Efecte Economice ale Formarii Si Functionarii Monopolurilor

INTRODUCERE

Viața economică contemporană este o lume a prețurilor. Fie că este cumpărător, fie că este vânzător, agentul economic trebuie să-ți orienteze comportamentul pornind de la specificul procesului de formare a prețului. O economie de piață este de neconceput fără concurență, care este o însușire a economiei de piață, a pieței în general, manifestându-se plenar în stadiul matur al capitalismului.

În structura oricărei economii de piață, pe lângă concurență, apare și monopolul, fie ca o replică la concurență, fie ca o formă modificată a acesteia. În înțelesul obișnuit- luat ca o replică la concurență- o întreprindere are situația de monopol atunci când ea este unicul producător al unui produs omogen din ramură, în prezența unui număr mare de cumpărători. Consecința fundamentală este următoarea: prețul nu mai este stabilit, în mod exogen, prin jocul liber al forțelor pieței,ca în cazul concurenței perfecte, ci este fixat, împreună cu volumul producției, de însăși firma producătoare. Prin urmare, o firma pusă în situația de a fi monopolistă trebuie să fie singura care oferă produse pe piață fără alți producători concurenți (naționali sau străini), iar produsul să nu fie substituibil. Deci monopolul reprezintă situația de pe piața unui anumit bun a cărui ofertă este asigurată de o singură persoană sau firmă, produsul respectiv neavând substituenți apropiați, iar furnizorul lui dispunând de posibilitatea îngrădirii accesului altor firme în ramura sau sectorul său de activitate. Dacă o firmă are ceva putere de monopol, ea are mai multe opțiuni decât o firmă de pe o piață cu concurență perfectă. Spre exemplu, ea poate folosi strategii mai complicate de preț și de marketing decât o firmă de pe o piață concurențială. Sau poate încerca să-și diversifice produsul de cele vândute de concurenții săi pentru a-și spori și mai mult puterea pe piață.

În economiile de piață monopolul și modul de a menține și restaura concurența au devenit probleme clasice ale științei economice. Timp îndelungat, problemele monopolului au fost tratate unilateral și într-un mud simplificat, ceea ce a atras numeroase controverse și a dat loc la interpretări și concluzii eronate. O seamă de economiști de prestigiu au contribuit la înlăturarea imaginilor exagerate și adeseori false prin clarificarea treptată a problemelor teoretice privind monopolul și prin studiul realităților economice în care evoluează structurile monopoliste în cadrul economiilor de piață, precum și prin evidențierea fenomenelor noi apărute în economiile moderne contemporane, paralel cu elaborarea și aplicarea pe scară tot mai largă a unor politici antimonopoliste.

Pe termen foarte lung, tehnologia se schimbă. Sunt inventate noi moduri de a produce produse vechi și noi produse sunt create pentru a satisface atât nevoile obișnuite, cât și pe cele noi. Un monopol care reușește să prevină intrarea unor firme capabile să producă produsul va descoperi, mai devreme sau mai târziu, că barierele sale stopează noile inovații. O firmă poate fi capabilă să utilizeze noi procedee, care evită un anumit brevet de invenție sau o altă barieră pe care monopoliștii o pun împotriva intrării unei firme competitive. Altă firmă poate intra în competiție, producând un produs nou care, deși oarecum diferit, satisface aceeași necesitate ca și produsul firmei-monopol. Totuși, o altă firmă poate ocoli un monopol natural inventând o tehnologie care produce bunul la un cost mult mai scăzut decât tehnologia existentă a firmei monopol. Noua tehnologie poate permite ulterior câtorva firme să intre pe piață și să își acopere în continuare costurile.

Chiar dacă există și unele avantaje ale monopolului, concurența între agenții economici, între firme este considerată drept condiție a funcționării normale a unei economii de piață. De aceea, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când încep să se manifeste mai vizibil monopolurile, când încep a se resimți tendințe de îngrădire a liberei concurențe, în Canada și SUA se adoptă o legislație antitrust. Astfel, interdicția oricărei constrângeri asupra concurenței din SUA a fost proclamată prin Sherman Antitrust Act din 1890, completată prin Clayton Act din 1914. Experiența țărilor cu o economie de piață dezvoltată este edificatoare în privința abordării și rezolvării condițiilor legale de intrare pe piață. Nu de puține ori a avea o singură firmă este mai de dorit, decât a avea o piață deschisă. O astfel de opțiune creează un monopol natural, unde costul marginal se diminuează, iar costul mediu minim se poate obține doar prin această formă de organizare. Una dintre cele mai frecvente cauze ale situației de monopol este protecția legală a tehnologiilor de către stat, aici putând fi menționate două exemple foarte cunoscute: mașinile Xerox și camera Polaroid. În asemenea cazuri, tehnologia de bază este dată în mod unic unei firme iar standardele referitoare la performanță intervin ca restricții în toate asemenea cazuri.

În România, ca și în celelalte țări vecine, monopolul s-a constituit într-un sistem bine închegat, pe baza proprietății socialiste și a principiilor de organizare și conducere centralizată a economiei. Monopolul s-a extins rapid, ajungând într-un timp relativ scurt să predomine toate sferele de activitate economico-socială și întregul mecanism economic, acționând în următoarele direcții mai importante: controlul asupra nivelului prețurilor, volumul producției și calității producției, exercitarea dictaturii producției asupra consumului prin subordonarea consumatorului intereselor producătorului. În România, economiei planificate centralizat i-a fost caracteristică dominația unui monopol cvasiabsolut al “întreprinderilor socialiste de stat”, a cărui demontare constituie una dintre principalele direcții de înfăptuire a reformei economice demarate după 1990. Demonopolizarea ramurilor și crearea condițiilor pentru asigurarea manifestării concurenței libere între întreprinderi reprezintă o componenta esențială a tranziției României spre economia de piață. Intrarea în vigoare a “Legii concurenței”, începând cu 1 februarie 1997, vizează tocmai manifestarea nealterată a concurenței în ansamblul piețelor economice românești: piața bunurilor și serviciilor, piața capitalului, piața monetară, piața muncii.

Am ales această temă deoarece consider că monopolul este o structură economică ineficientă pe termen mediu și lung. Consider că acaparând piața, monopolul are diferite efecte negative, unul dintre ele este acela că oferă iluzia unui loc de muncă sigur. Acest lucru doresc să arăt prin studiul de caz la firma Romexpo și anume efectele monopolului.

Lucrarea este structurată în patru capitole, două capitole teoretice și două capitole practice. Primele două capitole reprezintă abordarea teoretică a temei alese mai exact se axează asupra monopolului, ce este el, care sunt tipurile de monopol, cum se formează prețurile în situația de monopol, factorii care limitează monopolul, precum și întelegerile care se realizează între diferiți agenți economici. Al treilea capitol cuprinde o analiză a firmei Romexpo, profilul ei, misiunea și valorile firmei și unele statistici și sondaje legate de firmă. Ultimul capitol cuprinde o cercetare asupra poziției de monopol a firmei Romexpo, mai precis o analiză a pieței pe care activează firma, imaginea pe care o are firma printre clienții săi, și partea principală a acestui ultim capitol- impactul firmei asupra pieței pe care activează.

CAP.1 PIAȚA DE MONOPOL

1.1 DEFINIREA MONOPOLULUI

Monopolul,  în economie, definește situația unei piețe pe care nu există concurență din partea ofertei, întrucât nu se prezintă decât un singur vânzător. În  viziunea lui E. H. Chamberlin, monopolul exprimă controlul exercitat de un singur vânzător al unui bun economic pentru care nu există înlocuitor sau situația când o marfă este vândută pe o piață doar de o singură firmă care fixează prețul.

Monopolul este o abstracție care presupune existența unui singur ofertant pe piață și faptul că nu există nici un produs de substituire apropiat. În termenii funcționării reale a raporturilor de piață, se poate defini, o astfel de situație prin elasticitatea încrucișată a cererii între produsul firmei monopoliste și alte produse de substituire care este scăzută. O astfel de poziție se reliefează prin modificări neimportante ale prețurilor potențialelor produse de substituire la creșterea prețului itemului ofertat de monopol.

Economia modernă, marcată de competiție se caracterizează printr-o ofertă diversă care acoperă cererea de consum, fiind improbabil ca anumite nișe să nu fi atras firme interesate să obțină un câștig peste cel mediu, normal, care este cea mai evidentă manifestare a poziției dominante pe piață. Este util de observat că dezvoltarea proceselor competiționale, decurgând din depășirea etapei producției artizanale, deseori bazată pe comandă, în avans, făcută de beneficiar, sau abolirea monopolului autorității de stat în economiile de comandă cu regimuri totalitare, dezvoltă mecanisme de supraveghere reciprocă între competitori, sau de către organisme guvernamentale, autorizate să protejeze competiția onestă. Pe de altă parte, avantajele scării largi de producție, ale deținerii lanțurilor de desfacere, ale concentrării cercetării și dezvoltării, ale posibilităților superioare de promovare a produselor prin ameliorarea calității ofertei și supravegherea menținerii unor standarde de firmă, a mesajelor promoționale care permit conturarea și consolidarea imaginii de firmă și de produs constituie motive pentru asigurarea unor avantaje consistente și relativ durabile. Tendințele de lărgire și restrângere a avantajelor „monopoliste” se succed în raport cu ciclicitatea economică, influențe ideologice, influența factorilor naturali ș.a.

Avantajele monopoliste sau altfel spus privilegiile pe care și le asigură ofertanții sau cumpărătorii depind de mărimea firmei, de puterea sa financiară, capacitatea de a accede la informații și de a bara intrarea potențialilor competitori pe piață, de priceperea și capacitatea de a prospecta evoluția cererii sau de a influența această evoluție, de puterea de persuasiune asupra partenerilor economici. A restrânge privilegiile firmelor „monopoliste” la rezultatele care decurg din dimensiunea acestora este o greșeală. Deseori un mic negustor de cartier are privilegii mai importante față de parteneri decât un mare concern aflat în raporturi de supraveghere cu alte firme competitoare.

Un privilegiu important al firmei mari constă în scutul pe care i-l oferă în fața amenințării falimentului propria putere financiară, stocul de informații de care dispune și locurile de muncă pe care le asigură. Această împrejurare contribuie consistent la conturarea comportamentului acestui tip de firmă, care este unul arogant, vădind o mobilitate moderată, exploatarea avantajelor pe care reușește să și le asigure, în detrimentul competitorilor și a masei de consumatori.

Abordarea operațională a mecanismelor competiției, într-un context de afaceri, nu poate ocoli nici exigența luării în considerare a ansamblului de manifestări și nici raportarea la criterii raționale de judecată. Criteriile cel mai frecvent acceptate sunt eficiența proceselor dezvoltate de un anumit mediu economic și nivelul de bunăstare sau satisfacție al comunității considerate. Creșterea prețurilor peste cele concurențiale reprezintă, în această lumină, un privilegiu intolerabil, deoarece lezează interesele cumpărătorilor. Sporirea calității ofertei, diminuarea costurilor rezultate de pe urma economiilor de scară, preocuparea pentru păstrarea imaginii de disponibilitate la solicitările clienților sunt avantaje certe pe care le oferă firmele mari.

Dinamica proceselor economice și îndeosebi consecințele care rezultă din diminuarea costurilor, diversificarea ofertei și favorizarea alegerii libere și în cunoștință de cauză, sunt în mare măsură consecințe ale promovării tehnologiilor avantajoase și menținerii firmelor în raporturi de competiție, a lărgirii scării de fabricație și acceptării firmelor mari, solide ca o realitate potențial benefică. Abia atunci când dimensiunile firmei, capacitatea de manevrare a pieței, limitează liberul acces al competitorilor pe piață se înregistrează efecte nefavorabile.

Principial, trebuie să acceptăm că o firmă cu avantaje pe piață și-a adus o anumită contribuție la bunăstarea comunității, dar că va fi tentată să-și creeze și consolideze privilegii. În cele din urmă ne aflăm în situația de a pune în balanță contribuțiile pozitive și prejudiciile pe care le generează activitatea unei firme „monopoliste”.

Întrucât ipoteza concurenței pure și perfecte restrânge foarte mult câmpul de acțiune al teoriei economice contemporane, ea a fost completată cu teoria monopolului care permite, în parte, compensarea acestei insuficiențe. Puterea (dominația) monopolului a fost critică adesea întrucât ea duce în final la o producție mai slabă și la prețuri mai ridicate decât în regimul de concurență, întrebarea este: antrenează într-adevăr monopolul o reducere netă a bunăstării ?

Întrebarea este controversată și face să apară, în mod special, un nou conflict, și anume, între eficiența alocării resurselor pe piețe (eficiența externă) și reducerea costurilor în întreprindere (eficiența internă). Au mai fost produse și alte estimări, mai radicale . În această perspectivă, dispariția unei părți din renta consumatorului nu reprezintă totalul pierderii de bunăstare socială ce rezultă din puterea de monopol. Trebuie adăugate aici cheltuielile destinate stabilirii sau apărării poziției de monopol, cum ar fi cheltuieli excesive cu publicitatea sau diferențierea produselor. Acestea reprezintă costuri suplimentare care nu apar în condiții de concurență, într-o manieră mai generală, s-a susținut că, pentru firmele aflate la "adăpostul" concurenței, puterea de monopol se reflectă mai mult în creșterea costurilor decât în cea a profiturilor.

Rothbard demonstrează că etic, pe o piață liberă, monopolistului nu i se poate aduce acuza de încălcare a drepturilor nimănui, așadar, nu datorează restituție nici unei victime, iar economic, simplul fapt că este unicul ofertant al unui anumit bun nu reprezintă un motiv suficient pentru ca prețul care se formează astfel să poată fi diferențiat de orice alt preț al pieței. Critica se derulează, prin urmare, pe două fronturi: economic, încercînd să definim prețul de monopol pe o piață liberă, să-1 distingem de restul preturilor (dacă ar fi posibil); etic, stabilind în ce măsură monopolistul este vinovat de încălcarea drepturilor de proprietate ale unei alte persoane, în cazul de față cumpărătorul.

