști să se angajeze în interacțiuni adecvate cu ceilalți, adulți sau / și copii. În acelați timp, neglijarea este premisa unui stil disciplinar inconsecvent; În funcție de dispoziția afectivă de moment a părinților, una și aceeași conduită a copilului este fie ignorată, fie pedepsită, fie interpretată pozitiv și recompensată. Dacă un copil care crește într-un astfel de mediu încearcă să se revolte, să conteste autoritatea adultului, atunci va fi supus și abuzului fizic.

II.2. Forme ale neglijării

Dintre formele de neglijare acceptate în literatura de specialitate amintim:

a). Neglijarea fizică presupune: neasigurarea de către părinte a condițiilor decente de trai; neacordarea ajutorului fizic copilului, mai ales în perioada când este dependent de părinte; neasigurarea măsurilor de supraveghere și protecție; neasigurarea îmbrăcăminții adecvate; neglijarea realizării unor amenajări pentru siguranța condițiilor de locuit; asigurarea necesarului zilnic de vitamine și substanței nutritive a necesarului caloric în rația copilului.

Neglijarea fizică este evidentă. Copilul urât mirositor, cu haine nepotrivite, și murdare, prost hrănit și cu o igienă proastă, lipsit de îngrijiri medicale atunci cândse îmbolnăvește, protejat de accidente, începând de la cele casnice până la cele rutiere, copilul este neglijat fizic, neglijarea fizică are cote crescute în țara noastră.

b). Neglijarea educațională: susține absentismul școlar este considerată ca fiind formă de

maltratare dacă părintele a fost informat asupra problemei și nu a luat nici o măsură; înscrierea copilului într-o formă de învățământ, ignorarearea nevoilor speciale de educație, refuzul acordării sau eșecul în obținerea serviciilor educaționale recomandate sau neglijarea obținerii serviciilor educaționale recomandate sau neglijarea obținerii tratamentului pentru o dificultate de învățare diagnosticată a copilului sau a nevoilor speciale de educație fără un motiv rezonabil. Neglijarea este cosiderată și situația în care copilului i se permit practici contrare interesului său , privitul la televizor timp de 6-8 ore pe zi, acceptarea frecventă a scuzelor pentru nefrecventarea școlii.

c). Neglijarea medicală: lipsa de interes a părintelui față de sănătatea copilului,ajutor neadecvat dat de către părinte, comportament neglijent al părintelui față de copilul bolnav și față de tratamentul prescris, neasigurarea medicației, neprezentarea la medic. O parte dintre părinți nu conștientizează pericolul pe care-l poate reprezenta pentru sănătatea copilului nevaccinarea acestuia (5,1% cca 250.000 de copiii).

d). Neglijarea emoțională: îngrijirea și afecșiunea inadecvată – neglijarea evidentă a copilului de afecșiune, sprijin emoțional, atenție; refuzarea îngrijirii psihologice – refuzarea permiterii tratamentului necesar și diponibil pentru problemele emoționale sau de comportament ale copilului în acord cu recomandările unui profesionist; întârzierea psihologocă – eșecul în căutarea sau asigurarea tratamentului necesar pentru o problemă emoțională sau de comportament a copilului, problemă pe care ar fi recunoscut-o orice persoană neavizată ca necesitând îngrijire psihologică de specialitate (de exemplu: depresie cronică, tentativă de sinucidere). Neglijarea emoțională afectează ceea ce numim ”copil neiubit” lipsit de dragoste. Deși nu există semne fizice evidente, lipsa dragostei va impedica dezvoltarea normală a copilului, căci dragostea este marele motiv pentru care copilul crește și se dezvoltă.

e). Neglijarea sexuală: pune copilul în situație de risc de a fi abuzat sexual. Acest copil nu este protejat sau educat de către cei care-l îngrijește. El poate fi supus activităților sexuale ale adulților, unor materiale pornografice, într-un mediu promiscu, nepreocupat de copil.

d). Abandon și supraveghere inadecvată: comportamentul părinților care își abandonează copii prin excluderea lor din familie, trimiterea pe stradă sau dezinterese pentru creșterea și îngrijirea lor; legislația românească privind declararea judecătorească a abandonului a stabilit la șase luni perioada maximă de timp după care un copil este declarat abandonat. Din punct de vedere psihologic, declararea abandonului la șase luni de dezinteres din partea părinților biologici (“încetarea oricărei forme de legături și raporturi efective normale”) reprezintă o altă formă de maltratare a copilului, prin neglijarea nevoilor lui de interacțiune cu un adult de referință. Conceptul de abandon definit de Pecora se potrivește cazurilor de copii abandonați în maternitate sau în spitale. Toți acești copii sunt lipsiți, deobicei, de acte de identitate și petrec perioade îndelungate în instituțiile în care au fost părăsiți.

CAP. II. EFECTELE ABZULUI ȘI ACȚIUNII DE PROTECȚIE

Efectele abuzului asupra copiilor

Cercetările menționează că trauma copiilor care cresc într-o admosferă de violență, chiar dacă nu sunt victime directe, este mai intensă și cu consecințe mai profunde și mai de durată, decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor și ale neglijării din partea părinților (Catheline și Marcelii, 1999).

În mediile familiale în care se manifestă violența, nevoile de bază ale copiilor, de siguranță, de afecțiune, de viață ordonată nu sunt respectate:

„Când venea tata beat, arunca oalele cu mâncare și totdeauna trebuia să ascund dacă aveam ceava bun pregătit de mama pentru mine, pentru că altfel mânca el, nu se gândea la noi”; (sex fem. N. 1982, studentă).

În familiile în care se manifestă violență, funcția parentală nu mai poate fi îndeplinită corespunzător. Uneori, această funcție este preluată total de un singur părinte, de obicei de mamă, alteori mama fiind și ea victimă a violenței, nu poate fi capabilă să asigure îngrijirea de bază necesară copilului sau să-l protejeze de violența celuilant părinte.

„Copiii au fost afectați de violența din familie, cel mare mai mult, pentru că el a prins perioada cea mai grea din existența cuplului nostru. Nu puteam să-l protejez pentru că uneori, nu întotdeauna, era iadul pe pământ la noi, dar uneori când soțul meu era foarte agresiv și nu avea ce să-mi reproșeze, atunci îl lua pe copil” . (sex fem., n.1958,educatoare).

Climatul marcat de violență determină, în cazul copiilor care provin din aceste medii, prezența unui sentiment de insecuritate sau de abandon, de spaimă sau de culpabilitate. Sunt posibile, de asemenea, sentimente de tristețe, depresie, izolare, insomnie, coșmaruri și teroare nocturnă. Pot să apară tulburări de caracter, instabilitate, impusivitate, furie, minciună, fugă, furt, deci acele fenomene de devianță juvenilă, care au drept cauză violența în familie:

„Soțul meu este foarte violent, întreține o stare de conflict permanent. Din cauza situației de permanent scandal și bătaie, unul din copii a fost condamnat penal pentru tâlhărie…. eu cred că situația noastră din casă a dus la asta”; (sex fem., n. 1970, casnică).

„Sunt căsătorită din 1980 și din 1999 soțul meu a început să consume băuturi alcoolice. Când bea devine un om violent și mă bate și pe mine, și pe copii. Băiatul Cătălin este cel mai adesea subiectul ectelor violente ale tatălui. În 2002 a sărit cu cuțitul la băiat și am fost nevoită să-l chem la poliție, care nu mai țin minte ce i-a făcut. În 2003, fiica mea Diana a fost strânsă de gât de tatăl ei și am reușit cu chin cu vai să o scot din mâinele lui. Băiatul este afectat psihic, pentru el a fost necesară consiliere pishologică”.(sex fem., n. 1970, croitoreasă).

Uneori copilul deplasează violența din familie asupra relațiilor sale, favorizând, așa cum am menționat, apariția devianțelor sau poate adopta un comportament mai matur, care afectează relațiile cu cei de seama lui. Aceste manifestări pot contribui și la formarea ulterioară a adultului:

“Cât privește marcarea noastră ca persoane, aceasta se poate observa și acum când suntem adulți, am o anumită teamă de căsătorie, de ce să nu recunosc. Fratele meu este căsătorit, douăzeci și opt de ani, eu nu, tocmai pentru că sunt practic obsedată de această violență pe fondul băuturii vizavi de potențialul partener de viață”.(sex.fem. n. 1968, profesoară).

Copii care au fost martori direcți ai agresimunii familiale manifestă o anumită nesiguranță, o lipsă de încredere în ei, de unde și lipsa inițiativei. Sunt timizi, anxioși și emotivi:

„În acest sens mi-a marcat personalitatea…. am o anumită timiditate, pe care o maschesz foarte greu. Sunt emotivă și efectiv am o reacție pe care nu o pot controla când văd pe cineva în stare de ebrietate”. (sex fem., n. 1972, economistă).

Poate fi menționat faptul că admosfera de violență din familie, favorizeză neglijarea copiilor și expunerea lor la diferite pericole și chiar accidente. Studiile au manifestat faptul că majoritatea accidentelor domestice ale căror victime sunt copii au drept cauză violența domestică. Neânțelegerea dintre părinți fac ca atenția acestora asupra copiilor să fie diminuată, determinând neglijarea lor în diferite perioade de timp.

Dragostea părintească se manifestă printr-un amestesc bizar de tandrețe și violență, care cultivă echivocul și întreține o continuă incertiudine, ce va conduce la o formă de agresitate, de apărare. Copilul va învăța că relațiile sociale se bazează pe raporturile de față , de supunere celui slab, devenind foarte sensibil la aceste forme de manifestare și va fi mereu preocupat de găsirea diferitelor mijloace de a scăpa din aceste situații.

Violența domestică poate fi rezultatul unui model comportamental, pe care copilul l-a văzut în familia de origine, care constituie un criteriu de referință și de evaluare pentru propriul rol conjugal, sau poate prelua aceste modele comportamentale sunt acceptate sau chiar încurajate.

Sugarii abuzați sau neglijați vor stagna în creștere, vor deveni foarte ușor iritabili, iar comportamentul lor social va fi neadecvat, ducând la retard în dezvoltarea, atât din punct de vedere fizic, cât și afectiv emoțional.

La copii mai mari abuzul și neglijarea conferă sentimente de inferioritate, de copil neiubit, care deformează imaginea lumii exterioare, aceasta determinând comportamente sociale defectuase. Aceștia sunt anxioși, de cele mai multe ori manifestându-se agresiv cu cei din jur sau cu ei înșiși.

Tinerii a căror dezvoltare a fost afectată de acțiuni abuzatoare sau de neglijare devin expresivi, distructivi sau sinucigași.

Indicatori ai comportamentului unui adolescent, care pot arăta că este obiectul abuz: descreșterea randamentului școlar, sărăcie (la fete), abuz de substanțe medicamentoase, alcool, tutun, pre-delicvență – delicvență, prostituție, reacții fobice, tentative de suicid, dificutăți în concentrare, izolare, depresie, pierderea respectului față de sine, ostilitatea și furie, promiscuitate, schimbări majore față de comportamentul obișnuit, fuga de acasă / de la școală, enurezis, torturarea animalelor, surse misterioase din care primește daruri și bani.

Efectele tragice ale abuzului asupra copilului pot fi generic descrise drept consecințe ale traumei. Conceptul de traumă estepreluat din medicină, unde este definit drept afecțiune corporală. În cazurile de abuz, termenul este folosit pentru a arăta pericolul asupra funcțiilor psihologice, emoționale, cognitive și sociale, determinat de comportamentul inadecvat al părintelui sau al persoanei de îngrijire.

Copiii mici care sunt abuzați verbal pot suferi ulterior de probleme în ceea ce privește capacitatea crierului de a procesa limbajul, este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători din Statele Unite. Noile descoperiri ilustrează gravitatea acestui tip de abuz și ar trebui să încurajeze acțiunile de combatere a acestuia. Tomografiile crierilor copiilor studiați au scos la iveală faptul că cei care fuseseră abuzați verbal în copilărie aveau cu 10% mai puțină materie cenușie în partea crierului asociată limbajului, lobul temporal drept. Zona conține o secțiune responsabilă cu procesarea auditivă și ajută la înțelegerea tonului vocii. În acest proces este implicat și lobul temporal superior stâng asociat înțelegerii sintaxei discursului verbal.

Primele abordări ale specialiștilor în domeniul medical asupra relelor tratamente aplicate copilului s-au axat în primul rând pe abuzul fizic și s-au concentrat asupra rănilor „deschise.”, dând mai puțină atenție repercusiunilor emoționale, comparativ mai subtile. Fracturile, rănile, arsurile nu duc la probleme emoționale, cognitive și sociale de lungă durată care să perturbe dezvoltarea unui copil. Efectul perturbator, din punct de vedere psihologic, apare când rănile sunt provocate de persoana de la care copilul așteaptă siguranță și grijă, în aceste situații sursa de ajutor devenind sursă de atac.

Multe dintre studiile psihologice și psihiatrice asupra conceptelor de traumă și sindrom de stres post-traumatic au avut tendința de a exagera roll etiologic al puterii stimulilor, în timp ce se neglija importanța capacității de a face față situației.

