Efecte ALE Tranzitiei In Domeniul Educatiei Parasirea Timpurie A Scolii

EFECTE ALE TRANZIȚIEI ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI -PĂRĂSIREA TIMPURIE A ȘCOLII

Cuprins

INTRODUCERE

Părăsirea timpurie a școlii reprezintă o carență a sistemului românesc de învățământ, căreia nu i se dă suficientă importanță. Această problemă serioasă are nevoie urgentă de o intervenție din partea organismelor decidente, a practicienilor și a beneficiarilor procesului instructiv- educativ.

Școala a ajuns să fie abandonată pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine.

Nu se vorbește de încrederea populației în instituția școlară, în valorile dobândite, ierarhizate prin cantitatea de învățătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a părăsirii timpurii a școlii trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a școlii din abandonarea în care se găsește.

Educația pentru toți este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de responsabilitatea și implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să învețe și să se dezvolte.

Pentru o mai bună prevenire a abandonului școlar trebuie cunoscute aptitudinile și nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educație fie el de religie sau etnie diferită față de restul copiilor.

Una dintre marile probleme cu care se confruntă mediile politice, și socio-economice din România o reprezintă educația copiilor rromi.

Din păcate, cei care nu frecventează sau abandonează școala sunt deseori discriminați – învață în clase sau școli separate, puși în ultimele bănci ale clasei, tratați cu indiferență, agresați verbal de către copii sau profesori, traiesc în orfelinate, în instituții pentru copii cu handicap sau, pur și simplu, pe străzi și în canale. Estimativ, jumătate din romii care trăiesc în România sunt analfabeți. Îmbunătățirea accesului și participării la educație are ca scop prevenirea și combaterea marginalizării și excluderii sociale prin îmbunătățirea ratei de participare la educație.

Educația este percepută ca o funcție vitală a societății, iar școala drept principala instituție prin care societatea își perpetuează existența. Astfel, școala este un “factor cheie “al dezvoltării. De la școală se așteaptă astăzi totul: să îi ajute pe tineri să cunoască trecutul și să înțeleagă prezentul, să îi ajute să conștientizeze și să își asume responsabilitatea pentru a se implica în orientarea destinului colectivităților către un viitor dorit. Începutul anului școlar este precedat, în ultimii ani, de probleme care au devenit atât de obișnuite în peisaj, încât doar lipsa lor ar mai mira pe cineva; vorbim desigur, despre numărul mare de școli a căror renovare a încremenit în proiect din lipsa fondurilor, nemulțumirile cadrelor didactice, dar și statisticile care se întocmesc pe marginea anului școlar precedent, majoritatea cu grad ridicat de îngrijorare. Pe această linie se înscriu și problemele de abandon școlar și problemele comportamentale.

Părăsirea timpurie a școlii nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate multiple cercetări pentru identificarea și prevenirea eșecului școlar. Odată cu trecerea timpului și apariția unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea viziunii educativ–informative și formative, egalitatea de șanse privind educația, suportul psihopedagogic oferit în școli, este necesară o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educația școlară pentru stoparea și eventual eradicarea acestui fenomen.

Principalul motiv pentru care am ales această temă este domeniul în care urmează să lucrez. Fiind un cadru didactic în devenire , am înțeles de-a lungul timpului că accesul la educație al copiilor proveniți din familiile sărace este o problemă atât de natură educațională, cât și socio-economică, altfel spus cauzele pentru care acestor copii le este îngrădit accesul la educație sunt în egală măsură legate atât de disfuncțiile sistemului educațional, cât și de problemele de natură socio – economică, cauze care îi conduc inevitabil, uneori, spre abandonul școlar.

Părăsirea timpurie a școlii este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care-și va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilități și capacități ajungând să dezvolte o teamă de eșec, cât și pe plan social, pentru că eșecul școlar permanentizat „stigmatizează”, „etichetează” și conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut de comportamente deviante și infracționale. Din punct de vedere legal se specifică faptul că frecventarea obligatorie a școlii încetează la sfârșitul clasei a X- a.

Atunci când statul controlează frecventarea școlii abandonurile înaintea termenului legal al școlarității obligatorii sunt relativ rare, fiind adesea deghizate în absenteism intens.

În general cei care abandonează școala nu mai sunt reprimiți ulterior în aceeași instituție educativă și nu sunt înscriși într-un program de școlarizare alternativ. Rata abandonului școlar se stabilește că raport procentual între numărul elevilor înscriși și numărul absolvenților. Dacă până în anul 1990 în România nu s-a vorbit despre abandon școlar sau neșcolarizare, sistemul neacceptând eșecul școlar ca pe o realitate, nu același lucru s-a întâmplat după căderea sistemului comunist. Din păcate această problemă nu a constituit o prioritate după 1990. Abandonul școlar creează condițiile eșecului integrării sociale, în sensul că reduce semnificativ șansele autorealizării în domeniile de activitate legitime. Eșecul în a-și realiza o educație școlară completă se asociază cu perspectivele ocupaționale și economice limitate, detașarea de valorile societății și de instituțiile ei și cu o scădere a venitului personal de-a lungul întregii vieți.

Prezenta lucrare are ca temă principală părăsirea timpurie a școlii, și este structurată pe trei capitole.

Primul capitol prezintă conceptul de părăsire timpurie a școlii din diferite perspective, precum și teorii pe care se bazează cercetătorii în prevenirea acestui fenomen. Acest capitol tratează pe larg și factorii determinanți ai părăsirii timpurii a școlii dar și amploarea pe care a luat-o acest fenomen după anul 2000.

În Capitolul 2 numit: ,,Prevenirea și combaterea părăsiri timpurii a școlii ” sunt prezentate câteva modalități de prevenire a acestui fenomen complex precum și limite ale prevenției.

Capitolul 3 cuprinde cercetările efectuate cu privire la evoluția fenomenului de părăsire timpurie a școlii, statisticile privind rata abandonului școlar atât la nivelul țării cât și la nivelul orașului Brașov, și implicit în cadrul ,,Școlii gimnaziale nr. 14”, școala în care mi-am desfășurat cercetarea. Datele statistice care apar în cadrul acestei lucrări sunt atât date actuale, furnizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în anul 2013-2014 cât și date mai vechi din anii 2000-2007. Tot în acest capitol sunt prezentate și două cazuri de copii care au abandonat școala din diverse motive.

Studiile de specialitate realizate în vederea prevenirii părăsirii timpurii a școlii au identificat o mare parte dintre factorii care influențează sau potențează neparticiparea copiilor cursuri, atât din perspectiva caracteristicilor individuale ale elevilor cât și din aceea a caracteristicilor familiilor din care provin aceștia, măsura în care situația economică, poziția pe piața muncii a membrilor familiei, componența acesteia sau apartenența la un anumit grup etnic, se asociază cu neparticiparea școlară.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND PĂRĂSIREA TIMPURIE A ȘCOLII

1.1. Delimitări conceptuale

În ultimul timp, la nivelul societății românești s-a întregistrat un declin, o decădere, iar în momentul în care vorbim despre învățământul românesc, trebuie să aminitim și de fenomenul de părăsire timpurie a școlii.

Deoarece există diverse perspective de abordare a domeniului, în literatura de specialitate apar o varietate de termeni cu semnificații apropiate de cea a conceptului de „abandon” precum: indisciplină școlară, delincvență juvenilă, inadaptare școlară, tulburare de comportament, deviere de conduită.

1.1.1. Absenteismul școlar

Acesta reprezintă o problemă socială, fiind explicat prin intermediul caracteristicilor socio-culturale ale mediului din care provine elevul și apare cu o frecvență mai mare în mediul urban și în cadrul familiilor sărace.

Absenteismul desemnează un tip de conduită evazionistă, stabilă, cronică, ce prefigurează sau reflectă deja atitudinea structurată a lipsei de interes, de motivație și de încredere în educația școlară. În spatele acestei conduite se poate ascunde nevoia individului de a evita confruntarea cu anumite situații sau probleme care îi provoacă un disconfort fizic sau psihic. Precedând fuga de la școală, absenteismul și abandonul școlar, se pot observa și alte tipuri de reacții manifestate, pentru a scăpa de situațiile traumatizante:

• Retragerea, refugierea temporară într-o lume imaginară

• Adoptarea unor comprtamente infantile;

• Izolarea, solitudinea și refuzul de a comunica;

• Dezvoltarea unei fobii vizavi de școală;

• Reacțiile somatice: migrene, febră, dureri de stomac;

• Puseurile de bulimie: mănâncă și bea excesiv;

• Toxicomania;

• Deprimarea și tendința de sucid.

Școala și familia reprezintă doi factori majori ce acționează în interdependență. Aceștia se regăsesc în etiologia conduitelor evazioniste și îndeosebi în etiologia abandonului școlar.

Situațiile în care familia are un rol decisiv în prevenirea părăsirii timpurii a școlii sunt următoarele:

• Părinții sunt indiferenți vizavi de educația școlară, devalorizând-o și desconsiderând-o; aceștia nu reacționează la absențele copiilor, părându-li-se normală situația lor școlară ; Acest mod de gândire este accentuat în cazurile în care părinții nu au avut nici un avantaj în urma școlarizării lor.

• Obligarea copiilor de către părinți să participe la diferite activități casnice sau aducătoare de venit, aceste hotărâri ale părinților împiedicându-l pe elev să frecventeze școala.

• Părinții au boli cronice sunt dependenți de alcool sau droguri sau se află în detenție, nefiind posibil controlul frecvenței și al activității școlare ale copiilor.

• Părinții manifestă stări de hiperanxietate sau imaturitate și, din diverse motive de cele mai multe ori imaginare, nu-și lasă copiii să frecventeze școala pentru a-i proteja.

Pe lângă familie și școală, un rol semnificativ în perpetuarea absenteismului îl are și atitudinea comunității față de acest fenomen; indiferența membrilor comunității față de copiii care, dată fiind vârsta lor și momentul zilei ar trebui să fie la școală, dar sunt prezenți în alte locuri publice, facilitează și consolidează absenteismul.

Absenteismul este rezultatul absențelor frecvente, nemotivate obținute într-un anumit interval de timp și este cauzat în mare parte, de ,,dezamăgirile,, legate de activitatea școlară și de condițiile de lucru, care conduc la scăderea stimei de sine și pierderea statutului în colectiv. De asemenea există și alți factori care îl determină, cum ar fi: sănătatea, obligațiile familiale, importanța pe care o prezintă pentru elev activitățile extrașcolare, regulile școlare.

1.1.2. Părăsirea timpurie a școlii

Părăsirea timpurie a școlii constă în părăsirea sistemului educativ, înaintea încheierii ciclului de studii început. În primă fază elevul devine indisciplinat. Indisciplina reprezintă acea situație în care interesele elevului vin în conflict cu interesele grupului de elevi. În mediul școlar , actul propriu-zis de indisciplină se realizează în momentul în care comportamentul unui elev îi împiedică pe ceilalți să participe la procesul de învățare , devenind un factor perturbator în activitatea de predare a profesorului .

În literatura de specialitate se consemnează faptul că, fenomenul de părăsire timpurie a școlii este o formă a eșecilie și școală, un rol semnificativ în perpetuarea absenteismului îl are și atitudinea comunității față de acest fenomen; indiferența membrilor comunității față de copiii care, dată fiind vârsta lor și momentul zilei ar trebui să fie la școală, dar sunt prezenți în alte locuri publice, facilitează și consolidează absenteismul.

Absenteismul este rezultatul absențelor frecvente, nemotivate obținute într-un anumit interval de timp și este cauzat în mare parte, de ,,dezamăgirile,, legate de activitatea școlară și de condițiile de lucru, care conduc la scăderea stimei de sine și pierderea statutului în colectiv. De asemenea există și alți factori care îl determină, cum ar fi: sănătatea, obligațiile familiale, importanța pe care o prezintă pentru elev activitățile extrașcolare, regulile școlare.

