Educatie Familiala Si Educatie Scolara In Formarea Identitatii Elevului

"Cea mai bună educație este ca omul să se dezobișnuiască să facă rău."

(Pr. Dumitru Irina)

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………………………….5

Capitol I . Cadrul cercetării………………………………………………………………………………….9

1.1 Tipuri de date culese prin observație și interviu……………………………………………………9

Capitol II . Educația familială…………………………………………………………………………….12

2.1 Definirea conceptului de educație familială……………………………………………………….12

2.2 Relația părinte-adolescent………………………………………………………………………………..14

2.3 Stiluri parentale………………………………………………………………………………………………18

2.4 Comunicarea păriți-copii și funcțiile ei………………………………………………………………23

2.5 Observații privind relațiile părinți-copii……………………………………………………………25

Capitol III . Educația școlară………………………………………………………………………………27

3.1 Educația din perspectivă pedagogică…………………………………………………………………27

3.2 Aptitudine, tact și competență pedagogică…………………………………………………………29

3.3 Stiluri educaționale…………………………………………………………………………………………34

3.4 Clasa de elevi ca grup social…………………………………………………………………………….41

3.5 Meseria de profesor în România……………………………………………………………………….46

3.5.1 Sistemul de învățământ în 2010……………………………………………………………49

Capitol IV Instituția școlară………………………………………………………………………………53

4.1 Aspecte generale…………………………………………………………………………………………….53

4.1.1 Observații cu privire la amplasarea școlii și curtea școlii………………………..54

4.1.2 Observații cu privire la sălile din interiorul școlii…………………………………..55

4.1.3 Observații cu privire la activitatea profesorilor……………………………………..56

4.1.4 Observații referitoare la comportamentul elevilor la orele de curs……………59

4.1.5 Observații referitoare la comportamentul elevilor înafara orelor de curs….61

Capitol V Identitatea elevului ……………………………………………………………………………63

5.1 Teorii ale identității…………………………………………………………………………………………63

5.2 Formarea identității de gen………………………………………………………………………………69

5.3 Stimă de sine și roluri sexuale la elevii de liceu………………………………………………….72

5.4 Observații cu privire la comportamentul elevilor înafara instituției de învățământ…75

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………78

Bibliografie generală…………………………………………………………………………………………..80

Anexe…………………………………………………………………………………………………………………82

Grila de observații………………………………………………………………………………………82

Ghiduri de interviu……………………………………………………………………………………..85

Transcrierea integrală a interviurilor…………………………………………………………….89

Fragmente din jurnalul de teren………………………………………………………………….112

Documente oficiale…………………………………………………………………………………..115

Fotografii………………………………………………………………………………………………..125

Introducere

Cercetarea care stă la bazalucrării de față are ca obiectiv principal studierea relațiilor dintre școală ca instituție și familie urmărind formarea identității elevului.

Școala, ocupă acum un rol mai important în viața elevului decât în perioada trecută, deoarece majoritatea părinților de astăzi, sunt foarte ocupați, fie muncind de dimineață până seara, fie fiind plecați în alte țări. Astfel copii nu mai primesc educația de care au nevoie din partea familiei, nu mai primesc căldura, înțelegerea, dragostea, afecțiunea, sprijinul. Lucruri esențiale pentru un „copil de liceu”.

Elevul de liceu este un adolescent care trece printr-o perioadă de criză, o perioadă în care are nevoie de un model în interiorul familiei. Pentru el este foarte important să se mențină pe o linie dreaptă, să reușească să-și controleze comportamentul fiind supus atâtor tentații, sau să știe să spună „NU” influențelor negative , să evite care i-ar putea provoca mari probleme. De aceea familia ar trebui să fie prima care să sprijine tânărul.

În noile condiții, școala ar trebui să suplinească neajunsurile familiei, de multe ori cadrelor didactice revenindu-le și rolul de părinți. O misiune aproape imposibilă, dacă e să dăm crezare evaluării făcute de comisia prezidențială la sfârșitul anului 2009: “sistemul de învățământ are patru caracteristici: este ineficient, nerelevant, inechitabil, și de proastă calitate”. (www.ziare.com).

Intervine o întrebare care se naște în mod firesc după cum spunea Șt. Stoian încă din anul 1961: se poate realiza „acțiunea de formare a omului ca om, din toate punctele de vedere, potrivit vieții sociale pentru care este pregătit”?

Mă întreb care sunt rezultatele atunci când cadrele didactice sunt depășite de situație, cum pot contribui profesorii la construirea identității elevului?

Să luăm exemplul violenței în școli. Deși România se află printre puținele țări din lume în care legislația interzice folosirea pedepselor fizice asupra copilului, totuși, specialiștii sunt de părere că mai avem de lucrat la acest capitol, întrucât o mare parte a românilor sunt încă de părere că bătaia "e ruptă din rai". Jumătate din parinții români folosesc bătaia ca metodă de disciplinare, ca formă de educație. În ciuda acestei legi, potrivit statisticilor publicate în studiul "Abuzul și neglijarea copilului" (realizat în 2001 de ANPDC, Banca Modială și OMS), se evidențiază că 47,2% din părinți spun că folosesc bătaia ca metodă de disciplinare a copilului, iar 84% din copii declară ca sunt bătuți de părinți. Diferența de procentaj indică faptul că aproape jumătate dintre părinți fie mint fie nici măcar nu sunt conștienți că sunt violenti.

De asemenea, în 75% din școli se înregistrează fenomene de violență, iar 48,1% din copiii din instituții afirmă că sunt pedepsiți prin bătaie de către personalul didactic, așa cum se arată într-un studiu asupra violenței în școală realizat de UNICEF, Ministerul Educației și Cercetării, Institutul de Științe ale Educației și Institutul Criminalistic. Într-un alt studiu, realizat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în 2005-2006, se arată că 60% din elevi sunt agresați verbal și fizic în școală și în familie. Apoi în anul 2009 la nivel național observăm o creștere, 64% dintre elevi sunt agresați verbal și fizic în școală și în familie . Cazurile de violență în școli ne plasează pe locul doi în lume la acest capitol, potrivit unui studiu al Organizatiei Mondiale a Sănătății dat publicității în 2008 (http://www.educatiefaraviolenta.ro). În anul 2010 școlile din România se situează pe locul doi într-un clasament care cuprinde 37 de țări în ceea ce privește violența, iar peste 70 la sută dintre elevii români recunosc că le este teamă de comportamentul agresiv al colegilor, potrivit unui studiu citat de "Salvați Copiii" România. (http://www.romanialibera.ro).

În ceea ce urmează, voi încerca să clarific conceptele de bază ce sunt prezente în cercetarea de față.

Educație familială până nu demult era definită ca “acțiunea de a crește și educa unul sau mai mulți copii, desfășurată cel mai adesea în grupuri familiale de către adulți, părinții copiilor respectivi” (C. Bistriceanu, 2005). Astăzi, educația familială desemnează ansamblul funcționării familiale în raport cu educația. Înțeles în sens larg, ca practică socială și câmp al cunoașterii, ea se referă la trei tipuri de activitate socială:

activitatea desfășurată de părinți în vederea educării copiilor lor;

activitatea de intervenție socială realizată în scopul pregătirii, sprijinirii sau suplinirii părinților în activitatea lor de educare a copiilor;

activitatea de cercetare științifică și de învățământ având ca obiect educația familială

Educația școlară cuprinde o multitudine de activități, desfășurate într-o instituție sub supraveghere autorizată, activ orientate spre formarea și dezvoltarea trăsăturilor intelectuale, morale și fizice ale oamenilor tineri.

Identitatea este un concept abordat în foarte multe feluri, însă eu mă voi opri la definiția aflată în dicționarul limbii române, definiție simplă, dar cuprinzătoare:

„faptul de a avea trăsături proprii, de a fi identic cu sine”. Această definiție, conține două dimensiuni care explică foarte clar conceptul.

Studiul noțiunii de identitate își are originea chiar în preocupările filosofilor antici privind cunoașterea de sine: pe frontispiciul templului din Delphi, Platon își pune o întrebare foarte expresivă pentru conceptul de identitate , respectiv „Cine sunt eu?”. În momentul în care adolescentul găsește răspunsul la întrebare în care se găsește a fi identic cu sine înseamnă că a depășit criza pe care o traversează și este pregătit pentru următoarea etapă a vieții.

În schimb dacă nu va găsi răspunsul corespunzător la această întrebare, nefiind pregătit să meargă mai departe, vor apărea comportamente indezirabile.

Cercetarea își propune să afle care este relația dintre școală și elev, dintre familie și elev, și cum este acesta influențat în ceea ce privește formarea identității, să afle diferențele comportamentale, în funcție de identitatea de gen și totodată să tragă un semnal de alarmă asupra procesului ineficient prin care elevul este nevoit să treacă.

Cercetarea își propune obținerea de date întemeiate prin observații de durată și prin interviuri aprofundate asupra celor ce influențează în mod semnificativ, elevul.

Se vor analiza raporturile directe între sistemul educațional și elev dar și între familie și elev. Se vor observa și relațiile dintre părinți și cadrele didactice și efectele acestor relații.

Această cercetare porneștede la două ipoteze:

Ipoteza nr. 1:

Educația familială și educația școlară participă în mod diferențiat la construirea identității elevului;

Ipoteza nr. 2:

Diferențele de gen (masculin/feminin) sunt în mod inegal determinate de educația familială și de educația școlară.

Pentru a ști în ce măsură aceste distincții conceptuale sunt operaționale și pentru a valida ipotezele formulatecercetarea de teren s-a desfășurat atât într-o instituție publică școlară cât și în spațiul extrașcolar.

Cercetarea a pornit de la observarea cadrului instituțional, apoi au fost observate raporturile dintre subiecți, din grupurile sociale pe care le reprezintă, respectiv elevi, părinți, cadre didactice, chiar anturaj. Observațiile au fost completate prin interviuri cu membrii cei mai reprezentativi ai grupuriInstitutul de Științe ale Educației și Institutul Criminalistic. Într-un alt studiu, realizat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în 2005-2006, se arată că 60% din elevi sunt agresați verbal și fizic în școală și în familie. Apoi în anul 2009 la nivel național observăm o creștere, 64% dintre elevi sunt agresați verbal și fizic în școală și în familie . Cazurile de violență în școli ne plasează pe locul doi în lume la acest capitol, potrivit unui studiu al Organizatiei Mondiale a Sănătății dat publicității în 2008 (http://www.educatiefaraviolenta.ro). În anul 2010 școlile din România se situează pe locul doi într-un clasament care cuprinde 37 de țări în ceea ce privește violența, iar peste 70 la sută dintre elevii români recunosc că le este teamă de comportamentul agresiv al colegilor, potrivit unui studiu citat de "Salvați Copiii" România. (http://www.romanialibera.ro).

În ceea ce urmează, voi încerca să clarific conceptele de bază ce sunt prezente în cercetarea de față.

Educație familială până nu demult era definită ca “acțiunea de a crește și educa unul sau mai mulți copii, desfășurată cel mai adesea în grupuri familiale de către adulți, părinții copiilor respectivi” (C. Bistriceanu, 2005). Astăzi, educația familială desemnează ansamblul funcționării familiale în raport cu educația. Înțeles în sens larg, ca practică socială și câmp al cunoașterii, ea se referă la trei tipuri de activitate socială:

activitatea desfășurată de părinți în vederea educării copiilor lor;

activitatea de intervenție socială realizată în scopul pregătirii, sprijinirii sau suplinirii părinților în activitatea lor de educare a copiilor;

activitatea de cercetare științifică și de învățământ având ca obiect educația familială

Educația școlară cuprinde o multitudine de activități, desfășurate într-o instituție sub supraveghere autorizată, activ orientate spre formarea și dezvoltarea trăsăturilor intelectuale, morale și fizice ale oamenilor tineri.

Identitatea este un concept abordat în foarte multe feluri, însă eu mă voi opri la definiția aflată în dicționarul limbii române, definiție simplă, dar cuprinzătoare:

„faptul de a avea trăsături proprii, de a fi identic cu sine”. Această definiție, conține două dimensiuni care explică foarte clar conceptul.

Studiul noțiunii de identitate își are originea chiar în preocupările filosofilor antici privind cunoașterea de sine: pe frontispiciul templului din Delphi, Platon își pune o întrebare foarte expresivă pentru conceptul de identitate , respectiv „Cine sunt eu?”. În momentul în care adolescentul găsește răspunsul la întrebare în care se găsește a fi identic cu sine înseamnă că a depășit criza pe care o traversează și este pregătit pentru următoarea etapă a vieții.

În schimb dacă nu va găsi răspunsul corespunzător la această întrebare, nefiind pregătit să meargă mai departe, vor apărea comportamente indezirabile.

Cercetarea își propune să afle care este relația dintre școală și elev, dintre familie și elev, și cum este acesta influențat în ceea ce privește formarea identității, să afle diferențele comportamentale, în funcție de identitatea de gen și totodată să tragă un semnal de alarmă asupra procesului ineficient prin care elevul este nevoit să treacă.

Cercetarea își propune obținerea de date întemeiate prin observații de durată și prin interviuri aprofundate asupra celor ce influențează în mod semnificativ, elevul.

Se vor analiza raporturile directe între sistemul educațional și elev dar și între familie și elev. Se vor observa și relațiile dintre părinți și cadrele didactice și efectele acestor relații.

Această cercetare porneștede la două ipoteze:

Ipoteza nr. 1:

Educația familială și educația școlară participă în mod diferențiat la construirea identității elevului;

Ipoteza nr. 2:

Diferențele de gen (masculin/feminin) sunt în mod inegal determinate de educația familială și de educația școlară.

Pentru a ști în ce măsură aceste distincții conceptuale sunt operaționale și pentru a valida ipotezele formulatecercetarea de teren s-a desfășurat atât într-o instituție publică școlară cât și în spațiul extrașcolar.

Cercetarea a pornit de la observarea cadrului instituțional, apoi au fost observate raporturile dintre subiecți, din grupurile sociale pe care le reprezintă, respectiv elevi, părinți, cadre didactice, chiar anturaj. Observațiile au fost completate prin interviuri cu membrii cei mai reprezentativi ai grupurilor.

Am ales Grupul Școlar Inductrial „Nicolae Iorga” deoarece, într-o instituție de acest gen elevii sunt amestecați, în sensul că își desfășoară activitatea și clase de profil real și clase de profil umanist.

Capitolul I

Calendarul cercetării.

1.1 Tipuri de date culese prin observație și interviu

Tot ceea ce reprezintă cadrul cercetării a fost organizat după cum urmează: în perioada ianuarie 2010 – mai 2010 s-a desfășurat ancheta de teren, observațiile și interviurile individuale, apoi a avut loc completarea datelor și redactarea lucrării.

Prezența mea pe teren a respectat calendarul prestabilit însă în urma crizei prin care trece sistemul educațional am decis să măresc perioada de cercetare cu o lună, după cum se poate observa în tabelul de mai jos:

În cele din urmă, cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de cinci luni, pe parcursul celor două semestre ale anului școlar 2009-2010. La sfârșitul lunii ianuarie au fost realizate

ghidurile de interviu și grilele de observație, următorul pas fiind cel în care am desfășurat realizarea observațiilor și a interviurilor propriu-zise. Pe toată perioada cercetării am ținut un jurnal de teren în care am notat fiecare aspect important. La începutul lunii iunie a fost finalizat dosarul anchetei de teren.

Prima observație s-a realizat în ziua de marți 5 ianuarie 2010. În cadrul acestei observații am urmărit configurația locului, condițiile de acces în instituție, mediul înconjurător, atât organizarea spațiului exterior cât și organizarea spațiului interior. Deasemenea am mai urmărit posibilitatea de orientare și felul în care este întreținut locul, echipamentele și aparatura cu care se desfășoară activitatea.

Am observat care au fost reacțiile la prezența observatorului și particularitățile momentului.

Comportamentul elevilor a fost observat participând la ore timp de 5 luni, săptămână de săptămână, la 4 clase cu profile diferite, prin rotație, de la clasele a IX-a până la claselede a XII-a.

În toată această perioadă în unele cazuri am observat relațiile interpersonale și comportamentul elevilor la ore, în pauze și în afara instituției de învățământ

Am realizat un număr de 9 interviuri aplicate următoarelor persoane: director, profesori, elevi, părinți.

În paralel am purtat discuții cu părinții, elevii, profesorii, paznicul școlii, secretarele, prieni ai elevilor, rude ale elevilor și operatorul de întreținere.

Pe tot parcursul cercetării am participat la 72 de ore, în care am realizat observații. Observațiile au continuat și după terminarea orelor de curs, atât în interiorul instituției de învățământ cât și în exteriorul acesteia. Cercetarea a luat sfârșit în ziua de marți 25 mai 2010.

Ghidurile de interviuri mi-au facilitat și orientat discuția cu persoanele intervievate, în vederea obținerii de informații cu privire la sistemul de educație, educația familială și formarea identității elevului. Am obținut interviuri de la toate persoanele implicate in acest proces educațional.

În ceea ce privește grila de observație, a fost realizată în vederea obținerii de informații privind amplasarea liceului, curtea liceului cu tot ce conține ea, lizibilitatea clădirii cât și a sălilor de clasă în care se desfășoară activitatea.

Am urmărit cartografierea cognitivă a interiorului liceului, a laboratoarelor și dotărilor existente, activitatea desfășurată la clasă , a comportamentelor elevilor atât în interiorul cât și în exteriorul instituției de învățământ, precum și a relațiilor familiale ale elevilor.

Intrarea în instituția de învățământ s-a realizat pe baza cărții de identitate, iar interiorul liceului mi-a fost prezentat de profesorul de sevici. Acesta mi-a prezentat clădirea unde se desfășoară activitatea și câte ceva din istoria acesteia. În următoarele capitole voi prezenta în mod detaliat accesul pe teren.

Capitol II

Educația familială

2.1 Definirea conceptului de educație familială

Etimologic, termenul educatie poate fi dedus din latinescul educo-educare (a alimenta, a ingriji, a creste ; plante sau animale) sau educe – educere.

Termenul „education ” apare în secolul XVI la francezi, de unde va fi imprumutat si in limba romana „educatie” (Cucos, 1999).

Educația este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare si moralizare a omului, iar scopul educatiei este de a dezvolta in individ toata perfectiunea de care este susceptibil (Kant) (Cucos, 1999, Stan, 2001);

Familia este „forma socială de bază, întemeiată prin căsătorie, și care constă din soț, soție și din descendenții acestora” (Dicționarul limbii române, 2007).

Când se pune problema definirii familiei sunt de reținut două definiții. Prima este dată de G. Murdock, în anul 1949. El arată că familia este un grup social caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică și reproducție. Ea include adulții de ambele sexe, dintre care cel puțin doi au relații sexual recunoscute (aprobate) social și unul sau mai mulți copii, proprii sau adoptați, pe care îi cresc și îi îngrijesc. Câtiva ani mai târziu , în 1983 V. Stănoiu afirma că “familia este un grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din personae care trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legate prin anumite relații natural-biologice, psihologice, morale și juridice și răspund una pentru alta în fața societății.” (V. Stănoiu, 1983, apud P. Iluț, 2005).

Taxonomia poate lua o varietate impresionantă de forme și pentru familie. Se vorbește de familii reprimatoare și familii liberale (în educație), de familii integrate și la limita integrării, de familii active și familii pasive, familii satabile și familii instabile, de familii tinere, de familii bătrâne, de familii sărace și familii bogate (Mitrofan, 1991). Indiferent dspre cum se prezintă o familie, deosebit de important este felul în care rolul educativ își face efectul.

P. During definea educația familială ca fiind “acțiunea de a crește și educa unul sau mai mulți copii, desfășurată cel mai adesea în grupuri familiale de către adulți, părinții copiilor respectivi” (C. Bistriceanu, 2005)

Cu timpul, identitatea conceptului „educație familială” a suferit o ușoară modificare, fără ca aceasta să afecteze prioritatea acordată raporturilor părinți-copii. Cercetările recente ale etnologilor, istoricilor, sociologilor familiei și socio-demografilor obligă la reconsiderări ale imaginii părintelui al cărui rol educativ specific pare legat de conjuncturi particulare și care aparțin mai degrabă trecutului.

Până nu demult, sintetizând informațiile oferite de literatura consacrată acestei teme, evoluția raporturilor dintre părinți și copii putea fi descrisă, schematic și făcând abstracție de nuanțe, în următoarele teze:

1. pentru societățile preindustriale, nu se poate vorbi despre o funcție educativă specifică a părinților; educația se desfășura ca activitate indistinctă, difuză, în interiorul unei comunități mai largi (familiale sau locale) nediferențiate sau slab diferențiate din punct de vedere educativ;

2. interesul părinților pentru educația copiilor și rolurile educative parentale specifice sunt „achiziții” relativ recente ale familiilor nucleare, izolate din comunitățile mai largi pe măsură ce s-a trecut la producția de tip industrial;

3. în condițiile progresului industrializării și urbanizării, funcția educativă a familiei se diminuează progresiv, fiind preluată de instituții sociale specializate (școlare).

Elisabeta Stănciulescu afirmă, într-un foarte laborios studiu despre educația familială, că funcția educativă a familiei este de dată recentă. Până de curând, părinții erau cvasi-indiferenți față de proprii copii, pe care îi plasau unor instanțe externe (doică, la vârstele fragede, sau, în adolescență, în ale familii). De fapt, socializarea era realizată de întreaga societate, cu care familia nu se afla în discontinuitate. Ba, dimpotrivă, între societate și familie exista o coerență perfectă, dată de extrapolarea valorilor familiale în cadrul societății lărgite și de interiorizarea valorilor publice în spațiul familial. Simbioza era aproape desăvârșită. Pedagogia, ca să folosim un termen care doar de curând a căpătat aura științifică cu care se mândrește astăzi, era un fenomen difuz și implicit. Familia nu trebuia să-și „educe” membrii pentru a-i transforma în ființe sociale; ei se nășteau în societate întrucât erau membrii ai unei familii. (E. Stănciulescu, 2002)

2.2 Relația părinte-adolescent

Relația părinte-copil poate fi considerată cea mai importanta dintre relațiile care se pot forma, în general, între oameni. Pe lânga faptul că este o legătură definitivă și indestructibilă, ea ar trebui sa fie și cea mai strânsă și puternică legatură posibilă între oameni.

Nimic pe lumea aceasta nu se compară cu o relație reușită și plină de înțelegere, respect și iubire, așa cum este relația dintre părinți și copiii lor, astfel influențâd în sens pozitiv toată construcția internă a copilulului.

Pentru ca această relație să fie reușită, este nevoie de mult efort și răbdare depuse de copii, dar și de părinții lor. Este foarte important ca fiecare dintre ei să conștientizeze și, de asemenea, să înțeleagă poziția în care se află și, care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite, și limitele, ce nu trebuie depășite mai ales în perioada adolescenței.

Adolescența este o “perioadă a vieții omului între vârsta copilăriei și cea adultă” (dictionarul limbii române, 2007).

Din punct de vedere științific adolescența este o perioadă în dezvoltarea organismului uman, care urmează pubertății și precede starea de adult. Este cuprinsă, în general, între 12 și 18 ani, având multiple aspecte particulare de la individ la individ. Se caracterizează prin dezvoltarea fizică și neuropsihică. E timpul în care se conturează personalitatea, este timpul în care se conturează identitatea. (J. Dobson, 2004).

Pentru adolescent este foarte important să se mențină pe o linie dreaptă, să reușească să mențină controlul comportamentului sub imperiul atâtor tentații sau să știe să spună NU influențelor negative ale anturajului, să nu facă greșeli ce depășesc anumite limite și care ar putea provoca mari probleme. De accea este foarte importantă intervinția părintelui, care trebuie să fie suportul constant al adolescentului și care va veghea menținerea, modelarea comportamentului copilului său. Nu este vorba de un control continuu, sufocant și stresant, ci mai degrabă de o supraveghere din umbră, de o anumită grijă, multă răbdare și muncă de convingere asupra a ceea ar fi bine sa facă sau cum să se comporte un copil.

Deoarece copilul trece printr-o vârstă a crizelor, a nesiguranței, a insatisfacțiilor, a integrării sociale el are nevoie de încredere în el însuși, de încrederea părintilor în resursele sale și mai ales, de afecțiunea și dragostea lor.
Este vorba despre o educație puternică și bine înrădăcinată, ce trebuie oferită unui copil începând de la mica copilărie, pubertate și continuată în adolescență, vârsta frământărilor, a entuziasmului, a cristalizării relațiilor de prietenie și iubire.
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:JqsImzYKk7QJ:viataingorj.ro/tineret-educatie/educarea-relatiei-dintre-parinti-si-copii/+educa%C5%A3ie+puternic%C4%83+%C5%9Fi+bine+%C3%AEnr%C4%83d%C4%83cinat%C4%83&cd=1&hl=fr&ct=clnk&gl=fr * Prof. Vasile GOGONEA

Părintele are foarte multe griji, responsabilități, diverse probleme, și de aceea, este bine ca într-o familie fiecare membru să facă efortul de a păstra un anumit echilibru, liniște, și, să arate înțelegere și respect față de ceilalți membri ai familiei sale pentru ca educația să fie una pozitivă.

În relațiile cu părinții adolescenții au două procese apparent opuse: dobândirea autonomiei și păstrarea legăturii de atașament. Dobândirea autonomiei se manifestă printr-o creștere a conflictelor între părinți și adolescent iar menținerea legăturii se traduce prin continuarea atașamentului față de părinți.

Creșterea numărului de conflicte a fost observată de mai mulți cercetători (Steinberg, 1988, Paikoff și Brooks-Gunn, 1991). În majoritatea familiilor se realizează o multiplicare a conflictelor minore plecând de la probleme cotidiene, cum ar fi îmbrăcămintea, distracțiile, rezultatele școlare, atitudinea. De aceea este deosebit de important pentru viitorul adolescentului cum reușește părintele să gestioneze această perioadă. Mai mult decât atât numeroși teoreticieni susțin faptul că acesta nu este un fenomen negativ, ci în funcție de cum reușesc părinții să gestioneze situația poate fi un fenomen sănătos și necesar în dezvoltare pentru că face parte din procesul de individuare și separare. Schimbările hormonale sunt adesea legate de o creștere a siguranței și încederii în forțele proprii mai accentuat la băieți. Schimbările pubertare vizibile de multe ori măresc îngrijorarea părinților, drept pentru care aceștia vor încerca să exercite o dominare mai important aspra adolescentului cu scopul de a-l proteja de riscuri, însă mare parte din părinți reacționează greșit.

Un studiu realizat în anul în anul 1982 de către Hunter și Youniss demonstrează că în mod paradoxal, nici creșterile în frecvență ale conflictelor familial și nici distanțarea față de părinți nu semnifică o dispariție sau atenuare a atașamentului adolescenților față de familia lor. (A. Munteanu, 1989)

Adolescentul începe să se detașeze treptat de mediul familial spre grupul de prieteni, însa

www.psihohipnoza.ro/…/relatia-parinti-copii-la-varsta-adolescentei/

în același timp, el caută acel mediu familial, acele repere, care-i vor permite să devină adult, modelându-și conduita în functie de modelele parentale; este copil și adult în același timp…și trăiește aceasta contradicție, și este un process dificil deoarece el își conturează identitatea. Adolescentul învață zilnic comportamente , de la mai multe persoane, și de multe ori acestea fiind contradictorii. El învață adesea, fiind atent la ceea

ce fac părinții și, mai puțin din ceea ce spun aceștia și tocmai de aceea, este important ca și părinții adolescentului să facă la propriu ceea ce spun.