Criteriile de diagnostic pentru stresul post-traumatic după DSM IV. TR,(2003, pp.467-468) sunt:

expunerea la un eveniment traumatic ce prezintă următoarele caracteristici: amenințarea cu moartea, rănirea sau punerea în pericol a integrității psihice a propriei persoane sau a celorlanți. Răspunsul copiilor la acesti stimuli a constatat în trăirea sentimentelor de teamă intensă sau groază, stări de agitație sau dezorganizare;

evitarea persistentă a stimulilor asociați traumei (trebuie să existe minimul trei din șapte): eforturi de a evita gânduri, eforturi de a evita activități, senimente sau conversații asociate cu trauma, eforturi de a evita activități,locuri sau persoane care amintesc de traumatism; uitarea parțială a traumei; inactivitate; blocaj efectiv, aplazitarea emoțiilor; detașare și înstrăinare de alții; aplatizarea emoțiilor; senzația că viitorul este compromis;

evenimentul este retrăit în permanență:amintiri intruzite (la copii poate surveni un joc repetitiv în care sunt exprimate teme sau aspecte ale traumei); vise recurente și coșmaruri (copiii pot avea vise terifiante fără un conținut recognoscibil); flash-back (impresia că situația traumatică se va repeta), retrasă psihologic la expunerea la stimuli interni sau externi, reacții fiziologice la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic;

perturbarea cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau ăn alte domenii importante de funcționare;

durata perturbării este mai mare de o lună;

Dacă fenomenele descrierii apar în primele patru săptămâni de la acțiunea evenimentului traumatic și se rezolvă spontan sau cu un ajutor minim, atunci capacitatea de adaptare a organismului copilului a învins stresul, iar copilul nu va suferi de sindromul post-traumatic.

Dacă însă simtomele persistă mai mult de o lună, vorbim de o stare cronică ce va produce la o deteriorare profundă a calității vieții, iar consecințele psihice se vor prelungi pentru perioade de timp greu de determinat; adesea, în lipsa unui aujutor de specialitate, pentru toată viața. Reacția la stimulul traumatic poate fi imediată, dar și întârziată, și se consideră că simptomele ce survin la mai mult de șase luni de la traumatism corespund unui stres post-traumatic întârziat. Stresul post-traumatic mai reprezintă și un factor general de anxietate, depresie și tulburări de personalitate, mai ales la copiii victime ale abuzurilor sexuale sau la cei expuși violențelor fizice repetate.

Putem spune că efectele abuzului și neglijării asupra copilului se manifestă atât pe termen scurt cât și pe diferite planuri. Astfel:

a) pe plan afectiv, copilul dezvoltă un stil particular de atașament, atașamentul dezorganizat cu manifestări simultane de afecțiune și respingere (există o legătură între tipul de atașament format în copilărie și modul de relaționare ca adult); copilul exprimă puține efecte pozitive atât cantitativ, cât și calitativ, hipervigilența (stare de veghe ce exprimă o neliniște crescută și căutarea permanentă de dovezi care să confirme atașamentul părintelui, rezultată din insecuritatea legăturilor afective), reactivitatea crescută la stimul agresiv, reacții inadecvate la anumite semne de afecțiune, nivelul de anxietate constant ridicat / semne de depresie;

b) pe planul dezvoltării psihice / motorii, al autonomiei, tulburări non-organice, afecțiuni grave (de exemplu, leziuni celebrale, B.T.S) sau infirmități;

c) dezvoltarea psihologică este puternic marcată de abuzul suferit manifestându-se la nivelul comunicării, relaționării și a nivelului intelectual, regres în planul achizițiilor cognitive, folosirea disocierii și a negării ca mecanisme de apărare a eului, stimă de sine scăzută, conflict emoțional insolvabil determinat de păstrarea secretului auzului, dezvoltarea unei patologii psihiatrice;

d) pe plan școlar, se observă scăderea performanțelor școlare, tulburări de atenție, slabe achiziți la nivelul scrisului, cititului și al calculului matematic, înțelegerea deficitară a sarcinilor, comportamentelor de retragere, probleme de concentrare (hiperactivitatea, hiperexcitabilitatea), lipsă de cooperare (sociomatricea îi prezintă pe acesti copii ca fiind nepopulari / respinși).

e) pe planul competențiolor sociale și comportamentelor adaptative, existând riscul unor comportamente auto-distructiv, slab comportament de contact ( trăirile lor în relațiile cu alții copii și adulții sunt caractesristici poziției de apărare), auto-izolare, suicid.

Susținerea pe termen lung a copilului abuzat implică: micșorarea sentimentului de vină, întărirea respectului de sine și a sentimentului de valoare personală, oferirea de sprijin și de educație , copii abuzați trebuie să știe că sunt sănătoși fizic, copii abuzați trebuie învățați să-și apere drepturile, copii abuzați trebuie învățați să deosebească comportamentele efectuase de cele sexuale, să li se ofere consiliere și terapie susține (Whitman, M., 1998).

Trăirea unor experiențe abuzive în copilărie poate duce la formarea unor copii sau adulți care nu știu prea multe despre ce înseamnă siguranța și recunoștința părinților care nu sunt capabili să transmită propriilor copii ceea ce nu au primit ei îșiși și copii care sunt în pericol de a fi copleșiți de sarcina creșterii și educării generației viitoare. Abuzul afectează, așadar pe copilul și adultul care și-a trăit propriile neajunsuri, frustări sau speranțe spulberate. ( Irimescu, Gabriela, op. cit., pag.69-75).

Măsuri de protecție a copiilor abuzați

În sens larg, protecția copilului reprezintă sistemul global prin care își asumă responsabilitatea de a îngriji și de a administra ceea ce este zilnic necesar vieții și dezvoltării armonioase a copilului. Sistemul de protecție a copilului se referă la toate activitățiile prin care nevoile copilului sunt satisfăcute de către părinți, tutore sau persoane de îngrijire, atât în familie, cât și în instituții de ocrotire.

Acticitățile de protecție a copilului includ atât grija fizică (adăpost, hrană), asigurarea sănătății, formarea de obijnuințe (de la igiena personală până la socializare), deprinderi de autocontrol (disciplină), accesul la educația, dragostea și grija celor ce îl îngrijesc, cât și, pe alt plan, consilierea, tutela și ajutorul în caz de nevoie.

Intervenția eficientă în cazul copilului – victimă a abuzului necesită timp, resurse umane și materiale pentru a putea răspunde atât nevoilor care generează situația în care copilul este abuzat, cât și consecințele care apar, la nivelul tuturor celor implicați, și care se reflectă dramatic în procesul de dezvoltare a copilului. Consecințele abuzului ating toate laturile bio-psiho-socio-culturale ale ființei umane și reprezintă, în același timp, încălcarea drepturilor copilului victimizat: psihologice, sociale și culturale și în același timp, să aibă un aspect corectiv pentru agresor și de reabilitate pentru familia sau instituția care a constituit mediul de producere a situației abuzive.

Există abordări recente ale fenomenului care postulează că maltratarea și delicvența trebuie văzute mai curând ca două ipostaze ale unui proces continu decât două probleme sociale distincte: la polul de intensitate cea mai mică, abuzul asupra copilului și infracționalitatea au puține aspecte comune; la celălalt pol, abuzul conduce la delicvență, iar la intensitatea medie se constată o cauzalitate reciprocă (abuzul determină delicvență, iar delicvența determină abuzul) și efecte de interacțiune (abuzul asupra copilului conduce la delicvență când intervin și alți factori).

Maltratarea este rezutatul interacțiunii între factorii de stres exteriori familiei, factorii maritali și familiali și caracteristicile individuale ale părinților și ale copiilor. De aceea prevenirea maltratării copilului este o abordare holistă, bazată pe : evaluarea psihosocială a sistemului familial și caracteristicile individuale ale părințiilor și ale copiilor. De acceia prevenirea maltratării este o abordare holistă, bazată pe : evaluarea psihosocială a familiei, diagnosticul asupra personalității părinților și copilului, analiza interacțiunii între sistemul familial și sistemul social, analiza mediului social de proveniență a părinților, explorarea istoriei lor personale, evaluarea nevoilor copilului, a interacțiunii părinte – copii, evaluarea resurselor existente (motivație,persoane de sprijin etc.)

Abordarea holistică sau ecologică în privința maltratării copilului pornește de la premisa că, întrucât factorii de risc există și interacționează la nivel individual, familial și comunitar, metodele de prevenție izolate și specifice fiecărei componente implicate nu pot fi eficiente. O asemenea abordare introduce ca element de noutate cercetarea pe familie (nu pe copil sau pe situația de criză) pentru a preveni problemele de adaptare ale tuturor membrilor familiei, pentru promovarea calității vieții și reducerea situațiilor de risc; cu alte cuvinte, ținta intervenției preventive se mută de la vulnerabilitatea constantă în situațiile de criză la valorificarea potențialului prezent, în scopul formării capacității de reziliență a copilului și a sistemului său familial ( Neamnțu, Cristina, op. cit., pag. 271).

Prine reziliență se înțelege ”tendința pe care o are un copil, un adult sau o familie să-și revină după circumstanțele sau evenimentele stresante și să-și reia activitățile obișnuite.

Reziliența înseamnă puterea de recuperare” (Ionescu, Șerban, op. cit., pag.99), și depinde de caracteristicile bilogice și psihosociale ale copilului, părinților și ale mediului social. Așadar prevenirea maltratării copilului, în sensul să cel mai general, echivalează cu educarea/dezvoltarea acelor trăsături de personalitate – atât la copil, cît și la pîrinți – care determină creșterea capacității de rezistență.

În abordarea prevenției maltratării centrate pe reziliență, evaluarea prealabilă a capacității de reziliență este foarte importantă; tipic aceste abordări este faptul ”că nu se mai încearcă remedierea problemei, ci crearea speranței, indiferent de situație, și prevenirea dificultăților de adaptare a copilului. Intervenția nu trebuie să se facă numai când se constată o criză, ci trebuie să fie preventivă și foarte precoce”. (Ionescu Șerban, op. cit., pag. 103).

Prevenția se desfășoară în mediul natural de viață al copilului nu într-un mediu specializat) și nu este construită din exterior , exclusiv de către experți, ci rezultă din colaborarea în condiții de parteneriat între experți și familie. Plecând de la considerarea nevoilor reale părinților si ale copilului, așa cum le percep ei înșiși. Intervenția are șanse mari să fie eficientă.

Literatura de specialitate clasifică strategiile de prevenire a maltratării în :prevenție primară, secundară și terțiară.

Prevenția primară – se adresează populației generale, și vizează sensibilizarea copiilor și părinților la existența riscurilor de maltratare și care include:

eliminarea sancțiunilor culturale pentru pedepse fizice;

educarea părinților, în sensul formării abilităților lor de a percepe adecvat nevoile copiilor de a le satisface;

înființarea liniilor telefonice pentru a le răspunde întrebărilor copiilor și părinților, pentru a-i asculta și informa atunci când trăiesc o situație dificilă;

reducerea sărăciei și a altor factori de stres specifici pedepsei fizice.

Prevenția secundară – se adresează populațiilor ce reprezintă risc de abuz și are un impact imediat, dar și consecințe importante pe termen lung. Prevenția secundară vizează monitorizarea – urmărirea continuă a modului în care se achită responsabilitatea ocrotirii părintești adulții aflați în situații de risc, și anume : persoane imature, cu probleme emoționale, persoane fără surse de venit, psihoticii, persoane cu sindrom de dependență și alte cu retard mintal. Alături de componenta supravegherii permanente, care ține de componenta asistenței sociale și a Agenției Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, și programele de educație – formare joacă un rol esențial în prevenție.

Prin cosiliere și exercițiu, adulții în situația de risc pot învăța să-și exercite adecvat funcțiile parentale astfel încât să evite situațiile de abuz asupra copilului.

În cazul prevenirii secundare, algoritmul de găsire a soluțiilor de criză se învață în cursu programului, fiind adaptat în funcție de tipul de probleme cu care se confruntă familia.

Copilul învată să recunoască situațiile de abuz potențial, să se apere și sp vorbească despre situațiile – problemă persoanelor în care are încrederea sau profesioniștilor disponibili. Copiii identificați la începutul programului ca prezentând un risc mărit de victimizare sunt urmăriți permanent de către reprezentanții sistemului de protecție a copilului.

În ceea ce privește prevenția terțiară sau intervenția în cazul maltratării, abordările terapeutice sunt diverse și derivă din perspectivele conceptuale de interpretare a abuzului; astfel modelul psihiatric promovează psihoterapia tradițională, încercând să schimbe caracteristicile de personalitate a abuzatorului; modelul sociologic direcționează intervenția către eliminarea stresului din mediul socioeconomic ș.a.m.d. Evaluările diverselor strategii de intervenșie au constatat doar un succes limitat al acestora, ratele de recidivă a formelor de abuz sugerând că obiectivul minimal – de protejare a copilului de alte episoade de abuz – este dificil de realizat (Neamnțu, Cristina, op. cit., pag. 217 – 276).