1.1.2. Părăsirea timpurie a școlii

Părăsirea timpurie a școlii constă în părăsirea sistemului educativ, înaintea încheierii ciclului de studii început. În primă fază elevul devine indisciplinat. Indisciplina reprezintă acea situație în care interesele elevului vin în conflict cu interesele grupului de elevi. În mediul școlar , actul propriu-zis de indisciplină se realizează în momentul în care comportamentul unui elev îi împiedică pe ceilalți să participe la procesul de învățare , devenind un factor perturbator în activitatea de predare a profesorului .

În literatura de specialitate se consemnează faptul că, fenomenul de părăsire timpurie a școlii este o formă a eșecului școlar și semnifică în principal renunțarea la studiile școlare (deliberat sau forțat), înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri școlare complete. Abandonul școlar se caracterizează prin părăsirea prematură a școlii înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.

Conceptul amintit se suprapune peste cel de „devianță școlară” în măsura în care există o coincidență între normele juridice și cele școlare, iar conduita deviantă poate fi consideraă infracțiune sau delict; exemple de comportamente deviante fiind următoarele : furtul, actele de vandalism și violență manifestată în mediul școlar.

Devierile de comportament alcătuiesc o categorie diferită în cadrul tulburărilor de conduită, acestea caracterizându-se prin reversabilitate, incluzând o gamă extrem de diversă de manifestări, de la fobii până la acte de vandalism.

Principalele devieri de conduită în contextul vieții școlare sunt: izolarea socială, neascultarea , insolența față de cadrele didactice, violența față de colegi, absenteismul, chiulul, instabilitatea, lenea, minciuna, fuga, vagabondajul, furtul .

Sintagma “tulburare de comportament”desemneaza devierile de la normele morale, etice determinate preponderent de cauze endogene, care afectează funcționarea psihică normală a individului. Conceptele de “inadaptare”sau “dezadaptare”sunt asemănătoare , însă pot fi diferențiate astfel:

Elevul inadaptat este cel a cărui comportament, îl impiedică să beneficieze de experiențele educaționale obișnuite, atât în mediul școalar, cât și în mediul familial.

Dificultățile emoționale și de comportament ale copilului inadaptat nu pot fi remediate decât în baza unui ajutor calificat , prin sprijinul părinților sau al persoanelor semnificative din viața copilului.

Adaptarea școlară, ca formă specifică de adaptare socială, reflectă măsura în care elevul reușește să răspundă cerințelor educaționale (atât cu privire la comportament, cât și cu privire la însușirea informațiilor). Adaptarea școlară presupune exisțenta unei compatibilități între natura cerințelor școlare și posibilitățile subiective ale elevului de a le îndeplini cu succes.

Inadaptarea școlară desemnează absența acestei compatibilități, cauzele aparținând fie elevilor, fie școlii, fie ambelor părți.

Devierea de conduită potrivit lui I. Străchinaru este ”forma de dezichilibru psihic sau de echilibru parțial, care presupune modificări ce predomină în sfera emoțional-volitivă a personalității, ca rezultat al unei structuri morbide de natură sociogenă sau al unor tulburări morfofuncționale ale activității creierului, obiectivate în atitudinile persoanei față de societate și sine”

Modul de a reuși în clasă, de adaptare la cerințele mediului educațoional, poartă numele de rezistență școlară .Strategia rezistenței școlare constă în refuzul regulilor și valorilor specifice culturii școlare; elevii le contestă deoarece, din punctul lor de vedere valorile și acțiunile școlii sunt incompatibile cu lumea în care trăiesc ei.

Principalele forme de manifestare a devianței școlare pot fi grupate în următoarele categorii: conduite evazioniste -fuga de la școală, absenteismul, abandonul școlar, toxicomania, copiatul, suicidul, și conduitele ,,deschise” – vandalismul și conduitele violente. Prezența uneia dintre aceste conduite poate accentua riscul apariției alteia.

De multe ori abandonul se asociază cu delincvența juvenilă, cu recurgerea la droguri, cu viața de familie dezorganizată. Abandonul școlar se poate produce în cadrul fiecărui nivel de învățământ, constituind un indicator de randament al sistemului școlar. Așadar, abandonul școlar poate fi la fel de bine ,,măsurat,, atât în cadrul ciclului școlar elementar, obligatoriu, cât și în cadrul învățământului superior.

Renunțarea la studii de către elev este determinată în principal, de condițiile materiale precare pe care familia acestuia le posedă, de faptul că acesta nu poate face față sarcinilor programei de învățământ, deoarece nu a fost reorientat spre unități de învățământ adecvate posibilităților lui intelectuale. Alteori elevul poate fi influențat negativ de către persoanele din cercul său de prieteni, sau poate este lipsit de asistență educativă.

Pe fondul permanentelor schimbări înregistrate în ultimul timp la nivelul societății românești și al învățământului, nu se poate aborda problematica educației fără a face referire și la fenomenul de abandon școlar. Acest fapt evidențiază amploarea pe care a luat-o fenomenul, gravitatea și efectele sale dezastruoase asupra educației și a societății, fiind vorba de un cerc vicios alimentat de acesta. Fenomenul de abandon școlar, mărimea și efectele sale, sunt recunoscute, tratate corespunzător, dar în lipsa unei baze științifice care să ateste cauzele fenomenului, existența acestuia, totul făcându-se la nivel pragmatic. Mergându-se de la lipsa unor definiții elaborate științific și până la confundarea sau dezbaterea lui ca o parte insignifiantă a unor concepte complexe, se trage concluzia că putem vorbi de o minimalizare a importanței acestui fenomen în ciuda recunoașterii complexității sale. Doar așa poate fi explicată superficialitatea cu care este tratat conceptul din punct de vedere științific.

Literatura de specialitate tratează abandonul școlar ca un simplu efect al unor fenomene complexe, limitându-se la simpla consemnare a existenței acestuia, fără o analiză profundă care să demonstreze amploarea fenomenului în sine. Studierea fenomenului de abandon școlar nu este posibilă prin izolarea totală a acestuia de alte concepte, dar nici prin confundarea sau limitarea lui la granițele trasate pentru alte fenomene.

În studiul inadaptării, al insuccesului și eșecului școlar se face uneori referire și la abandonul școlar, fără însă o tratare diferențiată a acestuia. Toate aceste concepte sunt înrudite, strâns legate între ele, dar nu este vizibilă o tratare complexă a acestora, ca și cum am avea un singur fenomen cu mai multe denumiri. Apar multe distorsiuni în definirea și tratarea acestor concepte, vizibile mai des în rândul practicienilor. Nu sunt izolate cazurile în care elevul rămas repetent sau care prezintă un eșec școlar cronicizat să fie considerat inadaptat și invers, fără ca exemplele să se oprească aici.

Înainte de a trata fenomenul de abandon școlar, se impune o definire și tratare succintă a conceptelor cu care se confundă, precizându-se legăturile care există între ele, eliminând astfel posibilitatea ca acestea să devină surse de neînțelegere.

1.2. Teorii explicative ale părăsirii timpurii a școlii

1.2.1. Abordarea psihosocială

Potrivit acesteia , persoanele situate în zona de risc diferă de persoanele care își continuă parcursul școlar, prin personalitate și mod de gândire. În momentul în care vorbim despre educație vorbim de fapt despre rolul pe care motivația, inteligența, imaginea de sine în procesul instructiv- educativ. În această situație, vorbim de acele persoane care consideră că școala este „o pierdere de timp“. De-a lungul timpului cercetătorii au urmărit să demonstreze faptul că indivizii care abandonează școala diferă de cei care-și finalizează studiile în ceea ce privește unul sau mai multe atribute psihice și sociale sau anumite trăsături de personalitate; De asemenea numeroase studii de această factură au cercetat rolul pe care îl are motivația, inteligența, imaginea de sine și agresivitatea în decizia de a abandona școala.

1.2.2. Perspectiva interacționistă

Se referă la interacțiunile care au loc între caracteristicile individuale ale elevului și cele ale mediului educațional. În momentul în care apar anumite disfuncționalități în interacțiunea dintre cele două medii poate determina abandonul școlar. Părăsirea școlii este considerat a fi rezultatul unei interacțiuni personale insuficiente cu ceilalți membrii ai colectivitățiide exemplu, elevul nu poate ține pasul cu materia predată.

1.2.3. Teoria constrângerii externe

Afirmă că părăsirea timpurie a școlii nu este numai un efect al sărăciei populației, dar și ca o consecință a presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla. În consecință, abandonul școlar este determinat atât de factori psihosociali cât și de factori externi ce acționează asupra individului. Un exemplu de factor extern poate fi cel al lipsei unităților școlare în anumite comune sau sate, acestea aflându-se la distanțe foarte mari ce împiedică elevul să meargă la școală. Printre acești factori, care au un început deosebit asupra menținerii elevilor în școală, se numară factorii de sănătate și obligațiile profesionale și familiale.

Dacă acceptăm că perspectiva interacționistă o subsumează pe cea psihosocială, paradigma abandonului școlar se va baza pe două componente: una localizează forțele ce promovează abandonul în contextul educațional, punând accentul pe lipsa unei interacțiuni sociale satisfacatoare în cadrul instituției școlare, din cauza anumitor caracteristici psihosociale ale elevului; cealaltă consideră mediul extrașcolar un factor determinant al abandonului, părăsirea școlii fiind un răspuns la conflictul între obligațiile nonșcolare și cele școlare.

1.2.4. Teoria excluderii

Considerând că principalul actor determinant al părăsirii timpurii a școlii este chiar școala, prin politicile care le promovează, anumite practici școlare, cum ar fi: exmatricularea fără drept de înmatriculare în instituția respectivă sau eliminarea temporară din instituția de învățământ. Toate aceste aspecte descurajează elevul în procesul învățării, ajungându-se la stigmatizarea și marginalizarea elevului.

Dezangajarea se referă la procesul prin care atât școala cât și elevul manifestă dezinteres unul față de altul. Dezangajarea are loc prin scăderea investiției afective, intelectuale, materiale a elevului față de mediul școlar. Însă astăzi putem vorbi și de lipsa implicării profesorilor în procesul educativ în mediul rural, tocmai prin lipsa cadrelor didactice calificate.

1.2.5. Perspectiva sistemică

Se folosește această perspectivă deoarece se urmarește menținerea unei cercetări pe dinamica interacțiunii dintre mai multe sisteme care afectează comportamentul elevilor.

Sistemul cu risc de abandon școlar cuprinde mai multe subsisteme: familia, școala, personalitatea. Între aceste elemente trebuie să existe o relație de simboliză. Fiecare componentă este la un anumit nivel și într-o anumită masură afectată de toate celelalte. De exemplu dacă un copil în familie este bătut, el nu va fi atent la școala, nu își va face temele, va fi neglijent și reticent, se va închide în el, nu va mai comunica.

1.2.6. Perspectiva puterii

Această perspectivă se bazează pe forțele elevului în procesul de schimbare. Se urmărește valorificarea resurselor deja existente sau descoperirea altora noi pe baza cărora să se producă schimbarea. Reducerea abandonului școlar este posibilă prin găsirea unor resurse ca de exemplu înlesnirea comunicării părinți-școală, părinți-copil, valorificarea capacităților intelectuale ale copilului sau abordarea unor metode didactice potrivite fiecărei personalități a copilului.

1.2.7. Practica bazată pe teoria behavioristă

Presupune ajutorarea familiei copilului, elevului sau caderelor didactice să învețe noi comportamente și să înlăture comportamentele supărătoare. Putem întări stima de sine a copilului prin lauda lui atunci când obține rezultate școlare mai bune atât de părinți cât și de profesori în fața clasei. Acordarea diferitelor premii în domenii în care elevii manifestă interes. Astfel copilul își va îmbunătății sau menține comportamentul pentru care este recompensat și va renunța la cel care nu este recompensat sau pedepsit.