Realaționarea părinte – adolescent are loc doar prin stabilirea comunicării dintre aceștia și prin interacțiunii specific fiecărei familii. Comunicarea dintre părinți și adolescent este o condiție foarte importantă a relaționarii și a formării personalității. O bună comunicare nu înseamnă ca adolescentul să-l asculte pe părinte fără a scoate un cuvant, sau să se conformeze de fiecare dată doar ținând cont de ierarhia rolurilor, ci a experimenta exprimarea liberă pentru a se face înteles, a se descarca atunci când este trist, a învăța din greșeli, a împărtăși emoții.

O mare parte din părinți reacționează total greșit, neânțelegând comportamentul firesc vârstei, neștiind cum să reacționeze correct și neacceptând că ai lor copii au crescut.

Perioada de adolescență este marcată de o serie de temeri cum ar fi teama de a nu fi luat în seamă, de a fi considerat mic, de a nu fi suficient apreciat, teama de a nu fi înțeles, de a fi ridiculizat, minimalizat, marginalizat, de a fi repezit, Teama de a fi pedepsit pentru că nu a răspuns exigențelor adulților, Teama de banal, de obișnuit, de tradițional. Dacă părinții vor reuși să înțeleagă toate acestea, vor putea menține o relație apropiată cu ai lor copii, în caz diferit relațiile vor fi din cele mai conflictuale, iar ambele părți vor avea doar de pierdut.

De asemenea caracteristic acestei perioade este sentimentul chinuitor de inferioritate, de îndoială de sine. Toți adolescenții, luptă cu acest sentiment trecător, care nu trebuie să se transforme într-o atitudine de o viață.

Unii nu reușesc să se împrietenească cu nimeni și consideră că nu există suflete cărora să le pese de ei, de aceea în cazuri de acest gen părinții joacă un rol crucial în construcția interioară a copilului. Important este cum va reuși să treacă de această perioadă, dacă va reuși să depășească anumite sentimente cu influență negativă, sau va rămâne cu “urme” ce îl vor urmări toată viața (J. Dobson, 2004).

În această perioadă unii sunt sunt luați în râs de ceilalți sau părăsiți de prietenii lor sau întâlnesc dificultăți în relațiile de iubire și atunci poate urma consumul de alcool și tutun , consumul de droguri sau sinuciderea, de aceea în aceste situații părinții trebuie să fie foarte atenți, să poată fi aproape de adolescent, în primul rând din punct de vedere afectiv, să îl poată sprijini să evite aceste probleme, este nevoie de o deosebită atenție la felul în care părinții vorbesc, deoarece cuvintele sunt arme ascuțite care pot face mult rău adolescentului.

Adolescența este și perioada în care se alege un model, model care are un rol foarte important în construirea identității și dacă adolescentul găsește un model pozitiv pe care

www.familiasiviata.ro/…/adolescenta-varsta-descoperirii-propriei-identitati.html

îl acceptă, atunci se poate spune că adolescentul este pe calea cea bună dar în mintea adolescentului ce modele poate urma: părinții, profesorii, preoții, persoanele consacrate, sfinții, fotbaliștii, dansatoarele, cântăreții? Familia ar trebuie să fie model permanent a copilului care devine adolescent, tânăr și la rândul lui părinte. Există tendința ca tânărul să facă ceea ce a văzut în familie.Ne dorim ca famiiile să fie modele dar trebuie să recunoaștem că nu toate familiile sunt model pentru copiii lor. Unii copii văd în familie atitudinii pozitive, zâmbete, voie bună, înțeledere, căldură, apropiere de Dumnezeu, iubire, respect, insă alți copii văd în familie ură, dușmănie, țipete, cuvinte vulgare, violență. Problem ce se pune este dacă acești copii nu au în familie moele positive, cum trebuie procedat ca aceștia să nu aleagă un model negative?

Psiholog Anca Pietraru subliniază faptul că relația dintre părinte și adolescent în cele mai multe cazuri este afectată de presiunea financară. Tot mai mulți părinți se plâng că nu știu să reacționeze pentru a fi eficienți la situații care apar, ca de exemplu: adolescentul cere mai multi bani decat au parintii posibilitatea sa-i dea, adolescentul ia bani din casa parintilor, considerand ca i se cuvin, ca sunt si ai lui, ca a avut nevoie de ei sau mai grav apare furtul de la colegi, de la necunoscuti sau din alte case, adolescentul considera ca "totul in viata este sa ai bani" Adolescentul se simte inferior altora de aceeasi varsta care au posibilitati materiale mai mari. Nu mai iese din casa pentru ca "nu are bani", se izoleaza, considera ca "nimic nu are rost", ca viața lui nu este asa cum si-o doreste, renunta rand pe rand la toate activitatile.

2.3 Stiluri parentale

Parentalitatea se referă la un ansamblu complex de activități, incluzând numeroase comportamente specifice care acționează separat sau împreună în direcția influențării rezultatelor copilului (N. Turliuc, 2004)

Conceptul de stil parental a fost dezvoltat de Diana Baumrind și reprezintă „Structura specifică a anumitelor valori practici și comportamentale, ce se caracterizează printr-un anumit raport stabilit între controlul și afecțiunea parentală” (D. Baumrind, 1991).

Autoare adaugă faptul că, noțiunea este menită să surprindă variațiile normale ale așteptărilor parentale în privința controlului și socializării copilului.

Din această definiție rezultă:

Stilul parental descrie variația normală a practicilor educative parentale, fără a include și practicile deviante întâlnite în familiile puternic disfuncționale, în care abuzurile de tot felul sunt frecvente;

Patern-urile parentale normale sunt centrate în jurul problematicii controlului, din moment ce sarcina principală a părinților este aceea de a influența, învăța, educa și, deci, de a controla activitatea și conduita copiilor.

Cele mai importante contribuții la analiza stilurilor parentale au identificat patru tipuri: autoritar, permisiv, neglijent și autorizat, în funcție de nivelul controlului și afecțiunii parentale (D. Baumrind, 1972, 1971; E.E.Maccoby și J.A.Martin, 1983; N. Darling și L. Steinberg, 1993 apud N. Turliuc,2004).

Controlul sau se referă la tot ceea ce părinții realizează pentru a întegra copilul în ansamblul familiei, constând în cerințe mature, supervizare, efort disciplinar și sancționarea copilului care nu ascultă.

Afecțiunea se referă la „măsura în care părinții întăresc individualitatea, autonomia, afirmarea de sine a copilului prin susținerea, acordl și încviințarea nevoilor și cerințelor speciale ale acestuia” (D. Baumrid, 1991 b.)

Potrivit punctelor de vedere apropiate a autorilor mai sus menionați cele patru stiluri parentale detin următoarele caracteristici:

Stilul autoritar (sau autoritar subiectiv) combină controlul pternic adesea

arbitrar, cu nivel redus al afecțiunii. Părinții care aparțin acestustil sunt foarte puțin deschiși informațiilor sau influențelor venite dinspre copii. Rolul parental este văzut ca fiind cel al șefului casei, al creatorului de reguli care disciplinează și planifică. Părinții autoritar-subiectivi asigură un mediu ordonat și structurat, reglat pe regului foarte precise. Ei sunt orientați spre statut, valorizează obediența copiilor, așteaptă ca ordinele – fără nici o explicație – să fie executate și nu ezită să utilizeze forța atunci când acțiunile sau ideile copilului sunt în conflict cu ceea ce părinții cred că este bine. Deși pot simți afecțiune pentru copii lor, ea este rar exprimată voebal sau comportamental. Rarereori apare și dialogul sau negocierea, afirmațiile de tipul: „Fac acest lucru pentru binele tău. Pe mine mă doare mai mult decât pe tine” sau „Vei face acest lucru penreu că așa spun eu”, fiind frecvente. În școală, copilul părinților autoritari-subiectivi se descurcă destul de bine și nu pune probleme comportamentale.

Dezavantajele acestui stil educașional parental sunt, cel mai adesea:

creșterea ostilității,

stimă de sine redusă,

nivel ridicat al depresiei,

împiedicarea dezvoltării competenței sociale a copilului.

Copilul se conformează deciziilor parentale de teama consecințelor și nu ca urmare a unei decizii morale bine gândite.

Autoritarii subiectivi pot fi împărțiți în două categorii:

nonautoritarii-directvi care sunt directivi în interacțiunile lor cu copii dar nu intruvizi și autocratici în utilizarea puterii lor

autoritarii directivi care sunt puternic intruzivi în viața și experiențele copilului.

Stilul permisiv este opusul stilului autoritar subiectiv, el combinând un

grad scăzut de control paretal cu un nivel ridicat al afecțiunii. Granițele dintre susbsistemul parental și cel al copiilor sunt extrem de permeabile. În această practică educativă indulgența parentală reprezintă nota definitorie. Părinții nu sunt tradiționaliști, nu solicită din partea copiilor un comportament matur și evită confruntările, Aceștia nu costituie o resursă importantă pentru copil – agenți activi care să-i formeze sau să-i formeze sau să-i modifice comportamentul – ei pemițându-i să-și regleze, pe cât posibil, singur conduita și să preia de timpuriu unele dintre sarcinile sistemului executiv.

Dezavantajele acestui stil sunt diverse. Deși părinții își exprimă n mare măsură afecțiunea față de copil, pe care-l încurajează puternic în ceea ce intreprinde, lipsa îndrumării parentale, a efortului de control parental, diminuează capacitatea de cooperare necesară în situațiile sociale.

Chiar dacă dispun de un nivel ridicat al stimei de sine, al abilităților sociale, reativității sau autonomiei și de nivelul de depresie cel mai scăzut, acești copii au tendința de a avea tulburări de conduită, dificultăți în a-și subordona, atunci când este necesar, interesele personale celor ale grupului și rezultate mai slabe în școală.

Stilul neglijent este mai problematic. El se caracterizează prin utilizarea

limitată, în mică măsură, atât a controlului cât și a afecțiunii. Este cazul părinților centrați pe proprile lor interese, care „fug” de responsabilitățile lor parentale. Granița dintre subsistemul parental și cel al copiilor este destul de permeabilă dar, acest lucru se datorează refuzului părinților de a se implica prea mult în relația cu copilul. Deși, lipsa implicării parentale poate însemna, în cazurile extreme, respingerea sau neglijarea fizică și psihologică a copiilor, majoritatea părinților aparținând acestui stil se află în intervalul mediu, al normalității.

Dezavantajele acestui tip de îndrumare parentală rezultă din slaba socializare a copiilor, care nu au o idee clară despre regulile familiale. Prin urmare aceștia ajung să aibe rezultatele cele mai scăzute în toate domeniile: un nivel scăzut al stimei de sine, o capacitate scăzută de conformare la norme, iar afectiv, se află la o mare distanță de părinții lor.

Acest stil parental include două subcategorii: cea a părinților neimplicați și indiferenți și cea a părinților care resping copilul.

Stilul autorizat este specific părinților calzi, afectuoși, care comunică bine

cu copilul lor. Ei beneficiază de autoritate în fața copilului, mențin controlul asupra conduitei acestuia și așteaptă din partea lui o conduită matură, adecvată vârstei. Părinții autorizați respectă autonomia și independența copilului, ținând seama de părerile acestora și,concomitent, își mențin cu fermitate deciziile și poziția, explicându-le copiilor motivele și punctele lor de vedere. Spre deosebire de autoritari, care încearcă să obțină ascultarea copiilor în detrimentul independenței lor, părinții autorizați acordă copiilor o anumită libertate și stimulează dezvoltarea treptată a independenței lor. Ca și autoritarii, părinții autorizați formulează limiote clare ale conduitei, reguli ce trebuie respectate cu fermitate, chiar dacă acestea îi induc copilului un anumit nivel de frustrare. Dar disciplinarea nu este redusă la pedepsire, iar blamarea, jignirile sau rănirea orgoliului copilului sunt inacceptabile.

Disciplinarea înseamnă ghidare competentă în rezolvarea, problemelor, încurajarea copilului să încerce noi activități, dezvoltarea responsabilității sale. De aceea, consecințele acestui stil parenatal sunt preponderent pozitive.

Acest stil educațional partental deține două variante care combină controlul cu afecțiunea ridicată.

Stilul supraprotector se caracterizează prin faptul că ambele dimensiuni

ale relației părinte-copil sunt folosite într-o manieră intruzivă, care permite manipularea conduitei și esperiențele emoționale ale copilului. Subsistemul parental este foarte puternic, părinții încercând să manipuleze granițele dintre

Consecințele acestei strategii educative vizează mai ales, internalizarea problemelor, care se pot manifesta negativ prin depresie, suicid, tulburări de alimentație, dificultăți de realizare a autonomiei la vârsta adultă (B.K. Barber, 1996 apud N. Turliuc, 2004)

Stilul autorizat propriu-zis pare a fi cel mai adecvat. El combină un nivel

ridicat al controlului cu o puternică afecțiune, dar într-o manieră diferită. Dacă părinții autoritar-obiectivi impun regului arbitrare și decizii subiective, căutând să obțină mai ales obediența copiilor, din care fac o virtute, părinții autoritar-obiectivi încearcă să direcționeze activitatea copilului prin fixarea unor limite raționale ale acțiunii lor.

Consecințele acestui stil sunt mai ales pozitive: copilul este dornic de afirmare, social responsabil, capabil să-și autoregleze conduita în funcție de noile regului și cooperant.(D. Baumrid, 1991).

Iată că este deosebit de important ce stil educațional parental este abordat, în formarea și construcția psihică a copilului. Părinții nu trebuie să uite că structurile intelectuale ale copilului sunt diferite de cele ale adultului, în schimb funcționarea lor este identică. Ca și adultul „ copilul este o ființă activă în care acțiunea, reglată prin interese și necesități nu dă randament dacă dacă nu face apel la mobilurile autonome ale acestei activități” (J. Piaget, apud F. Druță, 1997)

2.4 Comunicarea părinți-copii și funcțiile ei

Comunicarea este o „transmitere de informații, mesaje, înștiințare, știre, veste, m, raport relație, legătură” (dicționarul limbii române, 2007).

R.E Asher în enciclopedia editată în anul 1994, abordează comunicarea ca fiind o considerată „o informație care se procesează între cei mai neânsemnați doi comunicatori umani, introduși într-un context și puși într-o situație” și mai poate fi „orice mesaj utilizat în diferite contexte și situații” (R.E. Asher, 1994 apud D sălăvăstru, 1999).

În viața de familie, comunicarea este unul dintre aspectele cele mai importante în relația părinte copil și în dezvoltarea psihică a membrilor familiei, dar în special a copiilor.

Comunicarea verbală se realizează prin intermediul simbolurilor verbale, care permit elaborarea și transmiterea unor conținuturi.

Comunicarea nonverbală are loc prin intermediul gesturilor, a mimicii, pantomimicii sau a altor comportamente, care mijlocesc transmiterea complexă a unor atitudini ale emițătorului față de contextul interacțiunii. Este un tip de comunicare ce ridică probleme deoarece sunt multe situațiile în care receptorul înțeege greșit mesajul.

Comportamentul paraverbal are loc atunci când informația este codificată și transmisă cu ajutorul unor elemente, cum ar fi: intonația, ritmul vorbirii sau accentul. (N. Turliuc, 2004).

Mesajul transmis se analizează la două niveluri:

nivelul conținutului, ce aparține comunicării verbale, al cuvintelor folosite;

nivelul rațional, ce aparține informațiilor nonverbale și paraverbale, care oferă date despre natura relațiilor dintre subiecții implicați în actul comunicării, ca și informații suplimentare ce ajută la explicitarea mesajul verbal.

Comunicare mai poate fi clasificată în:

comunicare directă;

comunicare indirectă

Un părinte îi poate spune în mod direct copilului său că nu este îmbrăcat adecvat pentru școală sau în mod indirect părintele poate încerca să transmită acelașimesaj, într-o manieră care să aibă mai puțin izul unei confrumtări de forțe, întrebând: „Ești sigur că vrei să porți această ținută la școală”.

Toate aspectele comunicării și ale conținutului relațional se pot întări reciproc sau în funcție de situație se pot opune unul altuia. Dacă verbalul și paraverbalul se desfășoară întotdeauna simultan, comunicare nonverbală poate să le anticipeze și să le succeadă, să fie simultană sau să completeze lipsa lor (L. Iacob, 1998).

În anul 1998 D.A. Bodman și G.W. Peterson menționează unele dintre cele mai importante funcții ale comunicării în relația dintre părinți și copii.

Comunicarea asigură funcționarea sistemului familial. Prin intermediul

ei sunt definite rolurile părinților și cele ale copiilor, structura puterii și strategiile educaționale și de control folosite în familie.

Aceste definiții vizează comportamentul așteptat și autoritatea atribuită fiecărui membru al familiei în parte. Structurile comunicării dezvoltate în familie pot afecta pozitiv sau negativ comportamentul copilului, stilurile educaționale, relațiile părinți-copii și sistemul familial în ansamblul său.

Comunicarea are funcția de susținere și suport. În familie iubirea este exprimată la modul verbal sau nonverbal. Acest tip de comunicare constructivă exercită o influență pozitivă asupra legăturilor familiale și asupra dezvoltării stimei de sine a membrilor familei. Cuvintele sau comportamentul părinților ori a copiilor pot evidenția respect, încredere și iubire. Comunicarea negativă, în forma căutării defectelor, a sarcasmului, a punerii celuilalt în defensivă, a dublului mesaj neagă această funcție, contribuind la apariția resentimentelor, creșterea rezistenței și a rebeliunii copiilor copiilor față de părinți, la sporirea animozității, tensiunii și distanței dintre părinți și copii.

Comunicarea îndeplinește o funcție educativă. Părinții își modifică patern-

urile comunicaționale în funcție de nivelul de dezvoltare al copiilor pentru a le permite acestora să dobândească structuri comportamentale și cunoștințe tot mai complexe. Funcția educativă este în strânsă legătură cu stilurile parentale educaționale. De exemplu, stilul autoritar obiectiv presupune utilizarea frecventă a inducției și a controlului rațional în forma comportamentului și a prncipiilor morale care orientează conduita.

Comunicarea are o funcție informațională. Ea permite părinților și copiilor

să-și împărtășească gânduri, sentimente, fapte și evenimente curente. Părinții utilizează adesea comunicarea pozitivă pentru a monitoriza dezvoltarea psihică și cea a personalității copiilor lor.

Atunci când un părinte își întreabă copilul „ Ce a făcut la școală?”. Așteaptă un răspuns complet și nicidecum „Bine!” sau „Nimic!”.

Comunicarea îndeplinește o funcție istorică. Ea permite părinților și copiilor

să discute fapte ținând de istoria familiei, legendele, tradițiile, și ritualurile familiale.

Stabilirea genealogiei reprezintă un exercițiu narcisist, de ordin imaginar familial, care poate avea virtuți terapeutice. Acest lucru se realizează în măsura în care, construirea unei legende personale permite rafinarea identității proprii, adesea prost gestionată astăzi. Împărtășirea acestor informații contribuie la dezvoltarea unei paradigme familieale, la comunicarea expectanțelor, la construirea unui „caracter familial” și la întărirea sensului continuității și vieții împreună.

Comunicare îndeplinește și funcția de dezvoltare a copiilor. Împărtășire

semnificațiilor permite schimbarea mediului familial, tranziția lui spre noi stadii ale relațiillor părinte-copil, ale unei relații familiale mai profunde. Dezvoltarea relațiilor părinți-copii necesită ca regulile, expectanțele comportamentale și noile libertăți să fie cotinuu re-negociate și clarificate.

(D.A Bodman, G.W. Peterson, 1998, apud N. Turliuc, 2004)

2.5 Observații privind relațiile părinți-copii

Observațiile făcute asupra acestei relații s-au desfășurat la ședințele cu părinții și acasă la o parte din elevi.

În urma acestora am observavt cu o frecvență ridicată copii care nu ascultă de părinți, copii ce au un limbaj neadecvat față de părinți și părinți foarte distanți față de copii.

Am observat părinți care manifestă o agresivitate verbală exagerată față de copii, agresivitate ce influențează în mod vizibil.

Părinți care comunică foarte bine cu ai lor copii sunt în minoritate, sunt foarte puține cazurile în care în familie există o atmosferă armonioasă așa cum ar fi firesc înorice familie.

Majoritatea părinților nu știu să comunice cu ai lor copii și în mare parte nu se implică nici în relația cu școala și mai mult decât atât o parte a Părinților își pedepsesc copiii pe nedrept și necorespunzător iar conflictele sunt repetate și cu o frecvență foarte mare.

Agresivitate din partea părinților asupra copiilor este ridicată și am observant foarte mulți copii care nu au curajul să spună părinților că au luat o notă mică, sau că au făcut o absență din cauza fricii.

Impresia generală, in urma acestor observații este faptul că relațiile dintre părinți și copii sunt foarte distante și foarte tensionate. În familii nu există un climat plăcut, un climat favorabil în care un adolescent, un elev de liceu să să poată dezvolta din punct de vedere psihic într-un mod corespunzător. Între părinți și copii de cele mai multe ori nu există comunicare, nu există căldură, nu există sprijin moral, nu există afectivitate.

Majoritetea copiilor nu mai beneficiază de timpul care ar trebui acordat de părinți pentru educație. Părinți se concentrează pe partea de întreținere a copilului, încercând să-i asigure o situație care să-i permită dezvoltarea. Din acest motiv educația familială înregistrează o serie de limite și neajunsuri, astfel se așteaptă un efort din partea sistemului educațional.

Capitol III

Educația școlară

3.1 Educația din perspectivă pedagogică

Educația este ansamblul de activități orientate spre formarea și dezvoltarea trăsăturilor intelectuale, morale și fizice ale oamenilor tineri (Dicționarul limbii române, 2007).

Conceptul educație a fost definit din perspectiva mai multor teorii

Platon spunea despre educație că este o artă de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudini native.

Pedagogul german E. Spranger definea educația ca fiind „o voință purtată de o iubire generoasă pentru sufletul altuia, ca să-i dezvolte acestuia receptivitatea pentru valori și capacitatea de a crea el însuși valori” (Șt. Bârsănescu, 1935).

În concepția lui R. Hubert „educația este ansamblul acțiunilor și influențele exercitate voluntar de către o ființă umană asupra altei ființe umane, în principiu, de către adult asupra unui tânăr și orientată spre un scop, care constă în a forma în ființa tânără dispoziții de toate felurile, corespunzătoare rosturilor cărora, ajunsă la maturitate, le este destinată”.

Filosoful Immanuel Kant era de părere că educația este o activitate de cultivare disciplinare, civilizare și moralizare a omului, iar scopul ei este de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care el este susceptibil (R. Hubert, 1965).

Sociologul E. Durkheim considera că educația este acțiunea generațiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a le forma anumite stări fizice, intelectuale și mentale necesare vieții sociale și mediului social cărora le sunt destinate

Într-un stil caracteristic, I Nicola definea educația ca fiind „activitate socială complexă care se realizează printr-un lanț de acțiuni exercitate conștient, sistematic și organizat de către un subiect (individual sau colectiv) asupra unui obict (individual sau colectiv), în

vederea transformăriii acestuia din urmă într-o personalitate activă, și creatoare corespunzătoare cerințelor socio-istorice și potențialului său biopsihic” (Nicola, 1994).

Închei cu ceea ce Aristotel spunea în lucrarea “Politica”, și anume că educația ar fi trebuit să fie un obiect al supravegherii publice, nicidecum particulare.

Dacă toate abordările au multe puncte commune, se poate observa că o parte din autori, pun accent pe latura socială a educației, in timp ce o alta parte pune accent pe dezvoltarea și perfecționarea naturii umane.

În pedagogie conceptul de educație este folosit împreună cu noțiunile de învățământ, învățare, formare, instruire. Elevii, reprezentând generația tânără, trebuie cultivați, formați, disciplinați, dezvoltați, pregătiți pentru viața socială, de către generația adultă. Mă întreb însă ce se întâmplă cu acei elevi, care nu primesc în mod corespunzător toate elementele componente care însumate reprezintă educația?

Cu părere de rău, afirm faptul că nu am întâlnit în nici una din definițiile educației, noțiunea de identitate, identitate a tinerei generații și în mod special la nivel individual, care se formează prin educație. Ce se întâmplă când ansamblu de date prin care se identifică o persoană, un tânăr elev în cazul nostru, este total diferit, când metodele de educație și instruire influențează în mod negativ identitatea elevului?

Singura definiție întâlnită și care include la modul general identitatea este următoarea: „acțiunea generală de formare a omului ca om, din toate punctele de vedere, potrivit vieții sociale pentru care este pregătit” (St. Stoian și colab., 1961)

Oricum am percepe educația, în perspectivă pedagogică, trebuie înțeles faptul că atâta timp cât se lucrează cu oameni ei trebuie formați ca oameni, din toate punctele de vedere. Subliniez ceea ce afirma Șt. Bârsănescu citând un pedagog german „Educația are nevoie de idealuri dacă nu vrea să vagabondeze fără rost” (Șt. Bârsănescu, 1935).

Educația școlară joacă un rol deosebit de important în viața unui tânăr aflat în formare, școala ar trebui să reprezinte o a doua casă pentru el; casă unde ar trebui să vină cu drag, cu bucurie și mai ales cu încredere. Raportul se schimbă în momentul în care școala devine o casă a tânărului aflat în formare, ori mai grav decât atât, atunci când tânărul rămâne fără nici o “casă”, moment în care caracterul moral al persoanei în cauză se formează după “exemple de cartier”.

La început, pedagogii clasici se limitau la trei componente ale educației, respectiv, educația voinței, educația sentimentului și educația spiritului (I.Găvănescul, 1921). Sistemul românesc de educație școlară mai poate oferi măcar una din cele trei componente unui tânăr aflat în formare?

Pentru a avea o societate sănătoasă, trebuie să avem o educație școlară sănătoasă.

John Locke spunea că „majoritatea oamenilor sunt produsul educației, astfel nouă zecimi dintre oameni sunt așa cum sunt, buni sau răi, datorită educației” (J. Locke, 1971).

Pentru a avea o educație școlară sănătoasă, trebuie să avem un sistem școlar bine pus la punct, și un material uman de calitate, totodată motivat, deoarece formarea unui tânăr nu înseamnă doar lărgirea orizontului intelectual, ci și ușurarea formelor de dezvoltare a personalității. Oare avem un sistem de educație școlară sănătos, astfel încât să-i poată forma pe tineri?

Este binecunoscut faptul că omul este rezultatul interactiunii a trei factori: ereditate, mediu și educație. Indiferent de nuanța teoriilor apărute în acest sens, este foarte clar faptul că un sistem “ineficient, nerelevant, inechitabil, și de proastă calitate” nu are cum să formeze oameni pentru o societate normală. Cu cât întârziem mai mult calitatea sistemului educațional cu atât vom avea o societate tot mai bolnavă

3.2 Aptitudine, tact și competență pedagogică

În dicționarul de psihologie, aptitudinea este definită ca fiind o „însușire sau un sistem de însușiri ale subiectului, mijlocind reușita într-o activitate; posibilitate de a acționa și obține performanțe; factor al persoanei ce facilitează cunoașterea, practica, elaborările tehniceși artistice, comunicarea”. (P.Neveanu, 1978)

Aptitudinea pedagogică reprezintă unul din cei mai importanți factori de bază în procesul educațional.