Acțiuni de protecție a familie și copilului

Politicile sociale în domeniul populației și familiei pot fi grupate în trei categorii:

Politici de remediu, care urmăresc educarea vieții de familieprin servicii și programe

de consiliere / terapie familială. Acest tip de politici este orientat mai mult către aspectele individuale și interpersonale și mai puțin către aspectele situaționale , ce caracterizează primul tip. Realizarea acestor politici de remediu se poate face în situații politice sau private, obiectivele urmărite fiind:

informarea părinților în problemele fundamentale legate de viața de familie și de îngrijire și educarea copiilor;

consilierea părinților care au copii greu educabil, cu nevoi speciale sau cu dotare aptitudinală înaltă;

pregătirea cuplurilor tinere în vederea maternității și paternității;

animarea comunicării între familii și stimularea unor demersuri comune de către grupuri de părinți cu probleme de trebuințe asemănătoare;

formarea unor atitudini care să favorizeze colaborarea familiei cu alte instituții educative: grădinița, biserica, scoala etc.;

asistența psihologică sau psihoterapeutică acordate familiilor aflate în situații de criză.

b) Politici ameliorative, care urmăresc îmbunătățirea condițiilor de viață ale familiilor prin redistribuirea ocazională a resurselor de la familiile restrânse la cele numeroase și presupun acordarea de alocații familiare și reduceri de taxe. În România, sumele alocate familiilor la nivel național s-au depreciat permanent; de exemplu, dacă în 1989 cheltuielile pentru alocațiile pentru copii reprezentau 2% din PIB, în 1996 ele reprezentau doar 0,06%.

c) Politici substituționale, care încearcă să rezolve problemele determinate de creșterea participării femeilor la activitățile extrafamiliale. Aici sunt incluse programele și serviciile de asistență socială a familiei realizate de către instituții private și profesioniști care îngrijesc / supraveghează copii sau persoanele cu nevoi speciale, prestează diferite activități menajere la domiciliu etc. ( Neamnțu, Cristina, op. cit., pag.269).

Toți copii au nevoie de acceptare, dragoste, încurajare, disciplină, consistență, abilitate și atenție pozitivă.

Comportamentul părintelui față de copil este foarte important, astfel, în rândurile următoare se găsesc câteva sugestii, pe care părinții ar trebui să le folosească cu copiii, pentru binele lor emoțional:

– Nu-ți chema copilul cu porecle sau alte nume etichetate. Cum ar fi prost sau leneș, sau faze de genul ”bun de nimic”, ”nu vei ajunge la nimic” , ”dacă ai putea si doar mai mult ca fratele tău” și ”niciodată nu poți face nimic bine”, toate aceste rup de la stima de sine a copilului. Un copil merită respectat.

– Nu vă fie frică să cereți scuze în fața copilului dumneavoastră. Dacă vă pierdeți cumpătul și spune-ți ceva la furie, care nu a fost menit să fie spus, cereți scuze. Copiii trebuie să știe că adulții pot admite atunci când aceștea greșesc.

– Adresează comportamentul care are nevoie de corectare și folosesște tehnici de disciplină corespunzătoare. Asigurați-vă că pentru a discuta despre comportmentul copilului și motivul pentru disciplină, atât înaint, cât și imediat după este disciplinat.

– Abandonează o situație, atunci când simnți că se pierde controlul. Izolați-vă într-o altă cameră pentru câteva minute (mai întâi asigurați-vă că, copilul este în siguranță), numărați până la zece înainte de a spune ceva, cere ajutor de la un alt adult.

– Obțineți de ajutor. Sprijin pentru familiile cu risc de abuz emoțional este disponibil prin intermediul agențiilor locale de servicii de protecție a copilului, centre comunitare, biserici, medici, instituțiile de sănătate mintală, și școli. ( Joyce Brennfleck Shannon, Child Abuse Sourcebook, Publisher: Omnigraphics, 2013, pag. 171 -172).

– Complimentează-ți atunci când el sau ea realizează chiar o sarcină mică, sau când vezi un comportament bun.

Stratisticile afișate pentru anul 2014, dezvăluie următoarele grafice:

La telefon Copilul – 116111, în anul 2014 au fost înregistrate 106.885 de apeluri, iar 5.039 dintre cazuri au necesitat, pe lângă connsilierea și monitorizarea continuă a specialiștilor asociației, și intervenție instituțiilor abilitatea, acest număr fiind cu 18,56 la sută mai mare decât în 2012.

De asemenea, 48,28 la sută din numărul total al cazurilor înregistrate, în care a fost nevoie de intervenția autorităților, adică 2.433 de cazuri, au fost de abuz asupra copilului și violență în familie.

Printre cele mai grave forme de abuz sesizate au fost: molestarea fizică (35,80 la sută), neglijarea (33,61 la sută) și abuzul emoțional (12,39 la sută).

“În anul 2014, la 116111 au fost înregistrate până la șapte cazuri de abuz asupra copilului pe zi”, a declarat directorul executiv de la Asociația Telefonului Copilului, Cătălina Florea.

Din statisticile asociației mai rezultă că 73,68 la sută dintre cazurile de abuz au loc în familia naturală sau în familia extinsă, iar dintre abuzatori, pe primele locuri sunt mama (27,09 la sută), ambii părinți (22,40 la sută) și tata (19,41 la sută).

Asociația Telefonul Copilul a înregistrat și o creștere a numărului de abuzuri sexuale semnalate. Numărul cazurilor de abuz sexual asupra copilului, exploatarea prin muncă, cerșetorie și trafic de minori a fost anul trecut cu 12,85 la sută mai mare față de 2013, fiind înregistrate 325 de astfel de situații.

”79 la sută dintre cazurile, de abuz sexual au fost raportate de fete sau femei, iar în majoritatea cazurilor, agresorii erau persoane cunoscute copiilor victime. În 65,5% dintre cazuri, victim au fete cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani (17.95%), 13-15 ani (27,00%), 16-17 ani (11,96%)”, a mai spus Cătălina Florea.

Principalele probleme semnalate în 1014 de copii la numărul 116111 sunt de ordin psihologic: nevoia de comunicarea, neânțelegeara cu mărinții sau relația dificitară copil – părinți (76,12% din numărul total al apelurilor).

”Depresia tulburarea de comportament, gândurile suicidale, automutilarea reprezintă 23,88% din numărul apelurilor copiilor. Principalele cauze identificate pe parcursul consilierii au fost: lipsa părinților (plecați în străinătate), neânțelegeri cu părinții, abuzul fizic și neglijarea în familie, decesul părinților, probleme sentimentale și, nu în ultimul << bullying-ul >>, fenomenul existent atât în mediul școlar, cât și în mediul online”, a explicat Cătălina Florea.

Din datele centralizate de Asociația Telfonul Copilului au stabilit, la începutul apelului, starea emoțională a copilului care i-au contactat. Din aceștia, 25,05 % erau triști sau se simnțeau singuri, 12,85 % reclamau frica sau anxietatea, 13,42 % apăsarea, 8,63 % surprindere și speranșă, 6,57 % frustrare și depresie.

”Tristețea și singurătatea au fost identificate la copiii care au apelat la 116111 din nevoia de comunicare, în timp ce frustrarea și depresia s-au manifestat la copiii care nu aveau relație bună cu părinții, iar frica s-a manifestat în cazurile de abuz și violență domestică. Surprinderea și spernța au fost identificate la copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate și care au găsit la celălant capăt al firului confortul emoțional”, a explicat directorul executiv al asociației care gestionează numărul 116111.

În 15,90 % dintre cazurile semnalate, părinții au solicitat consiliere juridică pentru încredințarea copilului, alocații și indemnizații, pensia alimentară, menținerea legăturilor personale, dreptul de vizită al părintelui care nu a obținut încredințarea copilului, ordonanța președințială, părăsirea țării cu un minor, înregistrarea tardivă a nașterii, precum și drepturile copilului.

Cele mai multe situații semnalate sunt din mediul rural, mjoritatea din Muntenia (23,26 la sută), urmată de Moldova (16,95 la sută), București (15,26 la sută), Transilvania (11,27 la sută), Oltenia (10,50 la sută), Dobrogea (5,16 la sută) și Banat (3,73 la sută). În 13,87 % dintre situațiile semnalate, cei care au sunat la Telefonul Copilului nu au dorit să spună în ce regiune locuiesc.

În ceea ce privește repartizarea pe județe, cele mai multe cazuri au fost înregistrate din Constanța, Buzău, Iași, Teleorman, Olt, Neamnț, Ilfov, Prahova, precum și din București – sectorul 5, iar cele mai puține, din Sălaj, Harghita, Covasna, Satul Mare, Bihor și Bistrița Năsăud. (Aurelia, Alexa, Mediafax, publicat în data de 13 ianuarie 2014).

Principalele strategii de adaptare supravețuire ale copiilor maltratați sunt următoarele:

strategia hiperactivă și distructivă: copii au un comportament provocator, care escalează constant; dintre copii care dezvoltă acest tip de strategie se recrutează procentul cel mai mare de elevi cu conduite de devianță școlară.

strategia exagerat de adaptare: copiii se comportă astfel încât să satisfacă cerințele adultului, își asumă controlul asupra lor și asupra părinților, copiii care dezvoltă acest tip de strategie vor devia mai puțin ca viitori adulți.

Abuzul copilului și sistemul de asistență socială la nivel internațional

Neconcordanțele de clasificare și lipsa unor definiții și metodologii comune de cercetarea a fenomenului de abuz la care este supus copilul, determinăexistența unui număr redus de date ce pot fi comparate la nivel internațional.

Potrivit unui raport realizat de UNICEF (A league table of Children maltreatament deaths in rich nations, Innocence report card, Issue, 2003), anual aproximativ 3.500 de copii cu vârsta până în 15 ani, din țările industriale, mor din cauza relelor tratamente la cae sunt supuși.

Doi copii mor din cauza abuzului și a neglijării în fiecare săptămână în Germania și în Regatul Unit al Marii Britanii, trei în Franța, patru în Japonia și 27 pe sîptămână în Statele Unite ale Americii. Riscul morții cauzate de relele tratamente la caare sunt supuși copiii este de trei ori mai mare la grupa de vârstă 1-4 ani.

Asistența socială europeană a avut dintodeauna o dimensiune internașională, contribuind la dezvoltarea profesiei și pe alte continente.

La nivel european întțlnim la ora actuală modalități diferite de organizare a sistemului de protecție socială, în funcție de istoria fiecărui stat, de organizare administrativ – teritorială, de tradiție, de nivelul investițiilor sociale, etc.

Germania deține, o tradișie importantă în privința protecției și, implicit, a asistenței sociale. Cultura și etosul german, în ciuda perioadelor politice nefaste, a păstrat și transmis și altor state responsabilitatea față de grupurile vulnerabile.

Franța are o istorie interesantă din punct de vedere al dezvoltării sociale. Cultura franceză a influențat multe țări europene, întrucât numeroase personalități din diverse domenii ale artei și-au desăvârșit studiile la Paris. Amintim perioada Luminilor și idealurile de libertate, egalitate și fraternitate. Nu lipsit de importanță este faptul că aici s-a născut Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului.

Italia deține un sistem de asistență socială ce decurge din vasta miscare de reformă de la sfârșitul anilor ′70, a cărei consecință majoră a fost descentralizarea serviciilor sociale. Serviciile de asistență social (consiliere psihosociopedagogică,sprijin financiar în vederea creșterii puteriifamiliei și a prevenirii abandonului copiilor, ajutor la domiciliu, locuință socială) sunt mai dezvoltate în regiunile industrializate de nord, iar venitul minim garantat se acordă tuturor persoanelor aflate în nevoie, dar cuantumul acestuia este diferențiat de la o regiune la alta și de la o municipalitate la alta. (Buzducean, Doru, Sisteme Moderne De Asistență Socială, Editura Polirom, Iași 2009, pag. 93-97).

Marea Britanie are de asemenea o tradiție deosebită în privința dezvoltării sistemelor de asistență social și protecție. Un document des invocate de comentatorii politicilor sociale este Legea Săracilor (Poor Law Act, 1601), promulgată de regina Elisabeta I, ce reprezenta defapt o revizuire a unor acte normative anterioare referitoare la protecția persoanelor sărace.

Prin legea respectivă se stabilea o taxă pentru sărăcie plătită de proprietarii de pământ, iar banii erau folosiți pentru a sprigini persoanele care se confruntau cu dificultăți majore (handicapuri severe, boli grave, copii abandonați).

La ora actual, Marea Britanie deține unul dintre sistemele de protecție social inspirate din Raportul Lordului Beveridge (Social Insurance and Allied Servicies, 1942), ce avea ca obiectiv central lupta statului împotriva celor cinci pericole majore: boala, ignoranța, lipsurile, inactivitatea și mizeria.

Suiedia, Danemarca și Finlanda reprezintă exponentele modelului scandinav de Walfare State, cu unul dintre cele mai dezvoltate sisteme de asistență social, ce oferă drepturi sociale extinse tuturor rezidenților. Toți rezidenții beneficiazî de prestații și servicii sociale indifferent dacă au sau nu loc de muncă sau dacă aceștia cotizează la un fond de aisgurare.

CAP. III. CERCETAREA SOCIOLOGICĂ A COPILULUI ABUZAT

Serviciul Public de Asistență Socială Vaslui

Serviciul Public de Asistență Socială la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor

funcționează servicii publice de asistență social aflate în subordinea consiliului local, iar la nivelul comunelor este prevăzută în structura aportului propriu al consiliilor locale comunale, angajarea persoanelor cu atribuții de asistență social. Asistența social desfășoară activități legate de persoane în vârstă, fără adăpost, mame cu minori aflate în dificultate, copii care suntt supuși riscului de abandon, etc.