1.2 MECANISMUL FORMĂRII PREȚULUI DE MONOPOL

Prețul poate fi definit ca fiind măsurarea unui bun material sau serviciu în expresie monetară, sau „numărul de unități monetare care trebuie dat în contrapartidă cu unitatea de cantitate dintr-un bun”. Prețul de monopol este o categorie importantă a prețurilor fixate și, el este mai ridicat decât cel care rezultă din jocul liber al forțelor concurențiale. Cumpărătorii achiziționează o cantitate mai mică la un preț mai ridicat. Analiza prețului de monopol poate fi făcută fără luarea în considerare a costurilor ofertantului pornind de la piață sau fără luarea în considerare a curbelor de const și venit ale firmei.

Dominația este vocația monopolului, aceasta nu este în nici un caz absolută. Dominația este limitată de condițiile pieței și de imperativele costului. Mobilul care determina decizia monopolistului este de a realiza prin vânzările sale maximum de profit, respectiv de a obține maximum produsului p · Q.( unde p=prețul și Q=cantitatea)

Din curba ofertei care dispare rămâne numai un punct – acela care determină prețul de pe curba cererii.

Q = f (p), cererea ca funcție de preț.; f=funcție; D=piața studiată

D

P

P0 A Figura 1. Prețul de monopol când se face

abstracție de cost

0 Q0 Q

Funcția dispare pentru:

p = 0, și

p = ∞

pentru că atunci cererea se anulează, cantitatea devine egală cu zero. Între cele două valori, funcția trece printr-un maxim dat de expresia în care derivata produsului

p • f (p) este egală cu zero

f (p) + p • f′ (p) = 0

⇒ – f (p) / f′ (p).,unde p=prețul

Puterea unui monopolist este mai degrabă puterea de a alege și nu atât de a domina. Monopolistul este stăpân doar pe una din componentele pieței. Poziția de echilibru este dependentă de elasticitatea cererii pentru produsul respectiv.

p p

D D

A A

P0

0 0

Q0 Q Q0 Q

Figura 2. Influența gradului de elasticitate asupra prețului

Pentru cereri foarte elastice, suprafața dreptunghiului de cumpărare este maximă pentru prețul relativ scăzut, iar pentru o cerere inelastică, maximul suprafeței coincide cu prețul ridicat. Rezultă că, atunci când monopolul se exercită oamenilor, el are tendința să crească prețurile. Monopoliștii pot să practice o politică a cantităților pentru a evita scăderea prețurilor.

Bunurile vândute trebuiesc produse, ceea ce înseamnă că profitul monopolistului este limitat, în afară de cantitatea cererii și de către costul de producție. Monopolul va trebui să determine punctul de echilibru care maximizează profitul la un anumit cost în cazul unei cereri date. Trebuie găsită acea cantitate a ofertei care maximizează diferența între preț și costul de producție.

1.3 PROCESUL MONOPOLULUI

Principalele căi pe care poate apărea monopolul, ca structură a pieței sunt:

a) existența eficienței economice dimensionale crescătoare- eficiența economică înseamnă obținerea unor efecte economice utile, în condițiile cheltuirii într-un mod rațional și economicos a unor resurse materiale, umane, financiare, folosindu-se pentru aceasta metode științifice de organizare a activității.

– acest tip de eficiență permanent crescătoare duce la un monopol natural permanent. Acest tip de monopol are tendința de a de transforma într-o structură de concurență perfectă.

– eficiența crecătoare și apoi descrescătoare duce la un monopol natural temporar

b) legislația

c) coluziunea- ce reprezintă o întelegere economică între 2 părți, persoane în defavoarea unei a treia.

d) concurența economică

Datorită puterii de piață, monopolurile au capacitatea de a mări prețurile și restricționa producția în măsura în care bunurile substituibile nu sunt direct accesibile și perfect comparabile consumatorilor. De aceea monopolul reprezintă un dublu atac la bunăstarea consumatorului: surplusul acestuia se reduce și crește cel al producătorului; are loc o diminuare a producției ceea ce reprezintă o pierdere de bunăstare netă pentru societate. În plus, când se sustrag concurenței, monopolurile nu au preocupare pentru reducerea costurilor și ameliorarea calității generând suficiență și ineficiență managerială. Ele dezvoltă comportamentului „căutătorului de rentă” inclusiv prin influențarea unor decizii și comportamente ale guvernului. Acestea sunt doar câteva cauze pentru care, în țările cu sisteme politice democratice, legea interzice în mod formal situațiile de monopol sau le acceptă în condițiile unei stricte supravegheri efectuată de autoritatea publică și societatea civilă.

Dar, numeroși specialiști recunoscând argumentele de mai sus recomandă ca în judecarea monopolurilor să nu se ignore și unele efecte favorabile, posibile pe care acestea le pot genera. O argumentată luare de poziție în acest sens realizează J. Schumpeter. În viziunea acestora:

a) profitul de monopol poate deveni cel mai important motor al expansiunii și progresului pe termen lung, datorită stimulentului pe care-l oferă celor care își riscă banii pentru a finanța investiții și inovații. Profitul de monopol devine un stimulent și o atracție și pentru alte firme ca să inoveze, să caute soluții pentru subminarea monopolului prin noi produse și tehnici, realizând „distrugerea creativă” a pozițiilor conservatoare ale monopolului;

b) datorită forței financiare și tehnice, monopolurile pot aloca resurse mai mari pentru cercetarea științifică și introducerea progresului tehnic, asumându-și cu mai multă promptitudine riscul acestor activități. Astfel, pot genera creșterea productivității și reducerea costului mediu și marginal, creând o bază favorabilă pentru formarea prețului de echilibru;

c) monopolul poate organiza producții pe scară mai mare, poate beneficia de economiile de scară care apar în condițiile legii randamentelor de scară crescătoare;

d) prin forța economică pe care o deține, monopolul are stabilitate mai mare față de conjunctura nefavorabilă și în competiția cu partenerii externi. El conferă o mai mare stabilitate locurilor de muncă, eficienței economice de ansamblu și programelor investiționale.

Din cele două grupe de efecte diametral opuse, generate de monopolul, a apărut concepția realistă privind atitudinea față de acesta cunoscută sub numele de procesul monopolului, care poate fi sintetizat în concluzia: să se compare realist minusurile monopolului (atentat la bunăstarea consumatorului) cu efectele pozitive (care favorizează bunăstarea consumatorului) și să se aleagă atitudinea și decizia care generează răul cel mai mic.

1.4 TIPURI DE MONOPOL

Există următoarele forme de monopol:

a) monopolul natural – se formează în acele domenii în care costurile infrastructurii necesare începerii activității de producție sunt foarte ridicate, iar dimensiunile pieței și condițiile tehnice specifice fac imposibilă existența de firme concurente pe termen lung. Monopolul natural mai este utilizat și pentru a caracteriza situația în care o firmă deține controlul absolut asupra resurselor naturale:

terenuri cu resurse minerale;

hidroenergetice deosebite;

terenuri agricole de mare fertilitate sau aflate în zone naturale unice;

terenuri de construcție în perimetre echipate și foarte căutate.

Deținătorul unor astfel de resurse cu o raritate deosebită are posibilitatea să fixeze prețul și cantitatea, pe care o livrează fiecărui cumpărător, să adopte un comportament discriminatoriu în raport cu potențialii beneficiari.

În categoria monopolurilor naturale intră și acele domenii în care nici economic și nici tehnologic nu este posibilă existența mai multor întreprinderi concurente: rețele de distribuție a energiei termice, gazelor, apei, căi ferate. Multiplicarea acestor rețele pentru a crea o piață concurențială nu ar fi justificată economic, iar între întreprinderi ar fi posibilă realizarea de înțelegeri cu privire la preț și piață.

b) monopolul de invesție – firmă care printr-o inovare tehnică creează un produs nou, fiind singur producător de piață. Monopolul temporar deținut de inovator este pus în discuție și slăbit atunci când întreprinderi terțe reușesc să pruducă bunuri similare, dispare odată cu apariția pe piață a unor imitatori. Monopolul tehnologic este răspîndit datorită sistemului în care se desfășoară activitatea de cercetare – inovare și interesului manifestat de întreprinderile dinamice de a-și reînnoi inovațiile pentru a beneficia de avantajele monopolului.

c) monopolul legal – se formează datorită existenței unor obstacole reglementate sau legislative care împiedică intrarea pe piață a eventualilor concurenți. Se manifestă asupra unor sectoare de interes strategic, apărarea națională și de interes public care trebuie să intre sub incidența controlului public:

producția de armamente;

materiale radioactive;

substanțe farmaceutice cu morfină;

producerea și comercializarea tutunului și alcoolului;

producția banilor și a timbrelor.

Activitățile din domeniile respective sunt realizare, de regulă, de întreprinderi publice, dar nu sunt excluse nici cele particulare și se află sub protecția acordată de puterea publică prin legi juridice.

Situația de monopol se concretizează în aceea că alți agenți economici nu au dreptul să producă bunuri materiale și servicii similare sau să-l importe și comercializeze.

d) monopolul bazat pe economii de scară – prevede utilizarea unor factori temporari care permit producerea și comercializarea bunului dat la un preț mai mic. Prin pozițiile sale, reușește să-și impună condițiile în ce privește cercetarea, inovarea, producția, comercializarea, prețurile în domeniile industrial și agricol, determinând într-o măsură considerabilă termenii concurenței. Reducerea numărului de firme facilitează realizarea unor înțelegeri sau acorduri între ele.

Monopolul proprietății de stat în industrie și împiedicarea falimentului unităților neproductive a dus la subvenționarea nonproducției și la agregarea rețelei fiscale pentru a face față la aceste subvenționări. Totodată, o astfel de politică a permis producția unor mărfuri necompetitive, degradate față de exigențele perioadei.

e) monopolul prin alianță – prevede anumite înțelegeri, de obicei tainice, între unele întreprinderi cu privire la mărimea prețurilor, la împărțirea piețelor de desfacere. Este socotit ilegal.

f) monopolul financiar – manifestat pe piața capitalurilor și centrat pe ideea de a promova prin intermediul propriului capital o întreagă piață (modalitate tipic japoneza de promovare în lumea contemporană).

g) monopolul psihologic – generat de lipsa de informație a subiecților vieții economice, pe de o parte, de reclama agresivă și atotcuprinzătoare, pe de altă parte. Marca comercială care este unică și recunoscută de consumatori garanția calității produselor. Pe piață se manifestă un monopol psihologic, subiectiv, creat prin publicitatea făcută unei mărci pentru a-și afirma personalitatea și superioritatea. În acest caz, piața se situează la jumătatea drumului între o piață concurențială și monopolul absolut și este rezultatul condițiilor subiective. Rezultă că agentul economic, pentru a reuși în afaceri, trebuie să-și cucerească o anumită poziție pe piață, o poziție de monopol, să fie diferit de ceilalți, iar în concurență ideea de monopol este întotdeauna subînțeleasă.

Termenul de monopol evocă ideea de dominație, de stăpânire, dreptul de a dispune de un sector de activitate sau de o piață. Funcția monopolului o reprezintă dominația pieței, a ofertei unui bun economic, iar mobilul căruia îi subordonează activitatea îi constituie obținerea profitului ridicat de monopol.

Cea mai răspândită formă de manifestarea competiției de tip monopolist consta în monopolul de vânzare, cazul mai rar fiind acela al monopolului de cumpărare. În orice situație, prețul de echilibru este înlocuit pe piața de prețul de monopol, pericolul cel mai mare și care de altfel reprezintă și principalul motiv al tuturor demersurilor de factură antimonopolista fiind spolierea consumatorilor. Marea majoritate a țărilor lumii adopta legislații antimonopoliste și de protecție a propriilor consumatori.

Cele mai multe dintre piețele lumii se prezintă însă sub formă de piețe de tip oligopol. În această structură, un număr determinat, de regulă foarte mic de ofertanți domina categoric piață. Dacă aceștia reușesc și cartelarea, atunci vom avea de-a face cu o economie controlată exclusiv dintr-o parte. Piețele de tip oligopol sunt agregate de regulă prin politici agresive sau prin perfecționări tehnologice care impun un avans adesea insurmontabil. Indiferent de faptul că prețurile urcă sau scad pe aceste piețe controlate unilateral, pierderile de venituri ale majorității celor care sunt siliți din multiple rațiuni să opereze sunt certe.

1.5 PIAȚA CU CONCURENȚĂ MONOPOLISTICĂ

Modelul monopolului pur și concurența perfectă pot ajuta în analiza structurii de piață, cu toate că anumite trasături ale acestora sunt nespecifice. Există firme care deși vând produse sau servicii aproximativ identice cu cele ale altora, nu pot deține controlul asupra pieței. Aceste firme sunt cercetători de preț și componente ale unei piețe a cărei structură este caracterizată prin concurență de tip monopolist. Piețele produselor cosmetice, încălțăminte, florilor sunt exemple de piețe caracterizate printr-o concurență de tip monopolist. În orice caz, dacă există libertate de intrare și ieșire, aceste firme, fiecare fabricând bunuri cu caracteristici unice, nu vor câștiga profituri supranormale pe termen lung. Libertatea de intrare va asigura o modificare a cantității oferite, ceea ce, în ultimă instanță, egalează veniturile cu cheltuielile.

Concurența monopolistică se caracterizează prin existența unui număr mare de firme care vând produse similare, dar diferențiate, barierele de intrare fiind nesemnificative.

Concurența monopolistică se aseamănă într-o oarecare măsură atât cu monopolul pur, cât și cu concurența perfectă, dar este mai apropiată de cea de a doua. Trăsăturile care apropie concurența monopolistică de cea perfectă este existența unui număr mare de firme, fiecare dintre ele contribuind cu cantități mici la oferta pieței. Faptul ca fiecare firmă vinde un produs diferit de cel al concurenților determină alura ascendentă a curbei cererii fiecărei firme în parte.