1.2.8. Practica bazată pe terapia familială

Lucrul cu familia ca subsistem și schimbarea sau modificarea tipurilor de interactiuni dintre membrii familiei reprezintă scopul acestei teorii. Se pot organiza în cadrul consilierii familiale diferite metode. De exemplu jocul de rol dintre copil și părintele pentru a realiza ce dorește elevul de la părinte și invers. Prin aceasta fiecare conștientizează nevoile celuilalt. Poate fi folosită și metoda narativă prin oferirea de exemple din comunitate, drept cadre de folosință prin întărirea convingerii că se poate ajunge la acel model prin folosirea corectă a resurselor proprii.

1.3. Statistici cu privire la abandonul școlar în România

Până în anul 1990, în România nu s-a vorbit despre abandon școlar, sau neșcolarizare, sistemul neacceptând eșecul șolar ca o realitate. Aceasta problemă va constitui o prioritate a primilor ani dupa 1990. Eforturile au fost concentrate în mod deosebit pe schinbari ale manualelor școlare și de tip curricular.

În 1998, pe baza statisticilor care au privit anii 1996-1997, Ministerul Educației Naționale a aratat că există analfabetism în anumite grupuri ale populației. Rate ridicate ale abandonului școlar se inregistrează la nivelul învațamantului secundar. Deși statisticile indica o scadere a acestora, de la 7,3% în 1990 la 3,9% în 1995, lipsa resurselor financiare și costurile educationale ridicate constitue, pentru majorarea copiilor provenind din familii sărace, cauze a întreruperii studiului, dupa absolvirea învățamântului obligatoriu sau ale abandonului școlar la acest nivel.

Având în vedere faptul că învățământul obligatoriu nu asigură o calificare profesională, iar ofertele de munca pentru învățământul secundar sunt, atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ, limitate, mulți dintre tinerii absolvenți ai acestor forme de învățământ sunt expuși riscului excluderii sociale. Pe termen lung, din cauza creșterii numarului de tineri, care nu reușesc să obțină decât diploma de capacitate, a ofertei limitate pentru absolvenți de școli profesionale și de ucenici, a dezvoltării diplomelor de studii superioare, datorită insuficienței dezvoltării economice, este posibil ca educația să nu contribuie într-o măsură apreciabilă la diminuarea fenomenului de excluziune, ci mai degrabă la favorizarea lui.

Ministerul Educației, Cercetarii, Tineretului și Sportului a demarat, încă de la sfârșitul anului 2003, o amplă campanie de prevenire a abandonului școlar. Măsura a fost luată după cifrele îngrijoratoare primite din teritoriu, conform cărora la sfârșitul anului școlar 2001-2002 un numar de 17.742 de elevi, în special din ciclul gimnazial, au renunțat la școală. Cifra reprezintă o creștere uluitoare față de anul precedent, 1999-2000, cand se înregistraseră 7.900 de elevi, la nivel național, care părăsiseră școala.

Totodată s-a constatat că, în intervalul 1999-2002, aproape 9.800 de elevi din clasele I-IV au abandonat, în fiecare an, școala.

O statistică elaborată de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în 2006, a scos la iveală faptul că rata abandonului școlar în învățământul primar din România s-a dublat în ultimii zece ani. Studiul a început cu anul școlar 1997 – 1998 și s-a încheiat cu cel din 2003 – 2004. Dacă acum zece ani se înregistra o rată a abandonului de 0,6% , în anul școlar 2003 – 2004, aceasta s-a dublat, ajungând la 1,2%. Drept urmare, autorii statisticii consideră ca rata abandonului școlar este crescută în rândul copiilor din zonele rurale, din comunitățile montane în special la nivelul învățămantului secundar.

Cauzele sunt: sărăcia, lipsa mijloacelor de transport și slaba motivație cu privire la câștigul economic ca rezultat al educației.

An de an se înregistrează sute de elevi care se opresc cu studiile până cel mult la nivelul clasei a VII- a. De regulă, principalul motiv pentru care sunt întrerupte studiile este legat de lipsa banilor. Sunt copii care locuiesc în localitați unde nu există decât școli cu clasele I-VIII, iar cea mai apropiată școală de arte și meserii este, oricum, mult prea departe pentru ei pentru a putea face naveta. Preferă să rămână acasă lângă părinți și să lucreze alături de ei la muncile câmpului unde, oricum, nu au nevoie de nici o calificare.

Tot din rândul celor care abandonează studiile dupa ce termină clasa a opta fac parte și fetele care provin din familii de etnie romă. Multe din ele se căsătoresc imediat după ce termină gimnaziul, în cazul în care nu s-au măritat până atunci și încep să îsi crească pruncii care se grăbesc să vina pe lume. Toate aceste lucruri se întamplă într-o perioadă în care învățământul de zece clase este obligatoriu prin lege. Până când aceste familii care se află în situația de a nu-și permite să își mai tină copiii la școală din lipsa banilor nu vor ieși din starea de sărăcie în care se află, situațiile de acest gen nu vor fi rezolvate.

Educația nu este doar un drept fundamental, ci și un instrument de promovare a incluziunii sociale. În ceea ce privește sistemul educațional, la nivelul anului școlar 2004/2005 se înregistrează o scădere a populației școlare, cu aproape 3,5% față de anul școlar 2000/2001. Populația școlară – reprezintă totalitatea copiilor, elevilor și studenților cuprinși în procesul de instruire si educare la începutul anului școlar/universitar indiferent de formele de învațământ pe care le frecventează (zi, seral, frecvență redusă, deschis la distanță) și de vârstă. Cea mai importantă scădere este cea a numărului de elevi înscriși în învățământul primar și gimnazial, cu 11,0% și respectiv 22,3% în perioada menționată; în ambele cazuri cele mai severe reduceri ale efectivelor școlare se înregistrează în mediul urban. În cazul învățământului liceal și al învățământului profesional și tehnic se înregistrează creșteri ale populației școlare cu 12,5% și cu 20,8%; creșterile sunt diferențiate pe medii de rezidență, în favoarea mediului rural. O astfel de evoluție este, în principal, rezultatul evoluțiilor demografice localizate în mediul rural. În cazul învățământului universitar, numărul de studenți a crescut în perioada de referință cu 22%. În întreaga perioadă 1990-2004 se poate observa persistența unor rate ridicate de părăsire timpurie a școlii de către tinerii de 18 – 24 ani, cu tendința de creștere. Acest fenomen negativ are un impact direct asupra competitivității și calității capitalului uman. Studiile efectuate indică faptul că, în cazul copiilor care trăiesc în gospodării sărace există de 2,3 ori mai multe șanse de a abandona școala, comparativ cu copiii care trăiesc în gospodării care nu sunt sărace, acest raport crescând până la 3,1 ori în cazul celor care trăiesc în gospodării afectate de sărăcie extremă. Tema abandonului școlar este una de maximă actualitate pentru sistemul educațional românesc prin valorile ridicate înregistrate de acest indicator. Conform datelor statistice și cercetărilor anterioare pe această temă cele mai ridicate valori ale abandonului școlar se înregistrează la trecerea de la ciclul gimnazial la ciclul liceal (liceu și școală generală). În învățământul primar și gimnazial rata abandonului a variat, după anul 2000, în jurul a 1–2%, valoare extrem de mare dacă avem în vedere caracterul obligatoriu și gratuit al învățământului la acest nivel, în timp ce pentru ciclul profesional și cel liceal valorile înregistrate au depășit 8%, respectiv 3% (INS, 2010; MECS, 2009).

Cazurile de abandon pot fi considerate, prin prisma implicațiilor pe care acestea le au asupra cursului vieții elevilor în cauză, dar și al familiilor de proveniență, cazuri de eșec în integrarea socială a acestora, în care responsabilitatea este plasată atât în sfera vieții personale și de familie, cât și în sfera vieții sociale și școlare. În acest context, actele de abandon școlar conturează evoluții personale negative, determinând reducerea plajei de oportunități profesionale a persoanelor în cauză. De cele mai multe ori, cazurile de abandon școlar se înregistrează pe fondul manifestării unor factori constrângători de ordin financiar sau familial, relația dintre mediul familial și dificultățile financiare constituind, astfel, cadrul de geneză al determinanților abandonului școlar.

La nivelul sistemului și politicilor educaționale au fost adoptate puține măsuri în scopul readucerii în sistem a persoanelor care au părăsit timpuriu școala, fie imediat după părăsire, fie ulterior prin programe de pregătire pe durata vieții active. Rata ridicată de părăsire timpurie a școlii, corelată cu numărul redus al celor care își reiau studiile după părăsirea timpurie a școlii sunt elemente care afectează semnificativ calitatea capitalului uman în România.

Pentru copiii care nu au fost niciodată înscriși în sistemul de învățământ și cei care au abandonat școala și au depășit vârsta de școlarizare, Salvați Copiii derulează programul de integrare/reintegrare școlară „A Doua Șansă”. În 2013 am cuprins 665 de copii în acest program, iar dintre aceștia, 141 au susținut examenele de la finalul anului școlar 2012-2013, iar 520 de copii au fost identificați și înscriși la școlile partenere în toamna anului 2013.

Pentru copiii în risc de abandon școlar care trăiesc în comunități defavorizate am organizat grupe de pregătire școlară în cadrul proiectului „Școală după școală”. În 2013, 1847 de copii au fost incluși în acest proiect și au beneficiat, alături de părinții lor, de servicii sociale și juridice, iar 1416 părinți au participat la întâlnirile periodice de informare și consiliere socială organizate în centrele educaționale. 90% dintre copiii integrați în program au promovat anul școlar 2012-2013, iar 20 % dintre ei au obținut premii școlare. Pentru 77% dintre copii s-au evidențiat progrese școlare vizibile față de momentul includerii în program, aceștia îmbunătățindu-și rezultatele școlare. 42% dintre copii înregistrează rezultate școlare bune și foarte bune.

1.4. Etiologia părăsirii timpurii a școlii

Cauzele părăsirii timpurii a școlii sunt multiple, acesta reprezentând o expresie a unei duble situații de inadaptare. Cauzele acestui fenomen pot fi de natură socio-economică ,psihologică și psihopedagogică.

Este evident faptul că, fiecare caz de părăsire a școlii are o istorie personală și socială aflată în strânsă legătură cu modul în care funcționează principiul dezvoltării. Acest fenomen este produsul mai multor factori cauzali așezați într-o ,,ordine,, pedagogică, psihologică și socială care determină la rândul ei mai multe consecințe imediate dar și de durată.

1.4.1. Cauzele psihologice

Aceste cauze se referă la starea de sănătate a individului și la structura psihică a acestuia.

Individul poate avea probleme grave de sănătate (malformații corporale , handicap fizic, defecte senzoriale) care în cele mai multe cazuri dau naștere unor stări de inferioritate .

În cazul în care elevului îi lipsește afectivitatea celor din jur și susținerea morală acesta va manifesta un interes scăzut pentru educație- ceea ce determină o motivație scăzută,stări de anxietate, va refuza să adere la o alegere luată de alți indivizi, va avea abilități de comunicare reduse, nu va dori să facă parte dintr-un grup, nu va dori să lucreze în echipă, va simți nevoia de izolare și în final va ajunge să abandoneze școala.

O altă cauză psihologică a abandonului școlar ține de dezvoltarea intelectuală a individului. Un nivel redus al inteligenței, autismul infantil, irascibilitatea, agresivitatea, îndepărtarea de realitate, hipersensibilitatea, stau la baza reacțiilor de abandon școlar.

În esență cauzele psihologice se referă la reacția fiecărui elev la apariția insuccesului școlar și a conflictelor cu autoritățile școlare. Etichetarea ca ”elev slab” și deprivarea de status reduc stima de sine a elevilor și subminează încercarea lor de a-și construi o identitate socială pozitivă. În aceste condiții elevii care nu au resursele necesare pentru a se mobiliza în vederea depășirii dificultăților, vor căuta să-și satisfacă nevoia valorizare personală în afara școlii, eventual prin abandon. Etichetarea ca „copil problemă” sau „ copil cu comportament deviant” determină elevul să adopte roluri deviante ca răspuns la deprivarea de status. În școlile în care există clase de nivel pentru menținerea în școala a elevilor subrealizați școlar, calitatea de membru al unei asemenea clase poate conduce la abandunul scolar.

