Educatia,punte Intre Culturi

=== f26062645d99a9fa15ad4e9bec3cb22dbf45ea8a_452548_1 ===

EDUCAȚIA, PUNTE ÎNTRE CULTURI

În contextul actual, educația nu reprezintă numai pregătire școlară, ci și un flux continuu de influențe externe și interne, moderatoare și transformatoare exercitate pe toată durata vieții individului, construind, modelând și tranformând personalitatea.

În cadrul societății multiculturale în care trăim, elevii trebuie adesea să se se adapteze la diferite culturi, iar acest lucru se poate realiza doar prin educație și o cultură generală vastă. Astfel, în contextul migrației cu care țara noastră se confruntă, unităților școlare le revine rolul de a forma elevi pregătiți pentru integrarea în diferite culturi. Educația interculturală în ciclul primar ușurează adaptabilitatea la societatea democratică și la cunoașterea culturii altor popoare.

Diferențele sociale și culturale dintre persoanele de origine diferită, reprezintă o provocare atât pentru sfera politică, interesată să găsească soluții pentru astfel de situații, cât și pentru științele sociale care se angajează la o interpretare a acestora. Diversitatea culturală este unanim recunoscută și ca rezultat al acesteia apare nevoia de a gestiona implicațiile diversității culturale, precum și nevoia de a gestiona interacțiunile asociate conviețuirii între membrii grupurilor culturale.

În condițiile în care lipsește adesea o înțelegere a specificului anumitor culturi, înțelegerea parcursului istoric și cultural al anumitor țări, precum și empatia față de celălalt, se poate spune pe scurt că lipsesc ingredientele de bază ale unei educații interculturale.

Multiculturalismul pedagogic pornește de la ideea educației interculturale și se bazează pe argumente fundamental morale, țintind spre respectul mutual dintre culturi. În acest scop se urmărește accelerarea reformei curriculare, și modificarea planurilor de învățământ de la diferitele niveluri ale școlarizării. Scopurile multiculturalismului la nivel intern reflectă nu numai cultura majoritară, și pe cea minoritară, respectiv subculturile, astfel încât școala să permită și să stimuleze autoreprezentarea minorităților.

Se manifestă din ce în ce mai des o oarecare întrepătrundere între culturi, astfel devine important conceptul de interculturalitate ca reprezentând totalitatea proceselor prin care indivizii sau grupurile de persoane interacționează, aceștia aparținând la două sau mai multe culturi diferite. Astfel apare conceptul de educație interculturală, ca educația relațiilor interpersonale care implică membri unor culturi diferite.

Printr-o educație interculturală se urmărește abordarea din punct de vedere pedagogic a numeroaselor diferențe culturale cu care se vor confrunta elevii de-a lungul vieții, fiind o strategie complexă, prin care se au în vedere toate particularitățile sociale, culturale, spirituale, economice și evitându-se riscurile ce pot apărea ca urmare a schimburilor inegale dintre culturi.

Valorile înglobate finalităților educației interculturale nu au capacitatea de a fi de la sine realizate în cadrul raporturilor interculturale. Toleranța, deschiderea și acceptarea, nu sunt valori înnăscute, ci se construiesc treptat în personalitățile individuale prin demersuri educaționale sistematice. Iar dacă școala este principala instituție care realizează educația, atunci tot școlii îi revine sarcina de a realiza dezideratele educației interculturale.

Recunoașterea diversităților codurilor culturale diferite, comunicarea într-un context intercultural, cunoașterea propiei identități culturale, capacitatea de a trece dincolo de sterotipuri și prejudecăți, cunoașterea caracteristicilor sociale și a formelor de conviețuire din diversele țări europene ar putea reprezenta obiectivele unei practici interculturale lărgite în educație.

Formarea elevilor prin educație este o sarcină deosebit de complexă și care necesită asumarea răspunderii. Această sarcină trebuie realizată de către cadrele didactice în mod asumat, având rolul de a ameliora pe cât posibil capacitatea adaptativă a omului.

Formarea atitudinii interculturale a elevilor va facilita apariția înțelegerii reciproce între anumite grupuri culturale. Prin promovarea unor valori precum acceptarea, toleranța, egalitatea și respectul, cadrele didactice lucrează în sensul diminuări i diferențelor culturale și spirituale, dar și a valorilor locale, atașându-le valorilor generale ale umanității.

Pe lângă școală, societatea formează, modelează elevii și personalitatea lor conform unui sistem de norme și valori acceptate, iar personalitatea elevilor prin activitatea creatoare a acestora optimizează societatea, perfecționează mecanismele sistemului social, proiectează și creează structuri sociale noi. Societatea participă în mod activ la modelarea personalității elevului și a comportamentului social, iar acest lucru se repercutează asupra individului.