Faptul că două organizații din aceeași rețea, de exemplu, se diferențiază între ele, deși oferă același tip de produse și de servicii, poate părea diferit. În comerț și servicii însă, amplasarea firmei are un rol esențial, clienții fiind dispuși să plătească mai mult pentru un confort și o accesibilitate superioare.

Un alt factor, care diferențiază produse asemănătoare este modul de servire. Mulți clienți preferă îmbrăcămintea din magazinele mici, în care vânzătorii își oferă serviciile pentru alegerea mărfii. Alții preferă, dimpotrivă, magazinele universale, cu personal puțin, deoarece acolo au posibilitatea să aleagă singuri. Deci, deși produsele vândute sunt aceleași, firmele se difențiază prin tipul serviciului oferit. Aceasta face ca și prețul mărfurilor să fie diferit, deoarece serviciul suplimentar oferit în magazinele mici atrage costuri mai mari.

Întrucât produsele sau serviciile vândute de organizațiile monopoliste concurențiale diferă într-o oarecare măsură, fie din punct de vedere fizic, fie din punct de vedere al amplasării firmei, fie din punct de vedere al serviciilor, preturile pot fi într-o oarecare măsură diferite. Totuși modificare nu poate fi semnificativă fără a produce un război al prețului, fără a duce la pierderea clienților. Dar dacă firma consideră că este mai avantajos să ofere mai puțin pentru a mări marja de profit, atunci va practica prețuri mai ridicate decât media. Dacă dimpotrivă consideră că profitul poate fi obținut mai ușor cu volumul vândut, va stabili un preț mai coborât decât media.

În cazul concurenței monopoliste, intervalul de preț și felul în care o firmă își poate desfășura activitatea este determinat în mare măsură de prețul mediu al celor mai apropiați concurenți. O organizație se poate abate puțin de la pretul miediu al pieței, în funcție de natura activității pe care o desfășoară. Aceasta înseamnă că poate stabili orice preț, deși are mai multă libertate decât firmele perfect concurențiale.

CAP.2 POZIȚIA DOMINANTĂ

2.1 POZIȚIA DOMINANTĂ DE MONOPOL

Monopolul poate fi caracterizat ca acea situație de piață pe care se oferă, se vinde un bun care nu poate fi substituit rapid și în măsură mare. Monopolul aduce la piață un bun, a cărui cerere are o elasticitate încrucișată foarte slabă, în raport cu prețurile celorlalte bunuri. Monopolul este antipodul concurenței.

O piață de monopol este definită, în genere, prin acel raport de forțe, în care oferta unui bun este asigurată de către un singur vânzător (producător), respectiv cererea pentru un anume bun este exprimată de un cumpărător (consumator). După caz, pe o astfel de piață se manifestă fie dominația producătorului, fie a consumatorului. În cazul dominației vânzătorului, este vorba de monopol, în cel al dominației cumpărătorului, se spune că există poziție de monopol.

Se susține că monopolul există atunci când un ofertant este în măsură să furnizeze singur un anume bun pe o piață oarecare.

2.1.1 FACTORII CARE LIMITEAZĂ MONOPOLUL ABSOLUT

Se manifestă numeroase forțe și acționează mulți factori care limitează tendința unor producători spre monopol absolut.

Existența monopolului absolut nu poate fi susținută și, mai ales, nu poate fi menținută deoarece, în primul rând, prin fixarea prețului de monopol (exercitarea dictatului), determină modificarea dimensiunilor cererii pieței pentru bunul oferit de firmă într-un sens contrar celui așteptat de producător, în cel al scăderii acesteia.

Patronii unor mari firme, întreprinzătorii și managerii acestora au adesea unele rețineri etice, religioase în ceea ce privește dictatul de piață, impunerea unui monopol absolut.

Firmele care produc bunuri înlocuitoare sunt, în al doilea rând, virtuale concurente ale monopolului, nici un monopol nu poate opri înlocuirea în consum a bunului său cu alte bunuri.

Tendința spre monopol absolut din partea unei firme se lovește, adesea, foarte puternic de reacțiile consumatorilor organizați, ca și de măsurile antimonopoliste întreprinse de guverne.

Oricât de consolidată ar fi poziția unui monopolist pe piața națională, o asemenea poziție poate fi și ea zdruncinată de schimbările ce survin pe piețele regionale și internaționale.

Mulți specialiști susțin că monopolul este o simplă abstracție științifică, un model teoretic de analiză.

2.1.2 CAZURI DE PIEȚE DE MONOPOL

Există numeroase situații particulare de piață care pot fi asimilate modelului pieței de monopol. Este posibil ca o firmă, chiar de dimensiuni mari, să se comporte față de consumatori ca un adevărat monopol. Într-un orizont de timp, o firmă mare sau mică poate să monopolizeze o inovație tehnologică dau comercială și să impină condițiile sale pe piața noului produs. Dispozițiile instituționale ale unei țări cu privire la mecanismele unor piețe pot genera situații neconcurențiale; după cum există și cazuri când monopolul se realizează la nivelul de marcă, chiar dacă produsele se schimbă pe baze concurențiale.

Monopolul simplu este singurul furnizor, analiza formării prețuluise face doar la nivelul ramurii, firma acaparează toată ramura. Cererea pentru bunul unei firme monopoliste este egală cu cererea pieței.

Elasticitatea cererii, în raport de preț, este imperfectă, iar curba cererii normale are pantă negativă. Venitul marginal este mai mic decât prețul de vânzare fixat de monopol, iar invers, prețul de monopol este mai mare decât venitul marginal. În funcție de elasticitatea cererii se prezintă astfel:

Ec/p = – DQ ; DP = – Q2-Q1 ; P1-P2

Q P Q1 P1

Ec/p=elasticitatea cererii în raport cu preț; Vmg=venit marginal; P=preț; Q=cantitate;VT=venit total

Ec/p > 1, Vmg > 0 P

Ec/p = 1; Vmg = 0

Ec/p < 1; Vmg < 1

Vmg = dVT

Dq P0

P1 cerere D

0

Q0 Q1 Q

Figura 3. Panta cererii – ofertei pe o piață de monopol

Condiția specială arătată poate fi reprezentată grafic ca o curbă a cererii de piață (D) cu pantă negativă. Pentru a-și spori venitul, firma monopolistă caută să vândî mai multe produse (DQ). Pentru a se încadra în limitele cererii agregate, firma micșorează prețul (- DP). Venitul marginal al firmei monopoliste, obținut din sporirea cantităților vândute de la Q0 la Q1, rezultă din următoarele relații:

Vmp = Q1P1 – Q0P0 = Q1(P0 – DP) – Q0P0 =

= (Q0 + DQ) (P0 – DP) – Q0P0 =

= Q0P0 – Q0DP + DQP0 – DQ, DP – Q0P0 =

= DQ (P0 – DP) – Q0DP =

= DQP1 – Q0DP

DQ = 1

DP reprezintă o scădere a prețului, mărimea se ia cu semnul negativ.

DQ reprezintă o creștere egală cu o unitate de produs (DQ = 1), atunci DV semnifică venitul marginal [Vmg = (1 · P1) – (Q0 · DP) ⇒ Vmg = P1 – Q0 DP)].

Monopolul fixează prețul în funcție de mărimea venitului marginal și de evoluția costului marginal. Firma stabilește, mai întâi, nivelul optim al producției, nivel care îi asigură fie maximum de profit, fie minimum de pierdere.

Decizia este luată de monopol pe baza a două principii:

diferența dintre venitul total și costul total să fie maximă sau diferența dintre costul total și venitul total să fie minimă.

venitul marginal să fie egal cu costul marginal, acesta din urmă aflându-se la nivelul său minim, respectiv cu tentă de creștere.

2.2. COMPETIȚIA DE MONOPOL

Se poate presupune că există un singur producător pe piața unui anumit produs, iar consumatorii sunt în număr foarte mare, cererea lor individuală păstrându-și caracterul de atomicitate.

Întrucât monopolistul poate stabili prețul pieței sau producția ce urmează a fi vândută, astfel încât să-și maximizeze profitul, între preț și producție există o permanentă dependență. Și aceasta deoarece în situația când stabilește un preț ridicat pe piață, va trebui să producă o cantitate mică, pentru că altfel îi va rămâne producția nedesfăcută sau va fi nevoit să reducă prețul. Monopolistul ține seama de cererea existentă pe piață din produsul respectiv, la o alegerea optimă a producției trebuie să aibă venitul marginal egal cu costul marginal.

2.2.1 DISCRIMINAREA MONOPOLISTICĂ

Discriminarea monopolistă se poate defini ca vânzarea aceluiași produs la prețuri diferite. Diferențele între prețuri nu corespund direct unei deosebiri reale în costuri. Strategii monopoliste de discriminare prin prețuri sunt fondate pe teoria monopolului discriminant formulată de Pigou.

Discriminarea prin prețuri nu este numai o teorie, ea se întâlnește relativ frecvent în comportamentul unor firme. În practică sunt exemple de monopoluri care, în formularea obiectivului de maximizare a profitului, pun în aplicare strategii ce le apropie de monopolul discriminant.

Formele de practici discriminatorii se pot grupa în mai multe categorii funcționale în raport cu posibilitățile de separare a piețelor. Vânzarea unui produs la prețuri diferite este posibilă pe piețe diferite care nu comunică sau comunică puțin între ele. În acest sens, se disting:

discriminarea de grupe de cumpărători, discriminare socio – economică. Pe piață se întâlnesc categorii de cumpărători cu comportamente diferite și care au o cerere specifică sub aspectul elasticității în raport cu prețul. Este cazul firmelor care furnizează energia electrică la tarife diferite pentru agenți economici și gospodării, al societăților de căi ferate ce au tarife diferențiate pe grupe de mărfuri sau practicarea unor reduceri tarifare la unele servicii pentru anumite categorii de personal.

discriminarea spațială privește metodele de distribuire și constă de zonele de distribuție, fără ca această discriminare să fie fondată pe diferențierea în costuri. O astfel de modalitate de stabilire a prețului poate fi dirijată fie împotriva cumpărătorului, fie împotriva concurenților: o fracționare a cumpărătorilor pe grupe socio – economice sau o modulare a prețurilor în funcție de situația concurențială a fiecărei zone geografice.

discriminarea de ordin temporal, când piețele pot fi separate printr-o perioadă de timp: sezon și extrasezon și turism, în comerțul cu bunuri ce au o cerere sezonieră:

spectacol dimineața și spectacol seara;

prețuri pentru prânz și prețuri pentru cină la restaurant etc.

discriminarea pe persoane are la bază ideea de individualizare a fiecărui cumpărător și de a-l face să plătească prețul maxim pe care este dispus să-l accepte. Discriminarea pe persoană este cu atât mai ușor de pus în aplicare cu cât produsul este diferențiat și fiecare vânzare se negociază separat. Este cazul unei serii largi de servicii: reparații, servicii juridice, medicale și bancare. Această formă limită de discriminare este deosebit de avantajoasă în cazul în care se manifestă “efectul snobism”.

Interesul pentru firmă de a practica o formă posibilă de discriminare apare de îndată ce sunt luate în considerare asupra veniturilor totale. Discriminarea prin prețuri este profitabilă, fie deoarece diferiți cumpărători doresc să plătească sume diferite pentru acel produs, fie deoarece un cumparator dorește să plătească sume diferite pentru unități diferite din același produs. Elementul de bază în ceea ce privește discriminarea prin prețuri este că, în fiecare din aceste circumstanțe, vânzatorii pot fi capabili să capteze o parte din consumurile suplimentare care, altfel, ar merge la cumpărători.

P

Figura 4. Discriminarea pe grupe de cumpărători

P2

P0

P1

0 Q2 Q1 Q0 Q

Este vorba de un monopol cu mai multe curbe ale cererii. Monopolul își maximizează profitul la o producție Q0 vândută cu prețul p0. dacă monoplistul are posibilitatea să împartă clientela pe grupe.

Egalitatea venitului marginal cu costul marginal pe fiecare piață asigură profitul maxim pentru monopol și nu implică egalizarea, ci diferențierea prețurilor.

Relația dintre venitul marginal al monopolului și elasticitatea cererii în raport cu prețul Vmg = p (1 + 1/Ec) se poate concluziona că prețul fixat pe o piață este cu atât mai ridicat cu cât elasticitatea cererii față de preț în punctul de echilibru este mai scăzută.

Un monopol care este capabil sa practice discriminarea între piețe alocă producția astfel încât să egaleze veniturile marginale. Daca nu se face acest lucru, venitul total poate să fie crescut prin reducerea vânzărilor cu o unitate pe piața cu venit marginal scăzut și creșterea corespunzătoare a vânzărilor pe piețele cu venit marginal ridicat. Această realocare a vânzărilor crește venitul total prin diferența între cele două venituri marginale.

Daca pe două piețe sunt curbe de cerere diferite dar venituri marginale egale, înseamnă că de fapt există cerere la prețuri diferite. De aici rezultă două consecințe importante ale discriminării prin preț:

a)  pentru orice nivel al producției, cel mai profitabil sistem de prețuri discriminatorii va da posibilitate firmei să obțină un venit total mai mare decât în cazul practicării unui preț unic corespunzător situației de maximizare a profitului. Firma, pentru a nu obține niciodată un venit mai mic, trebuie să se afle în situația de a putea crește prețul oricărei unități vândute și a nu-l scădea pentru nici o altă unitate;

b)  producția, în condițiile discriminării prin prețuri, va fi, în general, mai mare decât în conditiile unei firme ce practică un singur preț. Monopolul, la un preț ridicat, produce mai puțin decât firmele prefect competitive. Discriminarea prin preț permite evitarea acestei descurajari. În cazul discriminării perfecte, în care fiecare unitate de bun este vândută la un preț diferit, firma care își maximizează profitul va produce fiecare unitate pentru care prețul este mai mare decât costul marginal.