Structura organizatorică a Primăriei Municipilului Vaslui este în conformitate cu Hotărârea nr. 75 / 2004 a Consiliului Local al Municipiului Vaslui eate organizat pe direcții, servicii, birouri și compartimente, conform Organigramei aprobate de Consiliul Local, care care face parte integrantă din prezentul regulament. Primarul, viceprimarul, secretarul și apăratul propriu de specialitate a Consiliului Local constituie Primăria, instituție publică cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile Consiliului Local și soluționează probllemele curente ale Municipilui Vaslui.

Întreaga activitate a primăriei este organizată și condusă de către primar, (direcția, serviciile, birourile și compartimentele) fiind subordonate direct primarului, viceprimarului sau secretarului, care asigură și răspund de realizarea atribuțiilor ce revin acestora în condiții de legalitate și eficiență.

Obiective generale ale Serviciului Public de Asistență Socială

colaborează cu toate instituțile (Poliție, Agenția pentru Prestații Sociale, Direcția pentru Protecția Copilului, Direcția Muncii, etc.) în vederea rezolvării problemelor pe linie de asistență social;

întocmește lucrările necesare instituirii tutelei și curatelei în condițiile prevăzute de lege și efectuiază ancheta social și inventarul bunurilor;

efectuează anchete sociale prin verificarea condițiilor în teren la ambele părți, la Solicitarea Judecătoriei, privind încredințarea minorilor uneia din părți, în acțiunile de stabilitate a domiciliului minorului și în acțiunile de divorț precum și ăn acțiunile de stabilire a paternității;

efectuiază anchete sociale la solicitarea Triubunalului, în acțiunile privind încuviințarea adopțiilor;

la solicitarea Poliției și Parchetului efectuează anchete sociale în cazul minorilor delicvenți, cercetați pentru comiterea unor fapte prevăzute de legea penală;

consiliază, orientează și oferă ajutorul pentru realizarea demersurilor necesare obținerii drepturilor sociale pentru persoanele cu nevoi special;

efectuiază anchete sociale și întocmește dosare cu documentația necesară pentru minorii cu persoane cu persoane adulte handicapate, precum și pentru persoanele care au în îngrijire și acordă ajutor permanent persoanelor hanicapate în vederea acordării drepturilor prevăzute de lege privind protecția special a persoanelor handicapate;

la cererea unității de ocrotire efectuiază anchete sociale pentru minorii instituționalizați față de care familia s-a dezinteresat în mod vădit, fiind necesară declararea judecătorească a abandonului;

instrumentează dosarul pentru stabilirea numelui și prenumelui copilului găsit;

întocmește statele de plată la însoțitorii persoanelor cu handicap grav și ține evidența expirării certificatului cu grad de handicap;

primește și înregistrează cererile și documentația în vederea angajării asistenților personali ai bolnavilori cu handicap grav, în conformitate cu precederile O.U.G. nr. 102/1999 modificată prin O.U.G. nr. 40/2000 și ale H.G. 427/2001;

întocmește dosare pentru familiile care beneficiază de prevederile Ordonanței de Urgență nr. 105/2003, privind acordarea alocației complementare și monoparentale;

monitorizează și analizează situația copiilor din unitatea administrativ – teritorială, respectrea și realizarea drepturilor lor, asigură centralizarea și sintetizarea acestor date și informații;

întocmește dispoziții privind instituirea de curatele privind pe minorii din municipiul Vaslui, conform Codului Familiei;

întocmește documentația necesară pentru decăderea din drepturile părintești în cazul în care sănătatea și dezvoltarea fizică sau morală a minorului este primejduită prin purtarea abuzivă sau neglijență care aduc grave consecințe la îndeplinirea îndatoririlor de părinte.

verifică și aprobă anchetele sociale efectuate de asistenții sociali;

verifică la fața locului modul cum sunt îngrijite persoanele ocrotite și cum sunt administrate bunurile și veniturile acestora;

primește, verifică și gestionează dosarele depuse pentru acordarea ajutorului social;

întocmește dosare pentru persoanele care beneficiază de masă la Cantona de Ajutor Social, conform Legii nr, 208/1997;

acționează în cooperare cu instituțiile specializate (Consiliul Județean, Centrul de Ocrotire a minorilor, Centru de plasament, Inspectoratul de Stat pentru handicapați, pentru evidențierea minorilor), în rezolvarea problemelor curente și pentru asigurarea măsurilor de ocrotire a minorilor sau persoanelor aflate în dificultate;

întocmește dosare de alocație pentru copii în vârstă de până la 7 ani și le transmite Direcției Generale de Muncă și SolidaritateSocială a județului;

asigură și urmărește aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a consumului de alcool și droguri, precum și a comportamentullui delicvent;

identifică evaluiază și acordă sprijin material și financiar familiilor cu copii în întreținere, asigură consiliere și informare familiilor cu copii în întreținerea asupra drepturilor și obligațiilor acestora, asupra drepturilor copilului. Asupra serviciilor disponibile pe plan local, asupra instituțiilor speciale, etc.;

primește dosarele în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne.

Atribuțiile SPAS, respectiv ale persoanelor cu atribuții de asistență socială sunt prevăzute la art. 106 din Legea nr. 272 /2004, cu modificările ulterioare, printre care se enumeră:

monitorizarea modului de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea și sintetizarea datelor și informațiilor relevante, atribuție relevant pentru monitorizarea dreptului copilului de a fi protejat împotriva exploatării prin muncă, exploatării sexual și traficului de copii (art. 32 – 35 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noemrie 198, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modifcările ulterioare);

identificarea și evaluarea situațiilor care impun acordarea de servicii și/sau prestații pentru prevenirea separării copilului de familia sa, precum și realizarea activității de prevenire a separării copilului de familia sa, atribuție relevantă identificarea copiilor la risc de exploatarea prin muncă, evaluarea acestor situații și realizarea planului de servicii pentru acești copii, familie și persoane importante pentru copil (Ordinul secretarului de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului. 286/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privin întocmirea Planului de servicii și a Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecție);

colaborarea cu DGASPC în domeniul protecției copilului și transmiterea datelor și informațiilor solicitate din acest domeniu, atribuție relevante pentru monitorizarea copiilor la risc de exploatarea prin muncă, exploatarea sexuală și trfic de copii.

Cercetarea fenomenului de abuz asupra copiilor pe bază de chestionar

1.Obiective

Principalele obiective care au stat la baza cercetării au fost:

distribuția valorilor indiciilor de abuz și neglijarea pe dimensiunea rural/urban și în profil teritorial (regiuni istorice);

determinarea incidenței cazurilor de abuz și neglijare, din perspectiva principalelor dimensiuni ale fenomenului: abuz și neglijare, fizică,

distribuția indiciilor de abuz și neglijarea în raport cu diferite caracteristici socio-demografice, socio-economice și psiho-sociale ale părinților sau persoanelor care au copii în îngrijire;

măsurarea atitudinilor și percepțiilor populație cu privirea la abuzul și neglijarea copiilor în familie, școală, grup de prieteni, grup de proximitate etc;

măsurarea frecvenței fenomenului de perspective copiilor;

determinarea profilului familiilor în care se manifestă diferite forme de abuz și neglijare, profil construit pe baza asocierilor statistic semnificative între caracteristicile familiilor respective și diferite forme de abuz neglijare;

măsurarea frecvenței cazurilor de abuz și neglijare a copilului pe forme și tipuri concrete de manifestare.

2.Scopul cercetării

Această cercetare are ca scop principal măsurarea nivelului de abuz asupra copilului produs de familie și școală. Identificarea tipurilor de abuz și intensitatea frecventării lor sunt principalele categorii investigate.

3.Ipotezele cercetării

Ipotezele acestei cercetări sunt:

Ipoteza 1 – abuzul asupra copiilor poate fi oricare dintre următoarele forme: fizic, verbal, emoțional, sau sexual din partea unui membru al familiei.

Ipoteza 2 – abzul verbal este cea mai răspândită formă de abuz asupra copiilor.

Ipoteza 3 – principalele cauze ale abuzului asupra copiilor sunt alcpplismul și sărăcia.

Ipoteza 4 – părinții nu sunt interesați de situația școlară a copiilor și nici de activitățiile acestora întreprinse cu prietenii celor mici.

4.Metodologia cercetării

Cercetarea este de tip cantitativ, în rândul părinților și copiilor pentru a estima incidența abuzului și a neglijării.

Metoda de cercetare folosită a fost ancheta pe bază de chestionar.

5.Chestionarul

Chestionarul prezintă următoarele avantaje:

oferă răspunsuri clare la problemele cercetate;

este un mijloc foarte bun de explicare a comportamentelor umane și de identificare a factorilor care le determină;

furnizează o mare cantitate și varietate de date, pe baza opiniei respondenților;

datorită gradului înalt de structurare, utilizării metodelor statistice și generării de date numerice, concluziile sale sunt percepute ca științifice, obiective și prin urmare corecte;

datorită faptului că poate fi completat fără intenția (și influența) părților interesate, este considerat ca fiind neutru.

Ancheta în rândul părinților au avut drept grup țintă gospodăriile (familiile) cu cel puțin un copil cu vârsta până în 18 ani în îngrijire.

Ancheta în rândul copiilor au avut drept grup țintă copiii claselor a VII-a și a IX-a, elevi a Colegiului Național “Emil Racoviță”, Vaslui.

Interviurile s-au desfășurat la domiciliul subiecților ăn perioada aprilie 2015.

Culegerea datelor s-a făcut prrin metoda autocompletării, iar selecția școlii, claselor și a elevilor a fost aleatoare.

Instrumentele de cercetare (chestionarul pentru părinți, chestionarul pentru copii) sunt disponibile în anexe. Instrumentele de cercetare au urmărit următoarele dimensiuni:

Chestionarul adresat părinților: structura familiei, condiții de locuire, situația material și finaciară a familiei, existența inexistența conflictelor în familie și tipul acestor , abuzul de substanțe, comportamentul părinților față de copil (îngrijire, comportament afectiv, comunicare, supraveghere, petrecerea timpului cu copilul, comportamente de pedepsire a copilului, exploatarea copilului), experiența traumatic a părinților în copilărie etc.

Chestionarul adresat copiilor: date sociodemografice ale copiilor și părinților, structura familiei și condiții de locuire, percepția copilului asupra situației material a familiei, abuzul și neglijarea copilului ( climatul afectiv sin familie, receptivitatea părinților la nevoile copilului, atenția acordată copilului în familie, modalități de pedepsire a copilului) întrebări referitoare la comportamentul și starea afectivă a copilului care a suferit diverse pedese.

6. Preluarea și analiza datelor

Analiza datelor cantitative a fost făcută prin metoda analizei de conținut.

7. Barierele și limitările cercetării

Pe parcursul colectării și analizei datelor nu au fost întâlniți factori care ar servi drept impediment pentru cercetare.

8. Descrierea eșantionului

Eșantionul ales a fost de tip stratificat, probabilist, tristadial și a avut drept criteria de stratificare mediul de rezidență (urban – rutal) și mărimea localităților urban mare, urban mediu, urban mic, rural mare și rural mic).

Eșantionul folosit este reprezentativ pentru populația școlară (din ciclurile primar, gimnazial și liceal sub 18 ani), la un nivel de încredere de 80 %.

9. Raport de cercetare

Raportul de cercetare s-a desfășurat în perioada: 02.05.2015 – 03.06.2015 și eșantionul a cuprin 40 de persoane, mediul urban. Acest sondaj a dorit să surprindă percepția populației asupra fenomenului de abuz a copilului, statistici dovedind o crețtere îngrijorătoare a acestui flagel.

În urma aplicării și prelucrării datelor a-au obținui următoarele rezultate:

Profilul familiei – Chestionar părinți

31,25 % au precizat că în gospodăria lor locuiesc 4 persoane,

50% au precizat 6,

18,75 % au precizat 5.

Mai mult de jumătate dintre cei intervievați au precizat că nu au fost la închisoare de când

primul copil a fost născut, însă mai mult de un sfert au recunoscut că un alt membru al familiei a fost închis, săvârșind pedeapsa pentru fapte penale.

68,75 % au precizat “Nu” , 31,25 % au precizat “Da, altcineva din familie”

Certurile în familie chestionate chestionate escaladează ușor între rar și foarte des, astfel:

12,3 % au răspun “rar”, la egalitate se află și ”foarte des”,

43,75 % au răspun ”des”,

31,25 % au răspun ”nu prea des”.

87,75 % dintre părinți se ceartă între ei de față cu copiii lor, iar 12,25 % au răspun “Nu”.

Acesta este unul dintre formele indirect de abuz asupra copilului, deoarece aceștia sunt martorii și victimile abuzului de mâine.

Violența domestică între soți pare a fi destul de comună, deoarece:

75 % au precizt că s-au bătut cu soțul/soția,

25 % au precizat negativ.

Frecvența violenței domestice în familie indică faptul că incidentele se petrec des, astfel :

43,75 % au preciyat frecvența întâmplărilor ”des”

25% ”nu prea des”

12,5 % ”rar și foarte rar”

6,25 % ”foarte des”.

Profilul familiilor intervievate arată faptul că fenomenul de abuz este prezent în lumea adulților, iar acesta are o frecvență destul de ridicată.

Profilul familiei – Chestionar copii

Situația familiei copiilor care locuiesc cu părinții a fost apreciată în procentele următoare:

75% “locuiesc cu amândoi părinți”

12,5 % ”locuiesc cu mama, părinții fiind despărțiți”

6,25 % ”locuiesc cu mama, tatăl a murit”

6,25 % ”locuiesc cu tata, părinții fiind despărțiți”.