1.4.2. Cauzele socio- economice

Aceste cauze se referă atât la condițiile materiale ale familiei elevului,: sărăcia, precum și la mentalitatea părinților și a cutumelor acestora : stil parental neglijent, atmosferă familială dizarmonică, migrația părinților, exploatarea copiilor prin angajarea în muncă de la vârste fragede, neîncrederea în capacitatea copilului de a termina școala, aspirații ale părinților ce consideră că instruirea elementară nu este necesară și mai cu seamă instruirea fetelor.

1.4.2.1 Influența familiei

Familia este unul din factorii hotărâtori care contribuie la formarea unei personalități complexe ,integrale și armonioase, fapt ce se identifică și cu idealul educațional. Totodată ,pe lângă multiplele roluri pe care le are această formă socială de bază este și acela de a-l pregăti pe individ pentru viață. În acei șapte ani de acasă despre care se vorbește destul de des, copilului i se clădesc bazele educației ulterioare. Se stabilesc reguli pe care acesta va trebui să le respecte, i se atribuie sarcini , mai pe scurt i se atribuie un rol. Dezvoltarea ulterioară a copilului este direct proporțională cu modul în care acesta își asumă propriul rol.

Dezirabil ar fi ca fiecare familie să asigure propriului copil, un mediu favorabil dezvoltării și învățării, bogat în influențe educative pozitive . Un copil se află inițial într-o stare de dependență totală față de părinți . Dacă educația primită va fi una potrivită ,copilul, va reuși să obțină o stare de independență cu cât va înainta în vârstă și se va apropia de pragul maturizării. Acea stare de independență îi va aduce individului o mulțime de beneficii: va deveni responsabil, respectuos, se va adapta rapid schimbărilor, va avea bune abilități de comunicare, va ști să-și exprime propriile sentimente, va fi capabil să facă față provocărilor vieții iar pe parcurs ce va înainta în vârstă și va deveni adult, cu siguranță va reuși să fie independent din toate punctele de vedere: financiar, intelectual și psihic.

Mediul educațional poate influența abandonul școlar în mai multe feluri. Spre exmplu insubordonare fața de normele si regulile școlare, chiul, absenteism, repetenție, motivații si interese slabe în raport cu școala, greșelile dascălilor (de atitudine și relaționare, competența profesională, autoritate morală).

Studiile în domeniu au demonstrat că principala cauză a abandonului școlar este determinată de mediul familial în care crește copilul. Cu alte cuvinte cutumele familiei îl influențează în mod direct pe elev, acesta formându-și aceleași convingeri ca și părinții lui.

1.4.2.2. Starea financiară a familiei

Rata abandonului la nivelului școlarității primare este mai scazută în țarile cu venit mare pe cap de locuitor. Statisticile indică faptul că în țarile cu venit mai scazut un procent de aproximativ 40% dintre elevii înscriși abandonează școala primară înainte de a termina ciclul primar.

În cazul țărilor sărace rata abandonului școlar este foarte mare la nivelul școlaritații primare, în cazul țărilor cu o economie puternică studiile rale înalte ale abandonului școlar la nivelul învatamantului post abligatoriu: liceal și superior.

În aceste școli cei care abandonează provin în marea lor majoritate, din familii cu un statut socioeconomic precar.

Copii care traiesc în familii sarace au șanse mai mici de a-și înșusi o educație școlară completă. Statutul economic corelat cu abandonul școlar este evaluat prin variabilele precum:

• gradul de instruire și educația parinților;

• profesia tatălui;

• venitul familiei și nivelul de viața al acestuia.

Anumite familii nu au resursele financiare necesare pentru a plăti rechizitele școlare, taxele, transportul la scoală, uniforma etc. Alte familii își pot permite să plătească școlarizarea copilului, dar aceasta presupune o reducere drastică a resurselor familiale, mai ales în situația în care elevul avea înainte responsabilitați productive alaturi de parinții săi.

Există elevi care traiesc sentimente de frustrare legate de saracia lor, care se reflectă la școala în ținuta vestimentară sau în lipsa pachetului cu mancare pentru pranz. Unii dintre acești elevi își vor defini prioritățile în viață în funcție de această stare de frustrare și vor abandona școala.

Determinarea economică a părăsirii timpurii a școlii trebuie corelată și cu variabila vârstă. Prelungirea școlaritații obligatorii a suscitat polemici între educatori și responsabilii educației, unii dintre ei fiind de parere că a-i obliga pe tineri să revină în școală cât mai mult împotriva voinței lor, este o soluție contraproductivă; tineretul contemporan are o anumită putere economică, determinată de poziția activă pe piața muncii, prin păstrarea unor servicii temporare, calificate sau necalificate. În condițiile aspirației lor firești catre autonomie și independența financiară, tinerii doresc să părăsească școala cât mai repede posibil, pentru a avea un serviciu permanent, cu o norma întreaga și pentru a putea caștiga mai mult. Cei care aspiră la o viață independentă resping ideea unui învațământ obligatoriu extins la 10-12 ani, deoarece față de idealul și trebuințele lor imediate educația școlară nu aduce recompense dorite. S-a avansat ideea că absentismul și delicvența pot fi diminuate dacă li se va permite tinerilor să-si asume o poziție productivă pe piața muncii. Se estimează chiar că abandonul școlar temporar poate avea efecte benefice în cazul unei categorii de elevi , și anume elevii care au nevoie să părăsească în afara fluxului procesului educativ școlar și să muncească o perioadă de timp.

S-a constatat faptul că, un factor important al reușitei școlare este starea materială bună a familiei. Acest lucru se justifică deoarece deși sistemul de învățământ obligatoriu din România este gratuit, familiile elevilor trebuie să dispună de bani pentru a susține școlarizarea propriilor copii. Este vorba de taxe, rechizite, cărți, uniforme,alimente lucruri materiale indispensabile momentan în cadrul sistemului actual de învățământ.

Familiile ce au condiții materiale precare se ,, lovesc,, de adevărate bariere socio-economice care le reduc șansa de a-și putea trimite copiii la un program de școlarizare potrivit nevoilor acestora. Aceste bariere constau în : asigurarea hranei zilnice, lipsa articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte în fiecare din cele 4 anotimpuri, lipsa unor condiții de studiu la domiciliu(în cazul în care acesta există), costurile ridicate cu taxele, rechizitele.

1.4.2.3. Atmosfera familială

Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon școlar. Astfel că, dezorganizarea vieții de familie, consecință a divorțului , climatul familial conflictual și imoral, excesiv de permisiv, divergența metodelor educative și lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferența sau dimpotriva, tirania acestora sunt aspecte care conduc spre abandonul școlar.

Este esențial ca, climatul familial să fie unul cald, bogat în influențe educative pozitive pentru a-i constitui copilului un mediu educativ determinant, antrenat. În cazul în care copilul are parte de un mediu familial dizarmonic acesta nu se va dezvolta propice, va fi reticent și va avea reacții neadaptative.

1.4.2.4. Lipsa implicării părinților și nivelul cultural scăzut al acestora

Este important și totodată obligatoriu ca părinții să se ocupe de educația copiilor lor și să îi consilieze și controleze într-un ritm alert. În cazul în care copiii nu sunt consiliați, ajutați de către părinți în procesul de pregătire școlară aceștia vor avea un randament scăzut.

De asemenea copiii trebuie supravegheați îndeaproape și în timpul liber pentru a se observa care sunt activitățile pe care copilul le desfășoară cu precădere. Lipsa unui control constant realizat de către părinte atrage după sine în cele mai multe cazuri insuccesul școlar al copilului.

Cultura de origine a elevilor poate constitui un factor determinant pentru apariția abandonului școlar. Mediul socio-cultural de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reușita sau eșecul școlar și profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu școala.

Așa încât, elevii proveniți din familii în care sunt stimulați să învețe , oferindu-li-se chiar modele comportamentale și posibilitatea de culturalizare în aceeași direcție în care și școala se îndreaptă, vor avea fără îndoială succes în mediul școlar, urmând ca, peste trecerea anilor, să aibă și succes pe plan profesional. Copiii care fac parte din astfel de familii își vor dezvolta o personalitate armonioasă și prin faptul că frecventează diferite instituții culturale și participă la diferite activități culturale împreună cu familia.

Prin comparație cu acest tip de familii, cele cu un mediu defavorizant nu pot să-și susțină copiii în a-și forma un nivel minim de cultură , necesar în a-și fuctifica eficient oferta școlară existentă.

Acest lucru se întâmplă cu precădere din cauza mentalității părinților și a grupului social din care aceștia fac parte. În societatea actuală persoanele ce aparțin anumitor categorii sociale consideră că succesul în viață nu se atinge facil urmând calea educației . Copiilor li se insuflă aceste convingeri, și sunt determinați să abandoneze școala, convinși că , „cine are carte, nu are parte”.

Copiii primesc nenumărate exemple prin intermediul mass-mediei și numai din partea parveniților ce și-au legat performanțele, de abandonarea școlii, performanțe ce constau în îmbogățiri rapide fără a depune un minim de efort, copiii fiind atrași de situația financiară a acestora și modul lor rapid de dezvoltare pe plan financiar.

1.4.3. Cauze psiho-pedagogice

Acestea se referă cu precădere la relația profesor-elev, comunicarea defectuoasă( ironizarea elevului, umilirea acestuia), evaluarea subiectivă, teama de evaluare, conflictele cu profesorul și colegii, activități educative percepute de elev ca fiind frustrante, obositoare, disciplină rigidă.

1.4.3.1. Mediul școlar

Mediul școlar are un important impact educațional. Din această perspectivă el se constituie întrun factor care poate influența în mod esențial succesul reformei. Fără îndoială că mediul școlar nu este rupt de societatea în care se află. Dimpotrivă, el îndeplinește o seamă de roluri de socializare, integrare și control social, de profesionalizare etc. și totodată este puternic influențat de ansamblul vieții sociale, începând cu valorizarea și prestigiul social al școlii, și terminând, poate, cu resursele alocate.

Dacă avem în vedere doar aceste două aspecte extreme, în România vom constata o situație puternic contradictorie. Pe de o parte, școala ca atare este o instituție apreciată în societate, iar atingerea unui nivel cât mai înalt de școlaritate constituie încă un obiectiv pentru o parte importantă a populației. Pe de altă parte însă, resursele financiare alocate sunt insuficiente. Chiar dacă prin lege s-a prevăzut o finanțare de 4% din PIB pentru învățământ, în fapt nu s-a atins niciodată această cotă, care este, oricum, sub nivelul cerințelor. De remarcat, totodată, schimbarea de optică la nivel internațional potrivit căreia cheltuielile pentru învățământ nu mai sunt considerate doar simple cheltuieli sociale (deci neproductive), ci investiții de dezvoltare, ceea ce evident facilitează acordarea de resurse materiale sporite.

Din acest punct de vedere există mai multe motive prin care mediul școlar contribuie la abandonul școlar:

• cunoașterea insuficientă elevilor, datorită numărului mare dintr-o clasă sau datorită dezinteresului manifestat de către profesori;

• nerespectarea particularităților de vârstă și individuale ale elevilor; profesorii prin pregătirea lor la nivel psihopedagogic trebuie să cunoască personalitatea elevului pentru a adapta metodele de predare-învățare la fiecare elev în parte;

• lipsa de preocupare a unor cadre didactice pentru stimularea interesului față de învățătură; în special în mediul rural, profesorii nu își manifestă interesul pentru procesul învățării datorită faptului că salariile nu sunt pe măsura așteptărilor; majoritatea cadrelor didactice din mediul rural sunt suplinitori;

• insuficienta pregătire profesională și psiho-pedagogică a unor cadre didactice;

• lipsa de profesionalism, manifestată fie prin severitatea profesorului (poate induce starea de teamă, anxietate a elevului), fie prin permisivitate reprezintă un factor ce poate influența abandonul școlar;

• lipsa dotărilor materiale în instituțiile de învățământ, lipsa școlilor la sate determină mulți elevi să parcurgă zilnic un drum lung până la o școală apropiată sau mai bine dotată;

• lipsa profesorilor calificați în mediul rural.