Evaluarea discriminării prin preț generează două probleme relativ separate. Prima privește efectul discriminării asupra nivelului de producție, iar a doua vizează efectul discriminării asupra distribuției venitului. Discriminarea, de regulă, face ca producția să fie mai mare decât în situația în care se practică un singur preț. Adesea, efectul discriminării apare asupra distribuției venitului, în sensul că sporirea profitului firmei este și efectul transferării de venit de la cumpărător la vânzător. Acest lucru poate fi indezirabil dacă cumpărătorii sunt săraci iar vânzatorii sunt bogați. Însă, în unele cazuri, discriminarea prin preț permite oamenilor cu venituri mai mici să achiziționeze bunuri sau servicii pe care ar fi incapabili să le cumpere, dacă acestea ar fi vândute la un singur preț.

Evident, nu se justifică nici un raționament simplu după care discriminarea prin preț este fie benefică, fie nocivă pentru cumpărător. Fiecare situație de discriminare trebuie apreciată după propriile sale coordonate.

2.3 PRACTICI MONOPOLISTE

Practicile monopoliste de concurență urmăresc acapararea pieței sau unui segment determinat al pieței de către agenții economici cei mai puternici într-un anumit domeniu al producției de mărfuri sau al prestațiilor de servici. Practicile formează obiectul dreptului anti – trust. În România, actul normativ de bază îl constituie Legea Concurenței nr. 21/ 1996 (H. O.nr. 88 din 30 aprilie 1996). Unele dispoziții legale, specificate în continuare, extind măsuri și fapte de alte categorii de subiecte de drept.

2.4 ÎNȚELEGERI ÎNTRE OPERATORI ECONOMICI

Diversitatea practicilor anticoncurențiale, denumite generic “înțelegeri” pot fi delimitate în înțelegeri structurate juridic și înțelegeri nestructurate juridic. Înțelegerile structurate juridic sunt acorduri încheiate între agenți economici sau asociații de agenți economici, indiferent că sunt exprese sau tacite și oricare ar fi denumirea ce li se dă (acord, înțelegere, pact, protocol, contract etc.). Înțelegerile nestructurate juridic includ practicile concertate care constau în comportamentul unor agenți economici sau al asociațiilor de agenți economici de a se adapta, mai mult sau mai puțin spontan, la o anumită linie de acțiune.

Realizarea înțelegerilor care constituie practici anticoncurențiale cere înfăptuirea unui acord de voință între agenții economici sau asociațiile de agenți economici. Simplul fapt de a propune unui alt agent economic încheierea unui acord prin care este constrânsă concurența nu poate constitui în sine o practică anticoncurențială, decât în măsura în care a fost acceptată de către celălalt agent economic.

Înțelegerile se clasifică în:

– acorduri orizontale, care privesc agenții economici situați la același nivel al proceselor economice:

acorduri între producători;

acorduri între distribuitori.

acorduri verticale, care privesc agenții economici situați la niveluri diferite ale aceluiași proces economic:

acorduri între producători și distribuitori.

Articolul 5 din Legea Concurenței precizează că: “sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici sau asociații de agenți economici, orice decizie de asociere sau practici concertate între aceștia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea și denaturarea concurenței pe piața românească sau o parte a acesteia”.

Practicile anticoncurențiale interzise sunt concretizate în următoarele:

“fixarea concertată în mod direct sau indirect a prețurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor, rabaturilor, adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale inechitabile;

limitarea sau controlul producției, distribuției, dezvoltării tehnologice sau investițiilor;

împărțirea piețelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al volumului de vânzări și achiziții sau pe alte criterii;

aplicarea în privința partenerilor comerciali a unor condiții inegale la prestații comerciale, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială;

condiționarea încheierii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze stipulând prestații suplimentare care, nici prin natura lor și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

participarea, în mod concret, cu oferte trucate la licitații sau orice alte forme de concurs de oferte;

eliminarea de pe piață a altor concurenți, limitarea sau împiedicarea accesului pe piață și a libertății exercitării concurenței de către alți agenți economici, precum și înțelegerile de a nu cumpăra sau de a nu vinde către anumiți agenți economici fără o justificare rezonabilă”.

Potrivit art. 5 (1) din Legea Concurenței nr. 21/ 1996, sunt interzise producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri sau orice acorduri între agenții economici dacă au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea funcțiilor concurenței.

Măsura legală are ca obiect următoarele categorii de acorduri:

cele care fixează sau impun, direct sau indirect, prețuri de monopol, ori alte condiții contractuale neloiale;

cele care limitează sau instituie controlul producției desfacerii, dezvoltării tehnice sau investițiile;

cele prin care contractanții își împart piețele sau sursele de aprovizionare;

cele care aplică față de partenerii comerciali condiții inegale la prestațiile echivalente, producându-le în acest fel un dezavantaj în raporturile concurențiale;

cele care subordonează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare, fără legătură cu aceste contracte

Prin derogare de la măsura arătată, art. 5 (2) din Legea Concurenței nr. 21/1996 tolerează acordurile de felul celor enumerate mai sus, dacă îndeplinesc una din următoarele condiții:

contribuie la ameliorarea producției și distribuției de produse;

contribuie la promovarea progresului tehnic;

contribuie la ridicarea gradului de competitivitate al produselor, lucrărilor și serviciilor românești pe piața externă.

Cartelul este un acord de înțelegere prin care un grup de firme producătoare sau distribuitoare ale aceluiași produs fixează anumite prețuri sau își împart piața. Obiectivul cartelului constă în ridicarea prețurilor prin înlăturarea sau reducerea concurenței. Astfel, se reduc cantitățile de produs vândute, cresc prețurile, profiturile se maximizează, ca și cum ar fi vorba de monopol.

Deosebirile dintre “cartel” și “înțelegere” sunt următoarele:

Noțiunea de “înțelegere” este folosită în sens larg. Nu orice judecată despre valoare este subînțeleasă ca înțelegere. Înțelegerile pot fi bune sau dăunătoare sau pot avea caracteristici în ambele sensuri;

Noțiunea de “cartel” este folosită tot mai mult cu un singur sens; înțelegerea dintre concurenți pentru a-și unifica manifestările anticoncurențiale privind cuplul cantitate – preț.

Ca termen tehnic de specialitate în materie de concurență se poate folosi noțiunea de “cartel” cu care vom opera în continuare. Se apreciază că cea mai mare amenințare a concurenței este dată de carteluri. Aceasta cu atât mai mult cu cât firmele care ar trebui să se concureze se înțeleg, aderând la un acord prin care concurența este limitată.

Operarea cu cuplul cantității reduse – prețuri excesive reprezintă cel mai mare rău pe care îl produc cartelurile. De aceea, cartelurile sunt considerate că le lezează direct cumpărătorii de bunuri și servicii implicate în acordul de înțelegere. Au și un efect distinctiv indirect, în sensul că, reducând concurența, eficiența participanților scade, devenind premisă a creșterii prețurilor de către carteluri peste nivelul concurenței reale. Prevenirea și înlăturarea cartelurilor este responsabilitatea fundamentală a celor care impun legile contra înțelegerilor și pozițiilor dominante.

În funcție de obiectivele și de piața geografică pe care acționează, sunt definite patru forme de cartel:

cartel național;

cartel internațional;

cartel de import;

cartel de export.

1. Cartelul național

Acesta se formează atunci când doi sau mai mulți producători sau distribuitori se unesc într-o înțelegere în scopul controlării lanțului producției sau distribuției și a rețelei de servicii de după vânzare pentru un produs, la nivelul pieței unei țări. Cartelurile naționale au un puternic efect respectiv asupra importurilor.

2. Cartelul internațional

Acesta se formează atunci când întreprinderile din diferite țări se unesc pentru a fixa prețuri și a-și împărți piața sau pentru a prelua pe rând comenzile la proiectele ce le-au fost adjudecate.

3. Cartelurile de import

Aceste carteluri funcționează adesea ca o unică organizație care cumpără centralizat o materie primă pentru a o furniza unei ramuri a industriei. Cartelurile de import pot fi înființate pentru contrabalansarea puterii de piață a cartelurilor de export din alte țări.

4. Cartelurile de export

Legislația cu privire la protecția concurenței din diferite țări poate excepta în mod expres asemenea carteluri, cu condiția ca ele să fie notificate sau să nu cuprindă referiri la acestea. În acest din urmă caz, se aplică “principiul efectului”, adică, deoarece efectele nu se resimt pe piața internă, legea nu le sancționează. În toate aceste situații există posibilitatea unor înțelegeri secrete concertate. Angajamentele de cartel, care implică producători de bunuri sau prestatori de servicii similare sau identice la același nivel al lanțului producției sau distribuției, sunt numite “practici anticoncurențiale (sau înțelegeri) orizontale”.

Unele practici anticoncurențiale au ca scop obligarea furnizorilor de a vinde produsele la prețuri neloial de scăzute și forțarea consumatorilor sau distribuitorilor să plătească prețuri exagerate. Astfel de practici sunt folosite, de regulă, de un membru puternic al lanțului de producție sau distribuție împotriva altuia care depinde de el, fiind numite “practici comerciale respective verticale”.

În țările cu economie în tranziție, alături de monopolurile moștenite, înțelegerile orizontale pot constitui cea mai largă sursă de comportament anticoncurențial. Astfel de înțelegeri pot neutraliza efectele pozitive ale unei economii de piață, deoarece, pentru alocarea eficientă a resurselor, piața impune existența concurenței între întreprinderile independente.

2.5. EFECTE ECONOMICE ALE MONOPOLURILOR

În anumite circumstanțe monopolul poate aduce și efecte pozitive. Raportul dintre beneficii și daune trebuie judecat pentru fiecare caz în parte. Într-o economie de piață monopolul poate apare în urma unor fuziuni sau acaparări ale firmelor concurente mai slabe. În ambele cazuri monopolul rezultat va beneficia de economii de scară, adică reduceri de costuri și va fi nevoit să opereze anumite diminuări de prețuri, dacă se află într-o zonă de substituire posibilă.Pe de altă parte interesele de unic ofertant pe piață îi dictează să mărească volumul ofertei și să reducă prețurile, pentru a limita accesul pe piata al unor potențiali competitori.

Avantajele monopolizării ramurii nu sunt de durată. Decalajul de eficiență față de potențialii competitori îi permit firmei unice să restrângă costurile de cercetare, să prelungească durată de exploatare a echipamentelor sau tehnologiei peste limita care ar fi impusă de competiție. Putem trage concluzia că avantajele oferite în perioada de ascensiune a monopolului vor fi diminuate sau anulate după consolidarea puterii de monopol. O judecată rațională impune cumpănirea avantajelor și pierderilor pe care le cauzează un anumit caz de dominație monopolistă.

Monopolul va beneficia, după eliminarea concurenței, de posibilitatea de a se sustrage presiunilor competiției. O astfel de situație nu poate dura, în mod obișnuit, mult timp, așa încât firma dominantă este avizată să aloce resurse importante pentru cercetare – dezvoltare. Desigur, ameliorarea produselor, diminuarea prețurilor și sporirea producției pot constitui consecințe favorabile importante pentru societate. Avantajele pe piață ale firmelor monopoliste le permit acestora atât alocări importante de resurse pentru dezvoltare, dar avantajele decurg adesea tocmai din rezultatele cercetării, exploatarea unor patente, licențe, drepturi de autor și firmele privilegiate pot avea interese să se mențină în vârful tehnologiei și să ofere produsele cele mai cerute pe piață.

Pe lângă avantajele pozitive, monopolul aduce și o serie de dezavantaje: eliminarea concurenței la nivelul ofertei, ceea ce este în detrimentul “suveranității consumatorului”, utilizarea incompletă a resurselor economice- ineficiență economică, stabilirea prețului peste nivelul stabilit de concurența perfectă fapt ce duce la o ineficiență socială, o rigiditate la schimbări tehnologice, economice și comerciale.

Un exemplu al efectelor pe care le poate avea monopolul este cel al preluării de către operatorul de televiziune RCS&RDS a firmei UPC. Jucătorii de pe piața locală cablu-tv consideră că preluarea UPC de către RCS&RDS ar pune bazele unui concurent foarte puternic, care ar putea solicita prețuri mai mari pentru retransmisia programelor și ar genera o majorare a prețurilor pentru astfel de servicii, ceea ce, evident, s-ar reflecta negativ asupra clienților. Printr-o eventuală preluare a UPC România, RCS&RDS și-ar putea mări baza de clienți, fără a-și crește cu mai mult de 10%-15% costurile operaționale. Un efect negativ al acestei operațiuni ar putea fi majorare a prețurilor pentru astfel de servicii, lucru care s-ar reflecta negativ asupra clienților. Cu aproape 4 milioane de clienți pe TV, noua companie ar ajunge la o cotă de aproximativ 70% din piața de televiziune prin cablu și satelit.

Potrivit unor surse din interiorul Consiliul Concurenței, situația celor două companii este urmărită cu foarte mare atenție, însă „nu putem face nimic fara nicio notificare din partea lor”. Pentru UPC, Ungaria și România sunt piețele care au cele mai slabe rezultate și, potrivit unor specialiști, se poate pune problema ca UPC să iasă din România și sa se concentreze pe dezvoltare pe piața ungară, iar RCS&RDS să negocieze ieșirea din această țară. S-a remarcat faptul că în România există unele zone unde prezența RCS&RDS ar putea fi de 100%, iar acest lucru trebuie analizat cu foarte mare atenție.

Practicile monopoliste au loc și pe piața din România. Un exemplu în acest sens este cel al operatorilot de telefonie mobilă Orange și Vodafone. Consiliul Concurenței a sancționat cei doi operatori pentru abuz de poziție dominantă. Astfel, Orange a fost amendată cu 147,9 milioane de lei (34,8 milioane de euro), iar Vodafone cu 120,3 milioane de lei (28,3 milioane de euro). Investigațiile asupra acestora au fost demarate în 2006, în urma unei plângeri depuse de Netmaster Communications, operator alternativ de telecomunicații, care a acuzat companiile de practici anticoncurențiale în ceea ce privește obligațiile de interconectare, mai exact cele două companii nu i-au permis accesul la rețelele lor de telefonie în vederea terminării apelurilor naționale și internaționale tranzitate de acest operator.

