Efd341d2f58perspective Clasice In Psihologia Personalitatii P. 1 21 [628576]

PERSPECTIVE CLASICE
ÎN PSIHOLOGIA
PERSONALITÃȚII

2

3EDITURA UNIVERSITARÃ
București, 2012ROMEO ZENO CREȚU
PERSPECTIVE CLASICE
ÎN PSIHOLOGIA
PERSONALITÃȚII

4Colecția FILOLOGIE
Colecția PSIHOLOGIE
Redactor: Gheorghe Iovan
Tehnoredactor: Ameluța Vișan
Coperta: Angelica Mãlãescu
Editurã recunoscutã de Consiliul Național al Cercetãrii ătiințifice (C.N.C.S.)
©
Toate drepturile asupra acestei lucrãri sunt rezervate, nicio parte din
aceastã lucrare nu poate fi copiatã fãrã acordul Editurii Universitare
Copyright © 2012
Editura UniversitarãDirector: Vasile MuscaluB-dul. N. Bãlcescu nr. 27-33, Sector 1, BucureștiTel.: 021 – 315.32.47 / 319.67.27www.editurauniversitara.roe-mail: [anonimizat]
Distribuție: tel.: 021-315.32.47 /319.67.27 / 0744 EDITOR / 07217 CARTE
[anonimizat]
O.P. 15, C.P. 35, Bucureștiwww.editurauniversitara.roDescrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
CREȚU, ROMEO ZENO
Perspective clasice în psihologia personalitãții /
Romeo Zeno Crețu. – București : Editura Universitarã,2012 Bibliogr. ISBN 978-606-591-581-7
159.923.2
DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/ [anonimizat]

5 Cuvânt înainte
Cartea de fa ță prezintă cititorulu i principalele teorii și
modele pe baza cărora, de -a lungul timpului, oamenii de
știință au încercat să descrie și să explice organizarea
structurală dar și func ționarea dinamică a personalită ții.
Data lor de fabrica ție le recomandă astăzi ca teorii clasice,
dar în ciuda vârstei lor, multe dintre acestea sprijină încă,
în mod valid , practica și interven ția în domeniul
personalită ții. Mai mult decât atât, acestea constituie
temelia pe care au evoluat o parte din abordările actuale în
psihologia personalită ții.
Am încercat să expunem aceste teorii cât și dezvoltările din
interiorul lor, pe cât posi bil, într -o ordine cronologică,
astfel încât , parcurgerea lor să ofere celor interesa ți
scheletul conceptual care fundamentează arhitectura
acestui construct psihologic abstract, denumit generic:
Personalitate. De asem enea, acolo unde a fost cazul, am
prezentat minimal schemele conceptuale care fac posibilă
interven ția programată în fluxul dinamicii comporta –
mentale , specifice unui anumit individ , cu scopul
amelioră rii condi ției sale psihologice.
Sperăm ca lectura acestei căr ți să permită cititorului
înțelegerea conflictelor interioare, a mecanismelor de
apărare și a complexelor psihologice, a filtrelor perceptive
după care lecturăm realitatea și în func ție de care
reacționăm specific, a felului în care comportamentul
nostru a fost programat prin diferite s cheme de întărire ,
dar și a modului în care toate aceste diferen țe capătă o
structură organizată , relativ unică .
Autorul

6

7 CUPRINS
I. INTRODUCERE ÎN 10
PSIHOLOGIA PERSONALI TĂȚII 11
1. Concepte în psihologia personalității 11
2. Perspective de definire a personalită ții 12
3. Niveluri de organizare și cercetare a personalită ții 18

II. ABORDAREA PSIHAN ALITICĂ 22
1. Introducere 22
2. Teoria psihanalitică a personalității 22
2.1. Dezvoltarea personalității 24
2.2. Stadiile de dezvoltare psihosexuală 26
2.3. Structura personalității 29
2.4. Mecanisme le de apărare ale Ego -ului 34
3. Măsurarea personalității din perspectivă psihanalitică 37
4. Abordarea psihanalitică post -freudiană 39
4.1. Concepția lui Carl Gustav Jung (1875 -1961) 40
4.2. Concepția lui Alfred Adler (1870 -1937) 43
4.3. Concepția lui Erich Fromm (1900 -1980) 45
4.4. Concepția lui Erik. H. Erikson (1902 -1994) 46