Aptitudinea pedagogică este definită în foarte multe variante, însă eu mă voi opri la următoarea: ”o particularitate individuală care surprinde și transpune în practică modalitatea optimă, conform particularităților elevilor, de transmitere a cunoștințelor și de formare a intereselor de cunoaștere, a întregii personalități a elevului”. (Stroe Marcus, 1987)

În psihologie, aptitudinea este abordabilă din perspectiva raporturilor sale cu capacitatea umana. Ea este interpretată ca fiind: sinonimă, reala, in raport cu capcitatea umana și

www.preferatele.com/…/aptitudinea-pedagogi10.php

totodată potentială în raport cu capacitatea umană.
Funcția generală a aptitudinii pedagogice depășește sfera acțiunii didactice, angajând toate resursele educative ale activității umane. Funcția specifica a aptitudinii pedagogice angajează însușirile fizice, psihice si sociale ale "actorilor educației" care asigură reușita

în activitatea didactică proiectată si realizată la nivelul procesului de învătamant. Această funcție directionează resursele învățării, orientate la nivel de activitate cu finalitate adaptativă, care conferă "procesului instructiv-educativ calitatea de cel mai important factor de formare si dezvoltare a aptitudinilor elevilor" (N. Mitrofan, 1988).

Structura aptitudinii pedagogice sintetizează un complex de însușiri psihosociale care asigură competența subiectului educației în acțiunea de formare-dezvoltare permanentă a obiectului educației, In cadrul acestei structuri determinanta este capacitatea de comunicare pedagogica a educatorului.

Evoluția aptitudinii pedagogice depinde astfel de calitatea capacitatii de comunicare pedagogică a profesorului dar și de capacitatea sa de conduită empatică, efectivă, care stimuleaza capacitatea de motivare sociala internă a tuturor participanților la actul educațional.

Teoriile psihologice moderne subliniază continuitatea atât de perfectă între aptitudinea pedagogică și competența profesorului, în calitatea sa de principal subiect al educației. În acest sens Nicolae Mitrofan, (1988) în baza unor cercetări experimentale, stabilește următoarele componente ale aptitudinii pedagogice: competența științifică, competența psihopedagogică și competența psihosocială Toate aceste tipuri de competență aparțin structurii de personalitate a profesorului,

Competența științifică reprezintă cea mai limpede componentă și constă într-o puternică pregătire de specialitate.

Competența psihopedagogică este realizată de ansamblul capacităților necesare pentru “construirea” diferitelor componente ale personalității elevilor și cuprinde:

capacitatea de a determina gradul de dificultate al materialului de învățare pentru elevi

capacitatea de a face materialul de învățare accesibil prin găsirea celor mai adecvate metode și mijloace

capacitatea de a înțelege elevul

capacitatea de a pătrunde în lumea sa interioară,

creativitatea în munca psihopedagogică

capacitatea de a crea noi modele de influențare instructive-educativă, în funcție de particularitățile fiecărei situații educaționale.

Această competență este deosebit de importantă, deoarece are o influență deosebit de puternică asupra identității elevului. Nu se poate construi și modela identitatea elevului, decât dacă există capacitatea de a înțelege elevul și de a intra în lumea lui interioară. Condider că aceste două calități sunt unele dintre cele mai importante în construirea și formarea elevului, ce are loc în sistemul de învățământ.

Competența psihosocială cuprinde ansamblul de capacități necesare optimizării relațiilor interumane, respectiv:

capacitatea de a aborda un rol diferit

capacitatea de a stabili ușor și adecvat relații cu c ceilalți

capacitatea de a influența grupul de elevi precum și indivizii izolați

capacitatea de a comunica ușor și eficient cu elevii

capacitatea de a utiliza adecvat puterea și autoritatea

capacitatea de a adopta ușor anumite stiluri de conducere

Pentru a avea succes în actul educațional, în formarea elevului, trebuie ca fiecare elev să fie tratat funcție de construcția sa, de aceea subliniez importanța capacității de a aborda un rol diferit și de a putea gestiona puterea și autoritatea în mod corespunzător.

Pentru a înțelege mai bine importanța calitativă a actului educațional este binevenită cercetarea realizată de Josef Stefanovic în anul 1979.

El abordează conceptul de tact pedagogic, pe care îl definește ca fiind „gradul calitativ al interacțiunii sociale dintre profesor și elev…, caz în care criteriile acestei calități ar fi următoarele:

a) gradul de adecvare a comportamentului profesorului față de fiecare elev;

b) gradul motivației pozitive a rezultatelor la învățătură și a comportamentului elevului; c) gradul de dezvoltare a personalității elevului; d) gradul de respectare a particilarităților psihice ale elevului; e) rezultatele obținute în atingerea obiectivelor propuse în activitatea instructiv-educativă” (Stefanovic, 1979)

Este foarte important de știut cum gândesc profesorii și cel mai important cum gândesc elevii. De aceea în cercetarea pe care Stefanovic e realizat-o, sunt evidențiate atât opiniile profesorilor cât și opiniile elevilor despre tactul pedagogic.

Astfel, opinia profesorilor constă în:

capacitatea de a înțelege elevul,

respectarea personalității elevului,

stăpânire de sine,

calm,

echilibru,

aprecierea corectă și obiectivă a elevilor,

principalitatea și consecvența în aplicarea normelor pedagogice,

nivelul profesional corespunzător, conștiinciozitate, perseverență, spirit de răspundere în activitatea pedagogică

Opinia elevilor:

atitudinea corectă a profesorului față de elev,

respectarea trăsăturilor idividuale ale elevului,

modul de distribuire a recompenselor și pedepselor,

încurajarea elevilor față de eșec

întărirea încrederii în sine

calitățile profesionale (nivel profesional ridicat, îndeplinirea cu conștiinciozitate a obligațiilor didactice, aprecierea corectă și obiectivă a elevilor)

calități personale (caracter integru, discreție, stăpânire de sine, echilibru, răbdare, politețe)

În urma comparării rezultatelor rezultă că pentru profesori, tactul pedagogic este condiționat de calitățile personale ale profesorului, iar pentru elevi contează foarte mult relațiile bune și corecte între ei și profesor.

Din opiniile elevilor rezultă că, este deosebit de important pentru ei aspecte ce țin de identitate. Subliniez din relatările elevilor câteva cuvinte: „atitudine corectă”, „respectarea”, „recompensă”, „pedeapsă”, „întărire”, „încredere”.

Toate opiniile elevilor pleacă de la situații reale, situații cu care s-au confruntat, situații în care formarea identității într-o direcție pozitivă a fost nulă sau cu un efect invers.

Corelația dintre eficiența actului educațional și trăsăturile caracteristice ale profesorului face să apară conceptul de competență didactică. Competența, în comparație cu aptitudinile deține o arie mult mai mare, ea presupunând și rezultatele activității, pe lângă cunoaștere și capacitatea de a efectua un lucru bine. (S. Marcus, 1999).

Competența didactică apare ca o dimensiunea interpersonală și este operaționalizată într-un număr de cinci competențe specifce (cf. Gherghinescu, 1999):

competența cognitivă, care cuprinde abilitățile intelectuale și cunoștințele așteptate din partea unui profesor;

Competența afectivă, definită prin atitudinile așteptate din partea profesorului și considerată a fi specifică profesiunii didactice, fiind și cel mai greu de obținut;

Competența exploratorie, care vizează nivelul practicii pedagogice și oferă ocazia viitorilor profesori de a-și exersa abilitățile didactice;

Competența legată de performanță, prin care profesorii dovedesc nu numai că știu, dar și că pot utiliza ceea ce știu;

Competența de a produce modificări observabile

S-au realizat o serie de studii despre trăsăturile definitorii ale profesorului. Unul dintre aceste studii identifică trei structuri de comportament ca având o importanță aparte.

Structura A – se caracterizează prin afecțiune, înțelegere și prietenie, fiind opusă structurii definite prin atitudine distantă, egocentrism și mărginire

Structura B – se caracterizează prin responsabilitate, spirit metodic și acțiuni sistematice, fiind opusă structurii definite prin lipsă de planificare, șovăială și neglijență

Structura C – se caracterizează prin putere de stimulare, imaginație și entuziasm, fiind opusă structurii care se definește prin inerție și rutină.

Profesorii trebuie să pună accent pe o atitudine empatică, indispensabilă în relația cu ceilalți.

Aptitudinea, tactul, competența sunt factori fără de care formarea firească a unui tânăr nu poate fi înfăptuită.

3.3 Stiluri educaționale

Datorită diferențelor comportamentale ale profesorilor s-au realizat o serie de cercetări privind analiza interacțiunii profesor-elev. Toate acestea au condus la la definirea și caracterizarea unor stiluri educaționale.

Stilul educațional este definit ca „expresia modurilor de comportament preferate, care revin cu o anumită regularitate”. (E. Geissler, 1977 apud D. Sălăvăstru, 2004 ).

Drept caracterizare a stilului educațional: „Stilul este asociat comportamentului, se manifestă sub forma unor structuri de influență și acțiune, prezintă o anumită consistență internă, o stabilitate relativă și apare ca produs al „personalizării” principiilor și normelor care definesc activitatea instructiv-educativă” (Dan Potolea, 1989).

Stilul de conducere autoritar se caracterizează prin faptul că liderul, respectiv profesorul în cazul clasei de elevi determină întreaga desfășurare a activității:

el dictează tehnicile și etapele activității;

fixează fiecărui membru al grupului sarcinile de muncă și colegii cu care va lucra;

distribuie aprecieri într-o manieră personală, fără a face cunoscute copiilor criteriile de evaluare,

se menține înafara activităților concrete ale grupului

Stilul de conducere democratic se caracterizează prin faptul că problemele sunt discutate și deciziile sunt luate cu participarea întregului grup care beneficiază de încurajarea și asistența liderului.

perspectivele și etapele activității sunt schițate de la început

liderul sugerează două-trei tehnici de lucru, între care membrii grupului pot alege

membrii grupului sunt liberi să se asocieze cu cine doresc în vederea realizării sarcinilor

liderul este obligat să justifice aprecierile pe care le face asupra realizărilor individuale sau de grup

liderul caută să fie un membru obișnuit al grupului, fără a lua asupra lui prea multe sarcini.

Stilul de conducere laissez-faire constă într-un rol pasiv al liderului.

membrii grupului au întreaga libertate de decizie în ceea ce privesc etapele de desfășurare a activității și metodele utilizate

liderul nu se amestecă în activitatea grupului

el furnizează unele materiale și, dacă i se cere, oferă explicații suplimentare, fără să participe însă la discuții și fără să se intereseze e mersul evenimentelor

liderul laissez-faire ia minimum de inițiative posibile și face minimum de sugestii

evită în mod constant să facă evaluări pozitive sau negative asupra performanțellor sau asupra conduitei participanților.

Aceste stiluri au rezultat în urma unor studii în domeniul conducerii grupului, în perioada 1939-1940, fiind coordonate de către R. White, K. Lewin și R. Lippitt. Aceste studii s-au desfășurat asupra unor grupuri de copii în vârstă de 10-12 ani, care aveau de exercitat o serie deactivități sub conducerea unui adult. Fiecare grup a fost condus de trei lideri, câte 6-7 săptămânin fiecacre și care utilizau tehnici de conducere diferite iar analizele comparative efectuate asupra efectelor celor trei stiluri au permis următoarele constatări (Lippitt, White, 2001, pp109-115):

grupurile conduse autoritar au reacționat diferit la conducerea autoritară: unele grpuri au reacționat agresiv față de lider și s-au înregistrat tendințele de revoltă extrem de pronunțate, în timp de alte grupuri au avut o reacție apatică, abandonând toate responsabilitățile în sarcina liderului, dând astfel dovadă de o frustare relativ slabă și de o absență aproape totală a capacității de inițiativă privind activitatea grupului. Această acceptare pasivă a frustrărilor induse în mod obiectiv de conducerea autoritară corespunde fie unei relații de dependență, fie unui sentiment de frustrare fără speranță în fața unei puteri zdrobitoare. Relațiile dintre membrii grupurilor conduse autoritar, au evoluat de la puternice tensiuni interpersonale sau manifestări de iritabilitate și ostilitate la adresa colegilor de grup, până la agresivitatea colectivă a mai multor subiecți contra unuia dintre ei, care devine „țap ispășitor”. Este de subșliniat faptul că se nasc și situații de prietenie, atunci când sentimentul de revoltă împotriva liderului și cooperarea față de agresivitatea pentru alte grupuri reprezintă o forță de coeziune a grupului.

Rezolvarea sarcinilor apare ca un sistem de comenzi și ordine venite din exterior, care anulează orice sentiment de independență. Copiii lucrează doar în prezența liderului, așa că în momentul în care acesta este absent copiii încetează lucrul.

Într-un asemenea climat identitatea elevului este grav afectată, tensiunea din interiorul grupului pe termen lung este devastatoare.

În prima zi după ce grupul a trecut de la o conducere autoritară la o conducere democratică sau laissez-faire s-au înregistrat excese de agresivitate, inițierea de jocuri gălăgioase, Aceste situații denotă o eliberare a comportamentului după eliminarea presiunii venite din partea liderului. Aceste comportamente dispăreau după câteva întâlniri cu un lider democratic, unde nu exista tensiune.

Păstrând limitele raționale și logice mă întreb cum se formează un copil care stă doar sub o conducere autoritară, în tensiune, fără a fi înțeles, fără a ține cont de construția sa interioară, fără a i se face o evaluare corectă, fără a cunoaște și o abordare democratică?

Subliniez faptul că un grup care experimentase abordarea de tip democratic reacționa mult mai agresiv față de un lider autoritar nou, asta în comparație cu un grup care nu avuse experiențe de gen democratic.

Grupurile conduse democratic înregistrau relații cordiale atât între membrii grupului, cât și între lider și membrii grupului.

Față de liderul lor, membrii acestor grupuri abordează apropieri mai personale, iar între ei se înregistrează confidențe vin viața personală.

Există o diferență semnificativă între membrii grupului democratic care se simt mult mai liberi și plini de dorința de a se implica în organizarea grupului în comparație cu celelalte grupuri.

Se înregistrează o frecvență mai mare de solicitări reciproce de atenție și aprobare din partea membrilor grupului, ei generând o disponibilitate mult mai mare să-și recunoască reciproc valoarea.

Rezolvarea problemelor apare ca rezultat al propriei activităși asubiecților. Această situație evidențiază o motivație intrinsecă pentru sarcina de lucru, care le menține atenția sporită.

Foarte important este faptul că în absența liderului comportamentul copiilor se schimbă foarte puțin.

În cadrul acestui stil de conducere tensiunea și agresivitatea, nu își mai găsesc locul, se înregistrează un climat pozitiv, în care formarea unui copil se poate realiza cu succes în adevăratul sens al cuvântului, cu eficiență și cel mai important, ținând cond cont de construcția interna a copilului.

Stilul de conducere laissez-faire, înregistrează faptul că elevii elevii acționează la întâmplare și nu se angajează propriu-zis în sarcină.

Elevii sunt neatenți și descurajați de neimplicarea liderului și au o eficiență scăzută. În momentul în care liderul lipsea, copii erau activi, dar nu aveau productivitate și mai mult decât atât unul dintre copii și-a asumat rolul de lider și a reușit să gestioneze mai bine activitatea.

Climatul este pozitiv, numasi că satisfacția membrilor este pe termen scurt, deoarece neimplicarea liderului generează nesiguranță, și anxietate.

Membrii acestui grup fac puține sugestii în ceea ce privește organizarea grupului și se înregistrează în mod frecvent exprimarea un remarce de genul „ar trebui să facem ceva”.

Pentru formarea corespunzătoare a identității elevului, profesorul trebui să abordeze stilul educațional în funcție de context și să combine caracteristici ale celor trei stiluri educaționale, după situația pe care o întâlnește, însă stilul democratic este superior și trebuie să predomine în sistemul de educație. Este deosebit de periculos pentru formarea unui copil alegerea irațională a unui stil educațional.

Stilul de educație centrat pe elevi, este devoltat și de reprezentanții psihologiei umaniste C. Rogers, A. Maslow, A Combs. În opinia lui Carl Rogers, învățarea este influențată de o atitudine caldă, sinceră, deschisă, și de apreciere pozitivă a educatorului. Fie că este vorba despre personalitatea elevului, fie că este vorba despre „nucleul organizator, creativ și adaptativ al personaității”, ( A.H. Maslow, 2008), trebuie să se țină cont de construcția internă a elevului.

Datorită diferențelor ce apar trăsăturile de personalitate ale profesorilor, și efectele pe care aceste le generează s-au derivat trei stiluri comportamentale (Păun, 1999, p.84):

Stilul normativ este cel care maximilizează rolul și expectațiile de rol în defavoarea caracteristicilor de personalitate; este un stil centrat pe sarcină, care urmărește cu prioritate eficacitatea și performanța în realizarea scopurilor instituționale; în relația educațională accentuată asimetria, iar problemele elevilor trec în plan secundar;

Stilul personal maximalizează caracteristicile de personalitate; autoritatea este descentralizată, relația cu elevii este mai flexibilă, mai puțin directivă; sancțiunile au un caracter intrinsec, întrucât comportamentul profesorului, este orientat spre membrii grupului;

Stilul tranzacțional este un intermediar între stilurile anterioare, care permite, în funcție de situație să se pună accent fie pe espectele instituționale, fie pe cele personale, fără a le minimaliza pe unele în raport cu celelalte; acțiunea educațională este concepută ca o tranzacție dinamică între roluri și personalități, fiecare individ identificându-se cu scopurile instituției școlare.

S-a analizat atitudinea și modul în care profesorul relaționează cu elevul, astfel sunt descrise următoarele clișee comportamentale (A. Neculau, 1983, pp.212-213):

Profesori care „păstrează distanța” formală și afectivă față de elevi, considerând că aceasta ar fi granița obținerii respectului și consolidării autorității; această conduită poate genera neâncredere, suspiciune, tensiuni, și conflicte;

Profesorii cu comportament „popular”, înțelegând prin aceasta o anumită familiaritate în relațiile cu elevul; elevii se pot simți minimalizați, tratați cu lipsă de respect, deconsiderați și, deseori reacționează cu obrăznicie;

Profesori cu comportament „prudent”, de retragere și expectativă; este o atitudine ce izvorăște dintr-o anumită „teamă” de elevi și preocuparea continuă de a nu fi ridicoli în fața acestora;

Profesori „egali cu ei înșiși” care, indiferent de împrejurări, se feresc să fie prea entuziaști ori să se descarce afectiv în fața elevilor, dezvoltând astfel un comportament artificial, contrafăcut;

Profesori care „dădăcesc”, urmare a faptului că nu au încredere în elevi, în capacitatea lor de a se autoconduce și autoorganiza.

Rezultă din aceste clișee lipsa cunoasterii profesor-elev și elev profesor, fapt care implică o competență profesională scăzută, o incapacitate de a găsi soluția comportamentală, adecvată în raport cu situaiile diverse pe care le implică activitatea didactică.

Astfel profesorul trebuie să cunoască foarte bine partea interioară a elevului, trebuie să îi respecte valorile și principiile, trebuie să întrețină o relație apropiată cu elevul, trebuie să adopte un stil educațional potrivit pentru formarea corespunzătoare a identității elevului, pentru formarea personalității.

O parte din autori, atrag atenția asupra faptului că profesorii trebuie să cunoască foarte bine personalitatea elevului, pentru că stilurile de predare îi influențează diferit pe elevii introvertiți și pe cei extravertiți. Eysenck constată că elevul extravertit se simte foarte bine într-o atmosferă lipsită de formalism, când este pus în situația de a face descoperiri și a explora el însuși, în timp ce elevul introvertit, mai ales dacă este și anxios, va fi complet depășit.

Deci, iată că unii elevi pot fi influențați in sens negativ, dacă nu se alege un stil educațional potrivit situației și subliniez importanța variabilei gen.

O parte din cadrele didactice nu sunt de acord cu aceste stiluri educaționale, și bineînțeles nu țin cont nici de identitatea elevului, de accea am analizat rezultatele cercetărilor asupra efectelor celor trei stiluri educaționale (Lippitt, White, 2001, pp. 109-115) și am selectat câteva cuvinte pentru ca oricine să poată face diferența între bine și rău.

Sistem de educație ineficient – „rău”

agresivitate revoltă tensiuni iritabilitate frustrare absență

dependență ostilitate satisfacție provizorie neatenție descurajare

nesiguranță abandon fără speranță

Prin acest proces trece orice copil în momentul în care nu este respectată construcția sa interioară.

Sistem de educație eficient – „bun”

apropiere prietenie coeziune motivație atenție eliberare cooperare aprobare confidențe valorizare rezultate bune libertate eficiență

3.4 Clasa de elevi ca grup social

Termenul de grup a apărut în Italia ca termen tehnic (groppo sau gruppo) presupunând mai mulți indivizi, pictați sau sculptați, formând un subiect.

Grupul este un ansamblu de persoane reunite prin comunitate de interese (Dicționarul limbii române, 2007).

Grupul joacă un rol foarte important în evoluția persoanei, reprezintă cel mai important mijloc de socializare, integrare socială, răspunde nevoilor asociative și de apartenență a unei ființe umane, oferă individului securitate și nu în ultimul rând mijloace de afirmare.

În literatura de specialitate există foarte multe abordări ale termenului de grup, însă marea lor majoritate însumează aceleași trăsături.

Prin dimensiunea sa interactivă, grupul se prezintă ca un mediu și mijloc de învățare a unor roluri sociale, formează competențe de evaluare a altora și poate contribui la dezvoltarea conștiinței de sine a membrilor săi și reprezintă un ansamblu de persoane; aflate în interacțiune; în vederea atingerii unui scop; diferențiindu-se după funcții sau sarcini (A. Neculau, 1977).

Grupul este „un număr restrâns de inivizi, animați de un scop comun; având sentimentul de interdependență și întreținând relații active” (Fischer, 1990).

Pièrre de Visscher de la Universitatea din Liège definește grupul restrâns ca :

O unitate de timp și spațiu, un „aici și acum”, comportând o anumită proximitate, dar și o distanță interindividuală minimală;

O semnificație: o rațiune de a fi și de a rămâne în ansamblu, fără a se impune obiective identice sau experiențe comune;

Mod de a fi comun, împărtășirea în comun a evenimentelor sau a experiențelor;

Posibilitatea percepției sau reprezentătii fiecărui membru de către toți ceilalți;

Un aer de entativitate (agregat, entitate unifăcătoare) și de grupalitate a membrilor față de exterior;

O durată suficientă de funcționare, permițând un proces de instituționalizare (structura, relații stabile, apariția unor funcții, roluri, norme, procese) și Identificare membrilor; (P.De Visscher, A. Neculau, 1996).

Psihologia cognitivă propune o definiție în termeni de identitate sau identificare socială. Grupul este conceptualizat ca o colecție de persoane care au interiorizat aceeași identitate drept componentă a imaginii de sine. O asemenea tratare vrea sa acopere o scală mai largă: de la relația interpersonală până la raporturile dintre grupuri. (J. Eiser, 1986).

Grupul social face referire la o formatiune sociala în interiorul careia indivizii sunt în interactiune conform unor reguli fixe, împartasesc sentimentul de a constitui o entitate aparte astfel încât membrii s-ar putea recunoaste ca atare.

Chantal Leclerc de la Universitatea Laval din Canada a inventariat următoarele tipuri de grupuri:

Grupul de sarcină, reunit pentru o îndatorire comună (echipa de muncă, un comitet de acțiune, un consiliu de administrație, o asociație);

Grupul de formare psihosocială are ca obiectiv creșterea sau formarea personală (dinamica grupului), consolidarea unei echipe, susținerea psihosocială a unei acțiuni, dezvoltarea unor abilități psihosociale, dobândirea unor experiențe;

Grupul de acțiune comunitară poate avea ca obiectiv dezvoltarea locală, acțiunea politică penreu apărarea drepturilo sociale a unor categorii de populațir, organizarea serviciilor comunitare

Grupul format la sfârșitul unei cercetări au o bază voluntară și reunesc indivizi care au participat la realizarea unor observații, care au discutat împreină rezultatele unor investigații empirice, ajungând la reprezentarea comună a unei relații, care și-au confruntat reacțiile și credințele. Acest tip de grup este cunoscut și ca grupul de cercetare – acțiune;

grupul de învățare, clasa de elevi, grupa de studenți, grupul de formare în întreprindere sau cele de educație populară;

Grupul de loisir este organizat pentru diferite acțiuni sportive, culturale, artistice;

Grupul de persoane dintr-o reziență reunește indivizi într-o „unitate de viață”, în interiorul unei instituții de educație, sănătate, loisir (cămin de elvi, orfelinat, casă de odihnă);

Familia este considerată primul grup de apartenență, facilitând dobândirea celor dintâi experiențe sociale. (A. Necualu, 2001)

Practic, fiecare individ aparține unui sex, unei grupe de vârstă, unei categorii socio-profesionale, unei naționalități, unei religii, atribute care nu ramân exterioare.

Membrii grupului își desfasoară activitatea într-un anumit mediu de existență, comunică si cooperează pentru realizarea unor scopuri, întrețin diferite tipuri de relații între ei, se influențează reciproc, își confruntă opiniile, sunt mulțumiți, frustrați sau animați de anumite aspirații și idealuri, experimentează modele de comportament dupa norme proprii.

Fiecare membru al grupului manifestă față de grup anumite trebuințe, dorințe și atitudini, ceea ce constituie expansiunea socială. Față de aceasta, membrii grupului au o anumită reacție denumita incluziune socială. În cadrul grupului social, fiecare persoană are un anumit status, adică o anumită poziție reală, de valorizare sau de devalorizare. Un grup școlar nu poate fi analizat decât prin raportare la calitatea vieții școlare, la caracteristicile școlii ca organizație socială (structura organizatorică, consultarea membrilor în luarea deciziilor, comunicația, cotrolul, motivarea membrilor, evaluarea acestora) (M. Zlate, 1983).

Clasa de elevi este un grup social supus în mod constant influentelor educative exercitate de școală. Ansamblul de elevi ce o compune este un grup social specific, în cadrul căruia există o varietate de relații educative. Aceste relatii au ca suport raporturile interpersonale din cadrul clasei și relația pedagogică educator-educat. Deși relația profesor-elev are un pronunțat caracter didactic, ea este influențată de pluralitatea de relații interindividuale pe care le are elevul în clasă și în afara ei. De aceea este necesar ca profesorul să cunoască grupul ca ansamblu dinamic de relații interumane. Orice grup se plasează într-o comunitate care-și imprimă ideile, credințele, reprezentările sale, el se identifică prin statutul său, prin apartenență, prin raporturile sale. Normele vieții de grup, talia grupului, caracteristicile spațio-temporale sunt impuse grupului de către cadrul social în care acesta eloluează. Orientarea grupului este determinată de context și împriimă membrilor anumite constrângeri pe care aceștia le încorporează și le transformă în „proprietăți” individuale: opinii și atitudini, stiluri comportamentale, raportare la ceilalți și la cadrul social-ideologic (A. Neculau, 2000)

Clasa de elevi este un grup social, cu un înalt grad de socializare, de instruire, dezvoltare și formare a personalității elevilor, liderii acționând pentru realizarea scopurilor și asigurarea coeziunii grupului. Clasa ca grup social este un „ansamblu de indivizi (elevi) constituit istoric, între care există diverse tipuri de interacțiuni și relații comune determinate” (M. Zlate, 1983)

Clasa de elevi este, așadar, un grup foarte important pentru orice copil, căci se perpetuează da-a lungul câtorva ani (în multe cazuri, elevii rămân împreună ciclul primar și cel gimnazial, deci opt ani) și are, cum vom vedea, o imensă influență asupra membrilor săi. Clasa posedă toate caracteristicile grupului primar, așa cum este înțeles acesta de dinamicienii de grup (M.Zlate 1972).