CAP. 3 PREZENTAREA SOCIETĂȚII ROMEXPO

3.1. SCURT ISTORIC AL FIRMEI

ROMEXPO S.A. este liderul industriei românești de târguri și expoziții, îmbinând tradiția cu experiența și cu calitatea de nivel internațional, toate în beneficiul expozanților și vizitatorilor specialiști care, an de an, confirmă buna reputație a firmei. Firma este recunoscută și pe plan internațional, fiind membru cu drepturi depline al Asociației Mondiale a Industriei de Expoziții- UFI, al Alianței Târgurilor din Europa Centrală-CEFA, al Asociației Târgurilor din Sud-Estul Europei-EASE, al Uniunii Internaționale de Raportare a Statisticilor Expozițiilor – CENTREX și membru fondator al Asociației Organizatorilor de Târguri și Expoziții din România-ASOEXPO.

Societatea dispune de propriul său centru de expoziții, denumit Complexul Expozițional ROMEXPO-Târgul Internațional București, care cuprinde 42 de pavilioane cu o suprafață de expunere totală de 100.000 mp, din care cca.55.000 mp interior și peste 45.000 mp în aer liber. Din 1991, strategia de dezvoltare a societății ROMEXPO S.A. s-a concentrat pe trei direcții prioritare : modernizare, diversificare și specializare, toate acestea într-un efort de creștere substanțială a calității serviciilor atât pentru expozanți cât și pentru vizitatorii specialiști, din ce în ce mai exigenți.

Oferă partenerilor săi o serie de servicii, variante și soluții menite să satisfacă orice cerințe, de la cele uzuale, la cele cu înalt grad de complexitate, care imprimă unui târg sau expoziție o notă distinctă de eleganță și personalitate. Complexul Expozițional ROMEXPO – Târgul Internațional București are o reputație excelentă nu doar programului său reprezentativ de manifestări expoziționale internaționale, dar și datorită facilităților deosebite, oferite de un ultramodern Centru de Conferinte și Congrese (7 săli cu capacități între 30 și 650 de locuri), creat pentru a promova o imagine a Bucureștiului de oraș al întâlnirilor de afaceri, alături de rolul său, deja recunoscut, de oraș al târgurilor.

Compania organizează anual mai mult 40 de târguri, expoziții și saloane comerciale cu participare internațională, majoritatea fiind manifestări specializate, care reprezintă factori importanți ai accelerării proceselor complexe de restructurare a economiei naționale, de dezvoltare și modernizare a infrastructurii, de retehnologizare a ramurilor industriale, de sprijinire a informatizării activităților economico-sociale etc.

Tematica manifestărilor expoziționale, cuprinse în programul anual, acoperă, practic, totalitatea sectoarelor economiei naționale : construcții și instalații, utilaje, echipamente și tehnologii pentru cele mai diverse domenii industriale, transporturi, tehnologia informației, agro-zootehnie și industrie alimentară, medicină umană și veterinară, ecologie, bunuri de larg consum nealimentare, mobilă, turism, media și tipărituri, confecții, textile, cosmetice, cadouri etc.

Printre obiectivele prioritare ale activității expoziționale se numără: identificarea de noi tematici de manifestări expoziționale care să răspundă cerințelor unei economii de piață dinamice și mutațiilor pe care acest proces, în plină desfășurare, le antrenează în cele mai diverse sectoare de activitate. Acesta este un obiectiv permanent care poate fi îndeplinit datorită expozițiilor specializate pe care firma le organizează, aflate într-o continuă diversificare și reprezentând, în acest moment, centrul de greutate al programului expozițional ROMEXPO. Se are în vedere totodată, consolidarea, în continuare, a târgurilor și expozițiilor internaționale, cuprinse în programul expozițional ROMEXPO, cu accent pe atragerea de noi expozanți din țară și străinătate, în vederea creșterii gradului de reprezentativitate și a nivelului specializat al acestor manifestări.

3.2. PROFILUL FIRMEI- MISIUNI, VALORI ȘI VIZIUNE

Lider național al organizatorilor de târguri și expoziții, Romexpo constituie avanpostul economiei românești, oferind comunităților de afaceri locale și internaționale pachete competitive de servicii de facilitare a contactelor si de promovare, la nivel calitativ european, a performanțelor lor prin manifestări expoziționale și evenimente conexe acestora. Satisfacția clienților firmei generează succesul comun într-un mediu dinamic și provocator de afaceri.

Oamenii firmei sunt considerați de companie sursa succesului și reputației firmei. Dedicarea, profesionalismul, sinergia acțiunii în echipă reprezintă esența valorilor umane pe care compania le deține. Efortul comun, flexibilitatea, dinamismul și experiența fundamentează excelența calității și a diversității serviciilor apreciate de clienții firmei Romexpo. Într-un mediu provocator și în permanență schimbare, inovarea conceptelor, crearea de noi oportunități și evenimente sunt cruciale în atragerea și fidelizarea clientilor companiei.

ROMEXPO are ca obiective principale:

-promovarea relațiilor și cooperșrii economice;

-cunoașterea noutăților tehnice și comerciale, dezvoltarea tehnologiei industriale și facilitarea transferului acestuia;

-sprijinirea societăților comerciale în stabilirea de contacte reciproce și încheierea de contracte comerciale.

Cu prestigiul unei autorități naționale în organizarea de târguri și expoziții, cu infrastructura organizaționala la standarde internaționale și cu avantajul unei îndelungate experiențe. ROMEXPO are deja pe cartea sa de vizită organizarea a peste 40 de ediții a TIB și a numeroase expoziții specializate, care caută să răspundă la nevoile unor sectoare vitale ale economiei noastre. Deasemenea, ROMEXPO își planifică strategia pentru anii următori.

3.3. STRATEGIA FIRMEI

Firma va urmări creșterea calității serviciilor puse la dispoziția partenerilor și oferirea de servicii noi (de exemplu, pe linia optimizarii accesului vizitatorilor specialiști la manifestările noastre expoziționale este operațional un sistem modern de înregistrare on-line a acestor vizitatori în spațiul expozițional al firmei).

De asemenea sunt extinse relațiile de colaborare internațională ale ROMEXPO S.A. prin încheierea de noi acorduri de cooperare cu organizatori reputați de târguri și expoziții din străinătate, dezvoltând, pe noi coordonate, colaborările deja perfectate cu astfel de parteneri din lumea întreagă. Alte obiective vizează intensificarea pregătirii de misiuni economice/delegații de oameni de afaceri români la târguri din străinătate, la care ROMEXPO S.A. organizează participarea firmelor românești, precum și modernizarea si dezvoltarea Complexului Expozițional ROMEXPO – Târgul Internațional București printr-un program consistent de obiective menite să conducă la ridicarea calitativă a parametrilor tehnico-funcționali și la fluidizarea întregii activități desfășurate.

3.4. STATISTICI ȘI SONDAJE

În continuare voi prezenta o sinteză a unor sondaje pe care firma le-a realizat pe perioada anului 2010.

1) Ați mai participat la alte manifestări expoziționale organizate?

2) Care este opinia dvs.generală despre manifestare?

3) Care sunt obiectivele dv. la această manifestare și daca apreciați că acestea au fost atinse?

4) Numărul angajaților companiei dv.:

5) Intentionați să ne onorați cu prezența dv. și la următoarea ediție a expoziției?

6) Despre această manifestare ați aflat din/de la:

Lider de necontestat al organizatorilor de târguri și expoziții din România prin tradiție, experiență, potențial și renume, Romexpo s.a. are o carte de vizită solidă, susținută de elemente concrete care recomandă societatea ca partener de încredere tuturor participanților la manifestările expoziționale organizate (expozanți și vizitatori). Au fost inițiate și alte manifestări specializate, astăzi târguri cu prestanță, recunoscute pe plan mondial: Rommedica, Rompharma, Romcontrola, Construct Expo, Romtherm, BITME, BIFE, IndAgra, ExpoDrink, All Pack, Modexpo, Târgul Internațional de Turism, Romhotel.

În anul 2005 societatea avea încheiate acorduri de cooperare cu 33 de târguri din 22 de țări de pe patru continente. Acestea prevăd în principal acțiuni de asistență, promovare și reprezentare reciprocă, schimburi de spații expoziționale, proiecte comune de training profesional, coordonarea activităților în cadrul organizațiilor internaționale de profil etc.

Statisticile arată pentru anul 2005 o creștere pe toate planurile a suprafeței expoziționale alocate, a vizitatorilor și a firmelor participante în cadrul celor peste 40 de evenimente expoziționale organizate și găzduite de Romexpo în 2005. Astfel, suprafetele închiriate au crescut cu 15%, iar numărul total de expozanți cu 12%, față de anul 2004. Interesul crescut pentru manifestările organizate de Romexpo se reflectă și în evoluția numărului total de vizitatori, cu 19% mai mulți față de anul 2004. Desigur, cel mai important barometru al satisfacției expozanților, prezenți la manifestările Romexpo, îl reprezintă gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse prin prezența la un asemenea eveniment. Astfel, în 2004, majoritatea participanților (80%) și-au propus realizarea de noi contacte de afaceri, obiectiv realizat în cea mai mare măsură (de cca 65% dintre expozanți), iar proporția s-a păstrat și pentru anul 2005. Un ultim argument al modului în care o participare la manifestările Romexpo se reflectă pozitiv în rezultatele clienților săi este intenția declarată de către 77% dintre aceștia de a reveni și la urmatoarele editii. Sondajele anului 2005 arată că acest indicator este în creștere (cu 4%). 

În anul 2006, ROMEXPO a organizat și găzduit în complexul său expozițional, un număr de peste 40 de evenimente expoziționale internaționale. Numărul total al expozanților participanți la târgurile și expozițiile organizate în Complexul Expozițional Romexpo s-a ridicat la peste 7.000, dintre care circa 5500 expozanți români și peste 1500 străini. Dacă adăugăm la acestea și numărul expozanților participanți la manifestările expoziționale organizate de societatea în țară, se poate afirma cu certitudine faptul că peste 8.500 de expozanți au considerat marca, serviciile și nu în ultimul rând oamenii ROMEXPO ca soluția necesară în a-și promova și dezvolta afacerile.

Astfel, la finalul anului 2006, față de anul precedent, s-a înregistrat o creștere cu 20% la suprafața totală de expunere și cu 5% la numărul de expozanți. Referitor la numărul total de vizitatori, acesta a crescut cu 23%. Se remarcă de asemenea procentul mare al vizitatorilor specialiști, care a crescut la rândul său cu 55% față de 2005. Ca o expresie a interesului față de economia românească, dar și a prestigiului de care se bucură tot mai mult târgurile și expozițiile organizate de societatea noastră, trebuie amintit că în decursul anului 2006, ROMEXPO a primit vizita a 32 de delegații din 26 de țări.

În anul 2007, Romexpo a organizat 41 de expoziții, cele mai multe în București, dar s-a bucurat și de o colaborare bună cu Camerele de Comerț, Industrie, Agricultură sau Navigație din țară. Peste 300.000 de vizitatori au fost înregistrați la expozițiile avute, iar pentru reprezentații Romexpo un lucru îmbucurător a fost creșterea numărului de specialiști, cu precădere străini, interesați de aceste evenimente.  Romexpo a avut în 2007 o cifră de afaceri de 23 de milioane de euro și un profit estimat la 7 milioane de euro.

Romexpo a înregistrat, în 2009, o cifră de afaceri de 65 milioane lei, în scădere cu peste 40 la sută comparativ cu 2008. În 2008 Romexpo a avut afaceri de 96,5 milioane lei și un profit de 30,2 milioane lei. Se observă astfel o scădere a cifrei de afaceri începând cu anul 2009. O explicația ar fi apariția crizei financiare, fapt ce a dus la scăderea bugetelor publicitare acordate de firme.

CAP. 4 POZIȚIA DE MONOPOL A FIRMEI

4.1. PIAȚA PE CARE ACTIVEAZĂ FIRMA

Se apreciază că târgurile, în evoluție istorică,au fost cele mai timpurii forme de piață, a căror existență a fost remarcată de la începutul trocurilor de produse și apoi de servicii. Ele sunt, de asemenea, considerate ca forme inițiale, organizate pentru vânzarea și cumpărarea directă.

În prezent expozițiile, ca și târgurile moderne, au patru componente de baza integrate:

-spațiul, suprafața, pavilionul, complexul de expunere sau etalare a produselor și serviciilor;

-organizatorul, administratorul, gestionarul, coordonatorul tuturor activităților, atât în perioada de pregătire cât și în aceea de desfășurare a expoziției;

-furnizorii de marfuri, produse și servicii, denumiti expozanți, care le etalează în spații special amenajate;

-clienții potențiali vizați: potențialii cumpărători, consumatori, intermediari, care vizitează expoziția în scopuri de afaceri, comunicare și informare, precum și publicul larg.

Târgurile, expozițiile și convențiile s-au dezvoltat de-a lungul istoriei mai îndepărtate, dar cu deosebire mai recent, ca centre de atracție și promovare a afacerilor, ca factori de propulsare a activității economice, de transformare și îmbunătățire a vieții și structurilor economice și sociale. Ele au ocupat, cu deosebire în ultimii ani, un rol de avangardă în condiționarea, interdependența și stimularea pozitivă ale structurilor economice, sociale și culturale.

Cauzele propulsării acestui gen de evenimente au fost în primul rând, necesitatea accelerării ritmului de dezvoltare și modernizare ale producției și schimburilor comerciale și au fost determinate de creșterea exigențelor, dezvoltarea și diversificarea cererii și consumului, având drept consecință creșterea bunăstării oamenilor.

În al doilea rand, s-a impus necesitatea și oportunitatea utilizării și coordonării eforturilor factorilor implicați în extinderea cunoașterii și folosirii pozitive și eficiente a rezultatelor cercetarilor, căutărilor efectuate de alții cercetători în cât mai multe domenii, pe baze caracteristice economiei de piață, cu cheltuieli financiare și consum de manoperă mai reduse. În acest sens, o contribuție importantă o au evenimentele. Târgurile, expozițiile și convențiile ocupă astfel o poziție de prim rang în societatea contemporană. Ele contribuie activ la progresul economic, social, bunăstarea colectivă și individuală. Evenimentele sunt utilizate de o gamă largă de companii și persoane individuale pentru obținerea de informații comerciale și de piață utile, stabilirea de relații de afaceri și de cooperare. Cum scopul final al oricărei activității economice este acela al realizării profitului, acest tip de evenimente își aduc o contribuție substanțială și în acest caz.