III. ABORD AREA PSIHOMETRICĂ 49
1. Modelul Clasic Dispozițional (Modelul Trăsăturilor
Dispozi ționale) 49
1.1. Concepția lui Gordon W. Allport ( 1 897-1967) 50
1.2. Concepția lui Raymond B. Cattell (1905 -1998) 58
1.3. Concepția lui Hans J. Eysenck (1916 -1997) 61
1.4. Modelele Big Five 66
1.5. Critici formulate cu privire la modelul trăsăturilor 68
2. M odelul interacționist 69

8 2.1. Două viziuni teoretico -metodologice în modelul interac –
ționist 70
3. Modelul condițional dispozițional (M CD) 75

IV. ABORDAREA FENOME NOLOGICĂ 79
1. Abordarea personalității din perspectivă fenomenologică 79
1.1. Particularită ți ale teoriei fenomenologice 81
2. Teoria constructelor personale elaborată de George Kelly
(1905 – 1967) 82
2.1. Definirea constructului personal 83
2.2. Asumpții ale Teoriei constructelor 84
2.3. Proprietăți ale constr uctelor 86
2.4. Postulatul fundamental și cele 11 corolare 87
3. Teoria auto -actualizării elaborată de 91
Carl Rogers (1902 -1987) 91
3.1. Tendința de auto -actualizare 91
3.2. Self-ul (Eul) / self -conceptul 92
3.3. Nevoia de considerație pozitivă 94
3.4. Condițiile de valorizare 96
3.5. Implicații asupra creativității 96
3.6. Piedici în calea auto -actualizării 97
3.7. Procesele defensive 98
3.8. Ajustarea psihologică 99
3.9. Terapia centrată pe client 99

V. ABORDAREA CMPORTA MENTAL Ă A
PERSONALITĂȚII 100
1. Tipuri de abordări comportamentale 100
2. Condiționarea clasică 102
2.1. Condiționarea clasică a emoțiilor 104
2.2. Interpretarea alterantivă a comportamentului 106

9 2.3. Tehnici ter apeutice asociate cu condi ționarea clasică 107
3. Condiționarea operantă 108
3.1. Întărirea comportamentului 110
3.2. Măsurători obiective 110
3.3. Identificarea condițiilor -stimul 112
3.4. Generalizare vers us discriminare 113
3.5. Formarea comportamentului (shaping) 113
3.6. Graficul de întărire 114
3.7. Analiza funcțională 116

IV. TEORII SOCIAL -COGNITIVE ALE
PERSONALITĂȚII 122
1. Introducere 122
2. Teoria învățării sociale propusă de Rotter 123
3. Învă țarea observa țională (IO) 125
4. Teoria social -cognitivă bazată pe variabile persoană 129
Bibliografie 133

10

11 I. INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA
PERSONALITĂȚII

1. Concepte în psihologia persona lității

Personalitatea este un concept lansat în psihologie. Cu toate
acestea, astăzi cercetarea personalită ții depă șește grani țele
psihologiei ea fiind cercetată științific și de științele
biologice și medicale. De și personalitatea este un concept
psihol ogic, ea func ționează pe o bază biochimică și neuro –
logică, modificările de la aceste niveluri având frecvent
coresponden ță vizibilă la nivelul psihocompor tamentului.
Structura multinivelară a personalită ții a antrenat și
confec ționarea unor concepte dis tincte cu care cercetătorii
să poată opera în investiga țiile lor. Din acest motiv unele
manuale de psihologia personalită ții (Zlate, 2000;
Macsinga, 2000) introduc clarificări conceptuale legate de
termenii cu care cercetarea operează în planul biologic
versus social. Delimitările conceptuale vizează patru
termeni principali:
Individ: reprezintă ansamblul însușirilor biologice,
înnăsc ute care -i asigură adaptarea la mediul natural.
Termenul desemnează orice entitate vie considerată în
integritatea sa nedezme mbrabilă. Termenul are aplicabilitate
generală și nu restrictionată exclusiv la universul uman. De
asemenea termenul de individ nu suportă conota ții valorice.
De-a lungul evoluției ontogenetice, aceaste însușiri
biologice se diferențiază, se specializează , se corelează în
așa fel încat, la un moment dat, are loc individualizarea –
procesul prin care se ajunge la individualitate.