O dată cu dezvoltarea cercetărilor din domeniul dinamicii grupurilor, în anii '50, în psihologia procesului educativ a început să fie abandonată ideea că interacțiunea profesor-elev este singura interacțiune cu impact asupra progresului cognitiv al elevilor. Studiile de psihologie socială au pus în evidență importanța uriașă a climatului afectiv din grupul informai pentru participarea elevilor în școală, precum și eficiența interacțiunii dintre elevi pentru procesul de învățare. Dacă școala tradițională a avut o atitudine reticentă și chiar a descurajat cooperarea între elevi, pedagogii contemporani o favorizează, plecând de la ideea că, în multe cazuri, grupul mediază relația elev-profesor. De altfel, unii autori includ în definiția grupului clasă interacțiunea profesor-elev : „Clasa de elevi, scrie Adrian Neculau, este un grup de muncă specific, compus dintr-un număr de membri egali între ei (elevii), și dintr-un animator (profesorul), ale căror raporturi sunt reglementate, oficial, de tipul sarcinii și de normele de funcționare" (Neculau, 1983). Clasa posedă toate caracteristicile grupului primar, așa cum este înțeles acesta de dinamicienii de grup și procesul de influență din clasa de elevi asigură uniformitatea comportamentelor.

Despre procesele afective, este evident că atracția dintre membrii grupului clasă constituie o condiție fundamentală a performanțelor școlare înalte. Ea este, în același timp, o sursă de satisfacție personală pentru membri și un factor al coeziunii grupului. Interacțiunea intensă, contactele frecvente, precum și proximitatea fizică a elevilor în sânul clasei fac ca atracția interpersonală să aibă un nivel foarte ridicat. De asemenea, similaritatea percepută a celorlalți, faptul că elevul înțelege că ceilalți membri ai clasei au, în general, atitudini și opinii similare, se constituie într-un factor însemnat al atracției interpersonale. Profesorul are nevoie să cunoască rețeaua relațiilor afective, de atracție sau de respingere din clasă și să modelelze pattern-urile de atracție, pentru a-i sprijini pe izolați să reintre în grup și să evolueze mulțumitor în cadrul lui. Un copil sau adolescent are nevoie să simtă că nu este necesar ca el să fie premiant sau olimpic pentru a fi iubit, respectat și acceptat. Afecțiunea, aprecierea, respectul față de personalitatea fragilă a acestuia nu trebuie să fie condiționate de performanțele școlare sau de altă natură.

Cunoașterea de sine se dezvoltă odată cu vărsta și cu experiențele prin care trece fiecare persoană. Pe măsură ce acesta avansează în etate, el dobândește o capacitate mai mare și mai acurată de auto-reflexie.

Cunoașterea de sine este un proces cognitiv, afectiv și motivațional individual, ce suportă influențe puternice din partea mediului.

Clasa de elevi devine astfel unul din mediile sociale cu puternice efecte asupra dezvoltării și cunoașterii de sine a individului. Clasa de elevi este așadar un grup de apartenență foarte important pentru orice copil. (J.M.Monteil, 1997)

3.5 Meseria de profesor în România

Statututul social al profesorului în societatea contemporană pare să fie statutul clasei mijlocii. Profesiunea intelectuală, respectată, nu distribui deținătorului putere, influență sau venituri superioare, însă conferă prestigiu și satisfacții, vocația fiind considerat unul dintre motivele de bază în alegerea acestei profesiuni. (A. Cosmovici, 1999).

Se observă o anumită tendință, de a se transmite meseria de profesor, deoarece multi tineri aspiranți au părinții profesori sau învățători.

În majoritatea țărilor dezvoltate, această meserie este abordată în general de partea feminină iar România se încadrează în această tendință. În câmpul socialexistă stereotipul că meseria de profesor este o profesiune cu înclinații feminine datorită dimensiunilor afective pe care le implică și bineînțeles motivația financiară. Se adaugă și faptul că această meserie oferă o redusă perspectivă de carieră, înregistrând deosebit de puține diferențe între un profesor debutant și unul cu experiență.

Ștefan Boncu și Adrian Neculau sunt de părere că exercitarea acestei profesiuni presupune însușirea a trei competențe specifice (A. Cosmovici, 1999) :

Competența profesională, constând dintr-o cultură tehnică specifică ș o competență interumană care-i permite să lucreze totdeauna cu un public și să coopereze cu ceilalți profesori. Capacitatea de a organiza, respectiv munca în echipă și diversitatea sarcinilor și componenta etică completeasză acest tablou.

Capacitatea de a întreține raporturi satisfăcătoare cu eșaloanele ierarhiei superioare : directori, inspectori. Profesorii suportă cu regularitate presiunea controlului, ei sunt evaluați periodic de superiori, avansarea nu este posibilă fără o probă practică în fața unor comisii. Responsabilii erarhiei notează nu numai punctualitatea ci și asiduitatea profesorilor, calitatea activităților și eficacitatea, dar și „prezența scenică”, autoritatea în fața elevilor, calitateadialogului didactic”.

Competența de a dezvolta bune relații cu „beneficiarii”, respectiv elevii, părinții, comunitatea. Profesorul nu lucrează cu „clienți” individuali, ci cu grupe de elevi. Aceștia la rândul lor, sunt asistați și supravegheați de părinți și comunitate. Cota profesorilor este fixată, adesea, în funcție de priceperea „de a ține clasa”, de a utiliza corespunzător autonomia și libertatea de care ea se bucură.

Având în vedere dificultatea meseriei de profesor există o reală diferență între profesorii cu experiență sau debutanți dar care și-au format o structură de cunoaștere care le îngăduie să se adapteze repede la orice situație din clasă și să propună cele mai adecvate soluții de moment și cei care nu acceptă abordarea unei structuri democratice.

Specificitatea condițiilor de muncă ale profesorilor a fost aborată în foarte puține studii, însă o observație importantă este intensitatea redusă a interacțiunii profesorilor de la aceeași școală pe teme profesionale. Astfel de interacțiuni au loc foarte rar și mai mult decât atât profesorii sunt tot mai nesiguri cu privire la eficiența și adecvarea metodelor și informațiilor pe care le folosesc.

Deoarece profesorul lucrează aproape tot timpul, singur cu elevii, iar evaluările de către colegi, directori sau inspectori sunt puține și de cele mai multe ori nerealiste, face ca de multe ori eficiența să fie foarte scăzută.

A. Neculau a propus „evaluarea prin beneficiari” : „În evaluarea profesorilor nu trebuie să se plece de la trăsături în sine, ci de la calități în acțiune, valorificate în munca școlară. Aceste însușiri și atitudini sunt cel mai bine sesizate de către beneficiarii lor, de către elevi.” (A. Neculau, 1979, p. 158).

„A fi profesor înseamnă un risc asumat. Și asta deoarece pentru a preda, pentru a-i învăța pe alții cum să învețe este o operă niciodată încheiată și care implică multă răbdare, multe momente de incertitudine, de descurajare și multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi măsurate nici cantitativ și nici imediat” (D. Sălăvăstru, 2004).

Psihologia educației și pedagogia contemporană îl încurajează pe profesor să reflecteze asupra rolului său în procesul educativ, astfel un model construit de americani distinge trei roluri posibile ale profesorului, care sunt în același timp și abordări diferite ale acțiunii pedagogice (Gallagher, 1994):

Abordarea executivă propune un profesor prin excelență executor. Profesorul se preocupă în mod special de punerea în aplicare a obiectivelor didactice, folosindu-se de cele mai eficiente metode. În plus, el urmărește să evalueze efectele intervențiilor sale și le ia în seamă atunci când proiectează interacțiunile următoare cu elevii.

Din perspectiva abordării terapeutice, profesorul este o persoană empatică, ce se îngrijește cu prioritate de problemele emoționale și motivaționale ale elevilor. Stima de sine, sentimentul eficienței personale, acceptarea de către grup sunt socotite condiții esențiale ale participării eficiente în școală.

Abordarea eliberaționistă îl concepe pe profesor ca un eliberator al minții elevilor, ca un factor activ în dezvoltarea armonioasă, cognitivă și morală, a elevilor.

Rolul de profesor reprezintă o autoritate publică, ca reprezentant al statului, transmițător de cunoștințe și educator, evaluator al elevilor, partenerul părinților în sarcina educativă, membru în colectivul școlii, coleg. El este constient de tensiunea cu care intră în contact, el eare obligația de a observa și evalua, disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza și regiza procesul de instruire.

Într-o abordare pur românească conferențiar doctor universitar Dorina Sălăvăstru, susține că un profesor nu este doar persoana care propune conținuturi, formulează sarcini și cere anumite conduite, ci în sala de clasă se învață mai mult decât o materie, se învață o lecție de viață.

Profesorul stimulează și întreține curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, le modelează comportamentele sociale, le întârește încrederea în forțele proprii și îi ajută să își găsească identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care profesorul posedă calitățile și competența necesare centrării cu precădere pe așteptările, trebuințele și interesele elevilor.

3.5.1 Sistemul de învățământ românesc în anul 2010

Dată fiind situatia din sistemul de învățământ românesc din anul 2010, apar întrebările:

Mai există motivație pentru profesori? Mai reușesc profesorii să fie eficienți? Mai fac față dificultătilor sistemului? Mai reușesc să fie la curent cu ultimile noutăți? Mai știu ce procedee și metode să folosească? Mai supraviețuesc?

În România, de 20 de ani se încearcă o reformare a învățământului, iar profesorii încearcă să formeze „oameni”, chiar dacă sistemul nu îi ajută și mă întreb, oare a fost eficient sistemul de educație în tot acest timp?

Iată, în anul 2008, pe data de 28 mai Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar adresează o siscrisoare deschisă în care se subliniază:

„Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățămânul Preuniversitar FNAP-IP lansează un APEL CĂTRE OPINIA PUBLICĂ DIN ROMÂNIA, privind criza gravă din sistemul de învățământ românesc, cel care hotărăște viitorul copiilor noștri. Am adresat această Scrisoare Deschisă către toți factorii responsabli, cu putere de decizie (Președintele României, Primul Ministru, Comisiile Parlamentare pentru Educație din Camera Deputaților și Senat), care ne pot sprijini în căutarea și găsirea soluțiilor necesare pentru o reformă reală în învățământul românesc”

În această scrsoare se subliniază o serie de observații:

Statisticile europene arată că România se află între ultimele țări din Europa ca rezultate școlare.

Tezele unice, media anilor V-VIII și repartizarea computerizataă – o modalitate de admitere în liceu total nerelevantă pentru abilitațile și înclinatiile copiilor, contestată în urma rezultatelor sale dezastruoase din ultimii ani!
Reduceri arbitrare de conținut din manualele existente.

Necoroborarea modificarilor cu parcursul anilor școlari. Schimbări anunțate în ultima clipa fără a controla consecințele.

Refuzul MECT de a produce schimbări bine gândite, unanim acceptate și anunțate cu suficient timp înainte încalca legea și drepturile copilului.
Refuzul deliberat de a comunica. MECT consideră că este unicul deținator al Adevărului, al Specialiștilor, uitând că fară copiii noștri școala nu ar exista, uitând că părinții sunt cei mai interesați de felul în care arată parcursul școlar al copilului lor, refuzând să ia cunoștință de faptul că printre părinți se află mulți oameni de

înaltă valoare morală și profesională, a căror expertiză ar putea contribui la o reală reformă a școlii românești, cu atat mai mult cu cât copiii și parinții sunt cei ce pot oferi feedback-ul cel mai complet asupra felului în care sistemul de învățământ funcționează cu adevărat. Nerecunoasterea erorilor. MECT nu admite, de 18 ani, că toate erorile săvârșite au dus la degradarea continuă a învățământului românesc.

Elevofobia scolii fata de elev (si parinte), ce transformă elevul (și părintele) în dușman al școlii. Violența în școli. Aservirea comitetelor părinților, menținuți sub presiunea sistemului. Ambiguitatea dovedită a MECT în problema facilitării meditațiilor în afara sistemului. Dacă școala românească și-ar face datoria fața de elev, meditațiile nu ar fi solicitate decât de către cei care doresc pregătire suplimentară.

În final dorim să ne exprimăm speranța că semnalele pe care părinții le transmit Ministerului Educației nu sunt tratate cu dezinteres ori dispreț. Dorim să credem că parinții și Ministerul Educației sunt parteneri în asigurarea unui învățământ european, de calitate, pentru copiii lor, al căror viitor este hotărât, în mare măsura, de către școala românească. (http://sa-sachimbam-invatamantul.blogspot.com)

În anul 2010, pe data de 10 mai Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Învățământ „Spiru Haret”, Federația Educației Naționale și Federația Națională Sindicală „ Alma Mater” anunță acțiuni de pichetare în fața Palatului Parlamentului, București pentru următoarele motive:

intenția Guvernului României de a reduce salariile în sectorul bugetar cu 25% începând cu data de 1.06.2010, măsură care va avea efecte devastatoare asupra salariaților din învățământ;

faptul că proiectul Legii Educației Naționale propus de M.E.C.T.S. Guvernului României, însușit de acesta și transmis spre adoptare Parlamentului conține o serie de dispoziții cu efecte negative, dezastruoase, asupra personalului din învățământ

faptul că veniturile salariale, în special cele ale personalului didactic auxiliar și nedidactic s-au diminuat, datorită sistării, începând cu luna ianuarie 2010, a plății unor sporuri existente în contractele colective de muncă, acordate în condiții legale

faptul că prin O.G. nr. 114/2009 vor fi reduse ~ 15.000 de posturi din învățământul preuniversitar începând cu data de 1 septembrie 2010, după ce în anul 2009 s-au mai redus ~18.000 de posturi;

neplata în primele trei luni ale anului 2010 a sporului de lucru în condiții periculoase sau vătămătoare și a sporului pentru condiții grele de muncă, reglementate de Legea-cadru nr. 330/2009;

ignorarea de către conducerea M.E.C.T.S. a existenței și valabilității Legii nr. 221/2008 până în luna decembrie 2009, care instigă ordonatorii de credite la nepunerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, precum și la nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, care garantează salariaților menținerea salariului brut începând cu luna ianuarie 2010, la nivelul lunii decembrie 2009. (http://www.fsli.ro)

În data de 12 mai, se comunică calendarul de acțiuni comune de protest începându-se de la „netrecerea notelor și a calificativelor în documentele școlare oficiale” și terminându-se cu „declanșarea grevei generale în învățământ în data de 31 mai 2010”

În ziua următoare, pe data de 13 mai, toate federațiile sindicale, respectiv F.S.L.I ; F.S.I „Spiru Haret”; F.E.N. ; F.N.S „Alma Mater” transmit un comunicat de presă din care citez „reducerea salariilor din învățământ cu 25% înseamnă micșorarea finanțării per elev, măsură care prejudiciază și mai mult calitatea actului educațional”

„Este inadmisibilă compararea cadrelor didactice cu „teroriștii”, care îi iau „ostatici” pe elevi.”Iată, după 20 de ani de reformă, se reăgăsesc profesori nemulțumiți, părinți nemulțumiți, elevi nemulțumiți, într-o altă ordine de idei un sistem educațional care trebuie să formeze „omul ca om”.

Capitol IV

Instituția școlară studiată – Grupul Școlar Industrial „Nicolae Iorga” din orașul Negrești

4.1 Aspecte generale

Grupul Școlar Industrial „Nicolae Iorga” se află în orașul Negrești, județul Vaslui și s-a înființat în anul 1958. De atunci a suferit câteva modificări, în sensul că această instituție a evoluat și și-a mărit aria de activitate.

În urmă cu doi ani, liceul a împlinit frumoasa vârstă de 50 de ani, eveniment aniversat prin publicarea cărții cu numele „Grupul Școlar Industrial „Nicolae Iorga” -Negrești – Vaslui Semicentenar 1958-2008”, scrisă de prof. univ. Mircea Ciubotaru. În acest moment are aprocimativ 52 de mii de absolvenți din toate domeniile.

Domnul director Vasile Mariciuc spune că „liceul a rezistat cu succes momentelor de dificultate generate de transformările și adaptările ce au necesitat în tot acest timp”.

În anul 2008 această instituție beneficiză de „o investiție de 600 miliarde lei care va dura 3 ani și care după finalizare ne da oferi unul dintre cele mai moderne licee din Moldova”.

Liceul se află situat la capătul unei străzi înconjurat de blocuri de locuit, conține mai multe anexe șiu un teren te sport. În cadrul acestui liceu se află și două cămine pentru elevii care nu sunt din oraș. Liceul este foarte bine dotat, conține laboratoare de informatică, chimie, fizică, biologie, geografie. Aceste laboratoare sunt dotate cu aparatură de ultimă generație.

În anul școlar 2009-2010, această instituție este formată din 48 clase de elevi distribuite pe mai multe filiere. Filiera teoretică conține profile de matematică-informatică, filologie-limbi străine, istorie-științe sociale. Filiera tehnologică este formată din profile de electromecanică, electrotehnică mecanic-montator, mecanic-motoare termice și tehnician operator și tehnică de calcul. Școală profesională cu profilele prelucrător prin aschiere, lăcătuș mecanic, sudor, șofer mecanic auto. Școală postliceală de contabilitate și drept administrativ și școală complementară de ucenici. Liceul se implică în comunitate prin diverse tipuri de formare profesională asigurate de cadre didactice bine pregătite. În cadrul acesei instituții funcționează un modern centru de documentare și informare în care au acces atât elevii cât și părinții.

4.1.1. Observații cu privire la amplasarea școlii și curtea școlii

Liceul se află la capătul străzii 1 Decembrie, nr.3 și este înconjurat de locuințe sub formă de blocuri și case. La parterul blocurilor se află magazine cu haine, o alimentară și trei baruri.

Instituția este prevăzută cu două intrări astfel încât cadrele didactice intră separat față de elevi. Intrarea elevilor se realizează pe o poartă mare de metal, pe bază de legitimație.

Imediat după ce se intră pe poartă incpe o alee plină de verdeață care conduce spre intrarea în liceu.

Imediat în apropierea intrării din față, intrare pe unde intră profesorii, pe partea stângă se află un mini parc deosebit de frumos, ce conține multă verdeață, copaci, boltă de viță de vie, o masă și câteva scaune. În acest parc cu totul fascinant se află amplasată și statuia lui Nicolae Iorga.

În curtea acestei instituții se află :

clădirea principală în care se desfășoară cursurile, o clădire impunătoare, spațioasă și foarte plăcut colorată ;

două cămine de elevi, clădiri care au fost de curând renovate și care arată foarte bine atât în exterior cât și în interior ;

o cantină spațioasă în care se găsesc foarte multe mese cu câte patru scaune, miroase foarte frumos a mâncare proaspăt gătită și mobilierul pare a fi nou ;

un atelier

un teren de sport, unde se desfășoară orele de sport.

Menționez că elevii au acces la o sală de sport, a unui fost liceu agricol, sală care este folosită atunci când este nevoie.

Clădirea în care se desfășoară orele de curs are o formă dreptunghiularăși este formată din parter și două nivele.

La intrarea în liceu, pe partea din față, se află un hol mic unde întâlnim pe partea dreaptă cabinetul directorului adjunct, iar pe partea stângă secretariatul, o încăpere destul de mică, cu câteva birouri și foarte multe hârtii. În continuarea acestui hol se intră inr-un hol mai mare unde se află cabinetul directorului, cancelaria, o încăpere foarte spațioasă, cu o masă foarte mare așezată pe mijloc și cu multe scaune în jurul ei, iar pe parte stângă 4 ghivece cu flori viu colorate care îți atrag privirea de cum intri, 2 laboratoare de informatică bine dotate, cu aparatură de ultimă generație și în continuare săli de clasă și grupul sanitar.

La intrarea în liceu, pe partea din spate, pe acolo pe unde intră elevii, se găsește un hol mare ce conține săli de clasă distribuite pe ambele părți. Pereții holului sunt plini cu materiale infomaționale.

La primul etaj se găsesc sălile de clasă distribuite pe ambele părți, cabinetul psihopedagogului și grup sanitar. Pe pereții holului se găsesc panouri cu informații utile pentru elevi și părinți, panouri ce conțin atât informații școlare cât și informații extrașcolare și „materiale culturale” atât vechi cât și actualizate, așezate astfel încât să poată fi citite ușor.

La cel de-al doilea etaj se află o parte a sălilor de clasă, biblioteca, contabilitatea, caseria, laboratoarele și grupul sanitar.

Pe pereți se găsesc ca și la primul etaj, panori cu informații pentru elevi și părinții, „materiale culturale” distribuite între ușile sălilor de clase.

4.1.2. Observații cu privire la sălile din interiorul școlii

Sălile de clasă sunt încăperi nici prea mici, nici prea mari, unde pereții sunt albi. Pe pereții de lângă uși exisă câte două table necesare procesului educațional, lângă aceste catedra profesorului, apoi bancile elevilor distribuite pe patru rânduri, iar pe pereți sunt existente materiale didactice. La geamuri se află perdele albe iar pe pereții din fațăse afșî suporturi cu cate două ghivece cu flori.

Laboratoarele sunt niște încăperi primitoare, spațioase, foarte bine dotate și în funcție de specificul fiecăruia pe pereți sunt diferite materiale. Laboratorul de chimie este ceva mai diferit decât celelalte deoarce aici materialele didactice sunt așezate în patru rânduri pe două mese lungi și persistă un miros foarte înțepător. Laboratoarele de informatică sunt foart ebine dotate, cu aparatură de ultimă generație.

Bilioteca este o încăpere atractivă, unde se găsește un miros frumos de hârtie. Este destul de redusă ca dimensiuni în comparație cu volumul de cărți existet, cărți care sunt așezate pe rafturi, în diferite categorii.

Grupurile sanitare sunt foarte curate și tot timpul miros parcă a clor semn că sunt și dezinfctate.

În ceea ce privește lizibilitatea clădirii pot spune că este foarte ușor de realizat o cartografiere așa încât clădirea se poate folosi cu mare ușurință într-un mod eficient.

Despre amplasamentul liceului nu am rămas cu o impresie foarte bună deoarece se află situat între blocuri, la capătul unei străzi astfel încât dă o impresie de monotonie, în schimb în ceea ce privește interiorul impresiile își schimbă forma, deoarece de cum intri rămâi plăcut surprins de felul în care sunt toate organizate dar mai ales de mini-parcul unde este superb, mai ales primăvara, parc ce conține un foișor unde sunt bănci și o masă, unde sunt multi copaci, și iarbă verde.

4.1.3. Observații cu privire la activitatea profesorilor

Profesorii apar în sala de clasă imediat după ce s-a auzit sonieria care sună atât de puternic încât dacă nu ești obișnuit te sperii.

O parte dintre profesori sunt ma apropiați de elevi, iar o parte sunt ceva mai distanți. Personal mă așteptam ca profesorii tinerii să predomine în aceste relații de apropiere însă am constatat că profesorii mai învârstă sunt într-o proporție mult mai mare apropiați de copii.

Majoritatea profesorilor, la clasele de a XII-a, ține câte o cuvântare, mai mică sau mai mare, aproape la fiecare oră, despre bacalaureat și importanța acestuia.

Există situații în care nu se ține cont de identitatea elevului.

O parte a carelor didactice ridică tonul ceva mai des, atunci când elevii tind să deranjeze ora, o parte le adresează amenințări, iar o parte reușesc să țină clasa captivă pană șa pauză, fărăr ca elevii să mai aibă intenția de a deranja ora.

O parte a profesorilor i-am simțit distanți față de copii, parcă neimplicânduse și la nivel afectiv ci doar la nivel cognitiv.

Profesorii “ajutați de sisstemul educațional eficient” nu respectă identitatea elevului de în ceea ce privesc obționalele, care teoretic sunt obționale dar practic sunt inroduse elevilor în mod forțat sau se induc, fapt ce afectează identiatea elevului în sens negativ.

Nu se respectă identitatea elevului prin numărul ridicat de obiecte și din multitudinea de ore ce se desfășoară pe percursul unei zile.

Nu se respectă identitatea elevului prin deciziile cae se i-au fără a fi și ei consultați, fapt ce afectează grav identitatea unui elev aflat în perioada adolescenței

Nu se i-a în considerare și identitatea elevului deoarece sunt deosebit de rare situațiile de brainstorming.

Sunt mulți profesorii care încearcă să încurajeze elevii și le oferă sprijin și în problemele personale.

Cadrele didactice par a fi împărțite în două categorii:

primă categorie în care profesorii sunt pasionați de ceea ce fac, realizează proiecte de lecție, își ating obiectivele, se încadrează în timp, sunt acei profesori de care pot fi dați ca exemplu la atitudine, tact și competență pedagogică, sunt acei profesori care în funcție de relațiile cu elevi pot fi numiți și părinți.

a doua categorie, care de altfel este și minoritară în care profesorii sunt dezinteresați, nu realizează proiecte de lecție, nu se încadrează în timp, țipă la elevi, amenință elevii sau îi pedepsesc.

Am observat o serie de pedepse aplicate elevilor. De exeplu datorită faptului că 5 elevi de clasa a X-a au venit la ora de română cu temele nefăcute au primit nota 4 și teme suplimentare pentru acasă.

Se realizează cu o frecvență crescută sarcini pentru următoarea oră, din materiale suflimentare, altele decât manualul de curs.

Am observat faptul că se practică în mod constant drept pedeapsă pentru comportamentul elevului note de doi, trei și patru, trecerea absențelor în catalog sau pe un caiet al profesorului, trecerea unui punct minus pe caietul profesorului

Cea mai populară pedeapsă este ștergerea tablei de la o zi până la o săptămână, în general, însă am observat la ora de matematică a clasei a XI-a B, depășirea recordului deoarece o eșevă a primit pedeapsa de a șterge tabla o lună și două săptămâni.

Din păcate foarte des se procedează la excluderea de la ora de curs a elevilor cu un comportament indezirabil.

Am observat o frecvență crescută la Mustrările scrise, mustrările verbale, scăderea notei la purtare, ignorarea elevului, chemarea părinților la școală dar și scrisori adresate părinților, în care se subliniază comportamentele indezirabile ale elevilor.

O întâmplare pe care doresc să o relatez este acea petrecută la ora de geografie unde o elevă era ascultată, se descurca foarte, dar pentru faptull că s-a blocat la oo întrebare simplă a primit nota 2

Am observat diferențe comportamentale ale profesorilor și în ceea ce privește stilul educațional abordat. Profesorii folosesc toate stilurile educaționale, ba chiar am obseervat o combinație a stilurilor, însă cel ce predomină este stilul tranzacțional.

În ceea ce privește relația profesor-elev am observat că profesorii încearcă să maximizeze caracteristicile de personalitate ale elevilor iar autoritatea se dorește a fi descentralizată.