Veniturile din organizarea de târguri, expoziții și conferințe se ridică la peste 75 de milioane de euro pe piața din România. Suma nu i-a convins, deocamdata, pe jucătorii străini din domeniu să investească în România, deși perspectivele de creștere sunt tot mai evidente.

Piața târgurilor și expozițiilor crește exploziv de la an la an, stimulată de dezvoltarea economică. Tot mai multe firme se interesează de România, iar târgurile și expozițiile fac parte din strategia obligatorie de a cuceri noi clienți. Observând că România începe să “miște” în domeniul expozițional, marii investitori au început și ei să se intereseze de posibilitățile de investiții în centre expoziționale.

“Au existat intenții ale unor mari organizatori de târguri și expoziții de a intra pe piața noastră. Organizatorii evenimentelor din Genova și Milano au încercat de două ori și cei din Salonic au tatonat terenul, la fel și cei din Viena. Proprietarul celor din urmă este Reed Exhibitions, cel mai puternic organizator de astfel de evenimente”, preciza Tudor Verona, directorul Interexpo SA, companie ce organizează anual șapte-opt târguri și expoziții. Englezii de la Reed Exhibitions au studiat, la un moment dat, posibilitatea de a construi un centru expozițional de la zero, dar ideea nu s-a concretizat până acum.

Printre problemele care îi sperie pe investitori se numară modul de aplicare a TVA pentru importurile temporare, necesare în cazul târgurilor internaționale. “La noi, este aproape imposibil ca o firmă sa-și recupereze TVA pentru produsele aduse pe perioada evenimentului”, arată Verona. Potrivit acestuia, în alte țări, primăria are acțiuni la societatea organizatoare și se implică direct în organizarea evenimentelor, ceea ce face ca o parte din povara logisticii (transport, servicii conexe, utilități) să fie rezolvată de către autorități.

Principalele probleme întâlnite la târgurile și expozițiile românești sunt:

1. Actualele spații de expunere nu întrunesc condițiile necesare organizării evenimentelor internaționale. Lipsesc centre moderne de conferințe, săli modulare de expoziție și legături rapide de telecomunicații. La toate acestea, se adaugă calvarul transportului și al cazării la prețuri rezonabile.

2. Expozanții străini întâmpină o serie de dificultăți, printre care imposibilitatea de a-și recupera TVA plătită la importul temporar al echipamentelor expuse.

3. Autoritățile locale se implică insuficient în organizarea târgurilor și expozițiilor. De altfel, în afara Bucureștiului, calitatea spațiilor expoziționale este precară.

4. În ciuda tarifelor ridicate, solicitate de către organizatori, serviciile oferite nu se ridică la standardele cerute de către firmele expozante.

5. Deși în creștere, economia românească nu a ajuns la “masa critică” aptă să facă rentabilă o investiție de proporții într-un centru expozițional modern.

Există de asemenea și o serie de benefii rezultate din participarea la târguri și expoziții. Ca participant la un târg o firmă are, garantat, cel puțin 5 mari avantaje:

1. poate vinde produsele și serviciile companiei,

2. poate vedea pe viu cum evoluează competiția pe piața pe care activează,

3. poate lansa noi produse într-un cadru festiv, cu sute de vizitatori și presă,

4. poate organiza promoții diverse,

5. poate explora noi piețe, analizând ofertele expozanților.

4.2. SERVICII OFERITE DE FIRMĂ

Complexul expozițional ROMEXPO cupride patru mari grupe de activități: Centrul de Expoziții, Centrul de Congrese și Conferințe, Centrul de Presă și Departamentul de Turism.

Centrul de Expoziții

Construcția în 1962 a pavilionului central, viitorul Centru de Expoziții a fost de un real folos la promovarea eforturilor întreprinse de Camera de Comert și Industrie a României în această privință. Este o constructie superbă,cu 3 nivele în formă rotunda, din beton, metal și sticlă, bazată pe un design original. Astăzi Centrul de Expoziții este un complex funcțional cu 41 de pavilioane de la 110 mp la 14430 mp, având o suprafață totală de 55000 mp, spații acoperite și 45000 mp în aer liber. Centrul de Expoziții Romexpo furnizează, goale sau la cheie, standuri de dimensiuni și înfățișării variate și structuri expoziționale construite special pentru diverse standuri.

Romexpo ofera solicitanților o gamă variată de servicii în cadrul Centrului de Expoziții:

– închirieri de suprafețe de expunere în interiorul pavilionului și pe platformele externe;

– proiecte și lucrării de construcții, amenajării de standuri și suprafețe de expunere;

– instalații electrice de forță și iluminat, alimentare cu apă ,climatizare;

– închirieri de mobilier, aparatură electronică;

– telefon, fax, xerox;

– decorațiuni interioare cu aranjamente florare.

O firmă care dorește să închirieze un stand în cadrul centrului de expoziții se adresează firmei ROMEXPO unde completează un “Ordin pentru construcția standului”. Acesta cuprinde numele firmei, câte standuri dorește să dețină, suprafața în mp, pavilionul unde dorește să expună și din ce material preferă să fie construit standul. Tarifele pentru construcția standului și serviciile de dotare pentru acesta sunt oferite de ROMEXPO companiei care solicită aceste servicii. Dupa construcția și amenajarea standului, compania care dorește să expună în cadrul Centrului de Expoziții mai poate beneficia din partea ROMEXPO și de alte servicii, cum ar fi închirierea de mobilier, aparatură electronică, dotarea cu telefon, fax, xerox, frigidere de diferite dimensiuni, televizor color.

Firma pune la dispoziție și personal: translator personal de protocol, personal pentru curățenie și pază, muncitori calificați și necalificați. Pentru decorarea standurilor pune la dispoziția companiilor aranjamente florale, naturale și artificiale.Transportul exponatelor și alte prestații de serviciu în domeniul transporturilor de mărfurii, precum și întocmirea formalităților vamale pot fi efectuate prin compartimentele specializate ale unor societăți cu care ROMEXPO are contract.

Aceste societăți asigură utilajele necesare pentru manipularea și montarea exponatelor grele, depozitarea exponatelor după închiderea târgului, reexpedierea lor prin mijloace auto, feroviare, aeriene și maritime. In cadrul Centrului de Expozitii se afla un computer in retea cu terminale in fiecare sala putand furniza intr-un timp real informatii despre expozitie. Accesul invitatilor se face cu bilet de intrare sau invitatie speciala.

Centrul de Congrese și Conferințe

Situat la distanțe aproximativ egale de principalele porți aeriene ale României și de km 0 al Bucureștiului, în preajma celor mai pitorești parcuri și lacuri dar și în imediata vecinătate a hotelurilor Sofitel, Flora și Parc, Centrul de Congrese și Conferinte ROMEXPO oferă tuturor solicitanților spații dotate la cel mai înalt nivel mondial-pentru organizarea de congrese, conferințe, simpozioane, întâlniri ale oamenilor de afaceri, work-shop-uri, mese rotunde, runde de tratative, cocktail-uri, recepții, expoziții comerciale și artistice, diverse spectacole și parade ale modei.

Aflat în interiorul complexului expozițional ROMEXPO, Centrul oferă spațiile sale în perioada marilor manifestări expoziționale, cu precădere expozanților și asociațiilor profesionale, pentru activități specifice. În componența Centrului de Congrese și Conferințe se află 7 săli cu capacitate între 80 și 700 de locuri. Cocktail-urile, recepțiile, manifestările din sala de Congrese și Conferinte pot fi gazduite în spațiul format din cele doua săli cu o capacitate de 500-600 de persoane fiecare. În anumite perioade ale anului, parcul amenajat al Centrului de Congrese și Conferințe poate găzdui recepții și cocktail-uri în aer liber (sau extinse și în aer liber) fiind totodată și un spațiu care dispune de mese și echipament pentru barbeque.

Centrul de Presă

Ziariștii români și străini pot obține informații complexe despre firmele participante la manifestare, oferta acestora privind produsele serviciile și tehnologiile prezentate, având posibilitatea de a întâlni pe reprezentanții acestor firme-specialiști și oamenii de afaceri prin intermediul Centrului de Presă din cadrul Complexului Expozițional ROMEXPO. Centrul de Presă editează ziarul târgului, care se difuzează gratuit tuturor participanților. Centrul de Presă acordă acreditări gratuite, organizează conferințe și campanii de presă. Firmele interesate au posibilitatea să solicite în limita spațiului disponibil, publicarea în acest ziar de articole de prezentare, declarații, opinii legate de desfășurarea manifestărilor și reclame, contra cost. Publicitatea în cadrul Complexului ROMEXPO este asigurată de o societate specializată în advertising și activități editoriale numită ROMEXPO INTERNATIONAL.

Aceasta oferă următoarele servicii:

– publicitate în presă;

– producție și difuzare de spoturi și anunțuri publicitare la radio și televiziune;

– reclame luminoase statice și reclame dinamice policrome pe display-uri electronice;

– panotaj rutier în puncte de afluență (piețe, gări, aeroporturi etc.)

ROMEXPO INTERNATIONAL organizează conferințe de presă, conferințe tehnice, simpozioane, seminarii, mese rotunde, recepții si cocktail-uri pentru asociațiile profesionale și oamenii de afaceri. Asigură traducerea, tipărirea și difuzarea de materiale tehnice si publicitare, asigură personal calificat pentru traducerii, demonstrații tehnice și proiecții necesare desfășurării optime a acțiunilor. De asemenea, organizează zile naționale ale țărilor care participă oficial la manifestările expoziționale.

Departamentul de Turism

În cadrul Complexului Expozitional ROMEXPO își desfășoară activitatea Departamentul de Turism care oferă tuturor celor care vizitează România, fie pentru a participa la o expoziție organizată de ROMEXPO, fie că au o călătorie de afaceri, posibilitatea de a include în program o excursie sau un sejur la munte, mare sau o cură de ape minerale. Având o bună pregătire, un personal cu experiență în organizarea sejururilor sau a altor servicii turistice, firma face posibilă cazarea în hoteluri de la 2 stele la 5 stele din București și din țară.

Departamentul de Turism oferă pachete de servicii integrate(transport, cazare, transferuri) pentru delegații române în țară și în străinătate, programe turistice, tururi ale Municipiului București, excursii în țară (Valea Prahovei, Curtea de Argeș, Mangalia). Acest Departament de Turism din Complexul Expozițional este patronat de Agentia de Turism EXPERT TOURS TRAVEL AGENCY care oferă oamenilor de afaceri un pachet de servicii de cea mai buna calitate. EXPERT TOURS este tour-operator care organizează călătorii de afaceri către cele mai importante destinații din Europa, Asia și America și excursii de week-end în capitale europene, rezervări și emiterii de bilete pentru transportul aerian intern și internațional și dă posibilitatea delegațiilor române și oamenilor de afaceri să câștige timp apelând la serviciile sale. Clientul care se adresează Departamentului de Turism din Complexul Expozițional Romexpo pentru organizarea și desfășurarea unor evenimente ca cele amintite mai sus i se pune la dispoziție oferta, se prezintă pachetele de servicii oferite și bineînțeles tarifele pentru toate acestea.

Toate aceste servicii oferite de Complexul Expozițional expozanților, vizitatorilor și oamenilor de afaceri demonstreză încă o dată, că acest complex este cel important organizator de târguri și expoziții din România.

Pentru participarea firmelor românești la târguri și expoziții internaționale în afara României, ROMEXPO pune la dispoziția lor doua pachete de servicii.

Pachetul misiune economică prin participarea reprezentanților firmelor la târguri și expoziții în străinatate include următoarele servicii logistice oferite de ROMEXPO:

– program de întâlniri prestabilite cu expozanții;

– facilitarea contactelor de afaceri cu expozanți și vizitatori specialisti prezenți la târg/expoziție;

– întâlniri cu instituții locale;

– accesul pentru vizitarea târgului/expoziției și pentru participarea la seminarii, mese rotunde,

simpozioane;

– promovarea firmei la târg/expoziție și identificarea de potențiali parteneri de afaceri;

– promovarea firmei pe un panou special în cadrul standului ROMEXPO;

– promovarea firmei în catalogul firmelor participante la misiunea economică;

– asistență din partea delegatului ROMEXPO;

– servicii transport/cazare prin ROMEXPO TURISM.

Pachetul reprezentare – promovare a firmei de către reprezentantul ROMEXPO include următoarele servicii:

– promovarea selectivă și personalizată a materialelor informative – promoționale ale firmei: pliante, broșuri, oferte și proiecte de afaceri, scrisori de intenție, cărți de vizita, CD-rom-uri de prezentare, etc., precum și a proiectelor de finanțare de fonduri instituționale internaționale;

– contactarea directă a firmelor expozante conform profilului indicat de firma reprezentată;

– promovarea firmei reprezentate (nume, adresă, persoane de contact, profil de activitate, domeniul de interes, propuneri de afaceri/colaborare) în catalogul editat de ROMEXPO și distribuit firmelor expozante;

– promovarea firmei reprezentate pe un panou special în cadrul standului ROMEXPO;

– colectarea și structurarea materialelor de promovare – informare ale firmelor străine contactate din profilul specificat de firma reprezentată (cărți de vizită, oferte de afaceri, materiale de prezentare, etc.), a extraselor de presă, fotografii de stand, catalogul oficial al târgului, alte materiale de interes, în dosarul de firmă care va fi transmis firmelor reprezentate după închiderea târgului, împreună cu raportul de activitate (acțiuni și servicii efectuate);

– transport materiale promovare la târg.

Opțional, ROMEXPO oferă următoarele servicii:

– realizarea unui film video 2-3 minute cu aspecte din expoziție și de la promovarea firmei participante/reprezentate;

– prezentare personalizată a CD-rom-ului firmelor românești participante în misiunea economică/reprezentate – film sau expunere în Power Point;

– expunere poster de reclamă în standul ROMEXPO.