12 Individualitate : este individul care a suportat de -a
lungul existen ței sale un proces de diferen țiere, căpătând o
note distincte, originale (frecvent cu valoare funcțională). În
acest caz însu șirile biologice se specializează, se ierarhi –
zează și se integrează formând o structură originală. Cores –
ponden ța în plan social a individului o constituie persoana.
Persoana: reprezintă terme nul corespondent în plan
social al individului. Persoana este individul uman amplasat
într-un cadru rela țional, a șa cum este perceput de către
partenerii săi sociali. Persoana cuprinde ansamblu de
însușiri psihice care reflectă adaptarea specifică a fiecăr ui
individ la mediul său social. Pe scurt persoana este omul
social. Echivalentul în plan social al individualității este
personalitatea.
Personalitate: termenul ce se referă la modul unic de
structurare și organizarea a caracteristicilor psihologice ale
persoanei. Personalitatea reprezintă sistemul integrat de
caracteristici psihologice valorizate în manieră unică. Omul
ca personalitate de ține un profil axiologic distinct. Perso –
nalitatea este persoana plus valoarea.
Actualmente aceste delimitări conceptua le sunt frec –
vent încălcate. În literatura de specialitate termenii sunt mai
degrabă utiliza ți inter șanjabil, ceea ce aduce complica ții
suplimentare la definirea personalită ții.

2. Perspective de definire a personalită ții

Pentru termenul de personalita te, de -a lungul timpului, au
fost vehiculate mai multe defini ții fără ca una singură să se
impună.
În abordarea cotidiană se consideră că cei ce au
personalitate sunt capabili să influen țeze cu u șurință pe

13 ceilal ți pe direc ția dorită (de exemplu liderii i nformali
precum Che Guevara), prin ideile, atitudinile și acțiunile lor.
Cu alte cuvinte, personalitatea ar fi un ansamblu de calită ți
și abilită ți care conferă individului eficien ță psiho -socială.
O astfe l de defini ție este însă departe de a reprezenta o
opera ționalizare științifică satisfăcătoare.
O altă abordare cotidiană, dar reduc ționistă este cea în
care personalitatea unui individ este echivalată cu trăsătura
lui dominantă. De exemplu, despre un individ se spune că
este timid, despre altul sociabil, despre altul prefăcut, despre
altul narcisic, megaloman etc. Atunci când o persoană se
distinge social doar printr -o singură caracteristică, toate
celelalte fiind eclipsate, avem de -a face frecvent cu o
personalitate dizarmonică sau psihopată. În atare si tuații
este de în țeles de ce observatorii și partenerii sociali se
mulțumesc cu astfel de defini ții ”condensate”, chiar dacă
sunt reduc ționiste.
Părintele psihanalizei, Sigmund Freud, a conceput
personalitatea ca o structură tripartită formată din Sine, Eu
și Supraeu, prima dintre acestea depozitând energia
fundamentală psihosexuală a omului (libido), care prin
confruntările cu realitatea și cu socialul ar genera
dezvoltarea ultimelor două instan țe de-a lungul mai multor
stadii de dezvoltare. Psihanali știi au reliefat faptul că
personalitatea este o structură psihică plină de dinamism,
acesta din urmă izvorând din confruntarea Sinelui cu Eul și
Supraeul.
Personologii prin reprezentantul lor cel mai de seamă,
Gordon Allport (1961), considerau că personali tatea
”reprezintă organizarea dinamică în interiorul individului a
acelor sisteme psihofizice care -i determină gândurile și
comportamentele caracteristice” (p.28).