Relația cu elevii este mai flexibilă, bazată pe un climat favorabil, atitudinea profesorilor în marea majoritate a cazurilor este mai puțin directivă și cele mai multe sancțiuni au un caracter constructiv și se aplică cronologic. Deasemenea comportamentul profesorului, este orientat spre membrii grupului, se pune accent și pe aspectele instituționale dar și pe aspectele personale, profesorii își cunosc foarte bine elevii, în general de la clasele a X-a în sus. Există și situații minoritare în care profesorii adoptă o atitudine directivă, o atitudine autoritară, în care tonul asupra elevilor este ridicat, în care elevii nu au dreptul la comentarii și opinii și în care elevii sunt pedepsiți într-un mod nu tocmai academic. În aceste cazuri atmosfera este una tensionată, apar conflicte între profesor și elevi sau între elevi, și adesea obiectivele nu sunt îndeplinite.

Doresc să subliniez că au existat și situații în care atitudinea profesorului nu a fost corectă față de elev, astfel influențând în mod negativ identitatea elevului. Drept exemplu un elev din clasa a XI-a C datorită faptului că nu avea tema completă, a primit nota 3. Tema era realizată în proporție de 90 %.

Au fost și situații în care profesorii nu au respectat trăsăturile individuale ale elevului, pedepsele nu au fost distribuite într-un mod adecvat, elevii nu au fost încurajați de către profesori în fața eșecului, profesorii nu s-au implicat în întârire încrederii în sine a elevilor.

Pe toată perioada cercetării cu câteva excepții, profesorii au dat dovadă de stăpânire de sine, calm, echilibru, tact, relații apropiate cu elevii, competență pedagogică.

4.1.4. Observații referitoare la comportamentul elevilor la orele de curs

Pe perioada desfășurării a 72 de ore de curs la discipline diferite, timp de 5 luni au fost observate comportamentele elevilor.

Am observat elevi care se implică în activitatea didactică sunt atenți la desfășurarea orei,

elevi care nu se implică în activitatea didactică și de cele mai multe ori deranjează ora,

elevi care aruncă cu diferite obiecte în colegi, elevi conștiincioși care mereu vin cu temele făcute dar și mulți elevi care nicioadată nu vin cu temele făcute.

Un aspect îngrijorător este faptul că în repetate rânduri am observat limbajul vulgar folosit de elevi, însă utilizat în șoaptă fară a auzi profesorul. Frecvent există elevi care își lovesc colegii cu palma peste cap, manifestând un comportament agresiv.

Elevii care se implică în activitatea didactică folosind materiale suplimentare adesea sunt ironizați de către ceilalți colegi, dar cu toate astea foarte mulți elevi pun întrebării suplimentare în ceea ce privește subiectul lecției. Elevi sunt interesați de informații suplimentare, dar care nu privesc subiectul lecției.

Există foarte mulți elevi care stau retrași față de ceilalți și dacă nu sunt întrebați nimic nu scot nici un sunet și nu derasnjează pe nimeni. Acești elevi au o stimă de sine scăzută, sunt introvertiți și în general la stimuli auditivi puternici reacționează mult mai intens față de ceilalți colegi. Acești elevi reacționau astfel în momentul când trânteam pe parchet mapa „din greșeală” sau ori de câte ori cand trânteam scaunul. Pentru a observa acestea și din alt unghi am rugat profesorii ca din când în când în timpul orei să bata cu palma pe catedră. Rezultatele au fost aceleași, elevii introvertiți se speriau mult mai tare decât ceilalți și tresăreau într-un mod observabil.

Sunt într-un număr mare și elevii care mai toată ora vorbesc dar implicânduse în activitate, deci într-un sens constructiv dar și elevi care acsultă muzică în timpul orei la telefon sau mp3-player, folosind un sistem de mini-căști, pentru a fi cu greu descoperiți.

La multe ore elevii se joacă cu telefonul mobil, joacă un joc nimit „avioanele”, joc ce este foarte popular în liceu, elevi care ascultă cerințele profesorului și se supun imediat însă și elevi care nu se supun cerințelor și care cer explicații.

Din cauza faptului că telefonul mobil este folosit în timpul orei, și atenți aelevilor are de suferit o parte a profesorilor interzic folosirea telefonului. Elevii care nu respecta acestă regulă primesc două pedepse: li se confiscă telefonul sau le este dată o temă suplimentară consistentă pentru următoarea oră.

În general mare parte din comportamentele negative se realitează de elevi care stau în băncile de la jumătatea clasei spre capătul clasei de aceea de multe ori elevii din spate sunt mutați în băncile din față.

Marea majoritate a elevilor care deranjează buna desfășurare a orei sunt de gen feminin, reportul aproximativ în funcție de gen fiind de 1 la 3, adică într-o clasă de elevi dacă avem un subiect de gen masculin cu un comportament negativ, vom avea și cel puțin trei subiecți de gen feminin cu comportamente negative.

La clasele a IX-a și a X-a s-au înregistrat mai multe comportamente negative în comparație cu clasele a XI-a și a XII-a.

4.1.5 Observații referitoare la comportamentul elevilor în afara orelor de curs

În acest capitol voi prezenta doar obsedrvațiile din interiorul școlii și din curtea școlii, atât în pauze cât și după terminarea orelor de curs.

Am observat cu o frecvență foarte mare elevi care fumează în toaleta școlii. Această practică se realizează în fiecare pauză atât de fete cât și de băieți. Fetele care fumează în toaleta școlii sunt într-un număr mult mai mare decât cel al băieților.

În aceleași condiții am observat elevi care înjură, elevi care folosesc un limbaj indecent aflându-se în interiorul instituției, elevi care se aleară pe holurile școlii dar și grupuri de elevi care stau retrași într-o parte a holului și discută diverse lucruri.

Elevii care nu merg la fumat fie ascultă muzică la căști fie se împart în grupuri mici și poartă conversații.

Aproape în fiecare pauză se poate observa elevi care copie teme pentru orele următoare și elevi care formează cupluri, se sărută și se mângăie în public fără a părea deranjați pe prezența celorlalți;

Notabil este faptul că mulți dintre elevi au un comportament agresiv. În toată peroioada cercetării am observat comportamentul agresiv al fetelor, fie în contacte de tip fete-fete fie în contacte de tip fete-băieți, cel din urmă fiind cel ce predomină. Fetele folosesc un limbaj indecent de o agresivitate vulgară de nedescris, nu au nici o problemă în a lovi băieții, ba chiar o fac cu ușurință și cu o frecvență foarte ridicată. Băieții sunt loviți cu palmele, cu pumnii și chiar cu picioarele. Reacția băieților în general fiind una pasivă, foarte puține fiind cazurile când bieții reacționează la același nivel.

În momentul cânt sunt descoperite de profesori aceste comportamente sunt sancționate, însă de cele mai multe ori aceste informații nu ajung la profesori deoarece „victimele nu depun plângere”, adică băieții preferă să evite situația, să treacă astfel încât nu s-a realizat.

Situațiile observate în ceea ce constau „comportamentele autoritare” ale fetelor față de băieți, au fost deosebit de numeroase, iar băieții nefiind deloc surprinși, semn că sunt obișnuiți cu astfel de situații.

Cu toții cunoaștem expresia „lasă că te spun eu domnului/ei diriginte/ă”, în perioada în care am făcut eu liceul era o expresie ce aparținea fetelor. În anul 2010, după 5 luni de observații constat că lucrurile s-au schimbat și aceasta este o expresie ce aparține băieților.

Capitol V

Identitatea elevului

5.1 Teorii ale identității

În dicționarul limbii române identitatea este definită ca „faptul de a avea trăsături proprii, de a fi identic cu sine” (Dicționarul limbii române, 2007).

Tensiunile dintre sine și lumea externă, dintre sine și ceilalți alimentează viața psihologică a indivizilor, dezvoltarea eului, a conștiinței de sine și a identității noastre psihosociale. Definită prin „sentimentul de a fi” pe care îl trăiește un individ atunci când își probează „eul” ca fiind diferit de al celorlați, identitatea ăși dezvăluie dubl aparență: este vorba de un fapt de conștiință, subiectiv, deci individual, dar și de o situare obiectivă în raport cu altul, în interacțiunea cu indivizii unor diferite grupuri de apartenență: familie, grup de prieteni, mediu școlar sau profesional.

Studiul noțiunii de identitate își are originea în preocupările filosofilor antici privind cunoașterea de sine: de la dicționarul înscris pe frontispiciul templului din Delphi, „Cunoaște-te pe tine însăți”, pe care Socrate și l-a însușit ca deviză, și până la întrebarea „Cine sunt eu?” pe care și-a pus-o Platon. Mai recent, aceast concept s-a dezvoltat datorită contribuțiilor venite dinspre psihologie socială, psihanaliză, antropologie, și sociologie, în cadrul cărora problematica identității apare centrală sau marginală însă în toate aceste domenii construcția identității apare ca fiind concomitent subiectivă și socială. (N. Turliuc, 2004)

Într-o abordare psihanalitică, deși nu a fost utilizat conceptul de identitate, noțiunea de „identificare” a fost descrisă de S. Freud în „Introducere în psihanaliză” și apoi în „Psihologia maselor și analiza eului”.

În lucrarea „Introducerea în psihanaliza lui Sigismund Freud” „narcisismul este forma cea mai primitivă a identificării” (J.P.Chartier, 1993) , în timp ce într-o a doua lucrare, identificarea reprezintă „cea mai simplă expresie a unei legături emoționale cu o persoană” (N. Turliuc, 1900).

Pentru Freud identificarea reprezintă procesul comunicării afective dintre indivit și ceilalți, prin care un individ dezvoltă o legătură cu o persoană sau un grup.

Conceptul de identitate a fost introdus în anul 1959 de către E. H. Erikson, pornind de la noțiunea de identificare descrisă de Sigismun Freud. Astfel identitatea apare ca rezultatul diferitelor identificări ale subiectului. Mai precis ea rezultă din excluderea selectivă și asimilarea mutuală a unor identificări din copilărie Erikson subliniază dilema adolescentului între identitate și difuziunea rolului pentru a ajunge la maturitatea identității sexuale și profesionale, fiecare adolescent trebuie trebuie să-și reexamineze identitatea și rolurile pe care trebuie să și le asume. Tânărul trebuie să dobândească o percepție de sine inclusă în ceea ce este și ce dorește să fie și a rolului sexual corespunzător. Gândirea adolescentului devine în această perioadă un fel de „moratoriu” între copilărie și vârsta adultă. Fosta identitate nu mai este suficientă, el trebuie să-și construiască o nouă identitate care îl va ajuta să-și găsească locul în viața adultă.

Conceptul de identitate pară să trimită concomitent la:

Un sentiment conștient al specificității individuale;

Un efort inconștient care tinde să realizeze continuarea experiențelor trăite;

La participarea individului la idealurile și modelele culturale ale grupului, considerat ca fiind pozitiv.

Pentru început Erikson folosește termenul de „criză a identității”, folosit pentru interpretarea problematicii adolescenților. Pentru analiza acestor probleme el a consultat lucrările freudiene, astfel aspectele patologice ale identității l-au condus la conceptualizarea sa globală. Ea devine principala achiziție pozitivă a stadiului adolescenței, din cadrul stadialității dezvoltării psihosociale. (E. H Erikson, 1959 apud Șchiopu, ursula, Verza, 1997).

„În general, mai întâi incapacitatea de a-și edifica o identitate profesională este cea care îl perturbă pe adolescent. Pentru a se regăsi, el se identifică cu eroii grupului său, până la a ajunge, temporar, la o pierdere a identității aparent completă… El devine excesiv de sectar, intolerant, crud: exclude persoanele care sunt „diferite” din orice punct de vedere și chiar după aspecte insignifiante ca îmbrăcămintea sau mimica… Este important să se înțeleagă că o astfel de intoleranță este o apărare necesară contra difuziunii identității, inevitabilă în această perioadă a vieții.” (Erikson, 1968 apud A. Munteanu, 2006)

James Marcia, un binecunoscut psiholog american, în urma unor cercetări desfășurate în anii 1966 și 1980 a sistematizat principiile eriksoniene într-o teorie a edificării identității în adolescență. El pune accent pe două activități: „autochestionarea” și „angajarea”.

Autochestionarea reprezintă o perioadă de verificare, mai mult sau mai puțin conștientă în ceea ce privesc vechile opțiuni. Alegerile și valorile din perioada anterioară sunt reexaminate, autochestionarea direcționând și susținând viitoarele asumări de roluri sau valori.

Angajarea este dimensiunea efectivă, practică a validării identitare, adică devine la modul practic student, șofer etc… Analiza felului în care se cojugă cele două dimensiuni are pentru psiholog valoare diagnostică, el luând în calcul la modul individual pentru un adolescent, formele și intensitățile cu care autochestionarea și angajarea se combină, într-o etapă sau alta a acestei vârste. Acest model de analiză conduce la o tipologie identitară cu patru stări:

Identitate realizată

Persoana a traversat etapa autochestionării, concomitent cu angajarea sa fermă într-o serie de roluri.

Identitatea în moratoriu

Autochestionarea există, este în plină derulare, iar autoangajarea nu.

Identitatea acceptată

Adolescentul nu a parcurs, cel puțin vizibil, etapa autochestionării, dar este deja angajat pe o anumită linie; el a adoptat pur și simplu opțiunile mediului său familial

Identitatea difuză

Nici autochestionarea și nici angajarea nu sunt încă prezente

Aceasta din urmă poate fi o stare precoce, caracteristică debutului acestui proces, fie o stare post eșec. În această situație ea apare în urma unor angajări discordante cu dorințele sau posibilitățile individuale (de exemplu sunt student la informatică dar eu îmi doream să fiu la psihologie).Acestă manieră de a investigaconstrucția identitară poate fi utilizată pentru fiecare dintre marile aspecte ale procesului: identitate vocațională, civică, ideologică, maritală, axiologică, și multe altele, funcție de context și situație (L. Iacob, 2000).

Din perspectivă sociologică T. Parsons definea identitatea prin integrarea statusurilor și rolurilor individului ca răspuns la status-rolurile celorlați, care formează ansamblul social. Pearson afirmă că rolul corespunde unui statut și prin urmare, unei aparențe la o categorie socială. Modelele interactive ale eului social indică faptul că, prin intermediul rolurilor, indivizii își construiesc activ identitatea, ca sinteză a anormelor sociale și a experienței lor personale.

Pornind de la studiul situației grupurilor minoritare, s-a demonstrat că aceste grupuri interiorizează o anumită interpretare a locului pe care îl ocupă în raporturile de producție și în relațiile de putere astfel încât, membrii lor nu mai percep influența determinanților sociali asupra destinelor lor individuale. Identitatea prescrisă echivalează cu o alienare a eului, deoarece aceste grupuri nu pot deveni conștiente de identitatea lor pornind de la ceea ce ele posedă, datorită „lucrurilor” de care au fost private. Identitatea alienată, așa cum a fost mult timp identitatea feminină, este o iluzie din moment ce, ea are la bază replierea pe sine, marginalizarea și lipsa percepției raporturilor de utere reale. (B. Bernstein, 1972, apud N. Turliuc, 2004)

În psihologia socială, aspectul social al identității a fost discutat de precursorii psihologiei științifice a identității, care au analizat noțiunile de „eu social” și „personalitate socială”. În principii de psihologie, William James a propus înțelegerea eului ca obiect de studiu al psihologiei. El a conceput eul ca un curent de gândire denerat în relația cu altul și a făcut distincție între trei constituenți ai acestuia:

eul social;

eul material;

eul spiritual.

Tot pe tărâm american C. H Cooley a propus noțiunea de „eu în oglindă” sau „eu reflectat” pentru a sugera că ceilalți sunt un fel de oglindă socială a eului, altfel spus, că eul se înrădăcinează în imaginea sa reflectată în ceilalți (C.H. Cooley, 1902, apud N. Turliuc, 2004)

La Festinger construirea identității personale se realizează prin compararea cu ceilalți asemănători și în situații noi, incerte, în scopul căutării asemănărilor și diferențelor care să îi permită subectului să se situeze și evalueze în raport cu consensul social înconjurător.

Dezvoltarea teoriei sistemelor și a psihologiei cognitive, par să fi oferit o cale alternativă de conceptualizare a identității. Una din variantele acestei căi alternative este și „modelul covarianței”, conform căruia, o puternică identitate grupală ca de exemplu familia face ca similaritățile eu-celălalt din interiorul familiei și diferențele față de alte grupuri de apartenență să fie accentuate și concomitent ca nevoia de diferențiere în interiorul grupului familial să crească. Aceasta înseamnă că în anumite condiții, creșterea presiunii identității sociale familiale este acompaniată de creșterea și nu de descreșterea presiunii identității personale, a nevoii de individualizare. Dincolo de variațiile raportului dintre individual și colectiv, experiența simultană a similitudinii și a diferenței reprezintă, probabil nucleul dur sau partea centrală a reprezentării de sine mai mult sau mai puțin împărtășite de tipul nostru de societate.

În cadrul teoriilor psihosociale ale identității, distincția dintre componentele personale și cele sociale ale identității se impune ca un semnal de alarmă împotriva acelui tip de reducționism care suprasimplifică originile stimei de sine, prin fixarea lor doar la nivelul aparențelor grupale sau chiar la nivelul unei singure aparențe grupale.(J. C. Deschamps, 1996 apud N Turliuc 1900).

Psihologia cuplului și a familiei susține că, prin acțiunea asupra lumii externe și grație interacțiunii cu ceilalți, în primul rând cu membrii grupului familial, copilul dobândește capacitatea de a distinge eul de non-eu și de a vorbi despre experiența sa subiectivă.

La început identitatea noastră este legată de alte identități, invadată de elementele acestora, de care va trebui să se diferențieze treptat, pentru a căpăta o formă distinctă. Identificarea cu părinții, cu valorile mediului familial, care va întări similaritățile dintre copil și membrii grupului familial, nu va exlude tendința normală de diferențiere de dorințele parentale, de unele dintre cerințele familiei sau ale mediului școlar. Astfel „celălalt” ne permite dezvoltarea sentimentului de a fi noi înșine, de a deveni cei ce suntem. (I. Mitrofan și C, Ciupercă, 1998)

Înainte de a se alătura unei alte persoane în scopul întemeerii propriei familii, tânărul trebuie să-și definitiveze identitatea și nucleul ei central: eul. Identitatea psihososială, a cărei achiziție ar trebui realizată în adolescență, se poate contura în trei dimensiuni:

forma pozitivă

forma negativă

forma incertă

Forma pozitivă implică o bună acceptare de sine care, mai departe, asigură dezvoltarea itimității cu altul. O identitate sănătoasă se bazează pe o bună prețuire de sine. Persoanele cu o identitate psihosocială pozitivă nu ezită să se deschidă în fața celorlalți, își asumă riscurile vulnerabilității proprii și se simt atrase de persoanele similare lor.

Forma negativă dezvoltă o imagine de sine opusă valorilor grupale și sociale, cum ar fi aceea ilustrată de atribute precum: „ratat, incapabil, rebel, delicvent, etc…” Interiorizându-și această imagine negativă, tinerii intră într-un cerc vicios: ei se simt respinși, cred că sunt răi, se comportă conform așteptărlor celorlalți, comportamentul lor conducând la întărirea etichetei negative.

Forma incertă este strâns legată de criza adolescenței și de încercările reducerii anxietății existențiale prin reacții excesive:

distracție fără măsură;

abuz de droguri;

implicare permanentă în activitatea sexualăă;

intrarea într-un grup infracțional;

asocierea cu sau refugiul în sectele religioase

grupările senofobe

grupările extremiste

Toate aceste soluții pot reduce doar momentan tensiunea pentru că, ulterior, ea să apară și mai intens.

Este extrem de important cum se foarmează adolescentul deoarece ruptura lor ulterioară de mediul familial de origine face ca ei să rămână emoțional captivi relațiilor din familia de origine, fapt care le împiedică evoluția spre autonomie și independență.(I. Mitrofan și C. Ciupercă, 1998)

5.2 Formarea identității de gen

Formarea identității de gen este un proces complex, cu valențe importante în

considerarea persoanei ca normală sau adaptată social.

Genul este definit ca „fel, soi, tip pe care le reprezintă un obiect, o ființă, un fenomen etc. (dicționarul limbii române, 2007).

Genul se referă la ideile unei societăți în legătură cu ceea ce li se „potrivește” în temperament, comportament, atitudini bărbaților și femeilor dintr-o societate.

Rolul de gen reprezintă tot ceea ce o persoană spune sau face (inclusive comportamentul eroticosexual sau rolul de sex) pentru a-și indica sieși sau celorlalți statutul de bărbat, femeie sau androgin. (J. Money, 1987 apud N. Turliuc, 2004). Această definiție cuprinde autodefiniția privată, introspectivă și defnițiile observaționale, publice, oferite de ceilalți. Partea introspectivă a fost numită identitate de gen, definită prin credința conform căreia cineva posedă calitățile, trăsăturile, atitudinile rolurile sau conduitele specific bărbatului sau femeii. Cea mai simplă formă a sa apare în afirmația “Sunt bărbat” sau “Sunt femeie”. Partea observațională a definiției a rămas desemnată de același termen: “rol de gen”, care se referă la stereotipul social la care individual se poate sau nu conforma.

În perspective original propusă de Money identitatea de gen și rolul de gen apar ca două fațete ale uneia și aceleeași monede, ale căror componente principale sunt cea eroticosexuală, ocupațională și recreațională.

Sistemul credințelor conform căruia cineva se autoevaluează ca femeie sau bărbat este mai mult decât un simplu process de etichetare deoarece, are la bază atât o schemă cognitivă (cunoștințele despre bărbat/femeie, cunooștințele despre sine în calitate de reprezentant al unuia dintre sexe), cât și un puternic angajament afectiv față de acea etichetă sau schemă. Acest angajament poate fi cu ușurință evidențiat la copii între 2 și 4 ani, provocați de un experimentator care, în exclamația “vai ce băiețel/fetiță drăguț/ă!”, folosește incorrect eticheta de gen. În general, copii de această vârstă se vor supăra pe cel care comite această greșeală.

Identitatea de gen apare ca o construcție psihologică întemeiată pe un dat natural: variabilele de sex, care corelează perfect unele cu altele în cazul bărbaților și femeilor, dar nu și în cel al hermafrodiților. (M. Lewis, 1997, apud I. MItrofan și C. Ciupercă, 1997)

Imediat după nașterea copilului, morfologia sa genital trezește reacții din partea adulților, care îi atribuie sexul desemnat și rolul în care va fi antrenat. Informați apriovitoare la sexul biologic determină adoptarea de către părinți și ceilalți adulți a unor comportamente, atitudini și așteptări diferite.(apud F. Giron, 1990)

Identitatea de gen a fost asociată cu înțelegerea genului și a tot ceea ce este legat de el, dar ea poate fi corelată unei varietăți de niveluri de cunoștințe, iar unele evidențe experimentale indică faptul că:

Identitatea de gen, ca parte a identității de sine, se stabilește ca schemă cognitivă și afectivă în decursul celui de-al doile an de viață

Accentual tot mai mare pus pe identitatea de genm măsurat prin clasificarea și înregistrarea frecvenței comportamentului copilului, indică faptul că aceștia dispun de identitate de gen de la 2-3 ani. (M. Weinraub și colab., 1984,M. Lewis și colab., 1981 apud N turliuc, 2004)

Aceste studii indică asupra faptului că identitatea de gen are componente cognitive și affective, aspectele ei putând fi evidențiate de la vârsta de 2 ani.

Un copil care are dificultăți în însușirea comportamentului specific sexului său determinat sau căruia nu-I face plăcere să-l joace poate să nu dezvolte o identitate psihosocială clară. Psihanaliștii susșin că rolul fundamental în construirea identității de gen este jucat de părintele de același gen și ulterior, de celelalte personae de același gen, cu care copilul se va identifica Dacă un copil nu este recunoscut de părintele de același

sex ca aparținând aceluiașio gen, iar această lipsă nu este compensată de nici o altă prezență “maternă” sau “paternă” , există riscul ca acel copil să aibă dificultăți în definitivarea identității armonioase de sine, bruiată de sentimentele de rușine, inadecvare sau confuzie. (A. Munteanu, 1989)

Avansarea în pubertate și intrarea în adolescență sunt marcate de schimburi organice și de mediu, astfel că secreția hormonilor gonadici și numeroasele schimbări fiziologice modifică multe din interesele și înclinațiile comportamentale.

În tot acest timp se schimbă percepția celorlalți cu privire la individ, cerințele și expectanțele lor față de acesta. Rolurile de gen definite până la acel moment se schimbă de la cele potrivite în etapa copilăriei, la altele noi, care nu sunt încă similar celor ale adulților. (I. Mitrofan și C. Ciupercă, 1997)

Ultimul pas în stabilirea identității de gen adulte presupune interiorizarea rolului de gen adult și ajustarea comportamentului la noile presiuni și așteptări sociale, de aceea se naște întrebarea: în sociatatea de astăzi adolescenții sunt ajutați în acest sens de către familie, școală sau oricare altă instituție și mai grav decât atât ne comportăm cu adolescenții cum ar fi normal în funție de variabila gen?

5.3 Stimă de sine și roluri sexuale la elevii de liceu

Stima de sine reprezintă părerea pe care o ai despre tine. Se bazează pe atitudinea pe care o ai față de:

Valoarea ta ca persoană

Munca pe care o faci

Ceea ce ai realizat până acum

Ce crezi că gândesc ceilalți despre tine

Scopul tău in viață

Locul tău in lume

Potențialul tău pentru succes

Punctele tale tari și slabe

Statutul tau social si modul în care relaționezi cu ceilalti

Independență autonomie sau abilitatea de a sta pe propriile picioare

Odată cu înnaintarea în vârstă, stima de sine se modifică, astfel la începutul adolescenței ea se diminuă ușor, pentru ca mai apoi să creascăîn mod regulat Harter, 1990 apud Șchiopu, Ursula, Verza, 1997)

Scăderea stimei de sine la începutul adolescenței pare a fi legată mai degrabă de schimbările școlare și de cele pubertare decât vârstei cronologice. Cercetătorii au remarcat această scădere la elevii care ajung mai timpuriu în școală, însă atunci când tranziția se face în mod mai gradat, nu apare nici o scădere a stimei de sine la debutul adolescenței.

O altă modificare importantă se manifestă la nivelul termenilor pe care un adolescent îi utilizează penreu a se defini, termeni care devin din ce în ce mai abstracți. Un exemplu în acest sens este dat de o adolescentă de 17 ani la întrebarea

„cine sunt eu?” (Harter și Monsour, 1992 apud Șchiopu, Ursula, Verza, 1997).

„sunt o ființă umană. Sunt o fată. Sunt o persoană. Nu știu cine sunt. Sunt în zodia săgetătorului. Sunt ambițioasă. Sunt foarte curioasă. Nu sunt individualistă. Sunt singuratică. Sunt pentru democrație. Sunt radicală. Sunt conservatoare. Sunt atee. Sunt o persoană care nu poate fi clasificată. De altfel, nici nu vreau să fiu clasificată.”

Este evident faptul că această adolescentă, pentru a se defini se referă mai puțin la caracteristicile sale fizice sau la aptitudinile sale decât ar face-o un copil mic. Ea se descrie prin trăsături abstracte, sau prin ideologii la care aderă.