Mâncarea de acasă este apreciată de la foarte bună la precară, aproape deloc. Astfel, s-au stabilit următoarele :

81,25 % ”este este bună și mănânc destul”

12,5 % ”este bună, dar nu mănânc destul”

6,25 % ”este proastă, dar mănânc destul”

Peste jumătate din numărul copiilr schestionați au răspuns că au cele necesare pentru școală.

62,5 % îmi cumpăr tot ce am nevoie

25 % imi cumpăr doar o parte din lucrurile

12,25 % îmi cumpără foarte puțin din ceea cea am nevoie.

Aprecierea copiilor privind atenția părinților în domeniul interesului general a acțiunilor copiilor lor, sau a calității hainelor pare a fi destul de ridicat, deși s-au semnat între 2 și 4 cayuri în care copii nu primesc destulă atenție, chiar deloc sau că hainele și încălțările nu sunt frumoase.

Crei că hainele tale sunt destul de drăguțe?

Dar patofii?

Crezi că părinții tăi îi interesează ce faci?

Apropierea copiilor de o persoană în care să se confeseze sau să găsească liniștea sufletească este obligatorie pentru dezvoltarea emițională și spirituală, astfel, mama este figura maternă cea mai apropiată de nevoile copiilor.

A1. Cine te ajută la lecții?

A2. Cu cine îți petreci cel mai mult timpul?

A3. Cine te mângâie când ai o durere?

A4. Cine te ascultă și te ajută când ai o problemă?

A5. De cine te simnți cel mai apropiat sufletește?

A6. Afețiunea părinților față de copii este înjumătățită. astfel :

50 % dintre părinți își manifestă iubirea ”zilnic”

31,25 % nu chiar zilnic, “dar destul de des”

18,75 % “rareori”

A7. Înțelegerea nevoilor copiilor de către părinți este una dintre cele mai importante caracteristici în creșterea și dezvoltarea lor. Copii au apreciat următoarele răspunsuri:

68,75 % ”în mare măsură”

18,5 % ”așa și așa”

12,5 % ”în mică măsură”

Sentimentul de siguranță, apartenență a copiilor este unul destul de dezvoltat, ei pot aprecia ușor dacă sunt sau nu doriți în familie. Deși majoratitatea dintre ei se simnt în siguranță în sânul familiei, tot majoritatea dintre ei prezintă sentimentul de nedorire sau neiubire din partea familiei de proveniență

.

A8. Te simnți nedorit sau neiubit îndeajuns?

67,20% “ foarte rar”

20,34% ”rar”

12,2% ”foarte des”

A9. Acasă te simnți în siguranță?

52.12% “des”

21% ”foarte rar”

10% ”niciodată”

Practici parentale / relații în familie – Chestionar părinți

Atitudinea părinților privind pedepsirea copiilor

Analizând graficile următore, care corespund cu atitudinea părinșilor privind pedepsirea copiilor, constă că, copilul este pedepsit doar în situații excepționale atunci când greșești. Astfel 12 % dintre părinți au apreciat că își pedepsesc copilul de fiecare dată. Iar 30 % au precizat că nu îl sancționează des. Deși părințiii sunt de acord cu faptul că celor mici le trebuiesc îndeplinite dorințele, următoarele lor răspunsuri lasă de dorit acest fapt, deoarece timpul și atenția asupra copiilor este foarte limitată.

Un copil bun este cel care își ascultă întotdeauna părinții

Dacă un părinte vrea să-și disciplineze copilul trebuie să-l pedepsească de fiecare dată când greșește.

Dacă un părinte își iubește copilultrebuie să îi îndeplinească toate dorințele.

Principalele pedepse menționate de părinți pot fi grupate, după frecvența de apariție astfel interzicerea unor activități (accesul la calculator, televizorul, telefonul mobil), restricționarea ieșitului la joacă, închiderea copilului în camera sa, restricționarea banilor de buzunar, bătaie (cu palma/cureaua).

Să i se anuleze anuleze anumite privilegii de care se bucură

Să i se retragă sprijinul pentru anumite activități pe care le preferă, hobby-uri

Să suporte consecințele ce decurg natural din fapta sa

O sancțiune pe care nu au mai aplicat-o adulții și care să îl surprindă pe copil prin noutatea ei

Orice sancțiune, cu cât mai aspră, cu atât mai bine; important este să nu mai repete greșeala.

Promiscuitatea pare a fi cel mai problematic spect în cuzele principale pentru care un copil cade victima unui abuz, urmată în deaproape de lipsa sprijinului din partea statului pentru familiile cu probleme și sărăcie.

P1. Părinții cu copii sub 10 ani au precizat că petrec peste 2 ore în proporție de 75 %;

18,75 % ”una-două ore” 6,25 % “NS / NR

P2. Părinții cu copii cu vârstele cuprinse 10 – 18 ani au precizat că petrec una-două ore în proporție de 56,25 %;

18,75 % “NSNR” 25 % ” peste 2 ore”

Conform statisticilor părinții tind să petreacă cât mai puțin timp cu copii lor, iar acest lucru este unul dintre câteva cauze care îndepărtează afecțiunea și comunicarea în relația lor.

P3. Părinții care își lasă și își îndrumă copii să meargă la școală sunt în procent de 68,75%;

12,50 % “Unii dintre ei da, alții nu” – adăugând că nu au bani pentru a-i susține 18,75% “nu”

P4. Cei 18,75 % care au răspuns negativ, se impart în următoarele:

6,25 % “când nu-și fac lecțiile”

12,50 % “școala nu-ți mai oferă astăzi nici un viitor”

P5. Numărul părinților care sunt interesați de situația academic a copiilor lor , este într-o continuă scadență, predominând doar întâlnirile o dată pe semestru, astfe:

43,75 % “odată pe semestru”,

18,75 % “numai la ședințe”,

12,5 % numai când sunteți chemați,

12,5 % odată la șase luni,

12,5 o dată pe lună.

P6. Verificarea copiilor școlari este de o importanță majoră, însă părinții tind să neglijeze acest aspect, astfel, corectarea, supravegherea și corectarea temelor predominant de mamă,dominând doar cu 35,75 %.

25 % “frații mai mari” 18,75 % “le face la școală”

12,15 % “își face lecțiile singur” 6,25 % “tata”.

P7. Un alt fapt îngrijorător este faptul că părinții nu știu despre itinerariu zilnic al copiilor lor, astfel, procentajele răspunsurilor au fost:

50 % ”Îmi spune unde se duce și cu cine, dar nu verific”

37,5 % ”Știu întotdeauna unde și cu cine se joacă petrece timpul liber”

12,5 % ”Nu-mi spune și nici nu vrific cu cine își petrece timpul liber”

P8. Frecvența întâmplărilor variază între foarte des și rar, pentru următoarele cazuri:

Să-l luați în week-end sau în concediu “Rar”

Să-l luați când mergeți în vizită la prieteni „Rar”

Să mergeți împreună la plimbare ”Foarte rar”

Să-i serbați ziua de naștere sau de nume "Rar”

Să-l asculți dacă dorește să vă vorbească ”Foarte rar”

Să ceri păreri atunci când se iau ”Des”

Să-l pupați ”Foarte des”

Să-l lăudați ”Foarte des”

Să mângâiați copilul ”Foarte des”.

P9 – P11. Statisticile informează faptul că părinții folosesc vocea ridicată “Doar în situații excepționale” în proporții de 75 %, au rămas ”Da” 18,75 % și ”Nu, în nici un caz” 12,50 %.

Utilizarea forței este interpretată ca fiind ceva absolut normal în educarea copilului iar pedeapsa ca fiind indispensabilă pentru corectarea comportamentului.

când copilul greșește este pedepsit ”Da”

când un copil greșește părintele să utilizeze bătaie ”Da”

atunci când un copil greșește părintele să țipe ”doar în situațiile excepționale”

P 12. Statisticile arată că părinții folosesc înjurături la adresa copiilor minori, la egalitate se află și folosirea de amenințări pentru convingere, care vine mână în mână cu folosirea de cuvinte dure la adresea copilului.

I-ați făcut de rușine în fața altor copii / adulți ”Nu”

Ați izolat copilul ca urmare a unei greșeli a acestuia “Nu”

Ați înjurat copilul ”Da”

Folosirea de cuvinte dure la adresa copilului ”Da”

Folosirea de amenințări pentru convingere ”Da”.

P13. Privitor la abuz fizic, se remarcă diferențe radicale, iar acte de abuz sever nu sunt ridicate.

L-ați dat afară din casa? 100 % ”Nu”

L-ați legat astfe încât să nu poată pleca? 100 % ”Nu”

L-ați bătut folosind un obiect (curea, nuia)? 24 % ”Da”

I-au rămas copilului urme după ce l-ați bătut? 19 % ”Da”

L-ați urecheat, lovit ușor cu palma fără a rămâne urme? 19 % “Da”.

P14. Principala formă de abuz la care este supus copilul în afara familiei, conform opiniei părinților este cel fizic, părinții afirmând că s-a întâmplat ca unul dintre copii să vină acasă bătut.

Unul dintre copiii să fie abuzați sexual? 95 % “Da”

Cine din familie l-a bătut? 62 % ”Da”

Unul dintre copiii să fie bătut tare 86 % ”Nu”, 19 % ”Da”

Cine va atacat copilul, 83 % ”Nu”

Cineva să vă atace copilul copiii 19 % ”Da”, 83 % ”Nu”

Cine l-a bătut 16 % ”Nu”

Copiii să vină acasă bătuți 39 % ”Da”, 60 % ”Nu”

Copiii să cerșească pentru a câștiga bani 83 % ”Nu”

Copiii să stea cu frații mai mici acasă 18 % Da, 75 % ”Nu”

Practici parentale / relații în familie și școlă – Chestionar copii

A1. – A4. Copii apreciază că părinții lor se interesează de calificativele obținut, iar frecvența verificării și prezența părinților la școală este prezentată de ”deseori”

A1. Te verifică dacă vii la școală? 80 % ”deseori”

A2. Vorbesc cu dirigintele profesorii? 40 % ”deseori”

A3. Se interesează de note ? 68 % ”deseori”

A4. Vin la ședințele cu părinții? 40 % deseori

A5. – A7. Frecvența cu care profesorii ceartă, jignesc sau folosesc violența este clasificată de copii în primul rând ”câteodată”, iar la câteva zeci de procente se găsesc:

vă ceartă: “deseori” 25 % ; ”niciodată” 25 %

vă jignesc: ”deseori” 43,75 % ; ”niciodată” 6, 25 %

vă bat: ”deseori” 18,75 %; ”niciodată”31,25 %

A8. – A36. Sondajul arată faptul că tinerii sunt pedepsiți des de către părinți, iar pedepsele lor variază în funcție de metodă și intensitate. Copii chestionați au admis faptul că sunt profund neglijați din punct de vedere medical, astfel părinții omit să se prezinte cu ei la medic sau să le ofere medicamente.Abuzul verbal este unul comun în mediul lor familiar, la fel și abuzul emoțional.

A8. Părinții tăi îți cumpără jucării sau alte lucruri pe care le dorești

A9. Părinții tăi te trimit să muncești pe bani în loc să mergo la școală?

A10. Părinții tăi te ceartă?

A11. Părinții tăi îți interzic să te joci cu alți copii?

A12. Ți-a trecut prin minte să-ți părăsești familia?

A13. Stai acasă să ai grijă de frații tăi mai mici în loc să te duci la școală?

A14. Ai fost trimis de părinți să cerșești?

A15. Când părinții tăi sunt supărați pe tine, aruncă cu obiecte in tine?

A16. Te încuie in camera ta, ca pedeapsă?

A17.Te încuie intr-un loc întunecos, ca pedeapsă?

A18.Ești ars/arsă cu diverse obiecte ca pedeapsă?

A19.Ca pedeapsă nu-ți dau nimic să mănânci ?

A20. Când părinții sunt supărați pe tine, te dau cu capul de pereți?

A21. Te pun săm să stai în genunchi, ca pedeapsă ?

A22. Ești bătut de îți rămân urme?

A23. Ești lăsat singur / singură noaptea in casă?

A24. Părinții te lasă singur / singură in casă pentru câteva zile?

A25. Furi să mănânci?

A26. Se întâmplă să nu te vadă doctorul când ești bolnav?

A27. Nu îți cumpără medicamente când ești bolnav?

A28. Ți se vorbește urât acasă, ești înjurat / ă?

A29. Se întâmplă să nu mănânci mâncare gătită acasă ?

A30. Se întâmplă să te duci să te culci deși încă ți-e foame?

A31. Ți se întâmplă să nu te duci acasă de frică să nu fii pedepsit?

A32. Se întâmplă să lipsești de acasă pentru câteva zile fără știrea părinților tăi?

A33. Unul dintre părinții tăi beau mult?

A34. Când părinții tăi se află sub influența alcoolului te-a supus unor acțiuni indecente?

A35. Părinții tăi se ceartă?

A36. Se întâmplă ca părinții tăi să se lovească unul pe altul atunci când se ceartă?

A37. –A42. Tipul de abuz fizic manifestat in familiile copiilor chestionați, este cel care implicț contactul fizic, utilizând mâinile.La nici 20 de procente distanță de aceasta preferință se află cureaua, care pare încă prezentă, deși alte obiecte precum lingura de lemn, au ieșit din uz.

A37. Cu lingura de lemn.