14 Așa cum se poate observa, în această defini ție autorul
realizează o conectare necesară într e planul biolog și cel
comportamental. Personalitatea este un sistem ”organizat”,
deci se prezumă că în spatele acestei organizări există
anumite legită ți care controlează/ determină manifestările
externe (gânduri, comportamente). Cu toate acestea, a șa
cum vom vedea, există și situa ții în care gândurile și
comportamentele coerente ale persoanei sunt controlate
concomitent de către factorii externi. Allport introduce în
defini ție atributul ”dinamic”, ceea ce sugerează modificări
de-a lungul existen ței indivi dului; cu toate acestea ele s -ar
reflecta în aspectele ”caracteristice” ale individului.
Ceva mai târziu, în rândul personologilor, s -a conturat
o abordare intitulată – psihometrică – cu scopul declarat de
a emula în cercetarea personalită ții rigurozit atea din științele
exacte.
Psihometricienii au revenit la sugestia oferită de
modul cotidian de definire a personalită ții, prin apelul la
calită țile individuale observabile în comportament, consi –
derând în plus că, pentru acestea, se poate descoperi o
organizare subiacentă distinctă (variabile latente) ce
controlează expresia externă de manifestare. Din perspec –
tivă psihometrică personalitatea a fost concepută și ca
ansamblu de trăsături dispozi ționale care diferen țiază
indivizii între ei.
Raymond Cattell (1965) considera că: Personalitatea
unui individ este ceea ce ne permite să prezicem ce va face
un individ într -o anumită situa ție (p.83). Cattell s -a bazat pe
factorii extra și prin demersurile statistice de analiză
factorială pentru a prezice ceea ce va face personalitatea.
Conform cercetării empirice realizate de Cattell persona –
litatea putea fi redusă 16 factori -sursă.

15 Într-o cercetare de referin ță (Costa și Mc Crae, 1992),
validată transcultural ulterior, personalitatea a fost restrânsă
la 5 superfacto ri – Deschidere, Con știinciozitate, Extra –
versie, Agreabilitate, Nevrotism – fiecare având 6 fa țete.
Deși astfel de factori contribuie la descrierea diferen țelor
interindividuale, explicarea și predic ția personalită ții bazată
pe factori -trăsătură nu a adu s rezultate satisfăcătoare
(Mischel, 1968; Krahe, 1992; Borsboom, 2006). Predic ția
personalită ții s -a făcut în abstrac ție de variabilele
situa ționale. Psihometriciienii au considerat că doar factorii
interni pot prezice ce va face persoana, variabile situ aționale
fiind considerate o sursă de eroare. Mul ți autori au aderat la
ideea că personalitatea este mai mult decât o simplă
înșiruire de trăsături, chiar dacă sub aspect descriptiv
acestea pot furniza un mod convenabil de opera ționalizare.
Prin urmare, s -a con știentizat faptul că o defini ție
solidă a personalită ții ar trebui să integreze concomitent nu
doar aspectul descriptiv, ci și cel explicativ -predictiv, nu
doar aspectul manifest al personalită ții (psiho -comporta –
mentul, trăsăturile), ci și cel late nt (biochimia și procesările
caracteristice). În plus în aceea și defini ție ar trebui să fie
surprins nu doar aspectul static al personalită ții, ci și cel
dinamic, adică interac țiunea bilaterală de ansamblu a
personalită ții cu environmentul, dar și cea dint re fiecare
nivel de organizare al personalită ții cu toate cele lalte
niveluri și cu mediul extern.
Mult mai târziu, ca urmare a primelor rezultate aduse
în paradigma interac ționistă, Pervin (1996) a propus o
definire a personalită ții care să satisfacă ce rințele sugerate
mai sus. Personalitatea a fost definită ca ”…organizarea
complexă a cogni țiilor, afectelor și comportamentelor care
conferă direc ție și pattern (coeren ță) vie ții personale.

16 Precum corpul, personalitatea constă atât în structură și
procese și reflectă atât natura (genele) cât și dobânditul
(experien ța). În plus, personalitatea include efectul trecu –
tului, memoriile, construc țiile prezentului și viitorului. O
astfel de defini ție răspunde caracterului compozit,
hipercomplex și naturii multiniv elare a acestui construct –
personalitatea. Defini ția propusă încă de la acea dată, a fost
o proiec ție dezirabilă despre cum trebuia gândit și acționat
în explicarea personalită ții. Nu se poate spune însă că, la ora
de fa ță, această defini ție reflectă ima ginea integrată organic,
a unui câmp de cercetare. Dar, în ultimul deceniu au început
să fie realiza ți pași semnificativi spre o cercetare multi –
disciplinară, integrată, care să probeze empiric preten ția
unei astfel de defini ții.
Dintr -o perspectivă biolo gică, Plomin et al., (2008)
prezentau rezultate încurajatoare aduse de genomica
funcțională. Aceasta realizează un demers de analiză de tip
buttom -up, ce ascensionează de la nivelul genelor și al
transcriptomului, la cel al proteomului și la cel al neuro –
mului (creierul), pentru ca în final să ajungă la explicarea
fenomului (comportamentul uman). Se asumă că legăturile
dintre toate aceste niveluri de analiză sunt corelaționale
(până la proba contrarie). Doar corelațiile dintre variația
ADN și variația compo rtamentală se consideră că sunt
indicatori cauzali întrucât comportamentul nu poate
modifica secvența de nucleotide din ADN. ADN -ul ar fi
singura clasă a priori cauzală. Personalitatea este a șadar un
sistem de nivel individual, organizat ierarhic ce integr ează
aspectele legice după care func ționează și interac ționează
toate aceste subsisteme componente, într -un anumit
environment.