Copii în vârdtă e șapte opt ani par a trata categoriile de gen ca și cum acestea ar fi guvernate de reguli care sunt mereu aceleasi, în chimb adolescenții realizează faptul că există o gamă variată de comportamente în interiorul fiecărui grup de gen. Astfel, o parte din adolescenți încep să se definească folodind atât trăsături feminine cât și masculine

Psihologii, la începutul cercetărilor, opuneau masculinitatea de feminitate, însă lucrările lui Sandra Bern, Janet Spence și Robert Helmreich au demonstrat că este posibil ca un individ să-și exprime în același timp aspectele feminine și masculine ale personalității sale, de exemplu sensiblitatea și independențam tandrețea și afirmarea de sine

După această nouă abordare a rolurilor sexuale, masculinitatea și feminitatea sunt văzute ca fiind două dimensiuni într-o anumită măsură, într-un grad mai ridicat sau mai coborât, sau să le posede pe ambele simultan. Termenii utilizați pentru a descrie cele patru posibilități ce decurg din acest model sunt prezentați în figura alăturată.

Cele două modele tradiționale ale rolurilor sexuale sunt cel masculin și cel feminin, însă două noi modele apar atunci când sunt luate în considerare rolurile sexuale după noua abordare: subiecții androgini cei care se descriu în același timp prin trăsături masculine și feminine marcate și subiecți nediferențiați care se descriu a fi lipsiți de ambele categorii de trăsături. Studiile au arătat că circa 25-35% dintre elevii americani de liceu se definesc ca fiind androgini. În grup se află mai multe fete decât băieți (Spence și Hemreich, 1978 apud A. Munteanu, 1989).

O descoperire foarte surprinzătoare arată că modelele masculin și androgin sunt corelate cu o stimă de sine ridicată, atât la adolescenți cât și la adolescente. Se poate explica acest fapt prin presupunerea că și băieții și fetele valorizează caracteristicile care definesc stereotipurile masculine, cum ar fi independența și competența. Astfel un băiat poate dezvolta o stimă de sine ridicată adoptând un rol masculin tradițional.

Pentru fete însă, adoptând u rol feminin tradițional fără cartacteristici masciâuline par să determine un risc de stimă de sine redusă.

5.4 Observații cu privire la comportamentele elevilor în afara instituției de învățământ

Am realizat observații în afara instituției de învățământ, atât în pauza mare cât și înainte și după orele de curs.

Am observat elevi care înjură cu foarte mare lejeritate, nestingheriți de cei din jur, eleve care fumează pe stradă, cupluri de elevi care se sărută, se mângăie și se ating în zone intime fără a părea câtuși de puțin jenați.

Pe parcursul celor 5 luni de cercetare am observat în fiecare zi fete care lovesc, adresează cuvinte jignitoare și scuipă băieții; elevi care traversează strada prin locuri nepermise, elevi care țipă pe stradă, elevi care aruncă gunoaie pe oriunde altundeva decât la coșul de gunoi, elevi care vorbesc nepoliticos cu oamenii pe stradă.

Am înregistrat în repetate rânduri elevi care realizează comportamente de ajutorare acolo unde observă că este nevoie de ele, elevi care mereu respectă regulile de circulație și care se poartă deosebit de frumos cu persoanele vârsnice.

O practică frecventă în râdul elevilor este aceea de a merge după ore în baruri, altele decât cele de lângă școală, și consumă băuturi alcoolice.

Consider că este important să subliniez două întâmplări observate și care le consider semnificative. Prima întâmplare a avut loc pe data de 11 mai, în jurul orei 14 :20, în afara instituției de învățământ, respectiv pe stradă, unde o elevă a intrat în conflict cu un elev, i-a adresat o serie de cuvinte vulgare, pe care nu le pot reproduce, apoi i-a adresat o serie de înjurături care de care mai „nuanțată”, după care s-a repezit spre elev și i-a aplicat doi pumni în față și un șut. În momentul în care elevul s-a dezmeticit și a vrut să reacționeze în apărarea sa, celelalte eleve au sărit în ajutorul colegei chiar dacă aceasta era agresoarea. Subliniez că subiecții de gen masculin, nu au intervenit în apărarea colegului lor, ba chiar s-au amuzat de această întâmplare. Spiritele s-au calmat după ce eu am intervenit.

În urma discuției avute cu eleva „agresoare” am constatat că aceasta a fost deranjată pentru că în timpul unei pauze a fost caracterizată de elevul respectiv fiind drept „țărancă proastă” și astfel în momentul în care s-au întâlnit pe stradă a avut loc incidentul.

La întrebarea „de ce ai reacționat atât de agresiv?” eleva a răspuns „am luptat pentru statutul meu, trebuie să fii respectat, dacă nu își bat toți joc de tine, cum să îmi spună mie așa ceva”.

În urma discuției cu „victima” am înțeles că nu a reacționat altfel deoarece fetele sunt foarte unite și sar una în apărarea celeilalte, și la întrebarea „te vei duce să spui ce sa întâmplat doamnei dirijintă?” elevul a răspuns „nu, nu, colegii vor râde de mine, și fetele, și lucruri de astea se tot petrec, nu sunt eu singurul”

A doua întâmplare s-a petrecut după terminarea orelor de curs. Elevii au ieșit pe poarta școlii și în grup organizat de 8 persoane, 3 băieți și 5 fete au mers într-un bar unde au consumat băuturi alcoolice. Ceea ce mi se pare necesar de subliniat este faptul că fetele au consumat băuturi alcoolice spirtoase în „cantități industriale”.

În urma celor 5 luni de cercetări s-a observat că întâlnirile în baruri sunt frecvente, și consmul de spirtoase la fete este o obișnuință, nu o excepție.

Din comportamentele elevilor în afara instituției de învățământ se observă o stimă de sine mult mai ridicată la fete decât la băieți.

În exterior la fel ca și în interiorul liceului, băieții sunt mai rezervați spre deosebire de fete și din acest motiv am observat o serie de cuvinte și expresii care caracterizează subiecții de gen feminin din care voi relata doar câteva.

Cuvinte folosite de fete:

„Mârlan, țăran, fraier”;

„Hegheș, nașpa, brb”;

„Cool, tâmpit, stupid, cretin, idiot”

„Fată, iubita, fuck, heloo”

Expresii folosite de fete:

„Pana mea, puii mei”;

„Freacă menta, bag picioru’”;

“s-o faza”;

“îți bag două”

“pe sistem ; se știe”

„hai sictir”; „marș”, „zât”

„îți dau un cap în gură”

Subliniez faptul că înjurăturile folosite de către fete sunt cu tentă masculină, și nu le pot reda la modul cum sunt formulate.

Dacă analizăm aceste expresii care sunt folosite foarte des de subiecții de gen feminin, ajungem cu siguranță cel puțin la concluzia că fetele s-au schimbat.

În urma observării acestor comportamente, am decis să dau elevilor o foaie, cu o întrebare la care să răspundă sincer. Întrebarea nu îmi aparține mie , este celebră, aparține lui Platon și se referă la criza de identitate. Elevii au fost rugați să răspundă la întrebarea „Cine sunt eu?”. În continuare voi prezenta câteva dintre răspunsurile primite, răspunsuri ce sunt reprezentative pentru întregul eșantion de elevi.

„Eu …sunt o elevă bună, o fată care… învață, care nu supără pe mama, sunt un om care nu deranjează pe nimeni, cu colegii eu mă înțeleg bine, cu ceilalți copii mă înțeleg bine, deci sunt un om cuminte” – elevă clasa a X-a;

„Sunt o femeie deșteaptă care știe ce vrea de la viață, pentru că în viață ca să o duci bine trebuie să știi foarte clar ce vrei, ca să o duci bine” – elevă clasa a XII-a;

„Eu sunt un om” – elev clasa a XI-a;

„Nici măcar eu nu mai știu exact, uneori simt că sunt un copil, alteori nu simt că sunt copil și mă supăr când tata îmi spune „copile” sau mama mă tratează ca pe un copil – elev clasa a X-a;”

„Eu sunt o femeie, o femeie ca toate celelalte femei care poartă tocuri mari, fuste scurte, care se machiază, se dă cu ruj, și care merg în discoteci.” – elevă clasa a XI-a

„Eu sunt un elev care nu prea se descurcă în viață” – elev clasa a XII-a

„nu știu să răspund la această întrebare” – elev clasa a IX-a

Concluzii

Designul de cercetare și metodele utilizate au permis formularea câtorva concluzii.

În urma celor 5 luni de cercetare subliniez urmtoarele :

diferențele de gen sunt în mod inegal determinate de educația familială și educația școlară în sensul că există diferențe semnificative în ceea ce privește comportamentul fetelor față de cel al băieților;

educația școlară și educația familială participă în inegală măsură la formarea identității elevului, în sensul că părinții tratează cu superficialitate acest aspect, iar școala are un rol dublu.

s-a observat într-un mod foarte clar o modificare în ceea ce privește variabila gen, respectiv: „masculinizarea fetelor” și „feminizarea băieților”

nici educația familială și nici educația școlară nu ține cont pe cît ar fi necesar de formarea identității elevului.

părinții nu comunică cu ai lor copii și nu se implică în construirea identității elevului, mare parte din părinți neștiind ce înseamnă „identitate” sau „stimă de sine”;

Subiecții de gen feminin manifestă un comportament agresiv față de subiecții de gen masculin.

Am observat profesori nemulțumiți de sistem, părinți nemulțumiți, elevi nemulțumiți. Elevi cu tulburări de comportament, părinți dezinteresați și o mare problemnă: timpul acordat copiilor de către proprii părinți sau de către rude.

La finalul acestei cercetări trag un semnal de alarmă asupra sistemului de învățământ românesc bolnav, asupra profesorilor și părinților și subliniez faptul că dacă nu vom ține cont de identitatea elevilor, în viitor efectele vor fi dezastruase.

Vom avea o societate mult mai bolnavă decât acum și mai mult decât atât după o analiză a datelor obținute în corelație cu statistici ale poliției române preconizez că va crește îngrijorător numărul de infracțiuni comise de minori cu o diferență semnificativă între subiecți de gen masculin și subiecți de gen feminin.

O statistică a poliției române actuală ne arată că:

Mai rămân multe de cerceat în ceea ce privește identitatea elevilor și sper ca pe această temă să se înmulțească numărul cercetărilor, deoarece sunt multi profesori, mulți părinți care nici măcar nu înțeleg importanța identității unui elev.

Bibliografie generală

Bistriceanu, C., 2005, Sociologia familiei, București, Editura Fundației „România de mâine”

Berger L.P., Lukman T. Construirea socială a realității, București, Ed. Art

De Visscher, P.,1996, Dinamica grupurilor restrânse în Neculau, A., Psihologie socială, Iași, Polirom

De Visscher, P., Neculau, A., 2001 Dinamica Grupurilor, Texte de bază, Iași, Ed Polirom

Dobson, I., 2004, Pregătirea pentru adolescență, Timișoara, Ed. Noua Speranță

http://www. politiaromana.ro/date_statistice 28 mai, ora 1.15

http://sa_schimbam_invatamantul.blogspot.com/2008/05/apelul_fnap_ip_catre_opinia_publica_27.html. 22 mai 2010, ora 12.45

http://www.fsli.ro 25 mai 2010, ora 2.43

Iacob, L., 1998, Comunicare didactică, în Cosmovici, A., Psihologie școlară, Iași, Ed. Polirom

Iacob, L.,2006, Despre complexe, Psihologia, nr.4

Munteanu, A., 1989, Psihologia copilului și adolescentului, Ed. Augusta

Mitrofan, I., Ciupercă, C., 1997 Introducere în psihosociologia și pasihosexologia familiei, București, Ed. Alternative

Mitrofan, I., Ciupercă, C., 1997, Psihologia relațiilor dintre sexe, București, Alternative

Monteil, I.M., 1997, Educație și formare, Iași, Ed. Polirom

Munteanu, A., 2006, Psihologia dezvoltării umane, Iași, Polirom

Neculau, A., 1977, Lideri în Dinamica Grupurilor, București, Ed Științifică

Neculau, A., Zlate, M., 1983, Clasa de elevi ca formațiune psihologică, în (coord.) Ion Radu, Psihologia educației și dezvoltării, București Editura Academiei

Petru, I., 2005, Sociologia și antropologia familiei, Iași, Ed Polirom

Pamfil, G., Radu R, Oprea, I, Zăstroiu, V., 2007, Dicționarul limbii române, București-Chișinău, Ed. Litera Internațional

Salavastru, D., 2004, Psihologia educației, Iași, Ed. Polirom

Sălăvăstru, D., 1999, Didactica psihologiei, Iași, Ed. Polirom

Stănciulescu, E.,2002, Sociologia educației familiale, Iași, Ed. Polirom

Șchiopu, Ursula, Verza, E., 1997, Psihologia vârstelor, ed. a III-a, București, Ed. Didactică și Pedagogică

Anexe

Grila de observație:

Date preliminarte

Pregătire prealabilă pentru observare

Condiții de acces pe teren

Date generale privind realizarea observațiilor:

Școala/localitatea:

Data:

Interval orar:

Grup observat:

Tema:

Total elevi:

Profesori

Observator:

Aspecte investigate:

Observații cu privire la amplasarea școlii și curtea școlii

zona în care este amplasat liceul;

particularități ale liceului;

structura interioară a liceului;

lizibilitatea clădirii;

ce conține curtea liceului;

descrierea elementelor din interiorul curții liceului

Observații cu privire la sălile din interiorul școlii

felul în care sunt amenajate;

curățenia din interiorul claselor;

cum arată sălile de curs;

cum sunt dotate;

Observații cu privire la activitatea profesorilor

Competență pedagogică

Relația profesor-elev

Stiluri educaționale abordate

Pedepse aplicate elevilor

Sistemul de notare

Impliarea în problemele personale ale elevilor

Implicare în formarea identității elevului

Respectarea identității elevului

Eficiența comunicării cu elevii

Apropierea profesor-elev

Comportamentul profesorului

Atitudinea pofesorului

Felul în care folosește autoritatea

Felul în care sunt tratați profesorii de către elevi

Observații referitoare la comportamentul elevilor la orele de curs

Comportamentul elevilor;

Atitunea elevilor;

Limbajul elevilor;

Implicarea elevilor în procesul de învățare

Relația elev-profesor

Comportamentele agresive

Respectarea profesorului

Seriozitatea elevului

Relațiile elev- elev

Observații referitoare la comportamentul elevilor în afara orelor de curs

Comportamentul elevilor

Atitudinea elevilor

Limbajul elevilor

Relația elev-elev

Relația cu ceilalți

Agresivitatea

Observații privind relațiile părinți-copii:

comportamentul elevilor

limajul folosit de către elevi

comportamentul părinților

limbajul folosit de părinți

relația copil-părinte

agresivitatea

atitudinea

gradul de supunere al elevilor

nivelul de implicare al părinților în educație

respectarea ientității elevului

stima de sine

Observații cu privire la comportamentele elevilor în afara instituției de învățământ;

Comportamentul

Relațiile cu ceilalți

Limnajul folosit

Atitudinea

Agresivitatea

Relațiile elev-elev

Stima de sine

Limite ale observației :

Informațiile ce rămân înafara grilei

nu poate fi utilizată în toate situațiile;

este mai puțin utilizată în studiul unor ipoteze bine definite, în condiții bine specificate.

Acest tip de observație necesită foarte mult timp, evenimentele sunt într-o permanentă schimbare și cercetătorul trebuie să înregistreze toate datele, deși nu toate sunt la fel de importante, urmând ca ulterior să le adapteze demersului cercetării. Este cel mai frecvent utilizată în investigarea unor aspecte sociale complexe, pentru a înțelege aspectul respectiv și pentru a dezvolta teorii pe baza acestor observații.

Ghiduri de interviu

B.1 Ghid de interviu I – pentru director și profesori

Bună ziua, numele meu este ………………………………………………

Scopul acestui interviu este să aflu părerea dumneavoastră despre educația familială, educația școlară și formarea identității elevului. Pentru corectitudinea anchetei, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări. Mulțumesc Anticipat !

Data…………………………

Numele interlocutorului…………………………………….

Funcția……………………………………

Partea I : Educția școlară

Ce înseamnă educație scolară ?

Care sunt relațiile profesor elev?

Ce părere aveți despre sistemul de educație ?

Se implică profesori atât cât ar trebui în educația elevilor?

Ce efecte are educația școlară asupra elevului?

Ce părere aveți despre elevii din ziua de azi?

Școala pune accent pe informarea părinților în ceea ce privește situația elevului?

Partea a II-a: Educația familială

Ce înseamnă educație familială?

Ced părere aveți despre părinți?

Care sunt în general relațiile între elev și familie?

Se implică familia atât cât ar trebui de educația elevului?

Se interesează familia de situația școlară a elevului?

Cum reacționează familia când este înștiințată de situația elevului?

Ce părere aveți despre educația familială în ziua de astăzi?

Cum ar trebui să se implice familia pentru ca elevul să fie influențat în sens pozitiv?

Sunteți mulțumit de educația familială a elevilor?

Partea a III-a: formarea identității elevului

Ține cont sistemul educațional de formarea identității elevului?

Se are în vedere stima de sine a elevului?

Credeți că familia ține cont de formarea identității elevului?

Pune accent familia pe construcția internă a copilului?

Se implică școala în problemele personale ale elevului?

Sunt ajutați elevii pentru a depăși criza de identitate?

Există diferențe semnificative între comportamentul fetelor și comportamentul băieților ?

Partea a IV-a: Alte completări și concluzii

Ce lucruri ați dori să îmi mai împărtășiți în legătură cu tema propusă?

Ați putea trasa o concluzie în urma discuției ce am purtat-o?

B.2 Ghid de interviu II – pentru părinți

Bună ziua, numele meu este ………………………………………………

Scopul acestui interviu este să aflu părerea dumneavoastră despre educația familială, educația școlară și formarea identității elevului. Pentru corectitudinea anchetei, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări. Mulțumesc Anticipat !

Data…………………………

Numele interlocutorului…………………………………….

Funcția……………………………………

Partea I : Educția școlară

Ce înseamnă educație scolară ?

Care sunt relațiile profesor-elev?

Ce părere aveți despre sistemul de educație ?

Se implică profesori atât cât ar trebui în educația elevilor?

Ce efecte are educația școlară asupra elevului?

Ce părere aveți despre elevii din ziua de azi?

Există diferențe comportamentale semnificative între băieți și fete?

Ce părere aveți despre profesorii din ziua de azi?

Școala pune accent pe informarea părinților în ceea ce privește situația elevului?

Se implică școala atât cât ar trebui în educația elevului?

Sunteți mulțumit de educația școlară a copilului dumneavoastră?

Partea a II-a: Educația familială

Ce înseamnă educație familială?

Acordați suficient timp pentru educația copilului?

În general aveți probleme în ceea ce privește comportamentul copilului?

Care sunt în general relațiile între elev și familie?

Ce părere aveți despre educația familială în ziua de astăzi, se implică părinții atât cât ar trebui în educația copilului?

Partea a III-a: formarea identității elevului

Ține cont sistemul educațional de formarea identității elevului?

Se are în vedere stima de sine a elevului?

Credeți că profesorii țin cont de formarea identității elevului?

Se implică școala în problemele personale ale elevului?

Sunt ajutați elevii pentru a depăși criza de identitate?

Dvs., ca părinte țineți cont de perioada de criza prin care trece copilul la această vârstă?

Ce este identitatea în opinia dumneavoastră?

Partea a IV-a: Alte completări și concluzii

Ce lucruri ați dori să îmi mai împărtășiți în legătură cu tema propusă?

Ați putea trasa o concluzie în urma discuției ce am purtat-o?

B.3 Ghid de interviu III – pentru elevi

Bună ziua, numele meu este ………………………………………………

Scopul acestui interviu este să aflu părerea dumneavoastră despre educația familială, educația școlară și formarea identității elevului. Pentru corectitudinea anchetei, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări. Mulțumesc Anticipat !

Data…………………………

Numele interlocutorului…………………………………….

Funcția……………………………………

Partea I : Educția școlară

Ce înseamnă educație scolară ?

Care sunt relațiile profesor-elev?

Ce părere aveți despre sistemul de educație ?

Se implică profesori atât cât ar trebui în educația elevilor?

Ce efecte are educația școlară asupra elevului?

Cum sunt elevii în ziua de azi?

Există diferențe comportamentale semnificative între băieți și fete?

Ce părere aveți despre profesorii din ziua de azi?

Școala informează părinții în legătură cu situația dvs.?

Se implică școala atât cât ar trebui în educația elevului?

Sunteți mulțumit de educația școlară primită?

Sunteți nedreptățit de sistemul educațional?

Partea a II-a: Educația familială

Ce înseamnă educație familială?

Părinții vă acordă suficient timp pentru probleme dvs.?

În general aveți conflicte cu părinții?

Care sunt în general relațiile între dvs. și familie?

Cum sunt părinții în ziua de azi?

Partea a III-a: formarea identității elevului

Ține cont sistemul educațional de formarea identității elevului?

Se are în vedere stima de sine a elevului?

Profesorii țin cont de identitatea elevului?

Părinții țin cont de identitatea elevului?

Se implică școala în problemele personale ale elevului?

Sunt ajutați elevii în problemele personale?

Ce este identitatea în opinia dumneavoastră?

Partea a IV-a: Alte completări și concluzii

Ce lucruri ați dori să îmi mai împărtășiți în legătură cu tema propusă?

Ați putea trasa o concluzie în urma discuției ce am purtat-o?

Transcrierea integrală a interviurilor

C.1 Interviu aplicat elevilor

Interviul nr.1

Bună ziua, numele meu este Andrei Daniel Baciu.

Scopul acestui interviu este să aflu părerea dumneavoastră despre educația familială, educația școlară și formarea identității elevului. Pentru corectitudinea anchetei, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări. Mulțumesc anticipat !

Data: 17 mai 2010

Numele interlocutorului: Olaru Dragoș

Funcția: elev

Partea I : Educția școlară

Ce înseamnă educație scolară ?

R: Educația școlară îi….ceea ci înveți di la profesori.

Care sunt relațiile profesor-elev?

R: îîî….relații bune în general dar există și profesori cu care ne certăm și care nu ne înțeleg deloc.

Ce părere aveți despre sistemul de educație ?

R : O părere foarte proastă. Nu…(pauză)…nu îs deloc mulțumit.

Se implică profesori atât cât ar trebui în educația elevilor?

R: Profesorii se implică ei …așa dar nu atât cât ar trebui

Ce efecte are educația școlară asupra elevului?

R: Educația școlară are un efect deosebit asupra elevului. Am mulți colegi care nu se înțăleg cu părinții și țin foarte mult la profesri care sunt ca niște părinți pentru ei. Daniel…ăăăă un coleg de-al meu mi-a spus într-o zi că și-ar dori ca mama lui să fie ca profesoara de psihologie.

Cum sunt elevii în ziua de azi?

R: Elevii de astăzi îs mai supărați, mai nepăsători, mai dezinteresați di școală, mai răi….și atât.

Există diferențe comportamentale semnificative între băieți și fete?

R: Există diferențe mari între fete și băieți. Ăăăăă….fetele sunt foarte agresive, vorbesc foarte urât și ne înjură, di multi ori sar și la bătaie, chiar îți vine să le pocnești câteodată. Mi-aș dori să fie mai feminine.

Ce părere aveți despre profesorii din ziua de azi?

R: Mulți profesori încearcă să ne fie aproape, cu mulți dintre ei discutăm și probleme ce nu țin de școală. Dacă ar fi toți așa ar fi super tare.

Școala informează părinții în legătură cu situația dvs.?

R: Da. Hmm…(oftează). Dacă este ceva urgent sună sau trimit scrisoare, dar în general pe la ședințele astea.

Se implică școala atât cât ar trebui în educația elevului?

R: Eu cred că nu se implică atât cât ar trebui. Eu aș vrea să se implice mai mult.

Sunteți mulțumit de educația școlară primită?

R: Sunt mulțumit dar nu în totalitate.

Sunteți nedreptățit de sistemul educațional?

R: Cu siguranță suntem nedreptățiți…nu sunt corecte multe lucruri.

Partea a II-a: Educația familială

Ce înseamnă educație familială?

R: Educația familială îi…(pauză) ceea ce părinții te învață….(zâmbește) sunt cei 7 ani de acasă

Părinții vă acordă suficient timp pentru probleme dvs.?

R: Nu îmi acordă timpul care ar trebui.

În general aveți conflicte cu părinții?

R: Am câteodată…dar nu des.

Care sunt în general relațiile între dvs. și familie?

R: La mine în familie relațiile sunt în general buni..ne mai certăm că nu țin cont și de ce zic eu.

Cum sunt părinții în ziua de azi?

R: Părinții de azi sunt mai ocupați, și cer prea mult de la noi

Partea a III-a: formarea identității elevului

Ține cont sistemul educațional de formarea identității elevului?

R: În general nu se ține cont.

Se are în vedere stima de sine a elevului?

R: Se ține cont…dar prea puțin.

Profesorii țin cont de identitatea elevului?

R: Mai sunt profesori care încearcă să țină cont dar în general nu se ține cont.

Părinții țin cont de identitatea elevului?

R: În prea puține cazuri ….

Se implică școala în problemele personale ale elevului?

R: Școala nu.

Sunt ajutați elevii în problemele personale?

R: Sunt ajutați doar de o parte a profesorilor.

Ce este identitatea în opinia dumneavoastră?

R: Identitatea este ceea se simt despre mine.

Partea a IV-a: Alte completări și concluzii

Ce lucruri ați dori să îmi mai împărtășiți în legătură cu tema propusă?

R: Sunt profesori care nu ne înțeleg deloc și ne pedepsesc…și nu mi se pare corect.

Ați putea trasa o concluzie în urma discuției ce am purtat-o?

R: Da…(pauză) profesorii ar trebui să fie mai apropioați de elevi și părinți ar trebui să țină cont mai mult de părerile noastre.

Interviul nr. 2

Bună ziua, numele meu este Andrei Daniel Baciu.

Scopul acestui interviu este să aflu părerea dumneavoastră despre educația familială, educația școlară și formarea identității elevului. Pentru corectitudinea anchetei, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări. Mulțumesc anticipat !

Data: 17 mai 2010

Numele interlocutorului: Lungu Ionela

Funcția: elev

Partea I : Educția școlară

Ce înseamnă educație scolară?

R: este ceea ce înveți sau ceea ce nu înveți în școală…mai mult ceea ce nu înveți (zâmbește)

Care sunt relațiile profesor-elev?

R: Nu sunt mai deloc bune. Puțini profesorii sunt de treabă și țin cont de ce spunem și noi

Ce părere aveți despre sistemul de educație ?

R : Sistemul de educație în România este egal cu zero

Se implică profesori atât cât ar trebui în educația elevilor?

R: Categoric nu, și cred că dacă aș fi profesoară nici eu nu m-aș implica

Ce efecte are educația școlară asupra elevului?

R: Educația școlară nu mai are nici un efect bun….

Cum sunt elevii în ziua de azi?

R: Sunt mai deștepți, mai evoluați decât generația părinților de exemplu…în general noi fetele.

Există diferențe comportamentale semnificative între băieți și fete?

R: Da există…fetele nu mai sunt ca înainte, acum sunt egale cu baieții (zâmbește)

Ce părere aveți despre profesorii din ziua de azi?