1.4.3.2. Stilul didactic

În literatura de specialitate se consemnează faptul că, în momentul în care cadrele didactice se confruntă cu fenomenul de abandon școlar devin reticente și neglijează activitatea educativă cu elevii slabi . Acestea consideră că multiplele cauze ale abandonului școlar provin din exteriorul școlii și spun că nu pot face nimic pentru a-i aduce pe elevi pe făgașul normal. De aceea, profesorii preferă să angreneze în activitate doar elevii ce au rezultate satisfăcătoare.

În urma unei cercetări efectuate în școlile din Germania, C. Kupisiewicz susține că, cadrele didactice nu au studiat îndeajuns științele pedagogice pentru a putea cunoaște personalitatea unui elev și de aceea nu pot analiza fiecare acțiune a acestuia în profunzime, fapt ce contribuie la creșterea semnificativă a ratei abandonului școlar în rândul elevilor din ciclul primar și nu numai. Tot acest cercetător afirmă că există câteva cauze ale abandonului școlar de care se fac responsabile cadrele didactice: greșelile profesorilor din timpul predării, cunoașterea insuficientă a personalității copiilor, marginalizarea și indiferența față de elevii cu rezultate nesatisfăcătoare la învățătură, stimularea insuficientă a acestora, antrenarea insuficientă în timpul actului de predare.

1.5. Efectele părăsirii timpurii a școlii

Lipsa randamentului pedagogic precum și insuficiențele întâlnite în sistemul educațional au ca indicator principal eșecul școlar. Implicațiile pe care acesta le are sunt multiple. Atât pe termen lung cât și pe termen scurt, eșecul școlar aduce cu sine marginalizarea indivizilor, dificultate de adaptare a acestora, delicvența juvenilă, neîncrederea în propriile forțe, stres, anxietate. Abandonul școlar atrage după sine excluderea socială , analfabetismul. Un individ analfabet pe lângă faptul că nu știe a citi și a scrie nu reușește sub nicio formă să decodifice și să fructifice educația primită în școală

Deși acestui fenomen nu i se oferă o importanță, de cele mai multe cazuri are consecințe la fel de îngrijorătoare ca consumul de droguri, prostituția, traficul de carne vie, violența și delicvența. Motivul pentru care acest tip de conduită este considerat extrem de grav este redat îndeosebi de efectele abandonului școlar: indivizii care abandonează școala nu ajung la o desăvârșire morlă și civică, însușiri indispensabile procesului de integrare în societate. Pe deasupra, din punct de vedere al costurilor economice, un individ insuficient educat va fi o pacoste pentru țara sa deoarece nu va fi suficient de dezvoltat din punct de vedere moral, intelectual.

În analiza efectelor abandonului școlar se impune cu prioritate corelația abandon-delicvență. Cercetările realizate asupra modului în care evoluează abandonul școlar și delicvența juvenită s-au bazat în principal pe doua teorii sociologice:

• teoria tensiunii sociale, care avansează ipoteza că abandonul școlar conduce la o scădere a ratei conduitelor delicvente, în special în cazul tinerilor proveniți din medii sociale defavorizate:

• teoria controlului social, care susține că, dimpotrivă, abandonul școlar determină creșterea ratei delicvenței juvenite.

CAPITOLUL II

PREVENIREA ȘI COMBATEREA PĂRĂSIRII TIMPURII A ȘCOLII

Activitatea de prevenire a părăsirii timpurii a școlii este complexă, deoarece aceasta presupune realizarea unor intervenții ce au finalități stabilite riguros inițial. În primă fază trebuie înlăturate cauzele ce determină realizarea și amplificarea acestui fenomen.

Atât societatea de astăzi cât și indivizii care aparțin sferei politice ar trebui să conștientizeze gravitatea acestui fenomen și să aibă preocupări reale în ceea ce privește prevenirea abandonului școlar.

2.1.Modalități de prevenire a părăsirii timpurii a școlii

Conceperea unor programe guvernamentale care să aibă drept scop prevenirea părăsirii timpurii a școlii. În România există câteva programe ce au acest obiectiv însă acestea trebuie îmbunătățite, trebuie formulate noi măsuri pentru limitarea acțiunii factorilor de risc:

asigurarea unui pachet zilnic consistent pentru elevii din clasele I-IV din învățământul de stat;

sprijinirea părinților din punct de vedere financiar atât în vederea procurării hranei cât și în vederea acoperirii cheltuielilor zilnice

asigurarea de fonduri pentru achiziționarea de rechizite, materii prime, cărți, calculatoare;

întărirea legăturii dintre cadre didactice, reprezentanții școlii și părinți;

2. Realizarea unor programe inițiate de Organizațiile Non Guvernamentale, care să aibă drept scop reducerea și chiar eradicarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii;

3. Existența unor fonduri care să susțină elevii ce se află în situația de a părăsi școala.

4. Susținerea cerecetărilor în domeniul prevenirii și combaterii părăsirii timpurii a școlii.

5.Determinarea conștientizării de către părinți a importanței educației în formarea copilului și implicarea sistemului familial în reabilitarea școlară și socială a elevului cu risc de abandon școlar.

6.Realizarea unei apropieri între elevi și mediul școlar.

7.Creșterea încrederii în forțele proprii a elevilor .

8.Schimbarea perspectivei părinților asupra rolului pe care îl are școala în educația copiilor .

9.Vizite ale unui mediator școlar la locuințele copiiilor neșcolarizați și a celor care au abandonat școala în scopul de a convinge părinții să își lase copii la școală și de a convinge copii să își urmeze cursurile.

10.Achiziționarea de manuale și rechizite pentru copii defavorizați deoarece sărăcia este de asemenea un factor de abandon școlar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă și învățare.

11.Asistență, consiliere și control cu privire la procesul instructiv-educativ.

12. Psihologii, învățătorii și consilierii școlari trebuie sa încerce să cunoască mai bine elevii prin activități educative și de consiliere.

În urma unor studii amănunțite s-a constatat faptul că abandonul școlar se poate preveni ținând cont și de următoarele măsuri de prevenire și combatere: direcția psiho-pedagogică,juridico- profesională, intelectuală.

2.1.1. Măsuri de ordin psiho-pedagogic

Pentru impunerea a acestor măsuri, este nevoie ca, cadrele didactice să participe la diverse activități de formare și consiliere în vederea cunoașterii profilului psihopedagogic al fiecărui elev în parte, adecvării tematicii orelor de dirigenție, integrării școlare și sociale a fiecărui elev.

Se consideră că, implicarea responsabilă a familiei în ceea ce privește educația propriului copil constituie o metodă eficientă de prevenire a abandonului școlar.

Pentru a se observa dacă copiii sunt supravegheați de către părinți în timpul destinat studiului, cadrele didactice, vizitează familiile elevilor cu probleme de frecvență și integrare școlară, în scopul cunoașterii mediului familial și a atmosferei familiale. În plus, părinții sunt consiliați, îndrumați, ajutați, informați încercându-se o colaborare cu aceștia. În cazul în care elevul se află deja în situația de abandon școlar se stabilește un program de recuperare al activităților pierdute, la care se pot implica și părinții.

2.1.2. Măsuri de ordin juridico- profesionale

Aceste măsuri constau în conștientizarea atât a elevilor cât și a familiilor acestora cu privire la pericolele sociale ale vagabondajului și ale implicării în diferite grupuri infracționale. Totodată se urmărește sprijinirea elevilor cu abateri comportamentale grave , în vederea reintegrării lor în colectivul de elevi.

Este dezirabilă desfășurarea unor parteneriate cu Poliția în scopul susținerii și reintegrării școlare și sociale a elevilor ce au săvârșit acte infracționale, abateri disciplinare grave, abandon școlar, absenteism ridicat . Se urmărește desfășurarea unor activități educative extrașcolare (serbări, vizite, spectacole, cercuri de interese, excursii, drumeții, ) în care să fie antrenați și elevii aflați în situație de risc.

2.1.3. Măsuri de ordin intelectual

Prin intermediul acestora se încearcă depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale, emoționale.

Este important ca deficiențele grave să se observe înainte de intrarea copilului în învățământul primar deoarece un copil cu cerințe educaționale speciale trebuie să beneficieze de o programă indivizualizată de învățare.

În cele mai multe dintre cazuri deficiențele medii și ușoare nu se observă decât în momentul în care elevul ia contactul cu mediul școlar. De aceea se încearcă integrarea elevului ce posedă astfel de deficiențe în mediul școlar, în colectivul de elevi.

Se recomandă aplicarea unor teste (proiective, pentru stabilirea coeficientului de inteligență)copiilor, înaintea înscrierii acestora în ciclul primar, în vederea identificării posibilelor deficiențe intelectuale .

Copiii ce sunt în pericolul de a abandona școala trebuie consiliați, ajutați, stimulați, prețuiți de către cadrele didactice. Lipsa unui mediu familial propice dezvoltării lor fizice și intelectuale îi determină să gândească și să acționeze precum părinții și frații lor mai mari. Acești copii își pierd încrederea atât în ei înșiși cât și în ceilalți oameni dacă nu sunt întăriți pozitiv și ajutați să vadă esența lucrurilor.

2.2. Limite ale prevenției părăsirii timpurii a școlii

În prevenirea fenomenului de abandon școlar se impun anumite limite.

,,Oricât de bine gândită și de fundamentată științific ar fi prevenția în sine , limitele ei apar datorită multitudinii de fenomene care condiționează prin interacțiunea lor abandonul școlar. ,,

Făcând analogia între abandonul școlar și predelincvență, eficacitatea acțiunii preventive este subminată de limite interne și limite externe.

2.2.1.Limitele externe

Acestea sunt următoarele:

abandonul școlar a existat și există în orice tip de societate, în concluzie,el nu poate fi în totalitate eliminat.

eliminarea tuturor cauzelor care determină abandonul școlar este practic imposibilă. Măsurile de prevenire nu-și pot propune decât intervenții asupra factorilor responsabili de abandonul școlar în vederea limitării acțiunii lor nocive;

Deseori măsurile preventive nu sunt bine coordonate și ele nu-și ating scopul.

2.2.2.Limitele interne

Acestea se referă la:

scăderea eficacității acțiunilor preventive, datorită neimplicării în acțiuneapreventivă a tuturor forțelor sociale interesate;

nu toți actorii sociali reacționează la metodele de prevenție, mai ales datorită caracteristicilor proprii de personalitate;

prevenția nu poate depăși anumite concepții și comportamente pe care societatea le construiește prin promovarea anumitor valori și practici sociale;

activitățile preventive fac apel la diverse tehnici, dar nu toate din cale utilizate sunt pertinente. Unele solicită costuri prea ridicate ceea ce le face greu aplicabile.

2.3. Implicarea cadrelor didactice/consilierilor școlari în prevenirea și combaterea părăsirii timpurii a școlii

O bună intervenție a cadrului didactic prin însuși procesul educativ pe care-l desfășoară cu copiii poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului școlar prin intervenția acestuia la nivelul factorilor de risc – individuali, familiali, școlari.

Fiecare caz de abandon școlar este unic și presupune o analiză complexă și o interpretare psihologică dinamică și funcțională a situației particulare a fiecărui individ aflat în această situație de risc .

O parte dintre cei care au abandonat școala provin:

din familii dezorganizate ce nu au un domiciliu stabil;

din familii cu situație financiară precară și nu au posibilitatea susținerii costurilor

școlare;

din familii monoparentale – prin divorț, separare sau prin deces;

tată sau mamă alcoolici;

navetă grea –copiii care nu au rezistat fizic navetei au abandonat școala.

Cadrul didactic poate fi promotorul unor programe al căror scop este prevenirea și

combaterea abandonului școlar.

Abandonul școlar al multor elevi este o certitudine. El este unul din problemele mari cu care se confruntă instituția educativă și este deci nevoie ca instituția școlară să sprijine celelalte instituții implicate în monitorizarea acestui fenomen.