17 Din perspectiva abordării social -cognitive, persona –
litatea este reflectată în patternul unic al individului de
coping și trans formare a environmentului, în special social.
Expresia vie a sistemului este o amprentă de personalitate.
Amprenta personalită ții se referă la un pattern de varia ție
comportamentală trans -situa țională, care dispune de
stabilitate la un nivel intra -individu al de analiză (Mischel și
Shoda, 1995). Întrucât semnul distinctiv al persoanei este
amprenta sa psihocomportamentală, mul ți cercetători au
conștientizat faptul că psihologia personalită ții trebuie să fie
focalizată pe individ și pe legită țile intrinseci a cestuia; doar
în rare cazuri acestea pot fi generalizate la nivelul unor
grupuri restrânse/ tipuri psihologice (Molenaar, 2004;
Shoda și LeeTiernan, 2002). În țelegerea, programarea și
coordonarea unei schimbări în personalitate nu pot fi
realizate fără ide ntificarea amprentelor, a elementelor
interne și externe care sus țin aceste amprente, înrădăcinate
concomitent în planul biologic și psihosocial al persoanei.
În plus, în abordările social -cognitive variabilele situa țio-
nale au început să fie modelate exp licit în demersurile
explicativ -predictive ale personalită ții.
De-a lungul timpului perspectivele de definire și
cercetare aplicate personalită ții au dat na ștere la conflicte
aprinse. Astăzi, de pe urma lor, pare să se fi sedimentat
următoarele concluzii cu valoare de principiu în psihologia
personalită ții:
Sub aspect de compozi ție, person alitatea subsumează
patternuri cognive, afective și comportamentale, definitorii
pentru individ, împreună cu patternurile biochimice și
bioelectrice care le sus țin.
Personalitatea este un sistem complex, configurat
prin organizarea dinamică a acestor patternuri de -a lungul

18 existen ței și confruntărilor cu presiunile environmentale.
Dezorganizarea personalită ții este un proces invers și un
semn clar de patologie.
Personal itatea este cel mai important determinat intern
al calită ții conexiunilor adaptative pe care individul le
stabile ște și între ține cu environmentul, în special cu cel
social.
Prin toate acestea personalitatea devine un construct
psihologic hipercomplex ce evoluează după patternuri
coerente de manifestare pe coordonate de timp și spațiu.
Trebuie să re ținem că personalitatea constituie astăzi
obiectul mai multor științe, reunite generic sub sintagma de
”științe comportamentale”, nu doar al psihologiei perso –
nalită ții. Între acestea, psihologia personalită ții ca știință
încearcă să descrie, să explice și să prezică patternurile de
coping pe care un individ dat le construie ște, le organizează
distinct și le activează specific, într -un context dat de
existen ță. Vorbind despre misiunea psiho logie
personalită ții, Funder (2001) considera că aceasta ar trebui
să fie conturată de demersurile de explicare a patternurilor
de gândire, emo ție și comportament caracte ristice
individului, împreună cu mecanismele psihologic e, ascunse
sau nu, în spatele acelor patternuri.