R: Despre profesori am o părere mai puțin bună penreu că majoritaea fac doar ce vor ei și sunt sictiriți

Școala informează părinții în legătură cu situația dvs.?

R: Da …chiar prea mult

Se implică școala atât cât ar trebui în educația elevului?

R: Nu. Nu. Nu

Sunteți mulțumit de educația școlară primită?

R: Deloc, ar putea fi mult mai bine.

Sunteți nedreptățit de sistemul educațional?

R: Absolut. Uneori mă gândesc că din acestă cauză este schimbat destinul unor oameni…pana mea….(se încruntă)

Partea a II-a: Educația familială

Ce înseamnă educație familială?

R: Ce ne învață părinți și mai important cum ne învață.

Părinții vă acordă suficient timp pentru probleme dvs.?

R: Nu și nu cred că o vor face vreodată.

În general aveți conflicte cu părinții?

R: Da …mereu.

Care sunt în general relațiile între dvs. și familie?

R: Mă cert aproape în fiecare zi cu ei…nu sunt relații foarte bune

Cum sunt părinții în ziua de azi?

R: Părinții de azi sunt mai reci….

Partea a III-a: formarea identității elevului

Ține cont sistemul educațional de formarea identității elevului?

R: Nimeni nu ține cont de identitate.

Se are în vedere stima de sine a elevului?

R: În nici un caz

Profesorii țin cont de identitatea elevului?

R: Prea puțini

Părinții țin cont de identitatea elevului?

R: Niciodată

Se implică școala în problemele personale ale elevului?

R: Nu.

Sunt ajutați elevii în problemele personale?

R: De unii profesori sau de domnul director mai sunt ajutați.

Ce este identitatea în opinia dumneavoastră?

R: Identitatea este ce sunt eu.

Partea a IV-a: Alte completări și concluzii

Ce lucruri ați dori să îmi mai împărtășiți în legătură cu tema propusă?

R: Nimic

Ați putea trasa o concluzie în urma discuției ce am purtat-o?

R: ar trebui să se țină cont de identitatea noastră.

C.2 Interviu aplicat părinților

Interviu nr. 1

Bună ziua, numele meu este Andrei daniel Baciu

Scopul acestui interviu este să aflu părerea dumneavoastră despre educația familială, educația școlară și formarea identității elevului. Pentru corectitudinea anchetei, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări. Mulțumesc Anticipat !

Data : 25 martie 2010

Numele interlocutorului : Olaru Mihai

Funcția: electrician

Partea I : Educția școlară

Ce înseamnă educație scolară ?

R : Ce învață copii noștri în cadrul școlii.

Care sunt relațiile profesor-elev?

R: Cred că sunt bune.

Ce părere aveți despre sistemul de educație ?

R : Sistemul de educație lasă mult de dorit….

Se implică profesori atât cât ar trebui în educația elevilor?

Ce efecte are educația școlară asupra elevului?

R: Efectele asupra copiilor sunt bune.

Ce părere aveți despre elevii din ziua de azi?

R: Elevii din ziua de azi sunt foarte obraznici și neascultători…(zâmbește) nu mai e ca pe vremea mea.

Există diferențe comportamentale semnificative între băieți și fete?

R: Da. Fetele sunt mult mai rele decât băieții, țipă, înjură, se bat, vorbesc vulgar.

Ce părere aveți despre profesorii din ziua de azi?

R: Apăi nu mai pot nici ei, vedeți și dvs. cum sunt tratați și ce bani li se dă, ce pretenții să mai avem de la ei, săracii fac și ei ce pot. Eu nu îi pot judeca pentru că mulți dintre ei au salariul mai mic ca mine.

Școala pune accent pe informarea părinților în ceea ce privește situația elevului?

R: Da de fiecare dată suntem anunțați. Aici nu am ce comenta.

Se implică școala atât cât ar trebui în educația elevului?

R: Nu cred că se implică cât ar trebui, dar își dă interesul.

Sunteți mulțumit de educația școlară a copilului dumneavoastră?

R: În mare parte sunt mulțumit.

Partea a II-a: Educația familială

Ce înseamnă educație familială?

R: Ce învață copilul de la părinți.

Acordați suficient timp pentru educația copilului?

R: Am foarte puțin timp liber dar acord timp suficient copilului când are nevoie.

În general aveți probleme în ceea ce privește comportamentul copilului?

R: Mai sunt unele certuri dar nu sunt probleme deosebite.

Care sunt în general relațiile între elev și familie?

R: Relațiile între noi și copil sunt foarte bune.

Ce părere aveți despre educația familială în ziua de astăzi, se implică părinții atât cât ar trebui în educația copilului?

R: Se implică în limita posibilităților, mulți părinți muncesc toată ziua când să mai aibă timp și de copil? Asta rămâne datoria școlii. Educația familială contează foarte mult dar dacă nu există trebuie suplinită de undeva.

Partea a III-a: formarea identității elevului

Ține cont sistemul educațional de formarea identității elevului?

R: Ăsta cred că e ultimul lucru de care ține cont.

Se are în vedere stima de sine a elevului?

R: Nu cred

Credeți că profesorii țin cont de formarea identității elevului?

R: Nici profesori nu cred că țin cont de acest aspect

Se implică școala în problemele personale ale elevului?

R: Se implică uneori

Sunt ajutați elevii pentru a depăși criza de identitate?

R: Nu prea sunt ajutați.

Dvs. ca părinte țineți cont de perioada de criza prin care trece copilul la această vârstă?

R: Mai țin cont și de asta dar copilul trebui să facă cum zicem noi pentru că el nu gândește bine acum, noi știm ce e bine pentru el. Mai târziu o să poată să i-a decizii de unul singur.

Ce este identitatea în opinia dumneavoastră?

R: identitatea este propria persoană..credințele valorile…așa cum suntem fiecare dintre noi.

Partea a IV-a: Alte completări și concluzii

Ce lucruri ați dori să îmi mai împărtășiți în legătură cu tema propusă?

R: Școala să se implice mai mult în educarea copiilor că noi nu prea mai avem timp.

Ați putea trasa o concluzie în urma discuției ce am purtat-o?

R: Mi-am dat seama că trebuie acordată mai multă atenție copiilor.

Interviu nr. 2

Bună ziua, numele meu este Andrei Daniel Baciu

Scopul acestui interviu este să aflu părerea dumneavoastră despre educația familială, educația școlară și formarea identității elevului. Pentru corectitudinea anchetei, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări. Mulțumesc Anticipat !

Data : 25 martie 2010

Numele interlocutorului : Olaru Carmen

Funcția: casnică

Partea I : Educția școlară

Ce înseamnă educație scolară ?

R : însemnă acele lucruricu care rămân copii noștri după ce ies de pe băncile școlii.

Care sunt relațiile profesor-elev?

R: Din ce am observant eu sunt bune, înafară de câțiva profesori.

Ce părere aveți despre sistemul de educație ?

R : Foarte rea. Copii învață prea multe lucruri care nu le folosesc.

Se implică profesori atât cât ar trebui în educația elevilor?

R: Unii profesori chiar se implică, dar pe alții nici nu îi interesează

Ce efecte are educația școlară asupra elevului?

R: Educația școlară bineânțeles că are efecte bune.

Ce părere aveți despre elevii din ziua de azi?

R: Sunt foarte răi, nu știu unde o să se ajungă

Există diferențe comportamentale semnificative între băieți și fete?

R: Există, să știți să băieții sunt mult mai cuminți decât fetele.

Ce părere aveți despre profesorii din ziua de azi?

R: Despre unii am o părere foarte bună. Dar sunt și profesori care aunt nesimțiți

Școala pune accent pe informarea părinților în ceea ce privește situația elevului?

R: Da ne informează

Se implică școala atât cât ar trebui în educația elevului?

R: Se impică…într-un fel (pauză) întraltul nu se implică…e complicat de zis.

Sunteți mulțumit de educația școlară a copilului dumneavoastră?

R: Copilul meu e foarte cuminte și îvață bine…sunt mulțumită….să le de-a Dumnezeu sănătate profesorilor care se implică în formarea copiilor noștri.

Partea a II-a: Educația familială

Ce înseamnă educație familială?

R: Cei 7 ani de acasă

Acordați suficient timp pentru educația copilului?

R: Da acordăm timp copiilor

În general aveți probleme în ceea ce privește comportamentul copilului?

R: Nu avem astfel de probleme

Care sunt în general relațiile între elev și familie?

R: Avem relații foarte bune

Ce părere aveți despre educația familială în ziua de astăzi, se implică părinții atât cât ar trebui în educația copilului?

R: Păi se implică fiecare cum poate, aici la noi în zonă e mai greu cu banii și muncește fiecare cum poate.

Partea a III-a: formarea identității elevului

Ține cont sistemul educațional de formarea identității elevului?

R: Nu știu

Se are în vedere stima de sine a elevului?

R: Stima de sine cred că da.

Credeți că profesorii țin cont de formarea identității elevului?

R: Profesorii cred că țin cont

Se implică școala în problemele personale ale elevului?

R: În unele probleme se implică și școala

Sunt ajutați elevii pentru a depăși criza de identitate?

R: (pauză).îîîîî….Nu știu ce să vă spun

Dvs. ca părinte țineți cont de perioada de criza prin care trece copilul la această vârstă?

R: Păi copilul meu nu trece prin nici o criză

Ce este identitatea în opinia dumneavoastră?

R: Nu știu exact ce este.

Partea a IV-a: Alte completări și concluzii

Ce lucruri ați dori să îmi mai împărtășiți în legătură cu tema propusă?

R: Păi …nimic

Ați putea trasa o concluzie în urma discuției ce am purtat-o?

R: Școala ar trebui să fie mai apropiată de copii.

Interviu nr. 3

Bună ziua, numele meu este Andrei Daniel Baciu

Scopul acestui interviu este să aflu părerea dumneavoastră despre educația familială, educația școlară și formarea identității elevului. Pentru corectitudinea anchetei, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări. Mulțumesc Anticipat !

Data : 25 martie 2010

Numele interlocutorului : Lungu Vasile

Funcția: Administrator firmă

Partea I : Educția școlară

Ce înseamnă educație scolară ?

R : aptitudinile pe care școala de dezvoltă

Care sunt relațiile profesor-elev?

R: Relația profesor-elev este una de colaborare, totuși destul de rece aș putea spune

Ce părere aveți despre sistemul de educație ?

R : Sistemul de educație este foarte păcătos are multe lipsuri

Se implică profesori atât cât ar trebui în educația elevilor?

R: Mulți dintre profesori își dau interesul dar nu se pot implica mai mult cu un asemenea sistem. De exeplu doamna profesoară Doina Pița face pregătire la română cu elevii fără nici un ban.

Ce efecte are educația școlară asupra elevului?

R: Are efecte pozitive în mare parte dar are și efecte negative di păcate. Asta e realitatea.

Ce părere aveți despre elevii din ziua de azi?

R: Sunt mai agitați, mai independenți.

Există diferențe comportamentale semnificative între băieți și fete?

R: (zâmbește) există diferențe foarte mari, de multe ori rămân uimit de comportamentul fetelor.

Ce părere aveți despre profesorii din ziua de azi?

R: Unii sunt pregătiți, alții nu au nici o treabă cu educația….ăsta e sistemul….șla banii ăștia încă avem profesori de calitate.

Școala pune accent pe informarea părinților în ceea ce privește situația elevului?

R: Da întotdeauna

Se implică școala atât cât ar trebui în educația elevului?

R: Nicidecum pe cât ar fi normal

Sunteți mulțumit de educația școlară a copilului dumneavoastră?

R: Nu sunt foarte mulțumit.

Partea a II-a: Educația familială

Ce înseamnă educație familială?

R: educația familială este cum învățăm și formăm pe copii, noi părinții sau rudele apropiate.

Acordați suficient timp pentru educația copilului?

R: Da

În general aveți probleme în ceea ce privește comportamentul copilului?

R: Da uneori sunt mari probleme de comportament

Care sunt în general relațiile între elev și familie?

RÎn ultima vreme sunt mai mult relații tensionate.

Ce părere aveți despre educația familială în ziua de astăzi, se implică părinții atât cât ar trebui în educația copilului?

R: Cred că se implică ficare părinte după posibilității, însă sunt și părinți care pot spune că nu se implică deloc.

Partea a III-a: formarea identității elevului

Ține cont sistemul educațional de formarea identității elevului?

R: Nu ține cont deloc

Se are în vedere stima de sine a elevului?

R: bineânțeles că nu.

Credeți că profesorii țin cont de formarea identității elevului?

R: Nu cred.

Se implică școala în problemele personale ale elevului?

R: Uneori.

Sunt ajutați elevii pentru a depăși criza de identitate?

R: Nu

Dvs. ca părinte țineți cont de perioada de criza prin care trece copilul la această vârstă?

R: Încerc să țin cont dar de multe ori nu o înțeleg deloc

Ce este identitatea în opinia dumneavoastră?

R: Identitatea reprezintă acea trăire interioară. Reprezintă ceea ce me reprezintă.

Partea a IV-a: Alte completări și concluzii

Ce lucruri ați dori să îmi mai împărtășiți în legătură cu tema propusă?

R: Ar trebui să existe mai multe programe extrașcolare unde să se pună accent pe treirile interioare ale elevilor.

Ați putea trasa o concluzie în urma discuției ce am purtat-o?

R: Ne mai trebuie multă vreme pentru a avea un sistem educațional eficient.

Interviu nr. 4

Bună ziua, numele meu este Andrei Daniel Baciu

Scopul acestui interviu este să aflu părerea dumneavoastră despre educația familială, educația școlară și formarea identității elevului. Pentru corectitudinea anchetei, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări. Mulțumesc Anticipat !

Data : 25 martie 2010

Numele interlocutorului : Lungu Luminița

Funcția: asistentă

Partea I : Educția școlară

Ce înseamnă educație scolară ?

R : Amprenta pe care și-o pune școala asupra copiilor

Care sunt relațiile profesor-elev?

R: Relațiile acestea nu sunt cum ar trebui să fie

Ce părere aveți despre sistemul de educație ?

R : Este un sistem care mai mult chinue elevul

Se implică profesori atât cât ar trebui în educația elevilor?

R: Nu se implică cât ar trebui. Ar mai fi multe lucruri de făcut.

Ce efecte are educația școlară asupra elevului?

R: Mai mult efecte negative

Ce părere aveți despre elevii din ziua de azi?

R: Am o părere foarte rea, sunt foarte obraznici și impertinenți

Există diferențe comportamentale semnificative între băieți și fete?

R: vai….fetele sunt de speriat, mai cuminte e băiatul decât fata și e și mai mare

Ce părere aveți despre profesorii din ziua de azi?

R: Nici bună nici rea undeva la mijloc

Școala pune accent pe informarea părinților în ceea ce privește situația elevului?

R: Da

Se implică școala atât cât ar trebui în educația elevului?

R: Nu se implică cât ar trebui.

Sunteți mulțumit de educația școlară a copilului dumneavoastră?

R: Nu sunt mulțumită.

Partea a II-a: Educația familială

Ce înseamnă educație familială?

R: este ce copilul învață de la noi

Acordați suficient timp pentru educația copilului?

R: Depinde de situații

În general aveți probleme în ceea ce privește comportamentul copilului?

R: Da sunt foarte multe probleme

Care sunt în general relațiile între elev și familie?

R: de multe ori sunt relații destul de rele pentru că nu ne ascultă deloc fata asta.

Ce părere aveți despre educația familială în ziua de astăzi, se implică părinții atât cât ar trebui în educația copilului?

R: Nu se mai implică cum o făceau înainte. Eu aș sta cu copii toată ziua dar cum ne vom descurca cu un singur salar….

Partea a III-a: formarea identității elevului

Ține cont sistemul educațional de formarea identității elevului?

R: Sistemul educațional nu ține cont de identitatea copiilor și în România nu cred că va ține cont vreodată.

Se are în vedere stima de sine a elevului?

R: Nici de stima de sine nu se ține cont

Credeți că profesorii țin cont de formarea identității elevului?

R: Foarte puțini dintre profesori

Se implică școala în problemele personale ale elevului?

R: Da uneori chiar se implică

Sunt ajutați elevii pentru a depăși criza de identitate?

R: nu cred că îi ajută nimeni înafară de noi

Dvs. ca părinte țineți cont de perioada de criza prin care trece copilul la această vârstă?

R: Eu zic că țin cont

Ce este identitatea în opinia dumneavoastră?

R: Identitatea este ceea ce simte copilul că vrea să facă.

Partea a IV-a: Alte completări și concluzii

Ce lucruri ați dori să îmi mai împărtășiți în legătură cu tema propusă?

R: din cauza sistemul elevii au de suferit. Să le fie rușine politicienilor care în atâția ani nu u fost în stare să facă nimic

Ați putea trasa o concluzie în urma discuției ce am purtat-o?

R: Sper ca Sistemul educațonal să țină cont de identitate elevilor.

C.3 Interviu aplicat domnului director

Bună ziua, numele meu este Andrei Daniel Baciu

Scopul acestui interviu este să aflu părerea dumneavoastră despre educația familială, educația școlară și formarea identității elevului. Pentru corectitudinea anchetei, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări. Mulțumesc Anticipat !

Data: 22 aprilie 2010

Numele interlocutorului : Mariciuc Vasile

Funcția : Director

Partea I : Educția școlară

Ce înseamnă educație scolară ?

R : Educația școlară este arta de a forma deprinderi, de a dezvolta aptitudini, de a întruma copiii pe un drum bun în viață.

Care sunt relațiile profesor elev?

R: Există relații de colaborare cu elevii, profesorii încearcă să se implice și în mod afectiv în relațiile cu elevii.

Se implică profesori atât cât ar trebui în educația elevilor?

R: Profesorii fac eforturi mari în acest sens numai că din păcate sistemul nupermite mai mult.

Ce efecte are educația școlară asupra elevului?

R: Sigur că educația școlară are un impact semnificativ în viața elevului, numai că sistemul de învățământ este bolnav și din acest motiv se înregistrează și efecte negative asupra copiilor.

Ce părere aveți despre elevii din ziua de azi?

R: Elevii de azi parcă sunt mai activi, evoluează mult mai repede, sunt parcă mai maturi.

Școala pune accent pe informarea părinților în ceea ce privește situația elevului?

R: Sigur că da, părinții sunt informați telefonic sau unde este cazul trimitem înștiințare prin poștă. Deasemenea se organizează frecvent ședințe cu părinții în care încercăm să colaborăm cât mai bine cu aceștia.

Partea a II-a: Educația familială

Ce înseamnă educație familială?

R: Educația familială este activitatea de cultivare, de modelare, de cizelare a copilului în cadrul familiei.

Care sunt în general relațiile între elev și familie?

R: Relațiile între elev și familie la această vârstă de adeolescență nu este una tocmai bună mai ales în condițiile în care părinții de azi nu prea mai au timp suficient pentru interacțiunea cu copii lor. La această vârstă copii trebuie să aibă un model în familie, trebuie să fie sprijiniți de familie, trebuie să existe un dialog permanent.

Se implică familia atât cât ar trebui de educația elevului?

R: Foarte puține familii se implică atât cât ar trebui.

Se interesează familia de situația școlară a elevului?

R: Se interesează în măsura în care acestă inițiativă vine din partea școlii.

Cum reacționează familia când este înștiințată de situația elevului?

R: În momentul în care familia este înștiințată de situația elevului, parcă interesul este trezit și în general părinții se implică în respectivele probleme, însă am întâlnit și părinți nepăsători, care consideră școala un licru inutil, fiind de părere că elevul trebuie să muncească, pentru a se pregăti pentru viață. Noi încercăm să sprijinim elevii cu astfel de părinți.

Ce părere aveți despre educația familială în ziua de astăzi?

R: Hmm….(Pauză) Educația familială este deosebit se importantă în formarea elevului, însă de multe ori ea este aproape inexistentă.

Cum ar trebui să se implice familia pentru ca elevul să fie influențat în sens pozitiv?

R: Familia ar trebui să acorde mai mult timp elevului, ar trebui să colaboreze cu el, să țină cont și de părerea lui și să ofere acestuia un model pozitiv pentru că de multe ori elevul ce vede aia face.

Sunteți mulțumit de educația familială a elevilor?

R: Pe o scară de la 1 la 10 , aș spune 6

Partea a III-a: formarea identității elevului

Ține cont sistemul educațional de formarea identității elevului?

R: Corpul profesoral s-a adaptat noilor exigențe prin noile relații peofesor-elev. Sigur că noi profesorii încercăm să ținem cont de identitatea elevului.

Se are în vedere stima de sine a elevului?

R: În ultimul timp se are în vedere și acest aspect, de exeplu se încurajează în timpul orelor discuții de tip brainstorming și se pune mare accent pe feed-back-ul venit din partea elevilor.

Credeți că familia ține cont de formarea identității elevului?

R: Cred că puține familii țin cont de acest aspect.

Pune accent familia pe construcția internă a copilului?

R: Construcția internă a elevului nu cred că se bucură de un context favorabil în ziua de azi în interiorul familiei.

Se implică școala în problemele personale ale elevului?

R: Noi încercăm să ne implicăm în problemele elevilor, de multe ori am avut și succes, am ajutat foarte mulți elevi, însă sunt și probleme pe care nu le putem controla și îmi pare tare rău.

Sunt ajutați elevii pentru a depăși criza de identitate?

R: Nu cred că sunt ajutați așa cum ar trebui, mai ales în interiorul familiei. Noi încercăm să îi ajutăm atât cât este posibil, avem și sprijinul psihopedagoului care încearcă să fie cât mai aproape de elevi.

Există diferențe semnificative între comportamentul fetelor și comportamentul băieților ?

R: Există o diferență semnificativă între elevi șe eleve…acum fetele sunt mai îndrăznețe, mai active…(pauză) de multe ori fac probleme mai mari decât băieții.

Partea a IV-a: Alte completări și concluzii

Ce lucruri ați dori să îmi mai împărtășiți în legătură cu tema propusă?

R: Școala noastră despășoară frecvent activități de dezvoltare pentru elevii noștri, încercăm să le oferim cât mai mult, încercăm să îi formăm așa cum trebuie foremat un om.

Ați putea trasa o concluzie în urma discuției ce am purtat-o?

R: Da… cred că și familia și școala ar trebui să colaboreze în așafel încât elevul să aibe doar de câștigat.

C.4 Interviu aplicat profesorilor

Intrviu nr.1

Bună ziua, numele meu este Andrei Daniel Baciu

Scopul acestui interviu este să aflu părerea dumneavoastră despre educația familială, educația școlară și formarea identității elevului. Pentru corectitudinea anchetei, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări. Mulțumesc Anticipat !

Data: 27 aprilie 2010

Numele interlocutorului : Doina Pița

Funcția : professor limba română

Partea I : Educția școlară

Ce înseamnă educație scolară ?

R : Educația școlară se poate defini prin activitățile desfășurate în interiorul instituției, pentru a forma elevul pentru a deveni un om binecrescut cum spunea Cezar Petrescu

Care sunt relațiile profesor elev?

R: Sunt relații foarte bune între profesori și elevi cu exceptia momentelor în care aceștia mai trebuie pedepsiți.(zâmbește)

Se implică profesori atât cât ar trebui în educația elevilor?

R: Sunt profesori care se implică foarte tare în educația elevilor și sper ca toți profesorii să i-a acest exemplu

Ce efecte are educația școlară asupra elevului?

R: Asupra construcției elevuuli educați așcolară are un efecte puternic uneori mai mare decât cel familial.

Ce părere aveți despre elevii din ziua de azi?

R: Sunt ceva mai obraznici, dar mult mai inteligenți

Școala pune accent pe informarea părinților în ceea ce privește situația elevului?

R: Da, părinți sunt în permanență informați

Partea a II-a: Educația familială

Ce înseamnă educație familială?

R: Este lucrul cel mai de preț, este un proces de pregătire a unui copil pentru a evolua în societate

Care sunt în general relațiile între elev și familie?

R: Din nefericire în zilele noastre relațiile dintre copii și părinți sunt mai slabe din punct de vedere afectiv.

Se implică familia atât cât ar trebui de educația elevului?

R: nu nu se implică cât ar trebui.

Se interesează familia de situația școlară a elevului?

R: foarte puțini părinți vin din proprie inițiativăm să se intereseze de situația școlară.

Cum reacționează familia când este înștiințată de situația elevului?

R: încearcă să se implice în rezolvarea problemelor.

Ce părere aveți despre educația familială în ziua de astăzi?

R: Nu am o părere foarte bună. Nu este de bună calitate.

Cum ar trebui să se implice familia pentru ca elevul să fie influențat în sens pozitiv?

R: Cred că doar mai multă ateție acordată copiilor se poate evolua mult.

Sunteți mulțumit de educația familială a elevilor?

R: Nu sunt mulțumită

Partea a III-a: formarea identității elevului

Ține cont sistemul educațional de formarea identității elevului?

R: Sistemul educațional are mari probleme, nu i-a în calcul multe aspecte, dar cu atât mai puțin identitatea elevului.

Se are în vedere stima de sine a elevului?

R: de stima de sine a elevilor cred că ține ține cont.

Credeți că familia ține cont de formarea identității elevului?

R: În familie cred că se ține cont, sau cel puțin ar fi normal să se țină.

Pune accent familia pe construcția internă a copilului?

R: Am observat familii care pun accent pe construcția internă a elevului, însă aceste familii sunt mai mult din clasa socială superioară.

Se implică școala în problemele personale ale elevului?

R: Să știți că se implică în mod frecvent, mulți elevi sunt ajutați, consiliați.

Sunt ajutați elevii pentru a depăși criza de identitate?

R: Noi încercăm să îi ajutăm însă fară ajutorul familiei familiei nu vom avea un rezultat pozitiv.

Există diferențe semnificative între comportamentul fetelor și comportamentul băieților ?

R: O….da la ore am mai multe probleme cu fetele. Și băieții fac probleme dar parcă sunt mai cuminți.

Partea a IV-a: Alte completări și concluzii

Ce lucruri ați dori să îmi mai împărtășiți în legătură cu tema propusă?

R: Aș dori să ajung clipa în care vom avea un sistem de învățământ bine pus la punct.

Ați putea trasa o concluzie în urma discuției ce am purtat-o?

R: Ca o concluzie aș vrea să vă spun că vârsta elevilor de liceu este o vârstă foarte delicată, deoarece acum sunt foarte vulnerabili. Dacă școala șiu familia nu vor face eforturi pentru a se implica în viața adolescentului acesta va merge pe un drum greșit.

Intrviu nr.2

Bună ziua, numele meu este Andrei Daniel Baciu

Scopul acestui interviu este să aflu părerea dumneavoastră despre educația familială, educația școlară și formarea identității elevului. Pentru corectitudinea anchetei, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări. Mulțumesc Anticipat !

Data: 27 aprilie 2010

Numele interlocutorului : Dominte Costel

Funcția : Informatică

Partea I : Educția școlară

Ce înseamnă educație scolară ?

R : Prin educație școlară se înțelege totalitatea activităților profesorilor în vederea formării copiilor.

Cum sunt relațiile dintre profesr și elev

R: Relațiile profesor-elev sunt bune. Sunt o parte dintre profesori care chiar sunt apropiați de elevi.

Se implică profesori atât cât ar trebui în educația elevilor?

R: Se implică atât cât le permite sistemul.

Ce efecte are educația școlară asupra elevului?