În cadrul unităților școlare educația interculturală nu se limitează la transmiterea unor conținuturi specifice în cadrul anumitor discipline, deoarece educația interculturală nu poate să fie concepută doar pentru mediul școlar, fiind în strânsă legătură cu mediul extrașcolarul (familia, grupurile de prieteni, comunitățile locale, etc.). În legătură cu educația interculturală, rolul cadrelor didactice se modifică, depășind funcția de a comunica cunoștințe elevilor și avansând spre centrarea întregii activități educative pe elev.

Educația interculturală indică mai multe tendințe actuale, conform unor principii de bază. Primul principiu se referă la faptul că educația interculturală dorește să educe elevii în spiritul toleranței și înțelegerii reciproce. Cel de al doilea principiu se referă la faptul că educația interculturală caută elemente comune în diferite culturi și pe această bază dezvoltă solidaritatea. Ultimul principiu consideră educația ca fiind dirijată spre moralitatea universală.

Școala reprezintă instrumentul primar de formare a personalității elevilor prin educația interculturală, fiind locul unei omogenizări culturale ce devastează omogenizarea socială. Omogenizarea culturală apare ca principal efect al globalizării și se realizează prin producerea culturilor naționale unitare având ca bază instituțională educația școlară generală obligatorie.

Politica educațională multiculturală ar trebui să urmărească două scopuri pedagogice bine determinante: creșterea și dezvoltarea personalității elevilor minoritari și ameliorarea relațiilor dintre persoane aparținând culturilor diferite. Din păcate educația interculturală vizează în unele școli doar dezvoltarea unei educații în sensul cunoașterii diferențelor existente în cadrul aceleași societăți, însă nu vizează realizarea unei educații pentru recunoașterea diferențelor ce există în anumite culturi diferite. Educația interculturală are ca obiectiv principal să obișnuiască și să modeleze elevii într-o manieră deschisă și de interacțiune activă în ceea ce privește aspectele care îi sunt străine.

În contextul utilizării unor limbi diferite, liantul, legătura dintre diferiți participanți la comunicare, este deținut de elementele nonverbale și de cele culturale. Alocarea unor sensuri universal acceptate la anumite simboluri, spre exemplu, asigură minimizarea diferențelor culturale dintre indivizi. Se încearcă în permanență găsirea unor forme de limbaj cu rol de punte între culturi și mentalități, mai ales în contextul unei lumi transculturale, globalizate.

Există un continuu flux al circulației migraționale de capital uman, astfel că acesta trebuie educat în valorile toleranței, respectului reciproc și dialogului intercultural, interreligios și interdisciplinar. Diversitatea religioasă poate fi abordată prin programe de educație în spiritul toleranței, respectului și dialogului interreligios, conviețuirii și cooperării pașnice și armonioase în societate, a schimbului de valori și practici. Diversitatea culturală poate fi abordată într-o manieră asemănătoare, interdisciplinară, prin diverse programe ce presupun familiarizarea cu alte culturi.

În vederea realizării rolului de liant al educației, în numeroase școli din țara noastră s-au implementat programe de schimb de experiență, în cadrul cărora elevii au ocazia ca trăiască și să studieze într-o altă țară. Pe durata schimbului de experiență, elevii sunt găzduiți de elevi din țările respective, întărind astfel parteneriatul educațional. Scopul acestor programe este de a de a realiza schimburi educaționale care să permită elevilor să cunoască și alte culturi europene.

Este importantă formarea, dezvoltarea si evoluția personalității copilului prin aceste interacțiuni sociale și prin educația interculturală. Apartenență la o clasă ori alta, relațiile sociale, precum și condițiile de existență reprezintă de fapt factorii dezvoltării personalității.

Educația interculturală are rolul de a promova toleranța, atitudinea deschisă, de acceptare și înțelegere a raportului eu-celălalt, dar și a noțiunii de străin, precum și recunoașterea și respectarea anumitor diferențe culturale dintre indivizi prin valorificarea relațiilor de egalitate dintre aceștia și nu prin polaritatea superior-inferior.

Totodată, educația interculturală presupune promovarea unor politici școlare care permit egalizarea șanselor și aplicarea unor strategii de cunoaștere și valorificare a diferențelor culturale în scopul transformării acestora în resurse pedagogice. Unitatea școlară reprezintă spațiul învățării pluralității și prețuirii diversității culturale. Școala are ca obiectiv prețuirea valorilor pluriculturale, într-un mediu unde nu mai există valori superioare și inferioare, ci există doar unele valori specifice care trebuie să fie respectate.