A38. Cu o vergea din / de bucătărie.

A39. Cu furtunul .

A40. Cu bățul.

A41. Cu cureaua.

A42. Cu mâna.

A43. Când copii sunt pedepsiți de către părinți ei tind sa plângă in singurătate sau să sufere in tăcere. Alte răspunsuri cu procentaje până in 40% au fost că vorbeasc cu cineva sau își închipuie că suferă.

A44. Ai suferit de frig iarna pentru că nu ai avut haine călduroase?

A45. Ai suferit de frig iarna trecuta pentru că nu ai avut încălțăminte călduroasă?

A46. Ai fost vreodată bătut / bătută pe stradă de o persoană necunoscută?

A47. Ai fost vreodata bătut / bătută atât de tare încât să trebuiască să fii internat / internată in spital?

A48. Ți s-a cerut vreodată să te dezbraci in fața cuiva anume ?

A49. Ai fost obligat / obligată vreodată să ai relații sexuale ?

A50. Ți s-au oferit vreodată bani pentru a avea relații sexuale ?

A51. Ai fost obligat / obligată vreodată să te lași mângâiat / ă pe anumite părți intime?

A52. Ți s-au oferit vreodata bani pentru a poza gol / goală?

A53. Ai văzut vreodată adulți făcând sex?

Date socio – demografice – Chestionar părinți

Date socio – demografice – Chestionar copii

10. Concluziile cercetării:

După cum relevă cifrele analizei, nivelul abuzului fizic ușor și moderat, in rândul populației de părinți are o incidență cuprinsă între 38 și 63 de procente. În același timp, aproximativ 20 % dintre părinți ( la care se adaugă și alte persoane care în îngrijire copii) apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educație a copilului.

Sunt cifre îngijorătoare care arată că , in ciuda interzicerii prin lege incă din 2004 a oricărei forme de violență asupra copiilor in familie, părinșii nu doar că incă utilizează pedeapsa corporală in practica educațională de zi cu zi, dar un procent semnificativ dintre ei apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educație a copilului.

Convingerea că prin pedepsire copiii vor invăța cele mai importante lecții este extrem de răspândită în rândul părinților. Cu toate astea, ceea ce copiii invață este total deiferit de ceea ce încearcă părinții să îi învețe.

Abuzul emoțional și fizic tind însă să-și păstreze clasa.Părinții nu numai că utilizează acest tip de abuz între ei , dar îl aplică și copiilor. Forma cea mai întâlnită de neglijare în rândul copiilor este cea medicală, părinții par a fi reticienți în a oferi îngrijiri medicale adecvate prin prezentarea copilului la urgență sau medic, sau a-i oferi medicamentația necesară.

Neglijarea medicală atinge cote alarmate, astfel, părinții tind să lase copilul să se vindece singur, sau folosesc leacuri băbești. În cele mai frecvente cazuri, copii nu sunt prezentați specialiștilor pentru control, nici măcar pentru cel obligatoriu, anual.

Neglijarea educațională este semnalată de părinți ca una importantă deși nici unul dintre ei nu au avut intenția de a spune că vor face modificări în această privință.

Nivelul educațional scăzut al părinților este un numitor al frecventării oricărui tip de abuz, iar la o scară mai joasă se află nivelul scăzut de trai, lipsa unui loc de muncă sau mărirea mică a locuinței.

STUDIU DE CAZ nr. 1

Prezentarea generală a problemei :

Membrii familiei: N.V.- tatăl; N.E. – mama; N.I. – fiica.

N.V. s-a căsătorit cu N.E în anul 2002, mariaj din care a rezultat un copil: N.I (11.02.2004). Relația de cuplu a fost cât se poate de bună în primii cinci ani de căsnicie, dar problemele au apărut când soțul a început să consume băuturi alcoolice,certurile apăreau din diferite motive, iși acuza soția tânără de infidelitate, de de sustragerea la îndatoririle casnice și că nu se mai ocupă de educația și îngrijirea ficei lor.

În momentul întocmirii dosarului N.E. era casnică, neavând nici un venit propriu, prin urmare singurul susținător al familiei din punct de vedere material era soțul.

SEMNALAREA CAZULUI :

Colectarea de informații de la cel ce semnalează cazul:

Persoana care a sesizat cazul : N.E.

Modul de semnalare a cazului a fost prin prezența fizică a N.E. la SPAS VASLUI;

Date de identificare ale victimei:

Data nașterii : 23.05.1983;

Educație : absolventă a unui liceu economic;

Domiciliul: str.Călugăreni, nr.4, loc.Vaslui;

Ocupație : casnică;

Religie : ortodoxă;

Naționalitate : română ;

Familia de proveniență : tatăl necunoscut iar mama alcoolică;

Probleme de sănătate : nu a avut probleme de sănătate grave, nu a fost internată într-un spital de boli mentale și nici nu a urmat vreun tratament în acest sens;

Tipul de abuz reclamat : abuz sexual asupra copilului ;

Locul unde sa sesizat abuzul : SPAS VASLUI.

Date personale ale agresorului: N.V.

Data nașterii : 18.02.1977 ;

Educație : absolvent a unei școli profesional de mecanică ;

Locul nașterii și adresa : str.Călugăreni, nr.4, loc.Vaslui;

Ocupație : mecanic auto ;

Religie : ortodox;

Naționalitate : rom;

Venit salariu de 1000 ron ; banii folosiți pentru cheltuielile casnice,medicamente, hrană, băutură.

Familia de proveniență: este mezinul familie dintre cinci frați, părinții sunt în viață, l-au ajutat financiar și îl ajută și în prezent din pensia lor.

Problemele de sănătate: nu suferă de nici o boală fizică în schimb a fost internat în cadrul unui spital de boli mentale de doua ori și odată pentru problemele pe care le avea cu alcoolul;

Probleme de comportament: comportament antisocial asociat cu, consumul de alcool, dosar penal pentru vătămare din culpă și distrugere de bunuri din cadrul familiei.

Analiza datelor:

Asistentul social decide să preia cazul și determină urgența investigație, astfel în ziua următoare acesta se deplasează acasă la familie.

ÎNREGISTRAREA CAZULUI :

Cazul victimei a fost preluat de către un asistent social din cadrul SPAS, în vederea investigării situației fetiței și stabilirea unei măsuri de protecție pentru ea.

Motivul pentru care N.E s-a prezentat la SPAS este de a cere ajutor deoarece fiica ei este abuzată sexual de către soț. Victima povesteste cum problemele au început odată cu consumul de alcool.Actele violente din familie au început să fie din ce în ce mai dese și cel mai grav fiind abuzul sexual al fetiței de numai 11 ani.

EVALUAREA INIȚIALĂ:

Se formează o echipă interdisciplinară de profesioniști care contribuie la culegerea și analiza informațiilor legate de cauzele agresiunii, la determinarea validității sesizării, determinarea riscului riscului repetării abuzului și elaborarea unui plan de siguranță sau la închiderea cazului.

Are loc intervieverea membrilor familiei în vederea stabilirii circumstanțelor în care sa petrcut abuzul asupra copilei minore.

Persoanele ce vor fi intervievate : victima și agresorul.

Intervieverea familiei:

Întrebările au vizat obținerea unor informații privind următoarele aspecte: ce sa întâmplat; timpul, gravitatea cronicitatea abuzului; starea actuală a minorei;relația ei cu mama; gradul de volență existent în familie; comportamentele nepotrivite; modelele de comunicare din familie; riscul repetării abuzului; siguranța copilului în mediu familial, etc.

Ghidul de interviu pentru N.I:

Poți sa îmi spui când au început conflictele la voi în familie?

S-a purtat tatăl tău violent cu tine?

De ce oare?

Ați avut de atunci și momente de liniște?

Tatăl tău te pune în încurcătură?

Te face să te simnți lipsită de valoare?

Te contrazice pentru a te deruta?

Te izolează de persoane cu care tu dorești să îți petreci timpul liber?

Te face să te simnți rușinată?

Te terorizează verbal?

Își pierde controlul când consumă alcool?

Te împinge, te înțeapă, te trage de păr, folosește obiecte pentru a te lovi?

Reușeai să te aperi de tatăl tău?

Cum te înțelegi cu mama și cu celelalte rude?

Analiza datelor :

Ancheta preliminară arată faptul că N.I. a fost abuzată sexual în mod repetat fapt dovedit de certificatul medico-legal. Din punct de vedere psihic ea nu prezintă probleme grave, este speriată și irascibilă. N.E este hotărâtă să-și părăsească soțul pentru binele ei și al fiicei ei dar este conștientă că nu se va putea descurca din punct de vedere financir și al unui loc de locuit cu fiica ei.

Relația conjugală este tensionată, cu multe episoade conflictuale. Soția își dorește divorțul.

Vecinii scării de bloc, asistentul social , nu a colectat multe informații deoarece colocatarii au observat că N.I. și fetița lor merg cu privirea în pământ, iar în prezenta tatălui lor acestea nu comunică.

Informațiile din institutul sunt că minora este o elevă eminentă și olimpică, dar nu socilizează cu colegii ei, este retrasă și timidă.

Locuința este proprietate privată a soților dobândită în timpul căsătoriei, cu ajutorul financiar al socrilor bărbatului.Este un apartament cu 3 camere, hol bucătărie baie și doua balcoane.

EVALUAREA FAMILIEI Definirea formei de violență

Deși fiecare caz de abuz se desfășoară în condiții specifice și are cauze particulare, există o serie de factori comuni, care definesc existența și tendințele fenomenului la nivelul întregii societății.

Pricina abuzului în familie din partea bărbatului este din cauza consumului de alcool care manfestă conștiința și personalitatea omului, el a ajuns sa-si folosească fiica pentru plăceri carnale, și să o traumatizeze ori de câte ori are ocazia.

Pentru eliminarea, reducerea factorilor de risc sunt necesare anumite schimbării ca: separarea taălui de către copil și condamnarea lui la o pedeapsă privată de libertate/

Starea fizică și psihică în urma evaluării

Fetița este încordată , nu are sentimentul siguranței, este suspicioasă, prezintă atașament deficitar față de tatăl ei , pe care nu îl mai dorește în familie.

Femeia a vrut să-și sfătuiască soțul să consulte un medic specialist, să accepte urmarea unui tratament, dar i-a fost frică de reacția acestuia. În momentul în care consumă alcool, soțul se manifestă din ce în ce mai violent și mai ciudat.

N.E. este hotărât să divorțeze pentru protecția și liniștea fiicei.

Identificarea nevoilor familiei

Pentru N.E. și fiica ei este nevoie de consiliere psihologică, consiliere vocațională pentru mamă și sprijin material financiar.

Analiza datelor

Din discuțiile asistentului social purtarea cu N.E. s-au constatat următoarele :

În martie 2006 mama și-a pierdut serviciul, din cauza stresului și geloziei provocate de către soț.

De atunci datorită lipsurilor au trăit mai greu iar tatăl cerea mereu bani pentru băutură

Mama nu are o slujbă, lucreză ocazional să asigure un minimum de trai.

Tatăl se poartă violent cu ele tot timpul, găsind mereu motive de ceartă, recurgând mai apoi forța fizică care era exercitată mai întâi pe soție apoi pe copil, urmând ca abuzul sexual asupra ei să fie desfășurat în lipsa mamei.

Riscul de recidivă în acest caz este ridicat, datorită : consumului de băuturi alcoolice din partea soțului, problemelor financiare cu care se confruntă familia, relațiilor dintre soți profund afectate și dificultatea găsirii imediate a unui loc de muncă pentru soție.

Alte tehnici generale de evaluare a familiei:

Matricea ciclului de viață

Este o tehnică folosită în special în lucrul cu familia ai cărei membrii se află în cicluri diferite de viață,Această tehnică nu reprezintă un interes major în cazul lui de față.

Genograma familiei N.

Legendă:

36 bărbat 36 ani

32 femeie 32 ani

11 femeie 11 ani

Harta eco a familiei N.

Legendă:

Relație uni laterală

Relație bilaterală foarte puternică

Relație încordată

Scala resurselor familiale

INTERVENȚIA

Dezvoltarea planului de intervenție cu familia

Asistentul social împreună cu cele două victime din cazul de față identifică scopurile,sarcinile și serviciile de care cor beneficia victimele, se aleg modalitățile de intervenție, se stabilesc limetele de timp și responsabilitățile.

Prioritățile intervenției sunt:

Îndepărtarea factorilor de risc care au dus la apariția abuzului;

Asistarea fetei în vederea depășirii traumei pe care a suferit-o;

Identificarea unei măsuri de protecție care să ofere fetei siguranță și condiții adecvate de dezvoltare.

Stabilirea echipei de intervenție : asistent social, psiholog, jurist.

Analiza datelor de evaluare

În urma evaluării efectuate în teren a reieșit faptul că mediul familial este total nefavorabil pentru evoluția femeiei dar mai ales pentru fiică, fiind supusă mereu abuzului sexual din partea tatălui.

În urma evaluării psihologice efectiuate asupra minorei,s-au constata următoarele:

prezența abilității în realizarea analizei și sintezei,rezultate școlare bune;

tendința de izolare, nevoie de evaluare, nesiguranță;

în relațiile apropiate se simnt implicate emoțional; nevoie acută de sprijin afectiv;

celelalte funcții psihice sunt dezvoltate corespunzător vârstei, atenția se captează și se menține satisfăcător, reține ușor informațiile.