3. Niveluri de organizare și cercetare a personalită ții

În ciuda abordărilor multidisciplinare din științele com –
porta mentale, personalitatea este încă departe de a deveni o
arie de cercetare deplin int egrată. La ora de fa ță, cercetarea
personalită ții rămâne în bună parte scindată în câteva mari
abordări. Unele dintre acestea s -au aflat în conflict încă de

19 la început, comunicarea dintre ele fiind absentă și în
prezent.
Literatura științifică indexată IS I sugerează o
efervescen ță a cercetării în interiorul abordării biologice și a
celei social -cognitive, acestea fiind de altfel singurele care
oferă primele modele de abordare integrată a personalită ții.
Cu toate acestea, din punct ul de vedere al serviciilo r
practice oferite publicului larg, se pare că fiecare abordare
luată izolat este la fel de activă .
Nivelul biologic abordează și modelează mecanismele
genetice, epigenetice, biochimice și bioelectrice care, prin
interac țiunea simultană, concură la apari ția și men ținerea
patternurilor comportamentale individuale. Întrebări
specifice acestui nivel de abordare: În ce măsură anumite
comportmente sunt mo ștenite genetic? Cum interac ționează
factorii genetici cu cei environmentali în formarea
caracteristicilor diferen țiatoare și stabile ale personalită ții?
Nivelul trăsăsturilor -dispozi ționale caută să identifice
tipuri de calită ți psihologice și dispozi ții comportamentale
stabile, ce diferen țiază indivizii. Cercetători domeniului
determină cât de stabile sunt caracteristicile individuale de -a
lungul timpului și contextelor și cum se reflectă
interac țiunea persoanei cu situa țiile-stimul în configurarea
caracteristicilor definitorii. Nivelul trăsăsturilor –
dispozi ționale caută răspunsuri la întrebări precum: Prin ce
caracteristici se diferen țiază oamenii între ei sub aspect
psihologic? Cum este individul ca persoană? Cum diferă
individul în anasa mblu de al ți indivizi? Ce determină
comportamentele definitorii ale individului: variabilele
interne sau cele situa ționale?
Nivelul psihodinamic explică dinamica personalită ții
în termeni de pulsiuni, conflicte și defense, toate acestea

20 fiind de multe ori necon știentizate de către persoană.
Întrebări specifice adresate: Care sunt motivele care
ghidează comportamentul persoa nelor? Care sunt stadiile pe
care le parcurge dezvoltarea personalită ții? Cum pot explica
oamenii fricile ira ționale, anxietatea, obsesiile? Prin ce
mecanisme psihologice se apară persoanele?
Nivelul fenomenologic modelează maniera strict
subiectivă prin care persoanele se raportează la lumea
înconjurătoare și investighează ipotezele și contructele cu
care operează indivizii atunci când ac ționează într -un mod
sau altul, într -un context dat. Întrebări specifice acestei
abordări: Este unul și acela și evenime nt reprezentat identic
de către to ți indivizii? Ce structuri psihologice explică
comportamentele diferite ale fiecărui individ? Cum
determină constructele personale comportamentul? Ce
probleme provoacă discrepan ța între ”cine sunt” și ”cine a ș
vrea să fiu” ?
Nivelul comportamental modelează felul în care
patternurile comportamentale sunt învă țate de individ sub
influen ța condi țiilor/ situa țiilor-stimul externe. Întrebări
specifice: Cum s -au format anumite comportamente, emo ții,
fobii, anxietă ți, caracteristi ce unei persoane? Cum depinde
ceea ”ce spune și ce face persoana” de experien ța
anterioară? Cum pot fi modificate comportamentele și
emoțiile de noile experien țe de învă țare?
Nivelul social -cognitiv se ocupă de modul în care
oamenii înva ță și achizi ționea ză comportamente definitorii
prin expunerea la modele sociale. De asemenea explică
diferen țele în comportamentele sociale pe baza credin țelor,
expectan țelor, motiva ției și emo ției. Un focus recent este
pus pe în țelegerea modului în care procesele cognitiv –
afective în interac țiune dinamică cu condi țiile

21 environmentale participă la formarea patternurilor
comportamentale definitorii pentru persoană. Întrebări
specifice: Cum se formează patternurile comportamentale
definitorii in urma expunerii la modele socia le și prin
interac țiunea cu stimulii sociali? Care sunt variabilele –
persoană cheie care contribuie la configurarea patternurilor
comportamentale unice ale personalită ții? Cum influen țează
modul de reprezentare și procesare a informa ției ceea ce va
face și ceea ce poate deveni persoana?