4.3.ROMEXPO-LIDERUL INDUSTRIEI DE TÂRGURI ȘI EXPOZIȚII DIN ROMÂNIA

ROMEXPO, principalul organizator de târguri și expoziții din România, își propune organizarea în anul 2011 a unui număr de 62 de târguri și expoziții, programul și tematicile acestora fiind prezentate pe site-ul www.romexpo.ro.

Domeniile abordate se referă la agricultură, industria alimentară, construcții, industria ușoară, sănătate, medicină alternativă, consultanță pentru IMM-uri, utilități publice, dezvoltarea regională a Dunării și Deltei, turism, etc., fiind în concordanță cu Planul Național de Dezvoltare a Mediului de Afaceri 2007-2013 și Strategia Națională de Export.

Politica tarifară a Romexpo este una flexibilă, orientată către clienți, adaptată condițiilor actuale de piață, firmele participante având posibilitatea să plătească tarife mai reduse decât cele practicate în anii trecuți, în funcție de zona în care este amplasat standul în cadrul expoziției. În intenția sa de a fi în contact nemijlocit cu mediul de afaceri din țară, Romexpo demarează la acest început de an un program de întâlniri la sediul Camerelor de Comerț și Industrie județene cu autoritățile și firmele în vederea atragerii acestora la expoziții pentru a-și prezenta programele, serviciile și produsele. Campania de prezentare a manifestărilor expoziționale Romexpo și a întâlnirilor cu autoritățile și presa locale și reprezentanții firmelor din domeniul industriei ușoare vor continua în perioada următoare în județele, Vrancea, Bihor, Satu Mare, Cluj, Harghita, Covasna, Brașov, Argeș și municipiul București.

În fiecare an, sute de mii de oameni trec pragul societății ROMEXPO. Caută să afle ce mai este nou în lume în domeniul lor de activitate, să se prezinte specialiștilor și partenerilor de afaceri, să găsească noi piețe de desfacere sau, pur si simplu, să petreacă împreună câteva ore plăcute, vizitând o expoziție sau un târg. Majoritatea acestora revin, atât în calitate de expozanți, cât și de vizitatori. Sucesul de care se bucură ROMEXPO se datorează coexistenței a trei elemente sinergice: calitatea expozițiilor, varietatea lor și tradiția acestora. Primul dintre ele a determinat, de altfel, și pozitia de lider pe care ROMEXPO o deține, fiind singurul organizator de târguri din Romania care are cinci manifestari agreate de Uniunea Internaționala a Târgurilor UFI.

Cel de-al doilea element, varietatea, datorat existenței, de-a lungul anului a peste 40 de evenimente expoziționale, cu tematici mergând de la construcții și industria alimentară, până la medicina și industria apărării, explică de ce un număr atât de mare de persoane reușesc să își găsească un punct de interes la ROMEXPO. Cel de-al treilea element, tradiția este cea care a făcut ca un nume propriu, ROMEXPO, să devină sinonim cu un substantiv comun, cel de târg, în conștiința multor bucureșteni.

4.4. IMPACTUL FIRMEI ASUPRA PIEȚEI PE CARE ACTIVEAZĂ

În anul 2010, afacerile firmei ROMEXPO au urmat un trend descendet asemeni anului 2009. Afacerile Romexpo au scăzut în 2009 cu 40%, la 65 de milioane de lei, iar conducerea complexului expozițional estimează că anul în curs va fi și mai dificil, din cauza diminuării bugetelor de promovare a firmelor.

Printre obiectivele Romexpo pentru 2010 s-a numărat organizarea de târguri în străinătate, în țări precum Cehia și Austria, și dezvoltarea programului expozițional. Astfel, în anul 2010 au fost organizate 13 evenimente expoziționale în plus față de anul precedent, cu tematici noi, printre care un târg de accesorii auto, unul de rechizite, un târg dedicat în exclusivitate bărbaților, Man Fest, și unul de imobiliare. Prima expoziție organizată în anul 2010 la pavilionul expozițional Romexpo a fost ediția a 16-a a expoziției internaționale de țesături, îmbrăcăminte, pielărie, blănărie, încălțăminte și accesorii Mobexpo. La târgul desfășurat în perioada 4-7 martie au participat 100 de firme, dintre care 85 românești și 15 străine.

Monopolul exercitat de Romexpo pe piața organizării de târguri și expoziții împiedică dezvoltarea acestei piețe, pentru că celelalte companii specializate nu dispun de spațiile expoziționale necesare afacerilor lor. Romexpo deține singurele spații expoziționale adecvate pentru organizarea de evenimente de mari proporții, iar acest fapt face ca ei să dețină un monopol conjunctural pe piață. Această poziționare pe piață le creează un avantaj în privința costurilor, precum și a prețurilor practicate. Monopolul exercitat de Romexpo împiedică, totodată, apariția pe piață românească a jucătorilor internaționali importanți din domeniul organizării de târguri și expoziții, întrucât aceștia nu ar dispune, aici, de spații pentru a-și desfășura activitatea, iar investiția într-un centru expozițional propriu este mult prea costisitoare.

Singurele spații expoziționale de dimensiuni relativ adecvate pentru organizarea unor evenimente de proporții, care să se poată compara cu spațiile Romexpo, se află, unul la Cluj, iar altul la Arad. În alte țări, cum ar fi Polonia și Cehia, centrele expoziționale de mari proporții sunt construite cu investiții acoperite în proporție de peste 90% de stat, precum și de comunitățile locale, întrucât construirea de astfel de centre nu este, în sine, o afacere, costurile de executare și întreținere ale unui astfel de spațiu fiind imense. Pe de altă parte, atât statul, cât și comunitățile locale au de câștigat de pe urma investițiilor făcute în construirea de centre expoziționale, pentru ca aceste centre constituie un factor de dezvoltare extrem de important și o sursă permanentă de venituri.

Statul nu arată că ar dori sa se implice în construirea de astfel de spații expoziționale, așa că trebuie să apară investitori puternici, care să construiască structuri integrate, în care, pe lângă spații expoziționale propriu-zise, să existe și centre de afaceri și comerciale, precum și alte facilități, astfel încât investițiile respective să fie profitabile.

Un impact negativ al monopolului pe care firma ROMEXPO îl are asupra pieței este modul de tratare al angajaților și politica de angajare a personalului. La sfârșitul anului 2008, la conducerea Romexpo, cel mai mare organizator de târguri și expoziții din România, era numit în funcția de director general Doru Simovici, președintele Camerei de Comerț și Industrie a județului Bacău și vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a României. Tot atunci, unul dintre cei doi adjuncți ai săi a devenit Sorin Vornic, președinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea. Cei doi erau, bineînțeles, oameni de încredere ai lui Mihail Vlasov, președintele CCI. De atunci, regulile în interiorul Romexpo s-au schimbat. Noua conducere a instituit un regim greu de suportat de către angajați, care sunt tratați într-un mod greu de descris. Unul dintre angajați nu a mai rezistat regimului impus și a hotărât să facă publice acuzele sale, depunându-și totodată demisia. Iar angajatul despre care este vorba nu era portar sau femeie de serviciu, ci șef de proiect.

Potrivit acestui fost angajat ROMEXPO, conducerea firmei manifestă o ostilitate evidentă și nejustificată față de angajații săi, pe care îi supune unui regim nefavorabil, creând o atmosferă de lucru tensionată și total nemotivată: monitorizarea inechitabilă a pontărilor (angajatorul ia în considerare eminamente ora de sosire a angajatului, ignorând cu bună știință ora plecării acestuia și neluând în calcul situațiile în care angajatul întârzie din motive independente de voința lui); modificarea directivelor de la o zi la alta și revenirea permanentă asupra măsurilor și deciziilor adoptate în cadrul așa numitelor operative, ceea ce duce la bulversarea angajaților și creează un haos inevitabil în desfășurarea activității și, implicit, la ineficiența acestora; calitatea muncii angajaților și eficiența acestora se măsoară în numărul de ore petrecute la serviciu, precum și în numărul de apeluri telefonice, numărul de mail-uri expediate etc., în loc să se raporteze la rezultatele obținute de angajați și la tipul de relație pe care o stabilesc cu clienții. ROMEXPO folosește, ca măsură de supraveghere a modului în care angajații își desfășoară activitatea, rapoartele de activitate, pe care angajații au obligația de a le completa în fiecare oră. Această măsură nu face decât să frustreze angajatul și să consume din timpul pe care acesta îl dedică lucrului efectiv.

Managerului de proiect, angajat în cadrul ROMEXPO, nu i se permite să își asume niciuna dintre responsabilitățile care, în plan teoretic, îi revin prin tipul de activitate pe care o desfășoară: nu are libertatea de a negocia nimic, este privit cu scepticism și i se pune la îndoială capacitatea de a compune și expedia mail-uri către clienții societății pe care o reprezintă și ale cărei interese se presupune că le cunoaște și le protejează și multe altele.

Angajaților nu li se permite să își susțină cauza prin argumente pertinente. Politica adoptată de conducerea ROMEXPO este aceea de a le insufla angajaților teamă față de conducere, astfel încât aceștia să nu-și poată prezenta punctele de vedere și să nu îndrăznească să solicite respectarea drepturilor care le revin prin lege. În mod evident, ROMEXPO este tipul de angajator care se ghidează după celebrele slogane “Nimeni nu este de neînlocuit” și, respectiv, “Nu-ți convine, pleacă!”, fără să aibă în vedere faptul că resursa umană este, de fapt, cea mai importantă pentru evoluția unei companii. În secolul XXI, companiile pun accent pe resursa umană și pe stimularea angajaților competenți. În companiile zilelor noastre, barierele dintre angajații cu funcții mărunte și cei care dețin funcții de conducere au fost eliminate. Eficiența la locul de muncă se asigură prin stabilirea unor raporturi de colegialitate, indiferent de funcție, și consolidarea echipelor angrenate în procesul de desfășurare a activității companiilor.

La angajare, ROMEXPO nu informează candidații corespunzător cu realitatea cu care urmează să se confrunte după dobândirea statutului de angajat în cadrul societății. Candidații nu primesc informații despre modul în care se monitorizează activitatea, despre rigiditatea conducerii, despre faptul că orele suplimentare nu se recuperează și nu se plătesc etc. Ba, mai mult decât atât, li se promite un anumit nivel salarial, care, după primele luni de la angajare se reduce drastic, fără drept de apel.
După semnarea contractului individual de muncă, proaspătul angajat nu beneficiază de instruire în noua activitate. Angajatorul mizează pe capacitatea angajatului de a se descurca și pe bunăvoința colegilor din departament de a transmite informațiile necesare desfășurării activității. Nu se prezintă procedura de lucru admisă de societate – poate pentru că nici nu exista una clar stabilită – nu se face instruire pe WIZZ, nu se explică decât fugitiv în ce constă activitatea și exemplele de acest gen ar putea continua. În plus, lucru neadmis de legislația muncii, angajatul nu primește o fișă a postului, al cărui rol binecunoscut este tocmai acela de a preciza foarte clar care sunt atribuțiile și competențele care îi revin unui angajat.

Conducerea aplică în mod abuziv măsuri retroactive: tăierea bonurilor de masă, a orelor suplimentare deja efectuate, a salariilor, toate acestea fără avizarea prealabilă a angajaților, care au prestat activitatea conform unei înțelegeri inițiale, diferite de măsurile aplicate.
În consecință, la situația financiară a societății au contribuit o multitudine de factori și, în mod cert, nu este vina angajaților, care sunt obligați să suporte consecințele negative ale unui management defectuos. Un ultim exemplu de deficiență la nivel de management este și faptul că, deși conducerea susține că încasările societății scad simțitor comparativ cu anii precedenți, iar salariaților li s-a redus salariul cu 25% din această cauză, societatea continuă să facă angajări masive, ceea ce ridică semne de întrebare în rândul angajaților.

Autoritățile și agențiile de turism critică politica Romexpo în ceea ce privește tarifele percepute și serviciile oferite. Reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism consideră că Romexpo se află într-o poziție de monopol în organizarea de târguri și de expoziții, ceea ce i-a permis să crească taxele și chiriile, care au ajuns la prețuri exorbitante, în timp ce calitatea serviciilor a rămas neschimbată. Principalele probleme dintre ANAT și ROMEXPO sunt: publicitatea care se face târgului, considerată slabă de către ANAT, lipsa de transparență în atribuirea spațiilor și problemele legate de transportul materialelor.

Începând cu anul 2010, ANAT nu mai folosește serviciile Complexului Expozițional ROMEXPO și își va organiza singură târgurile în locații diferite. Decizia a fost luată în urma ediției Târgului de Turism din luna octombrie 2009, considerat de reprezentanții ANAT "un rateu total", din cauza organizării și promovării slabe. Politica Romexpo e ca agenții de turism care vin la târg trebuie să devină membrii ai Camerelor de Comerț, evident pentru taxe, iar pentru a avea reduceri, aceștia ar fi trebuit să se înscrie doar prin intermediul acestor instituții. Un alt motiv de nemulțumire a fost faptul că Ministerul Turismului a închiriat 5.000 mp în cadrul târgului, în zona centrală, fapt ce a dus la mutarea agenților de turism la ultimul etaj al complexului. Diferiți reprezentanți ai firmelor de turism participante la târg consideră că taxele sunt foarte mari față de serviciile oferite. Ei consideră că având monopol, au niște prețuri foarte mari. Dacă se realizează un bilanț, bugetul pe care-l cheltuie fiecare firmă pe un asemenea eveniment nu se justifică și cu banii aceia firmele pot realiza o promovare foarte agresivă pe radio sau presa scrisă. Și, pe lângă aceste nereguli privind cheltuirea banilor încasați pe închirierea standurilor, Internetul nu prea merge la Romexpo, iar comunicarea cu organizatorii, pe orice fel de problemă, aproape că lipsește.