În urma evaluării medicale reiese fatul că N.I. prezintă vânătăi pe corp.

IMPLEMENTAREA PLANULUI DE SERVICII

Priorități:

Îndepărtarea factorilor de risc;

Asistarea fetei și a mamei acesteia în vederea depășirii traumei;

Identificarea unei măsuri de protecție care să ofere copilului siguranță și condiții normale de creștere și dezvoltare.

Asistentul social din cadrul SPAS. Stabilește modalitățile de sprijin acordate victimei.

Obiective pe scurt:

scoaterea fetei și a mamei ei din mediul violent;

evaluarea medicală și psihologică în vederea identificării și tratării efectelor traumei trăite;

terapia individuală cu părintele abuzator.

Obiective pe termen lung :

schimbarea mediului abuziv într-unul favorabil și creșterii educării;

creșterea stimei de sine a victimei;

identificarea unui loc de muncă pentru mamă.

Plan de intervenție personalizat;

Nume și prenume: N.E.

Data și locul nașterii: 23.05.1983, loc. Vaslui;

Domiciliul: str. Călugăreni, nr 4,loc.Vaslui;

Număr de copii: 1

Ca măsură de urgență N.E. și fiica ei sau fost cazate în Centrul Social pentru Ocrotirea Femeilor Victime ale Violenței Domestice Vaslui, unde beneficiază împreună de serviciile centrului.

Au ocupat acest loc social pe o perioadă de 90 de zile , timp în care au început și demersurile pentru intocmirea divorțului.

MONITORIZAREA CAZULUI

Pe toată durata colaborării, N.E. și fiica ei au menținut legătura cu asistentul social.

Ședințele de terapie au dat un rezultat real: soțul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Soția obține divortul în favoarea ei și se întoarce acasă cu fiica ei. După 24 de zile de cercetare penală soțul primește o pedeapsă de 8 ani cu închisoare în penitenciar, iar N.E. si-a găsit un loc de muncă datorită consilierii vocaționale.

EVALUAREA FINALĂ A CAZULUI

Cazul a fost preluat la începutul anului, lucrându-se timp de 3 luni, pentru îndeplinirea scopurilor propuse, astfel putem afirma că, în acest caz: starea psihică a fetei s-a îmbunătățit considerabil, s-a obișnuit cu noul stil de viață, și de conviăețuire doar cu mama, ea manifestă comportament sigur față de mamă,continuă să frecventeze cursurile școlare, având rezultate foarte bune la învățământ.

STUDIU DE CAZ NR.2.

Prezentarea problemei

Familia P. Este formată din : P.V. – mama, P.D. –fiica și P.B.- fiul.

Cei doi copii ai lu P.V. sunt elevi în clasa a-III-a, respectiv grădiniță grupa a-II-a, frecventează cu regularitate cursurile școlare, în conformitate cu programul școlar de la 8 dimineața la 12 pm.Mama P.V. lucrează 8 ore la textila plus patru ore peste program, și locuiește împreună cu copii ei, în concubinaj cu R.M. de 4 ani, acesta din urma si-a manifestat pentru prima dată furia asupra concubinei sale în urmă cu un an , iar mai recent tot mai mult asupra copiilor deoarece mama lucrează în schimbul II.

De 1 an de zile R.M. consumă zilnic alcool, tutun, ierburi etnobotanice, și nu are un loc de muncă.

SESIZAREA CAZULUI:

Colectarea informațiilor de la cel ce semnalează cazul

Persoana care a sesizat cazul P.V.

Modul de semnalare a cazului a fost telefonic la SPAS Vaslui

Date de identificare a victimei:

P.D. – fetiță, născută la data 13.04.2008, în Vaslui, preșcolară în grupa mijlocie.

P.B. – băiat născut la data de 19.09.2003, în Vaslui, elev în clasa a-III-a.

Ambii copii cu tatăl plecat, mutat definitiv în altă țară și stabilit acolo imediat după divorț.

Tipul de abuz reclamat: abuz fizic asupra copiilor.

Locul unde sa sesizat anunțul : SPAS Vaslui.

Date de identificare a presupusului agresor:

R.M. născut la data de 10.12.1980, în Bacău;

Domiciuliul : str. Călimari,nr.8, loc.Vaslui;

Educație : absolvent al unei scoli profesionale;

Ocupație: zugrav;

Religie: penticostal;

Naționalitate: roman.

Venit: salariul între 1200 ron și 1800, bani folosiți pentru cheltuielile casnice,băuturi , tutun, alte activități distractive.

Probleme de sănătate: nu suferă de nici o boală fizică, în schimb a fost internat în cadrul unui spital cu boli mintale de două ori și odată cu problemele pe care le avea cu alcoolul; dosar penal pentru vătămare corporală și violare de domiciliu laa foști angajatori. Tipul de abuz reclamat : abuz fizic asupra copiilor.

Probleme de comportament : comportament antisocial, asociat cu consumul de alcool, tutun și ierburi etnobotanice.

Persoana care a sesizat cazul este învățătoarea lui J.G. În data de 21.09.2015, învățătoarea a observat. că elevul P.B. prezintă vânătăi pe brațe, roșeață pe față și ochi umflați.

Analiza datelor:

Cazul a fost preluat de Asistentul Social, pentru a determina desfășurarea procedurii ulterioare. Urmând ca aceasta să se deplaseze în ziua următoare la domiciliul lor pentru obținerea infoemațiilor.

.

ÎNREGISTRAREA CAZULUI

Cazul a fost preluat de un asistent social din cadrul SPAS Vaslui, în vederea investigării situației în care se află minorii și stabilirea unei măsuri de protecție pentru aceștia.

EVALUAREA INIȚIALĂ

Evaluarea inițială are rolul de a confirma și infirma, în cel mai scurt timp, existența unui caz și se formează o echipă interdisciplinară de profesioniști care contribuie la culegerea și analiza informațiilor legate de cauzele agresiunii.

Are loc intervievarea membrilor familiei și a persoanelor semnificative în vederea stabiliriicircumstanțelor în care s-a petrecut abuzul asupra copiilor și a modului în care membrii familiei percep situația aceasta.

P.V. la vârsta de 27 de ani a avut o căsnicie împlinită până ce soțul în urmă cu 6 ani a plecat în străinătate și trei ani mai târziu a înaintant procesul de divorț.

P.V. a locuit în apartamentul unei mătuși, care a decedat cănd aceasta avea vârsta de 22 de ani. În urmă cu 4 ani ea a fost evacuată în urma unei executări silite , din cauza datoriilor la întreținerea blocului și rate neplătite la bancă. După executarea P.V. se mută împreună cu copii la concubinul ei, care locuiește într-un apartament cu 2 camere în Vaslui.

Dupa nici 3 ani de conviețuire, R.M.- concubinul, începe a o agresa verbal P.V. și apoi fizic pe P.D. și P.B. din pricina faptului că gelozia lui nu suporta copiii dintr-o căsătorie anterioară.

Dina cauza geloziei concubinul și la presiunile acestuia, P.V. și-a pierdut locul de muncă ca ca, casieră în supermarket,fără un loc stabil de muncă aceasta a început certurile cu concubinul de față cu copii. R.M. fiind în stare de ebrietate își bate concubina de față cu copiii care acețtea sar mereu în apărarea mamei lor. Mai nou R.M. la început a agresat fizic copii dar dându-le pedepse pentru orice greșeală făcută și căutând motive din nimic.

Date despre părinții copiilor: mama

Nume și prenume : P.V. ;

Data și locul nașterii: 27.06.1972,loc Vaslui;

Domiciliul : str.Brodocului, nr.12.loc.Vaslui;

Educație : absolventă a unui liceu teoretic;

Ocupație : casnică;

Religie : ortodoxă

Cetățenie: română.

Intervieverea familiei

Întrebările au vizat obținerea unor informații privind următoarele aspecte: ce sa întâmplat, timpul, gravitatea și cronocitatea violenței; starea actuală a copiilor; relația copiilor cu membrii ai familiei;gradul de violență existent în familie; riscul repetării abuzului; siguranța copiilor în mediul familial, etc.

Ghid de interviu pentru P.V.

Concubinul tău – R.M. îți dă bătăi de cap?

Te face să te simnți rău ?

Te manipulează pentru a obține ceva de la tine?

Îți interzice să ieși cu persoane cu care tu dorești să-ți împarți timpul?

Te face de rușine?

Este posesiv cu tine ?

Te rănește din cuvinte?

Devine derutat când consumă alcool?

Îți reproșează mereu că ai venit în relație cu doi copii?

Vrea să scapi de copii?

Te lovește, împinge, caută să arunce cu ceva în tine?

Ghide de intervenție pentru copii. P.D. și P.B.

Poți să-mi spui când au început certurile în familie la tine?

Ai mai avut de atunci momente de liniște?

Mama a fost rea cu voi ? Dar R.M..?

De ce oare?

În ce constă comportamentul comportamentul violent al lui R.M.?

Ați încercat să vă apărați de R.M. ?

Ce altceva ai mai văzut în casă care să te deranjeze?

Cum te înțelegi cu mama și cu celelalte rude ?

Cum te înțelegi cu vecinii din bloc?

Analiza datelor

Asistentul social a aflat de la vecini, că mama copiilor de când a rămas fără slujbă, se descurcă tot mai greu pentru a asigura necesarul zilnic în casă. Din spusele lor asistentul social află că R.M. îi bate cu cureaua pe cei doi copii. Copii primesc pe ascuns câte un pachețel de la vecinile de pe scară pe care-l consumă la școală.

M edicul de familie comunică asistentului social că P.V. nu l-a mai vizitat de 4 ani cu copii,iar pe parcursul acestui timp copii erau bine.

Învățătoare lui P.B. este îngrijorată de situația băiatului, deoarece acesta a început a lua note mici și venind obosit adoarme la ore.

Ancheta preliminară arată faptul că P.D. a fost abuzată fizic în mod repetat fapt dovedit de vânătăile și cicatricele de pe spate și membrele inferioare. Din punct de vedere psihic ea prezintă probleme mari,probleme de comunicare,este speriată din cauza vizitei și este irascibilă.Relația conjugală este tensionată, cu multe episoade conflictuale, dar P.V. nu dorește să fie separată de copii dr nici de concubin, deoarece este dependentă de acesta din punctul de vedere al adăpostului dar și financiar.

EVALUAREA FAMILIEI

Definirea formei d eviolență

Cele mai multe familii funcționale aprobă pedeapsa fizică ca pe cea necesară în creșterea și educarea copilului și există un punct de vedere, destul de popular, care consideră manifestarea fizică a dezaprobării,exercitată de părinți asupra copilului,ca normală.

În cazul de față este prezent abuzul fizic,neglijarea fizică, unicul părinte nu își permite să asigure copiilor o alimentație bună,îmbrăcăminte și îngrijire adecvată a sănătății. Și nu în ultimul rând abuzul emoțional.

Factorii de risc în acest caz sunt : nivelul socio-educațional scăzut al părinților,consumul excesiv de alcool,comportamentl deviant al concubinului major și vârsta mică a mamei la naștere/

Starea fizică și psihică în urma evaluării

Copii au fost supuși în urma unor controale medicale amănunțite, în urma cărora s-au constatat următoarele aspecte : pe suprafața copilului prezintă echimoze, cicatrici mai vechi, acuză dureri abdominale, grețuri și lipsă de somn, ei mai prezintă și carențe așimentare.

Copii sunt vizibili marcați psihic, sunt încordați nu au sentimentul de siguranță și prezintă atașament deficiar.

Starea psihică a femeie este degradantă, la fel ca și modul său de viață, este anorexică și prezintă vânătăi pe corp.

Identificarea nevoilor familiei

Mediul actual al familiei este unul degradant și ridică probleme serioase în ceea ce privește siguranț copiilor și dezvoltarea fizică și psihică normală a acestora.

Pentru întraga familie P. este nevoie de consiliere maritală, consiliere psihologică personală a soțului și cursuri pentru controlarea furiei.

Pentru P.V copii ei este nevoie de consiliere psihologică, consiliere vocațională pentru mamă și sprijinul financiar.

Analiza datelor

În urma investigației efectuate s-au constatat următoarele :

Mediul în care se află minorii este unul nefast dezvoltării lor armonioase fizice și psihice;

Mmam este dependentă financiar de concubin;

Concubinul femeie maltratează copii ori de câte ori are ocazia, la fel procedează și cu P.V.

Femeia se consideră o mamă bună, ea este îngrijorată că și-ar putea pierde copii dar prezintă semne că ar putea renunța la ei în favoarea concubinului.

Riscul de recidivă în acest caz este ridicat, datorită consumului de băuturi alcoolice, problemele financiare cu care se confruntă familia, relațiile dintre concubini profund afectate din cauza existenței copiilor în apartament.

Alte tehnici generale de evaluare familiei: Genograma Familia P.

………………………………..

Legenda:

bărbat 33 ani ………………….. relație de concubinaj

femeie 28 ani relație terminantă.

femeie 5 ani

bărbat 10 ani

Harta eco a familiei P.

Scala resurselor familiale

INTERVENȚIA

Dezvoltarea planului de intervenție cu familia

Asistentul social discută cu P.V. despre situația în care se află ei și o informeayă pe femeie că mediul familial în care se află copii nu este prielnic dezvoltării lor ;i supuși unor tratament inadecvate din cauza concubinului, iar din această cauză ei vor fi luați în regim de urgență.