În acest sens este necesar elaborarea unor strategii de tratare diferențiată și

individualizată a elevilor aflați în situația de a abandona școala.

Pentru punerea în aplicare a unor astfel de strategii e nevoie însă de o bună cunoaștere a particularității psihologice ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevului cu dificultăți școlare.

Variațiile mari de ritm intelectual și stil de lucru, de rezistență la efortul de durată, de abilități comunicaționale și nevoi cognitive, existente în general între elevi, impun acțiuni de organizare diferențiată a procesului de predare-învățare, pe grupe de elevi, în care să primeze însă sarcinile individuale de învățare.

Un alt aspect important al activității de înlăturare a abandonului școlar îl reprezintă

crearea unor situații speciale de succes pentru cu dificultăți școlare, deoarece succesele și

recompensele dezvoltă inițiativele elevului și sporesc încrederea acestuia în propriile

forțe.

CAPITOLUL 3

METODOLOGIA CERCETĂRII

Conform datelor oficiale făcute publice de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, rata abandonului școlar în învățământul primar din România s-a triplat între anii 2000 (0,6%) și 2007 (2 %). Pe durata unui ciclu școlar de opt ani, din 100 de elevi care intră în clasa I, aproape 20 se pierd pe parcurs. La finalul anului 2010 rata abandonului școlar în cadrul învățământului primar a fost de 1,7 %.

Conform Institutului Național de Statistică în 2013, s-au înregistrat urmatoarele procente de abandon școlar în învățământul primar: Brașov (1,3%), Caraș-Severin (1,3%), Sibiu (1,2%) și Arad (2,3),Gorj (1,6%), Sălaj (0,9%) , Bihor (0,8%) și Municipiul București (1,8%);

Județul Brașov, cu o rată a părăsirii timpurii a școlii de 1,3% (cercetare efectuată în 2013) se situează printre județele cu cel mai mic procent de părăsire a școlii.

Prezenta cercetare, s-a desfășurat în județul Brașov, la ,,Școala Gimnazială nr. 14,, în colaborare cu cadrele didactice din învățământul primar. În cadrul acestei școli s-au înregistrat în anul școlar 2013-2014 un număr de 15 cazuri de părăsire a școlii în învățământul primar.

3.1. Designul cercetării

3.1.1 Obiectivele și ipotezele cercetării

Pentru a investiga mai amănunțit cauzele care pot conduce la părăsirea timpurie a școlii mi-am propus atingerea următoarelor obiective:

O.1. Identificarea gradului de influență a mediului familial în cazul elevilor aflați în situația de părăsire timpurie a școlii;

I.1.1 Atmosera psihomorala din familiile dezorganizate contribuie la părăsirea timpurie a școlii;

I.1.2 Nivelul cultural scăzut al părinților contribuie la părăsirea timpurie a școlii;

I.1.3. Copiii care părăsesc școala provin în marea lor majoritate, din familii cu un statut economic precar.

O.2. Identificarea unor modalități de prevenire a părăsirii timpurii a școlii în vederea reducerii riscului apariției acestui fenomen;

I.2.1. . Controlul cadrului didactic în timpul actului instructiv-educativ contribuie la reducerea fenomenulului de părăsire timpurie a școlii;

I.2.2. Utilizarea de către cadrele didactice a unor strategii adecvate de stimulare motivațională contribuie la scăderea ratei de părăsire timpurie a școlii în cadrul învățământului primar;

O.3. Identificarea cauzelor obiective și subiective ale părăsirii timpurii a școlii.

I.3.1 Plecarea părinților în străinătate pe perioade de peste un an influențează decizia copiilor de părăsire timpurie a școlii;

I.3.2. Stilul didactic defectuos al profesorului (lipsa comunicarii, colaborării și transparenței) contribuie la părăsirea timpurie a școlii;

I.3.3. Locația îndepărtată a școlii, care presupune naveta dificilă contribuie la părăsirea timpurie a școlii;

3.1.2. Metode și instrumente utilizate

Metoda folosită în cadrul acestei cercetări este cea a studiului de caz. Tehnica utilizată este interviul, iar instrumentul folosit a fost ghidul de interviu.

Studiul de caz reprezintă o ,,metodă de confruntare directă a participanților cu o situație reală, autentică, luată drept exemplu tipic, reprezentativ pentru un set de situații și evenimente problematice.” (Oprea, 2007).

Metoda studiului de caz ,,mijlocește o confruntare directă cu o situație din viața reală, autentică” având un pronunțat caracter activ și evidente valențe euristice și aplicative.

Pentru ca o anumită situație să poată fi considerată și analizată precum un ,,caz”, ea trebuie să aibă anumite particularități:

să fie reală, adică să reflecte o situație, un proces, un fenomen, un eveniment petrecut într-o organizație sau în activitatea unei persoane sau foarte posibil a se fi petrecut în trecut sau a se petrece în viitor;

să fie semnificativă, adică să abordeze o situație cu adevărat importantă, un proces relevant, un fenomen complex, un eveniment amplu petrecut într-o organizație sau în activitatea unei persoane;

să fie instructivă din punct de vedere educațional sau managerial, adică să reprezinte un instrument util pentru potențialii utilizatori-profesori, studenți, consultanți,manageri;

să fie incitantă, adică să stimuleze interesul celor implicați pentru situația prezentată, analiza și interpretarea acesteia;

să fie complexă, adică să includă un set de informații determinante care să facă utilă folosirea sa în diverse activități (educaționale, de consultanță sau manageriale).

„Interviul de cercetare reprezintă o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale și nonverbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane.”

Ghidul de interviu are rolul de a ușura realizarea acelei suite de întrebări care urmează a fi adresate unui interlocutor. În cazul cercetării de față ghidul de interviu a fost unul de tip RUTA ( presupune existența unei liste fixe de întrebări, elaborate în vederea realizării unui interviu structurat calitativ).

Ghidul de interviu utilizat este prezentat în rândurile de mai jos.

Ghid de interviu

Tema: Părăsirea timpurie a școlii

Subiecți pentru interviu: Profesori pentru învățământul primar

Obiectivele interviului:

O.1. Identificarea gradului de influență a mediului familial în cazul elevilor aflați în situația de părăsire timpurie a școlii;

O.2. Identificarea unor modalități de prevenire a părăsirii timpurii a școlii în vederea reducerii riscului apariției acestui fenomen;

O.3. Identificarea cauzelor obiective și subiective ale părăsirii timpurii a școlii.

Școala:………………………..

Localitatea ………………………

Județul …………………………..

Învățător:…………………………

A. DATE GENERALE DESPRE ELEV

Nume:…………………………….

Clasa:……………………………

Localitatea de domiciliu a părinților: ……………………………………..

În aceeași localitate cu unitatea școlară?

1. Da 2. Nu

Localitatea de domiciliu a elevului:………………………..

În aceeași localitate cu unitatea școlară ?

1. Da 2. Nu

Rezultatele școlare în anul școlar precedent: ……………………

Nivelul de educație al părinților

A) mama:

1. Fără școală; 2. Primar; 3. Gimnazial; 4. Liceu; 5. Școală profesională; 6. Școală postliceală;

7. Învățământ superior

B) tata:

1. Fără școală; 2. Primar; 3. Gimnazial; 4. Liceu; 5. Școală profesională; 6. Școală postliceală;

7. Învățământ superior

Numărul fraților/surorilor elevului: …………………………………………………………………………

1. Din care numărul fraților/surorilor mai mici ca vârstă decât elevul: ………………………………………

2. Din care numărul fraților/surorilor care locuiesc împreună cu elevul: ……………………………………

B. DATE GENERALE DESPRE CONDIȚIILE DE VIAȚĂ ALE ELEVULUI

1.Numărul persoanelor care locuiesc în aceeași gospodărie cu elevul: …………………

2.Numărul camerelor (al spațiilor de locuit) al casei în care locuiește elevul:……………

3.Gospodăria este racordată la rețeaua de curent electric: 1. DA; 2. NU

4.Gospodăria este racordată la rețeaua de apă potabilă: 1. DA; 2. NU

5.Gospodăria este racordată la rețeaua de gaze:

1. DA; 2. NU

6.Gospodăria este racordată la rețeaua de canalizare:

1. DA; 2. NU

7.Va rugăm bifați în tabelul de mai jos elementele din listă care există în gospodărie:

Animale domestice

Unelte agricole manuale (de exemplu: greblă, sapă, lopată etc.)

Unelte agricole mecanizate (de exemplu: tractor, mașină de tăiat lemne etc.)

Mijloace de transport cu tracțiune animală (de exemplu: căruță, car etc.)

Mijloace de transport cu tracțiune mecanică (de exemplu: autoturism, motoretă

Etc.)

Echipamente electrocasnice (de exemplu: frigider, aragaz, mașină de spălat rufe)

Computer

Televizor

Antenă satelit/cablu TV

Telefon fix

Telefon mobil

8. Timpul mediu necesar elevului pentru a parcurge distanța dintre casă și școală: …………………… (minute).

9. Mijlocul de transport folosit :

Mijloc de transport asigurat de școală sau primărie (transport școlar)

Transport public (tren, microbuz etc.), anume …………………………………………

Mijloace proprii (autoturism, căruță etc.)

Deplasare pe jos

C. FACTORI DE RISC

***Se vor bifa factorii specifici elevului în cauză

Factori individuali:

Stare de sănătate precară

Cerințe educaționale speciale, cu dosar

10

Cerințe educaționale speciale, fără dosar

Motivație redusă pentru activitățile școlare

Absenteism ridicat

Dificultăți de învățare

Implicarea în activități la limita legii

Alte situații, anume: …………………………………………………………………………………

Observații:…………………………………………………………………………………………………………

Factori familiali:

Venituri la limita subzistenței

Nivel redus de educație al părinților

Familie dezorganizată prin divorț/deces

Familie monoparentală

Familie reorganizată (părintele în grija căruia se află s-a recăsătorit)

Copil temporar/permanent în îngrijirea bunicilor/rudelor

Situație de șomaj în cazul unui/ambilor părinți/tutori

Atitudine negativă a membrilor familiei față de educația copiilor/școală

Situații de abandon în cazul fraților mai mari

Prestarea unor activități lucrative în gospodărie/în afară de către elev

Lipsa unor condiții minimale de studiu acasă

Copil instituționalizat sau în plasament familial

Copilul stă în gazdă sau la internat

Alte situații, anume ………………………………………………………………………………

Observații:…………………………………………………………………………………………………………

Factori școlari:

Nefrecventarea grădiniței

Rezultate școlare slabe

Situație de repetenție în anii anteriori

Situație de repetenție repetată

Corigență la o disciplină în anii anteriori

Corigență la mai multe discipline în anii anteriori

Frecvență redusă/absenteism ridicat

Participare scăzută la activități extracurriculare

Comportament deviant/violent față de colegi, profesori

Lipsă de comunicare, izolare față de colegi

Manifestarea altor forme de inadaptare școlară

Alte situații, anume ………………………………………………………………………………

Observații:…………………………………………………………………………………………………………

D. MODALITĂȚI DE PREVENIRE A PĂRĂSIRII TIMPURII A ȘCOLII

Cadrul didactic a elaborat strategii de tratare diferențiată și individualizată a elevilor aflați în situația de părăsire a școlii.

Da / NU

Cadrul didactic a utilizat sistemul bazat pe recompense și pedepse în activitatea cu elevii( În momentul în care elevul a avut rezultate pozitive în cadrul activităților instructiv- educative, a fost stimulat, recompensat cu o notă bună, dat drept exemplu, iar în momentul în care elevul nu a obținut rezultate satisfăcătoare nu a fost recompensat, i s-au oferit teme suplimentare pentru a aprofunda material, a primit o notă proastă)

Da / Nu

Controlul cadrului didactic în timpul actului instructiv-educativ al elevilor ce sunt în situația de părăsire a școlii

Da/ Nu

În școala dv. s-au alocat fonduri care să susțină elevii cu o situație materială precară ce se află în situația de a părăsi școala?