Asociația Producătorilor de Mobilă din România renunță și ea de anul acesta la colaborarea cu ROMEXPO. Principalul motiv este acela că asociația a fost anunțată că noua strategie a organizatorului ROMEXPO prevede separarea celor două componente ale târgului – mobila și industria de prelucrare a lemnului -, urmând ca mobila să intre în componența târgului de ambient. Asociația nu a fost de acord cu acest lucru și a decis organizarea propriului târg. Un argument în plus a fost și nemulțumirea unor membri ai asociației de serviciile slabe oferite de ROMEXPO și de tarifele considerate mult prea mari. Chiar dacă principalul partener a plecat, Romexpo va organiza și în acest an târgul BIFE, fără a renunța la separarea producției de mobilă de industria lemnului.

4.5. IMAGINEA ROMEXPO ÎN VIZIUNEA CLIENȚILOR SĂI

Clienții ROMEXPO se împart în două categorii mari: cei care ttrec pragul pentru a vedea ce expune fiecare firmă și firmele care expun la târgurile organizate de firmă.

Opniile firmelor participante la târgurile și expozițiile organizare de ROMEXPO sunt împărțite unele fiind pozitive altele negative. Acest lucru se poate datora fie faptului că problemele semnalate de unii participanți sunt reale, fie opinia finală a participanților este influențată în mare măsură de rezultatiul final pe care l-au obținut în urma participării la eveniment. În continuare voi prezenta o serie de opinii pozitive legate de organizarea evenimentelor și despre firma ROMEXPO, iar mai apoi opiniile negative.

Laurențiu Ștefanoaia, director comercial al firmei Lift Truck SRL face parte dintre cei multumiți de rezultatele obținute în timpul zilelor de expoziție la care au participat, și anume Construct Expo Utilaje. În opinia lui, evenimentul a fost reușit. Rezultatele ce privesc vânzările, dar și numărul vizitatorilor au fost mult mai bune, față de anii din urmă. Ceea ce consideră el un lucru negativ a fost organizarea slabă: a lipsit aproape în totalitate promovarea evenimentului prin mijloace audio-video. Conform opiniei directorului comercial Lift Truck, o expoziție de acest gen ar trebui să fie mult mai aerisită, pe un spațiu mai generos, fără mașini înghesuite sau parcate pe spațiu verde, ar fi necesar de asemenea un loc special pentru demonstrații. Mai exact, o copie a expozițiilor din Occident (spre exemplu Bauma, Bologna, Hanovra, etc), chiar dacă totul ar fi la o scară mai mică.

Csaba Bodrogi, director al societății Romlift Serv, participant la aceeași expoziția consideră căexistă unele îmbunătățiri ale serviciilor Romexpo. Firma pe care el o reprezintă a fost mulțumită de felul în care reprezentanții au fost tratati și felul în care a fost organizată expoziția.

Cliff Wallace, Președinte UFI – Asociația Internațională a Organizatorilor de Târguri și Expoziții, are o părere pozitivă despre târgurile organizate de ROMEXPO și despre activitatea desfășurată de firmă. El considera că infrastructura și structura organizatorică de care dispune ROMEXPO este la niște standarde foarte ridicate, dacă le raportăm la Europa de Est și la standarde foarte bune, dacă le raportăm la ansamblul expozițional european. Firma nu se poate compara cu marile complexe din Asia, SUA sau chiar Europa, în Germania sau Paris, dar la scara României, în Europa, Cliff Wallace crede că ROMEXPO este fruntașă. El apreciază de asemenea că este loc și de mai bine. Văzând planurile elaborate pentru extinderea și modernizarea complexului expozițional, precum și direcțiile de dezvoltare pe care firma și le-a propus, el este convins că și în viitor, ROMEXPO își va menține poziția de lider în domeniu.

Claudiu Scutaru, director adjunct, Maer Import Export S.R.L. este de părere că activitatea companiei a cunoscut noi dimensiuni după fiecare participare la expoziția specializată de construcții. Firma pe care o reprezintă este printre participanții fideli ai acestei manifestări de profil organizate de ROMEXPO și consideră că în cadrul acestui eveniment și-au îndeplinit cu brio obiectivele propuse. Au contactat noi clienți, au definitivat contracte și parteneriate, iar vânzările ulterioare au înregistrat creșteri semnificative. Gradul lor de satisfacție se datorează și colaborării foarte bune cu ROMEXPO, firmă care, în opinia lui, dispune de mulți profesioniști, oameni care știu să-și facă treaba cu amabilitate și solicitudine.

Mihai Țopescu, manager Topi New Glass Design, este participant la CER-GLASS. Acest eveniment este singura manifestare expozițională din domeniul sticlei și ceramicii, din România, pe care, de 13 ani, ROMEXPO o organizează în mod profesionist. Expoziția oferă șansa contactului direct între producătorii români, renumiți pentru meșteșugul și arta lor, și piața externă, îndeosebi acum după integrarea României în Uniunea Europeană. În opinia managerului la reușita acestei expoziții contribuie și ROMEXPO, prin serviciile de calitate și prin cadrul organizatoric pe care îl asigură tuturor participanților. El remarcă de asemenea colaborarea foarte bună cu ROMEXPO, fiind mulțumit de prestația sa și, dat fiind faptul că firma participat la expoziții și târguri în străinătate, la Paris, Tokyo, Birmingham, Londra sau Milano, se consideră îndreptățit să afirme că ROMEXPO este cu adevărat o firmă profesionistă.

Razvan Marcu, director de marketing al societatii Marcom, participant la Construct Expo Utilaje a trasat in linii mari ceea ce a fost si ceea ce ar trebui sa fie un astfel de eveniment. El consideră că pentru un târg în care au fost aduse utilaje cu o valoare totală mai mare de 50 de milioane de euro, evenimentul nu s-a ridicat la nivelul așteptat. Există mai multe cauze care au dus la un număr mic de vizitatori: organizare deficitară, timp insuficient pentru montaj, accesul pe suprafețele de expunere extrem de anevoios, lipsa măsurilor de securitate de orice fel în timpul montajului/demontajului, parcări insuficiente, spații de expunere insuficiente și prost desenate.

În opinia lui, o expoziție de acest gen, pentru distribuitorii de utilaje de construcții ar trebui organizată într-un spațiu pe măsură, în afara Bucureștiului, deoarece drumurile nu permit deplasarea acestor monștrii până în centrul Bucureștiului. Publicitatea trebuie să fie pe măsură, să se mediatizeze intens acest târg care se organizează doar o dată pe an. Totodată, perioadă de montaj ar trebui prelungită, iar măsurile de securitate din timpul montajului/demontajului să fie drastice pentru că cea mai mică piesă cântărește câteva sute de kilograme, deci reprezintă un potențial pericol la manipulare.

Un alt participant la același eveniment, George Dumitru, reprezentant IRCAT, a avut o serie de nemulțumiri legate de organizare și de desfășurarea evenimentului. Principalele obiecții se referă la: imposibilitatea localizării unui expozant, lipsa unor delimitări clare între participanți, inexistența unor marcaje menite să ajute vizitatorul în parcurgerea unui anumit traseu, spațiile deficitar amplasate, o mediatizare nesatisfăcătoare, locuri de parcare insuficiente destinate vizitatorilor, absența unui catalog al participanților.

Concluzii

De obicei, noi recunoaștem destul de ușor că monopolurile sunt structuri economice ineficiente pe termen mediu și lung. Dar de unde provine ineficiența monopolurilor? Ce anume le face să fie ineficiente?

O primă cauză a lipsei de eficienta o constituie, fără îndoială, proastă relație dintre monopol și piața. Orice monopol anulează relația dintre cerere și ofertă. În consecință, el nu mai poate nici să ofere și nici să primească informații corecte privitoare la piață, informații care se regăsesc, în ultimă instanță, în prețuri. Lipsite de aceste informații, monopolurile devin, aproape inevitabil, incapabile să se adapteze la piață.

Exista însă și un alt motiv pentru care monopolurile sunt, pe termen mediu și lung, ineficiente din punct de vedere economic. Acaparând piața, orice monopol oferă iluzia unui loc de muncă sigur. Dacă firma X este singura producătoare a unui produs Y, devine tentant să fii angajatul ei. Cum nimeni nu poate cumpăra produsul Y din altă parte, salariații firmei au certitudinea că vor avea de lucru pe termen lung. Siguranța locului de munca pare astfel garantată. Dar cum un loc de muncă sigur reprezintă o atracție aproape irezistibilă, foarte mulți oameni vor dori să devină angajații firmei respective.

Din momentul în care apare un monopol, asupra lui încep să fie exercitate presiuni care conduc la creșterea numărului de angajați. Cu alte cuvinte, orice monopol tinde să devină supraaglomerat. Această tendință este foarte greu de reprimat. Pentru un loc de muncă sigur, oamenii sunt capabili aproape de orice. Efectele morale ale oricărui monopol sunt devastatoare. Oamenii tind să nu mai țină cont de nimic. Ei speră ca structura să fie, dacă nu coruptă, cel puțin coruptibila, astfel încât să aibă șanse cât mai mari de a fi acceptați. Și aceasta nu atât din pricina mărimii venitului oferit de monopol, cât mai ales din pricina siguranței respectivului venit.

Care sunt efectele economice ale acestei stări de lucruri? Un prim efect consta în scăderea calității profesionale a angajaților unui monopol. Presiunea exercitată asupra monopolurilor de către cei care concurează pentru obținerea locurilor de munca sigure oferite de acestea conduce la modificarea criteriilor de selectare a personalului. Aceste criterii tind să devină arbitrare și să nu mai aibă nicio finalitate economică. În consecință, monopolurile tind să accepte angajați tot mai slab pregătiți din punct de vedere profesional.

Este însă evident că oameni tot mai puțin calificați nu pot realiza decât produse tot mai puțin performante. Scăderea calității produselor reprezintă un alt efect al tendinței de creștere numerică a salariaților unui monopol. Iar prețurile respectivelor produse nu pot scădea proporțional cu scăderea calității lor, deoarece cheltuielile de producție rămân, în cel mai bun caz, constante. De regulă însă, ele tind să crească: sunt mai mulți salariați de plătit și o mai mare risipă de materiale din cauza calificării tot mai slabe a personalului

Toate acestea se reflecta în scăderea productivității muncii. Productivitatea muncii este un raport între unitatea de produs și numărul celor care realizează acel produs. Cumpărătorii unui produs de monopol nu pot nici să scadă, nici să crească numericește. Aceasta înseamnă că producția unui monopol este una relativ constantă. Pe de altă parte însă, numărul angajaților unui monopol tinde, după cum am văzut, să crească. Prin urmare, productivitatea muncii nu poate decât să scadă.

Spus foarte simplu, un monopol nu poate oferi decât produse tot mai proaste realizate de un număr tot mai mare de oameni din ce în ce mai puțin calificați. Tendința aceasta, care se manifestă ori de câte ori avem de-a face cu un monopol, se amplifica atunci când monopolul aparține statului și când statul își asuma un rol social.

După cum spuneam, orice monopol atrage oameni aflați în căutarea unui loc de muncă sigur. În cazul unui monopol de stat, atracția este sporită datorită dublei garanții pe care o oferă. Pe lângă garanția oferită în mod obișnuit de orice monopol, monopolul de stat aduce cu sine garanția suplimentară a proprietarului. Simplul fapt că statul deține în proprietate un monopol reprezintă o garanție a locului de muncă.

Pe piața târgurilor și expozițiilor din România, monopolul este deținut de ROMEXPO și nimeni nu poate contesta acest lucru. Acest lucru se datoreaza mai multor factori, cei mai importanți fiind: vechimea pe piață a firmei, gradul de experiență pe care îl are, spațiul de care dispune, acesta fiind și principalul atu al firmei. Cauzele propulsării târgurilor și expozițiilor au fost, necesitatea accelerării ritmului de dezvoltare și modernizare ale producției și schimburilor comerciale a fost determinată de creșterea exigențelor, dezvoltarea și diversificarea cererii și consumului, având drept consecință firească creșterea bunăstării oamenilor. ROMEXPO a știut să profite de aceste lucruri și a reușit să se impune pe piața locală ca cel mai puternic și mai mare organizator de târguri și expoziții.

Bibliografie

1. Albu Crișan,. Analiza Microeconomică a agenților economici în condiții de piață. București 2003

2. Tabarcea A.. Particularitățile și factorii formării prețurilor în condițiile concurenței monopoliste. Chișinău, 2002

3. E H Chamberlin, A Theory of Monopolistic Competition , Cambridge, Mass., 1933

4. Dinga Emil, Economie- Microeconomie- note de curs

5. N. Dobra, Economie politică, Ed. Economică, București 1997

6. Oană Gheorghe. Monopol și monopol natural – concepte de bază ale mecanismelor de piață. Influența lor asupra competitivității economice. București 2004

7. Legea nr. 21/1996 – Legea Concurenței H. O. Partea I nr. 28/1996

8. R.G. Lepsey, K.A. Chrystal, Economia pozitiva, Ed. Economica, Bucuresti, 1999

9. Nedelea Ștefan, Lavinia Rașcă, Teorie și practică în microeconomie, Editura ASE, București, 2002

10.A. Page, Economie politique, Editura Dalloz, Paris, 1981

11.Murray Newton Rothbard, Power and Market: Government and the Economy, New York University Press. April 1, 1981

12.Sonea Ștefan, Teorie economică în context de afaceri, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000

13.Stelian Stancu, Tudorel Andrei, Microeconomia – Teorie și aplicație, Ed. ALL, București, 1997

14.Vîrjan Daniela, Economie- microeconomie și macroeconomie, Editura ASE, București, 2009

15. ****, Teorie economică- Curs de microeconomie

16. http://www.amosnews.ro

17. http://www.ataclapersoana.ro

18. http://business.rol.ro

19. http://www.business-cream.ro

20. http://www.capital.ro

21. http://www.comunicatemedia.ro

22. www.fin.ro

23. http://www.ghidulbacaului.ro

24. http://www.jurnalul.ro

25. http://masini-si-utilaje.masinisiutilaje.ro

26. http://www.romexpo.ro

27. http://www.wall-street.ro/