La primirea acestei vești P.V. este dispusă să renunțe la concubinul ei în favoarea copiilor, și este disponibilă să facă tot ce îi stă înputință pentru a înbunătăți situația.

Asistentul social identifică scopurile, sarcinile și serviciile de care vor beneficia victimile,se aleg modalitățile de intervenție, se stabilesc limitele de timp și responsabilitățile.

Prioritățile intervenției sunt :

îndepărtarea factorilor de risc care au dus la apariția violenței;

asistarea copiilor în vederea depășirii traumei pe care au suferit-o;

identificarea unei măsuri de protecție care să ofere copiilor siguranță și condiții adecvate de dezvoltare.

Stabilirea echipei de intervenție : asistent social, psiholog,jurist.

Analiza datelor evaluate

În urma evaluării efectuate în teren a reieșit faptul că mediul familial este total nefavorabil pentru evoluția femeii dar mai ales pentru cei doi copii ai ei, fiind supuși mereu unor tratamente inumane din partea concubinului ei.

În urma evaluării psihologice efectuate asupra celor doua victime s-au constatat următoarele :

copii prezintă abilități în realizarea analizei și sintezei,rezultate școlare bune ;

potențial intelectual bun pus în evidența de achizițiile cognitive dobândite;

dispoziție afectivă ușor tensionată;

tendința de izolare, nevoie de evadare,nesiguranță;

în relațiile apropiate se simnt implicate emoțional; nevoie acută de sprigin afectiv;

celelalte funcții psihice sunt dezvoltate corespunzător vârstei, atenția se captează și se menține satisfăcător, reține ușor informațiile.

În urma evaluării medicale reiese faptul că copii prezintă vânătăi pe corp.

Implementarea planului de servicii

Prioritățile intervenției sunt:

îndepărtarea factorilor de risc care au dus la apariția violenței;

asistarea copiilor în vederea depășirii traumei pe care a suferit-o;

identificarea unei măsuri de protecție care să ofere copiilor siguranța și condiții adecvate de dezvoltare.

Asistentul social din cadrul SPAS Vaslui stabilește modalități de sprijin acordat celor două victime :

Obiective pe termen scurt:

scoaterea copiilor din mediul abuziv și intrarea acestora în spitalul de copii;

evaluarea medicală și psihologică în vederea identificării și tratării efectelor abuzului;

stabilirea unei relații pozitive, de colaborare, dintre persoanele abuzatoarea și sistemul social, în vederea identificării unei soluții la situația cu care se confruntă și a eliminării factorilor care a dus la apariția abuzului;

terapia mamei : includerea mamei într-un program specializat pentru a beneficia de consilieri, terapie și sprijin materialfinanciar.

Obiective pe termen lung :

schimbarea mediului de viață maltratat în unul care să ofere siguranță favorabilă creșterii și dezvoltării copiilor;

reabilitarea minorilor și a mamei din punct de vedere fizic și psihic, în vederea depășirii traumei.

Găsirea unui loc de muncă și angajarea mamei.

Planul de intervenție personalizat

Nume și prenume : P.V. ;

Data și locul nașterii: 27.06.1972,loc Vaslui;

Domiciliul : str.Brodocului, nr.12.loc.Vaslui;

Număr de copii: 2

P.V. a acceptat să părăsească locuința concubinului și sp beneficieze de ajutorul oferit de Centrul Social pentru Ocrotirea Femeilor Victime ale Violenței Domestice Vaslui, pentru a fi împreună cu copii ei.

P.V. împreuă cu minorii au ocupat acest loc social pe o perioadă de 90 de zile, unde vor beneficia de tot ajutorul profesional cuvenit.

MONITORIZAREA CAZULUI

Pe toată durata colaborării, P.V. și minorii au menținut legătura cu asistentul social.

Urmând programul de consiliere psihologică împreună cu grupul suport, îmbunătățirile s-au remarcat considerabil, P.V. devenind cu totul o altă persoană plină de încredere și putere.

Datorită consilierii vocaționale mama copiilor și-a putut găsi un loc de muncă, iar acum locuiește în chirie într-un apartament împreună cu copii ei și nu mai păstrează legătura cu R.M.

EVALUAREA FINALĂ A CAZULUI

Cazul a fost preluat la începutul anului, lucrându-se timp de 6 luni , pentru îndeplinirea scopurilor propuse, astfel putem afirma că acest caz a fost unul de mare succes în cadrul

centrului deoarece o nouă personalitate puternică a părăsit adăpostul împreună cu copii ei car sunt mult mai stabili emițional și fizic,deoarece mama este acum princiapalul suport afectiv și moral,asigurând necesarul dezvoltării copiilor ei.

Noul stil de viață a familiei a fost adoptat cu ușurință, astfel cei trei membrii ai familiei continuă cursurile școlii iar mama serviciul.

ANEXA 1 – Chestionar părinți

Profilul familiei

1.Câte persoane locuiesc în gospodăria dvs?

2. De când vi s-a născut primul copil, dvs. Sau altcineva din familie a fost la închisoare?

a.Nu b. Da, eu c.Da, soțul/soția d.Da, unul dintre copii e. .Da altcineva din familie

3. Cât de des se întâmplă să vă certați cu soțul sau soția o Dvs?

a.Foarte des; b.Des c.Nu prea des; d.Rar; e.Foarte rar; f.Niciodată; g.Nu e cazul, sunt singur

4.De obicei când vă certați cu soțul / soția o faceți în prezența copiilor?

a. Da b. Nu c. NC

5.S-a întâmplat să ajungeți să vă bateți cu soțul / soția Dvs.?

a. Da b. Nu

6.Dacă da, cât de des?

a.Foarte des; b.Des; c.Nu prea des; d.Rar; e.Foarte rar; f.Niciodată; g.Nu e cazul, sunt singur

Practici parentale relații în familie

O1. Dacă un părinte își iubește copilul trebuie să îi îndeplinească toate dorințele.

Total împotrivă

Total împotrivă Total de acord

O2. Dacă un părinte vrea să-și disciplineze copilul trebuie să-l pedepsească de fiecare dată când greșește.

Total împotrivă Total de acord

O3. Un copil bun este cel care își ascultă întotdeauna părinții.

Total împotrivă Total de acord

O4. În opinia dvs., ce sancțiuni pot fi aplicate copiilor pentru coportamente neadecvate?:

BIFAȚI TOATE RĂSPUNSURILE CU CARE SUNTEȚI DE ACORD

Da Nu Nuștiu

O5. Care crediți că sunt principalele două cauze pentru care copii sunt neglijați și abuzați în familii? 1. prima alegere

1.sărăcia

2.numărul mare de copii nedoriți

3.promiscuitatea (alcoolism, droguri etc. 2. a doua alegere

4.lipsa sprijinului din partea statului pentru familiile cu probleme

5.servicii insuficiente pentru creșterea și educația copiilor

6.lipsa de informare a părinților privind creșterea și educația copilului

7.necunoațterea legislației privind drepturile și îndatoririle părinților

8.altele (Care )

P3. Copilul / copiii frecventează școala cu regularitate?

a.Da b.Nu c.Unii dintre ei da, alții nu(are mai mulți copii) d.NC(nu are copii/copil la școală)

P4. Dacă NU, De ce?

a.îl opresc pentru treburi casnice b.îi trimit să lucreye pentru a aduce un ban în casă

c.trebuie să aibă grijă de frații mai mici d.când nu-și fac lecțiile

e.când consideră că este prea obosit f.școala nu-ți mai oferă astăzi nici un viitor

g.nu vrea să meargă la școală h.alte motive (care? )

j. NR.

P5. În ultimul an de învățământ (2014 – 2015) de câte ori ați fost la școală să vă interesați de copil/copii?

a.o dată pe lună b. o dată pe semestru c.o dată la șase luni d. numai când suntem chemați

e. numai la ședințe f. deloc g. NC ( nu are copil la școală)

P6. Cine îl ajută / verifică pe copil, cel mai mult la lecții?

a.mama b.tata c. ambii părinți d. frații mai mari e. își face lecțiile singur

f. le face la școală g. cu mediatorul h. NC (nu are copil la școală)

P7. Deobicei știți unde și cu cine își petrece copilul dvs. timpul liber?

a.Știu întotdeauna unde și cu cine se joacă.

b.Îmi spune unde se duce și cu cine, dar nu verific.

c.Nu-mi spune și nici nu verific cu cine își petrece timpul liber.

P8. Sunteți de accord ca, atunci când n copil greșește părintele să țipe la el?

a.Da b. Doar în situații excepționale c. Nu, în nici un caz

P9.Sunteți de accord ca, atunci când un copil greșește părintele să utilizeze bătaie?

a.Da b. Doar în situații excepționale c. Nu, în nici un caz

P10. În familia dumneavoastră când copilul greșește este pedepsit?

a.Da b. Doar în situații excepționale c. Nu, în nici un caz

P10. În ultimul an nu au existat situații în care dumneavoastră (sau soțul / partenerul dvs.)…

BIFAȚI PE FIECARE RÂND VARIANTA CARE CORESPUNDE SITUAȚIEI DUMNEAVOASTRĂ

ANEXA 1 – Chestionar părinți

Profilul familiei

1.Câte persoane locuiesc în gospodăria dvs?

2. De când vi s-a născut primul copil, dvs. Sau altcineva din familie a fost la închisoare?

a.Nu b. Da, eu c.Da, soțul/soția d.Da, unul dintre copii e. .Da altcineva din familie

3. Cât de des se întâmplă să vă certați cu soțul sau soția o Dvs?

a.Foarte des; b.Des c.Nu prea des; d.Rar; e.Foarte rar; f.Niciodată; g.Nu e cazul, sunt singur

4.De obicei când vă certați cu soțul / soția o faceți în prezența copiilor?

a. Da b. Nu c. NC

5.S-a întâmplat să ajungeți să vă bateți cu soțul / soția Dvs.?

a. Da b. Nu

6.Dacă da, cât de des?

a.Foarte des; b.Des; c.Nu prea des; d.Rar; e.Foarte rar; f.Niciodată; g.Nu e cazul, sunt singur

Practici parentale relații în familie

O1. Dacă un părinte își iubește copilul trebuie să îi îndeplinească toate dorințele.

Total împotrivă

Total împotrivă Total de acord

O2. Dacă un părinte vrea să-și disciplineze copilul trebuie să-l pedepsească de fiecare dată când greșește.

Total împotrivă Total de acord

O3. Un copil bun este cel care își ascultă întotdeauna părinții.

Total împotrivă Total de acord

O4. În opinia dvs., ce sancțiuni pot fi aplicate copiilor pentru coportamente neadecvate?:

BIFAȚI TOATE RĂSPUNSURILE CU CARE SUNTEȚI DE ACORD

Da Nu Nuștiu

O5. Care crediți că sunt principalele două cauze pentru care copii sunt neglijați și abuzați în familii? 1. prima alegere

1.sărăcia

2.numărul mare de copii nedoriți

3.promiscuitatea (alcoolism, droguri etc. 2. a doua alegere

4.lipsa sprijinului din partea statului pentru familiile cu probleme

5.servicii insuficiente pentru creșterea și educația copiilor

6.lipsa de informare a părinților privind creșterea și educația copilului

7.necunoațterea legislației privind drepturile și îndatoririle părinților

8.altele (Care )

P3. Copilul / copiii frecventează școala cu regularitate?

a.Da b.Nu c.Unii dintre ei da, alții nu(are mai mulți copii) d.NC(nu are copii/copil la școală)

P4. Dacă NU, De ce?

a.îl opresc pentru treburi casnice b.îi trimit să lucreye pentru a aduce un ban în casă

c.trebuie să aibă grijă de frații mai mici d.când nu-și fac lecțiile

e.când consideră că este prea obosit f.școala nu-ți mai oferă astăzi nici un viitor

g.nu vrea să meargă la școală h.alte motive (care? )

j. NR.

P5. În ultimul an de învățământ (2014 – 2015) de câte ori ați fost la școală să vă interesați de copil/copii?

a.o dată pe lună b. o dată pe semestru c.o dată la șase luni d. numai când suntem chemați

e. numai la ședințe f. deloc g. NC ( nu are copil la școală)

P6. Cine îl ajută / verifică pe copil, cel mai mult la lecții?

a.mama b.tata c. ambii părinți d. frații mai mari e. își face lecțiile singur

f. le face la școală g. cu mediatorul h. NC (nu are copil la școală)

P7. Deobicei știți unde și cu cine își petrece copilul dvs. timpul liber?

a.Știu întotdeauna unde și cu cine se joacă.

b.Îmi spune unde se duce și cu cine, dar nu verific.

c.Nu-mi spune și nici nu verific cu cine își petrece timpul liber.

P8. Sunteți de accord ca, atunci când n copil greșește părintele să țipe la el?

a.Da b. Doar în situații excepționale c. Nu, în nici un caz

P9.Sunteți de accord ca, atunci când un copil greșește părintele să utilizeze bătaie?

a.Da b. Doar în situații excepționale c. Nu, în nici un caz

P10. În familia dumneavoastră când copilul greșește este pedepsit?

a.Da b. Doar în situații excepționale c. Nu, în nici un caz

P10. În ultimul an nu au existat situații în care dumneavoastră (sau soțul / partenerul dvs.)…

BIFAȚI PE FIECARE RÂND VARIANTA CARE CORESPUNDE SITUAȚIEI DUMNEAVOASTRĂ