Da / Nu

Observații…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

2.1.3. Prezentarea studiilor de caz

STUDIU DE CAZ NR. 1

I. Date de identificare:

1. Date de identificare a copilului

Nume: C;

Prenume: A-R;

Sexul: masculin;

Vârsta: 11 ani;

Rangul nașterii: al optulea născut;

Data nașterii: 17 iulie 2004;

Locul nașterii:Brașov;

Religie: ortodoxă;

Etnie: rromă;

Naționalitate: română.

2. Date de identificare a mamei copilului

Nume: C; Prenume: V; Sexul: feminin;Vârsta: 39 ani; Data nașterii: 15 august 1976; Locul nașterii: Brașov; Studii: 4 clase; Ocupație:casnică; Religie: ortodoxă; Etnie: rromă; Naționalitate: română.

3. Date de identificare a tatălui copilului

Nume: C; Prenume: M; Vârsta: 47 ani; Data nașterii: 2 octombrie 1968; Locul nașterii: Brașov; Studii: 4 clase; Ocupație: muncitor; Religie: ortodoxă; Etnie: rromă; Naționalitate: română.

4. Date despre familia lărgită

Date despre bunicii materni-decedați

Date despre bunicii paterni – decedați

II. Istoricul social al cazului:

C. A. provine dintr-o familie cu 9 copii, el fiind al optulea născut. Situația materială a familiei din care provine este una precară deoarece nici unul dintre părinții săi nu are un loc de muncă stabil. Mama sa este casnică iar tatăl este zilier. Locuiește împreună cu părinții lui și cu cei 8 frați. Spațiile de locuit ale casei în care locuiește elevul sunt în număr de 2. A frecventat grădinița timp de un an. A fost înscris de către părinții săi la Școala Gimnazială nr. 14 din Brașov pentru urmarea cursurilor primare și gimnaziale. Elevul s-a menținut ,,la linia de plutire,, până în clasa a –III-a. După aceea a început să lipsească din ce în ce mai des de la școală.În clasa a-IV-a elevul a abandonat școala total. Părinții afirmă că ar vrea ca C.A. să frecventeze cursurile școlii însă susțin că nu au posibilități financiare pentru a-și ajuta copilul să meargă la școală.

Colectivul de elevi îl accepta pe C.A. Sporadic, acesta participa la activitățile extrașcolare organizate de către școală:drumeții,plimbări, activități întreprinse în cadrul săpămânii ,, Școala Altfel,,.

Elevul susține că ar vrea să meargă la școală, dar nu poate deoarece afirmă că nu are îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite. Învățătoarea copilului susține că elevul a ajuns în această situație de risc din cauza absenteismului ridicat și a motivației reduse pentru activitățile școlare. Aceasta susține că a încercat să lucreze diferențiat cu elevul de câte ori i-a permis timpul. Din cauza absențelor, copilul a ajuns să piardă și abonamentul destinat transportului școală-casă. Școala la care este înscris copilul demarează proiecte ce au drept scop sprijinirea din punct de vedere financiar a elevilor aflați în situație de risc.

3.1.Evaluarea capacităților, resurselor, relațiilor și nevoilor elevului

Figura 2.1. GENOGRAMA LUI C.A.

LEGENDĂ:

persoană de sex masculin;

persoană de sex feminin;

relație de căsătorie încheiată prin divorț;

descendenți.

Figura 2.2. ECOHARTA LUI C.A

LEGENDĂ:

relație foarte puternică

relație normală

relație bilaterală

relație unilateral

relație încordată

relație stresantă

Tabelul 2.1. MATRICEA CICLULUI DE VIAȚĂ

Tabelul 2.2. ANALIZA CÂMPULUI DE FORȚE

III. Plan de servicii:

1. Obiective pe termen scurt: determinarea elevului de a merge la școală

Activități:

– Sprijinirea elevului în vederea achiziționării de îmbrăcăminte și încălțăminte sezonieră;

– Consiliere școlară cu elevul;

– Recompensarea aportului adus de către elev în timpul activităților instructiv-educative;

2. Obiective pe termen mediu

– Îmbunătățirea rezultatelor școlare

Activități:

– Tratarea diferențiată, individuală a elevului;

– Participarea părinților la ședințele stabilite de către cadrul didactic;

– Implicarea elevului în cât mai multe activități;

3. Obiective pe termen lung

– Promovarea anului școlar;

– Continuarea studiilor școlare;

Activități:

– Consiliere individuală pentru elev;

– Susținerea elevului din punct de vedere financiar;

– Participarea la activități educative.

STUDIU DE CAZ NR. 2

I. DATE DE IDENTIFICARE

1. Date de identificare a copilului:

Nume: A;

Prenume: M;

Sexul: feminin;

Vârsta: 10 ani;

Rangul nașterii: primul născut;

Data nașterii: 9. 09.2005;

Locul nașterii: Brașov;

Religie: ortodoxă;

Etnie: română;

Naționalitate: română.

2. Date de identificare ale mamei copilului

Nume: A; Prenume: S; Vârsta: 28 ani; Data nașterii: 10.02.1987; Locul nașterii: Brașov; Religie: ortodoxă; Studii: Școala gimnaziala; Ocupație: muncitor; Etnie: română; Naționalitate: română, domiciliu: județul Brașov

3. Date de identificare ale tatălui copilului

Nume: A; Prenume: L; Vârsta: 31 ani; Data nașterii: 2.04.1984; Locul nașterii: Brașov; Studii: Școala de Ucenici; Ocupație: muncitor; Religie: ortodoxă; Etnie: română; Naționalitate: română, domiciliu: județul Brașov

4. Date despre familia lărgită

Date despre bunicii materni

Bunica. Nume: S; Prenume: A; Vârsta: 56 ani; Data nașterii 3.10.1959; Locul nașterii: Craiova; Studii: Școala gimnazială; Ocupație: agricultor; Religie: ortodoxă; Etnie: română; Naționalitate: română; Domiciliu: județul Brașov

Bunicul. Nume: S; Prenume: C; Vârsta: 60 ani; Data nașterii: 1 11.1955; Locul nașterii: Brașov; Studii: Școala gimnazială; Ocupație: agricultor; Religie: ortodoxă; Etnie: română; Naționalitate: română; Domiciliu: județul Brașov

Date despre bunicii paterni

Bunica. Nume: A; Prenume: R; Vârsta: 56 ani; Data nașterii: 28.03.1958; Locul nașterii: Brașov; Studii: Școala gimnazială; Ocupație: comerciant; Religie: ortodoxă; Etnie: română; Naționalitate: română, domiciliu: județul Brașov

Bunicul este decedat.

II. ISTORICUL SOCIAL AL ELEVULUI

A.M. provine dintr-o familie normală și este singurul copil al familiei. Din cauza faptului că părinții săi au făcut mereu eforturi mari pentru a-i oferi tot ce și-a dorit, este o fetiță răsfățată. Eleva a fost înscrisă la grădiniță de la vârsta de 3 ani și a manifestat un comportament normal în primul an de studiu din cadrul învățământului primar(frecventa școala, se comporta normal cu colegii și familia). La sfârșitul clasei I părinții săi au plecat la muncă în străinătate deoarece cheltuielile familiei erau mai mari decât veniturile și au dorit să-i ofere copilului lor un trai mai bun.

A.M. a rămas în grija bunicii din partea mamei și a fost transferată la o școală mai apropiată de domiciliul acesteia. În urma acestui transfer școlar, eleva s-a acomodat destul de greu, obținând rezultate foarte slabe la învățătură, înregistrând în același timp și un număr mare de absențe. Eleva susține că nu s-a integrat în colectivul de elevi și că proprii colegi o resping. Bunica elevei susține că în fiecare dimineață își aduce nepoata la școală dar că nu are timp să o supravegheze deoarece este vânzătoare în piață și trebuie să fie prezentă la muncă în fiecare zi de dimineață. S-au încercat diferite metode pentru a o motiva pe A.M să frecventeze școala, dar s-au dovedit a fi fără rezultat. A.M. spune că singura ei dorință ar fi să meargă la părinți în străinătate. Acestora le pare rău pentru situația creată și afirmă că dacă s-ar întoarce în țară nu și-ar mai găsi de lucru.

În ciuda faptului că are condiții materiale propice studiului, îmbrăcăminte sezonieră, mâncare, jucării și bani de buzunar din spusele elevei, acesteia îi lipsește afecțiunea părinților. Învățătoarea susține faptul că A. M. este o elevă isteață însă aceasta nu își fructifică potențialul deținut. Din ce în ce mai des, în momentele în care eleva frecventează școală, manifestă un comportament violent și răzbunător față de colegii care o tachinează.

1.Evaluarea capacităților, resurselor, relațiilor și nevoilor elevului

Figura 2.3. GENOGRAMA LUI A.M.

LEGENDĂ:

persoană de sex masculin;

persoană de sex feminin;

relație de căsătorie încheiată prin divorț;

descendenți.

Figura 2.4. ECOHARTA LUI A. M.

LEGENDĂ:

relație foarte puternică;

relație normală;

relație bilaterală;

relație unilaterală;

relație încordată;

relație stresantă;

Tabelul 2.3. MATRICEA CICLULUI DE VIAȚĂ

Tabelul 2.4. ANALIZA CÂMPULUI DE FORȚE

III. PLAN DE INTERVENȚIE

Obiective pe termen scurt

– Reintegrarea elevei în colectivul clasei;

– Determinarea elevei de a merge la școală;

Activități:

– Formarea orarului zilnic;

– Activități interactiv-educative la nivelul clasei;

– Consiliere individuală cu elevă;

– Consiliere individuală cu bunica paternă a elevei;

-Formarea deprinderilor de comunicare în grup;

2. Obiective pe termen mediu

– Obținerea unor rezultate satisfăcătoare la școală.

Activități:

– Implicarea elevei în diferite activități, proiecte;

– Încurajarea și susținerea elevei;

3. Obiective pe termen lung:

-Promovarea anului școlar în curs și continuarea studiilor

Activități:

– Consilierea elevei;

– Pregătire suplimentară la obiectele care nu se descurca;

– Conștientizarea părinților cu privire la efectele migrației în străinătate;

Analiza și prelucrarea datelor

Grup țintă: Este constituit din totalitatea elevilor din ciclul primar ai Școlii Gimnaziale numărul 14 din Brașov ce sunt în situația de părăsire a școlii.

Structura studiului de caz: Studiul de caz prezintă atât date de identificare a copilului cât și date de identificare a părinților și a familiei lărgite(bunici). De asemenea se consemnează și istoricul social al cazului, genograma copilului, ecoharta acestuia , matricea ciclului de viață și analiza câmpului de forțe. Acest studiu de caz are în componența sa și un plan de măsuri ce conține obiective pe termen scurt, mediu și lung ce se concretizează în activități specifice.

Structura ghidului de interviu: Interviul înglobează itemi prin care mi-am propus să aflu care sunt cauzele care îi determină pe elevi să părăsească școala, care sunt condițiile materiale ale familiei elevului, care este atmosfera familială, care este comportamentul elevului în cauză cu colegii și cum se manifestă acesta în mediul școlar.

Interviul este destinat cadrelor didactice și este format din 4 părți. În prima parte(A) se găsesc itemi ce au drept scop aflarea datelor generale despre elev. În partea a doua(B) întâlnim itemi ce au drept scop aflarea unor informații cu privire la condițiile de viață ale elevului. În partea a treia (C) se găsesc itemi ce au drept scop aflarea factorilor de risc specifici elevului în cauză. În cadrul celei de-a patra părți întâlnim itemi ce au drept scop aflarea modului în care cadrul didactic al elevului în situație de risc a încercat să găsească modalități de prevenire a abandonului școlar . În cazul cercetării de față ghidul de interviu utilizat a fost unul de tip RUTA ( presupune existența unei liste fixe de întrebări elaborate în vederea realizării unui interviu structurat calitativ).

Descrierea lotului de cercetare:15 elevi cu vârste cuprinse între 8 și12 ani, aflați în situația de abandon școlar ,dintre care 5 de sex feminin și 10 de sex masculin.