R: Educația școlară ar trebui să vină în completarea educației familiale. Când nu există educație familială..este foarte greu de discutat despre efecte

Ce părere aveți despre elevii din ziua de azi?

R: Elevii de azi sunt mai informați, au acces la tehnologie astfel încât sunt diferiți față de cei din generațiile trecute.

Școala pune accent pe informarea părinților în ceea ce privește situația elevului?

R: Da, părinții sunt informați.

Partea a II-a: Educația familială

Ce înseamnă educație familială?

R: Din punctul meu de vedere acest tip de educație este cel mai important. Felul în care copilul este educat acasă are influență asupra acestuia toată viața.

Care sunt în general relațiile între elev și familie?

R: Aceste relații sunt fie mai bune fie mai puțin bune dar în toaoate cazurile am observat o problemă generală. Timpul.

Se implică familia atât cât ar trebui de educația elevului?

R: Nu, nu se implică cât ar trebui. Nu le acordă timpul necesar copiilor.

Se interesează familia de situația școlară a elevului?

R: doar o mică parte a părinților se interesează.

Cum reacționează familia când este înștiințată de situația elevului?

R: în general reacționează într-un sens constructiv.

Ce părere aveți despre educația familială în ziua de astăzi?

R: Astăți avem o mare problemă în ceea ce privește educația familială, deoarece părinții sunt foarte ocupați, sau mai grav foarte mulți sunt plecați din țară. Astfel copii nu mai beneficiază de sprijinul afectivitatea și învățămintele părinților.

Cum ar trebui să se implice familia pentru ca elevul să fie influențat în sens pozitiv?

R: Familia ar fi ideal dacă ar colabora mai mult cu școala, și cu oameni ce i-ar putea ajuta.

Sunteți mulțumit de educația familială a elevilor?

R: nu sunt mulțumit, dar sunt optimist.

Partea a III-a: formarea identității elevului

Ține cont sistemul educațional de formarea identității elevului?

R: Nu se i-a în calcul identitatea elevului.

Se are în vedere stima de sine a elevului?

R: Profesorii încearcă acest lucru și vreau să cre că și familia.

Credeți că familia ține cont de formarea identității elevului?

R: Cred că în mică măsură.

Pune accent familia pe construcția internă a copilului?

R: Nu cred.

Se implică școala în problemele personale ale elevului?

R: Da. Ne implicăm cu toții.

Sunt ajutați elevii pentru a depăși criza de identitate?

R: Sunt ajutați dar în mică ăsură. Noi mai mult decât atât nu putem face.

Există diferențe semnificative între comportamentul fetelor și comportamentul băieților ?

R: Întotdeauna fetele îmi creează probleme, băieții sunt la locul lor.

Partea a IV-a: Alte completări și concluzii

Ce lucruri ați dori să îmi mai împărtășiți în legătură cu tema propusă?

R: Educația joacă un rol decisiv în destinul unui om.

Ați putea trasa o concluzie în urma discuției ce am purtat-o?

R: Sunt multe neajunsuri în sistem, sunt multe neajunsuri în familii și doar prin moralitate putem reuși.

Fragmente din jurnalul de teren

Director:

„Sistemul de învățământ este …bolnav. În românia se încearcă de foarte multă vreme o reformă viabilă pentru învățământ, însă noi încercăm să fim cât mai aproape de elevi […] încercăm să ținem cont de identitatea elevilor[…] În general, colaborăm cu părinții, însă de multe ori, hmmm…educația familială este aproape inexistentă […] Există o diferență foarte mare între fete și băieți, acum fetele sunt mai îndrăznețe, mai active, …demulte ori fac probleme mai mari decât băieții[…] Corpul profesoral s-a adaptat noilor exigen’e prin noile relații profesor-elev care sunt relații de colaborare[…]”

Psihopedagog:

„Acest sistem, este ineficient și afectează grav sănătatea psihică a elevului. […] educația familială este departe de a fi una eficientă[…]acești copii nu sunt ajutați de societate așa cum ar trebui în depășirea crizei de identitate[…] Există diferențe între fete și băieți,…încă de acum câțiva ani se simțe tendința de masculinizare a fetelor…tendință firească în societatea în care trăim[…]”

Părinți:

„educația școlară nu mai este de mult eficientă” […]

„copii noștri nu mai au nici un viitor” […]

„nu se ține cont absolut deloc de identitatea elevilor”

„noi nu mai avem timp pentru educație, că trebuie sa muncim să ținem copii în școală, profesorii ar trebui să se ocupe de asta”

„identitatea este să știi cine ești cu adevărat și ce vrei de la viață”

„identitaea este părerea și respectul pe care îl ai față de tine”

Profesori:

„elevii sunt victime ale sistemului”

„copii nu mai primesc educația care o primeau înaine de la părinți”

„copii parcă nu mai au cei șapte ani de acasă”

„fetele sunt mult mai obraznice decât băieții”

„nu cred că se ține cont nici de identitatea elevului nici de identitatea profesorului”

Elevi:

„părinții nu mai stau cu noi cât ar trebui”

„părinții ne educă atâta cât pot, atunci când vin de servici”

„prin telefon se implică părinții mei, pentru că sunt plecați în Italia”

„profesorii …o parte din profesori sunt de treaba, și ne ajută…dar alții sunt răi și nu sunt corecți”

„nu prea se ține cont de identitatea noastră”

„nimeni nu ține cont de identitate”

Portarul:

„fetele sunt foarte rele față de băieți…țipă, înjură, sar la bătaie”

Femeia de servici:

„și băieții și fetele mai fac probleme dar fetele sunt de-a dreptu’ nesimțite și prost crescute, vorbesc foarte urât….păi pe vremea mea nu era așa…atunci fetele erau fete, era rușine așa ceva”

Prieteni ai elevilor:

„astăzi nu mai există educație”

„drepturile tinerilor nu sunt respectate”

„identitatea nu este repectată”

Rude ale elevilor:

„păi dacă părinții lipsesc toată ziua cum să mai țină în frâu copilul”

„profesorii dacă abia au grija de ei sa nu moară de foame, cum să mai aibă grijă de alții”

„educația este foarte importanto pentru copii, dar noi nu prea avem educație”

„identitatea elevului nu este respectată nici de școală, nici de familie..păi când vine tată’su’ bat, îi mai respectă identitatea?”

Documente oficiale

FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT

FEDERATION DES SYNDICATS LIBRES DE L’ENSEIGNEMENT

FREE TRADE UNION FEDERATION IN EDUCATION

R O M Â N I A

BUCUREȘTI, Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sect. 5, cod 050012

Tel. 4021 315 16 95, 315 78 70, Fax. 4021 312 58 37

www.fsli.ro [anonimizat]

COMUNICAT

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Învățământ „Spiru Haret”, Federația Educației Naționale și Federația Națională Sindicală „ Alma Mater” vor organiza în zilele de 11, 12, 13, 18, 19 și 20 mai 2010 acțiuni de pichetare în fața Palatului Parlamentului.

Acțiunile de pichetare se vor desfășura pe trotuarul din fața Parcului Izvor (vis-a-vis de Palatul Parlamentului, intrarea dinspre parcul Izvor), în intervalul orar 1030 – 1230.

La manifestație vor participa, zilnic, circa 200 de persoane din municipiul București și din țară, salariați din învățământ.

Motivele protestului nostru sunt următoarele:

1. intenția Guvernului României de a reduce salariile în sectorul bugetar cu 25% începând cu data de 1.06.2010, măsură care va avea efecte devastatoare asupra salariaților din învățământ;

2. faptul că proiectul Legii Educației Naționale propus de M.E.C.T.S. Guvernului României, însușit de acesta și transmis spre adoptare Parlamentului conține o serie de dispoziții cu efecte negative, dezastruoase, asupra personalului din învățământ, între care enumerăm:

pierderea titularizării în sistem-ceea ce va genera șomaj în rândul cadrelor didactice care intră în restrângere de activitate;

dispariția în totalitate a mișcării de personal;

trecerea clasei a IX-a la gimnaziu -care va genera, de asemenea, restrângeri de activitate;

politizarea excesivă a sistemului și aservirea școlii intereselor de partid ale autorităților administrației publice locale;

dispariția unor drepturi garantate de ani de zile în legislație, cum ar fi: decontarea cheltuielilor de navetă, cele 6 călătorii/an dus-întors pe calea ferată, prima de instalare, concediile fără plată, reducerea cu 2 ore a normei didactice pentru personalul didactic cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I;

3. faptul că veniturile salariale, în special cele ale personalului didactic auxiliar și nedidactic s-au diminuat, datorită sistării, începând cu luna ianuarie 2010, a plății unor sporuri existente în contractele colective de muncă, acordate în condiții legale;

4. faptul că prin O.G. nr. 114/2009 vor fi reduse ~ 15.000 de posturi din învățământul preuniversitar începând cu data de 1 septembrie 2010, după ce în anul 2009 s-au mai redus ~18.000 de posturi;

5. neplata în primele trei luni ale anului 2010 a sporului de lucru în condiții periculoase sau vătămătoare și a sporului pentru condiții grele de muncă, reglementate de Legea-cadru nr. 330/2009;

6. ignorarea de către conducerea M.E.C.T.S. a existenței și valabilității Legii nr. 221/2008 până în luna decembrie 2009, care instigă ordonatorii de credite la nepunerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, precum și la nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, care garantează salariaților menținerea salariului brut începând cu luna ianuarie 2010, la nivelul lunii decembrie 2009.

Președinte, Aurel CORNEA

București, 10.05.2010

F.S.L.I. F.S.I. „SPIRU HARET” F.E.N. F.N.S. „ALMA MATER”

COMUNICAT DE PRESĂ

Birourile Executive ale Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Învățământ „SPIRU HARET”, Federației Educației Naționale și Federației Naționale Sindicale „ALMA MATER”, reunite în ședință astăzi, 12 mai 2010, au aprobat următorul calendar de acțiuni comune de protest:

netrecerea notelor și a calificativelor în documentele școlare oficiale;

participarea la mitingul organizat de confederațiile sindicale în data de 19 mai 2010, în București;

neparticiparea la examenele naționale și la orice tip de evaluare, precum și neîncheierea situației școlare, având drept rezultat blocarea sfârșitului de an școlar;

organizarea de mitinguri ale organizațiilor sindicale din învățământ în municipiile reședință de județ și în municipiul București în data de 1 Iunie 2010;

declanșarea grevei generale în învățământ în data de 31 mai 2010.

București, 12 mai 2010

Președinte F.S.L.I Președinte F.S.I. „SPIRU HARET”

Aurel CORNEA Gheorghe ISVORANU

Președinte F.E.N. Președinte F.N.S. „ALMA MATER”

Constantin CIOSU Anton HADĂR

București, 12.05.2010

Apelul FNAP-IP catre opinia publica -28 mai 2008

Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti din Invatamantul Preuniversitar FNAP-IP lanseaza un APEL CATRE OPINIA PUBLICA DIN ROMANIA , privind criza grava din sistemul de invatamant romanesc , cel care hotaraste viitorul copiilor noștri .

Am adresat aceasta Scrisoare Deschisa catre toti factorii responsabili, cu putere de decizie (Presedintele Romaniei, Primul Ministru, Comisiile Parlamentare pentru Educatie din Camera Deputatilor si Senat), care ne pot sprijini in cautarea si gasirea solutiilor necesare pentru o reforma reala in invatamantul romanesc, o reforma ce nu poate fi infaptuita decat de catre toti cei al caror interes comun este mai binele copiilor din Romania, si numai prin readucerea copilului in centrul interesului scolii! In acest moment, scoala romaneasca pare a functiona pentru oricine altcineva decat pentru copiii care, de fapt, ii justifica existenta, iar noi, parintii lor, suntem primii interesati ca aceasta stare de fapt sa nu se mai perpetueze! Atata timp cat sistemul de invatamant este cel care hotaraste viitorul copiilor nostri, nu putem sa mai acceptam ca ei sa continue sa fie cobaii unor eterne experimente nereusite, si nu mai putem accepta sa ramanem tacuti, ci dorim sa ne facem auzita vocea, solicitand imperativ ca sistemul de invatamant sa-si reaminteasca datoriile pe care le are fata de copiii Romaniei.
SCRISOARE DESCHISA FNAP-IP
Constienti de impasul in care a ajuns politica educationala romaneasca, FNAP-IP face un apel la autoritatea dv pentru a interveni in vederea readucerii MECT la menirea sa primordiala: aceea de a oferi copiilor nostri bazele unei educatii scolare eficace, integrata in viziunea si proiectele europene. Din pacate MECT este departe de a veni in intampinarea unui astfel de deziderat, dimpotriva: in fata crizelor successive care zguduie invatamantul romanesc MECT alege calea refuzului realitatii, ignorand constant datoriile ce-i incumba.
FNAP-IP a incercat, in mai multe momente, sa obtina o buna comunicare cu MECT, in virtutea faptului ca numai prin cooperarea dintre profesori, parinti si elevi se poate asigura o functionare adecvata a sistemului de invatamant romanesc. Din pacate, demersurile FNAP-IP au fost primite cu ostilitate, expertizele FNAP au fost refuzate, FNAP insasi fiind acuzata de pozitie partizana, politizata, in pofida faptului ca Federatia Parintilor nu este aliniata politic, semnand, insa, impreuna cu alte forte ale societatii civile, Pactul National pentru Educatie, aflat sub patronajul Presedintelui Romaniei.
Ministerul Educatiei, insa, aflat intr-o defensiva prelungita, provocata de propriile disfunctii, precum si de interese ce nu sunt si ale copiilor nostri, continua sa intoarca spatele tuturor celor care semnaleaza si argumenteaza criza din invatamantul romanesc.
Intrucat problematica acestei crize a devenit exploziva, propriile noastre constatari duc la concluzia ca in fata unei astfel de politici privind educatia si invatamantul, se impune un real program de reforma. Analizele noastre privind starea de fapt din sistemul de invatamant au dus la urmatoarele observatii (departe de a fi exhaustive). Vi le supunem atentiei (cu precizarea ca vi le putem detalia atunci cand ne veti contacta), in speranta ca interventia dv va pune capat situatiei de criza din invatamantul romanesc, si va reface legaturile intrerupte dintre autoritatile cu putere de decizie si partenerii sociali, reamintindu-le primilor ca invatamantul nu este un teatru de razboi, ci un spatiu care exista si functioneaza exclusiv pentru mai binele copiilor!
OBSERVATII
Statisticile europene arata ca Romania se afla intre ultimele tari din Europa ca rezultate scolare.
Tezele unice, media anilor V-VIII si repartizarea computerizata – o modalitate de admitere in liceu total nerelevanta pentru abilitatile si inclinatiile copiilor, contestata in urma rezultatelor sale dezastruoase din ultimii ani!
Reduceri arbitrare de continut din manualele existente, aerisirea materiei prin taierea din pix.
Monopolul dogmatic asupra intocmirii manualelor.
Necoroborarea modificarilor cu parcursul anilor scolari. Schimbari anuntate in ultima clipa fara a controla consecintele. Refuzul MECT de a produce schimbari bine gandite, unanim acceptate si anuntate cu suficient timp inainte incalca legea si drepturile copilului.
Refuzul deliberat de a comunica. MECT considera ca este unicul detinator al Adevarului, al Specialistilor, uitand ca fara copiii nostri scoala nu ar exista, uitand ca parintii sunt cei mai interesati de felul in care arata parcursul scolar al copilului lor, refuzand sa ia cunostinta de faptul ca printre parinti se afla multi oameni de inalta valoare morala si profesionala, a caror expertiza ar putea contribui la o reala reforma a scolii romanesti, cu atat mai mult cu cat copiii si parintii sunt cei ce pot oferi feedback-ul cel mai complet asupra felului in care sistemul de invatamant functioneaza cu adevarat.
Nerecunoasterea erorilor. MECT nu admite, de 18 ani, ca toate erorile savarsite au dus la degradarea continua a invatamantului romanesc.
Acuzatii aduse altora pentru erori proprii.
Violenta in scoli.
Elevofobia scolii fata de elev (si parinte), ce transforma elevul (si parintele) in dusman al scolii.
Aservirea comitetelor parintilor, mentinuti sub presiunea sistemului.
Ambiguitatea dovedita a MECT in problema facilitarii meditatiilor in afara sistemului. Daca scoala romaneasca si-ar face datoria fata de elev, meditatiile nu ar fi solicitate decat de catre cei care doresc pregatire suplimentara. Cata vreme programa scolara este supraincarcata, cu un nivel mult prea ridicat fata de programele europene, si copilul este fortat sa asimileze o cantitate uriasa de informatie, pe principiul predat-tocit-ascultat-uitat, fenomentul meditatiilor este intretinut chiar de sistemul de functionare al invatamantului!
Nejustificarea sumelor de bani pe care invatamantul le absoarbe de la parinti.
Epigonismul profesional in aplicarea metodelor.
Abuzuri profesorale ingropate in anchete mimate, fara rezultat. Selectia permisiva a cadrelor didactice. Din ce in ce mai multe cazuri de abuzuri emotionale si chiar fizice comise de profesori asupra elevilor ajung in atentia opiniei publice, dar factorii de decizie actioneaza unitar pentru a le acoperi, si refuza sa le cerceteze corect. Controlul psihologic al profesorilor nu este realizat conform legii, pentru ca daca legea ar fi aplicata, controlul psihologic corect efectuat ar arata statisticile reale ale profesorilor cu tulburari comportamentale, care intra zi de zi in sala de clasa. Intrebarea este: cine ne apara copiii pe teritoriul scolii, acolo unde noi nu-i putem proteja, atata vreme cat sistemul a dovedit ca nu se apara decat pe el insusi?
Dimensiunea elitista aplicata sistemului mediu de invatamant.
Atitudinea discretionara a aparatului si secretarilor de stat.
Izolarea de societate. CEPEX-ul de la Ministerul Educatiei.
Suficienta si amatorismul arogant ale Ministrului Educatiei. Poate nu e lipsit de interes sa semnalam MECT, ca in propriile comunicate de presa se pot gasi cu usurinta greseli gramaticale de neacceptat pentru o institutie care poarta in titulatura cuvantul EDUCATIE. In Comunicatul de presa din 23.05.2008 MECT nu trece proba tezelor unice la gramatica limbii romane: “5. Devine astfel evidenta intentia initiatorilor protestului, aceea ca in numele revenirii la ‘analiza pe text literar propriu-zis’ (concept neprevazut de programele scolare in vigoare, care a renuntat la acesta inca din 1998, inlocuindu-l cu perspectiva comunicativ-functionala in studiul limbii si literaturii romane, in litera si in spiritul caruia au fost elaborate toate programele scolare de dupa anul 2000)… “
“7. Prin subiectele pentru proba orala, publicate pe site-ul MECT, se respecta in intregime programele scolare in vigoare, iar reactiile ca cele ale grupului contestatar…”
Refuzul realitatilor, refuzul obstinat de a mentine sistemul educational in afara reformelor europene. MECT mimeaza reforma de 18 ani si refuza sa repuna interesul copilului in centrul interesului scolii! Sistemul de invatamant a ajuns sa fie dirijat in directia mentinerii privilegiilor celor ce-l conduc, abdicand de la menirea sa esentiala!
Doua recente example ale disfunctiilor din sistemul de invatamant si blocarea comunicarii intre MECT si partenerii sociali, sunt subiectele la tezele unice si bacalaureat de la geografie si subiectele la proba orala la limba si literatura romana, la Bacalaureat 2008. In cazul tezelor unice la geografie, pozitia exprimata intr-un raspuns oficial de catre Ministerului Educatiei a fost urmatoarea: nu i se cere elevului sa memoreze harti si subiectele nu sunt alcatuite astfel incat sa nu poata fi rezolvate decat prin memorarea hartilor, in caz contrar "ar reprezenta un abuz", pentru ca obiectivul programei de geografie este formarea deprinderilor elevilor de a se orienta in spatiu dupa harti, reglementari legale in vigoare, ori alte documente emise de acelasi Minister al Educatiei. In realitate, subiectele propuse pentru teze unice si bacalaureat au avut drept cerinta completarea de catre elevi a hartilor goale, elevilor fiindu-le interzis sa foloseasca hartile la examen, situatie incompatibila cu orientarea actuala a invatamantului european si cu timpul in care traiesc elevii, chiar si cei din Romania: timpul Google Earth.
In ce priveste opinia Ministerului Educatiei, precum ca textul ce apare pe varianta nr 17 de la probele E/F, preluat dintr-un “jurnal al unei prostituate” (in care autoarea descrie cum se drogheaza si se prostitueaza), ar respecta intru totul nivelul de intelegere specific tinerilor de 18-19 ani si ar trata un subiect ce apartine unei problematici esentiale, referitoare la educatia generatiei tinere de astazi.Nu putem decat sa adresam felicitari MECT pentru grija pe care o manifesta in vederea educarii generatiei tinere, si, in calitate de parinti, sa ne declaram linistiti ca si tinerii care mai aveau vreun dubiu, sunt acum bine informati de catre Ministerul Educatiei din Romania, asupra faptului ca drogul se incalzeste in lingurita inainte de a fi administrat intravenos – evident, dupa ce a fost procurat cu bani castigati prin practicarea prostitutiei! Ne intrebam cum vor arata “opiniile personale pe o tema data” ale elevilor care vor avea nesansa de a trage acest bilet, cu continut alcatuit de specialistii Ministerului Educatiei?
Cat despre eliminarea marilor scriitori din subiectele pentru proba orala la romana, Bac 2008, am putea interpreta aceasta situatie si ca introducerea unei bibliografii a unor cercuri de interese. Pe biletele cu subiecte pentru examenul de Bacalaureat 2008 elevii vor gasi discursuri ale lui Jonathan Scheele in loc de I. L. Caragiale, Mircea Cartarescu de patru ori mai mult decat Mihai Eminescu, "Raportul Centrului de Sociologie Urbana si Regionala", "Ghidul Cetateanului roman in UE", "Uniunea Europeana in Romania", "Raportul Tismaneanu", "EurActiv" (site de stiri al UE), in loc de George Bacovia, Nichita Stanescu, Ion Creanga, Marin Preda, Camil Petrescu, Emil Cioran, Mircea Eliade si multi alti scriitori de mare valoare ai literaturii romanesti, ori mari critici literari precum George Calinescu, Tudor Vianu, Nicolae Iorga.
Am dori sa aflam de la reprezentantii MECT, pe ce criteriu a ales Ministerul Educatiei aceste subiecte, si in ce masura ar fi putut fi ele rezolvate fara publicarea lor, in prealabil, pe site-ul Ministerului, avand in vedere ca sistemul romanesc de invatamant insista, de 18 ani, pe acumularea cantitativa de informatie, si nu pe formarea de competente!
Nu pune nimeni la indoiala valoarea scriitorilor din operele carora Ministerul Educatiei a elaborat subiectele pentru examenul de bacalaureat 2008, dar consideram de neacceptat ca numele lui Mihai Eminescu sa se gaseasca pe un singur bilet, in timp ce numele lui Mircea Cartarescu se gaseste pe patru. Avand in vedere ca din taxele si impozitele platite de noi, parintii, fiinteaza inclusiv Ministerul Educatiei, noi fiind, in acelasi timp, persoanele cele mai interesate de felul in care scoala ne educa pentru viitor copiii, ne afirmam dreptul de a cere Ministerului Educatiei de a nu "rescrie" scara de valori a literaturii romanesti in functie de perceptii ori interese proprii!
Deocamdata sistemul de invatamant romanesc nu formeaza competente ci, doar obliga elevii sa memoreze pana la surmenare, iar protestele elevilor impotriva impotriva subiectelor propuse pentru bacalaureat sunt motivate .
Modul de elaborare a subiectelor la tezele unice si bacalaureat este complet diferit fata de cel occidental, rezultand subiecte cu grad mare de dificultate si care deseori nu respecta programele, cu cerinte absurde, de detalii care privesc specialistii, in loc sa fie de principiu,deesenta. Programele scolare sunt de 3-4 ori mai incarcate decat in orice tara civilizata, materia este stufoasa, arida, prezentata intr-un ritm accelerat si intr-o ordine nefireasca, nu exista timp pentru aprofundarea materiei, astfel incat elevilor care raman in urma li se refuza sansa de a recupera.
Manualele (de fapt maculatura) pentru care inca se mai aloca fonduri de retiparire (conform documentului nr:1289,din 23.04.2008 prin care se aloca suma de 24.519.538 lei retipariri manuale 2008/2009), invechite, gresite, scrise dupa cursuri universitare dar trunchiate, fara scheme de sinteza a notiunilor si reprezentari vizuale corespunzatoare, dupa care elevii nu pot invata singuri,ii obliga sa recurga la meditatii pe bani grei sau la ajutorul părințiolor. Dorinta noastra si a copiilor nostri este sa invete ce trebuie la scoala si nu la meditatii, sa iasa din scoala pregatiti pentru a se integra in viata profesionala si sociala, ceea ce in acest moment nu se intampla. Nu mai putem accepta masuri negandite suficient, experimentale, luate de catre functionarii din MECT in defavoarea elevilor.
Atunci cand in Ministerul Educatiei va avea loc o reforma reala, elevii vor deveni capabili sa inteleaga si sa comenteze documente importante cum sunt "Conventia Europeana a Drepturilor Omului" sau "Ghidul Consiliului European". Cata vreme, insa, elevii nu fac aproape nimic, timp de 12 ani, decat sa acumuleze informatie (o mare parte din ea arida, stufoasa, inutila pentru viata lor viitoare), dezvoltarea capacitatii lor de intelegere si sinteza, a spiritului si mintii lor, nu este decat in mica masura opera sistemului de invatamant. Cata vreme Ministerul Educatiei va continua sa sustina ca totul merge foarte bine in sistem, cu exceptia elevilor care chiulesc si a parintilor care oricum nu au dreptul de a intreba ce face scoala pentru copiii lor, pasajul din "Pactul National pentru Educatie" (aflat pe biletul nr 90 la examenul de bac 2008) va continua sa ramana un deziderat pentru inca multa vreme: "Modernizarea educatiei in perioada 2008-2013, astfel incat in 2014, atunci cand un nou buget al UE va intra in vigoare, scoala romaneasca sa fie perfect sincronizata cu realitatile scolilor europene".
Pentru sincronizarea scolii romanesti cu viziunea scolilor europene, propunem Ministerului Educatiei sa citeasca Strategia Ministerului Finlandez al Educatiei pana in 2015. "The Ministry of Education Strategy is based on the values of civilisation, equality, creativity and welfare" – aceasta fraza-manifest deschide documentul oficial care prezinta Strategia pentru Educatie a unuia dintre cele mai performante sisteme de invatamant din lume.
In final dorim sa ne exprimam speranta ca semnalele pe care parintii le transmit Ministerului Educatiei nu sunt tratate cu dezinteres ori dispret. Dorim sa credem ca parintii si Ministerul Educatiei sunt parteneri in asigurarea unui invatamant european, de calitate, pentru copiii lor, al caror viitor este hotarat, in mare masura, de catre scoala romaneasca.
FNAP-IP
28 mai 2010

Fotografii

Foto 1. Intrarea elevilor

Foto 2. Intrarea profesorilor.

Foto 3. Parcul aflat în interiorul liceului

Foto 4. Aleea de la intrarea în curtea liceului

Foto 5. Foișorul din parc

Foto 6. Partea din față a liceului

Foto 7. Statuia lui Nicolae Iorga aflată în parcul liceului