Descrierea procedurii efective: Intervievarea cadrelor didactice ai căror elevi sunt în situația de a părăsi școala s-a realizat în data de 5 mai 2015. În urma acestei acțiuni am ales 2 cazuri pe care le-am analizat după metoda ,,Studiului de caz,,. Prelucrarea statistico- matematică a datelor colectate s-a realizat prin intermediul programului S.P.SS. 20)

Interpretarea datelor

Ipoteza nr. 1.1, conform căreia atmosera psihomorala din familiile dezorganizate contribuie la părăsirea timpurie a școlii s-a validat(figura nr. 1). 86,67% dintre copiii care sunt în situație de părăsire a școlii provin din familii dezorganizate. Ceilalți copii , în procent de 13,33% provin din familii normale.

Figura nr. 1

Ipoteza nr. 1.2., conform căreia nivelul cultural scăzut al părinților contribuie la părăsirea timpurie a școlii în rândul copiilor s-a validat( figura nr.2). 86,67% dintre copiii care sunt în situația de părăsire a școlii provin din familii ce au un nivel scăzut de educație. Restul copiilor în procent de 13,33 % aflați în situație de risc, provin din familii ce au un nivel cultural ridicat.

Figura nr. 2

Ipoteza nr.1.3., conform căreia copiii care părăsesc școala provin în marea lor majoritate, din familii cu un statut economic precar s-a validat(figura nr.3). 80% dintre copiii care părăsesc școala provin din familii sărace, în timp ce un procent de 20% dintre copiii care părăsesc școala provin din familii înstărite.

Figura nr. 3

Ipoteza nr. 2.1. conform căreia ,controlul cadrului didactic în timpul actului instructiv-educativ reduce riscul apariției fenomenului de abandon școlar nu s-a validat în cazul de față, deși 86,67% dintre cadrele didactice intervievate au răspuns că au încercat să elaboreze diverse strategii de tratare diferențiată a elevilor aflați în situație de risc, însă eforturile acestora nu au avut o finalitate pozitivă.(figura nr. 4)Acestea explică faptul că, factorii care îi determină pe elevi să părăsească școala nu sunt de natură școlară ci vin din exterior. 13, 33 % dintre cadrele didactice intevievate au răspuns că nu au elaborat strategii de tratare diferențiată a copiilor aflați în situația de abandon școlar.

Figura nr. 3

Ipoteza nr. 2.2. conform căreia utilizarea de către cadrele a unor strategii adecvate de stimulare motivațională contribuie la scăderea ratei de părăsire timpurie a școlii în cadrul învățământului primar nu s-a validat . Deși 80% dintre cadrele didactice intervievate au răspuns că folosesc acest sistem în procesul de predare, se pare că rata abandonului școlar nu a scăzut în cadrul școlii unde a fost efectuată cercetarea.(figura nr. 5). 20% dintre cadrele didactice intervievate au răspuns că nu folosesc acest sistem în predare, drept urmare nu contestă faptul că aceasta ar putea fi o posibilă cauză a părăsirii școlii în învățământul primar.

Figura nr. 5

Ipoteza 3.1., conform căreia plecarea părinților în străinătate pe perioade de peste un an influențează decizia copiilor de a părăsi școala ,s-a validat.( figura nr. 6). În 88,67% dintre cazuri migrația părinților este una dintre cauzele părăsirii școlii. Un procent de 13,33% dintre elevii aflați în situația de a părăsi școlala nu au părinții emigranți.

Figura nr. 6

Ipoteza nr. 3.2. conform căreia stilul didactic defectuos al profesorului(lipsa comunicării, colaborării și transparenței) contribuie la părăsirea timpurie a școlii nu s-a validat. (figura nr. 7).66,67 % dintre cadrele didactice intervievate susțin faptul că stilul didactic al profesorului fie el autoritar sau permisiv nu poate să genereze apariția unui fenomen atât de complex asemenea celui de părăsire timpurie a școlii. 33,33 % dintre cadrele didactice intervievate susțin faptul că stilul deficitar al profesorului poate fi considerată o cauză mutuală abandonului școlar.

Figura nr. 7

Ipoteza nr .3.3.conform căreia locația îndepărtată a școlii, care presupune naveta dificilă contribuie la părăsirea timpurie a școlii, nu s-a validat, deoarece nu este general valabilă în cercetarea curentă. (figura nr. 8).Un procent de 86,67% dintre elevii care se află în situația de părăsire a școlii nu întâmpină dificultăți în ceea ce privește naveta școală- casă deoarece locuiesc în imediata apropiere a școlii. 13,33% dintre elevii aflați în situația de părăsire timpurie a școlii întâmpină dificultăți în ceea ce privește naveta , în cazul acestora, constituind o cauză a părăsirii școlii.

Figura nr. 8

Aspecte concluzive

În contextul actual educația este considerată unul dintre cele mai eficiente mijloace de ridicare a standardelor de viață, de diminuare și prevenire a diferitor fenomene cu impact negativ asupra copiilor și tinerilor (abandon școlar, corupție, infracționalitate juvenilă, delincvență, muncă ilegală,) și de a oferi alternative pentru soluționarea situațiilor de criză, ca: sărăcie, excluziune socială, discriminare, acces limitat la informație etc.

Cercetarea de față își propune să evalueze situația abandonului școlar din învățământul primar în cadrul Școalii gimnaziale nr. 14 Brașov.

În urma aplicării metodei studiului de caz , folosind ca tehnica interviul și ca instrument ghidul de interviu am acumulat atât informații ce confirmă ipotezele formulate, dar și informații ce le infirmă.

Interviul a fost aplicat unui eșantion de 10 cadre didactice din învățământul primar ai căror elevi se aflau în situația de părăsire timpurie a școlii. Lotul de cercetare a fost constituit din 15 elevi cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani , ceea ce înseamnă că validitatea rezultatelor obținute nu este universal valabilă, ci este semnificativă pentru acest eșantion. Dintre acești 15 subiecți am ales 2 elevi aflați în situația de abandon școlar și am alcătuit două studii de caz, în baza informațiilor primite de la cadrele didactice.

Pentru a investiga mai amănunțit cauzele care pot conduce la părăsirea timpurie a școlii mi-am propus atingerea următoarelor obiective: identificarea gradului de influență a mediului familial în cazul elevilor aflați în situația de risc de abandon școlar, identificarea unor modalități de prevenire a abandonului școlar în vederea reducerii riscului apariției acestui fenomen, identificarea cauzelor obiective și subiective ale abandonului școlar în ciclul primar. Aceste obiective s-au concretizat în 8 ipoteze dintre care 4 s-au validat și 4 s-au infirmat.

Obiectivele cercetării de față au impus o abordare predominant calitativă, cu atât mai mult cu cât cercetarea face, în mod necesar, referire la aspecte multiple și distincte (economice, culturale, psihologice).

Din perspectiva, studiilor comparative relevante, asupra accepțiunii conceptului de "abandon școlar" în sistemele educaționale europene și sistemul educațional românesc abandonul școlar este unul din conceptele care, prin caracteristicile lui cantitative și calitativ, oferă o imagine mult mai nuanțată asupra definirii, înțelegerii și operării cu ceea ce experții domeniului educației numesc "acces la educație, participare și progres școlar și social". Din datele premergătoare cercetării putem concluziona faptul că rata anuală a abandonului școlar se învârte în jurul cifrei de 1%, cu extensii până la 45%, diferențele valorice fiind identificate în funcție de ciclul școlar (primar, gimnaziu), de zonele de reședință (urban, rural), de sex (fete, băieți) de zonă geografică (dezavantajate economic și social). Există extensii ale valorii ratei de abandon acestea fiind sesizabile, mai ales, în rândul copiilor rromi.

Abandonul școlar este o problemă socială care se află sub incidența unor factori de natură: individuală, familială și socială. Astfel încât pentru reducerea ratei abandonului școlar trebuie lucrat atât cu elevul cât și cu familia și cadrele didactice. Pentru crearea și implementarea eficientă a unor programe care să ducă la diminuarea acestui fenomen au fost luate în considerare nevoile pe care le au personale care fac parte din grupul țintă atât beneficiarii direcți cât și cei indirecți, deci trebuie făcută o conexiune între nevoi, resurse, politici și metode de implementare.

În ceea ce privește cadrele didactice, acestea ar trebui, mai ales, să conștientizeze influența negativă pe care o poate avea asupra evoluției copilului o stare prelungită de stres, creată la școală, uneori paralelă celei existente în familie, sau chiar numai expuneri de scurtă durată la situații stresante, dar care, dacă depășesc un anumit prag, îl pregătesc pe plan psihic pentru trăiri emoționale excesive și pentru suprareacție, iar pe plan formativ îi afectează plăcerea de a munci și randamentul muncii, inventivitatea și creativitatea, capacitatea de a învinge dificultățile și optimismul.

Examinând situațiile stresante pentru copil în familie, am constatat că ele se înscriu într-o arie neașteptat de largă, luând forme dintre cele mai variate. Ele se întâlnesc deopotrivă în familia dezorganizată sau pe cale de a se destrăma și în familia bine consolidată, dar care fac greșeli de educație din grijă excesivă sau din indiferență față de problemele copilului.

Prin urmare, eșecul școlar poate fi cauzat de un șoc sau o stare depresivă, de obligația de a îndeplini mai multe sarcini care nu sunt deloc pe placul copilului și care creează supratensionare, neliniște și nesiguranță. Dacă îi lipsește blândețea mamei sau dacă este convins că un dascăl îl persecută, elevul poate deveni egoist, hipersensibil, revoltat sau chiar agresiv. Cadrele didactice ar trebui să cunoască efectele negative pe care o stare de stres prelungită o poate avea asupra copilului, ținând cont și de condițiile din familie. Este indicat că profesorii să manifeste dragoste, înțelegere și dăruire pentru elevi și să cunoască foarte bine particularitățile și posibilitățile reale ale elevului.

Copiilor care sunt predispuși fenomenului de abandon școlar le sunt recomandate programele de recuperare individualizate, cunoașterea sferei de interes a elevului, stabilirea unei legături strânse între familie și școală, crearea unei motivații pentru studiu, stabilirea unei relații bune între profesor și elev și asigurarea unui climat afectiv corespunzător.

Realizarea practică a celor sugerate implică un oarecare efort din partea educatorilor, atât a părinților cât și a profesorilor. Este o datorie socială pe care o au aceste două categorii de educatori, fiecare în parametrii speciali de viață, trebuind să creeze condiția optimă de formare a omului chemat să pășească în mileniu III, pentru a lua parte, competent și încrezător în forțele sale la desfășurarea vieții social- productive și politice.

În concluzie abandonul școlar este responsabilitatea tuturor celor implicați în procesul educativ, de la profesori până la părinți ca parteneri egali în procesul educativ. Profesorii, datorită comportamentului neadecvat poziției și rolului pe care ar trebui să-l aibă un dascăl, și părinților, prin dezinteresul pe care îl manifestă față de educația propriilor copii.

Educația este considerată un „drept fundamental” în sine și în contextul actual dreptul la educație trebuie înțeles că dreptul fiecărui individ de a- și însuși deprinderile, abilitățile și cunoștințele necesare care vor contribui la facilitarea accesului la un loc de muncă care să-i aducă resursele financiare necesare integrării depline în viața socială, economică, culturală și politică a societății.

În opinia mea educația este principalul instrument care permite adulților și copiilor marginalizați din punct de vedere economic și social să iasă din sărăcie și să obțină mijlocul esențial de a participa activ la viața socială. Excluziunea individului din sistemul de învățământ nu constituie doar o problemă a școlii ci și a societății. Cei excluși din sistemul educațional nu sunt considerați doar victime ale inegalităților sociale, educaționale, ci și elevi a căror întreținere este costisitoare pentru societate, datorită cheltuielilor pe care le presupune pregătirea și integrarea profesională, susținerea lor prin mecanisme de asistență socială.

Bibliografie

Bibliografie